Anexa 1 Programul complex de intervenţie psihologică de diminuare a anxietăţii și agresivității şcolare la adolescenţii. Activitatea nr. 1 Scopul activităţii: familiarizarea cu copiii; cunoaşterea reciprocă a participanţilor; instituirea unei atmosfere favorabile lucrului în grup prin stabilirea unor reguli ale participării; concretizarea intereselor şi scopurilor fiecărui participant şi ale grupului; dezvoltarea capacităţilor de autoprezentare. Materialele necesare: planuri pentru activitatea „Facem cunoştinţă”, hîrtie, creioane colorate, carioca, foarfece, bandă adezivă, coală de hîrtie, marcatori de text, cretă colorată, casetofon şi un CD cu muzică relaxantă, o jucărie „talismanul grupei”. Mersul activităţii: 1. Cuvânt introductiv al animatorului. Scopul: informarea participanţilor grupului despre scopul şi formele activităţilor. 2. Exerciţiul „Facem cunoştinţă”. Scopul: copiii fac cunoştinţă unii cu alţii. Participanţii se grupează cîte doi şi cu ajutorul tehnicii „Ochi în ochi” fără cuvinte cu ajutorul
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Anexa 1
Programul complex de intervenţie psihologică de diminuare a anxietăţii și agresivității şcolare la adolescenţii.
Activitatea nr. 1
Scopul activităţii: familiarizarea cu copiii; cunoaşterea reciprocă a participanţilor;
instituirea unei atmosfere favorabile lucrului în grup prin stabilirea unor reguli ale participării; concretizarea intereselor şi scopurilor fiecărui participant şi ale grupului; dezvoltarea capacităţilor de autoprezentare.�
Materialele necesare: planuri pentru activitatea „Facem cunoştinţă”, hîrtie, creioane colorate, carioca, foarfece, bandă adezivă, coală de hîrtie, marcatori de text, cretă colorată, casetofon şi un CD cu muzică relaxantă, o jucărie „talismanul grupei”.
Mersul activităţii:
1. Cuvânt introductiv al animatorului. Scopul: informarea participanţilor grupului despre
scopul şi formele activităţilor.
2. Exerciţiul „Facem cunoştinţă”. Scopul: copiii fac cunoştinţă unii cu alţii. Participanţii
se grupează cîte doi şi cu ajutorul tehnicii „Ochi în ochi” fără cuvinte cu ajutorul
privirii să se înţeleagă între ei cine cu cine va fi în pereche (în cazul unui număr impar
de participanţi, se constituie un grup din 3 persoane). Fiecare pereche primeşte un
„plan al interviului”. Peste 6 – 7 minute fiecare participant îşi prezintă partenerul.
Planul interviului:
a. Numele, prenumele, clasa.
b. De când învaţă în această şcoală?
c. Îi place să înveţe în această şcoală?
d. Obiectele preferate şi cele nepreferate.e. Hobby-uri?
f. Tot ceea ce doreşte să povestească despre sine în afară de întrebările puse.
3. Activitatea „Cartea de vizită”. Scopul: fiecare participant să-şi aleagă un prenume
pentru training. Preadolescenţii îşi aleg un prenume pentru training pe care îl scriu pe
o „carte de vizită” (cartea de vizită poate avea orice formă). În confecţionarea ei se
utilizează creioanele colorate şi carioca. În timpul activităţii este necesar de a
schimba percepţia copilului cu privire la training (deseori şedinţele sunt percepute de
copii ca lecţii).
4. Desenul „Inscripţia pe maiou”. Scopul: dezvoltarea capacităţii de autoprezentare.
Psihologul le vorbeşte copiilor despre maiouri cu diferite inscripţii şi le aduce
exemple de inscripţii care „vorbesc”. Copiii timp de 5 – 7 minute trebuie să
alcătuiască şi să desene o astfel de inscripţie pe coperta agendei activităţilor. Se discută
despre faptul că inscripţia poate fi ulterior schimbată. Este important ca ea să „spună”
ceva despre elevul „de acum” (despre activităţile lui preferate, despre atitudinea faţă de
cei din jur, despre jocurile preferate). După finisarea desenelor copiii citesc inscripţia
de pe agendă. Se iniţiază o discuţie pe tema: despre ce ne vorbesc inscripţiile de pe
maiouri şi ce mesaj dorim să transmitem celor din jur prin intermediul lor. În final
animatorul poate arăta copiilor un maiou propriu cu o inscripţie (e de dorit ca inscripţia
să fie hazlie).
5. Stabilirea regulilor după care se vor desfăşura şedinţele. Scopul: reglementarea
activităţilor conform regulilor acceptate benevol. Se efectuează un brainstorming.
Ideile copiilor se înscriu pe tablă. Grupul discută regulile propuse şi elaborează altele
folosind materialele rezultate mai sus:
1. Să se respecte reciproc.
2. Vorbeşte doar o singură persoană, iar ceilalţi privesc şi ascultă atent.
3. Fiecare are dreptul să păstreze tăcerea şi să nu ia parte dacă nu doreşte la discutarea
unei probleme.
4. Reţine că poate fi mai mult decât un singur răspuns „corect”.
5. Să nu se discute personalitatea, ci doar activităţile ei.
6. Regulile se consemnează pe o coală de hârtie care întotdeauna va fi afişată pe un
perete în încăperea unde se vor realiza activităţile.
6. Jocul „Figurile geometrice”. Scopul: dezvoltarea coeziunii grupului; formarea
motivaţiei pentru lucrul în grup; dezvoltarea empatiei. Copiii se deplasează prin clasă
cu ochii închişi zumzăind. La semnalul psihologului participanţii se opresc şi trebuie să
se aranjeze în cerc. Nici într-un caz nu se deschid ochii. Jocul se încheie atunci când
copiii formează un cerc. Se acordă 7 – 10 încercări. Jocul se opreşte la cea mai reuşită
încercare. Psihologul fixează formele „cercurilor” primite pe tablă. După finisare se
discută activitatea şi se subliniază importanţa lucrului în grup. (Dacă cercul nu se
primeşte atunci nici un participant nu a respectat cerinţele jocului).
7. Înviorarea „Energia înaltă”. Scopul: încărcarea cu energie şi folosirea optimă a ei.
Participanţii se aşează în cerc. Animatorul cu o voce plăcută le spune copiilor:
„ Imaginaţi-vă cerul noaptea, alegeţi cea mai strălucitoare stea şi acum înghiţiţi-o. Ea
explodează în voi împlându-vă cu energie. Energia pătrunde în toate celulele
Muzica mea preferată … . Anotimpul meu preferat … .
Cel mai mult îmi place să fac … .
Locul unde îmi place cel mai mult să fiu … .
Cântăreţul (cântăreaţa) / trupa mea preferată … .
Personajele mele preferate … .
Am capacităţi pentru … .
Omul pe care îl admir cel mai multe este … .
Cel mai bine mi se primeşte … .
Ştiu că voi putea … .
Am încredere în mine pentru că … .
Activitatea nr. 2
Scopul activităţii: dezvoltarea atmosferei de colaborare şi coeziune grupală; implicarea fiecărui participant în activităţile grupale; consolidarea regulilor;exersarea tehnicilor pentru înlăturarea încordării psihomusculare.
Materialele necesare: figura 1 şi figura 2 pentru activitatea „Lumea magică a emoţiilor”,talismanul.
Mersul activităţii:
1.Ritualul salutului. Scopul: descătuşarea copiilor; predispunerea lor pentru activitate.
Se alege un ritual de salut care conţine elemente reflexive. Copiii se salutul unul cu
altul prin intermediul gesturilor şi mimicii într-un mod cât mai neobişnuit. Discutarea
temei realizate acasă.
2. Exerciţiul „Enumeră regulile”. Scopul: consolidarea regulilor stabilite şi acceptarea
responsabilităţii pentru respectarea lor. Este o variantă a jocului „bulgărele de zăpadă”.
Un participant enunţă o regulă următorul repetă prima regulă şi numeşte şi el o altă
regulă, etc. Dacă copilul nu îşi poate aminti o regulă sau regulile s-au epuizat atunci el
va reproduce încă odată toate regulile enumerate. La sfârşitul exerciţiului regulile sunt
expuse pe perete.Ulterior pe parcursul şedinţelor respectarea regulilor este
monitorizată cu stricteţe.
3. Jocul „Număr până la 10”. Scopul: dezvoltarea coeziunii grupului. Toţi copiii se
aranjează în cerc fără ca să se atingă între ei cu umerii şi coatele. La indicaţia
animatorului preadolescenţii închid ochii. Grupul trebuie să numere până la 10. Dacă
mai mulţi copii numesc aceeaşi cifră numărătoare se reia de la început. Jocul poate
trezi emoţii foarte puternice la copii inclusiv agresivitatea. La finele jocului se poate
propune ca copiii în scopul eliberării de emoţiile negative să strige tare.
4. Jocul „Aranjaţi-vă în cerc”. Scopul: stabilirea contactului între copii. Participanţii se
deplasează liber prin clasă cu ochii închişi. Apoi la semnalul psihologului (cu ochii
închişi şi fără ca să converseze între ei) trebuie să se aranjeze în cerc. Rezultatul se
obţine doar atunci când jocul este realizat de mai multe ori.
5. Jocul „Zăpăceala”. Scopul: diminuarea distanţei psihologice între copii. Se alege un
voluntar care părăseşte clasa. Ceilalţi participanţi se aranjează în cerc se ţin de mîini
şi se „încîlcesc” schimbându-şi locul, întorcîndu-se sub diferite unghiuri. La
întoarcerea sa în clasă voluntarul trebuie să-i descîlcească pe toţi în aşa fel încît copiii
să formeze din nou cercul. Dacă îndeplinirea activităţii necesită mult timp se permite
voluntarului să „dezlege” mîinile unei perechi de participanţi şi schimbarea locului
răspund pe cerc de ce culoarea este dispoziţia lor după finisarea activităţilor. Toţi
copiii se iau de mâini şi zâmbesc unul altuia. Tema pentru acasă: „Lumea magică a
emoţiilor”. În faţa copilului (copiilor) se aranjează 8
creioane (roşu, galben, albastru, verde, violet, cafeniu, sur şi negru) şi foaia metodicii.
Instrucţiunea 1. „Undeva foarte şi foarte aproape sau poate undeva foarte departe este
o lume magică unde trăiesc toate emoţiile (Bucuria, Satisfacţia, Frica, Vina, Supărarea,
Tristeţea, Furia şi Interesul). Toate emoţiile locuiesc în căsuţe colorate. De fapt fiecare
emoţie trăieşte într-o căsuţă de anumită culoare. Cineva locuieşte în căsuţa roşie,
cineva în cea albastră, cineva în cea neagră, iar cineva în verde. În fiece zi din zori şi
până la apus locuitorii lumii magice muncesc. Dar în una din zile s-a întâmplat o
nenorocire asupra lumii magice s-a abătut un uragan. Vântul şi ploaia au fost atât de
puternice încât au distrus toate casele. Locuitorii lumii magice au reuşit să se ascundă,
dar din păcate nu au putut salva casele. După ce uraganul a trecut locuitorii au ieşit din
ascunzătoare şi şi-au văzut casele distruse. Plini de disperare şi cu lacrimi în ochi
oamenii sau apucat să-şi refacă căsuţele. Dar se pare că aici nu s-au încheiat
suferinţele locuitorilor, uraganul a spălat toate culorile. Tu ai creioane colorate. Te rog,
ajută-i pe locuitori să-şi coloreze căsuţele”.
