Ccnstaeţa Marino-Mosco. - dspace.bcucluj.rodspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/48924/1/BCUCLUJ_FP_279955_1919...stare să se apere pe teren literar, ne atacă pe o chestie străină

E. Looinescu. . . D e m o c r a ţ i a l i terară >%

Victor Eftimiu . . C â n t e c d e p a c e G. Rotică. . Cit ind scr i soarea- ţ i tristă D. Nanu . . . . Scafandrier i i Ccnstaeţa Marino-Mosco. • Maica Eprax ia Ion Al. George. . Pas te l Alfred Moşoiu . . Năzu in ţă Virgiliu Moscooici. Castani i ,

C R O N I C I :

E. Looinescu: C o ş b u c şi Ade lber t v o n C h a m i e s o ; L. Rebreanu : F r u m o a s a a v e n ­tură j F. Şirato: Expoz i ţ ia p ictorului H o -raţiu Dumitr iu ; însemnări (Rozina, Efor­tu l Franţei şi Al iaţ i lor săi , Cântări d e luptă şi d e biruinţă, P i l d e d e l i teratură

franceză , Răfuiala , Zi le de e n e r g i e ) .

E d i t u r a A L C A L A Y & C o .

SBURATORUL REVISTA SĂPTĂMÂNALA LITERARĂ, ARTISTICĂ Şl CULTURALA

C O L A B O R A T O R I :

Z, Bârsan, Ai, Cazaban, 6. Calf, Em. Ciomac, NI ehrt or Crainte, Radu Coirne, N. Da vi de teu, V. Demetrius, i. Dragoslav, Victor Ettlmiu, Elena Parato, tef> SSn-Gtorgiu, G. Gregorian, E. Lovinescu, A. Mofoiu. Constanţa Marino-Moscu, R. Mândru, Claudia Mllllan, Com«II« Meldovanu, I, Minutaseli, D, Nanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Dragoş Pretepopescu-Blebea, M ir cea Riduletcu, L. Rebreanu, G, Rotkă, Radu D. Bosetti, F. Şirato, Al. T. Stamatiad. Alexandrina Scurtu, M. Sorbul, G. Stratulat, Caton Theodorjan, T. Via*«» i. C. Ylssarie*.

A B O N A M E N T E :

UN AN LEI 50 — ŞASE LUNI . . . . LES 3 0 Pentru Invitatori, preoţi şi studenti

UN AN . . . LEI 4 0

P R E Ţ U L U N U I E X E M P L A R I L E U

S B U R A T O R U L se găseşte de vânzare la toate librăriile f. chiosco, rile de ziare din Romania Mare

Abonamentele se primesc ia Libraria Alcalay 4 Co. si la odmiwai-afia rwistei.

Redacţia ş i a d m i n i s t r a t e : Stradi. Sărindar H o . 14 - B U C U R E Ş T I -

Manuscrisele, corespondenţa şi schimbul se Tor tri nu ie pe adresa ddui E. Lovinescu, Str. Câmpineauu, No. 40.

ULTIMA NOUTATE EDÎTURÂ LIBRĂRIEI ALCALAY & C°

SCHIŢE Ş ! NUVELE DE

L. R E B R E A N U

\ Se află la toate librăriile din România Mare PREŢUL 5 LEI

SBURATORUL REVISTA LITERARA, ARTISTICA ŞI CULTURALA

Director: E. LOVINESCU ANUL I, No. 6. 24 MAIU 1919.

DEMOCRAŢIA LITERARA

\ Voi cita câteva rânduri din „însemnări literare" ca exemple tipice î n mai multe privinţe: . | ,

; ...„Gingaşul critic impresionist Lovinescu, nefiind în stare să se apere pe teren literar, ne atacă pe o chestie străină de literatură".

S a u : ...„Nu voi scăpa nici un prilej pentru a-i demasca

Ia fiecare pas debilitatea minţii şi stârpiciunea sufleîului, sub danteluţele şi panglicttţeie de impresionism cu cară iese la promenadă''.

S a u : , • ...„Când apăruse Lectura am strâns puţin cu uşa

pe estetul Lovinescu: — Ce ai făcut cu iartă pentru artă, şi c u impresionismul? Unde j3-e „poezia intelectualistă?"

Sau : . • . • • ...„Noi nu-i vom slăbi pe d. Lovinescu,. până ce n'o

răspunde curat: S'a lăsat de julemetrism? A renunţat la „poezia intelectualistă"? etc."

Şi cine iscăleşte aceste somaţiuni şi îmi pune aceste dileme î n spinosul câmp al ideilor de direcţie literară?! Junele Topârceanu. N u ştiu dacă a scăpat teafăr dirt ghearele liceului. Eră deci indicat deda sine să n u ină „slăbească" şi să „mă strângă cu uşa" în "domeniul idei­lor generale şi literare ce-i sunt atât de familiare şi de predilecte. v

. In alt loc: . . „Despre asemenea o a m e n i c a r e ise învârt cusumedenie

de vorbe goale î n jurul unei totale l ipse de idei..." Iscăleşte d. M. Sadoveânu. U n ideolog ş i acesta. In

literatură şi-a format un puternic sâmbure de idei din ci­tirea haiducilor; î n politica a cules fărimituriie agitato­rului siberian. Trebuia deci şi dt-sa să „mă strângă cu; uşa" în moşia părintească a ideilor ca într'o cramlă de „La noi în Viişoara".

* * Modele de stil : »,CnticuI Lovinpscu care n'a făcut armata, deşi e să­

nătos şi tare cât un măcelar...

S a u : , * ..:„Acest chiulangiu fără pereche a cărui deviză a fost

chiul pe toată, linia.

Sau : „Subtilul chiulangiu are aerul să-mi reproşeze că de

ce (sic) n'am stat să mor...

Sau : s- &

„D. Lovinescu, pe care această una şi singiu-ă dată îl iau î n serios, nu e un prostănac oarecare, picat ca tiin lună în mijlocul vieţii noastre literare.

Iscăleşte iarăşi junele Topârceanu. S'ar fi bănuit. Ex ungue leonem- Stilul este omul. Asupra stilului voi mai reveni însă. Acum numai despre u n fapt: odată pentru totdeauna.

In ceiace m ă priveşte, în momentul declarării răz­boiului n u eram sojdat. La revizuire, am fost luat ca ori­care altul. Nimeni d in contingentul meu, ceva mai vechiu, h'a fost chemat însă sub arme. Prin urmare, în m o d legal n'am (avut nici un fel de atingere cu războiul. La jcenzura din Fălticeni, am servit în ch ip d i toţujl voluntar. iNici u n merit, de sigur. Mai puţin însă o vină. S'o spună şi d. Sadoveânu care, fiind căpitan, a preferat să scrie ceiace <nu gândià la „România", Aceasta pentru că discuţia s'a scoborât atât de jos.

. Cât despre junele Topârceanu este altceva. D^sa pre-

là ide tea! a. scăpat din captivitatea bulgară prin mită. $'o putem crede. Nici u n prizonier n u s'a eliberat d in lagăr* plătind, c i numai aducând servicii inamicului. Plata a fost colaboraţia la „Lumina". Acolo (lefaima războiul şi/ ţara. Acolo scria I n versuri nemernice „că a fost p u s săfşi dea sângele pentru ţară alături de un ţigan". _ Iată mita. Şi n u facem filozofie spartană: u n soSdat trebuie s a s e întoarcă pe scut sau sub scut. După orice lege militară u n soldat în războiu n u poate fi insă decât în trei locuri: la postul ce i s'a încredinţat, într'un lagăr de prizonieri, — sau sub pământ. Poziţia soldatului ce „mitueşte" pe duşman pentru a'şi câştiga o libertate p e care i>o închină sub formă de poizele spurcate, n u s e •cunoaşte. E o captivitate trecută d in ordinea materială în ordinea poorală. O (captivitate mai (aspră. •

Şi acum când Curtea Marţială îş i deschide braţe le ' nemiloase î n jurul „mituitorilor" duşmanului, cari au fost, de fapt nişte simpli mituiţi, nif-i doresc totuşi nici u n r ă u junelui Topârceanu: nici Ia Tisa, nici la Văcăreşti. Ii dau însă u n sfat: să fie prudent ^ Să tacă. Dar să tacă, să tacă, să tacă... Cel .puţin până via trece furtuna. Căci se apropie conştiinţa legală ş i revoltată a ţării. In cu­rând va zice, poate: Undo.-i o gaurăf

Şi acum venim iarăşi la cugetare şi stil. Scriam în primul număr al Sburătorului : „Virilitatea

noastră se apleacă fratern peste pubertatea melancolică a generaţiilor ce se ridică". •

Gravitate castă, pentru oricine. Junele Topârceanu obscenizează î n . j u r u l „virilităţii... aplecate peste puber­tate". " l - Î

Mentalitate de gorilă impudică.

