DECIZIA nr. 45 din 31.10.2014 de acceptare a angajamentelor asumate de către SC CEZ Distribuţie SA în cadrul investigaţiei declanşate prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 373/07.02.2011 CONSILIUL CONCURENŢEI În baza: 1. Legii concurenţei nr.21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 2. Decretului nr.700/27.04.2009 pentru numirea preşedintelui Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.284/30.04.2009; 3. Decretului nr.701/27.04.2009 pentru numirea vicepreşedintelui Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.284/30.04.2009; 4. Decretului nr.703/27.04.2009 pentru numirea unui membru al Plenului Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.284/30.04.2009; 5. Decretului nr. 974/19.12.2011 pentru numirea unui membru al Plenului Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901/20.12.2011; 6. Decretului nr. 496/13.07.2012 pentru numirea unui membru al Plenului Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490/17.07.2012; 7. Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.113/14.02.2012, cu modificările ulterioare; 8. Instrucţiunilor din 5 august 2010 privind definirea pieţei relevante, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.553/05.08.2010; 9. Instrucţiunilor privind condiţiile, termenele şi procedura pentru acceptarea şi evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurenţiale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.11/05.01.2011, cu modificările şi completările ulterioare; 10. Raportului privind propunerea de angajamente asumată de către SC CEZ Distribuţie SA în cadrul investigaţiei declanşate prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 373/07.02.2011 şi a celorlalte acte şi lucrări din dosarul cauzei; 11. Hotărârii Plenului Consiliului Concurenţei din data de 29.10.2014, fiind îndeplinită condiţia de cvorum pentru ca Plenul Consiliului Concurenţei să poată decide în mod valabil.
33
Embed
Angajamentele asumate de CEZ Distributie fata de Consiliul ...
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
DECIZIA nr. 45 din 31.10.2014
de acceptare a angajamentelor asumate de către SC CEZ Distribuţie SA
în cadrul investigaţiei declanşate prin Ordinul Preşedintelui
Consiliului Concurenţei nr. 373/07.02.2011
CONSILIUL CONCURENŢEI
În baza:
1. Legii concurenţei nr.21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
2. Decretului nr.700/27.04.2009 pentru numirea preşedintelui Consiliului Concurenţei,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.284/30.04.2009;
3. Decretului nr.701/27.04.2009 pentru numirea vicepreşedintelui Consiliului Concurenţei,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.284/30.04.2009;
4. Decretului nr.703/27.04.2009 pentru numirea unui membru al Plenului Consiliului
Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.284/30.04.2009;
5. Decretului nr. 974/19.12.2011 pentru numirea unui membru al Plenului Consiliului
Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901/20.12.2011;
6. Decretului nr. 496/13.07.2012 pentru numirea unui membru al Plenului Consiliului
Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490/17.07.2012;
7. Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.113/14.02.2012, cu modificările
ulterioare;
8. Instrucţiunilor din 5 august 2010 privind definirea pieţei relevante, publicate în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.553/05.08.2010;
9. Instrucţiunilor privind condiţiile, termenele şi procedura pentru acceptarea şi evaluarea
angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurenţiale, publicate în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.11/05.01.2011, cu modificările şi completările ulterioare;
10. Raportului privind propunerea de angajamente asumată de către SC CEZ Distribuţie SA
în cadrul investigaţiei declanşate prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr.
373/07.02.2011 şi a celorlalte acte şi lucrări din dosarul cauzei;
11. Hotărârii Plenului Consiliului Concurenţei din data de 29.10.2014, fiind îndeplinită
condiţia de cvorum pentru ca Plenul Consiliului Concurenţei să poată decide în mod
valabil.
2
Având în vedere următoarele:
Declanşarea investigaţiei
1. Prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 373/07.02.2011 a fost declanşată o
investigaţie având ca obiect posibila încălcare a art. 6 alin. (1) din Legea concurenţei,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare Legea concurenţei) de către
SC CEZ Distribuţie SA1 (în continuare CEZD) pe piaţa distribuţiei de energie electrică în zona
pentru care societatea deţine licenţă de distribuţie.
2. Investigaţia a fost declanşată ca urmare a plângerii depuse de SC Filiala de Furnizare a
Energiei Electrice „Electrica Furnizare Muntenia Nord” SA (în continuare EMN), în calitatea sa
de furnizor de energie electrică al consumatorului eligibil [...]2, existând suspiciunea cu privire la
faptul că SC CEZ Distribuţie SA a acţionat în realizarea interesului privat, adoptând o măsură de
natură a afecta activitatea altor agenţi economici, care depind în mod esenţial de utilizarea reţelei
de distribuţie operate de SC CEZ Distribuţie SA.
