Coperta: MIRCEA MUNTENESCU Lector: ALINA BEIU-DELIU
Coperta: MIRCEA MUNTENESCU Lector: ALINA BEIU-DELIU
Adele de Boigne Memoires Tom. I-II
Emile-Paul freres, editeurs, Paris, 1911
Editura ALBATROS, 2000
Piata Presei Libere, nr. l, sector l
71341 -Bucuresti
Adele de Boigne
MEMORII
(Povestirile unei mtusi)
Traducere si note de TEODORA POPA-MAZILU Tabel cronologic de
ANDREI MAZILU
Editura ALBATROS Bucuresti 2000
ISBN 973-24-0719-0
TABEL CRONOLOGIC
1750 Bunicul scriitoarei, care era marinar, face o cltorie la
San-Domingo unde, ndrgostindu-se ptimas de domnioara de La Garenne,
se nsoar cu ea. Averea otiei sale fiind ntr-o stare jalnic, pentru
a o despovra de toate popririle si ipotecile, s-a vzut nevoit s rmn
n acel loc. Cu anii, si-a trimis - unul cte unul - pe toi cei sase
bieti ai si (n afar de ultimul care s-a necat), la Paris, la
fratele su.
Primul biat trimis n Europa a fost viitorul marchiz de Osmond,
tatl scriitoarei, care s-a nsurat cu o domnisoar Dillon, fata unui
gentilom irlandez din familia Dillon de Roscomon. La cteva sptmni
dup nunt, tnra cstorit a fost numit doamn de onoare a printesei
Adelai'de, una dintre cele cinci fete ale lui Ludovic al
XV-lea.
1781 Nu dup mult timp, tnrul menaj se instaleaz la Versailles,
unde li se naste primul copil: Eleonore-Adele de Osmond, viitoarea
doamn de Boigne si autoarea Memoriilor de fat, carte ce s-a bucurat
de un imens succes de ndat ce manuscrisul a fost descoperit, la
nceputul acestui secol, n Biblioteca National din Paris.
1789 Izbucneste revolutia francez n care pier, pe esafod,
Ludovic al XVI-lea, sotia sa Maria-Antoaneta, precum
r
si o seam de curteni si nobili, monarhisti nflcrati pe care
poporu] i condamn fr drept de apel, pentru toate abuzurile si
samavolniciile svrsite, n timpul revolutiei, Adele - n vrst doar de
opt ani -pleac mpreun cu printii ei, la Londra.
1798 Foarte tnra Adele de Osmond, vznd situatia mai mult dect
precar a printilor ei, accept cererea n cstorie a generalului de
Boigne, mai vrstnic dect ea cu treizeci de ani, proaspt rentors din
Indii si putred de bogat. Tnra Adele, care la douzeci si cinci de
ani, n portretul pictat de Isabey, era de o frumusete izbitoare, la
saptesprezece era nssi ntruchiparea purittii, gingsiei si
perfectiunii: ovalul desvrsit al chipului, trsturile de o mare
finete, prul lung si buclat, ochii mari, ntunecati si langurosi
contrastnd cu luminozitatea pletelor aurii, gura perfect desenat,
precum si trupul armonios, toate aceste calitti aveau s fac din
viitoarea scriitoare o femeie extrem de atrgtoare. Dac mai adugm la
toate aceste daruri o minte deosebit de ascutit, un spirit de
ptrundere si o putere de observatie rar ntlnite la o fat att de
tnr, precum si o voce remarcabil, de adevrat cntreat, ne dm lesne
seama cam ce impresie a putut face ea generalului de Boigne care,
asa cum ni-1 zugrveste doamna Lenormand, era: mbtrnit nainte de
vreme, distrus de climatul din Indii, cu o sntate subred,
bucurndu-se de o reputatie controversat, cu obiceiuri cazone, dar
putred de bogat si care arunca cu banii n stnga si n dreapta".
Cstoria fcut din interes n-avea s fie fericit. Dup numai zece
luni, generalul o duce pe tnra lui sotie, ndrt, soacrei sale. Dar
rudele, care voiau s se nfrupte din averea milionarului, i-o aduc
ndrt. Generalul o ia cu sine n Scotia; mai trziu, se retrage n
Savoia, tara sa de bastin, dup ce-si instaleaz din nou sotia la
Londra, alturi de printii ei. Dup o vreme, o aduce n
Franta unde se instaleaz amndoi regeste, n splendidul castel
Beauregard, de lng Paris. Dar cum Adelei de Boigne i era peste
putint s se apropie ct de ct de un brbat autoritar, ursuz si cu
maniere mai mult dect grosolane, generalul vinde frumoasa resedint
de la Beauregard, cumpr castelul Chtenay, pe care-I druieste sotiei
sale, iar el se stabileste n Savoia.
1804 Instalata la Paris, Adele de Boigne particip la serbrile
prilejuite de ncoronarea lui Napoleon, cci nu are curajul s nfrunte
regimul, dar refuz s fac parte dintre doamnele de onoare ale
Josephinei Beauharnais. Mretia lui Napoleon nu numai c n-o
copleseste, ci dimpotriv, vzndu-1 de aproape, n Galeria Dianei din
palatul Tuileries, l gseste ct se poate de dizgratios: mpratul mi
s-a prut cumplit, spune ea, cci seamn leit cu un rege de caro".
1814 Refuznd s prseasc Parisul, doamna de Boigne asist,
cu inima strns, la intrarea aliatilor n capitala Frantei. Abia
acum si d seama ct de mult si iubeste patria, fiindc se simte
cuprins brusc de o emotie pe ct de neasteptat, pe att de puternic.
Pasii patrulelor strine care se auzeau n noapte au fost primul
zgomot ciudat care m-a fcut s-mi dau seama c am o inim francez!"
spune ea.
Interesat de comportarea persoanelor din jur, si observ si-si
analizeaz semenii, cu un spirit de ptrundere care vestea nc de pe
atunci scriitoarea incisiv de mai trziu.
1815 - 1819 Dup Imperiu, marchizul de Osmond fiind numit
ambasador la Torino, apoi la Londra, contesa de Boigne face
toate onorurile casei, n locul mamei sale care e bolnav.
Aceasta este perioada n care Adele de Boigne are prilejul s
cunoasc foarte mult lume, s observe moravuri si obiceiuri, s
analizeze caractere, s vad de aproape adevratele chipuri ale unor
oameni despre care pn atunci avusese o cu totul alt prere. Villele,
Decazes, ducele de Blacas, regalisti nfocati, i devin din ce n ce
mai antipatici. In schimb, si ndreapt toat simpatia ctre ducele de
Richelieu care lupt din rsputeri, nu s-si apere scaunul de
prim-ministru, ci s scape tara de jugul umilitor al
invadatorilor.
1817 Moare doamna de Stael, fiica lui Necker, prieten intim cu
doamna de Boigne. Suspect Directoratului, din pricina legturilor
sale cu scriitorii] Benjamin Constant, doamna de Stael fusese
exilat la Coppet, n Elvetia, unde s-a si prpdit.
1820 Doamna de Boigne inaugureaz, mpreun cu sotul ei, un spital
pe care acesta l cldise aproape de Paris. Sotii mai corespondeaz
din cnd n cnd, se mai vd, dar din ce n ce mai rar.
n acelasi an, obosit si btrn, marchizul de Osmond cere s fie
pensionat. Adele de Boigne se instaleaz la Paris, n strada Bourbon,
unde va locui pn la cderea Restauratiei.
Tot n 1820 este asasinat de ctre LouveJ ducele Charles de Berry,
cel de al doilea fiu al lui Caro! al X-lea (nscut Ia Versailles n
1778) si nsurat cu Marie-Caroline de Bourbon, fiica lui Francisc I,
regele celor dou Sicilii.
1824 Moare Ludovic al XVIII-lea, nepotul lui Ludovic al XV-lea,
sotul Louisei de Savoia.
1829 Apare cartea Cronica domniei lui Carol al IX-lea de Prosper
Merimee, prieten intim cu Adele de Boigne, cu care a ntretinut o
foarte strns corespondent timp de paisprezece ani (din 1852 si pn n
martie 1866). Merimee i scrie prietenei sale de pretutindeni: din
Franta, din Spania, din Anglia; lucru curios Adele de
Boigne nu face nici o referire la aceast vast corespondent n
Memoriile sale, corespondent tiprit sub titlul: Lettres de Merimee
la comtesse de Boigne (aprut n 1933, la Librairie Pion, din
Paris).
1830 Izbucneste revolutia din iulie care se termin cu abdicarea
lui Carol al X-ea, frate cu Ludovic al XVI-lea si cu Ludovic al
XVIII-lea. Ajuns rege al Frantei n 1814, Carol al X-lea - n ciuda
succeselor expeditiei din Alger - se compromite total n ochii
poporului, emitnd faimoasele Ordonante din 25 iulie 1830, prin care
dizolva Camera, schimba Carta si suspenda libertatea presei.
n acelasi an moare si generalul Benoit de Boigne, (nscut n 8
martie 1751), la Chambery, lsndu-si sotia destul de bogat, nainte
ns de a se prpdi, cldeste -ntre 1822 si 1830 - un ospiciu de nebuni
si un azil de btrni numit Saint-Benoit, donatii care se pare c 1-au
costat peste trei milioane de franci.
Moare Benjamin Constant, scriitor si om politic, iubitul doamnei
de Stae'l, pe care Adele de Boigne nu s-a sfiit s-1 nftiseze n
adevrata sa lumin.
Dup 1830 Adele de Boigne devine prietena intim a cancelarului
Etienne Pasquier, prietenie care avea s dureze pn n 1862 cnd btrnul
cancelar se stinge n vrst de nouzeci si cinci de ani. Cancelarul,
scrie Henry Bordeaux n cartea sa Portrete de femei si copii (aprut
la Paris, la Librairie Pion, n 1913), apartinea acelei rase de
oameni a crei fire este rezonabil si eminamente apt pentru viata
social... Punea pret, nainte de orice, pe calm, logic si
clarviziune. Capabil s nteleag multe lucruri (...), afar de unele
cutezante, care, att n art ct si n istorie, te deconcerteaz, era
ngduitor, urnd ns dezordinea si anarhia".
Prietenia dintre acesti doi btrni, cu timpul, devine aproape
misctoare: si scriu zilnic, se ntlnesc n fiece sear, se ngrijesc
unul de sntatea celuilalt, discut, si poftesc prietenii s-i vad
si-si asteapt, demni, sfrsitul.
1831 Chateaubriand, pe care Adele de Boigne l sfichiuie adesea
cu biciul usturtor al ironiei sale, demascndu-i dorinfa aprig de
parvenire, cabotinismul, slbiciunea pentru sexul slab si mai ales
egoismul feroce, se stabileste la Geneva, de unde face adesea
vizite - nsofit de doamna Recamier - la Copper, fosta resedint a
doamnei de Stael.
1832 Ducesa de Berry, nora fostului rege Carol al X-lea, ncearc
s rscoale Vandeea, pentru a-l izgoni de pe tron pe Ludovic-Filip,
ca s-1 aseze n locul acestuia pe fiul ei nc nevrstnic, sub numele
de Henric al V-lea. Tentativa nu reuseste; ducesa este exilat.
1835 Are loc atentatul lui Fieschi asupra lui Ludovic-Filip,
atentat care ns d gres.
1837 V veti ntreba cum a nceput Adele de Boigne s scrie? n urma
unei nenorociri care i s-a ntmplat n familie (si-a pierdut nepotul,
pe biatul fratelui ei, pe care-1 iubea ca pe propriul su copil), ca
s-si uite ntr-un fel durerea, s-a apucat s astearn pe hrtie cteva
din ntmplrile la care asistase sau pe care le trise. Cum dup
moartea lui Ludovic al XVIII-lea evenimentele ncep s se precipite,
urmeaz revolutiile din 1830 si din 1848 care vor fi privite, scrie
Henry Bordeaux n cartea amintit mai nainte, (pag. 137), ca paginile
cele mai noi si cele mai captivante din lungile Memorii ale
contesei. Ea acumuleaz aici detalii, fapte mrunte, lucruri vzute,
redndu-ne reflexul acelor evenimente att pe strzi ct si n saloane.
Ochii si nu se multumesc doar s plac: ea vede clar, dar mai mult de
aproape dect de departe. De aproape, nu omite nici un amnunt al
nici unui caracter".
10
nzestrat cu asemenea haruri, Adele de Boigne va excela n
portrete si mai ales n caricaturi, motiv pentru care a si fost
supranumit Goya secolului al XlX-lea", un Goya cu jupoane, e
adevrat, si mai mult acuarelist dect pictorit n uleiuri groase, dar
totusi un Goya. Aceast aristocrat prin nastere, care detest puterea
absolut, care e socotit de ctre cei din clasa sa social o stngist
periculoas", nu preget s-i zugrveasc asa cum erau nici pe slabul si
sovielnicul Ludovic al XVI-lea, nici pe greoiul si prostnacul de
frate-su, burduhnosul Ludovic al XVIII-lea, nici pe bigotul Carol
al X-lea, care tine ntr-o mn crucea iar n cealalt snul vreunei
curtezane, nici pe Ludovic-Filip cu toate pcatele sale. Cci n
decursul lungii sale existente, Adele de Boigne a trecut prin trei
mari revolutii - 1789, 1830 si 1848 - si a trit sub domnia a cinci
regi, dac e s-1 punem la socoteal si pe Ludovic-Bonaparte (Napoleon
al III-lea).
