PATRIA SPAȚIUL CONȘTIINȚEI Șl FAPTEI NOASTRE COMUNISTE
Post on 26-Oct-2021
13 Views
Preview:
Transcript
Proletari din toate tarile, uniți-vă!ANUL XXXV,
SERIA II,
Nr. 9 342
6 PAGINI
30 BANI
7 IUNIE
1979ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST
PATRIA - SPAȚIUL CONȘTIINȚEIȘl FAPTEI NOASTRE COMUNISTE
i n lumina istoriei. acest Mare Prezent socialist se definește ca epoca cea mai fertilă, cea mai bo
gată în realizări din milenara dăinuire a poporului nostru, înălțată în piscul demnității sale. România de azi se prezintă umanității ca o țară cu o industrie dezvoltată, cu o agricultură modernă, cu o știință și o cultură in plin avint. Ca niciodată in trecut. România cunoscută și prețuită pe meridianele lumii, glasul
■ fiind întotdeauna fidel independenței, libertății și respectului, arogresului și rațiunii. Temeiul
-acestei universale prețuiri îl• constituie înseși realizările noas
tre. într-un interval de timp scurt, prin muncă încordată, susținută, mobilizîndu-ne toate energiile, am apropiat decisiv momentul in care România șo-< cialistă, transformată intr-un vast șantier al construcției materiale și spirituale, se va înscrie in rîndurile țărilor avansate din punct de vedere eco-
• nomic. Bazele trainice ale atingerii acestui măreț obiectiv sint
\ puse de astăzi. Imaginea inflo-
este: toate
său
ritoare a României, țară cu o economie în plină și vertiginoasă afirmare pe multiple planuri, se datorează transpunerii neabătute în viață a Programului partidului, a programelor de multilaterală dezvoltare economică și socială a patriei. Societatea socialistă multilateral dezvoltată, această operă de cutezătoare construcție în materie și spirit, este creația tuturor cetățenilor patriei, rezultatul e- forturilor unite ’ “ ' „ ' ‘popor condus cu înțelepciune și clarviziune de partidul comunist; El a dat strălucire și identitate nouă, socialistă, patriei căreia îi aparținem și pentru a cărei ascensiune în rîndul țârilor lumii nu încetăm ** ' “
I • lucratorii combi- : NATULUI DE LIANȚI SIAZBOCIMENT DIN ITEM |
. țî-M realizat azifajainental * anual asumat in întrecerea I socialistă, furnizind in pluș , I șantierelor de construcțiiII 000 tone de ciment De !
I asemenea, s-au realizat su-. plimentar mai bine de 50 . : km tuburi pentru irigații. 50 MO mp plici din
Lazbaciment. 2 5M tone var I [și alte materiale de eon- I I strucții. în bună măsură I ‘ aceste snecese aa lost reali- i . rate datorită ridicării para- : . metrilor funcționali ai agre- I galelor, îndeosebi ai celor cu ■
I flux tehnologic cecunnu.Hotărî ti să amplifice suc
cesele obținute in întrecerea i socialistă, harnicul colectiv din Fieai și-a suplimentat !
I angajamentele.
• DESFAȘUTJNDU-SI• ACTIVITATEA IN RITM I SUSȚINUT. in primele cinei j ' Ioni ale anului. cMBlroetorii I | ieșeni an pu« La dtspuziiU ; oamenilor muncii mai bine j de 17M apartamente, silua-
! te in diferite cartiere ale , municipiului lași, precum și in orașele Pa*cani, Hirlăn. j
j Tirgu Frumos și in viitoarele I centre urbane ale județului.
Datorită valorificării efi- : eiente a dotărilor tehnice, ! aplicării unor soluții constructive moderne, capabile
I să amplifice gradul de in- ; dustrializare a lucrărilor, fo- I 1 ©sirii pe scară largă a pa- I nourilor mari prefabricate, cit și măsurilor eficiente de organizare a muncii pe șan- tiere. ineă 1190 apartamente
i se afla in stadii avansate de finisaj, urmind a fi predate
; locatarilor in scurt timp, iar : alte 2 M9 sint in diferite faze de construcție. în actualul cincinal, in județul Iași au fost date in folosință peste 16 4M apartamente.
gîndim și să muncim.Resortul tuturor
noastre socialiste nu de aflat. El poate și fie identificat in ________sentiment patriotic ce ii animă pe oamenii acestui pămint. tineri sau mai virstnici, bărbați și femei, fără deosebire de naționalitate. însemnele lui sint multiple. Patriotismul socialist.
magistral definit de secretarul general al partidului în cuvîn- tarea rostită la Congresul Educației Politice și al Culturii Socialiste, implică drept condiție primordială sentimentul solidarității de destin, statutul îngemănat de arhitecți și constructori ai marelui proiect figurat de Programul vizionar al partidului. Identitatea patriei este strins legată de identitatea noastră. Iar aceasta ne-o afir-
ale întregului ■ măm prin faptă, prin continua și polivalenta creație de valori, prin hotărîrea neabătută de a apăra acest spațiu al neistovitei creații.
Construim o societate în care omul este făuritor de istorie, conștiință vie a progresului și civilizației socialiste a intereselor supreme ale națiunii, într-o indestructibilă unitate moral- politică și socială. Firește, o a- semenea atitudine este validată de un întreg trecut de luptă și muncă, al cărui liant il constituie iubirea de patrie, ho- târirea nestrămutată de a face totul pentru continua ei înflorire.
o clipă să
iibînzilor este greu trebuie să fierbintele
Continuînd glorioasele tradiții de luptă, muncă și creație, partidul nostru comunist ne-a conferit
conștiința de stăpini ai propriului destin, liberi și demni intr-o țară liberă și demnă. Abolind inechitatea socială, desfim- țînd pentru totdeauna exploatarea omului de către om. instituind și garantind deplina e- galitate in drepturi a tuturor cetățenilor patriei, români, ghiari. germani și de alte ționalități, socialismul a chis nelimitate orizonturi afirmare a personalității cărui membru al societății.
în anii glorioși ai construcției socialiste, a crescut și s-a afirmat pe toate fronturile muncii și creației o tinărâ generație profund atașată cauzei partidului. înfăptuirii pe pămintul românesc a generosului proiect social comunist. De biografia acestei tinere generații, caracterizată prin spirit revoluționar, pasiune și dăruire * *.n muncă, sint indisolubil legate multe din marile noastre izbinzi. Partidul și statul au asigurat și
ma- na-
Q€F- de
fie-
consecvență, cu ne- 'rijă. toate condiții-
instruirii e a persona-
asigură târmurit^ _ le necesare educării, și afirmării piei litâții, a aptitudinilor și talentului fiecărui tinăr. Dreptul la muncă, dreptul la învățătură, la însușirea marilor valori ale culturii sint garantate in România socialistă prin lege. Sint toate
argu- devota-
tineretului de popor.
acestea doar cit ev a din menteie care explică meatul fierbinte al față de partid, față fată de socialism.
în aceste istorice sentimentul patriotic gătește cu trăsături noi. struind o societate spre viată, spre om.
condiții, se imbo-
Con- deschisă
spre aeons aerată
dismulstimulează inițiativa maselor.spiritul lor novator. Aceastagenerează solidaritatea ecor.o-mică, politică, culturală., morală.ideologică a tuturor iii.or a-cestui pămint.
Patriotismul socialist înseam-
(Continuare in pag. s IlI-n)
O nouă și modernă linie de
fabricare a cimentului
în urmă .cu doi, ani, constructorii, în marea lor majoritate tineri, de pe șantierul Taș- ca I — Bicaz, din județul Neamț, au dat în folosință prima linie de fabricare a cimentului. Imediat, oamenii de pe acest șantier, au început lucrările pentru construcția unei noi linii de cuptoare, Tașca II — Bicaz. In mai puțin de doi ani, tinerii de pe acest șantier desfâșurîndu-și activitatea în toate punctele de muncă, alături de constructorii cu experiență au reușit să încheie lucrările și pe acest șantier. Iar, dacă acum noua linie de fabricare a cimentului Tașca II — Bicaz se află în tprobe tehnologice este și meritul tinerilor.
Fotografie de VASILE RANGA
SE»“ OAMENII MUNCII
0 MANIFESTARE DE FIERBINTE PATRIOTISM. SPECTACOL Al MUNCII ȘI CREAȚIEI, CU 10000 DE PARTICIPANT!
(în pagina a 5-a)
pe oGOAREi Fiecare lucrareexecutată la timpul optim
Pe ogoarele JUDEȚULUI BOTOȘANI, în aceste zile, se acționează cu forțe sporite pentru înlăturarea buruienilor, astfel ca ele să nu consume nimic din hrana și apa plantelor de cultură. In același timp, întrucît .precipitațiile din ultima perioadă du satisfac nici pe departe setea plantelor, este necesar ca aspersoarele să funcționeze zi și noapte pentru aplicarea udărilor. *~>in datele centralizate la Direcția agricolă județeană rezultă că un ritm mai
mare trebuie imprimat lucrărilor de rărit manual la sfecla • de zahăr, pe întreaga suprafață de 15 490 hectare, ca și prășittil manual la porumb pe mai bine de 67 100 hectare. Cum activitatea de întreținere a culturilor este organizată in sistemul de aplicare a acordului global pe formații de lucru, participarea cooperatorilor, a tuturor locuitorilor satelor ia muncă trebuie să constituie un imperativ de prim ordin.
DE REALIZAREA PRODUCȚIEI RĂSPUNDE ÎNTREAGA ECHIPA
începindu-și ziua de muncă cînd încă nu se ridicase rouă, cooperatorii din Roma acționau în număr mare la prășit. Pe tarlaua „Balta Arsă" cei din echipele conduse de Ilie Anto- neac, Vasile Hușoschi, loan Ha- nachiuc, Gheorghe Stan, iar pe tarlaua ,^Botoșanca“, cooperatorii din echipele lui Vasile Pin- tea, Costica Pietraru și Mihai Andrei. Și unii și alții au de finalizat întreținerea porumbului pe ultimele suprafețe. In acest scop toți pornesc la lucru odată și odată se întorc, la lăsarea serii, căci nu-i convine nimănui să piardă timpul.
— Participarea la muncă, ne spune Eroul Muncii Socialiste, Mihai Bîrliga, președintele cooperativei, reflectă pînă la urmă gradul de înțelegere a fiecăruia, că după cum va munci va fi și retribuit. De aici și cotidiana noastră preocupare
pentru întărirea spiritului de muncă colectivă, a disciplinei, creșterii răspunderii întregii e- chipe. a fiecărui membru al a- cesteia. Subliniind rodnica activitate a cooperatorilor, Mihai Bîrliga menționa că totul este preluat pe bază de proces verbal, toate lucrările sint efectuate potrivit tehnologiilor stabilite în fișele program. Din sondajele făcute la fiecare tarla re-' iese că densitatea porumbului (in medie 60 000 plante pe hectar), dă de pe acum garanția unei producții bune. Și la celelalte culturi intervenția echipelor de cooperatori poate fi urmărită după felul în care se prezintă acestea. Iar dacă a- firmăm că la Roma acum toate drumurile duc... în lanuri, nu facem altceva decît să ne întărim convingerea că formula președintelui — „am reușit să-i
N. GHELASE
(Continuare in pag. a II-a)
DIN CRONICA
ÎNTRECERII
Sarcinile prioritare din economie în centrul activității tinerilor, a organizațiilor U. T. C.
FOLOSIREA INfflSIl'Ă A MAȘINILOR Șl UTILAJELORTn creșterea produsei, in realizarea armonioasă a tuturor indi
catorilor economici, intr-o întreprindere, buna utilizare a mașinilor și utilajelor deține o poziție importantă, reprezintă, putem spune, unul din secretele fruntașilor. Căile pentru intensa folosire a capacităților de producție sint multiple, ele nu se reduc, cum sîntem tentați să credem uneori, doar U încărcarea lor corespunzătoare și solicitarea maximă in procesul de producție. Atitudinea creatoare deschide și in acest caz surse noi pentru o exploatare la parametrii superiori. în doua întreprinderi brăilene am putut consemna recent acțiuni și inițiative îndreptate in acest sens, o experiență pozitivă asupra căreia merită să ne oprim.
Precizăm mai intii eâ ne-am axa: cu predilecție asupra mașinilor unelte de prelucrarea metalului, intrucit datorită ponderilor in procesul de producție utilizarea acestui grup de mașini este revelatoare pentru indicatorul urmărit. La r.ivelul municipiului Brăila, față ce 80.2 la suta planificai, s-a realizat pe primele patru luni 816 la sută, ceea ce reprezintă indiscutabil un succes. în unele întreprinderi s-au înregistrat adevărate recorduri : la LU.G. ^Progresul* 89 la sută, la întreprinderea de confecții 88.9. la Combinatul de celuloză și hirtie £M.l la șută. Media pe municipiu ar fi fost desigur și mai mare dacă in u- nele întreprinderi cu pondere, precum șantierul naval Brăila (de 83.8 față de 86.1 planificat), s-ar fi acționat mai energic in această direcție.
Ce ne spune însă experiența fruntașilor ? Am poposit, pentru început, la COMBINATUL DE CELULOZA ȘI HÎRTIE. Desigur, am reținut in prima parte aspectele obișnuite ale problemei, pe
Biografia unei familii de țărani — biografia devenirii satului românesc cviid
Tot o vocație a construcției
0 In anul 1959 satul nu se debarasase de prejudecăți 0 Primul bacalaureat in familia zidarului Cristea Morcov 0 „Domnul Trandafir avea 18 ani" 0 „Fericirea am descoperit-o la Birlad" 0 Cînd soțul iși urmează soția 0 Se va naște o nouă Nadia Comâneci la Roșiorii de Vede ? 0 Cu ce sentimente te muți în cea de-a treia locuință 0 îndemnurile poetului Coșbuc.
Patrița Morcov este prima din fiicele zidarului Cristea din Măl- dăeni, care nu se oprește la patru clase primare. ..Pină .n clasa a Vil-a — imi spune — n-am avut încălțări noi, dar nici absențe in catalog n-am avut". Sesizez o umbră de nostalgie obrazul prins de gene lungi ridic discuția peste ani, în timpul de azi. Astăzi — îi zic — sinteți profesoară și femeie țintiră, altfel vă vin copiii incălțați la școală, mai ales fetele ; o cochetărie cu orice preț, o ele-' ganță voit afișată par să caracterizeze, intre altele, pe unii tineri de azi. Cu ce ochi ii priviți pe eleganții dumneavoastră elevi, pe cochetele dumneavoastră eleve ? Ce părere aveți de ținuta lor ? ..îmi privesc elevii cu ochii admirativi ai unui prieten mai mare.Mă bucur sincer că se îmbracă frumos și că acest frumos îl pot avea din abundență. Dar îmi place să cred că ei, tinerii adolescenți de azi, știu să pre- țuiască plusul de eleganță și confort Țin foarte mult la ideea
EXPERIENȚA FRUNTAȘILOR, BOGATĂ SI EXTREM DE FRUCTUOASĂ, ARATĂ TOATE DRUMURILE
CARE DUC SPRE UN INDICE DE VÎRF
care le întîlnim frecvent și în alte unități : o atenție corespunzătoare acordată pregătirii profesionale. executarea unor reparații de calitate a mașinilor și utilajelor la termen ‘sau în de- vans, folosirea cit mai completă a timpului de lucru al oamenilor și mașinilor. „In cazul utilajelor vechi, ne spunea inginerul Decebal Plevan, șeful secției uzinaj, a trebuit să căutăm soluții noi pentru a le readuce la capacitatea maximă. Așa am procedat cu mașina de rectificat rotund, care lucrează de peste 20 de ani. I-am schimbat complet instalația electrică, i-am adus unele modificări constructive, așa incit acum produce din nou la parametrii proiectați. Am adoptat totodată poli-
ca ei să înțeleagă faptul că bunurile pe care le au și care uneori le prisosesc se datoresc in exclusivitate muncii. Ele nu vin de undeva, din afară------muncesc pentru ele părinții lor, societatea — iar dacă li se cuvin (și li se cuvin !) atunci ei,, tinerii, au, larîndu-le, datoria de-a munci ; pentru ei, pentru bunurile lor, pentru societate, pentru bunăstarea tuturor. De fapt, acesta este unul din marile deziderate pedagogice, educative, scumpe mie și credinței mele, pe care mă străduiesc cu fiecare zi, cu fiecare ceas să-1 transform în deprindere pentru elevii mei“.
Au ceva pur și candid in ființa lor, cei din neamul lui Cristea Morcov. O bucurie sinceră, o voluptate subtilă, o satisfacție vie față de bucuriile și fericirea celorlalți. Au, de asemenea, puterea și voința de a-și oferi nedisimulat ajutorul și modestia, de-a se retrage apoi, discret, cu citeva clipe înaintea felicitărilor. Iar dacă uneori umbre triste ori nostalgice le călătoresc obrazul
deservirea. Acum 25 de tineri de la nci lucrează la cite două mașini. Policalificarea și poli- deservirea ne permit adoptarea unor măsuri operative pentru a asigura continua funcționare a tuturor utilajelor".
Sporirea mobilității forței de muncă — prin policalificare și polideservire — a dus la înlăturarea totală a situațiilor de
stagnare a unor mașini și utilaje în cazul in care cel ce era pe post intra in concediu medical sau de odihnă. Prin modificarea și modernizarea mașinilor „obosite" se ajunge la o întinerire a lor, dorită și necesară. Cu alte cuvinte, la acel procent de 94.1 la sută realizat la C.C.H., s-a ajuns nu pe căi rutiniere, ci prin căutarea de soluții noi, economicoase și eficiente. Desigur, și în acest caz trebuie să ne punem întrebarea : „Se poate și mai mult ?“.. Răspunsul este a- firmativ. „Avem patru mașini pe care nu Ie putem încărca la capacitate, a declarat șeful secției uzinaj. O mașină de danturat lucrează 50 la sută din schimb, două mașini de rectificat plan doar 20 la sută și o
subțire, aceasta nu seamănă nicidecum cu un reproș, fie și mascat, la adresa unor oameni sau împrejurări ; cind au a-și imputa ceva, o fac lor inșile, fiecare sieși, pentru un moment mai mult sau mai puțin delicat din viața și munca lor.
Dar să revenim in anul 1959, cind Patrița Morcov izbutește performanța școlii generale. „în acel an — imi relatează — satul nu se debarasase de prejudecăți. Rar făceau fetele pasul dintr-a IV-a într-a V-a, și dacă terminau școala generală, mai departe nu se încumetau. Cind m-am decis pentru liceu, chiar tata, om umblat, s-a cam uitat la mine pieziș. La examenul de admitere în liceu ne-am prezentat mulți din Măldăeni, mulți băieți și o fată, eu : poate nu doar întîmplarea a făcut ca in anul acela, singurul licean din comuna noastră să fie tocmai fata aceea".
Au urmat alți ani de studiu, ani de formare și maturizare in liceul din Roșiori, liceu care a
mașină de rectificat rotund doar 25 la sută". Pină in prezent, ni s-a spus, apelindu-se și la comenzi din afară, nu s-a reușit încărcarea necesară. Pe de altă parte, la ele nu se pot totuși renunța. Care e atunci soluția ? Poate evidențierea unor căi a- bordate la I.U.G. ..Progresul" le va sugera tovarășilor de la C.C.H. direcția pe care trebuie să facă încă o încercare.
