Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID 2 Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu Facultatea de Ştiinţe Economice si Gestiunea Afacerilor Departamentul ID Conf. Univ. Drd. Văduva Maria ASIGURARI SI REASIGURARI - CURS ID - TÂRGU JIU 2011
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
2
Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu Facultatea de Ştiinţe Economice si Gestiunea Afacerilor
Departamentul ID
Conf. Univ. Drd. Văduva Maria
ASIGURARI SI REASIGURARI
- CURS ID -
TÂRGU JIU 2011
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
3
Cuprins
CAPITOLUL I
REASIGURĂRILE - ÎNCEPUTURI, NECESITĂŢI ŞI FORME DE
5.2. Pool-urile de asigurare……………………………………………………...75
Test de autoevaluare ………………………………………………………77
CAPITOLUL VI
PIAŢA INTERNAŢIONALĂ A ASIGURĂRILOR ŞI
REASIGURĂRILOR………………………………………………………….79
6.1.Caracterizare generală…………………………………………………….79
6.2.Intermedierea în asigurări şi reasigurări…………………………………..79
Test de autoevaluare ……………………………………………………...96
BIBLIOGRAFIE …………………………………………….……………..97
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
5
CAPITOLUL I
REASIGURĂRILE - NECESITĂŢI, FUNCŢII
1.1.Necesitatea reasigurării, funcţionarea şi utilizarea 1.2.Funcţiile reasigurării
1.1. Necesitatea reasigurării funcţionarea şi utilizarea
reasigurării
A. Necesitatea reasigurării Asigurarea şi reasigurarea suferă schimbări
apărând noi tipuri de contracte cunoscute sub numele de reasigurări financiare. Majoritatea contractelor de reasigurare se prezintă sub formă tradiţională.
Creşterea totală a valorilor cuprinse în asigurare a condus la creşterea răspunderii asigurătorilor ajungându-se în situaţia că o singură societate de asigurare nu putea să acopere daunele. Fondul de asigurare constituit de o singură societate de asigurare devine insuficient pentru acoperirea unor daune mari ţiind necesară cooperarea internaţională în domeniul asigurărilor.
Societăţile de reasigurare realizează dispersia riscurilor prin mecanismul coasigurării respectiv al reasigurării.
Coasigurarea constă în participarea mai multor societăţi de asigurare la asigurarea unui bun de valoare mare. Încheierea contractului de asigurare se realizează de un singur asigurat cu mai multi asiguratori care preiau fiecare o anumită cotă de risc suportabilă în mod independent. La producerea daunei asiguratul tratează probleme legate de constatarea daunei, stabilirea şi plata despăgubirii cu una din societatile participante, care este societatea garantă şi care acţionează în numele tuturor, la lichidarea daunei fiind necesară aprobarea fiecăruia dintre coasiguratori, plasarea riscului necesitând uneori un timp îndelungat iar decontarea daunelor este greoaie. Din acest motiv, coasigurarea nu a avut o dezvoltare prea mare.
Reasigurarea este o formă de asigurare prin care o companie sau o organizaţie de asigurări poate transfera acte la un alt asigurător (reasigurător) partial sau în întregime, obligaţiile sale de plata ce decurg din contractele de asigurare pe care le-a încheiat. Această metodă permite unei companii de asigurări, numit reasigurat, cedent sau asigurător direct să se protejeze împotriva riscului care depăşeşte puterea sa financiară, în schimbul plăţii de către acesta a unei anumite sume denumită, primă de reasigurare. La rândul său reasigurătorul poate ceda o parte din reasigurările acceptate de el, operaţiunea fiind
E Coasigurarea
E Reasigurarea
E Necesitatea Reasigurări
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
6
retrocesiune (retrocedare), compania cedentă fiind retrocedent iar reasigurătorul retrocesionar.
Reasigurarea apare ca o nouă asigurare care se bazează pe un contract de reasigurare ce se încheie între două societăţi de asigurare prin care prima cedează în întregime sau parţial răspunderea ce şi-a asumat-o iniţial prin contractul de asigurare.
Reasigurarea prezintă anumite trăsături care o deosebesc de asigurarea directă.
1. acţionează numai prin intermediul asigurării, întâi există operaţiunea de asigurare, din care apoi decurge reasigurarea;
2. în timp ce asigurarea directă se practică între o societate de asigurare denumită asigurător şi persoane fizice sau juridice în calitate de asiguraţi, reasigurarea intervine numai între două societaţi de asigurare deci contractul de reasigurare se încheie numai între persoane juridice.
3. reasigurarea acoperă partea de riscuri ce depăşeşte limitele de cuprindere ale asigurătorilor şi reduce astfel răspunderea lor în activitatea de asigurare.
4. nu toate contractele de asigurare sunt supuse principiului indemnizării (despăgubirii) cu excepţia poliţelor de viaţă, accidente, boală, în timp ce toate contractele de reasigurare sunt contracte de despăgubire fiind limitate la plăţile făcute de reasigurat conform asigurărilor la care a subscris.
5. aproape toate asigurările directe (cu excepţia celor maritime şi de aviaţie) sunt în principal interne iar reasigurarea este prin natura sa o activitate internaţională.
În România pănă la 1.01.1991, cât a funcţionat monompolul statului în domeniul asigurărilor, despre operaţiuni de reasigurare pe plan intern nu putea fi vorba. În prezent, ca urmare a faptului că există şi funcţionează mai multe societăţi de asigurare, reasigurare se practică şi pe plan intern având în vedere că ele nu au capacitatea de a prelua singure un volum mare de riscuri.
6. creează condiţii de lărgire a câmpului de activitate al societăţilor de asigurare şi le permite acestora să prezinte garanţii mai mari. Reasigurarea are ca scop satisfacerea unor nevoi multiple ale asiguratorului direct.
În raporturile de reasigurare societăţile de asigurare apar într-o dublă postură: pe de o parte ele cedeaza altor companii de asigurări din diferite ţări o parte din riscurile asumate în cadrul asigurării directe având calitatea de reasiguraţi iar pe de altă parte primesc în reasigurare diferitele riscuri dobândind calitatea de reasigurători. Operaţiunile de primire în reasigurare se numesc reasigurare activă iar cele de cedare în reasigurare, reasigurare pasivă.
F Trăsăturile reasigurări
F Scopul
Reasigurări
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
7
În afară de reasigurat şi reasigurător, reasigurarea mai cuprinde următoarele elemente: contract de reasigurare, prima de reasigurare, comisionul de reasigurare, participarea reasiguratului la profitul reasigurătorului şi brokerii de reasigurare.
Pentru a înţelege mai bine rolul activităţii de reasigurare trebuie să analizăm modul în care asiguratorii stabilesc primele de asigurare.
Un asigurător îşi propune să pretindă de la asigurătorii săi o sumă de bani care împreună care împreună cu beneficiile obţinute în urma plasamentelor în fondurile de asigurare, să fie suficientă pentru acoperirea tuturor cererilor de despăgubire a celorlalte costuri şi pentru obţinerea unui beneficiu rezonabil. Uneori s-ar putea ca el să nu reuşească acest lucru deoarece:
1. concurenţa pe piaţă îl forţează la reducerea primelor de asigurare;
2. costurile totale generate de plata despăgubirilor depăşesc suma ce a fost luată în calcul la stabilirea primelor de asigurare;
3. beneficiile rezultate din plasamentele financiare sunt mai mici decât cele planificate, ex: din cauza scăderii ratei dobânzii;
4. costurile sale administrative se dovedesc a fi mai mari decât cele prognozate. Costurile legate de plata despăgubirilor pot fi mai mari deoarece asigurătorul a subestimat pierderile posibile sau au avut loc mari fluctuaţii ale acestor pierderi. Fluctuaţile legate de marimea pierderilor pot să apară datorită următoarelor cauze:
a) Fluctuaţii datorate mărimii portofoliului Un asigurător nu poate fi mai sigur decât un deţinător de poliţă
în legătură cu frecvenţa sau mărimea pierderilor viitoare. El poate fi sigur că, cu cât în portofoliul său de asigurat sunt incluse mai multe riscuri individuale cu atât costurile totale aferente despăgubirilor plătite pe o anumită perioadă se vor apropia mai mult de costurile prognozate. Astfel, costurile globale implicate de plata despăgubirilor, în cazul portofolilor mici (compuse dintr-un număr mic de unităţi de expunere asigurate) tind să fluctueze mai mult decât costurile aferente portofolilor mari.
b) Riscuri individuale mari Fluctuaţii mari pot sa apară dacă portofoliul conţine un numar mic de riscuri individuale mari. Ex: Dacă portofoliul unui asigurător maritim este compus dintr-o multime de iahturi şi alte ambarcaţiuni mici asigurate pentru sume de maximum 100.000$ plus un numar mic de nave oceanice asigurate pentru sume ce depăşesc 10 milioane $ atunci chiar o singură pierdere a unui tanc petrolier, să zicem, poate modifica costurile aferente plăţii despăgubirilor într-un anumit an.
E Elemente
în reasigurări
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
8
c) Unităţi de expunere la risc interdependente Dacă există o interdependenţă între unităţile de risc incluse în cadrul unui portofoliu atunci costurile globale legate de despăgubiri pot fluctua mai mult decât ar fi de aşteptat, deoarece dacă unul dintre asiguraţi suferă o pierdere este foarte probabil ca şi ceilalţi să aibă aceleaşi probleme. Ex: dacă obiectul asigurării îl constituie proprietăţile imobiliare iar asigurarea este împotriva calamităţilor naturale, un cutremur sau un uragan poate cauza daune unui număr mare de clădiri asigurate la acelasi asigurător.
d) Fluctuaţii statistice (care ţin de probabilităţi) Situaţia cererilor de despăgubire cărora trebuie să le facă faţă un asigurator în decursul unui an poate fi afectată de circumstanţe care modifică repartiţia probabilistică a evenimentelor statistice. Ex: o epidemie severă poate face ca situaţia cererilor de despăgubire cu care se confruntă un birou de asigurări de viaţă să fie mult mai proastă decât cea indicată în tabelele statistice privitoare la mortalitate deoarece aceste tabele oferă doar probabilităţile, pe termen lung, de moarte în cadrul diferitelor grupe de vârstă. Reasigurarea nu este menită să-l ajute pe asigurat să facă faţă nerealizărilor în materie de câştiguri din plasamente financiare sau să se descurce cu creşterile neprevăzute ale cheltuielilor. Însă ea poate oferii mijloace de a contracara riscurile legate de fluctuaţiile costurilor aferente despărţirilor- în funcţie de tipul de reasigurare pe care a achiziţionat-o compania cedentă (reasiguratul) reasigurătorul va contribui la plata unor despăgubiri în numele reasiguratului. Reasigurarea poate oferii un ajutor financiar temporar pe timpul perioadelor în care activitatea de asigurare este neprofitabilă din cauza concurentei intense sau din cauza creşterii frecvenţei sau mărimii cererilor de despăgubire.
B.Funcţionarea reasigurării Reasigurarea se poate manifesta în mai multe ipostaze permiţând ca riscurile asiguraţilor să fie distribuite cât mai larg între un număr mare de asigurători şi reasigurători. În Marea Britanie, asigurarea
împotriva incendiului pentru o mare fabrică este coasigurată (împărţită între câţiva asigurători sau coasigurători). Compania de asigurări A acceptă, în mod obişnuit, o parte mai mare din asigurare decât doreşte să-şi menţină în contul propriu şi ulterior, cedează o parte din risc către unul sau mai mulţi reasigurători.
Funcţionarea Reasigurări
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
9
La rândul lor toţi sau o parte dintre reasigurătorii companiei A pot ceda o parte din riscul pe care l-au acceptat: reasigurarea achiziţionată de reasigurator este cunoscută sub numele de contract de retrocesionare (retrocedare). Dacă un incendiu deteriorează fabrica, fabricantul va face cererea de despăgubire către coasiguratorii iniţiali. Compania A este răspunzătoare de plata părţii ei şi îşi poate recupera o parte din pierdere de la reasigurătorii ei şi, la rândul ei compania A îşi va recupera o parte din pierdere de la compania a) şi de la ceilalţi retrocesionari. Reasigurarea este într-o mare măsură o afacere internaţională iar riscurile mari sunt distribuite între companii de reasigurare care activează în toată lumea. În eventualitatea unei pierderi asigurate majore sau a unui dezastru natural într-o anumită ţară, reasigurătorii, din toată lumea vor contribui la plata despăgubirilor. Figura prezintă modul în care riscul asigurat este distribuit atât între reasigurători cât şi între coasigurători deşi coasigurarea nu este un procedeu obişnuit în cazul asigurărilor auto, a asigurărilor de răspundere civilă şi a altor asigurări de accident şi chiar în cazul asigurărilor împotriva incendilor, în unele ţări. Coasigurarea şi reasigurarea diferă în mod fundamental. În cazul coasigurării există o relaţie contractuală între deţinătorul poliţei şi coasigurător, în eventualitatea unei pagube fiecare coasigurător este direct şi separat răspunzător faţă de deţinătorul poliţei pentru plata părţii sale de pagubă. Contractul de reasigurare se încheie între compania cedentă şi reasigurător- deţinătorul iniţial de poliţă nu este parte în acel contract. În virtutea principiului secretului contractului, deţinătorul original al poliţei nu se bucură de nici un drept şi nu are nici o răspundere în cazul unui contract de reasigurare. Dacă din anumite motive, un deţinător de poliţă nu îşi poate recupera daunele de la asigurătorul, sau el nu îi poate obliga pe reasigurătorii săi la plata părţilor din respectivele daune.