1838 Moare Charles-Maurice, print de Talleyrand, unul dintre cei
mai perfizi si mai duplicitari politicieni ai veacului trecut,
care, dup ce 1-a trdat pe Napoleon (al crui ministru de externe
fusese), devine ministrul de externe al lui Ludovic al XVIII-lea,
pentru ca, n timpul Monarhiei din iulie, s-1 vedem ambasador la
Londra (1830-1835).
] 843 Prosper Merimee, unul dintre cei mai buni prieteni ai
doamnei de Boigne, este ales membru al Academiei Inscriptiilor, iar
n 14 martie 1844, membru al Academiei Franceze.
1848 Izbucneste revolutia care se termin prin abdicarea lui
Ludovic-Filip (24 februarie 1848) si prin proclamarea celei de a
doua Republici.
n acelasi an moare Chateaubriand, care ocup un loc de seam n
Memoriile Adelei de Boigne.
1849 Moare doamna Recamier (Jeanne-Francoise-Julie-Adelai'de),
iubita lui Chateavibriand.
11
1852 Ales n 1848, presedinte al Republicii, printul
Charles-Louis-Napoleon Bonaparte (fiul Hortensei de Beauharnais si
al lui Louis Bonaparte), se proclam n urma loviturii de Stat din 2
decembrie - mprat al Frantei, sub numele de Napoleon al III-lea,
punnd astfel bazele celui de al doilea Imperiu.
1852 Dup moartea cancelarului Pasquier, Adele de Boigne nu-si
mai prseste domeniul pe care-1 are la Buisson-Rond, la un sfert de
ceas de Chambery, domeniu ce putea fi recunoscut de departe dup
splendida alee de platani la captul creia se afla castelul. Cldirea
ptrat, cu un singur cat, cu o arhitectur destul de greoaie,; era
impozant, dar distant si glacial. n ceea ce-o priveste pe stpna
acestui castel, o poz strecurat n paginile manuscrisului Memoriilor
ne-o arat - n 1864 - mbrcat ntr-o crinolin de culoare nchis; o
femeie, care, desi btrn (are acum optzeci si trei de ani), mai
pstreaz unele urme din marea frumusete de odinioar: ovalul perfect
al fetei, trsturile delicate, iar ochii, desi adnciti n orbite,
sunt limpezi si luminosi.
1866 i apare romanul O pasiune n lumea mare, ale crui pagini mai
apuc s le corecteze nainte de a se prpdi. Romanul, desi abund n
sentimentalisme dulcege si plicticoase, e totusi interesant prin
tabloul convingtor al societtii (actiunea se petrece la Paris ntre
1813 si 1829) pe care-1 zugrveste cu mult verv si veridicitate, ct
si prin analiza aprofundat a celor ctorva personaje.
n acelasi an Adele de Boigne moare, n vrst de 85 de ani.
1867 Prin bunvointa doamnei Lenormant, prieten bun si mare
admiratoare a contesei de Boigne, apare postum si cel de al doilea
roman al memorialistei, intitulat Maresala deAubemer, a crui
actiune destul de dezlnat se petrece n secolul al XVH-lea.
12
n Revue des Deux Mondes, din l octombrie, apare articolul
Contesa de Boigne, semnat de Guizot.
1870 Apare lucrarea Cancelarul Pasquier, amintiri ale ultimului
su secretar de L. Favre (Ed. Didier).
1873 Apare lucrarea Generalul de Boigne de Victor de Saint-Genis
(Ed. Poitiers).
1911 Este, n sfrsit, descoperit manuscrisul Memoriilor contesei
de Boigne. Tiprit, el se bucur de un succes rar ntlnit, fiindc
lucrarea dezvluie o memorialist de prima mn ce avea s entuziasmeze
nu numai ntregul Paris, ci si ntreaga Frant, n frunte cu Marcel
Proust care o ia pe scriitoare drept model pentru faimoasa doamn de
Villeparisis, din romanul su n cutarea timpului pierdut.
Strin de orice mistic si devotiune, urnd aristocratia din care
fcea parte, urnd partidul preotilor care, sub Restauratie, ajunsese
s se ntind ca o eczem", Adele de Boigne se apropie, prin aceast
grandioas lucrare a sa, prin coloritul si incisivitatea ei, de
scrierile lui Saint-Simon, dar mai ales, prin pespicacitatea, verva
uneori amuzant si alura dezinvolt, de faimoasele Memorii ale
Cardinalului de Retz.
ANDREI MAZILU
VERSAILLES-EMIGRATIA-IMPERIUL RESTAURATIA DIN 1814
Nu m-am gndit ce titlu s dau acestor pagini disparate, cnd
legatarul - cruia i le-am ncredintat - m-a ntrebat ce anume urma s
scrie pe copert. N-am stiut ce s-i spun. Memorii mi s-a prut prea
solemn; Amintiri... Doamna de Caylus a compromis oarecum acest
titlu si cteva recente publicatii l-au mnjit fi mai ru.
Preocupat de aceast idee, noaptea l-am visat pe nepotul meu pe
care cineva l ntreba ce era cu cele dou volume prinse n agrafe.
Suntpovestirile mtusii mele". Bun, deci s fie Povestirile mtusii
mele", am strigat eu, trezindu-m. Iat cum a ajuns aceast carte s
fie numit Povestirile unei mtusi.
CITITORULUI, DAC VA EXISTA VREUNUL
La nceputul anului 1835, m-a lovit o nenorocire groaznic: un
copil de paisprezece ani, pe care-l cresteam de mai bine de
doisprezece ani, pe care-l iubeam ca o mam, a pierit, victim a unui
tragic accident. Dac am fi luat o ct de mic precautie, l-am fi
putut salva; dar desi l iubeam toti, cu o dragoste ptimas, nimeni
nu s-a gndit la asa ceva. Eu, cel putin, stiu c nu-mi voi mai
reveni niciodat dup o asemenea lovitur. Dup aceast catastrof, cele
mai triste ceasuri din tristele mele zile erau cele n care fusesem
obisnuit s m ocup de inteligenta precoce a acestui copil care -
ndjduiam - avea s-o ajute pe a mea cnd va ncepe s m lase.
La cteva luni dup moartea biatului, stnd de vorb cu un prieten -
care, plin de suflet si de buntate, ncerca s-mi tmduiasc rnile
inimii - si povestindu-i un amnunt despre eticheta de odinioar de
la Curtea din Versailles, mi-a spus:
- Ar trebui s scrii aceste lucruri; traditiile se pierd si te
asigur c vor fi citite cu mare interes si curiozitate.
Nevoia de a tri n trecut, cnd prezentul nu-ti mai ofer nici o
sperant, m-a fcut s-i urmez sfatul. Am ncercat pentru a-mi mai
potoli regretele s fac acest lucru n ceasurile pe care odinioar le
petreceam ntr-un mod att de plcut. Uneori a trebuit s lupt mpotriva
durerii, fr ns s-o pot nfrnge; alteori, descopeream n scris, chiar
o oarecare distractie. Caietele de fat sunt rezultatul acestor
eforturi, ele
15
n-au avut alt scop dect s-mi schimbe gndurile pe care nu le mai
puteam ndura.
Singurul meu plan dac am avut ntr-adevr vreunul - a fost s
astern pe hrtie ceea ce i-am auzit pe printii mei povestind despre
tineretea lor si despre Curtea de la Versailles. Trndvia,
inutilitatea vietii mele dup acea nenorocire, m-au determinat s-mi
continui depanarea amintirilor; am nceput s vorbesc despre mine,
poate chiar prea mult, n tot cazul mai mult dect as fi dorit; dar
am vrut ca viata mea s fie un fel de fir cluzitor pentru Cititor,
acesta dndu-si astfel seama de unde stiam toate lucrurile pe care
le istoriseam.
Am mzglit o multime de hrtie, ntr-un mod aproape ilizibil, pn
cnd ntr-o zi, o persoan de gust, n care am mare ncredere, mi-a
smuls cu forta, din mn, cteva foi si le-a citit. Ea m-a obligat s
comand s se fac o copie dup tot ce scrisesem si s-o revd cu
atentie. De fcut o copie, nu era greu; ct despre revzut", era
inutil. Eu nu m pricep s scriu si la vrsta mea n-aveam s mai nvt o
astfel de meserie; dac tineam s-mi redactez frazele, pierdeam
singurul merit pe care-l mai puteau avea aceste pagini: cel de a fi
fost scrise fr nici o pretentie, asa cum mi veniser n minte. Dac ar
fi trebuit s am n vedere si alte lucruri dect amintirile mele, as
fi renuntat imediat; n-am urmrit dect s-mi umplu timpul, nu s fac
literatur.
Dac totusi nepotii mei si vor arunca vreodat privirile peste
aceste scrieri, nu trebuie s se astepte s gseasc o carte ", ci doar
o flecreal de femeie btrn; scriu, asa cum as coase, de pild, la
gherghef, o tapiserie. M-am slujit cnd de pan, ca s las acul s se
mai odihneasc, si cnd de ac, ca s-mi las pana s se odihneasc, asa c
manuscrisul meu va ajunge la mostenitorii mei, cum va ajunge, de
pild, cine stie ce fotoliu vechi.
Neconsultnd nici un document, probabil c multe date vor fi
gresite; nu pot spune nimic altceva dect ce-am scris. Nu cred c ar
putea exista o impartialitate absolut, dar socot c putem avea
pretentia c exist totusi o sinceritate deplin:
16
si asta se ntmpl numai atunci cnd spui cinstit ceea ce
crezi.
Rscolind trecutul, mi-am dat seama c poti spune lucruri bune
despre cei mai ri oameni si lucruri rele, despre cei mai buni; am
ncercat s nu fiu prtinitoare, desi trebuie s recunosc c treaba a
fost destul de dificil. Dac n-am reusit pe deplin, pot s v asigur c
cel putin am avut intentia de a face acest lucru.
Timpurile devenind mai caline, poate c unii oameni vor fi totusi
destul de perspicaci s observe c, n vremurile n care am trit eu, a
trebuit, prin forta mprejurrilor, s tin cu unul din partide, cnd,
din instinct, din fire si din rationament, mi-afosl ntotdeauna sil
si groaz de un astfel de lucru, fiindc am vzut la ce greseli si la
ce situatii ridicole ne-a expus.
Ndjduiesc c nepotii mei vor fi scutiti de o asemenea situatie;
le-o doresc din toat inima att lor, ct si trii mele care are nevoie
de putin liniste.
n ce m priveste, probabil c va trece mult vreme pn ce careva -
plictisit de vreo dimineat ploioas sau de vreo lung si mohort sear
de toamn - va deschide aceast carte, destinat bibliotecii din
Pontchartrain1.
Chtenay, iunie 1837
Adele de Boigne
1 Nota din 1860: Moartea, cruda moarte care se apropie, mi-a
schimbat toate previziunile. Acest manuscris va fi depus n
biblioteca din castelul Osmond, departamentul L'Orne, locul unde
printii mei au vzut lumina zilei si unde doresc s fiu ngropat".
17
LI
Nepotului meu RAINULPHE DE OSMOND
Iprayyou when you shall these deeds
reiate
Speak ofme as I am: nothing extenuate Nor set down aught in
malice.'
Othello, Shakespeare
Evenimente att de mari au umplut viata generalilor care te-au
precedat si au absor-bit-o ntr-o asemenea msur, nct traditiile de
familie s-ar fi pierdut n acel vast ocean, dac o femeie btrn ca
mine nu si-ar fi scormonit amintirile din tinerete si nu le-ar fi
asternut pe hrtie.
Acum, de dragul tu, iubitul meu nepot, ncerc s le leg ntre
ele.
1 Te rog, cnd vei da scam / Dc-acestc ntmplri nenorocite, /
Arat-m im sunt: nici ptimire, / Nici ur-n scrisu! tu" (trad. Ion
Vinca). (Notele neurmate de nici o alt mentiune apartin
traductoarei).
19
PARTEA NTI
VERSAILLES
Capitolul I
Originea familiei mele. - Bunicul: aventura lui din tinerete.
-nsurtoarea bunicului. - Trimiterea fiilor si n Europa. - Fratii
bunicului.
- Eticheta de la Curte. - Tineretea tatei. - Familia mamei. -
nsurtoarea tatei. Mama capt un loc la Curte. - Printii mei se
stabilesc la Versailles.
- Nasterea mea. - Vechile obiceiuri de la Curte. - Regele
Ludovic al XVI-lea. - Regina. - Doamna de Polignac. - Monsieur,
conte de Provence. -Monseniorul, conte de Artois. - Madame, contes
de Provence. - Madame, contes de Artois. - Doamna Elisabeth. -
Printii de Chio.