Sigur, și la ÎNTREPRINDEREA DE UTILAJ GREU „PROGRESUL" se acționează cu fermitate pentru realizarea măsurilor ce se iau de obicei atunci cînd se are în vedere acest indicator : acoperirea cu comenzi la nivelul planului, asigurarea bazei tehnico-materiale, a forței de muncă, bine pregătită profesional, pentru trei schimburi, respectarea graficului de reparații etc. Dinamica realizării a- cestui indicator pe ultimul an este edificatoare : în 1975 —79,6 la sută ; în 1976 — 85,2 Ia sută ; în 1977 — 87, 6 la sută, în 1978 — 88,3 la sută, în 1979, pe primele patru luni, 89 la sută. „Saltul realizat de la an la an, ne spunea inginer Gabriel Popescu, de la serviciul plan, se datorește acțiunilor convergente în-treprinse pe toate căile enunțate mai sus, inițiativei oamenilor, a tinerilor pentru a descoperi noi resurse in folosirea mai
ION CHIRIC(Continuare in pag. a 11-a)
avut șansa de a se lega cu nemurirea și prin faptul că un timp a găzduit in băncile sale strimte pe intirziatul elev și poet Zaharia Stancu. Scriitorul care, înainte de-a ajunge elev la acest liceu, cunoaște mai intii orașul și necazurile sale, după cum însuși mărturisește : „La puține zile după absolvirea școlii primare, am plecat la oraș, la Roșiori de Vede, nu pentru a învăța mai departe carte, așa cum aș fi voit, ci pentru a-mi cîștiga existența. în acel timp, care era totuși învăluit într-o atmosferă romantică, lupta pentru viață era extrem de crîncenă. Dar asprimea și încrincenarea acestei lupte era îndulcită de frumusețea teilor de pe bulevardul care străbătea orașul și pe care fetele îl umpleau cu surisurile lor, de răcoarea de seară a grădinii publice, de trupele de teatru ori
ION ANDREIȚAFoto : V. TANASOF
(Continuare în pag. a IV-a)
ȘANTIERUL JUDEȚEAN AL TINERETULUI
Recent, în orașul Dorohoî s-a deschis șantierul județean al tineretului. Uteciștii botoșăneni iși vor aduce contribuția la realizarea unui mare obiaetiv industrial : I.M.U.G.D.P. Comandamentul șantierului — nucleul de bază — format . d&i 40 de brigadieri este condus de Dumitru Gherase care ne-a declarat că cea mai importantă preocupare este să califice un număr de tineri în meseriile de zidari, fierari-betoniști etc., unii dintre ei urmind să rămină muncitori în viitoarea întreprindere. în acest șantier vor munci efectuînd diverse lucrări peste 1 000 brigadier^ provenind de la întreprinderea de sticlărie și porțelan, de la liceul industrial din oraș, întreprinderea de confecții, cooperativa „Viitorul" — Dorohoî și din alte localități ale județului. Vor fi create condiții bune de muncă și de viață pentru tineri, vor fi organizate activități culturale, politico-educative etc. Se va munci cu entuziasm, vor gîndi gospodărește pentru ca șantierul județean al tineretului de la I.M.U.G.D.P. să devină un obiectiv de referință în ce privește preocupările uteciștilor de a întîmpina cu cele mai bune rezultate Congresul al XII-lea al partidului și a 35-a aniversare a eliberării patriei.
NICOLAE LEPADATU, profesor
PREOCUPĂRI PENTRU O Șl MAI BUNA SERVIRE
Intre cele 25 de unități de alimentație publică reprezentative pentru comerțul clujean se numără și restaurantul cu regim de pensiune Metropol, unitate etalon, care a cîtșigat, ani de-a rindul, locuri fruntașe în competiția anuală de bună servire atît pe județ cit și pe țară. Unitatea și-a realizat și depășit planul pe primele luni ale acestui an, situîndu-se în continuare printre unitățile fruntașe din rețeaua comercială clujeană. Și nici nu este de mirare dacă ne glndim că aici lucrează un colectiv bine format, preocupat în permanență de ridicarea pregătirii sale profesionale. în ac^șt sens, în acest an, toți cei • 125 de lucrători de aici, a căror medie de vîrstă nu depășește 24 de ani, inclusiv responsabilii loan
cititorii
9 Am citit adesea în „Scinteia tineretului" materiale prin care erau popularizate valoroasele inițiative ale unor tineri privind buna gospodărire a căminelor de nefamiliști, crearea unui climat, în cadrul acestora, specific familiei. Citind, m-am gindit că și noi, locatarii căminului de tineret al Combinatului de îngrășăminte chimice din Bacău, am putea realiza lucruri frumoase dacă am simți, în mijlocul nostru, prezența vie a unor organizatori. Deocamdată, cu regret trebuie să mărturisesc că nici administrator, nici comitet de cămin nu avem. Poate că undeva, pe vreo hirtie in cop - ciată justificativ în vreun dosar, există. în viața noastră de locatari al amintitului cămin, absența lor înseamnă: lipsa apei calde, a apei reci la ultimele etaje, a becurilor de pe scări, absolut necesare celor ce vin de la lucru din schimbul II, a unui club, într-un cuvint, a tot ce contribuie la formarea acelei calde atmosfere de adevărat cămin. Am solicitat adesea sprijinul conducerii combinatului pentru reglementarea situației dar nu l-am obținut. Acesta este motivul pentru care ne adresăm dumneavoastră $i sperăm câ în urma apariției scrisorii noastre, neajunsurile amintite vor fi înlăturate. (Un grup de locatari ai căminului de tineret aparțin înd Combinatului de îngrășăminte chimice Bacău, în numele căruia semnează I. Manole).
Executarea unor piese cu un înalt grad de realizare calitativă pe unul dintre cele mal moderne utilaje din secția strungărie — prelucrări
■metalice prin așchiere a S.U.G.T. CraiovaFoto: N. N. NEGULESCU
© în fața Școlii generale nr. 4 din B-dul Ilie Pintilie, rir. 27, București, cu cîțiva ani in urmă, a fost' amenajat un parc dotat cu aparate de joacă pentru copii : inițiativă frumoasă de care s-au bucurat deopotrivă părinții și copiii cu atît mai mult cu cit* în preajmă, nu există un alt
Luni seara, cele două cunoscute formații corale ale Ansamblului artistic al U.T.C. (Corul mixt și Corul de cameră „Preludiu", ambele dirijate de Voicu Enâchescu) au susținut un nou ți valoros concert coral sub cupola Ateneului Român.
Această manifestare — ce a marcat dealtfel începutul unei sâptămini bogate in prezențe ale tinerilor muzicieni in viața de concert a Capitalei — a subliniat încă o dată nivelul artistic ridicat aî acestor formații dovedit constant de-a lungul Festivalului național „Cintarea României".
Am urmărit cu interes evoluția acestor formații, deoarece atit din punct de vedere interpretativ, cit și al repertoriului abordat in permanență, ele constituie un veritabil etalon pentru întreaga mișcare corală a tineretului din patria noastră.
Sub bagheta lui Voicu Enâchescu, piesele abordate capătă întotdeauna sens, ex
O tensiune ideaticăfără căderi unifică Scrisorile imaginare ale lui Octavian Paler. Mai mult decît eseuri,
deci excursuri livrești, ele sînt „opere morale" in genul dialogurilor platoniciene sau, mai a- proape de noi, al prozelor lui Leopardi. Rezerva în fața termenului „eseu", mărturisită de autor într-o filă inițială, nu este deloc întîmplătoare. In paginile acestor proze confesive se manifestă concomitent un filosof și un moralist. Primul întreabă și răspunde cu fervoare, formulează neobosit teza, opunîndu-i din spirit dialectic antiteza. Pentru acesta existența este un proces interminabil, un veșnic recurs la metodă, prin care concluzii primare sînt infirmate statornic de altele noi ce vor avea aceeași soartă. Cel de-al doilea încearcă să ordoneze tumultul celui dinții, să cristalizeze această lavă fierbinte in certitudini. Cel mai des învinge moralistul, semnul sigur al victoriei lui fiind abrevierea dezbaterii, substituirea argumentului prin sentență. O arzătoare voință de a crede domină credința efectivă. Lectura se transformă astfel într-un continuu act de divinație: ghicim întrebările puse și anulate, treptele elegant îndepărtate ale ascensiunii spre certitudini. Octavian Paler stăpînește perfect tehnica implicării lectorului. Interogațiile lui, niciodată de circumstanță, sînt și ale semenului său — cititorul. S© pot identifica, la o lectură a* tentă, și momente de impas. Poți suspecta aceeași pagină de
Bodea și Ioan Costin. participă la cursurile de perfecționare, organizate pentru toate meseriile. cursuri finalizate cu examene teoretice și practice de verificare a cunoștințelor. Tot aici, alături de alte cadre cu experiență. lucrează și tinerii Ionaș Feurdean și Alexandru Kun. câștigătorii locului I pe țară la concursul „Buna servire* — ospătari. Această unitate a devenit în ultima vreme și o adevărată școală de formare a viitoarelor cadre din alimentația publică. Cei peste 100 de elevi ai liceului de alimentație publică din Cluj-Napoca au posibilitatea să-și formeze aici deprinderile necesare viitoarei lor profesii (ospătar, bucătar, cofetar etc). Zilnic, circa 30 de elevi — o clasă — intră în contact direct cu publicul consumator, servind ireproșabil meniul mesei de prinz. Este o garanție că schimbul de miine al lucrătorilor din rețeaua comercială clujeană va păstra și ridica pe noi trepte ale valorii prestigiul do- bîndit.
VALERIU PRUNEAN, secretarul Comitetului U.T.C.
comerț Cluj-Napoca
TRĂIM Șl MUNCIM ÎN CHIP COMUNIST
Pe platforma Combinatului chimic din Timăveni, a cunoaște mai mult, a munci mai bine este un imperativ al producției. Tradiția chimiștilor de pe Valea Tîrnavei este purtată cu cinste de tinăra generație. La compartimentul de epurare a apelor reziduale din acest combinat, organizația U.T.C. și-a propus încă din cursul a- nului trecut să muncească și să trăiască In chip comunist. întreaga noastră activitate s-a desfășurat sub semnul mai multor inițiative care au vizat atît îmbunătățirea unor procese de epurare cum este schimbarea tehnologiei de decromare a a- pelor impurifieate cu crom hexavalent folosind ca materie primă, de astă dată, reziduurile din batalurile combinatului, precum și aplicarea în practică a unor soluții privind reducerea efortului fizic și economisirea energiei electrice prin scoaterea din circuit* a mai multor pompe fără a afecta procesul tehnologic. Rezultatele aplicării acestor inițiative este de pe acum remarcabil. Dacă la sfirșitul a- nului trecut am reușit să realizăm prin lucrări în regie, economii in valoare de 1675 000, pentru acest an, ne propunem
rezultate mult mai valoroase, cu atît mai mult cu cit și capacitatea noastră de organizare a crescut. înțelegînd că în e- tapa de dezvoltare economico- socială în care ne aflăm este necesar, mai mult decît oricind efortul gîndirii, colegii mei, care la locul de muncă fac front comun împotriva oricărui neajuns, după terminarea orelor de producție își continuă pregătirea în cadrul cursurilor serale ale celor două licee din localitate. Prin întreaga noastră comportare, la locul de muncă, în familie, în societate, ne străduim să ne respectăm angajamentul pe care ni l-am asumat, de a trăi și munci în chip comunist.
GURGHEAN CRIȘAN, Combinatul chimic Timăveni
CLIMAT PROPICE CREATIVITĂȚII
în cadrul Scolii generale nr. 1, Botoșani, activitatea cercurilor tehnieo-aplicative si științifice (cerc foto, cercuri de matematică. de fizică, de chimie și aeromodele) constituie un climat propice creativității, dezvoltării aptitudinilor elevilor, amplifi- cindu-le pasiunile și interesul. Faptul este confirmat de succesele obținut© la diferitele competiții : elevul Stelică Orășanu a obținut diploma de laureat al concursului național „Fotocro- nica pionierească", numele a 34 de elevi de aici a apărut în ..Gazeta matematică", printre cei care au rezolvat problemele propuse. etc. Pentru expediția montană ce va avea loc în vacanța mare, elevii și-au realizat un instrumentar adecvat conceput de ei. Au construit un detector de umiditate cu scopul de a face observații științifice și pentru a fi avizați dacă se apropie ploaia, un detector de metale care poate semnala existenta unor metale in pămînt pînă la o a- dîncime de 5 metri și — creație a lor — o stație interfon pentru corturi. Toate acestea au fost realizate în cadrul cercului de creație tehnică al cărui pasionat mentor este Alexandru Stama- te. și el, fost elev al acestei școli.
L. NICOLAE maistru-instructoT
Botoșani
spațiu de joacă destinat copiilor. In prezent insa, din aparatele de joacă instalate, n-au mai rămas decît două tobogane, restul fiind deteriorate. Sperăm că în urma intervenției ziarului, Direcția domeniului public a sectorului I București va lua de urgență, acum în anotimpul cald, măsura reparării aparatelor de joacă. De asemenea, cred că ar fi bine ca un comitet de copii ajutat de conducerea școlii și de către comitetul de cetățeni din cartier să se ocupe de acest parc. (Stanciu Traian).
rasPund• Ministerul Educației și Invițimnîtului ne
răspunde in urma apelului nostru ; cererea tinerilor muncitori din Bâieoi — Prahova a fost aprobată. Incepînd cu anul școlar 1979—1930, pe | lingă Școala generală de 10 ani din Băicoi va funcționa o secție serală pentru treapta a II-a. secție repartizai de către Ministerul Industriei Construcției de Măștii prin Liceul industrial din Pl open i. Concursul de admitere in clasa a Xl-a se va organiza prin grija Liceului industrial din Plopeni. Cei interesați trebuie să țină legătura ca conducerea acestui liceu.
• Secretariatul Cernit etalai județean Teleorman al U.T.C. a încredințat tovarășului Dracea Constantin verificarea situației semnalate de Vilac Iulian In scrisoarea adresată redacției r:arului nostru. Din discuțiile purtate cu factorii de răspundere a reieșit faptul că in cadrul unor manifestări culturale au fost semnalate uneori și atitudini de indisciplină manifestate de unii tineri certați cu normele comportamentului civic. față de care, organele în drept, au luat măsurile corespunzătoare. Pentru a fi evitate pe viitor astfel de manifestări. in scopul asigurării unei petreceri plăcute și utile a timpului liber in localitatea Brinceni, Comitetul județean Teleorman al U.T.C. a trasat unui activist sarcina de a supraveghea cu exigență modul de desfășurare a activităților cultural-sportive din această localitate.
• Autobaza Si cheta Marmației ne. informează câ. in urma apelului ziarului nostru, s-au luat măsurile necesare îmbunătățirii condițiilor de transport in comun al muncitorilor din Cimpu- lung la Tisa și Săpința — Maramureș, către locul de muncă. „în urma analizei — ne scrie conducerea Autobazei — s-a ajuns la concluzia suplimentării numărului de curse pe această rută".
• Sesizarea grupului de locatari din blocul 67 bis. cartier vest. Ploiești a fost rezolvată. în urma intervenției noastre. Grupul întreprinderilor de gospodărire comunală și localivă al județului Prahova ne răspunde că au fost reparate toate cele cinci ascensoare ale blocului respectiv.
• Pentru elucidarea problemelor semnalate In scrisoarea adresată ziarului nostru de către un grup de locatari ai căminului de tineret al întreprinderii „Farmec" ne-am adresat Comitetului județean Cluj al U.T.C. Aflăm din răspuns că printre acțiunile de eliminare a unor aspecte negative din căminele de nefamiliști, inițiate de Comitetul județean Cluj al U.T.C. a fost și aceea de a desființa cele citeva cămine mixte existente in municipiu, tinerii locatari fiind redistribuiți in căminele cele mai apropiate de locul lor de muncă. „Se cuvine — se specifică în răspuns — să facem precizarea că datorită preocupărilor comitetului U.T.C. și compartimentului administrativ, a exigenței față de gospodărirea corespunzătoare, ca și pentru desfășurarea activităților educative, căminului întreprinderii „Farmec" i s-a acordat locul I pe anul 1973 în cadrul concursului anual organizat între căminele pe județ".
DOMNIȚA VĂDUVĂ
Atacuri înarmate asupra unor instituții, răpiri, asasinate, grupe înarmate de tineri în uniforme cu zvastică mărșăluiesc pe stradă și schimbă între ei saluturi naziste... în vitrinele librăriilor apar opuscule xare glorifică trecutul hitlerist ; pe zidurile caselor — afișe și inscripții chemind la reînvierea urii față de oameni, față de democrație, față de progres. Occidentul se află în fața unei recrudescențe a fascismului și rasismului. Organizații neo-na- ziste proliferează în Italia, în R.F. Germania și în Berlinul occidental, în Belgia și Danemarca, în Spaniș. Franța ; nu sînt scutite de fenomenul neofascist nici Anglia, Statele Unite sau Austria.
Etichete fățiș hitleriste figurează în denumirile unora dintre aceste organizații, în timp ce altele se intitulează evaziv „Alianța tinerelor fete din Hamburg", sau „Cercul prietenilor artei cinematografice" sau „Tineretul viking". în Italia, terorismul de inspirație fascistă oscilează între autointitulări de extremă dreapta și alibiuri \de extremă stingă, transformîndu- se în amîndouă ipostazele în- tr-Q primejdie constantă. Pretutindeni, fenomenul este rezultat din încercarea forțelor reacționare, retrograde, de a beneficia de situația depresionară din economie și societate. „Trezirea acestei drepte — scrie ziarul francez „Le Figaro" — trebuie plasată în contextul nemulțumirii resimțite în general datorită crizei economice".
Evoluțiile recente arată că sloganurile și verbalismul extremist, articularea urii și instigării rasiste, apelul la violență și teroare, justificarea înjosirii, pe scurt reactivarea recuzitei sumbre a demenței fasciste
Festivalul național „CÎNTAREA ROMÂNIEI"
Coruri ale tineretului sub cupola Ateneului Român
CRONICA LITERARA
nu rămîne, din păcate, fără un oarecare ecou social. Ea naște un public. Nu neapărat gata să accepte ce se spune, dar dispus să asculte. Și poate câ mal mult decît propagatorii ideologiilor de tristă amintire trebuie să dea de gîndit existența unor oameni, mai ales tineri, care n-au altceva mai bun de făcut decît să asiste și prin aceasta să încurajeze asemenea manifestări.
De ce o fac ? Pentru că șomajul structural din țările capitaliste, ■ în special în rîndul tineretului, creează o maeă de
Neofascismul—o ideologie
și o practică a urii
oameni frustrați care devine astfel cu ușurință ținta și rezervorul manevrării politice abuzive de către cercurile fasciste, așa cum s-a întîmplat in anii 1929—1933.
Apoi, pentru că, în vacuumul creat de criza culturală și morală a valorilor societății burgheze în rindul unor tineri alienați, lipsiți de înțelegerea rădăcinilor profunde și a reme- diului injustiției sociale, morbiditatea temelor fasciste acționează ca o alternativă facilă, ca un surogat extremist, devastator de conștiințe, menit să ofere iluzia ieșirii din decrepitudinea socială.
Nu rareori, îndeosebi la tineri, apare și convingerea peri
presivitate. Nuanțele, de asemenea, o bogată gamă colo- ristică de la susurul molcom al doinei străbune pînă la sonoritățile ample, maiestuoase atit de specifice cin- tecului nostru revoluționar- patriotic. Este demn de remarcat și faptul că în repertoriul acestora figurează de fiecare dată lucrări de referință ale literaturii corale românești și universale, piese de dificultate tehnică și interpretativă.
In prima parte a concertului am urmărit evoluția Corului mixt al Ansamblului artistic al U.T.C., formație corală cu îndelungă tradiție (datează din anul 1946) în mișcarea corală de tineret a țării. In interpretarea sa am admirat un frumos buchet de piese, selectat din literatura noastră corală, lucrări cu un pronunțat caracter patriotic, mobilizator, tineresc. de - Ion Danielescu, Valențiu Grigorescu, Ion Va- r.ica, Nicolae Popescu, Nicolae Oancea și Sabin Păutza.
zăbavă princiară a gîndului, dar și de înghețare deliberată intr-o dogmă de uz personal. Dar, călăuzită mereu de freamătul memoriei. Rațiunea își găsește fără greș calea. Surprinzător, demersul raționalist al lui Octavian Paler nu codifică o ideologie. ci o morală. Fulgerul lapidar al aforismului (seînteietor mai in fiecare pagină) iluminează mereu un sens etic. Pornind de la cărți. însă nu numai de la ele, ci și de la propriile
Recursuri la metodă')neliniști, se ajunge inevitabil la concluzii vizind conduita existențială. Aceste „scrisori" pot fi citite dealtfel și ca un memorial deghizat, ca o posibilă biografie morală a autorului.
