Universitatea de Agronomie si Medicina Veterinara “Ion Ionescu de la Brad” Facultatea de zootehnie Specializarea Inginerie si Management in Alimentatie publica si Agroturism Proiect realizat la disciplina Amenajari peisagistice Profesor Coordonator: Studenti: 1
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Universitatea de Agronomie si Medicina
Veterinara “Ion Ionescu de la Brad”
Facultatea de zootehnie
Specializarea Inginerie si Management in
Alimentatie publica si Agroturism
Proiect realizat la disciplina
Amenajari peisagistice
Profesor Coordonator: Studenti:
1
Sef Lucr. Chelariu Elena-Liliana Filip Ioana-Irina
Salageanu Corina-Andreea
1. Plopul (Populus)
Plopul este un gen de arbori foiosi, cu inaltimi care ajung pana la 40-50 metri si o
circumferinta de pana la 2.5 metri. Copacul atinge dimensiunile maxime intr-o perioada intre 20
si 50 de ani.
Printre cele mai cunoscute specii de plopi sunt Populus alba (plopul argintiu), Populus
tremula (plopul tremurator) si Populus nigra (plopul negru). Plopul este reprezentat de
aproximativ 35 de specii din familia Salicaceae, din care face parte si salcia. Cele mai multe
dintre speciile de plop provin din Emisfera Nordica.
Plopul este un copac cu forma verticala, cu ramuri care cresc de la baza trunchiului. La
unele specii, ramurile urca aproape paralel cu acesta. Arborele foios are frunze rotunjite, verzi
vara.
Toamna, frunzisul capata nuante galbene, ruginii si portocalii, in functie de specie. Dupa
ce ingalbenesc, frunzele cad, lasand sa se vada ramurile golase care dau plantei aspectul de
lumanare. Frunzele tinere au nuante argintii, fiind deosebit de atractive in soare. In cazul plopului
tremurator, frunzisul aspectuos este unul dintre principalele atribute ale copacului.
Cum se ingrijeste plopul
Copacul trebuie plantat intr-un loc insorit sau semiinsorit. Planta se adapteaza la diverse
tipuri de sol si poate sa creasca atat intr-un loc adapostit, cat si intr-un loc expus, indiferent de
orientarea spre punctele cardinale. Plopii se dezvolta cel mai bine in gradinile cu soluri umede,
bogate in humus. Copacul creste bine intr-un sol drenat corespunzator.
Copacul are nevoie de o toaletare pentru a creste armonios. Pentru a incuraja cresterea
ramurilor, se rup coditele plantelor tinere.
Pentru ca lumina naturala sa patrunda mai mult in interiorul coroanei, este nevoie de
inlaturarea integrala a unor ramuri. In acest fel, planta are mai multa lumina si este mai bine
oxigenata. Primele ramuri care se indeparteaza integral sunt cele uscate sau atacate de daunatori.
In unele cazuri, arborele este atacat de gandacii de copac si de omizi.
2
Pentru a improspata planta, se inlatura atat ramuri de la interior, cat si de la exterior, in
asa fel incat acestea sa nu depaseasca o treime din coroana.
Avantajele plopului in gradina
Plopul este un copac perfect pentru zonele de margine si pentru ecranul de verdeata in
sezonul cald. In anotimpul rece, plopul contribuie la designul gradinii pe verticala. Desi ramurile
raman fara frunze iarna, in aceasta perioada se observa mai mult ca oricand forma dreapta,
verticala a plopului.
Plopul este apreciat pentru faptul ca este o planta rezistenta, nepretentioasa, cu crestere
rapida. Chiar si atunci cand ramurile sunt rupte de vant sau taiate, copacul isi revine, tulpina
continuand sa creasca. Cel mai adesea, plopul este folosit ca arbore de aliniament.
Copacul este foarte rezistent in condiitii neprielnice de mediu, cu poluare, ger, furtuni etc.
3
2. BERBERIS- Dracila.
Familia: Berberidaceae
Aspect: arbust
Perioada de inflorire: primavara-vara
4
Genul cuprinde circa 450 specii, cu aspect arbustiv spinoase, cu frunze mereu verzi sau
cazatoare, originar din zonele boreale, din Asia, Africa de nord si tropicala si din America de sud.
Prefera soluri stancoase, in zonele montane. Frunzele sunt lineare, ovate sau subovate si sunt
reunite in mici grupuri sub forma de rozete. Florile sunt sferice sau in forma de cupa si au
petalele si sepalele galbene. Speciile mereu verzi sunt apreciate pentru frunzis iar cele cu frunze
cazatoare pentru aspectul multicolor al frunzelor in timpul toamnei si pentru ciorchinii de bace
viu colorati care deseori rezista pe ramuri pana iarna. Unele specii si hibrizii rezultati din ele pot
forma garduri vii cu aspect frumos fiind folosite si pentru spatii reduse.
Cultivarea
Cu exceptia unor specii sud-americane sunt plante usor de cultivat putand creste in orice
fel de sol bine drenat, insorit sau partial umbrit. Plantarea speciilor cu frunze permanente se va
face in lunile septembrie-octombrie sau in martie-aprilie, iar a celor cu frunze cazatoare din
octombrie pana in martie. La realizarea gardurilor vii se folosesc plante inalte de 30-40 cm ce
vor fi asezate la o distanta de 45-60 cm. Pentru obtinerea unui aspect compact se va taia partea
superioara a tuturor lastarilor. Acesta operatie se repeta odata pe an la speciile cu frunzis
permanent verde, dupa ce au inflorit, si in august-septembrie, in cazul speciilor cu frunze
cazatoare. Daca este cultivata izolat nu sunt necesare tunderile cu exceptie tulpinilor imbatranite
ce se vor taia de la nivelul solului sau ale unei ramuri noi.
Reproducerea
Toate speciile se pot reproduce usor prin seminte, operatiune ce se va efectua direct in aer
liber primavara sau toamna. In cazul in care folosim butasi, acestia se vor recolta in august-
septembrie de pe ramurile laterale si vor avea o lungime de 7-8 cm. Se vor planta intr-un amestec
de turba si nisip in parti egale, iar primavara urmatoare se transfera intr-o pepiniera in aer liber
unde vor ramane 1-2 ani inainte de plantarea definitiva. O metoda alternativa de inmultire consta
in divizarea tufelor, in cazul speciilor care produc lastari, operatia putand fii efectuata din
octombrie pana in luna martie.
