UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA MARKETING … · operative sunt informa iile care reflect ă activitatea curent ă, în mod operativ, adic ă la locul şi momentul producerii

1

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA MARKETING ŞI AFACERI ECONOMICE INTERNAŢIONALE Cod curs L_MAEI/Mk/1/2/6 Denumire curs Informatică Tip curs Obligatoriu Durata cursului/ nr. credite

42 ore din care: 14 ore curs si 28 ore seminar/ Nr. Credite

Perioada de accesare a cursului

1 octombrie 2013- 1 martie 2014 Consultații on – line

Seminar Manauale recomandate

Daniel Marius Mareş, Gabriel Mihai, Valerica Mareş – Fundamentele informaticii, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008 Daniel Marius Mareş, Gabriel Mihai, Valerica Mareş – Informatică managerială, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008 Mareş Marius Daniel, Fusaru Doina, Mihai Gabriel, Office XP - Instrumente birotice, Editura Fundaţia România de Mâine, 2009

Competente profesionale

• Utilizarea resurselor informatice în domeniul marketingului • Cunoaşterea, înţelegerea conceptelor şi metodelor de bază ale domeniului care

să permită dezvoltarea unei gândiri economice integratoare, însuşirea principalele tehnici şi metode de stimulare a creativităţii, inovaţiei, operarea practică cu mijloacele de prelucrare automată a datelor şi utilizarea calculatoarelor personale în domeniul economic.

• Iniţierea, înţelegerea şi însuşirea aspectelor esenţiale ale calculatoarelor personale, pregătirea viitorilor manageri prin întregirea cunoştinţelor teoretice şi abilitaţilor practice însuşite/formate în anii de studiu în cadrul disciplinelor complementare;

• Valorificarea creativă a potenţialului intelectual în activităţile de cercetare ştiinţifică

• Promovarea unui sistem de valori fundamentat pe etică şi deontologie profesională

• Înţelegerea completă a mecanismelor informatice sub aspectul funcţional cât şi sub aspectul posibilităţii utilizării acestora în prelucrarea automată a datelor.

Competențe transversale

• Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în cadrul propriei strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă.

• Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

• Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare

• Operarea profesională cu cele mai cunoscute instrumente ale informaticii utilizatorului final – instrumentele Office în activităţilor orientate spre nevoile clientului

Obiectivul principal al cursului

• Cursul Informatică îşi propune drept obiectiv principal să „înarmeze” studenţii în economie, viitorii manageri organizaţionali şi specialişti în marketing cu elementele de bază ale prelucrării automate a datelor, cunoaşterea şi aprofundarea noţiunilor privind sistemele electronice de calcul, urmărind întregirea cunoştinţelor aplicate economic şi dezvoltarea abilităţilor practice.

• În urmă parcurgerii cursului Informatică, se va produce o percepere corectă a conceptelor, tehnicilor, instrumentelor, metodelor de prelucrare automată a datelor economice, o utilizare competentă a unui echipament de calcul, a reţelelor de calculatoare, a Internet-ului.

• Cunoaşterea principalelor forme de interconectare a sistemelor electronice de calcul, arhitectura reţelelor, componentelor hardware şi software, vor dezvolta abilităţile prin care persoana se adaptează la cerinţele impuse de competiţia pe piaţă muncii care presupun preocupări permanente pentru învăţarea continuă şi dezvoltarea profesională.

2

Obiective specifice • La început se face un scurt istoric al evoluţiei sistemelor de calcul în cadrul căreia se prezintă structura Von Neumman a calculatoarelor secvenţiale.

• Prezentarea calculatoarelor personale urmăreşte aspectele funcţionale şi relaţionale ale acestora, atât din punct de vedere hardware, cât şi software, oferind totodată fundametarea conceptelor de bază necesare în utilizarea lor.

• În final, sunt prezentate reţelele de calculatoare (principiul de funcţionare, tipuri de reţele de calculatoare, structuri de reţele locale), reţeaua Internet şi modul de realizare a paginilor Web utilizând limbajul HTML.

• Operarea profesională cu cele mai cunoscute instrumente ale informaticii utilizatorului final – instrumentele Office de redactare a textului (Word 2010) şi de procesare şi de calcul tabelar;

• Modelarea problemelor economice prin calculul tabelar, interogarea bazelor de date, sintetizarea informaţiei, prezentarea acesteia în formă grafică, simularea, optimizarea şi previziunea datelor (Excel 2010);

• Realizarea unor aplicaţii economice cu precădere din domeniul marketing utilizând produsul Excel, urmărind construirea unui sistem relaţional comunicaţional şi de decizie în cadrul unei organizaţii orientate spre nevoile clientului, motivarea şi satisfacerea angajaţilor prin utilizarea calculatoarelor personale;

• Crearea paginilor Web cu ajutorul limbajului HTML. Consultatii Prof univ. dr. Mareş Marius Daniel

Adrese de e-mail Prof. univ. dr. Mareş Marius Daniel – [email protected]

Titularul/titularii cursului/serie

Prof. univ. dr. Mareş Marius Daniel

Continutul tematic al cursului

1. Universul noţiunilor specifice. • Informaţie, cunoştinţă, dată. • Managementul informaţiei. • Definirea şi fundamentarea noţiunilor de sistem informaţional, sistem

informatic 2. Universul noţiunilor specifice.

• Reprezentarea internă a datelor 3. Arhitectura sistemelor electronice de calcul.

• Procesul de prelucrare automată a datelor. • Arhitectura generală a unui sistem electronic de calcul.

4. Arhitectura sistemelor electronice de calcul.

• Clase şi familii de calculatoare. • Arhitectura unui calculator personal.

5. Sisteme de operare.

• Funcţiile şi structura de bază ale unui sistem de operare. • Sistemul de operare Windows. Structura ferestrelor.

6. Sisteme de operare. • Managementul componentelor sistemului de operare şi controlul

accesului utilizatorului. • Organizarea datelor în procesul de prelucrare.

7. Reţele de calculatoare.

• Clasificarea şi topologia reţelelor. • Arhitectura unei reţele de sisteme electronice de calcul.

8. Reţele de calculatoare.

3

• Sistemul VSAT o alternativă de comunicaţie. • Modelul Client/Server

9. Reţeaua INTERNET. Limbajul HTML. • Geneza reţelei Internet. • Servicii Internet. • Navigarea pe reţeaua Internet.

10. Reţeaua INTERNET. • Limbajul HTML. • Introducere în limbajul HTML.

11. Procesarea de texte şi imagini. • Procese informaţionale. • Procesorul de texte Word.

12. Procesarea de texte şi imagini.

• Procesarea de texte şi a documentelor. • Organizarea logică a unui document.

13. Lucrul cu foi de calcul, serii de date şi realizarea prezentărilor multimedia

• Procesorul de tabele Excel. Foaia de calcul şi valenţele sale informaţionale.

• Introducerea datelor, organizarea, prelucrarea multiplă a acestora. • Tipuri de funcţii predefinite existente în Excel.

14. Lucrul cu foi de calcul, serii de date şi realizarea prezentărilor multimedia

• Realizarea reprezentărilor grafice complexe. • Instrumentul multimedia de realizare a prezentărilor PowerPoint.

Bibliogafie minimală obligatorie

Daniel Marius Mareş, Gabriel Mihai, Valerica Mareş – Fundamentele informaticii, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008 (in curs de aparitie) Daniel Marius Mareş, Gabriel Mihai, Valerica Mareş Informatică generală, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008.

Bibliografie facultativă

Greg Perry, Microsoft Office 2007 5 In 1. Word, Excel, Powerpoint, Outlook, Onenote, Editura Teora, Bucureşti, 2008 Silvia Curteanu, Excel prin exemple, Editura Polirom, Iaşi, 2008

4

Prezentare sintetică a lecţiilor

1. Bazele teoretice ale prelucrării automate a datelor

Introducere Pentru cunoaşterea şi gestionarea eficientă a unei unităţi economice este necesară parcurgerea mai multor etape: delimitate precis a obiectivelor; identificarea evenimentelor şi faptelor care generează date; stabilirea purtătorilor materiali de informaţie; stabilirea metodelor şi instrumentelor prin care se culeg, se înregistrează şi se prelucrează datele, precum şi a modalităţilor de transfer al acestora către destinatar.

Obiective: Sistem informaţional, sistem informatic. Sistem de numeraţie - coduri de reprezentare a datelor Perceperea corectă a noţiunilor– dată, informaţie, decizie. Managementul informaţiei. Managementul strategic şi deservirea acestuia prin instrumente informatice Cuvinte cheie informaţie BIT managementul informaţiei cod de reprezentare cod EBCDIC

dată sistem informatic sistem informaţional sistem de numeraţie sistem de numeraţie binar

1.1 Dată, informaţie, decizie, managementul informaţiei Pentru cunoaşterea şi gestionarea eficientă a unei unităţi, trebuie identificate evenimentele şi faptele care generează date, trebuie delimitate precis obiectivele cunoaşterii şi conducerii, trebuie stabiliţi purtătorii materiali de informaţie, precum şi modalităţile prin care se culeg şi se înregistrează datele, metodele şi instrumentele de prelucrare a acestor date şi destinaţia informaţiilor, transferul lor la destinatar. Data reprezintă o înşiruire de caractere numerice sau alfanumerice, ce au o anumită semnificaţie. Datele sunt reprezentate prin şiruri de caractere, simboluri, cifre, cuvinte; fiind sunt supuse procesului de prelucrare duc la obţinerea informaţiilor ce reprezintă semnale, ştiri despre evenimentele sau procesele economice care au loc în cadrul unei unităţi

În general, informaţia rezultată în procesul cunoaşterii este privită ca o cunoştinţă, o reflectare a realităţii obiective în conştiinţa umană. Definind cunoaşterea ca „un proces complex de însuşire, apropiere, reconstrucţie a realităţii obiective de către subiect”, informaţia vizează fiecare din elementele noi, în raport cu cunoştinţele prealabile, cuprinse în semnificaţia unui simbol sau a unui grup de simboluri. Cunoaşterea teoretică, adâncirea cunoaşterii prin intermediul gândirii pătrund în esenţa lucrurilor, sesizează legăturile interne, cauzele şi legile lor. Ea are loc pe baza prelucrării datelor obţinute de cunoaşterea empirică, de procesul de reflectare a obiectelor în procesul interacţiunii nemijlocite a omului.

Informaţia este caracterizată în mare măsură prin gradul de subiectivitate-obiectivitate. Informaţiei trebuie să i se asocieze o valoare de utilitate, respectiv speranţa de economie, calculată prin diferenţa realizată între efectele unei decizii promovate, în şi fără elementul „cunoaştere” a informaţiei respective. Valoarea de utilitate a unei informaţii este strict dependentă de aspectul fizic, dar şi de aspectul uzurii morale, aspect prioritar datorat mediului caracterizat printr-o maximizare a dinamismului acestuia. Informaţia este supusă unui risc ridicat de degradare, indus de acţiunile de producere şi de difuzare, acţiuni rezultate din interacţionarea multiplă şi complexă cu suma informaţiilor dintr-un mediu. Riscul de degradare a informaţiei este influenţat de executarea procesului de prelucrare într-un anumit context spaţial şi temporal, de suma utilizatorilor, precum şi de atitudinea acestora faţă de aceasta.

După situarea în timp informaţiile pot fi: active, pasive şi previzionare. Informaţiile active sau operative sunt informaţiile care reflectă activitatea curentă, în mod operativ, adică la locul şi momentul producerii unui efect sau proces economic. Acestea sunt utilizate de către conducerea unui agent economic în influenţarea imediată a activităţii unităţii respective. Informaţiile pasive reprezintă informaţiile care reflectă o activitate trecută a unei unităţi economice şi sunt utilizate de către organele de conducere pentru a influenţa perioada viitoare. Informaţiile previzionare privesc perioada viitoare şi se obţin pornind de la analiza informaţiilor istorice sau pasive.

Pentru a fi eficientă, informaţia trebuie să fie fundamentată ştiinţific, trebuie să fi oportună, trebuie să fie captată la timp şi de cine trebuie, trebuie să fie clară şi să nu fie contradictorie.

După conţinut, informaţiile sunt: elementare, complexe şi sintetice. Informaţiile elementare reflectă un singur moment din activitatea întreprinderii şi se obţin prin prelucrarea datelor ca urmare a producerii unui

5

fenomen sau proces economic. Informaţiile complexe se obţin prin prelucrări succesive de informaţii elementare. Ele au rolul de a centraliza întreaga activitate desfăşurată de o unitate economică pe o anumită perioadă. Informaţiile sintetice se obţin în munca de analiză şi ca urmare a prelucrării informaţiilor complexe şi elementare. Având în vedere forma concretă pe care o poate lua informaţia în momentul stocării pe un suport tehnic, aceasta se poate afla sub formă analogică şi digitală.

Forma analogică a informaţiei presupune reprezentarea fenomenelor fizice, imagini fixe, sunete şi imagini în mişcare, aşa cum sunt ele percepute de dispozitivele tehnice de înregistrare, fără a fi necesară o conversie sau codificare a acestora, înainte de transmitere sau memorare pe suporturile tehnice de date. Forma digitală se obţine pornind de la fenomenul real sau de la forma analogică a acestuia, în ambele cazuri având loc o codificare numerică, o evaluare cantitativă, o cuantificare a fenomenului care face obiectul reprezentării. Pe suportul tehnic, informaţia se prezintă ca o succesiune de valori binare (0 şi 1), ordonate după un sistem de reguli (cod). delimitarea acestora după forma de exprimare.

Din punct de vedere al conţinutului informaţiei, se pot identifica următoarele clase: date numerice, alfabetice sau alfanumerice; texte, care sunt organizate în documente, pagini de texte, paragrafe, fraze şi cuvinte; documente grafice (imagini fixe), care sunt percepute prin afişarea pe monitorul calculatorului, prin scrierea lor la imprimantă sau la dispozitivul de realizat desene (plotter); secvenţe audio generate de vocea umană, fenomene din realitate sau sintetizatoare electronice, de voce şi acustice; secvenţe video de natură animată sau film, percepute de dispozitive specializate de tipul camerei de luat vederi sau generate de programe de grafică bi sau tridimensională.

Decizia are un rol major asupra informaţiei, urmărind armonizarea obiectivelor cu resursele, pentru a rezulta o eficienţă maximă. Calitatea deciziei depinde de precizia în interpretarea elementelor informaţionale, de nivelul de pregătire a decidenţilor şi de utilizarea unor metode moderne de prelucrare. Din punct de vedere conceptual şi informaţional, pregătirea şi susţinerea deciziilor trebuie să fie asumate de către grupuri de profesionişti, element trecut cu vederea în zilele noastre, conducerea agentului economic trebuie să proiecteze doar orientările necesare pentru validarea şi ratificarea deciziilor predefinite.

Conceptul de management al informaţiei se bazează pe unanima acceptare a faptului că resursele informaţionale constituie un activ al firmei, rezultând că pot şi trebuie să fie gestionate. Datorită faptului că informaţia reprezintă o resursă rară şi scumpă, aceasta trebuie să fie evidenţiată, apreciată şi valorizată, sub aspectul specific al utilizării multiple, procesul de generare şi de utilizare trebuie să fie plasat în directă subordonare faţă de nivelul de conducere, alcătuindu-se şi actualizându-se printr-o strategie specifică un repertoar al informaţiilor disponibile. Managementul informaţiei presupune desfăşurarea unor activităţi

specifice, conceperea şi actualizarea proiectelor strategice în domeniul informaţional, aplicarea unor soluţii de

restructurare coerente, definirea şi respectarea unor standarde de culegere, transmitere, prelucrare şi stocare a

datelor, asistarea la nivel înalt a utilizatorilor finali. Această activitate va trebui să devină o prioritate a agenţilor economici, managerul reprezentând un catalizator al informaţiei, implicându-se efectiv în integrarea, administrarea, actualizarea informaţiei pertinente din miile de date disponibile.

1.2. Sistem informaţional, sistem informatic

Considerând unitatea economică ca un sistem, se pot identifica în structura ei trei subsisteme: subsistemul operaţional (condus), subsistemul decizional (de conducere) şi subsistemul informaţional (de legătură). Subsistemul informaţional poate fi privit ca un sistem de sine stătător.

Sistemul informaţional prelucrează şi vehiculează informaţiile între sistemul condus şi sistemul conducător, fiind reprezentat de totalitatea metodelor, procedurilor şi mijloacelor folosite în procesul informaţional şi poate fi definit ca un ansamblu organizat şi integrat de operaţii de culegere, transmitere, prelucrare, sistematizare, analiză şi păstrare, difuzare şi valorificare a informaţiilor. Sistemul informaţional trebuie să fie capabil să furnizeze rapoarte periodice privind desfăşurarea activităţii, dar şi rapoarte la cerere, determinate de semnalarea unor situaţii neobişnuite. Sistemul informaţional fundamentează activitatea de analiză şi prognoză, permiţând adoptarea rapidă şi eficientă a măsurilor impuse de evoluţia activităţii. Sistemul informaţional poate fi realizat manual, atunci când se realizează prelucrarea datelor de către om, mecanizat, atunci când în prelucrare intervin anumite maşini de birou, sau automatizat, când se utilizează tehnici de calcul. Rezultă că, sistemul informaţional reprezintă un ansamblu structurat şi corelat de proceduri şi echipamente electronice de calcul care permit culegerea, transmiterea şi prelucrarea datelor, obţinerea de informaţii.

Sistemul informatic lărgeşte câmpul de acţiune al sistemului informaţional, îi potenţează valenţele, îmbunătăţindu-l sub aspect calitativ. O dată cu evoluţia sistemelor electronice de calcul, sistemul informatic tinde să se suprapună sistemului informaţional ca sferă de cuprindere. Mai mult, dacă se include în sfera sistemul informatic activitatea de conducere a proceselor tehnologice, cu ajutorul calculatoarelor de proces, sfera sistemelor informatice va depăşi sfera sistemelor informaţionale.

6

1.3. Sisteme de numeraţie şi coduri de reprezentare a datelor Necesitatea reprezentării caracterelor numerice s-a materializat în apariţia şi existenţa simultană a unor

diferite sisteme de numeraţie. Un sistem de numeraţie este format din totalitatea regulilor de reprezentare a numerelor cu ajutorul

unor simboluri numite cifre. Sistemele de numeraţie sunt de două feluri: poziţionale şi nepoziţionale. Un exemplu de sistem poziţional este sistemul zecimal, iar de sistem nepoziţional, sistemul roman.

În tehnica de calcul se folosesc în special sisteme de numeraţie poziţionale, datorită simplităţii de reprezentare şi de efectuare a calculelor aritmetice. Acestea se definesc ca sisteme de numeraţie, în care valoarea unei cifre din cadrul unui număr este determinată de poziţia ei în cadrul numărului.

Fiecare sistem de numeraţie poziţional conţine un alfabet, format din cifre şi litere al căror număr este egal cu baza sistemului respectiv.

