-
1
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA DE MANAGEMENT
LUCRARE DE DIPLOMA
ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA A UNUI PROIECT DE INVESTITII CU
PRILEJUL
AVIZARII SI APROBARII SALE
Coordonator stiintific Prof. univ. dr. Stoian Marian
Absolvent Rabinca Dan Lucian
BUCURESTI - 2000 -
-
2
CUPRINS
CAPITOLUL 1 INVESTITIILE IN ROMANIA CONTEMPORANA 1.1. Rolul
investitiilor in contextul economiei de piata in Romania 1.2.
Investitiile conditie esentiala a modernizarii economiei si
introducerii
progresului tehnic 1.3. Impactul modernizarii si al
restructurarii economiei nationale asupra eficientei economice 1.4.
Atragerea investitiilor straine in Romania
CAPITOLUL 2 ASPECTE PRIVIND INVESTITIILE 2.1. Definirea
investitiilor si clasificarea lor 2.2. Riscul investitional si
calcularea lui 2.2.1. Definirea incertitudinii si a riscului;
tipuri de risc 2.2.2. Forme de manifestare a riscului in
activitatea firmei
2.2.3. Evaluarea riscului in procesul de fundamentare a
deciziilor de investitii
2.2.3.1. Implicarea probabilitatilor in criteriile de evaluare a
proiectelor
2.2.3.2. Speranta matematica a indicatorilor de eficienta
2.2.3.3. Indicatori pentru masurarea riscului proiectelor de
investitii 2.2.4. Analiza de senzitivitate a proiectelor de
investitii
2.3. Surse de finantare a investitiilor 2.3.1. Finantarea
intreprinderilor 2.3.2. Surse proprii pentru investitii 2.3.3.
Surse externe firmei 2.3.3.1. Surse autohtone pentru investitii
2.3.3.2. Surse externe tarii
CAPITOLUL 3 EFICIENTA ECONOMICA A INVESTITIILOR; CRITERII SI
INDICATORI DE APRECIERE
3.1. Necesitatea calculelor de eficienta economica 3.2.
Conceptul de eficienta economica a investitiilor. Caracteristici
ale eficientei investitiilor 3.3. Indicatori statici de evaluare a
eficientei investitiilor 3.3.1. Indicatori cu caracter general
3.3.2. Indicatori de baza 3.4. Necesitatea cuantificarii factorului
timp 3.4.1. Actualizarea la momentul inceperii lucrarilor de
investitii (n)
3.4.2. Actualizarea la momentul punerii in functiune a noului
obiectiv (p)
-
3
CAPITOLUL 4 METODOLOGIA B.I.R.D. 4.1. Organisme internationale
de resort 4.2. Aspecte specifice ale metodologiei BIRD de evaluare
a proiectelor de investitii 4.3. Indicatori de apreciere a
eficientei economice a proiectelor de investitii
CAPITOLUL 5 ANALIZA DIAGNOSTIC S.C. ELECTRICA S.A. GIURGIU
5.1. Descrierea generala a firmei 5.2. Prezentarea firmei
5.2.1. Scurt istoric 5.2.2. Descrierea sistemului organizatoric
5.2.3. Descrierea sistemului financiar-contabil 5.2.4. Descrierea
sistemului informational. Dotarea cu tehnica moderna de calcul
5.3. Analiza performantelor firmei in perioada 1997 1999 5.4.
Evidentierea punctelor slabe si a punctelor forte. Necesitatea
implementarii unui sistem informatic
CAPITOLUL 6 ASPECTE PRIVIND PROIECTUL DE INVESTITII 6.1.
Descrierea proiectului de investitii 6.2. Prospectarea pietii
tehnicii moderne de calcul 6.3. Testarea calculelor pe exemplul
Electrica SA Giurgiu 6.3.1. Calculul indicatorilor statici 6.3.2.
Calculul indicatorilor dinamici 6.3.3. Calculul indicatorilor
BIRD
CAPITOLUL 7 ANALIZA ECONOMICO FINANCIARA 7.1. Analiza economica
7.2. Analiza financiara 7.3. Analiza de senzitivitate a
proiectului
CONCLUZII
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
-
4
CAPITOLUL 1 INVESTITIILE IN ROMANIA CONTEMPORANA
1.1. ROLUL INVESTITIILOR IN CONTEXTUL ECONOMIEI DE PIATA DIN
ROMANIA
In orice domeniu: economic, social, cultural - investitiile sunt
asociate ideii de dezvoltare. Dezvoltarea oricarei societati
comerciale necesita si investitii corespunzatoare. In mod logic, la
nivelul economiei nationale, dezvoltarea aparatului de productie si
largirea suportului material al activitatilor social-culturale sunt
in dependenta directa de fondurile de investitii pe care societatea
isi permite sa le aloce intr-o anumita perioada. Dar cresterea
economica nu este in functie numai de volumul investitiilor. Ea
este si urmarea modului in care fondurile banesti disponibile sunt
repartizate pe obiecte concrete, a manierei in care aceste fonduri
sunt esalonate in timp, a felului cum sunt gestionate. Eficienta
investitiilor este o conditie la fel de importanta, daca nu chiar
mai importanta, care apare in activitatea economica. Actul
decizional avand ca obiect dezvoltarea economica trebuie,
intotdeauna, sa se motiveze prin directionari precise reiesite din
asemenea operatii. In economie, prin investitii, in sens larg, se
intelege orice cheltuiala baneasca facuta cu scopul de a obtine
profit. In sens mai restrans, prin investitii se inteleg
cheltuielile care vizeaza construirea de cladiri, achizitionarea de
utilaje si altele asemenea. La nivelul unei societati comerciale,
investitiile vizeaza cresterea patrimoniului acesteia. Investitiile
reprezinta suportul material al dezvoltarii economico-sociale a
tarii. Prin ele se asigura sporirea capitalului fix, cresterea
randamentului tehnic si economic al celor existente dar si crearea
de noi locuri de munca. In acest context, investitiile reprezinta
elementul decisiv al cresterii economice, al promovarii factorilor
intensivi, calitativi si de eficienta. Investitiile au un pronuntat
caracter novator deoarece prin ele se creaza conditiile materiale
necesare promovarii progresului tehnic si a rezultatelor
activitatii de cercetare stiintifica in toate domeniile de
activitate, iar prin aceasta se asigura perfectionarea mijloacelor
de productie, tehnologiilor, formelor de organizare a productiei,
precum si innoirea produselor. Promovarea progresului tehnic prin
investitii trebuie privita din trei puncte de vedere: tehnic,
economic si social. Din punct de vedere tehnic investitiile alocate
conduc la perfectionarea bazei tehnice a unitatii economice si in
general a societatii; sub aspect economic, investitiile contribuie
la cresterea volumului productiei realizate si implicit vor duce la
o crestere uneori considerabila a indicatorilor de eficienta
economica; iar sub aspect social prin investitii se asigura
cresterea nivelului de trai, usurarea muncii depuse si in general,
cresterea eficientei sociale. Toate acestea sunt posibile ca urmare
a faptului ca prin investitii se asigura mecanizarea, automatizarea
si robotizarea proceselor de productie, modernizarea utilajelor
existente, crearea de
-
5
noi mijloace de munca, mai perfectionate, elaborarea de noi
tehnologii moderne, crearea si folosirea de noi materiale mai
ieftine, etc. In dezvoltarea economiei nationale au un rol
hatarator in asigurarea modernizarii intregii activitati economice
ca o conditie indispensabila de adaptare a sistemelor tehnice si
economice la conditiile de trecere a economiei nationale la o
economie de piata, de particiare a tarii noastre la relatiile
economice internationale in conditii de concurenta si
competitivitate. Prin investitii se poate asigura dotarea locurilor
de munca cu utilaje performante, perfectionarea proceselor
tehnologice, realizarea unor masuri de natura
tehnico-organizatorica, extinderea si generalizarea conducerii
activitatii cu ajutorul mijloacelor de prelucrare a datelor. Prin
investitii se asigura cresterea gradului de utilizare a resurselor
materiale si de munca ale societatii, avand un rol deosebit de
important in dezvoltarea economico-sociala a tarii, rol pe care l-a
avut in toate perioadele istorice pe care le-a parcurs omenirea.
Principalul aspect care vizeaza deciziile in domeniul
investitiilor, in economia de piata, il constituie necesitatea
descentalizarii acesteia. Deciziile de investitii trebuie sa fie
luate la nivelul unitatilor, adica al agentilor economici, in
functie de nivelul surselor de finantare ale acestora, precum si de
raportul existent intre cerere si oferta la produsele respective.
In acest caz, statul are drept de decizie numai pentru investitiile
finantate integral sau partial de la buget si rol de regulator
asupra deciziilor individuale prin politica de credite pe care o
promoveaza. De aceea, se prevede ca in urmatorii ani sa se
diminueze rolul statului in orientarea dezvoltarii
economico-sociale, se va actiona prin intermediul unor programe
elaborate in special la nivel microeconomic, care sa contina
informatii privind strategia si orientarea capitalurilor de
investitii, sa asigure incurajarea sau descurajarea unor investitii
prin orientarea capitalurilor, impozite diferentiate pe tipuri de
activitati, impozite progresive sau regresive pe cifra de afaceri
sau profit. Programe cu caracter directional vor exista pentru
obiectivele ce se executa din fondurile statului, pentru celelalte
investitii, ele avand un caracter orientativ. Oricum, aceste
programe se vor limita la fundamentarea necesitatii si
oportunitatii investitiilor si vor cuprinde un numar restrans de
indicatori. In schimb, programele microeconomice, elaborate deci de
regiile autonome, societatile comerciale, alti agenti economici, se
vor referi la indicatori, cum ar fi: volumul investitiilor,
consumurile specifice de materiale, lista obiectivelor "comanda de
stat", care asigura dezvoltarea strategica a economiei nationale.
Este necesar ca programele operative sa se refere, in special, la
aspecte ce vizeaza evolutia probabila a cererii pietei interne si
externe, la principalele grupe de produse si servicii. De asemenea,
la nivelul agentilor economici, se impune cunoasterea cu exactitate
a evolutiei veniturilor si cheltuielilor, a cererii si ofertei la
produsele ce fac obiectul propriei activitati, a evolutiei
eficientei economice pe fiecare produs si pe total activitate.
Elaborarea, la nivelul fiecarei unitati, a unor programe privind
dezvoltarea si restructurarea unitatii permite cunoasterea din
timp, de catre salariati si actionari, a orientarilor consiliilor
de administratie si faciliteaza participarea acestora la cresterea
eficientei actiunilor propuse.
-
6
Un rol important pentru activitatea viitoare trebuie sa-l capete
generalizarea criteriilor de eficienta economica in luarea
deciziilor de investitii. Pe viitor, agentii economici vor urmari
realizarea unor investitii care au o eficienta ridicata, care
asigura un grad ridicat de competitivitate pe piata interna si
externa. In acest scop este oportuna infiintarea unor colective de
cercetare si prognoza in cadrul firmelor care sa prezinte
informatii reale privind nivelul cererii la unele produse, genurile
de investitii ce urmeaza a se realiza - indiferent de sursa de
finantare - pentru a se crea, in acest fel, o concurenta loiala,
bazata pe o buna cunoastere a realitatii curente si de perspectiva.