5
Pericole si precautii
Sunt plante rezistente dar pot fi atacate de afide si de o micoza (boala alba).
Specii si soiuri:
Berberis calliantha, originara din Tibet, nu depaseste 1m inaltime fiind o specie cu frunze
permanent verzi, si flori de culoare galben deschis ce se deschid in luna mai, bacele avand
culoare albastru-inchis.
Berberis aggregata, originara din China orientala, creste peste 1,5m metri. Este o specie
cu frunze cazatoare avand florile de culoare galbena, grupate in ciorchini. Infloreste in iunie,
producand ulterior bace rosii-coral.
Berberis verruculosa, provenita din China occidentala, are frunzis permanent cu inaltimi
cuprinse intre 1-1,5m formand tufisuri dese, spinoase. Florile sunt de culoare galbena si apar in
mai iunie. Bacele sunt de culoare neagra.
Berberis wilsoniae, originara ca si precedenta din China occidentala, la fel de des, avand
o inaltime de 1m, este o specie cu frunze cazatoare sau semicazatoare, oblonge, colorate in
timpul toamnei in rosu-portocaliu stralucitor.
Berbis darwinii, specie sud-americana cu pana la 4 m inaltime, are frunzele lucioase, de
culoare inchisa. Culoarea florilor este galben oranj cu nuanta de rosu, bacele fiind colorate in
albastru.
Berberis x ottawensis "Superba" are frunze cazatoare, de culoare mov-ruginiu inchis. Are
o inaltime de pana la 2,5 m, florile fiind de culoare galbena cu nuante de rosiu. Bacele sunt rosii.
6
Berberis x stenophylla "Corallina Compacta" are frunze vezi permanent, infloreste
abundent in aprilie, florile fiind galben-aurii, bacele avand culoarea purpurie. Se foloseste atat
pentru gard viu cat si pentru tufisuri solitare.
Familia – Ranunculaceae
Origine Europa, Asia, America.
Specii.
Trebuie sa se faca distinctie intre speciile arbustive pentru decorarea gradiniloe si cele
erbacee care decoreaza gradinile si arata foarte frumos si ca flori taiate.
Specia Paeonia officinalis este originara din Europa si are inaltimea de 70-80 cm. Este o
tufa bogata alcatuita din frunze mari si tulpini florale cu cate o singura floare.
Radacinile sunt mari si carnoase.
Infloreste in aprilie, mai.
Din aceasta specie cel mai cultivat soi este Rubra Plena cu tije florale scurte, flexibile si
florile sunt rosu inchis, iar inflorirea este precoce.
Paeonia lactiflora este de origine din China. Tijele florale sunt mai inalte de 70-100cm si
ramificate in partea superioara. Au multi boboci pe tulpina florala, dar pentru inflorire se lasa
unul singur. Florile sunt simple sau batute, parfumate, variat colorate.
La soiul Fleur de pecher, florile sunt roz (precoce), Edulis Superba -roz (semitimpuriu ).
Soiuri cu flori rosii: Adolphe Rousseau (semitimpuriu), General Mac Mahon
7
(semitimpuriu).
Soiuri cu flori albe: tenuifolia, peregrina, corallina.
Au nevoie de un sol profund, bine drenat, care sa retina apa si sa nu se usuce prea repede,
pH-ul recomandat este 6 sau ceva mai mare.
Sunt recomandate locurile luminate, insorite si o usoara umbrire este posibila.
Pentru inflorire un rol important il are temperatura. Temperaturile mai ridicate
devanseaza inflorirea.
8
3. Bujorul (Paeonia Officinalis)
Planta perena, apartinand familiei Ranunculaceae, bujorul este considerat "regele gradinilor", datorita frumusetii florilor sale si a parfumului deosebit al acestora. Se pare ca acest arbust ornamental isi are originea in Asia, de unde s-a raspandit in Europa si America, fiind cultivat de mai bine de 3000 de ani. Chinezii, cei care l-au cultivat primii, il numeau "sho yo", in traducere "cel mai frumos", dezvoltand un adevarat cult al bujorului, care era amintit in poezii, legende si povesti si care denumea chiar una dintre lunile anului in calendarul chinezesc (luna aprilie). In Japonia planta a fost adusa de catre misionarii budisti si asociata cu bogatia, fiind cultivata initial numai de catre reprezentantii elitei sociale. Bujorul se regaseste si in mitologia greaca, sub denumirea stiintifica de Paeonia, nume preluat de la Paeon - vraciul care i-a vindecat pe Ares si pe Hades, atragand asupra sa mania zeilor. Legenda spune ca pentru a se salva de razbunarea lor, Paeon s-a transformat intr-o floare - aceeasi pe care a folosit-o pentru a-i vindeca pe cei doi zei: bujorul. Dincolo de legende si povesti, bujorul este recunoscut pentru actiunile sale terapeutice: radacinile, petalele si semintele contin principii active pentru om si mamifere; radacinile sunt antispastice, semintele sunt purgative si emetice, iar petalele, preparate sub forma de infuzie, au un puternic efect antispastic, calmand tusea si durerile pulmonare.Ca aspect, bujorul se prezinta sub forma unei tufe bogate de 60-85 cm inaltime, cu o radacina carnoasa, tuberizata; cu frunze lucioase, de un verde inchis, multe si mari, adanc sectate sau penat-lobate; cu tijele florifere inalte si drepte, care poarta flori solitare rosii, albe, roz visinii, coral si chiar
9
galben. Fructele sunt folicule. Exista numeroase varietati de bujor, care se diferentiaza intre ele prin culoarea petalelor, inflorire, lungimea axului floral etc. In scopuri ornamentale sunt cultivate indeosebi varietatile speciilor de origine chineza: Paeonia lactiflora, Paeonia peregrine etc. In tara noastra intalnim varietatea Paeonia peregrina var. romanica, cunoscuta si sub denumirea de bujor de padure - specie spontana, endemica, protejata prin lege. Bujorul este o planta rezistenta, cu viata lunga, avand perioada de inflorire din primavara pana la inceputul verii. Are nevoie de soare cel putin 6 ore pe zi pentru a inflori si a se dezvolta corespunzator. Solul trebuie sa fie bogat si afanat, iar in perioadele secetoase are nevoie de o udare profunda. Se inmulteste prin divizarea tufei, inmultirea prin seminte fiind anevoioasa.
Fertilizarea.
