CAPITOLUL V ADOPŢIA SECŢIUNEA I NOŢIUNI INTRODUCTIVE Î 1.1. Noţiune Termenul de adopţie are mai multe înţelesuri: - act juridic, adică acordul de voinţă al părţilor care participă la adopţie, încuviinţat de instanţă; - raport juridic, constând în legătura de rudenie creată între adoptator şi rudele sale şi adoptat şi descendenţii săi; - instituţie juridică, adică totalitatea normelor juridice care reglementează adopţia. Aspectele generale ale acestei institutii sunt reglementate in Codul civil, Cartea a II-a – Despre familie, Titlul III – Rudenia, Capitolul III – Adoptia, art.451-art.482, iar in ceea ce priveste aspectele procedurale se aplica prevederile Legii nr.273/2004 cu privire la regimul juridic al adoptiei. Actualul Cod civil defineste adoptia ca fiind acea „operatiune juridica prin care se creeaza legatura de filiatie intre adoptator si adoptat , precum si legaturi de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului”. 1.2. Evoluţia legislaţiei în domeniul adopţiei Adopţia a fost reglementată iniţial în art. 309-324 C.civ. din anul 1865 şi era încuviinţată de instanţa judecătorească, însă o dată cu apariţia Codului familiei în anul 1954, a fost preluată de acesta în art. 66-85 sub denumirea de înfiere şi trebuia încuvinţată de către autoritatea tutelară. Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei a adus doar câteva modificări în materia adopţiei, în special în cea internaţională. O.U.G. nr. 25/1997 a abrogat această lege şi dispoziţiile din C. fam. referitoare la adopţie, consacrând doar adopţia cu efecte depline încuviinţată de instanţă. De asemenea, acest act normativ a lărgit atribuţiile Comisiei pentru protecţia copilului şi ale Comitetului român pentru adopţii în privinţa supravegherii şi avizării adopţiilor interne şi internaţionale, a introdus cerinţe suplimentare pentru adopţiile internaţionale şi a creat sisteme intermediare temporare precum încredinţarea copilului în vederea adopţiei. Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005 a abrogat toate dispozitiile anterioare contrare si , la randul ei , a suferit modificari succesive printr- o serie de acte normative , ultima dintre acestea fiind Legea nr. 233/2011. 1 1 Legea nr.233/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei , care , in urma modificarilor aduse , a fost republicata in M.Of. nr. 259 din 19 aprilie 2012.
24
Embed
141183412 ADOPTIA Suport de Curs Dupa Noul Cod Civil
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
CAPITOLUL V ADOPŢIA
SECŢIUNEA I NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Î
1.1. Noţiune
Termenul de adopţie are mai multe înţelesuri:
- act juridic, adică acordul de voinţă al părţilor care participă la adopţie, încuviinţat de
instanţă;
- raport juridic, constând în legătura de rudenie creată între adoptator şi rudele sale şi adoptat
şi descendenţii săi;
- instituţie juridică, adică totalitatea normelor juridice care reglementează adopţia.
Aspectele generale ale acestei institutii sunt reglementate in Codul civil, Cartea a II-a – Despre
familie, Titlul III – Rudenia, Capitolul III – Adoptia, art.451-art.482, iar in ceea ce priveste
aspectele procedurale se aplica prevederile Legii nr.273/2004 cu privire la regimul juridic al
adoptiei.
Actualul Cod civil defineste adoptia ca fiind acea „operatiune juridica prin care se creeaza
legatura de filiatie intre adoptator si adoptat , precum si legaturi de rudenie intre adoptat si
rudele adoptatorului”.
1.2. Evoluţia legislaţiei în domeniul adopţiei
Adopţia a fost reglementată iniţial în art. 309-324 C.civ. din anul 1865 şi era încuviinţată de
instanţa judecătorească, însă o dată cu apariţia Codului familiei în anul 1954, a fost preluată de
acesta în art. 66-85 sub denumirea de înfiere şi trebuia încuvinţată de către autoritatea tutelară.
Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei a adus doar câteva modificări în materia
adopţiei, în special în cea internaţională. O.U.G. nr. 25/1997 a abrogat această lege şi dispoziţiile
din C. fam. referitoare la adopţie, consacrând doar adopţia cu efecte depline încuviinţată de
instanţă. De asemenea, acest act normativ a lărgit atribuţiile Comisiei pentru protecţia copilului şi
ale Comitetului român pentru adopţii în privinţa supravegherii şi avizării adopţiilor interne şi
internaţionale, a introdus cerinţe suplimentare pentru adopţiile internaţionale şi a creat sisteme
intermediare temporare precum încredinţarea copilului în vederea adopţiei.
Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005 a
abrogat toate dispozitiile anterioare contrare si , la randul ei , a suferit modificari succesive printr-
o serie de acte normative , ultima dintre acestea fiind Legea nr. 233/2011.1
1 Legea nr.233/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2004
privind regimul juridic al adoptiei , care , in urma modificarilor aduse , a
fost republicata in M.Of. nr. 259 din 19 aprilie 2012.
2.2. Principiile adopţiei
2
Principiile care guvernează adopţia sunt reglementate in prezent atat de Legea nr.
273/2004, cat si de Codul civil.
1. Principiul interesului superior al copilului2
Deşi legea nu prevede expres ce se înţelege prin interesul superior al copilului, în doctrină s-a
stabilit că acesta se referă la asigurarea unei dezvoltări fizice şi morale normale a copilului,
asemănătoare celei dintr-o familie firească. De asemenea , interesul superior al copilului
presupune si respectarea drepturilor fundamentale recunoscute copilului.
Articolul 52 alin. 1 din Legea nr. 273/2004 prevede obligaţia părinţilor adoptivi de a informa
copilul că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate al acestuia o permit. Adoptatul
şi adoptatorii au dreptul de a obţine extrase din registrele publice al căror conţinut atestă faptul,
data şi locul naşterii, dar nu dezvăluie în mod expres adopţia şi nici identitatea părinţilor fireşti.
Totuşi, aceasta poate fi dezvăluită înainte de dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către
adoptat, numai pentru motive medicale şi cu autorizarea instanţei, la cererea adoptatului, soţului
sau a descendenţilor acestuia, adoptatorilor sau a reprezentantului unei instituţii medicale sau a
unui spital.
După ce adoptatul dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu, el poate solicita tribunalului, în
a cărui rază teritorială se află domiciliul său, să îi autorizeze accesul la informaţiile aflate în
posesia oricăror autorităţi publice cu privire la identitatea părinţilor săi fireşti.
2. Principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial3
Deoarece s-a constatat în trecut că internarea copiilor lipsiţi de ocrotire părintească în centre
cu un număr crescut de copii nu a fost cea mai bună soluţie, în prezent legea relementează
asigurarea ocrotirii acestor copii în centre mici de tip familial. Articolul 39 alin.(2) din Legea
nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului stabileste masurile destinate sa
asigure acest mediu familial pentru toti copiii , indiferent de faptul ca ei sunt lipsiti temporar sau
definitiv de ocrotirea parinteasca , si anume: tutela , masurile speciale de protectie , adoptia.
3. Principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică,
culturală şi lingvistică4.Alaturi de criteriile de ordin etnic , cultural si lingvistic , art. 39
alin.(2) din Legea nr. 272/2004 , precum si Codul civil vorbeste si despre continuitatea
religioasa.
Acest principiu trebuie respectat atat la încuviinţarea adopţiei interne , cat si la încuviinţarea
adopţiei internaţionale.
4. Principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu
vârsta şi gradul său de maturitate5
Organele administrative implicate în procedura adopţiei sunt obligate să informeze şi să
consilieze copilul în legătură cu măsurile ce se vor dispune în privinţa lui, iar instanţa este
obligata să asculte copilul mai mare de 10 ani atunci când se ia o astfel de măsură.
5. Principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei6
2 Acest principiu este reglementat de art.1 lit.a) din Legea nr.273/2004 si
de art.452 din Codul civil. 3 Acest principiu este reglementat de art.1 lit.b) din Legea nr.273/2004 si
de art.452 lit.b)din Codul civil. 4 Acest principiu este reglementat de art.1 lit.c) din Legea nr.273/2004 si
de art.452 lit.c)din Codul civil. 5 Acest principiu este reglementat de art.1 lit.d) din Legea nr.273/2004.
Codul civil nu reglementeaza principiul de mai sus , dar nici nu il abroga ,
de unde deduce existent lui in continuare. 6 Acest principiu este reglementat de art.1 lit.e) din Legea nr.273/2004 si
2.5. Felurile adopţiei
3
Legea a prevăzut termene scurte pentru autorităţile administrative şi pentru instanţele
judecătoreşti în vederea rezolvării rapide a situaţiei unui copil , neprevazand insa si sanctiuni in
2. Florian E., Dreptul familiei in reglementarea Noului Cod civil, Editia 4 , Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2011;
3. Codul civil(Legea nr.287/2009);
4. Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicata.
Întrebare de evaluare:
1. Ce efecte are adopţia?
SECTIUNEA IV INCETAREA ADOPŢIEI
Adopţia încetează prin desfacere sau desfiinţare.
Incetarea adoptiei este reglementata in cadrul Codului civil , Capitolul III – Adoptia, Sectiunea a 4-a – Incetarea adoptiei, art. 475-482, precum si in cadrul Legii nr.273/2004, Capitolul VI - Incetarea adoptiei, art. 71-73, referitoare la aspectele procedurale ale incetarii adoptiei.
4.1. Desfiinţarea adopţiei
Nulitatea actului juridic al adopţiei, ca act de dreptul familiei, sau nulitatea hotărârii
judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei duce la desfiinţarea acesteia. Cauzele de nulitate trebuie să
fie anterioare sau concomitente hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei.
În ce priveşte nulitatea absolută a adopţiei, actiunea in constatarea nulitatii adoptiei poate
fi invocată de orice persoană interesată (ex.: participanţii la adopţie, procurorul, instanţa
judecătorească). Nulitatea relativă a adopţiei poate fi invocată de către orice persoana chemata
sa consimta la incheierea ei si al cărei consimţământul a fost viciat prin eroare asupra identitatii
SECŢIUNEA IV
19
adoptatului , dol sau violenta. Acţiunea în declararea nulităţii relative se prescrie în termen de 6
luni de la descoperirea erorii sau a dolului ori de la data incetarii violentei, dar nu mai tarziu de 2
ani de la incheierea adoptiei.
Totuşi, instanţa poate respinge cererea privind nulitatea, dacă menţinerea adopţiei este în
interesul adoptatului, conform art. 481din Codul civil. Persoana adoptata trebuie intotdeauna sa
fie ascultata de instanta de judecata.
Articolul 480 din Codul civil prevede că este nulă absolut adopţia fictiva, precum si cea
incheiata cu dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului
sau cu încălcarea condiţiilor de formă si de fond , daca, in acest din urma caz legea nu o
sanctioneza cu nulitatea relativa. Adoptia este fictiva daca a fost incheiata in alt scop decat cel al
ocrotirii interesului superior al copilului.
Atat nulitatea absoluta cat si nulitatea relativa a adoptiei pot fi acoperite.
