Page 1
SCOALA POSTLICEALA ,,VASILE ALECSANDRI’’ -B O T O S A N I -
DOMENIUL : SANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICA
SPECIALIZAREA : ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE
FORMA DE INVATAMANT: ZI
PROIECT DE CERTIFICARE
ANTIBIOTICE ANTAMINOGLICOZIDICE
COORDONATOR
……………….. ABSOLVENT
……………………
1
Page 2
- BOTOSANI-2009
MOTTO:
“PENTRU A TE NUMI OM CU ADEVĂRAT TREBUIE SĂ AI UN SINGUR LUCRU,
RESPECTUL FAŢĂ DE VIAŢĂ”
ROBERT HABERMANN
2
Page 3
MOTIVAŢIE
“Lupta împotriva bolilor infecţioase se apropie de sfâtşit “ a fost un slogan care
costă în prezent milioane de vieţi omeneşti, aşa cum reiese din raportul OMS (1996) prezentat
de Dr. Hiroshi Nakajima (subiect reluat cu ocazia Zilei mondiale a sănătăţii în anul 1997),
având ca slogan, “Bolile infecţioase: alertă mondială, ripostă mondială “
Nicidecum "dispărute "- cum atât de nerealist şi de prematur s-au exprimat unii
necunoscători, bolile infecţioase sunt încă, numai parţial stăpânite, astfel, în timp ce s-a reuşit
ca unele să fie controlate, multe altele continuă să fie răspândite şi să fie terapeutic
nerezolvate, odată cu noi probleme, cum sunt infecţiile cu germeni rezistenţi la antibiotice şi
cele cu germeni cu patogenitate condiţionată, care se ridică la orizont.
Chiar vechile molime, în prezent înţarcuite, în câteva regiuni pe glob, ameninţă din
când în când să erupă de acolo, la orice scădere a vigilenţei sau aşteptând "o viitoare eroare a
omului ".
Bolile infecţioase persistă, evoluiază şi prin potenţialul lor de diseminare în lume,
ameninţă (hepatitele virale, bolile transmise sexual – îndeosebi infecţia cu HIV/SIDA,
malaria, tuberculoza, denga hemoragică) şi se răspândesc atât în ţări sărace, cât şi în cele
bogate.
3
Page 4
S-a extins rezistenţa germenilor la antibiotice şi chimioterapice: “dinamica apariţiei
rezistenţei depăşeşte pe aceea a descoperirii“.
CUPRINS:
1. BOLI INFECŢIOASE …………………………………………. 5
2. PRINCIPALELE BOLI INFECŢIOASE …………………….. 6
3. INFECŢIE ŞI REZISTENŢĂ …………………………………. 7
4. FLORA MICROBIANĂ NORMALĂ A ORGANISMULUI … 9
5. AGENŢII INFECŢIOŞI ……………………………………….. 10
6. INFECŢIA ŞI FACTORII CARE O INFLUENŢEAZĂ ……… 12
7. CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR ………………………. 19
8. AMINOGLICOZIDE …………………………………………….. 20
9. MEDICAMENTE AMINOGLICOZIDICE ……………………. 22
4
Page 5
10. AMINOGLICOZIDELE - ACTUALIZARE SI REEVALUARE IN
PRACTICA MEDICALA MODERNA ………………………….. 53
11. LOCUL AMINOGLICOZIDELOR ÎN TERAPIA INFECŢIILOR
BACTERIENE ALE COPILULUI ……………………………….. 56
12. CONCLUZII ………………………………………………………… 59
13. BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………. 61
BOLILE INFECŢIOASE ÎN PREZENT ŞI ÎN PERSPECTIVĂ
Tyndal aprecia, în 1876, că-n domeniul bolilor epidemice - aceste cercetări "au eliberat
medicina de empirism şi au pus-o pe baze ştiinţifice reale " şi au construit baza introducerii
în spitale de către Lister, în 1864, a antisepsiei şi asepsiei.
Suita de cercetări bacteriologice, începute în 1873 de Koch, a deschis era izolării
agenţilor patogeni a bolilor infecţioase: bacilul cărbunos ( Koch în 1876 ), cl. septicum
( Pasteűr, 1877 ), gonococul ( Neisser 1879 ), bacilul tific ( Eberrth 1880 ), stafilococul
( Ogston 1882 ) colibacilul ( Escherich 1882 ), bacilul tuberculos ( Koch 1882 ), vibrionul
holeric ( Koch 1883 ) etc.
Procesul imens, realizat de atunci în identificarea agenţilor etiologici ai bolilor
infecţioase şi parazitare, nu s-a încheiat încă până în prezent, s-au identificat noi agenţi
etiologici câteva exemple: virusul febrei de lassa ( febra hemoragică cu caracter grav, în
Africa de vest ), completând familia arenoviridae; virusul febrei de ebola şi virusul bolii
marbung ( tuburnavirusuri ).
Agenţi patogeni ai unor febre hemoragice africane; grupul rotavirusuri, agenţi ai gastro-enteri-
telor virale.
5
Page 6
În grupul enterovirusuri, s-a identificat în 1972 un nou serotip, enterovirusul tip 71,
care, în 1975 a declanşat în unele ţări epidemii "poliolike" ( cu cazuri paralitice grave şi
forme
meningiene ).
Cercetările au vizualizat şi au completat datele privind virusul hepatitei de tip A, B, C,
de asemeni, s-au completat cu noi achiziţii marile grupe ale virusurilor respiratorii şi ale
arbovirusurilor.
În domeniul bolilor bacteriene, s-a identificat un nou microorganism gramnegativ
“legionella” pneumophila, agent al unei pneumonii severe ( pneumonia veteranilor ), de
asemenea s-au identificat noi serotipuri din genul Salmonella.
PRINCIPALELE BOLI INFECŢIOASE
Principalele boli infecţioase care ridică probleme pe plan mondial sunt grupate în două
categorii:
- boli carantinabile:
- variolă
- febra galbenă
- holeră
- pestă
- boli în supravegherea specială O.M.S.
- tifosul exantematic
- febra recurentă
- malaria
- poliomielită
- gripă
Clasificarea bolilor infecţioase care ridică probleme mai continuă şi cu altele:
6
Page 7
- viroze respiratorii
- rujeola
- arbovirozele ( encefalite, febre hemoragice, boli febrile )
- hepatita virală cu toate tipurile a,b,c
- rabia
- rickettsiozele
- salmonelozele
- tuberculoza
- boli venerice
INFECŢIE ŞI REZISTENŢĂ
De la începutul existenţei lui, organismul intră în contact cu variaţi factori din
mediul înconjurator ( fizici, chimici şi biologici ), care acţionează asupra lui în diferite
moduri, adesea cu rezultate nocive aceste influenţe se pot exercita încă din timpul existenţei
intrauterine a fiinţei umane prin iradieri, prin substanţe chimice ( medicamente ), sau prin
agenţi biologici ( virusuri şi bacterii ), care pot determina tulburări de organogeneză şi de
dezvoltare a embrionului şi a fătului ( malformaţii congenitale ) sau chiar moartea şi
eliminarea acestuia.
Deosebit de importante sunt raporturile, care se stabilesc după naştere între fiinţa
umană
şi microorganismele din mediul înconjurator, astfel, cu cea mai mare parte din aceste
microorganisme ( bacili tetanici, fungi ca histoplasma, care se gasesc în sol ), omul poate veni
numai incidental în contact cu anumite microorganisme, însă, fiinţa umană ajunge în contact
strâns, stabilind cu acestea relaţii de convieţuire în mod normal, imediat după naştere se
produce o invazie treptată a tegumentului şi a majorităţii mucoaselor cu variate
microorganisme, care alcătuiesc microflora normală a organismului respectiv.
7
Page 8
Există astfel o microfloră normală a cavităţii bucale, a tubului digestiv, a căilor
respiratorii a cărei conservare în limitele unei comunităţii constante ( biocenoza ), prezintă
importanţă pentru sănătate.
Cu o parte din microorganismele care-l populează, organismul uman stabileşte relaţii de
simbioză în care convieţuirea devine folositoare pentru ambii parteneri cu cea mai mare parte
din microorganismele parazitare, care alcătuiesc microflora normală. Relaţiile sunt de
comensualism ( germeni comensuali ), prin care aceştia depind în mod nutriţional de gazdă,
fără a-i crea prejudicii. Această convieţuire, exprimă însă un echilibru destul de instabil de
forţe şi de
interese, care poate fi uşor de tulburat factorii variaţi. Unii ţinând de mediul extern, alţii de
organismul gazdă. Pot modifica aceste relaţii în aşa fel încât unele din aceste microorganisme
aparţinând florei normale pot deveni patogene pentru organismul gazdă ( microorganisme
condiţionat patogene sau "oportuniste" ). Este suficient să intervină o scădere a rezistenţei sau
să apară pe tegument o soluţie de continuitate, prin care să se deschidă o poartă de intrare spre
ţesuturi sensibile, pentru că unele dintre aceste microorganisme să provoace acţiuni nocive
locale sau generale.
Când este vorba de microorganisme, care nu se pot dezvolta decât în organismul omului sau al
unor animale şi în dauna acestora, relaţia este de parazitism.
Microorganismele care pătrund în ţesuturile organismului-gazdă, unde se multiplică şi
determină tulburari morfologice sau/şi funcţionale, sunt considerate microorganisme
patogene. Numai un număr mic dintre organismele, care alcătuiesc microflora normală, sunt
constante şi iremediabil patogene.
Simpla prezenţă de microorganisme patogene pe suprafeţele epiteliale ale organismului-gazdă
fără ca ele să se multiplice, înseamnă numai situaţia de contaminare şi nu de infecţie.
Pentru a se realiza starea de infecţie, este nevoie de pătrunderea şi de multiplicarea
microorganismelor patogene în ţesuturile organismului-gazdă. Infecţia poate fi urmată, însă nu
în mod obligatoriu, de starea de boală.
Numai când rezistenţa organismului faţă de infecţie este depaşită şi survin tulburări
funcţionale şi/sau leziuni anatomice apare starea de boală .
Calitatea unui organism de a fi patogen depinde deci de mai mulţi factori. Agentul infecţios,
deşi constituie cauza primară şi indispensabilă în declanşarea infecţiei, nu este capabil el
8
Page 9
singur să determine starea de boală pentru a se realiza o boală infecţioasă, este nevoie de o
anumită predispoziţie şi calitaţi din partea organismului-gazdă, la care se pot adauga şi factori
din partea mediului extern.
FLORA MICROBIANĂ NORMALĂ A ORGANISMULUI
Flora normală a tegumentului
- este supusă unor variaţii în funcţie de contactul cu mediul înconjurător şi de
apropierea de orificiile cavităţilor mucoasei. Temporar tegumentul poate fi contaminat cu
germeni coliformi, stafilococi patogeni rezistenţi la antibiotice.
Flora normală a mucoasei nazale
- constă în: stafilococi aurii şi albi, streptococi, corinebacterii, pneumococi şi variate
bacterii gramnegative.
Flora cavitaţii bucale şi a faringelui
- este bogată în variaţi coci şi bacili grampozitivi şi gramnegativi, aerobi şi anaerobi,
fungi şi uneori micoplasme.
Flora normală a tractului digestiv
- variază după segmente la nivelul esofagului se întâlnesc temporar germeni înghiţiţi
odată cu saliva sau cu alimentele, în timp ce în stomac, din cauza acidităţii pronunţate
microbiană este practic absentă în condiţii de ph-crescut se pot instala în stomac bacili şi apoi
9
Page 10
coci grampozitivi. Intestinul subţire, având, un mediu alcalin, permite existenţa unor variaţi
coci şi bacili grampozitivi şi gramnegativi.
Flora colonului constă la sugar şi copilul mic, din bacterii grampozitive, aerobe şi anaerobe,
care pot trăi într-un mediu cu ph-acid. La copilul mare şi la adult, colonul se populează treptat
cu o populaţie microbiană "coliformă", constând din diferiţi bacili gramnegativi, anaerobi.
Flora normală a vaginului
- este dominantă de lactobacili la care se adaugă o floră mixtă, compusă în proporţii
variabile, din coci, clostridii, listerii şi alte microorganisme. Predominanta lactobacililor
menţine un ph acid vaginal.
AGENŢII INFECŢIOŞI
Agenţii cauzali ai bolilor infecţioase ( microorganisme patogene ) sunt foarte
numeroşi, fiind astăzi în cea mai mare parte bine studiaţi şi cunoscuţi. În cele ce urmează
microorganismele patogene pentru om în ordinea crescândă a complexităţii organizării lor
sunt grupate astfel:
- virusuri
- chlamidii
- micoplasme
- rickettsii
- bacterii
- fungi
- protozoare
Virusuri
Virusuri grupa importantă de agenţi infecţioşi pentru om şi animale, plante şi chiar
pentru bacterii sunt cele mai mici structuri biologice, care conţin codificate într-un volum
extrem de mic toate informaţiile necesare pentru reproducere.