Instrucţiunea 2. „Îţi mulţumesc din partea tuturor locuitorilor lumii magice. Tu ai refăcut
lumea lor. Eşti un adevărat magician! Dar a apărut o mică dilemă. Uraganul i-a speriat
atât de tare pe locuitorii lumii magice încât ei au uitat în ce căsuţe de ce culoare trăiau.
Te rog ajută-i pe locuitorii să-şi găsească casa. Colorează sau subliniază culoarea
emoţiei (locuitorului) cu culoarea corespunzătoare căsuţei”. (În acest caz copiii vor
lucra cu rubrică locuitorii a figurii 1).
Instrucţiunea 3. „Mulţumesc! Tu nu doar ai refăcut lumea ci şi ai ajutat locuitorii să-şi
găsească casele. Dar cum vom putea călători prin această lume dacă nu avem o hartă?
Doar fiecare ţară are teritoriul şi graniţele sale. Teritoriul ţării se desenează pe hartă.
Uită-te, ai în faţa ta harta lumii magice a emoţiilor (moderatorul arată silueta omului).
Dar ea este pustie. După reconstituirea lumii harta încă nu a fost refăcută. Doar tu
poţi colora harta. Pentru asta foloseşte-te de creioanele magice. Ele te au ajutat deja
să refaci căsuţele lumii magice acum te vor ajuta să colorezi şi harta”.
Dacă privind harta lumii, copilul va spune că acesta e un om, psihologul îi va explică
că hărţile diferitor au formă diferită. De exemplu harta Italiei seamănă cu o cizmă
(este binevenit de a avea la îndemână atlasul geografic).
Activitatea nr. 3
Scopul activităţii: consolidarea motivaţiei de lucru în grup; cunoaşterea motivaţiei personale şi orientarea pozitivă a acesteia; formarea sentimentului succesului; conştientizarea scopurilor personale; dezvoltarea încrederii în sine; exersarea tehnicilor pentru relaxare şi restabilirea echilibrului psihic.
Materialele necesare: casetofon, un CD cu muzică instrumentală, hârtie, creioane colorate,carioca, bandă adezivă, talismanul.
Mersul activităţii:
1.Ritualul salutului. Scopul: introducerea în activitate, diminuarea stării de monotonie
sau tensiune. Preadolescenţii sunt întrebaţi de ce notă (pe o scala de la 1 la 10) este
dispoziţia lor. Se analizează emoţiile. Se discută.
2. Jocul „Turnul de control”. Scopul: stabilirea contactului între participanţi; dezvoltarea
încrederii; favorizarea colaborării. Se formează perechi şi se nominalizează cine este
„avion” şi cine „turnul de control”. Se face o pistă cu două rânduri de scaune şi
obstacole pe traseul de aterizare. „Avionul” are ochii legaţi şi „turnul de control”
trebuie să-l dirijeze verbal, evitând obstacolele pentru o aterizare favorabilă. După
aceasta rolurile se schimbă fiind posibilă şi modificarea situaţiei pe pista de obstacole.
Se examinează cum s-au simţit participanţii.
3. Jocul „Un scaun”. Scopul: formarea dispoziţiei de lucru, consolidarea motivaţiei de
lucru în grup. Participanţii se amestecă liber. La indicaţia animatorului ei trebuie să se
aşeze pe scaun. După fiecare tură se scoate câte un scaun. Toţi participanţii trebuie să
se aşeze pe scaun. Jocul continuă până când toţi participanţii se aşează pe un singur
scaun. În concluzie se discută despre faptul că copiii au făcut faţă unei sarcini
complicate. Dacă la cineva din participanţi apar emoţii negative în legătură cu
contactul fizic este posibilă utilizarea regulii „Stop”.
Discutarea temei realizate acasă.
4. Desenul „Succesele mele”. Scopul: verbalizarea propriilor scopuri de participare la
activităţile organizate. Participanţii primesc însărcinarea: „Imaginează-ţi că şedinţele
noastre s-au finisat. Desenează-te pe tine la sfârşitul şedinţelor” (este de dorit ca
activitatea să se realizeze sub muzică). După finisarea desenului se realizează o
expoziţie cu desenele copiilor fiecare povestind ce a desenat. În cazul neîndeplinirii
cerinţelor psihologul poate aplica anumite sancţiuni.
5. Exerciţiul „Meritele mele”. Scopul: dezvoltarea încrederii în sine. Fiecare membru al
grupului vorbeşte despre propriile merite, evidenţiind ceea ce-i sprijină încrederea în
sine în diverse situaţii.
6. Tehnica de relaxare: „Valul”. Scopul: relaxarea; obţinerea echilibru psihic. Cu
gambele uşor îndoite, cu spatele întins, copiii mimează, cu ajutorul braţelor, du-te-
vino-ul mării pe plajă. Fluxul este reprezentat de ridicarea braţelor la înălţimea
umerilor; refluxul, prin coborârea lentă a braţelor, cu palmele îndreptate spre sol,
„mângâind” nisipul plajei. Mişcării i se poate asocia un ritm respirator (inspiraţie o dată
cu ridicarea braţelor, expiraţie prin coborârea lor).
7. Exprimarea prin mişcare. Scopul: crearea unei atmosfere de grup pozitive prin
uniformizarea trăirilor afective; facilitarea începerii creării coeziunii de grup prin
omogenizarea trăirilor pozitive. Copiii sunt aşezaţi în picioare, în cerc, ţinându-se de
mînă. Fiecare propune, pe rînd, cîte o mişcare. Mişcarea propusă este executată de
fiecare participant, urmînd ca apoi să fie executată de toţi în acelaşi timp. Pe parcursul
desfăşurării exerciţiului, copiii trebuie să se ţină permanent de mîini. Acelaşi exerciţiu
pe fond muzical se transformă în dans-terapie centrată pe identificare şi coeziune.
Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului: Copiii au conştientizat faptul că în grup
fiecare membru este acceptat, apreciat pentru ceea ce oferă el, pentru ceea ce este el.
De asemenea, copiii au realizat faptul că li se oferă libertatea de manifestare, fără a fi
condamnaţi, criticaţi pentru ceea ce ei propun, pentru ceea ce ei realizează. S-au oferit
şi s-au primit încurajări. S-a realizat o atmosferă relaxantă, de voioşie şi bună
dispoziţie, pe baza unei implicări totale a tuturor participanţilor în activitatea dans-
terapeutică, percepută de copii ca un joc veritabil. Se remarcă un început de iniţiativă
şi spontaneitate la 2 dintre copii.
8. Reflexia rezultatelor activităţii. Scopul: asimilarea experienţei; ieşirea din şedinţă.
Toţi copiii se iau de mâini şi recită o poezie.
Tema pentru acasă:
Activitatea „Autocolajul”. Fiecare participant va realiza pe o foaie de
hîrtie (A3) folosind decupări din ziare şi reviste, creioane colorate, carioca, marcatori
de texte un colaj pentru a se reprezenta pe sine.
Activitatea nr. 4
Scopul activităţii: identificarea şi valorificarea experienţei pozitive din trecut; �dezvoltarea deprinderilor de relaxare şi reglare psihică; dezvoltarea imaginaţiei şi a creativităţii; informarea copiilor despre noţiunea de „anxietate”; analiza situaţiilor şcolare ce determină anxietatea.
Materialele necesare: talismanul.
Mersul activităţii:
1.Ritualul salutului. Scopul: introducerea în activitate; crearea dispoziţiei de lucru.
Psihologul propune o variantă a salutului: toţi formează un cerc, mâna stângă o ridică
cu palma în sus, cea dreaptă o ridică cu palma în jos în acest mod unind-o cu cea a
vecinului şi pronunţă în cor „Bu-na zi-ua”. La ultima silabă îşi desprind mâinile şi bat
din palme. Se repetă de câteva ori.
2. Exerciţiul „Plăcut şi nou”. Scopul: actualizarea experienţei pozitive a participanţilor;
coeziunea grupului. Copiii răspund pe cerc la întrebările: „Ce eveniment plăcut şi nou
s-a întâmplat cu voi în ultimele săptămâni?”, „Ce aţi văzut hazliu şi frumos?”. Uneori
unii copii pot să răspundă că nu li s-a întâmplat nimic plăcut. Atunci psihologul poate
reaminti copiilor că bucuriile nu neapărat trebuie să fie mari şi grandioase. Orice lucru
mic poate trezi emoţii pozitive. Este important să ţinem minte asta atrăgându-le mai
mult atenţia asupra lucrurilor mici.
3. Exerciţiul „Plimbarea printr-o pădure de poveste”. Scopul: înlăturarea încordării
emoţionale; activizarea copiilor; dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii. Animatorul
propune copiilor să-şi imagineze că se plimbă printr-o pădure de poveste
transformîndu-se imaginar în diferite animale (iepure, lup, vulpe, urs, şarpe, cîine,
pisică, broască, girafă, etc.). După finisarea exerciţiului copiii vorbesc despre emoţiile
trăite în timpul activităţii. În timpul îndeplinirii exerciţiului este important de menţinut
o atmosferă psihologică calmă şi binevoitoare.
Discutarea temei realizate acasă.
4. Discutarea noţiunii de „anxietate”. Scopul: conştientizarea sensului noţiunii de
„anxietate”. Preadolescenţii vor răspunde la întrebarea: „Ce asocieri le trezeşte
termenul de „anxietate”? Ideile copiilor se înscriu pe tablă. În cadrul conversaţiilor
ulterioare este semnificativ de a aduce copiii la ideea (faptul) că anxietatea este o
anumită stare a individului într–o perioadă limitată de timp, fie o însuşire (trăsătură)
stabilă de personalitate care se manifestă prin nelinişti, tensiuni, încordări, sentimente
de neputinţă / neajutorare în faţa unui pericol real sau imaginar, lipsă de energie în faţa
factorilor externi ce apar ca ameninţări şi pericol, teamă difuză.
conştientizarea propriei experienţe; primirea un suport emoţional de la cei din jur („nu
sunt unicul cu probleme”). Participanţii pe rând răspund la întrebarea: „Ce situaţii
şcolare îţi trezesc încordare şi nelinişte?”. Psihologul insistă ca copii să povestească
situaţii concrete din viaţa sa şcolară şi să nu se rezume la „fraze generale”.
