ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI INSTITUTUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI LILIA FRUNZE CHIŞINĂU – 2015
ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI
INSTITUTUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
LILIA FRUNZE
CHIŞINĂU – 2015
CZU 37.017.4:811.135.1′243
F 94
Aprobată spre editare
de Consiliul Ştiinţifico-Didactic al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei
Lucrarea a fost elaborată în cadrul proiectului „Principii şi metode de integrare naţional-
europeană a valorilor educaţiei umaniste în gimnaziu şi liceu”.
Coordonator:
TAMARA CAZACU, doctor în pedagogie
Recenzenţi:
Rodica Solovei – dr., conf. cercet., IŞE
Nelu Vicol – dr., conf. univ., IŞE
Liubovi Ivasiuc – profesoară, GD superior, LT „Al. Puşkin”, mun. Chişinău
Redactor:
STELA LUCA
Redactor tehnic:
MARINA DARII
Corector:
NICOLETA OMBUN
AUXILIAR DIDACTIC PENTRU ELEVI ŞI PROFESORI,
INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU INSTRUIRE ÎN LIMBILE MINORITĂŢILOR NAŢIONALE
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii
Frunze, Lilia. Educaţia civică: Clasele a IX-a – a X-a: Fişe didactice / Lilia Frunze; Acad. de Ştiinţe a Rep. Moldova, Inst. de
Ştiinţe ale Educaţiei. – Chişinău: Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 2015 (Tipogr. „Cavaioli”). – 67 p. – (Auxiliar didactic pentru elevi şi profesori, Instituţiile de Învăţământ cu Instruire în Limbile Minorităţilor Naţionale, ISBN).
50 ex.
ISBN 978-9975-48-077-2.
ISBN 978-9975-48-077-2. © Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 2015
- 3 -
Stimaţi profesori!
Dragi elevi!
Prezenta lucrare este concepută ca un auxiliar didactic pentru
profesori şi elevii alolingvi care studiază disciplina educaţia civică în limba
română. Vă propunem activităţi didactice ce contribuie atât la dezvoltarea
competenţelor specifice disciplinei, cât şi a celor de comunicare în limba
română. Activităţile propuse îl ajută pe elev să depăşească dificultăţile de
însuşire a lexicului, să-şi îmbogăţească universul cultural-ştiinţific, să
definească concepte, să perceapă adevăratele valori, să fie într-o armonie
perfectă cu lumea sa interioară, să-şi exprime opinia şi s-o argumenteze etc.
Profesorul poate selecta tehnicile de lucru propuse în funcţie de
obiectivele urmărite, de nivelul de pregătire al elevilor etc.
Fiecare fişă didactică conţine trei aspecte/ componente:
formarea/ dezvoltarea competenţelor stipulate în curriculumul la
educaţia civică prin valorificarea conţinuturilor şi a sarcinilor
didactice proiectate;
însuşirea eficientă a limbii române;
formarea unui comportament axiologic în baza integrării valorilor
naţional-europene.
Lucrarea include numeroase modele de dezvoltare a competenţelor
specifice educaţiei civice,oferind posibilitatea profesorului de a le adapta şi
a le aplica şi la alte subiecte, discipline şcolare.
Mult succes!
Autoarea
- 4 -
P R E L I M I N A R I I
Definirea conceptului de valoare, de axiologie mereu a creat discuţii
contradictorii. Una dintre ele o constituie sensurile diferite, atribuite noţiunii
acestea la diverse discipline. În estetică, filozofie, istorie aceste concepte au o
conotaţie normativă, valorile fiind criterii pe baza cărora se face distincţie între
bine şi rău, frumos şi urât. Anume aceste conotaţii are şi disciplina educaţia
civică în cadrul căreia se instruieşte elevul alolingv. În cadrul lecţiilor de educaţie
civică, valorile nu pot fi direct observate, deoarece sunt incluse în comportament,
decizii, atitudini, ele implicând consideraţii morale. Fiecare valoare este ascunsă,
neobservată, imposibil de măsurat în mod direct. Ele există undeva, în interiorul
fiinţei umane, manifestându-se prin atitudini diverse.
La lecţiile de educaţie civică se educă aşa valori ca: unitatea, comunicarea,
toleranţa, respectul, solidaritatea, egalitatea, pluralismul, pacea, democraţia,
libertatea etc. Lecţiile sunt proiectate astfel încât elevul să înţeleagă ce înseamnă
respectul pentru demnitatea umană, libertate, democraţie, egalitate, statul de
drept şi respectarea drepturilor omului. La temele: Demnitatea umană şi
Demnitatea naţională elevii învaţă să deducă din texte, din definiţii ce înseamnă
demnitate umană şi naţională, înţeleg cum trebuie să se comporte un cetăţean
simplu, dar şi unul cu funcţie înaltă în stat, analizează situaţii din care trag
concluzii şi iau decizii.
Majoritatea temelor studiate în clasa a X-a oferă elevului înţelegerea ce este
libertatea şi că ea este o valoare atât personală, cât şi colectivă. Toţi oamenii
doresc să fie liberi, în ceea ce priveşte gândirea şi manifestările propriei
personalităţi. Ei trebuie să sesizeze că societatea noastră tinde spre democraţie,
libertate, le promovează şi că aceste valori sunt un drept al nostru, dar şi o
caracteristică a societăţii în care trăim. Elevul percepe sensul deplin al
cuvântului democraţie, pătrunde în esenţa acestui cuvânt de care ţine egalitatea
în faţa legii, dreptul la opinie, pluralismul, limitarea şi separarea puterilor în stat.
La temele: Republica Moldova – parte componentă a civilizaţiei europene, Legile
naţionale şi legile europene, Viaţa şi conflictul de valori etc. elevii sunt ajutaţi să
înţeleagă că democraţia şi respectarea drepturilor omului sunt noţiuni
inseparabile. De asemenea, elevii trebuie să distingă şi să însuşească astfel de
concepte-valori ca egalitatea în drepturi, discriminarea pe diverse criterii, toleranţa,
respectul faţă de sine, faţă de ceilalţi şi, nu în ultimul rând, faţă de legile statului
şi societate.
Astfel studierea educaţiei civice de către elevul alolingv în limba română îi
asigură accesul acestuia la lumea axiologiei, ceea ce îl face să perceapă
adevăratele valori, să existe într-o armonie perfectă cu lumea sa interioară şi
desigur să-şi dezvolte abilităţile de comunicare în limba română, prezentând,
formulând în română noţiuni, definiţii, întrebări, opinii. În felul acesta îşi
sporeşte accesul la studiile universitare în limba statului, la cultură, istorie, etică
şi estetică oferindu-le posibilitatea de a stabili între aceste domenii diferenţe şi
afinităţi. Comunicând în limba română, nonmaternă, comunicarea devine o
- 5 -
valoare europeană, foarte importantă în acest proces. Educaţia axiologică
presupune şi formarea capacităţilor elevului de a sesiza, a judeca, a acţiona etc.
În scopul atingerii obiectivelor menţionate, am elaborat, la educaţia civică:
fişe didactice pentru elevi şi profesori, clasa a X-a;
un dicţionar tematic;
un dicţionar bilingv.
Intenţia a fost de a asigura elevul alolingv şi profesorul cu un suport
accesibil, util şi eficient de însuşire a materiei. Fişele facilitează activitatea
subiecţilor educaţiei în conştientizarea realităţilor din societate, analiza diverselor
situaţii, experienţe, îmbogăţire spirituală şi emoţională, formare de deprinderi etc.
Fişele sunt astfel concepute încât să-i ajute la toate etapele lecţiei. Sunt aplicate
diverse forme şi metode de lucru cu lexicul, textul/ informaţia, variate situaţii,
exerciţii-problemă, simulări ale evenimentelor din viaţa cotidiană, traduceri,
diferite tabele-sinteză etc. Semnificaţia acestor fişe constă şi în formarea
competenţelor de stăpânire a limbii române şi a dezvoltării unui comportament
axiologic.
În dicţionarul tematic şi cel bilingv profesorul şi elevul pot găsi cuvinte,
expresii frazeologice, citate celebre, proverbe şi zicători ce pot fi utilizate în
procesul de instruire. Cu ce scop am alcătuit aceste dicţionare? Pentru ca elevii
alolingvi:
să depăşească dificultăţile de însuşire a lexicului;
să-şi îmbogăţească universul cultural-ştiinţific;
să se informeze şi să aibă un instrument rapid şi la îndemână;
să exerseze comunicarea în limba română.
V. Galan spunea: „În orice limbă, cuvintele, expresiile îndeplinesc o dublă
funcţie. Pe de o parte, fac posibilă comunicarea laconică, simplificată convenţional,
a unor gânduri, simţăminte şi atitudini complexe. Pe de altă parte, expresiile evocă
spontan o amplă experienţă de viaţă şi gândire, proprie epocii în care s-au ivit.”
- 6 -
F I Ş E D I D A C T I C E
TEMA: RELAŢIILE INTERPERSONALE. PASIUNI ŞI SENTIMENTE
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să definească instrumentele de estimare a personalităţii: grup social, nevoie de
afiliere, intimitate, pasiune etc.;
să modeleze/ exerseze comportamente adecvate diverselor roluri civice;
să proiecteze acţiuni de menţinere a relaţiilor interpersonale durabile;
să formuleze reguli de convieţuire în grupurile sociale de referinţă.
Comparaţi!
Intimitate – интимность spontan – спонтанно
realizare – реализация a contacta – контактировать
adecvat – адекватно
Reţineţi!
Adecvat – inadecvat afiliat – neafiliat
structurat – nestructurat
Informaţii utile
Ce este grupul social?
Prin grup social înţelegem un ansamblu uman structurat, un grup de elevi, o echipă
sportivă etc., care respectă anumite reguli, legi şi comunică între ei. Există diferite grupuri
sociale: spontane, de apartenenţă (de vârstă), de referinţă, de presiune etc.
Indiferent cărui tip de grup îi aparţinem, importantă rămâne relaţia umană. Nevoile
umane individuale de apartenenţă, de realizare, de respect de sine pot fi satisfăcute numai
în cadrul anumitor grupuri. Relaţiile interpersonale instituie valori, norme de conduită,
modele de comportare, stiluri de interacţiune.
Trăirea împreună a evenimentelor joacă un rol important în dezvoltarea relaţiilor
umane.
Fiecare dintre noi are, simte nevoia de a conlucra cu cineva, de a face parte dintr-un
grup. De aici şi:
a) Nevoia de afiliere
Oamenii nu pot trăi izolaţi unul de altul. Nevoia de afiliere se referă la nevoia
oamenilor de a avea contacte relativ frecvente cu ceilalţi. Ea stă la baza formării relaţiilor
interpersonale.
Lexicul: A satisface – удовлетворять presiune – давление apartenenţă – a aparţine unui grup relaţie – oтношение conduită – comportament, purtare sentiment – чувство interacţiune – взаимодействие pasiune – страсть interpersonal – între persoane, grupuri a se afilia (a se alătura) – присоединиться perfecţiune – совершенство referinţă – ссылка
- 7 -
b) Nevoia de intimidate, pasiune
Pentru o relaţie interpersonală este importantă nevoia de afiliere şi nevoia de
intimitate. Prima se referă la dorinţa de a stabili cât mai multe contacte sociale, iar cea
de-a doua – la preferinţa pentru relaţiile calde şi apropiate. În urma acestei intimităţi apare
şi pasiunea pentru ceva sau cineva.
c) Singurătatea
În viaţa de zi cu zi singurătatea înseamnă lipsa relaţiilor sociale. Singurătatea este o
trăire negativă ce influenţează negativ individul. Suntem singuri atunci când relaţiile
noastre cu ceilalţi sunt puţine şi inadecvate. Indivizii singuri sunt de obicei timizi şi au o
stimă de sine. Ei sunt, foarte adesea, depresivi, simt frică, au opinii negative despre ceilalţi
şi sunt prudenţi din punct de vedere social: evită situaţiile interpersonale în care ar putea fi
respinşi de ceilalţi.
d) Atracţia interpersonală este dorinţa de a interacţiona, de a avea relaţii cu o
anumită persoană.
Tipuri de relaţii interpersonale
Prietenia
Psihologii consideră că relaţiile interpersonale se află în strânsă legătură cu fericirea,
cu sănătatea fizică şi mentală. Relaţiile sunt foarte importante pentru oricare din
activităţile noastre zilnice, pot fi însă şi o sursă de tensiune psihică şi de nefericire atunci
când sunt conflictuale. Prietenia, Dragostea şi Căsătoria, Relaţiile cu Părinţii şi Copiii sunt
principalele tipuri de relaţii interpersonale.
De ce avem nevoie de prietenie?
Legătura de prietenie îl transformă pe om, îl înalţă, exprimă adevărata măsură a
aspiraţiei spre perfecţiune şi împlinire. Prietenul este o persoană cu care avem o relaţie de
admiraţie şi simpatie reciprocă. Prietenia este specific umană, fapt semnalat încă de
Aristotel, care considera că „nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpâneşte toate
bunurile lumii.” Însă, un vechi proverb zice: „A avea un prieten e greu, iar a avea doi e
imposibil.” Prietenia se dezvoltă în timp. Putem să simpatizăm pe cineva imediat, dar nu ne
împrietenim cu el decât pe măsură ce îl vom cunoaşte şi vom descoperi la el interese
similare cu ale noastre. Multe relaţii de prietenie nu durează toată viaţa, ci dispar treptat.
Prieteniile între adolescenţi sunt adesea foarte puternice. Pentru un adolescent prietenia
este uneori cea mai importantă relaţie. Adolescenţii se împrietenesc de obicei pentru a
petrece timpul împreună şi mai puţin pentru a se bucura de sprijinul material şi emoţional
al celuilalt. În cadrul grupurilor se creează anumite relaţii. Spunem ca suntem în bune
relaţii cu colegii de clasă sau, dimpotrivă, că nu ne înţelegem între noi, suntem în conflict cu
privire la mai multe probleme. „În natura omului găsim trei cauze principale de ceartă:
concurenţa, neîncrederea, gloria.”
(Sursa: www.scritub.com/sociologie/asistenta-sociala)
Exersaţi!
1. Cum înţelegeţi expresiile?
Nevoie de afiliere; atracţie interpersonală; a se bucura de sprijin material şi emoţional;
grup social; relaţie interpersonală; aspiraţie spre perfecţiune.
2. Alcătuiţi enunţuri cu unele dintre ele.
3. Completaţi tabelul cu informaţii din text.
- 8 -
Grup social Nevoi ale
grupului social Relaţie
interpersonală Tipuri de relaţii interpersonale
4. Răspundeţi la întrebări.
a) Ce este grupul social? b) Câte tipuri de grupuri cunoaşteţi? c) Cum înţelegeţi expresia
relaţie interpersonală? d) Care sunt tipurile de relaţii interpersonale? e) De ce avem
nevoie de prieteni? f) Ce este prietenia?
5. Comentaţi, în şase-şapte enunţuri, citatul lui Thomas Hobbes: În natura omului
găsim trei cauze principale de ceartă: concurenta, neîncrederea, gloria.
6. Comentaţi, în cinci-şase propoziţii, proverbul:
A avea un prieten e greu, dar a avea doi e imposibil.
7. Imaginaţi-vă că doi colegi de clasă, care sunt şi cei mai buni prieteni, s-au
certat. Cum veţi proceda ca să-i împăcaţi? Propuneţi două-trei soluţii.
8. Alcătuiţi un dialog după începutul dat.
– Salut, prietene, de ce stai în singurătate?
– Salut, simt nevoia de a fi singur astăzi.
– …
9. Priviţi imaginile. Cum consideraţi, ce fel de relaţii interpersonale se întrevăd?
Alcătuiţi un monolog la temă din patru-cinci enunţuri.
10. Descrieţi, în patru-cinci enunţuri, relaţia dintre tine şi prietenul tău/
prietena ta.
TEMA: MATURITATEA FIZICĂ, PSIHOLOGICĂ ŞI SOCIALĂ
A PERSOANEI
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să definească conceptul de maturitate;
să clasifice tipurile de maturitate (fizică, psihologică şi socială);
să modeleze comportamente adecvate situaţiilor;
să aplice instrumentele de estimare a personalităţii.
- 9 -
Comparaţi!
Spontaneitate – спонтанность
toleranţă – толлерантность
solidaritate – солидарность
Reţineţi! Alcătuiţi apoi enunţuri.
A-şi asuma responsabilitatea pentru faptele sale;
Independenţă faţă de cultură şi mediul social;
Selectivitate în relaţiile sociale.
Informaţii utile
Abraham Maslow, un renumit psiholog american, definea maturitatea în felul
următor: perceperea eficientă a realităţii şi capacitatea de a stabili relaţii mai
comode cu ea. Ea vizează judecarea corectă a situaţiilor şi oamenilor. Persoanele mature
fizic, psihologic şi social sunt mai deschise la risc, către necunoscut şi sunt mai puţin
afectate de frică. Persoanele imature, dimpotrivă, acceptă foarte greu situaţiile
neprevăzute, având nevoie de certitudine şi siguranţă.
Adesea, când o persoană adultă are un comportament lipsit de responsabilitate,
arogant, demonstrativ, teribilist, spunem despre ea că este „imatură”. Maturitatea
psihologică este similară cu maturitatea biologica (fizică). Din punct de vedere psihologic ea
se referă de la evoluţia persoanei, de la deplina dependenţă maternă până la dobândirea
abilităţii de a accepta provocările vieţii de sine stătător şi de a găsi în sine soluţiile
potrivite. Maturizarea psihologică şi socială este un proces activ pe toată durata vieţii şi are
mai multe criterii.
