A. POP - Evoluţia comunităţii evreieşti din Bistriţa-Năsăud în perioada 1880-1945

EVOLUŢIA COMUNITĂŢII EVREIEŞTI DIN

BISTRIŢ A-NĂSĂUD ÎN PERIOADA 1880-1945

Aurelia POP

Evoluţia comunităţii evreieşti dintr-un anumit segment spaţial şi temporal se circumscrie astăzi unui spectru larg, permisiv, oferit de noile perspective ale istoriei globale. Construirea conştiinţei naţionale, ca sumă de conştiinţe individuale, generează deseori, ca revers, individualizarea unor identităţi particulare. În acest context, conştiinţa identităţii (ca naţiune) şi a alterităţii (ca persoană) sunt indisolubil legate, în jurul lor cristalizându-se conştiinţa naţională, reflexul suprem al percepţiei identităţii de sine, al conştiinţei de a fi diferit de altul.

Identitatea, alteritatea, conştiinţa de sine se raportează permanent la realităţile mediului social, dar şi la valorile materiale ale unei societăţi din diferite timpuri. Inegalitatea socială este dublată, în subsidiar, de una morală, suportul unui ansamblu de decepţii, dezamăgiri, eşecuri şi deziluzii, sărăcie, mizerie, boală etc. Atribute ale unor viitoare segmente sociale, aceste "calităţi" se permanentizează treptat, devenind un stigmat pentru o societate imorală.

Raportul identitate-alteritate a constituit deseori substratul metodologie pentru numeroase abordări istoriografice. Reconstituirea unui segment din istoria comunităţii evreieşti din această zonă se circumscrie acestui raport, urmărind reliefarea diferitelor ipostaze ale alterităţii evreului perceput ca "străinul" din interiorul Cetăţii: de la toleranţă la excludere, de la colaborare la antisemitism. Imaginile alterităţii însoţesc permanent prejudecăţi referitoare la Celălalt, provocând diferite reflexe în cadrul comunităţii: de simpatie, de respingere, înţelegere sau condamnare. Este motivul pentru care o serie de reprezentări colective asupra celuilalt au devenit clişee şi au fost chiar mai persistente şi mai persuasive decât cunoaşterea realităţii.

în diferite perioade istorice constructivismul naţional şi identitatea naţională s-au definit şi printr-o constantă raportare la ceilalţi, percepuţi ca străini. Dintre elementele alogene care convieţuiau alături de români la sfârşitul epocii moderne, evreii au alimentat cele mai dinamice percepţii, atât la nivelul comunităţilor locale, cât şi în plan naţional. De cele mai multe ori substituţi ai "răului" sau ai "străinului" care ameninţă Cetatea, evreii au fost sursa unor numeroase clişee şi stereotipuri generatoare de atitudini intolerante, chiar violente în relaţiile acestora cu comunitatea. De aceea, o reliefare veridică a

257

www.cimec.ro

AURELIA POP

elementelor constitutive ale acestei etnii se constituie adesea în antiteză cu o serie de percepţii negative, încetăţenite deja. Într-o primă accepţiune, un evreu este o persoană care practică religia iudaică, iudaismul fiind cea mai veche dintre cele trei religii monoteiste care au în comun o serie de texte biblice fundamentale1. Evreul se defineşte prin apartenenţa la religia iudaică, la comunitatea evreiască (prin integrare şi respectarea obiceiurilor şi culturii) sau prin descendenţă. Evreitatea nu se limitează exclusiv la religie şi nu este o "rasă". Din considerente istorice şi religioase, evreii posedă toate caracteristicile unei etnii dacă socotim ca limbă comună ebraica, limba Bibliei2.

Populaţia evreiască s-a numărat printre grupările etnice cele mai numeroase ale judeţului Bistriţa-Năsăud. Relaţiile acesteia cu populaţia majoritară (săsească sau românească) de aici au urmat o linie sinuoasă, în funcţie de realităţile social-politice din diferite perioade istorice. Totuşi, până la îndoctrinările politice şi rasiale din preajma celui de-al doilea război mondial şi a perioadei comuniste, nu existau în zonă profunde divergenţe etnice între membrii comunităţilor. În perioada interbelică, de exemplu, orăşenii maturi din târgui Bistriţa cunoşteau cel puţin două limbi ale concetăţenilor de alte etnii, ceea ce sugerează evident o toleranţă reală, dar şi un grad înalt de civilizaţie citadină. Populaţia izraelită de aici nu avea concepte izolaţioniste, exagerând uneori de loialitate fată de cei care conduceau destinele localităti.P.

