UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE ARHEOLOGIA ECLEZIASTICĂ MEDIEVALĂ ÎN BAZINUL HÂRTIBACIULUI (SECOLELE XIII-XIV) Rezumat al tezei de doctorat Coordonator științific: Prof. univ. dr. Zeno Karl PINTER Doctorand: Ioan-Cosmin IGNAT SIBIU, 2013
17
Embed
ARHEOLOGIA ECLEZIASTICĂ MEDIEVALĂ ÎN BAZINUL … · 4 Cuvinte cheie: Transilvania, colonizarea săsească, stil romanic, stil gotic, biserici fortificate, cistercieni, demografie,
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE
ARHEOLOGIA ECLEZIASTICĂ MEDIEVALĂ ÎN
BAZINUL HÂRTIBACIULUI (SECOLELE XIII-XIV)
Rezumat al tezei de doctorat
Coordonator științific:
Prof. univ. dr. Zeno Karl PINTER
Doctorand:
Ioan-Cosmin IGNAT
SIBIU, 2013
2
CUPRINS
Abstract…3
Introducere…5
I. Metodologie și terminologie…7
I.1. Metodologie…7
I.2. Terminologie…8
I.2.1. Arhitectura romanică…8
I.2.2. Arhitectura gotică…13
I.2.3. Necropolă și cimitir…17
I.3. Delimitări cronologice…18
I.4. Delimitări geografice…20
II. Izvoare. Istoricul cercetărilor…25
II.1. Izvoare…25
II.2. Istoricul cercetărilor…26
III. Contextul istoric și politic…37
III.1. Contextul politic în Europa Centrală…38
III.1.1. Europa, biserica şi comunitatea…42
III.1.2. Premise ale mișcărilor de populație în secolele XII-XIII…44
III.2. Colonizarea germană în sudul Transilvaniei…46
III.2.1.Așezarea coloniștilor germani în bazinul Hârtibaciului…60
III.2.2. Organizarea politico-religioasă a coloniştilor…62
III.2.3. Rolul greavilor…67
III.2.4. Viața economică…70
III.3. Elemente de demografie…73
III.3.1. Situația în Europa…74
III.3.2. Situația din Transilvania…76
III.3.3. Însemnătatea năvălirii tătare de la 1241…91
3
IV. Arhitectură ecleziastică medievală romanică în bazinul Hârtibaciului…96
IV.1. Biserică și constructori…96
IV.2. Referiri cu privire la hramul bisericilor…99
IV.3. Planimetria bisericilor…102
IV.4. Dimensiuni şi volumetrie…106
IV.5. Elemente arhitectonice romanice cu funcție decorativă…112
IV.5.1. Influența șantierului cistercian de la Cârța asupra construcțiilor din bazinul
Hârtibaciului…114
IV.5.2. Decorația bisericilor din bazinul Hârtibaciului…122
V. Arheologia ecleziastică medievală în bazinul Hârtibaciului…125
V.1. Cercetări arheologice la monumentele ecleziastice din bazinul Hârtibaciului…125
V.2. Cimitire aparținând bisericilor…132
V.2.1. Legătura între localitate și biserică…133
V.2.2. Spațiul funerar…134
V.2.3. Curtea bisericii…134
VI. Repertoriul bisericilor din bazinul Hârtibaciului…138
Concluzii…163
Scurt glosar de termeni…166
Abrevieri bibliografice…178
Bibliografie…179
Planșe…187
Hărți…187
Fotografii…189
Elemente decorative…207
Planuri…210
Schițe…219
„Cercetări realizate în cadrul proiectului POSDRU/ CPP107/DMI1.5/S/76851 cofinanţat din
Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor
Umane 2007-2013”
4
Cuvinte cheie: Transilvania, colonizarea săsească, stil romanic, stil gotic, biserici
fortificate, cistercieni, demografie, planimetria și volumetria bisericilor.
Colonizarea germană în sudul Transilvaniei a însemnat, începând cu secolul al XII-
lea un imbold imens dat acestei zone din punct de vedere economic și religios, în special.