Maturitate fizică, psihologică şi socială
Spontaneitate;
capacitate de a se accepta pe sine şi pe ceilalţi;
doză de detaşare în relaţiile cu ceilalţi;
creativitate în ceea ce priveşte acţiunile întreprinse;
solidaritate cu scopurile propuse;
independenţă faţă de cultura şi mediul social;
convingeri religioase;
toleranţă faţă de alte etnii sau religii;
compasiune;
acceptare a eşecurilor pe care le poate depăşi;
simţ al umorului;
selectivitate în relaţiile sociale;
optimism, veselie, capacitate de a se bucura de muncă, de a iubi, de a atinge
anumite scopuri;
manifestare temperată a emoţiilor, echilibru emoţional;
Lexicul: Arogant – высокомерный soluţie – решение
certitudine – уверенность convingere – убеждение
a se manifesta – показать себя compasiune – сострадание
a se detaşa – a se debarasa (отделиться) selectivitate – выбор
- 10 -
capacitate de autocontrol;
evitare a implicării emoţionale fără rost, a geloziei şi posesivităţii;
cunoaştere de sine, încredere în sine;
înţelegere clară a scopului vieţii etc.
(Sursa: www.e-referate.ro)
Exersaţi!
1. Răspundeţi la întrebări.
a) Ce este maturitatea? b) Ce vizează ea? c) Care sunt criteriile maturităţii? d) Cum este o
persoană matură? e) Cât durează maturitatea?
2. Caracterizaţi, în perechi, o persoană matură şi una imatură, folosind criteriile
din tabelul de mai sus. Model:
Persoană matură Persoană imatură
Acceptă eşecurile şi le poate depăşi;
…
Are mai multe eşecuri, nu le poate
depăşi;
…
3. Alcătuiţi, în cinci-şase enunţuri, portretul perfect al unei persoane mature
fizic, psihologic şi social.
4. Explicaţi, în patru-cinci propoziţii, ce înseamnă un comportament matur.
5. Priviţi imaginile. Spuneţi, persoanele respective dau dovadă de maturitate
psihologică? Ce sfaturi le-aţi putea oferi?
Meditaţi!
Poate oare o persoană să fie numită matură dacă are alte convingeri politice si
religioase faţă de ale noastre?
Simţul umorului poate ajuta unei persoane să devină mai matură?
Persoana care nu poate accepta în cercul său de prieteni o altă persoană poate
fi numită imatură?
Situaţii:
Deseori ai auzit la adresa unei persoane că este imatură, neserioasă. Propune
câteva soluţii de redresare a situaţiei.
Prietenul tău face fapte de care regretă apoi. Toţi îl numesc imatur. Ajută-l să
depăşească situaţia.
- 11 -
TEMA: NORME JURIDICE. NORME MORALE
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să definească conceptul de normă juridică şi normă morală;
să analizeze în plan comparativ normele de drept civil cu cele morale;
să propună exerciţii de rezolvare, în baza legii, a unor situaţii de conflict specifice
domeniilor de drept civil;
să alcătuiască proiecte de norme morale ce ar putea fi incluse în lege.
Reţineţi! Alcătuiţi enunţuri.
Reguli de conduită;
reguli morale;
reguli obligatorii.
Comparaţi!
Normă – норма juridic – юридический
morale – моральные social – социальный
Informaţii utile
Ce sunt normele?
O normă este un model de acţiune, care trebuie aplicat în anumite împrejurări.
Sunt norme juridice şi norme morale.
Norma juridică este o regulă de conduită generală, impersonală şi obligatorie, care
exprimă voinţa electoratului prin organul legislativ. Are ca scop asigurarea ordinii sociale şi
poate fi îndeplinită pe cale statală, la nevoie prin constrângere.
Norma juridică:
1. are caracter general şi impersonal. Este un etalon de conduită, aplicabil în mod egal şi
continuu fiecărui individ;
2. are caracter obligatoriu. Ea poate fi respectată, la nevoie, de către stat, prin
constrângere;
3. are caracter tipic, adică formulează modelul, tipul de conduită al persoanei;
4. este publică. Pentru ca un comportament prescris să poată fi urmat, el trebuie adus la
cunoştinţa indivizilor, făcut public. Norma juridică este publicată în Monitorul Oficial.
Ce este o normă morală?
De obicei, exemplele de norme morale la care se gândesc majoritatea oamenilor sunt
de genul: „Sa nu minţi!”, „Sa nu furi!”, „Ajută-ţi aproapele!”, „Respectă-ţi părinţii!”,
„Creşte-ţi copiii aşa cum se cuvine!”, „Respectă-ţi întotdeauna promisiunile!” ş.a. Marea
majoritate a regulilor morale sunt astăzi şi norme religioase şi legale. Din acest motiv, este
foarte greu de alcătuit o listă de norme exclusiv morale, ele au un anumit specific şi anume:
sunt libere;
au consecinţe asupra celorlalţi;
Lexicul: Acţiune – действие impersonal – безличный
legiuitor – care face legi a constrânge – вынудить
nelimitat – fără limite conduită – comportament
a sancţiona – a amenda delicvă – abatere de la lege
încălcare – нарушение convieţuire – a vieţui împreună cu cineva
- 12 -
nu sunt categorice;
se bazează pe autonomia voinţei;
se sancţionează spiritual etc.
(Sursa: www.biblioteca.regielive.ro)
Dicţionar
Exersaţi!
1. Răspundeţi la întrebări.
a) Ce este o normă? b) Ce fel de norme cunoaşteţi? c) Prin ce se deosebeşte o normă
juridică de una morală? d) Care sunt trăsăturile normelor juridice? e) Care este specificul
normelor morale?
2. Alcătuiţi o serie de norme juridice şi morale după model.
Norme juridice Norme morale
O căsătorie se poate oficia de la o vârstă minimă de 18 ani bărbatul şi 16 ani femeia;
Oferiţi locul în transportul public bătrânilor, femeilor însărcinate şi celor cu copii mici;
… …
Răspundeţi argumentat!
Ce norme morale se respectă în liceul vostru?
Cine a alcătuit aceste norme şi cine trebuie să le respecte?
Ce fel de comportament se corectează cu ajutorul acestor norme?
Ce aţi mai adăuga la / exclude din aceste norme existente în liceul vostru?
Consultaţi Statutul liceului vostru. Scrieţi normele pentru care sunteţi Pro şi
pentru care sunteţi Contra.
Meditaţi!
Cum consideraţi, în ce ţări normele morale s-au transformat în juridice. De
ce?
Cum sunt sancţionaţi în societatea noastră oamenii care încalcă normele
morale? Dar în alte ţări?
Amintiţi-vă cele 10 porunci din Biblie. Pot fi ele numite norme juridice ori
morale. De ce?
Care dintre aceste porunci se consideră în societate delicve?
Lucraţi în grup!
1. Simbolul normelor juridice este un ciocan de lemn.
Imaginaţi-vă un simbol al normelor morale şi desenaţi-l. Apoi
descrieţi-le şi comentaţi-le pe ambele.
2. Imaginaţi-vă că sunteţi judecător. Alcătuiţi un proiect de
norme morale care, după părerea voastră, trebuie strict respectate
în societate şi pe care să le propuneţi pentru vot în Parlament.
Ce este o normă morală?
Ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă de alţii
şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege, ci de
opinia publică.
(DEX)
- 13 -
TEMA: PERSOANA ŞI EXERCITAREA CALITĂŢII DE CETĂŢEAN
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să definească termenii datorie civică, normă civică şi normă morală;
să determine raportul dintre datorie civică şi morală;
să formuleze judecăţi de valoare referitor la respectarea principiului egalităţii
tuturor în faţa legii.
Reţineţi!
datorie faţă de patrie datorie civică
datorie morală datorie faţă de bancă
Comparaţi!
Moral – морально solidaritate – солидарность
constituţie – конституция toleranţă – толлерантность
personalitate – персона, личность cinste – честь
Dicţionar
Informaţii utile
Dintre toate aspectele formării personalităţii, datoria civică ocupă un loc central, dacă
nu chiar prioritar. De ce? Datoria este temelia comportamentului omului, este un indicator
al legăturii sale cu normele morale şi juridice ale societăţii.
Familiarizarea timpurie a cetăţeanului cu aşa noţiuni ca: bine-rău; permis-interzis,
minciună-sinceritate; drept-nedrept; cinstit-necinstit ş.a. reprezintă piatra de temelie a unei
conduite morale şi civice reale.
Nu întâmplător comportamentul moral se asociază cu cel civic. Nu poţi fi moral fără să
respecţi legislaţiile, tradiţiile şi valorile care guvernează viaţa unei societăţi.
Formarea datoriei civice înseamnă nu numai respectarea legilor şi a ordinei de stat, ci
şi promovarea intereselor generale, a binelui public. Datoria civică subînţelege şi cultivarea
unui comportament adecvat, de prietenie şi de pace, de respect faţă de societate în
întregime şi faţă de alte grupuri etnice.
Datoria civică a oricărui cetăţean constă în respectarea valorilor şi a normelor
existente în societate, a Constituţiei şi a legislaţiei, a tradiţiilor şi obiceiurilor statului etc.
Lexicul: Datorie – долг responsabilitate – ответственность
legislaţie – lege a se conforma – a se supune
încredere – доверие a promova – содействовать
decizie – hotărâre demnitate – достоинство
promovare – выдвижение a determina – aici: заставлять
a opta – a alege (în) concordanţă – (в) соответствие
Ce este datoria civică? Este o obligaţie legală sau morală; îndatorire. (DEX)
- 14 -
Contactul cu normele morale şi cu legislaţia ţării trebuie sa-l ajute pe fiecare tânăr să
le cunoască, să-l facă să ia decizii ferme, să stea la baza comportamentului său.
Respectarea obligaţiilor şi datoriilor morale şi civice fac ca persoana să aibă:
demnitate, solidaritate, responsabilitate, încredere, toleranţă, respect reciproc, să apere
binele, dreptatea, cinstea, să fie un bun patriot al ţării etc.
(Sursa: www. revista drept.com)
Exersaţi!
1. Răspundeţi la întrebări.
a) Cum înţelegeţi expresia datorie civică? b) De ce trebuie să familiarizăm persoanele cu
esenţa acestei noţiuni cât mai timpuriu? c) Care este legătura dintre datoria morală şi
civică? d) În ce constă datoria civică a unui cetăţean? e) Ce calităţi apar la persoana care
respectă obligaţiile şi datoriile morale şi civice?
2. Completaţi tabelul indicând normele personale şi civice pe care le cunoaşteţi.
Datorii personale Datorii civice
Model: Să-mi fac la timp şi calitativ
temele;
Să respect statutul liceului;
… …
3. Alcătuiţi o listă, din şapte-opt datorii civice, pe care aţi include-o în
Constituţie.
4. Priviţi imaginile. Numiţi, care din ele reflectă datorii personale şi care –
civice. Argumentaţi răspunsul în câte două-trei enunţuri.
5. Amintiţi-vă şi daţi exemple din cărţi, filme, spectacole în care aţi observat că
oamenii respectă datoriile civice.
Situaţii:
Imaginaţi-vă că prietenul vostru încalcă permanent regulile impuse de Statutul
liceului. Cum poate fi el sancţionat?
Imaginaţi-vă că sunteţi deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Ce articole
aţi adăuga în Constituţie? De ce?
- 15 -
TEMA: DREPTUL DE PROPRIETATE.
PROTECŢIA DREPTULUI DE PROPRIETATE
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să definească conceptul drept de proprietate;
să propună modele de rezolvare, în baza legii, a formelor de proprietate şi utilizare a
bunurilor;
să identifice compatibilităţi în articolele din lege şi din viaţa cotidiană referitoare la
respectarea dreptului de proprietate;
să utilizeze unele proceduri şi practici de respectare a dreptului la proprietate din
Codul civil.
Reţineţi!
a. Alcătuiţi enunţuri.
Proprietate privată, despăgubiri morale şi materiale, în posesia cuiva, drept absolut,
a stipula în lege.
b. Familii de cuvinte.
Model: despăgubire – pagubă, a despăgubi, despăgubit…
Proprietate drept
a dispune lege
Comparaţi!
Exclusiv – эксклюзивный expropriere – экспроприация
Informaţii utile
Proprietatea este dreptul cuiva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod
exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege. Dreptul de proprietate privată este
un drept absolut, exclusiv şi perpetuu.
Dreptul de proprietate este un drept absolut pentru că titularul său are libertatea
oricărei acţiuni sau inacţiuni în legătură cu bunul său. Exclusiv, deoarece numai
proprietarul poate hotărî soarta lui, şi perpetuu în sensul că el durează atâta vreme cât
există şi bunul.
Caracterele dreptului de proprietate:
Lexicul: Proprietate, bun(-uri) – собственность
a dispune – распоряжаться, приказывать autoritate publică – местная власть
a întrebuinţa – использовать divergenţe – разногласия
infracţiune – нарушение закона perpetuu – постоянно
expropriere – экспроприация despăgubire – ущерб
inviolabil – неприкосновенно sol – pământ
contravenţie – abatere de la lege a stipula – указать
se prezumă – предполагается licit – legal
- 16 -
Folosinţa Dispoziţia
Întrebuinţarea bunului în folosul său.
Dispunerea liberă a bunului avut în proprietate. Proprietarul are libertatea de a hotărî soarta acestui bun.
În Republica Moldova, dreptul la proprietate este stipulat în Codul civil al ţării şi este
apărat de lege.
Articolul 316. Garantarea dreptului de proprietate.
(1) Proprietatea este, în condiţiile legii, inviolabilă.
(2) Dreptul de proprietate este garantat. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea
sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică pentru o dreaptă şi prealabilă
despăgubire. Exproprierea se efectuează în condiţiile legii.
(3) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi solul oricărei
proprietăţi imobiliare cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse
solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune.
(4) Despăgubirile prevăzute la alin.(2) şi (3) se determină de comun acord cu
proprietarul său, în caz de divergenţă, prin hotărâre judecătorească. În acest caz, decizia
de retragere a bunurilor din proprietatea persoanei nu poate fi executată până la
rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
(5) Nu pot fi confiscate bunurile dobândite licit, cu excepţia celor destinate sau folosite
pentru săvârşirea de contravenţii sau infracţiuni. Caracterul licit al dobândirii bunurilor se
prezumă.
Articolul 317. Întinderea dreptului de proprietate.
Tot ceea ce produce bunul, precum şi tot ceea ce uneşte bunul ori se încorporează în el
ca urmare a faptei proprietarului, a unei alte persoane ori a unui caz fortuit, revine
proprietarului dacă legea nu prevede altfel.
Exersaţi!
1. Răspundeţi la întrebări.
a) Cum înţelegeţi cuvântul proprietate? b) Cum aste acest drept? c) Care sunt caracterele
dreptului de proprietate? d) Cine apără acest drept în Republica Moldova? e) Ce se
stipulează în codul civil referitor la dreptul de proprietate?
2. Alcătuiţi o scrisoare comună către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în
care să descrieţi situaţiile din imaginile de mai jos. (Tăierea ilicită a pădurilor,
violarea spaţiului locativ).
Posesia:
Deţinerea Stăpânirea
unui lucru
Stăpânirea
unui bun
- 17 -
3. Alcătuiţi un dialog, din cinci-şase replici, dintre un om căruia i s-a încălcat
dreptul la proprietate şi amicul lui.
4. Scrieţi, în cinci-şase enunţuri, care este atitudinea voastră faţă de respectarea
dreptului la proprietate în ţara noastră.
Situaţii
Imaginaţi-vă că odată cu mărirea suprafeţei Aeroportului Internaţional Chişinău,
5-10 gospodării din preajma aeroportului vor fi expropriate. Comentaţi această
situaţie din punct de vedere juridic, dar şi din punct de vedere al necesităţii
modernizării aeroportului.
În procesul de reparaţie a gazoductului de pe strada Mioriţa, 20 a fost deteriorată
şi o porţiune de pământ ce aparţinea unor pensionari. Cine poartă răspundere
pentru această încălcare? Ce drept li s-a încălcat pensionarilor? Ce pot ei
întreprinde pentru a li se face dreptate?
Imaginaţi-vă că în apropierea casei voastre se construieşte o grădiniţă de copii.
Construcţia ei afectează câteva apartamente din blocul vostru. Ce trebuie să
întreprindă gestionarii blocului ca să nu fie încălcate drepturile acestor locuitori?
TEMA: PREGĂTIREA PENTRU VIAŢA DE FAMILIE.
PARENTALITATEA
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să definească conceptul viaţă de familie, parentalitate;
să justifice importanţa echilibrului emoţional şi a comportamentului decent în
familie;
să propună modele de aplanare a situaţiilor de criză din familie.
Reţineţi! Alcătuiţi enunţuri.
a. A se trage dintr-o familie numeroasă; relaţii părinţi-copii; familie înstărită/
săracă; eşec iremediabil; generaţii anterioare; viziune asupra vieţii; experienţă de
viaţă; a avea consecinţe; a-şi câştiga existenţa; a purta responsabilitate.
b. Viaţa e mai mult decât a te ferici pe tine: viaţa înseamnă a fi o binecuvântare
pentru cei din jur (cei dragi, cei iubiţi).
Lexicul: Existenţă – существование sărac – бедный
parental – care se referă la părinţi cuplu – пара
înstărit – состоятельный eşec – неудача
iremediabil – бежнадежно primordial – esenţial
anterior – предыдущий generaţie – поколение
nobil – благородный viziune – взгяд
a câştiga – выигрывать, зарабатывать just – corect
ocupaţie, funcţie – занятие, должность
- 18 -
c. Familii de cuvinte.
Model: a se căsători – casă, căsătorie, căsătorit …
Număr sărac
înstărit a câştiga
Informaţii utile
Ce este viaţa de familie?
