Biserica Anglicana
-- Aparitia anglicanismului
In contextul ruperii de papalitate, Anglia in secolul al XVI-lea
a adoptat o reforma religioasa radicala, pornita din timpul lui
Henric al VIII-lea (1558-1603), numita anglicanism.
In cele 39 de articole ale Marturisirii de credinta anglicane,
aprobata de sinod in 1562 si de Parlamentul englez in 1571, exista
urmatoarele idei protestante: existenta a numai doua Taine, negarea
transsubstantiatiei, a traditiei, a puterii papale, iar mantuirea
se obtine numai prin credinta. Sunt respinse dogmele catolice
despre purgatoriu si primatul papal, precum si doctrina calvina
despre predestinatie. Astfel, anglicanismul ocupa o pozitie
intermediara intre catolicism si protestantism, avand o forma
catolica, in conducere si cult, si protestanta, in doctrina.
Organizarea Bisericii Anglicane
Biserica din Anglia are o infatisare deosebita fata de
Bisericile de pe continentul european. Britania este anglicana,
Scotia este calvinista-prezbiteriana, iar Irlanda este
catolica.
Comuniunea anglicana este constituita din doua ramuri principale
de Biserici: ramura Bisericilor episcopaliene, care au pastrat
forma episcopala de conducere, cum este Biserica Anglicana mama, si
ramura Bisericilor prezbiteriene, numite si evanghelice, care au la
conducerea lor prezbiteri. Raporturile de colaborare intre cele
doua Biserici s-au stabilit, dupa lungi discutii, in 1957.
Conferinta Comuniunii Anglicane (Anglican Communion), intrunita
la Lambeth Palace in 1990, a dat acesteia urmatoarea definitie in
ceea ce priveste doctrina, cultura si disciplina: "Comuniunea
anglicana este o comunitate in cuprinsul Bisericii, una, sfanta,
universala si apostolica, formata din dioceze, provincii sau
Biserici regionale propriu-constituite cu Scaunul de la Canterbury,
care au in comun urmatoarele caracteristici:
1. Mentin si propovaduiesc credinta si structura universala si
apostolica, asa cum sunt in general exprimate in The Book of Common
Prayer aprobata de Bisericile lor;
2. Sunt Biserici particulare si nationale si ca atare promoveaza
o expresie nationala a credintei vietii si cultului crestin pe
teritoriile lor;
3. Ele sunt unite nu printr-o autoritate centrala legislativa si
executiva, ci printr-o lealitate reciproca, sustinuta de catre
sfatul comun al episcopilor adunati in Conferinta".
Din aceasta definitie reiese ca Bisericile particulare sau
nationale ale Comunitatii anglicane trebuie sa pastreze o unitate
fundamentala in credinta, cult si disciplina cu Scaunul de la
Canterbury, dar, pe de alta parte, pot avea o organizare autonoma
si traditii proprii, care sa nu afecteze raporturile de comuniune
cu Scaunul de la Canterbury.
Componenta comuniunii anglicane
Comuniunea anglicana include in prezent 18 unitati independente,
nationale si regionale, raspandite in toata lumea. Aceste unitati
contin 340 de dioceze, cu aproximativ 50 de milioane de membri,
majoritatea cetateni ai Marii Britanii si ai fostelor colonii
britanice.
Dupa dezvoltarea economica a coloniilor din Imperiul englez, a
fost nevoie sa se acorde autonomia religioasa a comunitatilor din
colonii, care, pana atunci, depindeau direct de Arhiepiscopia de
Canterbury, dar locul central in comuniunea anglicana il ocupa
Biserica Angliei.
Din 1862, episcopii anglicani se intrunesc la intervale de zece
ani in Conferintele pan-anglicane, la Lambeth Palace, Londra, al
Arhiepiscopiei de la Canterbury.
In afara de sinoadele si conferintele episcopale, Biserica
anglicana are sinoade si adunari generale, la care pot lua parte si
preotii, uneori chiar si mirenii, dar numai cu vot consultativ.
Ca o reactie fata de influenta catolica din sec. al XIX-lea, in
Biserica anglicana s-au format trei directii: High Church (Biserica
inalta), care cuprinde pe episcopi si pe cei din clasele
aristocrate; Low Church (Biserica de jos), care apartine paturii
mijlocii; Broad Church (Biserica larga), din care fac parte
intelectualii liberali, clerici si mireni.
Un moment important l-a constituit Miscarea de la Oxford
(1833-1845) initiata de teologii din High Church, ce inclinau spre
catolicism.
In a doua jumatate a anilor '70 sunt hirotonisite femei in
cateva Biserici Anglicane iar in 2003, in SUA, Gene Robinson,
homosexual asumat, este consacrat episcop de New Hampshire.
Home
HOME
SESIUNILE SI HOTARARILE
COMISIEI INTERNATIONALE DE DIALOG TEOLOGIC
ORTODOXO-ANGLICAN
APARITIAANGLICANISMULUI
In contextul ruperii de papalitate, Anglia in secolul al XVI-lea
a adoptat o reforma religioasa radicala, pornita din timpul lui
Henric al VIII-lea (1558-1603), numita anglicanism.
In cele 39 de articole ale Marturisirii de credinta anglicane,
aprobata de sinod in 1562 si de Parlamentul englez in 1571, exista
urmatoarele idei protestante: existenta a numai doua Taine, negarea
transsubstantiatiei, a traditiei, a puterii papale, iar mantuirea
se obtine numai prin credinta. Sunt respinse dogmele catolice
despre purgatoriu si primatul papal, precum si doctrina calvina
despre predestinatie. Astfel, anglicanismul ocupa o pozitie
intermediara intre catolicism si protestantism, avand o forma
catolica, in conducere si cult, si protestanta, in
doctrina.ORGANIZAREABISERICIIANGLICANE
Biserica din Anglia are o infatisare deosebita fata de
Bisericile de pe continentul european. Britaniaeste anglicana,
Scotia este calvinista-prezbiteriana, iar Irlanda este
catolica.