Am ales să vorbesc despre situația particulară a bazinului Hârtibaciului întrucât această
zonă a reprezentat un spațiu unde s-au așezat primii coloniști și unde s-au construit primele
bazilici romanice, multe dintre ele rămânând, din punct de vedere planimetric și
arhitectural, neschimbate. Bineînțeles că moda vremurilor trecute au impus modificări ori
adăugiri la aceste monumente însă, cele mai multe păstrează farmecul timpurilor și
stilurilor în care au fost construite.
Regiunea Hârtibaciului, traversată de râul care poartă același nume, a fost una
izolată, fapt care poate fi constatat și în zilele noastre. Aceasta, în ciuda faptului că se află
în vecinătatea unui oraș important, Sibiu. Cu o economie axată preponderent pe producția
agrară, localitățile din această zonă au reușit, surprinzător, să se înfrumusețeze cu
monumente de arhitectură splendide și, chiar mai mult, atunci când situația a necesitat, să
le fortifice cu ziduri puternice care să apere membrii comunităților.
Lucrarea de față și-a propus să adune la un loc informațiile referitoare la bisericile
sașilor din bazinul Hârtibaciului și să aducă contribuții noi la cunoașterea istoriei acestora.
Există într-adevăr multe referiri, în special în istoriografia germană, la aceste monumente,
însă majoritatea abordează fenomenul bisericilor fortificate din sudul Transilvaniei per
ansamblu, fără a analiza strict această zonă.
Apoi, unul din țelurile mele a fost să arăt lacunele cercetării arheologice din
Transilvania, ai căror reprezentanți s-au ocupat prea puțin de aceste monumente. Îmi
exprim pe acestă cale convingerea că o atentă studiere din punct de vedere arheologic a
acestora coroborată cu analize stilistice și arhitecturale ar compensa, întrucâtva, lipsa
referirilor documentare pentru perioada de început a colonizării germane în acestă zonă,
dar, mai ales, ar aduce informații foarte valoroase despre faza inițială de construcție a
bisericilor.
Partea cea mai importantă a lucrării aduce în discuție aspecte legate de biserică și
constructori precum și de legătura dintre hramul bisericilor și orientarea acestora. Nu
5
lipsesc nici informații legate de dimensiuni și volumetrie, foarte importante în stabilirea
unor date aproximative cu privire la numărul membrilor comunităților care au folosit
bisericile.
Am încercat să adun, de asemenea, toate datele referitoare la cercetările arheologice
desfășurate în această zonă. Deși puține, acestea ajută la conturarea unei imagini care
reflectă stadiul inițial al costrucției monumentelor dar și modificările suferite ulterior de
acestea ca urmare a necesităților apărute din diverse motive: creșterea demografică ori
luptele pentru apărarea comunităților. Bisericile s-au bucurat de atenția istoricilor care au
facut cercetări minuțioase în zonă, însă, de cele mai multe ori investigațiile arheologice au
lipsit. Unul dintre obiectivele acestei lucrări este chiar tragerea unui semnal de alarmă cu
privire la acest aspect. Cercetările arheologice sunt, în viziunea mea, extrem de importante
pentru că pot scoate la lumină rămășițe palpabile ale unor etape de construcție diferite de
monumentele pe care noi le vedem astăzi. Multe dintre analizele istoricilor simpli ori ale
istoricilor de artă se bazează, lăsând la o parte partea documentară (extrem de sărăcăcioasă
pentru faza de început a construirii bisericilor), pe analogii care, cred, nu prezintă
întotdeauna o garanție indubitabilă pentru o cercetare care se dorește exactă.
Dar viitoarea, sper, cercetare arheologică trebuie să pornească de la niște analize
minuțioase privitoare la amplasamentul geografic, istoria comunității, stil arhitectonic,
măsurători preliminare etc. Cred că această lucrare poate să ofere o parte din informațiile
necesare demarării unei cercetări de natură arheologică. Aceste cercetări se impun cu
prisosință mai ales că în ultima perioadă, din fericire, mai multe monumente beneficiază de
lucrări de renovare. Am constatat că, spre deosebire de anii trecuți, unele biserici au
acoperișuri noi, altele sunt în plin proces de restaurare, iar altele își așteaptă rândul. Acest
proces poate fi completat de munca arheologilor care, cu siguranță, ar rescrie istoria
acestor monumente.
