1 CUPRINS INTRODUCERE .......................................................................................................2 PARTEA I..................................................................................................................4 1.1. Acquisul comunitar privind impozitarea si imperativul armonizarii fiscale......4 1.2. Armonizarea impozitelor indirecte .....................................................................5 1.3. Armonizarea impozitelor directe ........................................................................7 1.4. Armonizarea- un proces incheiat? ....................................................................11 1.5. Literatura de specialitate ..................................................................................13 PARTEA A II-A ......................................................................................................15 2.1. Cadru general ...................................................................................................15 2.2. Ipoteze teoretice ................................................................................................19 2.3. Formularea modelului si colectarea datelor ....................................................19 2.4. Metodologia modelului de regresie liniara simpla si estimarea modelului .....21 2.5. Analiză empirică de comparație a ratelor de creștere a taxelor asupra profiturlor personale si asupra profiturilor corporatiilor.......................................22 2.6. Influența variabilelor considerate asupra PIB-ului .........................................23 2.6.1 Influența taxelor asupra veniturilor personale...............................................23 2.6.2. Influența taxelor pe veniturile corporațiilor ..................................................27 2.7. Limitele modelelor econometrice......................................................................32 CONCLUZII SI RECOMANDARI ........................................................................33 BIBLIOGRAFIE .....................................................................................................35
36
Embed
ASPECTE PRIVIND ALINIEREA FISCALITĂŢII DIN ROMÂNIA LA CONDIŢIILE- econometric study
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
În contextul politicii Uniunii Europene, politica fiscală reprezintă o componentă
esențială. Cu toate acestea, independența fiscală a statelor membre este limitată de obiectivul
nedistorsionarii concurenței la nivelul Pieței Unice și de obligația conformării la criteriile de
convergență enunțate în cadrul Tratatului de la Maastricht (1993), înglobate deasemenea în
"Pactul de Stabilitate și Creștere" (2008) și "Pactul Fiscal" (2013), fiind urmărită coordonarea
politicilor fiscale naționale.
Încă de la înființarea Uniunii Europene din 1957, armonizarea regimurilor fiscale a
reprezentat unul dintre obiectivele majore propuse, deși demararea în mod concret a acestui ideal
va lua naștere mult mai târziu. Armonizarea fiscală constituie un pilon în vederea asigurării și
respectării a celor patru libertăți fundamentale: libera circulație a persoanelor, bunurilor,
capitalurilor și serviciilor în spațiul comunitar.
Termenul de armonizare fiscală prezintă multe înțelesuri, reprezentând un proces
desfășurat la nivelul statelor membre, un instrument utilizat pentru realizarea scopurilor propuse,
fiind înțeles și ca un scop în sine al Uniunii Europene. Definirea conceptului de armonizare
fiscală constituie punctul de plecare al acestui studiu. Din perspectiva lui Nerudova acest termen
reprezintă rezultatul concertat a două tipuri de armonizări: armonizarea cotelor de impozitare și
armonizarea structurală, aceasta presupunând armonizarea structurii impozitelor.1
Pentru a înțelege mai bine problematica studiată, este necesară și definirea termenului de
politică fiscală. Este cunoscut faptul că politica fiscală reprezintă un instrument deosebit de
utilizat, ce permite implicarea majoră a statelor în economiile naționale. Prin intermediul acestui
instrument, pot fi atenuate efectele fluctuațiilor pe termen scurt, fiind utilizate impozitele și
cheltuielile bugetare pentru a se aduce modificări la nivelul cererii agregate. În concepția altor
autori (Fabrizio și Mody 2006), interesele statului în utilizarea politicii fiscale sunt mai mult de
natură politică decât economică.2
Pornind de la aceste definiții, putem concluziona faptul că autoritățile politice utilizează
politica fiscală ca instrument cu scopul influențării în mare măsură a indicatorilor
macroeconomici. În aceste condiții, utilizarea acestui instrument se face face în mod diferit de
către statele membre, fapt ce exclude din start idealul armonizării fiscale totale la nivelul Uniunii
Europene.
În mod tradițional, instituționalizarea barierelor economice la nivelul fiecărui stat a avut
drept obiectiv protejarea mediului economic și facilitarea dezvoltării economice. În cadrul
Uniunii Europene, alături de barierele naționale, au luat naștere numeroase bariere stabilite în
mod comun, reprezentând bariere proprii structurii comunitare. Asistăm astăzi însă la un proces
contradictoriu: tendința barierelor economice intracomunitare de armonizare, reducere sau chiar
eliminare pe de o parte, iar pe de altă parte sporirea acestora ca semnificație și multitudine.
