Transcript
S.C. UPET S.A. Târgoviște
PLAN DE RESTRUCTURARE a Obligațiilor Bugetare restante la 31 Decembrie 2020, conform Ordonanței de Guvern nr. 6/2019
SPANDA I.P.U.R.L.
Preambul
Reglementarea legală care stă la baza întocmirii prezentului Plan de Restructurare este dată
de dispozițiile OG6/2019 privind Instituirea unor măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare
restante la 31 decembrie 2020, în cazul debitorilor care au datorii la bugetul de stat.
Pot beneficia de prevederile OG nr. 6/2019, debitorii persoane juridice de drept public sau
privat (cu excepția instituțiilor publice și a unităților administrativ-teritoriale) aflați în dificultate
financiară care au depuse toate declarațiile fiscale potrivit vectorului fiscal, nu au fost dizolvați,
nu se află în procedura insolvenței, dar există riscul intrării în insolvență și nu îndeplinesc
condițiile pentru a beneficia de eșalonarea la plată prevăzută de Codul de procedură fiscal.
Ordonanța mentionată de OG 6/2019 oferă cadrul legal pentru restructurarea obligațiilor
bugetare principale și a accesoriilor aferente acestora, obligațiilor bugetare principale sau
accesorii stabilite de alte organe decât organele fiscale, transmise spre recuperare organelor
fiscale, precum și a amenzilor de orice fel.
Scopul adoptării Ordonanței este revitalizarea și evitarea deschiderii procedurii insolvenței
debitorului, corelativ cu asigurarea pentru organele fiscale a unui grad mai mare de recuperare
a creanțelor bugetare, față de varianta executării silite și/sau a falimentului debitorului.
Deși considerăm că ipotezele de lucru sunt viabile, se pot ivi situații independente de voința
noastră, care vor putea conduce la întârzierea încasărilor sau realizarea unor venituri diferite
față de cele estimate (întârzieri la plată ale clienților din cauze obiective, un necesar de resurse
suplimentar pentru majorarea cifrei de afaceri față de suma estimată, condiții specifice pieței
la un moment dat etc.) și care nu pot fi previzionate cu precizie în acest moment.
De asemenea, având în vedere intervalul de timp care va trece între data de referință a
propunerii prezentului proiect, data la care acesta va intra în vigoare și data de implementare
efectivă, este posibil ca o serie de valori luate în calcul în cadrul estimărilor noastre să suporte
modificări. Totuși, în cadrul proiectului, am propus o serie de măsuri pentru a micșora impactul
acestor modificări.
Subliniem faptul că Societatea debitoare a solicitat restructurarea obligațiilor bugetare pe baza
OG6/2019, propunând prezentul proiect de Plan de Restructurare, măsură care asigură cele
mai bune posibilități de plată a creanțelor bugetare.
În funcție de oportunitățile care vor apărea, Societatea va putea propune operațiuni economice
care nu au fost incluse în acest Plan datorită faptului că în acest moment sunt incerte, urmând
ca acestea să fie realizate după obținerea aprobărilor relevante.
În ceea ce privește durata de implementare a Planului de restructurare, în vederea acoperirii
obligațiilor de plată asumate către ANAF prin acest Plan, se propune implementarea acestuia
pe durata maximă prevăzută de prevederile art. 4 alin. (6), (a) și anume 7 ani de la data
aprobării acestuia de către ANAF, cu posibilitatea de prelungire cu 3 ani.
Pe baza acestor informații furnizate de managementul Companiei și a obiectivelor proiectului
au fost construite o serie de ipoteze de lucru pentru proiecția fluxurilor de numerar viitoare,
care vor sta la baza distribuirilor către ANAF.
Conținut:
Prezentul proiect de Plan de Restructurare cuprinde:
Preambul .................................................................................................................................. 1
1. Sumarul Planului de Restructurare ...................................................................................... 5
1.1. Condiții și premise ........................................................................................................ 5
1.2. Scopul Planului ............................................................................................................. 6
1.3. Durata Planului ............................................................................................................ 6
1.4. Previziuni și indicatori ................................................................................................. 7
1.5. Înlesniri la plată ............................................................................................................ 7
2. Prezentarea generală a societății .......................................................................................... 9
2.1. Scurt istoric .................................................................................................................. 9
2.2. Obiectul de activitate .................................................................................................... 9
2.3. Capitalul social și acționariatul .................................................................................... 9
2.4. Principalele caracteristici ale pieței ........................................................................... 10
2.5. Analiza competiției ......................................................................................................12
2.6. Analiza SWOT .............................................................................................................. 15
3. Analiza situației economico-financiare a Societății ............................................................ 16
3.1. Analiza patrimoniului societății debitoare: active ...................................................... 16
imobilizate, active circulante ............................................................................................ 16
3.2. Prezentare datorii și angajamente societate ............................................................... 18
3.3. Indicatori financiari: solvabilitate, lichiditate ............................................................ 20
3.4. Analiza contului de profit și pierdere pe ultimii ani ....................................................21
3.5. Cash-flow-ul pe perioada analizată ............................................................................. 23
4. Analiza cauzelor stării de dificultate financiară .................................................................. 24
4.1. Analiza și amploarea dificultății financiare, cauze și efecte ........................................ 24
4.2. Măsuri luate (anterior) de societate pentru depășirea dificultății financiare ............ 24
4.3. Cauze pentru care societatea nu mai poate beneficia de eșalonarea la plată conform
Codului de procedură fiscală ............................................................................................. 25
5. Măsuri specifice restructurării ........................................................................................... 25
5.1. Măsuri de optimizare a modelului de afaceri .............................................................. 27
5.2. Politica de personal .................................................................................................... 28
5.3. Reducerea cheltuielilor .............................................................................................. 28
5.4. Măsuri privind managementul activelor circulante ................................................... 29
5.5. Implementarea măsurilor în bugetul previzionat pe următoarea perioadă ............... 29
• Măsuri de optimizare a modelului de afaceri .............................................................. 29
• Politica de personal ..................................................................................................... 30
• Reducerea cheltuielilor ............................................................................................... 30
• Măsuri privind managementul capitalului de lucru .................................................... 30
5.6. Prezentarea bugetului de venituri și cheltuieli pe perioada planului de restructurare30
5.7. Prezentarea previziunilor privind fluxurile de numerar ............................................ 36
5.8. Condiții și premise ..................................................................................................... 37
5.9. Programul de plată propus al datoriilor fiscale .......................................................... 37
5.10. Impactul realizării planului ...................................................................................... 39
6. Aplicarea Planului de Restructurare ................................................................................... 40
6.1. Monitorizare și supraveghere ..................................................................................... 40
6.2. Condiții de menținere a înlesnirii la plată pe perioada de derulare a Planului .......... 41
7. Glosar de termeni ................................................................................................................ 43
Anexe ...................................................................................................................................... 45
A.1. Notificarea privind intenția de restructurare ............................................................. 45
A.2. Certificatul fiscal cuprinzând obligațiile ce fac obiectul restructurării ...................... 48
A.3. Previziuni Bilanț ......................................................................................................... 51
A.4. Previziuni Cont de Profit și Pierderi .......................................................................... 52
A.5. Previziuni Fluxuri de Trezorerie ................................................................................ 53
Page 5 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
1. Sumarul Planului de Restructurare
1.1. Condiții și premise
OG 6/2019, oferă companiilor cu datorii la bugetul de stat la 31 decembrie 2020, aflate în dificultate
financiară, posibilitatea restructurării obligațiilor bugetare restante. Scopul declarat al acestei măsuri de
restructurare a obligațiilor bugetare vizează, in principal, reducerea arieratelor bugetare, urmărindu-se
in acelasi timp si evitarea deschiderii procedurii insolvenței impotriva contribuabililor eligibili, precum
si o ultimă incercare de revitalizare a lor, din punct de vedere economic.
Cadrul legal care reglementează procedura de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31.12.2020, în cazul debitorilor care intră sub incidența Cap I din OG nr. 6/2019, este reprezentat de:
OG nr. 6/31.07.2019 privind instituirea unor facilități fiscale (MO 648/05.08.2019);
OG Nr. 6/2020 din 28 ianuarie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare;
OMFP nr. 2810/26.08.2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei (MO 711/29.08.2019);
Legea 207/20.07.2015 privind Codul de Procedură Fiscală cu modificările si completările ulterioare (Cod de Procedura Fiscală);
LEGE Nr. 114/8.07.2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2020
pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale,
precum şi pentru modificarea altor acte normative prin care se instituie măsuri de restructurare
a obligaţiilor bugetare restante la data de 31 iulie 2020;
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 181 din 22 octombrie 2020 privind unele măsuri fiscal-
bugetare, pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si pentru prorogarea
unor termene.
În baza art.3 din ordonanță, UPET S.A. a notificat organului competent intenția de restructurare a
obligațiilor bugetare restante.
Pentru a beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, Debitorul trebuie să indeplinească, in mod
cumulativ următoarele condiții:
▪ Să nu indeplinească condițiile pentru a beneficia de esalonarea la plată, asa cum este ea
reglementată de Codul de procedură fiscală;
▪ Să prezinte un Plan de Restructurare si un Test al Creditorului Privat Prudent intocmite
de către un expert independent, si să indeplinească testul creditorului privat prudent, pe baza
analizei puse la dispoziție de expert;
▪ Să nu se afle in procedura insolvenței potrivit Legii nr. 85/2014 sau respectiv Legii nr. 85/2006;
▪ Să nu fi fost dizolvat, potrivit prevederilor legale in vigoare;
▪ Să aibă depuse toate declarațiile fiscale la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
▪ Să stingă, pană la data depunerii solicitării de restructurare, toate obligațiile bugetare scadente
după data de 31.12.2020 sau care sunt scadente, declarate suplimentar, stabilite sau transmise
spre recuperare după eliberarea certificatului de atestare fiscală si pană la data solicitării de
restructurare.
Page 6 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Planul de Restructurare va cuprinde, in mod obligatoriu, următoarele:
Prezentarea cauzelor si amploarea dificultății financiare a Debitorului, precum si măsurile luate
de Debitor pentru depăsirea acestora;
Situația patrimonială a Debitorului;
Informații referitoare la cauzele pentru care Debitorul nu poate beneficia de esalonarea la plată
conform Codului de procedură fiscală;
Măsurile de restructurare a Debitorului si modalitățile prin care Debitorul ințelege să depăsească
starea de dificultate financiară, cu termene clare de implementare, măsurile de restructurare a
obligațiilor bugetare, precum si prezentarea indicatorilor economico-financiari relevanți care să
demonstreze restaurarea viabilității Debitorului.
Principalele premise de restructurare ale activității UPET S.A., care se reflectă în măsurile
cuprinse în Plan, sunt:
▪ Reesalonarea obligațiilor restante către creditorul fiscal, corespunzătoare datei de
31.12.2020 si plata integrală a acestora. În plus, se va plăti suplimentar in mod direct
pentru restructurare, peste obligațiile existente, suma de 20.000 RON.
▪ Plata către creditorul ANAF a contribuțiilor aferente salariilor personalului, precum si a
impozitelor pe profit pe intreaga perioadă de restructurare. Acestea se ridică pe perioada
de restructurare la 27,07 mil lei.
▪ Îmbunătățirea indicatorilor de lichiditate si solvabilitate ai Societății la sfarsitul perioadei
de restructurare ;
▪ Vanzarea activelor neesențiale pentru activitatea de bază si plata cu prioritate a
creditorului bugetar
▪ Aplicarea unor măsuri de imbunătățire a managementului lichidităților Companiei;
▪ Menținerea competitivității Societății ca urmare a realizarii programului de investitii;
▪ Stimularea personalului existent.
1.2. Scopul Planului
Planul de Redresare cuprinde prezentarea în ansamblu a măsurilor de restructurare financiară si operațională si perspectivele de redresare ale Companiei, în raport cu posibilitățile si specificul activității, cu mijloacele/resursele financiare disponibile/accesibile si cu cererea pieței față de oferta UPET S.A.
Scopul Planului este redresarea eficientă și efectivă a afacerii, care să asigure revitalizarea Companiei, restructurarea datoriilor bugetare și evitarea deschiderii procedurii de insolvență.
1.3. Durata Planului
Propunerea UPET S.A. referitoare la durata de punere în aplicare a Planului de Redresare este conformă cu prevederile art. 4 alin. (6), (a) si anume 7 ani de la data aprobării acestuia de către ANAF, cu posibilitatea de prelungire cu 3 ani.
Page 7 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
1.4. Previziuni și indicatori
Elaborarea proiecțiilor financiare a avut în vedere menținerea actualului model de afaceri folosit de managementul Companiei, căruia, în baza analizelor efectuate, i-au fost aplicate ajustările necesare în baza ipotezelor validate și asumate de conducerea Societății.
Pentru a avea o viziune cât mai obiectivă, această abordare, bazată pe performanță deja realizată, este fundamentată respectând principiul prudenței, asa cum este acesta prevăzut în reglementările contabile actuale. Desi previziunile financiare, spre deosebire de situațiile financiare istorice, reprezintă o estimare, comportand in mod inerent un anumit grad de subiectivism, am urmărit, pe cat posibil, acest principiu al prudenței ca obiectiv în abordarea noastră.
Evoluția principalilor indicatori pe perioada Planului de Restructurare
Evoluția indicatorilor din contul de profit si pierdere reflectă efectul măsurilor de restructurare
financiară prevăzute în Plan. Totodată, valorile previzionate pentru EBITDA indică potențialul
Companiei de a fi profitabilă din punct de vedere operațional pe perioada Planului de Restructurare.
Situația fluxurilor de numerar pe perioada Planului de Restructurare relevă capacitatea de plată a
Societății, necesară atat pentru onorarea obligațiilor curente, cat si respectării programului de plăți
prevăzut în proiectul de restructurare bugetară propus.
Fluxurile de numerar din activitatea operaţională includ și sumele prevăzute în
programul de plăți aferente restructurării bugetare.
1.5. Înlesniri la plată
Planul de Restructurare al obligațiilor bugetare propune reesalonarea la plată a obligațiilor ce fac obiectul
inlesnirii la plată, ce urmează a se plăti pe o perioadă de 7 ani de la data aprobării planului de către
organele fiscale competente, perioada maximă prevăzută de Art. 6 alin (5) lit. (a) din OG 6/2019.
- mii Lei -
VENITURI SI CHELTUIELI 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
Cifra de afaceri (net) 27.841 22.273 22.718 23.173 23.636 24.109 24.591 25.083 25.585
Rezultat din exploatare -35.674 -678 -847 802 217 234 254 717 730
Rezultat din activitatea financiară -163 -511 -376 -376 -287 -198 -108 -83 -83
Profit brut -35.837 -1.189 -1.223 427 -69 37 145 634 647
Impozit pe profit 0 0 0 -68 0 -6 -23 -101 -104
Profit net -35.837 -1.189 -1.223 358 -69 31 122 532 544
% Profit Net -128,7% -5,3% -5,4% 1,5% -0,3% 0,1% 0,5% 2,1% 2,1%
- mii Lei -
Situaţia Fluxurilor de Numerar 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
Rezultatul net -35.837 -1.189 -1.223 358 -69 31 122 532 544
Cash Flow înainte de variaţia activelor
circulante2.534 1.720 794 1.675 1.128 1.182 1.239 1.740 1.791
Flux de numerar net după variaţia capitalului
de lucru2.988 4.475 2.167 770 550 510 465 476 476
Flux de numerar din activitatea operaţională 2.141 3.964 1.791 326 263 306 334 291 289
Flux de numerar din activitatea de investiţii 2.714 -300 -300 -300 -300 -300 -300 -300 -300
Flux de numerar din activitatea de finantare -4.682 -3.900 -1.521 0 0 0 0 0 0
Numerar la inceputul perioadei 159 332 96 67 93 56 62 96 86
Flux de numerar net în perioadă 174 -236 -30 26 -37 6 34 -9 -11
Numerar la sfârşitul perioadei 332 96 67 93 56 62 96 86 76
Page 8 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Conform Certificatului de Atestare Fiscală nr. 7612/18.03.2021, obligațiile bugetare nete totale ce pot
face obiectul restructurării se ridică la suma de 1.946.609 RON, din care 1.841.183 RON obligații
bugetare principale, 105.426 RON majorări de întârziere, dobânzi si penalități de
întârziere.