întrebările lui Octavian Paler (provocate de cărți ale lui Unamuno, Camus. Descartes, Gide, Kafka, dar și de realitatea imediată). desenează efigia unui umanist. Stirpea lui este de tot rară. Predecesorii renascentiști pierdeau prin lectură drumul spre om. Acesta devenea o proiecție ideală, o utopie. în fiecare Pic de ia Mirandola se ascundea un Don Quijotte plecat în ajutorul Omului (ca noțiune generică), ignorînd însă ipostazele lui de toate zilele. Pentru autorul acestor Scrisori imaginare* cartea este o punte întinsă spre omul de alături. O punte pusă ades sub semnul întrebării sau chiar contestată vehement atunci cind inoculează ger- menele dizolvant al îndoielii. Regimul existențial al acestui
culoasă că totul nu este decît o farsă, o distracție „nevinovată", un joc cu o materie incendiară, ceea ce creează „senzația", a- trage atenția, incomodează autoritățile, opinia publică, părinții, sfidează trecutul cunoscut doar mediat și nu printr-o experiență directă.
Intr-adevăr, cea mai mare parte a tineretului are avantajul de a fi o categorie socială fără memoria dezastrului pe care l-a reprezentat' nazismul hitlerist pentru popoarele Europei și nu numai pentru ele. Dar, în multe țări din occident,
școala, Instituțiile educative în general nu insistă asupra acestui lucru, sau dau informații insuficiente. O anchetă asupra a 3 000 de elevi între 11 și 19 ani, publicată în cartea „Ce am auzit despre Adolf Hitler", a evidențiat că majoritatea tinerilor investigați au dat răspunsuri de genul : „Hitler a fost un lider al N.A.T.O.", „un conducător al democrației germane", ■ „un rege", „un reprezentant al partidului socialist". Abia după serialul de televiziune.. „Holocaust", care reconstituie genocidul rasist organizat de hitleriști, a început în școlile și universitățile din R.F. Germania, Franța și altele o oarecare dezbate
Evoluția Corului de cameră „Preludiu" — in cea de a doua parte a programului — a confirmat din nou prestigiul de care se bucură această formație în viața muzicală a țării.
Programul prezentat a cuprins mici și sugestive eșantioane din literatura corală a popoarelor, executate in totalitate cu un remarcabil simț al armoniei, cu o matură tehnică a dozării sono- rităților. La reușita concertului și-a adus, de asemenea, contribuția atît talentații soliști Carol Herca, Florea Stelică și Victor Ursu, cit și pianiștii Nicolae Bucur și Magda Buciu.
Remarcabila prezență a acestor formații sub cupola Ateneului, la finele fiecărei stagiuni muzicale, a devenit in ultimii ani o adevărată tradiție, un eveniment artistic în viața de concert a Capitalei.
ALEXANDRU POPA
moralist modern este încrederea. Nimic din mizantropia, dezabu- zarea antecesorilor nu-i tulbură optimismul.
Singuratic, ca orice moralist, Octavian Paler este, paradoxal, un om al cetății. Retragerea în- tr-o grotă, fie și într-una ticsită de cărți, echivalează pentru acest cărturar neîndepărtat de izvoarele vieții cu o abdicare de la omenesc. Drama existențială nu-i alterează, prin urmare. încrederea in om. Pe deasupra tragediilor, sfidîndu-le chiar, vocea lui glorifică speranța. E un eroism antic aici, un optimism de tragedie greacă, în
care protagoniștii își înfruntă destinul, deși îl știu. „Sisif are de dovedit nu faptul câ poate reține stînca în vîrf, ci că o poate sui. Iată, cred, înțelepciunea de care avem nevoie. Știind că vom muri, să găsim aici un argument pentru a iubi și mai mult viața. Și astfel, fiecare lucru își va primi prețul său într-o lume unde trebuie să mergem pină la capăt în orice speranță", aflăm dintr-o tulburătoare scrisoare adresată umbrei lui Camus. Un glorificator al Ithacăi, al Greciei solare, un spirit ce refuză existența pe culmile disperării nu putea scrie decit așa. O dovadă în plus a sincerității și fervorii cu care Octavian Paler crede câ „poate mai mult decît o cultură, cei vechi ne-au lăsat o morală". In numele acesteia se polemizează postum cu Seneca (simbolul complicității, prin tăcere, al fi- losofiei cu crima) sau cu Cham- fort, scepticul pe care nici moartea nu l-a mîntuit Mă in-
re asupra adevăratelor dimensiuni ale flagelului fascist.
Fenomenele grave generate de criza economică și socială, a ideologiei, culturii, valorilor și instituțiilor societății capitaliste, resimțite cu deosebită acuitate în special de către tinăra generație, au creat și creează, fără îndoială, premise favorabile pentru acțiunile de infiltrare și racolare inițiate de cercurile neofasciste în rîndul unor tineri dezorientați și dezamăgiți de experiența dură a așteptărilor neîmplinite și a întunecării șanselor de viitor.
Un climat propice pentru a- semenea încercări îl constituie însă atitudinea de toleranța, de minimalizare a acestui pericol, deși experiența istorică a dovedit ca tocmai printr-o astfel de atitudine fascismul s-a putut dezvolta și a căpătat proporții monstruoase, aducînd omenirii daune incalculabile și supunînd întreaga civilizație umană unei primejdii fără precedent. în Germania anilor ’30, mase de tineri și organizațiile lor de diferite orientări politice, filozofice, ideologice, religioase, inclusiv organizațiile confesionale ale tineretului evanghelic și catolic, avînd vederi opuse fascismului, au fost, datorită pasivității și lipsei de unitate, mar- ginalizate și subordonate prin
Folosirea intensivă a mașinilor și utilajelor
(Urmare din pag. J)
intensă a mașinilor și utilajelor. Anul acesta plusul se datorește și polideservirii pe care am introdus-o în urma cu două luni. In prezent polideservirea se a- plică la noi la 143 mașini. La sfîrșitul primei etape in această acțiune vor fi cuprinse 368 mașini".
împreună cu subinginerul Ion Labuneți, membru al comitetului U.T.C. pe întreprindere, am căutat să ajungem la citeva inițiative și acțiuni uteciste care s-au dovedit eficiente. Deoarece acestea sînt numeroase, le vom consemna lapidar. La Fabrica de excavatoare, de pildă, întrucît formațiile care au sarcina să efectueze reparațiile la utilaje nu reușeau la un moment dat să facă față, comitetul U.T.C. de aici a organizat o acțiune de reparare a mașinilor. O acțiune asemănătoare a avut drept scop confecționarea tăvilor de recuperare a apei de răcire la 20 de strunguri. în timpul vacanței de primăvară a elevilor,
Fiecare lucrareexecutată la timp optim
(Urmare din pag. 1)
facem pe cooperatori să gîndeas- că într-un chip nou despre producție" — oglindește răspunderea pe care harnicii și pricepuții lucrători ai pâmintu- lui o traduc in fapte de muncă, în recolte tot mai mari, de care sînt direct interesați cu toții.
Plantele resimt lipsa apei, iar activitatea de irigații,
lipsa de organizareTînăra Elena Căci, inginer-șef
a-1 cooperativei din Costești, se arată îngrijorată de șirul neîntrerupt al zilelor cu arșiță. Ne spune : „Facem tot ce este posibil pentru a contracara e- fectele secetei. în primul rînd la grădina de legume unde trei agregate funcționează continuu. Avem aici 60 ha cu diverse sortimente de legume, care ne-au adus rezultate frumoase. Și lucerna, pe 20 ha, primește zilnic apă din iazul apropiat. Dar nu sîntem mulțumiți de felul în care se prezintă sfecla de zahăr,
treb însă dacă polemica împotriva relativismului trebuia să fie întotdeauna atit de rezolută. Socotesc și . eu, împreună cu autorul acestor exemplare epistole în eternitate, că „nuanțele, șoaptele sînt ale celor care au timp". înseamnă oare că acești oameni trebuie evitați ? Exclude optimismul demersul rațional, bazat întotdeauna pe îndoială? în consecință mă întreb de ce-și ascunde atît de metodic a doua natură acest tulburător moralist.
Adevărurile mari suportă terapia îndoielii. Nu scăpăm de întrebări, oco- lindu-le cu premeditare. îmi amin
tesc o confesiune romantică din volumul de versuri al lui Octavian Paler Umbra cuvintelor: „Avem și noi o față nevăzută de soare / Și poate de aceea ni s-a dat sîngele / Să ardă în noi, / luminîndu-ne fața nevăzută de soare". Literatura perenă se naște din jocul antinomiilor, din intersectarea stărilor contrarii. La fel și morala. Crede intens cel care în prealabil s-a îndoit. Iată de ce mă socot dator să repet citeva întrebări pe care sînt sigur că și Octavian Paler și le-a pus. O calitate primordială a Scrisorilor... constă tocmai in perpetua incitare la reflecție. Ca arsă de un puternic acid, indiferența nu-și găsește locul în fața lor. Tocmai din a- ceastă cauză aș relua, înscri- indu-mă, sper, în chiar dialectica autorului, unele concluzii apodictice. Una dintre acestea privește raportul literaturii cu boala. Pantheonul umanității e plin de suferinzi : Nerval, Kleist, Van Gogh, HOderlin, Baudelaire, Dostoievski. Noi românii putem adăuga acestei sumare înșiruiri sincopa tragică a
forța dictaturii naziste organizațiilor tineretului hitlerist.
Schimbări de proporții s-au produs însă în mentalitatea si conștiința tinerei generații din zilele noastre. Pretutindeni, co- vîrșitoarea majoritate a tineretului se afirmă ca o puternică forță a păcii, democrației și progresului social. Procesul de consolidare a unității de acțiune în realizarea aspirațiilor comut ne a maselor de tineri a devenit ireversibil. O asemenea forță socială, pe plan național și mondial, nu poate fi răsturnată, dezorganizată sau convertită în totalitate de recidiva neofascistă, indiferent de breșele vremelnice create în rîndul unei părți a tineretului. Demonstrațiile, puternicele acțiuni de protest ale tineretului și studenților din statele capitaliste, manifestările de solidaritate antifascistă ale tinerilor din diferite țări ale lumii, reprezintă o mărturie a faptului că tinerii din zilele noastre, organizațiile lor progresiste și democratice, nu doresc să asiste pasiv la reînvierea unuia dintre cele mai abominabile fenomene ale trecutului — fascismul.
Ar fi însă o gravă eroare să subestimăm lecțiile istoriei și, în caz particular, ravagiile pe care le poate declanșa chiar și o minoritate, astăzi aparent inofensivă, de propagatori al extremismului fascist.
Proliferarea activităților neofasciste — politice și paramilitare — a practicilor fasciste, politica acestora de învrăjbire a popoarelor impun întărirea cu maximă energie a luptei unite a maselor de tineri și a organizațiilor lor' progresiste șl democratice pentru a contribui la combaterea și stăvilirea definitivă a acestor manifestări. Este o îndatorire cerută de interesele supreme ale cauzei păcii și colaborării internaționale, de Interesele întregii umanități, de viitorul însuși al tinerei generații.
PETRE DATCUL
50 de mașini din cele două ateliere școlare au fost reparate și vopsite de tineri. La Fabrica de excavatoare era o mașină de rectificat care nu putea fi încărcată la sarcina maximă din lipsă de comenzi. (Ceva asemănător cu mașinile de la C.C.H). Tinerii au modificat-o și acum este folosită pentru rectificarea statorilor de la roata motoare. In cazul mai multor mașini, a unor freze și strunguri, pentru eliminarea timpilor morți unii tineri, între care muncitorul inovator Ștefan Sighinaș, au conceput și realizat, dispozitive care permit schimbarea- pieselor de prelucrat în timpul mersului, deci fără a se opri nici o clipă mașinile. Atingerea limitei maxime, — funcționarea continuă a mașinilor unelte, — deschide noi și fructuoase perspective, care pot fi realizate însă numai printr-un permanent efort creator în procesul de producție. Experiența fruntașilor, bogată și extrem de sugestivă, arată toate drumurile care duc spre un indice vîrf.
cultivată pe 80 ha ; răsărirea este neuniformă, iar plantele se dezvoltă anevoie". In așteptarea ploii, cooperatorii, mobilizați'de inginera Elena Căci au săpatoun canal de desecare. Din el Jpa este dirijată pentru irigarea ji- nor noi suprafețe. Și la cocA- rativele din Frumușica sau palău, sursele de apă sînt folosite zi și noapte. Au apărut însă și carențe în organizarea activității de irigații. La Ml- hăileni, oele 20 ha ocupate cu plante furajere, prinse în planul de frigații, resimt puternic lipsa de apă, în timp ce stația de pompare, continuă să stea nefolosită, deoarece nu este a- sigurată sursa de apă. Pe de altă parte, la Bobulești, nu au fost pregătiți motopompiștli. Oare ce se mai așteaptă ? Întrucît actuala stare de lucruri comportă riscuri evidente privind îndeplinirea sarcinilor de producție, in toate unitățile trebuie să se intervină prompt pentru înlăturarea unor astfel de neajunsuri. Acum, cit nu este prea tîrziu !
inteligenței lui Eminescu. Un spirit cercetător deviat pe direcții secundare a anexat geniul maladiei. In acest chip, geniile devin făpturi lombrosiene, accidente ale naturii. Nimic mai normal, deci, decit incriminarea severă a acestei inepții. Indignarea lui Octavian Paler împotriva celor care cred ca „arta e o problemă clinică", vine firesc. Subscriind la justificata minie, nu pot să nu-mi pun întrebări cînd întîlnesc această interogație: „De ce n-am spune că Tolstoi datorează sănătății sale tot atît cît datorează Dostoievski bolii sale?". Dar ține sănătatea locul talentului ? Cîți inși robuști au scris Război și pace? Probabil că „valoarea se naște și dintr-o inimă fericită". Dar erau mai convingătoare exemplele. „Sănătosul" Tolstoi a fost fericit ? Jurnalul său nu ni-1 a- rată deloc așa. Pînă la proba contrară se pare că premisa cea mai probabilă a operei memorabile rămîne cea indicată de Maiorescu: „Dar, in definitiv, ce e mai bine : să rănești scoica pentru a avea mărgăritarul?, sau să te lipsești de mărgăritar, dar să fii lipsit și de rănire ? După ce a trecut rana, e bun mărgăritarul".
Dincolo de toate întrebările pe care le poate stîmi (și orice carte adevărată are acest statut privilegiat), Scrisorile imaginare alcătuiesc un decalog al iubirii (înțelese ca drum spre a- devăr), al încrederii și speranței. în paginile lor un spirit treaz, un cărturar de excepție se clarifică pe sine, clatifi- cîndu-i și pe alții, îndemnîn- du-i decis să-și asume „clipa".
IOAN ADAM•) OCTAVIAN PALER, Scri
sori imaginare, Editura Eminescu, 1979.
30 AUGUST 1979O DATĂ CARE TREBUIE SĂ MARCHEZE FINALIZAREA MONTAJULUI DE
CONDUCTE
La instalația de piroliză de la Teleajen, termenul de punere în funcțiune se apropie. Momente decisive în numărătoarea inversă
ENERGIA-PROBLEMA CHEIEA DEZVOLTĂRII VIITOARE
Pentru recuperarea restanțelor - o singură soluție
CONCENTRAREA FORȚELOR
Ia ISlh? PT°iar<ieleR^,.rP«rH,iZAr!,nt î"tr'un s,a<“u »v»nde «ontaj. Sini așteptați Insă, in continuare, cei de ia lotul T.L.S. București, care au de executat un im portant volum de lucrării..
Cu ce eforturi o obținem, cu ce efect o folosim
In suita de anchete inițiate de ziarul nostru in scopul de a demonstra că. deși la lucrările de construct ii-montaj ale instalației de piroliză Teleajen restanțele sint mari, printr-un efort comun al tuturor factorilor responsabili ele pot fi recuperate, de această dată ne-am propus să vedem care sint stadiile și ritmul de execuție pe șantier, greutățile cu care se confruntă constructorii. Totodată vom face și citeva referiri la măsurile concrete ce au fost luate pentru eliminarea cit mai grabnică a deficiențelor semnalate in precedentele anchete.
Un raid-anchetă întreprins pe șantier, prilej cu care am surprins și prin imagini fotografice citeva aspecte semnificative, demonstrează că activitatea de montaj nu se desfășoară în conformitate cu cerințele actuale, cu graficele de execuție stabilite în funcție’’de restanțele a- cumulate în perioadele * anterioare. Desigur? tftJbtiîe să menționăm stadiul avansat al lucrărilor de construcții la platformă. Trustul de construcții industriale Ploiești, prin măsurile întreprinse, reușind să recupereze toate rămînerile în urmă, în ceea ce-i privește pe mon-
Tn curtea întreprinderi’ Electrometal Timișoara este instalat un aparat de incălzit apa, cu ajutorul energiei solare. Tovarășul Nicolae Ilea, secretarul comitetului U.T.C., ne invită să deschidem robinetul. Apa începe să curgă, aburind. îi încercăm temperatura, dar retragem repede mîna. Apa e mult prea fierbinte. Parcă nici nu-ți vine să crezi că, undeva, sub un cazan, nu arde focul. Dar nu e nici un cazan, doar două panouri colectoare de energie solară, sub care se resfiră o rețea de conducte prin care circulă apa, încălzindu-se. Rezer
La semnalele criticemăsurile prompt adoptate demonstrează
că deficiențele pot fi eliminate• UN REPREZENTANT AL PROIECTANTULUI. PREZENT
PERMANENT PE ȘANTIER. „Pornind de la problemele serioase pe care le ridică actuala etapă de construcții de la instalația de piroliză și de la semnalul critic apărut in ziarul „Scinteia tineretului" — ne spunea inginerul Mihai Duinea, din cadrul colectivului de montaj al I.l.T.P.I.C. București — la nivelul conducerii institutului nostru s-a stabilit ca eu să fiu detașat pe toată peflloada construcției aici, la Teleajen. Personal cred că măsura eș^r binevenită. Fiind aici, in șantier, am posibilitatea să găsesc șA-ezolvarea cea mai operativă la unele necorelări din proiecte. As dori să fac si precizarea că am adus și documentația de proiectări, care poate fi consultată in cadrul biroului de asistență tehnică pe care l-am amenajat cu sprijinul beneficiarului". Una din probleme a fost deci soluționată ! Rămîne încă sub semnul întrebării completarea și recondiționarea machetei, principal instrument de lucru pentru montori. Interlocutorul nostru ne-a asigurat că și aceasta va fi rezolvată în cel mai scurt timp.
• A FOST RESTABILIT CONTACTUL BENEFICIAR-FURNI- ZORI. UTILAJELE VOR FI LIVRATE PE ȘANTIER IN CEL MAI SCURT TIMP. Legat de aspectele critice in ceea ce privește unele necorelări ale termenelor de livrare, stabilite de furnizori, cu cele determinate de graficele de montaj, pe șantier, de la inginerul Constantin Cojocaru aflăm că beneficiarul a luat legătura cu furnizorii respectivi — I.U.C. „Grivița roșie", I.E.P.A.M. Birlad, „Automatica" București și C.C.P.T.F. „Grivija roșie" București — primind din partea acestora asigurări că utilajele contractate vor sosi pe șantier la datele stabilite pentru montaj. De menționat că de această dată contactul s-a făcut p. in intermediul unor delegați, nu așa cum s-a procedat pina acum prin... telexuri, adrese, scrisori sau telefoane.
• SE AFLĂ ÎN STADIU AVANSAT VOPSIREA ȘI CONSERVAREA UTILAJELOR MONTATE. Rezolvindu-se divergențele și neînțelegerile survenite în legătură cu conservarea utilajelor montate. lucrare ce trebuia să se facă de mai mult timp, in urma intervenției ziarului nostru T.M.U.C.B.-ul a trecut la vopsirea șl conservarea tuturor instalațiilor. Lucrarea este in stadiu avansat, urmind a fi finalizată in scurt timp, după cum ne-a asigurat inginerul Nicolae Androne, șeful lotului piroliză al acestui trust de montaj.
ION D. CUCUVASILE RANGA
(Urmare din pag. I)
nă pentru noi mai mult decît un sentiment motivat doar in planul afectiv. El este un puternic sentiment social, rațiunea însăși de-a fi. Modul lui de manifestare nu privește doar trecutul. Patriotismul socialist antrenează în gradul cel mai înalt colectivitatea, prezentul și viitorul ei, idealurile și interesele sale. Patria reprezintă biografia noastră colectivă, conștiința destinului unanim pentru a cărui împlinire milităm zi de zi, ceas de ceas.
Glorificînd lupta, munca, limba și cultura poporului, eroicele sale tradiții de luptă, sentimentul patriei se îmbină cu dragostea nemărginită față de partid, cu atașamentul fierbinte față de idealurile socialiste și comuniste de muncă și viață, cu hotărîrea de a înfăptui neabătut politica partidului, de a sluji în mod exemplar și a pune pe prim plan interesele societății — condiția de fapt a realizării și satisfacerii intereselor și aspirațiilor proprii.
Subliniind interdependența dintre patriotism și responsabilitatea comunistă, tovarășul Nicolae Ceaușescu arăta : „E- ducația politică și cultural-știin- ții'ică trebuie să fie pătrunsă de nobilele idei ale patriotismului ■ocialist, să cultive dragostea
tori merită a fi subliniat faptul că in grafice se află montajul sistemelor tubulare la cuptoarele de piroliză, de un real sprijin fiind inițiativa de prefabri- care a acestora în baza T.M.U.C.B. de la Tirgu Mureș. Și la acestea însă, așa cum ne spunea inginerul Constantin Co- jocaru, șeful secției piroliză, se impune o atenție deosebită din partea lotului T.L.S. București, care nu a atacat încă lucrările de inzidiri, volumul important reclamind deja prezența acestora in șantier. De asemenea, lotul T.M.U.C.B. trebuie să-și completeze cit mai repede e-
ale ziarului nostru,
nemărginită pentru patria în care ne-am născut și față de care avem obligația de a-i asigura dezvoltarea economico-so- cială neîntreruptă, progresul multilateral, creșterea avuției materiale și a patrimoniului cultural-științific". Iată, condensat în aceste memorabile cuvinte-îndreptar, un întreg program de activitate al organizațiilor U.T.C., al tuturor factorilor educaționali, care trebuie să acționeze- permanent pentru făurirea unor trainice sentimente patriotice. Omagiind nestinsa dragoste de țară a înaintașilor, celebrind eroismul străbunilor, sistemul nostru e- ducațional trebuie să impună în conștiința fiecărui cetățean, a tinerilor îndeosebi, sentimentul marii responsabilități față de prezentul și viitorul patriei, al datoriei de a se angaja cu întreaga energie în unanimul e- fort de propășire. Suprema dovadă a patriotismului este în a- ceste circumstanțe MUNCA avîn- tată, creatoare, îndeplinirea e- xemplară a sarcinilor fiecăruia.
Mai mult decît oricind în trecut, în România acestor ani a fi înseamnă a crea. A înțelege munca drept o stare unanimă a creației este esențialul argument aT iubirii de țară. A te înscrie in primele rînduri ale frontului r construcției, a lua parte cu toate puterile minții și
fectivele de montori de pe acest șantier, prin redistribuirea celor care au lucrat la instalația de cracare catalitică (o altă importantă investiție de pe platforma de la Teleajen). Afirmăm acest lucru avind în vedere că la 30 iunie trebuie încheiate lucrările de montaj la compre- soarele de hidrogen și metanol (in prezent nefiind executate aici subturnările și montajul instalator anexe), iar la 30 AU- GUS» TREBUIE FINALIZAT MOWkJUL CONDUCTELOR. De asupra acestui aspectam j^istat și noi in cadrul raid®’, pornind de la numărul maraaBe linii și sisteme de^-conducă® revăzute a fi montai ÎP prez® — 3431 — dar din cars nu Sfeu montat decit o trei?
Latinul din punctele de lucru discutăm cu maistrul Anatolie Sirbu; cel care conduce montajul de conducte în „zona rece". „Noi, cei din zona rece“ — ne spune interlocutorul avem de executat un număr de 750 linii, în prezent sint montate circa 60 la sută dintre acestea. Este greu de prevăzut însă că vom finaliza lucrările pină la 30 august (?!). Cind spun aceasta am în vedere o serie de greutăți, marea majoritate datorîndu-se furnizorilor de materiale. Ne lipsesc o serie de reductori, teuri și armături. Noi ne-am completat deja efectivul de montori, prin venirea celor care au fost detașați la instalația de cracare catalitică și prin citeva echipe specializate care au fost redistribuite de la Pitești. De asemenea, pentru a reduce din timpul afectat pentru probe, am organizat formațiile pe sisteme de funcționare a liniilor, lucrînd cu prioritate conductele mari, creindu-se posibilitatea in
Materiale în șantier care așteaptă să fie montate.Pină una alta, montorii reclamă... furnizorii.
Fotografiile paginii: VASILE RANGA
In timp ce o macara de mare capacitate așteaptă ultimele finisări pentru a fi pusă în exploatare (sus), constructorii ridică grinzile de beton cu mina. Un efort considerabil, timp prețios irosit. De ce simplu, cînd se poate complicat ? (jos).
• •©•••• ••o o• • • • @ ® • • •brațelor la marea operă pe care o înfăptuim solidari. înseamnă a fi patriot. A înțelege că fericirea individuală devine posibilă numai in contextul fericirii generale, că progresul întregii societăți asigură condiții superioare de muncă și viață fie
PATRIAcăruia dintre noi denotă o viguroasă conștiință patriotică.
Prin însăși structura sa, patriotismul socialist neagă individualismul, egoismul, pasivitatea, para
zitismul. „Patria, spunea un clasic al literaturii noastre, nu e pămîntul pe care trăim din în- timplare“. Patria este o responsabilitate continuu asumată față de un anumit pămint și un anumit popor. înaintașii care „n-au dat niciodată locul* nostru sub soare ne sint și în această privință strălucite e- xemple. Ethosul românesc, folclorul, literatura noastră cultă au stigmatizat exilul, fuga, con- siderindu-le drept ipostaze ale morții spirituale și sufletești.
Una din cele mai bune echipe ale montorilor de conducte este cea condusă de Emil Diaconu, care lucrează ia estacada recorduri compre- soare. Această echipă depășește lună de lună sarcinile de plan. Cind vor atinge și celelalte formații ale lotului T.M.U.C.B. acest deziderat ?
trării în probe de presiuni pe circuite. Fluxul normal de montaj este îngreunat și de beneficiar, care nu a efectuat incă probele de presiune la unele utilaj^. frecvent fiind nevoiți să mutăm echipele dintr-o zonă in alta a șantierului. Aceasta se traduce prin timp irosit și productivitate scăzută”... Nu putem să nu fim de acord cu maistrul Anatolie Sirbu in anumite critici formulate- la adresa unor furnizori sau a beneficiarului, care nu respectă in totalitate nici ei termenii stabiliți in grafice. Nu sintem insă de acord cu montorii atunci cind. așa cum se observă și din imagini, există front de lueru de montaj conducte pe estacade și legăturile acestora cu instalația. Este adevărat că lipsesc unele materiale pe șantier. Dar cit va mai dtira pină a fi montate cele care zac în ștoc pe șantier sau in depozitul de materiale ? Pentru că valoarea acestora depășește 20 milioarte ter ’...
Un alt aspect care ne-a reținut atenția este neutilizarea corespunzătoare a forței de muncă. Cu toate că montorii au un serios deficit de forță de muncă in prezent (circa 200 de oameni mai puțin decît este prevăzut) insă nici pe cei care îi au nu-i utilizează corespunzător. așa cum se vede și din imaginile alăturate.
Desigur, acestea sint numai citeva aspecte surprinse într-o zi obișnuită de lucru, care nu diminuează eforturile constructorilor de la instalația de piroliză, dar care trebuie eliminate cit mai grabnic. O solicită însuși stadiul actual de execuție, total necorespunzător. Se cer luate toate măsurile pentru a elimina „risipa" de forță de muncă și de timp, pentru ca la
într-o emoționantă poezie scrisă în stil popular, Coșbuc exprima acest adevăr memorabil : „Țări străine. Mult amar, / Mult amar de cine-și lasă / Mamă și frați buni acasă... / Nu știu cum am să trăiesc / ’colo-n țările străine. / Insă știu atît de bine, /
Că-n dor am să mă topesc, / Și-n veci nu-mi va bate vîn- tul / Să-mi mai văd din nou pămîntul?. Se cuvin reamintite aceste tulburătoare versuri, la care am putea adăuga atitea altele acum, cînd profesioniști ai dezbinării, maeștri ai intrigii și promisiunii calpe încearcă să atenteze la coeziunea națiunii noastre socialiste, să îndepărteze de milenara vatră oameni și familii, antrenîndu-le pe drumul dureros al înstrăinării. A- cești negustori de vorbe mincinoase vor să submineze convingerea noastră că numai aici și împreună putem făuri o țară puternică și înfloritoare. Sub cortegiul vorbelor lor înșelătoare se ascunde adevărul trist.Lumea capitalului, al cărei mi
30 august să se poată raporta încheierea lucrărilor de montaj conducte, de care depinde chiar respectarea termenului de începere a producției la această instalație.
raj este invocat adesea, este o lume răvășită pe profunde inechități, de lipsa securității sociale, de grave convulsii economice. Cei ce se lasă ademeniți de astfel de sirene nu sint însă numai victimele inocente ale unei abile propagande. Ei sint, și ce trist sună acest cuvint, dezertori, inși care au abdicat de la suprema datorie de a-și sluji patria. Oamenii de bună credință de pretutindeni nu pot nutri decît sentimente de repulsie și reprobare față de cei ce comit un asemenea gest. Cu atit mai condamnabilă este această dezertare, această navigare disperată spre un loc călduț obținut cu prețul trădării și al înstrăinării, în condițiile României de azi, țară care, lichidînd dureroasa moștenire a trecutului, se înscrie in rîndul statelor cu mari realizări și perspective economice.
Sintem un stat cu urț ritm de dezvoltare economică ce ne situează pe un loc fruntaș in ierarhiile in
ternaționale. Avem ambițiosul proiect de a deveni la mijlocul deceniului viitor o țară cu . o dezvoltare economică medie. Nutrim certitudinea că visul va deveni faptă, fiindcă la temelia lui stă munca noastră avintată.
Uriaș șantier, România anului 35 de la eliberarea de sub do-
APELE GEOTERMALE (IV)
Rezervele energetice secundare. geotermice. cu temperaturi pînă la 60 gr. C., încă nevalorificate. reprezintă un potențial pe care nu ne putem permite să-1 neglijăm. Ce ne arată analizele de pină acum ? Din forajele e- fectuate, majoritatea izvoarelor au sub 60 gr. C. Nici debitul nu este dintre cele mai bogate. Majoritatea au pină la 15—20 1 s și numai citeva pină la 35 Î s. Realizarea unor instalații mari se pare că nu va fi eficientă. Specialiștii au luat însă in considerare diverse modalități mai simple de valorificare a acestui potențial dar cu eficiență economică corespunzătoare. Inginerul V. Stoenescu, din compartimentul ..Noi resurse energetice" al ICEMENERG, se referă la citeva dintre ele.
— Utilizarea izvoarelor termale ca apă caldă, menajeră, pentru încălzire în combinație cu instalații clasice, a serelor. în industrie etc : recuperarea căldurii din aceste ape cu ajutorul pompelor de căldură, in scopul preparării apei calde pentru consum : folosirea lor pentru producerea de energie electrică etc. ar fi cele mai simple și mai la indemină întrebuințări. O modalitate deosebit de economică
I se anunță a fi valorificarea în trepte a apelor termale, ca de
i exemplu : prima fază — produ- ' cerea curentului electric ; a doua ’ — extragerea căldurii pentru ' prepararea apei calde și trata- j mente balneare : a treia — în- i călzirea solului (agrotermă} pen- I tru intensificarea creșterii plan- I telor : a patra — dirijarea ei I spre heleștee. in crescătorii de
pești și alge. Un început in acest sens s-a făcut in municipiul Oradea. în prima fază apa termală este utilizată la încălzirea dispensarului TBC: în faza a doua este trimisă în piscina ho-
1 telului „Dacia*, iar in a treia | fază pe acest ..flux*, in ștrand.
Rezultatele sint promițătoare.Valorificarea integrală a aces
tui potențial energetic geotermal — in comparație cu producerea
l aceleiași cantităti de căldură cu combustibili clasici in centrale termice — ar conduce- la' o
, economie anuală de circa 700 000 tone combustibil convențional, în treapta a doua de valorifica-'
j re a apei geotermale (sub 40 gr.C.) in scop de agrement-trata-
( meni balnear și de încălzire a I solului.
— Ce s-a realizat practic pînă I în prezent ?I — Prin sondajele efectuate în j diferite scopuri (cercetare geo
logică sau explorare) în special I în zona de vest a țării a fost I realizat un număr important de
obiective la care apele geotermale asigură acoDerirea necesarului de căldură. Intre acestea: 9 ha de sere legumicole, 1 560 apartamente (apă caldă de consum), 4 clădiri sociale (încălzire aDă de consum). 2 băi publice, 3 baze de tratament, bazine de agrement, încălzirea unor ferme zootehnice, bazine piscicole și altele. Energia totală provenită din apele geotermale ce se utilizează în prezent reprezintă un echiva-
I lent de circa 22 000 tone| cc.'an. Fată de producerea aces- j tei energii în centrale termice,
pe bază de combustibili clasici, j utilizarea energiei geotermice
realizează in orezent economii de combustibil de circa 2 700 t/an. O experiență interesantă se face !a Secuieni. unde gazul metan ce se degajă din apa termală este captat și întrebuințat pen^ tru reîncălzirea apei destinată serei legumicole.
— Există deci suficiente domenii de aplicare, există și tehnologii moderne de valorificare a acestor resurse. La ce realizări în perspectivă ne putem aștepta ?
— Se lucrează în mai multe centre din țară, continuă inginerul Stoenescu. la extinderea utilizării soluțiilor amintite cu precădere pentru încălzirea serelor. pentru crescătoriile de pești, topitoriile .de in și cînepă etc. La I.P.C.T. București se lucrează acum la realizarea unor instalații tipizate pentru valorificarea apelor termale in prepararea apei calde de consum și pentru încălzire, ceea ce va reduce considerabil cheltuielile de investiții, va ușura utilizarea lor pe plan local.
INEPUIZABILA CĂLDURĂ SOLARA (V)
In aceste zile va începe construcția celei de a doua centrale
minația fascistă oferă condiții de afirmare tuturor, de manifestare a vocației noastre de constructori. Spre orizontul generos al deplinei împliniri se îndreaptă vertiginos muncitorul și țăranul, tehnicianul și poetul, arhitectul și omul de știință. Fiecare în parte și toți împreună se bucură de condiții de muncă și viață incomparabil mai bune în viitor, mai bune decît în trecut. Fiecare va avea, cu siguranță, condiții și mai bune în viitor, va beneficia de o bunăstare materială și spirituală sporită. Apropierea acestui moment stă în puterea noastră, a tuturor cetățenilor patriei, de orice profesie și orice naționalitate. Sintem cu toții ctitorii unei opere istorice de care ne legăm conștiința și fapta.
In acest tumult tinerei generații îi revine în mod firesc un rol deosebit. Sentimentul patriotic reprezintă pentru tînărul României de azi un legămînt pe viață, un ferm angajament de a sluji mai bine țara, prezentul și viitorul ei. ridieîndu-și nivelul de pregătire profesională, științifică și culturală, spo- rindu-și aportul în cîmpul muncii, spațiul esențial al 'autode- pășirii, al împlinirii personalității. Tinerețea noastră se înscrie în istorie sub stema luminoasă și eternă a patriei.
electrice solare din lume. Va fi amplasată în imediata apropiere a ICEMENERG-București ; pe un teren viran și este realizarea științifică și tehnică a mai multor specialiști români, de la mai multe institute de specialitate și întreprinderi industriale. Prima centrală de acest fel a fost construjtă de francezi în Mexic. Cea românească va începe să producă in 1980. Despre caracteristicile ei ne vorbește inginerul Eugeniu Butnaru, unul dintre autorii ei de la ICEMENERG.
— Cercetările noastre în domeniul electroenergeticii solare au început în 1976. avind ca obiect conversia termodinami-
Știința și tehnologia românească în căutarea și valorificarea de noi sur
se energetice
că a energiei solare în energie electrică, folosind cicluri de joasă . temperatură (70 gr. C.). Ca perspective, se. prevede ca în perioada 1981—1985 să trecem și la conversia termodinamică de înaltă temperatură. Centrala pe care o construim acum folosește colectoare solare plane fabricate la întreprinderea de frigidere din Găești. Ele sînt rezultatul cercetărilor întreprinse de specialiști de la ÎNCERC, INCREST și ICEMENERG.
In principal, centrala dispune de un grup turbogenerator cu freon, care transformă căldura in energie electrică și este de concepție proprie. EI a fost realizat în colaborare cu ICPIAF Cluj-Napoca. întreprinderea „E- nergoreparații" București și Laboratorul de mașini electrice de la ICEMENERG. Grupul merge la parametrii scăzuți, la temperaturi de 70 gr.C. și are o putere de 30 KW. Foarte important este faptul că acest grup poate fi folosit pentru valorificarea oricărei surse de căldură cu o' temperatură minimă de 80 grade Celsius. La rîndul lor. colectoarele plane sînt utilizabile" oriunde se poate folosi e- nergia solară pentru producerea de apă caldă. Pentru încălzirea unui apartament format din trei camere, de pildă, sînt necesare doar 8 mp de colectoare solare. Fabricarea lor într-o mare întreprindere cum este cea de la Găești se face la un preț de cost redus, ceea oe asigură ren
Stația soarelui„Jimbolia 1“
De doi ani la întreprinderea de produse ceramice din Jimbolia funcționează o sta- ție-pilot de cercetări aplicative pentru utilizarea energiei solare in uscarea cărămizilor. Ea a fost concepută, proiectată și executată de cadrele tehnice și muncitorii uzinei, cu concursul profesorilor și studenților de la Institutul politehnic „Traian Vuia" din Timișoara.
— A trecut suficient timp de la punerea stației in funcțiune pentru a putea trage o concluzie. Care este deci concluzia dumneavoastră in ceea ce privește posibilitatea utilizării energiei solare in scopuri industriale, cu mijloace proprii ?
— Am uscat in această perioadă, ne răspunde tovarășul Aurel Herișanu, directorul întreprinderii, in bateriile sale, in condiții de e- ficiențâ corespunzătoare, citeva milioane de corpuri ceramice, economisind anual în jur de 320 tone combustibil convențional. Rentabilitatea stației solare „Jimbolia 1“ este, așadar, cit se poate de evidentă, de aceea ne-am și propus să mai construim încă două, asemănătoare. Ele vor intra in exploatare cel mai tirziu la anul.
Despre capacitatea și caracteristicile stației-pilot. ne vorbește inginera Voichița Vinătoru :
— Uscam cu ajutorul ei cite o sută de mii de blocuri și corpuri ceramice in echivalent format normal, intr-un ciclu de 7—14 zile. Înainte, această uscare se făcea în camere cu combustie. In sezonul de vară, cu soare puternic, ciclul de uscare se reduce la 3 zile. Iarna și toamna, cind căldura colectată de la soare este minimă, o suplimentăm cu aer
în fabricație Boilerul solar"
tabilitatea investiției. Cu toate acestea, deocamdată, economice rămîn doar centralele solare pentru încălzire și prepararea apei calde, de aceea se și prevede ca în viitorul apropiat să se construiască in țară citeva mii de case solare.
Realizarea centralei electrice solare, deși necompetitivă deocamdată, ca eficiență, a permis punerea la punct a unor tehnologii cu largă aplicabilitate. Soluția grupului turbogenerator, spre'exemplu, este imediat a- plioabilă în valorificarea resurselor energetice secundare din industrie, pentru transformarea căldurii reziduale in energie electrică. Primii pași în acest domeniu s-au și făcut deja cu rezultate dintre cele mai bune.
'■— Conversia termodinamică a energiei solare în energie electrică, așa cum spuneați, e unul dintre obiectivele cercetărilor specialiștilor noștri și nu cel mai spectaculos. Care ar fi deci celelalte domenii în care energia solară va înlocui energia clasică, pe bază de combustibili ?
— Deja, colegii noștri de la INCREST, coautori ai colectoarelor solare plane, care produci căldură pînă la 50—60 grade C., intervine inginerul Constantin Bilegan, au făcut cu ele primele aplicații' la uscătoria de cărămidă de la Jimbolia. Beneficiarii sint cit se poate de mplțumiți de randamentul lor. O* altă aplicație s-a făcut la încălzirea unei ferme de taurine. Acum, ei au in vedere construcția unei case solare la Neptun și realizarea unor instalații pentru încălzirea apei în 1 industrie.
Două importante realizări a- parțin specialiștilor» de la ÎNCERC. Este vorba de casele solare de la Cîmpina între care una este concepută cu sistem de utilizare a energiei solare numai pentru încălzirea camerelor, iar cealaltă atit pentrtf încălzire, cit și pentru prepararea apei calde. Pe litoralul Mării Negre funcționează, de asemenea, instalații similare la prepararea apei calde menajere cu care sînt alimentate trei mari hoteluri (1 200 locuri). Alte instalații solare funcționează in același scop la Vălenii de Munte și la Slănic Moldova.
Abordarea acestor cercetări din mai multe perspective și in mai multe colective care țin însă o permanentă legătură între ele, va determina, fără îndoială, găsirea celor mai economice tehnologii pentru utilizarea pe scară largă a energiei geotermale și solare și reducerea pe această cale a consumului de combustibil.
ROMULUS LAL
cald, insuflat de la o cameră de combustie. Dar și așa stația rămine eficientă și a- sigură o importantă economie de combustibil. în ceea ce privește construcția ei, e cit se poate de simplă. Sus, pe acoperișul halqi, sint instalate panourile colectoare, de la care aerul încălzit este trimis prin ventilație in bateriile de uscare. Valoarea investiției nu depășește .un milion și jumătate de lei, dar următoarele vor fi și mai ieftine.
— Unde s-ar putea generaliza această modernă „tehnologie" de uscare a cărămizilor ?
— In toate întreprinderile de produse ceramice din țară și sînt. dacă nu mă înșel, peste 20 unități cu profilul nostru. Deci, dacă fiecare și-ar construi cite o stație solară, după tipul celei construite de noi, cu mijloace proprii, s-ar economisi de douăzeci de ori mai mult combustibil de cit am demonstrat noi că se poate e- conomisi intr-un an. Aceasta ar însemna 6 400 tone a- nual, la o capacitate a stației de 100 000 produse intr-un ciclu. Dar, practic, capacitatea lor poate fi dublată sau triplată, in funcție de nevoile fiecărei întreprinderi iar economiile vor crește și ele in proporție directă cu capacitatea bateriilor de uscare și suprafața panourilor colectoare. Experiența noastră ne permite să afirmam că intr-un viitor foarte apropiat stațiile solare vor prelua intr-o măsură tot mai mare sarcina combustibilului clasic, întrebuințat in uscă- toriile industriale. Cu cit le vom extinde insă mai repede, cu atit va fi mai mare ciștigul pentru economia națională.
vorul are o capacitate de 80 de litri. Atît cit îi trebuie unei gospodării. Apa se încălzește pînă la 45—50 de grade. Aparatul nu-și încetează activitatea nici iarna. Pentru aceasta, constructorii să-i i-au atașat și un boiler electric de rezervă, care va intra în funcțiune doar a- tunci cînd căldura solară, captată, este insuficientă. Sintem informați că în 1980 aparatul de încălzit apa cu ajutorul energiei solare va intra în fabricația de serie, ca bun de consum pentru orice gospodărie.
AGENDTELEGRAM
Tovarășului NICOLAE CEAUȘESCUSecretar general al Partidului Comunist Român,
Președintele Republicii Socialiste România
Tovarășului ILIE VERDEȚPrim-ministru a! Guvernului
Republicii Socialiste RomâniaIn numele Comitetului Central el Partidului Muncitoresc Socia
list Ungar, al Consiliului Prezidențial, guvernului si poporului ungar, vă exprimăm sincere mulțumiri pentru salutările si urările de bine transmise cu prilejul sărbătorii noastre naționale, cea de-a 34-a aniversare a eliberării Ungariei.
Sîntem convinși că prietenia ți colaborarea dintre partidele ți popoarele noastre se vor adinei în continuare, in spiritul marxism- leninismului și internaționalismului socialist.
Urăm poporului Republicii Socialiste România succese in activitatea de construcție socialistă.
JANOS RADARPrim-secretar al Comitetului Central
al Partidului Muncitoresc Socialist UngarPAL LOSONCZI
Președintele Consiliului Prezidențial al Republicii Populare Ungare
GYORGY LAZARPreședintele Consiliului de Miniștri
al Republicii Populare Ungare
Excelentei Sale NICOLAE CEAUȘESCUPreședintele Republicii Socialiste România
In numele meu, precum și al poporului și guvernului Republicii Democratice Sudan adresam Excelenței Voastre recunoștința noastră pentru mesajul de felicitare adresat cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a Revoluției din Mai.
Asigurăm pe Excelența Voastră că relațiile și legăturile puternice de prietenie și cooperare existente intre țările noastre se vor dezvolta și întări în continuare, spre binele și bunăstarea popoarelor noastre, precum și în folosul cauzei păcii și securității internaționale.
Primiți, vă rog, Excelență, asigurarea considerăției noastre celei mai înalte.
GAAFAR MOHAMMED NIMEIRIPreședintele Republicii Democratice
Sudan
Excelenței SaleDomnului NICOLAE CEAUȘESCU
Președintele Republicii Socialiste Româniaîn numele guvernului, poporului argentinian, precum și al meu
personal, vă mulțumesc pentru amabilul mesaj pe care ați binevoit să-1 trimiteți cu ocazia sărbători» naționale.
Adresez, la rîndul meu, cele mai bune urări de prietenie și colaborare pentru stringerea legăturilor care unesc cele două țări ale noastre.
General locotenent JORGE RAFAEL VIDELA
Președintele Națiunii Argentmre-.e
Miercuri dimineața a părăsit Capitala Jagjlvan Ram, vice- prim-ministru și ministrul a- pârârii al Indiei, care in fruntea unei delegații militare a făcut o vizită otiaală in țara noastră.
La invitația ministrului afa
E
cerilor externe. Ștefan ‘Andrei- miercuri dupâ-amiază a Tosft :a Capitală doamna Lise -âester- gaard. membru a! gitvcrr.oî danez, ministru fără portoioi-j in Ministerul Afacerilor Externe, care face o vizită in țara noastră.
Cu prilejul zilei naționale s Suediei, ambasadorul acestei țări la București. Lars Erik Hed- strom. a oferit miercuri o recepție.
In sala de conferințe a hotelului „Internațional" din Mamaia, * s-au deschis miercuri lucrării? seminarului internațional cu tema „Planificarea și dezvoltarea turismului pe litoral44, organizat de Ministerul Turismului In colaborare cu Centrala O.N.T. „Litoral" și Institutul pentru economia comerțului interior și turismului.
Indus in manifestările organizate in cadrul Anului turistic balcanic, seminarul, la care participă specialiști In problemele turismului din Bulgaria, Grecia, Iugoslavia, Turcia și România, precum și din Anglia, Cehoslovacia. Finlanda, Polonia, Ungaria și U.R.S.S., este menit să contribuie Ia mai buna cunoaștere a realizărilor și preocupărilor fiecărei țări in domeniul care face obiectul dezbaterilor, și prin aceasta Ia extinderea colaborării redproce.
Participanții la seminar, ale cărui lucrări se vor desfășura între 6—9 iunie a.c., au fost salutați, In numele organizatorilor, de tovarășul Ion Tudor, primadjunct al ministrului turismului.
DE LA CENTRUL DE FIZICA PAMÎNTULUI
ȘI SEISMOLOGIECentrul de fizică a pămîntu-
lui și seismologie comunică : în ziua de 6 iunie 1979, la
orele 14.59 minute, 26 secunde, s-a produs In regiunea Vrancei, la adincimea de 40 km, un cutremur cu magnitudinea de 4,4 (scara Richter).
Intensitatea cutremurului în zona epicentrală a fost de 4 grade (scara Mercălii).
Cutremurul a fost simțit la Vidra. Focșani. Tecuci, precum si In alte localități din zona epicentrală.
Nu s-au produs nici un fel de pagube materiale.
CONSFĂTUIRE CONSACRATA PERFECȚIONĂRII PROFESIONALESub egida Ministerului Edu
cației și Invățămintului, Uniunii Generale a Sindicatelor din RornârU, Ministerului Muncj și Comitetului de Stat al Planificării. miercuri a avut loc la București o consfătuire consacrată perfecționării profesionale
. SQoalului muncitor din toate ramurile economiei naționale.
Au participat reprezentanți aî ministerelor economice și ai centralelor industriale, ai unor organe centrale ale administratei de stat, directori ai centrelor
Tot o vocație a construcției(Urmare din pag. I)
de formațiile de circ care se abă- teau prin mărginașul nostru tirg de negustori de cereale și de pînzeturi. de măcelari și brutari hapsîni, de fetișcane care, seara, Însuflețeau casele și grădinile caselor cu muzica dulce a pianelor și a viorilor".
Acesta era locul în care avea să revină mult mai tîrziu, după cum spune: „într-o zi, plicti- sindu-mă peste măsură de orașul de lingă Dunăre (Tumu Măgurele — n.n.) și de munca mea de acolo, mi-am cumpărat cărți de școală, de clasa întîi de liceu, mi-am adunat puținele lucruri pe care le aveam, le-am făcut legăturică și m-am dus la gară. Peste două ore mă aflam la rubedeniile mele din Roșiorii de Vede (...). In acest oraș vechi, mlăștinos și prăfos, așezat din vechime pe rîul Vedea, mi-am început studiile secundare la vîrsta la care, în mod normal, ar fi trebuit să mă aflfl la Universitate".
(N-ar fi lipsit de interes, cred — fie și în această paranteză — și faptul că și Zaharia Stancu s-a născut „in casa unui țăran sărac, alături de zece frați și surori").
Literatura a tentat-o și pe Patrița Morcov, ca și desenul, dar cel mai mult a ispitit-o sportul, gimnastica. Și gimnasticii t s-a dăruit. Cu regretul că n-a putut urma la zi facultatea, a devenit un bun pedagog, un bun antrenor.
înainte de toate acestea însă trebuie să subliniem o nouă performanță realizată în familia Morcov: primul bacalaureat, obținut prin Patrița. în solul dezmiriștit al Măldăenilor se im- plîntau trainice rădăcini intelectuale.
La Casa de copii din Siliștea, unde a lucrat, după absolvirea liceului, ca educatoare i se spunea „Domnul Trandafir", pentru cunoștințele și blindețea sa, pentru vocația de dascăl. Așadar, încă o performanță, dacă avem în vedere că acest nou și modern „domn Trandafir" avea 18 ani, că intelectualitatea Măldăenilor se concretiza prin expresiva profesie de dascăl.
Și din nou au urmat ani; de
de perfecționare din București și alte orașe.
Lucrările consfătuirii au analizat, în spiritul documentelor de partid și al sarcinilor rezultate din recenta ședință a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., obiectivele ce urmează a fi îndeplinite pînă la sfîr- șitul cincinalului pe linia ridicării nivelului de pregătire teh- nico-profesională, a reciclării și perfecționării profesionale a personalului muncitor din toate unitățile economice și sociale.
muncă și viață, de bucurii, oa și păreri de rău pentru neizbutiri ori drumuri ocolitoare spre țeluri. Un drum ocolitor a fost însăși urmarea facultății la fără frecvență ; o reținea în satele teleormănene desigur vocația de dascăl, dar și nevoia de, a-și asigura cele necesare traiului zilnic.
în aceste drumuri — călătorii concrete, efective ori numai aripi de gînd și de vis — Patrița s-a întîlnit cu fericirea. O întreb dacă noțiunea nu este prea înaltă, complexă și greu de atins, iar de aici — exagerată în discuție. „Nu —‘îmi răspunde. Dacă durerea, tristețea, eșecul au întruchipări cît se poate de concrete și nu de puține ori dimensionate exact, atunci și fericirea trebuie să cunoască anume feluri pe care să le înțelegi, să ți le alipești inimii, vieții tale. Cu condiția, desigur, să nu alergi după conturul de fum al morilor de vînt. Eu cind zic că mi-am descoperit fericirea la Bîrlad, am in vedere omul de care mi-am legat sentimentele și idealurile, viața, îl am în vedere pe prietenul și soțul meu. Este un fel de fericire, nu ?".
Este. Iar această fericire descoperită de Patrița Morcov din Măldăenii Teleormanului la apa Birladului se numește Cornel Săvescu, nume ce Identifica un muncitor cu calități deosebite de la Fabrica de rulmenți.
Alți ani, alte evenimente. între acestea, mai importante, amintesc : profesoara Patrița Morcov-Săvescu devine unul din cele mai bune cadre didactice din Bîrlad ; organizația orășenească de partid o primește in rindurile sale ; în familia Săvescu se nasc primii copii, Lau- rențiu și Leonard.
Dar, cum spuneam și în alte rînduri, pe toți cei din familia Morcov, care pe unde s-a aflat, i-a tras ața spre locul natal. Așa s-a petrecut și cu Patrița. Și deși unele laturi ale peregrinării frizează amorul propriiP bărbătesc, soțul și-a urmat soția. Cu încredere, cu dragoste. Cu siguranța pe care ea însăși, Patrița, o avusese atunci cînd intuise că fericirea ei se află la Bîrlad. Fericirea amîndurora cunoaște acum, in 1971, după cinci ani de
Din rapoartele prezentate și dezbaterile care au avut loc pe marginea acestora, a rezultat că, în anul 1978, peste 1 800 000 de oameni ai muncii au fost cuprinși în forme specifice de perfecționare. S-a subliniat, de asemenea, că în baza realizărilor obținute pînă în prezent și a prevederilor pentru anii 1979 și 1980, în-actualul cincinal fiecare om al muncii va fi cuprins în cel puțin o formă organizată ae perfecționare profesională.
viață moldavă, adresa Roșiorilor de Vede. El, Cornel, absolvise în Birlad, la îndemnul și cu ajuto- rul soției, liceul. în Roșiori urmează o școală de maiștri, iar acum răspunde de activitatea unui important atelier al întreprinderii mecanice de material rulant din localitate. Ea, Patrița, și-a trecut examenul de definitivat și s-a titularizat ca profesor de educație fizică la Școala generală nr. 4 din Roșiori.
Pasiunea profesoarei Patrița Morcov-Săvescu a rămas a- ceeași, constantă : gimnastica artistică și acrobatică. întîrzie ceasuri întregi, atentă și grijulie, în sala de sport a școlii, înconjurată de copii pe care-i selecționează din clasa I. Sini re* numite numerele de gimnastică artistică ce le prezintă la serbări cu elevii săi, care la diferite concursuri i-au adus multe locuri fruntașe pe județ. Nu-i scapă din atenție nici munca pentru sportul de performanță : cu una din eleve a ajuns pînă la Bella Karoly ; talentată fata, dar, din păcate, prea vîrstnică pentru ca să mai intre în atenția echipei naționale.
Perseverentă, tinăra profesoară continuă, caută, descoperă. Se va naște, oare, o nouă Nadia Comăneci la Roșiori ? — mă întreb eu, se întreabă ea — și profesoara crede că da, este posibil ca o nouă asemenea stea să răsară și de aici, de la Roșiorii de Vede. Dacă eventual aceasta n-a apărut in chiar fiica Patri* ței Morcov-Săvescu, micuța Teodora (nume dat tot în... numele dragostei pentru gimnastică) un pui de om, care la doi ani execută podul și șpagatul.
...Se lasă seara. Laurențiu și Leonard, colegi de clasă și bancă, se întorc zgomotoși de la școală. Cineva aprinde un lampadar înalt, ca un cireș alb, înflorit în grădina casei părintești din Măldăeni. Toată familia se adună în jurul mesei, în timp ce tata povestește ce mai este nou pe la fabrică. Mă retrag, nu înainte de a pune Patriței Morcov-Săvescu două ultime intre brăi : 1) — Locuiți un frumos apartament de trei camere, în curînd veți primi un altul, mai mare, a treia locuință, de fapt ; cu ce sentimente vă mutați in această a treia casă ? 2) — Ce este, după * părerea dumneavoastră, viața ? Răspuns : 1) —• „In cea de-a treia casă mă mut cu toate gîndurile și sentimentele mele, cu satisfacția că societatea socialistă îmi^asigură un tra» demn și confortabil. dar și cu înțelegerea datoriei de a onora pe deplin această,' ca să zic așa, învestitură sofflftlă44. 2) — „Nu-mi pot îngăduită dau definiții, filozofice, dar prgd fără rezerve în îndemnurile^poetului Coșbuc. care spune : „Q juptă-i viața, deci te...lupta, cu?2ragoste de ea, cu dor". Toată vîața mea a fost, este și va fi o Mâță de luptă, de dragoste și dor“.
Pe cițiva quadrați
• Un aport deosebit aduc tinerii întreprinderii textile „Dunăreană" Giurgiu la realizarea sarcinilor de export. Zilnic, după program, echipe de uteciști lucrează la sortat și ambalat marfă pentru beneficiarii străini • La blocurile 307 și 308 din orașul Urziceni s-au constituit adevărate șantiere ale tineretului pentru executarea grabnică a finisajelor. • Corespondentul nostru Gh. Cazacu din Zimnicea ne informează cu bucurie de apariția primului număr al foii satirice „Ghimpele" editai de comitetul U.T.C. al Liceului industrial din localitate © Nu ia fel de bucuroasă pare a fi corespondenta Ana Chițoi din Tulcea, cînd ne anunță că, în comuna Horia, gazeta comunală a fost uitată de mult. Tocmai acum cind campania agricolă se anunță deosebit de activă • Muzeul de istorie al R.S.România oferă, între altele, setul de fotografii „2050 de ani de la crearea primului stat dac centralizat și independent de către Burebista" • Teatrul „Ion Vasilescu" prezintă în premieră spectacolul de estradă : „Eu, tu și dragostea", in regia tinărului Radu Boroianu, intr-o manieră modernă. Merită văzut ! © Pentru fruntașii în întrecerea utecistă de Ia Uombinatul petrochimic Brazi, Ansamblul tineretului prahovean le dedică azi un program de muzică și poezie • La filatura Oltenița funcționează, cu bune rezultate în activitatea de prevenire a incendiilor, o formație feminină de pompieri civili © Locuitorii marelui cartier Berceni adresează edililor Capitalei întrebarea : „Cind vom avea aici un cinematograf 7* Credem că vor găsi un răspuns pozitiv. (L. Bezdedeanu).
Foto-album
Există o frumoasă tradiție la Liceul industrial nr. 3 din Hunedoara di a valorifica creația populată! Dovadă ji realizarea recentului montaj literar-muzlcg-l-fpregrafic „Măsuratul oilor". Iată-i pe artiști bucurindu-se ie succesul repurtat îfi confruntarea Festivalului național „Cintarea Româ
niei", cind au obținut locul al II-lea
Foto : I. VLAD
SPORTO SPORTO SPORT OSPORT Diagrama etapeiFOTBAL XXXI. O etapă cu multe rezultate surpriză • Regrupare spectaculoase diferențe minime in
subsolul clasamentului • Un final fierbinte, cu mutte necunoscute • irei pretendenți la titlu
Pînă la ultimul fluierSurprinzător interesul și avalanșa de spectatori
la reluarea ultimei frînturî de campionat, după eșecul selecționatei olimpice — ratarea calificăm în preliminariile olimpice — și înfrîngerea echipei* naționale în amicalul de Ia Berlin. Cel puțin pentru derbiul din Ghencea nu s-au mai găsit bUete cu trei zile înainte de meci. 30 000 de spectatori au venit să vadă dacă va fi decisă campioana — in cazul victoriei echipei Dinamo — cu trei etape mai devreme sau dacă vor fi, din nou, trei echipe candidate la titlu — în cazul victoriei steliștllor și al unui meci egal la Buzău, unde jucau argeșenii. A triumfat ultima variantă și astfel campionatul are un final fierbinte și încă multe necunoscute. Necunoscute pentru că în această etapă s-au înregistrat citeva rezultate surpriză, gazdele cedlnd nu mai puțin de patru puncte ; două unor echipe ce se bat pentru primele locuri în clasament — F.C. Argeș și F.C. Baia Mare — și alte două, unor echipe care se zbat să se salveze de la retrogradare — Olimpia — sau să-și asigure un loc intr-o zonă mai liniștită — Politehnica Iași.