Cu scopul realizării obiectivelor propuse, prin utilizarea proiectelor de stabilitate și
convergență, în mod unanim, statele membre au acceptat ipoteza modificării sistemelor lor
fiscale, pentru demararea procesului de armonizare fiscală. Deosebit de importantă este
respectarea celor două principii de integrare europeană: principiul acceptării tuturor politicilor
fiscale existente în cadrul spațiului comunitar și principiul subsidiarității, care legitimează
1 Nerudova D. (2008) “Tax Harmonization in the EU”, pp. 90-109 2 Fabrizio, Ş., Mody, A. (2006) “Can Budget Institutions Counteract Political Indiscipline?”, FMI, European
Department, pp. 25
3
intervenția Uniunii în cazul în care obiectivele unei acțiuni nu pot fi realizate în mod suficient de
statele membre, ci pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii . Procesul de armonizare fiscală
este îngrădit de anumite linite și obstacole, rezultatele urmărite fiind greu de îndeplinit, în special
în ceea ce privește zona fiscalității.
Pornind de la obiectivele avute în vedere de procesul armonizării fiscale totale, lucrarea
de față își propune analizarea modului în care acesta este înfăptuit la nivelul Uniunii Europene,
fiind studiată măsura în care statul român a luat parte la acest proces. Astfel, se vor avea în
vedere progresele realizate în acest sens, atât la nivelul spaţiului comunitar, cât și în ceea ce
privește România.
Lucrarea este structurată în două părți, prima constituind sinteza literaturii studiate în
acest domeniu, partea a doua reliefând contribuțiile proprii prin analiza unui studiu de caz,
concretizându-se în construcția unui model econometric.
4
Partea I
STADIUL CUNOAŞTERII
1.1. Acquisul comunitar privind impozitarea si imperativul armonizarii fiscale
Incluzând tratatele și actele adoptate de către instituțiile UE, termenul de acquis
comunitar desemnează totalitatea obligațiilor și a drepturilor comune care decurg din apartenența
unui stat membru la Uniunea Europeană. În acest sens, acquisul comunitar, este cunoscut, în
totalitatea sa, ca reprezentând întregul corp de legi al UE, însumând legislația primară, respectiv
tratatele, legislația secundară, fiind incluse Regulamente, Decizii, Directive, Recomandări, etc. și
studii de caz, prin care se pot înțelege verdictele Curții Europene de Justiție și Curții Europene de
Prima Instanță. Acquis-ul comunitar se află în continuă evoluție, de vreme ce întregul corp
legislativ al UE se află în continuă schimbare, fiind adoptate Directive și Regulamente noi și
judecate alte cazuri.
Acquis-ul comunitar poate fi privit sub trei aspecte:
-reprezintă o legislație supranațională;
-reprezintă o legislație distinctă de dreptul intern al statelor membre;
-reprezintă un drept integrat în dreptul intern al statelor membre UE, în ordinea juridică națională
În cazul statelor est-europene, temerea privind impactul negativ al aderării acestor state
asupra construcției comunitare și asupra dezvoltării acestei construcții, a justificat impunerea de
către UE a respectării acquis-ului comunitar.
Însușirea aqcuis-ului comunitar presupune respectarea unor principii fundamentale,
respectiv supremația, prioritatea sau superioritatea legislației comunitare. În acest sens, se au în
vedere două aspecte:
-dispozițiile normative comunitare nu pot fi abrogate sau modificate prin adoptarea unor legi
(sau alte acte normative) naționale, acestui lucru atrăgând nulitatea și inaplicabilitatea unor astfel
de legi;
-normele juridice naționale pot fi modificate sau pot deveni inaplicabile în detrimetrul normelor
comunitare;
Activitatea în domeniul impozitarii este cel mai bine exprimată și justificată prin
obiectivul general al Tratatului Comunității Europene, identificat în Articolul 3, și anume
urmărirea eliminării taxelor vamale și a oricărei măsuri cu efecte echivalente între statele
membre, fiind astfel asigurată nedistorsionarea concurenței pe piața comună.