Sunt necesare doua etape principale: dupa rasadirea plantelor primavara si imediat dupa
inflorire. Se aduga cantitati moderate de azot si mai mari de potasiu.
Indepartarea bobocilor laterali pentru cresterea celui terminal se face manual.
Taierea plantelor, adica a partilor vegetative aeriene se facve in fiecare toamna, in luna
octombrie, la nivelul suprafetei solului.
Precautii.
Patarea bruna a frunzelor. Aceasta se manifesta sub forma de pete mari, rosietice, la
extremitatile frunzelor, care se usuca si se rasucesc in sus.
Patarea frunzelor este favorizata de primaverile friguroase.
Combatere: Toamna, tulpinile si frunzele se taie cat mai aproape de nivelul solului si se
distrug prin ardere.
In timpul vegetatiei se fac 3-4 tratamente cu Benomil 0,08%, Fundazol 0,1%, Captadin
0,3% si se evita excesul de azot.
10
Mucegaiul cenusiu al bujorului apare mai ales in anii cu precipitatii bogate si temperaturi
moderate. Primele simptome se vad la baza lastarilor si apoi pe frunze, boboci si flori. In dreptul
acestor pete se dezvlota un mucegai cenusiu.
Combatere: Trebuie sa se evite excesul de umezeala si se aplica tratamente cu Benomil
0,08%, Topsin 0,1%, Rovral 0,1%.
Rugina bujorului se manifesta pe frunze, tulpini sub forma unor pete circulare, galbene si
in dreptul lor pe fata inferioara apar sporii cipercii. Frunzele vor deveni cenusii si se vor usca.
Boala este favorizata de umiditate ridicata.
Combatere: evitarea terenurilor umede, cu umbra si arderea tuturor partilor vegetative
rezultate din taierea facuta toamna; stropire cu Zineb 0,4%, zeama bordeleza 0,1%, Ferbam0,3%.
Putrezirea plantei la capatul superior al radacinilor.
Combatere-distrugerea plantelor atacate si a afidelor care propaga boala.
Daunatori pentru bujor:
Tripsul. Florile batute ale bujorului sunt cautate mult de aceasta insecta si sunt greu de
Melcii apar pe partile tinere ale plantei. Combatere: se prafuieste solul cu var, cenusa,
superfosfat, metaldehida 3g/m2.
La taierea florilor trebuie avut in vedere sa se lase cat mai multe frunze pe planta pentru a
asigura cresterea ei mai departe.
11
4. Mălinul ( Prunus padus)
Desi nu este o planta impunatoare prin aspect, neavand o coroana spectaculoasa si nici o
inaltime foarte mare (ajunge la cca. 10 m.), malinul se incarca primavara cu mii de flori albe -
sidefii, grupate in ciorchini lungi de 10-15 cm., care raspandesc un miros puternic, iute amarui.
Traieste in jur de 70 - 80 de ani si poate fi gasit atat in Europa cat si in Asia. Malinul
american, care poate fi intalnit si la noi in tara, este o specie foarte asemanatoare cu cea indigena,
diferentiindu-se de aceasta prin faptul ca florile sunt ceva mai marunte si inflorirea este mai
tarzie (mai-iunie).
Este apreciat atat ca arbore ornamental, fiind cultivat in gradini si parcuri, cat si pentru
efectele sale terapeutice: decoctul din scoarta de malin este utilizat in medicina naturista in
tratamentul reumatismului, artritei, colicilor gastrice sau renale. Din seria avantajelor oferite de
acest arbust inmiresmat amintim faptul ca fixeaza solurilor nisipoase, instabile si poate fi atat
plantat solitar cat si in grupuri mai mici sau mai mari. Si frunzele malinului au o intrebuintare
12
practica, gratie proprietatii lor tinctoriale - utilizate proaspete vopsesc fibrele naturale in toate
nuantele de galben.
Este un arbust cu o crestere rapida si cu frunzisul des. Lastareste si drajoneaza puternic,
putand fi condus pe o singura tulpina, cu coroana sau sub forma de tufa deasa. Rezistent la ger, si
mai putin la seceta, poate fi plantat pana in zona colinara. Prefera solurile mai umede (spre
deosebire de specia americana), cu apa freatica.
5. Frasin (Fraxinus excelsior)
Denumire tiin ificăș ț : Fraxinus excelsior
Denu miri populare (regionale):Mojdrean (de fapt, o specie înrudită).
Etimologie: Din limba latină – fraxinus.
TipologieArbore cu tulpina dreaptă, cilindrică, cu coroana rară, frunze compuse, flori unisexuate
lipsite de corolă i fructe alungite, cu lemnul elastic, folosit în industrie.ș
Provenien ățEste un copac sacru druid. Frasinul este copacul sacru al teutonilor, cunoscut ca i ș
Yggdrasil. Baghetele druizilor erau adesea făcute din frasin i sculptate cu diferite decora iuni. ș țBaghetele din frasin sunt indicate pentru vindecare i pentru lucrul cu magia solară.ș
Importan ățFrasinul prezintă importanţă ecologică prin faptul că poate să se dezvolte, ca specie
lemnoasă mare, în zonele mai umede şi pe terenurile inundabile, despădurite sau împădurite
(păduri aluviale), unde îndeplineşte rolul de plantă amelioratoare de sol. De asemenea, este un foarte bun absorbant de dioxid de carbon, contribuind la cură area atmosferei.ț
IstoricDin punct de vedere simbolistic, frasinul este un arbore încărcat de semnificaţii. La mai
toate popoarele, speciile genului Fraxinus simbolizează puterea, protecţia şi nemurirea. De aceea,vechii greci de pildă, îşi confecţionau mânerele pentru lănci din lemn de frasin. O semnificaţie aparte a frasinului apare la Plinius cel Bătrân şi Dioscoride. Aceştia susţineau că frasinul deţine puteri magice alungând şerpii (dacă un şarpe ar avea de ales între a trece printre crengile de frasin sau prin flăcările unui foc intens, ar alegea cea de a doua variantă). Pe acest considerent, Plinius şi Dioscoride recomandau infuzia din frunze de frasin amestecată cu vin împotriva veninului, în cazul mu căturilor de arpe.ș ș
Aria de răspândireEste răspândit în aproape întreaga Europă i în zone climatice similare din Statele Unite ș
ale Americii, Canada etc.