Este de asteptat ca intr-o perioada de circa 5-10 ani sa se formeze
agenti economici puternici capabili sa-si constituie trainice
colective de cercetare, analiza si prognoza care sa proiecteze
propriile strategii de dezvoltare cu orizont de timp indelungat si
grad de certitudine ridicat. Un alt aspect care vizeaza cresterea
eficientei economice a investitiilor il constituie liberalizarea
finantarii acestora prin crearea posibilitatii utilizarii de catre
agenti economici a oricaror surse de finantare. In general,
apreciem ca acestea ar putea fi sursele proprii care se constituie
din profitul repartizat in acest sens, fondul de amortizare,
emisiuni de actiuni, incasarile obtinute in urma dezafectarii sau
vanzarii unor utilaje si alte surse; capitalul particular (intern
sau extern); creditele bancare (interne sau externe); alocatii de
la buget pentru obiectivele economice "comanda de stat". In
conditiile trecerii la economia de piata, fiecare agent economic
isi va face o dimensionare stricta a numarului salariatilor si a
fondului de salarizare. In acest context poate sa apara situatia ca
un anumit numar de salariati sa-si piarda locul de munca. Ca
urmare, statul are un rol deosebit de important in asigurarea
protectiei sociale a salariatilor. Unele masuri de protectie se
infaptuiesc prin investitii, cum sunt sprijinirea de catre stat a
dezvoltarii societatilor comerciale mici si mijlocii, a serviciilor
si prestarilor de servicii in vederea atragerii persoanelor
disponibile si asigurarii unor noi locuri de munca.
1.2. INVESTITIILE - CONDITIE ESENTIALA A MODERNIZARII ECONOMIEI
SI INTRODUCERII PROGRESULUI TEHNIC
In conditiile actuale ale conjuncturii economice interne, ale
trecerii la economia de piata, o atentie deosebita trebuie sa se
acorde dezvoltarii economiei pe baza cererii reale de bunuri
materiale, servicii etc. si nu printr-o dezvoltare fortata a unor
ramuri sau sfere de activitate in detrimentul altora. La baza
intregii activitati de modernizare si restructurare a economiei
nationale trebuie sa stea principiile rentabilitatii si eficientei
economice, nu este posibil ca in unele ramuri sa se consume mai
mult decat se produce, sa se execute lucrari de slaba calitate si,
in acest fel, sa se lucreze cu pierderi. Pe viitor activitatea de
modernizare si restructurare trebuie sa conduca la actiuni
eficiente si nu orice fel de eficienta ci numai o eficienta maxima
pentru a asigura competitivitate produselor ramanesti atat pe piata
interna, dar, in mod deosebit, pe piata externa.
-
7
Privita la nivelul unitatilor economice, activitatea de
modernizare si restructurare, impune, in primul rand, luarea unor
masuri tehnico-organizatorice care sa asigure cresterea eficientei
economice aacestora. In cadrul acestor masuri un loc important il
ocupa perfectionarea metodelor de conducere care sa asigure un
cadru stimulator pentru toti salariatii unitatii economice.
Activitatile de conducere trebuie sa se bazeze, din ce in ce mai
mult, pe folosirea mijloacelor de prelucrare a datelor. Cresterea
eficientei economice prin intermediul modernizarilor la nivelul
societatilor comerciale presupune si o mai buna amplasare a
sectiilor si atelierelor de productie astfel incat sa se asigure o
circulatie normala a materiilor prime, semifabricatelor si
produselor finite, dar si a fortei de munca. Activitatea de
modernizare la nivelul firmelor reclama asigurarea unei imbinari
stranse intre caracterul polifunctional pe care trebuie sa-l capete
cladirile din cadrul unitatii si specializarea acestora. Caracterul
polifunctional presupune impartirea spatiului in zone functionale
care sa asigure o prelucrare complexa a materiilor prime, iar
specializarea presupune o impartire dupa caracteristicile
procesului tehnologic. In ceea ce priveste activitatea de
modernizare a cladirilor, aceasta trebuie sa asigure reducerea
gradului de nocivitate, a pericolelor de incendii, concomitent cu
imbunatatirea generala a conditiilor de munca ale salariatilor ce
isi desfasoara activitatea in aceste sectii. Un aspect deosebit de
important care face obiectul modernizarii la nivelul unitatilor
economice il constituie perfectionarea structurii productiei. In
conditiile trecerii la o economie de piata este necesar ca
structura productiei sa fie adaptata nevoilor reale ale pietei, sa
raspunda solicitarii partenerilor interni si externi. Deci, azi,
mai mult ca oricand se impune ca beneficiarul sa determine
structura productiei si nu invers, asa cum se intampla pana acum.
Dar modificarea structurii productiei necesita si modificarea
structurii fortei de munca atat in ceea ce priveste componenta
meseriilor cat si nivelurile de calificare profesionala. O
productie de calitate nu se poate realiza decat cu o forta de munca
avand un caracter ridicat de calificare si care da dovada de inalta
disciplina si constiinciozitate a muncii Activitatea de modernizare
a locului de munca prezinta o importanta deosebita deoarece aici se
afla nucleul activitatii de productie si de modul cum se
organizeaza si conduce acest segment al societatii comerciale
depinde imbunatatirea eficientei economice. La nivelul locului de
munca un rol important in cadrul activitatii de modernizare il are
dotarea acestora cu noi utilaje, mai performante, cu parametri
tehnico-economici superiori celor existente in dotare. Aceasta
reutilare a locurilor de munca este cu atat mai necesara cu cat in
ultimii ani procesul de dotare a unitatilor si de modernizare prin
achizitionarea de noi utilaje a fost incetinit sau chiar oprit. In
acest sens este de semnalat existenta unor societati comerciale
dotate cu utilaje care au depasit de mult durata normala de
serviciu si care sunt intr-un stadiu avansat de uzura fizica si
morala. Modernizarea locurilor de munca prin achizitionarea de noi
utilaje presupune si o perfectionare a dotarii cu utilaje de masura
si control care sa asigure nu numai o verificare si un control
operativ, dar si de inalta precizie. Un loc important in cadrul
modernizarii locurilor de munca il ocupa introducerea unor masuri
tehnico-organizatorice care sa permita mecanizarea,
-
8
automatizarea, cibernetizarea si robotizarea proceselor de
productie.asa dupa cum este cunoscut, gradul de promovare a
progresului tehnico-economic in unitatile romanesti este foarte
redus, fapt ce impune cu stringenta retehnologizarea acestora la
nivelul unitatilor similare eistente pe plan mondial.
Retehnologizarea nu se poate face decat printr-un efort
investitional deosebit si o conlucrare loiala cu parteneri straini
competitivi si interesati in calaborarea cu unitati romanesti. Un
alt aspect pe care trebuie sa-l vizeze modernizarea locurilor de
munca il constituie reamplasarea utilajelor si reorientarea
transportului intern corespunzator modificarilor ce apar atat in
stuctura utilajelor cat si a tehnologiilor de productie. Indiferent
de nivelul la care se realizeaza activitatea de modernizare ea
cuprinde cu prioritate modernizarea fortei de munca prin
imbunatatirea structurala a acesteia si ridicarea nivelului de
calificare; modernizarea utilajelor prin inlocuirea celor uzate,
imbunatatirea parametrilor tehnico-functionali la capitalul fix
existent si dezvoltarea, extinderea lor; modernizarea produselor
finite prin introducerea in fabricatie a noi produse cu un grad
ridicat de eficienta, perfectionarea parametrilor si ridicarea
nivelului calitativ la cele existente. De remarcat este faptul ca
activitatea de modernizare nu se poate face decat prin intermediul
investiilor ca suport material al cresterii economice. Corelatia
dintre investitii si modernizare este fundamentala pentru orice
activitate economica, indiferent de ramura in care aceasta se
desfasoara. In fond dotarea cu utilaje si instalatii cu parametri
tehnico-economici ridicati este o problema care, in mod
conventional, a fost asezata la nivelul locurilor de munca, ea
interesand in egala masura dezvoltarea pe baze eficiente a
sectiilor si atelierelor de productie, a societatii comerciale in
ansamblul ei, a fiecarei ramuri economice in parte si in final a
intregii economii nationale. Problematica investiilor si a
impactului asupra modernizarii activitatii economice este departe
de a se rezuma numai la cele cateva aspecte expuse mai sus si de
aceea corelatia dintre investitii si modernizare va fi reluata si
adancita in capitolele urmatoare unde se va analiza cu precadere
eficienta economica a investitiilor. Deoarece intotdeauna
activitatea de modernizare presupune o noutate, o materializare a
gandirii omenesti, un loc important in reusita ei il are
activitatea de cercetare stiintifica si de proiectare. In cadrul
activitatii de cercetare trebuie sa apara idei noi, solutii
eficiente, variante posibile care sa duca la cresterea eficientei
economice prin modernizare. Dar, un loc la fel de important il
ocupa si beneficiarul lucrarii de cercetare (societatea comerciala
producatoare). Numai in masura in care acesta este deschis la nou,
solicita si colaboreaza cu unitatea de cercetare si proiectare,
poate sa asigure modernizarea activitatii cu efecte benefice asupra
acesteia. Activitatea de modernizare intotdeauna are ca scop
cresterea eficientei economice a unitatii in care s-a realizat si
ea permite o mai buna folosire, din punct de vedere calitativ, a
factorilor de productie. In aceste conditii, activitatea de
modernizare poate fi considerata ca activitate de tip intensiv,
neutru si extensiv. Tipul intensiv de modernizare asigura o
crestere mai accelerata a productivitatii muncii in raport cu
gradul de inzestrare tehnica a muncii (valoarea capitalului fix
-
9
deservit de un salariat), si reflecta o buna orientare a
activitatii de modernizare deoarece potenteaza cu prioritate
factorii calitativi. Tipul neutru caracterizeaza acea modernizare
la care ritmul de crestere a productivitatii muncii corespunde
ritmului de crestere a volumului de capital fix deservit de un
salariat. Activitatea de modernizare indiferent de nivelul la care
se face si obictivul ce il vizeaza nu este obligatoriu si
eficienta. Astfel, in cazul in care prin modernizare accentul se
pune pe factorii cantitativi, asa cum eate cazul modernizarii de
tip extensiv la care ritmul de crestere al productivitatii muncii
este inferior celui al dotarii tehnice a muncii, nivelul eficientei
economice poate fi necorespunzator si reflecta folosirea cu
eficienta scazuta a resurselor.
1.3. IMPACTUL MODERNIZARII SI AL RESTRUCTURARII ECONOMIEI
NATIONALE ASUPRA EFICIENTEI ECONOMICE
Modernizarea si restructurarea economiei nationale este o
actiune complexa care vizeaza toate nivelurile activitatii
economice, si anume: ansamblul economiei nationale, ramurile
propriu zise, unitatea economica si locul de munca. Activitatea de
modernizare si restructurare este un proces dinamic si complex care
asigura perfectionarea capitalului fix, crearea unei structuri
complxe si mobile a productiei, introducerera celor mai performante
metode si tehnici de munca etc. Actiunea de modernizare pe baza
investitiilor privita la nivelul economiei nationale si a ramurilor
trebuie sa se refere, in special,la structurile economiei
nationale, dezvoltarea pe baza principiilor moderne a ramurilor
economice, infaptuirea unor raporturi corespunzatoare fiecaruia
dintre aceste ramuri, realizarea unor transformari pe plan social.