Quid Ktd rem? sec zice străbunul nostru H oratili. Lia ce ajtâtea citaţii? la ce atâtea discuţii întristătoare şi mărunte? Cazul miflitar al junelui Topârceanu nu-i, de sigur, un fenomen literar. N u ne interesează deci... Vulgaritatea gân-

116 SBUf^TÒRUL

dului ş i a stilului, luată î n sine, — frici atât. Luată în&ă ca u n semn al vremei— Da .

Salut democraţie literară! Numindu-te aşa, şt iu că te inobilez, insultând cea­

laltă democraţie: adevărata democraţie politica sub re­gimul căreia vom trăi. Ter aşi numi triv^liatate. Găsesc însă cuvântul prea trivial. Numeşte-te deci democraţie.

N u eşti de azi, dar nici de demult. N u te-a inventat, junele Topârceanu; te-a inventat însă generaţia noastră. Poate că e o iluzie numai şi că a i existat în to tdeauna Ţi-ai schimbat numai forma. Ai întinerit. Cu putinţă.

Sub m â n a viguroasă şi impură a lui Arghezi (căci se m a i poate zice oare domnul Arghezi?) te-ai ridicat masivă, furtunoasă şi energică ca un blestem. U n talenC deîtnonic te-a însufleţit şi a i început să loveşti furioasă. 'N'ai recunoscut decât morala negaţiei. Negaţie piatita, Idar încă impresionantă prin măreţia vigoarei şi a de^ zastrului...

La Iaşi, ai căzut însă în mâini debile. De zece ani, s u b forma lui Nicanor & (Me sau a! altor Topârcenl, te-al târât între vulgaritate de gândire şi platitudine de stil, între peticărie şi. trăncăneală inutilă. Ai avut, un singur şi 'mare merit: ai perseverat. Ai durat.. . Zece ani în literatură e* mult. Dintre ruinele războiului, scoţi iarăşi caput sub pana agramată a junelui Topârceanu, care: „nu m ă va sjlăbi" şi „nu va scăpa prilejul de a m ă demasca..."

A „n'o slăbi"!. Iată principiul fundamental al acestei democraţii ce invadează. Vin băeţii din mahalale, vin „caj-Kndaţii" delà percepţii, descăleca drumeţii tuturor trarne waeïor comunale şi trag la acest ultim fort aï nobleţei cugetării şi al simţirii care e literatura. Deschideţi porţile! Să intre democraţia biletului de zece bani a junelui Toh pârceanu, care făgădueşte 'că şi în lumea ideidor „n'os s ă n e slăbească"... ' i •• ; !

E. LOVINESCB.

CÂNTEC DE PACE

Dormiţi adânc înmormântate 'n suflet Fântâni risipitoare de lumină!... Vom aştepta un cer cu lună plină, Şi-atuncea va ţâşni bogat din voi Tumultuosul apelor şuvoi; O risipire de mărgăritare şi de flori O feerie de colori. Ce vor sbură şi vor danţa Jn noaptea palidă cu lună plină Când toate florile 'n grădină Suspină în surdină şi se'nclinâ Şi mor De-amor.

*Fântâni de bucurie si de-azur Cântări şi licăriri desmierdatoare, Vă simt cum tresăriţi nerăbdătoare Şi-aţi vrea să năvăliţi—cascadă vie— Să cuceriţi văzduhul şi să-l îmbătaţi, Săi înecaţi în valuri de-armonie Şt'n lumea înrăită s'aruncaţi Seminţele de aur ale bunătăţii voastre Şi s'o 'mbunaţi.— Dormiţi adânc înmormântate 'n suflet, Căci nu e încă vremea viselor albastre

Şi-a desfătărilor în aer clar : In lumea încruntată şi rănită Subt cerul funerar. In lumea chinuită, obosită E încă multă ură şi durere 'năbuşită Şi mult amar.

Fântâni risipitoare de lumina Nerăbdătoarelor isvoare, Cântări de bucurie, ciripiri înfrigurate năluciri

Şi ţipat hing de pasări călătoare,— Dormiţi adânc înmormântate :[n suflet ! ...Ca mâine zorile trandafirii, cereastă lavă. Balsam pe fruntea universului, bolnavă^

•îşi vor deschide minunata strălucire Şi vom cântă, nebuni de jericire, Că ne-am trezit din patima de moarte şi noroi. Că numai curge-al sângelui şiroi, Căpiaturile taie brazde negre şi profunde şi fecundey Că numai cârtiţa'n pământ 'se mai ascunde, Şi toate cântecile îndelung înăbuşite Vor isbucni spre soare mântuite Şi-atâta cântec va umplea pământul, cerul, luna Că va cădea din cer, nebuna, Şi va danţa şi ea cu noi..<

Va fi o zi ca ziua cea de-apoi Căci vom danţa, danţa, danţa Şi vom înebuni şi ne vor îngropa ' * Şi'n locul nostru morţii toţi vor învia, Gigantic stol Venind din gol In rotogol, Şi morţii toţi cu mâinile întinse către nori, De bucuria vieţii se vor îmbăta Subt risipirea de mărgăritare şi de flori... —K Vie, Doamne ! Vie 'mpărâţia ta /...

VICTOR EFTMUB.

CETIND SCRISOAREA ŢI TRISTA

Cetesc scrisoarea-ţi tristă şi par că printre şire Iţi simt sfioasa mână de-o teamă tremurând, Şi tremură şi slova pătrunsă de iubire, De taina ce se sbafe în fiecare rând.

Ţi se'nfioară mâna şi'n loc ţi se opreşte De câte ori cuvântul , iubire" vrei să-l scrii,

SBURATORUL 119

Şi par c aud cum slova in taină Imi şopteşte : „Ce teamă mi-i de vorba aceasta tu nu ştii'.

Şi tocmai teama esta e mai fermecătoare Decât chiar însăş vocea lubirei ce-o ascult, Şi simt cum şoapta slovei din trista ta scrisoare Tot sufletul mi-l prinde în mreje şi mai mult.

6. ROTICÀ.

SCAFANDRIERII

Sunt ceasuri mohorîte când totu-i neclintit, Când viaţa se târăşte prea lungă de trăit, Când oameni şi obiecte asemeni unor plante Apar. ca'n pâcla verde din iezere stagnante.

Atunci ca un păianjen destinul pânza-şi toarce Să ţeasă un linţoliu acelor morţi de vii, Iar cel puternic brazda înţelenită 'ntoarce Ca să recheme-afară puteri latenţe mii...

fas flecare suflet sunt clipe de tăceri : Sunt agonii într'unui, tntr'altu sunt vegheri ; Adeseori pluteşte o şovăire vagă... Sirene şi Madone prin ceaţă se încheagă.

Din clipele aceste când ies là suprafaţă, Şi-aduc scafandrierii comoara lor de viaţă ; De-asupra,—trece Moartea, cercetător ca rost, Să vază cine este şi cine nu,—la post.

D. MANU

M A I C A E FH A X I A

» * - -Răsărise în Mănăstire cum^ răsare, într'o grădină,

o floare de câmlp şi o aflesese, între altele, soborul, cum alege cunoscătorul firimitura de aur pe un mal de ni­sip.

In ochii ei, albaştri şi limpezi ca cerul, ce păreau a se îndrepta veşnic spre o hune nevăzută, nu i se putea citi vârsta cet-o ascundea şi scufia în care stă închisă frun-fcea-i dreaptă şi neteda şi tot portul ei călugăresc.

O maică bătrână o privi într'o zi lung şi o măsură întreb ând'o :

— De câţi ai eşti, Eprâxio? Maica surâse, arătând cele două rânduri de mărgă­

ritare şi răspunse încurcat: — N u ştiu bine; o ars, în focul ce! mare, ceaslovul

i n care m ă scrisese maica mea. Ştiu doar atât: eram c a de cinci vani când o sădit maica zarzărul nostru şi tot pe atunci s'au aurit şi crucile delà biserici, câţi ani , vor fi, Sf. voastră ştiţi?

— Apoi or fi şăispece ori şâpspece ani, că eu eram ca di şăizăci când mi;-o ajutat Dumnezeu să m ă schivni-cesc şi cam pe atunci s'au aurit ş i crucile... Maica Epraxia, trece dintr'o mână într'alta mătăniiae şi, aplecându-şi o-chii, numără cincisprezece boabe la rând.