1 1

Aceeaşi percepţie pozitivă a elementului evreiesc se regăseşte astăzi şi la nivelul mentalului colectiv din lumea rurală. Una din sursele generatoare de prejudecăţi, societatea tradiţională a înregistrat deopotrivă imagini şi realităţi diferite, chiar fluctuante ale străinilor evrei. În mentalitatea locuitorilor, percepţiile negative asupra etniei sunt în antiteză cu descrierile apreciative ale acesteia: " evreii erau oameni faini şi curnsăcade; nu te furau; dacă aveai nevoie de ceva îţi da şi ei dacă aveu nevoie la noi vineu şi le dăm"4•

în anul 1880 Bistriţa avea cea. 8.000 locuitori, din care 58,6% germani, 21,1% români, 6,7% maghiari, 4,8% evrei. Limba oficială era germana, iar primarul şi ceilalţi funcţionari erau, de asemenea, germani5. Afluxul puternic de familii evreieşti în zonă a început după această dată, când urmărirea acestora în Rusia i-a forţat pe mulţi să fugă spre Galiţia şi Bucovina. Evreii care au emigrat astfel în Moldova şi de aici în interiorul ţării au constituit treptat, din punct de vedere sociologic, pătura de mijloc a meseriaşilor şi a ucenicilor industriaşi care lipsea în România şi care s-a interpus între masa ţăranilor şi pătura subţire a aristocraţiei. Din rândul populaţiei evreieşti s-au ridicat numeroşi comercianţi, avocaţi şi medici; puţini dintre ei au pătruns însă în aparatul funcţionăresc şi

1 Jean-Michel Lecomte, Predarea Holocaustului în sec. al XXI-lea, Bucureşti, 2001, p. 18. 2 Ibidem, p. 15. J Oscar Skrabel, Bistriţa-nostalgii citadine, Bistriţa, 2001, p. 144. 4 Virgil Mureşan, Interviu realizat în satul Cuşma, jud. Bistriţa-Nasâud, martie 2004. s A.N.D.J.B.N., Fond Gustav Zikely, dosar 5, p. 18.

258 www.cimec.ro

Evoluţia comunităţii evreieşti din Bistriţa-Năsăud

posturile de conducere6. Unele familii, care erau deja de decenii aici şi care luau parte ca Virilisten la grijile administraţiei oraşului, au pătruns în societatea săsească şi asociaţiile săseşti. Când împăratul Franz Iosef a ajuns în 1891 la Bistriţa cu ocazia manevrelor imperiale, el a vizitat şi sărbătoarea populară din grădina ţintaşilor, unde 1-a salutat avocatul Isak Blumenfeld ca şi preşedinte al Asociaţiei ţintaşilor, printre a cărei membrii se numărau şi fabricantul Nathan Brecher sau negustorul Emanuel Halberg7•

Până la primul război mondial, populaţia şi viaţa economică a oraşului au suferit profunde modificări. Dacă în anul 1880 oraşul avea cea. 8.000 de locuitori, până la primul război mondial numărul acestora a crescut la cea. 123.000. De asemenea, în acelaşi segment temporal, se constată pierderea majorităţii de către locuitorii saşi, paralel cu creşterea numărului populaţiei româneşti şi de altă etnie. Populaţia evreiască cunoaşte o transformare similară, ea reprezentând acum 14,45% din numărul total de locuitori8• Modificări substanţiale au avut loc şi în viaţa economică din zonă. În 1880, meşteşugurile şi comerţul erau exclusiv în mâinile saşilor. Transformările social-politice şi demografice au dus treptat la scăderea rolului şi locului acestora în sfera activităţilor economice pe care le dominau anterior. Meşteşugul săsesc a pierdut în cele trei decenii până la primul război mondial mult din independenţa sa. Astfel, din totalul de 394 meşteri independenţi care-şi desfăşurau activitatea în oraşul Bistriţa în 1913, 246 erau saşi, 76 evrei, restul români şi maghiari9. Deşi comercianţii şi meşteşugarii saşi aveau încă majoritate covârşitoare, ascensiunea elementului evreiesc în aceste domenii se va accentua foarte mult în perioada următoare.