In cadrul activitatii de modernizare a economiei nationale, un loc
important trebuie sa i se acorde imbunatatirii activitatii fiecarei
ramuri in parte, dezvoltarii pe principii noi a agriculturii,
cresterii gradului de participare la circuitul economic a firmelor
mici si a activitatilor de servicii, intensificarii actiunilor in
vederea realizarii unor profunde transformari pe plan uman.
Investitiile privite ca punct de plecare pentru modernizarea si
restructurarea activitatii economice influenteaza in mod benefic
eficienta economica atat prin intermediul eforturilor facute pentru
promovarea cailor de modernizare cat si a efectelor economice
obtinute in urma acestor actiuni. In cazul investitiilor pentru
modernizare se pleaca de la o baza tehnico-materiala existenta care
asigura deja o serie de utilaje, scule, dispozitive, constructii,
utilitati care nu mai necesita eforturi suplimentare pentru
realizare ci eventual pentru unele modificari in vederea punerii
lor in consonanta cu celelalte lucrari care se vor face, dar este
clar ca aceste adaptari vor costa mult mai putin decat in cazul
realizarii unor obiective economice. Atingerea scopului propus
intr-un interval de timp mai scurt are avantajul ca asigura in
avans efectele propuse, atunci cand ele sunt cel mai intens
solicitate, se realizeaza un profit suplimentar ca urmare a
productiei obtinute in economia de timp realizata si, de asemenea,
conduce la livrarea in avans a produselor pe piata si eventual
ocuparea acestor piete de desfacere.
-
10
In cadrul societatilor comerciale, cheltuielile pentru
realizarea investitiilor sunt mai judicios repartizate in sensul ca
ele sunt orientate cu prioritate pentru construirea, adaptarea sau
imbunatatirea structurala a capitalului fix activ, adica a acelora
care participa nemijlocit la obtinerea rezultatelor economice cum
sunt: utilajele, constructiile speciale, liniile tehnologice. In
cazul investitiilor, capitalul fix pasiv (cladirile) solicita un
volum de resurse mai mic deoarece se aduc numai mici modificari,
uneori ambientale, sau deloc, ceea ce creaza conditiile ca
fondurile constituite si alocate pentru investitii sa fie orientate
in special spre acele activitati care duc la cresterea rezultatelor
economice ale firmei. Prin investitii, indiferent de nivelul la
care se realizeaza, se aplica solutii si idei noi deoarece
modernizarea, prin esenta ei, are un caracter novator, este
purtatoare si generatoare de progres tehnic. Ca urmare, prin
investitii se asigura reducerea consumurilor specifice de
materiale, dar si de munca, care va duce la diminuarea efortului cu
modernizarea dar in special a celor cu productia prin reducerea
cheltuielilor de productie. Investitiile in modernizare asigura
reducerea rebuturilor, precum si diminuarea deseurilor prin
cresterea gradului de prelucrare a materiilor prime ca urmare a
folosirii unor utilaje si solutii tehnologice mai bune. Din punct
de vedere al efectelor economice la nivelul economiei nationale,
investitiile prezinta mai multe avantaje dar cel mai important se
considera ca este influenta pe care o exercita asupra laturilor
calitative ale factorilor participanti la viata economico-sociala.
Principala influenta calitativa asupra utilajelor (a capitalului
fix, in general) asigurandu-le acestora imbunatatirea parametrilor
tehnico-economici. O alta influenta se exercita asupra calitatii
tehnologiilor prin modernizarea fluxurilor existente, prin gasirea
de noi solutii tehnologice sau adaptarea celor existente la noile
conditii create de modernizarea utilajelor, spatiilor de productie
etc. In unitate directa o imbunatatire a calitatii utilajelor si a
tehnologiilor are loc si ridicarea nivelului calitativ al fortei de
munca, atat din punct de vedere al continutului cat si al
structurii acesteia. Ca un corolar al perfectionarii factorilor de
productie prezentati se ajunge si la o imbunatatire a calitatii
produselor, ca scop final al activitatii de investitii. Ca urmare a
avantajelor pe care le prezinta activitatea de investitii, apare si
imbunatatirea cantitativa si calitativa a efectelor economice. Un
efect direct in constituie cresterea productiei obtinute atat ca
urmare a realizarii unei productii suplimentare, datorita ridicarii
parametrilor utilajelor cat si a imbunatatirii calitatii produselor
finite si a structurii acestora. Cresterea valorii productiei si in
general a tuturor efectelor economice se datoreaza si imbunatatirii
structurii resurselor consumate in sensul folosirii unor materii
prime si materiale bine dimensionate si de calitate
corespunzatoare, conform cerintelor procesului tehnologic. Orice
neconcordanta intre cele trei niveluri calitative (randamentul
utilajului, clasa de calitate a produselor si calificarea
salariatului) poate avea efecte negative in procesul de productie.
Investitiile constituie principala cale de imbunatatire a
eficientei economice la toate nivelurile deoarece prin ea se
asigura modificarea raportului dintre eforturi
-
11
si efecte. Eforturile cunosc o scadere relativa in timp si
efectele economice cresc, atat prin volum cat si prin structura.
Investitiile sunt un proces dinamic care presupune o buna
cunoastere a realitatilor economice in vederea asigurarii unei
interconditionari viabile a ramurilor economiei nationale dar si
asigurarea punerii de acord cu economiile altor tari. Modernizarea
si restructurarea economiei nationale constituie o cerinta vitala
pentru asigurarea cresterii eficientei economice la nivel micro si
macroeconomic, un factor obiectiv de sine statator, o conditie sine
qua non pentru asigurarea cresterii economice a tarii in conditiile
de dezvoltare pe care le cunoaste lumea contemporana.
1.4. ATRAGEREA INVESTITIILOR STRAINE IN ROMANIA
Competitia internationala pentru atragerea de investitii straine
este mare. Constiente de avantajele investitiilor straine, pentru
cresterea bunastarii nationale, tari dezvoltate sau in dezvoltare,
mari sau mici, concureaza pe piata mondiala prin procedee si
tehnici specifice sau comune, care stimuleaza nu numai investitiile
straine directe, ci si cresterea propriilor lor economii. De aceea,
in ultimul deceniu Romania a pus tot mai mare accent pe politicile
de atragere a investitiilor staine directe, care reprezinta o parte
importanta a fluxurilor de capital privat in aceste tari. Aceasta
se face la nivelul politicii economice de ansamblu, care trebuie sa
fie orientata in contextul evolutiei economiei moderne, al
relatiilor internationale tot mai interdependente, al construirii
unei economii nationale eficiente. Fiecare tara are obiective de
dezvoltare economica, politica si sociala si politicile de ansamblu
care sa conduca la atingerea obiectivelor, sistemul promotional si
normativ pentru operationalizarea acestor politici, ca si
structurile administrative si procedurile pentru aplicarea lor.
Cadrul de politici nationale al Romaniei cuprinde un set concret de
obiective, politicile pentru atingerea acestor obiective, sistemul
de facilitati si sistemul administrativ, inclusiv structurile
administrative, proceduri, valori, recompensarea si capacitatea
personalului de a operationaliza masurile acestui sistem. La al
doilea nivel, in cadrul politicii economice nationale, Guvernul
stabileste un set de politici specifice privind regimul
investitiilor straine directe si a liberalizarii miscarii
capitalului. Acest set de politici, stimulative, normative si
institutionale, se interfereaza si interactioneaza cu politica
generala, influentandu-se de multe ori reciproc. In acelasi timp,
se interactiveaza cu conditiile internationale, care determina
anumite evolutii economice, sociale si politice. Impactul mare pe
care investitiile straine directe il are asupra multor aspecte ale
dezvoltarii economice, sociale si politice din tara noastra, a
determinat adaptarea unor politici specifice, intr-un cadru destul
de larg, care sa concentreze, sub aspect normativ si institutional,
numai asupra investitiilor straine directe. Elementele regimului
privind investitiile straine cuprind:
-
12
a) accesul investitiilor straine directe in anumite sectoare. In
principiu, intreprinderile multinationale se bucura de regimul
national al tarii gazda, iar investitiile straine directe se pot
face in toate sectoarele. b) facilitatile si criteriile de
performanta au un caracter global, urmarind marirea volumului si
cresterea beneficiilor pe termen lung, a investitiilor straine
directe. Pot sa fie diferentiale, functie de sectoarele strategice,
mai importante pentru economia tarii gazda. Recurgerea la
facilitati fiscale (reduceri de impozit si taxe vamale, etc.) se
face si este efectiva atunci cand se urmareste atragerea
investitiilor straine directe. c) transferul profitului si al
capitalului intreprinderilor multinationale este de regula liber si
garantat si se incadreaza in liberalizarea regimului circulatiei
capitalurilor. Dincolo de cadrul politic si economic general, si a
politicilor specifice pentru investitori straini, Romania acorda si
asistenta speciala unor investitori importanti pentru a trece mai
usor procedurile birocratice, negociaza acorduri bilaterale pentru
promovarea si incurajarea investitiilor si evitarea dublei
impuneri, precum si acorduri comerciale si alte instrumente
juridice bilaterale sau multilaterale de natura sa stimuleze
fluxurile investitionale reciproce. Dar atragerea investitiilor
straine directe cere eforturi in multe alte domenii, iar tehnicile
de promovare sunt un mecanism important pentru a transmite
investitorului potential toate aceste eforturi, promovarea inseamna
tehnici specifice de reclama si publicitate, contacte directe sau
prin posta, seminarii specializate, misiuni economice, participari
la targuri si expozitii internationale, difuzarea de literatura si
materiale tiparite, pregatirea vizitelor si insotirea
investitorilor potentiali, facilitarea intalnirilor dintre
investitori straini si parteneri locali, obtinerea aprobarilor si
dezlegarilor necesare de la organele guvernamentale, pregatirea
propunerilor de proiecte, elaborarea de studii de fezabilitate,
furnizarea de servicii investitorilor straini dupa efectuarea
investitiilor, etc. ce fac obiectul unor strategii nationale de
promovare. In strategiile de promovare a Romaniei ca loc de
investitii pentru intreprinderile multinationale se urmareste
atingerea urmatoarelor obiective: a) furnizarea de informatii
investitorilor potentiali; b) oferirea de servicii la dispozitia
investitorilor existenti si potentiali; c) crearea unei imagini
atractive pentru tara, ca un loc bun pentru investitii. De regula,
Guvernul combina cele trei tehnici de promovare, in diferite
proportii, dar functie de obiectivul pe care il urmaresc la un
moment dat, pot sa se concentreze pe o anumita categorie. In
functie de aceasta, Guvernul poate sa se orienteze, la un moment
dat, pe un program care sa creeze imaginea tarii, sau pe un program
care sa genereze direct mai multe investitii. Pe masura ce
eforturile se concretizeaza pe activitati de generare directa de
investitii, atunci tehnicile cele mai des folosite sunt cele
directionate, care vizeaza direct investitorul potential, care de
altfel sunt si cele mai eficiente.
-
13
CAPITOLUL 2 ASPECTE PRIVIND INVESTITIILE
2.1. DEFINIREA INVESTITIILOR SI CLASIFICAREA LOR
Notiunea de investitie, intr-o acceptiune larga, este sinonima
cu: alocare, plasare, dotare, iar intr-un sens mai restrans
(financiar-contabil) reprezinta o cheltuiala facuta pentru
obtinerea de bunuri materiale cu valoare mare si durata de
folosinta indelungata. In conditiile conducerii economiei prin plan
centralizat, pe principii administrative, investitia reprezinta
numai ceea ce se aloca pentru crearea si dezvoltarea bazei
materiale de productie si a celei pentru sectorul social-cultural.
