Top Banner
1 RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ANUL ŞCOLAR 2016-2017 Intocmit de catre: Dir. Prof. Doina Ghitulescu INTRODUCERE. METODOLOGIE DE REALIZARE. Cel mai dinamic sector al societăţii, învăţământul, se dezvoltă pe baza cerinţelor de dezvoltare bine fundamentate în documentele pragmatice elaborate de Guvernul României armonizate cu cele elaborate de instituţiile europene. Desigur, aceste documente îşi definesc pragmatismul la nivelul comunităţilor locale, ţinându-se cont de specificul şi condiţiile concrete comunitare. În fundamentarea direcţiilor de acţiune s -a pornit de la faptul ca educaţia de bază reprezintă fundamentul întregului edificiu cultural, profesional şi social al personalităţii umane, fiind un important factor de progres cultural, cu implicaţii directe asupra stării generale a resurselor umane. Fundamentarea pregătirii profesionale trebuie să fie în concordanţă cu cerinţele pieţei forţei de muncă şi programul regional de dezvoltare. Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta, însă, efortul se cere a fi uriaş, constant, iar buna-credinţă este cerinţă sine qua non. Marile provocări ce ne aşteaptă solicită munca devotată a tuturor oamenilor şcolii, a partenerilor educaţionali, a comunităţii
91

RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

Aug 29, 2019

Download

Documents

vannguyet
Welcome message from author
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Page 1: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

1

RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII

DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I

ANUL ŞCOLAR 2016-2017

Intocmit de catre:

Dir. Prof. Doina Ghitulescu

INTRODUCERE. METODOLOGIE DE REALIZARE.

Cel mai dinamic sector al societăţii, învăţământul, se dezvoltă pe baza cerinţelor de

dezvoltare bine fundamentate în documentele pragmatice elaborate de Guvernul României armonizate

cu cele elaborate de instituţiile europene. Desigur, aceste documente îşi definesc pragmatismul la

nivelul comunităţilor locale, ţinându-se cont de specificul şi condiţiile concrete comunitare. În

fundamentarea direcţiilor de acţiune s-a pornit de la faptul ca educaţia de bază reprezintă fundamentul

întregului edificiu cultural, profesional şi social al personalităţii umane, fiind un important factor de

progres cultural, cu implicaţii directe asupra stării generale a resurselor umane. Fundamentarea

pregătirii profesionale trebuie să fie în concordanţă cu cerinţele pieţei forţei de muncă şi programul

regional de dezvoltare.

Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

însă, efortul se cere a fi uriaş, constant, iar buna-credinţă este cerinţă sine qua non. Marile provocări ce

ne aşteaptă solicită munca devotată a tuturor oamenilor şcolii, a partenerilor educaţionali, a comunităţii

Page 2: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

2

locale. Este evident că e nevoie în primul rând de muncă, seriozitate, demnitate şi echilibru pentru a

izbuti în toate proiectele asumate.

Liceul Tehnologic “Goga Ionescu” oferă populaţiei şcolare din zona oraşului Titu posibilitatea

formării unui absolvent în măsură să decidă asupra propriei cariere, să se integreze activ în societatea

exploziv-informaţională a mileniului III.

În acest sens, şcoala noastră oferă şanse egale, dând posibilitatea elevilor de pregătire teoretică

şi practică, care să le permită să se adapteze cerinţelor de pe piaţa forţei de muncă sau urmarea unei

cariere universitare.

MANDATUL ŞI VIZIUNEA MANAGERIALĂ. MISIUNEA ASUMATĂ

Echipa managerială, pentru a putea realiza viziunea şi misiunea asumată pentru anul şcolar

2016-2017 a fost conştientă că trebuie să promoveze principiile unui management de calitate, să

realizeze un climat educaţional incluziv, să respecte principiul egalizării şanselor, în scopul integrării

şcolare şi al dezvoltării personale şi profesionale. S-a încercat realizarea coordonării unui act didactic

de calitate, centrat pe elev, înscriindu-ne în exigenţele şcolii europene actuale.

Schimbările care au loc în societatea contemporană – nivelul înalt al dezvoltării tehnice şi ştiinţifice,

tendinţa de globalizare, aplatizarea ierarhiilor organizaţionale, cerinţa de servicii de foarte bună

calitate – toate acestea impun şi schimbarea şcolii, a rolului ei. În noile circumstanţe calitatea în

educaţie a fost denumită drept un proces de continuă îmbunătăţire a sistemului educaţional pentru a

asigura atingerea stării optime în dezvoltarea personală, socială, fizică şi intelectuală a fiecărui copil

care va fi dat sub formă de produs societăţii. Pornind de la aceste deziderate stabilite de documentele

educaţionale în vigoare, în anul şcolar 2016-2017, conducerea şcolii a avut în vedere concentrarea

eforturilor pentru ca, împreună cu colegii să se realizeze un deziderat unanim dorit: elevii sã

dobândeascã o pregãtire generalã bunã, cunoştinţe aprofundate în domeniile legate de viitoarea carieră,

competenţe necesare inserţiei sociale şi deprinderi de muncă intelectuală pentru a putea învăţa pe tot

parcursul vieţii. Întreaga activitate a fost organizată de aşa manieră încât să se creeze un mediu

educaţional profesionist, la standarde instrucţionale şi morale înalte.

Conducerea unei unităţi de învăţământ presupune, în general, o activitate complexă, ce vizează

domenii şi probleme multiple, de la activitatea didactică, la probleme de resurse materiale, financiare,

Page 3: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

3

umane, de asigurare a calităţii în educaţie, etc. Calitatea şi eficienţa managementului unei unităţi

şcolare îşi pun amprenta asupra întregii activităţi, cât şi asupra rezultatelor acestora . La nivelul liceului

nostru, pentru anul şcolar 2016-2017, echipa managerială a conceput şi realizat documentele de

proiectare managerială şi planul operaţional anual, pornind de la motivarea activităţii prin identificarea

punctelor tari şi a punctelor slabe ale liceului. O permanentă preocupare a conducerii şcolii a avut în

vedere organizarea consiliilor şi comisiilor. De asemenea Consiliul de Administraţie a fost alcătuit

conform normativelor în vigoare, cu responsabilităţi precise pentru fiecare membru, fapt ce s-a

concretizat în diversificarea actului de conducere colectivă şi rezolvarea corectă şi operativă a

problemelor apărute în această perioadă. Paleta largă de activităţi desfăşurate în şcoala noastră a

necesitat o permanentă monitorizare şi un control al acestora de către echipa managerială şi Comisia

de Evaluare şi Asigurare a Calităţii, care, în colaborare cu cadrele didactice, s-a preocupat de eficienţa

activităţilor respective, evaluate periodic în cadrul comisiilor metodice, Consiliului Profesoral şi

Consiliului de Administraţie. În urma acestor evaluări au fost identificate eventualele disfuncţionalităţi

şi s-au stabilit planuri de măsuri pentru eliminarea lor.

a) Consiliul Profesoral a funcţionat conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare aÎnvăţământului Preuniversitar, cu 63 de membri de drept – profesori, ingineri, maiştriinstructori, personal didactic auxiliar. Consiliul Profesoral şi-a desfăşurat activitatea conformprogramului propriu stabilit şi votat. Temele şi materialele de lucru ale Consiliului Profesoralau vizat activitatea didactică şi educativă din liceu şi au respectat prevederile legii.