Potrivit unei statistici din anul 1930, trăiau în judeţul Năsăud 6.339 evrei, din care 3.743 în mediul rural şi 2.596 în mediul urban. Spectrul activităţilor economice desfăşurate de aceştia era destul de variat, manifestând o intensă aplecare spre îndeletnicirile pragmatice, ceea ce a însufleţit o gamă largă de prejudecăţi şi stereotipii. Astfel, în mediul rural, doar 443 dintre ei se ocupau cu exploatarea solului, majoritatea dominând comerţul, dar şi alte domenii economice: metalurgie, prelucrarea lemnului, industria alimentară, textilă sau manufacturieră etc. Dintre evreii orăşeni, 953 desfăşurau activităţi comerciale, restul de altă natură: textile, manufacturiere, alimentare etc. Comerţul era îndeletnicirea de bază, domeniu în care evreii făceau concurenţă comercianţilor saşi, dar nu numailo.

6 Andreas Hillgruber, Hitler, regele Carol şi Mareşalul Antonescu. Relaţiile germana-române 1938-1944, Bucureşti, 1994, p. 278. 7 Otto Dahinten, Geschichte der Stadt Bistritz in Siebenburgen, Bohleu Verlag Koln Wien, 1988, p. 199-200. s A.N.D.J.B.N., Fond G. Zikely (autobiografie), dosar 5, p. 40. 9 Ibidem, p. 41 . to A.N.D.J.B.N., Monografia economică a judeţului Năsăud, 1938, colecţia filialei B.N.R. a judeţului Năsăud, p. 60.

259 www.cimec.ro

AURELIA POP

În perioada interbelică, societatea românească în ansamblul său a cunoscut serioase transformări care i-au modificat configuraţia. Încă din perioada anterioară ea îşi modificase caracterul agrar-industrial, acceptând provocarea industrializării. Fenomenul a promovat însă spiritul pragmatic care a depăşit barierele uneori insurmontabile impuse de tradiţionalism, ignoranţă, disfuncţionalităţi la nivelul instituţional etc. Infiltrarea elementului evreiesc în marile domenii industriale şi comerciale constituie o realitate de necontestat şi la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud. În anul 1938 nu existau în zonă întreprinderi industriale prea dezvoltate. Totuşi, se remarcau Fabrica de hârtie din Prundu-Bârgăului, Fabrica de bere din Bistriţa, Fabrica de sobe ceramice, toate evreieşti, alături de Fabrica de mezeluri şi şuncă din aceeaşi localitate. Toate celelalte pot fi considerate doar mici ateliere. Din totalul de 34 întreprinderi, fabrici şi ateliere, 15 erau săseşti, 12 evreieşti, 6 româneşti şi una ungureasdL Elementul românesc era astfel aproape inexistent în industrie, ramură dominată de saşi şi evrei. Românii deţineau monopolul în meşteşuguri, domeniu în care au fost înregistraţi în acelaşi an 502 patroni români şi doar 384 saşi şi 215 evrei I l .

Comerţul a constituit şi la sfârşitul perioadei interbelice una dintre cele mai dinamice activităţi economice. La acest capitol, elementul românesc a progresat frumos, dar raportat la numărul de locuitori se constată o netă inferioritate fată de cel evreiesc. Până la 31 decembrie 1937 erau înrnatriculate în 1 registrul finanţelor de pe lângă Camera de comerţ şi industrie Cluj 1 .364 de firme, comparativ cu anul 1932 când existau 1 .041 . Evoluţia firmelor în perioada 1934-1937 surprinde ascensiunea constantă a firmelor evreieşti faţă de cele româneşti, maghiare sau săseşti. Astfel, din totalul de 325 de firme, 177 aparţineau comercianţilor evrei. Profilul acestor firme era variat, caracterizat printr-o continuă extindere a domeniilor de activitate: băuturi spirtoase, măcelării, cofetării, materiale de construcţii, cereale, zahăr, încălţăminte etc.J2.

