8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
1/22
ARGUMENT
Având În vedere importanţa deosebită în cadrul unei întreprinderi, se poate spune că
reprezeantarea grafică a unei structuri organizatorice denumită organigramă este considerată cadrul,
scheletul acesteia.Aceasta reprezintă elementul esenţial al sistemului de conducere, determinând
într-o proporţie însemnată funcţionalitatea organizaţiei, modul de utilizare a resurselor, nivelulcheltuielilor şi eficienţa activităţilor. e asemenea evidenţiază posturile de conducere create în
întreprindere, favorizează comunicarea, rezolvarea operativă a problemelor, reducerea consumurilor
de muncă, în timp ce organizarea necorespunzătoare duce la apariţia unor disfuncţiuni în activitatea
firmei, generează dezordine şi ineficienţă.
!rin structură organizatorică"#.$.% se înţelege ansamblul persoanelor cu funcţii de conducere
şi a compartimentelor de muncă tehnice, economice şi administrative, modul cum sunt acestea
constituite şi grupate precum şi legăturile ce se stabilesc între ele în vederea funcţionării normale aîntreprinderii. !entru împărţirea unei organizaţii în grupuri sau unităţi de muncă, trebuie să se ţină
cont de faptul că este importantă gruparea oamenilor în aşa fel încât să fie asigurate comunicarea,
coordonarea şi cooperarea dintre oameni şi împărtăşirea unor obiective şi resurse comune.
Îndeplinirea de către o întreprindere a obiectivelor stabilite în condiţii cât mai eficiente
necesită în primul rând o conducere cât mai competentă şi un cadru organizatoric raţional care se
realizează prin elaborarea structurii sale organizatorice.
#tructura organizatorică nu trebuie efectuată de dragul de a avea o structură organizatorică,
ci în vederea asigurării cadrului organizatoric pentru atingerea obiectivelor întreprinderii în condiţii
cât mai eficiente, cu mai multă uşurinţă. A concepe o structură organizatorică eficace nu este o
activitate managerială simplă. !entru a face ca structurile organizatorice să corespundă situaţiilor
concrete sunt de rezolvat multe probleme, incluzând atât definirea genurilor de posturi ce trebuie
acoperite, cât şi găsirea oamenilor potriviţi să facă acest lucru. &odul de selectare a personalului
este stabilit de către conducerea întreprinderii care hotărăşte metodele prin care îşi va alege
anga'aţii.
#istemul organizaţional trebuie să realizeze obiectivele stabilite în condiţiile minimizăriicostului economic şi social, contribuind astfel la armonizarea intereselor individuale şi de grup.
(uncţionalitatea structurii organizatorice este condiţionată atât de factori endogeni cât şi de factori
e)ogeni firmei, analiza acestora constituind o rezervă nelimitată în creşterea eficienţei
managementului firmei. În categoria factorilor endogeni se situează de regulă cei * !, şi anume+
1
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
2/22
produsul, preţul, plasarea şi promovarea. În categoria factorilor e)ogeni se situează acei factori
asupra cărora firma poate e)ercita un control mai redus şi care sunt caracterizaţi prin
eterogenitateîntre aceşti factori putem include+cererea de produse, practicile comerciale,
concurenţa, con'unctura, cultura, tehnologia, legislaţia etc.
Alături de această formă de organizare poate e)ista şi o organizare informală, alcătuită dinansamblul grupărilor şi al relaţiilor interumane stabilite spre satisfacerea unor interese personale.
Între organizarea formală şi cea informală e)istă o strânsă interdependenţă. #pecialiştii domeniului
recomandă managerului să încerce să descopere grupele informale şi să cooperze cu liderii acestora.
În prezent, pe plan mondial se manifestă o mulţime de transformări în organizarea structurală
a firmelor. ată câteva dintre acestea+
modificarea naturii sarcinilor încorporate îmbogăţirea posturilor
înmulţirea compartimentelor specializate crearea de subdiviziuni organizatorice cu dublă funcţionalitate"producţie şi cercetare% varietate mare de structuri organizatorice etc.
