1 CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE Criminalistica s-a constituit ca ştiinţă judiciară cu caracter autonom, unitar şi pluridisciplinar la sfârşitul secolului al XlX-lea, drept fondator fiind recunoscut, de cei mai mulţi specialişti, judecătorul de instrucţie austriac Hans Gross. Precursori ai crimi -nalisticii sunt consideraţi: E. F. Vidocq, A. Bertillon, Sir Conan Doyle, E. Locard, fraţii Mina, Ştefan şi Nicolae Minovici, A. Lacassagne, R. A. Reiss şi alţii. Sistemul criminalistica este structurat pe patru domenii: Fundamente, Tehnică, Tactică şi Metodologie. Noul domeniu al criminalistica, Fundamentele, este impus de necesităţi practice şi teoretice: criminalistica beneficiază de cuceririle celorlalte ştiinţe, astfel că este necesar să fie cercetate toate conexiunile pentru dezvoltarea şi perfecţionarea arsenalului său tehnic specific; în acelaşi timp, problemele fundamentale, cu aplicabilitate generală, trebuie tratate distinct şi sistematic. Istoricul criminalistica româneşti reţine, în premieră, contribuţiile unor personalităţi marcante, condamnate pe nedrept la uitare: Ciru Oeconomu, I. Gr. Perieţeanu, I. A. Dumitrescu, Gh. Andrei lonescu, I. T. Ulic, Moga, Bătrânu, Eugen Bianu şi mulţi alţii. Fraţii Minovici sunt prezentaţi într -o postură care a fost, de asemenea, uitată sau ignorată: aceea de fondatori ai criminalistica pe mapamond şi, evident, de întemeietori ai criminalistica româneşti. 1. Precursorii Criminalisticii 1.1. Criminalistica, ştiinţă autonomă Criminalistica s-a constituit ca ştiinţă judiciară autonomă la sfârşitul secolului al XlX-lea, desprinzându-se din Medicina Legală. Fondatorul Criminalisticii este considerat judecătorul de instrucţie austriac Hans Gross, care a folosit pentru prima dată acest termen în Manualul practic de instrucţie judiciară pentru uzul procurorilor, judecătorilor de instrucţie, ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară, funcţionarilor de poliţie, jandarmilor, agenţilor serviciului siguranţei etc, tipărit la Graz, în anul 1893. Ministerul de Justiţie şi Ministerul de Interne din Austria l-au însărcinat pe Hans Gross, în 1894, să organizeze un curs de criminalistică la Viena. Graţie succesului de care s-a bucurat Manualul său, la Congresul Uniunii Internaţionale de Drept penal, care a avut loc la Linz, în august 1895, s-a pus problema introducerii în programele facultăţilor de drept a unui curs „special şi complet al Criminalisticii" (E. Gardeil, în Prefaţa ediţiei franceze din 1899, Paris, Marchal & Biliard). Merită să menţionăm şi apariţia Revistei trimestriale de antropologie criminală şi de criminalistică, la 1 august 1898, sub direcţia lui Hans Gross (Vierteljahrschrift fur Kriminalanthropologie und Kriminalistik, Leipzig, R C. Vogel). Noua ştiinţă a fost consolidată de alte lucrări remarcabile: La police et Venquete judiciaire scientifique (A. Niceforo, 1907); Manuel de police scientifique (technique). I. Vols et Homicides (R. A. Reiss, 1911); La police scientifique (E. Goddefroy, 1911). Principalii contracandidaţi ai lui Hans Gross pentru titlul de fondator al Criminalisticii sunt francezul Alphonse Bertillon (1853-1914) şi eroul lui Sir Arthur Conan Doyle (1859-1930), nimeni altul decât Sherlock Holmes. Judecătorul Hans Gross se detaşează însă de pretendenţii săi prin sistematizarea cunoştinţelor epocii sale în Manualul care a făcut înconjurul lumii, astfel că anul 1893 a devenit, practic, anul de naştere al noii ştiinţe. Ca să avem o reprezentare a dimensiunii acestei remarcabile lucrări, e suficient să menţionăm principalele
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
1
CAPITOLUL I
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Criminalistica s-a constituit ca ştiinţă judiciară cu caracter autonom, unitar şi pluridisciplinar la
sfârşitul secolului al XlX-lea, drept fondator fiind recunoscut, de cei mai mulţi specialişti, judecătorul de
instrucţie austriac Hans Gross. Precursori ai crimi-nalisticii sunt consideraţi: E. F. Vidocq, A.
Bertillon, Sir Conan Doyle, E. Locard, fraţii Mina, Ştefan şi Nicolae Minovici, A. Lacassagne, R. A.
Reiss şi alţii. Sistemul criminalistica este structurat pe patru domenii: Fundamente, Tehnică, Tactică şi
Metodologie. Noul domeniu al criminalistica, Fundamentele, este impus de necesităţi practice şi teoretice:
criminalistica beneficiază de cuceririle celorlalte ştiinţe, astfel că este necesar să fie cercetate toate
conexiunile pentru dezvoltarea şi perfecţionarea arsenalului său tehnic specific; în acelaşi timp,
problemele fundamentale, cu aplicabilitate generală, trebuie tratate distinct şi sistematic. Istoricul
criminalistica româneşti reţine, în premieră, contribuţiile unor personalităţi marcante, condamnate pe
nedrept la uitare: Ciru Oeconomu, I. Gr. Perieţeanu, I. A. Dumitrescu, Gh. Andrei lonescu, I. T. Ulic,
Moga, Bătrânu, Eugen Bianu şi mulţi alţii. Fraţii Minovici sunt prezentaţi într-o postură care a fost, de
asemenea, uitată sau ignorată: aceea de fondatori ai criminalistica pe mapamond şi, evident, de
întemeietori ai criminalistica româneşti.
1. Precursorii Criminalisticii
1.1. Criminalistica, ştiinţă autonomă
Criminalistica s-a constituit ca ştiinţă judiciară autonomă la sfârşitul secolului al XlX-lea,
desprinzându-se din Medicina Legală.
Fondatorul Criminalisticii este considerat judecătorul de instrucţie austriac Hans Gross, care a folosit pentru
prima dată acest termen în Manualul practic de instrucţie judiciară pentru uzul procurorilor, judecătorilor de
instrucţie, ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară, funcţionarilor de poliţie, jandarmilor, agenţilor
serviciului siguranţei etc, tipărit la Graz, în anul 1893. Ministerul de Justiţie şi Ministerul de Interne din Austria
l-au însărcinat pe Hans Gross, în 1894, să organizeze un curs de criminalistică la Viena. Graţie succesului de care
s-a bucurat Manualul său, la Congresul Uniunii Internaţionale de Drept penal, care a avut loc la Linz, în august
1895, s-a pus problema introducerii în programele facultăţilor de drept a unui curs „special şi complet al
Criminalisticii" (E. Gardeil, în Prefaţa ediţiei franceze din 1899, Paris, Marchal & Biliard). Merită să
menţionăm şi apariţia Revistei trimestriale de antropologie criminală şi de criminalistică, la 1 august
1898, sub direcţia lui Hans Gross (Vierteljahrschrift fur Kriminalanthropologie und Kriminalistik,
Leipzig, R C. Vogel). Noua ştiinţă a fost consolidată de alte lucrări remarcabile: La police et Venquete
judiciaire scientifique (A. Niceforo, 1907); Manuel de police scientifique (technique). I. Vols et
Homicides (R. A. Reiss, 1911); La police scientifique (E. Goddefroy, 1911).
Principalii contracandidaţi ai lui Hans Gross pentru titlul de fondator al Criminalisticii sunt francezul
Alphonse Bertillon (1853-1914) şi eroul lui Sir Arthur Conan Doyle (1859-1930), nimeni altul decât Sherlock
Holmes. Judecătorul Hans Gross se detaşează însă de pretendenţii săi prin sistematizarea cunoştinţelor epocii
sale în Manualul care a făcut înconjurul lumii, astfel că anul 1893 a devenit, practic, anul de naştere al noii ştiinţe.
Ca să avem o reprezentare a dimensiunii acestei remarcabile lucrări, e suficient să menţionăm principalele
2
subiecte abordate de Hans Gross, cu o rigoare ştiinţifică şi clarviziune care o fac actuală şi astăzi1: Judecătorul de
instrucţie (educaţie profesională, rol şi misiune, maniera de lucru; despre opinia preconcepută; calităţile
magistratului ş.a.); Interogatoriul (cu detalierea factorilor subiectivi şi obiectivi care influenţează percepţia şi
memoria, precum şi a metodelor de interogare a inculpatului); Inspectarea locurilor (cercetarea locului faptei);
Expertul şi maniera de lucru (rolul medicului legist, folosirea microscopului în examinarea urmelor biologice, a
urmelor de pământ şi a prafului, a înscrisurilor falsificate, a armelor şi muniţiilor; folosirea experţilor în chimie,
fizică, mineralogie, zoologie şi botanică, în balistică şi grafică; utilizarea fotografiei în cercetarea
locului faptei, în anchetă şi pentru identificarea persoanelor; identificarea antropometrică); Relaţia cu
mass-media; Moduri de operare ale infractorilor (la comiterea de infracţiuni, precum şi în timpul
interogatoriilor); Coduri cifrate şi argoul infractorilor) Amprentele papilare (ale degetelor, palmei şi plantei
piciorului); Urmele de sânge (descoperire, ridicare, fixare, conservare); Leziuni (produse de arme albe şi
arme de foc); Investigarea furtului, a falsului în înscrisuri, a incendiilor şi exploziilor. Autorul subliniază
calităţile pe care trebuie să le aibă magistratul: hotărâre, abnegaţie şi perseverenţă, ascuţimea spiritului,
cunoaşterea oamenilor, educaţie, energie, răbdare şi exactitate la procesele-verbale de cercetare a
scenei infracţiunii, pricepere la întocmirea schiţei locului faptei, tact şi răbdare la interogarea
făptuitorilor şi la ascultarea martorilor etc. în anul 1911, celebrul criminalist elveţian Rudolph Archibald
Reiss i-a menţionat, în Manualul său, ca precursori ai Criminalisticii, după Bertillon şi Gross, pe
românii care s-au impus în elita mondială cu sintagma Fraţii Mi-novici: Mina (1858-1933), Ştefan
(1867-1935) şi Nicolae (1868-1941). Urmează, în ordinea stabilită la acea dată de Reiss, Lacassagne,
Henry, Locard, Windt, Popp, Balthazard, Stockris şi el însuşi.
1.2. Definiţii
Hans Gross a definit Criminalistica drept o „ştiinţă a stărilor de fapt în procesul penal".
„Criminalistica este un ansamblu de procedee aplicabile în cercetarea şi studiul crimei pentru a se
ajunge la dovedirea ei2
„Criminalistica este o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu
de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării
infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirii faptelor antisociale3
„Criminalistica este o ştiinţă exactă, multidisciplinară, de sine stătătoare, bazată pe preluarea şi
adaptarea ştiinţelor pozitive la descoperirea şi analizarea macro- şi microurmelor, inclusiv identificarea
persoanei după semnalmente, produse biologice şi testul ADN (amprenta genetică)4
În 1983, secretarul general de atunci al INTERPOL-ului, Jean Nepote, definea criminalistica drept
„arta şi tehnica investigaţiilor penale".
