CAPITOLUL VIII EXAMINAREA ŞI IDENTIFICAREA SCRISULUI Secţiunea 1. Grafoscopia: ide n tificarea criminalistica a autorului screirii În practică, în corespondenţa şi încheierile instanţelor de judecată ori altor organe judiciare întâlnim foarte des termenul “expertiză grafologică”, utilizat cu sensul de “expertiză grafoscopică”. Deşi codurile de procedură, nu fac precizări explicite asupra tipului de expertiză, este evident că “procedura verificării de scripte” nu are ca obiectiv examinarea personalităţii autorului scrierii ori semnăturilor contestate, ci identificarea acestuia. Literatura de specialitate a relevat faptul că cele două discipline vizează domenii de cercetare diferite. 1 Este de remarcat, de asemenea, că cele două modalităţi de examinare a scrisului au fost la origine „ ejusdem farinae ”, dezvoltându-se istoric ca o unitate de concepte şi metode intuitive şi experimentale destinate examinării scrisului. 2 La începuturi, Grafologia includea şi ceea ce mai târziu se va constitui separat ca ramură a Criminalisticii, Grafoscopia . Într-o formulare sintetică putem concluziona că dacă Grafologia ne spune cum este autorul scrierii sub aspectele personalităţii, temperamentului, abilităţilor, Grafoscopia răspunde întrebării „ cine este executantul scrierii?”. 1 N. Dan. I. Anghelescu ş.a., Dicţionar de Criminalistică, Ed. Ştiintifică şi Enciclopedică Bucuresti, 1986, p. 96. 2 M.R. Hecker, Traktat über den Wissenschaftlichkeitsanspruch der Forensichen Schriftvergleichung, Ed. Kolonia Ltd.Wroclaw, 2000, p. 45. 1
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
CAPITOLUL VIII
EXAMINAREA ŞI IDENTIFICAREA SCRISULUI
Secţiunea 1. Grafoscopia: identificarea criminalistica a autorului screirii
În practică, în corespondenţa şi încheierile instanţelor de judecată ori altor organe
judiciare întâlnim foarte des termenul “expertiză grafologică”, utilizat cu sensul de “expertiză
grafoscopică”. Deşi codurile de procedură, nu fac precizări explicite asupra tipului de
expertiză, este evident că “procedura verificării de scripte” nu are ca obiectiv examinarea
personalităţii autorului scrierii ori semnăturilor contestate, ci identificarea acestuia. Literatura
de specialitate a relevat faptul că cele două discipline vizează domenii de cercetare diferite.1
Este de remarcat, de asemenea, că cele două modalităţi de examinare a scrisului au
fost la origine „ejusdem farinae”, dezvoltându-se istoric ca o unitate de concepte şi metode
intuitive şi experimentale destinate examinării scrisului.2 La începuturi, Grafologia includea şi
ceea ce mai târziu se va constitui separat ca ramură a Criminalisticii, Grafoscopia.
Într-o formulare sintetică putem concluziona că dacă Grafologia ne spune cum este
autorul scrierii sub aspectele personalităţii, temperamentului, abilităţilor, Grafoscopia
răspunde întrebării „cine este executantul scrierii?”.
Literatura română de specialitate defineşte Grafologia ca fiind ştiinţa care are ca
obiect studiul scrisului unei persoane pentru a determina caracterul, temperamentul, în general
personalitatea, cu calităţile şi defectele acelei persoane.3
Conform definiţiei, formulate de Girolamo Moretti (considerat de unii părintele
grafologiei italiene moderne), la care subscriem pentru conciziunea sa, “Grafologia este
ştiinţa experimentală care prin simplul gest grafic al unui scris, relevă tendinţele naturii” .4
Aceasta este concordantă cu spiritul definiţiei lui Moretti, care apreciază gestul grafic ca pe
1 N. Dan. I. Anghelescu ş.a., Dicţionar de Criminalistică, Ed. Ştiintifică şi Enciclopedică Bucuresti, 1986, p. 96.
2 M.R. Hecker, Traktat über den Wissenschaftlichkeitsanspruch der Forensichen Schriftvergleichung, Ed. Kolonia Ltd.Wroclaw, 2000, p. 45.
3 A. Athanasiu, Tratat de grafologie.Cunoaşterea personalităţii prin scris,Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 5.
4 G.M. Moretti,Trattato di Grafologia.Intelligenza-Sentimento, Ed. Messagero, Padova, 13-ima Edizione 1985, p. 3.
1
ceva automat, spontan, căruia obişnuinţa îi conferă o atitudine personală, eliberată de
controlul conştient, încât gestul grafic este materializarea personalităţii scriptorului5.
Etimologic, termenul îşi are originea în cuvintele greceşti grafein-scriere şi logos-
studiu, fiind utilizat pentru prima dată de abatele Jean Hippolyte Michon în lucrarea sa
„Systeme de la graphologie, l’art de connaitre les hommes d’apres leur ecriture”.
Metoda de studiu a Grafologiei are ca punct de plecare teoria expresivităţii potrivit
căreia orice mişcare exprimă caracterul personal al executantului, reflectat în modalităţile şi
amplitudinea sentimentului relevat. Aceasta este consecinţa naturală a corelării neuronice
existente între diferitele zone ale creierului – zona motorie, cortexul şi centrii emoţionali ai
subcortexului - care prin intermediul căii piramidale comune ajung la ramurile anterioare ale
măduvei spinării generând astfel gestica de tip personal, inclusiv mimica, scrisul, dansul etc.