10
Page 11
Chlamidii
Chlamidii- genul chlamydia ( familia chlamydiacee, ordinulii chlamydiales ) cuprinde
o serie de microorganisme odinioară, denumite virusuri mari. Din cauza parazitismului lor
strict intracelular.
Micoplasme
Micplasmele constituie un grup particular de microorganisme, care prin raspândirea
lor, mare în natură, par să deţină un rol patogen important pentru om.
Rickettsii
Rickettsii ocupă prin caracterele lor, o poziţie intermediară între virusuri şi bacterii.
Ele sunt microorganisme pleomorfe ( bacilară, sferoidale sau în formă de halteră ) cu structura
apropiată de a bacteriilor ( perete bacterian, enzime cu rol în metabolismul lor ).
Bacterii
Bacteriile sunt organisme unicelulare alcătuind regnul procaryote. În clasificarea lor,
aşa cum apare, ele sunt orânduite în mai multe părţi, ordine, familii, genuri şi specii.
Fungi patogeni
În natură există câteva mii de fungi ( ciuperci micete ), însă numai aproximativ
50 de specii dintre acestea sunt patogene sau condiţionat patogene, pentru om, cuprinse în
grupul denumit "fungi imperfecţi " ( produc numai spori asexuati ).
Dintre aceştia se numară: genul candida, histoplasma capsulatum, cryptococus neoformans,
coccidioides immitis, actinomyces israeli, genul nocardia, genul aspergilus.
Protozoarele
Sunt organisme unicelulare cu o structură celulară complexă. Un mare număr de
protozoare sunt responsabile de boli umane.
Metazoare
O serie de organisme pluricelulare ( în general viermi ), ca trichinella spiralis
11
Page 12
( agent al trichinelozei ), schistosoma ( agent al schistosomiazei ), ancylostoma duodenalis şi
necator americanus ( agenţi ai anchilostomiazei ), paragonimus westermani ( agent al
paragonimiazei ), strongyloides ( agent al strongiloidozei ) sunt responsabile de boli extrem de
răspândite pe plan mondial ( boli parazitare ).
INFECŢIA ŞI FACTORII CARE O INFLUENŢEAZĂ
DEFINIŢIA INFECŢIEI:
În sens larg, infecţia se concepe ca o interacţiune între un microorganism parazit şi
organismul gazdă, sub influenţa factorilor dintr-un mediu comun ambilor. În mod corect prin
infecţie se inţelege pătrunderea unor astfel de microorganisme în organismul gazdă, urmată de
multiplicarea lor în ţesuturile acestuia.
Simpla prezenţă şi proliferarea pe o mucoasă a unui germen, fără o reacţie evidentă din partea
organismului-gazdă, este denumită colonizare, exprimând microflora uzuală a mucoaselor sau
a tegumentului.
Dacă interacţiunea dintre parazit şi gazdă este urmată de leziuni manifestate şi de reacţii din
partea gazdei, rezultă starea de boală ( clinică sau subclinică ) infecţia nu este urmată
obligatoriu de starea de boală şi nici, dacă aceasta apare, de un acelaşi tip de boală la toate
persoanele infectate cu acelaşi tip de agent patogen. Rezultatele infecţiei cuprind o întreagă
gamă de manifestări, în funcţie de o complexitate de factori:
agentul infecţios, cauza primară şi indispensabilă în declanşarea infecţiei, care
acţionează prin însuşirile lui agresive ( infecţiozitate, invazie, toxigeneză, patogenitate,
virulentă ) precum şi prin inoclul de germeni.
12
Page 13
organismul- gazdă, cu posibilitaţile lui de rezistenţă ( mijloace de apărare nespecifice,
genetice
precum şi cu "reactivitatea" lui particulară.
mediul extern- ( factori geografici, climatici, sociali şi economici )
În funcţie de aceşti factori - după cum, de exemplu, vor domina mai multe capacităţi agresive
ale agentului infecţios sau dimpotrivă, mijloacele de apărare a organismului - gazdă -vor
rezulta manifestări variate, mergând de la boala infecţioasă cea mai gravă ( mortală ), până la
formele cele mai uşoare ( infecţie inaparentă ).
REZULTATELE INFECŢIEI
În funcţie de factorii menţionaţi, consecinţele infecţiei sunt multiple, cuprinzând un spectru
variat de manifestări intraclinice şi clinice.
- manifestări subclinice ( latente ) ale infecţiei şi care cuprind mai multe forme: infecţia
inapa-
- rentă, infecţia latentă, boala subclinică, boala virală cu evoluţie lentă, stare de purtător
cronic
- de germeni.
- manifestările clinice, după amploarea procesului, infecţios, sunt:
boala infecţioasă regională şi
boala infecţioasă generală sau sistemică (clinică sau
septicemică)
După aspectul evolutiv pot fi:
boli infecţioase acute
boli infecţioase cronice
INFECŢIA INAPARENTĂ
Infecţia inaparentă se desfaşoară asimptomatic; ea poate fi declarată numai prin
mijloace de laborator, care pun în evidenţă agentul patogen şi modificările imunologice ( între
care şi instalarea imunităţii specifice ), care nu existau înainte de infecţia inaparentă.
Spre deosebire de infecţia latentă, infecţia inaparentă are o evoluţie acută şi clinică, urmată
13
Page 14
de imunitate. Lipsa manifestării de boală, cu tulburări funcţionale umorale sau organice, se
datoreşte fie unor slabe canlitaţii patogenice, ale agentului infecţios, fie unei rezistenţe
crescute din partea organismului - gazdă. Infecţiile inaparente sunt pentru unele entităţi
infecţioase foarte frecvente. În cazul infecţiei poliomielitice, proporţia de forme inaparente,
faţă de cele clinice, este de 100-200: 1 ex.de infecţie inaparentă: infecţia difterică, rubeolă, în
unele rickettsioze.
BOALA SUBCLINICĂ
Boala subclinică decurge fără expresie clinică, dar se deosebeşte de infecţia inaparentă,
prin faptul că în această formă apar tulburări funcţionale şi leziuni organice, lipsite însă de o
expresie clinică evidentă.
Noţiunea de boală subclinică, include şi posibilitatea apariţiei unor complicaţii şi a cronicizării
infecţiei, care rămân necunoscute mult timp în lipsa unei expresii clinice.
INFECŢIA LATENTĂ
În infecţia latentă, agenţii patogeni ( virusuri, bacterii, protozoare ) persistă timp
îndelungat în stare vie în ţesuturile organismului - gazdă ( ani de zile sau toată viaţa ), fără a
se putea detecta, prin mijloace clinice prezenţa lor, este deci o infecţie asimptomatică
( "mascata" ) care însă se poate activa şi deveni o infecţie evidentă clinic, după un timp
variabil, prin acţiunea
unor factori favorizanţi. Există o mare diversitate de infecţii latente:
infecţie latentă fără multiplicare microbiană;
infecţii latente durabile, cu recidive ulterioare posibile ( tuberculoza şi bruceloza )
infecţii latente virale cu toleranţa imunologică
infecţii latente virale fără toleranţa imunologică cu durată lungă ( luni, ani sau toată
viaţa )
unele infecţii latente virale pot produce transformări celulare şi pot determina tumori
( virusuri oncogene )
14
Page 15
INFECŢIA LOCALĂ
În acest caz, agenţii patogeni rămân cantonaţi şi se multiplică la poarta de intrare şi în
interiorul acesteia ( furunculul stafilococic, uretrita gonococică, pustula maligna, rinita virală )
procesul infecţios local nu are incubaţie bine determinată, timpul de incubaţie fiind în general
scurt. Debutul formelor morbide este în funcţie de numărul germenilor infectaţi, de viteza lor
de inmulţire şi de rezistenţa organismului.
Evoluţia infecţiei locale este variata: vindecare, cronicizare, propagare regională sau
transformare într-o infecţie generală septicemică.
INFECŢIA DE FOCAR
O formă particulară a infecţiei locale este infecţia de focar, care evoluează în mod
cronic, cu simptome locale minime sau total absente, în contrast cu tulburările evidente
produse la distanţă subfebrilitate cu evoluţie interminentă, afectarea stării generale, mialgii,
artralgii, purpura.
Aceste somptome sunt manifesteri toxico-septice, care evoluează pe un teren sensibilizat la
infecţie şi care nu cedează decât după suprimarea prin extirpare chirurgicală sau prin
sterilizare a infecţiei de focar ( otita, mastoidita, sinuzita, amigdalita, colecistita, prostatita ).
ele pot fi locul de pornire a unor septicemii.
INFECŢIA REGIONALĂ
Această formă a infecţiei cuprinde un teritoriu mai întins, de obicei, teritoriul aferent
porţii de intrare a agentului infecţios, prin afectarea vaselor limfatice şi a ganglionilor
limfatici
regionali. Acest aspect al infecţiei apare în unele infecţii determinate de piogeni, cu process
infecţios local, limfangita şi adenita tributară.
BOALA INFECŢIOASĂ GENERALĂ ( SISTEMATICĂ )
15
Page 16
În aceaste forme de boală infecţioasă, germenii patogeni se diseminează pe cale circulatorie în
variate ţesuturi şi organe, la distanţă de poarta de intrare sau de focarul infecţios primar.
Cuprinde două forme :
-boala infecţioasă clinică
- septicemică
INFECŢIA CRONICĂ
O modalitate a bolilor infecţioase este infecţia cu evoluţie cronică, în care agentul
patogen persistă şi acţionează vreme îndelungată în ţesuturile organismului - gazda
( dizenteria
bacteriană cronică, nefrita, menterita, hepatita virală cronică ) unele boli cauzate de protozoare
ca toxoplasmoza, malaria.
Inflamaţia
Este o reacţie complexă de apărare locală a ţesuturilor în zona unde au pătruns agenţii
infecţioşi.
Efecte patogene
Efectele toxinelor microbiene sunt frecvente în cursul bolilor infecţioase, adesea pe
primul plan şi intense, chiar catastrofice, constând din tulburări funcţionale şi leziuni organice.
Toxine bacteriene
Aceste toxine sunt cele mai importante şi pot fi imparţite după importanţa lor:
1.toxine puternice - care sunt singure responsabile de simptomatologia bolii respective
astfel:
- exotoxina produsă de cl.tetani şi de cl.botulinum. Exotoxinele crează "starea de
toxemie "având un tropism marcat pentru anumite celule, asupra cărora acţionează provocând
alterări până la gradul de ireversibilitate.
toxina botuluinică este o neurotoxină, care acţionează pe sistemul nervos
periferic.
16
Page 17
toxina tetanică este o neurotoxină care acţionează central, blocând inhibiţia
sinspselor în s.n.c.
toxina difterică acţionează impiedicând sinteza proteinelor la nivelul unor
celule susceptibile.
2. alte toxine care sunt de o importanţă semnificativă însă fără să fie singure
responsabile bolii:
toxina eritrogenică şi alfa toxina.
3. toxine puse in evidenţa în vitro, a căror efect este însă insuficient cunoscut.
4. enterotoxina holerica este o exoenterotoxina, capabilă de a stimula puternic secreţia
de lichid şi electroliţi în peretele intestinal.
Efecte patogene
Acest mecanism patogenic este realizat de germeni neproducatori, sau puţini
producători de toxine, îndeosebi de virusuri, prin sustragerea, din celule pe care le parazitează,
a substanţelor necesare metabolismului celular şi, în final epuizarea şi distrugerea acestor
celule.
Fenomene generale
Metabolismul - în cursul bolilor infecţioase este crescut prin predominanta
catabolismului, cu pierderi de azot şi minerale.
Febra - este o manifestare comună şi caracteristică bolii infecţioase, fără a fi o manifestare
obligatorie şi nici patogonomică. Fiziologic se defineşte ca o stare în care nivelul de reglare
al centrului reglator şi al temperaturii este mai sus situat decât la sănătoşi.
Manifestările cutanate
Apariţia modificărilor cutanate se datoreşte fie unei inoculări directe fie unei
diseminări hematogene, limfogene sau prin răspandire pe piele a microorganismelor patogene.
Fenomene mecanice
17
Page 18
În cursul unor boli infecţioase, pot apărea fenomene mecanice, cu rol important
patogenic. Astfel de situaţii survin, de exemplu, prin ruperea capilarelor şi apariţia de
hemoragii intracutanate în mucoase sau în diferite organe în cursul tifosului exantematic sau
în febra tifoidă, prin hemoragii şi perforaţii intestinale sau prin leziuni distructive intestinale
în dizenteria bacteriană şi amibiaza.
Fenomene alergice
Noţiunea de alergie reprezintă o reactivitate modificată a organismului faţă de
substanţe specifice, denumite alergene, faţă de care organismul răspunde prin reacţii alergice.
Reacţiile alergice pot fi:
- reacţii de tip imediat, cum este socul anafilactic, unele alergii la antibiotice.
- reacţii de tip întarziat ( sau celular ) cum este alergia la tuberculină, brucelină, la
hitoplasmină, la paraziţi pluricelulari.
