ARTICOLUL HOTĂRÂT Corneliu Dimitriu în "Tratat de limba română. Morfologia" 23 este de părere că termenul de "articol hotărât" a fost "preluat" în română din gramatici scrise în latină (articulus definitus) sau din gramatici ale limbii franceze (1'article defini) , în care actualul "hotărât" traduce pe mai vechiul "definit". Articolul hotărât "trimite, prin tradiţie, la două realităţi diferite ce nu pot fi reduse la o definiţie unică; pe de o parte «lui» proclitic din «lui tata, lui Vasile » parte de vorbire- flectiv, iar pe de altă parte, encliticile «-1, -a, -i, etc.» din « codrul, sora, fraţii etc. », flective propriu- zise", adaugă Corneliu Dimitriu în lucrarea menţionată anterior. Articolul hotărât proclitic are forma literară "lui" Dumitru Ivănuş în "Morfologia limbii române" 24 precizează că forma "lu" este nerecomandabilă. La "lui" proclitic, denumirea tradiţională de articol hotărât - care ar trebui să indice un grad superior de individualizare morfologică - nu este, apreciază Corneliu •jc Dimitriu , justificată funcţional, întrucât acesta este întotdeauna doar marcă a formei cazuale de genitiv - dativ singular, teoretic pentru masculinul substantivelor comune şi proprii ce trimit la persoane (lui tata, lui Vasile, etc.), dar practic şi pentru femininul unor substantive proprii neologice care trimit la persoane ca singură posibilitate de cazuale de genitiv - dativ singular, teoretic pentru masculinul substantivelor comune şi 23 Corneliu Dimitriu, "Tratat de limba română. Morfologia". Institutul European, 1999, pag. 162 37
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
ARTICOLUL HOTĂRÂT
Corneliu Dimitriu în "Tratat de limba română. Morfologia"23 este de părere că termenul de "articol
hotărât" a fost "preluat" în română din gramatici scrise în latină (articulus definitus) sau din gramatici ale
limbii franceze (1'article defini) , în care actualul "hotărât" traduce pe mai vechiul "definit". Articolul hotărât
"trimite, prin tradiţie, la două realităţi diferite ce nu pot fi reduse la o definiţie unică; pe de o parte «lui»
proclitic din «lui tata, lui Vasile » parte de vorbire-flectiv, iar pe de altă parte, encliticile «-1, -a, -i, etc.» din «
codrul, sora, fraţii etc. », flective propriu- zise", adaugă Corneliu Dimitriu în lucrarea menţionată anterior.
Articolul hotărât proclitic are forma literară "lui" Dumitru Ivănuş în "Morfologia limbii române"24
precizează că forma "lu" este nerecomandabilă.
La "lui" proclitic, denumirea tradiţională de articol hotărât - care ar trebui să indice un grad superior
de individualizare morfologică - nu este, apreciază Corneliu• jc
Dimitriu , justificată funcţional, întrucât acesta este întotdeauna doar marcă a formei cazuale de genitiv -
dativ singular, teoretic pentru masculinul substantivelor comune şi proprii ce trimit la persoane (lui tata, lui
Vasile, etc.), dar practic şi pentru femininul unor substantive proprii neologice care trimit la persoane ca
singură posibilitate de cazuale de genitiv - dativ singular, teoretic pentru masculinul substantivelor comune şi
23 Corneliu Dimitriu, "Tratat de limba română. Morfologia". Institutul European, 1999, pag. 16224 Dumitru Ivănuş, "Morfologia limbii române". Editura Universitaria - Craiova, 2000, pag.9025 Corneliu Dimitriu, "Tratat de limba română. Morfologia",Institutul European, 1999, pag.162-163
proprii ce trimit la persoane (lui tata, lui Vasile, etc.), dar practic şi pentru femininul unor substantive proprii
neologice care trimit la persoane ca singură posibilitate de construcţie (lui Calipso, lui Carmen, lui Jeni etc.)