Grafologia apare astfel ca o disciplină complexă care tinde să descrie personalitatea
autorului scrierii prin evaluarea condiţiilor subiective ale scriptorului şi scrierii, care se
întemeiază pe teza că personalitatea unei persoane este recognoscibilă în gesturile sale
conştiente şi inconştiente. De altfel, doctrina italiană a relevat că „a ne ocupa de ştiinţa
Grafologiei înseamnă a ne cunoaşte pe noi înşine înainte de a interveni asupra altora”6.
Chiar dacă cercetarea scrisului are rădăcini în perioada antică, prima operă propriu-
zisă dedicată examinării scrisului poate fi considerată lucrarea medicului şi profesorului
universitar Camillo Baldi intitulată „O metodă de recunoaştere a naturii şi calităţii unui
scriptor prin scrierea sa”, publicată în 1622.
Este de remarcat contribuţia lui Francis Galton care, încă în 1883, pe baza studiilor
sale asupra gemenilor monozigotici, a concluzionat că în scris - mai mult decât în orice alt
domeniu - aceştia apărcu trăsături de personalitate diferite.
Hocquart, reprezentant de marcă al şcolii franceze, a publicat, în 1812, lucrarea
„L’art de juger de l’esprit et du caractere des hommes sur leur ecriture”, cuprinzând norme
de natură a permite formarea unei baze experimentale în Grafologie.
În 1830 s-a înfiinţat Societatea Grafologică constituită mai ales din membri ai
clerului: abatele Michon (1806-1881), Baudinet episcop de Amines, abatele Flandrin şi alţii.
Aşa cum însuşi Michon remarca,7 meritul operei sale este acela de a fi dat Grafologiei un
caracter raţional, ştiinţific, stabilind principiile şi legile acestui domeniu ştiinţific. Discipol al
lui Michon, J. Crepieux-Jamin a efectuat o valorificare sistematică a realizărilor intuitive ale
maestrului, atribuind calităţi psihice nu doar semnelor izolate, dar şi ansamblului de gesturi
grafice care alcătuiesc scrisul unei persoane.
5 L. Torbidoni, L Zanin ,Graphologie, Ed. Frison-Roche Paris, 1993, p. 13.6 E. Crotti, A. Magni, Grafologia Ed.Red Como, 1994, p. 9. 7 Apud L. Torbidoni L Zanin, op.cit, p. 22.
2
Grafoscopia apare ca o ramură a Criminalisticii care utilizând metode şi cunoştiinţe
complexe din domeniul fiziologiei, psihologiei, dar şi al anatomiei, caligrafiei şi grafologiei,
serveşte la crearea unui sistem de indici de natură a permite identificarea autorului unei
manifestări grafice: scriere, semne de punctuaţie, cifre, semnături, alte elemente de aceeaşi
natură.
Literatura criminalistică română a precizat că obiectul nemijlocit al expertizei grafice
se concretizează în practică în următoarele situaţii 8:
- verificarea faptului dacă un text sau o semnătura(n.n.) provin realmente de la
scriptorul nominalizat;
- identificarea persoanei care a executat un text sau o semnătură(n.n.) despre care s-a
probat cu certitudine ca nu au fost executate de titularul prezumat;
- identificarea autorilor unor scrisori anonime, semnături fictive, adăugiri etc.;
Originile examinării judiciare a scrisului au fost identificate în antichitate, începând
cu „Lex Cornelia de Falsis”, care atestă primele reguli de cercetare a falsurilor. Abatele
Michon apare şi în acest domeniu ca un antemergător, el fiind fondatorul unei structuri de
„semne fixe” pe temeiul cărora s-au constituit şi funcţionează şi în prezent premisele
identificării autorilor scrierii9. În conformitate cu spiritul şi nivelul de cunoaştere al epocii,
acestea au însă un caracter limitat, privind scrierea ca pe ceva static.
În România sunt fundamentale lucrările lui H. Stahl, „Expertiza grafică anonimul şi
falsul” (1929) şi Aurel Boia, „Scrisul orbilor” (1932), care prin cercetările lor au acţionat
concomitent ca experţi grafici dar şi ca grafologi. Lui Aurel Boia i se datorează realizarea, pe
temeiul cercetărilor de grafologie, a unui tablou de clasificare a scrisurilor, util expertizei
grafice. De asemenea, în ultimii ani ai secolului XX au fost reluate preocupările de grafologie
sub influenţa profesorului univ. dr. Andrei Athanasiu, autorul unui „Tratat de grafologie”
(1996). S-au publicat cărţi cu semnificative referiri la Grafologie dar şi la expertiza grafică,
iar alţi experţi grafici (R. Constantin şi L. Ionescu) s-au dedicat cursurilor universitare de
specialitate. În acest domeniu, rămâne încă o lucrare de referinţă, chiar dacă a trecut o
importantă perioadă de timp de la publicarea sa (1973), monografia lui Lucian Ionescu
intitulată „Expertiza criminalistică a scrisului”.
Delimitarea netă între cele două domenii are mai degrabă un caracter scolastic,
cunoştiinţele despre mecanismele intime ale scrisului dezvoltându-se concomitent în cele
două domenii ale examinării scrisului. Ambele discipline se ocupă cu studierea scrisului, prin
8 L. Ionescu Expertiza criminalistică a scrisului Ed. Dacia 1972. , p. 17-189 M.R.Hecker,op.cit. , p. 8.
3
modalităţi conexe, dar şi distincte, având nu numai finalităţi diferite dar şi criterii de
investigare diferite. Concluzionând, putem aprecia ca între Grafologie şi Grafoscopie există
următoarele deosebiri:
- Grafologia este o ştiinţă care urmăreşte surprinderea caracterului unei persoane prin
examinarea scrisului acesteia, în timp ce Grafoscopia studiază scrisul din perspectiva
identificării şi/sau diferenţierii autorilor scrisului după elemente dominate grafic –dimensiune,
direcţie, presiune, continuitate etc.;
- Grafologia este o disciplină experimentală, destinată cunoaşterii personalităţii
scriptorului prin raportare la scrisul său. Ea vizează surprinderea modului în care trăsăturile
psihologice şi caracterologice ale autorului sunt reflectate de manifestările sale grafice.
