Capitolul 1

Tema nr. 1

FACTORII DEVENIRII FIINŢEI UMANE. EDUCABILITATEA.

Obiectivele/competențele vizate prin studiul temei:O1 – să definească conceptele: dezvoltare a personalității, factorii dezvoltării umane, educabilitate;O2 – să analizeze rolul eredității, al mediului și al educației îndezvoltarea personalității individului;O3 – să exemplifice teoriile educabilității.

Termeni si sintagme cheie: dezvoltare, ereditate, mediu, educație, educabilitate.

Suport teoretic

Dezvoltarea personalității umane se realizează prin aportulconcomitent a trei categorii de factori: ereditatea, mediul șieducația.

EREDITATEA Termenul de „ereditate” provine din cuvântul latinesc „heres” –

moștenitor. Ereditatea poate fi definită ca însușire fundamentală amateriei vii de a transmite de la o generație la alta, sub formacodului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului șiindividului (A. Cosmovici, L. Iacob,1999).

Trasmisia genetică se referă la faptul că genele organismuluiconțin ADN (acid dezoxiribonucleic). Aceste substanțe sunt alcătuitedin gene, cele care poartă informații asupra dezvoltării biologice aorganismului. Ființele umane au 23 de perechi de cromozomi (46 întotal), jumătate moșteniți pe linie paternă.

În zestrea ereditară cu care fiecare copil vine pe lume suntstructurate următoarele categorii:

- genotipul general, care conține elemente comune întregiispecii, care se transmit pe cale genetică (bipedismul,conformația corporală, caracteristicile anatomo-fiziologice/

1

metabolism);Expersiile faciale la om sunt universale, indiferent de cultura șiperioada căreia persoana îi aparține (râsul, plânsul).

- genotipul individual, care conține elemente devariabilitate intraspecifică (culoarea ochilor, a părului,elemente de conformație facială, timbrul vocal etc.) elementecare diferențiază indivizii între ei;

- potențialul de formare care, la om, este de natură psihică –presupune interacțiunea dintre genotip și mediu. Există unpotențial general, comun tuturor oamenilor și grade dediferențiere a acestui potențial general.

În momentul conceperii sunt implicate atât jumătate din materialulcromozomial de la mamă, cât și jumătate de la tată, și printr-unmecanism de selecție a genelor, unele dintre ele sunt dominante, iaraltele recesive (potențiale). Acestea din urmă se pot reactualiza lasuccesori.

Identitatea genetică este practic imposibilă între antecesori șidescendenți, probabilitatea unei identități absolute fiind de 1 la 70de trilioane. Rezultă astfel că din punct de vedere genetic fiecareindivid este diferit, unic și irepetabil în raport cu toți ceilalțidin trecut, prezent, sau viitor.

Problema transmiterii pe cale genetică a însușirilor de laantecesori la descendenți a fost studiată doar indirect, din cauzalimitelor etice ale realizării unor experimente la nivelul specieiumane. Prezentăm în continuare, pe scurt, principalele rezultate alecercetărilor genetice ce au relevanță pentru sfera fenomenuluieducațional:

a. Pe cale genetică sunt transmise nu trăsăturileantecesorilor, ci un complex de predispoziţii sau potenţialităţi (greutatea,conformația feței, culoarea ochilor, mărimea capului, compozițiachimică a sângelui, structura celulară);

b. Ereditatea oferă așa numitele perioade sensibile, în careintevenția mediului este optimă.

Temă de reflecţieAchiziţia atașamentului trebuie realizată într-un anumit moment optim al copilăriei.Cercetătorii au demonstrat că bobocii de gâscă dezvoltă un atașament faţă de oriceeste în mișcare, cu condiţia care acesta să fie situat în preajma bobocilor în momentulieșirii acestora din găoace. Procesul este numit imprimare, fiindcă bobocii păreau a-și fi

2

format o impresie a obiectului ca și când acesta ar fi noua mamă. c. Diversitatea psihică a subiecților umani nu este rezultatul

exclusiv al factorilor ereditari, ci și al factorilor de mediu;d. Unele aspecte ale vieții psihice sunt puternic determinate

ereditar (temperament, aptitudini, emotivitate), iar altele mai puțin(caracter, voință, atitudini);