În cazul României, impunerea preluării în întregime a acquis-ului comunitar, s-a datorat
nivelului inferior de dezvoltare față de statele membre, apărând astfel riscul producerii unor
dezechilibre majore.
Procesul de implementare a acquis-ului comunitar și de armonizare a legislației
românești cu acesta, s-a derulat având la bază Programul Național de Aderare a României la
Uniunea Europeană (PNAR), căruia i-a fost anexat Planul Național de Aderare (PNAA). Acesta
reprezintă un document complex, în care este cuprinsă o lista detaliată a tuturor actelor a căror
adoptare este necesară pentru armonizarea legistalivă.
Aderarea României la UE a generat modificări substanţiale în toate domeniile activităţii
economice. Însuşirea acquis-ului comunitar în domeniul impozitării a fost fundamentală în
5
vederea integrării României în piaţa unică europeană, impozitarea fiind esenţială la nivelul
statelor membre, întrucât efectele măsurilor adoptate în domeniul impozitării de către o ţară se
pot răsfrânge nu numai asupra ţării respective, ci şi asupra întregii comunităţi.
România a acceptat în totalitate implementarea acquis-ului comunitar privind Capitolul
10-Impozitarea urmărind armonizarea legislaţiei naţionale şi favorizarea dezvoltării
infrastructurii instituţionale necesare implementării totale a acquis-ului comunitar. În materie
fiscală măsurile şi dispoziţiile Uniunii Europene sunt luate numai prin intermediul Directivelor.
"România a deschis Capitolul 10 - Impozitare în anul 2001, când documentul de poziţie
aferent a fost comunicat oficial Consiliului UE, iar negocierile au fost deschise în cadrul
Conferinţei de Aderare [...] În urma primirii Poziţiei Comune a UE, autorităţile române au
elaborat documentul de poziţie complementar, care a fost transmis Comisiei Europene în luna
ianuarie 2002 pentru consultări informale."3
1.2. Armonizarea impozitelor indirecte
Integrarea europeană a presupus numeroase decizii, avându-se în vedere armonizarea şi
eliminarea treptată a barierelor intracomunitare, astfel încât libera circulaţie a mărfurilor,
capitalurilor, forţei de muncă şi serviciilor să fie posibilă, toate acestea constituindu-se în
componente esenţiale ale acquis-ului european. Armonizarea fiscală constituie un pilon în
vederea asigurării şi respectării celor patru libertăţi fundamentale: libera circulaţie a persoanelor,
bunurile, capitalurilor şi serviciilor în spaţiul comunitar. Armonizarea regimurilor fiscale a
reprezentat unul dintre obiectivele majore propuse, deşi demararea în mod concret a acestui ideal
va lua naştere mult mai târziu.
Încă de la înfiinţarea Uniunii Europene (1957) şi până la desfăşurarea Tratatului de la
Nice (2000), statele membre au încercat pe cât posibil evitarea transferului de suveranitate în
materie fiscală. În ceea ce priveşte politica fiscală adoptată la nivelul fiecărui stat, guvernele
ţărilor membre şi-au dorit păstrarea suveranităţii statale, fapt ce a avut ca rezultat desfăşurarea
lentă, progresele modeste şi limitate ale procesului de armonizare fiscală.
Debutul crizei economice a transformat procesul armonizării fiscale la nivelul fiecărui
stat, într-o tendinţă spre guvernanţă şi coordonare fiscală, obiectivul principal reprezentându-l
relansarea economică şi reducerea deficitelor bugetare. Reacţia statelor europene la efectele
crizei economice au fost similare şi au presupus ajustarea cheltuielilor publice şi încercarea de
reducere a presiunii fiscale asupra forţei de muncă, iar într-o măsură mai redusă, asupra
impozitelor aplicate capitalului.
Bugetele statelor membre au cunoscut cele mai mici venituri încasate, anul 2009
dovedind insuficienţa măsurilor adoptate în vederea redresării economice. Aparut astfel
necesitatea adoptării unor noi măsuri fiscale care să ducă la creşterea veniturilor bugetare, fără
însă a fi perturbată relansarea economică. În aceste sens, creşterea cotei taxei pe valoarea
adăugată a reprezentat un punct comun pentru majoritatea statelor membre. S-a încercat astfel o
redirecţionare a poverii fiscale prin creşterea impozitelor asupra consumului şi proprietăţii şi
diminuarea impozitării asupra forţei de muncă. Creşterea veniturilor bugetare a avut în vedere
trasarea unor măsuri orientate impozitele asupra consumului. La nivelul statelor membre, cotele
de TVA aplicate su fost constante până în momentul apariţiei crizei economice. Debutând cu
având efecte considerabile la nivelul unor state membre, cum ar fi înregistarea deficitelor fiscale sau
diminuarea capacităţii de realizare a veniturilor publice.