Grafoscopia serveşte identificării autorului pe temeiul celor două componente fundamentale
ale scrisului: individualitatea şi stabilitatea relativă;
- Grafologia examinează scrisuri sincere, nedisimulate, autorul fiind cunoscut şi
necontestat ca identitate, iar expertiza grafică supune atenţiei scrisurile contestate, precum şi
probele de scris ale autorilor prezumtivi;
- Grafologia acţionează ca un demers cognitiv corelat cu matricea psiho-fiziologică a
autorului scrierii, în timp ce Grafoscopia studiază simplul „produs finit” al gestului grafic;
- Grafologia ia în considerare legile fizice ale scrierii, aplicând însă cu scop
interpretativ în evaluarea răspunsului final legile psihologiei scrisului. Grafoscopia apelează la
legile fizice ale scrierii, aplică în raţionamente uneori conceptele psihologice asupra unor
mecanisme particulare ale scrierii, dar nu face şi interpretări ale acestora;10
- metodologia Grafologiei interpretează, pe temeiul legilor psihologiei şi scrierii,
semantica determinată a acestuia, încadrând gestul grafic într-un proces factic complex şi
exhaustiv. Metodologia Grafoscopiei optează pentru confruntarea şi interpretarea fenomenelor
grafice (trasee, forme, semne grafice tipizate şi particulare) în contextul logicii lor motrice,
formulând post confruntativ aprecieri de natură formală şi de semantică;
- în Grafologie, metoda descriptivă are un caracter de reper obiectiv, interpretările
fiind însă de natură psihologică şi neuromusculară. Grafoscopia recurge în mod determinant la
metoda descriptivă, interpretarea datelor furnizate pe această cale fiind însă extrem de
limitată;
- grafologul poate respinge un scris neadecvat, expertul grafic este adesea forţat să
realizeze comparaţii pe baza unui singur act cu scris sau a unei semnături necontestate;
10 A.Frăţilă, R. Constantin, Expertiza grafică şi raţionamentul prin analogie, Ed. Tehnică, Bucureşti 2000, p. 11.
4
- expertiza grafologică examinează un scris finalizat (necontestat) spre a evidenţia
caracteristicile personalităţii autorului (cert) prin latura lor psihologică - normală sau
patologică - cu luarea în considerare şi a condiţiilor ambientale de execuţie - stres, disconfort
fizic, psihic etc.
- Grafoscopia cercetează în semnele grafice particularităţile scrisului (contestat) unei
persoane (scriptorul prezumat) şi le compară cu materialele de referinţă (probe) pentru
evidenţierea individualităţii grafice şi stabilirea autenticităţii unui produs grafic.
Între cele două ramuri, diferite ca finalitate şi metode, dar operând cu principii
comune, există alături de deosebiri şi numeroase asemănări. Ele îşi au sorgintea în utilizarea
cunoştinţelor despre mecanismele scrierii, ale mişcării grafice în totalitatea sa, precum şi în
metodele particulare utilizate de fiecare ramură. De altfel, jurisprudenţa italiană a remarcat că
„expertiza grafică bazată doar pe interpretarea caligrafică este în general insuficientă fără
contribuţia grafologiei care poate să înlăture pericolul unei erori.”11, În esenţa lor, atât
Grafologia cât şi Grafoscopia au ca scop imediat şi mediat identificarea scrisului şi atribuirea
sa, în final, unui autor. Ca elemente de pregătire tehnică şi capacitate diagnostică aceste două
domenii trebuie în mod necesar să colaboreze şi să se coordoneze.12
Aplicaţiile practice ale Grafologiei - ca instrument adjuvant al deciziilor de angajare
pentru anumite posturi, ori grafoterapia - sunt incitante, de asemenea, la o primă vedere. S-a
opinat în mediul profesional că, în ansamblul cunoştiinţelor de caracterologie, aplicaţiile
grafologiei ar putea fi utile organelor judiciare. Avem însă serioase rezerve cu privire la
background-ul profesional necesar şi chiar la validitatea unor asemenea opinii formulate fără
o solidă formare ca grafolog şi psiholog.
Practica de expertiză a relevat că (aparent) „mai simpla” Grafoscopie nu este
suficient înţeleasă şi cunoscută de către magistraţi, avocaţi sau jurişti, în general. Lăsând la o
parte confuziile terminologice - minore în finalitatea lor - constatăm adesea limite serioase ale
cunoştinţelor, nu numai în aprecierea concluziilor expertizelor, dar mai ales în pregătirea
expertizelor şi formularea obiectivelor ori alegerea materialelor de comparaţie. Privind în
viitor, observăm nevoia imperativă de completare a formării profesionale a tinerilor magistraţi
cu mult mai temeinice cunoştinţe aplicate de pregătire, dispunere şi valorificarea a
expertizelor grafice în cauzele penale şi civile.
1.2 Ce este scrisul ?
Răspunsul la această întrebare poate părea la prima vedere unul facil. Enciclopedia
Criminalistică ne spune că scrisul este o formaţiune de caractere, litere sau simboluri realizate
11 Rev. Magistratura 29 Dicembre 1959, Seconda Sezzione della Corte di Cassazione, Giustizia penale, volume. III, p. 358.