Comuniunea anglicana este constituita din doua ramuri principale
de Biserici: ramura Bisericilor episcopaliene, care au pastrat
forma episcopala de conducere, cum este Biserica Anglicana mama, si
ramura Bisericilor prezbiteriene, numite si evanghelice, care au la
conducerea lor prezbiteri. Raporturile de colaborare intre cele
doua Biserici s-au stabilit, dupa lungi discutii, in 1957.
Conferinta Comuniunii Anglicane (Anglican Comunion), intrunita
la Lambeth Palace in 1990, a dat acesteia urmatoarea definitie in
ceea ce priveste doctrina, cultura si disciplina: Comuniunea
anglicana este o comunitate in cuprinsul Bisericii, una, sfanta,
universala si apostolica, formata din dioceze, provincii sau
Biserici regionale propriu-constituite cu Scaunul de la Canterbury,
care au in comun urmatoarele caracteristici:
1. Mentin si propovaduiesc credinta si structura universala si
apostolica, asa cum sunt in general exprimate in The Book of Common
Prayer aprobata de Bisericile lor;
2. Sunt Biserici particulare si nationale si ca atare promoveaza
o expresie nationala a credintei vietii si cultului crestin pe
teritoriile lor;
3. Ele sunt unite nu printr-o autoritate centrala legislativa si
executiva, ci printr-o lealitate reciproca, sustinuta de catre
sfatul comun al episcopilor adunati in Conferinta.
Din aceasta definitie reiese ca Bisericile particulare sau
nationale ale Comunitatii anglicane trebuie sa pastreze o unitate
fundamentala in credinta, cult si disciplina cu Scaunul de la
Canterbury, dar, pe de alta parte, pot avea o organizare autonoma
si traditii proprii, care sa nu afecteze raporturile de comuniune
cu Scaunul de la Canterbury.
COMPONENTACOMUNIUNIIANGLICANE
Comuniunea anglicana include in prezent 18 unitati independente,
nationale si regionale, raspandite in toata lumea. Aceste unitati
contin 340 de dioceze, cu aproximativ 50 de milioane de membri,
majoritatea cetateni ai Marii Britanii si ai fostelor colonii
britanice. Locul central in comuniunea anglicana il ocupa Biserica
Angliei. Dupa dezvoltarea economica a coloniilor din Imperiul
englez, a fost nevoie sa se acorde autonomia religioasa a
comunitatilor din colonii, care, pana atunci, depindeau direct de
Arhiepiscopia de Canterbury.
Din 1862, episcopii anglicani se intrunesc la intervale de zece
ani in Conferintele pan-anglicane, la Lambeth Palace, Londra, al
Arhiepiscopiei de la Caterbury. In afara de sinoadele si
conferintele episcopale, Biserica anglicana are sinoade si
adunarigenerale, la care pot lua parte si preotii, uneori chiar si
mirenii, dar numai cu vot consultativ.
Ca o reactie fata de influenta catolica din sec. al XIX-lea, in
Biserica anglicana s-au format trei directii: High Church (Biserica
inalta), care cuprinde pe episcopi si pe cei din clasele
aristocrate; Low Church,(Biserica de Jos) care apartine paturii
mijlocii; Broad Church (Biserica larga) din care fac parte
intelectualii liberali, clerici si mireni.
Un moment important l-a constituit Miscarea de la Oxford
(1833-1845) initiata de teologii din High Church, ce inclinau spre
catolicism.
LEGATURILEBISERICIIORTODOXECUBISERICAANGLICANA
Legaturile de colaborare dintre Biserica Ortodoxa si Biserica
Anglicana au inceput in timpul patriarhului ecumenic Kiril Lukaris
si au fost continuate de Mitrofan Kritopulos, patriarhul
Alexandriei.
La inceputul secolului al XX-lea, legaturile s-au intensificat,
cand s-a pus problema recunoasterii validitatii hirotoniilor
anglicane de catre Biserica Ortodoxa. In urma tratativelor dintre
Patriarhia de Constantinopol si Biserica Anglicana, patriarhul
Meletie al IV-lea Metaxakis si Sfantul Sinod al Patriarhiei
Ecumenice au recunoscut validitatea hirotoniilor anglicane in 22
iulie 1922. Primat al Angliei era R.T. Davidson. Validitatea
hirotoniilor anglicane a fost recunoscuta apoi la 27 februarie/12
martie 1923 de catre Patriarhia Ierusalimului, sub patriarhul
Damian, de catre Arhiepiscopia Ciprului la 7/20 martie 1923, de
catre Patriarhia Alexandriei la 20 noiembrie 1930 ( in urma
discutiilor dintre cele doua Biserici la Londra intre 15-18 iulie
1930), sub patriarhul Meletie al II-lea, primat al Angliei fiind
Cosmo Gordon Land.
Biserica Ortodoxa Romana a recunoscut validitatea hirotoniilor
anglicane in 8 iunie 1935, sub patriarhul Miron Cristea.
Arhiepiscopia Greciei a facut acest lucru in 1939. La prima
conferinta panortodoxa de la Rhodos (24 septembrie 1 octombrie
1961) s-a hotarat studierea posibilitatii dezvoltarii relatiilor cu
Biserica Anglicana.
La a treia conferinta panortodoxa de la Rhodos (1-15 noiembrie
1964) s-a hotarat constituirea unei Comisii teologice interortodoxe
pentru inceperea unui dialog oficial.
DISCUTIIPREGATITOARE (1966-1972)
Problema apropierii dintre Biserica Ortodoxa si Comuniunea
anglicana s-a pus si in Conferinta Comisiilor teologice
interortodoxe de la Belgrad, pentru pregatirea dialogului cu
anglicanii si vechii catolici, care a avut loc intre 1-15
septembrie 1966.
Conferinta a impartit temele in trei categorii: categoria I,
asupra carora s-a realizat un acord intre anglicani si Bisericile
Ortodoxe. Acestea sunt:
1. Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie (conditiile comuniunii
tainice), inceputa in 1921, continuata la Lambeth 1931 si Bucuresti
1935;
2. DespreSfintele Taine, in general, inceputa in 1921,
continuata de Patriarhia ecumenica 1922, Lambeth 1931 si Bucuresti
1935;
3. Sfanta Euharistie, inceputa in 1921, continuata la Londra
1930 si Bucuresti 1935;
4. Despre Taina Preotiei, Succesiunea apostolica si chestiunea
validitatii hirotoniilor anglicane, discutata la Constantinopol
1922, Ierusalim 1923, Cipru 1923, Alexandria 1930, Bucuresti
1935.