Viaţa de familie este viaţa de ieri, de azi, de mâine cu bucuriile, necazurile şi
speranţele ei. Este o experienţă prezentă, trecută, o viziune asupra vieţii, lumii etc. Viaţa de
familie este o mare responsabilitate pentru fiecare persoană în parte, dar şi pentru
societate. Iată de ce fiecare persoană înainte de a se căsători trebuie serios să mediteze
asupra acestui fapt. Pregătirea fiecăruia pentru căsătorie şi pentru viaţa de familie este
necesară în zilele noastre poate mai mult ca oricând. Eşecurile numeroaselor cupluri sunt
consecinţa faptului că tinerii nu au o ierarhie justă a valorilor şi nici criterii sigure de
comportament şi de aceea nu ştiu cum să facă faţă dificultăţilor care apar în viaţa de
căsătorie. Pentru a se putea trece cu demnitate peste momentele critice şi pentru a nu se
ajunge la un eşec iremediabil al vieţii de cuplu, trebuie să ţinem cont de următoarele:
– Dragostea şi respectul unuia faţă de altul sunt primordiale;
– Acceptarea unuia sau altuia aşa cum este;
– Încrederea şi deschiderea unuia faţă de altul;
– Existenţa lucrurilor în comun;
– Lipsa concurenţei;
– Simţul umorului;
– Rezolvarea constructivă a neînţelegerilor;
– Dorinţa de a-i face ceva plăcut persoanei iubite;
– Relaţiile corecte cu părinţii etc.
Parentalitatea este capacitatea de a fi părinţi. A fi părinte este o slujbă foarte
dificilă. A fi părinte este, de asemenea, şi cea mai importantă responsabilitate pe care o
poate avea cineva în timpul vieţii. Din păcate, părinţii nu beneficiază de nici un fel de
pregătire parentală. De obicei, părinţii fac ceea ce au făcut şi părinţii lor sau fac
exact contrariul. Aceste lucruri depind de opinia lor în legătură cu educaţia primită.
Părinţii trebuie să-şi educe copiii…
(Sursa: www.biblioteca.regielive.ro)
Exersaţi!
1. Examinaţi imaginile. Numiţi cât mai multe obligaţii ale părinţilor faţă de
copii. Indicaţi şi obligaţiile copiilor faţă de membrii familiei.
- 19 -
2. Răspundeţi la întrebări.
a) Ce este viaţa de familie? b) Care sunt cerinţele faţă de un tânăr/ tânără care vrea să se
căsătorească? c) Ce trebuie ei să cunoască? d) Ce înseamnă a fi părinte? e) Care sunt
responsabilităţile unui părinte? f) Continuaţi gândul din ultima propoziţie a textului,
propunând cât mai multe soluţii.
3. Comentaţi, în patru-cinci enunţuri, maxima: Viaţa e mai mult decât a te ferici pe
tine: viaţa înseamnă a fi o binecuvântare pentru cei din jur (cei dragi, cei iubiţi).
4. Citiţi parabola. Enumeraţi soluţii de ieşire din situaţie pentru tată şi pentru
fiu. Completaţi tabelul.
Un pescar bătrân a hotărât să se retragă la odihnă şi i-a spus fiului său:
– Uite, fiule, îţi las afacerea mea. Acum luntrea, năvoadele, căsuţa de pe malul
lacului, harta, locurile de pescuit – toate sunt ale tale. Vezi câte ţi-am dat? Bucură-te!
Fiul l-a privit întristat şi a răspuns:
– Tată, pentru a deveni un pescar bun, ca tine, trebuie să-ţi dedici toată viaţa. Nu
mi-ai dat o alegere, ci m-ai lipsit de ea! Poate că aş fi putut deveni medic, actor, aviator,
savant...
Tata Fiul
… …
5. Aplicaţi tehnica 6 De ce? pentru a comenta următoarele imagini.
6. Descrieţi, în cinci-şase propoziţii, o relaţie perfectă dintre soţi.
7. Alcătuiţi un dialog, din patru-cinci replici, la tema: Pregătirea pentru viaţa în
familie.
Repere:
Aştept cu nerăbdare acest eveniment.
Nu sunt pregătit/ă pentru o viaţă de cuplu, familie.
Consider că mai am multe de învăţat de la părinţi etc.
Situaţie
Imaginează-ţi că ai avut anumite neînţelegeri cu prietenul/ prietena.
Propune câteva sfaturi pentru a depăşi acest conflict.
- 20 -
TEMA: COMUNICAREA ŞI RESPONSABILITATEA
ÎN VIAŢA DE FAMILIE
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să definească noţiunea responsabilitate în familie;
să aprecieze importanţa nivelului de cultură şi comunicare în relaţia de cuplu, de
familie;
să modeleze comportamente adecvate unei comunicări eficiente în relaţii de cuplu,
familie.
Reţineţi. Alcătuiţi enunţuri cu îmbinările propuse.
Viaţă de cuplu cheia unei relaţii
a provoca un conflict partener de viaţă
Comparaţi!
Conflict – конфликт partener – партнёр
individualitate – индивидуальность
Informaţii utile
Spuneţi, cine este responsabil de relaţiile dintr-un cuplu.
În viaţa de familie soţul şi soţia alcătuiesc un cuplu. Acesta reprezintă o relaţie în doi
unde fiecare vine cu individualitatea şi istoria personală. Succesul unei relaţii de cuplu
depinde de felul în care unul dintre soţi răspunde la emoţiile celuilalt, dar şi de modul de
comunicare. O relaţie de cuplu este ca un dans: nici unul dintre soţi nu este bun sau rău în
totalitate, lucrurile nu sunt doar în alb şi negru. Dar dacă ele totuşi par aşa înseamnă că
aici poate apărea plictiseala unul faţă de altul, divergenţele, neînţelegerile.
Cheia unei relaţii de familie o reprezintă comunicarea, iar aceasta nu înseamnă doar
exprimarea unui gând sau sentiment. A comunica înseamnă nu numai a spune celuilalt
despre sine, ci şi a asculta, adică, a fi atent la ceea ce ţi se spune. Partenerii de cuplu
trebuie să fie cei mai buni prieteni, care să poată discuta practic orice, să le facă plăcere să
petreacă timpul în compania unui altuia. A nu comunica din nevoia de teamă că vor fi
criticaţi, sancţionaţi sau neînţeleşi şi din dorinţa de a nu provoca un conflict conduce spre
stingerea relaţiei sincere de familie.
O relaţie de cuplu sănătoasă cere de la fiecare şi multă responsabilitate.
Responsabilităţile pot şi trebuie împărţite în doi.
Lexicul: Relaţie – oтношение a comunica – oбщаться
plictiseală – скука a sancţiona – наказывать
a se stinge – угасать partener – партнёр
neînţelegere – непонимание teamă – frică
- 21 -
Exersaţi!
1. Răspundeţi la întrebări.
a) Ce este cuplul? b) De cine depinde succesul unui cuplu? c) Care este cheia succesului
într-un cuplu? d) Ce rol joacă responsabilitatea? e) Enumeraţi responsabilităţile pe care
le au părinţii voştri în familie.
2. Examinaţi imaginile cuplurilor, determinând în ce fel de relaţii sunt şi ce
sentimente au unul faţă de altul. Atrageţi atenţia la mimică, limbajul corpului,
anturaj.
3. Formaţi trei echipe. Examinaţi una din imaginile propuse. Compuneţi, în baza
lor, un dialog din cinci-şase replici. Interpretaţi-l.
4. Elaboraţi, în echipe, un capitol al unei cărţi de etichetă destinate cuplurilor,
familiilor în care să le explicaţi cât mai multe reguli de comunicare eficientă.
5. Ce rol joacă aceste obiecte într-o discuţie de cuplu, familie? Argumentaţi.
6. Test: Eşti un bun comunicator într-un cerc de prieteni? Testează-te ca să vezi
cât de eficient eşti când comunici. Alege răspunsul care ţi se potriveşte şi
notează punctajul.
Deloc – 1 punct
Rar – 2 puncte
Uneori – 3 puncte
Adesea – 4 puncte
Foarte des – 5 puncte
1. Încerc să prevăd posibilele cauze ale neînţelegerilor şi le elimin din start.
2. Dacă nu înţeleg ceva, tind să păstrez acest lucru pentru mine şi să mă lămuresc mai
târziu.
3. Uneori sunt surprins să aflu că prietenul nu m-a înţeles.
- 22 -
4. Tind să spun ce gândesc, fără să mă îngrijorez cu privire la felul în care celălalt percepe
acest lucru. Consider ca voi fi în stare să rezolv eventualele probleme cauzate de
aceasta.
5. Când vorbesc cu prietenul, sunt atent la limbajul corpului acestuia.
6. Înainte să comunic, mă gândesc la ceea ce persoana are nevoie să ştie şi cum pot
exprima mai bine mesajul.
7. Totdeauna spun ce gândesc, nu ascult sfaturile prietenului.
8. Când prietenul vorbeşte cu mine, încerc să-l conving că n-are dreptate.
9. Nu mă interesează opinia prietenului, fiindcă întotdeauna eu am dreptate.
Punctaj Comentariu
45-40
Excelent! Înţelegi rolul de comunicator şi atunci când trimiţi mesaje, şi
când le primeşti. Anticipezi problemele şi alegi cele mai bune modalităţi
de a comunica. Prietenul te respectă pentru aptitudinea ta de a
comunica foarte bine şi iţi apreciază calităţile de ascultător.
39-30 Eşti un comunicator capabil, însa uneori întâmpini probleme de
comunicare.
29-15 Trebuie să mai lucrezi asupra aptitudinilor de comunicare. Nu te
exprimi clar si, posibil, nu interpretezi corect mesajele primite.
TEMA: DREPTATEA ŞI LEGEA
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să definească termenii dreptate, lege;
să identifice tangenţele dintre lege şi dreptate;
să argumenteze importanţa promovării dreptăţii şi a legii în societate;
să soluţioneze prin prisma legii situaţiile din domeniul dreptului civil;
să propună modele de rezolvare a situaţiilor descrise.
Reţineţi!
a. Virtute personală, calitate personală, dreptatea legii, a face dreptate, beneficiul
legii, justiţie eficientă, a atinge un scop, interes personal, stare de satisfacţie,
proces judiciar, proces imparţial, a aplica sancţiuni.
Lexicul: Dreptate – ant. nedreptate excepţie – исключение
lege – закон justiţie – правосудие
beneficiu – польза virtute – сalitate personală
a estima – oценить constatare – уточнение, наблюдение
regulă – правило a asupri – угнетать
- 23 -
b. Construiţi îmbinări de cuvinte.
Model: interes personal; interes public…
Persoană lege
a suferi interes
a constata a respecta
Dicţionar
Informaţii utile
Termenul dreptate desemnează un ideal universal şi o virtute personală. Persoana
care posedă această virtute personală este „un om drept”. De regulă, analizăm termenul
„dreptate” prin opoziţie cu cel de „nedreptate”. Fiecare om doreşte să i se facă dreptate.
Dreptatea este un proces în care o persoană primeşte răsplata ca beneficiu al unei acţiuni
de care a suferit. De cele mai multe ori aşa numita „dreptate a legii” nemulţumeşte pe cei
mai mulţi. Astăzi oamenii legii au înlocuit procesul dreptăţii cu legea. Dreptatea însa este
un proces absolut şi imparţial. Ea trebuie sa fie aplicată fără prejudicii.
Care este diferenţa dintre dreptate şi lege? Ambele reprezintă valori ce nu pot fi
contestate, diferenţa dintre ele constă în faptul ca, în timp ce dreptatea reprezintă scopul
însăşi al actului de justiţie, legea nu poate fi decât un mijloc pentru atingerea acestui
scop. Legea trebuie să fie conformă cu dreptatea, ea este făcută tocmai pentru a ajuta
oamenii şi nu pentru a-i asupri. Legile trebuie să fie drepte, echitabile şi imparţiale.
Are societatea noastră de azi un standard al dreptăţii?
Din păcate societatea nu dispune de nici un instrument precis de măsurare a
dreptăţii. Pentru a exista un asemenea standard, nu este de ajuns ca oamenii să dorească
dreptatea, ci trebuie ca ei să o şi preţuiască, să o respecte chiar dacă nu convine
intereselor personale. Dreptatea nu reprezintă doar o stare de satisfacţie, ci şi un cod de
legi care trebuie respectate în orice împrejurări.
(Sursa: www.junimea.pitestean.ro)
Exersaţi!
1. Răspundeţi la întrebări:
a) Ce este dreptatea? b) Cum este numită persoana care posedă această calitate? c) Prin
ce se deosebeşte dreptatea de lege? d) Cum trebuie să fie o lege? e) Daţi o definiţie
proprie a termenilor dreptate şi lege.
2. Priviţi imaginile. Găsiţi asemănările şi deosebirile. Comentaţi-le în trei-patru
enunţuri.
Dreptatea fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este trainică.
Blaise Pascal
- 24 -
3. Demonstraţi, printr-o schemă, relaţia dintre conceptele dreptate/ nedreptate
şi lege.
4. Cum consideraţi, de ce în trecut se acorda mai puţină atenţie libertăţii
cuvântului, egalităţii oamenilor şi drepturilor individuale? Prezentaţi cel
puţin trei argumente.
5. Comentaţi, în patru-cinci enunţuri, citatul: Dreptatea fără putere este
neputincioasă, puterea fără dreptate este tiranică.
6. Enumeraţi cele 10 porunci din Biblie. Care dintre aceste porunci pot fi
considerate legi în prezent? Argumentaţi.
7. Cum consideraţi, în ce mod pot fi sancţionate în societatea noastră celelalte
păcate (din cele 10 din Biblie) care nu pot fi pedepsite de lege?
8. Lucrul în echipe.
a. Proiectaţi un monument al Dreptăţii şi unul al Legii pentru centrul localităţii în
care trăiţi. Monumentul trebuie să includă o statuie şi o inscripţie simbolică.
Argumentaţi fiecare piesă inclusă în proiect.
b. Fiecare grup va avea câte un exemplar al Regulamentului liceului vostru. O
echipă determină care dintre aceste reguli ar putea fi extinse asupra altor licee din ţară,
devenind legi. Altă echipă selectează regulile specifice numai liceului vostru. Prezentaţi
constatările, comentându-le.
TEMA: RĂSPUNDEREA JURIDICĂ.
CAUZELE ŞI CONSECINŢELE DISCRIMINĂRII ÎN SOCIETATE
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să definească noţiunile răspunderea juridică, răspundere civilă, răspundere
administrativă, răspundere penală, discriminare;
să formuleze judecăţi de valoare referitor la respectarea principiului egalităţii
tuturor în faţa legii;
să determine cauzele şi consecinţele discriminării în societate.
Lexicul:
Obligaţie – datorie retragere – изъятие
a reglementa – урегулировать prejudicii – ущерб
despăgubire – плата ущерба gravitate – seriozitate
corelativ – коррелятивный amendă – штраф
discriminare – дискриминация mustrare – выговор
încălcare – нарушение efort – усилие
sancţiune – наказание frecvent – des
flagel – aici: бедствие
- 25 -
Reţineţi!
a. Răspundere penală, juridică, administrativă, disciplinară; permis de conducere;
a săvârşi o infracţiune; prejudiciu moral, privare de libertate; contravenţie
administrativă; convingere politică; acuzaţie neîntemeiată.
b. Familii de cuvinte.
Model: convingere – a convinge, convins, convingător
a răspunde plată a încălca
a respecta pedeapsă amendă
Dicţionar
Informaţii utile
Ce este răspunderea juridică
Sensul atribuit noţiunii de răspundere este acela de a suporta consecinţele
nerespectării unor reguli de conduită. Răspunderea juridică este o formă de răspundere
socială, definită şi reglementată de legi. Răspunderea poate să fie de natură politică,
morală, juridică. religioasă etc. şi are un caracter corelativ, respectiv politic, moral, juridic,
religios ş.a.m.d.
Din încălcarea unei norme juridice vine şi răspunderea. În funcţie de gravitatea şi
tipul încălcării comise, persoana poate fi trasă la:
răspundere disciplinară dacă a încălcat disciplina muncii (întârzieri la serviciu,
lipse nemotivate etc.). Sancţiunile disciplinare pot lua forma unor observaţii, mustrări,
retrageri de premii băneşti etc.;
răspundere civilă dacă au fost aduse prejudicii şi pagube unei persoane sau
organizaţii ori s-a încălcat un contract. Vinovatul este obligat să repare prejudiciul, să
plătească despăgubiri, penalităţi etc.;
răspundere administrativă dacă a săvârşit o contravenţie administrativă (a parcat
automobilul într-un loc nepermis, a rupt flori în spaţiile publice verzi etc.). Drept
sancţiuni servesc amenda, retragerea permisului de conducere, arest administrativ.
răspundere penală dacă a săvârşit infracţiuni (fapte care prezintă un pericol social
sporit – jaf, furt, agresare, omor etc.). Pedeapsa poate constitui privarea de libertate
pentru un termen anumit, de la câteva luni până la mai multe decenii.
Principiile discriminării în societate
Discriminarea este acţiunea prin care unele persoane sunt tratate diferit sau lipsite
de anumite drepturi în mod nejustificat, pe baza unor considerente neîntemeiate. În
majoritatea ţărilor democratice există legi împotriva discriminării, iar egalitatea de
tratament este în general garantată de Constituţie. Cu toate acestea fenomenele de
discriminare există chiar şi în absenţa unor legi pro-discriminare, şi împotriva eforturilor
legislative de combatere a fenomenului. Printre cele mai frecvente fenomene de
discriminare se află: discriminarea pe bază de vârstă, de avere, de convingeri politice, de
naţionalitate, de rasă, de sex, de religie etc.
(Sursa: www. Internet: ro.scribd.com)
Legea este raţiunea fără de porniri pătimaşe. Confucius
- 26 -
Exersaţi!
1. Răspundeţi la întrebări.
a) Ce este răspunderea juridică? b) Care sunt tipurile de răspundere? c) Ce pedeapsă
prevede fiecare tip de răspundere? d) Ce este discriminarea? e) Cum credeţi, cum poate fi
combătut acest flagel?
2. Citiţi Art. 21 din Constituţia Republicii Moldova. Comentaţi, în 2-3 enunţuri,
acest articol. Cum credeţi, se încalcă des acest articol? Argumentaţi.
