PROIECT FINANCIAR BANCAR „Rolul impozitelor indirecte în sistemul fiscal din România” CUPRINS CUPRINS Pagina Pagina INTRODUCERE 2 CAPITOLUL I ASPECTE GENERALE PRIVID IMPOZITELE ÎN CADRUL ECONOMIEI DE PIAŢĂ 1.1. Aspecte privind sistemul fiscal 3 1.1.1. Conceptul de sistem fiscal 3 1.1.2. Evolutia sistemelor fiscale 4
89
Embed
56262561 Rolul Impozitelor Indirecte in Sistemul Fiscal Din Romania Important.
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
PROIECT FINANCIAR BANCAR
„Rolul impozitelor indirecte în sistemul fiscal din România”
CUPRINSCUPRINS Pagina Pagina
INTRODUCERE 2
CAPITOLUL IASPECTE GENERALE PRIVID IMPOZITELE ÎN CADRUL ECONOMIEI DE PIAŢĂ
1.1. Aspecte privind sistemul fiscal 3 1.1.1. Conceptul de sistem fiscal 3 1.1.2. Evolutia sistemelor fiscale 4 1.1.3. Clasificarea sistemelor fiscale 5
1.2. Conţinutul şi rolul impozitelor 61.3. Principiile impunerii 8
1.3.1. Principiile de echitate fiscală 9 1.3.2. Principiile de politică financiară 10 1.3.3. Principiile de politică economică 10
CAPITOLUL IIROLUL TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ SI A ACCIZELOR ÎN SISTEMUL FISCAL DIN ROMANIA
2.1.Caracterizarea generală a impozitelor indirecte, evoluţia şi impactul lor asupra resurselor financiare publice
14
2.1.1. Caracterizarea impozitelor indirecte 16
2.1.2. Rolul impozitelor indirecte 17 2.2. Apariţia şi evoluţia taxei pe valoarea adăugată 19
2.2.1. Sfera de aplicare a TVA 21 2.2.2. Obiectul şi plătitorii de TVA 24 2.2.3. Scutiri de la plata taxei pe valoarea adăugată 27
2.2.4.Introducerea TVA în România şi principiile care stau la baza aplicării ei
31
2.3. Caracterizare generală a accizelor 33 2.3.1 Sfera de aplicare a accizelor în România 35 2.3.2 Baza de impozitare a accizelor 36 2.3.3 Plătitorii de accize 37
2.3.4 2.4.
Scutiri de la plata accizelorTaxe vamale
3840
CAPITOLUL IIIANALIZA EVOLUŢIEI IMPOZITELOR INDIRECTE ÎN ROMÂNIA
3.1 Evoluţia fluxurilor fiscale indirecte în România, în perioada 2005 – 2010
43
3.2 Perspective macroeconomice fiscale şi bugetare în România, în perioada 2010 - 2012
49
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
În ultimii ani, politica fiscală din România nu a reuşit să evite deficitele excesive – deşi a
existat această intenţie – şi nu a acţionat eficient asupra deficitului cvasi-fiscal.
Reforma fiscală a avut ca strategie crearea unui sistem de impozite care, pe termen lung,
să se alinieze la cele similare ale ţărilor europene, iar pe termen scurt, să răspundă condiţiilor
concrete ale diferitelor etape de transformare a economiei. Astfel, s-a recurs la ajustarea sau
implementarea unor instrumente fiscale care să asigure, în primul rând, procurarea veniturilor
bugetului public, urmând ca pe parcurs – pe măsura creării cadrului administrativ adecvat şi a
unei pieţe care să ofere o bază cât mai diversificată de impozitare – să se restructureze şi să se
contureze un sistem fiscal adecvat scopurilor economice pe termen lung.
Sistemul fiscal este expresia voinţei politice a unei comunităţi umane organizate,fixată pe
un teritoriu determinat şi dispunând de o autonomie suficientă pentru a putea ,prin intermediul
organelor care le reprezintă,să se doteze cu o întreagă serie de reguli juridice şi fiscale.
1
Sistemul fiscal,alături de alte sisteme (monetar sau bănesc,de credit sau
financiar),urmăreşte realizarea obiectivelor politicii economice şi sociale a statului.
Lucrarea de faţă, intitulată „Rolul impozitelor indirecte in sistemul fiscal din România”,
este structurată pe trei capitole, astfel:
I. Capitolul I, intitulat „Aspecte generale privind impozitele în cadrul economiei de piaţă”, care
cuprinde o integrare a impozitelor în cadrul economiei, tratând conţinutul şi clasificarea
impozitelor, precum şi rolul acestora în cadrul economiei de piaţă.
II. Capitolul II, intitulat „Rolul taxei pe valoarea adăugată si a accizelor in sistemul fiscal din
Romania”, prezintă evoluţia acestor impozite de-a lungul timpului.
III. Capitolul III, analizează evoluţia fluxurilor fiscale indirecte, în România, în perioada 2005-
2010, precum şi proiecţia acestora pentru perioada 2010-2012.
Aderarea la piaţa unică, la spaţiul economic şi social comunitar a depins de politicile
economice promovate în economia de schimb, politica monetară, reforma economiei publice,
politica socială etc. Deşi politica fiscală constituie doar una dintre politicile care se impun a fi
promovate în economie, sub aspect tehnic aceasta este influenţată de impactul celorlalte asupra
structurilor economico – sociale.
CAPITOLUL I.
ASPECTE GENERALE PRIVIND IMPOZITELE INDIRECTE ÎN CADRUL ECONOMIEI DE PIAŢĂ
1.1. Aspecte generale privind sistemul fiscal
Sistemul fiscal reprezintă un sistem complex,alcătuit dintr-o diversitate de elemente,care
interacţionează şi care influenţează structura şi comportamentul sistemului,contribuind la
realizarea obiectivelor sale.
1.1.1. Conceptul de sistem fiscal
Corespunzător primei abordări (mai restrânsă) ,sistemul fiscal este văzut ca totalitatea
impozitelor dintr-un stat.Cea de-a doua abordare (extinsă) îl defineşte prin prisma elementelor
componente şi a relaţiilor dintre elementele care formează acest sistem.Conform celei de a doua
2
abordări ,sistemul fiscal se defineşte ca ansamblul de concepte ,principii, metode,procese cu
privire la o mulţime de elemente (materie impozabilă,cote),între care se manifestă relaţii
care apar ca urmare a proiectării ,aşezării şi perceperii impozitelor şi care sunt gestionate
conform legislaţiei fiscale în scopul realizării obiectivelor sistemului.
Indiferent de natura lor (economică,socială,tehnică),toate elementele sistemului fiscal
sunt reglementate juridic ,asigurând preluarea reglementată a unor părţi din produsul intern
brut ,de către stat,în procesul redistribuirii şi consumului.
Sistemul fiscal este un sistem deschis ,deoarece,pe de o parte ,mediul economico-social
acţionează asupra sa,modificându-l sau orientându-l,iar pe de altă parte ,sistemul fiscal
acţionează asupra mediului,în mod direct sau indirect.
Ficare stat şi-a adoptat propriul sistem fiscal ,mai mult sau mai puţon perfecţionat,în
strânsă legatură cu gradul de dezvoltare economică,socială şi militară. În măsura în care statul
suveran din punct de vedere politic îşi poate exercita o putere fiscală absolută pe teritoriul său,se
poate vorbi de suveranitate fiscală. Pentru ca un sistem fiscal să dispună de autonomie fiscală
completă (suveranitate fiscală),este necesar ca aceasta să întrunească urmatoarele cerinţe:
-exclusivitatea aplicării,care presupune faptul că se aplică într-un teritoriu geografic
determinat ,fiind unicul colector al resurselor fiscale pentru un buget sau un sistemunitar de
bugete;
-autonomia tehnică se referă la necesitatea ca sistemul fiscal să fie complet ,adică să
conţină toate regulile de aşezare,lichidare şi încasare a impozitelor,astfel încât să fie posibilă
puterea sa în aplicare.
1.1.2.Evoluţia sistemelor fiscale
Evoluţia şi caracteristicile sistemelor fiscale reprezintă o reflectare a structurilor social-
economice,a curentelor ideologice şi politice,precum şi a avansării în cunoaştere prin cercetarea
ştiinţifică economică.
Delimiterea unor etape în evoluţia sistemelor fiscale reprezintă un demers destul de dificil
,având în vedere ,pe de o parte,vechimea perceperii impozitelor ,iar pe de altă parte ,lipsa unor
informaţii coerente şi ancorate în perioade mai vechi.
Cunoaşterea etapelor parcurse de evoluţia sistemelor fiscale permite înţelegerea
prezentului ,prefigurarea viitorului şi,mai ales ,ocolirea erorilor trecutului.
De-a lungul istoriei,sistemele fiscale au urmărit ,în principal,obiective ca:
3
-acoperirea necesarului de resurese financiare publice ale statului;
-simplificarea şi înlesnirea muncii de colectare şi evidenţă a impozitelor;
-consimţirea la plata impozitelor.
a) Etapa antică – în care are loc formarea sistemelor fiscale,prin introducerea treptată a
impozitelor.
In acea perioadă,sistemele fiscale în curs de c onstituire erau mai mult sau mai puţin
evoluate,necesarul de resurse fiind în strânsă legatură cu capacitatea de menţinere a ordinii
interne,de apărare a frontierelor.
Principalele caracteristici ale ale sistemelor fiscale erau:
-stabilirea şi repartizarea arbitrară a obilgaţiilor fiscale,care erau specifice fiecărei entităţi
organizatorice;
-preponderenţa impozitelor de repartiţie;
-neregularitatea perceperii impozitelor;
-inegalitatea cetăţenilor în faţa impozitelor.
b) Etapa veche – înaintează în timp spre sfârşitul secolului al XVI-lea,fără să înregistreze
evoluţii spectaculoase ale sistemelor fiscale.
Principalele caracteristici erau:
-trecerea de la impozitele de repartitie la cele de tip real;
-incercari frecvente pentru generalizarea impunerii la nivelul societatii,astfel ca
impozitele nu au mai fost stabilite dupa bunul plac al conducatorilor de colectivitati,ci prin lege;
-mentinerea de privilegii fiscale pentru unele categorii de cetateni.
c)Etapa liberală este cuprinsă între secolul al XVI-lea şi secolul al XIX-lea, perioadă în
care asupra sistemelor fiscale şi-au pus amprenta relaţiile de tip capitalist.Caracteristicile
acestora s-au modificat substanţial, fiind strans legate de obiectivele urmărite:
-procurarea resurselor fiscale ale statului să se realizeze astfel încat să nu fie afectate
procesele de acumulare şi consolidare ale capitalului;
-eliminarea inechitaţilor fiscale care dăinuiseră in sistemele fiscale anterioare.
d)Etapa modernă incepe odata cu a doua faza a revoluţiei industriale,continuându-se
procesul de modernizare al sistemelor fiscale,prin:
4
-adoptarea de noi procedee de aşezare si calcul al impozitelor;
-creşterea randamentului fiscal;
-trecerea de la impozite analitice la impozite sintetice.