Perioada dintre cele două războaie mondiale a însemnat o puternică afirmare a elementului evreiesc în viaţa economică şi socială, în cultura, presa şi învăţământul din România. Se cristalizează acum o reţea importantă de instituţii comunitare, filantropice, cultural-artistice, dar şi o multitudine de organizaţii, chiar partide politice proprii. Aceste posibilităţi - oferite de noul cadru legislativ de după primul război mondial - se regăsesc şi la nivelul J·udetului Bistrita-Năsăud. Una dintre initiativele remarcabile în acest sens a fost 1 1 1 înfiintarea, în 1920, a Biroului Central Ortodox Israelit din Transilvania şi 1 ţinuturile alipite, al cărui sediu central a fost în oraşul Bistriţa13• Acestei instituţii i-a fost remis, în 1920, ordinul Ministerului Cultelor şi artelor care prevedea reglementarea confesiunii evreieşti.

1 1 Ibidem, p. 63. 1z Ibidem, p. 66-67. 13 A.N.D.J.B.N., Fond Prefectura judeţului Năsăud-prefect, dosar 4933/1920, f. 1 .

260

www.cimec.ro


Până la soluţionarea acestei chestiuni în întreg regatul, Biroul trebuia să elaboreze un nou proiect de regulament care să includă comunităţile religioase izraelite din întreaga ţară. De aceea, comunitatea evreiască locală trebuia să se conformeze normelor existente deja: nici o comunitate religioasă nouă nu se putea constitui fără aprobarea Ministerului cultelor; numai cetăţenii români puteau fi membrii ai comunităţii religioase israelite, iar limba oficială pentru toate afacerile bisericeşti era exclusiv limba română. De asemenea, calitatea de rabin putea să o îndeplinească numai un cetăţean român, absolvent de cel puţin patru· clase secundare şi posesor al unui atestat în domeniul cunoştinţelor religioase israelite eliberat de către alţi trei rabini14. Prin aceste dispoziţii, Ministerul urmărea organizarea unitară regnicolară a comunităţii religioase israelite şi nu intenţiona să îngrădească libertatea israeliţilor de a decide asupra organizării lor religioase. Se indicau numai trăsăturile generale şi principiile a căror aplicabilitate conştiincioasă puteau servi ca bază trainică a organizării bisericeşti israelite în raport corect şi armonios cu statul.

Puseul economic, social-cultural şi demografic înregistrat în perioada interbelică la nivelul întregii ţări s-a regăsit şi la nivelul judeţului BistriţaNăsăud în multitudinea instituţiilor şi organizaţiilor culturale, economice, religioase etc. Experimentul democratic ce caracteriza scena politică a oferit comunităţii evreieşti din această zonă posibilitatea de a-şi constitui şi alte organizaţii proprii la nivel instituţional. Astfel, în 1922 lua fiinţă Reuniunea Sfântă "Chewra Kadisca" cu sediul în Bistriţa, al cărei statut fixa ca scop principal îndeplinirea conştiincioasă a serviciilor milostive faţă de israeliţii sărmani, bolnavi sau morţi, în conformitate cu prescripţiile religioase. Prin veniturile sale (realizate din taxele membrilor sau donaţii), reuniunea subvenţiona, după posibilităţi, pe fiecare israelit sărac, chiar dacă nu era membru al acesteia, îl ajuta cu medicamente şi medic, iar la muribunzi se îngrijea de priveghiu. Conform aceluiaşi statut al reuniunii, pregătirile de înmormântare se divizau în patru etape: aşezarea, spălarea, îmbrăcarea şi priveghiu, respectând obiceiurile tradiţionale. La înmormântarea unui membru adult trebuiau să participe cel puţin 10 membri ai reuniunii. O dată la 3 ani, în ziua a şaptea a lunii Adar, reuniunea organiza un banchet ale cărui cheltuieli erau suportate de participanţi. Asociaţia şi-a desfăşurat activitatea în întreaga perioadă interbelică, în 1935 fiind condusă de Kanteil Markus şi avea un venit total de 56.347.80 leils.

Anterior Reuniunii Sfinte "Chewra Kadicha", functiona Reuniunea femeilor israelite din Bistriţa. În 1887 statutul acesteia stabilea drept prioritate a asociaţiei ajutorarea celor săraci, indiferent de religie şi sprijinirea fetelor israelite în frecventarea şcolii pentru a se specializa în lucruri femeieşti16.