Pe fondul acestor dezechilibre survenite în interiorul Uniunii Europene, numeroase critici au
fost adresate, în special din partea reprezentanţilor statelor dezvoltate, sugerând aceste fenomene
cauzate de armonizarea fiscală insuficientă şi necoordonarea fiscală eficientă, fapt ce a permis unor
state membre utilizarea unor instrumente de politică fiscală cu scopul alocării materiei impozabile în
jurisdictiile proprii în condiţiile concurenţei fiscale.
În aceste condiţii, pot fi aduse argumente pro sau argumente contra procesului de
armonizare fiscală, ţinându-se cont de gradul şi limitele acestui proces, prin recurs la opţiunea
armonizării totale sau unei armonizări parţiale, bazată pe coordonarea fiscală, acceptându-se în mod
implicit elementul de concurenţă fiscală.
În situaţia în care armonizarea fiscală parţială bazată pe coordonarea fiscală ar favoriza
îndepărtarea neajunsurilor şi nemulţumirilor unor state, se consideră că o armonizare totală nu este
necesară, chiar şi în condiţiile de existenţă a unei concurenţe fiscale, existând următoarele
argumente:
În condiţiile actuale ale dezechilibrelor economice, există posibilitatea ca armonizarea totală
să creeze vulnerabilităţi politicilor fiscale naţionale, din pricina imposibilităţii de apărare
împotriva fluctuaţiilor climatului economic. Având în vedere dezechilibrele survenite, există
păreri conform cărora activitatea statului în economie facilitează atenuarea efectelor
negative existente sau potenţiale, chiar şi prin intermediul politicilor fiscale. Spre exemplu,
în perioada recentei crize "multe state au considerat necesar să crească cotele maxime de
impozit pe venit, adoptând una din următoarele două abordări: fie aplicarea unor noi cote de
impozit pentru veniturile foarte mari, fie introducerea unor impozite temporare pentru
situaţii urgente de deficit bugetar".
Globalizarea economică şi financiară a permis dezvoltarea concurenţei, în ceea ce priveşte
accesul la finanţări, mai ales în ceea ce priveşte statele cu economii dezvoltate. Este
cunoscut faptul că statele mai puţin dezvoltate cunosc dificultăţi în atragerea de investiţii
străine, astfel, în contextul regional, utilizarea unei politici fiscale ca instrument în
încercarea de obţinere de investiţii, inclusiv practicarea unor cote reduse, ar putea reprezenta
un avantaj, facilitând dezvoltarea acestora. Astfel, păstrarea, într-o anumită măsură, a
independenţei fiscale ar putea constitui o alegere bună pe termen lung, timp în care ar putea
fi parcursă o traiectorie de consolidare.
Utilizarea unor cote de impozitare comune ar impune stabilirea unui nivel considerat
"rezonabil", însă este categoric că acest nivel ar fi unul mai mic decât cel practicat de statele
dezvolate şi deasemenea ar fi necesară adoptarea unui nivel mai mare decât nivelul prezent
în statele mai puţin dezvoltate. În acest sens ar apărea distorsiuni atât la nivelul statelor
dezvoltate, care ar fi obligate să diminueze cheltuielile publice, cât şi la nivelul statelor mai
puţin dezvoltate, pierzându-şi avantajul ratelor mici de impozitare, cuantumul investiţiilor
străine scăzând considerabil.
Existenţa concurenţei fiscale, în limitele raţionale, ar putea contribui la dezvoltarea
afacerilor, acesta reprezentând un posibil factor de dezvoltare.
Concurenţa fiscală poate contribui la limitarea tendinţei guvernelor de a "impozita pentru a
cheltui" şi la stimularea creşterii eficienţei bugetare. Acest lucru poate ajuta şi la reducerea
13
vulnerabilităţii contribuabililor în faţă exploatării exercitate de guverne, care urmăresc
sporirea resurselor majorând impozitele.
