This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Banca Mondială între tradiţie şi modernitate
Introducere……………………………………………………………………………...…….3
Cap. I CONSIDERENTE TEORETICE PRIVIND CONTEXTUL CONSTITUIRII BĂNCII
profesorii şi le supraveghează performanţa profesională.
Un program de curăţare a mahalalelor în patru oraşe din America Latină - Guatemala City,
Caracas, Sao Paulo şi Recife - unde asociaţii de cartier, organizaţii ale societăţii civile,
administraţiile locale şi firmele comerciale îmbunătăţesc locuinţele şi serviciile locale pentru a
asigura ameliorarea sănătăţii comunităţii şi reducerrea delicvenţei.
Dezvoltarea şi creşterea investiţiilor publice şi private, inclusiv investiţiile în infrastructură,
rămân critice pentru reducerea sărăciei. În general, accesul la servicii de infrastructură moderne şi
27
îmbunătăţite sporeşte direct rezultatele sănătăţii şi ale învăţământului, reducând nivelele mortalităţii
infantile determinate de boli transmise prin apă şi de boli respiratorii şi permiţând un acces sporit la
şcoli şi clinici.
Progresul depinde de acţiunile simultane din diverse sectoare:
În Peru, creşterea venitului din gospodăriile cu acces la infrastructură este cu 45% mai mare
decat cel din gospodăriile cărora le lipsesc astfel de servicii;
În zona urbană din Nicaragua, în comunităţile unde s-a îmbunătăţit accesul la canalizare,
mortalitatea infantilă a scăzut cu 50%;
În Maroc, prezenţa fetelor la şcoală a crescut mai mult decat dublu în zonele cu drumuri pavate.
Dată fiind scara largă a nevoilor şi cantitatea limitată de resurse de care dispune Banca,
problema este angajarea tuturor surselor de finanţare. Prin concentrarea asupra reformelor politice, a
creării competenţelor şi asupra operaţiunilor de investiţii selectate, creşte potenţialul obţinerii altor
tipuri de finanţare.
2.1.3. Cadrul General de Dezvoltare (CDF)
Selectivitatea în cadrul ţărilor este bazată în mare măsură pe priorităţile de dezvoltare ale
fiecărei ţări. Conceptul de cadrul general de dezvoltare, definit de Bancă şi îmbrăţişat din ce în ce
mai mult de întreaga comunitate de dezvoltare, stă la baza tuturor operaţiunilor.
Principiile de bază ale Cadrului General de Dezvoltare sunt controlul ţării, o viziune şi o
strategie pe termen lung şi de ansamblu, parteneriate strategice între entităţile interesate şi
concentrarea asupra asumării răspunderii cu privire la rezultatele dezvoltării.
Indiferent dacă este vorba de modalitatea de investire în cei săraci şi de împuternicirea lor
pentru a participa la dezvoltare sau de modalitatea de creare a climatului pentru investiţii, de locuri
de muncă şi creştere de durată, cel mai mare succes este de aşteptat atunci când ţările beneficiare îşi
28
asumă răspunderea folosirii eficiente a asistenţei străine. Astăzi debitorii şi nu Banca stabilesc
obiectivele de dezvoltare, în timp ce Banca îndeplineşte un rol de consultant.
Cadrul General de Dezvoltare orientează programul de dezvoltare al fiecărei ţări, ţinând cont
de toate aspectele dezvoltării: social, structural, uman, de guvernare şi mediu înconjurător, împreună
cu cel economic şi financiar. Programele trebuie să aibă sprijinul tuturor entităţilor interesate -
societatea civilă şi sectorul privat, precum şi guvernele şi donatorii.
Pentru Bancă, Cadrul General de Dezvoltare permite operaţiunile care sunt selectate pentru a
avea un impact maxim şi furnizează cadrul pentru Strategiile de Asistenţă pe Ţară. Aceste strategii,
care de obicei acoperă o perioadă de trei ani, definesc programul Băncii legat şi nelegat de
împrumuturi din fiecare ţară. În cazul ţărilor celor mai sărace, CAS şi intreaga asistenţă, inclusiv
ajutorul pentru reducerea datoriei, atunci când există această opţiune, este condiţionat acum de
pregătirea, de către guvernele beneficiare, a Documentelor Strategiei de Reducere a Sărăciei, care
trebuie să fie ample, să se concentreze asupra sărăciei şi să implice participare.
2.1.4. Strategii dev dezvoltare Comunitară Driven
Strategiile Sectoriale
Un cadru orientativ pentru asistenţă se aplică nu numai de la o ţară la alta, ci şi de la sector la
sector. Strategiile sectoriale ajută la definirea abordării şi activităţilor Băncii într-un sector sau într-o
zonă tematică dată, identificând aspectele de performanţă relativ scăzută pe ţară pentru a li se acorda
o atenţie prioritară. Ele sunt completate şi revizuite din trei in trei ani, după o consultare amplă,
deschisă din ce în ce mai mult participării prin Internet.
Transportul Urban este în curs de analiză la ora actuală
Banca a emis recent noi strategii de sector asupra Pădurilor, Resurselor de Apă, Dezvoltării
Rurale, Mediului Înconjurător, Tehnologiilor de Comunicare si Informare şi a Dezvoltarii Sectorului
Privat.
29
Mai există şi alte Strategii Sectoriale privitoare la:
Anticorupţie;
Învăţământ;
Reforma Metodelor de Guvernare şi a Sectorului Public;
Sănătate, Nutriţie şi Populaţie;
Minerit (Strategii Regionale);
Administraţii Urbane şi Locale;
Administrarea Resurselor de Apă;
Colaborarea cu partenerii:
Banca este angajată în 236 de parteneriate regionale şi globale.
Multe dintre problemele cu care se confruntă azi ţările nu cunosc limite. Din acest motiv,
comunitatea internaţională a intreprins acţiuni concentrate împotriva bolilor, a degradării mediului
înconjurător, a barierelor comerciale şi a obstacolelor în calea cunoaşterii.
Selectivitatea la nivel global reflectă priorităţile globale ale Băncii în privinţa bunurilor
publice: bolile transmisibile, mediul înconjurător, comerţul şi integrarea, informarea şi cunoaşterea,
precum şi structura financiară internaţională. Banca Mondială activează, atât la nivel naţional, cât şi
la nivel regional sau global, alături de alte instituţii internaţionale şi de alţi donatori, de sectorul
privat, societatea civilă şi asociaţiile profesionale şi universitare.
Parteneriate Globale
Programul de Control al Oncocercozei (OCP) este considerat a fi unul dintre
parteneriatele multi-donator cele mai reuşite din scurta istorie a dezvoltării.
30
Programul de Control al Oncocercozei a oprit cu succes transmiterea şi a eliminat practic
orbirea prin oncocercoză într-o regiune cu 11 ţări şi 35 milioane de oameni. Programul de Control al
Oncocercozei, care este un parteneriat larg creat în 1974, cuprinde astăzi reprezentanţi a circa 30 de
ţări africane, compania farmaceutică Merck şi alte companii particulare, 12 organizaţii non-
guvernamentale, 27 de donatori şi agenţii de sponsorizare - Banca Mondială, Organizaţia Mondială a
Sănătăţii (OMS), Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Organizaţia pentru
Alimentaţie şi Agricultură (FAO). Nu numai că Programul de Control al Oncocercozei a prevenit
circa 600.000 de cazuri de orbire, dar a şi dat în folosire mii de hectare de teren arabil.
Un alt exemplu de acţiune globală comună este Grupul Consultativ de Cercetări Internaţionale
în Agricultură (CGIAR), o reţea de centre de cercetare care a creat şi promovat îmbunătăţirea
recoltelor în ţările în curs de dezvoltare pe parcursul ultimilor 30 de ani, cu efecte pe termen lung
asupra nutriţiei şi a sărăciei rurale. Aceste centre au produs peste 500 de varietăţi de cereale care sunt
cultivate acum în ţările sărace şi au contribuit la creşterea recoltelor medii la cerealele ţintă cu 75%
pe parcursul a trei decenii.
Alte parteneriate majore sunt:
Fondul pentru Mediul Înconjurător Mondial (GEF);
Parteneriatul Global pentru Apă (GWP);
Fondul Prototip pentru Carbon;
Alianţa globală pentru Vaccinuri şi Imunizare (GAVI);
Programul Comun al Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA (UNAIDS);
Reducerea Malariei.
Adoptarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (MDG) în 2000 a solidificat unul dintre
cele mai largi parteneriate globale ale tuturor timpurilor, concentrat asupra atingerii a şapte obiective
specifice pentru a reduce sărăcia, foamea, bolile şi analfabetismul. Al optulea obiectiv - "Dezvoltarea
unui parteneriat global pentru dezvoltare" defineşte mijloacele de a atinge celelalte şapte obiective.
31
La conferinţa Finanţare pentru Dezvoltare ţinută la Monterrey, în Mexic în martie 2002, s-a
ajuns la un consens în jurul unui nou parteneriat între ţările dezvoltate şi în dezvoltare: ţările în
dezvoltare îţi asumă răspunderea pentru propriile lor programe de dezvoltare şi pun în funcţiune
politicile care le înscriu pe calea atingerii MDG-urilor, iar agenţiile bilaterale şi multilaterale
lucrează împreună pentru a le susţine şi pentru a crea o atmosferă globală propice reducerii sărăciei
şi creşterii economice.