Din această sumă, prin Planul de Restructurare se propune a se plăti, in mod esalonat, pe durata de 7
ani a desfășurării Planului, suma de 1.966.609 RON, reprezentând 101% din totalul obligațiilor
bugetare restante, în conformitate cu OG 6/ 2019.
Programul privind plata obligațiilor bugetare prevăzute în Planul de Restructurare
Obligații bugetare restante
Obligații bugetare curente
- mii Lei -
Datorii Buget OG6 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
1.967 0 98 275 354 354 354 354 177
- mii Lei -
Anul 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028 Total
Impozite si taxe asociate salariilor 3,073 3,135 3,198 3,262 3,327 3,393 3,461 3,530 26,379
Impozit pe profit 0 0 68 0 6 23 101 104 692
Total plati curente ANAF pe perioada planului 3,073 3,135 3,266 3,262 3,333 3,417 3,563 3,634 27,072
Page 9 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
2. Prezentarea generală a Societății
2.1. Scurt istoric
Înființată in anul 1991, UPET S.A. este un pionier in domeniul său de activitate, Societatea fiind unul dintre cei mai mari producători de instalații si echipamente pentru foraj din Europa. UPET SA Târgoviste functionează in conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată cu modificările si completările ulterioare, fiind inmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. J15/320/1991. De la inființare si pană in prezent, UPET S.A. a executat si livrat aproximativ 650 instalații de foraj si intervenție, in peste 45 tări ale lumii, inclusiv Brazilia, Bulgaria, China, Ecuador, Franta, Kazahstan, Libia, India, Irak, Oman, Polonia, Rusia, Ucraina, Venezuela. Accentul pe caracteristicile calitative si onorarea cu succes a comenzilor au consolidat notorietatea Societății pe segmentul său de activitate, produsele UPET răspunzand atat standardelor API, ISO si OHSAS, GOST, cat si celor mai exigente cerințe ale beneficiarilor săi. Obiectivul strategic al Companiei, de la inființare si pană in prezent, vizează abordarea pieței cu o gamă extinsă de echipamente si utilaje, încorporand soluții complexe, eficiente si cele mai recente tehnologii pentru lucrările de foraj si extracție petrol, constituind coordonatele necesare conservării avantajului competitiv, dar si al dezvoltării unor relații durabile si reciproc avantajoase cu partenerii săi contractuali.
2.2. Obiectul de activitate
Activitatea Societății constă in producția si comercializarea instalațiilor si echipamentelor de foraj, atât pe piața internă, cat si externă, avand domeniul principal de activitate “Fabricarea altor masini si utilaje cu destinație specială”, conform codului CAEN 289. Obiectele principale de activitate, asa cum sunt prevăzute in actul constitutiv, vizează: • Fabricarea utilajelor pentru extractie si constructii, cod CAEN 2892.
2.3. Capitalul social și acționariatul
Societatea UPET S.A. Targoviste are următorii acționari:
- Machine Building Concept S.R.L. – 75,1762%
- Persoane Fizice – 22,1910%
- Persoane Juridice – 2,6329%
UPET S.A. are un capital subscris si vărsat de 29.871 mii RON si, la sfârsitul anului 2020, avea capitaluri totale de 67.576 mii RON.
Page 10 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
2.4. Principalele caracteristici ale pieței
Dacă pană in 2019, trendul economic global a fost unul de crestere, la
nivelul tuturor economiilor lumii, începând cu anul 2020, perspectiva
economică s-a schimbat dramatic, o dată cu izbucnirea pandemiei
SarsCOV2, care a forțat toate națiunile să aplice măsuri drastice de
izolare si inghețare a economiilor, in vederea reducerii numărului de
infectări, asa cum reiese si din tabelul alăturat.
Potrivit celor mai recente estimări ale UE, PIB-ul statelor membre a înregistrat o contracție de 7,4% in
2020, urmand ca in 2021 să crească cu 6,1%, presupunand că pandemia poate fi controlată si să relaxarea
măsurilor de prevenție se va putea face treptat după implementarea vaccinului anti-COVID19.
Conform unei publicații recente a Comisiei Europene [European Economic Forecast, Winter 2021
(Interim), Februarie 2021], după o contracție de 12,2% in al doilea trimestru al anului 2019, economia
României a revenit cu 5,8% în perioada ianuarie – septembrie 2020, în principal ca urmare a redresării
consumului privat. Performanța puternică a sectorul construcțiilor a susținut formarea capitalului fix
brut pe tot parcursul anului. Exporturile nete au continuat să contribuie negativ la cresterea economică
in 2020, in pofida redresării exporturilor ceva mai rapid decât importurile, în trimestrul al treilea.
Producția industrială a recuperat o parte din pierderile anterioare din al doilea si al treilea trimestru al
2020, dar această performanță pozitivă a stagnat la începutul ultimului trimestru. Activitatea economică
se preconizează că a încetinit într-o oarecare măsură in ultimul trimestru din 2020, ca urmare a
restricțiilor reintroduse de limitare a pandemiei, ca răspuns la un nou val de infecţii.
PIB-ul real pentru România este prognozat, conform
aceleiasi surse citate mai sus, să crească cu 3,8% in
2021 si cu 4% in 2022, asa cum reiese si din graficul
alăturat. Se preconizează că, consumul privat va
recupera puternic din a doua jumătate a anului 2021,
pe măsură ce introducerea vaccinărilor ar trebui să
permită o ridicarea treptată a restricțiilor.
Sursă: CE, European Economic Forecast, Winter 2021
În 2020, o scădere bruscă a prețurilor la energie si cererea agregată au impins inflația globală in jos la 2,3% de la 3,9% in 2019. În 2021, unele presiuni inflaționiste se asteaptă să provină din cresterea prețurilor petrolului si liberalizarea pieței de energie electrică începând cu 1 ianuarie, care urmează atragă după sine cresterea prețurilor la energie, în prima parte a anului.
În primul trimestru al anului 2021 Romania a inregistrat o crestere spectaculoasă, peste nivelul asteptărilor, de 2,8%, comparativ cu ultimul trimestru al anului 2020, conform unei publicații aferente Ziarului Financiar din 22 mai 2021.
Page 11 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
În ceea ce priveste industria petrolului, Romania are o istorie de peste 160 de ani in producția si rafinarea țițeiului. A fost printre primele țări producătoare din lume si unul dintre cei mai mari producători la începutul secolului XX.
Mai jos este prezentată o analiză SWOT a industriei petrolului aferente țării noastre:
Puncte forte:
- Romania are o capacitate de rafinare de 321.920 b/d, mai mare decat cea necesară pentru piața internă.
- România este al cincilea mare producător de petrol din UE si are unele campuri petroliere mari mostenite.
- Spre deosebire de alte națiuni est-europene, istoria producției de petrol a Romaniei a consolidat know-how-ul si expertiza locală si are dezvoltată o infrastructură specifică.
Puncte slabe:
- Scăderea producției interne de petrol creste dependența de importuri. - Iesirea marilor firme care explorează gazele de sist a incetinit avantul pe piața internă. - Sectorul local de rafinare imbătraneste si scade competitivitatea la nivel regional si global.
Oportunități:
- Dezvoltările ce au loc la nivelul Mării Neagre oferă un potențial pozitiv in sensul cresterii gazelor si, posibil, al petrolului.
- Rezultatele noilor sonde din Blocul Neptun si Trident vor susține interesul pentru explorare. - Nivelurile de recuperare la campul petrolier onshore răman scăzute - aproximativ 25%. - Programele sporite/imbunătățite de recuperare a petrolului au creat oportunități substanțiale de
atenuare a declinului producției petroliere. - Noua infrastructură de autostrăzi va susține un transport de marfă mai mare si o cerere mai mare
de motorină.
Riscuri:
- Romania rămane in prezent in mare dependentă de Rusia pentru importurile sale de gaze. - Prăbusirea prețurilor petrolului ca rezultat al izbucnirii Covid-19, care a declansat reduceri
extinse ale cheltuielilor în sectorul O&G (Oil&Gas) la nivel mondial.
Evoluția consumului de petrol la nivel European, conform estimărilor Emerging Europe oil consumption EIA, Fitch Solutions 000b/d % y-o-y (an-la-an) poate fi urmărită in graficul de mai jos:
4,303,10
-3,10
1,601,00 1,40
0,70 0,50 0,40 0,40 0,60 0,90 0,90 1,00 1,10
-4,00
-2,00
0,00
2,00
4,00
6,00
2015 2016 2017 2018 2019 2020F 2021F 2022F 2023F 2024F 2025F 2026F 2027F 2028F 2029F
Emerging Europe oil consumption EIA, Fitch Solutions 000b/d, % y-o-y Europe (Region)
Emerging Europe oil consumption EIA, Fitch Solutions 000b/d, % y-o-y Europe (Region)
Page 12 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
2.5. Analiza competiției
Desi la finele anului 2019, UPET S.A. deținea un nivel al activului total de aproximativ 128 milioane RON, Societatea are unul dintre cele mai scăzute nivele ale indicatorului de rotație a activelor (0,1 in 2019).
Acest fapt se datorează preponderent activelor non-core (terenuri libere) deținute de către Societate, care au o valoare imobiliară crescută.
Societatea a inreprins măsuri in această direcție, prin inițierea de discuții cu diverse agenții imobiliare si firme de investiții, in vederea vanzării terenurilor libere care nu concură la eficiența operațională a UPET.
161,1127,9
18,7
131,0 128,0
7,2
169,9
206,1
92,9
154,9
208,2
33,6 22,5
171,0
48,5
147,7
203,1
81,1
117,4
GSP
Sh
ipya
rd -
Co
nst
ruct
ion
Wo
rks
Insp
et S
A -
Co
nst
ruct
ion
Wo
rks
Irem
Co
nst
ruct
iiG
ener
ale
SRL
-…
Up
etro
m 1
Mai
SA
-Li
qu
idat
ion
-…
Up
et S
A -
Gen
eral
Ass
emb
ly
Flex
on
-All
SRL
-G
ener
al A
ssem
bly
Eld
on
SR
L -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Co
nfi
nd
SR
L -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Uzt
el S
A -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Co
mel
f SA
- M
etal
icC
on
stru
ctio
ns
Lufk
in In
du
stri
es S
RL
-M
etal
ic C
on
stru
ctio
ns
Rep
ede
Pre
ssu
reC
on
tro
l SR
L -…
Alls
tar
Pro
d S
RL
-M
etal
ic C
on
stru
ctio
ns
Pro
mex
SA
- U
nd
erLe
gal I
nve
stig
atio
n -
…
Pet
al S
A -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Uzu
c SA
- S
tora
geTa
nks
Wal
ter
Tost
o W
tb S
RL
- St
ora
ge T
anks
Bet
a SA
- S
tora
geTa
nks
AV
ERA
GE
PIE
RS
Total active 2019 [RONm]
0,1
2,5
4,4
0,2 0,1
0,9 1,5
0,8 0,7 1,0 0,4
0,7 1,3
0,2 0,4 0,2 0,6 0,5
1,4
GSP
Sh
ipya
rd -
Co
nst
ruct
ion
Wo
rks
Insp
et S
A -
Co
nst
ruct
ion
Wo
rks
Irem
Co
nst
ruct
iiG
ener
ale
SRL
-Li
qu
idat
ion
-…
Up
etro
m 1
Mai
SA
-Li
qu
idat
ion
- G
ener
alA
ssem
bly
Up
et S
A -
Gen
eral
Ass
emb
ly
Flex
on
-All
SRL
-G
ener
al A
ssem
bly
Eld
on
SR
L -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Co
nfi
nd
SR
L -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Uzt
el S
A -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Co
mel
f SA
- M
etal
icC
on
stru
ctio
ns
Lufk
in In
du
stri
es S
RL
-M
etal
ic C
on
stru
ctio
ns
Rep
ede
Pre
ssu
reC
on
tro
l SR
L -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Alls
tar
Pro
d S
RL
-M
etal
ic C
on
stru
ctio
ns
Pro
mex
SA
- U
nd
erLe
gal I
nve
stig
atio
n -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Pet
al S
A -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Uzu
c SA
- S
tora
geTa
nks
Wal
ter
Tost
o W
tb S
RL
- St
ora
ge T
anks
Bet
a SA
- S
tora
geTa
nks
AV
ERA
GE
PIE
RS
Rotatia activelor - 2019
10,1
322,1
82,0
22,0 18,5 6,8
262,2
157,2
63,5
149,3
91,0
25,2 30,2 31,0 21,3 23,2
130,3
41,482,6
GSP
Sh
ipya
rd -
Co
nst
ruct
ion
Wo
rks
Insp
et S
A -
Co
nst
ruct
ion
Wo
rks
Irem
Co
nst
ruct
iiG
ener
ale
SRL
-…
Up
etro
m 1
Mai
SA
-Li
qu
idat
ion
-…
Up
et S
A -
Gen
eral
Ass
emb
ly
Flex
on
-All
SRL
-G
ener
al A
ssem
bly
Eld
on
SR
L -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Co
nfi
nd
SR
L -
Met
alic
…
Uzt
el S
A -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Co
mel
f SA
- M
etal
icC
on
stru
ctio
ns
Lufk
in In
du
stri
es S
RL
- M
etal
ic…
Rep
ede
Pre
ssu
reC
on
tro
l SR
L -…
Alls
tar
Pro
d S
RL
-M
etal
ic…
Pro
mex
SA
- U
nd
erLe
gal I
nve
stig
atio
n…
Pet
al S
A -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Uzu
c SA
- S
tora
geTa
nks
Wal
ter
Tost
o W
tbSR
L -
Sto
rage
Tan
ks
Bet
a SA
- S
tora
geTa
nks
AV
ERA
GE
PIE
RS
Cifra de afaceri neta 2019 [RONm]
Page 13 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Cu un nivel al vanzărilor de aproximativ 18,5 milioane RON la 2019, Societatea se incadrează in media pieței de profil (Petal S.A., Uzuc S.A., Upetrom 1 Mai S.A. etc.).
Pierderile din activitatea operațională (EBITDA negativ) inregistrate, atat de către UPET S.A., cat si de alte societăți comparabile din acelasi sector de activitate, au fost depăsite de către Debitoare in decursul anului 2020, pe fondul revigorării pieței de petrol si gaze naturale, atat la nivel regional si global, cat si la nivel local.
În ceea ce priveste nivelul numărului de angajați, in 2019 Debitoarea se situează in limita de jos a pieței, comparativ cu societățile cu realizări comparabile cu ale acesteia.
Acest fapt denotă eforturile de restructurare istorice intreprinse de către conducerea UPET pe de o parte, iar pe de altă parte rezultatele acestor eforturi, traduse printr-o productivitate superioară mediei sectorului de societăți comparabile.