14 Idem, dosar 2002/1921, f. 4. 1s Ibidem, f. 5. 16 A.N.D.J.B.N., Fond Tribunalul Năsăud, dosar 332/1922, f. 5.

261 www.cimec.ro

AURELIA POP

Reuniunea avea o organizare similară cu a celorlalte asociaţii, fiind alcătuită din membri ordinari (orice femeie cu vârsta mai mare de 15 ani) şi membri de onoare, aleşi pe criterii de merit şi prestanţă, indiferent de sex şi confesiune. În 1924 societatea număra 109 membri, în frunte cu preşedinta Berta Kumelman şi continuă să funcţioneze şi-n 1935, când noul comitet condus de Fany Kallup gestiona veniturile ce însumau 10.778.85 leiJ?. Dintre instituţiile culturale, de binefacere şi asistenţă socială existente în comunele de pe teritoriul judeţului Năsăud la finele perioadei interbelice, mai pot fi amintite: Societatea "Malbisch Arumin" din Bistriţa, având ca scop îngrijirea şi ajutorarea copiilor evrei săraci; Cercul Cultural Evreiesc sau Comunitatea autonomă evreiască din Năsăud, constituită ca entitate distinctă de cea bistriţeană, dar urmărind un deziderat comun: respectarea religiei mozaice1B.

În anul 1856 comunitatea evreiască din Bistriţa edifica Sinagoga din oraş, iar în 1939 Primăria oraşului inventaria ca aparţinând Bisericii mozaice din localitate următoarele bunuri: casa din piatră pentru funcţionarii bisericii cu un etaj, 16 camere şi curte; casa de piatră cu 5 camere şi curte pentru funcţionarii bisericii; casă de rugăciuni şi şcoală religioasă; casă din lemn cu o locuinţă şi curte; cimitir şi casă din cărămidă cu o încăpere pentru păzitorul cimitirului19.

Epoca emancipării evreilor a debutat în România în deceniul opt al secolului al XIX-lea şi a fost urmată de o integrare a acestora în structurile societăţii româneşti moderne. Noile transformări social-politice şi culturale impuse de noua ordine mondială şi de realizarea Unirii din 1918 au deschis României perspective noi în rezolvarea chestiunii evreieşti. Între 1918-1924 s-a desfăşurat procesul naturalizării evreilor din România ca rezultat al unei ample opere legislative concretizată în decrete-legi, articole ale Constituţiei şi, în final, o lege a naţionalităţii. Prin efectul lor aceste măsuri legislative au dus la dobândirea cetăţeniei române de către marea masă a minorităţii evreieşti care reprezenta atunci cea. 4% din populaţia totală a ţării20.

În perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial, statutul juridic al evreilor a înregistrat modificări substanţiale, reliefând o întoarcere treptată la situaţia existentă înainte de dobândirea emancipării. În acest scop au fost elaborate legi care-i dezmoşteneau pe evrei de drepturile cetăţeneşti dobândite anterior, legi cu caracter restrictiv ce reglementau existenţa acestora într-o serie de state europene după 1930. Primele schimbări intervenite în statutul juridic al evreilor din România debutează în 1938, odată cu introducerea primelor legi antievreieşti care marcau instaurarea antisemitismului ca politică de stat. Prima dintre acestea se referea la revizuirea cetăţeniei şi definea

17 Idem, dosar 365/1887, f. 2. 18 A.N.D.J.B.N., Fond Prefectura Judeţului Năsăud-prefect, dosar 50/ 1939, f. 50. 19 A.N.D.J.B.N., Fond Primăria oraşului Bistriţa-Bunuri imobiliare, proprietatea, dosar 13/1940, f. 16. 20 Cătălin Turliuc, Naturalizarea evreilor din România 1918-1924, în Anuarul Institutului de Istorie Cluj, XXXIV, 1995, p. 96.

262

www.cimec.ro


pentru prima oară calitatea de evreu în legislaţia românească de atunci: "evreu este acela care la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 era de cult mozaic, chiar dacă ulterior şi-a schimbat religiunea"21.

În concordanţă cu noile norme legislative, primarii comunelor (municipii urbane şi rurale) din ţinuturile Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Basarabia urmau să întocmească un tablou al evreilor înscrişi în registrul de naţionalitate al comunei. În 1939 lista evreilor înscrişi în listele de naţionalitate română din oraşul Năsăud număra 216 familii evreieşti22.

