AUTOMEDICINA (2h) Prin automedicina intelegem capacitatea unor animale de a aplica, instinctual sau constient, reguli de profilaxie si de tratament asupra propriului corp. sau, mai simplu, de a se autoapara si autotrata. 1. Instinct profilactice: a) Frica este, in lumea animal, cel mai eficace mijloc profilactic. Frica de animalele altor specii sau de cei puternici din interiorul aceleiasi specii, freest de accidentele unor confruntari nedorite. b) Refuzul de a consuma toxice este foarte raspandit. Astfel, numeroase specii de ierbivore salbatice nu pasc ierburi toxice, nu ingera ciuperci otravitoare. c) Igiena adapostului si prevenirea infectarii. Instinctul curateniei este cu atat mai puternic cu cat animalul este mai dezvoltat din punct de vedere neuro-psihic. Cele mai multe animale se feresc sa-si depuna fecalele in cuib, vizuina sau chiar in imediata apropiere. Termitele si albinele isi scot afara cadavrele si deseurile. La animale se intalneste si o profilaxie de grup. Astfel, animalele bolnave sau tarate sunt alungate din grup prevenindu-se astfel raspandirea bolii in colectivitatea de animale. 2. Automedicina colectiva: Animalele isi aplica tratamente medicale. Astfel se disting: - Autotratamente instinctuale - Autotratamente in care actiunea instinctual este completata de o anumita constienta a starii de suferinta a) Autotratamente instinctuale Se cunoaste ca in stari de ingestie, cainii si pisicile isi provoaca vomismentul, ingerand iarba. Tot la carnivore, linsul plagilor are o actiune benefica. Printr-o actiune mecanica, energica, limba curata plaga de impuritati care pot genera infectii ulterioare. In plus, saliva contine cateva substante bacteriostatice (Lyozim – primul antibiotic studiat de A. Fleming in anii 1929-1936 si pe modelul caruia savantul englez a stability intre 1939- 1942 parametrii de actiune a penicilinei). Instinctul se regaseste si la om. Intepandu-se cu acul, taindu-se la deget sau provocandu-si o arsura de mica amploare la mana, omul duce instinctive locul afectat la gura , tamponeaza plaga (face hemostaza) cu limba, alina durerea prin umectare cu saliva. Durerea este de altfel primul sanitary, atat la animale cat si la om. Existent durerii obliga adesea la imobilizare. b) Autotratamente cu componenta constienta Asa cum se stie, medicina constienta este cracteristica omului. Gradul ridicat de constientizare al impactului boala-organism este consecinta unei activitati nervoase
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
AUTOMEDICINA (2h)
Prin automedicina intelegem capacitatea unor animale de a aplica, instinctual sau
constient, reguli de profilaxie si de tratament asupra propriului corp. sau, mai simplu, de a se
autoapara si autotrata.
1. Instinct profilactice:
a) Frica este, in lumea animal, cel mai eficace mijloc profilactic. Frica de animalele altor
specii sau de cei puternici din interiorul aceleiasi specii, freest de accidentele unor
confruntari nedorite.
b) Refuzul de a consuma toxice este foarte raspandit. Astfel, numeroase specii de ierbivore
salbatice nu pasc ierburi toxice, nu ingera ciuperci otravitoare.
c) Igiena adapostului si prevenirea infectarii. Instinctul curateniei este cu atat mai puternic
cu cat animalul este mai dezvoltat din punct de vedere neuro-psihic. Cele mai multe
animale se feresc sa-si depuna fecalele in cuib, vizuina sau chiar in imediata apropiere.
Termitele si albinele isi scot afara cadavrele si deseurile. La animale se intalneste si o
profilaxie de grup. Astfel, animalele bolnave sau tarate sunt alungate din grup
prevenindu-se astfel raspandirea bolii in colectivitatea de animale.
2. Automedicina colectiva:
Animalele isi aplica tratamente medicale. Astfel se disting:
- Autotratamente instinctuale
- Autotratamente in care actiunea instinctual este completata de o anumita constienta a
starii de suferinta
a) Autotratamente instinctuale
Se cunoaste ca in stari de ingestie, cainii si pisicile isi provoaca vomismentul, ingerand
iarba. Tot la carnivore, linsul plagilor are o actiune benefica. Printr-o actiune mecanica,
energica, limba curata plaga de impuritati care pot genera infectii ulterioare. In plus,
saliva contine cateva substante bacteriostatice (Lyozim – primul antibiotic studiat de A.