RomâniaFrasinul comun se întâlneşte prin păduri, zăvoaie, lunci, pâlcuri de arbori, de la câmpie,
inclusiv în Delta Dunării, până în zona montană joasă. De asemenea, se cultivă ca specie ornamentală prin parcuri. De obicei, în zona forestieră, specia creşte în amestec cu alte plante lemnoase (stejar pedunculat, ulm, plop, anin, arţar, păducel etc.), în areale caracterizate printr-un exces permanent de umiditate. Unele frăsinete de la noi s-au constituit în arii protejate – Rezerva ia Naturală Pădurea de Frasini din jude ul Satu-Mare (la Urziceni).ț ț
Partea utilizabilăÎn scopuri medicinale se folosesc frunzele, recoltate în lunile mai-iunie, dar i scoar a de ș ț
frasin.
Particularită ițArborele de frasin creşte repede şi trăieşte până la 200 de ani.
Mod de cultivareÎn culturi forestiere, la noi, arborele a fost introdus în Delta Dunării, în luncile din unele
zone de silvostepă (lunca Buzăului), precum şi în regiunile de deal (dealurile Moldovei)). În scopuri ornamentale, frasinul comun, alături de speciile americane, se cultivă prin parcuri.
TerenulPreferă solurile jilave sau umede, suportând bine inundaţia. Nu suportă solurile sărace, pe
cele uscate sau pe acelea care sunt prea acide. Frasinul creşte cel mai bine pe soluri gleice şi gleizate bogate în substanţe nutritive, acolo unde căldura atmosferică este ridicată.
Semin ețSe înmul e te prin cultivare în pepiniere, altoire.ț ș
14
Îngră ăminteșFiind o specie mai degrabă de cultură forestieră, nu necesită tratament special la acest
capitol dacă solul în care este plantat întrune te condi iile necesare.ș ț
UtilajeNu este cazul (decât pentru pregătirea terenului, în cazul împăduririi unei zone mai
extinse).
PlantarePuie ii cresc în pepiniere, apoi sunt muta i în zonele unde este nevoie de ei.ț ț
15
VecinătateMerge i alături de al i copaci – stejar pedunculat, ulm, plop, anin, arţar, păducel, lemn ș ț
câinesc etc.
Între inere i îngrijireț șFrasinul înfloreşte înaintea înfrunzirii, ceea ce calendaristic se încadrează în perioada
martie-aprilie. Astfel, este necesar să fie protejat de înghe uri târzii, dacă este cazul. La cei țornamentali, se lucrează la aranjarea coroanei prin tăieri repetate, până la ob inerea formei dorite.ț
DăunătoriAceastă plantă lemnoasă posedă o foarte pronunţată capacitate de regenerare, în faţa unor
distrugeri ale organelor vegetative cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile, boli sau dăunători. Dintre insectele care atacă frasinul, mai cunoscute sunt gândacul de frasin, numit i șcantaridă şi afidele.
Modalită i de luptă contra dăunătorilorț : Cură are, stropire cu insecticide.ț
Mod i perioadă de recoltareșCoaja se recolteaza în aprilie-mai, de pe crengile i rădăcinile tinere (de cel mult 4 ani). ș
16
Frunzele se adună în mai-iunie. Dacă se folosesc imediat, proaspete, se pot recolta în orice perioadă a anului.
Condi ii de păstrarețUscarea se face la umbră i tot acolo se păstrează frunzele, în spa ii fără umiditate i pu inș ț ș ț
expuse la lumină.
Reac ia la condi iile de mediuț țFrasinul nu ridică pretenţii cu privire la temperatură, dezvoltându-se atât în zonele mai
calde, cât şi în cele mai reci, cu condiţia existenţei unei umidităţi suficiente a solului.
SoiuriRuda cea mai cunoscută este mojdreanul – Fraxinus ornus. Alte soiuri spontane: frasinul
de câmp (Fraxinus angustifolia) şi frasinul pufos (Fraxinus pallisae). Ca specii de import, în culturi forestiere sau ca arbori decorativi, la noi au ajuns două specii de origine americană: frasinul american (Fraxinus americana) şi frasinul de Pennsylvania (Fraxinus pennsylvanica).
Beneficii pentru organismDatorită principiilor active sintetizate de către această plantă, frasinul prezintă proprietăţi
farmaceutice.
Aport caloricÎn frunzele frasinilor, s-au identificat o serie de compu i precum: acizi organici, ș
flavonoide (cvercitina, cvercetrolul), glucide şi derivaţi ai acestora (glucoză, manitol, mucopoliglucide), gume, chinone, derivaţi cumarinici (fraxina), uleiuri volatile care conţin terpene, săruri minerale, vitamine (vitamina C, vitamine P, provitamina A). Scoarţa acestor arboriconţine cumarine şi derivaţi ai acestora (fraxina, fraxinolul, fraxidina, fraxidinina), precum şi tanin.
Sfaturi de consumDoar ca i ceai, sub formă de infuzie ori în fierturi pentru uz extern.ș
Utilizare în alimenta iețDin stupurile aflate pe lângă frasini, se poate colecta aşa numita miere de mană, astfel că
frasinul ajunge i în alimenta ia noastră sub această formă.ș ț
intestinal, antigutos, antireumatismal, diuretic, astringent. Indica ii: în colecistite, angiocolite, țulcer, afec iuni intestinale, diaree, afec iuni renale, gută, reumatism, boli de piele. Sub formă de ț țceai, frunzele au efect u or laxativ, de asemenea se folosesc ca adjuvant în tratamentul gutei i ș șreumatismului. Intern: sudorific, colagog, coleretic, cicatrizant, antiinflamator intestinal, laxativ.
17
Extern: cicatrizant, antiinflamator hemoroidal. Scoar a poate fi folosită ca un susbstitut pentru țchinină în febra intermitentă. Este cunoscută ca i cură ătoare a splinei i a ficatuluș ț ș
6. Teiul (Tilia)
Teiul apartine unui gen cu aproximativ 30 de specii de arbori care sunt raspanditi mai mult
in zona temperata a emisferei nordice, in Asia, Europa si estul Americii de Nord. Initial teiul a
facut parte din familia Tiliaceae, insa in urma studiilor genetice recente, teiul a fost clasificat ca
facand parte din familia Malvaceae.
In Europa si implicit in Romania, cea mai intalnita specie este Tillia platyphyllos, fiind
totodata si una dintre cele mai inalte specii de tei, putand ajunge pana la inaltimea de 40m.