ucrarea contine / capitole+0apitolul + !123245A12A #.0. A4$42 #.1.Acest capitol va conţine informaţii referitoare la firma #.0. anone #.1.. , informaţii
precum+6rupul francez anone este unul dintre cei mai mari producători din industria alimentară la
nivel mondial.0ele trei domenii de activitate, care compun portofoliul companiei sunt apă minerală
îmbuteliată "2vian şi 7olvic%, biscuiţii şi produsele din cereale "8%, precum şi produsele lactate
proaspete, sector în care anone ocupă detaşat primul loc la nivel mondial.aurtul anone are o tradiţie impresionantă, marca fiind lansată în anul 9:9: de saac
0arosso.niţial acesta a privit produsul că un remediu contra afecţiunilor intestinale ale copiilor din
;arcelona şi a decis să îl distribuie în farmaciile spaniole.2)tinzând apoi aria de distribuţie a băuturii Actimel, această a înregistrat cea mai
spectaculoasă creştere a cifrei de afaceri din portofoliul grupului anone, divizia lactate, triplând
volumul vânzărilor.
0apitolul Î+ 0A1A0521#502 #5180581 $16A43A5$102Acest capitol conţine informaţii referitoare la structura organizatorică precum+ #tructura organizatorică este o componentă a structurii generale a întreprinderii
"Ane)ă
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
3/22
#tructura organizatorică reprezintă un ansamblu de funcţii şi relaţii care asigura diri'area
sistemului către obiectivele propuse.2ste formată din două părţi distincte+structura de conducere sau funcţională structura de producţie sau operaţională.
0apitolul + #588 2 0A3 !174 #5180581A $16A43A5$10> A (1&2#.0. A4$42 #.1..Acest capitol conţine informaţii referitoare la structura organizatorică a #.0. anone #.1.. + $rganigramă şi managementul firmeiÎn cadrul #.0. =anone= #.1.. , fiecare loc de muncă este asigurat cu personal competent şi
calificat. În cadrul departamentului de 1esurse 8mane, s-a alcătuit organigramă societăţii, că şi
organigramele fiecărui compartiment în parte care stabilesc sarcinile de serviciu, aprobate şi în
concordanţă cu procedurile interne. !ersonalul stabilit în organigramă are, pe lângă calificarea
necesară, şi o bună e)perienţă practică, din cele mai diverse domenii, atât la cel cu studii superioare
cât şi la cel cu studii medii.0ompetentele pe care am vrut sa le obtin prin realizarea acestor lucrari sunt +
8099+ !lanificarea operaţională
09.Analizarea structurii organizatorice a unităţii economice
0
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
4/22
0ele trei domenii de activitate, care compun portofoliul companiei sunt apă minerală îmbuteliată
"2vian şi 7olvic%, biscuiţii şi produsele din cereale "8%, precum şi produsele lactate proaspete,
sector în care anone ocupă detaşat primul loc la nivel mondial.
aurtul anone are o tradiţie impresionantă, marca fiind lansată în anul 9:9: de saac 0arosso.
niţial acesta a privit produsul că un remediu contra afecţiunilor intestinale ale copiilor din;arcelona şi a decis să îl distribuie în farmaciile spaniole.
(iul lui, aniel 0arosso, fondează în 9:
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
5/22
În 9::: primele iaurturi anone au fost produse în 1omânia în 9:::, după preluarea şi
retehnologizarea vechii fabrici de lactate &ioriţa din ;ucureşti, care a fost salvată astfel de la
desfiinţare, aşa cum s-a întâmplat cu cea de-a două fabrică &ioriţa din ;ucureşti.În acelaşi an se
lansează 4atural de băut şi #avoarea fructelor.
7or urmă, în scurt timp, noi mărci de produse+ 0remoso, #antana, 7italinea.În
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
6/22
În realizarea acestui obiectiv anone se va baza pe mărcile sale din gama I#ănătatea activă=, de la
care aşteaptă rezultate foarte bune, în condiţii în care cosumatorii dunt totmai interesaţi şi conştienţi
de beneficiile pentru sănătate pe care şi le pot asigura printr-o opţiune corectă în materie de nutriţie,
se arată într-un comunicat al companiei.
&isiunea pe care ne-am ales-o la anone este să aducem sănătate prin alimente unui număr cât maimare de oameni.
!e o piaţă invadată de produse alimentare nesănătoase, anone îşi propune să direcţioneze, să
orienteze consumatorii spre a trăi mai bine, mai sănătos, oferindu-le o gama variată de produse
alimentare proaspete, sănătoase şi gustoase, care să satisfacă diversitatea de gusturi şi nevoi
nutriţionale specifice pieţei locale.
e aproape un secol, credem în aceleaşi valori.