Banca Mondială face parte din parteneriatul Învăţământ pentru Toţi
Printre iniţiativele globale apărute în jurul MDG-urilor se numără Învăţământul pentru Toţi
(EFA), un angajament asumat de comunitatea internaţională la Forumul Mondial pentru Învăţământ,
care a avut loc în Senegal, în aprilie 2000, de a obţine învăţământ "pentru fiecare cetăţean al fiecărei
societăţi". În noiembrie 2002, donatorii au căzut de acord să ajute şapte ţări în dezvoltare din Africa
şi America Latină - Burkina Faso, Guineea, Guyana, Honduras, Mauritania, Nicaragua şi Niger, să-şi
transforme planurile de învăţământ în realitate. Se continuă acum colaborarea cu aceste ţări pentru a
crea competenţele necesare şi pentru a elimina decalajul de finanţare, estimat în prezent la circa 400
milioane dolari pentru următorii trei ani (2003-2005). Aceste ţări reprezintă primul grup de ţări în
curs de dezvoltare care beneficiază de Iniţiativa Accelerată Învăţământ pentru Toţi.
Finanţarea pentru primul val de şapte ţări va ajuta la instruirea a circa 4 milioane de fete şi de
băieţi care în momentul de faţă nu pot urma cursurile şcolii primare. În plus, mulţi alţii care ar fi
renunţat altfel la şcoală vor avea acum ocazia să-şi termine studiile de bază. Finanţarea va folosi şi la
pregătirea noilor profesori, va plăti salariile profesorilor, va construi noi şcoli, va ajuta sistemele de
învăţământ să răspundă la HIV/SIDA şi va implementa alte măsuri de asigurare a unui învăţământ
primar de calitate pentru toţi copiii. Parteneriatul Învăţământ pentru Toţi este o coaliţie largă de
guverne naţionale, grupuri ale societăţii civile şi organizaţii cum ar fi UNESCO şi Banca Mondială.
Coordonarea Asistenţei:
32
Banca Mondială colaborează cu alţi donatori multilaterali şi bilaterali şi cu un mic grup de
ţări în dezvoltare la îmbunătăţirea coordonării politicilor şi practicilor de asistenţă.
Există peste 63.000 de proiecte de dezvoltare finanţate de donatori în întreaga lume, fiecare
din ele guvernat de nenumărate cerinţe, norme şi proceduri concepute pentru a proteja proiectul şi a
garanta că asistenţa ajunge la cei săraci.
Totuşi cerinţele de a produce rapoarte multiple legate de mediul înconjurător, proiecte de
audit şi evaluări de achiziţionare pentru fiecare donator poate copleşi guvernele ţărilor ale căror
resurse sunt deja folosite la maximum. De exemplu;
Într-un proiect forestier din Vietnam, le-au trebuit donatorilor 18 luni şi 150 de lucrători
guvernamentali pentru a cumpăra cinci vehicule, datorită diferenţelor dintre agenţiile de asistenţă
în privinţa politicilor de achiziţionare.
În Bolivia, cinci donatori au sprijinit un sondaj de evaluare a schimbărilor survenite în sărăcia
gospodăriilor, dar fiecare solicită rapoarte financiare şi tehnice separate. Persoana oficială din
guvern care se ocupa de proiect a constatat că işi petrecea aproape jumătate din timp ocupându-se
de cerinţele donatorilor în loc să realizeze sondajul în sine.
În Tanzania, persoanele oficiale din domeniul sănătăţii au constatat că numai numărul de proiecte
şi cerinţele aferente acestora de a găzdui misiuni şi de a pregăti rapoarte depăşesc pur şi simplu
capacitatea lor administrativă.
Experienţa a arătat că se poate îmbunătăţi şi întări rapid capacitatea ţărilor în
dezvoltare, atunci când donatorii îşi coordonează mai bine activităţile şi îşi armonizează procedurile.
Programe pilot au fost lansate în Jamaica, Etiopia şi Vietnam.
Banca Mondială lucrează în parteneriat mai mult ca oricând
Pe parcursul ultimilor şase ani, Banca Mondială s-a alăturat unui grup larg de parteneri în
lupta la nivel global împotriva sărăciei: de exemplu, cu World Wildlife Fund (Fondul Mondial pentru
Fauna şi Flora Sălbatică) pentru protejarea pădurilor şi cu sectoarele public şi privat pentru a lansa
33
Prototype Carbon Fund (Fondul Prototip pentru Carbon) pentru a contribui la reducerea efectelor
încălzirii globale. Banca are, de asemenea, un parteneriat cu Organizaţia pentru Alimentaţie şi
Agricultură (FAO) şi cu Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite (UNPD) pentru a susţine
renumitul Grup Consultativ pentru Cercetare Internaţională în Agricultură, care canalizează
descoperiri ştiinţifice de ultimă oră pentru a reduce foametea şi sărăcia, pentru a îmbunătăţi nutriţia
umană şi sănătatea şi pentru a proteja mediul înconjurător.
Prin Grupul Consultativ pentru Asistenţa Celor Mai Săraci (CGAP), Banca lucrează cu
donatori şi cu instituţii financiare multilaterale pentru a îmbunătăţi capacitatea instituţiilor de
microfinanţare de a furniza servicii financiare celor mai săraci oameni. Un parteneriat împotriva
orbirii prin oncocercoză a prevenit cu succes peste 600.000 de cazuri de orbire, a redat agriculturii 25
milioane de hectare pentru culturi şi tratează anual peste 22 milioane de persoane care suferă de
această boală.
Banca Mondială este un lider în lupta împotriva corupţiei din întreaga lume
Corupţia este un obstacol în calea dezvoltării: îi afectează pe oamenii săraci prin faptul că
deviază resursele publice de la aceia care au cea mai mare nevoie de ele.
Din 1966, Banca a lansat peste 600 de programe anticorupţie şi iniţiative guvernamentale în
aproape 100 de ţări cliente. Iniţiativele se desfăşoară pe o arie largă, de la dezvăluirea averii
persoanelor aflate în funcţii oficiale, până la pregătirea judecătorilor şi instruirea ziariştilor în metode
de jurnalism de investigaţie. Aproape un sfert din noile proiecte includ acum componente de
cheltuieli din banii publici şi de reformă financiară. Şi mai important decât atât, angajamentul Băncii
de a elimina corupţia a contribuit la formarea unei reacţii cu adevărat globale la această problemă.
Banca Mondială face eforturi de a integra complet măsuri de guvernare şi de anticorupţie în
activitatea sa de planificare şi operaţională. Banca se angajează, de asemenea, să garanteze că
proiectele pe care le finanţează sunt lipsite de corupţie.
În ultimii patru ani, Banca a instaurat reguli severe asupra achiziţionării şi anticorupţiei şi a înfiinţat
34
o linie telefonică permanentă, unde se primesc plingeri anonime asupra corupţiei. Începând cu iulie
2002, Banca a declarat 77 de firme şi persoane ca fiind ineligibile pentru a primi contracte finanţate
de Bancă.
Societatea civilă joacă un rol din ce în ce mai important în activitatea Băncii
Peste două treimi din proiectele de dezvoltare aprobate de Bancă pe parcursul ultimului an
fiscal au implicat participarea activă a organizaţiilor non-guvernamentale (ONG-uri) la
implementarea lor şi majoritatea strategiilor sale pe ţară au beneficiat de consultări cu societatea
civilă.
Banca are acum personal care lucrează în 70 de birouri naţionale din lumea întreagă, care
stabilesc legături şi colaborează cu ONG-uri în diverse sectoare, de la învăţământ şi SIDA până la
mediul înconjurător. În Asia de Sud, Banca se consultă cu societatea civilă asupra strategiilor
referitoare la sexe, în Europa de Est asupra problemelor postconflictuale şi de guvernământ, iar în
America Latină asupra împuternicirii membrilor societăţii şi a impactului social al reformei.
Un exemplu bun al participării societăţii civile la proiectele Băncii este acela din Timorul de
Est, unde un Proiect de Împuternicire a Comunităţii şi Guvernare Locală susţine consiliile comunale
alese în mod democratic, care sunt compuse din tineri, femei, grupuri reprezentind Biserica şi pe
ţărani în acţiunea lor de a repara drumuri, de a furniza apă potabilă şi de a relansa activităţile
economice prin proiecte comunitare.
Banca Mondială ajută ţările ieşite dintr-un conflict
În prezent, Banca lucrează în 40 de ţări care au fost afectate de conflicte, sprijinând eforturile
internaţionale de a asista populaţiile sfişiate de război, de a relua dezvoltarea paşnică şi de a preveni
întoarcerea la violenţă. Activitatea Băncii abordează o varietate de nevoi, inclusiv relansarea
economiei, investiţiile în regiuni afectate de război, repararea infrastructurii afectate de război şi
canalizarea de programe spre grupuri vulnerabile, cum ar fi văduvele şi copiii. De asemenea, Banca
35
susţine dezarmarea, demobilizarea şi reintegrarea foştilor combatanţi, ca şi iniţiativele pentru
detectarea minelor şi pentru a atrage atenţia asupra acestei probleme.
