1 AGENŢIA JUDETEANA PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA VALCEA – Raport de activitate anul 2015 – OBIECTIVE PRINCIPALE I. Administrarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru plata beneficiilor de asistenţă socială, precum şi a celor destinate programelor de servicii sociale, conform legii; II. Asigurarea unui sistem eficient şi integrat de gestionare şi plată a beneficiilor de asistenţă socială la nivel judeţean; III. Prevenirea erorii, fraudei şi corupţiei în sistemul de acordare a beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale; IV. Monitorizarea modului de acordare a sumelor pentru plata beneficiilor de asistenţă socială şi pentru programele de servicii sociale; V. Asigurarea furnizării informaţiilor necesare realizării politicilor şi strategiilor în domeniul asistenţei sociale; VI. Gestionarea eficientă a resurselor umane şi materiale în domeniul său de activitate; VII. Exercitarea controlului aplicării unitare şi respectării reglementărilor în domeniul său de activitate, al modului de asigurare, administrare şi gestionare a beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale prin activitatea de inspecţie socială; VIII. Îndrumarea autorităţilor administraţiei publice locale, a persoanelor fizice şi juridice, publice sau private, cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale, în vederea derulării în bune condiţii a activităţii, a perfecţionării activităţii acestora şi prevenirii faptelor de încălcare a prevederilor legale; IX. Urmărirea aplicării şi respectării politicilor în domeniul formării profesionale a adulţilor, a prevederilor legale privind autorizarea şi funcţionarea agentului de muncă temporară, a acţiunilor de evaluare, monitorizare si control autorizării furnizorilor de formare profesională; X. Asigurarea reprezentării corespunzătoare in fata instanţelor judecătoreşti XI. Perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului agenţiei VIZIUNE Prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situatii care pot genera marginalizarea sau excluziunea sociala a persoanei, familiei sau grupurilor ori comunitatilor MISIUNE Prin beneficiile sociale acordate, sa se asigure dezvoltarea capacitatilor indivizilor si/sau comunitatilor pentru solutionarea propriilor nevoi sociale, precum si pentru cresterea caliatatii vietii si promovarea principiilor de coeziune si incluziune sociala. SCOP Reducerea saraciei; Promovarea muncii ca cea mai buna forma de protectie pentru cei care pot muncii, in paralel cu protectia veniturilor persoanelor si familiilor cu venituri mici;
33
Embed
AGENŢIA JUDETEANA PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA …valcea.mmanpis.ro/wp-content/uploads/2016/06/Raport-activitate-AJPIS... · 1 Alocatie de stat pentru copii mai mari de 2 ani
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
1
AGENŢIA JUDETEANA PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA VALCEA – Raport de activitate anul 2015 –
OBIECTIVE PRINCIPALE
I. Administrarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru plata beneficiilor de asistenţă socială,
precum şi a celor destinate programelor de servicii sociale, conform legii;
II. Asigurarea unui sistem eficient şi integrat de gestionare şi plată a beneficiilor de asistenţă socială la
nivel judeţean;
III. Prevenirea erorii, fraudei şi corupţiei în sistemul de acordare a beneficiilor de asistenţă socială şi a
serviciilor sociale;
IV. Monitorizarea modului de acordare a sumelor pentru plata beneficiilor de asistenţă socială şi pentru
programele de servicii sociale;
V. Asigurarea furnizării informaţiilor necesare realizării politicilor şi strategiilor în domeniul asistenţei
sociale;
VI. Gestionarea eficientă a resurselor umane şi materiale în domeniul său de activitate;
VII. Exercitarea controlului aplicării unitare şi respectării reglementărilor în domeniul său de activitate, al
modului de asigurare, administrare şi gestionare a beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor
sociale prin activitatea de inspecţie socială;
VIII. Îndrumarea autorităţilor administraţiei publice locale, a persoanelor fizice şi juridice, publice sau private,
cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale, în vederea derulării în bune condiţii a activităţii, a
perfecţionării activităţii acestora şi prevenirii faptelor de încălcare a prevederilor legale;
IX. Urmărirea aplicării şi respectării politicilor în domeniul formării profesionale a adulţilor, a prevederilor
legale privind autorizarea şi funcţionarea agentului de muncă temporară, a acţiunilor de evaluare,
monitorizare si control autorizării furnizorilor de formare profesională;
X. Asigurarea reprezentării corespunzătoare in fata instanţelor judecătoreşti
XI. Perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului agenţiei
VIZIUNE
Prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situatii care pot genera
marginalizarea sau excluziunea sociala a persoanei, familiei sau grupurilor ori comunitatilor
MISIUNE
Prin beneficiile sociale acordate, sa se asigure dezvoltarea capacitatilor indivizilor si/sau comunitatilor
pentru solutionarea propriilor nevoi sociale, precum si pentru cresterea caliatatii vietii si promovarea principiilor de
coeziune si incluziune sociala.