Temă de reflecţieÎn familia Bach, din 57 de membri a 5 generaţii, au apărut 15 compozitori remarcabili.Johann Sebastian Bach a avut 20 de copii, dintre care 10 au fost dotaţi muzical.

e. Ereditatea umană, spre deosebire de cea animală, conferă ceamai mică încărcătură de comportamente instinctive. Spre exemplu,copilul mic este singurul care își pierde specificitatea dacă încopilărie este asistat de membrii altei specii, el animalizându-se înciuda eredității sale de tip uman. Astfel, specia umană are cea mailungă copilărie deoarece animalului îi este dat prin instincte totceea ce trebuie să știe pentru a supraviețui, pe când omul trebuie săînvețe majoritatea lucrurilor necesare asigurării supraviețuirii.

f. Ereditatea nu poate fi depășită, limitele ei pot fidoar extinse.

Temă de reflecţieDr. F. Patterson a reușit printr-un experiment extins pe durata a 14 ani să înveţe ogorilă să posede un limbaj de 500 de cuvinte, plus 500 de semne din limbajulsurdomuţilor. Acesta reușise să elaboreze scurte propoziţii, dar performanţele obţinuteîn acest caz au fost singulare.

MEDIULMediul reprezintă totalitatea elementelor și fenomenelor din

afara individului cu care acesta intră în interacțiune, în mod directsau mijlocit, pe parcursul existenței sale. În literatura pedagogicăse vorbește despre două componente ale mediului: cea fizică și ceasocială, și chiar de existența a două medii: mediul fizic (natural șigeografic) și cel social.

În rândul factorilor natural-geografici includem relieful, clima,temperatura, iar factorii de ordin social includ alături de educație,familia, grupul de prieteni, contextul cultural al existențeiindividului etc. Mediul geografic influențează dezvoltarea șisănătatea omului iar mediul socio-cultural permite umanizarea șisocializarea individului prin asigurarea condițiilor materiale, de

3

civilizație și cultură, prin relațiile inter-umane, instituții,ideologii, tradiții, concepții, stiluri de viață etc.

Temă de reflecţieAdam și Eva erau inteligenţi? Cercetările (Washburn 1960, Holloway, 1974) susţin că acum 50000 de ani homosapiens avea aceeași capacitate creativă ca și cea a noastră, astfel încât performanţeleintelectuale ale exponenţilor umani ai civilizaţiei actuale se datorează mediului (limbaj,cunoștinţe literare, știinţifice etc.), find produsul unor învăţări ce s-a extins de-a lungulmileniilor. (Ortan, p.78)

În lipsa unui mediu specific uman, atributele specificeumanității nu pot fi dobândite.

Influențele de mediu care se manifestă asupra individuluisunt cu atât mai pregnante, cu cât se manifestă la o vârstă maifragedă (2- 8 ani).

Temă de reflecţieCazul fetiţelor descoperite în India la 9 octombrie 1921, botezate ulterior Amala

și Kabala.Îm momentul descoperirii acestora (la vâsta de 1 an, respectiv 8 ani și

jumătate), ele trăiau alături de 3 lupi adulţi și 2 pui, și avea un comportamentasemănător cu cel al familiei adoptive. Mai exact, ele nu achiziţionaseră mersul biped,umblau pe coate și genunchi, aveau calozităţile groase pe podul palmelor, pe coate șipe genunchi. Lăsau să le atârne limba și gâfâiau, lipăiau lichide, dezgropaumortăciunile, se temeau de lumină. În timp ce ziua stăteau mai mult tolănite, noaptease agitau, gemând și urlând.

Cea mai mică dintre fetiţe a murit în același an în care a fost descoperită, iarcealaltă a trăit până la vârsta de 17 ani, ajungând să achiziţioneze noicomportamente: după 10 luni întindea mâna când solicita un lucru, după 16 luni s-aridicat în genunchi, după 6 ani a mers în picioare. La 17 ani, vocabularul săucuprindea 50 de cuvinte.