Termenul de concurenţă fiscală trebuie delimitat de concurenţa de piaţă, dominată de legea
cererii şi a ofertei. Concurenţa fiscală reprezintă un aspect al concurenţei dintre ţări, fiind rezultatul
constrângerilor de natură bugetară, al intereselor economice, politice şi sociale.
Pe lângă argumentele pro aduse concurenţei fiscale, lipsa argumentelor în favoarea
armonizării fiscale totale ar fi imposibilă, statele membre dezvoltate militând adesea pentru
demararea acestui proces. În acest sens, enumerăm următoarele considerente:
Fenomenul evaziunii fiscale ar putea fi redus semnificativ. De asemenea, dubla impozitare
ar putea fi prevenită în ceea ce priveşte operaţiunile intracomunitare.
Acest proces ar putea proteja aplicarea libertăţilor convenite prin semnarea tratatelor, fiind
înlăturate obstacolele fiscale în ceea ce priveşte activităţile transfrontaliere. Este de precizat
faptul că acest obiectiv este realizabil şi prin intermediul coordonării fiscale.
Un alt argument este reprezentat de reducerea costurilor de conformare fiscală suportate de
societăţile care întreprind activităţi transfrontaliere. Acest obiectiv este realizabil şi prin
intermediul armonizării fiscale structurale.
În acest sens, se poate preciza că existenţa unei armonizări totale prezintă avantaje până la
anumite limitări, întrucât uniformizarea atenuează concurenţa fiscală, dar şi pe cea mondială,
constituind un dezavantaj clar pentru sistemul fiscal european.
Potrivit lui Smith (1999), armonizarea fiscală nu constituie un imperativ în vederea
asigurării unei bune funcţionări a pieţei unice. Argumentele invocate de autor au ca punct de pornire
exemplul evident al Statelor Unite ale Americii, în interiorul cărora sunt utilizate sisteme fiscale
distincte, chiar dacă diferenţele cu privire la integrarea economică şi politică între statul american şi
Uniunea Europeană sunt majore. În opinia autorului, argumentele invocate în favoarea armonizării
totale nu-şi au obiectul. 9
Mitchell (2001) afirmă faptul că exestenta concurenţei fiscale este benefică, generând
politici fiscale responsabile, favorizând creşterea economică. În lipsa unei concurenţe fiscale,
comportamentul guvernelor ar deveni unul de tip monopol, fiind percepute taxe excesive.10
1.5. Literatura de specialitate
În literatura de specialitate procesul armonizării sau alinierii la cerinţele Uniunii
Europene este analizat de către Musgrave (1967)11, Hitiris (1994)12, Chetcuti (2001),
Nerudova(2008). Argumente privind necesitatea alinierii la cerinţele structurii europene sunt
susţinute de către autori precum James & Oats (1998), Conconi (2008) ce prezintă diverse
scenarii de arminizare, iar autori precum Razin & Sadka (1991)13, Fourcans (2006)14,
9 Smith D. 1999 “Will Tax Harmonization Harm Job Creation?”, The Economist, pp. 32 10 Mitchell J. 2001 “Tax Competition Primer: Why Tax Harmonization and Information Exchange Undermine
America´s Competitive Advantage in the Global Economy”, Heritage Foundation Backgrounder, pp. 2-4 11 Musgrave, P.B. (1967), " Harmonisation of Direct Business Taxes: A Case Study, in CS Shoup, Fiscal
Harmonisation in Common Markets", Vol II, Practice, Columbia University Press 12 Hitiris, T.(1994), "European Community Economics", 3rd edn, Harvester Wheatsheaf. 13 Razin, A., Sadka, E. (1991), "International Tax Competition and the Gains from Tax Harmonization",
Economics Letters 37, 69-76.
14
Lenartova (2011) analizează implicaţiile ce le au aceste procese de aliniere bazându-se pe studii
descriptive şi econometrice. Analize asupra fiscalităţii şi corelarea cu cerinţele UE sunt reduse în
ţara noastră. Altar & al (2012) analizează noile tendinţe urmate în politica fiscală în spaţiul
comunitar şi face o trecere spre aceste noi direcţii care încep să prefigureze cadrul guvernanţei
fiscale.
Un alt model econometric apropiat celui realizat prin contribuţiile proprii, analizat în
partea a doua a lucrării, urmăreşte impactul deciziilor de politică fiscală asupra creşterii
economice.
