sinteza pomicultura
Post on 13-Jul-2016
107 Views
Preview:
DESCRIPTION
Transcript
P
age1
Sinteză la pomicultură
Importanța pomiculturii
valoarea alimentară și terapeutică a fructelor;
- hidrați de carbon sub forme ușor asimilabile 2-20%
- proteine 0,5-1,5%
- substanțe pectice 0.4-1,6%
Fructele conțin: - acizi organici liberi 0,5-2%
- substanțe tanante 0,1%
- substanțe minerale: K,Ca,Fe,Mg,Min,Cu,S apa 80-85%
- vitamine: C, 21, BB ,provitamina A,riboflavina
Se recomandă: pentru organismul uman: – zilnic 300 g fructe
– anual 80-100 kg fructe
valorificarea potențialului ecologic al țării;
efectul economic;
efectul estetic reconfortant și depoluant;
îmbină utilul cu placutul
Clasificarea speciilor pomicole
Clasificarea sistematică (botanică), după ordinul, familia, subfamilia şi genul cărora aparţin:
- Genul Malus (măr)
- Genul Pirus(păr)
- subfam. Pomoideae - Genul Cidonia (gutui)
- Genul Mespilus
- Genul Armeniaca (cais)
- famil. Rosaceae - subfam. Prunoideae - Genul Prunus (prun)
- Genul Persica (piersic)
- Cerasus (cireș,vișin)
Ordinul Rosales
- subfam. Rosoideae - Genul Fragaria (căpșun)
- Genul Rubus
- famil. Saxifragaceae - subfam.Ribesoideae - Genul Ribes
- Genul Grosularia
Ordinul Juglandales - famil. Juglandaceae - Genul Juglans (nucul)
Ordinul Fagales - famil. Fagaceae - Genul Castanea (castan)
- famil. Betulaceae - Genul Corylus (alun)
P
age2
Clasificarea după habitus (după morfologia părţilor aeriene, vigoare, longevitate şi alte
caractere biologice majore):
- pomi propriu-ziși – înalți la 10-20 m, un singur trunchi, traiesc 40 - 100 ani
- ex:- mărul
- nucul
- părul
- cireșul
- arbustoizi – înalți 3 - 7 m, 2 - 3 tulpini neegale ca grosime, trăiesc 20 -3 5 ani
- ex: - alunul
- gutuiul
- moșmonul
- arbuști – înalți 1 - 2 m, au 10 - 20 tulpini aproape egale ca grosime și
înălțime tufe compacte:
- ex: - coacazul
- agrisul
- subarbuștii (semiarbuștii) - tulpinile trăiesc 2 ani, înalte de 1 - 3 m: primul
an cresc, al doilea an fructifică; trăiesc
12 - 15 ani prin organele subterane; se
înmulțesc prin drajoni (zmeur, mur)
- plante fructifere semierboase - tufe mici 25 - 30 cm; tulpini 2-3 cm
(căpșun, frag)
Clasificarea pomicolă: după particularități biologice și agrotehnice:
- pomacee - formează fructe false rezultate din concreșterea ovarului cu receptaculul florii. Fructul este
o poamă (măr, păr, gutui, moșmon) = semințoase. Sunt adaptate climatului temperat. Au
mugurii floriferi situați terminal.
- drupacee – au fructul o drupă: prunul, caisul, piersicul, cireșul, vișnul = sâmburoase. Au repausul de
iarnă scurt. Înfloresc timpuriu, sunt mai sensibile. Au florile situate lateral pe
ramuri – degarnisiri.
- nucifere - nucul, castanul, migdalul, alunul - formează fructe uscate.
- baciforme - include coacazul, agrișul, zmeurul, căpșunul; fructul este baca falsa (coacăzul, agriș),
polidrupa: zmeur; receptacul îngroșat (căpșun)
- specii subtropicale - smochinul și citricele
Organele pomilor și arbustilor fructiferi
Sistemul radicular: - rădăcini groase sau de schelet
- rădăcini fibroase sau de garnisire ( 3 mm grosime, 2 - 40 mm lungime care
au și rădăcinile absorbante: vârsta mai mică de 1 an și lungimi 0,1 - 4 mm,
alb străvezii cu rol de absorbție ori rol de sinteză primară a compușilor
organici. Rădăcinile se dezvoltă în zona mai fertilă de sol = de aici rezultă
necesitatea fertilizării la 40 - 60 cm la plantare. Pe rădăcinile absorbante - în
zona de vârf sunt situați perișorii absorbanți – 200 - 700 perișori
absorbanți/1 mm²)
P
age3
Micoriza - este asociația simbiotică dintre o ciupercă și rădăcinile absorbante ale pomilor. Hifele
ciupercii constitue o pâslă deasă care acoperă rădăcinile absorbante și au rolul absorbției
apei și sărurilor minerale. La unele specii micorizele înlocuiesc perii absorbnați. Scăderea
umidității solului duce la moartea micorizei. La transplantare micoriza se distruge în bună
parte.
Răspândirea sistemului radicular - la pomii tineri raza crește cu 0,5 m/an. La pomii pe rod raza
sistemului radicular depășește 1,5 – 3 ori pe cea a proiecției coroanei. Marea majoritate a rădăcinilor au
creștere orizontală la adâncime de 15 – 60 cm. Puține rădăcini ajung la adancimea de 2 - 4 m: cu rol de
susținere și a absorției apei din profunzime. La pomii bătrâni prin subsolaj și locul unde rădăcinile sunt
secționate pleacă rădăcini tinere în fascicul.
Tulpina - este alcatuită din – trunchi
– coroană.
Trunchiul - constituie canalul principal de circulație a sevei; suprafața secțiunii transversale a
trunchiului este un indicator principal al vigorii pomilor.
Trunchiul poate aparține altoiului (când altoirea se face la colet) altoi – portaltoi (când
altoirea se face mai sus de colet) și poate fi și cu intermediar (altoirea cu intermediar)
Coroana - cuprinde totalitatea ramurilor și axul tulpinii.
- ramuri de schelet (șarpante)
Ramurile - se împart: - ramuri de semischelet (subșarpante)
- ramuri de rod
Unghiul format între ramura de schelet și verticală se numește unghi de inserție care trebuie sa aibă ca
valori optime 45- 60 . Pomii cu ramuri de schelet slabe au nevoie de spalier. 2 - 3 ramuri pe ax
formează un etaj.
Ramurile de rod - provin din lăstari de vigoare slabă sau mijlocie. Durata ramurilor de rod este de 2 ani
la piersic (rodesc o singură dată), de 3 - 5 ani la cais, migdal, de 5 - 7 ani la prun și vișin, de 10 - 14 ani
la măr, păr, cireș.
Pe masura înaintării în vârstă ramurile de rod pierd din potențialul lor biologic; produc fructe mai mici
de calitate mediocră sau slabă – de aceea se reîntineresc la 4 - 5 ani. Mai multe ramuri de rod alcătuiesc
formațiuni fructifere: vetre de rod (la măr și păr), buchete și ramuri mijlocrii ramificate (la prun și la
cais).
Ramurile de rod la măr și păr
→ ramuri de rod în devenire – pinten – 1 - 3 cm lungime, un singur mugur în vârf
– smicea - lungă de 10 - 25 cm, numai cu muguri vegetativi
→ ramuri de rod propriu-zise – țepușa – față de pinten are în varf un mugure mixt (rezultă 5-6 flori și
o rozetă de frunze
– nuielușa – față de smicea are în vârf un mugure mixt
– mlădița – față de nuielușă are 2-3 muguri micști spre vârf.
P
age4
Ramurile de rod a gutuiului
Gutuiul formează muguri micști din care crește un lăstar de 8 - 12 cm, care formează în vârf o
floare. Odată cu formarea fructului vârful ramurei se îngroașă iar ramura se numește măciulie. Măciulia
formează spre varf 2 - 3 muguri micști din care se vor forma alte măciulii. Aceaste formațiuni sunt
denumite coarne de melc.
Ramurile de rod la sâmburoase (drupacee)
- pintenul – la pomii tineri - ramură în devenire ca la măr și păr
- buchetul de mai – neramificat - are un ax de 1 - 3 cm pe care sunt prinși 4 - 7
muguri floriferi iar în vârf are un singur mugure vegetativ
- ramura mijlocie – are lungime de 10 – 30 cm uneori chiar ma mult.
Mugurele terminal și încă 2-3 muguri din aproprierea acestuia sunt vegetativi,
iar cei de la mijloc și baza sunt floriferi.
- ramura pleată – se întâlnește mai mult la vișin și mai rar la cireș. Este
subțire (2 - 4 mm) și lungă de 10 - 60 cm. Are un singur mugure vegetativ în
vârf și pe o lungime de 8 - 10 cm sub acesta numai muguri floriferi. Aceasta
ramură se alungește an de an, baza îi rămâne degarnisită.
- buchetul de mai – lung de 1 - 3 cm. În vârf un mugure
vegetativ iar dedesubt grupuri de muguri.
- ramura mijlocie – are 10 - 30 cm. În vârf un mugur
vegetativ iar lateral grupuri de muguri, 2 - 3 muguri sau
chair mai mulți din care unii floriferi și alții vegetativi.
- ramura buchet – 1 - 3 cm lungime și 2 - 4 muguri floriferi lateral, un
mugure vegetativ în vârf.
- ramura salbă – este subțire de 2 - 3 mm și lungă de 10 - 12 cm. Are
muguri vegetativi în vârf iar în rest muguri floriferi. Are viață scurtă (2 - 3
ani) dă fructe de slabă calitate.
- ramura mixtă – este ramura de bază la piersic. Are lungimea de 20 - 70
cm. La baza are 1 - 3 muguri vegetativi solitari ca și în vârf. Pe lungimea
mijlocie se găsesc grupuri de muguri vegetativi și floriferi.
- ramura anticipată – se găsește la cais, prun, piersic, migdal și se
formează în același an cu ramura-mamă și are dispunerea mugurilor ca la
ramura salbă sau mixtă în funcție de vigoarea lor. Înflorește mai târziu și
poate asigura producții în anii cu înghețuri târzii de primăvară când restul
florilor sunt distruse.
Ramurile de rod la nuc
La nuc pe ramuri scurte se formeaza 1 - 2 muguri micști terminali (cu flori femeiești) iar pe lateral sunt
dispuși gamenții (flori bărbătești). Există tipuri de nuc ce au muguri micști și pe lungimea ramurilor – cu
„fructificare laterală”
Lăstarii
Sunt organe tinere purtătoare de frunze. La subsioara fiecarei frunze se formează muguri. Lăstarii pornesc
din mugurii care s-au format la subsioara frunzelor din anul anterior sau pot porni din muguri dorminzi și
se numesc lăstari lacomi. Când pornesc de pe alți lăstari în cursul aceluiași an se numesc lăstari
anticipați.
Mugurii. Iau naștere pe lăstrari în fiecare an. Ei se împart după funcția lor:
La cireș și vișin:
Ramurile de rod la prun și cais:
Ramurile de rod
.la piersic și migdal:
- muguri vegetativi
- muguri florali
- muguri micști
P
age5
Dupa poziția pe lăstar:
Ciclul ontogenetic al speciilor pomicole
Sau ciclul de viață al pomilor – poate dura de la câțiva ani la arbuști până la peste 100 ani la unii
pomi. Cuprinde 6 perioade de vârstă:
1. Perioada embrionară – începe de la fecundare și se încheie cu germinația.
2. Perioada juvenilă – (de tinerețe sau de creștere) începe cu germinarea sau creșterea altoiului și se
încheie cu aparitia primelor flori și fructe. Durează de la 2 - 3 ani la speciile precoce până la 6 - 8 ani la
unele specii. Lăstarii de prelungire pot ajunge la 1,5 - 2 m lungime. Trebuie asigurată formarea
scheletului și intrarea pe rod.
3. Începutul rodirii – de la primele flori și fructe până la obținerea recoltelor maxime an de an. Lăstarii
de prelungire sunt încă lungi de 60 - 80 cm. Numărul ramurilor de rod sporește an de an. Perioada se
caracterizează prin cele 2 funcții: creștere și rodire în care domină prima funcție.
4. Perioada de mare producție – este cea mai importantă din punct de vedere economic – începe odată
cu apariția primelor recolte regulate și durează până când aceste nivele încep să scadă. În livezile
clasice durează 20 - 25 ani la semințoase și 10 - 15 ani la sâmburoase. În livezile intensive durează
8 - 10 ani. Lăstarii de prelungire sunt de 10 - 15 cm. Funcția de fructificare domină pe cea de creștere.
Apare fenomenul de uscare a ramurilor de rod și începe în interiorul coroanei. Poate apărea și
fenomenul de alternanță a rodirii.
5. Diminuarea producției – se instalează odată cu micșorarea producțiilor și se încheie când pomii
încetează să mai rodească. Creșterea ramurilor de prelungire încetează complet. Apar uscări și a
ramurilor terminale arcuite. Apar lăstari lacomi în interiorul coroanei.
6. Perioada de bătrânețe – lipsa rodului și uscarea progresivă a ramurilor de scehelet. Volumul coroanei
se micșorează progresiv prin uscarea ramurilor de schelet. Pomii nu mai pot fi regenerați. La începutul
perioadei tăierile de regenerare pot prelungi viața pomilor și obtinerea de producții.
Ciclul anual al speciilor pomicole
Ciclul anual al speciilor pomicole de climat temperat cuprinde 2 perioade:
Repausul este obligatoriu - când indiferent de condiții pomii nu pornesc în vegetație. Durează în
funcție de specie - de la căderea frunzelor până în ianuarie.
Repausul facultativ – la condiții favorabile pomii intră în vegetație.
Schimbările morfofiziologice prin care trec pomii în cursul ciclului anual sunt denumite fenofaze.
În prima perioadă de vegetație are loc formarea mugurilor vegetativi și floriferi care rămân în
repaus pe durata iernii după care în următorul sezon activ pornesc în creștere și înfloresc, leagă fructe care
ajung la maturitate și se recoltează. Fenofazele terminale ale unei recolte se desfășoară concomitent cu
fenofazele inițiale ale recoltei ulterioare.