SCOP
Reducerea saraciei;
Promovarea muncii ca cea mai buna forma de protectie pentru cei care pot muncii, in paralel cu protectia
veniturilor persoanelor si familiilor cu venituri mici;
2
Acordarea beneficiilor si serviciilor sociale numai celor indreptatiti, prin limitarea nivelului erorilor sau a
fraudelor.
Activitatea AJPIS Vâlcea este structurata astfel :
Compartimentul Audit Public Intern.
Compartimentul Juridic si Contencios,
Compartimentul Autorizare formare profesionala;
Compartimentul Beneficii de asistenta sociala ,programe si servicii sociale, incluziune sociala, egalitate de
sanse;
Serviciul Economic, Financiar si Contabilitate, informatica, resurse umane, administrativ si achizitii publice
Serviciul Inspectie sociala
Conform statului de functii, structura personalului institutiei la data de 31.12.2015 se prezinta astfel:
Functionari publici : - de conducere
- de executie
DOMENII DE ACTIVITATE ALE AJPIS VALCEA
I. Economico – financiar beneficii de asistență sociale și buget propriu, resurse umane, achizitii
publice și informatică
a) Compartimentul contabilitate în domeniul asistenţei sociale a intreprins in anul 2015 urmatoarele actiuni:
Fundamentarea corespunzatoare si transmiterea la termenele stabilite de credite necesare;
Plata prestaţiilor sociale;
Monitorizarea plăţii prestaţiilor sociale;
Constatare debit;
A emis decizii de debit;
Incasarea debitului;
In cazul neachitarii debitului constat se intocmeste proces verbal privind indeplinirea procedurii de
comunicare prin publicitate;
Tabel nominal cu debitorii ramasi nerecuperati ce urmeaza sa fie predati la A.F.P
Confirmare de primire a debitelor preluate spre executare de catre A.F.P
SITUAŢIA PLĂŢILOR EFECTUATE ÎN ANUL 2015
Nr. crt.
Prestatii de asistenta sociala Numar
beneficiari Sume platite
Cuantum luna
1 Alocatie de stat pentru copii mai mari de 2 ani 57703 44.174.106 84
2 Alocatie de stat pentru copii mai mari de 3 ani. alocatie dubla 1610 2.759.722 200
3 Alocatie de stat pentru copii handicap mai mici de 3 ani 397 952.800 200
4 Alocatie de stat pentru copii mai mici de 2 ani 5535 14.644.408 200
3
5 Total alocatii de stat (rd 1+2+3+4) 65245 62.531.036
6 Alocatia de sustinere 7367 13.029.714
7 Total alocatia de sustinere 6.592 6.413.792
8 Alocatia de plasament 600 lei 802 6.041.057 600
9 Alocatia de plasament copii cu handicap 900 lei 129 1.439.041 900
10 Total alocatie de plasament (rd 11+12) 931 7.480.098
11 Indemnizatie pentru crestere copil. pentru copiii cu varsta de pana la 2 ani (OUG 148)
12 Indemnizatie pentru crestere copil. pentru copii cu varsta de pana la 3 ani. cu handicap (OUG 148)
13 Indemnizatie pentru crestere copil .pana la implinirea de catre copil a varstei de 1 an (OUG 111) 102 2.692.553
14 Indemnizatie pentru crestere copil. pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani (OUG 111) 2324 20.509.715
15 Indemnizatie pentru crestere copil. pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani. cu handicap (OUG 111) 381 4.661.287
16 Stimulent crestere copil OUG 148
17 Stimulent de insertie OUG 111 539 3.300.001
18 Total indemnizatii si stimulent crestere copil 3346 31.163.556
19 Indemnizaţie lunară acordata persoanelor care au in intretinere un copil cu dizabilitate care a împlinit vârsta de 3 ani. pana la implinirea de catre acesta a varstei de 7 ani; art. 31 din OUG 111
252 1.395.135 450
20
Sprijin lunar acordat persoanei cu dizabilitate gravă sau accentuată care nu realizează alte venituri în afara beneficiilor de asistenţă socială destinate persoanelor cu dizabilităţi. până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;lit.c).art.32 din OUG 111