Descriere
Trunchiul teiului este asemanator unui pilon, cu ramuri divizate si subdivizate in
numeroase ramificatii. In sezonul cald, cand pomul infrunzeste, se poate observa o coroana
abundenta cu frunze mari si dese.
Teiul este un copac care, in functie de specie, creste intre 20 si 40 m inaltime. Frunzele au
o dimensiune de 6-20cm si au forma unei inimi, cele mai multe fiind asimetrice. Fructele sunt
mici, asemenatoare unor boabe de mazare, atasate de una sau doua bractee (frunze care se afla la
marginea florii) subtiri si lunguiete. Florile tuturor speciilor de tei sunt similare.
Teiul poate fi inmultit prin butasi, altoire dar si prin seminte. Ei cresc rapid intr-un sol
bogat, insa sunt subsceptibili atacurilor diferitor insecte.
18
Istorie
In Europa, acesti copaci sunt cunoscuti pentru varstele inaintate pe care le ating, unii
depasind cateva secole. De exemplu, un tei apartinand speciei Tilia Cordata din Gloucestershire,
Anglia are varsta de 2000 de ani.
In curtea Castelului Nuremberg din Germania, exista un tei despre care traditia spune ca a
fost plantat de catre sotia lui Henry al II-lea. Acest lucru inseamna ca teiul are aproximativ 900
de ani. Teiul din orasul Neuenstadt am Kocher din Germania a cazut la varsta de 1000 de ani.
Un alt tei, din Elvetia, este mentionat intr-un document din anul 1357 si descris de scriitor
ca fiind deja "magnam" urias. Pe o placa gasita la poalele sale se mentioneaza ca in anul 1155
teiul se afla deja in acel loc.
Utilizari
Teiul este recomandat ca si copac ornamental atunci cand se doreste un copac umbros.
Florile sale sunt utilizate ca plante medicinale.
Mierea monoflorala din flori de tei este foarte apreciata printre apicultori, ea avand o
aroma unica.
Florile sunt folosite si pentru ceai, aceasta infuzie fiind foarte cunoscuta in Europa.
19
Tilia cordata este specia preferata de tei pentru uzul medicinal, aceasta avand o
concentratie mare de compusi activi.
Florile de tei mai sunt folosite si pentru producerea de parfumuri.
Lemnul de tei este folosit adesea pentru cherestea, el fiind foarte usor de prelucrat.
Lemnul de tei este folosit pentru sculptura inca din Evul Mediu.
Deoarece este usor de prelucrat si are proprietati acustice bune, teiul este folosit pentru
crearea unor instrumente muzicale precum chitara electrica sau instrumente de suflat.
Din lemnul de tei sunt adesea create jaluzele si obloane , el fiind usor de adaptat la
finisajele naturale si este usor de vopsit.
Din lemnul acestui copac se pot obtine fibre , prin inmuierea timp de o luna a scoartei,
pana cand fibrele din interiorul scoartei pot fi usor separate. Aceste fibre au fost in trecut folosite
in special de poporul Japonez pentru crearea hainelor.
Medicina
Tilia cordata este specia de tei cea mai utilizata in medicina, avand o concentratie mare de
compusi activi spre deosebire de restul speciilor. Florile uscate ale teiului sunt dulcege si
lipicioase iar fructele sunt dulci si vascoase.
Ceaiul din flori de tei are un gust placut si este calmant, fiind potrivit pentru oamenii care
se confrunta cu dureri de cap, neliniste sau anxietate. Ingredintele active din florile de tei includ:
flavonoide (care actioneaza ca antioxidanti), uleiuri voalatile si substante mucilaginoase care
calmeaza si reduc inflamatile. De asemenea, planta mai contine taninuri, care pot actiona ca
astringenti.
Florile de tei sunt folosite in medicina pentru raceli, tuse, febra, infectii, inflamatii,
hipertensiune arteriala, dar si ca diuretic si antispasmic.
Noi cercetari au aratat ca florile de tei pot fi hepatoprotectoare . De asemenea, frunzele
sunt flolosite pentru a reduce febra. Acestea sunt intalnite sub forma de ceai, tinctura sau pulbere.
Pulberea se face numai din florile de tei. Lemnul este folosit pentru afectiuni ale ficatului
si ale vezicii biliare dar si pentru tratarea celulitei. Acest lemn este ars pentru a produce
carbunele medicinal care este indicat in tratamentul tulburarilor intestinale.
20
7. Ciresul japonez (Prunus serrulata)
Este un arbust originar din China si Japonia.
Descriere: Creste sub forma de arbustoid inalt de 10-15 m, cu frunze ovat-lanceolate,
cazatoare, cu diametrul de 6-12 cm, de culoare verzi, iar la dezmugurit brun-cenusii.
Florile sunt albe, grupate cate 3-5 in raceme, apar inainte de infrunzit, prin aprilie-mai.
Conditii de crestere:
Este o specie termofila, rezistenta la seceta si ger. Prefera solurile afanate, fertile, bogate
in humus, insa suporta si solurile lutoase, argiloase si nisipoase.
Este o planta care prefera locurile insorite.
21
Inmultire: Se inmulteste prin altoire, primavara cu mugure sub coaja. Este sensibila la
monilioze, afide si omizi.
22
8.GARD VIU DE IASOMIE (Jasminum Grandiflorum)
Denumire stiintifica: Philadelphus coronarius (sinonim cu Philadelphus pallidus)
Denumiri comune: Iasomia de gradina
Familie: Saxifragaceae
Origine: Muntii Caucaz, Sudul Europei
Aspect si prezentare:
Arbust stufos, cu port drept si crestere rapida, ce poate ajunge pana la 2-3 m inaltime,
foarte apreciat vara la momentul infloririi, datorita parfumului dulce delicat pe care-l raspandesc
florile sale alb-galbui, grupate in manunchiuri. Frunzele de 5-8 cm lungime, de forma ovata si
usor dintate pe margini, au culoare verde deschis si nervuri vizibile si imbraca ramurile lungi si
flexibile din aprilie pana tarziu, in noiembrie.
23
Conditii de ingrijire/cultivare:
Se utilizeaza cel mai adesea sub forma de gard viu mentinut la cca 1-2 m inaltime prin
tunderi periodice. Se mai poate observa si individual in gradini aerisite, cu spatii largi intre
speciile cultivate, caz in care se lasa sa creasca sub forma de tufa singulara sau mai rar sub forma
de copacel.
