ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA DE MANAGEMENT
LUCRARE DE DIPLOMA
ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA A UNUI PROIECT DE INVESTITII CU
PRILEJUL AVIZARII SI APROBARII SALE
Coordonator stiintificProf. univ. dr. Stoian Marian
AbsolventRabinca Dan Lucian
BUCURESTI - 2000 -
1
CUPRINS
CAPITOLUL 1 INVESTITIILE IN ROMANIA CONTEMPORANA
1.1. Rolul investitiilor in contextul economiei de piata in
Romania 1.2. Investitiile conditie esentiala a modernizarii
economiei si introducerii progresului tehnic1.3. Impactul
modernizarii si al restructurarii economiei nationale asupra
eficientei economice 1.4. Atragerea investitiilor straine in
Romania
CAPITOLUL 2 ASPECTE PRIVIND INVESTITIILE
2.1. Definirea investitiilor si clasificarea lor 2.2. Riscul
investitional si calcularea lui 2.2.1. Definirea incertitudinii si
a riscului; tipuri de risc
2.2.2. Forme de manifestare a riscului in activitatea firmei
2.2.3. Evaluarea riscului in procesul de fundamentare a
deciziilor de
investitii 2.2.3.1. Implicarea probabilitatilor in criteriile de
evaluare aproiectelor2.2.3.2. Speranta matematica a indicatorilor
de eficienta
2.2.3.3. Indicatori pentru masurarea riscului proiectelor de
investitii
2.2.4. Analiza de senzitivitate a proiectelor de investitii
2.3. Surse de finantare a investitiilor 2.3.1. Finantarea
intreprinderilor
2.3.2. Surse proprii pentru investitii
2.3.3. Surse externe firmei
2.3.3.1. Surse autohtone pentru investitii
2.3.3.2. Surse externe tarii
CAPITOLUL 3 EFICIENTA ECONOMICA A INVESTITIILOR; CRITERII SI
INDICATORI DE APRECIERE
3.1. Necesitatea calculelor de eficienta economica 3.2.
Conceptul de eficienta economica a investitiilor. Caracteristici
ale eficientei investitiilor 3.3. Indicatori statici de evaluare a
eficientei investitiilor 3.3.1. Indicatori cu caracter general
3.3.2. Indicatori de baza
3.4. Necesitatea cuantificarii factorului timp 3.4.1.
Actualizarea la momentul inceperii lucrarilor de investitii (n)
3.4.2. Actualizarea la momentul punerii in functiune a noului
obiectiv (p)
2
CAPITOLUL 4 METODOLOGIA B.I.R.D.
4.1. Organisme internationale de resort 4.2. Aspecte specifice
ale metodologiei BIRD de evaluare a proiectelor de investitii 4.3.
Indicatori de apreciere a eficientei economice a proiectelor de
investitii
CAPITOLUL 5 ANALIZA DIAGNOSTIC S.C. ELECTRICA S.A. GIURGIU
5.1. Descrierea generala a firmei 5.2. Prezentarea firmei 5.2.1.
Scurt istoric
5.2.2. Descrierea sistemului organizatoric
5.2.3. Descrierea sistemului financiar-contabil
5.2.4. Descrierea sistemului informational. Dotarea cu tehnica
moderna de
calcul 5.3. Analiza performantelor firmei in perioada 1997 1999
5.4. Evidentierea punctelor slabe si a punctelor forte. Necesitatea
implementarii unui sistem informatic
CAPITOLUL 6 ASPECTE PRIVIND PROIECTUL DE INVESTITII
6.1. Descrierea proiectului de investitii 6.2. Prospectarea
pietii tehnicii moderne de calcul 6.3. Testarea calculelor pe
exemplul Electrica SA Giurgiu 6.3.1. Calculul indicatorilor
statici
6.3.2. Calculul indicatorilor dinamici
6.3.3. Calculul indicatorilor BIRD
CAPITOLUL 7 ANALIZA ECONOMICO FINANCIARA
7.1. Analiza economica 7.2. Analiza financiara 7.3. Analiza de
senzitivitate a proiectului
CONCLUZII
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
3
CAPITOLUL 1
INVESTITIILE IN ROMANIA CONTEMPORANA
1.1. ROLUL INVESTITIILOR IN CONTEXTUL ECONOMIEI DEPIATA DIN
ROMANIA
In orice domeniu: economic, social, cultural - investitiile sunt
asociate ideii de dezvoltare. Dezvoltarea oricarei societati
comerciale necesita si investitii corespunzatoare. In mod logic, la
nivelul economiei nationale, dezvoltarea aparatului de productie si
largirea suportului material al activitatilor social-culturale sunt
in dependenta directa de fondurile de investitii pe care societatea
isi permite sa le aloce intr-o anumita perioada.Dar cresterea
economica nu este in functie numai de volumul investitiilor. Ea
este si urmarea modului in care fondurile banesti disponibile sunt
repartizate pe obiecte concrete, a manierei in care aceste fonduri
sunt esalonate in timp, a felului cum sunt gestionate. Eficienta
investitiilor este o conditie la fel de importanta, daca nu chiar
mai importanta, care apare in activitatea economica. Actul
decizional avand ca obiect dezvoltarea economica trebuie,
intotdeauna, sa se motiveze prin directionari precise reiesite din
asemenea operatii.
In economie, prin investitii, in sens larg, se intelege orice
cheltuiala baneasca facuta cu scopul de a obtine profit. In sens
mai restrans, prin investitii se inteleg cheltuielile care vizeaza
construirea de cladiri, achizitionarea de utilaje si altele
asemenea. La nivelul unei societati comerciale, investitiile
vizeaza cresterea patrimoniului acesteia.Investitiile reprezinta
suportul material al dezvoltarii economico- sociale a tarii. Prin
ele se asigura sporirea capitalului fix, cresterea randamentului
tehnic si economic al celor existente dar si crearea de noi locuri
de munca. In acest context, investitiile reprezinta elementul
decisiv al cresterii economice, al promovarii factorilor intensivi,
calitativi si de eficienta.
Investitiile au un pronuntat caracter novator deoarece prin ele
se creaza conditiile materiale necesare promovarii progresului
tehnic si a rezultatelor activitatii de cercetare stiintifica in
toate domeniile de activitate, iar prin aceasta se asigura
perfectionarea mijloacelor de productie, tehnologiilor, formelor de
organizare a productiei, precum si innoirea produselor. Promovarea
progresului tehnic prin investitii trebuie privita din trei puncte
de vedere: tehnic, economic si social. Din punct de vedere tehnic
investitiile alocate conduc la perfectionarea bazei tehnice a
unitatii economice si in general a societatii; sub aspect economic,
investitiile contribuie la cresterea volumului productiei realizate
si implicit vor duce la o crestere uneori considerabila a
indicatorilor de eficienta economica; iar sub aspect social prin
investitii se asigura cresterea nivelului de trai, usurarea muncii
depuse si in general, cresterea eficientei sociale. Toate acestea
sunt posibile ca urmare a faptului ca prin investitii se asigura
mecanizarea, automatizarea si robotizarea proceselor de productie,
modernizarea utilajelor existente, crearea de
4
noi mijloace de munca, mai perfectionate, elaborarea de noi
tehnologii moderne, crearea si folosirea de noi materiale mai
ieftine, etc.In dezvoltarea economiei nationale au un rol hatarator
in asigurarea modernizarii intregii activitati economice ca o
conditie indispensabila de adaptare a sistemelor tehnice si
economice la conditiile de trecere a economiei nationale la o
economie de piata, de particiare a tarii noastre la relatiile
economice internationale in conditii de concurenta si
competitivitate. Prin investitii se poate asigura dotarea locurilor
de munca cu utilaje performante, perfectionarea proceselor
tehnologice, realizarea unor masuri de natura
tehnico-organizatorica, extinderea si generalizarea conducerii
activitatii cu ajutorul mijloacelor de prelucrare a datelor.
Prin investitii se asigura cresterea gradului de utilizare a
resurselor materiale si de munca ale societatii, avand un rol
deosebit de important in dezvoltarea economico-sociala a tarii, rol
pe care l-a avut in toate perioadele istorice pe care le-a parcurs
omenirea.Principalul aspect care vizeaza deciziile in domeniul
investitiilor, in economia de piata, il constituie necesitatea
descentalizarii acesteia. Deciziile de investitii trebuie sa fie
luate la nivelul unitatilor, adica al agentilor economici, in
functie de nivelul surselor de finantare ale acestora, precum si de
raportul existent intre cerere si oferta la produsele respective.
In acest caz, statul are drept de decizie numai pentru investitiile
finantate integral sau partial de la buget si rol de regulator
asupra deciziilor individuale prin politica de credite pe care o
promoveaza. De aceea, se prevede ca in urmatorii ani sa se
diminueze rolul statului in orientarea dezvoltarii economico-
sociale, se va actiona prin intermediul unor programe elaborate in
special la nivel microeconomic, care sa contina informatii privind
strategia si orientarea capitalurilor de investitii, sa asigure
incurajarea sau descurajarea unor investitii prin orientarea
capitalurilor, impozite diferentiate pe tipuri de activitati,
impozite progresive sau regresive pe cifra de afaceri sau
profit.
Programe cu caracter directional vor exista pentru obiectivele
ce se executa din fondurile statului, pentru celelalte investitii,
ele avand un caracter orientativ. Oricum, aceste programe se vor
limita la fundamentarea necesitatii si oportunitatii investitiilor
si vor cuprinde un numar restrans de indicatori. In schimb,
programele microeconomice, elaborate deci de regiile autonome,
societatile comerciale, alti agenti economici, se vor referi la
indicatori, cum ar fi: volumul investitiilor, consumurile specifice
de materiale, lista obiectivelor "comanda de stat", care asigura
dezvoltarea strategica a economiei nationale. Este necesar ca
programele operative sa se refere, in special, la aspecte ce
vizeaza evolutia probabila a cererii pietei interne si externe, la
principalele grupe de produse si servicii.
De asemenea, la nivelul agentilor economici, se impune
cunoasterea cu exactitate a evolutiei veniturilor si cheltuielilor,
a cererii si ofertei la produsele ce fac obiectul propriei
activitati, a evolutiei eficientei economice pe fiecare produs si
pe total activitate. Elaborarea, la nivelul fiecarei unitati, a
unor programe privind dezvoltarea si restructurarea unitatii
permite cunoasterea din timp, de catre salariati si actionari, a
orientarilor consiliilor de administratie si faciliteaza
participarea acestora la cresterea eficientei actiunilor
propuse.
5
Un rol important pentru activitatea viitoare trebuie sa-l capete
generalizarea criteriilor de eficienta economica in luarea
deciziilor de investitii. Pe viitor, agentii economici vor urmari
realizarea unor investitii care au o eficienta ridicata, care
asigura un grad ridicat de competitivitate pe piata interna si
externa. In acest scop este oportuna infiintarea unor colective de
cercetare si prognoza in cadrul firmelor care sa prezinte
informatii reale privind nivelul cererii la unele produse, genurile
de investitii ce urmeaza a se realiza - indiferent de sursa de
finantare - pentru a se crea, in acest fel, o concurenta loiala,
bazata pe o buna cunoastere a realitatii curente si de perspectiva.
Este de asteptat ca intr-o perioada de circa 5-10 ani sa se formeze
agenti economici puternici capabili sa-si constituie trainice
colective de cercetare, analiza si prognoza care sa proiecteze
propriile strategii de dezvoltare cu orizont de timp indelungat si
grad de certitudine ridicat.