Introducerea substanţelor antimicrobiene în terapeutica bolilor infecţioase a constituit un
eveniment remarcabil, care a influenţat profund lupta împotriva infecţiilor şi a adus beneficii
considerabile pentru sănătatea omenirii.
18
Page 19
CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR
Antibioticele sunt substanţe antimicrobiene produse de diferite microorganisme ( bacterii,
ciuperci, actinomicete ) pentru om agenţii biologici patogeni sunt microorganisme şi
metazoare ( viermi paraziţi )
Antibioticele se clasifică:
a) beta-lactamine ( peniciline cefalosporine, cefamicine, peneme, penicilinat sulfone,
monobactame )
b) alte antibiotice cu spectru de tip penicilinic:
- macrolide ( eritromicina, triacetiloleandomicina, spiramicina )
- lincomicine ( lincomicina şi clindamicina )
c) aminoglicozide ( streptomicina, neomicina, kanamicina, gentamicina
tobramicina, paromomicina )
d) antibiotice cu spectru larg ( tetracicline şi cloramfenicol )
e) grupul rifampicinei
f) antibiotice polipeptidice ( polimixina b şi colistina )
g) antibiotice cu structuri diverse ( novobiocina, acid fusidic, vancomicina, ristocetina,
fosfomicina, puromicina )
19
Page 20
AMINOGLICOZIDE
( AMINOZIDE )
Baze farmacocinetice
Absorbţie digestivă redusă, cu ineficacitate sistemică. Nu sunt distruse de sucurile
digestive, eliminandu-se integral prin scaun, după administrare orală. Absorbţie bună după
injectare i.m. difuziune bună în ţesuturi, mai puţin în l.c.r.concentraţii mari în parenchimul
renal, ceva mai puţin ptr. tobramicina.
Eliminare renală peste 90% în forma activă.
Baze farmacodinamice
Acţiunea bacteriostatică şi bactericidă asupra unor germeni grampozitivi şi
gramnegativi, activi asupra enteribacteriaceelor (e.coli; klebsiella, enterobacter, serratia,
proteus, citrobacter ) alţi bacili grampozitivi ( pseudomonas ), coci grampozitivi
( stafilococi ).
Este important să se ştie că unele microorganisme sunt în mod obişnuit rezistente la
aminoglicozide, cum ar fi germeni anaerobi din speciile bacterioides şi fusobacterium, şi în
mod neprinzător streptococii şi pneumococii care sunt în general sensibili la majoritatea
antibioticelor.
Spectrul de activitate real, întalnit în practică, este dependent pentru fiecare antibiotic
aminoglicozidic, de rezistenţă dobândită a germenilor.
Baze farmacotoxicologice
Oto-şi nefrotoxicitate. Riscul de nefrotoxicitate este minim în tratament de scurtă
durată, cu doze medii, la subiecţii cu funcţia renală normală. Riscul creşte în cazuri cu funcţie
20
Page 21
normală diminuată, chiar dacă această diminuare este trecătoare ( ex: varstnici insufficient
hidrataţi, bolnavi acuţi cu tulburări hemodinamice ).
Risc mai mare prin asociere cu cefalosporine şi saluretice. Fenomenele nefrotoxice ale
aminozidelor sunt reversibile după întreruperea administrării.
Ototoxicitate vestibulară ( ameţeli ) şi cohleara ( diminuarea acuităţii auditive ). Înaintea
apariţiei semnelor clinice apar tulburări pe electronistogmograma şi audiograma. Fenomenele
pot apărea şi după oprirea administrării aminozidelor. Riscul de ototoxicitate ar fi mai mare la
persoane care repetă un tratament cu aminozide, chiar dacă acesta a fost făcut la distanţă.
Tulburările infraclinice sunt reversibile, cele cu manifestări clinice evidenţiate sunt adesea
definitive. Gentamicina şi tobramicina afectează preponderent labirintul, kanamicina cohleea.
Aminozidele au acţiune curarizanta.
Farmacoterapie
Utilizarea aminoglicozidelor este recomandată numai în cazuri strict indicate, care nu
beneficiază de alte antibiotice.
Farmacoepidemiologie
Aminozidele nu se vor prescrie în stările infecţioase obişnuite. Se contraindică administrarea
i.v şi asocierea cu alte medicamente nefrotoxice, cu diuretice şi cu cefalosporine.
21
Page 22
MEDICAMENTE AMINOGLICOZIDICE
STREPTOMICINA
Streptomycinum ( dci ), streptomycina
Proprietaţi fizico-chimice :
- antibiotic produs de actinomicetul streptomyces griseus.
Din punct de vedere chimic streptomicina este un trizaharid, format din streptidina, streptoza
şi n-metilglucozamida. Ultimele două componente formează streptobiozamina. Streptidina
este un mezoinezitol pe care sunt grefate două tipuri de guanidin. Unitatea internaţională de
streptomicină este cantitatea de substanţă care inhibă creşterea unei tulpini standard de
echerichia coli într-un ml de mediu şi este egală cu 1microgram. într-un gram de
streptomicină intră un milion de unităţi. În terapeutică se foloseşte sulfatul de streptomicină;
care are o activitate microbiologică de cel puţin 720 u.i/ mg
Produsul farmaceutic este: streptomicina sulfat
STREPTOMICINA SULFAT
Streptomicinum
Producător: antibiotice-iaşi
Prezentare farmaceutică:
- flacoane conţinând streptomicina sulfat 1g, sub formă de pulbere pentru prepararea de
soluţie injectabilă.
Acţiune terapeutică: antibiotic bacteriostatic faţă de m.tuberculos şi o serie de bacterii
grampozitive şi gramnegative: streptococus viridans, enterococi ( sinergic cu penicilina ).
Pasteurella tularensis şi pestis. brucella; rezistenţa se instalează de regula, dacă tratamentul
este prelungit.
22
Page 23
indicaţii:
tuberculoza (în asociere cu alte antituberculoase pentru a evita dezvoltarea
rezistenţei )
septicemia şi endocardite cu streptococ viridans sau
enterococ ( în asociaţie cu tetraciclină ), pesta.
mod de administrare: adulti: i.m. de 2ori /saptamană ( la nevoie 1g zil.)
în tuberculoză, 1-2 g / zi ( fractionat la 4-12 ore )
în alte infecţii; copii: 20-30mg / kg corp.
reacţii adverse: acţiune toxică asupra nervului vestibular, cu cefalee, greaţă, vomă, vertij,
ataxie, mai puţin asupra nervului cohlear, cu tinitus şi surditate ( tulburările de obicei
reversibile, sunt favorizate de dozele mari, tratamentul îndelungat vârsta înaintată, insuficienţa
renală şi injectarea intrarahidiană a antibioticului );
Dozele mari sunt hepatotoxice şi nefrotoxice; ocazional parestezie periorală, cefalee,
oboseală, rareori scotoame, fenomene nevritice, erupţii alergice, febra adenopaţii, foarte rar
dermatita exfoliativă, şoc anafilactic, neutropenic, trombocitopenie, anemie aplastica. Injectată
în cantităţi mari în pleura sau în peritoneu poate paraliza musculatura striata ( mai ales în
condiţii de insuficienţa renală, stări hipotoxice, şi în asociaţie cu miorelaxantă, curarizante
sau anestezice generale ). Injectarea intrarahidiana poate fi cauza de dureri
radiculare şi fenomene de mielita ( nu este recomandabila ). Poate interfera
determinarea glucozei urinare şi urobilinogenului contraindicaţii: boli de urechi, în special,
otita medie supurată, tulburari labirintice, miastenie gravă, alergie la
streptomicină; prudenţa la dozare în insuficienţa hepatică, renală ( în condiţii de anurie, doza
recomandată, la adult este de 0,5 g o dată la 4-6 zile ). În insuficienţa circulatorie la bătrâni;
prudenţă mare sau se evită asocierea cu cefalosporine ( nefrotoxicitate ), furosemid şi acid
etacrinic, antibiotice aminoglicozidice ( oto- şi nefrotoxicitate ) eter, halotan, metoxifluran,
curarizante, ( paralizie respiratorie ).
KANAMICINA
Sinonime: kanamicinum ( dci ), kanamicina sulfat, kantrex, kanamitrex,
23
Page 24
resistomicin, kanasyn.
Antibiotic din culturile de streptomyces kanamiceticus. Sulfatul de kanamicină are o activitate
microbiologică de cel puţin 750 yg /mg.
Produsul farmaceutic: kanamicina. flacoane.
kanamicinum
Producator: europharm.
Forma de prezentare: flacoane cu pulbere albă, sterilă pentru soluţii injectabile.
Compoziţie: fiecare flacon conţine kanamicină sulfat echivalentă
cu 1g kanamicină bază.
Acţiune terapeutică: este un antibiotic bactericid din grupa aminoglicozidelor, sub grupa
dezoxistreptaminelor substituite în 1 si 3.
Spectrul său de activitate este urmatorul: specii sensibile: e.coli, klebsiella,
enterobacter, serratia proteus, indol pozitiv şi negativ, salmonella shigella, acinetobacter,
staphylococcus spp. mycrobacterium tuberculusis. Spectrul de acţiune inglobează ansamblul
florei microbiene, intestinale. Este puţin activă pe streptococi şi pneumococi. Specii
rezistente: pseudomonas meningococus, treponema polidum, germeni anaerobi.
Farmacocinetica: absorbţie: nu este absorbită prin mucoasa digestivă. După adm. i.m se
absoarbe rapid şi complet. Se distribuie în majoritatea ţesuturilor.
În parenchimul renal se distribuie inconcentraţii superioare celor plasmatoce. Concentraţii
active în secreţiile bronşice, în ţesutul osos, în articulaţii, în pericard, în pleură, în peritoneu.
Favorizează placenta şi produce efecte toxice la făt. După injectare i.m. a 500 mg, nivelul
sanguin este de 20 yg la o oră; dupa injectarea i.m.a 1g nivelul sanguin este de 30 yg la o oră;
Nivelele tisulare sunt inferioare celor serice.
La pacienţii cu funcţii renale normale timpul de injumatăţire este de 2 ore şi jumătate.
Legarea de proteinele plasmatice este slabă.
Indicaţii: Infecţii renale, urologice, şi genitale; septicemii şi endocardite; infecţii respiratorii;
infecţii cutanate ( mai ales cu stafilococi ), tuberculoza cu bk rezistent la antituberculoasele
majore.
24
Page 25
Contraindicaţii: alergie la antibiotice din familia aminoglicozidelor, miastenie, sarcină,
alaptare, hipoacuzie, insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă gravă.
Reacţii adverse: insuficienţa renală, tratamentele prelungite favorizează nefrotoxicitatea ( mai
ales în asociere cu alte nefrotoxice sau cu diuretice ca: furosemid sau acid etacrinic ). La doze
mari administrate timp îndelungat apare ototoxicitatea, manifestată prin tulburări de echilibru
( reversibile ), hipoacuzie şi surditate ( irevarsibile ). Mai pot apărea reacţii alergice minore.
Mod de administrare: se administrează numai la recomandarea medicului şi sub supraveghere
medicală. Posologia la pacienţii cu funcţie renală normală este: adm. i.m. profund; adulţi
15mg / kg corp / zi în două prize a câte 7,5 mg / kg la 12 ore.
Sugari: 15mg kg / zi în două prize a câte 7,5mg / kg la 12 ore.
Adm. i.v în perfuzii lente ( 30-60 minute ) 0,5-1g în 150ml soluţie izotonică de
glucoză sau ser fiziologic. La pacienţii cu insuficienţă renală trebuie adaptată şi
supravegheată funcţia renală în mod regulat prin dozarea creatinei serice sau
determinarea clearanceului creatinei.
Precauţii: la pacienţii cu insuficienţă renală se administrează doar dacă este strict necesar şi
sub supravagherea medicului. La persoanele în vârstă nu se administrează tratamente
prelungite nu se recomandă în infecţii uşoare sau infecţii cu germeni sensibili şi la alte
antibiotice.
La pacienţii cu tulburări vestibulare şi cohleare. Ca antituberculos se foloseşte
numai după confirmarea bacteriologică a tuberculozei şi trebuie să urmeze schema generală
de tratament a tuberculozei; în acest caz pentru a fi eficace se asociază unul sau mai multe
antituberculostatice.
Conservare: se pastrează ferit de caldură, lumină şi umiditate.
KANAMICINA SULFAT H, UNGUENT OFTALMIC
Kanamicinum
25
Page 26
Producaror: ANTIBIOTICE SA
Compoziţie:
-Sulfat de kanamicină
-hidrocortizon alcool
-lanolina anhidră
-vaselina albă
-ulei de parafină
Acţiune terapeutică: kanamicina, antibiotic din grupa aminoglicozidelor are un larg spectru
de acţiune. Hidrocortizonul este un glucocorticoid cu acţiune antiinflamatoare şi antialergică.
Prin asocierea kanamicinei cu hidrocortizon este înlaturat pericolul mascării unei eventuale
infecţii microbiene, după cum se întamplă în cazul unguentelor oftalmice care conţin numai
hidrocortizon. În componenţa unguentului oftalmic, atât kanamicina cât şi hidrocortizonul
alcool acţionează strict local; fără efecte sistemice.
