ASPECTE TEORETICO – ECONOMICE PRIVIND FENOMENUL EMIGRAȚIONIST ÎN REPUBLICA MOLDOVA 1.1. Abordări teoretice privind fenomenul migrației forței de muncă Migraţia a existat de la începutul omenirii. Fenomenul nu a încetat în timp însă, a înregistrat schimbări şi a căpătat noi forme. Procesele migratorii se desfãşoară simultan şi, sunt în creştere în multe ţări ale lumii. Unul din rezultatele pe termen lung ale acestei evoluţii ar putea fi apariţia societăţilor multiculturale, tinzând spre noi concepte ale cetăţeniei sau statului naţional. Cele mai multe dintre ţările dezvoltate au devenit societăţi diversificate, multietnice, iar cele care nu au ajuns încă la acest nivel s-au orientat decisiv în această direcţie. Pentru cercetătorii din domeniul migraţiei a devenit tot mai clar că, acest fenomen trebuie privit ca un element normal şi structural al societăţii omeneşti de-a lungul istoriei, acest fenomen a existat dintotdeauna, dar în diverse forme, ca de exemplu: invaziile, colonizările şi cruciadele, sub forma atracţiei exercitate de regiunile mai bogate asupra populaţiilor mai sărace. În zilele noastre, acest fenomen se petrece în mare parte, tot din nevoia populaţiilor sărace de a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă, dar trebuie de avut în vedere faptul că, migraţia reprezintă un risc în producerea unor crize la nivel local, comunitar, statal, continental, global, care ar putea influenţa în mod negativ ordinea socială. Se poate observa nemulţumirea comunităţilor din afara ţării, asupra faptului că există foarte mulţi români pe teritoriul ţării lor, iar aceştia reprezintă
41
Embed
ASPECTE TEORETICO-ECONOMICE PRIVIND FENOMENUL EMIGRAȚIONIST ÎN REPUBLICA MOLDOVA
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
ASPECTE TEORETICO – ECONOMICE PRIVIND FENOMENUL EMIGRAȚIONIST
ÎN REPUBLICA MOLDOVA
1.1. Abordări teoretice privind fenomenul migrației forței de muncă
Migraţia a existat de la începutul omenirii. Fenomenul nu a încetat în timp însă, a
înregistrat schimbări şi a căpătat noi forme. Procesele migratorii se desfãşoară simultan şi, sunt
în creştere în multe ţări ale lumii. Unul din rezultatele pe termen lung ale acestei evoluţii ar putea
fi apariţia societăţilor multiculturale, tinzând spre noi concepte ale cetăţeniei sau statului
naţional. Cele mai multe dintre ţările dezvoltate au devenit societăţi diversificate, multietnice, iar
cele care nu au ajuns încă la acest nivel s-au orientat decisiv în această direcţie.
Pentru cercetătorii din domeniul migraţiei a devenit tot mai clar că, acest fenomen trebuie
privit ca un element normal şi structural al societăţii omeneşti de-a lungul istoriei, acest fenomen
a existat dintotdeauna, dar în diverse forme, ca de exemplu: invaziile, colonizările şi cruciadele,
sub forma atracţiei exercitate de regiunile mai bogate asupra populaţiilor mai sărace.
În zilele noastre, acest fenomen se petrece în mare parte, tot din nevoia populaţiilor
sărace de a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă, dar trebuie de avut în vedere faptul că, migraţia
reprezintă un risc în producerea unor crize la nivel local, comunitar, statal, continental, global,
care ar putea influenţa în mod negativ ordinea socială. Se poate observa nemulţumirea
comunităţilor din afara ţării, asupra faptului că există foarte mulţi români pe teritoriul ţării lor, iar
aceştia reprezintă pentru ei o reală ameninţare, întrucât sunt priviţi ca, fiind hoţi care tulbură
ordinea socială.
Sub aspect de categorie teoretică, migraţia forţei de muncă , alături de migraţia
internaţională politică, familială, recreativă, turistică ş.a., are un conţinut mai îngust decât
fenomenul migraţiei populaţiei, la general. În sens restrâns, migraţia externă pentru muncă este
definită ca „procesul permutării resurselor de muncă, dintr-o ţară în alta, în scopul angajării în
câmpul muncii în condiţii mai avantajoase decât în ţara de provenienţă”.
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie defineşte migraţia internaţională a forţei de
muncă drept un proces de „emigrare temporară în altă ţară, motivată de generarea unor venituri
alternative şi speranţa de reîntoarcere în ţara de origine şi care nu prevede o nouă reşedinţă”.
Conform legislaţiei Republicii Moldova, „migraţia de muncă” este definită ca plecarea
benevolă a cetăţenilor Republicii Moldova peste hotare, precum şi intrarea benevolă a cetăţenilor
străini sau a apatrizilor pe teritoriul Republicii Moldova, cu scopul de a desfăşura activitate de
muncă . Sensul amplu, întâlnit în monografiile cercetătorilor romani fenomenului migraţionist,
afirmă că migraţia externă pentru muncă, este determinată, în principal, de motivaţii de ordin
economic şi spre deosebire de emigrare sau imigrare, comportă caracter temporar, durata
acesteia variind în limite largi (de la câteva săptămâni /luni până la câţiva ani), şi nu presupune
schimbarea definitivă a reşedinţei .
