This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
2.1 Definirea pieţei…………………………………………………………………..2.2 Analiza SWOT a industriei confecţiilor de îmbrăcăminte2.3 Concurenţii............................................................................................................2.4 Cerinţe impuse faţă de segmentarea pieţei...........................................................2.5 Etapele segmentării pieţei....................................................................................2.6 Elaborarea programei de producţie ......................................................................
3. Planul de marketing…………………………………………………
3.1 Definirea mediului de marketing……………………………………………….3.2 Strategii de marketing………………………………………………………….3.3 Politici de marketing……………………………………………………………3.4 Marca intreprinderii……………………………………………………………
4. Managementul şi personalul………………………………………
4.1 Planificarea necesarului de personal………………………………………….4.2 Recrutarea……………………………………………………………………..4.3 Selectia……………………………………………………………………….4.4 Angajarea si integrarea profesionala…………………………………………..4.5 Recompensa personalului……………………………………………………….4.6 Motivarea personalului…………………………………………………………4.7 Programa de lucru………………………………………………………………4.8 Alegerea structurii organizationale……………………………………………
5. Organizarea producţiei………………………………………………
5.1 Organuzarea procesului de producţie……………………………………………51.1 Asigurarea sistemului de control a calităţii……………………………………5.1.2 Organizarea activităţii de control al calităţii…………………………………5.2 Argumentarea alegerii formei de organizare a procesului de fabricaţie………5.3 Tehnologia procesului de fabricaţie……………………………………………5.4 Calculul liniei tehnologice……………………………………………………..
6.1 Tipuri de riscuri în atreprenoriatul de producţie……………………………….6.2 Metode de reducere a riscurilor…………………………………………………
7. Planul financiar
7.1 Analiza economică a proiectului...........................................................................7.2 Calculul preţului produsului.................................................................................7.3 Indicatorii economici ai proiectului......................................................................7.4 Planul acţiunilor planificate până la începerea activităţii....................................7.5 Sursele financiare necesare pentru realizarea proiectului şi modul de utilizare a lor ................................................................................................................................7.6 Situaţia fluxului de numerar..................................................................................7.7 Prognozarea raportului privind rezultatele financiare..........................................7.8 Bilanţul contabil....................................................................................................7.9 Indicatorii eficienţei economice..................................................................................7.10 Solvabilitatea firmei................................................................................................
8. Protecţia muncii şi a mediului ambiant
8.1 Analiza condiţiilor de muncă…………………………………………………..8.2 Măsuri privind sanitaria industrială……………………………………………...8.3 Măsuri privind Tehnica securităţii……………………………………………….8.4 Măsuri privind protecţia împotriva incendiilor…………………………………8.5 Protecţia mediului ambiant………………………………………………………8.6 Calculul ingineresc privind protecţia incendiară………………………………...
5
1.Afacerea
1.1 Definirea afacerii
Planul de afaceri întocmit serveste pentru estimarea posibilitatii de desfacere a unei afaceri
pe suprafeţele suplimentare ale întreprinderii S.A.''Galanta'', ce se doreşte a se realiza şi pentru
evaluarea rezultatelor într-o perioadă de timp determinată.
Afacerea preconizată are ca temă organizarea unei secţii de confecţii vestimentare şi a unei
echipe de manageri care să gestioneze întreaga activitate.
Activitatea de bază: producerea şi comercializarea vestimentaţiei textile pentru femei.
Activitatea se va petrece în oraşul Orhei, în incinta întreprinderii SA”Galanta”. Aceasta
decizie este însoţită de unele avantaje economice precum sunt: plătile de arendă mici, spaţiu
asigurat, condiţii pentru a activa (energie electrica, termica, utilaj).
Tabelul 1 - Sursele financiare necesare pentru realizarea proiectului şi modul de utilizare a lor Tip de ivestiţii Suma, lei %
Mijloace proprii 216091 59%
Creditul bancar 50000 13,65%
Împrumut persoane fizice
100000 27,35%
Total 366091 100%
Necesarul de personal pentru afacere, va fi angajat din localitate şi mediul rural ce constituie
satele învecinate oraşului Orhei.
Necesarul de personal planificat
Nr.crt. Funcţia
Nr. Per-soane
1. Manager general 1
2.Manager producere/tehnolog
1
3. Manager comercial 1
4. Manager R.U.
1
5.Contabil
1
6. Controlor 1
6
7. Mecanic 1
8. Hamal 1
9. Personal de deservire 1
10. Cusător 29
11. Croitor 2
Total 40
Materia prima va fi importată în special din: România, Ucraina, prin intermediul contractelor,
transportarea se va petrece prin intermediul firmelor de transport. Contactul cu furnizorii de
materii prime va fi asigurat prin telefon, aceasta reducând unele cheltuieli de deplasare a
managerului comercial, plăţile pentru marfă se vor efectua prin intermediul bancii
„AgroIndBanc” unde firma se va deschide cont în valută şi lei.
Circa 40% din produse vor fi exportate în România, în special în zona de nord, cu scopul de
a fi comercializate, prin intermediul centrelor comerciale şi magazinelor situate în oraşele mari
precum sunt: Cluj-Napoca, Baia-Mare, Satu-Mare. Aceasta decizie a fost luată în urma analizei
pieţei, concurenţei existente, analizei produselor existente pe piaţă, puterei de vânzare, cererii
existente la anumite produse.
60% din producţie o vom realiza pe piaţa autohtonă, pentru reducerea riscurilor provocate de
unii factori ce pot influenţa activitatea întreprinderii într-un mod sau altul acestea pot fi: factorii
politici, ce se manifestă prin impunerea unor reglimentari privind exportul, taxe vamale,
majorarea impozitelor ş.a.
Misiunea afacerii este de a produce şi comercializa produse profitabile pe piaţa internă şi
externă, în scopul permanentei îmbunataţiri a pecepţiei pe care clientii, angajatii şi asociatii o v-
or acumula despre calitatea activitaţii noastre.
În acest scop fiecare compartiment al firmei trebuie să obţina rezultate superioare în
comparaţie cu principalii concurenţi. Ne vom dezvolta în principal prin inovarea şi
perfecţionarea de noi produse, servicii lucrând pe bază de contracte, succesul depinde în cea mai
mare mâsură de felul în care v-om satisface cerintele pieţei. Acesta presupune o colaborare
deplină cu clienţii noştri care depaşind întelegerea şi satisfacerea necesităţilor lor, vor încearca
să le anticipeze.
7
Noi suntem deplin constienţi că succesul este direct proporţional cu calitatea salariaţilor noştri
şi cu grija pe care o manifestăm faţă de aceştia. Pentru a-i depaşi pe concurenţii noştri, este absolut
necesar să luptam permanent pentru pefecţionare.
Trebuie să ne asumâm riscul de a descoperi soluţii originale şi îndraznete pentru rezolvarea
cât mai multor probleme complexe, introducand pe pieţile pe care concurâm produse mai
avantajoase comparativ cu cele ale concurenţilor.
Obiective:
-optimizarea permanenta combinarii factorilor de producţie utilizaţi în vederea obţinerii celor
mai bune rezultate economice cu costuri cât mai reduse şi având în permanenţă în vedere situaţia
pieţelor de aprovizionare şi desfacere;
Pozitia pe piaţă: - SC “ART-INVEST-GROUP”SRL va deţine 15% din piaţa natională a
produselor vestimentare pentru femei pana în anul 2009, iar la nivelul zonei de nord a Romaniei
va deţine 35% din piaţa pana în anul 2010.
Inovarea: firma va introduce anual, sezonier 4 noi tipuri de produse, bazate pe tendinţa
modei şi cerinţele consumatorilor.
Productivitatea: firma va reduce cheltuielile productive cu 5% anual.
Profitabilitatea: cresterea profitului cu 7% pe an între 2008-2009.
Dezvoltarea performanţelor manageriale: se vor mari numarul de ore afectate antrenamentului
managerilor, specialistilor cu 10% în urmatorul an.
Atitudinea şi performanţa în muncă: se doreste de a se realiza o diminuare a absentismului
cu 50% în urmatorii 3 ani.
Responsabilitatea publică: Firma va aloca 1% din cifra de afaceri pentru susţinerea
programului local de îngrijire a bolnavilor pensionari.
Problemele principale la care sunt raportate obiectivele:
Integrarea. Nevoile individuale şi scopurile organizaţiei trebuie să formeze un sistem în care
accentuarea abordarii umaniste, ce vizeaza satisfacerea individului, sa fie corelata cu cresterea
eficienţei în utilizarea muncii acestuia.
Influenta sociala. Puterea şi autoritatea trebuie distribuite în mai mulţi poli de putere în
interiorul organizaţiei: proprietari, manageri.
Adaptarea. Organizaţia trebuie să raspundă la modificările mediului înconjurator. Independenta
factorilor de influenta şi modul lor rapid de evoluţie impune monitorizarea mediului.
Identitatea. Organizaţia trebuie să acţioneze cu claritate şi consegvenţă, în conformitate cu
misiunea sa declarată.
8
Colaborarea. Organizaţia trebuie să contoleze şi să rezolve conflictele pe care le generează
în mod obiectiv. Diviziunea muncii şi tendinţa crescută spre specializarea individului sunt
permisele apariţiei conflictelor.
Revitalizarea. Organizaţia trebuie să raspundă problemelor ce apar odată cu modificarea mărimii sale, ca urmare a expansiunii sau restrângerii activităţii.
1.2 Alegerea formei organizatorico - juridice
În urma studierii tipurilor de unităţi comerciale ce pot activa pe teritoriul Republicii
Moldova am ajuns la concluzia că pentru afacerea dată cea mai optima alegere va fi fondarea unei
Societăţi cu Răspundere Limitată.
Societate cu răspundere limitată(SRL) este considerată societatea comercială al cărui capital
este divizat în părti sociale conform actului de constituire şi ale cărui obligaţii sunt garantate cu
patrimoniul societaţii.
Mărimea minimă a capitalului social al SRL este de cel puţin 300 de salarii minime lunare
stabilite de legislatie la momentul înregistrării societatii. SRL este persoană juridică şi poate fi
fondată de o singură persoană fizică sau juridică, iar numărul maximal de asociati nu depaşeşte 50
persoane.
Asociaţii societăţii poartă răspundere pentru datoriile acesteia doar în limita cotelor ce le
aparţin.
La momentul înregistrării societăţii trebuie deschis un cont bancar provizoriu, la care să fie
depus cel puţin 40 la suta din fondul statutar, fapt ce se confirmă prin documente bancare
respective, celelalte 60% fiind trecute pe contul societăţii nu mai târziu de un an de la înregistrarea
ei.
Fondatorii trebuie să încheie un contract de constituire, care prevede drepturile şi obligaţiile
fiecăruia, mărimea fondului statutar, mărimea profiturilor şi pierdelor. Drept document ce
confirmă drepturile asociaţilor asupra cotelor subscrise este adeverinţa cotei de participare.
Cotele de participare pot fi atât în expresie banească, cât şi nebanească. Mărimea cotelor de
participare în expresie bănească este stabilită de către asociaţi şi fixată în contractul de constituire.
Drept cote de participare nebăneşti sunt considerate toate bunurile materiale transmise societaţii în
proprietate sau în folosinţă, precum şi dreptul patrimonial, inclusiv dreptul la proprietatea
intelectuala şi resursele naturale.
Organul suprem de conducere al SRL este adunarea generală. SRL are un comitet de
conducere care alege preşedintele sau directorul general, ce reprezintă societatea.
SRL îşi crează un capital de rezervă ce se formează prin alocările anuale din profitul net (cel
putin 5% din profitul net) şi constituie 10% din capitalul social, capitalul de rezervă al SRL poate
fi folosit doar la acoperirea pierderilor sau la majorarea capitalului social.
9
Elementele care au motivat alegerea anume acestei forme de organizare juridica sunt:
- permite însumarea resurselor financiare ale persoanelor partenere, sporind astfel şansele de
majorare a capitalului disponibil;
- necesitatea scazuta de publicare a darilor de seama privind activitatea financiara, astfel
concurenţii nu capătă informaţii despre activitatea întreprinderii;
- întreaga activitate este bazată pe cunoştinţele, abilităţile, angajaţilor, aceasta facând majoră
problema selectării corecte a condidaţilor pentru posturile manageriale;
- uşurintă în manipularea afacerilor neavând în mare măsură nevoie de acordul acţionarilor în
luarea unor decizii care necesită a fi solutionate rapid şi de importanta minoră care nu ar afecta în
mod direct afacerea;
- procedura de constituire, înregistrare e simpla şi comparativ ieftină şi rapidă.
1.3 Alegerea structurii organizaţionale
Adoptarea unei anumite structuri organizaţionale, reprezintă un proces de “potrivire” a unei
structuri la strategia aleasă.
Un studiu clasic (Burns si Stalker,1962) consideră că există două mari categorii de structuri
organizaţionale, etichetate “sistem mecanistic” şi respectiv “sistem organic”.
Sistemul mecanistic este caracterizat printr-o ierarhie clara şi bine dezvoltată, cu delimitari
rigide între posturi, cu autoritate şi responsabilitate precisă. Sistemul organic are o structură cu o
formalizare mai redusă, care permite un grad sporit de participare a membrilor săi şi o
flexibilitate accentuată. Organizaţiile de succes tind să adopte primul sistem dacă operează într-o
industrie matura şi stabilă şi pe cel de-al doilea dacă operează în industrii dinamice sau în
formare.
Sugerarea unei structuri se face nu numai pentru o anumită strategie, ci şi pentru un context
specific al factori interni sau externi, pentru un anumit stadiu de dezvoltare a firmei sau pentru o
abordare antreprenoriala la nivelul organizatiei.
O prima corelatie ar fi urmatoarea (Galbraith si Kazanijan, 1986):
– Organizaţiile bazate pe o singura afacere dominanta (produs, consumator etc.) într-
o singura industrie ar trebui structurate pe baze funcţionale.
– Organizatiile cu o diversificare concentrica ar trebui structurate pe baze
divizionale.
– Organizatiile cu o diversificare conglomerata ar trebui structurate sub forma unui
holding.
10
Structura organizatorica a S.C,,ART-INVEST-GROUP,, S.R.L. fig. 1
Structura organizatorica aleasă pentru afacerea preconizata este structura de tip funţională.
Aceasta se caracterizează: compartimentarea se face pe baza omogenitatii activităţilor
(sarcinilor) ce sunt îndeplinite în cadrul unei categorii de posturi cu utilizarea unor tehnologii sau
calificări înrudite. Activitătile sunt grupate în funcţii, cum sunt producţia, marketingul, finanţe,
personal, care apoi sunt subdivizate pe acelas principiu. Spre exemplu, compartimentul marketing
poate fi subdivizat pentru vanzări, publicitate şi cercetări de marketing.
Structura este caracteristică organizaţiilor mici şi mijlocii, dar este preferată şi de
organizaţiile mari care operează într-un mediu stabil sau care sunt concentrate asupra unui număr
redus de produse sau segmente strategice, în care avantajul competiţoinal se bazează pe
specializarea funcţională.
Avantaje în utilizarea unei astfel de structuri:
- contact direct cu toate compartimentele
– mecanisme de control simple
– responsabilitaţi clare
– eficienţă prin specializarea
– decizie strategica centralizată
– minimizarea suprapunerilor funcţionale
– concurenţă a obiectivelor.
1.4 Prezentarea firmei
S.C.”ART-INVEST-GROUP”SRL este o societate cu capital exclusiv privat. Societatea are
sediul în or.Orhei, str.V.Lupu,nr 17, fiind înregistrata la Registrul Comerţului cu
nr.10458695236.
11
Manager general
Finanţe Personal Marketing Producţie
Activitatea de baza prevazută de statut: confecţionarea şi comercializarea articolelor
vestimentare.
Tabelul 1.1. - Date privind organizaţia
Denumirea întreprinderii Societatea Comercială „ART-INVEST-GROUP” S.R.L.
Numărul de înregistrare 10458695236
Organul de înregistrare Camera de Înregistrări de Stat
telefon +/373 235/2-37-48
fax +/373 235/ 2-35-01
12
2. Piaţa
2.1 Definirea pieţei
În mecanizmul de funcţionare a unei economii moderne piaţa ocupă un loc esenţial determinînd
într-o proporţie însemnată deciziile şi comportamentele agenţilor economici.
Categorie a economiei de schimb, în accepţiunea cea mai frecventă, piaţa desemnează un
ansamblu coerent, un sistem sau o reţea de relaţii de vînzare cumpărare între părţi contractante
care sînt pe de o parte, unite prin legături de interdependenţă şi, pe de altă parte se află în
rapoturi de opoziţie. Participanţii la aceste relaţii sînt producatorii de bunuri şi servicii, ofertanţii
de factori de producţie şi consumatorii, care reprezintă aşa cum aprecia J.K.Galbraith şi
W.Salinger, ’’Centri distincţi de decizie, care se opun unul altuia prin urmărirea propriului
interes, dar sînt legaţi în acelaşi timp printr-o solidaritate funcţională’’.
În acelaşi timp, piaţa este privită de mulţi economişti drept un mecanizm complex care
cuprinde, în principal, cererea şi oferta, concurenţa, preţurile, şi altele, care reglementează
economică, care acţionează asupra diviziunii muncii şi la schimbul de activităţi, după cum arată
F.von Hayek ’’piaţa apare pentru agenţii participanţi la schimb ca o ’’ameninţare’’, ca o ’’forţă
arbitrară’’ care le determină preţul şi implică venitul şi pe care ei caută să o influenţeze sau să o
controleze’’. Situaţia lor economică şi nu numai aceasta depinde de piaţă şi în primul rînd de
ceea ce se petrece pe piaţă.
În Republica Moldova industria usoară este o ramură ce se dezvoltă şi funcţionează în ritm
satisfăcător. Unul din sectoarele principale ale industriei uşoare este fabricarea articolelor de
vestimentaţie (articole tricotate, confecţii).
Piaţa întreprinderilor industriale este în creştere, aceasta ne dovedeste faptul că volumul
producţiei industriale în Republica Moldova a crescut comparativ ianuarie 2006 faţă de
ianuarie 2005 cu 12%.(Anexa)
Analizânt situatia existenta la momentul actual în ceea ce priveste întreprinderile care activează
în Rep. Moldova am ajuns la concluzia ca 95% produc pentru export, şi anume activeaza prin
sistemul lohn. Aceasta se datorează în mare măsură avantajelor de care bineficiază activând prin
acest sistem, aceste avantaje sunt:
- asigurarea în realizarea mărfii;
- lipsa problemelor ce apar la procurarea materiei prime;
- achitarea plăţilor pentru marfa în termenii precizaţi; ceea ce constituie un element principal
şi dă posibilitatea de achitare şi firmei cu personalul şi alte cheltuieli ce sunt calculate lunar, cu
alte cuvinte lipsesc problemele ce ţin de întrebarile: Unde se va realiza marfa? Pentru cine
producem? Care sunt cerinţele consumatorilor?
13
Însă activănd astfel, aceste întreprinderi sunt supuse unor riscuri.
Dupa cum ştim orce organizatie este afectată, într-o masura mai mare sau mai mică, de
modificările a ceea ce denumim mediul înconjurator sau extern , anumiţi factori ai acestui mediu
pot influienţa şi activitatea acestor întreprinderi, acesti factori fiind politico-legali,economici,
socio-culturali.
Factorii politico-legali pot influienta activitatea oricarei intreprinderi ce activeaza în sistemul
lohn prin impunerea unor reglimentari ce pot fi legate de import-export a unor mărfuri, mai ales
ca majoritatea acestor întreprinderi au contracte incheeate numai cu una din firmele straine, sau
ţări, factorii economici influienteaza economia unei ţări care poate influienţa şi puterea de
cumparare.
Activănd în acest sistem partenerii internationali ce au incheeate contracte cu întreprinderile din
Moldova de asemenea au un avantaj considerabil, aici este ieftină forţa de munca, calitatea de
producere foarte bună, fapt ce îi determină să colaboreze anume cu întreprinderile din Rep.
Moldova.
În ceea ce priveste piaţa de desfacere a articolelor vestimentare menţionam urmatoarele:
În Rep. Moldova se observă o ofertă deosebit de mare de marfuri industriale şi anume
vestimentare aceasta se datorează în mare masură patrunderii pe piaţă a mărfurilor unor, ţări
precum sunt Turcia, China. Anume aceste mărfuri penetreaza piaţa de azi a Rep. Moldova.
Facănd o caracteristică a acestor mărfuri putem spune că sunt de o calitate inferioara celor
autohtone, însa ca preţ sunt mai avantajoase ceea ce determina consumatorul să le procure.
Producătorii autohtoni nu pot face faţă concurenţei mari ce persistă pe piaţă, datorită preţului mai
mic a produselor importate, unui sortiment foarte mare a produselor oferite de catre importatori,
şi se orientează spre export. Circa 80% din populatia Republicii Moldova nu pun accent pe
calitate procurand un produs, acestia analizează aspectul exterior a produsului, punând un mare
accent pe preţ, dar creşte şi numărul celor consumatori, care au cerinte exigente faţă de produsul
pe care doreşte să-l procure, care pun un mare accent pe calitate, marca, imaginea firmei
producătoare, aceasta datorandu-se creşterii puterei de cumparare, care la randul ei se datorează
aducerii în tara de valuta de catre cei care lucreaza peste hotare. Anume la acest grup de
consumatori se va orienta produsele noastre, acestea reprezinta în general adolescentele şi
doamnele în vărstă de 40-55 ani.
Cu scopul de a ne promova produsele şi pe piaţa internaţională, analizăm şi piaţa internaţională
şi anume a Romaniei, unde persistă o situatie similară, având în vedere că sa înregistrat o
crestere semnificativă privind exportul în ultimii ani, în prezent 84% din producţie se exportă,
iar 16% din productie este destinată consumului intern ceea ce este foarte puţin având în vedere
numărul mare de populatie şi puterea mare de cumparare.
14
1989
26.6
73.4
export intern
2003
16%
84%
export intern
Fig 1. Evolutia destinatiei produselor
Întreprinderea are ca scop penetrarea pieţei de articole vestimentare a ţării învecinate, crearea
imaginii firmei pe piaţa internaţională aceasta fiind un element important într-o afacere. Aici
deasemenea ne v-om concentra pe acelas grup de consumatori adolescente şi doamne în varstă
de 40-55 ani.
Piaţa ţintă în Romania o va constitui zona de nord şi anume ne v-om axa pe oraşele Cluj-
Napoca, Satu –Mare, Baia-Mare, acestea fiind oraşe cu un număr mare de populaţie, o zona unde
sunt amplasate numeroase institutii de invatamant, publice şi o mare zona comerciala.
Consumâtorii potenţiali îi constituie studentii care vin în oraş din toate judeţele, pentru aşi
continua studiile.
Un argument pentru alegerea anume acestei zone este puterea mare de cumparare ce se
datoreaza venitului pe care îl au majoritatea muncind peste hotare.
2.2 Analiza SWOT a industriei confecţiilor de îmbrăcăminte
Puncte tari:
• realizează produse competitive în raport preţ/calitate, pentru piaţa externă destinate
necesităţilor vitale şi de modă ale populaţiei;
• are tradiţie îndelungată în producţia şi comerţul cu astfel de produse pe piaţa internă şi externă;
• deţine o forţă de muncă stabilă şi bine instruită care se poate specializa într-o perioadă scurtă şi
cu costuri reduse;
• are perspective reale de a creşte exportul de confecţii textile şi pe alte noi pieţe;
• dispune de utilaje şi instalaţii relativ performante în majoritatea Sub-sectoarelor confecţii şi
tricotaje;
• necesită costuri relativ mici faţă de alte ramuri industriale pentru modernizări, retehnologizări
şi înfiinţări de întreprinderi mici şi mijlocii;
15
• costul redus pentru crearea unui loc de muncă în confecţii
• capacitate mare de adaptare la cerinţele pieţei;
• are capacitatea de a-şi susţine importurile, creând un excedent valutar pentru alte necesităţi ale
economiei.
Puncte slabe:
• rămânerea în urmă din punct de vedere tehnic şi tehnologic a sectoarelor primare de produse
textile (pondere încă mare de utilaje şi tehnologii neperformante)
• orientare întârziată a noilor I.M.M- uri către produse mai complexe şi pentru segmentul
superior al pieţei;
• nume de marcă interne fără forţă sau în curs de formare;
• informaţii limitate ale I.M.M- urilor despre pieţele externe şi despre produsele destinate
segmentului superior de piaţă;
• accesul dificil la sursele de finanţare;
• insuficienţa fondurilor de investiţii şi a fondurilor necesare achiziţionării resurselor materiale;
• comunicarea greoaie a agenţilor economici ca urmare a accesului dificil la infrastructura de
comunicaţii (costuri ridicate);
• lipsa reţelelor proprii de desfacere şi a cooperării interne pe orizontală;
• neîncadrarea în totalitate în standardele internaţionale privind protecţia mediului, în special în
sub-sectoarele finisaje textile şi argăsitorii care au un impact negativ asupra mediului.
Oportunităţi:
• de-localizarea producţiei textile-confecţii din ţările dezvoltate în ţările în curs de dezvoltare;
• existenţa unui mediu concurenţial real datorită numărului mare de agenţi economici de profil.
Firmele româneşti de confecţii care au produse şi servicii exportabile au noi oportunităţi de a
deservi pieţele europene, dar vor trebui să investească în a învăţa cum să profite de aceste
oportunităţi. Firmele care au produse şi servicii ce nu pot fi valorificate la export pot doar să
investigheze tendinţele din ţările vecine care au o experienţă mai mare în privatizare, liberalizare
şi globalizare şi să testeze selectiv introducerea inovaţiilor în Moldova. Firmele care nu sunt
competitive vor trebui să-şi adune resursele umane, de capital şi organizaţionale şi să migreze
spre alte segmente de piaţă sau chiar industrii.
• dezvoltarea asociaţiilor de afaceri, care lucrând împreună cu Guvernul Republicii Moldova, să
poată dezvolta comerţul internaţional şi legăturile investiţionale pentru a căpăta acces la pieţe şi
tehnologii. Această acţiune necesită însă o mai bună comunicare şi cooperare între sectorul
privat şi sectorul public. Acţiunile aşteptate de către unităţile economice de la Guvern sunt este
crearea unui Consiliu a tuturor antreprenorilor din această sferă a industriei care faciliteze:
16
• sprijin pentru instituţionalizarea dialogului dintre sectoarele privat şi public identificând
preocupările prioritare;
• analize anuale ale I.M.M- urilor şi înlăturarea sistematică a constrângerilor birocratice la
constituirea companiilor şi a activităţilor antreprenoriale;
• cooperare cu Guvernul la negocierea accesului pe pieţele externe în condiţii avantajoase.
Consiliul ar funcţiona prin asociaţiile de afaceri existente şi institutele de cercetare dar nu ar
încerca să le dubleze. Ar trebui mai curând să continue cercetarea făcută deja în privinţa
competitivităţii moldoveneşti, politicii de reformă şi grupărilor de ramură decât să reia cercetarea
de la capăt. Accentul ar trebui pus pe acţiune mai mult decât pe studiu, precum şi pe crearea unui
ciclu automat de cooperare a sectoarelor privat şi public pentru implementarea schimbării
Generalităţi׃
• o concurenţă puternică din partea importurilor ilegale de produse textile şi îmbrăcăminte;
• sistemul bancar din Moldova este încă slab, cu un nivel scăzut de intermediere, costuri mari de
capital, o lipsă acută de disciplină financiară şi o slabă alocare de fonduri pentru credite, deşi
sectorul bancar a trecut printr-o reformă;
• corupţia şi procedurile lipsite de transparenţă diminuează competitivitatea Republicii precum şi
atractivitatea ei ca destinaţie investiţională;
• lipsa diferenţierii produselor;
• costuri relativ ridicate ale transportului datorită insuficientei infrastructuri a Moldovei;
• lipsa unor companii individuale puternice deschizătoare de drum şi lideri ai schimbărilor
tehnologice şi ai modernizării proceselor în industrie;
• din procesul de elaborare a politicii Guvernului lipseşte consultarea sectorului privat, iar
politicile nu reuşesc să reflecte preocupările sectorului privat şi asta îi diminuează
competitivitatea;
• lipsa comunicării între guvern şi diverşi membri ai societăţii civile ceea ce face ca organizaţiile
neguvernamentale să aibă doar un impact marginal în influenţarea politicii sociale şi economice;
• lipsa coordonării/colaborării în cadrul industriei de confecţii pe linia implementării strategiilor
de dezvoltare a acestei ramuri;
• lipsa informaţiilor vizând specificul pieţelor externe cu implicaţii asupra IMM-urilor.
• lipsa coordonării/colaborării în cadrul industriei de confecţii pe linia implementării strategiilor
de dezvoltare a acestei ramuri;
• lipsa informaţiilor vizând specificul pieţelor externe cu implicaţii asupra IMM-urilor.
17
2.3 Concurenţii
Principalele grupuri de concurenţi sunt:
Magazinele de elită orientate pe anumite stiluri ca : elegante, sport, pentru tineret. În
aceste unităţi comerciale se practică un regim de preţuri destul de ridicate faţă coşul mediu de
consum pe republică. În aceste unităţi comerciale se practică o politică de produse calitative de la
diverşi producători de renume mondial.(„Puma”, „Adidas”, „United colors of Benetton”etc.)
Aceste articole se bucură de succes în general de persoanele cu un nivel înalt de venituri şi în
rândurile oaspeţilor ţării.
Centrele comerciale unde sunt expuse confecţiile diferitor producători cu un renume mai
mic. Centrele de comercializare sunt : „Gemenii”, „UNIC”, „Sun-Sity”, „ELAT”, „METRO”.
Produsele comercializate în aceste unităţi sunt de o varietate foarte mare, cu o tendinţă spre
calitate, însă adesea se pot întâlni chiar şi produse contrafăcute de o calitate ce lasă de dorit,
preţurile etalate la produsele în vânzare având în vedere cheltuielile de realizare şi promovare
sunt foarte înalte ceea ce face ca consumatorul să nu îşi permită un consum mare de articole
adesea acceptând să meargă în piaţă.
Pieţele, grupul de concurenţi care au şi cea mai mare cotă de vânzări. Aici de acum se
observă o dezvoltare în general cantitativă de produse în marea lor majoritate sunt contrafăcute
sub numele a unor branduri internaţionale mari, adesea aceste confecţii nici măcar nu corespund
normelor calitative igienice.
Produsele oferite de catre S.C.’’ART-INVEST-GROUP”S.R.L. sunt într-un sortiment mare,
confectionate în corespundere cu moda şi ţinând seama de cerintele consumatorului. Comparativ
cu cele existente pe piaţă aceste produse sunt superioare ca calitate, aspect exterior fiind la un
preţ mai redus ca cele a concurenţilor ceea ce va determina consumatorul să procure anume
aceste produse.
Necesităţile consumâtorilor diferă. Volumul şi structura necesităţilor depind de mai multe
circumstanţe: nivelul de dezvoltare economică a ţării, tradiţiile naţionale, cultura consumului,
condiţiile climaterice şi geografice etc. Toţi cumpărătorii pot fi grupaţi conform unor
caracteristici comune din punct de vedere al structurii consumului. Împărţirea cumpărătorilor
după un anumit criteriu în grupuri aparte care reacţionează într-un mod specific la activitatea de
marketing şi se numeşte segmentarea pieţii
Segmentarea, ca unul din elementele strategiei de marketing, împarte o anumită piaţă sau
o colectivitate de cumpărători în segmente aparte sau în grupuri după anumite criterii stabilite.
18
2.4 Cerinţe impuse faţă de segmentarea pieţei
1. Segmentul de piaţă trebuie să fie măsurabil, adică el poate fi identificat în baza informaţiei
accesibile şi a metodelor de analită accesibile.
2. Segmentul trebuie să se caracterizeze printr-o anumită stabilitate a indicatorilor.
3. Segmentul de piaţă trebuie să ia în consideraţie dependenţa dintre unele caracteristici ale
tradiţiilor naţionale ale cumpărătorilor, ale pieţelor naţionale şi comportamentul clienţilor,
particularităţile cererii şi a preferinţelor.
4. Segmentul de piaţă care va fi selectat va trebui să aibă o capacitate destul de mare şi stabil.
5. Segmentul de piaţă trebuie să contribuie la creşterea volumului, la sporirea profitului, să
stimuleze dezvoltarea ulterioară a fabricării produselor.
Reuşita segmentării pieţii va depinde de o serie de cauze:
- de gradul de deosebire de consumatori;
- de asemănarea necesităţilor consumatorilor grupaţi în unul şi acelaşi segment;
- de posibilităţile firmei de a identifica caracteristicile şi exigenţile consumatorilor la
elaborarea politicii de produs;
- de dimensiunea segmentului care va permite să fie garantată comercializarea produselor
şi acoperirea cheltuielilor;
- de organizarea canalelor de legături reciproce cu grupurile concrete de consumatori;
Segmentarea pieţii va da posibilitate de a modifica caracteristicile calitative ale produselor
conform exigenţilor diferitelor grupuri de consumatori, de a argumenta publicitatea şi
comercializarea produselor de nomenclatură corespunzătoare.
2.5 Etapele segmentării pieţei
Segmentarea pieţii se va desfăşura în următoarele etape:
- Se va evalua situaţia demografică şi se va elabora pronosticul tendinţelor demografice;
- Se va studia grupuri de consumatori;
- Se va localiza segmentul, preciza alegerea lui.
În procesul de segmentare se ţine cont de trei grupuri de factori: geografici, demografici,
psihografici şi în baza lor se relevă modificările imediate ale necesităţilor consumatorilor.
Factorul geografic – se iau în consideraţie condiţiile climaterice, nord, sud, oraş,
localitatea sătească, tradiţii locale.
Factorul demografic – legat de structura de vîrstă, sex, situaţia familiară, de mărimea
veniturilor, de instruire, de statutul profesional ş.a.
19
Factorul psihografic – condiţionează comportamentul specific al cumpărătorilor,
motivaţia lor la alegerea unui oarecare produs. La ei se referă stilul de viaţă, caracteristicile
personale ale consumătorului, scopul urmărit de cumpărător, frecvenţa folosirii produselor,
gradul de informare şi de disponibilitate de a cumpăra produsul, deosebirile în reacţia
cumpărătorului la elementele complexului şi programului de marketing (calitatea şi preţul
produsului, serviciile, publicitatea, locul şi modalitatea de comercializare).
Potenţialii consumatori a produselor preconizate spre realizare va fi populaţia Republicii
Moldova.
Reieşind din datele Departamentului Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova (Nota
informativă Nr. 06-01/06, paj.4 Anexa 1) cu privire la numărul de locuitori ai Republicii
Moldova. Ne vom baza pe aceste informaţii la elaborarea caracteristicilor segmentelor de piaţă.
Tabelul 2.3 1- Segmentarea pieţei
Indicii Segmentarea tipicăAlegerea
segmentului
Numărul de purtători potenţiali
(mii persoane)1 2 3 4
Geografic Republica (fără Transnistria şi mun. Bender)
UrbanRural
++
2916,7
1236,7 1680,1
Demografic Sex Masculin
Fiminin + 1374 1542,7
Vîrsta Bărbaţi 15-60Femei 15-60
++
1001,6 1243,7
Nivelul venitului Bărbaţiscăzutmediuînalt
Femeiscăzutmediuînalt
+ + +
300,48 400,6 300,4
373,11 621,85 248,74
20
Segmentarea pieţii după criteriul geografic
Urban
Rural
Segmentarea pieţii după criteriul demografic (sex)
Bărbaţi
Femei
Segmentarea pieţii conform nivelului venitului (femei)
scăzut
mediu
înalt
2.6 Elaborarea programei de producţie
Programa de producţie al întreprinderii reprezintă planul de fabricaţie şi comercializare a
producţiei în expresie naturală şi valorică pentru o perioadă dată. Programul de producţie include
volumele producţiei planificate prin fabricare, care sunt detreminate de mai mulţi factori, în
primul rînd de capacitatea de producţie a firmei şi de cerinţele pieţei în diferite tipuri de
producţie. Deaceea la elaborarea programei de fabricaţie trebuie cunoscută capacitatea de
absorbţie a pieţei. Aceasta va însemna calcularea cantităţii de produse textile în bucăţi, sau în
valoare, care va putea fi asimilată de o piaţă concretă, de obicei pe perioada unui an.
- Numărul de populaţie, care sunt purtătorii potenţiali ai produselor proiectate;
- Normele raţionale de purtare pentru o persoană (capacitatea de cumpărare a populaţiei).
Necesitatea de produse se calculează conform formulei:
N=Np· N1 pers.
Unde: N – necesitatea programată în produse, buc.;
Np – numărul de purtători potenţiali ai produselor proiectate;
N1 pers. – norme raţionale de purtare pentru o persoană.
La determinarea volumului de vînzări se va ţine cont de acea cantitate de produse textile
analoge, care la momentul actual există pe piaţă.
21
Ştiind numărul de purtători potenţiali pentru produsele proiectate pentru fabricaţie şi
necesitatea în confecţii de tipul dat, se determină necesitatea totală în produse de tipul dat, şi cota
parte a firmei pe piaţă luând în consideraţie concurenţii, care va constitui 20%.
Tabelul 3 – Calculul necesităţii în produse de îmbrăcăminte.
- ambalarea şi eticheta, care va fi bine gîndită având ca scop atragerea cumpărătorilor,
- gama variată de produse, punând un mare accent pe inovaţie.
3.3 Politici de marketing
3.3.1 Politica de preţ
Stabilirea preţului depinde de : factorii interni care sunt – costul, marja de profit stabilită
şi factorii externi - cererea, concurenţa, preţul pe care clienţii sunt dispuşi să-l plătească.
Preţul se va stabili prin negocierea dintre producător şi clienţi, acestea fiind persoane
juridice. Indiferent de gradul de unicitate al produsului, preţul său trebuie să fie acceptabil
pentru clienţii potenţiali ai firmei.
Scopul esenţial în stabilirea preţurilor îl constituie descoperirea acelei combinaţii de
costuri privind preţul de vânzare şi volumul vânzărilor care va acoperi costurile variabile ale
realizării unui produs şi va contribui la acoperirea costurilor fixe şi la obţinerea unui profit.
Tehnica de determinare a preţurilor va fi cea de determinare a preţului de vânzare prin
adăugarea unei cote marginale fixe la costuri (adaos). Folosind această metodă, întreprinderea va
stabili un preţ format din costul materialelor directe, a muncii directe, cheltuielile de fabricaţie,
costurile administrative şi de vânzare, plus o marjă de profit dorită, ţinând cont şi de preţurile
existente pe piaţă.
Politicile de preţ duse de către întreprindere vor fi: politica preţului orientat către
concurenţi şi a preţului orientat după cerere.
Strategia preţului orientat către cerere se caracterizează prin dependenţa preţului de
elasticitatea cererii, de comportamentul cumpărătorilor la variaţia preţului, de relaţiile preţ-
calitate şi preţ-ciclu de viaţă al produselor, precum şi de alte aspecte ale cererii.
Strategia preţului orientat către concurenţi- se caracterizează prin stabilirea preţurilor în
dependenţă de a concurenţilor existenţi, dar totodată ţinând seama şi de costuri, astfel vom tinde
să face cât mai dificilă compararea preţurilor prin diferenţierea unităţilor de măsură folosite,
31
diversificarea produselor cu ajutorul unor inovaţii minore. În cel de-al doilea rând v-om recurge
la publicitate, care reprezintă o formă mai puţin vizibilă şi mai greu de emitat.
Vom interpreta preţul astfel încât să ne asigure menţinerea cotei de piaţă pe măsură ce
creşte concurenţa. Dacă un produsele v-or avea succes, concurenţii vor pătrunde pe piaţă, iar
întreprinderea va trebui să facă eforturi pentru extinderea sau cel puţin menţinerea părţii sale de
piaţă. Prin reevaluarea continuă a preţului produsului, coroborată cu folosirea unei reclame
speciale şi a unor tehnici de promovare adecvate, partea de piaţă va putea fi nu numai menţinută,
ci şi mărită.
Evident, în stabilirea preţului pentru produs trebuie să acoperim costurile totale, dar
deoarece întreprinderea va confecţiona o varietate mare de produse, preţul la unele produse ce v-
or avea o cerere mică vor fi reduse, iar la cele cu o cerere mare pe piaţă v-or fi mărite, astfel din
contul lor se v-or acoperi pierderile provocate de reducerea costurilor.
3.3.2 Politica de produs
În cadrul mixului de marketing produsul ocupa locul central, deoarece el este cel ce
satisface direct cerinţele de consum şi prin vănzarea lui se realizează legătura cu piaţa şi eficienţa
economică a firmelor.
Scopul esenţial al politicii de produs îl constituie crearea de bunuri care să corespundă
cerinţelor, preferinţelor consumatorilor şi să asigure un profit pe toată duratade viaţă a lor.
Realizarea acestui obiectiv presupune abordarea produsului din perspectiva de marketing.
Componentele principale ce definesc un produs în viziunea marketingului sunt:
componentele corporale, acorporale, comunicaţiile privind produsul, imaginea produsului.
Componentele acorporale devin tot frecvent elemente hotărîtoare ale deciziei de
cumpărare a produsului, deaceea producând confecţii textile vom pune un mare accent anume pe
componentele acorporale, care sunt determinate de׃ culoarea şi mărimea solicitată, designul şi
stilul, calitatea şi aspectul suprafeţei materialului, eticheta, marca.
3.3.3 Politica promoţională
Obiectivele stabilite de firmă privind politica de promovare:
- stabilirea unei imagini a firmei,
- creşterea vânzărilor,
- informarea clienţilor asupra produselor şi îmbunătăţirilor aduse lor.
Politica promoţională are scopul de a urmări nu numai vânzarea mărfurilor, dar să-l
convingă şi să-l îndrumeze pe consumator spre satisfacerea nevoilor sale raţionale. Această
32
politică trebuie să stimuleze, să dezvolte şi să orienteze nevoile consumatorilor.
Structura activităţii promoţionale este:
a) Publicitatea
b) Promovarea vânzărilor
c) Relaţiile cu publicul
d) Utilizarea mărcilor
e) Manifestări promoţionale
Publicitatea este un mijloc de comunicare în masă, cu caracter exclusiv comercial, care
îmbină procesul de informare cu cel de convingere. Partea de bază a publicităţii este reclama ce
este un mijloc de stimulare în politica promoţională.
Reclama este o tehnică de comunicare, utilizată în politica promoţională. Ea include
ansamblul acţiunilor ce au drept scop prezentarea unui mesaj contra plată de către un agent
economic. Nu există reguli speciale de elaborare a mesajului unei reclame, însă se poate realiza
un impact mai mare asupra clienţilor dacă se respectă următoarele principii:
- Reclama trebuie să fie uşor de recunoscut. întreprinzătorul trebuie să proiecteze un mesaj
cu un stil unic, care să reflecte imaginea firmei, întreprinzătorul trebuie să facă reclamă
produselor şi serviciilor considerate de clienţi valoroase.
- Reclama trebuie să transforme atributele produselor şi serviciilor în avantaje specifice
consumatorului - economisirea banilor, realizarea unei sarcini dificile etc.
- Localizarea reclamei trebuie să fie simplă. Designul nu trebuie să distragă atenţia de la
mesajul reclamei.
- Mesajul trebuie să fie uşor de înţeles, scurt, direct şi elaborat în jurul unei singure idei.
- Managerul trebuie să ia în serios mesajul. în general, trebuie evitate glumele inserate în
mesaj, pentru ca acesta să fie bine înţeles.
- Managerul trebuie să proiecteze reclama în jurul unei tematici centrale. Nu trebuie
comunicate prea multe idei într-o siflgură reclamă, iar fiecare reclamă trebuie să contribuie
la tema generală a reclamei firmei.
- Reclama trebuie să folosească ilustraţiile care completează produsele sau serviciile.
Fotografiile sau desenele produselor sau serviciilor atrag adesea mai mult atenţia decât o
simplă descriere.
- Reclama trebuie să identifice cu claritate magazinul. Adresa magazinului, numărul de
telefon şi regimul de lucru sunt elemente importante de reclamă.
- Reclama trebuie să cuprindă preţul produsului (serviciilor). Micului între prinzător nu
trebuie să-i fie frică să menţioneze preţul în reclamă, deoarece acesta este cel mai important
33
considerent pentru mulţi clienţi.
- Reclama trebuie să fie sinceră, credibilă şi de bun gust.
Tipul de reclamă folosit va fi difuzarea publicităţii la radio ce se bucură de o destul
de mare audienţă. Un avantaj al acestui mijloc de comunicare cu publicul este frecvenţa mai
mare de reclamare şi posibilitatea de a efectua o serii de concursuri prin care se vor pune în joc
diferite articole confecţionate de către întreprindere astfel aducând un important aport in relaţia
mărcii cu publicul. Astfel de concursuri au ca scop reducerea surplusului de cheltuieli şi o mai
mare informare a populaţiei. Cheltuielile pentru concursurile respective sunt în mediu câte 8
articole vestimentare lunar puse în joc cu o valoare medie de 200 lei = 1600 lei lunar, şi
achitarea serviciilor către postul radio ce constitui de 1000 lei lunar, durata de difuzare fiind de
o lună, total cheltuieli cu reclama radio - 2600lei.
Cel mai folosit mijloc de informare actual este cel „Print” (media printată, tipărită).
Punctul forte a fost pus asupra acestui segment deoarece este unul mult mai ieftin şi foarte
eficient în cazul nostru, deoarece printre consumatorii potenţiali ai produselor confecţionate de
întreprindere sunt şi adolescentele, persoane active ce se informează în mare din reviste, care în
prezent sunt foarte multe şi au un preţ accceptabil.
Înterprinderea va utiliza în vederea promovării produselor panouri pe care se vor
amplasa mesaje publicitare: - panourile v-or fi amplasate în centrele comerciale prin intermediul
carora se va realiza marfa, îndeosebi la vitrine, la intrarea în magazine. Aceste panouri vor
reprezenta marca intreprinderii şi v-or oferi informatii despre firma în general, produsele oferite,
reducerile organizate.
Aceasta este o metoda avantajoasa pentru firma, deoarece cheltuielile privind acest mod
de publicitate sunt suportate de magazin, aceasta sporind vânzările magazinului.
Expoziţiile: Expoziţiile va oferi întreprinderii un prilej unic de a face reclamă destinată
unui public avizat. Alegerea expoziţiei potrivite poate avea rezultate eficiente pentru
întreprindere.
Avantajele prezentării la expoziţii sunt următoarele:
- Piaţa naturală. Expoziţiile aduc împreună cumpărătorii şi vânzătorii într-un loc unde
produsele pot fi explicate, demonstrate şi mânuite, scurtându-se
procesul de cumpărare.
- Public preselectat. Expoziţiile atrag oamenii interesaţi de anumite bunuri şi servicii şi este
foarte probabil ca ei să şi cumpere.
- Piaţa nouă a clienţilor. Expoziţiile oferă un prim prilej de a contacta noi clienţi, care nu ar fi
accesibili prin alte mijloace.
- Costuri avantajoase. Participarea la expoziţii este avantajoasă din punctul de vedere al
34
costurilor, dacă se raportează la rezultatele obţinute prin contracte personale şi prezentare.
Dintre dezavantajele expoziţiilor amintim:
- Costuri crescânde. Costul participării la o expoziţie este din ce în ce mai mare. Taxele de
participare, costurile de transport şi amenajare, salariile personalului etc. pot fi o barieră de
netrecut pentru unii întreprinzători.
- Efort ridicat. O expoziţie prost organizată poate, în ultimă instanţă, să-1 coste pe
întreprinzător mai mult decât beneficiul pe care l-ar putea obţine.
Produsele firmei reprezentănd articole vestimentare şi anume şi pentru adolescente,
acestea vor fi expuse în cadrul concertelor de muzică, ce în prezent se petrec săptămânal, în
diverse oraşe, se are în vedere segmentul cu piaţa ţintă, cea externă, planificând demonstraţii de
modele. De modul în care va fi organizată expoziţia depinde succesul pe viitor al afacerii, astfel
clienţii îşi vor crea o imagine despre firmă.
Costul acestor expoziţii este destul de ridicat dar merită aşteptările.
Cheltuieli expoziţii – 1700 lei.
Total cheltuieli privind promovarea produselor – reclama radio = 2600 lei
Cheltuieli expoziţii – 1700 lei.
Total cheltuieli – 4300 lei
3.4 Marca întreprinderii
Marca este o componenta strategica a patrimoniului unui producător de confecţii prin
care se diferenţiază produsele fabricilor de confecţii, un element de vestimentaţie al unei case de
moda de un altul al unei alte case de moda.
În esenţă marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea
produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane
care constă în cuvinte, desene, litere, cifre, combinaţii de culori şi orice combinaţii ale acestor
semne.
Prin intermediul mărcii se asigură nu numai diferenţierea unui produs de un altul, dar şi
garantarea provenienţei si calitatea confecţiilor, atragerea clientelei, protejarea consumatorului,
reclama. Marca este un semn exterior al valorii si calităţii produselor, care permite o selecţie
rapida a produselor cu o buna reputaţie.
Potrivit specialiştilor, mărcilor trebuie să li se confere multiple atribute care să le
sporească forţa promoţională : perceptibilitate ridicată, omogenitate, distincţie, putere de
35
evocare, personalitate, capacitate de memorizare, notorietate şi asociativitate. Există diferite
tipuri de indicare a mărcii:
- Semnul de marcă (emblema) este o parte a mărcii care poate fi recunoscută, dar nu poate fi
pronunţată, de exemplul simbolul,imaginea culoarea distinctivă sau prezentarea ce are caracter
specific.
- Semnul comercial este marca sau o parte a ei , asigurată din punct de vedere legislativ. Semnul
comercial apără drepturile excepţionale ale vânzătorului pentru folosirea denumirii de marcă sau
a semnului de marcă (a emblemei).
- Numele de firmă este un cuvânt, o literă sau un grup de cuvinte sau litere, ce pot fi pronunţate.
Numele de firmă care a fost ales este „ART-INVEST-GROUP”
Problema utilizării mărcilor este deosebit de importantă nu numai prin prisma activităţii
promoţionale, ci şi pe un plan mai larg, respectiv privind însăşi aspectele fundamentale ale
existenţei unei mărci sau companii pe o anumită piaţă. În acest context se urmăreşte
conturarea şi cunoaşterea, în termeni operaţionali, a valorii capitalizate în marcă, specialiştii
folosind cinci categorii principale pentru a-i defini componentele:
. fidelitatea faţă de marcă
. conştientizarea numelui mărcii
. calitatea percepută
. asocieri ale mărcii (altele decât percepţia calităţii)
. alte drepturi de proprietate asupra unor active legate de marcă.
Pe plan strategic, în viziunea marketingului, companiile sau organizaţiile moderne
trebuie să decidă, în privinţa utilizării mărcii sau mărcilor, dacă se recurge la promovarea
imaginii corporaţiei în sine sau a unor mărci distincte, independent de numele companiei.
36
4. Managementul şi personalul Pentru a activa, organizaţia are nevoie de resurse, aceste resurse sunt: materiale,
financiare, şi resurse umane. Resursele umane sunt esenţiale pentru organizaţie, şi numai
valorificarea lor corecta poate duce la succesul întregii organizaţii. În cadrul S.C.”ART-INVEST-
GROUP”S.R.L. va fi creat un compartiment ce se va ocupa de personal, începând cu planificarea
acestuia pâna la integrarea în muncă.
Mangementul Resurselor Umane presupune un complex de măsuri concepute
interdisciplinar, cu privire la recrutarea personalului, selecţia, încadrarea, utilizarea prin
organizarea ergonomică a muncii, stimularea materială şi morală până în momentul încetării
contractului de munca.
Managementul Resurselor Umane e definit ca ansamblul activităţilor de ordin strategic şi
operaţional, precum şi crearea unui climat organizaţional corespunzător, care permite asigurarea
cu Resurse Umane necesare îndeplinirii obiectivelor organizaţionale.
Asigurarea cu personal a organizaţiei cuprinde mai multe activităţi de bază şi anume:
planificarea resurselor umane, recrutarea şi selecţia personalului. Procesul de asigurare cu
personal din exteriorul organizaţiei cuprinde recrutarea, selectarea şi integrarea personalului, în
timp ce asigurarea cu personal din interiorul organizaţiei presupune unele transferuri, promovări,
verificări, dezvoltări, precum şi eventuale pensionări, decese, demisii.
37
4.1 Planificarea resurselor umane
Aceasta etapa începe cu analiza tuturor activităţilor din cadrul organizaţiei, precum şi
direcţiilor în care aceasta se îndreaptă. La aceasta etapa v-om evalua şi identifica problemele
specifice din domeniul resurselor umane, v-om stabili cererea viitoare de angajaţi atât calitativ
cât şi cantitativ, pe baza obiectivelor organizaţiei.
Necesarul de personal se planifică în dependenţă de sarcinele ce trebuie îndeplinite,
precum şi volumul de lucru ce trebuie acoperit calitativ şi la timp.
Planificarea personalului se face răspunzând la întrebările esenţiale:
cine -
ce - trebuie să facş pentru transpunerea în practică a obiectivelor.
cum -
Răspunsurile vor indica persoanele sau entitaţile structurale ale organizaţiei care trebuie
să execute anumite activităţi şi să îndeplineasca anumite sarcini.
Definirea sarcinilor de muncă specifice, respectiv: ce, cum şi în ce combinaţie vor fi
realizate la un loc de muncă, impune o analiză atentă, calificată, prin utilizarea unor tehnici şi a
unui instrumentar specializat. De aceste lucruri se ocupă analiza postului.
Obiectivul esenţial al analizei postului este să determine sarcinile posturilor de muncă
dintr-o organizaţie, precum şi oamenii necesari în termenii dexteritatilor (indemanarilor),
cunostinţelor, abilitaţilor şi experienţei, pentru a realiza cu succes sarcinile. Analiza postului
oferă date pentru elaborarea Descrierii postului şi Specificaţiilor postului (Fisa postului). De
asemenea, este bază pentru: definirea postului, reproiectarea postului, recrutare, selectie,
orientare, pregătire, consiliere carieră, evaluare a performanţelor şi compensare(salarizare).
O Fisă a postului este o formulare succintă a informaţiilor colectate în procesul de analiză
a postului. Se prezintă ca un document scris care identifică, defineşte şi descrie postul în termenii
sarcinilor, responsabilitaţilor, condiţiilor de munca şi specificaţiilor.
Având ca activitate de baza producerea de bunuri, aceasta ne semnifică existenta în
organizaţie a două categorii de personal şi a două categorii de relaţii:
- personalul direct implicat in realizarea produsului de bază,
- personal care contribuie indirect la realizarea produsului de bază, prin executarea proiectarii,
controlul calitatii, încadrarea cu personal.
38
Întreprinderea va fi condusă de Managerul General fiind compartimentată în patru
compartimente care sunt: producere, marketing, finanţe şi personal, pentru fiecare post se va
angaja câte un candidat.
Cu scopul de a determina sarcinile posturilor şi funcţiilor existente, precum şi oamenii
necesari în termenii dexteritatilor(indemanarilor), cunostinţelor, abilităţilor şi experienţei
pentru a realiza cu succes sarcinile facem, analiza postului pentru fiecare funţie.
Titlul postului: Manager Producere.
Compartimentul: Producere.
Relaţiile postului: contact direct cu celelalte compartimente.
Sarcini şi responsabilităţi:
- planificarea, supravegherea şi controlul fluxului tehnologic;
- administrarea controlului calitaşii;
- administrarea personalului in producere; totalitatea activitatilor care asigura desfasurarea
procesului de productie.
Standardele de performantă: lunar sau la necesitate saptămânal sa se prezinte darea de seama cu
privire la îndeplinirea activitaţii de producere.
Autoritatea: decizie strategica centralizata.
Condiţii de muncă: favorabile.
Specificaţiile: candidaţii trebuie să dispună de studii superioare în domeniu Industriei Usoare, şi
anume tehnologia confecţiilor; experienţă şi vechime de muncă în domeniu;varsta nu este limitata.
Titlul postului: Manager comercial.
Compartimentul: Marketing.
Relaţiile postului:contact direct cu celelalte compartimente.
Sarcini şi responsabilităţi:
- dezvoltarea relaţiilor între firmă şi exterior;
- cercetări de marketing;
- publicitate;
- aprovizionarea cu materii prime şi diferite materiale;
- realizarea produselor fabricate, încheerea a noilor contracte.
Standarde de performantă: lunar de prezentat darea de seama a îndeplinirii obiectivelor expuse.
Autoritate: decizie centralizată.
Condiţii de munca: este prevazut un birou cu dotatiile necesare pentru desfasurarea normală a
muncii, telefon, calculator, mobila şi rechizite pentru birou.
39
Specificaţiile: – persoana prezentabila;
- studii superioare în domeniul micului buisness;
- e de dorit experienţă în domeniu;
- varsta în limitele 25-55 ani, comunicabil, posedarea permisului de conducere va prezenta un
avantaj;
- limbi straine cerute: rusa.
Titlul postului: Contabil.
Compartimentul: Finanţe.
Relaţiile postului: contact direct cu celelalte compartimente.
Sarcini şi responsabilităţi:
- evidenţa şi utilizarea eficientă a resurselor financiare necesare pentru desfasurarea
activitaţii în ansamblu a firmei;
- înregistrarea tuturor cheltuielilor legate de procurarea şi transportarea factorilor de
producţie;
- determinarea costurilor de producţie şi veniturile firmei;
- contribuirea la utilizarea eficientă a tuturor resurselor, astfel orientând activitatea firmei
spre sporirea rezultatelor finite.
Standardele de performanţă: să prezinte conform legii darea de seama, lunară trimestrială,
anuală, impozitul pe venit să fie inregistrat şi plătit anual, pana la data impusa de catre Ministerul
Finantelor.
Autoritate: puterea de decizie strategica centralizată.
Condiţii de muncă: favorabile, dotaţii: computator.
Specificaţii:- studii superioare, contabil;
- experienţă în domeniu nu este obligatorie;
- varsta 25-55ani;
- cunoasterea computatorului, în deosebi programelor contabile.
Titlul postului: Manager Resurse Umane.
Compartiment: Personal.
Relaţiile postului: relaţii cu mediul extern, contacte între compartimente.
Sarcini si responsabilităţi:
- asigurarea firmei cu fortă de munca calificată, necesară pentru realizarea activitătilor în
ansamblu;
- stabilirea relaţiilor favorabile între salariaţi;
40
- selectarea pregatirea, perfecţionarea, promovarea şi salarizarea personalului.
Autoritate: decizie totala in domeniu de activitate.
Condiţii de munca: favorabile.
Specificaţii : studii superioare, varsta 25-60 ani, comunicabilî, este de dorit experientă de munca în
domeniu.
Necesarul de personal planificat
Tabelul 1- Management şi specialişti
Nr.crt. Funcţia
Nr. Per-soane
Salarii lunare,lei
Responsabilităţi
1. Manager general
1 3200 - gestionarea activităţii firmei.
2.Manager producere/tehnolog
1
2800
- planificarea, supravegherea şi controlul fluxului tehnologic;- administrarea controlului calitaşii;- administrarea personalului in producere; totalitatea activitatilor care asigura desfasurarea procesului de productie.
3. Manager comercial
1
2200
- dezvoltarea relaţiilor între firmă şi exterior;- cercetări de marketing;- publicitate;- aprovizionarea cu materii prime şi diferite materiale;realizarea produselor fabricate, încheerea a noilor contracte
4. Manager R.U.
1 1200
- asigurarea firmei cu fortă de munca calificată, necesară pentru realizarea activitătilor în ansamblu;- stabilirea relaţiilor favorabile între salariaţi;- selectarea pregatirea, perfecţionarea, promovarea şi salarizarea personalului.
5.Contabil
1 1200
- evidenţa şi utilizarea eficientă a resurselor financiare necesare pentru desfasurarea activitaţii în ansamblu a firmei;- înregistrarea tuturor cheltuielilor legate de procurarea şi transportarea factorilor de producţie;- determinarea costurilor de producţie şi veniturile firmei;- contribuirea la utilizarea eficientă a tuturor resurselor, astfel orientând activitatea firmei spre sporirea rezultatelor finite.
6. Controlor 1 2200 - asigurarea sistemului de calitate.
Total 6 12800
41
Total salarii 153600anuale
Întreprinderea va angaja personal din sursele interne ale întreprinderii în incinta careia va activa,
întreprinderea S.A.˝Galanta ˝.
Mecanic –deoarece utilajul va fi deasemenea arendat de la întreprinderea dată, acesta dispune o
experienţă mare în domeniu, anume activând la această întreprindere.
Manager resurse umane – deasemenea reprezintă o persoană cu mare experienţă ceea ce
reprizintă un avantaj. Se va încheia contract de muncă unde se va specifica orele de lucru, va lucra
4 ore zilnic, astfel plata va fi după orele lucrate.
Contabil – deoarece firma S.C.”ART-INVEST-GROUP”S.R.L.se află doar la începutul activităţii sale
şi constituie doar o secţie de confecţii de capacitate mică, e suficient să angajeze contabil ce va
lucra doar câteva ore zilnic, acesta deasemenea va fi salariat după orele lucrate.
- înscrierea angajaţilor pe statul de plată - planificarea activităţilor de integrare- evoluarea activităţilor de integrare - explicarea structurii organizaţiei
- prezentarea detaliată şi precisă a drepturilor şi îndatoririlor- dialogul direct periodic cu noi angajaţi - controlul integrării
53
Manager producere - informaţii despre atribuţiile locului de muncă - sensibilitatea echipei de lucru pentru primirea noului angajat- explicarea obişnuitelor şi tradiţiilor organizaţiei sau ale grupului de muncă - adoptarea fricţiunilor şi a succesiunilor pe care le pot provoca iniţiativele noului angajat
Cunoaşterea noilor angajaţi cere timp, integrarea lor va depinde de o serie de factori care
vizează motivaţia, comportamentul, relaţiile interpersonale, performanţa în muncă. Se poate
spune că integrarea noului angajat va lua sfârşit, atunci când acesta e capabil să-şi îndeplinească
corect sarcinile postului pe care îl ocupă. Dar integrarea profesională nu înseamnă numai ajutor
angajatului ci şi observarea acestuia pe o perioada mai îndelungată după angajare, identificându-
se atitudinea, interesele, aspiraţiile sale, ritmul de progresare, reacţiile la diferiţi stimuli şi
participarea la realizarea obiectivelor firmei.
Pregătirea noilor angajaţi se va realiza astfel încât aceştia să simtă că aparţin organizaţiei şi
sunt utili realizării obiectivelor. Acest lucru se va realiza încredinţănd sarcini concrete cărora li
se atribuie obiecte precise. Managerii şi membrii grupurilor de muncă v-or fi pregătiţi să
primească noii angajaţi. Informaţiile necesare noilor angajaţi se grupează în trei categorii:
- informaţii generale asupra activităţilor curente ale organizaţiei şi ale muncii pe care
angajatul urmează să o desfăşoare.
- informaţii despre istoricul organizaţiei, obiectivele, misiunea, strategia politică a firmei,
etc.
- informaţii generate, de preferinţă scrise, regulamentele de ordine interioară, facilităţi de
orice fel de care se bucură în cadrul organizaţiei.
Scopul integrării profesionale este:
- să prezinte toate informaţiile strict necesare;
- să prezinte identificarea principalelor lacune, pe linie profesională ale noilor angajaţi şi să
asigure mijloacele pentru rapida lor înlăturare
- să acorde prioritate calităţii munci şi responsabilităţilor
- să insiste însuşirea principiilor care permit menţionarea unui climat favorabil de lucru.
Obiectivul final al integrării îl constituie crearea sentimentului de apartenenţă la firmă şi apoi,
de identificare cu firma şi misiunea ei.
4.5 Recompensele personalului
54
Recompensa angajatului reprezintă totalitatea veniturilor materiale şi bănesti, a înlesnirilor şi
avantajelor prezente sau viitoare, determinate direct sau indirect de activitatea desfasurată de
angajat, fiind concretizate în salarii.
La stabilirea salariului v-om ţine cont de principiile prevederii Legislative cu prvire la salarii a
Republicii Moldova care sunt׃
- Obligativitatea stabilirii unui salariu minim pe economie sub nivelul cărora nu pot fi
plătite nici un salariat;
- Nu se admite discriminarea pe motive de vîrstă, sex, apartenenţă de rasă şi naţională,
convingeri politice, confesiune şi stare materială;
- Salarizarea angajaţilor este în raport cu cererea şi oferta de muncă pe piaţa muncii,
cantitatea şi calitatea muncii, rezultatele şi condiţiile de funcţionare a înterprinderii;
- Stabilirea concretă a fiecărui salariu se va realiza prin negocieri colective sau individuale,
în funcţie de posibilităţile financiare.
Forma de salarizare aleasă este: salarizarea în acord sau cu bucata - pentru cusutorese, şi în regie
pentru celelalte categorii de angajati.
Forma de salarizare cu bucata pentru cusutorese a fost aleasă; argumentez:
- rezultatele muncii pot fi masurate, ceea ce va servi ca un stimul şi totodata va reduce
absenteismul fată de muncă.
Însă aplicarea unei astfel de metode de salarizare cere să fie respectate unele reguli:
- salarizarea în acord să nu conduca la diminuarea calitaţii produselor sau la nerespectarea
regimurilor tehnologice şi a măsurilor de protecţie şi securitatae amucii:
- prin salarizarea în acord să nu se ajungă la depaşirea consumurilor specifice normate de materii
prime.
Pentru celelalte categorii de salariaţi a fost aleasă metoda de salarizare în regie; argumentez:
- productivitatea muncii nu poate fi masurată cu precizie:
- munca nu poate fi normată pentru a stabili exact timpul normat de execuţie a sarcinilor;
acestor categorii salariile li se v-or acorda stabilit pe luna, în funcţie de timpul efectiv lucrat şi
realizarea integrală a sarcinilor de serviciu stabilite.
4.6 Motivarea personalului
Motivaţia este o stare interioara ce energizează, activează sau pune în mişcare un individ,
orientând comportamentul său în direcţia unui obiectiv. Un motiv a fost descris de psihologi ca o
neliniste, o lipsa, o dorinţă puternică, o forţă. Odată aflat sub stăpînirea unui motiv, un organism face
ceva, ceva care sa reducă nelinistea, să înlature lipsa, să aline dorinţa, să atenuieze forţa.
55
Motivaţia, având deci semnificatia voinţei de a realiza, este una dintre cele mai importante sarcini
cu care se confruntă un manager.
Pentru a-i imobiliza pe oameni nu există mijloace formale; este necesară încredere, bunavointă şi
întelegere faţă de cerinţele şi dezideratele lor. Cei care pot şi doresc să lucreze mai bine trebuie ajutaţi,
mizând pe pornirea lor launtrică de a-şi satisface nevoile prin munca lor, adică trebuie motivaţi.
Organizaţia îşi va motiva angajaţii prin oferirea diferitor premii, în mod diferenţiat, pentru realizari
deosebite. În dependenţă de realizarea productiei se v-or oferi comisioane.
Pentru menţinerea disciplinei deasemenea se v-or implimenta strategii legate de motivaţie: se
prevăd micşorări ale salariilor celor ce provoacă indisciplina sau conflicte în interiorul organizaţiei.
4.7 Programa de lucru
Zilele de lucru vor constitui: de luni până sâmbăta, duminica zi de odihnă.
Orele de lucru: de la 8 la 17, întrerupere pentru masă de la orele 12 la 13.
Concediile de odihnă se v-or acorda o dată pe an, acestea v-or fi cu plată.
56
5. Organizarea producţiei
5.1 Organizarea procesului de producţie
Organizarea producţiei reprezintă ansamblu de măsuri cu caracter economic şi tehnico-
organizatoric referioare la stabilirea, asigurarea şi coordonarea mijloacelor de producţie şi a
forţei de muncă în aşa fel, încât fabricarea produselor să se efectuieze în cele mai bune condiţii.
Nivelul maxim de eficienţă se obţine printr-o fundamentare ştiinţifică adecvată a deciziilor luate.
Organizarea ştiinţifică a procesului de producţie trebuie să asigure prin metode şi tehnici de
organizare folosite respectarea unor principii de organizare de bază׃
- proporţionalitatea,
- ritmicitatea,
- paralelismul,
- linia dreaptă,
- continuitatea.
Tipul de producţie confecţionat de secţia planificată se caracterizat prin nomeclatorul
producţiei fabricate, volumul producţiei, gradul de specializare a întreprinderii.
Tabelul 5.1- Sortimentul de produse confecţionate
de către S.C.˝ART-INVEST- GROUP˝S.R.L.
Nr.crt.
Denumirea produsului
1 Costum pentru femei
2 Costum pentru adolescente
3 Pantalon pentru femei
4 Pantalon pentru adolescente
5 Fustă pentru femei
6 Fustă pentru adolescente
7 Jachetă pentru femei
8 Jachetă pentru adolescente
9 Bluză pentru femei
10 Bluză pentru adolescente
11 Pardesiu pentru femei
12 Rochie pentru femei
13 Rochie pentru adolescente
4
Tipul de producţie influienţează şi determină metodele de organizare a producţiei şi a muncii,
structura de producţie a secţiilor, gradul de înzestrare tehnică.
Reieşind din sortimentul de produse ce planifică să realizeze firma, acesta fiind destul de
variat, sistemul de de organizare trebuie să fie foarte flexibil, astfel, tipul de producţie realizat
este în serie, iar organizarea producţiei în flux.
Din practică se ştie că, folosind metode de organizare a producţiei în flux, se obţin rezultate
remarcabile în procesul de producţie.
Metoda de organizare a producţiei în flux necesită divizarea procesului pe operaţii şi
repartizarea lor pe locuri de muncă concrete amplasate în conformitate cu procesul tehnologic al
fiecărui model aparte. În acest caz se asigură continuitatea procesului de producţie care permite a
reduce timpul de confecţionare a articolelor ca rezultat al mişcării permanente a detaliilor,
ansamblurilor, articolelor prelucrate cu ajutorul diverselor mijloace de transport; amplasarea
funcţională a utilajului, ceea ce contribuie la utilizarea eficientă a capacităţilor de producţie.
Activitatea de producţie se va realiza prin intermediul procesului de producţie. Procesul
de producţie reprezintă unitatea organică a două procese׃ procesul tehnologic şi procesul de
muncă.
Procesele de producţie se v-or desfăşura în secţiile de bază ale întreprinderii acestea fiind׃
secţia de pregătire, secţia de croi, secţia de producere, care îndeplinesc anumite sarcini şi
funcţii, astfel asigurând funcţionarea neîntreruptă a procesului de producţie.
Secţia de pregătire – aici ţesătura, în baza facturii – ordin este transportată de la depozitul
de materiale. Procesul tehnologic în secţia de pregătire este determinat de următoarele etape
interdependente:
- recepţia materialelor, la recepţia ţesăturilor se verifică cantitatea materialelor intrate în
conformitate cu documentele de însoţire, precum şi calitatea acestora: se precizează metrajul
ţesăturii, se determină sortul, existenţa defectelor. Acest lucru este necesar pentru evidenţă la
croit şi completarea paşaportului cu indicarea parametrilor fiecărei ţesături.
- întocmirea fişei croirii, fişa croirii se completează în serviciul de calcul al secţiei de
pregătire, în conformitate cu specificaţia pentru un anumit model, ţinând cont de informaţia
conţinută în paşaportul ţesăturii pentru utilizarea economă a acesteia şi tipul ţesăturii, desenul şi
culoarea ţesăturii în scopul determinării normei de consum materiale şi consumurilor privind
retribuirea muncii, în cazul executării comenzii de producţie.
Alegerea culorilor este necesară pentru utilizarea eficientă a timpului de lucru în secţia de
cusut. ţesăturilor alese, cantitatea articolelor obţinute din metrajul total şi pe fiecare bucată în
parte, ţinând cont de indicatorii mărimii şi taliei şi normele pentru un articol şi toată cantitatea de
articole, mărimea deşeurilor de producţie etc. În conformitate cu calculul efectuat pentru
5
materiale, datele se trec în harta croirii în ansamblu pe metraj, fără detalierea pe bucăţile ţesăturii
alese. Fişa croirii constituie baza pentru livrarea de la depozit a materialelor împreună cu
paşapoartele pentru fiecare bucată de ţesătură şi tiparele pentru modelul lansat în producţie. Este
de remarcat că fişa croirii se utilizează deoarece producţia se va croi pe partide, ceea ce va
asigura controlul materialului consumat pe fiecare partidă;
- pregătirea materialelor pentru croit, ţinând cont de fişa croirii se întocmeşte sarcina pentru
secţia de croit, se aleg bucăţile de ţesături, precum şi materialele pentru căptuşeală, întărituri,
garnituri şi furnitura pentru ţesături şi se trimit în secţia de croit.
În cadrul secţiei de pregătire va există sectorul experimental unde se va forma informaţia
primară privind fabricarea articolelor, după care se va elabora modelele etalon sau în dependenţă
de cămandă de fiecare model şi mărime câte un articol, în baza cărora se v-or determina norma
de consum, dacă estenecesar perfecţionarea succesiunii tehnologice, cu scopul reducerii timpului
de prelucrare.
După examinarea de către tehnolog şi managerul de producere a articolelor etalon,
materialele pregătite se transmit în secţia de croit.
Secţia de croit - se petrece procesul de croire a modelelor conform fişei de însoţire, după
care se formează pachete cu repere, pentru care se întocmesc fişele de însoţire ţi sunt transportate
în secţia de producere.
Secţia de producere - execută cusutul articolelor şi operaţiile finale de finisare şi asigură
amplasarea şi unirea detaliilor în conformitate cu condiţiile tehnice, efectuându-se consumuri de
muncă şi materiale minime. În secţia de producţie se utilizează metoda de organizare a producţiei
în flux în care prelucrarea produselor se divizează în operaţii executate continuu şi consecutiv de
către muncitori pe sectoare separate. În acest scop la fişa de însoţire se anexează bonuri pentru
evidenţa consumurilor de muncă în care se indică numărul operaţiei, tarifele şi timpul efectuării
acesteia.
Procesul tehnologic al secţiei de producţie include sectoarele׃
- sectorul de cusut, pe acest sector croiala calitativă verificată se lansează în flux, trecând
printr-o serie de operaţii continue şi consecutive. Pentru forma de organizare a producţiei în flux
este necesară coordonarea muncii tuturor sectoarelor producţie, de aceea pe toate sectoarele
tehnologice se completează bonuri, o numerotare a detaliilor croielii. Pentru a obţine produsul
finit în cursul efectuării unor operaţii tehnologice în secţia de producţie se utilizează materiale
auxiliare care sunt: aţa de cusut, dublura, rejansa, fermoarele, nasturii, şi alte furnituri şi astfel de
materiale cum sunt etichetele.. Eliberarea de la depozit a furniturilor şi altor materiale auxiliare
se efectuează în baza facturii anexată la fişa croirii.
6
- sectorul de finisare higro-termică, pe acest sector se execută operaţiile de călcare-
aburire, atăt între fazele tehnologice cât şi finale, înainte de transportarea articolelor la depozitul
de produse finite.
- sectorul de control, constă din următoarele operaţii: curăţirea produsului finit, marcarea
produsului, verificarea calităţii de către controlorul secţiei de control tehnic, sortarea articolelor
pe modele, completarea fişelor de însoţire şi alegerea articolelor pe fişe de însoţire.
Producţia finită este transportată la depozitul produse finite.
5.1.1 Asigurarea calităţii
Calitatea nu poate fi considerata o categorie economica care planează în afara factorilor
economici, ieşită de sub acţiunea acestora, ci trebuie înţeleasă ca fiind într-o continuă modificare
şi în strânsă interacţiune cu acest factori economico-sociali.
Calitatea poate fi situata pe poziţia de factor de influentă asupra altor categorii economice şi
în special asupra rezultatelor economico-financiare ale firmei.
Factorii ce influenţează calitatea produselor׃
Factori tehnico-creativi
Factorii de natură tehnică se referă la structura şi starea utilajelor din dotare, de al căror
randament depinde buna si eficienta desfăşurare a procesului tehnologic.
Factorii de natura creativa au o deosebita importanta în modificarea calităţii şi realizarea unor
produse cu un înalt grad de competitivitate (design, moda, cerinţele clientului).
Factori materiali
O importanta deosebita o are atât calitatea materiilor prime şi auxiliarele utilizate, cât şi
calitatea operaţiilor tehnologice executate de-a lungul fluxului tehnologic.
Organizarea controlului calităţii producţiei şi produselor
De modul în care este organizat controlul calităţii producţiei şi a produselor obţinute depinde
în mod direct şi nemijlocit creşterea rentabilităţii şi valorificarea superioară a materiilor prime.
În urma controlului se ierarhizează factorii de influenţă asupra calităţii, se evaluează cauzele
care au determinat produse de calitate inferioara astfel încât, în urma unor analize critice să
rezulte o cât mai obiectivă grupare a sortimentelor şi grupelor de produse în vederea orientării
producţiei către acele sortimente care să asigure o eficienta sporita a activităţii agentului
economic.
Este necesară introducerea în procesul de producţie numai a acelor materii prime care au
caracteristicile de calitate prevăzute în standardele sau normele invocate de beneficiari în
momentul specificării acestor materii prime la lansarea comenzii.
7
Executarea unui control riguros pe fluxul de fabricaţie care să nu permită promovarea de
produse ne-conforme cu documentaţia şi tehnologia omologata, presupune o activitate susţinută
a controlorilor de calitate.
Calificarea personalului
Calitatea produselor înseamnă nu numai materii prime şi materiale de calitate, utilaje şi
metode ci şi profesionalismul celor ce le realizează.
Profesionist e o persoana care câştiga satisfacţie, împliniri nu doar salariu, dar şi din munca
prestată.
5.1.2 Organizarea activităţii de control a calităţii
Una din cerinţele de bază ale creşterii nivelului calitativ al producţiei şi produselor o constituie şi
organizarea corespunzătoare a activităţii de control a calităţii. Asigurarea unui nivel calitativ al
produselor, în corelaţie permanentă cu nivelul maxim al cerinţelor beneficiarilor şi satisfacerea
acestora într-un grad cât mai ridicat face necesară organizarea strictă a activităţii de control.
Politici elaborate în acest scop sunt:
- Raspunderea pentru calitatea operaţiilor va reveni controlorului pentru toate locurile de munca.
Asigurarea desfăşurării la un nivel înalt calitativ al tuturor operaţiilor cerute în procesul de
producţie reprezintă una din sarcinile de baza al tehnologului.
- Efectuarea unui control prin sondaj asupra operaţiunilor.
- Extinderea autocontrolului din partea muncitorilor. Aceasta forma de control a calităţii
prezintă, pe lângă aspectul economic, şi alte aspecte de o deosebită importanţă socială legata de
psihologia muncii şi anume, sporirea răspunderii muncitorilor pentru lucrările executate.
Controlul final se va executa verificând fiecare articol (bucată cu bucată).
Procesul calitate se poate transforma utilizând resursa cea mai preţioasa:oamenii. Oamenii
care lucrează pentru întreprindere au adeseori cele mai bune idei pentru imbunătaţirea calităţii şi
productivităţii. Totul este ca aceşti oameni să se simtă în siguranţă: sa nu se teama să-ţi exprime
ideile; să nu se teama să pună întrebări.
Se recomanda ca în cadrul unităţii sa se organizeze cursuri de perfecţionare profesională şi
instruire în domeniul asigurării calităţii pentru întreg personalul, indiferent de poziţia pe care o
ocupă.
5. 2 Argumentarea alegerii formei de organizare a procesului de fabricaţie
Analizând datele iniţiale – numărul de executori N = 29 oameni s-a stabilit că pentru
fabricaţia costumelor pentru femei, această linie tehnologică este de capacitate mică. Pentru
8
capacităţi mici, în dependenţă de numărul de executori, se recomandă structura secţionată a liniei
tehnologice. După gradul de asigurare tehnică, linia tehnologică se referă la generaţia a 2-a,
utilajul instalat este progresiv şi permite de a obţine o calitate înaltă a produselor fabricate. În
această linie tehnologică pot fi lansate mai multe modele. În acest caz cel mai bine se potriveşte
ritmul liber de lucru, iar lansarea detaliilor produsului – cu pachetul, ceea ce va contribui la
creşterea productivităţii muncii şi folosirea raţională a utilajului.
Caracteristica liniei tehnologice proiectate se prezintă în (tab.5.1).
- organizarea aprovizionării întreprinderii cu resurse materiale;
- organizarea desfacerii producţiei finite;
- organizarea reclamei producţiei;
- organizarea gestiunii întreprinderii;
- organizarea cercetărilor de marketing a pieţei.
30
Nivelul riscului nesolicitării producţiei depinde de gradul de calificare a personalului, întrucât
greşelile lor pot contribui la apariţia acestui risc. De exemplu, din cauza întocmirii incorecte de
către specialişti a prognozei cererii la mărfurile produse, vor apărea disproporţii între volumul
producţiei fabricate şi vândute, adică o parte din producţia fabricată nu va fi vândută, depăşind
cererea. în acest caz, întreprinderea va suporta pierderi.
Organizarea procesului de producţie poate influenţa negativ asupra întreprinderii, întrucât
încălcările din ciclul de producţie conduc la scăderea calităţii producţiei, la rebut
ascuns.
Depistarea rebutului ascuns de către consumatori aduce pierderi economice şi morale
întreprinderii. Lucrul neritmic al subdiviziunii întreprinderii se răsfrânge asupra creşterii
cheltuielilor de producţie şi asupra calităţii producţiei finite.
Folosirea fondurilor de producţie de o uzură fizică şi morală înaltă contribuie la defectarea lor
frecventă, ceea ce conduce la mărirea timpului de realizare a produsului, la reducerea calităţii
lui.
Se evidenţiază două cauze ale nerespectării procesului tehnologic la întreprindere:
- cauze dependente de personalul întreprinderii: nivelul jos de management, greşeli în
planificare, control slab al calităţii, utilizarea materialelor de calitate joasă, disciplină de
producţie joasă, motivarea slabă a angajaţilor întreprinderii;
- cauze independente de întreprindere: deconectarea energiei electrice, asigurarea insuficientă
cu apă, opriri excepţionale ale întreprinderii etc.
Organizarea aprovizionării întreprinderii cu resurse materiale. La resursele materiale se referă:
materialele de bază şi cele auxiliare (reactive şi chimicate), piese de completare şi de rezervă
pentru repararea utilajului, ambalajul şi alte materiale. Asupra nivelului acestui risc influenţează
calitatea resurselor materiale. Aceste cauze contribuie la ridicarea preţului la marfa produsă şi
implicit la reducerea cererii pentru ea.
III. Riscuri de aprovizionare - care sunt foarte strâns legate de riscurile de producţie, iar
realizarea lor conduce la pierderi pentru întreprindere. Ele includ următoarele tipuri de risc:
• Riscul de negăsire a furnizorilor de resurse necesare, care este condiţionat de
particularităţile tehnico-tehnologice ale procesului de producţie. {Exemplu: negăsirea
producătorilor interni de materiale necesare pentru noul proces de producţie. Consecinţă - se
va ieşi pe piaţa externă pentru a căuta furnizori de materiale necesare, asumându-se riscul
activităţii economice externe.)
• Riscul de negăsire a furnizorilor la preţul planificat anterior, care poate
fi condiţionat de câteva cauze:
- întreprinderea furnizor activează în condiţiile inflaţiei ridicate (mai înalte decât nivelul mondial);
31
- creşterea imprevizibilă a preţurilor la materialele folosite (de exemplu, scumpirea din
cauza roadei proaste sau când are loc mărirea cererii la mărfurile produse);
- în planurile de activitate a întreprinderii nu au fost prevăzute chestiunile legate de furnizorii
concreţi de materiale necesare.
• Riscul refuzului furnizorilor planificaţi anterior de încheierea contractului de livrare a
materialelor solicitate de către întreprinderea producător, care apar chiar şi în cazurile încare
cu ei s-au dus deja tratative prealabile, fiind atinsă înţelegerea (de exemplu, semnată intenţia de
colaborare). Acest tip de risc este caracteristic îndeosebi pentru cazul lungirii timpului în
semnarea contractului de furnizare (livrare).
Cauzele apariţiei acestui tip de risc pot fi:
- existenţa probabilităţii că întreprinderea-furnizor se va reorienta spre concurenţi, din mai
multe motive (preţul propus de concurenţi este mai mare, condiţiile de livrare a resurselor
propuse de concurenţi sunt mai acceptabile din punctul de vedere al riscului suportat de furnizor
etc);
- existenţa probabilităţii că pot interveni modificări nefavorabile ale conjuncturii de
aprovizionare pentru întreprinderea-furnizor, care vine drept consecinţă a faptului că comanda
făcută de întreprinderea-producător la preţul stabilit anterior va fi în detrimentul întreprinderii-
furnizor sau nereală de îndeplinit.
Luarea în consideraţie a acestor tipuri de risc de aprovizionare permite întreprinderii
producător să-şi determine norma sau volumul producţiei care nu-i va aduce pagube sau, altfel
spus, norma de producţie fără pierderi.
Reclama (publicitatea) ineficientă a produsului fabricat sau a serviciului prestat de asemenea
contribuie la apariţia riscului de nesolicitare a producţiei fabricate în următoarele cazuri:
- reclamă insuficientă sau abuzivă ca intensitate;
- reclamă insuficientă sau abuzivă ca volum;
- reclamă incorect segmentată pentru diferiţi utilizatori;
- reclamă realizată neprofesionist (dacă se economiseşte);
- alegerea greşită a formelor de publicitate.
De aceea, înainte de a întreprinde careva paşi pentru organizarea reclamei producţiei, este
necesar de a determina cu ce scop ea se va face. Dacă se aleg incorect motivele sau subiectul
reclamei, rezultatele pot fi diferite de cele preconizate. Eficienţa în publicitate se bazează pe
ciclul de viaţă al produsului.
Cauzele externe ale riscului nesolicitării producţiei nu depind de activitatea nemijlocită a
întreprinderii antreprenoriale şi pot fi următoarele:
32
- situaţia economică, şi anume, creşterea inflaţiei care are drept consecinţă reducerea
capacităţii de cumpărare a populaţiei (pentru a reduce riscul legat de influenţa acestui factor,
întreprinderile trebuie să aibă în vedere acest moment când îşi planifică activitatea pe o anumită
perioadă);
- instabilitatea politică - impune antreprenorul să examineze situaţia din judeţe, regiuni sau
ţări, unde se afla consumatorii reali sau potenţiali,
pentru a planifica corect piaţa de desfacere şi de producţie, evitând anumite riscuri;
- factorul demografic de asemenea poate influenţa acest risc, îndeosebi dacă marfa este
destinată pentru o anumită grupă demografică.
în funcţie de timpul apariţiei riscului nesolicitării producţiei, pot fi scoase în evidenţă trei
situaţii de depistare a posibilului risc:
- în starea de anticipare a procesului de producţie (avem posibilitatea de a reduce la minim
riscul dat);
- în procesul producţiei propriu-zis (avem mari pierderi);
- în procesul comercializării producţiei (conduce la faliment
IV. Riscurile legate de înăsprirea concurenţei
Cauzele apariţiei unor astfel de riscuri pot fi:
- scurgerea informaţiei confidenţiale fie din cauza lucrătorilor întreprinderii, fie din cauza
spionajului de producţie;
- imperfecţiunea politicii de marketing, adică alegerea incorectă a pieţelor de desfacere,
insuficienţa informaţională despre concurenţi sau informaţie incorectă despre ei;
- introducerea lentă a inovaţiilor în comparaţie cu concurenţii, din cauza lipsei resurselor
necesare etc;
- concurenţă necinstită;
- expansiunea pe piaţa locală a produselor omogene ale exportatorilor străini;
- apariţia pe piaţa producătorului a altor întreprinderi din alte domenii propunând produse
substituibile ce pot satisface cerinţele consumatorilor etc.
Alte tipuri de concurenţă mai pot fi :
- concurenţă de preţ;
- concurenţă bazată pe modificarea produsului sau a unor elemente componente;
- concurenţă postvânzare.
Pentru a evita astfel de situaţii, antreprenorilor li se recomandă să folosească următoarele
metode:
- să păstreze taina comercială;
33
- dacă există concurenţi egali, să introducă permanent unele miciinovaţii pentru a câştiga
timp prin intermediu] funcţiei inovaţionale a riscului;
- să determine şi să utilizeze eficient în lupta competitivă avantajelede care dispune;
- să mărească principalul indicator al concurenţei - volumul vânzărilor;
- să reducă timpul de încărcare şi descărcare a mărfii şi să mărească viteza de acordare a
serviciilor;
- să recurgă la diversificarea sortimentului.
V. Riscurile apariţiei unor cheltuieli de producţie neprevăzute şi de reducere a venitului
Riscul măririi cheltuielilor de producţie neprevăzute este condiţionat de faptul că preţurile pe
piaţă la produsele procurate, necesare pentru desfăşurarea procesului de producţie, sunt mai mari
decât cele planificate. Poate apărea din următoarele cauze:
- greşeli în analiza şi prognozarea conjuncturii pe piaţa resurselor;
- modificarea politicii de preţuri la furnizorii de resurse, cu care producătorii au
încheiat contracte ce nu au prevăzut revizuirea preţurilor (nu a fost nimic stipulat);
- reducerea numărului de furnizori dintre care întreprinderea producător ar putea alege pe
cel mai avantajos.
Tot la această grupă de riscuri se referă riscurile plăţilor suplimentare pentru urgentarea
anumitor activităţi sau servicii, ce le înlocuiesc pe cele care nu au fost realizate de alţi parteneri.
Riscul legat de necesitatea achitării unor sancţiuni de penalizare sau a cheltuielilor de
judecată poate apărea în următoarele cazuri:
- poluarea mediului;
- daună vieţii sau sănătăţii lucrătorilor ori consumatorilor care utilizează producţia fabricată
de întreprindere;
- ne onorarea obligaţiunilor contractuale faţă de client.
În afară de aceasta, în grupa respectivă sunt incluse riscurile pierderii veniturilor rezultate din
oprirea accidentală a procesului de producţie. Drept pierdere indirectă a staţionării se consideră
beneficiile ratate, cheltuielile legate de lichidarea urmărilor unor evenimente etc. Tot aici pot fi
incluse pierderile legate de introducerea activelor băneşti în hârtii de valoare, reflectate în
modificarea cursului acţiunilor sau a altor bunuri de valoare. Acest risc poate fi redus prin metoda
diversificării.
VI. Riscurile pierderii averii întreprinderii pot fi cauzate de:
- factori naturali;
- furt;
- situaţii excepţionale la întreprindere;
34
- distrugerea averii la transportare.
6.2 Metode de reducere a riscurilor
Diversificarea ca metodă de reducere a riscului
Pentru reducerea riscului, antreprenorii activează în două direcţii:
- evitarea riscurilor posibile;
- minimizarea acţiunii riscului asupra rezultatelor activităţii produc-tiv-financiare.
Suprimând (anulând) riscul, întreprinderea îşi lezează dreptul de a obţine venituri
suplimentare legate de risc, întrucât situaţia de risc presupune nu numai suportarea unor pierderi,
cheltuieli, ci şi obţinerea de beneficii mult mai mari decât cele prognozate.
La asumarea de către întreprindere a riscului antreprenorial, ea trebuie să ţină cont de
următoarele momente:
- pierderile care apar în urma unor activităţi ale întreprinderii, ca defectarea utilajului,
furturi mici, greşelile angajaţilor, şi care uşor pot fi calculate, trebuie să fie considerate drept
cheltuieli operative, dar nu ca pierderi drept consecinţă a acţiunii riscului;
- pierderile care apar în cazuri excepţionale, cum sunt: incendii,inundaţii, cutremure,
distrugerea încărcăturilor, se vor evidenţia din toatecelelalte pierderi, întrucât ele pot fi uşor
minimalizate, de exemplu, dincontul asigurărilor.
Una dintre metodele de minimizare a riscului este reducerea pierderilor prin intermediul
divizării şi combinării riscurilor.
Divizarea riscurilor se efectuează, de regulă, din contul separării activelor întreprinderii pe
domenii omogene sau neomogene.
Combinarea riscurilor este o metodă de minimalizare a riscurilor prin care riscul posibil este
împărţit între câţiva agenţi economici.
O metodă eficientă de separare a activelor întreprinderii, cu o ulterioară combinare a
riscurilor, o reprezintă diversificarea.
Diversificarea activităţii antreprenoriale constă în raportarea eforturilor şi a investiţiilor
capitale între diferite tipuri de activitate legate reciproc. Diversificarea poate avea două forme:
- de concentrare - completarea sortimentului producţiei cu produse omogene celor deja
fabricate;
- pe orizontală - completarea sortimentului cu produse neomogene
celor fabricate, dar care au cerere pe piaţă.
O altă metodă de reducere a riscurilor o reprezintă transmiterea, la care antreprenorul poate
recurge în următoarele cazuri:
35
- când pentru partea ce transmite riscul pierderile sunt mai abuzive decât pentru partea ce-1
primeşte;
- când partea ce primeşte riscul dispune de metode mai eficiente de evaluare şi gestiune.
Transmiterea riscului se efectuează prin intermediul încheierii contractului. Astfel, deosebim
următoarele tipuri de contracte în funcţie de risc:
Contracte de păstrare şi transportare a încărcăturilor
în acest caz volumul riscurilor transmise depinde de statutul părţilor implicate şi de condiţiile
prevăzute de contract. încheind contractul de transportare a încărcăturilor şi de depozitare a
acestora, întreprinderea-antreprenor transmite companiei de transport riscuri statice legate de
distrugerea sau pierderea producţiei de către compania de transport, fie întâmplător, fie din cauza
lor. Totodată, pierderile legate de micşorarea preţului de piaţă la produsele transportate le suportă
întreprinderea-antreprenor, chiar dacă o astfel de reducere este legată de reţinerile transportărilor.
Contracte de vânzare, deservire şi furnizare care de asemenea prezintă o posibilitate reală
pentru întreprinderi de a-şi reduce riscul.
Producătorul sau distribuitorul de obicei propun consumatorului garanţie în eliminarea sau
înlăturarea defectelor mărfurilor necalitative. Astfel cumpărătorul, procurând marfă sau serviciu,
transmite riscurile legate de exploatarea lor producătorului sau distribuitorului în perioada de
garanţie.
Contracte de chezăşie
într-un astfel de contract participă trei părţi:
- prima parte - chezaşul;
- a doua parte - beneficiarul;
- a treia parte - creditorul.
Sensul este că chezaşul dă garanţie creditorului că datoria beneficiarului va fi întoarsă
indiferent de faptul dacă va fi succes sau pierdere a activităţii beneficiarului, de asemenea îşi
asumă responsabilitatea în rambursarea datoriei, însă cota riscului pe care beneficiarul nu o va
putea acoperi în caz de eşec este transmisă pe chezăşi.
Acordfactoring (finanţare sub cedarea cerinţelor băneşti) Aici este vorba despre transmiterea
riscului ereditar. în astfel de operaţii participă trei părţi:
- factor-intermediar, care pot fi bănci comerciale sau alte organizaţii creditare;
- întreprindere-aderent;
- întreprindere-cumpărător.
Principiul de bază al factoringului constă în cumpărarea de către factor-intermediar de la
clientul său (aderentul) a cerinţelor faţă de cumpărătorii lui. De fapt, factor-intermediar procură
(cumpără) datoria debitoare, de obicei în decurs de două, trei zile, achitând 70-80% din cerinţe
36
sub formă de avans. Restul banilor sunt achitaţi clientului băncii după încasarea mijloacelor
băneşti pe cont de la cumpărători.
Costul factoringului este compus din 2 elemente:
- tarif procentual pe credit (adesea cu 1 sau 2% mai mare decât tariful bancar procentual);
- comisioane, care depind de mărimea rotaţiei şi de capacitatea de plată a cumpărătorilor,
care variază în limitele 0,5-2% de la suma conturilor.
Contracte bursiere, care reduc riscul de aprovizionare în condiţiile aşteptărilor inflaţioniste şi
lipsei canalelor operative pentru achiziţii. Căile de reducere a riscurilor interne de
antreprenoriat înainte de a se adresa după ajutor în alte organizaţii, întreprinderea trebuie să
utilizeze mai întâi toate posibilităţile sale interne de micşorare a riscului:
- în primul rând, să controleze partenerii săi de business,
- în al doilea rând. să alcătuiască cărturar contractul de afaceri,
- în al treilea rând, să planifice şi să prognozeze activitatea întreprinderii,
- în al patrulea rând, să aleagă foarte atent personalul întreprinderii.
1. Controlul partenerilor de business
în SUA se practică, de către businessmani, regula 5„C", cu ajutorul căreia poate fi evaluată
capacitatea creditară a partenerului. în acest caz întreprinderea trebuie să cunoască următoarele:
- caracterul (character) - personalitatea, reputaţia în lumea de afaceri, responsabilitatea în
îndeplinirea obligaţiunilor luate;
- posibilităţile financiare (capacity) - capacitatea de a rambursa împrumutul din contul
încasărilor curente financiare sau din contul vânzăriiactivelor;
- averea (capital) - volumul şi structura capitalului acţionar;
- asigurarea (collateral) - tipurile şi costurile activelor propuse în calitate de gaj la
primirea creditului;
condiţiile generale (conditions) - starea conjuncturii economice şi alţi factori externi.
Alcătuirea corectă a planului de afaceri, ca încă una dintre sursele de minimalizare a
riscului antreprenorial.
Planul de afaceri îndeplineşte trei funcţii:
- poate fi utilizat pentru elaborarea concepţiei de conducere a busi-nessului;
- este un instrument cu ajutorul căruia antreprenorul poate evalua rezultatele activităţii
pentru o anumită perioadă;
- poate contribui la atragerea mijloacelor băneşti.
3. Alegerea corectă a personalului întreprinderii
Cu cât mai mulţi oameni lucrează la întreprindere, cu atât mai mare va fi riscul de luare a
deciziilor al fiecărui om.
37
De aceea o importanţă majoră pentru activitatea eficientă a întreprinderii o are procedura de
selectare şi recrutare a cadrelor.
Antreprenorul Wilyam Iangher e de părerea că pentru crearea unei echipe eficiente de
specialişti şi manageri este necesar de a respecta următoarele reguli:
- angajaţi numai persoane cu experienţă de muncă;
- selectaţi-i pe cei mai calificaţi lucrători;
- aflaţi dacă pregătirea lucrătorilor angajaţi corespunde culturii organizatorice;
- străduiţi-vă să căutaţi persoanele cu care aţi mai lucrat;
- faceţi aşa ca echipa de conducere să fie cât mai mică.
Căutarea angajaţilor poate avea loc pe următoarele canale:
- mijloacele de informare mass media;
- contacte personale - predomină;
- agenţii de selectare a cadrelor;
- pregătirea propriilor cadre;
- instituţii de învăţământ;
- pe bază de consens.
Metodele principale folosite de conducătorii întreprinderii pentru selectarea cadrelor sunt:
- interviul;
- testarea;
- termenul de încercare;
- recurgerea la ajutorul centrelor de instruire şi recalificare a cadrelor.
4. Organizarea protecţiei tainei comerciale a firmei, care poate favoriza sau defavoriza
activitatea ei. Pentru reducerea riscului de scurgere a informaţiei confidenţiale, antreprenorul
trebuie să respecte următoarele reguli:
- să selecteze corect persoanele care vor avea acces la informaţiacomercială;
- să reducă la minim numărul persoanelor care vor avea acces laaceastă informaţie;
- să păstreze informaţia pe diferite suporturi pentru a evita dispariţiasau spionajul ei.
38
7. Planul financiar
Scopul fiecărui agent economic este de a obţine rezultate cât mai înalte. Dar orice activitate
economică necesită cheltuieli. Obiectivul principal al agenţilor economici este obţinerea
rezultatelor dorite cu cheltuieli minime. Forma concretă de mani-festare a acestui principiu este
eficienţa economică, care evidenţiază raportul dintre rezultatele obţinute şi cheltuielile suportate.
Categoria eficienţă economică exprimă efectul obţinut în raport cu cheltuielile de resurse
materiale şi umane. Eficienţa economică exprimă sistemul de raporturi dintre efectele economice
şi cheltuielile totale pentru obţinerea acestora.
Eficienţa economică se află la baza dezvoltării progresului economic şi a societăţii în
ansamblu. Ea a devenit principala dimensiune calitativă a dezvoltării economice, factorul
fundamental al accelerării cresterii economice. Pentru a caracteriza rezultatele activităţii
economice a firmelor, e necesar să deosebim noţiunea efect de noţiunea eficienţă economică.
Efectul este rezultatul activităţii economice şi el poate fi caracterizat prin diferiţi indicatori
naturali şi valorici. În calitate de efect poate fi volumul de producţie, economia de materiale,
profitul etc.
Dar este ştiut faptul că în economia de piaţă scopul fiecărei firme este de a obţine un profit
cât mai mare în raport cu resursele utilizate.
De aceea, prin efectul activităţii economice, în cele mai dese cazuri, se înţelege profitul
obţinut. Dar numai efectul nu exprimă complet raţionalitatea activităţii economice.
39
Eficienţa economică exprimă raportul dintre efect şi efort (cheltuieli). Ea este categoria
economică care ne permite să comparăm efectul obţinut cu cheltuielile suportate.
Ea se manifestă atât la nivelul macroeconomic, cât şi la nivelul microeconomic. O importanţă
primordială însă are eficienţa economică la nivelul firmelor, deoarece mărimea eficienţei
economice la nivelurile superioare este determinată de dimensiunile ei la nivelul microeconomic.
Asigurarea eficienţei economice a activităţii firmelor se impune astăzi ca o tendinţă
dominantă a oricărui consum de resurse, a oricărei activităţi ca baza necesară de asigurare a
creşterii economice.
Alegerea căilor optime de activitate a firmelor presupune determinarea nivelului eficienţei
economice reale, compararea acestuia cu diferite variante posibile şi alegerea celei mai eficiente
variante.
Efectul cste o mărime absolută, pe când eficienţa economică este mărime relativă.
7.1 Analiza economică a proiectului
Calculul cheltuielilor directe de producţie
7.1.1 Calculul cheltuielilor directe de materialePentru calcularea cheltuielilor directe de materiale se va elabora specificarea materialelor pentru produs.
Tabelul 7.1.1 – Preţul materiei prime şi a materialelor pentru produsDemumirea produsului - costum pentru femei
Nr.
crt.
Tipul materialului Unitatea de măsură
Preţul unit. de măsură, lei
Norma de consum,m
Preţul materialului, lei
1 Gabardină din bumbac, elastică
m 25 2,65 66.25
2 Fermuar 50 cm buc 3,0 1 3
3 Perniţe pentru umeri m 3,0 1pereche 3
4 Căptuşeală m 6,0 0,20 1,20
5 Aţe bobină 2,0 0,5 1
6 Dublură m 2,0 1,3 2,6
40
7 Fermuar 12 cm buc 1,0 1 1
8 Cuier buc 1,0 1 1
9 Pungă buc 0,25 1 0,25
CM 79,3
Calculăm cheltuieli materiale totale după formula׃
CMT ═ CM• ( 1 + )
CMT ═ 79,3 • ( 1 + ) ═ 82.472 lei
unde׃ CMT – cheltuiali materiale totale, lei
CM – preţul materialelor, lei
Nctd – Cheltuieli pentru transport şi depozitare, manipulare(4%).
7.1.2 Calculul cheltuielilor directe pentru remumerarea muncii
Tp ═ 7,64 conform succesiunii şi schemei tehnologice
Cheltuilile directe pentru remumerarea muncii vor fi׃
Cm.d ═ Tp ═ 7,64 lei
Din fondul de salarizare şi fondul suplimentar se fac următoarele defalcări׃
- verificarea denumirii 39- redactarea documentelor de constituire pentru înregistrare 108
- eliberarea modelelor de documente(p/u o foaie) 3
- ştampila 290
- autorizaţia 800- publicarea informaţiei în Buletinul Oficial Înregistrării de Stat
54
- depunerea capitalului statutar
5400
2 Examinarea stării actuale a
49
secţiei 13 Aprecierea cheltuielilor pentru
arenda localului şi utilajului4 Proiectarea secţiei de producere 11005 Efectuarea lucrărior de
reparaţie 1 Muncitori 2500
6 Instalarea utilajului, verificarea funcţionării
1,5 1200
7 Asigurarea cu personal 1,5 Managerul Resurse Umane
8008 Instruirea personalului 1 400
9 Incheerea contractelor cu intermediarii
1 Manager Comarcial
150
10 Incheerea contractelor cu furnizorii
1 150
11 Începerea producerii pentru un ciclu de productie
339603
Total 1,5 3366091
Tabelul 7.5 - Sursele financiare necesare pentru realizarea proiectului şi modul de utilizare a lor Tip de ivestiţii Suma, lei %
Mijloace proprii 216091 59%
Creditul bancar 50000 13,65%
Împrumut persoane fizice
100000 27,35%
Total 366091 100%
K1 = Capital propriu / Total capital * 100% = 216091 / 366091 *100 = 59%K2 = Capital împrumutat / Total capital * 100% = 150000 / 216091 *100 =49,9%K3 = Capital împrumutat / Capital propriu * 100% = 15000 / 126091 *100 = 69,4%Coeficientul K1 determină structura financiară a întreprinderii. K2 caracterizează structura capitalului din punct de vedere al cotei împrumutului. K3 caracterizeazădependenţa întreprinderii de capitalul străin.
Tabelul 7.5.1 - Informaţia iniţială pentru elaborarea graficului rambursării creditului
Indicatorii Suma
50
Mărimea creditului, lei 50000
Termenul de creditare,ani 3
Rata anuală a dobîânzii, % 13,5
Numărul de rambursări pe an 4
Perioada de graţie, trimestru 2
Rata de rambursat calculată 5000
Tabelul 7.5.2 - Graficul de rambursare a creditului
DATORII PE TERMEN LUNGDatorii financiare pe termen lung
40000 20000 -
Datorii pe termen lung calculate
- - -
DATORII PE TERMEN SCURT
100000 - -
Datorii financiare pe terman scurt
- - -
Datorii comerciale pe terman scurt
1559286 2425600 4263414
Datorii pe termen scurt calculate
157631 262105 264606
TOTAL - PASIV 2755560 4991611 8311362
Întrucât eflcienţa economică este determinată ca raportul dintre efect şi efort (cheltuieli), trebuie să stabilim indicatorii cu ajutorul cărora se exprimă mărimea efectului. După cum am menţionat în calitate de efect al activităţii economice este con-siderat profitul.
Profitul firmei reprezintă diferenţa dintre încasări şi cheltuielile efectuate pentru o activitate economică.
Profitul este o parte a valorii adăugate în urma activităţii eco-nomice desfaşurate pe baza consumurilor de materiale şi muncă. Profitul unei firme se determină prin scăderea din încasările totale, de la comercializarea bunurilor fabricate, a cheltuielilor totale pentru obţinerea lor. Este evident că activitatea unei firme poate fi considerată mai mult ori mai puţin raţională numai în cazul în care mărimea profitului este pozitivă. Dacă încasările sunt mai mici decât cheltuielile, firma a activat în pierdere.
In practica economică sunt utilizate următoarele noţiuni ale profitului: profitul brut, profitul impozabil şi profitul net.
Profitul brut al firmelor, Pb, se calculează ca diferenţa dintre încasările totale (cifra de afaceri, CA) şi cheltuielile totale, Ct:
Pb = CA - Ct
Profitul brut este rezultatul tuturor activităţilor firmei şi include profitul obţinut de la activitatea de bază, activitatea comercială, fmanciară, de la activitatea investiţională şi de la alte activităţi.
Profitul impozabil al firmei se stabileşte prin scăderea din venitul total brut al cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător. în fond, profitul impozabil reprezintă profitul brut al firmei. Dar, întrucât codul fiscal limitează deducerea unor tipuri de cheltuieli din veniturile firmelor,
56
cum ar fi plata penalităţilor, cheltuielilor pentru deplasări, amenzilor, a donaţiilor, sponsorizărilor şi altele, practic, mărimea profitului impozabil deseori diferă de mărimea profitului brut.
Profitul net, Pn, este diferenţa dintre profitul brut şi impozitul pe profit, Ip:
Pn = Pb - Ip
În cele din urmă, profitul exprimă realizarea interesului personal al întreprinzătorului şi a interesului personalului firmei. În economia de piaţă profitul este imboldul principal în stimularea economisirii şi investiţiilor, în lărgirea sferei de producere şi în asigurarea creşterii economice. Totodată tendinţa maximizării profitului impulsionează întreprinzătorii la iniţiativă şi în asumarea riscului, ceea ce generează sporirea competitivităţii şi creşterii economice.
Astfel, scopul fiecărei firme în condiţiile economiei de piaţă a devenit obţinerea unui profit cât mai mare în raport cu capitalul utilizat. Maximizarea profitului este o lege obiectivă a funcţionării economiei de piaţă. Sporirea masei profitului obţinut de firme reprezintă o mare importanţă şi pentru societate, deoarece el este o sursă considerabilă pentru formarea bugetului de stat. în plus, profitul este sursa principală de autofinanţare şi de asigurare a creşterii economice, sursa de stimulare economică a angajaţilor.
Astăzi maximizarea profitului este un instrument puternic de stimulare a agenţilor economici la asigurarea creşterii economice permanente.
Profitul este un indicator sintetic care exprimă rezultatele activităţii economice, a cărui mărime determină şi eficienţa economică. Dar trebuie să ţinem cont de faptul că estimarea eficienţei activităţii economice a unei firme nu poate fi facută numai pe baza valorii profitului obţinut. Estimarea corectă a eficienţei activităţii economice poate fi efectuată numai prin compararea masei profitului obţinut cu eforturile depuse. O astfel de comparare se face cu ajutorul rentabilităţii.
Rentabilitatea activităţii economice exprimă raportul dintre profitul obţinut şi eforturile depuse.
Ca indicator al eficienţei economice, ea poate avea diferite forme, în funcţie de mărimile folosite în calitate de efect şi efort. Ea se mai numeşte rata rentabilităţii şi se exprimă în procente.
Teoria şi practica economică operează cu mai mulţi indicatori de exprimare a rentabilităţii, printre care:
1. Rata rentabilităţii vânzărilor, R v , exprimă raportul dintre profitul brut şi suma totală a veniturilor (cifra de afaceri):
Unde: CA este suma vânzărilor (cifra de afaceri).Acest indicator caracterizează eficienţa activităţii totale a firmei în perioada respectivă.
2. Rata rentabilităţii financiare, Rf, se determină ca raportul dintrc profitul net şi capitalul propriu, Kfir:
Utilizarea acestui indicator este determinată.'de faptul că firma în activitatea sa economică, foloseşta capitaluri pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Esenţial este ca împrumuturile de capital să fie gestionatc eficicnt şi rambursate în termenele stabilite.
Apare necesitatea detcrminării eficienţei capitalului propriu al firmei. Doar împrumuturile de capital în fond sporesc eficienţa firmei în ansamblu, deci, şi eficienţa capitalului propriu al
57
firmei. Orice firmă, în activitatea sa economică, tinde să obţină rezultate cât mai înalte în baza utilizării capitalului de care dispune. Apelând la împrumuturi de capital, firma poate să-şi asigure obţinerea unui profit suplimentar.
Rata rentabilităţii capitalului propriu exprimă eficienţa utilizării capitalului invcstit de câtre firmă. de aceea ea se mai numeşte rata rentabilitătii capitalului investit.
3.Rata rentabilităţii consumate, Rrc, care se mai numeşte şi rata rentabilităţii costurilor, se determină ca raportul dintre profitul brut şi suma cheltuielilor totale pentru obţinerea lui:
Cu ajutorul indicatorilor expuşi se determină eficienţa activităţii economice a firmei în ansamblu.
Pragul de rentabilitate
Profitul este influenţat, pe de o parte, de volumul producţiei fabricate şi comercializate şi, pe de altă parte, de costurile de producţie. Firmele au posibilitatea să influenţeze aceşti doi factori dc bază pentru a-şi spori profiîunle. Creşterea volumului de producţic şi rcduccrca cheltuiclilor de producţie asigură şi creştcrca profiujlui. Asfel apare necesitatea determinării volumului minim de pnduciei. pcntru care toate chcltu-ielile de producţic se acopcră cu valoarea vânzărilor producţiei fabricate. Un astfel de volum minim se mai humeşte nivel critic al producţiei, pentru care profitul obţinut este eşgjiicu zero, deci şi rentabilitatea producţiei este egală cu zero. Nivelul de producţie la care nu se obţine profit este numit pragul de rentabilitate.
Pragul de rentabiliîate cxprimă voluinul producţiei sau al cifrei de afaceri, la carc încasărilc totale sunt egale cu costunle totale, iar profitul şi rentabilitatea sunt nule. Dincolo de volumul de producţie critic firma poate avea profit, devenind rentabilă. Dacă volumul de producţic cste mai mic decât nivelul critic, firma activează în pierdcri. lată de ce ficcarc firmă, la iniţicrca unei afaceri economice, trebuie să cunoască pragul de rentabilitate, care poate fi determinat atât în funcţie de volumul unui produs concret exprimat în unităţi naturale, cât şi în funcţie devolumul total al vânzărilor rnai multor produse.
Determinarea pragului de rentabilitate în unităţi fizice.
Unde: Ci – cheltuieli indirecte;Cpg – cheltuieli ale perioadei de gestiune;Q – volumul de producţie;p – volumul de vînzări;Cd – Cheltuieli directe
Tabelul 7.9- Indicatorii eficienţei economice
Nr crt
Indicatorii Notarea convenţională
2007 2008 2009
1 2 3 4 5 61 Volumul de
producţie, bucVp 45414 83208 84002
2 Cifra de afaceri CA 4995540 9152880 9240220
58
3 Profit brut, lei Pb
Pb = CA - Ct
1873328 3369924 3402081
4 Profit net, lei Pn
Pn = Pb - Ip
893243 1485263 1499436
5 Rata rentabilităţii vînzărilor, %
RV 37,5% 36,8% 36,8%
6 Rata rentabilităţii financiare
Rf
- 60% 65,6%
7 Rentabilitatea resurselor consumate
RRc
60% 58% 58,2%
8 Pragul de rentabilitate, lei
Qef
26340 48260 48721
9 Coeficientul de eficienţă a investiţiilor
E = Pn /K 0,40
7.10 Solvabilitatea firmei
Situaţia financiară a unei firme trebuie să fie studiată şi estimată şi din punctul de vedere al solvabilităţii.
Solvabilitatea fîrmei reprezmtă capacitatea ei de a efectua toate obligaţiile de plată faţă de creditori săi. Orice firmă este solvabilă dacă posedă disponibilităţi (mijloace băneşti) necesare pentru a achita datoriile sale, în primul rând, datoriile pe termen scurt. Se ştie însă că mijloacele financiare ale fiecărei firme se află permanent în circuitul financiar. Numai o parte din ele sunt în formă lichidă, adică în conturile bancare, care pot fi imediat utilizate pentru achitarea unor datorii. Dar, în afară de mijloacele băneşti, şi o parte din valoarea activelor poate fi transformată (în caz de necesitate) în formă lichidă, adică în mijloace băneşti pentru achitarea datoriilor faţă de creditori. Diferite elemente ale patrimoniului unei firme posedă diferite proprietăţi de a se transforma în bani lichizi.
Astfel analiza solvabilităţii reprezintă în acelaşi timp şi analiza lichidităţii patrimoniului în scopul achitării datoriilor.
Tabelul 7.10 – Indicatorii solvabilităţii şi lichidităţii firmei previzionali pe trei ani.Nr crt
Indicatorii Notarea convenţională
2007 2008 2009
59
1 Solvabilitatea generală
Sg 1,48 2,22 1,5
2 Solvabilitatea totală St 0,32 0,45 0,27
3 Solvabilitatea curentă Sc 1,51 1,8 1,9
4 Solvabilitatea rapidă Sr 2,0 1,6 1,72
5 Solvabilitatea absolută
Sa 0,92 1,4 0,93
8. Protecţia muncii şi mediului ambiant
Protecţia muncii este o problemă de stat şi cuprinde ansamblul normelor şi regulilor de
tehnică a securităţii şi de igienă a muncii. Acestea au ca scop asigurarea celor mai bune
condiţii de muncă, prevenirea accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale, reducerea
efortului fizic, precum şi asigurarea unor condiţii speciale pentru persoanele care muncesc
în condiţii deosebite.
Asigurarea măsurilor privind protecţia muncii se răsfrânge asupra întregului proces de muncă, începând de la faza de cercetare-proiectare până la executare şi exploatare. Acţiunea de protecţie a muncii se desfăşoară în trei direcţii principale: juridică, tehnică şi igienico-sanitară.
Prin protecţia tehnică se impun regulile şi mijloacele tehnice necesare pentru asigurarea
integrităţii sănătăţii şi vieţii angajaţilor în timpul efectuării diverselor procese de producţie,
precum şi metodele de reducere a efortului fizic în timpul desfăşurării activităţii de muncă.
Măsurile igienico-sanitare urmăresc scopul creării unor condiţii de muncă sănătoase şi
confortabile, precum şi protecţia angajaţilor de influenţa factorilor nocivi, capabili să producă
boli profesionale, otrăviri, intoxicaţii profesionale acute etc.
Prin lege este stabilit că protecţia muncii face parte integrantă din procesul de muncă şi că
obligaţia şi răspunderea pentru realizarea deplină a măsurilor de protecţie a muncii o au – potrivit
60
atribuţiilor ce le revin – cei care organizează, controlează şi conduc procesul de muncă, adică la
locul de muncă, şefii secţiilor, sectoarelor, atelierelor, depozitelor etc.
Orice activitate economică trebuie să aibă în vedere, în mod organic, pe lângă cerinţele de
securitate a muncii. Conducătorii şi organizatorii proceselor de muncă nu trebuie să considere
măsurile de protecţie a muncii ca un accesoriu al organizării producţiei, ci ca o parte integrantă a
acesteia.
8.1 Analiza condiţiilor de muncă
Condiţiile de muncă au un rol decisiv în activitatea de producţie, determinând nivelul productivităţii muncii, starea traumatismului şi a îmbolnăvirilor profesionale. Crearea condiţiilor sănătoase de muncă trebuie să se afle în atenţia conducătorilor locurilor de muncă de toate nivelele.
Analiza condiţiilor de muncă urmăreşte scopul de a evidenţia factorii dăunători şi
periculoşi de producţie care pot influenţa negativ asupra muncitorilor la executarea unor sau
altor lucrări, exploatarea utilajului tehnologic, maşinilor, mecanismelor, dispozitivelor şi
sculelor, a stabili sectoarele şi operaţiile la care aceştia au valori periculoase şi o frecvenţă
mai mare. Analiza lor este efectuată sub formă de tabel.
Caracteristica condiţiilor igienico - sanitare, a factorilor periculoşi şi dăunători de
producţie la întreprinderile industriei de confecţii
Factorii periculoşi şi dăunători de producţieAprecierea condiţiilor de muncă
vizuală conform normelor1. 2. 3.
1. Condiţiile igienico-sanitare
1.1. Microclimatul
temperatura, oCumiditatea relativă, %viteza mişcării aerului, m/s
1.2. Iluminatul de producţie
natural lateral, (CZ), %artificial general, lx
artificial combinat, lx artificial de serviciu, lx artificial de avarie, lx
5...4030...900,1...0,8
0,5...10600...850800...900
2...5+
22...2540...600,1...0,5
2,07009000,55,0
61
1.3. Ventilaţie de PM
aeraţie naturală, Kdv
infiltrare naturală, Kdv
mecanică aspirativă, Kdv
aspirativă locală
2. Caracteristica încăperilor
zona sanitară de protecţie conform SN 245-71gradul de rezistenţă la foc a clădiriicategoria industriei după pericolul incendiar-explozivcategoria lucrărilor după pericolul electrocutăriicaracteristica lucrului vizual (categoria)
3. Factorii periculoşi şi dăunători de producţie
3.1. Electrici
genul curentului electrictensiunea, Vfrcvenţa, Hz
3.2. Mecanici
zgomot, dBAvibraţiemişcarea agregatelor şi maşinilorzborul aşchiilor de materiale şi scule
3.3. Termici
detalii încălzite
3.4. Chimici
lichide vapori, gaze prafuri
1...32...48...12
+
VI, II
B
III
~380/220
50
11063 (6;105)
++
+
+++
2210
la necesitate
VII
B
I
II
~380/220
50
8530 (2;90)
++
+
++
62
+
8. 2 Măsuri privind sanitaria industrială
Condiţiile de muncă sunt determinate de caracterul procesului de muncă şi factorii
mediului extern, ce-l înconjoară pe lucrător în sfera de producţie.
În timpul activităţii de muncă a omului are loc interacţiunea mediului de producţie şi a organismului. Omul transformă, acomodează mediul de producţie la necesităţile sale, iar mediul de producţie acţionează într-un mod sau altul asupra lucrătorilor.
Acţiunea mediului de producţie asupra organismului omului este condiţionată de factori
fizici, chimici şi biologici.
Factorii fizici includ umiditatea relativă şi temperatura aerului ambiant, circulaţia şi
tensiunea barometrică a aerului, radiaţia radioactivă şi termică, zgomotul şi vibraţia etc.
Printre factorii chimici se numără impurificarea aerului cu gaze otrăvitoare şi praf toxic,
mirosurile neplăcute, acizii şi alcaliile agresive.
Factorii biologici: microorganismele patogene, unele specii de fungi, virusurile, toxinele etc.
Acţiunea factorilor enumeraţi asupra omului este condiţionată de caracterul activităţii de muncă, alimentaţie, condiţiile de menaj.
Pentru asigurarea condiţiilor sănătoase de muncă proiectul prevede următoarele măsuri:
- angajaţii întreprinderii vor fi asiguraţi cu încăperi sanitaro-
igienice în conformitate cu normele de ramură, reieşind din numărul
maximal de lucrători în cel mai numeros schimb de lucru;
- microclimatul aerului zonei de muncă va fi menţinut în limitele
normelor cu ajutorul sistemelor de încălzire, ventilaţie şi condiţionare a
aerului în conformitate cu cerinţele standardului de stat GOST 12.1.005-
88 în dependenţă de categoria lucrărilor şi perioada anului;
- nivelul necesar al iluminării la locurile de muncă este asigurat
de sistemele iluminatului natural şi artificial general care asigură un
nivel al iluminării pe suprafeţele de lucru de 700 lx. În calitate de surse
63
de lumină artificială sunt folosite lampele luminescente de tipul LDŢ cu
caracteristici îmbunătăţite de transmitere a culorilor;
- în scopul protecţiei muncitorilor de acţiunea dăunătoare a
iradierii termice şi temperaturile înalte, suprafeţele fierbinţi ale utilajului
vor fi făţuite cu materiale termoizolatoare;
- pentru lichidarea zgomotului nodurilor şi agregatelor ale
maşinilor şi utilajelor se vor folosi capote fonoizolatoare uşor
demontabile;
- pentru reducerea vibraţiei suprafeţelor de lucru a maşinilor de
cusut şi altor utilaje sub picioarele acestora vor fi amplasaţi saboţi
vibroabsorbanţi;
- surplusurile de căldură şi umiditate vor fi evacuate din
încăperile de producţie cu ajutorul sistemului mecanic de ventilaţie
aspirativă;
- în scopul prevenirii oboselii precoce şi scăderii capacităţii de
muncă la sfârşitul primei jumătăţi a schimbului de muncă pentru
muncitori este prevăzută o înviorare de producţie cu o durată de 5-7
minute.
8.3 Măsuri privind tehnica securităţii
8.3.1 Măsurile principale de protecţie contra electrocutărilor
Măsurile principale pentru evitarea accidentelor prin electrocutare sunt următoarele:
- părţile metalice ale echipamentelor electrice aflate sub tensiune în timpul lucrului
să fie inaccesibile la o atingere întâmplătoare, ceea ce se realizează prin izolări, carcasări,
îngrădiri, amplasări la înălţimi inaccesibile, blocări(protecţie prin inaccesibilitate);
- folosirea tensiunilor reduse, maxim admisibile:
- izolarea de protecţie;
- separarea de protecţie;
64
- protecţie prin legare la pământ;
- protecţie prin legare la nul;
- deconectarea automată în cazul apariţiei unei tensiuni de atingere periculoasă;
- deconectarea automată în cazul apariţiei unei scurgeri de curent periculoasă;
- egalizarea potenţialelor;
- folosirea mijloacelor individuale de protecţie;
- organizarea corespunzătoare a lucrului.
Protecţia prin legare la pământ şi protecţia prin legare la nul sunt principalele măsuri de
protecţie contra electrocutării prin atingere indirectă.
Alegerea unui sistem de protecţie (prin legare la pământ sau prin legare la nul) se face
numai cu avizul întreprinderii de electricitate în raza căreia se găseşte unitatea respectivă.
Pentru protecţia oamenilor împotriva accidentelor prin electrocutare, conductorii
circuitelor aeriene din incinta unităţilor se amplasează la următoarele înălţimi deasupra solului,
măsurate sub săgeata maximă a conductorilor respectivi;
- 6 m pentru conductorii neizolaţi;
- 4 m pentru conductorii protejaţi contra intemperiilor şi totodată izolaţi la o
tensiune de minimum 500V.
În toate cazurile, traversările cu conductori aerieni peste drumuri carosabile se vor face la
înălţimi minime de 6 m deasupra solului, măsurate sub săgeata maximă a conductorilor.
Odată cu recepţia instalaţiei electrice se vor preda personalului din unităţi instrucţiuni scrise,
prin care se interzice atingerea acestor conductori cu orice fel de obiecte.
Izolarea de protecţie se aplică în afară de izolarea de lucru în cazurile în care protecţia de
bază contra electrocutărilor (legarea la pământ sau prin legare la nul) nu przintă suficientă
siguranţă. Aceasta se realizează astfel:
- aplicând o izolare suplimentară izolării de lucru, pentru ca părţile metalice din
instalaţie, care nu fac parte din circuitul curentului de lucru, însă care pot fi atinse să nu
primească tensiune în cazul nefuncţionării izolaţiei de lucru;
- aplicând o izolare exterioară pe carcasa utilajului electric;
- izolând amplasamentul cu ajutorul materialelor izolante (covoare de cauciuc,
îngrădiri cu plăci electroizolante etc.) se realizează astfel izolarea omului, atât faţă de pământ cât
şi faţă de elementele care se găsesc în legătură cu pământul în raza de manipulare.
Izolarea suplimentară de protecţie a echipamentului electric se execută prin acoperirea solidă şi durabilă cu material izolant atât a echipamentului propriu-zis cât şi a tuturor părţilor metalice
65
accesibile unei atingeri şi care în caz de defect pot primi direct sau indirect tensiune.Izolarea de protecţie se va aplica de la caz la caz, la aparatele şi receptoarele electrice fixe
şi în special portative utilizate în unităţi, în funcţie de tipul şi fabricaţia echipamentului utilizat.
Separarea de protecţie se aplică în special receptoarelor electrice, alimentate la tensiunea
de maximum 380V şi din care anumite părţi vin în contact cu corpurile oamenilor sau
animalelor, în cazurile în care protecţia prin legare la pământ sau la conductorul de nul nu
prezintă siguranţă suficientă (unelte şi scule electrice portative sau alte utilaje fixe sau mobile
folosite în locuri periculoase şi foarte periculoase).
Separarea de protecţie poate constitui un mijloc principal de protecţie la utilajele
portative.
Protecţia prin legare la nul se va putea aplica numai în cazul reţelelor de curent alternativ
trifazat, cu neutrul legat la pământ şi cu o tensiune până la 1000V între faze. Se va aplica
totdeauna când nu este posibilă obţinerea cu mijloace economice a unor tensiuni de atingere sub
valorile admise cu ajutorul unei protecţii prin simpla legare la pământ.
Prin protecţie de legare la nul se înţelege legarea la conductorul de nul de protecţie a
instalaţiei electrice, a părţilor electrice, care în mod normal nu sunt sub tensiune, dar care se pot
afla la un moment dat sub tensiune din cauza unui defect de izolaţie. În această categorie se
găsesc între altele:
a) carcasele maşinilor, transformatoarelor şi aparatelor electrice;
b) carcasele dispozitivelor de acţionare a aparatelor electrice;
c) înfăşurările secundare ale transformatoarelor de măsură, dacă instalaţiile de protecţie
prin relee permit acest lucru;
d) părţile metalice ale tablourilor de distribuţie şi panourilor de comandă.
În reţelele de curent alternativ cu patru conductori punctul neutru (nulul) se leagă la pământ.Părţile metalice ale instalaţiilor şi echipamentelor enumerate mai sus se vor lega la
punctul de nul printr-o instalaţie specială de protecţie. Aceste legături trebuie astfel dimensionate
încât să asigure posibilitatea separării printr-o deconectare rapidă, de către siguranţe fuzibile sau
întrerupătoare automate, a porţiunilor în care s-au produs scurtcircuitele; de asemenea, să asigure
realizarea unei tensiuni de atingere sub limita admisă pentru locul respectiv.
Conductorul de nul de protecţie se va lega la pământ, urmărindu-se prin aceasta realizarea
de tensiuni de atingere nepericuloase în cazurile când nu a avut loc o deconectare rapidă a părţii
de instalaţie cu izolaţia deteriorată.
66
Este interzisă utilizarea conductorilor din instalaţia de protecţie prin legare la nul, drept
conductori de lucru sau conductori de fază.
8.4 Măsuri privind protecţia împotriva incendiilor
Activitatea de profilaxie a incendiilor urmăreşte scopul de a menţine un nivel înalt de
securitate împotriva incendiilor şi exploziilor în oraşe, localităţi, locuri de concentrare a
bunurilor materiale şi la alte obiective prin stabilirea unui regim de pază antiincendiară
exemplar.
Problemele principale ale activităţii de profilaxie sunt: elaborarea şi realizarea măsurilor
orientate spre lichidarea cauzelor ce pot provoca incendiile; limitarea în spaţiu a posibilelor
incendii şi crearea condiţiilor favorabile de evacuare a oamenilor şi bunurilor materiale în caz de
incendiu; asigurarea condiţiilor de descoperire la timp a incendiului apărut, anunţării rapide a
serviciului de combatere a incendiilor şi lichidării cu succes a incendiului.
Pentru combaterea incendiilor la întreprinderea de confecţii sunt prevăzute următoarele măsuri:- toţi angajaţii vor trece un curs de instruire specială privind protecţia împotriva
incendiilor, iar toate subdiviziunile întreprinderii vor fi asigurate cu mijloace de propagandă şi
agitaţie cu privire la combaterea incendiilor;
- prin ordin vor fi numite persoane responsabile de securitatea incendiară a sectoarelor,
depozitelor şi altor obiecte cu pericol sporit de incendiu;
- întreprinderea va fi asigurată cu mijloace de stingere a incendiilor şi de comunicare
rapidă despre incendiu. La toate obiectivele va fi asigurat accesul automobilelor de pompieri,
care se vor menţine în ordine exemplară;
- toate utilajele vor fi menţinute în stare bună funcţională, se vor curăţi la timp, se vor
regla şi unge, pentru a preveni supraîncălzirea lagărelor, arborilor şi pieselor ce se află în contact
de fricţiune, precum şi formarea scânteilor, iar zonele şi agregatele ce se află în mişcare se vor
proteja de nimerirea obiectelor străine;
- la sfârşitul zilei de muncă responsabilii de securitatea incendiară vor controla minuţios
toate locurile, mai cu seamă locurile cu iradieri calorice considerabile, vor deconecta instalaţiile
electrice şi sistemul de iluminat, vor încuia uşile sub lacăt.
8.5 Protecţia mediului ambiant
67
Necătând la faptul că tehnologiile contemporane depăşesc considerabil nivelul de
performanţă a tehnologiilor elaborate cu 10-20 ani în urmă, totuşi omenirea continuă prin
activitatea să influenţeze tot mai profund starea proceselor naturale. Una din principalele
acţiuni negative a omului asupra mediului înconjurător sunt substanţele poluante aşa ca:
apele reziduale din diferite domenii de activitate, poluanţii bacteriali şi biologici, substanţele
minerale, metalele grele, acizii şi sărurile neorganice, acumulările de roci goale şi nămoluri,
substanţele radioactive, zgomotul, poluarea electromagnetică etc. Pentru a reduce la
minimum influenţa întreprinderilor industriei uşoare în general şi a celor de confecţii în
particular proiectul prevede următoarele măsuri:
emisiile în atmosferă din sistemele de ventilaţie vor fi supuse curăţii într-un sistem
modern de filtre din pânză tip „mânecă”;
apele utilizate în procesul tehnologic şi pentru necesităţile igienico – sanitare se vor
diversa în sistemul central de canalizare a localităţii;
pentru a cunoaşte consumul de apă şi a reduce la minimum cantitatea acesteia sunt
instalate contoare, iar personalul este instruit privind utilizarea cât mai raţională a apei;
toate teritoriile libere neasfaltate din imediata apropiere a întreprinderii vor fi înverzite,
cunoscându-se cert rolul plantelor în asanarea mediului ambiant;
deşeurile de producţie se vor acumula în containere speciale cu utilizare ulterioară, mai
cu seamă a deşeurilor textile;
teritoriile oferente întreprinderii (atelierului) vor fi menţinute într-o curăţenie
exemplară;
atelierele de croitorie şi confecţionare a articolelor din textile pot fi amplasate în
imediata apropiere sau la parterul caselor de locuit sau de altă destinaţie;
un rol deosebit în folosirea raţională a resurselor naturale vine să-l joace educaţia
ecologică şi formarea conştiinţei ecologice în cadrul colectivului de angajaţi, prin
organizarea de discuţii în problemele date în timpul pauzelor, precum şi prin utilizarea
materialelor ilustrativ – demonstrative.
8.6 Calcul ingineresc privind protecţia incendiară
De terminat timpul până la pierderea capacităţii portante a unei coloane din lemn după
rezistenţă în condiţiile incendiului, cunoscând următoarele date:. h = 30 cm; b = 20 cm; v = 0,09
cm/min; Nn = 200 kN; = 35 MPa.
68
h – înălţimea secţiunii coloanei;
b – lăţimea secţiunii coloanei;
– rezistenţa normativă a lemnului la comprimare;
v – viteza de carbonizare a lemnului;
– sarcina normală normativă.
Rezolvare
1. Stabilim diferite momente ale timpului arderii coloanei în condiţiile incendiului.
Τ = 0, 15, 30, 45, 60, 75, 90, 105, 120 min
2. Determinăm pentru aceste momente ale timpului (τ) noile dimensiuni şi
suprafaţa secţiunii coloanei (Fτ).
3. Determinăm tensiunile στ de la forţa normativă pentru momentele de timp (τ) stabilite la
punctul 1.
Rezolvarea punctelor 1, 2, 3 o efectuăm pentru comoditate sub formă de tabel