Articolul 21. Prezumţia nevinovăţiei
Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia
sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au
asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.
3. Determinaţi la ce fel de răspundere vor fi traşi vinovaţii în următoarele cazuri:
a) Aflat în stare de ebrietate, cetăţeanul Ivanov l-a lovit în cap cu o sticlă pe cetăţeanul
Pulbere Mihai, provocându-i o traumă craniană.
b) Cetăţeanca Florea Maia a întârziat la serviciu cu o oră.
c) În ajunul Anului Nou, cetăţeanul Popov Alexandru, a tăiat din scuarul Catedralei un
brad.
d) Cetăţeanul Crudu Vladimir a intrat fără permisiune în apartamentul cetăţeanului
Clima Ion, sustrăgând bani şi obiecte de preţ în valoare de 17000 de lei.
4. Completaţi tabelul, indicând formele de discriminare observate la noi în
republică.
Cine discriminează? Pe cine? Din ce cauză? În ce mod?
Model: SRL Bucuria Pe cetăţeanul de
altă rasă.
Nemotivat. Nu vrea să-l
angajeze la serviciu.
5. Brainstorming. Ce măsuri pot fi implementate la nivel de liceu pentru a spori
toleranţa şi a descuraja discriminarea? Notaţi pe postere toate soluţiile
posibile, fără a le comenta şi a le cenzura.
6. Priviţi imaginile. Cum consideraţi, care dintre aceşti oameni sunt
discriminaţi? Pe ce criterii? Argumentaţi.
Situaţii:
Un coleg de clasă, de etnie romă, a fost dat afară dintr-un magazin de elită chiar
în faţa voastră. Cum veţi proceda? Argumentaţi răspunsul în două-trei enunţuri.
O prietenă de familie poartă totdeauna broboadă pe cap, deoarece este de altă
religie. De fiecare dată când intră în clasă colegii râd de ea, ba chiar o
îmbrâncesc. Scrieţi câteva sfaturi pentru aceşti elevi, aşa încât ei să n-o mai
ofenseze.
- 27 -
TEMA: IDENTITATEA ŞI PERSONALITATEA
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să definească conceptele de identitate, personalitate, individualitate;
să compare relaţia dintre identitate şi personalitate;
să propună sugestii/ modalităţi de exercitare a calităţii de cetăţean.
Reţineţi!
a. Individ, însuşire, diferenţiat, a constitui, particularitate, a distinge, complexitate,
instinct, a identifica.
b. Însuşiri omeneşti, natura umană, instinct omenesc.
Informaţii utile
Conceptul de individ
Individul se defineşte ca fiind totalitatea însuşirilor biologice (ereditare sau dobândite)
care asigură adaptarea la mediul natural.
Conceptul de individualitate. Individualitatea este individul cu organizarea sa
specifică, diferenţială şi ireductibilă.
Conceptul de persoană. Persoana este individul în accepţiunea sa psihologică, cu
viaţa sa psihică formată, superioară, conştientă. Persoana este un produs determinat
social-istoric, este omul luat in contextul relaţiilor sociale, omul ca membru al societăţii.
Noţiunea de persoană este aplicabilă doar omului, nu în general, ci doar celui dezvoltat
din punct de vedere psihic.
Conceptul de personalitate. Personalitatea este ansamblul însuşirilor psihice ale
persoanei, care suportă de-a lungul timpului un proces de structurare devenind unice.
Personalitatea se refera la „particularităţile psihice individuale”, la ceea ce îl deosebeşte pe
un om de altul.
Identitate înseamnă natura umană şi complexitatea ei, istoria devenirii omului. Este
un ansamblu de date prin care se identifică o persoană (DEX).
Viaţa nu este simplă, dar toate întâmplările de care ai parte sunt menite sa te
întărească şi să-ţi dea puterea de a merge mai departe. Greşelile reprezintă cel mai bun
mijloc de a învăţa, însă este important să ai curajul să acţionezi şi să-ţi urmezi instinctul,
indiferent de situaţie. Pentru a deveni o personalitate, este important să ai încredere în
tine. Iată câteva lucruri pe care trebuie să le eviţi pentru ca drumul tău să fie cu succes:
Să nu alegi un drum doar pentru a-i mulţumi pe ceilalţi.
Să nu te concentrezi prea mult asupra faptului de a nu face greşeli.
Să nu aştepţi momentul potrivit.
Să nu aştepţi să găseşti calea cea simplă pentru îndeplinirea visurilor.
(Sursa: Internet www. biblioteca.regielive.ro)
Lexicul:
A se decide – oпределиться însuşire – calitate
ireductibil – неприводимый mediu – среда
aplicabil – применимый menit – sortit
a detaşa – aici: a deosebi
- 28 -
Exersaţi!
1. Răspundeţi la întrebări.
a) Cum înţelegeţi termenii de individ şi persoană? b) Ce este individualitatea şi
personalitatea? c) Din ce ar putea omul să înveţe ca să devină o personalitate? d) Cum
am putea obţine succes în viaţă? e) Explicaţi argumentat, cum înţelegeţi sfatul: Să nu
aştepţi să găseşti calea cea simplă pentru îndeplinirea visurilor.
2. Scrieţi îmbinări de cuvinte.
...
OM ...
...
3. Alegeţi, din şirul de cuvinte propuse, pe cele cu care putem să caracterizăm
un individ. Argumentaţi sau exemplificaţi.
Noţiune, persoană, gândire, sentimente, ingeniozitate, laşitate, curaj, indiferenţă,
societate, mediu, comportament, străduinţă, pasiune, ataşament, înţelepciune, varietate.
4. Priviţi imaginile. Alcătuiţi propoziţii în care cuvântul individ să aibă sensuri
diferite: 1. Persoană. 2. Cap, ins, om, (fig.) căciulă. 3. Unitate statistică
5. Găsiţi două-trei asemănări şi deosebiri între conceptele identitate,
personalitate şi individualitate.
6. Descrieţi o personalitate, în trei-patru rânduri, de la persoana a III-a.
7. Ce puteţi spune despre fiecare persoană reprezentată în imaginile de mai jos?
Indicaţi ce vă sugerează fiecare detaliu. Faceţi o prezentare a fiecăreia.
Semne 1 2 3 4
Încăpere/ anturaj
Vestimentaţie
Expresia feţei
Ocupaţie
- 29 -
8. Cum credeţi, ce afinităţi şi ce diferenţe pot fi găsite între aceste persoane?
Argumentaţi.
Situaţie:
Dacă într-o discuţie cu părinţii ţi se va reproşa că nu ai personalitate, nu ai Eul
propriu, cum vei reacţiona?
– Vei demonstra contrariul?
– Vei accepta opinia părinţilor?
– Vei încerca să aduci argumente că ei nu au dreptate?
– Varianta ta.
TEMA: DEMNITATEA PERSONALĂ ŞI DEMNITATEA NAŢIONALĂ
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să definească noţiunile demnitate personală, demnitate naţională;
să identifice caracteristicile de bază ale demnităţii naţionale;
să aprecieze demnitatea naţională ca factor pentru autodezvoltare şi autorealizare;
să exerseze modele de comportament demn.
Reţineţi!
a. Provenienţă socială, datină strămoşească, a avea demnitate, a fi înzestrat cu
raţiune şi conştiinţă.
b. Familii de cuvinte.
Model: naţionalitate – naţional, naţionalism
Demnitate conştiinţă
libertate drept
Lexicul:
Corelat – legat împrejurări – situaţii
conştiinţă – сознание raţiune – gândire
a manifesta – a arăta, a demonstra a persista – a continua să existe
indispensabil – foarte necesar înzestrat – dotat cu calităţi deosebite
- 30 -
Dicţionar
Informaţii utile
Demnitatea este o calitate a fiinţei umane, dar şi a popoarelor. În cazul unei
persoane, ea presupune existenţa unei conştiinţe a propriei valori, dublată de modestie şi
corelată cu conştiinţa valorii celorlalţi.
Demnitatea umană este un criteriu de apreciere între oameni. Fiecare om îşi doreşte
demnitate. Ea vine din propria fire, dar, desigur, şi de la alţi oameni. Demnitatea umană
trebuie să fie una pentru toţi. Însuşi omul trebuie să fie demn.
Demnitatea nu trebuie să depindă de naţionalitate, culoare, sex, vârstă, post etc. Toţi
oamenii trebuie să manifeste demnitatea umană şi cea naţională. Există oameni mai buni,
dar şi mai răi, care nu pun preţ, chiar ignoră esenţa şi demnitatea omului. Cel care
dispreţuieşte un alt om nu are demnitate umană deplină. Sentimentul demnităţii umane nu
trebuie să depindă de împrejurări, nici de bogăţie, nici de provenienţă socială, nici chiar de
noroc. Ea trebuie să persiste mereu între oameni, ca un element indispensabil oricărei
societăţi.
Demnitatea se manifestă sub mai multe aspecte: demnitatea familiei şi dezvoltarea
valorilor familiei, demnitatea copilului, a adolescentului, a studentului, a femeii şi a
bărbatului, demnitatea profesională, demnitatea naţională. Referitor la demnitatea unui
popor sau demnitatea naţională au fost formulate mai multe idei. Fiecare naţiune îşi are
comorile sale naţionale, care îi determină identitatea, dar şi demnitatea naţională, care e
legată de sentimentul naţional, de datinile strămoşeşti, de patrimoniul cultural, de limbă
etc. Demnitatea naţională este corelată direct cu dragostea faţă de ţară şi neam, faţă de
pământul natal. Fiecare popor trebuie să fie apreciat ca o identitate naţională şi respectat
în lume. Respect şi reciprocitate, iată caracteristicile de bază ale demnităţii naţionale.
Lezarea demnităţii unui popor duce la cataclisme sociale. Aşadar, avem datoria să ne
apărăm demnitatea noastră naţională, să fim oameni la noi acasă, cetăţeni demni ai
acestei ţări.
(Sursa: www.ionmereuta.md)
a. Demnitate s.f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă; autoritate
morală, prestigiu. Gravitate, măreţie.
Demn adj. 1. Vrednic (de...) Capabil, destoinic. 2. (despre oameni sau
purtarea lor) care impune respect, respectabil; rezervat, sobru. DEX.
b. Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele
sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă
de altele în spiritul fraternităţii.
(Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)
- 31 -
Exersaţi!
1. Răspundeţi la întrebări în baza informaţiei de mai sus.
a) Ce înseamnă a fi demn? b) Ce este demnitatea umană? c) De cine/ce depinde
demnitatea unui om? d) Ce înseamnă demnitate naţională? e) Cum credeţi, are nevoie
societatea contemporană de oameni cu demnitate? f) De ce?
2. Construiţi îmbinări de cuvinte.
A manifesta a înzestra respect
calitate om a poseda
2.1. Alcătuiţi propoziţii cu unele îmbinări.
3. Completaţi propoziţiile folosind cuvinte adecvate.
Fiecare din noi s-a născut... . Omul îşi doreşte să aibă... . Un element indispensabil
al fiecărei societăţi este... . Demnitatea... şi iubirea faţă de ... sunt elemente... .
4. Scrieţi în fiecare cerculeţ cuvintele ce caracterizează un om cu demnitate.
5. Lucrul în perechi. Citiţi afirmaţiile, scrieţi câte una la rubrica respectivă a
tabelului. Argumentaţi.
Demnitatea există doar în situaţii de criză. Demnitatea e necesară oricând. Uneori e
mai bine să renunţi la demnitate. Demnitatea nu se manifestă permanent, ci doar în
momente de criză. Demnitatea este o calitate înnăscută.
Sunt de acord Nu sunt de acord Nu ştiu Nu sunt sigur
6. Citiţi fragmentul din poezia Conştiinţa naţională de Vasile Romanciuc.
Extrageţi din text simbolurile ce servesc drept repere pentru conştiinţa
naţională.
Ce ne-adună-ntr-un neam – Dor de suflet aprins,
Vechi izvor, verde ram? Foc în vatră nestins,
Ce ne ţine pe verticală O credinţă ce-n veci nu ne-nşeală,
Când e foc pe pământ, Doina sfântă şi grai,
Când e jale-n cuvânt? Gura dulce de rai
Conştiinţa naţională. Conştiinţa naţională.
7. Examinaţi imaginile. Care sunt simbolurile unui stat? Ce fel de valori sunt?
Argumentaţi.
atea
- 32 -
8. Amintiţi-vă poemul Dan, căpitan de plai de Vasile Alecsandri. Se poate spune
că Dan avea demnitate? Argumentaţi răspunsul în trei-patru enunţuri.
9. În discursul său din Parlamentul României, în anul 2011, regele Mihai I a
spus: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie,
sunt identitatea şi demnitatea”. Dezvoltaţi şi argumentaţi această idee într-un
eseu din şase-şapte enunţuri.
TEMA: PUTEREA RELAŢIILOR INTERPERSONALE
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să definească noţiunile emoţie, sentiment şi pasiune;
să elaboreze un plan de acţiuni pentru menţinerea relaţiilor interpersonale
durabile;
să cerceteze un studiu de caz despre relaţiile interpersonale.
Reţineţi!
a. Emoţie – reacţie afectivă puternică şi uneori neaşteptată, adesea însoţită de
modificări în starea şi funcţionarea organismului.
Sentiment – proces afectiv mai durabil şi mai complex decât emoţia, exprimând
atitudinea pe care omul o are faţă de realitate; simţire, simţământ.
Pasiune – sentiment foarte puternic, generat de o dorinţă arzătoare sau de o
înclinare irezistibilă; patimă.
b. Invidie, fidelitate, pasiune, sentiment, dreptate, realitate, atitudine, patimă, calitate,
prietenie.
c. Familii de cuvinte.
Model: a calma – calm, calmare, calmant
A spera – sentiment –
fidel – drept –
invidie – a afecta –
Lexicul:
Invidie – зависть gelozie – ревность
a spera – надеяться orgoliu – тщеславие
fidelitate – верность pasiune – страсть
sentiment – чувство a genera – способствовать
frustrare – разочарование
- 33 -
Informaţii utile
Din folclorul american
Un indian i-a explicat odată nepotului său esenţa vieţii:
„În fiecare om există o luptă permanentă care seamănă cu lupta dintre doi lupi. Un
lup reprezintă răul: invidia, gelozia, frustrarea, egoismul, orgoliul, minciuna. Alt lup
reprezintă binele: pacea, dragostea, speranţa, adevărul, bunăvoinţa, fidelitatea, prietenia.”
Impresionat, nepotul întreabă:
– Dar care lup câştigă?
Bunicul zâmbi şi răspunse:
– Întotdeauna câştigă lupul pe care îl hrăneşti tu.
Exersaţi!
1. Răspundeţi la întrebări:
a) De ce anume lupul a fost ales ca personaj? b) Numiţi alte animale care ar putea
simboliza emoţiile. c) Ce trăsături negative şi pozitive ale omului mai cunoaşteţi? d) Cum
înţelegeţi răspunsul bunicului: „Întotdeauna câştigă lupul pe care îl hrăneşti tu”?
2. Scrieţi următoarele cuvinte (perechi) în două coloane.
SINONIME ANTONIME
Ură, tristeţe, adevăr, sentiment, nelinişte, dezinteres, doleanţă, mândrie, dragoste, trădare,
fidelitate, minciună, orgoliu, bucurie, interes, calmant, dorinţă.
3. Alcătuiţi enunţuri cu următoarele expresii.
Dorinţă arzătoare, între dragoste şi ură, a simţi cu inima, a calma spiritele.
4. Recitiţi textul. Enumeraţi calităţile pozitive ale unui om.
5. Completaţi tabelul, valorificând cuvintele propuse în exerciţiul 2.
Sentimentul/ emoţia Generează Diminuează
Model: bucuria satisfacţie Atenţia, perseverenţa
6. 6 De ce? Alege unul dintre proverbele propuse mai jos. Înscrie-l în caiet şi
pune întrebarea De ce? Răspunde frază.
Este mai greu să scapi de tine decât de un leu.
Omul stăpân pe sine n-are nevoie de alt stăpân.
Când înţeleptul devine furios, înţelepciunea e de prisos.
7. Înscrie în caiet, în dreptul fiecărei dintre emoţiile pozitive, când şi în ce
circumstanţe ai simţit-o ultima dată.
Dragoste, bucurie, speranţă, mândrie, bucurie, inspiraţie, admiraţie.
8. Comentaţi, în cinci-şase enunţuri, proverbul: O scuză proastă e mai rea decât
nici o scuză.
9. Din şirul de imagini propuse, selectaţi-le pe cele care simbolizează
devotamentul/ fidelitatea în diferite culturi. Argumentaţi.
- 34 -
Situaţii.
Alegeţi una dintre situaţiile propuse şi improvizaţi un dialog dintre făptaş şi
păgubaş.
Jucând fotbal, ai spart geamul unei vecine.
Ai spart din neatenţie vaza bunicii.
TEMA: RELAŢIILE INTERPERSONALE – TEMELIA SOCIETĂŢII MODERNE.
LECŢIE – SINTEZĂ
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să analizeze diverse comportamente interpersonale;
să aprecieze comportamentul unui prieten/prietene;
să proiecteze acţiuni de menţinere a relaţiilor interpersonale durabile în societate.
Reţineţi!
Sfadă – ceartă buchii – litere a picura – aici: a dormi
Informaţii utile
Cine e vinovat de cearta din casă?
Sfadă în casă
Moş Nichifor a fost o jumătate de zi la pescuit. Când s-a întors, baba nu era acasă.
Stătea el şi se gândea ce să facă. Trebuia să se ducă la şedinţa cârmuirii colhozului, dar
avea o vorbă pentru babă şi, ca să vezi, de atâta vreme o aşteaptă, şi ea nu se mai
întoarce.
„A, şi-a adus el aminte. Îi las câteva buchii pe o bucată de hârtie.”
