URSUL ROMÂNESC A DAT SARE ȘI PIPER UNEI EDIȚII PLICTICOASEsuplimentuldecultura.ro/numarpdf/597-999uP-PDF_SDC_597_low-res.pdf · (16561756):„În teatru, totul este fals, verosimilul

PAGINA 13

NU MĂ CENZUREAZĂ-MĂFac parte dintre cei care au păreri despre filmul câș -tigă tor al Ursului de Aur fără să-l fi văzut. Ba chiar amo părere despre părerea lui Dan Negru.

ANUL XIV w NR. 597 w 3 – 9 MARTIE 2018 w REALIZAT DE EDITURA POLIROM ȘI ZIARUL DE IAȘI

Lumea culturii este confruntată cu o provocareredutabilă: apariția a noi forme de cenzură venitedin partea unor grupuri de presiune, asociații saucolective ad-hoc. Pentru moment, în majoritateacazurilor, autoritățile au dat dovadă de curaj, darpână când? PAGINA 14

ÎNTOARCEREA CENZURII ÎN ANUL IDW (DUPĂ WEINSTEIN)

PIERRE MÉNAT:„CARTEA MEA NU SE ADRESEAZĂNUMAI UNEI ELITEFRANCOFONE, I-AR PUTEAINTERESA ȘI PEMULȚI ROMÂNI”

PAGINILE 2-3

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FILM DE LA BERLIN

URSUL ROMÂNESCA DAT SARE ȘIPIPER UNEI EDIȚIIPLICTICOASE

URSUL ROMÂNESCA DAT SARE ȘIPIPER UNEI EDIȚIIPLICTICOASEPAGINILE 8-10

2ANUL XIV NR. 597

3 – 9 MARTIE 2018interviu www.suplimentuldecultura.ro

PIERRE MÉNAT, FOST AMBASADOR AL FRANȚEI LA BUCUREȘTI:

„Cartea mea nu se adreseazănumai unei elite francofone, i-arputea interesa și pe mulți români”

A plasa acţiunea în Româniapost-comunistă, în perioada tul-bure a jocurilor pentru putere,este pentru scriitorul francez oocazie dintre cele mai oportune.Care au fost sursele sale deinspiraţie și cum a perceput întimpul șederii sale la Bucureștischimbările politice românești,ce motivaţii a avut în demersulsău de scriitor și ce sens a doritsă dea ficţiunii sale – sunt între -bări la care l-am invitat să nerăspundă, mai ales că publicareacărţii sale în limba română estepe drumul cel bun.

INTERVIU REALIZAT DE DAN BURCEA

După un roman inspirat derevoluția tunisiană, publicat în2015, v-ați hotărât să abordațiîn romanul Attendre encore(2017) un subiect legat de pe-rioada post-comunistă din Ro-mânia. Există în ambele cazuri olegătură intrinsecă întreexperiența dumneavoastră dediplomat și cea de scriitor?

Prima mea carte nu este un ro �man, ci o mărturie despre expe �riența mea de ambasador în Tuni� sia între 2009 și 2011. Attendreencore este însă un roman a căruiacțiune principală se petrece înRomânia post�ceaușistă. Precizezcă am deținut funcția de ambasa�dor al Franței la București între1997 și 2002. În ambele cazuri,experiența mea de scriitor areîntr�adevăr o legătură directă cucea de diplomat.

Să înțeleg că realitatea româneas-că a fost pentru dumneavoastră

un teren propice pentru a scrie

un roman?

România mi�a părut întotdeaunaca fiind o sursă de inspirație lite�rară și artistică. Cu mult înaintede sosirea mea la București, făcu�sem deja cunoștință în timpulstudiilor mele cu unul din mariiautori români, Eugen Ionesco. Aminterpretat chiar un rol în Cântă �reața cheală într�o trupă de teatrude amatori, pe când aveam 16 ani.Eugen Ionesco a dus pe culmifoarte înalte tema absurdului,într�un dialog fictiv – căci nu știudacă s�au întâlnit vreodată – cuAlbert Camus. Primul descrie ab�surdul în dimensiunea sa ironică,al doilea, sub unghiul filosofic înMitul lui Sisif. Istoria româneascăeste ea însăși un roman cu bătăliicavalerești, cum ar fi cele din Bu�covina. Scurta istorie a monarhieiromânești constituie la rândulsău o frumoasă epopee, dacă pri�vim îndeaproape destinul regeluiCarol al II�lea.

Profit de această ocazie pen�tru a saluta memoria fiului său,Maiestatea Sa Regele Mihai I, pecare am avut onoarea să�l cunoscși care s�a stins din viață nu de�mult. Ce viață extraordinară a avutacest monarh care a domnit la vâr�sta de patru ani, apoi la nouăspre�zece ani în împrejurări dra maticecare l�au obligat sa devină mai târ�ziu pilot de avion! Degaja o mareprestanță, o profundă umanitate.

Vorbind la modul general, pu �tem spune că românii pot fi con �siderați drept modele de persona� je de roman prin felul în care seaprind pentru o cauză măreață,plini de inimă și de pasiune, une �ori negativă, de altfel.

Și dacă rostul nostru pe pământ n-ar fi decât cel al uneiașteptări fără sfârșit ? Acesta este, în orice caz, mesajul pecare ni-l transmite în romanul Attendre encore (Așteptări,în viitoarea versiune românească) scriitorul și diplomatulPierre Ménat, fost ambasador al Franței în România între1997 și 2002. Narațiunea care dă formă literară acestei

experiențe existențiale îmbină în mod magistral genulromanului polițist cu cel al reflecției filosofice impregnat de o vădită deschidere spre onirism. Să nu uităm că lumeadin care se inspiră autorul, mai ales cea a culoarelor si -nuoase ale diplomației, se pretează cu ușurință la intrigileromanului de spionaj.

3ANUL XIV NR. 5973 – 9 MARTIE 2018 interviu

www.suplimentuldecultura.ro

Revenind la romanul dumnea-voastră, permiteți-mi două în-trebări. A existat un factor inițialcare să vă inspire în alegerea in-trigii acestuia? Care a fost în liniimari realitatea istorică din carese hrănește narațiunea dumnea-voastră?

A existat la un moment dat un faptdivers, o legătură între un amba�sador francofon și o jurnalistă.Comparația se oprește însă aici,intenția mea nefiind de a reluaacest fapt care la vremea aceeaera cunoscut de publicul larg. Dealtfel, ambasadorul în chestiunepărăsise deja România în momen�tul în care eu am sosit la Bucu �rești. În ce privește cadrul istoric,acțiunea se petrece la opt anidupă căderea lui Ceaușescu, înplină perioadă de tranziție. Popo�rul român își căpătase libertateași democrația, fără să profite însăpe deplin de ele, din cauza faptu�lui că economia mergea prost, iarinegalitățile erau și mai adâncidecât înainte. Mulți responsabilidin fostul regim erau încă înfuncții, atât în cele publice, cât șiîn cele private. Această situațieera specifică nu numai României,ci și celorlalte țări din fostul bloccomunist. Cu excepția Germanieide Est, care se integrase total cu

RFG; acolo a existat o altă decep țiecauzată de faptul că „Ossies“ (esti�cii, n.trad.) erau în mare măsurăținuți la distanță când era vorba săocupe posturi de răspundere.

La începutul misiunii mele înRomânia, în discuțiile cu studen �ții, de pildă, mulți dintre ei erauconvinși că progresul, prosperita�tea, Europa le erau inaccesibile,că România va fi exclusă de latoate acestea. În 2002, când amplecat, spiritele era mult mai des�chise. Speranța încolțise pentrumulți dintre ei. De atunci, România

progresează fără încetare, în con�formitate cu eternul său geniu dual,făcut din satisfacții și decepții.

Vă propun să abordăm proble-matica intrigii romanului dum-neavoastră, întrebându-vă cine sunt Luigi di Scossa și Magda Rădescu, personajelesale principale.

Magda Rădescu este o tânără zia�ristă care lucrează la hebdomada�rul „Săptămâna“. Într�o bună zi, eaeste contactată de directorul servi�ciilor secrete Dobrescu. Acesta îi ceresă se apropie de Luigi di Sco ssa, am�basadorul Luxemburgului la Bucu �rești, și să�l seducă. De ce tocmai el?Scossa fusese înainte secretar gene�ral al unei federații bancare care arputea să acorde o cauțiune desti�nată unui fond de investiții. Nuintru în amănunte despre acestfond, întrebarea dumneavoastră sereferă aici la legătura dintre Magdași Luigi. La început, acesta refuză săcedeze în fața avansurilor jurnalis�tei. Ea îi scrie însă o scrisoare, decla�rându�i că este îndrăgostită de el.De data aceasta, Luigi acceptă întâl�nirea cu ea, căzând în plasa joculuiîn care se împletesc iubirea, iluziași reciprocitatea sentimentelor.Intervine însă un eveniment pecare Magda nu�l pre văzuse:prima

rela ție sexuală cu Luigi îi oferă oplăcere de o intensitate nemaiîntâl� nită, comparabilă cu cea trăită înmai multe rânduri într�un vis ce serepetă noapte de noapte în ultimavre me. Luigi este indus astfel îneroare. Este sigur că insistența zia�ristei și plăcerea pe care o resimteea în relația lor sunt semne sigurede iubire, ceea ce�l face să se arun �ce orbește în această aventură. Esteo relație plină de pasiune care îi vaconduce pe amândoi pe un drumcomplex și tragic, plin de furtunineașteptate.

Dobrescu, dar și celelalte perso-naje politice, trăiesc într-o du-plicitate hrănită de manipulareși de comploturi la nivelul statu-lui. Este o atitudine aproapenormală, în această perioadă de începuturi democratice.

Da, aveți dreptate. Nu trebuie însă săpierdeți din vedere fraza lui Bernardde Fontenelle, care a trăit până la ve�nerabila vârstă de o sută de ani(1656�1756): „În teatru, totul este fals,verosimilul luând locul veridicului“.Putem aplica această maximă părțiila care vă referiți din romanul meu.Acest tip de manipulare, această uti�lizare a sferei publice în scopuri in�fame putea să pară normale în acelevremuri. În cazul de față, totul a fostinventat de mine.

Maxima lui Bernard de Fonte-nelle se poate aplica și în zilelenoastre, realul întrecând în mul-te cazuri imaginarul. Continuațisă urmăriți situația din Româniași, dacă da, cum vi se pare ea înzilele noastre?

Da, desigur, continui să urmărescsituația din România. Merg deseorila București. România din 2018 numai are aproape nimic în comun cucea din 1998. Ea este, de 11 ani,membră a Uniunii Europene și vadeține, de altfel, rolul de președinte

al Consiliului în 2019. Țara are ocreștere economică puternică și și�a dezvoltat infrastructurile. Nive�lul de viață a crescut considerabil.Desigur, nu toți românii benefi�ciază în mod egal de aceste pro�grese. Luptele politice sunt intense.Uneori, deci, toate acestea oferă înexterior o impresie de dezordine.

Vă spun toate acestea într�unrespect deplin față de funcția suc�cesoarei mele, doamna Mi chèleRamis, care a preluat nu demultfuncția de ambasadoare a Franțeila București. Sunt convins că îșiva reuși pe deplin misiunea înacest post ale cărui dificultăți lecunosc din proprie ex periență.Dețin recordul func ției de amba�sador al Franței în România, carenu mai fusese egalat din 1928 în�coace. Este singurul merit pe ca �re�l revendic.

Cât privește viitorul României,am fost optimist acum 20 de ani, șimai sunt încă și astăzi. Cu condițiaca românii să�și stăpânească un picpulsiunile democratice în favoareaunei mai mari stabilități.

Aveți intenția de a traduce și publica romanul dumneavoas-tră în România ?

Da, doresc să�l public. Lucrurileavansează, chiar dacă nu am ajunsla o soluție definitivă. Dacă ar fi sătransmit un mesaj cititorilor ro�mâni, acesta ar fi simplu: carteamea nu se adresează numai uneielite francofone, ea i�ar pu tea in�teresa, cred, pe mulți români. Dinnefericire, limba franceză a pier�dut mult teren și nu sunt, prin ur�mare, sigur că tinerii români arputea�o citi în original. De undenecesitatea traducerii și publică�rii ei, lucru pe care mi�l dorescfoarte mult. SDC

Pierre Ménat, Attendre encore, Editions du Panthéon, 2017

Românii pot ficon sideraţi dreptmodele de perso-naje de roman prinfelul în care seaprind pentru ocauză măreaţă,plini de inimă și depasiune, une ori ne-gativă.

4ANUL XIV NR. 597

3 – 9 MARTIE 2018opinii www.suplimentuldecultura.ro

Recoltă frumoase de harfeși în această săptămână.

O româncă a fost uitată de soțul eiîntr�o parcare din Ungaria. Ea arămas cuminte locului, neavândasupra sa acte, telefon mobil sauvalută. Bărbatul a condus treisute de kilometri fără să realizezecă femeia nu se mai află în ma �șină. Nu suntem în măsură să văspunem dacă bărbatul a supra �viețuit revederii din parcare.

La Brăila, doi cetățeni cerșescdupă metoda Mortul. MetodaMortul e așa: într�o roabă a fostașezat un bărbat acoperit cu uncearceaf. Lângă el, pe la răscruci,stau doi cetățeni care cer un micajutor pentru a�l duce pe bărbatuldin roabă la groapă.

Între timp, la Târgoviște, dacănu știați, bulgarii din localitate aufăcut pregătirile necesare pentrua sărbători o nouă ediție a Paște �lui Cailor (care marchează înce�putul noului sezon de munci agri �cole). Paștele Cailor este o datăfoarte importantă pentru bulgari.Cu această ocazie, bulgarul și ca �lul său merg la Biserică pentru alua binecuvântare ca să fie sănă �toși tot anul. Ce să mai zicem? Să�nătate, cai, sănătate, bulgari!

Necazuri pentru un primar șiun viceprimar de pe raza județu �lui Bistrița�Năsăud. Speri ați că arputea păți ceva de la computereledin birou (uneltele diavolului),aceștia și�au acordat spor de ra �diații. Din păcate pentru cei doi,Curtea de Conturi i�a luat la rost,

iar ei s�au văzut nevoiți să renun �țe la infamul spor.

Gest urât al unei femei din Bâr�lad, județul Vaslui. Aceasta și�a de�clarat bărbatul mort pentru a seputea ea recăsători după pofta ini�mii zburdalnice. Bârlădeanul a fostîn ultimele două decenii la muncă,în Turcia. Pentru că în tot acest timpn�a avut viză, l�au prins turcii șiacum l�au trimis îndărăt acasă. Con�statând că este declarat cum este,bârlădeanul s�a confesat reporteri�lor TV: Sunt om declarat decedatcare totuși trăiesc.

