CERCEI DECORATI CU PANDANTIV SFERIC AJURAT ÎN SUD-ESTUL EUROPEI (SECOLELE XIII-XIV)/EARRINGS DECORATED WITH SPHERICAL PERFORATED PENDANT IN SOUTH-EASTERN EUROPE (13TH – 14TH CENTURIES)

CERCEI DECORAŢI CU PANDANTIV SFERIC AJURAT ÎN SUD-ESTUL EUROPEI (SECOLELE XIII-XIV)

În spaţiul sud-est european, începând din secolul al XIX-lea, au fost descoperiţi mai mulţi cercei, de diverse tipuri, care au fost decoraţi cu pandantive sau monturi sferice ajurate, introduse pe verigă. Aceştia au constituit decorul principal sau cel secundar, în funcţie de tipul cercelului. Numărul de astfel de piese este momentan relativ redus, el fiind înregistrat în descoperiri din nouă puncte cunoscute. Lor li se adaugă piesele din colecţia Muzeului Naţional Maghiar din Budapesta şi cele din aşa-zisul tezaur de la Tokaj. În total este vorba de 19 exemplare, din care unul este pierdut. Prezentul studiu îşi propune să analizeze decorul în discuţie, anume cronologia utilizării lui, aria de răspân-dire şi tipurile de cercei la care a fost utilizat.

Subiectul, în prezent, se poate spune că este practic neabordat, majoritatea arheologilor axându-se pe marile tipuri de cercei şi mai puţin pe modul în care au fost decoraţi. De aceea consider necesară o analiză mai amănunţită a cerceilor pe care apar astfel de monturi sferice ajurate. Aceasta poate ajuta în special la o mai bună datare a pieselor şi duce la evitarea anumitor confuzii. De asemenea, este important să avem un repertoriu care să arate circulaţia unui motiv decorativ, indiferent de tipul de cercel.

Pe ansamblu, de fiecare dată când a fost descoperit şi publicat un tezaur de podoabe ori se găseau în morminte astfel de piese, analogiile se refereau de regulă la marile tipuri de cercei şi mult prea puţin la motivele decorative sau structura piesei în sine. Momentan, doar M. Ćorović-Ljubinković a încercat o analiză mai amănunţită a cerceilor de tip Tokaj. În Ungaria astfel de abordări a realizat K. Mesterházy. Nici unul dintre cei doi cercetători nu a realizat însă departajări foarte clare pe motive decorative, ci mai degrabă s-au axat pe forma pieselor.

Repertoriul descoperirilor

1. Necropole România

1.1. Cuptoare, com.: Cornea, jud.: Caraş-Severin 1.1.1. Punct: Sfogea; ansamblu: necropolă de înhumaţie; anul descope-

ririi: 1975 şi din 1975 până în 1985; caracterul cercetării: sistematic; Mormântul 189, plan; individual; înhumaţie; inventar (Pl. 3/1-2): 1-2) doi cercei de tâmplă, din argint, de tip Tokaj, sau, după alte tipolo-

gii, de tip cuman. Veriga este dintr-un fir de argint pus în două şi torsionat. Pe ea

S. Oţa 118

au fost montate două sfere ajurate, de aceeaşi dimensiune, de o parte şi de alta a unei sfere centrale, mai mari, decorată cu conuri din foiţă de argint, în vârful cărora sunt piramide de câte patru granule. Monturile au fost fixate pe verigă cu sârmă de argint.

Bibliografie: Oţa 2008, p. 97, 231-232, Pl. 55/8-9; Ţeicu 1993, p. 245, 268, fig. 11/5-6; Ţeicu 1998, p. 137, 163, fig. 45/5-6

1.2. Reşiţa, jud.: Caraş-Severin 1.2.1. Punct: Ogăşele; ansamblu: necropolă; anul descoperirii: sfârşitul

sec. XIX, perioada interbelică, 1970, 1976, mai 1983, mai-iunie 1985; caracte-rul cercetării: sistematic.

Mormântul 15, plan; pe deal; individual; înhumaţie; adâncime 0,40 m; s-a descoperit doar craniul deranjat; mormânt la sud de altar; inventar (Pl. 2/6):

1) cercel de tâmplă, de tip Tokaj, din argint, lucrat în tehnica granulaţiei şi filigranului (greutate = 23,79 gr). Montura centrală este distrusă în proporţie de 50% (D = 25 x 22,3 mm), o sferă laterală este distrusă complet, iar cea de-a doua (15,8 x 14,4 mm) este ajurată. Între monturi este înfăşurat fir de argint. Veriga (D ext. = 55 mm), este din bară de argint (D = 3,8 x 4 mm).

2) inel sigilar, din argint, decorat pe umerii verigii cu câte două registre de incizii paralele şi incizii în zig-zag. Între V-urile formate sunt redate motive vegetale. Chatonul este decorat cu o floare de crin, sub care este o cruce.

Bibliografie: Oţa 2008, p. 96, 277, Pl. 99/13; Oţa 2009, p. 79-80, 85-86, 96, fig. 3/1; Ţeicu 1993, p. 239, 245, 268, fig. 11/4; Ţeicu 1998, p. 136, 163, fig. 45/5-6 Serbia

1.3.Vojlovica, opšt.: Pančevo 1.3.1. Punct: Humka Azotara; ansamblu: necropolă; anul descoperirii:

1958; caracterul cercetării: cercetare sistematică, dar probabil neterminată; Descriere ansamblu: necropolă de înhumaţie în movilă. Mormintele

descrise mai jos sunt secundare. În luna mai, în anul 1958, au fost săpate aici cinci morminte, din al căror inventar a mai fost recuperat un cercel din bronz (Pl. 1/1), cu montură sferică (D = 32/27 mm, D montură = 11 mm, D sârmă = 1,5 mm).

Bibliografie: Oţa 2005, p. 194; Oţa 2007, p. 376, 408, Pl. 13/5; Oţa 2008, p. 95, 300, Pl. 4/11, Pl. 125/5; Stanojev 1989, p. 39

Cercei decoraţi cu pandantiv sferic ajurat (sec. XIII-XIV) 119

S. Oţa 120


S. Oţa 122

2.Tezaure România

2.1. Macovişte, com.: Ciuchici, jud.: Caraş-Severin 2.1.1. Punct: Lunca Pîrâului Vicinic; ansamblu: tezaur; anul descope-

ririi: 1979; caracterul cercetării: descoperire întâmplătoare 1) Cercelul (de tip Tokaj)1 are veriga din sârmă de argint pusă în două şi