În anul 1941, administraţia maghiară din zonă a continuat procesul de inventariere a populaţiei evreieşti, urmărind şi reglementarea statutului juridic al acesteia. Printr-un regulament de evacuare forţată şi încartiruire urmau a fi evacuate din judeţ toate persoanele de naţionalitate străină cărora nu li s-a recunoscut dreptul de apartenenţă la vreo comună sau nu 1-au obţinut prin acte legale. De asemenea, făceau obiectul acestei dispoziţii şi acele persoane care au solicitat în scris că nu doresc să opteze pentru cetăţenie română sau care nu aveau o ocupaţie stabilă în acel moment. Aplicabilitatea acestei norme a însemnat inventarierea şi evacuarea unui număr de 157 de evrei din această zonă23.

Politica dusă faţă de evreii din România s-a manifestat pregnant în perioada 1941-1944 inclusiv în nordul Ardealului, răpit de Ungaria în vara anului 1940. Încă din 1942 li s-a interzis evreilor să facă comerţ sau să practice o meserie. Au apărut rapid, una după cealaltă, legea care îi obliga pe evrei să poarte steaua galbenă pe partea stângă a pieptului (5 aprilie 1944), legea care închidea magazinele evreieşti (21 aprilie 1944) şi cea care ordona evacuarea evreilor din oraşele şi satele zonei de război24.

Administraţia maghiară a aplicat deseori în manieră proprie dispoziţiile ce vizau reglementarea situaţiei comunităţii evreieşti de aici. Într-un referat înregistrat de Legiunea de Jandarmi din Năsăud în noiembrie 1945 se menţiona faptul că individul Iancsin Nicolae, fost notar la Primăria comunei Romuli sub regimul maghiar, şi-a însuşit bunurile evreilor deportaţi şi s-a purtat abuziv faţă de populaţia evreiască şi românească din comună25. Comunitatea evreiască din Bistriţa număra în acea perioadă o mulţime de familii stimate. În încercările autorităţilor de a reglementa statutul acestora, numeroase şi preţioase bunuri materiale, bijuterii au fost rechiziţionate de autorităţile orăşeneşti şi-n special de funcţionari în folos propriu26.

Măsurile antisemite luate de forurile conducătoare ale Reich-ului nazist s-au acutizat în primăvara anului 1944. Înlăturarea evreilor din România

21 Lya Benjamin, Definiţia rasială a calităţii de evreu în legislaţia din România (1938-1944), în Anuarul Institutului de Istorie Cluj, XXXIV, 1995, p. 126. 22 A.N.D.J.B.N., Fond Primăria oraşului Năsăud, dosar 63/1939, f. 104-112. 23 Ibidem, f. 31. 24 Otto Dahinten, op. cit., p. 199. 25 A.N.D.J.B.N., Fond Legiunea de Jandarmi Năsăud, dosar 8/1945, f. 12. 26 A.N.D.J.B.N., Fond G. Zikely, dosar 5, p. 73.

263 www.cimec.ro

AURELIA POP

trebuia să înceapă în jurul datei de 10 septembrie 1942 şi viza iniţial numai evreii apţi de muncă. Ulterior, acţiunea de îndepărtare a acestora a urmat o traiectorie sinuoasă, marcată de intermitenţe, determinată de oscilaţii�e politicii externe a României, mai ales după înfrângerea de la Stalingrad. In timpul dominaţiei maghiare din 1940-1944 au fost internaţi în lagăre sau închisori politice un număr însemnat de evrei; mulţi dintre aceştia nu s-au mai întors.

La 3 mai 1944 oraşul Bistriţa a fost încercuit la ora trei dimineaţa de armată şi de jandarmerie; evreii au fost adunaţi pe străzi, la ivirea zorilor, cu bagajele care însumau doar strictul necesar. După aceea au fost încărcaţi !n camioane şi duşi mai întâi într-un lagăr de barăci improvizat pe Cetate. In câteva zile numărul celor din lagăr a depăşit 7.000 de persoane (2.300 au venit din oraş, restul din comunele comitatului). în tot acest interval de timp au fost ridicate permanent barăci, pentru a adăposti numărul din ce în ce mai mare al nefericiţilor. Bucătăria a fost extinsă, deoarece cele două vase prevăzute iniţial au devenit în scurt timp ineficiente. Acestor impedimente li s-a adăugat ulterior şi lipsa apei de băut, deoarece fântâna existentă a fost secătuită foarte curând.