Gianoni, n cartea sa Istoria Neapolelui, te va ndemna s ai
foarte mari pretentii n legtur cu familia ta; Moreri te va lmuri n
legtur cu drepturile tale de a te socoti urmasul acelor fericiti
aventurieri normanzi, cuceritorii cettii La Pouille, drepturi tot
att de ntemeiate cum sunt majoritatea celor mai vechi familii.
Catedrala din Salisbury adposteste rmsitele unuia dintre
arhiepiscopii si, un Osmond de care ne leag, de asemenea, unele
amintiri, iar contele de Sommerset are ca blazon o pasre n zbor,
care e si blazonul tu si pe care 1-a mostenit de la seniorul de
Osmond, compatriot cu Wilhelm Cuceritorul. Acest blazon a fost
druit de ducele Normandiei guvernatorului su, tot un Osmond, care-1
scpase din minile rzbuntoare ale lui Louis d'Outremer.
Ramura englez s-a stins de mult vreme, dar numele de Osmond e
cunoscut n acesta tar si-1 ntlnim tot timpul att la poeti ct si n
romane. Ramura normand a srcit prin
21
partajele egale; fiii cei mari ai ultimelor trei generatii, care
au precedat generatia tatlui meu, n-au avut dect fete si nc ntr-un
numr att de mare, nct s-au vzut nevoite s se mrite cu oameni destul
de scptati. Astfel, una dintre surorile bunicii, staret la
Remiremont, se zice c i-ar fi rspuns domnului de Saint-Croix, sotul
surorii sale, cnd acesta a ntrebat-o dac nu regretase niciodat c nu
se mritase:
- Nu, cumnate, cci domnisoarele de Osmond au obiceiul de a
contracta cstorii mult prea proaste!
Iat cam tot ce-ti pot spune despre familia noastr. Dac, n epoca
n care ai fi psit n lume, te-ar fi interesat, ntr-o oarecare msur,
aceste ramuri nobiliare, ai fi regsit mult mai usor urmele acelor
timpuri ndeprtate precum si unele amnunte intime a ceea ce s-a
petrecut n decurs de o sut de ani. De altfel, eu nu m prea pricep s
istorisesc astfel de lucruri. N-am dat niciodat o prea mare
important neamului din care te tragi; ca fat, sigur c nu mi-a fost
contestat originea; dar ca femeie, n-am mai avut nici un drept la
ea si poate c aceast situatie foarte clar m-a mpiedicat s m ocup
tot att de mult de ea, ct m-am ocupat de altele. Nu vreau s-ti
istorisesc dect amnuntele care-mi vin n minte, legate de ceea ce am
aflat sau am vzut personal, fr pretentia unei continuitti, ci doar
ca pe niste povestiri care te vor interesa datorit legturilor pe
care le-am avut cu persoanele pe care le voi aduce n discutie: va
fi ca un fel de sporovial, creia ns sinceritatea i va conferi un
pret deosebit.
Bunicul a fost marinar. Desi foarte tnr, comanda - n timpul
rzboiului din 1746 - o corvet, asa c i s-a ncredintat sarcina de a
escorta un convoi de vase de la Rochefort la Brest. O furtun
nfricostoare a mprstiat vasele si 1-a mnat pe al su tocmai n
Martinica, unde a poposit foarte descumpnit. Bunicul a gsit ntreaga
colonie ntr-o serbare care nu se mai isprvea, unde ospfurile si
jocul de artificii se tineau lant. De ndat ce debarc, bunicul fu
ntrebat dac adusese niste scrisori pentru alteta sa. u
- Ce altet? K
22
- Ducele de Modena.
- N-am auzit vorbindu-se de nici un duce de Modena. Dar chiar
atunci veni cineva s-1 caute, din partea ducelui;
fu condus n apartamentul pe care guvernatorul l cedase unui
brbat deosebit de frumos, mpodobit cu ordine si cordoane si avnd o
nftisare impuntoare.
- Cum se face, cavalere de Osmond, c n-ai nici o scrisoare
pentru mine? Deci nu vasul dumitale e cel care trebuia s-mi fie
trimis!
Bunicul i explic pe ndelete, cum plecase din Rochefort
ndreptndu-se spre Brest, si cum ntmplarea l adusese n
Martinica.
Printul l coplesi cu atentii apoi i porunci s plece de ndat cu
scrisorile sale. Dar corveta nu mai era n stare s strbat din nou
mrile. Din fericire, n port se afla o mic goelet. Printul i
ncredinta bunicului comanda acelui vas, i ngdui s-si abandoneze
corveta si, artndu-i o scrisoare prin care l ruga pe domnul de
Maurepas s-1 numeasc pe bunicul, cpitanul vasului, i explic pe
ndelete c era, prin aliant, vr primar cu regele. Ii cedase acestuia
Modena, ceea ce constituia de fapt un secret, iar regele i oferise
n schimb suveranitatea insulei Martinica, binenteles c nu voise s
consimt la acest schimb dect dup ce-si vzuse noua resedint: era
foarte multumit de ea si-1 expedia pe bunicul cu ratificarea
tratatului asteptat la Versailles cu o att de mare nerbdare, nct
aductorul unei vesti att de bune putea ndjdui orice fel de
favoruri. Adug, n post-scriptum-ul scrisorii sale c cerea, n plus,
pe lng numirea de comandant de vas a cavalerului de Osmond, si
crucea Saint-Louis. Bunicul i vorbi de un vas al crui comandant
urma s fie schimbat.
- Acest vas ti-ar plcea?
- Desigur!
- Ei bine, te fac comandantul lui. Am s-i scriu lui Maurepas
acest lucru!
Ducele de Modena era nconjurat de o adevrat Curte si de o cas
princiar pe care le adusese cu sine: un mare sambelan, un mare
scutier, valeti de camer etc. Toat
23
colonia, ncepnd cu guvernatorul si pn la cel din urm negru, erau
la ordinele sale; bunicul, care atunci cnd sosise, fusese foarte
nencreztor, pn la urm se ls convins c un om care mprtea astfel
grade si decoratii nu putea fi dect un adevrat suveran. Plec deci,
ntinznd la maximum pnzele vasului; cu riscul de a se neca, strbtu
ct putu de repede oceanul, se arunc ntr-o barc de ndat ce zri trmul
Frantei, apoi ncalec pe un clut de post si - fr s fi apucat s-si
trag sufletul mcar o clip - sosi la Versailles, la domnul de
Maurepas. Cum ministrul tocmai iesise, el nu voi s prseasc palatul
fr s fi stat de vorb cu dnsul; atunci, un valet l pofti ntr-un
cabinet, ca s-1 astepte pe stpnul su. Un alt valet - btrn - vzndu-1
att de agitat si de artos, i ddu ceva de mncare; bunicul nfulec
totul, apoi, dobort de oboseal, se asez ntr-un fotoliu si adormi
bustean.
Ministrul se ntoarse, dar slugile uitaser de cavalerul de
Osmond. Seara, dezbrcndu-si stpnul, valetul i vorbi acestuia despre
un tnr ofiter de marin care era foarte grbit s-1 vad. Domnul de
Maurepas nu astepta nici o veste de la nimeni. Valetul ntreb de el,
ncepu a-1 cuta si pn la urm l gsi dormind n fotoliu. Tnrul se trezi
tresrind, se apropie de ministru si-i ntinse un pachet mare.
- Monseniore, iat tratatul semnat!
- Ce tratat?
- Cel din Martinica. Printul de Modena m-a trimis cu el
ncoace!
- Printul de Modena? Ah, ncep s nteleg; du-te si te culc,
odihneste-te ca lumea, noaptea asta, si vom sta de vorb mine
dimineat.
Ministrul rse cu hohote, creznd c tnrul ofiter nu se trezise
de-a binelea si c-si continua, cu glas tare, visul; dar, pe msur ce
citea acele scrisori stranii, avu el, la rndu-i, impresia c viseaz;
toate autorittile de pe insul credeau acelasi lucru iar printul"
nsusi i scrisese cum nu se poate mai serios, sub numele lui de
mprumut. Scrisoarea pe care i-o artase bunicului se afla si ea n
pachet.
24
A doua zi dimineat, domnul de Maurepas l primi din nou, cu mult
bunvoint, pe bunicul, care afl c ducele lui de Modena era un
aventurier ce vroise probabil s scape ct mai repede de el. n rest,
nu prea chiar att de nemaipomenit ca un biat att de tnr s-si fi
nsusit o prere ce se nstpnise att de solid n ntreaga colonie; asa
c-1 iert pentru vina de a-si fi prsit corveta. Vasul pe care i-1
fgduise alteta sa" fusese ntre timp ncredintat altcuiva, dar, tinnd
seama de recomandarea vrului su primar", cu att mai mult cu ct
bunicul era un foarte destoinic ofiter de marin, regele i ncredinta
comanda unei fregate, pe care conducnd-o, domnul de Maurepas
ndjduia c va merita n curnd si crucea Saint-Louis. Bunicul, rusinat
si dezmeticit din visele sale de mrire, se rentoarse la Brest,
foarte multumit totusi c scpase att de usor dup ce-si abandonase
corveta. Ct despre ducele de Modena, se legase att de tare de
onorurile pe care le uzurpase, nct nu se ndur s prseasc insula; fu
arestat n Martinica, recunoscut ca escroc si trimis la galere.
Ctiva ani mai trziu, bunicul - aflndu-se la San-Domingo - se
nsura cu o domnisoar de La Garenne, rud de departe cu el (mamele
lor fuseser domnisoare de Pardieu) si care era socotit enorm de
bogat. Avea ntr-adevr niste acareturi nemaipomenite, dat att de
grevate de datorii si ntr-o stare att de jalnic, nct bunicul se vzu
obligat s-si prseasc slujba si s se stabileasc n colonie, ncercnd s
fac putin ordine n toat harababura aceea. Diverse mprejurri
nefericite l obligar s rmn acolo, asa c nu mai putu prsi acel loc.
De-a lungul anilor, si trimise, rnd pe rnd, cei sase bieti, n
Europa. Ultimul pe care-1 trimise avu ghinion; copilul, asezat pe
un cablu rsucit pe punte, fu aruncat n mare o dat cu acel cablu si
se nec. Ceilalti cinci ajunser cu bine, la destinatie. Primul a
fost tatl meu, marchizul de Osmond, apoi a urmat episcopul de
Nancy, apoi vicontele de Osmond, apoi abatele de Osmond, masacrat
la San-Domingo n timpul revolutiei, apoi, n sfrsit, cavalerul de
Osmond care a pierit ca locotenent de vas n rzboiul din
America.
25
Toti acesti copii au fost primiti n mod patern de ctre un frate
al bunicului, pe atunci conte de Lyon si, la putin vreme dup asta,
episcop de Comminges. Biatul cel mai mare din generatia bunicului,
contele de Osmond, nu avu -conform obiceiului familiei - dect fete
de la sotia sa, o domnisoar de Terre si tot conform obiceiului,
aceste fete se mritar foarte prost. Ele isprvir de mprtit tot
vechiul patrimoniu al familiei Osmod, ntre altele Menil-Froger si
Medavy, care-i apartineau de prin anul o mie si ceva.
Contele de Osmond era sambelan al ducelui de Orleans, bunicul
regelui Ludovic-Filip, si un foarte intim al palatului regal, mai
ales al reginei-mame care-1 trata cu o afectiune de-a dreptul
filial. Memorialistii vremii l citeaz pentru firea lui cam
usuratic, ceea ce nu 1-a mpiedicat totusi s fie foarte plcut,
foarte serviabil si s se afle tot timpul ntr-o foarte bun companie.
Voi avea ocazia s mai vorbesc despre acest strmos. V-am spus c era
sambelan al bunicului regelui. N-ar fi putut s fie al fiului
regelui si iat de ce: e vorba de niste amnunte care par ridicole
generatiei noastre, dar a cror traditie se pierde undeva, n
vechime, si care, chiar prin acest lucru, se bucur de interes si
curiozitate. Regele Ludovic al XV-lea, i pstrase monseniorului duce
de Orleans, desemnat sub numele de dolofanul duce de Orleans",
nepotul regelui, rangul de primul print de snge la care nu mai avea
dreptul; cum n ramura vrstnic nu mai existau dect fiii Delfinului
care erau socotiti fii ai Frantei", i se acord aceast cinste
ducelui de Orleans. Or, Casa onorific a primului print de snge era
numit si pltit de rege, iar curtenii erau bucurosi s fac parte din
ea. La ceilalti printi de snge, primul gentilom si primul scutier
erau singurii numiti si pltiti de rege: un om de la Curte nu putea
accepta dect astfel de locuri pe lng ei. La moartea grasului duce
de Orleans, fiul su ceru vehement s fie socotit, n continuare,
primul print de snge. Nasterea copiilor contelui de Artois fu un
motiv de refuz si, Curtea fiind prea putin dispus s fac ceea ce
dorea domnul duce de Orleans, el nu izbuti s-si nsuseasc acest
titlu. Asa c se vzu silit s-si caute alti convivi dintr-o alt
clas
26
social dect cea a tatlui su si aceast circumstant l hotr, sub
pretextul unei reforme, s nu-si mai numeasc slujbasii Casei sale si
s-o rup cu orice fel de reprezentare; sigur c acest lucru a
contribuit si el la proasta dispozitie care 1-a aruncat mai apoi n
niste nenorociri n care si-a gsit moartea, pe care de altfel a
meritat-o din plin.