Printre proiectele inovatoare şi de largă deschidere susţinute de Bancă se numără
reconstruirea infrastructurii şi împuternicirea comunităţii din Afganistan, reabilitarea copiilor străzii
din Republica Democrată Congo, activităţi de dezvoltare locală în Serbia de Sud, instruirea noilor
funcţionari guvernamentali în Timorul de Est şi consensul naţional precum şi programele de
participare a cetăţenilor în Haiti.
3.2. Rolul Băncii Mondiale în sistemul de pensii
Începând cu anul 1984, Banca Mondială s-a implicat activ în înlaturarea acestor dezechilibre,
susţinând financiar un număr de 68 de ţări pentru reformarea sistemelor naţionale de pensii.
Obiectivele urmărite de Banca Mondială au fost:
Obiective primare:
creşterea veniturilor pensionarilor;
echilibrarea consumului pe perioada vieţii active.
Obiective secundare:
creşterea procesului de economisire la nivel naţional;
dezvoltarea pieţei de capital;
stimularea populaţiei active.
Percepţia actuală asupra sistemului de pensii derivă dintr-un raport al Băncii Mondiale din
1994. Astfel, se disting trei piloni:
pensia non-contributorie (pensia de bază);
36
pensia contributorie (obligatorie);
pensia contributorie (facultativă).
Conform acestui raport, în condiţiile unei pensii de bază care asigură un nivel satisfăcător de
trai, nu se impune existenţa pilonului 2.
Cap. III ANALIZA RELAŢIEI BĂNCII MONDIALE CU ALTE
INSTITUŢII INTERNAŢIONALE
4.1 Relația cu Fondul Monetar Internațional
Fondul Monetar Internaţional (FMI) este o organizaţie internaţională care are 186 de state
membre şi are ca scop principal promovarea cooperării monetare internaţionale, garantarea
stabilităţii financiare, facilitatea comerţului internaţional, contribuirea la un nivel înalt de ocupare a
forţei de muncă, la stabilitate economică şi combaterea sărăciei.
A fost constituit prin Tratatul de la Bretton Woods în anul 1944, având ca scop principal
promovarea unei economii mondiale sănătoase.
Pe 22 Iulie 1944 a avut loc Conferinţa de la Bretton Woods, pentru restructurarea relaţiilor
37
internaţionale monetare şi financiare. Peste 40 de ţări au participat la semnarea Acordului de la
Bretton Woods care prevedea proceduri şi reguli care vor guverna economia mondială. Acest acord a
dus la înfiinţarea Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi a Fondulu Monetar
Internaţional. Sistemul Bretton Woods prevedea o rată de schimb valutar stabilă, având ca referinţă
standard aurul, iar dolarul era singura monedă convertibilă în aur.
4.1.1 Funcţiile şi obiectivele
Funcţii :
Funcţia financiară reprezintă mobilizarea resurselor de la membrii fondului sau de pe piaţa
financiară internaţională, adică redistribuirea acestor fonduri către statele membre care se
confruntă cu dificultăţi temporare, pentru susţinerea dezvoltării schimburilor internaţionale şi
diminuarea sau eliminarea deficitului balanţei de plăti externe;
Funcţia consultativă se realizează prin consultările anuale dintre statele membre si Fondul
Monetar Internaţional pe tema evoluţiei politicii lor economice;
Funcţia de reglementare şi supraveghere a sistemului monetar internaţional se realizează
prin formularea principiilor ce trebuie urmate de statele membre în derularea schimburilor
internaţionale şi în întocmirea situaţiilor financiare internaţionale.
Obiective principale :
Asigurarea cooperării monetare şi financiare dintre ţările membre;
Stimularea creşterii economice;
Asigurarea unui nivel înalt de ocupare a forţei de muncă;
Facilitaea expansiunii şi a creşterii echilibrate a comerţului internaţional;
Promovarea stabilităţii cursului valutar si evitarea deprecierii monedei în scopuri competitive;
Susţinerea creării şi dezvoltării unui sistem de plăţi multilateral, utilizat în tranzacţiile curente;
Caştigarea încrederii statelor membre prin punerea la dispoziţia acestora a resurselor Fondului
Monetar Internaţional în schimbul unor garanţii, pentru eliminarea deficitelor balanţelor de plăîti
externe;
38
Susţinerea eforturilor statelor membre în reducerea duratei şi măririi deficitelor balanţelor lor de
plăţi externe.
Fondul Monetar Internaţional desfăşoară trei tipuri de activităţi:
Acordă ajutor financiar sub forma creditelor şi împrumuturilor;
Acordă asistenţă tehnică în ceea ce priveşte;
Elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi bugetare;
Consolidarea rolului instituţiilor publice;
Colectarea şi prelucrarea datelor statistice;
Formarea personalului Fondului Monetar Internaţional în cadrul Institutului Fondului Monetar
Internaţional;
Realizează supravegherea modului de utilizare a resurselor alocate statelor membre sub forma
împrumuturilor, tragerilor sau creditelor propriu-zise.
4.1.2. Consiliul de guvernatori şi direcţiunea
Consiliul Guvernatorilor este organul suprem de decizie al Fondului Monetar Internaţional şi
este compus dintr-un guvernator şi un guvernator supleant pentru fiecare ţară membră. Guvernatorul
este numit de către o ţară terţă şi este, de obicei ministrul finanţelor sau guvernatorul băncii centrale.
Consiliul Guvernatorilor alege sau numeşte directorii executivi şi este arbitrul final cu privire
la aspectele de interpretarea articolelor Fondului Monetar Internaţional. Deciziile Consiliului
Guvernatorilor sunt luate cu majoritate calificată.
O dată pe an, de obicei în septembrie sau octombrie, guvernatorii se întrunesc într-o şedinţă
generală, la Washington, care se ţine concomitent cu cea a Băncii Mondiale.
Deciziile, care trebuie luate în afara şedinţei anuale, se iau în urma unor rapoarte scrise.
39
Reuniunile anuale de obicei include două zile de sesiuni plenare, în decursul cărora
guvernatorii se consultă unul cu altul şi prezintă opiniile ţărilor privind problemele actuale în
economie şi finanţele internaţionale. În timpul reuniunilor, se examinează activităţile Fondului
Monetar Internaţional şi se adoptă decizii importante, cum ar fi revizuirea Statutului, sau admiterea
de noi ţări membre şi se aprobă măsurile corespunzătoare.
Reuniunile anuale sunt prezidate de un guvernator al Băncii Mondiale şi Fondului Monetar
Internaţional, preşedinţia având loc prin rotaţie în râdul membrilor în fiecare an. La fiecare doi ani, în
momentul reuniunilor generale, a guvernatorilor băncilor şi a Fondului, se aleg Directorii pentru
Consiliul Executiv.
Consiliul Executiv
Consiliul Executiv, în calitate de organ de decizie, răspunde de conducerea activităţii
Fondului Monetar Internaţional şi exercită atribuţiile delegate de Consiliul Guvernatorilor.
Cei 24 de membri ai Consiliului Executiv au grijă de activităţile zilnice ale Fondului Monetar
Internaţional, reprezentând împreună cele toate 186 de ţări. Economiile mari, cum ar fi Statele Unite,
Marea Britanie, Franţa, Germania, Japonia, au dreptul să-şi aleagă un director executiv. Cele mai
multe ţări sunt grupate în circumscripţii, reprezentând 4 sau mai multe ţări. Cea mai mare
circumscripţie electoralăncuprinde 24 de tări.
În cadrul Fondului Monetar Internaţional, România face parte din grupa de ţări care cuprinde:
Olanda, Ucraina, Israel, Cipru, Moldova, Georgia, Armenia, Bulgaria, Bosnia Herţegovina, Croaţia,
Macedonia, Muntenegru. Grupa de ţări este reprezentată în Consiliul executiv al Fondului Monetar
Internaţional de un director executiv olandez, domnul Age Bakker. În cadrul biroului directorului
executiv, România are un reprezentant care îndeplineşte funcţia de consilier al acestuia.
Consiliul discută toate aspectele operaţionale, adoptă decizii în problemele curente, referitoare
la supravegherea politicilor de schimb, la acordarea de sprijin financiar, la consultările cu statele
membre, la evoluţia aranjamentelor şi normelor, sau la problemele administrative şi bugetare.
În mod normal, Consiliul Executiv, ia decizii pe bază de consens, dar uneori sunt luate decizii
40
şi pe bază de vot formal. Totodată, Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internaţional, dispune de
două organisme consultative: Comitetul Financiar şi Monetar Internaţional (IMFC), şi Comitetul
Dezvoltării.
4.1.3. Organizarea departamentală a Fondului Monetar Internaţional
Fondul Monetar Internaţional are opt departamente funcţionale în ccadrul căreia realizează
politica sa, activităţile analitice şi tehnice, precum şi gestionarea resurselor sale financiare.