Conform studiului realizat în 2009, modificarea cu 1% a fiscalităţii implică modificări
medii ale "creşterii economice reale, de semn contrar, cu 1,5533%, unei modificări medii a
datoriei publice, de semn contrar, cu 2,1336%, unei modificări medii a ratei şomajului, de semn
contrar, cu 0,5362% şi unei modificări medii a ratei inflaţiei, de acelaşi semn, cu 11,053%." Mai
mult, modificarea presiunii fiscale explică o variaţie de 39,47 de procente la nivelul ratei de
creştere economică, 20,17% din variaţia ratei şomajului este determinată de deciziile de politică
fiscală, 46,26% în cazul datoriei publice în PIB şi 12,22% în ceea ce priveşte rata inflaţiei.15
14 Fourçans, A. (2006), "Can tax competition lead to a race to the bottom in Europe?: A skeptical view", Dep. of
Economics, Middlebury, Vt. : Middlebury College 15 Braşoveanu I., Braşoveanu L., Păun C. (2009), “Correlations between fiscal policy and macroeconomic
indicators”, FABBV International Conference, 2009, pp. 51-59.
15
Partea a II-a
STUDIU DE CAZ
Capitolul dedicat cercetării în cadrul acestei lucrări urmăreşte analiza impactului pe care
îl au deciziile de politică fiscală asupra creşterii economice, prin construcţia unor modele
econometrice prin care se doreşte testarea legăturii dintre presiunea fiscală in patru state membre
şi creşterea economică la nivelul acestor ţări. Aspectele teoretice discutate în primul capitol au
evidenţiat un set de variabile care contribuie la determinarea deciziilor privind creşterea
economică la nivelul statelor membre analizate.
Abordările lucrării de faţă au în vedere procesul de aliniere al fiscalităţii României la
cerinţele Uniunii Europene şi analiza econometrică ce va evidenţia impactul presiunii fiscale
asupra PIB-ului.
Studiul este structurat în două părţi: prima parte prezintă ipotezele teoretice care stau la
baza studiului econometric, iar a doua parte prezintă contrucţia unui model econometric prin care
se testează impactul presiunii fiscale asupra creşterii economice.
2.1. Cadru general
În continuarea studiului de caz, vom analiza rata de creştere economică, dar şi cele două
variabile exogene la nivelul Uniunii Europene pentru a desprinde şi compara situaţia României
în raport cu celelalte state membre.
Actualitatea temei de faţă este dată de condiţiile ce au modificat / influenţat aplicarea
măsurilor fiscale la nivelul Uniunii Europene şi al României. Noua arhitectură a politicii fiscale
din Europa a suferit transformări în ultimii ani, motiv pentru care analiza este orientatată atât pe
un palier specific privind fiscalitatea, cât şi din punct de vedere macroeconomic.
Economia mondială continuă să crească într-un ritm modest comparativ cu cel înregistrat
în anii anteriori crizei financiare şi economice. În 2014, rata de creştere reală a PIB-ului
mondial s-a situat în jurul valorii de 3,3%, un nivel similar celui aferent anilor 2012, respectiv
2013.
16
Grafic nr. 2.1: Evoluția creșterii reale a PIB-ului la nivelul României, zonei Euro, Uniunii
Europene și la nivel global
Sursa: OCDE accesate la data de 29.03.2016
Creșterea produsului intern brut la nivelul UE-28 ( tinandu-se cont de prețurile actuale) a
cunoscut un declin substanțial în anul 2008, iar în 2009 PIB-ul a fost redus considerabil drept
urmare a crizei economice mondiale. În anul 2010, nivelul produsului intern brut la nivelul
Uniunii Europene a fost redresat, această evoluție continuând mai lent în 2011-2013, pentru ca în
2014 rata de creștere să cunoască o accelerare faţă de anii precedenti. Până în anul 2014,
produsul intern brut al UE-28 a ajuns să fie cu aproximativ 6,2 puncte procentuale mai mare
decât cel al Statelor Unite.