O serie de teme au fost discutate, dar asupra lor nu s-a putut
realiza un acord comun. O alta serie de teme au fost considerate de
ambele parti ca insuficient cercetate.
Comisia interortodoxa pentru dialogul cu anglicanii s-a intrunit
la centrul ortodox al Patriarhiei ecumenice de la Chambsy, intre
1-7 octombrie 1970, si a hotarat sa continue pregatirea dialogului
teologic, prin studierea atenta a tuturor subiectelor.
Urmatoarea intrunire a acestei comisii a avut loc in iulie 1971
la Helsinki.
O subcomisie mixta anglicano-ortodoxa s-a intrunit intre 12-14
septembrie 1972 la Chambsy pentru a discuta pe larg pregatirea
primei intruniri oficiale de dialog intre Biserica Ortodoxa si
Biserica Angliei.
INTRUNIRILEOFICIALEDEDIALOG
1. Oxford, Anglia, 6-13 iulie 1973.
Comisia interortodoxa a cerut anglicanilor sa precizeze
urmatoarele:
- Modul in care Biserica anglicana intelege unirea ei cu
Biserica Ortodoxa;
- Posibilitatea unirii celor doua Biserici;
- Modalitatea dupa care vor deveni obligatorii hotararile
dialogului teologic ortodox-anglican;
- Pozitia si autoritatea celor 39 de articole din Marturisirea
de credinta anglicana.
Anglicanii au raspuns ca ele trebuie interpretate dupa Cartea
Comuna de Rugaciune (The Common Prayer Book).
Ortodocsii au avut doua referate: Lucrarea Duhului Sfant ca
talcuitor al Evangheliei si datator de viata si Lucrarea
rascumparatoare a lui Iisus Hristos prin Cruce si Inviere.
Comisia a hotarat ca lucrarile pentru pregatirea dialogului
doctrinar sa continue in 1974 si 1975 in trei subcomisii.
2. Moscova, U.R.S.S., 26 iulie 3 august 1976.
Acum anglicanii au reafirmat hotararea de a exclude Filioque din
Crez, deoarece el nu apare in Simbolul niceo-constantinopolitan din
sec. al IV-lea.
S-a realizat un consens asupra urmatoarelor probleme:
- Cunoasterea lui Dumnezeu, in sensul deosebirii intre esenta si
lucrarile lui Dumnezeu;
- Inspiratia si autoritatea Sfintei Scripturi si relatia
Scriptura-traditie;
- Infailibilitatea apartine intregii Biserici si nu vreunei
institutii sau persoane in Biserica.
3. Cambridge, Anglia, 25 iulie 1 august 1977.
Temele de discutie au fost urmatoarele:
- Biserica si Bisericile;
- Comuniunea Sfintilor si cinstirea Maicii Domnului;
- Euharistia si sacerdotiu.
Problema controversata a fost hirotonia femeilor, pe care
ortodocsii au respins-o categoric. Anglicanii au raspuns ca vor
discuta despre aceasta la urmatoarea Conferinta de la Lambeth.
4. Pendeli (manastire), Athena, Grecia, 12-19 iunie 1978.
Discutiile s-au axat in principal pe adausul Filioque existent
in The Common Prayer Book si pe problema hirotoniei femeilor.
Delegatii Bisericilor Ortodoxe s-au opus hirotoniei femeilor sub
orice forma, in timp ce unii dintre anglicani au considerat ca
femeia trebuie sa lucreze in Biserica, dar nu neaparat ca
preot.
5. Lhadaff-Cardiff, Anglia, 14-21 iulie 1980.
Subiectele de discutie au fost urmatoarele:
- Biserica si Bisericile;
- Comuniunea sfintilor si repausatii;
- Doctrina Sfintei Treimi.
6. Canterbury, Anglia, 12-19 iulie 1982.
S-a discutat despre:
- Misterul Bisericii;
- Participarea la harul Sfintei Treimi;
- Cultul crestin si mentinerea credintei crestine.
7. Odessa, U.R.S.S., 12-19 septembrie 1983.
S-au discutat urmatoarele teme:
- Filioque;
- Primatul in Biserica;
- Rugaciune si sfintenie;
- Cinstirea sfintelor icoane;
- Ascetismul contemporan;
- Cultul familial.
In ce priveste Filioque, ambele parti au fost de acord cu
hotararea luata la Moscova in 1976, de a inlatura Filioque din
Crezul apusean, decizie luata si de Conferinta de la Lambeth,
1978.
8. Bellinter (Dublin), Irlanda, 13-20 august 1984.
Comisia a reluat tematica sesiunilor anterioare, analizand
acordurile la care s-au ajuns pana acum.
9. Valamo, Finlanda, 20-25 iunie 1989.
Intreruperea de cinci ani s-a datorat faptului ca unele
comunitati anglicane au practicat hirotonia femeilor, iar partea
anglicana n-a respectat acordul semnat la Moscova de a scoate
Filioque din Crez.
La a treia Conferinta Panortodoxa Presinodala ( Chambsy, 1986)
s-a constatat ca, in ciuda acestor neajunsuri, activitatea Comisiei
mixte este satisfacatoare.
Astfel, la Valamo s-a cazut de acord ca dialogul sa se
desfasoare dupa o noua forma, pornindu-se de la stadiul
invataturilor fundamentale ale crestinismului.
Discutii aprinse au avut loc privind hirotonia femeilor in toate
treptele ierarhice. Ortodocsii au amintit ca acest lucru ameninta
foarte serios dialogul in curs.
10. Toronto, Canada, 10-17 septembrie 1990.
Tema abordata a fost aceea a invataturii despre Biserica,
conform doctrinei crestine si in acord cu dogma Sfintei Treimi.
A fost salutata si decizia de a evita tiparirea in Cartile de
cult a lui Filioque, conform hotararii Conferintei de la Lambeth
1988.