1. Departamentul de Finanţe: mobilizează, gestionează, precum şi adoptă măsuri de protecţie a
resurselor financiare ale Fondului Monetar Internaţional;
2. Departamentul Afacerilor Fiscale: oferă strategii şi consultanţă tehnică în domeniul finanţelor
publice în ţările membre;
3. Departamentul Monetar şi de Schimb: monitorizează sectoarele financiare şi pieţe de capital,
sistemele monetare şi de schimb valutar, aranjamentele şi operaţiunile. Pregăteşte Raportul
Stabilităţii Financiare Globale,
4. Departamentul Juridic: consultă echipa de management, Consiliul Executiv, precum şi
personalul cu privire la normele aplicabile de drept. Pregăteşte deciziile şi alte instrumente
juridice şi oferă asistenţă tehnică ţărilor membre;
5. Departamentul de Strategie, Politică şi Examinare: construieşte, implementează şi evaluează
politicile Fondului Monetar Internaţional privind supravegherea şi utilizarea resurselor sale
financiare;
6. Departamentul de cercetare: monitorizează economia mondială, economiile şi politicile
ţărilor membre şi preia cercetarea problemelor relevante pentru Fondul Monetar
Internaţional;
7. Departamentul de Statistică:dezvoltă metodologii acceptate la nivelul standardelor
internaţionale. Oferă asistenţă tehnică şi formare profesională pentru a promova cele mai
bune practici în difuzarea de statistici economice şi financiare;
41
8. Institutul Fondului Monetar Internaţional: oferă cursuri de formare în analiza politicilor
macroeconomice şi pentru funcţionarii din ţările membre a Fondului Monetar Internaţional.
Cele cinci zone ale Fondului Monetar Internaţional sau Departamentele zonale sunt
responsabile de consilierea ţărilor membre privind politicile macroeconomice şi sectorul financiar,
precum si pentru a stabili, când este necesar, aranjamentele financiare pentru a sprijini programele de
reformă economică.
Departamentul African - 44 de ţări, Departamentul Asia şi Pacific - 33 de ţări, Departamentul
European - 46 de ţări, dintre care 44 sunt membre ale Fondului Monetar Internaţional,
Departamentul Orientului Mijlociu şi al Asiei Centrale - 31 de ţări, Departamentul Emisferei de Vest
- 34 de ţări.
4.1.4 Resursele Fondului Monetar Internaţional
Resursele Fondului sunt asigurate din contribuţia statelor membre, prin plata unor cote în
funcţie de puterea economică a fiecărei ţări.
Fiecare ţară achită cota sa la Fond în proporţie de 25% într-una dintre valutele acceptate pe
plan internaţional sau în DST (drepturile speciale de tragere), iar restul de 75% în moneda naţională.
Cotele sunt revizuite la fiecare 5 ani.
În urma unei majorări cu 45 % a cotei de subscriere începând cu 22 ianuarie 1999, totalul
acestor cote se ridică în prezent la aproximativ 311 miliarde dolari SUA. Puterea de vot a fiecărei ţări
este proporţională cu cota subscrisă.
Fondul Monetar Internaţional răspunde în faţa guvernelor din ţările membre. Organismele
de conducere sunt: Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Financiar şi Monetar Internaţional şi
Consiliul Director.
În vârful structurii organizaţionale se află Consiliul Guvernatorilor, format din guvernatorii
băncilor centrale sau miniştrii de finanţe din fiecare dintre cele 184 de state membre. Toţi
guvernatorii se întâlnesc o dată pe an în cadrul Întâlnirii Anuale a Fondului Monetar Internaţional şi
a Băncii Mondiale. Consiliul Director este format din 24 de membri şi conduce activităţile curente.
42
Tabel cronologic al Directorilor FMI Tabel nr. 4.1
PERIOADA NUME
1946-1951 Camille Gutt
1951-1956 Ivar Rooth
1956-1963 Per Jacobsson
1963-1973 Pierre-Paul Schweitzer
1973-1978 Johan Witteveen
1978-1987 Jacques de Larosiere
1987-2000 Michel Camdessus
2000-2004 Horst Kohler
2004-2007 Rodrigo de Rato
2007-2011 Dominique Strauss-Kahn
2011 John Lipsky (interimar)
2011-prezent Christine Lagarde
Oferind o mare varietate de facilităţi de finanţare, Fondul Monetar Internaţional rămâne
pilonul de bază al Sistemului Monetar Internaţional actual. Nu sunt puţine cazurile în care însă
recomandările sau politice "impuse" de Fondul Monetar Internaţional ca o condiţie prealabilă
acordării fondurilor solicitate s-au dovedit a avea efecte contrare asupra economiilor vizate,
adâncând şi mai mult criza acestora.
Există în ultima perioadă tot mai multe voci care susţin reformarea acestei instituţii şi
adaptarea ei la noile condiţii din economia mondială.
În spiritul acestei reforme se acţionează în prezent pentru crearea unui „cod de bună conduită
economică" agreat de toate cele 181 de ţări membre care să includă o serie de angajamente din partea
acestora în vederea crearea unui mediu economic favorabil economiilor sectorului privat, reducerea
inflaţiei, pornind de la credibilitatea acceptată dificil în materie de politică monetară restrictivă,
încurajarea trecerii la convertibilitatea monedelor şi la libera circulaţie a capitalurilor, adoptarea unei
gestiuni sănătoase a sectorului public, respectându-se legea şi lupta contra corupţiei sau întărirea
supravegherii sistemului bancar, pentru a controla şi elimina riscurile şi a lupta contra falsificării
43
banilor.
4.2. Relatia cu Banca Centrală Europeană
Banca Centrală Europeană este cea mai nouă instituție a Uniunii Europene și reprezintă
pilonul central al Uniunii Ecomomice și Monetare. A fost înființată oficial la data de 1.06.1998.
Împreună cu băncile centrale ale celor 15 state membre Uuniunii Europene, Banca Centrală
Europeană face parte din Sistemul European de Bănci Centrale (SEBC), al cărui obiectiv principal
este menținerea stabilității prețurilor.
4.2.1. Sediul, componența și organizarea sarcinilor
Principalele sarcini ale Băncii Centrale Europene includ:
Definirea și punerea în practică a politicii monetare pentru zona Euro;
Realizarea de tranzacții internaționale în devize;
Păstrarea și administrarea rezervelo valutare ale statelor membre;
Promovarea utilizării eficiente a sistemelor de plată;
Contribuie la activitatea autorităților naționale cu atribuții sistemului financiar.
Băncile centrale din statele neparticipante la zona Euro au un statut special ce le permite a
avea o politică monetară comunitară sau de punerea lor în practică pentru zona Euro. Banca Centrală
Europeană trebuie analizată prin prisma a două caracteristici de bază: pe de o parte ca fiind o bancă
centrală, deoarece:
După 1 ianuarie 1999 are obligația de a administra sistemul monetar în euro;
Joacă un rol important în conducerea politicii economice;
Poate să se implice în menținerea stabilitații prețurilor și a resurselor umane;
44
iar pe de altă parte, ca o instituție supranațională, deoarece:
Organizează relațiile monetare între statele membre, ca sistem monetar european care a fost creat
în 1979 și care s-a menținut până la apariția euro;
Este o bancă centrală compusă din statele membre ale Uniunii Europene;
Este o instanță federală în Uniunea Europeană.
Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale sunt pe deplin independente față de
instituțiile politice și private ale statelor membre, precum și față de cele comunitare. Banca Cntrală
Europeană raportează Consiliului European și Parlamentului European asupra activităților sale.
Parlamentul poate chiar să invite membri ai Comitetului Executiv să dea explicații asupra deciziilor
de politică monetară ale BCE.
Banca Centrală Europeană reprezintă o instituție singurală (nici o altă bancă centrală
modernă nu a mai fost creată prin voința politică a 15 state dezvoltate în cadrul unui tratat) și
complexă (datorită faptului că reprezintă vârful SEBC, care influențează băncile centrale naționale)
ce veghează ca sarcinile încredințate SEBC să fie îndeplinite prin propriile sale activități, în
conformitate cu statutul său, sau de băncile centrale naționale.
Sediul Băncii Centrale Europene a fost stabilit la Frankfurt (Germania), iar președintele ei
este din 1 ianuarie 2003 Jean-Claude Trichet.3
4.2.2. Rolul Băncii Centrale Europene
Banca Centrală Europeană este una din instituțiile Uniunii Europene, iar scopul său este:
Să mențină stabilitatea prețurilor (adică să țină inflația sub control), mai ales în țările care
utilizează euro;
Să mențină stabilitatea sistemului financiar, asigurându-se că piețele și institușiile sunt
supravegheate corespunzător.3 Cristina Bălăceanu – “Instituţii financiare internaţionale”, Editia a 2-a revăzută şi adăugită, Editura ProUniversitaria, Bucureşti 2010.
45
Banca Centrală Europeană colaborează cu băncile centrale din toate cele 27 de state membre
și împreună formează Sistemul European al Băncilor Centrale.
De asemenea, Banca Centrală Europeană stabilește cadrul cooperării dintre băncile centrale
ale celor 17 state membre care au adoptat moneda unică și alcătuiesc împreună zona euro.
Cooperarea existentă la nivelul acestui grup restrâns poartă numele de “eurosistem”.
4.2.3. Consiliul de guvernatori și direcțiunea
Organele de decizie ale Băncii Centrale Europene sunt Consiliul Guvernatorilor și Comitetul
director (Directoratul), conform art.106 paragraful 3 din Tratatul Uniunii Europene.