Georgescu Maria-Ana definesște migrația ca, fiind ,,procesul de deplasare a persoanelor
dintr-o localitate în alta, dintr-o ţară în alta, acompaniată cu schimbarea domiciliului”1. Când
vorbim despre migraţie, avem în vedere dimensiuni cum sunt cea economică, cea socială,
politică, formativă şi culturală, turistică etc.
Marele economist David Ricardo, reprezentant al liberalismului economic abordînd
fenomenul migraţiei forţei de muncă în lucrarea „Principiile economiei, analizează migraţia
forţei de muncă ca o reacţie de răspuns la necesitatea de echilibrare a capitalului foarte productiv
din ţara de destinaţie. Fenomenul migrației care apare ca rezultat al salariilor mai mari din țara de
destinație, comparativ cu cele din ţările de origine ale muncitorilor, ceea ce serveşte drept
stimulent al deplasării migranţilor.
Sub aspectul mişcărilor circulatorii, migrația internaţională a forţei de muncă poate
îmbrăca mai multe forme, ca de exemplu: emigrarea, imigrarea, migraţia de revenire, re-
emigrarea, migraţia tranzitorie, migraţia de rangul doi, migraţia circulatorie ş. a.
Ca subconcepte complementare al fenomenului de migrație a forței de muncă, emigrarea
reprezintă ,,o formă de mişcare migratorie cu caracter definitiv care presupune obligatoriu
schimbarea reşedinţei domiciliului şi opţional renunţarea la cetăţenie”2, iar
imigrarea ,,presupune plecarea definitivă din ţară de origine sau, de rezidenţă”3.
Pierre George distinge patru categorii de emigranţi:
– emigrantul care manifestă dorinţa de a-şi schimba ţara şi, în final, naţionalitatea;
– muncitorul străin care este un emigrant temporar;
– persoanele deplasate (expulzate, repatriate, transferate) alungate din ţară lor de origine;
– refugiaţii care au optat pentru părăsirea ţarii lor.La sfârşitul secolului XX şi începutul
secolului XXI, alături de migraţia definitivă, apare şi, se dezvoltă o formă mai nouă de migraţie –
migraţia temporară pentru muncă sau studii.
Fenomenul migraţiei fiind un fenomen internaţional şi are ca punct de plecare ţară de
origine a emigrantului şi ca punct de sosire ţara în care se va stabili emigrantul respectiv.
Statele lumii din punctul de vedere al poziţiei faţă de migranţi, pot fi clasificate în ţări de
imigraţie (în special, statele dezvoltate, bogate) şi ţări de emigraţie (statele în dezvoltare).
Actualmente practic toate statele s-au antrenat într-un proces activ al migraţiei. Chiar şi statele cu
regimuri închise participă tot mai activ în circuitul migraţional internaţional, fenomenul
emigrării, fiind supus aici unui control foarte dur, comparativ cu imigrarea.
Georgescu, Maria-Ana - Provocări socio-economice, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005, p.782 Sandu Dumitru. Migraţia Circulatorie ca Strategie de Viaţă, Sociologie Românească, 2006, 2, 5p.-29
3 Ciotea, Florin şi Georgescu, Maria-Ana - Demografie şi metode de investigaţie socială, Univ.“Petru Maior”, Tg.Mureş, 2006, p.65
Totalitatea persoanelor care migrează în afara hotarelor propriei ţări, formează fluxuri
migraţionale. Conform clasificării Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, deosebim 5
fluxuri internaţionale ale migraţiei:
1. Migraţii definitive – la această categorie se referă persoanele care migrează în alte state
pentru trai permanent. Fluxul principal al migranţilor definitivi se îndreaptă către state înalt
dezvoltate, postindustriale – SUA, Canada, statele din Europa Occidentală, Australia, Noua
Zeelandă. Acest flux, de regulă, începe cu unul dintre membrii familiei care ulterior îi atrage şi
pe ceilalţi membri (migraţia „cuiburilor”).
2. Muncitorii pe contract – termenul de şedere pentru aceşti muncitori în statele de
imigrare este limitat și sînt obligaţi să părăsească ţara la expirarea contractului, chiar şi în cazul
în care contractul de muncă i se schimbă. Importul forţei de muncă încurajat de guvernele unor
state se datorează atât costului mic al forţei de muncă străine, cât şi lipsei forţei de muncă de
anumite calificări, lipsei solicitărilor pentru anumite activităţi grele, nesolicitate, neprestigioase.
Aceste motive au determinat guvernele unor state să invite pe contract muncitori din alte state.