sau ca dublet de circulaţie populară şi familiară pentru unele substantive comune şi proprii mai vechi. Aşadar,
în limba literară actuală, procliza articolului hotărât "lui" este obligatorie numai la antroponime (lui Vasile,
lui Carmen, lui Popescu, lui Adoamnei, lui Asandului, etc.) şi la diverse substantive proprii - mai ales nume
de animale - asimilate acestora (lui Grivei, lui Ducipal, etc.). O particularitate a articolului hotărât proclitic
"lui" constă în aceea că, aşa cum am arătat mai sus, deşi este o formă de masculin, în ultimul timp s-a extins
37
şi la feminin. Femininele care la singular sunt precedate de articolul hotărât masculin proclitic "lui" se pot
grupa în26:
a) Feminine care permit şi construcţia cu articolul hotărât masculin singular proclitic (lui
mama, lui Maria etc.), şi construcţia cu articolul hotărât feminin feminin singular enclitic (mamei, Marie/,
etc.) La aceste substantive feminine, procliza articolului hotărât "lui" este considerată neliterară.
b) Feminine (de obicei nume de persoane neologice de timpul Carmen, Mimi, Meri etc.) care la
genitiv-dativul singular au o singură posibilitate de construcţie, şi anume, cu articolul hotărât masculin
singular proclitic "lui": lui Carmen, lui Mimi, etc.cu toate că strict gramatical această construcţie este greşită
(articolul hotărât "lui" e masculin, iar substantivul precedat e feminin), totuşi, fiind singura posibilă, ea a fost
acceptată şi în limba literară.
26 Corneliu Dimitriu, "Gramatica limbii române explicată. Morfologia". Editura Junimea, Iaşi, 1979, pag.81
În ceea ce priveşte substantivele comune ce trimit la persoane, la acestea putem vorbi de variaţia liberă
a proclizei articolului hotărât "lui" {lui tata, lui fratele meu, lui vărul tău, etc.) - structuri în care apare
cumulul de articole lui... -0, lui... -le, lui... -l ce este adesea înlăturat din vorbirea populară şi familiară: lui
frate-meu, lui văru-tău, etc.) cu encliza acestuia (tată/w/, frate/wi meu, vărului tău etc.) .Articolul hotărât
proclitic "lui" apare şi la substantivele masculine care denumesc lunile anului: "luna lui august", "mijlocul lui
ianuarie", etc.; la numeralele care indică anii: iarna lui "89, "începutul lui 1990", etc.; înaintea substantivelor
"vodă", "nenea", "tanti": "/«/vodă", "/«/tanti" etc. În limba veche, articolul hotărât proclitic "lui" apărea în
poziţie enclitică: Bălcescu/w/, Măriuea Savului, etc. în limba romană contemporană, acest articol s-a
transformat într-un mijloc de diferenţiere a substantivelor sub raport semantic, de creare a opoziţiei personal-
impersonal: "îi arăt lupu/«i puşca" - lupului - genul comun, nepersonal. "Ii arăt lui Lupu puşca" - lui Lupu -
genul personal . În mod paradoxal, "falsul" (pentru că nu individualizează) articol hotărât proclitic "lui" este
în momentul de faţă singurul element care "poate justifica menţinerea tipului de articol numit "hotărât" în
37
rândul părţilor de vorbire. Articolul hotărât propriu-zis arată că obiectul pe lângă al cărui nume stă este
cunoscut vorbitorilor.27
Cornel iu Dimitr iu, "Tratat de l imba română. Morfologia". Inst i tutul European, 1999, pag. 163
28Dumitru Ivănuş, "Morfologia l imbii române". Edi tura Universi taria - Craiova, 2000, pag.91
Are următoarele forme:Masculin Feminin
Singular Plural Singular Plural
N/Ac -l,-le,-a -i -a -le
G/D -lui, -i -lor -I -lor
V -le+N/Ac (-1,-a)
-lor + N/Ac (-i)
- + N/Ac (-a) -lor + N/AC (-le)
Articolul hotărât enclitic face corp comun cu substantivele (codru/, urmei, câini lor), cu orice cuvânt
cu valoare substantivală: pronume (eul, sinelui), adjective (leneşu/, deşteptului, frumoasa), numerale
(primU/M/, zecele, suta, milionu/), cu orice parte de vorbire substantivizată şi-ul, be-ul, etc.
Dumitru Ivănuş în "Morfologia limbii române"29 precizează că numele articulat hotărât este introdus
în vorbire fie direct (cu articolul nehotărât sau cu substantiv nearticulat în vorbirea precedentă): "Erau la
începutul anului unii studenţi buni, dar studenţii au devenit foarte buni", fie indirect (prin intermediul altui
nume cu care are legătură): "A intrat în sala (elementul introductiv) în care studenţii erau pregătiţi pentru
lucrare". Domnia sa aminteşte situaţiile în care numele articulat hotărât mai poate să apară:
a) Obiectul este foarte cunoscut vorbitorilor:
- părţile şi organele corpului: "Ridică picioru/".