1.1.3. Clasificarea sistemelor fiscale
După cel de-al doilea război mondial,se delimitează,treptat, patru categorii de sisteme
fiscale:
-sisteme fiscale ale economiilor subdezvoltate –caracterizate printr-o putere
contributivă redusă, preponderenţa impozitelor indirecte şi posibilităţi reduse de administrare a
impozitelor;
-sisteme fiscale ale ţărilor dezvoltate –caracterizate prin extinderea contribuabililor
mijlocii, diversificare sursei de venituri, specializarea aparatului fiscal si creşterea relativă a
impozitelor pe venituri;
-sisteme fiscale ale economiilor superdezvoltate –constituite după anii ’80
caracterizate printr-o putere contributivă mai mare (generată de creşterea
veniturilor) ,personalizarea accentuată a impozitelor, creşterea randamentului fiscal (printr-un
control mai drastic şi mai eficient al administraţiilor fiscale şi prin reducea evaziunii
fiscale) ,utilizarea politicii fiscale în politica de supraveghere a activităţii economice;
-sisteme fiscale ale economiilor in tranziţie –caracterizate prin existenţa unor
constrângeri , interne si externe, cum sunt:nivel scăzut al veniturilor, reflectat într-o capacitatea
creşterea evaziunii fiscale , adoptarea unor măsuri repetate de reformă fiscală.
La evaluarea calităţii si performanţelor sistemelor fiscale acestea trebuie analizate prin
prisma îndeplinirii unor cerinţe ,cum sunt:
-distribuţia echitabilă a sarcinii fiscale;
-alegerea impozitelor care să perturbe cât mai puţin posibil macanismul de luare a
deciziilor economice;
-asigurarea stabilităţii sistemului fiscal , in ceea ce priveşte structura şi nivelul
impozitelor;
-utilizarea instrumentelor fiscale în scopuri econimice care să nu producă inechitaţi ale
sistemului fiscal;
5
-costuri de administrare a impozitelor să fie la un nivel care să nu afecteze realitatea
obiectivelor de politică fiscală;
-structura impozitelor să permită utilizarea politicii fiscale pentru obiectivele stabilizării
si creşterii economice;
-asigurarea transparenţei fiscale , pentru a permite adoptarea deciziilor de politică fiscală
adecvate şi a facilita dezbateriile pe acest subiect.
In evoluţia lor, dar şi în viziunea specialiştilor în domeniu ,sistemele fiscale au cunoscut
numeroase configuraţii , ceea ce permite clasificarea lor după criterii diverse. Importantă este
găsirea unor elemente de referinţă , în funcţie de care să se analizeze spaţial si temporal evoluţia
sistemelor fiscale ale unor ţări cu structuri economico-sociale asemănătoare.
1.2. Conţinutul şi rolul impozitelor
Termenul de impozit provine din limba latină de la cuvântul “impositus” şi din limba
franceză de la cuvântul “impot”.
Impozitul reprezintă prelevarea unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi
juridice la dispoziţia statului pentru acoperirea cheltuielilor publice. Prelevarea se face în mod
obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fără o contraprestaţie directă din partea statului.
Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înţeles în sensul că plata acestora către stat
este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice şi juridice care realizează venit dintr-o anumită
sursă sau care posedă un anumit tip de avere pentru care, conform legii, datorează impozit.
Dreptul de a introduce impozite îl are statul şi el exercită de cele mai multe ori, prin intermediul
puterii legislative (Parlamentul), iar uneori şi, în anumite condiţii, prin organele de stat locale.
Parlamentul se pronunţă în legătură cu introducerea impozitelor de stat de importanţă naţională
(generală), iar organele de stat locale pot introduce unele impozite în favoarea unităţilor
administrativ-teritoriale. În România, conform Constituţiei, consiliile locale sau judeţene
stabilesc impozitele şi taxele locale, în limitele şi în condiţiile legii.
Sumele încasate la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi la bugetele
locale cu titlu de impozit au caracter definitiv şi nerambursabil. În schimbul lor statul nu se
angajează la nici un contraserviciu direct şi imediat, iar plătitorii nu pot solicita un contraserviciu
de valoare egală sau apropiată. Acesta este un aspect ce deosebeşte impozitul de taxă care
reprezintă, în general, suma de bani plătită de către o persoană fizică sau juridică, ca regulă
generală pentru un serviciu prestat plătitorului de către stat sau instituţiile sale.
6
Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic şi social. Modul
concret de manifestare a acestui rol cunoaşte unele diferenţieri de la o etapă de dezvoltare
economino-socială la alta.
Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece acestea
constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea
cheltuielilor publice. Astfel, în ţările dezvoltate, impozitele, taxele şi contribuţiile procură opt,
nouă zecimi din totalul resurselor financiare publice. În cadrul ţărilor aflate în dezvoltare,
ponderea impozitelor şi taxelor în totalul resurselor financiare publice înregistrează diferenţieri
importante, variind între cinci şi nouă zecimi.
Pe plan social, rolul impozitelor se concertizează în faptul că, prin intermediul lor, statul
procedează la redistribuirea unei părţi importante din produsul intern brut între grupuri sociale şi
indivizi, între persoanele fizice şi cele juridice. Astfel, prin intermediul impozitelor, taxelor şi
contribuţiilor statul preia la buget între patru şi cinci zecimi şi chiar mai mult din PIB, în ţările
dezvoltate şi între trei şi patru zecimi în ţările în dezvoltare.
Prin urmare, impozitele constituie unul din principalele instrumente de care statul dispune
pentru redistribuirea veniturilor şi averii.
1.3. Principiile impunerii
Impunerea reprezintă un complex de măsuri şi operaţiuni, efectuate în baza legii, care au
drept scop final stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice sau juridice.
Impunerea are atât o latură de natură politică, cât şi una de ordin tehnic (concretizată în metodele
şi tehnicile utilizate pentru determinarea mărimii obiectului impozabil şi a cuantumului
impozitului ). Din punct de vedere politic, prin impunere se urmăreşte ca fiecare impozit introdus
să răspundă anumitor cerinţe, să fie în concordanţă cu anumite principii. Astfel de principii au
fost formulate pentru prima dată de Adam Smith1, reprezentant de seamă al economiei politice
clasice, după cum urmează:
1. Principiul justeţii impunerii (echităţii fiscale ) care constă în aceea ca supuşii fiecărui stat să
contribuie, pe cât posibil, cu impozite în funcţie de veniturile pe care le obţin. Prin
promovarea acestui principiu, se urmarea anularea privilegiilor de care se bucurau nobilii şi
1 Adam Smith – reprezentant de seamă al economiei politice clasice din secolul al XVIII-lea şi primul pătrar al secolului al XIX-lea, Avuţia naţională, vol. II, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1965, p.242-244
7
clerul în ceea ce priveşte impozitele directe şi participarea tuturor supuşilor statului la
acoperirea cheltuielilor publice pe măsura veniturilor obţinute;
2. Principiul certitudinii impunerii presupune ca mărimea impozitelor datorate de fiecare
persoană să fie certă şi nu arbitrară, iar termenele, modalitatea şi locul de plată să fie stabilite
fără echivoc, pentru a fi cunoscute şi respectate de fiecare plătitor. Prin promovarea acestui
principiu, se urmărea să se pună capăt domniei bunului plac în stabilirea şi încasarea
impozitelor. A. Smith considera că un mic grad de nesiguranţă este un defect mai mare decât
un considerabil grad de nedreptate;
3. Principiul comodităţii perceperii impozitelor cere ca impozitele să fie percepute la termenele
şi în modul cel mai convenabil pentru contribuabil;
4. Principiul randamentului impozitelor urmărea ca sistemul fiscal să asigure încasarea
impozitelor cu un minim de cheltuieli şi să fie cât mai puţin apăsător pentru plătitori. Acest
principiu este o reflectare a tezei „guvernului ieftin”, conform căreia aparatul pentru
stabilirea şi perceperea impozitelor, la fel ca întregul aparat de stat, nu trebuie să fie
costisitor. Totodată, acest aparat nu trebuie să stingherească activitatea economică a
plătitorilor şi nici să-i îndepărteze de ocupaţiile lor.
În mod normal fiecare impozit nou introdus trebuie să corespundă cerinţelor, principiilor
de echitate, de politică financiară, de politică economică şi socială. Aceste principii însă sunt
interpretate frecvent de pe poziţiile celor care deţin puterea politică şi drept urmare sunt aplicate,
în general, în concordanţă cu interesele acestora.
1.3.1. Principii de echitate fiscală
Ca noţiune, echitatea fiscală înseamnă dreptate socială în materie de impozite.
Pentru a putea fi vorba de echitate fiscală sunt necesare: impunerea diferenţiată a
veniturilor şi a averii în funcţie de puterea contributivă a subiectului impozitului şi scutirea de
plata impozitului a persoanelor cu venituri mici, adică stabilirea unui minim neimpozabil. De
altfel, respectarea echităţii fiscale presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, şi
anume:
1. Stabilirea minimului neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim
care să permită satisfacerea nevoilor de trai strict necesare. Minimul neimpozabil însă poate
fi stabilit ca atare numai în cazul impozitelor directe (mai ales la impozitele pe venit),
neavând aplicabilitate în materie de impozite indirecte;
8
2. Sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie de puterea contributivă a fiecărui plătitor, adică cu
luarea în considerare a mărimii venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum şi a
situaţiei personale a acestuia;
3. La o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită în
comparaţie cu sarcina fiscală a altei categorii sociale, respectiv sarcina fiscală a unei
persoane să fie stabilită în comparaţie cu sarcina altei persoane din aceeaşi categorie socială;
4. Impunerea să fie generală, adică să cuprindă toate categoriile sociale, respectiv toate
persoanele care realizează venituri sau care posedă un anumit gen de avere, cu excepţia
persoanelor ale căror venituri se situează sub un anumit nivel (minimul neimpozabil).
Un rol deosebit în respectarea echităţii fiscale îl are cota de impunere care determină
modul de dimensionare a impozitului considerat. Practica fiscală cunoaşte impunerea în sume
fixe şi respectiv, în cote procentuale.
1.3.2 Principii de politică financiară
La introducerea unui impozit se cere ca acesta să indeplinească şi unele cerinţe de ordin
financiar. Astfel, impozitul trebuie să aibă randament fiscal ridicat, să fie stabil şi elastic.
Pentru ca un impozit să aibă randament fiscal ridicat, se cer a fi îndeplinite mai multe
condiţii:
1. Impozitul să aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele (fizice sau
juridice) care obţin venituri din aceeaşi sursă, posedă acelaşi gen de avere sau îşi apropie
(prin cumpărare, import etc) aceeaşi categorie de bunuri. Universalitatea impozitului
presupune, în aceeaşi măsură, ca întreaga materie impozabilă aparţinând unei persoane să fie
supusă la impunere;
2. Să nu existe posibilităţi de sustragere de la impunere (pe căi ilicite sau licite) a unei părţi din
materia impozabilă;
3. Volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea şi perceperea
impozitelor să fie cât mai redus posibil.
9
Un impozit este considerat stabil, atunci când randamentul său rămâne constant de-a
lungul întregului ciclu economic. Cu alte cuvinte, randamentul unui impozit nu trebuie neapărat
să sporească o dată cu creşterea volumului producţiei şi a veniturilor în perioadele favorabile ale
ciclului economic şi nici să scadă în perioadele de criză şi depresiune ale ciclului economic.
Stabilitatea este necesară şi pentru a permite agenţilor economici să-şi elaboreze planuri
financiare pe termen lung. Modificările frecvente ale sistemului fiscal şi ale cuantumului
impozitării conduc la un climat de neîncredere, potrivnic unei dezvoltări economice durabile.
1.3.3 Principii de politică economică
Cu ocazia introducerii unui impozit, statul urmăreşte, de regulă, realizarea mai multor
obiective. Este vorba mai întâi de procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice,
apoi de folosirea impozitului ca instrument de impulsionare a dezvoltării unor ramuri sau
subramuri economice, de stimulare ori de reducere a producţiei sau a consumului unor mărfuri,
de extindere a exportului sau de restrângere a importului anumitor bunuri e.t.c.
Încurajarea dezvoltării unei ramuri sau subramuri economice poate fi realizată şi prin
măsuri de ordin fiscal, cum sunt: stabilirea unor taxe vamale ridicate la import, reducerea sau
scutirea de plata impozitelor indirecte a mărfurilor autohtone, micşorarea impozitelor directe
stabilite în sarcina întreprinzătorilor care îşi plasează capitalurile în ramura sau subramura
respectivă, facilitarea amortizării accelerate a capitalului fix din acest domeniu, ceea ce conduce
la reducerea profitului impozabil al societăţilor de capital din ramura sau subramura respectivă
etc.În vederea creşterii consumului unei anumite mărfi, statul procedează la micşorarea sau chiar
suprimarea impozitelor indirecte percepute la vânzarea acesteia. Dacă se urmăreşte reducerea
consumului, atunci se procedează la majorarea cotelor de impozit aplicate la vânzarea mărfii
respective.
1.3.4 Principii social – politice
Prin politica fiscală promovată de unele state se urmăreşte şi realizarea unor obiective de
ordin social-politic. Astfel, partidul de guvernământ urmăreşte ca politica fiscală pe care o
promovează să fie în concordanţă cu interesele categoriilor şi grupurilor sociale pe care le
reprezintă. Uneori, prin intermediul măsurilor cu caracter fiscal, partidul de guvernământ încercă
să-şi menţină influenţa în rândurile unor categorii sociale, în perioada din preajma alegerilor.
Este cunoscută, de asemenea, practica acordării unor facilităţi fiscale contribuabililor cu
venituri reduse şi celor care au un anumit număr de persoane în întreţinere.
Impozitele sunt folosite şi pentru limitarea consumului unor produse care au consecinţe
dăunătoare asupra sănătăţii (tutun, băuturi alcoolice). Totodată, în unele ţări se practică un 10
impozit special în sarcina celibatarilor şi a persoanelor căsătorite fără copii, pentru a se influenţa
creşterea natalităţii.
1.4. Clasificarea impozitelor
În practica fiscală se întâlneşte o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca
formă, ci şi în ceea ce priveşte conţinutul lor. Pentru a sesiza mai uşor efectele diferitelor
categorii de impozite pe plan economic, financiar, social şi politic, este necesară gruparea
acestora pe baza unor criterii ştiinţifice.
După trăsăturile de fond şi de formă, impozitele pot fi grupate în impozite directe şi
indirecte.
Impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane
fizice şi juridice, în funcţie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit
prevăzute în lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte
stabilite. În cazul acestor impozite, subiectul şi suportătorul impozitului sunt, în atenţia
legiuitorului, una şi aceeaşi persoană, deşi practic, uneori acestea nu coincid.
Dacă ţinem cont de criteriile care au stat la baza aşezării impozitelor directe, atunci
acestea pot fi grupate în impozite reale şi impozite personale.
Impozitele reale se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale, făcându-se
abstracţie de situaţia personală a subiectului impozitului. Ele mai sunt cunoscute şi sub
denumirea de impozite obiective sau pe produs, deoarece se aşează asupra produsului brut al
obiectului impozabil, fără a se face nici o legătură cu situaţia subiectului impozitului.
Impozitele personale se aşează asupra veniturilor sau averii, în stânsă legatură cu situaţia
personală a subiectului impozitului, motiv pentru care sunt cunoscute şi sub denumirea de
impozite subiective.
Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri şi al prestării unor servicii
(transport, spectacole, activităţi hoteliere etc), al importului, ori exportului etc. Ceea ce înseamnă
că ele vizează cheltuielile unor venituri. In cazul impozitelor indirecte, chiar prin lege se atribuie
calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportătorului acestuia.
După forma pe care o îmbracă, impozitele indirecte pot fi grupate în:
a) taxe de consumaţie;
b) venituri de la monopolurile fiscale;
c) taxe vamale;
11
d) taxe de timbru şi de înregistrare.
Dacă avem în vedere obiectul impunerii, atunci impozitele pot fi clasificate în impozite
pe venit (profit), impozit pe avere (patrimoniu net sau capital) şi impozite pe consum (cheltuieli).
În funcţie de scopul urmărit, la introducerea lor, impozitele pot fi grupate în impozite
financiare şi impozite de ordine.
Impozitele financiare sunt instituite în scopul realizării de venituri necesare acoperirii
cheltuielilor publice. Astfel de impozite sunt, în primul rând, impozitele pe venit, taxele de
consumaţie ş.a.
Impozitele de ordine sunt introduse mai ales pentru limitarea unei anumite acţiuni sau în
vederea atingerii unui ţel ce nu are caracter fiscal.
De exemplu, prin instituirea unor taxe ridicate la vânzarea băuturilor alcoolice şi a
tutunului se urmăreşte limitarea consumului acestora, având în vedere efectul lor nociv asupra
sănătăţii persoanelor care le consumă.
După frecvenţa realizării lor, impozitele se pot grupa în impozite permanente şi impozite
incidentale.
Impozitele permanente se încasează periodic (de regulă, anual), iar impozitele incidentale
se introduc şi se încasează o singură dată (de exemplu, impozitul pe averea sau pe profiturile
excepţionale de război).
Impozitele mai pot fi grupate şi după instituţia care le administrează. Din acest punct de
vedere, în statele cu structură federală, distingem impozite federale, impozite ale statelor,
provinciilor sau regiunilor membre ale federaţiei şi impozite locale, iar în statele de tip unitar se
întălnesc impozite ale administraţiei centrale de stat şi impozite ale organelor administraţiei de
stat locale.
12
CAPITOLUL II.
ROLUL TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ SI A ACCIZELOR ÎN SISTEMUL FISCAL DIN ROMANIA
2.1. Caracterizarea generală a impozitelor indirecte, evoluţia şi impactul lor asupra
resurselor financiare publice
În vederea procurării resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice se
instituie, pe lângă impozitele directe, şi impozite indirecte.
În ţările dezvoltate, de regulă, aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale
ale statului este mai mic decât cel al impozitelor directe. Ponderea impozitelor indirecte în totalul
încasărilor fiscale cunoaşte unele diferenţieri de la o ţară la alta.
În ţările în tranziţie, de regulă, ponderea impozitelor indirecte o devansează pe aceea a
impozitelor directe, în totalul veniturilor fiscale ale statului. Apelarea pe scară mai largă a acestor
ţări la impozitele indirecte trebuie privită în strânsă legătură cu nivelul veniturilor şi averii
realizate de diferite categorii de persoane fizice şi juridice. În condiţiile în care economia acestor
ţări are o performanţă mai scăzută comparativ cu aceea a ţărilor dezvoltate şi aportul şi
randamentul impozitelor pe venit ca, de altfel, şi al celor pe avere, este mai scăzut. Dacă la 13
acestea adăugăm comoditatea şi costul relativ redus al perceperii taxelor de consumaţie şi al altor
impozite indirecte, găsim explicaţia pentru impozitele indirecte.
În concepţia academicianului I. Văcărel preferinţa pentru impozitele indirecte se poate
explica prin aceea că:
,,necesită o perioadă scurtă de timp din momentul luării deciziei de instituire a impozitelor
(majorare a cotei) printr-un act normativ şi până devin operaţionale;
reclamă cheltuieli modice de aşezare, percepere şi urmărire;
sunt mai voalate – fiind cuprinse în preţul de vânzare al produselor (tarifele prestărilor de
servicii), iar nemulţumirea cumpărătorilor (beneficiarilor) se îndreaptă împotriva agenţilor
economici care practică preţuri (tarife) majorate, iar nu a statului, care a ordonat sporirea
impozitelor, ce a dus la scumpirea acestora: cumpărătorul (beneficiarul) nu ştie cât din preţul
plătit pentru produs (serviciu) revine agentului economic şi cât ajunge în tezaurul public.’’2
Impozitele indirecte sunt vărsate la buget, de regulă, de către industriaşi, comercianţi
e.t.c., dar sunt suportate de către consumatori, deoarece se includ în preţul de vânzare al
mărfurilor. Drept urmare, impozitele indirecte nu afectează veniturile nominale, ci numai pe cele
reale, ceea ce înseamnă că ele micşorează puterea de cumpărare.
Unii economişti consideră că impozitele indirecte ar avea un caracter benevol, deoarece
renunţându-se la consumul de bunuri şi servicii impozitate există posibilitatea ca ele să fie
evitate. În condiţiile în care impozitele indirecte se percep cu deosebire la vânzarea bunurilor de
larg consum, această afirmaţie rămâne fără acoperire. Dacă aceste impozite ar fi percepute numai
la vânzarea obiectelor de lux, atunci s-ar putea vorbi de caracterul lor voluntar, fiincă astfel de
bunuri nu sunt indispensabile vieţii.
Prin urmare, în cazul impozitelor indirecte nu este vorba de o constrângere politică, aşa
cum se intâmplă la impozitele directe, ci de una de ordin economic.
În perioadele când o economie înregistrează un curs ascendent, impozitele indirecte pot
avea un randament fiscal ridicat; în schimb, în perioadele de criză şi depresiune, când producţia
şi consumul înregistrează un recul, încasările din impozitele indirecte urmează aceeaşi evoluţie,
periclitând realizarea echilibrului bugetar sau conducând la adâncirea deficitului bugetar. Rezultă
că impozitele indirecte manifestă o sensibilitate sporită faţă de conjunctura economică.
