1 1.10.2013 Somația europeană de plată. Analiza unor probleme practice prin prisma dispozițiilor Noului Cod de Procedură Civilă Judecător dr. Gabriela Florescu, formator Institutul Național al Magistraturii I. Consideraţii introductive 1. Scopul Regulamentului nr.1896/2006 1 de instituire a procedurii europene de somație de plată este de a accelera litigiile transfrontaliere referitoare la creanțele pecuniare necontestate prin instituirea unei proceduri europene simplificate. De asemenea, somația europeană de plată reprezintă un instrument uniform de recuperare a unei categorii de creanțe, care garantează condiții identice creditorilor și debitorilor de pe tot cuprinsul Uniunii. Prin acest Regulament se realizează unele dintre obiectivele stabilite de Uniunea Europeană în domeniul cooperării civile- parte a ,,spaţiului de libertate, securitate şi justiţie”. Potrivit art.81 TFUE, Uniunea dezvoltă o cooperare judiciară în materie civilă cu incidență transfrontalieră, întemeiată pe principiul recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare și extrajudiciare. Cooperarea în materie civilă poate include adoptarea unor măsuri de apropiere a actelor cu putere de lege ale statelor membre. Înscriindu-se în acest obiectiv, somația europeană de plată este o procedură accesibilă și eficientă și se sprijină pe principiul recunoașterii reciproce a acesteia în toate statele membre. Standardizarea procedurilor și a documentelor, pe care le presupune somația europeană de plată, determină eficiența acestia în realizarea scopului de a simplifica litigiile transfrontaliere referitoare la recuperarea creanțelor bănești necontestate. II. Domeniul de aplicare a. Din punct de vedere temporal Regulamentul se aplică din data de 12 decembrie 2008, cu excepţia art. 28,29, 30 şi art.31, ce se aplică de la 12 iunie 2008. b. Din punct de vedere teritorial, se aplică tuturor statelor membre, cu excepția Danemarcei 2 . 1. JO L 399 din 30.12.2006, p. 1. 2 Potrivit Protocolului privind poziția Danemarcei anexat Tratatului de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu paticipa la deciziile ce se încadrau în fostul Titlu al IV-lea al TCE ( actual Titlul V TFUE), în
27
Embed
1.10euroquod.ro/ue/files/pubs/somatie2013.pdf · 1 1.10.2013 Somația europeană de plată. Analiza unor probleme practice prin prisma dispozițiilor Noului Cod de Procedură Civilă
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
1
1.10.2013
Somația europeană de plată.
Analiza unor probleme practice prin prisma dispozițiilor Noului Cod de
Procedură Civilă
Judecător dr. Gabriela Florescu,
formator Institutul Național al Magistraturii
I. Consideraţii introductive
1. Scopul Regulamentului nr.1896/20061 de instituire a procedurii europene de
somație de plată este de a accelera litigiile transfrontaliere referitoare la creanțele
pecuniare necontestate prin instituirea unei proceduri europene simplificate. De
asemenea, somația europeană de plată reprezintă un instrument uniform de
recuperare a unei categorii de creanțe, care garantează condiții identice creditorilor
și debitorilor de pe tot cuprinsul Uniunii.
Prin acest Regulament se realizează unele dintre obiectivele stabilite de
Uniunea Europeană în domeniul cooperării civile- parte a ,,spaţiului de libertate,
securitate şi justiţie”. Potrivit art.81 TFUE, Uniunea dezvoltă o cooperare judiciară în
materie civilă cu incidență transfrontalieră, întemeiată pe principiul recunoașterii
reciproce a deciziilor judiciare și extrajudiciare. Cooperarea în materie civilă poate
include adoptarea unor măsuri de apropiere a actelor cu putere de lege ale statelor
membre. Înscriindu-se în acest obiectiv, somația europeană de plată este o procedură
accesibilă și eficientă și se sprijină pe principiul recunoașterii reciproce a acesteia în
toate statele membre.
Standardizarea procedurilor și a documentelor, pe care le presupune somația
europeană de plată, determină eficiența acestia în realizarea scopului de a simplifica
litigiile transfrontaliere referitoare la recuperarea creanțelor bănești necontestate.
II. Domeniul de aplicare
a. Din punct de vedere temporal Regulamentul se aplică din data de 12
decembrie 2008, cu excepţia art. 28,29, 30 şi art.31, ce se aplică de la 12 iunie 2008.
b. Din punct de vedere teritorial, se aplică tuturor statelor membre, cu
excepția Danemarcei2.
1. JO L 399 din 30.12.2006, p. 1. 2 Potrivit Protocolului privind poziția Danemarcei anexat Tratatului de instituire a Comunității Europene,
Danemarca nu paticipa la deciziile ce se încadrau în fostul Titlu al IV-lea al TCE ( actual Titlul V TFUE), în
2
c. Natura litigiului
2. Regulamentul se aplică numai litigiilor transfrontaliere, nu şi pentru
creanţele care au o natură pur internă. Acestea din urmă se vor putea recupera pe
cale rapidă prin intermediul procedurii interne din statele membre.
Majoritatea tărilor din Uniunea Europeană are reglementată în legislaţia
naţională procedura somaţiei de plată, însă aceasta este diferită, de la stat la stat3.
În România, procedura este reglementată sub titlul “Procedura ordonanței de
plată- art.1013-1024 din Noul Cod de procedură civilă”.4
Regulamentul definește noțiunea de litigiu transfrontalier ca fiind un litigiu în
care cel puțin una dintre părți are reședința obișnuită sau domiciliul în alt stat
membru decât cel al instanței sesizate (art. 3). Momentul la care se apreciază
caracterul transfrontalier este cel la care se introduce cererea de somație de plată.
Prin urmare, schimbarea reședinței obișnuite sau a domiciliului în timpul procedurii
nu are nicio influență asupra desfășurării acesteia în fața instanței sesizate.
Noțiunea de domiciliu trebuie înțeleasă în conformitate cu dispozițiile art. 59
și 60 din Regulamentul (CE) nr.44/2001 al Consiliului privind competența judiciară,
recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială5.
Potrivit art. 59 din Regulamentul nr.44/2001, pentru a determina dacă o parte
are domiciliul pe teritoriul statului membru ale cărui instanțe sunt sesizate, acestea
aplică legislația internă.
Dreptul civil român (art. 87 C.civ.), statuează că domiciliul persoanei fizice în
vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile este acolo unde acesta declară
că își are locuința principală. Potrivit art. 90 alin.1 C. Civ., dovada domiciliului se
face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. De asemenea, părțile unui act
juridic pot să aleagă un domiciliu în vederea exercitării drepturilor sau a executării
obligațiilor născute din acel act (art. 97 C.civ.).