37
"Mă doare capu/"
- acţiuni sau stări inerente fiinţelor umane: "L-a prins somnu/".
- articolul generic care arată genul sau specia:
"Lupu/ îşi schimbă părul, dar năravul ba".
29 Dumitru Ivănuş, "Morfologia limbii române". Editura Universitaria - Craiova, 2000, pag.90
- obiecte unice: soarele, luna, etc.
- nume de rudenie: mama, bunica, etc.
b) Substantivul urmat de adjectiv posesiv este articulat: "caietu/ meu, colegi/ tăi".
Dacă substantivul denumeşte un grad de rudenie, adjectivul posesiv e conjunct
7. în limba veche, articolul hotărât este element formativ şi în pronumele relative- interogative: carele,
carea, carii, carile, etc.
37
ARTICOLUL POSESIV SAU GENITIVAL
Cornelii! Dimitriu în "Tratat de limba română. Morfologia" consideră că "în definirea articolului
posesiv-genitival trebuie să se ţină cont că acest articol poate preceda substantive, substitute ale acestora (mai
ales pronume) şi unele numerale; că în
37 Gheorghe Constantinescu-Dobridor, "Morfologia limbii române". Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, pag.37
38 Corneliu Dimitriu, "Tratat de limba română. Morfologia". Institutul European, 1999, pag.171
faţa substantivelor şi substitutelor acestora se utilizează facultativ, în timp ce în faţa numeralelor (ordinale)
este întotdeauna obligatoriu în limba literară; că, spre deosebire de articolul hotărât şi cel nehotărât, articolul
posesiv-genitival nu individualizează şi nici nu generalizează substantivul precedat şi că, în sfârşit, la partea
de vorbire precedată - exceptând numeralul ordinal - nu indică nici genul, nici numărul, iar uneori nici
cazul". Având în vedere toate aceste particularităţi, Domnia sa conchide că, articolul posesiv - genitival
poate fi definit ca "articolul care poate preceda un substantiv sau un substitut al acestuia, când, în calitate de
morfem gramatical de acelaşi tip cu prepoziţiile, verbele auxiliare, formele neaccentuate de acuzativ sau
dativ ale pronumelor reflexive etc., poate constitui o marcă a categoriei gramaticale a cazului, sau poate face
parte, ca element formativ, din structura numeralului ordinal când, în calitate de afix cu valenţe diferite,
permite, pe de o parte, existenţa ca atare a numeralului ordinal, iar pe de altă parte, reprezintă marca genului
la numeralul în a cărui structură intră".
Are următoarele forme:MASCULIN FEMININSingular Plural Singular Plural
N/Ac al ai a aleG/D alui alor alei alor
37
Formele pentru genitiv-dativ (alui, alei, alor) apar numai cu un pronume posesiv având valoarea unui
substitut:
"El povesti alor săi tot ce s-a întâmplat".
"El povesti prietenilor săi tot ce s-a întâmplat".
Formele pentru genitiv-dativ, singular (alui, alei) sunt familiare.
Funcţiile formelor articolului posesiv-genitival variază după partea de vorbire precedată, apreciază Corneliu
Dimitriu în "Gramatica limbii române explicată. Morfologia"39. Astfel, înaintea unui substantiv sau a unui
pronume de orice fel, exceptând pronumele şi adjectivul pronominal posesiv, articolul posesiv-genitival se
întrebuinţează în limba literară (în vorbirea populară şi familiară, articolul posesiv genitival se întrebuinţează
rar şi cu formă de genitiv-dativ "alor": casa alor mei, le-am spus alor casei etc.) numai cu formele de
nominativ-acuzativ "al, a, ai, ale". Aceste forme nu pot constitui o marcă a genului şi a numărului
substantivului precedat, pentru că genul şi numărul articolului posesiv genitival este acelaşi cu genul şi
numărul substantivului regent şi nu al celui precedat: "un prieten al băiatului, o prietenă a băiatului etc."