3. Profesioniştii de tranzit – sunt muncitorii de calificare înaltă, cu o experienţă avansată,
care, de regulă, se deplasează însoţind investiţiile de capital. Creşterea mobilităţii capitalului pe
plan internaţional a determinat majorarea numărului migranţilor din această categorie, fenomenul
amplificându-se şi, din cauza facilitării circulaţiei persoanelor, acceptate prin acordurile bi şi
multilaterale. Spre deosebire de brain drain, acest tip de migraţie are un sens invers.
4. Migranţii ilegali – sunt persoanele care intră în statele receptoare fără un statut legal.
Numărul migranţilor ilegali a crescut foarte mult, în pofida restricţiilor aplicate de statele lumii
prin politici migraţionale dure. Actualmente este dificil de cuantificat numărul exact al
migranţilor. Datele ultimului recensământ au arătat că, numărul celor plecaţi din ţară este de 273
mii persoane (2004), experţii estimează că numărul celor plecaţi variază între 500-700 mii
persoane.
5. Migranţii forţaţi – plecarea lor în exteriorul ţării de origine este cauzat de războaie,
încălcarea drepturilor omului, politica de genocid faţă de anumite categorii de persoane,
cataclisme naturale sau catastrofe ecologice.
Demografii definesc fluxul de migraţie ca ”număr” total al deplasărilor efectuate în cursul unei
perioade de la o zona de origine comuna către o zona de destinaţie comuna .Din punct de vedere
sociologic sunt cunoscute(doar la nivelul literaturii ce am putut sa o consult) foarte puţine din
caracteristicile acestor fluxuri. Distincţia propusa,intre migraţia in flux si migraţia dispersata,este
menita sa orienteze cercetări tocmai in sensul determinării respectivelor caracteristici.
Diferenţele demografice regionale fac sa apară şi alte diferende în mod indiscutabil între
ţările dezvoltate şi celelalte ţări, între societăţile industriale cu dezvoltare accelerată tehnologică
şi slabă creştere demografică şi societăţile non-industriale, dependente din punct de vedere
tehnologic şi cu o mare creştere demografică. Acest decalaj economic este în acelaşi timp un
decalaj politic între democraţii industrializate cu creştere demografică slabă şi ţări nedemocrate
cu creştere demografică intensă.
La nivel internaţional, nu există o definiţie acceptată a migraţiei economice. În aceste
condiţii, considerăm că, sub aspect economic, am putea defini fenomenul de migraţie externă a
forţei de muncă ca fiind „ deplasarea unor mulţimi de persoane, cu rol de capital uman, creat
cu investiii publice a tării de origine, într-o tară de destinație cu scopul utilizarii lui economico-
productiv.”
Migraţia internaţională a forţei de muncă include: fluxurile imigraţionale şi fluxurile
emigraţionale şi, corespunzător state de imigraţie şi state de emigraţie.
Conform clasificării Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, statele, implicate în
procesele migraționiste, sunt identificate ca state de imigraţie :
a) 2% şi mai mult din populaţia ei este alcătuită din cetăţeni străini şi în ţară se află nu mai
puţin de 200 mii persoane ce deţin paşapoarte ale altor state. Termenul de şedere al
acestora depăşeşte termenul de 1 an;
b) 1% din populaţia economic activă şi nu mai puţin de 100 mii de persoane din forţa de
muncă sunt cetăţeni străini;
c) Remitenţele banilor din ţară depăşeşte 1-2% din PIB-ul ţării.
Statele de emigrare sunt considerate acele state care îndeplinesc condiţiile:
– 2% şi mai mult din populaţie se află în afara hotarelor pe un termen mai mare de 1 an, iar
numărul acestora depăşeşte 200 mii persoane;
– 1% sau mai mult din populaţia economic activă se află peste hotarele ţării, iar numărul
acestora depăşeşte 200 mii persoane;
– banii primiţi de către emigranţi constituie nu mai puţin de % din PIB.
Fluxurile de migraţie implica patru tipuri de variabile :
– Factori care determina natura si gradul diferenţelor de dezvoltare si de interacţiune dintre
arii social-economice diferite, precum si natura si mărimea costurilor de comunicare dintre
respectivele arii. Pentru cazul societarii noastre contemporane,principalii factori incluşi in
aceasta categorie sunt: industrializarea,revoluţia ştiinţifica si
tehnica,urbanizarea,cooperativizarea si modernizarea agriculturii;
– Variabile care caracterizează diferenţele de natura si de gradul de dezvoltare si de
interacţiune a grupurilor social teritorializate,precum si diferenţele de cost al migraţiei intre
aceste grupuri;
– Variabile latente, interpretative, care fac ca diferenţele de dezvoltare, de interacţiune si de
cost economic si psihosocial sa fie semnificative pentru migraţie, sa determine variabilitatea
caracteristicilor fluxurilor de migraţie;
– Variabile definitorii pentru fluxul de migraţie (volum, sens, ritmicitate etc.). La nivelul
contextului explicativ al formulărilor fundamentale apar trăsături specifice ale migraţiei,
variabile de la un context socioeconomic la altul.