2le ne-au a'utat să creştem an de an şi să ne împărtăşim viziunea cu o lume întreagă.
8manism G generozitate, responsabilitate, respect
eschidere G dialog, curiozitate, agilitate
Apropiere G accesibilitate, autenticitate, empatie
2ntuziasm G îndrăzneala, pasiune, apetit pentru schimbare.
În prima 'umătate din
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
7/22
1$2 pe ultimele 9< luni se situează peste 1$2 mediu pe ultimii : ani de 9.
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
8/22
În contract sunt prezentate salariul lunar, dată la care se face plata acestuia, normă de lucru,
concediul anual şi condiţiile de lucru.
(iecare salariat este încadrat în funcţie de pregătirea profesională iar atribuţiile, drepturile şi
obligaţiile sunt prezentate în fişa postului.
#ocietatea are propriul regulament de ordine interioară care trebuie cunoscut şi respectat decătre fiecare anga'at.
!eriodic se vor efectua cursuri de specializare şi pregătire profesională pentru anga'aţi.
1etribuţia anga'aţilor se face sub formă salariului lunar în zilele de 9? şi
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
9/22
M neprevederea unor măsuri de restrângere sau eliminare a factorilor ce contribuie la
propagarea incendiilor, cum sunt + construirea de clădiri din materiale combustibile, păstrarea de
materiale şi echipamente uşor incendiabile în apropierea unor factori generatori de incendiu,
necompartimentarea "prote'area prin ziduri antifoc% a zonelor cu periculozitate mai mare, e)istenţa
unor canale, uşi, ferestre şi alte posibilităţi de legătură între zonele ce prezintă un pericol ridicat şirestul unităţii, fără a se asigura măsuri de prevedere corespunzătoare.
Accidentelece se ivesc în producţie se localizeazala +
M personalul din productiesi se datorează unor agenţi mecanici care determina fracturi,
amputări de member şi diferite alte traumatisme, agenţilor termici ceduc la arderi, opăriri şi altele,
provin de la curentul electric ce provoacă electrocutări, precum şi condiţiile necorespunzătoare de
lucru care generează diferite îmbolnăviri
M utila'ele, clădirile şi celelalte dotări material suferă şi ele de pe urmă unor accidente de
natură mecanică "defecţiuni la echipamente, construcţii, instalaţii% sau de natură termică "e)plozii,
incendii şi altele%
!rincipalele cauze ale accidentelor
!roducerea accidentelor nu este întâmplătoare, ea este rezultatul unor defecţiuni
organizatorice, de dotare sau de responsabilitate şi competenţă profesională.
!revenirea accidentelor de muncă se realizează prin +
M instruirea personalului, care se face diferenţiat pentru fiecare lucrător în parte şi se
efectuează la începutul activităţii, cu ocazia schimbării locului sau a condiţiilor de muncă, iar
periodic se face o reinstruire pentru împrospătarea cunoştinţelor.
Îmbunătăţirea condiţiilor materiale ale producţiei, în ceea ce priveşte pericolul de
accidentare, prin diferite măsuri, că de e)emplu +
M prote'area organelor în mişcare ale utila'elor prin montarea de apărători şi îngrădiri
M prevederea de dispozitive de siguranţă şi alte măsuri de protecţie în zonele, la fazele
tehnologice sau la utila'ele care prezintă pericol de e)plozie, sau de alte accidenteM organizarea corespunzătoare a producţiei şi a muncii prin care să se influenţeze
favorabil desfăşurarea fabricaţiei, să se echilibreze activităţile pe faze tehnologice şi să se coreleze
procesele de baza cu cele de a'utătoare.
Capit"ll 2( Cara!teri)ti!ile )tr!trii "rgani#at"ri!e
9
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
10/22
2.1 Str!tra "rgani#at"ri!$ * de+ini'ie ,i !ara!teri)ti!i(
#tructura organizatorică este o componentă a structurii generale a întreprinderii "Ane)ă
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
11/22
(uncţia G cuprinde ansamblul atribuţiilor şi sarcinilor de îndeplinit ce-i revin unui anga'at al
întreprinderii, precum şi responsabilităţile, competenţele şi relaţiile ce decurg din postura de salariat
al întreprinderii. enumirea ei e)primă competenţă, autoritatea şi responsabilitatea persoanei.