3 13.500 450
21
Sprijin lunar acordat persoanei cu dizabilitate gravă sau accentuată care nu realizează alte venituri în afara beneficiilor de asistenţă socială destinate persoanelor cu dizabilităţi. pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani;lit.c).art.32 din OUG 111
5 19.500 300
22
Sprijin lunar acordat persoanei care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi indemnizaţiei lunare aferente. până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;lit. d).art.32 din OUG 111
18 67.160 300
23
Sprijin lunar acordat persoanei care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi indemnizaţiei lunare aferente. pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani;lit. d).art.32 din OUG 111
29 57.635 150
24
Sprijin lunar acordat persoanei cu dizabilitate gravă sau accentuată care are în întreţinere un copil şi care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi indemnizaţiei lunare aferente.
44 242.550 450
25
Sprijin lunar acordat persoanei cu dizabilitate gravă sau accentuată care are în întreţinere un copil şi care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi indemnizaţiei lunare aferente.
86 156.324 150
26 Indemnizatie si sprijin lunar pentru cresterea copilului acordat persoanelor (adulti/copii) cu handicap art. 32 din OUG 111
437 1.951.804
27 Ajutor lunar pentru incalzirea locuintei cu energie termica 2933 1.487.449
28 Ajutor lunar pentru incalzirea locuintei cu energie electrica 7 5.866
29 Ajutor lunar pentru incalzirea locuintei cu gaze naturale 779 578.672
30 Indemnizatie lunara de hrana pentru persoanele cu handicap de tip HIV/SIDA din care: 101 478.593
pentru copii in cuantum de 11 lei/zi 1 4.015
4
pentru adulti. in cuantum de 13 lei/zi 100 474.578
31 Venit minim garantat 4576 11.547.627
32 Polite PAID pentru beneficiari VMG
33 Ajutoare de urgenta 85 171.809
34 Ajutor acordat persoanelor cu afectiuni de sanatate deosebit de grave pentru tratament medical si interventii chirurgicale in strainatate
35 Finantarea lucrarilor de constructii. reparatii. amenajari si modernizari ale:
Diferenţa de 0.04%. reprezentând sume platite si returnate.
Reducerea sumelor plătite necuvenit: 66,79 % (din debitele constatate)
5
Creditori: au fost achitaţi creditori în sumă de 281.847 lei
Susţinerea financiară a programelor ONG-urilor care beneficiază de subvenţii de la bugetul de stat
Pentru anul 2015 au fost alocate subvenţii în temeiul Legii nr.34/1998. privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române. cu personalitate juridică. care desfăşoară activităţi de asistenţă socială. după cum urmează:
Denumirea asociaţiei
sau fundaţiei
Denumirea unitaţii de
asistenţă socială
Nr. mediu
beneficiari
Cuantum
ul
subvenţie
/beneficia
r
Credite
solicitate
Precizări privind
acreditarea
Fundaţia INIMA pentru INIMA
Serviciul de integrare socio-profesională (apartamente sociale) Rm. Valcea
9 250 22.500 Certificat de acreditare
AF/000757 din 19.06.2014
Acordarea serviciilor şi utilizarea fondurilor în cadrul programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine vârstnice”
Cămin pentru persoane vârstnice Bălceşti
În conformitate cu H.G. nr.212/09.03.2011 a fost înfiinţat Căminul pentru persoane vârstnice Bălceşti prin
reorganizarea Spitalului Bălceşti iar prin contractul nr.10133/04.07.2011 s-a aprobat finanţarea din bugetul MMFPS
prin AJPIS Vâlcea a cheltuielilor curente de funcţionare pentru perioada 04.07.2011 – 31.12.2013 în valoare de
2.963.100 lei.