La nivelul Uniunii Europene reglementările în domeniul politicii fiscale au pornit din
1992 prin Tratatul de la Maastricht în care s-au stabilit regulile pentru adoptatea monedei euro și
limitele de deficit (3% din PIB) și datoria publică (60% din PIB). În anul 1997 s-a continuat cu
baza legislativă în cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere16. Acesta a mai fost revizuit în anul
2005 adăugându-se circumstanțele economice speciale specifice fiecărui stat membru, aceste
măsuri fiind de natură preventivă, dar și corectivă. PSC a mai cunoscut o revizuire în anul 2011
când i s-au adăugat alte șase măsuri legislative privind guvernanța economică17. În 2013 se
stabilește ca deficitul structural să aibă o limită mai mică de 0.5% din PIB, respectiv 1% pestru
statele membru cu o datorie publică semnificativ sub 60%. În același an se aplică statelor din
zona euro pachetul cu două regulamente privind guvernanța economică. În anul 2015 s-au stabilit
cum se aplică regulile pentru a crea legături între reformele structurale, investiții și
responsabilitate fiscală.
Prin aplicarea acestor tratate la nivel european se așteaptă ca alocarea bugetară să fie mai
responsabilă și să urmeze reguli mai bune. Se urmărește totodată supravegherea graduală pentru
a limita efectele de contagiune prin măsuri de prevenție și avertizare timpurie. Are loc astfel și o
16 PSC 17 Cunoscute și sub denumirea de Six Pack
-1.00%
-0.50%
0.00%
0.50%
1.00%
1.50%
2.00%
2.50%
3.00%
3.50%
4.00%
2012 2013 2014 2015 2016
Economia mondială Zona Euro (17) Uniunea Europeană (28) România
17
corecție a dezechilibrelor macroeconomice prin extinderea monitorizării către politicile
economice.
Pentru România, aceste tratate au stabilit ca deficitul fiscal să fie mai mic de 3% din PIB,
iar obiectivul pe termen mediu (MTO) definește ca deficitul fiscal structural să fie mai mic de
1% din PIB. În februarie 2016 Comisia Europeană pentru România a raportat faptul că statul a
înregistrat progrese limitate în aplicarea recomandărilor, se așteaptă ca datoria publică să crească
peste 40% din PIB în 2017. Raportul de țară arată faptul că adoptarea unei politici expansioniste
într-un mediu de creștere economică reprezintă o puternică sursă de îngrijorare. Creșterea
potențială este limitată de planificarea ineficientă și lipsa de coordonare a investițiilor publice,
cea mai mică rată de absorbție a fondurilor UE, un mediu de afaceri nefavoravil, o intensitate
scăzută a cercetării și devoltării și amânarea reformelor structurale, inclusiv cele care privesc
întreprinderile de stat.
Graficul nr. 2.2 : Veniturile bugetare și veniturile fiscale (%PIB, ESA 2000-2004)
Sursa: Eurostat, veniturile fiscale includ și contribuțiile la asigurările sociale
Conform Eurostat, observăm faptul că prin comparație cu statele europene, România
înregistrează cele mai mici venituri, atât bugetare, cât și fiscale și relativ constante în timp
conform Graficului nr. 2.2. Cel mai bine la acest capitol stă Danemarca.
18
Graficul nr. 2.3: Veniturile bugetare și veniturile fiscale (%PIB, ESA 2000-2004)
Sursa: Eurostat, veniturile fiscale includ și contribuțiile la asigurările sociale
Graficul nr. 2.4: Evoluție comparată între taxele pe venit, sănătate, etc (%PIB)
Sursa: Eurostat, veniturile fiscale includ și contribuțiile la asigurările sociale
Dacă anii 2008-2010 cuprinşi de efectele crizei surprind între cele două entităţi
modificări diferite, începând cu anul 2013 se observă o aliniere în ceea ce priveşte trendul
acestor variabile că fiind asemănător.
O analiză comparativă a cotelor veniturilor personale dar şi a ratelor de impozitare a
profiturilor companiilor, scoate în evidenţă diferenţe mari la nivelul statelor membre UE 28. În
prelungirea modelelor econometrice realizate, anul comparaţiilor este reprezentat de 2013.
19
Deşi cotele de impunere pot fi comparate prin prisma structurilor bazelor de impozitare la
care se aplică (având în vedere în acest caz impozitarea companiilor) sau a metodelor de
impozitare (în ceea ce priveşte impozitarea persoanelor fizice separată sau globală) evidenţiem
diferenţe semnificative chiar şi la nivelul statelor care utilizează metode asemănătoare sau chiar
identice de stabilire a bazelor impozabile.
Deşi procesul armonizării fiscale reprezintă o prioritate a Uniunii, asistăm în continuare
la diferenţe foarte mari între cote: de la 10% (Bulgaria) până la 34% în Franţa şi Belgia sau 35%
cum este cazul Maltei. Se poate observa faptul că ţările UE15 (respectiv ţările care au aderat la
Uniunea Europeană înainte de 2000) practică cote mari de impozitare: Franţa (33.33%),
Luxemburg (29,22%), Germania (29,55%), Italia (31,4%), Belgia (34%). Discrepanţe există şi la
nivelul statelor devenite membre după anul 2000: Cipru (12,5%), Bulgaria (10%) faţă de
Slovacia (23%) sau Estonia (21%).
Aceleaşi diferenţe semnificative sunt înregistrare şi în ceea ce priveşte impozitarea
veniturilor personale, unde cotele întâlnite pleacă de la un nivel minim (10% în cazul Bulgariei),
până la 55,56% în Danemarca şi 56,6% în Suedia, fără a mai considera faptul că în ceea ce
priveşte România ca şi în cazul Bulgariei este utilizată o cota unică de impozitare, deosebindu-se
de impozitarea progresivă adoptată la nivelul altor state, aceasta fiind cu mult mai agresivă.
2.2. Ipoteze teoretice
Creşterea economică reprezintă una dintre cele mai mari problematici cu care se
confruntă organele de guvernare, reprezentând astfel o prioritate la nivelul tuturor statelor.
Politica fiscală, alături de cea bugetară şi monetară, prezintă implicaţii majore în ceea ce priveşte
efortul de impulsionare a creşterii economice. Politicile de creştere economică adoptate de
fiecare stat, politica fiscală are un rol deosebit de important, întrucât reprezintă un instrument
major, prin intermediul căreia se urmăreşte reglarea nivelului de impozitare şi taxare în vederea
orientării economiilor.
Keynes afirmă că deciziile guvernamentale au o influenţă majoră asupra evoluţiei
economiei: politica fiscală expansionistă care se traduce prin scăderea deliberată a taxelor şi
impozitelor poate fi utilizată în sens pozitiv cu scopul ameliorării efectelor nefaste apărute la
nivelul statelor în urma unor recesiuni sau boom-uri.
2.3. Formularea modelului si colectarea datelor
Pornind de la teoriile prezentate în primul capitol, dar şi ipotezele ilustrate mai sus, acest
studiu urmăreşte stabilirea unei relaţii de dependenţă între deciziile de politică fiscală şi creşterea
economică în mai multe state membre.
Pentru testare, au fost construite modele econometrice ale căror rezultate au fost utilizate
pentru realizarea de comparaţii cu teoria economică. Variabilele incluse în acest model sunt
reprezentate de rata de creştere a PIB-ului, impozitul pe venitul personal şi impozitul pe venitul
corporaţiilor.
20
Tabel nr. 2.2: Descriere succintă a variabilelor
Tipul variabilei Denumirea variabilei Scurtă descriere
Variabila dependentă Rata de creștere a
PIB-ului în perioada
2000-2013
evidențiată în date
trimestriale
Utilizat în această formă pentru a
permite comparații între state și în
timp.18
Variabile exogene Impozitul pe venitul
personal
Calculat ca și rată de creștere în
perioada 2000-2013 în date anuale.
Impozitul pe profitul
corporațiilor
Calculat ca și rată de creștere în
perioada 2000-2013 în date anuale.
Sursa:realizare proprie
Motivaţia folosirii variabilelor mentionate mai sus în vederea verificării modului în care
deciziile de politică fiscală au un impact asupra ratei de creştere economică, constă în faptul că
aceste variabile sunt cuantificate cu uşurinţă şi sunt direct observabile pe piaţă, fiind facilitată
testarea lor în cadrul unui model econometric.
Conform teoriei economice ilustrate în această lucrare, nivelul impozitării şi al taxelor
impuse influenţează rata de creştere economică, acest lucru afectând în primul rând populaţia.
Astfel, scopul acestui studiu de caz este reprezentat de identificarea influenţelor asupra PIB-ului
(măsurată ca şi variabilă scale) date de către impozitele asupra veniturilor personale şi ale
corporaţiilor.
Obiective:
Aplicarea modelelelor linear simplu și linear multiplu;