—Da, aşa oiu fi, ca de douăzeci; îs dintr'un t imp cu Sora Ana, ucenica Sfinţiei voastre.

— ßa- i fi tu mai mare, da eşti vrabie-pui... — N u ştiu, măicuţă, răspunde Epraxia şi râdicân-

UUrşi ochi i spre ceasul din turnul paraclisului, îşi lipeşte, într'o mişcare grăbită, palmele la obraz şi se roşeşte până î n albul ochilor. • '

— Vai de mine! sunt de rând Ia biserică şi, stând de vorbă c u Sfinţia voastră, am...

— Ai uitat. Aşa uitaţi vo i toate cele de astăzi.., Am fost şi e u tânără da eu n u uitam"... mormăe maica făcând, cu cârja, [un pas înainte pe când Epraxia sue în fugă dealul c e duce la biserica Sfântului loan, intră grăbită în vestier.

îşi aiŢuncă pe. spa te r a s s a şi, ca sărş i po t r ivească p e la t â m p l e cami îauca , se 'u i ta în. f e reas t ra de ia pal amar .

Cheia bi sericei se învâr teş te u ş o r î n mâna - i d e p r i n s ă şi :uşa, g rea ,se desch ide încet ş i parcă ' a r ducevo, fă ră voie. p â n ă în pr ivdor . Ca or icând 1 i se p a r e şi as tăzi , maicei Ëp rax i e i , ică a venit de depa r t e , d in alte lumi s t ră ine , în Uimea sufletului ei. ' *

Paş i i m ă r u n ţ i şi u şo r i d e abia se a u d pe lespezile de p i a t r ă ş i rassa,- fâlfăind în urmă(-i, se ...unge, ca ar ipa unei r â n d u n i c i în sbor . c â n d de iconostas , c â n d d'e u ş a în­tredeschisă! ţa a l t a ru lu i d e Icare ise ap rop ie , c u pfială, a p r i n d e d o u ă îu inânăr i , le înfige în sfeşnicul d in faţa icoanei Mai­cei Domnulu i , şi, c u ' o c ruce ce p a r e afşi t i pă r i a d â n c p e fata înviorată], i (se î nch ină p â n ă la p ă m â n t .

Gele t re i lovi turi î n toaca usca tă îi r ă s u n ă c a u n e-coii în suflet şi-i t rezesc i a ră ş i a m i n t i r e a dulce a copilă­riei. Bătăi le to t m a i iuţ i , m a i vioaie, m a i r ă s u n ă t o a r e şw ma i încâlcite, s u n ţ acum îmbier i , chemăr i^ sun t ţ ipe te însoţi te , c â n d şi când , d e glasuî rece çi sec al lemnujlui ce p a r c ă se duce să se s f a rme d e p a r t e î n s tânci .

O r a z ă d e soa re se s c o b o a r ă încet pe fereas t ra bi-sericei ş i se în t inde în t r ' o d u n g ă luminoasă jos î n fa ţa icoanei Mântui toru lu i .

I n dangă tu l c lopotului se a d u n ă inaicele, ca u n ro iu . Sie ,pe hudiţ i ş i d i n chiliile a p r o p i a t e ; cucern ice şi smer i te p ă ş e s c p ragu l advouului , se î n c h i n ă şi, c u ochi i plecaţi, c u mâ in i l e în făşura te în m ă t ă n i i ş i lăsate în lunga! t rupu lu i , lunecă încet p â n ă '11 mijlocul biser icei j o r i se g h e m u e tăcu te î n s t r a n e . Preo tu l , în al tar , î n g â n ă o rugăc iune şi d in u ş ă î m p r ă ş t i e cu cădelni ţa , î n biserică, p r inosu l credinţei , mi-r e a z m a ce învălue cân tăre ţe le slăvind pe D o m n u l în psal­mii hri David... Şi, n u m a i când şi când , o câ r jă gh in tu i tă r ă s u n ă , sec şi măsu ra t , pe pietrele p r idvoru lu i .

Drept , ca u n n o u r în apus , .fumul a lbăs t r iu se r id ică uşo r s p r e fe reas t ra desch i să ş i o p â n z ă sub ţ i re şi în tune­cată p a r e c ă se lasă încet de sus,, d i n t u r n u l bişericei . Uşor ap leca tă sp re ca r te , ca o salcie sp r e apă , m a i c a E p r a x i a, cu-glasii-i a rg in t iu şi dulce, ci teşte cele d i n u r m ă cuv in Iq ale Apostolului, pe c â n d cejlelajte se î nch ină în gând, feat imătănii şi apoi, în şoşot se î n d r e a p t ă unele sp r e chilii

şi .altele, ca un cârd de pasări obosite de sfaor, se lasă l in pe valea ce duce î n poarta mânăstirei.

• M a i c a Epraxia stânge candelele şi, din. crucea ce face întorcându-se cu faţa spre Catapiteazmă, se revarsă asu-prâH toată lumina ceri d ă liniştea şi credinţa î n c e l e sfinte ş i (în v i a ţ a d e apoi. Portiţa grădiniţei scârţâe ih balamale şi înaintea maieei Vine Casuca miaunând; îi s a r e pe u m ă r , se alintă' şi dragostea pisicei i-i astăzi m a i plăcută ca o r i «ând.

„Sări deà mama mâncare'' z i ce maica, netezind u ş o r b l a n a a l b ă şi mătăsoasă a pisicei şi mergând agale p e c ă -r a r i i ş a dintre cele două brazde de flori reià:

„Noi n'avem p e nimene în lume ...ba s ă m ă i e r t e Dumnezeu ; t a v e m pe Cel ce învie, ţ i n e ş i îngrijeşte de t o a t e vieţuitoarele ide pe pământ."

G a s u c a se aşaiză pe c e l e patru labe,. î ş i a d u c e c o a d a împrejur şi, închizând ochü", limpeşte, cu nesaţiu, to t Ispi­tele din hârb. • [ ' ' ' . I 1 ^

Maica Epraxia deschide în lături uşa chiliei d in care s e răspândeşte, până în cerdac, miros pătrunzător de ga­roafe. Pereţii albi şi netezi de cari parcă s'ar r e z e m a pa­turile grele de scoarţe şi masa de sub icoane cu ccasloav Tete pe ale căror scoarţe, vechi şi înegrite, de abia lunecă o rază a candelei ce pâîpâe sfârâind, ar da incaperei ră­ceala «ce se simte or i unde n u se răspândeşte u n suflet, dacă p e ferestre n u s'ar apleca* printre gratiile ruginite, garoa­fele şi trandafirii.

Maica se simte cuprinsă de o dulce oboseală, se lasă pe p a t şi cu o c h i i î n c h i ş i murmură c â t e v a c u v i n t e dintr'uit psalm:

} ..Mântue-mă şi îndură-te de mine. Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă". Aţipeşte ş i- i

d u s ă p a r c ă d e p a r t e î n grădini m a r i cu flori mirositoare. In cari sfinţii, întrupaţi, săvârşesc în văzul soborului, mi|-

' jmni ce nur-i dat mirenilor să le cunoască. O uşoară bătaie în u ş ă o trezeşte. .

— Blagosloveşte măicuţă, se aude de afară. — Domnul, r ă s p u n d e E p r a x i a a m e ţ i t ă . — Să m ă ierţi că te-am trezit din s o m n , nn-s eu d e

Ţină, m'a trimis maica econoama, să aduc cheia tfela casa

SBURATORUL ^ = r r < : ' l 2 3

«naicei Evghenia; o venit un boer şi nu vreà sa slea ia arhondărie, odăi nu mai sunt î n mănăstire şi maica e c o ftoamă te roagă să vii şi Sfinţia ta ca săfi arăţi caso boe-rului...

— Iaca îndată. Şi maica îş i aruncă scufia pe cap, se iinbroboade.

suceşte uşor cheia arătând printr'o mişcare, celeilalte, sä La cărarea înainte.

Ochii odihniţi ai Epraxiei văd azi florile* din g r ă d i n ă mai vii şi niai frumoase; norii subţiri şi. î nc re ţ i ţ i , ce se adună şi se întind pe cer, î i par o pânză ţesută de m â i n i nevăzute ce învălue pe alocuri fruntea bătrânilor -.nunţi'. Qqpotul „de priveghere" parcă-i răsună astăzi până de­parte în suflet.