Criminalistica, deopotrivă ştiinţă şi artă, elaborează şi foloseşte mijloace şi metode ştiinţifice pentru
descoperirea, fixarea, ridicarea şi interpretarea probelor materiale, efectuarea expertizelor şi constatărilor
tehnico-ştiinţifice, în scopul descoperirii infracţiunilor, identificării infractorilor şi probării vinovăţiei acestora.
Şi o altă definiţie: Criminalistica este o ştiinţă judiciară, pluridisciplinară, care are ca principale ţinte
descoperirea infracţiunilor, identificarea infractorilor şi probarea ştiinţifică a activităţii lor 1 Am consultat traducerea franceză a Manualului, din 1899, realizată de profesorii Bourcart şi Wintzweiller după ediţia a doua din 1894, din
biblioteca lui Mina Minovici. 2 Pierre Fernand Ceccaldi, La criminalistique, Paris, 1962.
3 Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, ediţia a IlI-a revăzută şi adăugită, Universul Juridic, Bucureşti, 2004, p. 12.
4 Lucian Ionescu, Criminalistica. Note de curs, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir", Bucureşti, 2002, p. 5.
3
delictuoase, asigurarea măsurilor de prevenţie împotriva criminalităţii.
1.3. Metode proprii de cercetare:
a. descoperirea, fixarea, ridicarea, examinarea şi interpretarea urmelor şi mijloacelor materiale de
probă;
b. examinări comparative;
c. experimente;
d. organizarea cartotecilor, albumelor şi colecţiilor în scopul identificării persoanelor, cadavrelor şi
obiectelor corp delict sau produs al infracţiunii;
e. elaborarea versiunilor.
1.4. Metode împrumutate de la alte ştiinţe
a. din fizică: holografia, fonoscopia, analiza microscopică, spectrală şi atomică etc.;
b. din chimie: spectroscopia, electroforeza, cromatografia etc;
c. din medicină: anatomia comparată, histopatologia;
d. din matematică: programarea lineară, calculul probabilităţilor, teoria mulţimilor vagi etc.
1.5. Caracterele criminalisticii:
a. judiciar (studiază şi elaborează mijloace şi metode ştiinţifice, reguli tehnice, tactice şi metodologice în
legătură cu rezolvarea unui conflict de drept);
b. autonom (deosebit de cel al altor ştiinţe juridice);
c. unitar (sistem propriu);
d. pluridisciplinar: criminalistica este „o punte de legătură între ştiinţele naturii şi ştiinţele juridice, prin
intermediul ei metodele celor dintâi găsindu-şi aplicare în procesul judiciar" pentru stabilirea adevărului5.
2. Sistemul Criminalisticii
Este dat de obiectul său de activitate, structurat pe patru domenii: fundamentele criminalisticii,
a. Fundamentele criminalisticii sunt constituite din aspecte de ordin general: obiectul criminalisticii;
metode generale şi particulare de investigare criminalistică; metode tehnice de prevenire a infracţiunilor;
conexiuni cu alte ştiinţe, de la cele juridice (drept penal, drept procesual penal, drept civil etc.) şi judiciare
(medicina legală, criminologia, psihologia judiciară), până la ştiinţele naturii (chimia, fizica, biologia,
matematica etc); istoricul criminalisticii; tehnici de laborator; capcane criminalistice; cartoteci şi colecţii de
identificare criminalistică ş.a.
Considerarea Fundamentelor Criminalisticii ca parte distinctă a criminalisticii are la bază atât considerente
de ordin teoretic, cât, mai ales, de ordin practic-aplicativ, aşa cum rezultă din experienţa altor ţări (Rusia,
Republica Moldova, Germania ş.a.), astfel că problemele generale, tratate până acum ca noţiuni introductive, trebuie
să constituie şi la noi obiectul unor cercetări sistematice.
b. Criminalistica tehnico-ştiinţifică însumează ansamblul metodelor şi mijloacelor ştiinţifice pentru
descoperirea, fixarea, ridicarea, examinarea şi interpretarea urmelor şi a altor mijloace materiale de probă,
5 Camil Suciu, Criminalistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p. 11.
4
efectuarea expertzelor şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice.
c. Criminalistica tactică înmănunchează reguli şi procedee tactice care guvernează ancheta penală, cum
ar fi: investigarea locului faptei, ascultarea martorului, învinuitului sau inculpatului şi a altor participanţi
în procesul penal; percheziţia, reconstituirea s.a.
d. Criminalistica metodologică desemnează reguli particulare de cercetare a diferitelor genuri de
infracţiuni în raport cu regulile generale ale tehnicii şi tacticii criminalistice.
în practica occidentală, structura criminalisticii se prezintă astfel:
• proceduri poliţieneşti („poliţia tehnică"): strângerea probelor şi conducerea anchetei;
• proceduri ştiinţifice („poliţia ştiinţifică"): expertiza urmelor şi a altor probe materiale;
• proceduri juridice: administrarea probelor potrivit regulilor de drept,în ţările anglo-saxone, pentru
criminalistică se utilizează sintagmele Forensics, Forensic Sciences sau Criminalistics cu sensul de „studiul
probelor descoperite la locul faptei şi utilizate la proces", având şi referiri la noţiuni de medicină legală.
2.1. Legătura Criminalisticii cu alte ştiinţe
a. Dreptul penal
Dreptul penal studiază faptele care sunt considerate infracţiuni, iar criminalistica studiază mijloacele şi
metodele de descoperire, fixare, ridicare şi interpretare a probelor pentru identificarea făptuitorului şi probarea
vinovăţiei acestuia.
b. Dreptul procesual penal
Dreptul procesual penal are ca obiect „studiul normelor juridice procesual penale şi al raporturilor juridice
reglementate de acesta"6. Criminalistica oferă probe pentru pornirea procesului penal.
Codul de procedură penală cuprinde regulile după care se ghidează criminalistica, referitoare la
cercetarea locului faptei, ascultarea martorilor şi învinuiţilor, percheziţia şi confruntarea, constatările
tehnico-ştiinţifice şi expertizele etc.
c. Dreptul civil şi dreptul comercial
Criminalistica se ocupă cu studiul metodelor ştiinţifice prin care se probează existenţa sau inexistenţa
unor raporturi juridice de drept civil, prin activitatea expertală.
d. Medicina legală
Începuturile aiminalisticii au fost legate, până la identificare, de medicina legală, aceasta din urmă
propulsând-o, de fapt, ca ştiinţă autonomă. Există o întrepătrundere a celor două ştiinţe în domenii precum:
cercetarea urmelor împuşcăturii, cercetarea plăgilor împuşcate, a leziunilor produse prin agent vulnerant
(traumatologie mecanică), identificarea persoanelor şi a cadavrelor etc.
e. Criminologia
Criminalistica răspunde la întrebarea: „Cine a comis infracţiunea?", iar criminologia la întrebarea: „De ce
s-a comis?"
f. Psihologia judiciară şi psihiatria
Cele două ştiinţe oferă criminalisticii caracteristicile psiho-sociale ale participanţilor la procesul penal:
învinuit-inculpat, martor, persoană vătămată, minori, bătrâni, bolnavi psihic, persoane cu handicap etc,
6 Ion Neagu, Dreptul procesual penal român, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1989.
5
pentru adoptarea unor metode şi procedee tactice adecvate.
g. Logica
Folosirea observaţiei, descrierii, experimentului, comparaţiei; elaborarea şi verificarea versiunilor pe baza
unor metode şi principii logice (analiză-sinteză, inducţie-deducţie, analogie, silogism etc).
h. Matematica
Aplicaţiile matematicii în criminalistică sunt multiple: în domeniul fotografiei judiciare (efectuarea de
măsurători directe la faţa locului, stabilirea dimensiunii subiectului cu ajutorul fotografiei judiciare; determinarea
distanţei focale a obiectivului aparatului fotografic după fotografie; determinarea înălţimii de la care s-a
fotografiat; determinarea unghiului de fotografiere al axei de fotografiere cu planul solului; stabilirea
mărimilor reale ale dimensiunilor din fotografii etc.)7; în domeniul balisticii judiciare (determinarea unghiului
de impact al glonţului cu planul ţintei, calcularea valorii unghiurilor, determinarea direcţiei de tragere,
determinarea locurilor unde s-au aflat trăgătorul şi persoana în care s-a tras8; în traseologie (stabilirea formei
obiectului purtător de urmă, determinarea poziţiei victimei pe baza stropilor de sânge9).
i. Ştiinţele naturii: biologie, chimie, fizică, mecanică, optică, informatică, genetică etc.
Criminalistica împrumută metode specifice acestor ştiinţe pentru descoperirea, ridicarea, fixarea,
examinarea şi interpretarea urmelor, de asemenea, pentru efectuarea constatărilor şi expertizelor criminalistice
etc.
2.2. Principiile fundamentale ale Criminalisticii
Sunt identice sau asemănătoare cu principiile Dreptului procesual penal:
a. Principiul legalităţii
Investigarea criminalistică a infracţiunilor se desfăşoară în strictă conformitate cu procedurile legale (art. 2
C. pen. şi art. 2 C. pr. pen.).
b. Principiul aflării adevărului
Criminalistica furnizează datele necesare pentru realizarea dezideratului prevăzut de art. 3 C. pr. pen.: „în
desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările
cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului."
c. Principiul prezumţiei de nevinovăţie
Prin investigaţiile criminalistice se administrează probe atât pentru dovedirea vinovăţiei, cât şi a
nevinovăţiei, evitându-se erori şi abuzuri judiciare.
d. Săvârşirea unei infracţiuni determină modificări materiale în mediul
înconjurător
„Nu poate exista infracţiune fără urme" (Ceccaldi). Şi tot el: „Criminalistica se întemeiază pe faptul că un
infractor, cel mai adesea fără ştirea sa, lasă întotdeauna urme la locul faptei; reciproc, el prelevă pe corpul său,
pe hainele sale şi pe obiectele purtate alte urme şi indicii, de obicei imperceptibile, dar caracteristice pentru
prezenţa sau acţiunea sa."
7 Mircea Constantinescu, „Aducerea la scară prin supraproiecţie a unei fotografii ocazionale sau judiciare", în Tratat practic de
criminalistică, voi. al IlI-lea, 1980, pp. 362-382. 8 Mircea Constantinescu, „Determinarea direcţiei de tragere pe baza unghiurilor de impact"şi „Determinarea locurilor unde s-au aflat
trăgătorul şi persoana în care s-a tras", în Tratat practic de criminalistică, voi. al IlI-lea, 1980, pp. 228-241; Marcel Dobrilă, „Procedee
matematice ce pot fi utilizate în expertiza criminalistică", în Tratat practic de criminalistică, voi. al IlI-lea, pp. 111-115. 9 Gheorghe Păşescu, în Tratat practic de criminalistică, voi. al IlI-lea, 1980, pp. 241-246, în Antropologia judiciară, genetica judiciară etc
6
între fapta autorului şi modificarea survenită trebuie să existe un raport de cauzalitate.
e. Principiul identităţii
Prin identitate se înţelege acea „stare a unui obiect, desemnat prin două nume diferite, de a fi ceea ce este
în acelaşi moment al timpului şi în acelaşi loc din spaţiu10
f. Principiul operativităţii în efectuarea investigaţiei penale
Trebuie să se ţină cont de două deziderate:
„Timpul lucrează în favoarea infractorului" (Ion R. Constantin); „Odată cu trecerea timpului se şterg urmele
din amintirea oamenilor şi de pe obiecte, dispar oamenii şi obiectele" (S. Kahane).
g. Alte principii ale Criminalistidi izvorâte din activitatea practică11
:
Orice activitate infracţională lasă urme şi se consumă în spaţiu şi în timp.