EDUCAŢIA Ereditatea și mediul sunt prezențe obligatorii în dezvoltarea

omului, dar cu contribuții pozitive sau negative, asupra dezvoltăriisale ontogenetice. În acest sens, societatea umană a elaborat șiperfecționat un mecanism de creștere a controlului asupra dezvoltăriiontogenetice, numit generic - educația.

Educația este cea care leagă în mod direct diada ereditate –mediu și creează situația favorabilă în care să fie valorificate

4

potențialitățile genetice ale individului.Copilul devine om social numai prin educație. Prin intermediul

educației omul își însușește limbajul social, cultura generală șicomportamentul moral-cetățenesc, își formează concepția despre lume,își dezvoltă potențialul creator și se pregătește pentruintegrarea socio-profesională.

Educabilitatea reprezintă o caracteristică esențială apersonalității umane care desemnează capacitatea acesteia dedezvoltare pedagogică progresivă, permanentă, continuă (S.Cristea,2000).

Rolul eredității, al mediului și al educației, în dezvoltarea șiformarea ființei umane a fost analizat de teoriile educabilității.

1. Teoriile ereditariste susțin rolul determinant al eredității înevoluția ființei umane (Platon, Confucius, Schopenhauer,Herbert Spencer ș.a.).

O astfel de concepție s-a concretizat în trei teorii: teoriacriminalului înnăscut (Lombroso), conform căreia criminalii pot firecunoscuți încă de la naștere datorită unei anumite conformații afeței; teoria lui Freud, conform căreia în formarea și dezvoltareatrăsăturilor de personalitate rolul principal îl au instinctelemoștenite care se manifestă în primii ani de viață; teoria rasistă,cea care împarte omenirea în rase superiore și rase inferioare.

Sarcină de lucruApreciați rolul factorilor ereditari în dezvoltarea individului.

Recunoașteţi individualitatea copilului dumneavoastră ca atare și abandonaţiideea că i-o puteţi modifica în mod esenţial.

(N. Hayes, S. Orrell, 1997)

2. Teoriile ambientaliste susțin rolul determinant al mediului,îndeosebi a celui socio-cultural, în care este inclusă șieducația (Locke, Rousseau, Watson ș.a.);

Sarcină de lucruApreciați rolul mediului în dezvoltarea individului.

Cu o duzină de copii sănătoși (...) garantez că iau pe oricine la întâmplare și îlpregătesc să devină orice fel de specialist, doctor, avocat, dar chie și un cerșetor sauhoţ, fără să ţin cont de talentul său, de înclinaţii, de afinităţi, de capacitate, de vocaţii șide rasa predecesorilor săi.

(N. Hayes, S. Orrell, 1997)

5

3. Teoriile triplei determinări susțin rolul eredității, almediului, și îndeosebi al educației; aceasta din urmă având unrol determinant în dezvoltarea personalității (Democrit,Diderot, Herzen, Alex. Roșca ș.a).

Parafrazându-l pe H. Pieron, am putea spune despre copil că înabsența acțiunii factorului “educație”, acesta ar rămâne un simplucandidat la umanitate.

Comentați afirmațiile.Omul este specia cu cea mai lungă copilărie. Specia similară a

cimpanzeilor, cea mai apropiată genetic de noi, nu are o copilăriedecât de 2-2,5 ani. Imaturitatea omului se extinde până la 16 ani: unrăstimp enorm pentru a-și forma instrumente adaptative individualeexcepționale. Această mărire de 5-6 ori a copilăriei explică, dealtfel, și saltul enorm realizat de specia umană. Ea este singuraspecie conștientă de sine, având atât conștiința vieții, cât șiconștiința morții. Omul nu trăiește numai în virtutea instinctelor desupraviețuire sau a reflexelor de apărare, sau atac (conștiințavieții), ci și rațional, asumându-și condiția tragică a destinuluiindividual (conștiința morții). De aceea, el este capabil nu numai deadaptare și învățare, ci și de educație, prin care-și poate făuri adoua natură – care este personalitatea umană. (Jinga, Istrate, 2008,p.98).