Un alt aspect care vizeaza cresterea eficientei economice a
investitiilor il constituie liberalizarea finantarii acestora prin
crearea posibilitatii utilizarii de catre agenti economici a
oricaror surse de finantare. In general, apreciem ca acestea ar
putea fi sursele proprii care se constituie din profitul repartizat
in acest sens, fondul de amortizare, emisiuni de actiuni,
incasarile obtinute in urma dezafectarii sau vanzarii unor utilaje
si alte surse; capitalul particular (intern sau extern); creditele
bancare (interne sau externe); alocatii de la buget pentru
obiectivele economice "comanda de stat".
In conditiile trecerii la economia de piata, fiecare agent
economic isi va face o dimensionare stricta a numarului
salariatilor si a fondului de salarizare. In acest context poate sa
apara situatia ca un anumit numar de salariati sa-si piarda locul
de munca. Ca urmare, statul are un rol deosebit de important in
asigurarea protectiei sociale a salariatilor. Unele masuri de
protectie se infaptuiesc prin investitii, cum sunt sprijinirea de
catre stat a dezvoltarii societatilor comerciale mici si mijlocii,
a serviciilor si prestarilor de servicii in vederea atragerii
persoanelor disponibile si asigurarii unor noi locuri de munca.
1.2. INVESTITIILE - CONDITIE ESENTIALA A MODERNIZARII ECONOMIEI
SI INTRODUCERII PROGRESULUI TEHNIC
In conditiile actuale ale conjuncturii economice interne, ale
trecerii la economia de piata, o atentie deosebita trebuie sa se
acorde dezvoltarii economiei pe baza cererii reale de bunuri
materiale, servicii etc. si nu printr- o dezvoltare fortata a unor
ramuri sau sfere de activitate in detrimentul altora. La baza
intregii activitati de modernizare si restructurare a economiei
nationale trebuie sa stea principiile rentabilitatii si eficientei
economice, nu este posibil ca in unele ramuri sa se consume mai
mult decat se produce, sa se execute lucrari de slaba calitate si,
in acest fel, sa se lucreze cu pierderi. Pe viitor activitatea de
modernizare si restructurare trebuie sa conduca la actiuni
eficiente si nu orice fel de eficienta ci numai o eficienta maxima
pentru a asigura competitivitate produselor ramanesti atat pe piata
interna, dar, in mod deosebit, pe piata externa.
6
Privita la nivelul unitatilor economice, activitatea de
modernizare si restructurare, impune, in primul rand, luarea unor
masuri tehnico-organizatorice care sa asigure cresterea eficientei
economice aacestora. In cadrul acestor masuri un loc important il
ocupa perfectionarea metodelor de conducere care sa asigure un
cadru stimulator pentru toti salariatii unitatii economice.
Activitatile de conducere trebuie sa se bazeze, din ce in ce mai
mult, pe folosirea mijloacelor de prelucrare a datelor. Cresterea
eficientei economice prin intermediul modernizarilor la nivelul
societatilor comerciale presupune si o mai buna amplasare a
sectiilor si atelierelor de productie astfel incat sa se asigure o
circulatie normala a materiilor prime, semifabricatelor si
produselor finite, dar si a fortei de munca.
Activitatea de modernizare la nivelul firmelor reclama
asigurarea unei imbinari stranse intre caracterul polifunctional pe
care trebuie sa-l capete cladirile din cadrul unitatii si
specializarea acestora. Caracterul polifunctional presupune
impartirea spatiului in zone functionale care sa asigure o
prelucrare complexa a materiilor prime, iar specializarea presupune
o impartire dupa caracteristicile procesului tehnologic. In ceea ce
priveste activitatea de modernizare a cladirilor, aceasta trebuie
sa asigure reducerea gradului de nocivitate, a pericolelor de
incendii, concomitent cu imbunatatirea generala a conditiilor de
munca ale salariatilor ce isi desfasoara activitatea in aceste
sectii.
Un aspect deosebit de important care face obiectul modernizarii
la nivelul unitatilor economice il constituie perfectionarea
structurii productiei. In conditiile trecerii la o economie de
piata este necesar ca structura productiei sa fie adaptata nevoilor
reale ale pietei, sa raspunda solicitarii partenerilor interni si
externi. Deci, azi, mai mult ca oricand se impune ca beneficiarul
sa determine structura productiei si nu invers, asa cum se intampla
pana acum. Dar modificarea structurii productiei necesita si
modificarea structurii fortei de munca atat in ceea ce priveste
componenta meseriilor cat si nivelurile de calificare profesionala.
O productie de calitate nu se poate realiza decat cu o forta de
munca avand un caracter ridicat de calificare si care da dovada de
inalta disciplina si constiinciozitate a muncii
Activitatea de modernizare a locului de munca prezinta o
importanta deosebita deoarece aici se afla nucleul activitatii de
productie si de modul cum se organizeaza si conduce acest segment
al societatii comerciale depinde imbunatatirea eficientei
economice. La nivelul locului de munca un rol important in cadrul
activitatii de modernizare il are dotarea acestora cu noi utilaje,
mai performante, cu parametri tehnico-economici superiori celor
existente in dotare. Aceasta reutilare a locurilor de munca este cu
atat mai necesara cu cat in ultimii ani procesul de dotare a
unitatilor si de modernizare prin achizitionarea de noi utilaje a
fost incetinit sau chiar oprit. In acest sens este de semnalat
existenta unor societati comerciale dotate cu utilaje care au
depasit de mult durata normala de serviciu si care sunt intr -un
stadiu avansat de uzura fizica si morala. Modernizarea locurilor de
munca prin achizitionarea de noi utilaje presupune si o
perfectionare a dotarii cu utilaje de masura si control care sa
asigure nu numai o verificare si un control operativ, dar si de
inalta precizie.
Un loc important in cadrul modernizarii locurilor de munca il
ocupa introducerea unor masuri tehnico-organizatorice care sa
permita mecanizarea,
7
automatizarea, cibernetizarea si robotizarea proceselor de
productie.asa dupa cum este cunoscut, gradul de promovare a
progresului tehnico-economic in unitatile romanesti este foarte
redus, fapt ce impune cu stringenta retehnologizarea acestora la
nivelul unitatilor similare eistente pe plan mondial.
Retehnologizarea nu se poate face decat printr- un efort
investitional deosebit si o conlucrare loiala cu parteneri straini
competitivi si interesati in calaborarea cu unitati romanesti. Un
alt aspect pe care trebuie sa-l vizeze modernizarea locurilor de
munca il constituie reamplasarea utilajelor si reorientarea
transportului intern corespunzator modificarilor ce apar atat in
stuctura utilajelor cat si a tehnologiilor de productie.Indiferent
de nivelul la care se realizeaza activitatea de modernizare ea
cuprinde cu prioritate modernizarea fortei de munca prin
imbunatatirea structurala a acesteia si ridicarea nivelului de
calificare; modernizarea utilajelor prin inlocuirea celor uzate,
imbunatatirea parametrilor tehnico- functionali la capitalul fix
existent si dezvoltarea, extinderea lor; modernizarea produselor
finite prin introducerea in fabricatie a noi produse cu un grad
ridicat de eficienta, perfectionarea parametrilor si ridicarea
nivelului calitativ la cele existente. De remarcat este faptul ca
activitatea de modernizare nu se poate face decat prin intermediul
investiilor ca suport material al cresterii economice.
Corelatia dintre investitii si modernizare este fundamentala
pentru orice activitate economica, indiferent de ramura in care
aceasta se desfasoara. In fond dotarea cu utilaje si instalatii cu
parametri tehnico-economici ridicati este o problema care, in mod
conventional, a fost asezata la nivelul locurilor de munca, ea
interesand in egala masura dezvoltarea pe baze eficiente a
sectiilor si atelierelor de productie, a societatii comerciale in
ansamblul ei, a fiecarei ramuri economice in parte si in final a
intregii economii nationale. Problematica investiilor si a
impactului asupra modernizarii activitatii economice este departe
de a se rezuma numai la cele cateva aspecte expuse mai sus si de
aceea corelatia dintre investitii si modernizare va fi reluata si
adancita in capitolele urmatoare unde se va analiza cu precadere
eficienta economica a investitiilor.
Deoarece intotdeauna activitatea de modernizare presupune o
noutate, o materializare a gandirii omenesti, un loc important in
reusita ei il are activitatea de cercetare stiintifica si de
proiectare. In cadrul activitatii de cercetare trebuie sa apara
idei noi, solutii eficiente, variante posibile care sa duca la
cresterea eficientei economice prin modernizare. Dar, un loc la fel
de important il ocupa si beneficiarul lucrarii de cercetare
(societatea comerciala producatoare). Numai in masura in care
acesta este deschis la nou, solicita si colaboreaza cu unitatea de
cercetare si proiectare, poate sa asigure modernizarea activitatii
cu efecte benefice asupra acesteia.Activitatea de modernizare
intotdeauna are ca scop cresterea eficientei economice a unitatii
in care s-a realizat si ea permite o mai buna folosire, din punct
de vedere calitativ, a factorilor de productie. In aceste conditii,
activitatea de modernizare poate fi considerata ca activitate de
tip intensiv, neutru si extensiv. Tipul intensiv de modernizare
asigura o crestere mai accelerata a productivitatii muncii in
raport cu gradul de inzestrare tehnica a muncii (valoarea
capitalului fix
8
deservit de un salariat), si reflecta o buna orientare a
activitatii de modernizare deoarece potenteaza cu prioritate
factorii calitativi. Tipul neutru caracterizeaza acea modernizare
la care ritmul de crestere a productivitatii muncii corespunde
ritmului de crestere a volumului de capital fix deservit de un
salariat. Activitatea de modernizare indiferent de nivelul la care
se face si obictivul ce il vizeaza nu este obligatoriu si
eficienta. Astfel, in cazul in care prin modernizare accentul se
pune pe factorii cantitativi, asa cum eate cazul modernizarii de
tip extensiv la care ritmul de crestere al productivitatii muncii
este inferior celui al dotarii tehnice a muncii, nivelul eficientei
economice poate fi necorespunzator si reflecta folosirea cu
eficienta scazuta a resurselor.
1.3. IMPACTUL MODERNIZARII SI AL RESTRUCTURARII ECONOMIEI
NATIONALE ASUPRA EFICIENTEI ECONOMICE
Modernizarea si restructurarea economiei nationale este o
actiune complexa care vizeaza toate nivelurile activitatii
economice, si anume: ansamblul economiei nationale, ramurile
propriu zise, unitatea economica si locul de munca. Activitatea de
modernizare si restructurare este un proces dinamic si complex care
asigura perfectionarea capitalului fix, crearea unei structuri
complxe si mobile a productiei, introducerera celor mai performante
metode si tehnici de munca etc.
Actiunea de modernizare pe baza investitiilor privita la nivelul
economiei nationale si a ramurilor trebuie sa se refere, in
special,la structurile economiei nationale, dezvoltarea pe baza
principiilor moderne a ramurilor economice, infaptuirea unor
raporturi corespunzatoare fiecaruia dintre aceste ramuri,
realizarea unor transformari pe plan social.In cadrul activitatii
de modernizare a economiei nationale, un loc important trebuie sa i
se acorde imbunatatirii activitatii fiecarei ramuri in parte,
dezvoltarii pe principii noi a agriculturii, cresterii gradului de
participare la circuitul economic a firmelor mici si a
activitatilor de servicii, intensificarii actiunilor in vederea
realizarii unor profunde transformari pe plan uman.