(uncţia unei persoane este definită prin+
atribuţiile şi sarcinile de îndeplinitresponsabilităţile pe care această le implică
competenţele şi relaţiile pe care salariatul trebuie să le manifeste.
upă natură competenţelor, autorităţii şi responsabilităţii pe care le implică o funcţie,
se disting două tipuri de funcţii+
de conducere G cu sarcini şi atribuţii de coordonare, cu grad mare de responsabilitate şi
autoritate, ele acţionând la următoarele niveluri+
- la nivel superior "managerul general şi cei e)ecutivi%
- la nivel mediu "şefii de compartimente funcţionale şi de secţii de producţie%
- la nivel inferior "şefii de ateliere şi de formaţii de lucru%.
de e)ecuţie G în cadrul cărora se efectuează sarcini de e)ecuţie operative fără luarea unor
decizii privind muncă altor titulari de posturi, nu coordonează, nu conduc.
(uncţiile de e)ecuţie pot fi cu caracter general sau de specialitate.
0ompartimentul G o reunire sub aceeaşi autoritate ierarhică a unui anumit număr de
persoane, cărora le revin permanent sarcini bine definite.
upă modul de participare la realizarea obiectivelor, compartimentele sunt+
operaţionale G contribuie direct la realizarea obiectivelor derivate şi generale ale
întreprinderii "secţiile de producţie, depozitele, atelierele de service%
funcţionale G participa la fundamentarea strategiilor şi politicii globale a întreprinderii
"diviziile, serviciile%.
upă natură atribuţiilor, a volumului acestora şi a nivelului de delegare a autorităţii unei
activităţi, se pot distinge+
compartimentul de bazacompartimentul de ansamblu.
2lemente caracteristice compartimentelor de muncă+
4ivelul ierarhic G distanţă faţă de conducerea unităţii. (iecare nivel ierarhic are o
anumită autoritate şi responsabilitate în scopul îndeplinirii corespunzătoare a sarcinilor.
11
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
12/22
!iramidă ierarhică G cuprinde totalitatea treptelor ierarhice şi a legăturilor structurale
dintre compartimentele aflate pe diferite niveluri ierarhice.
2lemente componente+
înălţimea piramidei "determinate de numărul de nivele ierarhice ale structurii
organizatorice% baza piramidei "determinată de numărul formaţiilor de muncă%
(ormele piramidelor ierarhice+
înalte G pentru unităţi mari, care asigura o informare comple)ă deciziile fiind multilateral
fundamentate, dar care prelungesc circuitele informaţionale, determinând un număr mai mare de
personal şi cheltuieli salariale mai mari
aplatizate G pentru unităţile mici şi mi'locii în care se asigura operativitate în luarea
deciziilor şi cheltuieli reduse, dar o încărcare e)cesivă a personalului de conducere şi subiectivism
în adoptarea deciziilor.
!onderea ierarhică "normă de conducere% G constituie numărul de persoane sau
compartimente, conduse nemi'locit de acelaşi cadru de conducere.
&ărimea ponderii ierarhice depinde de următorii factori+
natură activităţii colectivului subordonat
gradul de independenţa a sarcinilor ce revin subordonaţilor
nivelul de pregătire şi capacitate organizatorică a conducătorului şi subordonaţilor
dispersia teritorială a posturilor subordonate unui conducător
1elaţiile organizatorice sunt alcătuite din ansamblul legăturilor dintre componentele
structurii stabilite prin reglementări oficiale.
1elaţiile organizatorice pot fi+
de autoritate G sunt instituite de conducere prin acte sau norme şi atrag obligativitatea de a fi
e)ecutate
de cooperare G sunt preponderent neformale, cu caracter facultativ, se manifestă pe
orizontală între compartimente sau persoane situate pe aceiaşi linie ierarhicăde control G se stabilesc între persoanele care efectuează controlul şi persoanele ce sunt
controlate
de reprezentare G se stabilesc între anumite persoane, denumite lideri şi conducerea
întreprinderii.
12
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
13/22
#tructura operaţională "de producţie% reprezintă ansamblul unităţilor de producţie, control şi
cercetare "secţii, ateliere, formaţii de lucru, locuri de muncă%, mărimea şi amplasarea lor pe teritoriul
întreprinderii şi legăturile ce se stabilesc între ele.