La 31 mai 1944, exact după patru săptămâni, 3.500 de persoane, formând primul transport au fost urcate în vagoane de marfă de 15 tone şi au fost deportate. încărcarea în vagoane a avut loc la intersecţia liniei ferate cu noua şosea spre Dumitra. Câteva zile mai târziu a urmat cel de-al doilea transport. Unde? Nimeni nu ştia27.

După plecarea evreilor în lagăr, locuinţele lor au fost mai întâi sigilate, dar, cu toate acestea, au dispărut din diferite locuinţe numeroase obiecte valoroase. Altele au fost date cu tot cu mobilă copiilor protejaţi, iar pentru anumite cercuri s-a ivit din nou posibilitatea unor câştiguri consistente. În camerele şi birourile referenţilor Casei Comitatului, ale Magistraturii şi ale centralei electrice se umbla numai pe covoare persane, se stătea în fotolii de piele în faţa elegantelor mese de salon pe care tronau farfurii de sticlă şlefuită şi vase pentru flori. Dacă averile adunate de multe generaţii de evrei ar fi trebuit să fie în folosul tuturor, aceste acţiuni au imprimat întregii afaceri un gust amar şi caracterul unei măsuri dure, izvorâte din necesitătile vremii28.

1

Scenariile deportărilor erau aproape identice, indiferent de zonele unde erau aplicate, urmărind acelaşi scop şi folosind aceleaşi mijloace: lagărele de concentrare şi exterminare, trenurile morţii etc. După numeroase acte legislative emise în scopul restrângerii până la anulare a drepturilor evreilor, aceştia au înţeles prea târziu că nazismul nu se joacă şi că ideologia sa are un corespondent foarte precis şi pragmatic: lichidarea ca etnie a acestora. La finele războiului, comunitatea evreiască din Bistriţa-Năsăud pierduse mult din consistenţa ei numerică; potrivit datelor oferite de recensământul din 1945, existau în judeţ cea. 100 de evrei, din care 38 îşi duceau existenţa în oraşul

27 Otto Dahinten, op. cit., p. 200. 2B fbidem.

264 www.cimec.ro


Bistriţa. Dacă raportăm această situaţie la cea similară din anul 1941, când comunitatea evreiască din judeţ însuma în jur de 9.000 de localnici, putem conchide că tributul plătit de aceştia pe altarul unei ideologii malefice şi inumane depăşea 7.000 de victime. Pentru comemorarea acestora şi suplinind parcă evocarea unui episod dramatic al existenţei sale, comunitatea evreiască din Bistriţa a edificat un modest monument pe care sunt înscrise următoarele cuvinte: "în amintirea celor 7.000 de victime, copii, femei, bărbaţi evrei deportaţi din judeţul Năsăud, schingiuiţi şi ucişi în crematoriile din Birkenau-Auischwitz; precum şi-n amintirea miilor de români duşi în acelaşi fel în sclavie şi la moarte de către fascişti şi hitlerişti".

Holocaustul constituie astăzi o temă îndelung dezbătută şi controversată. Ea a alimentat diferite opinii şi chiar curente ale celor care încă consideră aceasta experienţă doar un "fabricat" al istoriei. Reconstituirea unei experienţe umane nu este un demers facil, mai ales în acele cazuri în care dovezile sunt oameni, iar sentimentele nu vorbesc. Tăcerea acestora este justificată: supravieţuitorii lagărelor (foarte puţini) încă nu sunt pregătiţi să-şi descrie suferinţa. Mulţi dintre ei preferă anonimatul, deoarece a vorbi înseamnă pentru ei să trezească din amortire emotia şi suferinta.

1 1 1

Die Evolution der jiidischen Gemeintschaft aus Bistriţa-Năsăud in die Periode 1880-1945

- Zusammenfassung -

Benefizieren van zahlfate Daten mit statistischen Charakter, der anwesende Studium behandelt kurzgefaBt die Situation der jiidischen Gemeintschaft den J ahren 1890-1945.

265 www.cimec.ro

A. POP - Evoluţia comunităţii evreieşti din Bistriţa-Năsăud în perioada 1880-1945

Documents