1 MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT NOTE DE CURS ASISTENŢA JURIDICĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ (Ciclul I) AUTOR: Tatiana Zbancă mg.în drept, lector univ. Aprobat la şedinţa Catedrei Științe penale din: 20.05.2013 , proces-verbal Nr. 10 Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM la 24.05.2013 , proces-verbal Nr. 5 Aprobat la ședința Senatului USEM din: 01.07.2013 , proces-verbal Nr. 9 CHIŞINĂU – 2013
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
1
MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
NOTE DE CURS
ASISTENŢA JURIDICĂ INTERNAŢIONALĂ
ÎN MATERIE PENALĂ
(Ciclul I)
AUTOR:
Tatiana Zbancă
mg.în drept, lector univ.
Aprobat la şedinţa Catedrei Științe penale
din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10
Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM
la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5
Aprobat la ședința Senatului USEM
din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9
CHIŞINĂU – 2013
2
SUBIECTUL 1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND
ASISTENȚA JURIDICĂ INTERNAȚIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ
1.1. Conceptul şi importanţa asistenței juridice internaționale în materie penală;
1.2. Modul de transmitere a adresărilor de asistenţă juridică.
1.3. Volumul asistenţei juridice.
1.4. Motivele de refuz la acordarea asistenţei juridice internaţionale.
1.5. Cheltuielile legate de acordarea asistenţei juridice internaţionale în materie
penală.
1.1. Conceptul şi importanţa asistenței juridice internaționale în materie penală.
În ultima perioadă de timp, Republica Moldova a cunoscut mutaţii de fond în structura şi
dinamica fenomenului infracţional sub toate aspectele, inclusiv prin dezvoltarea crimei
organizate şi a corupţiei. Dimensiunile criminalităţii organizate fac din aceasta o ameninţare la
adresa siguranţei naţionale a Republicii Moldova prin afectarea majorităţii domeniilor de
manifestare ale mediului economic şi social, fapt ce a determinat elaborarea unei strategii
adecvate, fundamentată pe analiza de stare a criminalităţii organizate şi a tendinţelor de
manifestare a fenomenului. Statele lumii sunt nevoite să ajungă la o colaborare mai strânsă în
vederea prevenirii şi combaterii formelor de criminalitate, în conformitate cu legislaţia lor
internă şi folosind mecanismele internaţionale pentru culegerea de informaţii şi date necesare
instituţiilor abilitate şi guvernelor de a preveni şi elimina aceste infracţiuni, de a urmări şi extrăda
pe autorii lor.
În condiţii în care criminalitatea internaţională, a căpătat odată cu deschiderea frontierelor o
amploare din ce în ce mai mare, cooperarea juridică internaţională în materie penală constituie
un mijloc eficient de a răspunde acestui fenomen.
Principiul cooperării este astăzi unanim admis în raporturile internaţionale dintre state,
contribuind la cunoaşterea reciprocă, la asigurarea progresului, la întărirea păcii.
Prin urmare, putem defini cooperarea internaţională, ca fiind o modalitate de întrajutorare
între diferite state ale lumii, pe diverse domenii, stabilite în mod concret prin tratate, convenţii
acorduri, etc., care vizează în final promovarea şi protejarea unor interese naţionale, regionale
sau mondiale, în baza principiului respectării independenţei şi suveranităţii fiecărei părţi
contractante.
Asistenţa juridică internaţională în materie penală reprezintă un domeniu extrem de
important în cadrul cooperării internaţionale între statele lumii.
Însă, noţiunea de asistenţă juridică internaţională în materie penală nu este încă, în literatura
juridică, suficient de precizată. Dealtfel, lucrările de specialitate, ocupîndu-se mai ales de
diferitele laturi ale asistenţei penale între state, de formele prin care aceasta se realizează, trec
sub tăcere conceptul însuşi.
Astfel, noţiunea de asistenţa juridică (judiciară) internaţională în materie penală a fost
acceptată în doctrină la sfîrşitul secolului al XIX-lea nefiind definită în mod concret şi fiind
asimilată în totalitate celei de cooperare judiciară internaţională în materie penală.
Cel mai adesea, noţiunea de asistenţă penală internaţională îmbracă două accepţiuni: o
accepţiune mai restrânsă, aşa-numita asistenţă juridică cu caracter judiciar sau procesual (in
foro), prin care se înţelege asistenţa pe care organele judiciare din diferite state şi-o acordă în
cursul procesului penal şi care se manifestă în mod obişnuit în efectuarea sau în trimiterea actelor
procedurale devenite necesare în cadrul acelui proces şi o accepţiune mai largă, prin care se
înţelege asistenţa oferită în general în cadrul luptei împotriva infracţionalităţii (in et extra foro) şi
anume cooperarea organelor de urmărire penală, comisiile rogatorii internaţionale în materie
penală, recunoaşterea hotărîrilor judecătoreşti penale, extrădarea, etc.
Editura Cartier Juridic.pagina710. 4 Convenţia Europeană de asistenţă juridică în materie penală,adoptată la 20 aprilie 1959 la Strasbourg,ratificată prin
Hotărîrea Parlamentului R.M.nr.1332-XIIIdin 26.09.1997. 5 Legea cu privire la asistenţa juridică internaţională în materi penală din 01.12.2006.
6
faptelor prevăzute de articolele 5-8 al Statutului de la Roma al Curţii Internaţionale
Penale;
cererea de asistenţă juridică se referă la o faptă ce constituie o încălcare a disciplinei
militare;
dacă prin cererea de asistenţă juridică se poate aduce daune securităţii, suveranităţii
sau ordinii publice a statului;
dacă sunt motive pentru a crede că bănuitul este urmărit sau pedepsit penal din motive
de rasă, naţionalitate, religie, cetăţenie, apartenenţa la un grup politic sau dacă situaţia
lui se va agrava şi mai mult pentru unul din motivele descrise;
dacă fapta săvîrţită de bănuit este pedepsită cu moartea în statul solicitant şi statul
solicitant nu oferă garanţii în vederea neaplicării sau neexecutării pedepsei capitale;
dacă faptele invocate în cererea de asistenţă juridică potrivit Codului Penal al
Republicii Moldova nu întrunşte elementele infracţiunii.6
În sensul aceluiaşi articol al Codului de Procedură Penală nu sunt considerate infracţiuni de
natură politică:
atentatul la viaţa unui şef de stat sau a unui membru de familie al acestuia;
crimele împotriva umanităţii prevăzute de Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea
crimei de genocid,adoptată la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generală a Naţiunilor
Unite, la care Republica Moldova a aderat în temeiul Hotărîrii Parlamentului nr.707-
XII din 10 septembrie 1991;
infracţiunile prevăzute în Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea sorţii
răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie la art.50, forţelor armate
maritime art.51, în Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul
prizonierilor de război la art.129 şi în Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la
protecţia persoanelor civile în timp de război la art.147, la care Republica
Moldova a aderat în temeiul Hotărîrii Parlamentului nr.1318-XII din 2 martie 1993;
orice violare similară a legilor războiului care nu este prevăzută în convenţiile de la
Geneva enumerate mai sus;
→infracţiunile prevăzute în Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului la
art.1, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1997, în alte tratate internaţionale
pertinente;
→ acţiunile prevăzute în Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse sau tratamente
crude, inumane sau degradante, adoptată la 17 decembrie,1984 de Adunarea
Genarală a Naţiunilor Unite;
→ orice altă infracţiune al cărei caracter politic a fost eliminat de tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte.
În caz că cererea de asistenţă juridică penală internaţionlă este refuzată, atunci va fi necesar
motivarea acesteia. Republica Moldova ratificînd Convenţia europeană privind asistenţa juridică
internaţională în materie penală a declarat că se va refuza de asistenţă juridică în cazurile:
infractorului i s-a aplicat actul de amnistie;
în conformitate cu legislaţia naţională persoana nu poate fi trasă la răspundere
penală;
fapta comisă nu constituie infacţiune conform legislaţiei Republicii Moldova;
în privinţa aceleiaşi persoane şi pentru aceleaşi fapte este deja intentată o procedură
penală în curs;
după comiterea crimei infractorul a avut o dereglare psihică de lungă durată care
exclude responsabilitatea penală a acestuia, cu alte cuvinte persoana devine
iresponsabilă.
Responsabilitatea presupune starea psihologică care are capacitatea de a înţelege caracterul
prejudiciabil al faptei, de-aşi manifesta voinţa de a-şi dirija acţiunile. Iresponsabilitatea poate fi
privită sub două forme din punct de vedere juridic:
6 Codul de procedură penală a Republicii Moldova, art.534,alin1.
7
persoana care în timpul săvîrşirii faptei prejudiciabile nu-şi putea dădea seama de
acţiunile sau inacţiunile sale, sau nu le putea dirija din cauza unei boli psihice
cronice, a unei tulburări psihice temporare sau a altei stari patologice. Persoana dată
nu va fi pasibilă de răspundere penală.
nu va fi pasibilă de răspundere penală persoana care a săvîrşit fapta prejudiciabilă în
stare de responsabilitate, însă înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de
judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a limitat-o de posibilitatea de a-şi da
seama sau de a-şi dirija acţiunile sau inacţiunile sale.
În cazul nostru refuzul cererii de asistenţă jurică va fi motivat de forma a doua a
iresponsabilităţii persoanei care a comis infracţiunea.
în privinţa aceleiaşi persoane şi aceleiaşi fapte esxistă deja o sentinţă sau o hotărîre în
vigoare a organelor competente de clasare a urmăririi penale.7
1.5. Cheltuielile legate de acordarea asistenţei juridice, limbile utilizate.
Conform articolui 20 din Convenţia Europeană de asistenţă juridică în materie penală,
cheltuielile legate de acordarea asistenţei judiciare le suportă fiecare parte pe teritoriul statului
său. Exceptie de la această regulă o poate constitui doar rambursarea de către partea solicitantă
părţii solicitate a cheltuielilor:
legate de avansul acordat martorului sau expertului pentru deplasare în statul
solicitant;
ocazionate de intervenţia experţilor pe teritoriul părţii solicitate;
de transferul persoanelor deţinute pentru a fi audiate în calitate de martor în statul
solicitant.
În cazul cînd asistenţa juridică internaţională este reglementată de tratate bilaterale sau
multilaterale la care Republica Moldova este parte, în tratatele date se stabileşte modul de
acoperire a cheltuielilor legate de asistenţa juridică internaţională.8
Legea Republicii Moldova cu privire la asistenţa juridică internaţională prevede că
cheltuielile de îndeplinire a cererii de asistenţă juridică sunt suportate de regulă de statul solicitat.
Statul solicitant suportă următoarele cheltuieli:
remuneraţiile martorilor, experţilor, cheltuielile lor de călătorie şi de şedere în statul
solicitant;
cheltuielile de remitere a obiectelor;
cheltuielile de recurgere la videoconferinţă pentru îndeplinirea cererii de asistenţă
juridică;
cheltuielile de tranzit al persoanelor de pe teritoriul unui stat terţ;
alte cheltuieli considerate drept extraordinare de statul solicitat în funcţie de
mijloacele umane şi tehnologice utilizate pentru îndeplinirea cererii de asistenţă
juridcă.
În urma unui acord între autorităţile Republicii Moldova solicitate şi autorităţile străine
solicitante se pot deroga ca excepţie de la dispoziţiile menţonate mai sus.9
Cererile de asistenţă juridică şi actele anexate la acestea formulate de autorităţile Republicii
Moldova vor fi însoţite de traduceri în una din limbile prevăzute de tratatul internaţional aplicabil
în relaţia cu statul solicitat.
Răspunsul la cererea de asistenţă juridică formulat de autorităţile Republicii Moldova va fi
redactat în limba de stat cu traducerea acestuia în limba prevăzută de tratatul aplicabil între părţi.
7 Comentariul Codului de procedură penală.Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Sergiu Ursu, Tatiana Vîzdoagă, Vasile
Rotaru,Raisa Botezatu ş.a. Editura Cartier Juridic. 8 Comentariu Codului de procedură penală,pagina713
9 Legea Republicii Moldova privid asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2066,articolul11.
8
SUBIECTUL 2. IZVOARELE ŞI SURSELE DE REGLEMENTARE ALE
ASISTENȚEI JURIDICE INTERNAȚIONALE ÎN MATERIE PENALĂ
2.1. Sursele şi reglementarea juridică internă ale asistenței juridice internaționale în
materie penală;
2.2. Convenţiile internaţionale multilaterale şi tratate internaţionale bilaterale la care
Republica Moldova este parte
2.3. Tratate interguvernamentale și interdepartamentale la care Republica Moldova
este parte;
2.4. Principiile de aplicare în caz de divirgenţe între tratate
2.1. Sursele şi reglementarea juridică internă a asistenței juridice internaționale în
materie penală
Republica Moldova că şi membri ai comunităţii mondiale, nu pot duce o luptă eficientă cu
criminalitatea internaţională fără a se implica activ în procesul comunităţii mondiale, deoarece
starea criminogenă existentă cere de la organele de drept de a se alinia, a se racorda în
permanenţă la cadrul legislativ internaţional, la strategia şi tactica de apărare a drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului a altor state.