Pentru elaborarea acestei teze de doctorat a fost necesară o intensă muncă de teren,
materializată prin vizite la bisericile avute în atenție dar și consultarea unor documente și
lucrări de specialitate. Vizitele au depășit, cum îmi place să cred, elementul specific unui
turist și au constat în măsurători ale unor monumente, fotografii de ansamblu și de detaliu
precum și o observare atentă a elementelor constitutive care ar fi putut proveni din etape
mai vechi de construcție. De asemenea, am avut în vedere analiza terenului înconjurător
bisericii și, în special, a cimitirului aferent, unde a fost cazul.
6
Lucrarea conține, de asemenea, și un mic repertoriu al tuturor localităților din bazinul
Hârtibaciului. Stabilirea „granițelor” acestui teritoriu a provocat, adesea, dispute
istoriografice. Am încercat să țin cont de argumentele evocate de fiecare dintre părți în
conturarea propriei opinii. Detaliile legate de acest aspect pot fi consultate în teză. Totuși
amintesc că nu am considerat oportună, spre exemplu, includerea localității Șelimbăr în
arealul adus în discuție.
Complexitatea lucrării poate să fi generat, în mod inevitabil, și unele lipsuri pe care
le accept și mi le asum. Totuși sper ca informațiile conținute să ajute la lămurirea multor
aspecte referitoare arheologia ecleziastică din bazinul Hârtibaciului și a istoriei veacurilor
al XIII-lea și al XIV-lea în această parte a Transilvaniei.
Ținând cont de complexitatea lucrări, suntem conștienți că, în mod inevitabil, pot
apărea unele lacune care nu fac decât să ne ambiționeze în încercarea noastră de a contura
cât mai fidel evoluția acestei zone printr-un proces de cercetare susținut și neîntrerupt.
Capitolul I. Pentru o înțelegere clară a textului am adus în discuție câteva elemente
care se referă la părțile generale care au precedat demersul nostru științific. Astfel am
realizat un scurt rezumat a ceea ce se înțelege prin stil arhitectural romanic și stil
arhitectural gotic. Bineînțeles, în ambele cazuri am folosit comparațiile care se impuneau.
Nu am insistat pe exemplele oferite de alte teritorii ci pe cel particular, al Transilvaniei
(mai exact în partea sa sudică).
Noțiunile de natură cronologică sunt foarte importante deoarece trebuie realizată o
delimitare a părții superioare a intervalului de timp de care m-am ocupat. Pentru că, în
privința stadiului prim de construcție lucrurile sunt destul de clare: lucrările vor începe la
scurt timp după sosirea coloniștilor în sudul Transilvaniei și vor continua neîntrerupt multe
decenii, dacă nu chiar secole (am în vedere modificările ulterioare aduse monumentelor).
Nu am luat în discuție referirile cu privire la bisericile inițiale, care s-a presupus, au fost
construite din lemn, întrucât dovezile în acest sens nu sunt conclusive.
Apoi, delimitările geografice sunt poate cele mai importante. Există o confuzie și
poate o dispută între diferiți cercetători care au studiat zona bazinului Hârtibaciului. Unii
încadrează localități, cum este exemplul Șelimbărului, în acest areal alții, dimpotrivă,
consideră că așezarea menționată nu poate fi localizată în zona Hârtibaciului. Și exemplul
7
de mai sus nu este singular. Bazinul Hârtibaciului a fost colonizat timpuriu de către
oaspeții germani și cred că condițiile geografice din acest areal au fost poate cele mai
vitrege pentru locuire, dacă luăm în considerare o comparație cu celelalte teritorii.
Apropierea de granița Regatului maghiar a constituit un real dezavantaj pentru locuitorii
zonei. Aceștia erau printre primii expuși invaziilor străine. De aceea, este foarte posibil ca
distanța între localitățile din bazinul Hârtibaciului să nu fi fost calculată aleatoriu. Era
nevoie de sprijin reciproc și de o coordonare a eforturilor de apărare a comunităților.