#ecţia de producţie reprezintă o unitate de producţie bine determinată sub aspect
administrativ, în cadrul căreia se e)ecută fie un produs, fie o faza a procesului tehnologic.În funcţie de rolul pe care îl au în procesul de fabricaţie a produselor incluse în programul de
producţie, secţiile pot fi+
de baza, unde se realizează produsele de baza care dau profilul de producţie al întreprinderii
au)iliare, unde se realizează produse sau servicii au)iliare producţiei de baza care a'ută la
realizarea în bune condiţii a produselor de baza
de servire, unde se e)ecută lucrări, servicii sau activităţi necesare secţiilor de baza şi
au)iliare "depozitele şi magaziile întreprinderii, activităţile de transport intern%.
Într-o secţie de producţie de baza, unde predominant este procesul de producţie de
baza, se pot întâlni şi procese de producţie au)iliare.
Atelierul de producţie reuneşte mai multe locuri de muncă, care fie e)ecută aceeaşi operaţie
tehnologică, fie efectuează un ciclu de operaţii tehnologice necesare obţinerii unei piese sau unui
produs.
ocul de muncă reprezintă o anumită suprafaţă de producţie, dotată cu mi'loace de
muncă şi organizate pentru realizarea unei operaţii sau a unei lucrări de către un muncitor sau un
grup de muncitori.
2.2 -a!t"rii !are in+len'ea#$ )tr!tra "rgani#at"ri!$
(actorii care influenţează concepţia unei structure organizatorice sunt+
9.5ipul şi comple)itatea producţiei de bunuri şi servicii
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
14/22
$rice unitate de producţie are că obiectiv principal producerea de bunuri materiale şi
servicii care se realizează prin desfăşurarea unor procese de producţie.Aceste unităţi productive îşi
realizează funcţiunea de producţie prin desfăşurarea în bune condiţii a acestor procese.
#tructura organizatorică şi organizarea activităţii de producţie din cadrul
întreprinderii se află într-o dependenţă directă faţă de tipul producţiei. !rin tip de producţie se înţelege o stare organizatorică şi funcţională a întreprinderii,
determinată de+
volumul producţiei e)ecutate pe fiecare poziţie din nomenclatura
gradul de specializare a întreprinderii, secţiilor şi locurilor de muncă
modul de deplasare a diferitelor materii prime, materiale, semifabricate de la un loc de
muncă la altul.
!rocesul de producţie reprezintă totalitatea acţiunilor conştiente ale anga'aţilor unei
întreprinderi, îndreptate cu a'utorul diferitelor maşini, utila'e sau instalaţii asupra materiilor prime,
materialelor sau a altor componente în scopul transformării lor în produse, lucrări sau servicii cu
anumită valoare de piaţă.
În întreprinderile de producţie e)istă trei tipuri de producţie şi anume+
tipul de producţie de masă
tipul de producţie de serie care în funcţie de mărimea lotului de fabricaţie poate fi de serie
mare, mi'locie sau mică
tipul de producţie individuală.
0aracteristici ale producţiei de masă
fabricarea unei nomenclaturi reduse de produse, în mod neîntrerupt şi în cantităţi mari sau
foarte mari
specializare înalta atât la nivelul locurilor de muncă, cât şi la nivelul întreprinderii
deplasarea produselor de la un loc de muncă la altul se face bucată cu bucată, în mod
continuu cu a'utorul mi'loacelor de transport specifice, de tipul benzilor rulante
din punct de vedere organizatoric, locurile de muncă şi forţă de muncă care le utilizează auun grad înalt de specializare fiind amplasate în succesiunea operaţiilor tehnologice sub formă liniilor
de producţie în flu).
0aracteristici ale producţiei de serie
acest tip de producţie este specific întreprinderilor care fabrică o nomenclatura relativ largă
de produse, în mod periodic şi în loturi de fabricaţie de mărime mare, mică sau mi'locie
14
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
15/22
gradul de specializare al întreprinderii sau locurilor de mună este mai redus decât la tipul de
serie mare, fiind mai ridicat sau mai scăzut în funcţie de mărimea seriilor de fabricaţie
deplasarea produselor de la un loc de muncă la altul se face cu mi'loace de transport cu
deplasare discontinuă "pentru seriile mici de fabricaţie%-cărucioare, electrocare etc. sau cu mi'loace
de deplasare continuă, pentru seriile mari de fabricaţielocurile de muca sunt amplasate după diferite criterii în funcţie de mărimea seriilor de
fabricaţie.Astfel, pentru seriile mari de fabricaţie locurile de muncă sunt amplasate după criteriul
liniilor tehnologice, iar pentru seriile mici de fabricaţie după criteriul grupelor omogene de maşini.