Consiliul General constituie un al treilea organ de decizie al Băncii Centrale Europene deoarece
reunește statele membre care încă nu au adoptat moneda unică.
Consiliul Guvernatorilor
Este un oragan suprem al Băncii Centrale Europene ce este compus din membrii Comitetului
director și guvernatorilorii băncilor centrale naționale. Consiliul operează pe baza majorității de vot,
cel decisiv aparținând președintele Băncii.
Reuniunile sunt confidențiale, membrii consiliului întrunindu-se de cel putin zece ori pe an
iar volumul necesar este de 2/3 din numărul membrilor. Consiliul guvernatorilor poate decide să facă
public rezultatul deliberărilor sale. Deciziile consiliului sunt anticipate puternic de piețele financiare
globale. Periodic, Consiliul Guvernatorilor se mai întalnește în sesiuni speciale care îi includ pe șefii
băncilor centrale din cele patru state membre ale UE care nu participă la zona Euro.
Reglementările stabilesc dreptul membrilor de a vota prin teleconferință, atunci când nu sunt
prezenți, sau de a fi desemnat de un membru supleant, în cazul în care un membru este împiedicat să
voteze o perioadă îndelungată. Fiecare membru dispune de un vot, iar deciziile se adoptă prin
majoritate simplă.
Responsabilitățile principale Cosiliului Guvernatorilor constau în:
Consolidarea orientărilor și luarea deciziilor necesare pentru îndeplinirea misiunilor
46
încredințate Eurosistemului. Astfel, Consiliul Guvernator:
Definește politica monetară a Eurosistemului;
Ia decizii privind obiectivele monetare intermediare și a aprovizionărilor în rezerve ale
Eurosistemului.
Definirea politicii monetare a zonei Euro și a deciziilor privind obiectivele monetare
intermediare, ratele directoare ale dobânzilor și aprovizionarea cu rezerve în interiorul
Eurosostemului. În acest sens, Consiliul Guvernatorilor:
Decide restul de alte metode operaționale de control monetar;
Reglează limita rezervelor obligatorii;
Autorizează emisiunea de bilete de bancă în Euro a volumului acestuia.
Consolidarea orientărilor necesare pentru execuția lor. Astfel:
Decide asupra regulilor contabile și de informație ale operațiunilor băncilor centrale
naționale;
Adoptă regulamentul interior al Băncii Centrale Europene și al organelor de decizie.
Comitetul Director
În conformitate cu articolul 109 A, paragraful 2, litera a) din Tratatul CE, comitetul director
se compune din președinte, vicepreședinte și alți membri. Comitetul este responsabil pentru
gestiunea curentă a Băncii Centrale Europene.
Articolul 112 prevede că președintele, vicepreședintele și ceilalți membri ai Comitetului
director sunt numiți de comun acord de guvernele statelor membre la nivelul șefilor de stat sau de
guvern, la recomandarea Consiliului și dupa consultarea Parlamentului European și al Consiliului
guvernatorilor, dintre persoane a căror activitate și experiență profesională în domeniul monetar sau
bancar sunt recunoscute. Mandatul acestora are o perioadă de 8 ani și nu poate fi reînoit pentru a
garanta astfel independența lor, iar responsabilitatea lor constă în gestionarea curentă a Băncii
Centrale Europene.
47
Activitatea membrilor este cu normă întreagă, iar votul lor este decis în condițiile în care
hotarârile se iau prin majoritate simplă a voturilor exprimate. Doar cetațenii statelor membre ale
Uniunii Europene pot fi membri ai Comitetului director.
Comitetul director implementează politica monetară în conformitate cu orientările și deciziile
adoptate de Consiliul Guvernatorilor. În acest cadru, Comitetul director împarte sancțiunile necesare
băncilor centrale naționale.
În afară de aceasta, Comitetului director îi pot fi delegate anumite puteri prin decizia Consiliului
Guvernatorilor cum ar fi: pregătește întrunirea Consiliului Guvernatorilor, are responsabilitatea
afacerilor curente ale Băncii Centrale Europene.
Consiliul General
Consiliul General este format din președintele și vicepreședintele Băncii Centrale Europene,
din guvernatorii băncilor centrale naționale ale statelor membre.
Atribuțiile Cosiliului General sunt limitate la domeniul stabilirii acordurilor de schimb între
euro și monedele țărilor participante.
Consiliul General execută atribuțiile pe care Banca Centrală Europeană le-a preluat de la Institutul
Monetar european și care, din punctul de vedere al derogării al cărui abiect îl fac mai mult statele
membre, trebuie să fie îndeplinite pe parcursul fazei a III-a a UEM.
Alte sarcini ale Consiliului General se referă la:
Funcțiile consultative ale Băncii Centrale Europene;
Colectarea informațiilor statistice;
Stabilirea raporturilor anuale ale Băncii Centrale Europene;
Consolidarea regulilor necesare pentru normalizarea procedurilor;
Luarea măsurilor, altele decât cele prevazute deaja în tratat, privitoare la definirea cheii de
reparație pentru subscrierea de capital al Băncii Centrale Europene;
48
Definirea condițiilor angajării de personal al Băncii Centrale Europene;
Pregătirea necesară fixării irevocabile a taxelor de schimb monetar ale statelor membre
făcând obiectul unei derogrări prin raport euro.
Președintele
Președintele Băncii Centrale Europene sau vicepreședintele conduce Consiliul
Guvernatorilor si Comitetul Director, având rolul de a reprezenta Banca Centrală Europeană în
exterior.
Funcțiile Băncii Centrale Europene:
Supraveghere a sistemelor bancare naționale, inclusiv a piețelor financiare;
Trezorier al administrației publice; astfel, băncile naționale administrare a patriomonului
imobiliar și de gestionare a fondurilor de pensie ale personalului Băncii;
Triărire și emitere a noilor bancnote Euro;
Obligația de a aduna date și informații și de a elabora, pe baza acestora, statistici monetare și
financiare;
Emit și implementează regulamentele de funcționare a băncilor.
4.3. Relația cu Banca Europeană de Investiții
Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția financiară a Uniunii Europene,
înființată în 1958 prin Tratatul de la Roma4, ca o instituţie non-profit, menită să sprijine procesul de
integrare europeană, prin finanţarea anumitor tipuri de proiecte de investiţii. Din anul 1994, odată cu
crearea Fondului European de Investiţii, devine acţionar majoritar al acestuia iar din acest moment se
4 Tratatul de la Roma se referă la tratatul prin care a fost instituită Comunitatea Economică Europeană (EEC) şi a fost semnat de Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia si Luxemburg la 25 martie 1957. Inițial, numele complet al tratatului era Tratat de instituire a Comunitații Economice Europene.
49
vorbeşte şi de Grupul Banca Europeană de Investiţii5.
Banca Europeană de Investiţii are personalitate juridică şi autonomie financiară, iar prin
promovarea unei dezvoltări echilibrate a întregului spaţiu comunitar contribuie la coeziunea
economică, socială şi teritorială a Uniunii Europene. Sediul Băncii este stabilit de comun acord de
către guvernele statelor membre6, în Luxemburg.
Resursele Băncii Europene de Investiţii pentru activitatea de creditare provin într-o mică
măsură din contribuţia ţărilor membre la capitalul social şi în completare, din emisiuni de titluri pe
piaţa financiară internaţională, rating-ul excelent dat de încrederea publicului în acţionarii săi, statele
Uniunii Europene, permiţându-i să se împrumute la un cost capitalului redus, inaccesibil clienţilor
săi.
4.3.1. Organizarea şi funcţionarea Băncii Europene de Investiţii
Acţionarii băncii sunt state membre ale Uniunii Europene. Contribuţia fiecărui stat membru
la capitalul băncii este calculată în funcţie de PIB.
Principalul organism de conducere al băncii este Consiliul Guvernatorilor, format din
miniştrii desemnaţi de fiecare dintre statele membre (27 de membrii), de regulă miniştrii de finanţe.
Consiliul stabileşte politicile de creditare, aprobă bilanţul şi raportul anual, autorizează operaţiunile
de finanţare în afara Uniunii şi ia decizii cu privire la majorările de capital. De asemenea, numeşte
membrii Consiliului Director, ai Comitetului de administraţie şi ai Comitetului de Audit. Deciziile
Consiliului Guvernatorilor sunt adoptate cu o majoritate de voturi reprezentand cel puţin 50% din
capitalul subscris, dar pentru câteva decizii importante este cerută unanimitate de voturi.
Consiliul Directorilor, prezidat de preşedintele Băncii Europene de Investiţii, este compus
din 28 de administratori, câte unul din fiecare stat membru7 şi reprezentant al Comisiei şi 18 membrii
5 Stoica O. – „Integrare financiar-monetară europeană”, Curs Jean Monnet, Editura Junimea, 2007, pag. 38.
6 Banca Europeană de Investiţii are sediul în Luxemburg în conformitate cu Protocolul Nr. 8 privind stabilirea sediilor instituţiilor şi anumitor organe, oficii, agenţii şi servicii ale Comunităţilor Europene.
7 Înainte de anul 2004, câte trei din Germania, Franța, Italia şi Marea Britanie, câte doi din Spania şi unul în cazul celorlalte țări.