Lumina este un atu important in cultivarea iasomiei de gradina, aceasta necesitand o
expunere cu lumina intensa sau cel mult semi-umbrita. Pentru o inflorire bogata, are nevoie de
minim 4-5 ore de soare zilnic.
Desi tolereaza temperaturi intre 10 si 30 de grade Celsius, prefera zonele insorite cu 18-
24 de grade si fara vant puternic. Iarna, la minus 10 grade, apare pericolul de inghet al
radacinilor. Pentru evitarea acestui neajuns se recomanda protejarea bazei tulpinilor cu un strat
gros de frunze sau paie uscate. Aceasta operatiune trebuie efectuata toamna tarziu inainte de
caderea brumei.
Rezista bine si la perioade scurte de seceta dar apreciaza udarile regulate si abundente
din perioada verii. In restul anului, udarile vor fi sporadice si doar pentru a feri arbustul de
uscaciune exagerata.
Umiditatea atmosferica ridicata il protejeaza impotriva atacului insectelor, dar nu este o
conditie absolut esentiala in cultivarea sa, Iasomia de gradina avand o toleranta ridicata la
uscaciunea aerului.
24
In privinta substratului de cultura, Philadelphus prefera solurile afanate dar care sa
retina bine apa. Un sol calcaros este la fel de bine suportat ca si unul humos, arbustul nefiind
pretentios in privinta nivelului de aciditate sau al pH-ului apei.
Fertilizarea nu este necesara, aplicarea unui strat superficial de ingrasaminte naturale la
fiecare 2-3 ani fiind mai mult decat suficienta.
Inflorirea are loc la sfarsitul primaverii, in mai-iunie, flori mari si parfumate, de culoare
alb-galbuie, inghesuindu-se pe ramuri in inflorescente bogate.
Inmultirea se poate produce atat butasirea lastarilor semi-lemnificati, cat si prin
separarea puilor aparuti la baza plantei mature. Un alt procedeu de inmultire a Iasomiei de
gradina este marcotarea la sol a ramurilor bazale, metoda cu cele mai mari sanse de reusita dar
care necesita mult timp si rabdare, fiind recomandata pentru perioadele aprilie-mai si august-
septembrie.
Trucuri si sfaturi speciale:
Puneti in valoare aspectul tufei si bucurati-va de florile ei frumoase si parfumate,
cultivand-o ca piesa centrala in decorul gradinii dumneavoastra sau ca gard de protectie si
ecranare a zonelor cultivate din gradina fata de poluarea din trafic.
Alte specii si varietati: P. virginalis, P. laxus, P. lewisii, P. pubescens, P. satsumi.
9. Liliacul (Syringa vulgaris)
25
Liliacul sau Syringa vulgaris face parte din
familia oleaceelor i este o specie din genul Syringa care înflore te primăvara. Este un arbust a ș ș
cărui înăl ime poate ajunge până la apte metri, cu ramuri drepte i lujeri pu in muchia i.Liliacul ț ș ș ț ț
este un arbust cu flori, deloc pretentios si foarte apreciat in gradina pentru florile sale minunat de
parfumate.
Liliacul comun sau Syringa vulgaris este un arbust din familia Oleaceaelor, ce poate
atinge pana la 4 metri inaltime.
Acest arbust originar din Asia este foarte apreciat pentru inflorescentele sale de culoare alba,
violeta sau albastra.
Un clasic al gradinilor, liliacul infloreste din mai pana in iunie, oferind un spectacol
imbatator si colorat.
Liliacul, planta care exista in 22 specii diferite, accepta o expunere la soare sau in semi-
umbra si un sol neutru sau calcaros.
Acest arbust rustic este apreciat de gradinari pentru vigoarea si longevitatea sa, chiar daca
este sensibil la cateva boli, precum bacterioza liliacului (pete negre), oidium (un tip de mucegai)
si este atacat de fluturele liliacului, care isi depune larvele pe frunzele sale, iar acestea le
mananca.
Ingrijirea presupune taierea liliacului dupa inflorire, reducand la jumatate tijele cu
inflorescente trecute. Iarna sau primavara devreme, liliacul se curata bine de toate resturile
(frunze si flori uscate), se scutura strasnic pentru a fi reintinerit.
Vara, liliacul se poate inmulti prin butasire.
Cea mai buna perioada de plantare a liliacului este primavara, in lunile aprilie sau mai.
Liliacul se numara printre cadourile facute de Soliman al II-lea ambasadorilor Europei
Occidentale. Asa arbustul recunoscut pentru parfumul florilor sale a prins radacini si in vestul
26
batranului continent, acolo unde s-au obtinut noi varietati. Putini stiu ca florile, dar si frunzele
liliacului au si proprietati terapeutice, fiind tonice, astringente si revulsive.
Frunzele de liliac, fierte in lapte dulce, curata tenul de pete. Florile de liliac, strivite si
inmuiate in apa calda, calmeaza tenul inrosit, il invioreaza si-i confera suplete.
Apa din flori de liliac se obtine umpland o sticla, pe jumatate, cu flori, peste care se
adauga alcool, pana la un litru. Sticla se astupa bine si se lasa la intuneric 2-3 saptamani dupa
care se filtreaza si peste lichidul obtinut se toarna apa distilata, in proportie de 1:2. Amestecul
obtinut se foloseste sub forma de comprese pentru ten ori pentru piele, in igiena generala.
Impotriva durerilor reumatismale se face un unguent din 40 de grame de flori de liliac, puse la
macerat intr-un litru de ulei, pentru doua saptamani, intr-un loc intunecos si cald. Zonele
dureroase se ung cu acest amestec, de cateva ori pe zi, masandu-se usor.
Frunzele de liliac alb pot fi folosite ca remediu impotriva arsurilor de tot felul. Se culeg
frunze de liliac si se fierb, pana ce apa se innegreste. Se lasa fiertura la racit si, cand este calda,
se scot frunzele si se aplica pe locul afectat de arsura. Se fixeaza cu pansament sau o fasie de
panza curata si se tin 24 de ore, timp in care pansamentul nu trebuie lasat sa se usuce pentru ca
rana sa nu se agraveze.
27
Pansamentul se umezeste tot timpul cu apa in care s-au fiert frunzele. Dupa 24 de ore, se
scoate pansamentul si, odata cu frunzele, se ridica si primul strat de impuritati de pe arsura,
lasand locul curat si sterilizat.