torsionată (Pl. 2/7). Piesă prelucrată de S. Oţa, după Uzum 1983. A fost publicată cu descriere succesiv de către I. Uzum, apoi de către D. Ţeicu. Dimensiunile oferite de către cei doi diferă. Conform verificărilor desenelor la scară, corespund dimensiunile oferite de către D. Ţeicu. Pentru decor, s-a utilizat şi sârmă de argint filigranată, înfăşurată pe verigă în spaţiile rămase în urma torsiunii sârmei din care a fost confecţionată. Pandantivul central este format din două conuri puse bază în bază. În punctul de îmbinare a fost înfăşurată sârmă filigranată. Spaţiul dintre cele două sârme a fost decorat cu o alta, răsucită în spirală strânsă. Decorul conurilor, vegetal, a fost executat în tehnica granulaţiei şi filigranului. La baza fiecărui con sunt câte opt granule, iar la vârfuri câte patru. Între ele a fost lipită sârmă filigranată. De o parte şi de alta a monturii centrale, în spaţiul dintre aceasta şi cele laterale, au fost înfăşurate alte două sârme filigranate în jurul verigii. Acest procedeu are un dublu rol, acela de decor, precum şi de fixare a monturilor. Nu este exclus ca acestea să mai ascundă şi faptul că veriga este din sârmă pusă în două doar până la prima montură mică, fixată pe centrul verigii, restul fiind sârmă simplă. Acest lucru se poate deduce din două elemente. În primul rând se observă că la unul dintre capete veriga este simplă. În al doilea rând, grosimea verigii torsionate este aproape de aceeaşi dimensiune cu segmentele pe care a fost înfăşurată sârmă filigranată. Dacă pe porţiunile amintite veriga era încă din sârmă pusă în două şi torsionată, apoi s-ar fi înfăşurat decorul filigranat, ar fi trebuit să aibă o grosime mult mai mare. Monturile laterale, identice, sunt fiecare executate din două semisfere. Pe fiecare dintre acestea, după o porţiune mică, nedecorată, este câte un brâu de granule. Mai jos de ele, semisferele sunt ajurate, iar pe marginea fiecărui orificiu este câte un cerculeţ de sârmă simplă. D verigă = 54 mm; D conurilor la bază = 24 mm; D monturilor laterale = 14 mm.

Bibliografie: Oţa 2006, p. 233, 270, Pl. 2/B/3; Oţa 2009, p. 80, 87, 96, fig.3/3; Ţeicu 1993, p. 245, 268, fig. 11/3; Ţeicu 1998, p. 136, 163, fig. 45/3; Ţeicu 2009, p. 90, 109, Pl. 45, stânga jos, p. 260, fig. 20 (dreapta sus); Uzum 1983, p. 510-511, fig. 1-2

1 Conform descrierii tezaurului, de către unul dintre descoperitori, cercelul avea pereche. Alături de aceştia s-au mai găsit inele şi plăcuţe de diademă.


2.2. Voineşti, com: Voineşti; jud.: Iaşi 2.2.1. Punct: neprecizat; ansamblu: tezaur; anul descoperirii: 1926;

caracterul cercetării: descoperire întâmplătoare 1) Cercel de tip Tokaj, din argint aurit (Pl. 2/5)2. Veriga este din sârmă

simplă (D = 51,4 mm), circulară în secţiune (D sârmă = 2,3 mm, iar la un capăt 1,6 mm), ruptă parţial. Pandantivii laterali (D pentru primul = 12,3 mm, iar pentru al doilea = 12,2 mm), sferici, executaţi fiecare din două semisfere, sunt decoraţi cu patru rânduri (doar două rânduri, cele din partea centrală, sunt ajurate şi câteva din celelalte) de adâncituri rotunde, fiecare cu un chenar de sârmă simplă. Între acestea şi montura centrală a fost înfăşurată sârmă filigranată. Pandantivul sau montura centrală (D = 18,2 mm, L pandantiv = 21,2 mm) este executat din două semisfere de foiţă de argint3, distanţate între ele de o bandă. Aceasta are un decor foarte fin care sugerează un decor de sârmă simplă înfăşurată de-a lungul ei4. Suprafaţa semisferelor este decorată integral cu cerculeţe de foarte mici dimensiuni din sârmă simplă, unele lângă altele, iar în interiorul fiecăruia au fost lipite mici granule. De o parte şi de alta a monturii centrale, lipită de ea, este înfăşurată în jurul verigii câte o mulură din sârmă spiralată. Greutatea piesei = 12,36 grame. Se păstrează în colecţiile MNIR cu Nr. inv. = 81404.

2) Al doilea cercel este similar cu precedentul (Pl. 2/4), dar veriga, circulară în secţiune (D sârmă = 2,8 mm), este parţial ruptă. Sub pandantivul central, spart la capete, se poate observa că are faţete neregulate. Aceasta sugerează faptul că este confecţionată prin ciocănire, iar părţile vizibile au fost finisate. Monturile sferice (D celui dintâi = 12 mm, iar a celui de-al doilea = 11,8 mm) sunt ajurate doar pe primele două rânduri de la baza semisferelor (1 + 1)5. Au fost fixate cu sârmă filigranată înfăşurată în jurul verigii. Pandantivul central are pe lângă decor, două orificii circulare (D = 1 mm) pe suprafaţa sa (D = 17,3 mm, L = 21,1 mm). Greutatea piesei = 15, 63 grame. Se păstrează în colecţiile MNIR cu Nr. inv. = 814026.

Bibliografie: Spinei 1994, p. 25, 127, 455, fig. 21/3, 7; Teodor 2003, p. 151, 160 fig. 7/1-2, p. 161, fig. 8/1-2 Serbia

2.3. Kladovo, opšt.: Kladovo, district: Bor 2.3.1. Punct: în teritoriul localităţii Kladovo, din Serbia, în apropiere de

Turnu Severin, mai sus de Podul lui Traian; ansamblu: tezaur; anul descope-

2 Tezaurul conţinea mai mulţi cercei de tâmplă, brăţări diverse, pandantive şi piese de centură. 3 Se poate observa o fisură de-a lungul benzii care desparte cele două semisfere care compun pandantivul, ceea ce demonstrează faptul că a fost confecţionat din foiţă, nu prin turnare. 4 Peste aceasta, într-o mică porţiune au fost lipite granule care o suprapun. 5 Celelalte patru rânduri nu mai sunt (2 + 2) ajurate. 6 Piesele de la Voineşti au fost desenate de către Georgiana Ducman (M.N.I.R.).

S. Oţa 124

ririi: 1900; caracterul cercetării: descoperire întâmplătoare. Descriere de ansamblu: piesele au fost descoperite de către Petényi

Henrik şi donate de către proprietarul moşiei, Petényi József, Societăţii de Istorie din Bács-Bodrog. Inventarul cuprindea şase cercei întregi din argint (cele trei perechi măsoară 30 x 50 mm, 60 x 65 mm şi 55 x 4,8 mm), un altul distrus (Pl.1/7), o brăţară din sârme împletite, cu plăcuţe la capete, o aplică de curea din bronz şi două fibule din acelaşi material. 1) Cercelul de care ne ocupăm (singurul ilustrat de această variantă a celor de tip Tokaj din tezaur), este confecţionat dintr-o bară de argint circulară în secţiune (Pl. 1/6). Pe ea au fost introduşi trei pandantivi, dintre care unul central, mai mare, biconic, şi doi sferici, mai mici de o parte şi de alta a sa. Pandantivii sau monturile laterale, au fost ajurate. Pe fiecare semisferă sunt câte două rânduri paralele de perforaţii. Pentru fixare, decorare şi pentru a crea un spaţiu care să distanţeze sferele, a fost folosită sârma filigranată înfăşurată pe verigă. Montura centrală, biconică, are la vârfuri muluri de granule de dimensiuni mari. Suprafaţa conurilor până la bază a rămas nedecorată. La baza lor sunt patru muluri de granule. Cele de pe margine, au bobiţele de argint mai mari, iar cele din interior mai mici. Între aceste ultime două muluri sunt trei spire de sârmă de argint filigranat.