C. Utilizarea reasigurării Cumpărarea unei reasigurări implică plata unui preţ, prima de reasigurare. Există câteva motive pentru care asigurătorii se decid să plătească pentru a se reasigura:
a) Stabilirea costurilor implicate de despăgubiri. Fluctuaţiile costurilor globale legate de despăgubiri pot pune în pericol atât profitabilitatea cât şi solvabilitatea unei companii de asigurări şi principalul motiv pentru care se cumpără o reasigurare este de a limita
E Utilizarea
Reasigurării
E Stabilirea Costurilor
Implicate în Despăgubiri
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
10
mărimea fluctuaţilor costurilor ce trebuie plătite din resursele proprii. Asigurătorul poate achiziţiona diverse forme de reasigurare care pot limita mărimea fluctuaţilor costurilor ce trebuie plătite din resursele proprii. Asigurătorul poate achiziţiona diverse forme de reasigurare care pot limita costul implicat de fluctuaţile datorate: – cererile de despăgubire individuale foarte mari
- acumulările de pierderi în urma unui eveniment; - acumulări neobişnuite de cereri de despăgubire în cursul
unui an. Cea mai importantă este necesitatea ca o companie să se protejeze împotriva pierderilor ce i-ar putea periclita solvabilitatea, iar autoritatea de supraveghere a activităţii de asigurări va fi interesată să vadă că aranjamentele de reasigurare sunt adecvate acestui scop. S-ar putea ca o companie să dorească să limiteze încă şi mai mult fluctuaţile legate de plata despăgubirilor pentru a evita pierderile suficient de mari care ar putea pune în pericol plata dividentelor anuale, chiar dacă costul reasigurării ar reduce profiturile prognozate.
b) Flexibilitatea şi capacitatea de garantare O companie de asigurări cu profituri stabile şi cu creşterea constantă şi sigură se poate bucura de încrederea publicului şi intermediarilor de asigurări, câştigând astfel un avantaj competitiv. Însă pentru a intra în noi afaceri ea va avea probabil nevoie şi de capacitatea de a garanta riscurile cu sume asigurate sau cu limite de indemnizare mai mari decât cele de care ar putea dispune din veniturile proprii. Reasigurarea îi poate oferii această capacitate suplimentară. În multe ţări în curs de dezvoltare există fie o simplă companie de asigurări (aflată în proprietatea statului) fie un număr limitat de companii de asigurări relativ mici, locale. Singurul mod în care aceste companii ar putea realiza acoperirea unui risc major, cum ar fi o mare platforma industrială sau o companie de transporturi aeriene de stat constă în reasigurarea masivă pe piaţa internaţională a reasigurării. Uneori o companie de asigurări trebuie să accepte un risc pe care nu şi-ar dori să-l garanteze, poate la cererea unui client important sau broker important. În loc să păstreze riscul el îl poate reasigura, total sau parţial, la un reasigurator care este fericit să accepte o asemenea afacere. Reasiguratorii au ajutat la lansarea asigurărilor de viaţă pentru persoanele substandard calculând primele de asigurare şi oferind protecţie persoanelor suferinde de boli cum ar fi bolile de inima sau diabetul.
F Flexibilitatea
şi Capacitatea de Garantare
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
11
c) Finanţare. Multe reasigurări sunt cumpărate din raţiuni pur financiare. În majoritatea ţărilor regulamentele de supraveghere a activităţii de asigurări cer unei companii de asigurări să menţină o relaţie bine precizată între veniturile rezultate din primele de asigurare, capitalul lor combinat şi rezervele lor libere (adică o marjă minimă de solvabilitate) diferenţa între activele şi pasivele sale, altele decât datoriile faţă de acţionari exprimata ca procentaj din venitul rezultat din primele de asigurare, din care se scad primele de reasigurare). La calcularea marjelor de solvabilitate, asigurătorilor direcţi li se permite să deducă din venitul rezultat din primele de asigurare o parte din primele plătite către raesigurători, achiziţionarea de reasigurări le permite astfel asigurătorilor direcţi să-şi crească volumul afacerilor, ex: înainte de 1978, o mică companie de asigurări din Marea Britanie trebuia să-şi menţina o marja de solvabilitate de 20%, aşa că o companie cu capital şi rezerve libere de 250.000 lire putea: a) să facă toate afacerile pe cont propriu permiţându-i-se să încheie contracte de asigurare pentru care venitul total rezultat din primele de asigurare să aibă valoare maximă de 1.250.000 lire (250.000 * 100 : 1.250.000 = 20%; b) să creasca volumul de afaceri pe care îl putea accepta prin reasigurare ex: dacă ele reasigură 80% din toate contractele pe care le acceptă, venitul său brut total s-ar putea ridica la 6.250.000 lire, deoarece marja de solvabilitate de 20 % ar fi putut fi încă atinsă (primele de asigurare ar fi reprezentat 80% din 625.000 lire adică 5.000.000 lire, iar venitul din primele de asigurare din care se scade valoarea primelor de reasigurare ar fi tot 1.250.000 lire. Regulamentele cu privire la solvabilitate impuse de Comunitatea Europeană pentru activitatea de asigurări generale sunt mai complexe decât cele arătate, ele reducând la jumătate deducerile legale de reasigurări.
d) Asistenţa tehnică şi alte tipuri de asistenţă. Marile companii de reasigurare oferă o asistenţă tehnică considerabilă clienţilor cu privire la garantarea unor riscuri mari şi neobişnuite şi cu privire la tratarea cererilor mari de despăgubire. Ele ajută si la instruirea angajaţilor; la organizarea sistemelor de contabilitate. Deşi este puţin probabil ca un asigurător să cumpere o reasigurare numai pentru a se bucura de asemenea servicii, ele sunt o atracţie suplimentară.
E Finanţare
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
12
1.2. Funcţiile reasigurării
Reasigurarea are ca scop satisfacerea multor nevoi ale asigurătorului direct, îndeplinind o serie de funcţii:
a) protejează asiguratorii direcţi de pierderile determinate de producerea riscurilor ce pot pune în pericol solvabilitatea lor, reasigurarea face posibilă creşterea capacităţii asiguratorului de a primi mai multe riscuri decât ar fi altfel capabil să accepte. El îşi poate reduce obligaţia faţă de asigurat trecând excesul de expunere la risc asupra reasigurătorului (prin ceea ce se numeşte dispersia riscului sau pulverizarea riscului) . O daună de proporţii mari care ar putea duce la insolvabilitatea companiei de asigurări este distribuită unui număr mai mare de reasigurători, în funcţie de proporţia în care fiecare dintre ei s-a angajat iniţial. Ex: unele ţări sunt în mod particular expuse riscurilor naturale (cutremure, inundaţii, secete, uragane) care pot produce mari pagube întregii economii naţionale şi populaţiei. Prin reasigurare apare posibilitatea ca asigurătorii interni să-şi transfere o parte din pierderi asupra reasigurătorilor internaţionali. Reasigurarea înzestrează pe asigurătorii direcţi cu capacitatea complementară de a accepta riscuri mai mari, aceştia putând reţine pe contul lor numai partea de risc pe care o pot suporta fără a le afecta substanţial situaţia financiară.
b) ajuta asiguratorul să obţina un anumit grad de stabilitate a ratei daunelor prin dispersarea pierderilor mai mari pe o perioada mai îndelungată prin contractele de protecţie contra catastrofelor.
c) Se realizează o dispersare mare a riscurilor prin practica reciprocităţii prin care asigurătorii primari îşi plasează contractul de reasigurare pe o baza reciprocă astfel încât compania cedentă va oferi o parte dintr-un contract al său unui reasigurător capabil săi ofere altul în schimb În acest fel fiecare reasigurător îşi măreşte numărul de riscuri pe care-l asigură.
d) Creşte flexibilitatea asiguratorului privind dimensiunile şi tipurile de riscuri precum şi volumul activităţii pe care acesta le poate subscrie.
e) Reasigurarea presupune stabilitate prin evitarea fluctuaţilor referitoare la daune de la un om la altul.
f) Creşte capacitatea de subscriere a asiguratorului a noi riscuri sau a mai multor riscuri independent de propriile sale posibilităţi în mod deosebit acest lucru este important în cazul riscurilor de catastrofă.
g) Sprijină finanţarea operaţiunilor de asigurări pentru compania cedentă făcând posibil în acelaşi timp ca aceasta să-şi poată
F Funcţiile Reasigurări
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
13
creşte volumul activităţii mai rapid decât ar putea fără o creştere corespunzătoare a capitolului de bază.
h) Permite societăţii cedente să se retragă dintr-o categorie de afaceri sau o zonă geografică pentru o anumită perioadă de timp prin cedarea integrală a riscului în reasigurare.
i) Permite companiei cedente să intre rapid într-o categorie de afaceri sau o nouă zonă geografică prin înfinţarea unei reprezentanţe şi dezvoltarea unui anumit volum al afacerilor sau prin negocierea şi preluarea unor contracte de reasigurare de la companiile ce acţionează deja în acea categorie sau zonă.
j) Reasiguratorul poate oferi asistenţa şi servicii tehnice pentru riscurile mari, complexe sau speciale prin oferirea de informaţii;
k) Oferă posibilitatea, companiilor cedente de a obţine o gamă largă de servicii de la marile companii de reasigurări şi de la unii brokeri de reasigurări care au o experienţă mondială în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor. Ele pot beneficia şi de consultanţă în administrarea afacerilor în stabilirea daunelor în procedurile de plată şi în domeniul pregătirii personalului pentru acest gen de act. Multitudinea şi caracterul penetrant al funcţilor reasigurării atestă rolul important al acesteia în creşterea încrederii în afaceri a agenţilor economici în reducerea numărului şi amplorii falimntelor în sporirea stabilităţii proceselor economice, în general în asigurarea unui plus de fluiditate şi dinamism în derularea relaîilor economice internaţionale.
3. Care sunt trăsăturile reasigurări ? ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
4. Care este scopul principal al reasigurări ? ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 5. Care sunt cauzele fluctuaţiilor legate de mărimea pierderilor ? ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 6. Ce presupune conceptul legat de „utilizarea reasigurări” ? ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………............................................................................................................................ 7. Care sunt funcţii reasigurări?. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
& Timp estimat
30 min.
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
15
CAPITOLUL II CONTRACTUL DE REASIGURARE
2.1. Definirea contractului de reasigurare 2.2. Principiile care stau la baza contractului de asigurare
2.1. Definirea contractului de reasigurare
Relaţia stabilită între reasigurător şi reasigurat pe baza liberului consimţământ care exprimă acordul de voinţă al părţilor în legătură cu acceptarea (cedarea) de riscuri în reasigurare este finalizată într-un document numit contract de reasigurare. În literatura de specialitate întâlnim diferite definiţii date acestui tip de contract ex: Lordul Mausfield consideră contractul de reasigurare ca pe o nouă asigurare efectuată printr-o nouă funcţie pentru acelaşi risc care a fost iniţial asigurat pentru a despăgubii subscriitorii ca urmare a subscrierilor lor anterioare, ambele poliţe sunt în vigoare în acelaşi timp. În SUA, curtea supremă de justiţie din Ohio definea în 1929 ca fiind contractul în care o persoană din anumite considerente acceptă să despăgubească o altă persoană pentru o pierdere sau răspundere totală sau parţială determinată de un risc pe care acesta din urmă şi la asumat conform unui contract separat şi distinct ca asigurător al unei terţe părţi. Tot în America, societăţile de reasigurări de viaţă consideră că un contract de reasigurare este un acord între două companii dintre care una acceptă să cedeze iar cealalta acceptă să preia o afacere de reasigurare în conformitate cu prevederile specificate în contract. Contractele de reasigurare şi poliţele de reasigurare nu sunt sinonime: contractele de reasigurare sunt contracte pentru asigurare iar poliţele de reasigurare sau cesionări sunt contracte de asigurare. Contractul de reasigurare reprezintă întelegerea stabilită între două părţi: reasigurător şi reasigurat, prin care reasigurătorul preia o parte din risc de la reasigurat în schimbul unei sume denumite “prima de reasigurare” pentru care se obligă să-i plătească acestuia din urmă partea din despăgubire cuvenita în cazul producerii riscului, conform condiţiilor convenite în contract. Contractul se consideră încheiat odată cu semnarea lui de părţi.
E Definirea
Contractului de
Reasigurare
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
16
Din analiza definiţiilor de mai sus se desprind câteva elemente comune care constituie trăsăturile acestui contract:
· Contractul de reasigurare este condiţionat de existenţa unui contract de asigurare încheiat între asigurat şi asigurător;
· Contractul de asigurare şi cel de reasigurare există în acelaşi timp;
· Contractul de reasigurare este un contract separat încheiat între reasigurător şi reasiguratul său la care asiguratul original nu este parte; în cazul producerii riscurilor asigurate, reasiguratorul este răspunzător pentru partea sa de risc numai în faţa companiei cedente şi nu şi în fata, asiguratului care primeşte, despăgubirile de la asiguratul său. În cazul în care reasigurătorul dă faliment, compania cedentă nu este exonerată de obligaţia de a plăti întreaga sumă ce rezultă din poliţa de asigurare. Între reasigurător şi asiguratorul original nu există nici o legătură. De la această regulă există două excepţii prima în cazul în care între reasigurător şi asiguratul său original există un angajament special prin care reasigurătorul este direct raspunzător faţă de acesta, situaţie în care, pe poliţa de asigurare apare şi numele reasigurătorului. A doua excepţie apare când reasiguratorul ia asupra sa activele şi pasivele companiei cedente pentru a-şi asuma responsabilitatea directă faţă de asigurat. Această cumpărare totală a asigurătorului de reasigurător are loc în cazul în care compania cedentă se afla în stare de faliment.
· Despăgubirea totală sau parţială va fi suportată numai pentru răspunderea pe care asiguratorul direct şi-a asumat-o prin contractul de asigurare. Reasigurătorul urmează soarta asiguratului direct atât în privinţa pierderilor suportate cât şi în privinţa participării la beneficiu în cazul în care nu se înregistrează daune companiei cedente, i se va restitui o cotă din prima de reasigurare deoarece se consideră ca un merit al său, faptul ca a ştiut să dirijeze afacerea cu abilitate. În practica internaţională nu există o formă standard a contractului de asigurare.
F Trăsăturile
Contractului de
Reasigurare
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
17
2.2. Principiile care stau la baza contractului de asigurare Activitatea de reasigurare, în general, şi contractul de reasigurare în particular, se desfăşoară pe baza unor principii ferme. Aceste principii trebuie cunoscute de parţile acordului de reasigurare şi respectate. Acestea sunt:
· Obligativitatea existenţei unui interes asigurabil · Relaţia dintre părţi se bazează pe cea mai mare bună credinţă · Contractul de reasigurare este un contract de despăgubire · Obligativitatea existenţei în momentul încheierii contractului
de reasigurare, a unui obiect al reasigurării
Principiul interesului asigurabil Contractul de asigurare nu se poate încheia în afara interesului asigurabil şi validitatea contractului de reasigurare este condiţionată de existenţa acestuia. Lordul Brett consideră că interesul asigurabil este pierderea pe care propietarii ar putea-o suferii conform poliţei". O altă definiţie a interesului asigurabil în care accentul este pus pe aria de cuprindere a interesului companiei cedente este “obiectul pe care reasiguratorul îl asigură, este obiectul asigurat iniţial. În acest loc, el are un interes asigurabil până la limita răspunderii pe care el o poate suporta în conformitate şi ca urmare a contractului său de original de asigurare”. Se observă că interesul asigurabil al unui asigurator original sau al unui retrocesionar este limitat la dimensiunile pierderilor pe care el le poate suporta conform poliţelor subscrise. Răspunderea depinde de următorii factori:
Interesul asigurabil este un drept patrimonial pe care asiguratul şi respectiv compania cedentă doresc să-l păstreze sau să-l obţină sau obligaţia patrimonială pe care aceştia ar dori să o evite. În contractele de reasigurare, reasigurarea unui risc sau a unei clase de riscuri are efect numai după ce compania cedentă acceptă preluarea acestuia de la asigurat, adică atunci când interesul asigurabil există în momentul încheierii asigurării.