Fleming in anii 1929-1936 si pe modelul caruia savantul englez a stability intre 1939-
1942 parametrii de actiune a penicilinei).
Instinctul se regaseste si la om. Intepandu-se cu acul, taindu-se la deget sau
provocandu-si o arsura de mica amploare la mana, omul duce instinctive locul afectat la
gura , tamponeaza plaga (face hemostaza) cu limba, alina durerea prin umectare cu
saliva. Durerea este de altfel primul sanitary, atat la animale cat si la om. Existent durerii
obliga adesea la imobilizare.
b) Autotratamente cu componenta constienta
Asa cum se stie, medicina constienta este cracteristica omului. Gradul ridicat de
constientizare al impactului boala-organism este consecinta unei activitati nervoase
superioare. Totusi se pot gasi si unele manifestari de constienta in actul therapeutic pe
care animalele si-l aplica lor insile. Component constienta a actului de autoterapie
castiga la maimute cote nebanuite. Celebrul exploratory englea Livingstone(David
L.1813-1873 – a descoperit cascada Victoria) descrie cazul unei gorile ranita de vanatorii
afriucani, care si-a scos singura sageata din muschii pectoral, iar in plaga a indesat
plante care au oprit sangerarea. Bologa (valeriu Lucian – 1892-1971 – medic roman)
aduce numeroase exemple in sprijinul ideii de automedicina animal cu component
constienta: tratarea de catre o maimuta a unui abces dentar cu argila umeda.
Maimutele din insula Java, carepradau plantatiile, erau omorate de plantatori, oferindu-
li-se fructe in care se pusese stricnina. Unele dotate cu un grad mai mare de inteligenta,
imediat ce sesizau primele semne de intoxicatie stricninica alergau sa manance Frunze
de templecan si slegren, care prin actiunea lor neuroplegica sunt folosite ca antidote.
PALEOMEDICINA (2h)
Definind paleomedicina ca acea ramura a medicine care studiaza bolile omului si
animalelor pana la aparitia izvoarelor scrise, precizam ca ea s-a dezvoltat cu precadere dupa
1891.
Sursele de informare asupra bolilor si remediilor folosite de oamenii preistorici sunt:
- Schelete si fragmente osoase gasite in necropole si chiar al unor cadaver pastrate in
gheata
- Desene rupestre cum sunt cele gasite in pesterile din Spania, Franta, America, Algeria
- Obiecte tip statuete – bibelouri, unele folosite in cultul vrajitoresc sau ca amulet
- Analogii ce se pot face intre practicile terapeutice din preistorie cu cele in uz si azi la
unele triburi primitive, mai ales la cele ce traiesc in izolare in Oceania, Africa
Din analiza unor schelete, s-a dedus ca in epoca pietrei cioplite, oamenii primitive au suferit
dse rahitism, hidrocefalie, microcefalie, acromegalie si chiar tubercloza osoasa. In schimb, viata
in grupuri mici, lipsa de contacte intre populatii i-a ferit pe oamenii primitive de epidemii.
Fata de omul contemporan, care este creditat cu o medie de varsta de 50-80 de ani,
scheletele de oameni primitive, cercetate dau indiciiasupra unei durate mici a vietii, varsta de
40 de ani fiind atinsa de foarte putini. Din cei 187 de oameni primitive, doar 3 au atins varsta de
50 de ani.
In ceea ce priveste atitudinile de tip profilactic si curative, practicate in preistorie,
distingem: eugenia primitiva, utilizarea unor remedii natural, practice chirurgicale si
obstetricale, si medicina vrajitoreasca.
1. Eugenia primitiva consta in eliminarea fizica din societate a celor nascuti cu malformatii,
a bolnavilor incurabili si chiar a batranilor. Selectia naturala opera fara mila, eliminandu-
I pe cei tarati din nastere, in plus, anumite populatii omorau systematic pe cei slabi,
intre care sip e putinii batrani, socotiti a fi o povara pentru trib. Canibalismul era present
la multe populatii sub forma de necrofagie. La unele triburi erau mancati batranii sau cei
morti in accidente. Exista credinta dupa care virtutile unui decedat trec in cei ce-i
consuma creierul, organelle interne si muschii. Obiceiul dainuie si azi la unele triburi
australiene de aborigeni.