Sintetizând putem afirma că:- dezvoltarea umană este rezultatul interacțiunii complexe

ereditate-mediu-educație;- educația este o formă organizată, sistematică și continuă de

formare a personalității umane; educația optimizând, înmăsura posibilităților, relația ereditate-mediu;

- pentru dezvoltarea predispozițiilor ereditare și apersonalității umane în general este necesar un mediuprielnic;

Educației îi revine rolul conducător în formarea și dezvoltareapersonalității deorece:

- educația organizează de o manieră optimă influențele

6

factorilor de mediu;- educația depistează predispozițiile ereditare, le

diferențiază și le grăbește intrarea în funcțiunesuplimentându-le forța;

- educația crează premisele interne favorabile acțiuniiprielnice anumitor factori externi;

- formarea personalității este atât efect al acțiuniieducative, cât și premisă pentru derularea acesteia.

Dezvoltarea umană nu este un proces spontan, ci unul orientat,organizat, conștient. "Conștientizarea lui vine din partea educației,care conjugă acțiunea celorlalți factori: ereditatea și mediul.Influențele mediului, neorganizate, „brute", sunt direcționate deeducație, oferindu-le omului sub „formă pedagogică", pentru a le facedurabile și consecvente. Educația depistează dispozițiile ereditare,le diferențiază, le modifică, le grăbește funcționarea, lesuplimentează forța, făcând din ele calități. Educația organizeazăactivitatea elevului pentru autoeducație, punându-i la îndemânătehnici și metode pedagogice de muncă, pregătindu-1 pentru «a învățasă învețe». Ca «factor extern», educația își creează premisele pentrupropria acțiune, elaborând condiții interne favorabile, pe temeiulcărora, ca premise, acționează ulterior, după cum creează fenomenepsihologice, le provoacă apariția, participă la constituireauniversului mintal al opilului, ajutându-1 să stăpânească lumeaprin concepte, prin simboluri. "Efectul educației este mijlocitde factorii interni, favorabili, creați tot de acțiunea sa princerințele adresate copilului, acțiunea educațională obligă la efortpsihic, dezvoltarea fiind efect, însă, în formularea cerințelor sale,pornind de la un nivel al dezvoltării psihice, dezvoltarea apare capremisă pentru propria realizare" (Surdu, 1995, p.46).

A deveni persoană(Schaffer, 2005, pp.34-35)

„Una dintre sarcinile principale pe care o au copiii pe parcursuldezvoltării se referă la procesul de individualizare, respectivformarea unei identități distincte și unice. Începând de la naștere,copiii au deja o individualitate, bazată pe setul de caracteristicinumite în general temperament. Aceste caracteristici sunt aproape cusiguranță determinate genetic și continuă să aibe un rol îninfluențarea comportamentului individului; astfel, este probabil caele să fie precursorii a ceea ce este numit ulterior personalitate.

7

În centrul personalității se află sinele și o mare parte dincopilărie este dedicată găsirii unui răspuns la întrebarea „Cine sunteu?”. Este util să facem distincția între trei componente atunci cândinvestigăm sinele: conștiința de sine, conceptul de sine și stima desine. Conștiința de sine apare în general în al doilea an de viață;după aceea, ia naștere și se rafinează conceptul de sine – un procescare continuă până la vârsta adultă. Stima de sine se modifică în aniide școală, devenind tot mai consistentă și realistă.

În timpul adolescenței, ideile copiilor despre sine se modificăadesea substanțial, ținând pasul cu schimbările de la nivelulînfățișării fizice și cu creșterea introspecției – ceea ce a fostnumită criză de identitate. După Erik Erikson, acesta este perioada deviață în care copiii să-și rezolve problema identității; doar dacă sepot adapta la acestă sarcină de dezvoltare vor avea succes în trecereala perioada adultă și nu vor mai fi marcați de confuzie în ceea ceprivește rolul lor în viață.