Bibliografie: Ćorović-Ljubinković 1956, p. 82, Sl. 2, dreapta; Gubitza 1908, p. 264-265, I-2, 3. ábra

2.4. Prahovo, opšt.: Negotin, district: Bor 2.4.1. Punct: în teritoriul localităţii Prahovo; ansamblu: tezaur7; anul

descoperirii: nespecificat, dar achiziţionat de către muzeul din Negotin în anul 1973; caracterul cercetării: descoperire întâmplătoare.

1) Cercelul în discuţie a fost confecţionat din argint (Pl. 2/1). Veriga din sârmă circulară în secţiune este simplă. Monturile laterale, sferice, sunt ajurate. Pentru fixare s-a utilizat sârmă de argint filigranată, înfăşurată în jurul verigii. Montura centrală, de formă biconică, este parţial deteriorată. Se poate observa că la vârfuri este decorată cu câte o mulură de granule mai mari, care suprapune o alta mai mică. La conul din dreapta, mai jos de mulură, se observă şi trei spire de sârmă filigranată. Suprafaţa conurilor este nedecorată până la bază. Pe centru sunt alte patru muluri de granule, două pe laterale, mai mari, iar cele de pe interior mai mici. Urmează spire de sârmă filigranată, iar pe centru o sârmă spiralată, ieşită în relief până la nivelul mulurilor laterale. Greutate = 45,30 grame.

Bibliografie: Janković 1979, p. 271-272, 278, Sl. 1 Bulgaria

2.5. Dragijevo 2.5.1. Punct: neprecizat; ansamblu: tezaur8; anul descoperirii: nespeci-

7 A fost compus dintr-o brăţară şi un cercel de argint de tip Tokaj.


ficat; caracterul cercetării: descoperire întâmplătoare. 1-2) Cerceii sunt pereche (Pl. 4-5), din argint, ornamentaţi în tehnica

granulaţiei şi filigranului. Veriga a fost confecţionată din sârmă pusă pe un anumit segment în două şi apoi torsionată. Decorul ei a fost realizat cu sârmă filigranată. Pe ea au fost introduşi trei pandantivi, doi mai mici, sferici şi ajuraţi, dispuşi în lateralele unuia central mai mare, biconic. Decoraţiile sale sunt piramidale, câte patru pe fiecare jumătate. Vârfurile sunt ornamentate fiecare cu patru granule, trei la bază şi una peste ele. În zona sa mediană este o mulură de granule. Pe suprafaţa fiecărui con, la baze, sunt triunghiuri de granule, din al căror vârf pleacă spre verigă un şir, împărţind astfel montura în suprafeţe egale.

Bibliografie: Ćorović-Ljubinković 1956, p. 87; Filow 1919, p. 41, fig. 37, 34 (rândul doi, piesele din stânga şi din dreapta) Ungaria

2.6. Tokaj, comitatul: Borsod-Abaúj-Zemplén Contextul descoperirii: posibil tezaur de podoabe şi monede datat în

secolele X-XI, pe baza monedelor bizantine din aur. Descoperirea este foarte controversată, mai ales datorită faptului că lotul de piese nu este unitar. De asemenea, achiziţiile au fost realizate la momente diferite9.

Două perechi de cercei de tip Tokaj au fost decorate cu pandantivi sferici ajuraţi.

1) Cercel din argint cu veriga din bară simplă (Pl. 1/2). Monturile laterale sunt mai mici şi sunt sfere ajurate. Pe marginea fiecărei perforaţii este lipită o sârmă îndoită circular, simplă. Fiecare semisferă care formează montura are două rânduri de orificii. Pandantivul central este biconic, nedecorat pe suprafaţă, ci doar pe centru. La vârfuri este câte o mulură din granule de argint. Bazele sunt decorate fiecare cu două muluri circulare de granule. Mulurile exterioare au fost realizate din granule mai mari, asemenea celor din vârf, iar cele interioare din granule de dimensiuni mici. Spaţiul dintre cele două grupări de muluri a fost decorat cu sârmă filigranată, iar în centru cu o alta spiralată. Fixarea monturilor s-a realizat cu sârmă filigranată înfăşurată în jurul verigii. Spaţiul dintre monturile laterale şi cea din mijloc este foarte mic.

2) Cercel din argint cu veriga din bară simplă, similar cu precedentul (Pl. 1/3).

8 Piesele aparţin unui tezaur mai mare, care cuprindea şi un al treilea cercel de acelaşi tip (cuman), însă cu alte caracteristici ornamentale, două brăţări din sârme împletite şi o altă pereche de cercei. Din tezaur făceau parte şi monede emise în timpul lui Mihail Şişman (1322-1330), Andronic al II-lea şi Mihail al IX-lea (1282-1328). 9 Pentru o discuţie asupra problemei vezi Giesler 1981 şi Mesterházy 1994. În actualul text voi folosi denumirea punctului, anume Tokaj, dar personal îmi exprim rezerva asupra datării pieselor în veacurile X-XI pe baza monedelor bizantine, cu atât mai mult datorită faptului că cerceii nu au analogii pentru intervalul cronologic menţionat.

S. Oţa 126

3) Cercel din argint cu veriga din bară simplă (Pl. 1/4). Monturile laterale sunt mai mici şi sunt sfere ajurate. Pe marginea fiecărei perforaţii este lipită o sârmă îndoită circular, simplă. Fiecare semisferă care formează pandantivul are trei rânduri de perforaţii. Montura centrală, este biconică, nedecorată pe suprafaţă, ci doar pe centru. La vârfuri este câte o mulură din granule de argint. Bazele sunt decorate fiecare cu două muluri circulare de granule. Mulurile exterioare au fost realizate din granule mai mari, asemenea celor din vârf, iar cele interioare din granule de dimensiuni mici. Spaţiul dintre cele două grupări de muluri a fost decorat cu cerculeţe de sârmă filigranată, iar în centru este un altul din sârmă spiralată, ieşit mult în exterior. Fixarea monturilor s-a realizat cu sârmă filigranată înfăşurată în jurul verigii. Spaţiul dintre monturile laterale şi cea din mijloc este destul de redus, dar mai mare decât la perechea anterioară.