După o iarnă întreagă umblată serile la likbez, moş Nichifor nu mai putea de dragul
buchiilor învăţate şi le tot rotunjea cu treabă şi fără treabă. Dacă uneori i se plângea baba
că nu i-a putut citi hârtia şi a trebuit să umble cu dânsa prin măhală, moş Nichifor râdea
pe sub mustaţă:
– Apoi că tu ai mai puţină carte ca mine. Femeile la carte, ca şi la coasă nu se pot
pune în rând cu bărbaţii.
Baba nu se mai întorcea odată. Moşul a luat o foiţă de caiet, un capăt de creion şi,
mişcând încetişor din buze, a scris: „Catincă! prăjeşte peştele din căldare până vin eu
Nic.”
A încuiat uşa şi s-a dus. Seara, în loc de miroznă de peşte prăjit, i-a ieşit înainte
aceeaşi lăcată la uşă.
„Eu sunt de vină, şi-a zis moşneagul. A trebuit s-o aştept, da nu să-i scriu. Că ea, cu
capul ei de femeie, nu poate citi două buchii!”
- 35 -
Foaia era tot acolo, pe masă, numai că cineva o boţise şi-şi plimbase creionul peste
buchii.
„Să se fi întâmplat ceva cu baba?!”
Si-a pus în grabă pălăria, a deschis uşa şi!... s-a pomenit faţă în faţă cu bătrâna.
Mătuşa se întorcea de la fântână.
– Da cine a boţit hârtia mea? a întrebat-o bătrânul, când s-au aşezat la masă.
– Eu.
– Tu?! Ai stricat bunătate de hârtie. De ce ai murdărit-o?
– Da tu de ce scrii „Catinca” cu literă mică? Că voi, Pescarii, vă scrieţi cu literă mare
numai pe-ai voştri, restul pentru voi toţi sunt venetici, pe toţi îi scrieţi cu literă mică.
– Stai, nu se poate... Ia dă hârtia ceea încoace. Ca să vezi, chiar e scris cu mică...
Mătuşa Catinca era ocupată cu peştele.
„Mi-o stricat pofta de mâncare... M-o pus dracul s-o iau cu mine când ne duceam
serile la likbezul cela...”
(După Ion Druţă)
Exersaţi!
1. Răspundeţi la întrebări în baza textului.
Unde a plecat moş Nichifor? Ce şi-a adus aminte când s-a întors de la pescuit?
Ce a scris el pe hârtie? De ce s-a supărat soţia lui? Ce greşeală a comis moşul? Cum
credeţi, cum putea fi evitat conflictul?
2. Continuaţi gândurile!
În loc de mireasmă de peşte... foiţa era tot acolo... .
După o vreme... .
3. Selectaţi şi comentaţi momentele care arată atitudinea lui moş Nichifor faţă
de mătuşa Catinca şi invers.
4. Cum credeţi, pe ce se bazează o relaţie de familie? Dar una de prietenie?
Argumentaţi.
Repere:
dragoste respect
înţelegere comunicare
varianta voastră
5. Descrieţi, în şase-şapte enunţuri, o relaţie perfectă de familie.
6. Comentaţi, în şase-şapte enunţuri, citatul lui Andre Levy: Dacă bărbatul
construieşte drumurile, femeia este cea care trasează direcţiile (face proiectul).
7. Amintiţi-vă ce este sentimentul, emoţia, pasiunea. Numiţi factorii care le
generează şi le distrug.
8. Înscrieţi în tabel emoţiile şi sentimentele ce influenţează relaţiile date.
RELAŢII
de prietenie de familie părinţi-copii profesor-elev
- 36 -
TEMA: FORMELE DE PROPRIETATE ŞI UTILIZARE A BUNURILOR
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să definească noţiunile proprietate, proprietate privată, proprietate publică,
proprietate mixtă;
să identifice posibilităţi de rezolvare pe cale amiabilă a unor divergenţe din familie
cauzate de o moştenire;
să propună acţiuni de rezolvare, în baza legii, a unor situaţii de conflict specifice
utilizării de bunuri personale.
Reţineţi!
A intra în dreptul de proprietate, a poseda bunuri, proprietate privată.
Informaţii utile
Proprietatea presupune dreptul unei persoane (sau a mai multora) care, prin
cumpărare, moştenire, donaţie, a devenit stăpân asupra unui bun oarecare, iar noi avem
obligaţia (prin lege sau normă – regulă morală) să respectăm această proprietate.
Prin proprietate înţelegem:
stăpânirea deplină asupra unui bun;
raporturi (relaţii) sociale care se stabilesc între oameni în legătură cu posesia
bunurilor.
Cel care posedă bunuri, poartă denumirea de subiectul proprietăţii sau
proprietarul. El este întotdeauna o persoană (sau mai multe), un grup de oameni sau
statul. Bunurile care se află în proprietatea subiectului poartă denumirea de obiectul
proprietăţii. Pământul, clădirile, cărţile, alimentele, maşinile, hainele sunt câteva exemple
de bunuri. Dacă nu există subiect sau obiect al proprietăţii, nu există proprietate. Există
mai multe forme de proprietate.
Proprietatea particulară sau privată, atunci când subiectul/ persoana
proprietăţii este o persoană (proprietate particulară individuală) sau mai multe persoane
(proprietate particulară asociativă).
Proprietatea publică aparţine statului sau administraţiilor publice centrale şi locale.
În acest caz subiectul proprietăţii este statul.
Proprietatea mixtă. În unele situaţii bunurile pot aparţine atât unor proprietari
privaţi cât şi statului. De cele mai multe ori acest tip de proprietate ia naştere prin
asocierea celor două tipuri de proprietate (privată şi publică). Unele societăţi pe acţiuni
(întreprinderi la care mai multe persoane se asociază cu o parte din proprietate) se pot afla
în proprietate mixtă (o parte din acţiuni sunt deţinute de către stat şi o parte de către
proprietari particulari).
Bunul poate fi imobil (terenuri, porţiuni de subsol, obiecte acvatice separate,
plantaţii, clădiri, construcţii, orice lucrări legate de pământ etc.). Bunuri imobile sunt banii
şi titlurile de valoare.
Lexicul:
Proprietate – собственность moştenire – наследство
donaţie – aici: contract a poseda – обладать
- 37 -
Articolul 327. Comoara
1. Comoara este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, al cărui
proprietar nu poate fi identificat sau a pierdut, în condiţiile legii, dreptul de proprietate.
(Sursa: Codul civil al Republicii Moldova)
Exersaţi!
1. Răspundeţi la întrebări:
a) Ce este o proprietate? b) De ce trebuie respectată proprietatea? c) Cum se numeşte
persoana care posedă bunuri? d) Ce înseamnă proprietate privată? e) Cum se numesc
bunurile care se află în proprietatea cuiva? f) Cum credeţi, în ce mod poate un bun intra
în posesia cuiva? j) Ce este o comoară?
2. Alcătuiţi enunţuri.
Model: eu (a stăpâni) ... stăpânesc un teren agricol.
Tu (a cumpăra) un costum.
El (a respecta) dreptul la proprietate.
Noi (a lua) acest teren în arendă.
Voi (a afla) unde se găseşte acest teren agricol.
Ei (a avea) bunuri imobiliare.
3. Uniţi cuvintele, din cele două coloane, ca să obţineţi enunţuri. Dezvoltaţi-le.
Proprietarul acesta aparţine statului
Oamenii au grijă de proprietate
Există mai multe forme de proprietăţile lor
Proprietatea publică deţine câteva terenuri
4. Identificaţi bunurile imobile din următoarea listă: o plantaţie de puieţi, o cireadă
de vaci, un şifonier, o plantă de cameră, un beci, o sobă, cărămizile din peretele
unei case, un tractor, geamul dintr-o casă, o tonă de grâu recoltat, un ascensor
dintr-un bloc de apartamente, o livadă de caişi, o cuşcă de câine, o masă.
5. Înscrie în caiet categoriile de bunuri pe care le posezi personal. În ce mod au
intrat în posesia ta? Cine ar putea să le înstrăineze?
6. Citiţi articolul 327 din Constituţia ţării. Cum credeţi, pot oare comorile să
aparţină în totalitate celor care le-au găsit? Argumentaţi.
7. Povestiţi, în şapte-opt propoziţii, un fragment din filmele care aveau ca
subiect descoperirea comorilor ascunse. Ce se întâmplă de obicei cu aceste
comori. Dar cu cei care le descoperă?
8. Scrieţi, în trei-patru enunţuri, ce aţi face, cum aţi proceda dacă aţi descoperi
o comoară ascunsă.
Situaţii.
Imaginaţi-vă că sunteţi ruda unui om bogat. Din păcate, ea a decedat şi n-a
reuşit să vă scrie un testament. Cum veţi intra în dreptul de proprietate al
acestei averi? Cui vă veţi adresa în primul rând?
Imaginaţi-vă că pe lotul casei unde trăieşte bunica voastră statul vrea să
construiască un supermarket, invocând argumente că această casă nimereşte
sub demolare. Cum veţi proceda în acest caz? Aduceţi argumente plauzibile ca să
demonstraţi că vi se încalcă dreptul la proprietate.
- 38 -
TEMA: ACŢIUNEA LEGII LA NIVEL NAŢIONAL ŞI EUROPEAN
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să identifice compatibilităţi între legile naţionale şi cele europene;
să specifice care sunt drepturile omului la nivel naţional şi european;
să formuleze judecăţi de valoare referitor la respectarea legilor naţionale şi
europene.
Reţineţi!
a. Constituţia Republicii Moldova, Prevederile Constituţiei, Organ Legislativ, Carta
Organizaţiei Naţiunilor Unite, Drept internaţional, CEDO – Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului.
b. Familii de cuvinte.
Model: lege – legislativ – legal– ilegal ...
Prevedere – drept –
libertate – hotărâre –
Informaţii utile
Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act
juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.
Art. 7 al Constituţiei Republicii Moldova
Organul legislativ în Republica Moldova este Parlamentul. Parlamentul discută,
aprobă şi modifică Constituţia, codurile de legi, legile organice şi emite hotărâri.
Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi
tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele
unanim recunoscute ale dreptului internaţional.
Drepturile omului la nivel naţional şi european
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalele ei garantează:
Dreptul la libertatea şi siguranţa persoanei;
Dreptul la un proces civil şi penal echitabil;
Dreptul la vot şi dreptul de a candida la alegeri;
Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie;
Libertatea de exprimare (inclusiv libertatea mass-media);
Dreptul la proprietate ş.a.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalele ei interzic:
– Tortura şi pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante;
– Pedeapsa cu moartea;
– Discriminarea în aplicarea drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie;
– Expulzarea sau neacceptarea intrării propriilor cetăţeni întru-un stat;
– Expulzarea colectivă a străinilor.
CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost creată pentru sistematizarea
procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele-membre ale
Consiliului Europei.
Lexicul:
A contraveni – a încălca prevedere – a prevedea, a vedea
siguranţă – apărare a emite – a elabora, a formula
- 39 -
Exersaţi!
1. Răspundeţi la întrebări.
a) Care este Legea Supremă a ţării? b) Cine discută şi aprobă legile în Republica
Moldova? c) Ce garantează Convenţia Europeană a Drepturilor Omului? d) Ce interzice
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului? e) Cum credeţi, unde se poate adresa
cetăţeanul Republicii Moldova, dacă e convins că sistemul judiciar nu i-a făcut dreptate?
2. Scrieţi cuvinte care se asociază cu cuvântul lege.
Lege naţională
...
3. Alcătuiţi trei propoziţii cu unele dintre ele.
4. Selectaţi, din lista dată, determinativele adecvate pentru:
CONSTITUŢIE CONVENŢIE
Organică, principială, internaţională, normativă, legislativă, unanimă, europeană,
naţională, liberă.
5. Consultaţi Constituţia Republicii Moldova şi Convenţia Uniunii Europene.
Identificaţi în Constituţia Republicii Moldova articole echivalente cu cele din
Convenţie.
6. Citiţi informaţia de mai jos. Cum credeţi, de ce pe an ce trece Republica
Moldova pierde mii de euro în cazurile prezentate de cetăţenii ei? Cine se face
vinovat pentru aceste ratate?
Numărul adresărilor cetăţenilor Republicii Moldova la CEDO este în creştere. Sunt
depuse mii de adresări şi asta pe motiv că justiţia la noi este coruptă. Majoritatea vizează
violarea articolelor 2, 3, 5, 6, 8, 10 şi 11 ale Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.
Este vorba despre dreptul la viaţă, dreptul de a nu fi supus torturii, dreptul la libertate, la
un proces echitabil de judecată, la viaţă privată, la libera exprimare etc. Pierderile
materiale ale Republicii Moldova în urma hotărârilor emise de Curtea Europeană pentru
Drepturile Omului sunt de milioane de euro. Republica Moldova a pierdut în 2014 la CEDO
14 cazuri.
7. Imaginaţi-vă că sunteţi ministrul justiţiei. Ce măsuri aţi implementa în toate
instituţiile din Republica Moldova pentru a asigura respectarea drepturilor
omului. Propuneţi o listă cât mai variată. Model:
1. Să se studieze detaliat în clasele liceale Constituţia Republicii Moldova.
2. …
8. Urmăriţi imaginile. Ce puteţi spune despre ele? Ce drepturi sunt încălcate?
- 40 -
9. Citiţi informaţia dată. Cum credeţi, ce calităţi ar trebui să mai aibă un
judecător, în afară de cele enumerate mai jos?
Pentru a deveni judecător al Curţii Constituţionale candidatul trebuie să posede o
pregătire juridică superioară, o înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 15
ani în activitatea juridică, în învăţământul juridic sau în activitatea ştiinţifică, să fie
cetăţean al Republicii Moldova cu domiciliul în ţară, limita de vârstă pentru numirea în
funcţie a judecătorului fiind de 70 de ani. Numirea se poate face numai cu acordul
prealabil, exprimat în scris, al candidatului.
TEMA: MICUL ŞI MARELE BUSINESS
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să identifice noţiunile micul şi marele business;
să investigheze elementele indispensabile reuşitei în afaceri;
să proiecteze un plan de acţiuni pentru creşterea în carieră.
Reţineţi!
Mediu de afaceri; dezvoltare economică; cerinţele pieţei; domeniile serviciilor;
capacitate de lider; producerea mărfurilor de larg consum; agent economic; a (nu) cădea
sub incidenţa unei legi.
Dicţionar
Reţineţi!
a. Întreprindere, contribuţie, a satisface, întreprinzător, venituri.
b. Familii de cuvinte.
Model: a contribui – contribuţie – contribuabil
A întreprinde a investi a vinde
întreprinzător necesitate
Lexicul:
Antreprenor, întreprinzător – предприниматель şomaj – безработица
exhaustiv – исчерпывающий contribuţie – вклад
întreprindere – предприятие angajat – сотрудник
inovaţie – нововведение graţie – datorită
a satisface – удовлетворять venit(uri) – прибыль
FIDUCIÁR, -Ă, fiduciari, -e, adj. Care are o valoare fictivă, convenţională. ◊
Monedă fiduciară = monedă de hârtie având o valoare convenţională şi
servind ca mijloc de schimb doar în interiorul unei ţări. Circulaţie fiduciară =
circulaţie a monedei fiduciare. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. fiduciaire, lat. fiduciarius
- 41 -
Informaţii utile
Enumeraţi factorii care ar putea face ca o persoană să devină un antreprenor
de succes.
Micul business în lume este supranumit „coloană vertebrală a economiei” graţie celei
mai mari contribuţii la crearea noilor locuri de muncă, stimularea concurenţei, favorizarea
inovaţiilor şi tehnologiilor. Cu toate acestea, nu putem vorbi despre o definiţie exhaustivă a
micului business. Se poate spune că micul business întruneşte micro-întreprinderile şi
întreprinderile mici. În practica mondială, cele mai răspândite criterii de apreciere a mărimii
întreprinderii sunt volumul anual al vânzărilor şi numărul de angajaţi. Astfel,
întreprinderile cu un număr de angajaţi de 1– 9 persoane şi un volum anual al vânzărilor
de până la 3 milioane de lei, sunt calificate, în legislaţia Republicii Moldova, drept micro-
întreprinderi, iar întreprinderile cu 10-50 de angajaţi şi un volum anual de vânzări de până
la 10 milioane de lei, se numesc întreprinderi mici. Limitele menţionate diferă de la o ţară
la alta. Spre exemplu, în SUA întreprinderi mici sunt considerate acelea care au până la
500 de angajaţi.
Rolul social-economic al micului business
În ţările dezvoltate din punct de vedere economic (unde micul business este
considerat promotor al dezvoltării economice datorită avantajelor pe care le oferă), micul
business cunoaşte o dezvoltare accelerată mai ales în domeniile serviciilor şi a producerii
mărfurilor de larg consum. Întreprinderile mici sunt mai flexibile şi reacţionează mai rapid
la schimbările mediului de afaceri şi la cerinţele pieţei. Din aceste considerente investiţiile
în micul business aduc venituri mai mari decât investiţiile în întreprinderile mari. De altfel,
acestea din urmă beneficiază de serviciile întreprinderilor mici şi într-un fel sunt
dependente de ele. Micul business este orientat spre satisfacerea necesităţilor pieţei locale
şi utilizează resursele şi forţa de muncă locală, având o contribuţie substanţială şi în
soluţionarea problemei şomajului. Spre exemplu, 50 la sută dintre populaţia aptă de muncă
a Germaniei şi 60 la sută a SUA sunt antrenate anume în micul business. Iar în Republica
Moldova, potrivit unor surse din cadrul Proiectului BIZPRO Moldova, doar în doi ani de zile
sectorul micului business a creat 40 de mii de locuri de muncă sau 70 la sută din cele 59
de mii în total pe economie. Totodată, micul business oferă posibilităţi reale de a pune în
aplicare aptitudinile creative ale întreprinzătorului, dar şi inventivitatea şi capacitatea de
lider – calităţi foarte necesare şi utile.