Sistemul binar, al cărui alfabet este format numai din două cifre, 0 şi 1, este cel mai potrivit pentru a fi utilizat în calculatoarele numerice care sunt construite, în principal, din elemente cu două stări stabile; se poate obţine astfel o reprezentare fizică a informaţiei prin atribuirea uneia dintre stările dispozitivului cifrei 0, iar cealaltă cifră 1. Cele două caractere ale sistemului binar se numesc cifre binare, iar poziţia pe care acestea o ocupă în interiorul unei grupări binare se numeşte poziţie binară.

Un număr reprezentat în baza de numeraţie 2 se transformă în altă bază de numeraţie, care reprezintă o putere a lui 2 prin grupare de la dreapta spre stânga în ansambluri, al căror număr de simboluri binare este egal cu puterea lui 2. Pentru a realiza transformarea din bază 2 în baza 8, grupele vor fi alcătuite din 3 cifre binare (8=23), iar pentru transformarea în baza 16 ansamblurile vor conţine 4 cifre binare (16=24).

Sistemul de numeraţie octal utilizează drept simboluri caracterele: 0,1,2,3,4,5,6,7. Între acesta şi sistemul binar există o legătură directă prin faptul că unui caracter octal îi corespund trei caractere binare.

În sistemul de numeraţie hexazecimal sunt utilizate simbolurile 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, A, B, C, D, E, F, cu ajutorul cărora se reprezintă valorile 0-15. Prin convenţie, pentru reprezentarea numerelor cu valori cuprinse între 10-15, se utilizează literele A-F. Între sistemul de numeraţie hexazecimal şi cel binar există, de asemenea, o relaţie de corespondenţă prin faptul că un caracter hexazecimal poate fi reprezentat printr-un grup de 4 poziţii binare. Coduri de reprezentare Deoarece în calculatorul electronic orice informaţie este reprezentată în sistemul binar, apare necesitatea translatării informaţiei externe, accesibilă omului, în informaţie internă, accesibilă calculatorului, şi invers. Această translatare se realizează prin operaţia de codificare.

Codurile în care sunt reprezentate numai numere se numesc coduri numerice. Codurile în care sunt reprezentate numere, litere şi alte semne speciale se numesc coduri alfanumerice.

Dintre codurile alfanumerice, reprezentative sunt codurile ASCII şi EBCDIC. În ambele cazuri se foloseşte octetul (opt poziţii binare) pentru reprezentarea unui caracter.

ASCII (American Standard Cod for Information Interchange) este un cod ce utilizează 7 cifre binare cu care se pot realiza 27=128 de combinaţii. Pentru a asigura protecţia informaţiei în procesul de transmitere a acesteia, se adaugă structurii codului din 7 biţi o poziţie pentru controlul de imparitate.

EBCDIC (Extended Binary Coded Decimal Interchange Code) este un cod ce utilizează 8 cifre binare cu care se pot realiza 28=256 de combinaţii. O parte din combinaţii sunt utilizate pentru codificarea anumitor comenzi. Fiecare caracter se reprezintă prin două simboluri din sistemul de numeraţie hexazecimal.

1.4. Managementul strategic şi deservirea acestuia prin instrumente informatice. Unul dintre factorii care deţin cea mai puternică influenţă în procesul de stabilire a strategiei este cultura firmei. Prin cultura firmei se înţelege ansamblul valorilor promovate, a tradiţiilor,a simbolurilor, modelelor de atitudine şi a comportamentului, specifice politicilor adoptate, dar şi a modului de efectuare a sarcinilor. Rolul strategiei în definirea direcţiei de acţiune a firmei se divide pe două planuri: al strategului şi al planului strategic. Rolul strategului se poate compara cu cel al unui navigator, iar planul strategic poate fi comparat cu harta aflată la baza stabilirii direcţiei de urmat, cuantificând gradul în care societatea respectivă progresează. Direcţionarea (nu este totul),ea este însă, cu siguranţă, crucială, deoarece, odată stabilită direcţia, managerul poate adopta decizii consecvente cu strategia.

Concentrarea eforturilor reprezintă un al doilea scop al strategiei, valabilă fiind pentru milioane de decizii, adoptate zilnic de membrii aflaţi pe diferite paliere ale organizaţiei, referitoare la sarcini şi obiective de lucru. Asigurarea consecvenţei membrilor organizaţiei reprezintă al treilea scop al unei strategii, permiţând

7

concentrarea şi aplicarea pe termen lung a deciziilor strategice care determină modul de alocare a timpului, efortului şi a entuziasmului personalului.

Subiecte de autoevaluare

1. Definiţi şi comentaţi termenii: informaţie, dată. 2. Prezentaţi informaţiile active, pasive şi previzionare. 3. Clasificarea informaţiei după forma de exprimare. 4. Prezentaţi aspectele care definesc informaţia. 5. Care este rolul informaţiei în activitatea economică? 6. Definiţi şi caracterizaţi termenul de „informatică”. 7. Care sunt componentele care pot fi identificate în structura unui agent economic? 8. Ce este sistemul informaţional şi care este rolul său? 9. Definiţi sistemul de numeraţie, prezentaţi principalele sisteme de numeraţie utilizate în tehnica electronică

de calcul. 10. Care este logica sistemului binar, octal, hexazecimal, tabel de corespondenţă. 11. Conversia numerelor din bază 8 şi 16 în baza 2. 12. Conversia numerelor din bază 2, 8 şi 16 în baza 10. 13. Conversia numerelor din bază 10 în baza 2, 8 şi 16. 14. Care sunt cele două teoreme ale metodei bazei intermediare şi când se aplică acestea? 15. Realizaţi următoarele operaţii:

a. 2678(10) = ? (2) = ? (16) = ? (8)

b. 4AD1(16)= ?(10)= ?(2)=?(8)=?(16)

c. 762(8)=?(10)=?(2)=? (16) = ? (8)

16. Ce reprezintă acronimele ASCII şi EBCDIC? 17. Câţi biţi sunt necesari pentru reprezentarea unui caracter în codurile ASCII şi EBCDIC? 18. Definiţi noţiunea de „sistem informaţional economic”.

Întrebări de autoevaluare

1. Informaţia activă sau operativă …………. a. a fost introdusă iniţial în domeniul tehnic prin realizarea unui eveniment dintr-un set de posibil b. este supusă procesului de prelucrare şi conduce la obţinerea datelor ca semnale, ştiri c. reprezintă o cunoştiinţă, o reflectare a realităţii obiective în conştiinţa umană d. reflectă activitatea curentă, în mod operativ, adică la locul şi momentul producerii unui efect sau

proces economic e. reprezintă un proces complex de însuşire, apropiere, reconstrucţie a realităţii obiective de către

subiect răspuns d

2. Cunoasterea:

a. reprezinta un sir de caractere, simboluri, cifre, cuvinte b. defineste o eventuala incertitudine inlaturata prin realizarea unui eveniment dintr-un set de

evenimente posibile c. a dobandit in timp diferite semnificatii, in functie de contextul concret in care a fost utilizat d. reprezinta un proces complex de insusire, apropiere, reconstructie a realitatii de catre

subiect e. este determinata de o valoare de utilitate care este strict dependenta atat de aspectul fizic,

cat si de aspectul uzurii morale răspuns d

3. Sistemul informaţional reprezintă un ………… structurat şi corelat de proceduri şi echipamente

electronice de calcul care permit culegerea, transmiterea şi prelucrarea datelor, obţinerea de informaţii. a. ansamblu b. cod c. eveniment

8

d. raport date-obiective e. obiectiv

răspuns a

4. Cele două caractere ale sistemului de numeraţie binar se numesc ……. a. coduri poziţionale b. ASCII şi EBCDIC c. litere binare d. octal binare e. cifre binare

răspuns e

5. EBCDIC (Extended Binary Coded Decimal Interchange Code) este un ………… a. număr este determinată de poziţia ei în cadrul propoziţiei b. sistem de exprimare sinteic şi analitic c. cod ce utilizează 8 cifre binare cu care se pot realiza 28=256 de combinaţii d. mod de prelucrare e. echipament electronic de calcul care permite culegerea, transmiterea şi prelucrarea datelor

răspuns c

9

2. Arhitectura sistemelor electronice de calcul

Introducere Apariţia şi dezvoltarea rapidă a tehnicii electronice de calcul au marcat o nouă etapă în revoluţia tehnică, cu profunde implicaţii în evoluţia societăţii omeneşti. Spre deosebire de primele două etape ale revoluţiei tehnice, care au vizat în primul rând reducerea efortului fizic, cea de-a treia revoluţie, considerată şi revoluţia maşinilor-creier, este orientată în special spre uşurarea şi creşterea randamentului muncii intelectuale. Rolul principal în cadrul acestei noi etape îl are calculatorul electronic.

Obiective: Structura componentei hardware. Clase, familii de calculatoare, apariţia calculatoarelor personale. Microprocesor, memorie internă. Dispozitive periferice de intrare, ieşire.

Cuvinte cheie microprocesor memorie internă imprimantă hard disc compact disc

monitor modem disc flexibil stocare optică bandă magnetică

depozite de date back-up unităţi amovibile magnetice tehnica de întreţesere rată de transfer

2.1. Arhitectura generalã a sistemelor electronice de calcul Totalitatea echipamentelor de calcul şi a sistemelor de programe care realizează prelucrarea automată a

datelor constituie un sistem electronic de calcul. Sistemul electronic de calcul este alcătuit din sistemul de echipamente - hardware, adică totalitatea componentelor fizice folosite în culegerea, memorarea, prelucrarea datelor şi transmiterea rezultatelor şi din sistemul de programe de bază - software, respectiv ansamblul programelor care asigură conducerea, supravegherea şi controlul procesului de prelucrare.

Componenta hardware realizează următoarele funcţii principale: memorarea datelor şi a programelor; controlul permanent al procesului de prelucrare automată a datelor; efectuarea operaţiilor aritmetice şi logice asupra datelor stocate în memoria internă; introducerea datelor şi a programelor în memoria internă, precum şi redarea rezultatelor prelucrării pe hârtie sau stocarea acestora pe suporturi tehnice de date.

Unitatea centrală este componenta care realizează efectiv memorarea şi prelucrarea datelor şi care controlează întregul sistem de echipamente. Ea este alcătuită din unitatea de comandă-control şi unitatea aritmetico-logică. Unitatea de comandă-control reprezintă componenta care urmăreşte executarea programelor, comandă unităţile de memorie şi anumite periferice, asigură decizia în cazul apariţiei unor întreruperi. Această unitate este compusă din: unitatea de control central, care comandă execuţia instrucţiunilor din program; unitatea de comandă a memoriei, prin care se realizează accesul la memorie; unitatea de control a întreruperilor, care asigură gestionarea şi memorarea semnalelor de întrerupere; unitatea de control pentru intrare / ieşire, care facilitează controlul legăturii unitate centrală - periferice; orologiul intern, compus din ceasul sistemului şi din circuitele de control aferente. Unitatea aritmetico-logică este componenta care realizează efectiv instrucţiunile aritmetice şi logice. Ea reprezintă un ansamblu alcătuit din registre, care stochează temporar operanzii şi rezultatele operaţiei şi din circuite, care determină succesiunea operaţiilor necesare efectuării unei operaţii aritmetice complexe.

Memoria internă este resursa principală a unui sistem electronic de calcul care conţine informaţii ce reprezintă instrucţiunile de executare a programelor, datele necesare efectuării operaţiilor şi rezultatele ce urmează a fi extrase. Unitatea elementară de memorie se numeşte celulă binară şi este capabilă să reţină valorile numerice 0 şi 1 ale unei variabile binare.

Informaţiile elementare se măsoară în biţi, iar 8 biţi reprezintă 1 byte. Byte-ul constituie unitatea elementară care poate fi adresată individual în cadrul memoriei interne.

Unităţile periferice realizează legătura cu mediul exterior, ele permiţând schimbul de informaţii şi dialogul utilizator-sistem electronic de calcul, precum şi stocarea unei cantităţi de informaţii mult mai mari decât cea permisă de memoria internă.

Din punct de vedere al funcţiei realizate, unităţile periferice se împart în: unităţi periferice de intrare, unităţi periferice de ieşire şi unităţi periferice de memorare. Unităţile periferice de intrare permit introducerea de către operator a programelor şi a datelor problemei, iar cel mai reprezentativ echipament este tastatura. Pe lângă aceasta, mai putem aminti creionul optic, mouse-ul, scaner-ul, tabletele grafice. Unităţile periferice de

10

ieşire permit afişarea rezultatelor prelucrării, dar şi a unor mesaje utilizator-calculator, incluzând display-urile, imprimantele, mesele de desenat. Unităţile periferice de memorare numite şi echipamente de memorie externă sunt unităţile (driver) de discuri magnetice, de bandă sau casetă magnetică. Aceste unităţi permit înregistrarea şi ulterior consultarea informaţiilor.

2.2. Clase şi familii de calculatoare

Din punct de vedere al caracteristicilor constructive, calculatoarele electronice se clasifică în: microcalculatoare, minicalculatoare şi calculatoare medii şi mari.

Microcalculatoarele sunt realizate având ca element central un microprocesor în jurul căruia s-a dezvoltat o arhitectură. Putem împărţi microcalculatoarele:în microcalculatoare familiale, microcalculatoare semiprofesionale şi calculatoare personale.

Elementul specific al microcalculatoarelor familiale este faptul că tastatura include atât unitatea centrală, cât şi circuitele de interfaţă cu echipamentele periferice. Aceste periferice sunt, de obicei, televizorul pentru afişarea rezultatelor şi casetofonul pentru memorarea programelor, a fişierelor de date şi a jocurilor.

Calculatoarele personale (Personal Computers sau PC) au cucerit supremaţia în lumea microcalculatoarelor, prin utilizarea alături de floppy-discurilor a discurilor Winchester (hard-discuri).

Minicalculatoarele au apărut datorită puternicului proces de miniaturizare a generaţiei vechi de calculatoare, prin utilizarea masivă a circuitelor integrate LSI (Large Scale of Integration) şi VLSI (Very Large Scale of Integration). Echipamentele periferice sunt interconectate la o magistrală comună, iar unităţile de discuri magnetice prin componenta DMA (Direct Memory Access) sporesc mult performanţele acestora.

Calculatoarele medii şi mari. În prezent aceste calculatoare mai sunt denumite şi sisteme „main-frame”-uri. Prin dimensiunea lor redusă nu mai seamănă cu ceea ce au fost prin anii ‘70-’80.

Gama echipamentelor periferice este diversă, incluzând terminale video, imprimante, unităţi de bandă magnetică, discuri de la 400 la 3428 MB, subsisteme de comunicaţie.

Supercalculatoarele electronice cu viteză de calcul şi memorie internă foarte mare sunt destinate cercetărilor spaţiale, aplicaţiilor militare etc.

2.3. Calculatoarele personale Calculatorul personal reuneşte într-un tot unitar şi funcţional două părţi: hardware-ul şi software-ul. Din punct de vedere structural, calculatorul se compune din microprocesor şi memorie.

Microprocesorul execută programele care se găsesc în memorie, iar programele operează asupra datelor care se află tot în memorie.

Din punct de vedere funcţional, calculatorul este compus din unitatea centrală şi echipamente periferice.

Placa de bază, motherboard, reprezintă fundamentul unui calculator, definind prin circuitele pe care le conţine PC-ul şi accentuând caracteristicile acestuia.

Construirea unui calculator cu ajutorul unei singure plăci de bază reprezintă cea mai economică metodă, fabricanţii de asemenea componente străduindu-se să integreze cât mai multe componente. Placa de bază constituie suportul principalelor componente electronice ale calculatorului: microprocesorul, memoria internă, coprocesorul matematic, magistralele de comunicaţie, interfeţele de conectare. Toate aceste subansamble sunt amplasate pe placă, utilizându-se locaşe dedicate.

Microprocesorul reprezintă o unitate de prelucrare miniaturizată a datelor care sunt supuse prelucrării. El execută calculul şi procesarea datelor în sistem (cu excepţia calculelor matematice complexe, acestea fiind executate de coprocesorul matematic, dacă sistemul de calcul are o astfel de componentă separată).

Procesorul lucrază cu două tipuri de date: date utilizator – date care trebuiesc procesate în concordanţă cu anumite instrucţiuni şi cea de-a doua categorie de date sunt reprezentate de instrucţiuni – care arată cum trebuie să fie procesate datele utilizator. În principal activitatea unui procesor constă în decodificarea instrucţiuniilor, localizarea datelor în sistem, efectuarea calculelor.

Clasificarea procesoarelor se realizează în funcţie de modul în care are loc execuţia instrucţiunilor. Execuţia instrucţiunilor are la bază principiul microprogramării, existând astfel două tipuri principale de procesoare. Procesoare de tip CISC (Complex Instruction Set Computer) – modul de execuţie al instrucţiunilor după acest tipar fiind specifice procesoarelor 8086. Procesoare de tip RISC (Reduced Instruction Set Computer) – modul de execuţie al instrucţiunilor este dat de tehnologia superscalară care permite procesoarelor să execute simultan mai multe instrucţiuni (procesare paralelă).

Caracteristicile procesoarelor. Un procesor este caracterizat de viteza de lucru, capacitatea maximă de memorie pe care o poate adresa şi setul de instrucţiuni pe care le poate executa. O caracteristică principală a unui procesor este reprezentată de lungimea cuvântului cu care poate lucra (capaciatea registrilor săi de lucru),

11

existând procesoare ce lucrează cu lungimi de 8, 16, 32 şi 64 de biţi. Această caracteristică reprezintă un indiciu important asupra cantităţii de date pe care procesorul o poate prelucra la un moment dat.

Viteza de lucru a unui procesor depinde de frecvenţa ceasului intern şi de capacitatea memoriei cache. Cea mai importantă şi costisitoare componentă fizică a unui calculator personal este memoria internă,

prin intermediul căreia vom putea aprecia performanţele unui calculator. Aceasta este unitatea funcţională a calculatorului destinată păstrării permanente sau temporare a programelor şi a datelor necesare utilizatorului şi bineânţeles a sistemului de operare. În configuraţia unui sistem electronic de calcul în funcţie de modul în care se realizează accesul la memorie, pot fi întâlnite simultan două mari tipuri de memorii: memorii ROM şi memorii RAM.

Memoria ROM (Read Only Memory – memorie care poate fi doar citită) – este un tip de memorie nevolatilă (informaţia conţinută de acest tip de memorie nu se pierde la oprirea calculatorului). Este o memorie de tip special, care prin construcţie nu permite programatorilor decât citirea unor informaţii înscrise aici de constructorul calculatorului prin tehnici speciale Memoriile de tip ROM se clasifică la în funcţie de modalitatea de scriere a datelor în PROM şi EPROM.

1. memorii PROM (Programabile ROM), memorii ROM programabile, care permit o singură rescriere de programe;

2. memorii EPROM (Electric Programabile PROM), care pot fi şterse şi reprogramate din nou de mai multe ori, utilizând tehnici electronice speciale.