4) Cercel similar cu precedentul (Pl. 1/5). Bibliografie: Ćorović-Ljubinković 1956, p. 82, Sl. 1 (rândul doi, dreapta

şi rândul trei, stânga), Sl. 2 (dreapta); Mesterházy 1994, p. 196, 198, Abb. 1/3-6; Ryabsteva 2000, p. 171, Rus. 7/3-4

3.Descoperiri nespecificate Macedonia

3.1. Prilep, opšt: Prilep 3.1.1. Punct: Varoş, Markovi Kuli Descriere ansamblu: descoperire întâmplătoare 1) Cercel din argint, de tip cuman (Pl. 3/3), decorat în tehnica granulaţiei

şi filigranului. Veriga este executată din sârmă de argint pusă în două şi torsionată, decorată cu o alta mai subţire, filigranată. Monturile laterale, sferice, sunt ajurate. Pentru fixare pe verigă s-a utilizat sârmă filigranată. Montura centrală, mai mare, este biconică. La baza conurilor se află o mulură de granule de argint flancată de două cercuri de sârmă filigranată, paralele şi distanţate. Pe fiecare con se află alte patru mai mici, decorate în vârf cu patru granule dispuse în formă de piramidă. Bazele conurilor sunt înconjurate de câte un cerc de sârmă filigranată. Suprafaţa fiecărui con care formează montura centrală este decorată cu triunghiuri de granule, lipite în spaţiile libere, patru la bază şi patru la vârfuri. D = 53 x 50 mm, D montura centrală = 39 x 25 mm, D monturi laterale = 14 mm, grosimea verigii = 5 mm. Piesa se află la Muzeul de Artă Decorativă din Belgrad.

Bibliografie: Ćorović-Ljubinković 1956, p. 88, Sl. 13, Maneva 1992, p. 195, Pl. 21/58/50

Ungaria

3.2. Piese din M. N. M. din Budapesta Contextul descoperirii: necunoscut. Piesele au intrat în colecţia Muzeului

Naţional Maghiar din Budapesta şi au fost înregistrate în anul 1961.


Descriere ansamblu: Pereche (?) de cercei de tip Tokaj, din argint. 1) Veriga este din bară simplă (Pl. 2/2). Pandantivii laterali sunt mai mici,

în formă de sfere ajurate. Pe marginea fiecărei perforaţii este lipită o sârmă îndoită circular, simplă. Montura centrală, este biconică (L = 3,2 mm, fără mulurile din vârf), nedecorată pe suprafaţă, ci doar pe centru. La vârfuri este câte o mulură din granule de argint. Bazele sunt decorate fiecare cu două muluri circulare de granule. Mulurile exterioare au fost realizate din granule mai mari, asemenea celor din vârf, iar cele interioare din granule de dimensiuni mici. Spaţiul dintre cele două grupări de muluri a fost decorat cu patru cerculeţe de sârmă filigranată. Fixarea monturilor s-a realizat cu sârmă filigranată înfăşurată în jurul verigii. D verigă = 48 mm, D peste monturile laterale = 57 mm.

2) piesă similară cu precedenta (Pl. 2/3). Diferenţa constă în faptul că pe monturile laterale sunt trei rânduri de perforaţii, faţă de exemplarul descris anterior, care are numai două. De asemenea, pandantivul central este mai mic (L = 27 mm, fără mulurile din vârf). D peste monturile laterale = 56 mm.

Bibliografie: Mesterházy 1994, p. 200, 202, Abb. 4/1-2, p. 203 Tipul de descoperiri

I. Necropolele constituie un prim tip de descoperiri. Practica depunerii în morminte a acestor piese demonstrează că ele nu constituiau doar obiect al tezaurizării. Cerceii cu un astfel de decor au fost găsiţi în spaţiul nordic (Cuptoare-Sfogea, Vojlovica-Humka Azotara, Reşiţa-Ogăşele).

II. Tezaurele demonstrează şi valoarea de care se bucurau piesele decorate prin aceste monturi sferice ajurate, indiferent de zonă în spaţiul sud-est european (Kladovo, Prahovo, Voneşti, Macovişte, Dragijevo, Tokaj-?).

III. Descoperiri de tip neprecizat sau întâmplătoare (Prilep).

Tipuri de cercei O tipologie a pieselor nu se poate face în acest stadiu al cercetării decât

parţial, deoarece pandantivii analizaţi au constituit un element auxiliar de decor în cazul cerceilor de tip Tokaj şi al celor de tip cuman. De aceea mă voi limita doar la a menţiona tipurile la care au fost folosiţi (Pl. 5). I. Cercei cu un singur pandantiv sferic. În acest stadiu al cercetării, este desco-

perită doar o piesă, la Vojlovica-Humka Azotara. Acesta se constituie în primul tip.

II. Cercei de tip Tokaj. Pe aceştia au fost descoperiţi cei mai mulţi pandantivi sferici ajuraţi. Este vorba despre exemplarele de la Kladovo, Reşiţa-Ogăşele, Prahovo, Macovişte, Tokaj (?), Voineşti şi exemplarele din Muzeul Naţional Maghiar din Budapesta, cu loc de descoperire neprecizat. În acest caz, asemeni următorului, pandantivii sau monturile sferice ajurate se constituie ca motiv decorativ auxiliar, deci nu mai constituie un tip aparte.

S. Oţa 128

III. Cercei de tip cuman. Astfel de exemplare provin de la Prilep, Dragijevo şi Cuptoare-Sfogea. Pe lângă faptul că tipologic sunt o grupă aparte, în cadrul lor putem distinge două mari subtipuri. Primul este acela constituit din piesele de la Prilep şi Cuptoare-Sfogea. Aceştia sunt aproape identici, singura deosebire fiind aceea că pe centru exemplarele din prima localitate au fost decorate cu două cercuri de sârmă filigranată distanţate, iar între ele este o mulură de granule, pe când cei din Banat au patru cercuri de sârmă filigranată. Prin aria de descoperire şi micile diferenţe, putem vorbi de două subgrupe, cea de la nordul Dunării şi cea din Macedonia.

Cel de-al doilea grup este constituit din piesele de la Dragijevo, ale cărui caracteristici nu le mai amintesc.

Pl. 4. Harta răspândirii monturilor sferice ajurate pe cercei.


Pl. 5. Răspândirea tipurilor de cercei pe care apar monturi sferice ajurate.

Materialele de execuţie Cu excepţia piesei de la Vojlovica-Humka Azotara, restul exemplarelor au

fost confecţionate din argint, iar piesele din tezaurul de la Voineşti sunt aurite.

Modul de execuţie Verigile au fost executate din sârmă sau bară simplă (Kladovo, Prahovo,

Voineşti, Reşiţa-Ogăşele, Vojlovica-Humka Azotara, Tokaj-?, piesele din Muzeul Naţional Maghiar din Budapesta) ori din sârmă pusă în două pe un anumit segment şi torsionată (Macovişte, Dragijevo, Cuptoare-Sfogea, Prilep). Partea de verigă care este vizibilă, de regulă este circulară în secţiune. O piesă distrusă, păstrată fragmentar şi provenită de la Kladovo, ne face să bănuim că măcar la

S. Oţa 130

anumite exemplare porţiunea acoperită de monturi sau pandantivi să fi fost rectangulară în secţiune.

Pandantivii laterali sunt executaţi similar, din două semisfere perforate, lipite bază în bază. Sferele astfel confecţionate au orificii circulare, fiecare având pe margine un cerculeţ de sârmă simplă. Ele sunt dispuse în două, trei sau patru rânduri paralele. Ajurarea în anumite cazuri s-a realizat doar pentru partea centrală a monturilor, restul fiind perforate doar pe alocuri, ca de exemplu în cazul cerceilor de la Voineşti. O singură piesă se particularizează prin modul de execuţie, anume exemplarul a cărui pereche s-a pierdut şi care provine din tezaurul de la Macovişte. Aceasta are ajurată doar baza semisferelor. În partea superioară decorul lipseşte, iar pe centrul lor, mai sus, au fost lipite câte un şir de granule de jur-împrejurul calotei.