Dar s revin la familia noastr. Bunicul mai avea si o sora care
sedea la cellalt frate al ei, episcopul de Comminges, la Altan, n
Pirinei. Ea s-a mritat cu un oarecare domn de Cardaillac, om foarte
stimat n tinutul lui, proprietarul unui foarte frumos castel ce
purta un nume tot att de vechi ca si muntii din jur. S-a stins
destul de repede si nu din vina mtusii mele, care a nscut, srmana,
sapte copii, n trei ani: prima oar, doi, a doua oar, alti doi, iar
a treia oar, trei. Episcopul de Comminges se afla la Paris n timpul
acestei ultime nasteri si, n clipa n care a aflat vestea, o femeie
ce se afla lng el a zis:
- Monseniore, scrieti repede s vi-1 pstreze pe cel mai
frumos!
Aceeasi doamn de Cardaillac czu ntr-o prpastie, trt de o saret
ncrcat cu bolovani de ru; ajunsese n fundul ei, n aceast ciudat
companie si toat lumea credea c fusese fcut bucti; dar ea nu-si
rupsese dect un picior, dup care mai avu nc o droaie de copii. Tata
si unchii mei fur crescuti cu cea mai mare grij, sub ochii
episcopului de Comminges; apoi fur dati la cel mai bun colegiu din
Paris, unde se aflau sub supravegherea personal a unui preceptor,
om cu mult spirit, dar care - drept orice nvttur - nu le administra
dect lovituri de picioare n pntece. Asa c, la paisprezece ani, cnd
tata si mbrc uniforma, avu, n sfrsit, curajul, s-1 anunte pe
episcop c de sase ani era profund nefericit si c nu nvtase absolut
nimic. De aceast revelatie profitar fratii si; ct despre el, l
urcar pe un clut de post i-1 trimiser la regimentul din Metz. Din
fericire, n-a cptat gustul cafenelelor si n timpul primilor ani
petrecuti n garnizoan si-a fcut singur acea educatie pe care
episcopul o
27
m
credea cu piosenie tot pe att de excelent pe ct era de
costisitoare.
Cnd mplini nousprezece ani, tatl su i trimise, din San-Domingo,
un cadou de dou mii de scuzi, n afar de venitul lui lunar, ca s se
distreze n timpul primului semestru pe care urma s-1 petreac asa
cum voia el, binenteles, la Paris. Cu acesti bani, tnrul plec la
Nantes unde si cumpr un bilet la primul vapor ce strbtea oceanul,
si se ndrept spre San-Domingo ca s-si petreac acel concediu alturi
de tatl su pe care dorea s-1 si cunoasc, fiindc prsise casa
printeasc de la vrsta de trei ani. Aceast grab de a-si revedea
familia l fcu s cstige pe deplin inima printelui su, cci tatl si
fiul s-au adorat unul pe altul, toat viata lor. Ct despre bunica,
ea era o creol neaos pentru care copiii n-au nsemnat niciodat
altceva dect o datorie. Anii se scurser, tata si continu cariera
militar, petrecndu-si iernile la Paris, la unchiul su si n
societatea foarte intim a palatului regal unde era tratat - datorit
contelui de Osmond -ca unul de-ai casei. Fu numit
locotenent-colonel n regimentul de Orleans, de ndat ce vrsta i
ngdui s profite de bunvointa printului, si doamna de Montesson,
mritat cu ducele de Orleans, l coplesi cu buntatea ei. Consacra
ntotdeauna o mare parte din timpul su liber episcopului de
Comminges; n 1776 l nsoti la bile de la Bareges. Acolo o ntlnir pe
domnisoara Dillon, de care episcopul se ndrgosti aproape tot att de
tare ca si nepotul su. Le pofti pe fat si pe mama ei s vin la
Altan, castelul situat n Pirinei, resedinta episcopilor de
Comminges, unde tinea mortis s oficieze ct mai repede cstoria
nepotului su, dorind ca frumoasa domnisoar Dillon s-i fac onorurile
casei, stabilindu-se, chiar n aceeasi iarn, la Paris. Dar tata nu
voi s se nsoare fr consimtmntul alor si si ceremonia fu amnat pn la
primvar.
Acum a venit rndul s vorbesc despre familia mamei.
Domnul Robert Dillon, din familia Dillon de Roscomon, era un
gentilom irlandez, posesorul unei averi frumoase; pentru a o spori,
cum catolicii nu aveau voie s se ocupe de
28
afaceri, un frate de-al su fu nsrcinat s vre banii n negot.
Domnul Robert Dillon se nsura cu o mostenitoare bogat, de la care
nu avu dect o singur fiic, pe lady Swinburne. Rmas vduv, se nsura a
doua oar cu miss Dicconson, cea mai mic dintre cele trei surori,
toate frumoase ca niste ngeri, pe care tatl lor, preceptorul
printului de Gal Ies - fiul lui lacob al !I-lea - le crescuse la
Saint-Germain. Imediat dup cstorie, printii lor se rentoarser n
Anglia si se stabilir n Lancashire, ntr-o foarte frumoas
regiune.
Domnul Dillon si ncnttoarea sa sotie se instalar n
Worcestershire, loc unde s-a nscut mama si primii sase copii. Dar
iat c fratele, pe care Robert Dillon l rugase s aib grij de
afacerile din Irlanda, muri pe neasteptate si abia atunci vzu ct de
prost i girase afacerile. Domnul Dillon se vzu astfel obligat s se
ocupe el nsusi de ele. i cum cele mai importante afaceri le avea n
Bordeaux, se hotr s se mute n acel oras mpreun cu ntreaga sa
familie; propunerea o ncnt pe sotia sa care, crescut n Franta, o
prefera Angliei. Domnul Dillon nchirie deci o cas frumoas la
Bordeaux, cumpr un teren prin mprejurimi si ncepu s duc o viat de
om nstrit, pn n ziua n care - ridicndu-se de la mas - si duse mna
la cap, strignd: Ah, biata mea nevast si bietii mei copii!" dup
care si ddu sufletul. Ultimele lui cuvinte erau pe deplin
justificate, cci o lsa pe doamna Dillon, n vrst de treizeci si doi
de ani, nsrcinat pentru a treisprezecea oar, singur ntr-o tar
strin, fr o rud, fr nici un om apropiat, fiindc gelozia fr margini
a sotului ei n-ar fi tolerat asa ceva. Aceast izolare trezi - cum
era si firesc - interesul protectorilor. Afacerile sale - despre
care doamna n-avea nici cea mai vag idee - fur limpezite si pn la
urm se constat c domnul Dillon tria doar din capitaluri care se
apropiau de sfrsit si c sotia lui rmsese cu treisprezece copii si
doar cu o bucat de pmnt, la trei leghe de Paris, care nu-i putea
aduce mai mult de patru mii de livre rent.
Doamna Dillon era nc frumoas ca un nger, binecrescut si deosebit
de isteat; copiii ei erau de o
29
frumusete la fel de tulburtoare ca si a ei. Sigur c acest cuib
al dragostei interes diverse persoane, care ncepur a se ocupa de
familia ndoliat. Toat lumea vru s le vin n ajutor si le veni att de
bine, nct bunica mea, fr s-si fi prsit vreodat turlele din
Terrefort, si tinu rangul si descoperi secretul de a creste
treisprezece copii si de a le gsi slujbe ce fgduiau s devin extrem
de rentabile, cnd iat c revolutia puse brusc capt acestor cariere,
n epoca despre care v vorbesc, bunicii nu-i rmsese de mritat dect o
fat. E adevrat c era deosebit de frumoas si de binecrescut, dar
n-avea un sfant.
Nunta tatlui meu fiind fixat n primvar, episcopul plec la Paris.
Odat ajuns n acest oras, aflndu-se sub farmecul acelei fete, nu-i
fu deloc greu s-si conving nepotul c acea cstorie nu era
avantajoas, c tata trebuia s profite de numele si de pozitia lui ca
s se nsoare cu o fat cu zestre. Tnrul n-avea nici un fel de avere n
Europa; cea din colonii era destul de precar, cci partajele, acolo,
fiind egale, n-ar fi avut niciodat un venit suficient ca s se
nsoare cu o femeie care n-avea un ban; episcopul - chiar dac i-ar
fi primit Ia el
- nu le putea acorda dect un ajutor temporar; domnisoara Dillon
putea fi o fat foarte de treab, dar din pcate, n-avea nici un fel
de rude suspuse, n Franta. Contele de Osmond mai ales - care era
foarte mndru de nepotul su, trgnd ndejde s fac o carier frumoas -
protest vehement mpotriva a ceea ce numea el a i se pune latul de
gt".
Tocmai atunci veni si rspunsul din San-Domingo. Tata
- care habar n-avea ce se petrecuse n lipsa lui - sosi n
garnizoan ca s primeasc ultimele porunci ale unchiului su, nainte
de a se napoia la Bordeaux. Abia atunci afl c episcopul si
schimbase prerea si c nu mai voia s aud vorbindu-se despre cstoria
proiectat; de altfel si ncetase s mai scrie la Terrefort. Urm o
scen destul de violent ntre tata si episcop care-i spuse de la
obraz c tnrul menaj s nu se astepte s gseasc azil n casa lui. Tata
i inform imediat pe ai si despre aceast schimbare survenit la
unchiul su si-i scrise si domnisoarei Dillon despre situatia n care
se afla. Ea
30
se angaja s rup orice relatie cu el, si retrase fagduiala de a
se mrita cu tnrul ofiter si-I oblig si pe el s-si retrag cuvntul
c-o va lua de nevast; dup ce fcu toate aceste lucruri nu mai dori
altceva dect s moar de jale, ca o adevrat eroin de roman. Tata se
simti jignit de o astfel de hotrre mpotriva creia el n-ar fi
cutezat niciodat s se ridice, desi avantajele pe care i le-ar fi
putut oferi fetei fuseser mult diminuate de dispozitia proast n
care se afla unchiul su. Dar, aflnd din ntmplare, de situatia
disperat n care se afla domnisoara Dillon despre care se spunea c
ar fi pe moarte - si ddu seama de nobletea sentimentelor care o
determinaser s se poarte astfel. Intre timp, primi si rspunsul
tatlui su care i ddea binecuvntarea si-1 sftuia s se nsoare cu fata
pe care o iubea, fgduind s-1 ajute cu tot ce avea nevoie, desi
acest lucru l obliga, fireste, la mari sacrificii. Totodat, l
anunta c-i trimisese cteva butoaie cu zahr care valorau douzeci de
mii de franci, bani cu care s fac fat primelor cheltuieli ale
instalrii.
narmat cu aceast scrisoare, tata plec imediat clare, trecu peste
orice consemn, ajunse la domnisoara Dillon si, dup opt zile, tnra i
era sotie. De ndat ce se nsntosi pe deplin, o lu cu el la Paris,
dar episcopul refuz s-i vad. Contele de Osmond, care avusese mari
obiectii n legtur cu aceast cstorie pripit, se strdui pe ct putu s
diminueze inconvenientele. O prezent pe mama, la palatul regal, asa
cum ar fi procedat cu propria sa nor, iar aceasta se impuse repede
la Curte. Doamna de Montesson o plcu n mod deosebit si ar fi vrut
s-o fac doamna de onoare a ducesei de Chartres, dar contele de
Osmond refuz, n mod categoric, aceast cinste. Nu-i convenea ca
sotia nepotului su s fie doamna de onoare a unei printese care nu
fcea parte din familia regal; de altfel, observase c doamna de
Montesson voia s-o acapareze, lucru cu care el nu fu de acord.
Arhiepiscopul de Narbonne (Dillon), fusese putin cam socat de
obiectiile familiei de Osmond privind cstoria unei fete care-i
purta numele si pe care o socotea rud foarte Apropiat. Asa c se
comport ca un protector foarte activ al
31
tinerei perechi, i pofti la el, la tar, la resedinta sa din
Picardia, numit Hautefontaine, unde ducea o viat mai mult laic,
dect episcopal. Mama avu, n acel loc, succese dintre cele mai mari.
Era nemaipomenit de frumoas, avea un aer de mretie, poate putin cam
dispretuitor, si stia la perfectie s se lase adorat; dar toate
acele adoratii erau raportate cu strictete tatei, pe care 1-a iubit
cu o dragoste ptimas, pn la moarte. Sosirea acestei femei att de
frumoase, precum si tot romanul legat de mritisul ei, constitui un
mic eveniment la Curte ntr-o vreme n care nu existau alte
evenimente mai importante; fu deci prezentat tuturor de ctre doamna
de Fleury care, ca domnisoar de Montmorency, era rud cu tata. Asa c
fu extrem de admirat.