(Confirmă teza axiomatic potrivit căreia „nu există infracţiune fără urme".)
Consumarea unui fenomen legat de infracţiune produce, în aceleaşi condiţii, aceleaşi efecte.
Ca urmare, experimentele în expertiza criminalistică şi reconstituirea trebuie să aibă loc în aceleaşi
condiţii ca şi cele existente în momentul producerii fenomenului experimentat sau reconstituit.
Principiul identităţii: orice persoană care a comis o infracţiune sau orice obiect ce a fost folosit la
săvârşirea ei poate fi asemănător cu altele, dar identic este numai cu el însuşi.
Raportul invers proporţional între timpul scurs de la data săvârşirii infracţiunii şi şansele de
descoperire a autorului.
2.3. Categorii de probe pe care le oferă Criminalistica
a. După relevanţa lor pentru probaţiune:
• probe disculpante — prin care suspectul este exclus din cercul de bănuiţi (amprentele digitale);
• probe indicative — care arată producerea unei fapte, dar nu şi autorul (explozia unei bombe);
• probe coroborative — care, împreună cu alte probe sau indicii, demonstrează o anumită stare de fapt
(urmele de picioare: demonstrează prezenţa suspectului la locul faptei, dar nu şi comiterea infracţiunii);
• probe determinante — probe relevante, care nu mai au nevoie de alte dovezi sau indicii (ADN).
b. Alte clasificări:
• probe directe stabilite prin lege (concentraţia de 0,8%o alcool în sânge);
• probe indirecte sau circumstanţiale (deţinerea unui casetofon furat dintr-un autoturism);
• probe corp-delict (cuţitul sau arma cu care s-a comis omorul);
• probe asociative (sânge, păr, amprente digitale etc), prin care se stabileşte legătura de cauzalitate dintre
faptă şi autor.
3. Scurt istoric al Criminalisticii
3.1. Perioada empirică12
10
Dicţionar enciclopedic, voi. al III-lea, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999, p. 156. 11
Ion R. Constantin, „Unele metode şi principii ale criminalisticii", în Şcoala romanească de criminalistică, Ministerul de Interne, Institutul
de Criminalistică, 1975, pp. 69-71. 12
Edmond Locard, Trăite de criminalistique, voi. I-VTI. Joanne Desvigne et ses Files. Lyon, 1931-1939; Jurgen Thorwald, Un secol de
luptă cu delincventa, în româneşte de D. Dorobăţ şi Gh. Scripcaru, Junimea, Iaşi, 1981; Paul Ştefănescu şi Lazăr Cârjan, Ştiinţă versus
crimă, Editura Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2001.
7
• Reguli de cercetare a probelor în scris: Lex Cornelia defalsis, Roma antică; novelele 49 şi 73 ale lui
Justinian, din anul 539. „Justinian citează în novela 73 o eroare judiciară cauzată de unii experţi care au
considerat fals un document a cărui autenticitate a fost ulterior stabilită. El scrie: «Asemănarea scrisurilor ni se
pare foarte suspectă; este un argument care ne-a înşelat de mii de ori; nu ne vom putea referi la ea până când
nu vom avea probe mai bune.» El negase deja în novela 49 că s-ar putea obţine certitudine prin expertiza
grafică. Şi a luat măsuri pentru a asigura autenticitatea pieselor care servesc pentru comparaţii." (Edmond
Locard).
• Judecătorul roman Quintilianus a făcut uz de o amprentă însângerată pentru a achita un fiu acuzat că
şi-a omorât tatăl.
• în Coreea, amprentele digitale erau folosite în loc de semnătură (anul 650). Chinezii distingeau două
tipuri de desene digitale: „Io" şi „ki".
• Primul şambelan al regelui Carol al V-lea, nobilul de la Riviere, este cercetat în anul 1370 pentru fals.
• Prima expertiză criminalistică cunoscută a scrisului datează din anul 1569, „când un anumit
falsificator a contrafăcut în mod îndrăzneţ semnătura lui Carol al IX-lea şi când oameni având o competenţă
recunoscută au primit sarcina judiciară de a examina acest document apocrif care constituia dubla crimă de
fals şi lezmaiestate"(Edmond Locard).
Traite des inscriptions enfaux, de Raveneau, în anul 1666. „Lucrare capitală, aceea care, până în ultimii ani, şi
înainte de folosirea metodelor de laborator, era cel mai complet, cel mai bine informat, şi model, este Tratatul
înscrierilor în fals al lui Raveneau, care a apărut în 1666 şi a trebuit să fie reimprimat în 1673. Toate precauţiunile,
toată prudenţa unui spirit observator şi fin sunt expuse în această lucrare. El începe prin a da sfaturi foarte
înţelepte privitoare la ordinea în care trebuie considerate piesele în cauză şi cele de comparaţie. El recomandă
să ne asigurăm de autenticitatea pieselor de comparaţie. El cunoaşte diferite procedee de falsificare (semnalează
falsul prin decalcare [contretirement]) şi toate motivele care te determină să priveşti cu neîncredere o scriere la
prima vedere: formă prea regulată a unui scris sau a unei semnături (obţinute prin calchiere), retu-şări,
tremurături, identitate perfectă a semnăturii. El cunoaşte toate dificultăţile expertizei şi obstacolele aproape de
netrecut ridicate de unii falsificatori, atât de bine antrenaţi, încât procedeul lor de falsificare este tot atât de natural
ca scrisul lor obişnuit. El este primul care îndrăzneşte să se îndoiască: «Se poate întâmpla să fim în
imposibilitatea de a descoperi falsul.» El îndrumă expertiza spre detaliile cele mai minuţioase şi o îmbogăţeşte
cu metode care, două sute de ani mai târziu, vor fi regăsite cu strigăte de triumf: examinarea celor două
semnături alipite şi privite prin transparenţă (este, de fapt, prima idee a fotografiei compozite); examinarea
modului de ţinere a peniţei; calitatea trăsăturii; cernelurile. El cunoaşte modul de a stabili dacă o scriere este
veche sau nouă, dacă unele linii sau unele cuvinte au fost adăugate, dacă au fost adăugate, suprimate sau
schimbate file, dacă au fost alterate sau au fost substituite cifre, unele peste altele. Şi unul din pasajele esenţiale
din remarcabila sa cărticică este capitolul IX, Privitor la modul de a forma literele, în care se dă o lecţie plină de
înţelepciune caligrafilor, dar pe care aceştia, spre nefericirea expertizei, nu au respectat-o: «Nu trebuie să ne
oprim în totul (la forma unei litere) pentru a hotărî dacă o piesă este falsă sau autentică, deoarece acesta este
lucrul cel mai uşor de contrafăcut şi de imitat.»" (Edmond Locard). De altfel, şi Alphonse Bertillon era de
părere că: „Expertiza nu a făcut niciun progres de la Raveneau."
22 Lazăr Cârjan, Tratat de Criminalistică, Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2005, pp. 33-40. 23 Constant in Ţurai , Enigmele unor amprente, Editura Albatros, Bucureş ti , 1984, p . 133. 24 Eugen Dobrogeanu, „Poliţia ştiinţifică în bibliografia română", în Poliţia Modernă, AnulXIV, nr. 165-166, noiembrie-decembrie 1939, p.
16. 25 A se vedea Memoires du Prince Nicolas Soutzo Grand -Logothete de Moldavie 1798-1871 Publies par Panaiot i Rizos , Vierme, 1899, pp . 143 -166; Ion
Veverca, Niculae Şuţu , Via ţa , act iv i ta t ea ş i opera în tâ iu lu i economis t ideo log d in Român ia 1798 -1871, Editu ra Asoc iaţ i e i General e a Economişt i lo r
din România, Bucureşti , 1936. Regulele ce urmează a se păzi în prigonirea şi cercetarea vinovaţilor se găsesc în Colecţia de manuscrise a Bibliotecii
Academiei Române, nr. 1041, pp. 161-168.
15
la Pitarul Zaharia Karkaleki. [2] f.+15 p.+l tab.
1851: Condica criminalicească cu procedura ei. Tipărită prin îngrijirea Pah. Ştefan Burche. Bucureşti,
237 p.
1852: Condica criminalicească cu procedura ei. întocmită în zilele şi prin vârinteasca îngrijire a Prea
înălţatului Domn stăpânitor a toată Ţara Românească Barbu Dimitrie Ştirbei. întărită prin luminatul ofis cu
No. 1644 din 5 Decembrie 1850. Tipărită după înaltă slobozenie prin îngrijirea şi cu cheltuiala Clucer Ştefan
Burche. Ediţia a doua. Bucuresci, Tipografia lui losef Kopainig, 237 p.
1860: Apare Medicina legală Redigeată de I. N. Auerbach, doctor în Medicină şi Medic al Districtului
Ilfov, Imprimeria Anunţătorului Român. Hann Greci, 1860, 4 f. +187 p., primul manual de medicină
legală din ţara noastră. „Iosif Auerbach şi-a luat doctoratul în medicină la Paris, în 1834, şi a obţinut
libera practică în ţară, în anul 1843. în Almanah al Statului pe 1844 e trecut ca doctor al judeţului Buzău.
La fel, în 1846 şi 1848. în 1851 este doctor al jud. Vlaşca. între anii 1853 şi 1863 este doctor al Districtului
Ilfov. în 1863 a ieşit la pensie. în afară de Medicina Legală (1860) a publicat un studiu „Despre apele
minerale dela Balta Albă", în Monitorul Medical (1862). A fost membru al Societăţii Medicale Ştiinţifice
— H. Bassereau: Curs elementar de Antropologie, Bucureşti, 1863;
— N. Ciurea: Etude critique sur Vinfanticide: Teză, Geneve, 1868;
— A. Şuţu: Relaţiuni clinice şi medico-legale din Ospiciul Mărcuţa, Bucureşti, 1869;
— D. Drăghicescu: Câteva consideraţiuni asupra abortului, Bucureşti, 1869;
— C. Stanesco: Pendaison, strangulation, suffocation, 1870;
— Z. Zamfirescu: Se poate considera sinucis un om ori de câte ori se găseşte mort în camera sa cu uşa încuiată
şi cu revolverul în mână?, 1871.
Manual practic de Medicină Legală de Henry Bayard. Tradus cu mici adăugiri şi legislaţia luată din
Codicele Române de Şerb. Georgescu, Doctor în medicină, chirurgie şi mamoş, Medic la Spitalul Central
din Iassy a Sântului Spiridon şi Medicu de Regimentu ci. II, în armata Română. Partea I-a şi a Ii-a.