Investitiile privite ca punct de plecare pentru modernizarea si
restructurarea activitatii economice influenteaza in mod benefic
eficienta economica atat prin intermediul eforturilor facute pentru
promovarea cailor de modernizare cat si a efectelor economice
obtinute in urma acestor actiuni.
In cazul investitiilor pentru modernizare se pleaca de la o baza
tehnico-materiala existenta care asigura deja o serie de utilaje,
scule, dispozitive, constructii, utilitati care nu mai necesita
eforturi suplimentare pentru realizare ci eventual pentru unele
modificari in vederea punerii lor in consonanta cu celelalte
lucrari care se vor face, dar este clar ca aceste adaptari vor
costa mult mai putin decat in cazul realizarii unor obiective
economice. Atingerea scopului propus intr-un interval de timp mai
scurt are avantajul ca asigura in avans efectele propuse, atunci
cand ele sunt cel mai intens solicitate, se realizeaza un profit
suplimentar ca urmare a productiei obtinute in economia de timp
realizata si, de asemenea, conduce la livrarea in avans a
produselor pe piata si eventual ocuparea acestor piete de
desfacere.
9
In cadrul societatilor comerciale, cheltuielile pentru
realizarea investitiilor sunt mai judicios repartizate in sensul ca
ele sunt orientate cu prioritate pentru construirea, adaptarea sau
imbunatatirea structurala a capitalului fix activ, adica a acelora
care participa nemijlocit la obtinerea rezultatelor economice cum
sunt: utilajele, constructiile speciale, liniile tehnologice. In
cazul investitiilor, capitalul fix pasiv (cladirile) solicita un
volum de resurse mai mic deoarece se aduc numai mici modificari,
uneori ambientale, sau deloc, ceea ce creaza conditiile ca
fondurile constituite si alocate pentru investitii sa fie orientate
in special spre acele activitati care duc la cresterea rezultatelor
economice ale firmei.
Prin investitii, indiferent de nivelul la care se realizeaza, se
aplica solutii si idei noi deoarece modernizarea, prin esenta ei,
are un caracter novator, este purtatoare si generatoare de progres
tehnic. Ca urmare, prin investitii se asigura reducerea
consumurilor specifice de materiale, dar si de munca, care va duce
la diminuarea efortului cu modernizarea dar in special a celor cu
productia prin reducerea cheltuielilor de productie. Investitiile
in modernizare asigura reducerea rebuturilor, precum si diminuarea
deseurilor prin cresterea gradului de prelucrare a materiilor prime
ca urmare a folosirii unor utilaje si solutii tehnologice mai
bune.
Din punct de vedere al efectelor economice la nivelul economiei
nationale, investitiile prezinta mai multe avantaje dar cel mai
important se considera ca este influenta pe care o exercita asupra
laturilor calitative ale factorilor participanti la viata
economico-sociala.Principala influenta calitativa asupra utilajelor
(a capitalului fix, in general) asigurandu-le acestora
imbunatatirea parametrilor tehnico-economici. O alta influenta se
exercita asupra calitatii tehnologiilor prin modernizarea
fluxurilor existente, prin gasirea de noi solutii tehnologice sau
adaptarea celor existente la noile conditii create de modernizarea
utilajelor, spatiilor de productie etc. In unitate directa o
imbunatatire a calitatii utilajelor si a tehnologiilor are loc si
ridicarea nivelului calitativ al fortei de munca, atat din punct de
vedere al continutului cat si al structurii acesteia. Ca un corolar
al perfectionarii factorilor de productie prezentati se ajunge si
la o imbunatatire a calitatii produselor, ca scop final al
activitatii de investitii.Ca urmare a avantajelor pe care le
prezinta activitatea de investitii, apare si imbunatatirea
cantitativa si calitativa a efectelor economice. Un efect direct in
constituie cresterea productiei obtinute atat ca urmare a
realizarii unei productii suplimentare, datorita ridicarii
parametrilor utilajelor cat si a imbunatatirii calitatii produselor
finite si a structurii acestora.Cresterea valorii productiei si in
general a tuturor efectelor economice se datoreaza si imbunatatirii
structurii resurselor consumate in sensul folosirii unor materii
prime si materiale bine dimensionate si de calitate
corespunzatoare, conform cerintelor procesului tehnologic. Orice
neconcordanta intre cele trei niveluri calitative (randamentul
utilajului, clasa de calitate a produselor si calificarea
salariatului) poate avea efecte negative in procesul de
productie.
Investitiile constituie principala cale de imbunatatire a
eficientei economice la toate nivelurile deoarece prin ea se
asigura modificarea raportului dintre eforturi
10
si efecte. Eforturile cunosc o scadere relativa in timp si
efectele economice cresc, atat prin volum cat si prin
structura.Investitiile sunt un proces dinamic care presupune o buna
cunoastere a realitatilor economice in vederea asigurarii unei
interconditionari viabile a ramurilor economiei nationale dar si
asigurarea punerii de acord cu economiile altor tari. Modernizarea
si restructurarea economiei nationale constituie o cerinta vitala
pentru asigurarea cresterii eficientei economice la nivel micro si
macroeconomic, un factor obiectiv de sine statator, o conditie sine
qua non pentru asigurarea cresterii economice a tarii in conditiile
de dezvoltare pe care le cunoaste lumea contemporana.
1.4. ATRAGEREA INVESTITIILOR STRAINE IN ROMANIA
Competitia internationala pentru atragerea de investitii straine
este mare. Constiente de avantajele investitiilor straine, pentru
cresterea bunastarii nationale, tari dezvoltate sau in dezvoltare,
mari sau mici, concureaza pe piata mondiala prin procedee si
tehnici specifice sau comune, care stimuleaza nu numai investitiile
straine directe, ci si cresterea propriilor lor economii. De aceea,
in ultimul deceniu Romania a pus tot mai mare accent pe politicile
de atragere a investitiilor staine directe, care reprezinta o parte
importanta a fluxurilor de capital privat in aceste tari.
Aceasta se face la nivelul politicii economice de ansamblu, care
trebuie sa fie orientata in contextul evolutiei economiei moderne,
al relatiilor internationale tot mai interdependente, al
construirii unei economii nationale eficiente.
Fiecare tara are obiective de dezvoltare economica, politica si
sociala si politicile de ansamblu care sa conduca la atingerea
obiectivelor, sistemul promotional si normativ pentru
operationalizarea acestor politici, ca si structurile
administrative si procedurile pentru aplicarea lor.Cadrul de
politici nationale al Romaniei cuprinde un set concret de
obiective, politicile pentru atingerea acestor obiective, sistemul
de facilitati si sistemul administrativ, inclusiv structurile
administrative, proceduri, valori, recompensarea si capacitatea
personalului de a operationaliza masurile acestui sistem.La al
doilea nivel, in cadrul politicii economice nationale, Guvernul
stabileste un set de politici specifice privind regimul
investitiilor straine directe si a liberalizarii miscarii
capitalului. Acest set de politici, stimulative, normative si
institutionale, se interfereaza si interactioneaza cu politica
generala, influentandu-se de multe ori reciproc. In acelasi timp,
se interactiveaza cu conditiile internationale, care determina
anumite evolutii economice, sociale si politice.
Impactul mare pe care investitiile straine directe il are asupra
multor aspecte ale dezvoltarii economice, sociale si politice din
tara noastra, a determinat adaptarea unor politici specifice,
intr-un cadru destul de larg, care sa concentreze, sub aspect
normativ si institutional, numai asupra investitiilor straine
directe.
Elementele regimului privind investitiile straine cuprind:
11
a) accesul investitiilor straine directe in anumite sectoare. In
principiu, intreprinderile multinationale se bucura de regimul
national al tarii gazda, iar investitiile straine directe se pot
face in toate sectoarele. b) facilitatile si criteriile de
performanta au un caracter global, urmarind marirea volumului si
cresterea beneficiilor pe termen lung, a investitiilor straine
directe. Pot sa fie diferentiale, functie de sectoarele strategice,
mai importante pentru economia tarii gazda. Recurgerea la
facilitati fiscale (reduceri de impozit si taxe vamale, etc.) se
face si este efectiva atunci cand se urmareste atragerea
investitiilor straine directe. c) transferul profitului si al
capitalului intreprinderilor multinationale este de regula liber si
garantat si se incadreaza in liberalizarea regimului circulatiei
capitalurilor. Dincolo de cadrul politic si economic general, si a
politicilor specifice pentru investitori straini, Romania acorda si
asistenta speciala unor investitori importanti pentru a trece mai
usor procedurile birocratice, negociaza acorduri bilaterale pentru
promovarea si incurajarea investitiilor si evitarea dublei
impuneri, precum si acorduri comerciale si alte instrumente
juridice bilaterale sau multilaterale de natura sa stimuleze
fluxurile investitionale reciproce.
Dar atragerea investitiilor straine directe cere eforturi in
multe alte domenii, iar tehnicile de promovare sunt un mecanism
important pentru a transmite investitorului potential toate aceste
eforturi, promovarea inseamna tehnici specifice de reclama si
publicitate, contacte directe sau prin posta, seminarii
specializate, misiuni economice, participari la targuri si
expozitii internationale, difuzarea de literatura si materiale
tiparite, pregatirea vizitelor si insotirea investitorilor
potentiali, facilitarea intalnirilor dintre investitori straini si
parteneri locali, obtinerea aprobarilor si dezlegarilor necesare de
la organele guvernamentale, pregatirea propunerilor de proiecte,
elaborarea de studii de fezabilitate, furnizarea de servicii
investitorilor straini dupa efectuarea investitiilor, etc. ce fac
obiectul unor strategii nationale de promovare.
In strategiile de promovare a Romaniei ca loc de investitii
pentru intreprinderile multinationale se urmareste atingerea
urmatoarelor obiective:
a) furnizarea de informatii investitorilor potentiali; b)
oferirea de servicii la dispozitia investitorilor existenti si
potentiali; c) crearea unei imagini atractive pentru tara, ca un
loc bun pentru investitii. De regula, Guvernul combina cele trei
tehnici de promovare, in diferite
proportii, dar functie de obiectivul pe care il urmaresc la un
moment dat, pot sa se concentreze pe o anumita categorie. In
functie de aceasta, Guvernul poate sa se orienteze, la un moment
dat, pe un program care sa creeze imaginea tarii, sau pe un program
care sa genereze direct mai multe investitii. Pe masura ce
eforturile se concretizeaza pe activitati de generare directa de
investitii, atunci tehnicile cele mai des folosite sunt cele
directionate, care vizeaza direct investitorul potential, care de
altfel sunt si cele mai eficiente.
12
CAPITOLUL 2
ASPECTE PRIVIND INVESTITIILE
2.1. DEFINIREA INVESTITIILOR SI CLASIFICAREA LOR
Notiunea de investitie, intr -o acceptiune larga, este sinonima
cu: alocare, plasare, dotare, iar intr-un sens mai restrans
(financiar-contabil) reprezinta o cheltuiala facuta pentru
obtinerea de bunuri materiale cu valoare mare si durata de
folosinta indelungata.In conditiile conducerii economiei prin plan
centralizat, pe principii administrative, investitia reprezinta
numai ceea ce se aloca pentru crearea si dezvoltarea bazei
materiale de productie si a celei pentru sectorul social-cultural.