b) Consiliul de Administraţie functioneaza cu 13 membri, în conformitate cu prevederile legiinr.1/2011 art.96 alineatul 2(c):- Prof. Ghitulescu Doina- presedinte, director, membru de drept- Prof. Pasat Gabriela – director adj. ,membru ales- Prof. Ionescu Cristian- membru ales;- Prof –Bordeianu Cristian - membru ales- Prof. Pîrjolea Mihaela- membru ales- Prof. Trandafir Marius- membru ales- Dumitru Ion –reprezentant Consiliul local Titu- Stan Daniela –reprezentant Consiliul local Titu- Ciobanu Mihaela – reprezentant Consiliul local Titu- Spirea Nicoleta - reprezentant primar- Ciorba Elena –reprezentant părinti- Neacsu Ramona –reprezentant părinti- Bizu Ana Maria –reprezentant elevi

Consiliul de Administraţie şi-a desfăşurat activităţiile lunar şi a adoptat hotărârile care au vizatfuncţionarea normală a unităţii din punct de vedere administrativ şi organizatoric.

Page 4: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

4

I. ACTIVITĂŢI MANAGERIALE

ŢINTE STRATEGICE GENERALE

Liceul Tehnologic „Goga Ionescu”, Titu şi-a organizat şi desfăşurat activitatea în conformitate

cu normativele şi direcţiile impuse prin politicile educaţionale şi de dezvoltare instituţională ale

MENCS, precum şi cu respectarea misiunii şcolii, a scopului şi a obiectivelor cuprinse în planul

managerial, vizând atingerea următoarelor ţinte strategice :

- reconsiderarea managementului la nivelul şcolii şi al clasei pentru trecerea la descentralizarea

învăţământului preuniversitar;

- creşterea calităţii procesului de predare - învăţare - evaluare din perspectiva asigurării calităţii în

educaţie;

- adaptarea ofertei educaţionale la nevoile de dezvoltare personală a elevilor, din perspectiva evoluţiei

socio–economice;

- dezvoltarea dimensiunii europene în educaţie;

- asigurarea eficienţei activităţii manageriale, prin identificarea punctelor tari şi a punctelor perfectibile

în activitatea de conducere.

- aplicarea unor modalităţi eficiente de evaluare şi control a activităţii didactice şi educative -

asigurarea resurselor materiale.

- valorificarea eficientă a resurselor umane din şcoală.

- desfăşurarea eficientă a activităţilor didactice din perspectiva finalităţilor şi a obiectivelor ciclurilor

curriculare precum şi a profilului de formare al elevilor.

- instituirea şi dezvoltarea relaţiilor de parteneriat educaţional şi social.

- continuarea eforturilor pentru personalizarea şcolii.

- discutarea cerinţelor apărute prin nou apăruta Lege a Învăţământului.

Echipa managerială, plecând de la analiza SWOT, a realizat proiectarea, organizarea şi

implementarea planului managerial al şcolii. Conducerea operatională, controlul şi evaluarea,

motivarea personalului au fost realizate împreună cu Consiliul de Administraţie.

In scoala s-a facut dezinfectie conform contractului. Se fac verificari permanente pentru

folosirea materialelor de curatenie si dezinfectante achizitionate.

Am reusit sa obtinem licentele necesare pentru autobuzul scolii si sa transportam elevii cu

autobuzul nostru.

Page 5: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

5

In urma colaborarii cu SC Metaplast Titu, am incheiat contract de pregatire practica pentru

clasa de sculer-matriter. De asemenea, am incheiat contract-cadru de pregatire profesionala cu ELJ

Automotive Titu, care ne-au solicitat o clasa de sculer-matriter pentru anul scolar urmator.

Am facut demersuri la primaria Titu pentru amenajarea peisagistica a curtii scolii si a terenului

de sport. Cu ocazia serbarii de Craciun, conducerea scolii a reusit obtinerea unor sponsorizari de la

agentii economici din oras. Am facut demersuri catre Primaria Titu, pentru alocarea sumelor necesare

reabilitarii corpului F si pentru instalatia de incalzire a salii de sport.

Am intocmit planul de scolarizare pentru anul scolar 2017-2018 care a fost aprobat de ISJ Dambovita.

ANALIZA SWOT

PUNCTE TARI

1. Oferta educațională este adaptată cerințelor pieței

muncii și nevoilor de integrare socio-profesională;

2. Baza materială (ateliere, laboartoare, cabinete,

service auto, cantină, internat, sală de sport) este

adecvată profilului școlii;

3. Cadre didactice titulare în procent majoritar (85%)

4. Interesul cadrelor didactice pentru formarea

continuă prin cursuri oferite de ISJ, CCD

5. Climat orgazițional deschis, stimulativ;

6. Promovarea școlii prin diferite acțiuni: ”Ziua Scolii” ,

pliante, panouri publicitare, întălniri ale profesorilor

școlii cu părinții viitorilor elevi;

7. Implementarea metodelor moderne de predare-

învățare-evaluare;

8. Parteneriate și relații bune cu, comunitatea locală

(Primărie, Poliție, Biserică, Biblioteca orășenească,

Jandarmerie);

9. Sistem video de protecție a elevilor;

PUNCTE SLABE

1. Rata mediocrităţii ridicată;

2. Rezultate slabe la exmenul de bacalaureat in

ultimii doi ani

3. Baza sportivă în aer liber nu corespunde

exigenţelor;

4. Normarea cu personal nedidactic nu corespunde

prevederilor legale;

5. Inexistenţa unor spaţii adecvate desfăşurării

unor activităţi extra-curriculare;

6. Rezistenţa la nou a unor cadre didactice şi

utilizarea curentă a mijloacelor IT.

7. Inserția socio-profesională a absolvenților 40% -

(piața muncii, școli postliceale, învățământ

universitar).

Page 6: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

6

OPORTUNITĂŢI

1. Apariţia în oraş a Concernului Renault;

2. Acces la piaţa muncii din oraşele mari aflate la

distanţă mică de Titu: Bucureşti, Piteşti, Târgovişte;

3. Accesarea de fonduri structurale;

4. Oferta largă de cursuri de formare organizate de ISJ,

CCD, Universităţi;

AMENINŢĂRI

1. Bugetul nu acoperă toate cheltuielile necesare;

2. Nivelul scăzut de orientare şi consiliere şcolară a

elevilor de gimnaziu (Sursa: Date statistice privind

numărul cabinetelor de consiliere şi numărul de

consilieri şcolari);

3. Situaţia materială precară a unor familii din

mediul rural şi urban (Sursa: Date statistice referitoare

la veniturile populaţiei);

4. Menţinerea unei rate scăzute de participare la

formarea continuă (România 1,1 faţă de UE 3,4) şi

datorită inexistenţei subvenţiilor pentru angajator în

vederea sporirii interesului pentru pregătirea

profesională a angajaţilor;

REALIZAREA DOCUMENTELOR DE PROIECTARE MANAGERIALĂ

Proiectarea managerială pentru semestrul I al anului şcolar a însemnat realizarea

la timp a următoarelor documente:

- Planul de şcolarizare;- Proiectul de dezvoltare institutionala;- Programul managerial semestrial;- Oferta educaţională;- Programul activităţilor educative şcolare şi extraşcolare;- Programele de activităţi anuale şi semestriale ale catedrelor şi comisiilor de lucru;- Statul de funcţii;- Proiectul de buget ;- Tematica şedinţelor Consiliului profesoral şi ale Consiliului de administraţie.