VIII+280 p. Iassy, Tipografia A. Bermann, Posesor I. Codreanu, 1871 („Şerban Georgescu s-a născut la 4
iulie 1843 în Târgovişte. Reuşeşte la concursul de externat în 1862. în martie 1863, a fost numit
subchirurg la Romanaţi, unde a funcţionat până la 1 oct. 1863, când a fost numit în aceeaşi calitate la
spitalul judeţului Tecuci. în 1865 a reuşit la concursul de medic de batalion ci. II. Şi-a luat doctoratul
în medicină la Torino, în 1869."27
Curs de medicină legală în acord cu legile ţării, datorat dr. A. Vianu (Adolf Weinberg), profesor de
medicină legală la Şcoala de ştiinţe politice şi administrative din Bucuresci,Tipo-Lito Eduard
Wiegand & CC. Saroi, 1891,2 f. + 133 p. + V p. („ Alexandru Vianu s-a născut în Bucureşti, la 3
decembrie 1855. Studiază medicina în Bucureşti şi Viena. Ia parte ca soldat-sanitar la războiul din
1877-1878. în 1881 îşi ia doctoratul în medicină la Universitatea din Bucureşti şi pleacă pentru a-şi
completa studiile în străinătate, lucrând în clinica lui Virchw la Berlin şi specializându-se în
oftalmologie la Paris. în 1893 se prezintă la concursul de medic primar, reuşind întâiul la
clasificaţie. Este confirmat ca medic primar al jud. Vlaşca, funcţionând până în 1901, când trece
26
Nicolae Ittu Oancea, Contribuţiuni la cunoaşterea bibliografiei medico -legale, Biblioteca Institutului MedicoLegal „Profesor Dr. Mina
Minovici" p. 193. 27
Ibidem,pp. 194-195.
16
medic primar al oraşului Giurgiu. între 1888 şi 1903 este profesor de medicină legală la Şcoala liberă de
ştiinţe politice şi administrative, de curând înfiinţată atunci. In 1891 publică rezumatul cursului său în
lucrarea intitulată Curs demedicină legală în acord cu legile ţării. În 1907 este mutat medic primar al jud.
Olt, unde funcţionează timp de trei ani, pentru a reveni apoi la Giurgiu, în vechiul său post. Ia parte la
campania din 1913, conducând un lazaret de holerici în Bulgaria. Războiul din 1916-'18 îl face ca
medic colonel, întovărăşind mai întâi pe generalul Eremia Grigorescu în luptele din Dobrogea şi
conducând apoi mai multe servicii teritoriale. Se îmbolnăveşte grav la tabăra Şipote şi este declarat
invalid de război. Moare în ziua de 26 iunie 1926 în Bucureşti".28
Primele lucrări de medicină legală ale unor autori români sunt semnalate Nicolae Ittu Oancea,
„Licenţiat în Litere şi Filosofie, Bibliotecar al Institutului Medico-Legal", în studiul Contribuţiuni la
cunoaşterea bibliografiei medico-legale. Biblioteca Institutului Medico-Legal „Profesor Dr. Mina Minovici"29
:
— U. P. Vascici: Antropologia sau scurtă cunoştinţă despre om şi despre însuşirile sale, Buda, 1830;
— G. Cuciureanu: De Infanticido. Teză, Munchen. 1837;
— Juliu Barasch: Asfixie sau leşin la oameni30
, Bucureşti, 1854.
1863: Regulament pentru serviciul vătăşeilor sătesci. Aprobat de Măria-Sa Domnitorul
Principatelor-Unite, în 22 Octomvrie, anul 1863, 8 p.
1868: Lege pentru poliţia rurală. Bucuresci, Imprimeria statului, 26 p. armată de Ministru Secretar
de Stat la Departamentul de Interne, M. Kogălniceanu şi Ministru Secretar de Stat la Departamentul
Justiţiei, B. Boerescu. Se prevăd atribuţii de poliţie judiciară pentru primari şi subprefecţi.
1877: Legele pentru înfiinţarea gardei orăşeneşti. [Promulgată în Monit. Nr.62 din 1866]. Jassii,
1877,19 p.
1879: Primul atelier fotografic, la Poliţia Capitalei.31
1882: Circulara Dlui Procurore General al Curţei de Apel din Bucuresci către toţi comisarii şi
subcomisarii de poliţie, procurorii, oficerii şi suboficerii de femdarmi, judecătorii de instrucţie, primarii şi
ajutorii lor, judecătorii de ocoale, în fine, wr, oficerii poliţiei judecătoresci din circumscripţiunea D-sale,
Bucuresci, Tipografia Satului. Curtea Şerban-Vodă [sub semnătura procurorului general Ciru
Oeconomu], 24 p. Circulara prevede instrucţiuni cu privire la flagrantul delict, examinarea cadavrelor
cu leziuni, cu suspiciuni de otrăvire ori provenite prin spânzurare, audierea martorilor, întocmirea
proceselor-verbale ş.a. „Procesele-verbale ce diferiţii ofiţeri ai poliţiei judecătoreşti sunt datori să încheie este
una din părţile cele mai însemnate ale funcţiei lor. Să se pătrundă bine de aceasta că un proces-verbal este
naraţiunea simplă şi exactă a tot ce s-a petrecut sub ochii agentului, şi să caute a reproduce într-nsele oglinda
fidelă a lucrurilor. Să expună faptele astfel precum le-au văzut, în toată goliciunea lor. Să se ferească de a le
împodobi cu propriile lor reflexiuni sau de a trece în ele lucruri pe care nu le-au văzut chiar cu ochii lor sau auzit
cu urechile lor, sub pedeapsă de a fi în urmă urmăriţi ca falsificatori. Să nu piardă asemenea din vedere că astfel
de acte nu pot fi bine redactate decât chiar în momentul constatărilor, şi să le încheie chiar atunci, în prezenţa,
pentru a zice astfel, a faptelor." Ne rezumăm la acest pasaj pentru a sublinia caracterul excepţional al Circularei.
Recomandările sunt clare, riguros ştiinţifice, cu nimic mai prejos decât cele pe care le va face Hans Gross peste
11 ani! Stilul este impecabil, fiind necesare doar câteva ajustări lexicale!
28 Ibidem, pp. 193-196. 29 Apărut în Revista de medicină legală, Anul III, Nr. 1-2,1938-1939, pp. 189-190. 30 în studiul lui N. I. Oancea titlul este redat greşit: Asfixie sau leş de oameni. Lucrarea lui Barasch este menţionată, cu titlul corect, şi de
Mihail Kernbach Medicina judiciară, Editura Medicală Bucureşti, 1958, p. 27, care o consideră „prima lucrare românească de medicină
judiciară". 31 Constantin Ţurai, Enigmele unor amprente, Editura Albatros, Bucureşti, 1984, p. 12.
17
Ciru Oeconomu (1848-1910), un nume care trebuie reconsiderat de criminalistica românească! Iată alte
argumente: lucrări ale acestui distins jurist, identificate în Biblioteca Academiei Române: Bene merentibus
(versuri!), Paris, 1871,13 p.; Despre personalităţile la români în timpul lui Matheiu Basarab şi lui Vasile Lupu.
Discurs... şi răspunsul la acest discurs de Adolf Cantacuzino. Bucuresci, 1883, 18 p. Se pare că, în acest
Discurs, Ciru Oeconomu a folosit, pentru prima dată la noi, termenul criminalişti cu înţelesul de legiuitori,
judecători, anchetatori; Despre codicele lui Mânu în raport cu originile dreptului modern. Discurs pronunţat
în audienţa solemnă de reintrare a anului judecătoresc 1886... şi respunsul la acest discurs al D-lui preşedinte
C. E. Schina, Bucureşti, 1886, 29 p. (înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).; [Consideraţiuni asupra legislaţiunei
lui Licurg] Discursul... rostit cu ocasiunea deschiderii anului judecătoresc 1888-1889 şi respunsul D-lui C.
E. Schina, Bucuresci, 1888, 15 p. (Ministerul Justiţiei); Despre vechile aşezăminte judecătoreşti, Bucuresci,
1891, 35 p.; Consideraţiuni asupra apelor de domen public, Bucuresci, 1893. A fost remarcat de I.L. Caragiale
pentru povestirea „Răzbunarea lui Anastase" şi de Barbu Ştefănescu Delavrancea pentru romanul „Din Rucăr".
1884: Ia fiinţă Cazierul central alfabetic. Prima fişă a fost introdusă în cazierul judiciar în anul 1882 la
Poliţia Capitalei.
1888: Apare, la Paris, teza de doctorat a lui Mina Minovici, Etude medico-legale sur la mort subite a la suite
de coups sur VAbdomen et la Larynx. Physiologie, anatomie pathologique, medecine legale, 121 p. + 42 f. în
acelaşi an, Mina Minovici va mai publica, tot la Paris, o lucrare de 40 p., Etude medico-legale sur Ies alcaloides
cadaveriques, după care urmează alte lucrări deosebit de valoroase care îl vor propulsa în elita medicinei legale
internaţionale: Etude comparative des reformes a apporter â V enseignement & exercice de la medecine legale en
Roumanie, Paris, 1889; De V influence des ptomaines dans la recherche toxicologique des alcaloides vegetaux
(împreună cu J.Ogier), Paris, 1891; Identificarea anthropometrică, metoda Bertillon, traducţiunea
instrucţiunelor signalectice cu uă introducere, Paris, 1892; Otrăvirile cu phytolacca decandra, Bucuresci, 1894;
Antropologia criminală şi responsabilitatea, Bucuresci, 1896; Remarques statistiques relative a
Vanthropologie du criminel (Communication faite au quatrieme Congres d''antropologie criminelle
tenu ă Geneve, en aout 1896), Paris, Masson, 1896; Utilitatea înveţămăntului medianei legale în Ir
dttpt, Bucuresci, 1897; Lanthropologie criminelle et la responsabilite, Akan-Levy, 1898;
L'asphyxie, Bucarest, 1898; Un caz de nebunie instanţei, Bucureşti, Minerva, 1899; Les
Empoisonnements par la Phytolacca Decandra, Bucarest, 1899; Putrefacţia din punct de vedere
medico-legal şi hygienic Bucureşti, 1899; Quelques considerations medico-legales sur Les maladies
mentales simulees. Avec une observation et deux photographies, Bucarest, 1899; La viabilite en droit
roumain au point de vue medico-legal, Lyon, 1901; Remarques sur la criminalite en Roumanie, Lyon, A.
Rey, Paris, Masson, 1907 ş.a.
Apare Călăuza sergentului de poliţie coprinzând: Datoriile fiecărui Grad. Stradele Capitalei pe
aşlfabet. Stradele ce coprinde fiecare Secţie, Stradele unde residă Secţiele diferitele autorităţi şi institute
oficiale şi private, de Ioan Iliescu, locotenent în Administraţia Bucuresci, Tipografia Curţii Regale
propr. R Gobl Fiii, Pasagiul Român 12, 1888 (Regatul României. Prefectura Poliţiei Capitalei), 63 p.