Potrivit unei definitii, cu larga circulatie in tara noastra,
investitia reprezinta "totalitatea cheltuielilor prin care se
creaza, se achizitioneaza noi fonduri fixe productive si
neproductive, se perfectioneaza sau se reconstruiesc fondurile fixe
existente".Trecerea la economia de piata implica o schimbare a
opticii privind notiunea de investitie, determinata de circulatia
capitalului pe piata, de lupta de concurenta, de castigul
(profitul) asteptat etc.; in aceste conditii, problematica
investitiilor este abordata de la sursa ce acopera cheltuielile
respective. Astfel, investitiile sunt intelese ca reprezentand
partea de venit destinata pentru formarea capitalului. Utilizarea
venitului pentru cresterea capitalului si a stocurilor reprezinta
investitiile nete; daca alaturi de veniturile destinate a fi
investite se utilizeaza si amortizarile, obtinem investitia bruta.
A investi inseamna a aloca resurse pentru sporirea capitalului real
existent la un moment dat.
Tot o investitie poate fi utilizarea de venituri pentru a
cumpara hartii de valoare (actiuni, obligatiuni etc.) de pe piata
capitalurilor, cu scopul final de a obtine un castig in viitor.
Operatiunile de cumparare a hartiilor de valoare - forme ale
capitalului in circulatie - dau nastere, atunci cand bursele sunt
organizate pe baze capitaliste, la speculatii pure, rupte de
tranzactiile reale.
Desi apare la inceput ca o cheltuiala de bani, investitia nu
poate fi rupta de continutul sa material concre, crearea
elementelor de capital fix; scopul sau final, insa, este
castigul.Asa cum subliniaza unii specialisti, investitia
reprezinta: "angajarea resurselor, facuta cu speranta realizarii
unor beneficii in decursul unei lungi perioade de timp in viitor"
sau "actiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse in
speranta ca in viitor se vor incasa sume mai mari de bani sau se
vor obtine alte beneficii".Aceste formulari pun in evidenta
continutul concret, material al investitiei (resurse materiale,
financiare etc.) si scopul final - beneficiul (profitul).
Notiunii de investitie ii este imanent timpul - element
definitoriu al caracterului dinamic al procesului investitional. In
acest sens, este relevanta sublinierea facuta de Pierre Masse
potrivit careia investitia este: "o cheltuiala facuta pentru un
viitor incert", din care reiese ca investitiei ii este inerent
riscul.
13
Dupa Pierre Masse, investitile echivaleaza cu a renunta la
satisfactia imediata si sigura, pe seama economiilor si veniturilor
de care dispunem in prezent contra unei sperante viitoare, al carei
suport il reprezinta tocmai bunul investit.
Daca vom avea in vedere motivatiile care stau la baza
investitiilor, acestea apar ca suport material al proceselor de
productie, in vederea adaptarii productiei la cererea pietei, la
nevoile economice si sociale, dar si al consolidarii pozitiei si
competitivitatii acestora in concurenta cu alti agenti economici.
Adica, investitiile se realizeaza pentru adaptarea capacitatilor de
productie si servicii la cerere si pentru a dispune de o oferta
concurentiala.
Au caracter de investitie si cheltuielile referitoare la
formarea si perfectionarea elementului uman al procesului de munca.
Este vorba nu numai de cheltuielile legate nemijlocit de obiectul
ce se construieste, ca cele pentru instruirea personalului, ci si
de cheltuielile pentru invatamant pe baza carora se formeaza si
perfectioneaza forta de munca.Consideratiile facute ne permit sa
apreciem ca investitia reprezinta totalitatea resurselor
(materiale, tehnice, umane, financiar tc.) alocate pentru
dezvoltarea- modernizarea fortei productive a societatii, a
intregii vieti sociale, astfel incat sa se creeze conditii necesare
obtinerii unor efecte utile in viitor. Acumularea de capital fix e
menita sa asigure in viitor un nivel de trai, de civilizatie
superioare comparativ cu situatia actuala, cand se fac
investitiile.
De mare insemnatate in zilele noastre este rolul investitiilor
in realizarea actiunilor si proiectelor destinate eliminarii
noxelor din sectii si sectoare de productie poluate, cu efecte
sociale si economice benefice, conservarii si protejarii mediului
ambiant, precum si de combatere a poluarii mediului.
Pentru nevoile de comparatii in privinta investitiilor, retinem
acceptiunea data de ONU acestor cheltuieli, si anume: investitiile
brute includ cheltuielile pentru realizarea de noi mijloace fixe,
cheltuielile cu reparatiile capitale, cele pentru cresterea
mijloacelor circulante si soldul miscarii capitalului strain, iar
investitiile nete cuprind cheltuielile pentru cresterea capitalului
fix si a celui circulant.Mentionam ca soldul miscarii capitalului
strain apare ca diferenta intre fondurile intrate sub forma de
imprumuturi, plasamente, investitii directe si sumele ce reprezinta
rambursari de rate si plata dobanzii, incasari din profituri si
dividende din partea detinatorilor de capital strain, repatrierea
capitalului strain.
Sintetizand consideratiile mentionate, definirea investitiilor
trebuie sa releve faptul ca: reprezinta o plasare de fonduri
banesti intr-o actiune, intr-un proiect sau operatie pentru a crea
un spor de avutie, atat la nivelul individului, cat si al
societatii; scopul urmarit nu consta numai in obtinerea sporului de
bunuri si capacitati de productie si de folosinta indelungata, ci
si a unui castig, a unui profit;
reprezinta un flux al valorilor care au ca punct initial, de
pornire, fondurile financiare, o parte a veniturilor si economiilor
realizate; transformarea fondurilor banesti necesare presupune
existenta unor materiale de constructii, utilaje si
14
echipamente tehnologice ce se vor manta in cadrul viitoarelor
unitati, precum si capacitatile de productie de constructii-montaj
etc,; exista un decalaj in timp, intre momentul investirii si cel
al obtinerii rezultatelor si veniturilor scontate; sunt o
cheltuiala efectuata in prezent, certa, in scopul obtinerii unor
efecte viitoare, adesea incerte; din acest punct de vedere
investitiile constituie o resursa avansata care comporta un risc;
pentru a produce, in timp,acumularea viitoare de capital fix, este
necesara functionarea normala a intregului sistem economic.
Clasificarea investitiilor se face in functie de anumite criterii
tehnice si economice. a) Dupa destinatia cheltuielilor,
investitiile se impart in:
investitii directe: care se reflecta la construirea cladirilor,
achizitionarea utilajelor etc. pentru noul obiectiv; investitii
colaterale: destinate asigurarii de utilitati (apa, energie
electrica, gaze, cai de acces, canalizare etc.); investitii conexe:
cheltuielile de investitii in obiective pentru asigurarea
materiilor prime, energiei, combustibilului, diverselor prestari de
servicii etc., precum si cele aferente unor lucrari pregatitoare
pentru noul obiectic (consolidari de terenuri, lucrari de aparare
impotriva inundatiilor etc.).
b) Dupa destinatia obiectivelor de investitii:
investitii productive; investitii neproductive. Pe baza acestui
criteriu putem vorbi de investitii pe sectoarele: primar (ramuri
extractive), secundar (ramuri prelucratoare) si tertiar
(servicii).
c) Dupa modul de executie a lucrarilor, avem:
- investitii executate in regie (de investitor, cu forte
proprii);- investitii executate in antrepriza (de catre unitati
specializate); - Investitii realizate in sistem mixt.d) Dupa
stadiul de realizare a lucrarilor, avem:
- investitii neterminate (valoarea lucrarilor realizate la
obiectivele in curs de executie);- investitii restante: se refera
la obiective ale caror termene au fost depasite; - investitii
terminate: la care toate lucrarile sunt incheiate.e) Dupa structura
lor tehnologica, investitiile se impart in urmatoarele
categorii:
lucrari de constructii montaj (cladiri, constructii speciale,
montaje ale unor utilaje, care reclama aceasta operatiune);
achizitii de utilaje care necesita montaj (fixarea de fundatii, pe
piloni sau postamente) sau care nu necesita montaj (mijloace de
transport, tractoare si masini agricole etc.); lucrari si explorari
geologice, in care se cuprind prospectiunile, explorarile pentru
conturarea si extinderea zacamintelor in masiv, lucrari de foraj si
exploatare, studii si cercetari geologice etc.;
15
alte cheltuieli de investitii (cele privind proiectarea, cele cu
personalul la obiectivele noi). f) Dupa caracterul lucrarilor,
investitiile se impart in:
investitii pentru construirea de unitati noi; -investitii pentru
reconstructia (refacerea), dezvoltarea (extinderea), amenajarea
(transformarea), innoirea unitatilor existente.Investitiile pentru
constructia de unitati noi sunt cele ce se fac pentru obiective
care nu au existat anterior; pe baza lor se construiesc si
achizitioneaza toate elementele care conduc la obtinerea
obiectivului proiectat.
Investitiile pentru reconstructie se efectueaza la obiectivele
existente, care au suferit in urma unor calamitati; lucrarile
respective implica modificarea constructiei, transformari ale
procesului tehnologic. In caz de refacere, se urmareste doar
readucerea constructiei la starea ei initiala.Lucrarile de
amenajare si transformare se fac la obiective existente, in scopul
creerii de conditii mai bune desfasurarii activitatii (reimpartirea
spatiilor in cadrul perimetrului construit, consolidarea unor parti
sau elemente de constructie, introducerea de utilitati necesare
procesului tehnologic, transformarea unor cladiri pentru a li se da
alta destinatie, amenajari exterioare, drumuri, pavaje etc.).
Investitiile de dezvoltare constau in cheltuielile ce se fac in
vederea maririi capacitatii de productie, depozitare etc., prin
supraetajari, noi spatii adaugate celor existente etc.Investitiile
de innoire sau reutilare constau in introducerea de utilaje noi, in
locul celor care sunt uzate fizic sau moral.Intre investitiile de
dezvoltare si cele de innoire exista o mare apropiere, ambele
bazandu-se pe achizitionarea de masini noi. Se face, totusi,
delimitarea intre ele in functie de destinatia ce li se da
masinilor sau utilajelor achizitionate: in primul caz, acestea se
adauga celor vechi; in cel de-al doilea caz ele se substituie unora
vechi, devenite inutilizabile.Investitiile de dezvoltare si innoire
a utilajelor prezinta unele avantaje fata de investitiile noi, si
anume: solicita resurse financiare relativ mai mici; conduc la
imbunatatirea structurii tehnologice a capitalului fix (cresterea
ponderii masinilor si utilajelor); perioada de executie este mai
scurta, deci efectele economice si financiare sunt obtinute mai
devreme.
g) Dupa destinatia lor si natura rezultatelor activitatii,
investitiile se impart in:
investitii materiale in cladiri, masini, echipamente etc., a
caror natura s-a modificat substantial in zilele noastre, in sensul
cresterii rapide in volum a cheltuielilor cu tehnica informatica si
cu echipamentele de productie automatizate, in defavoarea
constructiilor mecanicce si a cladirilor;
investitii nemateriale (intangibile), acele eforturi destinate
sa pregateasca viitorul: cheltuieli de logica informatica, de
dezvoltare comerciala, de pregatire a fortei de maunca, de
cercetare-dezvoltare; investitiile intangibile sunt destinate
oricaror elemente in masura sa amelioreze competitivitatea
intreprinderii in perspectiva; datorita evolutiei rapide
inregistrata in deceniul trecut, aceste investitii
16
detin, in tarile dezvoltate ale lumii, aproape 50% din valoarea
investitiei totale, indiferent de tendinta generala a
investitiilor.h) Dupa modul cum investitiile influenteaza economia
firmei, dezvoltarea, rentabilitatea si eficienta activitatii
agentilor economici, acestea se clasifica in:
investitii cu efecte directe, reflectate in gestiunea firmei
investitoare; investitii cu efecte indirecte asupra economiei
firmei investitoare. In categoria investitiilor cu efecte directe
ce se vor regasi in gestiunea firmelor intra investitiile pentru
constructia de noi unitati, pentru extinderea capacitatilor
existente in functiune la un moment dat, pentru eliminarea
locurilor inguste, completarea dotarii si introducerea progresului
tehnic, inclusiv a informaticii de gestiune, investitiile pentru
retehnologizari, precum si cele pentru mentinerea capacitatii de
productie la un nivel dat.Din categoria investitiilor cu efecte
indirecte fac parte: investitiile in obiective destinate protejarii
mediului, prevenirii poluarii si combaterii acesteia; ele servesc
la conservarea mediului si protectia ecologica;
investitiile pentru realizarea de obiective cu caracter social
si cultural;
investitiile strategice (intangibile), cu efecte utile in
perspectiva, pentru investitori. In concluzie, o investitie
presupune, intotdeauna, cheltuirea de resurse materiale si umane.