2. Remedii minerale, vegetale si de provenienta animal. De-a lungul a sute de generatii,
oamenii primitive au descoperit virtutile terapeutile ale unor minerale si plante. Cu
pretul multor victime, oamenii au reusit sa distinga plantele otravitoare de cele
comestibile si concomitant au observant efectele unor produse natural
3. Medicina vrajitoreasca. Vindecatorul de acum 20-30 de mii de ani era considerat de
semenii sai o fiinta superdotata, inzestrata cu puterea divina de a fi un intermediary
intre omul in care s-a incuibat un spirit malefic si o divinitate buna. Indifferent ce nume
poarta (vrajitor, saman), el este adesea si marele preot sau chiar capetenia tribului. In
general, medicina primitivilor, intalnita pe alocuri si in zilele noastre, porneste de la
doua premeze general valabile:
a) Bolile sunt cauzate de un spirit malefic, incuibat in bolnav. Acest duh distructiv este
trimis fie de o divinitate drept pedeapsa pentru faradelegile savarsite, fie de un
dusman care a convins respective divinitate sa-I fie aliat in opera distructiva. Departe
de a sfi pierit odata cu preistoria, conceptia animista (divinitati razbunatoare sau
punitive) a traversat mileniile. O regasim la unele popoare antice, egipteni,
mesopotamieni, greci, evrei, arabi, de unde o iau crestinii evului mediu.
b) Misiunea samanului, vraciului, vrajitorului era sa extraga spiritul rau din trupul
suferindului sis a-l alunge. Astfel, spiritual malefic putea fi extras prin:
- Cuvinte inteligibile, logice (descantece), producer de zgomote care sperie spiritele,
portul de masti hidoase.
- Mancaruri tentante asezate langa bolnav
- Slobozirea spiritului rau printr-o gaura scobita in cap
- Transferul spiritului morbigen in obiecte sau animale
- Transferul bolii in corpul vrajitorului. Acest act nu este un sacrificiu, deoarece, inzestrat
cu puteri divine, vindecatorul se debaraseaza usor de spiritual malefic.
Mai dificil de interpretat din punct de vedere medico-istoric sunt mutilarile sexual. Daca
circumcizia practicata si azi la evrei, musulmani si numeroase populatii de culoare, are o ratiune
preventive, alte mutilari sexual cum sunt taierea clitorisului sau coaserea labiilor nu beneficiaza
de motivatii medicale demne de luat in considerare.
MEDICINA POPULARA (1h)
Medicina popular sau etnoiatria reprezinta totalul de cunostinte privind:
- Cauza bolilor
- Procedee de combatere a bolilor pe care un popor sau altul le-a creat sip e care le
practica chiar si in present
Etnoiatria se deosebeste de paleomedicina prin urmatoarele caractere:
a) Prezenţa in actualitate si o oarecare rezistenta fata de invazia de cunostinte venite din
medicina stiintifica moderna
In ceea ce priveste, explicatiile date cauzei bolii, observam ca etiologia mistica este cu
atat mai puternic inradacinata cu cat gradul de instruoire si de cultura sunt mai
deficitare. Pe masura alfabetizarii, atragerii spre interpretarea rationala a bolii, etiologia
amintita cade in desuetudine
b) Contaminarea continua a procedeelor populare cu procedee sosite prin medicina
stiintifica.
Inseamna ca in prezent se petrece un process invers celui istoric, de constituire a
medicine stiintifice. Daca la unele popoare, medicina traditional tinde sa dispara sub
asaltul medicine stiintifice modersne, la altele, medicina traditional nu numai ca nu
dispare, dar isi afla in descoperirile de anatomie si fiziologie o baza rationala
(acupunctura, yoga)
MEDICINA IN ANTICHITATE
MEDICINA IN EGIPTUL ANTIC (2h)
Informatiile asupra medicinei egiptene provin din cel putin trei surse principale:
a) Papirusurile medicale. Intre cele mai cunoscute sunt:
- Papirusul Ebers descoperit in 1873 in ruinele orasului Teba de Gerog Ebers (German).
Are o lungime de 20 de metri cuprinde 110 pagini si a fost scris la 1550 i.h.
- Papirusul veterinary de la Kahun, descoperit in 1893. Nu contine descrieri de boli si
numai retete
- Papirusul ginecologic de la Kahun scris prin anii 2000 i.h. contine sfaturi pentru ajutorul
ce trebuie dat la nastere si in perioada de lauzie.
- Papirusul berlinez descoperit in 1909 intr-un vas de pamant din ruinele orasului Memfis.