Gheorghe Constantinescu Dobridor în "Morfologia limbii române"40 precizează că articolul posesiv-genitival
însoţeşte substantivul sau pronumele în genitiv, reprezentante ale posesorului, numai în patru situaţii
distincte:
a) când substantivul sau pronumele are ca regent un alt substantiv nearticulat enclitic: (un) episod al
romanului (al lui), (o) cercetare a împrejurărilor (a lor), (un) ecou al evenimentului (al lui) etc.;
b) când între substantivul sau pronumele în genitiv şi elementul lui regent (substantiv
articulat hotărât enclitic) s-a intercalat un alt determinant: episodul impresionant al romanului (al lui),
cercetarea amănunţită a împrejurărilor (a lor), ecoul întârziat al evenimentului (al lui) etc.;
39 Corneliu Dimitriu, "Gramatica limbii române explicată. Morfologia", Editura Junimea, Iaşi, 1979, pag. 85
37
40 Gheorghe Constantinescu-Dobridor, "Morfologia limbii române". Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, pag.39
c) când substantivul sau pronumele în genitiv se află înaintea elementului regent (substantiv
nearticulat): ale turnurilor umbre (ale lor umbre), a ţării neatârnare (a ei neatârnare) etc.
Asemenea topică e caracteristică poeziei;
d) când substantivul sau pronumele în genitiv se află într-un raport de coordonare (paratactic sau
copulativ) cu un alt determinant în genitiv al elementului regent: tatăl Măriei, al Ioanei, al Floricăi
şi al lui Nicu; cărţile lui şi ale prietenului lui, lupta contra războiului şi a mizeriei etc.
în toate aceste situaţii, articolul posesiv-genitival este o marcă secundară (alături de desinenţă,
articolul hotărât enclitic etc.) a cazului genitiv.
Articolul posesiv-genitival, cu formele sale de nominativ-acuzativ (al, a, ai, ale), poate preceda şi
adjectivul pronominal posesiv, iar cu toate formele (al, a, ai, ale, alor) apare înaintea pronumelor
posesive, exceptând construcţiile în care pronumele posesiv este precedat de o prepoziţie de tipul: asupra,
contra, în faţa etc., când pronumele posesiv apare fară articol posesiv-genitival (asupra ta se îndreaptă
toate privirile) şi înaintea pronumelui posesiv, şi înaintea adjectivului pronominal posesiv, articolul
posesiv-genitival primeşte genul şi numărul substantivului înlocuit de pronume sau determinat de
adjectivul pronominal, ceea ce înseamnă că nici în aceste situaţii nu este marcă a genului şi numărului
pronumelui sau adjectivului pronominal precedat. în plus, precedând adjectivul pronominal posesiv, care
se acordă şi în caz cu substantivul determinat, articolul posesiv-genitival nu este marcă nici a cazului
adjectivului posesiv, pentru că practic articolul posesiv-genitival împreună cu adjectivul posesiv precedat
seA
pot afla şi la nominativ (Un prieten al meu locuieşte în centru), şi la acuzativ (II cunoşti pe acest prieten
al meu), şi la genitiv (Casa unui prieten al meu este frumoasă),
37
şi la dativ (Dau această carte unui prieten al meu) şi chiar şi la vocativ (O, tu prieten al meu, vino la mine).
Articolul posesiv-genitival nu marchează cazul genitiv nici când precede pronumele posesiv, pentru că
formele (al, a, ai, ale) pot preceda un nominativ {Ai mei sunt plecaţi la plimbare), sau un acuzativ (I-am
întâlnit pe ai tăi), iar forma "alor" poate preceda şi un genitiv (Casa alor mei este frumoasă), şi un dativ (Le
spun alor mei că trebuie să plecăm). Aşadar, când apare în faţa pronumelui şi adjectivului pronominal
posesiv, articolul posesiv-genitival nu are rol de marcă nici a genului, nici a numărului, nici a cazului, ceea ce
înseamnă că este doar un element formativ.
Articolul posesiv-genitival apare şi înaintea numeralului ordinal - folosit pronominal sau adjectival -
începând de la cel pentru dualitate înainte: al doilea (om), a treia (femeie) etc. Aici articolul posesiv-
genitival, apreciază Corneliu Dimitriu în "Tratat de limba română. Morfologia"41, este element formativ
obligatoriu în limba literară şi, în plus, reprezintă şi o marcă a genului numeralului ordinal, "al" indicând
masculinul, care se foloseşte şi la neutru {al doilea (om), al treilea (creion) etc.} şi "a" femininul {a doua
(femeie), a treia (carte) etc.}. Cât priveşte cazul (la numeralul ordinal neputându-se vorbi de categoria
gramaticală a numărului), nici aici articolul posesiv- genitival nu este marcă a genitivului (sau a altui caz),
pentru că numeralul ordinal precedat de articolul posesiv-genitival în forma "al" sau "a" apare, practic, la
toate cazurile: Al doilea (om) îmi este cunoscut (N); Sfârşitul anului al doilea (celui de-al doilea) este
aproape. (G); Etapei a doua (celei de a doua) îi dau atenţie. (D); La al treilea (om) îi vine rândul altădată
(Ac); Al treilea tânăr (cel de-al treilea), ieşi din rând! (V).