La cteva luni dup asta, arhiepiscopul de Narbonne si contele de
Osmond, uznd de influenta lor, mama fu numit doamna de onoare a
doamnei Adelade, fiica lui Ludovic al XV-lea. Doamna duces de
Chartres nu-si manifest n nici un fel - fat de ducele de Osmond -
invidia fat de acest aranjament. Dar doamna de Montesson s-a simtit
cumplit de ofensat de acest lucru, si a rmas aproape certat cu
printii mei, dar mai ales cu contele de Osmond, a crui prietenie cu
ducesa de Chartres a devenit si mai strns. Era un sentiment mai
mult patern despre care nimeni n-a cutezat s brfeasc, desi ducele
de Chartres l numea, n glum, pe conte sotul sotiei sale". Ducele a
murit la nceputul Revolutiei, crutnd-o astfel pe sotia sa de a afla
multe din isprvile si din greselile sale. mi aduc aminte de el, ca
de un brbat nalt si slab, cu un aer foarte nobil si purtnd niste
veste foarte scumpe, dar vesnic pline de tutun, l iubeam mult, desi
el l prefera pe fratele meu; mi mai aduc aminte c-mi umplea
ntotdeauna ochii cu tutun, ori de cte ori se apleca asupra mea s m
srute; asa c luasem obiceiul s-i nchid, cnd alergam naintea lui,
fapt care-1 amuza foarte mult.
Tatei i era grozav de sil s stea la Curte. Ca toti oamenii care
nu erau obisnuiti cu acest lucru, se simtea strin acolo si totodat
dezavantajat. Era, pe atunci, un brbat cu un fizic extrem de plcut,
deosebit de manierat, un foarte bun
32
militar, iubindu-si mult profesia si fiind la rndu-i iubit de
toti cei din regimentul su. Mamei i plceau printii si avea n ea
instinctul Curtii; slujba ei o silea s petreac o sptmn din trei, la
Versailles. Aceast desprtire era foarte grea pentru amndoi, si
modestia situatiei lor materiale fcea ca acest dublu menaj s fie
foarte costisitor pentru punga lor. Asa c mama l convinsese pe tata
s se stabileasc la Versailles; hotrrea era bun, avnd n vedere
situatia lor, dar putin obisnuit cnd nu aveai o slujb nsemnat. Tata
mi-a spus adesea c nimic nu-1 costase mai mult n viat si c acesta
fusese cel mai mare sacrificiu pe care-1 fcuse de dragul mamei. E
sigur c gusturile, obiceiurile, mintea lui ascutit, firea sa
independent nu se prea mpcau cu slujba de curtean. Dar, sub Ludovic
al XV-lea - n afar de unele forme de etichet - era usor s triesti
la Curte, mai ales c regele, care era el nsusi un om de treab, stia
s aprecieze niste calitti asemntoare cu ale sale.
Foarte curnd, dup instalarea printilor mei la Versailles, am
venit si eu pe lume. Mama mai nscuse un copil, dar mort, asa c eu
am fost primit cu o bucurie de nedescris, iertndu-mi-se pn si
faptul c eram fat si nu biat. N-am fost nfsat dup cum era moda pe
atunci n Franta, ci mbrcat dup moda englezeasc si alptat de mama,
sub ochii ntregii Curti de la Versailles. Asa c am devenit n scurt
vreme ppusa printilor si a Curtii, cu att mai mult cu ct eram
foarte cuminte si cu ct un copil - pe vremea aceea - era tot att de
rar ntr-un salon pe ct sunt de rsftati si de despotici, astzi.
Tata ncepu a se obisnui la Versailles si, pn la urm, i plcu
viata pe care o ducea acolo.
Smbt seara si duminic n tinut de gal, trebuia s fie nelipsit de
la Curte, unde lumea se clca pe picioare. Toti ministrii, toti cei
cu functii nsemnate, adic primul cpitan al grzii de serviciu,
marele scutier, guvernanta copiilor Frantei i supraintendenta casei
reginei, ddeau smbta un prnz, iar duminica, o mas de sear, la care
erau rugati s ia parte si cei sositi de la Paris. Persoanele care
aveau case n jurul
33
Versailles-ului, aproape c-si smulgeau musafirii, unii altora.
La Curte se ntindea, de obicei, o mas de onoare, servit pe
cheltuiala regelui, la care ns nici un om cu pretentii nu voia s ia
parte; dac, prin cine stie ce ntmplare, nu erai poftit n vreuna din
casele despre care am vorbit, preferai s mnnci un pui la frigare,
la vreun han oarecare, dect s te asezi Ia acea mas privit ca
secundar", desi la origine, ea fusese instituit de seniorii de la
Curte si pn spre mijlocul domniei lui Ludovic al XV-lea, toat lumea
lua parte la ea, fr nici o dificultate. Dar pe atunci slujbele nu
tineau casa, asa c puteai mnca la masa comun. Acum, ea era ocupat
de titularii slujbelor, fapt care constituia un fel de
subalternitate" ce te situa ntr-o pozitie de care era cu neputint s
mai scapi atta vreme ct te aflai la Curte; subalternii" erau toti
cei care primeau ordine de la persoane ce nu aveau titlul de mare".
Astfel, un gentilom obisnuit, care primea ordine de la primul
gentilom al camerei regelui, era un subaltern, n vreme ce primul
scutier, care primea ordine de la marele scutier, era un curtean;
dar scutierii care primeau ordine de la el fceau parte dintr-o clas
inferioar, desprtit de ceilalti printr-o linie de demarcatie cu
neputint de trecut. De pild, domnul de Grailly, fiind doar scutier,
gsea ntotdeauna nchise usile celor de la Curte.
Acesti locuitori de mna a doua ai castelului de la Versailles
aveau o societate a lor, a crei patroan era doamna de Angivillers,
sotia intendentului cldirilor. Societatea lor era foarte plcut,
foarte spiritual. Se distrau teribil, dar nici un curtean nu s-ar
fi putut duce acolo, cu regularitate. Tata regreta adesea acest
lucru, fiindc n acel loc ntlneai artisti, savanti, oameni de
litere, n sfrsit, diverse persoane care nu erau curteni si pe care
afacerile sau simpla lor plcere i atrgeau la Versailles.
Printul de Poix, ndrgostit de una dintre cameristele reginei
(aceste cameriste erau de fapt niste doamne deosebit de frumoase,
din cea mai nalt burghezie), ncepu a frecventa din ce n ce mai des
aceast societate, sub pretextul c functia lui de administrator al
Versailles-ului l silea s aib dese
34
jeeturi cu intendentul de Angivillers. Lucrul fu socotit de
orost-gust, dat totusi ctiva tineri se strecurar si ei o dat cu gj
n aceast societate; ei ddur amnunte deosebit de satisfctoare despre
gratia femeilor si despre amabilitatea brbatilor. Poate c, pn la
urm, cele dou cercuri s-ar fi apropiat, dar femeile de la Curte
manifestar o opozitie ndrjit.
Cnd printii mei se stabiliser la Versailles, ofiterii din gard
fceau parte din cea de a dou categorie. Erau numiti domnii
albastri". Purtau de putin vreme uniforma si chiar cred c nici mcar
cpitanii grzilor n-o avuseser nainte de Revolutie. Umblau mbrcati n
haine obisnuite si nu se deosebeau de ceilalti dect printr-un mare
baston negru, cu mner de fildes. Regina Maria-Antoaneta i pofti pe
ofiterii din gard la balurile ei si prin asta le schimb situatia;
totusi, ei nu luau niciodat masa mpreun cu familia regal, mi
amintesc perfect de bine c la palatul Bellevue, ofiterul de gard
care era de serviciu nu lua niciodat masa mpreun cu printesele.
Treaba asta era att de riguroas, nct domnul de l Beon, sotul uneia
dintre doamnele de onoare ale printesei
IAdelai'de, mnca la o alt mas cnd era de serviciu, iar a doua
zi, venea s se aseze alturi de sotia sa, la masa printeselor. Era
totusi o inovatie si aceast lips de etichet nsemna, de l fapt, o
mare concesie pe care o fcuser printesele. Dar ceea f ce este si
mai neobisnuit e faptul c episcopii se aflau n aceeasi situatie si
nu luau masa nici cu regele si nici cu printii din familia regal.
Nu mi s-au explicat niciodat motivele acestei excluderi.
Printre aceste etichete, exista una cu care tata nu s-a putut
niciodat mpca si despre care 1-am auzit adesea vorbind: felul cum
era invitat la ceea ce se numea supeul n cabinete". La aceste
supeuri luau parte familia regal si vreo treizeci de persoane
invitate n mod special. Mesele aveau loc n apartamentul regal, n
niste odi att de mici nct trebuiau s se foloseasc pn si de masa de
biliard, silindu-1 astfel pe rege s termine ct mai repede partida,
pentru ca servitorii s Poat pune masa.
35
Femeile erau anuntate cu o zi nainte; purtau cu toatele rochii
vechi, demodate, cu pliuri si cu taliile czute: se asezau n mica
sal de comedie pe rndul de bnci care le era rezervat. Dup
spectacol, i urmau pe rege si pe regin, n cabinete. Soarta
brbatilor era mai putin plcut. Vizavi de banca destinat femeilor,
existau alte dou bnci. Curtenii - care asteptau pn ce erau poftiti
sa ia loc - se asezau pe ele. n timpul spectacolului, regele - care
se afla singur n loja sa -si ndrepta din cnd n cnd lornionul ctre
cele dou rnduri de bnci si toti l vedeau scriind cu un creion unele
nume. Seniorii care ocupau acele bnci (asta se numea prezentarea
pentru cabinete") se adunau apoi ntr-o sal vecin cu cabinetele.
Imediat dup asta, un usier, cu o lumnare n mn si cu hrtiuta scris
de rege n cealalt, ntredeschidea usa si rostea un nume; fericitul
ales fcea o reverent celorlalti si intra n sfnta-sfmtelor". Apoi
usa se deschidea din nou, usierul rostea un alt nume si tot asa
mereu pn ce se isprvea lista. Dup ce termina, usierul trntea usa cu
putere, cci asa prevedea eticheta. La acest zgomot, cei rmasi si
ddeau seama c-si fcuser ndejdi desarte, asa c plecau oarecum
rusinati, desi stiau dinainte c erau poftiti ntotdeauna mai multi
musafiri dect numrul de locuri. Mama mi-a spus c i-au trebuit ani
de zile ca s-1 determine pe tata s vin si s se aseze pe acele bnci
si c, desi pn la urm a acceptat s se duc din cnd n cnd, fiind
destul de des strigat, totusi acest lucru i-a fost ntotdeauna
extrem de neplcut. Cci 1-a vzut pe cutare, venind zece ani n sir,
de la Paris, doar ca s aud usa trntindu-se cu zgomot peste cea mai
aprig dorint a sa, fr ca ea s se fi deschis vreodat si pentru el.
Poate c atta perseverent l deranja pe rege sau poate c se obisnuise
s vad mereu acele chipuri, asa cum se obisnuiesc printii s adreseze
vesnic aceeasi ntrebare, acelorasi persoane.
Balurile reginei erau si ele un lucru bine stabilit; persoanele
ce-i fuseser prezentate erau ntotdeauna anuntate din vreme cnd
aveau loc aceste baluri; venea cine voia, dar voiau foarte multi
pentru c erau foarte plcute. De obicei, aveau loc n csutele de lemn
ridicate pe terasa de la
36
Versailles si care rmneau acolo ct tinea carnavalul. Dar si
balurile, cu toat gratia reginei, erau tot un prilej de
nepopularitate pentru Curte.
Cresterea averilor n clasa intermediar anulase toate formele si
toate obiceiurile naltei aristocratii si, n pofida absurdei
ordonante care te obliga s dovedesti c esti nobil ca s poti fi
ofiter, toti c are aveau parale si educatia corespunztoare intrau n
armat. Aristocratia si finantele erau deci foarte strns legate, att
n garnizoane, ct si toate cercurile subtiri din Paris. Balurile de
la Versailles constituiau totusi o linie de demarcatie si nc una
foarte precis si categoric. Domnul de Lusson, un brbat tnr si
ncnttor, imens de bogat, ofiter destoinic, trind n mod obisnuit n
cea mai aleas societate, fcu imprudenta de a se duce la unul din
aceste baluri; fu alungat cu atta duritate, nct tnrul - dezndjduit
de ridicolul cu care se acoperise, ntr-o vreme n care ridicolul era
rul cel mai ru dintre toate relele - cnd ajunse la Paris, se omori.
Faptul pru normal celor de la Curte, dar odios naltei
burghezii.
Finantele n-au furnizat numai victime balurilor date de regin.
Domnul de Chabannes, care se trgea dintr-o familie ilustr, frumos,
tnr, bogat, fcndu-si debutul la Curte, avu ghinionul de a aluneca,
dansnd si neghiobia de a striga, cznd: Jesus-Maria!" Nu s-a mai
putut ridica niciodat dup acea cdere. Porecla de Jesus-Maria" i-a
rmas , spre disperarea lui, pentru vecie. A luat parte la rzboiul
din America, a svrsit fapte de vitejie, s-a acoperit de glorie, dar
s-a ntors n Franta tot Jesus-Maria", cum plecase. Asa c ducele de
Guines a avut dreptate s le spun fetelor sale, n ziua n care le-a
prezentat la Curte:
- Amintiti-v c n tara asta viciile n-au nici o urmare, dar c
ridicolul ucide!