Pentru a investi, e necesar sa economisesti, sa acumulezi o parte
din venit, deci sa te abtii de la a consuma intregul vanit pentru
nevoi personale, in speranta obtinerii unor venituri mai mari in
viitor.
2.2. RISCUL INVESTITIONAL SI CALCULAREA LUI
Orice investitor, fie el autohton sau strain, isi pune
intrebarea: ce se va intampla cu banii pe care ii cheltuieste sub
forma de investitii? Desigur, el afecteaza in acest scop o parte
din venituri in speranta obtinerii unei cresteri a productiei,
realizarii de profituri sporite intr-un viitor mai apropiat sau mai
indepartat, dupa intrarea in functiune a obiectivului de
investitii. Cu toata previziunea efectuata, investitiile sunt
riscante, deoarece profitul depinde de un viitor nesigur. Deci, in
activitatea firmei isi fac loc incertitudinea si riscul.
2.2.1. DEFINIREA INCERTITUDINII SI A RISCULUI; TIPURI DE
RISC
Intr-o conceptie generala, riscul inseamna hazard, primejdia
unor eventuale pierderi, sau "posibilitatea de a te expune la
pierderi" (The Oxford English Dictionary) sau o pierdere posibila
"pe care politica moderna se straduie sa o previna sau sa o repare"
(Petit Larousse ilustre).Perceperea riscului, conturarea
dimensiunilor sale, presupune o constientizare a pericolului unei
actiuni, asumarea responsabilitatii de catre o persoana, atunci
cand se afirma ca rezolva o anumita problema sau ca face un lucru
"pe riscurile sale".In abordarea incertitudinii si riscului se au
in vedere, de regula, consecintele anticipate ale uneia sau alteia
din variantele de actiune si doar uneori cauzele care
17
determina consecintele actiunilor. Incertitudinea are la baza
numarul redus al cunostintelor certe sau chiar lipsa acestora
referitoare la consecintele unei actiuni, in timp ce riscul
presupune un calcul bazat pe o experienta trecuta extrem de vasta
sau pe date informationale, putandu-se face astfel estimari privind
probabilitatea consecintelor unor actiuni sau a ivirii unui
eveniment.
Dupa natura sigura sau nesigura a cunostintelor pe care le avem
asupra unor fenomene ale pietei ca cerere, vanzari, preturi etc.,
putem spune ca le studiem intr-un viitor sigur sau intr-un viitor
nesigur (probabil). Astfel, daca este vorba de produse ce se vand
usor, cum sunt cele alimentare, cererea viitoare poate fi
considerata ca sigura. Pentru alte produse, care se vand relativ
greu, cererea este apreciata ca nesigura.In economia de piata, al
carei mecanism de reglare se bazeaza pe concurenta, pe oscilatia
preturilor etc., incertitudinea si riscul sunt niste variabile de
care trebuie tinut seama, suprimarea lor nefiind posibila. Oricat
ar fi de precauti, de chibzuiti, oricata informatie ar avea,
agentii economici nu vor putea niciodata sa elimine in intregime
incertitudinea din activitatea lor, sau sa evite aparitia riscului.
Tot ceea ce pot face ei este sa studieze si sa calculeze riscul,
pentru a-l cunoaste si a alege varianta de activitate mai putin
riscanta. Calculul riscurilor, insa, nu scuteste agentul economic
de asumarea sau acceptarea lor, ci ii da doar posibilitatea sa le
infrunte in cunostinta de cauza.
Riscul se constituie ca un rau necesar in procesul de
dezvoltare, ocolirea lui genereaza piedici acestui proces. Astfel,
in cazul introducerii pe piata de noi produse exista incertitudini
in legatura cu reactia concurentilor, preturile la care se vor
vinde produsele, veniturile scontate, de unde si eventualele
riscuri. Pentru a face fata riscului, agentul economic va cauta sa
introduca procedee tehnologice dintre cele mai moderne, care sa-i
permita scaderea costurilor si fabricarea unor produse de calitate
superioara.
Fabricile sunt preocupate mereu de modul cum sa-si vanda
produsele. In vederea atingerii acestui scop, ele inoveaza,
inventeaza, isi innoiesc periodic modelele, stabilesc termenele de
garantie a functionarii produselor, perfectioneaza sistemele de
productie, numai si numai pentru a-si pastra clientele si a atrage
cumparatorii. Aceasta grija a fabricilor este accentuata odata cu
deschiderea economiei spre exterior, cand produsele straine inunda
piata. In aceste conditii, se da o batalie pentru costuri mai mici
si pentru o calitate mai buna.
Desi este foarte greu de a face o distinctie clara intre
incertitudine si risc, s-a ajuns totusi sa fie delimitate, pentru
nevoile practice, astfel: incertitudinea ca o situatie careia nu i
se pot asocia probabilitati, iar riscul o situatie careia i se pot
asocia (stabili) probabilitati intr-o anumita distributie.Agentii
economici, actionarii, partenerii firmei (furnizori, clienti)
percep riscul ca un rezultat nefavorabil, cu o probabilitate anume.
Ceea ce se considera pierdere probabila se refera, bineinteles, la
ceea ce se asteapta in viitor, pe baza unor estimari previzionate.
Riscul este gandit ca o probabilitate a pierderii atasata unui
castig. In vestitorul va accepta riscul, o anumita pierdere,
prevazand ca va putea sa o compenseze cu un castig aditional,
anticipat, cu o anumita probabilitate. Astfel, marimea riscului
este o functie de variatie a profitului.
18
Riscul in economie se poate caracteriza si estima in functie de
factorii care il determina si de dimensiunile pe care le cunoaste
in manifestarea sa.
Dupa factorii care il genereaza, se disting doua tipuri de risc
si anume:
Riscul in afaceri este generat de evolutia progresului tehnic in
ritm rapid si consecintele sale greu de stapanit; incertitudinile
pietei referitoare la evolutia cererii, schimbarea gusturilor
consumatorilor, modificarea preturilor, a politicii vanzarilor
promovate de unele firme etc.; instabilitatea economica si politica
(situatii de criza economica, de inflatie, de somaj, greve,
etc.).
Chiar si atunci cand intreprinderea dispune de strategii privind
asimilarea de produse noi si modernizarea proceselor de productie,
dotarilor tehnice etc., exista un risc al afacerii, mai mare sau
mai mic. El este legat de succesiunea, la intervale de timp scurte,
a noilor cuceriri stiintifice. La randul lor, preturile nu pot fi
nici controlate si nici stapanite, cu toate ca se fac unele
eforturi din partea statului de a struni cresterile de preturi.
Evolutia preturilor este influentata de lupta de concurenta,
intelegeri ale producatorilor, jocul cerere-oferta (determinat de
starea productiei, de venituri, de tendinta spre castig mai
mare).
Factorii enumerati mai inainte actioneaza unii asupra altora,
iar efectul lor combinat da nivelul riscului de intreprindere sau
calitatea ce se atribuie previziunilor referitoare la profiturile
viitoare. De retinut faptul ca riscul de afaceri este un element
definitoriu in activitatea agentilor economici, fie de a-i
dinamiza, fie de a-i aduce in stare de faliment. Acest risc poate
fi diluat de catre agentii economici, daca vor cunoaste bine piata,
pe baza unor studii de marketing, daca aplica strategii si metode
de promovare a vanzarilor, de adaptare a ofertei si preturilor la
conditiile pietei.
Riscul financiar pentru o firma decurge din proportia mare a
imprumuturilor sale luate de la banci. Acest gen de risc consta in
aceea ca, in cazul ivirii unei conjuncturi nefavorabile,
profiturile se volatizeaza, cedand locul pierderilor. Adica,
intreprinderea ajunge in situatia ca din rezultatele sale
financiare sa nu poata achita nici dobanzile la imprumuturile
contractate.
In cazul in care intreprinderea nu are datorii bancare, nivelul
beneficiilor din exploatare este egal cu cel al beneficiilor nete,
iar riscul de tip financiar este mic. In schimb, ponderea mare a
imprumutului in cadrul surselor de finantare diminueaza volumul
beneficiilor nete prevazute, sporeste riscul pentru actionari de
a-si incasa dividendele. Intr-un viitor incert, existenta
cheltuielilor fixe si privilegiate, ca dobanzile la imprumut,
diminueaza siguranta asupra beneficiilor ramase. Coeficientul de
risc este foarte mare atunci cand este vorba de un risc independent
de agentul economic, adica determinat de conjunctura economica
defavorabila. Tocmai de aceea, pentru a preintampina riscul legat
de imprumut, insesi bancile finantatoare au luat masuri in aceasta
directie, si anume: nu se acorda imprumuturi decat pana la cel mult
50% din costul investitiei proiectate, urmand ca diferenta sa fie
acoperita din surse proprii si emiterea de actiuni.
Dupa dimensiunile pierderilor pe care le presupune, riscul poate
fi incadrat in cateva categorii reprezentative, legate de altfel de
tipul investitiei, si anume:
19
-riscul de nivel minim sau zero, la investitiile de plasament in
obligatiuni, in imprumuturi pe termen lung, a caror rata de dobanda
se mentine;
-riscul de grad redus, la investitiile de inlocuire, la care
modificarile in procesul de productie sunt relativ reduse;-riscul
de grad mijlociu, la investitiile de productivitate, care presupun
modificarea productiei, rationalizarea locurilor de munca;-riscul
de grad ridicat, la investitiile de dezvoltare (expansiune), ce
implica incertitudinile pietei, legate de lansarea noilor produse,
privind reactia concurentei, nivelul preturilor, volumul
vanzarilor;-riscul de grad foarte ridicat, la investitiile de
cercetare-dezvoltare, ale caror rezultate sunt deosebit de
incerte.Masurarea riscului, indiferent de natura sa, este o
operatie necesara in estimarea eficientei activitatii firmei,
indeosebi cu prilejul efectuarii unor investitii. In acest sens,
vor trebui luate in considerare strategiile adoptate de firma atat
in privinta activitatii firmei, indeosebi cu prilejul efectuarii
unor investitii. In acest sens, vor trebui luate in considerare
strategiile adoptate de firma atat in privinta activitatii
economice, cat si in legatura cu modul de finantare a dezvoltarii.