12 B.Vetorazzo, Grafologia giudiziaria e perizia grafica, Giuffre Editore Milano, 2004, p. 73.
5
prin utilizarea unui model ce poate fi recunoscut şi care este constituit pentru a putea
comunica cu alte persoane. 13 însă o definiţie a scrisului nu este uşor de formulat într-o frază.
Prin rolul complex şi marea sa semnificaţie socio-umană scrisul este mai mult decât
o simplă aşternere pe suport material a unor semne care însumate să alcătuiască cuvinte ori
fraze, ori să reprezinte „marca grafică” a unui autor. Scrisul a constituit mijlocul suprem de
comunicare inter-umană, o culme şi un vehicul a progresului intelectual pentru multe secole,
rămânând şi azi un produs al educaţiei şi semn al culturii. Pe de altă parte pe lângă valenţele
sale culturale, emoţionale, personale, scrisul este şi un important mijloc de identificare a
persoanei. În literatura recentă s-a spus că „Scrierea, ca mijloc de fixare şi comunicare a
ideilor constituie o deprindere, şi anume o deprindere intelectuală în care sunt implicate varii
acte motrice.”14 Prin scris, ideile sunt fixate pe o suprafaţă cu ajutorul unor semne
convenţionale care redau sunetele ce alcătuiesc cuvintele. Se înţelege, deja, că între scris,
gândire şi limbaj este o legătură organică. Se mai poate deduce încă un fapt important şi
anume că actul scrierii se află sub imediatul control al creierului.
Citându-l implicit pe Camillo Baldi, s-a susţinut cu temei că particularităţile grafice
dintr-un scris sunt irepetabile într-un alt scris şi ireproductibile în totalitatea lor de o altă
persoană,15. Din această perspectivă scrisul poate fi privit atât ca mijloc de identificare
criminalistică grafoscopică, dar şi ca instrument de evaluare grafologica. Însă despre
asemănările şi deosebirile dintre cele două domenii conexe vom vorbi la timpul potrivit în
cadrul acestei lucrări. Credem adecvat mai întâi, în spiritul oricărui demers cu pretenţii de
seriozitate, că se impune a începe printr-o definire a noţiunii asupra căreia operăm sub aspect
cognitiv.
Ca activitate specific umană, scrisul constituie o deprindere intelectuală, motrică şi
de comunicare dobândită în cadrul unui proces de învăţare prin repetare. Realizat printr-un
ansamblu de gesturi grafice cu caracter de automatisme controlate, el este un mijloc specific
destinat fixării, transmiterii şi valorificării complexe a imaginilor, percepţiilor, ideilor,
sentimentelor şi altor elemente rezultate din procesul activităţii intelectuale omeneşti şi este
alcătuit din structuri ce pot include : litere, cifre, cuvinte, fraze, precum şi derivatele cu
caracter de individualitate ale acestora. : semnături, ideograme, prescurtări, etc. În
noţiunea de scris16 trebuie să includem nu numai manifestările explicit literale, dar şi cele
grafice neliterale : semne de punctuaţie, modurile de subliniere, semnele care însoţesc cifrele
de numerotare a paginilor, de continuitate ori finalizare a frazei, marcarea aliniatelor, desenele
13 The Encyclopedia of Forensic Sciences, Academic Press 2000, pag. 584
14 R: Constantin-Grafologie,Ed. SAAB, Bucureşti 2006 pag. 76.15 L. Ionescu, D. Sandu-Identificarea criminalistică- ed, Stiintifică, Bucuresti 1990. pag. 99 cu referire
la .16.scrisul materializat în formele grafice ale unui manuscris, este urmarea activităţii nervoase şi
musculare a omului,tradusă printr-un complex de mişcări sau de deprinderi tehnice “ L.Ionescu Expertiza criminalistică a scrisului Ed. Junimea Iaşi 1973, pag. 17.
6
explicative,chiar modurile de anulare ale unor cuvinte 17 .Gestul grafic se constituie astfel ca
un act conştient, coordonat, care prin intermediul învăţării integrate procesului educativ
devine în funcţie de timpul şi frecvenţa repetitivităţii exerciţiilor, o activitate semi-reflexă
coordonată, cu conţinut ideatic şi de comunicare.
Dintr-o perspectivă sintetică (deşi oarecum reducţionistă n.n.) scrisul poate fi privit
ca produsul deprinderilor grafice ale persoanei constând din elemente de text, componente
cifrice şi semnături. El este urma materializată a ideilor, dar una de un gen cu totul
aparte18. Ca şi fiinţa umană care îl produce, scrisul este o realitate dinamică, chiar dacă la
prima vedere el pare un ansamblu de structuri standardizate (modelele caligrafice învăţate în
şcoala primară). Am dori să reamintim susţinerea, la care achiesăm ,conform căreia: „Scrisul
ca mijloc de identificare nu se limitează însă doar la grafismul propriu - zis, el cuprinzând şi
alte forme de exprimare grafică a persoanei, inclusiv desenele, ideogramele ori semnăturile
neliterale (subl.ns.), accentele şi punctuaţia"19.
În cadrul unui proces mai îndelungat de învăţare şi fixare se constituie la nivelul
cortexului20 un ansamblu de legături de natura a permite transpunerea în elemente grafice a
percepţiilor, a simbolurilor rezultate prin ascultare, citire, pronunţie, ca şi cele produse în
procesul intim al reflexiei şi creaţiei ideatice. Indiferent de forma concretă pe care o îmbracă
(cuvinte, semne, etc.), se poate însă observa cum chiar dacă există o anumită similitudine între
primele linii trase pe hârtie de copilul neştiutor şi primele sale încercări de scriere, a scrierii
sale se manifestă deja semnificative schimbări. În cursul învăţării scrierii, ca şi pe parcursul
cristalizării sale grafice, scrierea unei anumite persoane rămâne însă „constituţional” aceeaşi
chiar dacă în evoluţia ulterioară ea suportă amprentele pasagere ale unor momente ori şocuri
ce pot marca personalitatea.