Dupa gravitate, procedeul se repeta mai multe zile la rand, conditia esentiala fiind ca
frunzele sa fie schimbate la 24 de ore si pansamentul sa fie umezit tot timpul. Dupa
acest tratament, pielea va ramane sanatoasa si curata, elastica si catifelata, fara urme de arsura.
10. Magnolia ( Magnolia soulangiana)
Familie: Magnoliaceae
Aspect: arbust cu coroana rotunda
Expunere: plin soare, partial umbra
Sol: umed, usor drenabil
Ingrijire si cultivare
Ingrijirea magnoliei este realtiv simpla. Odata ce pomul a prins radacini in locul in care a
fost plantat, nu mai are nevoie decat de ingrijiri minime. Una din cheile succesului cand vine
vorba de magnolie, este sa lasati pomul sa creasca la maxim, chiar daca acest lucru inseamna ca
va face multa umbra in jurul lui. Magnoliei nu ii place sa fie transplantata si nici deranjata, de
aceea este bine sa lasati o zona de cel mult 6 metri in jurul ei (in cazul speciilor care ating
dimensiuni foarte mari).
28
Cumpararea magnoliei
Arbustii care se gasesc de vanzare in magazine sunt de obicei in varsta de 2 ani sau chiar
mai mult, cu radacinile infasurate in pamant cu talas si apoi in folie de plastic. Daca arbustul e
mai batran, atunci pe ramuri se pot observa muguri, semn ca magnolia va inflori chiar in acelasi
an. Daca radacinile sunt "invelite" in pamant, atunci ele se vor prinde mult mai repede si nu se
vor usca. NU cumparati arbusti ai caror radacini sunt libere.
Plantare
Cel mai bun moment de plantarea a magnoliei este primavara devreme, inainte ca primele
frunze sa apara. Locul ales trebuie sa fie destul de mare, un cerc cu diametrul de 3,6 m.
29
Magnolia se dezvolta cel mai bine in plin soare, dar infloreste fara nici o problema si
daca se afla la umbra partiala data de copacii din jur; totusi, magnoliile care sunt plantate in
umbra au ramificatii putine si firave si flori putine. Locul in care urmeaza sa plantati magnolia
trebuie sa fie protejat de vant.
Pamantul trebuie sa fie usor drenabil, lutos, dar bogat in materii organice, compost sau
ingrasamant de frunze. Plantarea magnoliei se face numai cand arbustul este in stadiul de repaus
pentru a reduce riscul de a se ofili.
Dupa ce ati ales locul potrivit, sapati o groapa in care sa asezati arbustul. Aceasta trebuie
sa fie destul de mare incat ghemul de radacini sa stea lejer. In ceea ce priveste adancimea, este
recomandabil (acelasi lucru se aplica oricarui pom) sa nu "ingropati" arbustul, ci sa il asezati la o
adancime egala cu cea care este indicata pe tulpina, adica cea la care a fost plantat in sera.
Magnolia este un arbust cu radacini care isi aduna substantele hranitoare din stratul de
pamant de la suprafata, asa ca plantarea prea adanca nu o va face o planta prea fericita.
Dupa ce asezati copacul, inlaturati sarma sau folia de plastic din jurul radacinilor.
Umpleti groapa cu turba, balegar descompus sau ingrasamant de frunze. Tasati bine acest
amestec de pamant in jurul radacinii si formati un sant in jurul tulpinii, in care sa turnati apa.
Arbustii nou plantati trebuie legati de un bat, care se va inlatura dupa 1 an. Dupa plantare
udati bine. De asemenea, o substanta fertilizatoare echilibrata va da magnoliei un incaput bun.
Nu uitati ca irigarea corespunzatoare in primul sezon de dezvoltarea este foarte importanta.
Evitati sa deranjati radacinile magnoliei atunci cand sapati sau ingrijiti plantele din jurul
ei, pentru ca acest lucru poate stopa procesul de crestere al arbustului si uneori poate fi fatal.
Acoperirea cu paie
Dupa plantarea magnoliei, acoperiti pamantul de sub ramuri cu talas, bucati maruntite de
scoarta de copac, frunze uscate si/sau ace de pin. Stratul trebuie sa fie cam de 8 cm si trebuie
inlocuit periodic.
Acest strat protector ajuta la mentinerea umiditatii la suprafata pamantului, zona in care
radacinile magnoliei sunt active. De asemenea, nu lasa sa creasca buruieni si, pe masura ce se
descompune, elibereaza in sol substante nutritive.
30
Aveti grija daca udati zona dun jurul magnoliei cu furtunul sau folositi alte unelte de
gradinarit, pentru ca puteti rani radacinile.
Udarea
In general, apa provenita de la ploi este suficienta pentru arbustii care au si stratul
protector de care am vorbit mai sus. In zonele mai uscate, unde ploua rar, radacinile trebuie udate
saptamanal, dar cu mare grija, ca sa nu le innecati, in cazul in care pamantul nu este usor
drenabil.
Fertilizarea
Daca magnolia a fost plantata in pamant rezonabil de fertil, a carui calitate este din cand
in cand imbunatatita cu materii organice, atunci arbustul are rareori nevoie sa fie tratat cu
substante fertilizatoare.
Taierea arbustului
Nu este o operatie necesara, desi se poate realiza pentru a reduce dimensiunea coroanei.
In urma taierilor se inlatura lemnul pe care apar florile, astfel ca acel sezon va fi oarecum
compromis. Cel mai bun moment pentru taierea magnoliei este la sfarsitul primaverii, dupa ce a
inflorit, pentru ca ranile provocate la taiere sa aiba timp sa se vindece in perioada de vegetatie.
Inmultire
Magnolia se inmulteste in doua moduri: prin seminte sau prin tesut vegetal, adica butasi
sau lastari noi.
Prin inmultirea prin tesut vegetal se obtine o noua planta identica din punct de vedere
genetic cu planta-mama. In acest caz, noua planta poarta mai departe acelasi nume ca originalul
din care s-a obtinut scionul (materialul folosit pentru inmultire).
Inmultirea prin seminte este mai des folosita de cultivatori, pentru ca prin aceasta metoda
se dezvolta nou hibrizi, unii din care pot fi imbunatatiri ale unor soiuri realizate prin "clonare"
(inmultire pe cale vegetativa), in semsul ca ar avea caracteristici noi.
31
Boli si daunatori
Magnolia sufera rareori de pe urma atacului insectelor sau bolilor. Exista, totusi, un mic
numar de boli care apar la magnolie si care vor fi enumerate mai jos.