Este întreprindere mijlocie agentul economic ce corespunde următoarelor criterii:
(1) număr mediu anual de salariaţi de cel mult 249 de persoane, (2) sumă anuală a
veniturilor din vânzări de cel mult 50 de milioane de lei şi (3) valoare totală anuală de
bilanţ a activelor ce nu depăşeşte 50 de milioane de lei.
Subiecte ale sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii sunt agenţii economici şi
persoanele fizice care practică activitatea de întreprinzător, cu condiţia corespunderii
criteriilor stipulate în legea privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi
mijlocii.
Sub incidenţa prezentei legi nu cad:
a. agenţii economici care deţin o poziţie dominantă pe piaţă;
b. agenţii economici al căror capital social depăşeşte 35%, cu excepţia organizaţiilor
necomerciale;
c. companiile fiduciare şi companiile de asigurare;
d. fondurile de investiţii;
e. agenţii economici importatori de mărfuri supuse accizului;
- 42 -
f. băncile, organizaţiile de microfinanţare, asociaţiile de economii şi împrumut, alte
instituţii financiare;
g. casele de schimb valutar şi lombardurile;
h. întreprinderile din domeniul jocurilor de noroc.
(Sursa: Legea antreprenoriatului)
Exersaţi!
1. Răspundeţi la întrebări.
a) Cum este numit micul business? b) La ce contribuie micul business? c) Câţi
angajaţi are micul business? Dar cel mijlociu? d) Cum credeţi, de ce la noi în ţară nu se
vorbeşte de marele business? e) De ce în republica noastră nu se dezvoltă marele
business? f) Ce trebuie să cunoască un antreprenor de succes? j) Cum se numeşte legea
care susţine businessul mic şi mijlociu? i) Enumeraţi întreprinderile care nu cad sub
incidenţa acestei legi.
2. Alcătuiţi enunţuri cu expresiile de la rubrica Reţineţi! (pag. 40).
3. Citiţi informaţia dată. Indicaţi prin cifre ordinea corespunzătoare a paşilor
necesari pentru deschiderea unei firme.
Se achită înregistrarea firmei. În această sumă intră şi costul ştampilei.
Se stabileşte adresa juridică a firmei. În calitate de adresă juridică poate figura
adresa domiciliului sau adresa încăperii închiriate.
La început trebuie să mergeţi la Camera de Înregistrare (Chişinău, bulevardul
Ştefan cel Mare, 73), având buletinul de identitate şi banii pentru înregistrarea
întreprinderii).
Se alege denumirea firmei. Se recomandă să fie selectate câteva variante,
deoarece unele ar putea exista deja. De asemenea, trebuie de avut în vedere că
există o lege care prevede ca denumirea firmei să fie doar din cuvinte româneşti.
Se scrie cerere, în care se indică tipul firmei (ÎI, SA, SRL etc.)
Din lista enormă de tipuri de activitate se selectează doar cinci, de care se va
ocupa firma.
În cerere trebuie, de asemenea, de indicat mărimea capitalului social al
companiei (suma de bani alocată pentru începutul activităţii firmei (minimum
5400 de lei) şi fondatorii.
4. Citiţi denumirile întreprinderilor enumerate. Cum consideraţi, ce tip de
activitate au ele?
SA „Energoconstrucţia”, str. M. Manole, 3; SA „CET-2”, str. M. Manole; 1 SA
„Moldovahidro-Maş”, str. M. Manole, 7; SA „Alimentarmaş”, str. M. Manole, 12; SRL
„Simco Euro”, str. Uzinelor, 9/3; „Mobilcomservice” SA, str. Uzinelor, 96/2; SA
„Farmaco”, str. Vadul lui Vodă, 2; SA „Tutun–CTC”, str. Ismail, 116.
Repere: Eu consider că SA Energoconstrucţia se ocupă de fabricarea tehnologiilor de
producere a energiei electrice…
5. Priviţi imaginile de mai jos. Cum credeţi, ce fel de activităţi au aceste
întreprinderi? La care din ele aţi dori să munciţi? De ce?
- 43 -
6. Dacă aţi vrea să deveniţi un antreprenor bun, trebuie să răspundeţi la
întrebările:
– Cine este utilizatorul produselor/ serviciilor tale?
– Care este amplasamentul adecvat pentru afacere?
– Ce preţ este potrivit pentru situaţia pieţei?
– Cum vor fi distribuite produsele către clienţi?
– Care sunt perspectivele pieţei pe termen scurt şi lung?
– Cum poate fi extinsă gama de produse/servicii?
– Cine sunt concurenţii şi care sunt punctele lor tari şi slabe?
– Ce motivaţii ar avea un client pentru a cumpăra produsul tău?
– Care este necesarul de capital?
– Care este forma juridică cea mai potrivită pentru afacere?
– Care ar fi venitul tău?
7. Proiect de grup. Repartizaţi-vă în patru echipe. Fiecare echipă elaborează un
plan schematic pentru deschiderea unei întreprinderi în Chişinău. Ţineţi cont
de sugestiile anterioare.
Situaţii
Un elev va numi sfera de activitate a unei întreprinderi imaginare, iar celălalt va
sugera o denumire potrivită. Apoi se inversează rolurile.
Descrieţi firma imaginară pe care aţi vrea s-o deschideţi.
Imaginaţi-vă că vreţi să deschideţi o întreprindere particulară. Adresaţi-vă unui
lucrător al Camerei de Înregistrare să vă ajute.
- 44 -
TEMA: REPUBLICA MOLDOVA – PARTE COMPONENTĂ
A CIVILIZAŢIEI EUROPENE
Obiective: Elevii vor fi capabili:
să identifice necesitatea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană;
să enumere avantajele integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană;
să propună un proiect de dezbateri privind necesitatea integrării Republicii Moldova
în Uniunea Europeană;
să caracterizeze Republica Moldova ca parte a civilizaţiei europene.
Reţineţi!
a. Uniunea Europeană (UE), Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene,
Consiliul European, Curtea Europeană de Justiţie, Banca Centrală Europeană,
Parlamentul European, Spaţiul Schengen.
b. Uniune, european, parlament, comunitate, dezvoltare, cărbune, independent,
securitate, unit, personalitate, componentă, a intra în vigoare.
c. Familii de cuvinte.
Model: a dezvolta – dezvoltare – nedezvoltat
Organizaţie, a dezvolta, a garanta, a păstra, negociere, argument, vamă.
Dicţionar
Informaţii utile
Uniunea Europeană
Uniunea Europeană (UE) este o uniune economică şi politică, compusă din 28 de
state. Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi
Oţelului (CECO) şi din Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată din şase state în
1958. În anii următori, Uniunea Europeană s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre.
I-a crescut puterea prin adăugarea unor domenii economice, sociale şi politice. Tratatul de
la Maastricht a înfiinţat Uniunea Europeană sub prezenta denumire în 1993. Ultima
PIB – PRODUS INTERN BRUT
Lexicul:
Cărbune – уголь a estima – оценить
oţel – сталь spirit, suflet – дух
amendament – поправка izvor, sursă – источник
areal – площадь a se constitui – a se forma
entitate – сущность abilitate – способность
a emite – выпускать a adera – присоединиться
produs intern brut – внутренний валовой продукт
- 45 -
amendare a bazelor constituţionale ale UE a fost Tratatul de la Lisabona, care a intrat în
vigoare la 1 decembrie 2009.
Uniunea funcţionează printr-un sistem de instituţii supranaţionale independente şi
interguvernamentale care iau decizii prin negociere între statele membre. Cele mai
importante instituţii ale UE sunt: Comisia Europeană, Consiliul European, Consiliul
Uniunii Europene, Curtea Europeană de Justiţie şi Banca Centrală Europeană.
Parlamentul European este ales la fiecare 5 ani de cetăţenii europeni.
Uniunea Europeană a dezvoltat o piaţă unică în cadrul unui sistem standardizat şi
unificat de legi care se aplică tuturor statelor membre. În cadrul Spaţiului Schengen (care
include state membre UE şi state non-UE) controalele vamale au fost desfiinţate. Politicile
UE sprijină şi garantează libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi a
capitalului. Au fost emise legi în domeniul justiţiei şi afacerilor interne şi se păstrează
politici comune în domeniile comerţului, agriculturii, pescuitului şi dezvoltarea regională. A
fost înfiinţată de asemenea şi o uniune monetară, Zona Euro care este compusă în
prezent din 17 state. Prin Politica Comună pentru afaceri externe şi securitate, UE
şi-a dezvoltat un rol limitat în relaţiile internaţionale şi de securitate. Au fost înfiinţate şi
Misiuni Diplomatice Permanente în mai multe state din lume, iar UE este reprezentată în
cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, Organizaţia Mondială a Comerţului, G8 şi
G-20.
Cu o populaţie de peste 500 de milioane de locuitori, care reprezintă 7.3% din
populaţia lumii, Uniunea Europeană generează un PIB de 17,6 trilioane de dolari
americani în 2011 (mai mare decât orice altă ţară din lume), care reprezintă 20% din PIB-ul
estimat în termeni de paritatea puterii de cumpărare la nivel mondial. Începând cu
1 decembrie 2009, Uniunea Europeană are personalitate juridică internaţională şi poate
încheia tratate.
Cinci argumente obiective de ce Republica Moldova merită să ajungă în UE
Integrarea Republicii Moldova este necesară pentru că:
1. suntem componenta unui teritoriu comun european, un areal geografic comun;
2. strămoşii noştri s-au constituit nu numai ca o entitate naţională românească,
dar şi ca o parte componentă a populaţiei europene, fiind de la bun început parte
componentă a întregului popor european (Populaţia românească de pe teritoriul
Republicii Moldova, ca şi întreg poporul român, s-a format în baza dezvoltării civilizaţiei
indo-europene);
3. cultura noastră este componentă a culturii europene (Românii din Basarabia,
Bucovina şi Transnistria, precum şi cei din Transilvania, Muntenia sau Moldova de peste
Prut au avut un izvor, o sursă de dezvoltare europeană comună – civilizaţia română şi
civilizaţia europeană.);
4. ştiinţa noastră s-a dezvoltat într-un pas cu cea europeană (Istoria ştiinţei
româneşti ne arată că ea s-a dezvoltat în legătură cu ştiinţa europeană.);
5. toţi românii au alcătuit din punct de vedere istoric o comunitate cu spirit
european. Noi ne-am constituit de-a lungul istoriei ca un popor, ca o naţiune
română. Noi avem la baza sufletului nostru filosofia românismului ca idee, ca
spirit de neam, de cultură.
(Sursa: www. ro.wikipendia.org.)
- 46 -
Exersaţi!
1. Răspundeţi la întrebări.
a) Ce este Uniunea Europeană? b) Când s-a format această comunitate? c) Cum
funcţionează această uniune? d) Care sunt cele mai importante instituţii ale UE? e) Ce
sprijină politicile UE? f) Numiţi statele care fac parte din UE. j) Câtă populaţie are UE?
i) Republica Moldova face parte din marea familie europeană? k) Care ar fi avantajele
dacă Republica Moldova ar adera la UE?
2. Alcătuiţi enunţuri cu expresiile de la rubrica Reţineţi!
3. Găsiţi, în informaţiile anterioare, sinonimele următoarelor cuvinte:
Format, izvor, suflet, a se uni, trăitor, a preţui, naţiune.
4. Alcătuiţi o listă de întrebări referitoare la viitoarea integrare a Republicii
Moldova în Uniunea Europeană pe care ai adresa-o politicienilor noştri.
5. Priviţi imaginile. Ce ţări europene aţi vizitat? Ce v-a impresionat?
6. Alegeţi din această listă o ţară pe care aţi dori s-o vizitaţi şi argumentaţi-vă
opinia: Austria, Bulgaria, Estonia, Franţa, Germania, Irlanda, Croaţia, Grecia,
Suedia, Republica Cehă, Portugalia.
7. Imaginaţi-vă că sunteţi viitorul preşedinte al Republicii Moldova. Întocmiţi o
listă de schimbări pe care le veţi opera în ţară fiind în această funcţie.
8. Scrieţi, în opt-nouă propoziţii, o relatare cu titlul: Moldova este o ţară
europeană. Utilizaţi beneficiile de care dispune o ţară europeană.
9. Imaginaţi-vă că Republica Moldova a devenit membră a Uniunii Europene.
Felicitaţi-vă reciproc cu acest prilej.
- 47 -
DICŢIONAR ROMÂN – RUS
A
abilitate
acţiune
a acţiona
acces
abordare
absenţă
adevăr
a adera
adult
adolescent
accesibil
adaptare
aditiv alimentar
afacere
afirmaţie
agent
amplu/detaliat
amendă
ameţeală
a ameninţa
a anula
anterior/ înainte
antreprenor
anxietate
a (se) angaja
a alcătui
alimentaţie
alcool
aptitudine
a se ataşa
apartenenţă
a aplica
a (se) afilia
ascendent
articol
a avansa
avantaj
avere
autoritate publica
autentificat
A
навык
действие
действовать
доступ
подход
отсутствие
истина
присоединиться
взрослый
подросток
доступно
адаптация
пищевая добавка
сделка
утверждение
агент
детально
штраф
головокружения
угрожать
аннулировать
раньше
предприниматель
волнение
устроить(ся)
составить
питание
алкоголь
способность
привязываться
принадлежать
применять
присоединиться
восходящий
статья
продвигаться
преимущество
наследство
местная власть
удостоверенный
B
bătrâneţe
bârfă
bănuit
băutură
bioetică
binefacere
braţ/ mână
brevet
bunătate
bun(-uri)
bunăvoinţă
C
capacitate
carbohidrat
circumstanţă
cearşaf
cetăţean
cetăţenie
a ceda
a cerşi
cereale
celule
conduită
corelat
colaborare
colorant
comoară
componenţă
concis/ succint
conform
constrângere
a consuma
consumator
concept
comunitate
a comanda
conduită
condiment
conştiinţă
B
старость
сплетня
подозреваемый
напиток
биоэтика
благотворительность
рука
патент
доброта
имущество
доброжелательность
C
способность
углевод
обстоятельство
простыня
гражданин
гражданство
уступить
попрошайничать
зерновые
клетки
поведение
коррелированно
сотрудничество
краситель
клад
состав
кратко
согласно
принуждение
потреблять
потребитель
понятие
общество
заказывать
поведение
приправа
сознание
48
convieţuire
contrar
a se conforma
consimţământ
a consuma
сivic
citaţie
contravenţie
concluzie
cod
corectitudine
contradictoriu
consecinţă
contemporan
confuzie
coincidenţă
credinţă
creier
cruzime
crud
crampă
curaj
cură de slăbit
D
datorie
a dăuna
daună/pagubă
despăgubire
delicvă/ abatere
a descoperi
deservire
destinaţie
dependent
depunere
a depăşi
detenţie
dezacord
decizie/hotărâre
destin
a deservi
demnitate
a deţine
digestiv
divergenţă
совместное прожив.