Programele aflate în ROM sunt livrate odată cu calculatorul şi alcătuiesc aşa numitul firmware. Calculatoarele din familia IBM – PC conţin şi o memorie CMOS (de tip RAM, alimentată în permanenţă de o baterie pentru a nu-şi pierde conţinutul informaţional. În această memorie se stochează informaţii referitoare la configuraţia hardware a sistemului electronic de calcul.

Dacă accesul la memorie este permis atât pentru citire cât şi pentru scriere memoria se numeşte RAM (Random Access Memory - memorie cu acces aleator). Memoria RAM reprezintă un spaţiu temporar de lucru unde se păstrează datele şi programele pe toată durata execuţiei lor. Programele şi datele se vor pierde din memoria RAM, după ce calculatorul va fi închis, deoarece aceasta este volatilă, păstrând informaţia doar atâta timp cât calculatorul este sub tensiune.

În funcţie de circuitele din care sunt implementate memoriile RAM acestea se clasifică în: memorii statice (SRAM) şi memorii dinamice (DRAM).

Organizarea internă a memoriei RAM Memoria RAM din punct de vedere logic este împărţită astfel: 1. Memoria convenţională (de bază) – este formată din primii 640 Kb ai memoriei calculatorului,

fiind zona în care se execută toate programele care rulează sub sistemul de operare MS-DOS. 2. Memoria superioară (rezervată) – este formată din următorii 384 Kb, rămaşi disponibili până la

1Mb. Această zonă de memorie este împărşită în felul următor: primii 128 Kb sunt rezervaţi pentru a fi utilizaţi de adaptoarele video pentru memorarea informaţiei afişate pe ecran, următorii 128 de Kb sunt rezervaţi pentru a fi folosiţi de diferite adaptoare ce se pot conecta la sistem cum ar fi placă video, placă de reţea, etc, ultimii 128 de Kb sunt rezervaţi pentru a fi utilizaţi de componenta BIOS a sistemului.

3. Memoria extinsă – este cuprinsă între 1 Mb şi 4 Gb, caracteristica sa fiind că aceasta poate fi accesată doar dacă procesorul lucrează în mod protejat.

4. Memoria expandată EMS (Expanded Memory Specification) – acest tip de memorie nu poate fi accesat direct de către procesor, ci prin intermediul unei ferestre de 64 de Kb stabilită în zona de memorie superioară. Acest tip de memorie este împărţit din punct de vedere logic în segmente de 64 Kb care sunt comutate în această fereastră.

Magistrala reprezintă mulţimea conductoarelor folosite în comun de mai multe unităţi funcţionale pentru transmiterea semnalelor care codifică (reprezintă) un vector binar. După semnificaţia semnalelor transmise pe magistrală, acestea pot fi de adrese, de date sau de control, după cum semnalele respective reprezintă adrese, date sau comenzi şi informaţii. Din punct de vedere fizic, magistralele reprezintă trasee de cupru realizate pe o placă de circuit imprimat.

Pe magistrala de comenzi circulă comenzile, iar pe magistrala de date circulă datele transferate între componentele calculatorului. Echipamentele periferice sunt cuplate la magistrală prin intermediul unei componente fizice numită „controller”. Controller-ul urmăreşte, comandă şi controlează întregul trafic de informaţii între perifericele rapide, unitatea de hard-disc şi unităţile de floppy-disc şi memoria internă.

Tastatura reprezintă elementul de legătură directă între om şi calculatorul personal, în sensul că permite introducerea datelor şi comenzilor în calculator. Tastatura calculatoarelor este împărţită în cinci zone de taste: tastele maşinii de scris, tastatura numerică redusă, tastele pentru deplasarea cursorului, tastele funcţionale şi tastele de control speciale.

12

Mouse-ul reprezintă un dispozitiv deosebit de comod şi eficient. Prin deplasarea mouse-ului în orice direcţie pe un suport specific sistemului de senzori, se va obţine o deplasare identică a cursorului pe ecran. Deplasările reflectate simultan pe ecran sunt executate de un spot luminos care trebuie adus la coordonatele dorite pe ecran, urmând ca utilizatorul să apese pe unul dintre butoane. Coordonatele şi acţionarea pe unul dintre butoane sunt înregistrate şi prelucrate de calculator, urmând realizarea unui anumit eveniment. Astfel se derulează o interacţiune directă om-calculator.

Monitorul poate avea diverse dimensiuni, determinate de numărul de linii şi numărul de caractere dintr-o linie, adică numărul de coloane. Caracteristica diagonala ecranului este măsurată în inchi, având valori de 14” (mai puţin folosite), 15”, 17” 19” 20” şi 21”pentru prelucrarea digitală a imaginilor.

În funcţie de tipul constructiv al ecranului identificăm: dispozitive de afişare cu ecran plat (FPD – Flat Panel Display) – în această categorie incluzându-se ecranele cu cristale lichide (LCD – Liquid Crystal Display), ecranele cu tehnologie TFT (Thin Film Tranzistor), ecranele cu tehnologie FED (Field Emission Display) şi cele cu plasmă (Plasma Display Panel); monitoare cu tuburi catodice (CRT – Catode Ray Tube). Monitoarele cu tub catodic în funcţie de modul de dispunere a generatorilor de electroni se clasifică în:

a. monitor cu tub delta – cei trei catozi corespunzători celor trei culori de bază (roşu, verde, albastru – R, G, B) sunt dispuşi sub forma unui triunghi echilateral. Tuburile delta se clasifică la rândul său în funcţie de tipul grilei folosită pentru ghidarea electronilor în tubul catodic în: tub cu mască de umbrire de tip

tradiţional – fluxurile de electroni sunt ghidate spre suprafaţă de luminofor cu ajutorul unei măşti (grile) metalice subţiri prevăzută cu orificii; tub cu slot mask – foloseşte o mască care conţine grupe de câte trei puncte eliptice de luminofori dispuse întreţesut.

b. monitor cu tub Trinitron – cei trei catozi sunt dispuşi în linie iar masca de umbrire este înlocuită de o grilă formată din fire metalice fine, verticale, paralele, foarte apropiate unele de celelalte.

Principalele caracteristici ale unui monitor sunt: ♦ dimensiunea ecranului – se exprimă în inch şi reprezintă lungimea diagonalei ecranului. În mod uzual

domeniul de variaţie a acestei caracteristici este cuprinsă între 14’’ şi 21’’; ♦ rata de împrospătare pe orizontală – este o unitate de măsură a numărului de linii orizontale baleiate de

monitor într-o secundă şi se măsoară în KHz; ♦ rata de refresh – exprimă numărul de cadre ce pot fi afişate pe ecran într-o secundă. Valoarea minimă

acceptată de standardele de calitate pentru această caracteristică este de 60 Hz la o rezoluţie maximă suportată de monitor;

♦ densitatea de punct (dot pitch)– reprezintă distanţa dintre centrele a două puncte vecine de aceiaşi culoare. Standardul de calitate ISO 2004 prevede pentru acest parametru o valoare de 0.20 mm;

♦ rezoluţia – reprezintă capacitatea unui monitor de a afişa detalii. De obicei majoritatea producătorilor exprimă valoarea acestui parametru prin numărul maxim de pixeli pe care îi poate afişa un monitor atât pe orizontală cât şi pe verticală.

Modem-ul (Modulator-Demodulator) are sarcina de a converti datele digitale ale calculatorului, pentru a putea fi transmise prin reţeaua telefonică analogică, fiind utilizat pentru schimburi de date şi comunicări între doi sau mai mulţi utilizatori de calculatoare. Modem-ul poate fi utilizat pentru transmiterea şi recepţionarea fax-urilor sau pe poziţie de robot telefonic. Acest echipament periferic este disponibil sub formă de placă de extensie sau ca aparat extern.

Funcţionarea corectă a acestui periferic este semnalată de o serie de becuri de stare (LED-uri), grupate pe partea frontală a echipamentului, semnalând conectarea la reţeaua telefonică şi disponibilitatea de a transmite şi / sau recepţiona informaţii.

Pentru a exista, un sistem de comunicaţie trebuie să fie compus din: modem; programe de comunicaţie; linie telefonică. O dată cu aceste elemente constitutive utilizatorii care doresc a intra în dialog trebuie să definească în prealabil câţiva parametrii, cum ar fi: viteza de transmitere şi recepţie a informaţiilor; formatul sub care sunt expediate sau recepţionate datele etc. Utilizarea modem-ului presupune, de fapt, apelarea unui sistem de comunicaţie care permite controlul legăturii dintre calculatoare, permiţând: apelarea unui alt calculator; conectarea (logging in); expedierea sau recepţionarea unor mesaje, fişiere (upload şi download); deconectarea (disconnect); încetarea comunicării (hang up).

Imprimanta este un dispozitiv care permite tipărirea pe hârtie (hard-copy) a unui document de tip text, obiecte grafice sau combinaţii ale acestora rezultate în urma unor prelucrări efectuate de calculator.

Imprimantele şi monitoarele au de soluţionat o problemă comună: realizarea ieşirilor informaţionale prin aranjarea seturilor de „puncte", astfel încât să formeze texte sau imagini grafice. Principiul de funcţionare este matriceal sau vectorial şi se bazează pe una din procedurile de imprimare: lovirea hârtiei prin intermediul unei benzi tuşate cu un număr de ace (sau pini) în configuraţii care conduc la realizarea unei imagini; stropirea

13

hârtiei cu un jet fin de cerneală comandat electrostatic; inscripţionarea cu toner, utilizând LASER-ul, a unui tambur şi apoi a hârtiei similar copiatoarelor XEROX; pe cale termică.

Imprimanta matriceală (dot matrix) reprezintă modelul cel mai răspândit, în special datorită preţului redus al dispozitivului şi a consumabilelor sale (benzile tuşate). Sunt modele cu 9, 18 sau 24 de ace care operează pe baza unui şablon (matrice de puncte) pentru a forma un caracter sau desena grafice. „Punctele" sunt serii de pini (ace) montate pe un „cap de imprimare". Orice metodă de imprimare care solicită impactul fizic dintre o componentă a imprimantei şi o bandă tuşată, pentru a transfera cerneala pe hârtie este cunoscută ca „imprimare prin impact" (Impact Printing).

Imprimanta cu jet de cerneală (Ink-Jet Printer) a constituit următorul pas în tehnologia tipăririi rezultatelor. Această imprimantă utilizează un „cap de scriere", care direcţionează cerneala, sub forma unor mici jeturi spre hârtie, desenând caractere sau imagini grafice. Nu se foloseşte bandă tuşată pentru scris.

Imprimantele termice se bazează pe procedeul de fixare termică a caracterelor pe hârtie specială. „Punctele" produse de această imprimantă pe hârtia tratată chimic nu sunt la fel de clare cum sunt cele create cu alte modele de imprimante, în special datorită limitării controlului reacţiei chimice. Un alt dezavantaj este acela al unui timp redus de păstrare al hârtiei chimice, sensibilă la lumină, căldură sau agenţi chimici.

Imprimantele laser asigură o înaltă calitate a tipăririi, având la bază principiul xerox-ului. Ambele utilizează o sursă de lumină şi un mecanism sofisticat de oglinzi, pentru a transfera o imagine pe hârtie. Cu ajutorul razelor laser se obţine o polarizare electrostatică a unui cilindru special, care, la rândul lui atrage şi se încarcă pe suprafaţă cu toner (praf special de cărbune, deosebit de fin) ce urmează a fi depus pe hârtie. În continuare hârtia este supusă unui tratament termic pentru fixare.

Dispozitivul periferic scaner permite utilizatorului să digitalizeze diapozitive, fotografii alb-negru sau color, formulare sau planuri, pentru a le prelucra ulterior cu ajutorul calculatorului. În tehnica electronică de calcul există trei categorii importante de scanere, funcţie de modul de citire a documentului: scanere cu tambur; scanere cu acţionare manuală şi scanere de pagină.

Floppy-discul (discul flexibil sau discheta), apărut pentru prima dată în anul 1971, reprezintă un disc format dintr-o singură placă realizată din material plastic acoperit cu un strat feromagnetic. Principiul de funcţionare constă în următoarele: un mecanism de antrenare roteşte floppy-discul cu o viteză constantă, iar scrierea/citirea se realizează cu ajutorul a două capete de scriere/citire, care se poziţionează pe informaţiile plasate pe piste (track, dispuse în cercuri concentrice). Floppy-discurile sunt de dimensiuni diferite şi deci de capacităţi diferite. Un disc magnetic flexibil se roteşte în interiorul unităţii cu o viteză de 300 rotaţii/minut având, în principiu un timp de acces la informaţie de 100 ms.

Hard-discul reprezintă o unitate fixă de stocare a datelor. Acesta este incorporat în cutia care conţine unitatea centrală, încasetat într-un dispozitiv la care nu avem acces pentru a-l înlocui cu altul. În caz de defectare se înlocuieşte întreg ansamblul. Acest ansamblu se mai numeşte disc dur sau disc fix sau disc Winchester, după numele tehnologiei de construcţie. Denumirea de disc fix, atribuită iniţial, a avut în vedere faptul că acesta se fixează în interiorul calculatorului şi nu poate fi detaşat cu uşurinţă de către un utilizator obişnuit. În ultimul timp însă, această denumire a devenit improprie, deoarece au fost create şi HD care pot fi cu uşurinţă conectate şi deconectate în exteriorul calculatorului prin porturile de intrare/ieşire ale acestuia.

Principalele caracteristici ale HD se referă la: • capacitatea de stocare a informaţiilor/capacitatea de manipulare a datelor de către PC (PC Data Handling); • timpul de căutare (seek time) - este o măsură exprimată în milisecune a rapidităţii cu care hard discul îşi

poate deplasa capetele de scriere citire de la o locaţie la alta. Întârzierea produsă de rotaţie reprezintă timpul necesar pentru ca sectorul dorit să ajungă în dreptul capului de scriere/citire, odată ce capul s-a poziţionat pe pista respectivă.

• rata de transfer a sistemului gazdă – este reprezentată de cantitatea de date ce poate fi trensferată prin magistralele de date ale sistemului;

• rata de transfer a hard-discului (media rate) - reprezintă viteza cu care datele sunt transferate spre şi dinspre platan. Unitatea uzuală de măsură a acestei caracteristici este numărul de biti pe secundă. Parametrul care influenţează rata de transfer pe lângă viteza de rotaţie este dat şi de densitatea datelor pe platan exprimată fie prin număr de piste / inch fie prin cantitate de biţi / inch.

• numărul de rotaţii/minut (rpm) -reprezintă viteza de rotaţie a discului. Particularitatea acestui parametru o reprezintă faptul ca această viteză este constantă. Cu căt această viteză este mai mică cu atăt întârzierile datorate poziţionării mecanismelor fizice sunt mai mari având un impact direct asupra aşteptării generate de mişcarea de rotaţie şi implicit asupra ratei de transfer a discului;

• cantitatea de memorie cache – influienţează în mod direct performanţele hard discului, reducând timpii de aşteptare. Anumite instrucţiuni de scriere/citire folosite uzual, nu mai sunt apelate din memoria RAM a calculatorului ci sunt accesate direct din acest tip de memorie.

14

Compact discul constituie un alt suport de memorie externă care, datorită unor performanţe superioare faţă de discurile flexibile, tinde să se generalizeze. Putem defini discul compact ca pe un suport pe care sunt stocate informaţii prin intermediul mijloacelor optice (tehnologia laser) atât în procesul de scriere, cât şi în cel de citire. Succesul tehnologiilor optice, nu numai pe piaţa calculatoarelor electronice, se datorează progreselor realizate în domeniul laserilor, suporturilor optice şi a procesării semnalelor.

În următorii ani, unităţile de stocare optice DVD vor fi nelipsite din configuraţia unui calculator. Acestea au fost dezvoltate de companiile Sony şi Philips reprezentând tehnologia de mâine pentru stocarea şi redarea informaţiilor aflate pe un suport optic. DVD-ul va înlocui CD-ROM-ul şi casetele video VHS. Unităţile DVD permit, în funcţie de destinaţie, atât citirea, cât şi înmagazinarea de informaţii.

Suportul DVD este asemănător Cd-ului. DVD-ul reprezintă un disc cu un diametru de 4,7 inchi, datele sunt stocate pe singura pistă spiralată a suportului şi sunt citite prin intermediul unei multiple raze laser, procedeu similar celui utilizat la CD.

DVD-ROM reprezintă suportul care permite doar citirea informaţiilor, fiind utilizat în special pentru distribuţia de produse program, multimedia. Capacitatea maximă de stocare a acestui suport poate ajunge la 17 GB. DVD-R (Recordable – inscripţionabil) permite executarea unei singure operaţii de inscripţionare, similar CD-R. DVD-RAM permite citirea şi înmagazinarea informaţiilor de „n” ori, funcţionând similar hard-discului. Aferent tehnologiei de inscripţionare există pe piaţa de tehnică de calcul trei formate, definite de câteva grupuri de firme. Un prim format DVD-RAM a fost realizat de Hitachi şi Matsushiti, firma Pionner a impus un al doilea format DVD-R, iar grupul compus din HP, Sony, Philips, Yamaha, Ricoh şi Mitsubishi a realizat al treilea format DVD-RW. Toate aceste trei categorii nu sunt compatibile între ele, dar consider că DVD-RW va deveni standard, deoarece grupul de companii creatoare deţine 75% din această piaţă. DVD-RW permite citirea şi scrierea informaţiilor cu o viteză de 1,7 MB/secundă, având o capacitate de memorare de 3GB.

În strategia de proiectare şi realizare a sistemelor informatice un capitol obligatoriu îl constituie copia de siguranţă sau backup-ul, a căror utilitate reală se manifestă numai la apariţia incidentelor în exploatare a pachetelor de programe, cu ocazia refacerii bazelor pentru furnizarea datelor statistice, istorice etc. sau pentru difuzarea datelor către depozitele de date (warehouse).

Stocarea datelor pe benzi magnetice a reprezentat una dintre primele metode utilizate în acest sens. Dezvoltarea continuă a tehnologiilor au păstrat metoda ca pe o soluţie optimă în acest sens: cost pe MB scăzut, suport de citire/scriere, volum fizic mic pentru volum mare de date, software specializat şi robust pentru arhivare (back–up), standardizarea strictă a formatului de arhivare.

Subiecte de autoevaluare 1. Caracterizaţi cele două etape parcurse de tehnica de calcul în evoluţie. 2. Care sunt cele 5 generaţii de calculatoare electronice şi prin ce se caracterizează fiecare? 3. Enumeraţi principalele funcţii ale componentei hardware şi fluxurile informaţionale aferente unui sistem

electronic de calcul. 4. Prezentaţi unităţile periferice de intrare, ieşire şi memorare. 5. Microprocesor, coprocesor matematic. 6. Memoria internă şi magistralele unui sistem electronic de calcul. 7. Prezentaţi dispozitivul periferic mouse. Rol, funcţii şi tipuri de dispozitive mouse. 8. Caracterizaţi dispozitivul monitor şi adaptoarele (interfeţele) acestuia. 9. Prezentaţi imprimanta cu jet de cerneală. 10. Caracterizaţi suportul magnetic floppy-disc, hard-disc. Compact-discul şi DVD-ul, suporturi tehnice optice

de stocare a datelor.

Întrebări de autoevaluare

1. Componenta hardware conţine ……. a. totalitatea componentelor fizice folosite în culegerea, memorarea, prelucrarea datelor şi

transmiterea rezultatelor b. câteva sute de instrucţiuni necesare programării bit cu bit c. prelucrarea datelor şi transmiterea rezultatelor d. utilizate numai în cercetare sau de către guvern e. periferice virtuale care permit comunicarea via linie telefonică,

răspuns a

2. ……. reprezintă o unitate de prelucrare miniaturizată a datelor care sunt supuse prelucrării. a. Sistemul de programe

15

b. Microprocesorul c. Memoria internă multiplă d. Unitatea de comandă-control, , unitatea aritmetică şi logică e. Memoria activă software

răspuns b

3. Tip de memorie ce este divizat din punct de vedere logic in doua zone pentru a stoca instructiunile pe de o parte iar pe de cealalta parte datele

a. memoria RAM b. memoria cache de nivel 1 c. memoria cache de nivel 2 d. memoria externa e. memoria interna

răspuns c

4. Dispozitivul periferic ……. permite utilizatorului să digitalizeze diapozitive, fotografii alb-negru sau color, formulare sau planuri, pentru a le prelucra ulterior cu ajutorul calculatorului

a. DVD-ROM b. păstrează informaţia doar atâta timp cât calculatorul este sub tensiune c. scaner d. multimedia e. hard disc stochează datele efective caractere, imagini, sunete

răspuns c

5. Reprezinta viteza cu care datele sunt transferate spre si dinspre platan a. timpul de cautare b. numarul de rotatii pe minut c. rata de transfer a hardiscului d. rata de transfer a sistemului e. capacitatea de manipulare a datelor

răspuns c

16

3. Sisteme de operare

Introducere În cadrul calculatoarelor, sistemul de operare îndeplineşte rolul de responsabil în alocarea şi utilizarea resurselor hardware – memoria internă, unitatea centrală de prelucrare, spaţiul disponibil pe un suport magnetic şi dispozitivele periferice.

Obiective:

Sistem de operare. Principalele funcţii ale acestuia. Sistem de operare Windows. Elemetele unei ferestre. Interfaţă grafică. Gestionarul de unităţi periferice. CCuuvviinnttee cchheeiiee

sistem de operare zonă activă meniu de comenzii reprezentare grafică

funcţie de gestiune linie de stare casetă de dialog gestionar de unităţi periferice

3.1. Funcţiile şi componentele de bază ale unui sistem de operare Sistemul de operare este stocat şi încărcat de pe un suport magnetic, de obicei folosindu-se discul

magnetic, de unde şi denumirea de disc sistem. Sistemele de operare sunt livrate de către constructorii de echipamente, împreună cu acestea fiind specifice fiecărei configuraţii. Sistemul de operare creat la început, la momentul instalării acestuia, poate fi modificat de utilizator, în funcţie de schimbarea configuraţiei calculatorului, sau de necesităţile impuse de utilizarea sa.

Un sistem de operare asigură funcţionarea continuă a unităţii centrale şi a unităţilor periferice, realizând supravegherea execuţiei mai multor programe aflate la un moment dat în memoria internă, organizează accesul şi prelucrarea unui volum mare de date, prin crearea şi exploatarea fişierelor şi a bazelor de date, simplifică activitatea de programare, prin reluarea programelor scrise în limbaje evoluate şi traduse automat în limbaj intern, prin detectarea şi semnalarea erorilor de programare, gestionează memoria internă, efectuând alocarea dinamică şi statistică a acesteia, lansează şi controlează execuţia programelor utilizator.

Componenta hardware a unui sistem electronic de calcul necesită existenţa unui sistem de operare care să gestioneze resursele hardware, concomitent cu asistarea utilizatorului în timpul pregătirii şi lansării în execuţie a lucrărilor sale. Pentru gestionarea resurselor, un sistem de operare trebuie să se realizeze evidenţierea fiecărei resurse, să adopte o strategie pentru determinarea, în orice moment, cărei componente să-i fie alocate resurse, la ce moment de timp, pentru cât timp, alocarea resurselor se va efectua la începutul activităţii, iar la terminarea activităţii va dezaloca resursele.

Funcţiile unui sistem de operare sunt următoarele: • funcţia de gestiune a memoriei; • funcţia de gestiune a procesorului; • funcţia de gestiune a dispozitivelor periferice; • funcţia de gestiune a informaţiei.

Funcţia de gestionare a memoriei constă în evidenţierea resurselor de memorie utilizate, la un anumit moment, realizând alocarea acesteia pentru asigurarea accesului şi protecţiei datelor, realizând în finalul prelucrării dezalocarea resursei.

Funcţia de gestiune a procesorului realizează evidenţa procesoarelor şi a stărilor acestora („traffic controller”), analizează şi decide cine poate utiliza procesorul („procesor scheduler”), alocă resursele procesorului la un proces, prin pregătirea şi încărcarea acestuia în registre hardware, retrage resursa în momentul în care procesorul a realizat în totalitate execuţia programată şi renunţă la utilizarea spaţiului alocat sau când a fost depăşit intervalul de timp alocat.

Funcţia de gestiune a dispozitivelor periferice realizează evidenţa dispozitivelor, a unităţilor de control şi a canalelor intrare/ieşire („traffic controller”), stabileşte metoda cea mai eficientă de alocare a resurselor, iar în cazul în care are loc o utilizare simultană, decide cine foloseşte resursa şi cât timp („schedulering 1/0”). Funcţia de gestiune a dispozitivelor periferice realizează alocarea resursei şi iniţierea operaţiei de intrare/ieşire.

Funcţia de gestiune a informaţiei se materializează în evidenţierea resursei în localizarea şi utilizarea acesteia („File System”), decide cine utilizează aceste resurse, impune protecţia cerută şi oferă secvenţele de

17

acces necesare, alocarea resurselor realizându-se prin deschiderea fişierului (OPEN), iar dezalocarea acestora prin închiderea fişierului (CLOSE).

3.2. Componentele sistemului de operare Programul monitor este rezident integral, sau în mare parte, în memoria internă realizând coordonarea

execuţiei programelor aplicative, controlul şi planificarea unităţii centrale, alocarea memoriei interne, asigurarea perifericelor, servirea cererilor de intrare/ieşire. În cazul sistemelor care permit lucrul în regim conversaţional, utilizatorii pot emite comenzi monitor, prin care să-şi asigure alocarea resurselor sistemului în funcţie de necesităţile stabilite în prealabil.

Programele de comandă şi control asigură execuţia comenzilor de operare direct sau prin construirea de proceduri (fişiere de comenzi indirecte).

Programele pentru operaţii cu periferice asigură operaţiile de intrare/ieşire, tratarea întreruperilor, protecţia fişierelor şi a programelor aplicative.

Programele de serviciu ce permit utilizatorului să folosească eficient resursele fizice sau logice ale sistemului electronic de calcul. În această categorie se încadrează următoarele programe de serviciu:

♦ bibliotecarul reprezintă programul care asigură gestionarea bibliotecii de sistem şi a fişierelor utilizator, precum şi reţinerea programelor aplicative în oricare din fazele premergătoare execuţiei;

♦ editorul de legături reprezintă programul cu ajutorul căruia se obţine un program în format direct executabil, pornind de la imaginea sa în format obiect;

♦ încărcătorul este reprezentat printr-un program care asigură încărcarea în memoria internă RAM a programelor pentru execuţie. Încărcarea programelor poate avea loc imediat după translatare, când sistemul de operare are inclus încărcătorul în compilator (LOAD and GO), în momentul realizării editării de legături (LINK) sau separat, după realizarea editării de legături.

3.4. Sistemul de operare Windows Încă de la debutul său, sistemul de operare MS-DOS nu oferea decât un minim de servicii ca sistem de

operare, actualele sisteme cuprinzând mii de funcţii. Această evoluţie a fost impusă de realizarea unor aplicaţii tot mai complexe, necesitând prezenţa simultană pe ecran a unui număr considerabil de date sau introducerea reţelelor în întreprinderi.

Principiul de bază al Windows-ului este utilizarea ferestrelor, ca zone încadrate de un chenar, cu o structură standard, unde se găsesc aşezate diverse obiecte ce simbolizează aplicaţii. Activarea şi manipularea acestora se poate face într-o manieră simplificată cu ajutorul unui dispozitiv periferic numit mouse.

Sistemul de operare Windows, este adaptat perfect pentru cele două categorii de utilizatori: individuali; utilizatori de grup, de reţele complexe.

Acest sistem de operare, integrat se remarcă printr-o interfaţă grafică deosebit de simplă, prin suport de reţea integrat (INTERNET, COMPUSERVE, MS MAIL, MS NETWORKS), permiţând accesul în lumea programelor pe 32 de biţi, programe care folosesc multitasking preemptiv (sistemul de operare va distribui timpul de calcul între aplicaţiile active) şi multithreading (efectuarea mai multor lucrări simultane în interiorul aceleiaşi aplicaţii), pentru a asigura execuţia mai multor acţiuni în acelaşi timp. Windows’98 poate executa trei categorii distincte de aplicaţi, aplicaţiile de tip Win32 realizate special pentru acesta, aplicaţiile de tip Win16 reprezentate prin aplicaţiile Windows 3.1 şi aplicaţiile DOS.

Sistemul de fişiere aduce noutăţi, în locul celor opt caractere prin care se specifică sub MS-DOS, numele fişierului, lucru care a determinat apariţia unor prescurtări stranii; Windows acceptă nume de fişiere cu o dimensiune de maxim 255 caractere.

Lansarea în execuţie a Windows se face automat de către calculator la stabilirea contactului de alimentare cu energie electrică. Ecranul monitorului va fi ocupat în întregime de fereastra de bază care se caracterizează prin următoarele elemente: zona activă a ferestrei; linia de stare.

Zona activă a ferestrei conţine o serie de reprezentări grafice, implicite, care dau posibilitatea

utilizatorului să aibă acces la principalele componente ale calculatorului prin reprezentarea , la

reţeaua INTERNET, prin reprezentarea grafică corespunzătoare şi la un gestionar al fişierelor şterse , care poate permite utilizatorului reconstituirea acestora.

Lina de stare, poziţionată implicit în partea de jos e ecranului, asigură utilizatorului accesul nemijlocit, la elementele software şi hardware ale calculatorului, la aplicaţiile aflate în lucru şi la numele fişierelor asociate

18

acestora, realizând aducerea la cunoştinţa utilizatorului, prin poziţionarea prompter-ului de mouse a următoarelor elemente:

♦ modelul tastaturii utilizate; ♦ volumul sunetelor produse de către placa de sunet; ♦ data curentă.

Dorinţa utilizatorului de a realiza oprirea normală a calculatorului se realizează prin poziţionarea prompter-ului

de mouse pe butonul din linia de stare, selectarea opţiunii , care va avea ca efect apariţia pe ecran a unei ferestre de dialog, în care utilizatorul poate avea mai multe opţiuni.

Executarea unui clic pe butonul Start va produce lansarea programelor, afişarea şi posibilitatea de apelare automată a ultimelor 15 fişiere create sau actualizate, modificarea parametrilor de configurare din Windows’98, localizarea rapidă pe suportul magnetic a unui program sau a unui fişier, obţinerea rapidă a unui ajutor din partea calculatorului, lansarea unui program prin scrierea denumirii sale şi a căii de acces, precum şi posibilitatea opririi sau a repornirii sistemului Windows. Meniurile disponibile vor fi afişate automat în linii de

ferestre suprapuse, în cazul în care opţiunea pe care utilizatorul s-a poziţionat conţine simbolul , simbol adăugat la numele respectivei aplicaţii.

Minimizarea, maximizarea sau închiderea unei ferestre se poate realiza prin poziţionare pe simbolurile

grafice aflate în partea de sus a ferestrei, iar acţionarea reprezentării va avea ca efect restrângerea ferestrei la un buton care va apare în linia de stare.

Controlul şi modificarea elementelor componente ale calculatorului se realizează din panoul de comandă (Control Panel), care va permite utilizatorului: executarea unei operaţiuni de instalare automată a

unor subansamble nou adăugate în configuraţia calculatorului ; adăugarea sau ştergerea automată a

unor programe ; modificarea orei, a datei calendaristice şi a zonei în care se află instalat calculatorul

; modificarea tipului de monitor, a caracteristicilor tehnice ale acestuia, a numărului de culori utilizat

în procesul de afişare, a fundalului asociat ferestrei principale . Windows permite utilizatorilor să utilizeze seturile de caractere proprii, iar prin stabilirea zonei în care

locuim se va afişa fusul orar pentru zona respectivă efectuând modificarea orei sistemului, când va avea loc trecerea la ora de vară sau de iarnă.

3.4.1. Structura ferestrelor Windows Windows dispune de trei tipuri de ferestre: de aplicaţii, document şi de grup. Operaţiile fundamentale

privind utilizarea dispozitivului mouse cuprind selecţia unei ferestre, mărirea la maxim a unei reprezentări grafice sau icoane şi deplasarea, mărirea, reducerea ferestrelor.

Selecţia unei ferestre, icoane, fişier sau opţiuni dintr-o fereastră de dialog se face prin poziţionarea vârfului prompter-ului de mouse pe elementul dorit şi apoi apăsarea butonului din stânga („clic" o singură dată).

Mărirea icoanelor, execuţia aplicaţiilor şi selecţia elementelor dintr-o listă se fac prin poziţionarea vârfului prompteru-lui pe elementul dorit şi apoi apăsarea de două ori consecutivă şi rapidă a butonului din stânga mouseu-lui.

Deplasarea, mărirea sau reducerea ferestrelor şi deplasarea icoanelor se execută prin poziţionarea vârfului prompter-ului mouse-ului pe elementul în cauză, apăsarea butonului din stânga şi menţinerea acestuia pe parcursul deplasării până în locul de destinaţie.

Windows lucrează cu meniuri de comenzi, fiecare dintre acestea putând avea subcomenzi, care se pot detalia pe mai multe niveluri ierarhice. Unele dintre aceste comenzi solicită utilizatorului o serie de parametrii prin intermediul unor casete de dialog, care pot încorpora casete de liste de valori posibile. O casetă de dialog poate conţine în principal: butoane de comandă (execută o acţiune), zone de text (fixează anumite valori),

19

casete de opţiuni (pentru parametrii care se exclud mutual), casete de marcaj (care pot fi activate x sau dezactivate).

Dacă o fereastră nu poate afişa toate informaţiile unei aplicaţii, va fi marcată pe laturile din dreapta şi jos de către o bară de defilare verticală şi, respectiv, orizontală. În interiorul acestor bare se găseşte un cursor de defilare care permite poziţionarea în document în funcţie de necesităţi.

Deplasarea unei ferestre se execută prin poziţionarea prompter-ului mouse-ului pe bara de titlu, apăsarea butonului din stânga şi menţinerea acestuia concomitent cu deplasarea mouse-ului (implicit a prompter-ului) până la locul de destinaţie, după care se eliberează butonul. Închiderea unei ferestre se face prin poziţionarea mouse-ului pe meniul sistem şi apăsarea butonului din stânga de două ori. Această operaţie are ca efect terminarea aplicaţiei asociată ferestrei în cauză şi, prin urmare, utilizatorul este solicitat printr-o casetă de dialog să confirme sau infirme salvarea modificărilor pe disc.

3.4.2. Componentele interfeţei grafice Windows Componentele interfeţei grafice WINDOWS sunt următoarele:

• Linia de stare (Taskbar); • Gestionarul de unităţi periferice (My Computer sau Windows Explorer); • Gestionarul de reţea (Network Neighborhood); • Gestionarul de fişire şterse (Recycle Bin); • Reprezentări grafice sau icoane proprii utilizatorului, definite de acesta (Shortcut);

Sistemul Windows tratează unitar, într-un mediu complet grafic, foarte sugestiv, uşor de utilizat, programe ce permit gestionarea memoriei, a perifericelor (ecran, tastatura, imprimanta, mouse, hard special pentru multimedia), a fişierelor, a aplicaţiilor.

Meniuri. Submeniuri Prin intermediul acestora, comenzile sistemului Windows dobândesc o structură arborescentă,

organizată în cascadă. Activarea unui meniu se poate realiza prin utilizarea combinaţiei de taste Alt+literă subliniată, urmată de o poziţionare prin utilizarea tastelor săgeată şi prin selectarea opţiunii respective prin acţionarea tastei Enter.

Căsuţa de dialog Întreg dialogul purtat de Windows cu utilizatorul se realizează printr-un sistem de căsuţe de dialog.

Marea majoritate a acestor căsuţe propun anumite opţiuni ce pot fi selectate înaintea unor comenzi, mesaje de avertisment sau mesaje care explică de ce anumite operaţii nu pot fi executate.

Într-o casetă de dialog pot să apară: butoane de comandă; zone de text; zone de liste; casete pentru liste derulante (când lista prea mare); casete de opţiuni (în care opţiunile se exclud reciproc); casete de verificare.

Icon-uri, reprezentări grafice Icon-ul este o reprezentare grafică a unor elemente cu care operează sistemul Windows, un desen însoţit

de un text afişat sub desenul respectiv. În Windows există 3 tipuri de icon-uri: icon-uri de aplicaţie; de document; de program. Pe tot parcursul lucrului utilizatorul este asistat de un „motor" de Help, bazat pe un index şi ierarhizat.

3.4.3. Gestionarul de unităţi periferice (My Computer) My computer permite consultarea şi actualizarea informaţiilor aflate stocate pe unităţile de disc

magnetic sau pe alte dispozitive periferice de memorare, locale şi partajate în reţea, utilizatorul putând folosi programele de întreţinere de sistem.

Prin apelarea opţiunilor din linia de meniuri se pot crea, şterge, redenumi directoare, fişiere de diferite tipuri în funcţie de aplicaţiile existente, se pot aranja reprezentările grafice afişate pe ecran în funcţie de nume, natură, dimensiune, data creării.

Pe măsură ce utilizatorul îşi defineşte propriile aplicaţii, acestea trebuie constituite în grupuri sau pot fi ataşate unor grupuri deja existente. Manipularea aplicaţiilor în cadrul grupurilor şi între acestea se face prin operaţiile de: adăugare, modificare, ştergere, mutare şi copiere.

3.4.4. Editorul de texte WordPad WordPad reprezintă un editor de texte care aparţine sistemului de operare WINDOWS, remarcându-se

prin uşurinţă în utilizare, permiţând crearea, modificarea, aranjarea în pagină şi imprimarea unor documente relativ simple. Acest editor de texte oferă utilizatorului posibilitatea creării unui document, modificarea acestuia de formă şi de conţinut, aranjarea textului în pagină, paginarea unui document, crearea antetelor şi a subsolurilor de pagină, formatarea caracterelor, importul şi exportul documentului în şi din WordPad, precum şi imprimarea documentului realizat.