3. Prezenta Decizie are ca obiect angajamentele comportamentale asumate de către SC CEZ
Distribuţie SA în cadrul investigaţiei declanşate prin Ordinul Preşedintelui Consiliului
Concurenţei nr. 373/07.02.2011.
Întreprinderea implicată
4. CEZD este o societate ce face parte din grupul CEZ, ce are ca activitate principală distribuţia
energiei electrice în zonele pentru care a obţinut licenţa de distribuţie. CEZD asigură alimentarea
cu energie electrică a consumatorilor din judeţele: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi
Teleorman, în baza licenţei pentru distribuţia energiei electrice eliberată de ANRE, precum şi a
contractului de concesiune a serviciului de distribuţie încheiat cu ministerul de resort. Totodată,
CEZD desfăşoară activităţi secundare de întreţinere şi dezvoltare a reţelei electrice de distribuţie.
CEZD este controlată de SC CEZ AS Cehia, care deţine 99,99% din acţiuni.
Scurt istoric al cazului
5. La data de 03.11.2010, EMN, în calitatea sa de furnizor de energie electrică al consumatorului
eligibil [...]3, a solicitat Consiliului Concurenţei
4 să constate încălcarea regulilor de concurenţă
prevăzute la art. 6 din Legea concurenţei de către CEZD. A fost supus atenţiei autorităţii de
1 înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe langa Tribunalul Dolj cu J16/148/2002, cod unic de înregistrare
14491102, având sediul social în municipiul Craiova; 2 date confidenţiale;
3 date confidenţiale;
4 prin adresa nr.7856/01.11.2010, înaintată de SC FFEE „Electrica Furnizare Muntenia Nord” SA, înregistrată la
Consiliul Concurenţei cu nr. RG-7786/03.11.2010;
3
concurenţă comportamentul CEZD în derularea relaţiilor cu clientul EMN, în ceea ce priveşte
prestarea activităţii de distribuţie şi relaţia contractuală privind această activitate.
6. EMN şi-a argumentat solicitarea prin faptul că CEZD deţine monopolul asupra activităţii de
distribuţie în zona în care se află locul de consum al […]5, iar fapta sa, constând în întreruperea
alimentării cu energie electrică, reprezintă o exploatare a stării de dependenţă în care se găsesc
atât societatea de furnizare, cât şi consumatorul eligibil, care nu dispun de soluţii alternative în
condiţii echivalente.
7. Astfel, la sfârşitul anului 2009, CEZD a identificat două posibile sustrageri de energie
electrică la unul dintre consumatorii de energie electrică racordaţi la reţeaua de distribuţie aflată
în administrarea sa, respectiv la societatea [...]6.
8. CEZD a considerat că, prin sustragerile de energie electrică identificate, societatea de
distribuţie este păgubită, iar pentru recuperarea prejudiciului produs ca urmare a existenţei
casnici dezvoltate ca urmare a asumării prezentelor angajamente. CEZD va
informa furnizorul, în scris, prin orice mijloc de comunicare disponibil (spre
exemplu, e-mail, scrisoare), cu privire la pagina de internet a Societăţii unde
acestea sunt disponibile.
ii. Anual, CEZD va transmite către furnizorii cu care are contracte de distribuție în
vigoare, în scris, prin orice mijloc de comunicare disponibil (spre exemplu, e-
mail, scrisoare), o copie electronică a procedurilor interne sus-menţionate. De
asemenea, CEZD va transmite furnizorilor versiuni actualizate ale procedurilor
cu ocazia fiecărei actualizări.
b. Semestrial, CEZD va transmite Furnizorilor, în scris, prin orice mijloc de comunicare
disponibil (spre exemplu, e-mail, scrisoare) informații privind cazurile de suspiciune
de sustragere de energie şi consum neînregistrat privind clienţii finali non-casnici ai
Furnizorului în cauză. Informarea va cuprinde în mod particular (i) locul de consum;
(ii) calificarea cazului aplicabil (sustragere de energie/consum neînregistrat); (iii)
stadiul realizării verificărilor la locul de consum aferent in ultimele 6 luni; (iv)
măsurile luate de CEZD în fiecare caz; (v) soluțiile pronunțate de organele de
cercetare penală sau instanțele judecătorești (dacă este cazul).
c. Pe parcursului anului calendaristic, Furnizorul poate solicita CEZD date de natura
celor indicate la punctul b) de mai sus. În acest caz, CEZD se obligă să transmită
Furnizorului, prin e-mail, în format electronic, datele solicitate (ce acoperă perioada
de la ultima informare statistică indicată la punctul b) până la data solicitării) în
termen de până la 5 zile lucrătoare de la data solicitării scrise a Furnizorului.