S�a dat sentința în cazul ho țuluide ciocolată! Hoțul de ciocolatăopera în județul Vaslui furând nu �mai marfă de calitate. El o vindeamai departe doritorilor de ciocolatăfurată de calitate, cu banii astfel

procurați cumpărân du�și droguri.Hoțul de ciocolată a fost condamnatla doi ani de executare, dar cu sus�pendare (ca Liviu Dragnea).

Un tânăr din Vaslui a plecat șiel în Italia, cum se pleacă, pentrua�și face un rost în viață. Din pă�cate, pe când se afla la Milano, afost confundat cu un hoț de cătrepaznicii unui depozit. Paznicii l�aubătut atât de rău, încât tânărul aajuns la spital și și�a pierdut me�moria. Să vă fie rușine, paznici:dați, așa, în om, fără să vă uitațibine la el? Rușine să vă fie!

Buzoienii ne�au făcut din noucinste, punându�ne pe harta lu �mii! Mai mulți avocați belgieniaflați într�un frumos schimb deexperiență (la Buzău, da) au fostîntâmpinați cum se cuvine în

orașul care ne�a dat�o pe Elena Udrea.Ei au fost primiți cu câr nați dePleșcoi și sarmale de către colegiilor din Baroul Buzău.

Gigi Becali, patronul echipei defotbal FCSB, a cumpărat un portarde la Chiajna. La achiziția lui Bălgră�dean (supranumit Pufi), latifundia�rul a arătat mecanismul care a statîn spatele cumpărării: și�a amintitcă în trecut îl numea pe portar „mai �muță“ și râdea de el. Latifundiarul aținut să mai precizeze că atuncicând faci un portar maimuță, defapt, îl onorezi. Bălgrădean, însă, n�a ținut să spună nimic. SDC

ANDREI CRĂCIUNCULEGĂTORUL DE HARFE

Ce au mai pățit românii

În Generală, pentru mine șiprietenii mei nu era niciodatăsuficient de frig, destul viscol,mă rog, nu aveam îndeajuns demulte dezastre naturale. În ier�nile ca acum, te trezeai la șaptedimineața, auzeai la radio că�sminus douăzeci de grade afară șiexclamai nemulțumit:

— Ăsta�i frig?!Niciodată nu știai dacă e sufi�

cient. Dar în sinea ta te bucurai,orișicât. De la minus douăzeci degrade în jos sau de la un metru ză�padă în sus, începeai să capețisperanță. Părinții nu voiau să telase la școală, că „sigur s�a închispe nenorocirea asta de vreme!“,dar tu fugeai și pe ascuns, la oadică. Prin frig, prin viscol, prinmormane de zăpadă. Ca să fiimartor la miracol. Nu că s�a închisșcoala, ci că nu au venit profesorii.

Mai bine de trei sferturi dintre eierau navetiști de la Iași. Și uneori,în caz de potop, nu mai puteauajunge la ore. Și�atunci era musaisă nu lipsești, pentru că îți puteaiierta orice, numai că ai ratat săvezi școala în haos nu.

***

Cât de mult înseamnă să fii scriitor!Pentru că uneori primești

mesaje din astea:„Buna ziua domnule Laza�

rescu, ma numesc Stefania si suntproaspat absolventa a facultatiide medicina dentara din cadrulUniversitatii Carol Davila. Dum�neavoastra ati editat cartea «In�cursiune in Estetica Dentara»? Asdori sa o achizitionez si mi s�aspus de la cursul firmei Dentanasa apelez direct la dumneavoas�tra. Multumesc anticipat!“

Îmi pare rău că n�am zis da, ovând si pe aia, dar numai la pa�chet cu Trimisul nostru special,Lampa cu căciulă, Amorțire și În�tâmplări și personaje.

***

Faptul că Dan Negru – ca și alțiidin teapa lui – e doar un giboncare�și distrează publicul bă�gându�și degetul în fund și apoimirosindu�l părea o evidență pen�tru orice om cu un coeficient deinteligență peste al primatei res�pective. Și mi se părea ok să�l lașinecomentat în tâmpenia lui, îniluzia lui penibilă că produce di�vertisment. Dar când gibonulrânjește cu mămăliga între dințiși declară că homarul pe care l�a

văzut doar în poze are gust mainasol decât rahatul mestecat de elzilnic, cred că�i cazul să�i spunemce este și ce reprezintă.

JOS LABELE DE PE URSULDE AUR, GIBONULE!

***

Caut pe net o rețetă de tocăniță cuciuperci și smântână, pentru că,na, am doar o vagă idee cum seface. Citesc, mă conformez, parefoarte simplu. Aștept să fiarbăciu percile, mai recitesc cum stătreaba cu amestecul de smântânăși făină de grâu. La sfârșitul re �țetei, văd deschisă o linie de dis �cuție: „Dacă aveți observații de� spre rețetă, vă rog să le adău gațiaici“. Hai, zic, să văd și comenta�riile, poate e ceva greșit la rețetăori ceva fain în plus. „Doar atât șinimic mai mult?! E un căcat derețetă“ – primul comentariu. Ur �mat de: „Băi, meseriașilor, dar desare și piper de ce nu spuneținimic? Ce mizerie de rețetă e astafără sare și piper?“ „Retardatule,vezi că scrie la sfârșit, citește pânăla capăt: sare și piper după gustulbucătarului“ „Hai sictir, analfa�betule“... Și tot așa în jos.

Iar eu mă mir de nivelul dis �cuțiilor despre Ursul de Aur saudespre revocarea Codruței.

***

Tot văd o reclamă la teveu cuo soție care se plânge soțului că arede mers în oraș, să stea la cozi in�terminabile, vreo câteva ore, ca săplătească facturile pentru utilități.Dar – șoc! – ea plătește facturile lapay�point și câștigă timp de pier�dut la cafea cu o prietenă.

Și toate astea se întâmplăpentru că, evident, toți bărbațiisunt nătângi, n�au nici cel maimic habar că facturile se pot plătionline sau la pay�point. Iar fe�meile sunt toate casnice, n�au altțel în viață decât să�și mintă soțulși să frece menta la cafea cu orele.

***

Văd că tot ninge ca în povești, darmie mi s�a cam acrit de povesteaasta. Nu�mi mai trebuie magie,feerie ca într�o copilărie fericită.Vreau viața mea banală în care sămă bucur cinstit că pot ieși dincasă în tricou, dacă se poate. Mul �țumesc. SDC

Jurnal dinvremea frigului FLORIN LĂZĂRESCU

ÎNTÂMPLĂRI ŞI PERSONAJE

Știri la zi din actualitatea culturală și articolele ediţiei pe

www.suplimentuldecultura.ro

5ANUL XIV NR. 5973 – 9 MARTIE 2018 opinii

www.suplimentuldecultura.ro

Trebuie să subliniez încă o datădiferența între cele două marischimbări de regim din Româniacentenară: în vreme ce preluareaputerii de către comuniști, în1947, a reprezentat o ruptură ra�dicală, prăbușirea regimului co�munist din decembrie 1989 a fostdoar un mic hop, marcat ritualicde uciderea soților Ceaușescu,într�o țară unde puterea a rămas,în linii mari, în mâinile acelorașioameni. Altfel spus, în ultimiișaptezeci de ani doar lesa în caree ținută populația de rând ba s�ascurtat, ba s�a lungit, ba s�a scur�tat, ba s�a lungit iar.

Acum, judecând la rece, pare lim�pede că nici nu putea fi altfel.Odată ajunși la putere, comuniștiipuri și duri (mai mult duri, fiind �că ține de esența doctrinei) audistrus complet toate ierarhiilesociale de dinainte, laolaltă cu în�treg sistemul de valori ce le sus ținea,

și l�au înlocuit cu sistemul lor ideo�logic. Numai că „sistem“ sunăfoarte neutru: în realitate nou�veniții au eliminat oameni, auomorât, au trimis la închisoaresau au aruncat în sărăcie camtoată elita interbelică a Româ�niei. S�au răfuit cu „clasa exploa�tatoare“, care includea nu doarpoliticieni sau industriași, ci șieconomiști, administratori, ar hi �tecți, intelectuali, ziariști, pro fe �sioniști din toate domeniile. Auînlocuit oamenii din admi nis �trația centrală și locală, au schim�bat conducerile întreprinderilor

(de�acum naționalizate), au dis�trus satul tradițional, cu ritmul șiierarhiile lui, au mutilat lumeaurbană, totul cu o agresivitatemenită să înspăimânte și să înă �bușe orice opoziție. Apoi s�aupornit să „reconstruiască“ țara,dar prima lor grijă a fost să ocupepozițiile de conducere. Distru�gând clasa de sus, în toate for�mele sale, au omis să realizeze șicuvenita egalitate propovăduităde partid: s�au transformat pur șisimplu ei înșiși în clasă supe�rioară, cu o poftă nebună de a savura privilegiile și plăcerileputerii absolute. Nu, clasa mun�citoare n�a devenit clasă condu�cătoare – doar o mână de oa� meni, cu competențe aproxima�tive, s�a constituit într�o castă cea condus cu mână de fier și in �competență marxist�leninistă oțară speriată, supusă și, într�unfinal, resemnată. Iar România adevenit cu totul alta.

După căderea comunismuluiistoria nu s�a repetat. E drept căsoții Ceaușescu au fost uciși, iarapropiații lor au fost puși și ei pelinie moartă. La prima vedere,odată cu ei s�a prăbușit și comu�nismul. Doar că n�a fost chiar așa.Au dispărut oamenii din liniaîntâi, dar frâiele puterii au fostpreluate de inși din aceeași castă,privilegiați căzuți într�o oarecaredizgrație, ce așteptau de multăvreme în blocstarturi. Iar dincolode zona vizibilă a puterii nu s�aschimbat mare lucru. Ceaușescudispăruse, dar funcționarii derang înalt din ministere, din am�basade, slugile umile din televi�ziunea și radioul de stat (carealtele?), generalii de armată și ceidin Ministerul de Interne (inclu�siv din „fosta“ Securitate) au ră �mas pe poziții. Unii mai retrași,alții nu, dar și�au păstrat puterea.

Bănuiesc că atunci, în decem�brie 1989, o sfântă spaimă va fi

intrat în oasele tuturor șefilor șișefuleților din țară. Dar nu a du �rat: în momentul în care l�au vă �zut la televizor pe Ion Iliescu,flan cat de Silviu Brucan, și i�auauzit declarațiile, au știut ce tre�buie să facă. S�au repliat, au pro�mis fidelitate noilor stăpâni și aurămas în rețea. În sute de sate șiorașe ale României, primarii, se�cretarii, toți micii funcționari obe �dienți ai fostului regim au rămasla vechile posturi, de data asta cademocrați, și și�au perpetuat mă�runta autoritate. La zeci de anidupă revoluție, țara e controlatăde aceeași rețea, perpetuată inclu�siv biologic, prin clanuri și familiial căror blazon a fost dintru înce�put secera și ciocanul.

Comunismul a căzut, comu �niștii s�au transformat. Din inter �naționaliști au devenit naționaliști,apoi europeniști, din atei s�au trans�format în ortodocși fervenți, din cri�tici ai capitalismului, în oameni deafaceri prosperi. Doar rețeaua arămas, înțesată de aceleași creaturicare, încet�încet, duc România spremizerie, înapoiere și insignifianță.Pe noi culmi de progres și civilizație,cum se zicea odinioară. SDC

RADU PAVEL GHEOROMÂNII E DEŞTEPŢI

Jocuri de-a puterea (II)

Prim�vicepreședintele ComisieiEuropene s�a aflat joi laBucurești, într�o vizită care adurat doar câteva ore. Timp sufi�cient ca Frans Timmermans să�șiîntărească opiniile pe care leavea despre tumultul politic ro�mânesc, și asta chiar înainte deaterizarea sa pe Otopeni.

Timmermans s�a văzut și cu LiviuDragnea, cei doi fiind colegi în fa�milia socialistă europeană. Doarcă unul e democrat, iar celălaltare ca singur scop asigurarea pro�priei libertăți.

„I�am spus (domnului Drag�nea – n.r.) că nouă, social�de mo �craților, ne place să vorbim oame� nilor despre educație, sănătate,nu despre reforma justiției. Trebuiesă depășim acest moment în carevorbim doar despre asta. Această

țară are un potențial incredibil, i�am spus premierului că trebuiesă găsim oportunități de a cheltuifondurile structurale. Ima ginați�văcum ar fi dacă ați putea îmbu �nătăți infrastructura“, a spus FransTimmermans la București.

Frumoasă remarca prim�vi�celui Comisiei Europene. Analizaoficialului european e brici și do �vedește că Timmermans nu e doarun politician rasat, ci și că știefoarte bine situația României.

De ce a mai venit totuși Tim�mermans în România dacă știa di�nainte, în amănunt, ce se petrece

la București? A vrut să discute cuoficialii români și să transmităclar mesajul Comisiei Europene.În limbaj simplu: „Dacă vă liniș tiți,putem discuta de MCV și Schen�gen; dar, dacă veți continua, atunciașteptați�vă la un răspuns pe mă�sură din partea noastră“.

Ce înseamnă asta – nu știm,dar este evident că poveștile careprind la publicul RTV sau Antena 3nu pot păcăli Europa civilizată.Partea bună pentru România estecă Bruxellesul are suficiente pro�bleme cu Ungaria, Polonia sau cugestionarea Brexitului, încât să nuimpună acum vreo sancțiune as �pră României. Însă dacă lucrurilevor continua la București în ace �lași ritm, atunci ne putem așteptala represalii.

Cert este că un oficial euro�pean important vine în România șine spune că suntem pe drum greșit.Nici bine n�a părăsit capitala, căreacțiile din platourile televiziuni�lor apropiate de PSD au fost de ne�imaginat: „Nu suntem colonie, cinee individul ăsta, ce vrea de la noi“.

Declarațiile liderilor coalițieiPSD�ALDE, cele ale ministruluiJustiției, dar și toate analizele jur �naliștilor de casă ai PSD arată căplanul nu se schimbă cu un mili�metru și că bătălia pentru acapa�rarea Justiției va continua.

Amintim aici cererea de revo�care a șefei DNA, solicitare venitădin partea Ministrului Justiției.Sunt voci tot mai insistente carearată că, în cazul unui refuz al re�vocării de către Cotroceni, vor săfie prezentată o contestație laCurtea Constituțională.