Anterior intrarii in vigoare a actualului Cod civil, s-a apreciat ca sunt sanctionate cu
nulitatea adoptiei urmatoarele situatii :
1. lipsa consimţământului uneia dintre persoanele chemate de lege să consimtă la adopţie
(părinţii fireşti, adoptatorul, adoptatul în vârstă de 10 ani - nulitatea absolută; soţul persoanei care
adoptă sau tutorele - nulitate relativă);
3. adopţia multiplă cu privire la aceeaşi persoană, fie concomitent, fie succesiv, cu excepţia
cazului când adopţia este incheiată de către doi soţi (nulitate absolută);
4. adopţia unei persoane majore care nu a fost crescută în timpul minorităţii de adoptator
(nulitate absolută);
5. lipsa condiţiilor cerute de lege în persoana adoptatorului, adică , o capacitate de
exerciţiu deplină şi diferenţa de 18 ani, respectiv 16 ani, între el şi adoptat (nulitate
absolută);
6. rudenia în linie dreaptă şi colaterală, adică adopţia între părinţii fireşti şi copii lor şi
adopţia între fraţi (nulitate absolută);
7. adopţia între soţi (nulitate absolută);
8. adopţia a doi soţi sau foşti soţi (nulitate absolută);
9. încălcarea scopului adopţiei (nulitate absolută), ca de exemplu, adopţia încheiată pentru a
obţine avantaje materiale şi a eluda dispoziţiile legale privind dreptul la moştenire;
10. viciile de consimţământ (nulitatea relativă), ca de exemplu, eroarea asupra identităţii fizice a
adoptatului sau asupra naturii juridice a actului (crezându-se că s-a încheiat un contract de
întreţinere).
Procedura:
Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a adopţiei şi acţiunea în pronunţarea nulităţii
relative a adopţiei sunt de competenţa tribunalului. Sunt citaţi adoptatorul (familia adoptatoare),
adoptatul care a dobandit capacitate deplina de exercitiu, direcţia în a cărei rază teritorială se află
domiciliul adoptatului si Oficiul Român pentru Adopţii.
Hotărârile judecătoreşti rămase irevocabile se comunică oficiului de către direcţie pentru
efectuarea menţiunilor cuvenite în Registrul naţional pentru adopţii.
Efectele:
Nulitatea are efecte retroactive, astfel încât se consideră că rudenia civilă nu a existat
niciodată, ca şi vocaţia succesorală. Ocrotirea părintească este redobandită de părinţii fireşti, însă
instanţa poate decide instituirea tutelei sau a unei alte măsuri de protecţie a copilului. Actele
juridice patrimoniale încheiate cu terţii în cursul adopţiei rămân valabile. Fostul adoptat revine la
numele anterior încheierii adopţiei, dar numai pentru viitor. Domiciliul adoptatului nu va mai fi la
adoptator, iar obligaţia de întreţinere între aceştia încetează pentru viitor. Impedimentele la
SECŢIUNEA IV
20
căsătorie rezultate din adopţie dispar. Cetăţeanul român cu vârsta sub 18 ani, adoptat de unul
străin, se consideră că nu a pierdut niciodată cetăţenia română. Cetăţeanul străin adoptat de unul
român, dacă are vârsta sub 18 ani şi domiciliază în străinătate, este considerat că nu a fost
niciodată cetăţean român. În schimb, dacă a împlinit 18 ani sau are domiciliul în România,
păstrează cetăţenia română.
4.2. Desfacerea adopţiei
Potrivit Codului civil, desfacerea adoptiei se realizeaza de drept , la cererea
adoptatorului sau a adoptatului.
De drept, adoptia se desface prin decesul adoptatorului sau al părinţilor adoptatori, caz in
care adoptia se considera desfacuta la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de
încuviinţare a noii adopţii.
De asemenea, adoptia poate fi desfacuta in cazul in care fata de adoptat este necesara luarea
unei alte masuri de protectie, daca desfacerea adoptiei este in interesul superior al copilului, caz in
care adoptia se considera desfacuta la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care
se dispune masura de protectie.
Adoptia poate fi desfacuta la cererea adoptatorului (familiei adoptatoare), daca a atentat
la viata lor sau a ascendentilor ori descendentilor lor sau daca adoptatul s-a facut vinovat fata de
adoptatori de fapte penale pedepsitomovata de mostenitorie cu o pedeapsa privativa de libertate
de cel putin 2 ani. Actiunea va fi promovata de mostenitori, in cazul in care, ca urmare a acestor
fapte adoptatorul a decedat. Actiunea in desfacerea adoptiei va putea fi promovata de adoptator
numai dupa ce adoptatul a dobandit capacitate deplina de exercitiu, chiar daca faptele au fost
savarsite anterior acestui moment.