In poarta mânăs t i r e i j pe o bancă, aşteaptă an bă rba t d u s pe gânduri d in care* parcă ar trece o parte î n formele ciudate ce zgârie cu băţul pe nisip. '

— Aista-i, suflă îusqţitoarea Epraxiei. Străinul laude pe cineva apropiindu-se, îş i r i d i c ă încet

ochii d in pământ, tintindu-i pe faţa îmbujorată a maicei. — La S/inţia sa e cheia, spune trimisa apropiindu-se

şi luitândiş-se înapoi spre maicaj ce s'a oprit la câţi-va paşi, şi, murmurând u n salut, se depărtează fără a asculta muţ-y ţuinirea celui pe care-Fservise şi care stă, ca'n extaz, in faţa maicei aiurite.

— y& rog, măicuţă, să-mi arătaţi casa maicei... — Evghenia Strat. — Da, aşi dori s'o văd acum şi, de s'ar puteà. m a ş i

mută până'n seară... Poftim. j ;

St ră i nu l ş i maica păşesc deodată alături, eh potrivi»-durş i mersul moale şi ondulat d u p ă legănarea graţioasă a Epraxiei, c e 4 trece, fără voie. î na in te şi vo rb îndu - i -se întoarce şi-1 poate privi.

Pe taţa-i pa l i dă ş i lucioasă, s'a strâns la un ioc ro-şeaţa cum se adună toată pe un măr pârguit; ca douai lumini ascunse sub aripele unui fluture de noapte, -ochii mari ş i negri, adânciţi în cap, privesc nepăsător înnainfe mieşurându-se, când şi când , între genele lungi şi catife­late. *

Nasul aiŢui l in şi sub ţ i re pare a ii făcut di i tir o So tte c e a r ă mode la tă f ă r ă de greş ş i buzele palide, şi tivite albastru 'sunt ca d o u ă boabe de strugure p o r f ì r i u , din c s'ar fi stors tot sucul.

Maica încet ineşte pasul -şi se opreş te î n marginea durei la p o r t i ţ a unei chilii p i e r d u t ă intre brazi. .

— Aici stă maica Strat, spune ea, privind t?russfi drept î n fa ţă .

— Aici? o! aici-i in raiu... De-a şi Ir ă l , aşi sta lo viaţa.. .

Un (fior de abia s i m ţ i t trece din creştet până :n Sălf maicei ş i un «gând pare s^X s t răbate mintea...

,.E sufletul lui Da'riiil î n t r u p a t pe p ă m â n l î r i faţa ( dincioasei" î ş i spune ea a m i n t i n d u - ş i de v ia ţa - . f in ţ i lo r asemuind chipul s t r ă i n u l u i eu acel ai profetului din groi cu lei. Vorbindu-i ş i mai smerit şi mai cu sf ia lă îş i rid ochii spre cel cei-o pr iveş te minunat de lot ce natura în p lăsmu i rea acelei f i i n ţ i .

• In covârş i toarea- i c red in ţa , maica Kpraxiu, •să se arunce la picioarele acelui s fân t ş i , ca .là inserì să'-i slăvească cân tându-1 , clopotul o cheamă şi, ca din vis, a leargă la b iser ică u i tându-se din• câ*nd in înapo i spre casa de lângă pădure . . .

Lumina unei f ă c l i i de ceară de^abia lum inează j profetului; maica ar vrea să se apropie, să Ï se îr ş i să'-i spue, î n r u g ă c i u n i , bucuria de a i .se fi a ră p ă m â n t . Ar vrea să se apropie, lot o îndeamnă să!-şi l ipească obrazul î n f i e r b â n t a i de poala purpurie veşmân tu lu i ce pare a se mişca î n f lacăra t r o m i r ă l o ? a l u m â n ă r e i :

Cu trupul greu maica Epraxia se în toarce ă adoarme, zbuc iumată , î n t r un. târziu..

A doua zi sora de r â n d , la b iser ică , o găseşte d im inea ţă aşteptând la uşă:

— Da ce faci aici Epraxio ? — Am' venit să m ă î n c h i n , hai. deschide mai iul. î n c r e m e n i t în nemişcarea- i de veacuri, profetisi Dar

îşi trimite şi astăzi , spre cer,• dumnezeiasea-i privire: p r e

ternata pe JespeziAe reci, maica rosteşte o rugăciune/;.: stranie l um ină ii j oacă pe fa ţă şi toa tă f i i n ţ a ei, cucer­nică şi- smer i t ă , pare a aşteptă minunea urnii cuvânt-., •

Tăcerea cân tă re ţu lu i j i cuprinde toată firea, înrie-oându- i sufletul intr'un noian de- î n c h i p u i r i .

Uà 'tiu val auriu cc-şi iasă spuma, '.strălucitoare,, pe v â r f u r i , soarele-se scoboară înce t şi lin, dincolo de m u n ţ i . Rezemată de s tâ lpu l cerdacului, cu privirea dusă riepiarie spre l u m i n i ş u r i , prin care p a r c ă ar ţâşn i focul din iadv

maica Epraxia se gândeşte la chipul, profetului "din i c o a n ă cefi pare că' Par i'i auzit şop t i nd încet ş i duilco ca s t ră i nu l .

Casuca (se ca ţă ră pe marginea ceardacului, i a i'i ge ghia1.-/ rele pe pieptul maicei şi î n t i nzându -ş i gatul subţ i re , şi delicat îş i l ipeşte capul de obrazul ei şi se alinia în. voie.

Mâna maicei lunecă uşoară,, pe spinarea pisioei. apoi se lasă tot mai grea netezand din ce în ce mai iute p ă r u i ce (scapără scântei . Casuca m i o r l ă e , se c u t r e m u r ă , îş i apasă fot Capul pe obraziiŞl trandafiriu al maicei ce, î n t r ' o m i ş ­care iute ş i neg und i tă , î l ia intre m â i n i priviiidu-1 sălbatec şi sârutându-1 fierbinte.

a | ' „ P t i u ! face maica, scuinfjnd şi a r u n c â n d pisica, db sus a l ă t u r i î n g răd ină .

• „M 'am spurcat"! - . • Şi , repezîndU-se.Jn casă. se spală, sfintindu-.se eu', a-

ghiazmă'. ''

* Trecuse multe ' zile de când nu ruai văzuse, maica s t ră inu l pe eard-J în tâ ln ise aşa .cum se adună .şi se În­tâ lnesc, în. pădure , crengile copacilor pe că ră r i l e pă ră ­site. In.tr un amurg, când sunat clopotul de poi iei ou şi veşnu i n s p ă i m â n t a ţ i i lilieci se năpusteau pe fereastra dopotnjtei rostogoiindu-se...şi f â l f â i t u l in aer, maica Epraxia îl văzu suind -deamï spre casă. şi cu S imţ i rea ce îndeamnă crer dinciosul 'să-şi grăbească pasul p â n ă sub epitaf, se g răb i să-1 a jungă^.d in u r m ă .

— B u n ă seara, mă icu ţă , de mult nu te-am văzut, un-de-ai fost? o în t rebă musafirul m ă n ă s t i r e i ' aprop i îndu-se şi u i tându-se , cercetător , in ochi:

- P â n ă ia biserică, putù de abia răspMftde maica sub privirea ce parcă àr ardefo şi, la cuvintele ce-i sună ca toate dtopoteäe în cap, se grăbeşte şi fuge cât poate spre fOet ce nu cuvântă, din lăcaşul sfânt.

Zilele se scurg in mănăstire ca nişte pietricele sfărâ-atate dintr'o stâncă şi duse înainte de apa limpiede :t pâ;-râutei...

Maica Epraxia cată cu credinţă de cele sfinte păzind toate slujbele şi luându-şi de un timp în seama, ia biserică,

«rândul altor maice .. " Ga. o răsură ce-şi pierde culoarea sub cele întâi raze,

de. soare,, faţa m&icei se albeşte ş i sub pieliţa subţire şi străvezie se văd şerpuind dungi albastre ca îsvoareJe l inv pezi ce ' curg pe sub stânci.

In p a d i n ă , pe cărarea dintre cele două brazde de flori, pirat ţese în voie şi levantul, nesprijinit şi greu pe r tulpină şi-a lăsat, trist şi obosit, crengile pe strat.

Cu ochii ei galbeni şi cuminţi, Gasuca sirânsă în­tr'un colţ de pat, urmăreşte mişcările neastâmpărate ale< imaicei, s e întinde şi, ca de frică, se ghemise iar şi îşi ascunde botul sub labe.