Desi s-au facut planuri de viitor privind avansarea discutiilor
teologice, ele n-au putut fi puse in practica deoarece in 11
noiembrie 1992, Sinodul General al Bisericii Angliei a decis
posibilitatea hirotoniei femeilor in preotie si episcopat.
Reactiile au venit din partea Patriarhiei ecumenice, Patriarhiei
Moscovei si Patriarhiei Romaniei.
Patriarhia ecumenica a reafirmat pozitia sustinuta in Conferinta
de la Rhodos 1988, dar in ceea ce priveste hirotonia femeilor,
Biserica Ortodoxa, din considerente teologice, canonice si
istorice, respecta traditia seculara a Bisericii nedespartite,
traditie respectata de toate Bisericile si denominatiunile pana de
curand. Aceasta inseamna ca ea nu ingaduie accesul femeilor la
preotie si cu atat mai putin la episcopat, fara a exclude insa
posibilitatea restaurarii slujirii distincte a diaconitelor, foarte
raspandita in practica Bisericii primare.
Intre 31 mai 2 iunie 1994 a avut loc, la Oxford, in Anglia,
intrunirea comisiei de dialog, pentru redactarea unui document care
sa reflecteze rezultatul discutiilor anterioare. Tema generala a
fost Spre o intelegere a bazelor Eclesiologiei.
Problema hirotoniei femeilor si primirea ortodocsilor la
anglicanism, precum si a anglicanilor la Ortodoxie nu au fost
discutate, urmand sa fie ridicate la urmatoarea intrunire
oficiala.
De asemenea, intre 9-12 iunie 1997, a avut loc la Constantinopol
reuniunea comitetului redactional, pentru intocmirea documentului
de lucru ce a fost prezentat Comisiei plenare ortodoxo-anglicane
din 1998. Din acest comitet a facut parte si P.S. episcop Nifon
Mihaita al Sloboziei si Calarasilor.
11. Bucuresti, Romania, 17-22 iunie 1998.
Intrunirea a avut loc in Palatul Patriarhiei, la invitatia
Bisericii Ortodoxe Romane. Tema de baza a fost invatatura despre
Biserica, faza a dialogului inceputa din 1989. Intrunirile
precedente au studiat taina Bisericii in lumina credintei in
Dumnezeu intreit in Persoane si a inceput studiul doctrinei despre
Biserica in raport cu Persoana Mantuitorului si Sfantul Duh. Din
1996 pana in 1998, comitetul de redactare a pregatit o declaratie
cu titlul Hristos, Umanitate si Biserica, tratandu-se si tema
Hristos si cultura.
Intrunirea de la Bucuresti a insistat pe tema Hristos inviat si
Biserica, cu discutii teologice.
In deschiderea oficiala a intrunirii, Prea Fericitul Teoctist,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a amintit de teza romana in
urma deschiderii la Bucuresti a discutiilor intre 1-8 iunie 1935 si
de asperitatile aparute pe parcurs, precum hirotonia femeilor si
aspectele teologice neclare din punct de vedere ortodox.
Presedintii intrunirii au fost I.P.S. Mitropolit Ioan al
Pergamului, din partea Patriarhiei ecumenice si Episcopul Mark
Dyer, din U.S.A., din partea anglicanilor.
Intre 12-16 octombrie 1999 a avut loc, la Salisbury, in Anglia,
reuniunea Comisiei internationale de dialog, unde s-au prezentat
patru referate, discutandu-se problema episcopatului, preotiei si
diaconiei. Delegatul din partea Bisericii Ortodoxe Romane a fost
P.S. episcop Nifon Mihaita al Sloboziei si Calarasilor.
De asemenea, in fiecare an are loc cate o reuniune a dialogului
ortodox anglican. Delegat din partea Bisericii Ortodoxe Romane este
I.P.S. Arhiepiscop Nifon al Targovistei.
EVALUAREATEOLOGICAADIALOGULUI
Intalnirea dintre delegatia Bisericii Ortodoxe Romane si
delegatia Bisericii Anglicane, din 1935, s-au tinut la dorinta
Bisericii Anglicane, de a discuta problema hirotoniilor anglicane
si de a obtine din partea Bisericii Ortodoxe Romane recunoasterea
validitatii acestor hirotonii. Aceasta recunoastere o obtinuse
Biserica Anglicana din partea Patriarhiei de la Constantinopol din
1922, iar in 1923 a fost validata si de patriarhia Ierusalimului si
de Biserica din Cipru. Biserica Ortodoxa Romana a aratat inca din
1925 ca, inainte de a da un raspuns pozitiv la aceasta cerere a
anglicanilor, doreste ca Biserica anglicana sa-si precizeze ea
insasi doctrina despre Sfintele Taine si, in special, despre Taina
hirotoniei: hirotonia o considera Taina sau nu ?. Aceasta a fost
numita teza romana.
In urma discutiilor s-a stabilit ca o comisie mixta, care sa
aiba in vedere un numar limitat de teme pentru referate, care sa
tina seama si de problemele discutate la Conferinta de la Lambeth
din 1931 si care sa aiba o legatura cu recunoasterea hirotoniilor
anglicane, dar pe de alta parte sa angajeze si o discutie mai ampla
si mai sistematica asupra unor teme fundamentale, sa se intruneasca
pentru a dezbate puncte de baza din doctrina anglicana.
Temele fixate au fost:
- Succesiunea apostolica si validitatea hirotoniilor anglicane
din punct de vedere istoric;
- Necesitatea preotiei si caracterul ei sacramental;
- Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie;
- Sfanta Euharistie si caracterul ei sacrificial;
- Sfintele Taine si ierurgiile bisericesti;
- Procesul de indreptare a omului;
- Viata crestina ca imbold spre ecumenicitate.
In felul acesta, se inaugura o metoda noua, sistematica de
discutii.
Manifestand dorinta de a face pe anglicani sa-si precizeze
credinta intr-un mod mai complet, Biserica Ortodoxa arata faptul
ca, considera tratativele cu anglicanii nu ca un prilej de
negocieri, in care ortodocsii sa faca concesii de la invatatura
revelata, pastrata neschimbata in Biserica de Rasarit, ci ca un
prilej de a aduce pe anglicani cat mai aproape de aceasta
invatatura. Intentia aceasta a exprimat-o Patriarhul Miron Cristea,
in cuvantarea de deschidere a Conferintei din 1 iunie 1935.