- Papirusurile londonezel mai vechi dintre acestea este papirusul Hearst scris in secolul
XVII i.h. urmeaza papirusul Edwin Smith descoperit in 1862, scris pe la 1600 i.h.,
dedicate in special chirurgiei si arsurilor, papirusul Chester Beatty care nu este exclusive
medical, ci contine doar capitole despre boli, bolnavi si medicatie.
b) Relatarile unor istorici antici. Viata in vechiul egipt a fost cea comentata in Historiile lui
Herodot, in unele din sctiirile lui Pliniu cel batran si in biblioteca istorica a lui Diodor din
Sicilia
c) Patografia mumiilor. Conservarea cadavrelor prin mumifiere avea o motivatie religioasa:
egiptenii credeau in viata vesnica. Trupul mortului nu trebuia sa se altereze, sa se
descopmpuna, deoarece urma sa-si continue viata in regatul mortilor unde domnea
Osiris. Mumifierea raspundea insa si unui deziderat practice: evitarea putrezirii
cadavrelor, dezgroparea lor de catre animalele salbatice, evitarea difuzarii unor boli
infecto-contagioase.
Cunostinte biomedicale si de patologie in vechiul Egipt
Educatia medicilor se facea in scoli special, atasate templelor. Lipsa unui sistem monetar
facea ca terapeutii sa fie platiti prin diferite avantaje sociale si bunuri.
Pe specialitati situatia se prezenta astfel:
a) Anatomia. Disectiile nu se practicau decat cu ocazia inbolnavirilor. Pregatirea mumiei nu
erea facuta de medici ci de o casta inferioara a preotilor, coachitii. Acestia scoteau
creierul cu niste carlige special prin sinusuri sin nas iar organelle interne se conservau in
vase special. In unele papirusuri apar descrieri ale organelor interne si creierului
precizandu-se ca lexiunile creierului sunt urmate de paralizii.
b) Fiziologia. Egiptenii considerau ca respiratia este actul essential al vietii. Ei credeau ca
aerul intra nu numai pe nas ci si prin ochi. Acest miraculous gaz al vietii este transportat
prin corp printr-un system de canale numit metu. Metunul erea altceva decat o analogie
cu reteaua vasta de canale pe care ei le sapau in Delata Nilului, pentru a fertiliza solul. In
afara de aer, Egiptenii acceptau ca exista si alte doua sufluri interceptibile. Cel al vietii
care intra pe urechea dreapta sic el al mortii care intra pe urechea stanga. Ficatul era
considerat ca rezevor general de sange. Despre puls afirmau ca “se simte venind de la
inima”.
c) Patologia interna. In ulceratiile tubului digestive, in dichinezii si infectii ale cailor biliare,
recomandau regim rational, pansamente gastrice cu praf de calciu si faina de roscove. In
afectiunile acute ale cailor respiratorii practicau inhalatia iar constipatia o combateau cu
ulei de ricin sau boabe de ricin bine mestecate.
d) Chirurgia-ortopedia. Se practica current circumcizia, deschiderea abceselor, imobilizarea
fracturilor cu atele din bambus. Egiptenii au fost primii care au suturat plagile si au
unteles rolul drenului in supuratii. Nu se practica amputatia deoarece omul trebuia sa se
precinte in imparatia mortilor la Osiris, cu corpul intreg.
e) Oftalmologia. Bolile de cohi mai ales blefaro-conjunctivitele ereau extrem de frecvente
(soare puternic, nisip fin). Cunosteau glaucomul si au incercat sa opereze cataracta
(impingerea cristalinuli in jos).
f) Obstetrica-Ginecologie. Femeile ereau asistate la nastere de catre moase. Cunosteau
tratamente ginecologice si formule anticonceptionale.
g) Boli infecto-contagioase. Erea cunoscuta variola, tuberculoza erea destul de raspandita,
deasemenea si lepra. Egiptenii au introdus si izolarea leprosilor.
h) Parazitologia. Lupta contra viermilor paraziti avea un oarecare success prin folosirea
inteniaza a fierturii de seminte de dovleac. O inscriptie de la Dendarah acuza tantarii ca
fiind transmitatorii malariei.
i) Stomatologia. Erea practicata de specialist anume educati in acest sens. In familiile
bogate, care consumau carne in exces, unde nu se facea o igiena a cavitatii bucale, caria
dentara erea foarte frecventa. Se practica plombarea cariilor cu ciment facut din
pulbere de piatra si pamant de nubia. Dintii se imobilizau cu fire de aur.
j) Igiena. Erea foarte dezvoltata. Egiptenii se spalau de mai multe ori pe zi: in apa de spalat
puneau natron (solutie concentrate de bicarbonate de sosdiu, sulfat de sodium, clorura
de sodium si carbonat de sodium) iar pielea o frecau cu nisip fin din desert. Isi spalu
dintii cu periute iar cand paduchii sau inmultit, umblau rasi.