Candela dela iconostas se stânge m t r ü n a şi de grijii-i maica, sie u n timp, n u măi poate dormi toată' noaptea...

— Oare nu-i bolnavă Epraxia noastră? întreabă sta­nţa , p e o proestoasă, eşind dela leturghie ,,îmi pare că a slăbit"/. / • - . \

— Feerească Dumnezeu, maică, Epraxia e ea o lumâ­nare: parcă sfar stânge afară, şi dej-o acoperi şi o ţ>ă-aeşti o îmi că iar s'ar aprinde... • • , .

CONSTANŢA M&RI1ÏÔ-MÔSCU.

PASTEL

Amurgul... peste culmi paraginile Aleargă, sclipitoare, neguri rare... Mitraliera latră răguşită Dea lungul, liniştitelor sectoare.

Amurgul... peste recea 'ncremenire A roşiei dumbraVe' " Un vultur românesc străbate zarea Cu aripile sale iuţi şi brave.

Amurgul... pe ruina unui sat Un soare de rugină frânge-o rază... Tăcere-apoi... Lâtratu-a amuţit, In şanţ o baionetă scânteiază,

Şi seara cade repede din munţi... Invălue-mă noapte timpurie, Ori vino tu, zeiţa mea cea bună Cu ochi marini, cu gura sângerie!...

im AL-CE0B6E. răfti. Î9Î7.

lĂZUIMŢA

N a raă 'ntrebà d e , u n d ê v ia ş i c i s e Mi-a îndreptat spre t ine pr ibeg ia , Fii m â n d r ă dacă , p o t o l i n d trufia, N u ' n s e m n n imic a lăturea de t ine.

Atât de n e ' n ţ e l e a s ă ţni-e so l ia , Ca-atâtea t a i n e sufletul mea v i n e ,

, Că p a t i m a c e - a străl i icit In m i n e Cu-o lacr imă îş i s farămă târla.

/ E u v i a c u - o p r o c e s i u n e de iubite , Ca doruri vag i de visuri ne'npJlnite, CM t o a t ă 'nfrjgurarea araintirei ,

-, Nes igur în d o r i n ţ e l e - m i fugare , r

Va tremura î n o r c e sărgtare : Snbt l ia umbră a înch ipu ire ! .

ALFRED H O f O » .

CASTANII

Castanii lungilor alei Din care vântul se înfruptă. Trecând cu şuer printre ei, Par nişte-ostaşi fugiţi din luptă. Cu mantii galbene şi rupte Cu feţe veştede şi supte... Castanii tristelor alei-

Castanii lungilor alei. Sub cnutul toamnei reci şi mute Ce-i biciue ca pe mişei, Par nişte condamnaţi pe viaţă, Alergând spre ocna, sterşi de ceaţă, Cu calmul morţii scris pe faţă... Castanii tristelor alei.

Castanii lungilor1 alei Sunt evadaţii căror crime? învinşii cărei epopei ? Şi ce'nsemneaz adânca jale Ce-o simt târându-mă agale Sub.ar cur ile mormântale : Castanii tristelor alei.

VIRGILIO HOSCOVICI.

CRONICA LITERARĂ

G. C o ş b u c şl Adeîbert v o n C h a m i s s o

Încă o pagină de contribuţie la cunoaşterea izvoarelor, lui Coşbuc. De data aceasta suntem pe urma lui Chamisso. Sub titlul de Rmnanţa (Balade şi Idile, p. 58) şi cu menţiunea „după un cântec grecesc",. Coşbuc ne dă o simplă localizare a poeziei\Verratkmc Liebe" a lui Adelbert von

, Chamisso (Gedùhte, Philipp Reclam, p. 87), cu obicinuitele ici teagimi, de data aceasta mai temperate.

"Iată strofa îniâia a lui Chamisso :

Pe când ne sărutam in timpul nopţei, fetiţo, Nu ne-a sărit nimeni; Stelele; care străjuiau pe CAI; Stelelor nt-am încrezut.

.La Coşbuc :

Te-am strâns, sărutăndu-te, Radă, Tărsşiu £ntr[p noapte d'Apţii — r %

Asiimai fiecare copil Ne cântă iubirea pe stradă. « Că oamenii deşi rfau ştiut . De noi şi de tainele noastre,, -, , Dar stelele bolţii albastre Văd toate şi ele-au văzut.

Apoi la Chamisso :

A căzut o stea Care ne-à spus mării; Marea ne-a spus lopeţii; Lopata corăbieruhti.

Corăbierul i-o cântă . Iubitei lui;

Acum o cântă pe străai şi in piaţă Fetele şi băieţii în cor.

Iar la Coşbuc :

Şi-o stea căzătoare din cer, Ea mării ne-a spus sărutarea, Şi Iun trei ne-a spus apoi marea, Iar luntrea ne-a spus la năer, Pe ţărm erau stoluri de fete Cu drag de năer ascultând — Şi' ele râdeau scuturând Flori albe din negrele plete.

*

Iar fetele-un cântec făcură Şi-i deferă aripi -de vânt;. Bàtjocitr' au pus ele 'n cânt Şi patimă, dragă, şi ură.

Şi astfel de noaptea d'Aprii In lume sunt cântece, Radă — Ne cânta iubirea pe stradă Azi mai fiecafe copil. '

Nu inai e neroe de alte lămuriri... E. LOVINESCtf.

CRONICA TEATRALĂ

TEATRUL NAŢIONAL: F r u m o a s a aventură , cu d-ra Ventura

Reprezentaţiile „extraordinare" e mai bine să le vezi cât mai târziu. Cele diu urmă sunt totdeauna cele mai bune. Prin scopul şi firea lor, ase­menea spectacole înseamnă ceva pripit şi ceva eterogen. Actorii suut a-dunaţi după împrejurări, repetiţiile se fac grăbite şi puţine. Oamenii n'au vreme să se potrivească, să-şi şlefuiască jocul. De-?.bia în* cursul repre­zentaţiilor se îndreaptă greşelile, se astupă lacunele, pe cât se poate.

Frumoasa aventură, probabil din pricinile acestea, a avut o primire rezervată la premieră. Piesă şi interpreţi au suferit deopotrivă... Am văzut pe urmă una din ultimele reprezentaţii. Aproape sâ nu mai recunoşti Fru­moasa aventură deîa premieră. Acuma mergea. Se ştiau rolurile. Se înche­gau scenele, actele, toată comedia. Artiştii se simţeau acasă. Şi spectatorii, mulţumiţi şi încântaţi, aplaudau cu dragă inimă. In sfârşit o reprezentaţie cât pe-aci .extraordinară*.

Aventura da altfel e într'adevăr drăguţă. Nu vrea să răscolească patimi, nu vine cu pretenţii. întâi şi întâi vrea să placa şi să distreze. Deci o poveste simplă şi totuşi cu destule peripeţii spre a menţine viu interesul. Apoi personagii simp-tice şi toate spirituale, creionate cu linii delicate. Şi, delà început până la sfârşit, spirit fin, uşor, spontan, ademe­nitor. Toată lumea e mulţumită.

Eroina e o fată drăgălaşă, sentimentală, pc care Vor s'o mărite cu un referendar delà Curtea de cotituri. Bine înţeles, nu-1 iubeşte. In clipa când e să plece cu réferendarul la ofiţerul stării civile, soseşte pe ascuns celălalt, cel iubit şi de care au despărţit-o nişte intrigi viclene. In două minute Elena se îovoeşte cu cei iubit şi... fug împreună, lăsând baltă toată nunta.

Fugarii ajung la bunica fetei care iea pe tovarăşul hienei drept mi­rele ei şi face ca aventura să se îngroaşe şi apoi sâ se isprăvească c* fericirea celor ce se iubesc.

Fireşte, d-ra Ventura e în centrul povestirei şi-i Împrumuta farmecul d-sale. Astfel Elena e o drăgălăşie amestecată cu puţină pasiune, melancolie şi pe ici-colo cu o uşoară sburdălnicie copilărească. Tocmai ceeace trebue.

S B Ü S Ä T O R I Ä . 131

Şi împrejurul d-şoarei Ventura vin, de aştădată, şi ceilalţi, fiecare cu câte o notă bună: d. C. Toneanu, plin de umor, d. Valentineanu, cald şi sim­patic, şi în deosebi d-na Constanţa Demetriade, o bunică încântătoare.

Acuma, că „reprezentaţiile extraordinare*' par à se fi sfârşit, poate nu va strica o observaţie.. pentru viitor.