50
supleanţi, numiţi pentru 5 ani de către Consiliul Guvernatorilor, cu posibilitatea reînoirii mandatului
şi 6 experţi (3 directori si 3 supleanţi) fară drept de vot. Aceştia iau decizii cu privire la creditele,
împrumuturile şi garanţiile pe care le acordă banca.
Membrii nu primesc o renumeraţie din partea băncii. Pentru fiecare întalnire a Consiliului (în mod
normal 10 pe an) aceştia primesc o renumeraţie de 600 EUR.
Comitetul de Administraţie este format din 9 membri şi este principalul organism de
execuţie al Băncii.
Statele membre desemnează 27 de directori şi 15 membri supleanţi iar Comisia Europeană
este reprezentată printr-un director şi un membru supleant.
Comitetul de Management, organ executiv colegial, controleaza toate operaţiunile curente, face
recomandări Directorilor cu privire la hotărârile pe care urmează să le adopte şi răsupnde de
aplicarea acestora. Preşedintele Băncii conduce şedinţele Comitetului de Management sau, in lipsa
sa, unul dintre Vice-Preşedinţi.
Comitetul de Direcţie este format dintr-un preşedinte şi opt vicepreşedinţi, numiţi de
Consiliul Guvernatorilor pentru şase ani (cu posibilitatea reînnoirii mandatului), la propunerea
Consiliului Directorilor. Rolul său este de a asigura administrarea ordinară (zilnică) a băncii,
pregătind deciziile Consiliului Directorilor şi formând avize în cazul acordării creditelor şi
garanţiilor sau al proiectelor de împrumuturi.
Conform protocolului asupra Statului Banca Europeană de Investiţii, conducerea revine
Consiliului Guvernatorilor, Consiliului Directorilor şi Comitetului de Direcţie. Pe langă aceste
organe de conducere, art.14 din Statutul Băncii Europene de Investiţii face referire la un comitet de
audit, format din trei membrii şi trei observatori, numiţi de Consiliului Guvernatorilor pe o perioadă
de trei ani, care verifică anual regularitatea operaţiunilor şi registrele băncii, confirmând bilanţul şi
contul de profit şi pierderi.
Începând cu 1 mai 2004, deciziile au fost luate cu o majoritate compusă din cel puţin o treime a
membrilor cu drept de vot şi reprezentând cel putin 50% din capitalul subscris.
Departamentele Băncii:
Evaluează, aprobă şi finanţează proiectele;
51
Se preocupă cu procurarea resurselor de pe pieţele de capital şi administrează disponibilul de
lichidităţi;
Administrează riscurile asociate operaţiunilor efectuate de bancă
Evidenţiază particularităţile studiilor mediilor economice şi financiare.
Structura organizaţională a Băncii Europene de Investiţii este compusă din următoarele
departamente şi consilii de administraţie:
Secretariat General, Afaceri Legale şi Resurse Umane;
Centrul Corporativ şi de Direcţie;
Consiliul de Administraţie al operaţiunilor din Uniunea Europeană şi din ţările candidate;
Consiliul de Administraţie al operaţiunilor din afara Uniunii Europene şi din ţările candidate.
Direcţia financiară:
Consiliul de Administraţie al proiectelor;
Direcţia de management al riscurilor;
Inspectoratul General;
Biroul conciliant al Grupului Băncii Europene de Investiţii;
Reprezentanţii consiliului Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Ca organe de evaluare şi control au fost create urmatoarele:
Comitetul de audit
Auditul extern
Auditul intern
Controlul financiar
Riscul creditului
Evaluarea operaţiunilor
52
4.3.3. Misiunea şi rolul său
Banca contribuie la realizarea obiectivelor Uniunii Europene prin acordarea de finanţări pe
termen lung pentru proiecte specifice respectând reglementările prudenţiale bancare.
Banca Europeană de Investiţii urmăreşte şi îşi adaptează continuu activitatea la evoluţiile
recente ale politicilor comunitare.
Banca Europeană de Investiţii îşi desfăsoară activitatea în strânsă colaborare cu comunitatea
bancară, atât în ceea ce priveşte împrumuturile de pe pieţele de capiatl, cât şi finanţarea proiectelor
de capital.
Banca Europeană de Investiţii acordă credite din împrumuturile contractate, care împreună
cu fondurile proprii (capital şi rezerve), constituie resursele proprii. În afara Uniunii Europene,
operaţiunile de finanţare ale Băncii Europene de Investiţii sunt realizate în principal din resursele
proprii ale băncii, dar, de asemenea, prin mandat, din resursele bugetare ale statelor membre.
Rolul Băncii Europene de Investiţii este de a contribui la integrarea, dezvoltarea echilibrată
şi coeziunea economică şi socială a statelor membre. Pentru acest scpo, ea colectează de pe pieţele
financiare, volume substanţiale de fonduri pe care le orientează, în condiţii avantajoase, spre
finanţarea de proiecte importante, conform obiectivelor Uniunii Europene. În afara Uniunii
Europene, Banca Europeană de Investiţii implementează componentele financiare ale acordurilor
încheiate în cadrul politicilor de dezvoltare şi cooperare ale Uniunii Europene.
Grupul Banca Europeană de Investiţii asociază instrumentele Băncii Europene de Investiţii
cu cele ale Fondului European de Investiţii (FEI). Printre obiectivele primordiale pe care şi le-au
stabilit cele doua instituţii se numără întâlnirea performanţelor economice şi inovării în Europa.
Pentru realizarea acestui obiectiv, care constituie o contribuţie la Strategia Lisabona şi la Acţiunea
Europeană pentru Dezvoltare, vor fi mobilizate şi dezvoltate numeroase mecanisme corespunzătoare.
Iniţiativa Inovare 2010 constituie principala contribuţie a Băncii Europene de Investiţii la
procesul care urmăreşte să facă Europa mai inovatoare şi mai competitivă, cu obiectivul de a
împrumuta 50 de miliarde EUR în cursul acestui deceniu pentru susţinerea proiectelor de investiţii în
toată Europa în domeniile educaţiei şi formării, cercetării, dezvoltării şi inovării (CDI), tehnologiilor
informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) avansate (inclusiv serviciile media audiovizuale şi conţinuturile
53
lor) şi serviciilor on-line.
4.3.4. Partenerii Băncii Europene de Investiţii
Ca instituţie a Uniunii Europene, Banca Europeană de Investiţii desfăşoară o activitate în
cadrul politicilor europene şi comunitare în parteneriat cu alte instituţii internaşionale.
Legăturile de cooperare pe care ea le are cu acestea îi permit să asigure o sinergie între creditele sale
şi instrumentele bugetare ale Uniunii şi să joace un rol de catalizator ăn jurul proiectelor pe care ia le
susţine. Putem grupa aceste parteneriate în trei direcţii:
● cu colectivitatea bancară;
● cu instituţiile Uniunii Europene;
● cu băncile multilaterale de dezvoltare sau instituţiile de credit internaţionale.
Parteneriatul cu colecativitatea bancară îmbină puterea financiară a Băncii Europene de
Investiţii cu experienţă în diferite domenii a băncilor având ca rezultat:
Optimizarea activităţii Băncii Europene de Investiţii pe pieţele de capital, asigurând reuşita
plasamentelor sale şi urmărirea acestora pe piaţă secundară prin intermediul băncilor specializate;
Finanţarea investiţiilor de mari dimensiuni prin punerea în aplicare a unei colecte mai largi de
fonduri, care să raspundă nevoilor proiectelor;
Amplificarea efectelor liniilor de credit pentru colectivităţi locale şi întreprinderi mici şi mijlocii
puse în practică de Banca Europeană de Investiţii prin intermediul creditelor globale;
Permite realizarea unor montaje financiare în cele mai bune condiţii de rată a dobânzii şi de
durată.
Cooperarea cu instituţiile europene se face în baza obiectivelor comunitare urmărite:
integrarea europeană şi dezvoltarea armonioasă a Uniunii şi sprijinirea politicii de ajutor la
dezvoltare fată de celelalte 140 de state ale lumii. Această cooperare permite Bancii Europene de
Investiţii în cadrul Uniunii Europene, să concentreze actiunile sale cu cele ale altor instituţii
comunitare, păstrându-şi autonomia şi puterea de decizie de care a beneficiat prin Tratatul care a dus
54
la înfiinţarea sa Banca Europeană de Investiţii are relaţii de cooperare cu 180 de bănci şi instituţii de
credit.
Relaţia Băncii Europene de Investiţii cu Parlamentul European este în primul rând o
relaţie de informare reciprocă, în condiţiile în care Banca realizează o dare de seamă anuală în
Parlament şi poate participa la lucrările mai multor comisii parlamentare ce tratează subiecte
referitoare la activitatea sa, iar Parlamentul informează Banca cu privire la orientările sale, în special
în Comitetul economic şi social şi Comitetul regiunilor europene şi ţine cont de impactul acţiunilor
Băncii Europene de Investiţii la orientarea politicilor comunitare.
De asemenea, Banca cooperează cu Consiliul de Miniştri privind evoluţia aplicării
politicilor comunitare din sfera sa de activitate. Preşedintele Băncii Europene de Investiţii participă
regulat la reuniuni ale Consiliului, unde el consiliază cu privire la unele subiecte tratate (finanţarea
reţelelor de transport europene, finanţarea aderării altor state).