În aplicarea locală la nivelul ochiului, hidrocortizonul determină dispariţia rapidă
a durerii şi a fotofobiei, mai ales la leziunile corneene. Substanţa înlatură şi alte aspecte
ale procesului inflamator ca hiperemia, infiltraţia celulară. Vascularizaţia corneei
şi proliferare fibroblastică.
Indicaţii: procese inflamatorii acute ale polului ocular anterior ( în cele cronice, unguentul
este mai puţin eficace ) blefarite ulceroase, conjunctivite alergice, kerato-conjunctivite
flictenulare, keratite superficiale nespecifice, keratite traumatice, sclero-keratite, episclerite.
Contraindicaţii: unguentul este contrindicat în afecţiuni tuberculoase şi fungice, ale ochiului,
de asemenea în supuraţiile acute acestuia. Alte c.i. anumite infecţii virotice ( herpes corneean,
leziuni provocate de vaccina sau varicelă ) ulcere corneene simple sau supurate, glaucom,
antecedente de hipersensibilitate la una din componentele unguentului.
Mod de administrare: la începutul tratementului, în formele severe ale inflamaţiilor oculare,
se introduce în sacul conjunctival cu ajutorul spatulei, o cantitate mică de
unguent, repetând procedura la o oră în timpul zilei şi la două ore noaptea.
26
Page 27
De îndată ce acţiunea fenomenelor inflamatorii se atenuează, se poate trece la 3-4
aplicatii / zi ( eventual sub pansament care se menţine timp de 30 de minute ).
Efecte secundare: deşi toleranţa unguentului este în general bună pot apărea fenomene
iritative sau de sensibilizare, necesitând întreruperea tratamentului. În cazul utilizării
prelungite se poate înregistra ( rar ) formarea unei cataracte subcapsulare posterioare sau
creşterea presiunii intraoculare în unele cazuri.
Prezentare: tuburi de 6g.
Condiţii de conservare: la adăpost de caldură şi umiditate.
GENTAMICIN "BIOCHEMIE"
Producator: Biochemie
Compozitie: Gentamicin "Biochemie" 40 mg: 1 fiola de 1 ml contine: Sulfat de gentamicina:
40,0 mg, Metil parahidroxibenzoat: 1,8 mg, Propil parahidroxibenzoat in solutie apoasa
stabilizata: 0,2 mg. Gentamicin "Biochemie" 80 mg: 1 fiola de 2 ml contine: Sulfat de
gentamicina: 80,0 mg, Metil parahidroxibenzoat: 3,6 mg, Propil parahidroxibenzoat in solutie
apoasa stabilizata: 0,4 mg.Proprietati si actiuni: Gentamicina este un antibiotic cu spectru larg,
din familia aminoglicozidelor. Ea are o actiune bactericida, interferand sinteza proteinelor
bacteriene. Spectrul sau antimicrobian cuprinde germeni grampozitivi si gramnegativi,
incluzand asa-numitii "germeni problema", care sunt rezistenti la alte antibiotice.
In general, sunt foarte sensibili la gentamicina urmatorii germeni: E. coli, Proteus, Shigella,
Salmonella, Klebsiella, Enterobacter, Pseudomonas, Providencia, Haemophilus, gonococi si
stafilococi, incluzand pe cei rezistenti la penicilina (producatori de penicilinaza).
Farmacocinetica: Produsul se administreaza intramuscular sau intravenos; gentamicina
administrata oral nu este absorbita. Timpul de injumatatire plasmatica este de aprox. 2 ore.
Gentamicina nu este metabolizata fiind eliminata in forma activa. Eliminarea are loc
predominant pe calea filtrarii glomerulare, astfel incat flora intestinala ramane neafectata.
Indicatii: Gentamicina este indicata in infectii provocate de germeni sensibili la gentamicina,
cum sunt: Infectii ale tractului respirator, ex: bronsite si pneumonii, in special formele
recidivate; prevenirea pneumoniei in caz de intubatie endotraheala. Infectii ale cailor
urogenitale, ex.: pielonefrite, cistite, uretrite si prostatite; infectii cu gonococi inclusiv cele
27
Page 28
provocate de specii rezistente la penicilina si alte antibiotice. Infectii oculare severe.
Tratamentul infectiilor in urma arsurilor grave. Septicemii. Gentamicina, datorita actiunii sale,
este foarte eficienta in combaterea infectiilor intraspitalicesti.
Mod de administrare: Administrare intramusculara sau intravenoasa. Pentru prevenirea
pneumoniei, gentamicina se aplica prin instilatii endotraheale. In infectii oculare severe
administrarea se face subconjunctival. Se vor folosi numai solutii limpezi si necolorate.
Posologie: Aminoglicozidele se utilizeaza in tratamente de scurta durata, in general in asociere
cu beta-lactamine.Un tratament asociat este indicat in cazul infectiilor grave; el este de scurta
durata si se efectueaza cu doze mari. In cazul infectiilor necomplicate, cu germeni sensibili, se
administreaza 2 mg/kg corp/zi in 2-3 prize. In cazul germenilor cu sensibilitate moderata sau
in cazul in care nu se observa o ameliorare clinica rapida, doza zilnica se va creste la 3 mg/kg
corp. In cazul infectiilor grave se pot administra pana la 5 ml/kg corp/zi repartizate in 3-4
prize. Pentru septicemii a se vedea tabelul. In priza unica, gentamicina este data sub forma de
perfuzie scurta de 15 minute, in 50-100 ml de ser fiziologic; altfel administrarea este i.m. sau
i.v. Durata tratamentului: 3 pana la 7 (10) zile. Dozele de mai sus se administreaza
persoanelor slabe; pentru femei si barbati obezi, dozele se vor reduce cu 15% (o medie de 80
mg/zi). Nivelul sanguin al aminoglicozidului se va determina in ziua a 2-a (nu mai tarziu de
ziua a 3-a); nivelul, à jeun, de gentamicina <2 mcg/ml.
Dozele maxime zilnice de gentamicina (mg), divizate in 1-2 prize egale, pentru pacientii cu
septicemie:
AdultiCreatinina serica (mg/dl)
Varsta (ani)Greut. (kg.)0,7 1,3 2,0 3,5 5,0
2060 480 320 200 120 80
70 640 480 240 160 120
80 640 480 240 160 120
90 680 560 320 200 160
40 60 400 240 160 80 80
70 560 320 200 120 120
80 560 320 200 120 120
90 640 400 320 200 120
60 60 320 200 120 80 80
28
Page 29
70 480 240 160 120 80
80 480 320 200 120 80
90 560 360 240 160 120
80 60 300 160 120 80 40
70 360 200 160 80 80
80 360 200 160 120 80
90 480 240 200 120 80
Pacientilor cu insuficienta renala cronica li se va administra o doza de incarcare de 1-1,5
mg/kg corp, prescrisa dupa schema de mai jos:
Ghid de dozare pentru pacientii cu insuficienta renala cronica stabila:
Clearance de creatinina(ml/min) Creatinina serica (mg/100 ml) Toate celelalte doze (% din
doza initiala) Intervale dintre doze (ore)
70 1,2 100 8
40-69 2,2-1,3 100 12
30-39 3,0-2,3 50 8
20-29 4,2-3,1 50 12
15-19 6,0-4,3 50 16
10-14 8,5-6,1 50 24
5-9 12,0-8,6 50 36
La pacientii cu un clearance al creatininei mai mic de 5 ml/min se va aplica hemodializa; la
sfarsitul acesteia se va administra doza de gentamicina ce va fi adaptata in functie de
monitorizarea nivelului seric al gentamicinei. Posologie in caz de: Instilatie endotraheala: Se
va instila prin tub, de 6 ori pe zi, continutul unei fiole de 40 mg/ml, in timpul inspiratiei.
Infectii cu gonococ: 5 mg/kg corp, i.m. o data pe zi. Infectii bacteriene severe oculare: 40 mg
gentamicina subconjunctival de doua ori pe zi.
Contraindicatii: Sensibilitate cunoscuta la gentamicina sau aminoglicozide si/sau agenti de
conservare (alergie para-grup). Pacientilor cu afectiuni vestibulare sau/si cohleare nu li se vor
administra aminoglicozide decat in cazul unor indicatii vitale. Se va evita administrarea
simultana sau imediat consecutiva de alte antibiotice ototoxice sau/si nefrotoxice. In scopul
evitarii acumularii medicamentului, o prudenta deosebita se impune la pacientii cu functie
redusa. De asemenea prudenta este indicata si in cazul pacientilor cu insuficienta renala
29
Page 30
usoara, cu boli neuromusculare (ex. miastenia gravis sau boala Parkinson) cat si la varstnici.
Sarcina si alaptare: In timpul sarcinii, substanta nu se va administra decat in cazul unei
indicatii vitale si daca nu pot fi administrate alte antibiotice. Daca gentamicina este
administrata in timpul alaptarii, laptele trebuie aruncat (gentamicina trece in lapte).
Efecte secundare: In anumite conditii, aminoglicozidele au efect ototoxic si/sau nefrotoxic.
In general, efectele nedorite sunt in functie de concentratia plasmatica inalta si sustinuta care
tinde sa apara daca doza de gentamicina nu este adaptata la functia renala. Semne ale
ototoxicitatii se traduc in principal prin alterarea functiilor nervului vestibular sub forma de
vertij, tinitus, nistagmus (spontan sau provocat), sindrom Meniere si tulburari de echilibru.
Aceste tulburari survin la aproximativ 2% din cazuri si se observa in decurs de 2 saptamani de
la initierea tratamentului. Simptome ale afectarii nervului cohlear sunt mult mai rare si se
manifesta prin hipoacuzie la tonuri inalte, conducand rar la surditate completa.
Nefrotoxicitatea se manifesta prin leziuni glomerulare si necroze tubulare. Se observa o
crestere reversibila a ureei si a creatininei serice. Albumina, leucocitele si eritrocitele pot fi
prezente in urina. Afectiunile renale sunt in general reversibile si apar la 3% din cazuri. Alte
efecte secundare posibile: Neuropatie periferica: parestezii faciale si ale extremitatilor, tremor
si spasm muscular. Reactii alergice (la mai putin de 0,5% din pacienti): prurit, febra, artralgii,
edem glotic. Tulburari hematologice: granulocitopenie, granulocitoza, eozinofilie,
trombocitopenie cu purpura, anemie. Alte efecte secundare observate: suprainfectii, febra
medicamentoasa, greata, stare de voma, scadere ponderala, alopecie, hipersalivatie, fibroza
pulmonara, hipotensiune sau hipertensiune arteriala, dureri localizate la locul injectarii. La
doze extrem de mari pot surveni blocaje neuromusculare si paralizii ale musculaturii
respiratorii.
Interactiuni medicamentoase: Utilizarea simultana de alte substante ototoxice si/sau
nefrotoxice (ex. alte aminoglicozide, cefalosporine din primele generatii, narcotice sau
diuretice ca furosemid si acid etacrinic) potenteaza ototoxicitatea si/sau nefrotoxicitatea
gentamicinei. Administrarea simultana de blocanti neuromusculari potenteaza blocajele
neuromusculare preexistente. O cross-alergie partiala poate sa se manifeste cu alte antibiotice
din clasa aminoglicozidelor. Penicilinele si aminoglicozidele au o actiune sinergica. Deoarece
ambele sunt bine tolerate, utilizarea combinata poate fi foarte utila in infectiile severe. Avand
in vedere posibilitatea inactivarii chimice nu se va amesteca gentamicina cu o beta-lactamina
30
Page 31
in aceeasi seringa.
Atentionari speciale: In timpul tratamentului cu gentamicina se va urmari functia renala
(creatinina serica si clearance-ul de creatinina), in special la pacientii cu disfunctii renale. Se
vor supraveghea functiile vestibulare si cohleare, hepatice si hematologice. Pacientii sub
tratament cu aminoglicozide vor primi multe lichide pentru a asigura o hidratare adecvata. La
pacientii cu functii renale reduse, marimea dozelor si/sau intervalele de administrare trebuie
adaptate la severitatea insuficientei renale. La bolnavii care prezinta o functie renala instabila
(de ex. arsuri grave, septicemie, meningita, pacienti sub dializa), supravegherea nivelului
sanguin al gentamicinei poate imbunatati siguranta tratamentului. Reactiile alergice aparute
implica oprirea tratamentului si instituirea unui tratament simptomatic adecvat. La pacienti cu
simptome toxice sau de supradozare, eliminarea gentamicinei poate fi accelerata prin
hemodializa (efectul dializei peritoneale asupra eliminarii gentamicinei este mai putin prompt
si este discontinuu).
Conditii de pastrare: Se va pastra la intuneric, intre 2 si 30 grade Celsius. Stabilitate: Daca
este corect pastrat Gentamicin "Biochemie" fiole isi pastreaza intreaga activitate pana la data
de expirare aplicata pe ambalaj.