d. În eventualitatea identificării unui caz de sustragere de energie sau consum
neînregistrat ce necesită intervenţia de deconectare imediată a CEZD în scopul evitării
unui pericol, Societatea va informa Furnizorul, în scris, prin orice mijloc de
comunicare disponibil (spre exemplu, e-mail, scrisoare) în maximum 1 zi lucrătoare
de la identificarea situaţiei şi luării măsurii de salvgardare a reţelei, cu privire la
motivele ce au stat la baza măsurii.
e. În termen de 5 zile lucrătoare de la data constatării unui caz de sustragere de energie
sau consum neînregistrat aferent unui client final non-casnic al Furnizorului, CEZD se
obligă să pună la dispoziţia Furnizorului, în format electronic, copii ale dovezilor
identificate de CEZD cu privire la cazurile respective.
De asemenea, Furnizorul va fi informat în scris (scrisoare informativă), prin orice
mijloc de comunicare disponibil (spre exemplu, e-mail, scrisoare), cu privire la
măsurile luate de CEZD în cazul identificării unei situaţii de sustragere de
energie/consum neînregistrat, inclusiv în cazurile de recidivă, precum demararea
procedurilor legale în faţa autorităţilor competente în materie penală şi/sau demararea
procedurilor de calcul a prejudiciului.
f. În cazul în care un client final non-casnic, la care s-a întocmit un dosar privind o
suspiciune de sustragere de energie, solicită schimbarea Furnizorului de energie, în
limitele prevăzute de normele legale aplicabile, CEZD să obligă să pună la dispoziţia
noului Furnizor, detalii privind istoricul respectivului client pentru ultimii 3 ani,
25
respectiv; (i) istoric de consum anual (i) numărul cazurilor de sustragere de energie
identificate cu privire la clientul final în cauză, dacă este cazul; (ii) stadiul litigiilor
sau procedurilor administrative sau civile demarate de CEZD împotriva clientului în
cauză, după cum este aplicabil. Datele vor fi puse la dispoziţia Furnizorului în format
electronic sau pe suport de hârtie în termen de 3 zile lucrătoare de la data informării
CEZD de către noul Furnizor sau clientul final non-casnic asupra modificării
Furnizorului.
III. Măsuri privind relaţia cu Furnizorii şi clienții finali non-casnici: Proceduri de conciliere
în vederea recuperării eficiente şi transparente a prejudiciilor cauzate CEZD în cazuri de
sustragere de energie sau consum neînregistrat
1. În cadrul procedurii de angajamente, CEZD aplică în relaţia cu Furnizorii şi clienţii
finali non-casnici un sistem transparent de calcul a consumului de energie ce nu este
înregistrat de grupul de măsurare, ca rezultat al unor cazuri de sustragere de
energie sau consum neînregistrat, precum şi de stabilire a prejudiciilor rezultate din
apariţia unor astfel de situaţii.
2. Pentru toate cazurile de sustragere de energie sau consum neînregistrat identificate la
clienții finali non-casnici care au un contract de furnizare în vigoare, cantitatea de energie
electrică consumată şi neînregistrată se va recalcula conform prevederilor legale în
vigoare şi/sau procedurilor aplicabile avizate de ANRE.
3. Suplimentar, la stabilirea prejudiciului generat ca urmare a identificării situaţiilor de
sustragere de energie, în limitele prevăzute de normele legale aplicabile, CEZD va avea în
vedere orice alte costuri sau cheltuieli generate de această situație, precum costurile de
înlocuire ale grupului de măsurare/a elementelor aplicabile ale grupului de măsurare,
daune aduse reţelei generate de situaţia unui consum aferent sustragerii de energie.
4. CEZD va întreprinde măsurile legale în vederea recuperării prejudiciilor generate de
cazuri de sustragere de energie.
5. Pentru conştientizarea clienților privind cazurile de sustragere de energie şi reducerea
numărului unor astfel de situaţii, aceştia vor fi informaţi, atât prin presă, conform
prevederilor Secţiunii IV de mai jos, cât şi cu ocazia verificărilor realizate la faţa locului,
prin menţiuni pe verso la nota de constatare întocmită de Echipa NTL relevantă cu ocazia
verificărilor pe teren cu privire la:
a. Riscul la care pot fi expuşi prin intervenţia neautorizată asupra grupului de
măsurare, branşamentului şi instalaţiei de alimentare.
b. Natura infracţională a situaţiei de sustragere de energie, cu implicaţiile penale şi
civile ce decurg din aceste fapte, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
6. În situaţiile de sustragere de energie, CEZD se va adresa instanțelor competente, în
vederea efectuării cercetării cu privire la existența faptei, aplicării de sancţiuni legale,
precum şi pentru recuperarea prejudiciului suferit.
7. În vederea recuperării în mod eficient a prejudiciului generat de situaţii de sustragere de
energie sau consum neînregistrat CEZD va proceda conform etapelor descrise mai jos.
26
8. Calculul prejudiciului suferit de CEZD ca urmare a unei situaţii de sustragere de energie
sau consum neînregistrat se va realiza conform prevederilor legale în vigoare de către
Comisia de Analiză NTL. CEZD aplică metodele de calcul a cantității de energie electrică
consumată şi neînregistrată în ordinea prevăzută de normele aplicabile.
9. În cazul clienților finali non-casnici, CEZD se obligă să invite şi să solicite implicarea
directă a Furnizorului la şedinţele Comisiei de Analiză NTL în care se discută situaţiile de
sustragere de energie sau consum neînregistrat identificate în activitatea Echipelor NTL la
clienţii finali non-casnici ai furnizorului respectiv.
10. CEZD va invita Furnizorul la şedinţele Comisiei de Analiză NTL în care se discută
cazurile de sustragere de energie sau consum neînregistrat identificate cu privire la clienţii
săi (clienți finali non-casnici) cu 7 zile anterior datei şedinţei Comisiei de Analiză NTL
(invitaţia se va realiza în scris, prin e-mail sau scrisoare, şi va include detalii privind data,
ora şi locaţia şedinţei). De asemenea, o dată cu transmiterea invitaţiei, CEZD va transmite
acestuia o copie electronică completă a documentelor existente la dosar la data
transmiterii invitaţiei, astfel încât Furnizorul să poată analiza documentele respective
anterior şedinţei Comisiei de Analiză NTL.
11. La data şedinţei Comisiei de Analiză NTL, Furnizorul (ce acceptă participarea la şedinţă)
va avea acces la toate informaţiile şi documentele disponibile Comisiei de Analiză NTL şi
la discuţiile purtate de Comisie cu privire la clientul său (final non-casnic), putând ridica
orice întrebări sau sugestii, obține copii ale oricăror documente suplimentare (dacă este
cazul) obţinute de CEZD în perioada dintre data transmiterii către Furnizor a invitaţiei la
şedinţă şi data şedinţei, însă nu va avea drept de vot în cadrul Comisiei. De asemenea, la
solicitarea scrisă a Furnizorului (indiferent dacă acesta participă la şedinţa Comisiei sau
nu), documentele existente la dosar vor fi comunicate acestuia în formă electronică în
maximum 3 zile lucrătoare după data şedinţei Comisiei.
12. În situaţia în care un Furnizor comunică imposibilitatea participării la şedinţa Comisiei de
Analiză NTL la care a fost invitat cu cel puţin două zile lucrătoare anterior datei propuse
pentru şedinţa Comisiei de Analiză NTL, manifestând însă dorinţa de a participa la
şedinţa Comisiei, acesta va fi informat asupra datei la care a fost reprogramată şedinţa
Comisiei de Analiză NTL în care va fi discutată speţa clientului final non-casnic
respectiv, Furnizorul poate solicita o singură amânare a datei şedinţei de analiză conform
procedurii de mai sus. În acest caz, clientul final non-casnic va fi informat cu privire la
modificarea datei şedinţei.
13. CEZD se obligă să invite şi să implice în mod direct clienții finali non-casnici la şedinţele
Comisiei de Analiză NTL în care se discută situaţiile de sustragere de energie sau consum
neînregistrat ce îi privesc, astfel cum au fost identificate în activitatea Echipelor NTL.
CEZD nu are o relaţie contractuală directă cu clienții finali non-casnici. Totuşi, pentru a
asigura o comunicare transparentă, în cazul în care clienții finali non-casnici furnizează
Echipei NTL, în contextul completării notei de constatare (ocazionate de constatarea unei
situaţii de sustragere de energie/consum neînregistrat), date de contact21
corespunzătoare
21 În cazul în care nu furnizează date de contact în contextul completării notei de constatare se vor utiliza datele de
contact din contractul de distribuţie de energie electrică al respectivului consumator non-casnic.
27
(fax, e-mail), aceştia vor fi invitaţi să participe la şedinţele Comisiei de Analiză NTL
împreună cu Furnizorul cu care au încheiat contract, invitaţia fiind lansată cu 7 zile
anterior datei şedinţei Comisiei de Analiză NTL (invitaţia se va realiza în scris şi va
include detalii privind data, ora şi locaţia şedinţei). O dată cu transmiterea invitaţiei de
participare la şedinţa Comisiei de Analiză NTL, CEZD va transmite acestuia o copie
electronică completă a documentelor existente la dosar şi obţinute suplimentar de CEZD
faţă de cele deja existente în posesia clientului final non-casnic şi completate odată cu
constatarea realizată la faţa locului de Echipa NTL22
până la data transmiterii invitaţiei la
şedinţă, astfel încât clientul final non-casnic să poată analiza documentele respective
anterior şedinţei Comisiei de Analiză NTL. De asemenea, invitaţia va cuprinde în mod
explicit o precizare privind dreptul reprezentantului clientului de a participa la şedinţa
Comisiei de Analiză NTL împreună cu un specialist în domeniul energetic.
14. Echipa NTL va avea obligaţia ca odată cu completarea notei de constatare să solicite
datele de identificare şi contact ale clientului final non-casnic respectiv (telefon, fax, e-
mail), acestea fiind colectate în măsura în care clientul le pune la dispoziţia Echipei NTL.
Echipa NTL va informa reprezentantul clientului final non-casnic, dacă acesta este
prezent cu ocazia completării notei de constatare, asupra utilităţii actualizării datelor de
contact şi furnizării unor date de contact complete.
15. La data şedinţei Comisiei de Analiză NTL, clienții finali non-casnici (ce participă la
şedinţă) vor avea acces la toate informaţiile şi documentele disponibile Comisiei de
Analiză NTL şi discuţiile purtate de Comisie, putând ridica orice întrebări sau sugestii,
obține copii ale oricăror documente suplimentare (dacă este cazul) obţinute de CEZD în
perioada dintre data transmiterii invitaţiei la şedinţă şi data şedinţei, însă nu vor avea drept
de vot în cadrul Comisiei. În cazul în care clientul final non-casnic consideră necesar un
interval de timp pentru a studia eventuale documente suplimentare din dosar, societatea va
reprograma analiza cazului de comun acord cu consumatorul, dar nu mai târziu de 15 zile.
Punctul de vedere al clientului final non-casnic cu privire la constatarea în teren a situaţiei
de fapt, a celor înscrise în Nota de Constatare, precum şi metoda de recalculare și
justificarea alegerii acestei metode se vor menționa în Procesul-verbal de analiză al
Comisiei.
16. În cadrul şedinţei, în cazul în care nu a fost solicitat/realizat anterior şedinţei, Comisia de
Analiză NTL va pune în vedere clienților finali non-casnici dreptul de a solicita realizarea
unei contra-expertize asupra grupului de măsurare conform procedurii descrise la
Secţiunea I.I.1. de mai sus. În acest caz, concluzia finală a Comisiei de Analiză NTL se va
amâna până la primirea rezultatului contra-expertizei. Rezultatele suplimentare obținute
ca urmare a contra-expertizei vor fi discutate într-o noua ședință a Comisiei de Analiză
NTL.
17. Totodată, la solicitarea clientului final non-casnic (indiferent dacă acesta participă la
şedinţa Comisiei sau nu) exprimată ca răspuns la invitaţia de a participa la şedinţa
22 La data constatării, Echipele NTL completează formularele de constatare aplicabile cu informaţiile ce îi sunt furnizate la momentul constatării de către client. De asemenea, formularele se întocmesc în dublu exemplar, unul pentru CEZD, iar unul pentru client, exemplarul clientului fiind predat acestuia dacă clientul acceptă primirea.
28
Comisiei de Analiză NTL, documentele existente la dosar vor fi comunicate acestuia în
formă electronică în maximum 3 zile lucrătoare după şedinţa Comisiei.
18. În situaţia în care un client comunică imposibilitatea participării la şedinţa Comisiei cu cel
puţin două zile lucrătoare anterior datei propuse pentru şedinţa Comisiei de Analiză NTL,
manifestând însă dorinţa de a participa la şedinţa Comisiei, acesta va fi informat asupra
datei următoarei şedinţe a Comisiei de Analiză. Clientul poate solicita o singură amânare
a datei şedinţei de analiză. În acest caz, Furnizorul va fi informat cu privire la
reprogramarea şedinţei.
19. La data întrunirii Comisiei de Analiză, Comisia va solicita Clientului final non-casnic
(prin reprezentanţii împuterniciţi să participe la şedinţă), precum și Furnizorului să
prezinte punctul propriu de vedere (argumente pro și contra) asupra situației în discuţie, să
prezinte documente suplimentare ce au legătură cu situația de suspiciune de sustragere de
energie electrică sau de consum neînregistrat, dacă este cazul, să analizeze evoluția
consumului de energie electrică, să prezinte orice alt element care poate să stabilească și
să clarifice cât mai exact situația identificată de către Echipa NTL. Totodată, Comisia va
prezenta elementele constitutive ale prejudiciului de recuperat (de exemplu lucrări pentru
reparația instalației deteriorate, expertizarea grupului de măsură, deplasarea echipelor în
teren, etc.).
20. Comisia de Analiză NTL va lua o decizie la data şedinţei în baza dovezilor existente la
dosar cu privire la căile legale de urmat faţă de situaţia identificată. Pentru claritate, în
cazul unei concluzii finale privind presupunerea rezonabilă cu privire la existenţa unui caz
de sustragere de energie se va recurge la acţiuni ce implică participarea autorităţilor în
materie penală.
21. Discuţiile (inclusiv orice obiecţiuni ridicate) dintre Comisie, Furnizor şi clientul final non-
casnic, precum şi decizia Comisiei de Analiză NTL vor fi consemnate în procesul-verbal
de şedinţă al Comisiei. Procesul-verbal va fi comunicat Furnizorului, precum şi clientului
final non-casnic şi se va solicita semnarea de către aceştia în calitate de participanţi.
22. Astfel, în activitatea Comisiei de Analiză NTL se vor urma etapele detaliate mai jos:
a. Comisia de Analiză se întruneşte o zi pe săptămână, la nivelul fiecărui județ, data,
ora și locația de şedinţă fiind comunicate Furnizorului şi clientului final non-
casnic, astfel:
i. la o dată ulterioară completării dosarului cu toate elementele ce permit
formarea unei opinii cu privire la situaţia intervenită;
ii. după primirea rezultatelor contra expertizei, în cazul în care, în prima şedinţă
a Comisiei, consumatorul solicită acest lucru;
iii la data stabilită de comun acord cu consumatorul, în cazul în care acesta a
solicitat amânarea şedinţei pentru a studia eventualele documente
suplimentare din dosar, ce nu au fost transmise la data convocării la şedinţă;
iii. pentru soluţionarea contestaţiei depuse de consumator /furnizor cu privire la
conţinutul procesului verbal de analiză al comisiei
29
b. Comisia analizează toate documentele întocmite de către echipele de teren, precum
şi datele extrase din sistemul informatic şi alte probe puse la dispoziţie.
c. Comisia explică pe înțelesul Furnizorului/clientului final non-casnic implicațiile
intervenției asupra instalației de alimentare cu energie electrică, a modului de
calcul al prejudiciului, precum și a căilor de urmat în continuare de către părțile
implicate/explicaţie privind consumul neînregistrat referitor la calculul
prejudiciului.
d. Comisia ia act şi consemnează în Procesul-Verbal punctul de vedere al
Furnizorului şi clientului final non-casnic, dacă aceştia participă la şedinţă şi
analizează orice dovezi puse la dispoziţie de către Furnizor şi/sau clientul final
non-casnic cu privire la cazul în discuţie.
e. La prima şedinţă, pune în discuţie posibilitatea efectuării unei contra-expertize.
f. Comisia consemnează concluziile discuţiilor în Procesul-Verbal de analiză și va
ataşa la acesta documentele suplimentare prezentate sau rezultate în timpul/urma
şedinţei.
g. Aceasta stabileşte modul de acţiune în funcţie de următoarele concluzii:
i. Posibilă sustragere de energie electrică.
ii. Consum de energie electrică neînregistrat.
iii. Nu se confirmă cele menţionate în nota de constatare. În acest caz se va
anula nota de constatare prin menţiuni corespunzătoare în Procesul-Verbal
a argumentelor identificate în acest sens.
h. În funcţie de concluzia finală, după analiza datelor şi argumentelor, Comisia de
Analiză NTL:
i. stabileşte pentru situațiile de sustragere de energie electrică sau consum de
energie electrică neînregistrat aplicarea de tarife aferente unor servicii
ocazionate ca urmare a intervenţiei neautorizate a clientului (de ex.
verificare/ înlocuire/ re-sigilare grup de măsurare şi a instalaţiilor de
alimentare, costul reparaţiei efective şi a lucrărilor de demontare, verificare
şi remontare) tarifele se aplică în baza prevederilor legale în vigoare şi
reglementărilor ANRE; în cazurile de sustragere de energie toate costurile
şi pierderile sunt suportate de Clientul final non-casnic, iar în cazul
consumului neînregistrat, Clientul final non-casnic suportă contravaloarea
energiei consumate, dar neînregistrate;
ii. analizează dacă au avut loc eventuale înlocuiri ale grupurilor de măsurare
sau părţi din acestea, întreruperi ale distribuţiei energiei electrice, verificări
ale instalaţiei electrice de alimentare şi/sau utilizare şi alte elemente care
pot să conducă la diminuarea duratei de calcul a prejudiciului;
iii. stabileşte perioada de neînregistrare/ înregistrare eronată a consumului de
energie electrică;
30
iv. argumentează şi stabileşte metoda de calcul ce se aplică pentru calculul
energiei electrice consumate şi neînregistrate, stabileşte măsurile ce se
impun a fi luate în vederea eliminării/limitării repetării situaţiei.
i. Întocmeşte Procesul-Verbal de analiză ce cuprinde concluziile analizei Comisiei și
concluziile procesului de mediere.
23. Dispoziţii privind desfăşurarea celei de a doua şedinţe a Comisiei de analiză, în cazul în
care a fost solicitată contra-expertiza de către Clientul final non-casnic.
Faţă de angajamentul privind dreptul consumatorului final non-casnic la contra-expertiză,
în termen de 15 zile de la primirea răspunsului şi a documentelor solicitate, în cazul în
care nu a solicitat în faza preliminară a discuţiilor, clientul final non-casnic va fi informat
cu privire la posibilitatea solicitării unei contra-expertize asupra grupului de măsurare a
energiei electrice sau a unei părţi a acestuia (ce a fost calificat într-o situaţie consum
neînregistrat/suspiciune de sustragere de energie electrică de către Comisia de Analiză
NTL) de către un laborator independent ce beneficiază de certificare valabilă în acest
sens. Laboratorul va fi ales de clientul în cauză, costurile necesare efectuării expertizei
fiind suportate de clientul final non-casnic. De asemenea, clientul final non-casnic se
poate adresa şi producătorului grupului de măsură a energiei electrice dacă acesta
desfăşoară operaţiuni de producţie în România, similar căilor de acţiune ale CEZD.
În situația în care consumatorul non-casnic solicită o contra-expertiză sau un timp
suplimentar pentru analiza documentelor existente la dosar, Comisia va consemna în
procesul verbal solicitarea si va agreea un nou termen pentru sedința de analiză, astfel:
- În maxim 15 zile de la primirea rezultatului contraexpertizei
- În maxim 15 zile de la solicitarea clientului
In situația în care consumatorul contestă procesul verbal al Comisiei de Analiză, în termen
de 7 zile de la comunicare, acesta va fi convocat la o re-analizare a cazului de către Comisia
de Analiza, în maxim 15 zile de la data primirii contestaţiei. Contestația și eventualele
probe/argumente suplimentare aduse de consumator vor fi reanalizate în cadrul Comisiei de
Analiză, cu consemnarea concluziilor în Procesul Verbal.
24. În cazul în care nu există contestaţii din partea Furnizorului şi sau clientului final non-
casnic cu privire la calculul realizat de CEZD, cele două părţi împreună cu CEZD vor
identifica soluţia legală aplicabilă pentru recuperarea rapidă a prejudiciilor şi plata acestora.
O asemenea soluţie este benefică clientului final non-casnic întrucât evită plata de eventuale
daune suplimentare, precum şi Furnizorului şi CEZD prin recuperarea rapidă a pierderilor şi
eficientizarea costurilor.
25. În cazul în care consumatorul final non-casnic solicită, CEZD va oferi acestuia variante de
eşalonare a plăţii prejudiciului calculat.
26. În cazul în care valoarea prejudiciilor CEZD va fi acoperită doar parţial ca urmare a
soluţionării amiabile dintre părţi, CEZD va apela la procedurile legale aplicabile în vederea
acoperirii restului de prejudiciu. Astfel, în cazul în care CEZD, Furnizorul şi clientul final
non-casnic nu vor ajunge la o înţelegere amiabilă privind acoperirea prejudiciilor rezultate
31
dintr-o situaţie de sustragere de energie sau consum neînregistrat, CEZD se va adresa
autorităţilor competente în vederea recuperării prejudiciului.
27. Soluţionarea amiabilă a situaţiei prejudiciilor nu va presupune omiterea din partea CEZD în
ceea ce priveşte sesizarea autorităţilor abilitate în materie penală pentru luarea măsurilor
aplicabile în cazul în care se identifică o situaţie de sustragere de energie.
28. În cadrul procedurilor în faţa autorităţile competente (în special, instanţa de judecată),
CEZD va depune eforturi în vederea soluţionării amiabile a acoperirii prejudiciilor
suportate şi reducerii costurilor CEZD.
29. În acest sens, dacă este cazul, în termen de 5 zile lucrătoare de la primul termen de judecată
va transmite clientului final non-casnic o invitaţie scrisă în vederea încheierii unei tranzacţii
având ca obiect acoperirea prejudiciilor şi soluționarea amiabilă a diferendelor dintre părţi
sub acest aspect.
30. Invitaţia scrisă va cuprinde informaţii privind:
a. Invitaţia de a participa la o şedinţă de negociere a cărei dată nu va fi mai scurtă de
15 zile calendaristice de la data transmiterii invitaţiei;
b. Data propusă pentru întâlnire şi locul întâlnirii, precum şi precizarea privind
posibilitatea de solicitare (o singură dată) a unei alte date şi ore pentru întâlnire;
c. Scopul întâlnirii;
d. Copii electronice ale oricăror probe suplimentare faţă de cele la care clientului
final non-casnic a avut acces anterior conform procedurilor interne ale CEZD
detaliate în cadrul angajamentelor;
e. Orice alte aspecte considerate relevante de CEZD pentru discuţii în cadrul
întâlnirii.