Pe de altă parte, majoritateaCCR nu vede nici o problemă în eli�minarea șefului statului din proce�dura de numire a șefilor de laÎnalta Curte de Casație și Justiție.Același CCR care decide atribuțiilepreședintelui în numirea șefilorDNA, DIICOT sau la Parchetul Ge�neral; astfel, el poate refuza o sin�gură dată propunerea ministruluiJustiției, pentru ca a doua oară săfie obligat s�o accepte.

Sunt tot felul de chichițe juri�dice introduse ba în diverse legi, baîn contestații la CCR, care sapă con�tinuu la temelia Justiției. În nici unalt domeniu coaliția PSD�ALDE nudovedește atâta imagi na ție precumîn acesta. E o temă la care politicie�nii zilei se gândesc de dimineațăpâ nă seara. Nu�i interesează nici

autostrăzile, nici bunăstarea, peunii nici măcar scorul din sondaje.

Sunt atâtea scenarii puse lacale de strategii PSD, încât e șigreu de urmărit fiecare mișcare.Se aruncă mai întâi o temă falsă,apoi ies la scenă deschisă lideri aipartidului și o neagă, în timp ce înspate acționează mai departe oa�meni precum Florin Iordache sauTudorel Toader.

Dacă soluția revocării șefeiDNA prin intermediul CCR va reuși,atunci se va deschide un alt front:cel al suspendării președintelui.

E atâta incertitudine în politicaromânească, încât te întrebi ce maiînțelege alegătorul din poveștilecare se succed seară de seară.

Mi�e greu să cred că unui sim �patizant PSD, oricât de mult l�ariubi pe Dragnea, când se duce lasupermarket și vede că prețurilesunt mai mari ca săptămâna tre�cută, primul nume care�i trece pringând e Kovesi. SDC

Ordin peunitate: Jos Kovesi

FLORIN GHEŢĂUVAGONUL CU VORBE

Planul nu se schimbă cu un milimetruși bătălia pentru acapararea Justiţiei va continua.

În octombrie 1931, la o ședință aComitetului de conducere alSocietății Compozitorilor Români,desfășurată sub președinția luiGeorge Enescu, la propunerea luiIon Nonna Otescu și ConstantinBrăiloiu, cei prezenți decideau „săse dea Dlui Leon Algazi, la Paris,însărcinarea de a reprezenta S.C.R.acolo și cu deosebire în rapor �turile cu S.A.C.E.M. și cu Confede �rația Internațională a Societății deAutori și Compozitori“.

Se născuse în 1890 la Iepurești, unsat de pe malul Neajlovului, în fa�milia unui artist evreu, director deteatru ambulant, iar familia de�cisese să urmeze studii iudaice pentru a deveni rabin. Studiile, în�cepute la Ierusalim, continuate laParis, i�au fost întrerupte de Pri�mul Război Mondial, la care aveasă participe în calitate de volun�tar, iar diploma de rabin o obțineabia în 1922. Leon Algazi a studiatapoi muzica la Viena, pentruscurtă vreme cu Arnold Schön�berg și în principal cu Hans Eisler,de unde avea să se mute la Paris,înscris la Conservator în clasele

lui André Gédalge, Charles Koe�chlin și Raoul Laparra. Cu o partea familiei rămasă în România, Al�gazi a fost permanent în contact cumuzicienii români din Franța, înperioada interbelică legați de țaralor fără opreliști într�un sistem devase comunicante culturale. Deaici și însărcinarea sa, în 1931, de areprezenta Societatea Compozito�rilor Români în lumea franceză.

Din această perspectivă, nimicnefiresc ca în calitatea sa de muzi�cian să participe la premiera opereiŒdipe, la Paris, iar ca jurnalist șicritic muzical să publice imediat oamplă și entuziastă cronică. Ea aapărut, ocupând spațiul unei aproa �pe întregi pagini, în publicația„L’Univers Israélite“, nr. 32 de la 1 mai 1936, intitulată simplu„Œdipe“. Cum cronica nu figurea �ză în antologia lui Viorel Cosma,Œdipe de George Enescu. Dosarulpremierelor 1936�2003, o semna�lez astăzi pentru melomanii săp�tămânalului nostru.

Cronica pe care i�o face LeonAlgazi lui Enescu se detașează detoate celelalte cunoscute prin ori�ginalitate și empatie. „Ieșind de la

operă, în seara premierei luiŒdipe, un academician ilustruspunea: «E cazul acum să vii laOperă pentru a vedea jucată trage�dia... ». Acest elogiu, meritat pe de�plin, conține, altfel, singura criticăvalabilă ce a fost exprimată referitorla lucrarea lui Enescu. Trei sferturidin Œdip�ul său se petrec, în fapt, cași cum pe scenă nu s�ar afla cântă �reți, fiindcă aceștia nu cântau decâtarareori «cu adevărat», preo cupațimai ales să reproducă prin cântullor, pe cât de exact posibil, inflexiu�nile vocii vorbite. Această esteticăpoate fi discutată. Ea sacrifică ceeace este esențial în muzica teatrală,cântul, unui așa�zis adevăr dramaticși psihologic, care, de altfel,se acomo�dează perfect cu cele mai marcateariosi. Mărturie stă aici capodoperaclasică; mărturie, întregul act al pa�trulea din Œdipe de Enescu.“

Algazi descria în continuaresuccint libretul lui Edmond Flegapreciind: „Se vede până la ce puncta umanizat Fleg cruda legendăgreacă, conferindu�i un sens reli�gios în accepțiunea evreiască saucreștină a termenului. Să adăugămcă acest «livret» este atât de plin de

substanță poetică și de o atât deevidentă valoare dramatică, că arputea fi despuiat fără pierdere demagnifica sa parură muzicală șitrecut din repertoriul Operei în celal Comediei franceze“.

Leon Algazi descrie muzica„acestei «tragedii lirice» drept „con�cepută ca o vastă simfonie, dacă nuîn arhitectura tematică a diferitelorsale «mișcări», cel puțin în dozajulsavant al efectelor care, din act înact, ne solicită emoția. Din punct devedere tehnic, în ciuda unei marisubtilități a scriiturii, ea vizeazăsimplicitatea. Mai mult decât o dată,ea o și reușește, în mod special înactul al patrulea, pe care nu te saturisă�l asculți și unde Enescu se do �vedește egal cu ce mai mari. Neuita�tul Gédalge, care a fost maestrul său,îmi spunea într�o zi «după ore», vor�bindu�mi despre el: «Enescu esteun muzician din linia lui Schu�mann, a lui Chopin, a lui Liszt. O săvedeți ce va da atunci când se va eli�bera de tot ceea ce știe...». Ascultândactul al patrulea din Œdipe, ai sen�timentul că Enescu a ajuns, însfârșit, la gradul suprem al evoluțieiprezise de Gédalge. Practic, am avut

această impresie deja la audiția ge�nialei sale Sonate a treia pentruvioară și pian. Dar în Œdipe, Enes �cu – omul�muzică – pare să se fiumanizat și mai mult“.

Și Leon Algazi conchidea: „În cemă privește, nu cunosc decât puținepagini mai sfâșietoare, cu forță deadevăr uman, decât rămasul bun pecare Œdipe și�l ia de la Antigona.Aici, inima muzicianului, copleșit demilă, cântă cu o patimă debordantă,iar acest cânt este de o frumusețe cenu�și are nici o comparație“. SDC

6ANUL XIV NR. 597

3 – 9 MARTIE 2018muzică www.suplimentuldecultura.ro

UN PERSONAJ UITAT AL ISTORIEI MUZICALE:

Leon Algazi (1890-1971) despre Œdipe și George Enescu

Acum vreo douăzeci�și�ceva de ani,pe când scriam în revista „Vox�Pop�Rock“, am primit o scrisoare(pe hârtie și în plic!) de la un elevdin Râmnicu�Vâlcea. Era captivatca și mine de muzica punk și decomputere, domeniu în care s�aspecializat, fiind printre primii uti�lizatori de Linux, din câți cunosc.

I�am răspuns și am continuat co �respondența vreo câțiva ani, pânăcând a terminat studenția și�a intrat în„real life“. Rezident peste graniță, azi eun foarte ocupat administrator derețea și, totodată, un colecționar de vi�niluri single din aria dragă amându�rora. De la el am auzit prima datădespre Scandal, o trupă ce făcea furoriîn concerte underground. Mi�a trimisși o casetă „official bootleg“, cu înregis�trări live, inclusiv nemuritorul imn

Patrula. Am dăruit�o, la rândul meu,celui mai punkist dintre amicii rockeri,care a plecat la muncă în Italia și nu s�a mai întors. Între timp, intrat în rân�dul lumii computeristice & DIY�istice,copiasem materialul audio pe un CDși�l ascultam ori de câte ori simțeamnevoia să�mi descarc furia, fapt care se petrecea rar, dată fiind natura meaprofund pașnică (sic!)...„Scandalaloșii“Gabi, Vlad, Gigi, poate și alții, erau din

Bacău. Crescuți printre blocuri în anii’80, învățaseră de mici prețul pâinii pecartelă, „savuraseră“ frigul, sărăcia, în�doctrinarea oficială, precum și alte„delicatese“ ale regimului comunist.Libertatea post�1989 și capitalismulsălbatic instaurat de�atunci încoacen�au adus acestei generații nici feri�cire, nici prosperitate, nici împliniri.Doar muncă din ce în ce mai multă șimai prost plătită, asaltul imposturii detoate felurile, gunoiul politico�media�tic, promiscuitate, lipsă de orizont. Ceimai îndrăzneți dintre copiii frigului șiai foamei (bine cunoscuți ca „de cre �ței“), au luat calea exilului, depopu�lând „scumpa noastră țărișoară“ într�oproporție nemaiîntâlnită în istoria ei.Motivația? „Follow your dream“, spusașa ca să priceapă mapamondul. Sau,pentru că ne revendicăm de la cul�tura greco�latină și trăim în „satul

planetar“, cum zice (citându�l involun�tar pe Marshall McLuhan) Mihai„Coro“ Caravețean, fost vocalist death�metal, actualmente promotor de con�certe în spațiul mioritic, „ubi bene, ibipatria“. Right?

Urmărindu�și visul, „scandala�giii“ au ajuns în Anglia, patria punk�rockului. O țară generoasă, deschisăcelor vrednici, cu toate că evenimen�tele recente par să traducă oarecaritendințe izola țio niste. Câți ani le�autrebuit românilor ca să deprindămodul de a cânta punk la fel ca engle�zii, cu accent perfect și timbru simi�lar? Nu știu ce muncesc acolo băieții(acum bărbați în toată firea, poatechiar familiști), dar sunt sigur că sen�timentul lor nu e unul confortabil –ascultați piesa Working in The U.K.Nu le lipsesc mijloacele de trai, niciconfortul și n�au pierdut energiașturlubatică a ti nereții – videoclipu�rile din concert postate pe YouTubeconțin dovezile necesare unei drepteju decăți. Au nostalgia orașului natal

și simt povara timpului trecut, iarpiesa Hometown vibrează de�un sen�timent firesc și prezent în sufletul ori�cui a plecat de acasă. Încă au vise, chiardacă atingerea lor le poate aduce altedezamăgiri – vezi Pixie Bitch. Suntconsemnați la dosar cu Bad Reputa�tion, dar nu ezită să ia atitudine față dece se întâmplă acum – Media Controlsau This Bloody War.

Am citat cinci din cele zece ti �tluri imprimate de trupa Scandalanul trecut, în studioul Perry Valedin Londra, sub atenta suprave�ghere a producătorului Pat Collier.

Discul se numește On A Roll,editat pe vinil, CD și digital de firmagermană Spirit of the Streets. Pre�zentarea grafică apar ține lui JeffHultgren și e în tru totul adecvatămuzicii. Iar despre muzică... N�așputea adău ga nimic în plus. E sufi�cient că ascultarea mi�a împrospă�tat sufletul, ștergându�mi neplăcerivechi și noi.

Oi! That is Punk Rock! SDC

DUMITRU UNGUREANUROCKIN’ BY MYSELF

„E vreme de Scandal“?

VICTOR ESKENASYSCRISOARE PENTRUMELOMANI„Muzica nu trebuie înţeleasă, ea trebuie ascultată.“ (Hermann Scherchen)

Leon Algazi în 1933

© p

rin

curt

oazi

a IE

MJ

Din punct de vedere istoric, aproba�rea sau dezaprobarea de acest feleste menționată încă din zorii uma �nității. În Antichitatea grea că, aplau�datul era considerat o datorie civică,de indicator al prețuirii valorilorcetății. De la romani se trage cuvân�tul: etimologic, plaudo înseamnă alovi, a exploda, și tot din vremea ro�manilor se pare că vine și obiceiul dea recompensa astfel artiștii. Plaut ainserat ca replică în comediile saleîndemnul Valete et plaudite/ „Mer �geți cu bine și aplaudați!“, rostit înepilog de actorul principal. E ceadintâi mențiune documentară aaplauzelor de final în teatru.

Ca indicator a cât de mult le�aplăcut spectatorilor dintr�o searăo reprezentație, aplaudatul e uncomportament învățat. El spunemulte despre reușita unei creații,dar la fel de multe și despre gra�dul de educație al publicului. Caspectatori avem o mul titudine devariante de a ne arăta admirațiafață de artiști. Un buchet de florioferit direct în scenă, la final, ori,mai discret, dar mai elegant, lacabine, însoțit de felicitări ver�bale ori scrise pe un cartonaș vorindividualiza aprecierea, făcân�d�o mai specială. În prezent, cândsocializarea online e la marepreț, postările pe Facebook oriTwitter sunt echivalentul unoraplauze la scenă deschisă. Lefolosește toată lumea.

Ce se întâmplă când spectaco�lul nu ne�a satisfăcut așteptările?

Ne comportăm civilizat, aplau�dăm discret și sperăm ca data vii�toare să avem mai mult noroc.De și nu ne gândim la acest aspectși reacționăm instinctiv, aplauda�tul este un comportament critic.El evaluează și sancționează ocreație, e un prim nivel de analizăși de exprimare, care developeazăsonor entuziasmul unui public.

O să vi se pară straniu, dar aufost vremuri când aplaudatul de�venise o meserie. În Roma antică,laudiceni erau aceia care aplau�dau pentru o cină. Nu erau preabine văzuți în societate, pentru cătransformau laudele la adresaunui politician într�o sursă desupraviețuire, dar practica, în alteforme, există încă și în prezent. Laîntâlnirile publice, acești laudi�ceni se infiltrau în mulțime și, înmomentele cheie ale unui dis�curs, la un semn lansau ovațiilepreluate mai apoi de întreagaasistență. Deși neteoretizate încă,elemente de psihologia mulțimiierau cunoscute empiric și exploa�tate de politicieni și sfătuitorii lor,iar asemenea tehnici de manipu�lare, astăzi demonstrate științific,erau la ordinea zilei.

DEȘI ANACRONICE ȘIBLAMABILE, PRACTICILECONTINUĂ SĂ EXISTE

Ca orice business, aplaudatul pen�tru câștiguri materiale s�a perpe�tuat în timp. În secolul al XVI�lea,în Franța a renăscut moda aplau�datorilor plătiți. De acolo pare căs�a răspândit și în alte zone undearta spectacolului muzical sauteatral era înfloritoare. Secolul al XIX�lea a înregistrat apogeulacestor practici, iar dezvoltarealor se explică și prin faptul că ni�velul de educație al publicului eraîncă scăzut. Aplaudatorii se așezau

în puncte strategice ale sălii și, înmomente convenite precis, înce�peau să râdă, să plângă sau săbată din palme, dând tonul reac �țiilor dorite de artiști.

Granița dintre intențiile edu �caționale și cele de interes ascuns,fie el financiar sau de succes depublic, este volatilă. Acești spec�tatori de profesie își desăvârșeaumetodele de influențare a reacții �lor celor din jur mergând până laexagerări hilare: se așezau în pri�mul rând și leșinau la momentelede maximă sensibilitate sau înce�peau să plângă și căutau în jur,deloc discret, batiste pentru a�șișterge lacrimile. Există mențiunidocumentare care consemneazărealitatea că aplaudatorii avizi decâștiguri deveniseră agresivi șipracticau șantajul. Dacă artiștiinu�i plăteau, huiduiau, sabotândspectacolul și știrbind gloria pro �tagoniștilor. Fie și numai din acestmotiv, dar lista e mult mai lungă,activitatea criticilor teatrali s�adovedit mai mult decât necesarădin perspectivă istorică.

Evaluarea profesionistă areputerea de�a anihila asemeneacomportamente manipulatoare.Și dacă vreodată vi se par exage�rate râsetele, exclamațiile sau se�riile de aplauze, să știți că încăexistă instituții care apelează laserviciile aplaudatorilor. Am de�tectat eu însămi asemenea con�texte când, la premieră, ca să in� fluențeze publicul și să se ducăvestea („am fost chemați de cinciori la scenă la final“, „s�a aplaudatminute în șir“, „publicul nu sedădea dus“), prieteni apropiați,elevi sau studenți mulțumiți că aucăpătat un bilet de favoare suntplasați în puncte strategice șiîncep să râdă, să suspine sau săaplaude mai des decât e cazul.

Deși sunt anacronice și bla�mabile, practicile continuă să exis �te, din fericire izolat, în societățicare au probleme morale, undecorupția se dezvoltă în forme ciu�date, în arii unde nu te�ai aștepta,iar educația publicului are lacune.

Un articol din „The New YorkTimes“ scotea la iveală în urmă cunumai câțiva ani o asemenea ano�malie, la Bolșoi, unde Roman Abra � mov dezvoltase o rețea de gen.Prin interpuși, lua legătura cuprim�soliștii celebrului balet, deregulă prin intermediul mamelorlor și, în schimbul unor beneficii,așeza în puncte strategice din salăpropria rețea de tinere elegante cumisiunea să declan șeze ropote deaplauze în anumite momente. Dece făceau acest lucru în secolulXXI? Ancheta ziarului american aevidențiat mai multe motive: suc�cesul măsurat prin durata aplau�zelor; oferirea unui răgaz de câte� va secunde pentru un respiro util

unei evoluții sclipitoare în secven �țe ulterioare; alterarea concentră�rii unui concurent. O tuse puter� nică, prelungită, lansată în tr�unmoment de liniște sau de intensi�tate afectivă devine un perturba�tor garantat. Deși de joa să factură,care nu are nimic în co mun cu va�loarea și cu standardele critice,practica e eficace.

Un studiu al Departamentu�lui de Psihologie și Științele Lim�bajului de la University Collegedin Londra arată că în timpul unuispectacol ritmurile cardiace aleprivitorilor sunt identice. Inimilespectatorilor bat la unison, așacum bat și palmele, după ultimareplică. SDC

7ANUL XIV NR. 5973 – 9 MARTIE 2018 teatru

www.suplimentuldecultura.ro

OLTIȚA CÎNTECDATUL ÎN SPECTACOL

Aplauze!A bate din palme în încheierea oricărei repre -zentații e una dintre rutinele fundamentale dinsfera artelor spectacolului. Expresie a ritmuluiinterior al privitorilor, e semnul că ne-a plăcut șică le mulțumim artiștilor pentru eforturi și rea -lizare. Suntem atât de obișnuiți să facem gestul,încât nici nu ne mai întrebăm de ce și de cândne manifestăm astfel. Aplauzele fixează im -presiile și trăirile spectatorilor, indicând cât de mult ne-a mișcat spectacolul.

ION BARBUPINACOTECA DIN PETRILA

8ANUL XIV NR. 597

3 – 9 MARTIE 2018actualitate www.suplimentuldecultura.ro

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FILM DE LA BERLIN

Ursul românesc a dat sare și piper unei ediții plicticoase

IULIA BLAGA

Au mai fost documentare în com �petiție în anii trecuți (nu multe) șidoar în 2016 Fuocoammare deGianfranco Rosi (despre refugia �ții care ajung pe Insula Lampe�dusa) devenea primul documen� tar distins cu Ursul de Aur, de ju�riul prezidat de Meryl Streep.

În acest an prima mare sur�priză a fost că filmul experimentalal Adinei Pintilie a fost luat în ceamai importantă secțiune, consa�crată numelor mari și temelor im�portante, în loc să fie introdus înForum, secțiune destinată inclu�siv experimentelor non�fiction.Au contat, cred, tema filmului, darși faptul că era realizat de o fe�meie. După premiera mondialăau apărut reacții de tot felul, de lafoarte proaste la foarte bune. Erade așteptat, deoarece filmul for �țea ză limitele spectatorului. E di�ficil mai ales pentru felul în carepune în discuție noțiunile de fic �țiune și nonficțiune decât pentruscenele de nuditate sau BDSM. Credcă acest melanj îl face destabilizator.

E un film imperfect și poate părearespingător dacă anumite scenear fi scoase din context, dar mon�tajul îl transformă într�un procesde căutare a autenticității ceacționează subtil și asupra spec�tatorului.

Ursul de Aur e binevenit pen�tru această regizoare talentată șitenace, deși el vine la pachet cuecourile negative din România alecelor care n�au văzut filmul, darsunt deja împotriva lui. Îmi parerău că juriul nu a dat până laurmă nici un premiu unui filmfoarte bun, U�July 22, de Erik Po �ppe, reconstituire în timp real amasacrului de la Utoya din 22iulie 2011, soldat cu moartea a 77de copii și tineri. Cu un alt juriuam fi avut alt palmares. Este clarcă palmaresul de acum reflectăgusturile președintelui juriului,cineastul german Tom Tykwer.Nu pot comenta Grand Jury Prize�ulacordat filmului polonez Twarz/Mug, pentru că nu l�am văzut.Nimic din ce a făcut MałgorzataSzumowska până acum nu mi�a

plăcut, iar această satiră de sprePolonia de azi văzută prin ochiiunui bărbat care primește o nouăfață după un accident a avut și elo primire amestecată din parteapresei anglo�saxone de speciali�tate. E ciudat, însă, că juriul i�ascos pe norvegieni de pe listă, dara dat în schimb două premii fil�mului paraguayan de debut TheHeiresses/ Las herederas, de Mar�cello Martinessi. Ce e mai ciudat ecă unul din aceste premii e Pre�miul „Alfred Bauer“, care se acor �dă unui film ce deschide noiper spective. Nu e cazul cu Las he�rederas, un film mai degrabă cla�sic, deși bine făcut, despre o fe� meie în vârstă și de familie bună,silită să înceapă să muncească șisă dea depresia la spate atuncicând iubita ei intră la închisoarepentru datorii. Mă așteptam cadoar interpretarea Anei Brun săfie premiată, dar dacă te uiți la în�treg palmaresul constați că celemai importante trei premii s�audus la filme realizate de femei saudespre femei.

Ana Brun n�a avut concu ren �ță la interpretare feminină, iar înacest an rolurile masculine aufost și mai puțin șterse, juriul pre�miind în lipsă de altceva prestațiatânărului Anthony Bajon care înLa Prière/ The Prayer, de CedricKahn, joacă rolul unui dependentde droguri internat într�un așeză �mânt condus de biserică.

Am ratat și Isle of Dogs, care afost proiectat înainte să ajung eu laBerlin. Filmul care a deschis anulacesta festivalul (al doilea film al luiWes Anderson care îl deschide, du �pă The Grand Budapest Hotel) aavut cronici foarte bune și a condustopul criticilor din Screen Daily.Oare de ce filmul norvegian, turnatprintr�un tur de forță în câteva ziledintr�un singur cadru, după o pre�gătire minuțioasă și cu actori ne �profe sioniști, nu se califică nicipentru acest premiu? (Înaintea ce�remoniei, de fapt, speram ca juriulsă�i dea Premiul de regie AdineiPintilie, dar faptul că U�July 22 afost sărit cu totul din schema mi separe nedrept, de aia mă și repet.)

Premiul pentru contribuțieartistică deosebită acordat Ele�nei Okopnaya pentru scenogra�fia și costumele din Dovlatov, deAlexei Gherman, Jr, a fost, înschimb, acordat pe merit. Doarprin scenografie și prin imagineiese în evidență această biografiecuminte a scriitorului disidentSerghei Dovlatov, care a muritprematur în 1990 (în SUA), la unan după ce opera sa a început săfie publicată în Rusia.

Până la urmă, palmaresul a salvat ediția. Nu e de mirare căsunt critici cunoscuți (Peter Brad �shaw de la „The Guardian“ depildă) care și�au pierdut răbda�rea. Deja de prea mulți ani Com �petiția festivalului include încea mai importantă secțiune fil �me pasabile sau de calitate în�doielnică. Nu sunt de acord cu cea scris Bradshaw despre filmulAdinei Pintilie, deși e dreptul lui să nu�i placă un film, dar credcă la el s�a vărsat paharul unorfrustrări mai vechi legate de se �lecție.

Decizia juriului con -dus de Tom Tykwerde a da Ursul de Aurunui outsider – filmulAdinei Pintilie Nu măatinge-mă – a luat petoată lumea prin sur -prindere. O dată căacest gen de film, unamestec în cantitățineclare de ficțiune șinon-ficțiune, a fost onoutate absolutăpen tru Competițiafestivalului desfășuratîntre 15 și 25 februarie2018, neobișnuită nicicu documentarelepur-sânge.

9ANUL XIV NR. 5973 – 9 MARTIE 2018 actualitate

www.suplimentuldecultura.ro

Eu văd Ursul de Aur acordat filmu�lui celui mai inovator și curajos dinCompetiție ca pe o invitație clară de aschimba ceva în acest festival ruginit.Asta am înțeles printre rânduri și din cea spus juriul pe scenă când i�a înmânatAdinei Pintilie trofeul. Oricum, 2019 vafi ultimul an când Dieter Kosslick vamai fi director artistic al festivalului.Anul trecut, un grup de cineaști ger�mani au semnat o petiție cerând înnoi�rea Berlinalei. Acest Urs de Aur spalăpuțin și onoarea șifonată a lui Kosslick,dar, oricum ar sta lucrurile, el e o victo�rie pentru cinematografia română și ar

trebui sărbătorită ca atare. Cei maiidealiști pot chiar spera că acest tro�feu va provoca o schimbare în cine�matografia română. Nu știu dacă elpoate scutura osificatul Centru Na �țional al Cinematografiei (unde fil�mul n�a primit finanțare din prima,de asta a și fost blocat doi ani), darcred că va face o breșă în Noul Cine �ma Românesc, încurajând tinerii ci �neaști să îndrăznească să�și cautevo cea lor dincolo de poncife. Cât de �spre schimbările de mentalitate pro�vocate de tema filmului… mai vorbimpeste câteva decenii. SDC

INTERVIU REALIZAT DE IULIA BLAGA

Ai știut de la bun început că filmul va fi un proces?

Da, acesta a fost planul. A fost un proces lung la caream lucrat cu intermitențe, pentru că sunt de aseme�nea și curatorul Festivalului Internațional de FilmExperimental din România și mai am și alte joburi.Nu a mers ca un proiect obișnuit de ficțiune. În prin�cipal, prima prioritate a fost să stabilim un mod delucru. Filmul e o explorare personală, dar și un modde a descoperi lumea prin cinema. Nu e vorba doardespre a înțelege ceva despre noi făcând filmul, ci șidespre un act de comunicare, de a împărtăși expe �riența noastră cu privitorul. Filmul e o oglindă pecare o punem în fața spectatorului, invitându�l să�șireconsidere ideile despre intimitate și frumusețe.

Ce criterii ai folosit în alegerea interpreților?

Castingul a durat aproape doi ani, timp în care amtot căutat oameni cu care să încep un laborator. Nuneapărat actori în adevăratul sens al cuvântului, cioameni suficient de deschiși și de curioși în legătură

cu ei înșiși care să înceapă această cercetare îm�preună cu mine și, de asemenea, care să fie mo �tivați să împărtășească asta și cu spectatorul. Știicare e motivația lui Christian?

Ieri, la conferința de presă a spus că e preocupatde tema intimității.

A mai spus la unul dintre primele noastre inter�viuri de documentare din 2013 (de atunci îl știu)ceva de genul: „Nu mi�e frică dacă filmul sau eu în�sumi vom fi atacați. Cei care ne vor ataca sunt ceicare ne consideră pe noi, persoanele cu dizabilitățisau cu abilități diferite (disabled sau differentlyabled people), oameni slabi de care trebuie să aigrijă și care nu au legătură cu sexul. O astfel deacțiune mi se pare discriminatoare și arogantă“. Șia mai spus: „Pentru mine e foarte important să�i facpe oameni să vadă că persoanele cu abilități dife�rite au aceleași nevoi și dorințe la fel ca oricine alt �cineva. Am dreptul să mă bucur de corpul meu șisă mă prezint ca o ființă sexuată“.