Pandantivul central, în cazul cerceilor de tip Tokaj şi al celor de tip cuman, este cel care, prin decorul său, face diferenţa între variante şi subvariante, în cele mai multe situaţii. În cazul cerceilor care au avut o montură sferică pe verigă, nu consider că mai este necesar să abordăm problema. Piesa de la Vojlovica-Humka Azotara are pandantivul doar perforat, fără cerculeţe de sârmă pe marginea orificiilor.

I. Cercei de tip Tokaj. De la început trebuie precizat că în cazul lor există cercei cu pandantivul central biconic şi cei cu pandantiv aproximativ sferic. I.1. În cazurile pieselor cu pandantiv biconic se disting două mari subtipuri. I.1.1. Avem astfel pandantivi biconici, cu suprafaţa compactă, netedă, nedeco-

rată, din foiţă de argint (Kladovo, Prahovo, Tokaj-? şi Muzeul Naţional Maghiar din Budapesta). Pe ansamblu, s-a considerat că aceste monturi de regulă au fost turnate din argint, ornamentate, apoi introduse pe verigă. În cazul pieselor din tezaurul de la Voineşti, există şi cercei de tâmplă similari celor de la Tokaj-?. Aceştia au pandantivul similar cu cei ai exemplarelor analizate în studiul de faţă. Pe pandantivul lor central nu se observă o urmă de lipire sau suprapunere a lateralelor plăcuţei care formează conul, ceea ce ar putea susţine supoziţiile mai vechi, anume că au fost executaţi prin turnare. Dată fiind similitudinea exem-plarelor, putem bănui că execuţia a fost similară şi pentru piesele din Ungaria.

Decorul exemplarelor în discuţie este aplicat doar în zona de îmbinare a conurilor (muluri paralele de granule de dimensiuni diverse, între ele cu sârmă filigranată de argint; în anumite situaţii, pe centru este o spirală de sârmă simplă, între sârmele filigranate) şi în partea lor superioară, în exterior (câte o mulură de granule în jurul verigii). Aici se disting două zone de aplicare a decorurilor. Primul este acela al capetelor conurilor, iar următorul este baza lor.

În primul caz (n. n. pentru vârfurile conurilor), decorul poate consta într-o mulură simplă, executată din granule mai mari (Kladovo, Tokaj-?, Muzeul Naţional Maghiar din Budapesta) sau cu un decor auxiliar care este format dintr-o mulură din granule mici suprapusă de o alta din altele mai mari (Prahovo).


În cel de-al doilea caz (n. n. pentru baza conurilor), se disting două tipuri de decor utilizate. Primul constă în utilizarea granulelor şi a sârmei filigranate (Kladovo, Tokaj-?), iar în cel de-al doilea granule, sârmă filigranată şi sârmă înfăşurată în spirală (Prahovo, Tokaj-?). I.1.2. O altă variantă o constituie cerceii pe ale căror conuri au fost lipite granule

distanţate, iar între ele a fost fixată o sârmă filigranată formând un motiv vegetal (Macovişte).

I.2.Pandantivii din calote semisferice sunt şi ei de două tipuri. I.2.1. Cei ajuraţi (Reşiţa-Ogăşele), executaţi în tehnica granulaţiei şi filigranului. I.2.2. Cei cu suprafaţa decorată cu rânduri paralele de granule (Voineşti), fixate

fiecare pe câte un cerculeţ de sârmă simplă. II. Pentru cerceii de tip cuman, decorul constând din mici conuri aplicate

pe fiecare jumătate a pandantivului central este elementul de bază în caracteri-zarea lor. Diferenţele constă în modul de decorare din jurul lor. II.1. O primă variantă este reprezentată de exemplarele de la Prilep şi Cuptoare-

Sfogea, unde între conuleţe sunt triunghiuri de granule. Cele două jumătăţi ale pandantivului central au fost delimitate de patru cercuri din sârme filigranate alăturate (Cuptoare-Sfogea) sau mulură de granule flancată de sârme filigra-nate (Prilep).

II.2. A doua variantă se remarcă la perechea de cercei de la Dragijevo. Aici decoraţiile sunt piramidale, câte patru pe fiecare jumătate a pandantivului central. În zona sa mediană este o mulură de granule. Pe suprafaţa fiecărui con decorul este similar cu cel al exemplarelor din punctele precedente, dar din fiecare triunghi pleacă un şir de granule spre zona în care veriga trece, respectiv iese prin pandantiv. Astfel de monturi centrale, cu pandantivi pira-midali au mai fost înregistrate pe o pereche de cercei din necropola de la Skravena (M. 42)10, datată cu monede emise în timpul lui Ioan Asan al II-lea (1218-1241). Aici însă verigile cerceilor erau simple, nu din sârmă torsionată.

Decoruri auxiliare se întâlnesc în cazul cerceilor care au veriga din sârmă pusă în două şi torsionată. Acesta constă în înfăşurarea unei sârme filigranate pe verigă, în spaţiile dintre sârme.

Modul de fixare pe verigă în toate cazurile cunoscute a fost realizat cu sârmă de argint filigranată, înfăşurată în jurul verigii, de o parte şi de alta a pandantivilor.

Aria de răspândire Pentru fiecare tip de cercel, aria de răspândire o voi analiza separat (Pl. 4).

Astfel, pentru cerceii cu un pandantiv sferic simplu, ea se limitează momentan la spaţiul Dunării Mijlocii. Descoperirea de la Vojlovica-Humka Azotara este până acum singulară.

10 Agre 1990, p. 23, 24, obr. 17.

S. Oţa 132

Cerceii de tip Tokaj provin din zone total diferite. Prima este Pannonia nordică şi cuprinde piesele din tezaurul dela Tokaj (?). A doua o constituie jumătatea nordică a Moldovei, cu perechea de cercei din tezaurul de la Voineşti. O altă regiune, cea în care apar cele mai multe astfel de piese, o constituie sud-vestul României (piesele din necropola de la Reşiţa-Ogăşele şi tezaurul de la Macovişte) şi Serbia estică (podoabele de la Kladovo şi Prahovo).

Cerceii de tip cuman au avut o arie diversă de răspândire, anume în Macedonia (Prilep), sud-vestul României (Cuptoare-Sfogea) şi Bulgaria centrală (Dragijevo, lângă Tărnovo). Interesant este faptul că, momentan, cercei cu un astfel de decor nu au fost înregistraţi în Transilvania11 şi nici în teritoriul sud-carpatic12.

Cronologia Cronologia relativă este dată de piesele găsite în asociere în cazul tezau-

relor. Din păcate, în multe situaţii podoabele sau accesoriile vestimentare aparţin unui interval cronologic mai larg şi nu ajută prea mult la datarea acestor cercei. Este cazul în special al tezaurului de la Tokaj (?).