E Principiile care stau la
baza contractului
de asigurare
E Principiul Interesului Asigurabil
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
18
Principiul maximei bunei credinţe
Acest principiu universal este aplicat cu stricteţe şi rigurozitate deosebite în reasigurări. Raţiunea sa provine din natura activităţii de reasigurare şi din faptul că în cazurile cele mai frecvente în funcţie de metoda şi forma de reasigurare (facultativă sau contractuală) poliţele de asigurare sunt grupate de compania cedentă şi reasiguratorul nu ştie ce reasigură practic, în special la reasigurarea neproporţională, excedent de daună bazânduse numai pe buna credinţă a cedentei. În virtutea acestui principiu informaţile pe care parţile le oferă reciproc sunt luate ca atare şi considerate adevărate. În cazul în care se dovedesc ca nereale partea vătămată poate cere despăgubiri şi anularea contractului. Asiguratorul direct este obligat să dezvăluie în întregime orice fapt material referitor la riscul ce va fi reasigurat. Într-o tranzacţie de reasigurare compania cedentă are aceeaşi poziţie faţă de reasigurator pe care o are şi asiguratul original faţă de compania de asigurări. Legea engleză referitoare la asigurarile maritime (1906) defineşte circumstanţele materiale astfel: “orice circumstanţă este materială când va influenţa judecata unui asigurator prudent în stabilirea primei sau a deciziei privind acceptarea riscului. Există unele excepţii de la acest principiu în asigurări când asiguratul nu este obligat să informeze pe asiguratorul sau dacă faptele nu sunt expres menţionate în contract. Acestea sunt:
· Faptele pe care nu le cunoaşte şi în mod normal nu se aşteaptă să le afle;
· Faptele care diminuează riscul; · Faptele care sunt cunoscute sau prezumtate a fi cunoscute de
asigurător, adică faptele de notorietate comună sau cele pe care un asigurător printr-o anumită clasă de asigurări le poate lesne afla. În cazuri frecvente în practica internaţională se obişnuieşte ca un contract de asigurare/ reasigurare să se încheie prin agenţi sau brokeri. Obligaţia privind notificarea se extinde şi asupra lor şi trebuie să aducă la cunoştinţa părţilor toate datele şi faptele menţionate şi cele pe care le-au descoperit în cursul activităţii lor. Între activitatea de asigurare şi cea de reasigurare există anumite deosebiri în ceea ce priveşte aplicarea acestui principiu.
F Principiul maximei
bunei credinţe
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
19
În timp ce în asigurări, asiguratul, necunoscător al principiilor şi cutumelor privind asigurarea are obligaţia de a informa compania de asigurări în timpul negocieri asupra tuturor datelor şi informaţilor neceasare şi utile acestuia din urmă, în cazul reasigurărilor, această datorie revine companiei cedente. Principala deosebire este aceea că în cazul reasigurărilor părţile contractante, sunt experte, cunoscătoare în egală măsură a afacerilor ce vor fi încheiate şi a normelor de principii juridice ce le guvernează. În situaţii litigioase un reasigurat (companie cedentă) nu se poate apăra dacă a transmis reasigurătorului informaţii incorecte sau incomplete pe care el la rândul său le-a primit de la asiguratul original. Dacă, spre exemplu declaraţile făcute de un asigurat sunt false dar garantate de acesta ca adevarate în poliţa de asigurare şi preluate în acelaşi mod în contractul de reasigurare reasiguratorul se poate exonera de răspundere dacă descoperă adevărul. Pentru ca acordul de reasigurare să decurgă normal, compania cedentă trebuie să furnizeze informaţii complete reasigurătorului în privinţa riscului şi a sumei reţinute de compania cedentă pentru aceeaşi proprietate pentru care se cere reasigurarea. În perioada de derulare a afacerii compania cedentă are obligaţia de a informa reasigurătorul asupra tuturor faptelor materiale şi a evenimentelor ce apar. Datoria de informare este reciprocă atât în asigurare cât şi în reasigurare. Lord Mansfield arăta în legătură cu principiul menţionat că buna credinţă interzice oricarei părţi să ţină secret ceea ce ştie să îl atragă pe celălalt într-o afacere ingnorând faptele sau crezând altceva decât ce este în realitate. Poliţa va fi nulă faţâ de subscriitori dacă ascunde fapte, dacă este asigurat un vas pentru voiajul despre care el ştie că sa realizat deja şi dacă a acţionat pentru a primi prima. Având în vedere deosebirile dintre reasigurarea facultativă şi reasigurarea contractuală este necesară o distincţie între faptele ce trebuie aduse la cunoştinţă de părţi şi durata obligaţilor lor conform celor două metode.
În cazul reasigurării facultative compania cedentă trebuie să ofere informaţii complete privind riscul individual pentru care doreşte să obţină protecţia reasigurătorului. Aceste informaţii sunt incluse într-o formă prescurtată a contractului denumită “slip” care cuprinde toate particularităţile materiale ale riscului pentru afacerea respectivă, reţinerea cedenţei, suma asigurată etc. La asigurarea contractuală aplicarea principiului este substanţial diferită deoarece compania cedentă grupează mai multe poliţe după anumite criterii iar reasigurătorul prin natura contractului nu cunoaşte
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
20
multe detalii referitoare la riscurile individuale cedate, suma asigurată etc, el acceptă afacerea bazându-se pe experienţă şi priceperea cedentei şi pe încredere. Trebuie subliniat faptul că datoria de informare reciprocă este atât înainte de încheierea contractului (în faza de negociere) cât şi în faza de derulare a acestuia iar principiul ”celei mai mari bune credinţe” este prezent în ambele faze. Dacă una dintre părţi constată că acest principiu a fost încălcat, contractul poate fi anulat “ab initio” dar numai dacă acest drept a fost exercitat în timp rezonabil, în caz contrar el va rămâne în vigoare.
c) Principiul despăgubirii Despăgubirea reprezintă suma de bani plătită de reasigurător reasiguratului său corespunzător pierderii suferite de acesta din urmă în conformitate cu condiţiile contractului de reasigurare. În această sumă nu se include nici un profit pentru reasigurat. Principiul despăgubirii este parte integrantă a oricărui contract de reasigurare, chiar dacă asigurarea originală nu este întotdeauna un contract de despăgubire ex: asigurările de viaţă. Compania cedentă trebuie să dovedească faptul că daunele pentru care cere despăgubiri de la reasiguratori se încadrează în termenii contractelor de asigurare şi reasigurare. Reasigurătorul este răspunzător faţă de compania cedentă numai pentru partea de daună pentru care este răspunzătoare faţă de asigurat, în timp ce pentru plăţile “ex: graţia” făcute de asigurător asiguratului său, el nu va primi nici o despăgubire. Dimensiunile despăgubirii suportate de reasigurător depind de tipul poliţei originale ex: în cazul poliţei evaluate pentru o avarie totală se despăgubeşte valoarea asigurată iar pentru o avarie parţială se despăgubeşte cota respectivă a daunei din valoarea asigurată în ceea ce priveşte poliţele neevaluate, despăgubirea pentru avaria totală este egală cu valoarea asigurabilă iar pentru valoarea parţiala cota corespunzătoare din valoarea asigurabilă. În practică se obişnuieşte ca reasigurătorul să despăgubească compania cedentă cât mai repede şi numai după ce acesta a plătit despăgubirea corespunzătoare asiguratului său. Dacă răspunderea reasiguratului scade ca urmare a exercitării cu succes a dreptului de subrogare, reasigurătorul are dreptul expres exprimat de a revendica reducerea corespunzătoare a răspunderii sale.
F Principiul
Despăgubiri
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
21
d) Principiul privind obiectul contractului de reasigurare În momentul încheierii contractului de reasigurare, este obligatorie existenţa unui obiect. Dacă în cazul asigurării directe obiectul îl constituie interesul financiar al deţinătorului poliţei privind proprietatea asigurată în reasigurarea subiectului este răspunderea pe care asiguratorul a acceptat-o prin contractul de reasigurare. Toate contractele de reasigurare vor fi contracte de asigurare a răspunderii. Deoarece răspunderea depinde de existenţa obiectului asigurării, validitatea reasigurării depinde în mod egal de aceeaşi condiţie.
Tst de autoevaluare
1. Definiţi contractul de reasigurare ?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 2. Enunţaţi care sunt trăsăturile contractului de reasigurare ? ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
3. Care este interesul asigurătorului în cazul „principiului interesului asigurabil”?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 4. Care este obligaţia asigurătorului în cazul „principiului maximei bunei credinţe”? ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 5. Principiul despăgubirii. Efecte? ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
E Principiul
privind obiectul
contractului de
asigurare
& Timp estimat
30 min.
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
22
6. Ce presupune utilizarea „principiului privind obiectul contractului de asigurare”? ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………............................................................................................................................ 7. În practica internaţională există o formă standard a contractului de reasigurare?.
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………
8. Când se consideră încheiat un contract de reasigurare?
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
23
CAPITOLUL III DERULAREA CONTRACTULUI DE
REASIGURARE Practica reasigurărilor obligă compania să furnizeze reasigurătorului detalii complete privind riscurile cedate cuprinse într-un document denumit “borderou”. Borderourile includeau informaţii privind primele de reasigurare şi daunele iar pe baza lor se întocmeau deconturile la intervale stabilite trimestrial sau semestrial. Pentru uşurarea activităţii administrative treptat, cantitatea necesară de informaţii incluse în borderouri a început să scadă limitându-se numai la detaliile strict necesare. După al doilea război mondial, în unele situaţii s-a renunţat complet la ele, principiul celei mai mari bune credinţe reprezentând baza pentru această decizie. Datorită naturii reasigurării facultative borderourile se folosesc în continuare dar într-o formă simplificată. După încheierea contractului de reasigurare, indiferent de tip, operaţiunile cele mai importante sunt legate de decontări. Acestea se fac pe baza unor evidenţe financiare şi contabile ţinute riguros de ambi parteneri contractuali. Toate mişcările de fonduri, sume, pe care părţile şi le datorează reciproc se vor reflecta în conturi deschise atât la compania cedentă cât şi la reasigurător. Detalile se stabilesc prin acordul părţilor deşi în ultimii ani s-a încercat standardizarea posturilor conturilor. Există unele diferenţe între reasigurarea facultativă si reasigurarea contractuală. În cazul reasigurării facultative compania cedentă sau brokerul, dacă este cazul are obligaţia de a oferi reasigurătorului, trimestrial, informaţii referitoare la sumele pe care ea le datorează reasigurătorului şi pe care le are de încasat de la acesta. Într-o forma simplificată, contul deschis la compania cedentă pentru o anumită afacere va cuprinde:
Contul la reasigurarea facultativă
Sume datorate reasigurătorului
Sume datorate de reasigurător
- prime brute de noi reasigurări - restituirea unor prime brute
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
24
- prime brute reânnoite - comisioane pe restituirea primelor brute
- prime brute suplimentare despăgubiri taxe supracomision
Similar, la contractul de reasigurare proporţională,
deconturile se fac, de regulă tot trimestrul, deşi în unele cazuri perioada, poate fi mai mare. Inexistenţa borderourilor obligă com-pania cedată la întocmirea acelor evidenţe într-un timp stabilit de comun acord, de obicei după încheierea perioadei confirmat ulterior de reasigurator, de obicei în termen de 15 sau 30 zile după primirea ei.
Sume datorate de compania cedată reasiguratorului
Sume datorate de reasigurator, companiei cedate
0 1 - prime minus reţineri (prime nete) - recuperări - comision de reasigurare - depozite eliberate de prime - taxă de primă - dobândă la depozit - sold datorat de reasigurator - sold din contul curent al anului trecut - deconturi ale reasiguratorului - alte sume - daune de casă plătite de reasigurator - sold datorat de reasigurator
- taxe la brigada incendiului - prime de reasigurare eliberate - daune plătite - rezerve create de prime - taxa asupra dobânzii - sold datorat reasiguratorului - sold din contul curent al anului trecut - deconturi efectuate de compania cedată - alte sume - sold datorat reasiguratorului
Unele companii preferă întocmirea unor „conturi tehnice” cu
un număr mai mic de elemente în care sunt cuprinse numai primele, comisioanele şi daunele, iar soldul se va transfera într-un „cont curent” care va include mişcările de depozite, dobânda şi alte taxe.
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
25
Importantă pentru reasigurator este pierderea dobânzii determinată de întârzierea plăţii, primei, fapt care poate avea efecte negative asupra întregii tranzacţii.
Având în vedere că afacerile cedate prin contract provin din toate părţile lumii, partenerii agreează o întârziere rezonabilă în efectuarea deconturilor, stipulându-se în contract că, deconturile vor fi trimise de îndată ce va fi posibil pentru încheierea perioadei respective (trimestru, semestru, an).
O situaţie mai deosebită privind deconturile, se întâlneşte la rezilierea contractului şi în perioada următoare. În acest sens, se folosesc două metode specifice numai contractului de reasigurare proporţională: metoda „run-off” şi metoda „clean-cut” al căror scop este şi acela de a economisi o parte din res. fin. şi umane ale societăţii implicate.
Pentru înţelegerea lor trebuie să avem în vedere următoarele: - dacă un contract proporţional va fi realizat, societatea cedantă
îşi va retrage portofoliul de prime de la reasiguratorul său urmărind să-l redistribuie noului reasigurator. Acest lucru va elibera pe vechiul reasigurator de răspunderea pentru cesiunile expirate la aceea dată, dar el va rămâne răspunzător pentru partea sa proporţională din daunele în suspensie la aceea dată. În con-secinţă, compania cedentă va avea de emis două seturi de deconturi pentru noul reasigurator pentru afacerile cedate pe perioada următoare şi pentru reasigurator până la stingerea daunelor.
Prin metoda „run-off” acoperirea daunelor se face în timp, pe perioade de mai mulţi ani până la stingerea naturală a riscurilor.
Conform metodei „clean-cut” compania cedentă preferă să încheie contul pentru fiecare an, iar soldul este reportat ăn anul următor.
- reasiguratorul plăteşte o sumă globală şi se eliberează de răspundere pentru partea sa din daunele în suspensie la data rezilierii. Această sumă poartă denumirea de „portofolii de daună” şi se determină ca o cotă precontuală (80-100%) aplicată asupra nivelului estimativ al daunelor în suspensie la data rezilierii, urmând ajustarea acestora la o dată ulterioară (de obicei în termen de tri luni). Totodată vechiul reasigurator va fi creditat cu o sumă corespunzătoare cotei proporţională din suma estimativă a primelor întârziate, iar noul reasigurator va fi debitat.