6. Meditaţia „Aerul pur”. Scopul: învăţarea deprinderilor de relaxare şi autoreglare a
stării psihice. Copiii se relaxează şi îşi observă propria respiraţie, imaginându-şi aerul
inspirat şi cel expirat. Participanţii văd că inspiră un aer pur şi transparent, iar expiră
un aer cafeniu şi netransparent. Asta se întâmplă datorită faptului că tot ceea ce s-a
întîmplat de-a lungul zilei (toate problemele, neplăcerile, conflictele, emoţiile
negative) sunt eliminate din organism odată cu expirarea aerului. Treptat aerul expirat
devine mai pur şi transparent. Copii observă acest proces. În final se povesteşte
experienţa personală.
7. Compunere „Sunt o persoană deosebită”. Scopul: cunoaşterea de sine, descoperirea
propriilor calităţi, fortificarea stimei de sine. Preadolescenţii scrie o compunere pe
tema „Sunt o persoană deosebită” (se pot propune şi alte teme: „Despre mine”,
„Emoţiile mele”).
8. Ritualul încheierii activităţii. Scopul: asimilarea experienţei. Copii răspund la
întrebarea „Ce le-a fost interesant şi ce le-a plăcut la şedinţă?”. Toţi copiii se iau de
mîini, cineva din copii povesteşte un banc despre şcoală.
Tema pentru acasă:
Activitatea „Portretul omului curajos”. Fiecare copil îşi va imagina un om curajos şi îl va desena. Ulterior preadolescenţii vor scrie o compunere în care îl vor descrie pe curajos.
Activitatea nr. 5
Scopul activităţii: exersarea comportamentelor eficiente în situaţii şcolare ce provoacă nelinişte, spaimă şi frică; destinderea anxietăţii şcolare; consolidarea conştiinţei de sine; dezvoltarea încrederii în sine; dezvoltarea capacităţilor de autoprezentare pozitivă.
Materialele necesare: casetofon, un CD cu muzică instrumentală, hârtie, stilouri, fişe cu regulile pentru scrierea povestirilor groaznice (pentru exerciţiul nr. 3), talismanul.
Mersul activităţii:
1.Ritualul salutului. Scopul: introducerea în activitate; relaxarea. Cînd psihologul
numeşte o cifră copiii trebuie să se ridice în picioare. Numărul copiilor trebuie să
corespundă cu cifra numită.
2. Exerciţiul „Dirijorul”. Scopul: diminuarea stării de monotonie; crearea motivaţiei de
lucru. Participanţii sunt invitaţi să se ridice de pe scaune şi să lase spaţiu suficient în
jurul lor, astfel încât să nu lovească sau să fie loviţi de alţii în timpul mişcării libere a
mîinilor. Psihologul le spune că au cîştigat dreptul de a dirija pentru următoarele 5
minute Orchestra Moldovei, renumită în toată lumea. La fel psihologul le poate spune
copiilor că dirijarea satirizată a unei orchestre este considerat un exerciţiu excelent
pentru relaxarea emoţională şi fizică. Apoi se include o piesă şi se propune
participanţilor să dirijeze simultan orchestra. Activitatea are succes dacă se alege atent
muzica. Se recomandă alegerea unei piese care este familiară tuturor, astfel încât
participanţii să ştie ce pasaje urmează. Muzica trebuie să aibă un ritm relativ rapid
pentru a stimula dirijarea energică (marşurile sau valsurile lui Strauss vor fi foarte
binevenite); muzica de diverse genuri şi tempouri necesită la fel diferite stiluri de
dirijare.
3. Exerciţiul „Scrierea unei povestiri groaznice”. Scopul: verbalizarea şi aprofundarea
amănunţită a anxietăţii şcolare în formă proiectivă. Participanţii se împart în perechi
(împărţirea se face cu ochii închişi, fiecare copil având ochii închişi când îşi alege un
partener). Pe baza unor povestiri groaznice cunoscute se stabilesc o serie de reguli de
scriere a lor. Printre acestea vom enumera: în povestire nu se folosesc „nume”, doar
„un băiat”, „o fetiţă”; acţiunea se desfăşoară „într-un oraş”, „pe o stradă”; în povestire
întotdeauna este un erou principal şi ceva necunoscut ce îl sperie sau îl urmăreşte; la
început creşte încordarea apoi are loc momentul culminant (ceva foarte groaznic); în
momentul culminant se clarifică ce îl sperie pe erou, în deznodământ se întâmplă ceva
plăcut sau hazliu. (Regulile se pregătesc din timp, şi pot fi prezentate copiilor pe fişe).
Participanţii primesc fişele cu reguli şi în perechi trebuie să alcătuiască câte o povestire
groaznică pe tema vieţii şcolare. Activitatea se realizează sub muzică. Dacă cineva din
preadolescenţi nu doreşte să compună un final fericit (pozitiv) pentru povestirea sa,
atunci el este încurajat s-o facă, se cere ajutorul grupului.
„Relaxaţi-vă” scris mare în faţa voastră. Concentraţi-vă asupra lui, cum arată şi cum te
simţi cînd eşti relaxat. Dacă vreun alt gînd pătrunde în minte, nu e nici o problemă.
Ignoraţi-l (sau imaginaţi-vă că zboară) şi continuaţi să vă concentraţi la cuvîntul
„Relaxaţi-vă”.
9. Ritualul încheierii activităţii. Scopul: asimilarea experienţei, ieşirea din activitate.
Exerciţiul „La revedere”. Psihologul numeşte o literă. Acei copii a căror nume încep cu
litera numită de psiholog se ridică în picioare şi rostesc în cor: „La revedere”.
Tema pentru acasă:
Desenul „Autoportretul”. Copiii desenează imaginea reală a sa îndeplinind următoarele
condiţii: 9 după memorie; 9 timp de 2 minute; 9 cu ochii închişi; 9 autoportret cu
exagerarea calităţilor esenţiale.
Activitatea nr. 6
Scopul activităţii: identificarea şi valorificarea posibilităţilor de lucru cu propriile emoţii; destinderea fricilor şcolare; dezvoltarea deprinderilor de relaxare şi reglare psihică; exersarea unui model de comportament pozitiv în situaţiile şcolare.
1.Ritualul salutului. Scopul: introducerea în activitate. Copiii sunt întrebaţi de ce culoare
este dispoziţia lor. Fiecare pe rând numeşte culoarea dispoziţiei sale şi explică de ce
anume de aşa culoare este dispoziţia sa.
2. Exprimarea prin mişcare. „Plimbarea prin pădurea de poveste”. Scopul: înlăturarea
încordării musculare; activizarea copiilor; dezvoltarea creativităţii. Participanţii
formează un cerc. Moderatorul le prezintă următoarea instrucţiune: „Imaginaţi-vă că vă
aflaţi într-o pădure de poveste şi vă plimbaţi pe pământ diferit: (iarbă verde şi moale;
nisip cald; zăpadă rece; covor de frunze aurii; băltoacă, etc.). La finisarea activităţii
copii vor răspunde la întrebarea ce le-a plăcut cel mai mult şi ce dificultăţi au
întâmpinat în îndeplinirea exerciţiului.
3. Repetarea teoriei. Scopul: actualizarea materialului teoretic; formarea motivaţiei de
lucru cu emoţiile. Se discută următoarele întrebări: „Cum apar problemele la
oameni?”, „Ce este destinderea?”, „De ce avem nevoie de destindere?, „Cum ea este
întreruptă?”, „Care sunt modalităţile de destindere a fricii?”.
4. Jocul de rol „Învăţătorul de coşmar”. Scopul: destinderea fricii. Animatorul povesteşte
preadolescenţilor că una din formele de eliberare de frică este de a fi în rolul persoanei
de care te temi. În activitate copiii au posibilitatea de a juca rolul celui mai groaznic
învăţător.Ceilalţi participanţi trebuie să fie „speriaţi”, şi „îngroziţi”. Psihologul trebuie
să fie atent ca toţi copiii să fie în rolul învăţătorului. Unii copii refuză categoric să
joace rolul „învăţătorului de coşmar”, este important de a-l încuraja şi a-i oferi suport.
Discutarea temei realizate acasă.
5. Meditaţia „Covorul-avion”. Scopul: învăţarea deprinderilor de autoreglare psihică şi
relaxare. Psihologul propune participanţilor să se relaxeze, să închidă ochii şi să
îndeplinească cu stricteţe indicaţiile sale: „Imaginaţi-vă că aveţi un covor-avion magic.
De ce culoare este? Este de o culoare sau are şi desene? Este un covor mare sau mic?
Cum este el la atingere? Moale, fin sau ghimpos? Din ce material este confecţionat?
Aşezaţi-vă pe covorul-avion şi ridicaţi-vă în aer. Vă simţiţi bine şi sigur. Covorul
gingaş, vă susţine şi vă duce acolo unde doriţi. Ridicaţi-vă deasupra oraşului. Zburaţi
deasupra pădurilor, râurilor şi dealurilor. Dintr-o dată vedeţi un loc spectaculos,
confortabil şi atractiv. Coborâţi-vă cu covorul în acest loc. Ce vedeţi acolo? Ce vă
înconjoară? Aici este vă simţiţi foarte liniştit şi sigur. Rămâneţi aici atât timp cât doriţi.
Apoi aşezaţi-vă din nou pe covorul-avion şi întoarceţi-vă înapoi în această încăpere.
Senzaţia de linişte, şi siguranţă obţinute în timpul zborului rămân cu voi”.
(Instrucţiunea se citeşte calm şi rar ca copiii să reuşească să-şi imagineze situaţiile). În
final participanţii discută experienţa trăită. Se recomandă desenarea locului găsit.
6. Activitatea „Numeşte emoţia”. Scopul: dezvoltarea abilităţilor de exprimare a
emoţiilor şi de înţelegere a emoţiilor altor persoane. Un voluntar iese din sală, iar
grupul de copii, decide ce emoţie va reprezenta prin mimică şi gesturi. Intră persoana
şi încearcă să ghicească ce emoţie este prezentată. O variantă ar fi ca grupul să se
împartă în două şi să ilustreze emoţii, pe care să le ghicească voluntarul. Activitatea
poate fi continuată cât doreşte grupul.
7. Exerciţiul „Continuă fraza”. Scopul: dezvoltarea aprecierii pozitive a Eu-lui. Fiecare
copil trebuie să continue fraza: „Cel mai bine îmi reuşeşte să …”. În concluzie
psihologul evidenţiază ideile originale şi importante, spunând că fiecare dintre membri
posedă o calitate care ar putea fi utilizată pentru ajutorul tuturor participanţilor aflaţi
într-o situaţie dificilă.
8. Ritualul încheierii activităţii. Scopul: asimilarea experienţei, ieşirea din activitate.
Copiii cu mingea transmit unul altuia ce exerciţiu le-a plăcut cel mai mult din şedinţa
de azi.
Tema pentru acasă:
Exerciţiul „Despre mine”. Copiii îşi vor aminti şi vor înscrie: 3 calităţi / trăsături
pozitive; 3 fapte bune pe care le-a făcut în decursul ultimei săptămâni.