Puținele documente păstrate, multe dintre ele în copie, vorbesc despre sosirea din
diferite părți ale Germaniei actuale a acestor coloniști. Se pare că acest aspect nu a contat
foarte mult atunci când s-a pus problema unității acestora într-un spațiu străin, instabil și
greu de apărat. Tocmai de aceea este surprinzător și de admirat efortul depus de primele
generații de coloniști. Foarte probabil că numărul acestora era foarte redus, totuși, au
reușit, într-un timp scurt, să edifice multe monumente de arhitectură care puteau rivaliza cu
cele din locurile de baștină.
Capitolul II. Acesta este dedicat exclusiv părții referitoare la izvoare și la istoricul
cercetărilor. Am propus, în acest capitol, o clasificare a lucrărilor din puctul de vedere al
perioadei de apariţie, ştiut fiind faptul că cercetarea istorică are o strânsă legătură cu timpul
în care aceasta este realizată, dar şi cu tipul de conducere (politică) care permite tratarea
unui subiect într-o mai mare sau mai mică măsură. Am ales evenimente aparţinând istoriei
contemporane pentru a delimita şi analiza perioadele când interesul pentru studiul
bisericilor fortificate era unul mai mult sau mai puţin intens: anul 1918 (sfârşitul primul
război mondial) şi anul 1989 (sfârşitul comunismului în România).
Capitolul III. În cadrul acestui capitol am încercat să dezbat aspecte mai generale
care au privit contextul politic în Europa centrală între secolele XII-XIV, premise ale
mișcărilor de populație între secolele XII-XIII, colonizarea germană în sudul Transilvaniei
precum și să amintesc problemele legate de demografia din acesta perioadă. După secolul
al XI-lea vom asista, prima dată, în vestul și centrul Europei, la o explozie demografică
care se va generaliza apoi. Pe fondul acesta mișcările de populații se vor intensifica, dar nu
în maniera deja cunoscută datorită migrațiilor anterioare. Preferințele legate de habitat vor
8
avea o importanța tot mai mare, chiar dacă, tot acum, sunt „abordate” și unele teritorii
considerate anterior riscante din punct de vedere al locuirii.
Mișcările de populații din secolele XII-XIII se deosebesc clar de migrațiile
înregistrate în secolele anterioare. Cauzele au fost diverse dar cu totul diferite de cele care
au declanșat migrațiile popoarelor. Germanii au fost cei care au avut cea mai mare
mobilitate, aceștia deplasându-se, în special, spre estul Europei, unde șansele unei evoluții
rapide, din toate punctele de vedere, erau mai mari. Au existat diferite motive dar și etape
care au condus, în mod inevitabil, la aceste deslocări de populații.
Un motiv important al colonizării germanilor în scopul dezvoltării economiei agrare
pornește din sfera factorilor puterii politice. Conducătorii de state, învrăjbiți adesea între ei,
încercau să-și sporească veniturile prin intensificarea exploatării agrare a statului și în
același timp să-și întărească teritoriile împotriva vecinilor. Și din acest punct de vedere au
existat o multitudine de metode. Unii conducători de state i-au colonizat pe germani de la
bun început ca apărători ai hotarelor. În Silezia s-a elaborat un sistem bine gândit, în cadrul
căruia urmau să fie întemeiate noi așezări urbane și rurale; în schimb în Boemia și în
Moravia nu s-a facut niciun fel de planificare, astfel încât colonizarea a decurs mai mult
sau mai puțin la întâmplare. Alte regiuni de colonizare pot fi situate între cele două
extreme. Pentru sudul Transilvaniei situația este puțin cunoscută (și) din documente.
Scopul colonizării germanilor aici a fost acela de apărare și dezvoltare economică a
teritoriului.
Colonizarea săsească în bazinul Hârtibaciului a însemnat o nouă şansă dată acestei
zone. Este foarte probabilă o slabă populare a acestui areal, chiar dacă există dovezi scrise
ori arheologice care atestă o locuire mai mult sau mai puţin numeroasă a acestei zone.