Conform Ordinului ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr.98/27.01.2014 s-
a încheiat actul adiţional nr.1/29.01.2014 de prelungire a duratei de execuţie a proiectului prevăzută la art.3 la
Contractul de finanţare nr.10133/04.07.2011 cu 2 luni iar prin actul adiţional nr.2/03.03.2014 s-au modificat: durata
de execuţie a proiectului din actul adiţional nr.1/29.01.2014 de prelungire de la 32 de luni la 52 de luni (respectiv
pâna la 31.10.2015) şi valoarea contractului de finanţare a proiectului de la 2.963.100 lei lei la 3.996.642 lei
prevăzută la art. 1 din Contractul de finanţare nr. 10133 din 04.07.2011.
În cadrul căminului pentru persoane vârstnice Bălceşti pe perioada 01.01.2015 – 31.10.2015 , s-au
efectuat următoarele activităţi :
- au fost încheiate contracte de furnizare a serviciilor sociale pentru persoanele care solicită
internarea în cămin;
- persoanelor internate li s-a asigurat cazarea, hrana , cazarmamentul şi condiţiile igienico-
sanitare;
- a fost acordată asistenţa medicală curentă de specialitate pentru toate persoanele internate;
- toate persoanele vârstnice internate în cămin au fost consiliate şi informate în raport cu serviciile
şi prestaţiile sociale precum şi în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce le revin;
6
- au fost desfasurate activitati pentru implicarea beneficiarilor în efectuarea igienei personale şi
întreţinerea spaţiului de locuit; organizarea activităţii de socializare, plimbări în aer liber,
experienţa de viaţă, participarea la slujbe religioase, organizarea zilelor onomastice şi de naştere
- au fost intocmite anchete sociale de evaluare şi reevaluare;
A.J.P.I.S. Vâlcea în urma solicitării de plată înaintată de Caminul pentru persoane vârstnice Bălceşti a
decontat cheltuielile totale în anul 2015 în sumă de 905.514,17 lei .
b) Compartimentul financiar-contabilitate pentru activitatea bugetului propriu al instituţiei a intreprins in anul
2014 urmatoarele actiuni:
A stabilit masuri de utilizarea fondurilor şi reducerea cheltuielilor de funcţionare cu "bunuri şi servicii" .
Acordarea vizelor CFPP
Monitorizarea permanenta a executiei bugetare
Asigurarea functionalitatii institutiei din punct de vedere administrativ
În perioada 01.01.2015 - 31.12.2015 Agentiei Judetene pentru Plati si Inspectie Sociala a judeţului Vâlcea i-
au fost alocate credite bugetare în valoare totală de 1.699.452 lei, pentru activitatea de personal si materiale.
Creditele bugetare repartizate pentru AJPIS Valcea au fost utilizate astfel :
- LEI -
NR. CRT.
DESTINAŢIA CREDITELOR
CREDITE :
DESCHISE
UTILIZATE
SOLD
GRAD DE UTILIZARE
0 1 2 3 4 5
1.
Cheltuieli de personal
1.438.812 1.437.966 846 99,94%
2.
Cheltuieli materiale activitatea agenţiei
202.500 202.499,99 0,01 100%
4.
Cheltuieli de capital 58.140 58.140 0 100%
TOTAL 1.699.452 1.698.605,99 846,01 99.95%
Reducerea efectiva a cheltuielilor bugetare de intretinere si functionare pe anul 2015 s-a realizat prin:
- actualizarea actului de Protocol nr. 1769/09.02.2015 si 2983/09.02.2015 incheiat intre institutia
Prefectului si AJPIS Valcea. pentru atribuirea spatiului pentru folosinta AJPIS Valcea fara plata chiriei;
- renegocierea contractelor de prestari servicii;
- reducerea cheltuielilor pentru achizitionarea de BCF - carburanti. pe parcursul anului 2015
achizitionandu-se BCF-uri in valoare de 15.000 lei;
- restrictionarea convorbirilor telefonice astfel totalul cheltuielilor fiind de 9.130,98 lei, rezultand o
medie lunara de 760,91 lei;
- reducerea cheltuielilor pentru prime de asigurare non viata (RCA-CASCO). acestea totalizand o
valoare de 2.930 lei;
- renuntarea la cheltuielile pentru achizitionarea cartilor, publicatiilor si materialelor
documentare;
- furnizarea gratuita a serviciilor de internet prin intermediul STS.