противоречащий
подчиниться
согласие
употреблять
гражданский
повестка
нарушение
вывод
кодекс
правильность
противоречивый
последствие
современный
запутанность
совпадение
верность, вера
мозг
жестокость
сырой
колика
отвага
диета
D
долг
навредить
ущерб
плата ущерба
нарушение
обнаружить
обслуживание
пункт назначения
зависим
вклад
преодолеть
арест
несогласие
решение
судьба
обслуживать
достоинство
владеть
пищевой
разногласие
disponibilitate
discurs
a distruge
dimpotrivă
diversitate
a divulga
a determina
a dispune
discrepanţă
distracţie
disperare
a dobândi
dreptate
durere
E
echilibrat
a elabora
esenţă
a se eschiva
a efectua
etnie/ naţie
electorat
eliminare
enunţ
a enumera
excepţie
expropriere
experienţă
existenţă
expulzare
extenuat
F
a face grevă
a facilita
faptă
febră
fidelitate
ficat
fluid
foame
a frecventa
frecvent
frustrare
frică
доступность
речь
уничтожать
напротив
разнообразие
раскрывать
заставлять
распоряжаться
расхождение
развлечение
отчаяние
получать
справедливость
боль
E
сбалансированный
разработать
смысл
уклоняться
выполнить
нация
электорат
исключение
предложение
перечислить
исключение
экспроприация
опыт
существование
высылка
утомленный
F
бастовать
способствовать
поступок
температура
верность
печень
жидкий
голод
посещать
часто
разочарование
страх
49
a furniza
furnizor
furie
a fundamenta
furt
fumat
G
gaj
generaţie
generos
gelozie
ginere
greaţă
grăsime
grijă
I
identitate
incapacitate
a se îngrăşa
impersonal
a impune
imobil
imposibil
a influenţa
a se infecta
inofensiv
inactual
independent
indispensabil
insuficienţă
a interzice
interpersonal
interacţiune
infracţiune
infectare
inviolabil
inuman
instituţie
insomnie
a intimida
a intervieva
invidie
iritabilitate
поставлять
поставщик
ярость
базировать
кража
курение
G
залог
поколение
щедрый
ревность
зять
тошнота
жир
забота
I
идентичность
неспособность
набрать в весе
безличный
заставлять
недвижимость
невозможно
повлиять
заражаться
безопасно
несовременен
независимый
неотъемлемый
нехватка
запрещать
межличностный
взаимодействие
нарушение закона
заражение
неприкосновенно
бесчеловечный
учреждение
бессонница
запугивать
взять интервью
зависть
раздражительность
Î
a întrebuinţa
îndrumare
îndulcitor
încredere
încordat
încercare
înclinaţie
a înlănţui
întreprindere
înţepenire
a înjura
înfăţişare
înfiat
îngrijit/cu acurateţe
însuşire
înnăscut
înscriere
întâmplare
înţepătură
a se înviora
J
jaf
a jura
jurământ
juridic
L
lactat
a lăuda
legiuitor
legislaţie/lege
leguminoase
licit/legal
linişte
libertate
luptă
M
martor
marfă
majoritate
mănuşă
memorie
a menţine
Î
использовать
сопутствие
подсластитель
доверие
напряженый
испытание
склонность
связывать
предприятие
оцепенение
браниться
внешность
усыновленный
аккуратный
качество
врожденный
запись
происшествие
укус
взбодриться
J
ограбление
клясться
клятва
юридический
L
молочный продукт
хвалить
составитель законов
закон
бобовые
легально
спокойствие
свобода
борьба
M
свидетель
товар
большинство
перчатка
память
сохранить
50
militar
minoritate
minor
mişcare
mânie
moştenitor
N
necesitate
necesar
neplăcere
neputincios
neprotejat
nelimitat/ fără limite
nepot
neîncredere
nelinişte
nehotărâre
nevoie
nimănui
nociv
noră
noţiune
O
ocupaţie
ofertă
obligaţie
olograf
onoare
orez
orfelinat
a opta/ a alege
opinie/ părere
oportun
oportunitate
P
parentalitate
particularitate
părinte adoptiv
a pătrunde
patrimoniu
pasiune
pedeapsă
a penaliza
военный
меньшинство
несовершеннолетний
движение
гнев
наследник
N
необходимость
необходимо
недовольство
беспомощный
незащищенный
без лимитов
внук/ племянник
недоверие
беспокойство
неуверенность
нужда
никому
вредный
невестка
понятие
O
занятие
предложение
обязанность
собственноручно
честь
рис
детский дом
выбирать
мнение
уместный
целесообразность
P
отцовство
свойство
усыновитель
проникать
имущество
страсть
наказание
штрафовать
a presta servicii
a presupune
a preveni
a preleva
perfecţiune
a permite
percepţie
pe parcurs
pericol
personalitate
postulat/aprobare
posibil
porumb
a plânge
presiune
probabil
profitabil
promovare
a promite
protecţie
proprietar
proprietate
proteină
a provoca
prealabil/ din timp
perpetuu
penal
prezumtiv
prescris
a prefera
a priva
putere
R
răbdare
a răpi
reciproc
reclamant
a recepţiona
recent
recompensă
recrutare
regulă
respect
respectiv
предоставлять услуги
предполагать
предупреждать
изъять
совершенство
разрешать
восприятие
на протяжении
опасность
личность
утверждение
возможно
кукуруза
плакать
давление
вероятно
выгодно
выдвижение
обещать
защита
владелец
собственность
белок
спровоцировать
заранее
постоянно
уголовный
предположительно
предназначено
предпочитать
лишать
власть
R
терпение
похищать
взаимно
потерпевший
принимать
недавно
вознаграждение
вербовка
правило
уважение
соответственно
51
a respira
a restabili
regret
a reglementa
regulament
refugiat
relaţie
referinţă
a rezilia
rezonabil
reţele electrice
responsabilitate
reprezentant
reuşit
reproş
revizuire
revers
rezistenţă
rinichi
S
sacru
salariu
a salva
sănătate
sărăcie
scuze
schimbare
separat
sedentar
a semna
seringă
silinţă
simptom
sinteză
sindicat
siguranţă
sânge
a solicita/ a cere
somnolenţă
sentiment
sens
a sancţiona
a satisface
a slăbi
дышать
восстановить
сожаление
нормировать
регламент
беженец
отношение
ссылка
разрывать
разумный
электрические сети
ответственность
представитель
удачный
упрёк
пересмотр
обратная сторона
устойчивость
почки
S
святой
зарплата
спасать
здоровье
бедность
извинения
перемена
отдельно
сидячий
подписывать
шприц
старание
признак
обобщение
профсоюз
безопасность
кровь
просить
сонливость
чувство
смысл
наказывать
удовлетворять
похудеть
stat
a stipula
a stăpâni
a strănuta
sol/ pământ
spaţiu
succes
a sublinia
surprindere
a sugera
supărare
a susţine
a suporta
sugestie
suficient
supliment
Ş
şedinţă
şedere
T
tabără
testament
testator
temporar
totalitate
a trasa
a trece
tratat
transfer
a transmite
transfuzie
a transporta
transplant
tremurici
tutore
tumoare
a tuşi
Ţ
ţesut
ţel/ scop
ţărână/ pământ
ţăran
государство
указать
обуздать
чихать
земля
пространство
удача
подчеркивать
удивление
предложить
обида
поддерживать
вынести
рекомендация
достаточно
добавка
Ş
собрание
проживание
T
лагерь
завещание
завещатель
временно
совокупность
провести
проходить
договор
передача, перевод
передать
переливание
перевозить
пересадка
дрожь
опекун
опухоль
кашлять
Ţ
ткань
цель
земля
крестьянин
52
U
ulterior
ulei
a umili
unilateral
util
urmaş
ură
urmărire
urmă
unitate
utilizator
V
valoare
vecin
venit
a verifica
victimă
vizitator
vinovăţie
a vindeca
virtute
vârstă
voinţă/ dorinţă
X
HIV/SIDA
harţă/ ceartă
hartă
Z
zarvă/ gălăgie
zvon
U
последующий
растительное масло
унижать
односторонний
полезный
наследник
ненависть
преследование
след
единица
пользователь
V
ценность
сосед
доход
проверять
жертва
посетитель
вина
вылечить
качество
возраст
желание
X
СПИД
ссора
карта
Z
шум
слух
53
DICŢIONAR RUS – ROMÂN
А
автономный
агент
адаптация
аккуратно
алкоголь
арест
ароматизатор
аннулировать
Б
базировать
бастовать
бдительность
беднеть
беженец
безвыходный
безграничный
бездействие
безответственность
безопасно
безопасность
безличный
безработный
беседа
бескорыстный
бессонница
бесполезный
беспокойство
бесчеловечный
бобовый
боль
благодарность
благотворительность
большинство
брак
браниться
В
вдохновение
взаимодействовать
взаимно
ввести
А
autonom
agent
adaptare
îngrijit, cu acurateţe
alcool
detenţie
aromă
a anula
Б
a fundamenta
a face grevă
vigilenţă
a sărăci
refugiat
fără ieşire/ impas
nemărginit/ nelimitat
inactivitate/pasivitate
lipsă de răspundere
inofensiv
siguranţă
impersonal
şomer
discuţie
dezinteresat
insomnie
inutil
nelinişte
inuman
leguminos
durere
recunoştinţă
binefacere
majoritatea
căsătorie
a înjura
В
inspiraţie
a acţiona
reciproc
a introduce
вероятность
верность
вербовка
вина
вещество
владеть
вклад
волнение
военный
возможно
взламывать
возможен
вознаграждение
возраст
воспоминаниe
восходящий
восприятие
восстановить
внешность
вредный
временно
врожденное
выбирать
выгодно
вызывающий
вывод
выдвижение
вынести
высылка
Г
газифицировать
герб
гибкий
голосование
головокружение
гордость
государство
гнев
гражданский
гражданин
гражданство
probabilitate
credinţă, fidelitate
recrutare
vinovăţie
substanţă
a deţine
depunere
anxietate, emoţie
militar
posibil
a sparge
oportun/ posibil
recompensă
vârstă
amintire
ascendent
percepţie
a restabili
înfăţişare
nociv
temporar
înnăscut
a opta/ a alege
profitabil
arogant
concluzie
promovare
a suporta
expulzare
Г
a gazifica
stemă
mlădios/elastic
votare
ameţeală
mândrie
stat
mânie
civic, civil
cetăţean
cetăţenie
54
Д
давить
движение
описание
действовать
действительность
деятельный
детально
детский дом
диета
добывать
доброжелательность
доверить
договор
долг
досуг
доступ
достоинство
доступно
достаточно
доход
дышать
Е
единогласие
единица
ехидный
Ж
желание
жена
жестокость
жертва
жир
З
забота
заблуждаться
зависть
зависимость
завещание
завещатель
завлечь
задержать
заказывать
Д
a apăsa
mişcare
descriere
a acţiona
realitate
activ
amplu/detaliat
orfelinat
cură de slăbit
a dobândi
bunăvoinţă
a încredinţa
tratat
datorie
timp liber
acces
demnitate
accesibil/disponibil
suficient
venit
a respira
Е
unanimitate
unitate
răutăcios
Ж
dorinţă
soţie
cruzime
victimă
grăsime
З
grijă
a se înşela
invidie
dependenţă
testament
testator
a atrage
a reţine
a comanda
закрепить
закон
заставлять
защита
земля
значение
зять
И
идентичность
изделие
изображать
изобретение
извинениe
имущество
искажать
использовать
исключительный
исключение
истина
исход
К
качество
кашлять
клад
клонить
клетка
клясться
клятва
кодекс
колебание
коррелированно
кредитовать
краситель
кража
кратко
кровь
кукуруза
Л
лагерь
легально
личность
лишать
лжец
a fixa/ a lega
legislaţie/ lege
a determina, a impune
protecţie
sol/ pământ
semnificaţie/ sens
ginere
И
identitate
produs/fabricat
a înfăţişa/a descrie
invenţie
scuză
patrimoniu, avere
a denatura/ a falsifica
a întrebuinţa
excepţional/ exclusiv
eliminare/excepţie
adevăr
rezultat/ sfârşit
К însuşire morală, calitate
a tuşi
comoară
a înclina/ a apleca
celulă
a jura
jurământ
cod
vibraţie/ oscilaţie
corelat
a credita
colorant
furt
concis/succint
sânge
porumb
Л
tabără
licit/ legal
personalitate
a priva
mincinos
55
лицемерный
льгота
М
маловероятно
мелкий
меньшинство
мероприятие
местная власть
межличностный
мировоззрение
мнение
молодой
мотивировать
молочный продукт
мстительный
Н
навык
наблюдать
набрать в весе
наказание
нарушение
надлежaть
намерение
наследство
напряжение
направление
напротив
напитoк
нация
никому
неблагоприятный
невозможный
невестка
недвижимость
недовольствo
неисправный
независим
ненависть
необходимость
неотъемлемый
несогласие
несовременен
неспособность
неполадка
făţarnic
înlesnire
М
puţin probabil
mărunt
minoritate
măsură/acţiune
autoritate locală
interpersonal
concepţie despre lume
părere/ opinie
tânăr
a motiva
lactat
răzbunător
Н
deprindere
a observa
a se îngrăşa
pedeapsă
contravenţie
a se cuveni
intenţie
avere, moştenire
încordare
îndreptare, direcţie
dimpotrivă
băutură
naţiune
nimănui
nefavorabil
imposibil
noră
imobil
nemulţumire
defect
independent
ură
necesitate
necesar
dezacord
inactual
incapacitate
deficienţă/ neajuns
неприкосновенно
нехватка
нужда
О
обвинение
обдумать
облегчать
обменивать
обобщение
обосновать
обработка
обратная сторона
обсуждать
обслуживать
общество
обещать
обязанность
оправдание
опекун
освоение
освобождать
оснащение
опыт
ответственный
отвага
отдельно
относительно
отношениe
отрицательно
отождествление
очевидный
оценивание
оцепенение
ощущение
П
партнер
патент
память
питание
перебить
перевозить
передача
переделать
inviolabil
lipsă/ insuficienţă
nevoie/ lipsă/ sărăcie
О
аcuzare/ învinuire
a analiza
a uşura
a schimba
generalizare
a fundamenta
prelucrare
revers
a discuta/ a dezbate
a deservi
societate
a promite
obligaţie/îndatorire
justificare/scuză
tutore
însuşire/asimilare
a elibera
utilare, dotare
experienţă
responsabil
curaj
separat
relativ
relaţie
negativ
identificare
evident
evaluare/ apreciere
înţepenire
senzaţie
П
partener, coechipier
brevet
memorie
alimentaţie
a întrerupe
a transporta
transfer
a reface/a modifica
56
переливание
пересадка
планомерный
побуждение
повреждение
поведение
повлиять
повышать
подбадривать
подействовать
подсластитель
подкупить
подписать
подход
подчинение
подчеркивать
покровитель
получать
полезный
пользователь
помещать
помешать
понятие
поправка
последовательный
последующий
посетитель
последствия
поступок
постановление
потреблять
потребитель
попрошайничать
похудеть
правдивый
правильность
предпочитать
предприниматель
правление
правительство
пребывание
представить
предприятие
предложить
предупреждать
transfuzie
transplant
planificat/planic
îndemn/stimul
stricare/deteriorare
purtare
a influenţa
a ridica/a spori
a încuraja
a influenţа
îndulcitor
a mitui/ a corupe
a semna
apropiere/ acces
supunere
a sublinia
protector/ ocrotitor
a dobândi/ a primi
util
utilizator
a pune/ a instala
a împiedica
noţiune
corectare/ rectificare
consecvent
ulterior
vizitator
consecinţe
faptă
hotărâre/ decizie
a consuma
consumator
a cerşi
a slăbi
sincer/ veridic
corectitudine
a prefera
antreprenor
guvernare
guvern
şedere
a prezenta/ a furniza
întreprindere
a sugera/ a propune
a preveni
предполагать
прекратить
предпочитать
предоставлять
предусматривать
предназначено
представитель
преступление
преследование
принадлежность
принуждение
привязываться
преимущество
признак
приправа
предусматривать
прекратить
прибыль
приговаривать
приемлемый
присоединиться
принудительный
призвание
проникать
противоречие
происшествие
пространство
продвигаться
проследить
просить
профсоюз
проживание
пункт назначения
Р
развить
развлечение
разграничивать
разносить
разрешать
разрушительный
разногласие
разнообразие
раньше
раскинуть
a presupune
a înceta
a prefera
a presta
a prevedea
prescris
reprezentant
crimă
urmărire
apartenenţă
constrângere
a se ataşa
privilegiu
simptom
condiment
a prevedea
a întrerupe/ a înceta
venit
a condamna
acceptabil
a(se) afilia
silit/ forţat
vocaţie
a pătrunde
contradicţie
întâmplare
spaţiu
a avansa
a urmări
a solicita/ a ruga
sindicat
şedere
destinaţie
Р
a dezvolta
distracţie
a delimita
a distribui/ a duce
a permite
distrugător/ nimicitor
divergenţă
diversitate
anterior/ înainte
a întinde/a desface
57
раскрывать
распределять
распоряжаться
распространять
расчет
расхождениe
расширить
рис
ревность
регламент
ремесло/профессия
решение
речь
рука
С
сбыт
свежий
свойство
свобода
связывать
святой
склонность
скрытый
сверстник
сидячий
событие
собственник
собственность
совокупность
согласно
согласие
сожаление
составлять
состав
сотрудничество
среда
следовать
смятение
смысл
снизить
собственность
совместный
современный
совокупность
a divulga
a distribui/ a împărţi
a dispune
a răspândi/ a extinde
calcul
discrepanţă
a lărgi/ a mări
orez
gelozie
regulament
profesie
hotărâre/ decizie
discurs/ vorbire
braţ/ mână
С
desfacere/ vânzare
proaspăt
însuşire
libertate
a înlănţui/ a lega
sacru/ sfânt
înclinaţie
ascuns/ tăinuit
de aceeaşi vârstă
sedentar
eveniment
proprietar
proprietate/ bun (-uri)
ansamblu/ totalitate
conform
consimţământ
regret
a alcătui
componenţă
colaborare
mediu/ miercuri
a urma/ a urmări
confuzie
esenţă/ sens
a reduce/ a micşora
proprietate
în comun/colectiv
contemporan
totalitate
совпадение
соответствие
соглашение
сознаться
сокращать
сообща
сознание
сопротивление
состав
сонливость
сравнение
ссора
средство
спасать
СПИД
сплетня
способность
спокойствие
способствовать
старость
старания
степень
стремление
сырой
судьба
суеверие
сущность
существование
супруг
схватывать
Т
теща
терпение
торопиться
требование
тратить
тщательный
У
уважение
уверенность
увлечь
уволить
угрожать
углеводы
coincidenţă
concordanţă
acord/ înţelegere
a recunoaşte
a scurta/a reduce
împreună
conştiinţă
rezistenţă
componenţă
somnolenţă
comparaţie
ceartă
mijloc/ procedeu
a salva
HIV/SIDA
bârfă
capacitate
linişte
a facilita
bătrâneţe
silinţă
grad/ măsură
tendinţă
crud
destin
superstiţie
esenţă/ fond
existenţă
soţ
a înhăţa/ a înţelege
Т
soacră
răbdare
a se grăbi
cerinţă/ pretenţie
a cheltui
meticulos/ minuţios
У
respect
încredere
a atrage/ a captiva
a concedia/ a destitui
a ameninţa
carbohidraţi
58
уголовный
уделить
удачно
удовлетворить
удостоверенный
уклониться
укус
уменьшать
умышленный
употребить
усваивать
усилие
услуга
усмотрение
устранить
устойчивость
устроить
усыновитель
упрек
утрачивать
утверждение
учреждение
ущерб
Ф
формирование
Х
хладнокровие
ходатайство
хозяйство
хранить
Э
экспроприация
электорат
электрическaя сеть
penal
a acorda
reuşit
a satisface
autentificat
a se eschiva/ a se feri
înţepătură
a micşora/ a diminua
intenţionat
a întrebuinţa
a asimila/ a însuşi
efort
serviciu
apreciere/ discreţie
a îndepărta/ a înlătura
rezistenţă
a aranja/ a organiza
părinte adoptiv
reproş
a pierde
aprobare/ postulat
instituire/ fondare
daună/ pagubă
Ф
formare/ alcătuire
Х
calm
demers
gospodărie
a păstra
Э
expropriere
electorat
reţea electrică
DICŢIONAR TEMATIC
Tema: DEMNITATEA ŞI IDENTITATEA PERSONALĂ
atitudine
descriere
caracteristică
cetăţean
individualitate
identitate
personalitate
educaţie
intercalare
autoapreciere
subiectivitate
observaţie
apreciere
comportament
spaţiu
discuţie/ convorbire
a se apropia
отношение
описание
черта
гражданин
индивидуальность
идентичность
личность
воспитание
взаимодействие
самооценивание
субъективность
наблюдение
оценивание
поведение
пространство
общение
сближаться/
приблизиться
Reţineţi!
educaţie civică
însuşirea psihicului
uman
identitate naţională
aspect al personalităţii
spaţiu personal
personalitate distinctă
asistenţă consulară
Оamenii sunt
întâmpinaţi după
aspectul lor exterior,
dar sunt petrecuţi
după minte.