Daca adoptatorul s-a facut vinovat fata de adoptat de faptele descrise mai sus, adoptia poate
fi desfacuta la cererea adoptatului.
Ca urmare a incetarii adoptiei se vor produce urmatoarele efecte :
- parintii firesti redobandesc drepturile si indatoririle parintesti, cu exceptia cazului in
care instanta apreciaza ca este in interesul superior al copilului instituirea unei tutele sau a unei
alte masuri de protectie a copilului;
- adoptatul redobandeste numele de familie si , eventual, prenumele avut anterior
incuviintariii adoptiei ,insa, pentru motive temeinice , instanta poate incuviinta ca fostul adoptat
SECŢIUNEA IV
21
sa poarte pe mai departe numele dobandit prin adoptie.
Bibliografie:
1.Bacaci Al., Dumitrache V., Hageanu C., Dreptul familiei in reglementarea Noului Cod civil
, Editia 7 , Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012;
1. Florian E., Dreptul familiei in reglementarea Noului Cod civil, Editia 4 , Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2011;
2. Codul civil(Legea nr.287/2009);
3. Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicata.
Întrebări de evaluare:
1. In ce cazuri poate interveni nulitatea adopţiei ?
2. Ce efecte are nulitatea adopţiei?
3. În ce situaţii are loc desfacerea adopţiei, conform noii reglementări?
SECTIUNEA VADOPŢIA INTERNATIONALA
Adoptia este internationala in ipoteza in care adoptatul si adoptatorul(familia adoptatoare) au domiciliul sau resedinta obisnuita pe teritoriul unor state diferite. Adoptia internationala este reglementata in cadrul Capitolului IV al Legii nr. 273/2004 – Procedura adoptiei internationale, art. 52 – 65, prevederi care se completeaza cu reglementarile de drept international privat referitoare la adoptia internationala din cadrul Codului civil : Cartea a VII-a – Dispozitii de drept international privat, Titlul II – Conflicte de legi, Capitolul II – Familia, Sectiunea a 2-a – Filiatia, Paragraful 3 – Adoptia, art. 2607- 2610.
În practică se disting două situaţii:
1. adoptia unui copil cu resedinta obisnuita în România de către o persoană sau familie cu cu
resedinta obisnuita în străinătate;
2. adoptia unui copil cu resedinta obisnuita in strainatate de catre o persoana(familie) cu
resedinta obisnuita in Romania .
In ceea ce priveste determinarea legii aplicabile conditiilor de fond, art. 2607 alin. (1) din
Codul civil prevede : „Conditiile de fond cerute pentru incheierea adoptiei sunt stabilite de
legea nationala a adoptatorului si a celui ce urmeaza sa fie adoptat. Acestia trebuie sa
indeplineasca si conditiile care sunt obligatorii, pentru ambii, stabilite de catre fiecare dintre
22
cele doua legi nationale aratate.”
Potrivit art. 2607 alin. (2), „conditiile de fond cerute sotilor care adopta impreuna sunt cele
stabilite de legea care carmuieste efectele generale ale casatoriei lor. Aceeasi lege se aplica si
daca unul dintre soti adopta copilul celuilalt.”
Adoptia unui copil cu resedinta obisnuita în România de către o persoană sau familie cu
resedinta obisnuita în străinătate poate fi incuviintata numai pentru copiii aflati in evidenta
Oficiului si presupune parcurgerea unei proceduri pentru aplicarea careia trebuie îndeplinite
condiţiile generale de fond şi de formă in materia adoptiei, precum şi condiţii speciale.
În ce priveşte condiţiile de fond, pe lângă conditiile generale se cere îndeplinirea urmatoarelor
conditii speciale:
- adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este
ruda pana la gradul al IV-lea inclusiv cu copilul;
- adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este
cetatean roman, adoptie permisa numai pentru copiii pentru care s-a admis cererea de deschidere a
procedurii adoptiei interne si nu s-a putut identifica un adoptator (familie adoptatoare) cu
resedinta obisnuita in Romania sau o ruda pana la gradul al IV-lea a copilului in strainatate, in
termen de 2 ani de la ramanerea irevocabila a hotararii de admitere a cererii de deschidere
procedurii adoptiei interne;
- adoptatorul este sotul parintelui firesc al copilului a carui adoptie se solicita.
Adoptatorul dovedeşte îndeplinirea acestor condiţii printr-un atestat eliberat de organul
competent din statul primitor, dupa care cererea sa este preluată de Oficiul Român pentru
adopţii.
Conditiile de forma referioare la adoptia internationala sunt supuse legii statului pe teritoriul
caruia aceasta se incheie(art. 2609 din Codul civil).
In ceea ce priveste condiţiile de formă ale adoptiei unui copil cu resedinta obisnuita în
România de către o persoană sau familie cu cu resedinta obisnuita în străinătate , art. 56 din lege
prevede că cererea de incuviintare a adopţiei se primeste de catre Oficiu prin intermediul
autoritatii centrale competente din statul respectiv sau prin intermediul organizatiilor sale
acreditate(in cazul statelor membre ale Conventiei de la Haga) ori prin intermediul autoritatii
desemnate cu atributii in domeniul adoptiei internationale sau al organizatiilor acreditate in acest
sens din statul de primire(in cazul statelor care nu sunt membre ale Conventiei de la Haga).
Cererea transmisa Oficiului va trebui insotita de un raport intocmit de autoritatile competente din
statul primitor privind identitatea adoptatorilor, capacitatea şi aptitudinea de a adopta, situaţia
personală, familială, materială şi medicală, mediul lor social, motivele adoptării unui copil român,
precum si cu privire la copiii pe care ar putea sa-i primeasca spre adoptie, certificatele de naştere
şi de căsătorie şi actele de identitate ale persoanelor care doresc să adopte, în copie legalizată şi
traduse legalizat în limba română, cazierele judiciare, raportul medical intocmit separat pentru
fiecare adoptatorsi, dupa caz, raportul medical privind bolile psihice ale sotului care nu se
asociaza la adoptie, actul din care rezultă că există garanţia că adoptatul are posibilitatea de a
intra şi locui permanent în statul primitor , precum si ca adoptatul are fata de adoptator si rudele
acestuia acceasi situatie legala ca si aceea a unui copil biologic al adoptatorului.
Cererea adoptatorului (familei adoptatoare) va fi luata in evidenta de catre Oficiu numai daca
autoritatea centrala competenta din statul primitor sau organizatiile sale acreditate si autorizate in
conditiile legii atesta ca adoptatorul (familia adoptatoare) indeplineste conditiile de eligibilitate si
este apt sa adopte in conformitate cu legislatia aplicabila in statul primitor; adoptatorul (familia
adoptatoare) a beneficiat de consilierea necesara in vederea adoptiei in statul primitor; este
asigurata urmarirea evolutiei copilului postadoptie pentru o perioada de minimum 2 ani; sunt
23
asigurate servicii postadoptie pentru copil si familia lui in statul primitor.
Selectia si potrivirea copilului cu adoptatorul (familia adoptatoare) cu resedinta obisnuita in
strainatate de realizeaza de catre Oficiu, persoana sau familia selectata avand obligatia de a se
deplasa in Romania si de a locui efectiv o perioada de cel putin 30 de zile consecutive pe
teritoriul statului nostru , in scopul relationarii cu copilul. La sfarsitul termenului de 30 de zile,
directia in a carei raza teritoriala se afla domiciliul copilului va intocmi si transmite Oficiului un
raport privind relationarea dintre copil si persoana (familia) selectata. Oficiul va notifica
selectarea adoptatorului(familiei adoptatoare) autoritatilor centrale competente sau organizatiilor
acreditate din statul primitor si va solicita de la acestea sa i se comunice acordul adoptatorului
(familiei adoptatoare) in ceea ce priveste selectia realizata si acordul privind continuarea
procedurii de adoptie.
Dupa finalizarea demersurilor administrative prealabile, Oficiul va transmite cererea de
incuviintare a adoptiei instantei judecatoresti.Procedura judiciară este aceeaşi ca şi în cazul
adopţiei naţionale, cu deosebirea că este citat şi Oficiul.
In cazul adoptiei internationale a unui copil cu resedinta obisnuita în străinătate de către o
persoană sau familie cu resedinta obisnuita în România, cererile de adoptie ale solicitantilor se
transmit autoritatilor straine competente numai prin intermediul Oficiului.
Potrivit art.2608 din Codul civil, „efectele adoptiei, precum si relatiile dintre adoptator si
adoptat sunt guvernate de legea nationala a adoptatorului, iar in cazul in care ambii soti sunt
adoptatori, se aplica legea care guverneaza efectele generale ale casatoriei. Aceeasi lege
carmuieste si desfacerea adoptiei”. Astfel, efectele adopţiei internaţionale a unui copil cu resedinta
obisnuita in strainatate de catre o persoana(familie) cu resedinta obisnuita in Romania sunt
aceleaşi ca şi în cazul adopţiei naţionale în privinţa numelui, domiciliului adoptatului, obligaţiei
de întreţinere, vocaţiei succesorale şi cetăţeniei adoptatului. Efectele anulării ei asupra cetăţeniei
adoptatului sunt prevăzute de Legea cetăţeniei nr. 21/1991.
În baza hotărarii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei internaţionale a unui copil
cu resedinta obisnuita in Romania de catre o persoana(familie) cu resedinta obisnuita in
strainatate, Oficiul eliberează la cererea adoptatorului (familiei adoptatoare), in termen de 5 zile,
un certificat care atestă că adopţia este conformă normelor Convenţiei de la Haga, conform art. 64
din lege. Adoptatul se va deplasa în stăinătate după rămânerea irevocabilă a hotărârii şi numai
însoţit de adoptator(familia adoptatoare), in conditii de siguranta corespunzatoare nevoilor
adoptatului, potrivit art. 65 din lege.
24
Oficiul va urmări evoluţia adopţiei timp de 2 ani prin autoritatea centrala competenta sau prin
organizatia autorizata sau acreditata din statul primitor care trimit rapoarte trimestriale în acest sens.
In cazul adoptiei internationale a unui copil cu resedinta obisnuita in strainatate de catre o
persoana(familie) cu resedinta obisnuita in Romania, directia in a carei raza locuiesc adoptatorii este
competenta a realiza monitorizarea postadoptie, pe o perioada care poate fi mai mare de 2 ani, daca
legea statului de provenienta a copilului o solicita, prin rapoarte care vor fi inaintate Oficiului
Roman pentru Adoptii.
In ceea ce priveste legea aplicabila nulitatii adoptiei internationale, potrivit art. 2610 din Codul
civil, „nulitatea adoptiei este supusa, pentru conditiile de fond, legilor aplicabile conditiilor de fond,
iar pentru nerespectarea conditiilor de forma , legii aplicabile formei adoptiei’.
Bibliografie:
1. Bacaci Al., Dumitrache V., Hageanu C., Dreptul familiei in reglementarea Noului Cod civil ,
Editia 7 , Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012;
2. Florian E., Dreptul familiei in reglementarea Noului Cod civil, Editia 4 , Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2011;
3. Codul civil(Legea nr.287/2009);
4. Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicata.
Întrebări de evaluare:
1. Criteriul pentru determinarea adopţiei internaţionale este cetăţenia străină a adoptatorului
sau resedinta obisnuita a acestuia într-o ţară străină?
2. Ce fel de rudă trebuie să fie adoptatorul cu resedinta obisnuita în străinătate cu adoptatul
român pentru a se putea încuviinţa adopţia internaţională?
3. Cine eliberează atestatul de persoană aptă să adopte pentru cetăţeanul cu resedinta obisnuita
în străinătate?
4. Ce acte trebuie anexate la cererea de adopţie formulat ă de persoana cu resedinta obisnuita l în
străinătate?
5. Din ce moment poate adoptatul să părăsească România, în cazul adopţiei internaţionale?