Regulamentul nr.44/2001 prevede că o societate sau altă persoană juridică are
domiciliul în locul unde aceasta are: sediul statutar, sau administrația centrală sau
centrul de afaceri (art.60) .
special în ceea ce privește cooperarea judiciară în materie civilă. Prin Protocolul nr.22 privind poziția
Danemarcei, anexat Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, acest stat și-a menținut poziția de a nu
participa la adoptarea măsurilor care intră sub incidența părții a treia ( Cooperarea judiciară în materie civilă) din
titlul V TFUE. 3 A se vedea, F.A.Moţiu, Opoziţia la somaţia europeană de plată, P.R., 3/2009, p. 67. De exemplu, Austria,
Portugalia şi Germania au implementat un sistem automat de emitere a somaţiei de plată care nu necestă
intervenţia unui judecător, ci numai a unor funcţionari judiciari (aceste sisteme stând şi la baza emiterii
Regulamentului nr.1896/2006). În alte state, (Franţa, Italia, Spania, Belgia ), somaţia de plată se emite numai de
un judecător. În Olanda nu există o asemenea procedură. Pentru o menţiune sintetică a reglementărilor somaţiei
de plată în statele membre ale Uniunii Europene, a se vedea şi I.Deleanu, Gh. Buta, Procedura somaţiei de plată,
Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006, p. 25-26. 4 Legea nr.72/2013 privind măsurile pentru combaterea întarzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume
de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante ( M.Of
182/02.04.2013) face trimitere tot la dispozițiile art.1013-1024 NCPC referitoare ordonanța de plată. Această
lege transpune Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 februarie 2011 privind
combaterea intarzierii in efectuarea platilor in tranzactiile comerciale (JO L48, 23.02.2011, p 1-10). 5 JO L 12,16.01.2001, p.1
3
Definiţia noțiunii de litigiu transfrontalier exclude folosirea Regulamentului în
ipoteza în care atât debitorul cât și creditorul au reședința obișnuită sau domiciliul în
statul membru al instanței sesizate. Însă, rezultă că este posibil ca un creditor din
afara Uniunii Europene să sesizeze o instanţă dintr-un stat membru, contra unui
pârât care îşi are sediul sau reşedinţa obişnuită într-un alt stat decât cel al instanţei
sesizate. În egală măsură, un creditor dintr-un stat membru poate uza de procedura
somaţiei europene de plată împotriva unui debitor care îşi are sediul sau reşedinţa
într-un stat terţ, în măsura în care jurisdicţia competentă este cea a unui alt stat
membru decât cel al reşedinței reclamantului.6
d. Natura creanţei
3. Pentru a deduce natura creanței pe care o presupune procedura somației
europene de plată, trebuie să coroborăm dispozițiile art.1, art.2 și art.4 din
Regulament.
Rezultă că somația europeană de plată poate fi utilizată pentru creanțe
pecuniare, necontestate, în materie civilă și comercială, de natură contractuală, care
sunt lichide și exigibile.
Regulamentul nu se aplică: în materie fiscală, vamală, administrativă; nu se
aplică nici în cereri în răspunderea statului pentru acțiuni sau omisiuni comise în
exercitarea puterii publice ( acta de jure imperii ).
Sunt excluse în mod expres pretențiile extracontractuale, cu excepția situațiilor
care au făcut obiectul unui acord între părți sau există o recunoaștere a datoriei sau
dacă se referă la creanțe lichide care decurg din proprietatea comună asupra unui
bun. De asemenea, sunt excluse regimurile matrimoniale, testamentele, succesiunile,
falimentele, concordatele și alte proceduri similare, precum și asigurările sociale.
Regulamentul 1896/2006 nu este aplicabil nici creanțelor care reprezintă
obligații de întreținere, de exemplu în situaţia în care există un acord încheiat de părţi
de recunoaştere a creanței reprezentând obligaţia de întreţinere. Pentru executarea
acestor creanțe, începând cu data de 09.06.2011 se aplică Regulametul (CE) nr. 4/2009
al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea
hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere7, care conține prevederi
favorabile creditorilor întreținerii.
Raţiunea excluderii unor litigii de la aplicarea prevederilor Regulamentului
(de exemplu regimurile matrimoniale şi cele similare acestora) constă în aceea că în
astfel de procese, de regulă, instanţa trebuie să verifice din oficiu unele elemente de
fapt sau de drept, ceea ce ar excede procedurii somaţiei de plată.8
6 L. Cadiec, E. Jeuland, S. Amrani- Mekki (coord), Droit processuel civil de l’ Union Europeenne, Lexis Nexis,
Paris, 2011, p.253. 7 JO L 007, 10.01.2009, p.1
8 A se vedea, I. Deleanu, Gh. Buta, Procedura somaţiei de plată. Doctrină şi jurisprudenţă, Bucureşti, ed.
C.H.Beck, 2006, p.82. Studiul conţine şi o analiză a proiectului (la acea vreme) Regulamentului privind
instituirea unei proceduri europene a injoncțiunii de plată.
4
Regulamentul nu definește noțiunea de creanță lichidă și exigibilă, de aceea
apreciem că în temeiul art. 26, în această privință se vor aplica normele de drept
național.
Astfel, potrivit art. 662 alin.3 NCPC creanța este lichidă atunci când obiectul ei
este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui.
Potrivit alin.4 al aceluiași articol, creanța este exigibilă când obligația
debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului
de plată9. Codul civil asimilează cu o creanță exigibilă și situația debitorului care,
deși beneficiază de un termen de plată, este decăzut din acesta ( art.1417 NCC).
Definiția creanței necontestate nu se regăsește în Regulament, însă o definire a
acestor categorii de creanțe o găsim în art.3 din Regulamentul (CE) nr.805/2004 al
Parlamentului European și al Consiliului privind crearea unui titlu executoriu
european pentru creanțele necontestate.10 Astfel, o creanță se consideră necontestată,
alternativ:
- în cazul în care creditorul a recunoscut-o în mod expres acceptând-o
sau recurgând la o tranzacție care a fost aprobată de o instanță
judecătorească sau încheiată în fața unei instanțe judecătorești în
cursul unei proceduri judiciare;
- în cazul în care debitorul nu i s-a opus niciodată, în conformitate cu
normele statului membru de origine, în cursul procedurii judiciare;
- în cazul în care debitorul nu s-a prezentat sau nu a fost reprezentat în
cadrul unei ședințe de judecată privind această creanță după ce a
contestat-o inițial în cursul procedurii judiciare, cu condiția ca
atitudinea sa să fie asimilată unei recunoașteri tacite a creanței sau a
faptelor invocatede creditor în temeiul legislației statului membru de
origine,
- în cazul în care debitoul a recunoscut-o expres într-un act autentic.
În doctrină s-a exprimat opinia, pe care o împărtășim, că se pot folosi criteriile
stabilite de Regulamentul nr.805/2004 în analiza caracterului necontestat al unei
creanțe11.