20

Crearea unui document se face prin tastarea „la kilometru”, fără a utiliza tasta ENTER, ca la o maşină de scris, deoarece editorul va executa automat sfârşitul de linie. La sfârşitul unui paragraf se va utiliza tasta ENTER pentru a putea începe un nou paragraf sau pentru a crea spaţii între paragrafe, cursorul de editare poziţionându-se automat la începutul liniei următoare. Toate frazele cuprinse între două acţionări ale tastei ENTER sunt considerate ca aparţinând aceluiaşi paragraf.

Majoritatea operaţiilor de modificare a unui document necesită în prealabil selectarea unei anumite zone de text. Pentru aceasta, fereastra deschisă are în marginea din stânga o zonă de selecţie, în care prompterul

mouse-ului se transformă într-o săgeată înclinată spre dreapta . Selecţia unui şir de caractere se execută prin poziţionarea prompter-ului în faţa primului caracter, acţionarea butonului din stânga şi deplasarea dispozitivului spre dreapta până la sfârşitul şirului. Deselectarea unui text se face prin acţionarea butonului mouse-ului în orice zonă din interiorul documentului. Principalele funcţii realizate de meniul File sunt: crearea unui nou document New; deschiderea unui document existent pentru eventualele modificări; înmagazinarea pe disc a unui document sub forma unui fişier de tip document DOC, text TXT (Save sau Save as); imprimarea unui document Print; stabilirea parametrilor necesari procesului de imprimare Print Setup; expedierea textului realizat prin poşta electronică Send. Părăsirea editorului de texte se realizează prin activarea opţiunii Exit.

Prin opţiunea Find din meniul Edit se oferă posibilitatea căutării şi eventual a înlocuirii unor zone de text dintr-un document. Pentru localizarea unui şir de caractere într-un document se va activa comanda Find din meniul Edit şi se va tasta textul ce urmează să fie localizat.

Opţiunea Replace selectată din meniul Edit realizează pe lângă o localizare a unui şir de caractere şi înlocuirea acestuia cu un alt şir de caractere, conform specificaţiilor care apar în caseta de dialog. În exemplul următor se doreşte localizarea şirului „acord de colaborare” şi înlocuirea sa prin acţionarea butonului Replace, pas cu pas, cu şirul „activitate”. Comanda Replace permite utilizatorului să localizeze un text de maxim 255 caractere şi să înlocuiască numai anumite apariţii ale şirului respectiv. Aranjarea unui text în pagină, presupune inter-spaţierea liniilor din cadrul paragrafelor, alinierea paragrafelor şi realizarea scrierii textului cu diferite stiluri de caractere şi fonturi. Pentru toate aceste operaţii utilizatorul poate recurge la butoanele afişate sub linia de meniuri sau la elemente din aceasta. Implicit, la deschiderea unui document WordPad, alinierea este Normală, executându-se faţă de marginea stânga. Modificarea alinierii sau a interspaţierii unui text se realizează prin acţionarea unui buton din rigla afişată în fereastră.

La acest moment utilizatorul poate stabili localizarea tipului de caractere care se foloseşte (Script Central European), acesta permiţând utilizarea diacriticelor specifice, culoarea cu care va avea loc scrierea (Color implicit aceasta are valoarea Black), eventuala subliniere a textului (Underline). Salvarea unui document creat cu ajutorul editorului de texte WordPad se realizează alegând din meniul File fie opţiunea Save, dacă se doreşte înregistrarea pe suportul magnetic a fişierului nou cu acelaşi nume cu care a fost deschis, fie opţiunea Save As... care permite schimbarea numelui fişierului, a discului magnetic, a extensiei. În acest moment se completează datele privitoare la suportul magnetic şi directorul unde se va realiza stocarea fişierului în caseta Save In, numele fişierului se atribuie în caseta File name, dar urmărind în zona de vizualizare a conţinutului directorului dacă nu cumva acest nume a mai fost atribuit anterior unui alt fişier. În caseta Save as type utilizatorul poate opta din lista de opţiuni pentru un anumit format de salvare (extensie). Operaţia de salvare se realizează fie la sfârşitul editării, fie pentru mai multă siguranţă, periodic.

Un fişier creat cu WordPad poate fi salvat într-un anumit mod şi cu anumite caracteristici pentru a putea fi preluat şi de alte produse informatice (de exemplu WORD).

La imprimare, implicit WordPad încadrează textul în pagină, lăsând un spaţiu (măsurat în centimetri sau în inchi) de 2,18 cm., faţă de marginile de sus şi de jos, iar faţă de marginile laterale va aloca un spaţiu de 2,24 cm. Caseta Page Setup permite definirea tipului de hârtie pe care se va obţine documentul, cunoscut fiind faptul că există mai multe tipuri predefinite (standard), fiecare având anumite dimensiuni exprimate în centimetrii sau în inchi.

Spre exemplificare, cele mai utilizate formate sunt următoarele: Letter 21,59/27,94; Legal 21,59/35,56; Executive 18,41/26,67; A4 21/29,70; No. 10 10,48/24,13; DL 11/22. În cazul în care se utilizează un alt format se va alege Custom Size, definind după aceea dimensiunile efective ale suportului (lăţime/lungime). Tot prin intermediul acestei fişe se alege modul de orientare al documentului (Whole document) sau al unei părţi al acestuia (Selected Text) în pagină, respectiv poziţionare normală Portrait sau peisaj Landscape.

Acţionând asupra butonului Printer din Page Setup se produce alegerea tipului de imprimantă Printer name (mai ales în cazul în care sunt conectate mai multe asemenea dispozitive periferice) şi a caracteristicilor de imprimare (caracteristicile imprimantei Properties, număr de exemplare Copies, paginile care se vor imprima Page Range, ordinea de imprimare etc.) din meniul File / Print.

21

Subiecte de autoevaluare 1. Rolul şi funcţiile unui sistem de operare. 2. Evoluţia sistemelor de operare. 3. Structura generală a directoarelor sistemului de operare Windows. 4. Componentele interfeţei grafice Windows. 5. Prezentaţi editorul de texte al sistemului de operare Windows.

Întrebări de autoevaluare

1. Funcţia de ……. constă în evidenţierea resurselor de memorie utilizate, la un anumit moment, realizând

alocarea acesteia pentru asigurarea accesului şi protecţiei datelor, realizând în finalul prelucrării dezalocarea resursei. a. gestiune a dispozitivelor periferice b. serviciu de tip Terminate and Stay Resident (TSR) c. gestionare a memoriei d. comandă Start aplicaţii Windows e. Control Panel

răspuns c

2. Sistemul de operare Windows poate executa urmatoarele categorii de aplicatii a. editoare de texte b. editoare de imagini c. aplicatii de tip Win16 d. aplicatii de tip Win32 e. aplicatii DOS f. editoare de sunet

a. (a, b, c); b. (b, c, d); c. (c, d, e); d. (d, e, f); e. (a, b, f)

răspuns c 3. Controlul şi modificarea elementelor componente ale calculatorului se realizează din ……. a. panoul de comandă (Control Panel) b. programele de întreţinere de sistem prin modificarea meniului START şi lansează în execuţie c. activare a programelor antivirus care împiedică modificarea caracteristicilor modemului d. aplicaţia Windows Internet Explorer e. fereastra dialog Add New Hardware

răspuns a

4. Casetele de marcaj, reprezinta un element al a. meniului de comenzi b. casetei de optiuni c. butoanelor de comenzi d. barei de defilare e. casetei de dialog răspuns e

5. Componenta My computer permite ……. a. modificarea unui document prin selectarea unei anumite zone de text b. selectarea unei anumite zone de text c. presupune selecţia ulterioară a şirului de caractere prin poziţionarea prompter-ului în faţa primului caracter d. se efectuează pentru toate frazele cuprinse între două acţionări ale tastei ENTER sau Ctrl e. consultarea şi actualizarea informaţiilor aflate stocate pe unităţile de disc magnetic sau pe alte dispozitive periferice de memorare, locale şi partajate în reţea

răspuns e

22

4. Reţele de calculatoare, Limbajul HTML

Introducere: Legătura dintre calculatoarele electronice şi telecomunicaţii a dat naştere la un domeniu nou, menit să satisfacă cererea crescândă de servicii şi echipamente de comunicaţii furnizate de reţelele publice şi private. Reţelele de calculatoare au apărut din necesitatea partajării datelor, şi a resurselor hardware, existente într-o societate între mai mulţi utilizatori. În fiecare societate există un număr de calculatoare, fiecare lucrând independent. Cu timpul aceste calculatoare, pentru a putea fi utilizate într-un mod mai eficient, au fost conectate prin intermediul unor dispozitive, dând astfel naştere la o reţea de calculatoare

Obiective: Clasificarea şi topologia reţelelor. Modelul OSI, TCP/IP. Sistemul VSAT şi arhitectura Client-Server. Prezentarea succintă a principalelor servicii oferite de INTERNET Crearea unei pagini WEB prin intermediul limbajului HTML Cuvinte cheie reţea LAN, MAN, WAN topologie de tip magistrală, cerc model Client-Server

conectare adresă server nume domeniu document HTML

poşta electronică adresă utilizatorcod ISO rubrică

Comunitatea Europeană a lansat, în anul 1988, programul de dezvoltare RACE (Research and

development for Advanced Communications in Europe), urmat, în anul 1995, de programele ACTS (Advanced Communications Technologies and Services), NICE (National host InterConnection Experiments with global linkage) şi ESPDIT (European Strategic Program for Research and Development in Information Technology), în cadrul cărora se urmăreşte definirea conceptului de „Sistem de Comunicaţii Universale", - cunoscut şi sub denumirea de „Societatea Reţea Spaţială", concept definit la Davos, în luna ianuarie a anului 1997, sau „Reţele

Globale de Informaţii", definit la Bonn, în iulie 1997, concepte care utilizează tehnologii TIC (Tehnologii Informaţionale şi Comunicaţii). Toate aceste elemente au fost publicate de grupurile „Information Society", în anul 1997, şi „Knowledge Society", la sfârşitul anului 1998.

În cadrul acestor programe, se urmăreşte elaborarea standardelor necesare pentru trecerea la generaţia a 3-a de sisteme de calcul conectate wireless, denumite UMTS (Universal Mobile Telecommunications Systems) şi MBS/WCPN (Mobile Broadband Systems/Wireless Customer Premises Networks).

UMTS este un sistem digital mobil multi-funcţional, multi-service, care prezintă o muneroase aplicaţii multiple, aplicaţii care asigură comunicaţii la o rată de 2MBit/sec, la nivelul întregului glob şi care îmbină facilităţile tuturor tehnologiilor terestre şi satelitare. UMTS trebuie perceput ca o prelungire a tehnologiilor ce astăzi funcţionează de sine stătător, el implementându-se pe structura acestora până în anul 2002.

Sistemele MBS, reprezintă prelungirea conceptului B-ISDN cu facilităţile comunicaţiilor radio, transmisia de date realizându-se la viteze de 155 Mbit/sec.

4.1. Clasificarea şi topologia reţelelor În fiecare societate există un număr de calculatoare, fiecare lucrând independent. Cu timpul aceste

calculatoare, pentru a putea fi utilizate într-un mod mai eficient, au fost conectate prin intermediul unor dispozitive, dând astfel naştere la o reţea de calculatoare.

Astfel putem defini o reţea de calculatoare ca fiind un ansamblu de calculatoare interconectate prin

intermediul unor medii de comunicaţie, asigurându-se în acest fel utilizarea în comun de către un număr mare

de utilizatori a tuturor resurselor fizice (hardware), logice (software şi aplicaţii de bază) şi informaţionale

(baze de date) de care dispune ansamblul de calculatoare conectate. Un criteriu de clasificare a reţelelor de calculatoare este reprezentat de mărimea lor fizică. Astfel, reţelele pot fi împărţite în:

a. reţele locale (LAN - Local Area Networks), reţele private localizate într-o singură clădire sau într-un campus de cel mult câţiva kilometri. Rolul acestora fiind de a conecta şi a facilita schimbul de informaţii între staţiile de lucru ale unei firme sau instituţii. Caracteristica mediului de transmisie este ca vitezele de transmisie a datelor nu depaşeşte 10 - 100 Mb/s;

b.reţele metropolitane (MAN - Metropolitan Area Networks), versiunea extinsă a LAN-urilor, folosite pentru transmisii de date şi voce, întinderea lor localizându-se la nivelul unui oraş sau judeţ;

c. reţele extinse (WAN - Wide Area Networks), care pot fi la nivelul unei ţări sau continent. d.Internetul sau reţea de reţele nivelul de acoperire fiind global.

23

Din punctul de vedere al administrării, reţelele de calculatoare pot fi clasificate în: a. reţele publice, administrate de companii de telefonie publice care deţin avantajul unei infrastructuri destul

de dezvoltate b. reţele private, administrate chiar de utilizatori. c. reţele comerciale, aparţinând mai multor corporaţii.

Fiecare dintre aceste tipuri de reţele se caracterizează prin evoluţie istorică, detaliile tehnice de proiectare, mediul de transmisie, serviciile şi facilităţile oferite precum şi prin grupul de utilizatori pe care îl deserveşte.

Topologia reţelelor Legat de studiul reţelelor, modalităţile prin care sunt interconectate calculatoarele determină o anumită hartă a acestor calculatoare. Acest studiu analizează topologia reţelei atât din punct de vedere fizic cât şi logic, fiecare reţea privită sub cele două aspecte poate avea o anumită topologie fizică şi un tip diferit de topologie logică. De exemplu o reţea Ethernet 10BASE-T poate avea o topologie fizică de tip stea, dar poate funcţiona ca o topologie logică de tip magistrală (bus).

a. Topologia de tip magistrală (bus) – toate calculatoarele din reţea sunt conectate între ele prin intermediul unui cablu de reţea. Din punct de vedere fizic, fiecare calculator, împarte acelaşi cablu comun de conectare, cu toate calculatoarele din reţea. Tipul de cablu care se foloseşte pentru realizarea acestui tip de topologie este un cablu BNC care permite viteze de transfer ale datelor de maxim 10 M/s. Caracteristica topologiei o reprezintă faptul ca primul şi ultimul calculator din reţea este conectat doar de un asingur alt calculator din reţea celelalte calculatoare învecinându-se cu alte două calculatoare. Unul dintre avantajele principale ale acesti tip de toplogie îl reprezintă faptul că toate calculatoarele sunt conectate unele de celelalte comunicarea dintre ele realizându-se în mod direct. Dezavantajul este reprezentat de neplăcerile care pot intervenii în momentul în care cablul prezintă întreruperi, comunicarea întrerupându-se între toate calculatoarele. Din punct de vedere logic o topologie de tip magistrală permite fiecărui calculator din reţea să vadă toate semnalele de la toate calculatoarele din reţea.

b. Topologia de tip cerc (ring) – harta pe care o prezintă acest tip de topologie simbolizează un cerc în care fiecare calculator se află conectat cu alte două calculatoare adiacente. Din punct de vedere fizic topologia arată că toate calculatoarele sunt conectate direct unele cu altele într-o manieră numită lanţ DAISY. Din punct de vedere logic informaţia pentru a putea circula, fiecare calculator ar trebui să ptransfere informaţia calculatorului adiacent.

c. Topologia de tip cerc dublu (dual ring) – acest gen de topologie constă în două cercuri concentrice în care calculatoarele sunt conectate numai cu calculatorul vecin adiacent. Cele două cercuri nu sunt conectate între ele. Din punct de vedere fizic acest tip de topologie reprezintă o variantă îmbunătăţită a topologiei de tip cerc, excepţie făcând apariţia unui cerc secundar având un caracter redundant care conectează aceleaşi calculatoare. Acest tip de topologie a fost gândit cu scopul de a furniza flexibilitate în cadrul reţelei, fiecare calculator aparţinând practic a două topologii de tip cerc independente. Privind logic această topologie se comportă ca două reţele de tip cerc, dar numai una dintre ele este folosită la un moment dat.

d. Topologia de tip stea – prezintă un nod central de care sunt conectate toate calculatoarele din reţea. Din punct de vedere fizic nodul central este reprezentat de dispozitive de reţea numite hub sau swich. Avantajul acestei topologii o reprezintă faptul că toate calculatoarele din reţea pot comunica prin intermediul acestui nod central, legatura rămânând activă chiar dacă unul dintre calculatoare are conexiunea către nod întreruptă. Un dezavantaj evident care poate apare la acest tip de topologie îl reprezintă proasta funcţionare sau chiar defectarea dispozitivului central. Dacă acesta se defectează, întreaga reţea devine inutilizabilă. Din punct de vedere logic toată circulaţia informaţiei trece prin acest dispozitiv, fapt care produce breşe de securitate.

e. Topologia extinsă de tip stea – are ca bază de pornire tipologia de tip stea, singura diferenţă fiind ca fiecare punct care se conectează la nodul central devine la rândul său nod central pentru o altă stea. Avantajul pe care îl presupune această tipologie din punct de vedere fizic, este dat de numărul redus de calculatoare conectate direct la nodul central al reţelei. De asemenea pentru realizarea aceastei topologi se folosesc pentru conectarea calculatoarelor, cabluri de reţea de lungimi scurte. Din punct de vedere logic topologia extinsă de tip stea este de natură ierarhică, astfel informaţia care circulă în cadrul reţelei poate rămâne la nivel local.

f. Topologia de tip arbore – este similară topologiei extinse de tip stea, diferenţa constă în faptul că nu există un nod central. în schimb se foloseşte un trunchi nodal în care se porneşte spre alte noduri.

24

4.2. Arhitectura unei reţele de sisteme electronice de calcul În prezent, la nivelul agenţilor economici a apărut necesitatea interconectării sistemelor electronice de

calcul existente, eliminându-se situaţia de realizare a operaţiunilor curente de editare a documentelor de intrare-ieşire a mărfurilor.

4.2.1. Modelul OSI (Open Systems Interconection) Modelul de referinţă OSI reprezintă un model primar pentru comunicarea în cadrul unei reţele de

calculatoare, fiind considerat cea mai bună unealtă disponibilă pentru a învăţa şi explica modul în care sunt trimise şi primite datele în cadrul unei reţele.Modelul OSI ne permite să vizualizăm funcţiile reţelei care survin la nivelul fiecărui nivel, precum şi înţelegerea modului în care informaţia sau pachetele de date circulă prin mediul reţelei (ex. Fire), de la aplicaţiile program către alte aplicaţii program localizate pe un alt calculator din cadrul reţelei. În modelul OSI se face referinţă la un număr de şapte nivele, fiecare dintre acestea ilustrând o funcţie particulară a reţelei. Separarea reţelei în şapte nivele conferă următoarele avantaje:

1. Separă comunicarea din reţea în părţi mai mici şi mai simple 2. Standartizează componentele reţelei 3. Permite diferite tipuri de hardware şi software să comunice între ele 4. Previne ca schimbările survenite la un anumit nivel al modelului OSI să afecteze alte nivele.

În modelul de referinţă OSI, problema circulaţiei informaţiei între calculatoare este divizată în şapte mici probleme. Fiecare din cele şapte probleme este reprezentată de propriul nivel. Fiecare dintre aceste nivele are stabilit un set de funcţii, pe care respectivul nivel trebuie să le îndeplinească pentru ca pachetele de date să poată circula de la calculatorul sursă la calculatorul destinaţie.

4.2.2. Modelul TCP/IP Modelul TCP/IP conţine, spre deosebire de modelul OSI, doar patru nivele, nivele care răspund

cerinţelor principiilor: un nivel trebuie creat atunci când este necesar un nivel de abstractizare diferit; fiecare nivel trebuie să îndeplinească un rol bine determinat; alegerea funcţiei fiecărui nivel va avea în vedere protocoalele standardizate; trebuie realizată minimizarea fluxului de informaţii, prin interfeţe, prin delimitarea corectă a nivelurilor; numărul de nivele trebuie să fie concomitent suficient de mare pentru a nu fi necesară introducerea unor funcţii diferite la acelaşi nivel şi suficient de mic pentru ca arhitectura să rămână funcţională.

4.3. Sistemul VSAT

Tehnologia VSAT (Very Small Aperture Terminal) furnizează o infrastructură de comunicaţie bazată pe transmisia prin sateliţi, oferind posibilitatea transferului de date, voce şi imagini între noduri conectate la distanţă, cu o flexibilitate maximă, disponibilitate imediată şi cu un raport performanţă/cost optim.

Fiecare nod de comunicaţie este dotat cu un sistem propriu VSAT, sistem care constă într-o antenă, într-un dispozitiv de transmisie/recepţie a semnalelor (outdoor unit) şi în subsistemul de interfaţă.

4.4. Modelul Client/Server Aplicaţiile software au un rol central în cadrul unei întreprinderi, asigurând reducerea costurilor şi

îmbunătăţirea serviciilor oferite clienţilor. Acestea au detereminat apariţia, utilizarea şi proiectarea modelului Client/Server, model care oferă date distribuite, portabilitate între platforme şi un acces standardizat la resurse.

Termenul Client/Server îşi revendică originea, pornind de la metoda tradiţională de accesare a unui computer central, numit server de către alte computere aflate la distanţă, clienţi, într-o infrastructură de reţea, serverul asigurând stocarea şi întreţinerea datelor prin baze de date relaţionale. Clientul şi serverul reprezintă două entităţi software, clientul efectuează cereri, iar serverul interpretează şi îndeplineşte cererile clienţilor. Pentru a îndeplini cererea, serverul poate accesa o bază de date, poate efectua procesări asupra datelor, poate controla alte periferice, sau poate efectua cereri adiţionale altor servere. Relaţia între client şi server este o relaţie de comandă-control, clientul iniţiază cererea, iar serverul este cel care o îndeplineşte, transmiţând rezultatul clientului, aplicaţia fiind procesată prin divizarea ei între cele două entităţi, transferul datelor fiind bidirecţional

4.5 Servicii Internet

Principalele servicii oferite de Internet sunt: poşta electronică (E-mail); conectarea la distanţă (TELNET), transferul de fişiere (FTP) şi consultarea unui ansamblul de documente legate între ele World Wide Web (WWW sau Web). Toate aceste servicii sunt aplicaţii de reţea, bazate pe modelul Client-Server.

Structura unei adrese de Internet a unui calculator server este următoarea:

25

Nume_calculator_gazdă.nume_subdomeniu.nume_domeniu Nume calculator gazdă este reprezentat de un şir de caractere alcătuit, în aşa fel încât să permită o

gestiune distribuită a informaţiilor, dar şi o identificare unică a sa. Numele de domeniu şi de subdomeniu reprezintă localizarea specifică a unui calculator din Internet şi sunt alcătuite dintr-o serie de cuvinte separate prin puncte. Aceste cuvinte identifică organizaţia, activitatea acesteia şi ierarhia de domenii căreia îi aparţine. Domeniile, în general, sunt codificate printr-un şir de trei caractere care prezintă caracterul sau serviciile oferite.

Poşta electronică permite comunicarea simplă între doi utilizatori conectaţi la Internet şi aflaţi oriunde în lume. Fiecare utilizator se identifică printr-o adresă de E-Mail, unică în lume, compusă după următoarea formă generală: nume-utilizator@nume-calculator-gazdă.domeniu.ţară

Fiecare mesaj expediat prin poşta electronică conţine patru grupe de informaţii, şi anume: plicul; adresa; conţinutul şi informaţii diverse.

Pentru a naviga de la un nod Internet la altul, localiza o anumită informaţie sau o anumită pagină Web, utilizatorul va folosi un „motor de căutare” (search engine). O pagină Web (Home Page) cuprinde atât texte, cât şi imagini sau reprezentări grafice care produc prezentarea, recomandarea unei instituţii-firme. O pagină Web conduce pe cel care o consultă spre alte pagini ale firmei. Totalitatea paginilor Web corespunzătoare unei anumite instituţii este cunoscută sub denumirea de Web Site, acesta având o anumită adresă.

4.6 HTML Una dintre căile de acces la informaţie este serviciul WWW sau World Wide Web. Unul din primele

elemente fundamentale ale WWW este HTML (HyperText Markup Language), care descrie formatul primar în care documentele sunt distribuite şi văzute pe Web. Paginile pe Internet sunt, de regulă, realizate prin intermediul acestui limbaj, documentele HTML fiind în format ASCII. Editarea acestora se poate demara utilizând orice program de editare de texte, spre exemplu Notepad din Windows.

Un document HTML reprezintă un mixt de informaţie textuală şi tag-uri, care explică browser-ului cum să vizualizeze acest text pe ecranul monitorului. Tag în engleză semnifică "etichetă" sau “marcator”, rolul acestora fiind de a indica browserului modul de afişare a textului. În consecinţă aceste şiruri de caractere nu vor apare în fereastra de vizualizare.

Pentru a le deosebi de text, tag-urile sunt incluse între paranteze speciale, formate din semnele "mai mic" şi "mai mare": <aceasta_e_tag>, în dependenţă de conţinutul "etichetei" (ceea ce e scris între "<"şi ">") textul este reprezentat diferit.

Documentele HTML din punct de vedere structural conţin două părţi, "head"-ul şi "body"-ul. "Body" este zona cea mai mare a documentului în care se va găsi conţinutul paginii."Head"-ul unui document conţine titlul acelui document şi o scurtă descriere. În continuare este prezentată spre exemplificare structurarea unui document HTML:

Tagurile <HTML> şi </HTML> indică începutul şi sfârşitul unui document HTML. În cadrul zonei de

declarare a antetului <head> şi </head> de obicei se tastează informaţii având un caracter special, informaţii ce creează relaţii între documente sau permit transmiterea unor comenzi speciale către browser. Tot în cadrul acestei zone se mai poate defini un bloc care face referinţă la titlul documentului. Şirul de caractere cuprins între tagurile <title> şi </title> va apare în bara de titlu a browserului. În cazul în care acest bloc lipseşte din structura unui document HTML, în bara de titlu a browserului va apare numele sub care se va salva pe hard documentul HTML.

Corpul unui document HTML începe cu tagul <body> şi se termină cu </body>. Între aceste taguri se găseşte partea principală a documentului, respectiv secvenţa de text care va fi afişată de browser. Modul de afişare a textului şi de prezentare a unui document HTML se poate schimba cu ajutorul unor atribute. Tagurile

26

pot fi de 3 tipuri: singulare, pereche (ce are forma <nume tag> …</numetag>) şi taguri cu atribute (cu forma generală <numetag atribut1=valoare1 atribut2=valoare2…..atributN=valoareN>)

a. Formatarea de ansamblu a documentului privită prin prisma încadrării textului în pagină se realizează cu ajutorul a două etichete şi anume: leftmargin – stabileşte distanţa dintre marginea din stânga a ferestrei browserului şi marginea din stânga a textului din pagină, topmargin – stabileşte distanţa dintre marginea de sus a ferestrei browserului şi marginea de sus a textului din document. Fiecare din aceste atribute pot primi ca valori fie numere întregi pozitive reprezentând aceea distanţă măsurată în pixeli, fie pot fi exprimate în procente din înălţimea sau lăţimea ferestrei browserului.

Stabilirea culorii de fundal a documentului se realizează cu ajutorul atributului bgcolor. De menţionat este faptul că o anumită culoare poate fi precizată în două moduri: fie prin menţionarea efectivă a numelui de culoare, caz în care valoarea se înlocuieşte cu numele culorii respective (<body bgcolor=numeculoare>), fie culoarea se poate declara cu ajutorul construcţiei “#RRGGBB” unde R, G, B sunt cifre hexazecimale luând valori între 00 (echivalent zecimal 0 reprezintă o nuanţă închisă de culoare) şi FF (echivalent zecimal 255 reprezentând o nuanţă deschisă de culoare) acestea referindu-se la modelul de culoare Roşu (Red), Verde (Green), Albastru (Blue). După cum se observă din formatul construcţiei, o anumită culoare se obţine din amestecul celor trei culori de bază.

b. Formatarea textului în paragrafe priveşte modalitatea de aliniere avînd forma generală a tagului astfel: <p align=”valoare”> unde valoare poate lua una din variantele left, center sau right, având ca efect alinierea paragrafului la stânga, la centru sau pe dreapta. Formatarea paragrafelor va fi respectată până la întâlnirea tagului de paragraf <p> care se va insera automat un spaţiu suplimentar după blocul respectiv. Interspaţierea paragrafelor se realizeză fie cu ajutorul tagului <br>, caz în care are loc o întrerupere de linie, textul care va fi scris după acest tag va apare în fereastra browserului pe un rând nou sub textul introdus înainte de tagul <br>, fie se poate folosi tagul <p> care spre deosebire de <br> permite inserarea automată a unui spaţiu suplimentar înainte de blocul paragraf, iar prin atributul pe care îl suportă acest tag se poate realiza o aliniere în pagină a textului

c. Formatarea caracterelor se poate realiza sub două aspecte: 1. formatare logică prin folosirea unor taguri cu rolul de a împărţii textul unui document în părţi logice.

Marcarea logică a textului nu înseamnă neapărat modificarea modului în care textul selectat apare în fereastra browserului, ci mai degrabă marcarea logică a textului se foloseşte pentru a delimita un text pe care utilizatorul trebuie să-l introducă de la tastatură <kbd> </kbd>, pentru executarea unor instrucţiuni scurte de cod realizate într-un limbaj de programare <code></code>, pentru a marca un citat dintr-un alt material <cite> </cite>, textul încadrat între aceşti doi marcatori apărând cu caractere italice, <strong></strong> pentru a scoate în relief o anumită porţiune a textului care va apare afişat cu litere îngroşate, etc.

2. formatarea fizică a textului – tagul de formatare fizică a textului va modifica modul în care vor fi afişate caracterele în fereastra browserului. Forma generală a tagului de formatare a fonturilor arată astfel: <font atribut1=valoare1 atribut2=valoare2 … atributN=valoareN> Acest tag primeşte următoarele atribute care se referă la caracteristicile fontului şi anume:

� tipul sau stilul de font se stabileşte cu ajutorul atributului “face”, valorile pe care le poate lua acest atribut corespund tipurilor de fonturi instalate pe calculatorul utilizatorului.

� mărimea fontului definită prin atributul “size”. Valoarea pe care o poate lua acest atribut este cuprinsă între 1 şi 7, valoarea implicită fiind 3. Caracteristica acestui atribut este că acesta poate fi exprimat în valori absolute de exemplu „size=4” sau în valori relative arătând cu cât creşte sau descreşte mărimea fontului de exemplu „size=+2”.

� grosimea fontului stabilită cu ajutorul atributului “weight”, valorile atribuite acestuia aflându-se în intervalul 100 – 900 cu creşteri din 100 în 100.

� culoarea fontului se stabileşte identic ca şi stabilirea culorii de fundal cu ajutorul atributului „color”

� evidenţierea fontului cu ajutorul caracterelor aldine (îngroşate) se va include între tagurile <b> şi </b> sau pentru a scoate în evidenţă un text cu ajutorul unor caractere cursive (italice) textul va fi delimitat de tagurile <i> şi </i> ori pnetru caractere subliniate acesta este <u> şi </u>.

� pentru inserarea secvenţelor de text specifice formulelor matematice, aliniate ca exponent sau ca indice textul se delimitează cu ajutorul tagurilor  respectiv 

� secţionarea unui text cu o linie orizontală se realizează prin intermediul tagurilor <s> </s>.

27

Stabilind atribute pentru caracterele textului unui document HTML precum şi valori pentru aceste atribute, forma generală pentru tagul font s-ar putea transforma în: <font face=arial color=red size=5 weight=400> caz în care textul din document va apare scris cu tipul de font arial, având culoarea roşie, dimensiunea de 5 şi o grosime de 400.

d. Utilizarea listelor în cadrul documentelor HTML 1. În limbajul HTML o listă ordonată reprezintă un bloc de text delimitat de tagurile <ol> şi </ol>,

fiecare element al listei fiind iniţiat cu tagul <li>. Aceste două taguri pot primi un atribut care se referă la tipul de marcator care se află în faţa fiecărui element al listei, precum şi un atribut prin a cărei valoare se va indica valoarea de start din listă. Forma generală a unei liste neordonate arată astfel:

<ol type=”A” start=2> Capitolele cărţii: <li>Capitol 1 <li>Capitol 2 </ol>

Valorile pe care le poate lua atributul type sunt: A – pentru marcatori litere mari, a – pentru marcatori litere mici, 1 – pentru marcatori de tip număr arab, I – marcatori numere romane mari, i – numere romane mici.

2. Listele neordonate au acelaşi mod de declarare ca şi listele ordonate singura deosebire apărând la tagul de iniţializare a listei şi la valorile pe care le poate lua atributul type. O listă neordonată este reprezentată e un bloc de text delimitat de tagurile <ul> şi </ul>. Valorile pe care le poate lua de această dată atributul type sunt: disc – pentru marcatori de tip disc plin, circle – pentru marcatori de tip cerc, square – pentru marcatori de tip pătrat.

3. Listele de definiţii se declară cu tagurile: <dl> şi </dl> care marchează faptul ca avem o listă cu definiţii, urmează termenul care trebuie explicat declarat cu tagul <dt> si <dt> şi apoi definiţia propriu –zisă care se realizează cu tagul <dd> şi <dd>.

Inserarea unor obiecte în cadrul unui document HTML a. Inserarea tabelelor se demarează cu ajutorul tagului <table> şi se încheie cu </table>. În interiorul tabelului datele sunt prezentate sub forma rândurilor, tagurile de iniţializare şi de închidere a rândurilor sunt reprezentate de tagurile <tr> respectiv </tr>. Intersecţia dintre rândurile tabelului şi coloanele formează celula, iar fiecare conţinut de celulă este declarat cu ajutorul tagurilor <td> şi </td>. Forma generală prin care este declarat un tabel este următoarea:

<table atribut1=valoare1 atribut2=valoare2 … atributN=valoareN> <tr> <td atribut1=valoare1 atribut2=valoare2 …. atributN=valoareN> Text celula 1</td> </tr> </table> Atributele pe care le poate primi tagul „table” se referă la caracteristicile de bază ale acestuia şi anume: 1. stabilirea marginilor (liniilor) tabelui se realizează cu ajutorul atributului border. În momentul în

care se declară un tabel în mod implicit acesta nu va avea margini. Folosirea în partea declarativă a acestui atribut se pot stabili pentru acel tabel conturări de grosime egală cu valoarea acestui atribut. Valoarea atributului border este dată de un număr întreg reprezentând grosimea în pixeli a chenarului şi a liniilor din care este format tabelul.

2. prin folosirea atributului „align” se realizează alinierea tabelului în cadrul documentului. Valorile pe care le poate lua acest atribut sunt left, center, right. Acest atribut se poate folosi şi la tagurile <tr> caz în care are loc o aliniere a textului pe întregul rând sau la tagul <td> caz în care textul se va alinia în cadrul celulei. Un atribut particular care se foloseşte pentru alinierea textului pe verticală în cadrul unei celule este reprezentat de “valign”, valorile pe care le poate lua acest atribut fiind top, middle, bottom.

3. culoarea de fond a tabelului sau a unei celule (depinde de locul în care este menţionat acest atribut) se poate stabili cu ajutorul atributului “bgcolor”, modul de stabilire a acestei culori fiind identică ca şi stabilirea culorii de fundal a unui document HTML

b. Inserarea imaginilor într-un document HTML se poate ca hiperlegătură sau nu ca hiperlink. Atunci când nu este hiperlink se foloseşte tagului <img> adresa specificându-se printr-un nume de fişier imagine (.GIF). Dacă imaginea este o hiperlegătură se foloseşte impreuna cu tagul de ancoră, iar adresa este specificată prin URL. Imginile pot face ca o pagină să fie mai atractivă, mesajul transmis astfel, fiind mai uşor de înţeles de către cel ce consultă aceea pagină. Marele neajuns al inserării de imagini într-un document HTML, îl reprezintă faptul că de obicei aceste imagini sunt stocate în fişiere cu o dimensiune mare iar folosirea excesivă a acestora va determina timpi mari de încărcare a paginilor. Forma generală pentru inserarea unei imagini este:

28

<img atribut1=valoare1 atribut2=valoare2 … atributN=valoareN> Atributele pe care le acceptă tagul <img> se referă la alinierea pozei în cadrul documentului prin intermediul atributului „align” valorile acestuia fiind middle, top, bottom, stabilirea înălţimii şi a lăţimii pozei cu ajutorul atributelor „height” respectiv „width” valorile acestor două atribute fiind numere întregi reprezentând dimensiunea pozei în pixeli, şi cel mai important atribut „src” el reprezentând adresa sau locul unde se găseşte fişierul cu poza respectivă. De exemplu dacă fişierul cu poză se află stocat în calculator pe discul C în folderul Poze atributul src va lua valoarea src=”c:\\Poze\mumefişier.extensie”.

b.Inserarea unor legături într-un document HTML. Partea cea mai atractivă a unei pagini WEB o reprezintă structurarea informaţiei pe date neomogene. Hipertextul este considerat un document care conţine legături către alte documente sau către alte porţiuni ale aceluiaşi document. Forma generală a unei legături este dată de ”ancora” cu tagul <a> şi </a>. Spre exemplu o legătură către o adresă cunoscută este: <a href=”http://spiruharet.ro”> Universitatea Spiru Haret </a>. Pentru a naviga mai uşor se foloseşte şi un text scurt pentru a marca legătură în cazul nostru: Universitatea Spiru Haret.

După cum se observă o astfel de legătură este compusă din două părţi: ancora care reprezintă textul sau imaginea care punctează legătura între documente şi referinţa URL care reprezintă adresa la care se află. Aceste adrese pot fi de două tipuri absolute atunci când se scrie toată calea acelui document inclus în http:// şi relative atunci când adresa este relativă la siteul şi directorul curent. În funcţie de tipul adresei avem 3 tipuri de legături: interne (atunci când localizarea se face în acelaşi document), locale (când adresa este un fişier pe acelaşi calculator)şi externe (adresa fiind dată de forma http://).