7
La cheltuielile de personal totalul platilor in perioada 01.01.2015 - 31.12.2015 a fost de 1.437.966 lei,
aceasta suma cuprinzand atat cheltuielile salariale in bani cat si contributiile aferente acestora. Suma de 846 lei
rămasă în sold la 31.12.2015 reprezintă concediile medicale recuperate și virate de CASS Vâlcea în luna
decembrie 2015.
Lucrători migranţi Aplicarea prevederilor Regulamentului CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială pentru lucrătorii migranţi în domeniul beneficiilor familiale în judetul Vâlcea până la 31 decembrie 2015:
A. FORMULARE PARTEA B in anul 2015
Tip formular
Au
stri
a
Bel
gia
Ceh
ia
Dan
emar
ca
Fin
land
a
Fran
ţa
Ger
man
ia
Irla
nda
Ital
ia
Luxe
mb
urg
Mar
ea B
rita
nie
Ola
nd
a
Sued
ia
Un
gari
a
Elve
ţia
No
rveg
ia
E 401 1 2 7 7 3
E 411 30 15 1 4 293 3 182 1 1 3 1 1 4 2
E 405 5 1
F 001 14 2 1 5 9 3 7
F 002 2 1 1
F 004 1
F 003 3 1 1 1
E 001 1
F 014
F 015
F 022 8
F 026 1 2 2
F 027 7
Adeverinţe *
TOTAL 31 22 1 28 3 5 301 4 196 1 20 6 7 1 4 10
B. FORMULARE PARTEA A in anul 2015:
Tip formular
Au
stri
a
Bel
gia
Dan
emar
ca
Ger
man
ia
Ital
ia
E 401 E 411 1 1
13 15
E 405
1
1
8
F 001 F 002 F 003 E 001 F 015 E 407 TOTAL 1 1 1 13 16
C. SUSPENDARE DREPTURI PRESTAŢII pe anul 2015:
TIP PRESTAŢIE
Au
stri
a
Dan
emar
ca
Fin
land
a
Ger
man
ia
Ital
ia
Mar
ea B
rita
nie
Ola
nd
a
Sued
ia
No
rveg
ia
Alocaţia de stat pentru copii 4 5 1 61 25 4 1 1 3
Indemnizaţia pentru creşterea copilului
Indemnizaţii speciale pentru creşterea copilului cu handicap
TOTAL 4 5 1 61 25 4 1 1 3
D. DESCHIDERE DREPTURI PRESTAŢII pe anul 2015:
TIP PRESTAŢIE
Ger
man
ia
Ital
ia
Elve
tia
Alocaţia de stat pentru copii 2 7 1
Indemnizaţia pentru creşterea copilului
Indemnizaţii speciale pentru creşterea copilului cu handicap
TOTAL 2 7 1
Resurse umane – situaţia planului de formare profesională
PLAN DE MĂSURI
privind pregătirea profesională a funcţionarilor publici în anul 2015
Nr. Crt. MĂSURA/ACŢIUNEA TERMEN
1 Completarea în perioada prevăzută de lege a fişelor de evaluare. Ian. 2015
2 Identificarea şi actualizarea semestrială a domeniilor de perfecţionare semestrial
9
coroborate cu fişa postului şi în concordanţă cu noile apariţii
legislative
3 Stabilirea necesarului de formare profesională şi a domeniilor
prioritare, de către directorul executiv, pentru personalul din
subordine.
semestrial
4 Participarea activă a personalului la procesul de schimbare şi la
îndeplinirea obiectivelor instituţie, prin programul de perfecţionare şi
prin dobândirea de noi competenţe.
periodic
5 Crearea strategiei de instruire în activitatea zilnică a instituţiei,
organizarea de programe de instruire cu conţinut specific care să aibă
ca efect obţinerea de experienţă şi competenţă profesională,
implementarea strategiei la nivel de Agentie.
periodic
6 Stabilirea şi urmarea unor programe de instruire cu caracter general
care au ca scop crearea sau îmbunătăţirea calificării profesionale
necesare pentru îndeplinirea sarcinilor profesionale ale angajaţilor.
