Auxiliar didactic realizat de : profesor drd. Valentina Stupineanu
Istoria biologiei urmăreşte evoluția studiului lumii vii din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre.
Termenul biologie provine din combinarea cuvintelor grecești βίος (bios, "viață") și λεγειν (legein, "a aduna",
"a strânge", cf. λόγος, logos, "cuvânt").
Acest termen, în accepțiunea sa modernă, a fost introdus independent de către Karl Friedrich Burdach (în
1800), Gottfried Reinhold Treviranus (Biologie oder Philosophie der lebenden Natur, 1802) și Jean-Baptiste
Lamarck (Hydrogéologie, 1802).
Karl Friedrich Burdach Jean-Baptiste Lamarck
Încă din cele mai vechi timpuri, pentru a putea supravieţui, omului primitiv îi erau necesare cunoștințele legate de plante și animale. De exemplu, trebuia să știe cum să utilizeze plantele ,să evite animalele
veninoase sau cum să captureze și să imobilizeze animalele aparținând diferitelor specii.
Așadar, putem spune că primele cunoștinte biologice sunt anterioare apariției scrisului în istoria omenirii.
Primul mare salt în evoluția cunoașterii biologiei s-a înregistrat o dată cu așa-numita revoluție neolitică. Atunci comunitățile umane au trecut de la modul de viață nomad, bazat pe cules, vânătoare și
pescuit, la cel sedentar, bazat pe agricultură. Perioada este plasată cu peste zece milenii în urmă, în zona Orientului Mijlociu. Aici încep să
fie cultivate plantele și domesticite animalele.
Aristotel a fost personalitatea cu cea mai mare influență în întreaga antichitate clasică. Deși întreaga sa operă a fost mai mult
speculativă, ultimele sale scrieri sunt caraterizate printr-o mai multă atenție acordată cauzalității și diversității biologice. Aristotel a clasificat peste 540 de specii de animale și a disecat cel puțin 50.
Aristotel
Aristotel clasifica lumea vie în trei nivele :-plantele, înzestrate cu spirit vegetativ, care le permitea să crească și să se înmulțească;
-animalele, dotate atât cu spirit vegetativ, cât și senzitiv, ceea ce le conferea
mobilitatea și capacitatea de a recepta senzații;
- omul, care, în plus, posedă capacitatea de a gândi, de a reflecta.
Teofrast, succesorul lui Aristotel, în cărțile sale, ce alcătuiesc Istoria plantelor, își expune rezultatele cercetării amănunțite pe care a
efectuat-o asupra plantelor. Opera sa va servi drept model pentru studiul botanicii secole de-a rândul. Astfel, Teofrast descrie
amănunțit înmulțirea sexuată la plantele superioare și introduce termenii de carp pentru fructe și pericarp pentru vasele conducătoare
din țesutul vegetal.
Teofrast
Ştiințele biologice au apărut din medicina tradițională și din științele naturii, pornind de la medicina Egiptului antic, lucrările lui
Aristotel și Galenus din antichitate.
Au evoluat în evul mediu în cadrul medicinei islamice, unde s-au remarcat savanți ca Al-Jahiz, Avicenna, Ibn al-Baitr, Ibn al-Nafis și
alții.
Galenus Avicenna Al-Jahiz
Exemple de practicare a Exemple de practicare a medicinei în Islamul anticmedicinei în Islamul antic
În vechiul Egipt s-au făcut descrieri ale metamorfozelor insectelor și broaștelor. Egiptenii și babilonienii stăpâneau o serie de
cunoștințe privind anatomia și fiziologia omului.
Medic egiptean tratând un pacient
Mesopotamienii cunoşteau faptul că polenul joacă un rol important în fertilizarea plantelor. O serie de texte indiene înfațișau aspecte
din viața păsărilor.
Claudius Galenus
Către sfârșitul antichității, una dintre cele mai importante personalități din domeniul medicinei și anatomiei este
Claudius Galenus.
Considerat unul dintre fondatorii anatomiei și farmacologiei, opera sa a influențat evoluția de mai târziu a medicinei islamice și, timp de peste
un mileniu, medicina vest-europeană.
Andreas Vesalius
Renașterea europeană și începutul epocii moderne au adus o revoluție în gândirea biologică prin readucerea în centrul
atenției a metodei științifice empirico-experimentale și printr-o serie de descoperiri mai ales în domeniul anatomiei.
Principalii exponenți ai acestei perioade au fost Andreas Vesalius și William Harvey, care au făcut apel la experiment și
observație minuțioasă în domeniul fiziologiei
Masa de disecţie ( Vesalius )
Şi naturaliști ca Linnaeus și Buffon, încep să realizeze clasificarea diversității vieții, studiul fosilelor, dar și dezvoltarea și
comportamentul organismelor.
Microscopia a dezvăluit lumea până atunci necunoscută a microorganismelor, punând bazele teoriei celulare.
Linnaeus Buffon
Filă din ierbarul lui Linnaeus
În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, științe ca botanica și zoologia au devenit discipline științifice. Lavoisier și alți savanți încep să
realizeze legătura dintre materia vie și cea fără viață prin intermediul fizicii și chimiei. Naturaliști exploratori, precum Alexander von Humboldt, au studiat interacțiunea dintre organisme și mediul înconjurător, punând astfel bazele biogeografiei, ecologiei și
etologiei.
LavoisierLaboratorul lui Lavoiser
La începutul secolului al XX-lea, se dezvoltă rapid noi discipline biologice, mai ales după ce James D. Watson și Francis Crick
propun structura ADN-ului. După elaborarea teoriei fundamentale a biologiei moleculare și descoperirea codului genetic, biologia
se ramifică în două mari direcții, un referitoare la studiul organismelor și a grupurilor de organisme și o alta referitoare la
domeniile celular și molecular.
James D. Watson Francis Crick