Felul în care copiii gândesc despre ei înșiși depinde atât dedezvoltarea cognitivă, cât și de experiența socială, în special deașteptările și atitudinile celorlalți oameni. Acest lucru este cel maievident în cazul maltratării, care poate avea implicații marcantepentru dezvoltarea sinelui copilului. Familia este fără îndoialăleagănul simțului de sine al copiilor; cu toate acestea, grupul decovârstnici devine și el o forță în acest sens, așa cum se poateobserva la nivelul efectelor respingerii sau agresiunii asupra stimeide sine a victimelor.

Un alt aspect al dezvoltării sinelui se referă la achiziția unuisimț al genului. Acesta este un proces îndelungat, care implicădezvoltarea identității de gen, a stabilității genului și aconsistenței genului. Diferențele psihologice dintre cele două sexe s-au dovedit a fi uimitor de puține; totuși, fenomenul de secregare agenurilor, identificat în al treilea an, evident chiar și înadolescență și la maturitate, poate avea efecte importante asuprastilurilor de interacțiune dezvoltate de cele două sexe.

Măsura în care există continuitate la nivelul calităților noastredin copilăria timpurile până în perioada adultă și posibilitatea deprezicere a personalității adulte pe baza comportamentului din primiiani de viață persistă ca teme centrale de investigație. Au existat

8

două abordări majore, prima urmărind atributele psihologiceparticulare pe parcursul dezvoltării pentru a determina stabilitatealor. Referindu-ne la timiditate și agresivitate, trebuie săconcluzionăm că stabilitatea tinde să fie limitată la extreme,respectiv la cei foarte timizi sau extrem de agresivi, ca rezultat alinfluențelor înnăscute, care rămân predominante. Totuși, în cazulpredispozițiilor moderate, regula pare să fie modificarea. Aceștiindivizi sunt mai deschiși la inflențele de mediu, ceea ce face săcrească probabilitatea fluctuațiilor calităților personale.

Cea de-a doua abordare surprinde eforturile de a prezicerezultatele ulterioare pe baza experienței timpurii. Aceasta sebazează pe asumpția conform căreia copiii sunt atât de ușorinfluențați la începutul vieții, încât experiențele traumatice (deexemplu, deprivarea senzorială și afectivă) îi vor marca pentrutotdeauna, indiferent de experiențele următoare. S-a dovedit că nu seîntâmplă astfel: chiar și copiii traumatizați sever în instituții încare erau profund neglijați pot recupera întârzierile în condițiiulterioare adecvate. Concluzia este următoarea: cursul ontogenetic nueste stabilit o dată pentru totdeauna de anumite experiențe, oricât detimpurii și de severe ar fi acestea. Trebuie să luăm în considerare șievenimentele viitoare, inclusiv punctele de turnură pe care indiviziitrebuie să le negocieze în timp ce își urmează traseul particular dedezvoltare.”

Bibliografie:1. Cosmovici, A., Iacob L., 1998, Psihologie școlară, Polirom,

București; 2. Cristea, S., 2000, Dicționar de pedagogie, Editura Litera

Internațional, Chișinău-București, 3. Hanga C., 2012, Educabilitatea: concept, factori, teorii

fundamentale, în F. Orțan, coord, Pedagogie și elemente de psihologie, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca,

4. Hayes N., Orrell S., 1997, Introducere în psihologie, Ed. All Educational, București,

5. Holloway, R.L, 1974, The casts of fossil hominid brains, in Scientific American

9

6. Jing, I, Istrate, E, 2008, Manual de Pedagogie, ed.a II-a, Editura All, București,

7. Macovei, E., 1997, Educabilitatea (în Pedagogie), EDP R.A., București,

8. Stoica, M., 2002, Pedagogie și psihologie (pentru examenele de definitivareși grade didactice), Editura Gheorghe Alexandru, Craiova.

9. Surdu, E. 1995, Prelegeri de pedagogie generală. O viziune sociopedagogică, E.D.P., București.

10. Washburn, E., 1960, Tools and human evolution, in ScientificAmerican.

10