CELE ŞAPTE BISERICI DIN ASIA MICĂ CELE ŞAPTE BISERICI DIN ASIA MICĂ Luni, 24 Noiembrie 2008 05:28 Împreună cu familia Herman din Ploieşti, în luna Iunie 2006 am efectuat o călătorie timp de 7 zile în Turcia, unde se găsesc ruinele celor 7 Biserici din Asia Mică, cărora Domnul Isus le -a scris cele 7 scrisori relatate în capitolele 2 şi 3 din Apocalipsa. Cel puţin 3 motive au determinat această călătorie: 1) Porunca Domnului Isus de-a merge în toată lumea să vestim Evanghelia la orice făptură. 2) De mulţi ani aveam o Biblie foarte fr umoasă în colecţia mea, o Biblie în limba turcă, pe care vr oiam să o fac eficientă. 3) Scriam o broşură intitulată “În aşteptarea Mirelui” şi parcă nu o puteam încheia fără a vedea istoria şi geografia celor 7 Biserici, România fiind relativ aproape de Asia Mică. Itinerariul nostru a urmat drumul descris în Apocalipsa. Efesul, leagănul lumii antice a fost punctul de pornire al Apostolu lui Pavel din a treia sa călătorie pentru evang helizarea Asiei. Din Ie rusalim şi Antiohia, centrul misionar timp de aproape 3 ani a fost Efesul. Cred că Apostolul Ioan a adus cele 7 scrisori primite pentru cele 7 biserici în Insula Patmos care este aproape de Efes şi aceste scrisori au fost transmise fie de Apostolul Pavel sau chiar de Ioan. În Efes este şi acum un loc ce se numeşte Biserica Fecioarei deoa rece cercetătorii spun că după ce Ioan a venit în Efes a venit şi mama Domnului Isus ca la fiul ei şi pare plauzibil ca mama să fie la un loc cu fiul. În Efes a avut loc cea mai aprigă confruntare între adevăr şi minciună, lumină şi întuneric, între zeităţi şi Dumnezeul cel bun. Una din cele 7 minuni ale lumii antice, Diana Efesenilor sau Artemis, cu cele 127 de coloane constituie punctul de atracţie al Efesului, căci datorită măreţiei şi frumuseţii se credea căzută din cer, nu făcută de oameni. Teatrul cu peste 50 de mii de locuri din centrul o raşului, peste milenii vorbe şte despre loc ul de unde a vestit Pavel Evanghelia. Biserica din Efes însă ne-a învăţat să nu pierdem dragostea dintâi, spre a nu ne ruina. Smirna din Ismirul de astăzi ne aminteşte de suferinţele şi persecuţiile creştinilor din perioada anilor 100-312 când ajunge împărat Constantin cel Mare care dă libertate Smirna creştinilor. La această biserica Domnul Isus nu vede nici un cusur. Pergamul - perioada amestecului Bisericii cu lumea, dintre anii 312 până la 605. Pe dealul de răsărit al Pergamului este Acropole unde se văd ruinele Palatului lui Traian care străjuieşte oraşul. Biblioteca din Efes