Subiecte de autoevaluare 1. Prezentaţi cele două modele de referinţă ale arhitecturii unei reţele de calculatoare, modelul OSI şi

modelul TCP/IP. 2. Prin ce se caracterizează reţeaua model client-server? 3. Prezentaţi şi caracterizaţi principalele servicii oferite de reţeaua Internet. 4. Care sunt şi ce conţin rubricile unui mesaj transmis prin intermediul poştei electronice?

Întrebări de autoevaluare

1. Un model Client/Server, …….

a. accesează o bază de date Access Professional b. efectuează uni-procesări asupra datelor c. interpretează anumite cereri venite de la alte calculatoare neconectate d. utilizează 8 nivele de transmisie analogică a datelor clientului e. oferă date distribuite, portabilitate între platforme şi un acces standardizat la resurse

răspuns e

2.Tehnologia VSAT (Very Small Aperture Terminal) ……. a. se bazează pe transmisia prin sateliţi, oferind posibilitatea transferului de date, voce şi imagini între

noduri conectate la distanţă, cu o flexibilitate maximă, disponibilitate imediată şi cu un raport performanţă/cost optim

b. reprezintă un dispozitiv de transmisie/recepţie şi un subsistem de interfeţe c. reprezintă un server funcţional şi multiservice d. utilizează modemul digitalizant color e. reprezintă o tehnologie de comunicaţie OSI şi TCP/IP

răspuns a

3.În modelul OSI ……. a. client-serverul nu poate efectua procesări asupra datelor modelul OSI b. permite doar posibilitatea transferului de date locale TCP/IP c. sunt transparente cele 8 nivele de transmisie analogică a datelor clientului d. serverul nu poate controla static modelul stea e. se realizează lipsa de conectare a distribuitori de servicii de reţea f. se face referinţă la un număr de şapte nivele, fiecare dintre acestea ilustrând o funcţie particulară a reţelei

răspuns f

29

4. Conectarea utilizatorilor la reţeaua Internet se poate realiza:

a. cu ajutorul sistemului VSAT b. cu ajutorul sistemului UMTS c. cu ajutorul sistemului OSI d. cu ajutorul unui modem e. cu ajutorul sistemului TCP/IP răspuns d

5. O adresă de E-mail se prezintă sub următoarea formă

a. www.nume_utilizator.nume_calculator_gazdă.domeniu.ţară b. www.nume_utilizator@nume_calculator_gazdă.domeniu.ţară c. nume_utilizator@nume_calculator_gazdă.domeniu.ţară d. nume_calculator_gazdă.nume_subdomeniu.nume_domeniu e. nume_utilizator@nume_subdomeniu.nume_doneniu.ţară răspuns c

6. Domeniile reprezintă

a. un şir de caractere având rolul de a identifica un calculator gazdă în Internet b. un şir de trei caractere care prezintă caracterul sau serviciile oferite de o firmă. c. un cod ISO format din două caractere, având rolul de a identifica ţara de origine a calculatorului d. un şir de caractere având rolul de a permite o gestiune distribuită a informaţiilor e. un şir de caractere având rolul de a identifica organizaţia şi activitatea specifică acesteia răspuns b

7. Fiecare mesaj expediat prin poşta electronică conţine patru grupe de informaţii:

a. nume calculator gazdă, nume subdomeniu, nume domeniu, ţara de origine b. nume utilizator, nume calculator gazdă, nume domeniu, ţara de origine c. plicul, adresa, conţinutul, informaţii diverse d. nume utilizator, nume subdomeniu, nume domeniu, ţara de origine e. nume utilizator, nume calculator gazdă, data calendaristică, textul mesajului expediat răspuns c

30

5. Procesarea de texte şi imagini

Introducere: Procesarea datelor permite tratarea informaţiei numerice după reguli matematice şi logice. Procesarea textelor reprezintă un ansamblu de operaţii specifice lucrului cu textele. Textul structurat în pagini, paragrafe, fraze şi cuvinte este supus unor operaţii pentru determinarea formei caracterelor şi a mărimii acestora, forma şi mărimea paginii, modul de aşezare a textului în pagină. Procesarea textelor presupune şi operaţii lingvistice, cum sunt: despărţirea în silabe, controlul gramatical, lexical şi ortografic al textului analizat Obiective: Procesarea de texte şi documente. Organizarea logică a unui document. CCuuvviinnttee cchheeiiee

procesare caracter document aliniere coloană

tehnoredactare paragraf atribut text interspaţiere grafic

5.1. Procese informaţionale

În raport cu natura sa specifică, informaţia se prelucrează diferit, prin următoarele forme de procesare:

Procesarea datelor permite tratarea informaţiei numerice după reguli matematice şi logice. De obicei, datele se organizează în colecţii sub formă de fişiere prelucrabile, cu ajutorul unor programe de firmă denumite interpretoare sau compilatoare, care diferă în funcţie de limbajul de programare utilizat. Datele organizate în baze de date sunt exploatate cu ajutorul unor pachete de programe denumite sisteme de gestiune a bazelor de date (SGBD). Procesarea textelor reprezintă un ansamblu de operaţii specifice lucrului cu textele. Textul structurat în pagini, paragrafe, fraze şi cuvinte este supus unor operaţii pentru determinarea formei caracterelor şi a mărimii acestora, forma şi mărimea paginii, modul de aşezare a textului în pagină. Procesarea textelor presupune şi operaţii lingvistice, cum sunt: despărţirea în silabe, controlul gramatical, lexical şi ortografic al textului analizat. Procesarea documentelor grafice reprezintă un mod de utilizare eficientă a tehnicilor informatice şi electronice pentru receptarea, memorarea şi prelucrarea grafică a imaginilor introduse anterior în documente. Procesarea informaţiei vizuale se realizează cu programe specializate pentru procesarea documentelor (Ventura, PageMaker, CorelDraw) sau de către funcţii specializate ale procesoarelor de texte sau tabele (Word, Excel, WordPerfect, Works). Procesarea sunetelor se referă la forme variate care merg de la vocea umană (mesaje, convorbiri telefonice etc.) până la sunete obţinute prin sinteză electronică, sunete naturale sau muzicale. Acest tip de informaţie este perceput analogic şi convertit ulterior în formă digitală. Prelucrarea acestor informaţii se face cu ajutorul unor echipamente şi programe specializate în tratarea informaţiei sonore, cum este sistemul SoundBlaster, care poate funcţiona cuplat la orice calculator personal. Procesarea de imagini constituie una din realizările moderne ale electronicii şi informaticii. Informaţia vizuală dinamică se realizează prin afişarea şi perceperea unui număr de imagini succesive pe unitatea de timp (minim 25 de imagini pe secundă), generând factorului uman senzaţia vizuală de mişcare.

Tehnoredactarea reprezintă „pregătirea tehnică şi grafică a unui manuscris înainte de a fi începută

operaţiunea de tipărire”. Asupra unui document sunt aplicate o serie de operaţii de prelucrare pentru obţinerea unui document cu calităţi grafice superioare, lizibilitate, aspect plăcut, adaptarea formei de prezentare la conţinut. Tehnoredactarea computerizată presupune existenţa unui calculator, a unor dispozitive periferice, dar şi existenţa unui sistem logic de prelucrare, reprezentat prin programul specializat în operaţii de tehnoredactare, numit „procesor” sau „editor de texte”.

Operaţiunea de tehnoredactare computerizată se realizează pe trei niveluri, la nivel de document, la nivel de paragraf şi la nivel de caracter. La nivel de document se stabilesc caracteristicile de ansamblu ale documentului, formatul de pagină, marginile acesteia, anteturi sau subsoluri de pagină. La nivelul de paragraf se stabilesc caracteristicile fiecărui paragraf, tipurile de caractere, dimensiunea acestora, modul de aliniere a paragrafelor. La nivel de caracter se execută o prelucrare a grupurilor de caractere din interiorul paragrafelor, pentru realizarea unor efecte de scoatere în evidenţă a unor nume, cuvinte cheie, citate, prin operaţii de subliniere, îngroşare, înclinare, schimbare de dimensiune a caracterului.

Microsoft Word oferă posibilitatea ca utilizatorul să dispună printr-un singur produs de posibilitatea creării, plecând de la un text simplu şi până la un raport (document) complicat de 800 pagini. Există posibilitatea creării de desene (draw), grafice (graph), editării de ecuaţii, creării unor baze de date (database), creării de

31

formulare (forms) etc. Zona de lucru a fost ocupată aproape în întregime cu opt linii de instrumente suplimentare, introduse în dorinţa de a prezenta cât mai multe dintre opţiunile posibile ale utilizatorului. Fiecare linie de instrumente cuprinde butoane (grupate pe anumite funcţiuni) care realizează anumite comenzi, care sunt executate rapid, prin acţionarea butonului mouse-ului. Word va afişa, prin simpla alunecare a mouse-ului, prin dreptul unui buton, într-un dreptunghi colorat, funcţia acestuia. În linia de instrumente există şi spaţii în care utilizatorul poate să-şi creeze propriile butoane pe baza unor macrocomenzi. Pentru a mări spaţiul de editare, se poate renunţa (afişa), după caz, la unele linii (View Toolbars), activând sau dezactivând grupele butoanelor de validare

Activitatea de redactare a unui document se poate realiza având ca zonă de editare activă întreaga suprafaţă a ecranului.(View Full Screen), eliminându-se liniile de titlu, de meniuri, de instrumente, linia de stare şi cursoarele de deplasare. Revenirea la modalitatea standard de afişare se obţine prin acţionarea butonului Close Full Screen, prezent pe ecran.

Programul de asistenţă al procesorului de texte poate fi activ şi afişat în permanenţă pe ecran, prin intermediul unui asistent animat, selectat de utilizator.

5.2. Crearea, salvarea şi restaurarea unui document Atunci când se deschide un document, Word îl copiază de pe disc şi îl afişează pe ecran, iar modificările care se fac ulterior sunt memorate temporar în memoria calculatorului. Pentru a le memora, trebuie salvat documentul pe disc şi, eventual, se realizează copii de siguranţă pentru documentele mai importante. Pentru a salva un document nou nedenumit, fie se alege din meniul File comanda Save sau Save As… fie provocând deschiderea casetei de dialog corespunzătoare. În rubrica Save in se selectează discul pe care se va depune fişierul, iar în rubrica File Name are loc introducerea numelui propriu-zis al fişierului. Pentru a specifica atât tipul fişierului, cât şi pentru compatibilitate cu alte procesoare sau versiuni anterioare se completează rubrica Save as type, apoi se validează prin acţionarea butonului OK. Word furnizează câteva moduri de restricţionare a modificării documentelor. Astfel, unui document i se poate asocia o parolă, pentru a preveni deschiderea de către alţi utilizatori a documentului sau pentru a nu permite altor utilizatori salvarea unor eventuale modificări în respectivul document. Pentru a asocia o parolă unui document, alegeţi din caseta Save As… butonul Options (sau din meniul Tools alegeţi Options, după care selectaţi rubrica Security). În continuare, se precizează parola aleasă în caseta Password to open (parola de protecţie la citire) sau în Password to modify (parolă de protejare la scriere). O parolă poate conţine până la 15 caractere (litere, numere, spaţii – diferenţiindu-se literele mari de cele mici), iar în timpul tastării parolei, pentru fiecare caracter, Word va afişa câte un asterisc.

5.3. Formatarea caracterelor şi a paragrafelor Caracterele sunt reprezentate prin litere, numere, simboluri, semne de punctuaţie şi spaţii, având anumite caracteristici: tipul caracterului (fontului); stilul de afişare (normal, îngroşat, înclinat); dimensiunea caracterelor; aspectul fontului; culoarea de afişare; spaţiul dintre caractere; poziţionarea pe verticală a textului în cadrul liniei.

Fontul reprezintă acea caracteristică a unui fragment de text prin care se determină mulţimea de caractere ( de la 0 la 255 în codul ASCII) care se pot afişa, precum şi aspectul grafic extern. Stilul de afişare reprezintă aspectul grafic al caracterelor în scopul obţinerii unor efecte speciale: Normal, Bold (îngroşat) Italic (înclinat). Atributele unui text se referă la o serie de prelucrări, transformări şi combinări, care scot un fragment de text în evidenţă: subliniere (Underline): cu o linie, cu două linii, cu linie punctată sau sublinierea doar a cuvintelor; tăierea cu o linie (Strikethrough); scrierea la exponent sau ca indice (Superscript sau Subscript); scrierea textului cu MAJUSCULE REDUSE (Small Caps); scrierea textului cu MAJUSCULE (All Caps); ascunderea textului (Hidden). Dimensiunea caracterelor reprezintă mărimea în puncte (un punct 1/72”) a unui caracter şi se stabileşte în rubrica Size. Culoarea de afişare a textului poate fi specificată prin intermediul listei ascunse aferente casetei Color. Pentru stabilirea spaţierii dintre caractere, se acţionează fişa index Character Spacing, din caseta Font. Opţiunea Expanded creează o distanţă majorată între caractere, iar Condensed realizează scrierea textului condensat sau chiar suprapus. Există posibilitatea de a ajusta poziţia verticală a oricărui caracter prin opţiunea Position. În Word, paragraful este o unitate de formatare, iar operaţiunea este utilă atunci când se doreşte: alinierea paragrafelor; crearea identărilor pentru liste marcate sau liste numerotate; alinierea coloanelor de text; interspaţierea liniilor din cadrul paragrafului etc. Word oferă câteva tehnici alternative de formatare: fie din meniul Format – Paragraph; fie cu ajutorul butoanelor din bara de instrumente; sau cu ajutorul combinaţiilor de taste.

Cu ajutorul combinaţiilor de taste, se pot realiza următoarele acţiuni: CTRL+L, pentru a alinia textul la stânga; CTRL+E, pentru a centra textul; CTRL+R, pentru a alinia textul la dreapta; CTRL+J, pentru a alinia textul proporţional şi la stânga şi la dreapta. Prin acţionarea opţiunilor din meniul Format Paragraph, se oferă posibilităţi

32

multiple de combinare a formatării paragrafelor, alegând corespunzător în caseta de dialog. Repetarea formatării paragrafelor se realizează prin „moştenirea” formatării de la un paragraf alăturat la altul, în timpul creării textului.

5.4. Editarea unui document pe coloane. Grafice Realizarea antetului şi a subsolului de pagină

Introducerea textului se face considerându-se suprafaţa utilă a paginii ca fiind o singură coloană. Suprafaţa utilă a paginii poate fi împărţită în coloane paralele, care vor avea fiecare aceeaşi lăţime şi aceeaşi distanţă între ele. Lăţimea coloanelor va fi determinată automat de editor, în funcţie de lăţimea utilă a paginii.

Pentru a se afişa fereastra care permite definirea numărului de coloane care se doreşte a fi obţinut, din linia de meniuri se alege opţiunea Format – Columns. O altă modalitate de a forţa trecerea la o coloană nouă a

textului este aceea prin care se inserează o nouă secţiune şi se selectează opţiunea Start New Column din caseta de dialog, obţinută prin comanda Format / Columns. Dimensiunea coloanelor poate fi ulterior modificată, cu ajutorul marcajelor din riglă sau cu ajutorul meniului Format.

Construirea graficelor se realizează având la bază o aplicaţie specială Microsoft Graph, care funcţionează ca server, respectiv, graficele generate pot fi incluse sub formă de obiecte (procesorul de texte este considerat client), folosind mecanismul OLE. Lansarea în execuţie a aplicaţiei Microsoft Graph este semnalată pe ecran, prin apariţia unui meniu şi a unei bare utilitare, a unui tabel şi a unei reprezentări grafice. Pentru crearea unui grafic, se va parcurge următoarea procedură:

♦ se selectează datele de reprezentat introduse în tabel (eventual tot tabelul; cu mouse-ul Table se alege Select Table sau cu ajutorul tastaturii);

♦ se alege butonul Graph din bara de meniuri; ♦ din meniul Insert se selectează opţiunea Object... de unde din lista derulantă afişată, se alege Microsoft

Graph. Pe ecran va fi afişat un grafic implicit; ♦ se şterge graficul implicit (selectând tabelul Datasheet şi apoi se acţionează tasta DEL); ♦ se aduce tabelul a cărui reprezentare se doreşte (meniul Insert opţiunea Paste) sau se tastează datele de

reprezentat. Se pot şterge liniile sau coloanele a căror reprezentare nu se doreşte. Pentru a realiza titlul graficului, etichete, legende, adăugarea unor săgeţi, care să permită indicarea valorilor

maxime minime etc., se aleg opţiunile corespunzătoare din meniul conjunctural (activat prin acţionarea butonului drept al mouse-ului); pentru formatarea caracterelor textului, formatul numerelor se aleg opţiuni respective din meniului Format; iar pentru a schimba forma graficului se alege forma dorită, prin acţionarea butonului de diagrame. Graficul este plasat într-un cadru (frame).

Antetul reprezintă textul situat în partea de sus a fiecărei pagini, repetându-se pe fiecare pagină. Crearea antetului sau a subsolului de pagină se realizează prin specificarea modului de afişare Normal, din meniul VIEW alegându-se din meniul View opţiunea Header / Footer, iar din grupa de butoane apărută se alege butonul de antet, de subsol, sau butonul care permite inserarea de câmpuri speciale (numărul de pagină, dată, oră). Pentru a realiza inserarea unor câmpuri în antetul sau subsolul paginilor, în afara posibilităţilor oferite cu ajutorul butoanelor, se poate plasa cursorul acolo unde se doreşte să se insereze respectivul câmp şi se acţionează combinaţia de taste CTRL+F9, pentru realizarea afişării caracterelor {{{{}}}}. O altă modalitate este următoarea: din meniul Insert / Field şi din lista de câmpuri se alege câmpul dorit.

Subiecte de autoevaluare

1. Care sunt funcţiile unui procesor de texte? 2. Cum se creează un document Word? 3. Ce reprezintă formatarea caracterelor şi a paragrafelor? 4. Cum se realizează un antet şi un subsol de pagină? 5. Prezentaţi şi caracterizaţi tabelele care pot fi realizate în Word.