Forma de prezentare: Gentamicin "Biochemie" 40 mg: cutie cu 5 fiole a 1 ml, ambalaj de
spital. Gentamicin "Biochemie" 80 mg: cutie cu 5 fiole a 2 ml, ambalaj de spital.
GENTAMICIN®
Producator: Lek
Compozitie: Un gram de unguent (0,1%) contine 1 mg de gentamicina in forma de sulfat de
gentamicina, un gram de crema (0,1%) contine 1 mg de gentamicina in forma de sulfat de
gentamicina.
Actiune: Gentamicina este un antibiotic bactericid cu spectru larg de actiune din grupa
aminoglicozidelor. Actioneaza asupra germenilor Gram-pozitivi si Gram negativi.
Importanata este actiunea asupra Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella spp., Enterobacter,
31
Page 32
Serratia, Escherichia coli, tulpini pozitive si indol negative de Proteus si mai putin activ
asupra Salmonella, Shigella, Neisseria gonorrhoeae si a stafilococilor, printre care si
Staphylococcus aureus. Gentamicina administrata local este eficace in tratamentul infectiilor
primare si secundare ale pielii.
Indicatii: Infectii primare ale pielii, arsuri si rani infectate si alte infectii secundare ale pielii.
Contraindicatii: Sensibilitate la gentamicina.
Reactii adverse: Sunt foarte rare. Poate apare eritem si prurit, care insa nu sunt periculoase.
Gentamicina poate determina crestera numarului de microorganisme, cum sunt ciupercile. In
acest caz se va intrerupe tratamentul cu gentamicina.
Dozare si mod de administrare: Se va aplica un strat subtire de crema sau unguent pe piele de
3 pana la 4 ori pe zi.
Conservare: Se va pastra la temperatura de pana la 25°C.
Forma de prezentare: Tub a 15 g crema; tub a 15 g unguent.
GENTAMICINA
Sinonime: gentamicinum ( dci ), gentamicin, cidomycin, gentalin.
Antibiotic obţinut din culturile de micromonospora purpurea.
Farmacodinamie: activă faţă de stafilococ. e. coli, aerobacter, pseudomonas, klebsiela,
proteus, serratia. Inactivă faţă de anaerobi. b.k. şi treponeme.
Produse farmaceutice: gentamicin ,fiole.
Gentamicinum
Producator: LEK, HELP, SANDOZ, KRKA, etc.
Compozitie: o fiolă conţine 40mg gentamicină; fiolă de 2ml
Forma de prezentare: cutii cu 10 fiole 40mg / 2ml;
cutii cu 10 fiole 80mg / ml;
Acţiune terapeutică: gentamicina este un antibiotic bactericid cu spectru larg de acţiune din
grupa aminoglicozidelor. Acţionează asupra germenilor grampozitivi şi gramnegativi.
Importanţa este acţiunea asupra pseudomonas aeruginosa, klebsiella spp, enterobacter,
serratia, escherichia coli, tulpini pozitive şi indol negative de proteus şi mai puţin active pe
32
Page 33
salmonella, shigella; nisseria gonorrhaeae şi a stafilococilor printre care şi a staphilococus
aireus.
Indicaţii: este indicat în tratamentul unor infecţii severe cum ar fi septicemia, infecţii renale
severe complicate şi recurentă, infecţii de tract respirator inferior. Infectrii de tract
gastrointestinal, infecţii ale pielii, oaselor, ţesuturilor, noi infecţii ale s.n.c., alte
infecţii sistemice cauzate de germeni sensibili.
Gentamicina este tratamentul de elecţie în infecţii bacteriene severe, cauzate de agenţi
infecţioşi micşti necunoscuţi sau neidentificaţi.
Contraindicaţii: hipersensibilitate, miastenia gravis. Gentamicina este c.i. la indivizii cu
istoric de hipersensibilitate cunoscută la gentamicină sau alte aminoglicozide pot
contraindica folosirea gentamicinei datorită sensibilităţii încrucişate a pacienţilor la
medicamentele din aceasta clasă.
Reacţii adverse: ca şi alte aminoglicozide, gentamicina injectabil este potenţial nefrotoxică.
Riscul nefrotoxicităţii este mai mare la pacienţii care primesc doze mai mari sau terapie
prelungită.
Mod de administrare: se poate administra i.m. sau i.v. poate fi adm.
subconjunctival. Dozele recomandate şi precauţiile pentru administrarea i.m. şi i.v. sunt
identice şi pot fi calculate pe baza greutăţii corporale a pacientului. Durata tratamentului este
de 7 zile până la 10 zile.
Conservare: se va păstra la temperatura de până la 25 grade celsius.
GENTAMYCIN, SOLUŢIE OFTALMICĂ AURICULARĂ
GENTAMICYN
Producaror: e.i.p.i.c.o.
Compozitie: flacon cu soluţie oftalmică şi auriculară, conţinând 0,5 % gentamicină sulfat în
soluţie apoasă izotonică, sterilă tamponată.
Acţiune terapeutică: are activitate bactericidă asupra majorităţii germenilor grampozitivi şi
gramnegativi.
Indicaţii: utilizare oftalmică: soluţia oftalmică cu gentamicină sulfat este indicată în
tratamentul local a infecţiilor bacteriene ale polului anterior al ochiului incluzând
33
Page 34
conjunctivitele blefaritele, keratite, ulcere corneene, dacriocistita, profilactic în traumatisme
şi intervenţii chirurgicale oftalmologice.
Utilizare auriculara: soluţia auriculară cu gentamicina sulfat poate fi utilizată în tratamentul
infecţiilor conductului auditiv extern determinate de germeni sensibili.
Contraindicatii: este contraindicat în caz de hipersensibilitate cunoscută la comportamentele
sale. Utilizarea auriculară este contraindicată dacă timpanul este perforat.
Reacţii adverse: reacţii alergice.Utilizarea prelungită poate favoriza suprainfecţiile cu fungi
sau alte microorganisme rezistente.
Mod de administrare: pentru adulşi si copii: oftalmic: 1-3 pic. Se instiliază în sacul
conjunctival de 3-4 ori / zi sau după necesităţi.
auricular: după toaleta conductului auditiv afectat, se instilează 2-4 pic de 3-4 ori /
zi şi o dată în cursul nopţii.
Forma de prezentare: flacon dispersor a 10ml.
GENTICOL, SOLUŢIE OFTALMICĂ ŞI UNGUENT
GENTAMICINUM
PRODUCATOR: S.I.F.I.
Acţiune terapeutică: genticol sifi-soluţie oftalmică şi unguentul conţin 0,5% sulfat de
gentamicină ( echiv. cu 0,3 % gentamicină bază ), bactericid care acţionează asupra
germenilor grampozitivi şi gramnegativi.
Compozitie: soluţie oftalmică: gentamicina sulfat, excipienţi:
dodecahidrat fosfat disodic; 2,14g monohidrat fosfat monosodic; 0,100 g clorura
de benzalconiu; 0,020g clorura de sodiu ; 0,600g apa distilată până la: 100.000 ml
unguent oftalmic: excipienţi: lichid petrolatum 14,400ml lanolina 15.000ml
petrolatum alb până la 100.000 q
indicaţii: genticol sifi ( soluţie oftalmică şi unguent ) este recomandată în tratamentul topic al
infecţiilor externe ale ochiului şi anexelor produse de germeni sensibili la gentamicină.
Reacţii adverse: iritaţii de scurtă durată.
Precauţii: gentico-sifi soluţie oftalmică nu este injectabil să nu se injecteze subconjuctival şi
nici să nu se introducă direct în camera anterioară oculară.
34
Page 35
La femei gravide şi la copii produsul trebuie administrat doar în caz de nevoie şi
sub control medical strict.
TOBRAMICINA
Sinonime: tobramycinum ( dci ), brulamicin, distobram, gernebcin, nebecin, nebicina,
obracin
Antibiotic aminoglicozid, 3-deoxi kanamicina b, izolată ca factorul 6 din complexul
nebramicin al filtrului obţinut din culturile de streptomyces tenebrarius.
Tobramicina - este inclusă pentru a acţiona specific. antimicrobian poate în care
inhibarea mecanismelor de apărare este considerată a fi clinic semnificativă.
Indicaţii: inflamaţii oculare care răspund la tratamentul cu corticosteroizi, asociate cu
infecţiile oculare bacteriene, superficiale, precum şi atunci când există riscul apariţiei
infecţiilor oculare bacteriene.
Contraindicaţii: keratita epitelială produsă de herpes simplex, varicela şi multe alte afecţiuni
ale corneei şi conjunctivitei. Infecţiile micobacteriene ale ochiului. Afecţiuni fungice, ale
structurii oculare. Hipersensibilitate faţă de orice component al acestui preparat.
Atenţie! A nu se injecta în ochi; la unii pacienti pot apărea sensibilitate la aplicarea locală a
aminoglicozidelor. În cazul în care apare reacţia de sensibilizare se opreşte administrarea.
Precautii: după administrarea îndelungată a steroizilor există posibilitatea apariţiei unor
infecţii fungice persistente ale coreei. La fel în cazul unor preparate antibiotice, întrebuinţarea
prelungită poate duce la proliferarea organismelor non- sensibile, inclusuv fungi.
Reacţii adverse: administrarea combinaţiei steroid-agent infecţios, pot fi atribuite componentei
steroidice, componentei antiinfecţioase sau combinaţiei acestora. Creşterea tensiunii
intraoculare, afectarea nervului optic; formarea unei cataracte posterioare subcapsulare;
întârzierea vindecării leziunilor.
Mod de administrare: suspensie: se instilează 1 sau 2 pic in sacul conjunctival, la fiecare 4-6
ore. Pe parcursul a 24-48 ore doza v-a creşte la 1-2 picături la fiecare 2 ore.
unguent: se aplică o cantitate mică de unguent în sacul conjunctival de 3-4 x / zi.
35
Page 36
TOBREX
Tobramycinum
Producator: ALCON
Soluţie sterilă oftalmică.
Prezentare: tobrex ( tobramicina 0,3 % ) este un preparat antibiotic steril oftalmic de uz
topic, produs specific pentru terapia locală a infecţiei oculare externe. Acest produs este
prezentat sub formă de soluţie.
Farmacologie:
Tobramicina este activă, împotriva speciilor sensibile la următoarele microorganisme:
stafilococi, specii penicilino-rezistente. Streptococi, pseudomonas aeruginosa, escherichia
coli, klebsiella pneumonae, enterobacter, aerogenes, câteva specii de neisseria.
Indicaţii: antibiotice de uz local indicat în tratamentul infecţiilor externe ale ochiului şi
anexelor sale, cauzate de bacterii sensibile.
Contraindicatii: pacienţilor cu hipersensibilitate crescută faţă de oricare din componentele
sale. Nu se v-a injecta în ochi.
Reacţii adverse: toxicitate oculară localizată şi hipersensibilitate incluzând pruritul şi edemul
palpebral şi eritemul conjunctival.
Mod de administrare: conform indicaţiilor medicului. În afecţiuni uşoare şi moderate se
instilează una sau doua picături în ochiul afectat, la patru ore.
În infecţii severe se instilează două picături în ochiul afectat, la o oră, până când se constată
ameliorarea.
Formă de prezentare: soluţie sterilă în flacon de 5 ml cu picurător conţinând tobramicina
0,3% ( 3mg / ml )
TOBRIN
Soluţie oftalmică 0,3 %
Producător: e.i.p.i.c.o.
Compoziţie: soluţie oftalmică sterilă, 1ml conţinând tobramicina 3mg
36
Page 37
Acţiune terapeutică: antibiotic aminoglicozidic, solubil în apă, cu spectru larg de acţiune
asupra diferiţilor agenţi patogeni grampozitivi şi gramnegativi, fiind eficace faţă de bacteriile
obişnuite în infecţii oculare: staphilococus aureus, stf., epidermis, ps. aeruginosa, e.coli,
proteus.
Indicaţii: tratamentul infecţiilor oculare şi anexelor ochiului cauzate de bacterii sensibile la
tobramycin; blefarite, conjunctivite, keratite bacteriene, infecţii postoperatorii; este eficient
în tratamentul infecţiilor oculare la copii.
Contraindicaţii: la pacienţii cu sensibilitate cunoscută la oricare din componenţii săi.
Mod de administrare: în infecţii uşoare şi medii: 1-2 picături în ochiul afectat, la fiecare 4 ore.
În infecţii grave 2 picături în ochiul afectat la fiecare oră până la ameliorare.
Flacoane: flacon a 5ml soluţie.
NEOMICINA
Sinonome: neomycinum ( dci ), negamicin, bykamycin, neobiotic.
Antibiotic produs de streptomyces fradiae.
Bacteriostatic şi bactericid pentru colibacili, proteus, salmonela, shigella. Slab activ pentru
coci grampozitivi, ciuperci, virusuri.
Acţiunea nu este influenţată de sucuri digestive, enzime, puroi. Rezistenţa rară, dezvoltată
lent.