MEDICINA MESOPOTAMICA (1h)
Surse de informare:
a) Codul regelui Hammurabi al Babilonului este o culegere de legi cu 280 de articole despre
drepturi, proprietate, recompense dar si espre medicina omului sic ea veterinara.
b) Textile de medicina, descoperite in ruinele orasului Sumerian Nippur datand de prin
anii2800 i.H.
c) Textile din marea biblioteca de la Ninive a regelui Asurbanipal al Asiriei.
d) Textile medicale de la Mattusila scrise prin anii 1300 i.H.
e) Opera de arta care arata anumite cunostinte de anatomie si fiziologie
Caracteristicile medicine mesopotamice
Practicienii artei medicale erau in general sacerdoti. Medicii-preoti erau de trei tipuri:
- Baru – se ocupau de anamneza, de diagnostic si de prognostic.
- Preotul-medic Asipu era acela care prin invocarea unor zeitati alunga spiritual malefic
din corpul bolnavului,
- A-su era terapeutul propriu-zis care stia sa impleteasca o invocare a zeilor cu remediile
de tip medicamente preparate din [lantre minerale sau tesuturi animale.
Se credea ca boala are diferite cauze:
1. Boala este o pedeapsa pentru faradelegile comise de bolnav sau de un popor.
2. Boala este opera a cel putin trei feluri de spirite malefic:
a) Duhurile mortilor-de obicei cele cu care bolnavul a avut conflicte
b) Monstrii neumani
c) Semi-monstri-semi-oameni rezultati din iubirea dintre o femeie si un monstru sau
rezultatul violurilor
3. Spiritele malefic erau specializate sa atace numai o anumita parte a corpului. Preotul
terapeut asipu punea diagnosticul magic, ce consta in depistarea cu precizie a dyhului
rau ce a produs bolala,
4. Tratamentul tinea cont de diagnosticul magic. Ca sa poata combate demonul care a
produs bolala, medical terapeut trebuia sa stabileasca prewcis diagnosticul magic
deoarece ritualul descantec pentru un demon nu erea valabil si pentru altul,
5. Remediile mistice constau in castigarea bunavointei zeilor vindecatori. Procedeele
terapeutice magice constau in:
- Implorarea zeului vindicator care alunga demonul
- Purificarea prin imbaiere in apa din fluviile sfinte, ungerea cu untdelem, aprinderea
focului ritual
- Transferul boli intrun animal mic care sacrificat, era pus pe trupul bolnavului
- Ungerea bolnavului cu substante mirositoare (urina, fecale) pentru ca scarbite duhurile
rele sa fuga din bolnav.
Profilaxia se baza pe purtarea amuletelor cu semnificatie magica.
MEDICINA LA VECHII EVREI (1 h)
Spre deosebire de alte popoare antice, evreii nuia au lasat nici o carte de medicina. In
aceste condii, unicele surse de informare sunt aluziile sau chiar explicitarile din Biblie, din
manuscrisele de la Marea moarta si din Talmud. Medicina iudaica, asa cum ia gandita si
practicata de-a lungul a peste trei milenii se poate impartiiin trei mari perioade:
a) Medicina iudaica-antica
b) Medicina Talmudica
c) Medicina iudeo-araba
1. Medicina iudaica-antica.
Evreii monoteisti (Iehova-unicul dumnezeu, stapan al intregului univers) considerau ca bolile
sunt pedepse divine faradelegi. Pe regale Ioram al ierusalimului care ia omorat pe fratii sai,
“Iehova l-a lovit cu o boala de maruntaie care erea fara leac”. Ea s-a ingreunat din zi in zi si pe la
sfarsitul anului al doilea i-au iest lui Ioram maruntaiele din pricina bolii.
Cei pedepsiti puteau fi si popoare intregi. Astfel, suparat pe fapt ca asirienii ii atacau pe evrei
Iehova a trimis pe ingerul sau care a ucis in tabara sirienilor, 185 de mii de oameni.
Spre deosebire de egipteni si popoarele mesopotanice, preotii nu practicau medicina curative
dar lcunascand semnele multor bolii, ei puneau diagnosticul. In vechiul testament se
mentioneaza ca preotii stiau sa puna diagnosticul de lepra, care erea pius cu eruditie,