Piesele de la Cuptoare-Sfogea au analogii cu cercelul găsit întâmplător la Prilep. Pe baza cronologiei realizate de M. Ćorović-Ljubinković pe verigile cerceilor de tip Tokaj şi a celor de tip cuman, putem spune că este vorba de piese care au fost în uz la sfârşitul secolului al XIII-lea şi în veacul următor.

Cerceii de la Voineşti, având în vedere piesele găsite în tezaur, se pot data în cursul secolului al XIII-lea. O altă pereche de cercei de tip Tokaj, cu pandantiv biconic şi muluri laterale pe verigă, provine din localitatea Skopje. Acolo au fost dataţi ca fiind utilizaţi în cursul secolului al XII-lea13.

În cazul piesei de la Macovişte, având în vedere şi tipurile de inele şi plăcuţe de diademă, ultimele cu analogii în tezaurul de la Sibnica14, putem spune că aparţin veacului al XIV-lea.

În cazul tezaurelor de la Dragijevo, Prahovo şi Kladovo, cerceii se aso-ciază cu brăţări din sârme împletite şi plăcuţe la capete decorate aproape identic. Cronologia brăţărilor, atât cea absolută cât şi cea relativă, indică o datare în ultimul sfert al veacului al XIII-lea şi la începutul celui de-al XIV-lea15. Ele mai au analogii şi în descoperirile de la Sliven şi Popovo, din Bulgaria16, sau în cele

11 Mă refer aici la descoperirile de podoabe de provenienţă sud-dunăreană şi eventual la cele din spaţiul rusesc, ca de exemplu Braşov, Streza-Cârţişoara (Lukács 1998, p. 145-156 şi 1999), Amnaş (Weisskircher 1935, p. 229-237). 12 Dumitriu 2001, Ioniţă 2005. 13 Maneva 1992, p. 222, T. 21/C/3a, b. 14 Minić, Tomić 1970 (1972), p. 164, T. 1/2. 15 Oţa, Dragotă, Rustoiu, articol sub tipar la MCA: „Brăţări din sârme torsionate şi împletite, lăţite la capete (secolele X-XV)”. 16 Stančev 1962, p. 8, fig. 9; p. 9, fig. 10.


de la Zdravec17. Cerceii, de la Prahovo şi Kladovo, având în vedere că au veriga simplă, pot fi dataţi în cursul secolului al XIII-lea, iar cei de la Dragijevo la sfârşitul secolului menţionat şi începutul veacului următor.

Cronologia absolută este aplicabilă doar pentru o singură descoperire, anume tezaurul de la Dragijevo. În cazul tezaurului de la Tokaj (?), monedele nu ajută extrem de mult. Aceasta datorită faptului că cerceii de tip Tokaj cu decorul în discuţie nu au fost încă găsiţi în asociere cu monede din veacul al X-lea nicăieri în Peninsula Balcanică. Peste tot în sud-estul Europei aceste pandantive sferice ajurate sunt mai târzii. Interesant este şi faptul că ele nu se găsesc pe cercei din zona cnezatelor Ruseşti18. Decorul a apărut foarte probabil în spaţiul sud-dunărean, iar cele mai multe exemplare aparţin secolelor XIII-XIV.

Concluzii Pe baza caracteristicilor tehnice de execuţie, precum şi a elementelor de

decor, putem surprinde trei grupe de cercei pe care apar pandantivii sferici ajuraţi. I. Cercelul de la Vojlovica, momentan fără analogii, a fost datat pe baza

cronologiei generale a necropolei în secolele XI-XII. II. Cercei de tip Tokaj. Pe baza caracteristicilor lor, se disting trei tipuri.

II.1. Cel dintâi îl constituie exemplarele cu veriga simplă şi pandantivul central biconic, descoperite la Tokaj (?), Kladovo, Prahovo şi exemplarele din M. N. M. din Budapesta. Pe baza cronologiei relative, îi putem data în cursul seco-lului al XIII-lea.

II.2. Piese cu verigă simplă şi cu pandantivul central din două semisfere între care este o bandă metalică. Aici se deosebesc două variante.

II.2.1. Piesele de la Voineşti, care, pe baza cronologiei relative a pieselor găsite în tezaur, poate fi atribuit secolului al XIII-lea.

II.2.2. Cercelul de la Reşiţa-Ogăşele. Pe baza caracteristicilor de execuţie şi a contextului, poate fi datat la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul celui de-al XIV-lea.

II.3. Cercei cu veriga torsionată şi pandantiv central biconic (Macovişte). Pe baza cronologiei relative a pieselor din tezaur, se poate data în cursul secolului al XIV-lea.

III. Cercei de tip cuman. Momentan pandantivii laterali ajuraţi au fost găsiţi pe trei variante, care se datează similar, adică la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea. În aceste cazuri am utilizat atât cronologia relativă cât şi cea absolută, în cazul pieselor de la Dragijevo. III.1. Pereche de cercei de la Cuptoare-Sfogea. III.2. Cercel descoperit la Prilep. III.3. Cercei de la Dragijevo. 17 Antonova 1964, p. 47, fig. 2/1-4. 18 Korzuhina 1954.

S. Oţa 134

Conform cronologiei absolute şi relative, o formă incipientă a pandan-tivilor sferici ajuraţi este posibil să fi apărut la sfârşitul secolului al XI-lea, dar cel mai probabil cândva în veacul următor. Foarte probabil suntem în faţa unui decor care a început să intre în uz la Dunărea Mijlocie în acea vreme, dar s-a generalizat şi a fost utilizat pe piese în special în cursul secolului al XIII-lea. El predomină pe cerceii de tip Tokaj, urmaţi de cei de tip cuman.

La Dunărea Mijlocie, din punctul de vedere al execuţiei şi decorului, cerceii sunt unitari în veacul XIII. Cerceii de tip Tokaj, consideraţi o vreme ca făcând parte din „tezaurul” de la Tokaj, fac notă discordantă cu celelalte piese achiziţionate de Muzeul maghiar, atât cronologic, cât şi tipologic. Practic, acest model nu poate fi coborât cronologic mai jos de secolul al XIII-lea, deşi pandan-tivul biconic decorat pe centru şi la vârfuri cu muluri de granule şi sârmă fili-granată, uneori în combinaţie cu cea spiralată, este cunoscut în regiunea balca-nică încă din veacul al XII-lea, ca de exemplu în necropolele de la Prahovo19 şi Korbovo20, Şopotu Vechi-Mârvilă21, Craiova-Făcăi22 ori la Skopje23. Combinaţia de pandantivi sferici şi ajuraţi cu cei biconici nu se regăseşte în veacurile XI-XII în nici o regiune din sud-estul Europei.

Piesele din Moldova, deşi utilizează pandantivi sferici similari, cel central este diferit, ceea ce sugerează că este produsul unui atelier din altă regiune decât Dunărea Mijlocie. Aria de răspândire denotă deja o extindere a utilizării deco-rului auxiliar până spre Moldova estică.