Farmacoterapie: infecţii cu germeni sensibili, localizate la nivelul tubului digestiv. Coma
hepatică preoperator pentru suprimarea florei sensibile, în chirurgia colonului. Local în
infecţii dermatologice ( impetigo, foloculite, micoze suprainfectate ), în oftalmologie şi o.r.l.
NEGAMICIN
NEGAMYCINUM
Producător: antibiotice - Iaşi
Prezentare farmaceutica: comprimate conţinând neomicina sulfat 500mg ( flacon cu 20 bucaţi)
37
Page 38
Acţiune terapeutică: antibiotic aminoglicozidic, bactericid faţă de mulţi bacili gramnegativi,
mai puţin faţă de stafilococi, streptococi şi meningococi;
Adm. oral îşi execută acţiunea antimicrobiană practic numai la nivel intestinal.
Indicaţii: enterite cu e.coli şi alţi germeni sensibili.
Mod de administrare: la copii 50mg / kg corp la adulţi 1-2g / zi ( fracţionat la 6 ore )
doze mai mari de 4g / zi timp de 2-3 zile la adult pentru suprimarea florei intestinale
în comă hepatică şi pregatirea intervenţiilor chirurgicale pe colon.
Reacţii adverse : malabsorbţie intestinală, suprainfecţii cu microorganisme rezistente, mai
ales stafilococi şi candida ( în deosebi pentru tratamentul prelungit cu doze mari )
rareori greaţă, vomă, diaree, ( la doze mari ) reacţii aleregice; fenomenele nefro-şi ototoxice
sunt rare în cazul folosirii căii orale. ( absorbţia este minimă )
Contraindicaţii: alergie specifică, obstrucţie intestinală, în sarcină nu se administrează la
prematuri: prudenţă în caz de ulceraţii întinse ale intestinului, afecţiuni renale şi auditive.
Diminuează absorbţia penicilinelor administrate oral; prudenţă sau se evită asocierea cu alte
antibiotice aminoglicozidice admnistrate sistemic.
NEGAMICINA-B, UNGUENT
NEOMYCINUM
Producător: antibiotice-Iaşi
Compoziţie: bacitracina, sulfat de neomicină, excipienţi
Acţiune terapeutică: infecţiile pielii generate de germeni microbieni grampozitivi şi
gramnegativi inclusiv stafilococul rezistent la alte antibiotice.
Indicaţii: diferite forme de impetigo, eczeme microbiene, micoze suprainfectate, foliculite,
stomatita angulara, otite externe.
Mod de administrare: unguentul se aplică în strat subţire pe zonele tegumentare afectate, de
1-2 ori / zi
Prezentare: tuburi de 6
38
Page 39
BANEOCIN, pulb.
Substanta activa: combinatii
Producator: Biochemie
Indicatii: Baneocinul este activ în toate infectiile provocate de germeni patogeni sensibili la
neomicina si/sau la bacitracina. Actiunea Baneocinului unguent este intensificata de un
pansament. Baneocin pudra: - Infectii bacteriene ale pielii de mica extindere, de ex: Herpes
simplex, Herpes zoster/vezicule de varicela, impetigo contagios supurant, ulcere infectate ale
gambei, eczeme infectate, dermatite fesiere (la nou-nascuti) infectate cu bacterii. Prevenirea
infectiilor ombilicale la nou-nascuti. Dupa interventii chirurgicale (dermatologice) Baneocin
pudra poate fi utilizat ca adjuvant în îngrijirea postoperatorie (excizii si cauterizari, tratarea
ragadelor, ruptura perineala, episiotomie, rani si cicatrice supurante). Baneocin unguent:
Infectii bacteriene focale ale pielii: Furuncule, antrax (dupa tratament chirurgical), foliculita
barbiei, foliculita profunda, hidrosadenite supurative, periporite, perionyxis. Infectii ale pielii
de extindere limitata: Impetigo contagios, ulcere infectate ale gambei, eczeme secundare
infectate, rani si taieturi infectate secundar, opariri cu apa fierbinte, arsuri, operatii estetice si
grefe cutane (de asemenea profilactic si pansamente cu unguent). Dupa interventii
chirurgicale: Baneocin unguent poate fi folosit ca adjuvant în timpul îngrijirii postoperatorii:
Baneocin unguent întins pe fese de tifon este eficient la pacientii cu infectii sau rani (ex.
infectii ale canalului urechii externe, rani sau escare chirurgicale)
Contraindicatii: Hipersensibilitate cunoscuta la bacitracina sau/si neomicina sau la alte
antibiotice aminoglicozidice. Baneocinul nu trebuie aplicat în leziuni severe extinse ale pielii
deoarece absorbtia medicamentului poate cauza ototoxicitate pâna la pierderea auzului. Daca
exista posibilitatea unei absorbtii necontrolate, Baneocinul nu se va administra pacientilor cu
tulburari excretorii grave de origine cardiaca sau renala cât si celor cu leziuni vestibulare
sau/si cohleare. În caz de timpan perforat nu se aplica Baneocin în conductul auditiv extern.
Nu se aplica Baneocin pe mucoasa oculara.
Precautii: Sarcina si alaptare: În caz de posibila resorbtie, Baneocinul se aplica cu multa
39
Page 40
prudenta; neomicina, ca si toate antibioticele aminoglicozidei, traverseaza placenta. S-a
descris aparitia de leziuni ale aparatului cohlear la fat, în cazul administrarii de doze mari pe
cale parenterala. În cazul aplicarii de doze mai mari decât cele prescrise (în special la pacientii
cu ulcere trofice), se recomanda observarea cu atentie a semnelor nefrotoxice sau/si ototoxice,
datorate posibilitatii de absorbtie a Baneocin-ului. La pacientii cu functii hepatice sau/si renale
reduse, înaintea si în timpul tratamentului intensiv cu Baneocin, datorita cresterii riscului
efectelor toxice, se vor face atât teste de urina si sânge, cât si audiometrice. Posibilitatea unei
ototoxicitati impune o folosire prudenta în caz de otita medie cronica mai veche. În caz de
timpan perforat nu se aplica în conductul auditiv extern. La pacientii cu acidoze, miastenia
gravis sau alte boli neuromusculare, în cazul în care pot avea loc absorbtii necontrolate,
atentia trebuie îndreptata catre blocajele neuromusculare. Calciul si neostigmina pot împiedica
astfel de blocaje. În tratamente prelungite trebuie avuta în vedere posibilitatea aparitiei
germenilor rezistenti, în special a fungiilor. În astfel de cazuri, se va proceda la tratamentul cel
mai adecvat. În caz de alergie sau suprainfectii se opreste tratamentul.
Reactii adverse: În aplicatii externe, pe piele, mucoase si rani, Baneocinul este în general bine
tolerat. Rar pot aparea descuamari, uscaciunea pielii, congestia tegumentelor pielii si prurit.
Aplicat în dermatoze cronice (ex. dermatoze congestive) si otita medie cronica, Baneocinul
favorizeaza sensibilizarea vis-a-vis de un mare numar de diferite substante, printre care si
neomicina. Aceasta se poate manifesta prin raspunsul slab la tratament. În anumite situatii pot
aparea reactii alergice. Alergiile ce se manifesta sub forma de eczeme de contact sunt extrem
de rare. Alergia la neomicina se asociaza, în aproximativ 50% din cazuri, cu o cross-alergie cu
celelalte antibiotice din clasa aminoglicozidelor. La pacientii cu leziuni extinse ale pielii se
vor avea în vedere absorbtia Baneocinului si urmarile ei (ex. leziuni vestibulare si cohleare,
nefrotoxicitate si blocaj neuromuscular).
Compozitie: Baneocin pudra/unguent: 1 g contine: Bacitracin zinc: 250 UI, Sulfat de
neomicina: 5000 UI (5 mg).
Actiune: Baneocinul este o combinatie de antibiotice exclusiv pentru uz extern care contine
bacitracina si neomicina, antibacteriene singerice, cu o puternica activitate locala. Bacitracina
actioneaza în principal asupra germenilor grampozitivi: Streptococcului haemolitic,
stafilococilor, Clostridiilor, Corynebacterium diphteriae cât si asupra Pnemonemiei pallidum
40
Page 41
si a câtorva germeni gramnegativi; Neisserii si Haemophilus influenzae. Ea actioneaza de
asemenea si asupra actinomicetelor si fusobacteriilor. O rezistenta la bacitracina se observa
foarte rar. Neomicina actioneaza asupra germenilor grampozitivi si negativi: Stafilococi,
Proteus, Enterobacter aerogenes, Klebsiella preumoniae, Salmonella, Shigella, Hemophillus
influenzae, Pasteurella, Neisseria meningitidis, Vibrio cholerae, Bordetella pertussis, Bacillus
anthracis, Corynebacterium diphteriae, Streptococcus faecalis, Listeria monocytogenes,
Escherichia coli si Mycobacterium tuberculosis. Borrelia si Leptospira interrogans (L.
icterohaemoragie) sunt de asemenea supurate. Asocierea celor doua antibiotice permite
obtinerea unui spectru antibacterian larg care nu cuprinde Pseudomonas, Nocardia, ciuperci si
virusuri. Bacitracina si neomicina, în mod normal, nu seadministreaza sistemic. Aplicatiile
locale cu Baneocin pudra sau unguent reduc substantial riscul de sensibilizare la antibiotice
sistemice. Baneocinul este bine tolerat. Toleranta tesuturilor este excelenta si medicamentul
nu este inactivat de secretii sau componenti ai sângelui sau ai tesuturilor. Daca medicamentul
este aplicat pe leziuni mari, trebuie avuta în vedere absorbtia potentiala a medicamentului cât
si consecintele sale
Administrare: Se aplica un strat subtire de pudra sau unguent pe rana, acoperit eventual cu un
pansament. În general 2-4 aplicatii cu Baneocin-pudra sau 2-3 cu Baneocin-unguent pe zi, atât
la adulti cât si la copii. La pacientii cu arsuri care acopera mai mult de 20% din suprafata
corpului, Baneocinul se va aplica o singura data pe zi (în particular la pacientii cu functii
renale reduse), deoarece substantele active pot fi absorbite. În cazul unui tratament local este
recomandabil sa nu se depaseasca o doza de 1 g de neomicina pe zi (corespunzatoare la 200 g
de pudra sau pomada de Baneocin) timp de 7 zile. În caz de repetare se va înjumatati doza.
AMIKIN
amikacinum
Producător: bristol-myres-sqibb
Prezentare: flacon cu soluţie injectabilă i.m. şi i.v. conţinând amikacin sulfat 50mg / ml,
125mg / ml, 250mg / ml, 500mg / ml
Acţiune terapeutică: agent antibacterian, activ împotriva bacteriilor grampozitive şi în special
împotriva bacteriilor gramnegative. Este o substanţă semisintetică.
41
Page 42
Indicaţii: infecţii cauzate de tulpini microbiene sensibile la amikin, bacteriemie şi septicemie,
infecţii grave ale tractului respirator, oaselor, articulaţiilor, s.n.c., ale pielii şi ţesuturilor
moi; infecţii ontraabdominale, infecţii grave şi repetate ale tractului urinar.
Mod de administrare: se administrează i.m şi i.v. în funcţie de prescripţia medicului.
Contraindicaţii: hipersensibilitate la amikacin în antecedente
Reacţii adverse: ototoxicitate, nefrotoxicitate şi blocaj neuromuscular.
Sinonime: amikozit
Producător: eczacibasi, turcia
Prezentare: soluţie injectabilă: 50mg / ml-2ml; 250mg/ml-2ml miacin
Producător: hikma ph, Iordania
Prezentare: soluţie injectabilă: 50mg / ml-2ml
250mg / ml-2ml
ORBOLIN
Producător: help, Grecia
Prezentare: soluţie injectabilă: 250mg / ml-2ml
PIERAMI
Producător: pierrel, italia
Prezentare: soluţie injectabilă: 50mg-2ml
125mg / ml-2ml
250mg / ml-2ml
ISEPAMICINA
Farmacodinamie: bactericid rezistent la majoritatea enzimelor bacteriene, inactivatoare.
activ pe stafilococ meticilino-sensibil, h-influenzae, l monocytogenes, campylobacter,
pasteurella coli, shigela, salmonela .p.mirabilis, p.vulgaris, yersina.
Indicaţii: infecţii cu bacili gramnegativi în special infecţii urinare, în asociere cu alte
antibiotice în septicemii infecţii respiratorii, abdominale.
42
Page 43
Reacţii adverse: ototoxicitate, tulburări de echilibru ( reversibile ) hipoacuzie, surditate
ireversibilă favorizată de doze mari, tratament de lungă durată, insuficienţă renală.
Reacţii alergice minore, nefrotoxicitate.
Contraindicaţii: alergie, asociere cu alte ototoxice, miastenie, afecţiuni otice preexistente,
insuficienţă renală, hepatică, sarcină sugari.
Mod de administrare: i.m sau perfuzii i.v.15 mg în două prize la 12 ore reducerea dozelor în
insuficienţa renală.
Sinonome: isepacin-isepalline
Producător: schering-plough u.s.a.