Această carte la poziţia nr. 7 în lucrarea Poliţia ştiinţifică în bibliografia română, publicată iniţial în
revista Poliţia Modernă, noiembrie-decembrie 1939 — martie 1940 de Eugen Dobrogeanu, dar cu
numele transformat în Ion Ihescu, ca atare şi de alţi cercetători. Facem cuvenita rectificare după 69 de
ani!
În acelaşi an, remarcăm lucrarea Despre psychologia criminală de Grigore Ioan Lahorari, doctor în
drept, preşedinte la Curtea de Casaţiune, Bucureşti, IG. Librar. Editor. 1888, 74 p. în lucrarea sa el
foloseşte termenul crimi-ârbaţi care se ocupă cu afacerile criminale" (pp. 4-5), cu o conotaţie
18
criminologică şi psihologică, prefigurând însă şi semnificaţia pe care i-o va atribui Hans Gross peste
câţiva ani. Autorul se va afirma ca unul dintre marii noştri jurişti, făcându-se remarcat şi în
criminalistică, împreună cu I. N. Lungulescu, prin Călăuza ofiţerului de poliţie judiciară întocmită
conform noilor legiuiri penale, apărută la Timişoara, f.a., 203 p.
1890 Lege pentru organisarea corpurilor sergenţilor de oraş. [Bucureşti, 1890]. lip. : La data de 15
martie, se înfiinţează Serviciul antropometric la Palatul de Justiţie, sub conducerea dr. Gh. Andrei
Ionescu, format de profesorul Mina Minovici iniţiatorul „bertillonajului" în România (măsurarea unor
elemente invariabile ale scheletului şi corpului uman).
La 20 decembrie, se inaugurează Morga oraşului Bucureşti, „un adevărat : de medicină legală, unic
prin concepţia sa organizatorică în acea epocă", funcţionau „servicii anexă: serviciul antropometric,
şcoala de poliţie tehnică Mxtstre) şi un cabinet medico-legal în Palatul Justiţiei" (Mihail Kernbach).
medico-legal, care, din 1924, va purta numele iniţiatorului său, va d decisiv prin lucrări de pionierat
semnate de fraţii Minovici — Mina, Ştefan şi Nicolae — la formarea noii ştiinţe judiciare,
criminalistica. La Craiova, Tipografia Naţionale Ralian şi Ignat Samitca, apare ofiţerului de poliţie
judiciară de Nicolae I. Alexiu, judecător la Tribunalul din Romanaţi, în care sunt tratate reguli cu
privire la deplasarea în cadrul procesului de cercetare a locului faptei, ridicarea corpurilor delicte, reconsti-
tuirea, confruntarea, percheziţia, modul de întocmire a proceselor-verbale etc.
„Îndată ce primesc o denunţare sau o plângere despre comiterea unei crime sau a unui delict, ofiţerii de poliţie
judiciară sunt datori, după ce au inştiinţat pe procuror, să se transporte fără întârziere la faţa locului, spre a vedea
cu ochii lor şi a se convinge ei singuri despre existenţa crimei sau delictului ce s-a comis în ocolul lor. Cum ajung
la localitate trebue să înceapă cercetarea în linişte şi cu băgare de seamă. Să nu se ia nici după o parte nici după
alta, să asculte pe toţi, dar să caute a se convinge ei singur [sic!] de adever. Dacă de pildă este un omor, să caute
mai întaiu de tote a observa cadavrul, posiţia în care se află, rănile sau semnele ce le are pe corp şi tote lucrurile
ce se află lângă el sau împrejurul lui. Să nu schimbe nimic din tot ce a găsit şi să le lase pe tote la locul lor până
la sosirea procurorului sau a judecătorului de instrucţie. Dacă ofiţerul de poliţie judiciară are nevoe de luminele
omenilor experţi, cum de pildă de un medic, lăcătuş etc, trebue să-i cheme de îndată ca să-i dea tote lămuririle
de care are trebuinţă.
Va observa cu cea mai întinsă luare aminte corpurile de delict, adică armele sau instrumentele care au servit
la comiterea faptului, precum şi tote lucrurile care sunt în strânsă legătură cu faptul şi care aduc lumină în
descoperirea lui, va pune mâna pe ele şi le va descrie cu deamanuntul şi desluşit in procesul-verbal ce va
redacta."
Lege asupra Gendarmeriei Rurale şi Regulamentul de aplicaţiune al acestei legi. Bucureşti, Imprimeria
Statului, 1893 (Ministerul de Interne), 215 p. în Titlul V din Lege, art. 63-69 şi Titlul VI din Regulament, art.
354-382 sunt prevăzute atribuţiile de poliţie judiciară ale jandarmilor, cu elemente de criminalistică tactică.
1894: Nicolae Minovici ia primele impresiuni ale condamnaţilor, iar în 1906 îi va comunica lui J. Vucetich
rezultatul cercetărilor sale în dactiloscopie.32
Iată câteva pasaje:
„Sunt un mare admirator al sistemului Dv. de identificare şi voi fi unul dintre cei mai entuziaşti
susţinători ai săi.
Dintr-un alt punct de vedere, m-am ocupat şi eu acum 12 ani de studierea impresiunilor digitale şi anume,
în calitatea mea de medic legist, m-am gândit că s-ar putea să existe o asemănare între impresiunile membrilor
aceleiaşi familii. Această idee mi-a fost inspirată de speranţa de a trage folos în ceea ce priveşte moştenirile, 32
Dr. Valentin Sava, „O pagină din trecutul dactiloscopiei", în Poliţia Modernă, Anul VI, nr. 60-61, februarie-martie 1931, pp. 3-4 şi nr. 62, aprilie
1931, pp. 5-6.
19
pentru eventuale cazuri când o persoană ar revendica o parte la moştenire.
Din nefericire, neobţinând un rezultat satisfăcător, nu am publicat nimic în această chestiune care cere multă
răbdare pentru a fi bine aprofundată.
A doua cercetare a mea asupra impresiunilor digitale datează tot de 12 ani ; leferâ la stabilitatea
impresiunilor la aceiaş persoană. Rezultatul a fost din satisfăcătoare. De exemplu: comparând impresiunile a
40 criminali aţi la muncă silnică pe viaţă, încă de mulţi ani, cu impresiunile luate im constatat că impresiunile
sunet exact aceleaşi ca acum 12 ani. Ca rezultat, din punctul de vedere al descoperirii infractorilor, putem cita
două cazuri:
1. Acum zece ani s-a comis un furt in biuroul directorului unei tipografii. Inervând o impresiune digitală
pe o hârtie dintr-o condică, am descoperit, a comparaţie, că autorul furtului era unul dintre ucenicii din
tipografie.
2. Al doilea caz este recent. Este vorba de un individ care furase cauciucul o roată de trăsură. Graţie
impresiunilor digitale, găsite pe roata de curând vopsită s-a putut descoperi autorul furtului, care fusese un
vecin."
Introducerea dactiloscopiei însă ca metodă de identificare, la noi în ţară, se datoreşte regretatului dr.
Andrei Ionescu. Acesta, în calitatea-i de şef al Serviciului antropometric, în epoca în care această creaţie a
lui Bertillon era înlocuită treptat pretutindeni prin dactiloscopie, apreciindu-i superioritatea, şi-a reorganizat
serviciul pe această nouă bază.
Meritul cel mare — pe lângă munca enormă ce a trebuit să o depună personal pentru a realiza această
transformare — este că a ştiut să aleagă, dintre diversele metode ce-şi disputau dreptul de prioritate, pe cea mai
practică şi mai precisă, şi anume pe cea spaniolă, datorată lui Oloriz, o uşoară perfecţionare a sistemului iniţial al
lui Vucetich.33
Meritul de a fi introdus dactiloscopia în România îi revine deci d-lui Gh. Andrei Ionescu, care a ales din
peste 30 de metode varianta Vucetich, care rrespunde cel mai bine particularităţilor româneşti. Gh. Andrei
Ionescu este promotor al toxicologiei legale la noi, prin teza sa de doctorat Contribuţiuni la studiul otrăvirilor
cu sublimat corosiv. Teza pentru doctorat în medicină şi chirurgie prezentată şi susţinută la 18 februarie 1906
de Gh. Andrei Ionescu, intern al spitalelor civile, şef de lucrări anatomo-patologice la Institutul
Medico-Legal, Bucureşti, 1906, 173 p. cu ilustr. + 2 f.pl. (Institutul Medico-Legal din Bucureşti). Din
lucrările lui am mai reţinut: Două cazuri de asasinat prin strangulare. Afaceri medico-judiciare, 17 p. (Extras din
Rev. Spitalul, nr. 6 din 1909) şi 3 cazuri medico-legale de otrăvire criminală cu arsenic, Bucureşti, 1910,17 p.
(Lucrare din Institutul Medico-Legal prof. M. Minovici).
1895: Se înfiinţează Serviciul de identificare judiciară.
1896: Dr. Nicolae Minovici înfiinţează Şcoala antropologică (Bertillon), pe lângă Serviciul de
antropometrie din Palatul de Justiţie, unde se predau şi primele elemente de dactiloscopie, şi care poate fi
considerată prima şcoală de poliţie ştiinţifică din România pentru pregătirea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie.
1899: Ghidul Gendarmeriei sau Datoriile şi drepturile Oficerilor, suboficerilor şi gendarmilor din
corp, în esecutarea serviciului lor de oficeri a poliţiei administrative, judiciare şi militare, precum şi faţă
de autorităţile administrative, judiciare şi militare. Putând servi de manual Sub-prefecţilor, Primarilor,
Comisarilor şi sub-comisarilor ca oficeri de poliţie ad-tivă şi judiciară. De locotenent E. Căplescu,
Ataşat la Inspectoratul Circonscr. Gendarmi Iaşi, Doctor în ştiinţele politice şi administrative,
„Bene-Merenti cl. II". Iaşi, Tipografia „Dacia" P Iliescu & D. Grossu, 1899.174 p.+l f.tab. Din cuprins: 33
Valentin Sava, Istoric sintetic al metodelor de identificare judiciară, Bucureşti, 1934, pp. 24-25. Lvtras din numărul festiv al Revistei de Drept
Penal şi Ştiinţă Penitenciară).
20
Poliţia judiciară sau represivă, Drepturile şi .atribuţiunile oficerilor de poliţie judiciară, Procedura
criminală, Urmărirea şi descoperirea infracţiunilor, Proce-sele-verbale, Formulare de procese-verbale
ş.a.
De acelaşi autor: Manual de teorii pentru gendarmerie, Craiova, 1899. [1] f.+ VI + 52 p.; Noţiuni
generale de drept şi procedură penală cu formulare de procese penale, Giurgiu, 1903, 56 p.; Manual practic
asupra legei şi regulamentului vânătoarei, Târgovişte, 1906,15 p.; Memoriu asupra serviciului şi activităţii
gendarmeriei din judeţul Dâmboviţa pe anul 1906, cu istoricul Companiei de la înfiinţarea ei, Târgovişte, 1906,
64 p.; Colecţie practică de legi şi regulamente de poliţie administrativă, Târgovişte, Tipografia „Viitorul" Elie
Angelescu, 1907; Noţiuni generale de drept şi procedură penală cu formulare de procese verbale, Ediţia II,
Târgovişte, Tipografia, librăria şi legătoria de cărţi „Viitorul", Elie Angelescu, 1907, 54 p.; Manual de
teorii pentru sergenţii de oraş, Bucureşti, 1912,95 p.; Indicatorul oraşului Bucureşti Coprinzând autorităţile
publice, instituţiuni diverse, dicţionarul stradelor capitalei şi planul Bucureşti, Bucureşti, Tip. Leg. Z.