Dispunand de o estimare a evolutiei intreprinderii si cunoscand
riscul asociat, managerul poate fundamenta decizii proprii, poate
evalua lucid orientarea sa economica.
2.2.2. FORME DE MANIFESTARE A RISCULUI IN ACTIVITATEA FIRMEI
Dupa gravitatea primejdiei si consecintele asupra situatiei
firmei, riscul
cunoaste mai multe feluri: riscul de ruina (faliment) apare
atunci cand intreprinderea ajunge intr-o situatie deosebit de grea,
practic fiind condamnata la disparitie, urmand sa dea faliment,
ceea ce inseamna ca salariatii isi pierd posturile, creditorii isi
pierd creantele (in totalitate sau partial), actionarii isi pierd
sumele de bani pe care le-au investit. Acest risc este cel mai de
temut.
Desigur, decizia de investitie se ia pentru o perspectiva
sanatoasa a dezvoltarii economice. Dar, daca dupa punerea in
functiune a proiectului, conjunctura economica se dovedeste mai
putin favorabila decat cea prevazuta, incasarile scontate nu se
realizeaza, in timp ce obligatiile de rambursare a creditului si de
plata a dobanzilor aferente continua sa curga. Intreprinderea
ajunge in situatia de a nu-si putea onora obligatiile fata de
banca, fata de furnizori etc., fiind nevoita, in cele din urma, sa
dea faliment. Criza de insolvabilitate, care este incapacitatea
firmei de a-si onora angajamentele, constituie o mare primejdie
pentru buna functionare a mecanismului economic. Cand semnele
falimentului au devenit evidente (incetarea platilor) este sesizat
tribunalul si se angajeaza procedurile de protejare a intereselor
partilor afectate: salariati, fisc, creditori, furnizori etc.
riscul de insolvabilitate survine atunci cand intreprinderea nu
mai poate
face fata platilor. Incapacitatea de a-si achita angajamentele
(criza de insolvabilitate) poate conduce fie la lichidare, cand nu
mai este nici o sansa de salvare (manifestandu-se riscul de ruina),
fie ca se solutioneaza printr-o investitie
20
de conjunctura, pe baza unui credit suplimentar de la banca, sau
firma respectiva se asociaza cu o alta intreprindere susceptibila
de a o ajuta. In acest ultim caz, este vorba de o pierdere a
independentei, care, in unele situatii poate deveni definitiva. Un
asemenea eveniment lasa inevitabil o impresie de fragilitate a
firmei, care va constitui un handicap in viitor.
riscul pierderii autonomiei se manifesta inainte de declansarea
crizei de insolvabilitate; el se manifesta atunci cand
intreprinderea observa ca, prin mijloace proprii, nu mai are
capacitatea de a-si conserva in viitor pozitia sa in productie sau
sub aspect comercial. Altfel spus, resursele de autofinantare se
dovedesc insuficiente in raport cu nevoile de dezvoltare. Pentru
managerul proprietar apare dilema: sa ramana o intreprindere mica
sau mijlocie, mentinandu-se independent, ori sa-si mareasca
dimensiunile capitalului prin afilierea la o firma mai
puternica.
riscul scaderii rentabilitatii este un risc de natura mai mult
financiara,
care exprima faptul ca la o crestere de capital, beneficiul net
nu creste in aceeasi proportie, semnalandu-se astfel fenomenul de
diluare. Acesta este riscul care planeaza asupra noilor investitii
sau legat de acestea; el trebuie sa fie calculat de conducerea
firmei, atunci cand elaboreaza strategia financiara. Cu toate ca
acest risc are consecinte mai putin grave, trebuie totusi estimat,
pentru ca fluctuatiile pe care le determina s-ar putea sa fie
neplacute intr-o conjunctura financiara defavorabila.Pentru a-si
asigura sansele de reusita, intreprinderile fac investigatii asupra
viitorului, impreuna cu alti factori interesati, pentru ca decizia
de investitie sa se bazeze pe o anumita incredere in viitorul
proiectului.Este important atat pentru manageri, cat si pentru
actionari, pentru banca, furnizori, etc. sa se faca aprecierea
riscului global al intreprinderii, fara a se neglija analiza
riscului pe sectoare de activitate, permitandu-le astfel o mai buna
apreciere a amploarei acestuia.Dimensionarea riscului in economie,
a riscului investitional, are un rol informativ, aratand celor
interesati cat de mari vor fi eventualele pierderi in afacerea pe
care o preconizeaza.
2.2.3. EVALUAREA RISCULUI IN PROCESUL DE FUNDAMENTARE A
DECIZIILOR DE INVESTITII
2.2.3.1 IMPLICAREA PROBABILITATILOR IN CRITERIILE DE EVALUARE A
PROIECTELOREvaluarea proiectului de investitii in conditii de risc
se bazeaza in analiza economica si in analiza financiara, de
indicatori si criterii de eficienta economica calculati tinand
seama de caracterul probabilistic al finalitatii proiectelor de
investitii, al indicatorilor si criteriilor de eficienta pe
variante de factori reglabili.
De aceea, problema care se pune consta in a stabili
probabilitatea aparitiei in practica a uneia sau alteia din
situatii, in viitor, pe durata de viata economica.
In continuare, pe baza probabilitatilor stabilite, pentru
fiecare din situatiile posibile in viitor, se calculeaza avantajele
economice si costurile pe variantele de proiect elaborate, iar in
final, indicatorii de eficienta economica.
21
In acest mod se evalueaza riscul proiectelor si impactul
acestora in cadrul analizei economice si financiare.Probabilitatile
folosite in calculele indicatorilor si parametrilor proiectelor
stabilite prin consultarea expertilor sunt interpretate in sensul
unui grad de incredere, in faptul ca un anumit fenomen se va
produce, ca se va atinge un anumit cost sau se va obtine un anumit
venit,profit, cash-flow, etc. Astfel, pentru depistarea variantelor
si stabilirea proiectelor se apeleaza la speranta matematica, la
aplicarea testului ecartului tip (abaterea standard) si a ratei
rentabilitatii asteptate. Ca metode de masurare a gradului de risc
se pot utiliza cu bune rezultate arborele decizional, iar in cazul
complexitatii proceselor economice tehnica simularii.O serie de
fenomene naturale, economice si sociale pot fi caracterizate prin
date statistice obiective, pe baza carora se stabilesc
probabilitatile de evolutie a lor in viitor.In domeniul
investitiilor, pentru probleme de evaluare a proiectelor,
informatiile din perioada trecuta ajuta mai putin. Aceasta pentru
ca fiecare decizie de investitii este unica; ea insa face parte
dintr-un grup de cazuri similare. Nu exista, in consecinta,
posibilitatea de a determina cu precizie, pe baza prelucrarii unor
date statistice, posibilitatea realizarii parametrilor investitiei
si in final a rentabilitatii asteptate.Conceptia probabilista de
evaluare a riscului pe care il prezinta proiectele de investitii
este o componenta a metodelor rationale, moderne de fundamentare a
deciziilor.Astfel se poate apela la probabilitatile emise de
specialisti (cu puternic caracter subiectiv), stabilindu-se de fapt
sansele de realizare a unor parametri, prin aprecierea proportiei
sansei care poate fi 10%, 30%, 50% etc. Aceste aprecieri se bazeaza
pe intuitia si experienta specialistilor in domeniu.
In abordarea probabilista a proiectelor se pot avea in vedere
urmatoarele situatii: volume diferite ale cererii de produse si
servicii pe piata; accentuarea concurentei manifestata prin
aparitia de noi tehnologii, de noi produse competitive (de exemplu
de tipul inlocuitorilor); aparitia de dificultati in asigurarea de
resurse valutare, de anumite materii prime etc.; variatia ratei
dobanzii, a preturilor, a inflatiei etc. Sansa este definita ca
posibilitate a realizarii unor niveluri ale parametrilor si
indicatorilor in atingerea unui scop.
Notam cu:M - numarul de sanse care favorizeaza fenomenul,
evenimentul; N - numarul total de sanse favorabile si nefavorabile
posibile; P - probabilitatea.Probabilitatea masoara raportul dintre
numarul de sanse egal posibile care favorizeaza fenomenul avut (M)
si numarul total de sanse (N):P = M / N
22
In acest caz riscul este masurat de q:Q = 1 - PValorile
sanselor: 0 - eveniment imposibil; 1 - eveniment sigur, cert; 0,5 -
cea mai corecta pentru cazurile practice.
2.2.3.2. SPERANTA MATEMATICA A INDICATORILOR DE EFICIENTA
In procesul de evaluare a proiectului, criteriul speranta
matematica de castig ia forma concreta de speranta matematica a
sumei de fluxuri financiare actualizate, pentru diferite solutii
posibile, ponderand fluxurile anuale cu probabilitatile de
realizare pe ani, in functie de imprejurarile concrete, de
eventualele evenimente etc.Relatia de calcul pentru exprimarea
avantajelor economice si costurilor probabile asociate unui proiect
de investitii este de tipul:Ui = ij * pij
in care:U - valoarea probabila a avantajului economic sau a
costurilor la varianta/ alternativa "i" de proiect (speranta
matematica a producerii acestuia);
ij - avantajul economic sau costul corespunzator variantei "i"
de proiect in cazul aparitiei situatiei "j" in viitor;
pij - probabilitatea aparitiei in practica a situatiei "i" la
varianta "j" de investitii.Speranta matematica cuprinde informatii
privind parametrii si indicatorii proiectelor, ponderati; ea este o
medie stochastica.Se observa ca valorile probabile ale avantajelor
economice si ale costurilor proiectelor de investitii depind de
varianta "i" de investitii si de starea sau situatia "j" din
viitor.
2.2.3.3. INDICATORI PENTRU MASURAREA RISCULUI PROIECTELOR DE
INVESTITIIIn cazul in care speranta matematica este egala pe
variantele de proiect, apare necesitatea alegerii variantei cele
mai plauzibile. Astfel, pentru depistarea variantelor si stabilirea
proiectelor se apeleaza la aplicarea testului ecartului tip
(abaterea standard) si a ratei rentabilitatii asteptate.
Valoarea medie sau valoarea neta actualizata se calculeaza pe
baza relatiei:
CFh
VNA = E (VNA) = h=0 ---------(1+a)h
Dispersia 2(VNA) si respectiv abaterea standard (VNA) se
calculeaza conform relatiilor de calcul:
23
2 2 (VNA) = h=0 ---------
(1+a)2h
2 (VNA) = [ 2 (VNA) ] unde: CFh- valoarea estimata a
cash-flow-urilor; h2 - dispersia cash-flow-urilor la anul h.
Rata rentabilitatii asteptate se calculeaza folosind procedeul
de calcul al rentabilitatii interne.Notatiile corespunzatoare sunt:
C - cheltuielile in anul 0;
R - rezultatele din incasari in anul 1; r - rata
rentabilitatii;a - rata de actualizare;r' - rata rentabilitatii
asteptate. Beneficiul (actualizat cu rata a) va fi:
- C + R / ( 1 + a ) = 0Din relatia de mai sus se obtine expresia
ratei rentabilitatii: R / (1+r) = C, de unde r = R / C - 1Speranta
matematica a beneficiului la rata "a" va fi:E(R)- E(C) +
---------(1+a)
Din relatia de mai sus se deduce rata rentabilitatii asteptate
r' in urmaegalizarii cu 0:E(R)- E(C) = --------- = 0 (1+r')Rata
rentabilitatii asteptate este rata de actualizare pentru care
speranta beneficiului actualizat este egala cu zero.In cazul in
care procesul de investitii creste in complexitate, calculul
indicatorilor mentionati este insotit de suportul oferit de tehnica
simularii Monte Carlo care prezinta, prin generarile in situatii
comparabile, o serie de variante ce vor fi examinate ulterior de
catre decident. Aceasta presupune folosirea unor variante aleatoare
de distributie continua si anumita repartitie corespunzatoare
valorilor unor parametri precum costurile, rata dobanzii,
veniturile etc.