în ceea ce priveşte folosirea corectă a articolului posesiv-genitival, Mioara Avram
41 Corneliu Dimitriu, "Tratat de limba română. Morfologia", Institutul European, 1999, pag. 179
37
în "Gramatica pentru toţi"42 , consideră că aceasta impune, în primul rând, respectarea acordului în gen şi
număr cu substantivul determinat sau înlocuit de el, fiind necesar să se ţină seama de faptul că:
- Articolul posesiv-genitival nu trebuie acordat cu substantivul (sau pronumele) în genitiv pe care îl
însoţeşte, ci cu substantivul determinat de acesta: fratele mai mare al lui, al ei, al lor; Cartea este a colegului
meu, iar creionul al colegei tale.
- Substantivul determinat nu este întotdeauna cel mai apropiat. Complicaţiile referitoare la acord cresc
atunci când genitivul însoţit de articolul posesiv apare în construcţie cu un substantiv urmat de un atribut
substantival cu prepoziţie (substantiv + substantiv cu prepoziţie + substantiv (sau pronume) în genitiv cu
articol posesiv). Această construcţie poate reda două situaţii diferite, în funcţie de care diferă şi regula
acordului articolului posesiv-genitival:
a) Dacă atât substantivul cu prepoziţie, cât şi substantivul sau pronumele în genitiv sunt atributele
primului substantiv, articolul posesiv-genitival trebuie să se acorde în gen şi număr cu primul substantiv
(câinele de vânătoare al tatei);
b) Dacă substantivul sau pronumele în genitiv este atributul celui de al doilea substantiv (care este
atributul prepoziţional al primului substantiv), articolul posesiv- genitival trebuie să se acorde în gen şi număr
cu al doilea substantiv (centru de difuzare a presei).
în îmbinări de cuvinte ca: "un câine al cărui stăpân" sau "un câine a cărui coadă" vorbim de acord
încrucişat:
42 Mioara Avram, "Gramatica pentru toţi.". Editura Humanitas-Educaţional, Ediţia a IlI-a, Bucureşti, pag. 100
37
A B A B
al cărui stăpân
A B A B
37
un came
un câine
ARTICOLUL ADJECTIVAL SAU DEMONSTRATIV
Articolul adjectival sau demonstrativ este articolul ce precede un adjectiv împreună cu care urmează
unui substantiv (şi atunci contribuie la individualizarea substantivului şi la marcarea categoriilor gramaticale
de gen, număr şi caz ale adjectivului), sau precede un adjectiv ori adverb (şi atunci este o marcă a categoriei
gramaticale a comparaţiei), în ambele situaţii fiind un morfem de acelaşi tip cu prepoziţiile, verbele auxiliare,
etc. De asemenea, articolul adjectival sau demonstrativ este şi indice al substantivării diverselor părţi de
vorbire (adjective, numerale, sau construcţii prepoziţionale).
Mioara Avram în "Gramatica pentru toţi" 43 aduce precizarea că "dacă în unele situaţii articolul
demonstrativ (sau adjectival) nu face decât să sublinieze individualizarea marcată prin articolul hotărât
propriu-zis, în altele îl poate înlocui pe acesta, dovedindu-şi clar calitatea de articol hotărât: prietenul cel mai
bun = cel mai bun prieten; leneşii = cei leneşi".
Corneliu Dimitriu în "Tratat de limba română. Morfologia"44, îl consideră "cel mai recent articol din
limba română, care a apărut pe seama adjectivului pronominal
43 Mioara Avram, "Gramatica pentru toţi". Editura Humanitas-Educaţional, Ediţia a IlI-a, Bucureşti, pag. 10444 Corneliu Dimitriu, "Tratat de limba română. Morfologia". Institutul European, 1999, pag. 179
demonstrativ".
37a cărui coadă.