0aracteristici ale producţiei individuale"unicate%
fabricarea unei nomenclaturi foarte largi de produse, în cantităţi reduse, uneori chiar unicate
repetarea fabricării unor produse are loc la intervale de timp nedeterminate, uneori fabricarea
acestora putând să nu se mai repete niciodată
utila'ele din dotare au un caracter universal, iar personalul care le utilizează, o calificare
înalta
deplasarea produselor între locurile de muncă se face bucată cu bucată sau în loturi mici de
fabricaţie, cu a'utorul unor mi'loace de transport cu deplasare discontinuă
amplasarea locurilor de muncă în secţiile de producţie se face conform principiului grupelor
omogene de maşini.
upă modul de manifestare a serviciilor comerciale, se disting trei mari categorii+
#ervicii înainte de cumpărare+
informarea clientului asupra resurselor pieţei
orientarea clientului în funcţie de nevoile sale
educarea acestora în utilizarea produselor.
#ervicii în timpul vânzării, ce urmăresc două obiective+
asigurarea confortului la cumpărare
crearea unor condiţii optime de vânzare.
#ervicii după vânzare- imensiulnile întreprinderii
imensiunea întreprinderii influenţează divizarea muncii şi tratarea volumului
informaţional. $ întreprindere mică începe cu o structura simplă, dar, pe măsură ce se dezvoltă,
apare necesitatea construirii unor niveluri intermediare între sistemul director şi cel de e)ecuţie.
15
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
16/22
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
17/22
0ompetenţă este capacitatea unei persoane de a realiza, în mod corespunzător şi cu
eficientă ma)imă, sarcinile care îi revin.
4ivele de calificare+
4ivelul 9 + &uncitor G activitate caracterizată prin rutină şi sarcini de lucru previzibile .
4ivelul < + &uncitor calificat G sarcini de lucru nerutiniere, responsabilitate şi muncă înechipa.
4ivelul / + 5ehnician G sarcini de lucru diverse şi comple)e care e)clud rutină şi uneori
muncă în echipa.
4ivelul * + 6rad semnificativ de responsabilitate, cu sarcini de lucru diverse şi comple)e.
4ivelul + 1esponsabilitate personală ridicată şi decizii independente, alături de sarcini
privind coordonarea activităţii personalului şi alocarea de resurse în activităţi de analiză,
diagnosticare, proiectare, planificare, e)ecuţie şi control.
d% 0adrul 'uridic şi statutul 'uridic de functionaren orice societate, indiferent de tipul sau de
nivelul ei de organizare nici o activitate, oricât de neînsemnată ar fi, nu se poate desfăşura în afară
legilor.5ot ce omul întreprinde, de la cele mai simple şi mai obişnuite fapte zilnice până la cele mai
comple)e, uluitoare şi chiar irepetabile activităţi, respectă una sau mai multe legi, fie ele scrise sau
nescrise.
Înfiinţarea unei întreprinderi, fie ea mică sau mare, este un proces comple), care trebuie să
respecte că orice altă activitate, un cadru legal corespunzător.
- 0adrul 'uridic este reprezentat de sistemul legislativ din spaţiul economic-geografic
în care îşi desfăşoară activitatea întreprinderea, de cadrul legislativ al pieţelor e)terne, dar şi de
sistemul instituţional naţional şi internaţional.
#tatutul 'uridic de funcţionare a unei întreprinderi este unul dintre documentele de
formalizare a structurii organizatorice a acesteia şi este o componentă a regulamentului de
organizare şi funcţionare.