Consiliul european este alcătuit din şefi de stat şi de guverne, trasează principalele orientări
de politică internă si externă ale Uniunii.
Banca Europeană de Investiţii participă la pregătirea lucrărilor Consiliului european, pe care îl
informează cu privire la contribuţia sa la punerea în practică a obiectivelor comunitare şi dezvoltarea
lor posibilă în funcţie de nevoile economiei.
Comisia europeană este principalul partener al Băncii Europene de Investiţii în sistemul
comunitar. Aceasta este reprezentată în Consiliul de administaţie şi permite o mai bună utilizare a
creditelor şi ajutoarelor bugetare comune.
Curtea de justiţie a Uniunii Europene se pronunţă în litigiile dintre bancă si statele membre,
dintre bancă si personalul său şi dintre bancă şi creditorii sau debitorii săi şi apreciază legalitatea
deciziilor organelor de conducere ale Băncii Europene de Investiţii. Relaţia vis-a-vis de Curtea de
conturi a Uniunii Europene este una mai largă, în măsura în care aceasta nu poate controla banca
decât daca administrează fonduri publice ale Uniunii.
Băncile multilaterale de dezvoltare sunt instituţii supranaţionale create de state suverane, care
sunt şi acţionarii acestora. Misiunea lor se înscrie în cadrul politicilor de cooperare şi de ajutor
trasate de aceste state. Băncile multilaterale de dezvoltare au în primul rând relaţii de cooperare
reciprocă la nivel instituţional şi operaţional, cu scopul de a asigura o repartiţie productivă a
55
activităţii în zona lor de acţiune.
În special prin acţiunile sale în afara Uniunii Europene, Bănca Europeană de Investiţii intră în
contact cu celelalte instituţii de credit internaţionale, în primul rând cu Banca Mondială şi cu Banca
Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Această cooperare îşi gaseşte expresia în
schimburi de informaţii asupra priorităţilor şi planurilor de acţiune ale fiecărei bănci şi în realizarea
de operaţiuni financiare în comun şi evaluări asupra acestora.
56
Cap IV. RELAŢIILE ROMÂNIEI CU BANCA MONDIALĂ
Grupul Băncii Mondiale cuprinde Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
(BIRD) şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID). Acestora li se adugă încă două
organisme afiliate: Corporaţia Financiară Internaţională (CFI) şi Agenţia pentru Garantarea
Multilaterală a Investiţiilor (AGIM) care, din punct de vedere legal şi financiar, sunt entităţi separate.
România a aderat la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în 1972, fiind
ca şi în cazul aderării la Fondul Monetar Internaţional, singura ţară din blocul răsăritean exceptând
Iugoslavia, care a întreprins la acea dată un asemenea pas.
În conformitate cu statutul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, orice
stat care devine membru al acestui organism financiar internaţional şi subscrie acţiuni la capitalul
Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare are obligaţia să verse în contul acesteia 20%
din valoarea capitalului subscris din care 2% în aur sau dolari SUA, la Federal Rezerve Bank, New
York şi 18% în moneda naţională. Contul pentru cota din capital subscrisă în moneda naţională este
deschis la Banca Naţională a României. Cota de subscripţie, plătită în moneda naţională, face
obiectul menţinerii valorii. Astfel, ţara noastră efectuează începând cu anul 1992, operaţiunea de
menţinere a valorii cotei României subscrise în moenda naţională.
Obiectivul major urmărit în România, prin aderarea sa la Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare, este acela de atragere de resurse financiare necesare procesului general
de dezvoltare economică.
Condiţiile care trebuiau să fie îndeplinite de către România pentru a deveni membră a
Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare erau: aparenţa prealabilă la Fondul Monetar
Internaţional, această aparenţă constituia dovada că ţara membră acceptă o anumită disciplină în
relaţiile valutar-financiare internaţionale, necesare şi în relaţiile cu Banca Internaţională pentru
57
Reconstrucţie şi Dezvoltare, participarea la capitalul pe acţiuni la BIRD, furnizarea de date şi
informaţii.
România, ca ţară membră, furnizează Băncii informaţii şi date privind situaţia economică şi
financiară a ţării. În general, aceastea sunt aceleaşi ca şi cele comunicate la Fondul Monetar
Internaţional.
Ca membră a Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, România a beneficiat
şi beneficiază de o serie de drepturi ce decurg din această calitate. Astfel, ea a contactat de la Banca
Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare împrumuturi pentru dezvoltarea economică în
condiţii mult mai avantajoase decât pe piaţa capitalurilor.
Calitatea de membră asigură ţării noastre posibilitatea participării la licitaţiile organizate de
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru realizarea proiectelor de investiţii
finanţate de Bancă. Pentru proiectele de investiţii care urmează să se realizeze în ţara noastră cu
împrumuturile Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, furnizorii români
beneficiază de o marjă de preferinţă de 15% faţă de preţul firmelor străine, mai avantajoase. Se
crează, astfel, condiţii propice, pentru promovarea exporturilor româneşti, în special cele de
tehnologie, asistenţă tehnică şi know-how.
În al treilea rând ţara noastră obţine asistenţă tehnică pentru lucrările de investiţii ce urmează
a se realiza (dacă această asistenţă se consideră utilă).
În al patrulea rând, România beneficiază de pregătire superioară, prin institutul propiu al
Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare al unor cadre româneşti.
Aderarea României la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare face posibilă
obţinerea unor informaţii de foarte bună calitate privind economia mondială, comerţul internaţional,
ajutorul public pentru dezvoltare, datoria externă, informaţii care contribuie la mai buna participare a
României la diviziunea internaţională a muncii, la promovarea comerţului şi cooperării
internaţionale.
4.1. Relaţiile actuale ale României cu Banca Mondială
58
În cadrul Băncii Mondiale, relaţiile cu ţara noastră sunt coordonate de către doamna Orsalia
Kalantzopoulos (Grecia) care, începând cu 1 ianuarie 2008, a preluat funcţia de director al Grupului
de ţări recent înfiinţat care include Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia,
Republica Slovacă, Slovenia, Bulgaria, România şi Croaţia, reunite în cadrul Departamentului pentru
Europa Centrală şi Ţările Baltice.
Instituţia este reprezentată în România prin intermediul Biroului Băncii Mondiale în
România (director de ţară– François Rantrua) şi Biroului Corporaţiei Financiare Internaţionale
(director de ţară-Ana-Maria Mihăescu).
Banca Mondială a jucat un rol semnificativ în sprijinirea României în perioada de tranziţie
de la o economie centralizată către o economie de piaţă funcţională.
În perioada 1991-2008, Banca Mondială (prin BIRD) a aprobat 54 de operaţiuni finanţate în
România, cu un total al angajamentelor de aproximativ 5,5 miliarde USD.
Banca Mondială a sprijinit reformele structurale şi privatizarea în România prin programele
PSAL (Împrumut de ajustare structurala a sectorului privat – privatizarea şi restructurarea băncilor
de stat, întreprinderilor de stat şi utilităţilor, atenuarea impactului social al restructurărilor,
dezvoltarea sectorului privat) şi PAL (Împrumut pentru ajustarea sectorului public – reforma în
justiţie, reforma sănătăţii, reforma administraţiei publice, îmbunătăţirea mecanismelor de elaborare a
politicilor, precum şi eficientizarea sistemului de cheltuieli publice).
În plus, programele de dezvoltare rurală şi de reducere a sărăciei vizează îmbunătăţirea
infrastructurii rurale, inclusiv sistemele de irigaţii, serviciile sociale şi sistemul de finanţare rurală,
printr-un proces participativ. De asemenea, operaţiile băncii vizează îmbunătăţirea productivităţii
agricole şi forestiere.
România a fost inclusă în grupul pilot al ţărilor participante la iniţiativa Băncii Mondiale
denumită “Cadrul general de dezvoltare”, prin proiectul pilot pentru Valea Jiului, ca reacţie la slaba
activitate economică şi sărăcia accentuată din regiune. Alături de Guvern, autorităţile locale, sectorul
privat şi societatea civilă din regiune, Banca a întreprins servicii de asistenţă analiticã şi consiliere,
59
pentru a sprijini comunitatea locală în dezvoltarea unei strategii pe termen lung prin identificarea
cauzelor sărăciei şi a surselor de competitivitate.
În prezent, portofoliul Băncii în România cuprinde 16 operaţiuni active (inclusiv DPL1) în
valoare de 1,779 miliarde de dolari (în 2007 au fost aprobate proiecte în valoare de 349 milioane
USD, iar în 2008 de 138 milioane USD).
Principalele programe de investiţii în curs cu finanţare sunt: Reabilitarea şi modernizarea
infrastructurii transporturilor; Sprijinirea serviciilor municipale; Reforma sistemului judiciar în
România,; Reforma în sectorul sănătăţii; Incluziune socială; Economia bazată pe cunoaştere;
Modernizarea sistemelor de cunoaştere şi informare în agricultură; Închiderea minelor ineficiente şi
refacerea mediului ; Programul regional “Comunitatea Energetică a Europei de Sud-Est” (în valoare
totală de 1 miliard de USD, incluzând diferite proiecte în derulare în România). Alte proiecte sunt în
diferite stadii premergătoare aprobării, în special în domeniile agriculturii şi mediului.