Domnul de Lafayette nu pieri totusi sub povara poreclei de
Gilles cel Mare"1 pe care domnul de Choiseul i-a dduse dup ce se
ntorsese din America. Ea inspir, dimpotriv, atta
1 Erou de comedie din secolul a! XVIIl-lea care fcea de obicei
pe prostul. 37
-
entuziasm nct cei din jur si asumar sarcina s-i asigure succesul
n fata doamnei de Simiane, creia el i adusese unele omagii nainte
de a pleca. Respectiva doamn era socotit drept cea mai frumoas
femeie din Franta si nu avusese niciodat nici o aventur. Toat lumea
se strdui s-o arunce n bratele domnului de Lafayette, asa nct, la
cteva zile dup rentoarcerea acestuia, aflndu-se mpreun ntr-o loj,
la Versailles, ncepu a se cnta o arie din nu stiu ce oper, arie
intitulat Nu poti fi crud cu dragostea nvluit-n lauri", consacrat
lor, care le arta limpede simpatia si aprobarea publicului.
Am auzit-o pe mama povestind c surorii sale, presedinta de
Lavie, fcnd o cltorie la Paris, i se procurase o banchet ca s
asiste, ca o simpl spectatoare, la balul reginei; regina se
apropiase si-o ntrebase pe mama cine era acea frumoas persoan.
- E sora mea, doamn.
A vizitat sala de bal? o ntrebase regina.
- Nu, doamn, e doar o simpl spectatoare, a rspuns mama, pentru c
nc nu v-a fost prezentat!
- Trebuie s i-o arti, asa c eu si cu regele ne vom retrage n alt
odaie.
Intr-adevr, regina l lu pe rege de brat si-1 duse n alt camer, n
vreme ce mtusa mea vizit sala.
Regina nu voise s fie extrem de ndatoritoare, dar presedintele
de Lavie lu lucrurile cu totul altfel.Era un om de mod veche,
foarte mndru de nobletea sa, un personaj burdu-hnos din Bordeaux
unde, ca presedinte al parlamentului, se bucura de o stim deosebit;
fu indignat cnd auzi c regele si regina trebuiser s ias din salon,
pentru ca sotia sa s poat intra. Se napoie deci la Bordeaux,
clocotind de mnie si, desi fu numit deputat, continu s se arate
foarte rebel, cu toate c umilirea nobilimii de ctre Curte i surdea
grozav. Vanittile rnite fac ntotdeauna mult mai multi dusmani dect
ai crede.
Eticheta adoptat la serbrile extraordinare si n cltorii, ni se
pare incredibil astzi. Trebuia s te nscrii din vreme, adic si
brbatii si femeile se duceau la primul gentilom al
38
camerei regelui si-si scriau numele, cu propria lor mn, pe o
list, din care erau alesi invitatii, eliminndu-i pe cei care nu
urmau s fie poftiti, acest refuz fiind, evident, extrem de neplcut.
Doamna Delfin1 a vrut s reintroduc aceast etichet n timpul
Restauratiei, pentru spectacolele si asa destul de rare, de la
Curte. Dar s-a izbit de refuzul categoric al tuturor si nimeni n-a
mai vrut s fie constrns s se duc s se nscrie pe list ca s obtin un
refuz. Tuturora li s-a prut c e mult mai putin dezagreabil s nu se
mai nscrie dect s fie respinsi.
In ceea ce priveste cltoriile, eticheta varia dup resedintele
respective. La Rambouillet, unde regele nu se ducea dect numai
pentru cteva zile si nsotit doar de brbati, erai primit ca un
simplu particular bogat, perfect servit si scutit de orice
cheltuial. La Trianon, unde regina nu fcea dect vizite scurte,
nsotit de putine persoane, lucrurile se petreceau la fel. La Marly,
erai bine gzduit, aveai si mobila si hrana necesar. Invitatii erau
repartizati la diverse mese, date de printi si de printese, n
pavilioanele lor, pe cheltuiala regelui. Pe urm, se napoiau n
salonul cel mare unde se aduna toat Curtea.
La Fontainebleau, invitatii nu cptau dect o odaie goal, unde nu
se afla nimic n afar de cei patru pereti. Trebuia s-si procure ei
singuri mobil, lenjerie si de-ale gurii. Adevrul e c - asa cum toti
ministrii si toti cei cu functii mari si aveau casele lor, cum toti
printii aveau masa ntins pentru cei care-i nsoteau - gseai
ntotdeauna pe cineva care s te pofteasc att la masa de prnz, ct si
la cea de sear. Dar nimeni nu se arta preocupat de locul unde urma
s stai. Cnd castelul era plin - si o foarte mare parte din el se
afla ntr-o stare att de jalnic nct era de nelocuit - invitatii sau
mai curnd admisii", cci si aici trebuia s te nscrii, erau
distribuiti prin oras; n acest caz, numele lor era scris cu creta,
pe poart, ca s se stie unde stteau. Nu stiu dac aceste locuinte
erau pltite, dar avantajele pe care aceste cltorii le
1 E vorba de Maria-Tcrcza, duces de Angoulcme, fiica lui Ludovic
al XVI-lea i care n-a devenit Delfin dect dup moartea lui Ludovic
al XVII-lea.
39
aduceau celor de la Fontainebleau erau destul de mari, din
moment ce locuitorii nu se plngeau de aceast servitute. Toat lumea
stia c nicieri Curtea Frantei nu se arta mai darnic dect la
Fontainebleau. Pe scena micului teatru al castelului se reprezentau
cele mai ngrijite premiere si se stia aproape sigur c cele mai
nclcite intrigi ministeriale se desclceau la Fontainebleau,
continundu-se astfel, cel putin aparent, traditia istoric a acestei
frumoase resedinte. Ultima cltorie a avut loc n 1787. n ciuda
inospitalittii aparente, aceste cltorii costau foarte scump
Coroana; regele, ntotdeauna gata s-si sacrifice propriile sale
gusturi, desi aceast resedint i plcea mult, renunt s mai vin,
pentru c l costa prea mult.
Acestui rege de treab i era foarte greu s-si nving timiditatea,
care se manifesta uneori sub forma unor libertti cam nelalocul lor,
rezultatul obisnuintelor din copilria sa, fapt care-1 dezavantaja
grozav fat de cei care nu vedeau n el dect aceast scoart grosolan.
Avnd cea mai bun intentie de a fi ndatoritor fat de cte cineva,
nainta ctre el pn cnd omul, tot dndu-se ndrt, ajungea s se izbeasc
de perete; dac nu-i venea n minte s spun nimic - si faptul se
ntmpla destul de des - regele izbucnea n hohote puternice de rs, se
ntorcea pe clcie si pleca. Cel care ndura aceast scen n public
suferea cumplit si, dac nu era un obisnuit al Curtii, pleca furios,
convins c regele voise s-i joace un renghi si s-1 njoseasc, n
intimitate, regele se plngea amar de felul n care fusese crescut.
Spunea c singurul om pe care-1 ura era ducele de La Vauguyon1 si
cita n sprijinul acestui sentiment linguselile josnice adresate lui
si fratilor lui de ctre acest curtean netrebnic. Monsieur nutrea
totusi mai putin sil fat de memoria ducelui de La Vauguyon. Domnul
conte de Artois era de aceeasi prere cu regele. Era, prin firea lui
vesel, prin gratiile, poate chiar si prin superficialitatea sa,
rsftatul familiei, si fcea boacn dup boacn. Regele l mustruluia, l
ierta si-i pltea ntotdeauna datoriile. Singurul
1 La Vauguyon (1706 - 1772) a fost locotenent-gcncral si
preceptorul celor trei fii ai Delfinului.
40
lucru pe care nu-1 putea nltura era lipsa de respect care ncepea
a se face simtit att asupra lui ct si a reginei.
Regele nu juca niciodat dect table si numai pe ctiva scuzi;
ntr-o zi, i spuse unui juctor nrit:
- Cred c joci cu atta patim, fiindc probabil jocul te amuz; de
altfel joci pe banii dumitale, pe cnd eu joc pe banii
altora!
n vreme ce el vorbea astfel, domnul conte de Artois si regina
jucau pe niste sume att de mari, nct erau obligati s admit n
societatea lor pe oamenii cei mai viciati din Europa care s joace
cu ei. Din pricina acestui obicei nenorocit - o adevrat patim si
pentru unul si pentru cellalt - li s-au tras toate necazurile care
i-au scurtat reginei viata.
Cine ar fi cutezat s-o acuze pe regina Frantei c s-ar fi vndut
pentru un coli er, dac n-ar fi apucat s-o vad n jurul unei mese
ncrcat cu monezi de aur si de argint, strduindu-se cu orice pret s
le cstige de la supusii si? Sunt convins c n adncul inimii sale nu
punea nici un pret pe mormanul acela de bani. Dar cnd joci, tii cu
tot dinadinsul s cstigi. Acum v veti ntreba: dac reginei nu-i plcea
jocul, atunci de ce juca? Ah, fiindc avea o alt pasiune: cea a
modei. Se nzorzona ca s fie la mod, fcea datorii ca s fie la mod,
juca cu patim ca s fie la mod, era spiritual ca s fie la mod, era
cochet ca s fie la mod. A fi cea mai frumoas femeie la mod i se
prea titlul cel mai demn de rvnit. Acest lucru, nedemn de o regin,
a fost pricina tuturor pcatelor sale, care au fost totusi
exagerate.
Reginei i plcea s fie nconjurat de cei mai tineri si mai artosi
brbati de la Curte. Le accepta omagiile aduse femeii, cu mult mai
mult plcere dect cele aduse reginei. De unde puteai trage concluzia
c un tnr usuratic era tratat cu mult mai mult bunvoint si simpatie
dect un brbat serios si folositor trii. Invidia si gelozia stteau
tot timpul la pnd ca s calomnieze aceste fapte. Cea mai de
condamnat era, desigur, ngduinta pe care regina o manifesta fat de
aceast hoard de tineri imprudenti de a-i vorbi regelui fr
respectul
41
cuvenit si de a-i lua n rs glumele grosolane. Prea marea dorint
de a plcea o fcea s svrseasc si greseli de alt natur care i aduceau
o sumedenie de dusmani. Se bucura de mult credit, era ncntat s stie
c-1 are, si-i plcea s uzeze de el; nu se amesteca ns niciodat
serios n afaceri, si acest credit nu era folosit dect ca un mijloc
de succes n societate, i plcea s dispun de slujbe si avea prostul
obicei de a promite aceeasi slujb mai multor persoane. Nu exista
regiment al crui colonel s nu fi fost numit, la cererea reginei,
dar curn fgduia un post vacant la zece persoane, v dati seama c-si
fcea nou dusmani si, de obicei, cel numit se dovedea a ft un
ingrat. Ct despre povestile scornite de pamfletari n legtur cu
amorurile sale, eu socot c au fost simple calomnii. Printii mei -
care vedeau si stiau tot ce se petrecea n Palat - mi-au spus c
toate acele brfeli n-au avut nici o baz. Regina n-a iubit dect un
singur brbat si anume pe contele de Fersen, un suedez frumos ca un
nger si foarte distins, care venise la Curtea Frantei. Regina a
fost cochet cu el, asa cum era cu toti strinii, fiindc asa cerea
moda". El ns s-a ndrgostit sincer si ptimas de ea; regina s-a tinut
o vreme tare, apoi 1-a obligat s se ndeprteze de ea. Tnrul a plecat
n America, a rmas acolo doi ani, n timpul crora a fost att de
bolnav nct s-a napoiat la Versailles mbtrnit cu zece ani, si cu
marea lui frumusete aproape pierdut. Se pare c aceast schimbare a
impresionat-o mult pe regin; oricare vor fi fost motivele,
prietenii ei intimi nu s-au ndoit c 1-ar mai fi respins pe conte.
Tnrul nutrea fat de ea un devotament fr margini, o afectiune pe ct
de sincer pe att de respectuoas si de discret; nu tria dect pentru
ea si se comporta n asa fel nct s-o compromit ct mai putin posibil.
Asa c aceast legtur, desi cunoscut, n-a iscat nici un scandal. Dac
prietenii reginei ar fi fost si ei tot att de discreti si tot att
de dezinteresati ca domnul de Fersen, viata acestei nefericite
regine ar fi fost poate mai putin calomniat. Se pare c doamna de
Polignac a fost geniul ei ru. Nu c ar fi fost o femeie rea,
dimpotriv, era indolent si prea putin
42
spiritual. Dar se afla sub influenta cumnatei sale, contesa
Diana, ambitioas, lacom, cu moravuri ndoielnice, care voia s
acapareze toate favorurile pentru ea si pentru familia ei;
tiranizat de iubitul ei, contele de Vaudreuil, om pe ct de usuratic
pe att de imoral, voia ca prin intermediul reginei s vre minile pn
la coate n banii Statului. Contesa i fcea deci scene cumnatei sale
cnd cererile sale sufereau unele ntrzieri. Atunci regina si gsea
favorita plngnd si ncerca imediat s-i sece izvorul acelor lacrimi,
n ceea ce privea propria sa avere, doamna de Polignac se multumea -
fr s cear nimic - s primeasc, cu nonsalant, favorurile pregtite de
intrigile contesei Diana, nct i mai si luda dezinteresul. Ea credea
tot ce-i spunea si o iubea n mod sincer, ncrederea n ea a fost fr
margini timp de ctiva ani.