Sub aspect generalizat, fluxurile migraționiste prezintă următoarele direcții:
I. Migraţia din ţările în dezvoltare spre ţările dezvoltate. Ţările dezvoltate au nevoie de
forţa de muncă din ţările în dezvoltare, deoarece aceasta le asigură necesarul de muncitori, întrun
spectru larg de sectoare şi servicii de infrastructură, în cea mai mare parte, pentru munci ce nu
sunt bine plătite, nu cer nivel înalt de calificare şi nu sunt agreate de către localnici.
II. Migraţia în cadrul ţărilor dezvoltate. Migraţia externă a forţei de muncă între ţările
dezvoltate este determinată de factori non-economici, cu toate că fenomenul „exodul creierelor”
este observabil.
III. Migraţia din ţările dezvoltate spre ţările în dezvoltare are proporţii comparativ mici şi
este reprezentată de migraţia cadrelor calificate (experţi, consultanţi ş.a.) îndreptate de către
organismele internaţionale în ţările în dezvoltare. Asemenea specialişti există şi în Republica
Moldova care activează, în special, în sectoarele: public, financiar şi bancar, educaţional,
agroindustrial şi altele, fiind, de regulă, invitaţi de organizaţii non-guvernamentale pentru
asistarea executării proiectelor finanţate de ţările dezvoltate.
Interacţiunea dintre populaţii situate in arii social-economice diferite se realizează prin
schimburi de bunuri, servicii, persoane sau informaţii/valori neincorporate in bunuri si servicii.
În funcţie de aceste categorii se poate face deosebirea dintre migraţia care este asociata cu
schimbul de bunuri si servicii dintre localităţi şi migraţia care este asociată cu schimbul de
informaţii neîncorporate în astfel de bunuri şi servicii.
Piaţa internaţională a forţei de muncă are o sferă de cuprindere mai redusă decât migraţia
internaţională, deoarece cuprinde şi persoanele care au părăsit ţara de origine şi care nu au în
acel moment o activitate social-economică salarizată. Migraţia internaţională a forţei de muncă
este un proces deosebit de amplu şi complex care evidenţiazã evoluţia fluxului internaţional al
forţei de muncã spre deosebire de piaţa internaţională a forţei de muncă care oferă doar o
imagine asupra situaţiei la un moment dat.
Migraţia internaţională a forţei de muncă la etapa contemporană se caracterizează prin
câteva particularităţi:
1. Migraţia de muncă a cuprins, practic, toate statele continentele, căpătând un caracter
global. La începutul sec XXI-lea în lume se numărau peste 200 mln. persoane cu statut de
migrant;
2. Motivul principal al migraţiei rămâne a fi cel economic, astfel încît decizia de migraţie
este rezultatul unui proces prin care individul raţional evaluează beneficiile migraţiei
internaţionale comparându-le cu câştigurile în condiţiile în care ar rãmâne imobil şi luând în
calcul costurile pe care le presupune aceastã deplasare (costul călătoriei, al supravieţuirii în ţara
de destinaţie până la găsirea unui loc de muncă, dificultatea adaptării la o nouã piaţă a forţei de
muncă, efortul pentru învăţarea unei noi limbi şi al adaptării la o nouã cultură, costul psihologic
al ruperii vechilor relaţii şi stabilirii unora noi).
3. S-au modificat şi direcţiile migraţiei. Dacă în anii '50-80 direcţia principală a migraţiei
era dinspre ţările în dezvoltare către ţările dezvoltate, începând cu anii ' 80 se atestă şi procesul
invers, migraţia de muncă din ţările dezvoltate, însoţind capitalul, migrează în ţările în curs de
dezvoltare. O creştere constantă a avut-o şi migraţia pe direcţia ţările în dezvoltare – ţările
dezvoltate;
4. Actualmente s-a intensificat mult migraţia ilegală a forţei de muncă. Circa 20-40 la sută
dintre migranţi sunt ilegali, în UE 12-16%, în 2011;
5. În migraţia internaţională au loc schimbări nu numai cantitative dar, şi calitative,
exprimate prin creşterea ponderii personalului calificat care migrează;
6. În prezent, are loc o implicare tot mai activă a statelor în monitorizarea şi dirijarea
procesului migraţional.
Dacă ţinem cont de durata deplasării migraţia internaţională poate fi pe termen lung,
atunci când migranţii rămân în noul spaţiu pentru totdeauna sau pentru o perioadă lungã de timp,
temporară, făcută cu intenţia de a se întoarce în ţara de origine în 1-2 ani şi sezonieră în cazul în
care migranţii fac deplasări zilnice spre locurile de muncă. Importanţa turismului, ca o acţiune de
migrare temporară, favorizează activităţi de producţie şi de consum precum şi o nouă repartizare
de bunuri şi servicii în scopul satisfacerii unor cerinţe specifice.
