Calcularea coeficientului (indicelui) de deteriorare intelectuală (QD) Ruxandra Rascanu {n clinică, psihologul este în situaţia să calculeze nu doar Q.I. global, ci şi o serie de coeficienţi absolut necesari în stabilirea diagnosticului psihologic şi medical. Astfel pe foaia de notare este prevăzut de asemenea un spaţiu disponibil calculării coeficientului de deteriorare. Procedeul de calcul este următorul: 1. Se totalizează notele standard ale subtestelor care, ,,ţin cu vârsta; - Informaţie, Vocabular, Completare imagini şi Asamblare (reprezentand grupa A). 2. Se totalizează notele standard ale subtestelor care ,,nu ţin cu vârsta; - Raţionament aritmetic, Memorie, cifre, Cuburi, Cod (reprezentand grupa B). 3. După formula (A – B) : A se calculează coeficientul de deteriorarea psihometrică. 4. Din valoarea deteriorării psihometrice se scade coeficientul de deteriorare în funcţie de vârstă, rezultatul reperezentand procentul de deteriorare patologică. Corecţia sau deteriorarea psihică în funcţie de vârstă, calculată pe baza rezultatelor eşantionului folosit pentru etalonare se utilizează conform tabelului de mai jos: Coeficienţii de deteriorare medie (normală) la diferite varste (în %) Probe care ,,ţin/ Vârsta
24
Embed
Calcularea coeficientului de destructurare cognitiva
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Calcularea coeficientului (indicelui) de deteriorare intelectuală (QD)
Ruxandra Rascanu
{n clinică, psihologul este în situaţia să calculeze nu doar Q.I. global, ci şi o serie de coeficienţi
absolut necesari în stabilirea diagnosticului psihologic şi medical.
Astfel pe foaia de notare este prevăzut de asemenea un spaţiu disponibil calculării coeficientului de
deteriorare. Procedeul de calcul este următorul:
1. Se totalizează notele standard ale subtestelor care, ,,ţin cu vârsta; - Informaţie, Vocabular, �
Completare imagini şi Asamblare (reprezentand grupa A).
2. Se totalizează notele standard ale subtestelor care ,,nu ţin cu vârsta; - Raţionament aritmetic, �
Memorie, cifre, Cuburi, Cod (reprezentand grupa B).
3. După formula (A – B) : A se calculează coeficientul de deteriorarea psihometrică.
4. Din valoarea deteriorării psihometrice se scade coeficientul de deteriorare în funcţie de vârstă,
rezultatul reperezentand procentul de deteriorare patologică. Corecţia sau deteriorarea psihică în
funcţie de vârstă, calculată pe baza rezultatelor eşantionului folosit pentru etalonare se utilizează
conform tabelului de mai jos:
Coeficienţii de deteriorare medie (normală) la diferite varste (în %)
Probe
care ,,ţin/� Vârsta
probe care ,,nu ţin �
cu vârsta 20-24 25-29 30-34
35-39 40-44 45-49 50-54 55-59
Valori calculate 0,5 2 3 3 7 9 11 11
Valori rotunjite 0 l 3 3 8 8 11 13
De exemplu: dacă o persoană obţine la testele care ,,ţin cu vârsta un total (în notă standard) de 47 şi �
la testele care ,,nu ţin cu vârsta un total de 42, aplicând formula� vom obţine valoarea
deteriorării psihometrice egală cu 10%.
Alt exemplu: dacă persoana este în varstă de 42 ani, iar ,,corecţia la această vârstă este de 8, rezultă �
că ea are un procent de deteriorare (sau pierdere) de 2%, şi respectiv, un procent de eficienţă
intelectuală prezentă de 98%.
Semnificaţia valorii procentului de deteriorare patologică dată de D. Wechsler este următoarea:
Până la 10% corespunde unei deteriorări nesemnificative�
între 10-20% corespunde unei deteriorări probabile (medie)�
peste 21% corespunde unei deteriorări certe.�
În vederea realizării profilului (mai exact a Scatterului) performanţelor intelectuale ale unei persoane,
pe baza rezultatelor obţinute cu Scala Wechsler-Bellevue clasifică notele standard care se extind pe o �
scară de 20 de puncte în următoarele clase (sau nivele):
0 � 3 foarte slab
4 � 7 slab
8 11 mediu�
12 15 bine�
16 19 foarte bine.�
Foaia de notare include de asemenea, cele 5 rubrici corespunzătoare acestor nivele care dau
posibilitatea repartizării în final a Scatterului.
Bateria ,,Wechsler-Bellevue caracteristici diagnostice şi clinice� �
Cu toate că un examen de testare a inteligenţei are ca scop esenţial să dea o măsură valabilă şi sigură
a capacităţii intelectuale globale a unui subiect se poate gândi în mod rezonabil că orice Scală de
Inteligenţă bine cunoscută va furniza ceva mai mult decât un simplu Q.I. sau o ,,vârstă mintală. De �
fapt, majoritatea probelor de inteligenţă, administrate individual reflectă un anumit numar de date
privind modul de reacţie al subiectului, aptitudinile sale şi incapacităţile sale particulare, şi destul de
des anumiţi indicatori ai trăsăturilor de personalitate. În prezent importanţa acestui tip de date
auxiliare ce pot fi deduse dintr-o probă de inteligenţă depind într-o mare măsură de experienţa clinică
şi perspicacitatea personală a examinatorului. Fără îndoială această observaţie va rămane întotdeauna
mai mult sau mai puţin exactă. Oricum examinarea şi prognoza lor depinde la fel de mult de meritele
intrinseci şi de posibilităţile de diagnosticare ale testelor înseşi. Comentariile următoare trebuie să ne
conducă la discutarea acelor caracteristici ale Scalei Wechsler-Bellevue a căror analiză preliminară şi
experienţă ulterioară le-au relevat valoarea clinică sau diagnostică. Caracteristica cea mai evident utilă
a Scalelor Wechsler-Bellevue este împărţirea lor în două părţi: una Verbală, cealaltă de Performanţă.
Valoarea sa a priori constă în aceea că ea permite compararea facilităţii unui subiect de a folosi
cuvinte şi simboluri cu aptitudinea de a se servi de obiecte şi a percepe scheme (patternuri) vizuale.
În practică, această separare este justificată prin diferenţele între capacităţile asumate şi aptitudinile
profesionale diverse. În general, funcţionarii de birou şi profesorii reuşesc mai bine la testele verbale,
în timp ce lucrătorii manuali şi muncitorii reuşesc mai bine la testele de performanţă. Aceste
corespondenţe sunt suficient de ridicate pentru a avea o valoare de orientare profesională, mai ales
când este vorba de adolescenţi din licee sau din facultăţi. În afara raportului lor posibil cu aptitudinile
profesionale, divergenţele între notele testelor Verbale şi cele ale testelor de Performanţă, mai ales
când aceste diferenţe sunt importante interesează în special pe clinician. Aceasta deoarece � �
asemenea dezacorduri sunt în mod frecvent asociate cu anumite tipuri de patologie mintală. De
fiecare dată când o tulburare mintală produce o schimbare în capacitatea de funcţionalitate a
individului, în general ,,pierderea care rezultă nu este uniformă, ci afectează mai mult unele aptitudini �
decat altele. Acest fapt este frecvent utilizat în mod sumar în psihiatrie şi neurologie, unde tulburările
sau deficienţele specifice sunt considerate ca simptome patognomonice ale diverselor tipuri (clase) de
boli. Tulburările de gen ,,fuga de idei din psihoza maniaco-depresivă şi tulburările de memorie din �
alcoolismul cronic (psihoza Korsakoff) sunt exemple bine cunoscute. În limitele semnificaţiei
diagnostice a diferenţelor mari dintre aptitudinile verbale şi aptitudinile de performanţă în
ansamblul lor, constatarea generală este în majoritatea tulburărilor mintale, că alterarea funcţiei este
mai mare în domeniul Performanţei decât în domeniul Verbal. Această observaţie este valabilă pentru
toate tipurile de psihoze, maladiile organice ale creierului şi într-un anumit grad mai mic dar tot
sensibil, în majoritatea psihonevrozelor. Numai două grupe contrazic această constatare generală; cea
a personalităţii psihopatice a adolescentului şi cea a debilităţii mintale profunde. Cele două grupe
reuşesc mai bine la testele de Performanţă decât la testele Verbale. Este interesant de notat că cele
două grupe: psihopaţi adolescenţi şi debili mintal se deosebesc de celelalte stări psihopatice prin
aceea că deficienţa lor de funcţionalitate este datorată mai curând unei ,,lipse decât unei perturbări �
sau a unei dezorganizări a capacităţii de funcţionabilitate (apud Wechsler, D., 1954).