In acest scop Republica Moldova a semnat şi a ratificat un şir de Convenţii şi Tratate
internaţionale atât multilaterale, cât şi bilaterale, privind acordarea asistenţei juridice
internaţionale in materie penală.
Cu alte cuvinte, în zilele noastre baza juridică a asistenţei juridice internaţionale în
materie penală o constituie:
1. tratate internaţionale (interstatale) multilaterale sau bilaterale;
2. tratate interguvernamentale;
3. tratatele interdepartamentale;
4. legislaţia naţională cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală;
5. normele nescrise (obiceiurile) ale dreptului internaţional (diplomaţia internaţională,
reciprocitatea etc.).
Cooperarea în domeniul judiciar a fost realizată, în primul rând, cu scopul de a facilita şi
accelera cooperarea în materia penală şi a executării deciziilor, simplificând procedura extrădării
între statele membre, punând în aplicare reguli minime cu privire la elementele constitutive ale
infracţiunilor şi în special ale sancţiunilor aplicate criminalităţii organizate.
Republica Moldova acordă atenţie sporită problemelor cooperării internaţionale în materie
penală. In acest context, este de menţionat, faptul că activitatea de cooperare internaţională a
Republicii Moldova are ca bază prevederile art. 8 al Constituţiei Republicii Moldova în care este
stipulat că: „Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi
tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim
recunoscute, ale dreptului internaţional"'.
La efectuarea asistenţei internaţionale în materie penală, documentul juridic de bază este
Constituţia Republicii Moldova, care a proclamat în alin.1 art.4, că dispoziţiile constituţionale
privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este
parte, iar dacă va intra în vigoare vreun tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare
Constituţiei, ea va fi precedată de o revizuire (alin.2 art.8). Astfel, Constituţia nu determină locul
normelor de drept internaţional în cadrul sistemul juridic naţional, dar în caz de neconcordanţe au
prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale.
Dar, chiar şi la includerea în Constituţie a dispoziţiilor privind introducerea normelor de
drept internaţional în sistemul juridic naţional, aceste norme nu pot acţiona în afara mecanismului,
care determină acţiunea lor în dreptul naţional.
9
Constituţia, recunoscând prioritatea dreptului internaţional asupra legislaţiei naţionale, nu
presupune supremaţia lui asupra Legii Supreme a ţării10
.
Pe lângă Constituţia Republicii Moldova, colaborarea internaţională în domeniul descoperirii
şi cercetării infracţiunilor se efectuează în baza unui şir de legi şi acte normative subordonate
Legii Supreme.
La ele se referă Lege din 24.09.1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova;
Codul de procedură penală a Republicii Moldova; Codul penal al Republicii Moldova; Lege din
01.12.2006 cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală; Lege din 18.12.1990 cu
privire la poliţie; Hotărîrea Parlamentului privind aderarea Republicii Moldova la Organizaţia
Internaţională a Poliţiei Criminale – Interpol; Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din
08.11.1994 cu privire la crearea pe lîngă Guvernul RM a Consiliului coordonator în problemele
combaterii combaterii criminalităţii şi corupţiei, menţinerii ordinii de drept şi aprobarea
Regulamentului acestui consiliu la 21.09.2001; Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din
10.05.1995 cu privire la Biroul Central Naţional Interpol din Republica Moldova, care este chemat
să intervină la cererea serviciilor de poliţie din diferite ţări membre prin intermediul birourilor
centrale naţionale, atât în cazul când un infractor este fugit în străinătate, cât şi în cazul când
infracţiunea interesează mai multe state.
Aceste stipulări şi-au găsit o reglementare mai amplă în Capitolul IX din Codul de
Procedură Penală al Republicii Moldova, capitol intitulat „Asistenţa juridică internaţională în
materie penală", adoptat prin Legea nr. 122-XV din 14.03.2003 şi pus în vigoare din 13 iunie
2003 prin Legea cu privire la punerea în aplicare a Codului de procedură penală al Republicii
Moldova nr. 205-XV din 29.05.2003.
Continuând perfecţionarea cadrului juridic ce ţine de cooperarea internaţională în drept
penal, fiind inspirat de Acţiunea comună nr.98/427/JHA din 29 iunie 1998 privind bunele practici
în asistenţa juridică internaţională în materie penală, adoptată de Consiliul Uniunii Europene, la
01.12.2006 Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 372.XVI a adoptat Declaraţia
privind bunele practici în asistenţa juridică internaţională în materie penală.
Tot la 01.12.2006 Parlamentul a adoptat şi o lege specială - Legea cu privire la asistenţa
juridică internaţională în materie penală nr. 371-XVI în care a fost stipulat cu maximă certitudine
cadrul juridic privind dreptul penal internaţional, reglementând asistenţa juridică internaţională
în materie penală, volumul şi formele, subiecţii şi conţinutul acesteia, procedura adresării şi
executării comisiilor rogatorii, conţinutul şi forma acestora, procedura efectuării extrădării,
transferul persoanelor condamnate etc.
Colaborarea statelor în lupta împotriva criminalităţii se realizează, în principal, prin
semnarea sau aderarea la convenţii internaţionale prin care statele îşi asumă obligaţii, de a
reprima, prin mijloace proprii, anumite categorii de infracţiuni.
Un spectru mai larg de activităţi, la fel cu caracter subsidiar, este prevăzut în acest sens de
legiuitorul Republicii Moldova, care atribuie la volumul asistenţei juridice, următoarele:
comunicarea actelor de procedură sau a hotărârilor judiciare persoanelor fizice sau juridice care
se află peste hotarele ţării; audierea persoanelor în calitate de martor, bănuit, învinuit, inculpat,
parte civilmente responsabilă; efectuarea cercetării la faţa locului, a percheziţiei, ridicarea de
obiecte şi documente şi transmiterea lor peste hotare, sechestrarea, confruntarea, prezentarea spre
Dar, în cazul în care locul infracţiunii este teritoriul unui stat străin, iar făptuitorul ei este un
cetăţean al Republicii Moldova, conform principiului personalităţii, se aplică legea penală a
Republicii Moldova (art.ll alin.(2) C.pen.)
Prin acţiunea legii penale în spaţiu se înţelege aplicarea acestei legi pe un teritoriu
determinat şi în raport cu anumite persoane care au săvârşit o infracţiune35
.
Raportul dintre incidenţa legilor penale şi spaţiu determină aria în care poate
interveni dreptul penal internaţional.
Aplicarea legii penale poate fi cercetată în raport cu o serie de factori cum ar fi:
faptele, persoanele, timpul, spaţiul, factori care determină întinderea sferei de aplicare a
legii penale, adică limitele acestei aplicări.
Săvârşirea de infracţiuni în afara teritoriului unui stat, dar care interesează ordinea
de drept a acelui stat, fiind îndreptate contra intereselor sale sau ale cetăţenilor săi, ori
fiind săvârşite de cetăţenii acelui stat sau de străini fără cetăţenie dar domiciliaţi pe
teritoriul statului respectiv, constituie situaţii pe care efectul stri ct teritorial al legii
penale nu le acoperă'8.
Pe de altă parte, în caz de infracţiuni săvârşite pe teritoriul statului, dar urmate de
refugierea infractorilor pe un alt teritoriu, efectul teritorial al legii penale apare
trunchiat.
Problema de a şti care este legea aplicabilă infracţiunii săvârşite este o problemă de
drept substanţială. Nu trebuie confundată problema aplicării legii penale, cu problema
instanţei căreia îi revine competenţa de a face aplicarea legii. Aceasta explică de ce
legea unui stat poate fi aplicată de instanţele altui stat.
Potrivit principiului ubicuităţii locul săvârşirii infracţiunii este considerat locul
unde s-a comis cel puţin un act de executare, o parte din acţiunea ilicită sau locul unde
s-a produs rezultatul infracţional. Acest principiu face posibil intervenţia legii penale a
statelor pe toată perioada de desfăşurare a infracţiunii în spaţiu, indiferent de modul de
realizare a ei.
Aceasta se confirmă şi prin faptul că aceste criterii de stabilire a locului săvârşirii
infracţiunii elaborate pe baza teoriei ubicuităţii, au fost puse şi la baza infracţiunii
transnaţionale, a cărei definiţie a fost dată în Convenţia Naţiunilor Unite împotriva
criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New York, la 15 noiembrie 2000.
Astfel, conform art.3 alin. (2) din Convenţia menţionată, o infracţiune este de
natură transnaţională dacă:
a) este săvârşită în mai mult de un stat;
b) este săvârşită într-un stat, dar o parte substanţială a pregătirii, planificării,
conducerii sale sau a controlului său are loc într-un alt stat;
c) este săvârşită într-un stat, dar implică un grup infracţional organizat care
desfăşoară acrivităţi infracţionale în mai mult de un stat; sau
d)este săvârşită într-un stat, dar are efecte substanţiale într-un alt stat.
"'A. Barbaneagră s.a. Comentariu la Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18.04.2002 Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.72-74/195 din 14.04.2009 (arr. 11)
18
Prin expresia „săvârşirea infracţiunii transnaţionale" din art. 12 C.pen. al Republicii
Moldova se înţelege săvârşirea infracţiunii neconsumate sau consumate (art.25 C.pen.)
în mai mult de un stat. In sensul art. 12 C.pen., prin locul săvârşirii infracţiun ii
transnaţionale se are în vedere teritoriul Republicii Moldova şi al altor state în spaţiile
cărora, s-a desfăşurat activitatea în vederea săvârşirii infracţiunii.
Dispoziţiile art. 12 C.pen. cuprind 4 reguli care conţin criterii distincte de a
considera infracţiunea transnaţională ca fiind săvârşită atât pe teritoriul Republicii
Moldova, cât şi pe teritoriul altui stat.
Conform regulii prevăzute de art.12 alin.(2) lit.a) C.pen., locul săvârşirii
infracţiunii transnaţionale se consideră şi teritoriul Republicii Moldova, dacă actele de
executare a infracţiunii se realizează atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi pe
teritoriul unui sau al mai multor state.
De exemplu, la reţinerea pe teritoriul Republicii Moldova a unei partide de
substanţe narcotice, procurate într-un stat străin şi expediate prin tranzit pentru a fi
înstrăinate pe teritoriul altui stat, locul săvârşirii acestei infracţiuni transnaţionale v a fi
teritoriul Republicii Moldova.
Dacă actele de pregătire a infracţiunii, planificarea, organizarea, conducerea sau
controlul acesteia se realizează pe teritoriul Republicii Moldova, iar săvârşirea
nemijlocită a infracţiunii are loc pe teritoriul unuia sau al mai multor state, şi invers,
locul săvârşirii infracţiunii transnaţionale se consideră şi teritoriul Republicii Moldova
(art. 12 alin.(2) lit.b) C.pen. al Republicii Moldova.
De exemplu, dacă fabricarea sau procurarea instrumentelor sau a altor ob iecte
destinate prin natura lor la fabricarea de monedă falsă a avut loc pe teritoriul Republicii
Moldova, iar fabricarea cu ajutorul acestor instrumente sau mijloace are loc pe teritoriul
altui stat, locul săvârşirii infracţiunii va fi şi teritoriul Repub licii Moldova.
Regula prevăzută de art.12 alin.(2) lit.c) C.pen. dă dreptul de a considera locul
săvârşirii infracţiunii transnaţionale şi teritoriul Republicii Moldova, dacă un grup
criminal organizat sau o organizaţie criminală care activează pe teritoriul Republicii
Moldova este implicată în săvârşirea infracţiunii pe teritoriul altui stat, şi invers.
In afară de aceasta, participarea la orice asociere, înţelegere, complicitate prin
acordarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor de spălare a
banilor pe teritoriul unui stat străin constituie infracţiunea prevăzută de art.243 alin.(l)
lit.d) şi alin.(4) C.pen. al Republicii Moldova în acest caz, locul săvârşirii infracţiunii
este de asemenea şi teritoriul Republicii Moldova.