Întrebări de autoevaluare

1.Procesarea datelor ……. a. se realizează pornind de la fenomenul real sau de la forma analogică a acestora b. permite tratarea informaţtiei numerice după reguli matematice şi logice c. se realizează printr-o codificare numerică şi o evaluare cantitativă a datelor de intrare d. se realizează cu programe specializate cum ar fi Word Star, WordPerfect, SuperWord e. se realizează în special printr-o operaţie de conversie analog-digitală

răspuns b

33

2. Implicit in cazul editării unui document pe coloane ……. a. are loc automat perceperea unui număr de imagini succesive pe unitatea de timp b. apare evident, ingroşat, un şir de trei caractere care prezintă caracterul sau serviciile oferite de o

firmă. c. se stabilesc caracteristicile de ansamblu ale calculatorului prin document de origine d. acestea sunt aplicate întregului document, dacă acesta nu conţine diferite secţiuni; astfel se aplică doar

secţiunii curente sau secţiunilor selectate e. se identifică organizaţia tabelară şi activitatea specifică acesteia

răspuns d

3. Operaţiunea ……. se realizează pe trei niveluri, la nivel de document, la nivel de paragraf şi la nivel de caracter

a. de tehnoredactare computerizată b. de inserare de câmpuri speciale c. de gestiune distribuită a informaţiilor d. de tehnoredactare a unui modem e. de evaluare a obiectivităţii şi originalităţii datelor de intrare

răspuns a

34

6. Lucrul cu serii de date şi realizarea prezentărilor multimedia

Introducere: În practică se recurge frecvent la întocmirea de lucrări având o formă tabelară, într-o mare diversitate de structuri: bugete, balanţe de verificare, bilanţ, analize, facturi etc. Analizând procesoarele de tabele, se constată plasarea pe primul loc a produsului EXCEL al firmei Microsoft, considerat a fi cel mai bine adaptat lucrărilor de birotică individuală, de analiză şi de modelare, urmat de Quattro Pro al firmei Borland, considerat a fi cel mai bun pentru lucrul în grup şi de Lotus 1-2-3, al firmei Lotus, care este produsul cu cea mai mare răspândire Obiective:

Foaia de calcul şi valenţele sale informaţionale. Introducerea datelor, organizarea, prelucrarea multiplă a acestora. Valorizarea prezentului, previzionare prin reprezentări grafice complexe. Instrumentul multimedia de realizare a prezentărilor PowerPoint. CCuuvviinnttee cchheeiiee

foaie de calcul celulă câmp formulă argument

operator de calcul funcţie grafic linear grafic coloană slide

6.1. Structura foii de calcul Excel

Foaia de calcul reprezintă documentul principal care se utilizează în EXCEL, pentru a stoca şi manipula date. Fiecare foaie de calcul conţine o reţea de linii care împarte foaia în coloane şi linii, în care se pot introduce informaţii de tip numeric sau text. O foaie de calcul este alcătuită din celule organizate în linii (16384) şi în coloane (256). Pe un monitor de 15” se pot afişa simultan 9 coloane şi 18 linii din foaia de calcul. Coloanele au o lăţime de 2,15 cm. Iar liniile o înălţime de 0,6 cm. Cele 9 coloane reprezintă 4% din lăţimea totală a foii de calcul, iar cele 18 linii reprezintă 0,1% din lungimea ei totală. Ea face parte întotdeauna dintr-un clasor.

Alături de foile de calcul, dintr-un clasor mai pot face parte: foi grafice, foi pentru zone de dialog şi module Visual Basic, numărul lor nefiind limitat decât de memoria disponibilă a calculatorului.

Coloanele sunt identificate prin una sau două litere (A,B,C, ...AA,AB, ...IV), iar liniile prin numere (de la 1 la 16384). O celulă este identificată prin referinţa sa, adică prin coordonatele coloanei şi liniei la care se găseşte (de exemplu, A8). Celulele pot fi grupate în câmpuri (blocuri rectangulare de celule). Un câmp (plajă de celule) este identificat prin coordonatele a două din colţurile opuse, delimitate prin caracterul ":" (de exemplu, C4:H12 defineşte câmpul format din 54 de celule, care începe de la celula C4 şi care se încheie cu celula H12). 6.2. Introducerea şi editarea datelor, textelor, numerelor, formulelor

La introducerea unei informaţii într-o nouă foaie de calcul, se selectează celulele în care această informaţie trebuie să apară. În momentul în care se începe tastarea, caracterele tastate apar atât în celulele selectate, cât şi în bara de formule de deasupra. Pe măsură ce se introduc caractere, Excel le afişează atât în bara de formule, cât şi în celula activă a foii de calcul.

Când se introduce o informaţie într-o celulă, Excel verifică dacă ceea ce a fost introdus reprezintă o formulă care trebuie calculată. Această verificare este făcută pentru a clasifica data introdusă într-unul din cele trei tipuri de date: text, valoare sau formulă

Într-o foaie de calcul se pot introduce două tipuri de date: valoare constantă, reprezentată printr-un text, valoare numerică, inclusiv o dată calendaristică, oră, fracţie sau o notaţie ştiinţifică; formulă, reprezentată printr-o secvenţă de valori, adrese de celule, funcţii sau operatori care produc o nouă valoare.

Majoritatea datelor de tip text (etichetelor) constau dintr-o combinaţie de litere şi semne de punctuaţie sau de litere şi numere, utilizate în foaia de calcul ca titluri şi denumiri.

Procedura începe prin selectarea celulei, tastându-se apoi textul de maxim 255 caractere. Acesta este aliniat implicit la stânga, iar în cazul în care depăşeşte dimensiunea de afişare a celulei, el se va deplasa, virtual, în celulele libere aflate în partea dreaptă. Atunci când celula din dreapta conţine date, textul este afişat trunchiat. Pentru ca o celulă să poată afişa tot conţinutul, se poate recurge, fie la redimensionarea coloanei în care se află celula respectivă, fie la continuarea automată a textului pe rândul următor, dar în cadrul aceleiaşi celule. În acest caz se parcurge traseul Format, Cells..., Tab-ul Alignment, marcare prin click a casetei Wrap Text, procedură care va produce continuarea automată a textului pe rândul următor).

35

Introducerea numerelor se realizează selectând celula dorită şi tastând respectivul şir numeric. Pentru a introduce o valoare negativă, numărul va începe cu semnul -. Procedura corespunzătoare introducerii şirurilor de caractere numerice este următoarea: se selectează celula; se tastează numărul. Numerele pot include caracterele numerice de la 0 la 9 şi caractere speciale (+ - / ( ) , % E $ spaţiu).

Pentru a obţine într-o celulă rezultatul unui calcul, trebuie să se plaseze în aceasta formula corespunzătoare operaţiei. O formulă trebuie sa înceapă cu semnul „=" şi este formată din cel puţin un operator şi un argument.

Formula nu trebuie să includă spaţii sau virgule şi nu trebuie să conţină propria sa adresă. Un argument reprezintă un număr, o adresă de celulă, un nume de câmp sau o funcţie. Operatorii de calcul

disponibili în foaia de calcul sunt, în ordinea priorităţii de evaluare, următorii:

% (procent) exemplu: 2% � 0,02

^ (ridicare la putere) exemplu: 2^4 � 16

+ (adunare) exemplu: 2 + 4 � 6

- (scădere) exemplu: 2 - 4 � -2

* (înmulţire) exemplu: 2 * 4 � 8

/ (împărţire) exemplu: 2 / 4 � 0,5

Cele mai simple formule sunt cele în care semnul egal este urmat de o funcţie încorporată, ca, de exemplu, SUM (însumare, adunare) sau AVERAGE (medie).

Formula tastată poate conţine constante, referinţe de celule/plaje de celule (relative, absolute, mixte, nominale), date calendaristice, texte, operatori, funcţii.

Pentru a include referinţe la celule / plaje de celule, în timp ce linia de formule este activă, se selectează celula / plaja respectivă. Referinţele incluse sunt relative. Pentru a transforma o referinţă relativă în absolută, se va acţiona tasta F4. Dacă se doreşte utilizarea referinţelor nominale, se tastează numele dorit sau se selectează acesta din lista referinţelor nominale. Pentru a include funcţii, se utilizează asistentul de funcţii fx sau se urmează procedura Insert; Function... 6.3. Funcţii matematice, trigonometrice şi statistice

Acest tip de funcţii permite efectuarea de calcule de la cele mai simple la cele mai complexe, pentru a rezolva aplicaţii care necesită instrumente matematice şi trigonometrice uzuale.

♦ = SUM (listă) realizează suma a două sau mai multe valori, având următoarea sintaxă: SUM (number1,number2,...). Aceeaşi acţiune, ca şi tastarea funcţiei de însumare, se realizează prin acţionarea butonului AutoSumm ΣΣΣΣ. Auto-însumarea operează pe linie sau pe coloană până la momentul în care întâlneşte primul semn de discontinuitate.

♦ = Product (listă) multiplică valorile conţinute într-o listă. ♦ = SubTotal ( referinţă - tip; câmp de regrupat) are ca rezultat gruparea datelor pe un câmp ♦ = SummProduct (listă) multiplică valorile situate în celulele corespondente, aferente unor serii de câmpuri, iar

apoi adună rezultatele obţinute. ♦ = SumIf (câmp de evaluat; criteriu; câmp de însumat) adună conţinutul celulelor, conform unui

criteriu de selecţie dat. =Roman (număr; format) converteşte numerele din format arab sub formă de text (format cifric roman). Formatul care are valori de la 0 la 4 reprezintă gradul de concizie al numărului roman general. Numărul arab trebuie să fie de tip întreg.

Dintre funcţiile statistice prezentăm: ♦ = Max (listă) returnează cea mai mare valoare din listă, valoare compusă din numere, formule

numerice, adrese sau nume de câmpuri. ♦ = Min (listă) returnează valoarea minimă din listă.

=Average (listă) calculează valoarea medie din listă. = Count (listă) contorizează celulele ocupate dintr-o listă de câmpuri specificată.

6.4. Tipuri de grafice Pentru a construi automat un grafic, Excel localizează prima celulă care conţine o valoare, dar care nu este de

natura dată calendaristică Datele numerice care urmează a fi reprezentate grafic pot fi interpretate ca fiind organizate pe linii sau

pe coloane, de dispunerea lor depinzând organizarea şi aspectul graficului. Seriile de date care se pot reprezenta grafic pot fi definite, implicit, prin selecţia globală a câmpurilor, sau explicit, prin selecţia lor particulară. Seriile de date sunt identificate prin atribuire globală sau particulară de litere, de la A la W.

36

Excel oferă facilităţi evoluate de reprezentări grafice performante, datele putând fi prezentate prin mai multe tipuri de grafice, care sunt posibil de realizat în două sau trei dimensiuni (3D). Graficele 3D sunt acelea în care liniile, suprafeţele, barele, sectoarele sunt reprezentate prin volume în trei dimensiuni: lăţime, înălţime şi profunzime.

Sunt disponibile mai multe tipuri de grafice: ♦ Grafice lineare prezintă în două sau trei dimensiuni seriile de valori. ♦ Grafice coloană. Acest tip de grafic are o multitudine de variate prezentate sub formă de dreptunghi, con

(Cone), cilindru (Cylinder), piramidă (Pyramid). ♦ Grafice de tip serial. Acest tip de grafic este utilizat atunci când se doreşte evidenţierea părţilor faţă de întreg. ♦ Grafic de tip suprafaţă. Acesta permite reprezentarea grafică bi sau tridimensională realizată prin suprafeţe. ♦ Grafice de tip nor de puncte (XY- Scater). Acestea sunt reprezentări grafice lineare care permit punerea în

evidenţă a variaţiei valorilor unele faţă de altele. ♦ Grafice de tip radar (Radar). Sunt reprezentări lineare sau în suprafeţe care desenează poziţii faţă de un punct

central.

6.5.. Obţinerea unei serii de slide-uri prin folosirea instrumentelor de lucru specifice PowerPoint Realizarea prezentărilor multimedia pe calculator urmăreşte obţinerea unei succesiuni de imagini orientate ecran destinate captării rapide a atenţiei auditoriului prezent la conferinţe ştiinţifice, lansări de programe cu diferite teme de interes, prezentarea rezultatelor unei perioade de activitate, mandat electoral, etc. Capacitatea adaptivă a acestei componente permite ca utilizatorul să poată obţine maxim de efect prin utilizarea următoarelor căi de ieşire: filme fotografice de 35 mm; expediere directă către reţeaua Internet; valorificarea ecranului calculatorului şi inscripţionarea, obţinerea prezentărilor pe suporturi opace sau transparente. Utilizatorul trebuie să ţină seama de câteva „secrete” care asigură captarea atenţiei publicului care le vizionează. Dintre acestea menţionăm:

• prezentarea nu este un „text” obişnuit, elaborat, sau care conţine explicaţii lungi şi inteligente; • diapozitivele (slide-uri) reprezintă un suport vizual strict necesar reţinerii atenţiei; • rolul prezentării constă în menţinerea atenţiei auditorului; • fiecare slide al grupajului trebuie să conţină obligatoriu un titlu, fapt care acordă o „osatură” expunerii; • prezentaţi ideile principale, scurt şi la obiect, eliminând detaliile suplimentare pe care le veţi aborda doar verbal; • nu aglomeraţi un slide cu „n” idei sau noţiuni, deoarece este posibil ca auditoriul să nu le reţină; • străduiţi-vă ca numărul de rânduri al unui slide să nu depăşească valoarea 8; • în cazul în care nu se poate expune într-un singur slide un subiect, repetaţi titlul pe cel mult 3-4 diapozitive; • utilizaţi pe deplin elementele de procesare de text şi grafica, urmărind evidenţierea titlului prin dimensiunea

fontului, stil şi culoare; • atribuiţi principalelor idei pe care le transmiteţi o dimensiune a caracterelor care să permită o lecturare facilă,

dar nu pierdeţi din vedere faptul că textul trebuie scris cu o dimensiune mai redusă faţă de titlu; • nu utilizaţi excesiv paleta de culori, recomandându-se un număr maxim de 4. Riscaţi să generaţi o oboseală

vizuală a auditoriului şi bineînţeles „pierderea” acestuia. Pentru realizarea prezentărilor se folosesc o serie de instrumente de lucru caracteristice produselor de procesare de texte, elemente prezentate în cadrul capitolului dedicat special acestui subiect, şi instrumente specifice realizării prezentărilor, cuprinse în casete speciale de meniuri care pot fi activate spre afişare sau nu. Prezentările se pot realiza prin una sau mai multe pagini de prezentare, numite slide. Paginile fundamentale, principalele modele predefinite se regăsesc la iniţierea unui slide nou dintre aceste modele utilizatorul trebuie să selecteze unul. Variantele posibile cuprind: pagini care conţin doar titlu, ecrane formate din titlu şi text, textul fiind amplasat pe una sau două coloane, slide cu titlu, grafic, tabel, organigramă şi eventual secvenţă video amplasate pe coloane sau rânduri diferite, titlu, grafic, titlu şi organigramă, pagini cu titlu în care textul este combinat cu o imagine, grafic sau secvenţă video. La acestea se adaugă şi pagina „blank” în care construcţia este lăsată integral la latitudinea utilizatorului

Prezentările cu formate şi conţinuturi predefinite se pot selecta la definirea unei prezentări noi şi conţin, în majoritate, atât formele standard dar şi modelele utilizate în prezentările specifice internet-ului (numite „online”). Pentru a putea face o alegere corespunzătoare dorinţei utilizatorului, la selectarea unei anumite forme de prezentare, în fereastra de selecţie se produce o vizualizare a prezentării selectate în zona Preview. Crearea unei noi prezentări se poate realiza în următoarele moduri: crearea automată a prezentării prin folosirea programului de asistenţă (AutoContent wizard), crearea unei prezentări pornind de la modele predefinite (Template) şi utilizarea unui slide „blank” (Blank presentation). Într-o prezentare, primul slide definit este numit slide principal. Pentru adăugarea unor slide-uri de continuare se inserează un slide nou în cadrul prezentării se va selecta din linia de meniuri Insert / New Slide.

37

Vizualizarea directă a unei prezentări este posibilă fie integral, fie într-un anumit interval de pagini, dar cu respectarea ordinii de definire a paginilor. Pentru a indica vizualizări care nu respectă ordinea paginilor se utilizează un instrument de definire a succesiunii paginilor dintr-o prezentare. Acest lucru se face din meniul Slide Show / Custom Shows. Pentru fiecare prezentare se pot defini mai multe forme de vizualizare, care pot fi gestionate prin intermediul operaţiei de creare, modificare, eliminare sau copiere, realizată prin intermediul ferestrei Custom Shows. Utilizatorul poate stabili modul de trecere de la un slide la următorul printr-o componentă a meniului Slide Show, submeniul Slide Transition. Pentru trecere se pot stabile trei tipuri de caracteristici, respectiv efectul prin care se realizează trecerea, sunetul de acompaniere a trecerii şi modul de avans. Pentru avansul între pagini se poate alege tranziţia manuală şi/sau automată. La tranziţia automată trebuie specificat şi timpul ce trebuie să treacă de la completarea unui slide şi începerea completării următorului slide din prezentare. Execuţia prezentării în mod „full screen” se realizează din linia de meniuri Slide Show / View Show sau prin acţionarea tastei funcţionale F5. Oprirea execuţiei se realizează prin acţionarea tastei Esc. În cazul în care expunerea realizată este lungă, prezentarea se poate opri temporar prin acţionarea tastei [.] „punct”. Atunci când se doreşte reluarea prezentării din locul de unde a fost întreruptă se va acţiona încă o dată tasta „punct”. Pentru a putea executa prezentarea pe un alt calculator este necesară realizarea unei operaţii specifice de „împachetare” care se activează din meniul File – Pack and Go. Împachetarea se poate realiza pe echipament magnetic sau direct pe un alt calculator dintr-o reţea de calculatoare. Activitatea este asistată în sistemul „wizard” şi se realizează în mai multe etape prin intermediul ferestrei Pack and Go Wizard .

Subiecte de autoevaluare 1. Prezentaţi structura foii de calcul Excel. 2. Care sunt elementele unei ferestre Excel? 3. Care sunt principalele modalităţi care permit introducerea şi editarea datelor sub Excel? 4. Cum se realizează modificarea conţinutului şi formatul unei celule? 5. Cum sunt utilizate formulele matematice în Excel? 6. Prezentaţi şi caracterizaţi tipurile de funcţii ale Excel. 7. Care sunt principalele tipuri de grafice şi cum se utilizează? 8. Prezentaţi şi explicaţi 6 reguli care trebuie respectate la momentul în care se folosesc prezentări. 9. Ce este un „slide principal” şi care este rolul său? 10. Prezentaţi principalele operaţiuni care permit realizarea unei prezentări. 11. Ce înseamnă „efect de animaţie” şi care sunt acestea? 12. Prezentaţi procedura prin care se defineşte trecerea de la un diapozitiv la altul şi caracterizaţi modalităţile de

trecere. 13. Care sunt principalele butoane de acţiune care pot fi inserate într-un slide şi care este procedura de inserare? 14. Explicaţi noţiunea „Pack and Go”. 15. Enumeraţi şi caracterizaţi etapele procesului de împachetare.

Întrebări de autoevaluare

1. O …….……… este alcătuită din celule organizate în linii (16384) şi în coloane (256).

a. codificare numerică b. foaie de calcul c. operaţie de conversie analog-digitală d. prezentare se realizează cu programe specializate cum ar fi Word Star, WordPerfect, Word e. formulă de calcul

răspuns b 2. O formulă trebuie să înceapă cu …….………

a. constante, referinţe de celule/plaje de celule (relative, absolute, mixte, nominale), b. date calendaristice, texte c. o foaie de calcul Excel, urmată de o operaţie de conversie d. semnul „$" şi este formată din cel puţin un argument, o prezentare si un operator e. semnul „=" şi este formată din cel puţin un operator şi un argument

răspuns e