trimestrial
7 Programele de instruire cu caracter specific se bazează pe evaluarea
performanţelor profesionale individuale şi au ca scop atingerea
- număr de FFP noi autorizaţi în anul 2015 şi care nu au programe autorizate în anii anteriori – 11;
- număr şedinţe al CA – 25
- număr sesiuni examinare – 665;
- număr sesiuni examinare în alte judeţe – 198;
- număr programe monitorizate – 51;
- numărul de absolvenţi care au obţinut certificate de calificare – 8868
- numărul de absolvenţi care au obţinut certificate de absolvire – 5050
IV. Autorizare agentului de muncă temporară
In conformitate cu prevederile H.G. nr.1256/2011 privind conditiile de functionare, precum si procedura
de autorizare a agentului de munca temporara, A.J.P.I.S. Vâlcea primeste documentatia necesara autorizarii
agentiilor de munca temporara.
A.J.P.I.S. Vâlcea in cursul anului 2015 nu a primit documentatile de la nicio societate comercială in vederea
autorizarii ca agent de munca temporara. A fost acordată consiliere privind procedura de autorizare ca agent de
munca temporara unui numar de 2 societati.
V. Juridic – situaţia litigiilor în care este implicată instituţia
Reprezentarea AJPIS Vâlcea în faţa instanţelor judecătoreşti s-a realizat prin:
formulare întâmpinări în cauzele aflate pe rolul instanţelor
transmitere documentaţiile solicitate de instanţe
participare directă la procese
constituirea dosarelor de judecată şi înscrierea acestora în evidenţă specială (registru de cauze)
Nr.litigii in care A.J.P.I.S.Valcea este implicata
Nr.litigii aflate in derulare
Nr. litigii finalizate Nr.litigii castigate Nr.litigii necastigate
29 9 20 19 1 Decretul – Lege nr. 118/1990
Nr. cereri pt. acordarea unor drepturi prevăzute
de Decretul-Lege 118/1990
Nr. cereri finalizate
Nr. cereri aflate in lucru
Nr. cereri finalizate pozitiv
( admise )
Nr. cereri finalizate negativ ( respinse )
09 08 1 2 6
23
LISTA LITIGIILOR PRIVIND DREPTURILE SALARIALE
Nr. Judeţul Nr. dosar Instanţa Calitatea
Proces. Părţile implicate
Pers. fizice/juridice Natura litigiilor Stadiul
Procesual Hotărârea instanţei
Ultimul act
Suma la care se referă /Cheltuieli
1. VÂLCEA 1036/90/2014 TRIBUNAL VÂLCEA
AJPIS VÂLCEA PÂRÂT
FUNCŢIONARII PUBLICI DE LA AJPIS VÂLCEA AJPIS VÂLCEA PÂRÂT, M. M.F.P.S.P.V. PÂRÂT, ANPIS VÂLCEA PÂRÂT,
FOND – LITIGIU PRIVIND ACORDAREA SPORULUI PENTRU CONDIŢII VĂTĂMĂTOARE
Respinge acţiunea. Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19.12.2014, la sediul Tribunalului Vâlcea. Document: Hotarâre 4821/2014 19.12.2014 Respinge recursul ca nefondat. Definitivă. Document: Hotarâre 1316/2015 18.06.2015
2.
VÂLCEA 3839/90/2014 CURTEA DE APEL PITEŞTI
AJPIS VÂLCEA PÂRÂT
BADEA ELENA LILIANA AJPIS VÂLCEA
suspendare executare act administrativ
Admite cererea. Dispune suspendarea executării actului administrativ, până la pronun ţarea instanţei de fond. Cu recurs, în
termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 15.01.2015, la sediul Tribunalului Vâlcea. Document: Hotarâre 35/2015 15.01.2015 Respinge recursul. Definitivă. Document: Hotarâre 1015/2015 05.05.2015
3.