31. Rezultatul întâlnirii se va consemna într-un proces-verbal semnat de părţile prezente. În
cazul neprezentării se va consemna acest aspect în procesul-verbal.
32. În cazul în care nu se ajunge la o înţelegere amiabilă privind acoperirea prejudiciului, și
clientul final non-casnic nu realizează plata prejudiciului, se vor continua demersurile
legale inițiate pentru recuperarea prejudiciului suportat de CEZD. În cadrul procedurii de
conciliere/mediere, CEZD va oferi consumatorului non-casnic variante de eşalonare a plăţii
prejudiciului calculat.
33. Dacă între timpul scurs de la constatarea faptei, până la pronunţarea instanţei consumatorul
îşi schimbă furnizorul, decizia de deconectare nu va fi aplicată. CEZD urmând a recurge în
acest caz la aplicarea măsurii executării silite a debitorului.
IV. Măsuri privind conștientizarea clienților: Realizarea de campanii de informare a
clienților
1. CEZD se obligă la implementarea de măsuri privind desfăşurarea de campanii
publice de informare a clienților şi Furnizorilor cu privire la:
32
a. procedurile interne ale CEZD având ca obiect situaţiile de sustragere de energie sau
consum neînregistrat asigurând astfel transparenţă faţă de clienți;
b. consecinţele juridice şi practice generate de identificarea de astfel de situaţii, inclusiv
a temeiului legal aplicabil ce nu sunt cunoscute la scară largă la nivelul clienților;
c. modalitatea în care clienții pot ajuta dezvoltarea socio-economică prin identificarea şi
semnalarea de posibile astfel de cazuri, ceea ce va contribui la conștientizării clienților
pentru prevenirea situaţiilor de sustragere de energie, anunţarea cazurilor de posibilă
înregistrare eronată, creşterea gradului de responsabilitate civică, precum şi limitarea
efectelor negative rezultate din apariţia unor asemenea evenimente.
2. În acest sens, CEZD:
a. Va posta pe pagina sa de internet regulile şi principiile generale aferente procedurilor
interne ce vor detalia prezentele angajamente, oferind clienților posibilitatea reală şi
facilă de a lua la cunoştinţă de conţinutul acestora.
b. Va informa clienții prin detalii postate pe pagina de internet a CEZD cu privire la
drepturile legale de (i) schimbare a Furnizorului de energie, (ii) cazurile legale în care
se poate dispune deconectarea clientului, obligaţiile ce trebuie respectate în cazul în
care se solicită reconectarea după aplicarea soluţiei deconectării (precum acordarea de
garanţii, plata în avans), (iii) posibilitatea legală de a contesta acţiunile Furnizorului
sau distribuitorului conform normelor emise de ANRE.
c. Va informa clienții asupra faptului că un consum de energie electrică aferent unui caz
de sustragere de energie constituie infracţiune de furt şi se pedepseşte conform legilor
în vigoare. CEZD va comunica clienților că va sesiza organele competente cu privire
la orice caz de sustragere de energie identificat. Comunicarea se va realiza trimestrial,
în publicaţii de circulaţie regională în zona de activitate a CEZD, precum şi pe pagina
de internet a Societăţii. De asemenea, informarea realizată de CEZD către clienții
finali non-casnici va cuprinde detalii cu privire la efectuarea de controale periodice pe
teren de către Echipa NTL asupra locurilor de consum ceea ce va conduce la
descoperirea eficientă a cazurilor de sustragere de energie.
d. Va aduce la cunoştinţa clienților necesitatea verificării periodice a funcţionării
grupului de măsurare a energiei electrice şi informarea de urgenţă a operatorului de
distribuţie, prin canalele existente (nr. unic de telefon 0251-929, adresă poştă
electronică [email protected]), în cazul în care se observă orice nereguli privind
funcţionarea acestuia. Comunicarea se va realiza trimestrial, în publicaţii de circulaţie
regională în zona de activitate a CEZD, precum şi pe pagina de internet a Societăţii.
e. În contextul identificării unor situaţii de sustragere de energie sau consum
neînregistrat, informarea clientului printr-o menţiune privind calcularea şi facturarea
consumului ce nu a fost înregistrat de grupul de măsurare a energiei electrice şi a
procedurilor aferente prin trimiterea la secţiunea relevantă de pe pagina de internet a
Societăţii. Astfel, nota de informare va cuprinde, printre altele şi următoarea