Activitatea nr.8
Scopul activităţii: dezvoltarea încrederii în sine; destinderea fricii;dezvoltarea imaginaţiei; exersarea tehnicilor pentru relaxare; identificarea propriilor frici şi schimbarea atitudinii faţă de ele; modelarea unui comportament optimist.
Materialele necesare: foi, stilouri, talismanul.
Mersul activităţii:
1.Ritualul salutului. Scopul: descătuşarea copiilor; predispunerea lor pentru activitate.
Copiii stau în cerc. Psihologul le propune următorul joc: „Acum noi pe rând vom
număra de la 1 la 25. Fiţi atenţi, deoarece numărul ce conţine cifra 5 sau se împarte la
5, nu trebuie pronunţată. În loc de număr trebuie de bătut din palme. Cel ce greşeşte
iese din joc”.
2. Jocul „Însoţitorul”. Scopul: cultivarea sentimentului încrederii pentru colaborare.
Pentru desfăşurarea activităţii este important respectarea câtorva condiţii:
♦ să se menţină liniştea pe tot parcursul activităţii;
♦ parcurgerea traseului nu constă doar în depăşirea unor obstacole ci este şi o ocazie de a
trece pin experienţele unui orb;
♦ se încurajează imaginaţia (expunem participanţii care au ochii legaţi unor sunete, îi
lăsăm pentru o vreme, îi rugăm să recunoască unele obiecte pe parcursul drumului);
♦ fiecare participant trebuie să fie atent atât la emoţiile sale cât şi ale colegului său;
♦ jumătate din participanţi au ochii legaţi.
Se formează perechi (un „orb” şi un ghid). Ghizii îşi aleg „orbii” fără ca aceştia să ştie
de cine sunt conduşi. Timp de 10 minute „orbul” îl urmează după care rolurile se
schimbă. Evaluarea activităţii se realizează prin comentarea sentimentelor trăite
atribuindu-le o importanţă corespunzătoare, transpunerea în viaţa cotidiană a încrederii
şi a evaziunii, relaţiile încredere – mediu şi încredere – cooperare.
3. Exerciţiul „Transformarea în piatră”. Scopul: dezvoltarea deprinderilor de autoreglare.
Copiii aleargă, sar şi dansează însă imediat la semnalul moderatorului trebuie să se
opreascăpe loc, transformându-se într-o „piatră nemişcată”.
4. Compunerea „Istorioare groaznice despre şcoală”. Scopul: destinderea fricilor. Se
iniţiază o discuţie cu copiii despre istorioare groaznice şi prin ce aceasta se deosebesc
de poveşti. Apoi preadolescenţii compun o istorioară groaznică despre propria frică
legată de şcoală. Istorioarele se citesc cu o voce înfiorătoare, ascultătorii devin agitaţi
şi neliniştiţi. Ulterior participanţii sunt împărţiţi în grupuri mici pentru înscenarea unor
istorioare. În final se discută: cum s-au simţit copiii când compuneau, citeau, ascultau
şi înscenau istorioara. Se accentuează faptul că copiii nu sunt singurii care simt frică în
anumite situaţii de şcoală.
Discutarea temei realizate acasă.
5. Activitatea „Panoul cu plicuri”. Scopul: dezvoltarea încrederii în sine. Vei avea nevoie
de atîtea plicuri, câţi participanţi sunt în grup. Pe fiecare plic scrie prenumele unui
participant. Agaţă plicurile pe un perete, pe tablă sau prinde-le cu cleşte sau clame de o
sfoară. Pregăteşte din timp multe fişe de hârtie şi invită participanţii să scrie pe ele un
mesaj bun, pozitiv, un compliment, ceva plăcut pentru fiecare coleg de grup şi să le
pună în plicul destinatarului.
6. Activitatea „Cum ne ajută şi ne încurcă emoţiile?”. Scopul: înţelegerea faptului că
emoţiile ne pot ajuta să avem relaţii pozitive. Se formează grupuri mici şi fiecărui grup
o se repartizează câte o emoţie: bucurie, ruşine, furie, frică, plictiseală, recunoştinţă.
Participanţilor li se propune să noteze pe foi în două coloane cum îi ajută şi cum îi
împiedică emoţia respectivă. În continuare grupurile să prezinte celorlalţi rezultatele
muncii lor. Se poate propune elevilor să de exemple de situaţii concrete din viaţa
pentru a ilustra cele prezentate. Se iniţiază o discuţie la finele activităţii. Se formulează
următoarele întrebări: „Ce aţi învăţat din acest exerciţiu?”, „ Cum v-aţi simţit pe
parcurs?”, „V-a fost dificil sau uşor să realizaţi sarcina? De ce?”
7. Improvizaţia muzicală. Scopul: calmarea sistemului nervos. Ascultarea „Concertului
nr. 5 pentru pian şi orchestră” de Ludwig Van Beethoven.
copiii se iau de mâini şi pe rând şoptesc unul altuia câte un compliment.
Tema pentru acasă:
„Eu-l din oglindă”. Copiii vor nota cu sinceritate: 3 lucruri pozitive care te
caracterizează; 2 realizări de care eşti mândru; 3 trăsături pentru care eşti apreciat de
prietenii tăi; 2 lucruri pe care vrei să le schimbi la persoana ta.
Activitatea nr. 12
Scopul activităţii: consolidarea atitudinii pozitive faţă de şcoală; dezvoltarea deprinderilor de autocontrol emoţional; exersarea tehnicilor de relaxare.
Materialele necesare: casetofon, un CD cu muzica instrumentală liniştită, hîrtie, creioane colorate, carioca, bandă adezivă, fişă pentru exerciţiul 4, fâşii de stofă pentru a lega la ochi jumătate din participanţii, talismanul.
Mersul activităţii:
1.Ritualul salutului. Scopul: introducerea în şedinţă; crearea dispoziţiei de lucru. Jocul
„Îngheţaţii”. Scopul: crearea atmosferei de lucru; dispoziţiei pozitive; dezvoltarea
deprinderilor de autocontrol emoţional. Toţi participanţii se împart în 2 grupe (fiecare
cu ochii închişi îşi alege un grup). Se formează două cercuri, unul interior şi altul
exterior. În cercul interior stau „îngheţaţii”. Ei trebuie să nu reacţioneze la încercarea
celorlalţi de a-i face să râdă. „Îngheţaţii” trebuie să reziste un minut. Apoi rolurile se
schimbă. O condiţie importantă ce trebuie respectată: nimeni nu are dreptul să se
atingă de „îngheţaţi”. Manifestarea agresivităţii se pedepseşte conform regulilor
stabilite iniţial.
2. Jocul „Şcoala”. Scopul: formarea montării pozitive faţă de şcoală. Se înscenează o
lecţie de arta plastică la care participanţii realizează un desen pe tema „ce îmi place la
şcoală” (se poate folosi muzică). Învăţătorul (ales la întâmplare) îi laudă pe toţi (este
important ca rolul de învăţător să nu fie jucat de un copil agresiv). Apoi se organizează
expoziţia desenelor copiilor care sunt comentate de autori.
3. Tehnica de relaxare „Covorul”. Scopul: învăţarea deprinderilor de autoreglare;
relaxarea. Participanţii sunt rugaţi să se aşeze pe o suprafaţă confortabilă de exemplu:
pe un covor. Vorbind cu o voce lentă şi făcând pauze de câteva secunde între
propoziţii, psihologul dă următoarele instrucţiuni: „Ocupaţi o poziţie relaxantă şi
închideţi ochii. Urmăriţi-vă respiraţia. Concentraţi-vă asupra ei. Permiteţi oxigenului
să intre pe nas, în plămâni şi de acolo să circule prin tot corpul. Acum concentraţi-vă
asupra tălpilor. Ele devin foarte grele. Relaxaţi-le. Permiteţi-le să prindă rădăcini.
Relaxaţi-vă picioarele, spatele, mâinile, capul. Permiteţi corpului să devină greu.
Simţiţi această greutate. Simţiţi cum umerii devin grei. Şi mâinile la fel. Relaxaţi tot
corpul. Capul se înclină înapoi, iar buzele, obrajii, fruntea şi ochii se relaxează. Totul
este relaxat şi greu”. Psihologul păstrează tăcerea două minute, iar apoi le spune
4. Exerciţiul „Sunt pasăre în şcoală”. Scopul: identificarea sentimentelor şi emoţiilor
provocate de situaţiile şcolare. Preadolescenţii lucrează individual. Copiii primesc
fişe cu propoziţii neterminate pe care trebuie să el îndeplinească. Psihologul
preîntâmpină din timp copiii că foile vor fi anonime. Sunt pasăre la şcoală … Nu îmi
place la şcoală … Am câteva obiecte care nu îmi plac pentru că … Dacă mi-ar propune
ceva să las şcoală … Temele de acasă pe care mi le dau … Dacă mă va întreba cineva
de ce frecventez şcoala, voi răspunde … Cel mai mult nu îmi place să mă duc la
şcoală când …Colegii mei … Dacă şcoala noastră s-ar transforma în grădină zoologică
atunci eu aş fi preferat să fiu … Dacă m-ar transforma cineva în mobilierul de la şcoală
eu aş prefera … Învăţătorii noştri … Cel mai neplăcut în viaţa şcolară este …
5.Jocul „Încurcătura”. Scopul: dezvoltarea coeziunii grupului prin intermediului
contactului fizic. Toţi participanţii se aşează în cerc. După indicaţiile psihologului
participanţii ridică mâna stângă şi găsesc mâna altui participant apoi mâna dreaptă.
Este important ca fiecare participant să ţină de mână alţi doi participanţi. Atunci când
toţi s-au încîlcit, copiii trebuie să descurce „încurcătura” fără ca să dea drumul la mâini
pînă formează din nou cercul. Regula esenţială ce trebuie respectată este ca copiii să se
ţină de mâini pe parcursul întregii activităţi. Dacă cineva din copii întâlneşte dificultăţi
legate de necesitatea contactului fizic atunci el este rugat să devină un al doilea
animator al activităţii.
Discutarea temei realizate acasă.
6. Jocul „Crede-mă”. Scopul: dezvoltarea încrederii în sine. Grupaţi copiii şi propuneţi
unuia dintre ei să-i lege la ochi pe celălalt. Explicaţi-le copiilor că cel care nu are ochii
legaţi va fi călăuza celuilalt şi va trebui să-l ajute să treacă cu bine diferite obstacole.
