Grecia Antica Cultura vizeaza totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire in procesul muncii sociale desfasurate de-a lungul istoriei. Civilizatia reprezinta totalitatea mijloacelor prin care omul se adapteaza mediului fizic si mediului social, reusind sa-l transforme, sa-l organizeze si sa-l integreze. In sfera acestor notiuni sunt cuprinse aspecte ce tin de latura utilitara, practica a existentei umane, in principal tehnologia, dar si activitati de natura administrativa, de organizare sociala, politica, militara si juridica.
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Grecia Antica
Cultura vizeaza totalitatea valorilor materiale si spirituale create de
omenire in procesul muncii sociale desfasurate de-a lungul istoriei.
Civilizatia reprezinta totalitatea mijloacelor prin care omul se
adapteaza mediului fizic si mediului social, reusind sa-l transforme, sa-l
organizeze si sa-l integreze.
In sfera acestor notiuni sunt cuprinse aspecte ce tin de latura utilitara,
practica a existentei umane, in principal tehnologia, dar si activitati de natura
administrativa, de organizare sociala, politica, militara si juridica.
Civilizatia actuala este rezultatul unui efect. Orice civilizatie
presupune un spatiu, o societate, o economie si o mentalitate si deasemenea
existenta unei durate. Orice civilizatie e reprezentata de o societate care si-a
asimilat si asimileaza continuu valori materiale, culturale de care are nevoie.
Conceptul de civilizatie s-a constituit in Europa relativ tarziu, in
perioada Renasterii, acea perioada de avant cultural care a curpins Italia intre
sec 14-16.
Bazele solide ale civilizației europene se pun în Grecia. Oamenii
Eladei au marea capacitate de a deschide drumuri noi în economie, filosofie,
lumii. Grecia a deschis epoca axiala din civilizatia omenirii”. In epoca
axiala, omul devine om cu sufletul deschis spre problemele existentei,
deasemenea se releva ceea ce denumim astazi personalitate si rationalitate,
iar sensul epocii axiale este comunicarea. Nu e intamplator faptul ca orice
renastere culturala europeana s-a bazat pe reintoarcerea la valorile culturale
ale elenismului.
Elenismul
Aportul Greciei antice la civilizaţia europeană s-a identificat şi prin
intermediul elenismului1. Acesta a reprezentat prima mare sinteză dintre
valorile unei civilizaţii de natură europeană (cea greacă) cu valorile
civilizaţiei asiatice. Alexandru Macedon (336 – 323 a. Chr.) sau Alexandru
cel Mare a iniţiat o nouă filozofie politică. Înaintea sa, filozofia politică era
cantonată fie în cercul strâmt, uniform şi autarhic al cetăţii greceşti (polis),
fie în incertitudinea organizatorică, în lipsa de contur a imperiilor despotice.
Omenirii îi lipsea perspectiva largă a istoriei, totul era local şi particular.
Generalizarea, chiar sub veşmânt empiric, nu era pe deplin posibilă din
cauza dimensiunilor reduse ale arenei pe care se desfăşurau evenimentele.
Alexandru Macedon a proiectat şi, parţial a şi realizat, conceptul statului
universal unitar, cel puţin sub aspect politic şi cultural.
Prin acţiunile sale, Alexandru cel Mare a anulat limitele impuse de
obştile orientale şi polisurile greceşti, de izolarea religioasă şi etnică şi a
deschis contemporanilor săi perspectiva unităţii întregii lumi2.
Pax macedonica instaurată de ilustrul general macedonean a favorizat
circulaţia bunurilor, a ideilor şi a oamenilor şi a obişnuit lumea din vreme sa
cu un nou concept: acela de stat cosmopolit.
1
2
Dacă sub aspect etnic statul creat de Alexandru Macedon a fost
extrem de eterogen, sub aspectul civilizaţiei şi a culturii a prezentat
surprinzător de multe aspecte unitare. Ca limbă oficială în întregul imperiu
s-a impus elina comună, cu dialectul său cel mai de seamă – cel atic. În
privinţa civilizaţiei, diferenţele locale s-au estompat semnificativ
înregistrându-se anumite omogenizări.
Cronologic, perioada elenistică a durat de la anul 323 a. Chr. (anul
morţii lui Alexandru Macedon) până în anul 30 a. Chr., (anul sinuciderii
Cleopatrei, ultima regină a Egiptului elenistic). Denumirea perioadei vine de
la numele de „elenişti”, termen dat orientalilor elenizaţi. A fost o perioadă cu
numeroase elemente de cultură şi civilizaţie originale datorate
caracteristicilor de natură politică şi economică mult diferite de ale Greciei
clasice. Lumea elenistică se întinde pe un imens teritoriu, din Sicilia până în
India şi din Egipt până în ţinuturile Mării Negre, acesta fiind spaţiul supus
influenţei greceşti. Marele imperiu a lui Alexandru Macedon s-a destrămat
în state imense ca teritoriu şi populaţie comparativ cu micile polis-uri
greceşti. În plan politic s-au manifestat preponderent regimurile monarhice
absolutiste. Viaţa politică liber organizată, lipsită de alte constrângeri în
afara celor impuse de lege s-a mărginit la un cadru mult mai restrictiv.