Prin acest sistem, răspunderea reasiguratorului est „absolut” terminată la reziliere reducând munca personalului companiei cedente care în cazul adaptării celeilalte metode, era necesară încă multă vreme după rezilierea contractului.
E Metoda
„Run-Off” Metoda
„Clean-Cut”
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
26
În privinţa reasigurării neproporţionale, formalităţile sunt mai mult simple, deoarece cesiunile de riscuri nu sunt individuale, ci grupate.
Principalele prevederi se referă la prime, depozitul de prime şi comisionul pe profit care se stabileşte la începutul anului şi se regularizează la sfârşitul anului. La contractele neproporţionale compania cedentă nu percepe comision, iar singurele scăzăminte sunt brocherajul pe diferite taxe. Daunele sunt tratate ca „ daune de casă” şi sunt plătite la cerere şi nu prin deconturi. Daunele de casă se întâlnesc la contractele proporţionale şi neproporţionale şi apar într-un post separat al contractului, ele reprezintă o sumă mare care se solicită a fi plătită imediat (4 zile) şi nu trimestrial. Se întâlnesc în cazul reasigurării de catastrofe, incendiu, cutremur şi uneori în reasigurarea marină şi aviatică.
Deconturile vor cuprinde în general numai plata, prime fie la începutul perioadei de acoperire prin formarea unei prime de depozit ajustată la o anumită cotă din prima la contractele protejate la terminarea contractului. Prima stabilită poate fi fixă caz în care nu mai este necesară ajustarea pentru că nivelul ei este independent de primele de asigurare de la contractele de bază. Dacă prima calculată ce se va plăti reasiguratorului la sfârşitul perioadei este mai mică decât prima plătită la începutul contractului se numeşte „primă ded depozit” iar reasiguratorul va trebui să înapoieze diferenţa societăţii cedente.
Test de autoevaluare
1. Ce este borderoul?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 2. Ce reprezintă „conturile tehnice”? ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………… 3. Ce presupune utilizarea metodei „run-off”? ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 4. Ce presupune utilizarea metodei „Clean-Out” ? ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
& Timp estimat
30 min.
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
27
CAPITOLUL IV FORME DE REASIGURARE
4.1. Tipuri de contracte proporţionale 4.2. Forma şi conţinutul contractului de reasigurare proporţională 4.3. Rezilierea contractului de reasigurare 4.4. Forma şi conţinutul contractului de reasigurare neproporţională 4.5. Reasigurarea neproporţională
Alegerea metodei şi a formei de reasigurare reprezintă
rezultatul mai multor criterii pe care asiguratorul le are în vedere: tipurile de asigurare, dimensiunile şi riscurile asigurate, obiectul asigurat, interesul privind gradul de protecţie pe care doreşte să-l obţină prin reasigurare.
Se practică două forme principale de reasigurare: 1. - reasigurarea proporţională 2. - reasigurarea neproporţională
1. Reasigurarea proporţională
Prin reasigurarea proporţională reasiguratorul
acceptă o răspundere stabilită ca o proporţie din suma asigurată iniţial prin contractul de asigurare directă, daune înregistrate repartizându-se între compania cedentă şi reasiguratori în mod direct proporţional cu acoperirea acordată.
Reasigurarea proporţională a fost prima formă de reasigurare utilizată şi ea s-a dezvoltat din sistemul coasigurării prin care mai mulţi asiguratori împărţeau între ei în proporţii convenite o parte a asigurării directe. A devenit populară datorită cantităţii mici de muncă administrativă pe care o implică şi datorită comodităţii.
Se practică la toate categoriile de afaceri şi la toate tipurile de protecţie.
E Reasigurarea Proporţională
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
28
4.1. Tipuri de contracte proporţionale Reasigurarea proporţională este legată de noţiunile de capital
şi angajament. Reasiguratorul preia o parte din acesta, obţine aceeaşi proporţie din primă şi suportă în aceeaşi măsură daunele. Această formă de reasigurare obligatorie respectă principiul conform căruia reasiguratorul urmează soarta reasiguratului.
Contractele de reasigurare proporţională sunt de 2 tipuri: - contract „cotă-parte” - contract „excedent de sumă”
Indiferent de tipul de contract, acesta trebuie să conţină în forma sa prescurtată,în mod obligatoriu, următoarele informaţii: clasa afacerii, limitele teritoriale, tipul de contract, limita răspunderii, răspunderea maximă, comisionul pe profit, depozitul de prime, dobânda la depozit, depozit de daune, portofolii de afaceri, borderouri conturi, notice-ul de reziliere, (3 luni) după caz, brokerajul (suma cuvenită pentru renumerarea brokerului, plătită de reasigurator şi stabilită ca o cotă procentuală din prima de reasigurare), date şi informaţii statistice (informaţii privind primele brute, comisioanele, daunele plătite, daunele în suspensie, rezervele de prime reţinute şi eliberate pentru fiecare an dinaintea anului contractual pe o perioadă de cel puţin 5 ani.
A. Contractul de reasigurare „cotă-parte” Acest tip de contract reprezintă cea mai simplă formă de
reasigurare prin care reasiguratorul consimte să preia în reasigurare o anumită proporţie din fiecare, acceptat de compania cedentă
prin contractul iniţial de asigurare suportând proporţional toate daunele în schimbul aceleiaşi proporţii din toate primele directe mai puţin comisionul de reasigurare.
Caracterizarea contractului „cotă-parte” 1. Contractul cotă-parte presupune o identitate de interese a
celor doi parteneri. Rata daunei este aceeaşi la ambii, întrucât ei acoperă într-o anumită proporţie toate riscurile subscrise în contul respectiv, iar rezultatele sunt aceleaşi în mărime relativă dar diferite în mărime absolută(în funcţie de cota procentuală acceptată).
F Tipuri de Contracte
Proporţionale
Contractul de Reasigurare „cotă-parte”
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
29
Rata daunei se exprimă ca un raport procentual între mărimea daunelor şi volumul primelor.
100´=
primedauneRd
Cunoaşterea ratei daunei este foarte importantă pentru
reasigurator, putând influenţa în mod decisiv acceptarea preluării riscurilor în reasigurare, deoarece, exprimă rezultatele tehnice ale derulării contractului, gradul său de profitabilitate.
2. Compania cedentă are posibilitatea de a subscrie riscuri de valori mai mari decât îi permite capacitatea sa financiară proprie reţinând pe contul său numai cota pe care o poate suporta, iar diferenţa o cedează în reasigurare umană sau mai multor reasiguratori.
3. Societatea cedentă nu are posibilitatea selecţiei riscurilor subscrise în detrimentul reasiguratorului şi comisionul solicitat este mai mare.
4. Faţă de toate celelalte tipuri de contracte, modul de administrare este mai simplu şi cheltuielile administrative sunt mai reduse.
5. Contractul se reînnoieşte automat de la o perioadă la alta fiind un contract de tip continuu, rezilierea trebuie modificată în timp util de obicei 3 sau 6 luni.
6. Este considerat a fi cel mai profitabil tip de contract pentru ambii parteneri, motiv pentru carte este mult utilizat.
7. Contractul se pretează cel mai bine societăţilor cedent mici sau celor ce încep subscrierea unei noi categorii de afaceri.
În contract trebuie să se specifice că reasiguratorul direct va ceda în mod automat iar reasiguratorul va accepta o cotă agregată din fiecare risc subscris ce cade sub incidenţa contractului. Exemplu – să presupunem că un asigurator direct are 100 de poliţe de incendiu în portofoliul său de riscuri din care:
- 10 poliţe a 300000 $ capital asigurat/poliţe - 20 de poliţe a 200000 $ capital asigurat/poliţe - 30 de poliţe a 150000 $ capital asigurat/poliţe -40 de poliţe a 100000 $ capital asigurat/poliţe
Un reasigurator care acceptă să preia în sistemul cotă-parte a cotei de 30 % din portofoliul asiguratului va avea în contract următoarea configuraţie:
- 90000 $ pentru fiecare poliţă a 300 000 $ - 60 000 $ pentru fiecare poliţă a 200 000 $ - 45 000 $ pentru fiecare poliţă a 150 000 $ - 30 000 $ pentru fiecare poliţă a 100 000 $
E Calcul
rata daunei
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
30
Din asigurare directă compania cedentă a obţinut un volum de prime brute totale de asigurare reprezentând 12 000 $ din care va ceda reasiguratorului contravaloarea a 30 % adică 3600 $.
Din asigurarea directă compania cedentă a obţinut un volum de prime brute totale de asigurare reprezentând 12 000 $ din care va ceda reasiguratorului contravaloarea a 30 % adică 3600 $.
Dacă apare o avarie totală de 200 000 $ reasiguratorul va suporta 30 % din despăgubiri, respectiv 60 000 $, iar dacă apare o avarie perţială de 40 000, reasiguratorul va suporta 30 % din despăgubiri, respectiv 12 000.
Prin acest contract se obţine o securitate maximă pentru reasigurator şi că datorită simplităţii sale administrarea şi gestinoarea sa e uşoară nu necesită multă muncă. În companiile de asigurări în care lucrează un personal experimentat, cantitatea de muncă este mică şi acesta poate fi orientat spre alte aspecte ale afacerilor. Compania cedentă poate subsicrie şi alte riscuri deoarece reasigurarea se face automat iar reasiguratorul primeşte o cotă din fiecare risc, echilibrându-şi portofoliul de afaceri. Această situaţie crează o convergenţă a intereselor celor două părţi care deseori cooperează în special în ceea ce priveşte pregătirea cadrelor.
Contractul cotă parte îl dezavantajează pe asigurătorul original deoarece nu-i permite selecţionarea riscurilor, el având obligaţia de a ceda o anumită proporţie din toate riscurile. El obţine o protecţie excesivă în unele cazuri şi insuficientă în altele. De multe ori, asiguratorul este obligat să cedeze o parte din riscurile mici pe care capacitatea sa financiară i-ar permite să le reţină în întregime pe contul său. Compania cedentă preferă să cedeze o cotă mai mare din anumite riscuri şi o cotă mai mică din altele.
Această formă de reasigurare este folosită în general de companiile noi pentru reasigurarea unor noi clase de riscuri sau pentru o nouă zonă geografică. Poate fi întâlnită şi în cazul unui portofoliu foarte omogen, a unor riscuri de natură şi dimensiuni comparabile, dar asemenea situaţii nu sunt frecvente.
De multe ori, reasigurarea cotă-parte apare ca o parte distinctă a unor programe de reasigurare utilizate pentru realizarea unor schimburi reciproce de afaceri, clasele de afaceri în care este dificil de definit un singur risc; reducerea expunerii companiei cedente prin poliţele ce acoperă pericole naturale, clasele de afaceri în care incidenţa şi dimensiunile pierderilor sunt nesigure.
Deseori, acordurile cotă-parte reprezintă o practică de subscriere în grup, prin care membrii unui grup nu participă direct la o reasigurare subscrisă de unul dintre ei, ci o împart în sistemul reasigurării proporţionale până la limitele agreate, înainte de a fi cedată la alţi reasiguratori din afara grupului.
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
31
B. Contractul de reasigurare „excedent de sumă” Contractul „excedent de sumă” este considerat a fi cea mai
obişnuită şi mai utilizată formă de reasigurare prin care reasiguratorul consimte să preia o parte dintr-un risc pentru o anumită limită denumită „plin” sau „linie” reţinută de compania cedentă prin contul sau primind în schimb echivalent proporţional din prima brută (minus comisionul de reasigurare) şi angajându-se să suporte în aceeaşi proporţie daunele apărute.
Compania cedentă reasigură numai acele sume pe care le să le reţină prin contul său. Este un contract de tip proporţional de tip proporţional deoarece prima aferentă fiecărui risc este cedată reasiguratorilor în aceeaşi proporţie în care este cedată în reasigurare prima asigurată a riscului respectiv, iar daunele se recuperează de la reasigurator pe baza aceluiaşi calcul procentual.
Trăsăturile acestui tip de contact sunt: - este structurat în „plinuri”, capacitatea contractuală
exprimându-se într-un multiplu de plinuri (un plin reprezintă suma maximă pe care compania cedentă acceptă să şi-o reţină pe cont propriu);
- compania cedentă are posibilitatea de a selecta riscurile dezavantajând reasiguratorii şi din acest motiv comisionul perceput de cedentă este mai mic decât în cazul contractului Q/S (contract de reasigurare cotă –parte) acesta fiind unul dintre avantaje ale reasiguratorilor; reasi-guratorii primesc numai anumite riscuri, deci cele mai profitabile de valori mari care cu greu le pot asigura un portofoliu echilibrat.
- modul de administrare este mai laborios şi cheltuielile de administrare a contractului sunt mai mari atât pentru compania cedentă cât şi pentru reasiguratori.