Rugaţi călăuzele să-şi treacă partenerii peste o bancă, să ocolească cu grijă câteva
scaune, bănci, pe colegii lor care fac acelaşi lucru, să pipăie şi să identifice câteva
lucruri, iar în final să alerge o porţiune de spaţiu fără obstacole. Propuneţi copiilor să
se schimbe cu rolurile. În evaluarea activităţii se pun următoarele întrebări: „Cum v-aţi
simţit când eraţi legat la ochi?”, „Cum vaţi simţit când eraţi călăuză?”, „Ce rol v-a
plăcut mai mult pe parcursul activităţii? De ce?”, „Când eraţi călăuză aţi simţit că eraţi
responsabil faţă de altă persoană?”, „Aţi avut încredere în călăuza voastră?”, „Pe
parcursul activităţii, aţi avut aceleaşi posibilităţi sau nu? De ce? Dar drepturi? De ce?”
7. Activitatea „Sculpturi din corpuri umane". Scopul: focalizarea atenţiei asupra
propriului corp; conştientizarea conexiunilor dintre unele reacţii fiziologice şi trăirea
anumitor stări psihologice; conştientizarea grupului ca întreg şi întărirea sentimentului
de apartenenţă la grup; focalizarea întregului grup pe rezolvarea în comun a unei
sarcini; facilitarea contactelor verbale şi nonverbale. Varianta A: Copiii se plimbă în
spaţiul camerei. La semnalul terapeutului, ei trebuie să se oprească din mers şi să
realizeze din corpul lor o statuie. Apar astfel în cameră 12 „statui umane" care au
sarcina de a-şi orienta atenţia spre sine pentru a-şi observa reacţiile fiziologice şi
trăirile, gândurile. Pe rând, fiecare statuie „capătă darul vorbirii" şi verbalizează starea
ei interioară. Varianta B: Participanţilor li se cere să construiască din corpurile lor un
grup statuar. Terapeutul permite desfăşurarea contactelor verbale şi nonverbale între
membrii grupului în vederea rezolvării sarcinii primite.
8. Reflexia rezultatelor activităţii. Scopul: asimilarea experienţei, ieşirea din activitate.
Toţi copiii se iau de mâini şi recită o poezie.
Tema pentru acasă:
Fiecare să pregătească cadouri pentru ceilalţi, desene, felicitări.
Activitatea nr. 13
Scopul activităţii: dezvoltarea acceptării de sine; ridicarea autoaprecierii;învăţarea tehnicilor pentru înlăturarea încordării psihomusculare.�
Materialele necesare: fişa „floarea” pentru exerciţiul 7, talismanul.
Mersul activităţii:
1.Ritualul salutului. Scopul: introducerea în activitate; crearea dispoziţii de lucru.
Înviorarea „Pinguinii şi flamingo”. Psihologul explică jocul: păsările „flamingo” se
mişcă lent, făcând paşi foarte mari şi dând lin din aripi, iar „pinguinii” se mişcă repede,
dar cu paşi foarte-foarte mici, ţinând mâinile lipite de corp şi palmele orizontal prin
părţi. Un participant va fi „pinguin” iar ceilalţi sunt „flamingo”. Scopul „pinguinului”
este să prindă o pasăre „flamingo”, atingând-o cu nasul, de parcă ar ciupi-o cu pliscul.
În acest moment, pasărea „flamingo” se transformă în „pinguin” şi continuă să prindă
alte păsări „flamingo”. Jocul se încheie când nu a mai rămas nici un „flamingo”.
Discutarea temei realizate acasă.
2. Exerciţiul „Mimează emoţia”. Scopul: dezvoltarea coeziunii grupului; ridicarea
sensibilităţii faţă de mijloacele non-verbale ale comunicării. Unul din preadolescenţi
iese din clasă. Moderatorul îi numeşte o emoţie. Copilul trebuie să prezinte non-verbal
emoţia colegilor săi. Grupul trebuie să ghicească. Uneori copii spun că nu pot exprima
emoţia în acest caz psihologul îl ajută.
3. Jocul „Transmiterea emoţiilor prin atingere”. Scopul: dezvoltarea atmosferei de
coeziune în grup; ridicarea sensibilităţii faţă de mijloacele non-verbale ale comunicării.
Copiii stau pe scaune, unul din copii se aşează cu spatele la grup. De el pe rând se
apropie ceilalţi participanţi şi prin atingere îi transmit una din cele 4 emoţii (frică,
bucurie, curiozitate, tristeţe). Copilul trebuie să ghicească ce emoţie i s-a transmis.
4. Jocul „Bip”. Scopul: dezvoltarea atmosferei de coeziune în grup, ridicarea sensibilităţii
faţă de mijloacele non-verbale ale comunicării. Participanţii stau în cerc. Un
preadolescent cu ochii legaţi se află în mijlocul grupei. El este învârtit ca să piardă
orientarea. În acelaşi timp toţi copiii se schimbă cu locurile. Copilul trebuie să se
apropie de vreun loc şi cu genunchii săi să atingă genunchii altei persoane să se aşeze
pe genunchii acestei persoane. Cel din urmă trebuie cu o voce care nu seamănă cu a sa
să spună „Bip”, iar participantul cu ochii închişi trebuie să ghicească la cine pe
genunchi stă aşezat.
5. Exerciţiul „Nu sunt suficient de bun/ă”. Scopul: conştientizarea surselor problemei,
primirea suportului emoţional. Copiii pe cerc răspund la întrebarea: „Cine va spus că
nu sunteţi suficient de bun/a?” Este important de a ruga participanţii exemple concrete.
6. Exerciţiul „Floarea”. Scopul: ridicarea autoaprecierii, dezvoltarea încrederii în sine.
Fiecare participant primeşte câte o fişă Floarea şi îşi scrie prenumele pe ea. În fiecare
petală participanţii notează câte un lucru despre sine. Cei care doresc îşi pot colora
florile. După prezentări, poate fi organizată o expoziţie de flori. Psihologul poate
încuraja participanţii să deseneze florile singuri.
7. Exerciţiul „Ce îmi place la mine?”. Scopul: acceptarea „eu-lui” fizic. Participanţii
răspund în scris la întrebarea: „ce îmi place în înfăţişarea mea, în ţinuta mea fizică?”,
apoi fiecare copil citeşte răspunsurile sale. Este important ca exerciţiul să fie îndeplinit
de toţi copiii.
8. Relaxarea „Planta”. Scopul: învăţarea voluntară de a alterare a încordării musculare şi
a relaxării. Copiii treptat „cresc” din seminţe, în „plante” apoi se „rup”.
9. Feedbackul-ul. Scopul: asimilarea experienţei. Copiii sunt rugaţi să răspundă la
întrebarea „Ce le-a fost interesant, important, ce le-a plăcut la şedinţă?”
Tema pentru acasă:
În faţa oglinzii timp de 5 minute privind la sine repetaţi fraza „Îmi palce chipul meu”.
Activitatea nr. 14
Scopul activităţii: dezvoltarea capacităţilor de autoprezentare pozitivă; dezvoltarea încrederii în sine; ridicarea autoaprecierii; extinderea cunoştinţelor despre sine.
Materialele necesare: talismanul.
Mersul activităţii:
1.Ritualul salutului. Scopul: Scopul: favorizarea încrederea în interiorul grupului şi în
sine însuşi; depăşirea temerile. Jocul „Vîntul şi copacul”. Se formează echipe mici.
Cîte unul dintre membrii fiecărei echipe vine în centrul cercului şi închide ochii.
Braţele îi cad de-a lungul corpului, care trebuie să fie drept, fără a îndoi picioarele
(pentru a nu cădea). Restul echipei formează un cerc strâns în jurul său şi-l „transmit”
atent de la unul la altul. La sfârşitul exerciţiului e important de a-l readuce în poziţie
verticală, înainte ca el să deschidă ochii. Jocul trebuie să decurgă într-o linişte absolută.
2. Jocul „Ridicaţi-vă cei care …”. Scopul: obţinerea suportului celor din jur; ridicarea
autoaprecierii. Toţi participanţii stau pe scaune. Moderatorul spune: „Ridicaţi-vă cei
care măcar odată au mers în transport fără tichet (cei care au mers în transport fără
tichet se ridica în picioare). Cât de mulţi suntem. Acum ridicaţi-vă cei care măcar
odată au răspuns urât părinţilor”. Întrebările pot fi puse de orice participant, important
este să se păstreze începutul propoziţiei „Ridicaţi-vă cei care măcar odată …”.
Întrebarea trebuie formulată astfel de copil ca şi el să se ridice în picioare.
3. Repetarea teoriei. Scopul: actualizarea cunoştinţelor teoretice. Se discută următoarele
întrebări: ce este autoaprecierea? ce autoapreciere predomină de obicei la cei anxioşi?
ce este acceptarea de sine? La ce este necesară?
Discutarea temei realizate acasă.
4. Exerciţiul „Un cuvînt de laudă”. Scopul: ridicarea autoaprecierii. Timp de 5 minute
participanţii cu ochii închişi îşi aduc aminte propriile calităţi, merite, fapte cu care se
mîndresc. Apoi aceste amintiri sunt împărtăşite întregii grupe.
5. Exerciţiul „Complimente”. Scopul: lărgirea cunoştinţelor despre sine, ridicarea
autoaprecierii. Fiecărui participant grupul îi povesteşte ce le place la el / ea. Exerciţiul
are un efect pozitiv doar dacă complimentele sunt sincere, iar ascultătorul le primeşte
cu plăcere.
6. Meditaţia „Farul”. Scopul: conştientizarea resurselor interioare, ridicarea încrederii în
sine. Participanţii primesc următoarele instrucţiuni: „Imaginaţi-vă că sunteţi „faruri”
pe o insulă cu stînci. „Farurile” au pereţi foarte puternici şi rezistenţi. În orice timp, zi
şi noapte „farurile” trimit o lumină puternică care serveşte drept indice de orientare
pentru corăbii”. Este important ca copii să simtă în interior această sursă de lumină.
7. Exerciţiul „Gheţarii”. Scopul: dezvoltarea abilităţilor de autoreglare şi control
emoţional / stabilitate emoţională în relaţiile sociale. Participanţii formează un cerc, în
centru iese un voluntar. Cei din cer trebuie să se prezinte ca „îngheţaţi”, adică să nu
exprime nici o emoţie, să fie indiferenţi la tot ceea ce se întâmplă în jur. Participanţii
nu au voie să închidă ochii, ei trebuie să privească într-un punct fără a lua privirea.
Voluntarul din centrul cercului are sarcina să „dezgheţe” pe cineva din cerc. El poate
face asta prin gesturi, mimică, mişcări sau cuvinte, dar fără a atinge persoana sau a o
jigni. Participantul care va fi „dezgheţat” va trebuie să se alăture copilului din centrul
cercului şi să continue jocul alături de acesta. Se discută „Ce v-a ajutat să nu
reacţionaţi la cele din jur?” „În ce situaţii reale de viaţă ne poate ajuta această
abilitate?”, „Ce acţiuni ale colegilor v-au distras mai mult, v-au făcut să ieşiţi din
această stare?”, „Ce faceţi, de obicei, ca să rezistaţi factorilor externi care vă distrag?”