III. Reguli de competenţă
a. Competența internațională
4. Potrivit art.6 din Regulament, prima verificare pe care trebuie să o facă
instanța în ceea ce privește competența sa este cea de drept internațional privat,
prevăzută de Regulamentul (CE) nr.44/2001 al Consiliului privind competența
9 Pentru un comentariu al acestor dispoziții a se vedea D.M.Gavriș, în G.Boroi, O.Spineanu Matei,A. Costanda,
C. Negrilă, V.Dănăilă ș.a., Noul Cod de Procedură Civilă, Comantariu pe articole, Ed. Hamangiu, 2013, p.143-
144. 10
JO L 143, 30.04.2004, p.15 11
A se vedea C. Savu, Noua reglementare privind procedura europeană a somației de plată, R.R.D.C.
nr.3/2007, p 77-78
5
judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială12,
Criteriul general de competență stabilit de Regulamentul nr.44/2001 este determinat
de domiciliul pârâtului (art.2).
Norma de competență a instanței de la domiciliul pârâtului este completată în
art.5 de norme de competență speciale, din care, în contextul materiei analizate în
studiul de față reamintim următoarele:
- o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi
acționată în justiție în materie contractuală, în fața instanțelor de la locul în
care obligația care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată.
- în materie delictuală și cvasidelictuală o persoană care are domiciliul pe
teritoriul unui stat membru poate fi chemată în judecată în fața instanțelor de la
locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă13;
De asemenea, în materie de asigurări –asiguratul, deținătorul poliței de
asigurare sau beneficiarul asigurării are posibilitatea să sesizeze instanța de la
domiciliul acestuia, iar nu de la domiciliul asigurătorului ( art.9 alin.1 lit. b din
Regulamentul nr.44/2001);
Regulamentul nr.44/2001 acordă părților posibilitatea de a alege prin
convenție competența unei anumite instanțe de pe teritoriul unui stat membru
(art.23). Acordul privind alegerea instanței competente are ca efect faptul că
instanța aleasă dobândește competență exclusivă, iar acțiunea nu poate fi introdusă
în fața niciunei alte instanțe. Dacă totuși este sesizată o altă instanță decât cea aleasă
de părți aceasta poate deveni competentă prin înfățișarea pârâtului în fața sa.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a nuanțat aplicarea dispozițiilor art.6
din Regulamentul 1896/2006 privitoare la competența internațională. Astfel, în
hotărârea din data de 13.96.2013, Goldbet Sportwetten GmbH / Massimo
Sperindeo în cauza C-144/12, Curtea a statuat astfel : „Articolul 6 alineatul (1) din
Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12
decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată, coroborat cu
art.17 din acest regulament, trebuie interpretat în sensul că o opoziție la somația
europeană de plată care nu conține o contestare a competenței instanței din statul
membru de origine nu poate fi considerată înfățișare, în sensul articolului 24 din
Regulamentul (CE) nr. 44/2001, și că împrejurarea că pârâtul a prezentat, în cadrul
opoziției pe care a formulat-o, motive referitoare la fondul cauzei este lipsită de
relevanță în această privință“.
Argumentele Curții au fost în sensul că atunci când pârâtul nu contestă
competența instanței care a pronunțat somația, pe calea opoziției, această din urmă
cerere nu poate să producă alte efecte decât cele care reies din art.17 alin.1 din
Regulamentul nr.1896/2006. Aceste efecte sunt încheierea procedurii de somație de
plată și trecerea automată a litigiului la procedura de drept comun, cu excepția
12
Pentru o analiză a regulilor de competență stabilite de Regulamentul nr. 44/2001 a se vedea, D.Lupașcu, D.
Ungureanu, Drept internațional privat, Ed. Universul juridic, București, 2012, p. 331-361. 13
Este vorba despre acele situații de excepție în care creanța care a rezultat din fapta delictuală s-a stabilit prin
acordul părților sau există o recunoaștere a datoriei de către debitor.
6
cazului în care reclamantul a cerut în mod expres ca procedura să ia sfîrșit în acest
caz. Curtea arată mai departe că o soluție contrară ar extinde efectele opoziției
dincolo de cele care sunt prevăzute de Regulamentul nr.1896/2006.
Prin derogare de la regulile de competenţă stabilite anterior, dacă dreptul de
creanță ce face obiectul litigiului se referă la un contract încheiat de un consumator
(pârât în cauză) în afara activității sale profesionale, competența aparține numai
instanțelor din statul membru în care pârâtul are domiciliul sau reședința
Pentru un comentariu cu privire la ordonanța de plată în Noul Cod de procedură civilă, a se vedea, A.
Costanda, în G. Boroi, O. Spineanu Matei, A. Costanda, C. Negrilă, V. Dănăilă ș.a., Noul Cod de procedură
civilă- Comentariu pe articole, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 603-622.
7
Competența teritorială se stabilește potrivit dispozițiilor art.107 NCPC,
respectiv potrivit art. 113 NCPC.
O problemă practică s-ar putea ivi în legătură cu nerespectarea regulilor de
competență internă.
Regulamentul nu conţine prevederi decât cu privire la nerespectarea
competenţei internaţionale a instanţelor statelor membre nu şi în privința încălcării
competenței materiale și teritoriale de drept intern. Astfel, Regulamentul stabilește că
cererea va fi respinsă, printre altele, pentru nerespectarea art.6 care se referă la
competența internațională16.
Potrivit art. 26 din Regulamentul 1896/2006, orice aspect de procedură care nu
este reglementat în mod expres prin acest act este reglementat de legislația națională.
În consecință, în situația în care reclamantul a depus cererea la o instanță
necompetentă material, aceasta nu va respinge somația, ci aplicând regulile de drept
intern, va invoca din oficiu la primul termen, excepția de necompetență materială și
va declina cererea în favoarea instanței competente, printr-o hotărâre definitivă
(art.130-132 NCPC.)17.
Dacă reclamantul a depus cererea la o instanță necompetentă teritorial
instanţa nu va putea invoca excepția de necompetență teritorială ( art. 130 alin.4
NCPC ) şi va trebui să soluţioneze cererea. Soluția se întemeiază pe argumentul că în
materia acțiunii în pretenții, competența teritorială nu este de ordine publică, ci este
de ordine privată, astfel încât aceasta ar putea fi invocată numai de pârat prin
întâmpinare. Însă în cazul somației europene de plată, pârâtul nu este înștiințat ințial
despre cerere, astfel încât acesta nu depune întâmpinare, iar în conformitate cu art.
130 alin.4 NCPC, reclamantul care a introdus cererea la o instanță necompetentă nu
va putea cere declararea necompetenței.
IV. Procedura emiterii somației de plată. Cererea de somație
europeană de plată. Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa
a. Precizări prealabile
6. Regulamentul 1896/2006 conține dispoziții cu privire la procedura în fața
instanței până la emiterea somației, iar aceste reguli sunt obligatorii. Mai mult, art. 12
alin.1 din Regulament prevede că instanța emite somația europeană de plată în cel
mai scurt termen și în principiu în termen de 30 de zile de la introducerea cererii.
16
Potrivit art.6 alin.1, în sensul aplicării regulamentului, competența se determină în conformitate cu normele de
drept comunitar aplicabile în materie, în special Regulamentul (CE) nr.44/2001. 17
Pentru opinia potrivit căreia cererea de emitere a somaţiei europene de plată va fi respinsă şi în situaţia în care
instanţa competentă este o altă instanţă din România, a se vedea, L.N.Pârvu, Procedurile soluţionării cererilor în
legătură cu somaţia europeană de plată, în Dreptul nr.4/2009, p.152-153.