2 Iulian Văcărel, ,,Spre o ,,nouă filozofie” în materie de resurse financiare publice”, în Economistul nr. 60 din 30 martie 1998.
14
Impozitele indirecte cunosc unmătorele forme de manifestare: taxe de consumaţie,
venituri din monopolurile fiscale, taxe vamale şi diferite alte taxe. În ţările dezvoltate cel mai
important impozit indirect îl constituie taxele de consumaţie. De asemenea, în ţările în tranziţie
taxele de consumaţie deţin o pondere apreciabilă în totalul încasărilor provenite din impozitele
indirecte.
Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte care se includ în preţul de vânzare al
mărfurilor fabricate şi realizate în interiorul ţării care percepe impozitul. Mărfurile asupra cărora
se percep taxe de consumaţie sunt, în general, cele de larg consum, iar acestea pot diferi ca
structură de la o ţară la alta.
Taxele de consumaţie îmbracă fie forma taxelor de consumaţie pe produs, cunoscute şi
sub denumirea de taxe speciale de consumaţie sau accize, fie forma unor taxe generale pe
vânzări, când se percep la vânzarea tuturor mărfurilor, indiferent dacă acestea sunt bunuri de
consum sau mijloace de producţie.
2.1.1. Caracterizarea impozitelor indirecte
1) nu sunt nominative, adică nu se cunoaşte numele contribuabilului şi celelalte date fiscale de
identificare, precum adresa, cod numeric personal (la persoanele fizice), cod fiscal (la
persoanele juridice) etc.;
2) se stabilesc pe consumul unor produse şi servicii, precum băuturile alcoolice, tutun, ţigări,
cafea, jocuri de noroc etc.;
3) nu se determină pe bază de „documente de plată”, prin care să i se comunice fiecărui
contribuabil impozitul pe care îl are de plătit;
4) sunt cuprinse în preţul unor produse şi tariful unor servicii, ceea ce face ca cei ce cumpără
produsele şi/sau serviciile respective să nu cunoască dacă acestea conţin sau nu impozite
indirecte, dacă da, cât de mari sunt acestea (în sumă fixă şi/sau în cotă procentuală din preţul
de vânzare);
5) sunt în corelaţie directă cu consumul, cu cheltuielile populaţiei şi nu cu venitul şi/sau averea
acestora, ceea ce conduce la cote regresive de impozitare;
6) suportatorul este în toate cazurile diferit de plătitor – de exemplu, în cazul alcoolului, la care
acciza este stabilită în sumă fixă pe unitate de produs, plătitor este unitatea producătoare, iar
suportator (contribuabilul adevărat) sunt persoanele fizice şi juridice care consumă produsele
15
obţinute din acesta, indiferent de numărul agenţilor economici pe la care trece alcoolul până
ajunge să fie livrat sub forma diferitelor produse. În cazul taxei pe valoarea adăugată,
plătitoare sunt unităţile producătoare, iar suportator este ultimul consumator (consumatorul
final) al produselor supuse T.V.A.;
7) termenul de plată este diferit la contribuabil faţă de plătitori – pentru contribuabili, termenul
de plată îl constituie data efectuării cheltuielilor, respectiv data plăţii produselor şi serviciilor
care conţin impozite indirecte; pentru plătitori (în general agenţi economici) termenul de
plată este stabilit prin lege, respectiv până la o anumită dată fie după data livrării produsului
respectiv, fie după expirarea lunii în care s-a vândut produsul respectiv.
Statul va încasa aceste impozite, dar nu „direct” de la suportatorii acestora, ci „indirect”,
prin interpuşi, prin persoanele juridice (societăţi comerciale, regii autonome), şi fizice
(autorizate să desfăşoare anumite activităţi), care vând produse şi/sau prestează servicii supuse
impozitelor indirecte, dintre care cele mai cunoscute sunt taxa pe valoarea adăugată, accizele
şi taxele vamale.
În concluzie, denumirea de „indirecte” provine de la faptul că statul nu are posibilitatea
să stabilească nominal această categorie de impozite, în mod direct pe fiecare persoană; altfel
spus, statul nu are posibilitatea să cunoască numele şi prenumele, adresa, cuantumul impozitului
persoanei care trebuie să plătească unul sau mai multe impozite indirecte (în funcţie de structura
produselor consumate, care conţin impozite indirecte) şi care să fie luate în evidenţa organelor
fiscale.
2.1.2. Rolul impozitelor indirecte
Impozitele indirecte au dublu scop:
1) procurarea necesarului de venituri bugetare, care nu pot fi asigurate numai pe calea
impozitelor indirecte;
2) frânarea importului şi a consumului unor bunuri şi servicii din partea populaţiei, bunuri şi
servicii al căror consum, în special excesiv, este dăunător sănătăţii fizice, morale şi mentale a
populaţiei. Între aceste produse şi servicii se încadrează alcoolul băuturile alcoolice, tutunul,
produsele din tutun, activitatea barurilor şi restaurantelor (în special celor cu program de
noapte), jocurile de noroc, prostituţia (devenită fenomen social) e.t.c.
În prezent se constată că pe măsură ce creşte discrepanţa dintre necesarul de venituri
bugetare – tot mai mare – şi posibilităţile reduse de asigurarea a acestora, numai pe calea
impozitelor directe, se apelează din ce în ce mai mult la impozitele indirecte. Aceasta şi ca
16
urmare a faptului că, impozitele directe, fiind „vizibile”, depăşirea unui anumit nivel al acestora
conduce la sporirea stării de nemulţumire din partea marii majorităţi a populaţiei, la „atacuri” tot
mai frecvente şi serioase la adresa sistemului fiscal. Aceste „atacuri” la adresa sistemului fiscal,
determinate de mărirea poverii fiscale „directe”, susţinute de numeroase personalităţi, oameni
politici, partidele de opoziţie, au ajuns uneori la adevărate „revoluţii fiscale”, conducând la
căderea de la putere a guvernului şi chiar a unor partide politice.
În schimb impozitele „indirecte”, fiind „invizibile”, se pot folosi cu multă abilitate şi
uşurinţă în preluarea unei părţi cât mai mari din veniturile populaţiei, fără ca aceasta să-şi dea
seama, cu uşurinţă şi imediat, nici asupra numărului acestora, şi nici asupra mărimii lor; altfel
spus, în cazul impozitelor „indirecte”, populaţia nu are de unde să ştie, permanent şi în mod
concret, povara fiscală la care este supusă. Impozitele „indirecte”, aşa după cum le arată şi
denumirea, sunt acele impozite care nu sunt „vizibile”, nu sunt cunoscute, nu sunt perceptibile şi
comensurabile de contribuabilii persoane fizice şi juridice, la cumpărarea produselor şi
serviciilor. Aceste impozite preiau din veniturile persoanelor, nu în mod „direct”, „vizibil”, ci în
mod „indirect”, „invizibil”, prin mijlocirea preţului, prin includerea lor în preţul produselor şi
tariful serviciilor.
În timp ce la impozitele directe fiecare persoană cunoaşte, anticipat termenului de plată,
„direct” impozitul datorat, la impozitele „indirecte” acest lucru nu este posibil, întrucât acestea
sunt „ascunse” în preţul produselor sau tariful serviciilor; aceasta face ca populaţia , cu ocazia
cumpărării anumitor produse şi/sau servicii, să nu aibă posibilitatea să cunoască:
1) produsele şi serviciile care conţin impozite şi care nu;
2) la produsele şi serviciile care conţin impozite:
care sunt categoriile de impozite incluse în preţul acestor produse (accize,
T.V.A., taxe vamale) şi
care este mărimea acestor impozite; spre exemplu, un produs conţine accize
(impozit pentru frânarea consumului produsului respectiv, precum la băuturi
alcoolice, ţigări, cafea etc.), dar acestea pot reprezenta 10%, 20%, 100% sau
200% din preţul produsului respectiv. În cazul taxei pe valoarea adăugată, unele
produse sunt scutite de T.V.A. (în cazul în care se practică mai multe cote de
T.V.A.) de 5%, 10%, 15%, 20% şi chiar 30%.
17
Impozitele indirecte nu se stabilesc direct şi nominativ (nu se individualizează pe
persoană) asupra contribuabililor, ci se aşează asupra vânzării bunurilor sau serviciilor, al
importului ori exportului etc.
În timp ce impozitele directe vizează veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi
juridice, impozitele indirecte vizează consumul unor bunuri şi servicii, respectiv cheltuirea unor
venituri ale persoanelor fizice şi juridice.
Fiecare persoană fizică şi juridică suportă, fără să ştie când şi cât, impozitele indirecte
(accize, T.V.A., taxe vamale, impozitul la ţiţei şi gaze naturale etc.), în funcţie de structura
produselor şi serviciilor cumpărate, respectiv în funcţie de natura cheltuielilor efectuate.
Spre exemplu: numeroşi cetăţeni, cunoscând că în preţul de vânzare cu amănuntul al unui
litru de coniac, de 2 euro, sunt incluse accize în sumă de un euro şi T.V.A. în sumă de 30 cenţi,
respectiv impozite indirecte în sumă de 100+30 = 130 cenţi, adică 66,5% din preţul de vânzare
cu amănuntul, şi-ar schimba atitudinea faţă de cumpărarea acestui produs; altfel spus, cunoscând
nivelul impozitelor indirecte conţinute în preţul fiecărui produs şi tariful fiecărui serviciu,
numeroşi cetăţeni ar considera că „nu se merită să consumi impozite indirecte”, al căror nivel
depăşeşte uneori de câteva ori costul real al produsului respectiv, care şi acesta conţine la rândul
său alte impozite, precum impozitul pe salarii, pe profit etc.
În cazul impozitelor indirecte, chiar prin lege se stabileşte că suportator al impozitului
este consumatorul final care, în general, este cetăţeanul de rând, iar plătitor este agentul
economic, producător şi/sau vânzător.
2.2. Apariţia şi evoluţia taxei pe valoarea adăugată
Taxele generale pe vânzări se întâlnesc sub forma impozitului pe cifra de afaceri. Acesta
a fost introdus după primul război mondial, fiind aşezat asupra deverului total al întreprinderilor
industriale, comerciale şi al celor care prestează servicii şi efectuează lucrări etc.
Din punctul de vedere al verigii (unitatea producătoare, unitatea comerţului cu ridicata
sau cu amănuntul) la care se încasează, impozitul pe cifra de afaceri poate îmbrăca forma
impozitului cumulativ (multifazic) şi forma impozitului unic sau monofazic.
În cazul impozitului cumulativ, mărfurile sunt supuse impozitării la toate verigile pe la
care trec din momentul ieşirii lor din producţie şi până când ajung la consumatori. Aceasta
înseamnă că, practic, cu cât o marfă trece mai multe verigi, cu atât impozitul plătit statului este
mai mare. Impozitul cumulativ este cunoscut şi sub denumirea de ,,impozit în cascadă’’, ,,în
18
piramidă’’ sau ,,bulgăre de zăpadă’’, deoarece se calculează asupra preţului de vânzare al
mărfurilor în care se include şi impozitul plătit în amonte, adică se percepe impozit la impozit.
Impozitul cumulativ s-a practicat o anumită perioadă în Germania, Olanda etc.
Impozitul pe cifra de afaceri unic se încasează o singură dată, indiferent de numărul
verigilor prin care trece o marfă, de la producător la consumator. Impozitul unic se poate încasa
fie în momentul vânzării mărfii către producător, când se numeşte taxă de producţie, fie în
stadiul comerţului cu ridicata ori cu amănuntul, când se numeşte impozit de circulaţie sau
impozit pe vânzare. În Marea Britanie s-a practicat până la intrarea acesteia în Comunitatea
Economică Europeană, forma impozitului pe circulaţie. În S.U.A. se practică şi în prezent forma
impozitului unic. Comparativ cu impozitul pe circulaţie, taxa de producţie prezintă avantajul că
se percepe de la un număr mai mic de plătitori, ceea ce permite statului să efectueze în mai bune
condiţii controlul asupra aşezării şi perceperii impozitului.
Din punctul de vedere al bazei de calcul, impozitul pe cifra de afaceri cunoaşte forma
impozitului pe cifra de afaceri brută şi a impozitului pe cifra de afaceri netă.
Impozitul pe cifra de afaceri brută se calculează prin aplicarea cotei de impozit asupra
întregii valori a mărfurilor vândute, care include şi impozitul plătit la verigile anterioare. Prin
urmare, acest impozit, încasându-se la toate verigile prin care trece o marfă, are un randament
fiscal ridicat; el prezintă însă şi unele neajunsuri. Astfel, aşezându-se la fiecare verigă asupra
preţului de vânzare al mărfii, care cuprinde şi impozitele plătite anterior, impozitul pe cifra de
afaceri brută conduce la calcularea şi perceperea de impozit la impozit, sau altfel spus, duce la o
stratificare de impozit, la o aplicare cumulată a acestuia. Acest impozit are ca efect concentrarea
producţiei, deoarece întreprinderile integrate evită plata impozitului la una sau chiar două verigi,
fiind astfel avantajate faţă de cele neintegrate. În plus, acest impozit este lipsit de transparenţă,
adică nu se cunoaşte exact cât s-a plătit la buget de la producător la consumatorul final, pentru a
solicita rambursarea sumei aferente exportului. Întrucât bunurile care fac obiectul comerţului
exterior se impun, de regulă, în ţara de destinaţie, iar nu în cea de origine, în unele ţări se
restituie exportatorilor, parţial sau total, impozitele aferente mărfurilor exportate.
Impozitul pe cifra de afaceri netă se aplică numai asupra diferenţei dintre preţul de
vânzare şi preţul de cumpărare, adică numai asupra valorii adăugate de către fiecare participant
la procesul de producţie şi circulaţie al mărfii respective. Drept urmare, acest impozit face
posibilă înlăturarea neajunsurilor menţionate la impozitul pe cifra de afaceri brută. Mai corect,
prin modul de aşezare şi percepere a impozitului pe cifra de afaceri netă se ajunge ca suma
datorată statului să fie aceeaşi, indiferent de numărul verigilor prin care trece marfa. Totodată, în
19
cazul acestui impozit, compensaţia de export se poate calcula cu uşurinţă. Acest impozit se
percepe, în prezent, în peste 70 de ţări ale lumii. Numărul şi nivelul cotelor taxei pe valoarea
adăugată diferă de la o ţară la alta, iar în aceeaşi ţară poate diferi de la o perioadă la alta. Astfel,
în Italia, Belgia şi Luxemburg se utilizează patru cote (cota zero, cota redusă, cota standard şi
cota majorată), în Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania se utilizează două cote (cota redusă şi cota
standard), iar în Danemarca se aplică o singură cotă.
În Uniunea Europeană, prin Directiva nr. 77/388/CEE din 17.05.1977, s-a fixat nivelul
minim al cotei reduse (5%) şi al celei standard (15%), fără să se stabilească şi un plafon al
acestor cote.
În România, cel mai important impozit indirect, care s-a perceput până la 1 iulie 1993 şi
care era o forma a impozitului pe cifra de afaceri brută, multifazic, a fost impozitul pe circulatia
mărfurilor (I.C.M.). De exemplu, aportul acestui impozit la formarea veniturilor înscrise în
bugetul de stat, pe anul 1991, a fost de aproximativ 43%.
Avându-se în vedere avantajele pe care le oferă impozitul pe cifra de afaceri netă, cât şi
preocupările ţărilor membre ale uniunii Europene pe linia armonizării legislaţiei privind
impozitele indirecte, acestea au înlocuit treptat impozitul pe cifra de afaceri brută cu impozitul pe
cifra de afaceri netă, cunoscut sub denumirea de taxa pe valoarea adăugată.
2.2.1. Sfera de aplicare a TVA
Obiectivul taxei pe valoarea adăugată îl reprezintă livrările de mărfuri către terţi şi pentru
consumul propriu, achiziţiile de bunuri, prestaţiile de servicii, bunurile importate. Totodată, sunt
impozabile şi unele operaţiuni care pot fi asimilate vânzării sau cumpărării, ca de exemplu:
creditul pentru consum, cesiunea de mărfuri şi, pe plan mai general, orice tranzacţie privind
transferul proprietăţii unui bun material.
Taxa pe valoarea adăugată se poate calcula prin aplicarea cotei de impozit:
a) fie asupra valorii adăugate în fiecare stadiu pe care îl parcurge marfa de la producător la
cumpărător;
b) fie asupra preţului de vânzare, din care se deduce taxa (calculată în acelaşi fel) aferentă
preţului de vânzare din stadiul anterior.
Diferenţa rezultată este taxa pe valoarea adăugată aferentă stadiului respectiv. În practică
se utilizează cu precădere a doua variantă de calcul.
Baza de calcul a taxei pe valoarea adăugată o reprezintă preţul de vânzare al diferitelor
mărfuri sau valoarea serviciilor prestate. În vederea calculării taxei, se stabileşte volumul total al
20
vânzărilor sau prestărilor de servicii (cifra de afaceri), pe perioada de impunere (lună, trimestru
etc.) la care se aplică cota de impozit. Pentru a nu se impune de mai multe ori aceeaşi valoare, se
scad sumele vărsate anterior la buget cu titlu de taxă pe valoare adăugată aferente mărfurilor
respective. În vederea efectuării acestor deduceri, este necesar ca taxa pe valoarea adăugată să fie
evidenţiată distinct în fiecare factură.
La baza aplicării taxei pe valoarea adăugată poate sta, în general, fie principiul originii
mărfii, fie principiul destinaţiei acestora.
Confrom principiului originii, se impozitează valoarea care este adăugată tuturor
bunurilor autohtone, inclusiv valoarea celor care vor fi ulterior exportate, fără însă să fie
impozitată valoarea adăugată în străinătate şi care se află încorporată în bunurile supuse
impozitării. Înseamnă, deci, că este impozitată numai valoarea adăugată în interiorul ţării,
exporturile fiind impozitate, iar importurile fiind scutite.
În cazul aplicării principiului destinaţiei, se impozitează întreaga valoare adăugată
realizată atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru toate bunurile destinate consumului ţării
respective. Prin urmare, exporturile sunt scutite de plata taxei pe valoarea adăugată, iar
importurile vor fi impozitate.
Taxa pe valoarea adăugată este vărsată la buget de către fiecare întreprindere (care apare
în calitate de vânzător) şi se suportă de consumatorii mărfurilor sau serviciilor respective o dată
cu cumpărarea lor.
Numărul şi nivelul cotelor taxei pe valoarea adăugată diferă de la o ţară la alta, iar în
aceeaşi ţară pot diferi de la o perioadă la alta.
Diferenţierea nivelului cotelor se face cu luarea în considerare a unor aspecte, cum sunt:
sfera de aplicare a taxei, natura mărfurilor şi a serviciilor supuse impozitării, asigurarea
veniturilor pentru buget în colaborare cu politica dusă în domeniul cheltuielilor publice,
asigurarea protecţiei sociale pentru cei cu venituri mici etc. Astfel, de exemplu, ţările în care se
utilizează mai multe cote, la celelalte mărfuri şi servicii se aplică cota standard.
Prin neimpozitarea cu taxa pe valoarea adăugată a mărfurilor destinate exportului şi prin
impozitarea importurilor la fel ca şi produsele indigene se asigură condiţia de bază pentru buna
funcţionare a unei pieţe concurenţiale.
În acest fel, taxa pe valoarea adăugată îşi demonstrează caracterul ei neutru faţă de
comerţul exterior şi capacitatea de a nu distorsiona producţia sau distribuţia internă. Taxa pe
valoarea adăugată prezintă şi avantajul că apare ca o sursă relativ stabilă de venituri pentru buget,
21
deoarece consumul (în cazul majorităţii produselor şi serviciilor de primă necesitate supuse
impozitării) nu cunoaşte fluctuaţii deosebite de la o perioadă la alta.
Conform reglementărilor3 care stau la baza taxei pe valoarea adăugată în România, sub
incidenţa acesteia cad toate operaţiunile vizând livrările de bunuri (mobile şi imobile, prestările
de servicii şi importul de bunuri şi servicii).
Din punctul de vedere al regimului de impozitare privind TVA practicat în România,
operaţiunile impozabile se clasifică astfel:
a) operaţiuni supuse impozitării în baza cotei standard de 24%;
b) operaţiuni scutite de plata TVA cu drept de deducere. În acest caz furnizorii de bunuri
şi/sau prestări de servicii au dreptul de deducere a TVA aferentă bunurilor şi/sau serviciilor
achiziţionate, destinate realizării operaţiunilor respective. De exemplu, sunt considerate
operaţiuni scutite cu drept de deducere: exportul de bunuri, transportul şi prestătile de servicii
legate direct de acesta; transportul internaţional de persoane în şi din străinătate; transportul de
marfă şi de persoane, în şi din porturile şi aeroporturile din România, cu nave şi aeronave aflate
sub pavilion românesc, comandate de beneficiarii din străinătate etc;
c) operaţiuni scutite de TVA fără drept de deducere. În această categorie se includ o serie
e activităţi de un larg interes general, cum sunt cele realizate de: spitale, sanatorii, dispensare,
cabinete şi laboratoare medicale ş.a.; unităţile cuprinse în sistemul naţional de învăţământ;
instituţiile de interes public care desfăşoară activităţi de asistenţă şi protecţie socială; instituţii
publice care realizează servicii culturale etc. Printre operaţiunile scutite mai întâlnim operaţiuni
bancare şi financiare (acordarea de credite, operaţiuni de investiţii financiare, de intermediere
financiară), operaţiuni de asigurare şi reasigurare; editarea, tipărirea şi/sau vânzarea de manuale
şcolare şi/sau de cărţi, livrările de proteze de orice fel etc.
d) operaţiunile de import scutite de plata TVA. În acest caz este vorba de unele operaţiuni
de import, cum sunt: importul de bunuri care se comercializează în regim duty-free; reparaţiile şi
transformările la nave şi aeronave româneşti în străinătate; importul de bunuri a căror livrare este
scutită de plata TVA în interiorul ţării; importul de licenţe de filme şi programe destinate
activităţii de radio şi televiziune etc.
Ca regulă generală, faptul generator de TVA ia naştere în momentul efectuării livrării de
bunuri şi/sau în momentul prestării serviciilor, iar acesta coincide cu exigibilitatea, adică cu data
de la care organul fiscal are dreptul de a pretinde contribuabilului plata la bugetul de stat a TVA.
3 Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, publicată în Monitorul Oficial nr. 371/01.06.200222
Printre excepţiile de la această regulă în ceea ce priveşte momentul în care ia naştere faptul
generator al TVA menţionăm: în cazul bunurilor plasate în regim de import, acesta este data
înregistrării declaraţiei vamale; data vânzării bunurilor către beneficiari, dacă aceasta se
realizează prin intermediari sau prin consignaţie; termenele de plată a ratelor prevăzute în
contractele pentru operatiunile de leasing etc.
Din prezentarea principalelor elemente ce caracterizează regimul TVA aplicat în
România, se poate observa că prin Legea nr. 345/2002 privind TVA s-a făcut un pas înainte în
direcţia armonizării cadrului juridic de la noi cu cel existent în ţările membre ale UE. Este vorba
mai întâi de restrângerea ariei scutirilor (cea mai notabilă pe această linie fiind anularea scutirii
la construcţia de locuinţe, extinderea, consolidarea şi reabilitarea locuinţelor existente). De
asemenea, ne încadrăm în cerinţele acquis-ului comunitar în ceea ce priveşte stabilirea bazei de
impozitare şi nivelul cotei standard de impozitare, în sensul că aceasta din urmă să se încadreze
în intervalul 15% (minim) şi 25% (maxim).
În concluzie, legat de regimul TVA care se practică la un moment dat este de reţinut că:
majoritatea cotelor TVA poate ajuta, pe termen scurt, la acoperirea unor goluri de venituri la
buget, însă pe termene mijlocii şi lungi pot aparea probleme, deoarece duce la scumpirea
mărfurilor şi afectează puterea de cumpărare;
autorităţile comunitare şi nu cele naţionale au dreptul să ia decizii în materie de TVA şi alte
impozite indirecte;
în perspectiva, probabil aproapiată, pentru a se asigura buna funcţionare a pieţei unice
comunitare, se vor lua măsuri privind armonizarea cotelor de impozitare. Într-o asemenea
situaţie, ţările care practică cote mai mari decât nivelul ce va fi stabilit, vor fi obligate să le
reducă. Această reducere va provoca un gol de venituri bugetare, care va putea fi acoperit fie
prin majorarea impozitelor directe, fie prin reducerea cheltuielilor sau apelând la ambele căi;
TVA este un venit care alimentează şi bugetul Uniunii Europene, deoarece ţările membre
varsă o cotă din încasările realizate pe seama TVA la acest buget. Înseamnă că, practic, cu
cât va fi mai mare volumul încasărilor din TVA realizat într-un stat membru cu atât mai
ridicat va fi cuantumul vărsămintelor la bugetul Uniunii Europene.
Toate acestea demonstrează că orice decizie cu privire la TVA, în general, şi la nivelul şi
numărul cotelor de impozitare, în special, trebuie temeinic fundamentată, având în vedere
multiplele implicaţii pe care le are.
2.2.2. Obiectul şi plătitorii de TVA
23
Operaţiunile care sunt cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată pot fi
operaţiuni impozabile în mod obligatoriu, operaţiuni la care se aplică cota zero şi operaţiuni
scutite de plata taxei pe valoarea adăugată.
Conform legislaţiei în vigoare (Legea 571/2003, privind Codul fiscal al României,
publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 927/23.12.2003, cap. II, art. 126) ”în sfera de aplicare
a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operaţiunile de plată, precum şi cele asimilate
acestora, ..., efectuate de o manieră independentă de către contribuabili, privind:
a) livrările de bunuri mobile şi/sau prestările de servicii efectuate în cadrul exercitării
activităţii profesionale, indiferent de forma juridică prin care se realizează: vânzare,
schimb, aport de bunuri la capitalul social;
b) transferul proprietăţii bunurilor imobile între contribuabili, precum şi între aceştia şi
persoane fizice;
c) importul de bunuri;
d) serviciile efectuate de prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul
prestării se consideră a fi în România, în conformitate cu criteriile teritoriale stabilite prin
normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă”
Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată
în Monitorul Oficial nr. 112/06.02.2004, aduc unele dezvoltări şi clarificări privind operaţiunile
care intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată.
Conform normelor metodologice, constituie transfer al dreptului de proprietate asupra
bunurilor deţinute trecerea acestui drept de la proprietar către beneficiar, indiferent dacă se
realizează în mod direct sau prin intermediar. Deci, pentru a intra sub incidenţa taxei pe valoarea
adăugată, livrările de bunuri trebuie să se facă prin transferul dreptului de proprietate.
Dacă o societate aduce ca aport la constituirea unei alte societăţi unde va avea participaţii
un bun mobil sau imobil va înregistra taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă acestui aport.
În cazul bunurilor livrate sau aprovizionate pentru constituirea şi reîmprospătarea
rezervelor naţionale materiale şi/sau de mobilizare, taxa pe valoarea adăugată apare doar în
momentul în care bunurile respective sunt scoase din regimul menţionat şi sunt livrate către alţi
beneficiari.
Pentru toate prestările de astfel de servicii, contribuabilii sunt obligaţi să calculeze taxa
pe valoarea adăugată aferentă valorii serviciului (pentru ei taxa respectivă reprezintă taxa pe
valoarea adăugată colectată).
24
Bunurile imobile care intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată în cadrul transferului
dreptului de proprietate între contribuabili, precum şi între aceştia şi persoane fizice sunt:
locuinţele, vilele, construcţiile comerciale, industriale, agricole, terenurile, bunurile mobile care
nu pot fi detaşate fără a fi deteriorate sau fără a antrena deteriorarea imobilelor.
În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată intră bunurile introduse în ţară direct sau
prin intermediari autorizaţi, de către orice persoană fizică sau juridică, în condiţiile prevăzute de
Regulamentul Vamal. De asemenea, intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată şi serviciile
efectuate de prestatorii cu sediul sau domiciliul în străinătate dacă locul prestării se consideră a fi
în România. Rezultă că operaţiunile de mai sus sunt impozabile şi atunci când sunt realizate de
persoane fizice neînregistrate ca plătitori de taxa de valoarea adăugată.
În cazul în care, în cadrul unei societăţi comerciale, are loc preluarea unui echipament de
lucru pentru care s-a exercitat dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată şi este pus în
mod gratuit la dispoziţia unui terţ, societatea comercială asimilează această operaţiune unei
livrări care intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată. Aferent acestei livrări societatea
trebuie să determine taxa pe valoarea adăugată colectată.
În cazul în care contribuabilul nu este plătitor de TVA, transferul dreptului de proprietate
în cazul executării silite nu intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată.
În categoria contribuabililor taxei pe valorea adăugată, conform prevederilor legale,4
includem:
a) „persoane juridice;
b) persoane fizice, asociaţii familiale, precum şi asociaţiile civile fără personalitate
juridică, autorizate, care realizează venituri în România din activităţi desfăşurate pe
baza liberei iniţiative;
c) alte persoane decât cele prevăzute mai sus, asociaţii sau organizaţii de orice fel care
desfăşoară în România activităţi cu caracter economic, social, cultural, politic,
sindical, filantropic, religios sau de natură publică;
d) instituţiile publice;
e) reprezentanţele societăţilor comerciale sau ale organizaţiilor economice străine,
precum şi alte organizaţii şi organisme internaţionale care funcţionează în
România.”
4 Legea 571/2003, privind Codul fiscal al României, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 927/23.12.2003, Titlul VI, Cap. XI, art. 150, 151
25
Categoriile de contribuabili prezentate mai sus sunt subiecţi ai taxei pe valoarea adăugată
în cazul în care desfăşoară activităţi care intră în sfera de acţiune a taxei.
Referitor la teritorialitatea aplicării taxei pe valoarea adăugată, în România se foloseşte
principiul destinaţiei. Astfel, sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată intră operaţiunile privind
transferul dreptului de proprietate care se desfăşoară pe teritoriul ţării noastre, importul de
bunuri, precum şi prestările de servicii care se consideră a fi realizate în România.
În ceea ce priveşte determinarea locului de prestare a serviciilor, legiuitorul prezintă în
normele metodologice mai în amănunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca prestarea
serviciului să fie considerată operaţiune impozabilă în România.
Conform normelor metodologice (Legea 571/2003, privind Codul fiscal al României)
privind taxa pe valoarea adăugată „locul prestării de servicii este locul unde prestatorul îşi are
stabilit sediul activităţii economice sau un sediu stabil de la care sunt prestate serviciile ori, în
lipsa unui astfel de sediu, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită”, cu excepţiile prevăzute.
În cadrul excepţiilor includem activităţile de construcţii-montaj efectuate pentru
realizarea, repararea şi întreţinerea imobilelor situate în România, caz în care locul prestării
serviciilor este considerat locul unde sunt situate bunurile de natură imobiliară. Această regulă se
aplică indiferent dacă sediul prestatorului este situat în ţară sau în străinătate.
Tot la baza regulii privind activităţile de construcţii-montaj se determină şi locul prestării
serviciilor în cazul închirierii bunurilor imobile, operaţiunilor de leasing care au ca obiect
utilizarea bunurilor imobile, serviciilor de arhitectură, proiectare, coordonare a lucrărilor de
construcţii, precum şi serviciile prestate de alţi contribuabili înregistraţi ca plătitori de taxă pe
valoarea adăugată cu activitate în domeniul bunurilor imobile (studii, expertize, reparaţii şi alte
prestări ale agenţilor imobiliari).
O altă excepţie privind locul care este considerat locul prestării serviciilor apare în cazul
activităţilor de transport de bunuri sau persoane. Transportul de bunuri sau persoane se supune
taxei pe valoarea adăugată dacă locul de plecare al transportului se află în România. De
asemenea, în cazul bunurilor importate, transportul lor se supune taxei pe valoarea adăugată dacă
locul de sosire se situează în România.
2.2.3. Scutiri de la plata taxei pe valoarea adăugată
Operaţiunile scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată sunt delimitate de către
legiuitor în două mari categorii:
26
1) livrări de bunuri şi prestări de servicii rezultate din activitatea specifică autorizată efectuată
de anumite organizaţii şi unităţi expres prevăzute de lege;
2) operaţiuni de import.
De scutire privind plata taxei pe valoarea adăugată beneficiază unităţile autorizate să
desfăşoare activităţi sanitare (inclusiv veterinare) şi de asistenţă socială pentru operaţiunile
specifice acestor unităţi. Prin legislaţia actuală, în cadrul acestor unităţi includem: spitale,
sanatorii, policlinici, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire şi asistenţă,
centre de intergare pentru terapie ocupaţională, centre pilot pentru tineri cu handicap, cămine de
bătrâni şi de pensionari, case de copii, staţii de salvare, unităţi sanitare care desfăşoară activităţi
sanitare şi de asistenţă socială în staţiuni balneoclimaterice.
De asemenea, sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată operaţiunile constând în
servicii de cazare, masă şi tratament prestate cumulat de către contribuabilii autorizaţi şi care îşi
desfăşoară activitatea în staţiuni balneoclimaterice dacă contravaloarea serviciilor este decontată
pe baza biletelor de tratament.
Normele metodologice (Legea 571/2003, privind Codul fiscal al României) desemnează
ca operaţiuni scutite şi serviciile funerare prestate de unităţile sanitare.
Dacă instituţiile de mai sus desfăşoară şi alte activităţi decât cele sanitare şi de asistenţă
socială, în vederea obţinerii de profit, are loc înregistrarea unităţilor ca plătitoare de taxă numai
pentru partea din structura organizatorică a contribuabilului care desfăşoară o astfel de activitate
(operaţiunile respective sunt operaţiuni impozabile). Pentru înregistrarea ca plătitor de TVA
trebuie ca cifra de afaceri să fie mai mare de 50 milioane. Activităţile care se pot încadra în
categoria operaţiunilor impozabile sunt: livrările de medicamente, livrările de bunuri din
gospodăriile anexe, prestările hoteliere, activităţile de comerţ şi altele.
De asemenea, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată unităţile şi instituţiile de
învaţământ cuprinse în sistemul naţional de învaţământ, unităţile care desfăşoară, potrivit legii,
activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare şi execută programe, subprograme, teme, proiecte
precum şi acţiuni componente ale Programului naţional de cercetare-dezvoltare finanţate în
parteneriat internaţional, regional şi bilateral.
De scutire de taxa pe valoarea adăugată beneficiază avocaţii şi notarii, indiferent de
forma de exercitare a profesiei. Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată bunurile livrate
de gospodăriile agricole individuale cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra
27
terenurilor agricole şi care le folosesc şi le exploatează în mod individual, precum şi bunurile
obţinute de asociaţiile agricole constituite.
De asemenea, nu intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată transferul dreptului de
proprietate, total sau parţial, asupra acţiunilor gestionate de Fondul Proprietăţii de Stat, precum şi
a acţiunilor sau părţilor emise de o societate comercială, persoană juridică română, indiferent de
forma de proprietate.
Activitatea desfăşurată de Banca Naţională a României, privind operaţiunile specifice
efectuate conform legii privind statutul BNR nu intră în sfera de acţiune a taxei pe valoarea
adăugată, cu excepţia achiziţiilor de aur şi argint de la populaţie, în acest caz intervenind taxa pe
valoarea adăugată.
Pentru sumele încasate de la asiguraţi, societăţile de asigurare, reasigurare, precum şi
intermediarii autorizaţi sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată. În schimb, taxa pe valoarea
adăugată este inclusă în despăgubirile acordate asiguraţilor.
În sfera operaţiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată se mai include activitatea de
taximetrie desfăşurată de persoanele fizice autorizate, operaţiunile care intră în sfera de activitate
a impozitului pe spectacole (sumele încasate din vânzarea biletelor şi abonamentelor pentru
activităţile pentru care se datorează impozitul pe spectacole, sumelor repartizate din încasări
proprietarilor şi difuzorilor de filme), activitatea de editare, tipărire şi/sau vânzare de cărţi,
manuale şcolare, dicţionare, enciclopedii, cărţi ilustrate pentru copii, cărţi de desenat pentru
copii. Intermediarii care se ocupă cu vânzarea acestora beneficiază de scutire doar dacă
realizează vânzarea la preţul de achiziţie sau la preţul stabilit de editură.
Sumele încasate pentru activitatea desfăşurată de tipografii sau edituri, pentru alte
activităţi specifice decât cele prezentate mai sus, cum ar fi sumele încasate din reclamă,
publicitate sau din tipărituri realizate exclusiv în scopuri comerciale, intră sub incidenţa taxei pe
valoarea adăugată.
Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată programele de radio şi televiziune, atât
în cazul unităţilor care le realizează, cât şi în cazul unităţilor care le difuzează. Intră sub incidenţa
taxei pe valoarea adăugată programele de reclamă şi publicitate.
De asemenea, nu intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată producţia de filme
realizate pe peliculă sau bandă video care au ca destinaţie difuzarea la televiziune.
Este o operaţiune scutită de taxa pe valoarea adăugată aportul de bunuri la capitalul social
de către acţionari sau asociaţi. Intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată operaţiunea de
28
cumpărare, de către contribuabil, de bunuri care să se constituie aport în natură la capitalul
social.
Din considerente de protecţie socială, nu se supun taxei pe valoarea adăugată fotoliile
rulante şi alte vehicule similare pentru invalizi (cu propulsie manuală sau cu motor), părţi
componente din fotolii rulante sau alte vehicule similare, articole şi aparate de ortopedie, inclusiv
centuri, bandaje medico-chirurgicale, cârje, precum şi aparate pentru facilitarea auzului la surzi,
sau alte aparate care ajută la compensarea unei deficienţe sau infirmităţi.
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată uniformele pentru copii din învăţământul
preşcolar şi primar, articolele de îmbăcăminte şi încălţăminte pentru copii în vârstă de până la 1
an. Pentru încadrarea în scutirea acordată, hainele trebuie să se încadreze în anumite mărimi
stabilite de legiuitor prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei.
Sunt scutite de taxa pe valorea adăugată o serie de activităţi desfăşurate în zonele libere,
de către contribuabilii autorizaţi. Aceste activităţi, aşa cum rezultă din normele metodologice de
Creşterea din 2004 se justifică prin punerea în aplicare a prevederilor ORDONANŢA
GUVERNULUI Nr. 27 din 30 ianuarie 2000 privind regimul produselor supuse accizelor şi a
ORDONANŢEI DE URGENŢĂ Nr. 158 din 27 noiembrie 2001 privind regimul accizelor, prin
care a fost restricţionat modul de comercializare a produselor accizabile şi întărită supravegherea
fiscală, astfel că s-a redus evaziunea fiscală prin „producţia subterană de alcool”.
Evoluţia accizelor ca pondere în PIB şi în venituri fiscale, urmează un traseu asemănător
cu cel al valorilor absolute în termeni reali.
46
După cum se remarcă în graficul de mai sus, accizele aduc bugetului general consolidat
între 5 si aproximativ 20% din totalul veniturilor fiscale, ceea ce înseamnă că există încă rezerve
de creştere a lor, prin orientarea taxării asupra obiectelor de lux şi a celor nocive sănătăţii
populatiei. De asemenea, ar putea fi avută în vedere aşezarea de accize şi asupra veniturilor din
jocuri de noroc, acestea trebuind să fie impozitate mai accentuat decât veniturile provenite din
muncă.
Urmărirea în permanenţă a evoluţiei elasticităţii impozitelor indirecte în raport cu PIB,
poate oferi managementului financiar informaţii utile pentru reglarea fluxurilor fiscale prin
intermediul acelor canale care permit o creştere a impozitării, pe de o parte, în corelaţie cu
mersul economiei reale, iar pe de altă parte, prin valorificarea acelor canale de alimentare unde
se constată a fi rezerve în acest sens (la accize şi taxe vamale), astfel încât, pe ansamblu,
presiunea fiscală să nu sporească. Totodată, măsurile de intensificare a fluxurilor fiscale pe
seama accizelor şi a taxelor vamale, pe lângă aportul la creşterea veniturilor publice, s-au înscris
în politica fiscală de armonizare a sistemului fiscal din România cu cel european.
III.1. Perspective macroeconomice fiscale şi bugetare, în România, în perioada 2010-
201247
Principalele ţinte în privinţa creşterii economice, pentru perioada 2010-2012, sunt :
produsul intern brut va creşte – în medie – cu 5,9%, ceea ce va determina reducerea treptată a
decalajelor privind standardul de viaţă faţă de cel din UE;
creşterea economică se va realiza în condiţiile unei îmbunătăţiri a competitivităţii interne şi
externe a economiei, ceea ce va determina:
menţinerea unor ritmuri ridicate ale exporturilor de bunuri şi servicii;
o mai bună adaptare a producţiei la cerere, insoţita de menţinerea nivelului stocurilor relativ
aproape de limita necesarului;
reducerea ponderii deficitului de cont curent în produsul intern brut (până la circa 12,8% în
2012);
formarea brută de capital fix se va majora cu aproape 37% faţa de 2008 (în medie cu 11%
anual);
indicatorii de performanţă ai economiei naţionale se vor imbunătăţi (rata de investiţie va
ajunge la peste 32% in anul 2012 de la 28,7% in anul 2008, in condiţiile in care rata de
economisire internă va creşte la peste 15% de la 12,4% in anul 2008);
rata inflaţiei se va reduce treptat, ajungănd la 2,6% in 2012, nivel comparabil cu cel al
statelor member ale Uniunii Europene
construcţiile vor înregistra ritmuri superioare ritmului de creştere a produsului intern brut ;
producţia industrială va creşte cu un ritm mediu de peste 5% datorită majorării, cu deosebire,
a producţiei ramurilor industriei prelucrătoare.
Produsul intern brut se estimează că va creşte cu un ritm de 5,9%, în principal, pe baza
contribuţiei majoritare a cererii interne, în cadrul acesteia remarcăndu-se tendinţa de reducere a
dinamicii consumului si de menţinere la cote înalte a dinamicii brute de capital fix.
Se aşteaptă ca formarea brută de capital fix să înregistreze pe toată perioada creşteri
semnificative avănd în vedere oportunităţile de investiţie create de integrarea in Uniunea
Europeană si de fondurile care pot fi accesate.
Exportul net işi va reduce contribuţia negativă la creşterea reală a produsului intern brut, dar
datorită necesarului de echipamente performante pentru investiţii, aceasta va ramăne negativă.
48
In condiţiile imbunătăţirii competitivităţii externe, ca urmare a utilizării mecanismelor de
promovare si stimulare a exporturilor concomitent cu aplicarea strategiei nationale de export, se
aşteaptă ca exporturile Romăniei sa inregistreze creşteri semnificative. Importurile vor înregistra
creşteri asemănătoare, fiind impulsionate de ritmul ridicat de creştere a formării brute de capital
fix.
Comerţul exterior pe perioada 2010-2012, va prezenta următoarele caracteristici:
1) exportul de bunuri urmează să crească cu un ritm mediu anual de 14,5%, superior celui
al importului de bunuri, al cărui ritm mediu anual de creştere este estimată la 13,9%;
2) deficitul comercial datorită ritmului de creştere superior al exporturilor fată de
importuri işi va încetini creşterea şi ca urmare, după ce în anii 2009 si 2010 îşi va
menţine aceeaşi pondere în PIB, în anul 2012 îşi va reduce ponderea;
3) atăt în cazul exporturilor, căt şi al importurilor, se estimeaza ritmuri medii anuale de
creştere semnificative la produsele industriei construcţiilor de maşini (24,4% la
exporturi şi 16,6% la importuri);
4) deficitul de cont curent se va majora în medie anual cu circa 12%, în timp ce ponderea
acestuia în PIB se va diminua pănă la 12,8% căt se estimeaza pentru anul 2012;
5) exporturile şi importurile de bunuri intră în UE vor înregistra în perioada 2010-2012,
un ritm mediu de creştere de 16,2%, respectiv 14,8%;
6) în ceea ce priveşte comerţul exterior extra UE, acesta va avea un ritm mediu de creştere
de 10,2% pentru export şi 12,3% pentru import
7) pentru perioada 2010-2012 se estimează o îmbunătăţire a gradului de acoperire al
importurilor prin exporturi, pe total, cu circa 1 punct procentual, în timp ce pe zona
intră UE acesta se va majora cu 1,7 puncte procentuale.
Se estimează pentru perioada următoare continuarea procesului de reducere a inflaţiei prin
menţinerea conduitei ferme a politicii monetare şi promovarea unor rate reale pozitive ale
dobănzilor. În plus, reducerea graduală a creşterilor preţurilor administrate, promovarea unei
politici salariale prudente şi continuarea reformelor structurale vor menţine procesul de
dezinflaţie pe o traiectorie sustenabilă.
Astfel, rata inflaţiei, ca medie anuală, urmează să scadă gradual pană la nivelul de 2,8% in
anul 2012.
49
De asemenea, continuarea procesului de dezinflaţie va contribui la scăderea suplimentară a
aşteptărilor inflaţioase.Un alt mijloc eficient de ancorare a anticipaţiilor inflaţioniste va fi
menţinerea tendinţei de apreciere in termeni reali a monedei naţionale in raport cu euro.Acest
fapt este posibil dacă se are în vedere perspectiva unei creşteri mai accelerate de productivitate a
muncii în economia romănească faţa de principalii săi parteneri externi.
In domeniul ocupării forţei de muncă, în condiţiile reducerii resurselor de muncă, creşterea
economică va fi insoţită de o majorare a numărului mediu de salariaţi din sectorul civil formal în
anul 2012, faţă de 2008, cu circa 225 mii persoane si de reducere a ratei şomajului înregistrat la
3,9% la sfărşitul anului 2012.
Proiecţia veniturilor bugetului general consolidat pe orizontul de timp de referinţă este
prezentată în tabelul următor:
- % din PIB -
Indicator/An 2007
Program
2008
Program
2009
Program
2010
Program
2011
Propuneri
2012
Estimări
Venituri 31,0 31,3 30,3 30,2 29,4 30,3
CONCLUZII
50
Concluzii:
Începutul reformei economico-sociale în România, implementarea mecanismelor
economiei de piaţă, diversificarea şi intensificarea schimburilor comerciale au influenţat în mod
direct şi activitatea vămii române. Eforturile depuse de vama română în ultimii ani în direcţia
reformei şi modernizării au dus la creşterea calităţii cât şi a eficienţei activităţii vamale.
Realizările sistemului vamal românesc au fost obţinute în contextul asistenţei acordate de
instituţiile specializate ale Uniunii Europene mai ales în materia foarte vastă a preluării
legislaţiei naţionale aplicabilă sau conexă domeniului vamal.
Aşadar, procesul de reformă legislativă şi instituţională al vămii române a avut ca
obiectiv principal pregătirea condiţiilor aderării la Uniunea Europeană.
Referitor la domeniul vamal între România şi Comunităţile Economice Europene s-au
încheiat acorduri privind cooperarea vamală şi asistenţa administrativă reciprocă pentru
prevenirea şi combaterea infracţiunilor vamale cu Statele Unite ale Americii, Bulgaria, Grecia,
Turcia şi Iugoslavia, şi recent cu Georgia.
În raportul Comisiei Europene pentru România pe anul 2000 sunt reliefate progresele
înregistrate de Administraţia Vamală Română pe linia preluării acquis-ului comunitar în
legislaţia vamală primară şi secundară. Se precizează domeniile activităţii vamale în care
progresele sunt considerabile: alinierea legislaţiei privind tranzitul comun, aplicarea procedurilor
simplificate de vămuire şi începerea elaborării Tarifului Vamal Integrat Român (TARIR) în
concordanţă cu structura şi principiile Tarifului Vamal Integrat Comunitar (TARIC).
Elaborarea tarifului vamal integrat este o activitate extrem de laborioasă care presupune
inventarierea întregului cadru legislativ (legi, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă, hotărâri de
guvern, ordine ale miniştrilor, circulare şi norme de aplicare etc.) şi identificarea sferei de
aplicabilitate alocată la fiecare fel de marfă (reprezentată prin cadrul tarifar aferent) care face
obiectul unei operaţiuni comerciale specifice supuse vămuirii.
Necesitatea introducerii unui astfel de instrument în activitatea de vămuire este mai mult
decât evidentă din următoarele motive:
existenţa unui cadru legislativ foarte vast în continuă modificare şi perfecţionare care
reglementează activitatea de vămuire. Pentru exemplificare în teritoriul vamal al Uniunii
Europene operează circa 2000 de norme legale cu aplicabilitate în activitatea de vămuire
dintre care mai mult de jumătate sunt aplicabile în domeniul foarte sensibil al politicii
agricole comune. În ţara noastră, până la adoptarea integrală a acquis-ului comunitar, există
51
câteva sute de reglementări care au fost luate în calcul la elaborarea tarifului vamal integrat
român;
vastitatea cadrului legislativ generează în multe cazuri aplicarea neuniformă şi discreţionară
din partea lucrătorilor vamali a prevederilor legale;
existenţa tarifului integrat actualizat şi publicat periodic, pus la dispoziţia agenţilor
economici creează acestora posibilitatea de a cunoaşte perfect cerinţele legii aplicabile
fiecărui fel de marfă şi regim vamal;
înlătură până la eliminare posibilităţile de corupţie generate de instabilitatea cadrului
legislativ şi maniera direcreţionară de aplicare a legii de către funcţionarii vamali;
diminuează expunerea angajaţilor sistemului vamal la presiunile mediului politic sau de
afaceri pentru aplicarea preferenţială a legii cât şi la dispoziţiile discreţionare ale şefilor
ierarhici;
informatizarea completă a operaţiunilor de vămuire odată cu implementarea pe suport
informatic a softului necesar preluării tarifului vamal integrat;
permite, în momentul aderării, preluarea integrală în activitatea de vămuire a Tarifului Vamal
Integrat Comunitar odată cu obligativitatea aplicării integrale a reglementărilor tarifare
comunitare;
contribuie la crearea unui mediu de afaceri atractiv în care legea se aplică unitar atât în
interesul agenţilor economici cât şi pentru realizarea funcţiilor administraţiei vamale (fiscale,
sociale şi de fluidizare a comerţului).
În această calitate, România depune eforturi pentru a atinge performanţele economice şi
politice pe care le implică aderarea. Pe această linie se înscrie şi armonizarea legislaţiei din
domeniul accizelor la legislaţia comunitară.
Prin modificările succesive aduse legislaţiei care reglementează regimul accizelor şi care
se regăsesc şi în noul act normativ Ordonanţa Guvernului nr.158/2001, s-au realizat importante
îmbunătăţiri ale prevederilor legislaţiei române în sensul armonizării cu legislaţia comunitară,
cum sunt:
stabilirea, pentru ţigarete (atât pentru cele obţinute din producţia internă cât şi pentru cele din
import) a unei accize mixte compuse din: acciza specifică de 2 Euro/1000 ţigarete şi acciza
ad-valorem de 25% aplicată asupra preţul maxim de vânzare cu amănuntul declarat;
52
reducerea semnificativă a diferenţei de impozitare dintre băuturile alcoolice naturale (ţuica,
rachiurile naturale din fructe – atât din producţia autohtonă, cât şi din import) şi băuturile
alcoolice spirtoase, prin stabilirea accizei specifice la acelaşi nivel ;
stabilirea accizelor în sume fixe – exprimate în echivalent Euro – pe unitatea de măsură
pentru alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun şi produse petroliere;
stabilirea aceluiaşi nivel pentru acciza specifică datorată pentru “vinul spumos” şi “vinul
spumat”;
includerea în sfera de aplicare a accizelor şi a altor uleiuri minerale în afară de benzine şi
motorine şi anume: combustibil tip “M” şi tip “P” – cu excepţia consumului casnic – uleiuri
pentru motoare auto, aditivi preparaţi pentru benzine, vaseline, parafine;
aplicarea principiului practicării accizelor reduse, diferenţiate în funcţie de capacitatea
nominală de producţie a instalaţiilor pe care aceştia le deţin, pentru berea produsă de micii
producători independenţi;
BIBLIOGRAFIE
53
1. CIOPONEA Mariana Cristina
Veniturile şi cheltuielile bugetare în contextul integrării europene, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004
2. CIOPONEA Mariana Cristina
Finante publice si teorie fiscala, editia a II-a, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2008
3. MOŞTEANU Tatiana Finanţe publice, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2002
4. VĂCĂREL Iulian şi colectivul
Finanţe publice, Editura Didactică şi pedagogică RA Bucureşti, 2007
5. VĂCĂREL Iulian Sistemul impozitelor şi taxelor în Uniunea Europeană şi în România, Editura Expert, 2002
6. *** Colecţia revistei „Impozite şi Taxe”, Editura Tribuna Economică 2010
7. *** Tariful Vamal de Import al României, Volumul I, Editura SemnE, Bucureşti, 2004
8. *** Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 597-13.08.2002
9. *** Legea nr. 247/10.06.2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2003 pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2001 privind regimul accizelor şi pentru instituirea unor măsuri de îmbunătăţire a colectării unor venituri bugetare
10. *** H. G. nr. 287-07.04.2006, privind procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă, publicată în Monitorul Oficial 301-11.04.2005
11. *** H.G. nr. 707/2006, privind aprobarea regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României aprobat prin Legea 86/2006
12. *** Ministerul Finanţelor Publice, Raport privind situaţia macroeconomică pentru anul 2006 şi proiecţia acestuia pe anii 2007-2009, www.mfinante.ro