Spectacolele, în cadrul cărora se prezintă o artistă atât de superi­oară ca d-ra Ventura, ar trebui să fie, din toate punctele de vedere, ade­vărate sărbători de educaţie şi înălţare artistică. Ceeace face Enescu în domeniul muzical, ar putea face d-ra Ventura în teatcu. Sau cel puţin Sfa. ceva. Pentru aceasta are toate calităţile, tot prestigiul şi toate posibilităţile. Ar fi de ajuns să-şi exprime dorinţa şi îtni închipuesc că imediat, fie So­cietatea Dramatică a Teatrului Naţional, fie Compania Bulandra, i s'ar pune la dispoziţie cu bunăvoinţă şi fără mijlocirea impresarilor urcători de preţuri. Astfel d-ra Ventura ar fi înconjurată de un ansamblu potrivit talea-tului d-sale şi ar putea realiza reprezentaţii care să constitue jmarea sta­giune" a Bucureştilor. Cât de binefăcătoare ar fi înrâurirea unor aseme­nea spectacole asupra publicului şi a artiştilor, e lesne de înţeles. Fireşte,, nu ne gândim aici la reeditarea succeselor uşoare pariziene. - Oricât de neîntrecută este arta d-rei Ventura în mărunţişurile acestea, ca să zicem aşa, reputaţia d-sale se întemeiază pe operele cele mari. Pe acelea ar trebui să le încetăţenească Ia Bucureşti talentul şi arta d-rei Ventura, să le definitiveze. *

L. Rebrean*

CRONICA ARTISTICĂ

Expoziţia pictorului Horaţiu Dimitriu

Àm dori ca în scrisul nostru să coboare cât mai multă emoţie to­pită în căldura cuvântuluij apreciator care, să fie cimentul ce sudează îa-tr'un bloc firele de nisip ale însemnărilor noastre critice, ça să putem săpa în el numele d-lui Horaţiu Dimitriu. Cu atât mai mult când ne gândim că droaie de pictori, în curs de decenii şi pe kilometri de pânză mâzgălită* n'au izbutit,— ce a reuşit, pe o bucată de lemn, gravorul Dimitriu — să puie pecetia unei personalităţi. »

Desigur, o personalitate nu încă definitiv aşezată, cu spiritul flotant încă, între descripţia înfăţiş&rei plastice a realităţii şi ordinea şi simetria unei viziuni abstracte şi înainte de toate decorativă. Deşi dalta cu care sculptează d-sa imaginea naturei, în lemn, redă impresia plastică într'o-transcripţie personală cu tnflectiuni ce modelează forma locală—nas, ochi, gură, etc. — linia însă, caUpdeseneaza formele generale e mereu decora-

tivă şi expune subiectul clar şi cu precizie D-l Dimitriu a înţeles că, su­prafaţa ca atare numai, plană şi plată, e inexpresivă. -Linia descrie, preci­zează ce vede ochiul, încadrează obiectele, în opera de artă, izolându-le din angrenajul lor din natură, de relaţii reciproce de formă, culoare, um­bră sau lumină, înfăţişându-ni-le ca pe diamantul prins în montura unui arabesc de giuvaergiu. • '

Din acest sentiment pentru decorativ decurge şi miădioşia caprici­oasă cu care ondulează artistul un fir de păr sau cutele unei rochii în-tr'un ritm general de linii. Acest.ritm încheagă liniile care constituesc un tip care se cheamă Goga, Wopica sau Minulescu etc., într'un organizm bine consolidat ca şi împletitura unui sistem muschiular. In alb şi negru artistul exprimă, cu elocuenţa tinereţei, gândirea sa câte odată cu o frumu­seţe definitivă şi nu se pierde niciodată în bâlbâieli, în exprimare, de dragul unor meschine detaiii pitoreşti ale subiectului. Armonia de tonuri colorate, vesele sau triste, reţinute în zăgazurile desenului dau deslegarea «nor sentimente.de un romantism de esenţă cam uşoară, câteodată, (pe Lotru etc.) sau triste (casa din Răşinari etc.) unde calmul rustic e obţinut prin egalizarea cantităţii tonurilor de sombru sau clar.

Peisajele d-sale sunt imagini evocatoare ale realităţii fărs să cu­prindă In jocuri de lumini şi umbre o corporalitate prea plastică care le-ar ridica calitatea lor esenţială : decorativul.

.Iată cum principii de artă streine — japoneze — pot fi utilizate, în-tr'o adaptare stilistică proprie, şi aplicate elementelor liniare ce le oferă subiectele, luate din natură, de la noi. Desigur, toate aceste calităţi fru-•loase nu se vădesc totdeauna clar, se întâmplă câteodată că sentimentul eu care artistul exprimă subiectul să nu găsească o formă adecuată şi «nica potrivită lui, dar curajul exprimării grafice lipsit de orice ezitare sau slăbiciune de factură, ne seduce.

Şi acum -după ce am salutat critic, talentul d-sale, exprimăm do­rinţa sufletească că, împrejurări fericite să t ajute desvoltarea talentului său. Casa şcoalelor sau a biserieelor, sau Ministerul Instrucţiunei şi Cultelor au •caziunea de a -şi arăta, nu solicitudinea faţade un talent, dar cunoaşterea proprielor lor îndatoriri cultuale şi culturale, ocazionând zămislirea de ima­gini din viaţa sfinţilor sau poporului, destinate desfătârei şi culturei popo­rului. Casele de editură vor găsi, în d-sa, nu un ilustrator banal, dar un „imagier" ale cărui invenţii imaginative vor decora şi întovărăşi indepen­dent un text ïormând un cadru decorativ pentru edituri preţioase.

Până atunci d-voastră, d-lor mecenati, alegeţi-vă serii întregi din mi­nunatele gravuri fără a mai aştepta ieftenirea trufelor din piaţă ca, cu pri­sosul rămas de la coşniţa bucătăresei să întreţineţi, cu francul, entuzias­mai unui artist. Nu lăsaţi ca In golul săpat în lemn, de o mână înfrigurată, să se culce în urmă, rece, ca în mormânt, entuziasmul unei tinereţi de­cepţionate.

Istoria nescrisă a artei româneşti cunoaşte mai multe asemenea spectre.

F. ŞIRATO

Î N S E M N Ă R I

Rozina, piesă In trei acte de d-na Claudia••Million, (Ed. Alcalay, Bu­cureşti). Autoarea e o poeta delf-cată, fină, iubitoare de senzaţi va­poroase. In teatru aduce aceaşi poezie, In uşoare, nuanţe erotice. Aşa piesa d-nei Millian se citeşte cu plăcere. : Toată Rosina e un episod de

iubire, ò exaltare pasionată a iu­birii. Eroina nu vrea să cunoască altă leşe decât iubirea. -Pentru iu­bire IŞJ părăseşte căminul ; pentru " iubire îşi părăseşte chiar iubirea.

Nu e locul aici să Vorbim de ca­lităţile şi cusururile piesei teatrale. Totuşi se cuvine să remarcăm vi­ziunea dramatică--, a d-nei Claudia Millian, căci aceasta îndreptăţeşte să se aştepte delà d-sa opere trai­nice. Din acest punct de vedere Rosina e o bună făgăduinţă.

R.

»Efortöl Franţei şi Aliaţilor săi* este titlul comitetului fondat la Pa­ris In 1918 sub preşedenţia d-lui Stephen Pichon, cu scopul de a explica marelui public—prin con­ferinţe şi publicaţiuni, — perseve­renta sforţare făcută de Aliaţi a-lături de Franţa. In şedinţa din 31 Ian. 1918 (présida d-1 René Vi-viani şi erau de faţă ambasadorii Italiei, Belgiei, României, Serbiei şi reprezentanţi ai oraşelor fran­ceze devastate de Germani), d-1 Edm. Haraucourtişi desvolta con­ferinţa sa ^Oraşele franceze mar­tire".

Reproducem,—deşî trunchiat,— sfârşitul acestei cuvântări, remar­cabilă prin emoţia sinceră şi cal­dul patriotism, cu care oratorul înfăţişează monumentele de artă, distruse fără motiv de duşman :

«Opera de artă este confidenta tainelor înmormântate. Arta e con­fesiunea popoarelor... Apropiaţi-vă de aceste pietre şi atingeţi-le. In el e închis un suflet^ al vostru, al familiei, al rassei voastre, a;neste-v

cat şi iarăşi amestecat, fără deose­bire de caste, sufletul comun ! A-

ceste pietre, sunt istoria supravie­ţuitoare, înflorirea lapidară a seco-lilor, formula generaţiilor care şi-aa, petrilicat cugetarea, ca noi să-i pă­străm aducerea aminte L. Oare mo­numentul sau opera de artă na sunt opera artistului care le-a ri­dicat? Desigur că da. Insă opera, pe care o înalţă un om este a lui, dar nu numai a tui : energia crea­toare nu rezidă în artist decât c*. o rezultantă a forţelor succesir înlănţuită de seria generaţiunilor pecare,născăndu-se,ie moşteneşte.. Orice progres este un total ée se realizează la timpul său : omul care. îl manifestă este condensatorul ge­niului ancestral, şi când ll formu­lează, nu face decâf să traducă vi­sul poporului din care iese.