Tomescu, 1913. 84 p. + 1 f.h.; Manual de Teorie pentru sergenţii de oraş, Ediţia a Ii-a, Bucureşti, 1914, 62 p.
1900: Nicolae Minovici publică Şcola antropologică (Bertillon) pentru agenţii de poliţie. Resumatul
cursului, Bucuresci, 90 p. Cu ilustr. + 1 f .pi. (Palatul Justiţiei. Serviciul anthropometric).
Ştefan Minovici publică Falsurile în documente şi fotografia în serviciul justiţiei, Bucuresci, 23 p. + 6 tab.
De acelaşi autor: Lesfaux en ecritures et la photographie au service de lajustice. Communicationfaite au 4-eme
Congres internaţional de Chimie appliquee tenu a Paris le 23 juillet 1900, Bucarest, 1900,17 p. + 6 f. pi.
1903: Ministerul de Justiţie, prin Ordinul Circular nr. 16365 din 1 noiembrie, a recomandat
autorităţilor, la propunerea lui Ştefan Minovici, ca în actele publice să se folosească cerneala neagră în
locul celei albastre sau violete, întrucât „rezistă mai mult fără a se altera şi a se decolora cu trecerea
timpului; tot odată falsurile ce s-ar încerca întâmpină dificultăţi mai mari. în anul 1905 cu circulara No.
17129 ministerul de justiţie interzice cu desăvârşire autorităţilor judiciare de a se întrebuinţa în acte şi
registre cernala albastră şi violetă. în congresul internaţional de chimie aplicată ţinut în Roma la Anul
1906, se admite comunicarea făcută de către Profesorul nostru D-l Ştefan Minovici şi s-a luat o deriziune
internaţională de a se aviza toate statele" (I. T. Ulic, Expertiza grafică, Bucureşti, 1914, p. 185).
1904: Un regal pentru medicina legală şi criminalistică: Nicolae Minovici umple un gol în teoria şi
practica medico-legală din România cu un monumental Manual technic de medicină legală. Cu o
prefaţă de profesorul Brouardel, Bucuresci, XVII + 1006 p. cu ilustr. + 18f.pl. + 1 f. tab., care constituie, în
acelaşi timp, primul tratat (în adevăratul sens al cuvântului) de criminalistică tehnică din ţara noastră.
Nicolae Minovici abordează identificarea antropometrică ("Particularităţi individuale de natură
anatomică" în Cap. V) şi, în premieră naţională fotografia judiciară (Cap. IX). Pentru identificarea
cadavrelor recomandă, pentru prima dată în lume, folosirea ochilor artificiali. Spaţii largi sunt consacrate
„stabilirii identităţii absolute prin ajutorul impresiunilor digitale, examinării petelor şi a urmelor
create de părţi ale corpului" ş.a. Nicolae Minovici a debutat, in 1898, cu publicarea tezei de doctorat
Tatuajurile in România. Teză...,Bucuresci, Stab. Grafic LV. Socecu, IX + 146 p. + 58 f.pl.;
În acelaşi an, 1904, Nicolae Minovici mai publică:
— Studiu asupra spânzurării, lucrare citată de toate tratatele de medicină legală din lume, care
cuprinde rezultatul cercetărilor pe care savantul le-a făcut pe propriul său corp, cu aplicaţie în stabilirea
mecanismelor etiopatologice ale gestului suicidar prin spânzurare şi a diferenţierii sinuciderii de
— Moartea subită la epileptici, Bucureşti, LV. Socecu.
21
Anul 1904 rămâne, prin contribuţiile de excepţie ale lui Nicolae Minovici, un an de referinţă
pentru Medicina legală şi Criminalistică. La această operă ştiinţifică contribuie şi o altă lucrare, apărută
la Stabilimentul de Arte Grafice „Universala" din Bucureşti: Manual teoretico-practic de poliţie
judiciară, semnat de I. Gr. Perieţeanu şi I. A. Dumitrescu, licenţiaţi în drept, comisari pe lângă
Prefectura Poliţiei Capitalei.
Almanahul constituie o prioritate absolută în criminalistica tactică şi criminalistică metodologică,
dar în acelaşi timp este prima lucrare din ţara noastră care abordează criminalistica în sistemul tripartit
(tehnic, tactic, metodologic) inspirat după manualul lui Hans Gross.
Prefaţată de Şt. Stătescu, procuror la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, această lucrare
monumentală, însumând 778 pagini, alocă în Titlul II, Noţiuni practice, un capitol (al IlI-lea ) intitulat
Măsuri de instrucţiune. Examenul practic, în care sunt analizate probleme de importanţă crucială pentru
criminalistică, precum:
• starea locurilor [Locul faptei], cu o schiţă de plan întocmită după indicaţiile lui Hans Gross: „Nu se pot
prevedea de mai nainte toate indica-ţiunile pe cari le ocazionează un examen minuţios al stărei
locurilor, dar se poate stabili, în regulă generală, că oficerul de poliţie judiciară are datoria de a releva
situaţia şi poziţiunea tutulor obiectelor cari înconjoară, mobilează sau compun locurile; toate lucrurile
cari permit sau ar permite de ase reconstitui faptele, scena sau drama care se desfăşoară;
modificaţiunile pe cari le-au suferit obiectele; degradările în urma loviturilor, urme de sânge; schimbări
de loc şi poziţiune a obiectelor; degradări de uşi, ferestre, porţi etc, precum şi toate indiciile sau urmele
cari stabilesc culpabilitatea agentului incriminat";
• relevarea urmelor materiale lăsate pe locuri: A. Imprimarea mâinilor [cu menţiuni despre Sir Francis
Galton şi Sir William Herschel]; B. Imprimarea picioarelor şi încălţămintei [cu descrierea procedeelor
tehnice de căutare, descriere şi interpretare formulate de Hans Gross]; metodele folosite pentru
conservarea urmelor plantare găsite pe pământ, lăsate pe nisip, praf, făină, în zăpadă; urme lăsate de piciorul
desculţ pe scânduri [cu exemple din practica şi teoria medicilor francezi Causse, Briand şi Chaude]; C.
Urme de bastoane, roate, paşi de animale etc; D. Pete de sânge şi alte lichide; E. Urme lăsate de instrumente
pe lucrurile materiale; F. Urme lăsate de o escaladare; G. Urme lăsate de arme de foc;
• relevarea urmelor pe corpul crimei;
• expertize;
• ridicări de obiecte. Percheziţiuni. Căutarea obiectelor ascunse;
• ascultarea pacientului sau victimei;
• ascultarea martorilor [sunt indicate surse bibliografice de referinţă în epocă, semnate de Faustin
Helie, Bernheim din Nancy, Hans Gross, dr. Von Pannwitz, William Stern];
• măsuri contra infractorilor. Arestare. Mandat de aducere. Percheziţii. Interogator [cu referiri ample la
interpretarea şi aplicarea normelor procesual-penale, precum şi la recomandările unor reputaţi autori
străini —Mangin şi Duverger];
• confruntări;
• relevarea urmelor pe corpul autorilor prezumaţi ai unei crime sau delict.
Manualul acordă un spaţiu generos instrucţiunilor de investigare a unor infracţiuni, în mod deosebit
a omuciderilor: omuciderea voluntară; omuciderea prin asfixie; omuciderea prin suspensiune
(spânzurare), omuciderea prin strangulare, omuciderea prin sufocare sau submersiune (înecare);
omuciderea prin răniri şi loviri; omuciderea prin otrăvire, cu recomandări contra-otravei pentru
otrăvurile anorganice şi organice. Sunt analizate, de asemenea, pruncuciderea, asasinatul, omuciderea
22
involuntară ş.a. Manualul a beneficiat şi de ediţia a doua, în 1923, la Tipografia „Universala", cu textul
identic, dar fără prefaţă, şi cu indicarea noii profesii a autorilor: „Avocaţi". I. Gr. Perieţeanu
(1879-1959) va ajunge deputat şi apoi ministru în Guvernul Vaida-Voevod (1932), remarcându-se ca
jurist, avocat şi poet al mării. Placheta sa de sonete „Glasul apelor" a fost încununată cu premiul
Academiei Române (1934). A făcut parte din colectivul care a redactat, între 1937 şi 1939, cele patru
volume ale Codului penal Carol al II-lea adnotat, alături de Const. G. Rătescu, I. lonescu-Dolj, Vintilă
Dongoroz, I. Papadopolu şi N. Pavelescu. A fost şi director a l Teatrului Naţional din Bucureşti. A fost
arestat în 1950 şi a murit în închisoare, nprejurări neelucidate, în anul 1959.
1905: Aparatul proiectat de profesorul Ştefan Minovici pentru fotografi microfotografierea
înscrisurilor şi pentru detectarea falsurilor era -r^i-erat unul dintre cele mai evoluate în domeniu.
1906: Descinderea la faţa locului. Instrucţia sumară a ofiţerului de poliţie. La Conferinţa ţinută la
Prefectura Poliţiei Capitalei, la 25 noiembrie 1906, de către Const. N. lonescu, Comisar-şef al Biroului
verificării actelor de la Serviciul Siguranţei (publicată în Buletinul Ministerului de Interne no.ll).
Bucureşti, Imprimeria Statului, 8 p., se citează din circulara instructivă No. 91.628 din 25 septembrie 1902 a
Prefecturii poliţiei: „Să nu uitaţi niciodată, că adevărul întreg şi nealterat se poate descoperi în cel dintâi
moment ce urmează comiterii delictului. Atunci victimele, sub impresia prejudiciului suferit, martorii
indignaţi de perversitatea delincventului, spun totul în sinceritate. Timpul scurt ce a trecut intre comiterea
faptului şi facerea instrucţiunei nu le-a permis să fie mişcaţi de sentimente umanitare rău înţelese, de interveniri
amicale, şi prin urmare de consideraţiuni, pe atât de dăunătoare societăţii, pe cât ele sunt streine interesului
de ordine publică. Însuşi vinovatul, sub imperiul tulburării cauzate, prin arestarea sa, nu are încă forţa să reziste
justiţiei, nu poate să-şi combine aşa de curând un plan de apărare, nici nu are timp să se sfătuiască cu
complicii, pentru a putea preveni contrazicerile ce s-ar naşte din diversele lor răspunsuri. O întârziere cât de
mică ar avea de rezultat dispariţia indiciilor, adesea trecătoare, pe care în urmă judele instructor s-ar sili în zadar
să le facă să apară. Deci, în momentul când sunteţi înştiinţaţi de comiterea unui delict sau a unei crime,
interesul public reclamă ca D-voastră să grăbiţi a-i constata şi determina caracterul, fixând starea locului şi
indicând obiectele suspecte, pe care culpabilii le-au lăsat acolo; de a asculta plângerile victimelor; de a
aduce înaintea d-voastră pe prevenit, dacă este cunoscut; de a-1 chestiona la moment asupra modului de
întrebuinţare a timpului său, înainte, în vremea şi după comiterea faptului şi despre circumstanţele
înconjurătoare; de a verifica toate răspunsurile sale de a face percheziţii, atât în toate locurile unde el ar avea un
domiciliu, cât şi la domiciliul concubinelor sale, sau în locurile unde se presupune vreo ascunzătoare sau vreun
depozit de obiecte suspecte; de a sechestra atât instrumentele ce au servit la comiterea crimei cât şi obiectele ce
sunt rezultatul ei." Conferentiarul citează de mai multe ori şi din Hans Gross, detaliind, cu rigoare şi talent,
activităţile pe care trebuie să le întreprindă ofiţerul de poliţie judiciară la faţa locului şi în timpul
interogatoriului, potrivit maximei juridice care se rezumă în următoarele cuvinte: „Cine, ce, unde, cu ce,
pentru ce, cum şi când".