Prezentare: soluţie injectabilă: 250ml / ml ( 1ml )
ALTE AMINOGLICOZIDE
SUBSTANŢE NATURALE :
SISOMICINUM ( DCI )
Sinonime: EXTRAMYCIN
BAIMICINE
SISMINE
PATHOMYCIN
Antibiotic produs de micromonospora inyoensis, derivat dehidrogenat al gentamicinei clasa
alfa
Mod de administrare: adult şi copii 2-4mg / kg/ zi în 2-3 injecţiii.m sau i.v. ( de preferat în
perfuzie )
Tratament de 7-10 zile
PENTISOMICINUM ( DCI )
ESTE IPISISMICINA.
Antibiotic de rezervă în infecţii severe cu germeni rezistenţi la alte aminoglicozide.
43
Page 44
FRAMYCETINUM ( DCI )
Sinonime: enterfram
framycort
framygen
sofradex
Acţiune terapeutică şi indicaţii: asemănătoare cu neomicina
Mod de administrare: oral, la adulţi 2-4g / zi
copii 50mg / kg în infecţii intestinale.
LIVIDOMYCINUM ( dci )
Sinonime: livaline
Spectru asemănător kanamicinei, având în plus acţiune faţă de pseudomonas aerugunosa.
Mod de administrare: injecţii i.m.1g / zi.
PAROMOMYCINUM ( DCI )
Sinonime: estomicinum
pucimycinum
gabbromycin
humagel
Antibiotic produs de streptomycesrimosus neabsorbit oral.
Spectru asemănător neomicinei.
În amebiaza intestinală 25-30 mg / kg / zi, în 3 prize, 5-10 zile.
SPECTINOMYCINUM ( dci )
Sinonime: actinospectacin
44
Page 45
delspectin
trobicin
togamicin
Antibiotic obţinut din culturile de streptomyces spectabilis.
Bacteriostatic pentru germeni gramnegativi activ faţă de gonococ.
Eliminare renală sub formă activă.
Indicaţii: în gonoree
Reacţii adverse: produce rar ameţeli, greţuri, frisoane.
Mod de administrare: injectabil i.m. profunde, în suspensie, la barbaţi o singură injecţie de 2g,
la femei 2 injecţii concomitente de câte 2g în două locuri diferite.
SUBSTANŢE SEMISINTETICE
NETILMICINUM ( dci )
Sinonome: netromycin
Este n-etil sisomicina
Antibiotic semisintetic, derivat dehidrogenat al gentamicinei.
Spectru asemănător gentamicinei.
Antibiotic de rezervă pentru pseudomonas şi enterobacteriacee.
Mod de administrare: adulţi şi copii 3-5mg / kg / zi în 2-3 injectii i.m. sau i.v.( de preferat
perfuzii )
DIBEKACINUM ( dci )
Sinonime: orbicin
Este dideoxi kanamicin b
45
Page 46
Acţiune şi indicaţii asemănătoare gentamicinei.
PROPIKAN AMICINUM ( dci )
Este dihidroxiizopropilkanamicina b.
* meti-S = sensibil la meticilin`; ** meti-R = rezistent la meticilin`.
Aparitia afectarii renale impune fie oprirea tratamentului, fie continuarea administrarii lui in 2
variante posibile: scaderea dozei zilnice, conform cu clearance-ul la creatinina sau mentinerea
dozei zilnice, cu cresterea intervalului dintre administrari.
Cl creatinina = (140-varsta in ani) x G (kg) / 72 x creatinina serica (mg/dl); pentru femei se
inmulteste cu 0,85.
Nefrotoxicitatea este reversibila la oprirea tratamentului.
Ototoxicitatea. Afectarea perechii a VIII-a de nervi cranieni vizeaza ambele componente,
determinand:
- tinitus, hipoacuzie, scaderea perceptiei pentru frecvente inalte, in final surditate (care poate
sa apara la cateva saptamani), prin efect toxic la nivelul cohleei;
- vertij, insotit de greata, tulburari de echilibru si nistagmus, prin efect toxic asupra aparatului
46
Page 47
vestibular.
Acest efect poate fi ireversibil; uneori, pacientii recupereaza deficitul in 1-1 1/2 ani
Riscul de aparitie este mai mare la pacientii cu functie renala deja alterata. Factorii de risc
sunt aceeasi, ca si in cazul toxicitatii renale.
Se recomanda monitorizare prin audiograme, in cazul tratamentelor cu durata lunga.
Blocada neuromusculara. Aceasta reactie adversa apare rar, dar este foarte severa.
Pacientii cu miastenie gravis, boala Parkinson si sindroame parkinsoniene, botulism, cei care
primesc curarizante, anestezice sau transfuzii masive de sange cu anticoagulant pe baza de
citrat, prezinta un risc crescut de a face blocada neuromusculara.
Tratamentul se face cu calciu gluconic administrat i.v. Se manifesta prin paralizii de tip flasc,
scaderea pana la abolire a reflexelor osteotendinoase, dispnee prin afectarea musculaturii
respiratorii. Efectul poate sa apara, indiferent de calea de administrare; incidenta in ordine
descrescatoare este urmatoarea: streptomicina > kana-micina > tobramicina > gentamicina >
amikacina > netilmicina. Manifestarile apar din cauza scaderii eliberarii de acetilcolina din
terminatiile sinaptice.
Alte reactii adverse: febra, eruptie, crize de astm bronsic in cazul administrarii solutiei de
amikacina, care contine metabisulfit de sodiu.
Contraindicatii. Nu se recomanda administrarea la gravide, din cauza riscului de lezare a
perechii a VIII-a de nervi cranieni la produsul de conceptie . La sugar, se administreaza doar
in caz de stricta necesitate, nu de rutina, in infectii severe cu bacili gramnegativi sau cu
stafilococ meti-S.
Clasificare
In functie de momentul aparitiei, AGZ se impart in 3 generatii:
Generatia I include aminoglicozidele clasice, aminoglicozidele naturale.
- Streptomicina este indicata in bruceloza, pesta, tularemie, ca antituberculos de rezerva.
- Neomicina se administreaza oral in encefalopatia portala in doze 4-12 g/zi, si profilactic in
chirurgia gastrointestinala 1 g x 3/zi plus eritromicina.
Neomicina + bacitracina (ambele in preparatul numit Baneocin) se administreaza topic in caz
de infectii bacteriene cutanate, sub forma de pulbere sau unguent, de 2-3 ori/zi; la pacientii cu
insuficienta renala odata pe zi. Este contraindicata la persoane cu afectare renala sau
vestibulara, daca exista posibilitatea absorbtiei crescute.
47
Page 48
- Kanamicina este indicata foarte rar, in tuberculoza cu bacil Koch multirezistent sau in
aplicatii locale, din cauza toxicitatii foarte mari. Apare surditate definitiva, in cazul
tratamentelor cu durata mai mare de 10 zile si mai mult de 1 g/zi la adult.
- Spectinomicina se foloseste in tratamentul gonoreei, in doza unica 2 g i.m, mai ales in cazul
gonococilor rezistenti la penicilina. Se poate folosi si in cazul persoanelor expuse recent la
gonoree.
- Paromomicina se administreaza oral in parazitoze intestinale. Pentru Cryptosporidium, doza
este de 500-750 mg x 2-3/zi, sau 1 g x 2/zi. Cand CD4 este Utilizarea aminoglicozidelor de
generatia I s-a redus foarte mult, din cauza toxicitatii foarte mari si a rezistentei in crestere.
Generatia II include aminoglicozide biosintetice na-turale: gentamicina, tobramicina,
sisomicina.
Dintre acestea, se mentin in uz gentamicina si tobra-micina. Au toxicitate mult mai mica decat
AGZ din ge-neratia I si spectru mai larg, asemanator pentru ambele: bacili gramnegativi,
inclusiv unele tulpini de piocianic. Au efect moderat pe stafilococul meti-S, pe Haemophilus
influenzae si Neisseria. Pneumococul si anaerobii sunt rezistenti. Efectul pe enterococ si
stafilococ creste prin asocierea cu betalactamine, cu glicopeptide sau cu rifampicina.
Gentamicina realizeaza in rinichi concentratii mai mari decat tobramicina, de aici si diferenta
de toxicitate.
Gentamicina se administreaza injectabil i.m. sau i.v. in perfuzie scurta in 1, 2 sau 3 prize pe
zi. Se poate administra local sub forma de colir, crema oftalmica si perle pentru afectiuni
ortopedice. Nu se amesteca cu nici un alt medicament, deoarece este inactivata. Doza este de
5-7 mg/kg/zi.
Tobramicina se administreaza in fibroza chistica sub forma de inhalatii.
Generatia III include AGZ semisintetice. Sunt obtinute prin acilarea unor AGZ din generatiile
precedente. Astfel, amikacina si dibekacina se obtin prin acilarea kanamicinei; netilmicina,
sagamicina, episisomicina se obtin prin acilarea sisomicinei.
Aceste AGZ au o toxicitate mult mai mica si spectru de actiune mult mai larg fata de
precedentele. Au eficacitate mult mai buna pe Pseudomonas aeruginosa, Serratia marcescens,
Proteus rettgeri, Providencia stuartii, inclusiv pe tulpinile rezistente la AGZ din generatia II.
AGZ din generatia III sunt indicate de prima intentie in infectiile grave la pacientii aflati in
sectii de ATI cu infectii nozocomiale polimicrobiene.
48
Page 49
Amikacina se administreaza in doze de 15 mg/kg/zi, in priza unica sau in 2 sau 3 prize, i.m.
pentru 7-10 zile sau i.v. pentru 3-7 zile. Administrarea i.v. se face in perfuzie, cu durata de
30-60 min. la adulti si 1-2 ore la copiii mici, diluata in glucoza 5% sau ser fiziologic. In
infectii severe (Pseudomonas), se recomanda administrarea in 3 prize zilnic. La prematuri si
nou-nascuti, se administreaza initial 10 mg/kg/zi apoi 7,5 mg/kg/zi in 2 prize. Nu se depaseste
doza totala de 15 g, nici durata de 10 zile.
Netilmicina. Doza la adulti variaza in functie de seve-ritatea infectiei:
- in infectii sistemice, doza este de 4-6 mg/kg/zi, in priza unica sau in 2-3 prize zilnic;
- in infectii foarte severe, cu potential letal, doza initial este de 7,5 mg/kg/zi, care se reduce
apoi la valorile mentionate anterior, odata cu ameliorarea tabloului clinic, in general dupa 48
ore de tratament.
Doza la copii este de 6-7,5 mg/kg/zi (2-2,5 mg/kg/8 ore).
Doza la nou-nascuti mai mari de 1 saptamana si la sugari este de 7,5 - 9 mg/kg/zi (2,5-3
mg/kg/8 ore).
Doza la prematuri si nou-nascuti mai mici de o saptamana este de 6 mg/kg/zi (3 mg/kg/12
ore).
Durata tratamentului este de 7-14 zile. Administrarea i.v. se face in perfuzie scurta.
Efectul nefrotoxic si ototoxic este mai mare la amikacina, fata de netilmicina.
Durata tratamentului cu amikacina este mai scurta si in plus este activ pe bacilul Koch si pe
MAC, spre deosebire de netilmicina.
Comparativ cu AGZ din generatia II, in ceea ce priveste toxicitatea, se constata ca pentru
efectul nefroto-xic: gentamicina > amikacina > tobramicina > netilmicina, iar pentru efectul
ototoxic: amikacina > gentamicina > tobramicina > netilmicina.
Episisomicina. Doza este 15 mg/kg/zi in doza unica sau 7,5 mg/kg/12 ore, administrata i.m.
sau i.v. in perfuzie cu durata de 30 minute. Se recomanda a nu se depasi 10 zile de tratament
si doza totala de 15 g.
*
49
Page 50
AMINOGLICOZIDELE - ACTUALIZARE SI REEVALUARE IN
PRACTICA MEDICALA MODERNA
Aminoglicozidele (AGZ) sunt una dintre familiile de antibiotice cele mai folosite.
Structura chimica include 2 sau 3 aminozaharuri legate de un aminoci [cenzurat]ol.
Mecanismul de actiune este de tip bactericid. Amino-glicozidele inhiba sinteza de proteine,
legandu-se intre cele 2 subunitati ribozomale 30S si 50S. Actiunea bactericida depinde de
capacitatea lor de a obtine rapid concentratii ridicate in ser si mai putin de durata contactului
bacteriei cu un anumit nivel seric.
Pe acest fapt, se bazeaza tendinta actuala de administrare a AGZ in priza unica zilnic, in locul
administrarii "clasice" in 2 sau 3 prize.
50
Page 51
Spectrul de actiune cuprinde in principal bacilii gramnegativi aerobi: E. coli, Proteus,
Klebsiella, Pseudomonas, Serratia, Enterobacter, Acinetobacter. De asemenea, pot fi active pe
stafilococi sensibili la meticilina (meti-S). Enterococii sunt rezistenti la concentratii joase de
AGZ, datorita metabolismului lor partial anaerob; asocierea in acest caz cu betalactamine sau
glicopeptide determina un raspuns eficient. Pneumococii, spirochetele si germenii anaerobi
grampozitivi sau gramnegativi sunt complet rezistenti la actiunea AGZ.