Page 7: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

7

ANALIZA ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE DE CONDUCEREA UNITĂŢII .

ORGANIZAREA COMPARTIMENTELOR, CONSILIILOR, COMISIILOR.

La începutul anului şcolar 2016-2017, prin decizii interne s-au numit: secretarii consiliuluiprofesoral şi de administraţie, diriginţii, şefii de comisii metodice şi de lucru. Responsabilităţileprivind coordonarea activităţilor pe care le presupune activitatea din şcoală s-au repartizat prindelegare membrilor consiliului de administraţie, şefilor de comisii. Pentru gestionarea corespunzătoarea timpului s-a stabilit, prin Regulamentul Intern, programul de lucru din şcoală pentru toate sectoarelede activitate. Orarul a fost gata la timp.

Prin sistemul de delegare a sarcinilor s-a realizat monitorizarea activităţii tuturorcompartimentelor. În plus, în tematica şedinţelor lunare ale Consiliului de Administraţie s-au inclus,pentru fiecare lună, analize ale activităţilor şi problemelor fiecărui compartiment respectiv comisie.

Activitatea de autoformare managerială se realizează atât prin activitatea zilnică, în

confruntarea cu problemele care se rezolvă zi de zi, cât şi prin preocuparea permanentă de a fi la zi cu

soluţiile manageriale cele mai potrivite.

De asemenea, de un real folos în acest domeniu sunt lucrările de specialitate: "Ghidul practic al

directorului...", "Caietul de asistenţe al directorului". Pe parcursul anului scolar s-au efectuat asistenţe

la ore, în special la cadrele didactice debutante cât şi la celelalte cadre didactice, iar în urma acestora s-

au făcut recomandări profesorilor asistaţi pentru ameliorarea procesului de predare - învăţare -

evaluare.

COMISII / COMPARTIMENTE FUNCŢIONALE

CERCURI ŞCOLARE / FORMAŢII ARTISTICE

ANUL ŞCOLAR 2016 – 2017

Comisia metodică de Limba şi literatura română are în componenţă următorii membri:

prof. Savu Mihaela – responsabil comisie

prof. Popa Iulia Aura

prof. Radu Valentina

prof. Vlăsceanu Georgiana

prof. Tănase Violeta Lavinia

Comisia metodică de Limbi străine are în componenţă următorii membri:

prof. Bordeianu Danina - responsabil comisie

prof. Vasile Elena Raluca

Page 8: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

8

prof. Cristea Florina

prof. Nae Diana Raluca

prof. Ioniță Alina Mihaela

Comisia metodică de Matematică şi Informatică are în componenţă următorii membri:

prof. Niţache Tamara – responsabil comisie

prof. Ghiţulescu Doina

prof. Ghiţulescu Sorin

prof. Stanciu Ionela

prof. Mirea Georgiana

prof. Păsat Gabriela

prof. Ionescu Cristian

prof. Amuza Alina

prof. Coman Oana

Comisia metodică de Ştiinţe ale naturii (fizică, biologie, chimie ) are în componenţă următorii

membri:

prof. Cîrstea Nicoleta – responsabil comisie

prof. Gheorghe Marian

prof. Ioniţă Lioara Nicoleta

prof. Bratcovici Iuliana

prof. Trandafir Marius

prof. Gogu Florin

prof. Iliescu Valeria

Comisia metodică Om şi societate / Sport şi arte are în componenţă următorii membri:

prof. Bordeianu Cristian – responsabil comisie

prof. Cristea Laurenţiu

prof. Diaconu Teodor

prof. Fenoghen Ilie

prof. Ionescu S. Magdalena

prof. Polizache Valentin

prof. Bucur Ionela

prof. Mitran Doiniţa

Page 9: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

9

psihopedagog Neacşu Ramona

prof. Stoica Nicoleta Mihaela

prof. Davidescu Răzvan

prof. Grigore Nicoleta Florentina

prof. Tzitzeclis Gheorghe

prof. Tzitzeclis Georgiana

Comisia metodică Tehnologii are în componenţă următorii membri:

prof. Radu Doina Antoneta – responsabil comisie

prof. Şerban Monica

prof. Pîrjolea Mihaela

prof. Matei Mihaela

prof. Ilie Silvia

prof. Orboiu Constantin Sorin

prof. Sterea Dumitru

prof. Badea Georgel

prof. Piţan Ramona

prof. Suditu Loredana

prof. Marica Denisa

prof. Vlad Alina Valentina

prof. Catalan Maria

prof. Gheorghe Verginia

prof. Ralea Gheorghe Daniel

prof. Zaharia Gheorghe

ms.instr. Rădoi Amalia Florentina

ms.instr. Ghiţă Angelica

ms.instr. Stanciu Eugenia

ms.instr. Popa Dan

ms.instr. Stana Anton

ms.instr. Popa Viorel

ms.instr. Ilie Gheorghe

ms.instr. Dobre Ion

Page 10: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

10

Comisia pentru organizarea activităţii diriginţilor C.O.A.D. are în componenţă următorii

membri:

prof. Trandafir Marius – consilier educativ

prof. Savu Mihaela – responsabil C.O.A.D.

prof. Diaconu Teodor – responsabil activităţi cu părinţii (A.P.)

prof. Ioniţă Lioara – responsabil activităţi extraşcolare (A.E.)

prof. Ionescu Magdalena – responsabil Consiliul Şcolar al Elevilor (C.Ş.E.)

Neacşu Ramona – psihopedagog şcolar

Ciorba Elena – preşedintele Asociaţiei de părinţi „Părinţi LGI”

Comisia pentru orientare şcolară şi profesională are în componenţă următorii membri:

psihopedagog Neacşu Ramona – responsabil comisie

prof. Radu Valentina

prof. Trandafir Marius – consilier educativ

diriginţii claselor terminale

Comisia pentru curriculum are în componenţă următorii membri:

Dir.adj. Păsat Gabriela – preşedinte

prof. Amuza Alina

informatician Nițoi Spătaru Mădălina

prof. Ionescu Cristian

prof. Savu Mihaela

prof. Bordeianu Danina

prof. Niţache Tamara

prof. Cîrstea Nicoleta

prof. Bordeianu Cristian

prof. Radu Doina Antoneta

Comisia pentru asigurarea şi evaluarea calităţii în educaţie (C.E.A.C.) are în componenţă

următorii membri:

prof. Ioniţă Lioara – responsabil comisie

prof. Popa Aura

prof. Radu Doina Antoneta

prof. Ghiţulescu Sorin - reprezentant sindicat

Page 11: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

11

Neacşu Ramona – reprezentantul Consiliului reprezentativ al părinţilor

preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor

reprezentantul Consiliului Local Titu

Comisia pentru elaborarea P.A.S. are în componenţă următorii membri:

prof. Şerban Monica – responsabil comisie

prof. Radu Doina Antoneta

prof. Matei Mihaela

Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar are în componenţă următorii

membri:

Dir. Ghiţulescu Doina – preşedinte

Dir. adj. Păsat Gabriela

psihopedagog școlar Neacşu Ramona – responsabil comisie

prof. Trandafir Marius – consilier educativ

prof. Diaconu Teodor

prof. Cristea Laurențiu

Dumitrache Marius – reprezentant Poliţie Titu

Nicolae Alina – reprezentant al părinţilor

Comisia pentru implementarea strategiei anticorupție în educație are în componență următorii

membri:

Director Ghițulescu Doina – președinte

Director adjunct Păsat Gabriela – vicepreședinte

Membrii CA

Neacșu Ramona – psihopedagog școlar

Ilinca Gabriela – administrator financiar

Comisia de elaborare, implementare, monitorizare,coordonare și îndrumare metodologică adezvoltării sistemului de control intern/managerial are în componență următorii membri:

Director Ghițulescu Doina – președinte

Director adjunct Păsat Gabriela – vicepreședinte

Membrii Consiliului de Administrație

Neacșu Ramona – psihopedagog școlar

prof. Ioniță Lioara – responsabil CEAC

Page 12: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

12

Ilinca Gabriela – administrator financiar

Matei Nicoleta – secretar

Comisia pentru prevenirea şi combaterea discriminării şi promovarea interculturalităţii are în

componenţă următorii membri:

prof. Savu Mihaela – responsabil

prof. Trandafir Marius – consilier educativ

prof. Ionescu S. Magdalena

psihopedagog şcolar Neacşu Ramona

Comisia paritară are în componență următorii membri:

Director Ghițulescu Doina – președinte

Director adjunct Păsat Gabriela

prof. Radu Doina Antoneta – responsabil comisie

Matei Nicoleta – secretar

prof. Ghițulescu Sorin Marian – reprezentant sindicat

Neacșu Ramona – psihopedagog şcolar

Comisia pentru combaterea absenteismului şi a abandonului şcolar are în componenţă următorii

membri:

Dir. Ghiţulescu Doina – preşedinte

psihopedagog Neacşu Ramona – responsabil comisie

prof. Diaconu Teodor

prof. Niţache Tamara

Comisia pentru elevii cu C.E.S. are în componenţă următorii membri:

Dir. Ghiţulescu Doina – preşedinte

psihopedagog Neacşu Ramona – responsabil comisie

prof. Trandafir Marius – consilier educativ

prof. Ionescu S. Magdalena

Comisia pentru monitorizarea frecvenței elevilor are în componență următorii membri: prof. Nițache Tamara – responsabil comisie

prof. Popa Aura – responsabil frecvență elevi gimnaziu

prof. Radu Valentina – responsabil frecvență elevi clasele a IX-a

prof. Bordeianu Danina – responsabil frecvență elevi clasele a X-a

Page 13: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

13

prof. Trandafir Marius - responsabil frecvență elevi clasele a XI-a

prof. Șerban Monica - responsabil frecvență elevi clasele a XII-a

Comisia pentru organizarea serviciului pe şcoală şi a careurilor are în componență următorii

membri:

prof. Amuza Alina – responsabil organizare serviciu pe şcoală

prof. Gheorghe Marian- responsabil organizare careuri

bibliotecar Ion Adriana – responsabil afişare grafice profesori/elevi de serviciu pe şcoală

prof. Cristea Laurenţiu

prof. Bordeianu Cristian

ms.instr. Popa Viorel

ms.instr. Popa Dan

ms.instr. Stana Anton

Comisia de inventariere anuală a patrimoniului are în componenţă următorii membri:

ms.instr. Popa Viorel – preşedinte

prof. Trandafir Marius – secretar

Dir.adj. Păsat Gabriela

prof. Şerban Monica

prof. Amuza Alina

prof. Cîrstea Nicoleta

prof. Diaconu Teodor

Comisia pentru învăţătură şi ritmicitatea notării formată din:

prof. Ghiţulescu Sorin – responsabil comisie

prof. Zaharia Gheorghe

prof. Bratcovici Iulia

ms.instr. Stanciu Eugenia

Comisia pentru elaborarea orarului /scheme orare şi a opţionalelor formată din:

prof. Amuza Alina / informatician Nițoi Spătaru Mădălina – responsabili comisie

prof. Ionescu Cristian

prof. Pirjolea Mihaela

prof. Radu Doina Antoneta

Page 14: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

14

Comisia pentru formare şi dezvoltare profesională are în componenţă următorii membri:

prof. Marica Denisa – responsabil comisie prof. Suditu Loredana

prof. Ionescu Magdalena

Comisia pentru programe şi proiecte europene are în componenţă următorii membri:

prof. Nae Diana – responsabil comisie

prof. Popa Florina

prof. Ioniță Alina Mihaela prof. Bordeianu Danina

prof. Vasile Elena Raluca

Comisia pentru sănătatea şi securitatea muncii are în componenţă următorii membri:

prof. Ilie Silvia – responsabil comisie

ms.instr. Ghiţă Angelica

prof. Bratcovici Iuliana

prof. Suditu Loredana

prof. Marica Denisa

prof. Pițan Ramona

Comisia tehnică P.S.I. şi situaţii de urgenţă are în componenţă următorii membri:

prof. Cristea Laurenţiu – responsabil comisie prof. Bordeianu Cristian prof. Diaconu Teodor

Comisia pentru educaţie şi siguranţă rutieră are în componenţă următorii membri:

prof. Catalan Maria – responsabil comisie prof. Sterea Dumitru ms.instr. Popa Viorel

Comisia pentru organizarea şi coordonarea proiectelor şi programelor şcolare şi extraşcolare

are în componenţă următorii membri:

Dir. adj. Păsat Gabriela – preşedinte

Consilier educativ Trandafir Marius – responsabil comisie

Page 15: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

15

prof. Savu Mihaela – responsabil C.O.A.D.

prof. Diaconu Teodor – responsabil activităţi cu părinţii (A.P.)

prof. Ioniţă Lioara – responsabil activităţi extraşcolare (A.E.)

prof. Ionescu S. Magdalena – responsabil Consiliul Şcolar al Elevilor (C.Ş.E.)

prof. Radu Valentina – responsabilul comisiei pentru organizarea activităţilor culturale şi sportive

prof. Nae Diana – responsabilul comisiei pentru programe şi proiecte europene

Neacşu Ramona – psihopedagog şcolar

Ciorba Elena – preşedintele Asociaţiei de părinţi „Părinţi LGI”

Comisia pentru olimpiade şi concursuri şcolare are în componenţă următorii membri:

prof. Matei Mihaela – responsabil comisie

prof. Fenoghen Ilie

prof. Cristea Florina

prof. Nae Diana Raluca

Comisia pentru organizarea activităţilor culturale şi sportive are în componenţă următorii

membri:

prof. Radu Valentina – responsabil comisie

Prof. Matei Mihaela

prof. Bordeianu Cristian

prof. Stoica Mihaela

prof. Cristea Laurenţiu

prof. Bordeianu Danina

prof. Bucur Ionela

Comisia pentru acordarea sprijinului financiar „Bani de liceu” are în componenţă următorii

membri:

dir.adj. Păsat Gabriela – preşedinte

Psihopedagog școlar Neacșu Ramona – reprezentant părinţi

Consilier educativ Trandafir Marius – reprezentatul diriginţilor Ilinca Gabriela – administrator financiar Matei Nicoleta – secretar

Page 16: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

16

Comisia pentru recepţia şi distribuirea produselor din Programul Guvernamental “Lapte, corn şi măr” are încomponenţă următorii membri:

Dir.adj. Păsat Gabriela – preşedinte Matei Nicoleta – secretar Sandu Doina – personal administrativ

Comisia pentru elaborarea fişei postului şi calificative are în componenţă următorii membri:

Dir. Ghiţulescu Doina – preşedinte

prof. Pîrjolea Mihaela – responsabil comisie

ec. Ilinca Gabriela / responsabil personal didactic auxiliar şi nedidactic

ms.instr. Ghiţă Angelica

Comisia pentru elaborarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Liceului Tehnologic

“Goga Ionescu” Titu are în componenţă următorii membri:

Dir. adj. Păsat Gabriela – preşedinte

prof. Trandafir Marius – responsabil comisie

prof. Ionescu Cristian

Comisia pentru parteneriate are în componenţă următorii membri:

ms.instr. Ghiţă Angelica – responsabil comisie

prof. Ionescu Magdalena

prof. Trandafir Marius – consilier educativ

prof. Şerban Monica

ms.instr. Popa Dan

Compartimentul Secretariat, finaciar - contabil şi bibliotecă are în componenţă următorii membri:

Ilinca Gabriela - contabil şef

Matei Nicoleta – secretar şef

Ion Elena Adriana - secretar / bibliotecar

Anghel Adrian - analist programator

Niţoi Spătaru Mădălina – informatician

Cercuri şcolare: Protecţie civilă „Cu viaţa mea, apăr viaţa” – coordonator prof. Laurenţiu Cristea

Educaţie rutieră „Cerc şcolar rutier LGI” – coordonator prof. Catalan Maria

Page 17: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

17

Educaţie ecologică „Ecologiştii LGI” - coordonator prof. Radu Doina Antoneta

Educaţie patriotică „Cultul Eroilor” – coordonator prof. Ionescu Magdalena

Cerc de chimie „Chimia – prietena şi ajutorul nostru” – coordonator prof. Ioniţă Lioara

Formaţii artistice:

Formaţia de dansuri populare „Pasărea galbenă” – coordonatori prof. Radu Valentina și prof. Matei

Mihaela

2. RESURSE MATERIALE ŞI FINANCIARE

2. 1 Resurse materiale

2.1.1 Spaţiile pentru învăţământÎn anul şcolar 2016– 2017 unitatea noastră functioneaza cu 39 de clase, cu un spaţiu de

învăţământ format din:

- 33 săli de clasă;

- 10 laboratoare / cabinete ( 3 informatică, 1 fizică, 1 chimie, 1 tehnologic, 1 biologie, 1

electronică și automatizări, 1 geografie, 1 legislație rutieră)

- 2 ateliere instruire practică;

- Service auto;

- 1 sală de sport.

- Cantină

- Internat

2.1.2 Biblioteca are în dotare un număr de 7519 volume de cărţi. Pentru 98 % dintre elevii claselor

de liceu (ciclul inferior ) s-a reușit asigurarea cu manualele şcolare. Pentru clasele de servicii

nu există manuale de specialitate.

2.1.3 Ateliere şcolare – Activitatea elevilor s-a desfăşurat în cele 2 ateliere. În service-ul auto s-a

analizat posibilitatea desfăşurării activităţii în sistem extrabugetar cu participarea inclusiv a

elevilor.

2.1.4 Internatul şcolii - a fost reabilitat prin proiecte structurale europene si a fost mobilat cu

sprijinul Consiliului local;

Page 18: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

18

2.1.5 Cantina În cantina școlii, elevii claselor de servicii (turism și alimentație) şi-au desfăşurat

activitatea de instruire practică pe grupe. Inchirierea cantinei in scopul asigurarii meselor

pentru copiii care vor locui in camin si pentru ceilalti copiii care doresc, dar si pentru mai buna

desfasurare a activitatii de instruire practica a fost realizata.

2.1.6 Bază sportivă : este parţial satisfăcătoare (sală de sport), terenurile sportive din curtea şcolii

nefiind amenajate.

2.1.7 Spaţii folosite pentru practica de producţie. Elevii de la clasele de profil au efectuat stagii de

pregătire practică în cadrul atelierelor şcolare şi a cantinei.

3. RESURSE UMANE

3.1 Personalul didactic

Încadrarea cu personalul didactic a cuprins 65 cadre didactice, dintre care 3 profesori cu doctorat,

27 profesori cu gradul I, 9 profesori cu gradul II, 18 profesori cu gradul definitiv şi 8 profesori

debutanti. Personalul didactic a acoperit în întregime atât calitativ cât şi cantitativ cerinţele încadrării

unităţii. Comparativ cu anul şcolar precedent numărul de cadre didactice din încadrare a scazut,

neînregistrându-se dificultăţi la acest capitol.

3.2 Elevii

3.2.1 Identificarea şi tendinţele demografice

Liceul Tehnologic „Goga Ionescu” Titu are o rază de influenţă de 20 Km şi în aceste condiţii

se prevede că până în 2018 populaţia şcolară nu scade numeric. Preveziunile de realizare a planului de

şcolarizare pe următorii ani sunt sigure.

3.2.2 Şcolarizarea şi frecvenţa

a) La începutul anului şcolar 2016 – 2017 am avut un număr de 39 de clase cu 994 de elevi

înscrişi.

La sfârşitul semestrului I au rămas : 967 cu o medie de 24,79 de elevi / clasă

b) Pe nivele de şcolarizare situaţia se prezintă astfel:

Gimnaziu: 1 clasă a VII-a cu 26 de elevi;

Liceu (ciclul inferior): 14 clase 390 de elevi cu o medie de 27,86 de elevi / clasă

Liceu ( ciclul superior): 14 clase cu 330 elevi cu o medie de 23,57 elevi / clasă

Invatamant profesional: 8 clase cu 195 de elevi cu o medie de 24,38 elevi/clasa

Invatamant postliceal: 2 clase cu 53 de elevi

Page 19: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

19

3.3 Încadrarea cu personalul didactic auxiliar

În anul şcolar 2016 – 2017 au fost 6 norme pentru acest personal astfel:

1 normă – secretar şef0,5 normă – secretar1 normă – contabil şef1 norme – laborant1 normă – ajutor analist0,5 normă – bibliotecar

1 normă - informaticianActivitatea personalului didactic auxiliar a funcţionat în conformitate cu fişa postului.

3.4 Încadrarea cu personalul nedidactic

Pentru această categorie de angajaţi a fost aprobat un plan de normare care cuprinde 12,5 norme,

fiind distribuite astfel:

- fochist – 1,5 norme;

- îngrijitor – 7.5 norme;

- muncitor întreţinere – 0.5 norme;

- paznic – 2 norme;

- şofer – 1 normă.

Apreciem în acest context ca fiind foarte bună prestaţia angajaţilor care au putut asigura

condiţii aproape normale în unitate.

Rezultate la invatatura:

Sem I/an

scolar

Nivel Elevi inscrisi Elevi ramasi Promovati %

2011-2012 Gimnazial 19 19 15 78,94

2012-2013 Gimnazial 25 25 25 100

2013-2014 Gimnazial 27 27 22 81.48

2011-2012 Liceal/ ciclul

inferior

468 474 316 66.66

Page 20: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

20

2012-2013 Liceal/ ciclul

inferior

495 496 311 62.70

2011-2012 Liceal/ ciclul

superior

357 348 254 72.98

2012-2013 Liceal/ ciclul

superior

362 358 273 76.28

2013-2014 Liceal/ ciclul

inferior

401 401 228 56.86

2013-2014 Liceal/ ciclul

superior

352 350 259 74

2011-2012 Total 844 841 585 69.56

2012-2013 Total 882 879 609 69.28

2013-2014 Total 847 845 509 60.24

2014-2015 Gimnazial 49 48 47 98%

2014-2015 Liceal 774 759 695 92%

2014-2015 Profesional 79 78 67 86%

2015-2016

sem I

Gimnazial 45 44 39 89%

2015-2016

sem I

Liceal/ciclul

inferior

441 444 272 61%

2015-2016

sem I

Liceal/ciclul

superior

318 305 234 77%

2015-2016 Invatamant 132 133 74 56%

Page 21: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

21

sem I profesional

2015-2016

semI

Scoala

postliceala

28 28 25 89%

Total sem I

2015-2016

964 954 644 68%

2015-2016 Gimnazial 45 44 44 100%

2015-2016 Liceal/ciclul

inferior

441 439 374 85%

2015-2016 Liceal/ciclul

superior

318 295 290 98%

2015-2016 Invatamant

profesional

132 132 106 80%

2015-2016 Scoala

postliceala

28 25 25 100%

2015-2016 Total 964 935 839 90%

2016-2017

Sem.I

Gimnazial 26 26 18 69,23%

2016-2017

Sem.I

Liceal/ciclul

inferior

390 389 250 64%

2016-2017

Sem.I

Liceal/ciclul

superior

330 306 186 61%

2016-2017 Invatamant

profesional

195 194 113 58%

Page 22: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

22

Sem.I

2016-2017

Sem.I

Scoala

postliceala

53 52 52 100%

Observam ca procentul de promovabilitate a scazut fata de anii precedenti.

RAPORT DE ACTIVITATE

Comisia pentru organizarea şi coordonarea proiectelor şi programelor şcolare şi extraşcolare

Pe parcursul semestrului I activitatea educativă şcolară şi extraşcolară a fost complexă, s-a bazat pe o

bună comunicare profesori – elevi – comunitatea locală (Primărie, Poliţie, Biblioteca orăşenească),

activităţile desfăşurate fiind tratate cu seriozitate şi implicând un număr mare de elevi, cadre didactice,

părinţi şi reprezentanţi ai comunităţii locale.

La începutul semestrului I s-au realizat documentele specifice de planificare a activităţii

educative: Planul operaţional al compartimentului educativ, Graficul activităţilor educative, în

elaborarea acestora avându-se în vedere:

- implicarea diriginţilor în activităţi educative extraşcolare ( spectacole, concursuri, excursii,

etc.) şi valorificarea acestora din punct de vedere educativ;

- atragerea sprijinului părinţilor în vederea realizării unui parteneriat real şcoală - familie.

Activitatea educativă din şcoală a avut ca bază programul activităţilor educative, primit de la ISJ, la

care s-au adaugat activităţile proprii.

I. Activități școlare și extrașcolare 12 Septembrie 2016 – Deschiderea festivă a anului şcolar 2016 – 2017 la care au participat

elevi, profesori,un sobor de preoţi şi oficialităţi ale comunităţii locale;

12 ÷ 25 Septembrie 2016 – Târgul de carte şi obiecte şcolare – activitate coordonată de către

bibliotecar Ion Adriana

24 Septembrie 2016 - Ziua de Curăţenie Naţională - „Let’s Do It, Romania!” – activitate

coordonată de către conducerea școlii, consilierul educativ, prof. Radu Doina, prof. Nițache

Tamara, prof. Bratcovici Iulia, prof. Rădoi Amalia - cu sprijinul Primăriei Orașului Titu

Page 23: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

23

26 Septembrie 2016 - Ziua Europeană a Limbilor Moderne – Coordonată de catedra de limbi

străine

4 – 10 Octombrie – Săptămâna Mondială a Cosmosului – activitate coordonată de către prof.

Trandafir Marius, Diaconu Teodor, Matei Mihaela, Savu Mihaela

5 Octombrie 2016 – Ziua Mondială a Educaţiei – la această activitate au participat elevii şi

profesorii şcolii – coordonatori conducerea școlii, prof. Trandafir Marius, Savu Mihaela,

bibliotecar Ion Adriana, diriginţii claselor

9 Octombrie 2016 – Comemorarea victimelor Holocaustului – coordonator prof. Bucur Ionela

şi prof. Ionescu Magdalena

11 Octombrie 2016 – Ziua Europeană a Siguranţei Rutiere – activitate coordonată de către d-na

prof. Catalan Maria, la care au participat atât elevii de gimnaziu cât şi cei de liceu;

13 Octombrie 2016 – Ziua Internațională a Reducerii Riscului de Dezastre – coordonatori:

conducerea , prof. Cristea Laurențiu, Trandafir Marius

15 Octombrie 2016 – Ziua Mondială a mersului pe jos – activitate coordonată de prof. Radu

Doina

16 Octombrie 2016 – Ziua Mondială a Alimentaţiei – activitate coordonată de către prof.

Bratcovici Iulia, Radu Doina, Marica Denisa, Suditu Loredana, Ghiță Angelica la care au

participat elevi de la clasele de liceu şi de la clasa de gimnaziu ;

18 Octombrie 2016 – Ziua Europeană impotriva traficului de fiinţe umane – activitate

coordonată de către psihopedagogul şcolii Neacşu Ramona

21 ÷ 25 Octombrie 2015 – Săptămâna Europeană a Sănătăţii şi Securităţii în Muncă – activitate

coordonată de prof. Ilie Silvia, Catalan Maria, Marica Denisa, Suditu Loredana, Ghiță Angelica

25 Octombrie 2016 – Ziua Armatei Române – coordonatori prof. Bucur Ionela şi prof. Ionescu

Magdalena - cu ocazia acestei zile, la Monumentul Eroilor din parcul Grupului Şcolar „Goga

Ionescu” s-au desfăşurat următoarele acţiuni:

o Slujbă religioasă

o Discursul reprezentantului armatei

o Depunerea coroanelor de flori din partea primăriei şi armatei

30 Octombrie 2016 – Halloween – activitatea a constat în parada costumelor şi dovleci

sculptaţi - s-a desfăşurat în sala de festivităţi unde au participat elevi de la de gimnaziu

şi liceu fiind coordonată de prof. Nae Diana , Ioniță Alina, Vasile Raluca

Page 24: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

24

Noiembrie – Decembrie 2016 – Ediția de toamnă a Campionatului de fotbal al liceului

– coordonatori prof. Cristea Laurențiu și Bordeianu Cristian

14 ÷ 18 Noiembrie 2016 - Săptămâna Educaţiei Globale cu tema : “Finanțați viitorul ! Dreptul

la educație pentru toți” – coordonatori prof. Trandafir Marius, Radu Doina, Bratcovici Iulia,

Ionescu Magdalena și comisia de Științe ale Naturii

14 ÷ 18 Noiembrie 2016 – “Săptămâna Toleranţei în şcoala mea” – coordonatori prof.

trandafir Marius, Stoica Nicoleta, Radu Valentina, Marica Denisa, Suditu Loredana,

Ghiță Angelica și Consiliul Școlar al Elevilor

20 Noiembrie 2016 – Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului – coordonator

psihopedagogul şcolii Neacşu Ramona și biroul executiv al C.Ș.E.