1910: Tratat de grafologie şi expertiză în falsuri de N. S. Moldoveanu şi Les experts et les expertises en
ecritures, Paris, de Nicolas Episcopescou.
În acest an, Gh. Marinescu, cunoscut mai târziu sub numele de Gabriel Marinescu (general, prefect al
Poliţiei Capitalei şi apoi ministru al Ordinei Publice, controversat pentru averea sa şi pentru prietenia cu regele
Carol al II-lea, ucis de legionari în 1941), publică sub egida Şcolii Superioare de Ştiinţe de Stat lucrarea
Despre poliţia judiciară şi ofiţerii de poliţie care o execută. Teză, 45 p.34
34 De acelaşi autor: Col. Gabriel Marinescu, Ion Modreanu, Carol al II-a Regele Românilor. Cinci ani de domnie 8 Iunie 1930-8 Iunie 1935,
23
1911: R. A. Reiss (1876-1928), „titularul primei catedre de poliţie ştiinţifică înfiinţată în lume" (C.
Ţurai), în Manuel de police scientifique (technique) îi considera pe fraţii Minovici printre cei mai mari
criminalişti din lume, după Alphonse Bertillon şi Hans Gross. Mina, Ştefan şi Nicolae Minovici sunt
ctitorii de drept ai criminalisticii româneşti. în acelaşi Manual, R. A. Reiss consacră o secţiune celebrului
hoţ român George Manolescu, cel care s-a autointitulat „regele hoţilor" şi care a excelat prin metoda
cunoscută sub denumirea voi ă la cane (furt pe faţă).
1912: Metoda profesorului Nicolae Minovici, de folosire a ochilor artificiali cu ocazia fotografierii
cadavrelor, este premiată cu aur la Expoziţia Internaţională de la Viena.
În acelaşi an, Constantin Zguriadescu, licenţiat în drept, publică Poliţia tehnică şi ancheta judiciară
ştiinţifică, 252 + 3p., cu prefaţa semnată de I. Tanoviceanu, în care a sintetizat lucrări de referinţă
semnate de autori celebri în epocă: Hans Gross, Goddefroy, Alfredo Niceforo, R. A. Reiss, E.
Stockis, G. Tarde, Ch. Vibert, Perieţeanu şi Dumitrescu, R. Voinescu şi alţii. (Despre autor nu ştim,
deocamdată, prea multe lucruri. Articolul „Pungaşii de hote luri", publicat în Curierul administrativ,
anul IV, nr. 3, mai 1910, este semnat Constantin Zguriadescu, Poliţaiul oraşului Călăraşi). Anul apariţiei
nu este precizat, dar în Curierul administrativ, anul VI, nr. 12, din februarie 1913, lucrarea a beneficiat de o
recenzie elogioasă din partea lui Romulus P. Voinescu, inspector general de poliţie, din care se deduce
că a apărut de curând, iar în lucrare, ultimul an menţionat este 1912. Din cuprins: Examinarea locului
crimei (Măsurile luate la locul crimei înainte de a sosi ofiţerul de poliţie judiciară, Căutarea obiectelor
ascunse, Schiţa de plan, Fotografia judiciară, Fotografia metrică, Utilitatea fotografiei la locul crimei);
Cadavrul (Fotografia cadavrului, Examinarea rănilor, forma şi aspectul lor); Urme revelatoare (Urmele de
paşi, Amprentele picioarelor goale, Conservarea amprentelor, Metoda lui Cause); Amprentele degetelor;
Relevarea amprentelor invizibile; Alte urme revelatoare; Semne caracteristice de identitate personală (Urme
profesionale, Tatuajul); Omuciderea prin asfixie (Omuciderea prin înecare, Spânzurarea, Omuciderea
prin strangulare, Sufocarea); Omuciderea prin otrăvire; Incendiul; Ancheta proprie-zisă (Ascultarea
martorilor, Interogatoriul inculpatului). Cartea merită o atenţie deosebită, ţinând cont că a beneficiat
de încă două ediţii (ediţia a doua nedatată, 252 + 3 p.; la ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, 261 p., se
menţioneză anul 1922, pe când autorul ei îndeplinea funcţia de director în Siguranţa Generală a
Statului). O lucrare remarcabilă pentru acele timpuri, un specialist de înaltă clasă. Din păcate, autorul ei a militat
în presa de specialitate a vremii, cu o consecvenţă potrivnică pregătirii sale ştiinţifice, pentru
introducerea bătăii în Codul penal.
1913: Căpitan V. Carşinescu, Manual de fotografie pentru amatori, Bucureşti, 101 p., primul de acest
gen la noi, după cum afirmă chiar autorul, lt.-col.V.Carsinescu] din Ministerul de Răsboiu[,] Serviciul
Geografic al Armatei[,] Şeful Secţiei de Reproducere, în Curs de fotografie pentru amatorii şi fotografii de
profesiune, Institutul de Arte Grafice „Antigona", Bucureşti, f.a., 235 [-237] p.
1914: Se tipăreşte la Craiova, la Institutul de Arte Grafice „Samitca", Dactiloscopia sau
identificarea prin impresiunile digitale dela mâini. Portretul vorbit perfecţionat de D. Călinescu, avocat,
fost director de prefectură de poliţie, cu o prefaţă de dr. N. Minovici, medic legist, şef al Serviciului de
Identificare din Bucureşti. Cu figuri în text (Studii de Poliţie Ştiinţifică), 107 p.
Spicuim din Prefaţă: „Graţie diferiţilor autori ca: Galton, Henry, Pottecher, Windt, Jean Vucetich, Fere, Bucureşti, 1935, 328 [-331] p. + 6 pi.; Colonel Gabriel Marinescu, Const. Buruiană, Aspecte din vieaţa poliţiei Capitalei. Cu o prefaţă de General
de Divizie Aurel Alimănescu, Bucureşti, 1936, 344 p. + LXVIII pi.; Colonel Gabriel Marinescu, G. Păcuraru,
Manualul practic al ofiţerului de poliţie judiciară potrivit noului Cod Penal şi Procedurei Penale Carol al II-lea întocmit de..., Bucureşti, 1936, 287
p.
24
Testut, William I. Herschel, care au găsit mijlocul unor clasificări sistematice ce le poartă numele, azi
căutarea unui individ într-un cazier e foarte simplă şi expeditivă. Fiecare autor poate să înregistreze după
metoda lui, ca şi în antropometrie, însă cu condiţia de a fi în stare de a constata în mod rapid dacă
impresiunile digitale ale unui individ sunt coprinse colecţia sa.
Cu mare plăcere şi admiraţie trebue de a prenumăra printre autorii diferitelor clasificări ai
Dactiloscopiei, citaţi mai sus, şi pe Domnul D. Călinescu. Nu e locul de a face critica sau comparaţia
clasificărei Călinescu cu a celorlalte ale diferiţilor autori. E natural că o clasificare ulterioară presupune
mai totdeauna o superioritate asupra celor anterioare, cu atât mai mult cu cât trebuie a ţine socoteala că
autorul le-a studiat pe toate celelalte. Dintr-una simplă a face una mai complicată, nu se cheamă că ai
perfecţionat o clasificare. Personal studiind această clasificare am găsit-o foarte bună, sistematică şi uşor de
aplicat. Ea este aşa de uşoară pentru ori şi ce persoană care s-a familiarizat cu impresiunile digitale
încât avem speranţa că ea va căpăta cât mai curând importanţa care o merită în aplicarea scopurilor
justiţiei şi siguranţei. Nu mai puţin interesantă şi tracică e modificarea adusă portretului vorbit care prin
simplicitatea lui face repede şi uşoară comunicarea pentru urmărirea unui individ dispărut. Este
adevărat că pentru un ofiţer de poliţie, diferitele investigaţii îi ascut inteligenţa, îi permit de a face noi
cercetări şi cu ajutorul acestora de a rezolva noui probleme. D-1 Călinescu are toate însuşirile unui abil,
distins şi priceput poliţist şi nu se putea ca, cu asemenea calităţi să nu contribue la rezolvarea sau
perfecţionarea unei noi probleme, cum este aceia a clasificărei în Dactiloscopie. D-sa prezintă publicului o
lucrare cu totul nouă şi care îi aparţine personal. Din parte-mi nu pot găsi cuvinte de laudă şi încurajare
pentru aceste frumoase calităţi şi a noilor procedee ce-i aparţin, iar pe de altă parte profit de ocasiunea de
a-mi exprima şi regretul că a părăsit poliţia, când natura 1-a înzestrat cu asemenea calităţi ce cu foarte mare
greutate le găsim printre poliţişti."
Să reţinem, aşadar, tardiv dar meritat: D. Călinescu este primul autor român al unei clasificări a desenului
papilar în 13 tipuri, precum şi a clasificării fişelor dactiloscopice cu ajutorul unei formule originale. D. Călinescu
este, în acelaşi timp, şi autorul primei cărţi dedicate dactiloscopiei în ţara noastră, având merite şi în perfecţionarea
portretului vorbit.
Pe coperta a 3-a am găsit următorul anunţ: „De acelaşi autor: în curând va apare un nou studiu de poliţie
ştiinţifică, Scrierea ca element de identificare în investigaţiunile penale." Se pare că nu a mai apărut, şi mai
mult ca sigur din cauza Primului Război Mondial. I-am mai identificat un roman, Suprema dragoste, apărut tot
în anul 1914, la Craiova, o traducere, Boalele voinţei de prof. Th. Ribot, tipărit la Craiova, în 1899, şi un Tratat
practic de contabilitate în partidă dublă şi de organizare financiară pentru municipii şi comune urbane...
1914: În cadrul Serviciului de identificare, metoda antropometrică este înlocuită cu identificarea
dactiloscopică. „înlocuirea în anul 1914, în cadrul Serviciului de identificare, a metodei antropometrice cu
metoda dactiloscopică este opera comună a profesorilor Mina Minovici şi Nicolae Minovici, dr. Andrei Ionescu şi
a medicului legist dr. Sava Valentin" (Moise Terbancea, „Contribuţia medicilor legişti la dezvoltarea şcolii de
criminalistică din România", în Şcoala românească de criminalistică, 1975, p. 32).