Organele vegetative au ca fenofază inițială formarea mugurilor vegetativi.
Organele de rod au 2 fenofaze inițiale: inductia ontogenă și diferentierea mugurilor de rod.
- muguri terminali
- muguri axiali (laterali)
- Perioada de vegetație
- Perioada de repaus
P
age6
Inducția florală începe în iunie. Intervențiile efectuate în această perioadă și mai înainte cu o lună
au rol în diferențierea mugurilor de rod și formarea producției în anul următor.
Diferențierea are loc în iulie și se observă apariția protuberanțelor florale. Se desfășoară în a doua
perioadă a verii, toamna și iarna extinzându-se până în primăvara următoare.
Fenofazele finale ale organelor vegetative:
Fenefazele organelor de fructificare (de rod): procesul de transformare a mugurilor
vegetativi în floriferi începe din iunie. Se continuă toamna târziu și se desăvârșește primavara anului
următor (inducția antogenă și difențierea mugurilor de rod)
– pomii să fie asigurați cu suficiente substanțe hrănitoare în sol
Pentru diferențieri: – sa aibă un frunziș bogat și sanatos
– sa aibă un număr rațional de frcute (o încărcătură rațională)
Lipsa suficientă a substanțelor hrănitoare: – determinată de producție mare de fructe, lipsa apei
în sol, neefectuarea fertilizării, concurețta buruienilor, sol neafânat.
Producțiile mari au și o influență hormonală asupra diferențierii mugurilor de rod. În anii cu
prea multe fructe se recomandă rărirea acestora după prima cădere fiziologică.
Fenofazele finale ale organelor de rod (după repausul de iarnă) sunt:
1. Înfloritul și legatul fructelor se derulează cu următoarele subfenofaze:
La unele specii aceasta fenofază se petrece înaintea apariției frunzelor (migdal, cais, piersic) la
alte speecii concomitent cu înfrunzitul (măr, păr, cireș) la gutui după înfrunzit.
Durata înfloritului este direct dependentă de temperatură. Înflorirea și legarea fructelor se
desfășoară pe baza substanțelor de rezervă acumulate în anul precedent – substanțe de care depinde buna
desfășurarea a acestor fenofaze.
Polenizarea (transportul polenului pe stigmat) este premiza fecundării. La majortatea speciilor
este realizată de insecte (entomofilă) iar la unele prin vânt (anemofilă) – la nuc, alun, castan. Unele
specii au și capacitatea de autopolenizare (cu polen din propria floare). Leagă din total flori 8-10% măr,
păr; 15-20% prun; 25-30% cireș.
Fecundarea – este precedată de germinarea grăunciorului de polen și patrunderea tubului
polenic până la ovul.
2. Creșterea fructelor – de la legat până la pârgă. Are ca fenomene:
– creșterea propriu-zisă
– căderea fiziologică - căderea unor fructe insuficient dezvoltate autoreglarea încărcăturii de rod
– căderea prematură - căderea târzie (măr și păr) determinată de secetă, atac boli, lipsă hrană, udări excesive
- Dezmuguritul și începutul creșterii
- Creșterea intensă a lăstarilor
- Încetinirea și încetarea creșterii lăstarilor
- Maturarea țesuturilor și pregătirea
pomilor .pentru iernare.
- umflarea mugurilor de rod,
- dezmuguritul
- apariția butonilor florali,
- aparitia petalelor
- deschiderea florilor
- polenizarea și fecundarea
- caderea petalelor și a
florilor nefecundate
- legarea fructelor.
P
age7
- intrarea în pârgă
3. Maturarea fructelor: - maturitatea de cosnum
- maturitatea fiziologică: cand semințele sunt mature
- maturitatea de recoltare
ECOLOGIA POMILOR ȘI ARBUȘTILOR FRUCTIFERI
1. Particularitățile agroecosistemului pomicol
Din punct de vedere ecologic orice cultură fructiferă constituie un agrosistem, adică o unitate
funcţională a bioseferei de transformare a energiei şi substanţei, subordonată activitatii economice a
omului. Ca şi ecosistemele naturale, agroecosistemul pomicol este alcătuit din biotop şi biocenoză.
Bioceneza sau comunitatea de viaţă este componentul organic al ecosistemului şi cuprinde
populatiile tuturor speciilor vegetale şi animale exitente pe un biotop într-o epocă determinata, populații
care trăiesc în corelații trofice stabile. Populația este alcăuită din toți indivizii aparținând unei specii care
ocupă un teritoriu dat.
Biotopul este componentul anorganic, mediul abiotic, al ecosistemului şi cuprinde: solul. lumina,
cădura, apa, alterrnanta dintre zi şi noapte etc. Cu alte cuvinte, într-o livada biotopul cuprinde toţi
factorii c1imatici şi edafici.
Biotopul are rol de factor eliminator asupra biocenozei.
Fiecare dintre factorii climatici are rol determinant. Absenta unuia nu poate fi suplinităde
existenta altui factor în execes.
2. Lumina ca factor de vegetație
Cerințele pomilor față de lumină. Speciile fructifere cultivate în climatul nostru fac parte din
grupa plantelor fotofile, fiind pretențioase față de lumină. Aceasta este atestată de comportamentul
speciilor spontane, din care provin soiurile cultivate, specii care sunt grupate în luminişuri sau liziere de
păduri şi pe versanţii sudici ai dealurilor. Există însă diferente între specii în privinta cerintelor, fata de
lumină, ceea ce permite orânduirea lor în trei grupe, indicate în tabelul de mai jos.
Influența luminii asupra specillor pomicole. Satisfacerea cerințelor față de lumină are
influență favorabilă asupra tuturor proceselor vitale ale pomilor. Prezenţa luminii în cantități suficiente
conduce la creşteri viguroase, exprimate prin lăstari groşi cu internoduri normale (scurte), apariția de
ramificații numeroase; favorizează chimismul intern şi contribuie la instalarea unei stări fitosanitare
bune; măreşte rezistenţa la ger, favorizează diferenţierea mugurilor floriferi, rodirea regulată, obținerea
de recolte mari, acumularea de zahăr în fructe, precum şi apariția aromei şi colorarea mai intensă a
fructelor.
La excese de lumină frunzele rămân mai mici, membrana celulelor palisadice se îngroaşă
pigmenții clorofilieni se deplasează spre interiorul frunzelor, culoarea devine mai puţin intensă.
Fiind însoţită de cădură lumina ridică temperatura mediului, ceea ce explică nevoile mai mari
faţă de apă ale plantelor şi recoltele mai timpurii şi mai bogate în zahăr ce se obțin pe expozițiile bine
luminate. Lumina produce diferențe de temperatură între porțiunile luminate şi cele umbrite, ale
aceluiaşi organ. Frecvent, primăvara, partea sudică a trunchiurilor pomilor ajunge la temperaturi cu
11- 24 C mai mari decât latura opusă.
Insuficienţa luminii sau umbrirea are influență negativă asupra tuturor proceselor vitale.
Umbrirea parțială a mărului, a evidenţiat că pomii formează frunze mai mari şi mai subțiri, iar granulele
Cerinţe fată de lumină Specii fructifere în ordinea
Descreseândă a cerințelor Observații
Cerirţe mari Nucul , piersicul, caisul, cireşul
Cerițe mijlocii Păul, măul, prunul, vişinul
Cerirţe reduse Zmeurul, coacăzul, agrişul Pot creşte şi la lumină difuză
P
age8
de cloroplaste se îngroaşă, manifestând prin aceasta o tendință de compensare a lipsei de lumină, de
mărire a ratei fotosinteză/respirație. Acest mecanism de compensare este însă insuficient pentru a
menţine creşterea la nivelul atins în plină lumină. Deci, lumina insuficientă diminuează substanța uscată
acumulată în frunze şi conduce la creşteri reduse. S-a mai constatat că la 1/20 din lumina normală a
zilei, parti din pomi (şarpante) sau pomi întregi nu au diferentiat deloc muguri de rod şi că există o
legăură direct proporțională între umbrire şi caderea fiziologică a fructelor. Mai departe, deşi încărcătura
a ramas sub normal, fructele ajunse la maturitate au avut dimensiuni mai mici. Umbrirea are efecte
negative şi asupra colorării fructelor. Perioada critică pentru lumină în privinţa colorării fructelor de măr
cuprinde ultimile patru săptărnâni înainte de cules, iar pragul critic se situează la circa 25% din lumina
normală.
În privința compoziției fructelor, umbrirea provoacă o micşorare a cantității de substanţă uscată,
în general, şi o reducere a cantității de amidon. Maximum de amidon este atins mai târziu decât în
condiții de lumină iar coacerea fructelor întârziată.
Orice modificare în structura coroanei care poate spori cantitatea de lumină ajunsă la nivelele
inferioare până la limita de 25% din lumina naturală contribuie la sporirea randamentului acestor frunze,
la obținerea recoltelor mari şi de calitate.
lndicele foliar. Este suprafața totală a frunzişului unui individ sau a unei culturi raportată la
unitatea de suprafață. Cu cât indicele foliar este mai mare şi ajunge la maximum mai devreme, cu atât
planta şi respectiv cultura, va profita mai mult de lumina existentă
Dimensiunile frunzelor. Frunzele luate individual captează lumina direct proporţional cu
suprafața lor. În schimb la speciile cu frunze mici lumina părunde în coroană cu mai multă uşurintă. Ca
urmare speciile fructifere cu frunze mici ca de exemplu prunul, sunt susceptibile să suporte îndesirea pe
rând şi între rânduri şi ajung la indici foliari foarte mari (12-15).
Distribuția verticală. În mod normal, frunzişul se dispune astfel încât formează unele straturi
mai mult sau mai puțin continue, pentru a capta toate razele incidente. Aceasta face ca, de exemplu, în
coroana unui măr lumina să părundă la cel mult 1 m adâncime. Suprafața frunzelor luminate formează
indicele foliar luminat. Stratul superior, care beneficiază de plină lumină în mod obişnuit, opreşte 90%
din radiațiile fotosintetic active. Umbra lasată de o frunză mai contine 10% radiații fotosintetic active.
astfel că al doilea strat de frunze beneficiază de foarte puțină lumină.
Cunoscând această situație, devine deosebit de importantă, orânduirea pe verticală a ''panourilor
receptoare" prin tăieri şi schimbarea poziţiilor ramurilor.
Proprietățile optice ale frunzişului. Frunzele lucioase reflectă mai multă lumină (până la 30%
din lumina incidentă) decât cele mate sau cu asperități. Părul, de exemplu, reflectă mai multă lumină
decât mărul, datorită frunzelor sale lucioase. Aceasta poate constitui explicația recoltei mai mici ale
acestei specii în comparație cu mărul.
Orientarea frunzelor față de lumina incidentă şi înălțimea soarelui. Lumina pătrunde cel mai
bine şi este utilizată mai deplin în coroanele speciilor şi soiurilor ale căror frunze sunt mai aproape de
poziția verticală.
Forma şi orientarea coroanei. La înălțimi mici ale soarelui formele orizontale de coroane
desfăşoară o fotosinteză mai intensă decât cele verticale. În schimb, curba fotosintezei în coroanele
orizontale se plafonează de îndată ce soarele depăşeşte 45 deasupra orizontului. În coroanele verticale
(garduri fructiferi), după ce soarele depăşeşte 30 deasupra orizontului, intensitatea fotosintezei crește
rapid. În privința orientării rândurilor, în condițiile noastre de latitudine şi climă cel mai bine luminate
sunt gardurile fructifere orientate pe direcția N-S.
Modul de utilizare a luminii în diverse tipuri de livezi. În livezile c1asice alcătuite din pomi
de dimensiuni mari, plantati la mari distante, s-a constatat că la dezvoltare maximă ecranul fotosintetic
este discontinuu astfel ca reuşeşte sa capteze abia 70% din lumina incidentă, restul ajungând pe sol. La
coroanele globuloase de mari dimensiuni numai părțile superioare şi exterioare pe o profunzime de cca
1,5 m beneficiază de lumină peste limita de 25% din lumina normală, ceea ce asigură calitatea.
Interiorul coroanei este supus autoumbririi intense astfel că produce fructe puține şi de calitate scăzută.
În schimb, în livezile clasice pomii nu se umbresc reciproc. Rezultă că livezile clasice sunt foarte puțin
eficiente în privința interceptării şi folosirii luminii mai ales în primii ani de viață.
P
age9
În livezile intensive cu circa 600 pomi la ha conduşi cu coroane clasice se ajunge rapid la
formarea unui frunziş continuu (pomii se ating între ei atât pe rând cât şi intre rânduri). Această situatie
accentuează defectul livezilor clasice, alături de autoumbrire adăugându-se lipsa de lumină laterală.
La livezile intensive cu garduri fructifere a căror grosime nu depăşeşte 1,5-2 m şi mai ales cele
cu baza mai largă decât partea superioară intercepteaza mai multă lumină decât cele clasice. În aceste
livezi nu se pune problema de autoumbrire în cadrul coroanei unui pom in schimb există pericolul
umbririi atât intre rânduri (umbra purtata) cât şi între pomi pe rând.
În livezile superintensive în care pomii nu depaşesc 2-2,5 m înaltime, iar distanta dintre rânduri
este de 3,5-4 m se inlătură pericolul umbririi dintre rânduri.
În plantatiile cu rânduri multiple fenomenele de umbrire reciprocă a pomilor de pe acelaşi rând şi
de pe rândurile vecine sunt şi mai accentuate mai ales în partea inferioară a pomilor.
3. Căldura ca factor de vegetație
Căldura este unul din factorii limitativi pentru cultura speciilor pomicole. Unele specii, cum sunt
migdalul, piersicul, caisul etc, nu pot fi cultivate în zonele dealurilor înalte din cauza insuficienței
caldurii.
Pornirea în vegetație, creşterea pomilor primăvara începe numai când se atinge un anumit grad
de temperatură, numit "prag biologic" sau "zero biologic", caracteristic pentru fiecare specie. La pomi
pragul biologic este aproximativ +6 –– + C8 , iar la arbuştii fructiferi de +4 –– + C5 .