După gradul de calificare al forţei de muncă, persoanele implicate în mişcarea migratory
ar putea fi grupate în trei mari categorii de forţă de muncă:
a) forţă de muncă de înaltă calificare, cu pregătire înaltă în domeniile de vârf ale ştiinţei
şi tehnologiei, ca şi în unele servicii, precum cele de învăţământ, sănătate.
Această categorie poatefi recrutată direct, adesea, chiar din ultimii ani de studii sau prin
organisme specializate ale ţărilor de provenienţă sau străine şi are cele mai multe şanse de a
obţine contracte pe termen lung, şi, în final, de a obţine dreptul de stabilire în ţara-gazdă. În plus,
se încadrează în categoria de vârstă 25 - 40 de ani, considerată cea mai creativă şi productivă,
dând naştere în ţara de destinaţie unor activitãţi generatoare de venituri.;
b) forţa de muncă cu un nivel mediu de calificare, de specializare, care cuprinde o gamăn
largă de activităţi şi profesii, cum sunt:
- constructorii - categorie de forţă de muncă bine cotată pe pieţele occidentale (Portugalia,
Germania, Spania, Israel) şi Rusia;
- personalul para medical (asistente medicale), pentru care cererea angajatorilor din diferite
ţări este în creştere (Italia, SUA, Canada, Elveţia ş. a.);
- personal hotelier şi de alimentaţie publică, de asemenea, solicitat pe anumite pieţe
occidentale;
c) forţă de muncă necalificată sau semicalificată solicitată în activităţi din agricultură (în
perioada de recoltare), în salubritate, construcţii (Spania, Portugalia, Grecia) etc..
În dependenţă de statutul legal de intrare, şedere şi dreptul la muncă în ţara de destinaţie,
legislaţia internaţională deosebeşt:
– lucrători migranţi (labour migrants) legali;
– lucrători migranţi ilegali.
Lucrătorul migrant legal este definit ca un străin, care are permis de intrare legală în ţară,
reşedinţă şi muncă pentru o perioadă determinată de timp în ţara-gazdă. Dacă una dintre aceste
condiţii nu este satisfăcută, migrantul se califică ca migrant ilegal.
Migraţia influenţează viaţa social-economică a tuturor statelor lumii, dovadă fiind
preocuparea tot mai activă faţă de fenomenul migraţional. Mobilitatea teritorială a devenit atât de
indisolubil legată de organizarea şi funcţionarea societăţilor umane încât în absenţa ei progresul
şi schimbarea socială ar putea fi cu greu imaginate.
Migraţia are efecte pozitive şi negative atât, pentru ţările receptoare cât şi, pentru cele
donatoare (vezi anexa 1). Monitorizarea procesului migraţional pentru, o cât mai bună gestionare
a acestuia, devine o necesitate pentru toate statele, indiferent de statutul pe care îl au în cadrul
fluxurilor migraţionale. Principalele consecinţe ale migraţiei, din punctul de vedere al interesului
pe care-l urmărim, sunt asupra pieţei forţei de muncă, asupra situaţiei demografice, asupra
situaţiei economice.
1.2. Profilul exodului de forță de muncă în Republica Moldova
Republica Moldova a făcut parte din Uniunea Sovietică, în care „migraţia în exterior” era
interzisă. În rezultat, fluxurile de migraţie din Republica Moldova erau limitate la teritoriul
sovietic. Cu toate acestea, odată cu primele semne de liberalizare a Uniunii Sovietice, la sfârşitul
anilor 1980, restricţiile cu privire la migraţie au fost slăbite şi, multe ţări au asistat la întoarcerea
cetăţenilor în patria lor istorică şi, reunificarea familiilor (în primul rând a evreilor şi a nemţilor
spre Israel, Germania şi SUA). Acest fenomen s-a intensificat drept urmare a destrămării URSS.
Colapsul URSS a adus la declararea ulterioară a Republicii Moldovei drept stat nou independent.
Perioada a fost caracterizată astfel de, condiţii de înrăutăţire a tensiunilor etnice, care s-au
manifestat prin conflicte etnice şi/sau militare (se are în vedere conflictul transnistrean din 1992).
Aceste circumstanţe au provocat migraţia din motive etnice în prima jumătate a anilor
1990, predominant spre Rusia şi Ucraina. Cu toate acestea, rolul acestui conflict în procesul de
migraţie nu ar trebui supraestimat. Începând cu a doua jumătate a anilor 1990, fluxul de migranţi
moldoveni a devenit un fenomen de proporţii. El a avut în primul rând, motivaţii economice.
Până în prezent, pot fi identificate trei valuri de migraţie în masă. Prima migraţie în masă
a fost motivată economic şi, a avut un caracter comercial (procurarea bunurilor de peste hotare şi
vânzarea lor pe piaţa moldovenească).
Totuşi, introducerea regimului de vize, de rând cu controalele vamale mai complicate şi,
egalarea preţurilor în statele post-comuniste a făcut ca, acest tip de migraţie comercială să fie mai
puţin profitabil pentru un migrant individual. În consecinţă, migraţia comercială a fost înlocuită
treptat de migraţia de muncă.