„Supusul” a luat locul cetăţeanului, iar locul Adunării poporului a fost luat
de către sfetnicii din palatul regal. Viaţa economică s-a intensificat
considerabil, legăturile comerciale dintre Asia şi bazinul oriental al Mării
Mediterane devenind frecvente. Urbanismul a cunoscut o dezvoltare
deosebită. Pentru acea vreme au fost întemeiate un număr impresionant de
noi oraşe începând din Macedonia până în delta Nilului şi până la Indus.
Construcţia oraşului s-a făcut, pentru prima dată, pe baza unor planuri
urbanistice unitare şi de o amploare nemaiîntâlnită3. Epoca elenistică a
deschis perspective nelimitate vieţii culturale, ştiinţei, filosofiei, artei şi
literaturii. Au fost create instituţii ştiinţifice de cercetare denumite „muzee”
(locuri dedicate Muzelor4), care dispuneau de biblioteci importante. De
exemplu, biblioteca din Alexandria avea circa 700 000 de volume (volumina
= rulouri de papirus sau de pergament), cea din Pergam aproximativ 200 000
de volume, dar şi cele din Rhodos, Antiohia, Pella, Efes şi aveau un mare
număr de volume. În asemenea condiţii, cercetarea ştiinţifică a cunoscut o
perioadă de excepţională intensitate şi diversitate. Progrese tehnice
importante s-au realizat în domeniul militar (au fost construite maşini de
asediu gigantice, balestre, catapulte, nave de război de până la 3 000 de tone
care puteau să transporte 600 de marinari şi 300 de soldaţi), în domeniul
amenajărilor portuare (farul din Alexandria şi digul de 1 300 m care leagă
insula Pharos de port), dar şi în alte domenii.
În această perioadă, în domeniul productiv, au fost inventate: pedala
de la roata olarului, moara de apă, maşinării de aer comprimat, producerea
pergamentului, tehnica suflatului sticlei etc.
Ctesibios (circa 310 – 240 a. Chr.), fondatorul şcolii de mecanică din
Alexandria, a inventat un ceasornic cu apă, pompa compresoare şi alte
echipamente hidraulice. Arhimede (287 – 212 a. Chr), cea mai
reprezentativă personalitate ştiinţifică a perioadei elenistice, este considerat
inventatorul roţii dinţate, angrenajului, şurubului fără sfârşit, macaralei cu
scripete triplu, al „focului grecesc” etc. În celelalte domenii au fost
înregistrate cuceriri importante. S-a creat geografia ştiinţifică (Pytheas din
Massilia, Hiparcos, Ptolemeu), s-a creat trigonometria şi s-a perfecţionat
3
4
algebra (Euclid, Arhimede, Apollonios). Au fost elaborate studii
fundamentale privind anatomia şi fiziologia omului: Herophilos şi
Erasistratos au emis observaţii ştiinţifice care au rezistat 18 secole, s-a
dezvoltat fizica şi astronomia etc. Rezultatele ştiinţei elenistice au fost
transmise Europei prin intermediul romanilor şi apoi al arabilor şi au rămas
modele de investigaţie ştiinţifică acceptate multă vreme, uneori 15 – 18
secole.
Filozofia elenistică şi-a pus o consistentă amprentă asupra multor
aspecte ale doctrinei etice creştine, mai ales asupra doctrinei stoicismului.
Cultura elenistică a contribuit în mod hotărâtor la formarea culturii
latine şi prin aceasta elenismul s-a constituit în element de bază, formativ şi
normativ al culturii europene.
Ideea unităţii lumii, în sensul elenistic al termenului, adică existenţa
statului imperial combinată cu omogenizarea supuşilor a fost preluată pe un
alt plan şi cu mai multă certitudine organizatorică de către Caius Iulius
Caesar, ilustrul om politic roman. Tradiţiile elenistice au fost dezvoltate în
imperiul roman, a cărui capitală – Roma, avea puternice trăsături elenistice.
Ideea imperială a stârnit puternice nostalgii în epocile feudale şi
moderne fiind regăsită în gândirea politică şi faptele unor suverani precum
Carol cel Mare, Carol Quintul sau Napoleon Bonaparte.
BIBLIOGRAFIE: Guido A. Monsuelli, Civilizaţiile Europei vechi, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1978, p. 122 – 134. Anton Dumitriu, Culturi eleate şi culturi heracleitice, Editura Cartea
Românească, Bucureşti, 1987, p. 220. Sofocle, Antigona, v. 332 – 333.
Ovidiu Drâmba, Istoria culturii şi civilizaţiei, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1995, p. 561.
Guido A. Mansuelli, Civilizaţiile Europei vechi, Editura Meridiane, Bucureşti, vol. 1, p. 220-221.
Muzele – au fost fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei – în număr de 9 –
şi patronau artele şi ştiinţele şi pe slujitorii acestora.
Conceptul de elenism a fost elaborat în anul 1836 de către istoricul german Johann Gustav Droysen (1808 – 1884), autorul unor lucrări reprezentative asupra epocii.
Vladimir Hanga, op. cit. p. 5.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL
REPUBLICII MOLDOVA
ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”
Anul universitar: 2014-2015
Tematica lucrarii de domiciuliu: ”CULTURA SI CIVILIZATIA GRECIEI ANTICE” La disciplina: „CULTURI SI CIVILIZATII EUROPENE” Catedra: „ STIINTE JURIDICE”