Unele AGZ au actiune in mod particular pe anumiti germeni, si anume: streptomicina,
kanamicina, amikacina pe micobacterii, inclusiv MAC; paromomicina pe Entamoeba
histolytica, Cryptosporidium.
Rezistenta bacteriana fata de AGZ are mai multe mecanisme:
- mecanismul principal este reprezentat de enzime plasmidice pentru coci grampozitivi si
bacili gramnegativi (aminozidacetiltransferaze, aminozidfosfotransferaze,
aminozidnucleotidoltransferaze);
- un alt mecanism consta in alterarea tintei de actiune: modificarea unui aminoacid din
structura unei proteine ribozomale, ceea ce va duce la scaderea afinitatii subunitatii 30S fata
de AGZ;
- mutatii care afecteaza difuzia pasiva la nivelul porinelor, ceea ce determina reducerea
acumularii AGZ in bacterie.
Avand in vedere riscul de selectie de tulpini rezistente pentru multi bacili gramnegativi,
precum si pentru stafilococ, se recomanda folosirea AGZ in asociere si nu in monoterapie;
AGZ se asociaza sinergic cu betalactamine, cu glicopeptide sau cu fluorchinolone.
Calea de administrare, pentru cele mai multe AGZ, este parenterala i.m sau i.v. Se recomanda
ca administrarea i.v. sa se faca in microperfuzie cu durata scurta (minimum 30 min.) si nu in
bolus.
Tendinta recenta este de se administra in priza unica zilnic, dar se pot administra si in 2 sau 3
prize/zi.
Neomicina si paromomicina se administreaza pe cale orala.
Tobramicina se poate administra pe cale inhalatorie.
AGZ nu se administreaza intraperitonal, din cauza riscului de apnee.
In conditii normale, absorbtia AGZ se face in intestin. La nou-nascut, sugar si prematur, din
cauza permeabilitatii crescute a mucoasei digestive, neomicina se absoarbe in cantitate mare
51
Page 52
din tubul digestiv, realizand niveluri mari in ser, astfel incat utilizarea in aceste conditii este
contraindicata.
Metabolizare. AGZ cu actiune sistemica nu se metabolizeaza, se elimina renal prin filtrare
glomerulara 90% in prima zi, restul lent in urmatoarele 2 saptamani.
Se leaga in proportie mica de proteinele plasmatice.
Difuzarea in parenchime este inegala: moderat in lichidele seroase si lichidul sinovial 50%,
slab respirator, slab biliar 30%, deloc in LCR si in oase.
Indicele terapeutic al AGZ este mic, doza eficienta fiind apropiata de doza toxica. In caz de
supradozare, se indica hemodializa sau dializa peritoneala.
Reacţii adverse
Exista 3 reactii adverse principale, care pot fi produse de AGZ, si anume: nefrotoxicitatea,
ototoxicitatea si blocada neuromusculara.
Nefrotoxicitatea se manifesta prin reducerea filtrarii glomerulare si afectare tubulara
proximala, exprimata prin scaderea densitatii urinare, proteinurie, aparitie de cilindrii
granulosi, apoi cresterea ureei si creatininei, eventual oli-gurie. Astfel, ele pot induce
insuficienta renala sau pot agrava o insuficienta renala preexistenta.
Riscul este mai mare, in cazul administrarii unor doze mari si/sau pentru perioade lungi (peste
7-10 zile), mai ales la persoane cu alterare preexistenta a functiei renale.
Riscul este crescut, daca concomitent se admi-nistreaza: vancomicina, ciclosporina,
amfotericina B, cisplatina, polimixina B, aciclovir, diuretice (furosemid, acid etacrinic) sau
substante de contrast injectabile.
Riscul este scazut, daca se administreaza odata pe zi sau in asociere cu peniciline anti-
Pseudomonas.
Din aceste motive, se recomanda hidratare cores-punzatoare a pacientilor si monitorizarea
functiei renale (determinare periodica a ureei, creatininei, densitatii urinare, sedimentului
urinar).
52
Page 53
LOCUL AMINOGLICOZIDELOR ÎN TERAPIA INFECŢIILOR
BACTERIENE ALE COPILULUI
Agenţii antimicrobieni sunt principalul instrument al medicilor în tratarea infecţiilor
bacteriene. Se observă ofolosire excesivă a acestora, crescând riscul apariţiei rapide a
rezistenţei germenilor la antibioticele uzuale. Copiiisunt expuşi acestui risc mai mult decât alte
categorii de vârstă. De exemplu, infecţii obişnuite cu Streptococcuspneumoniae sau
Staphylococcus aureus nu răspund la administrarea terapiei specifice, apariţia
rezistenţeicomplicând situaţia, crescând costurile şi crescând probabilitatea apariţiei lipsei de
răspuns la tratament. Trebuie făcute eforturi pentru determinarea etiologiei diverselor infecţii,
adaptarea tratamentului în funcţie de
rezultat, eventual folosirea unor antibiotice cu spectru cât mai restrâns atunci când este nevoie.
53
Page 54
AMINOGLICOZIDELE
Aminoglicozidele sunt o grupă de antibiotice amino-ciclitol-aminoglicozidice, prezentând
asemănări cu unele polizaharide din capsula şi peretele celulelor bacteriene.
Aminoglicozidele au activitate bactericidă, în special pe bacilii Gram negativ aerobi.
INDICAŢIILE AMINOGLICOZIDELOR
În tratamentul empiric al pacienţilor febrili neutropenici
În infecţii severe cu germeni Gram negativ aerobi (inclusiv Enterobacteriaceae şi
Pseudomonas aeruginosa). Pentru infecţii sistemice cu Pseudomonas se folosesc combinaţii cu
peniciline antipseudomonazice sau cefalosporine. Aceste combinaţii se folosesc nu numai
pentru efectele sinergice, ci şi pentru prevenirea dezvoltării rapide a rezistenţei la β-lactami.
În ITU – în monoterapie, sunt eficiente datorită excreţiei exclusiv renale.
În tratamentul endocarditei bacteriene cu enterococi şi streptococi numai în combinaţie cu
β-lactami sau glicopeptide. Aceste combinaţii sunt sinergice, în ciuda faptului că enterococii
sunt rezistenţi la β-lactami şi glicopeptide.
Unele aminoglicozide au o activitate specifică pe anumiţi germeni:
Mycobacterium tuberculosis – streptomicina, kanamicina
Mycobacterium avium intracelulare – amikacina, isepamicina
Nocardia asteroides – amikacina
Giardia lamblia, Entamoeba histolytica- paromomicina
Staphilococcus coagulazo-negativ, meticilino-sensibil- tobramicina
Neisseria gonorhoeae – spectinomicina
Brucella, Francisella, Bartonella – streptomicina
MECANISMELE REZISTENTEI LA AMINOGLICOZIDE
Unele mecanisme au fost propuse pentru a se explica rezistenţa unor bacterii la
aminoglicozide:
Scăderea preluării aminoglicozidelor de către microorganisme (acţionează asupra fazei 2
energo-dependentă)
54
Page 55
Sisteme de eflux active care scot aminoglicozidul din cellule
Mutaţii la nivelul genelor care codifică subunitatea 30s ribozomală sau proteinele
ribozomale
Modificări enzimatice ale moleculelor de aminoglicozide determină scăderea afinităţii pentru
ribozomi (modificarea fazei 3 energo-dependentă = cel mai important mecanism)
REACŢII ADVERSE ALE AMINOGLICOZIDELOR
Aminoglicozidele sunt una din cauzele cele mai cunoscute de nefrotoxicitate. Dacă detectarea
factorilor de risc legaţi de pacient şi de medicaţia acestuia se face la timp, iar administrarea de
aminoglicozide se face în doza unică, se poate asigura o toxicitate scăzută.
NEFROTOXICITATEA
Nefrotoxicitatea se manifestă prin leziuni ale celulelor tubulare proximale şi este reversibilă.
Se manifestă clinic prin insuficienţă renală acută nonoligurică, creşterea uşoară a creatininei
serice şi hipoosmolaritate urinară, apărute la câteva zile de la începutul tratamentului. Se poate
aprecia că 8-26% din pacienţii care primesc aminoglicozide pentru mai mult de 7 zile dezvoltă
o uşoară afectare renală în succesiune: afectarea renală uşoară: enzimurie; afectarea moderată:
proteinuria, scăderea capacităţii de concentrare renală, apariţia în urină a cilindrilor granulari
sau hialini; leziunea severă: creşterea creatininei serice, hipokaliemia, hipofosfatemia Din
aceste motive se recomandă îmbunătăţirea posibilităţilor de laborator în vederea depistării
precoce a: β–microglobulină, α microglobulină, enzime lizozomale, fosfolipide urinare.
Creşterea creatininei serice înseamnă existenţa afectării renale severe. Există teste recente
pentru depistarea urinară a β -microglobulinei şi a NAG (N-acetil-beta-D-glucozaminidaza) ca
markeri precoce ai toxicităţii tubulare indusă de aminoglicozide
OTOTOXICITATE
Ototoxicitatea se referă la disfuncţiile sistemului auditiv şi/sau vestibular determinate
de diverse substanţe Tipic, ototoxicitatea este bilaterală, cu scăderea acuităţii auditive pentru
sunetele de frecvenţă înaltă şi tinitus. Pierderea auzului poate fi temporară, dar mai frecvent
ireversibilă pentru majoritatea substanţelor implicate. În general, antibioticele determină
scăderea auzului bilateral, simetric.Aminoglicozidele determină lezarea celulelor ciliate
(celulele receptoare auditive) situate la nivelul organului Corti. Se observă scăderea acuităţii
auditive pentru sunetele cu frecvenţă înaltă, ulterior pentru cele cu frecvenţa joasă, însoţită sau
55
Page 56
nu de tinitus. Nu există tratament pentru aceste disfuncţionalităţi. Leziunile vestibulare sunt o
altă reacţie adversă importantă a aminoglicozidelor datorată afectării crestei ampulare.
Afectarea poate fi lent instalată, unilaterală, fără a fi remarcată. Leziunile grave şi rapid
instalate se pot manifesta iniţial prin vertij, vomă, nistagmus. Este important ca pe parcursul
tratamentului să fie evaluate periodic funcţiile vestibulocohleare, ştiindu-se că majoritatea
cazurilor de surditate sunt ireversibile.
BLOCAREA TRANSMISIEI NEUROMUSCULARE
Blocarea transmisiei neuromusculare se datorează inhibării eliberării acetilcolinei din
terminaţiile presinaptice şi scăderii reactivităţii postsinaptice la mediatorul chimic. Este un
mecanism dependent de calciu, de aceea dacă apare blocaj neuromuscular sărurile de calciu
sunt eficiente trebuie avută în vedere şi posibilitatea protezării respiratorii. Netilmicina are
cel mai puternic efect de blocare a joncţiunii neuromusculare dintre aminoglicozide.
CONCLUZII
In concluzia evaluarii actualizate a terapiei cu aminoglicozide, sunt de retinut cateva
idei majore:
- acest grup de antibiotice este deosebit de util in infectiile cu bacili gramnegativi mai ales, dar
si in infectiile stafilococic, micobacteriene tipice si atipice;
56
Page 57
- eficacitatea lor este maxima in asociere mai ales cu antibiotice betalactamice, motiv pentru
care nu se admi-nistreaza niciodata in terapie unica;
- administrarea lor necesita evaluare prealabila a functiei renale, cu monitorizarea ei pe
parcursul tratamentului, concomitent si in ceea ce priveste toxicitatea otica si vestibulara;
- terapia este relativ bine tolerata si de prima alegere in asociere, mai ales in infectiile
bacteriene severe sau cu germeni necunoscuti.
În funcţie de îmbunătăţirea condiţiilor social-economice şi de mediu de dezvoltarea continuă a
societăţii, se produc importante schimbări şi în morbiditate prin boli infecţioase, atât în
spectrul lor etiologic, cât şi în aspectele epidemiologice şi ale tablourilor clinice.
Asistăm, în multe privinţe, la o patologie infecţioasă aproape nouă ori mult schimbată prin
trecerea în umbră a unor boli infecţioase mult temute odinioară, şi deplasarea pe primul plan a
altora care ne pun problemele de altă dată, dar astăzi au devenit dominante.
57
Page 58
BIBLIOGRAFIE
Agenda medicala 2007
Angelescu M - Terapia cu antibiotice, 1998, Ed. Medicala 64-68.
Chiotan M - Boli Infectioase 1998, Ed. National, 70-76.
Farmacoterapie - Dumitru Dobrescu-1989 vol i
Chiotan M - Boli Infectioase 1998, Ed. National, 70-76.
Mandell G - Principles and Practice of Infectious Diseases, ed.V, 2000, 311-
314,320-326
Memomed 2008
The Sanford Guide to Antimicrobial Therapy,2000, 31,70,48-50,54,56,82,121.
58