Criza economică şi financiară prin care a trecut Federaţia Rusă în anul 1998, a declanşat al
doilea val de migraţie în masă din Republica Moldova, care a continuat cu o intensitate sporită
până, cel puţin în 2007 (vezi anexa 2). Acest val de migraţie în masă a avut loc drept răspuns la
sărăcia acută. Astfel, un caz aparte îl reprezintã migrația din Republica Moldova în Rusia și
Ucraina, în care, datoritã relațiilor specifice ale Republicii Moldova cu aceste state, cetățenii
Republicii Moldova se bucurã de regim liber de vize. Însă și în aceste state existã un numãr mare
de lucrãtori migranți ilegali, din motivul încãlcãrii regulilor de înregistrare a reședinþei sau
neperfectãrii contractelor de muncã cu patronii lor.
În același timp, o caracteristicã specificã a exodului de forță de muncă în Republica
Moldova, o reprezintã agrearea angajării migranților de cãtre firmele din străinãtate fără
perfectarea contractelor de muncã, deoarece costurile salariale sunt mai reduse și aportul muncii
acestor lucrãtori la sporirea competitivitãþii firmei respective ajunge sã fie mai însemnat.
În prezent, migraţia moldovenească este în mare parte un răspuns la oportunităţile pe piaţa
străină de muncă şi, ar trebui privită drept o strategie de investiţie pentru răspunsul de viitor la
sărăcia acută. 4
Deşi datele oficiale atestă un număr mic al migranţilor (tabelul 1.2.1), studiile experţilor
precum şi unele date cu privire la remitenţe şi la evoluţia indicatorilor demografici atestă un
număr mult mai mare al acestora.
Tabelul 1.2.1
Evoluţia migraţiei în R. Moldova în intervalul 2001-2007 (persoane)
4 Moşneaga, V., şi Corbu-Drumea, L. (2006). Migraţia în/din Republica Moldova: proces şi reglarea (primul deceniu). Populaţia moldovenească în contextul migraţiei internaţionale, vol.I, p.249 - 251. Iaşi.
Datele statistice prezentate de Biroul Naționald de Statistică, referitor la rezultatele
recensamântului din 2004, prezintă informații generale referitor la procesul migrațional, cum ar
fi:
– La data recensămîntului din 5 octombrie 2004, un număr de 273 mii persoane cu
domiciliul în Republica Moldova erau absente, fiind declarate de alţi membri ai familiilor,
plecate în străinătate pentru diferite perioade, iar cca 130 mii, sau 47,7%, lipseau mai mult de un
an.
– Ponderea cea mai însemnată din rîndul acestora o deţineau persoanele cu vîrsta cuprinsă
între 20 şi 29 ani (38%), urmaţi de cei cu vîrsta între 30 şi 39 ani (23,1%). Majoritatea
persoanelor temporar absente erau plecate la muncă sau în căutarea unui loc de muncă - 88,7%,
la studii – 6,5%, din alt motiv 4,8%.
– Printre persoanele temporar absente, 76% aveau nivelul de instruire secundar general sau
general obligatoriu. Circa 68,9% din emigranți erau din mediul rural, ccea ce se explică prin
diferenţele în calitatea vieţii populaţiei rurale şi urbane.
– Ponderea persoanelor temporar absente, din numărul total al populaţiei, constituia 8,1%,
iar în 12 raioane ale ţării numărul persoanelor plecate peste hotare constituia 10 – 12%.
– Totuşi, estimarea numărului efectiv de migranţi a fost dificilă, din cauza imposibilitatii
depistării persoanelor care au plecat integral cu traiul peste hotare cu întreaga familie şi din
cauza ponderii mari a migraţiei sezoniere sau pe termen scurt.
Astfel, datele experţilor şi studiilor realizate arată că numărul emigranţilor ar fi de cel
puţin 2 ori mai mare variind între 400 şi 600 mii persoane. Bărbaţii emigranţi constituiau 57%
comparativ cu femeile (2004).
Procesul migrațional din Republica Moldova în ultimii 10 ani a suportat o intensificare
vertiginoasă, numarul migranților crescînd cu circa 50-60 mii anual.
Desi în ultimii 5 ani intensitatea migratiei populatiei s-a stabilizat și chiar s-a redus, totus
aceasta a ramas la un nivel destul de inalt (cca 300 mii anual ), ceea ce constituie cca ¼ din
populatia economic activa.
Direcţiile principale ale migraţiei, conform datelor recensământului, sunt F. Rusă -
56,2%, Italia – 19,4, România – 3,9%, Portugalia – 3,5%, Ucraina – 3,1%, Turcia – 3%. Restul
sunt plecaţi în alte state, ponderea fiind mai mică de 3%. Migraţia externă a R. Moldova până la
obţinerea independenţei avea o singură direcţie – spre est, actualmente vectorul migraţional se
îndreaptă tot mai mult spre vest.