În anul 1914, se dispune prima expertiză dactiloscopică în România, efectuată de Nicolae Episcopescu, în cazul
celui mai mare furt din istoria României, comis la data de 27 august 1914, dintr-o casă de bani situată în palatul
Elenei Kreţulescu din Bucureşti, str. Ştirbei Vodă nr. 39: 400 000 lei în bancnote şi 300 000 lei în bijuterii, o sumă
enormă cu care se puteau construi mai multe cartiere de locuinţe. Expertul a constatat „existenţa unei amprente
palmare, regiunea hipothenară dreaptă, spre colţul de sus, din stânga, al casei de bani.35
Posesorul amprentei,
35 Constantin Ţurai, Enigmele unor amprente, Editura Albatros, Bucureşti, 1984, p. 9 şi urm.
25
arhitectul Cristo Sotiriu, a fost arestat, iar ulterior pus în libertate şi achitat, după ce apărătorii săi au spulberat,
pur şi simplu, concluziile tânărului expert, exploatând unele stângăcii ale acestuia, dar şi lipsa de experienţă a
organelor judiciare. „Şeful Serviciului de fotografie şi identitate din Direcţia Generală a Poliţiei, tânărul Nicolae
Episcopescu, numit în această funcţie în anul 1912, după ce făcuse studii de specialitate la Paris şi Roma, nu avea
în anul 1914 o experienţă suficientă în domeniul cercetării urmelor papilare" (p. 90). în anul 1918 însă, desenele
papilare, care au stârnit o campanie de presă fără precedent, vor fi reabilitate, căci Cristo Sotiriu şi complicii săi
aveau să fie condamnaţi definitiv şi fără niciun dubiu, în urma descoperirii bijuteriilor furate.
În acest an apare lucrarea Expertiza grafică (Paleografia. Chimia industrială. Chimia analitică.
Grafologia. Criptografia. Procedura în expertiza grafică), Bucureşti, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, 188
p., semnată de Căpitan I. T. Ulic.
Spicuim din scrisoarea semnată de Ştefan Minovici, publicată la loc de cinste în de prefaţă:
„Daţi-mi voe de a vă felicita călduros şi a vă ura din inimă tot succesul, rărea de faţă va umple un gol
bine simţit în literatura noastră de specialitate şi va B efectiv celor ce se ocupă cu această ştiinţă cât şi
magistraţilor şi avocaţilor cari te des sunt chemaţi a aprecia şi a orăndui expertize grafice. Ea mă va
încuraja şi pe > ca într-un viitor apropiat să pot da la lumină materialul adunat după o experienţă ăi
aproape 15 ani"
Aflăm, din coperta a 3-a, că această carte a fost precedată de alte lucrări care îl consacră pe I. T. Ulic
ca pionier în expertiza grafică românească: Din amfiteatrul Paleografiei (grafica antică şi modernă), Partea
1. Conferinţă ţinută la Atiheneul Român, Bucureşti, martie 1901; Din amfiteatrul Paleografiei (cifrele).
Conferinţă ţinută la Atheneul Român, martie 1902; Grafologia şi Expertiza Grafică. Conferinţă ţinută la
Atheneul Român, Bucureşti, ianuarie 19O8.[Iată, ied, că I. T. Ulic a făcut prima demarcaţie între cele
două discipline!]; Din mfiteatrul Paleografiei (literile). Conferinţă ţinută la Atheneul Român din Tulcea,
Ianuarie 1910; Din amfiteatrul Paleografiei (grafică antică şi modernă), Partea II. Conferinţă ţinută la
Atheneul Român, Bucureşti, Martie 1911.
De acelaşi autor, am identificat Grafogonia de lt.-colonel I. T. Ulic[,] Inginer, E\pert-grafic[,] Membru
de Onoare în Liga internaţională a Păcei Universale -ţa[;] Membru de Onoare în Academia Mondială de
Ştiinţe, Arte şi Literatură - Franţa[;] Membru de Onoare în Societatea Academică de Istorie Interna-
ţională - Franţa, Bucureşti[,] Atelierele grafice Socec & Co., Societate Anonimă, 1926, 135[- 145] p. + 4
f.pl., precum şi numeroase studii publicate în revistele mii, cele mai multe în Paza lui Vasile V.
Daşchevici.
1915: Ştefan Minovici, Aparat general macro şi micro fotografic pentru identi-ea grafică a
falsurilor în înscrisuri.
1919: „La Buzău, după cum relatează Constantin Ţurai în amintirile sale, s-a înfiinţat un serviciu
complet de identificare cu fişe mixte, care mai târziu s-au introdus în toată ţara. Aceste fişe erau foarte
bine întocmite şi cuprindeau pe o parte: fotografia faţă şi profil, numărul cazierului judiciar, numărul
clişeului fotografic, locul şi data fotografierii, numele celui care a întocmit fişa, datele de stare civilă ale
deţinutului, antecedentele lui penale, ultimul loc de detenţie, şi motivul actual al deţinerii. Pe cealaltă
parte erau impresiunile digitale de la ambele mâini (fără cele de control), denumirea organului la care
s-a întocmit fişa, formula dactiloscopică, descrierea conformaţiei anatomice, a semnelor particulare, a
particularităţilor în expresii şi mişcări, precum şi menţiuni privind organul care a întocmit formula
dactiloscopică şi la ce dată." De ce la Buzău? Pentru că invenţia i-a aparţinut şefului poliţiei din acea
vreme, nimeni altul decât Vasile V. Daşchevici, directorul revistei Paza poliţienească, administrativă,
socială (Bucureşti, 1921-1928, 1930-1932, 1935-1940), chestorul de mai târziu al sectoarelor albastru şi
26
galben din Capitală, care a fost un susţinător fervent al folosirii mijloacelor tehnico-ştiinţifice în poliţie,
cu predilecţie pentru dactilos-copie. A fost nevoit să se retragă la Mănăstirea Cernica, şi să-şi schimbe
numele în Călugărul Vladimir.
1920: Se pun bazele Şcolii de Poliţie Ştiinţifică, Bucureşti.
1921: George Bogdan: Curs de medicină-legală predat la Facultatea de Medicină din Iaşi. Volumul
I-IV. Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1921-1925. Volumul I: Atentate în contra sănătăţii şi a
vieţii prin răniri şi loviri din punctul de vedere juridic şi medico-legal (1921); II: Atentatele contra
bunelor moravuri din punctul de vedere juridic şi medico-legal (1922); III: Sarcina-naşterea
avortul-pruncuciderea şi deontologia medicală din punctul de vedere juridic şi medico-legal; IV: Moartea
şi moartea subită, de dr. George Bogdan şi dr. Severin Icard (1925). Volumele III şi IV au apărut la Iaşi,
Tipografia H. Goldner, având în antetitlu: Editura Casei şcoalelor şi culturii poporului.
1924: Nicolae Minovici, M. Kernbach: Tehnica autopsiei medico-legale, Cluj, VII + 602 p. Cei doi vor
mai publica împreună: Osteologia medico-legală, Bucureşti, 1932, VIII + 189 p. cu ilustr.
1924: Căpitanul Moga Octavian şi lt. Bătrânu N. George, ambii din Şcoala de Jandarmerie, şi lt.
Botta Nicolae din Regimentul 7 jandarmi tipăresc Călăuza pentru cercetări de crime şi delicte,
Oradea-Mare, 274 p., o lucrare meritorie, bazată pe lucrări de referinţă semnate de austriacul Hans Gross,
ungurii Kârman E., Soltesz J., Endrody Geza, Grosz Lajos, Gabor G. şi românii dr. Stoinescu şi dr.
George Bogdan. Sunt remarcabile: Capitolul II, Despre infracţiuni — atentate contra bunelor moravuri,
avorturi, pruncucideri, răni cauzate prin arme de foc, omoruri, furturi comise prin efracţie, furturi din
buzunare, investigarea sinuciderilor, a asfixiilor, arsurilor ş.a., precum şi Capitolul III, dedicat cercetării
la faţa locului, urmelor de picioare, de degete, de sânge, fixării şi interpretării amprentelor, expertizelor,
interogatoriului, percheziţiei etc.
1926: Henri Stahl, expert judiciar, profesor la Şcoala Superioară de Arhivistică şi Paleografie,
Grafologia şi expertizele în scrieri. Anonimul —falşul, cu 204 autografe şi documente grafologice.
Cartea a fost deosebit de apreciată de J. Crepieux-Jamin: Cette oeuvrefait honneur a la Roumanie. Cest
la plus serieuse et la plus complete de celles qui ont păru a ce jour" („Această operă face onoare
României. Este cea mai serioasă şi mai completă dintre cele care au apărut până în prezent).
Dr. Edmond Locard, directorul Laboratorului de Poliţie Tehnică din Lyon, cel care va deveni cea
mai mare figură a criminalisticii secolului XX:
„Le livre Grafologia, de M. Henri Stahl, se presente sous Ies especes d'une edition somptueuse, sur
beau papier, avec de tres nombreuses illustrations. M. Stahl a fait une excellente mise au point de
l'expertise graphologique des documente ecrits. II donne un expose â la fois complet, couit et tres net des
ca-racteres graphiques de Crepieux-Jamin et celles de faux Pierre Humbert. II donne, en outre, quelques
bonnes indications sur Ies methodes de laboratoires concer-nant Ies faux par alteration. Son expose est
tellement schematique et d'ailleurs si bellement illustre que Ies personnes memes qui n'entendent pas
le roumain pourront tres utillement consulter ce magnflique ouvrage." („Cartea Grafologia, de dl Henri
Stahl, se prezintă sub forma unei ediţii somptuoase, pe hârtie de calitate, cu foarte multe ilustraţii. Dl
Stahl a realizat o excelentă punere la punct a expertizei grafologice a documentelor scrise. El face o prezentare în
acelaşi timp completă, scurtă şi foarte clară a caracterelor grafice ale lui Crepieux-Jamin şi ale lui Pierre
Humbert. în plus, dă câteva indicaţii bune referitoare la metodele de laborator privind falsul prin alterare.
Expunerea sa este atât de schematică şi, de altfel, atât de frumos ilustrată, încât chiar şi persoanele care nu înţeleg
româna ar putea consulta foarte uşor această lucrare magnifică.")
Student şi ulterior colaborator al lui Nicolae Iorga, Henri Stahl (1877-1942) s-a afirmat ca o
27
personalitate de prim rang în expertiza grafică, grafologie, stenografie (cu o metodă care îi poartă numele),
istorie, literatură. Evidenţiem câteva dintre lucrările sale: Falsuri, fraude şi raze ultra-violete, Bucureşti, 1933;
Biletul de bancă. Cum se falsifică, cum se descoperă falsul, Bucureşti, 1935; Despre autografe, Bucureşti,
1936; Resurrection d'Ecriture, Lyon, 1936, Bibliotheque de la Revue Internationale de Criminalistique; Falsuri
amuzante şi falsuri artistice la B.N.R., C.F.R., P.T.T. şi Datoria Publică, Bucureşti, 1938; Expertiza grafică. Ce se
cere expertului. Ce s-ar cere magistratului. Ce s-ar cere ministrului. Ce nu se poate cere unor avocaţi,
Bucureşti, 1940. A tradus Bazele fundamentale ale grafologiei şi expertizei grafice. Cu 30 figuri şi planşe de J.