...Ar trebui să se înveţe aceasta,. să se înveţe mai bine, de către cei ce ne vor urmă. In faţa rui­nelor sfinte, ar trebui să li se ex­plice că arta nu e un joc că opera de artă nu e o jucărie, nici mo­nopolul câtorva privilegiaţi ; că ea nu e numai produsul unei mâini şi unui cfeer, ci rezultanta unei întregi epoce, care a tradus prin ea geniul şi aspiraţiunile sale, idea­lul, credinţa, durerile ori speran­ţele sale, viaţa sa !... Obuzele, răs­colind acest pământ în care e tot tr^jutul nostru, nu sapă.doar pâl­nii, ci şi brazde, în care germi­nează viitorul...

,Noi, care suntem bătrâni, am muncit mult în timpul carierei noa­stre... înainte de-a plecă, transmi­tem lozinca celor ce ne urmează, spre a contìnua după noi îndelunga silinţă a străbunilor, aceasta înlăn­ţuire de sforţări ce se numeşte Patrie. De vreme ce Franţa n'a putut fi suprimată, şi pentrucă i s'a masacrat doar simbolul, vom merge între ruinele delà Reims, să adunăm puţinul ce mai rămâne din zâmbetele decapitate, şi ţi-1 vom lăsă moştenire, "ţie, tinereţe,, ţi-1 vom dedica, cu deviza străbu­nilor: ^Speranţă, speranţă ! Şi ori ee-ar fi, să zâmbim!" Al. Dem. M.

In zilele marei uniri : Cântă!! de luptă şi de biruinţă de Const. Z. Buzdugan, 1919.

Cine nu cunoaştş forţa'bine făcă­toare care sâlăşueşte In fostul lu­ptător socialist ai Galaţilor ? Cine nu-i cunoaşte firea entuziastă, şi figura jovială? Şi cine nu-i cu­noaşte chiar geanta plină de taine literare ? Căci- cu toatăMrecuenta-réa întrunirilor muncitoreşti, d. Bu­zdugan nu s'a înstrăinat eu totul de artă... E drept că se trudeşte s-o scoboare până la strateie adânci pe care vrea ' să le mişte, p e la Singurătate, volumul de poezie di­scretă de odinioară, până la Cân­tări de luptă şi biruinţă, d. Buzdu­gan a" făcut un pas îndărăt în sen­sul artei ; şi un pas înainte în sen­sul acţiunei sociale ..

Sentimente bune şi inimă româ­nească, cu atât mai meritoase cu cât se sbăteau într'un oraş încer­cat de influenţa germanică. Dar arta nu se recunoaşte în :

Porneşte Kaizerul tempesta, Visând de Mittel-Europa" Pornesc cu el Viena, Pesta ! E barbaria, e sincopa Vandalii, Hunii, Alemanii işi urlă'n lume aroganţa; Dar vii sunt ei, Galo-Romami — Latini, trăiască Franţa!

D. Buzdugan se preocupă de e-ducarea naţională a maselor. Pen­tru a'şi ajunge scopul se foloseşte şi de calea versului. Arta, fireşfe, nu-i câştigată cu nimic din această încercare. Să sperăm că vor câşti­ga mai mult massele. Şi după cât reiese din activitatea de până acum a D-lui Buzdugan, acest câştig îi va face mai multă plăcere. Altfel n'ar fi părăsit armoniile discrete ale Singurătăţii pentru fanfara război­nică a Cântărilor de luptă şi de bi­ruinţă.

S.

PHde de Lit. Franceză, de A'. Serba».

Sub acest titlu D-l N. Şerban numit profesor suplinitor la Fa­cultatea de Litere din Iaşi, pu­

blică lecţia inaugurală a Cursului de Lit. franceză. O astfel de lec-ţiune este totdeauna un bun prilej de a-şi expune punctul de vedere personal .din care priveşte materia specialităţii sale. D-l N. Şerban pro­fită de acest prilej, dovedind că s*a consacrat studiilor de literatură comparată, cel mai temeinic prin­cipiu călăuzitor pentru un istorie-literar. După ce tendinţa speciali­zării a adus reale foloase, apro-fundând fiecare literatură naţională, în parte, s'a vădit imperfectă tocmai prin" unilateralitatea ei, de oarece arta naţională în genere, şi litera­tura în special, nu poate fi apre­ciată într'o justă valoare decât pu­nând-o în ansamblul l i t univer­sale; ţinând seamă de faptul că gustul şi chiar idealul artistic, nu depinde atât de spaţiu, ci mai akp de timp, şi că aproape aceleaşi con­cepţii artistice se găsesc la toate popoarele culte ale Europei la un moment dat, se înţelege că n'am putéà valorifica precis originalita­tea unei l i t naţionale decât, pri­vind-o în comparaţie cu desvoîtarea celorlalte literaturi şi mai ales a celor înrudite prin afinităţi de ras-să. Atragem atenţiunea asupra me­ritului d-lui N. Şerban de-a fi a~ doptat acest punct de vedere lu­minos, şi care se impune tot mai mult în conştiinţa istoricilor-lite-r a r i

I ' • Cercetând două din aspectele mai

frapante ale l i t franceze (legătura constantă dintre manifestările, evo- , luţia socială şi opera literară, iar pe dealtă parte fecunda şi cumpă­tata asimilare a literaturilor strei­ne) D-l N. Şerban scoate de aci două suggestive învăţăminte pentru tânăra lit. română: Fiind încă lip­siţi de-o literatură pentru bogaţii şi intelectualii din pătura conducă­toare şi de-o literatură propriu-zis ţărănească, şi având-o numai pe cea a păturii mijlocii, studiul l i t franceze ne va arăta că ea „mai mult ca oricare alta s'a născut dia

însăşi efervescenţa vieţii franceze deia care purcede şi là care se în­toarce,"

In al doilea rând, cercetând „Im­portanţa politică a studiului limbei franceze în.România, noi fiind po­por de latini într'o mare de străini, din care cei mai primejdioşi din punct de vedere cultural sunt slavii şi ungurii, nu ne vom salva latini^ tatea decât trăind sufleteşte lao­laltă cu latinii occidentali, ş i în special cu francezii. De aci necesi­tatea studiului limbei şi Mteraturei franceze în chip cât mai temeinic Să asimilăm literaturile romanice mai ales, dar măsura, în care să facem aceasta ne-o dă tot studiul evolutiv al lit. . franceze In acest scop d-1 Ş er ban priveşte sintetic in­fluenţele străine asupra acestei lit. arătând cum a asimilat şi reacţio­nat spiritul naţional francez; cer­cetează intensa şi îndelunga „cola­borare" italiană; influenţa engleză care e ìmai mult ide ordin intelectual decât art is t ic; influenţa . germană, târzie şi caducă; (printr 'o suprin-zătoare ©misiune, autorul nu vor­beşte nimic de influenţa spaniolă, destul de importantă); după cerce­tarea acestor influenţe streine asu­pra Kt franceze, autorul scoate câ­teva norme călăuzitoare pentru l i t română: Să nu ne ferim de influ­enţei^ străine, să fim primitori a tot ce e bun. Dar să nu uităm căj sângele străin e prielnic numai în măsura în care se poate amesteca uşor cu al nostru, fără să-1 otră­vească." Ne vom adresa în primul rând literaturilor latine — italiană şi fraaceză, — şi apoi celei ruse i,căci nici de lumea slavilor nu suntem cu totul străini." — „In a-cèste influenţe străine e negreşit vorba de măsură. Şi măsura cea mai bună o putem scoate din în­suşi studiul lit. franceze."

Vom apropia această suggestiva i-dee — atât de actuală, azi mai a-les — de cuvintele lui Gaston Paris: „A cunoaşte şi a înţelege tot ce este mare, frumos şi nou dincolo de

hotare, a folosi fără a imita, a asi­mila, a transforma ' după firea ei proprie, a-şi păstra personalitatea lărgind-o şi a fi astfel totdeauna aceiaşi şi totdeauna în schimbare, totdeauna naţională, şi totdeauna eu­ropeană:, <e (pentru o literatură) a-şi dovedi tinereţea şi forţa vitală, a-şi asigura un viitor de reînoire şi de influenţă în afară."