25 Noiembrie 2016 – Ziua Internaţională împotriva violenţei domestice – coordonator

psihopedagogul şcolii Neacşu Ramona

25 Noiembrie 2016 – Balul ”Boboceilor LGI” – activitate coordonată de către prof.

Radu Valentina, Matei Mihaela și diriginții claselor a IX-a

1 Decembrie 2016 – Sărbătoarea Naţională a Românilor – activitate coordonată de

prof. Ionescu Magdalena şi prof. Bucur Ionela

9 Decembrie 2016 – Sărbătoarea majoratului – festivitate de înmânare a Brevetului de

cetățean major – coordonatori conducerea școlii, prof. Trandafir Marius, diriginții

claselor a XII-a

10 Decembrie 2016 – Ziua Internaţională a Drepturilor Omului – activitate coordonată

de către Comisia Om şi societate – prof. Ionescu Magdalena

19 ÷ 23 Decembrie 2016 – „Magia Sărbătorilor - Crăciun 2016” – coordonatori

conducerea școlii, prof. Trandafir Marius, Radu Valentina, Stoica Nicoleta, bibliotecar

Ion Adriana , diriginții claselor

9 ÷11 Ianuarie 2017 – „Zilele Eminescu” – activitate coordonată de prof. Radu Valentina, prof.

Savu Mihaela, Popa Aura şi bibliotecar Ion Adriana

24 Ianuarie 2017 – Unirea Principatelor Române – activitate coordonată de către prof. Ionescu

Magdalena şi prof. Bucur Ionela

30 Ianuarie 2017 – Ziua Internațională pentru nonviolență în școală – activitate coordonată de

către psihopedagogul școlar Neacșu Ramona și consilierul educativ

Page 25: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

25

Septembrie 2016 – Iunie 2017 - Campania de colectare selectivă a deşeurilor DEEE „Baterel şi

Lumea NON - E” – activitate coordonată de către prof. Radu Doina şi prof. Trandafir Marius

II. Programe / proiecte / concursuri

Nr.

Crt.

Program / Proiect / Concurs Perioada de

derulare

Parteneri

1. Proiect de colectare selectivă a DEEE

“Baterel şi lumea NON -E”

Septembrie 2016 –

Iunie 2017

Asociaţia Environ, MEC,

MMP, Garda Naţională de

Mediu

2. Ziua de Curăţenie Naţională - „Let’s Do It,

Romania!”

24 Septembrie 2016 Primăria orașului Titu

III. Concursuri sportive / Olimpiade școlare

Pe semestrul I al anului şcolar 2016 – 2017 catedra de educaţie fizică şi sport reprezentată prin

profesorii Bordeianu Cristian şi Cristea Laurenţiu a participat la Olimpiada Naţională a Sportului

Şcolar (O.N.S.S.), obţinând următoarele rezultate:

Nr.

crt.

Concurs Etapa Observaţii

1. Fotbal gimnaziu Centrul metodic Locul II

2. Badminton gimnaziu Centrul metodic Locul I

3. Baschet liceu Centrul metodic Locul II

OLIMPIADA INTERDISCIPLINARĂ – FAZA PE ȘCOALĂSPECIALIZARE: TEHNICIAN IN GASTRONOMIECLASA: a XI-a C

ELEV PROFESOR COORDONATOR

NICOLAE FLORIN ING. GHIȚĂ ANGELICA/SUDITU LOREDANA

IEREMIE AURICA ING. GHIȚĂ ANGELICA/ ING. MARICA DENISA

CHIVU GEORGIANA ING. GHIȚĂ ANGELICA

Page 26: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

26

IONIȚĂ FLORENTINA ING. GHIȚĂ ANGELICA

SPECIALIZARE: TEHNICIAN ȊN ACTIVITĂȚI ECONOMICECLASA: a XI-a F

ELEV PROFESOR COORDONATOR

JELEANU ALEXANDRU EC. VLAD ALINA

CONSTANTIN ROBERT EC. VLAD ALINA

ZANFIR FLORIN EC. VLAD ALINA

SPECIALIZARE: TEHNICIAN IN ACTIVITĂȚI ECONOMICECLASA: a XII-a F

ELEV PROFESOR COORDONATOR

CIOBANU MIHAELA EC. GHEORGHE VERGINIA

DRAGOMIR MIRELA EC. GHEORGHE VERGINIA

IV. Protocoale / Parteneriate / Contracte cadru

Nr.

crt.

Protocol / Parteneriat Perioada de

derulare

Parteneri

1. Protocol de colaborare cu Poliţia An şcolar

2016 – 2017

Poliţia oraşului Titu

2. Protocol de colaborare cu Primăria An şcolar

2016 – 2017

Primăria oraşului Titu

3. Proiect de parteneriat educațional cu

Biserica Ortodoxă “Sfântul Ioan

Botezătorul”

An şcolar

2016 – 2017

Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul”

din Titu

4. Protocol de colaborare cu biblioteca

orăşenească.

An şcolar

2016 – 2017

Biblioteca oraşului Titu

5. Acord de parteneriat pentru educație An școlar 2016 –

2017

Școala Gimnazială ”Pelaghia Roșu”

– Mărișel județul Cluj

6. Parteneriat de colaborare cu Centrul

Europe Direct Targovişte

An şcolar

2016 – 2017

Centrul Europe Direct Târgovişte

Page 27: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

27

Nr.

crt.

Protocol / Parteneriat Perioada de

derulare

Parteneri

7. Parteneriat de colaborare cu Asociaţia

Environ Bucureşti “Baterel şi lumea

NON -E”

An şcolar

2016 – 2017

Asociaţia Environ, MEC, MMP,

Garda

Naţională de Mediu

8. Protocol de parteneriat An școlar 2016 –

2017

Școala Gimnazială Specială

Tîrgoviște

9. Contract cadru de pregătire practică An școlar 2016 –

2017

Bufet Rati și Ana

10. Contract cadru de pregătire practică Ani şcolari:

2015 – 2016

2016 – 2017

2017 - 2018

METAPLAST SRL – Titu

11. Contract cadru de pregătire practică Ani şcolari:

2015 – 2016

2016 – 2017

2017 - 2018

S.C. TOMA – VIV SRL dn Titu

12.

Parteneriat educațional școală – biserică An școlar 2016 –

2017

Parohia Codreanu Titu

13. Acord de parteneriat An școlar 2016 –

2017

Școala Gimnazială ”Constantin

Brăncuși” – Tîrgu Jiu

14. Acord de parteneriat An școlar 2016 –

2017

Școala Gimnazială Nr. 2 Videle

15. Protocol de colaborare An școlar 2016 –

2017

Complexul Muzeal ”Curtea

Domnească” - Tîrgoviște

V. Consiliul Școlar al ElevilorConsiliul Școlar al Elevilor s-a constituit prin votul liber exprimat al elevilor Liceului Tehnologic

„Goga Ionescu” pe baza Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, aprobat prin OMECTS nr.