Continuare în pagina 10

PALMARES BERLINALA 68

l Ursul de Aur – Nu mă atinge-mă/ Touch MeNot, de Adina Pintilie (România, Germania,Cehia, Bulgaria, Franţa)l Ursul de Argint și Marele premiu al juriului –Twarz/ Mug de Małgorzata Szumowska (Polonia)l Ursul de Argint și Premiul „Alfreld Bauer“ –The Heiresses/ Las herederas, de MarcelloMartinessi (Paraguay)l Ursul de Argint și Premiul pentru scenariu –

Manuel Alcalá și Alonso Ruizpalacios pentru Museo/ Museum, de Alonso Ruizpala-cios (Mexic)l Ursul de Argint și Premiul pentru regie – Wes Anderson pentru Isle of Dogs (SUA)l Ursul de Argint și Premiul pentru interpretarefeminină – Ana Brun pentru The Heiresses/ Lasherederas, de Marcello Martinessi (Paraguay)l Ursul de Argint și Premiul pentruinterpretare masculină – Anthony Bajon pentruLa Prière/ The Prayer, de Cedric Kahn (Franţa)l Ursul de Argint și Premiul pentru contribuţieartistică deosebită – Elena Okopnaya pentruscenografia și costumele din Dovlatov, de AlexeiGherman, Jr. (Rusia, Polonia, Serbia) SDC

Nu mă atinge-mă (în engleză TouchMe Not) încețoșează granița dintrerealitate și ficțiune. La conferința depresă de la Berlin, Adina Pintilie aspus că „ficțiunea a fost plasa desiguranță de care am avut nevoiepentru a susține realitatea“, dar prinasta nu ne-a lămurit cum a făcut săajungă la această formă aiuritoare(„Cum Dumnezeu l-ați montat?“, a întrebat un jurnalist la conferința de presă de după ceremonia depremiere). Filmul e vorbit în englezăși are o distribuție interna țio na lă

formată din britanica Laura Benson,bulgăroaica Irmena Cicikova șiislandezul Tómas Lemarquis (lansatcu Nói albinói de Dagur Kari), toți treiactori, dar și din neprofesioniști cume Christian Bayerlein (care suferă deparalizie musculară spinală), iubita luiGrit Uhlemann, Hanna Hofmann (untrans sexual care lucrează și în imo -biliare, și ca escortă), și Seanie Love(un fel de terapeut din interiorulindustriei sexului). Am realizat inter -viul de mai jos la Berlin, a doua zidupă premiera mondială a filmului.

INTERVIU CU ADINA PINTILIE

„Acest film te provoacă să pui sub semnulîntrebării etichetele și prejudecățile“

Adina Pintilie semnându-și portretul din Berlinale Palast

Continuare din pagina 9

Christian e o persoană foarte des�chisă și o portavoce pentru cei cudizabilități. De fapt, discuția debază pleacă de la diferența dintreo persoană cu dizabilități și unacu abilități diferite. E o întreagădezbatere aici pentru că, dacă spuipersoană cu dizabilități, înseam �nă că spui că ar avea o problemă.Dar Christian, care așa s�a născut,spune: „Nu mă pot raporta la unalt fel de corp, trebuie să mă mul �țumesc cu ce am. Nu îl consideranormal, ci diferit de normă“.

Ne dorim ca la un moment datsă facem un proiect cu tablouri vi�vante după picturi celebre cuVenus, unde Christian să fie Ve nus.Vrem să explorăm ideea frumu �seții diferite de normă, a corpuluidiferit de normă, a unor moduride experimentare a intimi tățiicare se situează dincolo de nor �mă. E foarte ușor să pui etichete,dar acest film îți propune tocmaiasta, să pui sub semnul întrebăriietichetele și prejudecățile.

Care a fost prima idee de la baza filmului?

Am spus�o și în film, și la confe �rința de presă, așa că deja mă simtca un robot:când aveam 20 de ani,credeam că știu totul despre ce în�seamnă frumusețea și despre cumar trebui să funcționeze intimita�tea, dar, după 20 de ani de viațăadevărată, am descoperit că ade�sea nu pot înțelege comporta�mentul oamenilor. Filmul a por� nit ca o nevoie de a re�învăța, de adescoperi cum trăiesc oamenii in�timitatea. Nu aș fi crezut nicio�dată că voi găsi o conexiune au� tentică într�un fetish club, dar mis�a întâmplat. Am fost în perioadade documentare în mai multe ase�menea cluburi și mi s�a întâmplat.Mai ții minte momentul Shibaridin film? Acesta e un cuplu (așputea face un film întreg cu el)format din doi artiști (un el și oea). Ce fac ei e la granița dintre se�xualitate și performance. E și o

formă de intimitate pentru ei, darși o formă de artă. Acesta a fost unmoment foarte intens. Când l�amfilmat, ar fi trebuit să fie douăaparate care să filmeze în acelașitimp în două colțuri diferite aleclubului, dar toată lumea a venitsă se uite la momentul Shibari, in�clusiv operatorul și echipa cea�laltă. A fost o clipă de grație, dardin păcate n�am avut decât douăminute pentru ea în film.

Au existat personaje pe care

le-ai înțeles mai greu?

Cred că înțeleg câte ceva, deși nupot garanta că pot înțelege totul.Au fost câteva personaje care aunecesitat mai mult efort, dar credcă e ceva normal. E ca atunci cândai probleme în negocierea limite�lor din relația cu altă persoană.Ce pot spune e că a fost nevoie demult timp ca să construim încre�derea care să ne permită să ajun�gem aici, mai ales că acești oa� meni lucrau cu zonele cele maisensibile din inimile lor.

Ce reacții ai primit de la cei careau văzut filmul? Sunt ele la fel?

Ține de fiecare spectator în parte.Fiecare e sensibil la anumite as�pecte. Cineva mi�a spus că dupăproiecție devenise foarte atent,foarte conștient de propriul corp.Pentru alții în centrul filmului seaflă discuția dintre Tómas și Chri�stian, alții au relaționat mai binecu problemele Laurei și cu senti�mentul de furie. Percepția fiecă�ruia e determinată de backgroundulpersonal. Asta vrea și filmul, săpropună un dialog. Ecranul e permeabil și personajele sunt în �că de la început dispuse să dialo�gheze cu spectatorul.

De asta apari și tu în film?

Da. Pentru o lungă perioadă detimp nu am vrut, de teamă să nufiu intruzivă și să nu pară că tra�tez personajele de sus. Dar pe ur �mă prezența mea a devenit nece� sa ră. Mai întâi pentru că printr�unprolog și un epilog creezi motorul

emoțional al filmului. Spectatorulînțelege de la început că asistă lao cercetare și nu va cădea în cap�cana ficțiunii. E foarte importantsă știi din start că e vorba desprefacerea unui film despre o lume lacare ai acces. Oamenii ăștia comu�nică cu tine prin canalul repre�zentat de aparatul de filmat și decineast. Deci ai motivația, moto�rul și pe urmă cadrul, rama princare urmărești întregul proces.Deci accentul nu e pe cineast și peaparat, ci pe aceste persoane in�credibile care învață mersul pejos, adică ce este intimitatea.

Când am văzut prima dată fil-mul la București, într-o pro -iecție privată pentru presă, aveaPink Floyd pe momentul de fi-nal. De ce ai ales până la urmăaltă variantă?

Din păcate n�am mai putut obținedrepturile de la fiica și fiul lui Ri�chard Wright (acesta murind în2008). Din principiu ei nu vor sădea nimănui drepturile pentrufilm și televiziune. Norocul nostrua fost că deja aveam o melodie cuEinstürzende Neubauten în film,iar liderul acestei trupe, BlixaBargeld, văzuse filmul în decem�brie 2017 și s�a oferit să compunăceva pe loc, așa că am adus�o dinRomânia pe Diana Miron, am în�chiriat un studio la Berlin și a ieșitaceastă bucată care mie mi separe extraordinară.

Și pentru mine e greu să mădesprind de referința inițială,pentru că am lucrat cu muzici re�levante pentru personaje. CândLaura a venit la casting, dădea im�presia că vrea să se ascundă înproporție de 90%, dar când amfăcut castingul cu muzică, a deve�nit sălbatică și în acel moment amștiut că va fi în film. Am lucrat tottimpul cu această piesă și a fostun moment foarte greu pentruproducție când n�am putut obținedrepturile. Noua piesă se potri �vește cu restul pieselor de pe co�loana sonoră, dar îmi pare rău căn�am avut destul timp să lucrez

mai mult cu Blixa pentru a obțineo voce feminină mai puternică șimai multă energie.

Ai încercat cumva să minimali-zezi sexualitatea din film?

Nu cred că am minimalizat nimic.Am negociat limitele confortuluifiecărui personaj. E multă nudi�tate în film, dar am pornit de lapremisa că vom lucra cu aceastăzonă a vieții. Pentru scena dinclub am căutat inițial un cuplumai în vârstă, dar nu l�am găsitnici cu o săptămână înainte de în�ceperea filmărilor, iar când Chri�stian a auzit asta, a vrut să vină el.Acel club e real, oamenii din elsunt clienți obișnuiți, dar în ziuafilmării am recreat o petrecerede�a lor în care să se integreze șiChristian cu iubita lui, Grit. Ei numai fuseseră în acel club (ci în al�tele), iar Christian mi�a spus:„Adina, de ce nu mă pui și pe mineîn scena asta? Tot timpul mi�eteamă că o să mă faci să par o per�soană cu prea multe dizabilități.Vreau și eu să joc în astfel descene“. La început mi s�a părut onebunie, pe urmă am decis să�iascult intuiția și amândoi am fostmulțumiți.

Ce înseamnă melancolia pentrutine? Cei care nu au văzut încăfilmul nu știu că despre eavorbește melodia celor de laEinstürzende Neubauten.

Oh, știi că înainte melancolia erauna dintre cele patru umori ale cor�pului și definea depresia. Despredepresie se spune că e mânie în�toarsă spre înăuntru, adică o furiecare se blochează în interior și seîntoarce împotriva ta. De pildă,Laura are mult de�a face cu aceastămelancolie pentru că are multe blo�caje interioare datorate furiei. Estevorba despre dorul și tris tețea aso�ciate cu acel blocaj interior care teîmpiedică să ai o intimitate maibună și să relațio nezi mai bine cuceilalți. Acoperă întreg orașul.

Spuneai într-un interviu că lipsa intimității poate duceprintre altele la extremism.

Au fost multe discuții în perioadade finanțare și ni s�a spus că inti�mitatea nu e o temă prea urgentă,dar de fiecare dată am spus: „Nu eadevărat. Felul în care relaționezicu cei apropiați, cu familia și cutine însuți spune totul desprecum te porți în societate“. SeaniLove, care e în film, are un articolcare se intitulează Conscious KingSaves the World. Ce scrie el e similar cu ceea ce mulți psihana �liști spun și anume că comporta� mentul și fanteziile noastre se�xuale sunt adesea o cheie cătrepsihicul nostru. Dacă privești cusinceritate, fără rușine și fără să te judeci la cum te porți în in�timitate, vei afla mai multe de �spre tine, te vei accepta și în pri� mul rând nu te vei mai gândi căfaci ceva greșit.

Apoi, felul în care vei rela �ționa cu ceilalți nu se va mai bazape a judeca și pe teamă. Lucrândcu conștiința particulari tățilortale (conscious king), vei puteareechilibra zone din tine care îțiafectează viața. Asta se va răsfrân �ge asupra relațiilor cu cei lalți șicu societatea, deci va fi o reacțieîn lanț pornind de la o transfor�mare interioară. SDC

Nu mă atinge-mă este produs deManekino Film din România în copro -ducţie cu RohFilm (Germania), PinkProduction (Cehia), Agitprop Ltd (Bul-garia) Les Films de l’Étranger (Franţa).

10ANUL XIV NR. 597

3 – 9 MARTIE 2018actualitate www.suplimentuldecultura.ro

Filmul a pornitca o nevoie de are-învăţa, de adescoperi cumtrăiesc oameniiintimitatea.

11ANUL XIV NR. 5973 – 9 MARTIE 2018 carte

www.suplimentuldecultura.ro

Mesopotamia de altădată

RADU CUCUTEANU

Îmbrățișarea de către Van De Mie�roop a acestei direcții sintetice caresă vină către public este subliniatăși de numărul de hărți și de ilustrațiicu care este împânzită lucrarea, cași sec țiunea de final numită „Biblio�grafie recomandată“, pentru cei carevor să cunoască mai în amănunt is�toria Orientului Apropiat.

Ce este însă Orientul Apropiat?Bună întrebare. În secolul al XIX�leasintagma desemna rămășițele Im�periului Otoman din estul Medite�ranei – ceea ce astăzi numim Orien�tul Mijlociu. Dar între cele două denumiri sunt unele dife rențe, caretrebuie subliniate: la nivelul istorieiantice, Orientul Apropiat este, cumspune autorul, „regiunea ce se în�tinde de la coasta orientală a Medi�teranei la centrul Iranului și de laMarea Neagră la Marea Roșie“ (p.21). Evident, vorbim aici despre odefiniție de o anumită fluiditate,obiectul de studiu fiind reprezentatde zone�nucleu, care de�a lungul mi�leniilor își schimbă dinamica și, im�plicit, forma. Două lucruri, considereu, trebuie precizate. În primul rând,Egiptul nu intră aici decât fragmen�tar. Mai important însă este faptul căcentrul acestui spațiu este reprezen�tat de Mesopotamia, zona cuprinsăîntre Tigru și Eufrat (cu Asiria înnord și Babilonia în sud), așa�numitaSemilună fertilă, locul de naștere aprimelor mari civilizații umane.

Dacă am stabilit spațiul de re �ferință, să vedem și la nivel cronolo�gic despre ce perioadă vorbim. Șiaici lucrurile sunt nuanțate. Nuexistă în istorie un moment în caretotul se termină, ci deveniri în lalongue durée, fenomene pe care leobservăm și le categorisim din mo�tive epistemologice și pedagogice.Pentru că o evoluție ce se oprește peun palier continuă pe un altul (cul�tural, religios, economic, social).Prin urmare, această istorie a Orien�tului Apropiat începe, tradițional, în

jurul anului 3.000 înainte de Chris�tos, odată cu apariția scrisului. Câtdespre punctul de final, istoriculbelgian optează pentru anul 323î.Chr., anul morții lui Alexandru Ma�cedon (cum aminteam mai sus, suntposibile și înaintate mai multe datepentru acest final, de la 539, cândcade ultima dinastie mesopota�miană, la 331, când Alexandru Ma�cedon cucerește Persia).

ÎN LIPSA SCRISULUI, APARIȚIA MARILOR IMPERII AR FI FOST IMPOSIBILĂ

Legat de aceste subiecte, cronologiași geografia Orientului Apropiat, tre�buie să spun că unul dintre ceea ceam perceput drept atuuri ale cărțiistă în faptul că istoricul le abordeazăseparat, alături de altele, în cadrul ca�pitolelor, sub titlul de controverse.Provocatoare și antrenante, acestecontroverse (16 la număr) sunt înmăsură să arate cititorului felul încare funcționează bucătăria internăa istoricului și modalitatea prin carese ajunge la preferarea unei inter�pretări în defavoarea alteia. Ceea cereușește să facă istoricul este să îm�bine și să aducă laolaltă, într�o ma�nieră accesibilă, izvoarele istoricedivergente ce privesc Orientul Apro�piat în Antichitate.