In discutii, prioritatea o aveau temele despre Sfanta Scriptura
si Sfanta Traditie in invatatura anglicana, in comparatie cu
invatatura ortodoxa si Procesul de indreptare a omului, tot dupa
invatatura anglicana si ortodoxa. In discutiile asupra celor doua
teme s-au afirmat divergentele fundamentale ale Reformei fata de
crestinismul anterior, caci atitudinea speciala in aceste doua
probleme caracterizeaza intreg spiritul Reformei, prin asa-zisul
principiu formal si principiu material, primul insemnand refuzul
Traditiei si acceptarea exclusiva a Scripturii ca izvor de
credinta, al doilea refuzul invataturii despre faptele bune si
acceptarea exclusiva a credintei ca si conditie subiectiva de
indreptare a omului. Renuntarea la aceste doua principii insemna
admiterea celorlalte invataturi ale Bisericii Ortodoxe. De aceea,
Comisia romana pregatitoare a intrunirii de la Bucuresti a judecat
cat se poate de intelept cand a fixat, intre problemele de
discutie, aceste doua puncte de baza a intregului edificiu al
Reformei. Comisia voia sa se asigure ca anglicanismul este liber de
aceste doua premise fundamentale ale Reformei: sola Scriptura si
sola fide.
Astfel, tratativele de la Bucuresti si formularile stabilite au
insemnat un progres, nu o rezolvare. Ele au aratat doar metoda dupa
care se poate inainta in aceasta directie. Fara indoiala,
discutiile dogmatice si cele liturgice ce au decurs de la
Conferinta de la Bucuresti au incadrat, in concluziile lor, toate
punctele in legatura cu dogma despre Taina hirotoniei, rezumand, in
acelasi timp cea mai mare parte din principalele capitole dogmatice
contrazise de doctrina celor 39 de articole din Marturisirea de
credinta anglicana. Prin urmare, problema hirotoniilor anglicane,
atat ca metoda, cat si sub raportul teologic, ramane totusi o
recunoastere neperfecta si inoperanta. Este evident ca validitatea
hirotoniilor anglicane savarsite intr-o Biserica in care nu este
asigurata unitatea Duhului, nu poate fi luata in considerare decat
de la caz la caz.
O alta problema de importanta majora a fost atitudinea fata de
adaosul Filioque. Teologul anglican A.C. Headlam considera ca prima
cauza care a dus la dezbinarea Bisericii au fost interpolarile in
crezul crestin al Bisericii primare, facute in mod neautorizat.
Aici se referea la Filioque.
Ecumenicitatea simbolului de credinta niceo-constantinopolitan
este confirmata de autoritatea sinoadelor ecumenice si de
acceptarea lui unanima de catre Bisericile crestine de
pretutindeni. Sinodul al IV-lea ecumenic a interzis orice schimbare
sau adaugire sau inlocuire cu vreun alt simbol. Prin urmare, desi
atitudinea lui A.C. Headlam a fost un glas stingher in Biserica
anglicana, totusi a fost un semn pentru ceilalti teologi, care au
impartasit chiar parerea lui Headlam, ca se pot face pasi in
vederea apropierii de Biserica de Rasarit. Lumea protestanta isi da
seama ca o unire cu romano-catolicismul ar insemna o noua
prosternare in fata Papei, in timp ce o unire cu Biserica
Rasaritului, pe baza simbolului de credinta
niceo-constantinopolitan, ar insemna unirea adevarata cu trupul lui
Hristos.
In realitate, articolul 5 din cele 39 de articole, exprima ca
Duhul Sfant, purcezand din Tatal si din Fiul, este de aceeasi
fiinta si de aceeasi marire impreuna cu Tatal si cu Fiul. Daca
Biserica romano-catolica este inflexibila in ce priveste Filioque,
Biserica anglicana a privit altfel problema. Asa s-a ajuns la
pronuntarea impotriva lui Filioque si a metodelor utilizate pentru
intercalarea lui in Simbolul de credinta. Insa, eliminarea lui
Filioque din cele 39 de articole s-a dovedit un proces foarte
dificil, pentru ca anglicanii isi pastreaza parerile lor proprii si
nu renunta usor. In mare parte, noile atitudini de renuntare la
Filioque au fost determinate de cererea ortodocsilor de a elimina
erezia din cele 39 de articole.
Privind Sfanta Euharistie si caracterul ei sacrificial,
anglicanii au mostenit tot invatatura romano-catolica, intrucat
considera ca sfintirea are loc in timpul rostirii cuvintelor Acesta
este Trupul Meu. O epicleza proprie sfintirii Darurilor nu se
gaseste in formulele liturgice anglicane. Totusi, inainte de
sfintire, se rosteste o rugaciune catre Tatal, care este
semnificativa in acest sens. Dar formulele anglicane trebuie sa fie
intelese potrivit cu timpul in care a fost compusa Cartea de
rugaciuni anglicana. Formulele intocmite atunci au fost alcatuite
cu preocuparea de a se lua atitudine fata de doctrinele combinate
medievale despre jertfa, purgatoriu si merite, ceea ce a constituit
o mare greutate pentru reformatorii anglicani. Catehismul anglican
prevede ca Cina Domnului a fost randuita pentru amintirea continua
a jertfei si mortii lui Hristos si a beneficiilor pe care noi le
primim prin ea. Rugaciunea jertfei, asa cum se prezinta la
anglicani, nu reprezinta momentul propriu-zis al jertfei, ci ea
este adaptata la urmarile jertfei. Biserica anglicana a schimbat
locul acestei rugaciuni, din cauza inovatiei indulgentelor din Evul
Mediu, dupa impartasire, cand credinciosii au ajuns sa priveasca
impartasirea ca ceva fara importanta.
Din punct de vedere ortodox, actul crucial din opera de
rascumparare si mantuire este Jertfa de pe Cruce a Mantuitorului.