Am urmărit partida de pe stadionul „Steaua-, unde, cum spuneam, s-au întîlnit două formaut care erau decise să-și dezvăluie intențiile. A fost un meci de uzură și tensiune, mai ales nervoasă, dar și fizică, avînd în vedere că a avut loc pe <• mare căldură. Acest joc, de eternă rivalitate, sau, mai exact, de orgolii și ambiții, desfășurat intr-o ținută de deplină sportivitate, ne-a oferit mutte momente de fotbal bun. începutul a aparținut ste- liștilor, parcă mai hotărîți și mal inspirați in acțiuni. Ei combină frumos, domină șl deschid acorui în urma unui atac fulgerător în care piesa de bază a fost lotdănescu, iar realizatorul M. Răducanu. Ut> gol pentru care o parte de vină are și portarul ștefan. De neașteptat, după gol, steiiștii se retrag în defensivă, fac economie de efort, par mulțumiți de acest avantaj minim. Se consumă momente de fotbal anost, cu o oarecare superioritate de partea
dinamovistiRw. Tribunele «tot cutremurate la o greșeală a lui Iordănescu. care trimite mingea spre poarta proprie — neineomodat de nimeni — D. Georgescu H nmlțumește pentru această pasă ideală și-l execută pe Iordache. Egaiarea ii descumpănește pe jucătorii militari, in continuare, devenind mai stăpini pe joc, dmamoviștu, care ratează o ocazie de zile «uri in min. S5 : Țăinar scapă, împreună cu D. Georgescu spre poarta stelistă avîn- du-l in față doar pe M- Florin, însă fosta „gheată de aur» se pripește, ratează imprecis. Vrind să obțină mai mult d«it un punct, Dinamo iese la atac, Dinu părăsește defensiva și soarta partidei se-n- toarce : atacurile gazdelor nu mai pot fi stăvilite, lordăntăcu scapă singur și marchează plasat, în min. 73. Tot el mai irosește o mare ocazie în min. 85, cînd Stefan plonjează la picioarele lui, răs- eumpărinda-și din greșeli. Este rîndul lui lordache să-si salreze echipa de la un rol, oprind un balon trimis cu capul de D. Georgescu. Si astfel Dinamo nu dștigă u punct, ei pierde două, aducind în prim-pian un al treilea pretendent La titlu —• desigur la fel de merituos — echipa Steaua, care părea la un moment dat retrasă din lupta pentru medalia de aur.
Privind clasamentul, ne dăm seama că s-a produs o regrupare spectaculoasă si in zona in care se dă o luptă acerbă pentru evitarea retrogradării. Nici o echipă nu a depus armele, toate formațiile de pe ultimele șaptț locuri au dreptul la speranță, mai mult, au sănse reale, to acest moment, diferențele fiind minime, intr-o singură etapă ele pot fi anulate. Șapte echipe — ultimele — sint despărțite doar de două puncte ! N-am avut niciodată un final de campionat mai strtns. Ceea ce amină dez- nodămîntul, menținindu-ne trează atenția și curiozitatea pină la uiumul fluier.
C. VASILE
• Steaua — Dinamo 2—1 (1—1). Au marcat : Marcel Răducanu în min. 8, Iordănescu min. 73 pentru steliști și Dudu Georgescu min. 38 pentru dina- moviști.• Sportul studențesc — C.S.
Tîrgoviște 2—1 (1—1). Tirgoviș- teanul Marinescu ‘a deschis scorul în min. 31, iar Tănăsescu min. 43 și Cazan min. 46 au egalat și au realizat victoria pentru gazde. La juniori 3—1.• S.C. Bacău — U.T.A. 1—0
(0—0). Unicul gol al partidei a fost marcat de Botez min. 85. La juniori 5—0.
© Gloria Buzău — F.C. Argeș 0—0. La juniori 0—1.• A.S.A. Tg. Mureș — Olim
pia Satu Mare 1—1 (0—0).Kaiser a deschis scorul, pentru oaspeți, în min. 52, iar Fanici a egalat în min. 85. La juniori 3—0.
© Jiul Petroșani — Politehni-
ClasamentF.C. Argeș 31 17 5 9 45-20 39Steaua 31 17 4 10 53-29 38Dinamo 31 ÎS 8 8 43-23 38U. Craiova 31 13 8 10 35-22 34F.C. Baia Mare 31 15 4 12 34-33 34C.S. Tîrgoviște 31 1< 5 18 30-32 33Sportul 31 13 7 11 38-37 33S.C. Bacău 31 13 6 12 35-31 32A.S.A. Tg. Mureș 31 18 0 13 45-53 80Poli. Timișoara 31 12 5 14 31-32 29Jiul 31 12 S 14 37-47 29Poli. lași 31 10 8 13 32-37 28Olimpia 31 18 4 15 35-48 28U.T.A. 31 10 7 14 37-40 27Gloria Buzău 31 11 5 15 30-44 27Chimia 31 11 5 15 33-48 27Corvinul 31 11 4 10 39-47 20F.C. Bihor 31 S 8 14 33-42 20
ca Iași 1—1 (0—1). Și în acest meci oaspeții | au deschis scorul prin Cernescu min. 21, iar Iancu a egalat în min. 55. La juniori 2—1.• F.C. Bihor — Chimia Rm.
Vilcea 3—1 (1—1). Vîlcenii au deschis scorul în min. 27, prin Coca, gazdele au egalat prin Florescu min. 45 detașindu-se în ciștigători prin alte 2 goluri marcate de Georgescu min. 52 și Mureșan min. 60. La juniori 4—1.
© Univ. Craiova — Corvinul Hunedoara 1—0 (0—0). Singurul gol al meciului a avut ca autor pe Cîrțu care a înscris în min. 52. La juniori 2—1.
© Poli Timișoara — F.C. Baia Mare 1—1 (0—0). Mureșan înscrie primul gol, în min. 49, pentru oaspeți, iar Dembrovschi egalează în ultimul minut de joc. La juniori 0—1.
Etapa viitoare
(duminică, 10 iunie)
U.T. Arad — F.C. Gloria Buzău; F.C. Baia Mare — Sportul studențesc ; F.C. Corvinul — F.C. Bihor: Politehnica Iași — A.S.A. Tg. Mureș; Dinamo — S.C. Bacău; C.S. Tîrgoviște — Jiul Petroșani ; Chimia Rm. Vilcea — Politehnica Timișoara; F.C. Argeș — Steaua; F.C. Olimpia — Univ. Craiova.
• CAMPIONATELE BALCANICE DE BOX rezervate juniorilor s-au încheiat miercuri seara în orașul Gabrovo. La actuala ediție pu- giliștii români au obfinut douăgmedalii de aur prin Marian Tuță (semigrea) și Florian Țîrcomnicu (pană).
• LA CLUJ-NAPOCA, au luat sfîrșit miercuri meciurile campionatului național de polo pe apă. Pentru a 19-a oară, titlul de campioană a țării a revenit echipei Dinamo București, care a totalizat 26 de puncte.• MIERCURI LA PARIS,
în sferturile de finală ale probei de dublu mixt din cadrul campionatelor internaționale de tenis ale Francei, perechea Virginia Ruzici, Ion Țiriac (România), a învins cu 6—4, 1—6, 6—3, pe Franșoise Durr (Franța) și llie Năstase (România).• ÎN TURNEUL interna
țional feminin de șah de la Novi Sad, după cinci runde, conduc Dana Nuțu (România) și Nana Aleksandria (U.R.S.S.), cu cite 3 puncte și o partidă întreruptă. în runda a 5-a, Dana Nuțu a remizat în 24 de mutări cu marea maestră sovietică Nana Aleksandria.• PARTICIPIND LA
CONCURSUL INTERNAȚIONAL de Ia Maribor, atletul român Carol Raduli a cîștigat proba de aruncarea suliței cu rezultatul de 80,72 m.
CANICULĂ... RECEPentru această
vară, lucrătorii întreprinderii . de industrializarea laptelui București au pregătit noi sortimente de înghețată, în zilele următoare vom găsi în comerț înghețata „Extra" (porții familiale), cu înglobare de ciocolată sau stafide, ambalată în casete cu un conținut de 500 gr. Se poate folosi ca semipreparat pentru multe alte deli
sau sor- spe- mult
în-
catese, în combinație cu dulcețuri, coniac, rom frișca. Un alt timent care, râm, va fi apreciat, esteghețata „Mona", cu iaurt și esență de vișine, portocale sau lămîie. Foarte fină și gustoasă este înghețata „Extra" cu glazură de ciocolată, în vafe și la brichete. In luna iulie, cofetăriile vor primi noul sortiment „Lux“,t
cu cacao sau esență de migdale, conți- nind 20 la sută grăsime. Răcoritoare și gustoasă va fi înghețata „Delia44, cu ulei natural mentă. E bine producătorii înghețată se gindesc să ne ofere sortimente noi, in vreme ce nu ostenesc să livreze Capitalei, litoralului și județelor limitrofe 30 tone de... răcoritoare. Sîntem nerăbdători ! , /
de că de
ȘTAFETA MUNCII Șl EDUCAȚIEIAflată la cea de-a IV-a e-
diție, acțiunea „Ștafeta muncii și educației44, organizată de Comitetul județean Botoșani al U.T.C. în intîmpi- narea celui de-al XII-lea Congres al P.C.R., are drept scop intensificarea întregii activități politico-ideologice, de educare prin muncă și pentru muncă a tineretului, de creștere a contribuției organizației U.T.C. la realizarea și depășirea sarcinilor și obiectivelor ce revin agriculturii județului. Cele mai
valoroase acțiuni inițiate și desfășurate de organizațiile comunale ale tinerilor boto- șăneni sînt consemnate in albumul-ștafetă ce parcurge opt trasee din județ, rămî- nind în fiecare comună cite 21 de zile. Pină in prezent albumul-ștafetă a străbătut 16 localități, remareîndu-se prin amplele acțiuni organizate de comitetele comunale ale U.T.C. din Stefănești, Mihăileni, Coțușca, Hănești, Prăjeni și altele. (G. Nicolae).
CONSTRUCȚIE Șl ARHEOLOGIE
• PUBLICITATE PENTRU TINERET • PUBLICITATE PENTRU TINERET •UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI" ’
CLUJ-NAPOCAanunță scoaterea ia concurs a următoarelor
posturi de cercetători:FACULTATEA DE MATEMATICAInstitutul de matematică
— Cercetător științific principal gradul II, specialitatea matematică ;
— Cercetător științific principal gradul III, specialitatea matematică.
FACULTATEA DE FILOLOGIE
Institutul de lingvistică și istorie literară
— Cercetător științific principal gradul II, specialitatea lexicologie-lexicografie română ;
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOZOFIE
Institutul de istorie și arheologie
— Cercetător științific principal gradul II. specialitatea istoria modernă a României;
— Cercetător științific prin
cipal gradul TI, specialitatea istoria contemporană a României.
CENTRUL DE ȘTIINȚE SOCIALE
Sectorul de științe politice și juridice
— Cercetător științific gradul II, specialitatea drept civil ;
Sectorul de științe pedagogice și psihologice
— Cercetător științific principal gradul I, specialitatea psihopedagogie și medicina orientării școlare și profesionale.
Candidații la concurs vor depune la Rectoratul Universității, în termen de 30 de zile, cererea de înscriere la care vor anexa actele prevăzute de Decretul nr. 689/ 1973 privind Statutul personalului de cercetare.
STApA UTILAJ TRANSPORT BUCUREȘTI
Str. Preciziei nr. 11, Sectorul 7, Cartierul Militari, tramvaie 13, 23, Autobuzele 126, 74 (barat)
Recrutează tineri necalificațî absolvenți a 8 sau 10 clase in vederea calificării prin cursuri de calificare în meseria de :
ȘOFERI PROFESIONIȘTI (gradele B, C, E)
Pe timpul școlarizării, candidații vor beneficia de cazare gratuită și masă contra cost la cantină. Solicitanții trebuie să prezinte următoarele acte :
— certificat de studii (original și 2 copii legalizate) ;— certificat de naștere (original și 2 copii legalizate) ;— fișa medicală tip (2 exemplare) ;— 2 fotografii tip buletin de identitate;— adeverință de la C.A.P. din care să rezulte că nu au
nevoie de forțele dv. de muncă și dacă ați lucrat la C-A.P. — perioada ;
— cartea de munco ;— nota de lichidare.
De asemenea angajăm muncitori calificați' în meseriile de :— șoferi ;— automacaragii ;— tractoriști.Se lucrează in acord global.
DOSARELE SE VOR DEPUNE LA BIROUL PERSONAL-IN- VAȚAMINT RETRIBUIRE S.U.T.
GRUPUL ȘCOLAR CHIMIE BUCUREȘTILICEUL INDUSTRIAL NR. 5
B-dul Ion Șulea nr. 216 — Sector 4
Lucrările de pe bulevardul Ștefan cel Mare din Vaslui au transformat șantierul de construcții într-un adevărat șantier arheologic. Maistrul constructor Gheață a semnalat arheologilor Rica Popescu și Ioan Bauman de la • Muzeul județean descoperirea unor olane ceramice, a unor vechi bolți în vatra de odinioară a tîrgului. Săpăturile au dat la iveală vestigii aparținînd populației daco-romane : lîngă spitalul județean au fost descoperite trei vase de ceramică (sec. IV e.n.), un pieptene de os,
un șirag de mărgele din chihlimbar, două fibule. Un excavatorist a scos în cupa plină de pămînt un vas din ceramică cenușie, lucrată la roată. Și mai recent, cu o- cazia altor săpături realizate la fundația unui bloc turn din centrul Vasluiului, a fost descoperită a ceașcă din ceramică neagră (sec. IV e.n.), cu o ornamentică deosebită. Specialiștii anticipează câ zona vechilor curți domnești promite să releve mărturii arheologice deosebit de interesante. (Mariana Brăescu).
I. Grupul Școlar Chimie — Liceul Industrial nr. 5, anunță că primește înscrieri din orice județ, in treapta I de liceu, invățămint de zi, intre 16—25 iunie a.c., pentru următoarele profiluri :
— chimie— mecanică— electrotehnică.La înscriere, elevii vor
prezenta următoarele acte :— fișa tip de înscriere
certificată de conducerea școlii la care au promovat clasa a V’TTI-a ;
— adeverință medicală pentru elevi, eliberată de unitățile sanitare eare asigură asistentă medicală elevilor, potrivit reglementărilor Ministerului Sănătății ;
— copie după certificatul de naștere.
Elevii vor fi supuși unui control medical.
Acolo unde numărul de candidați depășește numărul de locuri planificate, se vor susține probe de verificare a cunoștințelor sub formă de lucrări scrise Ia limba și literatura română și Ia matematică din materia studiată în cls, a Vin-a.
II. Pentru concursul de admitere in treapta a Il-a de liceu, invățămint de zi, se fac înscrieri între 1—8 iulie a.c. pentru următoarele profiluri :
— chimie— mecanică— electrotehnică.In perioada 2—7 iulie a.c.
se vor susține examene de diferență pentru candidații care provin de la alte profiluri.
Concursul de admitere va avea loc intre 9—14 iulie a.c.
III. Pentru concursul de admitere la școala profesională. cursuri de zi, se fac înscrieri între 1—8 iulie a.c. pentru următoarele meserii :
— operator chimie organică
— operator Ia fabricarea și prelucrarea polimerilor.
Concursul de admitere va avea loc între 9—14 iulie a.c. și constă din:
— control medical eliminatoriu;
— probe de aptitudini, eliminatorii.
Informații suplimentare Ia secretariatul școlii, telefon : 30 49 20, între arele 7,30— 20,30.
MEZINULCa orice bărbat, minerul
Dumitru Mareș din comuna Boteni — Argeș, și-a dorit din toată inima un băiat. Soția, Maria, ca să-1 liniștească, i-a promis că o să-i aducă pe lume un făt frumos. Și ea s-a ținut de cuvînt. L-a născut de curind. După ce mai
înainte însă născuse nouă fetițe, ca nouă zîne. Acum sint toate nouă, roată, în jurul lui Irinel, sorbindu-1 de drag cu privirile. Răbdarea tatălui fusese greu pusă la încercare, dar, cum se vede, în cele din urmă, răsplătită. (R. Lai).
SERBĂRILE„SCÎNTEII
TINERETULUI"Padeș. pe
Cîmpia Soarelui OAMENII MUNCII
pionierești și vorbit mwlți-
Tudor Gheorghe
Dan Berindei
Domnita Marculescu
Adrian Frațila
Ionela Prodan
Orchestra de muzica populara a Ansamblului artistic al U.T.C. Grupul vocal „Camerala1Grupul folk „Columna" Sextetul vocal feminin „Vox Musicae"Fotografiile paginii :
GHEORGHE CUCU
45
-4
PESTE 1 000 DE PARTICIPANT! LA TEATRUL DE VARĂ DIN TG. JIU Șl PESTE 10 000 LA MONUMENTUL LUI TUDOR VLADIMIRESCU DIN CIMPIA SOARELUI - PADEȘ - LA SPECTACOLELE DE EVOCARE ORGANIZATE DE ZIARUL „SCINTEIA TINERETULUI" ÎN COLABORARE CU FACTORII LOCALI. PESTE 1 000 DE TINERI BRIGADIERI Al ȘANTIERULUI NATIONAL AL TINERETULUI
DE LA COMBINATUL MINIER OLTENIA AU FOST ÎMPREUNĂ CU NOI
III
Purtîndu-șî maî departe mesajul său patriotic și revoluționar, cenaclul ziarului nostru consacrat sub denumirea „Serbările Scînteii tineretu- tului", făcînd popasuri la vetre și monumente istorice semnificative in
ceea ce privește aspirațiile și lupta poporului nostru pentru independență și neatirnare, pentru libertate națională și dreptate sociala, in mari colective de oameni ai muncii din unități industriale, de pe șantiere, din instituții de cultură și invățămint, acțiune tradițională a „Scânteii Tineretului" se constituie, de fiecare dată, intr-un moment politic, cu ample rezonanțe, intr-un act de cultură cu profunde valențe de cunoaștere și educație. Așa s-a intimplat și la ultimele două manifestări, înscrise pe itinerarul „Serbărilor Scînteii Tineretului" în două localități gorjene, Tg. Jiu și Padeș. La Teatrul de vară, din Tg. Jiu, sîmbătă seara, unde a avut loc prima manifestare cultural-artistică, au fost prezenți peste 1 000 de spectatori, tineri și virstnici, oameni animați de dorința sâ urmărească un spectacol dedicat poeziei patriotice, angajate, muzicii tinere, artei adevărate ca re -și are izvorul de existență in tradițiile de luptă ale poporului nostru, în tezaurul de neprețuit al creației populare. Un spectacol inedit, de neuitat, cum aveau să ne mărturisească, după lăsarea cortinei, plini de bucuria împlinirii spirituale, numeroși spectatori tineri,
A doua manifestare, de această dată un spectacol evocator, a avut loc pe Cîmpia Soarelui, la monumentul eroului național Tudor Vladimirescu, din Padeș, începind cu orele dimineții și continuind pînâ după cumpăna amiezii. Au venit la Padeș cetățeni din comuna Vladimir, nume de legendă — aici s-a născut capul răscoalei de la 1821 — din Jințăreni, loc de popas al oștirilor de panBuri în marșurile lor spre înfăptuirea înaltelor idealuri, nesfîrșite coloane de tineri au venit din Glogova și Tg. Jiu — din capitala județului, bunăoară, au adus tinerii, la Padeș, 130 de autobuze - au venit oamenii din întregul ținut al Motrului» din împrejurimile Tismanei, loc de reculegere și rezistență a domnitorului. Aici, în jurul monumentului, de forma unui trunchi de piramidă, .înălțat din piatră naturală, avind pe cele patru laturi tot atîtea basoreliefuri, ce redau momente importante din timpul mișcării revoluționare din 1821, privind codrii și pădurile în care parcă se mai aud glasurile pandurilor, iar izvoarele mai șoptesc numele lui Tudor, 10.000 ae oameni au rememorat o parte din viața și lupta celui care a spus : „patria este norodul și nu tagma jefuitorilor". După obișnuitul cererr.o- nial al înmînării ștafetei depunerea de coroane, a mii adunate istoricul Dan Berindei care a evocat personalitatea marelui pandur, semnificația evenimentelor de la 1821, rezonanța profundă care a avut-o Răscoala lui Tudor Vladimirescu în istoria patriei si conștiința neamului românesc. In aceeași notă . de fierbinte patriotism, corul întreprinderii miniere Motru a interpretat cîntece dedicate patne și partidului. Recitalul de versuri s-a distins prin creații ce aclamau iubirea de țară : Nicotae Dragoș a citit poezia „Aici la Padeș" scr»să in
ceasurile premergătoare serbării, Nicolae Dan Fruntelată — „Balada griului", Alexandru Brad
— „Identitatea patriei", Lucian Avramescu - poezia „Moment la Padeș", iar tinerii poeți ci meleagurilor gorjene Adrian Frățilă și Arfur Bâdițâ au citit „Balada pentcu domnul Tudor" și, respectiv, „Scrisoarea lui Tudor către fiul său". Un aport de nuanță și sensibilitate, de măiestrie, și-au adus la recitalul de poezie și la secvențele de teatru actorii Geo Costiniu, de la Teatrul Giuiești, Domnița Marculescu și Dimitrie Dunea, de la Teatrul „Ion Vasilescu". din București. Muzica tinără a fost reprezentată de cunoscutul și apreciatul interpret A- drian Antonescu, de grupul folk „Columna" al Casei de cultura din Tg. Jiu și cei doi copii, Gelu și Ion Chirtac, din Ghermăneștii-Vasluiu- lui, care au prezentat citeva din bucățile care le-ou adus o meritată și fulgerătoare popularitate și consacrare : „Ni-e leagăn pămintul”, „Toma, torna, fratre", „împlinire", „Moartea căprioarei". Acești copii talentați, coboriți parcă dintr-o țara de basm, au cucerit cu măiestria și vocile lor cristaline sufletul auditoriului. Alte secvențe muzicale din program au aparținut sextetului vocal feminin „Vox musi- cae", al școlilor de artă, și Grupului vocal „Camerala", ambele din Tg. Jiu. Invitat de onoare la manifestarea noastră — inegalabilul interpret al cintecului românesc Tudor Gheorghe care dă noi dimensiuni și rezonanțe baladei populare, oducind din odincul istoriei un mesaj poetic și ortistic cum n-a făcut-o nimeni. Recitalul său — omagiu de frumusețe și recunoștință adus străbunilor și, in același timp, milioanelor de oameni core-l prețuiesc. Cântecele lui Tudor Gheorghe au vibrat ta temperatura marii arte. Punct de atracție si de în- cintare pentru iubitorii muzicii folclorice — programul susținut de Orchestra de muzică populară a Ansamblului artistic al U.T.C, - dirijor Gh. Popa și soliștii Ionela Prodan și Gheorghe Roșoga. Dirijorul și solistul Gh. Popa a făcut, cu taragotul său fermecat, o demonstrație de virtuozitate. Aplauze și aprecieri, u- nanime ou cules, apoi Grupul satiric „Reflex" (Mihai și Sanda Lazâr și Mihai loan) șl formația vocal-instrumentalâ „Savoy", împreună cu reputatul solist de muzică ușoară Cornel Constantiniu. Cunoscutul cvintet — Marian Nistor, șeful formației, George Mitrea, lond Samoilâ, Niky Rotorescu și Ionel Orban - care au sărbătorit nu de mult un deceniu de existență, această formoție-etatan a muzicii noastre a prezentat citeva din lucrările lor de mare succes, care le-cu deschis drumul spre un destin durabil în sufletele și inim*le celor care-i iubesc și-i ascultă cu pasiune, rezervindu-le un tac de cinste in galeria creatorilor și interpre- țitar de muzică tinără.
...A fost ta Pcdes O zi minunată, un spectacol de ca'e toți cei ce l-au urmărit iși vor o- duce aminte cu bucurie. Un spectacol al muncii și creației înscris in Festivalul național „Cin ta rea României", din care a răzbătut, cu ecouri profunde in istorie si in octuaiitate, sentimentul nostru de demnitate : sintem mindri de trecut, statem vrednici de prezent, sintem temerari in ideahiriie și năzuințele de viitor.
Gheorghe Roșoga
VASILE CABULEA
Adrian Antonescu
Cornel Constantiniu și formația vocal-instrumentală „Savoy", prezențe mult aplaudate de miile de spectatori veniți în Cimpia Soarelui
\
M v »S* iftw
nț■< t * wNB* V -rrlffr
4fe ?;■ 11 .. ’ săi
iAlate flBN
0 lecție sărbătoare a
Aceasta este opinia multor oameni, tineri și virstnici. mineri de la Motru și Rovinari. țărani din satele Gor- jului. elevi și pionieri, intelectuali sau forestieri, pre- zenți duminică. 3 iunie, in Cimpia Soarelui, ia Pade*. despre manifestările organizate aici, sub genericul ..La trecutu-ți mare, mare viitor-. Am peste 8t de ani — ne mărturisea Ion Morega. venit ia Pade* dintr-un sat apropiat. imbricat la fel ea pandurii tui Tudor, intr-un frumos costum gorjenesc — dar nu știu să fi văzut vreodată atitia oameni adunați aici, spre a cinsti memoria strămoșului nostru, revoluționarul de la lttL
Cunoșteam, de la câțiva brigadieri intilniți eu puține zile in urmă la Rovinari și Motru. că manifestările organizate la Pade* sint așteptate eu mult interes de tinerii care muncesc pe Șantierul national al tineretului, sau in cadrul întreprinderilor miniere din bazinul carbonifer al Olteniei. De la Rovinari. de pildă, au plecai duminică dimineața spre Cimpia Soarelui citeva zeci de autobuze încărcate cu ti-
w $
Gelu și Ion Chirtac
Corul întreprinderii miniere Motru
Nicolae Dragoșvie de istorie, o adevărată cintecului și poeziei patriotice
neri, iar de la Motru — cum ne spunea Constantin Rotam, secretarul comitetului orășenesc al U.T.C., au venit peste I OM de uteciști. Firesc, am ținut. la sfirșitul spectacolului. să cunoaștem impresiile cu care au plecat înapoi, in orașele lor. acești tineri pentru care nici un
AFIRMĂ TINERII PREZENȚI
LA MANIFESTARE
obstacol nu este prea greu de trecut, in bătălia pe care o duc pentru a da țării cit mai mult cărbune. ..Dacă am ținut in mod deosebit să fim prezenți aici, in această zi — ne declara tinărul maistre Gheorghe Frățilescu — este și pentru faptul că am mai avut prilejul, iii citeva rinduri. să fiu martor la asemenea mari manifestări organizate de ziarul ..Scinteia tineretului". la Postești sau in Valea Jiului. Am plecat plăcut impresionat de fiecare dată".
„In fiecare an — sublinia Ion Pațica. conducător auto din comuna Tismana — în Gorj au loc numeroase spectacole. se desfășoară multe manifestări interesante. Și a- colo sint invitați să participe cintăreți și actori cunoscuți din întreaga țară, se cintâ și se joacă. Aici însă totul, in- cepind cu organizarea și sfirșind cu prestigioșii poeți, artiști sau soliști de muzică populară și ușoară, veniți să cinte și să recite pentru noi, a fost nemaipomenit de fru- mos *. Aceleași ginduri ni le-au împărtășit și profesoara Maria Frățilescu, subin- ginera Mariana Țipluică, frezorul Alexandru Spiță — care au ținut să aprecieze in mod deosebit întreaga prezență in scenă a formației „Savoy". a solistului Cornel Constantiniu. precum și talentul cunoscutului bard Tudor Gheorghe, al actorului Geo Costiniu, al membrilor grupului satiric „Reflex", sau al fraților Chiriac care au „cutremurat* întreaga Vale a Motrului cu ctatecele lor inspirate din istoria noastră zbuciumată.
N. MILITARU
Alexandru Brad
Artur Bădiță
HOTARE(• știri,note, comentarii «^iri,note,comentarii»)
[ ASPIRAȚI i • OBIECTIVE •PREOCUPĂRI
colombo Lucrările reuniunii Biroului de Coordonare al țărilor nealiniate
COLOMBO 6. — Trimisul special al Agerpres, Paul Diaconu, transmite : Miercuri în capitala Republicii Sri Lanka, s-au deschis lucrările la nivel ministerial ale reuniunii Biroului de Coordonare al țărilor nealiniate. Participă 430 de delegați — între care 35 de miniștri — reprezentând 81 de țări, mișcări de eliberare și organizații internaționale. Din România, participă o delegație - - - - • ~ .............................................rilor
condusă de Cornel Pacoste, adjunct al ministrului aface- externe.
cuvîntul,Luind țfrii-gazdă, Junius ne, președintele in __n iscării de nealiniere, a subliniat că „istoria mișcării de nealiniere este istoria evoluției unui important domeniu al reia‘iilor internaționale in cursul ul imilor 25 de ani“. Vorbitorul a arătat că de la 25 de țări participante la prima Conferință la ni zel înalt de Ia Belgrad, din 1931, mișcarea de nealiniere s-a dezvoltat, numărind în prezent 86 de state și două organizații, respectiv, Organizația pentru Eliberarea Palestinei și Organiza ia Poporului Sud-Vest.
Arătând că pe nii ministeriale se află documente care vor trasa direcțiile principale ale activii ații țărilor nealiniate in următorii 5 ani, președintele Jaya- w.-rdene a apreciat că participa nții la reuniune trebuie sâ mnnifeste hotărire și unitate în eforturile lor de a realiza țelurile și obiectivele mișcării. EI a avertizat că deși in țările cel m ii puțin dezvoltate s-au făcut progrese în direcția ridicării ni- vr’ului de trai al oopulației, m lioane de oameni din această categorie de state continuă să fin încă subnutriți. De aceea, a snus el, mișcarea de nealiniere trnbuie să aibă ca una dintre sarcinile nrincipale realizarea in t°ite țările în curs de dezvoltare a unor condiții mai bune de vi iță. Subliniind faptul câ o ienirea are nevoie de pace, vorbitorul a arătat că se impune ca țările nealiniate să acționeze cu mai multă vigoare pentru înfăotuirea dezarmării si reglementarea disputelor pe cale pi.șnică. Va trebui, de aseme-
președintele Jayawarde-
Exercițiu al
din Africa de
agenda reuniu- de la Colombo
nea, să se acționeze pentru justiție economică, atit in fiecare țară in parte, cit și in relațiile internaționale.
Dezbaterile reuniunii ministeriale. care sint prezidate de A.C.S. Hameed, ministrul afacerilor externe al țării-gazdă, se vor încheia simbătă. în cursul acestor dezbateri — consacrate definitivării pregătirilor in vederea Conferinței la nivel înalt a țărilor nealiniate, programată să aibă loc la Havana, in septembrie — se va proceda la o amplă analiză a stiuației internaționale. politică și economică, la examinarea unor probleme privind activitatea țărilor nealiniate. întărirea solidarității și dezvoltarea cooperării dintre ele. dintre aceste state și celelalte țări in curs de dezvoltare. Dezarmarea și securitatea internațională. in special înfăptuirea hotâririlor sesiunii speciale a Adunării Generale a O.N.U. consacrată dezarmării, se vor situa in centrul preocupărilor. De asemenea, o atenție deosebită se va acorda negocierilor și acțiunilor ce vor fi întreprinse de țările în curs de dezvoltare în cadrul O.N.U. și al altor foruri internaționale in vederea elaborării strategiei celui de-al treilea deceniu al dezvoltării.
Pe ordinea de zi mai figurează probleme ca stiuația din Orientul Mijlociu, din Africa australă, sprijinirea luptei popoarelor din Zimbabwe. Namibia și Africa de Sud împotriva rasismului și colonialismului, examinarea situației din Cipru, transformarea Mării Meditera- ne și a Oceanului Indian în zone ale păcii, consolidarea procesului de destindere in toate regiunile lumii.
- Aspect din secția de asamblare a uzinei „Electrik” din Leningrad
AFRICAAUSTRALĂMAPUTO — Lupta armată
pentru eliberarea și obținerea independenței depline a poporului Zimbabwe .va fi continuată pînă la victoria finală — a declarat, la Maputo, Robert Mugabe, copreședinte al Frontului Patriotic Zimbabwe. El a reafirmat că pretinsele alegeri și crearea unui așa-zis nou guvern „african" la Salisbury nu au schimbat cu nimic esența regimului rasist din Rhodesia, minoritatea albă condusă de Iarj Smith continuînd să controleze puterea politică, iar forțele militare ale regimului nu și-au încetat acțiunile de destabilizare a situației din țările africane din „prima linie".
PRETORIA. — Fraudele scandaloase privind fondurile secrete ale Ministerului Informațiilor al Republicii Sud-Africane au ajuns doar parțial la cunoștința publicului — a relevat, într-o declarație făcută la Johannesburg, Connie Mulder, fost ministru sud-african al informațiilor, el însuși implicat în scandalul financiar care a determinat demisia președintelui R.S.A., John Vorster.
BEIJING
ManifestăriconsacrateRomâniei
d Consiliului Consultativ Politic Popular(Agerpres). — A-
Nouă anunță că la desfășoară ședința
p enară a celei de-a IV-a se- t’ jni a Comitetului Permanent p.i celui de-al V-lea Comitet ? xțional al Consiliului Coxasul- t tiv Politic Popular. în cadrul s *dinței plenare din 5 iunie au f >t aleși 109 noi membri ai ce- 1 i de-al V-lea Comitet Națio- n 1 al C.C.P.P.
Majoritatea noilor membri si it veterani comuniști și pa- trioți cunoscuțt foști membri ai ce iui de-al IV-lea Comitet Na- ți >nal al C.C.P.P.. persecutați in tr rut. Intre noii membri se al.ă persoane binecunoscute in C lina și in străinătate al căror n ime este legat de acțiuni importante sau care au fost acu-
BEIJING 6 E' ?nția China F ei jing se
zați pe nedrept, situația lor fiind elucidată după prima sesiune a celui de-al V-lea Comitet Național, in special in urma plenarei a IlI-a a celui XI-lea Comitet Central al dului. Agenția China menționează că printre membri aleși se află și Quangmei. fostă secretară roului genera! al C.C. al Chinez, văduva lui Liu Shaoqi (Liu-Sao-ti). După alegerea noilor membri numărul total al membrilor celui de-al V-lea Comitet Național al C.C.P.P. a ajuns la 2 081.
Ședința plenară a aprobat un raport privind activitatea Comitetului Permanent, proiectul ordinii de zi pentru sesiunea a doua a celui de-al V-lea Comitet NaționaL
oe pa:
noii Wang a Bi-
P.C.
HANOI. — La Institutul de limbi străine din cadrul
din Hanoi a organizată o manifes- culturală consacrată
de-a XXXV-a aniver- a eliberării României
de sub dominația fascistă. Prorectorul institutului și lectorii români de la Universitatea din Hanoi au prezentat expuneri privind semnificația evenimentelor de la 23 August 1944, realizările obținute de România in edificarea societății socialiste si dezvoltarea relațiilor de prietenie și colaborare dintre poporul român și poporul vietnamez.
A urmat o gală de filme documentare românești.
ISLAMABAD. — Asociația de prietenie Pakistan- Romania a organizat la Rawalpindi, in întâmpinarea zilei de 23 August, o adunare festivă. Âu participat membrii asociației. oameni de știință și de afaceri, ziariști. In envintările rostite cu acest prilej. președintele Asociației, Muhammad Aslam Jan. și vicepreședintele Asociației, Mohammad As- hr.if. a(J subliniat evoluția pozitivă a relațiilor româno- pakistaneze și au adus elogii politicii interne și externe a țării noastre.
Despre realizările României pe calea făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate a vorbit ambasadorul român Ia Islamabad, Lucian Petrescu.
Universității fost tare celei sări
DESCHIDEREACONFERINȚEI 0.1.M.
ședințele a relevat urma in continuare
Rezultatele alegerilor administrativeparțiale
Avans net al Partidului Comunist ItalianROMA 6 (Agerpres). — Co
respondență de la Radu Bogdan : Paralel cu alegerile parlamentare duminică și luni au avut loc in Italia și alegeri pentru reînnoirea Consiliului provincial Ravenna, a consiliilor municipale ale orașelor Ancona, Ravenna. Siena și Belluno. a 98 de localități cu peste 5 000 de locuitori și a altor peste 100 de localități cu mai puțin de 5 000 de locuitori. Alegerile administrative parțiale au marcat un net avans al Partidului Comunist Italian. numărul consilierilor comuniști crescind in cele 98 de localități cu peste 5 000 de locuitori de la 532 la 566. în alegerile pentru reinnoirea Consiliului provincial Ravenna, comuniștii au cîștigat 50.1 la sută din voturi și 16 din cele 30 de locuri, in timp ce. in alegerile oentru consiliul municipal. P.C.I. a obtinut 47,3 la sută din voturi și 25 de locuri. La Ancona, cu 37,8 la sută din
voturi, P.C.I. a obținut trei noi locuri, răminînd prima forță politică. La Siena, P.C.I. a obtinut 43 la sută din voturi, trecînd de la 17 la 19 locuri, iar la Belluno, cu 23,8 Ia sută din voturi, a cîștigat trei locuri în plus. Un anumit spor de voturi a înregistrat în alegeri și Partidul De- mocrat-Creștin, în timp ce restul formațiilor politice s-au menținut pe pozițiile anterioare.
ROMA. — întrunită marți, la Roma. Direcțiunea Partidului Comunist Italian a examinat rezultatele alegerilor parlamentare de la 3 și 4 iunie din ItaPa. Intr-un document adoptat la sfîrșitul reuniunii, se relevă că „comuniștii italieni sînt convinși ca pentru ieșirea țării din criza cu care este confruntată este necesară formarea unui guvern de unitate democratică, cu participarea celor două partide care exprimă interesele clasei muncitoare — comunist și social ist“.
Astăzi, alegeri legislative in R.A. Egipt
„Avem un tineret conștient de misiunea
ce-i revine în eliberarea tării44J»
Interviu cu Benjamin Chika Mabuku,secretar adjunct al Ligii Tineretului S.W.A.P.0
La invitația C.C. al U.T.C., recent ne-a vizitat țara o delegație a Ligii Tineretului Organizației Poporului din Africa de Sud-Vest (S.W.A.P.O.), condusă de Benjamin Chika Mabuku, secretar adjunct al Ligii. în timpul șederii in București, Benjamin Chika Mabuku a avut amabilitatea _ să răspundă solicitării ziarului nostru de a ne acorda un interviu.
apere taberele de refugiați. în aceste tabere, tineretul este angajat in activități productive, îndeosebi în agricultură, pentru satisfacerea nevoilor alimentare prin forțe proprii.
în acest fel, noi realizăm o educare complexă a tinerilor, pregătindu-i de pe acum, pentru ca, atunci cind va sosi momentul libertății și independenței pentru Namibia, tinerii să se poată integra eficient în activitățile productive și sociale.
• înțeleg că tineretul joacă un rol important în cadrul mișcării de eliberare...
— Toate aceste activități sînt direct coordonate de către partid. Primul secretar al Ligii Tineretului este și membru al C.C. al S.W.A.P.O. și, in acest fel, există o legătură permanentă între noi și partid. Conducerea S.W.A.P.O. are foarte mare încredere în tineret. Aceasta explică numărul mare de tineri care dețin funcții de conducere în armată sau în cadrul structurilor civile. Pot afirma că avem un tineret conștient de misiunea ce-i revine in eliberarea țării și sî'ntem ferm ho- tăriți să obținem dreptul real la autodeterminare, de care nimeni nu ne poate priva.