8. Exerciţiul „Super elevul”. Scopul: dezvoltarea încrederii în sine. Grupul este împărţit
în 3 microgrupe. Fiecare trebuie să compună portretul „super elevului” care reuşeşte
întotdeauna la şcoală. În îndeplinirea exerciţiului se respectă următoarele condiţii:
1. fiecare calitate trebuie s-o posede cineva din membrii grupului:
2. de la fiecare participant să se „împrumute” cel puţin o calitate.
Rezultatele sunt prezentate şi discutate în grup.
9. Feedback-ul. Scopul: asimilarea experienţei. Copii sunt rugaţi să răspundă la întrebarea
„Ce le-a fost interesant şi ce le-a plăcut la şedinţă?” .
Tema pentru acasă:
Discuţii cu membrii familiei cum facem faţă stresului.
Activitatea nr. 15
Scopul activităţii: dezvoltarea capacităţii de orientare în situaţiile complicate; identificarea propriilor capacităţi / trăsături; ridicarea autoaprecierii.
Materialele necesare: fişe cu diferite fapte bune pentru jocul nr. 1, talismanul.
Mersul activităţii:
1.Ritualul salutului. Scopul: introducerea în activitate. Toţi copiii se iau de mâini şi în
cor cîntă un cîntec.
2. Jocul „Lauda”. Scopul: ridicarea autoaprecierii. Participanţii primesc fişe cu diferite
fapte bune scrise pe ele. De exemplu: a ajuta o bunică să traverseze strada, a ajuta un
prieten la nevoie, etc. Copiii trebuie să-şi reamintească când ei au făcut aşa ceva. Se
3. Exerciţiul „Ce pot face?” Scopul: acceptarea de sine. Copiii răspund pe rînd la această
întrebare. Sunt încurajaţi să vorbească toţi copiii.
4. Exerciţiul „Ce îmi place să fac?” Scopul: acceptarea de sine. Copiii răspund pe cerc
răspund la această întrebare. Sunt încurajaţi să vorbească toţi copiii.
5. Exerciţiul „Ce îmi place şi ce într-adevăr iubesc la mine?” Scopul: acceptarea de sine.
Copiii răspund pe cerc la această întrebare. Copiii trebuie să vorbească cu un ton
bucuros, nemicşorându-şi calităţile, doar preamărindu-le (de exemplu în loc de
„uneori sunt deşteaptă”, preadolescenta spune „sunt uluitor de deşteaptă”). Grupul
trebuie să susţină fiecare participant acceptându-l şi bucurîndu-se alături de el.
6. Meditaţia „Globul de aur”. Scopul: căutarea soluţiilor la probleme de viaţă actuale.
Participanţilor în stare de relaxare li se povesteşte următoarea istorie: „Un prinţ a
plecat de acasă ca să vadă lumea. Înainte de drum părinţii îi dau un „glob de aur” în
care se păstrează toată dragostea lor pentru prinţ. În timpul călătoriei sale prinţul
ajunge la un castel magic. El simte că va găsi în acest castel ceva foarte important
pentru el”. „Acum imaginaţi-vă că sunteţi voi cei care vă plimbaţi prin acest castel”.
Apoi participanţii îşi împărtăşesc experienţa povestesc ce au văzut.
7. Jocul „Şoferii şi automobilele”. Scopul: a ajuta participanţii să coopereze cu
partenerul, să-şi dezvolte încrederea şi sentimentul de grijă şi responsabilitate pentru
altă persoană. Rugaţi fiecare participant să-şi găsească un partener. O persoană va sta
în spatele altei persoane, punând mâinile pe umerii partenerului său. Anunţaţi
participanţii că partenerul care se află în faţă este „automobilul”, iar cel care stă la
spate este „şoferul”. „Şoferul” este responsabil de conducere „automobilului” prin
sală. Pentru aceasta „şoferul” va ţine mâinile pe umerii „automobilului” şi va avea
grijă ca „automobilul” său, care va ţine ochii închişi pe tot parcursul deplasării să nu
se lovească de mobilă sau de alte „automobile”. Dacă activitatea se desfăşoară la aer
liber, marcaţi hotarele pe care „automobilele” şi „şoferii”nu au voie să le încalce,
desenînd cu creta un cerc, aranjînd în forma unui patrulater o funie, utilizând crengi
uscate sau pietre. Lăsaţi „şoferii” să conducă „automobilele” timp de 3 – 5 minute,
după care rugaţi participanţii să se schimbe cu rolurile pentru alte 3 – 5 minute. Pentru
evaluare se vor acorda participanţilor următoarele întrebări: „ce v-a plăcut să fiţi mai
mult – „automobilul” sau „şofer”? De ce?”, „Ce a fost mai greu să fii – „automobil” sau
„şofer”? De ce?”, „Ce a fost mai dificil pentru „automobil”? De ce?”, „Ce a fost cel mai
dificil pentru „şofer?” De ce?”, „care sunt oamenii în care aveţi încredere şi care au
grijă de voi înşivă în viaţa reală?”, „Care sunt acele persoane pentru care vă simţiţi
responsabil în viaţa reală?”
8. Activitatea „Afişul grupului”. Scopul: creşterea gradului de coeziune a grupului prin
centrarea pe o sarcină comună; trăirea unor stări afective pozitive; manifestarea liberei
iniţiative; facilitarea comunicării verbale şi nonverbale; exersarea şi optimizarea
capacităţilor de relaţionare. Copiii sunt aşezaţi în jurul unei mese. Pe masă se află o
bucată de carton mare, alb şi creioane colorate. Toţi copiii contribuie la realizarea
desenului colectiv cu tema „grupul nostru”. Este descurajată orice intervenţie critică,
acuzatoare. Sunt încurajate cooperarea şi întrajutorarea. După realizarea afişului, copiii
trebuie să-i găsească un titlu. Psihologul apreciază pozitiv, în finalul exerciţiului,
rezultatul muncii copiilor, gratificând verbal comportamente care au facilitat o bună
comunicare. În final, este realizată o discuţie cu toţi participanţii pe tema „munca în
grup", subliniindu-se avantajele acesteia, precum şi condiţiile favorizante ei.
9. Feedback-ul. Scopul: ieşirea din activitate, asimilarea experienţei. Copii sunt rugaţi să
răspundă la întrebarea „Ce le-a fost interesant şi ce le-a plăcut la şedinţă?”.
Tema pentru acasă:
Copiilor li se propune să practice jocurile pe roluri: „De-a şcoala”, „De-a spitalul”,
„De-a magazinul”, „De-a familia”.
Activitatea nr. 16
Scopul activităţii: ridicarea autoaprecierii copiilor; dezvoltarea încrederii în sine; învăţarea mijloacelor de autoreglare psihică.
Materialele necesare: o coală de hârtie, marcatori de texte, o coroană, un scaun, fişe pentru tema de acasă, casetofon, un CD cu muzică relaxantă, talismanul.
Mersul activităţii:
1.Ritualul salutului. Scopul: ajutarea copilului anxios să se includă în ritmul general de
copii stau în cerc (cît mai aproape unul de altul). Ei întind mâinile înainte la semnal
trebuie toţi să se ia pe alţii de mîini, dar numai nu pe cei care stau alături.
Tema pentru acasă:
Exerciţiul „Fantoma”. Copiii primesc fişe pentru acest exerciţiu. Ei trebuie să haşureze
acele părţi ale corpului în care se reflectă anxietatea.
Activitatea nr. 17
Scopul activităţii: formarea noţiunii de comunicare ca un fenomen psihologic; dezvoltarea capacităţii de a recepta, a înţelege şi a deosebi stările emoţionale a celor din jur; dezvoltarea compasiunii.
Materialele necesare: foi, creioane colorate şi talismanul.
Mersul activităţii:
1.Ritualul salutului. Scopul: înviorarea participanţilor înainte de activităţi,
conştientizarea faptului că în timpul transmiterii informaţiei de la om la om pot
interveni denaturări. Înviorarea „Salut mie”. Copiii stau în cerc, cu spatele spre
interiorul cercului şi încep încetişor să se rotească. Participantul ce începe transmite
colegului din dreapta un „mesaj de salut” din una sau două propoziţii. Salutul trebuie
să fie anume acela pe care copilul singur lar dori să-l audă. Instrucţiunea pentru
preadolescenţi poate fi formulată astfel „Şopteşte-i colegului un salut pe care tu ai vrea
să-l auzi astăzi”. Colegul acoperindu-şi cu ceva faţa de la toţi participanţii (o hârtie A3)
transmite salutul colegului din dreapta şi tot aşa pe cerc până mesajul ajunge înapoi la
expeditor. Totodată, în timp ce salutul colegului este la 2 – 3 participanţi distanţă,
următorul coleg transmite salutul său. Jocul continuă până când toţi participanţii
transmit salutul său şi îl primesc înapoi. Activitatea se realizează pe un fon muzical.
La final se discută ce au simţit participanţii când au primit înapoi salutul propriu, cât
de asemănătoare erau mesajele venite cu cele care au fost expediate şi ce se putea
întreprinde pentru a evita denaturările.
2. Exerciţiul „Ascultarea”. Scopul: dezvoltarea capacităţii de ascultare. Participanţii sunt
împărţiţi în perechi. Unul din copii este cel ce vorbeşte, iar celălalt este ascultătorul.
Copiii stau aşezaţi unul în faţa altuia şi la semnalul moderatorului încep să comunice
pe oricare temă. Peste un minut poziţia lor se schimbă, cel ce vorbeşte se ridică în
picioare, iar ascultătorul rămâne aşezat. Peste un minut mai urmează o schimbare:
ambii preadolescenţi sunt în picioare şi stau cu spatele unul la altul. Se inversează
rolurile participanţilor. Se discută.
3. Jocul „Telefonul stricat”. Scopul: dezvoltarea capacităţii de a repovesti un text auzi.
Participanţii, cu excepţia unui copil, sunt rugaţi să părăsească sala. Copilului rămas
moderatorul îi povesteşte un fragment (text) pe o temă care prezintă interes pentru
şcolari.Textul propus: Pentru şcoala noastră s-au cumpărat 15 computere. Peste o lună
în încăperea unde acum se află biblioteca va fi amenajată o sală de computere, iar
biblioteca se va transfera în cabinetul pustiu de la primul etaj. Computerele vor fi
conectate la internet. Şi în fiecare după amiază copiii vor avea posibilitate să se joace
la computer. Copilul ce a ascultat textul moderatorului, cheamă un copil din afara
clasei şi i-l reproduce şi tot aşa în continuare. Este sigur faptul că textul de mai sus va
fi expus ultimului preadolescent cam aşa: „Ne-au adus computere, acum putem să ne
jucăm”. Este recomandabil ca activitatea să fie înscrisă pe reportofon în aşa fel în
analiză şi discuţie se va putea stabili cum a decurs transmiterea textului şi de unde
textul a început să fie denaturat. În final se realizează o analiză amplă a activităţii, se
discută: Ce a determinat alterarea informaţiei de la un participant al altul? Care blocuri
informaţionale s-au denaturat şi au dispărut la început? Ce trebuie de făcut ca
informaţia să se transmită mai precis? Cât de „sigură” este informaţia primită de la
necunoscuţi? După discuţie moderatorul povesteşte copiilor ce este comunicarea, la ce
ne serveşte şi de ce depinde eficacitatea acestuia.