egile care reglementează activităţile în întreprindere sunt+
9D9::? - organizarea unităţii de stat în regii autonome şi societăţi comerciale/9D9::? - constituirea societăţilor comerciale
99D9::? - privind combaterea concurenţei relaţionale
9
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
18/22
- #trategii de dezvoltare
#trategia de dezvoltare defineşte obiectivele de dezvoltare viitoare ale întreprinderii, modul
de alocare a resurselor şi acţiunile ce trebuie întreprinse pe orizonturi de timp bine precizate ţinând
cont de accentuarea competiţiei pe diferite pieţe şi de cerinţele asigurării unei anumite rentabilităţi
pentru activităţile desfăşurate.2laborarea unei strategii presupune+
analiză situaţiei curente
e)aminarea perspectivelor pentru viitor
elaborarea unui set de alternative strategice pentru viitor şi alegerea strategiei de urmat
punerea în aplicare a strategiei alese
2.% Tipri de )tr!tri "rgani#at"ri!e
0riterii de clasificare a structurilor organizatorice+- morfologic
- specializarea activităţilor şi divizarea pe compartimente
- modul de e)ercitare a autorităţii în interiorul organizaţiei
- capacitatea de adaptare a organizaţiei la mediu
- gradul de structurare a activităţilor şi de concentrare a autorităţii
- influenţa predominantă e)ercitată de anumite părti ale structurii.
• !otrivit criteriului morfologic, care are în vedere modul de plasare a componentelor
structurale, tipurile de structuri, identificate sunt+
- 9.#tructura ierarhică"liniară% este adoptată, de regulă, de organizaţiile de dimensiuni
mici sau aflate la începutul activităţii, care dispun de un grad scăzut de dotare tehnică.
#e caracterizează prin+
număr redus de compartimente operaţioanle, în care se desfăşoară activităţile principale
conducătorul fiecărui compartiment e)ercită toate funcţiile managementului, ceea ce solicită
cunoştinţe profesionale diversificate
fiecare personă este subordonată unui singur şef.-
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
19/22
apariţia compartimentelor funcţionale alături de cele operaţionale
managerii nu mai trebuie să fie Iuniversal= pregatiţi, ci pot fi specializaţi pe domenii
e)ecutanţii primesc ordine şi răspund atât faţă de şefii ierarhici, cât şi faţă de şefii
compartimentelor funcţionale, fiind dublu subordonaţi.
- /.#tructura ierarhic-funcţională, constituind o îmbinare a precedentelor tipuri secaracterizează prin următoarele aspecte+
este alcatuită din compartimente operaţionale şi funcţionale
e)ecutanţii primesc ordine şi răspund numai în raport cu şeful ierarhic
se elimină dubla sau multipla subordonare, aplicându-se principiul unităţii de decizie şi
acţiune
se utilizează în organizaţiile de dimensiuni mari.
• !otrivit criteriului specializării activităţilor şi divizării pe compartimente sunt
identificate+
- 9.#tructura antreprenorială care este adoptată de organizaţiile de mici dimensiuni şi îi
sunt caracteristice următoarele trăsături+
şeful organizaţiei îşi conduce în mod direct anga'aţii
singura funcţiune cu un manager este cea de producţie
formalizarea structurii este ignorată
la nivelul şefului organiza iei, ponderea ierarhică este ridicată, de regulă peste @-E persoaneț
subordonate direct.
-
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
20/22
e)ercitarea pe două planuri a coordonării şi controlului"vertical sau orizontal%
crearea, în anumite condiţii, de conflicte şi confuzie, atât printre e)ecutanţi, cât şi printre
manageri.
• upă modul de e)ercitare a autorităţii în organizaţie întalnim trei tipuri de structuri+
- 9.#tructura tradiţională, în care autoritatea conducătorului se bazează pe obiceiuri şitradiţii, are urmatoarele caracteristici principale+
drepturile, obligaţiile şi perspectivele diferitelor grupuri şi persoane sunt reglate prin
obiceiuri
conducătorii deţin autoritatea în virtutea unei succesiuni ereditare
se manifestă mentalitatea că ce s-a întamplat din totdeauna se întamplă şi se va întâmpla în
continuare
dimensiunile autorităţii sunt stabilite şi consolidate prin obiceiuri, ritualuri, specifice culturiiorganizaţionale.
-
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
21/22
capacitate de funcţionare în condiţiile unui mediu stabil, liniştit şi slabă capacitate de
adaptare la modificările de mediu
activităţile şi sarcinile sunt descompuse în compartimente specializate şi regrupate în
compartimente
fiecărui post i se stabileşte precis conţinutulse comunică, în special, pe verticala sistemului"şef-subordonat%, strict în problemele de
serviciu
grad înalt de specializare.
-
8/16/2019 Atestat Structura Organizatorica DONE
22/22
4r. de înmatriculare la $ficiul 1egistrului 0omerţului+ C*?D:B9:D9::B
0od fiscal+ 1 E:B9: