Psihoterapie cognitiv comportamentala
Consiliere psihologica
Curs 1
Conf.Dr. Margareta Dinca
17.10.2006Consiliere psihologicaNotiuni introductive
Diferente intre consilierea psihologica si psihologia
clinicaConsilierea psihologica ca modalitate de relationare cu
clientul se confrunta cu forme medii de disturbante emotionale, se
ocupa cu probleme aparute intr-un anumit moment in mod obisnuit la
persoane fara diagnostic clinic, persoane pe care le putem incadra
in normalitatea psihica.
Consilierea psihologica poate fi utilizata in domeniul
orientarii profesionale, adica interventie la nivele de varsta
mica, gimnazii, licee, dar si pe perioada facultatii sau scolilor
postliceale, dar totodata se poate utiliza si pentru reorientarea
profesionala a adultilor.
De asemenea, consilierea psihologica este utila in consilierea
sociala, in acest caz lucrandu-se in centrele de somaj si are ca
tinta sustinerea psihologica a celor aflati in situatii dificile.
Tot in domeniul consilierii sociale intra activitatea consilierului
din azile, centre de sanatate mintala, activitatea de consilierie
familiala, dar si cea de consiliere a cuplului.Termenul de
consiliere psihologica a aparut in anii 50, conceptul fiind statuat
de APA (Asociatia Psihologilor Americani). Conform APA, consilierul
psihologic reprezinta persoanele, psihologii care se ocupa de o
mare varietate de probleme si care utilizeaza mijloace terapeutice
diferite in functie de tipul de terapie pentru care opteaza si in
functie de persoanele carora se adreseaza.
Psihologul consilier activeaza in diferite domenii: invatamant,
organizatii, oficii de munca, armata, clinici, centre de
reabilitare, centre recreationale, etc.
Consilierea profesionala presupune in afara informatiilor ce tin
de psihologie si informatii despre domeniul de activitate si tipuri
de profesii, diverse cursuri de calificare profesionala, cerinte de
scolarizare, program de lucru, timp liber, activitati ce se pot
desfasura in perioada de pensionare, etc. In afara sustinerii
psihologice, consilierul este mai inserat in realitate, trebuie sa
fie apt sa ofere o serie de informatii in domeniul in care
lucreaza.Consilierea educationala opteaza pentru un program de
studiu, presupune o decizie care trebuie sa tina cont nu doar de
interese ci si de aptitudini. Consilierul educational este implicat
in astfel de decizii, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie un bun
diagnostician, evaluator, deoarece el trebuie sa ofere un
diagnostic corect asupra abilitatilor, intereselor, dar si a
sanatatii mintale.Activitatea de consiliere influenteaza deciziile
de tipul: optiunea pentru un anumit profil de scoala, universitate,
studii postuniversitare, optiunea pentru programe de studii
suplimentare, solutii in situatia in care apar dificultati pe
perioada scolarizarii. Consilierul este cel ce trebuie sa
coordoneze programele de consiliere pentru profesori, el nu se
ocupa doar de cel ce este prins intr-un program ci si de relatia
dintre cel ce invata si cel preda.Consilierea in industrie
presupune raportarea gradului de dificultate a activitatii depuse
la abilitatile prezente ale unui anumit angajat. Problemele in
activitatea profesionala nu sunt intotdeauna datorate activitatii
in sine la locul de munca, ci o serie de dificultati evidente in
activitatea profesionala se datoreaza unor factori
extraprofesionali (ex: aparitia unui copil). Psihologul consilier
in astfel de situatii merge pe variante de sustinere, nu se va
angaja in terapii de lunga durata care de obiecei coreleaza cu
traume structurate ceea ce nu face domeniul consilierii.In cadrul
consilierii in organizatii/ industrie este de dorit ca cel ce face
consilierea sa nu fie perceput ca facand parte din conducerea
institutiei. Motivul: pentru ca daca este perceput astfel
deschiderea cu angajatii organizatiei va fi alterata.
Psihologul din centrele de reabilitare lucreaza cu persoane cu
dizabilitati fizice, cu boli cronice, etc. In cazul in care
consilierea se face cu persoane cu dizabilitati, obiectivul este
dezvoltarea unei vieti psihice normale, in sensul de dezvoltare de
activitati compensatorii pentru handicap si dezvoltarea
deprinderilor de relationare interpersonala. Aceste persoane tind
sa aiba dificultati nu numai de relationare, dar si o serie de
disfunctii emotionale: nesiguranta asociata cu ostilitate,
comportamente defensive. Aceste comportamente se origineaza in
perceptia diferentei in reprezentarea propriei persoane ca fiind
diferita de ceilalti. In astfel de situatii se va lucra si cu
familia, cu apartinatorii si cu alte persoane cu care
relationeaza.Consilierea vocationala este un alt aspect al
programului de reabilitare, deoarece in handicapul fizic se
restrange sfera activitatilor profesionale. Consilierea psihologica
nu se opreste doar la evaluarea capacitatilor, abilitatilor de a
face fata unei profesii, ci presupune si sustinere in gasirea unui
loc de munca.
Consilierea gereontologica este foarte importanta, pentru ca la
varsta a treia exista o serie de disfunctii emotionale si
cognitive. De asemenea, abilitatile, nivelul de performanta este
din ce in ce mai scazut, aria intereselor trece din exterior spre
interior si, ca urmare, apar probleme de relationare sociala ata la
nivel familial cat si la nivel social mai larg. Consilierul poate
interveni in sustinerea batranilor in a-si accepta dificultatile
interente varstei si, pe de alta parte, in a sustine familia astfel
incat relatia batranului sa functioneza in repere
normale.Consilierea maritala priveste relatia de cuplu, de asemenea
educatia sexuala, probleme legate de aparitia unui copil,
stabilirea unei relatii de cuplul sau ruptura in cuplu, etc.
Exista o serie de similaritati intre psihologia clinica si
consilierea psihologica, in ambele se creaza o legatura
terapeutica, relatie ce trebuie sa fie in ambele cazuri
nerestrictiva, confidentiala si acceptata.
Ca modalitati de consiliere cele mai frecvente variante sunt
cele ale terapiei non-directive, ale terapiei
cognitiv-comportamentale, ale terapiei sociologice, ale terapiei
gestaltiste.Daca scopul terapiei este schimbarea, modificarea
structurii persoanei, scopul consilierii este de a permite
clientului utilizarea resurselor prezente cat mai eficient pentru a
depasi situati critica, traumatizanta prezenta.
Terapiile de minima schimbare (Taylor) au ca scop asigurarea
unor modificari minime la nivelul personalitatii, schimbari ce
permit depasirea conflictelor prezente.Consilierea comparativ cu
psihoterapia presupune mai putin timp, deoarece nu presupune
restructurarea personalitatii sau rezolvarea tuturor problemelor
emotionale ale clientului (o terapie de scurta durata dureaza intre
3-6 luni).In timp ce psihoterapia incearca sa reduca nivelul
anxietatatii clientului, al defenselor si a altor raspunsuri
generalizate, consilierea se focalizeaza pe solutia la o problema
prezenta (ex: dificultati de relationare sociala). Psihologia
clinica se focalizeaza pe deficiente care trebuie rezolvate, in
timp ce consilierea se focalizeaza pe trasaturile pozitive care
trebuie dezvoltate, sustinute.
In consiliere, psihologul este interesat de orice trasaturi
normale prezente la personalitatea in problema, in timp ce
clinicianul este interesat de orice trasatura anormala la o
persoana normala.
Diferit de psihologul clinician, consilierul ofera informatii
factuale, de asemenea foloseste teste, face anamneze, diagnoza.
Testele ce se utilizeaza in consiliere sunt cele de abilitati, de
personalitate, proiective. Testele reprezentand o parte a
consilierii, ele poate fi utilizate doar atunci cand clientul este
apt sa inteleaga rezultatul acestor teste si face o interpretare
corecta, benefica pentru el.
Consiliere psihologica
Curs 2
Conf.Dr. Margareta Dinca
24.10.2006
Consiliere psihologica
Repere semnificative in consilierea psihologica
Consilierea psihologica presupune explorarea si evaluarea
simptomelor ca si sustinerea clientului in demersul sau
recuperativ.
La modul general, simptomul sau problema este cauzata de
distanta dintre ceea ce este, adica perceptia situatiilor prezente
si ceea ce ar trebui sa fie, respectiv imaginea ideala construita
la care se raporteaza acesta.
Altfel spus trairile negative se origineaza in constientizarea
diferentei dintre ceea ce exista ca traire psihica sau ca
sentimente sau ca manifestari in social (comportamente) sau ceea ce
exista ca repere de evaluare la nivel social si, pe de alta parte
ce ar dori sa fie (imaginea ideala optima) care poate sa fie o
stare de bine afectiv sau un optim comportamental sau sentimente de
securitate in relatiile sociale. Clientul poate sa spuna: ma simt
stresat, am dificultati financiare, am datorii; acestea sunt doar o
problema deoarece exista o distanta intre ceea ce este si ceea ce
ar trebui sa fie o stare de exhilibru financiar.
Problematica in consiliere este reprezentata de distanta intre
ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie si distantele pot fi
diferite.
Ceea ce este intr-o situatie precizata reprezinta
constientizarea sentimentelor, dorintelor, frustrarilor, ca si a
unei imagini asupra a ceea ce ar fi trebuit sa fie concomitent cu
experienta care declanseaza aceste trairi si proiectii, dar in
acelasi timp si mecanisme de aparare. Aceasta constientizare are ca
efect imediat sau provoaca trairi de tipul: angoase, culpabilizari,
agresivitati, refulari, somatizari, toate acestea se reflecta in
plan comportamental prin nehotarare, ezitare, si uneori blocaje. In
fapt, semnifica incapacitatea de integrare a experientei
subiective, dificultati de constientizare a situatiei in
totalitate, dificultatea de a accepta aceasta situatie si de a
reactiona in consecinta.
Ex: clientul poate sa spuna:
ma simt foarte bine cu aceasta femeie, dar este mai in varsta,
are o profesie si nu poate renunta la ea, desi ii pot oferi o viata
comoda si nu vrea nici copii.
parintii mei s-au sacrificat pentru mine si eu nu pot sa le fac
asa ceva.
Aceste exemple arata incapacitatea de a integra elementele
situatiei la nivel subiectiv. Aceasta incapacitate genereaza
simptome disfunctionale: angoasa (sunt speriat si nu le pota face
parintilor asa ceva), imobilism sau incapacitatea de rectie (nu
stiu ce sa fac, iubesc totusi aceasta femeie) sau agresivitate (sa
mi-o spuna mie direct).
Clientul ar trebui sa fie apt sa integreze realitatea in
totalitatea sa, sa o constientizeze, sa si-o asume si sa
reactioneze in consecinta, fara ca sa se simta angoasat, fara a fi
agresiv si fara sa somatizeze.
Operationalizand, clientul are o problema reala atunci cand
apare aceasta distanta intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa
fie. La nivel subiectiv discutam despre experienta subiectiva si nu
de o situatie subiectiva. O experienta poate fi atemporala si este
subiectiva pentru ca discutam de trairile unei persoane, de modul
in care se reflecta la nivel subiectiv, afectiv o situatie
contextuala.
Silogistic, o situatie care poate fi abordata prin consiliere
presupune, pe de o parte, acel ceea ce este care reprezinta datul
unei experiente subiective, astfel clientul nu poate integra
realitatea, nu poate reactiona adecvat si, ca urmare dezvolta o
serie de simptome disfunctionale; pe de alta parte, acel ceea ce ar
trebui sa fie, in aceeasi situatie, clientul ar trebui sa fie apt
sa integreze toate datele realitatii, sa reactioneze in consecinta
ceea ce ar face ca simptomele disfunctionale sa nu existe.
Cauzele acestei separari pot fi multiple, cum ar fi: sistemul de
valori si credinte, mentalitatile cu valoare de comanda,
caracteristici ale modelului familial si cultural (ex - a avea o
relatie cu o femeie mai in varsta este contrar convenientelor: nu o
sa mearga relatia voastra, nu este de dorit sa iubesti un barbat de
o alta religie, de altfel este interzis).
Aceste mentalitati cu valoare de comanda, intr-un fel idei
preconcepute, includ elemente punitive sau autopunitive, elemente
fataliste, si sunt in fapt etichete cognitiv-afective induse de
modelele partentale si sociale.
O strategie utilizata in consiliere pentru a aborda o problema
de nonintegrare, presupune constientizarea elementelor prezente la
nivel subconstient si inconstient, elemente care nu permit
integrarea experientelor sociale si a comportamentelor
corespunzatoare. In momenul in care clientul ar spune o iubesc pe
aceasta femeie asa cum este si vom ramane impreuna, el apeleaza la
o formula prin care se indeparteaza de impunerile si prescriptiile
existente la nivel subconstient sau inconstient si integreaza
totalitatea experientelor subiective ceea ce-i va permite sa
reactioneze in consecinta, adaptat, echilibrat.
In cazul in care distanta dintre cele doua formule de traire a
experientei subiective nu se reduce, asistam la o consolidare a
problemei, a conflictului si a simptomelor implicit, ceea ce va
favoriza distorsionarea realitatii prin apel la mecanisme de
aparare.
Clientul asa cum stie apeleaza inconstient sau involuntar la
aceste mecanisme de aparare care ii permit sa deformeze propriile
trairi, dar totodata ii asigura o stare de bine, deoarece reduce
efectele negative ale simptomelor disfunctionale.
In fapt, aceasta solutie amplifica problemele si accentueaza
trairile negative; astfel se contureaza un cerc vicios, cu cat este
mai putin apt, mai putin capabil sa reduca distanta dintre ceea ce
este si ceea ce ar trebui sa fie in cadrul unei experiente
subiective, cu atat tendinta de a se proteja prin mecanisme de
aparare este mai mare.
Utilizarea mecanismelor de aparare amplifica simptomele si
trairile, cu cat simptomele se amplifica cu atat creste nevoia de a
amplifica mecanismele de aparare; distanta dintre ceea ce este si
ceea ce ar trebui sa fie tot creste, iar problematica conflictului
tinde sa devina stabila si perpetua.
Mecanisme de aparare1. Proiectia
Proiectia reprezinta atribuirea inconstienta a altor persoane,
sentimente, idei, trebuinte, fantasme ce apartin propriei
experiente subiective, care sunt incompatibile cu experienta
posibila (adaptata) a aceleiasi situatii.
2. Rationalizarea
Rationalizarea reprezinta atribuirea inconstienta a unor
autojustificari logice dar ireale unor situatii, reactii,
comportamente. Aceste explicatii, autoexplicatii reduc distanta
dintre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie, dintre
comportamentul real si comportamentul adaptat.
Exista doua tipuri de rationalizari: - negativa-
pozitivaRationalizarea negativa este asocierea unei explicatii
negative cauzelor care determina un comportament pentru a justifica
neadecvarea acestuia; comportamentul se justifica prin cauze,
reprezentarea sinelui este pozitiva, realitatea este
reationalizata, reprezentata negativ.
Rationalizarea pozitiva este asocierea unei explicatii pozitive
efectelor comportamentului; comportamentul se justifica prin
efecte, reprezentarea sinelui este pozitiva, realitatea este
rationalizata, repreprezentata negativ.
3. Refularea si formatia reactionala
Refularea consta in inlaturarea de la nivel constient a
trairilor negative, sau alungarea in inconstient a trairilor
negative constiente, astfel se impiedica constientizare
trebuintelor, a sentimentelor, a gandurilor care se asociaza
experientelor subiective.
Formatia reactionala este un mecanism de inlaturare a
trebuintelor, sentimentelor, fantasmelor periculoase prin atitudini
si comportamente opuse celor resimtite si refulate la nivel
inconstient si utilizarea acestora ca bariere.
4. NegareaNegarea consta in refuzul realitatii intr-un mod
radical si primar, experienta, trairea subiectiva existenta este
absolut incompatibila cu cea adaptata, cu ceea ce ar trebui sa
fie.
5. Conversia
Conversia consta in dezvoltarea inconstienta a unor simptome
psihosomatice atunci cand comportamentul, experienta subiectiva
este incompatibil/a cu cel/cea adaptat/a.
6. Regresia
Regresia consta in adoptarea inconstienta a unor comportamente
si atitudini asociate sau adaptate unor stari anterioare de
dezvoltare; sunt comportamente primare, imprevizibile, neanticipate
si neanticipabile, cum ar fi: reactii verbale, plans, violente
extreme, etc.
7. Simpatismul
Simpatismul reprezinta adoptarea inconstienta a unor
comportamente confuze, nonresponsabile, aceste comportamente au ca
efect focalizarea asupra persoanei respective a atentiei celorlalti
si un grad de simpatie, de ajutor. Aceste simpatii permit
dezvoltarea unor relatii, a unor tranzactii de tip victima-tiran
ceea ce ii permite victimei sa ii manipuleze pe ceilalti
culpabilizandu-i.
8. Sublimarea
Sublimarea consta in deplasarea comportamentelor neadaptate unor
situatii catre alte situatii.
9. Disocierea sau izolarea
Disocierea sau izolarea consta in separarea, distantarea mintala
si afectiva dintre ceea ce este al unei situatii si ceea ce ar
trebui sa fie; provoaca o ruptura totala sau partiala cu
realitatea.
Problema sau simptomul in consiliere este cauza genereaza
distanta dintre comportamentul dezvoltat si comportamentul
adecvat.
Intr-un sens, problema este cauza eficienta a unui disconfort
psihic sau tulburare, in limitele unei personalitati accentuate,
iar disconfortul este efectul imediat al problemei existente. Prin
urmare, nu poate exista traire negativa fara sa existe o problema
la nivel subiectiv.
Comportamentele neadecvate prezente la o persoana constituie
fenotipul unei dinamici interne, adica a tot ceea ce reprezinta
experienta persoanei, sentimente, trebuinte, comportamente,
simptome fizice, mecanisme de aparare, toate fiind incompatibile cu
imaginea ideala. Problema reprezinta genotipul aceleiasi dinamici
interne in sensul in care ea este cauza sa generatoare a unei
problematici.
Este important sa retinem ca o simptomatologie sau o
problematica analoga poate avea la baza probleme diferite.
Consiliere psihologica
Curs 3
Conf.Dr. Margareta Dinca
31.10.2006
Consiliere psihologica
Potentiale subiecte de examen:
a. Un comportament agresiv poate avea mai multe cauze. Care ar
putea fi aceste cauze si exemplificati.
b. Un esec scolar poate avea mai multe cauze. Care ar putea fi
aceste cauze si exemplificati.
Caracteristici ale interventiei in consiliere
Pentru a reduce sau anula disconfortul cu care se confrunta
clientul, terapeutul se afla in situata de a orienta demersul de
vindecare, demers care are o evolutie procesuala si presupune trei
faze distincte:
explorare
evaluare
terapie
A. ExplorareaClientul se prezinta pentru consiliere si isi va
expune cel mai frecvent problemele intr-un mod vag-imprecis sau
foarte tintit pe ultima situatie care ii provoaca disconfort
(element hotarator de a se prezenta la terapie).
Exemple:
tot ce fac in acest moment este un esec, nu stiu cum sa
reactionez, ma simt panicat, temator.
imi este constant frica, iar atunci cand sunt intr-un examen sau
o situatie care seamana cu un examen sunt incapabil sa fac ceva,
este ingrozitor.
nu stiu ce-i cu mine, totdeauna ma indragostesc de persoane
incaccesibile, iar daca sunt la distanta mare parca reprezinta un
al doilea atu.
Cand clientul expune dificultatile cu care se confrunta apare
tendinta de a generaliza (tot ce fac, niciodata, totdeauna),
tendinta de a exagera (nu stiu cum sa reactionez, ma blochez, este
ingrozitor) si tendinta de a se descrie neajutorat (nu stiu ce sa
fac, nu pot, sunt incapabil).
Ca urmare, in aceasta faza de explorare, terapeutul trebuie sa
asigure clientului atmosfera propice pentru a-si descrie si defini
prin operationalizare problematica. Astfel, terapeutul poate
utiliza o tehnica care presupune raportarea la trei instante:
antecedente, comportamente, consecinte.
Explorarea problematicii prin prisma antecedente, comportamente,
consecinte, obliga la un demers terapeutic care se desfasoara in 5
etape:
1. etapa de precizare a problematicii (generale)
2. identificarea si stabilirea (prin selectie) problematicii
tinta pe care se va lucra
3. descrierea comportamentului actual asociat problematicii
selectionate
4. descrierea antecedentelor comportamentelor actuale asociate
problematicii tinta selectionate
5. descrierea consecintelor comportamentelor actuale asociate si
determinate de problematica
1. Precizarea problematicii.
Se realizeaza in primele sedinte, sedinte in care terapeutul
explica clientului importanta indentificarii problematicii si
faptul ca in acest demers el nu este singur si ca va fi insotit
fara a i se oferi insa solutii la problemele sale. Se intampla
frecvent ca pacientul sa astepte solutii de la terapeut, de aceea
terapeutul trebuie sa-i explice ca solutiile problemelor sale se
afla la el (client).
Terapeutul va folosi ca discurs propozitii de tipul: astazi vom
incerca sa stabilim/ voi incerca sa stabilesc impreuna cu tine ceea
ce te preocupa in prezent si este/ reprezinta cauza nemultumirilor,
necazurilor tale., in acest scop iti voi pune o serie de intrebari
care ne vor permite sa precizam problemele cu care vom lucra. In
continuare se mentioneaza de catre terapeut ca va trebui sa
raspunda la intrebari care aparent nu au o succesiune logica. Este
recomandabil sa se utilizeze in discurs termeni de tipul
nemultumiri in loc de dificultati pentru a reduce anxietatile
clientului si rezistentele la actul terapeutic.
2. Identificarea si stabilirea problematicii tinta pe care se va
lucra.
Scopul acestei etape este de a permite clientului sa-si
identifice problematica si sa opteze pentru un segment al acesteia,
segment care devine tinta in demersul terapeutic.
Terapeutul se asigua ca va realiza acest scop respectand un
demers care presupune identificarea problematicii, selectarea
segmentului, precizarea antecedentelor determinate si a celor
corelate.
a. Identificarea problematicii obliga la o serie de intrebari de
tipul: ce te face in prezent sa te simti tensionat?, care sunt
situatiile in care apare o tensiune?, ce te preocupa in prezent?,
etc. Acest tip de intrebari ii ofera clientului posibilitatea de a
vizualiza, de a avea o imagine generala asupra problemelor sale.
Terapeutul va utiliza in acest demers tehnicile unei ascultari
active (reformularea raspunsurilor si clarificarea).
b. Selectarea segmentului.
Clientul si terapeutul incearca sa ordoneze problemele cu care
se confrunta si sa stabileasca de comun acord de ce anume se vor
ocupa pe parcursul terapiei. Terapeutul in scopul selectionarii
problematicii va pune intrebari de genul: dintre nemultumirile cu
care te confrunti, care pare a fi cea mai urgenta si cu care ai
vrea sa lucram impreuna pentru inceput?. In continuare se va
preciza problema cu care se va lucra si faptul ca rezolvarea
acesteia s-ar putea sa reprezinte o solutie partiala pentru
celelalte trairi negative.
c. Precizarea antecedentelor determinate si a celor corelate
segmentului problematic decupat.
In acest moment, terapeutul urmareste sa dirijeze, sa conduca,
sa sustina clientul pentru a-si preciza clar situatia care a
generat sau sta la baza trairii negative (angoasa post divort,
angoasa a unui posibil divort, etc.). Se urmareste atat descrierea
situatiilor inductoare cat si a frecventei cu care apar aceste
situatii. Pentru descrierea situatiei inductoare, terapeutul va
folosi intrebari de tipul: mi-ai spus ca resimti absenta sotiei/
sotului, cel mai speriat esti seara cand ajungi acasa?, aceeasi
senzatie de disconfort mai apare si in alte situatii, in alte
momente ale zilei?. Un raspuns posibil ar fi: am acelasi sentiment
de singuratate cand sunt la slujba, in masina cand sunt cu
prietenii nu ma simt bine si am senzatia ca gresesc. Pentru
determinarea frecventei, terapeutul va pune intrebari de genul:
aceste trairi, sentimente sunt frecvente, sunt mai pregnante in
anumite momente sau apar si in momente de relaxare?, aveti si
momente de relaxare?. Apare un raspuns de tipul: apar ca din senin,
de 2-3 ori pe zi/ saptamana, am si momente de relaxare, sunt
constante, apar frecvent.
3. Descrierea comportamentului actual asociat problematicii
selectionate.
In aceasta etapa a demersului terapeutic, scopul este de a
sustine clientul in precizarea clara a comportamentelor concrete
care se asociaza cu trairile negative (anxietate, angoasa).
Aceste comportamente disfunctionale pot fi de doua tipuri:
extrinseci si intrinseci.
Comportamentele extrinseci sunt vizibile, perceptibile de catre
ceilalti (acte ratate, blocaje motrice, balbaieli, inrosiri, etc.).
Terapeutul pentru a le identifica va pune intrebari de tipul: ce
faci cand..?, cum reactionezi atunci cand te simti speriat?
Comportamentele intrinseci reprezinta totalitatea trairilor, a
interioritatii invizibile pentru ceilalti si care pot sa fie/ sa nu
fie intr-o relatie de determinare cu cele extrinseci (ex: nodus
histericus). Pentru a investiga comportamentele intrinseci, se pun
intrebari de tipul: cum te simti in aceste situatii?; raspunsurile
sunt majoritatea descrieri complexe, relativ neprecizate de tipul:
uneori sunt disperat si apatic, alteori sunt furios, totul este
amestecat, greu de explicat, alteori ma simt vinovat sau imi
inchipui ca sotia/ sotul este plecat/a intr-o excursie mai lunga.
In fata acestor raspunsuri este necesar sa avem o descriere mai
nuantata a trairilor: ce vrei sa spui atunci cand spui ca te simti
vinovat?. Ma simt vinovat, obliga la un monolog interior care
trebuie sustinut fie apeland la o situatie: cand te-ai simtit
vinovat?, in acel moment ce-ti venea in minte?, ce te gandeai in
momentul acela?. Pentru a-l sustine se poate cere si descrierea
reactiilor fiziologice: ce simti atunci cand te simti vinovat?, te
doare capul?, ai ameteli?.
4. Descrierea antecedentelor comportamentelor actuale asociate
problematicii tinta selectionate.
In aceasta etapa scopul este explorarea evenimentelor care
preced trairile negative, altfel spus, se incearca a se preciza
existenta factorilor declansatori care pot fi extrinseci sau
intrinseci. Daca vizam factori extrinseci: imi poti spune daca
exista o situatie, o anumita persoana, activitate care se asociaza
cu declansarea sentimentelor de vinovatie?. De asemenea, pot exista
si factori declansatori intrinseci si pentru a preciza originea sau
existenta unor trairi similare se pun intrebari de genul: au mai
existat/ ai mai trait altadata in alta situatie, aceleasi
sentimente?.
5. Descrierea consecintelor comportamentelor actuale asociate si
determinate de problematica.
Pe parcursul acestei etape vom incerca sa identifica impreuna cu
clientul urmarile intrinseci/ extrinseci asociate problematicii.
Pentru identificarea urmarilor extrinseci se pun intrebari de
tipul: ce au perceput ceilalti?, se poate vedea de ceilalti?.
Pentru constientizarea consecintelor intrinseci, se pun intrebari
de tipul: ce simti?, ce gandesti?.
Faza de explorare permite clientului sa descopere diferite
fatete ale problematicii cu care se confrunta. In mod obisnuit in
aceasta faza nu se ajunge la identificarea problemei generatoare de
disconfort.
Consiliere psihologica
Curs 4
Conf.Dr. Margareta Dinca
07.11.2006
Consiliere psihologica
Bibliografie:
Psychoterapy and councelling in practice, Digby Tanten,
Cambridge
sau orice carte de psihoterapii scurte scrisa de: Daniel David,
Dafinoiu, Holdevici
B. Evaluarea
Evaluarea reprezinta stabilirea distantei dintre functional sau
comportamente adaptate sau ceea ce ar trebui sa fie si
disfunctional sau comportamente dezadaptate sau ceea ce este.
Se stabileste, se defineste problema cu care se confrunta
clientul si cu care se va lucra in faza de terapie.
Demersul terapeutic ulterior acestei faze de evaluare, poate
avea o evolutie diferita in functie de teoria la care adera
terapeutul. Aceasta aderare tine de o optiune subiectiva in functie
de structura psihica a terapeutului; cel mai frecvent se lucreaza
intr-o abordare heteroclita (combinare de tehnici).
1. Conceptualizarea functional disfunctional din perspectiva
rationala
Comportamentul functional se defineste in aceasta perspectiva
prin absenta ideilor irationale care ar putea determina modificari
la nivel cognitiv, afectiv, motivational, atitudinal si
comportamental.
Comportamentul disfunctional se defineste ca generand o serie de
rationari ilogice: nimeni nu ma iubeste, toata lumea are ceva cu
mine, etc.
2. Conceptualizarea functional disfunctional din perspectiva
adecvarii la realitate
Comportamentul functional se defineste prin absenta actiunilor,
gesturilor sau atitudinilor divergente sau neacceptabile din punct
de vedere al regulilor si cutumelor comunitatii sociale, actiuni si
atitudini care ca urmare nu au consecinte antisociale sau
amorale.
Comportamentul disfunctional indica prezenta unor actiuni cu
incarcatura posibil psihopata (ex: nu vreau sa mai vad pe nimeni,
voi vedea ce o sa fac, daca este nevoie o sa fur asa cum au facut
cei care acum sunt bogati, etc).
Asa cum rezulta din aceasta perspectiva, comportamentele
disfunctionale sunt generate de o intentionalitate contrara
prescriptiilor sociale si au consecinte asociale (nu vreau sa vad
pe nimeni) si/ sau antisociale (o sa fur, o sa bat, o sa fac
rau).
3. Conceptualizarea functional-disfunctional din perspectiva
existentiala
Din aceasta perspectiva, functionalul presupune absenta
sentimentelor de vid, de absurditate a propriei existente pe de o
parte si, pe de alta parte, in context disfunctional inseamna
prezenta acestor trairi (viata mea nu are sens, sunt un ratat,
etc).
4. Conceptualizarea functionaldisfunctional din perspectiva
experential nonintegrativa
Functionalul se defineste prin absenta experientelor neintegrate
la nivelul personalitatii ceea ce permite o reprezentare de sine
structurata, unitara.
Disfunctionalul presupune experiente neintegrate,
neinteriorizate (eu nu pot accepta acest esec, nu este vina mea, ma
enerveaza si ma face sa fiu violent, dar ma face sa ma simt si
vinovat).
Neintegrarea experientei este un esec consta in tendinta de
negare si proiectie (mecanisme de aparare).
5. Conceptualizarea functional disfunctional din perspectiva
psihanalitica
Functionalul consta in absenta mecanismelor de aparare, iar
disfunctionalul consta in prezenta acestor mecanisme de
aparare.
Tema pentru acasa:
De subliniat cuvintele edificatoare, de identificat pulsiunea si
mecanismele de aparare:
Eu nu pot sa actionez asa cum visez, cum doresc. Ma simt
vinovat, dar nu pot altfel caci asa am fost educat si-mi este mai
usor sa actionez cum stiu ca trebuie chiar daca nu sunt intotdeauna
multumit.
In aceasta faza de evaluare, terapeutul este obligat sa
foloseasca un limbaj cu termeni accesibili clientului fara sa
distorsioneze insa realitatea si fara sa preia limbajul lui in
terapie. Atitudinea terapeutului este o atitudine comprehensiva, se
evita dramatizarile, se evita interpretarile situatiile care se
descriu. Terapeutul trebuie sa-si arate disponibilitatea de a
lucra, trebuie sa-si sustina clientul, deci de a explora impreuna
problemele prezentate si are dreptul sa refuze sa abordeze o serie
de probleme. Acest refuz se justifica fie prin absenta
competentelor in problematica prezentata, fie atunci cand constata
prezenta contratransferului.
Terapeutul trebuie sa se asigure de consimtamantul clientului ca
vor lucra incepand cu aceasta problema.
C. Terapia
In faza de terapie sau actiune, terapeutul se hotaraste el
insusi care este strategia cea mai adaptata pentru a rezolva
problema expusa.
Conceptualizarile diferite ale functionalului si
disfunctionalului permit multiple abordari intr-un caz particular.
Se poate utiliza restructurarea cognitiva daca ne hotaram sa mergem
pe perspectiva rationalista, ne focalizam pe problema, sau o
analiza a viselor din perspectiva psihanalitica, etc., scopul este
de a reduce distanta dintre functional si disfunctional.
Teoria nondirectiva
In aceasta teorie experienta subiectiva reprezinta totalitatea
experientelor traite si constientizate de persoana. Aceasta
experienta subiectiva sta la baza perceptiilor sale,
interpretarilor sale, a actiunilor si cunostintelor. In afara
acestora, persoana nu se poate regasi (Rogers).
Experientele subiective sunt multiple, variate si dificil de
analizat. Cand clientul descrie o experienta subiectivq, el
incearca sa comunice terapeutului totalitatea sentimentelor sale, a
comportamentelor si experientelor traite sau pe care le traieste in
prezent intr-o situatie specifica si bine determinata.
Aceasta totalitate reprezinta o realitate intrinseca, propria
constientizare a sentimentelor asociate unei experiente mai noi sau
mai vechi.
Exemplu:
Acum sunt trist ca urmare a unui divort. Nu ma duc nicaieri, nu
vreau sa vad pe nimeni. Am fost indemnat si m-am intalnit cu mai
multe femei, dar sunt in continuare singur, ma simt singur si
tristetea creste.
Trairea este prezenta, experienta afectiva despre ceea ce simte,
situatia declansatoare. Clientul isi descrie trairile declansate de
o situatie divortul, adancirea sentimentului de tristete. Clientul
decrie o experienta mai veche care se asociaza (contamineaza)
trairea prezenta.
Exemplu:
Imi este frica de oameni atunci cand ma intalnesc cu ei. Nu ma
simt bine cand trebuie sa lucrez in grup, ca sa nu mai spun ca sunt
terorizat Mai de curand m-am simtit atrasa de un barbat si cand
mi-am dat seama ce simt pentru el, m-am speriat si am fugit. Imi
aminteste de frica pe care o simteam fata de tatal meu. Venea la
mine in camera si ma mangaia. Ma simteam vinovata, eram panicata.
Cu cat ma mangaia mai mult, cu atat simteam ca urasc barbatii.
Evocarea unei experiente subiective presupune introspectie si
reflexivitate, iar experienta se caracterizeaza prin
constientizare, interioritate, apartenenta la individualitate.
Experienta subiectiva trebuie constientizata, persoana trebuie sa
fie constienta de existenta ei (sunt terorizat de caine =
experienta de constientizare).
Experienta traumatizanta apartine persoanei, exista in
interiorul sau si nu poate fi externalizata si evaluata. Experienta
subiectiva este absolut individuala, este efectul unei situatii
context si nu este repetabila. Faptul ca experienta sau trairea
este individuala si irepetabila reprezinta justificarea actului de
introspectie.
Experienta subiectiva a persoanei poate fi constientizata prin
apel la introspectie care este asemanatoare insight-ului deoarece
procesul de retraire a experientei este in fapt o noua experienta
care nu este obligatoriu sa reprezinte o continuitate prin
rpaortare la experienta initiala. Introspectia se poate folosi ca
tehnica: priveste inlauntrul tau!.
Exemplu:
O clienta in varsta de 35 de ani, cu studii superioare, avea
fobie de gheata. Ulterior s-a constatat faptul ca aceasta asocia
luciul ghetii cu luciul apei ceea ce a dus la dezvaluirea unei
experiente traumatizante din copilarie.
Introspectia permite constientizarea experientei subiective,
favorizeaza interiorizarea acesteia si permite persoanei sa
vizualizeze aceasta interioritate. Pentru a putea vizualiza
interioritatea este necesar un demers reflexiv, reflexivitatea
consta in descrierea propriilor trairi, a experientei subiective
intr-un mod inteligibil pentru el insusi (luciul apei). O astfel de
descriere presupune capacitatea de a memora cu fidelitate trairile
care pot fi destabilizate, deformate sau alterate de efectele de
reflux ale constiintei.
In timp, experienta subiectiva a unui eveniment poate fi
reevocata ca o informatie memorata obiectiv deoarece prin
metamorfozare ea s-a diferentiat de experienta subiectiva a
prezentului.
Exemplu:
Furia pe care am resimtit-o saptamana trecuta fata de X, exista
implicit in conditiile in care eu reusesc sa mi-o amintesc, sa o
identific, sa-I atribui cauze si consecinte. Ea exista in acest
moment in contiinta mea si o pot compara cu lipsa de furie pe care
o simt astazi fata de X.
Experienta in totalitatea ei este constientizata si
interiorizata, trairile din trecut si din prezent sunt evidente si
reprezinta o continuitate datorita capacitatii de a reflecta asupra
lor, dar si datorita memoriei.
Introspectia reprezinta constientizarea experientei,
interiorizarea acesteia si constientizarea imposibilitatii de
repetare ale aceleiasi experiente.
Exempul:
Sunt angoasat ca urmare a plecarii sotiei mele, ma izolez.
Ultima intalnire cu o femeie nu a facut decat sa-mi creasca
angoasa.
Consiliere psihologica
Curs 5
Conf.Dr. Margareta Dinca
14.11.2006
Consiliere psihologica
Tema pentru acasa:
De subliniat cuvintele edificatoare, de identificat pulsiunea si
mecanismele de aparare:
Eu nu pot sa actionez asa cum visez, cum doresc. Ma simt
vinovat, dar nu pot altfel caci asa am fost educat si-mi este mai
usor sa actionez cum stiu ca trebuie chiar daca nu sunt intotdeauna
multumit.
Rezolvare:
Mecanismul de aparare utilizat de pacient este DEPLASAREA.
(continuare curs 4)
Odata parcursi acesti pasi, clientul poate reveni asupra
experientei sale si se poate pozitiona obiectiv.
Pentru a putea evoca o experienta este necesar s-o interiorizeze
in totalitate ceea ce inseamna infruntarea aspectelor traumatizante
si anxiogene care decurg din acest demers.
Retrairea experientelor este descrisa de Rogers in felul
urmator: experienta se metamorfozeaza, se modifica, se transforma,
ea reprezinta o constientizare care prin analogie cu memoria este o
constientizare de scurta durata, de unde rezulta importanta
terapeutului care o poate percepe si poate discuta despre ea.
Experienta in sine nu este realizabila, masurabila, evaluabila,
este imprevizibila, anormativa si cu un ritm de evolutie si de
functionare absolut propriu. In acest sens ea este unica, profund
subiectiva si dificil de comunicat din cauza instabilitatii
(volatilitatii) continutului sau. Situatia in care are loc o
experienta este reproductibila, dar experienta ca atare, nu.
Capacitatea de a evoca adecvat o experienta subiectiva presupune
absenta mecanismelor de aparare. Pentru a evoca experienta
subiectiva este necesar ca mecanismele de aparare sa fie cat mai
putin prezente.
In aceasta situatie nu exista un dezacord intre experienta si
constientizarea acestei experiente, memorarea actului de
constientizare.
Acest acord intre experienta, constientizare si memorare
reprezinta o unitate care presupune:
a. sentiment de apartenenta
b. responsabilitate
c. capacitate de a actiona in consecinta
Sentimentul de apartenenta este corelativ cu capacitatea de a
recunoaste si accepta
faptul sau experienta constientizata, interiorizata si memorata
apartinand siesi.
Exemplu:
iubesc aceasta femeie eu care iubesc aceasta femeie, in sensul
in care eu sunt acel sentiment si acest sentiment nu poate exista
in afara mea.
Sentimentul de apartenenta implica absenta delimitarilor,
absenta granitelor dintre experienta, constientizarea ei si
memorarea ei. Granitele sunt in mod obisnuit mecanisme de aparare
care impiedica ca o experienta sa fie insusita. Ca urmare, aceasta
poate fi refulata, negata, rationalizata, etc.
Atunci cand exista sentimentul de apartenenta raportat la
propria experienta, se asociaza cu o atitudine de responsabilitate
(eu sunt cel indragostit de aceasta femeie, eu pot sustine si
consolida acest sentiment). Absenta responsabilitatii se poate
formula: o iubesc pe aceasta femeie pentru ca este senzuala si
pentru ca aceasta relatie o scoate din minti pe mama (deplasare
pulsionala). Absenta mecanismelor de aparare: eu sunt singurul
responsabil de aceasta relatie.
Capacitatea de a actiona in consecinta sentimentul de
apartenenta si responsabilitatea unei experiente conduce la actiuni
corespunzatoare, astfel: daca iubesc aceasta femeie si sunt
intrutotul responsabil pentru sentimentele mele, nu am alta alegere
decat sa ma comport asa cum simt ceea ce inseamna sa-mi arat
dragostea prin vorbe, gesturi, tandrete, afectiune.
Caracteristici necesare pentru blocarea mecanismelor de
aparare
1. capacitatea de a constientiza si interioriza experienta
indiferent cat de traumatizant pare acest demers
2. capacitatea de a evalua aceasta experienta in functie de un
criteriu de evaluare intrinsec
3. capacitatea de transformare, de evolutie corelativa
modificarilor sau transformarilor aparute (modificari
constientizate si interiorizate)
4. capacitatea de a face fata tensiunilor pe care ceilalti le
manifesta fata de persoana in cauza.
Caracteristicile persoanei defensive in teoria nondirectiva
Defensivul este caracterizat prin refuzul constant de a-si
constientiza si interioriza propria experienta subiectiva, de
asemenea refuza orice asumare de responsabilitate in raport cu
propria experienta. El tinde sa-si exorcizeze Eul personal si-l
proiecteaza ca exterioritate, ca nonapartenenta, intr-un fel este
strain de propia experienta.
O experienta subiectiva deformata sau negata este o necesitate,
o experienta a caror elemente intrinseci sunt contrare sau
disfunctionale prin raportare la valorile interiorizate la nivelul
Eului ideal.Valorile respective interiorizate si care nu permit
acceptarea experientei ar putea fi formulate in felul urmator: daca
accepti acest barbat/ femeie, noi parintii vom fi umiliti, iar tu
vei fi singur/a caci noi nu vom accepta.
La defensivul existential introiectiile si interiorizarile
integrate la nivelul Eului ideal pot fi multiple si diferite.
Introiectiile sunt valori extrinseci impuse social, ele sunt
preconcepute, predeterminate, prejudecati care se asociaza unui Eu
ideal neconstientizat si neinteriorizat. Ele nu se pot confunda cu
Eul personal caci reprezinta o exterioritate.
Exemple de introiectii si de valori:
o femeie responsabila ramane acasa si face copii, un barbat
responsabil nu trebuie sa divorteze de sotia sa, indiferent de
situatie, casatoriile dintre rase si religii diferite nu sunt
permise, o relatie sexuala in afara casatoriei este interzisa, a
avea o relatie cu o femeie cu un nivel de scolarizare superior tie
te va pune intr-o situatie de inferioritate si este de evitat, este
mai bine sa fi sarac decat bogat, copilul este suportul la
batranete al parintilor, etc.
In cazul defensivului existential, introiectiile sunt
interiorizate la nivelul Eului, in Eul ideal si tind sa de
disocieze de orice experienta subiectiva care le contrazice.
Interiorizarile sunt mesaje sau comenzi insusite pe parcursul
experientei si care fac parte, de asemenea, din Eul ideal. Aceste
mesaje sunt de tipul: nu face asta sau cealalta, ar fi trebuit sa
faci asa.., etc.
Ele reprezinta totodata o interdictie, un imperativ sau o
conditie asimilata la nivelul Eului idealizat.
Exemple:
imperativ parental:
cand voi fi batran nu vreau sa ma lasi singur
iar intr-o forma mai voalata:
cand voi fi batran eu iti voi creste copii, te voi ajuta, vom
sta impreuna..
imperativ conjugal:
chiar daca nu ma iubesti trebuie sa ai grija de mine
imperativ familial:
as fi bucuros daca te-ai face avocat ca si tatal tau
Atunci cand o persoana a interiorizat aceste interdictii si
valori extrinseci (introiectii) se afla in fata unei experiente
subiective diametral opuse sau in contradictie, se declanseaza o
serie de reactii de aparare, Eul ideal este in pericol ceea ce se
asociaza cu sentimente de culpabilitate si angoase.
Pentru a reduce trairile negative, solutia este aceea a
deformarii propriei experiente prin negare, refulare, priectie,
rationalizare, etc. dar mecanismele de apararenu reusesc sa
blocheze total constiinta si, ca urmare, sentimentul de
culpabilitate se accentueaza, accesele de panica devin mai
frecvente, mai intense, Eul ideal este traumatizat si asistam la o
evolutie spre depresie, disociere, etc.
In acest circuit infernal al mecanismelor de aparare care nu
reusesc sa apere persoana defensiva se epuizeaza, epuizare ce se
asociaza cu angoasa intr-o forma primara urmata de ambivalenta si
imobilism.
La nivel comportamental este evidenta incapacitatea de a se
proteja de propria experienta subiectiva contrara valorilor Eului
ideal si incapacitatea de a-si asuma Eului propriu (sinele).
Incapacitatea de a asuma la nivelul Eului propriu a
experientelor subiective, de a le interioriza si reactiona in
functie de ele, se evidentiaza la nivel comportamental si prin
reprezentari rigide ale realitatii, dependenta si incapacitate de a
rectiona, de a articula hotararile cu actiunile
corespunzatoare.
Consiliere psihologica
Curs 6
Conf.Dr. Margareta Dinca
28.11.2006
Consiliere psihologica
(continuare curs 5)
Interventia terapeutica
Se bazeaza pe reexperimentarea subiectiva care presupune
sustinerea defensivului in a experimenta propriile experiente
subiective, experiente care include elemente contradictorii
generate de introiectii si interdictii.
Aceste introiectii si interdictii reprezinta un pericol pentru
Eul ideal care este deformat prin mecanisme de negare, proiectare,
refulare, etc.
Retrairea experientei trebuie sa-i permita constientizarea,
asumarea si responsabilizarea acesteia, elemente care nu trebuie sa
se asocieze cu sentimente de panica.
Terapeutul trebuie sa-l sustina pe client astfel incat sa se
simta in siguranta ceea ce va perimte dezvoltarea unor
comportamente adaptative (adaptate).
Acest lucru semnifica restabilirea independentei; intr-un sens
inseamna lichidarea Eului ideal si inlocuirea acestuia cu Eul
propriu.
Pentru a permite clientului sa retraiasca propria experienta,
terapeutul face apel la 3 strategii atitudini:
a. acceptarea neconditionata
b. incredere
c. empatie
a. Acceptarea neconditionata consta in a accepta neconditionat,
fara rezerve si retinere, clientul, asa cum este el.
Aceasta atitudine inseamna pentru terapeut suspendarea
propriilor prejudecati, interdictii, introiectii si
contratransferul; el este obligat sa accepte defensivul asa cum
este, fara a-l judeca, evalua, moraliza si fara sa-l aprobe.
In cazul in care terapeutul nu reuseste o astfel de atitudine
isi va reorienta clientul spre un al terapeut, deoarece terapeutul
nu este judecatorul unui acuzat ci, mai degraba, eliberatorul unui
autoacuzator.
Deformarile acceptarii neconditionate a clientului de catre
terapeut au cauze multiple si subtile:
deformari datorate unei interpretari rationale (nu este
inteligent, capacitatile sale introspective sunt limitate si nu-si
constientizeaza trairile)
deformari datorate unei interpretari culturale (este un
bigot)
deformari de tip sociologic (sunt prea multe rezistente pentru a
incepe o introspectie)
deformari datorate reciprocitatii introiectiei (ea crede
printr-un mecanism de introiectie ca o femeie trebuie sa stea acasa
si sa aiba grija de copii; eu cred acelasi lucru; la ce ii serveste
introspectia?).
deformari datorate contaminarii existentiale (ea crede printr-un
mecanism de introiectie ca o intrerupere de sarcina este o crima;
eu am avut aceasta experienta si sunt de acord cu ea)
deformari datorate contratransferului (el/ea ma face sa ma
gandesc la tatal meu, etc.)
b. Increderea in capacitatea clientului de a se vindeca.
Terapeutul trebuie sa accepte a priori in existenta la client a
resurselor care-i vor permite sa constientizeze, sa interiorizeze
si sa exprime sentimente adecvate in raport cu propria experientea
subiectiva deformata. Cu toate ca introiectiile care deformeaza
experienta sa subiectiva, eu sunt ferm convins ca defensivul
existential dispune de toate capacitatile intrinseci necesare
pentru a reexperimenta pe calea constientizarii si a introspectiei
sentimentele ontologice (ale sale).
c. Empatia este abilitatea de a percepe cu exactitate posibila
realitate intrinseca a clientului, maniera particulara in care se
misca intre introiectii si interdictii, ca si modul in care
blocheaza constientizarea realitatii subiective, ceea ce are ca
urmare consolidarea trairilor deformate, defensive.
Empatia mai are un rol important in perceperea si reprezentarea
posibilelor cai de urmat in deblocarea mecanismelor de aparare.
Procesul de reexperimentare subiectiva presupune (Rogers) o
serie de stadii specifice:
1. refuz si comunicare superficiala
2. evocarea propriei experiente trecute in mod altruist si
disociativ prin raportare la experienta prezenta
3. constientizarea partiala si restrictiva a experientei
subiective deformate
4. congruenta intre constientizare, interiorizare si exprimarea
sentimentelor ontologice referitoare la experienta subiectiva.
1. Refuz si comunicarea superficiala.In primul stadiu al
terapiei, clientul evita categoric sa evoce realitatea intrinseca.
Aceasta realitate care este o realitate prezenta, este saturata de
elemente contradictorii generate de aceleasi introiectii si
interdictii.
Eul ideal este traumatizat, profund ranit, sentimentele de
culpabilitate sunt blocate si nu permit verbalizarea trairilor. Ca
urmare, terapeutul este perceput ca o entitate amenintatoare si
clientul se opune cu incrancenare constientizarii si verbalizarii
experientei subiective deformate.
2. Evocarea propriei experiente in mod altruist si disociativ
prin raportare la experienta prezenta.
In acest stadiu clientul poate evoca relaxat experientele
subiective atribuite altora si o serie de experiente proprii, dar
din trecutul foarte indepartat si fara nici o legatura cu
experienta prezenta.
Schemele de constientizare isi mentin opacitatea si este prezent
refuzul constientizarii realitatii prezente deformate.
3. Constientizarea partiala si restrictiva a experientei
subiective deformate.
Daca evocarile experientei proprii din trecutul indepartat nu
sunt reprimate, este creata deschiderea pentru constientizarea
experientei subiective deformate.
Aceasta constientizare, la inceput, este ezitanta, imperfecta si
asociata cu trairi de penibil. Pentru prima data clientul se
confrunta cu elemente experientiale contradictorii celor prezente
la nivelul Eului ideal, ceea ce genereaza sentimente de vina, dar
si de amenintare. Eul personal incepe sa-si faca loc intre
diversele experiente subiective deformate.
4. Congruenta intre constientizare, interiorizare si exprimarea
sentimentelor ontologice referitoare la experienta subiectiva.
Aceasta congruenta depinde esential de masura in care clientul
se simte acceptat si inteles de terapeut. Daca aceste conditii sunt
indeplinite, atunci trairile introspective sunt mai puternice
astfel incat experientele deformate pot fi constientizate. Odata
constientizate ele pot fi interiorizate ca fiind personale, ca
apartinand propriei experiente, ceea ce va permite comportamente,
reactii corespunzatoare. Acceptarea propriei experiente subiective
deformate ca fiind personala, va permite dezvoltarea Eului
personal, ceea ce asigura o imagine corecta asupra capacitatii
sale.
Exemplu:
Un barbat alb, iubeste o femeie de culoare, divortata, fara
copii, in varsta de 35 de ani. El este celibatar, locuieste
impreuna cu parintii, este absolvent al unei scoli postliceale si
lucreaza intr-o intreprindere privata.
El este cel care vine in terapie, de cateva luni se simte
deprimat, are sentimente de angoasa si somatizeaza. Are migrene,
tulburari de ritm cardiac si tulburari digestive. Este agresiv atat
in familie, cat si la slujba. Aceasta agresivitate se asociaza cu
nerabdare si evitabilitate, reactii care apar in mod imprevizibil
si fara o motivatie serioasa.
Stadiul 1
C: E ciudat, nu stiu de ce am venit la aceasta intalnire. Totul
este ok. Cred ca am venit din curiozitate, nu am fost niciodata in
cabinetul unui psiholog.
T: Ai venit sa ma vezi pentru ca esti curios.
C: Da, pentru ca se povestesise multe despre ce stiti sa faceti
voi psihologii. Se pare ca stiti sa-i ajutati pe oameni sa-si
rezolve problemele.
T: Ce vreti sa spuneti prin probleme?
C: Nu stiu, o problema sexuala de exemplu. Se vorbeste foarte
mult la televizor, in ziare.. Sunt asa de grave precum cum se
spune? Dvs. ce spuneti?
T: Puteti fi mai clar?
C: Serile trecute s-a vorbit despre homosexualitate..mi s-a
parut interesant. S-a vorbit despre faptul ca aceste persoane se
simt sufera de sentimente de izolare, de marginalizare..
In acest stadiu, clientul are o atitudine defensiva, se
angajeaza in discutie intr-un mod superficial si brusc si ocoleste
adevaratul motivul pentru care a venit. Terapeutul accepta
neconditionat si acorda incredere pentru a-i reduce nelinistea.
Daca sedinta se finalizeaza aici, terapeutul da o tema pentru
acasa.
T: Mi-ati vorbit de probleme. Care ar fi problemele de tratat
pentru un psiholog? Realizati o lista cu acestea.
Stadiul 2
T: Tu spui ca, la acea emisiune se afirma ca homosexualii erau
marginalizati si ca asta inseamna suferinta si durere pentru ei.
Foarte interesant. Poti spune mai multe?
C: Din cauza parintilor care nu accepta homosexualitatea
copilului si din cauza valorilor sociale, frica de a nu fi
marginalizati ii face sa se simta vinovati si sa evolueze in acest
sens. Ii face sa dezvolte comportamente agresive pentru ca nu sunt
acceptati asa cum sunt. Este dureros sa traiesti o astfel de
experienta
T: Daca am inteles bine, sa simti in acelasi timp vinovatie si
agresivitate de frica de a fi rejectat este dureros
C: Da, imi amintesc cand eram foarte tanar, ca am trait o astfel
de suferinta. La 12 ani am vrut sa fiu cercetas, parintii mei nu
voiau, pentru ca pentru ei cercetasia se asocia cu parinti care nu
voiau, nu puteau sa se ocupe de copii lor. Si asta m-a durutas fi
vrut sa fiu cercetas, dar nu puteam sa-i dezamagesc si ma simteam
vinovat ca le-am cerut acest lucru. Ma simt foarte rau, cam asa cum
ma simt in prezent din cand in cand
Daca sedinta se finalizeaza aici, terapeutul da o tema pentru
acasa.
T: Ce alte experiente ati avut, asociate cu cele din prezent?
Pot fi flashuri sau detaliate.
Stadiul 3
T: Te simti vinovat in unele momente, acum? (spus cu blandete)
Sunt situatii care te fac sa te simti rau?
C: De cateva luni sunt destul de nervos, nu pot sta locului, am
insomniima enervez din nimic, asa dintr-o data ma simt tensionat si
nu stiu de ce
T: Te simti tensionat. Poti sa-mi explici mai mult?
C: Pare caraghios, dar ma simt vinovat si devin agresiv si nu
stiu de ce ceea ce este frustrant. S-ar putea spune ca nu ma pot
controla Chiar si in acest moment tensionat si mi-este fricadar
face sa ma simt binenumai sa va spun acest lucru
T: Simti ca-ti pierzi controlul si acest lucru te frustreaza. Ce
inseamna acest lucru, concret? Gandeste-te, in special, la ultimele
luni.
C: Ma enervez, ma irita Starile de iritatie apar mai frecvent in
prezenta parintilor meistau tot timpul cu ochii pe mine. Ca urmare
ma cert cu ei, si apoima simt vinovat. Nu vor sa ma accepte asa cum
sunt. La varsta mea este enervant, dar asa de mult mi-as dori ca ei
sa fie fericiti
T: Mi se pare ca vrei sa spui ca parintii tai nu te accepta asa
cum esti. Acest lucru te enerveaza si te face sa te simti vinovat
in acelasi timp. Imi poti exemplifica? Poti fi mai clar?
C: Este o istorie ciudataAcum 6 luni, am intalnit o negresa, am
iesit de cateva ori cu ea. Atunci cand parintii mei au aflat a fost
o drama in toata regula. In fond, nu este decat o relatie de
prietenie, dar ma simt dominat de ceea ce ar putea altii sa
gandeasca despre o astfel de relatie. Ca urmare, ma simt agresat si
nu vreau sa-mi fac parintii sa sufere, caci ei sunt foarte buni cu
mine
In aceasta etapa constientizarea clientului este faramitata,
ezitanta, dificil de realizat. Terapeutul recurge la
reformulari.
Daca sedinta se finalizeaza aici, terapeutul da o tema pentru
acasa.
T: Cum crezi ca ar reactiona parintii tai daca ai fi asa cum iti
doresti? Asa cum trebuie la varsta ta?
Stadiul 4
T: Mi se pare ca spui ca prietenia dintre tine si aceasta femeie
ar crea probleme. Am inteles bine?
C: Sa spunem ca eu si aceasta doamna iubim aceleasi lucruri, ne
place sa facem aceleasi lucruri, cand suntem impreuna ne simtim
bine Nu facem rau nimanui. In fond, este problema noastra
T: Te simti bine cand esti cu ea..
C: Da. Nu simt cand trece timpul, ma simt bine alaturi de ea,
pot sta cu ea ore intregi, vorbim orice.bucatarimne simtim
bine.
T: Daca inteleg bine, tu nu faci decat sa fi impreuna cu easa
gatiti, sa va distrati, sa va amuzati impreuna
C: Nu chiar. Ma atrage totul la eaochii, surasul, parfumul,
gesturile De cate ori ne despartim doresc s-o reintalnesce o
nebunie. Ma simt ca un copil. Atunci cand ajung acasa si sunt
singur fara ea, devin angoasat.
T: Atunci cand esti singur fara ea la tine acasa, iti spui ca nu
are nici un sens ceea ce se intampla; in plus, ea este o negresa.
Nu inteleg foarte bine
C: In fine, simt ca o iubesc. Nu am iubit niciodata pe nimeni
asa dar ea este de alta culoare.. Ce or sa spuna mama si tata? As
vrea sa locuim impreuna Imi este frica..as vrea sa ne mutam
impreuna, dar ezit.
T: Te inspaimanta ceea ce parintii tai ar putea spune si asta te
face sa eziti.
C: Este incredibilla varsta mea sa ma tem te parinti..sa ma simt
vinovatsa vreau sa le fac pe plac.. Ori ei au avut viata lor si
acum ei fac diverse lucruri care nu-mi plac si-i las in pace.. In
fond relatia mea cu ea este relatia mea cu ea si o iubesc.
T: Cum te simti cand spui ca o iubesti?
C: Ma simt bine ca si cum as avea dreptul sa o iubesc si am un
sentiment de libertate Ceea ce se intampla intre noi este problema
noastra si nu am de ce sa ma simt vinovat afta de parintii mei.
T: Nu ai de ce sa te simti vinovat fata de parinti.. Ce vrei sa
spui cu asta?
C: Ei au dreptul sa nu accepte aceasta dragoste, sa se simta
tulburati.. Pot intelege acest lucru, dar este viata mea. Poate
ca-si vor schimba opinia, dar nu-i vor forta. In ceea ce ma
priveste eu o iubesc pe aceasta femeie si ma pot angaja intr-o
relatie.
Constientizarea ajuta la interiorizare (il atrage, se simte ca
un copil), responsabilizare (o iubeste, este problema lui, il
priveste pe el) si este urmata de eliberarea de dependenta de
parinti, de introiectii, dar fara sa dispara respectul fata de
parinti (au dreptul sa nu accepte relatia, nu voi forta sa-si
schimbe opinia). In acest stadiu, terapeutul a folosit 2
clarificari, 2 reformulari de continut, 2 reformulari referitoare
la sentimente si 2 intrebari directe.
Aceste stadii se pot intinde pe durata a mai multor
saptamani.
Consiliere psihologica
Curs 7
Conf.Dr. Margareta Dinca
05.12.2006
Consiliere psihologica
(continuare curs 6)
Strategii
I. Reformularea sentimentelor
II. Clarificarea
III. Empatia
I. Reformularea sentimentelor.
Reformularea sentimentelor determina/ permite retrairea cu o mai
mare fidelitate a continutului afectiv al unui mesaj exprimat
verbal sau nonverbal de catre client.
Reformularea sentimentelor are 5 scopuri:
1. sa clarifice sentimentele si emotiile asociate unei
experiente concrete; terapeutul poate reformula: Nu stiu daca am
inteles bine, iti este frica de sfarsitul de saptamana, este
corect?.
2. sa asigure clientul ca terapeutul a inteles corect
sentimentele sale (Eu am inteles ca esti ingrijorat/ speriat ca
prietena ta ar putea sa te paraseasca la sfarsitul acestei
saptamani).
3. sa incurajeze clientul in identificarea, constientizarea si
exprimarea sentimentelor, mai ales a celor care au o conotatie
negativa (Te simti agresiv/ esti agresiv datorita faptului ca
prietena ta vrea sa te paraseasca la sfarsitul saptamanii. Ai putea
sa-mi descri acest sentiment de agresivitate?).
4. sa invete clientul cum sa se raporteze la propriile
sentimente, mai ales cand acestea sunt negative (Mi se pare ca esti
furios pe prietena ta ca vrea sa plece. Cum crezi ca te vei
comporta pe viitor in relatia cu ea, dat fiind aceste sentimente pe
care le simti?).
5. sa precizeze sentimentele negative pe care clientul le
dezvolta fata de terapeut astfel incat relatia sa poata continua
(Esti suparat pe mine pentru ca impreuna am descoperit ura fata de
mama/ tatal tau. Am inteles bine?).
Pentru a utiliza corect tehnica reformularii, terapeutul trebuie
sa identifice corect cuvintele afective care exprima sentimentele
in mesajul verbal, de asemenea, sa identifice corect reactiile
mimice, pantomimice care reprezinta afecte concordante sau
neconcordante cu mesajul verbal. Acesta trebuie sa discearna intre
sentimentele negative si pozitive atat la nivel verbal cat si la
nivel postural.
Terapeutul trebuie s aleaga corect cuvintele care exprima cel
mai bine, mai concis posibilele sentimente negative sau
pozitive.
Se utilizeaza formulari de tipul tu pari, tu esti la inceputul
frazei care se reformuleaza, si formulari de tipul corect, am
inteles la sfarsitul frazei.
Exercitiu tip examen
C: Am numai 15 ani si sunt foarte nervoasa, agitatacred ca sunt
insarcinata.
T: Esti anxioasa atunci cand te gandesti ca ai putea fi
insarcinata la varsta ta.
Cele mai frecvente erori care se produc in utilizarea acestei
tehnici sunt:
a. confuzia dintre continut, idee, gand si sentiment:C: Sunt
furios pentru ca ea/el vrea sa ma paraseasca.
T: Inteleg ca ea/el vrea sa te paraseasca.
b. utilizarea unor cuvinte necorespunzatoare pentru reformularea
sentimentelor exprimate de client:
C: Imi este frica de caini.
T: Esti panicat atunci cand esti fata in fata cu un caine.
c. utilizarea unei reformulari redundante:C: Imi este frica cand
intalnesc caini.
T: Iti este frica cand intalnesti caini, mai ales seara, in
special de cei mari
d. cand reformularea se refera la un alt sentiment decat cel
exprimat de client:
C: Sunt trist pentru ca am picat la examen.
T: Te simti frustrat pentru ca ai picat examenul.
e. utilizarea reformularii intr-un moment nepotrivit.
Reformularea sentimentelor trebuie sa urmeze 4 reguli:
1. nu se utilizeaza la inceputul consilierii deoarece relatia
terapeutica nu s-a format; clientul utilizeaza mecanisme de aparare
si va percepe reformularea ca agresivitate.
2. nu se incurajeaza clientul in explorarea sentimentelor daca
nu este pregatit psihologic, clientul inca are mecanisme de aparare
puternice sau se afla in perioada de supraevaluare a propriilor
conflicte. Ca urmare, in aceste situatii, este de dorit sa se
reorienteze discursul spre subiecte mai putin ameninatoare pentru a
se reduce rezistentele.
3. este de dorit sa nu se foloseasca reformulari foarte des.
4. aceasta tehnica se utilizeaza tinand cont de obiectivele
intrevederii. Daca scopul este de formare sau sustinere a unor
comportamente, reformularea referitoare la sentimente nu este
potrivita. Daca scopul este explorarea sentimentelor, atunci se
reformuleaza sentimentele.
Sentimente negative frecvente: frica, nesiguranta, agresivitate,
tristete.
Sentimente pozitive frecvente: bucuria.
II. Clarificarea poate fi de doua feluri:
A. clarificare cu intrebare
B. clarificare cu interpretare
A. Clarificarea-intrebare.
Se utilizeaza cand terapeutul cere clientului sa explice
implicitul unei afirmatii, ceea ce inseamna fie sustinerea acestuia
intr-o explorare mai detaliata, fie atunci cand terapeutul simte
nevoia sa se verifice pe sine daca a inteles ceea ce a spus
clientul.
Terapeutul alege directia spre care se indreapta discutia sau
implicitul pe care doreste sa-l clarifice.
Formula care se utilizeaza cand vrem o clarificare ati vrut sa
spuneti, se pare ca urmata de o formulare cat mai exact posibila a
implicitului din ceea ce clientul a spus.
Exemplu:
C: Rezultatele mele scolare sunt slabe. Nu stiu ce se intampla
cu mine Ma simt trist, atat de trist incat nimic din jurul meu nu
ma mai intereseaza.
T: Se pare ca nestiind care sunt cauzele tristetii tale ti le
explici prin rezultatele scolare.
Asadar, terapeutul a cerut clientului sa expliciteze trei
directii:
implicitul, adica impactul necunoasterii motivului tristetii
asupra rezultatelor scolare
impactul tristetii asupra gradului de interes
impactul rezultatelor scoalre asupra interesului.
Potential subiect de examen:
C: Nu vreau sa mai invat statistica. Urasc matematica si
statistica si nici nu este important pentru mine. Fetele nu au
nevoie de matematica si, de altfel, nici nu sunt performanta in
acest domeniu.
T: Vrei sa spui ca (sunt 4 intrebari de clarificare)B.
Clarificarea cu interpretare se face prin asociere si sugestie.1.
Clarificare prin asociere
a. Clarificare prin asocierea aspectelor contradictorii
b. Clarificarea prin asociere in functie de timp si spatiu
c. Clarificare prin asociere cu distanta temporala si/sau
spatiala
2. Clarificarea prin sugestie
a. Clarificare sugestiva
b. Clarificare analitica sugestiva
c. Clarificare sugestiva de evaluare1. Clarificarea prin
asociere.
Terapeutul sugereaza o cale posibila pentru a genera asociatii
intre sentimente si idei sau doar intre ganduri. In acest scop,
terapeutul la sfarsitul unei clarificari pune o intrebare pentru a
verifica asociatia facuta.
Poate fi asociativa prin similitudine, adica asocierea unor
sentimente cu altele (ceea ce simti acum pentru partenera ta,
agresivitate, se aseamana cu ceea ce simteai saptamana trecuta
pentru mama ta? Oare ce crezi?)
Terapeutul asociaza doua sentimente si pune o intrebare pentru a
lamuri pertinenta asocierii similitudinii.
Exemplu:
T: Ce gandesti tu despre aceste femei, avand in vedere ca ai
spus ca sunt manipulatoare si posesive, este asemanator cu ceea ce
gandea tatal tau despre femei?
a. Clarificarea prin asocierea aspectelor contradictorii
T: Ceea ce simti acum pentru tatal tau, mila/ furie, este sau
pare contrar a ceea ce simti pentru mama ta, dragoste/ bucurie.
Este corect?
b. Clarificarea prin asociere in functie de timp si spatiu
T: De fiecare data, in ultimul timp, spui ca esti anxios pentru
ca ramai acasa, nu pleci nicaieri la sfarsitul saptamanii. Iti
aduci aminte? Ai observat?
c. Clarificare prin asociere cu distanta temporala si/sau
spatiala
T: Te simti frustrat cand te intalnesti cu cineva, ca atunci
cand te intalneai cu X, ca aceea pe care o simteai fata de mama ta
in copilarie.
2. Clarificarea prin sugestiea. Clarificarea sugestiva sau cu
interpretare sugestiva este un demers de orientare, terapeutul
formuleaza explicit implicitul exprimat de client si sugereaza
acestuia directia de analiza, de explorare.C: Imi este greu sa
discut cu X despre despartirea de sotia mea.
T: Este greu, dar simti nevoia sa povestesti. Oare nu ar fi o
modalitate ca sa te linistesti? Poate te vei simti mai bine.
b. Clarificarea analitica sugestiva are ca scop determinarea
unei analize de mai mare profunzime, o analiza tintita si
dirijata.
T: Imi spui ca ai multe probleme atat la scoala cat si acasa, ca
esti dezorganizat. De asemenea, imi spui de problemele de
concentrare, m-ai lasat sa inteleg ca exista probleme cu fetele,
probleme de ordin sexual. Mi se pare ca ai vrea sa discutam mai
mult despre ele, dar eziti.
c. Clarificarea sugestiva de evaluare, terapeutul evalueaza sub
o forma sugestiva ceea ce clientul exprima explicit si asociaza
aceste evaluari cu un termen de specialitate. Terapeutul va cere
obligatoriu confirmarea intelegerii acestui termen.
C: Eu simt o serie de rezistente, chiar simt ca sunt agresiv cu
tine. Ma enervezi uneori. Aceleasi sentimente le aveam fata de mama
mea.
T: Nu este cumva o proiectie sau un transfer? Eu simbolizez
autoritatea materna? Ce crezi?
III. Empatia.
Permite terapeutului sa intre in universul intrinsec al
clientului, sa-l inteleaga si sa-i comunice aceasta.
Empatia in contextul unei consilieri poate fi o atitudine
fundamentala, o modalitate ce permite terapeutului sa sesizeze
nuantele si complexitatile universului interior al clientului.
Poate fi un mod profesional de a comunica in relatia
terapeutica, este o abilitate care se poate invata si dezvolta prin
exercitii.
Din punct de vedere tehnic, empatia presupune doua fatete
integrate:
1. empatia afectiva ce inseamna a rezona, a resimti/ simti
sentimentele clientului
2. empatia functionala care presupune abilitatea terapeutului de
a comunica clientului sentimentele sale si de a explica clientului
trairile si comportamentele pe care le dezvolta.
Exemplu examen
C: Am fost la mai multi specialisti si nu am obtinut nimic. Nu
stiu de ce continui sa caut, dar ma simt tare rau, trebuie sa-mi
gasesc o slujba, imi inchipui ca trebuie sa fac ceva.
am fost la mai multi specialisiti = comportament
nu am obtinut nimic = experienta
nu stiu de ce continui.. = sentiment de nesiguranta
sa continui sa caut = comportament
trebuie sa-mi gasesc o slujba = comportament
ma simt tare rau = experienta negativa/ sentiment negativ
imi inchipui.. = sentiment de mobilizare, speranta
sa fac ceva = comportament
T: Nu credeti ca pot sa va ajut sa gasiti o slujba pe care s-o
pastrati, dar simtiti, chiar daca aveti ezitari, ca trebuie sa
faceti ceva.
nu credeti= comunicarea unui sentiment asociat
incertitudinii
slujba pe care s-o pastrati = comunicarea experientei
anticipate
aveti ezitari = comunicarea unui sentiment asociat
incertitudinii
ca trebuie sa faceti ceva = comunicarea unui comportament
dorit.
Se desciu 5 nivele ale empatiei in relatia de consiliere:
Nivelul 1 de empatie este atunci cand terapeutul nu comunica sau
exteriorizeaza trairile pe care le percepe empatic. Reactiile sale
sunt orientate, mai degraba, spre a arata clientului
nonagresivitatea relatiei.
Nivelul 2 de empatie. Terapeutul nu comunica sentimente,
pastreaza discutia la nivel cognitiv.
Nivelul 3 de empatie. La acest nivel apar deja reactii empatice
primare, terapeutul comunica clientului faptul ca a inteles, a
simtit trairile lui (empatie afectiva), dar si explicatiile si
comportamentele pe care le-a transmis (empatia functionala).
Nivelul 4 reactie empatica de nivel superior. Terapeutul
interpreteaza corect sentimentele exprimate de client si sugereaza
o directie de actiune.
Nivelul 5 reactii empatice de profunzime. Terapeutul
interpreteaza sentimentele, comportamentele si explicatiile pe care
le da clientul si indica o cale posibila pentru a intelege mai bine
problemele cu care se confrunta si in acelasi timp ofera si indicii
de comportament.
Consiliere psihologica
Curs 8
Conf.Dr. Margareta Dinca
12.12.2006
Consiliere psihologica
(continuare curs 7)
Nivelul 1
C: Am incercat sa ma inteleg cu tatal meu, dar sunt descurajat,
nu a mers, este prea dur in relatia cu mine.
T: Sunt sigur ca aceasta relatie va merge, se va dezvolta in
cursul timpului.
Acceptarea sentimentelor clientului, a comportamentelor acestuia
si in loc de incurajare, folosim securizare.
T: Ai fi putut sa incerci sa intelegi si sa accepti punctul sau
de vedere. (duritatea tatalui)
Terapeutul ofera un sfat nedirectionat
T: De ce lucrurile dintre voi merg rau? este o intrebare
riscanta care se foloseste doar atunci cand suntem la a 5-6-7
sedinta, cand se doreste fortarea clientului.
Toate cele trei variante de raspuns ale terapeutului nu sunt
empatice, el intreaba, sfatuieste, asigura (securizeaza si
generalizeaza intr-un fel trairea).
Nivelul 2
La acest nivel se pleaca de la aceeasi intrebare, dar terapeutul
intervine empatic.
T: Ai incercat sa te intelegi cu tatal tau (comportament) ceea
ce nu s-a putut (comportament) si ai considerat aceasta experienta
neplacuta (experienta negativa), rea, grava.
Terapeutul s-a limitat la cognitie, la o intelegere a
experientelor si comportamentelor clientului; nu face nici o
trimitere la sentimente, reactia empatica lipseste.
Nivelul 3
T: Te simiti descurajat (sentiment), caci tu ai incercat sa te
intelegi (comportament) cu tatal tau, fara succes (experienta
negativa).
Terapeutul are o relatie empatica primara, el comunica adecvat
faptul ca a sesizat, a inteles, a simtit sentimentele clientului,
ca a inteles comportamentele si experientele acestuia.
Nivelul 4
T: Esti descurajat pentru ca nu te poti apropia de tatal tau,
ti-ai dori ca el sa faca primii pasi. Te-ai gandit sa faci tu
acesti primi pasi?
Terapeutul interpreteaza implicitul sentimentelor clientului si
arata ca intelege comportamentele si experientele acestuia.
Implicitul este esti descurajat.
Nivelul 5
T: Esti descurajat pentru ca nu poti sa te intalnesti/ sa
rezonati, sa ganditi la fel. Ti-ai dori ca el sa faca primii pasi,
nu tu. Saptamana care urmeaza du-te la el si explica-i ce
simti.
Este la fel ca la nivelul 4, dar sugerarea orientarii (ai vrea
sa faca el primii pasi) este inlocuita cu o directionare clara a
actiunilor.
Acest nivel se foloseste mai ales cand ne aflam intr-o situatie
de depresie, sau depresie combinata cu un nivel intelectual
submediu.
Empatia la nivelul 4 si 5, empatia de nivel superior presupune
interpretarea sentimentelor implicite pe care terapeutul le
sesizeaza, dar si explicarea experientelor si a comportamentelor
explicite.
Contrar tehnicilor de interpretare care implica rationamente
ipotetice asupra trairilor si care se verifica prin intrebarea
finala din discursul terapeutului, interpretarea asociata cu
empatia de nivel superior reflecta caracterul implicitului prezent
la nivelul universului interior al clientului.
Empatia trebuie sa raspunda la o serie de probleme care se
degaja din relatia terapeutica:
1. sa raspunda unei intrebari existente implicit in discursul
clientului si sa exprime explicit acest raspuns.
C: In mod obisnuit, sotul meu este corect in relatiile cu mine.
Doar atunci cand ii pun prea multe intrebari sau ii interzic
anumite lucruri, se infurie si ma bate. Isi pierde controlul, este
amenintator si ma loveste.
T: Inteleg ca iti faci reprosuri, te culpabilizezi pentru
comportamentul violent al sotului tau. Simti ca ceea ce se intampla
intre tine si sotul tau, intr-un fel il meriti. Ma intreb in ce
masura te iubesti tu pe tine daca ai aceste sentimente?
2. empatia trebuie sa permita identificarea si explorarea
temelor explicit formulate de client; o tema poate fi un set de
comportamente sau un set de sentimente intercorelate, traite de
client cu o oarecare intensitate.
Dependenta emotionala:
C: Sunt frustrat, ceilalti decid deseori pentru mine, ei
hotarasc ce am de facut, ba chiar imi selecteaza prietenii. Sunt
deceptionat eu fac lucruri, activitati pe care nu eu le-am
hotarat.
T: Inteleg ca te supara ca ceilalti hotarasc pentru tine. Tie
iti place aceasta situatie, ceilalti hotarasc pentru tine, este
usor, tu nu esti responsabil si daca lucrurile nu merg bine iti
poti permite sa-i critici pe ceilalti.
Printr-o relatie empatica, terapeutul interpreteaza dependenta
ca o problema-tema implicita.
Dependenta comportamentala:
C: Tot ceea ce fac, fac prost. Este un esec. Sunt marcat de
acest esec. Am rata totul: copilaria, studiile, casatoria,
activitatea profesionala.
T: Te resimiti puternic. Ai sentimentul de esec asupra intregii
tale vieti, caci o multime de activitati au fost ratate. Mi se pare
ca ai invatat pe dinafara aceasta fraza magica: eu nu-mi doresc
mare lucru, caci de fiecare data am esecuri, ca urmare este
preferabil sa nu fac nimic.
Terapeutul interpreteaza respectul de sine, autoreprezentarea
negativa ca o forma implicita a universului interior.
Din punct de vedere emotional putem rezuma acest discurs astfel:
Faptul ca tu gandesti despre tine ca nu valorezi nimic, iti permite
sa nu actionezi si sa te complaci in a te pastra in situatie eu nu
valorez nimic.
3. sa reuneasca sentimentele, comportamentele, experientele
explicite in discursul clientului intr-o relatie de tip
cauza-efect.
C: Imi este rau, sunt agresiv in relatiile cu partenera mea. Ea
este rece, este frigida, pe de alta parte, eu beau din ce in ce mai
des. Copiii mei se sperie atunci cand intru in casa.
T: Esti agresiv in relatia cu sotia ta si bei. Mi se pare ca tu
bei ca sa o pedepsesti si pentru ca ii sperii pe copii in felul
asta o controlezi si pe ea.
In acest caz, terapeutul interpreteaza asocierea implicita intre
sentiment si comportament bei ca sa-ti pedepsesti care se comporta
altfel decat ar trebui
4. pentru a ajuta clientul sa ajunga la o concluzie proprie in
functie de sentimentele, comportamentele si experientele
explicite.
C: Nu mai pot sa suport stilul forte al sefului meu. Nu are
maniere, el crede ca ma ajuta scotand in evidenta toate greselile
mele, in special cand suntem intr-o sedinta. Mi-as dori sa continui
sa lucrez acolo unde sunt, dar este foarte greu. Ma simt foarte
prost si nu stiu ce sa mai fac.
T: Daca inteleg bine, tu te afli in fata unei alegeri dificile,
fie iti pastrezi serviciul in forma in care ai descris-o, fie iti
asumi riscul sa vorbesti deschis cu seful tau privitor la aceasta
problema, fie sa schimbi slujba cu toate ca te simti bine aici unde
esti.
Terapeutul a interpretat concluziile existente implicit atat la
nivel cognitiv cat si comportamental.
5. ultimul scop al utilizarii empatiei la nivel superior este de
a sustine clientul in interpretare si in intelegerea propriilor
sentimente, comportamente, experiente explicate vag sau intr-o
maniera neclara si confuza.
C: In ultimul timp sunt foarte preocupat de problema
homosexualitatii. Sunt curios, as vrea sa stiu care sunt cauzele,
implicatiile. Imi este greu sa colaborez cu homosexualii, sunt
sensibili, in mod obisnuit culti, pe de alta parte ma intreb ce ar
spune parintii mei daca as colabora cu astfel de persoane. Este
descurajant.
T: Esti preocupat de homosexualitate, pari a fi atras de aceste
persoane, dar te simti vinovat gandindu-te la ceea ce vor gandi/
spune parintii tai.
Terapeutul interpreteaza trairile implicite avand ca scop
sustinerea clientului in depasirea unei stari de confuzie.
In utilizarea empatiei se pot face 2 greseli:
a. raspunsuri neadecvate
b. falsificarea
a. raspunsurile neadecvate pot fi:
un raspuns sau o replica tangentiala:
C: Am probleme de sexualitate. Sunt tulburat. Simt ca am
probleme de orientare sexuala. Sunt la liceu si nu am nici un fel
de prietena si nici nu ma intereseaza relatiile cu femeile. Incep
sa cred ca sunt homosexual.
T: Ce ar fi daca am discuta despre scoala?
o intrebare agresiva:
T: Deci ti-ai acceptat homosexualitatea. Cat timp ti-a luat?
raspunsul cliseu:
T: Este normal la varsta ta. Cand esti in adolescenta,
identitatea se formeaza, cu totii trecem prin probleme de
indentitate sexuala, totul va reveni la normal cu timpul.
o interpretare riscanta:
T: Ceea ce simti tu, in acest moment, raportat la identitatea ta
sexuala nu este decat un simptom asociat dependentei de mama ta.
Daca lamurim aceasta dependenta, problema va disparea de la
sine.
o directionare neadecvata cu indicatii de comportament:
T: Tu ai probleme de sexualitate, ar trebui sa te uiti la
urmatoarele filme, sa citesti urmatoarele carti ca sa te informezi
si sa nu mai fi atat de confuz.
Niciuna dintre cele 5 reactii nu exprima empatie fata de client,
mai mult, fiecare ignora sentimentele, trairile clientului si se
refera la solutii situatii nesemnificative.
b. falsificarea
raspunsul neadecvat:
C: Sunt tulburat caci sunt atras de barbati.
T: Tu ai probleme sa-ti definesti orientarea sexuala si sa iei o
decizie in consecinta.
refuzul intelegerii empatice:
C: Sunt profesor si am probleme in relatia cu elevii mei. Sunt
exigent, iar clasa cu care lucrez este o clasa in care majoritatea
copiilor sunt hiperactivi si instabili.
T: Da, te inteleg. Ai probleme sa fi acceptat de elevii tai
pentru ca tu ai probleme de instabilitate.
repetarea mecanica a mesajului primit:
C: Eu sunt deprimat caci mama mea are cancer, baiatul meu se
drogheaza si sotul meu are o aventura.
T: Esti deprimat ca mama ta are cancer, copilul tau se drogheaza
si sotul are o aventura.
Indicatii practice de utilizare a empatiei:1. concentrati-va pe
esenta mesajului clientului, pe continutul emotional si cognitiv ca
si pe elementele de comunicare nonverbala, gesturi, intonatii ale
vocii, privire, pozitie, etc.
2. apelati la tacere, tacere meditativa pentru a putea intelege
continutul verbal, emotional, nonverbal al mesajului.
3. utilizati raspunsul echivalent, dar nu identic, ca modalitate
de a reactiona la mesajul primit prin orice canal (verbal/
nonverbal).
4. raspunsul este de dorit sa fie scurt, concis, fara
ambiguitati si sa reflecte adecvat trairile resimtite empatic.
5. evitati discursurile, dialogurile si explicatiile inutile
pentru a nu induce clientului explicatiile proprii ale
dumneavoastra ca terapeut.
6. utilizati totodata un limbaj similar celui folosit de
client.Consiliere psihologica
Curs 9
Conf.Dr. Margareta Dinca
09.01.2007
Teoria gestaltista
Comportamentele sunt caracterizate de doua determinante,
actiunea imediata in sine corespunzatoare figurii si raportul
actiunii la experienta anterioara care reprezinta forma.
a. Actiunea reflectata la nivelul constiintei a imediatului, a
obiectivelor, a anticiparilor, a sentimentelor concomitente. Acest
ansamblu declanseaza/ activeaza un gestalt care este o structura
integratoare la nivelul careia sunt prezente reactii fizice,
ganduri, pulsiuni, convingeri, motivatii. Gestaltul permite
integrarea experentiala a prezentului, a actiunii. Constiinta, spun
gestaltistii, nu poate opera fara acest reper sau cadru de
referinta, constiinta opereaza prin gestalt.
b. A doua determinanta, raportul actiunii la experientele
anterioare, se refera la procesul de activare al gestaltului,
proces care asigura integrarea experientei prezentului la nivelul
structurii integratoare. Actiunile imediate si experientele
anterioare se pot discuta in termeni de figura si fondul.
Figura este reprezentata de totalitatea constientizarilor
asociate prezentului si poate fi expresia unui sentiment (sunt
fericita pentru ca), a unei dorinte (as vrea sa am), a unei
intentii (sunt hotarat/a sa fac), a unei impuneri (ar trebui sa
fac..), a unei fantasme (in visele mele m-am imaginat..), etc.
A doua entitate, fondul, reprezinta ansamblul introiectiilor
care intr-o maniera constienta sau inconstienta, determina/
conditioneaza/ deformeaza/ intareste modalitatile de raportare la
figura. Fondul se aseamana cu eul idealizat intalnit ca si concept
tipic in terapiile nondirective. La nivelul eului idealizat (fond)
se gasesc valori extrinseci si mesaje imperative care ordoneaza
tendintele generate de figura.
Acest sistem prezent la nivelul fondului include interdictii si
libertati care se pot manifesta astfel: nu-ti este permis sa..
interdictie formala si generalizata, daca faci asa atunci poti sa
ai dreptul sa.. interdictie conditionala circumstantiala, trebuie
sa faci asa, daca nu permisiune formala si imperativa, daca nu
faci..ceva atunci poti sa permisiune conditionata si
circumstantiala.
Integrarea experentiala a celor doua instante, fond si figura,
asigura structurarea unui tot organizat, simetric si indivizibil a
unui gestalt. Deoarece gestaltul bine structurat semnifica o figura
organizata si structurata, concordanta cu fondul, adica
noncontradictorie prin raportare la valorile extrinseci (ale eului
ideal).
Se descriu doua tipuri de integrare a figurii:
A. integrare segmentata
B. integrare holistica
A. Integrarea segmentata
integrare in functie de intentionalitate (sunt fericit cu X si
vreau sa raman cu X)
integrare in functie de dorinta (sunt fericit cu X si imi doresc
sa raman cu X)
integrare in functie de actiune (sunt fericit cu X si raman cu
X)
integrare ca impunere (sunt fericit cu X si voi ramane cu X)
integrare in functie de proiectii (sunt fericit cu X, caci mi-am
imaginat-o asa)
B. Integrarea holistica
Presupune contopirea trairilor asociate figurii, cu experientele
specifice fondului.
Integrarea experentiala presupune o serie de raportari ale
elementelor figurii la structura sau la valorile preexistente la
nivelul fondului.
Aceste raportari se structureaza intr-un proces de autoreglare
care are mai multe etape:
1. Primul contact cu experienta sau cu figura.
Trairile afective sunt generate de experienta personala sau de
ceea ce reprezinta figura prin raportare la gestaltul existent.
Reactiile pot fi negative, se declanseaza o serie de resentimente
manifeste sub forma culpabilitatii, a agresivitatii pasive sau
somatizarilor.
Aceste manifestari se asociaza cu mecanisme de aparare care pot
fi de toate tipurile cunoscute rationalizare, proiectie, negare,
regresie, etc.
De exemplu, somatizarile sunt verbalizate fie la modul explicit
ma simt tensionat sau intr-un mod confuz - nu ma simt bine, nu stiu
cum ma simt.
Mecanismele de aparare determinate de aceste rezistente sub
forma unei rationalizari este doar o prietena sau o proiectie, sau
este doar un efect al declaratiilor ei; ea spune ca ma iubeste
poate de aceea o iubesc si eu.
2. Explorarea elementelor apartinand fondului, a gestaltului
preexistent cu scopul
identificarii noilor experiente, a elementelor dezintegrate
prezente in figura.
Caracterul dezintegrator al experientelor noi se origineaza in
conflictele sau neconcordantele existente la nivelul gestaltului,
adica la nivelul inconstientului.
Pentru a elimina aceste conflicte, clientul se confrunta cu o
problema de tipul: care sunt introiectiile prezente la nivelul
gestaltului care ma impiedicasa elimin agresivitatea/
culpabilitatea/ tensiunea/ rezistentele/ defensele.
Exemple de expresii ale dezintegrarii la nivelul figurii:
ma simt vinovat sa iubesc aceasta femeie; sunt tensionat,
speriat, indecis, confuz; oare ce se intampla cu mine
cauze posibile ale acestei expresii: pentru ca familia nu ar
accepta-o, pentru ca este divortata si religia nu aproba o astfel
de relatie; pentru ca societatea nu accepta ca un barbat sa aiba o
relatie cu o femeie mai mare cu 5 ani decat el; pentru ca face
parte dintr-o familie diferita de a ta si va trebui sa accepti
moravurile acestei familii, etc.
Clientul a confruntat experienta prezenta (figura)cu o serie de
interdictii care contrazic sentimentele, dorintele, aspiratiile
sale si care stau la baza nu doar a unor reactii dezadaptative
prezente, actuale, dar care vor fundamenta o serie de comportamente
cu reflexe negative la nivel afectiv.
3. Dupa ce a confruntat experienta prezenta cu introiectiile,
clientul se angajeaza intr
un dialog al carui scop este stabilirea unei ierarhii intre cele
doua instante.
Intrebarea radicala si imperativa care se pune acum este: ce
este mai important pentru mine? Sa traiesc in functie de valorile
introiectate sau in functie de aceasta noua experienta?.
Daca experienta actuala (figura) se impune, subordonarea
valorilor introiectate declanseaza un proces de integrare holistica
necesara pentru a defini un gestalt neconflictual eu sunt la
nivelul figurii si fondului, acest sentiment, aceasta dorinta, etc
sunt un tot integrat si neconflictual.
Acest discurs semnifica interiorizarea si integrarea tuturor
componentelor figurii prin confruntarea cu elementele prezente la
nivelul fondului.
Exista cel putin inca doua variante:
un fond imperativ si amenintator nu te afisezi cu aceasta femeie
pentru ca vei fi alungat, familia ta nu te va ierta niciodata; vei
fi manipulat de familia ei, toti vor rade de tine pentru ca este
mai batrana ca tine si te va impiedica sa
figura este competitiva si dominatoare o iubesc pe aceasta
femeie, manipularile familiei nu ma vor face sa renunt la ea, de
altfel nu au importanta interdictiile sociale, eu sunt singurul
responsabil pentru ceea ce fac, iar asta nu ma va impiedica sa ma
realizez profesional.
4. Ca urmare a rezolvarii conflictului dintre cele doua
instante, se constata o serie de
modificari la nivelul comportamental. Comportamentele pot fi
adaptate si specifice unei personalitati integrate experential.
Persoana dezintegrata experential este incapabila sa impuna la
nivelul gestaltului noua experienta si este dominata de
introiectiile prezente la ni