Scrisul se însuşeşte ca orice deprindere prin exerciţii repetate timp îndelungat. La fel
ca orice deprindere scrisul poate stagna imediat după ce atinge un nivel minim de
automatizare sau se poate perfecţiona, printr-un proces evolutiv care poate fi considerat ca
încheiat când scrisul atinge aşa-numitul nivel general superior. Acesta s-ar caracteriza printr-o
dexteritate deosebită şi prin simplificarea sau stilizarea semnelor grafice. Coordonarea este, de
asemenea, la parametrii maximi.
Mecanismul care asigură scrierea este extrem de complicat şi are o multitudine de
componente. Unele dintre acestea se manifestă constant, altele sunt variabile. Pentru ilustrarea
acestui aspect redăm un pasaj elocvent dintr-o carte mai puţin cunoscută, un compendiu de
17 Gh Păşescu,Particularităţile expertizei semnelor auxiliare ale scrisului în Colectiv -Metode şi tehnici de identificare criminalistică ,Asociaţia Criminaliştilor din România Bucuresti 2006 pag. 128
18 L. Ionescu op.cit. pag. 16.19 L. Torbidoni ,L Zanin-Grafologia Test teoretico pratico Brescia 1998 pag. 3320 Ludwig Klages îl numea « dansul stiloului pe hârtie », în care mâna care scrie este corpul
balerinei,al dansatorului, iar marele regizor al acestui dans e creierul nostru (Apud.Domenico Franco-« La perizia grafica a base grafologica » Ed. Instituto di indagini psichologiche Milano 1978 pag. 78).
7
criminologie şi poliţie ştiinţifică avându-l ca autor pe.Guillame.Beroud. „Scrisul este urma
lăsată de un ansamblu de gesturi. Gesturile acestea ca toată mimica omenească sunt
condiţionate în acelaşi timp de elemente variabile şi de elemente constante.
Variabile: excitaţia cerebrală, graba, temperatura exterioară, instrumentele
întrebuinţate.
Constante: educaţia şi obişnuinţa, care au fixat tipul caligrafiei, poziţia mâinii,
lungimile osoase ale membrului scriitor, elasticitatea pumnului, forţa muşchilor antebrachiali
şi palmari.
Rezultanta acestor factori este o pletora de gesturi care nu sunt totdeauna identice cu
ele însele, dar îndestulător de asemănătoare, ca identitatea autorului lor să rămână constant
perceptibilă”.
Această enumerare a elementelor constante şi variabile care stau la baza scrierii
poate fi completată cu foarte mulţi factori de acest fel dar o astfel de operaţie ar depăşi
intenţiile noastre. Ne mulţumim să repetăm că mecanismul scrierii este extrem de complex,
practic, la orice act scriptural participând într-un fel sau altul întregul ansamblu psiho-fizic în
care rezidă o persoană. „Scrisul - preciza C.I.Parhon – este într-adevăr graficul unei
persoane....”. Este vorba de un grafic mai complicat care prezintă raporturi atât de strânse cu
personalitatea autorului încât se poate recunoaşte o persoană după scrisul său aşa cum se
recunoaşte după figură sau după fotografia sa”.
Individualitatea strictă a oricărei persoane determină şi individualitatea scrisului ca
expresie sintetică a autorului său. Individualitatea scrisului este acea proprietate a acestuia de
a fi propriu doar autorului său. Prin caracteristicile de ordin grafic care îl definesc scrisul unei
anumite persoane prezintă deosebiri esenţiale faţă de orice scris aparţinând oricărei alte
persoane. Elementele constante din mecanismul ce stă la baza scrierii au un rol major în
realizarea complexului de mişcări automatizate ceea ce face ca rezultanta lor să fie la fiecare
act scriptural aceeaşi. Manifestarea lor stabilă conferă scrisului proprietatea de a fi stabil.
Acest adevăr ştiinţific este exprimat în termeni extrem de clari e cunoscuta cercetătoare a
scrisului, E. Solange-Pellat în prima „lege” a scrisului: „Gestul grafic se află sub influenţa
imediată a creierului. Forma sa nu este modificată de organul scriptor dacă acesta
funcţionează normal şi este suficient de adaptat la funcţia sa”21. În plan grafic stabilitatea
scrierii se traduce prin apariţia unui grup de atribute manifeste constant. Această grupare
individualizatoare poate fi decelată de marea diversitate de forme grafice generate de
21 E.Solange-Pellat – Les lois de l'écriture, Paris, VUIBERT 1927, pag. 14.
8
constituenţii variabili ai mecanismului scrierii care au caracter circumstanţial. Stabilitatea
scrisului ar fi imuabilă dacă aparatul ce îl creează nu s-ar caracteriza printr-o mare reactivitate
ce îl face să reacţioneze cu promptitudine la stimuli endogeni şi exogeni.
Această proprietate a mecanismului scrierii a fost sesizată şi de cunoscutul grafolog
şi mai ales expert grafic H.Stahl care nota sugestiv: „... s-a observat, într-un cuvânt că scrisul
e un aparat înregistrator extrem de sensibil al inteligenţei, sensibilităţii şi voinţei”.