La Cina cea de Taina, Mantuitorul a facut din Jertfa Sa, centrul
cultului Bisericii Sale. Mantuitorul a incredintat Bisericii Sale
administrarea Jertfei euharistice prin cuvintele: Aceasta sa o
faceti spre pomenirea Mea.
In legatura cu Sfintele Taine, in viata sacramentala a Bisericii
anglicane, ele sunt slujbe de binecuvantare care au un rol esential
in acordarea gratiei divine. Se recunosc cele sapte Taine, insa, in
ce priveste doctrina despre Sfintele Taine, sunt tributari
invataturii romano-catolice.
In afara de Taine, in Biserica anglicana mai exista alte
servicii pentru binecuvantari si cu anumite meniri. Unele dintre
acestea sunt in legatura directa cu viata sacramentala, cum ar fi
rugaciunea de dimineata, laudele, randuiala serviciilor de
dimineata si de seara, care cuprind cantari din Psalmi si citiri
din Sfanta Scriptura.
In Biserica Ortodoxa, aceste servicii poarta numele de ierurgii
si sunt mijloace sfintitoare randuite de Biserica pentru curatirea
si sfintirea vietii si activitatii credinciosilor.
Privind procesul de indreptare a omului, doctrina anglicana este
tributara doctrinei despre justificare. Dar, doctrina justificarii
n-a ocupat niciodata locul pe care l-a avut in teologia lutherana
sau reformata. Justificarea anglicana apare sub trei puncte de
vedere: conform tezei pauline de la Romani 3:21-28; conform
invataturii cuprinse in cele 39 de articole si conform doctrinei
teologilor anglicani.
Cele 39 de articole infirma necesitatea faptelor bune in
procesul de justificare. Teologii anglicani nu mai separa
justificarea de sfintire, ci arata ca sfintirea isi are inceputul
in chiar actul justificarii care, regenerand sufletul prin
credinta, ii da puterea sa inainteze in sfintenie. Aceasta
formulare este mai apropiata de invatatura ortodoxa, deoarece, din
punct de vedere ortodox, nu se poate admite o separare a
justificarii de sfintire, iar faptele bune raman conditie a
mantuirii.
In urma primei sesiuni oficiale a dialogului, unde s-au purtat
discutii despre Duhul Sfant si lucrarea Lui, precum si despre
lucrarea rascumparatoare a lui Hristos prin Cruce si Inviere, iar
anglicanii au atins problema comprehensibilitatii si misiunii
Bisericii, s-a emis un Comunicat in care s-a specificat: trebuie in
viitor sa se clarifice ce e necesar pentru stabilirea unei
comuniuni depline intre cele doua Biserici, pentru ca ortodocsii au
insistat pe principiul ca comuniunea presupune unitate desavarsita
in credinta; trebuie sa se precizeze clar care este autoritatea
celor 39 de articole in traditia anglicana si in anglicanismul
contemporan, legata de Cartea comuna de rugaciune.
A doua intrunire oficiala a abordat probleme mult mai ample in
ce priveste cunoasterea lui Dumnezeu, inspiratia si autoritatea
Sfintei Scripturi, raportul dintre Scriptura si Traditie,
autoritatea Sinoadelor ecumenice, clauza Filioque, Biserica privita
ca si comunitate euharistica si invocarea Sfantului Duh la
Euharistie. Din toate discutiile s-a dovedit o deschidere a
anglicanilor spre invatatura ortodoxa, urmand ca viitoarele
intruniri sa clarifice toata problematica pusa.
Urmatoarele patru sesiuni ale dialogului au discutat si
aprofundat problemele despre Biserica si cult.
S-a discutat, mai ales la Odesa, despre primat, in sensul in
care e inteles in Sfanta Scriptura si conform hotararilor
sinoadelor ecumenice, despre cultul icoanelor, anglicanii fiind de
acord cu invatatura sfantului Ioan Damaschin, dar au avut retineri
privind cultul iconografic ortodox, despre ascetismul crestin si
ascetismul contemporan, care se deosebeste radical de cel aflat in
traditia veche si despre Cultul familial, care a luat o forma
precisa la anglicani dupa Cartea de rugaciune revizuita in 1979,
unde se dau toate indicatiile pentru cultul de acasa, fara a se
pune accentul pe Sfintele Taine in Biserica.
Din 1984, unele comunitati anglicane au inceput sa practice
hirotonia femeii si nu s-a respectat in totalitate Acordul comun
incheiat la Moscova, in 1976, de a scoate adausul Filioque din
Crez.
Totusi, intrunirea din 1990 a dat noi sperante depasirii crizei
prin discutiile purtate despre Biserica, mai ales ca in 1988, prin
Conferinta de la Lambeth, s-a luat decizia de a evita tiparirea, in
cartile de cult, a adaosului Filioque. Se parea ca lucrurile pot
intra in normal. Dar n-a fost asa. Hotararea Sinodului General al
Bisericii Angliei de a hirotoni femeile in preotie si episcopat a
socat lumea ortodoxa. Reactiile au fost imediate. Toate Bisericile
Ortodoxe care fac parte din Comisia mixta au condamnat acest
lucru.
In sesiunea din 1994, incercandu-se o intelegere a bazelor
eclesiologiei, s-a emis un document final despre iconomia Treimica
a mantuirii: Venind in mijlocul nostru ca fiinta umana, facand
ascultare fata de vointa Tatalui, Hristos, Fiul vesnic, prin
moartea Sa, de buna voie, si prin Invierea Sa, dar si in puterea
Duhului Sfant, ne reveleaza si ne deschide comuniunea vietii
Sfintei Treimi...Biserica este intemeiata prin harul salasluirii
Sfantului Duh, pentru a fi o imagine a vietii in comuniunea
Dumnezeului Treimic si traieste in aceasta lume in anticiparea
zilei cand intreaga creatie va fi reinnoita si viata in comuniunea
Dumnezeului Treimic va fi toate in toti (I Corinteni 15:28)
Biserica, Trupul lui Hristos, plinatatea Duhului Sfant, salasul
Treimii binecuvantate nu este un fenomen sociologic, ci un dar al
lui Dumnezeu, Treimea binecuvantata. Din acest motiv, se vorbeste
in Biserica despre taina persoanei umane cu har, traind, in timp,
taina vesnica a Treimii binecuvantate Sfanta Euharistie este
manifestarea vizibila, semnul sacramental, instrumentul vietii de
har a Sfintei Treimi: Sfanta Euharistie este taina comuniunii si a
unitatii, locul de intalnire a divinului si umanului, expresia
vizibila a lucrarii interioare a harului lui Dumnezeu in revelatia
suprema a Bisericii, in calitate de comuniune sacramentala.