Potrivit unei definitii, cu larga circulatie in tara noastra,
investitia reprezinta "totalitatea cheltuielilor prin care se
creaza, se achizitioneaza noi fonduri fixe productive si
neproductive, se perfectioneaza sau se reconstruiesc fondurile fixe
existente". Trecerea la economia de piata implica o schimbare a
opticii privind notiunea de investitie, determinata de circulatia
capitalului pe piata, de lupta de concurenta, de castigul
(profitul) asteptat etc.; in aceste conditii, problematica
investitiilor este abordata de la sursa ce acopera cheltuielile
respective. Astfel, investitiile sunt intelese ca reprezentand
partea de venit destinata pentru formarea capitalului. Utilizarea
venitului pentru cresterea capitalului si a stocurilor reprezinta
investitiile nete; daca alaturi de veniturile destinate a fi
investite se utilizeaza si amortizarile, obtinem investitia bruta.
A investi inseamna a aloca resurse pentru sporirea capitalului real
existent la un moment dat. Tot o investitie poate fi utilizarea de
venituri pentru a cumpara hartii de valoare (actiuni, obligatiuni
etc.) de pe piata capitalurilor, cu scopul final de a obtine un
castig in viitor. Operatiunile de cumparare a hartiilor de valoare
- forme ale capitalului in circulatie - dau nastere, atunci cand
bursele sunt organizate pe baze capitaliste, la speculatii pure,
rupte de tranzactiile reale. Desi apare la inceput ca o cheltuiala
de bani, investitia nu poate fi rupta de continutul sa material
concre, crearea elementelor de capital fix; scopul sau final, insa,
este castigul. Asa cum subliniaza unii specialisti, investitia
reprezinta: "angajarea resurselor, facuta cu speranta realizarii
unor beneficii in decursul unei lungi perioade de timp in viitor"
sau "actiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse in
speranta ca in viitor se vor incasa sume mai mari de bani sau se
vor obtine alte beneficii". Aceste formulari pun in evidenta
continutul concret, material al investitiei (resurse materiale,
financiare etc.) si scopul final - beneficiul (profitul). Notiunii
de investitie ii este imanent timpul - element definitoriu al
caracterului dinamic al procesului investitional. In acest sens,
este relevanta sublinierea facuta de Pierre Masse potrivit careia
investitia este: "o cheltuiala facuta pentru un viitor incert", din
care reiese ca investitiei ii este inerent riscul.
-
14
Dupa Pierre Masse, investitile echivaleaza cu a renunta la
satisfactia imediata si sigura, pe seama economiilor si veniturilor
de care dispunem in prezent contra unei sperante viitoare, al carei
suport il reprezinta tocmai bunul investit. Daca vom avea in vedere
motivatiile care stau la baza investitiilor, acestea apar ca suport
material al proceselor de productie, in vederea adaptarii
productiei la cererea pietei, la nevoile economice si sociale, dar
si al consolidarii pozitiei si competitivitatii acestora in
concurenta cu alti agenti economici. Adica, investitiile se
realizeaza pentru adaptarea capacitatilor de productie si servicii
la cerere si pentru a dispune de o oferta concurentiala. Au
caracter de investitie si cheltuielile referitoare la formarea si
perfectionarea elementului uman al procesului de munca. Este vorba
nu numai de cheltuielile legate nemijlocit de obiectul ce se
construieste, ca cele pentru instruirea personalului, ci si de
cheltuielile pentru invatamant pe baza carora se formeaza si
perfectioneaza forta de munca. Consideratiile facute ne permit sa
apreciem ca investitia reprezinta totalitatea resurselor
(materiale, tehnice, umane, financiar tc.) alocate pentru
dezvoltarea-modernizarea fortei productive a societatii, a intregii
vieti sociale, astfel incat sa se creeze conditii necesare
obtinerii unor efecte utile in viitor. Acumularea de capital fix e
menita sa asigure in viitor un nivel de trai, de civilizatie
superioare comparativ cu situatia actuala, cand se fac
investitiile. De mare insemnatate in zilele noastre este rolul
investitiilor in realizarea actiunilor si proiectelor destinate
eliminarii noxelor din sectii si sectoare de productie poluate, cu
efecte sociale si economice benefice, conservarii si protejarii
mediului ambiant, precum si de combatere a poluarii mediului.
Pentru nevoile de comparatii in privinta investitiilor, retinem
acceptiunea data de ONU acestor cheltuieli, si anume: investitiile
brute includ cheltuielile pentru realizarea de noi mijloace fixe,
cheltuielile cu reparatiile capitale, cele pentru cresterea
mijloacelor circulante si soldul miscarii capitalului strain, iar
investitiile nete cuprind cheltuielile pentru cresterea capitalului
fix si a celui circulant. Mentionam ca soldul miscarii capitalului
strain apare ca diferenta intre fondurile intrate sub forma de
imprumuturi, plasamente, investitii directe si sumele ce reprezinta
rambursari de rate si plata dobanzii, incasari din profituri si
dividende din partea detinatorilor de capital strain, repatrierea
capitalului strain. Sintetizand consideratiile mentionate,
definirea investitiilor trebuie sa releve faptul ca: - reprezinta o
plasare de fonduri banesti intr-o actiune, intr-un proiect sau
operatie pentru a crea un spor de avutie, atat la nivelul
individului, cat si al societatii; - scopul urmarit nu consta numai
in obtinerea sporului de bunuri si capacitati de productie si de
folosinta indelungata, ci si a unui castig, a unui profit; -
reprezinta un flux al valorilor care au ca punct initial, de
pornire, fondurile financiare, o parte a veniturilor si economiilor
realizate; transformarea fondurilor banesti necesare presupune
existenta unor materiale de constructii, utilaje si
-
15
echipamente tehnologice ce se vor manta in cadrul viitoarelor
unitati, precum si capacitatile de productie de constructii-montaj
etc,; - exista un decalaj in timp, intre momentul investirii si cel
al obtinerii rezultatelor si veniturilor scontate; - sunt o
cheltuiala efectuata in prezent, certa, in scopul obtinerii unor
efecte viitoare, adesea incerte; din acest punct de vedere
investitiile constituie o resursa avansata care comporta un risc; -
pentru a produce, in timp,acumularea viitoare de capital fix, este
necesara functionarea normala a intregului sistem economic.
Clasificarea investitiilor se face in functie de anumite criterii
tehnice si economice. a) Dupa destinatia cheltuielilor,
investitiile se impart in: - investitii directe: care se reflecta
la construirea cladirilor, achizitionarea utilajelor etc. pentru
noul obiectiv; - investitii colaterale: destinate asigurarii de
utilitati (apa, energie electrica, gaze, cai de acces, canalizare
etc.); - investitii conexe: cheltuielile de investitii in obiective
pentru asigurarea materiilor prime, energiei, combustibilului,
diverselor prestari de servicii etc., precum si cele aferente unor
lucrari pregatitoare pentru noul obiectic (consolidari de terenuri,
lucrari de aparare impotriva inundatiilor etc.). b) Dupa destinatia
obiectivelor de investitii: - investitii productive; - investitii
neproductive. Pe baza acestui criteriu putem vorbi de investitii pe
sectoarele: primar (ramuri extractive), secundar (ramuri
prelucratoare) si tertiar (servicii). c) Dupa modul de executie a
lucrarilor, avem: - investitii executate in regie (de investitor,
cu forte proprii); - investitii executate in antrepriza (de catre
unitati specializate); - Investitii realizate in sistem mixt. d)
Dupa stadiul de realizare a lucrarilor, avem: - investitii
neterminate (valoarea lucrarilor realizate la obiectivele in curs
de executie); - investitii restante: se refera la obiective ale
caror termene au fost depasite; - investitii terminate: la care
toate lucrarile sunt incheiate. e) Dupa structura lor tehnologica,
investitiile se impart in urmatoarele categorii: - lucrari de
constructii montaj (cladiri, constructii speciale, montaje ale unor
utilaje, care reclama aceasta operatiune); - achizitii de utilaje
care necesita montaj (fixarea de fundatii, pe piloni sau
postamente) sau care nu necesita montaj (mijloace de transport,
tractoare si masini agricole etc.); - lucrari si explorari
geologice, in care se cuprind prospectiunile, explorarile pentru
conturarea si extinderea zacamintelor in masiv, lucrari de foraj si
exploatare, studii si cercetari geologice etc.;
-
16
- alte cheltuieli de investitii (cele privind proiectarea, cele
cu personalul la obiectivele noi). f) Dupa caracterul lucrarilor,
investitiile se impart in: - investitii pentru construirea de
unitati noi; -investitii pentru reconstructia (refacerea),
dezvoltarea (extinderea), amenajarea (transformarea), innoirea
unitatilor existente. Investitiile pentru constructia de unitati
noi sunt cele ce se fac pentru obiective care nu au existat
anterior; pe baza lor se construiesc si achizitioneaza toate
elementele care conduc la obtinerea obiectivului proiectat.
Investitiile pentru reconstructie se efectueaza la obiectivele
existente, care au suferit in urma unor calamitati; lucrarile
respective implica modificarea constructiei, transformari ale
procesului tehnologic. In caz de refacere, se urmareste doar
readucerea constructiei la starea ei initiala. Lucrarile de
amenajare si transformare se fac la obiective existente, in scopul
creerii de conditii mai bune desfasurarii activitatii (reimpartirea
spatiilor in cadrul perimetrului construit, consolidarea unor parti
sau elemente de constructie, introducerea de utilitati necesare
procesului tehnologic, transformarea unor cladiri pentru a li se da
alta destinatie, amenajari exterioare, drumuri, pavaje etc.).