La polul opus, se situează scrisurile ce prezintă un tablou aparent diferit de la o
execuţie la alta. Deosebirile sunt evidente dar nu alterează structura fundamentală a scrisului
care poate fi determinată prin observaţie. Numim aceste ambitusuri ale variabilităţii, mică şi
mare variabilitate. Undeva, între aceste praguri se situează variabilitatea medie, scrisurile cu
această caracteristică fiind identificabile. Variabilitatea poate fi considerată ca o manifestare
naturală a oricărui scris. De aceea, în expertiza tehnică a documentelor absenţa acestui
fenomen este interpretată ca fiind un indiciu de fals. Stabilirea gradului de variabilitate pe care
îl prezintă un scris sau o semnătură este important în expertiză deoarece ne oferă o imagine
credibilă a posibilităţilor scripturale ale unei persoane şi permite o evaluare a deosebirilor ce
sunt raportate la limitele şi direcţiile fenomenului.
Uneori apare chiar şi tendinţa negativă de explicare forţată a unor deosebiri ce sunt
interpretate ca efecte ale unei mari variabilităţi. Referitor la variabilitatea naturală a scrisului
ar mai fi necesare câteva precizări care vor fi de folos pentru evitarea unor posibile confuzii.
Astfel, variabilitatea scrierii nu trebuie confundată cu folosirea de către un scriptor a două sau
mai multe tipuri de scriere prin tipul de scriere aceasta înţelegându-se un scris compus în
exclusivitate sau în mare măsură din litere de acelaşi fel.
Variabilitatea scrisului nu se confundă nici cu variantele de scriere prin variantă de
scriere înţelegând un anumit mod de scriere în cadrul aceluiaşi tip de scriere. Variantele de
scris pot fi însă considerate ca modalităţi de expresie ale variabilităţii. Variabilitatea scrisului
nu se manifestă în mod nelimitat şi în toate direcţiile astfel că nu este în măsură să lezeze
stabilitatea scrisului. În schimb, aceasta poate fi grav afectată de alte fenomene datorate tot
reactivităţii mecanismului de scriere. Faptul că scrisul unei persoane poate suferi modificări
esenţiale conferă proprietăţii scrisului de a fi stabil o oarecare relativitate. Această stare de
fapt este corect explicată prin sintagma „stabilitate relativă”. Paleta agenţilor care provoacă
modificări esenţiale ale scrisului este destul de largă. Aceasta include: leziunile sau/şi
afecţiunile unor părţi ale corpului sau ale unor organe care participă la mecanismul de scriere,
o lungă listă de boli grave, intoxicaţiile grave, condiţiile de scriere neobişnuite ş.a. Sub
acţiunea unora dintre aceşti factori se pot produce modificări (mai mari sau mai mici) în
privinţa caracterelor grafice de ordin general şi particular ale scrisului, tabloul obişnuit al
scrisului respectiv suferind prefaceri majore. Considerăm că ar fi necesar să facem câteva
observaţii privind execuţiile scripturale realizate în condiţii neobişnuite.
9
Execuţia în condiţii neobişnuite este un act scriptural în desfăşurarea căruia intervine
un agent de sorginte endogenă sau exogenă care influenţează negativ mecanismul scrierii.
Această prezenţă inoportună este capabilă să producă modificări în câmpul grafic.
Schimbările de această natură se caracterizează printr-o mare diversitate, mergând de la
variaţia uneia sau mai multor note grafice, până la degradarea ansamblului grafic care devine
aproape de nerecunoscut. Cercetătorii scrisului au descoperit o multitudine de factori capabili
să provoace o mare varietate de efecte.
Chiar dacă rezultatele cercetărilor în acest domeniu n-au fost încă reunite şi
prezentate sistematic, se poate spune că experţii cu experienţă cunosc principalii agenţi care
pot interveni în desfăşurarea unui act scriptural şi efectele pe care le provoacă în plan grafic.
Secţiunea 2. Bazele ştiinţifice ale identificării persoanei după scris
CEVA AICI SE DUBLEAZA – prima probabil este individualitatea scrisului pag. 105
din Cusrul vechi
(1). Reactivitatea mecanismului scrierii
are consecinţe asupra aspectului scrisului, fiind la originea fenomenului de
variabilitate. Acesteia i se adaugă frecvent atributul „naturală” poate pentru a se sublinia că
este generată de însăşi pulsaţiile fiinţei care este autorul. Variabilitatea este prezentă la fiecare
act scriptural şi face parte din însuşi modul de manifestare a scrisului. Se pare că stimulii care
determină variaţii permanente la nivelul scrisului sunt de mică amplitudine, impactul lor cu
mecanismul de scriere fiind minor şi ca atare neproducând nici măcar perturbaţii (tulburări)
ale acestuia.
Concret, variabilitatea se manifestă prin variaţii în privinţa caracteristicilor
elementelor componente ale scrisului şi chiar modificări ale caracteristicilor generale ale
acestuia. Variabilitatea este vizibilă la nivelul fiecărui act scriptural ce realizează un text sau
chiar şi o semnătură dar este pusă mai bine în evidenţă cu ocazia examinării mai multor
grafisme având acelaşi autor. Orice comparaţie a mai multor scrisuri sau semnături aparţinând
aceleiaşi persoane va arăta faptul că nici unul dintre grafisme nu seamănă perfect cu celelalte,
între ele înregistrându-se deosebiri. Acestea privesc în special semnele grafice componente,
practic nici unul dintre acestea nereuşind să iasă de sub incidenţa fenomenului dar diferenţe
10
pot apărea şi în privinţa caracteristicilor de ordin general. Limitele manifestării variabilităţii
nu sunt aceleaşi la toate scrisurile. Astfel, sunt autori al căror scris pare la fiecare execuţie
egal cu sine însuşi. Desigur, este doar o aparenţă, variabilitatea existând ca un fel de „umbră”.
Manifestările sale sunt însă aproape imperceptibile.
Activitate exclusiv umană, scrisul constituie o deprindere intelectuală cointeresând şi
un lanţ psiho-somatic complex. În cadrul unui proces mai îndelungat de învăţare şi fixare prin
repetare, are loc constituirea unor legături la nivelul cortexului, care permit transpunerea
grafică a cuvintelor şi simbolurilor percepute prin citire, ascultare, pronunţie, sau rezultate
din procesul reflexiei şi idealizării.
În calitate de organ efector, mâna este cea care, răspunzând controlului realizat de
sistemul nervos central, în baza deprinderilor de motricitate create prin învăţarea scrierii,
realizează acţiunea propriu-zisă de scriere.
,,Plecat pentru toată lumea de la acelaşi punct - modelul caligrafic - scrisul ia, încă de
la primele mâzgălituri ale copilului caractere distincte, personale.”22
Într-adevăr, scrierea este puternic şi direct influenţată de particularităţile personale şi
de specificul tipului de activitate nervoasă proprii fiecărui individ. Grafismul rezultat se
manifestă prin caracteristicile generale (dominantele grafice) şi prin elementele specifice de
detaliu (construcţia semnelor grafice, gesturi spontane). Alături de baza psiho-somatică,
element inten, fundamental al deprinderii de a scrie, scrisul mai este influenţat şi de alte
elemente externe:
- metoda de predare şi modelul caligrafic la care a fost obligat elevul în procesul de
învăţare;
- imitarea unor modele familiale (scrisul familial, modelul semnăturilor parentale)
sau a unor modele curente (de exemplu, ornamente ale unor majuscule);
- influenţele mediilor tehnico-profesionale: scrierea STAS, scrisul tehnic, scrisul cu
majuscule, etc;
- caractere grafice nationale - scrirea gotică, latină, scrisul anglo-saxon de tip script.
22 Boia, Aurel, Introducere în grafologie şi expertiza grafică, Bucureşti 1944, p. 6.
11
(2). Stabilitatea scrisului
În apropierea vârstei de 20-22 de ani are loc cristlaizarea grafismului, caracteristicile
generale şi formele scripturale rămânând constante pentru tot restul vieţii. Stabilitatea scrierii
trebuie însă privită ca un element relativ, ea putând suferi modificări care nu au repercusiuni
notabile asupra identificării autorului. De exemplu, modele multiple de execuţie a
semnăturilor, elemente literale noi sau diverse, afecţiuni motorii prin care se alterează scrisul,
îmbătrânirea.
Într-o enumerare, fără pretenţii de exhaustivitate, am include printre elementele care
pot interveni:
a) Modificări la nivelul evoluţiei scrierii
- după formarea şi cristalizarea scrierii, la unele persoane evoluţia grafismului
stagnează; la alte persoane aceasta trece printr-un proces lent de evoluţie (chiar aproape
neevident pentru perioade relativ scurte).
b) Modificări datorate stării psiho-somatice
- dată fiind paleta extrem de largă de stări ce se abat de la normalitatea psihică şi
fiziologică, cât şi legatura de netăgăduit dintre starea psihică şi cea fizică, scrisul va putea
suferi ,,alterări” generate de stări ca: oboseală, depresie, surmenaj, ingestie de toxice. De
exemplu, biletele sinucigaşilor, scrisul alcoolicilor, toxicomani, bolnavilor psihic.
Bolile mentale afectează profund scrisul sub raportul mişcărilor - lipsa de
coordonare, plasare aberantă a unor caractere sau chiar cuvinte, fraze, dezalinieri, aspect
haotic al conţinutului, repetiţii de fraze complete, incoerente de text.
Bătrânetea care este foarte adesea asociată cu stări de boală în staţionare sau
progresie, se manifestă în scriere printr-o dezorganizare a acesteia (destructurare),
fragmentarea (poligonarea) traseelor arcuite sau a ovalurilor. ,,Un semn caracteristic îl
reprezintă aşa numitele <<fire de paianjen>>, constând în întârzierea vârfului peniţei pe foaia
de hârtie, ceea ce dă naţtere unor trăsături foarte fine şi încâlcite.”23
c) Modificări rezultate din acţiunea asupra mâinii de către o altă persoană
(mână condusă); asupra mâinii unor persoane bolnave, analfabete, se acţionează prin ,,ajutarea
mâinii” pentru executarea unor semnături pe acte (de exemplu, testamente, contracte).
- scrierea cu mâna inertă (cu mâna moartă)
- scriere cu mâna ajutată.
d) Modificări produse de stări de intoxicaţie
23 Ionescu, L., op. cit.
12
- în mod special cu alcool, droguri, medicamente, intoxicaţii cu ciuperci, auto-
otrăviri suicidiare, ş.a.
e) Modificări cauzate de incapacităţi fizice ale organelor implicate în scriere
- accidente, amputări ale degetelor, mâinilor;
- pierderea sau afectarea vederii.
f) Modificări generate de factori aleatorii
- sunt rezultatele unor influenţe de moment şi afectează numai câte un specimen de
scris sau semnatură, care sunt date în acele condiţii speciale: suportul actului, suprafeţe
neregulate (ex., lemn cu noduri, suprafeţe foarte alunecoase, poziţii instabile); poziţii de
scriere incomode (ex., rezemat pe spatele unei persoane); instrument de scris necunoscut sau
defectuos (ex., pix cu pastă de scris la temperaturi foarte scăzute).
3.REACTIVITATEA SCRISULUI
Reactivitatea mecanismului scrierii are consecinţe asupra aspectului scrisului, fiind
la originea fenomenului de variabilitate. Acesteia i se adaugă frecvent atributul „naturală”
poate pentru a se sublinia că este generată de însăşi pulsaţiile fiinţei care este autorul.