VÂLCEA 3656/90/2014 TRIBUNAL VÂLCEA
AJPIS VÂLCEA PÂRÂT
MARINESCU ALEXANDRA AJPIS VÂLCEA
suspendare executare act administrativ
Reclamanta renunţă la judecată cererii. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică Document: Hotărâre 57/2015 20.01.2015
4. VÂLCEA 676/90/2015 TRIBUNAL VÂLCEA
AJPIS VÂLCEA PÂRÂT
BADEA ELENA LILIANA AJPIS VÂLCEA
Anulare act administrativ
Admite acţiunea. Anulează decizia nr. 15/22.09.2014 emisă de pârâtă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 iunie
BERBEŞTI SC CET GOVORA SA RM. VÂLCEA CA SUCCESOARE ÎN DREPTURI A SC COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA-UNITATEA MINIERĂ DE CARIERĂ BERBEŞTI. AJPIS VÂLCEA PÂRÂT OPRIŢA VIORICA RECLAMANT
13. VÂLCEA 3494/90/2014 CURTEA DE APEL PITEŞTI
AJPIS VÂLCEA PÂRÂT
STAN FOSTA TANTANA MAGDALENA FLORIANA RECLAMANT AJPIS VÂLCEA PÂRÂT
RECURS – ANULARE ACT ADMINISTRA-TIV
Respinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2015. Document: Hotarâre 757/2015 31.03.2015 Respinge recursul ca nefondat. Definitivă. Document: Hotarâre 2010/2015 03.12.2015
-
14. VÂLCEA 3173/90/2014 TRIBUNAL VÂLCEA
AJPIS VÂLCEA PÂRÂT
DIACONESCU ILIE- RECLAMANT AJPIS VÂLCEA PÂRÂT
FOND –CONTESTAŢIE ACT ADMINISTRA-TIV
Respinge cererea ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.10.2015. Document: Hotarâre 1724/2015 09.10.2015 DIACONESCU ILIE- a formulat recurs. Nu s-a fixat termen.
29
15. VÂLCEA 3352/90/2014 TRIBUNAL VÂLCEA
AJPIS VÂLCEA PÂRÂT
CRUCERU N. DUMITRU- RECLAMANT AJPIS VÂLCEA PÂRÂT
FOND – ANULARE ACT ADMINISTRA-TIV
Respinge cererea. Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Document: Hotarâre 1051/2015 13.05.2015
16.
VÂLCEA 4553/288/2014 TRIBUNAL VÂLCEA
AJPIS VÂLCEA PÂRÂT
ANTONIE GHEORGHIŢA RECLAMANT AJPIS VÂLCEA PÂRÂT
FOND – ANULARE ACT ADMINISTRA-TIV
Solutia pe scurt: Ia act că reclamnata renunţa la judecată. Cu drept de a formula recurs. Document: Hotarâre 432/2015 18.02.2015
17. VÂLCEA 2806/90/2014 CURTEA DE APEL PITEŞTI
AJPIS VÂLCEA PÂRÂT
ROSIORU MIHAELA RECLAMANT AJPIS VÂLCEA PÂRÂT
A FORMULAT GREŞIT APEL LA CURTEA DE APEL PITEŞTI –CONTESTAŢIE ACT ADMINISTRA-TIV
Respinge contestaţia . Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi 27 mai 2015 Document: Hotarâre 1208/2015 27.05.2015 Respinge recursul ca nefondat. Definitivă. Califică calea de atac recurs. Definitivă. Document: Încheiere finală (dezinvestire) 17.11.2015
18. VÂLCEA 645/90/2015 TRIBUNAL VÂLCEA
AJPIS VÂLCEA PÂRÂT
SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA-UNITATEA MINIERĂ DE CARIERĂ BERBEŞTI SC CET GOVORA SA RM. VÂLCEA CA SUCCESOARE ÎN DREPTURI A SC COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA-
VI. LISTA LITIGIILOR PRIVIND PROCESELE VERBALE INSPECŢIE
Nr. Judeţul Nr. dosar Instanţa Calitatea Proces.
Părţile implicate Pers. fizice/juridice
Natura litigiilor
Stadiul Procesual Hotărârea instanţei Ultimul act
Suma la care se referă /Cheltuieli
0 0 0 0 0 0 0 0 0
ALTE LITIGII
Nr. Judeţul Nr. dosar Instanţa Calitatea Proces.