Cancerul european - nu este fatal pentru magnolie, dar desfigureaza arbustul. Lemnul atins se
taie si se arde.
Ofilirea - inghetul poate duce la ofilirea partilor de la varf a ramurilor. Cresterile care au
loc la sfarsitul sezonului sunt mai ales sensibile. Ramurile uscate se taie pana la lemnul sanatos.
Uscarea trunchiului - ciuperca care cauzeaza aceasta boala patrunde in trunchiul
magnoliei prin diferitele rani de pe suprafata acestuia (de exemplu, taieturi, parti lovite, etc.).
Daca arbustii atacati au mai multe tulpini, taiati-le pe cele bolnave si lasati-le pe cele
tinere si sanatoase sa le ia locul. Oricum, partile putrezite din trunchi trebuie inlaturate. Taietura
trebuie indreptata in afara, pentru ca apa de ploaie sa se poata scurge.
Boala alba - apare uneori pe frunzele magnoliei, dar numai la unele varietati. Frunzele
infectate par pudrate, acoperite de un strat fin de praf, albicios, asemanator bumbacului.
Puricii frunzelor - insectele adulte sunt de culoare maroniu-inchis, de 8 mm lungime. De
obicei traiesc in colonii, pe ramurile tinere, in apropierea solului. Ouale eclozeaza i august -
septembrie, iar puii sunt de culoare maro-deschis. Ierneaza in scoarta magnoliei. Puricii sug seva
din frunze, lasand in urma lor un lichid lipicios; la scurt timp pe frunze apare un mucegai gri sau
negricios care cuprinde intreaga frunza.
Gandacii japonezi - magnolia grandiflora si alte specii care infloresc vara atrag in general
acesti gandaci. Adultii au culori stralucitoare, verde-metalic si aripi de culoarea cuprului. Au in
32
jur de 1,3 cm lungime, ataca magnolia in iunie - iulie si se hranesc cu petale si stamine.
Marginile petalelor devin franjurate, iar florile capata o culoare maronie si se curbeaza.
11. Tuia (Thuja occidentalis)
Tuia este un tip de conifer folosit in special ca bariera de zgomot sau gard natural care ofera
multa intimitate datorita foliajului dens. Tuia creste foarte repede, in jur de 1-2 metri pe an.
Subtire si conic ca forma, tuia este un arbust foarte usor de crescut. Este foarte rezistent si se
dezvolta fara probleme in majoritatea tipurilor de sol.
Creste foarte bine in orice climat si este foarte rar afectat de insecte. Odata ce a
crescut, tuia are nevoie de ingrijire minima, iar la cativa ani trebuie sa fie tuns.
Cum sa plantezi tuia
Tuia este un copac inalt, care necesita putina planificare inainte de a fi plantat. Inainte de
a planta tuia, este indicat sa masori spatiul unde vrei sa il plantezi. In primul rand ai nevoie de
lungimea spatiului pentru a estima numarul de copaci pe care trebuie sa ii plantezi.
Tuia este un copac care se dezvolta rapid in primii ani de viata. Un copac matur ajunge la
inaltimea de 18 - 19 metri, in 30 de ani. Plantat in sir, tuia formeaza un gard natural dens, care se
formeaza rapid. Cu cat vei planta tuia mai des, cu atat vei obtine un gard viu mai dens. De sine
statator, reprezinta un punct de atractie in orice gradina.
33
Atunci cand plantezi tuia trebuie sa sapi o groapa de doua ori mai larga decat radacinile.
Inainte de a planta tuia, inmoaie radacinile in apa. In acest fel vei evita ruperea radacinilor, care
trebuie sa fie flexibile.
Planteaza apoi tuia si acopera cu un amestec de compost si pamant dupa care uzi planta
imediat. Dupa plantare, este indicat sa uzi tuia permanent, astfel incat pamantul sa se mentina
umed.
Cum ai grija de tuia
Tuia este un copac usor de intretinut, care se dezvoltara fara probleme in orice tip de sol.
Necesita insa putina atentie, pentru a-si mentine vigoarea si frumusetea. In primul rand, are
nevoie de mulcire. Un strat de cativa centimetri de mulci ajuta la retinerea umezelii si protejeaza
radacinile copacului in sezonul rece.
Tuia are nevoie de apa la fiecare doua zile, in sezonul cald. Cu un furtun, uda tuia timp de
20 de secunde. In primele doua saptamani de la plantare, tuia are nevoie zilnic de apa. Dupa cele
doua saptamani, poti uda copacul la fiecare trei zile.
Dupa prima luna de la plantare, daca nu este foarte cald afara, este indicat sa uzi tuia de
doua ori pe saptamana. Dupa sase luni de la plantare, tuia se va inradacina frumos si nu va mai
avea nevoie de apa in plus.
Tuia nu are nevoie de fertilizare decat daca toata gradina ta are probleme si trebuie
fertilizata in mod regulat.
De asemenea, periodic, tuia trebuie retezat de la varfuri, pentru a stimula cresterea si
34
pentru a-si dezvolta foliajul frumos si bogat. Daca plantezi tuia cu scopul de a forma gard viu,
este foarte important sa il tunzi in fiecare an, la inceputul sezonului cald.
12. Colchicum – Brandusa de toamna
Colchicum este un gen cu circa 65 specii rustice cu bulbi şi sevă toxică, originare din
Europa, Asia şi Africa. Dintre acestea, cea mai cunoscută este specia Colchicum autumnale L. –
brânduşă de toamnă.
Aceasta planta din familia Liliaceae ,este cunoscuta din antichitate cand se foloseau
radacina si semintele pentru diverse tincturi ce se utilizau in medicina traditionala, era
recomandat in tratarea reumatismului, pentru guta. Frecvent actiunea sa poate fi nociva, in
special asupra stomacului si a intestinelor iar in doze mari poate produce pierderea cunostintei.
Iubitorii de gradina diversa, spontana, gradina rustica, trebuie sa cultive si Colchicum, mai ales
ca sunt destul de rare, nu gasesti sa cumperi bulbi pe piata, cel putin la noi in tara nu am vazut.
Se poate cultiva pe langa frontiere, in apropierea arborilor mai inalti, pe langa stancarii,
posibilitatile sunt multiple.Poate fi cultivata in ghivece cu pamant nu foarte pretentios la interior
langa o fereastra, dezvolta repede pana la 20- 30 de flori.
Creşte spontan şi în poienile înalte şi umede din ţara noastră. Planta formează în sol un bulb