- prin acest tip de contract asiguratorul direct beneficiază de toate avantajele protecţiei automate de reasigurare. Răspunderea reasiguratorului începe automat şi simultan cu cea a societăţii cedente imediat ce este depăşită reţinerea sa proprie. Deosebirea principală dintre contractul cotă-parte şi cel de excedent de sumă, constă în faptul că în acesta din urmă compania cedentă reasigură numai aceea parte din orice risc ce depăşeşte nivelul propriei reţineri, acesta depinzând de capacitatea companiei cedente, de gradul riscului, de calitatea riscului şi situaţia riscurilor subscrise, de componenţa portofoliului, de frecvenţa şi de intensitatea sinistrelor şi de natura obiectului asigurat. În stabilirea liniei reţinerii se vor avea în vedere aceiaşi factoripe care se bazează calcularea primelor. Unele companii îşi elaborează tabele de reţineri pe baza ratei primei aplicate
E Contractul
de reasigurare „Excedent de suma”
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
32
la asigurările originale. ? al cedenţei , contractul excedent de sumă este forma ideală în timp ce ? al reasiguratorului „echilibrul portofoliului este contestabil. Un contract de reasigurare „surplus” este împărţit în mai multe „plinuri” egale ca valoare, din care primul plin constituie reţinerea proprie a companiei cedete, iar celălalt se reasigură. Reasiguratorii îşi pot exprima partea de subscriere în două moduri: - în fracţiuni de plinuri - în procent din excedentul de sumă Dimensiunea plinurilor se stabileşte de compania cedentă iar numărul lor poate varia de la 2-3 până la 200 raportul dintre reţinerea acesteia şi suma reasigurată trebuie să fie rezonabil şi acceptat de reasiguratori influenţându-le decizia. El se situează în jurul valorii de ¼ sau 1/5; când scade exemplu la 1/20 sau chiar mai mult se negociază cu reasiguratorii până se ajunge la o înţelegere în vederea încheierea contractului de reasigurare. De obicei, companiile mari de asigurări cu capacitate mare de absorbţie se limitează la un număr mai mic de plinuri (în medie 5) în timp ce companiile mici au tendinţa de a împătţi contractele în mai multe plinuri (20-60). Numărul lor depinde şi de tipul de risc asigurat ex. pentru reasigurarea de accidente, conform uzanţelor internaţionale numărul plinurilor este cuprins între 9 şi 14, pentru reasigurarea de incendiu între 20-60. Conform contractului „excedent de sumă” compania cedentă îşi poate reţine pe cont propriu toate primele pentru riscurile subscrise aflate sub limita reţinerii. Prin cedarea sumelor ce depăşesc nivelul reţinerii compania cedentă reduce gama daunelor posibile ce o pot afecta aces-tea transferându-se asupra reasiguratorilor. Asiguratorul original va avea tendinţa de a-şi păstra pe contul său aşa zisele riscuri „bune” de a oferi în reasigurare o parte din riscurile „rele”. Reasiguratorul va primi o parte disproporţionată a riscurilor într-o structură de multe ori dezavantajoa-să. Dezavantajul inevitabil al acestuia care este în acelaşi timp un avantaj al companiei cedente, rezidă în dezechilibrul portofoliului cedat care poate să continue o gamă restrânsă de afaceri, de cele mai multe ori cu o frecvenţă mare de producere a evenimentelor asigurate, ceea ce duce la plata de reasigurare a unor despăgubiri mari sau foarte mari; dezechilibrul portofoliului se poate crea şi ca urmare a distribuţiei afacerilor după dimensiunea tot mai mare a riscurilor. Faţă de alte forme contractuale de reasuigurare, cantitatea de muncă şi costurile pentru administrarea şi gestionarea contractului „excedent de
F Contractul
de reasigurare „surplus”
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
33
sumă” sunt mai mari, forţa de muncă trebuie să fie foarte bine pregătită şi comisionul perceput de compania cedentă este mai mare. În vederea reducerii cheltuielilor şi a costurilor cantităţii de muncă administrativă se obişnuieşte să se folosească înregistrarea poliţelor pe borderouri în care apar sistematizate toate datele contractuale ale acestora. Introducerea pe scară largă a sistemelor informatice de calcul şi evidenţă contribuie substanţial la economia de timp şi de bani. Companiile nou înfiinţate ce nu pot oferi un portofoliu echilibrat de afaceri în vederea obţinerii unui contract „excedent de sumă” pentru riscuri mari se practică reasigurării combinate „cotă-parte” şi „excedent de sumă” deoarece includerea unor reasigurări facultative pentru fiecare risc mare este dificilă şi costisitoare. 4.2. Forma şi conţinutul contractului de reasigurare proporţională În practica internaţională a reasigurărilor, datorită diferenţelor dintre formule de reasigurare, nevoile specifice ale societăţilor cedante, datorită unor reglemăntări legale locale, nu există contracte standard. Marile companii de reasigurare au elaborat contracte tip pentru diverse forme de reasigurare incluzând şi forme alternative în funcţie de împrejurările şi condiţiile concrete. În situaţia în care protecţia este propusă şi aranjată de un asigurator direct sau de un broker acesta propune de cele mai multe ori şi forme contractuală. Indiferent de tipul de contract există anumite clauze obligatorii: - denumirea părţilor contractuale; - data începerii contractului; - definirea formei de reasigurare, tipul de risc protejat, zona geografică pe care o acoperă riscul, limitele răspunderii contractuale; - excluderile ; - nivelul global al primei sau modul de calcul al acesteia stabilind baza de calcul inclusiv taxele sau alte cheltuieli ce vor fi recuperate de cedentă de la reasigurator ; - comisionul şi ce participare la profit se deduce şi comisionul de reasigurare reţinut din partea de primă cuvenită reasiguratorului, proporţional cu cota de participare ; - despăgubirile specificând şi condiţiile şi termenul privind avizarea daunelor către reasigurator şi plata acestora; - decontarea ;
E Forma şi conţinutul
contractului de
reasigurare proporţională
E Clauze Obligatorii
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
34
- arbitrajul, procedura ce va urma în eventualitatea apariţiei unor litigii ; - încheierea, nota de reziliere a contractului şi modul de derulare a răspunderii. În cazurile în care un contract cuprinde afaceri subscrise în două sau mai multe valute este obligatorie înscrierea clauzei valutare specificându-se moneda de plată a primelor şi a daunelor, precum şi cursurile de schimb folosite pentru achitare. În unele situaţii dacă este nevoie se mai pot include şi alte clauze, cum ar fi furnizarea borderourilor de daune la contractul „excedent de sumă”, reţinerea depozitele de prime şi daune, etc. Pentru economie de timp şi muncă se întâlnesc frecvent contracte formulate prescurtat ca o listă în care se întâlnesc contracte formulate prescurtat ca o listă în care se specifică detaliile fiecărui contract individual (obligatorii sunt: numele şi adresa părţilor contractante, domeniul contractului, limitele răspunderii şi data începerii contractului.
Iniţierea unei afaceri de reasigurare proporţională La încheierea unui nou acord de reasigurare personală pentru evitarea oricăror suprapuneri cu contractul pe care îl înlocuieşte, trebuie stabilită cu precizie data începerii răspunderii asumate de reasigurător şi data terminării contractului. La terminarea unui contract de reasigurare proporţională răspunderea pentru portofoliul cedat poate dura până la data reânnoirii anuale sau până la data expirării poliţei de asigurare directă, eventual în condiţiile unei limite de 12 luni de la data terminării. În acest caz deşi noul contract va intra în vigoare de la o anumită data trebuie prevăzut modul de aplicare asupra poliţelor individuale încheiate de asigurătorul direct prin intermediul clauzei de începere în care să se menţioneze că acest contract va acţiona în legătură cu toate asigurările ce privesc riscurile emise sau reânnoite sau după data specificată în contract. Majoritatea contractelor stabilesc răspunderea reasiguratorului pentru riscurile cedate numai la data emiterii sau reânnoirii poliţelor de asigurare directă. Această metodă este folosită în contractele maritime şi de aviaţie care se încheie pe un an de subscriere. La alte tipurii de contracte cum ar fi cele de incendiu uneori cele de accidente, la terminarea lor părţile obişnuiesc să încheie întreruperea răspunderii prin plata în întregime sau parţială a daunelor.
F Iniţierea unei
afaceri de reasigurare
proporţională
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
35
Această practică conduce la apariţia a două feluri de răspundere în legătură cu noul contract astfel:
1. noul reasigurător poate accepta să preia răspunderea pentru daunele produse în timpul perioadei neexpirate ale cesiunilor aflate încă în vigoare la data terminării vechiului contract. Clausa de începere a vechiului contract va trebui să specifice acest aspect astfel “acest contract va funcţiona în legătură cu toate daunele întâmplate sau după data de… la poliţele în vigoare, emise sau reânnoite” Termeni folosiţi trebuie adaptaţi în funcţie de tipul de asigurare în cauză “ex.: daunele întâmplate” poate fi înlocuit cu daunele descoperite. Metoda “daunele întamplate” este deosebit de simplă. În cazul încheierii unui nou contract nu se pune problema ca vechiul reasigurător rămas încă “in risc” să-şi continue răspunderea privind poliţele în vigoare la data terminării contractului. Astfel se evită orice complicaţii administrative datorate unui portofoliu direct de asigurare protejat la un moment dat, parţial de un contract vechi şi parţial de cel nou care îl înlocuieşte. Noul reasigurător poate primi un portofoliu suplimentar echivalent cu rezerva pentru riscul încă nexpirat care în mod normal este egal cu portofoliul de primă retras vechiului reasigurător.
2. La data expirării contractului poartă răspunderea pentru un număr de daune în suspensie ce vor fi plătite. În contract se poate stabili ca noul reasigurător să-şi asume răspunderea pentru cota reasigurată a daunelor finale pe care le va suporta în schimbul unui portofoliu suplimentar de daune bazat pe costul volumului de daune în suspensie
Clauza operativă
Prin clauza operativă se stabilesc obligaţiile părţilor contractante referitoare la cedarea / acceptarea părţii de risc, ea se va exprima prin următoarea menţiune: “reasiguratul va ceda iar reasigurătorul va accepta prin reasigurare proporţia specificată în document (numită de acum în colo cota reasigurătorului) a acelor asigurări specificate în document”.
Această clauza delimitează net metoda facultativă de cea contractuală de plasare a riscurilor în reasigurare. Desigur că pentru fiecare tip de contract se specifică în termenii cei mai clari riscurile reasigurate.
De exemplu la contractul cotă-parte riscurile reasigurate constau în toate afacerile încheiate de cedenta iar la contractul
E Metoda „Daunele Întâmplate”
E Clauza operativă
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
36
“excedent de sumă riscurile reasigurate se menţionează exact adică excedentul fiecărei asigurări încheiată peste nivelul propriei reţineri în limita contractului.
În cazuri destul de frecvente atunci când trebuie asigurată protecţia unui contract de potenţialul destabilizator al unuii risc foarte mare, reasigurătorul poate accepta încheierea unor reasigurări individuale facultative asupra contractului. În alte situatii cedenta poate obţine protecţie numai pentru riscul daunelor catostrofale prin încheierea de contracte “excedent de daună”.
Contractul de reasigurare trebuie să mai specifice în această clauză operativă sau într-o anexă următoarele aspecte:
a) categoria de afaceri de asigurare la care se aplică contractul ; b) zona geografică din care provin afacerile ; c) natura şi limita răspunderii reasigurătorului;
a) Categoriile de asigurare În general, contractele acoperă mai multe grupe de riscuri care
se pot produce deodată sau care pot fi antrenate unele de altele. Cel mai frecvent sunt asociate riscurile de incendiu cu cele de accidente; riscurile maritime şi cele de aviaţie sunt asociate mai rar cu alte categorii.
Dezavantajul combinării mai multor clase de asigurare în acelaşi contract este dat de faptul că rezultatele lor nu sunt identice.
Este foarte important să nu existe dubii şi posibilităţi multiple de interpretare privind proporţile contractului.
Este periculoasă folosirea unor termeni cu un inţeles mai larg decât adevărata intenţie a parţilor de aceea termenii contractului trebuie să exprime precis acest lucru.
b) Zona geografică din care provin afacerile Stipularea acestui aspect nu incunbă dificultăţi atunci când
compania cedentă acţionează într-o singură ţară şi nu încheie afaceri externe.
Pentru grupele de asigurări în care poliţa originală de asigurare oferă protecţie pentru daunele întâmplate oriunde în lume, contractul de reasigurare îi urmează calea.
Societăţile de reasigurări aleg diferenţiat pe categorii de asigurare dacă acceptă contracte pentru “întreaga lume” sau încheiate separat pentru teritorii diferite.
În practica internaţională uzaţele diferă ex: asigurătorii britanici încheie contractele de incendiu şi cele de accidente pe baza “întreaga lume” sau combină afacerile interne cu externe în acelaşi contract. Această combinare de afaceri interne şi externe oferă avantajul stabilităţii relative pe termen lung şi rezultatelor reasigurărilor
F Aspecte ale
cauzei operative
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
37
deoarece probabilitatea că în mai multe ţări să se înregistreze simultan daune este mai mică decât pentru o singură ţară sau un număr mic de ţări iar rezultatele proaste dintr-un an ale unei ţări sunt compensate de profitul din altă ţară.
Aceasta practică nu este lipsită de inconveniente. Cel mai mult este invoncat faptul că reasigurătorii sunt obligaţi să accepte afaceri care, plasate individual ar fi neacceptabile, existentă posibilităţii ca propietarii poliţelor dintr-o ţară să fie finanţaţi mai mulţi ani de cei din alte părţi este un dezavantaj.
c) natura şi dimensiunea răspunderii reasigurătorului Aceste elemente trebuie să fie diferite şi delimitate concis şi clar
deoarece sunt importante pentru ambele părţi contractante. Posibilele neclarităţi sau confuzii în formularea acestei clauze pot duce la litigii cu consecinţe dintre cele mai grave.
Răspunderea asumată de reasigurător se specifică în conţinutul contractului sau în anexa acestuia.
Formularea acestei clauze diferă în funcţie de tipul contractului. În contractul cotă-parte se întâlneşte sub următoarea formă: compania cedentă se angajază să cedeze iar reasigurătorul să accepte o anumită cotă din fiecare reasigurare încheiată de societate, ce intra sub incidenţa termenilor şi condiţilor contractuale în funcţie de limita monetară pentru fiecare risc.
În contractul “excedent de sumă care presupune un grad mai mare de complexitate trebuie să se specifice: cota reasigurătorului pentru fiecare surplus cedat de reasigurat pentru fiecare risc ce cade sub incidenţa contractului, limita sumei pe care o va accepta reasigurătorul pentru fiecare risc– exprimată ca o cotă din suma reţinută de cedentă pe cont propriu şi modul de stabilire a reţinerii netă a cedenţei pentru fiecare risc.
Modificări ale atitudinii companiei cedente
În practica reasigurărilor există situaţii în care în perioada de valabilitate a contractului compania cedentă îşi modifică politica de subscriere, tipul de afaceri acceptate şi reţinerea proprie pentru diferite tipuri de riscuri.
Acest ultim aspect are o importanţă deosebită în special în cazul contractului excedent de sumă datorită legăturii existente între suma asigurată iniţial, reţinerea cedenţei şi cota de participare a reasigurătorului”.
Orice schimbare a condiţilor contractuale venite din partea companiei cedente trebuie avizată reasigurătorului, acest lucru se menţionează în contract printr-o clauză specială care se întâlneşte într-
E Modificări
ale atitudinii companiei
cedente
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
38
o formulare de genul “reasiguratul se angajează să nu introducă fără aprobare reasigurătorului nici o schimbare în legătură cu acceptare deja stabilită si politica de subscriere la afacerile la care se referă contractul”.
Este posibilă dorinţa cedentei de a modifica unele condiţii ale contractului de reasigurare începând cu data reânnoirii acestuia. În acest caz în contract se specifică faptul că orice schimbare a limitei răspunderii trebuie pusă în discuţie pentru a se ajunge la un acord în acest sens, iar în condiţiile contrare, contractul va opera de la data efectivă a schimbării ca şi cum aceasta nu ar fi avut loc sau până la rezilierea lui, răspunderea reasigurătorului nu se va extinde decât dacă el agrează noi termeni contractuali propuşi de compania cedentă.
Borderouri
Borderourile sunt documente ce se întocmesc pentru o evidenţă
centralizată a riscurilor cedate. Săptămânal compania cedentă pe baza intrărilor din registrul de
reasigurări întocmeşte un borderou preliminar care cuprinde informaţii succinte privind fiecare cesiune de riscuri.