Investitiile de dezvoltare constau in cheltuielile ce se fac in
vederea maririi capacitatii de productie, depozitare etc., prin
supraetajari, noi spatii adaugate celor existente etc. Investitiile
de innoire sau reutilare constau in introducerea de utilaje noi, in
locul celor care sunt uzate fizic sau moral. Intre investitiile de
dezvoltare si cele de innoire exista o mare apropiere, ambele
bazandu-se pe achizitionarea de masini noi. Se face, totusi,
delimitarea intre ele in functie de destinatia ce li se da
masinilor sau utilajelor achizitionate: in primul caz, acestea se
adauga celor vechi; in cel de-al doilea caz ele se substituie unora
vechi, devenite inutilizabile. Investitiile de dezvoltare si
innoire a utilajelor prezinta unele avantaje fata de investitiile
noi, si anume: solicita resurse financiare relativ mai mici; conduc
la imbunatatirea structurii tehnologice a capitalului fix
(cresterea ponderii masinilor si utilajelor); perioada de executie
este mai scurta, deci efectele economice si financiare sunt
obtinute mai devreme. g) Dupa destinatia lor si natura rezultatelor
activitatii, investitiile se impart in: - investitii materiale in
cladiri, masini, echipamente etc., a caror natura s-a modificat
substantial in zilele noastre, in sensul cresterii rapide in volum
a cheltuielilor cu tehnica informatica si cu echipamentele de
productie automatizate, in defavoarea constructiilor mecanicce si a
cladirilor; - investitii nemateriale (intangibile), acele eforturi
destinate sa pregateasca viitorul: cheltuieli de logica
informatica, de dezvoltare comerciala, de pregatire a fortei de
maunca, de cercetare-dezvoltare; investitiile intangibile sunt
destinate oricaror elemente in masura sa amelioreze
competitivitatea intreprinderii in perspectiva; datorita evolutiei
rapide inregistrata in deceniul trecut, aceste investitii
-
17
detin, in tarile dezvoltate ale lumii, aproape 50% din valoarea
investitiei totale, indiferent de tendinta generala a
investitiilor. h) Dupa modul cum investitiile influenteaza economia
firmei, dezvoltarea, rentabilitatea si eficienta activitatii
agentilor economici, acestea se clasifica in: - investitii cu
efecte directe, reflectate in gestiunea firmei investitoare; -
investitii cu efecte indirecte asupra economiei firmei
investitoare. In categoria investitiilor cu efecte directe ce se
vor regasi in gestiunea firmelor intra investitiile pentru
constructia de noi unitati, pentru extinderea capacitatilor
existente in functiune la un moment dat, pentru eliminarea
locurilor inguste, completarea dotarii si introducerea progresului
tehnic, inclusiv a informaticii de gestiune, investitiile pentru
retehnologizari, precum si cele pentru mentinerea capacitatii de
productie la un nivel dat. Din categoria investitiilor cu efecte
indirecte fac parte: - investitiile in obiective destinate
protejarii mediului, prevenirii poluarii si combaterii acesteia;
ele servesc la conservarea mediului si protectia ecologica; -
investitiile pentru realizarea de obiective cu caracter social si
cultural; - investitiile strategice (intangibile), cu efecte utile
in perspectiva, pentru investitori. In concluzie, o investitie
presupune, intotdeauna, cheltuirea de resurse materiale si umane.
Pentru a investi, e necesar sa economisesti, sa acumulezi o parte
din venit, deci sa te abtii de la a consuma intregul vanit pentru
nevoi personale, in speranta obtinerii unor venituri mai mari in
viitor.
2.2. RISCUL INVESTITIONAL SI CALCULAREA LUI
Orice investitor, fie el autohton sau strain, isi pune
intrebarea: ce se va intampla cu banii pe care ii cheltuieste sub
forma de investitii? Desigur, el afecteaza in acest scop o parte
din venituri in speranta obtinerii unei cresteri a productiei,
realizarii de profituri sporite intr-un viitor mai apropiat sau mai
indepartat, dupa intrarea in functiune a obiectivului de
investitii. Cu toata previziunea efectuata, investitiile sunt
riscante, deoarece profitul depinde de un viitor nesigur. Deci, in
activitatea firmei isi fac loc incertitudinea si riscul.
2.2.1. DEFINIREA INCERTITUDINII SI A RISCULUI; TIPURI DE RISC
Intr-o conceptie generala, riscul inseamna hazard, primejdia unor
eventuale pierderi, sau "posibilitatea de a te expune la pierderi"
(The Oxford English Dictionary) sau o pierdere posibila "pe care
politica moderna se straduie sa o previna sau sa o repare" (Petit
Larousse ilustre). Perceperea riscului, conturarea dimensiunilor
sale, presupune o constientizare a pericolului unei actiuni,
asumarea responsabilitatii de catre o persoana, atunci cand se
afirma ca rezolva o anumita problema sau ca face un lucru "pe
riscurile sale". In abordarea incertitudinii si riscului se au in
vedere, de regula, consecintele anticipate ale uneia sau alteia din
variantele de actiune si doar uneori cauzele care
-
18
determina consecintele actiunilor. Incertitudinea are la baza
numarul redus al cunostintelor certe sau chiar lipsa acestora
referitoare la consecintele unei actiuni, in timp ce riscul
presupune un calcul bazat pe o experienta trecuta extrem de vasta
sau pe date informationale, putandu-se face astfel estimari privind
probabilitatea consecintelor unor actiuni sau a ivirii unui
eveniment. Dupa natura sigura sau nesigura a cunostintelor pe care
le avem asupra unor fenomene ale pietei ca cerere, vanzari, preturi
etc., putem spune ca le studiem intr-un viitor sigur sau intr-un
viitor nesigur (probabil). Astfel, daca este vorba de produse ce se
vand usor, cum sunt cele alimentare, cererea viitoare poate fi
considerata ca sigura. Pentru alte produse, care se vand relativ
greu, cererea este apreciata ca nesigura. In economia de piata, al
carei mecanism de reglare se bazeaza pe concurenta, pe oscilatia
preturilor etc., incertitudinea si riscul sunt niste variabile de
care trebuie tinut seama, suprimarea lor nefiind posibila. Oricat
ar fi de precauti, de chibzuiti, oricata informatie ar avea,
agentii economici nu vor putea niciodata sa elimine in intregime
incertitudinea din activitatea lor, sau sa evite aparitia riscului.
Tot ceea ce pot face ei este sa studieze si sa calculeze riscul,
pentru a-l cunoaste si a alege varianta de activitate mai putin
riscanta. Calculul riscurilor, insa, nu scuteste agentul economic
de asumarea sau acceptarea lor, ci ii da doar posibilitatea sa le
infrunte in cunostinta de cauza. Riscul se constituie ca un rau
necesar in procesul de dezvoltare, ocolirea lui genereaza piedici
acestui proces. Astfel, in cazul introducerii pe piata de noi
produse exista incertitudini in legatura cu reactia concurentilor,
preturile la care se vor vinde produsele, veniturile scontate, de
unde si eventualele riscuri. Pentru a face fata riscului, agentul
economic va cauta sa introduca procedee tehnologice dintre cele mai
moderne, care sa-i permita scaderea costurilor si fabricarea unor
produse de calitate superioara. Fabricile sunt preocupate mereu de
modul cum sa-si vanda produsele. In vederea atingerii acestui scop,
ele inoveaza, inventeaza, isi innoiesc periodic modelele, stabilesc
termenele de garantie a functionarii produselor, perfectioneaza
sistemele de productie, numai si numai pentru a-si pastra clientele
si a atrage cumparatorii. Aceasta grija a fabricilor este
accentuata odata cu deschiderea economiei spre exterior, cand
produsele straine inunda piata. In aceste conditii, se da o batalie
pentru costuri mai mici si pentru o calitate mai buna. Desi este
foarte greu de a face o distinctie clara intre incertitudine si
risc, s-a ajuns totusi sa fie delimitate, pentru nevoile practice,
astfel: incertitudinea ca o situatie careia nu i se pot asocia
probabilitati, iar riscul o situatie careia i se pot asocia
(stabili) probabilitati intr-o anumita distributie. Agentii
economici, actionarii, partenerii firmei (furnizori, clienti)
percep riscul ca un rezultat nefavorabil, cu o probabilitate anume.
Ceea ce se considera pierdere probabila se refera, bineinteles, la
ceea ce se asteapta in viitor, pe baza unor estimari previzionate.
Riscul este gandit ca o probabilitate a pierderii atasata unui
castig. In vestitorul va accepta riscul, o anumita pierdere,
prevazand ca va putea sa o compenseze cu un castig aditional,
anticipat, cu o anumita probabilitate. Astfel, marimea riscului
este o functie de variatie a profitului.
-
19
Riscul in economie se poate caracteriza si estima in functie de
factorii care il determina si de dimensiunile pe care le cunoaste
in manifestarea sa. Dupa factorii care il genereaza, se disting
doua tipuri de risc si anume: * Riscul in afaceri este generat de
evolutia progresului tehnic in ritm rapid si consecintele sale greu
de stapanit; incertitudinile pietei referitoare la evolutia
cererii, schimbarea gusturilor consumatorilor, modificarea
preturilor, a politicii vanzarilor promovate de unele firme etc.;
instabilitatea economica si politica (situatii de criza economica,
de inflatie, de somaj, greve, etc.). Chiar si atunci cand
intreprinderea dispune de strategii privind asimilarea de produse
noi si modernizarea proceselor de productie, dotarilor tehnice
etc., exista un risc al afacerii, mai mare sau mai mic. El este
legat de succesiunea, la intervale de timp scurte, a noilor
cuceriri stiintifice. La randul lor, preturile nu pot fi nici
controlate si nici stapanite, cu toate ca se fac unele eforturi din
partea statului de a struni cresterile de preturi. Evolutia
preturilor este influentata de lupta de concurenta, intelegeri ale
producatorilor, jocul cerere-oferta (determinat de starea
productiei, de venituri, de tendinta spre castig mai mare).
Factorii enumerati mai inainte actioneaza unii asupra altora, iar
efectul lor combinat da nivelul riscului de intreprindere sau
calitatea ce se atribuie previziunilor referitoare la profiturile
viitoare. De retinut faptul ca riscul de afaceri este un element
definitoriu in activitatea agentilor economici, fie de a-i
dinamiza, fie de a-i aduce in stare de faliment. Acest risc poate
fi diluat de catre agentii economici, daca vor cunoaste bine piata,
pe baza unor studii de marketing, daca aplica strategii si metode
de promovare a vanzarilor, de adaptare a ofertei si preturilor la
conditiile pietei. * Riscul financiar pentru o firma decurge din
proportia mare a imprumuturilor sale luate de la banci. Acest gen
de risc consta in aceea ca, in cazul ivirii unei conjuncturi
nefavorabile, profiturile se volatizeaza, cedand locul pierderilor.
Adica, intreprinderea ajunge in situatia ca din rezultatele sale
financiare sa nu poata achita nici dobanzile la imprumuturile
contractate. In cazul in care intreprinderea nu are datorii
bancare, nivelul beneficiilor din exploatare este egal cu cel al
beneficiilor nete, iar riscul de tip financiar este mic. In schimb,
ponderea mare a imprumutului in cadrul surselor de finantare
diminueaza volumul beneficiilor nete prevazute, sporeste riscul
pentru actionari de a-si incasa dividendele. Intr-un viitor incert,
existenta cheltuielilor fixe si privilegiate, ca dobanzile la
imprumut, diminueaza siguranta asupra beneficiilor ramase.
Coeficientul de risc este foarte mare atunci cand este vorba de un
risc independent de agentul economic, adica determinat de
conjunctura economica defavorabila. Tocmai de aceea, pentru a
preintampina riscul legat de imprumut, insesi bancile finantatoare
au luat masuri in aceasta directie, si anume: nu se acorda
imprumuturi decat pana la cel mult 50% din costul investitiei
proiectate, urmand ca diferenta sa fie acoperita din surse proprii
si emiterea de actiuni. Dupa dimensiunile pierderilor pe care le
presupune, riscul poate fi incadrat in cateva categorii
reprezentative, legate de altfel de tipul investitiei, si
anume:
-
20
-riscul de nivel minim sau zero, la investitiile de plasament in
obligatiuni, in imprumuturi pe termen lung, a caror rata de dobanda
se mentine; -riscul de grad redus, la investitiile de inlocuire, la
care modificarile in procesul de productie sunt relativ reduse;
-riscul de grad mijlociu, la investitiile de productivitate, care
presupun modificarea productiei, rationalizarea locurilor de munca;
-riscul de grad ridicat, la investitiile de dezvoltare
(expansiune), ce implica incertitudinile pietei, legate de lansarea
noilor produse, privind reactia concurentei, nivelul preturilor,
volumul vanzarilor; -riscul de grad foarte ridicat, la investitiile
de cercetare-dezvoltare, ale caror rezultate sunt deosebit de
incerte. Masurarea riscului, indiferent de natura sa, este o
operatie necesara in estimarea eficientei activitatii firmei,
indeosebi cu prilejul efectuarii unor investitii. In acest sens,
vor trebui luate in considerare strategiile adoptate de firma atat
in privinta activitatii firmei, indeosebi cu prilejul efectuarii
unor investitii. In acest sens, vor trebui luate in considerare
strategiile adoptate de firma atat in privinta activitatii
economice, cat si in legatura cu modul de finantare a dezvoltarii.