Запоминайте!
гражданское
воспитание
свойство
человеческой
психики
национальная
идентичность
аспект личности
личное
пространство
выдающаяся
личность
дипломатическая
помощь
По одежке
вcтречают, по уму
провожают.
Tema: DEMNITATEA PERSONALĂ ŞI DEMNITATEA NAŢIONALĂ
demnitate
dezbateri
a discuta
decent
discurs
a convinge
contradicţie
curaj
încredere
limită
obrăznicie
procuror
sentiment
acord
a sugera
a instigă/ a îndemna
vocaţie
a biciui
a împinge
достоинство
прения
обсудить
порядочный
речь
убедить
противоречие
отвага/ смелость
уверенность/ доверие
край
наглость
прокурор
чувство
согласие
предложить
побуждать
призвание
погонять
толкать
Reţineţi!
asigurare medicală
buletin de identitate
a avea demnitate
bătrâneţe demnă
situaţie de criză
stat totalitar
calitate înnăscută
libertate interioară
a intra în vigoare
Запоминайте!
медицинская
страховка
внутренний паспорт
обладать
достоинством
достойная старость
кризисная ситуация
тоталитарное
государство
врожденное
качество
внутренняя свобода
вступать в силу
60
Tema: RELAŢIILE INTERPERSONALE. PASIUNEA ŞI SENTIMENTUL
a identifica
emoţie
gratitudine
inspiraţie
admiraţie
sentiment
pasiune
mod/ fel
gelozie
invidiе
frustrare
egoism
orgoliu
minciună
speranţă
adevăr
bunăvoinţă
bunătate
fidelitate/ credinţă
a genera
mânie
nesăbuit
идентифицировать
эмоция
благодарность
вдохновение
восхищение
чувство
страсть
способ
ревность
зависть
сожаление
эгоизм
амбиции
ложь
надежда
правда
истина
доброта
верность
порождать
гнев
необдуманно
Reţineţi!
puncte forte
sentimentul
nedreptăţii
căutarea soluţiilor
raţionale
abordare sănătoasă
Noi nu ne putem
controla emoţiile, dar
ne putem controla
comportamentul.
Запоминайте!
сильные стороны
чувство
несправедливости
поиск разумного
выхода из
положения
здоровый/разумный
подход
Нельзя
контролировать
свои чувства и
эмоции, но можно
контролировать
вызванное ими
поведение.
Tema: MATURITATEA FIZICĂ, PSIHOLOGICĂ ŞI SOCIALĂ A PERSOANEI
amintire
a coincide
de lungă durată
contemporan
vârstă
ignorant
trăsătură
capacitate
consimţământ
venit
interacţiune
social
înfăţişare
adult
nivel
trai
noră
nepot
generaţie
răbdător
reproş
percepţie
воспоминание
совпадать
долгосрочный
современный
возраст
невежественный
особенность/ черта
способность
согласие
доход
взаимодействие
социальный
внешность
взрослый
уровень
жизнь
невестка
внук, племянник
поколение
терпеливый
упрек
восприятие
Reţineţi!
сod civil
a-şi lua zborul din
casa părintească
puncte slabe/ efecte
negative
oportunităţi/ efecte de
lungă durată
a trăi sub acelaşi
acoperiş
conflict de generaţii
Запоминайте!
гражданский кодекс
покинуть
родительский дом
отрицательные
последствия
долгосрочные
последствия
жить под одной
крышей
конфликт
поколений
61
Tema: PUTEREA RELAŢIILOR INTERPERSONALE
sentiment
a discuta
a întoarce
simţire
arzător
interior
a exterioriza
a se concentra
atitudine
abordare
credincios/ devotat
peste hotarele ţării
чувство
обсуждать
вернуть
чувствительность
горящий
внутренний
вынести наружу
сосредоточиться
отношение
подход
верный
зарубежье
Reţineţi!
autoritate publică
libertatea opiniei
libertatea de
exprimare
abordare sănătoasă
emoţie periculoasă
diversitatea relaţiilor
a-şi controla emoţiile
Dacă vrei să-ţi pierzi
prietenul – dă-i bani
cu împrumut.
Запоминайте!
публичная власть
свобода выражения
свобода
самовыражения
разумный подход
опасная эмоция
разнообразие
отношений
владеть собой
Хочешь лишиться
друга – дай ему
денег взаймы.
Tema: PREGĂTIREA PENTRU VIAŢA DE FAMILIE. PARENTALITATEA
existenţă
sărac
a câştiga
parental/ ereditar
numeros
cuplu
ocupaţie
eşec
generaţie
iremediabil
anterior
primordial/ esenţial
nobil
viziune
înstărit
just/ corect
существование
бедный
выигрывать
родительский/
наследственный
многочисленный
пара
занятие
неудача
поколение
безнадёжно
предыдущий
основной
благородный
взгляд
состоятельный
правильный
Reţineţi!
a se trage dintr-o
familie numeroasă
relaţii părinţi-copii
familie înstărită
eşec iremediabil
generaţii anterioare
viziune asupra vieţii
experienţă de viaţă
a avea consecinţe
a-şi câştiga existenţa
a purta
responsabilitate
Viaţa e mai mult
decât a te ferici pe
tine: viaţa înseamnă a
fi o binecuvântare
pentru cei din jur (cei
dragi, cei iubiţi).
Cine nu a dormit pe
piatră între străini nu
cunoaşte preţul
rogojinii de acasă.
Запоминайте!
происходить из
многочисленной
семьи
отношение между
родителями и
детьми
обеспеченная семья
неудача
предыдущие
поколения
взгляд на жизнь
жизненный опыт
иметь последствия
заработать на жизнь
носить
ответственность
Жизнь означает
намного больше чем
стать самому
счастливым: жизнь
это благословение
для окружающих
тебя людей.
Кто не спал на
камне среди чужих,
тот не знает цены
домашней циновки.
62
Tema: COMUNICAREA ŞI RESPONSABILITATEA ÎN RELAŢII DE CUPLU
atitudine
destinat
relaţie
a comunica
căsătorie
partener
plictiseală
teamă/ frică
a sancţiona
sfadă/ ceartă
salariu
neînţelegere
a se stinge
adolescent
a vibra
soţ
отношение
предназначен
связь
общаться
брак
партнер
скука
боязнь
наказывать
ссора
зарплата
непонимание
угасать
подросток
двигаться
супруг
Reţineţi!
viaţă de cuplu
cheia unei relaţii
a provoca un conflict
partener de viaţă
limbajul corpului
Тoate căsniciile sunt
fericite; problemele
pornesc de la dejunul
în doi.
Dacă bărbatul
construieşte
drumurile, femeia
este cea care trasează
direcţiile.
(Andre Levy)
Запоминайте!
семейная жизнь
ключ отношения
спровоцировать
конфликт
спутник жизни
язык тела
Счастливы все
браки; все
сложности – от
завтрака вдвоем.
Mуж – голова, жена
– шея.
(Русская пословица)
Tema: RELAŢIILE INTERPERSONALE – TEMELIA SOCIETĂŢII MODERNE
asertiv/ adecvat
blând
condiţie
decizie
sfadă/ ceartă
metodă
a se da în lături
a împinge/ a brusca
onest/ cinstit
a blama/ a învinui
peste măsură de
ruşinos/ sfios
deschis/ sincer
ассертивность
добрый
условие
решение
ссора
способ
посторониться
оттолкнуть
честный
обвинять
чересчур
застенчивый
прямой
Reţineţi!
reacţie agrеsivă
a provoca un conflict
comportament asertiv
a menţine o relaţie
a fi atras de o
persoană
Запоминайте!
агрессивная реакция
спровоцировать
конфликт
адекватное
поведение
поддерживать
отношение
быть привлечен кем-
то
Tema: DREPTATEA ŞI LEGEA
articol
caz
citaţie
cod
circumstanţă
delict
dreptate
responsabilitate
reuşit
lege
статья
случай
повестка
кодекс
обстоятельство
преступление
справедливость
ответственность
удачный
закон
Reţineţi!
cod de procedură
penală
cod civil
legislaţie în vigoare
organ de urmărire
penală
instanţa de judecată
a săvârşi un delict
Запоминайте!
уголовно-
процессуальный
кодекс
гражданский кодекс
действующее
законодательство
орган уголовного
преследования
судебная инстанция
совершать
63
martor
injust
schimbare
silit
egalitate
libertate
penal
свидетель
несправедливый
изменение
принужденый
равенство
свобода
уголовный
mărturii false
Unde conduce forţa,
nu există justiţie.
преступление
заведомо ложные
показания
Где царит сила, не
бывает
справедливости.
Tema: NORME JURIDICE ŞI NORME MORALE
ameninţare
conduită
a constrânge
forţă
a îndeplini
a sfida
sancţiune
stat
obligaţie
opţiune
nejustificat
virtute
violenţă
угроза
поведение
воздействовать
сила
выполнять
пренебрегать
санкция
государство
обязанность
выбор
необоснованно
качество
насилие
Reţineţi!
forţă de constrângere
de bună-cuviinţă
normă juridică
caracter juridic
normă morală
a sfida normele
comportament social
organ competent al
statului
Запоминайте!
сила воздействия
сознательно
юридическая норма
юридический
характер
нравственная нормa
пренебрегать
правилами
общественное
поведение
уполномоченная
государственная
структура
Tema: FORMELE DE PROPRIETATE ŞI UTILIZARE A BUNURILOR. PROTECŢIA DREPTULUI
DE PROPRIETATE
a despăgubi
autentificat
daună/ pagubă
deces
dificultate
cumpărare
economii
a înstrăina
proprietar
a poseda
moştenire
moştenitor
extindere
inviolabil
imobil
recompensă
olograf
subsemnatul
teren
testament
testator
văduvă
возместить
заверенный
ущерб
смерть
осложнение
покупка
сбережения
передать в владение
владелец
владеть
наследство
наследник
расширение
неприкосновенный
недвижимость
вознаграждение
собственноручно
нижеподписавшийся
земельный участок
завещание
завещатель
вдова
Reţineţi!
proprietate privată
proprietate publică
a poseda bunuri
bunuri de interes
public
garantarea dreptului la
proprietate
recompensă bănească
autentificat notarial
partajarea
patrimoniului
pluralitatea de
testamente
moştenitori legali
Запоминайте!
частная
собственность
общественная
собственность
владеть
собственностью
общественное
имущество
гарантирование
права собственности
денежная
компенсация
нотариально
заверенный
распределение
наследственного
имущества
наличие нескольких
завещаний
законные наследники
64
unilateral
односторонний
Regula nu e
nedreaptă, dacă se
referă la toată lumea.
(Proverb spaniol)
Правило не может
быть
несправедливым,
если оно касается
всех.
(Испанская
пословица)
Tema: PERSOANA ŞI EXERCITAREA CALITĂŢII DE CETĂŢEAN
apatrid
a aplica
cetăţean
a cunoaşte
civic/ cetăţenesc
drept
datorie
a dobândi
responsabilitate
raţiune
refugiat
a determina
concordanţă
а opta/ a alege
legislaţie/ lege
decizie/ hotărâre
a se conforma/ a se
supune
demnitate
promovare
a ignora
încredere
a sugera
a confirma
лишенный родины
налагать
гражданин
знать
гражданский
право
долг
приобретать
ответственность
разум
беженец
заставлять
соответствие
выбирать
закон
решение
подчиниться
достоинство
выдвижение
игнорировать
доверие
предложить
подтвердить
Reţineţi!
a aplica sancţiuni
a fi lipsit în mod
arbitrar de cetăţenie
viaţa cotidiană
Запоминайте!
налагать санкции
быть произвольно
лишен гражданства
повседневная жизнь
Tema: RĂSPUNDEREA JURIDICĂ. CAUZELE ŞI CONSECINŢELE DISCRIMINĂRII ÎN
SOCIETATE
frecvent
obligaţie
observaţie
egalitate
a reglementa
corelativ
încălcare
sancţiune
mustrare
retragere
prejudiciu
часто
datorie/ долг
замечание
равенство
урегулировать
коррелятивный
нарушение
наказание
выговор
изъятие
ущерб
Reţineţi!
discriminare
a beneficia de drepturi
permis de conducere
privare de libertate
a săvârşi o infracţiune
prejudiciu moral
contravenţie
administrativă
Запоминайте!
дискриминация
пользоваться
правами
водительское
удостоверение
арест
совершать
преступление
моральный ущерб
административное
наказание
65
despăgubire
amendă
discriminare
efort
calamitate/ dezastru
a pedepsi
плата ущерба
штраф
дискриминация
усилие
катастрофа
наказывать
răspundere penală/
juridică/
administrativă
îndatorire primordială
origine socială
reglementat de lege
уголовная/
юридическая/
административная/
ответственность
первостепенная
обязанность
социальное
происхождение
регулируемый
законом
Tema: LEGILE NAŢIONALE ŞI LEGILE EUROPENE
a adopta
aderare
a restabili
a refuza
populaţie
cod
demnitate
electoral
a implementa
dispoziţie
hotărâre
impozit
indispensabil
scop
primordial
a respecta
принять
присоединение
восстановить
отказывать
население
кодекс
достоинство
избирательный
внедрить
распоряжение
постановление
налог
неотъемлемый
цель
первоочередный
соблюдать
Reţineţi!
act juridic
drept internaţional
Consiliul Europei
Organizaţia
Naţiunilor Unite
state-candidate în UE
asistenţă consulară
servicii consulare
parte componentă
ţară democratică
legi europene
drepturile omului
tratate internaţionale
convenţii
internaţionale
În interior suntem la
fel, cultura e singura
care face diferenţa.
(Confucius)
Запоминайте!
правовой акт
международное
право
Совет Европы
Организация
Объединенных
Наций
страны-кандидаты в
члены ЕС
дипломатическая
помощь
консульские услуги
составляющая часть
демократическая
страна
европейские законы
права человека
международные
договоры
международные
соглашения
Внутри мы все
одинаковы, вся
разница –лишь в
культуре.
(Конфуций)
Tema: REPUBLICA MOLDOVA – PARTE COMPONENTĂ A CIVILIZAŢIEI EUROPENE
expulzare
a condamna
întâmplare
legislaţie
modificare
reclamant
высылка
приговорить
происшествие
законодательство
изменение
потерпевший
Reţineţi!
CEDO – Curtea
Europeană pentru
Drepturile Omului
cod de procedură
penală
Запоминайте!
ЕСПЧ –
Европейский Суд по
Правам Человека
уголовно-
процессуальный
кодекс
66
a respinge
plângere
parcurs
similitudine
hotar
suprem
hotărâre
vamă
ştiinţă
tortură
pedeapsă
protecţie
stipulare
victimă
unanim
отклонить
жалоба
маршрут
сходство
граница
высший
постановлениe
таможня
наука
пыткa
наказание
защита
положение
жертва
единогласно
urmărire penală
cod vamal
cod civil
parte componentă
dreptul la libertate şi
siguranţa persoanei
tratament inuman ori
degradant
perioadă de detenţie
Legea este un
instrument de
protecţie a persoanei.
уголовное
преследование
таможенный кодекс
гражданский кодекс
составляющая часть
право на свободу и
безопасность
личности
отношение
унижающее
человеческое
достоинство
время пребывания
под стражей
Закон – это
инструмент
защиты
человека.
Tema: LEGEA – INSTRUMENT DE PROTECŢIE A PERSOANEI.
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A CETĂŢEANULUI
activitate
amendă
acces
acord
cetăţenie
eroare/ greşeală
internaţional
însuşire
justiţie
deprindere
prevăzut
delict
a îngrădi
legitim
încălcare
primordial
деятельность
штраф
доступ
согласие
гражданство
ошибка
международный
качество
правосудие
привычка
предусмотренный
преступление
ограничить
законный
правонарушение
первостепенный
Reţineţi!
putere juridică
drepturile omului
a încălca legea
a fi tras la răspundere
penală
lupta cu corupţia
origine socială
instanţă de judecată
convenţii
internaţionale
infracţiune penală
Запоминайте!
юридическая сила
права человека
нарушить закон
быть привлеченным
к уголовной
ответственности.
борьба с коррупцией
социальное
происхождение
судебная инстанция
международные
соглашения
уголовное
преступление
67
CUPRINS
Preliminarii 4
F I Ş E D I D A C T I C E
Tema: Relaţiile interpersonale. Pasiuni şi sentimente. 6
Tema: Maturitatea fizică, psihologică şi socială a persoanei 8
Tema: Norme juridice. Norme morale. 11
Tema: Persoana şi exercitarea calităţii de cetăţean 13
Tema: Dreptul de proprietate. Protecţia dreptului de proprietate. 15
Tema: Pregătirea pentru viaţa de familie. Parentalitatea. 17
Tema: Comunicarea şi responsabilitatea în viaţa de familie 20
Tema: Dreptatea şi legea 22
Tema: Răspunderea juridică.
Cauzele şi consecinţele discriminării în societate. 24
Tema: Identitatea şi personalitatea 27
Tema: Demnitatea personală şi demnitatea naţională 29
Tema: Puterea relaţiilor interpersonale 32
Tema: Relaţiile interpersonale – temelia societăţii moderne. Lecţie-sinteză. 34
Tema: Formele de proprietate şi utilizare a bunurilor 36
Tema: Acţiunea legii la nivel naţional şi european 38
Tema: Micul şi marele business 40
Tema: Republica Moldova – parte componentă a civilizaţiei europene 44