Al. Dem. M.

„Răfuiala" navele si schiţe de L. Rebreanu. — D^L Rebreanu poves­teşte cu simplicitate... şi concizie. Natura subiectelor d-sale ne amin­teşte de un Caragiăle, fără puterea lui de a analizai In adevăr,, d-1 Rebrea­nu nu aprofundează psichologia c-roilor săi; se mulţumeşte în general să descrie exteriorizarea sentimen­telor, a pasiunilor. Exteriorizarea e zugrăvită negreşit eu multai artă. Sufletele eroilor sunt însă cam ob­scure, ceiace scade valoarea crea­ţiei artistice»

Am zis că prin natura subiectelor ni-i ^aminteşte pe Caragiăle. Trăim, în adevăr, în aceiaş lume de săteni necăjiţi, de biurocrati amărâ_ţi Nu lipseşte din volum nici portretul u-nujţ popă rustic, nici al funcţiona­rului delà minister care joacă la telerie cu patimă, în speranţa câş­tigului salvator. (Vear: „Vrăjmaşii," „Norocul" ele). Nu facem din asta o vină d-lui Rebreanu Eroii lui Caragiăle mişună în jurul nostru;

,ne lovim de ei la fiece pas. Nici o exagerare în Eleutheriu Poppestcu din „Două loturi" în popa din „Ar/. 21b" în Caţavencu oii in Dragomir. Diferitele aspecte, sub cari se prezintă poporul nostru în deabşte âu fost cristalizate de Ca­ragiăle în tipuri de o realitate iner xorabilă. E fatal deci ea, atunci Când vrem jsă descriem aceiaşi viaţă, aceiaş mediu, să ne apropiem — păstrând proporţiile — de autorul Momentelor.

Nuvelele din „Răfuiala" se dis­ting prin limba lor curată şi bogată. Fraza d-lui Rebreanu e uşoară, cur-

gătoare, naturală. Stalul d-sale e sănătos, întremător — după nişte modele de stil impasibile şi ridicole prin încărcarea lui maximă, cu cari ne-a obişnuit vremea din urmă. Ni-căeri simplicitatea nu e mai sfânta ea'n artă...

Talentul de povestitor al d-lui Rebreanu se vădeşte în , Ofilire," unde pe tema banalului trio: sedu­cere, părăsire, sinucidere — d-sa fişează o w;hiţă mişcătoare.

Nu putem termina fără a remarca „BIBI" — poveste de copii mici pentru oameni mari" — în care a tratat cu maestrie cel mai dificil subiect literar cu putinţă: un crâmi-pel de suflet de copil.

V. M.

„Zile de Energie", impresii ţi po­vestiri de pe front, de căpitanul G. Băgulescu, cu o scrisoare de N. lorga. — Un volum care se distinge delà început prin talentul descrip­tiv al autorului Găsim pasagii în cari natura e zugrăvită foarte plas­tic; lucru meritos mai ales pentru nişte însemnări scrise „în răgazul dat de vârtejul luptelor." Deăseme-nea, pluteşte peste multe din bu­căţi („Zile de energie" ^Camaradu­lui fruntaş Tăgărţă") un suflu de iubire faţă de ostaşul nostru şi d e odraslele lui. 'Luptele, mişcările şi suferinţele armatei sunt descrise în trăsături largi, generale, aşa cum le vede ofiţerul; nu găsim aci fră­

mântările colidiane, zbuciumul de fiece clipă, lupta continuă cu cele din jurul tău şi cu tine însuţi — momentele psichologice atât de bi­ne prinse în însemnările unora din­tre cei ce au dus războiul ca soldaţi Totuşi cartea de faţă vădeşte cali­tăţi apreciabile din partea d-lui că­pitan Băgulescu.

Lucrarea mai are o latura inte­resantă. Citez delà pag. 160—161:

„Iar voi Qoldenbergi şi Beligră-deni ,,cetaţeni pământeni," unealta Germano-Bulgarilor, toţi strănepo­ţii lui Iuda, căutaţi din vreme .frân­ghia şi copacul de care să vă spân­zuraţi, «au niai bine dacă vreţi să mă ascultaţi, plecaţi din ţara care v'a ocrotit, v'a cinstit şi v'a îmbogă­ţ i t Nu mai pângăriţi cu trupul vos­tru sfântul pământ al Ţării. Ple­caţi vă sfătuesc, da r aşa fel ca sä nu dăm peste voi. Plecaţi! Nu vă omorâţi, nu vă spânzuraţi, căci eu unul pentru ,a vă răsplăti cu aceiaş măsură, mărturisesc că u'aş dez­gropa ţi v'as spânzura a doua oa­ră" (sublinierea e a autorului).

Iată ce rânduri se scriu, când omenirea întreagă tresare la o via­ţă nouă şi când steagul înfrăţirii popoarelor purcede a se înălţa peste cenuşa unor vremi stinse. Toate încercările acestui lung răz­boi n'au putut trezi în d-1 Căpitan decât instinctul primitiv de ură şi pofta de sugrumare a aproapelui.

V. M.

AU APĂRUT 3 PAGINI DE RĂZBOI, d e E. L o v i n e s c u TOADER NEBUNUL, de Alfred M o ş o i u RĂFUIALA, de L. Rebreanu 0 IUBIRE, d e E u g e n Tod ie

E D I T U R A A L Ç A L A Y £ C O . — B U C U R E Ş T I

m

I

khummkk se fac li Hbrâria ÀLCiiiY & Co. L e i 8 6 p e n t r u u n a n

„, 1 8 ». şease l u n i

ì

A apărut H o. 5 din f

I £ c c t u r a p e n t r u t o ţ i j

I :: M A G A Z I N I L U S T R A T L U N A R ::

S u b d i r e c ţ i u n e a D - l u i E. L O V I N E S C U

1 I • Cu următorul mummr i 5 *î Lin ia Ş ire tu l» ! Lovinescu g

f P c m o r m â n t u l loi V e r h a e r e n I f 'poezk). . . . . . . . . Elene Farog-ì I

I* C a t a s t r o f a (nuvelă din risboiul S

Românilor din Ardeal) Rebreastu I • Teatrul pr izonier i lor români în 'i •

!H e l m s t e d t "

Anu l 1918 (scenetă dramatică în • versuri) . . . . . . . . . I Gl igore G h i c a şl c o m e d i a n ţ i ! • ( n u v e l a ) . . . . . . . . . Victor Eftimta m A g o n ì e în c imi t i r (poezie). , . Alexandrina Scwti I Dia C a l v a r u l nostru (Flămâaziţiî, 5 Bătrânii). . . . ^ . . . . O. Cair • M i ş c a r e a dramatica'* Hangioakra 5 1 şi Ursuz, dar bun . . . . . E. Lovinescu | 9 D o c u m e n t e l e v r e m e ! : Un basarabean unionist, Luate!» delà m

m

i

IIBRARIA

A L C A L A Y $ B U C U R E Ş T I

C E N T R A L A i Calea V i c t o r i e i , 87

SUCURSALA*. Str. Lipscani, 88

I N o u f ă f i L i t e r a r e

i I I întuneric şi Lumina de Ion Al. Bratescu-Voineştl. 4.50 |

• IMQ lumea Dreptăţii de Ion Al. Brătescu-Voineşo. 5.— •

I Pagini do Război de E. Lorinescu . . . . . . . 4 .— |

I Da Capo de Radu D. Rosetîi 5.— | Ape'adânol de Hortensia Bengescu Papadat • • . ?.—•

EJmbaşa-Sa va da I. Peretz . . . . . . . . . 6.—

Toad or Nebunul de Alfred Moşoiu . . . . . . ô.—

Dexertorui de M. Sorbul 5.-— 1 Răxbunaroa de M. Sorbul . . . . . . . . . . 5.— f

I Rozi na de Qaudia M ili ian . . . . . . . . . . . 6.—

J Our oaf o Roşii de Claudia Millian . . . . . . . 2 .-- i fmîm dim Dafim de S t Froda şi A, Maniu' • • • 5.— | "

Ruguri de Ion Sân-Georgiu . . . . . . . . . . S,™ |

•Tipografia «Universala» Iancu îct!c«ca S-sori, Sir, Covaci 14,—Bucwtşu