Poate fi luat în calcul, desigur, exemplul oraşului Agnita, principala localitate din această
regiune, unde se vorbeşte chiar despre existenţa unei populaţii româneşti în momentul
venirii coloniştilor germani. Însă colonizarea a reprezentat un fenomen de masă care a
schimbat pentru câteva sute de ani destinul acestei regiuni.
După colonizarea din zona Alba Iulia și a Sibiului, următoarea fază de extindere a
zonei colonizate s-a găsit deja spre sud de prisaca protectoare de pe linia Hârtibaciului,
respectiv spre est de Alba Iulia, dincolo de zona dens împădurită spre est de Gârbova și
Câlnic și a completat, probabil, nucleul românesc (poate mai vechi, dar acum cuprins,
9
printr-o înțelegere, în structurile regatului maghiar) din zona localității Săliște, adică din
Mărginimea Sibiului, desemnat de Ștefan Pascu ca “district”.
Capitolul IV. Această parte a lucrării este dedicată arhitecturii ecleziastice
medievale din bazinul Hârtibaciului. Au fost dezbătute problematici legate de biserică și
constructori, planimetrii și volumetrii ale bisericilor dar și de elemente arhitectonice
romanice cu funcție decorativă.
Bisericile romanice se împart în următoarele tipuri: biserică sală, bazilică şi cele de
plan central, caracteristice fiind zidurile masive, absidele semicirculare, deschiderile în
general mici şi ancadramentele cu arc semicircular. Spaţiile interioare sunt fie tăvănite, fie
acoperite cu bolţi în semicilindru.
În Transilvania, și în special în jurul Sibiului, există numeroase bazilici care
ilustrează preferința noilor sosiți pentru acest tip de construcție. Clădirile păstrate şi
cercetările arheologice au dus la concluzia că cele mai vechi biserici de piatră săseşti de pe
pământul regesc – şi în special din împrejurimile Sibiului s-au construit abia în cursul
primelor decenii ale secolului al XIII-lea şi, probabil, numai câteva comunităţi au reuşit să
termine curând clădirea. În părţile Sibiului coloniştii saşi au impus bazilica (scurtă) cu trei
nave despărţite de stâlpi dreptunghiulari legaţi cu puternice arce de zidărie. Spre răsărit
aceste bazilici sunt încheiate de regulă cu o absidă semicirculară precedată de un cor pătrat
în dreptul navei principale, dar nu lipsesc cazurile când şi navele laterale sunt prevăzute cu
absidiole.
Noua modă a construirii bisericilor, în stil gotic, a apărut în Transilvania la o
perioadă relativ scurtă de timp după terminarea construcților romanice. Tocmai de aceea
multe comunități nu au renunțat la edificile de cult avute la dispoziție pentru a construi
unele noi. Era de altfel un efort financiar mult prea mare pentru niște comunități restrânse,
de cele mai multe ori, chiar sărace. Numai coloniștii care au sosit mai târziu în
Transilvania au îmbrățișat acest nou stil arhitectonic pentru a-și construi noi biserici și nu
pentru a le modifica pe cele existente. Diferența dintre vechile ansamble religioase,
romanice, și cele noi, gotice este clară dacă avem în vedere chiar numai o comparație a
dimensiunilor acestora.
10
Este cunoscut faptul că pe teritoriul judeţului Sibiu se disting trei zone bogate în
monumente de arhitectură în stil romanic: zona Sibiului, valea Oltului şi bazinul
Hârtibaciului. În cea de-a treia zonă se află unele din cele mai vechi şi tipice monumente
ecleziastice romanice, care, asemenea celorlalte edificii din judeţul Sibiu aparţinătoare
acestui stil, se încadrează exclusiv în categoria bazilicilor.
Până la invazia tătară din anii 1241-1242, arhitectura din Transilvania se afla pe de-
a-ntregul sub influența stilului romanic colportat fie prin intermediul călugărilor
benedictini fondatori de mănăstiri, fie prin intermediul coloniștilor sași. Veniți din părțile
Rinului și Mosellei, coloniștii sași au păstrat lungă vreme nostalgia țării de baștină, în
perspectiva acestei nostalgii fiind de înțeles formele specifice ale celor mai vechi edificii
transilvănene din zona Sibiului.