In sesiunea de la Bucuresti, din 1998, s-a discutat despre Taina
Bisericii in lumina credintei in Dumnezeul Treimic. Pana acum,
Comisia nu a ridicat problema modului in care credinta intr-un
Dumnezeu, Care este Treimic, se reflecta asupra naturii Bisericii.
Aspecte importante ale eclesiologiei depind de aceasta problema. De
exemplu, faptul ca Dumneu nu este un individ, ci exista in
comuniune de Persoane, este in relatie cu ceea ce se numeste
eclesiologia comuniunii in care echilibrul potrivit dintre unu si
multi este esential la toate nivelele vietii si structurii
Bisericii. Acest lucru are consecinte importante pentru intelegerea
slujirii sacerdotale si a autoritatii in Biserica. Pe de alta
parte, in ce priveste Filioque problema ramane deschisa spre
analiza faptului cum o teologie a lui Filioque afecteaza punctul de
vedere asupra Bisericii si a structurii Ei.
Atat anglicanii, cat si ortodocsii considera slujirea episcopala
ca esentiala pentru fiinta Bisericii, dar anglicanii trebuie sa
explice mai clar ce inteleg ei prin aceasta, pentru ca hirotonia
femeilor pune o mare problema.
Apoi, exista aspecte ale eclesiologiei care depind de acordul
asupra hristologiei. Natura Bisericii, in calitate de Trup al lui
Hristos si ca institutie, precum si slujirea sacerdotala se
raporteaza la hristologie. Dar, in acelasi timp, trebuie sa se tina
cont si de relatia hristologiei cu pnevmatologia, antropologia si
eshatologia, intrucat Biserica nu poate fi conceputa in termeni pur
hristologici, ci in raport cu alte domenii.
CONVERGENTELEATINSEDEDIALOG
Fiind un dialog teologic, dialogul cu anglicanii comporta trei
etape (1973-1976; 1976-1984; 1984-azi) in care s-a facut un progres
in discutiile teologice purtate, dar multe teme inca mai raman de
discutat.
Discutiile purtate in 1935 au dat curaj teologilor, dar cel mai
important lucru era dezbaterea celor doua puncte centrale care
caracterizeaza intreaga reforma: sola Scriptura si sola fide,
concepte care au fost acceptate si de anglicani, in parte.
Cele 39 de articole ale Marturisirii de Credinta anglicane
contin elemente doctrinare in acord cu Reforma.
Daca s-a ajuns la pronuntarea impotriva dogmei Filioque,
mostenita de la romano-catolici, eliminarea dogmei nu s-a facut
usor si, in realitate, nici pana acum nu s-a realizat in mod
concret.
De asemenea, discutandu-se asupra Tainei Sfintei Euharistii, s-a
ajuns la concluzia ca epicleza e absolut necesara, dar, dupa Cartea
comuna de rugaciuni a anglicanilor, nu se poate scoate definitiv
ideea ca prefacerea are loc in timpul rostirii cuvintelor acesta
este Trupul Meu, deoarece trebuie revizuite doctrinele privind
aspectul de jertfa, meritele prisositoare si purgatoriul.
S-au recunoscut si cele sapte Taine si rolul lor in procesul de
mantuire al omului, dar, in ce priveste invatatura despre cele
sapte Taine, anglicanismul ramane tributar doctrinelor
romano-catolice, care nu se pot desparti de categoriile filosofice
apusene. Impasul cel mai mare il constituie acceptarea de a
hirotoni femeile.
In procesul de indreptare si sfintire a omului, discutiile nu au
avansat foarte mult, din cauza faptului ca anglicanii, tributari
doctrinei romano-catolice despre justificare, nu au separat
justificarea de sfintire. Lucrarea mantuitoare, prin Cruce si
Inviere, savarsita de Mantuitorul Iisus Hristos, nu e vazuta de
anglicani ca o restaurare a firii umane, ci ca o justificare in
fata lui Dumnezeu. In acest fel, intervenind gratia, este diminuat
si rolul faptelor bune in procesul de mantuire.
Discutiile referitoare la cunoasterea lui Dumnezeu si
autoritatea Sinoadelor ecumenice si a Bisericii, nu s-au incheiat
cu un comunicat final precis, ele ramanand in faza argumentarii mai
clare, din partea anglicanilor, a felului cum sunt intelese.
S-au stabilit si o serie de puncte comune. Dintre acestea
amintiri, in primul rand, acordul privitor la raportul dintre
Scriptura si Traditie. In declaratia de la Moscova, este clar
exprimat caracterul inspirat si autoritativ al Sfintei Scripturi,
precum si legatura ei cu Biserica.
In eclesiologie, acordul realizat pana acum se refera la
intelegerea primatului in Biserica si a accentuarii aspectului
slujirii in legatura cu episcopatul, precum si la intelegerea
misiunii si slujirii in cadrul Bisericii. Totusi, convergentele
realizate privind invatatura despre Biserica sunt putine si vizeaza
doar niste aspecte generale. Cele doua parti au ramas la puncte de
vedere proprii privind intercomuniunea.
In legatura cu autoritatea sinoadelor ecumenice, Biserica
anglicana accepta hotararile celor sapte sinoade ecumenice, dar s-a
obisnuit sa puna accent mai mare pe primele patru.
Problema sinodului al saptelea ecumenic si a cinstirii icoanelor
ramane deschisa pentru discutii ulterioare, anglicanii acceptand
totusi ca teologia icoanei este intemeiata pe realitatea
Intruparii.
Desi s-a observat o deschidere spre invatatura ortodoxa din
partea anglicana, totusi exista multe puncte doctrinare care
trebuie clarificate, fara a se trece peste hotararea Conferintei de
la Lambeth privitoare la hirotonia femeilor.