Van De Mieroop își împarte volumul în trei, fiecare diviziune co�respunzând unei forme de organi� zare politică ce a caracterizat Orien�tul Apropiat: orașe le�stat (aproxi�mativ 3.000 – 1.600 î.Chr.), stateleteritoriale (cca 1.600 – 1.000 î.Chr.) șiimperiile (cca 1.000 – 323 î.Chr.).Fiecare capitol are la început omică schemă cronologică, care îipermite cititorului să plaseze întimp cele mai importante eveni�mente ale perioadei.

Dar de ce acel an 3.000? Pen�tru că atunci putem vorbi cu ade�vărat de orașe, de un fenomen alorganizării umane care a dus lamarile conglomerate urbane cu

adevărat – cum este cazul așa�nu�mitului fenomen Uruk. Această dez�voltare ne arată cum apare o formăcomplexă a societății, cea care dealtfel va crea și scrisul (cuneifor�mele), marcând odată cu el trecereadin preistorie în istoria propriu�zisă.Modelul va fi preluat în scurt timpîn întreaga zonă, apărând orașe�stat, centre ce încep încet să dezvolterețele comerciale pe distanțe mailungi și să întemeieze dinastii.

În fapt, pentru Marc Van DeMieroop, apariția și răspândireascrisului, cu toate formele sale dife�rite și dezvoltarea pe care o cunoaș �te, reprezintă un element�cheie îndezvoltarea structurilor sociale an�tice din Orientul Apropiat. Deoarececonsecința apariției scrisului este în�registrarea trecutului, ceea ce duce ladezvoltarea ierarhiilor sociale, deci asocietății. La aceasta se adaugă și crea�rea bi rocrației, în special după răspân�direa alfabetului linear. În lipsa scri �sului, apariția marilor imperii ar fi fostimposibilă, atât la nivel de complexi�tate socială, cât și ca admi nistrație.

De aici, istoricul ne poartă pascu pas, subliniind evoluțiile politice,pe care le ilustrează cu hărți, pentrua înțelege cum s�a trecut apoi la or�ganizări și mai complexe la nivel so�cial și politic, anume regatele, iarcum ulterior aglutinările teritoriale(evident, foarte adesea prin forța ar�melor) au dus la dezvoltarea impe�riilor, cu dificultățile pe care leim plică guvernarea unei entitățieterogene, formată în fapt din nu�meroase popoare și state.

Volumul acoperă preistoriaOrientului Mijlociu, Sumerul, Babi�lonia (a se vedea și planul Babilonu�lui în secolul al VI�lea î.Chr. pus ladispoziție de autor), Asiria, RegatulHitit, cel al elamiților, pentru ca lafinal să se ocupe (pe parcursul adouă capitole) de Persia și imperiulsău universal – un pleonasm astăzi,dar care abia la vremea respectivăajunge să capete această nuanță –,deși aici consider că istoricul ar fi

putut să prezinte mai pe larg unelelucruri. Pe de altă parte, prezentarea(pe scurt) pe care o face a regatelorlui Israel și al lui Iuda, în contextuldiscuției legate de relațiile dintreImperiul Persan și Egipt și Levant,poate fi de interes și pentru ceipreocupați de cercetările biblice.

O istorie a Orientului Apropiat înAntichitate (traducerea în limba ro�mână s�a făcut după cea de�a treiaediție) reprezintă o introducere ex�celentă pentru această zonă, care serecomandă prin felul în care explicăprocesele ce s�au derulat aici, subli�niind complexitatea istoriilor locu�lui, îmbinând partea politică – care

predomină în abordarea lui Van DeMieroop – cu cea economică, socială,culturală etc. În ciuda faptului că, dinrațiuni de spațiu, sunt părți foarteconcise, volumul, gândit ca un curs,are un stil clar și accesibil, iar anexelevin și ele în ajutorul cititorului. Fap�tul că autorul a reușit să cuprindă înmai puțin de 400 de pagini circa treimilenii de istorie este în sine o reali�zare remarcabilă. SDC

Marc Van De Mieroop, O istorie aOrientului Apropiat în Antichitate(cca 3.000 – 323 î.Hr.), traducerede Vlad Stângu, colecţia Historia,Polirom, 2016

Pentru urechile noastre, sunt nume exoticece nu își pierd farmecul și ne poartă cugândul la epopeea lui Ghilgameș, legendarulconducător al Urukului: Nippur, Lagash,Ninive, Ur. Elam, Kish, toate ne trag în parteaaceea. Descoperirea istoriei din spatelemiturilor este provocarea pe care ne-oaruncă autorul. Marc Van De Mieroop,

istoric specializat în Antichitate, cu interesevizând zona Orientului, a publicat cărțidespre Egiptul antic, Mesopotamia, despreRamses al II-lea sau despre Hammurabi alBabiloniei. În volumul de față, O istorie aOrientului Apropiat în Antichitate (cca 3.000– 323 î.Hr.), Marc Van De Mieroop oferăpublicului o istorie accesibilă a vechilor

civilizații din acest spațiu. De la începuttrebuie spus că principalul scop al volumuluieste punerea la dispoziția studenților a unuiinstrument cât mai util în a afla evoluțiaistorică a Orientului Apropiat. În egală mă -sură, capacitatea de sinteză a autorului șiclaritatea expunerii fac ca această carte să fie ideală pentru publicul larg.

12ANUL XIV NR. 597

3 – 9 MARTIE 2018avanpremieră www.suplimentuldecultura.ro

Cosmin Leucuța – Hoodoo

– FRAGMENT –

Mirosea urât și avea ochii rătăciți.Tricoul de pe el era rupt și mur�dar și își rotea capul neîncetat,speriat, dar nu căuta să se fereas �că de un pericol ascuns, ci căutape cineva, și încetul cu încetul îșidădea seama că persoana aceeanu era de găsit. Puteai vedea înochii lui că era obosit și furios.Puteai vedea, dacă erai atent, cănu își dorea să rămână în lumeaaceasta plină de regrete și lacrimiși putregaiuri. Țigara din mânalui atârna, era atât de ușoară,încât părea că levitează de unasingură. Mâna lui subțire și fibroa �să, degetele lui împuținate abiaatingeau hârtia, iar arsura seapro pia pe nesimțite de pielea lui.Privea în zare, undeva chiar lângăsoare, fără să clipească. Ochii săisticloși erau imobili. Nu voia săprivească nimic din cele ce seaflau în jurul său. Avea o zgârie�tură lungă și subțire pe obrazulstâng, iar blugii de pe el erau

soioși și jerpeliți. Când își scoteapuținii bani din buzunare – câ�teva bancnote mototolite și unpumn de monede atât de lipsitede valoare, că ar fi luat mai mulțibani pe ele vânzându�le la fiervechi decât cât valorau ca mo�nede – se vedea că nu punea marepreț pe ei. Îi atingea cât mai rar șicât mai puțin posibil, ca și cumerau murdari și îi provocaugreață. Erau infecți și toată lumease îmbolnăvea de la ei. Asfaltul pecare călca era încins de la soare. Îlstrăbătea din oraș în oraș, cău�tând mereu ceva, cu ochii aceia ailui injectați, cu degetele strânsepe bretelele rucsacului uzat.Cerul se întuneca și stelele îi ve�gheau pașii, tenișii lui târșâindpietrișul și praful de pe margineașoselelor. Lumea era un mausoleuzgomotos și băiatul îi ignoraecourile. Tot ce făcea, tot ce știa cătrebuie să facă era să înainteze.Nimic nu îl oprea. Nici atuncicând trei băieți îl opriră și îl între�bară cât era ceasul nu se opri.Chiar dacă ei îl amenințară cuniște cuțite cu arc și cu rozete deplumb și îl loviră în coaste și în pi�cioare, nici atunci nu se opri. Sân�gele curgea din rănile lui, dar nuîl lua în seamă. El vedea imagineade ansamblu și știa că asta nu în�semna nimic. Strângea din dințimai tare, strângea bretelele ruc�sacului mai tare pe umeri și pășeamai apăsat și mai repede. Treceape lângă terenurile de sport îm�prejmuite cu garduri de sârmă șiauzea larma copiilor care se jucaucu mingea. Le privea fețișoarelemurdare și asudate, zâmbetelemirate și nu voia să înțeleagă. Nuîl interesa nimic.

Mergea mai departe.Sofia!Îi era dor de casă.Nicăieri nu era ca acolo, dar

trebuia să pleci departe ca să afliasta.

Îi era dor de vremurile maicomplicate, când problemele reu �șeau cumva să�i distragă atențiade la ceea ce simțea. Simplitateasituației sale îl îngrozea. Traversapodurile luminate obscur și sim �țea apa curgându�i pe sub picioa�rele obosite. Privea șuvoiul acelamurdar și i se părea ciudat că

nimeni nu vedea cum viața se pre�lingea dintre oameni și se în�drepta spre locuri mai bune. Cândprea multă milă și scârbă se adu�nau în sufletul său, își ridica pri�virea spre luna albă și o sorbea, oinspira în piept și o lăsa să�l sa�ture. Luna îl făcea să uite. Și, pen�tru o vreme, totul era iarăși bine.Se trezea din când în când șivedea că lumea era culcată pe oparte. Apoi se ridica și lumea stă�tea și ea în picioare. Cuvântul erascris pe obrazul lui. Mai multe cu�vinte erau scrise pe obrazul lui.Lângă el vedea un ziar și își simțeacapul zdrobit fiindcă dormise cufața pe un articol despre demolăridin zona de sud a orașului. Dez�voltatorii imobiliari făceau rava�gii pe piață, iar sufletele gonite depeste tot, de prin toate colțurile,își puteau găsi în sfârșit un loc allor în care să se odihnească.

Iar băiatul, mai slab, mai obo�sit și mai singur, mergea tot în�ainte.

Nu își găsea pacea promisătuturor.

Era un perpetuum mobilecare se hrănea din ritmul lumii,infinitul înmulțit cu 2, trebuiadoar să�i strigi numele ca să teînsuflețească și pe tine și să te laseapoi în urmă. Trecea pe lângăaceiași stâlpi de telegraf ca și ea,și nu se gândea decât la cât deîntunecați erau. Ajunse într�o zi șila ușa Raiului și nu îi plăcură in�tarsiile și încrustațiile de mahon.Mirosea a ghimbir și a vodcă. Ge �nerații întregi înecate într�unocean de vodcă. Raiul era odihnăpentru cretini. Băiatul trecu maideparte. Trezește�te în fiecaredimineață și plimbă�te prin lumefără țel, apoi întoarce�te acasăobosit. Fii o victimă! Băiatul nuvoia să aibă nimic în comun cutine. Buzele lui arse de sete inspi�rau aerul și mergeau într�o sin�gură direcție. Se oprea din când încând ca să bea un pahar cu apă,dacă găsea așa ceva în drumul lui.Să mănânce ceva, dacă se găseaceva de mâncat. Pâinea era muce�găită, măslinele lăsaseră o zeamăneagră pe fundul cutiei, roșiileerau moi și pline de pete întune�cate, iar șunca prinsese un mirosgreu de la căldură. Dar băiatului

îi era foame. Privi cele înșirate înfața lui. I se făcu și mai foame, îiera și greață. Voia să fie liber, săscape de dorințele, nu, nu dorințe,să scape de necesitățile aceleagrotești și inutile. Mâncai astăzi,trebuia să mănânci și mâine. Beaiastăzi, mâine trebuia să repeți fi�gura. Voia să fie liber și împăcat,să nu se mai zbată atât de tarepentru nimic. Toate astea erau unmare nimic. Toate cuvintele dinlume adunate dădeau un maregol și golul acela, nepăsarea aceea,își făcuse culcuș în pieptul băia�tului, iar el se aplecă și începu sămănânce, fiindcă avea de mâncat.Sau să rabde, dacă nu era nimicaltceva de făcut. El știa exact ceavea de făcut și știa exact încotrose îndrepta. Era un învingător.Mergea mai departe și nu se uitaînapoi la cei care închideau ochiiîn urma lui. Vântul le usca lacri�mile pe obraji. Când trecea pelângă oameni, ei îl priveau și sesimțeau norocoși. Împărțeau în �tre ei roadele trudei lor și trans�formau noaptea în ziuă. Băiatulmurdar și slab îi ocolea, iar dacănu putea face asta, atunci își croiadrum printre ei. Nu avea nevoiede ajutor. Știa exact încotro se în�drepta. Știa și drumul. Vedea lalumina lunii ca și cum ar fi fostziua în amiaza mare. Bătrânele își

făceau cruce și scuipau în sâncând trecea pe lângă ele, cu părullor sârmos și alb, cu ochii lor miciși plini de amărăciune și sfaturiinutile. El era câinele pierdut deturmă. Nu avea nevoie de iubire.Scrisese asta în carnețelul lui: Iu�birea este un alt mod de a spunecă tot ce contează în viață e cinepe cine învață o lecție mai dură! Elștia puține lecții, dar știa să audălucrurile importante.

Vedea bine, fuma mult și as�culta des sunetul pe care îl sco�teau motoarele eșecului. Totul sedezmembra în jurul lui.

Războiul era depășit fiindcănimănui nu îi păsa de el.

Dumnezeu avea dreptate.Pielea lui era lucioasă și ne�

agră ca noaptea din jurul său. Bu�zele lui erau crăpate de sete, iarzâmbetul lui nu avea o versiunealternativă. Lumea exista doar înimaginația lui. Oamenii vorbeaufolosind doar cuvintele pe care leștia și el. În clipa în care uita ceva,acel lucru înceta să mai existe. Nuavea coșmaruri în care era iubitpentru ceea ce era și nu rata oca�zia de a deveni un om mai bun.Nu privea înapoi și mergea me �reu mai departe. Frumusețea in�cidentală a lumii din jurul săunu�l întârzia.

Absolut deloc. SDC

„Suplimentul de cultură“ publică în avanpremieră un fragment din

romanul Hoodoo, de Cosmin Leucuța, care va apărea în curând

în colecția „Ego. Proză“ a Editurii Polirom.

CARTEA

Înainte să împlinească 18 ani, Sofiaaflă că a rămas însărcinată cuKnopf, un om foarte influent, aflatîn plină ascensiune. Sarcina fetei nuare cum să rămână fără urmări, așacă Albert este trimis să o ucidă. Înscenă intră Paul, un bărbat miste-rios și tăcut, care o salvează peSofia și apoi o ia cu el într-ocălătorie spre Vest și spre libertate,încercând să pună cât mai mulţikilometri între ei și necruţătorul Al-bert. Pe urmele lor pornește și An-ton, fratele geamăn al fetei, hotărâtsă-și recupereze cu orice preţ sorape care o crede răpită. În paralel,Isabela se luptă cu dragostea eiîmpărţită în două, cu sentimentelede vinovăţie și cu alegerea pe caretrebuie să o facă în curând. Dum-nezeu își face apariţia în carne șioase. Are buzunarele pline cu se-crete, iar agenda lui este cel puţinsinistră. Toţi sunt legaţi prinnenumărate fire invizibile și, fără săștie, se îndreaptă cu viteză înaceeași direcţie, spre o întâlnire –și un personaj –care le va schimbavieţile pentru totdeauna. SDC

Se întâmplă destul de rar ca unministru al Guvernului Româ�niei din vremurile acestea săajungă la un nivel de celebritateprecum cel atins de Tudorel Toa�der. Trei sferturi dintre miniștriicabinetului Dăncilă sunt și vorrămâne fără chip și fără identi�tate din perspectiva opiniei pu�blice. Au fost meniți să serveascăpe post de paravan baronilor lo�cali din PSD, cei a căror gură atrebuit hrănită de Liviu Dragneacu ocazia recentelor ediții aleshowului de acrobație politicănumit CEx.

Cu Tudorel Toader lucrurile staufix pe dos: tot românul, antenistsau rareșbogdanist are o părere,bună sau proastă, despre rectorul

suspendat al Universității „Ale�xandru Ioan Cuza“ din Iași, fostjudecător al Curții Constitu țio �nale a României, fost procuror,fost avocat, fost și actual protejatal mai�marilor din politichia ro�mânească. Și, cum bine ne dămseama, un om care, oricât de mul �te „fost“�uri are în C.V., și prezen�tul îi este prielnic tot timpul.

Păstrând proporțiile, asemenealui Cristian Petcu, supranumit și„bugetarul care cade întotdeaunaîn picioare“, și Tudorel Toader aremereu de făcut ceva importantîntr�o funcție în orice zi lăsată dela Dumnezeu pe acest pământ. IarDumnezeu e milostiv cu domnulTudorel, permițându�i, din cândîn când, și cumulul de funcții. Gu�rile rele pomenesc și de viitorulluminos al aceluiași domn, euro�parlamentar, poate chiar primarla Iași, ce�o să�i mai dorească ini�mioara.

Având în vedere toate celeprezentate mai sus și ținând contde prevederile articolului 3, ali�neatul 2 din Codul de Procedură alParvenitismului în Societate, „tu�dorelul“ ar putea fi noua unitate

care măsoară starea de „a fi ci�neva“ în România. „Tudorelul“mă soară, totodată, preocupareaunui specialist într�un domeniude a nu cădea în anonimat, de anu rămâne fără o ștampilă de in �stituție sub care să�și striveascăsemnătura.

„Tudorelul“, spre deosebirede „pinalti“�ul sau „cocoș“�ul dinpolitică, nu la bogății se gândeșteprima oară, ci la funcții. Nu este lafel de tentat precum alți colegi degenerație să se căpătuiască prinșpăgi rapide, fiind mai degrabădevotat vechiului sistem PCR (pile,cunoștințe, relații). Ca un bun fa�milist, „tudorelul“ are permanentgrijă să fie treaba bună nu doarpentru sine, ci și pentru rudele degradul I. Poate și II.

„Tudorelul“ este dispus la sa�crificii. Înțelege foarte bine ce i secere și cât timp are, în medie, să re�zolve ceea ce i se cere. Trage de timpca nimeni altul, cu argumente, darcunoaște consecințele dacă întindeprea mult coarda. De exemplu, dacăamână prea mult un deznodământsolicitat de vreun binefăcător, sauchiar de însuși Binefăcătorul, riscăsă�i fie stricate vacanțele pe alte continente și să se întoarcă de ur �gență în țară. Neplăcut.

Spre deosebire de „cotârlețul“din politică și societate, „tudorelul“nu are trecut de fotbalist sau demanechin, ci se distinge prin faptulcă a urmat școala la timp, câinelenu i�a păpat niciodată tema și și�adat absolut toate examenele. „Tu�dorelul“ se mai întâmplă adeseorichiar să fie șef de promoție. În fapt,acesta face un mare bine societății,ținând cu dinții ca zicala „cine arecarte, are parte“ să fie respectată înliteră, nu doar în spirit. SDC

Tudorelul ca unitate de măsură

13ANUL XIV NR. 5973 – 9 MARTIE 2018 opinii

www.suplimentuldecultura.ro

Fac parte dintre cei care au păreridespre filmul câștigător al Ursu�lui de Aur, Nu mă atinge�mă fărăsă�l fi văzut. Ba chiar, am o păreredespre părerea lui Dan Negru,care s�a declarat dezgustat și ne�aîndemnat pe toți cei care ne�ambucurat de performanța filmuluisă ne băgăm Ursul de Aur în fund.„Dacă aș posta aici imagini dinfilm, FB mi�ar dezactiva contul“, aspus Negru. Și, din păcate, aici îidau dreptate.

În luna februarie 2018, în Franța,a început un proces despre care setot vorbește de câțiva ani, alintatdrăgăstos „Facebook împotrivavaginului“. Mai precis, este vorbade spre un profesor francez căruiai�a fost suspendat contul de Face�book după ce a postat imagineapicturii L’Origine du mode deGustave Courbet, din 1866. Ex�pusă la Muzeul Orsay, opera deartă ilustrează destul de realistorganele genitale ale unei femei.Facebook a dezactivat contul depe care a postat imaginea, con�fundând�o cu o imagine porno�grafică. Posesorul contului a datîn judecată Facebook pentru limi�tarea dreptului la liberă expri�mare, iar o primă victorie a avut�oîn 2015, când s�a decis că proce�sul poate avea loc pe teritoriul

Franței, nu doar în California, așacum scrie în termenii și condițiilede utilizare a platformei.

Între timp, de la declanșareaconflictului, Facebook și�a schim�bat și „standardele de decență“. În

prezent, Facebook restricționeazănuditatea deoarece „o parte dinaudiența globală poate fi sensi�bilă la acest gen de conținut – înspecial din cauza vârstei sau acontextului cultural“. Declară că

sunt interzise fotografii ale orga�nelor genitale, imagini ale sânilorfeminini, dacă este vizibil sfârcul.Facebook declară că nu cenzu�rează imagini ale alăptatului șinici cicatrici ale mastectomiilor.Și, ca rezultat al numeroaselorcritici, susține de asemenea că nucenzurează imagini ale picturilor,sculpturilor sau alt tip de nudi�tate artistică.

Lista erorilor contrazice însăafirmațiile. În luna decembrie aanului trecut, Facebook a cenzu�rat pe criterii de „pornografie“ oimagine cu Venus din Willendorf,o statuie veche de 30.000 de ani,reprezentare a fertilității femi�nine. Patru încercări de a contestadecizia Facebook au rămas nere�zolvate.

În 2016, o fotografie cu femeiaborigene, goale de la brâu însus, implicate într�un dans ritua�lic și pictate pe corp cu însemnetra diționale, a fost consideratăindecentă. Un caz care a stârnitextrem de multe discuții a avutloc tot în 2016, când Facebook acenzurat o celebră fotografie dintimpul războiului din Vietnam încare apărea o fetiță de nouă ani,dezbrăcată, care fugea de un atacchimic.

Fotografia din 1972 câștigasePremiul Pulitzer. În lista imaginilor

indecente se mai găsește și statuiaMicii Sirene din Copenhaga, a luiHercule din Kassel, „Make Ame�rica Great Again“ – o caricatură aunui Donald Trump ne�dotat înpielea goală și, mai amuzant decâtatât, o fotografie cu un tort deco�rat cu biluțe de marțipan carecum va au fost interpretate ca fiind12 sfârcuri.

La sfârșitul lunii februarie2018, un muzeu din Frankfurtcare a dorit să își promovezeexpoziția cu picturi de Rubensde acum 400 de ani a trebuit săcapituleze în fața politicii de pu�blicitate a Facebook. Nu puteafolosi imagini cu picturile origi �na le. Una dintre ele era cea aMântuitorului, despre care algo�ritmul automat al platformei aspus că stătea într�o poziție „preasugestivă“.

Facebook are, deci, un lungșir de rateuri în cenzură. Dacăarta de acum 30 de milenii poateofensa, cu siguranță ar fi și cazulfilmului câștigător al Ursului deAur. Dar asta nu îl face mai puținartă. SDC

MĂDĂLINA COCEADE VEGHE-N LANUL DE CULTURĂ

GEORGE ONOFREIDOI-ZECE, PROBĂ!

Nu mă cenzurează-mă

ANUL XIV NR. 5973 – 9 MARTIE 201814

www.suplimentuldecultura.ro

LUCIAN AMARII (JUP)SUPLIMENTUL LUI JUP

Astăzi, datele par a se schimba. Îndiferite ocazii, grupuri organizateocupă terenul mediatic sau juri�dic, mergând deseori până la inti�midare fizică“.

De exemplu, în decembrie, „Li�beration“ enumera mai multe ca�zuri în care artiști precum Bal� thus, Gauguin sau Schiele, morțide ani de zile, „își văd operele con�testate din motive de sexualitatecontroversată, ca urmare a aface�rii Weinstein“. O petiție cu 10.000de semnături cere retragereaunui tablou de Balthus de la MET,în New York. Londra, Köln șiHam burg refuză campania deafișe ale unei expoziții retrospec�tive Schiele.

Tot recent, festivalul inter na �io nal de film fantastic Même paspeur, ce are loc în La Réunion, afost obligat să își retragă afișulcare reprezenta două femei vop�site în negru, la presiunile Consi�liului reprezentativ al asociațiilornegre din Franța. „Artiștii au dece să fie neliniștiți“, scrie „Slate“.„Am trecut de la o societate carecerea mai multe libertăți și încu�raja libertatea de creație la o so�cietate ce pretinde interdicția di� verselor opere.“

Tot „Liberation“ publica în ia�nuarie un apel al L’Observatoire dela liberté de création, un grup creat„în urmă cu 15 ani pentru a răs�punde atacurilor lansate contraoperelor de artă din partea aso �ciațiilor reacționare“, un grup careastăzi este alarmat „de o nouăformă de cenzură venită din parteaasociațiilor antirasiste sau femi�niste“. „Dacă critica este necesară,

a vrea să interzici cărți sau filmesemnalează eșecul dezbaterii de�mocratice.“

„Vedem cum se constituie aicitribunale populare, petiționare,care își arogă dreptul de a pro �nunța «sentințe» răspândite derețelele sociale vizând un anumespectacol, o anume scenă dintr�opiesă de teatru, retrospectivă saumelodie. Aceste puneri în cauză aunor opere nu se mul țumesc doarsă critice, ele nici nu caută dezba�terea. Ele vin cu lecturi unice,dogmatice și cer interzicerea, înciuda oricărei legi în vigoare.Aceste atacuri repetate riscă, din�colo de operele vizate, să conducăla cea mai rea dintre cenzuri, ceamai radicală, cea mai perfidă, ceacare intervine înainte ca opera săexiste. Opere care nu vor pune ni�mănui probleme, fiindcă nici nuvor exista sau vor exista numaidupă ce vor fi complet aseptizate“,se arată în comunicatul publicatde „Liberation“.

De asemenea, L’Observatoireatrage atenția că aceste asociațiiluptă contra diverselor forme deorganizare și uită să opereze „ne�cesara distincție dintre artist șioperă“, cu trimitere directă lasoarta operelor unor artiști cu uncomportament controversat, cumar fi Roman Polanski.

Această problemă a noii cen�zuri nu se rezumă doar la Franța,ea trece și Atlanticul. De exem�plu, într�o opinie publicată de„Journal de Montreal“ în ianua�rie, jurnalista Sophie Durocherse de clară șocată de un raport alunui ziarist în care se arată că la

colegiul Maisonneuve „profesoriipractică autocenzura pentru aevita să jignească credințele reli�gioase sau culturale ale stu �denților“.

Înapoi în Europa, „Le Monde“,aducând în discuție cazul WoodyAllen, tot mai părăsit la Holly�wood, se întreabă „#metoo: asis�tăm oare la întoarcerea cenzuriiîn artă?“.

Trecând în revistă cazurile ar �tiștilor șterși din producțiile TVsau cinematografice, în ultimaperioadă, în urma acuzațiilor dehărțuire sexuală, „Le Monde“ estede părere că toate aceste faptepun din nou în discuție distincțiadintre artist și opera sa. „Ca săștiți și voi, Caravaggio a fost uncriminal, Degas un mizantropexe crabil. Din această perspec�tivă, ce «poliție» are dreptul sădecreteze cine are dreptul de a fiexpus la Luvru?“, se întreabă Tho�mas Schlesser, director al Funda �ției Hartung Bergman, care aver� ti zează asupra judecării uneiopere prin prisma personalitățiiautorului.

„Le Monde“ este de părere că,dincolo de Atlantic, această dis �tincție nu se face de la sine. „Dar astanu înseamnă că Franța nu suferă șiea de pe urma importării normeloramericane“, spune Na thalie Hei�nich, sociolog al artei la CNRS.

Există și un avantaj major alacestor dezbateri, crede ThomasSchlesser, și anume că acestea„restituie operelor contestate pu�terea lor deranjantă, cât timp, învremuri mai calme, sunt tratatecu indiferență“. SDC

Întoarcereacenzurii în anul IDW (dupăWeinstein)

Articolul din „Slate“ începe prin aaminti un fapt petrecut în 2014,când West Australian Opera a luatdecizia de a anula spectacolulCarmen de Bizet pe motiv că uniiactori fumează pe scenă, iar acestfapt este „incompatibil“ cu mesa�

jele antifumat ale unuia dintresponsorii instituției.

Astăzi, mai ales pe valul isteriei#metoo, astfel de situații s�aumul tiplicat. „Ieri“, scrie „Slate“,„societatea exercita o presiune în favoarea libertății de a crea.

Lumea culturii este confruntată cu o provo -care redutabilă: apariția a noi forme decenzură venite din partea unor grupuri depresiune, asociații sau colective ad-hoc.Pentru moment, în majoritatea cazurilor,autoritățile au dat dovadă de curaj, dar pânăcând?, se întreabă „Slate“.

ANUL XIV NR. 5973 – 9 MARTIE 2018 15

www.suplimentuldecultura.ro

Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului îi aparține autorului.Manuscrisele primite la redacție nu se înapoiază.