4. Exerciţiul „Desenarea după instrucţiune”. Scopul: dezvoltarea încrederii în sine.
Participanţii sunt împărţiţi în perechi. Unul din copiii primeşte o fişă cu un desen
celălalt trebuie să reproducă desenul după instrucţiunile colegului său. Exerciţiul se
poate realiza în două variante:
→ cu feedback – cel ce reproduce desenul poate pune întrebări;
→ şi fără feedback – întrebările sunt interzise.
Apoi desenele sunt comparate şi se observă că desenele sunt mai exacte în cazul în
care este prezent feedback-ul în comunicare. Se discută despre condiţiile ce sunt
necesare pentru ca sensul informaţiei transmise să fie unul şi acelaşi la persoana care
emite şi care primeşte mesajul.
Discutarea temei realizate acasă.
5. Jocul „Trenuţul”. Scopul: dezvoltarea încrederii în sine, crearea unui climat emoţional
pozitiv, consolidarea grupului, înlăturarea anxietăţii. Locomotiva îşi mai ia un vagon
şi merg prin sală. Treptat se alipesc mai multe vagoane. Cum merge locomotiva astfel
merg şi vagoanele. Copiii se supun regulilor.
6. Exprimarea prin dans „Dansul meu”. Scopul: creşterea conştientizării corporale,
eliberarea de energie şi tensiune. Folosindu-ne de diferite tipuri de muzică, îi cerem
copilului să îşi mişte mai întâi fiecare parte a corpului şi apoi corpul în ansamblu, să
începe să povestească o istorie pe care preadolescenţii trebuie s-o continue. „Astăzi a
fost o zi deosebită pentru mine, pentru că …”.
Tema pentru acasă:
Activitatea „Ratingul obiectelor”. Pe o foaie de hârtie copiii trebuie să aprecieze
obiectele şcolare după criteriul dificultăţii, uşoare (soare) şi dificile (nouraş).
Activitatea nr. 18
Scopul activităţii: dezvoltarea încrederii în sine; dezvoltarea capacităţilor comunicative; dezvoltarea capacităţii de argumentare; dezvoltarea memoriei şi a creativităţii.
Materialele necesare: plicuri cu bomboane mici pentru exerciţiul nr. 3, foi, creioane, carioca, talismanul.
Mersul activităţii:
1.Ritualul salutului. Scopul: activizarea copiilor. Energizer „Ha”. Psihologul prezintă
instrucţiunea: „Aşa cum şedem în cerc eu voi spune „Ha” vecinul meu, el va repeta
„Ha-ul” meu şi îl va rosti pe al său. Următorul va spune deja 3 de „Ha”. În cazul în
care cineva greşeşte activitatea se reia.
2. Jocul “Greviştii”. Scopul: dezvoltarea capacităţii de convingere. Se aleg 2 – 3 doritori
care vor avea rolul de poliţişti, iar ceilalţi vor fi un grup de grevişti care au ocupat un
pod şi au blocat circulaţia. Scopul poliţiştilor este să elibereze podul, încercând să
scoată cât mai mulţi grevişti din grupul lor. Orice „grevist” extras din grup devine
poliţist şi, la rândul său scoate alţi grevişti. Grupul greviştilor şi grupul poliţiştilor vor
avea câteva minute pentru a-şi elabora o strategie de acţiune. Violenţa este interzisă!
Se încheie cu o discuţie.
3. Jocul “Negociază caramelele”. Scopul: dezvoltarea capacităţilor de negociere.
Moderatorul pregăteşte pentru fiecare participant câte un plic cu 6 bomboane mici
învelite în ambalaj de diferite culori. Scopul lor este să acumuleze 6 bomboane de
aceleaşi culoare. La început vor decide ce culoare doresc să adune, apoi vor precede la
schimb. Copiii pot schimba doar o bomboană la o singură persoană la un moment dat.
Jocul poate dura ceva timp deoarece mai mulţi participanţi pot să acumuleze
bomboane de aceeaşi coloare. Jocul continuă până când fiecare participant are toate
bomboanele de o culoare. După joc se iniţiază o discuţie despre esenţa procesului de
negociere, tacticile folosite, etc. Jocul poate continua rugând participanţii să formeze
grupuri potrivit culorilor bomboanelor şi să elaboreze un set de recomandări pentru o
negociere de succes. Discutarea temei realizate acasă.
4. Exerciţiul „De ce?”. Scopul: dezvoltarea capacităţilor comunicative. Participanţii
primesc cîte o foaie şi un pix şi formează două rânduri stând faţă în faţă. Membrii
unui grup vor scrie pe foile lor câte o întrebare care începe cu cuvintele „De ce …?”
Membrii celui de-al doilea grup vor scrie câte o propoziţie care începe cu „Fiindcă
După ce au terminat, participanţii, unul câte unul, citesc întrebările şi răspunsurile
(de exemplu, întrebarea: „De ce sunt atâtea frunze pe copaci?” răspunsul: „Fiindcă
toţi oamenii sunt egali în drepturi”). După exerciţiu se analizează importanţa
comunicării şi cooperării, formularea mesajelor, consecinţele comunicării
insuficiente dintre oameni.
5. Jocul „Argumentele”. Scopul: dezvoltarea capacităţii de argumentare. Participanţii
formează două grupe şi stau faţă în faţă. Animatorul le propune să înceapă o discuţie.
Se pot contra referitor la orice doresc, de exemplu: „Ce este mai bun roşia sau
dovleacul?”, „Care cifră este mai importantă 1 sau 6?” Fiecare grup va rămâne fidel
opiniei sale, aducând cât mai multe argumente pentru susţinerea punctului său de
vedere. Prezentarea argumentelor se va face pe rând, dar cât mai repede şi cât mai
convingător posibil. Peste câteva minute moderatorul va opri discuţiile şi îi va întreba
pe preadolescenţi cum s-au simţit în timpul activităţii, cum a decurs comunicarea, le-a
plăcut sau nu să fie în dezacord unii cu alţii, cum se aseamănă acest joc cu viaţa reală.
6. Jocul „Plec într-o călătorie”. Scopul: dezvoltarea memoriei. Toţi participanţii se aşează
în cerc. Moderatorul începe cu cuvintele: „Plec într-o călătorie şi iau o îmbrăţişare”,
după care îmbrăţişează o persoană din dreapta sa. Acea persoană continuă, spunând:
„Plec într-o călătorie şi iau o îmbrăţişare şi o mângâiere pe spate” şi apoi face cele
spuse cu o persoană din dreapta sa, adică o îmbrăţişează şi o mângâie pe spate. Fiecare
persoană repetă ceea ce a fost deja spus şi adaugă o nouă acţiune. Activitatea continuă
concentrarea. Participanţii se aşează, formând un cerc. Participantul care începe, spune
vecinului din dreapta „Mă iubeşti, dulceaţă?” Acesta spune, da, dar acum nu pot să
rîd”. Respectiv, primul încearcă să provoace râsul vecinului său, acesta continuând
jocul. Jocul se termină când ajunge din nou rândul să întrebe prima persoană.
Discutarea temei realizate acasă.
3. Jocul „Dimineaţa în junglă”. Scopul: eliberarea de tensiune, descărcarea energiei.
Fiecare preadolescent îşi alege un animal. Animatorul roagă jucătorii să-şi imagineze
că e noapte şi toţi dorm. Cu primele raze ale dimineţii, ei încep să se trezească,
mişcîndu-se, întinzându-se etc. În acelaşi timp, „animalele” se salută, emiţând sunetul
respectiv, de la început foarte încet, apoi tot mai tare. Cea mai mare intensitate sunete
o au la amiază şi după masă, apoi începând să descrească.
4. Jocul „Peretele”. Scopul: stimularea încrederii în sine însuşi şi în grup; dezvoltarea
încrederii în alte simţuri decât cel al vederii, în special în dimensiunea spaţiu-timp.
Participanţii se plasează la vreo 2 metri de la obstacol, formând un rând, la distanţă
mică unul de altul (pentru a acoperi tot spaţiul peretelui, pe cât e posibil). Voluntarul e
dus la o anumită distanţă de grup (cu ochii închişi) şi trebuie să alerge cu cea mai mare
viteză posibilă (fără exagerări) înspre obstacol. Grupul va trebui să-l prindă, fără a
înainta, pentru ca persoana să nu se lovească de perete. În final se apreciază emoţiile
triste, temerile, alte impresii.
5. Relaxarea „Călătoria”. Scopul: destinderea musculară, încărcarea cu energie pozitivă.
Rugaţi copii să se aşeze pe scaunele lor. Începeţi călătoria cu cuvintele: „Aţi lucrat
mult şi aţi obosit. Trebuie să vă relaxaţi. Acum aveţi posibilitatea să călătoriţi în locul
cel mai plăcut pe care să vi-l imaginaţi. Închipuiţi-vă că sunteţi acolo şi că vă simţiţi
bine. Simţiţi o mare plăcere”. După cîteva minute, readuceţi participanţii la realitate,
spunînd: „Acum sunteţi plini de energie şi sunteţi bucuroşi să reveniţi în grupul nostru.
Deschideţi ochii”.
6. Desenul „3 autoportrete”. Participanţilor li se propune să deseneze 3 autoportrete: 1)
„Eu pînă la training”, 2) „Eu în timpul trainingului” şi 3) „Eu acum”. Urmează să se
observe schimbările sale.
7. Activitatea „Succesul înregistrat”. Scopul: evidenţierea reuşitei programului. Toţi copii
stau în cerc. Pe cerc sunt rugaţi să continue afirmaţiile: „Eram bucuros (oasă) sa vin
…”. „Eram veselă când eram la grup …”. „Am învăţat … ”.„Grupul m-a făcut să mă
simt …”. „Am învăţat lucruri bune …”. „Am înţeles că …”.„Nu le mai vorbesc
părinţilor …”. „Nu le mai vorbesc prietenilor …”.
8. Reflexia rezultatelor activităţii. Scopul: asimilarea experienţei, ieşirea din şedinţă.
Psihologul propune să alcătuim nişte reguli după care trebuie să ne conducem în viaţă.
Întîi se propune preadolescenţilor să-şi expună variantele sale, apoi psihologul
întocmeşte regulile:
Fii încrezut în sine, totul se poate rezolva dacă te vei strădui tu. Fii curajos. Cine e fricos – pierde, curajosul – câştigă. Ocoleşte oamenii răi. Învaţă-te să te priveşti faptele tale sub alt aspect – aşa cum doreşti tu să le realizezi, cum vor să te vadă pe tine părinţii. Fii isteţ şi vei obţine ceea ce îţi doreşti. Respectă-te, iubeşte-te aşa cum eşti şi în fiecare zi aspiră la ceva mai mult. Depune fort în obţinerea succesului, caută noi soluţii în rezolvarea problemelor.În final copii pot hotărî ce vor face cu desenele şi cu toate produsele realizate de ei pe parcursul şedinţelor (pot fi împărţite între ei, sau dăruite psihologului).