© Cum apreciați relațiile dintre U.T.C. si Liga Tineretului S.W.A.P.O. și ce părere v-ați format despre tineretul român ?
— între U.T.C. șl Liga Tineretului S.W.A.P.O. se dezvoltă relații deosebit de bune. Sînt relații favorizate de legăturile trainice, de solidaritatea militantă existente intre P.CR. și S.W.A.P.O., de întâlnirile prietenești dintre tovarășii' Nicolae Ceaușescu. secretar general al P.C.R., și Sam Nujoma, președintele Organizației Poporului din Africa de Sud-Vest. Recenta întâlnire din Luanda dintre cei doi conducători, cu ocazia vizitei tovarășului Nicolae
• Care sint obiectivele actuale ale Ligii Tineretului S.W.A.P.O. ?
— Aș dori să precizez de la început că întregul nostru program de activități, toate obiectivele Ligii Tineretului S.W.A.P.O. poartă amprenta luptei pentru eliberarea și independența Namibiei. Dealtfel, noi am șl înscris ca obiectiv principal al Ligii lupta armată continuă, neobosită pînă la victoria finală, independenței Liga numără. în prezent, peste 6 000 de tineri și majoritatea a- cestora sînt combatanți care luptă cu arma în mină în confruntările directe cu rasiștii de la Pretoria. Tineretul este. în fapt, rezerva activă a militan- ților S.W.A.P.O.
Un alt obiectiv al Ligii Tineretului S.W.A.P.O., este educarea politică a generației tinere. Scopul acestei activități îl constituie conștientizarea și mobilizarea tineretului namibian la lupta pentru eliberarea biei, trezirea conștiinței nale.
De asemenea, membrii Tineretului S.W.A.P.O. 1 pă la acțiuni sociale. Astfel, tinerii sînt școlarizați în cele două mari centre de refugiați namibieni din statele vecine, Angola și Zambia, după care unii își continuă studiile în diverse alte state. Unul dintre aceste state, care pregătește tineri namibieni, este România, ce ne acordă un sprijin neprecupețit și pe această cale.
Membrii Ligii sînt angrenați în procesul de alfabetizare a maselor, iau parte la acțiuni sanitare, participînd în clinici mobile și spitale la vindecarea bolnavilor și a răniților.
De aserfienea, tineretul nostru participă la activitățile administrative de zi cu zi in cadrul Ligii, al S.W.A.P.O. și, in principal, lui îi revine sarcina să
pinâ la obținerea depline a țării.
Nami- națio-
i Ligii partici-
Ceaușescu în Africa, precum și întîlnirea președintelui României cu studenții namibieni de la Institutul O.N.U. pentru Namibia din Lusaka, au cimentat și mai mult legăturile noastre. Noi nu vom uita niciodată ziua în care secretarul general al Partidului Comunist Român, președintele Republicii, tovarășul Nicolae Ceaușescu, a semnat documentul comun cu S.W.A.P.O., aceasta semnificând prima recunoaștere pe plan internațional a mișcării noastre și totodată impulsionarea puternică a luptei poporului namibian. îi mulțumim tovarășului Nicolae Ceaușescu pentru atenția ce o acordă mișcării noastre, pentru poziția consecventă în problema Namibiei, pentru neprecupețit pe care ni-1 acordă pe plan politic, diplomatic, material. Doresc. de asemenea, să exprim. în numele tineretului namibian, recunoștință față de poziția României socialiste în cadrul Consiliului O.N.U. pentru Namibia.
Vizita delegației de tineri namibieni în România a prilejuit un interesant schimb de idei pe probleme bilaterale și internaționale ale mișcării de tineret. Acum la încheierea vizitei putem aprecia că am învățat foarte mult din experiența U.T.C. Am vizitat diferite regiuni alf țării dv., am cunoscut tineri di diverse sectoare de activitate L ne-am dat seama de condițiile minunate de muncă și viață pe care P.C.R. le-a creat tinerei generații din România.
în numele tineretului namibian, aș dori, în încheiere, să mulțumesc României pentru sprijinul generos, multilateral acordat, mai ales în domeniul pregătirii cadrelor, sprijin care ne ajută în lupta noastră dreaD- tă pentru înfăptuirea unei Na- mibii libere și independente, «i totodată transmit tinerei sale generații, poporului român. în acest al 35-lea an al eliberării sale, succes deplin in făurirea unei vieți fericite și prospere.
sprijinulRomânia
Interviu consemnat deGH. SPRINȚEROIU
La Geneva a început miercuri a 65-a sesiune a Conferinței Organizației Internațional a Muncii. La dezbateri iau p^. te oficialități guvernamentale ;i reprezentanți ai sindicatelor și patronatului din 139 de țări ale lumii. Din România pai ticipă o delegație condusă de A cota Spornic, nisIrului muncii.
l ucrările vor tâi.îni.
câ ea va linia de
nealiniere, de relații cu toate țările și de neaderare la blocuri.
națională, poziția dolarului piețele mondiale și modul funcționare a noului sistem monetar vest-european.
pe de
CAIRO 6 (Agerpres) — La 7 iunie in Republica Arabă Egipt
. au loc alegeri legislative care urmează să reînnoiască componența Adunării Poporului (parlamentul) ales in 1976, dizolvată la 22 aprilie 1979 de președintele Anwar El Sadat.
La 19 aprilie, în cadrul referendumului organizat la cererea președintelui Sadat, alegătorii au votat in proporție de 99,5 Ia sută în favoarea dizolvării vechiului parlament.
începînd de la ora 8,00 dimineața. și pînă la ora 17,00, la cele 36 750 birouri de vot se vor prezenta circa 10 milioane de alegători. Rezultatele definitive ale alegerilor vor fi cunoscute la 8 iunie.
în baza unui decret al președintelui Egiptului, numărul
deputaților ce vor fi aleși la aceste alegeri s-a mărit de la 360 la 382. 50 la sută dintre a- ceștia urmînd să fie țărani sau muncitori. Decretul prezidențial prevede, de asemenea, că în 30 circumscripții să fie aleși 3 de- putați, în loc de 2 ca pînă acum, între care o femeie. Prin această măsură, numărul femeilor deputate va depăși cifra de 30, fată de 4 în precedenta adunare.
în afară de formațiunea majoritară aflată la putere — Partidul Național Democrat — la alegeri mai participă următoarele formațiuni oolitice : Partidul Liberal Socialist, Partidul Muncitoresc, Frontul Național, Adunarea Progresistă și Unionistă.
Noul parlament își va începe lucrările la 23 iunie.
• ÎNTR-UN RAPORT adresat Consiliului de Securitate, secretarul general al O.N.U.. Kurt Waldheim, se pronunță pentru prelungirea pe o perioadă de încă șase luni a mandatului forțelor O.N.U. de menținere a păcii în Cipru. Actualul mandat expiră la 15 iunie. Reamintind că a reușit să obțină asentimentul celor două părți in vederea reluării negocierilor intercomu- nitare, de asemenea la data de vă na lui amprezența, în forțelor O.N.U. indispensabilă, la menținerea insulă, aceste tează, totodată, spre realizarea unei soluții pașnice".
15 iunie, Waldheim rele- în document : ,.în lumi- situației de la fața locu- și a evoluțiilor politice
ajuns la concluzia că continuare, a în Cipru este
Contribuind calmului în forțe facili-
progresul
adjunct al
dura trei
mi-
săp-
din această• ÎNCEPÎNDtămină, orașul Geneva va un primar comunist, in persoana Iui Roger Dafflon. în virstâ de 64 ani, noul primar, membru al Partidului (comunist), va deține funcție timp de un an. Ei unul dintre cei cinci consilieri administrativi care conduc municipalitatea genoveză (154 000 de locuitori).
săp- avea
care esteMuncii această
este
® LA KABUL a fost semnat programul de schimburi cultu- ral-științifice între Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Democratice Afganistan pentru anii 1979— 1980.
încheiat pe baza acordului cul- tural-științific existent intre cele două state, documentul prevede dezvoltarea schimburilor în domeniile învățămîntului, culturii, artelor și științelor, pentru mai buna cunoaștere reciprocă și întărirea legăturilor de prietenie dintre cele două state.
CUVÎNTARE A PREȘEDINTELUI REPUBLICII SEYCHELLES
Lupte violente în NicaraguaMANAGUA. — Greva generală declanșată luni, la Managua,
la chemarea Frontului Sandinist de Eliberare Națională (F.S.L.N.) — anunță agenția Prensa Latina — s-a extins pe întreg teritoriul Nicaraguei.
în diverse regiuni ale tării continuă luptele dintre F.S.L.N. și Garda Națională somozistă. în vest, orașele Leon, al doilea ca importanță din Nicaragua, Chichigalpa și San Antonio se află sub controlul insurgenților sandiniști, care au ocupat punctele strategice și au obligat trupele guvernamentale să se retragă in cazărmi. Confruntări violente au avut loc la Chinan- dega, Diriamba, Jinotepe și Ca- razo, unde populația a ridicat baricade pentru a împiedica trecerea patrulelor militare.
în capitală, lupte puternice au fost semnalate aproape in toate cartierele, ca și in departamentele Jinotega. Madriz și Nueva Segovia, din nordul țării. Pe de altă parte, in departamentul Rivas, din sud, efective ale F.S.L.N. își mențin pozițiile la Naranjo și Ostional. Garda Națională a lansat o nouă contra-
ofensivă pentru a Încerca să-i scoată pe insurgenții sandiniști din „zona liberă- a istmului Rivas.
CIUDAD DE MEXICO - Congresul Permanent al Unității Sindicale a Oamenilor Muncii din America Latină (CPUSTAL) a dat publicității o declarație, in care iși ritatea cu „___ „__ .declanșată luni in Nicaragua, la chemarea Frontului Sandinist de Eliberare Națională. După ce relevă că ampla mișcare grevistă se înscrie în cadrul „acțiuni/ lor unitare de luptă împotriva singeroasef dictaturi a genâralii- lui Anastasio Somoza“, c’octf- mentul adresează mișcării sind^ cale latino-americane și car; (F* biene apelul de a-și mobiliza forțele in sprijinul luptei eroice a poporului nicaraguan.
exprimă solida- greva generală
• IN cadrul săptâminilor festive vieneze, ansamblul Teatrului evreiesc de stat din București a prezentat in sala prestigiosului ..Theater an der Wien* 4 trei spectacole cu legenda dramatică ,.Dibbuk~. de S. Anski. și comedia muzicală ..Lozul cel mare" de Șalom Alehem. Spectatorii au dat o înaltă apreciere calității artistice a spectacolelor prezentate. regiei semnate Franz Auerbach și Jacob baum, ca și '
MAJORAREA PREȚULUI LA BENZINA IN ELVEȚIA
de Rot-
jocului actorilor.
MUZEUI SPA- ARTA CONTENDIN' MADRID a
expozi-
Principalele companii petroliere din Elveția‘au anunțat majorarea. incepind de miercuri, cu 5 centime per litru, a prețului benzinei in această țară. Prin această măsură, litrul de benzină a ajuns, in Elveția, ia medie, de 1,09 franci elvețieni.
SEMINAR INTERNATIONAL PENTRU COMBATEREA
MALARIEI• LA
NIOL DE PORANA avut loc vernisajul ției de artă plastică contemporană românească, in cadrul căreia sint prezentate lucrări reprezentative semnate de 21 de pictori români. La vernisaj au participat reprezentanți ai guvernului, șefi ai unor misiuni diplomatice acreditați la Madrid, alți membri ai corpului diplomatic. oameni de artă și cultură, ziariști, studenți.
In capitala Tanzaniei se desfășoară lucrările unui seminar internațional pentru combaterea malariei. In discursul rostit la inaugurarea dezbaterilor, ministrul tanzanian al sănătății a
mi- din
că aproximativ un africani mor anual acestei maladii. El a a- participanților la chemarea de a elabora
i mai eficiente pentru
arătat lion ;cauza dresat forum măsuri . _ ____combaterea malariei, care incă mai provoacă numeroase victime, atit pe continentul african, cit
acest
și in alte regiuni ale lumii.FRANȚA - Greva siderurgiștilor din Marche sur Fos continuă, deoarece patronatul refuză să poarte
negocieri privind revendicările economice și sociale ale muncitorilor
Comunicat comun iugoslavo-maltez
LA VALLETTA — La încheierea vizitei în Malta a președintelui R.S.F. Iugoslavia. Iosip Broz Tito, a fost dat publicității comunicatul comun in care părțile relevă noi posibilități in dezvoltarea cooperării economice bilaterale. în acest sens, s-a convenit să se semneze acorduri in domeniile sănătății, turismului și culturii.
Președintele Iugoslaviei, se relevă în comunicat, a apreciat eliminarea definitivă a prezenței militare străine în Malta ca pe o expresie a aspirațiilor legitime și a luptei poporului și guvernului maltez pentru libertate și independență, ca o contribuție la pacea și securitatea în Medi- terana. El a exprimat sprijinul Iugoslaviei față de eforturile guvernului maltez de a dobindi statutul de neutralitate și de a-și consolida, din punct de vedere politic și economic, poziția sa de independență și de nealiniere.
Reînnoindu-și dorința de a acționa pentru transformarea Me- diteranei intr-o zonă a păcii, cele două părți au relevat natura inseparabilă a securității și cooperării in Europa și Medite- rana. De asemenea, ele au subliniat necesitatea de a acționa pentru pregătirea Conferinței pentru securitate și cooperare europeană de la Madrid în vederea transpunerii integrale și accelerate în practică a prevederilor Actului final de la Helsinki.
După loviturastat
GhanaACCRA 6 (Agerpres). — Con
siliul revoluționar al Forțelor Armate, care a preluat puterea în Ghana, în urma unei lovituri de stat militare, — informează agențiile internaționale de presă — este compus din zece persoane din rîndul forțelor armate. Președintele Consiliului este căpitanul de aviație John Jerry Rawlings.
Reluind un comunicat difuzat de postul de radio Acera, agenția France Presse relatează că J. J. Rawlings a declarat că fostul șef al Statului Major și comandanții armatelor terestră și a aerului, precum și comandantul marinei au fost schimbați. Pe de altă parte. John Jerry Rawlings a adresat un apel organizațiilor profesionale să desemneze cite un reprezentant care să participe la lucrările „Comitetului revoluționar lărgit".
Interdicțiile de circulație, introduse la Accra în urma loviturii de stat militare, au fost suspendate miercuri, a anunțat postul de radio din capitala ghaneză. Ca un indiciu al revenirii la normaL a situației, aeroportul Accra a fost redeschis traficului intern și internațional.
9 ÎN cursul lunii aprilie a.c., preturile cu ridicata au crescut in Italia în medie cu 1.6 la sută comparativ cu luna martie a.c., a anunțat Institutul de statistică. Calculat pe perioada mai 1978 — aprilie 1979. indicele prețurilor a sporit cu 12,6 la sută.
Aceeași sursă precizează că cea mai accelerată creștere a preturilor din ultimele 12 luni a fost înregistrată in ianuarie a.c. — 1.7 la sută, raportat la nivelul lunii decembrie anul trecut.
CONVORBIRIIUGOSLAVO-MEXICANE
ționare, noul aparat prezintă avantajul că stopează tendința către realizarea unor oglinzi cu diametru din ce in ce mare, in general greu de construit instalat.
Ideea utilizării unui telescop degen a fost studiată timp de 10 ani de Laboratorul planetar și lunar al Universității din Arizona și de Institutul de astrofizica Smithsonian.
mare însemnătate practică, ele puțind oferi date despre zăcăminte de minerale utile, in special fier și mangan.
Căldură foarte mare in IndiaLa Belgrad s-au desfășurat convorbiri intre o delegație a Adunării R.S.F. Iugoslavia, con- . dusă de Dragoslav Markovici, președintele Adunării, și o delegație a Congresului Național Mexican, condusă de Antonio Riva Palacio, președintele Marii Comisii a Camerei Federale a Deputaților. Au fost examinate aspecte ale dezvoltării relațiilor celor două țări și popoare. Totodată, părțile au procedat la analiza unor probleme internaționale actuale, subliniind. în context, necesitatea instituirii unei noi ordini ternaționale.
mai și deIn mai multe state din India timpul
este foarte cald și uscat. In regiunile de nord și centrale, la miezul zilei, mercurul termometrelor ajunge la plus 46—48 grade Celsius. Numai in statele Bihar, Bengalul de Vest și Uttar-Pradesh din cauza insolațiilor au decedat peste 300 de persoane. în statele răsăritene seceta a adus prejudicii importante recoltei.
Insulele de corali și poluarea
Telescop gigant
economice
Apă dulce în Marea Neagră
hotărîrea guvernuluide pros-
acest
-i ȘI ADMINISTRAȚIA: București, Piața „Scînteii- Tel: 17 60 10, 17 60 20. Abonamentele se fac la oficiile poștale și difuzor» din tntreprlnderl ș! institut» - Tiparul; Combinatul Poligrafic „Casa Scfnteii-. Cititorii am străinătate se pot abona adresindu>se la ILBXIM — departamentul export-import presă P.O. Box 136—187, telex 11226 București, str, 13 Decembrie nr. 3.
Luind cuvîntul la Port Victoria ci prilejul apropiatei sărbători naționale, președintele Republicii Seychelles, France Albert Rene, a relevat succesele dobîndite de țara sa, de la obținerea independenței, in economie. asigurări sociale, învăță- mint, sănătate și în domeniul construcțiilor de locuințe. Guvernul țării, a arătat vorbitorul, acorda o mare importanță asigurării populației cu alimente și cu locuințe. în acest scop se creează noi gospodării agricole de stat.
în legătură cu politica externă a Republicii Seychelles, pre-
• CANCELARUL R.F.G., Helmut Schmidt, care efectuează o vizită de patru zile in Statele Unite, a avut, miercuri, la Casa Albă, o întrevedere cu președintele Jimmy Carter. De asemenea, el s-a întâlnit cu Zbigniew Brzezinski, consilierul președintelui S.U.A. pentru problemele securității naționale. Tot în cursul zilei de miercuri, Helmut Schmidt a abordat în cursul convorbirilor cu Michael Blumenthal, ministrul de finanțe al S.U.A., situația monetară inter-
• POTRIVIT ternaționale de publica Irlanda . _..deteriorare a climatului ____ ,între altele și ca urmare a dificultăților economice cu care este confruntată țara.
agențiilor presă, în se constată
social,
La o înălțime de 2 600 metri pe muntele Hopkins din apropiere de Tucson (Arizona) va fi instalat un mare telescop pentru cercetări astronomice, a cărui mărime îl situează pe locul al treilea in lume. Construit cu un deviz de peste nouă milioane dolari, telescopul este considerat drept noutate în domeniul tehnic, intrucit folosește pentru prima dată șase oglinzi puternice al căror diametru este de 182,88 centimetri fiecare, ceea ce creează posibilități de captare a luminii comparabile cu aceea a uneiț singure oglinzi cu diametrul de 447,04 cm. Pe lingă îmbunătățirile calitative ' de func-
Geologii sovietici au descoperit un fenomen curios al naturii și anume existența la fundul Mării Negre a unor rezerve de apă dulce. Acestea se formează din izvoare care își au originea undeva p,e uscat și ale căror ape se scurg prin straturile de nisip de pe fundul mării.
Studierea unor asemenea izvoare are o
Primul ministru al Australiei, Malcolm Fraser a anunțat său de a interzice orice lucrări ... pecțiuni petroliere in zona marilor recife de corali pînă cind nu va demonstra științific că asemenea explorări nu vor dăuna coralilor. Șeful guvernului australian a relevat că s-a adoptat această poziție nu din dorința de a impiedica explorările geologice propriu-zise, ci din aceea de a apăra împotriva poluării insulele de corali, intrucit actuala tehnologie nu este in măsură să asigure o etanșeitate perfectă la conductele de petrol sau să se poată preveni eventualele erupții ale sondelor.
De-a lungul coastei de nord-est a Australiei se întinde o zonă de 2 300 kilometri in care numărul insulelor de corali este 'de aproximativ 2 500. Acestea formează un sistem ecologic unic in lume, pe care oamenii de știință îl consideră drept un veritabil miracol al naturii.
40 362
top related