Cercelul de la Reşiţa-Ogăşele, prin caracteristicile sale de execuţie, repre-zintă un exemplar tipic balcanic, dar este vorba de o piesă foarte probabil ceva mai târzie decât exemplarele anterioare. Se observă şi persistenţa decorului la Dunărea Mijlocie şi în acest interval cronologic. Exemplarul de aici, precum şi cele de la Voineşti reprezintă o extindere cronologică a producerii sferelor ajurate.

O ultimă grupă o reprezintă piesele databile la sfârşitul secolului al XIII-lea şi în cursul secolului al XIV-lea. Aceasta marchează nu doar o extindere spaţială şi temporală, ci şi una tipologică. Din punct de vedere geografic, se poate observa o extindere spre sud, spre Macedonia (Prilep), dar şi una spre sud-est, în Bulgaria (Dragijevo). Ca tipologie a cerceilor, se constată faptul că apar pe piese de tip Tokaj (Macovişte), dar şi pe cercei de tip cuman (Cuptoare-Sfogea, Dragijevo, Prilep).

SILVIU OŢA

19 Janković 1973-1974 (1975), p. 231, T. VI/4 (M. 50), T. VII/5. 20 Ibidem, p. 233, T. XI/6 (M. 28). 21 Oţa 2008, p. 290, Pl. 106/14. 22 Dumitriu 2001, p. 118, Taf. 50/3. 23 Ćorović-Ljubinković 1956, p. 83, Sl. 3.


EARRINGS DECORATED WITH SPHERICAL PERFORATED PENDANT IN SOUTH-EASTERN EUROPE (13TH – 14TH CENTURIES)

ABSTRACT

Starting with the 19th century, a number of earrings of various types, decorated with

spherical perforated pendants or settings, on a ring, were discovered in South-Eastern Europe. According to the type of earring, the pendants were either the main ornament, or the minor one. The number of such items is, for the moment, relatively small - nine known sites, plus the items from the collection of the Hungarian National Museum, and the earrings from the so-called „treasure” of Tokaj. The total number is 19, but an item is lost. The present paper gives a catalogue of discoveries, but its main purpose is focused on the previously mentioned ornament, more precisely its chronology, the spreading area and the types of earrings on which was used.

The paper analyze the context of discoveries, the types of earrings on which this ornament was used, the materials and the way it was worked, the spreading area and the chronology of the items.

Based on the technical features and on the ornaments, three groups of earrings decorated with spherical perforated pendants were observed:

I. The item in Vojlovica, without analogies, at least in the present stage of research, was dated, based on the general chronology of the cemetery, in the 11th-12th centuries.

II. Tokaj-Type earrings. According to their characteristics, three types were defined: II.1. The first type is represented by the items with simple ring and biconical central pendant,

found in Tokaj (?), Kladovo, Prahovo and the earrings from the Hungarian National Museum in Budapest. The earrings can be dated in the 13th century.

II.2. Items with simple ring and the central pendant made of two semispheres with a metallic strap between them. Two variants can be distinguished:

II.2.1. The items from Voineşti, treasure dated in the 13th century, based on the relative chronology of the items found.

II.2.2. The earring in Reşiţa-Ogăşele can be dated at the end of the 13th century and the beginning of the 14th century, taking into account the technical features and the context of the discovery.

II.3. Earrings with twisted ring and biconical central pendant (Macovişte). The treasure can be dated, based on the relative chronology of the items, in the 14th century.

III. Couman-type earrings. In the present stage of research, the lateral perforated pendants were used on three variants, all of them dated at the end of the 13th century and the beginning of the 14th century, taking into consideration both the relative and the absolute chronology, for the items in Dragijevo. III.1. Pair of earrings from Cuptoare-Sfogea. III.2. Earring found in Prilep. III.3. Earrings from Dragijevo.

According to the relative and absolute chronology, the manufacture of the ornament analyzed in this paper it is possible to start at the end the 11th century, but with a greater degree of probability in the next century. Probably the ornament was used in the area of Middle Danube especially in the 13th century. Typollogically speaking, the majority of earrings belongs to the Tokaj-type, followed by the Couman-type.

In the 13th century, the earrings are unitary as manufacture and ornaments in the area of Middle Danube. The Tokaj-type earrings, considered for a while as part of the „treasure” from Tokaj, are different from the other items collected by the National Hungarian Museum, both chronollogically and typollogically. This kind of ornament cannot be dated earlier than the 13th

century, although the biconical pendant decorated on the middle and at the ends with mouldings of granules and wire worked in filigree, sometimes combinated with spiral one, is known in the

S. Oţa 136

Balkanic area since 12th century (for example, the items found in the cemeteries in Prahovo and Korbovo, Şopotu Vechi-Mârvilă, Craiova-Făcăi or Skopje). The association between spherical and perforated pendants with biconical pendants is lacking in the 11th-12th centuries in the whole South-Eastern Europe.

Though the spherical pendants are similar, the central pendant of the earrings from Moldavia is different, and this particular feature suggests that the mentioned items were manufactured in a workshop situated somewhere else than in the area of Middle Danube. The spreading area suggests that the use of auxiliary ornaments extends towards eastern Moldavia.

The earring in Reşiţa-Ogăşele, taking into account its technical features, represents a tipically Balkanic product, but almost sure the item can be dated later. At the end of the 13th

century and the beginning of the 14th century, the analyzed ornament is still in use in the area of Middle Danube The previously mentioned earring, together with the earrings in Voineşti, represents a chronological extension of the manufacture of perforated spheres.

The last group consists of earrings dated at the end of the 13th century and the beginning of the 14th century, representing an extension, not only in terms of distribution or chronology, but of types, too. Geographically speaking, the area of distribution extends towards south (Prilep in Macedonia), but towards south-east, too (Dragijevo in Bulgaria). Regarding the type of items, such ornaments are observed on Tokaj-type (Macovişte), or on Couman-type earrings (Cuptoare-Sfogea, Dragijevo, Prilep).

EXPLANATION OF PLATES

Pl. 1. - Vojlovica-Humka Azotara (after Stanojev 1989); 2-5. Tokaj-? (after Mesterházy 1994); 6-

7. Kladovo (after Gubitza 1908). Pl. 2. - 1. Prahovo (after Janković 1979); 2-3. Hungarian National Museum from Budapest (after

Mesterházy 1994); 4-5.Voineşti; 6. Reşiţa-Ogăşele (after Oţa 2008 – without scale); 7. Macovişte (after Oţa 2006 – without scale).

Pl. 3. - 1-2. Cuptoare-Sfogea (after Ţeicu 1998 – without scale); 3. Prilep (after Maneva 1992 – without scale); 4-5. Dragijevo (after Filow 1919 – without scale).

Pl. 4. - The spatial distribution of spherical perforated settings on earrings. Pl. 5. - The spatial distribution of the types of earrings with spherical perforated settings.

Abrevieri bibliografice

Agre 1990 - D. Agre, „Mogila No. 1 ot nekropola Kraj selo Skravena, Botevgradsko”, în Arheologia, 32, 3, 1990, p. 17-31.

Antonova 1964 - V. Antonova, „Parures médiévales du Musée régional de Kolarovgrad”, în Arheologia, VI, 2, 1964, p. 5-11.