Adresă: Iași, B�dul Carol I, nr. 4, etaj 4, CP 266, tel. 0232/ 214.100, 0232/ 214111,

fax: 0232/ 214111

Redactor�șef:George Onofrei

Redactor�șef adjunct:Radu Cucuteanu

Editor:Anca Baraboi

DTP:Adina Arnăutu

Rubrici permanente:Bobi (Fără zahăr),Mădălina Cocea, Dragoș Cojocaru, Andrei Crăciun, Florin Ghețău, Radu Pavel Gheo, Florin Lăzărescu, George Onofrei

Carte: Doris Mironescu, Eli Bădică, Florin Irimia, Marius Miheț, CristianTeodo rescu, Bogdan�Alexandru Stănescu,Alina Purcaru

Muzică:Victor Eskenasy, Dumitru Ungurea nu

Film: Iulia Blaga

Teatru:Oltița Cîntec

Caricatură:Lucian Amarii (Jup)

Grafică: Ion Barbu

Actualitate:Cătălin Hopulele

Publicitate: tel. 0232/ 252294

Distribuție:Mihai Sârbu, tel. 0232/ 271333.Media Distribution S.R.L., tel. 0232/ 216112

Abonamente: tel. 0232/214100

Tarife de abonament:45 lei pentru 3 luni; 91 lei pentru 6 luni; 182 lei pentru 12 luni.Prețurile includ și tarifele poștale.

„Suplimentul de cultură“ este tipărit cu sprijinul

Adevărul Holding

Marcă înregistrată – Editura Polirom și „Ziarul de Iași“. Proiect realizat de Editura Polirom în

colaborare cu „Ziarul de Iași“. Se distribuie gratuitîmpreună cu „Ziarul de Iași“.

Rutger Hauer: BladeRunner 2049, un film inutil

Într�un interviu acordat ziarului„The Guardian“ în 2005 și care afost redescoperit săptămâna tre�cută, celebrul cineast japonezHayao Miyazaki povestește cum atranșat un diferend cu redutabilulHarvey Weinstein cu ajutorul uneisăbii de samurai.

Povestea s�a petrecut în 1997,când Miyazaki a negociat cuWeinstein distribuția anime�uluiPrințesa Mononoke în StateleUnite. Pe vremea aceea, Weinsteinavea deja reputația de mare pro�ducător, dar în același timp erarecunoscut și pentru faptul căobișnuia să taie scene întregi dinfilmele pe care le distribuia șiproducea (de exemplu, Gangs of

New York al lui Martin Scorsese apierdut o oră de film).

„Am mers la New York, undem�am întâlnit cu omul ăla, HarveyWeinstein, care m�a asaltat agre�siv, cerându�mi să tai tot soiul descene din film“, povestea Miya�zaki. Cum cineastul japonez nu erade acord, producătorul șef al stu�diourilor Ghibli, Toshio Suzuki, i�atrimis lui Weinstein un cadou: osabie de samurai și mesajul „nocuts“ (fără tăieturi). Se pare că a fostsuficient să�l cumințească pe Wein�stein, care a distribuit Prin țesa Mo�nonoke în versiunea completă, așacum o realizase cineastul nipon. „L�am învins“, a declarat, surâzând,Hayao Miyazaki. SDC

PE SCURT

n La 40 de ani de la dispariție,Maria Callas va cânta din nou, pe30 noiembrie, la Paris, în sala Pleyel.Totul este posibil grație noilor teh�nologii numerice, care o vor re�suscita pe celebra artistă sub formaunei holograme. O orchestră sim�fonică de 60 de muzicieni va acom�pania spectacolul vedetei holo�grafice.n Viitorul film al lui Quentin Ta�rantino, inspirat de crimele cla�nului Manson, se va numi OnceUpon a Time in Hollywood și vaprezenta capitala americană a fil�mului la apogeul perioadei hippie.Două nume mari au fost anunțatedeja în distribuție: Leonardo diCaprio și Brad Pitt.

n Academia Americană de Filmia în considerare ca, pe viitor, săintroducă o nouă regulă, prin carese va interzice filmelor care can�didează la premiile Oscar să o facăși la Emmy. nReputatul scenarist și dramaturgamerican David Mamet a anunțatcă scrie o piesă despre HarveyWeinstein. „Fiecare societate tre�buie să se confrunte cu demonulnestăpânit al propriei sexualitățiși caută diverse moduri de a îl în�frunta, dar nici unul nu fun cțio �nează foarte bine“, a comentat Ma�met într�un interviu pentru „Chi�cago Tribune“.n Englezii de la „The Telegraph“au publicat o nouă listă a „celormai bune o sută de romane dintoate timpurile“, întocmită pe bazavoturilor criticilor. Pe primelepoziții în acest top s�au clasat, înordine: 1. Middlemarch, de GeorgeEliot; 2. Moby Dick, de HermanMelville; 3. Anna Karenina, de LevTolstoi; 4. Portretul unei doamne,de Henry James; 5. Inima întune�ricului, de Joseph Conrad; 6. Încăutarea timpului pierdut, de Mar�cel Proust; 7. Jane Eyre, de Char�lotte Brontë; 8. Disgrace, de J.M.

Coetzee; 9. Doamna Dalloway, deVirginia Woolf; și 10. Don Quijote,de Miguel de Cervantes.n A încetat din viață cineastulbritanic Lewis Gilbert, care a rea�lizat trei adaptări după romanelelui Ian Fleming: You Only LiveTwice (1967), The Spy Who LovedMe (1977) și Moonraker (1979).n Găsit ca prin miracol în depo�zitele Luvrului, tabloul Nymphéas,reflets de Saule (1916�1919) deMonet a fost restituit proprieta�rului său japonez, după ce a fostconsiderat dispărut vreme de de�cenii.n Celebrul Colț Alb, eroul roma�nului lui Jack London, revine pemarile ecrane sub forma unui filmde animație 3D, o coproducțieinternațională realizată de Alexan�dre Espigares, laureat al unui Oscarpentru scurtmetrajul Mr. Hublot,în 2014. Romanul lui London a maifost ecranizat de șapte ori, ultimaversiune cinematografică, datânddin 1991, îl are pe Ethan Hawke înrolul principal. SDC

Pagini realizate de DRAGOȘ COJOCARU

Interpret al unuia dintre cele maifaimoase roluri din istorie, cel al an�droidului Roy Batty în Blade Run�ner�ul original, cel din 1982, actorulolandez Rutger Hauer și�a expri�mat, în sfârșit, părerea despre con�tinuarea realizată anul trecut decătre Denis Villeneuve. „Arată bine,dar încerc să în țeleg de ce a fost ne�cesar acest film“, a declarat Hauer.„Cred că, atunci când ceva este atât

de frumos (precum filmul original –n.r.), e mai bine să�l lași în pace și săfaci alt film. Nu te sprijini pe succe�sul său, strâns vreme de 30 de ani înunderground. Din multe puncte devedere, Blade Runner nu a fost unfilm despre replicanți, a fost un filmdespre ce înseamnă să fii om. Camca E.T. Nu sunt sigur însă la ce în�trebare vrea să răspundă con ti �nuarea. Nu e un film centrat pe

personaje, nu are umor, nu are dra�goste, nu are suflet. Vezi că e unomagiu adus originalului, dar pen�tru mine nu e de ajuns.“ Hauer maispune că nu îi plac filmele care suntproduse astăzi. „Ochi ul regizorului șipunctul lui de vedere au avut de su�ferit în produc țiile mari din ultimeledecade“, spune el. „Caut filme îndrăz � nețe, dar nu prea văd boașe la majo�ritatea filmelor de azi.“ SDC

Miyazaki și mesajul cusabie de samurai pentruHarvey Weinstein

Ceea ce pentru unii pare floare laureche, pentru alții poate fi cevade neînțeles. Așa este și cu plataonline a facturilor de tot felul.

Atât timp cât viscolul nu rupe fibraoptică, noi, ăștia înfipți în tehnolo�gie până la genunchiul broaștei, neachităm datoriile direct din con�fortul casei, în timp ce cu mânastângă ținem o cană de vin fiert,

din care, mai mult ca sigur, vomvărsa și pe tastatură.

Dar, cum și noi, de la o vârstă,nu vom mai ține pasul cu vâltoareatehnologică, unii deja nu o fac,vom urma sfânta cale a mersuluipână la casieria furnizorului. Astadacă nu viscolește îngrozitor.

Cu o zi înainte de marea urgie,Nelu a găsit în poștă un preaviz deîntrerupere a furnizării gazelornaturale. Și nu era tocmai vina lui,fiindcă în Valea Adâncă facturilesunt aduse cu întârzieri care arumili până și cefereul. Noi primimdirect preavize din astea de jale șipericol. Bun, mâine dimineață mă

duc să achit, plănui omul nostru.Ei, apoi să te ții!

Dacă notăm cu A casa lui Neluși cu B sediul furnizorului de gaze,problema devine una de matema�tică gimnazială. La ora 8:00 Nelu apornit spre punctul B și mașinaechipei tehnice de debranșare apornit spre punctul A, cu vitezeegale, pentru că viscol și nămeți.Distanța dintre A și B este de 6 ki�lometri. După circa 850 metri, Nelua făcut o pauză de rachiu, de 8 mi�nute, la barul cu ușă verde, pentrua evita hipotermia și a se lamentacâtorva vecini. După 1050 metri,echipajul tehnic s�a împotmolit în

zăpadă și a așteptat timp de 20 deminute apariția plugului de desză�pezire. Copii, sunteți atenți, da?

Pe jumătate beat, Nelu și�a re �dus cu cincizeci de procente vitezade deplasare, continuând să înoateprin troiene, către punctul B. Aiciintervine prima capcană a proble�mei și trebuie să fiți concentrați!

Faptul că ceilalți au așteptat timpde 20 de minute apariția plugului,nu înseamnă că acesta a și venit, cidoar că lucrătorii au abandonatmașina și au continuat, pe jos, de�plasarea către punctul A, bleste�mând ziua în care s�au născut șiabia așteptând să�i taie gazeleomului din cauza căruia au trebuitsă înfrunte nămeții. Dar au conti�nuat să se deplaseze cu jumătatedin viteza inițială! Să nu cumva săgreșiți calculul!

Un câine ciobănesc, imun la gerși viscol, a sărit gardul curții și, la1210 metri față pe punctul A, a înce�put să�l învioreze pe Nelu, care și�atriplat viteza cu scopul rămânerii înviață. Întrebare: în momentul întâl�nirii din punctul C, să se calculezecât ciubuc trebuie să dea preaviza�tul, pentru a nu fi debranșat. SDC

Matematică de iarnăBOBIVOI N-AȚI ÎNTREBAT, FĂRĂZAHĂR VĂ RĂSPUNDE

16ANUL XIV NR. 597

3 – 9 MARTIE 2018fast food www.suplimentuldecultura.ro

Motivul pentru care Spielbergreaduce în atenție momentul pu�blicării Dosarelor Pentagonului(Pentagon Papers) mai întâi de„The New York Times“, iar apoi pe larg de „The Washington Post“în 1971, ține de desecretizareaacestor dosare în 2011, lansareafilmului venind într�un contextîn care problematica libertățiipresei e în SUA mai actuală caoricând.

Pentagon Papers reprezintădocumente din perioada 1945�1967 sustrase și date publicității

de Daniel Ellsberg în 1971. Acestedocumente demonstrau că Sta�tele Unite mințiseră timp de 30 deani în legătură cu atitudinea lorîn Vietnam, mai ales în timpulrăzboiului din Vietnam. Deși acu�zat de spionaj, Daniel Ellsberg ascăpat basma curată, iar în zilelenoastre a ținut partea Wikileaks șia lui Edward Snowden.

The Post nu are tensiunea șisobrietatea lui All the President’sMen sau elanul juvenil al recentu�lui Spotlight (2015) de TomMcCarthy. Scenariul scris de LizHannah și Josh Singer e prea înlinii drepte, iar alegerea lui MerylStreep și Tom Hanks în rolurileprincipale transformă filmul din �tr�o evocare a unui moment im�portant din istoria presei ameri �cane într�un vehicul al adorațieipentru cele două vedete�statui.Nu te poți uita la ecran fără să nule vezi soclul. Cel mai bine pică,totuși, Hanks care pare mai viu, învreme ce Streep, imobilizată submachiaj, te face să te gândești că ajucat cam tot ce se putea și că ro�lurile precedente vin după ea din �tr�un film într�altul ca gâștele.

Responsabilitatea lui Streep eînsă mai mare decât a lui TomHanks, pentru că o interpretează peKatherine Graham, primul editor

femeie al unui mare cotidian ame�rican, în vreme ce Hanks e doarzelosul & nervosul prototip de re�dactor�șef american pentru careprofesionalismul e primordial.Katherine Graham moștenise „TheWashington Post“, pe care tatălEugene Meyer îl cumpărase în1933 și pe care soțul ei Phil Gra�ham îl condusese până s�a sinu�cis, în 1963.

După moartea soțului s�a vă �zut obligată se preia afacerile fami�liei și să se impună într�un me diumasculin. Filmul bineîn țeles că bi�fează tema emancipării feminine

și nu ratează ocazia de a înconjuracu markerul momentul când Ka �therine Graham trebuie să decidăsingură (!) dacă să riște publicândmaterialul sau să asculte sfaturilebărbaților mai pon derați din consi�liul de administrație.

Nu există scenă între Streep șiHanks în care să nu vezi „doi titanipentru prima dată împreună peecran“, până aproape devii mai in�teresat de actorii din planul doi, depildă de seriosul Bob Odenkirk, in�terpretul jurnalistului Ben Bagdi�kian de la „The Washington Post“,care a descoperit sursa dosarelor

(adică pe Daniel Ellsberg) și a con�vins ziarul să le publice.

Firește, mai sunt apoi atmos�fera de film despre jurnalism dinanii ’70 și atmosfera de film dinanii ’70, cu mașinile alea extraor�dinare –figurația perfectă pentrustrăzi goale și însorite, străjuite dezgârie�nori sau parcări dosite deunde adevăratul jurnalist își sunăsursa. Și mai sunt imaginile lăsatepentru final, cele din tipografie,unde viteza rotativei sărbătoreștevictoria libertății presei. Ce vre�muri! Parcă au trecut o sută deani. SDC

PresăIULIA BLAGAFILM

Noul film al lui StevenSpielberg e genul de dramă jurnalisticăpe filiera All thePresident’s Men(1976, de Alan J.Pakula, care tratadespre AfacereaWatergate), la careface referire la final,mai ales că amân -două vorbesc despredouă bombe depresă ale aceluiașicotidian, „TheWashington Post“.

597