Numirea domnului de Calonne i-a impus reginei unele restrictii;
era unul dintre intimii doamnei de Polignac si regina nu voi ca un
membru din Consiliul regelui s fie cooptat n Consiliul ei. N-a spus
cu glas tare ce gndea, dar coteria, prefernd s aib un controlor
general la dispozitia sa, interveni pe lng contele de Artois.
Datorit lui, domnul de Calonne fu numit, n ciuda silei pe care o
simtea regina fat de el. i cum si manifesta ftis nemultumirea,
relatiile dintre ea si doamna de Polignac se rcir, cu toate
ncercrile pe care le fcu domnul de Calonne de a le renclzi, ntr-o
zi, n timp ce ea i adresa o rugminte, de Calonne i rspunse:
- Dac ceea ce doreste regina e posibil, lucrul e ca si fcut; dac
nu e posibil, nseamn c se va face!
In ciuda unor cuvinte att de guvernamentale", regina nu 1-a
iertat niciodat.
Dac si avea inconvenientele ei, aceast dorint de a plcea avea si
avantaje: cci o fcea uneori pe regin s fie deosebit de agreabil; de
ndat ce-si uita rolul ei de femeie la mod", de care era preocupat
tot timpul, era plin de naturalete si de demnitate. Cred c n-ar fi
fost prea greu s-o determini s fie ct mai natural, dac binenteles
cineva ar fi avut curajul s-i vorbeasc despre acest lucru. Dar cei
din
43
jurul ei nu fceau dect s confirme versurile unui poet
englez:
AII who approach them, their own ends pursiie. "'
n snul familiei sale, regina era foarte iubit, cci era foarte
ndatoritoare, preocupat tot timpul s aplaneze micile scandaluri
care izbucneau ntruna. Din pcate, era o confident mult prea
indulgent a contelui de Artois, care-i mrturisea toate prostiile
svrsite, nduplecndu-1 pe rege s-1 ierte, rege pe care poate 1-ar fi
iubit dac moda" i-ar fi ngduit acest lucru.
Monsieur2, curtean ambitios si viclean, n-o iubea pe regin.
Prevedea c, n ziua n care ea va deveni mai putin superficial, se va
lsa stpnit de acea autoritate la care aspira el, asa c se temea s
nu se compromit dac-si va manifesta prea vdit aceast dorint. Nu se
vra n afacerile politice, tocmai ca s se bucure de reputatia unui
om fr pat, si pentru a se putea amesteca atunci cnd socotea el c
era util.
Contele de Artois3 dimpotriv, trudea cu rvn la totala sa
compromitere, care avea s-1 duc de rp nu numai pe el, ci si
familia, ba chiar si tara. N-avea dect nclinrile si cusururile
tinerilor din vremea sa, dar el le etala pe cea mai nalt treapt, ca
s le vad oricine. Iar rangul - aceast banal calitate a oamenilor de
lume - nu i le putea acoperi ndestul.
La atacul Gibraltarului4, unde a avut fantezia s asiste, a dat
dovad de o atitudine att de deplorabil, nct generalul care comanda
oastea s-a vzut nevoit s trimit vorb bateriilor engleze s nu mai
trag fiindc printul ncepuse a vizita lucrrile de aprare. S-a spus c
acest lucru s-a fcut fr stirea sa, dar astfel de treburi se afl
ntotdeauna cnd vrei s se afle. tiu c s-au fcut reprosuri domnului
de Maillebois, care ar fi rspuns:
n 1755.
1 Toti care vorbesc cu ci, urmresc telurile lor proprii.
2 E vorba de Louis-Stanislas-Xavicr conte de Provencc, nscut la
Vcrsailles
3 Nscut la Versaillcs n 1757. 'S
4 Care a avut loc n 1782, n timpul rzboiului din America.
44
- Socot c acest lucru e mai important dect strmbtura
printului!
Ridicolul simulacru. al duelului su cu ducele de Bourbon a
constituit o nou dovad a unei comportri pe care conduita sa n-a
fcut dect s-o confirme din plin.
Madame, sotia lui Monsieur1, avea mult spirit si o anumit
gratie, n ciuda urteniei sale care era de pomin, n primii ani, se
mpcase foarte bine cu Monsieur. Dar, dup ce el s-a ndrgostit de
doamna de Balbi, aproape c nici nu mai ddea pe la Madame carcase
consolase s rmn doar n compania cameristelor sale si - ndrznesc s-o
spun - a buturii, dar ntr-o asemenea msur, nct toat lumea observase
acest lucru,
Sora ei, contesa de Artois, era si mai urt dect ea, de o prostie
proverbial, morocnoas si dizgratioas, care se rzbuna pe usuraticul
si necredinciosul ei brbat, nselndu-1 {ar jen, cu ofiterii din
garda palatului. O sarcin, care pru tuturor cam suspect si care se
sold cu o fat ce muri de mic, l determin pe contele de Artois s nu
se mai apropie de nevast-sa, fiindc nu mai voia s-si sporeasc
familia care era acum alctuit din doi bieti. In ciuda acestei
precautii, o nou sarcin a contesei de Artois o sili pe aceasta s-i
mrturiseasc reginei pcatul, pentru ca ea s solicite indulgenta
regelui si a cumnatului ei. Regina, foarte tulburat de aceast
mrturisire, l chem pe contele de Artois, se nchise cu el n odaie si
o lu pe departe nainte de a ajunge la subiect. Cumnatu-su sttea n
picioare, n fata ei, cu plria n mn. Cnd auzi despre ce e vorba,
izbi cu plria n podea, si puse minile n solduri si, rznd cu hohote,
strig:
- Ah! Bietul om, bietul om, i plng de mil, cci e destul de
pedepsit!
- Ei, spuse regina, dac iei lucrurile asa, mi pare ru din
pricina btilor de inim pe care le-am avut pn ce ai
' Maric-Joscphinc-Louisc de Savoia, fiica regelui Victor-Amedcu
al lll-lca i sora a trei dintre ultimii regi din ramura vrstnic:
Victor-Emanucl I, Carol-tmanucl al IV-lca si Carol-Fclix. O alt
sor, Maria-Tcrcza, era contes de Artois (n. ed. fr.)
45
venit ncoace! Du-te la rege si spune-i c o ierti pe contesa de
Artois! t
- Ha! Ha! S ai bti de inim pentru asa ceva! Ah, bietul om,
bietul om!
Regele fu mai sever, si presupusul vinovat fu imediat expediat n
colonii. Dar, asa cum i spunea doamna Adelade mamei, istorisindu-i
aceast ntmplare, regele ar fi trebuit s trimit toat compania n
colonii; contesa de Artois plec de ndat la bi, dup cte mi amintesc,
iar dup asta nu s-a mai vorbit despre nici un copil.
Doamna Elisabeth1 n-a jucat nici un rol la Curte nainte de
revolutie. Dup revolutie aproape c a meritat titlul de martir. Casa
ei era alctuit cum nu se poate mai neconvenabil. Contesa Diana de
Polignac, care era scandalul personificat, i era doamn de onoare si
i-o mai vrse pe gt si pe doamna de Canillac, cea care prilejuise
duelul dintre contele de Artois si ducele de Bourbon. Prietenia ei
cu contele de Artois era cunoscut, dar toat lumea stia c era
complet dezinteresat, l iubea doar pentru el, desi n-avea nici o
avere si tria ntr-o strmtoare vecin cu srcia; cu toate acestea nu
accepta nici cel mai mic cadou de la el. Exista o anumit distinctie
n toat aceast comportare, dar asta nu nsemna c puteai s-o pui lng o
tnr printes, desi nu era deloc o persoan imoral.
nclinarea pe care o avea Curtea Frantei ctre strini a fost
exploatat ntr-un mod destul de ciudat de doi greci ilustri,
izgoniti din partea lor de vexatiunile musulmane. Printul de Chio
si fiul su, printul Justiniani, descendenti n linie direct din
mpratii Orientului, venir s cear ospitalitate lui Ludovic al
XV-lea, la nceputul domniei sale. El le-o acord, cu mretie si
noblete, asa cum se cuvenea unui rege al Frantei. Asteptnd rspuns
la reclamatiile pe care le fcuse la serai, ca s i se restituie
bunurile, printul de Chio fu rugat s accepte o pensie consistent,
iar printul Justiniani intr n slujba Frantei, fiind numit
comandantul unui regiment de elit.
1 Nscut n 1764; sora lui Ludovic al XVI-lea; a murit pe esafod,
n 1794. 46
Cei doi printi triau astfel de ctiva ani, din mrinimia regal;
erau bine primiti n cele mai selecte cercuri din Paris si
Versailles. Accentul lor precum si o not de ceva^strin n nianierele
lor, le asigurar cel mai deplin succes, ntr-o zi, cnd luau masa
poate pentru a suta oar, la contele de Maurepas, acesta l vzu pe
printul de Chio, asezat lng el, plind si tremurnd.
- Nu v simtiti 'bine, printe?
- N-am nimic, o s-mi treac...
Dar indispozitia lui spori n asa msur, nct trebui s se ridice de
la mas si s-1 cheme pe fiul su ca s-1 nsoteasc. Domnul de Maurepas
petrecuse zece ani de exil pe domeniul su din Chteauneuf, n Berry.
Cnd plecase de acolo, lsase casa n paza unui paznic si a unuia
dintre valetii si; acesta din urm, venit din ntmplare la
Versailles, servise la mas si se afla a dou zi n odaia stpnului su
cnd acesta i porunci s se duc si s afle cum se mai simtea printul
de Chio. Domnul de Maurepas l vzu pe valetul su nbusindu-si rsul,
si uitndu-se la ceilalti valeti.
- Ce te face s rzi, Dubois?
- Domnul conte stie bine cine e... printul de Chio.
- i ce te face s te amuzi astfel?
- Ah, domnul conte si bate joc de mine... doar l cunoaste
bine!
- Cred si eu, din moment ce-1 vd n fiece zi.
- Ei cum, si domnul conte nu 1-a recunoscut? E cu neputint!
- Ei, haide, m nelinistesti cu enigmele tale! Spune ce ai de
spus!
- Pi, domnule conte, printul de Chio e Gros-Guillot al
nostru!
- Cine e Gros-Guillot sta?
- Nu pot crede c domnul conte nu-si mai aduce aminte de
Gros-Guillot... venea destul de des s lucreze la castel...
Gros-Guillot care locuia n csuta aia alb de lng pod... Iar
fiu-su... Nu cred c domnul conte 1-a uitat pe micul Pierre, care
era att de drgut si de istet, cel pe care doamna contes
47
l punea s-i tin frul mgarului... Ah, vd, n sfrsit, c domnul
conte si aduce aminte ! Eu i-am recunoscut imediat, iar
Gros-Guillot m-a recunoscut si el.
Domnul de Maurepas l rug pe valet s-si tin gura; dar, odat
cercetrile pornite se descoperi imediat c mostenitorii imperiului
din Orient erau, de fapt, doi trani din Berry care-i pcliser pe
regele Frantei, guvernul si Curtea, vreme de ctiva ani. Cum le-o fi
trecut aceast idee prin minte, de unde veneau si ncotro s-or fi
ndreptat? Asta n-am mai aflat si nu cunosc dect acest episod din
viata celor doi aventurieri att de isteti.
Capitolul U
Viata la Versailles. - ederea Ia tar. - Hautefontaine. -
Prseati. -Esclimont. - Printesa de Rohan-Guemene. - Curtea fiicelor
lui Ludovic al XV-lea. - Doamna Adelai'de. - Doamna Louise. -
Doamna Victoire. -Bellevue. - Viata printeselor la Versailles. -
Supeu la Madame. - Culcatul regelui. - Ducesa de Narbonne. - O
istorioar despre Masca-de-Fier. - O istorioar despre domnul de
Maurepas. - Vicontele de Segur. - Marchizul de Crequi. - Contele de
Maugiron. - Ducesa de Civrac.
De smbt si pn duminic, persoanele care-si prseau cercul lor
obisnuit, ca s vin s-si ndeplineasc ndatoririle, la Versailles,
unde mai stteau si ca vai de lume, duceau o viat cumplit de
plicticoas. Ea nu era ns deloc lipsit de interes pentru cei care
locuiau tot timpul acolo; cu alte cuvinte, exista o viat de castel
unde lucrul cel mai important era brfa. Cei mai multi dintre
curteni, n loc s fie preocupati de soarta trii, se ddeau de ceasul
mortii ca s afle de ce-a fost ndeprtat domnul de Malesherbes sau de
ce a fost adus domnul de Calonne. Dar mintile luminate, cum era si
mintea tatlui meu, se interesau de cu totul alte lucruri dect
despre un scandal privind muzica sau despre ruptura dintre
Jean-Jacques Rousseau si maresala de Luxembourg, fapte care
constituiau pe atunci marile evenimente ale societtii. Nimeni nu se
gndea la politica general. Iar dac, din ntmplare, o fcea, atunci
nsemna c era preocupat de un interes personal
48
au al grupului din care fcea parte. Guvernele strine ne erau
tot att de necunoscute, cum ar fi de pild, astzi, cel al
rhinei- Toti l gseau pe tata cam pedant pentru faptul c era
reocupat de unele probleme politice ale Europei si citea
ngura gazet care mai consemna astfel de evenimente.
noamna Adelaide chisir l ntreb ntr-o zi:
- Domnule de Osmond, e adevrat c primesti La Gazette de
Leydel
- Da, doamn.
- i o citesti?
- Da, doamn.
- E de necrezut!
n ciuda acestui de necrezut", doamna Adelaide sfrsi prin a tine
foarte mull la tata. n ultimii ani care au precedat Revolutia, el
era tot timpul la ea, fr s fie n slujba acesteia. Contele Louis de
Narbonne, cavalerul ei de onoare, prieten intim cu tata, era ncntat
c voia s-i tin locul, fr titlul oficial si fr remuneratie, loc
pentru care el era prea comod ca s se deranjeze. Mama era si ea un
fel de favorit. V-am mai spus c m alptase; n loc s-i dea un
concediu n timpul alptrii, doamna Adelaide i ngdui s m aduc la
Bellevue. Trebui s i se dea un apartament separat pentru tot acel
tapaj pe care-1 face de obicei un copil foarte mic. Tata se dusese
la regimentul lui. Doamna Adelade dorea ca, pe timpul verii, mama s
stea la Bellevue. Dar fie c se plictisea, fie c instinctul ei de
femeie obisnuit cu Curtea o fcea s fie circumspect, nu primi, asa c
stabilirea ei acolo nu avu loc dect mai trziu.
In timpul primilor ani de sedere a printilor mei la Versailles,
ei si fragmentau vara ntre resedintele ducelui de Orleans -
Sainte-Assise si Raincy - ntre Hautefontaine, care apartinea
arhiepiscopului de Narbonne, Prseati, apartinnd episcopului de Metz
si Esclimont, resedinta maresalului de Laval.
De fapt, n-am dreptate cnd spun c Hautefontaine apartinea
arhiepiscopului de Narbonne, fiindc palatul era al nepoatei sale,
doamna de Rothe, fata surorii sale, lady Forester, vduv dup.
generalul de Rothe; fusese o femeie
49
foarte frumoas, avea o fire despotic si fcea, cu cinste,
onorurile casei tuturor invitatilor unchiului su, alturi de care
tria de mult vreme ntr-o intimitate pe care nici mcar nu se mai
deranja s-o ascund. Arhiepiscopul avea opt sute de mii de livre; Ia
doi ani o dat, se ducea la Narbonne unde petrecea cincisprezece
zile si unde prezida Statele,1 la Montpellier vreme de sase sptmni.
In tot acest timp, ducea o viat pe picior mare, evident
bisericeasc, dnd dovad de o mare capacitate administrativ n
prezidarea Statelor. Dar, n ziua n care isprvea, si vra hrtiile n
portofel si nu se mai gndea la ele dect la viitoarea adunare a
Statelor, dup cum nu se mai gndea nici la problemele diecezei
sale.
Hautefontaine era resedinta lui obisnuit. Doamna de Rothe era
stpn, dar arhiepiscopul tinea casa. si nsurase nepotul, pe Arthur
Dillon, fiul lordului Dillon, cu domnisoara de Rothe, singura fiic
a nepoatei sale. Era o tnr foarte frumoas, foarte la mod, doamn de
onoare a reginei si avea o legtur pe care i-o stia toat lumea, cu
printul de Guemene, care-si petrecea viata la Hautefontaine.
Instalase, ntr-un sat din mprejurimi, un echipaj de vntoare pe
care-1 avea mpreun cu domnul de Lauzun si cu arhiepiscopul care se
folosea, n acest scop, de numele nepotului su Arthur.
La Hautefontaine era aproape ntotdeauna lume; se mergea la
vntoare de trei ori pe sptmn. Doamna Dillon era o bun muzician;
printul de Guemene i aducea acolo pe cei mai renumiti virtuozi ai
secolului. Aveau loc concerte excelente, se juca o comedie bun,
aveau loc curse de cai, n sfrsit, cei de acolo se distrau de
minune.
Tonul era att de liber, nct mama mi-a povestit c se simtea
uneori att de ncurcat, nct pur si simplu i ddeau lacrimile. In
primii ani ai cstoriei sale, fusese adesea tinta sarcasmelor si
glumelor nct de multe ori se simtise destul de nefericit; dar
patronajul arhiepiscopului se dovedi a fi deosebit de pretios
pentru tnra pereche pe care nimeni nu mai cutez s-o ia peste
picior. Un foarte btrn vicar, care se
1 E vorba de Statele Generale alctuite din aristrocratie, cler
si burghezie.
50
ria si el n acel medini att de vesel, vznd-o ntr-o zi foarte
trist, i spuse:
- Doamn marchiz, nu fi necjit, esti deosebit de frumoas si
strnesti invidii. Pn la urm te vor ierta totusi, r)ar dac vrei s
triesti linistit, ascunde-ti dragostea pentru
otu'l dumitale. Dragostea conjugal este singurul lucra pe care
nu-1 tolereaz nimeni aici!
Fiecare era libei s se manifeste cum voia; dar cu o
numit bun-cuviint de care nimeni nu se lsa nselat. Existau
astfel niste protocoale bine stabilite si trebuia s fii o doamn de
un rang rmtlt prea mare sau s ai o situatie cu totul special ca s
cutezi s nu le iei n consideratie. Doamna Dillon nu fcea parte din
nici una dintre aceste categorii, iar pe deasupra continua s-si mai
pstreze si bunele maniere, mi aduc aminte c-mi spunea adesea:
- Cnd am ajuns la Hautefontaine, eram sigur c stpna casei era
iubita ducelui de Guemene, dar dup sase luni am nceput s m
ndoiesc.
n general, n aceast societate, gesturile erau cu att mai caste,
cu ct vorbele erau mai ndrznete. Un brbat care ar fi pus mna pe
spatele unui fotoliu ocupat de o femeie, ar fi prut de o grosolnie
fr pereche. Trebuia s fii foarte intim cu cineva ca s-] poti oferi
bratul, la plimbare, si asta nu se ntmpla nici mcar la tar.
Niciodat nu-i ofereai unei femei nici mna, nici bratul ca s-o
conduci la mas. Niciodat un brbat n-ar cuteza s- se aseze pe
aceeasi sofa pe care sttea o femeie, n schimb putea debita n fata
ei orice trsni, unele de-a dreptul rusinoase.
La Hautefontaine - din respect pentru firea stpnei castelului -
trebuia s te duci la slujb n fiece duminic dimineata. Nimeni nu-si
lua ns cu sine cartea de rugciuni, ci crti de citit, unele adesea
scandaloase; am dat toate aceste amnunte n legtur cu Hautefontaine,
pentru c le cunosc la perfectie. Nu pretind c toti arhiepiscopii
din Franta duceau o viat asemntoare, ci doar c se putea tri si asa,
fr s te cobori ctusi de putin n ochii oamenilor. Toti clericii care
aveau n ei ceva mret, plin de strlucire, care erau la mod,
51
la garnizoan. Dar pe msur ce slujba al lsa s-i alunece printre
degete pletele
nct pn la urm nu retez dect
-ei suvite, n momentul n care ceremo-
Uiil cavaler se asez n genunchi pentru
.a episcopal si fu foarte mirat ca n loc
izare s aud spunndu-i-se ncet, pe un
oate uniforma, apoi vino repede la mine;
easc cu ciocolat, apoi vom merge s c. luzie si demn de intrare n
materie.
monii ciudate, redat cu mult umor de .oi de ani, mi s-a prut c
evoc ntr-un zant moravurile din tineretea sa. semene, guvernanta
copiilor Frantei, nu
la Versailles fr o hrtie scris n
egelui. Ea nu cerea niciodat aceast
nd se ducea la Hautefontaine.
:t de strlucitoare si de putin episcopal
tea doamnei Dillon si de afacerile, tot
iepiscopului. Acesta se trezi nglodat n
urilor sale uriase, asa c Hautefontaine
Bi vreme nainte de Revolutie. Mama,
:ea att de des acolo, dup ce m avu pe
0 nu erau acceptati copiii; asa cerea miliei.
mta episcopului de Metz, era situat
1 mare oras. Episcopul, care era frate cu e ndrgostise de
nepoata sa, marchiza ctisea de moarte coplesind-o cu atentiile
SL c marchiza nu consimtea s-i fac stea n acea splendid resedint
dect nsoteasc; iar ea era foarte dispus s n perioada n care
garnizoana tatei
53
a ui de Montpellier (nu-i stiu dect numele de era singurui care
- prin nalta lui virtute - i mai putin arhiepiscopului; iar cnd
acest episcop urmr^
f-f^o-f*0 . - v ... r CAI Cd
luaied. greuneze situatia. Mary fu dus ntr-o cas prsit pe
care
135
tatl ei o avea n Connaught, pe trmul Atlanticului, ntr-un loc
aproape slbatic, si dat n grija a dou slugi devotate lordului
Kingston. Fratele ei l provoc pe Fitz-Gerald la duel: traser de cte
trei ori unul n cellalt, dar pn la urm, fratele lui Mary observ c
Fitz-Gerald se ferea cu mare grij ca nu cumva s-si rneasc
adversarul; fu silit s se bat; dar nu voia - spunea el - s mai
adauge si alte necazuri la cele pe care i le csunase doamnei
Kingston si trasul lui n aer puse astfel capt duelului n care tnrul
ndjduise c-si va afla moartea. Neavnd putinta s continue acest gen
de rzbunare n fata martorilor, familia Kingston se gndi la
altceva.
Mary se apropia de momentul n care trebuia s aduc pe lume aceea
fiint nevinovat a crei soart o fcea s tremure de spaim. Amenintrile
o lsau rece n ceea ce privea viata ei, dar nu si viata copilului.
Una din femeile care o pzeau pru a se mblnzi. Ba, la un moment dat,
se oferi chiar s salveze acea mic fiint nevinovat, dac ar gsi pe
cineva care s-o poat scoate din castel. Se va pricepe ea s nsele
vigilenta stpnului ! Mary nu mai avea pe nimeni pe lume care s-o
ajute, dect pe Fitz-Gerald. Femeia fgdui s-i duc o scrisoare. Mary
i scrise deci iubitului ei s trimit un om de ncredere n satul
vecin, ca s ia copilul. Scrisoarea -cum era de asteptat - ajunse n
minile lordului Kingston, care o cercet cu atentie, l cunostea prea
bine pe Fitz-Gerald pentru a sti c, pentru o astfel de treab, nu se
va ncrede n nimeni, dect n el nsusi, ntr-adevr, a dou zi, tnrul
sosi la locul indicat, singur, pe jos, si deghizat. Peste cteva
ceasuri, lordul Kingston si cei doi fii ai si intrar n cmruta unde
Fitz-Gerald se odihnea pe o saltea de paie. Se zice c cei trei i-ar
fi oferit un pistol ca s se mpuste; ceea ce se stie sigur e c a
pierit n acea odaie. Scrisoarea lui Mary, pe care o gsir asupra
lui, precum si o miniatur a ei, fur aduse nefericitei fete, amndou
pline de sngele lui. Fratii ei se ludar ct fuseser de sireti ca s-1
poat prinde si ucide. Mary, distrus, nscu un copil mort, apoi
nnebuni, o nebunie att de furioas, nct la un moment dat trebuir s-o
lege. Aceste accese de furie alternau cu perioade de total apatie,
dar de ndat ce
136
vedea vreun membru al familiei sale o apucau brusc furiile.
Lumea - care la nceput fusese scandalizat de ingratitudinea lui
Fitz-Gerald - sfrsi prin a fi mai mult dect indignat de comportarea
familiei Kingston, nc nainte de aceast ultim catastrof. Ct despre
doamna Fitz-Gerald, ea ceru pretutindeni dreptate si rzbunare,
pregtindu-se chiar s dea n judecat familia criminal. Dar lordul
Kingston era mult prea puternic n Connaught ca s cuteze careva s
depun mrturie mpotriva lui, asa c aceast deplorabil afacere fu
nbusit. Chiar dac lordul Kingston si cei doi fii ai si izbutir s
scape de esafod, n-au scpat n schimb de hula si de rusinea
oamenilor; nu m-as mira deloc ca aceast rusine ndurat s fi
determinat pe unul dintre cei doi fii ai lordului , colonelul
Kingston, s rmn vreme ndelungat n strintate.
Vedeti deci si dumneavoastr c exist romane mult mai putin
tragice dect acest trist episod di