Părţile implicate Pers. fizice/juridice
Natura litigiilor
Stadiul Procesual Hotărârea instanţei Ultimul act
Suma la care se referă /Cheltuieli
1. VÂLCEA 16537/3/2014 CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
AJPIS VÂLCEA PÂRÂT
1 NECŞULIU ANDREI ROBERT PRIN AV URBAN ŞI ASOCIAŢII - Reclamant, 2 MINISTERUL MUNCII,FAMILIEI,PROTECȚIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTICE - Pârât, 3 AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ - Pârât, 4 AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ VÂLCEA – Pârât, 5 TREZORERIA VÂLCEA
acţiune în răspundere delictuală
RESPINGE APELUL, CA NEFONDAT. CU RECURS ÎN TERMEN DE 30 DE ZILE DE LA COMUNICARE,RECURSUL PUTÂND FI DEPUS LA CURTEA DE APEL BUCUREŞTI. MI/MC Document: Hotarâre 632/2015 21.12.2015
2. VÂLCEA 16537/3/2014/ a1 CURTEA DE AJPIS 1 cerere RESPINGE
32
APEL BUCUREŞTI
VÂLCEA PÂRÂT
NECŞULIU ANDREI ROBERT PRIN AV URBAN ŞI ASOCIAŢII - Reclamant, 2 MINISTERUL MUNCII,FAMILIEI,PROTECȚIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTICE - Pârât, 3 AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ - Pârât, 4 AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ VÂLCEA – Pârât, 5 TREZORERIA VÂLCEA
reexaminare ajutor public judiciar O.U.G 80/2013, a taxei judiciare de timbru stabilită în dosarul nr.16537/3/2014
CEREREA DE REEXAMINARE PRIVIND TAXA JUDICIARĂ DE TIMBRU, CA NEFONDATĂ. DEFINITIVĂ. FP/IR Document: Încheiere finală (dezinvestire) 02.10.2015
33
VII. Îmbunătăţirea continua a informării beneficiarilor de beneficii sociale si promovarea legislaţiei in
domeniul prestaţiilor sociale
Nr. participări emisiuni TV nationale si interviuri: 0
Nr. articole in presa locala: 7
Nr. de comunicate de presa: 1
Participare la Colegiul Prefectural -12 şedinţe; Comitetul Consultativ de Dialog civic -12 sedinte; Comitetul
Judeţean pentru situaţii de urgenta - 12 şedinţe; Comisia pentru egalitate de şanse 4 şedinţe; Comisia pentru
protecţia copilului 24 şedinţe. Comisia pentru incluziune sociala 2 şedinţe
VIII. Audit Public Intern – Planul de audit
Activitatea de audit la AJPIS Vâlcea s-a deşfăşurat conform Planului de audit public intern pe anul 2015,
aprobat de directorul executiv . Planul a fost elaborat în conformitate cu Normele metodologice privind organizare
şi funcţionarea activităţii de audit intern, aprobate prin HG 1086 / 11.12.2013.
Domeniile auditate au fost selectate în planul de audit intern prin analiza riscului asociat:
- Economic, financiar şi contabilitate
- Activitatea de beneficii de asistenţă socială
- Activitate juridică
- Resurse umane
Misiunile de audit public intern efectuate în anul 2015 au fost:
- Auditarea activităţii privind autorizarea furnizorilor de formare profesională în baza prevederilor O.G. nr.
129/2000;
- Auditarea activităţii privind acordarea indemnizaţiei lunară de hrană pentru copiii şi adulţii infectaţi cu HIV
sau bolnavi de SIDA;
- Auditarea activităţii de evidenţă, recuperare şi monitorizare a debitelor din beneficii de asistenţă socială ;
- Auditarea activităţii de evidenţă şi monitorizare a creditorilor din beneficii de asistenţă socială;
- Auditarea activităţii de acordare a unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice , conform
Decretului Lege nr. 118/1990;
- Auditarea activităţii privind drepturile salariale acordate, a reţinerilor din salarii pentru personalul angajat al AJPIS;
- Audit ad-hoc -Auditul operaţiunilor de casă la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Vâlcea”
Gradul de realizare al misiunilor planificate este de 100 %.
Timpul disponibil nealocat misiunilor de audit intern planificate a fost acoperit cu activitatea de consiliere
acordată conducerii şi salariaţilor pentru buna înţelegere a activităţii agenţiei şi a legislaţiei, cu celelalte lucrări
specifice compartimentului de audit public intern, cu alte lucrări solicitate de conducerea instituţiei, A.N.P.I.S şi
minister și monitorizarea debitelor estimate de Camera de Conturi a județului Vâlcea.