PERSPECTIVESIPROPUNERIINCADRULDIALOGULUI
In viitor, credem ca eforturile din partea celor doua Biserici
se cer mult mai intensificate pentru a se putea continua dialogul,
datorita unor piedici reale , ca de exemplu intercomuniunea
anglicanilor cu diferite Biserici si de denominatiuni crestine
aparute in urma Reformei si a practicii protestante de a hirotoni
femeile in preoti si episcopi. Drumul pe care urmeaza sa-l parcurga
dialogul este greu si anevoios si e nevoie de multa rabdare in
calea piedicilor ce se ivesc.
In cadrul Comisiei mixte s-au purtat numeroase discutii si s-a
ajuns la urmatoarele concluzii:
1.S-a hotarat tratarea aspectelor fundamentale ale eclesiologiei
prin amplasarea ei in contextul mai larg al teologiei. Acest lucru
asigura criteriile necesare de tratare a problemelor concrete, cum
ar fi slujirea sacerdotala, autoritatea si receptarea in
Biserica;
2.Trebuie abordat un al doilea grup de probleme care sa se
refere la aspectele de structura si de ordine a Bisericii. Ele sunt
strans legate de teologie si nu pot fi tratate separat de aspectele
teologice fundamentale ale eclesiologiei;
3.Ar fi bine sa se discute mai detaliat problemele eclesiologice
considerate suficient de ample, pentru a justifica ce este erezia
si ce este o schisma in Biserica.
In acest fel, urmeaza unele puncte de lucru in legatura cu
problemele amintite:
- E nevoie de un studiu mai temeinic privind eclesiologia in
lumina credintei in Sfanta Treime;
- Ramane inca deschisa problema Filioque care afecteaza
invatatura despre Sfanta Treime;
- E nevoie de un studiu al Tainei Bisericii in raport cu
hristologia;
- Trebuie sa se clarifice natura si autoritatea slujirii
episcopale;
- O atentie necesita problema conciliaritatii si a primatului,
in contextul miscarii ecumenice de azi;
- Nu mai putin importanta este problema hirotoniei femeilor in
prezbiteriat si episcopat;
- Ramane deschisa problema receptarii in Biserica a unor
schimbari privind doctrina si disciplina.
Toate aceste puncte trebuie analizate cu mare atentie, iar
discutiile trebuie sa aiba in vedere mentinerea doctrinei crestine
autentice.
Prin studiile publicate in revistele centrale bisericesti si
prin interesul pe care l-a aratat fata de acest dialog, Biserica
Ortodoxa Romana a contribuit in mod activ la realizarea unui
progres in cadrul dialogului.
DOCUMENTE
Hotararea Sinodului General al Bisericii Angliei de a hirotoni
ca preoti si femei, 11 noiembrie 1992 , temei nr. 7478/1992.
Reactia Patriarhiei Ecumenice la votul Bisericii Anglicane
privind hirotonia femeilor, temei nr. 2697/1992.
Document al Comisiei mixte de dialog, Oxford, 31 mai 2 iunie
1994 , temei nr. 4867/1994.
Document al Comisiei plenare ortodoxo-anglicane, Constantinopol,
9-12 iunie 1997, temei 3042/1997.
Sesiunea ICAOTD, Bucuresti, 17-22 iunie 1998 , temei
1686/1998.
BIBLIOGRAFIE
xxx Ortodoxie si Anglicanism, in Ortodoxia nr. 2/1958 (cuprinde
noua studii stiintifice privind raporturile anglicano-ortodoxe si
problemele doctrinare).
Ioan N. Surubaru, Tratativele si acordurile anglicano-ortodoxe
din 1935 in perspectiva dialogului dintre Biserica Ortodoxa si
Biserica Anglicana, in Ortodoxia nr. 1/1968, pp. 74-89.
Ioan Bria, Aspecte dogmatice ale unirii Bisericilor crestine, in
Studii Teologice nr. 1-2/1968, pp. 145-154.
Isidor Todoran, Ce este anglicanismul?, in Mitropolia Banatului
nr. 4-6/1968, pp. 217-228.
Petru Rezus, Autoritatea celor 39 de articole in Comunitatea
Bisericilor Anglicane, in Mitropolia Banatului nr. 4-6/1968, pp.
229-244.
Idem, Despre purcederea Duhului Sfant in invatatura si
Simbolurile Bisericii Anglicane Filioque, in Mitropolia Olteniei
nr. 3-4/1968, pp. 190-198.
Nicolae Chitescu, Prima sesiune a dialogului ortodoxo-anglican
(Oxford, 6-13 iulie 1973), in Biserica Ortodoxa Romana nr.
7-8/1973, pp. 803-808.
Idem, Sesiunea plenara de la Moscova a dialogului
ortodoxo-anglican, in Biserica Ortodoxa Romana nr. 7-8/1976, pp.
664-673.
Idem, Sesiunea de la Atena (manastirea Pendeli) a dialogului
ortodoxo-anglican, in Biserica Ortodoxa Romana nr. 9-10/1978, pp.
916-910.
xxx Romanian Orthodox Church and the Church of England, Biblical
and Orthodox Missionary Institute, Bucharest, 1976.
Rita William H. Bell, Christian Thinking: The Anglican Tradition
of Thoughtful Holiness, The University of Tusla, 8 aprilie
1991.
Reaction orthodoxes la dcision des Anglicans concernant
lordination des fammes, in Episkepsis nr. 488/1993, p. 13.
xxx Reunion de la Commission mixte pour le dialogue thologique
Orthodoxes-Anglicans, in Episkepsis nr. 510/1994, pp. 2-4.
xxx Reunion de la Commission de dialogue entre Orthodoxes et
Anglicans, in Episkepsis nr. 575/1999, pp. 19-21.
Redactare: pr. lector dr. Vasile Pop
Relatii Externe Bisericesti
Copyright Patriarhia Romana 2006Site realizat de Ciprian
Mates
STIRI | CALENDAR | LEGATURI WEB
_1263648577.bin
_1263648578.bin
_1263648576.bin