8
De aceea, regulile stabilite de Noul Cod de Procedură Civilă în art.1013 şi urm.
cu privire la etapa premergătoare emiterii ordonanţei nu sunt aplicabile în materia
somației europene. Astfel, în privinţa somaţiei europene de plată nu se va aplica art.
1014 NCPC cu privire la notificarea debitorului prin intermediul executorului
judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de
primire și prin care i se va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15
zile18.
De asemenea, instanţa va soluţiona cererea de somaţie fără citarea părţilor şi
fără depunerea întâmpinării prevăzute de art. 1018 NCPC.
Revenind la somația europeană de plată, Regulamentul stabilește că în
calculul termenului de 30 de zile pentru emiterea acesteia, nu este cuprins și
termenul necesar reclamantului pentru a completa, rectifica sau modifica cererea (art.
12). De aici putem trage concluzia că singurele comunicări admise înainte de
emiterea somației sunt cele dintre instanță și reclamant cu privire la completarea sau
modificarea cererii, care sunt prevăzute de art. 9 și 10 din Regulament.
Un alt argument ar fi acela că scopul urmărit prin Regulamentul nr.1896/2006,
de a simplifica, accelera și reduce costurile în litigiile transfrontaliere privind
creanțele pecuniare necontestate nu poate fi înfăptuit decât prin eliminarea unor
etape ale procedurii de drept comun. De asemenea, Regulamentul prevede expres că
formularul de cerere (în copie) se comunică pârâtului, odată cu somația (art. 12
alin.2), procedură care diferă de reglementarea națională a ordonanței de plată, care
dispune că aceasta se soluționează cu citarea părților, iar întâmpinarea este
obligatorie (art.1018 NCPC).
b. Formularea cererii
7. Chiar dacă litigiul este transfrontalier și poartă asupra unei creanțe lichide și
exigibile, Regulamentul nr.1896/2006 nu este aplicabil obligatoriu pentru recuperarea
creanței. Opțiunea aparține creditorului, care, potrivit art.1 alin.2 din Regulament,
poate recurge la o altă procedură, prevăzută de dreptul Uniunii Europene sau de
legislația națională a unui stat membru.
Procedura somației europene de plată este una formalistă, de aceea diferitele
acte procedurale pe care le presupune fac obiectul formularelor anexate la
Regulament.
Această standardizare a procedurii este o facilitate acordată părților, care
garantează circulația somațiilor indiferent de limba utilizată în completarea
18
Potrivit articolului menționat, creditorul îi va comunica debitorului prin intermediul executorului judecătoresc
sau prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație, prin care îi va pune în
vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia. Dacă debitorul nu platește în
termenul de 15 zile, creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată (art. 1015 NCPC). Atât timp
cât Regulamentul nr. 1896/2006 nu prevede nicio procedură prealabilă introducerii cererii și nu face trimitere la
dreptul național al statelor membre în această materie, procedura prevăzută de art. 1014 NCPC nu se va aplica și
somației europene de plată.
9
formularelor. Trebuie menționat că utilizarea formularelor prevăzute de Regulament
este obligatorie.
În cadrul acestor formulare standardizate, vom analiza mai întâi cererea de
somație de plată- formularul tip A (Anexa 1).
Cererea poate fi introdusă fie de un creditor, fie de mai mulți, împotriva
unuia sau a mai multor debitori.
Aceasta va putea fi depusă pe suport de hârtie sau prin orice mijloc de
comunicare acceptat de statul membru de origine. Regulamentul nu precizează nimic
privind limba în care trebuie completat formularul19.
În România, potrivit informațiilor de pe Atlasul judiciar civil, limba în care
trebuie completată cererea este limba română.
În ipoteza în care reclamantul care are reşedinţa obişnuită sau sediul în alt stat
membru completează formularul în altă limbă decât româna, instanţa poate acorda
un termen rezonabil în vederea traducerii acestuia, făcând astfel aplicarea art. 9 din
Regulament.
Dacă în termenul astfel acordat reclamantul nu trimite formularul tradus,
instanţa poate respinge cererea în temeiul art.11 alin.1 lit.c din Regulamentul
nr.1896/2006.
c. Mențiuni obligatorii
8. Potrivit dispozițiilor art.7 din Regulament cererea de somație europeană de
plată trebuie să cuprindă următoarele elemente: numele şi adresele părţilor
implicate, a reprezentanţilor (dacă este cazul) şi a instanţei sesizate; valoarea
pretenţiior, respectiv creanţa principală şi după caz, dobânda, penalizările
contractuale şi alte costuri; în cazul dobânzilor, rata dobânzii şi perioada de timp
pentru care este cerută, dacă legislaţia ţării de origine20 nu prevede că se calculează
automat, adăugându-se la creanţa principală.
De asemenea, cererea trebuie să menţioneze cauza acţiunii21, inclusiv
descrierea circumstanţelor invocate ca temei al creanţei şi după caz, al dobânzii
cerute; descrierea elementelor de probă în sprijinul creanţei; temeiul competenţei
19
Aceste informații cu privire la limba acceptată de statele membre pentru completarea formularelor le putem
găsi pe Atlasul judiciar civil http//ec.europa.eu/justice-home/judicialatlascivil/html/index.ro.htm la
„Comunicările statelor membre”. 20
În România, în materia somației europene de plată, dobânda se determină în conformitate cu dispozițiile art.
1017 NCPC. 21
Cauza acţiunii poate fi, de exemplu un contract de vânzare cumpărare, un contract de locaţiune, de prestări
servicii sau un contract de construire, de asigurare, un împrumut sau o obligaţie necontractuală care a făcut
obiectul unui acord între părţi sau al unei recunoaşteri de datorie.
10
(este vorba de competența internațională prevăzută de Regulamentul nr.44/2001)22;
caracterul transfrontalier al litigiului23.
Împreună cu cererea de somație, reclamantul nu trebuie să depună și alte
înscrisuri, deoarece din dispozițiile Regulamentului rezultă că acesta trebuie numai
să descrie probele, să le evoce, nu să le administreze24.
Regulamentul prevede că reprezentarea de către un avocat sau licențiat în
științe juridice nu este obligatorie ( art.24).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a avut posibilitatea să interpreteze
dispozițiile art.7 din Regulamentul nr. 1896/2006, în cadrul unei cereri de decizie
preliminară formulată de o instanță din Polonia25.
La data de 23 02.2011, doamna Szyrocka, cu domiciliul în Polonia, a introdus
la instanța de trimitere o cerere de somație de plată împotriva SiGer Technologie
GmbH cu sediul în Germania. Cu ocazia examinării cererii, instanța de trimitere a
constatat că aceasta nu îndeplinea anumite condiții de formă prevăzute de dreptul
polonez și în special nu preciza, astfel cum impunea dreptul național valoarea
obiectului litigiului în monedă poloneză în vederea calculării cheltuielilor de
judecată. Reiese din dosar că doamna Szyrocka a indicat în formularul de cerere de
somație europeaană de plată suma creanței principale în euro.