Împărţirea diplomelor.
Anexa 2
Recomandări pentru părinţi şi profesori pentru diminuarea anxietăţii și agresivității la adolescenţi
Recomandări pentru părinţi
Părinţii sunt acele persoane care trebuie să se implice activ în procesul de atenuare a anxietăţii la preadolescenţi. În cele ce urmează vom prezenta paşi practici pe care părinţii îi pot întreprinde pentru a controla şi reduce anxietatea copilului săi:
1.Un mijloc foarte important de a-i reda încrederea în sine unui preadolescent anxios este
ca părintele să continue să fie „părinte”. Părintele nu trebuie să instituie domnia legii şi
să-şi trateze copilul ajuns preadolescent ca pe un copil mic. Există momente când
părintele trebuie să spună „nu” – comportamentelor inadecvate şi periculoase cum ar fi
nopţile tîrzii petrecute în oraş – şi momente în care trebuie să relaxeze regulile, de
exemplu cnd preadolescentul este disperat după ultimul răcnet în materie de modă.
2. Adulţii trebuie zilnic să aprecieze şi să sublinieze succesele copilului accentuându-le în
faţa altor membri ai familie (de exemplu în timpul cinei comune). Asta nu înseamnă
numai lucruri importante cum ar fi trecerea unui examen, poate să cuprindă şi lucruri
minore, cum ar fi că şi-a amintit să-şi sune bunica de ziua ei.
3. Este important ca maturii să-i amintească preadolescentului că fiecare om este altfel, că
fiecare are talentele sale şi că nu trebuie să facă tot ce fac prietenii săi sau tot ce este la
modă în prezent.
4. Atingerile gingaşe ale părinţilor vor ajuta preadolescentul să recapete încrederea în
sine şi în lumea înconjurătoare. Preadolescenţii care sunt îmbrăţişaţi cresc avînd un
puternic sentiment al valorii personale.
5. Părinţii trebuie să ia în consideraţie posibilităţile preadolescenţilor, să nu ceară de la ei
ceea ce aceştia nu pot face. Dacă preadolescentul întâlneşte dificultăţi la un obiect /
materie şcolară atunci mai bine adulţii îl vor ajuta suplimentar decât să ceară de la el
rezultate imediate. La cel mai mic succes obţinut la acest obiect este binevenit ca
copilul să fie lăudat.
6. Este pozitiv de a reduce la minim numărul de observaţii. Părinţilor li se propune pe
parcursul unei zile să înscrie toate observaţiile pe care vor să le facă copilului. Iar
seara se poate citi lista împreună cu copilul. Adulţii vor observa că unele observaţii nu
îşi au rostul, dar pot dăuna copilului.
7. Nu se recomandă ca maturii să ameninţe copilul cu pedepse pe care nu le îndeplinesc
(„Taci sau îţi voi încleia gura.”).
8. În comunicarea cu copilul anxios este binevenit ca părinţii să nu submineze autoritatea
persoanelor importante pentru copil („Prietenul tău nu înţelege nimic, mai bine
ascultă-mă pe mine!”).
9. Dacă adulţii nu sunt mulţumiţi de comportamentul şi realizările copilului asta nu este
motiv suficient pentru a nu–i oferi dragoste şi suport. Preadolescentul are nevoie să
ştie că este iubit şi preţuit ca om.
10. Părinţii trebuie să însufleţească copilul să-şi găsească un hobby care să-i placă foarte
mult. Preadolescentul are nevoie de pauze, de timp liber fără teme şi însărcinări, de
timp care să-l dedice unui hobby indiferent dacă este vorba de jocurile pe computer
sau de ieşitul în oraş cu prietenii. Este important ca părinţii să încurajeze mişcarea,
înotul, vreun „sport deosebit” sau practicarea tehnicilor relaxante.
11. Dacă preadolescenţii nu sunt acceptaţi în anumite grupuri de prieteni, maturii ar putea
insista discret să-şi găsească alte subiecte de interese şi să-şi facă noi prieteni, cu care
ar fi posibil să aibă mai multe în comun.
12. Se recomandă ca părinţii să nu le dea nici un motiv preadolescenţilor să creadă că nu
înţeleg prin ce trec aceştia dacă nu vor ca ei să-şi destăinuiască grijile în altă parte.
13. În timpul activităţilor în comun se poate folosi umorul. Umorul este şi va rămâne
mereu una din armele cele mai eficiente împotriva anxietăţii.
14. Adulţii trebuie să fie consecvenţi în acţiunile sale. Nu se poate de interzis
preadolescentului fără nici un motiv ceea ce anterior îi era permis.
Recomandări pentru profesori
Profesorii în lucrul cu copii anxioşi pot ţine cont de următoarele recomandări propuse în vederea diminuării acesteia:
1.Este necesar ca profesorii să evite momente şi jocuri competitive în care se iau în
consideraţie viteza îndeplinirii activităţilor ca de exemplu: „Cine este mai rapid?”
2. Este indicat ca profesorii să favorizeze ridicarea autoaprecierii copilului, să-l laude mai
des, dar să nu uite că elevul trebuie să ştie pentru ce este lăudat.
3. Pozitiv este şi utilizarea prenumelui ori de câte ori se adresează la copil.
4. În nici un caz preadolescentul anxios nu trebuie să fie comparat cu alţi copii.
5. Nu se recomandă ca profesorii să lanseze în faţa copilului cerinţe exagerat de înalte la
care elevul nu poate face faţă.
6. În aprecierea acestor copii trebuie să se explice destul de minuţios şi clar nota pusă,
observaţiile, lauda. Nu trebuie să se aprecieze activitatea în întregime, ci doar unele
elemente, în special cele pozitive, în clasă trebuie creată o atmosferă, în care copilul se
simte acceptat şi stimat, indiferent de comportamentul şi succesele sale.
7. Un moment important în activitatea cu aceşti copiii este elaborarea criteriilor
propriului lor succes (lor le este dificil să-şi aprecieze succesul, de aceea multe
situaţii reuşite le consideră nereuşite. Pentru aceasta trebuie de organizat împreună cu
copilul o discuţie asupra indicilor de succes al unei sau altei situaţii, de evidenţiat care
rezultat el îl consideră reuşit.
Diminuarea Anxietăţii Şcolare la Preadolescenţi
Caracteristica generală a programului de intervenţie psihologică Cercetarea de constatare, rezultatele obţinute şi concluziile formulate ne-au permis să conchidem că în rîndul preadolescenţilor există un număr mare de copii anxioşi. Astfel, la 23,54% din preadolescenţi am depistat un nivel ridicat de anxietate. Aceşti preadolescenţi trăiesc emoţii neplăcute de încordare, nelinişte şi nesiguranţă. Consecinţele pe termen lung ale anxietăţii se reflectă asupra comunicării, sferei afective, cognitive, motivaţionale, asupra conştiinţei de sine şi autoaprecierii determinând ticuri nervoase, inhibare, închidere în sine, agresivitate faţă de cei din jur şi scăderea performanţei.
În cercetarea noastră ne-am axat pe studierea anxietăţii şcolare accentuate, care a fost
diagnosticată la preadolescenţii testaţi în raport de 23,07%. În acelaşi timp, menţionăm că anxietatea şcolară de intensitate şi durată ridicată a fost evidenţiată ca fiind mai frecventă la preadolescenţii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 12 ani (30,06%). Pe parcursul vîrstei şi spre sfîrşitul ei, acest tip de anxietate este în descreştere. Anxietatea şcolară se manifestă iniţial în mediul şcolar, în relaţiile preadolescentului cu profesorii, elevii şi cu grupul şi are efecte negative asupra activităţii de învăţare prin încetinirea ritmului de învăţare, apariţia lacunelor în cunoştinţe, evitarea oricărui efort de îndeplinire individuală a sarcinilor, aversiune faţă de învăţătură, scăderea nivelului de aspiraţii, insucces şcolar urmat de scăderea performanţei şcolare. Schimbările enumerate au un impact nefavorabil şi neprielnic asupra personalităţii preadolescentului şi asupra diferitor sfere de viaţă în care preadolescentul este implicat.
În această ordine de idei, este absolut necesar ca anxietatea şcolară să fie eliminată cît
mai curînd posibil, pentru a evita favorizarea apariţiei fobiei şcolare şi sociale sau în scopul preîntâmpinării instaurării anxietăţii ca o formaţiune stabilă de personalitate.
În scopul diminuării şi combaterii anxietăţii şcolare, am elaborat şi am implementat un
program de intervenţie psihologică formativă.
Intervenţia psihologică reprezintă un sistem de mijloace, metode, procedee şi tehnici
psihologice, care urmăreşte diminuarea anxietăţii şcolare şi a consecinţelor acesteia, prin intermediul optimizării autocunoaşterii, prin dezvoltarea emoţională şi desigur, prin dezvoltarea personalităţii preadolescentului.
În continuare, ne vom referi la intervenţiile psihologice pe care le-am realizat.
În experimentul formativ au fost incluşi 24 de preadolescenţi cu vîrsta cuprinsă între 10 – 12 ani, a cîte 12 în grupul de control şi în grupul experimental. Limita numărului de copii a fost impusă de cerinţele de organizare a grupului de diminuare a anxietăţii şi de psihoterapie, care recomandă ca numărul maxim de membri să fie 12. Pentru grupul experimental au fost selectaţi preadolescenţi din mai multe clase, care manifestau un grad ridicat de anxietate şcolară.
Schimbările semnificative, obţinute de preadolescenţi la indicele anxietate, se datorează optimizării generale a stărilor psihoemoţionale prin dezvoltarea deprinderilor de autocontrol emoţional, prin însuşirea tehnicilor de relaxare şi reglare psihică, prin extinderea trăsăturilor de personalitate, prin dezvoltarea competenţelor comunicative şi prin exersarea unui comportament sigur şi optimist. În mod deosebit, ne-am propus să observăm cum se modifică tipurile de anxietate la preadolescenţi ca urmare a aplicării Programului de intervenţie psihologică.
Analiza comparativă a scorurilor medii privind preadolescenţii din GE/retest şi
preadolescenţii cu nivel moderat de anxietate scoate în evidenţă o tendinţă de apropiere a
valorilor medii la indicele de anxietate. Rezultat mai bun se constată cu privire la GE/retest, ceea ce demonstrează efectele compensatorii pozitive, dar nu definitive în reducerea gradului de anxietate. Am reuşit să diminuăm, dar până la un nivel moderat în raport cu indicii mai mari decât rezultatul la preadolescenţii cu acest nivel care nu au participat în experimentul formativ. Rezultate similare am obţinut şi în cazul anxietăţii – stare şi anxietăţii – trăsătură.