Aprovizionarea cu materiale este una dintre cele mai mari griji financiare ale
constructorului. De aceea, se folosesc toate materialele disponibile din apropiere și se
refolosesc cele ale construcțiilor anterioare, în fundații sau în pereți. Se caută carierele cele
mai apropiate și se taie piatra pe loc, pentru a micșora volumul ce urmează să fie
transportat. Aceste practici nu sunt străine meșterilor care au activat în Transilvania.
Foarte puțini oameni de știință au avut în vedere, de-a lungul anilor, utilizarea
sistemelor proporționale de măsurare în cazul bisericilor fortificate săsești; mai puțini au
vorbit despre meșterii care au lucrat aici, despre proiectarea clădirilor, despre sistemele
adoptate, despre modul în care au fost realizate decorațiile. Majoritatea studiilor se bazează
doar pe presupuneri și analogii, cele din urmă, fiind destul de periculoase dacă avem în
vedere diversitatea tehnicilor folosite dar mai ales diversitatea monumentelor. Aceste studii
au totuși un alibi în lipsa documentelor care vorbesc despre aceste aspecte. Cercetările
arheologice sunt și ele puține, astfel încât doar studiul arhitectonic poate duce la rezultate
palpabile.
Capitolul V. Bisericile romanice, ridicate de coloniști în sudul Transilvaniei, au fost
datate de unii istorici de artă în a doua jumătate a secolului al XII-lea, iar de alții în prima
jumătate a secolului al XIII-lea. Puțini sunt cei care le datează după invazia tătarilor din
1241, adică în jurul anului 1260. Cauza acestor datări imprecise trebuie căutată în numărul
11
redus al documentelor vremii, transformările majore suferite de aceste monumente, precum
și faptului că doar de curând au fost întreprinse săpături arheologice.
Majoritatea fortificațiilor aparținătoare bisericilor sătești au inclus, între zidurile lor,
și cimitirul aferent localității, care era, de obicei, situat în jurul bisericii. Se mai întâlnesc și
în zilele noastre, cimitire care înconjoară biserica, un bun exemplu fiind cel din Daia. În
alte cazuri, cimitirul se găsește la o distanță mică de biserică prin extinderea acestuia, ori
pur și simplu prin mutarea lui, cum este cazul la Hosman. Sunt, de asemenea cazuri, când
cimitirul a fost mutat într-un loc mai îndepărtat față de biserică, aici putând aminti cazul
celui din Dealu Frumos.
Au existat de-a lungul timpurilor un interes deosebit din partea arheologilor pentru
punctele fierbinți de pe harta Transilvaniei care, prin investigație arheologică, ar fi rezolvat
mai multe probleme deodată. Bisericile din bazinul Hârtibaciului nu au constituit puncte
foarte importante de atracție pentru arheologi. Cele mai multe investigații arheologice s-au
realizat atunci când un monument a necesitat lucrări de restaurare. Problematic este și
stadiul publicării rezultatelor săpăturilor. În teză am ales să amintesc monumentele care au
beneficiat de săpături arheologice, în ordine alfabetică.
Capitolul VI. Acest capitol cuprinde un repertoriu al bisericilor din bazinul
Hârtibaciului. În cazul fiecărei localități / biserici am luat în calcul următoarele aspecte:
- Denumirea localității în limbile română, germană, maghiară și latină;
- Identificare administrativă în evul mediu;
- Identificare administrativă actuală;
- Tip planimetric;
- Prima atestare documentară a bisericii;
- Hramul bisericii;
- Scurtă bibliografie.
De asemnea, la final, am propus și un scurt glosar de termeni. Datorită faptului că am
ales să abordez un subiect care combină tematici legate de arheologie, dar și de arhitectură,
am considerat necesar a aduce câteva explicații cu privire la unii termeni de specialitate.
Bineînțeles, această parte a lucrării se adresează cititorilor mai puțin familiarizați cu
termenii specifici arhitecturii în general, și arhitecturii romanice și gotice, în special.