El reprezintă un tabel în care sunt incluse următoarele rubrici: numărul cesiuni, numărul poliţei, numele asiguratorului original, descrierea riscului, suma asigurată sau dauna maximă posibilă, reţinerea proprie a cedentei, suma reasigurată.
La sfârşitul lunii pe baza acestor borderouri preliminare se întocmesc borderouri definitive care cuprind detalii finale. Orice modificare a cesiunilor riscurilor a primei de reasigurare sau rezilierea unei cesiuni preliminare va fi inclusă într-un borderou modificat al cărui scop este ca reasigurătorul să poată identifica în documentele sale prima suplimentară sau prima returnată ce va fi inclusă în următorul decont trimestrial.
Elaborarea tuturor acestor borderouri implică o mare cantitate de muncă şi un nivel ridicat de cheltuiei ca urmare a creşterii dimensiunii şi complexităţii riscurilor. Pentru eliminarea acestui dezavantaj şi pentru simplificarea lucrărilor borderourile preliminare au dispărut din practica reasigurărilor folosindu-se numai cele definitive (lunare) în următoarele cazuri:
- când reasiguratul compania cedentă este o societate nouă sau se angajează într-un nou tip de asigurare ;
- Când se obţin protectii “top” ex: pentru contractul excedent de sumă de gradul doi şi trei şi pentru contractul de reasigurare facultativ-obligatorie ;
F Definiţia
Borderourilor
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
39
- Când un reasigurător solicită detalii în legătură cu cesiuni care depăşesc un anumit nivel pentru aşi putea căuta o protecţie proprie de obicei pentru un risc individual.
Cu toate acestea dimensiunea şi complexitatea riscurilor de incendiu şi a celor maritime obligă la o schimbare de atitudine a reasigurătorilor, care cer reintroducerea unor borderouri pentru riscurile foarte mari deoarece în multe cazuri asigurarea originală este coasigurată iar acestora li se poate cere să răspundă pentru acelaşi risc în baza cesiunilor diferiţilor asigurători direcţi. Uzanţele în materie nu prevăd nici un fel de condiţionări referitoare la frecvenţa furnizării borderourilor. Practica borderourilor s-a extins şi în domeniul daunelor. Prin borderourile de daune, a căror existenţă este expres prevăzută în contract, compania cedentă oferă reasigurătorului toate informaţiile necesare privind daunele individuale la solicitarea daunelor de casă. Deşi în practica internaţională a reasigurărilor ce stă la baza relaţiilor contractuale este buna credinţă, partenerii acţionând orbeşte deseori în contract se prevede printr-o clauză specială autorizarea de inspectare a documentelor cedentei la cererea reasigurătorului. Erorile şi omisiunile ce pot să apară în administrarea unui contract privind înregistrarea cesiunilor, calcularea reţinerilor proprii determină răspunderi ireversibile pentru reasigurător. Contractele conţin o clauză de rectificare a erorilor chiar după producerea daunei. Prin conţinutul clauzei, aceste greşeli nu trebuie să afecteze termenii fundamentali ai contractului sau obligaţia de bună credinţă. Pentru evitarea unor situaţii de ambiguitate şi neclaritate privind natura erorilor sau a omisiunilor, se obişnuieşte să se specifice natura acestora (se referă la înregistrarea cesiunilor, pregătirea şi furnizarea deconturilor).
Calcularea primei şi a comisionului de reasigurare Metoda de calcul privind prima de reasigurare şi comisionul este una din reglementările cele mai importante ale contractului de reasigurare proporţională. Prin clauza respectivă, reasigurătorul este autorizat să primească pentru fiecare reasigurare cedată o proporţie din prima brută originală egală cu proporţia sumei cedate din suma asigurată. Din prima brută se scad anumite cheltuieli: taxe locale, cheltuieli de expertiză, ancheta şi procedura, comisioanele şi supracomisioanele şi scăzămintele de brokeri, rezultatul reprezentând prima netă de reasigurare pe care o primeşte reasigurătorul. În contract trebuie menţionat modul în care se folosesc aceste scăzăminte al căror nivel se va stabili în funcţie de cotaţiile în vigoare la data negocierii
E Calcularea primei şi a comisionului de reasigurare
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
40
contractelor astfel încât reasigurătorul să fie protejat împotriva atribuţiilor arbitrare ale guvernului privind creşterea sau impunerea taxelor. Comisionul se poate determina prin două metode: prin metoda cotaţiei fixe şi prin metoda variabilă. Nivelul comisionului fix depinde de mai mulţi factori: domeniul asigurat, tipul contractului (cotă parte sau excedent de sumă), rangul excedentului, zona geografică. Practic, el reprezintă o cotă procentuală ce se aplică asupra primei brute de reasigurare. Ex.: Într-un contract de reasigurare proporţională, prima e reasigurare este de 10.000 USD iar comisionul cedat companii de asigurări directe este de 30%. În aceste condiţii, comisionul este 30/100 x 10000 = 3000 iar prima netă de reasigurare este diferenţa dintre prima brută şi comision, deci 7000 USD. În stabilirea Comisionului prin metoda în scală se are în vedere rata daunelor şi nivelul absolut al daunelor (comisionul este în relaţie invers proporţională cu aceşti factori), reasigurătorul cedează companiei directe un comision mare, în ani, bani, în care nu se înregistrează daune şi un comision mic în anii în care se produc evenimentele asigurate. În cazuri frecvente, când nu se produc nici un fel e daune în perioada contractuală (de obicei un an) se percepe şi o cotă de participare la beneficiu (comision asupra pr. din afaceri – „profit comission”). Se consideră că existenţa profitului are la bază dibăcia şi grija exercitată de compania cedentă în conducerea afacerii şi apare ca normală pretenţia ei de a câştiga un profit din tranzacţia pe care a cedat-o reasigurătorului.
Veniturile societăţii rezultă din: 1) primele din anul curent; 2) daunele în suspensie din anul anterior; 3) rezervele din prime neîncasate în avans din anul anterior. Cheltuielile societăţii sunt alcătuite din: 1) comisioane plătite în anul în curs; 2) daunele plătite în anul în curs; 3) rezervele de prime neîncasate din anul în curs; 4) daune în suspensie la sfârşitul anului în curs; 5) cheltuielile reasigurătorului (cota procentuală din primele nete pentru anul curent); 6) deficitele financiare rămase din anii anteriori; 7) alte cheltuieli.
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
41
Veniturile şi cheltuielile preluate din anii anteriori nu apar în primul an de activitate al societăţii. Profitul anual rezultat din diferenţa dintre venituri şi cheltuieli asupra cărora se aplică cota procentuală corespunzătoare comisionului pe profit, care variază în limite largi, de la 2,5% până la 50% . Frecvent nivelul său se situează în jurul valorilor de 15 – 20%.
I. Avizarea daunelor şi cooperarea părţilor contractuale în domeniul daunelor
Conform principiului universal acceptat, responsabilitatea în administrarea daunelor este de competenţa companiei cedente. Acesta are obligaţia de a aviza prompt societatea de reasigurări care ar putea-o implica într-o răspundere substanţială şi privind toate noutăţile ce pot să apară referitoare la natura daunelor, costul prezumat. Necesitatea unor informaţii cât mai complete este generată de faptul că reasigurătorul trebuie, la rândul său, să-şi notifice proprii retrocesionari în legătură cu daunele mari. De multe ori se scurge un interval de timp considerabil înainte ca asigurătorii originali să fie avizaţi asupra evenimentelor ce pot duce la apariţia unei daune, iar mărimea daunei poate fi doar estimată. Compania cedentă are nevoie de o marjă de timp pentru avizarea daunelor către reasigurător, aspect menţionat în contract sub forma „reasiguratul va aviza pe reasigurător privind producerea daunelor într-un interval de timp rezonabil”. Uneori, clauza poate stipula chiar avizarea imediată, dar în această situaţie dimensiunea daunei este stabilită de părţi de comun acord. În absenţa unor menţiuni contrare conducerea negocierilor privind daunele revine companiei cedente atât cu asiguratul original cât şi cu reasigurătorul, care va răspunde în limita cotei sale de participare stabilită în contract. Pentru evitarea unor posibile litigii privind răspunderea reasigurătorului, se obişnuieşte specificarea expresă în contract a excluerilor cum ar fi: „indiferent de termenii şi condiţiile poliţei societăţii cedente, reasigurătorul nu va fi răspunzător pentru daunele decurgând din rea credinţă sau ultraj formulate împotriva cedentei”. În privinţa modului de conducere şi administrare a daunelor, contractul conţine clauze speciale privind cooperarea în conducerea şi plata daunelor, plăţi „ex gratia” şi cheltuieli cu litigiile. Reasigurătorul îi cere companiei cedente să-l informeze permanent în legătură cu toate modificările care ar putea afecta costul daunelor avizate şi să coopereze în conducerea şi lichidarea acestora; interesul de a acţiona în acelaşi mod este cu atât mai mare cu cât compania cedentă are mai puţină experienţă. Plăţile „ex gratia”
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
42
(potrivit înţelegerii dintre părţi, pe cale amiabilă), se stabilesc, odată cu cota de răspundere a reasigurătorului. Dacă pe parcursul derulării contractului apar neînţelegeri între părţi, ele pot fi soluţionate prin conciliere, pe cale amiabilă sau prin apelarea la o terţă parte. În situaţia în care compania cedentă a decis contestarea unei daune, ea va face cheltuieli mari în acest scop, urmând ca acestea să fie recuperate de la reasigurător dacă se dovedeşte că dreptatea este de partea sa.
Plata daunelor
Modalitatea de plată a daunelor se constituie ca o clauză aparte a contractului. De regulă, la reasigurarea proporţională există două posibilităţi distincte de plată în funcţie de dimensiunea daunei sumele pentru daunele mici se achită în cadrul deconturilor trimestriale iar daunele mari se plătesc separat.
Plata sumelor mici se face la intervale mai mari pentru a evita o aglomeraţie de cecuri şi pentru a economisi o cantitate apreciabilă de muncă. Întârzierea cu trei luni a achitării sumelor corespunzătoare unor daune mari poate produce dezechilibre financiare considerabile companiei cedente.
Înţelesul termenilor de “daună mică” şi daună mare” se explică în contract.
Pentru daunele mici, clauza contractuală va cuprinde următoarea menţiune: “reasiguratul va tine evidenţa tuturor daunelor iar ele vor fii avizate reasiguratorului pe un borderou împreună cu sau înainte de decontarea trimestrială. Reasiguratul va avea dreptul să ceară plata imediată de la reasigurător corespunzător proporţiei sale din fiecare daună egală cu /sau care depăşeşte suma specificată în contract.
Pentru orice despăgubire corespunzătoare unei daune mari (peste o sumă cuvenită) reasigurătorul este obligat să plătească partea ce-i revine în 15 zile de la solicitare sau imediat, la cererea cedentei. O asemenea clauză poate fi formulata astfel: cota reasigurătorului pentru fiecare daună va fi debitată prin decontare dar când o sumă totală de recuperat de la reasigurătorii săi pentru fiecare daună va depăşi suma de plată (moneda de plată) pentru cota sa se va face pe termen de 15 zile de la comunicare.
La interval de 3 luni de la încheierea fiecarui an, compania cedentă are obligaţia de a furniza reasigurătorului o listă cu toate daunele în suspensie şi cu sumele corespunzătoare nivelului răspunderii sale.
F Plata
daunelor
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
43
Rezerva de prime şi rezerva de daune în suspensie Pentru multe categorii de afaceri se obişnuieşte ca reasiguratul
să reţina o anumita proporţie din prima plătibilă reasigurătorului constituind rezerva de primă sau depozit de prime. Scopul său este de a se asigura ca reasigurătorul îşi va îndeplini obligaţiile contractuale.
Reasigurătorii se opun unor asemenea practici fiind dezavantajaţi, deoarece sunt lipsiţi de o parte din volumul de prime ce li se cuvin şi nu dispun de venituri la timp pentru investiţii.
Ei solicită companiei cedente o dobândă pentru fondurile reţinute, nivelul acesteia fiind negociabil.
Volumul rezervelor de primă se stabileşte prin aplicare unei cote procentuale fixe, aplicată asupra primei brute. Nivelul cotei se situează între 35-40%. Acest depozit se restituie în anul următor.
Uneori la rezilierea unui contract reasigurătorul permite companiei cedente să folosească rezervele de prime pentru a acoperii daunele ce se vor plăti după expirarea contractului până la expirarea naturală a poliţelor.
Clauza în care se precizează toate aspectele privind depozitul de rezerve de prime poate fi formulată astfel:
a) reasiguratul va reţine de la reasigurător un depozit de rezerve de prime calculat ca procent din prima cedată reasigurătorului potrivit deconturilor. Acest depozit reţinut va fi eliberat reasigurătorului în decontul corespunzător anului următor.
b) Reasigurătorul poate solicita oricând eliberarea rezervei de primă reţinută în totalitate şi înlocuirea sa cu titluri de valoare după cum convin parţile iar reasigurătorul va primi toate dividendele şi alte drepturi ce i se cuvin. Când depozitul este constituit din titluri de valoare reasiguratul va avea dreptul să îl debiteze pe reasigurator şi să reţină în “cash” orice deficit între rezervele de prime necesare şi valoarea bond-urilor reţinute. Depozitul astfel creat va fi reţinut de reasigurat până la acoperirea cu titluri depuse de reasigurător.
c) Reasiguratul îl va credita pe reasigurător prin deconturi cu dobândă calculată anual din suma de rezerve creată, oricând, în perioada respectivă.
d) Se declară în mod expres, că toate sumele în titluri de valoare reţinute de reasigurat potrivit acestei clauze rămân în proprietatea reasiguratului şi sunt ţinute de acesta în calitate de girant al reasigurătorului şi pot fi folosite de reasigurat numai în cazul şi în limita sumei când reasigurătorul nu-şi mai onorează răspunderea acestui acord.
Reasigurătorii pot fi obligaţi să depoziteze o rezervă de daună pentru acoperirea cheltuielilor estimate ale daunelor în suspensie.
E Rezerva de
prime şi rezerva de daune în suspensie
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
44
Rezerva de daune este fixată la 100% din valoarea estimată a daunelor în suspensie, corectă printr-o clauză de ajustare anuală sau trimestrială în funcţie de posibilităţile cedentei de a furniza informaţii. În practică se întâlneşte cel mai frecvent ajustarea trimestrială care este preferabilă din următoarele motive.
a) dacă nu s-a convenit ca daunele mari să se achite conform clauzei de “cash- loss” din rezervele de daune, compania cedentă câştigă prin primirea unor sume cash, în timp ce reţine şi rezervele de daune pe o perioadă de 12 luni până la ajustare.
b) În acest mod este mai uşor de rezolvat problema determinării cu acurateţe a daunelor în suspensie.