Articolul adjectival sau demonstrativ are sens lexical mai pronunţat decât celelalte articole; aceasta o
dovedeşte faptul că formele lui pot îndeplini o funcţie pronominală sau pot fi accentuate în enunţ (pe când
celelalte articole nu sunt): Am doi prieteni: pe cel din Bucureşti l-am întâlnit (pe celălalt nu); (pe) cel are aici
valoarea lui acel, cu funcţie de substitut în context cu celălalt, care este în mod cert substitut pronominal al
numelui45.
Conform denumirii, articolul adjectival sau demonstrativ are calitatea de a substitui numele unui obiect
arătând depărtarea faţă de vorbitor. De aceea este considerat un semipronume.
Are următoarele forme:
MASCULIN FEMININ
Singular Plural Singular Plural
N/AC cel cei cea celeG/D celui celor celei celor
Articolul adjectival sau demonstrativ are şi forme populare: ăl, a, ăi, ăle etc.: ăl bun, a bună, ăi buni
etc.
Funcţiile articolului adjectival sau demonstrativ se pot stabili după partea de vorbire însoţită.
37
Cel mai frecvent, acest articol precede un adjectiv şi urmează unui substantiv propriu sau comun
(substantivul comun este obligatoriu articulat cu articol hotărât enclitic): Ştefan cel Mare, copilul cel bun etc.
Este indice al substantivării adjectivelor:
4 5 lorgu Iordan şi Vladimir Robu, "Limba română contemporană". Edi tura Didact ică ş i Pedagogică, Bucureşt i , 1978, pag.361
cel leneş (=leneşul), cel harnic (^harnicul) şi numeralelor : cei doi, cele două, celor doi.
Funcţia de marcă a genului şi numărului articolului adjectival sau demonstrativ este mai evidentă
atunci când adjectivul are o flexiune redusă sau este invariabil. De exemplu, "verde" din "copacul cel verde"
sau din "cel verde" ( = verdele) este de genul masculin, iar "verde" din "iarba cea verde" sau din "cea verde"
este de genul feminin, acest lucru fiind arătat de articolul adjectival sau demonstrativ; "gri" din "pantoful cel
gri" sau din "cel gri" = (griul) reprezintă masculinul singular, dar în "pantofii cei gri" sau în "cei gri"
reprezintă masculinul plural etc., aceste categorii gramaticale fiind marcate de articolul adjectival sau
demonstrativ.
Cât priveşte cazul adjectivului pe care îl precede, acesta nu poate fi marcat niciodată în mod precis de
articolul adjectival. Corneliu Dimitriu argumentează în "Tratat de limba română. Morfologia"46 precizând că
"articolul adjectival are forme nu pentru fiecare caz în parte , ci o formă pentru N/Ac şi una pentru G/D.
Ambele forme cazuale se folosesc în limba literară de azi numai la plural (oamenii cei buni, oamenilor celor
buni), la singular preferându-se formele N/Ac şi la G/D". Deci astăzi se poate spune şi "omului celui bun,
studentului celui de-al doilea, etc.", adică cu articolul adjectival acordat în caz cu substantivul căruia îi
urmează, dar se spune de obicei "omului cel bun, studentului cel de-al doilea etc.", cu articolul adjectival
neacordat din punctul de vedere al cazului, conchide acelaşi autor făcând precizarea că "doar atunci când
precede adjective calificative sau ordinale în absenţa substantivului, forma de G/D
37
46 Corneliu Dimitriu, "Tratat de limba română. Morfologia", Institutul European, 1999, pag.182
singular a articolului adjectival este obligatorie: celui tare (de-al doilea) nu-i pasă de cel slab (de-al treilea)".
Articolul adjectival sau demonstrativ se întâlneşte şi în structura superlativului relativ al adjectivelor
(cel mai bun, cea mai bună etc.). Funcţia de bază a articolului adjectival aici, constă în aceea că reprezintă
marcă unică a gradului superlativ relativ. Pe lângă aceasta, atunci când intră în structura superlativului relativ
al adjectivelor, acest articol are şi funcţia de marcă a categoriilor gramaticale de gen, număr şi caz ale
adjectivului respectiv: omul cel mai bun, oamenilor celor mai buni etc.
în structura superlativului relativ al adverbelor, articolul adjectival sau demonstrativ, cu forma unică
"cel" (Dumitru Ivănuş în "Morfologia limbii române" îl consideră morfem), este marca unică a gradului