Dispunand de o estimare a evolutiei intreprinderii si cunoscand
riscul asociat, managerul poate fundamenta decizii proprii, poate
evalua lucid orientarea sa economica.
2.2.2. FORME DE MANIFESTARE A RISCULUI IN ACTIVITATEA FIRMEI
Dupa gravitatea primejdiei si consecintele asupra situatiei firmei,
riscul cunoaste mai multe feluri: * riscul de ruina (faliment)
apare atunci cand intreprinderea ajunge intr-o situatie deosebit de
grea, practic fiind condamnata la disparitie, urmand sa dea
faliment, ceea ce inseamna ca salariatii isi pierd posturile,
creditorii isi pierd creantele (in totalitate sau partial),
actionarii isi pierd sumele de bani pe care le-au investit. Acest
risc este cel mai de temut. Desigur, decizia de investitie se ia
pentru o perspectiva sanatoasa a dezvoltarii economice. Dar, daca
dupa punerea in functiune a proiectului, conjunctura economica se
dovedeste mai putin favorabila decat cea prevazuta, incasarile
scontate nu se realizeaza, in timp ce obligatiile de rambursare a
creditului si de plata a dobanzilor aferente continua sa curga.
Intreprinderea ajunge in situatia de a nu-si putea onora
obligatiile fata de banca, fata de furnizori etc., fiind nevoita,
in cele din urma, sa dea faliment. Criza de insolvabilitate, care
este incapacitatea firmei de a-si onora angajamentele, constituie o
mare primejdie pentru buna functionare a mecanismului economic.
Cand semnele falimentului au devenit evidente (incetarea platilor)
este sesizat tribunalul si se angajeaza procedurile de protejare a
intereselor partilor afectate: salariati, fisc, creditori,
furnizori etc. * riscul de insolvabilitate survine atunci cand
intreprinderea nu mai poate face fata platilor. Incapacitatea de
a-si achita angajamentele (criza de insolvabilitate) poate conduce
fie la lichidare, cand nu mai este nici o sansa de salvare
(manifestandu-se riscul de ruina), fie ca se solutioneaza printr-o
investitie
-
21
de conjunctura, pe baza unui credit suplimentar de la banca, sau
firma respectiva se asociaza cu o alta intreprindere susceptibila
de a o ajuta. In acest ultim caz, este vorba de o pierdere a
independentei, care, in unele situatii poate deveni definitiva. Un
asemenea eveniment lasa inevitabil o impresie de fragilitate a
firmei, care va constitui un handicap in viitor. * riscul pierderii
autonomiei se manifesta inainte de declansarea crizei de
insolvabilitate; el se manifesta atunci cand intreprinderea observa
ca, prin mijloace proprii, nu mai are capacitatea de a-si conserva
in viitor pozitia sa in productie sau sub aspect comercial. Altfel
spus, resursele de autofinantare se dovedesc insuficiente in raport
cu nevoile de dezvoltare. Pentru managerul proprietar apare dilema:
sa ramana o intreprindere mica sau mijlocie, mentinandu-se
independent, ori sa-si mareasca dimensiunile capitalului prin
afilierea la o firma mai puternica. * riscul scaderii
rentabilitatii este un risc de natura mai mult financiara, care
exprima faptul ca la o crestere de capital, beneficiul net nu
creste in aceeasi proportie, semnalandu-se astfel fenomenul de
diluare. Acesta este riscul care planeaza asupra noilor investitii
sau legat de acestea; el trebuie sa fie calculat de conducerea
firmei, atunci cand elaboreaza strategia financiara. Cu toate ca
acest risc are consecinte mai putin grave, trebuie totusi estimat,
pentru ca fluctuatiile pe care le determina s-ar putea sa fie
neplacute intr-o conjunctura financiara defavorabila. Pentru a-si
asigura sansele de reusita, intreprinderile fac investigatii asupra
viitorului, impreuna cu alti factori interesati, pentru ca decizia
de investitie sa se bazeze pe o anumita incredere in viitorul
proiectului. Este important atat pentru manageri, cat si pentru
actionari, pentru banca, furnizori, etc. sa se faca aprecierea
riscului global al intreprinderii, fara a se neglija analiza
riscului pe sectoare de activitate, permitandu-le astfel o mai buna
apreciere a amploarei acestuia. Dimensionarea riscului in economie,
a riscului investitional, are un rol informativ, aratand celor
interesati cat de mari vor fi eventualele pierderi in afacerea pe
care o preconizeaza.
2.2.3. EVALUAREA RISCULUI IN PROCESUL DE FUNDAMENTARE A
DECIZIILOR DE INVESTITII
2.2.3.1 IMPLICAREA PROBABILITATILOR IN CRITERIILE DE EVALUARE A
PROIECTELOR Evaluarea proiectului de investitii in conditii de risc
se bazeaza in analiza economica si in analiza financiara, de
indicatori si criterii de eficienta economica calculati tinand
seama de caracterul probabilistic al finalitatii proiectelor de
investitii, al indicatorilor si criteriilor de eficienta pe
variante de factori reglabili. De aceea, problema care se pune
consta in a stabili probabilitatea aparitiei in practica a uneia
sau alteia din situatii, in viitor, pe durata de viata economica.
In continuare, pe baza probabilitatilor stabilite, pentru fiecare
din situatiile posibile in viitor, se calculeaza avantajele
economice si costurile pe variantele de proiect elaborate, iar in
final, indicatorii de eficienta economica.
-
22
In acest mod se evalueaza riscul proiectelor si impactul
acestora in cadrul analizei economice si financiare.
Probabilitatile folosite in calculele indicatorilor si parametrilor
proiectelor stabilite prin consultarea expertilor sunt interpretate
in sensul unui grad de incredere, in faptul ca un anumit fenomen se
va produce, ca se va atinge un anumit cost sau se va obtine un
anumit venit,profit, cash-flow, etc. Astfel, pentru depistarea
variantelor si stabilirea proiectelor se apeleaza la speranta
matematica, la aplicarea testului ecartului tip (abaterea standard)
si a ratei rentabilitatii asteptate. Ca metode de masurare a
gradului de risc se pot utiliza cu bune rezultate arborele
decizional, iar in cazul complexitatii proceselor economice tehnica
simularii. O serie de fenomene naturale, economice si sociale pot
fi caracterizate prin date statistice obiective, pe baza carora se
stabilesc probabilitatile de evolutie a lor in viitor. In domeniul
investitiilor, pentru probleme de evaluare a proiectelor,
informatiile din perioada trecuta ajuta mai putin. Aceasta pentru
ca fiecare decizie de investitii este unica; ea insa face parte
dintr-un grup de cazuri similare. Nu exista, in consecinta,
posibilitatea de a determina cu precizie, pe baza prelucrarii unor
date statistice, posibilitatea realizarii parametrilor investitiei
si in final a rentabilitatii asteptate. Conceptia probabilista de
evaluare a riscului pe care il prezinta proiectele de investitii
este o componenta a metodelor rationale, moderne de fundamentare a
deciziilor. Astfel se poate apela la probabilitatile emise de
specialisti (cu puternic caracter subiectiv), stabilindu-se de fapt
sansele de realizare a unor parametri, prin aprecierea proportiei
sansei care poate fi 10%, 30%, 50% etc. Aceste aprecieri se bazeaza
pe intuitia si experienta specialistilor in domeniu. In abordarea
probabilista a proiectelor se pot avea in vedere urmatoarele
situatii: * volume diferite ale cererii de produse si servicii pe
piata; * accentuarea concurentei manifestata prin aparitia de noi
tehnologii, de noi produse competitive (de exemplu de tipul
inlocuitorilor); * aparitia de dificultati in asigurarea de resurse
valutare, de anumite materii prime etc.; * variatia ratei dobanzii,
a preturilor, a inflatiei etc. Sansa este definita ca posibilitate
a realizarii unor niveluri ale parametrilor si indicatorilor in
atingerea unui scop.
Notam cu: M - numarul de sanse care favorizeaza fenomenul,
evenimentul; N - numarul total de sanse favorabile si nefavorabile
posibile; P - probabilitatea. Probabilitatea masoara raportul
dintre numarul de sanse egal posibile care favorizeaza fenomenul
avut (M) si numarul total de sanse (N): P = M / N
-
23
In acest caz riscul este masurat de q: Q = 1 - P Valorile
sanselor: * 0 - eveniment imposibil; * 1 - eveniment sigur,
cert;
* 0,5 - cea mai corecta pentru cazurile practice.
2.2.3.2. SPERANTA MATEMATICA A INDICATORILOR DE EFICIENTA In
procesul de evaluare a proiectului, criteriul speranta matematica
de castig ia forma concreta de speranta matematica a sumei de
fluxuri financiare actualizate, pentru diferite solutii posibile,
ponderand fluxurile anuale cu probabilitatile de realizare pe ani,
in functie de imprejurarile concrete, de eventualele evenimente
etc. Relatia de calcul pentru exprimarea avantajelor economice si
costurilor probabile asociate unui proiect de investitii este de
tipul:
Ui = ij * pij in care: U - valoarea probabila a avantajului
economic sau a costurilor la varianta/ alternativa "i" de proiect
(speranta matematica a producerii acestuia); ij - avantajul
economic sau costul corespunzator variantei "i" de proiect in cazul
aparitiei situatiei "j" in viitor; pij - probabilitatea aparitiei
in practica a situatiei "i" la varianta "j" de investitii. Speranta
matematica cuprinde informatii privind parametrii si indicatorii
proiectelor, ponderati; ea este o medie stochastica. Se observa ca
valorile probabile ale avantajelor economice si ale costurilor
proiectelor de investitii depind de varianta "i" de investitii si
de starea sau situatia "j" din viitor.
2.2.3.3. INDICATORI PENTRU MASURAREA RISCULUI PROIECTELOR DE
INVESTITII In cazul in care speranta matematica este egala pe
variantele de proiect, apare necesitatea alegerii variantei cele
mai plauzibile. Astfel, pentru depistarea variantelor si stabilirea
proiectelor se apeleaza la aplicarea testului ecartului tip
(abaterea standard) si a ratei rentabilitatii asteptate. Valoarea
medie sau valoarea neta actualizata se calculeaza pe baza
relatiei:
n CFh VNA = E (VNA) = h=0 --------- (1+a)h
Dispersia 2(VNA) si respectiv abaterea standard (VNA) se
calculeaza conform relatiilor de calcul:
-
24
n 2 2 (VNA) = h=0 --------- (1+a)2h
2 (VNA) = [ 2 (VNA) ]
unde: CFh- valoarea estimata a cash-flow-urilor; h
2 - dispersia cash-flow-urilor la anul h.