În septembrie 2006, Banca a lansat, în premieră, la Bursa de Valori Bucureşti, obligaţiuni în
monedă naţională, în valoare de 525 milioane RON.
La 13 iunie 2006, Consiliul Directorilor Executivi al Băncii Mondiale a discutat Parteneriatul
Strategic al Băncii Mondiale pentru România pe perioada 2006-2009. Strategia, elaborată în strânsă
colaborare cu Guvernul României, reprezintă un ghid al asistenţei acordată ţării de către Banca
Mondială.
Strategia de Asistenţă pentru România pentru perioada 2006 – 2009 prevede, în premieră, un
„parteneriat strategic de ţară” între Bancă şi Guvernul României, stabilind sprijinul acordat de către
Banca Mondială României pentru ca aceasta să îşi atingă obiectivele privind creşterea economică
susţinută şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în contextul integrării şi armonizării cu Uniunea
Europeană. Strategia a vizat un program de împrumuturi în valoare de 450-550 milioane USD pe an,
împreună cu activităţi analitice şi servicii de consultanţă semnificative.
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România a devenit un stat donator în contextul
asistenţei pentru dezvoltare, iar în contextul colaborării cu Banca Mondială ţara noastră a participat
60
cu suma de 0,8 milioane EUR în cadrul a două fonduri administrate de către Banca Internaţională
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi având ca scop combaterea HIV/SIDA, a tuberculozei şi a
malariei, precum şi accesul la educaţie în statele puţin dezvoltate.
De asemenea, se estimează o creştere a sumelor destinate proiectelor de asistenţă pentru dezvoltare
în următorii ani.
Din fondurile de asistenţă pentru dezvoltare gestionate de MAE, România a alocat prin Banca
Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare următoarele contribuţii:
2007
- 300.000 Euro pentru Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei;
- 300.000 Euro pentru Fondul Educaţie pentru Toţi.
2008
- 50.000 Euro pentru Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei;
- 50.000 Euro pentru Fondul Educaţie pentru Toţi.
2009
- 75.000 Euro pentru Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei.
4.2. Partenerii Băncii Mondiale în România
Banca Mondială lucrează în strânsă colaborare cu membrii guvernului român, societatea
civilă, liderii comunităţilor şi alte organizaţii internaţionale pentru a asigura României cea mai
eficientă asistenţă.
61
Corporaţia Financiară Internaţională a aprobat o serie de investiţii în sectorul
comunicaţiilor, infrastructură, industrie sau în sectorul sănătăţii, sprijinind în acelaşi timp
dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi a sectorului bancar din România.
Activitatea Corporaţiei Financiare Internaţionale pentru proiecte private, fără garanţie de
stat, reprezintă 60% din totalul creditelor preluate de România de la Banca Mondială. Cea mai
importantă investiţie a Corporaţiei Financiare Internationale în sectorul bancar din România constă
în acordarea unui împrumut în valoare de 75 milioane USD Băncii Comerciale Române şi
participarea la prima fază a privatizării BCR, prin achiziţionarea un pachet de 25% din acţiuni,
împreună cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
În perioada 2001-2008, Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor a garantat în
România investiţii private de peste 100 milioane USD.
Analiza şi consultanţa sunt activităţi esenţiale în cadrul contribuţiei Băncii Mondiale la
eforturile de dezvoltare a României. Resursele pe care Banca Mondială le are în domeniul
dezvoltării, cercetării şi al asistenţei tehnice contribuie la identificarea domeniilor prioritare şi la
abordarea dificultăţilor din procesul de dezvoltare.
Perspective:
Noul Parteneriat Strategic pentru România (Country Partnership Strategy – CPS)
2009-2013 are ca obiective sprijinirea României în vederea depăşirii crizei economice şi financiare şi
continuarea programului de reforme în vederea unei creşteri economice sustenabile şi echitabile.
Parteneriatul este mai flexibil şi capabil să răspundă mai bine decât precedentul la noile condiţii ale
pieţei şi mediului economic prin stabilirea de obiective clare şi pe bază de rezultate reflectând mai
bine priorităţile guvernului.
Programul de Împrumuturi pentru Politicile de Dezvoltare (DPL) se concentrează pe
managementul financiar al sectorului public, pe sectoarele sociale, precum şi pe sectorul financiar.
62
Seria de 3 împrumuturi pentru politicile de dezvoltare (DPL-uri) vor însuma 1 miliard de EURO cu
scopul de a sprijini guvernele în atingerea obiectivelor de convergenţă cu Uniunea Europeană.
Primul împrumut pentru Politici de Dezvoltare (DPL1), în sumă de 300 milioane de EURO, a
fost aprobat de către Consiliul de Administraţie al Băncii la data de 16 iulie 2009, semnat la 1
septembrie 2009, fiind acordat la data de 20 octombrie 2009.
Agenda de reformă DPL sprijină măsurile, politicile şi reformele structurale menite să
asigure sustenabilitatea fiscală a României şi procesul de ieşire din criză, în completare programul
sprijinit de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. Urmare a dezvoltării economice se
preconizează că, în viitorul apropiat, România va trece la o nouă etapă a colaborării sale cu Banca
Mondială, moment din care ţara noastră nu va mai putea implementa proiecte ale instituţiei pe
teritoriul său, urmând să rămână în continuare membru în calitate de stat donator.
Ulterior, România va rămâne membru cu drepturi depline în cadrul Grupului Băncii
Mondiale, dar va dobândi un nou statut în cadrul comunităţii financiare internaţionale, compatibil cu
statutul de membru al Uniunii Europene şi de donator în cadrul politicii internaţionale de cooperare
pentru dezvoltare.
Banca va continua să ofere asistenţă tehnica şi analize macroeconomice contra cost, acces la
cursurile oferite de bancă şi posibilitatea prelungirii eligibilităţii pentru operaţiunile Corporaţiei
Financiare Internaţionale.
4.3. Parteneriatul pentru Dezvoltarea Strategicã a României
Autorităţile române urmează o strategie menită să menţină stabilitatea macroeconomică şi să
stabilească o creştere economică durabilă şi o reducere a sărăciei, îndreptându-se către ţelul final,
acela al aderării la Uniunea Europeană.
Elementele cheie ale acestei politici includ întărirea disciplinei plăţilor în întreaga economie,
în special în sectorul energetic, întărirea constrângerilor bugetare pentru întreprinderile de stat,
urmărind activ privatizarea şi restructurarea întreprinderilor şi a băncilor, consolidând protecţia şi
63
siguranţa socială. Pe termen mediu, continuarea redresării economice actuale va depinde în mare
măsură de menţinerea vitezei reformei şi de continuarea într-o manieră constantă a reformelor de
dezvoltare a sectorului privat.
Astfel de reforme ar sublinia transparenţa şi responsabilitatea guvernului, îmbunătăţirea
mediului de afaceri şi acţiunile de întărire a regulamentelor şi supravegherii pieţelor financiare şi de
capital.
Banca Mondială a devenit lider al dialogului asupra politicilor structurale, printre care
măsurile de reducere a sărăciei, dezvoltarea sectorului privat, dezvoltarea şi administrarea
instituţională.
Banca dispune de o gamă de instrumente cu ajutorul cărora conduce acest dialog, inclusiv
operaţiunile de acordare de împrumuturi pentru ajustarea sectorului privat cum ar fi PSAL 1 şi PSAL
2, o serie planificatã de Împrumuturi Programatice de Ajustare, câteva operaţiuni de investiţii
sectoriale şi de activitãţi economice, cum ar fi recent încheiată Revizuire a Cheltuielilor şi
Instituţiilor Publice (PEIR) şi planificatul Memorandum Economic de ţarã (CEM).
În unele domenii în care Banca este lider al dialogului, analiza pe care aceasta o efectuează
este împărtăşită şi de Fondul Monetar Internaţional şi este folosită ca bază pentru cadrul fiscal, însă
nu există puncte de referinţã structurale sau condiţii strategice corespunzãtoare în Acordul Stand-By
al Fondului Monetar Internaţional.
În alte domenii în care Banca este lider, ASB reflectã anumite elemente în condiţionalităţile
pe care le include. Acestea sunt în general măsuri de reformă structurală care au importante
implicaţii fiscale, cum ar fi reforma şi restructurarea sectorului energetic. Existã şi alte domenii de
responsabilitate comună cum ar fi Programul de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP).
Personalul Fondului Monetar Internaţional şi al Băncii Mondiale menţin o legătură strânsă de
colaborare în vederea sprijinirii programului de reformă al Guvernului şi îşi coordonează activităţile
de consultanţă strategică acordată autorităţilor române.
4.4. Colaborarea Fondului Monetar Internaţional cu Banca Mondialã în domenii concrete
Printre domeniile strategice în care Banca este lider şi care nu sunt direct incluse în
programul Fondului Monetar Internaţional sau în dialogul cu autorităţile se numără consolidarea
64
protecţiei şi siguranţei sociale, revitalizarea economiei în zonele rurale, dezvoltarea şi guvernarea
instituţională şi îmbunătăţirea mediului de afaceri.
Dialogul Băncii pe probleme de politici pentru consolidarea protecţiei sociale include