În aceste condiții, Sad Okregowy we Wroclawiu ( instanța de trimitere) a
solicitat Curții să răspundă, printre altele, dacă art.7 din Regulamentul nr.1896/2006
trebuie interptretat în sensul că reglementează în mod exhaustiv toate condițiile pe
care trebuie să le îndeplinească o cerere de somație europeană de plată sau în sensul
că stabilește doar cerințele minime pentru o astfel de cerere, iar în ceea ce privește
aspectele nereglementate prin această dispoziție se vor aplica normele de drept
național?
Redăm în continuare argumentele Curții, deoarece oferă o viziune clară
asupra modului în care trebuie analizată aplicarea Regulamentului nr.1896/2006 în
raport cu dispozițiile de drept național din fiecare stat membru:
26 „Trebuie amintit că articolul 7 din regulamentul menționat cuprinde o serie de cerințe
privind conținutul și forma unei cereri de somație europeană de plată. Astfel, el stabilește,
între altele, condiția introducerii unei astfel de cereri prin intermediul unui formular tip,
elementele constitutive ale acesteia, declarația solicitantului privind exactitatea
informațiilor prezentate în această cerere, posibilitatea ca el să se opună trecerii la
procedura civilă ordinară, precum și modalitățile de semnare a cererii menționate.
22
Potrivit rubricilor formularului tip A, temeiul competenţei poate fi determinat de una din următoarele
împrejurări: domiciliul pârâtului; în aspectele legate de asigurări, domiciliul titularului poliţei; locul executării
obligaţiei în cauză; locul producerii faptului cauzator de prejudicii; sediul trustului etc.. 23
Potrivit instrucţiunilor de completare a formularului, care se regăsesc în anexa la Regulament, pentru a putea
beneficiu de procedura europeană a somaţiei de plată este necesar să se indice cel puţin două state diferite în
căsuţele acestei rubrici. 24
Spre deosebire de somația europeană de plată, în dreptul intern, art. 1016 alin.2 NCPC prevede că la cererea
de ordonanță de plată se anexează înscrisurile care atestă cuantumul sumei datorate și orice alte înscrisuri
doveditoare ale acesteia, inclusiv dovada comunicării somației prevăzute de art.1014 alin.1 NCPC. 25
CJUE, hot. din 13.12.2012, Iwona Szyrocka împotriva SiGer Technologie GmbH, C- 215/11, nep. în Rep.
11
27 Trebuie să se constate că din cuprinsul articolului menționat nu reiese niciun element
care să permită să se ajungă la concluzia că, în ceea ce privește cererea de somație
europeană de plată, statele membre ar rămâne libere să impună condiții suplimentare,
prevăzute de dreptul lor național.
28 Astfel, după cum reiese cu claritate de la articolul 7 alineatul (2) litera (c) și alineatele
(3), (5) și (6) din Regulamentul nr. 1896/2006, atunci când această dispoziție autorizează
statele membre să reglementeze prin dreptul lor național anumite aspecte specifice ale
cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească o cerere de somație europeană de plată, ea
prevede expres aceasta. În schimb, nicio altă trimitere expresă sau implicită care
autorizează în general impunerea unor condiții suplimentare, prevăzute de dreptul
național al statelor membre, nu figurează la acest articol.
29 În continuare, această interpretare literală este confirmată de economia
Regulamentului nr. 1896/2006. În această privință, trebuie subliniat, pe de o parte, astfel
cum reiese din considerentul (16) al acestui regulament, că instanța sesizată nu trebuie să
examineze cererea de somație europeană de plată decât pe baza informațiilor cuprinse în
aceasta. Pe de altă parte, articolele 2-4 și 6 din regulamentul menționat, care aduc
precizări cu privire la anumite condiții aplicabile în cazul emiterii somației europene de
plată, nu prevăd nicio posibilitate de a impune condiții suplimentare pe baza dreptului
național al statelor membre. În plus, potrivit articolului 11 alineatul (1) litera (a) din
același regulament, numai nerespectarea condițiilor enunțate la articolele 2-4, 6 și 7 din
acesta determină respingerea cererii de somație europeană de plată.
30 În cele din urmă, este necesar să se amintească, astfel cum reiese de la articolul 1
alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1896/2006, că acesta are drept obiect în
special simplificarea, accelerarea și reducerea costurilor litigiilor transfrontaliere referitoare
la creanțele pecuniare necontestate. Astfel cum se precizează în considerentele (8), (10) și
(29) ale regulamentului menționat, acesta, deși nu înlocuiește și nici nu armonizează
mecanismele de recuperare a creanțelor necontestate existente în temeiul legislației
naționale, instituie, în vederea îndeplinirii acestui obiectiv, un instrument uniform de
recuperare a acestor creanțe care să garanteze condiții identice creditorilor și debitorilor pe
tot cuprinsul Uniunii.
31 Or, obiectivul menționat ar fi periclitat dacă statele membre ar putea prevedea în
legislațiile lor naționale, în mod general, cerințe suplimentare care trebuie îndeplinite de
cererea de somație europeană de plată. Astfel, aceste cerințe ar conduce nu numai la
impunerea unor condiții neunitare ale acestei cereri în state membre diferite, ci ar conduce
și la creșterea complexității, a duratei și a costurilor procedurii de somație europeană de
plată”.
Aplicând principiile enunțate mai sus, Curtea Europeană de Justiție a
continuat menționând că instanța națională rămâne, în principiu, liberă să obțină
informații privind valoarea obiectului litigiului potrivit modalităților prevăzute de
dreptul său național, cu condiția ca normele de procedură legate de determinarea
cheltuielilor de judecată să nu determine nici o prelungire excesivă a procedurii
12
europene de somație de plată, nici respingerea cererii de somație europeană de
plată.
Concluzia Curții a fost aceea că „art.7 din Regulamentul nr. 1896/2007 trebuie
interpretat în sensul că reglementează în mod exhaustiv condițiile pe care trebuie să le
îndeplinească cererea de somație europeană de plată”.
În argumentarea acestei concluzii, așa cum rezultă de mai sus, Curtea de
Justiție a utilizat interpretarea literală a art.7 din Regulament. De asemenea un alt
argument care justifică regula esențială stabilită de Curte este extrasă din finalitatea
urmărită de Regulamentul nr.1896/2006: simplificarea, accelerarea și reducerea
costurilor litigiilor transfrontaliere referitoare la creanțele pecuniare necontestate.
Aceste obiective nu trebuie puse în pericol prin lăsarea posibilității statelor membre
de a adăuga prin legislația nețională, cerințe suplimentare pentru somația
europeană de plată.
Revenind la mențiunile cererii de somație europeană de plată, reclamantul
trebuie să declare că după cunoștința sa, informațiile furnizate sunt exacte și că orice
declarație falsă intenționată riscă să atragă sancțiunile prevăzute de legea statului
membru de origine.
De asemenea, odată cu cererea, reclamantul poate depune în anexă o
declarație că refuză preschimbarea acțiunii într-o procedură ordinară, în sensul art.17
din regulament, în ipoteza în care pârâtul contestă creanța.
Această declarație poate fi depusă și ulterior, dar nu mai târziu de data
pronunțarii somației.
Cererea trebuie să fie semnată de reclamat sau de reprezentantul acestuia.
Semnătura poate fi şi electronică, în conformitate cu art.2 alin.2 din Directiva
nr.1999/93/CE a Parlamentului european și a Consiliului privind un cadru comunitar
pentru semnăturile electronice26.
d. Examinarea cererii
9. Procedura somației europene de plată în această primă fază nu este
contradictorie.
Instanța sesizată, după stabilirea competenței va verifica în cel mai scurt
termen, bazându-se pe formularul de cerere, dacă sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 2-4, art. 6 și 7 și dacă cererea apare ca întemeiată.
Aceste verificări sunt sumare, Regulamentul prevăzând că se pot face și în
sistem computerizat. Caracterul automat al verificării este posibil, deoarece
formularul se completează cu ajutorul codurilor prevăzute de Anexa la Regulament.
Instanța nu se poate întemeia decât pe afirmațiile creditorului, care nu
furnizează și dovezile justificative. Spre deosebire de somația europeană de plată, în
materia ordonanței de plată din dreptul intern, creditorul trebuie să anexeze la cerere
26
JO L 13, 19.1.2000, p.12.
13
înscrisurile care atestă cuantumul sumei datorate și orice alte înscrisuri doveditoare
ale acesteia (art.1016 alin.2 NCPC).
Motivarea reclamantului, în cazul somației europene, trebuie să se
subordoneze rubricilor formularului standardizat, astfel încât acesta nu are libertatea
de a menționa situația de fapt și de drept, așa cum dorește. În esenţă, motivele
trebuie să releve legătura juridică dintre părţi, justificarea creanţei şi a valorii ei,
precum şi legătura dintre creanţă şi elementele de probă descrise27.
Probele nefiind atașate la cerere, ci descrise în formular, fără administrarea lor,
controlul instanței rămâne unul minim.
e. Posibilitatea completării sau modificării cererii de către reclamant
10. În cazul în care reclamantul a completat greșit cererea, instanța poate
acorda acestuia un termen pentru rectificare, cu excepția cazului în care apreciază că
somația este vădit nefondată sau inadmisibilă.
În acest scop, instanța completează formularul tip B- din Anexa 2 a
Regulamentului.
Termenul acordat de instanţă trebuie să aibă în vedere circumstanțele cauzei şi
se va stabili astfel încât să permită reclamantului să răspundă solicitărilor de
completare sau rectificare.
În ipoteza în care cererea îndeplinește parțial condițiile pentru emiterea
somației, instanța va informa reclamantul cu privire la acest fapt, utilizând
formularul tip C din Anexa III la Regulament. Reclamantul este invitat să accepte sau
să refuze o propunere de somație europeană de plată pentru suma stabilită de
instanță și este informat cu privire la consecințele deciziei sale.
Reclamantul va răspunde completând formularul C, pe care îl va comunica
instanței.
Dacă va accepta poziția instanței, aceasta va emite somația, în conformitate cu
art.12 din Regulament, pentru partea de cerere care a fost acceptată de reclamant. În
cazul în care reclamantul nu trimite răspunsul în termenul stabilit sau refuză
propunerea instanței, aceasta va respinge în întregime cererea de somație de plată.
f. Respingerea cererii
11. Potrivit art. 11 din Regulament instanța poate respinge cererea în
următoarele situații:
a. dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 2- 4, art. 6 și 7;
b. cererea este vădit nefondată;
c. reclamantul nu trimite răspunsul în termenul stabilit de instanță în
temeiul art.9 alin2;
27
A se vedea I. Deleanu, Gh. Buta, op cit., p. 84; a se vedea și D.Lupașcu, D. Ungureanu, Drept internațional
privat, Ed. Universul juridic, București, 2012, p.375.
14
d. reclamantul omite să trimită răspunsul în termenul stabilit de instanță
sau refuză propunerea instanței, în temeiul art. 10.
Reclamantul va fi informat cu privire la motivele de respingere utilizându-se
formularul D.
Din dispozițiile menționate mai sus rezultă că somația va fi respinsă, printre
altele, dacă obiectul acesteia nu intră în domeniul de aplicare al regulamentului.
Astfel se va proceda în situația în care creanța nu este civilă sau comercială, ci
este de natura celor excluse expres de art.2 din Regulament.
Cererea de emitere a somaţiei va fi respinsă şi în ipoteza în care litigiul este
pur intern, neavând niciun element transfrontalier, în sensul art.3.
Aceeaşi va fi soluţia instanţei şi în ipotezele în care creanța nu este lichidă și
exigibilă (art.4) sau nu s-a respectat competenţa internaţională stabilită de art.6 din
Regulament.
Un alt motiv de respingere a somației rezultă din caracterul vădit nefondat al
cererii. După verificarea competenței, instanța, încă de la început va verifica și
temeinicia cererii, pentru a respinge cererile vădit nefondate sau inadmisibile,
necesitate determinată de obiectivul celerității procedurii28.
Văzând acest motiv de respingere, putem concluziona că examinarea cererii
nu este pur formală. Caracterul vădit nefondat ar putea rezulta din mențiunile
reclamantului din formular privind cauza creanței sau din contradicțiile dintre
diferite rubrici completate.
Instanţa urmează să respingă cererea şi în ipoteza în care reclamantul nu
respectă dispoziţiile art.7 privind elementele cererii de somaţie europeană de plată.
De exemplu, se va respinge cererea pentru lipsa semnăturii reclamantului sau a
reprezentantului acestuia. Aceeași va fi soluția pentru absența oricărui element pe
care reclamantul trebuia să-l menționeze în cerere.
Hotărârea de respingere a cererii de somație de plată este transmisă
reclamantului.
Potrivit Regulamentului respingerea cererii nu poate fi atacată cu recurs
(art.11 alin.2).
Apreciem că dispoziţia de mai sus trebuie interpretată în sensul că respingerea
somaţiei nu este supusă niciunei căi de atac, aceasta fiind în concordanță cu
obiectivul celerității stabilit de Regulament.
De asemenea, hotărârea de respingere a somației nu are autoritate de lucru
judecat, deoarece reclamantul poate introduce o nouă cerere de somație pentru
aceeași creanță sau poate depune orice altă cerere prevăzută de legislația națională
(art.11 alin.3 din Regulament).
g. Emiterea somației europene de plată
28
Ase vedea C.Savu, op. cit., p.87
15
12. Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.8 din Regulament,
instanța va emite somația europeană de plată în cel mai scurt termen- în principiu în
30 zile de la introducerea cererii, utilizând formularul tip E din Anexa 5.
Termenul de 30 de zile este de recomandare, iar la calculul său nu este
cuprinsă și perioada acordată reclamantului pentru completarea, rectificarea sau
modificarea cererii (art.12).
Somația europeană de plată cuprinde mențiuni privind creanța pe care trebuie
s-o plătească pârâtul, moneda, penalitățile prevăzute în contract, cheltuielile de
judecată și dobânzile acestor sume.
În privința dobânzilor, CJUE a stabilit că ,, art.4 și art.7 alin.2 lit. c din
Regulamentul nr.1896/2006 trebuie interpretat în sensul că nu se opun ca reclamantul să
solicite în cadrul cererii de somație europeană de plată dobânzile pentru perioada dintre data
exigibilității lor și data plății creanței principale”29.
În acest context, Curtea de Justiție a statuat în hotărârea menționată că
„instanța națională rămâne liberă să aleagă modalitățile concrete de a completa formularul de
somație europeană de plată care figurează în Anexa V la Regulamentul nr.1896/2006 în
măsura în care formularul astfel completat permite pârâtului, pe de o parte, să înțeleagă fără
niciun dubiu decizia potrivit căreia trebuie să plătească dobânzile scadente până la data plății
capitalului și pe de altă parte să identifice clar rata dobânzii, precum și data începând de la
care se solicită aceste dobânzi”.
Prin urmare, instanța națională are o libertate limitată în ceea ce privește
formula aleasă pentru individualizarea dobânzii, deoarece trebuie să evidențieze
obligatoriu informațiile menționate de Curte în hotărârea de mai sus.
h. Cheltuielile de judecată
13. Potrivit art.25 alin.1 din Regulament, suma cheltuielilor de judecată
aferente unei proceduri europene a somației de plată și procedurii civile de drept
comun care urmează în cazul unei opoziții la somația europeană de plată într-un stat
membru nu este mai mare decât cheltuielile de judecată generate de o procedură
civilă de drept comun, neprecedată de somația europeană de plată în statul membru
respectiv.
Alineatul al doilea al aceluiași articol dispune că în sensul Regulamentului
cheltuielile de judecată cuprind cheltuielile și taxele care urmează să fie achitate
instanței, a căror valoare este stabilită în conformitate cu legislația națională.
În interpretarea acestor dispoziții, Curtea de Justiție a stabilit că în temeiul
art.25 din Regulamentul nr.1896/2006 și sub rezerva condițiilor menționate la acest articol,
instanța națională păstrează libertatea de a determina valoarea cheltuielilor de judecată
potrivit modalităților prevăzute de dreptul său național, cu condiția ca aceste modalități să nu
fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor situații similare supuse dreptului său intern
29
CJUE, hot. din data de 13.12.2012, Iwon Szyroka c. Si Ger Technologie GmbH, C-215/11, nep. în Repertoriu
16
și să nu facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de
dreptul Uniunii30.
Față de această argumentare, trebuie să reamintim că încă de la începutul
jurisprudenței sale CJUE a scos în evidență principiul autonomiei procedurale
naționale în domeniul remediilor legale, conform căruia dreptul UE trebuie aplicat la
nivel intern în conformitate cu procedurile și regulile stabilite de dreptul național31.
De asemenea, Curtea a statuat că dreptul Uniunii nu impune instanțelor naționale să
creeze remedii legale noi.32
Principiul autonomiei procedurale naționale include două cerințe: procedurile
și regulile naționale să se aplice drepturilor care decurg din dreptul național și din
dreptul Uniunii în același fel (echivalența) și să nu facă imposibilă în practică
exercitarea drepturilor care decurg din dreptul Uniunii( posibilitatea practică).33
Având în vedere regulile create de Curtea de Justiție în dezvoltarea
principiului autonomiei procedurale naționale, în privința cuantumului cheltuielilor
de judecată în procedura somației europene de plată, instanțele române vor aplica
dispozițiile art.451 și urm. NCPC.
Aceste cheltuieli pot consta în taxele judiciare de timbru, dar și în onorariul de
avocat şi alte sume, dacă este cazul. Instanța din oficiu va putea să reducă motivat
partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat, atunci când
acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, ori
cu activitatea desfășurată, ținând seama și de circumstanțele fiecărei speţe ( art. 451
alin.2 c.pr.civ.).
La stabilirea cuantumului onorariului de avocat în aceste cauze instanța
trebuie să aibă în vedere că emiterea somației europene de plată se face fără
dezbateri, cererea constă în completarea unui formular, nu există întâmpinare de la
partea adversă etc. .
Cheltuielile de judecată solicitate trebuie dovedite de reclamant.
i. Alte mențiuni ale somației
14. Somația emisă de instanță va fi însoțită de o copie a formularului de
cerere.
Pârâtul va fi informat în cadrul somației emise că are posibilitatea de a plăti
reclamantului suma care este menționată în cadrul acesteia sau că se poate opune
somației în termen de 30 de zile de la data comunicării, introducând o opoziție la
instanța de origine.
30
CJUE, hot. din data de 13.12.2012, Iwon Szyroka c. Si Ger Technologie GmbH, C-215/11, nep. în Repertoriu 31
CJUE, hot din 16.12.1960, Humblot / Belgia, cauza 6/60, rec. 1960, p.559; CJUE, hot. din data de 19.12.1968,
Salgoil/ Italian Ministry for Foreign Trade, rec. 1968, p.661. 32
CJUE, hot. din data de 07.07.1981, Rewe- Handelsgesellschaft Nod GmbH/. Hauptzollamt Kiel, C- 158/80,
Rec., 1981, p. 805, pct. 44. 33
A se vedea, P. Craig, G. De Burca, Dreptul Uniunii Europene. Comentarii, jurisprudență și doctrină, ed. a IV-a,
Editura Hamangiu, 2009, p. 382.
17
Coroborând aceste dispoziții cu prevederile art. 426 alin.3 NCPC apreciem că
în somație trebuie indicată în mod concret instanța la care trebuie depusă opoziția de
către pârât.
De asemenea, pârâtul va fi informat că somația a fost emisă numai pe baza
informațiilor furnizate de reclamant și nu a fost verificată pe fond de instanță, că
aceasta va deveni executorie, cu excepția cazului în care s-a făcut opoziție la instanță.
Se va menționa că dacă pârâtul a introdus opoziție, procedura va continua în
fața instanței competente, în conformitate cu normele de procedură de drept
comun34.
V. Comunicarea somației de plată
15. După prima etapă a procedurii, care se finalizează cu emiterea somației,
instanța va lua măsuri pentru comunicarea acesteia.
După cum rezultă din considerentul (6) al Regulamentului nr. 1896/2006,
recuperarea rapidă și eficientă a creanțelor cu privire la care nu există niciun litigiu
în desfășurare are o importanță primordială pentru operatorii economici din
Uniunea Europeană. De asemenea, potrivit art. 12 alin.1 din Regulament, somația
trebuie emisă în cel mai scurt termen. Aceste obiective trebuie să se realizeze însă cu
respectarea dreptului la apărare al pârâtului.
Dreptul la apărare, care decurge din dreptul la un proces echitabil consacrat
de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art.6) este un drept esențial în
procesul civil, prevăzut și de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
(art.47)35.
De aceea, pentru a concilia obiectivul celerității soluționării cererii cu acela al
respectării dreptului la apărare al pârâtului, trebuie să se asigure comunicarea către
pârât a somației europene de plată și a copiei formularului de cerere.
Regulamentul nr.1896/2006 prevede standarde minime de comunicare (art.13,
14 și 15), iar aceste reguli se vor aplica în conformitate cu legislația fiecărui stat
membru în care trebuie efectuată notificarea.
Prin urmare, dacă legislația națională a statului membru respectiv nu asigură
respectarea standardelor minime prevăzute de Regulament se vor aplica dispozițiile
acestuia din urmă cu privire la comunicare.
Procedura de comunicare nu va fi considerată îndeplinită faţă de pârât decât
dacă sunt respectate standardele minimale stabilite de Regulament, protecţia
drepturilor pârâtului nefiind asigurată decât în condiţiile în care această comunicare
este efectivă şi eficientă.36
34
Procedura va continua potrivit dreptului comun, numai dacă reclamantul nu a solicitat în mod expres ca procedura să ia sfârșit în cazul în
care pârâtul va face opoziție. 35 Potrivit art.52 alin.3 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, „în măsura în care prezenta cartă conţine drepturi ce
corespund unor drepturi garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de convenţia menţionată. Această dispoziţie nu împiedică dreptul Uniunii să confere o
protecţie mai largă”. 36 F.A.Moţiu, Opoziţia la somaţia europeană de plată, PR..3/2009, p. 71.
18
Modalităţile de notificare prevăzute de Regulament se caracterizează fie
printr-o certitudine absolută (art.13), fie printr-un grad ridicat de probabilitate că
actul a parvenit celui căruia i-a fost comunicat (art.14).
Regulamentul prevede două modalități principale de comunicare a somației
europene de plată: comunicarea sau notificarea însoțită de confirmarea de primire de
către pârțât ( art.13) și comunicarea sau notificarea neînsoțită de confirmarea de
primire (art.14).
Modurile de comunicare prevăzute de art. 14 alin.1 nu sunt admise în cazul în
care adresa pârâtului nu este cunoscută cu certitudine.
Comunicarea sau notificarea se pot face şi unui reprezentant al pârâtului (art.15).
16. Modalităţile de comunicare stabilite de Regulament pot fi realizate în
cadrul reglementat de Noul Cod de Procedură Civilă, atunci când pârâtul are
domiciliul sau sediul în România, deoarece aceste dispoziții (art.153 și urm. NCPC)
prevăd comunicarea personală însoțită de confirmarea de primire de către pârât37.
Astfel, potrivit art. 154 NCPC comunicarea se face din oficiu, prin agenţii
procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori
salariaţi ai altor instanţe în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică
actul.
Dacă nu este posibilă comunicarea prin agent procedural, somaţia se va
trimite prin poştă, cu scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de
primire, în plic închis.
Instanța va alătura și dovada de înmânare (procesul verbal şi înştiinţarea
prevăzută de art.163 NCPC).
La cererea reclamantului şi pe cheltuiala sa comunicarea se va putea face în
mod nemijlocit prin executori judecătoreşti, care vor fi ţinuţi să îndepliească
formalităţile procedurale prevăzute de Codul de procedură civilă (art.154 alin.4
NCPC).
Înmânarea somației se poate face personal pârâtului (art. 161 NCPC), sau altor
persoane- funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței (art.
162 NCPC), iar dovada de înmânare trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute de
lege (art. 164 NCPC).
În ipoteza în care somaţia europeană de plată urmează să fie comunicată unui
pârât care nu are domiciliul sau sediul în România, instanţa va utiliza modalităţile de
comunicare sau notificare prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al
Parlamentului și al Consiliului privind notificarea sau comunicarea în statele
membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială.38.
În această situație se pune problema limbii în care trebuie comunicată somaţia
și copia cererii de sesizare în statul membru de domiciliu al pârâtului.
Potrivit art. 8 din Regulamentul nr.1393/2007 agenția de primire informează
destinatarul că acesta poate să refuze să primească actul care i se notifică în
37
A se vedea pentru comentarii ale acestor dispozitii, D.N. Teohari, în G. Boroi, O. Spineanu Matei, A. Costanda, C. Negrilă, V. Dănăilă
ș.a., op.cit., p. 304 și urm.. 38
JO L324 10.12.2007, p.79
19
momentul comunicării ori poate să returneze actul agenției de primire în termen de o
saptămână, în cazul în care acesta nu este redactat sau însoțit de o traducere în una
din următoarele limbi: o limbă pe care destinatarul o înțelege sau limba oficială a
statului de destinație39.
Pentru a nu afecta celeritatea pe care o presupune această procedură specială,
atunci când trebuie să comunice somaţia către pârâtul din alt stat membru, credem că
instanţa ar trebui mai întâi să pună în vedere reclamantului să traducă somaţia și
copia formularului de cerere în limba oficială a acestui stat membru sau într-o limbă
pe care destinatarul o cunoaşte. Reclamantul are interesul să traducă actul în limba
pe care pârâtul o cunoaşte, pentru a evita întârzierea provocată de refuzul
destinatarului de a primi somația.
VI. Opoziția la somația europeană de plată
17. În termen de 30 de zile de la comunicarea somației pârâtul poate face
opoziție, utilizând formularul tip F din Anexa VI, care îi este transmis odată cu
somația europeană de plată40. Pârâtul nu este obligat să precizeze motivele pentru
care contestă creanța.
Dacă pârâtul nu utilizează pentru opoziţie formularul F din Regulament, aşa
cum rezultă din expunerea de motive- considerentul (23), instanţa ar trebui să ia în
considerare orice formă scrisă a acesteia, dacă este exprimată cu claritate. Însă
folosirea formularului tip F este mai practică şi în acelaşi timp facilitează activitatea
instanţei.
Opoziția, ca şi cererea de somație poate fi introdusă pe suport de hârtie sau
prin orice alt mijloc de comunicare acceptat de statul membru de origine, inclusiv
pe cale electronică.
Pârâtul sau reprezentantul acestuia vor semna opoziția, iar atunci când se
introduce pe cale electronica, aceasta se va semna în conformitate cu art.2 alin.2 din
Directiva 1999 /93/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie
1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice.
Această semnătură se recunoaște în statul membru de origine fără a putea fi
supusă unor condiții suplimentare. Semnătura electronică nu este necesară în cazul
în care instanţele din statul membru de origine sunt dotate cu un alt sistem
electronic de comunicaţii accesibil unui grup dat de utilizatori certificaţi înscrişi în
prealabil şi care permite o identificare sigură a acestor utilizatori.
39
Pentru interpretarea art. 8 din Regulamentul nr.1393/2007, a se vedea CJUE, hot. din data de 08.05.2008,
Ingenieurburo Michael Weiss und Partner GbR/ Industrie und Handelskammer Berlin, cu participarea Nicholas