Rata rentabilitatii asteptate se calculeaza folosind procedeul
de calcul al rentabilitatii interne. Notatiile corespunzatoare
sunt: C - cheltuielile in anul 0; R - rezultatele din incasari in
anul 1; r - rata rentabilitatii; a - rata de actualizare; r' - rata
rentabilitatii asteptate. Beneficiul (actualizat cu rata a) va fi:
- C + R / ( 1 + a ) = 0 Din relatia de mai sus se obtine expresia
ratei rentabilitatii: R / (1+r) = C, de unde r = R / C - 1 Speranta
matematica a beneficiului la rata "a" va fi: E(R) - E(C) +
--------- (1+a)
Din relatia de mai sus se deduce rata rentabilitatii asteptate
r' in urma egalizarii cu 0: E(R) - E(C) = --------- = 0 (1+r') Rata
rentabilitatii asteptate este rata de actualizare pentru care
speranta beneficiului actualizat este egala cu zero. In cazul in
care procesul de investitii creste in complexitate, calculul
indicatorilor mentionati este insotit de suportul oferit de tehnica
simularii Monte Carlo care prezinta, prin generarile in situatii
comparabile, o serie de variante ce vor fi examinate ulterior de
catre decident. Aceasta presupune folosirea unor variante aleatoare
de distributie continua si anumita repartitie corespunzatoare
valorilor unor parametri precum costurile, rata dobanzii,
veniturile etc.
2.2.4.ANALIZA DE SENZITIVITATE A PROIECTELOR DE INVESTITII
Orice decizie a agentilor economici in ceea ce priveste
dezvoltarea ori restructurarea productiei, retehnologizarea sau
modernizarea fondurilor fixe antreneaza un risc in obtinerea
rezultatelor estimate initial datorita influentei schimbarilor ce
se manifesta neincetat in mediul tehnic, economic si social,
intern
-
25
si extern. De aici, necesitatea ca studiile de fezabilitate sa
analizeze sensibilitatea variantelor studiate fata de schimbarile
probabile, precum si coeficientul de risc sub influenta factorilor
ce nu au putut fi luati in considerare in mod explicit. In studiile
de fezabilitate este necesar sa se evidentieze sensibilitatea
variantelor fata de schimbarile ce pot interveni pe parcursul
functionarii obiectvului. Aceste schimbari pot proveni din: *
cresterea pretului materiilor prime; * cresterea costului
echipamentului (intre momentul elaborarii proiectului si
achizitionarea acestuia); * cresterea salariilor; * cresterea
valorii investitiilor pe parcursul realizarii acesteia; *
diminuarea valorii investitiei prin imbunatatirea solutiilor
tehnologice; * variatia pretului de vanzare al produselor; *
neatingerea capacitatii de productie proiectate; *prelungirea
nejustificata a duratei de executie fata de prevederile
proiectului. Indicatorul folosit frecvent in analiza sensibilitatii
este rata interna de rentabilitate financiara, care se calculeaza
pentru varianta de baza a proiectului (RIR 0) si pentru fiecare din
variantele care include ipotezele de mai sus. La calculul acestora
se admite aceeasi perioada de analiza (t = 1,2,...,n) si se
apreciaza procentul mediu al cresterii sau reducerii factorului
respectiv. Analiza de senzitivitate a proiectelor este o proceduta
iterativa, indelungata, pe parcursul careia se evalueaza diferitele
modificari posibile ale factorilor exogeni si impactul asupra
indicatorilor de eficienta economica si financiara. Prin aceasta se
evalueaza cele mai probabile rezultate ale proiectelor si se creaza
premisele de a retine variantele cele mai plauzibile de desfasurare
a acestora. In analiza senzitivitatii proiectelor se pot avea in
vedere urmatoarele alternative: * variatia (cresterea) costurilor
de exploatare pe elemente si pe total, cu mentinerea la nivel
constant a veniturilor anuale previzionate; * variatia (scaderea)
veniturilor cu mentinerea la un nivel constant a costurilor
previzionate; * modificarea simultana a costurilor de exploatare si
a veniturilor anuale; * variatia duratei de functionare eficienta,
etc. Prin aceasta se urmareste stabilirea variatiei performantelor
si indicatorilor economici la posibile modificari, in sens negativ,
a unor factori critici identificati pe parcursul derularii
proiectului de investitii (schimbarea tendintei preturilor pe piata
materiilor prime, aparitia unor materii prime alternative,
cresterea salariilor fortei de munca, uzura morala a echipamentului
tehnologic, etc.). Sunt analizate variantele admisibile de proiect
situate in zona solutiilor aferente, apropiate de varianta
performanta si diferentiata fata de aceasta prin valoarea
criteriului de alegere in limite acceptabile.
-
26
2.3. SURSE DE FINANTARE A INVESTITIILOR
2.3.1. FINANTAREA INTREPRINDERILOR Finantarea operatiunilor
curente ale societatii si a programelor sale de dezvoltare este,
neindoielnic, elementul-cheie al viitorului oricarei societati
comerciale. In planul de finantare, specialistii societatii trebuie
sa includa acele instrumente financiare, modalitati de utilizare si
conditii care sa fie atractive pentru potentialii
creditori/investitori, dar care sa ofere, in acelasi timp, cele mai
avantajoase conditii pentru societatea respectiva. Societatile
comerciale isi finanteaza activitatea curenta si programele de
dezvoltare din doua surse principale: din fondurile generate de
insasi desfasurarea unei activitati profitabile, retinand din
profit sume destinate continuarii activitatii sau din fondurile
atrase din afara societatii. Instrumentele financiare utilizate in
mobilizarea de fonduri din afara societatii se pot grupa in doua
mari categorii: * instrumente financiare de tipul imprumuturilor
(credite bancare, obligatiuni); * instrumente financiare de tipul
actiunilor. In orice moment al procesului de selectare a unui
instrument financiar, trebuie sa se tina seama de faptul ca vorbim
de atragerea banilor altora, deci este necesara imbinarea
intereselor societatii cu ale investitorilor. Prin urmare,
selectarea instrumentului financiar ce va fi utilizat si
modalitatea de plasare a acestuia catre investitori se realizeaza
plecand de la aceste premise si, in general, tinand cont de patru
factori importanti care se analizeaza atat independent, cat si prin
relatiile dintre acestia: * Caracteristicile tipului de instrument
financiar avut in vedere; * Modalitatile de plasare; *
Disponibilitatea fondurilor pe pietele financiare, interna si
internationala; * Situatia prezenta si viitoare a societatii,
pespectivele de crestere ale acesteia. In alegerea tipului de
instrument financiar se iau in considerare trei variabile
esentiale: * dreptul investitorului asupra veniturilor viitoare ale
societatii; * dreptul investitorului de a participa la luarea
deciziilor; * dreptul investitorilor asupra activelor societatii in
cazul lichidarii. OBLIGATIUNEA, ca instrument financiar, este o
forma de imprumut; ea ofera investitorilor un venit fix, dar sigur
(in limita riscului asumat cu privire la posibilitatea aparitiei
insolvabilitatii societatii), se poate oferi celor interesati in
pachete mici si are un risc mai mic pentru investitor, cu
precizarea ca, intr-un mediu inflationist, riscul creste
considerabil. ACTIUNILE sunt titluri de valoare care ofera
detinatorului un venit rezidual - adica dreptul sau se exercita
numai asupra unei parti din veniturile societatii, respectiv acea
parte care ramane dupa plata tuturor obligatiilor societatii,
-
27
inclusiv dupa plata inprumuturilor de orice tip si a dobanzilor
aferente. Investitia in actiuni ofera investitorului doua forme de
venituri: * dividendele; * veniturile suplimentare obtinute din
cresterea valorii actiunilor cumparate. Neoferind un venit fix,
riscul investitiei in actiuni este mult mai mare, dar obtinerea
unor venituri mai mari este probabila. Obtinerea finantarii
necesare prin emisiune suplimentara de actiuni si plasarea acesteia
pe piata (interna sau internationala) este o solutie viabila daca
avantajele pur economice sunt corelate cu anumite considerente de
ordin strategic: * atragerea unor investitori, fie strategici, fie
financiari; * privatizarea societatii comerciale astfel incat
plasarea unei parti din capital catre sectorul privat sa constituie
un prim pas in atingerea acestui obiectiv; * expunerea societatii
pe plan international si facilitarea accesului viitor al societatii
respective la aceasta piata, atat ca piata de desfacere si
aprovizionare, cat si ca piata pe care se pot obtine viitoare
finantari. Succesul acestora depinde in mare masura de cateva
elemente esentiale: 1) situatia financiara a societatii - care
trebuie prezentata cu acuratete potentialilor investitori; 2)
programele de dezvoltare, cu alte cuvinte destinatia pe care o vor
lua fondurile atrase in urma efectuarii operatiunii, care trebuie
sa fie temeinic si realist fundamentate; 3) volumul finantarii -
care trebuie corelat cu viitoarea capacitate de generare de
venituri fundamentata pe baza programelor de dezvoltare; 4)
calitatea managementului; 5) posibilitatea de vanzare rapida a
actiunilor astfel dobandite, in cazul investitorilor financiari.
Exista, bineinteles, si alti factori care influenteaza alegerea
celei mai eficiente modalitati de finantare, dar unul dintre
acestia - factorul timp - este determinant; o solutie la un moment
dat poate fi foarte buna, dar, intr-o alta perioada de timp, total
neinspirata.
2.3.2. SURSELE PROPRII PENTRU INVESTITII Fondurile proprii ale
agentilor economici (ceea ce reprezinta, in esenta, autofinantarea
lor) exprima capacitatea acestora de a produce resurse de
investitii din activitatea de exploatare si din alte activitati.
Elementul definitoriu al autofinantarii il reprezinta asigurarea
dezvoltarii activitatii pe seama resurselor financiare proprii. Se
considera ca intreprinderea se autofinanteaza, intr-un orizont de
timp mediu (un ciclu de productie si investitional), daca ea are
capacitatea de a obtine asemenea rezultate financiare care sa-i
permita rambursarea creditelor si plata dobanzilor aferente. Prin
urmare, politica de autofinantare a intreprinderii nu inseamna
renuntare la imprumuturi bancare.
Profitul net rezultat din exercitiul financiar este repartizat
atat pentru dezvoltare, cat si pentru alte destinatii: dividendele
actionarilor, premii pentru salariati etc.
-
28
Agentul economic se autofinanteaza atunci cand obtine un profit
care poate servi, in acelasi timp, ca remunerare a capitalurilor
angajate si ca sursa de investitii, care sa contribuie la marirea
sau mentinerea competitivitatii sale pe piata. In vederea
dezvoltarii afacerii, firmele aloca acestui scop o parte din
profit, constituind, astfel, o parte din capitalul pentru
expansiune. Un anumit sprijin ce se poate acorda firmelor, ar fi
aplicarea unui sistem fiscal rezonabil, adica o impozitare a
profiturilor la cote care sa nu descurajeze acumularea pentru
investitii. In aceasta idee s-a luat masura de inlocuire a
sistemului de inlocuire a sistemului de impozitare bazat pe cota de
45% cu unul bazat pe o cota de 38% intr-o prima faza, pentru ca
apoi sa se ajunga la cota de 25%. Odata cu aceasta, au fost
desfiintate scutirile si reducerile de impozite pe profit.
Reducerea cotei de impozitare a profitului are urmari favorabile pe
un plan mai larg si anume: posibilitatea mai mare de acumulare
pentru firma; prin investitii creste potentialul intreprinderii;
are loc cresterea cifrei de afaceri, a profitului, deci a bazei de
impozitare, ceea ce implica bani mai multi pentru bugetul de stat.