Atunci când acţiunile infracţionale au fost săvârşite într -un stat străin, iar
consecinţele grave au survenit pe teritoriul Republicii Moldova, şi invers, locul
săvârşirii infracţiunii transnaţionale se consideră şi teritoriul Republicii Moldova
(art.12 alin.(2) lit.d) C.pen.). De exemplu, în cazul intoxicării atmosferei prin acţiuni
sau inacţiuni intenţionate săvârşite pe teritoriul altui stat, dar care pot provoca o
catastrofa ecologică pe teritoriul Republicii Moldova, locul săvârşirii infracţiunii de
ecocid (art.136 C.pen.) poate fi considerat şi teritoriul Republicii Moldova.
Regulile menţionate, dau temei de a concluziona că în cazul infracţiunii
transnaţionale toate activităţile infracţionale săvârşite în Republica Moldova şi în alte
state în ansamblul lor constituie o singură infracţiune unică conform legii penale atât a
Republicii Moldova, cât şi a fiecărui srat unde ea s -a manifestat spaţial.
De aceea, consideră, autorii, în cazul infracţiunii transnaţionale, pentru a respecta
principiul non bis in idem, garantat de art. 7 C.pen. şi de art.22 C.proc.pen., Republica
Moldova poate aplica legea sa penală numai cu condiţia ca persoanele participante la
ea, în momentul descoperirii ei nu au fost trase la răspundere penală în alt stat pentru
activităţile săvârşite în vederea realizării infracţiunii
Articolul 11 CP. al Republicii Moldova fixează două principii de aplicare a legii
penale în spaţiu: principiul teritorialităţii şi principiul cetăţeniei.
Principiul teritorialităţii legii penale priveşte infracţiunile săvârşite pe teritoriul
statului, adică legea penală a unui stat se aplică oricărei infracţiuni săvârşite pe
19
teritoriul acelui stat. Admis astăzi de toate legislaţiile penale, ca principiu fun damental
al aplicării legii penale în raport cu spaţiul. Teritoriul juridico-penal cuprinde: suprafaţa
teresrră; apele interioare; marea teritorială; spaţiul aerian; subsolul.
Însă legislaţia care reglementează instituţia aplicării legii penale în raport c u spaţiul
stipuleză şi anumite excepţii de la principiul teritorialităţii.
Acestea se referă la:
a) Nave. Asimilarea se referă la cazul când nava se găseşte în afara mării sau a
apelor teritoriale ale statului, căruia îi aparţine nava.
Când nava se găseşte în largul mării, într-un spaţiu care nu este supus nici unei
suveranităţi, este firesc ca suveranitatea statului căruia îi aparţine nava să se exercite, şi
în consecinţă legea pavilionului să fie aplicată.
b) Aeronave. În ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite la bordul aeronavelor,
regimul acestora este, în genere, asimilat cu acela al navelor.
Când infracţiunea este săvârşită în spaţiul aerian al statului căruia îi aparţine
aeronava, se aplică legea acestui stat,
Se poate considera că liber, este numai spaţiul aerian situat deasupra mării libere şi
a teritoriilor nesupuse nici unei suveranităţi, caz în care se aplică legea pavilionului.
Imunitate penală. Reprezintă o excepţie de la principiul
teritorialităţii legii penale şi intervine în cazul infracţiunilor săvârşite pe teritoriul
statului, de persoane care se bucură de imunitate penală sau în localurile şi pe terenurile
misiunilor diplomatice.
Imunitatea diplomatică duce la o restrângere a limitelor de aplicare a legii
teritoriale, justificându-se pe consideraţii de politică internaţională.
În Republica Moldova, principiul teritorialităţii de aplicare a legii penale în spaţiu,
indicat în alin.l art.ll Cod pen., stabileşte că toate persoanele, indiferent de cetăţenie,
care săvârşesc infracţiuni pe teritoriul RM sunt pasibile de răspundere, conform
Codului penal. Teritoriul RM se stabileşte prin frontieră de stat.
În conformitate cu Legea din 17.05.1994 privind frontiera de stat a RM, frontieră de
stat este linia ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul RM de teritoriile statelor vecine,
iar în plan vertical delimitează spaţiul aerian şi subsolul RM de spaţiul aerian şi
subsolul statelor vecine (a se vedea MO nr.12/107 din 03.11.1994). Prin urmare,
noţiunea de teritoriu al RM reflectă spaţiul acvatic, aerian, so lul şi subsolul delimitate
prin graniţe şi supuse suveranităţii statului.
Potrivit opiniei autorilor Comentariilor la Codul penal al Republicii Moldova,
principiul teritorial de aplicare a legii penale în spaţiu este completa t de principiul
cetăţeniei, prin care se înţelege extinderea jurisdicţiei RM asupra cetăţenilor RM,
apatrizilor şi a cetăţenilor străini care au săvârşit infracţiuni în afara RM.
Respectiv, sunt supuşi răspunderii penale cetăţenii RM şi apatrizii care "domiciliază
permanent pe teritoriul RM şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului RM (alin.2 art.
11) în cazul în care:
a) acţiunea săvârşită este recunoscută drept infracţiune atât în RM, cât şi în statul pe
al cărui teritoriu a fost săvârşită;
b) aceste persoane nu au fost judecate în statul străin pentru fapta săvârşită.
În acelaşi timp prin sintagma cetăţean străin, în sensul Legii cetăţeniei, nr.l024 -XIV
din 02.06.2000, se înţelege o persoană care aparţine unui stat străin, nu RM.
Pentru infracţiunile menţionare cetăţenii străini şi apatrizii sunt pasibili de
răspundere pe teritoriul RM dacă ei nu au fost supuşi pedepsei în statul străin.
Este de menţionat că principiul cetăţeniei de aplicare a legii penale în spaţiu, în
doctrina română este numit - principiul personalităţii legii penale.
Respectiv, doctrina română stipulează că în raport cu principiul teritorialităţii legii
penale, principiul personalităţii este un principiu complementar, al cărui rol este de a
umple anumite goluri lăsate de principiul teritorialităţii.
Principiul teritorialităţii fiind aplicabil faptelor săvârşite pe teritoriul statului,
rămân în afara sferei sale de aplicaţiune, infracţiunile comise în străinătate.
Comentariul Codului de procedură penala a Republicii Moldova,Iurie Sedleţchi,Igor Dolea,Dumitru Vîzdoagă,
Sergiu Ursu ş.a.Editura Cartier Juridic, pagina 716-717.
34
înmînarea citaţiei. Statul străin solicitat va comunica Republicii Moldova răspunsul marorului
sau expertului.
Potrivit celor enunţate mai sus în cererea de asistenţă juridică sau în citaţie se menţionează
cuantumul îndemnizaţiilor, precum şi celor a cheltuielilor de călătorie şi de şedere rambursabile,
sau a garaţiilor privind restituirea acestor cheltuieli. Cuantumul cheltuielilor rambursabile se
stabilesc la niveluri cel puţin egale cu cele prevăzute de tarifele şi regulamentele în vigoare în
statul în care trebuie să aibă loc audierea.
Dacă i se prezintă o cerere în sens, statul solicitat poate acorda martorului sau expertului un
avans, care se va menţiona în citaţie şi va fi rambursat de Republica Moldova ca stat solicitant.
Martorul sau expertul care nu s-a prezentat la citaţie, a cărui comunicare a fost cerută, nu
poate fi supus unei sancţiuni sau a unei măsuri de constrîngere, chiar dacă citaţia cuprinde un
ordin categoric, în afară de cazul în care martorul sau expertul revine din proprie iniţiativă pe
teritoriul Republicii Moldova, ca stat solicitant, şi dacă este citat din nou aici în mod legal.
Martorul citat care se prezintă în faţa au torităţilor centrale ale Republicii Moldova ca stat
solicitant, şi refuză a depune mărturie în totalitate sau în parte nu poate fi supus nici unei măsuri
de restrîngere a libertăţii şi nici împiedicat în alt mod să părăsească Republica Moldova, chiar
dacă potrivit legislaţiei naţionale, un asemenea refuz ar constitui o infracţiune sau ar putea trage
măsuri coercitive.42
Nici un martor sau expert, oricare ar fi naţionalitatea sa, care, ca urmare a unei citaţii, se va
înfăţişa în faţa autorităţilor judiciare ale Părţii solicitante, nu va putea fi nici urmărit, nici
deţinut, nici supus vreunei alte restricţii a libertăţii sale individuale pe teritoriul acestei
Părţi pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul Părţii solicitate.
Nici o persoană, oricare ar fi naţionalitatea ei, citată în faţa autorităţilor judiciare ale
Părţii solicitante pentru a răspunde acolo de fapte pentru care ea se află sub urmărire penală,
nu va putea fi acolo nici urmărită, nici deţinută, nici supusă vreunei alte restricţii a libertăţii
sale individuale pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul Părţii
solicitate şi care nu sunt menţionate în citaţie.
Imunitatea prevăzută va înceta dacă martorul, expertul sau persoana urmărită, avînd
posibilitatea să părăsească teritoriul Părţii solicitante timp de cincisprezece zile consecutive,
după ce prezenţa sa nu mai era cerută de autorităţile judiciare, va rămîne, totuşi, pe acest
teritoriu sau se va reîntoarce aici după ce îl va fi părăsit.43
Dacă în timpul procesului penal ar putea fi dispusă arestarea unui martor bănuit de
săvîrşirea, în legătură cu declaraţiile sale făcute în faţa organului de urmărire penală sau a
instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova ca stat solicitant, unei infracţiuni, alta decît refuzul
de adepune mărturie, se va lua în considerare posibilitatea unei protecţii mai bune a intereselor
juştiţiei prin încredinţarea urmăririi către statul străin solicitat.
Nici o persoană, indiferent de cetăţenie, citată în faţa autorităţilor centrale ale Republicii
Moldova care desfăşoară procesul penal în vederea executării anumitor acţiuni procesuale pe
teritoriul Republicii Moldova nu va putea fi nici urmărită, nici deţinută, nici supusă vreunei alte
măsuri de restrîngere a libertăţii în Republica Moldova pentru fapte sau condamnări anterioare
plecării sale de pe teritoriul statului străin solicitat nemenţionate în citaţie. Martorii audiaţi
benefeciază de protecţie potrivit legislaţiei naţionale în vigoare.
6.4. Audierile prin teleconferinţă
În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să fie
audiată ca martor sau expert de către organele de urmărire penală ori instanţele judecătoreşti ale
unui stat străin, ori de către o instanţă internaţională şi este inoportun sau imposibil pentru acea
persoană să se prezinte personal pe teritoriul acelui stat, statul străin poate solicita ca audierea să
aibă loc prin teleconferinţă, potrivit prevederilor prezentei legi.
42
Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006. 43
Convenţia Europeană de asistenţă juridică în materie penală,adoptată la Strasbourg 20 aprilie 1959, ratificată prin
Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.1332-XIII din 26.09.1997.
35
Solicitarea prevăzută la alin.(1) poate fi acceptată de Republica Moldova în condiţiile
prevăzute de Codul de procedură penală privind modalităţile speciale de audiere a martorului şi
protecţia lui, în condiţia dispunerii de mijloace tehnice care să permită efectuarea audierii prin
teleconferinţă.
În cererea de audiere prin teleconferinţă trebuie să se precizeze, în afară de informaţiile
prevăzute în Codul de procedură penală la art.537 alin.(1), motivul pentru care este inoportun sau
imposibil ca martorul ori expertul să fie prezent la audiere, precum şi denumirea instanţei
judecătoreşti sau a organului de urmărire penală, numele persoanelor care vor participa la
audiere.
Martorul sau expertul vor fi citaţi potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură
penală.
Audierea prin teleconferinţă se desfăşoară potrivit următoarelor reguli:
a) audierea are loc în prezenţa unui judecător de instrucţie competent, asistat, după caz, de
un interpret; judecătorul de instrucţie verifică identitatea persoanei audiate şi este obligat să
asigure respectarea principiilor fundamentale ale legislaţiei procesual-penale naţionale. Dacă se
constată încălcarea acestor principii, judecătorul de instrucţie ia de îndată măsuri pentru a asigura
desfăşurarea audierii în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova;
b) autorităţile centrale competente ale Republicii Moldova şi cele ale statului solicitant
convin, după caz, asupra măsurilor de protecţie a martorului sau expertului;
c) audierea se efectuează direct de către autoritatea competentă a statului solicitant ori sub
coordonarea acesteia, în conformitate cu legislaţia naţională;
d) martorul sau expertul are dreptul să fie asistat, după caz, de un interpret, potrivit
legislaţiei Republicii Moldova;
e) persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de a nu depune mărturie,
conferit de legislaţia Republicii Moldova ori de legislaţia statului solicitat.
Fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru protecţia martorilor, declaraţiile
martorului sau cele ale expertului, audiat în condiţiile prezentului articol, se înregistrează prin
mijloace tehnice video şi se consemnează în procesul-verbal, încheiat în conformitate cu
prevederile Codului de procedură penală. Procesul-verbal se transmite autorităţii competente a
statului solicitant prin intermediul autorităţilor centrale, precum şi prin canale diplomatice.
Dispoziţiile prezentului articol se pot aplica şi în cazul audierii învinuiţilor sau
inculpaţilor dacă persoana în cauză consimte şi dacă există un acord în acest sens între Republica
Moldova şi statul solicitant.
6.5. Transferul temporar al martorilor deţinuţi
Orice persoană deţinută a cărei prezenţă în vederea audierii ca martor sau a confruntării este
cerută de statul solicitant va fi tranferată temporar pe teritoriul acelui stat, cu condiţia revenirii
sale în termenul menţionat de Republica Moldova.
Transferarea de pe teritoriul Republici Moldova poate fi refuzată dacă:
a) persoana deţinută nu consimte la transfer;
b) transferul persoanei deţinute îi poate prelungi detenţia; c) transferul său pe teritoriul statului solicitant este împiedicat din alte considerente întemeiate;
d) prezenţa persoanei deţinute este necesară într-un proces penal în curs pe teritoriul statului
solicitat.
În cazul în cînd în vederea audierii ca martor sau a confruntării, tranzitul persoanei deţinute
prin teritoriul unui stat terţ va fi acordat la cererea adresată de ministerul justiţiei al statului
solicitant, ministerului justiţiei al statului solicitat pentru tranzit, însoţită de documentele
necesare.
Republica Moldova poate să nu acorde transfer cetăţenilor săi.
Persoana transferată rămîne în detenţie pe teritoriul statului solicitant şi, dacă este cazul, pe
teritoriul statului solicitat pentru tranzit, cu excepţia cazului în care statul solicitat pentru transfer
cere punerea persoanei în libertate. Perioada în care persoana deţinută a fost transferată, se scade
din durata pedepsei aplicate.
36
Locul predării va fi de regulă un punct de trecere a frontierii de stat a Republicii Moldova.
Deţinutul este predat şi preluat sub escortă de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare ale
Ministerului Justiţiei, care va informa Ministerul Justiţiei sau Procuratura Generală. Aceste
dispoziţii se aplică şi atunci cînd Republica Moldova este stat solicitant.44
În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să fie
audiată ca martor sau expert de către organele de urmărire penală ori instanţele judecătoreşti a
unui stat strain, ori de către o instanţă internaţională şi este inoportun sai imposibil pentru acea
persoană să se prezinte personal pe teritoriu acelui stat, statul străin poate solicita ca audierea să
aibă loc prin teleconferinţă.
Această solicitare poate fi acceptată de Republica Moldova în condiţiile prevăzute de Codul
de procedură penală prinvind modalităţile speciale de audiere a martorului şi protecţia lui, în
condiţia dispunerii de mijloace tehnice care să permită efectuarea audierii prin teleconferinţă.
Codul de procedură penală în articolul 110 prevede modalităţile speciale de audiere a
martorului şi protecţia lui, şi anume se enunţă că dacă există motive întemeiate de a cosidera că
viaţa, integritatea corporală sau libertatea martorului ori a unei rude apropiate sunt puse în
pericol în legătură cu declaraţiile sale făcute într-o cauză penală şi dacă există mijloace tehnice
respective, judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa poate admite ca martorul să fie audiat
fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală sau sala în care se
desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute de articolul dat.
Audierea martorului în condiţiile menţionate mai sus se face în baza unei încheieri motivate
a judecătorului de instrucţie, sau, după caz a instanţei din oficiu ori la cererea motivată a
procurorului, avocatului, martorului respectiv sau a oricărei persoane interesate. Martorul poate
fi audiat prin intermediul unei teleconferinţe cu circuit închis, cu imagine şi voce distorsionată
astfel încît să nu poată fi recunoscut.45
În cererea de audiere prin teleconferinţă trebuie să se precizeze, înafară de informaţiile
prevăzute de Codul de procedură penală , motivul pentru care este inoportun sau imposibil ca
martorul ori expertul să fie prezent la audiere, precum şi denumirea instanţei judecătoreşti sau a
organului de urmărire penală, numele persoanelor care vor participa la audiere.
Martorul sau expertul vor fi citaţi potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură
penală. Audierea prin teleconferinţă se desfăşoară potrivit următoarelor reguli:
1. audierea are loc în prezenţa unui judecător de instrucţie competent, asistat, după caz de
un interpret; judecătorul de instrucţie verifică identitatea persoanei audiate şi este obligat să
asigure respectarea princiipiilor fundamentale ale legislaţiei procesual-penale naţionale. Dacă se
constată încălcarea acestor principii, judecătorul de instrucţie ia de îndată măsuri pentru a asigura
desfăşurarea audierii în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova;
2. autorităţile centrale competente ale Republiciii Moldova şi cele ale statului solicitant
convin, după caz, asupra măsurilor de protecţie a martorului sau expertului;
3. audierea se efectuează direct de către autoritatea competentă a statului solicitant ori sub
coordonarea acestuia, în conformitate cu legislaţia naţională;
4. martorul sau expertul are dreptul să fie asistat, după caz, de un interpret, potrivit
legislaţiei Republicii Moldova;
5. persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de-a nu depune mărturie,
conferit de legislaţia Republicii Moldova ori de legislaţia statului solicitat;
Fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru protecţia martorilor, declaraţiile martorului
sau cele ale expertului, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi se consemnează în
procesul –verbal, încheiat în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. Procesul
verbal se transmite autorităţii competente a statului solicitant prin intermediul autorităţilor
centrale, precum şi prin canale diplomatice.46
44
Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală, din 01.12.2006. 45
Codul de procedură penală al Republicii Moldova articolul 110. 46
Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.
37
SUBIECTUL 7. EFECTUAREA DE COMISII ROGATORII INTERNAŢIONALE.
7.1. Noţiunea şi obiectivele comisiei rogatorii.
7.2. Conţinutul şi forma cererii de comisie rogatorie.
7.3. Comisii rogatorii internaţionale interne şi externe.
7.4. Executarea în Republica Moldova a comisiei rogatorii cerute de organele din
străinătate.
7.1. Noţiunea şi obiectivele comisiei rogatorii. Asistenţa statelor nu se limitează doar la cooperarea între organele de poliţie judiciară.
Adesea, în faza urmăririi penale, ca şi în aceea a judecării cauzei, examinarea probelor poate face
de asemenea necesară o colaborare internaţională.
Cînd organul judiciar constată că exacta cunoaştere a adevărului depinde de anumite probe
care se găsesc în străinătate, solicită în acest caz concursul autorităţilor străine. Pentru obţinerea
acestora organul judiciar se adresează autorităţilor străine pe cale de comisii rogatorii, cu
solicitarea de a se proceda la audieri de martori sau la constatări la faţa locului. Uneori, organele
judiciare dintr-un stat pot socoti necesar ca martorii domiciliaţi în străinătate să fie invitaţi a se
înfăţişa înaintea acestor organe. Se poate întâmpla ca martorii unei cauze să fie deţinuţi într-un
alt stat, iar aducerea lor în ţara care-i solicită ca martori pentru a fi ascultaţi sau pentru o
confruntare să fie neapărat necesară. Alteori, este necesară comunicarea unor piese judiciare
aflate într-o ţară şi solicitate de organele judiciare din altă ţară.
Îndeplinirea actelor şi măsurilor procedurale de către organele unui stat la cererea unui stat
străin are loc în executarea comisiilor rogatorii.
Comisiile rogatorii în materie penală către autorităţile judiciare ale altor state se fac conform
dispoziţiilor cuprinse în tratate şi convenţii, în dispoziţiile de drept intern, iar în lipsa acestora
după uzul consacrat de dreptul penal.
Adresarea prin comisie rogatorie pentru prima oară în legislaţia Republicii Moldova este
reglementată în art. 536 al Codului de procedură penală al Republicii Moldova adoptat la 14
martie 2003. În conformitate cu prevederile acestui articol, organul de urmărire penală sau
instanţa de judecată, în cazul în care consideră necesară efectuarea unei acţiuni procesuale pe
teritoriul unui stat străin, se adresează prin comisie rogatorie organului de urmărire penală sau
instanţei de judecată din statul respectiv, sau către o instanţă penală internaţională conform
tratatului internaţional la care Republica Moldova este parte sau în condiţii de reciprocitate.
Comisia rogatorie este actul procedural prin care reprezentantul organului de urmărire
penală sau instanţa de judecată a unui stat sau a unei instanţe internaţionale solicită asistenţă
juridică de la organul respectiv din alt stat. După cum se vede, comisia rogatorie este un act
procedural prin care organul de urmărire sau instanţa unui stat ori reprezentanţii unei instanţe
penale internaţionale solicită o intervenţie a organelor statului respectiv.
Comisia rogatorie se va întocmi de către organele competente din Republica Moldova în
condiţiile prevăzute de tratatul respectiv la care Republica Moldova este parte sau în codiţii de
reciprocitate.
Prin acordarea asistenţei juridice în codiţii de reciprocitate se înţelege că, asistenţa juridică
se acordă doar în cazul cind între Republica Moldova şi statul respectiv nu este încheiat un tratat
bilateral de asistenţa juridică în materie penală, sau aceste două state nu sunt parte la un tratat
multilateral de asistenţă juridică în materie penală.
Condiţiile de reciprocitate urmează să fie consemnate printr-o scrisoare prin care Ministrul
Justiţiei, sau Procurorul General se obligă să acorde în numele Republicii Moldova asistenţă
juridică statului străin sau instanţei penale internaţionale, la efectuarea unor acţiuni procesuale cu
garantarea drepturilor procesuale prevăzute de legea naţională, ale persoanei în privinţa careia se
efectuează asistenţa.
Scrisoarea prin care se solicită aistenţa juridică în condiţii de reciprocitate se transmite
statlui respectiv prin intermediul Ministerului de Externe. Dacă ambele părţi au notificat condiţiile
de reciprocitate a acordării asistenţei juridice, în continuare asistenţa juridică între Republica Moldova şi
38
statul respectiv se va efectua pe baza acestor notificări în direct de către Ministerul de Justiţie sau
Procuratura Generală şi organele centrale din statul respectiv, fără a implica Ministerul de Externe.47
7.2.Conţinutul şi forma cererii de comisie rogatorie.
Cererea privind comisia rogatorie se întocmeşte în formă scrisă de către procurorul care
conduce sau efectuează urmărirea în cauza respectivă şi se înaintează Procurorului General, sau
de către instanţa în procedura căreia se află cauza penală şi se transmite Ministerului de Justiţie.
Autorităţile competente de a solicita sau acorda asistenţă juridică internaţională sunt considerate
următoarele:
1. judecătoriile;
2. curţile de apel;
3. Curtea Supremă de Justiţie;
4. Ministerul Justiţiei;
5. Procuratura Generală;
6. şi organele procuraturii Republicii Moldoba.
Cererea de comisie rogatorie trebuie să cuprindă datele privind:
denumirea organului care se adresează cu cerere;
denumirea şi adresa, dacă este cunoscută, a instituţiei căreia se trimite cererea;
tratatul internaţional sau acordul de reciprocitate în baza căruia se solicită asistenţa;
indicarea cauzei penale în care se solicită acordarea asistenţei juridice, informaţie despre
împrejurările de fapt în care sau comis acţiunile şi încadrarea juridică a acestor acţiuni, textul
articolului respectiv din codul penal al Republicii Moldova şi date privitor la prejudiciul cauzat
de infracţiunea respectivă;
datele referitoare la persoanele în privinţa cărora se solicită comisia rogatorie, inclusiv
despre calitatea lor procesuală, data şi locul naşterii lor, precum şi numele, prenumele şi adresele
reprezentanţilor acestor persoane cînd este cazul;
obiectul cererii şi datele necesare pentru îndeplinirea ei, cu expunerea circumstanţelor care
for fi constatate, lista documentelor, corpurilor delicte şi altor probe solicitate, circumstanţele în
legătură cu care urmeazăsă se administreze proba, precum şi întrebările care trebuie să fie puse
persoanelor care urmeză să fie audiate;
data la care se aşteaptă răspuns la cerere şi după caz solicitarea de-a permite ca, executarea
acţiunilor procesuale respective, să asiste reprezentantul organului de urmărire penală al
Republicii Moldova.48
La cererea de comisie rogatorie se anexează actele procesuale necesare pentru efetuarea
acţiunilor de urmărire penală.Toată informaţia expusă în cererea de comisie rogatorie trebuie să
fie detaliată şi concretă. Informaţia despre faptă trebuie expusă succint, inclusiv data, locul,
mijloacele şi modul de săvîrşire a infracţiunii, consecinţele ei motivele şi semnele calificative
pentru încadrarea juridică a faptei. Aceste infomaţii dă posibilitatea organului din statul solicitat
să verifice dacă fapta dată constituie infracţiune conform legislaţiei penale a statului, acesta
Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru, Cooperarea judiciară internațională în materie penală,
64
competenţa naţională şi fixează, pe de altă parte criteriile folosite pentru limitarea acestei
competenţe.
Doctrina face următoarele distincţii între un anumit număr de categorii de competenţe în
materie represivă:
a) Competenţa teritorială a statului în care infracţiunea a fost comisă.
Din motive evidente de apărare socială şi de ordine publică, fiecare stat se declară competent
pentru a reprima infracţiunile comise pe teritoriul sau competenţa stabilită pe această bază este, în
acelaşi timp, de ordin legislativ şi judiciar. Atunci cînd o infracţiune a fost comisă pe teritoriul
unui stat, tribunalele represive ale acestuia sunt competente şi, potrivit regulei generale admise,
dreptul penal intern este aplicabil în mod absolut şi fară nici o restricţie.
Un studiu de drept pozitiv în vigoare în diferitele state membre ale Consiliului Europei a acuzat
o tendinţă generală de extindere a interpretării regulii locus delicti commissi. Acesta prezintă un
grav inconvenient - cel al pericolului multiplicării cazurilor de concurenţă în tre state şi, în
consecinţă, a cazurilor de conflicte pozitive în materie de competenţă şi de legislaţie.
Soluţia nu poate fi găsită decît în acorduri internaţionale prin care statele contractante se
angajează să armonizeze exercitarea puterii lor de represiune.
Competenţa teritorială poate fi stabilită după reguli diferite. Ea poate fi fondată pe actul penal
(aşa - numita „teorie a acţiunii) sau pe rezultat ori, uneori, pe combinarea acestor doua elemente.
„Teoria acţiunii,, consideră statul pe teritoriul căruia activitatea criminală a avut loc ca fiind
singurul care are interes în reprimarea acestei activităţi. Totuşi, statul pe teritoriul căruia
infracţiunea şi-a produs efectele sale poate, în împrejurări particulare, să fie interesat în reprimarea
acesteia şi să revendice chiar un interes mai direct.
Dreptul penal internaţional a evoluat către concurenţa celor două competenţe, în prezent
majoritatea sistemelor juridice - cel puţin cele ale statelor membre ale Consiliului Europei -
recunosc competenţa atît a statului de acţiune, cît şi a statului de rezultat.
b) Competenţa bazată pe principiul persoanalităţii, cu cele două aspecte:
* principiul persoanalităţii active, fondat pe ideia că cetăţenii unui stat sunt supuşi legilor
sale chiar cînd se află în străinătate, că un stat este atins
în reputaţia sa prin infracţiunile comise de aceştia în străinătate, că legea statului al cărui cetăţean
este o persoană este cea pe care o cunoaşte cel mai bine şi că urmărirea acestei persoane de către
statul său constituie corolarul(ideie ce decurge din alta) necesar al neextrădării sale.
* principiul personalităţii pasive, care extinde autoritatea judiciară şi legilativă a statului la actele
comise în străinătate împotriva cetăţenilor săi. Acest principiu identifică interesele victimei cu cele
ale statului a cărui cetăţenie o posedă.
c) Compenţa exercitată de către stat pentru reprimarea atentatelor la suveranitatea şi
securitatea sa. Dreptul pozitiv al statelor membre ale Consiliului Europei conţine dispoziţii
care abilitează tribunalele lor să judece infracţiunile contra securităţii, independenţei,
organizării politice şi chiar structurii administrative a statului. Aceste măsuri
autotprotectoare sunt bazate pe tradiţii şi rezultă din imposibiliatatea de a cere cu succes
extrădarea autorilor acestui gen de infracţiuni din ţara lor de origine şi de a avea
certitudinea că va fi angajată urmărirea penală împotriva lor în acest stat.
d) Competenţa universală care decurge din necesitatea de a asigura securitatea anumitor valori
fundamentale cărora fiecare stat le acordă o egală importanţă, valori fundamentale care sînt
protejate prin codurile penale sau convenţiile internaţionale şi prin reguli generale de drept
internaţional.
e) în general, se recunoaşte în doctrină că aceste competenţe enumerate anterior nu permit
întotdeauna să se asigure reprimarea tuturor infracţiunilor.
In acest fel, pentru a se evita ca un delicvent care a comis o infracţiune în străinătate să rămînă
nepedepsit, este necesar să se prevadă o competenţă subsidiară în favoarea acestui stat.
Limitările general admise în materie de competenţă subsidiară sunt următoarele:
• Nu poate fi încredinţată unui stat decît faţă de infracţiunile comise în străinătate, care nu
pot fi urmărite, după legea acestui stat, de către un delicvent a cărui extrădare este fie
65
imposibilă, fie inoportună;
• Nu se aplică infracţiunilor politice sau conexe acestora;
• Infracţiunea trebuie, de asemenea, să se constituie un act pedepsibil în locul în care a fost
comisă;
• Un stat nu poate, în general, exercita o competenţă subsidiară, decît dacă urmărirea a fost
cerută de la unul din statele avînd o competenţă originară.
Pluritatea procedurilor represive
Pluritatatea procedurilor represive este reglementată în titlul IV al Convenţiei europene privind
extrădarea.
Principalul scop al acestor dispoziţii este de a evita ca o persoană să nu fie acuzată şi judecată
mai mult de cît o singură dată pentru aceeaşi infracţiune.
Există un concurs de competenţe in concreto atunci cînd, autorităţile mai multor state,
competente potrivit dreptului lor intern, revendică în mod simultan competenţa în acelaşi caz şi
încep, efectiv, urmărirea penală, sau cel puţin, indică intenţia lor de a face acest lucru.
Pluritatea de competenţe nu ridică deci probleme internaţionale decît atunci cînd statele
competente decid să-şi exercite competenţa lor. în consecinţă, Convenţia tratează numai „
pluritatea de proceduri penale,, şi nu „pluritatea de competenţe,,.
Astfel, orice stat contractant care, înainte de angajarea sau cursul unei urmăriri pentru o
infracţiune, ia cunoştinţă de existenţa într-un alt stat contractant a unei urmăriri în curs împotriva
aceleiaşi pesoane, pentru aceleşi fapte, examinează dacă el poate fie să renunţe la propria sa
urmărire, fie s-o suspende, fie s-o transmită celuilalt stat. Dacă apreciază că nu e cazul să renunţe
sau să suspende propria sa urmărire, avizează despre acest lucru celălalt stat, în timpul util şi, în
orice caz, înaintea pronunţării sentinţei pe fond.
Statele interesate se consultă pentru a determina care dintre ele va continua exercitarea unei
urmăriri unice. In timpul acestei proceduri de consultare statele interesate suspendă pronunţarea
sentinţei pe fond, fără a fi totuşi obligate să prelungească acestă suspendare mai mult de 30 de zile
de la trimiterea avizului menţionat anterior. Aceste prevederi nu se impun dacă prevenitul a
participat, în unul sau altul din cele două state, deschiderea dezbaterilor pe fond97
.
Convenţia mai stabileşte şi obligaţia statelor de a examina oportunitatea intentării de către ele a
unei urmăriri penale unice şi, în caz afirmativ,care stat anume, în situaţia în care :
• Mai multe fapte distincte, care constituie toate infracţiuni la legea penală a fiecăruia dintre
aceste state,sunt imputate fie unei singure persoane, fie mai multor persoane care au
acţionat în înţelegere;
• Un fapt unic care constituie infracţiune după legea fiecăruia dintre aceste state este imputat
mai multor persoane care au acţionat în înţelegere98
.
SUBIECTUL 10. TRANSFERUL PERSOANELOR CONDAMNATE.
10.1. Prevederi generale privind transferul persoanelor condamnate;
10.2. Republica Moldova ca stat de condamnare;
10.3. Republica Moldova ca stat de executare;
10.1. Prevederi generale privind transferul persoanelor condamnate
Transferarea persoanelor condamnate de către o instanţă străină trebuie deosebită de transferul
persoanei străine condamnate în ţara a cărei cetăţenie o are pentru executarea pedepsei determinate
de instanţa statului străin. Deosebirea constă în faptul că statul este în drept de a cere extrădarea
cetăţeanului său, care este condamnat la pedeapsă, la închisoare de către instanţa ţării sale, dacă
acest condamnat a dispărut după ce a intrat în vigoare sentinţa. Scopul acestui transfer este
executarea sentinţei instanţei din ţara sa.
97
Florin Răzvan Radu, Cooperarea judiciară internațională și europeană în materie penală, 98
Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972
66
Transferul persoanelor condamnate are ca scop executarea de către cetăţeanul Republicii
Moldova a unei hotărâri judecătoreşti privative de libertate pronunţate de o instanţă străină, pentru
o infracţiune comisă în ţara respectivă, fie executarea pedepsei, de către un cetăţean străin
condamnat de către instanţa moldovenească, în ţara sa. Temei pentru transferul persoanei
condamnate serveşte cererea acestei persoane, fie a cetăţeanului Republicii Moldova care execută
pedeapsa într-un alt stat, fie a unui cetăţean străin care execută pedeapsa în Republica Moldova. De
asemenea, ca temei poate fi şi cererea de transferare înaintată fie de către statul de condamnare, fie
de către statul de executare.99
Pentru a asigura o reabilitare şi resocializare mai eficientă persoana condamnată la privare
de libertate într-o altă ţară are dreptul să fie transferată în ţara sa de origine. Transferul are ca
scop favorizarea reintegrării sociale a persoanelor condamnate, astfel ca persoanele condamnate
într-o ţară străină să aibă posibilitatea de a-şi ispăşi pedeapsa în mediul lor social de origine. În
cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate la închisoare sunt implicate cel puţin
două state: statul instanţa căruia a adoptat sentinţa de condamnare – statul de condamnare şi
statul în care persoana condamnată solicită să fie transferată pentru a executa pedeapsa cu
închisoare – statul de executare. În cazul în care aceste două state nu au hotare comune mai pot fi
implicate şi alte state – state de tranzit, adică statele pe teritoriul cărora vor fi transportate
persoanele condamnate în procesul de transfer de la statul de condamnare la statul de executare.
Cerere de transfer a persoanelor condamnate pot fi depuse de către persoanele condamnate
la închisoare de către o instanţă judecătorească din Republica Moldova de a fi transferată
pentru executarea pedepsei în alt stat, de către persoanele condamnate la închisoare de către o
instanţă judecătorească străină de a fi transferată pentru executarea pedepsei în Republica
Moldova; precum şi de către statul de condamnare sau statul de executare. Astfel pot solicita
transferarea persoanei condamnate însăşi condamnatul la închisoare, cît şi rudele acestuia, care
pot depune cereri atît către statul de condamnare cît şi către potenţialul stat de executare.
Republica Moldova, fie ca stat de condamnare sau ca stat de executare , poate declanşa
procedura transferului persoanei condamnate atît la cererea acesteia, cît şi la adresarea
reprezentanţilor legali, avocatului, rudelor apropiate, fraţilor sau surorilor.
Cererea de transfer înaintată fie de statul de condamnare sau de statul de executare va fi
formulată cu indicarea tratatului în al cărui temei se va efectua transferul solicitat ori cu
solicitarea recurgerii la condiţii de reciprocitate convenite şi garantate între state.100
10.2. Republica Moldova ca stat de condamnare
Transferul persoanelor condamnate se efectuează în baza tratatului internaţional la
care Republica Moldova şi statul respectiv sînt părţi sau în condiţii de reciprocitate stabilite
printr-un acord scris între Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi instituţia respectivă a
statului străin.
Temei pentru transferul persoanelor condamnate poate fi:
1) cererea persoanei condamnate la închisoare de către o instanţă judecătorească din
Republica Moldova de a fi transferată pentru executarea pedepsei în alt stat;
2) cererea persoanei condamnate la închisoare de către o instanţă judecătorească străină
de a fi transferată pentru executarea pedepsei în Republica Moldova;
3) cererea de transferare înaintată fie de către statul de condamnare, fie de către statul
de executare.101
Atît legea naţională cît şi Convenţia privind transferul prevăd anumite condiţii pentru ca
persoana condamnată să fie transferată. Condiţiile de transfer sunt următoarele:
99
Manualul de procedură penală,Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Adrian Cerbu,Sergiu
Ursu,Tatiana Vîzdoagă,Partea specială. 100
Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006. 101
Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana
Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier
Juridic.
67
a) condamnatul trebuie să fie resortisant al statului de executare. Conform Legii nr. 69 din
11 martie 2004 pentru rarificarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor
condamnate, termenul "resortisant" cuprinde cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi
apatrizii cu permis de şedere în Republica Moldova.
b) hotărîrea trebuie să fie definitivă, adică, cînd părţile nu au utilizat căile de atac în
condiţiile legii procesuale penale naţionale, adică nu au atacat hotărîrea de condamnare în
termenul prevăzut de legislaţia sau cînd toate căile de atac au fost deja folosite. Aceasta nu
exclude posibilitatea revizuirii hotărîrii în lumina unor probe no.
c) durata condamnării pe care cel condamnat o mai are încă de executat trebuie să fie cel
puţin şase luni la data primirii cererii de transferare, sau să fie nedeterminată; în cazurile
excepţionale, unele părţi pot conveni o transferare chiar dacă durata condamnării pe care cel
condamnat o are încă de executat este inferioară celei sus-indicate. Această prevedere a fost
inclusă din două considerente: prima este că transferul se face în scop de reabilitare a
condamnaţilor, ceea ce poate fi atins numai cînd durata pedepsei care mai trebuie să fie
executată, este destul de lungă. Al doilea motiv este că transferul condamnaţilor este o
procedură costisitoare, şi de aceea cheltuielile suportate de către statele implicate trebuie să fie
proporţionale scopului de atins, ceea ce exclude transferul cînd condamnatul deja a executat o
mare parte din pedeapsa. Ca excepţie, statele pot să facă o abatere de la această prevedere cînd,
de exemplu, efectuarea transferului nu implică cheltuieli mari între statele învecinate, sau cînd
perspectivele de reabilitare sunt bune chiar necătînd la o durată mică a pedepsei rămase de
executat. Tratatul bilateral cu Romînia la art. 85 tocmai permite transferul condamnaţilor în
cazuri excepţionale cînd durata pedepsei rămase de executat este mai mică de 6 luni.
c) transferul trebuie consimţit de către persoana condamnată sau, dacă în raport cu vârsta sau
starea fizică ori mintală a acesteia unul dintre cele două state consideră necesar, de către
reprezentantul persoanei. Consimţământul este elementul de bază al mecanismului de transfer
care reiese din scopul primordial al convenţiei de a facilita reabilitarea condamnaţilor:
transferarea condamnatului fără acordul lui ar avea efectele contrare în ceea ce priveşte
reabilitarea.
d) acţiunile sau omisiunile care au dat naştere condamnării trebuie să constituie o infracţiune
penală în raport cu dreptul statului de executare sau ar trebui să constituie astfel de infracţiune
dacă ar fi survenit pe teritoriul său; adică se stabileşte principiul dublei incriminări. Nu este
necesar ca infracţiunea să fie aceeaşi conform ambelor legislaţii a statului de condamnare şi a
celui de executare. Pot fi diferenţe în formularea şi clasificarea legală a infracţiunii. Ideea
principală este că elementele esenţiale constitutive ale infracţiunii trebuie să fie comparabile
potrivit legislaţiei acestor state.
e) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să dea consimţămîntul asupra acestei
transferări.
Consimţămîntul condamnatului, sau, după caz a reprezentantului lui legal şi al statelor de
condamnare şi de executare este o condiţie de bază pentru efectuarea transferului. Totodată sunt
cazuri cînd consimţămîntul inculpatului nu se cere. Acestea sunt cazurile în care persoana în
privinţa căreia a fost adoptată sentinţa a evadat din statul în care a fost pronunţată sentinţa sau
este subiectul unui ordin de expulzare sau deportare a cesteia. 102
Obligaţia de a–i explica dreptul condamnatului străin de a fi transferat îi revine instanţei
naţionale de condamnare.
Dacă condamnatul şi-a exprimat pe lângă statul de condamnare dorinţa de a fi transferat
acest stat prin intermediul Ministerului Justiţiei trebuie să informeze despre aceasta statul de
executare cât mai curând posibil după rămânerea definitivă a hotărîrii.
Dacă condamnatul şi-a exprimat, pe lângă statul de executare, dorinţa de a fi transferat,
statul de condamnare comunică acestui stat, la cererea ultimului, informaţii privind numele, data
102
Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana
Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier
Juridic.
68
şi locul naşterii condamnatului; dacă este cazul, adresa lui în statul de executare; o prezentare a
faptelor care au atras condamnarea; natura, durata pedepsei şi data începerii executării acesteia.
Orice hotărîre luată pe marginea unei cereri de transfer a persoanei condamnate trebuie să fie
adusă la cunoştinţa persoanei transferul căreia se solicită.
Orice cerere de transfer urmează a fi depusă în scris şi însoţită de documentele menţionate în
articolul comentat. Cererea poate fi depusă de către persoana condamnată, de reprezentantul ei
sau de rude la Ministerul Justiţiei a statului de condamnare sau a statului de executare. Dacă
cererea vine din partea unuia din aceste două state ea se declară de către Ministrul Justiţiei al
statului respectiv.
Cererea declarată de condamnat sau rude adresată Ministrului Justiţiei statului de
condamnare va fi soluţionată de către acesta şi dacă el consimte transferul, adresează deja din
numele său cerere de transfer a condamnatului către Ministrul Justiţiei statului de executare cu
anexarea tuturor cererilor parvenite şi documentele menţionate. Dacă Ministrul Justiţiei nu
acceptă transferul, el va informa despre aceasta solicitanţii.
În statul de executare cererea se soluţionează în primul rînd de către Ministrul Justiţiei şi
dacă acesta consideră că cererea poate fi acceptată o va adresa prin demers instanţei competente
pentru soluţionare, dacă nu va accepta transferul, Ministrul Justiţiei va informa despre aceasta
Ministrul Justiţiei statului de condamnare.
La soluţionarea cererii de transfer de către instanţa de judecată din statul de executare,
instanţa se va expune dacă acceptă sau nu transferul şi în caz de acceptare va indica modalitatea
de executare a sentinţei: prin continuare a executării sentinţei statului de condamnare sau prin
schimbarea condamnării.
Condamnatul trebuie să dea consimţămîntul la transfer indiferent de la cine a parvenit
cererea pentru transfer. Statul de condamnare va proceda în aşa fel încât persoana care trebuie să-
şi dea consimţământul la transfer să o facă de bună voie şi în deplină cunoştinţă de consecinţele
juridice care decurg din acesta.
Procedura de verificare a consimţămîntului condamnatului este guvernată de legea statului
de condamnare. Statul de condamnare trebuie să dea statului de executare posibilitatea să
verifice că acest consimţământ a fost dat în condiţiile sus indicate. Convenţia concretizează că
verificarea se va efectua prin intermediul unui consul sau al altui funcţionar desemnat de acord
cu statul de executare.
Dat fiind că transferul în toate cazurile se va face doar cu consimămîntul persoanei
condamnate, înainte de a da consimţămîntul acesteia urmează să i se explice că ea nu va
beneficia de regula specialităţii, care o protejează de urmărire ori condamnare sau deţinere pentru
infracţiuni pe care le-a săvîrţit pînă la transfer în statul de executare.103
Procedura de soluţionare a cererii de transfer se reglementează de prevederile legale ale
statului de executare. În caz de acceptare a transferului, cererea de transfer a cetăţenilor
Republicii Moldova condamnaţi în altă ţară se transmite de către Ministrul Justiţiei cu demersul
său pentru soluţionare la instanţa egală în grad cu instanţa statului de condamnare.
Demersul Ministrului Justiţiei se soluţionează în şedinţă de judecătorul de instrucţie în lipsa
persoanei condamnate, dacă ea se află în statul de condamnare şi execută pedeapsa, cu
participarea reprezentantului Ministrului Justiţiei şi al apărătorului condamnatului. Dacă
condamnatul nu are apărător ales, acesta este numit din oficiu. În cadrul soluţionării demersului
privitor la transfer, judecătorul de instrucţie verifică dacă sînt respectate condiţiile pentru
transfer prevăzute de prezentul capitol, precum şi de tratatul internaţional în temeiul căruia se
solicită transferul sau de acordul de reciprocitate.
Examinarea cauzei începe cu raportul reprezentantului Ministerului Justiţiei, se audiază
explicaţia persoanei care a depus cerere, dacă ea participă la şedinţă, apoi se cercetează
materialele prezentate, după care instanţa adoptă o încheiere.
103
Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana
Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier
Juridic.
69
În încheiere în afară de chestiunile menţionate în articolul comentat, în caz de admitere a
demersului se indica care procedură de executare se alege: continuarea executării sentinţei sau
schimbarea condamnării.104
Cererea transferului persoanelor condamnate pot fi refuzate în următoarele cazuri:
persoana a fost condamnată pentru infracţiuni care au sesizat negativ opinia publică din
Republica Moldova;
pedeapsa prevăzută de legislaţia statului de executare este vădit superioară sau
inferioară în raport cu cea stabilită prin hotărîrea pronunţată de instanţa judecătorească din
Republica Moldova;
persoana condamnată nu a reparat pagubele produse prin comiterea infracţiunii şi nici
nu a plătit sau garantat daunele şi cheltuielile la care a fost obligată prin sentinţa pronunţată de
instanţa judecătorească a Republicii Moldova;
există indicii suficiente că statul de executare nu va respecta regula specialităţii, trecînd
la represiunea penală a persoanei condamnate pentru fapte anterioare transferului, altele decît
cele care au motivat aplicarea pedepsei, fără a obţine mai întîi, în acest scop autorizaţia
Republicii Moldova;
există pericolul expunerii persoanei al cărui transfer se solicită unei atitudini
degaradante sau inumane de către autorităţile statului de executare. În caz de necesitate,
autorităţile competente ale Republicii Moldova pot solicita statului de executare permisiunea
verificării la locul deţinerii a condiţiilor de deţinere existente în acest stat;
există indicii suficiente că odată transferată persoana condamnată ar putea fi pusă în
libertate imediat sau într-un termen scurt faţă de durata pedepsei rămase de execuitat conform
legislaţiei Republicii Moldova.
Temeiurile date de refuz a transferului persoanelor condamnate se aplică în situaţia cind
Republica Moldova este stat de condamnare. Cînd Republica Moldova ca stat de executare
refuzul transferului persoanelor condamnate vor fi din următoarele motive:
procesul în care s-a pronunţat sentinţa de condamnare nu s-a desfăşurat în conformitate
cu dispoziţiile Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale;
în Republica Moldova s-a pronunţat o sentinţă împotriva persoanei condamnate pentru
aceiaşi faptă sau este în curs o procedură penală pentru aceiaşi faptă şi împotriva aceleiaşi
persoane;
persoana condamnată a părăsit demult Republica Moldova , stabilindu-şi domiciliul în
alt stat, iar legăturile sale cu Republica Moldova nu mai sunt semnificative;
persoana condamnată a comis o infracţiune gravă care a sesizat negativ opinia publică
sau a întrţinut relaţii strînse cu membrii unor organizaţii criminale, ceea ce face îndoielnică
reintegrarea ei socială în Republica Moldova;
transferul poate prezenta pericol pentru securitatea naţională, siguranţa publică,
bunăstarea economică a statului, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea
sănătăţii sau a moralei, ori apărarea drepturilor şi libertăţilor altora.105
Decizia de refuz al efectuării transferului persoanei condamnate luată de autorităţile
Republicii Moldova ca stat de condamnare poate fi contestată în procedură în procedură de
contencios administrativ la Curtea de Apel Chişinău.
10.3. Republica Moldova ca stat de executare
În cazul cînd se dispune continuarea executării sentinţei statul de executare continue să
execute sancţiunea stabilită de către instanţa statului de condamnare, chiar dacă această sancţiune
a fost adaptată la legislaţia statului de executare. În această situaţie, statul de executare este legat
104
Codul de procedură penală a Republicii Moldova.
Manualul de procedură penală,Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Adrian Cerbu,Sergiu
Ursu,Tatiana Vîzdoagă,Partea specială.
105
Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.
70
de natura juridică şi durata pedepsei aşa cum rezultă ele din condamnare. ―Natura juridică‖ se
referă la tipul pedepsei în cazul în care legislaţia statului de condamnare prevede diferitele
modalităţi ale privaţiunii de libertate. ―Durata‖ înseamnă că pedeapsa care urmează a fi executată
în statul de executare, şi în privinţa căreia acest stat poate dispune eliberarea condiţională,
corespunde mărimii pedepsei stabilite în statul de condamnare, luând în considerare perioada
deja executată în statul de condamnare anterior transferării.
Totuşi, dacă natura juridică sau durata acestei pedepse sunt incompatibile cu legislaţia
statului de executare, sau dacă legislaţia acestui stat o impune, statul de executare poate, prin
hotărîre judiciară, să adapteze această pedeapsă la pedeapsa ori măsura prevăzută de propria sa
lege pentru infracţiuni de aceeaşi gen. Adaptare are unele limite: această pedeapsă sau măsură
trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce priveşte natura sa, celei aplicate prin
hotărîrea statului de condamnare. Pedeapsa nu poate să agraveze prin natura sau durata sa
sancţiunea pronunţată în statul de condamnare, nici să depăşească maximul prevăzut prin legea
statului de executare.
La continuarea pedepsei, instanţa stabileşte termenul pedepsei care nu a fost executat şi
urmează a fi executat, precum şi tipul penitenciarului în care va fi executată pedeapsa în statul de
executare.
În cazul schimbării condamnări, se aplică legislaţia statului de executare. În această
situaţie instanţa care soluţionează demersul de transfer:
va fi legată de constatarea faptelor în măsura în care acestea figurează în mod explicit sau
implicit în hotărîrea pronunţată în statul de condamnare, deci, instanţa nu va putea aprecia într-
un alt mod faptele pe care a fost bazată sentinţa. Aceasta se aplică atât faptelor ―obiective‖ care
se referă la comiterea faptului sau urmările acestuia, cît şi faptelor ―subiective‖ care se referă la
intenţia condamnatului. În acest caz nu se schimbă esenţa sentinţei, ci numai sancţiunea
nu va putea schimba o sancţiune privativă de libertate printr-o sancţiune pecuniară
(bănească); aceasta nu exclude aplicarea celorlalte sancţiuni nonprivative de libertate;
va deduce integral din pedeapsă perioada de privaţiune de libertate deja executată de către
condamnat, inclusiv detenţia anterioară condamnării, sau detenţia în perioada tranzitului;
nu va agrava situaţia penală a condamnatului. Această cerinţă se referă nu numai la
durata pedepsei, dar şi la natura sancţiunii de executat;
nu va fi legată de limita inferioară (minimă) a sancţiunii eventual prevăzute de legislaţia
sa pentru infracţiunea sau infracţiunile săvârşite. Această prevedere înseamnă că acest stat poate
să nu respecte acest minim şi poate executa sancţiunea impusă de statul de executare chiar dacă
aceasta sancţiunea este mai mică decât minimum stipulat în legislaţia sa;
dacă categoria sau durata pedepsei pronunţate în statul de condamnare nu corespunde
Codului penal al Republicii Moldova, instanţa de judecată, o poate adapta la pedeapsa
prevăzută de legea naţională pentru infracţiuni de aceeaşi categorie. Această pedeapsă trebuie
să fie cît mai adecvată pedepsei aplicate prin hotărîrea statului de condamnare. Prin natura sau
prin durata sa, această pedeapsă nu poate fi mai aspră decît cea pronunţată în statul de
condamnare şi nici să depăşească limita maximă prevăzută de legea naţională;
Deci, în încheierea de schimbare a condamnării, instanţa va indica:
- încadrarea juridică a infracţiunii pentru care a fost condamnat, în baza Codului penal al
Republicii Moldova care prevede răspundere pentru o infracţiune similară cu acea comisă de
condamnat;
- categoria şi termenul pedepsei principale şi complementare stabilite, termenul de
pedeapsă care urmează să fie executat în Republica Moldova, tipul penitenciarului şi
modul de reparare a prejudiciului în cazul acţiunii civile.
Instanţa va dispune deducerea din durata pedepsei stabilite de instanţa naţională a părţii din
pedeapsă care a fost executată în statul de condamnare, dacă pedepsele sînt de aceeaşi
categorie. În cazul în care instanţa naţională va stabili o altă categorie de pedeapsă decît cea
aplicată prin hotărîrea statului de condamnare, la determinarea categoriei şi duratei ei se va
ţine cont de partea din pedeapsa executată.
71
Pedeapsa complementară pronunţată prin hotărîrea instanţei statului de condamnare se
execută în măsura în care este prevăzută de legea Republicii Moldova şi nu a fost executată în
statul de condamnare.
Necătînd la faptul că numai statul de executare va fi în continuare responsabil pentru
executarea pedepsei, graţierea, amnistia sau comutarea pedepsei poate fi acordată atît de statul de
executare cît şi de statul de condamnare în conformitate cu Constituţia sa sau cu celelalte
reglementări juridice ale sale.
În caz de casare sau modificare a sentinţei statului de condamnare, precum şi de aplicare a
actului de amnistie sau graţiere adoptat de statul de condamnare cu privire la persoana care
execută pedeapsa în Republica Moldova, chestiunile privind executarea sentinţei revăzute
precum şi a aplicării amnistiei sau graţierii se soluţionează în condiţiile prezentului articol de
către judecătorul de instrucţie. 106
La apariţia unor circumstanţe care împiedică adoptarea deciziei definitve privind acceptul
sau refuzul transferului solicitat, fie privind efectuarea transportării persoanei condamnate,
Republica Moldova ca stat de condamnare poate decide asupra suspendării procedurii de
transfer, care va fi reluată după înlăturarea cauzelor ce au determinat luarea deciziei de
suspendare, infomînd despre aceste decizii statul de executare şi persoana condamnată.
Procedura de transfer declanşată încetează la retragerea cererii de transfer al persoanei
condamnate sau la refuzul acesteia de a fi transferată, cu informarea reciprocă a statelor vizate.
Atît statul de condamnare cît şi statul de excutare poate acorda graţiere sau amnistie, poate
modifica sau anula sentiţa aplicată persoanei condamnate.107
Amnistia şi graţiierea sunt unele din cauyele care înlătură răspunderea penală sau
consecinţele condamnării. Amnistia este actul prin care se înlătură răspunderea penală sau sau a
pedepsei penale prin reducerea pedepsei aplicate sau comutarea acesteaia. Graţierea prezintă
actul prin care persoana condamnată este liberată în tot sau în parte, de pedeapsa stabilită ori
pedeapsa stabilită este comutată.
TEMA 11. RECUNOAŞTEREA HOTĂRÂRILOR PENALE ALE INSTANŢELOR
JUDECĂTOREŞTI STRĂINE.
11.1. Dispoziţii generale privind Recunoaşterea hotărârilor penale ale instanţelor
judecătoreşti străine;
11.2. Recunoaşterea hotărîrilor penale străine;
11.3. Executarea hotărîrilor penale naţionale în străinătate
11.1. Dispoziţii generale privind Recunoaşterea hotărârilor penale ale instanţelor Raţiunea principiului acţiunii legii penale în spaţiu determină obligativitatea hotărârii unei
instanţe pe întreg teritoriul ţării. În unele situaţii este necesar ca hotărârile unei instanţe
judecătoreşti să depăşească hotarele ţării şi să aibă autoritate de lucru judecat într-o altă ţară. Într-
un asemenea caz este utilizată instituţia recunoaşterii hotărârii instanţelor străine pe teritoriul
unui stat, care nu intră în contradicţie cu principiul suveranităţii statului, mai mult ca atât, susţine
acest principiu, acordând dreptul statului solicitat de a recunoaşte sau nu o hotărâre pronunţată de
o instanţă străină. Pentru ca o hotărâre penală străină să fie recunoscută, este necesar să existe
106
Codul de procedură penală a Republicii Moldova.
Manualul de procedură penală,Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Adrian Cerbu,Sergiu
Ursu,Tatiana Vîzdoagă,Partea specială.
Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă,
Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic 107
Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.
72
anumite tratate speciale între ţări sau pe bază de reciprocitate şi să se respecte de ambele ţări
aceleaşi condiţii, prevăzute în acordul internaţional108
.
Hotărîrile penale definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate,
precum şi cele care sînt de natură să producă, potrivit legii penale a Republicii Moldova,
efecte juridice, pot fi recunoscute de instanţa naţională, la demersul ministrului justiţiei sau
al Procurorului General, în baza tratatului internaţional sau a acordului de reciprocitate.
Hotărîrea penală a instanţei unui stat străin poate fi recunoscută numai dacă sînt
respectate următoarele condiţii:
1) hotărîrea a fost pronunţată de o instanţă competentă;
2) hotărîrea nu contravine ordinii publice din Republica Moldova;
3) hotărîrea poate produce efecte juridice în ţară potrivit legii penale naţionale.
4) persoana condamnată este cetăţean al Republicii Moldova ori este domiciliată
permanent pe teritoriul acesteia, ori este cetăţean străin sau apatrid cu permis de şedere în
teritoriul ei;
5) în privinţa faptei pentru care a fost pronunţată sentinţa de condamnare nu este pornită
urmărire penală în Republica Moldova;
6) executarea hotărîrii în Republica Moldova poate favoriza reintegrarea socială a
persoanei;
7) durata pedepsei sau a măsurilor de siguranţă dispuse prin hotărîre este mai mare de un
an;
8) executarea hotărîrii în Republica Moldova poate favoriza repararea pagubei provocate
prin infracţiune.109
În doctrina dreptului internaţional şi în practica relaţiilor dintre state este general acceptat că
acţiunea hotărîrii judecătoreşti penale este limitată de frontierele statului, instanţa căruia a
pronunţat-o. Totuşi, înfăptuirea justiţiei penale în mod complet şi eficace nu ar fi posibilă dacă
efectele hotărîrii penale s-ar resfrînge numai asupra teritoriului statului unde au fost pronunţate.
De aceea există această importantă formă de asistenţă internaţională penală în prezent acceptată
atît în doctrina cît şi în legislaţiile multor state. Potrivit concepţiei bazate pe principiul
suveranităţii, statul solicitat să recunoască o hotărîre penală străină este singurul în drept să
decidă asupra acestei recunoaşteri, stabilind prin dispoziţiile legilor naţionale cazurile şi
condiţiile recunoaşterii.
11.2. Recunoaşterea hotărîrilor penale străine
Recunoaşterea hotărîrii penale a unui stat străin este pasibilă dacă există tratate speciale sau
pe baza reciprocitate, şi în cazurile cînd are loc recunoaşterea pe baza reciprocitate, urmează a fi
respectate aceleaşi condiţii, care se prevăd de obicei în acordurile internaţionale.
Tratatele internaţionale de asistenţă juridică în materie penală la care este parte Republica
Moldova, şi anume Convenţia CSI, tratate bilaterale cu România, Rusia, Lituania, Letonia şi
Ucraina prevăd recunoaşterea hotărîrilor instanţelor judecătoreşti în cauzele penale doar referitor
la compartimentul restituirii prejudiciilor de pe urma infracţiunii.
Luînd în consideraţie tendinţele actuale de integrare a Republicii Moldova în Comunitatea
europeană, reglementarea procesuală a recunoaşterii va fi examinată din punct de vedere a
Convenţiei privind valoarea internaţională a hotătîtilor represive străine. Pentru a fi recunoscută
orice hotărîre penală străină trebuie să le îndeplinească următoarele condiţii:
hotărîrea trebuie să fie definitivă potrivit legii de procedură penală a statului de origine.
108
Condiţiile de reciprocitate ale unei hotărâri penale străine sunt prevăzute de Convenţia privind valoarea hotărârilor
instanţelor judecătoreşti străine din 28 mai 1979, semnată de Moldova la 27 iunie 2001, până în prezent, neratificată.
Manualul de procedură penală,Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Adrian Cerbu,Sergiu
Ursu,Tatiana Vîzdoagă,Partea specială.
109
Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.
Codul de procedură penală a Republicii Moldova.