2.2.4.ANALIZA DE SENZITIVITATE A PROIECTELOR DE INVESTITII
Orice decizie a agentilor economici in ceea ce priveste
dezvoltarea ori restructurarea productiei, retehnologizarea sau
modernizarea fondurilor fixe antreneaza un risc in obtinerea
rezultatelor estimate initial datorita influentei schimbarilor ce
se manifesta neincetat in mediul tehnic, economic si social, intern
si extern. De aici, necesitatea ca studiile de fezabilitate sa
analizeze sensibilitatea
24
variantelor studiate fata de schimbarile probabile, precum si
coeficientul de risc sub influenta factorilor ce nu au putut fi
luati in considerare in mod explicit.
In studiile de fezabilitate este necesar sa se evidentieze
sensibilitatea variantelor fata de schimbarile ce pot interveni pe
parcursul functionarii obiectvului. Aceste schimbari pot proveni
din: cresterea pretului materiilor prime; cresterea costului
echipamentului (intre momentul elaborarii proiectului si
achizitionarea acestuia); cresterea salariilor; cresterea valorii
investitiilor pe parcursul realizarii acesteia; diminuarea valorii
investitiei prin imbunatatirea solutiilor tehnologice;
variatia pretului de vanzare al produselor; neatingerea
capacitatii de productie proiectate; *prelungirea nejustificata a
duratei de executie fata de prevederile proiectului.Indicatorul
folosit frecvent in analiza sensibilitatii este rata interna de
rentabilitate financiara, care se calculeaza pentru varianta de
baza a proiectului (RIR 0) si pentru fiecare din variantele care
include ipotezele de mai sus. La calculul acestora se admite
aceeasi perioada de analiza (t = 1,2,...,n) si se apreciaza
procentul mediu al cresterii sau reducerii factorului
respectiv.
Analiza de senzitivitate a proiectelor este o proceduta
iterativa, indelungata, pe parcursul careia se evalueaza diferitele
modificari posibile ale factorilor exogeni si impactul asupra
indicatorilor de eficienta economica si financiara. Prin aceasta se
evalueaza cele mai probabile rezultate ale proiectelor si se creaza
premisele de a retine variantele cele mai plauzibile de desfasurare
a acestora.
In analiza senzitivitatii proiectelor se pot avea in vedere
urmatoarele alternative: variatia (cresterea) costurilor de
exploatare pe elemente si pe total, cu mentinerea la nivel constant
a veniturilor anuale previzionate; variatia (scaderea) veniturilor
cu mentinerea la un nivel constant a costurilor previzionate;
modificarea simultana a costurilor de exploatare si a veniturilor
anuale;
variatia duratei de functionare eficienta, etc. Prin aceasta se
urmareste stabilirea variatiei performantelor si indicatorilor
economici la posibile modificari, in sens negativ, a unor factori
critici identificati pe parcursul derularii proiectului de
investitii (schimbarea tendintei preturilor pe piata materiilor
prime, aparitia unor materii prime alternative, cresterea
salariilor fortei de munca, uzura morala a echipamentului
tehnologic, etc.).
Sunt analizate variantele admisibile de proiect situate in zona
solutiilor aferente, apropiate de varianta performanta si
diferentiata fata de aceasta prin valoarea criteriului de alegere
in limite acceptabile.
2.3. SURSE DE FINANTARE A INVESTITIILOR
25
2.3.1. FINANTAREA INTREPRINDERILOR
Finantarea operatiunilor curente ale societatii si a programelor
sale de
dezvoltare este, neindoielnic, elementul-cheie al viitorului
oricarei societati comerciale.In planul de finantare, specialistii
societatii trebuie sa includa acele instrumente financiare,
modalitati de utilizare si conditii care sa fie atractive pentru
potentialii creditori/investitori, dar care sa ofere, in acelasi
timp, cele mai avantajoase conditii pentru societatea
respectiva.Societatile comerciale isi finanteaza activitatea
curenta si programele de dezvoltare din doua surse principale: din
fondurile generate de insasi desfasurarea unei activitati
profitabile, retinand din profit sume destinate continuarii
activitatii sau din fondurile atrase din afara
societatii.Instrumentele financiare utilizate in mobilizarea de
fonduri din afara societatii se pot grupa in doua mari categorii:
instrumente financiare de tipul imprumuturilor (credite bancare,
obligatiuni); instrumente financiare de tipul actiunilor. In orice
moment al procesului de selectare a unui instrument financiar,
trebuie sa se tina seama de faptul ca vorbim de atragerea banilor
altora, deci este necesara imbinarea intereselor societatii cu ale
investitorilor. Prin urmare, selectarea instrumentului financiar ce
va fi utilizat si modalitatea de plasare a acestuia catre
investitori se realizeaza plecand de la aceste premise si, in
general, tinand cont de patru factori importanti care se analizeaza
atat independent, cat si prin relatiile dintre acestia:
Caracteristicile tipului de instrument financiar avut in vedere;
Modalitatile de plasare; Disponibilitatea fondurilor pe pietele
financiare, interna si internationala;
Situatia prezenta si viitoare a societatii, pespectivele de
crestere ale
acesteia. In alegerea tipului de instrument financiar se iau in
considerare trei variabile esentiale: dreptul investitorului asupra
veniturilor viitoare ale societatii; dreptul investitorului de a
participa la luarea deciziilor; dreptul investitorilor asupra
activelor societatii in cazul lichidarii. OBLIGATIUNEA, ca
instrument financiar, este o forma de imprumut; ea
ofera investitorilor un venit fix, dar sigur (in limita riscului
asumat cu privire la posibilitatea aparitiei insolvabilitatii
societatii), se poate oferi celor interesati in pachete mici si are
un risc mai mic pentru investitor, cu precizarea ca, intr-un mediu
inflationist, riscul creste considerabil.ACTIUNILE sunt titluri de
valoare care ofera detinatorului un venit rezidual - adica dreptul
sau se exercita numai asupra unei parti din veniturile societatii,
respectiv acea parte care ramane dupa plata tuturor obligatiilor
societatii, inclusiv dupa plata inprumuturilor de orice tip si a
dobanzilor aferente. Investitia in actiuni ofera investitorului
doua forme de venituri:
26
dividendele; veniturile suplimentare obtinute din cresterea
valorii actiunilor cumparate. Neoferind un venit fix, riscul
investitiei in actiuni este mult mai mare, dar
obtinerea unor venituri mai mari este probabila. Obtinerea
finantarii necesare prin emisiune suplimentara de actiuni si
plasarea acesteia pe piata (interna sau internationala) este o
solutie viabila daca avantajele pur economice sunt corelate cu
anumite considerente de ordin strategic: atragerea unor
investitori, fie strategici, fie financiari; privatizarea
societatii comerciale astfel incat plasarea unei parti din capital
catre sectorul privat sa constituie un prim pas in atingerea
acestui obiectiv;
expunerea societatii pe plan international si facilitarea
accesului viitor al societatii respective la aceasta piata, atat ca
piata de desfacere si aprovizionare, cat si ca piata pe care se pot
obtine viitoare finantari. Succesul acestora depinde in mare masura
de cateva elemente esentiale: 1) situatia financiara a societatii -
care trebuie prezentata cu acuratete potentialilor investitori; 2)
programele de dezvoltare, cu alte cuvinte destinatia pe care o vor
lua fondurile atrase in urma efectuarii operatiunii, care trebuie
sa fie temeinic si realist fundamentate; 3) volumul finantarii -
care trebuie corelat cu viitoarea capacitate de generare de
venituri fundamentata pe baza programelor de dezvoltare; 4)
calitatea managementului; 5) posibilitatea de vanzare rapida a
actiunilor astfel dobandite, in cazul investitorilor financiari.
Exista, bineinteles, si alti factori care influenteaza alegerea
celei mai eficiente modalitati de finantare, dar unul dintre
acestia - factorul timp - este determinant; o solutie la un moment
dat poate fi foarte buna, dar, intr-o alta perioada de timp, total
neinspirata.
2.3.2. SURSELE PROPRII PENTRU INVESTITII
Fondurile proprii ale agentilor economici (ceea ce reprezinta,
in esenta,
autofinantarea lor) exprima capacitatea acestora de a produce
resurse de investitii din activitatea de exploatare si din alte
activitati. Elementul definitoriu al autofinantarii il reprezinta
asigurarea dezvoltarii activitatii pe seama resurselor financiare
proprii.Se considera ca intreprinderea se autofinanteaza, intr-un
orizont de timp mediu (un ciclu de productie si investitional),
daca ea are capacitatea de a obtine asemenea rezultate financiare
care sa-i permita rambursarea creditelor si plata dobanzilor
aferente. Prin urmare, politica de autofinantare a intreprinderii
nu inseamna renuntare la imprumuturi bancare.
Profitul net rezultat din exercitiul financiar este repartizat
atat pentru dezvoltare, cat si pentru alte destinatii: dividendele
actionarilor, premii pentru salariati etc.
Agentul economic se autofinanteaza atunci cand obtine un profit
care poate servi, in acelasi timp, ca remunerare a capitalurilor
angajate si ca sursa de
27
investitii, care sa contribuie la marirea sau mentinerea
competitivitatii sale pe piata.In vederea dezvoltarii afacerii,
firmele aloca acestui scop o parte din profit, constituind, astfel,
o parte din capitalul pentru expansiune.Un anumit sprijin ce se
poate acorda firmelor, ar fi aplicarea unui sistem fiscal
rezonabil, adica o impozitare a profiturilor la cote care sa nu
descurajeze acumularea pentru investitii. In aceasta idee s-a luat
masura de inlocuire a sistemului de inlocuire a sistemului de
impozitare bazat pe cota de 45% cu unul bazat pe o cota de 38%
intr-o prima faza, pentru ca apoi sa se ajunga la cota de 25%.
Odata cu aceasta, au fost desfiintate scutirile si reducerile de
impozite pe profit.Reducerea cotei de impozitare a profitului are
urmari favorabile pe un plan mai larg si anume: posibilitatea mai
mare de acumulare pentru firma; prin investitii creste potentialul
intreprinderii; are loc cresterea cifrei de afaceri, a profitului,
deci a bazei de impozitare, ceea ce implica bani mai multi pentru
bugetul de stat.
Micsorarea sarcinii fiscale pe profitul intreprinderii, ca si
scutirea de impozitul aferent profitului reinvestit, reprezinta sau
ar trebui sa reprezinte o strategie a oricarui stat unde se doreste
o relansare a economiei.
Amortismentul cumulat serveste intreprinderii pentru finantarea
innoirii activelor fixe (imobilizarilor) ajunse la limita duratei
lor de functionare, precum si pentru nevoile de dezvoltare -
modernizare. In principiu, disponibilitatile banesti provenite din
amortismente sunt destinate investitiilor. Se poate insa, ca o
parte din amortismente sa fie intrebuintata pentru rambursarea
imprumuturilor, pentru finantarea activitatii de exploatare
(cresterea stocurilor, creditarea clientilor etc.).