Micsorarea sarcinii fiscale pe profitul intreprinderii, ca si
scutirea de impozitul aferent profitului reinvestit, reprezinta sau
ar trebui sa reprezinte o strategie a oricarui stat unde se doreste
o relansare a economiei.
Amortismentul cumulat serveste intreprinderii pentru finantarea
innoirii activelor fixe (imobilizarilor) ajunse la limita duratei
lor de functionare, precum si pentru nevoile de dezvoltare -
modernizare. In principiu, disponibilitatile banesti provenite din
amortismente sunt destinate investitiilor. Se poate insa, ca o
parte din amortismente sa fie intrebuintata pentru rambursarea
imprumuturilor, pentru finantarea activitatii de exploatare
(cresterea stocurilor, creditarea clientilor etc.). Politica de
amortizare este folosita in vederea sprijinirii procesului de
dezvoltare a productiei. Teoretic, exista trei metode de calcul al
amortizarii: * liniara; * regresiva; * accelerata. Ultima metoda
are o anumita valoare practica. In tara noastra se aplica, in
general, metoda liniara. Reglementarile legale prevad posibilitatea
pentru unele firme sa aplice amortizarea accelerata. Astfel este
grabita recuperarea valorilor imobilizate, intreprinderea
formandu-si intr-un timp mai scurt disponibilitati banesti necesare
consolidarii sale economice.
Incasarile din vanzarea utilajelor scoase din functiune servesc
drept capital pentru investitie. Unele elemente de active fixe sunt
vandute inainte de incheierea duratei lor de functionare sau la
sfarsitul acesteia, ca materiale vechi. Sumele incasate alimenteaza
fondul de dezvoltare din care se finanteaza investitiile. Este
important ca de aceste sume sa se tina seama la aprecierea
necesarului de capital pentru achizitia unui nou utilaj. Pentru
acesta ele se scad din pretul de achizitie al noului utilaj.
-
29
Pot fi situatii cand unele masini, cladiri etc., existente in
proprietatea firmei, sunt utilizate la un nou proiect al sau de
dezvoltare-modernizare. In acest caz, valoarea reziduala a
respectivelor active reprezinta o economie de capital banesc,
legata de noul proiect. Aceste utilaje, insa, constituie un element
al efortului investitional, valoarea lor ramasa este inclusa in
totalul cheltuielilor de investitii initiale. Activele fixe
devenite disponibile, datorita restructurarii activitatii firmei,
dar inca bune de exploatare, sunt vandute, inchiriate, date in
locatie de gestiune etc., avand loc fenomenul de dezinvestire.
Emiterea si vinderea de actiuni Economisirile de bani se fac atat
de catre populatie, cat si de catre agentii economici. Conditia
esentiala a economisirii o constituie dezvoltarea productiei
materiale, cresterea in ritm sustinut a produsului intern brut. Se
disting doua segmente ale pietei de capital: unul in care nu se
folosesc hartiile de valoare (gestionat de bancile comerciale) si
altul in care sunt folosite hartiile de valoare (actiuni,
obligatiuni etc.), segment in care actioneaza bursa de valori.
Piata de capital cuprinde: a) bancile si institutiile financiare
specializate, care, pe langa rolul lor principal de finantare a
agentilor economici, ajuta in a lansa emisiunile de actiuni si
obligatiuni; in aceasta situatie, bancile joaca un rol intermediar;
b) bursele de valori mobiliare, care creaza posibilitatea cotarii
si negocierii titlurilor; joaca un rol de intermediar atunci cand
detinatorul de titluri doreste disponibilitati, acesta putand sa le
vanda altor persoane prin intermediul burselor; c) alti
intermediari (companii de asigurare): intre cei care ofera capital
si cei care solicita capital relatia are loc pe o piata, la care se
disting doua componente: * piata primara, care include emisiunile
titlurilor de valoare (actiuni, obligatiuni etc.) si achizitionarea
acestora de catre diferiti agenti ai cumparatorilor care poseda
capital; * piata secundara, care se bazeaza pe bursele de valori
mobiliare unde se negociaza actiuni si obligatiuni. Emiterea si
vinderea de actiuni pe piata constituie o alta cale importanta de
finantare a investitiilor, asigurand procurarea de lichiditati.
Actiunea este un titlu de valoare care atesta dreptul de
proprietate al unei persoane asupra unei "parti" dintr-o societate
pe actiuni. Valoarea nominala a unei actiuni este data de sporul de
capital social preconizat si de numarul de actiuni in care este
impartit capitalul depus pentru infiintarea societatii comerciale.
Pretul de piata sau cursul actiunii este dat de performantele
economice ale societatii care a emis-o. Daca o intreprindere este
subcapitalizata si ea lucreaza cu o tehnologie veche, evident ca nu
are sanse sa realizeze venituri foarte mari, din care apoi sa se
dezvolte si, implicit, sa-si creasca valoarea actiunilor. Numai
atunci cand devine puternica, o intreprindere poate vinde bine
actiunile sale, la un pret mult mai mare decat valoarea lor
nominala.
-
30
Finantarea societatilor comerciale prin emiterea de actiuni,
prezinta avantajul ca investitorul este recompensat numai atunci
cand firma realizeaza profit si este capabila sa plateasca
dividende. In plus, capitalul investit nu trebuie returnat decat in
momentul in care firma este lichidata (in masura in care aceasta
are posibilitati). Cresterea de capital a firmei presupune fie
majorarea valorii nominale a actiunilor vechi (o metoda mai putin
folosita), fie emisiunea de actiuni noi. Aceasta se face la
valoarea nominala a vechilor actiuni sau la o valoare majorata,
determinata de valoarea bursiera a vechilor actiuni sau la o
valoare majorata, determinata de valoarea bursiera a actiunilor
vechi. La randul sau, pretul actiunii este influentat de numarul de
actiuni care se emite, la un volum al castigurilor totale ale
firmei si al dividendelor de platit, castigurile si dividendele la
o actiune sunt afectate de numarul de actiuni. Astfel, o firma care
preconizeaza o emisiune de actiuni pentru prima data poate stabili
pretul la care actiunea va fi vanduta prin numarul de actiuni
oferite. Bursa de valori este o institutie caracteristica economiei
de piata, constituind "ringul" pe care se intalnesc cererea si
oferta de capital, astfel incat pretul la care se efectueaza
tranzactiile financiare sa fie cel de piata. In conditiile unei
stari normale a pietei, firma cu beneficii mari si in crestere
reuseste sa mantina si chiar sa sporeasca pretul actiunilor sale,
pentru ca ea reprezinta interes pentru public, pentru investitori.
Daca, insa, firma intampina o serie de dificultati, care se
reflecta in profituri scazute, actionarii devin sceptici, pierd
increderea in firma, dispare interesul fata de firma din partea
celor ce ar dori sa investeasca. In cazul unei astfel de
intreprinderi, scade cererea fata de actiunile sale, se
inregistreaza scaderea cursului actiunilor sale. Sunt si perioade
cand pretul scazut al actiunilor la bursa se datoreaza starii
deprimate a pietei, conjuncturii economice proaste si nu situatiei
deficitare a firmei. In acest caz, nu are loc o micsorare a masei
profiturilor, ci doar modificarea evaluarii lor pe piata, scaderea
cursului datorandu-se cresterii ratei dobanzii sau a ratei de
capitalizare. Un segment al pietei de capital este piata OTC (Over
The Counter), piata extrabursiera, care inlesneste mult accesul la
o sursa continua de capital lichid, impunand exigente mai mici
societatilor comerciale, comparativ cu piata bursiera. Societatile
comerciale au incredere mai mare in bursa, deoarece aici exista mai
multa informatie, exista mai multe reglementari. Pe piata
extrabursiera, dimpotriva, este o informare mai redusa si, deci, un
grad de risc mai ridicat. Bursa de valori va juca rolul de piata
reprezentativa - deschisa celor mai importante firme din sectorul
privat - in timp ce piata OTC, mai permisiva si dinamica, ar trebui
sa asigure un mecanism reglementat si supravecheat de
tranzactionare pentru masa de actiuni detinute in mod public.
Posesorul de actiuni isi poate vinde aceste titluri, daca firma
este cotata la bursa, si poate obtine profit din aceasta vanzare.
Desigur, exista si posibilitatea ca vanzarea sa se faca in
pierdere, insa avantajul acestui plasament este ca se poate schimba
oricand actiunea pe bani lichizi.
-
31
Practica tarilor dezvoltate arata ca numai unele intreprinderi
pot sa fie cotate la bursa de valori. In tara noastra Normele
Metodologice pentru admiterea societatilor comerciale la Cota
Oficiala a Bursei prevad faptul ca firma trebuie sa respecte
regulile de lichiditate si de garantare a titlurilor.
Intreprinderile ce pot accede la cotarea bursiera trebuie sa
indeplineasca anumite conditii: * sa fie societati deschise (cu
actionariat diversificat si public); * sa aiba un anumit capital; *
performante financiare (profituri nete in ultimii doi ani de
activitate); * o rentabilitate financiara minima (de 15% fara
inflatie) si capacitatea de a distribui dividende (pe cel putin 3
ani in urma); * sa dispuna de un management profesionist (personal
de conducere recunoscut pentru competenta profesionala si
integritate morala). Cotarea si tranzactionarea actiunilor la bursa
poate aduce avantaje majore unei companii in crestere. Printre
acestea se numara posibilitatea strangerii de noi capitaluri in
timpul ofertei publice sau in emisiuni ulterioare, cresterea
lichiditatii valorilor mobiliare, cresterea rapiditatii efectuarii
transferului dreptului de proprietate, cresterea prestigiului
societatii, cresterea interesului investitorilor straini,
cointeresarea angajatilor prin vanzarea cu prioritate de actiuni.
Mijloacele de finantare a unei investitii pot fi constituite de
catre firma si prin imprumuturile obligatare, adica pe baza
obligatiunilor emise. Pentru detinatorul acestor titluri se creaza
dreptul de a primi dobanda, de obicei anuntata in timpul momentul
emisiunii, cumparatorul de obligatiuni stiind astfel ce venit va
avea in viitor. Spre deosebire de actiuni, care dau dreptul celor
ce le detin de a participa la conducerea intreprinderii,
obligatiunile nu genereaza acest drept. In schimb, in calitate de
creditori ai societatii comerciale, detinatorii de obligatiuni
primesc din partea acesteia promisiunea ca li se va plati valoarea
obligatiunii plus dobanda. In anumite situatii, detinatorilor de
obligatiuni le sunt platite datoriile inaintea dividendelor
actionarilor. Din acest motiv, obligatiunile sunt considerate de
multe ori mai avantajoase decat actiunile. Un rol important pentru
constituirea resurselor de investitii il au fondurile mutuale.
Acestea sunt institutii financiare care colecteaza economiile
banesti ale populatiei pe calea emiterii si vanzarii de actiuni.
Aceste economii sunt fructificate prin plasamente de capital pe
piata financiara. Detinatorii de actiuni incaseaza anual dividende.
Aceste actiuni pot fi vandute fie fondului mutual, care le va
rascumpara, fie prin intermediul Bursei de valori. Bursa poate fi o
sursa de finantare pentru marile proiecte de investitii (de
dezvoltare sau strategice) nu numai pentru firme, ci si pentru
stat. Se preconizeaza ca pe piata bursiera sau pe piata
extrabursiera sa fie tranzactionate si ti