Cercetările statistice realizate de Biroul Național de Statistică, ne permite de a urmări
dinamica migrației forței de muncă temporare pe o serie de variabile socio-demografice, cum ar
fi sexul, varsta, stare civila,nivelul de educație al migranților, etc Și, deși unele dintre acestea,
datele pot fi incomplete, statisticile oficiale sunt sursa cea mai de incredere, care să permită
studiul a principalelor caracteristici și tendințe ale migrației forței de muncă.
Pe parcursul perioadei 2000-2011 se observă o creștere a intensității migrației forței de
muncă: proporția de persoane care trăiesc temporar în afara țării, în legătură cu locul de muncă
sau în căutare de lucru, a crescut de la 3,8% la 8,3%, și față de populația economic activă- de la
8,4% la 25,2% (fig. 1)
Figura 1. Dinamica migrației forței de muncă temporară față de populația economic
activă a Republicii Moldova, 2000-2011 de ani, mii de oameniSursa: elaborat de autor în baza datelor de pe http://www. statistica.md
Totodata, în situația în care motivația principală a populației urbane este de a pleca la
muncă peste hotare este salariul mic (55%), pentru persoanele din mediul rural – motivația
anul 2011 ponderea acestora a coborât la 21%, iar la sfîrşitul anului 2012, ponderea transferurilor
migranţilor în Produsul Intern Brut a constituit 23% .
0
5
10
15
20
25
30
35
40
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Fig. 3 Remitenţele migranţilor moldoveni (procent din PIB)Sursa: elaborat de autor în baza datelor de pe http://www.bnm.md
În general, migranţii moldoveni de lungă durată vin din diferite pături sociale şi, provin atât
din zonele urbane (25%), cât şi din cele rurale (75%). Migraţia moldovenească este îndreptată în
principal spre două regiuni, Uniunea Europeană (în primul rând Italia şi Portugalia) şi
Comunitatea Statelor Independente (în primul rând Moscova şi St. Petersburg în Federaţia Rusă
şi o parte în Ucraina). O trăsătură specifică a migraţiei moldoveneşti este, nivelul înalt de
îngrămădire a persoanelor în locurile de migraţie.
Marea majoritate a migranţilor se află în câteva regiuni de destinaţie, circa zece oraşe
găzduind circa 3/4 din numărul total de migranţi din Moldova5.
Pe parcursul ultimului deceniu s-au conturat 3 tipuri de migraţie internaţională a populației Republicii Moldova:
1) Migraţie internaţională de scurtă durată, predominant spre ţările CSI (Federația Rusă
ș.a.)
2) Migraţie internaţională de lungă durată, predominant în ţările Uniunii Europene (Italia, Grecia ș.a.).3) Migraţie internaţională legală de lungă durată spre SUA şi Canada.
Concomitent, s-au conturat următoarele tendinţe în modelul general de migraţie al
resurselor umane în Moldova:
– dinspre regiunea CSI spre UE
– de la migraţie de scurtă durată şi sezonieră la migraţie de lungă durată;
– majoritatea migranţilor pe termen lung din UE îşi legalizează şederea şi muncă;
– migraţie sporită spre Statele Unite şi Canada.
Una din caracteristicile migraţiei moldoveneşti este spre diversificarea ţărilor de destinaţie
şi o mişcare de la ţările cu venit mai mic, spre ţările cu venit mai înalt. Aceasta creează
oportunităţi/potenţial pentru sporirea impactului de dezvoltare al migraţiei, în special în ceea ce
ţine de fluxurile sporite de remitenţe sau fluxuri de remitenţe mai stabilizate/rezistente care, au o
probabilitate mai mică să transfere incertitudinea sau riscul economic în ţara de origine.
Migraţia de durată mai lungă are, de asemenea potenţialul de a rezulta în impacte mai mari
de dezvoltare. Una din caracteristicile migraţiei moldoveneşti este „maturitatea” sa relativ redusă
spre diversificarea ţărilor de destinaţie şi o mişcare de la ţările cu venit mai mic spre ţările cu
venit mai înalt.
În conformitate cu setul de date IASCI-CIVIS 2010, 67% din migranţii de lungă durată îşi
consideră statutul de şedere şi de muncă regularizat. Cu toate acestea, reunificarea familiei în
rândurile migranţilor căsătoriţi este relativ redusă, în proporţie de 21%. De asemenea migranţii
moldoveni nu utilizează des băncile din locurile de migraţie comparativ cu nivelul lor de
regularizare; 36% de migranţi deţin un cont bancar în ţara de migraţie (predominant ţările gazdă
din UE). Mai mult decât atât, în pofida nivelului înalt de experienţă academică şi profesională a
migranţilor moldoveni, mulţi se angajează la munci necalificate în ţara lor de migraţie, ceea ce
duce la o situaţie caracterizată de „sub-angajare” sau „descalificare”.
5 Moraru, Angela. Transferurile financiare de peste hotare si echitatea sociala. Conferinţa tehnico-stiintifică a colaboratorilor, doctoranzilor şi studenţilor. Chişinău, 15-17 noiembrie, 2007, vol. III, p. 243-245.