Variabilitatea este prezentă la fiecare act scriptural şi face parte din însuşi modul de
manifestare a scrisului. Se pare că stimulii care determină variaţii permanente la nivelul
scrisului sunt de mică amplitudine, impactul lor cu mecanismul de scriere fiind minor şi ca
atare neproducând nici măcar perturbaţii (tulburări) ale acestuia.
Concret, variabilitatea se manifestă prin variaţii în privinţa caracteristicilor
elementelor componente ale scrisului şi chiar modificări ale caracteristicilor generale ale
acestuia. Variabilitatea este vizibilă la nivelul fiecărui act scriptural ce realizează un text sau
chiar şi o semnătură dar este pusă mai bine în evidenţă cu ocazia examinării mai multor
grafisme având acelaşi autor. Orice comparaţie a mai multor scrisuri sau semnături aparţinând
aceleiaşi persoane va arăta faptul că nici unul dintre grafisme nu seamănă perfect cu celelalte,
între ele înregistrându-se deosebiri. Acestea privesc în special semnele grafice componente,
practic nici unul dintre acestea nereuşind să iasă de sub incidenţa fenomenului dar diferenţe
pot apărea şi în privinţa caracteristicilor de ordin general. Limitele manifestării variabilităţii
nu sunt aceleaşi la toate scrisurile. Astfel, sunt autori al căror scris pare la fiecare execuţie
egal cu sine însuşi. Desigur, este doar o aparenţă, variabilitatea existând ca un fel de „umbră”.
Manifestările sale sunt însă aproape imperceptibile.
13
Secţiunea 3. Caracteristicile generale ale scrisului
Sunt ,,dominantele grafice” care, prin ansamblul combinărilor, determină aspectul
general al scrisului unei persoane.
Enumerarea care urmează cuprinde zece elemente a căror unitate şi diversitate face
ca, în baza unor corecte aprecieri, să putem identifica sau exclude o anumită persoană ca fiind
autorul unui anumit scris.
1. Dimensiunea scrisului
Credem că nu sunt necesare prea multe lămuriri pentru această caracteristică
generală. Scrisul mediu (normal sub aspect dimensional) se situează între limite la 2-4 mm
înălţime. Peste 4-5mm înălţime scrisul este mare, iar sub 2 mm este un scris mic.
Trebuie făcută o precizare privind aprecierea scrisului după lăţime:
dilatat;
normal;
înghesuit.
Sub aspectul continuităţii înălţimii, scrisul poate fi :
uniform;
crescător (îngladiat);
descrescător (gladiolat);
filiform.
2. Proporţionalitatea scrisului
Această determinantă a scrisului se va aprecia prin raportul dintre majuscule și
minuscule, dintre cele depasante și nedepasante.
Scrisul proportional - când există între majuscule şi depasante şi minuscule
nedepasante un raport de aproximativ 1/2;
subînălţat - când raportul majuscule minuscule este de aproximativ 1/1;
supraînălţat - când raportul este de 1/3 între majuscule şi minuscule, ca şi
între depasante ( b, f, h, l, d, j, y, t, k ) şi nedepasante.
14
3. Nivelul de evoluţie a scrierii
Este poate cel mai dificil de apreciat sub aspect vizual, pentru fineţea gradelor.
Evoluţia scrisului exprimă gradul în care o persoană şi-a însuşit deprinderea de a scrie, gradul
de coordonare a mişcării.
Sub aspectul evoluției scrisul poate fi:
evoluat (superior);
mediu (mediocru) cu grade intemediare - la limita cu nivelul superior, mediu,
şi la limita cu nivelul inferior;
scris inferior (neevoluat).
4. Forma scrisului
- poate fi apreciată după configuraţia literelor, urmărindu-se şi sensul şi tipul
mişcărilor şi complexitatea executiei
a) după configuraţie:
scris cursiv;
scris cu carctere ce imită pe cel tipografic.
b) după mişcare:
arcadat;
ghirlandat;
unghiular;
rotunjit;
pot rezulta şi forme mixte – arc - ghirlandat.
c) după gradul de simplificare:
scris simplificat;
scris simplu;
scris complicat (încărcat).
15
5. Înclinarea scrisului
Aprecierea acestei caracteristici generale se va face trasând axe imaginare ale
literelor și observând dominanta. Aceasta poate fi verticală, spre dreapta, spre stânga. De
asemenea, scrisul poate avea și o înclinare inconstantă, sau nedefinită
poate fi verticală;
spre dreapta (dextroclin);
spre stânga (sinistroclin).
Nedefinită
6. Dinamica şi viteza scrierii
- aprecierea acestor elemente se va face într-un context mai complex. Este evident că
un scris evoluat va avea o dinamică superioară, putând fi executat cu viteză. În cazul
imitaţiilor servile sau a modelelor fanteziste va lipsi spontaneitatea, dinamica fiind alterată, iar
viteza mai redusă.
7. Presiunea şi spatierea scrisului
- presiunea poate fi mare, normală, redusă, fluctuantă, constantă, crescătoare,
descrescătoare
- spaţierea este normală, înghesuită, scris risipit (spaţiere mare). Ea mai poate fi şi
inconstantă.
8. Gradul de legare (continuitatea). Forma traseelor
- legarea poate fi intensă (sunt legate chiar mai multe cuvinte), normală, grupată (2-3
litere), tocată (de la italianul ,,toccare”, a atinge; fiecare literă este executată separat).
- forma traseelor este dată de modul în care variază presiunea pe instrumentul de scris -