12
Lucrarea este însoțită de planșe conținând hărți, fotografii (personale și de colecție),
planuri și schițe. La realizarea planurilor bisericilor din Chirpăr, Hosman, Nou și Vurpăr
am folosit exclusiv măsurătorile proprii, studiind, de asemenea, și propunerile
predecesorilor.
Concluzii
La finalul a trei ani de cercetări a bisericilor fortificate săsești din bazinul
Hârtibaciului se cuvine a sintetiza unele elemente privitoare la demersul meu. În primul
rând, cred că lucrarea de față constituie o noutate în spectrul cercetărilor vizând acest
subiect datorită faptului că abordează o microregiune anume și încearcă să cuprindă toate
monumentele de arhitectură din acest spațiu. După cum am relevat în lucrare, bisericile
acestea au mai beneficiat în trecut de atenția specialiștilor însă, rezultatele cercetărilor au
fost disparate în articole de reviste ori lucrări mai mult sau mai puțin consistente. Era
așadar necesară strângerea acestor informații într-o lucrare cuprinzătoare care să se refere
doar la bazinul Hârtibaciului. Totuși, este posibil, să existe lacune de informații ori să nu fi
accesat toate lucrările valoroase de specialitate, fapt pe care mi-l asum la finalul acestei
etape a cercetării.
La această strângere de informații se adaugă mai multe elemente de noutate. În
primul rând este vorba despre abordarea din punct de vedere arheologic a subiectului.
Bisericile fortificate au beneficiat, în majoritate, mai ales de analize stilistice și
arhitecturale fapt care nu oferă garanția unor informații complete. Cred că cercetarea
arheologică viitoare poate răsturna multe dintre ipotezele avansate de cercetători până la
momentul de față. Plasarea stadiilor diferite de construcții (și aici mă refer, în special, la
cele mai vechi lucrări de construcții, pentru care nu există o informare documentară) s-a
realizat doar în conexiune cu istoria locuitorilor acestui areal (colonizare, incursiuni tătare
și turcești etc.). Logica ne permite se admitem fără tăgadă că lucrările de construcție au
fost influențate, fără îndoială, de aceste evenimente. Totuși, trebuie să păstrăm o urmă de
reticență, atât de necesară istoricului, și să admitem că lucrurile pot să fi fost influențate și
de alte condiții.
Pentru viitor, cred că este foarte importantă realizarea planurilor tuturor bisericilor
din această zonă, în special a celor cu o vechime considerabilă. Ar fi foarte important să se
13
urmărească în realizarea acestor planuri diferitele etape de construcție prin care au trecut
monumentele de-a lungul veacurilor. Dar iarăși, pentru îndeplinirea acestui deziderat, va
trebui să se apeleze la cercetări arheologice deoarece unele elemente vechi ale unor biserici
nu se mai gasesc decât la nivel de fundații, așadar sub nivelul solului.
14
Abrevieri bibliografice
A.H.A. - Acta Historiae Artium
A.M.N. - Acta Musei Napocensis
A.T. - Ars Transisilvaniae
B.M.I. - Buletinul Monumentelor Istorice
D.I.R. - Documente privind istoria României
M.C.A. - Materiale și cercetări arheologice
R.I. - Revista istorică
R.M.M.I. - Revista monumentelor şi muzeelor de istorie
R.N. - Registrul Neicov
S.A.I. - Studii şi articole de istorie
Bibliografie selectivă:
ACHIM, Viorel, Politica sud-estică a regatului ungar sub ultimii Arpadieni, București,
2008;
ARION, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Cluj Napoca, 1974;
AVRAM, Alexandru, Câteva consideraţii cu privire la bazilicile scurte din bazinul
Hârtibaciului şi zona Sibiului, în RMMI, 2, 1981;
BARIŢIU, George, Monografiile cetăţilor Transilvaniei, în Transilvania, Sibiu, 17, nr. 11-
16, 1886;
BIELZ, Eduard Albert, Die burgen und ruinen in Siebenbürgen. Jahrbuch des