Această constatare vine în sprijinul impresiei privind nivelul scăzut al integrării şi
prosperităţii migranţilor moldovenilor. Toate aceste rezultate par să confirme nivelul scăzut de
maturitate al ciclului de migraţie moldovenească.
În compoziția generală a migranților, ponderea participării femeilor ca o unitate
independentă în procesul activ de migrația forței de muncă a crescut cu 31% în 2000 la 36% în
2010 (figura 2 și 4). Creșterea ponderii lucrătorilor femeilor care sunt căsătoriți: de la 49,3% în
2000 la 55,0% în anul 2010, sau cu 5,7 puncte procentuale. Printre migranții de sex masculin în
această perioadă, proporția persoanelor care sunt casatoriti a crescut de la 53,1% la 56,5% (cu
3,4 puncte procentuale). Ponderea lucrătorilor divorțați femeilor (12,3%) este de aproape patru
ori mai mare decât în rândul bărbaților (3,4%).
Migrației, în special pe termen lung, este un factor care influenteaza foarte mult stabilitatea
căsătoriei, iar relația cauză-efect de diferite aspecte ale migrației precum și divorțul și impactul
acesteia asupra comunicării inter-familială și intergenerațională necesită investigații
suplimentare. Cercetarea este, de asemenea, necesară în astfel de probleme importante, cumar fi
comportamentul reproductiv al femeilor migrante, problemele de adaptare și integrare în țările
gazdă, intenția de a se întoarce dificultăți acasă și reintegrarea, etc.
Figura 4. Distribuția migranților după sex și stare civilă, anii 2000-2010 Sursa: elaborat de autor în baza datelor http://www. statistica.md
Astfel, profilul migranţilor moldoveni arată că, aceştia sunt predominanţi (vezi anexa 3)
Tineri – migraţia moldovenească este compusă din populaţia cu vârsta aptă de muncă, cea
mai mare parte a migranţilor (79%) având vârsta între 18 și 44 ani;
Mai educaţi – o trăsătură deosebită a migraţiei din Moldova constă în faptul că, o parte
semnificativă a celor care pleacă, au un nivel relativ bun de educaţie; 28% din numărul total al
migranţilor au absolvit instituţii de învăţământ universitar, iar 63% au absolvit liceul sau o
instituţie de învăţământ profesional;
Bărbaţi şi femei în măsură egală – muncitorii migranţi bărbaţi, care cuprind 63% din forţa
de muncă, tind să migreze în ţările CSI şi se angajează în primul rând în sectorul de construcţii şi
reparaţii, transport, industrie şi agricultură. Femeile, tind să migreze în ţările UE şi să lucreze în
sectorul de prestare a serviciilor, lucru casnic, comerţ, îngrijirea bătrânilor şi copiilor.
După structura de vârstă, cea mai mare parte a lucrătorilor migranți reprezintă grupele de
vârstă tinere. Astfel, în anul 2011 numărului de persoane in varsta de 15-24 a fost de 22,5% din
numărul total de migranți, 25-34 ani - 33,4%. Circa 20,8% revine grupei de vîrstă 35-44 ani și
Figura 5. Distribuția migranților pe grupe de vârstă, anii 2000-2011Sursa: elaborat de autor în baza datelor http://www. statistica.md
Un alt factor deosebit de atragere spre ţările de destinaţie din CSI sunt costurile reduse de
călătorie, ţinând cont de proximitatea geografică şi posibilitatea de a călători fără vize. Capitalul
social şi ajutorul reciproc între migranţi precum şi, între migranţi şi comunităţile de baştină,
joacă un rol important la orice etapă a experienţei/ciclului de migraţie moldovenească. Aceasta
se referă la toate etapele migraţiei, de la planificarea înainte de plecare până la întoarcerea
eventuală şi reintegrare. În etapa de până la plecare, 70,2% de persoane îşi aleg destinaţiile
pentru că, deja au contacte sociale sau, chiar un loc de muncă garantat6. Aceste reţele sociale
joacă un rol crucial în asistarea migranţilor moldoveni, să gestioneze riscurile legate de migraţie,
să micşoreze costurile financiare aferente şi să sporească câştigurile.
6 Pyshkina T. V., Economic Consequences of the Migration of Labour from the Republic of Moldova (Consecinţele economice ale migraţiei forţei de muncă din Republica Moldova)/Institutul mondial ONU pentru dezvoltare şi cercetare economică, Helsinki, 2002.
Sondajele sistematice efectuate de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie oferă
informaţia despre ţările de destinaţie pentru aproximativ 400000 de migranţi actuali sau recenţi,
care rămân a fi în continuare, membri ai gospodăriilor din Republica Moldova.
Migranţii muncitori din Republica Moldova aleg îndeosebi, Rusia şi Italia. Alte destinaţii
importante includ Ucraina, România, Portugalia, Franţa, Spania, Grecia şi Republica Cehă. Mai
există migraţiune de anvergură în Israel, Turcia şi SUA7.