Politica de amortizare este folosita in vederea sprijinirii
procesului de dezvoltare a productiei.Teoretic, exista trei metode
de calcul al amortizarii: liniara; regresiva; accelerata. Ultima
metoda are o anumita valoare practica. In tara noastra se aplica,
in general, metoda liniara. Reglementarile legale prevad
posibilitatea pentru unele firme sa aplice amortizarea accelerata.
Astfel este grabita recuperarea valorilor imobilizate,
intreprinderea formandu-si intr-un timp mai scurt disponibilitati
banesti necesare consolidarii sale economice.
Incasarile din vanzarea utilajelor scoase din functiune servesc
drept capital pentru investitie. Unele elemente de active fixe sunt
vandute inainte de incheierea duratei lor de functionare sau la
sfarsitul acesteia, ca materiale vechi. Sumele incasate alimenteaza
fondul de dezvoltare din care se finanteaza investitiile. Este
important ca de aceste sume sa se tina seama la aprecierea
necesarului de capital pentru achizitia unui nou utilaj. Pentru
acesta ele se scad din pretul de achizitie al noului utilaj.
Pot fi situatii cand unele masini, cladiri etc., existente in
proprietatea firmei, sunt utilizate la un nou proiect al sau de
dezvoltare-modernizare. In acest caz, valoarea reziduala a
respectivelor active reprezinta o economie de capital banesc,
28
legata de noul proiect. Aceste utilaje, insa, constituie un
element al efortului investitional, valoarea lor ramasa este
inclusa in totalul cheltuielilor de investitii initiale.Activele
fixe devenite disponibile, datorita restructurarii activitatii
firmei, dar inca bune de exploatare, sunt vandute, inchiriate, date
in locatie de gestiune etc., avand loc fenomenul de
dezinvestire.
Emiterea si vinderea de actiuni
Economisirile de bani se fac atat de catre populatie, cat si de
catre agentii economici. Conditia esentiala a economisirii o
constituie dezvoltarea productiei materiale, cresterea in ritm
sustinut a produsului intern brut.
Se disting doua segmente ale pietei de capital: unul in care nu
se folosesc hartiile de valoare (gestionat de bancile comerciale)
si altul in care sunt folosite hartiile de valoare (actiuni,
obligatiuni etc.), segment in care actioneaza bursa de valori.Piata
de capital cuprinde:
a) bancile si institutiile financiare specializate, care, pe
langa rolul lor principal de finantare a agentilor economici, ajuta
in a lansa emisiunile de actiuni si obligatiuni; in aceasta
situatie, bancile joaca un rol intermediar; b) bursele de valori
mobiliare, care creaza posibilitatea cotarii si negocierii
titlurilor; joaca un rol de intermediar atunci cand detinatorul
de titluri doreste disponibilitati, acesta putand sa le vanda altor
persoane prin intermediul burselor;
c) alti intermediari (companii de asigurare): intre cei care
ofera capital si cei care solicita capital relatia are loc pe o
piata, la care se disting doua componente:
piata primara, care include emisiunile titlurilor de valoare
(actiuni, obligatiuni etc.) si achizitionarea acestora de catre
diferiti agenti ai cumparatorilor care poseda capital; piata
secundara, care se bazeaza pe bursele de valori mobiliare unde se
negociaza actiuni si obligatiuni. Emiterea si vinderea de actiuni
pe piata constituie o alta cale importanta de finantare a
investitiilor, asigurand procurarea de lichiditati. Actiunea este
un titlu de valoare care atesta dreptul de proprietate al unei
persoane asupra unei "parti" dintr-o societate pe actiuni. Valoarea
nominala a unei actiuni este data de sporul de capital social
preconizat si de numarul de actiuni in care este impartit capitalul
depus pentru infiintarea societatii comerciale. Pretul de piata sau
cursul actiunii este dat de performantele economice ale societatii
care a emis-o.
Daca o intreprindere este subcapitalizata si ea lucreaza cu o
tehnologie veche, evident ca nu are sanse sa realizeze venituri
foarte mari, din care apoi sa se dezvolte si, implicit, sa-si
creasca valoarea actiunilor. Numai atunci cand devine puternica, o
intreprindere poate vinde bine actiunile sale, la un pret mult mai
mare decat valoarea lor nominala. Finantarea societatilor
comerciale prin emiterea de actiuni, prezinta avantajul ca
investitorul este recompensat numai atunci cand firma realizeaza
profit si este capabila sa plateasca dividende. In plus, capitalul
investit nu trebuie
29
returnat decat in momentul in care firma este lichidata (in
masura in care aceasta are posibilitati).Cresterea de capital a
firmei presupune fie majorarea valorii nominale a actiunilor vechi
(o metoda mai putin folosita), fie emisiunea de actiuni noi.
Aceasta se face la valoarea nominala a vechilor actiuni sau la o
valoare majorata, determinata de valoarea bursiera a vechilor
actiuni sau la o valoare majorata, determinata de valoarea bursiera
a actiunilor vechi. La randul sau, pretul actiunii este influentat
de numarul de actiuni care se emite, la un volum al castigurilor
totale ale firmei si al dividendelor de platit, castigurile si
dividendele la o actiune sunt afectate de numarul de actiuni.
Astfel, o firma care preconizeaza o emisiune de actiuni pentru
prima data poate stabili pretul la care actiunea va fi vanduta prin
numarul de actiuni oferite.
Bursa de valori este o institutie caracteristica economiei de
piata, constituind "ringul" pe care se intalnesc cererea si oferta
de capital, astfel incat pretul la care se efectueaza tranzactiile
financiare sa fie cel de piata.In conditiile unei stari normale a
pietei, firma cu beneficii mari si in crestere reuseste sa mantina
si chiar sa sporeasca pretul actiunilor sale, pentru ca ea
reprezinta interes pentru public, pentru investitori. Daca, insa,
firma intampina o serie de dificultati, care se reflecta in
profituri scazute, actionarii devin sceptici, pierd increderea in
firma, dispare interesul fata de firma din partea celor ce ar dori
sa investeasca. In cazul unei astfel de intreprinderi, scade
cererea fata de actiunile sale, se inregistreaza scaderea cursului
actiunilor sale.
Sunt si perioade cand pretul scazut al actiunilor la bursa se
datoreaza starii deprimate a pietei, conjuncturii economice proaste
si nu situatiei deficitare a firmei. In acest caz, nu are loc o
micsorare a masei profiturilor, ci doar modificarea evaluarii lor
pe piata, scaderea cursului datorandu-se cresterii ratei dobanzii
sau a ratei de capitalizare.Un segment al pietei de capital este
piata OTC (Over The Counter), piata extrabursiera, care inlesneste
mult accesul la o sursa continua de capital lichid, impunand
exigente mai mici societatilor comerciale, comparativ cu piata
bursiera.
Societatile comerciale au incredere mai mare in bursa, deoarece
aici exista mai multa informatie, exista mai multe reglementari. Pe
piata extrabursiera, dimpotriva, este o informare mai redusa si,
deci, un grad de risc mai ridicat.
Bursa de valori va juca rolul de piata reprezentativa - deschisa
celor mai importante firme din sectorul privat - in timp ce piata
OTC, mai permisiva si dinamica, ar trebui sa asigure un mecanism
reglementat si supravecheat de tranzactionare pentru masa de
actiuni detinute in mod public.
Posesorul de actiuni isi poate vinde aceste titluri, daca firma
este cotata la bursa, si poate obtine profit din aceasta vanzare.
Desigur, exista si posibilitatea ca vanzarea sa se faca in
pierdere, insa avantajul acestui plasament este ca se poate schimba
oricand actiunea pe bani lichizi.Practica tarilor dezvoltate arata
ca numai unele intreprinderi pot sa fie cotate la bursa de valori.
In tara noastra Normele Metodologice pentru admiterea societatilor
comerciale la Cota Oficiala a Bursei prevad faptul ca firma trebuie
sa respecte regulile de lichiditate si de garantare a
titlurilor.
30
Intreprinderile ce pot accede la cotarea bursiera trebuie sa
indeplineasca anumite conditii: sa fie societati deschise (cu
actionariat diversificat si public); sa aiba un anumit capital;
performante financiare (profituri nete in ultimii doi ani de
activitate); o rentabilitate financiara minima (de 15% fara
inflatie) si capacitatea de a distribui dividende (pe cel putin 3
ani in urma); sa dispuna de un management profesionist (personal de
conducere recunoscut pentru competenta profesionala si integritate
morala).
Cotarea si tranzactionarea actiunilor la bursa poate aduce
avantaje majore unei companii in crestere. Printre acestea se
numara posibilitatea strangerii de noi capitaluri in timpul ofertei
publice sau in emisiuni ulterioare, cresterea lichiditatii
valorilor mobiliare, cresterea rapiditatii efectuarii transferului
dreptului de proprietate, cresterea prestigiului societatii,
cresterea interesului investitorilor straini, cointeresarea
angajatilor prin vanzarea cu prioritate de actiuni.
Mijloacele de finantare a unei investitii pot fi constituite de
catre firma si prin imprumuturile obligatare, adica pe baza
obligatiunilor emise. Pentru detinatorul acestor titluri se creaza
dreptul de a primi dobanda, de obicei anuntata in timpul momentul
emisiunii, cumparatorul de obligatiuni stiind astfel ce venit va
avea in viitor. Spre deosebire de actiuni, care dau dreptul celor
ce le detin de a participa la conducerea intreprinderii,
obligatiunile nu genereaza acest drept. In schimb, in calitate de
creditori ai societatii comerciale, detinatorii de obligatiuni
primesc din partea acesteia promisiunea ca li se va plati valoarea
obligatiunii plus dobanda. In anumite situatii, detinatorilor de
obligatiuni le sunt platite datoriile inaintea dividendelor
actionarilor. Din acest motiv, obligatiunile sunt considerate de
multe ori mai avantajoase decat actiunile.
Un rol important pentru constituirea resurselor de investitii il
au fondurile mutuale. Acestea sunt institutii financiare care
colecteaza economiile banesti ale populatiei pe calea emiterii si
vanzarii de actiuni. Aceste economii sunt fructificate prin
plasamente de capital pe piata financiara. Detinatorii de actiuni
incaseaza anual dividende. Aceste actiuni pot fi vandute fie
fondului mutual, care le va rascumpara, fie prin intermediul Bursei
de valori.
Bursa poate fi o sursa de finantare pentru marile proiecte de
investitii (de dezvoltare sau strategice) nu numai pentru firme, ci
si pentru stat. Se preconizeaza ca pe piata bursiera sau pe piata
extrabursiera sa fie tranzactionate si titlurile de stat (bonurile
de tezaur), la care sa aiba acces nu numai bancile comerciale, ci
si alte catgorii de investitori (de exemplu fondurile mutuale).
Aceste valori imobiliare vor fi foarte atractive, datorita faptului
ca sunt garantate de stat.
2.3.3. SURSE EXTERNE FIRMEI
2.3.3.1. SURSE AUTOHTONE PENTRU INVESTITII
31
ALOCATIILE DE LA BUGETUL DE STAT PENTRU INVESTITII Aceste
alocatii au ca destinatie realizarea unor proiecte de anvergura,
in
ramuri vitale ale economiei nationale, a caror exi