Clauza din contract referiotoare la constituirea rezervelor pentru daune în suspensie are aceeaşi formă ca şi cea privind rezervele de prime dar cu următoarele menţiuni.
a) depozitul se crează în bani (cash) sau în garanţii (securities); b) plata dobânzii asupra depozitului de daune se va face la o cotaţie
agreată de compania cedentă; c) daunele de casă (cash-losses) vor fi plătite de reasigurător din
rezervele de daună.
4.3 Rezilierea contractului de reasigurare Decizia de reziliere a contractului de reasigurare poate fi luată
de oricare din părţi din mai multe motive ce pot fi grupate în două categorii:
a) motive ce ţin de voinţa părţilor de a renunţa la reânoirea contractului atunci când compania cedentă sau reasigurătorul pot dar nu mai vor să continue relaţia contractuală. Acestea sunt motive de ordin obiectiv iar rezilierea este un act voluntar întreprins de una din parţi ex: rezilierea contractului poate fi determinată de nemulţumirea reasigurătorului în privinţa rezultatelor afacerii şi inexistenţa speranţei de obţinere a unui profit pentru perioada următoare găsirea de reasigurat a unor reasigurători care acceptă termeni mai avantajoşi de încheiere a contractului, schimbarea şi revizuirea contractului. În oricare din aceste situaţii sau din alte situaţii similare, partea care decide rezilierea contractului este obligată sa notifice celeilalte părţi într-un termen rezonabil de obicei de trei luni.
b) Motive ce ţin de imposibilitatea continuării şi reânnoirii contractului deşi părţile doresc prelungirea relaţiei contractuale. Aceste motive sunt obiective nu ţin de voinţa părţilor, rezilierea este un act involuntar, dar inevitabil. Se includ situaţiile de insolvabilitate a uneia dintre părţi, impunerea unor noi reglementări privind controlul schimburilor care împiedică soluţionarea conturilor şi îndeplinirea
F Rezilierea
Contractului de Asigurare
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
45
obligaţiilor contractuale, precum şi diferite cazuri de forţă majoră ce trebuie prezentate explicit.
În contractul de reasigurare este obligatorie menţionarea dreptului ambelor părţi de a rezilia contractul perioada minimă de preavizare (care a devenit tipică în practica actuală) şi categoriile de motive ce pot fi acceptate pentru reziliere. Preavizarea în timp util a rezilierii (care poate ajunge până la şase luni) este necesară părţilor (în special pentru compania cedentă) pentru a-şi aranja noi contracte.
Insolvabilitatea uneia dintre părti o implică şi pe cealalaltă în paguba, fiind astfel o problemă de maximă îngrijorare ce trebuie tratată cu toată seriozitatea de către ambii parteneri. Pentru compania cedentă este recomandabil să nu aştepte până la dovedirea insolvabilităţii reasigurătorului ci să poată rezilia contractul şi să-şi poată găsi protecţia în altă parte de îndată ce i se prezintă reclamaţia de lichidare.
Un aspect important îl constituie riscurile neexpirate. Ca regulă generală, reasiguratorul ramâne în risc până la expirarea sau reânnoirea asigurării originale. Există situaţii în care pot să apară schimbări fundamentale ale condiţiilor incluse în contract prin menţiunea “Dudden death” (terminare bruscă) care obliga la terminarea imediată a contractului. Este prudent din partea companiei cedente să transfere cesiunile existente unui nou reasigurător. În alte situaţii compania cedentă prefera să termine concomitent contractul şi cesiunile existente pentru a evita dificultăţi administrative.
Raportarea şi stabilirea daunelor se face cu întârziere după expirarea contractului deşi ele s-au produs în perioada în care acestă era în vigoare. În asemenea situaţii daunele se suportă de reasigurător conform condiţiilor contractuale perioada de plată putându-se extinde de–a lungul mai multor ani.
Retragerea şi redistribuirea portofoliului
Clauza de terminare a contractului dă dreptul ambelor părti de a retrage cesiunile existente.
Dacă reasigurătorul poate cere retragerea, compania cedentă se poate afla în imposibilitatea de a-şi reasigura riscurile şi devine astfel expusă unor potenţiale daune mult mai mari decât le-ar putea suporta conform propriei sale reţineri.
În cazul retragerii portofoliului, compania cedentă are dreptul de a primi primele neexpirate corespunzătoare existente iî portofoliul reasigurătorului, transferându-le unui nou reasigurător care îşi va asuma răspunderea pentru preţurile ce pot să apară în perioda sa. Cota de primă ce va fi returnată de vechiul reasigurător pentru perioada neexpirată pentru fiecare risc cedat, se calculează după formula:
E Retragerea şi redistribuirea portofoliului
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
46
ii
i PTU
PR ´= å
Ui - perioda neexpirată de asigurare Ti - perioada totală de asigurare Pi - prima netă de reasigurare (prima brută minus comisionul de
reasigurare) i - riscul cedat (se calculează pentru fiecare risc în parte) Când un portofoliu de riscuri neexpirate urmează să fie preluat
de alţi reasigurători compania cedentă le va plati prime egale corespunzătoare valorii returnate de ceilalţi reasigurători. Noii reasigurători cer sume mai mari; ex: dacă primul reasigurător şi-a executat dreptul de a termina contractul datorită unui istoric al daunelor nefavorabil din acelaşi motiv, noul reasigurător va cere o sumă mai mare decât cea propusă de asigurătorul direct (procent din răspunderea totală) în schimbul asumării răspunderii pentru riscurile neexpirate. Compania cedentă în asemenea situaţii, optează pentru a menţine acelaşi reasigurător pentru ca altfel va trebui să suporte cheltuieli mai mari.
Daunele în suspensie
Daunele ce au fost avizate provizoriu de compania cedentă dar
sunt în plin proces iar mărimea lor nu a fost încă stabilită, poartă denumirea de daună în suspensie. După determinarea lor ele vor fi suportate de reasigurător în proporţia cuvenită prin contract.
Perioada în care se va efectua plata daunelor de către reasigurător poate fi de ordinul lunilor şi mai frecvent al anilor.
Compania cedentă are dreptul de a-şi păstra rezervele tehnice până la achitarea integrală a sumei corespunzătoare daunelor şi are obligaţia de a credita reasigurătorul cu o rată scăzută a dobânzii. Reasigurătorul plăteşte numai dacă daunele în fiecare întâmplare depăşeşte o reţinere predeterminată.
Pentru înţelegerea contractului „excedent de daună” vom da un exemplu.
Să presupunem că într-un contract X/L de incendiu compania cedentă îşi fixează fransiza de 100.000$ pe care o poate suporta singură în cazul producerii daunelor care se pot ridica la o sumă de 700.000$. Este greu de găsit un reasigurător care să accepte preluarea riscului pentru zona de răspundere cuprinsă între 100.000$ şi 700.000$. În contract se stabileşte şi o limită superioară deasupra căreia reasigurătorul (R1) nu va mai fi răspunzător intrând într-o zonă
F Daunele în suspensie
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
47
care se va ceda printr-un alt contract X/L unui alt reasigurător R2 care, la rândul său va răspunde între limitele respective.
Să presupunem că reasigurătorul R1 va răspunde pentru daunele cuprinse între 100.000$ şi 500.000$. R2 va răspunde pentru cele cuprinse între 500.000$ şi 700.000$, iar R3 pe cele ce depăşesc 700.000$.
Dacă se produc evenimentele reasigurate şi se înregistrează o daună de 80.000$, ea va fi suportată în întregime de asigurător, dacă dauna este de 250.000$, reasigurătorul va despăgubi compania cedentă cu suma de 150.000$, dacă dauna este 600.000$ compania cedentă suportă 100.000$, R1 despagubeşte suma corespunzătoare întragului său excedent de daună de 400.000$. Pentru o pagubă de 1.000.000$ atunci asigurătorul va plăti 100.000$, R1 va suporta 400.000$, R2 va despăgubi în limita sumei de 200.000$, iar R3 diferenţa până la valoarea daunei 300.000$.
Zonele de răspundere pot fi egale sau inegale ca în exemplul nostru.
In contract ele se vor scrie astfel : pentru R1 400.000$/100.000$ sau 400.000$ XL 100.000$, pentru R2 200.000$/500.000$ sau 200.000$ XL 500.000$ adică răspunderea peste totalul fransizei şi al prejudiciului layer (zonă de răspundere).
Se poate afirma că reasigurătorii îşi limitează răspunderea la fracţiuni de daune. În ultimele două cazuri se observă că reasigurătorii R1 şi R2 vor plăti toată suma pentru care au subscris.
Acest lucru este cunoscut în limbajul de specialitate sub denumirea de „burned layer”, adică plătit complet. Dacă compania cedentă doreşte ca reasigurătorul să-şi prelungească protecţia asupra ei, aceasta trebuie să plătească o nouă primă suplimentară de reasigurare egală cu prima iniţială, acţiune denumită „reinstalare” ce se poate regăsi în contract ca o clauză distinctă.
În contract se poate face una din menţiunile: LOD, dacă perioada pentru care se reasigură riscurile este egală cu un an calendaristic sau RAB dacă perioada corespunde unui an de la data intrării în risc.
În funcţie de mărimea priorităţii contractele X/L sunt de două tipuri: a) contracte cu limită pentru prioritate „redusă” prin care atât compania cedentă cât şi reasigurătorul acceptă riscuri şi daune obişnuite ca mărime, a căror apariţie este relativ regulată şi protecţia se extinde asupra expunerii zilnice a afacerii acoperite. Compania cedentă îşi va fixa prioritatea la un nivel scăzut, astfel încât chiar şi pentru daunele mici, pentru fiecare poliţă şi pentru fiecare risc vor fi răspunzători şi reasigurătorii.
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
48
b) contracte „cu limită pentru prioritate ridicată” sau pentru „acoperiri catastrofă care oferă protecţie companiei cedente pentru riscul acumulării daunelor generate de o catastrofă, aflate în afara controlului normal al subscriitorilor ex. un cutremur care distruge un oraş. În încheierea unor asemenea contracte, experienţa reasigurătorului este foarte importantă. Prima stabilită este fixă şi neajustabilă.
Contractul „excedent de daună” este destinat reducerii răspunderii nete a companiei cedente pentru riscurile riscurile individuale sau pentru întâmplările individuale. Variantele contractului X/L sunt:
- pe bază de risc - pe bază de întâmplare
a) Contractul „excedent de daună pe bază de risc” Prin protecţia „excedent de daună” per risc reasigurătorul va suporta toate daunele care rezultă dintr-un eveniment calculate „risc cu risc” şi cu daunele ce rezultă dintr-un incident mare care provoacă o acumulare de daune sau dintr-un număr de daune ce pot să survină într-un an financiar.
În contract se va face menţiunea „per risc” sau „any-one risk”, iar forma de reasigurare va purta denumirea de „risk excess of loss”
Ex. În contractul încheiat cu primul reasigurător răspunderea acestuia era de 400.000$/100.000$ per risc. Incendiul produs a cauzat avarii la 3 clădiri învecinate, ale căror reparaţii s-au ridicat la 20.000$ pentru prima, 50.000$ pentru a doua şi 40.000$ pentru a treia. Se ia în considerare dauna per risc ce rezultă din producerea evenimentului şi deoarece nici una din clădiri nu a suferit o avarie individuală de cel puţin 100.000$, reasigurătorul nu va avea nimic de plătit.
b) contractul „excedent de daună pe bază de întâmplare”Conform acestui contract, reasigurătorul plăteşte toate daunele ce rezultă dintr-
un singur eveniment indiferent de numărul de riscuri ce au creat daune. Protecţia oferită prin „excedent de daună” per întâmplare este mai cuprinzătoare decât cea per risc şi include acumulările de daune
datorate unui singur incident, daune ce se extind şi asupra unor bunuri neacoperite prin contract. Răspunderea reasigurătorului este legată de reţinerea netă totală a cedentei ca rezultat al unei singure întâmplări şi
nu are nici o legătură cu despăgubirile pentru pagubele individuale suferite. În contract se va completa cu menţiunea „per occurrence” sau
„any-one event”. Reasigurarea prin acest contract este indicată în cazul în care un
portofoliu de riscuri este expus unei catastrofe ce poate să afecteze un număr mare de bunuri.
În exemplul prezentat anterior evenimentul care a determinat avaria este acelaşi pentru toate cele trei clădiri şi dauna totală este de
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
49
110.000$. Această sumă va fi repartizată în felul următor: 100.000$ vor fi plătiţi de compania cedentă, iar 10.000$ vor reprezenta despăgubirile suportate de reasigurător.
În afară de cele două tipuri de contracte (anyone event şi anyone risk) se mai practică contractul de reasigurare neproporţională „anyone program”
Faţă de reasigurarea proporţională, protecţia obţinută prin contractul excedent de daună conferă avantaje pentru ambele părţi contractante, dintre care mai reprezentative sunt următoarele:
1) Compania cedentă obţine acoperirea numai pentru daunele mari ce i-ar putea crea probleme financiare, astfel încât ea, îşi reduce răspunderea la limita monetară pe care o consideră optimă.
2) Reasigurătorul nu răspunde pentru mici care sunt şi mai frecvente, aflate sub limita stabilită şi compania cedentă îşi reţine o parte mare din prima de asigurare încasată.
3) Gestionarea contractelor este extrem de simplă, deoarece este vorba de daune mari şi se folosesc puţine conturi; în acelaşi timp, cheltuielile administrative sunt mult mai mici pentru ambele părţi decât în cazul reasigurării proporţionale. Compania cedentă nu mai trebuie să clasifice riscurile la care a subscris pentru a-şi determina reţinerea proprie şi pentru a-şi aranja conturile, aporturile de prime, daune. Contractul este de lungă durată şi conferă protecţie automată.
Nici acest contract nu este perfect fiind marcat de unele limite şi inconvenienţe. Mai importante sunt:
a) dificultatea stabilirii nivelului primei de reasigurare prin natura specifică a acestui tip de acoperire deoarece nu există o bază de la care să se pornească în calculul primei. În această privinţă relaţia dintre compania cedentă şi reasigurător apare ca o relaţie de piaţă între cumpărător şi vânzător, determinarea volumului primei, realizându-se prin înţelegerea dintre părţi, pe baza experienţei lor în acest tip de afaceri şi cu un grad de subiectivism mare. Faţă de reasigurarea proporţională volumul de prime încasat de reasigurător este foarte ridicat în raport cu mărimea despăgubirilor în cazul producerii evenimentelor;
b) protecţia oferită prin contractul X/L se extinde numai asupra pagubelor mari care apar de obicei mai rar şi daunelor mai mici şi mai frecvente sub limita reţinerii cedentei vor fi suportate în întregime de ea, afectându-i capacitatea sa financiară.
c) asistenţa financiară pe care reasigurătorul o acordă companiei cedente în scopul creşterii portofoliului său de afaceri este limitată sau practic inexistentă.
d) creşterea costurilor administrative şi de gestionare a contractului pentru reasigurător şi compania cedentă în cazul în care compania cedentă îşi stabileşte o limită redusă a reţinerii fiind nevoită
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
50
să-şi creeze mai multe angajamente într-un număr mai mare de layere cu mai mulţi reasigurători.