În momentul evaluării diferenţelor între notele testelor verbale şi testelor de perfor-manţă trebuie bine
înţeles să se ţină seamă de variabilitate, chiar pentru indivizi normali.
Printre indivizii care au un Q.I. destul de apropiat de medie, o variaţie de 8-10 puncte între nota
Verbală şi nota de Performanţă, într-un sens sau în celălalt este în limita normală. La fel ca şi totalul,
direcţia diferenţei variază, de asemenea, în funcţie de vârstă şi de nivelul intelectual al individului.
Subiecţii cu o inteligenţă superioară reuşesc în genere mai bine la testele verbale şi subiecţii cu o
inteligenţă inferioară realizează note mai bune la subtestele de performanţă (ibidem).
O a doua caracteristică a Scalei Wechsler-Bellevue, utilă din punct de vedere clinic este posibilitatea
de a compara între ele şi la orice nivel de funcţionalitate, diferitele aptitudini mintale testate de
această Scală. Acest lucru a fost realizat prin faptul că, pe de o parte acelaşi tip de material este
utilizat în întreaga Scală şi pe de altă parte, că subtestele izolate ale Scalei au o importanţă egală în
contribuţia lor la nota globală. Compararea notelor subiectului la testele izolate a devenit astfel
posibilă, la fel ca şi cercetarea patternurilor de teste semnificative. Pentru analiza oricărui pattern este
necesar să cunoaştem care este nota subtestului pentru oricare notă totală dată şi variaţiile acestei
note care se modifică odată cu vârsta. Dat fiind faptul că subtestele au fost egalizate între ele, în ceea
ce priveşte importanţa lor, nota medie presupusă la un subtest dat în raport cu oricare notă totală dată
poate fi obţinută cu o bună aproximaţie, împărţind nota totală la 10. Astfel că, dacă un subiect obţine
notă totală de 95, media presupusă pentru oricare subtest dat este de 9,5. Totuşi notele verbale şi cele
de performanţă nu contribuie într-o manieră identică prin semne egale la nota totală; o aproximare
mai bună, într-un anumit fel se obţine prin împărţirea sumei totale la punctele testelor verbale şi
respectiv a testelor de performanţă prin 5. Astfel pentru un subiect care a obţinut o notă totală (este
vorba, bineînţeles, de note ponderate) de 95 constituite din note pentru testele verbale şi note pentru
performanţă, respectiv, de 50 şi 45, mediile presupuse vor fi: pentru testele verbale 10 puncte şi
pentru testele de performanţă 9 puncte.
Problema care se pune este cea a definirii notei care variază într-o manieră semnificativă. Aceasta
trebuie fie în mod necesar stabilit după cele două validări: clinică şi statistică şi nu numai pentru �
oricare notă dată, ci de asemenea pentru orice combinaţie posibilă a notelor. Chiar dacă datele pentru
o analiză atât de completă, ar fi disponibile nu toate etaloanele necesare au fost stabilite. Se poate
ajunge la aproximări suficiente prin următoarea metodă empirică. Pentru oricare notă totală a Scalei
complete, cuprinsă între 80-110 aceasta reprezentând o deviaţie aproximativă de ą1 de la media 95.
Persoane între 20 şi 35 de ani, având diferenţe mai mare de 2 puncte decât nota medie a subtestului
va deveni semnificativă.
Exemplu: un subiect care a obţinut o notă totală de 95 cu repartiţia următoare: