Stiri 22 iunie 2020, partea a doua Cultura de porumb: provocări
dificile, soluții simple! agrointeligenta.ro - 18 iunie 2020
Obținerea unei recolte mulțumitoare are nevoie de mai multe
condiții îndeplinite. Când un parametru nu este la nivel optim, tot
procesul se dereglează și fermerii fie pierd cultura, fie intervim
cu produse care să o salveze. Este cazul culturii de porumb
înființate de Tudorel Tufan, din Teleorman. Semănate la început de
aprilie, cele 78 de hectare de porumb au beneficiat de umiditate,
iar răsărirea a fost uniformă. Până aici, toate bune și frumoase.
Doar că vremea nu poate fi controlată, iar planurile fermierului
din comuna Traian au fost date peste cap de temperaturile scăzute.
https://youtu.be/J9iNE3hvbYs A urmat o dezvoltare lentă și de un
telefon către specialiștii Agro-Est Muntenia. Soluția a venit
repede: Plyaminol. Acest biostimulator a restartat porumbul. Când
totul părea că merge bine, fermierul a constatat striații pe
lungimea frunzelor, semn clar de deficiență de zinc. Un alt telefon
la Agro-Est Muntenia și o altă recomandare: Kingfol
Zinc.Caracteristici KINGFOL ZN– ARE ÎN COMPOZIȚIE 70% ZINC–
PRODUSUL ESTE PRELUAT DE PLANTĂ PE DOUĂ CĂI– ZINCUL STIMULEAZĂ
CREȘTEREA RĂDĂCINII, SINTEZA PROTEINELOR ȘI A HORMONILOR DE
CREȘTERE– ZINCUL INTERVINE DIRECT ÎN METABOLISMUL
CARBOHIDRAȚILOR“La o săptămână după aplicare, aceste semne au
dispărut”, a mărturisit Tufan, care-și freca mâinile de bucurie,
fără să știe că urma să aibă parte de un nou duș rece, de data
aceasta cu grindină. Salvarea a venit de la un cocktail marca
Agro-Est Muntenia: biostimulatorii Plyaminol + Groplan și azotul cu
eliberare lentă Evergreen.Caracteristici EVERGREEN– CONȚINE 18%
AZOT CU ELIBERARE LENTĂ, 6% FOSFOR, 6% POTASIU– ÎMBUNĂTĂȚEȘTE
CREȘTEREA ȘI COLOREAZĂ FRUNZELE– CREȘTE REZISTENȚA FRUNZELOR LA
ATACUL DĂUNĂTORILOR ȘI LA INFECȚIILE PRODUSE DE BOLI– ASIGURĂ
NECESARUL DE AZOT PENTRU O PERIOADĂ LUNGĂ– DOZĂ RECOMANDATĂ LA
PORUMB: 3-5 LITRI / HA ÎN 200 LITRI DE APĂRolul acestei rețete este
de a oferi plantelor toate micro și macroelementelor necesare
pentru o recoltă bogată. După aplicarea acestor produse de la
Agro-Est Muntenia, Tudorel Tufan are gânduri mari. Vrea să obțină
în jur de 12 tone la hectar anul acesta. Are de ce să fie optimist.
Cultura arată bine, iar la anul va aplica din nou produsele
Agro-Est Muntenia. Portofoliul complet poate fi găsit pe site-ul
oficial al companiei, www.agroest.ro. Oile de la patru stâni au
fost evacuate de teama inundațiilor! Ramona Dascălu - 22 iunie 2020
Alertă pe Prut! Râul a depășit astăzi, luni – 22 iunie, cu 40 de
centimetri cota de inundație la intrarea în țară, în Oroftiana,
județul Botoșani. De teamă să nu fie luate de ape au fost evacuate
1300 de oi de la patru stâni aflate în lunca râului. Pe lângă
ovine, au mai fost evacuate și 13 bovine, cinci cai și 25 de
persoane. Potrivit datelor furnizate de către Sistemul de
Gospodărire a Apelor Botoșani, în această dimineață, la ora 05:00,
râul Prut măsura la Oroftiana (intrarea în țară) 510 cm, cu 40 cm
peste cota de inundație. ISU Botoșani a anunțat că s-a dispus ca
măsură preventivă evacuarea a patru stâni aflate lunca râului Prut,
pe raza satului Baranca, comuna Hudești. „S-a dispus ca măsură
preventivă evacuarea a patru stâni aflate în lunca râului Prut, pe
raza satului Baranca, comuna Hudești. În total au fost evacuate
1.300 oi, cinci cabaline, 13 bovine și 25 persoane. Misiunea a fost
executată de către personalul din cadrul ISU Botoșani și personalul
din cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență Hudești”, a
arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani,
potrivit Monitorul de Botoșani. Tehnologiile care fac diferența
într-un an dificil: CIAT Bayer – Cereale, LUNI, 22 iunie, ora 10:00
agrointeligenta.ro - 21 iunie Centrul de Inovaţie Agro Tehnologică
Bayer CEREALE 2020! Tehnologiile unui an dificil pentru cultura de
cereale păioase! Evenimentul este transmis în premieră luni, 22
iunie, de la ora 10:00, fiind un prilej unic a afla analiza
specialiștilor Bayer în privința tehnologiilor agricole care dau
randament maxim la acest moment!”Este locul în care noi testăm
capabilitățile noastre în producerea de sămânță, în agricultura de
precizie și, de asemenea, în protecția plantelor. Anul acesta,
culturi de cereale au trecut printr-un test dificil. Ce vrem să
facem împreună cu dumneavoastră este să facem o radiografie a
tehnologiilor care pot să facă diferența într-un an atât de
dificil. Fiți alături de noi la CIAT Bayer 2020!” – Gabor
Raviczki, Director Marketing Bayer România, Bulgaria și Republica
Moldova. https://youtu.be/xKslYYYmcYk Transmisia CIAT Bayer Cereale
2020 va fi disponibilă luni, 22 iunie, de la ora 10:00, pe
www.agrointel.ro și pe pagina de Facebook Agrointeligența!Sancțiuni
pentru samsari: Amendă de 2.000 de lei și eutanasierea animalelor!
agrointeligenta.ro - 21 iunie 2020 Sancțiuni pentru samsari!
Comerciații ilegali sunt unul dintre vectorii care au conduc la
răspândirea bolilor periculoase pentru sănătatea animalelor, iar în
cazul pestei porcine africane, comerțul ilegal a făcut ca virusul
să circule în toată țara. Din acest motiv, pentru samsarii de porci
se aplică sancțiuni drastice, a spus președintele ANSVSA, Robert
Chioveanu.”În urma misiunilor de audit, Comisia a concluzionat
foarte clar că trebuie implementat un plan de control şi combatere
a bolii, că trebuie să avem o legislaţie de biosecuritate foarte
strictă pentru a reuşi să scăpăm de PPA, va trebui să avem un
control al circulaţiei porcilor, mai ales între gospodăriile
populaţiei, dar şi un recensământ şi un control pe tot ceea ce
înseamnă mişcarea animalelor pe teritoriul României. Acesta va fi
făcut de ANSVSA împreună cu MAI. Ştiţi foarte bine că noi am
declanşat deja aceste controale, încă din luna decembrie, când am
verificat în trafic mişcarea animalelor şi am prins tot felul de
persoane care mergeau şi comercializau porci fără documente. Luau
porcii dintr-o parte şi mergeau în alta pentru a-i vinde. Din
păcate mai avem astfel de cazuri, fără să deţină documente, fără să
respecte condiţii minime de biosecuritate, iar oamenii merg şi
cumpără purcei din locuri necunoscute, fără ca aceştia să fie
identificaţi, fără certificat sanitar-veterinar eliberat de un
medic de liberă practică împuternicit„, a spus Robert Chioveanu
într-un interviu acordat Agerpres.Șeful ANSVSA a vorbit și despre
ce sancțiuni riscă toți samsarii: ”Legislaţia spune foarte clar,
cei care sunt prinşi că deţin porci într-un mijloc de transport,
fără un certificat sanitar-veterinar de sănătate eliberat de un
medic veterinar, acel animal este eutanasiat, iar proprietarul
primeşte o sancţiune pe persoană fizică. Amenda minimă este undeva
la 2.000 de lei„.”Din iulie 2017, de când s-a semnalat prezenţa
virusului în România şi până în prezent, au fost diagnosticate
aproximativ 3.000 de focare, au fost despăgubiţi 15.000 de
proprietari şi s-au plătit peste 110 milioane de euro din cauza
acestui virus. Trebuie să fim cu toţii responsabili. Trebuie să
creştem porcul pe teritoriul României cu respectarea unor reguli
minime de biosecuritate”, a mai spus Chioveanu.Zero toleranta
pentru samsari! Sanctiuni drastice anuntate de seful ANSVSA
In iun. 21, 2020 Samsarii reprezintă unul dintre factorii
cheie care au dus la răspândirea atât de vastă a bolilor
periculoase pentru sănătatea animalelor, în special a pestei
porcine africane. Din acest motiv, șeful Autorității Naționale
Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Robert
Chioveanu, a anunțat pentru Agerpres că pentru samsarii
de porci se aplică sancțiuni drastice.
”În urma misiunilor de audit, Comisia a concluzionat foarte clar
că trebuie implementat un plan de control şi combatere a bolii, că
trebuie să avem o legislaţie de biosecuritate foarte strictă pentru
a reuşi să scăpăm de PPA, va trebui să avem un control al
circulaţiei porcilor, mai ales între gospodăriile populaţiei, dar
şi un recensământ şi un control pe tot ceea ce înseamnă mişcarea
animalelor pe teritoriul României. Acesta va fi făcut de ANSVSA
împreună cu MAI. Ştiţi foarte bine că noi am declanşat deja aceste
controale, încă din luna decembrie, când am verificat în trafic
mişcarea animalelor şi am prins tot felul de persoane care mergeau
şi comercializau porci fără documente. Luau porcii dintr-o parte şi
mergeau în alta pentru a-i vinde. Din păcate mai avem astfel de
cazuri, fără să deţină documente, fără să respecte condiţii minime
de biosecuritate, iar oamenii merg şi cumpără purcei din locuri
necunoscute, fără ca aceştia să fie identificaţi, fără certificat
sanitar-veterinar eliberat de un medic de liberă practică
împuternicit”, a declarat Robert Chioveanu într-un interviu acordat
Agerpres.
Chioveanu a vorbit și despre sancțiunile pe care le riscă toți
samsarii: ”Legislaţia spune foarte clar, cei care sunt prinşi că
deţin porci într-un mijloc de transport, fără un certificat
sanitar-veterinar de sănătate eliberat de un medic veterinar, acel
animal este eutanasiat, iar proprietarul primeşte o sancţiune pe
persoană fizică.” Potrivit șefului ANSVSA, amenda minimă pe care o
riscă samsarii este undeva la 2.000 de lei.
”Din iulie 2017, de când s-a semnalat prezenţa virusului în
România şi până în prezent, au fost diagnosticate aproximativ 3.000
de focare, au fost despăgubiţi 15.000 de proprietari şi s-au plătit
peste 110 milioane de euro din cauza acestui virus. Trebuie să fim
cu toţii responsabili. Trebuie să creştem porcul pe teritoriul
României cu respectarea unor reguli minime de biosecuritate”, a mai
subliniat Robert Chioveanu.
Pagube de peste 160 milioane din cauza secetei la Buzău
In iun. 21, 2020
Pierderile agricultorilor buzoieni sunt enorme, iar dovada o
reprezintă cifrele prezentate vineri de Comisia pentru Situații de
Urgență. Nu mai puțin de 70.000 de hectare cultivate cu grâu, orz,
orzoaică, rapiță, triticale, ovăz, secară, mazăre, și lucernă au
fost distruse de seceta din această primăvară. În total pierderile
se ridică la peste 162 milioane de lei.
”Prefectul județului Buzău, Leonard Dimian, a condus vineri
ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de
Urgență. Ședința s-a desfășurat în sistem audio conferință, în
cadrul acesteia fiind prezentat raportul de evaluare a pagubelor la
culturile agricole din 54 de comune din județul Buzău, produse ca
urmare a fenomenului de secetă pedologică. Cele mai mari pagube
s-au înregistrat la culturile de grâu, urmate de cele la orz”, se
arată în comunicatul emis de Prefectura Buzău
Cele mai mari pierderi s-au înregistrat la grâu, unde valoarea
totală se ridică la 125 de milioane de lei. La rapiță și orz s-au ,
valoarea pagubelor este aproape egală aproximativ 15 milioane de
lei.
”O sinteză a constatărilor făcute în teren de către specialiști
va fi înaintată către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
astfel încât fermierii să fie despăgubiți în cel mai scurt timp”,
promite prefectul Leonard Dimian.
Grupul Oncos, aflat în procedură de reorganizare după
insolvenţă, a înregistrat o creştere de 40% a afacerilor în primul
semestru şi îşi menţine planul de a ajunge la o reţea de 75 de
magazine proprii în zona Transilvaniei în 2020 Roxana Rosu
22.06.2020,
Grupul Oncos din Cluj, aflat în procedură de reorganizare după
insolvenţă, a înregistrat o creştere de 40% a cifrei de afaceri în
primul semestru şi îşi menţine planul de a ajunge în acest an la o
reţea de 75 de magazine proprii în zona Transilvaniei, de la 56 de
unităţi în prezent.
Grupul, fondat în 1991, este format abator, fabrică de pâine,
ferme de creştere a puilor, un depozit şi reţea proprie de
magazine, producând anual peste 7 milioane de pui în fermele
proprii.
Pe fondul pandemiei, compania şi-a ajutat activitatea din
sectorul HoReCa, lansând noi linii de produse destinate vânzării
directe, atât pe zona preparatelor din carne de pui cât şi pe
panificaţie.
„Oncos Grup a avut una dintre cele mai spectaculoase evoluţii pe
parcursul procedurii de insolvenţă, dovedind curaj şi determinare
pentru depăşirea dificultăţilor, dar şi abilitatea de a gestiona
obstacolele ridicate de criza economică pe care o traversăm.
Sprijinul nostru pe parcursul procedurii s-a materializat într-o
restructurare financiară şi operaţională care a pus noi baze în
relaţia Oncos Grup cu partenerii”, a declarat Mariana Boiciuc,
Senior Partner CITR.
Ce faceţi cu grâul: depozitare sau vânzare la recoltare?
Gheorghe Ghise, Paula CIUPAG 20 iunie 2020 -
Seceta a dijmuit serios recoltele verii 2020. Cine reuşeşte să
obţină producţii, acum, în campanie, are posibilitatea să negocieze
un preţ mai bun. Ce decizii au luat fermierii?
Fermierii membri ai Cooperativei Fermierul Nădlăcan din Nădlac,
jud. Arad, au contractat producţiile la rapiţă şi floarea-soarelui
înainte de semănat. Însă cu grâul nu s-au grăbit…
Rapiţa şi floarea plătesc datoriile
Precontractul pentru rapiţă s-a negociat la valoarea de 1,67
lei/kg, cu ridicare în august. La fel, pentru floarea-soarelui,
Cooperativa a făcut contract futures, înainte de semănat, la 1,63
lei/kg, un preţ bun pentru această cultură în condiţiile de anul
acesta. Contractele sunt făcute, în general, în lei, pentru că
toate inputurile sunt achiziţionate tot în lei. De obicei, rapiţa
şi floarea-soarelui sunt vândute imediat după recoltare şi apoi
sunt achitate datoriile.
Cu totul alta este situaţia acum la grâu. "Ni s-a oferit în luna
februarie să facem contract la grâu cu 0,6 lei/kg. Nu am făcut. Am
înţeles că acum se oferă deja 0,78 lei/kg. Anul acesta cred că vom
stoca tot grâul până în toamnă sau chiar până la iarnă. Anul trecut
am făcut o greşeală: am vândut tot grâul la recoltare cu 55
bani/kg, gândindu-mă că este prost calitativ, recoltă slabă şi preţ
mic. Am tras linie şi am ieşit pe minus, am avut pierderi. Am făcut
o mare greşeală. Colegii care l-au ţinut până în primăvară l-au
vândut cu 80 de bani. Anul acesta depozităm tot grâul. Este puţin
şi sper că va mai creşte preţul", ne-a declarat Nagy Iuhasz, care
administrează 400 de hectare la Nădlac, jud. Arad.
"Am făcut o mare greşeală cu grâul"
Nagy Iuhasz a vândut anul trecut (în toamnă) porumbul cu
0,54-0,58 lei/kg. A avut producţie mare şi un preţ bun, consideră
fermierul. La fel, floarea-soarelui şi rapiţa le-a livrat imediat
după recoltare cu 1,60 lei/kg, respectiv 1,42 lei/kg.
“VREM, DAR NU PUTEM STOCA TOŢI!“
Deşi mulţi fermieri se gândesc să stocheze producţia de grâu,
din cauza preţurilor mici, nu toţi pot face asta. “Chiar dacă ar
vrea să ţină grâul pe stoc, mare parte din agricultori au datorii
la bănci, au de plătit inputurile şi arenda şi nu vor putea stoca
pentru mult timp. Majoritatea oamenilor care îşi dau terenul în
arendă vor bani, nu mai au animale şi nu le trebuie cerealele.
Ultimul preţ vehiculat este de 0,80 lei/kg.
Am primit 162 de euro pe tona de grâu, la poarta fermei, de la
traderi. Vorbesc de grâul pentru panificaţie. Pentru cel furajer
oferta este de 158 euro/tonă. Vina este şi a noastră, pentru că nu
suntem uniţi. Ar trebui să facem front comun şi să nu vindem până
nu se stabilizează piaţa cerealelor! Dar nu se poate”, ne-a
declarat Valentin Popa, fermier din judeţul Călăraşi.
Aşadar, ce veţi face cu recolta de grâu?
Click AICI şi votaţi!
Cine mai cultiva mac in Romania si ce sprijin cuplat se ofera
pentru aceasta cultura August 21, 2015
Suprafetele cultivate cu mac, de anul trecut, nu au depasit 10
hectare, cei mai multi producatori ai acestei plante regasindu-se
in comuna Rimetea, din judetul Alba. De asemenea, alti cultivatori
de mac se mai pot gasi in judetele Covasna, Bistrita Nasaud si
Neamt, conform datelor oferite de APIA, la solicitarea
StiriAgricole.ro.
Din cauza autorizatiilor necesare pe care un fermier trebuie sa
le aiba inainte de a planta mac, precum si din pricina sprijinului
limitat oferit de autoritati, majoritatea cultivatorilor de mac din
tara noastra au exploatatii de circa 30-40 de ari. Cu toate
acestea, cultivarea macului se poate dovedi o afacere destul de
profitabila, in conditiile in care se pot produce circa 1.000 de
kilograme la un hectar, iar pretul unui kilogram de mac fiind de 20
de lei.
Cultivatorii de mac au primit anul trecut subventii pentru
plante industriale si medicinale in valoare de 156,89 euro pe
hectar, conform documentelor Ministerului Agriculturii.
Persoanele care au beneficiat anul trecut de subventii APIA
pentru culturile de mac sunt:
· Spanu Dobrita, din localitatea Gura Ialomitei, judet
Ialomita;
· Constantin Popescu, din localitatea Piscu Vechi, judetul
Dolj;
· Istvan Fabian, din judetul Covasna;
· Zoltan Somogyi, din localitatea Nusfalau, judetul Salaj;
· Alexandru Nagy, din localitatea Micestii de Campie, din
Bistrita-Nasaud;
· Susana Imre, din localitatea Rametea, judetul Alba;
· Maria Lukacs, din localitatea Turia, judetul Covasna;
· Constantin Panaghia, localitatea Oras Budesti, din
Calarasi;
· Iuliu Kovacs, din localitatea Livada, judetul Satu-Mare;
· Ilona Veress, din localitatea Rametea, din judetul Alba.
Pentru cei care au de gand sa infiinteze o cultura de mac este
bine de stiut ca cele mai bune plante premergatoare sunt cerealele
de toamna, precum si leguminoasele pentru boabe. Densitatea de
seminte germinabile la metru patrat este de 600 – 800, daca se va
semana la o distanta de 50 cm intre randuri. Astfel, pentru un
hectar veti avea nevoie de circa 2-3 kilograme de seminte.
In ceea ce priveste intretinerea culturii de mac, aceasta
trebuie sa se bazeze in primul rand pe asigurarea necesarului de
elemente nutritive. Sunt recomandate astfel urmatoarele doze: 80-90
kg/ha azot, substanta activa; 40-50 kg/ha fosfor, substanta activa;
40-45 kg/ha potasiu, substanta activa.
Pentru combaterea buruienilor, fermierii trebuie sa execute 2-3
lucrari de plivit, 2-3 lucrari de prasit, plus un plivit manual si
1-2 prasile mecanice. De asemenea, o combatere eficienta a bolilor
si daunatorilor se poate realiza prin respectarea rotatiei
culturilor.
In antichitate, macul era folosit preponderent pentru a realiza
ulei din semintele sale. De asemenea, semintele de mac mai erau
folosite si pentru diverse preparate culitare, in special pentru
deserturi. Si in bucucataria romaneasca, mai exact in Ardeal,
exista o prajitura denumita „coarda cu mac”.
Pe de alta parte, macul este cultivat si pentru productia de
opiu, mai ales in tarile asiatice si in Orientul Mijlociu. Recent,
ONU atragea atentia ca productia globala de opium, din care este
fabricata heroina s-a dublat in ultimii doi ani, ajungand la 4.554
de tone in 2014, cel mai ridicat nivel de dupa 1930.
O tanara de 27 de ani detine cea mai mare cultura de kale din
Romania. Cum se cultiva „regina verdeturilor” si ce profituri poate
aduce Septembrie 6, 2015
Alina Stancu, o tanara in varsta de 27 ani, si-a luat inima-n
dinti si a infiintat in 2014, cea mai mare cultura de kale din
Romania, pe o suprafata de 5.000 de mp, chiar daca nu beneficia de
o piata de desfacere prea mare. Mai mult decat atat, dorinta de a
dezvolta o afacere de succes in domenul agriculturii a facut-o pe
Alina sa acceseze si fonduri europene neramburabile in valoare de
12.000 de euro.
Primii pasi in domeniul agriculturii au fost facuti de Alina
Stancu in 2011, atunci cand a luat cateva hectare in arenda de la
bunicul ei, in comuna Garbovi, judetul Ialomita. Cultiva
legume obisnuite. Pana in anul 2013, atunci cand nu a mai fost
multumita de productie si a simtit ca e nevoie de o schimbare.
„Povestea a inceput foarte frumos, la un curs sustinut de Peter
Barta, actualul meu partener de business. Ii povesteam ca imi
doresc sa cultiv si altceva, nu doar legume obisnuite. Atunci, el
mi-a zis de ce nu cultivi kale? Mi-a povestit de proprietatile
miraculoase ale acestei plante si intr-adevar mi-a dat de gandit.
M-am interesat apoi pe diverse site-uri si asa am luat hotararea sa
o cultivam. Sigur ca toata lumea s-a uitat mirata la mine si m-a
intrebat de ce vreau sa cultiv o „iarba verde” avand in vedere ca
nu e cunoscuta si ceruta pe piata din Romania. Peter mi-a spus sa
incercam. Ceea ce am si facut. In ziua de Craciun, in 2013 am pus
primele rasaduri, vreo 10”, povesteste, pentru StiriAgricole.ro,
Alina Stancu, co-fondatorul fermei „Kale Romania”.
Daca la inceput a infiintat cultura de kale pe o suprafata de
5.000 de mp, din cauza cererii reduse, Alina Stancu a luat decizia
pentru anul 2015 sa o micsoreze la o suprafata de 2.000 de mp. „In
prezent avem kale pe o suprafata de 2.000 de mp, insa din acest an
va pot spune ca cererea s-a marit si ca intentionam sa revenim la
suprafata pe care am avut-o initial”, spune Alina Stancu.
In urma cu patru ani, Alina Stancu a reusit sa acceseze si
fonduri europene nerambursabile, in valoare de 12.000 de euro, prin
Submasura 112 – Instalarea tinerilor fermieri. Investitia viza
initial o cultura de pepeni, insa tanara a hotarat ca va avea mult
mai succes cu o cultura de kale.
„In 2011 am accesat fondurile europene. Va spun sincer ca nu mai
aveam nici speranta ca se va aproba proiectul, asta deoarece
trecuse deja un an de la depunerea documentelor. Banii au fost
folositi pentru achizitionarea terenului”, declara Alina
Stancu.
Varza kale se planteaza pe randuri, la o distanta de circa 20 cm
intre plante si de 50 cm intre randuri, fiind indicat sa fie
cultivata la inceputul primaverii, atunci cand temperaturile nu
depasesc 23-24 de grade Celsius.
„Primavara este cea mai buna perioada de infiintare a unei
astfel de culturi. Are nevoie de aproximativ 3 luni pentru a se
dezvolta. Se poate cultiva in sistem protejat, cat si in camp.
Cultura de kale este pretentioasa, in sensul ca in fiecare zi
trebuie ingrijita, pana cand ajunge la consumator”, spune Alina
Stancu.
„Infiintarea unei culturi de kale, te costa sub 10 mii de euro,
desigur terenul nu este inclus” potrivit declaratiilor sale.
„Dureaza ceva timp pana cand iti amortizezi investitia, ca aproape
in orice afacere la inceput. Pentru 2015, estimam vanzari de peste
15 mii de euro.”, mai spune Alina Stancu.
E mandra sa spuna ca acum kalele ei se pot gasi in numeroase
restaurante si lanturi de magazine cu care colaboreaza si ca multe
dintre persoanele publice din Romania au incercat si au fost
incantate de acest produs.
„Pentru persoanele fizice care vor sa achizitioneze direct de la
noi, le recomand sa acceseze pagina noastra Kale Romania si sa
completeze formularul de comanda”, adauga tanara fermiera, Alina
Stancu.
Cel mai bun sol pentru varza Kale este cel bogat, bine drenat,
cu un pH intre 5.5 si 6.8. Se recomanda plantarea legumei intr-o
zona umbroasa, insa inainte de aceasta operatiune este bine sa fie
asternut si un strat de compost pe sol.
Pentru a-si dezvolta afacerea, Alina Stancu s-a decis sa aplice
din nou pentru un program prin fonduri europene, care o vor ajuta
sa construiasca o sera, precum si sa achiztioneze utilaje specifice
unei linii de procesare si ambalare pentru sucuri si salate. „Avem
multe in plan, insa toate necesita rabdare. Totul este sa nu
renunti, sa stii incotro te indrepti si sa faci tot ce iti sta in
putinta pentru a reusi”, mai spune Alina Stancu.
Avand in vedere ca un kilogram de kale se vinde cu preturi
cuprinse intre 15 – 50 de lei, iar un hectar poate
oferi o productie medie de 6 – 10 tone, venitul pe care il poate
obtine un fermier la aceasta cultura poate ajunge la 20.000 de euro
pe hectar.
Cultura de kale, chiar daca nu are probleme cu bolile, este
predispusa la multi daunatori. In general, varza kale poate fi
atacata de daunatorii specifici ai verzei precum afidele, omide,
larve sau fluturele alb al verzei.
„Trebuie irigata in fiecare zi, are nevoie de foarte multa apa.
Trebuie sa te uiti si la planta. Impotriva daunatorilor, daca este
cauzul, o stropim cu o serie de substante naturale, pe baza de
ardei iute de exemplu”, explica Alina Stancu.
Varza kale sau cum mai este ea denumita – „regina verdeturilor”
– face parte din familia verzei si este cunoscuta inca din
antichitate datorita proprietatilor sale miraculoase: continutului
mare de vitamine, minerale si antioxidanti ajuta la vindecarea unor
afectiuni precum cancerul de colon, de prostata si nu numai;
protejeaza impotriva tumorilor, sclerozei si incetineste procesul
de imbatranire a creierului.
Studiile au aratat ca leguma kale creste imunitatea
organismului, diminueaza nivelul de colesterol si de zahar din
sange, trateaza bolile cardiovasculare si ajuta in curele de
slabire. Daca va intrebati ce puteti pregati din kale, e simplu.
Aproape orice. De la salate si sucuri delicioase simple sau
combinate cu alte ingrediente pana la paste, pizza sau chiar
placinta.
Se pot obtine productii de top pe timp de seceta?! Fara apa si
fara azot?! Agrostandard | 22 June, 2020 | Intr-un an asa de
dificil cum este 2020, din cauza secetei, putini sunt fermierii
care indraznesc sa se gandeasca la productii de top!
Cel mai probabil, majoritatea se asteapta undeva la o productie
de 2-2,5 tone de grau la hectar. Exista, insa, si exceptii de la
regula, semn ca acolo unde se aplica tehnologie, rezultatele nu
intarzie sa apara. Si daca nu credeti, nu aveti decat sa va
convingeti singuri la fata locului! In urma cu doi ani, scriam
despre un tanar fermier din localitatea Luciu din judetul Ialomita,
care reusea sa obtina la graul de samanta o productie de circa 11,7
tone.
Cam mult, neverosomil poate, au spus unii, dar pe deplin
adevarat. Anii ce au urmat s-a mers pe acelasi trend, iar
tehnologia Rofert implementată de Dragoș Bădița a confirmat chiar
si in conditiile cele mai dificile, cum se intampla in acest an. Pe
scurt, intr-un scenariu optimist, vorbim, de productii de peste 10
tone/ha la toate cele trei soiuri de grau de samanta cultivate in
toamna.
„Majoritatea fermierilor considera ca lipsa apei a calamitat
culturile. Nu este apa, ci gerul si vantul care au deshidratat si
au ofilit plantele, iar ulterior au uscat si pamantul”, spune
Dragos Badita.
Fara azot si fara apa?
Fermierul ialomitean sustine ca, in principiu, nu apa este
elementul determinant la realizarea productiei. Atunci ce
conteaza cel mai mult la obtinerea unor productii bune?!
Pe primul loc este nutritia, macro si microelemente aplicate in
fazele fenologice ale fiecarei culturi, urmeaza apoi lucrarile
solului, hibridul sau soiul, protectia plantelor, cultura
premergatoare si clima.
„Daca ai apa de rasarire, te poti descurca apoi cu nutritia”,
adauga Badita. La Luciu de exemplu, precipitatiile au fost foarte
mici: 12 litri/mp in februarie si 7 litri/mp pe 10 mai. Ulterior,
au mai fost circa 50 litri intre 10 si 20 mai…
Suficient, spune Dragos Badita, pentru a obtine o productia mai
mult decat buna! Si o sa vedem la recoltat daca a avut drepatate
sau nu!
Evolutia culturii!
14.03.2020
Incepand cu 15.03.2020, a inceput perioada de frig
(-8 grade Celsius cateva zile, resimtite – 13 grade Celsius, apoi –
5 grade Celsius si – 3 grade Celsius) si vanturi pana in data de
24.04.2020.
20.03.2020prima aplicare Rofert , doza ridicata de apa, presiune
ridicata in pompa instalatiei, lancile cat mai aporpe de de covorul
vegetal uscat
Nicolae Istudor, ASE: Criza a aratat cat de periculos este sa
depinzi de importuri Sursa: FoodBiz Agrostandard | 22 June,
2020
Criza actuala a aratat adevarata fata a economiei romanesti si,
mai ales, vulnerabilitatile unor sectoare precum turismul si
industria ospitalitatii, este de parere Nicolae Istudor, rectorul
Academiei de Studii Economice (ASE) Bucuresti. In acelasi timp,
multe tipuri de servicii, precum si de IMM-uri vor avea nevoie
de sprijin financiar pentru a-si putea continua
businessul in urmatorii ani, altfel se vor inchide. “Cred ca este
nevoie de o viziune de ansamblu care sa urmareasca salvarea si
sustinerea antreprenorilor romani, inclusiv a fermierilor nostri,
intrucat criza a aratat, printre altele, cat de periculos este sa
depinzi de bunurile din import pentru a satisface nevoile de baza
ale populatiei tarii noastre”, sustine intr-un interviu
acordat FoodBiz Nicolae Istudor, rectorul ASE Bucuresti.
Cum credeti ca va arata “noul normal” in societate si economie
la iesirea din starea de urgenta si alerta?
Incepem sa traim deja “noul normal” din societate si economie
care, pentru binele nostru, nu ar trebui sa difere prea mult fata
de ”normalul anterior crizei”. Sper ca revenirea economiei la
nivelul indicatorilor macroeconomici de la finalul anului 2019
(cand stateam destul de bine) sa se realizeze in doi sau trei ani,
asa cum s-a intamplat la precedenta criza din 2007-2008. Starea de
alerta a dat mai multa libertate cetatenilor de a decide singuri,
fara constrangeri din exterior, cat de dispusi sunt sa aiba grija
de propria sanatate, dar si de cea a celor din jur si a natiunii,
in ansamblul ei.
Tranzitia de la regimul de izolare la cel de relaxare este un
examen de maturitate personala in fata societatii. Diversitatea
noastra se reflecta si in modul de raportare la ceea ce ni se
intampla. Oamenii aleg selectiv informatiile la care au acces si
cad prada numeroaselor fake-news, care deruteaza opinia publica. In
aceste conditii, spiritul de fronda intra in contradictie cu
spiritul civic.
Personal contez pe faptul ca mass-media si exemplele publice
pozitive vor influenta comportamentul populatiei in directia
diminuarii crizei sanitare si nu a extinderii acesteia.
Vor exista schimbari fundamentale in Romania din cauza acestei
crize?Cred ca la iesirea din starea acuta a crizei populatia va fi
mai prudenta in comportamentul ei din punct de vedere financiar,
decat era inaintea pandemiei. Spectrul somajului tehnic si
incertitudinea locului de munca constituie deja o realitate, pentru
care multi se pregatesc facand economii. Probabil, la nivel social,
aceasta va fi principala modificare care va avea loc in
comportamentul nostru de consumatori.
Schimbari de comportament vom intalni si din punct de vedere al
griji oamenilor fata de sanatatea lor si a celor dragi, cu
respectarea mai stricta a regulilor de igiena pe care le-am invatat
in aceste aproape trei luni de criza. La fel de adevarat este ca
noi, oamenii, uitam foarte repede de ce ni se intampla, bine sau
rau, considerand, pe buna dreptate, ca viata merge inainte, nu se
opreste in loc.
Poate Romania sa isi asigure hrana in situatie de pandemie?
Cu siguranta ca DA, Romania isi poate asigura securitatea si
siguranta alimentara si in caz de pandemie sau in situatia
aparitiei unui alt factor major de risc. Am calculat la un moment
dat ca, daca ar fi cultivat cu grau terenul nelucrat (de aproape
doua milioane de hectare, cat aparea la ultimul recensamant
agricol) am putea hrani (cu paine) aproximativ 80 de milioane de
oameni. Principalul argument este potentialul de care dispune tara
noastra, principalul factor de productie fiind terenul fertil,
Romania detinand peste 14 miloane hectare de teren agricol, cu
conditii prielnice pentru dezvoltarea sectorului vegetal si
zootehnic.
De asemenea, Romania detine importante capacitati de procesare a
produselor agricole (neutilizate la un grad optim), inclusiv pentru
depozitarea acestora, in aproape toate judetele tarii, regasite sub
forma de silozuri, depozite refrigerate, magazii care ofera
conditiile necesare mentinerii integritatii produselor. Principala
problema nu este legata de posibilitatea de a asigura hrana, ci
este determinata de puterea de cumparare a populatiei care este
intr-un trend normal de reducere determinat, pe de parte, de
efectele financiare negative ale pandemiei, iar, pe de alta parte,
de seceta prelungita care nu s-a mai intalnit de ani buni in tara
noastra.
Care sunt sectoarele cele mai vulnerabile la acest moment?
Daca ne referim la sectorul cel mai vulnerabil la acest moment,
ca urmare a actualei crize sanitare, economice si sociale generate
de raspandirea noului coronavirus Covid 19, turismul si industria
ospitalitatii devin unele dintre cele mai afectate activitati la
nivel mondial. Desi turismul detine o mica pondere in cadrul PIB,
in tara noastra circa 2,8%, acesta are efect multiplicator prin
faptul ca antreneaza consumul si in cadrul altor activitati
economice si genereaza un numar ridicat de locuri de munca.
Trebuie spus, totusi, ca turismul si industria opspitalitatii au
o capacitate de revenire rapida din punct de vedere financiar,
luand in calcul si acumularile realizate in acest sector in
perioadele anterioare aparitiei crizei sanitare.
Exista multe tipuri de servicii, precum si de IMM-uri care vor
avea nevoie de sprijin financiar pentru a-si putea continua
businessul in urmatorii ani, altfel se vor inchide. Cred ca este
nevoie de o viziune de ansamblu care sa urmareasca salvarea si
sustinerea antreprenorilor romani, inclusiv a fermierilor nostrii,
intrucat criza a aratat, printre altele, cat de periculos este sa
depinzi de bunurile din import pentru a satisface nevoile de baza
ale populatiei tarii noastre.
Cu siguranta ca exista si oportunitati in aceasta perioada de
criza pe care o traversam, respectiv in cea de postcriza, pe care
antreprenorii versati le vor identifica si le vor utiliza cu
rezultate financiare maxime.
Demisie la vârful Ameropa Grains Constanța AGRIBUSINESS
Profit.ro scris astăzi, 19:22 Constantin Vasile a demisionat din
postul de CEO al companiei Ameropa Grains Constanța, fiind înlocuit
de Mihai Panait. Acesta din urmă rămâne, prin cumul de funcții, și
la conducerea Chimpex Constanța. Mihai Panait activează în cadrul
grupului Ameropa Holding din anul 2012, fiind Director General al
Chimpex Constanța, din acea dată. Ameropa Grains este unul dintre
cei mai mari integratori agri-business și exportatori de cereale și
semințe oleaginoase, precum și unul dintre cei mai mari
distribuitori de îngrășăminte, semințe și substanțe chimice de
protecție a plantelor pentru agricultura din România. Ameropa
Grains S.A. România este parte a Grupului de companii Ameropa
Elveția. Aceasta din urmă deține în România, atât Combinatul de
Îngrășăminte Azomureș, cât și Chimpex, unul dintre cei mai mari
operatori din Portul Constanța. Ameropa este prezentă în 30 de țări
și are o expunere globală în piețele tradiționale pe cinci
continente
Tatiana Cimpoeşu, vicepreşedinte, Agricola: „Depinde de fiecare
dintre noi să ne ascultăm instinctul bun al unei vieţi în care să
ne simţim împliniţi” Andra Stroe 22 iunie ,
„Sfatul meu pentru o tânără care îşi începe acum parcursul
profesional este să fie în primul rând autentică şi pentru asta să
îşi dezvolte permanent capacitatea de a se analiza cu sinceritate
şi bunăvoinţă. Din această perspectivă să facă acele alegeri
personale şi profesionale din care să izvorască entuziasmul de a
spori frumuseţea vieţii şi de a descoperi cu bucurie, în fiecare
etapă, sensul vieţii ei şi a celor din jur.”
Printre cele mai recente realizări ale Tatianei Cimpoeşu se
numără finalizarea rebranduirii întregului portofoliu al brandului
Agricola într-o imagine nouă, precum şi lansarea unor produse noi.
Ca obiectiv pentru anul în curs, ea menţionează finalizarea unui
proiect important de modernizare adresat consumatorilor de carne de
pui. „Continuăm inovaţia şi diferenţierea şi încercăm să ne
inspirăm din tot ceea ce aşteaptă oamenii pentru a fi mai puţin
singuri şi pentru a-şi îmbunătăţi starea de fericire. Am
convingerea că hrana are un rol important în acest sens.” În opinia
sa, când vine vorba de echilibrul între viaţa personală şi
profesională, cariera este mai degrabă „chemarea de a face cu
entuziasm şi inspiraţie un lucru deosebit într-un anume domeniu
profesional; viaţa personală înseamnă timpul dedicat familiei,
prietenilor,
hobby-urilor, pasiunilor, acelor preocupări personale care ne
definesc în esenţă ca oameni”. De altfel, adaugă ea, cele două
planuri se completează reciproc. „Şi este adevărat că o viaţă
personală fericită duce la relaxare şi la abordarea problemelor de
serviciu cu o minte liberă, cu o stare proactivă şi concentrată
spre rezolvarea lor. Nu se pune nicidecum problema de a alege o
ipostază sau alta şi nici nu cred în expresia «echilibru
fragil». Cred că s-a scris prea mult despre «work-life balance»;
lucrurile sunt mult mai simple, depinde de fiecare dintre noi să ne
ascultăm instinctul bun al unei vieţi în care să ne simţim
împliniţi.”
Profilul Tatianei Cimpoeşu a apărut în anuarul 105 CELE MAI
PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.
INDUSTRIE ALIMENTARAExpur, producătorul mărcii de ulei Bunica, a
avut o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de lei în 2019, plus 20%.
Businessul Expur, prezent pe piaţa din România din anul 1997, este
deţinut de grupul francez Avril Agrobusiness Florentina Niţu
22.06.2020, Expur, una dintre cele mai mari companii producătoare
de ulei şi biodisel din România, filiala locală a grupului francez
Avril, a avut o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de lei în 2019, în
creştere cu 20% faţă de anul precedent, potrivit reprezentanţilor
companiei.
În gama producătorului de ulei vegetal se află mărcile de ulei
Zagora (ulei de măsline), Untdelemn de la Bunica (liderul pieţei
locale de ulei de floarea-soarelui), Olpo, Marisol şi Ulcom, iar
anul trecut a înregistrat un profit de 23,7 milioane de lei din
vânzarea lor, cel mai bun rezultat din ultimii opt ani.
Antreprenori locali. Familia Mureşan din Gherla a ajuns la
afaceri de 40,6 mil. lei, plus 16%, cu producătorul de mezeluri
Mariflor. Compania are 160 de angajaţi Laurentiu Cotu
18.06.2020,
Producătorul de mezeluri Mariflor Prodcom din Gherla, judeţul
Cluj, controlat de familia Mureşan, a raportat pentru 2019 o cifră
de afaceri de peste 40,6 mil. lei (8,6 mil. euro), mai mult cu 16%
faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la
Ministerul Finanţelor. Compania a realizat anul trecut un profit
net de 1,3 mil. lei (peste 275.000 de euro), în creştere cu 13,5%
faţă de anul precedent, având un număr mediu de 160 de angajaţi,
conform datelor publice. Compania Mariflor Prodcom deţine o reţea
de 23 de magazine în judeţul Cluj, cele mai multe unităţi fiind
deschise în municipiul Cluj-Napoca, potrivit site-ului
companiei.
Bere à la Cluj – producţie de bere artizanală
(Cluj-Napoca)Fondator: Ferencz Vigh; Investiţii: 200.000 de
euroCifră de afaceri în 2019: 120.000 de euroPrezenţă: HoReCa
Investiţi în România!, proiect ZF şi CEC Bank. Cristina Zeamă,
fondatoare, Fresh Veg: Pregătim un proiect de 1,5 milioane de euro
pe fonduri europene pentru o seră automatizată de 5.000 metri
pătraţi şi un depozit nou 22.06.2020, Alex Ciutacu Fresh Veg
livrează legume către patru lanţuri de supermarketuri din România
şi intră în producţia bio, cu care vrea să ajungă şi la export.
Producătorul Fresh Veg pregăteşte un proiect pe fonduri europene
în valoare de 1,5 mil. euro prin care vizează construcţia unei sere
automatizate de 5.000 mp şi un nou depozit, a explicat Cristina
Zeamă, fondatoare, Fresh Veg, în cadrul emisiunii Investiţi în
România!, realizată de ZF în parteneriat cu CEC Bank.
„Dorinţa noastră cea mai mare pe 3-5 ani este să accesăm fonduri
europene. Avem un proiect pentru o seră automatizată de 5.000 mp şi
un depozit nou de aproape 1.000 mp, iar acolo investiţia se ridică
la 1,5 mil. euro. (...) Problema noastră este că finalizarea şi
implementarea unui proiect durează destul de mult timp, iar eu am
avut dorinţa de dezvoltare mai rapidă şi am preferat să încep
anumite lucruri până vin fondurile. Proiectul acesta de 5.000 mp
este un proiect de anul trecut, dar pe care nu am reuşit încă să îl
finalizăm“, a declarat Cristina Zeamă, fondatoarea producătorului
Fresh Veg, cu afaceri de circa 1,2 milioane euro în 2019.
Cu planuri de investiţii de 200.000 de euro pentru 2020,
compania vrea să capitalizeze trendul bio şi se pregăteşte să
construiască patru solarii care ar trebui să genereze premisele şi
pentru ieşirea la export.
„În momentul de faţă ne concentrăm pe producţia bio, începem
construcţia pe patru solarii de câte 1.000 mp fiecare. O să începem
undeva în luna august şi sperăm ca până la finalul lunii
septembrie, cel târziu, să fie gata, astfel încât de anul viitor să
putem rula câteva culturi pe terenul respectiv. (...) Producţia bio
m-am gândit că ar putea fi vândută şi la export pentru că există o
tendinţă mult mai mare de creştere pe produse bio decât e în
România în momentul de faţă şi cred că produsele bio ne-ar deschide
multe uşi şi ne-ar ajuta să vindem şi celelalte produse ale
noastre“, a adăugat ea.
Cu două ferme situate în comuna Izvoarele din judeţul Giurgiu,
respectiv în comuna Moţăţei din Dolj, Fresh Veg vine produsele
către lanţuri de retail, iar Cristina Zeamă spune că este „un mit“
faptul că este foarte dificil să ajungi în supermarket-uri ca
producător român de legume.
„De la începutul activităţii ne-am dorit să lucrăm cu marile
lanţuri, iar acum avem 4 colaboratori. Cu unii lucrăm pe toată
durata anului, iar cu unii doar sezonier pe anumite produse. Noi
livrăm direct către platformele partenerilor noştri, iar de acolo
se distribuie în toată ţara în reţele de supermarketuri. (...) Ştiu
că există un mit că e greu să lucrezi cu supermarketurile, dar în
cazul nostru s-a dovedit a fi doar un mit. Primul partener a fost
Auchan, iar primele produse au fost verdeţuri, ridichi şi salată.
Eu nu aveam experienţa necesară, dar am avut noroc de echipe foarte
bine pregătite, care m-au învăţat cum ar trebui să arate produsul
când ajunge în magazin“, a explicat fondatoarea Fresh Veg.
Cu 20 hectare de teren, Cristina Zeamă spune că vrea să dubleze
suprafaţa acoperită, întrucât în prezent aceasta ajunge la 10.000
mp. Pentru anul 2020, Fresh Veg operează cu o creştere de 15%, în
contextul în care planurile erau de 25%, înainte de criza actuală.
Ţinta pentru anul 2020 este o cifră de afaceri de 1,5 milioane
euro.
„Acum avem 20 hectare de teren, iar majoritatea dintre ele sunt
terenuri în arendă, suprafaţa acoperită fiind de 10.000 mp. Dorinţa
noastră este să dublăm suprafaţa acoperită. Ne ajută mult când
cultivăm într-o astfel de suprafaţă pentru că suntem mult mai
feriţi de vreme“, a spus ea.
Fresh Veg livrează către retaileri verdeţuri şi produse precum
varză, pepeni, conopidă sau brocoli. Pentru anumite produse,
fondatoarea vrea să extindă capacitatea de producţie pentru tot
anul, iar pentru altele ea lucrează cu alţi parteneri pentru a
asigura furnizarea pe parcursul întregului an.
„Verdeţurile le producem aproape tot timpul anului, avem varza,
pepenii, conopidă şi brocoli pe care le producem doar sezonier,
Încercăm să exitndem producţia de varză să o avem şi pe perioada
verii. Sunt câteva produse pe care le achiziţionăm din alte părţi
pe perioada iernii şi avem o maşină de ambalat care ne permită să
le ambalăm la caserole. Anual vorbim de câteva milioane de legături
de verdeaţă, 3-4.000 tone de pepene, 1.000 de tone de varză, dar
diferă de la an la an“, a explicat Zeamă.
Una dintre oportunităţile producătorilor români este
cooperativizarea, aceasta fiind considerată una dintre cele mai
avantajoase forme fiscale din România, însă fondatoarea Fresh Veg
spune că românii nu sunt încă pregătiţi să formeze cooperative ca
afară şi că trebuie să se alinieze standardelor impuse de
supermarketuri.
„Cred că oamenii trebuie să înţeleagă ce înseamnă o cooperativă
cu adevărat şi care sunt avantajele unei cooperative. Dacă eşti un
producător micuţ este foarte greu să lucrezi cu marile lanţuri de
magazine. La mine a fost noroc, mi s-a acordat un vot de încredere
şi am reuşit să îndeplinesc toate cerinţele lor. Producătorul român
trebuie să înţeleagă că în momentul în care vrei să livrezi către
un retailer trebuie să ai câteva lucruri puse la punct: în primul
rând, producţia, pentru că trebuie să ştii exact perioada în care
produci, să te aliniezi la un standard de calitate, să înţelegi că
produsele tale vor fi verificate, că li se vor face analize de sol,
de apă, analiza produsului, astfel încât să se vadă dacă există
reziduri de pesticide. Ai nevoie de transport în anumite condiţii,
de autorizaţii şi de standardizări“, a spus ea.
Care sunt principalele probleme identificate de Fresh
Veg
► Finanţarea bancară. Chiar dacă avem o cifră de afaceri
destul de mare, faptul că nu avem garanţii reale ne-a pus destul de
multe piedici, de aceea IMM Invest-ul s-a potrivit foarte bine.
Infrastructura rutieră şi transportul. Ar fi o altă problemă
pentru că dacă am avea autostrăzi am putea livra şi în alte oraşe
mai rapid decât în momentul de faţă. Refuzăm anumite comenzi din
cauza aceasta, avem produse fresh şi trebuie să ajungă în timp util
pe masa consumatorilor. Undeva la 15% business am ratat din acest
motiv.
► Birocraţie şi fiscalitate ridicată. Este greu pentru un
antreprenor la început de drum, dacă nu ai fonduri să plăteşti un
consultant sau un avocat, sunt multe lucruri pe care nu ştii că
trebuie să le respecţi tu ca administrator de societate. În plus,
există câteva documente puse la dispoziţie, dar pe care un om fără
experienţă în antreprenoriat nu le poate înţelege. Cred că trebuie
să ajutăm generaţia nouă de antreprenori să fie mai mult susţinuţi,
să primească consiliere, îndrumare, fără costuri.
Pain Plaisir a investit 160.000 de euro în relocarea brutăriei
din Dorobanţi. Compania estimează afaceri de 2 mil. euro la finalul
anului Cristina Bellu 22.06.2020, Pain Plaisir, businessul fondat
în urmă cu şapte ani de două românce şi un britanic, anunţă
finalizarea lucrărilor de relocare a brutăriei din Dorobanţi
într-un nou spaţiu aflat în aceeaşi zonă din Capitală, în urma unei
investiţii de 160.000 de euro realizată din fonduri proprii.
Concomitent cu operaţiunea de relocare, compania a continuat cu
planul de investiţii şi dezvoltare rezultat în urma derulării unui
proiect co-finanţat de BERD pentru planificare strategică şi
poziţionare pe piaţă, implementând un rebranding complet precum şi
un design nou pentru cele două magazine pe care le deţine.
„Avem încredere în piaţa locală, în consumatorii români şi în
puterea comunităţilor unite, care s-a văzut şi acum în criza
generată de pandemie. Companiile care au reuşit să fidelizeze
clienţii şi chiar să dezvolte o comunitate în jurul afacerii lor
vor trece cu bine, chiar dacă prin mari eforturi, de eventuala
scădere economică care se preconizează”, transmite Irina Stăncescu,
co-fondator Pain Plaisir.
Sub brandul Pain Plasir sunt deschise două brutării, ambele în
zone centrale ale Capitalei, Dorobanţilor şi Kiseleff.
De la înfiinţare, compania a investit 570.000 de euro,
principalele proiecte fiind deschiderea primei brutării şi
extinderea acesteia, dezvoltarea unui nou spaţiu de producţie,
deschiderea celui de-al doilea magazin şi relocarea acestuia,
crearea identităţii şi a magazinului online, implementarea
software-ului ERP pentru planificarea producţiei şi gestionarea
afacerii, dar şi iniţierea unui proces de rebranding.
În 2019, afacerile companiei s-au ridicat la circa 1,7 mil.
euro, iar pentru anul în curs oficialii Pain Plaisir estimează
vânzări de aproape 2 mil. euro şi un număr de peste 60 de
angajaţi.
Brandul 5 to go câștigă 3 noi premii George
Butunoiu iun. 19, 2020 Campania #nudoarluni a brandului
de cafea 5 to go încă face ecouri, la mai bine de un an de când a
fost lansată! La începutul acestei luni, cea mai virală campanie a
5 to go a cucerit nu mai puțin de 3 premii în cadrul MIXX
Awards Europe and IAB Europe Research Awards, competiția prin care
se stabilesc anual cele mai bune campanii de digital advertising
din Europa. Ca urmare a premiilor câștigate la nivel național în
competiția IAB, în 2019, la categoriile Best Native Campaign, Best
Brand Campaign și Best Social Media Campaign, 5 to go s-a calificat
pentru etapa europeană.
Astfel, la cele 22 de premii pe care 5 to go le-a câștigat în
decursul anilor, începând cu 2015, se mai adaugă acum trei, la MIXX
Awards Europe: aurul la categoria Offline
Digitalisation și două de bronz la categoriile Brand
Advertising Campaign, respectiv Social Media.
„Suntem onorați și mândri să ne regăsim printre câștigătorii
premiilor MIXX Awards Europe și să primim nu unul, nu două, ci trei
premii, cu o campanie dragă nouă, care iată că încă mai are ceva de
spus, chiar și după un an de când s-a viralizat. #nudoarluni
este campania cu care am primit cele mai multe premii și sigur că
ne dorim să setăm un trend și să surprindem publicul și de acum
încolo cu cât mai multe campanii de top, virale. Felicitări și
celorlalți câștigători, dar și tuturor participanților!”, a
declarat Lucian Bădilă, co-fondator 5 to go
Continuarea articolului pe Restocracy.ro Articol de George
Butunoiu
Un nou avertisment, acum de la peste 70 de personalități din
cultură:Adoptarea proiectului anti-fumat va prejudicia actul
cultural și artistic! Proiectul are aviz negativ de la toate
comisiile și este refuzat inclusiv de Guvern SOCIAL Profit.ro scris
astăzi, 07:00
Adoptarea noului proiect de lege anti-fumat, prin care se
urmărește, între altele, interzicerea sponsorizărilor de către
companiile producătoare de tutun, creează noi probleme lumii
culturale, iar singurul rezultat al aprobării inițiativei
legislative în forma actuală poate fi „doar prejudicierea actului
cultural și artistic din România”, avertizează peste 70 de
personalități din domeniul cultural.
Este un nou avertisment transmis după ce, în vara anului trecut,
o analiză juridică indica faptul că noua lege propusă nu numai că
ar conduce la scoaterea în ilegalitate a producătorilor și
distribuitorilor de tutun, dar ar avea și victime colaterale,
precum cultele religioase sau simplii fumători, care în baza
acestui act pot fi amendați, de exemplu, pentru arderea tămâii,
respectiv pentru fumarea sau oferirea unei țigări în public.
Ulterior, în toamnă, Asociația Națională a Comercianților Mici
și Mijlocii din România (ANCMMR) a solicitat Senatului, printr-o
scrisoare oficială, respingerea acestei propuneri legislative, iar
Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării (CLCC) a
atenționat că hiper-reglementarea tutunului, aflată acum în stadiu
de proiect, afectează substanțial activitatea comercială, dar
înseamnă și locuri de muncă pierdute, țigări mai scumpe și mai
mulți bani pentru contrabandiști, iar propunerea legislativă
referitoare la noi restricții pentru piața tutunului va aduce
pierderi cumulate de peste 1,1 miliarde de euro anual pentru
bugetul de stat.
În Senat, proiectul a fost aprobat tacit, doar ca efect al
depășirii termenului de adoptare, și este acum pe agenda Camerei
Deputaților, cameră deciizională, în condițiile în care a primit
aviz negativ de la toate comisiile unde a fost trimis spre analiză,
respectiv Comisia pentru Cultură, Comisia Juridică și Comisia
pentru Tehnologia Informațiilor, și are un punct de vedere negativ
inclusiv de la Guvern. Practic, suprareglementarea comerțului cu
produse din tutun a avut raport de respingere, dar... a fost
adoptată tacit, decizia fiind pasată deputaților, deși un alt
avertisment era că 350.000 de fumători care vor să renunțe la
acest viciu sunt astfel condamnați tacit.
Acum, peste 70 de personalități din domeniul cultural
lansează apelul
"Radicalismul dăunează grav artei și culturii - „Lăsați-ne să
organizăm în continuare evenimente în România!”, prin care solicită
Parlamentului respingerea propunerii legislative. Astfel, artiști,
scriitori, muzicieni, critici, jurnaliști și manageri culturali au
cerut Parlamentului să respingă inițiativa, proiectul primind anul
trecut raport negativ comun de la trei comisii ale Senatului.
Comisia pentru cultură a Camerei Deputaților, care urmează să
dezbată proiectul în această săptămână, a primit aceeași
solicitare, printr-o scrisoare deschisă semnată de peste 70 de
personalități publice. Constantin Chiriac, Președintele
Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Tudor Giurgiu,
Președintele TIFF, Gigi Căciuleanu, cel mai important coregraf
român, George Banu, membru de onoare al Academiei Române și
profesor de studii teatrale la Sorbona, teatrologul și
profesorul universitar Ludmila Patlanjoglu, muzicienii Horia
Mihail, Gabriel Croitoru, Răzvan Popovici, actorii Rodica Mandache,
Marius Manole, publiciștii Sever Voinescu, Magdalena Popa Buluc,
Cristina Bazavan, scriitorii Florin Iaru, Marius Chivu,
realizatorii Cătălin Ștefănescu, Silvia Ghiață sunt doar câțiva
dintre semnatarii apelului către parlamentari.
Contextul este unul în care, după mai multe luni în care
teatrele și cinematografele au fost închise, iar zeci de evenimente
anulate, proiectul, prin care se urmărește, între altele,
interzicerea sponsorizărilor de către companiile producătoare de
tutun, creează noi probleme lumii culturale. Lumea culturală face
apel la rațiune! „Ne pronunțăm ferm împotriva unei asemenea
restricții care va afecta major domeniul cultural și artistic și vă
adresăm respectuos rugămintea să ne permiteți să organizăm în
continuare festivaluri și evenimente culturale în România. Acestea
au nevoie de susținere și promovare, mai ales în lipsa unei
finanțări publice consecvente și consistente. Înlăturarea unui
susținător financiar important precum industria tutunului va crea
lipsuri și prejudicii pentru actele de cultură”, se arată în
scrisoare.
Documentul, semnat de peste 70 de personalități din domeniul
cultural, relevă că sensul acestei restricții extreme este de
neînțeles, cu atât mai mult cu cât sponsorizarea „cu scopul sau
având ca efect direct ori indirect promovarea unui produs din
tutun” este interzisă din anul 2004, prin Legea nr. 457.
„Sponsorizările oricăror companii sunt binevenite și bineprimite
de către instituțiile care organizează festivaluri, spectacole,
expoziții, concerte, recitaluri și alte manifestări artistice, mai
ales în condițiile în care nu sunt foarte multe acele organizații/
companii care își permit să aloce bugete considerabile, an de an,
pentru a da continuitate unor evenimente de masă și pentru a face
vizibilă România în ochii opiniei publice internaționale. De cele
mai multe ori, contribuția acestor companii face diferența nu numai
în ceea ce privește organizarea evenimentelor și festivalurilor de
anvergură, dar și în susținerea unor evenimente în localități mici,
în zone defavorizate sau care nu ar prezenta interes pentru alți
potențiali sponsori ori finanțatori”, se mai arată în documentul
menționat.
În opinia semnatarilor, singurul rezultat ar aprobării
inițiativei legislative în forma actuală poate fi „doar
prejudicierea actului cultural și artistic din România”.
De mai bine de 20 de ani, companiile de tutun din România au
susținut sau susțin Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu,
Transilvania International Film Festival (TIFF), Festivalul
International George Enescu, Festivalul SoNoRo, turnee de muzică
clasică în orașele mici (Pianul călător, Duelul Viorilor, Orgile
Transilvaniei), instituții teatrale (Teatrul Național București,
Opera Română, Teatrul Masca), muzee (Muzeul Național de Artă al
României, Muzeul Țăranului Român), reviste de cultură (Luceafărul,
Iocan), companii naționale (Gigi Căciuleanu Romania Dance Company),
spectacole cu mari trupe de dans contemporan, piese de teatru,
burse de spectacole, concerte, evenimente, centre culturale,
publicații, proiecte editoriale, conferințe, programe educaționale,
dar și organizații caritabile și programe sociale sau campanii
publice care nu s-ar mai putea derula dacă propunerea ar fi
adoptată în forma actuală.
Producătorii şi comercianţii de miere, obligaţi să afişeze ţara
de origine De Viorela Pitulice La iun. 19, 2020
Producătorii, procesatorii şi comercianţii de miere sunt
obligaţi să afişeze vizibil pe etichetă ţara de origine pentru
mierea de albine, conform Legii pentru modificarea şi completarea
Legii apiculturii nr. 383/2013, promulgată recent de preşedintele
Klaus Iohannis.
Astfel, pentru amestecurile de miere provenite din comunitatea
europeană şi/sau ţări terţe, producătorii, procesatorii şi
comercianţii trebuie să afişeze vizibil pe etichetă ţara sau ţările
de origine, după caz, prevede legea. Totodată, este interzisă
inscripţionarea pe etichetă a sintagmei “Produs Românesc” dacă nu
sunt respectate prevederile art. 2 din Legea nr. 168/2017 privind
instituirea zilei de 10 octombrie – Ziua naţională a produselor
agroalimentare româneşti.
Apicultorii, individuali sau organizaţi în forme asociative, pot
beneficia de sprijin financiar pentru înfiinţarea, dezvoltarea şi
modernizarea stupinelor prin accesarea măsurilor prevăzute în
programele naţionale sau europene destinate acestui sector. Formele
asociative pot beneficia de sprijin financiar pentru organizarea de
cursuri de formare profesională, organizări de conferinţe,
schimburi de experienţe şi activităţi didactice, se mai arată în
actul normativ.
Legea defineşte mierea ca fiind “substanţa naturală dulce
produsă de albine “Apis mellifera” din nectarul plantelor sau din
secreţiile secţiunilor vii ale plantelor sau din excreţiile, pe
secţiunile vii ale plantelor, ale insectelor care se hrănesc prin
sucţiune din plante şi pe care albinele le colectează, le
transformă, combinându-le cu substanţe proprii specifice, le
depozitează, le deshidratează, le adună şi le lasă în faguri pentru
a se macera şi a se maturiza”.
Legea prevede că producerea pentru comercializare a mătcilor
ameliorate în rasă curată poate fi realizată doar de stupine de
multiplicare şi de elită, autorizate în acest scop, conform
legislaţiei în vigoare.
Medicii veterinari oficiali de la nivelul Direcţiilor sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a
municipiului Bucureşti sunt obligaţi să efectueze supravegherea şi
controlul oficial al modului în care producătorii şi procesatorii
realizează procesarea mierii şi să recolteze probe în vederea
efectuării analizelor de laborator, în baza planului de control al
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi în cazul reclamaţiilor
cu privire la neîncadrarea în parametrii de siguranţă şi de
calitate ai acestor produse. În vederea realizării acestor
activităţi, ANSVSA va asigura condiţiile şi dotarea cu laboratoare
specifice inclusiv la nivel regional sau pentru fiecare direcţie
judeţeană.
Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amenzi
cuprinse între 100 şi 400 de lei, este vorba de nedeţinerea
documentelor, amplasarea necorespunzătoare a panourilor de
identificare, precum și alte nerespectări similare ale
legislaţiei.
Revino a lansat harta producătorilor locali de brânzeturi și
vinuri Posted by: Oana
Racheleanu in Business, EcoLIFESTYLE 21 June
2020
O parte dintre producătorii români de brânzeturi (producţie
artizanală sau industrială) și vinuri se găsesc acum pe o hartă
online, pentru a creiona o imagine a acestor pieţe.
În ultimii doi ani, tot mai mulţi producători locali au pus
accentul pe producţia de brânzeturi de calitate, pe baza reţetelor
internaţionale ori româneşti: producţie artizanală sau
industrială de brânzeturi, proaspete sau maturate, din lapte de
vacă, oaie, capră sau chiar de bivoliţă.
Pentru că brânza şi vinul sunt unul din cuplurile gastronomice
cele mai apreciate, există acum o hartă comună a
producătorilor.
„Am identificat până în prezent peste 70
de producători locali ce realizează brânzeturi ambalate
şi etichetate, iar căutările continuă. Transilvania are cei mai
mulţi jucători, fiind urmată de Bucovina şi apoi de celelalte
regiuni”, spune Alina Iancu, fondatoarea Revino și
CrameRomania.ro.
Ceea ce mănâncă animalele, geografia locului, vremea, programele
de muls, metodele de producţie şi mulţi alţi factori influenţează
brânza. Sezonul influenţează gustul. De asemenea, la fel ca la vin,
în funcţie de terroir, profilul aromatic al brânzeturilor diferă
foarte mult, explică cei de la Revino.
„În România se poate observa în ultimii ani o maturizare a
producţiei de brânzeturi, focusul fiind pe creşterea calităţii
produselor. În timpul călătoriilor întreprinse la cramele din
România, am avut ocazia să degust diferite brânzeturi locale şi,
în acelaşi timp, să simt diversitatea şi calitatatea
acestora. Fie că au călătorit în afara ţării, fie că s-au
documentat local, producătorii de brânzeturi artizanale vin către
consumatori cu produse premium ce merită descoperite”, adaugă Alina
Iancu.
În procesul de identificare a producătorilor locali de
brânzeturi au ieşit la iveală mulți artizani care au început
producaţia în ultimul an. Unii sunt pe punctul de a-și finaliza
gamele de produse, pe când alţii sunt încă în teste urmând ca
românii să se poată bucura de produsele lor în acest an. Pe
măsură ce vor fi descoperiţi noi brânzari, harta va fi
completată.
„Brânza artizanală este făcută în loturi mici, manual, folosind
cât mai puţină mecanizare. Unii producători s-au specializat în a
realiza doar câteva sortimente, pe când alţii au pariat pe un număr
mai mare de reţete şi produse”, continuă Alina Iancu.
Revino.ro este un proiect ce promovează, alături de
CrameRomania.ro, vinul românesc, turismul viticol local şi soiurile
autohtone de struguri, prin organizarea de evenimente punctuale şi
prin salonul de vinuri anual Revino Bucharest Wine Show, ajuns la a
cincea ediție.
În toamna acestui an, între 21-22 noiembrie, va fi organizată o
ediţie specială Revino Cheese & Wine Show, un salon de vinuri
şi brânzeturi premium unde vizitatorii şi reprezentanţii HoReca se
vor bucura de produsele locale, atât individual, cât şi în asociere
şi vor putea interacţiona direct cu oamenii care le produc
Oprisor, Serve si Vinarte lanseaza Campania «Trei pentru vin,
vinul pentru toti» Agrostandard | 22 June, 2020 | Trei crame
renumite – Oprisor, Serve si Vinarte – concurente de peste 20 de
ani pe piata vinului – se alatura in campania «Trei pentru vin,
vinul pentru toti» si lanseaza platforma comuna treipentruvin.ro.
Publicul va avea astfel acces la o selectie inedita de oferte
comune cu vinuri promovate #impreuna de catre cei trei, in numele
celor 12 valori care-i unesc, printre care prietenie, armonie si
optimism. Cele trei crame transmit astfel ideea unitatii in
diversitate, intr-o perioada marcata de temerile din societate
privind o criza economica.
“Forta proiectului se bazeaza pe diversitatea portofoliului care
devine astfel accesibil consumatorilor intr-o singura platforma,
intr-o singura livrare comoda. Este si un exemplu de solidarizare,
o garantare reciproca – ceva de care intreaga societate are nevoie
– dar este si o forma de educare a publicului de vin cu ajutorul
competentelor reunite ale celor trei crame”, sustin impreuna
initiatorii campaniei «TreiPentruVin» – Mihaela Tyrel de Poix
(Serve), Rodica Capatina (Vinarte) si Gabriel Roceanu
(Oprisor).
Pe parcursul campaniei online, publicul este invitat sa
urmareasca platforma comuna si retelele de socializare ale celor
trei crame, de unde va putea afla mai multe despre nobila arta si
stiinta a vinului, despre activitatile din vie si din crama, intr-o
nota vesela.“Vrem sa aratam ca #impreuna se pot pune mai bine in
valoare vinurile produse in Romania”, anunta cei trei
producatori.
Lansarea publica a campaniei coincide cu Solstitiul de vara,
moment simbol al infloririi vitei-de-vie, semnificativ pentru
viticultori, Oprisor, Serve si Vinarte prezentand impreuna o
selectie de 12 oferte de vinuri concepute in numele valorilor lor
si produse in cele patru regiuni viticole pe care le
reprezinta.
Cele trei crame care transmit mesajul prieteniei si unitatii in
diversitate sunt reprezentative pentru prima generatie de
investitii private straine in vinul romanesc de dupa 1990 si au in
palmares numeroase premii nationale si internationale.
Despre Oprisor
Infiintata in 1994 sub numele de Carl Reh Trading, cu misiunea
specifica de a selecta vinuri romanesti pentru piata
internationala, compania devine Carl Reh Winery in 1998 (dupa ce se
stabilise in 1997 pe actualele amplasamente viticole), de unde si-a
luat ulterior numele actual.
Compania de comert cu vinuri devine astfel investitor in vie si
producator, continuandu-si activitatea pe pietele internationale
construite de actionarul german – Reh Kendermann. Sunt replantate
cele 250 de hectare si este achizitionata crama, iar in 2001
compania se lanseaza si pe piata interna, cu gamele Val Duna si La
Cetate.
Ca urmare a succesului acestora, in 2008, numele de Oprisor
devine atat de cunoscut in randul consumatorilor avizati, incat e
necesara extinderea portofoliului de vinuri care sa reprezinte
caracterul specific al regiunii. Carl Reh Winery lanseaza marcile
Maiastru, Caloian, Cabernet Sauvignon Crama Oprisor, Rusalca alba,
Jiana Rose, Dragaica rosie, Cupola Sanctis, Passarowitz, Smerenie –
nume devenite renume de atunci incoace – si devine astfel cunoscuta
sub numele de Crama Oprisor, exponent al valorilor Olteniei
profunde.
Despre SERVE
Sase randuri despre Romania din „World Atlas of Wine” de Hugh
Johnson in 1993, apoi intalnirea fondatorului francez al cramei cu
un enolog roman talentat – si dramul de nebunie nelipsit unui
astfel de inceput – acestea sunt ingredientele povestii SERVE –
prima crama straina privata din Romania. Eroii povestii sunt:
contele Guy Tyrel de Poix (fondatorul din pacate disparut dintre
noi azi, cel care a inspirat si “scris” coordonatele pe care se
inscrie crama); enologul Aurel Rotarescu, care a “imblanzit”
soiurile romanesti si a creat “vinuri elegante si feminine”, cum ii
placea lui Guy sa le numeasca; si Mihaela Tyrel de Poix, sotia lui
Guy si proprietarul companiei, inginer cu simt practic, care a
construit SERVE alaturi de fondator si a pilotat compania si dupa
disparitia acestuia.
Vinurile care au scris istoria cramei – si au modelat piata
HoReCa – sunt Vinul Cavalerului, Millenium rosu si alb (1999 si,
respectiv, 2001), si gama Cuvee, aparuta in 2001, cu lansarea
“Charlotte” si completata de “Amaury”, “Alexandru”, “Sissi”,
“Clemence”, “Guillaume” – dedicata urmatoarei generatii din
familie.
Despre Vinarte
Istoria Vinarte incepe in 1998, cand mai multi oameni de afaceri
romani, francezi si italieni – cu istorii de viata diferite, dar
uniti de pasiunea pentru vinul bun – iau decizia sa construiasca
impreuna o companie care sa aduca vinurile bune romanesti pe buzele
cat mai multor consumatori. In urma unui studiu specializat sunt
identificate trei zone cu terroir exceptional, care ofera sansa
crearii unor vinuri remarcabile: Villa Zorilor – Dealu Mare
(Buzau); Bolovanu – Samburesti (Olt) si Starmina (Mehedinti).
Toate viile sunt replantate cu soiuri nobile iar cramele sunt
dotate cu instalatii moderne. Sunt adusi oenologi straini cu
rezultate demonstrate, pentru a asigura baza de pornire a unui
proiect ambitios. Iar rezultatele se arata cu repeziciune. Dupa
patru ani, Vinarte lanseaza trei vinuri care schimba piata,
creionand practic categoria selecta numita superpremium: Prince
Matei, Prince Mircea si Soare. Cu aceeasi pasiune pentru vinul bun,
povestea Vinarte se scrie in continuare. Ea poate fi citita in
sticlele de Nedeea (amestecuri unice de soiuri romanesti), in Soare
rose si alb (obtinute din struguri rosii) sau in game ca Domeniile
Vinarte, Castel Starmina, Castel Bolovanu.
COMERT SI ALIMENTATIE PUBLICAINS: Cifra de afaceri din comerţul
cu ridicata în luna aprilie 2020 meatmilk 22 iunie
2020
În luna aprilie 2020, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata
(cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în termeni
nominali, a scăzut faţă de luna precedentă, atât ca serie brută cu
25,1%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile
lucrătoare şi de sezonalitate cu 16,9%, după cum informează INS în
ultimul rapor tematic publicat.
Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, cifra de
afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu
autovehicule şi motociclete), în termeni nominali, a scăzut atât ca
serie brută cu 8,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul
de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 8,7%.
În perioada 1.I-30.IV.2020 cifra de afaceri din comerţul cu
ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete),
în termeni nominali, a crescut faţă de perioada 1.I-30.IV.2019 atât
ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de
zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 8,0%, respectiv cu 4,6%.
Aprilie 2020 comparativ cu martie 2020
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia
comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna
aprilie 2020, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a
scăzut pe ansamblu cu 25,1% ca urmare a scăderii cifrei de afaceri
din:
comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-38,0%),
comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor
vii (-31,3%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi
de telecomunicaţii (-25,2%), activităţile de intermediere în
comerţul cu ridicata (-22,8%), comerţul cu ridicata al bunurilor de
consum, altele decât cele alimentare (-22,3%), comerţul cu ridicata
nespecializat (-19,9%), comerţul cu ridicata al produselor
alimentare, al băuturilor şi al tutunului (-14,9%) și comerţul cu
ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-11,4%).
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia
comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în
funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna
aprilie 2020, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a
scăzut cu 16,9%.
Aprilie 2020 comparativ cu aprilie 2019
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia
comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna
aprilie 2020, comparativ cu luna aprilie 2019, în termeni nominali,
a scăzut pe ansamblu cu 8,7% ca urmare a scăderii cifrei de afaceri
din: activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-21,9%),
comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-20,0%),
comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al
tutunului (-13,6%), comerţul cu ridicata al echipamentului
informatic şi de telecomunicaţii (-12,0%), comerţul cu ridicata al
altor maşini, echipamente şi furnituri (-6,4%), comerţul cu
ridicata nespecializat (-5,0%) și din comerţul cu ridicataal
bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-3,9%).
Comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al
animalelor vii a crescut cu 31,6%. Cifra de afaceri din comerţul cu
ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete),
serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de
sezonalitate, în luna aprilie 2020, comparativ cu luna aprilie
2019, în termeni nominali, a scăzut, pe ansamblu, cu 8,7%.
Perioada 1.I-30.IV.2020 comparativ cu perioada
1.I-30.IV.2019
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia
comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în
perioada 1.I-30.IV.2020, comparativ cu perioada 1.I-30.IV.2019, în
termeni nominali, a înregistrat o creştere pe ansamblu cu 8,0%
datorită creșterii comerţului cu ridicata al produselor agricole
brute şi al animalelor vii (+39,6%), comerţului cu ridicata al
echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+15,0%),
comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele
alimentare (+10,0%), comerţului cu ridicata nespecializat (+9,7%),
comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+6,1%),
comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri
(+1,1%) şi comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al
băuturilor şi al tutunului (+0,2%).
Activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata au scăzut
cu 12,4%. Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia
comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în
funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în
perioada 1.I-30.IV.2020 comparativ cu perioada 1.I-30.IV.2019, în
termeni nominali, a crescut, pe ansamblu cu 4,6%.
Târgul producătorilor locali a avut loc la Auchan Vitan
meatmilk 22 iunie 2020
Magazinul Auchan Vitan a găzduit în weekend-ul 19-21
iunie cea de-a treia ediție a târgului producătorilor
locali.
Producători din zona Bucureștiului și împrejurimi, apreciați în
weekend-urile trecute de către clienții și vizitatorii târgurilor
din Auchan Militari, au adus și în magazinul Auchan Vitan produse
locale, românești, precum mezeluri și preparate din carne după
rețete proprii, legume și verdețuri românești nelipsite de gustul
autohton, precum și bere artizanală românească.
Târgul a fost amenajat în incinta magazinului, în apropierea
raionului Brutărie, iar partenerii care au propus vizitatorilor o
mică parte din tradițiile și valorile locale și regionale, într-o
atmosferă specifică au fost:
· Ferma Gruiu– Apărută din dorința de-a ne întoarce la tradiție
și la gusturile autentice, Ferma Gruiu crește animalele în regim
natural semi-deschis, hrănindu-le exclusiv cu iarbăși nutrețuri
naturale, din culturile de pe terenurile proprii și fabrică
produsele doar din carne și ingrediente naturale, fără nimic
artificial adăugat. Aflată la 40 km de București, în județul
Călarași, Ferma Gruiu s-a concentrat pe câteva rase renumite de
animale: porc „Mangalița”, vita „Limousine”, oaie „Suffolk”.
· Meșteșugari de Gusturi– Produsele Meșteșugari de Gusturi
se disting prin calitate, prospețime și tradiție, iar rețetele
folosite pentru cele atestate tradițional sunt de pe vremea
Bucureștiului de altă dată, de la începuturile meseriilor
gustoase, când breslașii hanurilor se întreceau în preparate
delicioase.
· Ferma Marin– Originară din Comuna Copăceni, Județul Ilfov,
Ferma Marin cultivă legume și flori autohtone. Pornind de la legume
de bază precum rosii, castraveți, ardei gras, ardei iute, vinete,
dovlecei, salată, telină, gulii, praz, ceapă, până la verdețuri
precum mărarul, pătrunjelul, leușteanul, principalele criterii sunt
prospețimea și naturalețea produselor.
· MDM – Dymar-reușește să aducă pe mesele românilor
mai multe sortimente de legume și verdețuri, precum:
pătrunjel, mărar, leuștean, ceapă, ridichi, salată, gulii.
Certificarea Global Gap reprezintă garanția faptului
că produsele ating cel mai înalt nivel de calitate și
siguranță alimentară.
· Fabrica Grivița– Prima fabrica de bere transparentă din
România și singura cu zonă de producție deschisă publicului a fost
lansată în 2019 și are o capacitate de producție ce depășește
20.000L pe lună. Fabrica Grivița propune un mod complet nou de a
produce bere, acordând o atenție sporită calității și a
experiențelor consumatorilor.
Producătorii care doresc să participe pe viitor la aceste
evenimente organizate de Auchan sunt rugați să se înscrie prin
e-mail la adresa [email protected].
Recomandări de la Consiliul Concurenței, în condițiile
redeschiderii centrelor comerciale meatmilk 22 iunie
2020
Consiliul Concurenței recomandă firmelor care au spații
închiriate în centrele comerciale să-și negocieze independent
condițiile contractuale cu proprietarii/administratorii
centrelor.
Coordonarea comportamentului pe piață sau a prețurilor poate fi
sancţionată din perspectiva regulilor de concurenţă naţionale și
europene.
Cu toate acestea, firmele mici care au fost afectate de criza
generată de pandemia de coronavirus pot apela la un mediator, la
asociație sau la un alt terț pentru a le reprezenta interesele în
relația cu proprietarii/administratorii centrelor comerciale, dar
trebuie să respecte regulile de concurență.
”Companiile mici care au fost închise și care au înregistrat
pierderi în această perioadă, pot fi reprezentate de un
intermediar, astfel încât concurenții să nu facă schimb de
informații sensibile, cum sunt prețurile, politica comercială
etc.
În același timp, recomandăm firmelor să ne consulte cu privire
la compatibilitatea inițiativelor lor cu legislația în domeniul
concurenței” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului
Concurenței.
Consiliului Concurenței face aceste precizări în contextul în
care mai multe companii au anunțat că nu își vor redeschide
magazinele din centrele comerciale care au continuat să solicite
plata integrală a chiriei pentru ultimele luni, în condiţiile în
care activitatea retailerilor a fost oprită.
Companiile pot contacta Autoritatea de Concurență la adresa
presedinte@consiliulconcurenței.ro.
Afacerile Kaufland România au crescut anul trecut la aproape 12
miliarde lei. Retailerul vrea să deschidă aproape 30 de magazine
noi până în 2024 RETAIL Andra Oprescu scris astăzi, Retailerul
Kaufland România a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de
11,87 miliarde lei (circa 2,27 miliarde euro), în creștere cu circa
9% față de anul precedent. Până în 2024, retailerul german vrea să
ajungă la 160 de magazine în România, de la 132 în prezent.
Kaufland a intrat pe piața din România din 2005 și este parte a
grupului german Schwarz, care mai deține în România rețeaua de
retail Lidl, și se numără printre cele mai mari companii de retail
din Europa, cu peste 1.300 de magazine în șapte țări. Anul
trecut, Kaufland a generat valoarea adăugată directă în
România de aproximativ 461,7 milioane de euro. Compania avea, la
finele anului 2019, aproape12.500 de locuri de muncă cu normă
întreagă, cu circa 120 angajați full time în plus față de 2018.
Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Kaufland își păstrează
bugetul și volumul investițiilor pentru România. Apel către clienți
privind termometrizarea Thomas Dincă scris astăzi, Kaufland, cel
mai mare retailer din comerțul românesc, nu și-a modificat bugetul
pe acest an pentru piața locală și își păstrează optimismul de
creștere, deschizând încă 4 magazine din cele 13 planificate pentru
România, dintre care 2 au fost inaugurate în perioada pandemică, cu
respectarea tuturor măsurilor de prevenție și siguranță. Valoarea
investiției rămâne cea inițială, de 300 milioane euro, a anunțat la
Profit TV Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs
Kaufland România&Moldova. Kaufland este controlat de grupul
german Schwarz, care deține și brandul Lidl. Începând cu finele
lunii februarie, populația și-a stocat, în perioada stării de
urgență, anumite alimente neperisabile, schimbându-și astfel stilul
de consum. Pe acest fond au fost unele întreruperi de stoc pe
anumite grupe de marfă, dar pentru perioade relativ reduse, în
sensul în care, după 1-2 zile, articolele lipsă au fost readuse în
magazine. Criteriul de consum al clienților a fost, în acea
perioadă, unul de instinct, dar coșul de cumpărături pentru Paște a
fost unul absolut normal, strict pentru familie în condițiile în
care vizitele la prieteni și rude erau restricționate. Kaufland s-a
adaptat spontan la noua situație, în condițiile în care piața de
retail este oricum una dinamică, cu un ritm de lucru foarte rapid.
După relaxarea prin trecerea de la starea de urgență la cea de
alertă a fost înregistrată o creștere a cererii la materiile prime
pentru grătar. "Este însă evident că asistăm și la o remodelare a
profilului consumatorului, ca și la o ascensiune digitală, a nevoii
de a comanda online. La Kaufland am reacționat rapid la întreaga
situație din retail și am venit cu o serie de măsuri spontane
pentru fiecare dintre categoriile desemnate ca fiind publicul
nostru țintă - clienți, angajați, furnizori, autorități, chiar și
comunitățile în care ne desfășurăm activitatea. La nivelul
magazinelor ne-a preocupat siguranța angajaților și a clienților,
pentru care am luat o serie de măsuri înainte chiar de a fi
reglementate prin lege. De asemenea, ne-am concentrat pe susținerea
comunității acolo unde era cea mai mare nevoie, am reacționat
imediat la nevoile esențiale și actuale prin strategia noastră de
CSR, automat modificată și reconfigurată pe ce înseamnă necesități
de intervenție împotriva COVID. Am fost alături de furnizori prin
diminuarea termenelor de plată către cei mici și mijlocii. Nu în
ultimul rând, am avut o permanentă comunicare cu autoritățile
pentru a putea răspunde prompt la orice modificare", spune
directorul Valer Hancaș la Profit TV, în emisiunea Profit LIVE,
transmisă începând cu ora 17.30 și în care mediul de business
vorbește despre situația actuală. - Să ajutăm business-ul. Sergiu
Manea, BCR: IMM Invest va accelera în iunie-iulie, mai sunt lucruri
de lămurit. Statul trebuie să joace rolul de chemător la oaste El
precizează că și la acest moment este măsurată temperatura
clienților la intrarea în magazin, conform legii, într-un mod
neintruziv. "Chiar facem un apel pe această cale și clienților de a
înțelege că rolul nostru este de a respecta legea atât pentru
siguranța noastră proprie, ca angajați, dar și mai mult pentru
siguranța și sănătatea clienților", transmite reprezentantul
Kaufland, explicând că nu se pune problema de "implantat cipuri"
sau alte problemele vehiculate pe unele platforme. Pentru perioada
următoare, el apreciază că trendul de premiumizare, în care se
renunță la volume în schimbul creșterii calității produselor
consumate, se va menține, ca și preferința pentru produse
românești. Preferința pentru calitate depinde însă și de evoluția
economiei, cu impact asupra veniturilor, ca și a pandemiei. În
această perioadă, fluxul de consum este unul liniar comparativ cu
luna iunie a anului trecut, singura fluctuație majoră fiind în luna
martie, când cifrele au fost similare celor din perioada
Crăciunului, și în luna aprilie, când cifra de afaceri a scăzut pe
fondul volumelor mari de marfă achiziționate de clienți în luna
precedentă.
Fundația Valvis sprijină cei 20.000 de locuitori ai Bazinului
Dornelor oferind testarea gratuită pentru anticorpi SARS-CoV-2
de Smile Media Vineri, 19 iunie
2020,
Jean Valvis donează aparatură de înaltă tehnologie spitalului
din Vatra Dornei în scopul depistării anticorpilor SARS-CoV-2.
Astfel, aportul Grupului Valvis Holding (AQUA Carpatica si
Domeniile Sâmburești) ajunge la 300.000 de Euro pentru combaterea
pandemiei.
Fundația VALVIS, prin Jean Valvis, creatorul mărcilor AQUA
Carpatica, Domeniile Sâmburești, Dorna si LaDorna, donează
spitalului din Vatra Dornei aparatura necesară pentru depistarea
rapidă a anticorpilor SARS-CoV-2. Astfel, vor fi identificate toate
persoanele din zonă care au imunitate la noul virus, indiferent
dacă au avut simptome sau nu. Datele epidemiologice vor fi puse la
dispoziția Direcției de Sănătate Publică si sunt absolut necesare
pentru a determina ritmul măsurilor de relaxare si implicit
întoarcerea la normalitate.
Împreună pentru sănătatea noastră, a tuturor!
Încă de la începutul acestei perioade de criză, Jean Valvis s-a
implicat direct în lupta pentru combaterea acestei pandemii.
”A fost și este în continuare un moment critic al societății
noastre în care trebuie să ne arătăm solidaritatea și compasiunea!
Atât eu, cât și echipa mea am înțeles că ne aflăm într-o situație
fără precedent și că trebuie să facem front comun cu autoritățile
statului, cu specialiștii din domeniul sănătății și să trecem rapid
la acțiune pentru că doar împreună putem să sprijinim eforturile
medicilor si ale epidemiologilor care s-au confruntat cu multe
lipsuri la debutul acestei pandemii.” – Jean Valvis
Ca om de afaceri, antreprenor, simplu cetățean, dar mai ales ca
om, Jean Valvis a decis să sprijine activ, cu resursele sale, lupta
contra acestei pandemii.
Astfel, într-o primă fază, primele acțiuni, cu un aport
financiar de 200.000 Euro, au constat în dotarea cu echipament PCR,
achiziționarea a 50.000 de măști de protecție, 50.000 de mănuși și
50.000 de botoși pentru personalul medical si asigurarea
necesarului de apă pentru numeroase spitale din toata tara.
Acum, într-o a doua etapă, Jean Valvis a decis să achiziționeze
și să doneze spitalului din Vatra Dornei un echipament super
performant in valoare de 100.000 Euro pentru detectarea
anticorpilor SARS-CoV-2 (modelul Cobas e411 disk de la compania de
prestigiu Roche Diagnostic, cu o performanță de procesare de 70 de
teste pe ora).
Vor fi testași toți locuitorii Bazinului Dornelor gratuit, în
număr de aproximativ 20.000 de persoane. Va fi, desigur, la
latitudinea fiecăruia dacă va efectua testarea.
Aparatul detectează prezenţa anticorpilor de tip imunoglobulină
G (IgG, anticorp produs de sistemul imunitar în lupta cu noul
virus) prin efectuarea testelor serologice. Acest proiect va arata
dacă locuitorii au fost sau nu infectati cu noul tip de
coronavirus, dezvoltând anticorpi. Testele serologice sunt
esenţiale în înţelegerea epidemiologiei virale pentru a permite
intocmirea unui tablou corect al epidemiologiei infecţiei cu noul
coronavirus in Bazinul Dornelor.
Activitatea de testare este coordonată de Spitalul Municipal
Vatra Dornei în colaborare cu Fundația VALVIS, Primăria Vatra
Dornei, precum și primăriile localităților adiacente (întregul
Bazin al Dornelor).
”Sănătatea celor din jur a fost mereu primordială pentru noi în
toate acțiunile pe care le-am întreprins de-a lungul timpului.
Considerăm că avem o responsabilitate morală față de comunitatea
din care facem parte și nu ne uităm originile, mai ales în
momentele dificile. Le suntem recunoscători Dornenilor pentru că
sunt parte din succesul brandurilor născute în meleagurile
binecuvântate din Ținutul Dornelor și datoria noastră este să
sprijinim la rândul nostru comunitatea si finaciar precum si
organizational. Doar împreună putem reuși si va asigur că nu uitam
nicio clipă faptul că realizările noastre