În desfăşurarea proceselor vitale, plantele au un optim de temperatură şi un prag superior.
Optimul de temperatură variază mult în functie de specie. Acest optim variază in strânsă legăură cu
ceilalti factori şi în special cu lumina.
Rezistențele speciilor pomicole la temperaturile minime absolute care se înregistrează în climatul
nostru constituie principala cauză de limitare a arealului de răspândire a culturilor. În tesuturile tuturor
plantelor care trec prin temperaturile scăzute în timpul toamnei şi la începutul iernii se petrec o serie de
procese biochimice care cresc rezistența pomilor la temperaturi scăzute până la limitele caracteristice
fiecărei specii (fenomenul de călire) - C24 -cais, piersic, -29- C30 -cireș, gutui, -30 C -vișin,
-30-32 C -păr, prun,-33-35 C - măr, coacăz, agriș. În perioada de vegetație pomii suportă mult mai
greu temperaturile scăzute decât în perioada de repaus.
4. Apa ca factor de vegetație
Apa are un rol deosebit în viața plantelor, fiind unul din elementele constitutive ale acestora.
Rădăcinile pomilor, de exemplu, conțin apă în proporție de 60-85%, iar fructele până la 85%.
Nevoile plantelor față de apă se exprimă prin cantitatea de apă consumată pentru a obține un kg
de substanță uscată, adică prin coeficientul de transpirație. Acesta diferă de la o specie la alta.
Cerințele pomilor față de apă diferă de la o specie la alta şi chiar la aceeaşi specie nevoile
diferă în decursul perioadei de vegetație. Există "faze critice pentru umiditate" care coincid cu
creşterea intensivă a lăstarilor. În timpul înfloritului şi coacerii fructelor şi în general spre sfârşitul
perioadei de vegetație, nevoile de apă ale pomilor sunt mai mici. Seceta, manifestată prin lipsa apei,
provoacă scăderea recoltelor, creşterea insuficientă şi îmbătrânirea prematură. Rădăcinile pomilor se
ramifică foarte mult în căutarea apei şi consumă multe substanțe sintetizate de frunze în detrimentul
recoltei.
Excesul de apă este şi el dăunător. Timpul ploios şi rece opreşte creşterea, micşorează
fotosinteza, prelungeşte perioada de vegetație, împiedică coacerea lemnului, maturizarea şi colorarea
fructelor. În timpul înfloritului, umiditatea ridicată şi ploaia spală polenul, diluează secreția
stigmatului, împiedică zborul insectelor polenizatoare, favorizează şi dezvoltarea bolilor criptogamice.
Excesul de apă în sol poate duce chiar la asfixierea rădăcinilor.
Nebulozitatea şi ceața impiedică radiația solară şi prin aceasta se micşorează fotosinteza. Din
această cauză, în regiuni cu nebulozitate mare, fructele nu se maturizează normal, iar lemnul lăstarilor
nu se mai coace suficient; ei rămân sensibili şi degeră în iernile ce urmează.
Zăpada apără solul de îngheț, protejează unele culturi (capşunul) şi alături de ploi constituie
sursa pentru aprovizionarea cu apă a solului. Prin pastrarea zapezii în jurul pomilor şi topirea ei înceată
se intârzie pornirea în vegetație a plantelor cu repaus scurt, cum sunt piersicul şi caisul. În afară de
această influență pozitivă, zăpada mai are, uneori, şi o acțiune dăunatoare. Depusă în cantitate mare pe
P
age1
0
ramurile pomilor sau a arbuştilor le îngreunează şi uneori le rupe. Din această cauză, în livezi trebuie
să se scuture zăpada de pe ramuri sau să se dezgroape plantele de sub zăpadă.
Roua, apreciată la cantitatea de 30 mm anual, măreşte umiditatea relativă a aerului şi creează
condiții favorabile pentru dezvoltarea plantelor, micşorându-le transpirația.
Chiciura şi poleiul provoacă ruperea ramurilor, datorită greutății. Poleiul împiedică respirația,
provocând asfixierea mugurilor şi ramurilor.
Grindina are efecte dăunătoare foarte mari. Cade în timpul cel mai călduros al anului, de obicei
ziua, aducând pagube însemnate livezllor. Prin sfăşierea frunzelor, micşorează fotosinteza, provoacă
răni pe tulpini şi lastari, care se vindecă foarte greu, constituind totodată şi porți de infecţie pentru
bolile criptogamice. Grindina produce pagube şi pentru că rănile de pe fructe, chiar dacă sunt
cicatrizate, duc la deprecierea calitativă a acestora.
5. Aerul ca factor de vegetaţie
Aerul influențează cultura pomilor prin conținutul în oxigen, în bioxid de carbon şi alte gaze,
precum și prin mişcarile lui (vânturi). Oxigenul din atmosferă (20,87%) satisface necesitatea de
respirație a organelor epigee. În sol oxigenul se găseşte însă în proporţie mai mică şi scade proportional
cu adâncimea, mai ales pe solurile nelucrate. Lipsa oxigenului la nivelul organelor hipogee se resimte pe
terenurile bătătorite sau acolo unde bălteşte apa şi se manifestă prin stânjenirea creşterii, putând ajunge
chiar la asfixierea plantelor. Este necesară o bună aerisire a solului în toate fazele de vegetație, în special
când respirația este foarte intensă (germinarea semințelor, înrădăcinarea butaşilor etc). Aceasta se
realizează prin afânarea solului şi spargerea crustei, scurgerea apei în exces de pe terenurile de cultură,
aşezarea butaşilor într-un amestec de pământ cu mult nisip sau chiar în nisip curat, aşezarea butaşilor in
poziție oblică, pentru ca baza lor să fie situată mai aproape de nivelul solului deci într-o porţiune cu mai
mult aer etc.
Bioxidul de carbon, atunci când lipseşte, duce la încetarea asimilației c1orofiliene. Sursa
principală de bioxid de carbon o constituie aerul, în care se găseşte în proporţie de 0,03%. Plantele
folosesc bioxidul de carbon şi din sol, unde rezultă din descompunerea substanţei organice şi unde acest
gaz atinge, în mod normal, proporţia de 0,1-0,3%.
Sporirea cantității de bioxid de carbon în aer până la 0,3-0,5%, chiar 0,63%, aduce sporuri
însemnate de recoltă. În câmp, sporirea bioxidului de carbon în vederea măririi recoltei se realizează
prin introducerea în sol a îngrășămintelor organice. Prin descompunerea acestora de către
microorganisme se degajă pe oră 0,4 grame de bioxid de carbon, mărindu-se astfel cantitatea lui în aer
până la înălțimea de doi metri.
Vântul măreşte transpirația plantelor şi sporeşte nevoile de apă, iarna spulberă zăpada,
împiedicând acumularea apei în sol, transportând-o în văi sau localități. În timpul înfloritului vântul
împiedică zborul albinelor şi usucă stigmatul florilor, ducând chiar la pierderea recoltei. De asemenea,
vinturile încetinesc creşterea pomilor. În scopul micşorării efectelor dăunătoare ale vânturilor se
folosesc pentru culturile pomicole terenurile adăpostite natural sau se procedează la infiintarea unor
perdele de protecție.
6. Cerinţele pomilor şi arbuştilor fructiferi față de mediul edafic
Fenomenul de oboseală a solului. În situații1e în care o plantație de pomi se înființează pe
aceeaşi suprafață de pe care a fost defrişată o altă plantație se constată unele deficiențe: creşteri reduse,
intrare lentă pe rod, dezvoltarea redusă a sistemului radicular, producții scăzute şi scurtarea ciclului de
creştere şi rodire. Aceste aspecte sunt mai evidente în sistemul intensiv de cultură, în care plantațiile se
succed în cicluri rapide, în situația replantării cu aceeaşi specie de pomi, la sâmburoase şi îndeosebi la
piersic, dar şi la măr şi cireş.
Fenomenul se manifestă şi în cazul plantării altor specii: piersic după cireş, cais sau prun etc.
Portaltoiul poate influența acest fenomen: piersicul altoit pe prun sau mirobolan este mai puțin afectat
decât cel altoit pe piersic.
Cauzele care determină acest fenomen negativ sunt:
- tulburări de nutriție, determinate de lipsa unor macroelemente şi microelemente,
ca urmare a consumului selectiv al culturii precedente;
P
age1
1
- acumularea de toxine, secretate de rădacinile pomilor din plantația anterioară.
Rădacinile unor specii pomicole, piersic în special, emit substanțe toxice pentru
alți pomi din aceeaşi specie;
- acțiunea nematozilor, directă sau indirectă prin leziunile provocate rădăcinilor
determină formarea unor enzime capabile a produce hidroliza amigdalinei la
piersic, cu consecința formării unor substanțe toxice pentru rădacina pomilor
noi plantați.
- dezechilibru microbiologic
Soluția cea mai sigură în astfel de situații este cea a rotației culturii, evitarea replantării imediate
şi în nici un caz cu aceeaşi specie, cultivarea câțiva ani a unor culturi erbacee, anuale sau perene. Dacă
din anumite motive plantația trebuie reînființată imediat, terenul se va trata cu substanțe nematocide şi
se va adopta un alt sortiment de specii şi portaltoi.
Inființarea plantațiilor pomicole
1. Sisteme de cultură și tipuri de plantații pomicole
Sisteme de cultură. Există patru sisteme de cultura a pomilor: clasic, agropomicol, intensiv si
superintensiv.
Sistemul clasic. Se caracterizeaza prin pomi de talie mare si mijlocie, altoiti, de regula, pe
portaltoi generativi, cu coroane globuloase (piramide, vas ), plantati la distante mari; numarul de pomi la
ha fiind de 150-350. Cheltuielile pentru infiintarea plantatiilor sunt mici. Productiile economice se obtin
abia dupa 6-8 ani de la plantare. Costurile de productie sunt ridicate, datorita gradului redus de
mecanizare a lucrarilor.
Sistemul agropomicol. Pomii sunt vigurosi si cu coroane globuloase, plantati la 12-14 metri
intre randuri si 3,5-5 metri pe rand. Intervalele dintre randuri se cultiva, pe toata durata plantatiei, cu
cereale, plante furajere, cartofi, sfecla etc. Productia de fructe este mica ( 6-12 t la ha). Acest sistem
ingreuneaza considerabil aplicarea tratamentelor fitosanitare si lucrarile de mecanizare. Nuse mai
practica (ca si sistemul clasic).
Sistemul intensiv.Se promoveaza in principal la drupacee si nucifere, dar si la pomacee. Pomii
au vigoare ( respectiv talie ) mica, submijlocie si mijlocie. Coroanele pot fi aplatizate ( garduri
fructifere) sau globuloase ( vas aplatizat, fus-tufa). Dupa numarul pomilor la ha, plantatiile intensive pot
avea densitate mica ( 400-633 pomi la ha ) sau mare ( 834-1666 pomi la ha).
Pomii plantati intensiv produc primele fructe in anul al treilea ( uneori al doilea ) de la plantare,
dar productia devine eficienta abia in anul al patrulea sau al cincilea. Productiile medii sunt de 15-30 t
fructe la ha, uneori mai mult. Cheltuielile de investitii sunt mari dar ramburseaza complet dupa primele
3-4 recolte economice. Durata rentabila a unei plantatii intensive este de 15-16 ani la piersic, cca 20 ani
la cais, 30 ani prun, 30 -40 ani la cires si visin. Gradul de mecanizare al lucrarilor fiind ridicat, fructele
se obtin la un cost de productie scazut.
Sistemul superintensiv. Se foloseste la mar, la parul altoit pe gutui si la piersic. Se planteaza
1800-3333 pomi la ha, uneori mai mult. Pomii sunt condusi in fus subtire, sistem Lepage sau in gard
belgian. Ei dau fructe in anul al doilea de la plantare, iar productia devine economica in anul al treilea.
Productiile sunt de 35-45 t fructe la ha, uneori mai mult. Durata rentabila a unei plantatii este de 10-15
ani. Investitiile facute cu infiintarea plantatiilor, desi sunt foarte mari, se recupereaza dupa primele 2-4
recolte. Datorita gradului ridicat de mecanizare a lucrarilor cat si economiei considerabile a fortei de
munca ( avand talie redusa, pomii se ingrijesc foarte usor), costul de productie al fructelor este foarte
redus.
Tipuri de plantatie. In functie de marime, de sortiment si de scopul, in care au fost create,
se desting urmatoarele tipuri de plantatii pomicole: plantatii comerciale ( sau industriale), plantatii
experimentale si didactice, plantatii de aliniament, plantatii de pomi pe langa casa.
Plantatiile comerciale. Aceste plantatii se infiinteaza cu scopul obtinereii unor cantitati mari de
fructe-marfa, pentru consum intern si export. Ele cuprind de regula, 1-3 specii pomicole, care se
P
age1
2
comporta cel mai bine in zona respectiva, fiecare specie fiind reprezentata printr-un numar redus de
soiuri ( de interes national), cu valoare comerciala cat mai ridicata. In felul acesta, din fiecare soi se pot
obtine partizi mari de fructe. Tehnologiile aplicate in plantatiile industriale se bazeaza, in principal, pe
mecanizare si chimizare, iar in zonele secetoase si pe irigare. In plantatiile de tip comercial se pot utiliza
sistemele intensive si superintensive.
Plantatiile pomicole experimentale şi didactice. Aceste plantatii se înfiitează în statiunile de
cercetare şi productie pomicolă în fermele didactice-experimentale ale institutelor agronomice şi pe
lângă liceele agricole, unde îndeplinesc rolul de "atelier şcoală.În cadrul acestor plantatii se încearcă
soiurile noi de pomi (indigene şi din import), se realizează selectia clonală şi se verifică noile tehnologii.
Plantatille pomicole de aliniament. Aceste plantatii se înfiintează de-a lungul şoselelor, a
căilor ferate, drumurilor şi aleilor. Pomii se conduc cu trunchi mijlociu şi înalt (1,20-1,50 m). Cele mai
bune rezultate în plantatii de aliniament le dau:
nucul, dudul, cireşul, vişinul, precum şi unele soiuri de măr", par şi prun cu coroana piramidala sau
globuloasă.
Plantatiile pomicole din grădinile populatiei. În cadrul acestor plantatii se includ, în primul
rând, pomii de lângă casă, precum şi plantatiile mici, ţaraneşti, din partea deluroasă a ţării noastre.
2. Orientari şi prioritati privind infiintarea plantatiilor pomicole
Fermele pomicole specializate în cultura unei singure specii pomicole (măr, prun, piersic)
prezintă importante avantaje sub raportul organizării şi desfăşurării procesului de productie, precum şi a
rezultatelor economice.
În cadrul unei ferme pomicole se pot cultiva şi 2-3 specii de pomi şi arbuşti fructiferi. Se recurge la
această variantă, când una din specii are perioada de recoItare prea scurtă şi necesită multă forţă de
muncă pentru culesul fructelor (cireş, vişin), precum şi în situatia când recolta unei specii (de exemplu,
caisul şi migdalul) nu este sigură în totii anii, datorită gerului, brumelor etc. Prin cultivarea a 2-3 specii
pomicole, cu rezistenţă diferită la ger şi cu alte epoci de înflorit, se reduce considerabil riscul de a pierde
in întregime recolta de fructe în anii cu conditii climatice nefavorabile. În plus, cultivarea unor specii cu
epoci diferite de coacere a fructelor asigură o utilizare mai ratională a forţei de muncă, utilajelor şi
maşinilor, a spatiilor de sortare şi depozitare temporarăra a fructelor. În zonele de câmpie şi colinare,
într-o fermă pomicolă se pot planta ca specii de bază: cais, piersic sau prun, iar ca specii de
completare:cireş, vişin, migdal, măr şi păr de vară.
În zonele deluroase, într-o fermă pomicolă se poate planta măr sau prun ca specii de bază, cireş
şi vişin (eventual nuc sau păr) ca specii de completare. Fiecare din speciile mentionate trebuie plantată
în parcele separate.
Speciile cu vigoare mare şi intrare târzie pe rod (nucul, castanul cu fructe comestibile, cireşul) se
recomandă a fi asociate în cadrul aceleiaşi parcele cu alte specii de vigoare slabă şi precoce. Astfel,
nucul poate fi asociat cu vişin, prun, măr de tip spur, păr altoit pe gutui, alun, coacăz, agriş. Castanul cu
fructe comestibile se poate asocia cu alun, coacăz, agriş şi alte specii.Asocierea cireşului cu vişinul este
necesară sub raport biologic, deoarece unele soiuri de cireş sunt polenizatoare pentru vişin. Pentru a
diminua consumurile de carburanti şi lubrifianti, precum şi cheltuielile cu transportul fructelor,
plantatiile a căror fructe sunt destinate în principal industrializării se situează cât mai aproape de
întreprinderile de prelucrare. De asemenea, speciile cu fructe foarte perisabile (căpşun, zmeur, coacăz,
afin, piersic, cais) se amplasează în apropierea centrelor de mare consum, precum şi în grădinile
populatiei.
Mărimea plantatiilor pomicole. Plantatiile de pomi vor avea mărimea corespunzăoare unei
ferme de productie , care prin profitul realizat sa acopere investitiile. Trebuie calculata dimensiunea
economica a fermei plecand si de la capacitatea de lucru a unui teactor cu setul de masini corespunzator,
forta de munca disponibila mai ales la recoltare, piata de desfacere.
Suprafata minimă a unei ferme specializată in cultura superintensivă a mărului şi părului este de 10-15
ha,iar a unei ferme cu specii sâmburoase, cultivate in sistem intensiv, 20-30 ha.
P
age1
3
3. Alegerea locului pentru infiintarea unei plantatii de pomi
La alegerea terenului pentru infiintarea area unei plantatii pomicole se ţine seama de climă,
relief,sol,subsol, adancimea panzei de apă freatică,posibilitătile de irigare, depărtarea faţă de păduri si
marile întinderi de apă (lacuri). Totodata, se au în vedere factori ca: tradiţia locală, posibilitătile de
investitii, depătarea faţă de centrele populate, piete şi societati de prelucrare,accesul la căile de
comunicatie, posibilitătile de asigurare a forţei de muncă etc.
Clima.Dintre elementele climei, la alegerea terenului pentru plantatie ne interesează în mod
deosebit: temperatura medie anuală, temperatura maximă şi minimă absolută,suma precipitatiilor anuale,
frecventa grindinei, a înghetului şi brumelor târzii de primavară,numărul orelor de insolaţie în perioada
de vegetatie.
Relieful.Terenurile cu pantă uniformă până la 10-14%, pretabile la mecanizare, sunt cele mai
bune pentru plantatii de pomi. Când panta terenului este de 14-25%, pomii pot fi cultivati pe terase, dar
investitiile cresc. Investind intr-un teren favorabil, reducem costurile de ameliorare a conditiilor de
cultura a pomilor pe timpul exploatatiei.
Solul. Pentru cultura pomilor nu sunt bune solurile gleizate, salinizate, calcaroase sau puternic
acide (pH sub 5,5%).
Subsolul. Trebuie evitatate terenurile cu subsol calcaros,marnos, cu argilă sau pietriş aşezate la
adâncime mică.
Adâncimea pânzei de apă freatică.Pentru arbuşti fructiferi pânza de apă freatică va trebui să fie
la minimum 0,8-1 m fată de suprafata solului, pentru gutui şi măr altoit pe portaltoi vegetativi la 1-1,5 m
şi de peste 2-2,5 m pentru restul speciilor pomicole. De asemenea pânza de apă freatică trebuie să aibă
nivel constant; dacă nivelul este fluctuant, apa poate ajunge în stratul de sol ocupat de rădăcini,
producând fenomenul de asfixie radiculară.
Depătarea fată de păduri, marile suprafeţe cu apă şi zonele cu poluare industrială. Se va evita
plantarea pomilor în imediata vecinătate a pădurilor, pentru a preveni atacul masiv de insecte,boli, păsari
(la cireş, migdal), animale rozăoare etc.
Vegetatia lemnoasă spontană. Prezenţa speciilor pomicole săbatice (măr, păr, cireş,
porumbar,corn, păducel), a fagului, stejarului, carpenului şi teiului indică condiţii prielnice pomilor.
Dimpotrivă, salcia, plopul şi arinul demonstrează că solul are exces permanent de umiditate şi deci este
contraindicat pentru pomicultură.
4. Stabilirea sortimentului de specii, soiuri şi portaltoi
Intr-un masiv pomicol să se planteze (dacă este posibil) o singură specie pomicolă.In cazul când
se cultivă 2-3 specii pomicole, fiecare va ocupa un sector aparte, în suprafată de mai multe hectare,
pentru a permite efectuarea tratamentelor fitosanitare (fiecare specie pomicolă necesită un anumit
calendar al stropirilor).
Speciile şi soiurile se aleg, în primul rând, în functie de directia de productie (pentru consum în
stare proaspătă,industrializare, export). Stabilirea sortimentului de specii, soiuri şi portaltoi se face în
conformitate cu lucrarea de zonare a productiei pomicole şi pe baza rezultatelor experimentale cele mai
recente, obtinute în statiunea zonală de cercetare.
Majoritatea speciilor de pomi nu se pot replanta după ele însele,datotită fenomenului de
"oboseală a solului". În general, este bine ca speciile sâmburoase să se replanteze după semintoase şi
invers.
5. Amenajarea, fertilizarea şi lucrarea terenului in vederea infiintarii
unei plantatii
Plantatiile pomicole se înfiintează numai pe bază de proiectare (documentatii)
tehnico-economice, întocmite de atelierele de proiectare autorizate în acest scop.
P
age1
4
Lucrările de amenajare a teritoriului, de fertilizare şi pregătire a solului, trebuie să asigure
conservarea, ameliorarea şi utilizarea cât mai judicioasă a fondului funciar, precum şi crearea condiţiilor
pentru mecanizarea la maximum a lucrărilor din plantatie şi irigare.
6. Plantarea pomilor
Epocile de plantare. Cele mai bune rezultate le dă plantarea de toamnă a pomilor.
Higroscopicitatea atmosferică şi umiditatea solului mai ridicate toamna favorizează prinderea pomilor,
mentinând ţesuturile acestora turgescente. În plus, pomii plantati toamna beneficiază şi de alte avantaje:
pământul din groapa de plantare se aşează mai bine şi acumulează mai multă apă, fapt ce permite
pomilor să suporte mai uşor o eventuală secetă din primăvară (in aprilie). Datorită acestui fapt, de
regulă, pomii plantati toamna pornesc în vegetatie cu 15-20 zile înaintea celor plantai primăvara,
realizând totodată creşteri mai mari cu 20- 30%. Mai trebuie luat în considerare faptul că perioada
favorabilă pentru plantare este mai lungă în cursul toamnei, iar mâna de lucru mai disponibilă.
Sapatul gropilor. Întrucât plantatiile intensive şi superintensive de pomi se înfiinţează pe teren
desfundat la adâncimea de 50-60 cm, gropile de plantare vor avea dimensiuni reduse (40 x 40 x 30 cm),
astfel calculate incat sa permita asezarea radacinilor in pozitie normală. Ele se sapă mecanizat, cu
ajutorul burghiului sau manual
Pe teren nedesfundat si slab fertil dimensiunile gropilor pot ajunge la120x120x80cm.
Pregăirea pomilor pentru plantare. Înainte de a fi plantati, pomii scoşi de la stratificare se supun
unui nou control,inlaturandu-se cei necorespunzatori. După aceea li se fasonează rădăcinile. După
fasonare, pomii se introduc cu rădăcinile într-o rnocirlă pregătită din baligă de vită şi pamnânt galben, în
părţi egale, plus apa necesară pentru a se obţine un terci consistent.
Plantarea propriu-zisă a pomilor. Ca regulă generală, pomii se plantează la adâncimea pe care
au avut-o în pepinieră.Se recomanda plantarea cu 5-8 cm mai adânc a pomilor altoiti pe portaltoi
vegetativi, dacă altoirea lor s-a făcut cu 8-12 cm deasupra coletului. In acest caz, pomii vor emite noi
rădăcini din portiunea de tulpină introdusă în sol şi, având o înrădăcinare mai profundă, ei vor rezista
mai bine la secetă şi la acţiunea vântului. La pomii altoiti pe portaltoi vegetativi, punctul de altoire nu
trebuie să vină în contact cu solul, deoarece se naşte pericolul ca pomii respectivi să treacă pe rădăcini
proprii, crescând mult mai viguroşi şi, ca atare, plantatia devine neuniformă. În timpul plantării,
pământul din groapă se calcă de două ori: prima dată după ce se acoperă toate rădăcinile cu un strat de
sol gros de 3-4 cm, iar a doua oară: după ce se umple complet groapa. In urma călcarii pamantului
coletul pomului va trebui să se afle la nivelul solului.
La plantarea de toamnă, în jurul pomului se face un muşuroi, înalt de 20-30 cm şi larg la bază de
50-60 cm (să depăşească marginile fostei gropi). Acest muşuroi mentine umezeala
în zona sistemului radicular şi îl apăra de actiunea gerului. Dacă toamna este secetoasă, pomii plantati
trebuie udati..
La plantarea de primăvară, în jurul pomului se face un lighean, în care se toarnă 1-2 galeti de apa. După
ce pământul udat se zvântă,ligheanul se acoperă cu pământ mărunt, in strat de 10-15 cm pentru a reduce
evaporarea apei din sol, evitarea formarii crustei, protectia radacinilor de seceta.
Inmultirea pomilor si arbustilor fructiferi
Inmultirea – prin seminte
– pe cale vegetativa
Prin seminte: nucul, castanul comestibil, soiuri de piersic, cais si purtatorii: corcodus, zarzar,
cires, visin, mar paduret si parul paduret.
Pe cale vegetativa – prin marcotaj
– stoloni
– despartirea tufelor
– drajoni
– altoirea
P
age1
5
Portaltoii specilor pomicole
– Marul paduret(sau salbatic) – folosit la livezile clasice cu pomi de vigoare
foarte mare.Da vigoare mare si durata lunga de viata(60-100ani).Imprima
neuniformitate si intarzie intrarea pe rod(5-8ani).Fructele rezultate sunt mai
mici dar se pastreaza bine.
– Marul franc – puietii obtinuti din soiurile: Cretesc, Muntenesti, Calugaresti,
Masanschi au insusiri apropiate cu cele ale marului paduret.Au procent mai
mare de rasarire si uniformitate mai mare a pomilor(intrare mai timpurie pe
rod=este mai recomandat decat paduretul)
Portaltoii vegetativi: cei mai utilizati sunt M106,M26,M9(initiala vine de la
statiunea engleza East Mailing-unde au fost creati);se
inmultesc prin marcotaj;vigoare foarte slaba are M9 cu
inradacinare superficiala utilizat la pantatiile superintensive.
M26 are vigoare ceva mai mare decat M9. M106 are vigoare
mijlocie si este utilizat in plantatii intensive.
– parul paduret – are aceleasi caracteristici ca marul paduret
– parul franc – realizat din semintele soiurilor Harbuzesti, Alamai,
Busuioace, Pastravioare, Parul de Iulie.
Portaltoii vegetativi: - gutuiul – inmultit prin marcotaj,are inradacinare mai la
suprafata,suporta terenurile cu apa freatica mai la suprafata.
Au afinitate cu gutuiul soiurile: Contesa de Paris,Decana
Comisiei,Decana de Toamna,Cure untoasa Hardy. Nu au
afinitate cu gutuiul: Favorita lui Clapps ,Williams, Untoasa
Bosc ,Untoasa Gifard – soiuri ce pot fi altoite doar cu
intermediar.
Portaltoii gutuiului: se altoieste pe gutuiul comun sau pe unele selectii de gutui (selectii ca si la par).
o corcodusul sau mirobolanul – este cel mai utilizat portaltoi la prun ; se
adapteaza la o gama larga de soluri. Are sistem radicular viguros. Nu are
afinitate buna doar cu soiurile: Teleu gros, Vanat Romanesc, Gras
romanesc. Da soiurilor vigoare mai mare de crestere – rodire la 4-5 ani si
durata de viata 30-40 ani.
o Prunul franc – este obtinut din soiurile Rosior varatec, Scoldus , Renclod
Verde.Au o afinitate buna cu toate soiurile. Vigoare mai mica de crestere.
o Zarzarul – este putin folosit; mai rezistent la seceta si este utilizat in sudul
tarii.
o Zarzarul – foarte indicat pentru zonele mai secetoase; imprima ritm mare de
crestere; durata de viata 15-25 de ani.
o Corcodusul – indicat pentru solurile mai umede si mai reci; imprima vigoare
mare; durata de viata este mai scurta decat la cel altoiti pe zarzar.
o Prunul franc –este indicat pentru zonele mai nordice ale arealului de cultura
a caisului. Soiurile utilizate: Rosior varatec, Buburuze.
Portaltoii marului:
Portaltoii parului:
Portaltoii prunului:
Portaltoii caisului:
P
age1
6
o Piersicul franc – cel mai bun portaltoi pentru piersic.
o Migdalul amar
o Corcodusul – recomandat pentru terenurile mai compacte si
mai reci.
o Ciresul salbatec – cel mai recomandat pentru cires; cere soluri
afanate, calde, fertile si profunde
o Mahalebul – folosit ca portaltoi si pentru cires si pentru visin.
Utilizat mai ales in zonele mai secetoase.
o Visinul comun – folosit ca portaltoi la visin pe soluri mai scurse,
varful pantelor; reuseste pe soluri chiar mai grele.
o Selectia cires F 12 – utilizat ca portaltoi vegetativ pentru cires.
Nucul comun - soluri adanci
Nucul negru ( nuc american ) – imprima vigoare mai mica si intrare mai
timpurie pe rod.
Altoirea Pomilor
I Altoirea cu muguri detasati – altoiul este un mugure cu un scut de 3 cm lemn si coaja
a) Altoirea in ochi dormind – utilizata in august pe puieti tineri de grosimea creionului. Mugurele
ramane in repaus pana primvara cand porneste in vegetatie dupa suprimarea portaltoiului
deasupra acestui mugure.Seva portaltoiului sa fie activa iar mugurii altoi sa fie bine
dezvoltati.Altoirea mai devreme de 20 Iulie determina pornirea mugurilor in vegetatie.Portaltoii
se altoiesc la 6-7 cm deasupra solului;ochiului altoi se plaseaza pe zona nordica a puietului.Se
altoieste prin formarea cu doua incizii a literei „T” pe coaja portaltoiului la care se desprinde cu
spatula cutitului coaja de la intersectia celor 2 incizii sub care se introduce apoi ochiul altoi si se
leaga.Ramurile altoi se recolreaza cu putin timp inainte si se rup frunzele ramannd petiolii
acestora
b) Altoirea in ochi crescand – se efectueaza primavara cu ramuri recoltate din iarna si pastrate la
umezeala si la rece.Se efectueaza cand circulatia sevei este puternica iar coaja se dezlipeste usor.
Procedura de altoire este identica cu cea in ochi dormind.Ochiul altoi se introduce direct de pe
lama briceagului.Acesta porneste in vegetatie dupa 12-18zile.
c) Altoirea in „cipp buding” – foloseste tot un mugure cu scut cu diferenta ca scutisorul la 1 cm
sub mugure este taiat transversal printr-o incizie care sa dea o suprafata mare spre baza scutului.
Incizia asupra portaltoiului se face in acelasi loc ca si la altoirea in „T” dar se elimina coaja cu
putin lemn prin 2 incizii de sus in jos. Prima incizie scurta la baza iar a doua deasupra cu 3 cm (
lungimea scutului altoi care se opreste cand intersecteaza prima incizie ). Se aseaza ochiul altoi
pe zona decupata din portaltoi si se leaga.
II. Altoirea cu ramura detasata: altoiul este o ramura detasata ce are 2-3 muguri si se
utilizeaza primavara.
a) Altoirea in copulatie simpla: ramura altoi cu 2-3 ochi, 7-15 mm in diametru( de aceeasi
grosime cu portaltoiul) se executa o taiere in diagonala care sa realizeze o fata de 2-3 ori
diametrul. Aceeasi taietura se face si la portaltoi incat cele 2 fete suprapuse sa se acopere perfect.
Se leaga cu o folie.
b) Altoirea in copulatie perfectionata. Fata de altoirea in copulatie simpla pe cele 2 fete se
realizeaza o taietura ce pleaca de la 2/3 din partea de sus a planului, coboara 2-3 mm si merge in
paralel cu prima taietura si treimea mijlocie a acesteia. Se face aceeasi taietura si in portaltoi.
Prin distantarea celor 2 „limbi” rezultate si inbinarea lor, cuplarea altoi=portaltoi este mai
perfecta. Se utilizeaza la altoirea vitei de vie la masa.
Portaltoii piersicului si migdalului
Portaltoii ciresului si visinului
Portaltoii nucului:
P
age1
7
c) Altoirea in despicatura: Se foloseste pentru altoirea portaltoilor grosi de 2-6 cm.
Utilizata primavara dupa punerea sevei in circulatie. Portaltoiul se taie tranversal cu ferastraul sau
foarfecul si se despica pe o lungime de 4-5 cm. Ramura altoi de 4-8 mm cu 2-3 muguri. Sub ultimele
mugure se executa 2 taieturi de-o parte si de alta incat rezulta o pana avand lungimea fetelor taieturii de
3-5 cm. Aceasta pana se introduce in despicatura avand grija ca aceasta sa fie asezata la margine incat
coaja portaltoiului sa fie in continuitate cu coaja altoiului. Se pot aseza 2 ramuri altoi de-o parte si de
alta a despicaturii. Se leaga suficient de strans pe toata lungimea despicaturii cu rafie de altoit sau folie
plastificata iar zona taieturii transversale si deasupra despicaturii se acopera cu ceara de altoit ( mastic;
ceara de altoit – masticul). Poate fi mastic la cald ( care pentru utilizare se incalzeste) si mastic la rece.
Retete de mastic la cald:
1. 750 g sacaz, 100 g ceara de albine, 140 g seu de vaca, 10 g ocru
2. 750 g rasina, 250 g smoala sau parafina, 125 g seu, 125 g ocru
Retete mastic la rece:
1. 750 g sacaz, 75 g seu, 75 g ceara de albine, 120 3cm spirt denaturat
2. 830 g sacaz, 30 g seu, 15 g smoala, 25 g cenusa, 90 3cm spirt denaturat
d) Altoire sub coaja in cap de altoire
Se utilizeaza la portaltoii grosi pana la 5-6 cm in diametru. Epoca de altoire este primavara
cand seva este destul de activa ( aprilie – inceput de mai ). Ramurile altoi sunt recoltate din februarie si
pastrate la rece si la umiditate.
Portaltoii se reteaza transversal cu ferastraul si se netezeste cu cosorul. Aceasta taietura este
denumita „cap de altoire”. Se cresteaza apoi coaja portaltoiului la capul de altoire pe o lungime de 4-5
cm si se dezlipeste coaja pe o parte si de alta a crestaturii pentru introducerea altoiului. Acesta se
pregateste sub forma de pana simpla opusa unui mugure si lunga de 4-5 cm ( ca la altoirea in copulatie ).
Sub mugure se inlatura coaja pana la zona generatoare. Ramura altoi se reduce la 2-3 ochi. Se introduce
fortat in locasul facut in capul de altoire. Se pot introduce 2-4 altoi egal distantati. Se leaga cu rafie sau
folie si toate ranile se ung dupa legarea cu mastic.
Producerea materialului saditor se realizeaza conform legii , de producatori autorizati. Sursele
de seminte, pueti portaltoi ,marcote, ramuri altoi provin din surse certificate care garanteaza sanatate si
autenticitate.
Arbustii fruciferi se inmultesc vegetativ prin: butasi, marcote, drajoni, stoloni.
Inmultirea prin meristeme este o metoda noua care asigura un ritm rapid de inmultire in
conditii de laborator si fortare in camp.Rezulta plante libere de virusi.
o Butasii – sunt segmenti de 15-18 cm de ramuri care se pun la inradacinat
o Marcotele – sunt lastari porniti de la nivelul coletului ( punctul dintre radacina si tulpina ), care
prin musuroire dau radacini. Detasati de planta mama asigura inmultire ( mur, agris )
o Drajonii – sunt lastari porniti de pe radacini. Acestia sunt scosi si plantati toamna sau primvara (
zmeur)
o Stolonii – sunt tulpini aerieni de pe care pornesc rozete de frunze, care la baza formeaza radacini.
Astfel se inmulteste capsunul.
o Inmultirea prin meristeme este o metoda noua care asigura un ritm rapid de inmultire in conditii
de laborator si fortare in camp.Rezulta plante libere de virusi.
DISTANTELE DE PLANTARE A POMILOR
Acestea vor fi in functie de specie, soi, portaltoi si fertilitatea terenului, precum si de sistemul de
plantare ,forma de coroana.
In sistemul intensiv,marul pe portaltoi de vigoare mijlocie se va planta la 4m intre rinduri si
2,5-3m pe rand.La portaltoi de vigoare mica distantele pot cobori la 3/1,5m.Se poate planta si in benzi
P
age1
8
de 2-3 randuri cu distante reduse intre randuri(1,5-2m) si alei de trafic care sa permita accesul
tractoarelor si masinilor(3-4m).
Parul altoit pe gutui-la distante de 4m intre randuri si 2-3m pe rand . Cand se altoieste pe par
franc sau paduret distantele cresc cu 1-2m.
Gutuiul se preteaza la distante de 4,5/3m la soiuri cu vigoare slaba,crescand cu 1m la soiurile
viguroase.
Visinul cere distante de 4,5-5m intre randuri si 3-4m pe rand.Condus cordon vertical prin ciupire
repetata a lastarilor distantele pot cobori la 2,5/2m cu benzi si alei de trafic la 8-10m.
Ciresul altoit pe cires salbatic cere distante mai mari,minimum 5/5m chiar 7 m intre randuri pe
soluri fertile. La distante mai mici trebuiesc aplicate taieri in verde pentru reducerea vigorii. Pe portaltoi
vegetativi distantele de plantare pot fi reduse pana la 4/2 m
Prunul poate fi plantat la distante minime de 4,5/3,5m.
Caisul are nevoie de spatii ceva mai mari decat prunul,minimum 5/4.
Piersicul poate fi plantat la 4/3m,deoarece primeste anual taieri severe.Soiurile columnare pot fi
plantate la distante de 3/1.5 m
Lucrarile de intretinere a pomilor dupa plantare
Dupa plantare are loc taierea pomilor plantati pentru reducerea partii aeriene in vederea
echilibrarii cu radacina care a fost suprimata prin scoaterea din pepiniera si plantare.Se scurteaza(in
cazul pomilor plantati ca varga) la 40-70cm de la sol iar in cazul pomilor cu coroana se aleg viitoarele
sarpante ale pomilor care se reduc cu 2/3 din lungime.
Pomii in sisteme superintensive, cu ramuri de rod din primul an, aplicadu-li-se irigarea prin
picurare sunt supusi la taieri foarte sumare dupa plantare.
Pomii se sustin pe tutori(tutori de 80-100cm care se bat la 10cm de pom).Se leaga cu fir plastifiat
sau materiele care sa nu raneasca pomul.Legatura de tutore se face in forma cifrei „8”.
Se uda incat sa se mentina solul reavan la radacina pomilor.Daca nu ploua,la 10-12 zile,cu 10-15
l apa/pom turnate intr-un „lighenas”sau „copca”facuta pentru a sta apa la radacina.Obligatoriu dupa
infiltrarea apei se da pamant marunt in jurul tulpinei.Inainte de udare se reface „copca”.Se poate aseza si
mulci(paie,rumegus).
Se executa 3-4 prasile.Se fac tratamentele pentru combaterea bolilor si daunatorilor(4-5
tratamente).
Toamna se face aratura la 15-18cm adancime.Se protejeaza pomii contra iepurilor prin
inveliri(folie,hartie,carton) iar contra soarecilor-cu momeli toxice.
In anii urmatori se merge dupa aceleasi lucrari,apar in plus mai multe tratamente si se complica
lucrarile de formare a coroanelor.Din anul 2 se pot aplica lucrarile in verde pentru formarea coroanelor,
avand ca efect micsorarea vigorii pomilor si intrarea timpurie pe rod.In cazul in care pomii au fost rosi
de rozatoare se pot recepa(sa aiba 1-2cm deasupra altoiului) sau se pot aplica altoirea in punte(se
altoieste un segment de ramura pe partea de dedesubt a zonei roase la care varful se altoieste pe partea
de deasupra zonei roase).
TEHNOLOGIA INTRETINERII LIVEZILOR
Forme de coroană
I Coroane de mare volum, globuloase: destinate livezilor clasice.
A. Coroane de mare volum cu ax:
1. piramida etajata rarita modificata:trunchi 70-80cm,ax cu 2-3 etaje,fiecare etaj cu
3-4 sarpante,cu unghiuri 50- 55 .Fiecare sarpanta are 3-4 subsarpante
alterne,distantate la 50-70cm.Dupa ultimul etaj axul se suprima.
P
age1
9
2. piramida neetajata modificata:trunchi 60cm,ax 120-160cm cu 5-6 sarpante
dispuse la 35-40cm in spirala.Sarpantele de la baza au 3-4 subsarpante,numar ce
se micsoreaza la 1-2 subsarpante la a 6-a sarpanta.
3. piramida mixta intrerupta:la 70cm un etaj,3 sarpante cu cate 3 subsarpante;
deasupra etajului la 80cm 3-4 sarpante la 35-40cm in spirala,cu cate 1-2
subsarpante.
4. tufa:trunchi de 20-30cm,cu 5-6 sarpante fiecare cu alte subsarpante.
B. Coroane de mare volum fara ax:
1. vasul clasic– trunchi 70cm,3-4 sarpante pornite aproximativdin acelasi
punct.Sarpantele au 3-4 subsarpante si sunt distribuite la unghiuri egale in cadrul
cercului proiectiei.
2. vasul ameliorat,aplatizat:trunchi de 60cm,cu 3-4 sarpante,fiecare cu 3-4
subsarpante.Sarpantele sunt distantate pe ax la 30-40cm si sunt orientate pe
directia randului in forma de „X” la 4 sarpante si „Y”la 3 sarpante.
II Coroane de mare volum, aplatizate:destinate livezilor intensive
1. palmeta etajata cu brate oblice,destinata pentru mar,par,piersic,prun,
cais,visin.Trunchi 30-40cm la piersic;50-60cm la celelalte specii.Pe ax 3 etaje cu
cate 2 sarpante orientate pe directia randului.Distanta intre etaje intre 60-
120cm,functie de vigoare soi,specie.Unghiul sarpantelor cu verticala are 50- 55
la etajele inferioare si creste la 60- 65 la cele superioare.Sarpantele au 4-5
subsarpante din 50-60cm-conduse orizontal-dispuse lateral,altern.Gardul fructifer
se limiteaza la 3-3,5m inaltime si 1,2-1,5m latime.
2. palmeta neetajata cu brate oblice-are trunchi 40-50cm,cu 8-10 sarpante,fara
subsarpante.Sunt dispuse altern pe ax la 30-40cm si la 50- 55 ,unghiurile
crescand spre partea superioara.Inaltime 3m,latime 1,3-1,5m.
3. palmeta libera-este fara spalier,inclinarea sarpantelor obtinandu-se prin taieri de
transfer in vederea deschiderii sarpantelor.Are 9-11 sarpante solitare sau etajate.
4. palmeta evantai-cu 5-6 sarpante pornite de pe trunchi.
III Coroane de volum mic
1. piramida joasa-soiuri de mar de vigoare mica(M9),par altoit pe gutui.Trunchi
40cm,inaltimi 2-2,5m,diametru la baza coroanei 0,9-1,0m.Axul in zigzag si 6-7
sarpante dispuse in spirala,distantate la 20-25cm,cu elemente de semischelet.
2. coroana Pillar-pentru mar.Are un ax 2,5-3m cu 30-35 unitati de productie.Fiecare
unitate cuprinde 3 ramuri:una in varsta de 1an,una de 2 ani care formeaza muguri
de rod si una de 3 ani.Aceste componente trebuie sa fie proportional distribuite
3. fusul subtire-mar,vigoare mica,extins,piersic,par,visin.Trunchi 40cm,axul in
zigzag,limitat deasupra unei ramuri orizontale la inaltimea de 2,5-3m.Pe ax
sunt,la baza,4-5 sarpante iar deasupra lui 15-20 de ramuri de semischelet care
dupa 3-4 ani de rodire se inlocuiesc.
4. fusul tufa ameliorat(spindelbusch ameliorat)-trunchi 50-60cm,pe ax 14-18
sarpante de vigoare mica,dispuse in spirala la distante de 10-30cm si inclinate la
65- 75 ,pe sarpante si ax –formatiuni de rod
5. axul vertical-pentru densitati la mar1500-2000 pomi/ha.Un ax vertical pe care se
prind direct ramuri de semischelet si de rod.Pomii ajung la 4-4,5m inaltime.
6. tufa vas-o coroana globuoasa,cu interiorul decupat.Are 5-6 sarpante pe un trunchi
de 10-20cm,prevazute cu 7-8 ramuri de semischelet dispuse altern la
20-25cm,care se reduc la 40-45cm pentru activarea mugurilor dorminzi in
vederea pornirii de noi cresteri.Proiectata pentru visin cultivat la densitati
mari(1600-2500 pomi/ha),inaltime 1,8m,latime 2-2,5m.
P
age2
0
7. palmeta simpla-scheletul ax si 2 sarpante la baza,in unghiuri de 45- 55 .Ramurile
de rod si semischelet amplasate pe acest schelet,inaltime 2m,latime
0,8-1m.Distanta intre randuri 2,5-3m.
8. Drapel Marchand:pomii inclinati la 45 si au 5-6 sarpante care cad perpendicular
pe ax.Pe partea opusa-2 sarpante orizontale.
9. Ypsilon transversal:trunchi 30-40cm,inaltime 2,6-3,2m,grosime 2,4-2,6m.Este
condus liber sau pot fi puse sarme pentru fiecare brat.
10. Tripla incrucisare Delbard :trunchi 30cm,doua sarpante fara ax,sarpantele au
unghiuri mari fata de verticala,functie de vigoarea pomilor.Pe fiecare sarpanta
pleaca la 60-120cm de trunchi o subsarpanta ce se conduce paralel cu sarpanta
opusa,intersectandu-se cu subsarpanta celeilalte sarpante deasupra trunchiului.
11. Gardul cu schelet arcuit (Lepage):simplu si dublu.Schelet arcuit format din 3-4
arcade;prima arcada la 50-60cm de sol iar ultima la 1,7-1,8m.
IV Coroane artistic palisate
– Axul vertical
– Cordonul orizontal bilateral
– Gardul belgian(ypsilon,ypsilon transversal)
– „U”simplu, „U”dublu
– Palmeta Verrier
– Vasul candelabru
– Piramida aripata
Taierile pomilor
Efecte:
- ca efect general pe mai multi ani micsorarea volumului coroanei si reducerea cresterilor totale prin care
pomul incearca sa refaca organul pierdut
- prin taieri se inrautatesc conditiile formarii mugurilor de rod, pomii tineri taiati rodesc mai tarziu
- pomii maturi cu mult rod manifesta mai repede fenomenul de imbatranire.
In tinerete pentru a intra repede pe rod taierile trebuie facute numai cele absolut necesare.La
intrarea pe rod trebuiesc facute taieri de normare a rodului pentru mentinerea vigorii de crestere a
acestora.
Operatiuni de taiere
scurtarea – se indeparteaza numai o parte din ramura anuala, avand un efect local de crestere, si
in functie de cat se scurteaza din ramura anuala:
- la 1/3 – scurtare slaba
- la 2/3 – scurtare puternica
- la ½- scurtare medie
Cand scurtarea se refera la ramuri de mai multi ani, aceasta se numeste reductie. Are un efect
local de crestere.
suprimarea – eliminarea totala a unei ramuri. Are ca efect general cresterea mai viguroasa pe
tot pomul. Scurtarea si suprimarea se pot referi la taierile in uscat(repaus) sau in verde asupra
lastarilor.
schimbarea pozitiei ramurilor
- „Dresarea” ramurilor – micsorarea unghiului in vederea cresterii vigorii
- Inclinarea ramurilor – cresterea unghiului pentru micsorarea vigorii si formarii mugurilor de rod
P
age2
1 - Arcurirea ramurilor – formare de rod pe varful aflat sub orizontala si cresteri de inlocuiri pe
zona de curbura.
- Decorticarea inelara – sub o ramura ii micsoreaza vigoarea si determina intrarea ei pe rod. Pe
ax, deasupra ramurei actioneaza in sensul maririi vigorii de crestere a acesteia.
- Crestarea – patrundere scoarta si 2-3 mm in lemn – cu aceleasi efecte (mai evident decat
decorticarea)
- Incizia transversala – se face cu, cutitul sau fierastraul fara a indeparta lemnul. Are aceleasi
efecte.
- Incizia longitudinala – cu scopul ingrosarii
- Strangularea – reducerea vigorii
- Extirparea mugurilor
- Torsionarea
- Frangerea
Lucrarile de formare a coroanelor
Impun taieri, schimbari de pozitie a ramurilor. Se urmareste intrarea pomilor cat mai repede pe rod.
– Se vor evita pe cat posibil taierile,utilizandu-se cu precadere schimbarea pozitiei
ramurilor.Daca se impun taieri,acestea se rezuma la suprimari a cresterilor
necorespunzatoare si foarte putine scurtari.
– Sunt recomandate lucrarile in verde fata de taierile in uscat,care constituie o pierdere de
substanta sintetizata.
– Nu trebuie aplicat sablonul stict pentru o forma de coroana,se pot lasa ramuri
supranumerare,care se elimina in timp (dupa rodire).
– Scheletul trebuie sa se rezume cat sa ocupe spatiul pus la dispozitie.Toate ramurile de
schelet sa fie imbracate cu ramuri de semischelet si rod.
– Sa tempereze ramurile cu crestere exagerata si sa stimuleze ramurile ramase in urma cu
cresteri (echilibrarea sarpantelor in coroana).
1. Formarea coroanelor-etape: provocarea ramificarilor
2. stabilirea destinatiei ramificatiilor aparute
3. conducerea ramificatiilor in functie de destinatia stabilita.
Lucrarile de intretinere a coroanelor
– mentinerea formei si spatiului stabilit pentru fiecare pom astfel incat sa utilizeze la
maximum lumina si hrana;
– mentinerea unui echilibru intre crestere si rodire care sa asigure calitatea
fructelor,rodirea an de an si sa intarzie fenomenul de imbatranire a pomilor.
Interventiile folosite sunt schimbarea pozitiei ramurilor si taierile,ponderea insa revine taierilor.
Mentinerea formei si a spatiului stabilit prin lucrarile de taiere asupra ramurilor de
schelet,acestea au efect si asupra echilibrului dintre crestere si rodire,se realizeaza prin:
– reechilibrarea tuturor elementelor scheletului (etaje sarpante si subsarpante se face prin
schimbari de pozitie,suprimari,reductii si scurtari)
– limitarea inaltimii pomilor si evitarea indesirii-prin suprimarea ramurilor cu pozitie verticala
de pe sarpanta
– eliminarea ramificatiilor suplimentare aparute pe sarpante
– suprimarea ramurilor lacome si concurente,a celor bolnave si a celor atarnande.
Lastarii de prelungire in prima parte a perioadei de rodire a pomilor trebuie sa aiba o lungime
de 30-40cm.In partea a doua a perioadei de rodire ( spre batranete) aceste cresteri scad la 12-15cm si
Formarea coroanelor-etape:
Au ca scop:
P
age2
2
este necesar sa se intervina cu taieri mai severe pentru stimularea cresterilor (taieri de regenerare).Pomii
isi recapata vigoare de crestere pe o perioada de 4-5ani dupa care se intervine din nou.Taierile sunt de
reductie,de eliminare a scheletului in varsta de 5-8ani dar diametrul ramurilor saa nu depaseasca 7-8cm.
Taierile anuale-taieri de fructificare-sunt interventii asupra ramurilor de semischelet si de rod
cu scopul normarii incarcaturii de rod.Normarea incarcaturii de rod se face in functie de vigoarea de
crestere.La vigoare mica de crestere se lasa incarcatura mica de rod prin eliminarea ramurilor de rod.
Taierile de fructificare la pomi neajunsi la rodire maxima,se urmareste:
– garnisirea ramurilor de schelet cu ramuri de semischelet si de rod
– taierile sunt minime pentru a tempera cresterile si mentine cat mai multe
ramuri de rod.Se elimina ramurile „la inel”=suprimare.Ramurile de
semischelet vor fi amplasate pe ramuri de schelet la 30-50cm de o parte si
de alta si vor fi pline cu ramuri de rod.
La pomii ajunsi in perioada de rodire maxima,taierile de fructificare se fac prin:
– normarea incarcaturii rodului
– reinnoirea ramurilor de semischelet si de rod.Se realizeaza prin:-ramurile de
semischelet de 3-4 ani sunt reduse la lemn de 2 ani (daca sunt lungi si subtiri
se reduc la 1/3,daca sunt multi muguri de rod si nu este incarcatura mare se reduc
la ½).
– ramurile de semischelet mai groase,bine plasate si pe care circula bine seva sunt
pastrate intregi si se normeaza numarul ramurilor de rod de pe ele
– ramurile de rod cu multe ramificatii (vetrele de rod) sunt reduse la 2-3 ramuri de
rod.
La sfarsitul taierii raportul va fi de 2-3 muguri vegetativi /1 mugure de rod.
Taierea de fructificare este riguroasa cand pomul are o incarcatura mare de muguri de rod (se
asteapta anul cu productie in cazul periodicitatii de rodire) si sunt foarte sumare cand incarcatura de rod
este mica.
La pomii trecuti de rodirea maxima:
– se urmareste reinnoirea ramurilor de semischelet si de rod
– se elimina cioturile,portiunile golite si alungite,degarnisite
– se apropie rodul de ramura de schelet.
Corectarea coroanelor. Se refera la pomii neglijati-nu au primit lucrari de taiere corecte. Se
realizeaza cu scopul:
– imbunatatire regimului de lumina
– echilibrarea elementelor de schelet
– stimularea cresterii lastarilor
– regenerarea ramurilor de semischelet si de rod
– se incearca ajungerea la o anumita forma de coroana
INTRETINEREA SI LUCRARILE SOLULUI IN LIVEZI
Solul in livezi este intretinut in mai multe sisteme.
1.Ogorul lucrat: - pe terenuri cu panta redusa si in zonele cu precipitatii scazute,solul se
mentine afanat tot timpul anului.Se ara toamna si se discue in cursul vegetatiei de 3-4 ori.Pe rand solul
se mobilizeaza manual sau mecanizat.Aratura este 18-20cm la portaltoi cu inradacinare profunda si doar
la 12-15cm la portaltoi cu inradacinare superficiala.
Avantaje:
sistemul radicular se dezvolta bine;se intensifica activitatea microorganismelor
aerobe care descompun materia organica
se inlatura concurenta buruienilor,se impiedica inmultirea rozatoarelor si
daunatorilor,se impiedica drajonarea la unele specii.
P
age2
3
Dezavantaje:
– favorizeaza procesul de eroziune a solului pe terenuri in panta
– ranirea,taierea radacinii
– mineralizarea prea rapida a materiei microorganismelor
– se taseaza solul in profunzime,pe urmele de circulatie a agregatelor
– nu permite circulatia agregatelor (tratamente) pe timp ploios
– fructele sunt mari dar mai putin dense,mai slab colorate,mai putina substanta
uscata,mai sensibile la transport,pastrare,boli.
2.Ogorul combinat cu erbicide-se ara toamna si se erbicideaza preemergent primavara pe
toata suprafata.Se fac 1-2 discuiri vara.Pe randul de pomi se erbicideaza preemergent sau cu buruieni
10-20cm.Este si varianta erbicidarii numai pe randul de pomi si cu lucrari mecanizate pe interval.
Avantaje:
– reduce numarul de lucrari mecanizate si manuale
– are efect pozitiv asupra structurii solului si compactarii in profunzime reduce ritmul de
mineralizare a substantelor organice
– utilizarea rationala a erbicidelor duce la reducerea costurilor de productie.
Erbicide utilizate:Gramoxone, Stomp, Fusilade, Simanex, Basta, Folar, Roundup,Glifogan.
Galant Speciile samburoase pot fi afectate de unele erbicide, la care erbicidele se recomanda dupa anul
3-4 de la plantare.
3.Culturi intercalate- pe perioada cat pomii sunt inca tineri.Culturi cu talie mica si care sa nu
incomodeze efectuarea lucrarilor in plantatie
4.Culturi cu ingrasaminte verzi-recomandat in zone cu precipitatii oeste 700 l/an.In perioada
cat pomii au cerinte mari de apa si elemente fertilizante, Solul se mentine ca ogor negru iar in restul
intervalului se seamana culturi cu masa vegetativa mare care se intorc sub brazda.
Culturile pentru ingrasaminte verzi pot fi infiintate :
- toamna si incorporate primavara (orz,secara,rapita,mustar) au rol sa mentina zapada si-n
zonele nisipoase sa opreasca deflatia.
- vara si incorporat toamna (lupin galben sau albastru)
- primavara cu incorporare la inflorire-vara-in zonele bogate in precipitatii
(trifoiul,hrisca,lupinul,bobul, borceagul).
Avantaje - mareste continutul solului in materie organica,reduce procesul de
eroziune,impiedica peocesul de imburuienare,intensifica activitatea microorganismelor in sol,inlatura
excesul de umiditate,favorizeaza structurarea solului;
Dezavantaje
- concureaza pomii la consumul de hrana
- costul fructelor este ceva mai ridicat.
5.Solul inierbat-solul cultivat cu diferite ierburi perene-recomandat zonelor cu suficiente
precipitatii si terenuri in panta, sau pe terenuri irigate.Irigarea poate fi facuta pe toata suprafata , numai
pe intrval cu lucrarea solului pe directia randurilor de pomi (1-2 m) sau numai sub proiectia coroanei
sau chiar mai mult cu 0,5-1m.
Inierbarea poate fi permanenta –pe toata durata plantatiei-sau inierbare temporara- 2-4 ani,
intelenire si 2-4 ani ogor negru.In acest caz se poate practica aceasta rotatie pe intervale intercalate.Pot fi
utilizate specii graminee perene (Lolium,Dactilis,Phleum,Festuca) sau in amestec cu trifoi rosu sau
gizdei.
P
age2
4
Semanatul se face primavara devreme.Iarba se coseste de 4-5 ori cand are 15-20cm si se lasa pe
sol sub forma de mulci.Dupa fiecare coasa se recomanda fertilizarea cu azot (cca 100 kg substanta
activa pe total an).
Avantaje:
- sporeste continutul solului in substanta uscata;
- impiedica eroziunea solului;
- cheltuielile de intretinere se reduc;
- solul nu se taseaza in profunzime,se inlatura excesul de umiditate;
- se favorizeaza formarea unei structuri bune a solului;
- se permite circulatia agregatelor pe toate perioadele;
- se imbogateste solul in fosfor si potasiu=fructe mai bune.
Dezavantaje:
- reduce posibilitatea de aerare a solului-radacinile tind sa se ridice la suprafata-scade rezistenta
lor la ger si seceta;
- procesul de mineralizare a materiei organice e incetinit
- se poate ajunge la carenta de azot-din antagonismul radacinilor pomilor cu cel al ierburilor;
- ierburile pot impiedica patrunderea apei
- este favorizata inmultirea rozatoarelor,bolilor si daunatorilor.
Este recomandata alternarea la 3-4 ani a intervalelor,inierbare cu ogor.
Mulcirea solului-poate fi naturala si artificiala.Consta in asezarea pe sol in strat subtire a
diverselor materiale:
- mulci natural-iarba de pe intervale,resturi vegetale (paie,coceni,frunze,fan)
- mulci artificial-folia de polietilena neagra,de obicei banda de 1,5-2m pe randul de pomi.
Avantaje:-mentine umiditatea,nu cresc buruieni,reduce oscilatiile termice,mentine
structura,porozitatea si afanarea solului,impiedica eroziunea,ingrasa solul.
Dezavantaje:-cheltuieli forta de munca si cheltuieli materiale,favorizeaza inmultirea
rozatoarelor,bolilor si daunatorilor,radacinile merg spre suprafata.
FERTILIZAREA PLANTATIILOR POMICOLE
Este absolut necesara-pomii ocupa terenul 15-30 de ani, secatuiesc unilateral solul prin productii
mari obtinute.
Pomii nefertilizati nu dau fructe de calitate,nu diferentiaza flori pentru anul.urmator. 1kg
ingrasamant duce la un spor de 6-7kg fructe.
Este recomandata fertilizarea mixta (ingrasaminte chimice + organice).Pentru o tona de mere se
ia din sol :3kg azot,0,7kg fosfor,8kg potasiu.Pentru o tona de prune :4kg azot,1kg fosfor,6kg potasiu.
Intr-o livada clasica de mar se extrag de pe 1ha,anul V, 210 kg substante nutritive, intr-o livada
intensiva de mar 590 kg,intr-o livada superintensiva 1459kg.
Dupa 10 ani consumul este de pe 1ha de 931kg livada clasica,2961kg in cea intensiva, 5010kg in
cea superintensiva.
Dozele de fertilizator se stabilesc dupa:
- starea de fertilizare a solului si activitatea microbiana din sol,
- starea vegetativa a pomilor (pomii tineri sa aiba lastari de 0,6-0,8m,la pomii pe
rod 30-40cm.Pentru astfel de plantatii sunt necesare 120-250kg/ha azot substanta
activa.
Momentul critic al aprovizionarii cu azot este la 10-15 zile dupa dezmugurit si la incetinirea
cresterii lastarilor cand are loc diferentierea mugurilor de rod.
P
age2
5
Tehnica fertilizarii
Fertilizarea dupa plantare –pe o fasie pe rand de 1-1,2m cat va fi spatiul de nutritie a pomilor
pe primii 4-5 ani.Dupa aceasta perioada, fertilizarea se poatese poate extinde pe tot spatiul.
La plantatiile tinere se pot recomanda orientativ pe un pom 5kg gunoi de grajd +16g azot,12g
fosfor,8g potasiu (la 1 m² suprafata cu radacini active).
Toamna se incorporeaza ingrasamintele organice:fosforul,potasiul si 1/4 din doza anuala de azot.
In plantatiile pe rod orientativ se administreaza 15-20 tone gunoi de grajd sau 50-60 tone odata la
3-4 ani.Intre aceste fertilizari se aplica la ha ingrasaminte chimice 80-120kg azot,60-80kg fosfor,70-
100kg potasiu.La doze se tine cont de feertilitatea solului,specie,soi,portaltoi,tip de plantatie,sistem de
intretinere.
Fertilizarea foliara-asigura absorbtia rapida a elementelor chimice chiar in conditii de seceta-
rezulta sporuri mari de productie.Acestea se administreaza in functie de tipul ingrasamantului (de la 2-3
l pana la 5-6 l/ha) odata cu tratamentele fitosanitare.
Amendamentele se dau pentru corectarea aciditatii,la 8-10 ani,pe solurile acide (calcar 8-9 tone-
functie de aciditate) sau pe solurile bazice (gipsul).
Tipuri de ingrasaminte
Ingrasaminte organice : gunoi de grajd, compost, turba, gunoi de pasari,
dejectii lichide, frunze uscate, ingrasaminte verzi.
Ingrasaminte chimice :
- ingrasaminte azotate:-sulfatul de amoniu(20-21% azot)
- azotatul de sodiu(15-16% azot)
- -azotatul de amoniu(32-34% azot)
- -ureea(46% azot)
- ingrasaminte fosfatice:-superfosfatul(16% azot+27-30% fosfor)
- -diamoniu fosfat(16% azot+47% fosfor)P
- ingrasaminte potasice:sare potasica(20-45%)K
- ingrasaminte chimice complexe-au 2-3 elemente chimice N,P,K.
- cenusa este un ingrasamant mineral.
IRIGAREA POMILOR
Consumul zilnic de apa a pomilor in functie de specie, soi, portaltoi, fenofaza, variaza intre 4 si
7 l/ m². Apa din sol este consumata de pomi prin procesul de transpiratie si se pierde prin evaporare.
Prezenta aerului si apei,raportul intre aceste elemente,determina valoarea principalilor indici
hodrofizici importanti in activitatea de irigare a plantatiilor pomicole:capacitatea hidrica(starea de
saturare cu apa a solului), coeficientul de ofilire (continutul de apa a solului cand pomul nu il mai poate
absorbi si se ofileste).
Apa trebuie mentinuta intre cei doi indici-capacitatea hidrica si coeficientul de ofilire-numindu-
se intervalul umiditatii active (dar nu in apropierea coeficientului de ofilire),trebuie mentinut la 70-80%
din capacitatea hidrica.
Marimea normei de udare este de 400-600 m³ /ha pana la 800 m³ /ha.
Metode de irigare : prin brazda,prin aspersiune,prin inundare, subterana,dozare prin picurare si
microaspersie
Udarea prin brazde:-terenuri cu textura mijlocie,pante usoare;brazdele se deschid la 1,5m de pom
si 0,8-1m intre ele.Adancimea brazdelor este de 15-20cm.Au lungimi functie de teren: 50-200m.
Irigarea prin aspersiune :-prin conducte demontabile sau sistem permanent.Se practica si irigarea
prin conducte perforate.
Irigarea prin conducte subterane :-conductele se amplaseaza la 50-60cm adancime,de la
infiintarea plantatiilor.Sunt perforate si sunt intr-un strat permeabil.
Irigarea prin picurare :-este cea mai moderna,furtunele sunt prevazute cu orificii care
functioneaza la 1,5-2 atmosfere.Consum mic de apa si asigura umiditate permanenta.
P
age2
6
Îngrijirea recoltelor
In tarile cu pomicultura avansata, regulatorii de crestere folositi la rarirea chimica si prevenirea
caderii premature a fructelor sunt incercati cu succes pentru imbunatatirea calitatii recoltelor. Din
cercetarile efectuate de Looney (1971, 1973, 1975), El Said Sadek (1980) s.a. se desprinde posibilitatea
stabilirii unor tehnologii moderne de cultura a pomilor, bazate pe controlul hormonal al tuturor
proceselor fiziologice si biochimice responsabile in stabilirea productiei si valoarea comerciala a
fructelor. Cele mai bune efecte biologice si economice se pot obtine prin tratamente chimice (stropiri)
cu auxine, antiauxine, gibereline, citokinine, ethephon, retardati, acidul abscisic, Carbaryl si 4-6
dinitrocresolat de sodiu (DNOC).
Auxinele stimuleaza legatul, cresterea si maturarea fructelor, impiedica plesnirea si caderea
fructelor si favorizeaza sinteza etilenei.
Antiauxinele au insusirea de a intensifica degradarea si inactivarea auxinei endogene
(inhibitorul coacerii), initiind procesul de maturitate.
Giberelinele, desi au o actiune opusa auxinelor, nu anuleaza efectul stimulator al etilenei
endogene asupra coacerii.
Citokininele, stimuleaza procesul de alungire al fructelor, intarzie schimbarea culorii fructelor
verzi si inhiba productia de etilena (in procent de 30% in decurs de 24 de ore).
Ethephonul induce caderea, colorarea si coacerea fructelor, accelereaza desprinderea fructelor
la recoltare.
Retardatii au ca efect intarzierea infloririi, intensificarea legarii fructelor, prevenirea caderii
premature si imbunatatirea calitatii recoltei. De asemenea, grabesc maturitatea si usureaza desprinderea
fructelor la recoltare.
Acidul abscisic (ABA) este sintetizat in frunze, translocat si inactivat partial. In timpul coacerii,
el se acumuleaza rapid si participa foarte activ in metabolism, intensificand biosinteza etilenei.
Carbarylul sau Sevinul este o substanta pesticida folosita curent pentru rarirea fructelor.
Corectarea incarcaturii de rod a pomilor. In anii favorabili, unele soiuri de mar si par au
tendinta de a se supraincarca cu rod si a perturba echilibrul fiziologic al pomilor. Din cercetarile
efectuate de Cepoiu (1974) rezulta ca numarul mare de fructe (peste incarcatura optima), intensifica
procesele vitale ale pomului, reduce suprafata a aparatului foliar (de 2-3 ori), structura si concentratia
frunzelor in clorofila. Frunzele acestor pomi sunt mai bogate in azot, fosfor si microelemente (bor, fier,
mangan) si mai sarace in potasiu, calciu si aminoacizi liberi. In aceste conditii se impune corectarea
incarcaturii pomilor cu rod (indiferent de varsta), asigurandu-i-se fiecarui fruct 40-70 frunze (dupa
specie). Aceasta corectie se face prin rarirea florilor si fructelor. Prin rarire se inlatura importante
acumulari de substante hormonale, care franeaza diferentierea mugurilor de rod, se asigura fructe mai
mari si cu o valoare comerciala mai ridicata, se stimuleaza vigoarea si logevitatea pomilor, se reduc
cheltuielile de recoltare, sortare, calibrare etc.
Knight si Jackson (1979) considera ca rarirea este obligatorie si la pomii tineri, pentru a preveni
ruperea ramurilor (la soiurile de mar care fructifica pe mladite) si epuizarea potentialului de productie
(la soiurile de mar care rodesc pe tepuse si leaga multe fructe intr-o inflorescenta).
Metode de rarire. Raritul florilor si fructelor se face manual, mecanic si chimic.
Raritul manual se face imediat dupa fenofaza de cadere fiziologica a fructelor, suprimand
fructele mici, gemene, traumatizate si retinandu-le pe cele mai mari la distante (intre ele) de 5-20 cm
(dupa specie si soi).
Raritul mecanic se bazeaza pe distrugerea unei parti din flori sau fructe, prin lovituri mecanice
succesive cu prajini capstusite cu cauciuc, jeturi de apa sub presiune sau vibratoare tip ”Homelite”, cu
1000-1500 vibratii pe minut (la 30-40 zile de la inflorit).
Raritul chimic consta in stropirea pomilor in timpul infloritului sau dupa inflorit (pana la 2-5
saptamani) cu DNOC, Carbaryl etc. Aceste substante distrug polenul, petalele, florile nefecundate si
embrionul semintelor fructelor mici, stimuleaza legatul timpuriu si excesiv al fructelor si caderea in
masa a acestora in luna iunie.
Childers (1973) considera ca raritul chimic are un efect mai puternic la pomii care infloresc
abundend si urmeaza dupa un an de rodire excesiva, la pomii cu perioada de inflorire scurta si
P
age2
7
deschiderea aproape simultana a florilor si procent mare de legare a fructelor in inflorescenta, ca si in
cazul timpului racoros si umed, premergator stropitului.
Rarirea chimica curprinde 1-2 stropiri. Prima stropire se face in timpul infloritului cu DNOC,
iar cea de a doua la 14-21 zile (de la deplina inflorire) cu Carbaryl.
Prevenirea caderii frucelor inainte de recoltare. In anii secetosi si pe solurile cu exces de
azot si carente in bor, mangan si zinc, la unele soiuri de mar, par, piersic, cais etc., se inregistreaza o
cadere prematura a fructelor (cu 2-3 saptamani inainte de recoltare), in proportie de 20-30%. Dupa
Wareing si Philips (1973), caderea fructelor poate fi cauza scaderii continutului fructelor in auxine (la
coacazul negru) sau acumularii excesive a etilenei (la multe specii). Prevenirea acestui fenomen, arata
Childers (1973) si Westwood (1978), poate fi facuta printr-o recoltare mai timpurie sau prin stropiri cu
substante hormonale, generatoare de etilena sau retardati.
Reglarea hormonala a maturarii si imbunatatirii calitatii fructelor. In procesul maturarii si
coacerii fructelor un rol important il au etilena si factorii hormonali.
Dupa Frenkel s.a. (1986), etilena,in conditii de oxigenare, induce coacerea fructelor si
stimuleaza sinteza unor substante proteice, care ulterior, devin ele insele enzimele desavarsirii
procesului de maturare. In conditii de depozitare, afacerea fructelor poate fi incetinita prin tratamente
cu Cycloheximida, care inhiba producerea etilenei. Looney (1971) si Liberman (1975) sustin ca
regularotii de crestere, desi se gasesc in relatii antagoniste in timpul coacerii fructelor, stimuleaza
biosinteza etilenei.
In urma rezultatelor obtinute s-a apreciat ca prin aceste tratamente aplicate corect, respectand
substanta indicata, concentratia si momentul optim de aplicare, se asigura accelerarea maturarii si
coacerii fructelor, devansand cu cel putin 1-2 saptamani perioada de recoltare; intensificarea culorii
fructelor rosii; mentinerea pe o durata mai mare a fermitatii fructelor destinate exportului; o reducere a
fermitatii pulpei fructelor ceruta de un consum imediat; imbunatatirea marimii si calitatii organoleptice
ale fructelor; obtinerea unor efecte economice mai rapide si la nivelul potentialului de calitate a solului.
Recoltarea fructelor
Recoltarea fructelor este operatia ce finalizeaza complexul de masuri agrotehnice aplicat in
livada care determina evolutia calitatii produselor, in procesul de valorificare. Multitudinea speciilor si
a soiurilor existente in cultura fac ca productia de fructe sa se caracterizeze prin coacere si recoltare
esalonata, grade diferite de perisabilitate si variabilitate in ceea ce priveste marimea, forma, culoarea,
modul de valorificare si durata de pastrare. Datorita numerosilor factori care conditioneaza productia
pomicula, in vederea unei judicioase organizari a campaniilor de recoltare si valorificare se impune
prognosticarea stiintifica a productiei pe 1-2 ani, cat si pentru o perioada mai indelungata, de 5-10 si
chiar 20de ani, care sa fundamenteze graficele de recoltare si livrare, in corelatie cu cerintele pietii
interne si externe si cu necesitatea cresterii consumului general de fructe. Fenofazele de vegetatie in
care se recomanda a se efectua previziunea curenta a recoltei de fructe sunt (dupa Gb.Stanciu si
A.Negrila, 1968) urmatoarele:
-toamna, la inceputul lunii decembrie, cand se stabileste gradul de diferentiere a mugurilor floriferi.
Pentru asigurarea unei productii bune, raportul intre numarul mugurilor floriferi si cei vegetativi trebuie
sa fie 1 la 0,5;
-primavara, la inceputul lunii martie, se apreciaza starea de viabilitate a mugurilor floriferi. Pe un metru
liniar de muguri analizati trebuie sa existe o incarcatura de 10 muguri de rod de pomaceae si 15 muguri
la drupaceae;
-sfarsitul lunii aprilie si inceputul lunii mai, in functie de specie, cand se apreciaza gradul de inflorire al
pomilor;
-dupa 10 zile de la scuturarea petalelor si dupa caderea florilor nefecundate, cand se stabileste gradul de
legare a fructelor. La 1 metru liniar de ramuri fructifere trebuie sa lege 8-10 fructe la pomaceae, 15-20
fructe la prun si cais, 40-60 fructe la cires si visin si 3-4 fructe la piersic;
P
age2
8
-dupa caderea fiziologica a fructelor, respectiv in luna mai pentru cires, visin, cais si in luna iunie pentru
piersic, prun , mar si par;
-la intrarea in parga a fructelor, cand se face ultima evaluare, aceasta fiind si cea mai reala. Totodata se
apreciaza si calitatea fructelor, precum si data la care se poate incepe recoltatul.
Elementele pe baza carora se face evaluarea productie sunt: numarul de pomi existenti in
cultura, defalcati pe specii, soiuri, tipuri de livada, varste, potential de rodire; numarul mediu pe pom
de muguri floriferi, flori sau fructe (se analizeaza 3-5 % din numarul total al pomilor sau 5-15
pomi/ha); greutatea medie a unui fruct, ce se stabileste prin cantarire.
Productia medie de fructe pe pom se calculeaza prin inmultirea numarului mediu de fructe si
greutatea medie a acestora, rezultatul raportandu-se apoi la hectar.
Deoarece recolta de fructe (E) depinde de capacitatea de productie a pomului (K), densitatea
medie a fructelor pe pom (Dm) si greutatea medie a unui fruct (Gm), ea se poate calcula dupa relatia
(F.Winter, 1969):
E = K x Dm x Gm
Capacitatea de productie a pomului (K) este data de suprafata coroanei, iar marimea acesteia
depinde de sistemul de conducere, forma de coroana devenind astfel un mijloc de productie (A.Liacu,
1974). Densitatea medie a fructelor de pom, exprimata prin numarul de fructe pe m² suprafata coroana,
se determina prin vizare, printr-un cadru special, situat la distanta de 60 cm de ochi. Vizarea se face de
la distanta de 3 m de pom, printr-o rama 12/12 cm, in cadrul pomilor cu coroana aplatizata. Pentru
exactitatea rezultatelor se efectueaza 46 numaratori in diferite parti ale coroanei.
Momentul este determinat de destinatia productiei. Trebuie stabilit momentul recoltarii in
functie de insusirile organoleptice a fructelor si evolutia acestora.
Soiurile de mere si pere de toamna si de iarna, gutuile, piersicile pot fi recoltate inainte de a
ajunge la maturitate de consum, deoarece coacerea lor se desavarseste dupa cules, in timpul
transportului sau a depozitarii.
Soiurile de mere si pere de vara, ciresele, visinele, prunele, caisele, capsunile, zmeura, murele,
coacazele, agrisele, nucile, alunele, migdalele, castanele se recolteaza la maturitate deplina sau cu
cateva zile inainte deoarece dupa desprindere de ramura nu mai are loc o imbunatatire a calitatii lor.
Precizarea judicioasa a momentului optim de recoltare a fructelor se poate face prin diferite metode,
luandu-se in considerare cati mai multi posibili din urmatorii indici de maturare, determinarele
facundu-se in dinamica, incepand din faza de parga: usurinta desprinderii fructului de pe ramura;
intensitatea pruinei pe suprafata fructului; forma, marimea, culoarea fructului, culoarea semintelor,
gradul de suberificare al lenticelelor; aroma, consistenta, suculenta, gustul si culoarea pulpei;
continutul sucului in substanta uscata, determina refractometric; continutul fructelor in amidon,
determinat prin probe cu iod; dinamica continutul in zahar total, a aciditatii titrabile si a raportului
dintre ele; fermitatea structo-texturala a pulpei sau rezistenta la penetrare, determinata cu penetrometru;
lungimea undelor luminoase care tranverseaza fructul, masurata cu aparatul numit hortispect;
intensitatea procesului de respiratie; numarul de zile de la inflorirea deplina pana la recoltare, precum
si suma gradelor de temperatura activa din aceasta perioada (soiurile de mar Jonathan si Golden
Delicious cultivate in zona coliniara a Olteniei, necesita 142-147 zile si 2734-2826 ºC.
Momentul de recoltare al fructelor depinde si de gradul lor de perisabilitate. Dupa acest criteriu,
fructele se pot grupa in 4 categorii:
1. Fructe excesiv de perisabile: capsune, dude, afine, zmeura, mure, coacaze, agrise, soc. Acestea se
recolteaza la maturitate de cosum, sortarea se face concomitent cu recoltarea, asezandu-se fructele
direct in ambalaje, de capacitate mica. In conditii optime de temperatura si umiditate se pot pastra 3-4
zile.
2. Fructe foarte perisabile: caise, cirese, visine, piersice, nectarine, pavii, prune. Se recolteaza in faza de
parga, cand pulpa este suficient de ferma.
3. Fructe perisabile: soiurile de mere de vara si de toamna, se recolteaza in parga cu 7-12 zile inainte de
maturitatea de consum. In depozite se pot pastra 30-90 de zile.
4. Fructe mai putin perisabile: nuciferele, soiurile de mere si de pere de iarna, unele soiuri de gutui.
Nuciferele se recolteaza atunci cand pericarpul in zona punctului stilar crapa la ¼ -1/3 din fructe.
Pomaceele din aceasta grupa se recolteaza inainte de caderea primelor brume si ajung la maturitate de
consum in timpul pastrarii (2-5 luni).
P
age2
9
Daca se produc ingheturi timpuri, care surprind fructele pe pom, recoltarea, manipularea si transportul
nu se efectueaza atata timp cat fructele sunt in stare de inghet, ci imediat dupa dezghetarea lor,
pierderile din timpul pastrarii fiind astfel mult reduse (la mere 13-14%)
Organizarea campaniei de recoltare a fructelor. Inca de la intocmirea planului anual de
productie a fermelor pomicole este necesar sa se cunoasca destinatia fructelor si respectiv contitiile de
calitate ce trebuie sa le indeplineasca. De comun acord cu beneficiarul se stabilesc graficele de livrare
trimestriale sau lunare. In functie de acestea si de productia previzionata, se intocmeste apoi graficul
recoltarilor si se face aprovizionarea cu ambalaje, unelte si materiale, se asigura mijloacele de
transport, masinile si utilajele, punctele de colectare si colectionare a recoltei si forta de munca
necesara.
Manipularea si transportul fructelor. Se efectueaza in ambalaje de diferite tipuri, care trebuie
sa asigure mentionarea calitatii produselor, sa realizeze paletizarea unitatilor de incarcatura in scopul
reducerii timpului de la recoltare pana la conditionare. Fructele usor perisabile sau cele destinate
consumului imediat in stare proaspata se transporta in ambalaje de capacitate mica, sortarea facandu-se
odata cu recoltarea, fapt ce reduce numarul de manipulari. Fructele cu fermitate structo-texturala buna,
rezistente la socuri si vibratii pot fi manipulate in lazi cu capacitate mare.
Tehnica de recoltare a fructelor. Aceasta a cunoscut un proces evolutiv continuu, care a
cuprins urmatoarele etape: recoltarea manuala traditionala, recoltarea manuala integrata paletizata sau
superpaletizata si recoltare integral mecanizata. Fructele pentru consum imediat in stare proaspata, cat
si cele destinate pastrarii se recolteaza in exclusivitate manual.
In functie de specificul procesului de maturare, fructele se pot recolta selectiv, in mai multe
etape succesive ( piersice, caise, cirese, visine, mere si pere de vara, capsuni, zmeura, mure), sau
integral printr-o singura trecere ( mere si pere de iarna, gutui). Fructele se vor recolta intotdeauna de la
periferie spre interiorul coloanei si de la baza spre varful ei. Recoltarea se face numai pe timp uscat si
nu prea calduros; lazile cu fructele recoltate se aseaza la loc umbrit, de unde vor fi transportate cat mai
repede la depozite.
Recoltarea integral mecanizata se poate aplica la nucifere si la toate speciile a caror fructe sunt
destinate pentru industrializare, desprinderea fructelor din pom facandu-se in genere, prin scuturare.
Visinele se depoziteaza direct in containere cu apa rece, iar ciresele intr-o solutie de SO2 si se
transporta astfel la fabrica, unde trebuie sa fie prelucrate in 4-6 ore.
Conditionarea si ambalarea fructelor. Conditionarea este operatia tehnologica prin care
se creaza partizi omogene de fructe, cu aceeasi culoare, forma, marime, stare fitosanitara, grad de
integritate si maturare.
Se face sortare, calibrare, spalare, periere, lustruire. ceruire, tratare. La cirese visine se face
preracirea, prin scaderea temperaturii de la 20-30 gC la 1.5-4 gC. Aceasta se face cu apa rece, gheata, aer rece,
in vid
top related