73
hotărîrea poate fi recunoscută numai în măsura în care dispoziţiile sale nu contravin
ordinii publice a statului solicitat de a recunoaşte hotărîrea, care reiese din normele juridice, etice
şi de convieţuire ale acestui stat.
hotărîrea trebuie să fie dată cu respectul principiilor fundamentale unanim admise de
legile de procedură penală ale majorităţii statelor. Această condiţie face parte din sfera
garanţiilor juridice prevăzute în convenţiile internaţionale privitoare la drepturile omului.
hotărîrea trebuie să fie pronunţată de o instanţă competentă;
hotărîrea poate produce efecte juridice în ţară potrivit legii penale naţionale;
Statul de condamnare nu poate cere de la altă parte contractantă executarea pedepsei dacă nu
este îndeplinită o singură sau mai multe din următoarele condiţii:
a) condamnatul locuieşte permanent în acest alt stat;
b) un alt stat este statul de origine al condamnatului şi există declaraţia acestui stat privind
posibilitatea executării pedepsei pe teritoriul lui;
c) executarea pedepsei în acest alt stat este mai favorabilă pentru reeducarea socială a
condamnatului;
d) se are în vedere privaţiune de libertate, care poate fi executată într-un alt stat în legătură
cu ispăşirea unei alte pedepse de privaţiune de libertate, pe care condamnatul o ispăşeşte sau
trebuie s-o ispăşească în acest stat;
e) dacă statul de condamnare consideră că executarea pedepsei nu poate fi asigurată chiar
dacă acest stat va cere extrădarea condamnatului şi că celălalt stat poate asigura executarea
pedepsei.110
Cazurile în care statul solicitat poate refuza recunoaşterea hotărîrii pentru a fi executată:
1. executarea pedepsei ar contravine principiilor de bază a sistemului de drept al statului
solicitat;
2. executarea ar contravine obligaţiilor internaţionale ale statului solicitat;
3. fapta respectivă constituie obiectul urmăririi judiciare în statul solicitat sau dacă acest
stat ia decizia de a porni urmărire judiciară;
4. organele competente ale statului solicitat au luat hotărîre de a nu porni urmărire penală
sau de a înceta urmărirea pentru fapta dată;
5. statul solicitat consideră că fapta, în legătura cu care este pronunţată sentinţa, are un
caracter politic sau pur militar;
6. fapta a fost comisă în afară teritoriului statului solicitat;
7. statul solicitat consideră că sunt destule motive să conchidă că asupra pedepsei au
influenţat considerentele de rasă, religie, naţionalitate sau opinie publică;
8. din cauza vârstei la momentul comiterii faptei condamnatul nuar fi putut fi supus
urmăririi judiciare în statul solicitat;
9. cînd şi în acea măsură în care sentinţa lezează drepturile persoanei.
10. pedeapsa nu poate fi executată din cauza expirării termenului de prescripţie conform
legislaţiei statului solicitat;
11. statul solicitat nu poate asigura executarea pedepsei;
12. statul solicitat consideră că statul solicitant poate el însuşi asigura executarea pedepsei;
13. cererea de executare este bazată numai pe opinia că executarea pedepsei în acest alt stat
ar fi mai favorabilă pentru reeducarea socială a condamnatului;
Demersul privind recunoaşterea hotărîrii străine se înaintează de către Ministrul Justiţiei sau
de Procurorului General şi în demers urmează a fi argumentate motivele care condiţionează
recunoaşterea hotărîrii respective.
Demersul se declară la instanţa judecătorească egală în grad cu instanţa judecătorească a
statului de condamnare a cărei hotărâre urmează să fie recunoscută. În cazul când hotărârea
110
Codul de procedură penală a Republicii Moldova.
Manualul de procedură penală,Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Adrian Cerbu,Sergiu
Ursu,Tatiana Vîzdoagă,Partea specială.
Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă,
Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic.
74
statului de condamnare este adoptată de către o instanţă egală în grad cu judecătoria, demersul
Ministerului Justiţiei sau al procurorului general se soluţionează de către instanţa judecătorească
în raza căreia se află Ministerul Justiţiei, iar dacă instanţa statului de condamnare este egală în
grad cu Curtea de Apel, demersul se examinează de Curtea de Apel Chişinău. La soluţionarea
demersului participă reprezentantul Ministerului Justiţiei sau, după caz, al procurorului general,
persoana în privinţa căreia se solicită recunoaşterea hotărârii şi apărătorul acesteia. Dacă
persoana în cauză nu are apărător, este numit un un avocat care acordă asistenţă juridică
garantată de stat. Participanţilor li se asigură posibilitatea de a lua cunoştinţă de materialele
prezentate, iar persoanei îi este asigurat interpret, în caz de necesitate.
Judecătorul de instrucţie examinează materialele prezentate de către Ministerul Justiţiei sau
de către procurorul general. La examinarea cauzei participă reprezentantul Ministerului Justiţiei
sau al Procuraturii Generale care prezintă un raport, persoanele care participă pot înainta
explicaţiile lor, cercetându-se ulterior toate materialele prezentate. În cazul în care pedeapsa
solicitată de către instanţa străină nu a fost executată sau a fost executată numai în parte,
recunoaşterea hotărârii se solicită pentru a executa pedeapsa, instanţa substituie pedeapsa
neexecutată sau restul pedepsei cu o pedeapsă respectivă. Executarea dispoziţiilor civile dintr-o
hotărâre judecătorească penală străină se efectuează potrivit regulilor prevăzute pentru
Cererea de recunoaştere a hotărîrii străine se transmite Ministerului Justiţiei, în care se
indică tratatul internaţional în al cărui temei se solicită executarea.
Cererea de recunoaştere este însoţită de o copie autentificată de pe hotărîre şi, dacă este
prevăzut de tratatul internaţional aplicabil, de o declaraţie prin care persoana condamnată îşi
exprimă consimţămîntul, precum şi de o informaţie privind durata arestului preventiv sau a părţii
de pedeapsă executate pînă la data prezentării cererii.
Ministerul Justăţiei, prin subdiviziunea sa specializată, va efectua verificarea corespunderii
cererii de recunoaştere a executării şi a actelor anexate cu dispoziţiile tratatelor internaţionale,
potrivit Codului de procedură penală art.559 ali.1, după care o va transmite instanţei
judecătoreşticompetente sau o va remite Procuraturii Generale potrivit competenţei.112
La soluţionarea demersului participă reprezentantul Ministrului Justiţiei sau, după caz, al
Procurorului General, persoana în privinţa căreia se solicită recunoaşterea hotărîrii şi apărătorul
acesteia. Dacă persoana în cauză nu are apărător ales, ea se asigură cu un avocat care acordă
asistenţă juridică garantată de stat. Persoanei respective şi apărătorului ei i se oferă posibilitatea
de a lua cunoştinţă de materialele anexate la demers şi de a-şi pregăti apărarea. Dacă persoana nu
cunoaşte limba în care au fost întocmite documentele anexate la demers, ea este asigurată cu
interpret.
Demersul Ministrului Justiţiei sau, după caz, al Procurorului General se soluţionează în
şedinţă de către judecătorul de instrucţie cu participarea obligatorie a reprezentantului instituţiei
care a înaintat demersul. În cadrul soluţionării demersului privitor la recunoaştere a hotărîrii
penale străine, judecătorul de instrucţie verifică dacă sînt respectate condiţiile pentru
recunoaştere prevăzute de prezentul capitol, precum şi de tratatul internaţional în temeiul căruia
se solicită transferul sau de acordul de reciprocitate.
Examinarea cauzei începe cu raportul reprezentantului Ministerului Justiţiei sau al
Procuraturii Generale, se audiază explicaţia persoanei în privinţa căreia a fost depus demersul,
apoi se cercetează materialele prezentate, după care instanţa adoptă o încheiere privind admiterea
sau respingerea demersului.
În cazul în care pedeapsa solicitată de către instanţa străină nu a fost executată sau a fost
executată numai în parte şi recunoaşterea hotărîrii se solicită pentru a executa pedeapsa instanţa
substituie pedeapsa neexecutată sau restul pedepsei.
111
Manualul de procedură penală,Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Adrian Cerbu,Sergiu
Ursu,Tatiana Vîzdoagă,Partea specială.
Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă,
Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic. 112
Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.
75
Executarea dispoziţiilor civile dintr-o hotărîre judecătorească penală străină se efectuează
potrivit regulilor prevăzute pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti civile străine prevăzute de
legislaţia naţională, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
11.3. Executarea hotărîrilor penale naţionale în străinătate
În ceea ce priveşte recunoaşterea în străinătate a actelor judiciare emise de autorităţile moldovenești competente, aceasta are loc în condiţiile stipulate în tratatul internaţional.
Recunoaşterea si executarea de către statul străin a cererii de recunoaştere formulate de instanţele române are ca efect renunţarea de către statul român la executarea hotărârii pe teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit legii, Republica Moldova redobândeşte dreptul la executarea hotărârii în cazul în care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, începând din momentul în care a fost informat de neexecutarea totală sau parţială a acestei pedepse.
Procedura de formulare a unei cereri de recunoaştere şi de executare a unei hotărâri penale într-un stat străin este formulată de instanţa de executare, din oficiu, sau la cererea procurorului competent ori a condamnatului, ori de câte ori sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru formularea unei cereri de recunoaştere şi executare.
La cerere se anexează actele prevăzute de tratatul internaţional aplicabil sau, în lipsa unui tratat, cel puţin hotărârea definitivă şi mandatul de executare a pedepsei.
Potrivit art. 114 al Legii Republicii Moldova nr. 371-XVI din 01.12.2006 delegarea executării hotărârilor penale naţionale în străinătate este admisă în cazul existenţei uneia din următoarele condiţii:
a) persoana condamnată este cetăţean al statului solicitat ori are domiciliul permanent pe
teritoriul acestuia, ori este cetăţean străin sau apatrid cu permis de şedere pe teritoriul lui persoana condamnată este cetăţean al Republicii Moldova cu domiciliul permanent pe teritoriul statului solicitat;
b) persoana condamnată are şi cetăţenia statului solicitat; c) extrădarea persoanei condamnate în Republica Moldova în vederea executării pedepsei nu
este admisă potrivit legislaţiei statului solicitat; d) există temeiuri a considera că executarea hotărîrii în statul solicitat poate favoriza
reintegrarea socială a persoanei condamnate; e) durata pedepsei aplicate este mai mare de un an; f) persoana condamnată îşi dă consimţămîntul după ce a fost informată în privinţa
consecinţelor executării în străinătate (alin. 1). De asemenea, executarea poate fi solicitată dacă: a) persoana condamnată execută în statul străin pedeapsa privativă de libertate stabilită pentru
o altă faptă decît cea pentru care a fost condamnată în Republica Moldova; b) persoanei condamnate i s-a aplicat măsura de siguranţă a expulzării (alin. 2). Executarea în statul străin se solicită cu condiţia neagravării în acel stat a pedepsei aplicate prin
hotărîre pronunţată în Republica Moldova (alin. 3)113
. La art. 115 al legii menţionate mai sus, este statuată procedura executării hotărîriior penale
naţionale în străinătate. Conform acestei norme cererea de încuviinţare a executării pe teritoriul statului străin este
formulată de organul responsabil pentru sînt îndeplinite condiţiile art. 114 (alin. 1). Cererea de încuviinţare a executării, însorită de actele indicate la art. 111 alin.(2), se înaintează
autorităţilor străine prin intermediul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova (alin.2).
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:
LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA
1. Constituţia Republicii Moldova, 29 iulie 1994.
2. Codul Penal al Republicii Moldova nr.985-XV, 18 aprilie 2002.
3. Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV, din 14 martie 2003.
113 Lege cu privire la asistenta juridică internaţională în materie penala nr. 371 - XVI din 01.12.2006 //Monitorul Oficial nr. 14-
17/42 din 02.02.2007
76
4. Legea cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală nr.371-XVI din
01.12.2006.
5. Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV (02.06.2000).
6. Decret pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea azilului politic de către
Preşedintelui Republicii Moldova nr.1506-III (31.10.2003).
7. Regulamentul cu privire la organizarea activităţii de asistenţă juridică internaţională
a Procuraturii Generale (21.03.2005).
8. Legea Republicii Moldova cu privire la Statutul refugiaţilor nr.1286-XV
(25.06.2002).
9. Legea Republicii Moldova cu privire la poliţie, nr.416 din 18.12.1990.
10. Legea Republicii Moldova cu privire la activitatea operativă şi de investigaţii, nr.
727-XIV din 16.12.1999.
11. Legea Republicii Moldova cu privire la securitatea de stat a părţii vătămate,
martorilor şi altor persoane, care au colaborat în procesul penal, nr.1458-XIII din 28.01.1998.
LEGISLAŢIA INTERNAŢIONALĂ
12. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
(4.11.1950).
13. Declaraţia universală a drepturilor omului (10.12.1948).
14. Convenţia europeană de extradare din 13.12.57 //Tratate internaţionale 1/318, 1998 şi