Contractul „excedent de rată a daunei” sau „oprire de daună”
Contractul „excedent de rată a daunei” presupune limitarea răspunderii reasiguratului la un anumit nivel al ratei daunei cedând în reasigurare ceea ce depăşeşte un anumit nivel procentual determinat din volumul de prime. Prin acoperirile de acest gen, reasigurătorul suportă daunele numai dacă pierderea totală a companiei cedente pentru un an depăşeşte o sumă prestabilită şi procentul veniturilor din primă
Limita reţinerii companiei cedente se stabileşte ca un procent din volumul primelor nete încasate din compania cedentă (de obicei 10%), iar diferenţa va fi suportată de reasigurător. Prin contract compania cedentă se protejează împotriva daunelor totale nete anuale într-un an financiar. Răspunderea reasigurătorului nu mai este legată de riscurile individuale sau de o acumulare de daune datorită unei singure întâmplări, ci se extinde la acumularea de daune datorită dimensiunii şi frecvenţei apariţiei lor. El nu va răspunde pentru daunele a căror valoare este mai mică decât rata daunei pentru anul anterior, ci numai pentru daunele aflate până la limita răspunderii contractului.
Aceste acoperiri se plasează numai societăţilor de primă clasă, deoarece reasigurătorul se bazează şi mai mult pe buna credinţă a cedentei; într-un astfel de contract, reasigurătorul poate profita uşor de reasigurător prin extinderea subscrierii ştiind că acesta din urmă va plăti.
Este o formă de reprezentare tot mai mult utilizată în practica internaţională şi este specifică acoperirilor pentru riscul de grindină deoarece oferă protecţia optimă.
Specificul acestui contract rezultă din următoarele trăsături: 1) reasiguratul îşi limitează răspunderea la un anumit
procent din primele încasate în legătură cu riscurile respective.
2) reasigurătorul nu este răspunzător pentru daunele întâmplate până când nu se atinge nivelul procentual de daunalitate limită prestabilit, nivel de la care începe răspunderea sa.
3) contractul „excedent de rată a daunei” funcţionează şi se administrează la fel ca un contract „excedent de daună”.
O astfel de protecţie conferă companiei cedente o garanţie absolută impotriva riscului ruinarii ei dac dupa plat primei de reasigurare I-au ramas suficiente rezerve pentru a suporta toate daunele pana la limita de oprire a daunei.
F Contractul „Excedent de rată a daunei”
F Trăsături
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
51
Baza de referinţă pentru determinarea fransizei este rezultatul anual al ratei daunei respectiv raportul procentual dintre volumul daunelor şi volumul primelor de reasigurare.
Ex: un reasigurător protejează 50% din prime, după o prioritate de 100% a primelor adică dacă rata daunelor este mai mică sau egală cu 100% reasigurătorul nu intervine.
Până la o concurenţă de 150% reasigurătorul rambursează 150% din prime.
Protecţia “stop loss” (oprire de daună) este tipică în reasigurarea pentru riscul de grindină şi pentru catastrofe naturale şi începe în general de la o rată a daunei de 70- 80%.
Avantajele contractului sunt semnificative pentru ambii parteneri şi anume:
1. oferă o protecţie foarte bună pentru compania cedentă pentru rezultatele anuale;
2. gestionarea afacerii este foarte simplă şi nu implică cheltuieli mari şi nici o cantitate mare de muncă.
Limitele sale se rezumă la dificultatea de a fixa prima de asigurare şi la faptul ca ea nu poate garanta nici un profit companiei cedente.
S-a încercat sintetizarea trăsăturilor celor trei tipuri de contracte de reasigurare neproprţională.
Tipul de
reasigurare O singură daună
peste nivelul reţinerii
companiei cedente
Acumularea de daune rezultate dintr-o singură întâmplare ce
depăşeşte reţinerea totală
Daunele nete totale reţinute într-un an ce
depăşesc o anumită sumă sau
o rată a daunei 1.Excedent de daună -per risc per întâmplare
-protejează -improbabil să fie protejat
-nu oferă protecţie - protejază
-nu oferă protecţie -nu ofera protecţie
2.Oprire de daună
nerelevant nerelevant protejată
O altă variantă a contractului de reasigurare neproporţională
este contractul “ Aggregate Excess, Loss” care funcţionează pe aceleaşi principii cu deosebire ca daunele ce depăşesc zona de răspundere a reasigurătorului vor fi suportate tot de compania cedentă.
Ex: dacă într-un aranjament de acest tip, reţinerea cedentei este de 1.000.000$ iar răspunderea reasigurătorului este de 500.000 per 1.000.000$ iar pentru o daună de 2.100.000$ societatea de asigurări va
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
52
suporta 1.000.000$ reasigurătorul 500.000$ iar diferenţa de 600.000$ va fi din nou în sarcina cedentei.
4.4. Forma şi conţinutul contractului de reasigurare neproporţională
Nu există o formă standard nici pentru contractul
neproporţional. Contractul este propus şi înaintat reasiguratorului în forma considerată optimă de compania cedentă în funcţie de programul de reasigurare şi de interesele acesteia din urmă mai mult decât la alte contracte (proporţionale) reasigurătorul în activitatea de subscriere a riscurilor are în vedere integritatea experienţa şi judecata companiei cedente.
Asigurătorul grupează mai multe poliţe de asigurare deşi care doreşte să reasigure o parte din contractul neproporţional şi reasigurătorul nu va fi interesat în riscurile individuale subscrise de cedenta şi numai în profitabilitate întregului portofoliu reasigurat.
Între cei doi parteneri exista un grad de încredere şi dorinţă de cooperare pe parcursul derulării afacerii incluzând notificarea promtă a tuturor daunelor de compania cedentă reasigurătorului sau precum şi colaborarea lor pentru stabilirea şi rezolvarea acestora. Înainte de începerea aranjamentului reasigurătorul va solicita cât mai multe informaţii privind natura afacerilor subscrise de viitorul reasigurat, condiţiile de plasare a riscurilor ce vor influenţa viitorul istoric al daunelor, politica de subscriere şi abilitatea personalului companiei.
În contract se menţionează că despăgubirile în suspensie intră în obligaţia de plată a reasiguratorului (exemplu – a devenit tot mai frecventă includerea în contractele proporţionale de incendiu a unei prevederi conform căreia reasiguratorul nu mai răspunde pentru daunele în suspensie la data terminării contractului, fie prin plata către compania cedentă a unei sume globale corespunzătoare, fie prin permisiunea de a reţine aceea parte din depozitul de prime echivalent daunelor în suspensie cunoscute în acerl moment). De obicei compania cedentă este cea care are dreptul de a obţine asupra retragerii portofoliului de daune şi asupra răspunderii pentru ultimele daune, deşi în mod normal răspunderea se va transfera noului reasigurator. O metodă de terminare a contractului este cunoscută sub denumirea de „clean-cut” prin care reasiguratorul plăteşte despăgubirile pentru retragerea portofoliului riscurilor neexpirate şi pentru portofoliul de daune.
Despăgubirile pentru portofoliul de daune se calculează că un procent fix din valoarea totală estimată a daunelor în suspensie. Mărimea acestei cote depinde de mai mulţi factori: veniturile procentuale din investiţii, inflaţia.
F Forma şi
conţinutul contractului
de reasigurare neproporţio
nală
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
53
Datorită incertitudinii ivite deseori în estimarea pretenţiilor şi a despăgubiri-lor, ambele părţi îşi pot rezerva dreptul de a-şi revizui poziţia sau de a cere celeilalte părţi revizuirea atitudinii din portofoliu de daune în vederea schimbării condiţiilor.
Deseori, în locul asumării răspunderii de compania cedentă pentru cota parte reasigurată din despăgubirile în suspensie acordul poate să prevadă ca noul reasigurator să preia răspunderea în schimbul despăgubirii portofoliului de daune plătite de reasigurator.
Despăgubirea portofoliului de daune va fi decontată în acelaşi mod în care se realizează plata în cazul riscurilor neexpediate.
4.5. Reasigurarea neproporţională
Denumirea de reasigurare neproporţională îşi are originea în
lipsa oricărei relaţii directe, între volumul primelor încasate de asigurator şi cel cedat reasiguratorului şi între mărimea daunelor totale suportate de cedentă şi mărimea despăgubirilor plătite de reasigurator.
Ea are la bază două principii care o deosebesc fundamental de reasigurarea proporţională:
- în cazul producerii daunelor reasiguratorul nu va împărţi soarta cu compania cedentă în funcţie de condiţiile concrete stabilite în contract reasiguratorul pentru o daună mai mică poate să nu participe deloc la despăgubiri sau contribuţia cu dimensiunea pierderilor. Într-un studiu elaborat de un grup de specialişti ai Institutului de Asigurări din Londra se face următoarea precizare: „în reasigurare excedent de daună , interesele şi soarta reasiguratului şi a reasigurătorului pot fi considerabil diferite iar principiul aplicabil reasigurării proporţionale conform căruia reasiguratorul va urma soarta reasiguratului, poate fi aplicat într-un sens limitativ.
- spre deosebire de reasigurarea proporţională care se bazează pe împărţirea capitalurilor asigurate a primei şi a daunelor conform proporţiei iniţiale, reasigurarea neproporţională se bazează pe partejarea rezultatelor, foarte selective în cele mai multe cazuri. Prin contractul de reasigurare neproporţională, reasiguratorul participă numai la acoperirea acelor daune care depăşesc o anumită limită monetară stabilită de compania cedentă, reţinută de aceasta din urmă pe contul său. Ca formă de reasigurare este relativ recentă dar în ultimii ani utilizarea ei s-a extins. Un avantaj deosebit al reasigurării nepropotţionale îl reprezintă costurile foarte mici de administrare şi gestionare uşoară a contractului.
E Reasigurarea
Neproporţională
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
54
Forma neproporţională se întâlneşte în reasigurarea de incendiu şi daune adiacente, catastrofe naturale.
a) Tipuri de contracte neproporţionale
Contractele de reasigurare neproporţională se clasifică în funcţie de modalitatea de exprimare a limbii monetare (ca o sumă absolută sau ca o cotă procentuală din volumul daunei). După acest criteriu, ele pot fi: A. Contracte de reasigurare excedent de daună (XOL sau XIL) care se subdivid în contracte de acoperire a daunei pe bază de risc şi pe bază de întâmplare
B. Contracte de reasigurare excedent de rată a daunei sau oprire a daunei Fiecare din aceste tipuri diferă sub aspectul naturii protecţiei oferite de reasigurator companiei cedente în mod special împotriva riscului de acumulări de daune şi de catastrofe.
Contractul „excedent de daune”
În reasigurări, daunele ce implică răspunderi mari sunt relativ rare. Frecvent subscriitorii Lloyd.s preferă să participe numai la protecţia pentru daune mari şi foarte mari deoarece pentru acestea cheltuielile administrative sunt mai mici şi evidenţa contractelor este mai uşurată. Acest tip de reasigurare a apărut mult mai târziu decât reasigurarea proporţională la sfârşitul secolului trecut ca o necesitate determinată de faptul că oferă o protecţie împotriva unor daune foarte mari ce implică cumulări de reţineri nete. Reasigurarea prin contractul XOL se întâlneşte în cele mai multe dintre domeniile enunţate (aviaţie, domeniul maritim, icendii, accidente, catastrofe naturale).
În contract compania cedentă stabileşte o limită monetară în suma absolută prin care se creează o zonă de răspundere ce reprezintă reţinerea sa proprie denumită „prioritate”. Reasigurarea se va face numai pentru valoarea ce depăşeşte prioritatea pentru care în caz de daune reasiguratorul va despăgubi compania cedentă. Zonele de răspundere în care se împarte excedentul de daune se numesc „prioritate”
F Tipuri de contracte
neproporţionale
F Contractul „excedent de daune”
Roby
Highlight
Roby
Highlight
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
55
Caracteristicile acestui contract sunt: - asiguratorul direct şi reasiguratorul nu au legătură cu sumele
asigurate acceptate, ci cu mărimea daunelor suferite, răspunderea reasiguratorului survenind după atingerea limitei prestabilită la încheierea contractului de reasigurare;
- din punct de vedere al rezultatelor înregistrate,reasiguratorul nu urmează soarta reasiguratului;
- prin încheierea contractului XOL reasiguratul cedează un volum relativ redus din primele subscrise, constituindu-şi o protecţie substanţială;
- prin contractul XOL se asigură de fapt o protecţie pentru reasigurat şi un mod de împărţire a riscurilor;
- în funcţie de dimensiunea priorităţii stabilite, contractele XOL pot fi: - o limită pentru prioritate redusă prin care reasiguratorul acceptă riscul ce implică o daunalitate regulată, iar reţinerea de bază a companiei cedente este astfel stabilită încât la apariţia unor daune să fie afectaţi şi reasigurătorii, scopul acestei acoperiri este de a reduce sau de a înlocui, reasigurarea proporţională obişnuită, este o metodă mult folosită de Llozd,s
- cu limită pentru prioritate ridică sau acoperiri, catastrofă prin care compania cedentă se protejează de cumulul daunelor aflate în afara controlului normal al sucrierilor. Acoperirile catastrofă oferă protecţie reasiguratorului împotriva unor daune catastrofale apărute pe bază de întâmplare;
- costurile de administrare a contractului XOL sunt reduse pentru ambii parteneri
- contractul se structurează şi se plasează pe „prioritate” protejând de regulă un cont de subscrieri şi mai rar, riscuri administrative;
- fluxul monetar este redus şi efectul de finanţare este modest; - contractul XOL se poate încheia: - pe bază de risc (caz în care reasiguratorul suportă daunele
pentru un risc individual sau în excesul unei sume predeterminate - pe bază de întâmplare.
E Caracteristici
Asigurări şi reasigurări – curs universitar ID
56
Test de autoevaluare
1. Definiţi reasigurarea proporţională?
………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………
2.Care sunt tipurile de contracte de reasigurare proporţională?
………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………
3. Care sunt principalele caracteristici ale contractului de reasigurare „cotă-
parte”?
………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………
4. Enunţaţi principalele trăsături ale contractul „excedent de sumă”?
………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………
5. Clauze obligatorii în cazul contractului de reasigurare proporţională ?
…………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………
6. Explicaţi contractul de reasigurare „surplus” ?