Ćorović-Ljubinković 1954 - M. Ćorović-Ljubinković, „Naušnice T. Z. Tokajskog tipa”, în Rad Vojvodjanskih Muzeja, Novi Sad, 3, 1954, p. 81-93.

Dumitriu 2001 - L. Dumitriu, Der Mittelalterliche Schmuck des Unteren Donaugebietes im 11.-15. Jahrhundert, Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a României, 2001.

Filow 1919 - B. D. Filow, L'ancien art Bulgare, Berna, 1919. Giesler 1981 - J. Giesler, „Untersuchungen zur Chronologie der Bjelo Brdo Kultur. Ein Beitrag zur

Archäologie des 10. und 11. Jahrhunderts im Karpatenbecken”, în Prähistorische Zeitschrift, 56, 1, 1981.

Gubitza 1906 - K. Gubitza, „A zombori (Sáponya-pusztai) bronzleletről és a kladovói kincsről”, în AÉ, 28, 1908, p. 262-265.

Ioniţă 2005 - A. Ioniţă, Spaţiul dintre Carpaţii Meridionali şi Dunărea Inferioară în secolele XI-XIII, Editura Academiei, Bucureşti, 2005.


Janković 1973-1974 (1975) - M. Janković, „Dve srednjovekovne nekropole u istočnoj Srbiji”, în Starinar, N. S., XXIV-XXV, 1973-1974 (1975), p. 227-241.

Janković 1979 - M. Janković, „Srebrni Nalaz iz Prahova”, în Zbornik Radova Narodnog Muzeja, Belgrad, IX-X, 1979, p. 271-278.

Korzuhina 1954 - G. F. Korzuhina, Русские кладьі IX-XIII вв., Moscova-Leningrad, 1954. Lukács 1998 - Lukács Antal, „Tezaurul de la Streza-Cârţişoara (jud. Sibiu)”, în SCIVA, Tom 49, 2,

1998, p. 145-156. Lukács 1999 - Lukács Antal, Ţara Făgăraşului în Evul Mediu. Secolele XIII-XVI, Editura

Enciclopedică, Bucureşti, 1999. Maneva 1992 - E. Maneva, Srednovekoven nakit od Makedonija, Skopje, 1992. Mesterházy 1994 - Mesterházy K., „Azún. Tokaji kinks revíziója”, în FA, XLIII, 1994, p. 193-242. Minić, Tomić 1970 (1972) - D. Minić, M. Tomić, „Ostava srednjovekovnog nakita u Narodnog

muzeju u Požarevcu”, în Starinar, N. S., XXI, 1970 (1972), p. 164-168 şi T. I-II. Oţa 2005 - S. Oţa, „Necropolele din orizontul sud-dunărean-2 de pe teritoriul Banatului (sfârşitul

sec. al XI-lea – sec. al XIII-lea)”, în Bibliotheca Septemcastrensis, XII, Relaţii interetnice în Transilvania (secolele VI-XIII), 2005, p. 171-215.

Oţa 2006 - S. Oţa, „Contextul încetării funcţionării necropolelor din orizontul sud-dunărean 2 pe teritoriul Banatului”, în Secolul al XIII-lea pe meleagurile locuite de către români. Vol. editat de A. A. Rusu, Arad – Cluj-Napoca, 2006, p. 229-272.

Oţa 2007 - S. Oţa, „Techniques d'éxecution des parures et accesoires vestimentaires découvertes dans les nécropoles de l'horizon funéraire sud-danubien-2 sur le territoire du Banat historique (fin du XIe-début du XIIIe siècles)”, în Istros, 14, 2007, p. 363-409.

Oţa 2008 - S. Oţa, Orizonturi funerare din Banatul istoric (secolele X-XIV), în Bibliotheca Brukenthal, XXVIII, Editura Altip, Alba Iulia, 2008.

Oţa 2009 - S. Oţa, „Podoabe de influenţă bizantină şi orientală de pe teritoriul Banatului istoric (secolele XIII-XIV)”, în Miscellanea Historica et Archaeloogica in Honorem Professoris Ionel Cândea, Editori Valeriu Sîrbu, Cristian Luca, Muzeul Brăilei, Editura Istros, Brăila, 2009, p. 75-97.

Ryabsteva 2000 - S. S. Ryabsteva, „Three Bead Rings from Vistula to Volga”, în Stratum plus, 5, 2000, p. 161-182.

Spinei 1994 - V. Spinei, Moldova în secolele XI-XIV, Universitas, Chişinău, 1994. Stanojev 1989 - N. Stanojev, Nekropolen aus dem 10.-15. Jahrhundert in der Vojvodina. 712

Katalogabschnitte. Katalog 1, Novi Sad, 1989. Teodor 2003 - D. Gh. Teodor, „Tezaurul feudal timpuriu de obiecte de podoabă descoperit la

Voineşti-Iaşi”, în Spaţiul carpato-dunăreano-pontic în mileniul marilor migraţii, Buzău, Editura Alpha, 2003, p. 147-162.

Ţeicu 1989 - D. Ţeicu, „O reşedinţă feudală românească la începuturile Reşiţei Medievale”, în SCIVA, Tomul 40, 1, 1989, p. 57-72.

Ţeicu 1993 - D. Ţeicu, „Necropole medievale (sec. X-XIV) din sudul Banatului”, în Banatica, 12, I, 1993, p. 229-272.

Ţeicu 1996 - D. Ţeicu, „O reşedinţă feudală românească la începuturile Reşiţei Medievale”, în Arheologia satului medieval din Banat, Reşiţa, 1996, p. 5-20.

Ţeicu 1998 - D. Ţeicu, Banatul montan în evul mediu, Editura Banatica, Timişoara, 1998. Ţeicu 2009 - D. Ţeicu, Arta minoră medievală din Banat, Editura Muzeului Banatului Montan,

Timişoara, 2009. Uzum 1983 - I. Uzum, „Un tezaur de podoabe medievale descoperit la Macovişte (com. Ciuchici,

Judeţul Caraş-Severin)”, în AMN, 20, 1983, p. 509-519. Uzum 1987 - I. Uzum, „Consideraţii pe marginea cercetărilor din anii 1983-1985 în necropola

feudală timpurie de la Cuptoare (com. Cornea, jud. Caraş-Severin)”, în Banatica, 9, 1987, p. 281-315.

S. Oţa 138

Uzum Pliant - I. Uzum, Podoabe medievale descoperite pe teritoriul Judeţului Caraş-Severin, pliant.

Weisskircher 1935 - R. Weisskircher, „Gelfund in Hamlesch”, în Siebenbürgische Vierteljahrs-schrift, 58 (3), 1935, p. 229-237.

Cuvinte-cheie: cercel, necropolă, tezaur, ajurat, pandantiv. Keywords: earring, cemetery, treasure, perforated, pendant.

CERCEI DECORATI CU PANDANTIV SFERIC AJURAT ÎN SUD-ESTUL EUROPEI (SECOLELE XIII-XIV)/EARRINGS DECORATED WITH SPHERICAL PERFORATED PENDANT IN SOUTH-EASTERN EUROPE (13TH – 14TH CENTURIES)

Documents