-58,8%
3,1%
-24,4%-58,2%
-11,1%
15,3%
3,6%7,4% 6,9% 7,9%
12,3%18,3%
11,5%
0,6%
10,1%
-34,5%
17,9% 15,1%
-3,2%
GSP
Sh
ipya
rd -
Co
nst
ruct
ion
Wo
rks
Insp
et S
A -
Co
nst
ruct
ion
Wo
rks
Irem
Co
nst
ruct
iiG
ener
ale
SRL
-Li
qu
idat
ion
-…
Up
etro
m 1
Mai
SA
-Li
qu
idat
ion
- G
ener
alA
ssem
bly
Up
et S
A -
Gen
eral
Ass
emb
ly
Flex
on
-All
SRL
- G
ener
alA
ssem
bly
Eld
on
SR
L -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Co
nfi
nd
SR
L -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Uzt
el S
A -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Co
mel
f SA
- M
etal
icC
on
stru
ctio
ns
Lufk
in In
du
stri
es S
RL
-M
etal
ic C
on
stru
ctio
ns
Rep
ede
Pre
ssu
reC
on
tro
l SR
L -
Me
talic
Co
nst
ruct
ion
s
Alls
tar
Pro
d S
RL
-M
etal
ic C
on
stru
ctio
ns
Pro
mex
SA
- U
nd
erLe
gal I
nve
stig
atio
n -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Pet
al S
A -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Uzu
c SA
- S
tora
ge T
anks
Wal
ter
Tost
o W
tb S
RL
-St
ora
ge T
anks
Bet
a SA
- S
tora
ge T
anks
AV
ERA
GE
PIE
RS
EBITDA 2019 [%CA]
67
375
1.002
290105 41
672844
411
813
220118 117
287195 138
238 192349
GSP
Sh
ipya
rd -
Co
nst
ruct
ion
…
Insp
et S
A -
Co
nst
ruct
ion
…
Irem
Co
nst
ruct
iiG
ener
ale
SRL
-…
Up
etro
m 1
Mai
SA
- Li
qu
idat
ion
-…
Up
et S
A -
Gen
eral
Ass
emb
ly
Flex
on
-All
SRL
-G
ener
al A
ssem
bly
Eld
on
SR
L -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Co
nfi
nd
SR
L -
Met
alic
…
Uzt
el S
A -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Co
mel
f SA
-M
etal
ic…
Lufk
in In
du
stri
esSR
L -
Met
alic
…
Rep
ede
Pre
ssu
reC
on
tro
l SR
L -…
Alls
tar
Pro
d S
RL
-M
etal
ic…
Pro
me
x SA
- U
nd
erLe
gal…
Pet
al S
A -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Uzu
c SA
- S
tora
geTa
nks
Wal
ter
Tost
o W
tbSR
L -
Sto
rage
…
Bet
a SA
- S
tora
geTa
nks
AV
ERA
GE
PIE
RS
Numar de angajati - 2019
0,15
0,86
0,08 0,08 0,18 0,17
0,39
0,19 0,15 0,18
0,41
0,21 0,26 0,11 0,11 0,17
0,55
0,22 0,25
GSP
Sh
ipya
rd -
Co
nst
ruct
ion
Wo
rks
Insp
et S
A -
Co
nst
ruct
ion
Wo
rks
Irem
Co
nst
ruct
iiG
ener
ale
SRL
-Li
qu
idat
ion
-…
Up
etro
m 1
Mai
SA
-Li
qu
idat
ion
-G
ener
al A
ssem
bly
Up
et S
A -
Gen
eral
Ass
emb
ly
Flex
on
-All
SRL
-G
ener
al A
ssem
bly
Eld
on
SR
L -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Co
nfi
nd
SR
L -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Uzt
el S
A -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Co
mel
f SA
- M
etal
icC
on
stru
ctio
ns
Lufk
in In
du
stri
esSR
L -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Rep
ede
Pre
ssu
reC
on
tro
l SR
L -
Met
alic
…
Alls
tar
Pro
d S
RL
-M
etal
icC
on
stru
ctio
ns
Pro
mex
SA
- U
nd
erLe
gal I
nve
stig
atio
n -
Met
alic
…
Pet
al S
A -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Uzu
c SA
- S
tora
geTa
nks
Wal
ter
Tost
o W
tbSR
L -
Sto
rage
Tan
ks
Bet
a SA
- S
tora
geTa
nks
AV
ERA
GE
PIE
RS
Vanzari per angajat (productivitate) - 2019
Page 14 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
58,2 48,828,5 38,0
78,8
46,964,3
51,864,3 58,4
130,8
79,0
44,161,5
50,2
104,7
74,7 70,349,86
GSP
Sh
ipya
rd -
Co
nst
ruct
ion
…
Insp
et S
A -
Co
nst
ruct
ion
…
Irem
Co
nst
ruct
iiG
ener
ale
SRL
-…
Up
etro
m 1
Mai
SA -
Liq
uid
atio
n…
Up
et S
A -
Gen
eral
Ass
emb
ly
Flex
on
-All
SRL
-G
ener
al A
ssem
bly
Eld
on
SR
L -
Met
alic
…
Co
nfi
nd
SR
L -
Met
alic
…
Uzt
el S
A -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Co
mel
f SA
-M
etal
ic…
Lufk
in In
du
stri
esSR
L -
Met
alic
…
Rep
ede
Pre
ssu
reC
on
tro
l SR
L -…
Alls
tar
Pro
d S
RL
-M
etal
ic…
Pro
mex
SA
-U
nd
er L
egal
…
Pet
al S
A -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Uzu
c SA
- S
tora
geTa
nks
Wal
ter
Tost
o W
tbSR
L -
Sto
rage
…
Bet
a SA
- S
tora
geTa
nks
AV
ERA
GE
PIE
RS
Salariul mediu (2019)
39%
6%
35%
50%45%
28%16%
28%
42%32% 32%
37%
17%
57%46%
62%
14%
33% 34%
GSP
Sh
ipya
rd -
Co
nst
ruct
ion
Wo
rks
Insp
et S
A -
Co
nst
ruct
ion
Wo
rks
Irem
Co
nst
ruct
iiG
ener
ale
SRL
-Li
qu
idat
ion
-…
Up
etro
m 1
Mai
SA -
Liq
uid
atio
n-
Ge
ner
al…
Up
et S
A -
Gen
eral
Ass
emb
ly
Flex
on
-All
SRL
-G
en
eral
Ass
emb
ly
Eld
on
SR
L -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Co
nfi
nd
SR
L -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Uzt
el S
A -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Co
mel
f SA
-M
etal
icC
on
stru
ctio
ns
Lufk
in In
du
stri
esSR
L -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Rep
ede
Pre
ssu
re C
on
tro
lSR
L -
Met
alic
…
Alls
tar
Pro
d S
RL
- M
etal
icC
on
stru
ctio
ns
Pro
mex
SA
-U
nd
er L
egal
Inve
stig
atio
n -
…
Pet
al S
A -
Met
alic
Co
nst
ruct
ion
s
Uzu
c SA
-St
ora
ge T
anks
Wal
ter
Tost
oW
tb S
RL
-St
ora
ge T
anks
Bet
a SA
-St
ora
ge T
anks
AV
ERA
GE
PIE
RS
Eficienta cheltuielilor cu personalul (%CA)
Page 15 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
2.6. Analiza SWOT
OR
IGIN
E I
NT
ER
NĂ
Puncte forte Puncte slabe
Portofoliu generos de clienți interni si externi (Belarusneft, Service Oil);
Echipamente uzate moral si tehnologic;
Productie de utilaje de foraj de mare capacitate;
Clienții existenți cer cu preponderență utilaje de inaltă tehnologizare, pentru care există o capacitate limitată de răspuns;
Capacitate considerabilă de producție si capaciate rapidă de răspuns la comenzi;
Capacitatea mare de producție necesită o nevoie de incărcare ridicată;
Flexibilitate crescută pentru comenzi de produse unicat;
Costuri ridicate de punere in funcțiune a unei comenzi, Societatea funcționand la subcapacitate;
Portofoliu de produse importante (echipamente unicat de mare capacitate);
Timp de răspuns ridicat pentru comenzile unicat;
UPET deține licențe API (American Petroleum Institute), care ii asigură accesul la piețele internaționale si clienți semnificativi;
Cererea este limitată pentru produsele noi;
UPET are o producție integrată: debitare, prelucrare, asamblare si finisare, cu implicare minimă din partea subcontractorilor.
Producerea echipamentelor de uz general, fără a exista o specializare pe un anumit tip de echipamente.
OR
IGIN
E E
XT
ER
NĂ
Oportunități Riscuri
Produse noi, unicat, cu un grad relativ mare de tehnologizare – există un număr restrans de companii care oferă acest tip de produse;
Nivelul ridicat de tehnologizare solicitat de către clienți, permite preponderent firmelor occidentale posibilitatea de a răspunde comenzilor;
Capacitatea de producție ridicată creează Societății oportunitatea de a răspunde oricărei noi comenzi de produse din portofoliu (atât OMV, cat si Romgaz au făcut publice intențiile lor de retehnologizare a echipamentelor din dotare);
Licențele API permit livrarea de produse cu complexitate redusa;
Societatea a livrat istoric în statele ex-URSS si țările arabe.
Cererea de produse cu un preț scăzut este, in general, satisfăcută de piața chineză sau sud-coreeană, care beneficiază de un timp de livrare redus, pornind de la produsele existente la nivelul stocului.
Page 16 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
3. Analiza situației economico-financiare a Societății
3.1. Analiza patrimoniului societății debitoare: active
imobilizate, active circulante
Terenuri si construcții includ amenajările spațiilor de producție, în proprietatea Societății.
Instalații tehnice si masini includ echipamentele de producție si autovehiculele Societății. Echipamentele de producție sunt în proprietatea UPET S.A.
În categoria ”Avansuri si imobilizări corporale in curs de execuție” intră in principal lucrările pe care societatea le-a demarat în vederea modernizării echipamentelor utilizate în producție.
La finele anului 2020, activele imobilizate, deținand ponderea cea mai semnificativă in activul total al societății (72,79%), s-au dimiunat cu 6,12% față de anul 2019, pe fondul procesului de restructurare a deținerilor de imobilizări corporale.
Stocurile UPET S.A. au înregistrat o diminuare cu aproximativ 28% în 2020, comparativ cu anul precedent. Ciclul lung de producție, specific activității Societății, justifică nivelul ridicat al producției in curs de-a lungul anilor (38% pondere în total stocuri, ca medie a anilor 2018 – 2020). Nivelul stocului de produse finite s-a diminuat semnificativ, denotând, pe de o parte, o restrângere a activității derulate, iar pe de altă parte, o valorificare superioară a produselor Companiei.
Clienții includ soldurile clienților la data raportării. În graficul de mai jos este prezentată structura principalilor clienți la 31 decembrie 2020. Nivelul creanțelor în anul 2020 a scăzut semnificativ comparativ cu anul precedent, urmare a ajustărilor de depreciere aferente clienților incerți; numărul de zile de colectare a coborât de la 998 în 2018, la 908 în 2019, respectiv 119 în 2020, urmare a măsurilor intreprinse de UPET si menționate mai sus. Pentru acoperirea riscului asociat termenelor de încasare îndelungate, Societatea utilizează intrumente precum factoring sau provizionarea creanțelor incerte.
Bilant 2020
58.999
67.576
22.057
833
-
12.646
Active Capital &datorii
Active
curente
Datorii
curente
Datorii
termen
lung
Capital
Active
fixe
Datorii termen
lung
.
.
- mii RON -
Situația ACTIVULUI PATRIMONIAL 2018 2019 2020
Imobilizări necorporale 0 0 0
Imobilizări corporale, din care 65.115 62.843 58.999
Terenuri şi construcţii 63.117 61.150 58.075
Instalaţii tehnice şi maşini 451 154 40
Alte instalaţii, utilaje şi mobilier 16 7 6
Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie 1.532 1.532 877
Imobilizări financiare 0 0 0
TOTAL Active imobilizate 65.115 62.843 58.999
Stocuri 23.468 16.983 12.291
Creanțe 42.590 46.066 9.044
Alte creante 1.434 1.639 390
Casa și conturi la bănci 220 159 332
TOTAL Active circulante 67.712 64.847 22.057
Cheltuieli în avans 0 0 0
TOTAL Activ patrimonial 132.828 127.689 81.056
Page 17 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Poziția ”Alte creanțe” include avansurile primite de la clienți, pentru contractele în curs.
Numerarul existent în sold la data de 31.12.2020 include suma de 332 mii RON;. Totusi, la nivelul lunii Martie 2021, societatea avea un sold de cash de 65 mii lei.
2.381
1.315
284 214
168 158 152 103 101 51
2.840
31%
48%51% 54% 56% 58% 60% 61% 63% 63%
100%
80% 80% 80% 80% 80% 80% 80% 80% 80% 80% 80%
0%
10%
20%
30%
40%
50%
60%
70%
80%
90%
100%
-
500
1.000
1.500
2.000
2.500
3.000
GENERATIONINDUSTRIES LTD
SERVICE OIL UPET MACHINERYS.R.L.
ALLSTAR PROD SRL PRODUCTIONASSOCIATIONBELORUSNEFT
OMV PETROM SA TAHARAPETROLEUM
SERVICE COMPANY
COMPACT ENERGYSTEEL SRL
SCULE HIDRAULICUPET SRL
AG HIDRO ENERGYS.R.L.
Altii
%
Clienti in sold Dec-2020 [mii RON]
220
159
332
2018 2019 2020
Numerar disponibil la sfarsitul perioadei (mii RON)
Page 18 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
3.2. Prezentare datorii și angajamente Societate
Obligațiile totale ale UPET S.A. au înregistrat o scădere in perioada 2019-2020 cu 44%, ca urmare a scăderii atat a datoriilor pe termen scurt, cat si a celor aferente insitituțiilor de credit.
Cea mai mare pondere in capitalul societății il reprezintă rezervele din reevaluare, acestea avand un grad destul de ridicat de fluctuație.
Structura datoriilor Societății în perioada 2018 – 2020, prezentată mai jos, reflectă o tendință de descrestere a datoriilor pe termen scurt, de la 99%% la 94% în total datorii, in paralel cu cresterea usoară a datoriilor pe termen lung,.
Situația creditelor UPET S.A. Targoviste pe perioada 2018-2020 reflectă o reducere semnificativă a acestora, denotând faptul că Societatea a avut ca si prioritate respectarea graficelor de rambursare aferente.
Bilant 2020
58.999
67.576
22.057
833
-
12.646
Active Capital &datorii
Active
curente
Datorii
curente
Datorii
termen
lung
Capital
Active
fixe
Datorii termen
lung
25.4
63
24.2
74
13
.48
0
25.3
25
22.4
93
12.6
46
137 1.781 833
2018 2019 2020
Evolutie Datorii [mii RON]
Datorii totale
Datorii: Sume care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an
Datorii: Sume care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
. .
- mii RON -
Situația PASIVULUI PATRIMONIAL 2018 2019 2020
Datorii: Sume care trebuie plătite într-o perioadă de până
la un an, din care: 25.325 22.493 12.646
Sume datorate instituţiilor de credit (TS) 11.127 9.939 5.521
Avansuri încasate în contul comenzilor 0 0 0
Datorii comerciale - furnizori 6.689 3.551 1.442
Sume datorate entităţilor afiliate 0 0 0
Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind
asigurările sociale 7.509 9.003 5.684
Sume in curs de clarificare 0 0 0
Datorii: Sume care trebuie plătite într-o perioadă mai mare
de un an 137 1.781 833
Sume datorate instituţiilor de credit (TL) 137 38 17
Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind
asigurările sociale (TL)0 1.743 816
Datorii totale 25.463 24.274 13.480
Capitaluri, din care: 107.365 103.416 67.576
Capital subscris vărsat 29.871 29.871 29.871
Rezerve din reevaluare 56.079 54.465 52.258
Alte rezerve 5.998 5.998 5.998Profitul sau pierderea reportată 16.675 17.030 15.285Profitul sau pierderea exercițiului financiar -1.258 -3.949 -35.837
TOTAL Pasiv patrimonial 132.828 127.689 81.056
Page 19 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Diminuarea Datoriilor comerciale (furnizori operaționali) a avut loc ca urmare a unei bune gestionări a lichidităților Societății, de-a lungul perioadei analizate. De asemenea, se poate observa din tabelul de mai jos o tendință de descrestere a duratei medii de plată a furnizorilor, ca urmare politicii comerciale practicate de către UPET SA.
- mii Lei -
Anul 2017 2018 2019 2020
Sold final an 15.893 11.265 9.977 5.538
- mii Lei -
BILANT 2017 2018 2019 2020
Furnizori 8.022 6.689 3.551 1.442
No zile credit 102 157 70 19
175 132
108
48
31 23 23 21 21 20
655
14%
24%
33%37% 39% 41% 43% 45% 46% 48%
100%
80% 80% 80% 80% 80% 80% 80% 80% 80% 80% 80%
0%
10%
20%
30%
40%
50%
60%
70%
80%
90%
100%
-
100
200
300
400
500
600
700
UPET MACHINERY SRL SCULE HIDRAULICUPET SRL
ALLSTAR PROD SRL ENERIA SRL P.H. HIDROPNEUMATIC SRL
BESICO SRL MECHANIC & HYDRO-PNEUMATIC SYSTEMS
SRL
SAMCHIM SRL PRESCON BV SA UZTEL SA Alti furnizori
%
Furnizori in sold Dec-2020 [mii RON]
42.590 46.066 9.044
23.468
16.983
12.291
-6.689 -3.551-1.442
-7.509-9.003
-5.684
59.369 59.498
19.893
42.029 42.157
9.061
-
10.000
20.000
30.000
40.000
50.000
60.000
70.000
(20.000)
(10.000)
-
10.000
20.000
30.000
40.000
50.000
60.000
70.000
80.000
2018 2019 2020
RO
Nk
Net WC (mii RON) Clienti
Stoc
Furnizori
Alte datorii
Capital de Lucru Comercial
NET WC 0 Capital de lucru Net
Page 20 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
3.3. Indicatori financiari: solvabilitate, lichiditate
Indicatori Financiari
Lichiditatea si solvabilitatea financiară exprimă capacitatea unei societăți comerciale de a face față plăților scadente. Indicatorii de lichiditate arată, asadar, capacitatea activelor patrimoniale de a se transforma in bani, fără riscuri.
Lichiditatea curentă (calculată ca raport intre activele circulante si datoriile curente) oferă garanția acoperirii datoriilor curente din activele curente. Valoarea recomandată este cel puţin de 1, insă, cu cat valoarea este mai mare, cu atat situația Societății este mai bună.
Lichiditatea imediată elimină stocurile din calculul anterior, deoarece acestea nu se pot transforma imediat in disponibilități. Valoarea recomandată a acestui indicator este minim 0,8.
Dacă lichiditatea financiară exprimă capacitatea Societății de a face față datoriilor pe termen scurt, solvabilitatea financiară (raportul intre totalul activelor si totalul datoriilor), vizează coordonatele medii si lungi ale onorării obligațiilor de plată. Asadar, rata solvabilității generale reflectă capacitatea Societății de a face față tuturor scadențelor sale, atat pe termen scurt, cat si pe termen mediu si lung.
Raportându-ne la lichiditatea imediată, cea care elimină stocurile din formula de calcul, se observă că Societatea a inceput să intampine dificultăți in a satisface datoriile curente din active curente, având o lichiditate subunitară sub pragul recomandat. În ceea ce priveste rata de solvabilitate, aceasta indică teoretic faptul că Societatea are capacitatea să isi acopere datoriile din activele sale.
Constatăm pe perioada analizată o tendință de diminuare a indicatorului lichidității curente, ce se datorează in mod deosebit scăderii accelerate a nivelului activelor circulante, comparativ cu cel al datoriilor pe termen scurt. Lichiditatea imediată, aflată sub nivelul recomandat, indică iminența inaintării Societății inspre postura lipsei de cash, in vederea onorării obligațiilor curente.
Desi obligațiile către bănci au scăzut, , solvabilitatea generală a UPET S.A. Targoviste s-a menținut relativ constantă de-a lungul perioadei analizate, cu tendință de usoară crestere la finele anului 2020.
Prin măsurile prevăzute in acest Plan de Restructurare, Societatea urmăreste să isi imbunătățească indicatorii de lichiditate pe termen lung.
INDICATORI FINANCIARI 2018 2019 2020
Lichiditatea curentă 2,67 2,88 1,74
Lichiditatea imediată 1,75 2,13 0,77
INDICATORI FINANCIARI 2018 2019 2020
Solvabilitatea generală 5,22 5,26 6,01
Page 21 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
3.4. Analiza contului de profit și pierdere pe ultimii ani
Cifra de afaceri a Societății a crescut în ultimul an, ca urmare a intensificării absorbției provenite de pe piața internă (67,3% din vanzările aferente anului 2020 au fost realizate intern, cu 18,5% peste nivelul aferent aceluiasi tip de vanzări, din 2019).
În timp ce veniturile Societății au crescut in 2020 față de 2019 cu 50%, cheltuielile au înregistrat o crestere mult mai lentă, de 10%, ceea ce a condus la o imbunătățire semnificativă a eficienței activitiății operaționale. Desi din perspectivă operațională evoluția UPET a fost una favorabilă in 2020, din perspectiva rezultatului net realizat, situația este diametral opusă, in mod deosebit datorată descărcării
- mii RON -
Indicatori CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE 2018 2019 2020 2019/2018 2020 /2019
Cifra de afaceri 15.570 18.513 27.841 19% 50%
Venituri din exploatare 15.570 18.513 27.841 19% 50%
Cheltuieli de exploatare (17.742) (21.252) (23.385) 20% 10%
Rezultat din exploatare -612 -3.430 -35.674 460% 940%
Randamentul exploatării -4% -19% -128%
1.139 1.148 840 1% -27%
Structura de exploatare lei cheltuieli
la 1,000 lei
venit
lei cheltuieli
la 1,000 lei
venit
lei cheltuieli
la 1,000 lei
venit
Venituri totale 15.570 18.513 27.841 19% 50%
Cheltuieli totale -16.450 -22.127 -63.485 35% 187%
Impozit pe profit 0 0 0
Alte impozite -379 -336 -193 -11% -43%
Rezultatul net al exercițiului -1.258 -3.949 -35.837 214% 807%
1
11.286
17.955
26.7354.173
416
1.065
4.284
558
1.106
2018 2019 2020
Cifra de afaceri [mii RON]Venituri din productie
Venituri din servicii
Alte venituri
15.570
18.513
27.841
-2.172-2.739
4.456
2018 2019 2020
EBITDA [mii RON] EBITDA
-13,9% -14,8%
16,0%
Page 22 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
provizionului aferent clienților incerți / rău platnici la finele anului de referință, in sumă totală de aproximativ 37.000 mii RON.
Cheltuielile principale:
După cum se poate constata, cele mai importante cheltuieli ale Societății sunt cele cu salariile, cele cu materiile prime si cele cu obiectele de inventar si consumabilele. În decursul anului 2020 ponderea acestora este semnificativ redusă, datorită cheltuielii semnificative cu descărcarea provizionului pentru clienți rău platnici. Totusi, pe fondul materializării contractelor pe care societatea urmăreste să le obțină, cheltuielile cu salariile este asteptat să crească semnificativ.
- mii Lei -
VENITURI SI CHELTUIELI 2017 2018 2019 2020
-46% 19% 50%
Venituri din productie 27.964 11.286 17.955 26.735
Venituri din servicii 393 4.173 416 1.065
Alte venituri operationale 262 111 142 41
Cifra de afaceri (net) 28.618 15.570 18.513 27.841
Alte venituri 1.112 1.129 41 40
Cheltuieli cu productie in curs -1.972 4.056 3.668 -3.732
Cheltuieli materi prime -4.787 -3.166 -2.073 -8.974
Cheltuieli obiecte inventar si consumabile -8.481 -4.875 -11.153 -2.581
Cheltuieli marfuri 0 -11 -46 7
Cheltuieli utilitati -647 -489 -561 -393
Cheltuieli mentenanta -1 0 0 0
Cheltuieli chirii -68 -53 -39 -5
Cheltuieli asigurari -24 -49 -23 -9
Cheltuieli cu colaboratorii -205 -243 -215 -311
Cheltuieli protocol si publicitate -96 -69 -20 -54
Cheltuieli externe -1.830 -2.218 -1.305 -2.690
Cheltuieli de transport si deplasare -19 -38 -25 -141
Cheltuieli postale -47 -48 -46 -27
Cheltuieli bancare -501 -379 -336 -193
Cheltuieli taxe locale -880 -761 -850 -1.134
Cheltuieli salarii si contributii -9.502 -10.428 -8.055 -2.798
Alte cheltuieli operationale -232 -102 -216 -388
Total cheltuieli operationale -28.180 -17.742 -21.252 -23.385
Cheltuieli cu amortizarea -1.860 -1.453 -1.378 -1.130
Vanzare active (net) 104 3.019 654 -1.922
Provizion 783 -6 34 -37.078
Venituri din subventii 0 0 0 0
Rezultat din exploatare -535 -612 -3.430 -35.674
CHELTUIELI 2017 2018 2019 2020
Total cheltuieli operationale -28.180 -17.742 -21.252 -23.385
% Cheltuieli cu materiile prime -16,7% -20,3% -11,2% -32,2%
% Cheltuieli obiecte de inventar si consumabile -29,6% -31,3% -60,2% -9,3%
% Cheltuieli salarii si contributii -33,2% -67,0% -43,5% -10,1%
Total % principale cheltuieli din CA -79,6% -118,6% -114,9% -51,6%
Page 23 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
3.5. Cash-flow-ul pe perioada analizată
Pentru acoperirea riscului derivând din termenele de încasare îndelungate, Societatea apelează la intrumente care asigură eficientizarea cursivității fluxurilor de numerar, precum factoring sau provizionarea creanțelor incerte.
După cum se poate constata din graficul de mai sus, in perioada analizată (2018 – 2020), EBITDA generat de către Societate a fost pozitiv, datorat in mod deosebit recuperării eficienței operaționale in decursul ultimului an de referință.
- mii Lei -
Situaţia Fluxurilor de Numerar 2018 2019 2020
Rezultatul net -1.258 -3.949 -35.837
Cash Flow înainte de variaţia activelor circulante 847 -2.085 2.534
Flux de numerar net după variaţia capitalului de
lucru -640 -891 2.988
Flux de numerar din activitatea operaţională -1.309 -1.460 2.141
Flux de numerar din activitatea de investiţii 3.685 894 2.714
Flux de numerar din activitatea de finantare -4.606 505 -4.682
Numerar la inceputul perioadei 2.450 220 159
Flux de numerar net în perioadă -2.230 -62 174
Numerar la sfârşitul perioadei 220 159 332
Page 24 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
4. Analiza cauzelor stării de dificultate financiară
4.1. Analiza și amploarea dificultății financiare, cauze și efecte
Expansiunea virusului SARS – COV-2 atât în România, cat si la nivel global, a generat numeroase tulburări în climatul economic național, si, implicit si la nivelul Șocietății, iar rezultatele financiare raportate la Decembrie 2020 reflectă inclusiv impactul contextului pandemic asupra activității UPET.
Astfel, la finele exercițiului financiar 2020, Societatea a înregistrat o pierdere de aproximativ 35,8 milioane RON, datorată, pe de o parte pierderii financiare (1,7 milioane RON), iar pe de altă parte pierderii din exploatare (34,1 milioane RON), in mod deosebit generată de ajustarea valorii activelor circulante la valoarea netă de realizare (ajustări de valoare client).
Înrăutățirea performanței economice si financiare a Societății este rezultatul unui cumul de factori externi si interni, după cum urmează:
• Scăderea alarmantă a prețului petrolului si a cererii de utilaj petrolier;
• Sancțiunile impuse Rusiei;
• Nivel redus de activitate al UPET S.A., datorat contextului pandemic, care a generat efect negativ in lanț asupra eficienței operaționale;
• Acumularea de datorii comerciale si financiare, prin deteriorarea constantă a poziției de cash a Societății;
• Marjele reduse ale unor contracte încheiate istoric, sau chiar pierderi generate în diverse etape, aferente contractelor;
• Lipsa finanțării pentru capitalul de lucru;
• Pierderi suplimentare datorate provizioanelor pentru clienți incerți/rău-platnici;
• Îmbătranirea forței de muncă specializate angajate in cadrul UPET S.A., in paralel cu scăderea dramatică a personalului calificat disponibil pentru angajare in piață;
• Cresterea cu 40% a prețului la energie electrică, urmare a liberalizării pieței;
• Cresterea cu 20% a prețului materiilor prime si materialelor de bază pentru produsele executate de către UPET (metal);
• Utilajele de producție din dotarea Societății sunt preponderent invechite, nemaiperformand la nivelul solicitărilor pieței sau la un nivel apropiat de cel al competitorilor UPET.
4.2. Măsuri luate (anterior) de Societate pentru depășirea dificultății financiare
În vederea depăsirii dificultăților financiare si incercării redresării Societății din perspectiva eficienței operaționale, conducerea a intreprins o serie de măsuri, asa cum reiese si de mai jos:
- Esalonarea obligațiilor fiscale in anii 2019 si 2020, urmare a incapacității de a le onora la scadență;
- Renunțarea la personalul excesiv din anumite sectoare; - Renunțarea la activitățile de producție neprofitabile (forja, tratamente termice, acoperiri
metalice); - Restructurarea personalului administrativ în exces (pompieri); - Restructurarea datoriilor către instituțiile de credit;
Page 25 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
- Renegocierea contractelor cu furnizorii; - Valorificarea activelor si a stocurilor neutilizate; - Valorificarea activelor imobiliare si rambursarea sumelor datorate creditorilor; - Reducerea costurilor cu finanțarea, prin reducerea cheltuielilor cu dobanzile către instituțiile
financiare.
4.3. Cauze pentru care Societatea nu mai poate beneficia de eșalonarea la plată conform Codului de procedură fiscală
Eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale administrate de ANAF este reglementată la Capitolul IV
„Înlesniri la plată” al Titlului VII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (C. pr. fisc.).
Astfel, in temeiul prevederilor mai sus menţionate, Societatea UPET SA a beneficiat, prin Decizia nr.
75912/18.09.2019 emisă de ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiesti, de
eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale in cuantum total de 1.819.006 lei, din care 1.661.927 lei reprezintă
obligaţii fiscale principale, iar 157.079 lei reprezintă dobanzi si majorări. Eşalonarea a fost acordată
pentru o perioadă de 24 de luni.
Din cauza neachitării ratei de eşalonare avand scadenţa Februarie 2021 şi termenul de graţie Martie
2021, eşalonarea şi-a pierdut valabilitatea, organul fiscal constatand pierderea eşalonării prin Decizia nr.
75912/18.03.2021 emisă de ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiesti. Suma
rămasă de plată la acea dată era de 539.157 RON. În fapt, respectarea termenelor de plată din graficul de
eşalonare reprezintă o condiţie de menţinere a valabilităţii eşalonării, aşa cum se prevede la art. 194 alin.
(1) lit. d) C. pr. fisc.
De asemenea, Societatea UPET SA a beneficiat, prin Decizia nr. 77323/08.12.2020 emisă de ANAF –
Direcţia Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiesti, de eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale in
cuantum total de 1.434.336 lei, din care 1.402.595 lei reprezintă obligaţii fiscale principale, iar 31.741 lei
reprezintă dobanzi si majorări. Eşalonarea a fost acordată pentru o perioadă de 12 luni.
Din cauza neachitării ratei de eşalonare avand scadenţa Februarie 2021 şi termenul de graţie Martie
2021, eşalonarea şi-a pierdut valabilitatea, organul fiscal constatand pierderea eşalonării prin Decizia nr.
77323/18.03.2021 emisă de ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiesti. Suma
rămasă de plată la acea dată era de 1.332.400 RON. În fapt, respectarea termenelor de plată din graficul
de eşalonare reprezintă o condiţie de menţinere a valabilităţii eşalonării, aşa cum se prevede la art. 194
alin. (1) lit. d) C. pr. fisc.
În afară de cele două esalonări de mai sus, societatea a mai avut esalonată o sumă mai mică, prin decizia
nr 75912.1/18.09.2019 emisă de ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiesti. La
data pierderii esalonării, exista un sold rămas din această esalonare de 15.723 lei.
Este evident faptul că societatea si-a pierdut capacitatea financiară de plată pe perioada reesalonării,
avand in vedere că a esuat să respecte graficele de plată pentru total esalonări intr-o perioadă mai mică
de trei luni de la aprobare. Pe toată perioada istorică analizată (2017 -2020), societatea a avut pierderi
continue atat la nivel de rezultat de exploatare, cat si de profit net, ceea ce explică dificultatea de a-si
onora obligațiile către creditori, inclusiv către ANAF. Dealtfel, după cum se poate constata, nivelul de
cash la nivelul lunii martie 2021, când UPET a pierdut esalonările in curs, era de 65 mii lei, in condițiile
în care totalul al ratelor ce trebuiau achitate era de 300 mii lei (aproximativ 150 mii lei pe fiecare din
lunile februarie si martie).
Page 26 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
De asemenea, din fluxurile de numerar previzionat pe perioada planului de restructurare, se poate
constata faptul că la sfirsitul planului de restructurare, , numerarul rămas in cont este unul minim, care
să acopere eventualele diferențe nefavorabile față de previziuni, nepermițind o rambursare a obligațiilor
mai accelerată.
În fapt, in condiţiile in care existenţa capacităţii financiare de plată pe perioada eşalonării reprezintă o
condiţie impusă de lege pentru acordarea unei eşalonări la plată portivit art. 186 alin. (1) lit. a) C. pr. fisc.,
este evident că o cerere de menţinere a valabilităţii eşalonării, este supusă aceloraşi condiţii de aprobare
ca şi in cazul unei cereri de eşalonare. Astfel, analizand cererea de menţinere a valabilităţii eşalonării,
organul fiscal trebuie să analizeze dacă condiţiile prevăzute la art. 186 C. pr. fiscală, care au trecut testul
la momentul aprobării eşalonării, subzistă şi la momentul cererii de menţinere a valabilităţii eşalonării.
Pe cale de consecinţă, pe fondul lipsei capacităţii financiare de plată pentru eşalonările aprobate în
Septembrie 2019 si Decembrie 2020, o nouă cerere de menţinere a valabilităţii eşalonărilor la care
debitorul ar fi avut dreptul, ar fi un demers formal şi ineficace. În schimb, o soluție de restructurare
gandită pe termen lung, este mult mai realistă din perspectiva realizării.
În concluzie, motivul pentru care Societatea UPET SA nu mai poate beneficia de eşalonare
la plata obligaţiilor fiscale este lipsa capacităţii financiare de plată pe o perioadă nouă de eşalonare
la plată, care reprezintă condiţie de acordare/menţinere a eşalonării in sensul art. 186 alin. (1) lit a) C.
pr. fisc.
Page 27 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
5. Măsuri specifice restructurării
Perioada de executare a Planului de Restructurare este de 7 ani de la data deciziei aprobării restructurării obligațiilor bugetare, in conformitate cu Art.6 alin 2) din OG6/2019, cu posibilitatea de prelungire a perioadei de aplicare în condiţiile legii.
Perioada de restructurare oferă posibilitatea Debitoarei de a-şi gestiona într-o manieră eficientă fluxurile de numerar viitoare, în vederea respectării programului de plăţi prevăzut de prezentul Plan.
5.1. Măsuri de optimizare a modelului de afaceri
În ceea ce priveşte actuala structură de conducere a Societății, pe parcursul executării Planului de Restructurare, Debitoarea nu intenționează schimbarea acesteia sub aspectul componenţei, pentru a se asigura coeziunea şi stabilitatea în aplicarea strategiilor manageriale. Actuala conducere este capabilă să elaboreze şi să aplice o strategie viabilă si sustenabilă pentru evoluţia firmei, atât pe termen mediu, cât şi lung.
Aproximativ 97% din cifra de afaceri a UPET S.A. provine din veniturile din producția proprie. Managementul intenționează identificarea si a altor clienți noi, parte dintre ei din afara țării, care să reducă dependența Societății de cei cațiva beneficiari cheie, care reprezită ponderea predominantă in cifra de afaceri a societății UPET S.A. Targoviste.
Managementul Societății are in vedere pe următorii ani in care se va realiza restructurarea Companiei, următoarele obiective:
➢ dezvoltarea continuă si imbunătățirea a produselor actuale.
➢ dezvoltarea de produse noi;
➢ atragerea de noi clienți;
➢ dezvoltarea business-ului cu produse proprii;
➢ eficientizarea proceselor dezvoltate în cadrul Companiei, pentru a rămane competitivă pe piața
de profil.
5.2. Vânzarea de active neesențiale
Pană in prezent, au fost realizate unele vanzări de active din patrimoniul societății UPET, in special imobile si s-au rambursat parte din creditele pe care le avea societatea.
În prezent, managementul UPET intenționează să valorifice si alte imobile din patrimoniul societății, beneficiind de poziția privilegiată pe care platforma o are in oras, considerand chiar o potențială relocare a fabricii într-o zonă industrială cu parte din fondurile ce se vor obține. Pentru a susține acest demers, UPET a incheiat contracte de intermediere cu două prestigioase firme de profil si anume Colliers si Jones Lang Lasalle, in vederea identificării de potențiali cumpărători.
În mod prudențial, in planul de restructurare nu au fost prevăzute vanzări de active, avand in vedere gradul de incertitudine al realizării si al momentului vanzării acestora. Trebuie ținut cont de faptul că societatea a valorificat pană in prezent activele cele mai vandabile, iar faptul că de o bună perioadă de timp nu a mai reusit să vandă alte active, demonstrează interesul mai scăzut al pieței pentru cele rămase. Dealtfel, cei mai importanți retaileri, care au fost principalii potențiali cumpărători, sunt deja prezenți in zonă.
Page 28 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
În condițiile în care în perioada de derulare a planului de restructurare se vor valorifica alte active, imobiliare sau de altă natură, care fie sunt în garanția creditorului fiscal, fie sunt libere de sarcini, societatea își asumă prin prezentul plan rambursarea anticipată cu prioritate din aceste sume a obligațiilor către ANAF la momentul respectiv, până la concurența sumei la care se va realiza vânzarea și a sumelor asumate a se plăti ANAF prin Planul de restructurare.
De asemenea, Consiliul Local Targoviste are in vedere exproprierea unei parcele de teren din patrimoniul UPET, pentru o dezvoltare urbanistică in centrul orasului. În situația în care pe perioada de restructurare acest lucru se realizează iar UPET va fi despăgubit, societatea își asumă prin prezentul plan rambursarea anticipată cu prioritate din aceste sume a obligațiilor către ANAF la momentul respectiv, până la concurența sumei la care se va realiza despăgubirea și a sumelor asumate a se plăti ANAF prin Planul de restructurare.
5.3. Politica de personal
Societatea are în vedere implementarea următoarelor măsuri organizatorice si de personal pentru redresarea pe termen scurt si mediu a situației financiare:
1. folosirea eficientă a personalului existent; 2. optimizarea fluxurilor informaţionale.
Selecţia persoanelor care vor face parte din managementul executiv al Societăţii (persoanelor care vor avea un grad de senioritate mai mare) se va face pe baza experienţei profesionale relevante şi pe baza îndeplinirii criteriilor de performanţă stabilite prin contractele care vor fi încheiate cu Societatea, care se completează cu fişa postului.
La 31.12.2020, Societatea avea o structură de personal compusă din 40 de angajaţi; se estimează că, începând cu anul 2021, UPET S.A. Targoviste să isi ajusteze nivelul cheluielilor cu personalul, astfel încât să asigure o corelare a nivelului acestei categorii de cheltuială, cu nivelul cel mai probabil de realizare al cifrei de afaceri.
În condițiile in care se vor securiza contractele previzionate de către management, personalul Societății poate creste pană la un număr aproximativ dublu.
În funcție de necesitățile Societății, pe durata executării Planului de Restructurare, conducerea UPET S.A. poate lua măsura angajării sau disponibilizării de personal, prin restructurarea unor posturi, conform reglementărilor în vigoare la data aplicării măsurii.
Aceste măsuri vor fi menționate in rapoartele de monitorizare, conform Art.7 alin 1) din OG6/2019.
5.4. Reducerea cheltuielilor
Pană in prezent, conducerea societății a realizat economii substanțiale la nivelul cheltuielilor. În elaborarea proiecțiilor financiare ale Societății pe perioada de derulare a Planului de Restructurare, am considerat la nivelul costurilor aproximativ aceeasi structură in ponderea cheltuielilor raportată la cifra de afaceri a ultimului an cu situații financiare incheiate. Excepție fac cheltuielile legate de personal, pentru care este previzionată o crestere, ca urmare a contractelor noi estimate să se concretizeze, ce vor necesita forță de muncă suplimentară. O analiză detaliată a modelului de afaceri al Companiei ar putea identifica anumite modificări in această structură; totusi, această analiză detaliată necesită o perioadă relativ mare de analiză, precum si o perioadă de testare a unor eventuale ajustări. De aceea, am ales această abordare pentru a avea o viziune cat mai obiectivă, bazată pe performanță deja realizată, respectând deci principiul prudenței, asa cum este acesta prevăzut in reglementările contabile actuale.
Page 29 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Astfel, OMFP nr 1812/2014 prevede la pct. 51 următoarele: ” (2) Activele si veniturile nu trebuie să fie supraevaluate, iar datoriile si cheltuielile, subevaluate. Totusi, exercitarea prudenței nu permite, de exemplu, constituirea de provizioane excesive, subevaluarea deliberată a activelor sau veniturilor, dar nici supraevaluarea deliberată a datoriilor sau cheltuielilor, deoarece situațiile financiare nu ar mai fi neutre si nu ar mai avea calitatea de a fi credibile.”
Desi previziunile financiare, spre deosebire de situațiile financiare istorice, reprezintă o estimare, comportand in mod inerent un anumit grad de subiectivism, am urmărit, pe cat posibil, acest principiu al prudenței ca obiectiv in abordarea noastră.
În perioada următoare, managementul urmează să realizeze o analiză pentru a identifica modalități de reducere a cheltuielilor, care vor fi menționate in rapoartele de monitorizare, conform Art.7 alin 1) din OG6/2019.
5.5. Măsuri privind managementul activelor circulante
În privinţa măsurilor financiar-contabile in perioada de restructurare, o importanţă deosebită va fi acordată gestionării eficiente a fluxurilor de numerar. Conducerea Debitoarei este determinată să realizeze un micromanagement atent al cash flow-urilor in şi din Societate, rezultat din nevoia de lichiditate.
Managementul fluxurilor de numerar va prevede implementarea unor unelte de monitorizare a incasărilor şi plăţilor rezultate din activitatea curentă, in vederea asigurării suficiente a numerarului necesar funcționării in bune condiții a activității Societății.
De asemenea, Managementul va monitoriza respectarea cu stricteţe a prevederilor şi termenelor prevăzute in contractele care au angajat şi vor angaja Debitoarea in activităţi comerciale. Aceasta presupune, printre altele, urmărirea respectării termenelor de scadenţă a facturilor de furnizori, respectiv de clienţi si acţiuni de recuperare rapidă a debitelor restante.
Pe perioada de restructurare se va elabora un cash-flow previzionat pe o durată de 13 săptămani, care va fi actualizat săptămanal. Astfel, se va implementa un control mai riguros asupra intrărilor si iesirilor de cash, precum si determinarea in timp util a unor eventuale probleme de lichidități, care să poată fi gestionate cu celeritate.
Se va urmări să se asigure un echilibru optim intre perioada de incasare a clienților, plata furnizorilor si nivelul stocurilor, astfel incat să se reducă la minimum nevoile de finanțare ale Companiei pentru activitatea operațională.
În plus, in cazul creanțelor deja existente si al căror termen de plată a fost depăsit cu cel puțin 3 luni, se vor intreprinde măsurile legale de recuperare, prin discuții cu firmele debitoare, executări silite si cereri de deschidere a procedurii de insolvență impotriva partenerilor rău platnici.
5.6. Implementarea măsurilor în bugetul previzionat pe următoarea perioadă
Pentru măsurile prezentate in subcapitolele de mai sus, prezentăm in ceea ce urmează un calendar pentru implementarea acestora.
• Măsuri de optimizare a modelului de afaceri
În termen de maxim 6 luni de la data deciziei aprobării restructurării obligațiilor bugetare, în conformitate cu Art.6 alin 2) din OG6/2019, managementul UPET S.A. Targoviste va prezenta
Page 30 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
situația securizării unor contracte si clienți față de cele existente in prezent; de asemenea, se va indica dacă si ce măsuri noi sunt necesare pentru o eventuală optimizare a modelului de afaceri al Societății. Concluziile acestei analize vor fi menționate in rapoartele de monitorizare, conform Art.7 alin 1) din OG6/2019.
• Vânzarea de active neesențiale
La fiecare 3 luni de la data deciziei aprobării restructurării obligațiilor bugetare, în conformitate cu Art.6 alin 2) din OG6/2019, UPET S.A. va prezenta în rapoartele de monitorizare, conform Art.7 alin 1) din OG6/2019, situația vânzărilor de active neesențiale, urmând a achita ANAF obligațiile datorate conform angajamentelor asumate prin această măsură de restructurare.
• Politica de personal
La fiecare 3 luni de la data deciziei aprobării restructurării obligațiilor bugetare, în conformitate cu Art.6 alin 2) din OG6/2019, UPET S.A. va prezenta în rapoartele de monitorizare, conform Art.7 alin 1) din OG6/2019, situația măsurilor luate privind personalul Societății.
• Reducerea cheltuielilor
Măsurile ce vor fi întreprinse pentru reducerea cheltuielilor si impactul acestora vor fi menționate in rapoartele de monitorizare, conform Art.7 alin 1) din OG6/2019.
• Măsuri privind managementul capitalului de lucru
În termen de 6 luni de la data deciziei aprobării restructurării obligațiilor bugetare, în conformitate cu Art.6 alin 2) din OG6/2019, se vor realiza următoarele demersuri:
✓ Implementarea unui sistem de cash-flow previzionat pe o perioadă de 13 săptămani ✓ Analiza creanțelor mai vechi de 3 luni si urmărirea pe cale juridică a clienților rău platnici
5.7. Prezentarea bugetului de venituri și cheltuieli pe perioada Planului de Restructurare
În tabelul de mai jos este prezentată evoluţia principalelor elemente ale contului de profit şi pierdere in perioada de restructurare, ca urmare a măsurilor de restructurare propuse. Pentru comparabilitate, am inclus in prezentare si rezultatele pe anul 2020.
Evoluţia prezentată are la bază previziunile Managementului Companiei referitoare la performanţa financiară a acesteia, influenţată atat de factori externi (ex. evoluţia pieţei, a forței de muncă) cat şi de cei interni (ex. dezvoltarea capacităţilor de producţie).
Page 31 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Cifra de afaceri prevăzută în Planul de Restructurare
Având în vedere faptul că prezentul Plan propune în esenţă continuarea activităţii Debitoarei pe o perioadă de 7 ani de la confirmarea acestuia, principala sursă de venituri o constituie încasările din vânzarea produselor finite.
Rata de evoluție a vânzărilor pe perioada 2021-2022 a fost considerată pe baza contractelor semnate ale Societății. În continuare, începând cu 2022-2023, am considerat o crestere de 2% anual.
Ponderea veniturilor din producția vandută in 2020 s-a situat la aproximativ 96% din total cifra de
afaceri; în continuare, in perioada de previziune analizată am considerat prudențial că această pondere
nu se va modifica (96%).
- mii RON -
Indicatori CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
Cifra de afaceri 27.841 22.273 22.718 23.173 23.636 24.109 24.591 25.083 25.585
Venituri din exploatare 27.841 22.273 22.718 23.173 23.636 24.109 24.591 25.083 25.585
Cheltuieli de exploatare (23.385) (20.553) (21.924) (21.498) (22.509) (22.927) (23.352) (23.343) (23.794)
Rezultat din exploatare -35.674 -678 -847 802 217 234 254 717 730
Randamentul exploatării -128% -3% -4% 3% 1% 1% 1% 3% 3%
840 923 965 928 952 951 950 931 930
Structura de exploatare lei cheltuieli
la 1,000 lei
venit
lei cheltuieli
la 1,000 lei
venit
lei cheltuieli
la 1,000 lei
venit
lei cheltuieli
la 1,000 lei
venit
lei cheltuieli
la 1,000 lei
venit
lei cheltuieli
la 1,000 lei
venit
lei cheltuieli
la 1,000 lei
venit
lei cheltuieli
la 1,000 lei
venit
lei cheltuieli
la 1,000 lei
venit
Venituri totale 27.841 22.273 22.718 23.173 23.636 24.109 24.591 25.083 25.585
Cheltuieli totale -63.485 -23.307 -23.783 -22.585 -23.542 -23.905 -24.275 -24.275 -24.760
Impozit pe profit 0 0 0 -68 0 -6 -23 -101 -104
Alte impozite -193 -155 -158 -161 -164 -167 -171 -174 -177
Rezultatul net al exercițiului -35.837 -1.189 -1.223 358 -69 31 122 532 544
- mii Lei -
VENITURI SI CHELTUIELI 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
50% -20% 2% 2% 2% 2% 2% 2% 2%
Venituri din productie 26.735 21.388 21.816 22.252 22.697 23.151 23.614 24.087 24.568
Venituri din servicii 1.065 852 869 886 904 922 941 959 979
Alte venituri operationale 41 33 33 34 35 36 36 37 38
Cifra de afaceri (net) 27.841 22.273 22.718 23.173 23.636 24.109 24.591 25.083 25.585
Page 32 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Cheltuieli operaționale prevăzute în Planul de restructurare
Cele mai importante elemente de cheltuială sunt cheltuielile cu materiile prime, personalul angajat si cele cu obiectele de inventar si consumabilele. În perioada 2018 – 2019, costul cheltuielilor principale a acoperit integral nivelul cifrei de afaceri. În anul 2020, urmare a măsurilor de crestere a eficienței business-ului derulat, nivelul acestora a scăzut semnificativ, ducand astfel Societatea pe profit operațional. Pentru perioada de previziune am considerat o medie a cheltuielilor principale anterior menționate de aproximativ 71% în totalul cifrei de afaceri.
Materiile prime reprezentau în jur de 21,3% din total cheltuieli în ultimii trei ani; pe perioada de previziune am considerat o medie a acestora de 32%. Salariile, au reprezentat în istoric în jur de 40% din cifra de afaceri. Pentru anii 2021 - 2028, am previzionat ponderea cheltuielilor salariale în cifra de afaceri la aproximativ 29%. Pentru celelalte elemente de cheltuieli, s-au păstrat ponderile relative la cifra de afaceri a Societății, pe intreaga perioadă de previziune.
1
11.286
17.955
26.735
21.388 21.816 22.252 22.697 23.151 23.614 24.087 24.5684.173
416
1.065
852 869 886 904 922 941 959 979
4.284 558
1.106
885 902 920 939 958 977 996 1.016
2018 2019 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
Cifra de afaceri [mii RON]
Venituri din productie Venituri din servicii Alte venituri
27.841
22.273 22.718 23.173 23.636 24.109 24.591 25.083 25.585
-2.172-2.739
4.456
1.720 794 1.6751.128 1.182 1.239
1.740 1.791
2018 2019 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
EBITDA [mii RON] EBITDA
-13,9% -14,8%
16,0%
7,7%
3,5%
7,2%4,8% 4,9% 5,0%
6,9% 7,0%
CHELTUIELI 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
Total cheltuieli operationale -23.385 -20.553 -21.924 -21.498 -22.509 -22.927 -23.352 -23.343 -23.794
% Cheltuieli cu materiile prime -32,2% -32,2% -32,2% -32,2% -32,2% -32,2% -32,2% -32,2% -32,9%
% Cheltuieli obiecte de inventar si consumabile -9,3% -9,3% -9,3% -9,3% -9,3% -9,3% -9,3% -9,3% -9,3%
% Cheltuieli salarii si contributii -10,1% -29,1% -29,1% -29,1% -29,1% -29,1% -29,1% -29,1% -29,1%
Total % principale cheltuieli din total CA -51,6% -70,6% -70,6% -70,6% -70,6% -70,6% -70,6% -70,6% -71,2%
Page 33 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Bilanțul previzionat al UPET S.A. Târgoviște pe perioada de restructurare
În bilanțul previzionat al Debitoarei pe perioada de restructurare financiară s-a pornit de la premisa
prudentă că elementele de active curente din bilanț vor fi ajustate în ritmul de crestere al cifrei de afaceri
a Societății, in timp ce elementele ce compun totalul activelor fixe vor rămane in aceeasi pondere
procentuală ca si in prezent.
- mii Lei -
VENITURI SI CHELTUIELI 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
50% -20% 2% 2% 2% 2% 2% 2% 2%
Venituri din productie 26.735 21.388 21.816 22.252 22.697 23.151 23.614 24.087 24.568
Venituri din servicii 1.065 852 869 886 904 922 941 959 979
Alte venituri operationale 41 33 33 34 35 36 36 37 38
Cifra de afaceri (net) 27.841 22.273 22.718 23.173 23.636 24.109 24.591 25.083 25.585
Alte venituri 40 32 32 33 34 34 35 36 36
Cheltuieli cu productie in curs -3.732 297 -646 217 -347 -310 -270 214 417
Cheltuieli materi prime -8.974 -7.179 -7.322 -7.469 -7.618 -7.771 -7.926 -8.085 -8.416
Cheltuieli obiecte inventar si consumabile -2.581 -2.065 -2.106 -2.149 -2.192 -2.235 -2.280 -2.326 -2.372
Cheltuieli marfuri 7 5 6 6 6 6 6 6 6
Cheltuieli utilitati -393 -315 -321 -327 -334 -341 -347 -354 -361
Cheltuieli mentenanta 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Cheltuieli chirii -5 -4 -4 -4 -4 -4 -4 -4 -4
Cheltuieli asigurari -9 -7 -8 -8 -8 -8 -8 -8 -9
Cheltuieli cu colaboratorii -311 -249 -254 -259 -264 -270 -275 -281 -286
Cheltuieli protocol si publicitate -54 -43 -44 -45 -46 -47 -47 -48 -49
Cheltuieli externe -2.690 -2.820 -2.876 -2.934 -2.992 -3.052 -3.113 -3.176 -3.239
Cheltuieli de transport si deplasare -141 -113 -115 -118 -120 -122 -125 -127 -130
Cheltuieli postale -27 -22 -22 -23 -23 -24 -24 -25 -25
Cheltuieli bancare -193 -155 -158 -161 -164 -167 -171 -174 -177
Cheltuieli taxe locale -1.134 -1.134 -1.168 -1.203 -1.240 -1.277 -1.315 -1.354 -1.395
Cheltuieli salarii si contributii -2.798 -6.470 -6.600 -6.732 -6.866 -7.004 -7.144 -7.287 -7.432
Alte cheltuieli operationale -388 -311 -317 -323 -330 -336 -343 -350 -357
Total cheltuieli operationale -23.385 -20.553 -21.924 -21.498 -22.509 -22.927 -23.352 -23.343 -23.794
Cheltuieli cu amortizarea -1.130 -2.398 -1.641 -873 -910 -948 -985 -1.023 -1.060
Vanzare active (net) -1.922 0 0 0 0 0 0 0 0
Provizion -37.078 0 0 0 0 0 0 0 0
Venituri din subventii 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Rezultat din exploatare -35.674 -678 -847 802 217 234 254 717 730
mii RON
Situația ACTIVULUI PATRIMONIAL 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
Imobilizări necorporale 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Imobilizări corporale, din care 58.999 56.901 55.559 54.987 54.377 53.729 53.044 52.321 51.561
Terenuri şi construcţii 58.075 55.746 54.218 53.489 52.760 52.032 51.303 50.574 49.846
Instalaţii tehnice şi maşini 40 271 464 620 739 820 863 869 838
Alte instalaţii, utilaje şi mobilier 6 6 0 0 0 0 0 0 0
Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie 877 877 877 877 877 877 877 877 877
Imobilizări financiare 0 0 0 0 0 0 0 0 0
TOTAL Active imobilizate 58.999 56.901 55.559 54.987 54.377 53.729 53.044 52.321 51.561
Stocuri 12.291 12.815 11.204 11.745 10.879 10.106 9.432 9.964 11.005
Creanțe 9.044 7.323 7.469 7.618 7.771 7.926 8.085 8.246 8.411
Alte creante 390 300 306 312 318 325 331 338 344
Casa și conturi la bănci 332 96 67 93 56 62 96 86 76
TOTAL Active circulante 22.057 20.533 19.045 19.768 19.024 18.419 17.943 18.635 19.836
Cheltuieli în avans 0 0 0 0 0 0 0 0 0
TOTAL Activ patrimonial 81.056 77.434 74.605 74.755 73.400 72.147 70.987 70.956 71.397
Page 34 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
În perioada Planului de Restructurare nu sunt prevăzute investițiile în mijloace fixe, cu excepția punerii
în funcțiune a investițiilor in curs. Orice altă eventuală investiție va fi facută prin atragere de noi fonduri.
În ceea ce priveste activele circulante, dezideratul UPET S.A. este de a-si imbunătăți semnificativ
managementul capitalului de lucru, astfel incat să se genereze suficient cash pentru rambursarea
obligațiilor către creditori, in special ANAF, dar si pentru a susține rambursările bancare prevăzute.
Elementele de stoc ale Societatii (materii prime, consumabile, ambalaje, semiproduse si produse finite)
vor varia în funcție de cifra de afaceri. În perioada 2017-2020, numărul mediu de zile de stocare anual a
fost între 161 si 550 de zile. Până la sfârsitul perioadei de restructurare se are în vedere îmbunătățirea
acestui rulaj al stocului, ținta pentru numărul de zile de stocare fiind de 157 zile in 2028.
Clienții în sold au valoare de peste 9 milioane RON, la 31 decembrie 2020. Durata medie anuală de
încasare a acestor creanțe a fost între 119 si 998 de zile în ultimii 4 ani, o plajă considerabilă de zile,
justificată pe de o parte de anvergura produselor livrate de către Societate. În acest Plan de Restructurare
este prevăzută o îmbunătățire a acestei perioade la 120 de zile, menținută constantă pe toată durata sa.
- mii Lei -
BILANT 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
Concesiuni, brevete, licente 0 0 0 0 0 0 0 0 0
ACTIVE INTANGIBILE 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Terenuri 47.633 47.633 47.633 47.633 47.633 47.633 47.633 47.633 47.633
Construcţii 10.442 8.113 6.584 5.856 5.127 4.398 3.669 2.941 2.212
Instalaţii tehnice şi maşini 40 271 464 620 739 820 863 869 838
Mobilier, birotica, altele 6 6 0 0 0 0 0 0 0
ACTIVE TANGIBILE 58.121 56.023 54.682 54.109 53.499 52.851 52.166 51.443 50.683
Active financiare 877 877 877 877 877 877 877 877 877
ACTIVE FINANCIARE 877 877 877 877 877 877 877 877 877
TOTAL ACTIVE FIXE 58.999 56.901 55.559 54.987 54.377 53.729 53.044 52.321 51.561
- mii RON -
Situația PASIVULUI PATRIMONIAL 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
Datorii: Sume care trebuie plătite într-o perioadă de până
la un an, din care: 12.646 8.265 6.934 7.080 6.149 5.219 4.291 3.904 3.802
Sume datorate instituţiilor de credit (TS) 5.521 1.521 0 0 0 0 0 0 0
Avansuri încasate în contul comenzilor 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Datorii comerciale - furnizori 1.442 1.831 1.867 1.905 1.943 1.982 2.021 2.062 2.103
Sume datorate entităţilor afiliate 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind
asigurările sociale 5.684 4.914 5.067 5.176 4.206 3.238 2.270 1.843 1.699
Sume in curs de clarificare 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Datorii: Sume care trebuie plătite într-o perioadă mai mare
de un an 833 2.782 2.507 2.153 1.799 1.445 1.091 914 914
Sume datorate instituţiilor de credit (TL) 17 0 0 0 0 0 0 0 0
Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind
asigurările sociale (TL)816 2.782 2.507 2.153 1.799 1.445 1.091 914 914
Datorii totale 13.480 11.047 9.441 9.233 7.948 6.664 5.382 4.818 4.716
Provizioane pentru riscuri și cheltuieli 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Venituri în avans 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Capitaluri, din care: 67.576 66.387 65.164 65.522 65.453 65.483 65.605 66.138 66.681
Capital subscris vărsat 29.871 29.871 29.871 29.871 29.871 29.871 29.871 29.871 29.871
Rezerve din reevaluare 52.258 52.091 52.091 52.091 52.091 52.091 52.091 52.091 52.091
Alte rezerve 5.998 5.998 5.998 5.998 5.998 5.998 5.998 5.998 5.998Profitul sau pierderea reportată 15.285 -20.385 -21.574 -22.797 -22.438 -22.508 -22.477 -22.355 -21.823Profitul sau pierderea exercițiului financiar -35.837 -1.189 -1.223 358 -69 31 122 532 544
TOTAL Pasiv patrimonial 81.056 77.434 74.605 74.755 73.401 72.147 70.987 70.956 71.397
Page 35 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Furnizorii în sold reprezintă în majoritate datorii la furnizorii de materii prime si consumabile si au o
perioadă medie de plată, pe perioada ultimilor patru ani, între 19 si 157 de zile. Pentru a păstra buna
relație cu furnizorii, pe de o parte, dar să beneficieze si de credit furnizor din partea acestora, Societatea
îsi propune să mențină constant numărul de zile la 30, pană la sfârsitul perioadei de restructurare.
Acest efort de plată al furnizorilor va fi facut fără să afecteze capacitatea de generare a veniturilor
Societății si fără a prejudicia plățile propuse a fi făcute către bugetul de stat.
În contextul reusitei schimbărilor la nivelul managementului capitalului de lucru după cum este
menționat mai sus si a implementării măsurilor de restructurare propuse, lichiditatea curentă si
imediată, precum si solvabilitatea generală a Societății se vor imbunătăți considerabil pe perioada de
previziune.
Obligațiile fiscale ale Societății ce se califică a fi restructurate pe baza OG 6/2019 vor fi propuse spre
reesalonare conform detalierii din capitolul corespunzător din acest raport. Astfel, a fost considerată
rambursarea sumei de 1,97 mil RON, reprezentând 101% din total obligații principale datorate, pe
perioada maximă de 7 ani de restructurare financiară, in concordanță cu prevederile OG 6/2019.
Obligațiile curente, acumulate ulterior datei de 31 decembrie 2020, vor fi fost achitate la data depunerii
prezentului Raport.
În ceea ce priveste datoriile bancare, am considerat că se vor rambursa conform graficelor de plată
existente.
În ceea ce priveste obligațiile / creanțele restante către alte firme din grup, acestea s-au considerat că nu
se vor rambursa pe durata procedurii de restructurare financiară, în afara celor menționate anterior.
42.59046.066
9.0447.323 7.469 7.618 7.771 7.926 8.085 8.246 8.411
23.468
16.983
12.29112.815 11.204 11.745 10.879 10.106 9.432 9.964 11.005
-6.689 -3.551 -1.442 -1.831 -1.867 -1.905 -1.943 -1.982 -2.021 -2.062 -2.103
-7.509-9.003
-5.684-6.762 -6.640 -6.394 -5.071
-3.749 -2.427 -1.823 -1.679
59.369 59.498
19.89318.306
16.805 17.459 16.707 16.051 15.496 16.14917.313
42.605 42.322
10.476 10.430 10.450 11.263 11.775 12.427 13.19314.450
15.756
-
10.000
20.000
30.000
40.000
50.000
60.000
70.000
(20.000)
(10.000)
-
10.000
20.000
30.000
40.000
50.000
60.000
70.000
80.000
2018 2019 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
RO
Nk
Net WC (mii RON)
Clienti Stoc Furnizori Alte datorii Capital de Lucru Comercial NET WC 0 Capital de lucru Net
INDICATORI FINANCIARI 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
Lichiditatea curentă 1,74 2,48 2,75 2,79 3,09 3,53 4,18 4,77 5,22
Lichiditatea imediată 0,77 0,93 1,13 1,13 1,32 1,59 1,98 2,22 2,32
INDICATORI FINANCIARI 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
Solvabilitatea generală 6,01 7,01 7,90 8,10 9,24 10,83 13,19 14,73 15,14
Page 36 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
5.8. Prezentarea previziunilor privind fluxurile de numerar
În tabelul de mai jos sunt sumarizate principalele fluxuri de numerar generate pe durata Planului.
În tabelul de mai sus am indicat modul cum este folosit EBITDA societate pe durata previzionată a
Planului de Restructurare. Se constată faptul că principalele două arii de concentrare ale Societății pe
perioada de restructurare vor fi rambursările bancare si plățile către ANAF.
După cum reiese din tabelul de mai sus, fluxurile de numerar din activitatea operaţională, pot
susţine programul de plăţi estimat pentru rambursarea obligației către ANAF de 1,97 mil RON, având în
vedere necesitatea bugetării unor sume importante de disponibilităţi către capital de lucru.
Fluxul de numerar estimat generat pe perioada restructurării din activitatea de finanţare este negativ
şi se compune in special din plățile ce vor fi efectuate către creditorii bancari.
După cum se poate constata, disponibilul de numerar al Societății pe perioada de restructurare permite
plata către ANAF a totalului obligațiilor bugetare principale care se califică pentru această măsură,
conform OG6/2019.
Structura detaliată a elementelor de Bilanț, Cont de Profit si Pierderi si Fluxurilor de numerare pe
perioada previzionată se regăseste in Anexele A3 – A5. Restructurarea obligațiilor bugetare.
- mii Lei -
Indicatori Flux de Numerar 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
Rezultatul net -35.837 -1.189 -1.223 358 -69 31 122 532 544
Cash Flow înainte de variaţia activelor circulante 2.534 1.720 794 1.675 1.128 1.182 1.239 1.740 1.791
Variatie active circulante -393 2.244 1.095 -1.074 -511 -522 -551 -1.095 -1.324
Reambursare buget de stat (OG6) 0 0 -98 -275 -354 -354 -354 -354 -177
Flux de numerar din activitatea operaţională 2.141 3.964 1.791 326 263 306 334 291 289
Flux de numerar din activitatea de investiţii 2.714 -300 -300 -300 -300 -300 -300 -300 -300
Flux de numerar din activitatea de finantare -4.682 -3.900 -1.521 0 0 0 0 0 0
Flux de numerar net în perioadă 174 -236 -30 26 -37 6 34 -9 -11
Numerar la inceputul perioadei 159 332 96 67 93 56 62 96 86
Numerar la sfârşitul perioadei 332 96 67 93 56 62 96 86 76
Page 37 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
5.9. Condiții și premise
După cum este prevăzut in OG 6/2019, Art4, alin (6), lit b) (i), ” debitorul trebuie să achite, până la data depunerii solicitării de restructurare prevăzute la art. 5, următoarele obligaţii bugetare:
aa) obligaţiile bugetare scadente în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2019 şi data depunerii solicitării de restructurare;
bb) obligaţiile bugetare principale şi accesorii reprezentând ajutor de stat de recuperate înscrise în certificatul de atestare fiscală emis potrivit art. 3 alin. (3:
cc) obligaţiile bugetare stabilite de alte organe decât organele fiscale, precum şi amenzile de orice fel, transmise spre recuperare organelor fiscale între data eliberării certificatului de atestare fiscală potrivit art. 3 alin. (3) şi data depunerii solicitării de restructurare prevăzute la art. 5, cu excepţia celor incluse în decizia de înlesnire potrivit art. 11 sau a celor care formează obiect al unei alte măsuri de restructurare;
dd) obligaţiile bugetare declarate suplimentar de debitor şi/sau stabilite de organul fiscal prin decizie între data eliberării certificatului de atestare fiscală potrivit art. 3 alin. (3) şi data depunerii solicitării de restructurare prevăzute la art. 5.”
Acest Plan de Restructurare porneste de le premisa că la data depunerii prezentului Plan de Restructurare, obligațiile menționate mai sus au fost achitate.
5.10. Programul de plată propus al datoriilor fiscale restante
Planul de Restructurare al obligațiilor bugetare propune reesalonarea la plată a obligațiilor ce fac obiectul
inlesnirii la plată, ce urmează a se plăti pe o perioadă de 7 ani de la data aprobării planului de către
organele fiscale competente, perioada maximă prevăzută de Art. 4 alin (6) lit. (a) din OG 6/2019.
Conform Certificatului de Atestare Fiscală nr. 7612/17.03.2021, obligațiile bugetare nete totale ce pot
face obiectul restructurării se ridică la suma de 1.946.609 RON, din care 1.841.183 RON obligații
bugetare principale, 89.703 RON majorări de întârziere și dobânzi și 15.723 RON
penalități de întârziere.
Prin planul de restructurare se propune a se plăti, in mod esalonat, pe durata de 7 ani a desfășurării
planului, suma de 1.966.609 RON, reprezentând 101% din totalul obligațiilor bugetare restante, în
conformitate cu OG 6/ 2019.
La sumele de mai sus se adaugă plata impozitelor si contribuțiilor aferente salariilor, precum si a
impozitului pe profit, pe intreaga perioadă de restructurare; acestea insumează un total de 27,07 mil
RON.
Cei 7 ani vor fi considerați in previziunile noastre incepand cu data de 1 Iulie 2021; în cazul în care
restructurarea si programul de plăți se vor aproba după această dată, sumele propuse la plată se vor
decala in mod corespunzător.
Page 38 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Plata obligațiilor bugetare restante asumate prin Planul de Restructurare pe durata celor 7 ani, se va
efectua, conform prevederilor OG6/2019, după cum urmează:
Anul I din perioada de derulare a Planului de Restructurare
În concordanță cu prevederile Art4, alin (6), lit b) (ii) din OG6/2019, societatea isi asumă să achite in
primul an din perioada de derulare a Planului de Restructurare următoarele obligaţii bugetare:
”aa) obligaţiile bugetare scadente în perioada cuprinsă între data depunerii solicitării de restructurare
şi data comunicării deciziei de înlesnire la plată;
bb) obligaţiile bugetare principale şi accesorii reprezentând ajutor de stat de recuperate transmise
organului fiscal în perioada cuprinsă între data eliberării certificatului de atestare fiscală şi data
comunicării deciziei de înlesnire la plată; (dacă este cazul)
cc) obligaţiile bugetare stabilite de alte organe decât organele fiscale, precum şi amenzile de orice fel,
transmise spre recuperare organelor fiscale între data depunerii solicitării de restructurare prevăzute
la art. 5 şi data comunicării deciziei de înlesnire la plată, cu excepţia celor incluse în decizia de înlesnire
potrivit art. 11 sau a celor care formează obiect al unei alte măsuri de restructurare;
dd) obligaţiile bugetare declarate suplimentar de debitor şi/sau stabilite de organul fiscal prin decizie
între data depunerii solicitării de restructurare prevăzute la art. 5 şi data comunicării deciziei de
înlesnire la plată”.
Deci, in primul an din perioada de restructurare financiară, nu se vor face plăți către organul fiscal pentru
obligațiile aferente sumelor restructurate. În acest an, plata impozitelor si contribuțiilor aferente
salariilor, precum si a impozitului pe profit, insumează un total de 3,07 mil RON.
Anul II din perioada de derulare a Planului de Restructurare
În concordanță cu prevederile Art4, alin (6), lit b) (iii) din OG6/2019, Societatea isi asumă să achite in
al doilea an al inlesnirii la plată 10% din cuantumul obligaţiilor bugetare care fac obiectul inlesnirii la
plată, adică suma de 196,66 mii RON. În acest an, plata impozitelor si contribuțiilor aferente salariilor,
precum si a impozitului pe profit, insumează un total de 3,13 mil RON.
Anii III - VII din perioada de derulare a Planului de Restructurare
În concordanță cu prevederile Art4, alin (6), lit b) (iv) din OG6/2019, Societatea isi asumă să achite din
al treilea an şi pană la finalizarea inlesnirii la plată, ”restul obligaţiilor bugetare care fac obiectul inlesnirii
la plată, proporţional cu anii pentru care a fost acordată inlesnirea la plată”, adică suma anuală de 354
mii lei, reprezentând un total de 1,77 milioane RON.
În anii III – VII din perioada de derulare a Planului de restructurare, plata impozitelor si contribuțiilor
aferente salariilor, precum si a impozitului pe profit, insumează un total de 20,47 mil RON.
Page 39 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Sinteza plăților propuse in Planul de Restructurare către organul fiscal este prezentată mai jos,
considerând anii calendaristici începând cu 1 Iulie 2021:
Rambursări directe – obligații restante
Rambursări indirecte – obligații curente
5.11. Impactul realizării planului
În mod evident, rezultatul cel mai vizibil datorat finalizării Planului de Restructurare este recuperarea
sumei de 1.966.609 RON, reprezentând 101% din totalul obligațiilor bugetare restante.
În afară de acest rezultat aferent recuperării unor obligații bugetare istorice, se mai adaugă următoarele
avantaje pentru bugetul statului, rezultate din simpla funcționare a Societății pe cel puțin o perioadă de
7 ani, după cum urmează:
• Contribuțiile salariale aferente angajaților UPET S.A. În momentul de față, societatea
UPET S.A. are 40 angajați, cheltuielile de personal ale Companiei ridicându-se la aproximativ
6,94 mil RON anual, în perioada de 7 ani de derulare a Planului de restructurare fiind estimate
la aproximativ 55,5 mil RON; este de asteptat ca numărul salariaților să crească si implicit
cheltuielile salariale ți taxele aferente acestora, estimate la 26,4 mil lei
• TVA plătibilă de către UPET S.A. pe durata de 7 ani aferentă desfăsurării Planului de
Restructurare;
• O eventuală inchidere a Societății ar determina o problemă socială pentru câteva zeci de angajați.
Aceasta ar putea genera costuri importante la nivelul bugetului de stat, legate de ajutoarele de
somaj ce ar trebui să fie plătite;
• O eventuală incetare a activității Societății in urma unei executări silite sau faliment ar avea un
impact negativ major asupra altor parteneri de afaceri, în special furnizori.
- mii Lei -
Datorii Buget OG6 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
1.967 0 0 98 275 354 354 354 354 177
- Lei -PROGRAMUL DE
PLĂȚIIanuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie Total
2021 - - 0
2022 16.388 16.388 16.388 16.388 16.388 16.388 98.330
2023 22.944 22.944 22.944 22.944 22.944 22.944 22.944 22.944 22.944 22.944 22.944 22.944 275.325
2024 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 353.990
2025 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 353.990
2026 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 353.990
2027 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 353.990
2028 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 29.499 176.995
Total general 1.966.609
- mii Lei -
Anul 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028 Total
Impozite si taxe asociate salariilor 3,073 3,135 3,198 3,262 3,327 3,393 3,461 3,530 26,379
Impozit pe profit 0 0 68 0 6 23 101 104 692
Total plati curente ANAF pe perioada planului 3,073 3,135 3,266 3,262 3,333 3,417 3,563 3,634 27,072
Page 40 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
6. Aplicarea Planului de Restructurare
6.1. Monitorizare și supraveghere
Monitorizarea
Monitorizarea realizării măsurilor incluse in Planul de Restructurare este responsabilitatea expertului
independent desemnat, cu acordul debitorului, de grupul de experți care au participat la întocmirea
Planului de Restructurare si a Testului Creditorului Privat Prudent.
Pe perioada derulării Planului de Restructurare, expertul independent efectuează o monitorizare
permanentă a realizării măsurilor prevăzute în Plan si emite un raport trimestrial privind stadiul
implementării măsurilor din Planul de Restructurare, pe care il transmite atat Debitorului, cat şi
organului fiscal competent, in primele 10 zile ale primei luni din trimestrul următor celui de raportare.
Raportul de monitorizare intocmit de expertul independent va conține informații referitoare la:
modul de indeplinire a fiecărei măsuri prevăzute in Planul de Restructurare, precum şi modul
de respectare a termenelor de realizare a măsurilor;
motivele pentru care măsurile nu pot fi realizate in termenele stabilite prin Planul de
Restructurare si necesită o perioadă suplimentară pentru realizarea acestora sau pentru
prezentarea unui Plan de Restructurare ajustat;
motivele pentru care nu pot fi realizate măsurile de restructurare ale Debitorului şi de
restructurare a obligaţiilor bugetare, fapt ce conduce la eşuarea Planului de Restructurare;
orice alte informaţii relevante.
Supravegherea
Pe toată perioada implementării măsurilor incluse in Planul de Restructurare, organul fiscal central
instituie un regim de supraveghere a Debitorului cu privire la respectarea prevederilor din Planul de
Restructurare, precum si a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare. Pentru aplicarea regimului
de supraveghere, conducătorul organului fiscal competent desemnează una sau mai multe persoane.
Drepturi și obligații atribuite persoanei/persoanelor care efectuează supravegherea:
Să participe la sedințele adunării generale a acționarilor, asociaților, consiliului de
administrație si alte asemenea sedințe privind managementul debitorului, in calitate de
observator;
Să aibă acces in toate locațiile in care isi desfăsoară activitatea debitorul, in condițiile Codului
de procedură fiscală;
Să aibă acces la toate documentele emise de debitor sau care emană de la debitor, contracte,
oferte sau alte acte, in condițiile Codului de procedură fiscală.
Să analizeze raportul privind stadiul implementării măsurilor incluse in Planul de
Restructurare întocmit de expertul independent;
Să semneze pentru luare la cunostință toate cererile, declarațiile si orice alte documente
depuse de debitor la organul fiscal competent;
În cazul in care persoana/persoanele care efectuează supravegherea constată că măsurile de
restructurare a debitorului, inclusiv măsurile de restructurare a obligațiilor bugetare, cu excepția
Page 41 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
inlesnirilor la plată, nu sunt realizate in termenele/perioadele prevăzute in Planul de Restructurare,
notifică debitorul si ii acordă un termen rezonabil in raport cu natura si complexitatea măsurii, care poate
fi prelungit pentru motive justificate, dar nu mai mult de 6 luni de la data constatării, in vederea realizării
acestora sau a prezentării unui Plan de Restructurare ajustat, dacă măsurile nu pot fi implementate din
cauze obiective.
Ori de câte ori se impune o ajustare a Planului de Restructurare, aceasta se efectuează de un expert
independent.
Obligatii ale debitorului in aplicarea regimului de supraveghere:
să informeze si să comunice, in timp util, persoanei/persoanelor care efectuează
supravegherea data, ora si locul la care vor avea loc sedințele adunării generale a acționarilor,
asociaților, consiliului de administrație si alte asemenea sedințe privind managementul
debitorului, precum si documentele ce urmează a fi supuse dezbaterii;
să permită accesul persoanei/persoanelor care efectuează supravegherea in toate locațiile in
care isi desfăsoară activitatea, la solicitarea expresă a acesteia/ acestora, in condițiile Codului
de procedură fiscală;
să permită accesul persoanei/persoanelor care efectuează supravegherea la toate
documentele primite de debitor sau care emană de la debitor, inclusiv contracte, oferte sau
alte acte, precum si de a efectua copii de pe documentele solicitate, in condițiile Codului de
procedură fiscală;
să informeze expertul independent si persoana/ persoanele care efectuează supravegherea
despre intarzierile in implementarea măsurilor stabilite in Planul de Restructurare, cauzele
acestora, precum si soluțiile ce urmează a fi luate.
6.2. Condiții de menținere a înlesnirii la plată pe perioada de derulare a Planului
Debitorul are obligația de a indeplini măsurile prevăzute in Planul de Restructurare, in termenele
stabilite în acesta.
În cazul in care nu respectă termenele din Planul de Restructurare, debitorul trebuie să respecte
termenul suplimentar acordat de persoana desemnată să efectueze supravegherea acestuia sau să
prezinte un Plan de Restructurare ajustat dacă măsurile nu pot fi implementate din motive obiective.
Conform prevederilor OG 6/2019, inlesnirea la plată isi menține valabilitatea in următoarele condiții:
Debitorul să declare si să achite, potrivit legii, obligațiile bugetare administrate de organul fiscal
competent cu termene de plată incepand cu data comunicării deciziei de inlesnire la plată.
Înlesnirea la plată isi menține valabilitatea si dacă aceste obligații sunt declarate si/sau achitate
pană la data de 25 a lunii următoare scadenței prevăzute de lege inclusiv sau pană la finalizarea
inlesnirii la plată in situația in care acest termen se implineste după data stingerii in totalitate a
obligațiilor bugetare care fac obiectul inlesnirii la plată;
Debitorul să achite, potrivit legii, obligațiile bugetare stabilite de organul fiscal competent prin
decizie, cu termene de plată incepand cu data comunicării deciziei de inlesnire la plată. Înlesnirea
la plată isi menține valabilitatea si dacă aceste obligații sunt achitate in cel mult 30 de zile de la
termenul de plată prevăzut de lege sau pană la finalizarea perioadei de inlesnire la plată in situația
in care termenul de 30 de zile se implineste după această data;
Page 42 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Debitorul să achite diferențele de obligații bugetare rezultate din declarații rectificative in termen
de cel mult 30 de zile de la data depunerii declarației;
Debitorul să respecte cuantumul si termenele de plată din graficul de plată. Înlesnirea la plată isi
menține valabilitatea si dacă rata din grafic este achitată pană la următorul termen de plată din
graficul de plată;
Debitorul să achite obligațiile bugetare stabilite de alte organe decât organele fiscale si transmise
spre recuperare organelor fiscale, precum si amenzile de orice fel, pentru care au fost somații
după data comunicării deciziei de inlesnire la plată, in cel mult 180 de zile de la comunicarea
somației sau pană la finalizarea inlesnirii la plată in situația in care termenul de 180 de zile se
implineste după data stingerii in totalitate a obligațiilor bugetare care fac obiectul inlesnirii la
plată;
Debitorul să achite obligațiile bugetare rămase nestinse după soluționarea deconturilor
potrivit art. 8 alin. (6), in cel mult 30 de zile de la data comunicării instiințării de plată;
Debitorul să achite, in termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării instiințării de plată,
obligațiile bugetare stabilite in acte administrative ce au fost suspendate in condițiile art.
14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, si pentru care
suspendarea executării actului administrativ a incetat după data comunicării deciziei de inlesnire
la plată;
Debitorul să achite, in termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării instiințării de plată,
obligațiile bugetare stabilite de alte autorități a căror administrare a fost transferată organului
fiscal competent după emiterea deciziei de inlesnire la plată;
Debitorul să achite sumele pentru care s-a stabilit răspunderea, incepand cu data comunicării
deciziei de inlesnire la plată, potrivit prevederilor legislației privind insolvența si/sau
răspunderea solidară potrivit prevederilor art. 25 si 26 din Codul de procedură fiscală, în cel mult
30 de zile de la data stabilirii răspunderii;
Debitorul să nu intre sub incidența uneia dintre situațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit.
c) sau d);
Debitorul să respecte obligațiile prevăzute la art. 7 alin. (5);
Debitorul să achite, in termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării instiințării de plată,
obligațiile bugetare datorate de debitorii care fuzionează, potrivit legii, si care nu beneficiază de
restructurarea obligațiilor bugetare.
Page 43 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
7. Glosar de termeni
Termen Definiţie
Debitoarea, Societatea, Compania, UPET S.A. Targoviste
S.C. UPET S.A., cu sediul în strada Arsenalului, nr. 14, Mun. Targoviste, Județul Dambovița, România, inregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J15/320/1991
OG 6/2019 ORDONANŢĂ Nr. 6/2019 din 31 iulie 2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările ulterioare
Planul de Restructurare, Planul
Prezentarea în ansamblu a măsurilor de restructurare financiară si operațională si perspectivele de Restructurare ale companiei, în raport cu posibilitățile si specificul activității, cu mijloacele/resursele financiare disponibile/accesibile si cu cererea pieței față de oferta UPET S.A.
EBITDA Rezultatul din exploatare inainte de amortizări şi venituri / cheltuieli cu caracter izolat, nerecurent
Data de referință 31 Decembrie 2020
Page 44 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Grupul de experți care a participat la întocmirea Planului de Restructurare:
SPANDA I.P.U.R.L, prin
Cristian Răvășilă
Practician în insolvență UNPIR, evaluator ANEVAR, membru ACCA, membru Consiliu Director Turnaround Management Association – România
semnatura
Iulică Velcea
Practician în insolvenţă UNPIR, auditor financiar CAFR, ASPAAS, membru ACCA, MBA, membu Turnaround Management Association - România
semnatura
Page 45 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Anexe
A.1. Notificarea privind intenția de restructurare
Page 46 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Page 47 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Page 48 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
A.2. Certificatul fiscal cuprinzând obligațiile ce fac obiectul restructurării
Page 49 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Page 50 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
Page 51 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
A.3. Previziuni Bilanț
- mii Lei -
BILANT 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
Concesiuni, brevete, licente 0 0 0 0 0 0 0 0 0
ACTIVE INTANGIBILE 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Terenuri 47.633 47.633 47.633 47.633 47.633 47.633 47.633 47.633 47.633
Construcţii 10.442 8.113 6.584 5.856 5.127 4.398 3.669 2.941 2.212
Instalaţii tehnice şi maşini 40 271 464 620 739 820 863 869 838
Mobilier, birotica, altele 6 6 0 0 0 0 0 0 0
ACTIVE TANGIBILE 58.121 56.023 54.682 54.109 53.499 52.851 52.166 51.443 50.683
Active financiare 877 877 877 877 877 877 877 877 877
ACTIVE FINANCIARE 877 877 877 877 877 877 877 877 877
TOTAL ACTIVE FIXE 58.999 56.901 55.559 54.987 54.377 53.729 53.044 52.321 51.561
Stoc 12.291 12.815 11.204 11.745 10.879 10.106 9.432 9.964 11.005
No zile stoc 161 210 180 185 168 153 140 145 157
Materii prime 1.645 1.565 1.368 1.434 1.328 1.234 1.152 1.217 1.344
Cosumabile 380 411 359 377 349 324 302 319 353
Productie in curs 4.840 5.141 4.495 4.712 4.365 4.055 3.784 3.998 4.415
Produse finite 5.426 5.697 4.981 5.222 4.837 4.493 4.194 4.430 4.893
Avansuri pentru stocuri 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Clienti 9.044 7.323 7.469 7.618 7.771 7.926 8.085 8.246 8.411
No zile credit 119 120 120 120 120 120 120 120 120
Avansuri si alte active 390 300 306 312 318 325 331 338 344
Banci si Casa & echivalent 332 96 67 93 56 62 96 86 76
ACTIVE CURENTE - TOTAL 22.057 20.533 19.045 19.768 19.024 18.419 17.943 18.635 19.836
CHELTUIELI IN AVANS 0 0 0 0 0 0 0 0 0
TOTAL ACTIVE 81.056 77.434 74.605 74.755 73.400 72.147 70.987 70.956 71.397
Furnizori 1.442 1.831 1.867 1.905 1.943 1.982 2.021 2.062 2.103
No zile credit 19 30 30 30 30 30 30 30 30
Furnizori imobilizari 3 0 0 0 0 0 0 0 0
Datorii angajati 43 512 522 533 544 554 566 577 588
Datorii la buget 2.129 755 715 729 744 759 774 789 805
Datorii la buget [OG6] 0 98 275 354 354 354 354 177 0
Avansuri primite 346 266 271 277 282 288 293 299 305
Alte datorii 3.164 3.283 3.283 3.283 2.283 1.283 283 0 0
Credit bancar (datorii curente) 5.521 1.521 0 0 0 0 0 0 0
DATORII PE TERMEN SCURT 12.646 8.265 6.934 7.080 6.149 5.219 4.291 3.904 3.802
Leasing 17 0 0 0 0 0 0 0 0
Datorii la buget [OG6] - TL 0 1.868 1.593 1.239 885 531 177 0 0
Datorii la buget (TL) 0 -20 -20 -20 -20 -20 -20 -20 -20
Credit asociati (TL) 816 934 934 934 934 934 934 934 934
DATORII PE TERMEN LUNG 833 2.782 2.507 2.153 1.799 1.445 1.091 914 914
Provizion de risc 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Capital subscris 29.871 29.871 29.871 29.871 29.871 29.871 29.871 29.871 29.871
Rezerve de reevaluare 52.258 52.091 52.091 52.091 52.091 52.091 52.091 52.091 52.091
Alte rezerve 5.998 5.998 5.998 5.998 5.998 5.998 5.998 5.998 5.998
Rezultatul reportat 15.285 -20.385 -21.574 -22.797 -22.438 -22.508 -22.477 -22.355 -21.823
Rezultatul curent -35.837 -1.189 -1.223 358 -69 31 122 532 544
TOTAL CAPITAL PROPRIU 67.576 66.387 65.164 65.522 65.453 65.483 65.605 66.138 66.681
TOTAL PASIV 81.056 77.434 74.605 74.755 73.401 72.147 70.987 70.956 71.397
Page 52 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
A.4. Previziuni Cont de Profit și Pierderi
- mii Lei -
VENITURI SI CHELTUIELI 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
50% -20% 2% 2% 2% 2% 2% 2% 2%
Venituri din productie 26.735 21.388 21.816 22.252 22.697 23.151 23.614 24.087 24.568
% Cifra de afaceri 93% 75% 76% 78% 79% 81% 83% 84% 86%
Venituri din servicii 1.065 852 869 886 904 922 941 959 979
% Reduceri comerciale 3,8% 3,8% 3,8% 3,8% 3,8% 3,8% 3,8% 3,8% 3,8%
Alte venituri operationale 41 33 33 34 35 36 36 37 38
% Cifra de afaceri 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0%
Cifra de afaceri (net) 27.841 22.273 22.718 23.173 23.636 24.109 24.591 25.083 25.585
Alte venituri 40 32 32 33 34 34 35 36 36
Cheltuieli cu productie in curs -3.732 297 -646 217 -347 -310 -270 214 417
Cheltuieli materi prime -8.974 -7.179 -7.322 -7.469 -7.618 -7.771 -7.926 -8.085 -8.416
Cheltuieli obiecte inventar si consumabile -2.581 -2.065 -2.106 -2.149 -2.192 -2.235 -2.280 -2.326 -2.372
Cheltuieli marfuri 7 5 6 6 6 6 6 6 6
Cheltuieli utilitati -393 -315 -321 -327 -334 -341 -347 -354 -361
Cheltuieli mentenanta 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Cheltuieli chirii -5 -4 -4 -4 -4 -4 -4 -4 -4
Cheltuieli asigurari -9 -7 -8 -8 -8 -8 -8 -8 -9
Cheltuieli cu colaboratorii -311 -249 -254 -259 -264 -270 -275 -281 -286
Cheltuieli protocol si publicitate -54 -43 -44 -45 -46 -47 -47 -48 -49
Cheltuieli externe -2.690 -2.820 -2.876 -2.934 -2.992 -3.052 -3.113 -3.176 -3.239
Cheltuieli de transport si deplasare -141 -113 -115 -118 -120 -122 -125 -127 -130
Cheltuieli postale -27 -22 -22 -23 -23 -24 -24 -25 -25
Cheltuieli bancare -193 -155 -158 -161 -164 -167 -171 -174 -177
Cheltuieli taxe locale -1.134 -1.134 -1.168 -1.203 -1.240 -1.277 -1.315 -1.354 -1.395
Cheltuieli salarii si contributii -2.798 -6.470 -6.600 -6.732 -6.866 -7.004 -7.144 -7.287 -7.432
Alte cheltuieli operationale -388 -311 -317 -323 -330 -336 -343 -350 -357
Total cheltuieli operationale -23.385 -20.553 -21.924 -21.498 -22.509 -22.927 -23.352 -23.343 -23.794
Cheltuieli cu amortizarea -1.130 -2.398 -1.641 -873 -910 -948 -985 -1.023 -1.060
Vanzare active (net) -1.922 0 0 0 0 0 0 0 0
Provizion -37.078 0 0 0 0 0 0 0 0
Venituri din subventii 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Rezultat din exploatare -35.674 -678 -847 802 217 234 254 717 730
Diferenta de curs valutar 684 0 0 0 0 0 0 0 0
Dobanzi -847 -511 -376 -376 -287 -198 -108 -83 -83
Rezultat din activitatea financiară -163 -511 -376 -376 -287 -198 -108 -83 -83
Profit brut -35.837 -1.189 -1.223 427 -69 37 145 634 647
Impozit pe profit 0 0 0 -68 0 -6 -23 -101 -104
Profit net -35.837 -1.189 -1.223 358 -69 31 122 532 544
% Profit Net -128,7% -5,3% -5,4% 1,5% -0,3% 0,1% 0,5% 2,1% 2,1%
Page 53 of 53
UPET S.A. – Plan de Restructurare
SPANDA I.P.U.R.L.
A.5. Previziuni Fluxuri de Trezorerie
- mii Lei -
Situaţia Fluxurilor de Numerar 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028
Rezultatul net -35.837 -1.189 -1.223 358 -69 31 122 532 544
Amortizarea 1.130 2.398 1.641 873 910 948 985 1.023 1.060
Venituri din subventii 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Cheltuieli de curs valutar -684 0 0 0 0 0 0 0 0
Cheltuieli cu dobânzile 847 511 376 376 287 198 108 83 83
Provizion 37.078 0 0 0 0 0 0 0 0
Impozit pe profit 0 0 0 68 0 6 23 101 104
Cash Flow înainte de variaţia activelor
circulante2.534 1.720 794 1.675 1.128 1.182 1.239 1.740 1.791
Variaţia stocurilor 4.692 -524 1.611 -542 866 773 674 -532 -1.040
Variaţia creanţelor comerciale -55 1.721 -146 -149 -152 -155 -159 -162 -165
Variaţia altor creanţe 1.249 90 -6 -6 -6 -6 -6 -7 -7
Variaţia datoriilor comerciale -2.110 389 37 37 38 39 40 40 41
Variaţia altor datorii -3.157 505 16 16 -984 -983 -983 -266 18
Datorii la Bugetul de stat -165 573 -40 14 15 15 15 15 16
Plati DGAMC - OG6 0 -98 -275 -354 -354 -354 -354 -177
Flux de numerar net după variaţia capitalului
de lucru2.988 4.475 2.167 770 550 510 465 476 476
Dobânzi plătite -847 -511 -376 -376 -287 -198 -108 -83 -83
Impozit pe profit plătit 0 0 0 -68 0 -6 -23 -101 -104
Flux de numerar din activitatea operaţională 2.141 3.964 1.791 326 263 306 334 291 289
Achizitii mijloace fixe 2.714 -300 -300 -300 -300 -300 -300 -300 -300
Flux de numerar din activitatea de investiţii 2.714 -300 -300 -300 -300 -300 -300 -300 -300
Imprumuturi atrase & rambursate -3.756 -4.017 -1.521 0 0 0 0 0 0
Credit actionar -926 117 0 0 0 0 0 0 0
Flux de numerar din activitatea de finantare -4.682 -3.900 -1.521 0 0 0 0 0 0
Numerar la inceputul perioadei 159 332 96 67 93 56 62 96 86
Flux de numerar net în perioadă 174 -236 -30 26 -37 6 34 -9 -11
Numerar la sfârşitul perioadei 332 96 67 93 56 62 96 86 76
top related