4247 din 26.06.2010.

Conform acestui regulament, CSE este constituit din:

Page 28: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

28

Președinte : Ioniță Florentina – clasa a XI a C

Vicepreședinte: Niculae Ana Maria

Secretar: Popa Dănuț

Director al Departamentului de Resurse umane, financiare şi de voluntariat: Chiriac Sabrina

Director al Departamentului Comunicare şi Relaţii Publice: Marin Francesca

Director al Departamentului Avocatul Elevului: Ionescu CătălinaDirector al Departamentului pentru programe de cultură, de sport, de educaţie şi de tineret:

Goe Andreea

Director al Departamentului de formare și educație nonformală: Voicu Ștefan

Şedinţele CSE s-au ţinut lunar participarea responsabililor claselor fiind de 90%. În cadrul

acestor şedinţe:

- s-au dezbătut probleme ce vizează preocupările adolescenţilor, pe departamente, alese şi organizate

prin voluntariat;

- s-au analizat propunerile făcute de reprezentanții claselor;

- a fost proiectat planul de activități;

- s-a solicitat implicarea elevilor în diferitele activități cu tradiție în unitatea noastră școlară;

- au fost aleși și numiți responsabilii cu organizarea și derularea evenimentelor marcante de-a lungul

anului școlar.

Dintre activităţile desfăşurate pe parcursul semestrului I amintim:

1. Depunerea candidaturilor pentru funcția de președinte, respectiv vicepreședinte, secretar sau

director de departament, urmată de campania de promovare, și în final de alegerile libere prin vot;

2. Constituirea Biroului Executiv CȘE

3. Depunerea candidaturilor pentru funcția de Reprezentant al elevilor în cadrul Consiliului de

Administrație al Liceului Tehnologic „Goga Ionescu”, urmată de campania de promovare, și în final

de alegerile libere prin vot;

4. Participare la organizarea Balului Bobocilor

5. Colaborare cu cercul Cultul Eroilor și Compartimentul de Cultură și Sport în vederea

realizării activităților dedicate Zilei Naționale a României și a „Micii Uniri”

Page 29: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

29

6. Realizarea unei activități dedicate comemorării victimelor Holocaustului (întâlnire cu Liviu

Beriș, supraviețuitor al Holocaustului din România)

Fiecare dintre aceste activităţi a fost diseminată la nivelul colectivelor de elevi ai claselor din

cadrul Liceului Tehnologic “Goga Ionescu”, de către șefii de clasă.

VI. Comisia pentru organizare activității diriginților (C.O.A.D.)

Această comisie este formată din:

prof. Trandafir Marius – consilier educativ

prof. Savu Mihaela – responsabil comisie

prof. Diaconu Teodor – responsabil activităţi cu părinţii (A.P.)

prof. Ioniţă Lioara – responsabil activităţi extraşcolare (A.E.)

prof. Ionescu Magdalena – responsabil Consiliul Şcolar al Elevilor (C.Ş.E.)

Neacşu Ramona – psihopedagog şcolar

Ciorbă Elenă – preşedintele Asociaţiei de părinţi „Părinţi LGI”

Diriginţii claselor (39 de clase)

În luna septembrie s-au susţinut şedinţele cu părinţii pe clase, respectiv pe şcoală. Fiecare diriginte şi-a

întocmit planificarea anuală şi semestrială a orelor de consiliere, precum şi tematica activităţilor de

consiliere şi suport educaţional oferite părinţilor. Toate documentele au fost depuse conform

graficului.

La nivel de comisie a fost susţinută la clasa a XI-a o lecţie demonstrativă cu tema “Stima de sine” - de

către prof. Radu Doina Antoaneta

În cadrul activităţii au participat 18 diriginţi: Radu Antoaneta Doina, Savu Mihaela, Trandafir Marius,

Nitache Tamara, Piţan Ramona, Matei Mihaela, Vlad Alina, Suditu Loredana, Vasile Raluca, Stoica

Nicoleta, Stanciu Ionela, Marica Denisa, Ionescu Magdalena, Bucur Ionela, Cristea Laurenţiu,

Diaconu Teodor, Nae Simona, Stana Anton.

La nivel de comisie au fost organizate activităţi extracurriculare tradiţionale: excursii tematice,

“Diploma de cetăţean major “,“Magia Crăciunului”

Excursiile tematice: “Sibiu – oraș European”, “Păltiniş –lumea de vis a copiilor”, au fost organizate de

către dna profesoară Savu Mihaela – au participat 100 de elevi de la clasele de liceu

Obiectivele acestor excursii tematice au fost:

Page 30: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

30

cultivarea respectului pentru istoria şi cultura poporului român;

insuflarea dorinţei de a respecta frumuseţile patriei;

dezvoltarea competenţei de a face conexiuni interdisciplinare (literature, istorie,

geografie, religie, muzică, educaţie fizică, biologie, desen)

dezvoltarea cunoştinţelor şi a impresiilor despre zone turistice româneşti.

În cadrul activităţii “Magia Crăciunului”, toţi diriginţii s-au implicat în stimularea elevilor să

confecţioneze obiecte de Crăciun şi să decoreze clasele şi şcoala.

Diriginţii claselor a IX-a s-au implicat în pregătirea “Balului Bobocilor “, activitate condusă de prof.

Radu Valentina La această activitate s-au implicat şi elevii claselor a XI-a şi a XII-a .

A fost respectat graficul activităţilor, profesorii diriginţi desfăşurându-şi orele de consiliere şi

activităţile propuse. Deasemenea, şedinţele cu părinţii s-au desfăşurat lunar, în cazul claselor a IX-a şi

conform graficului fiecărui diriginte, în căzu celorlalte clase.

Profesorii diriginţi s-au preocupat să consolideze relaţia cu părinţii prin discuţii la telefon sau în cadrul

întâlnirilor săptămânale programate, prin implicarea lorin activităţile organizate de către şcoală sau

sprijinind activităţile extracurriculare.

În finalul semestrului au fost desfăşurate şedinţe cu părinţii în vederea analizei situaţiei la învăţătură şi

frecvenţa elevilor şi pentru a lua cunoştinţă despre acestea.

ANALIZA SWOT LA NIVELUL COMISIEI

Puncte FORTE Puncte SLABE

1. Frecvenţă îmbunătăţită la clase

2. Număr diminuat de elevi corigenţi

3. Activităţi dinamice prin implicarea unui

număr mai mare de elevi;

4. Creşterea gradului de eficienţă a activităţii

5. Activităţi realizate pe baza nevoilor şcolii şi

ale elevilor ;

Neimplicarea unui număr mare de părinţi

Impunerea unei documentaţi în vederea

desfăşurării unor activităţi ce descurajează

organizarea acestora

Page 31: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

31

6. Parteneriate realizate cu Biblioteca oraşului ;

7. Lecţii deschise susţinute;

8. Relaţie strânsă între profesori şi elevi;

9. Parteneriate realizate între şcoală şi familiile

elevilor;

10. Promovarea imaginii şcolii prin rezultatele

elevilor.

11. Materiale didactice realizate de elevi şi

profesori

Raportul timp-acţiune.

OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI

1. Iniţierea de schimburi de experienţă cu elevi ai

şcolilor din împrejurimi

2. Donaţii de carte şcolară;

3. Elevi dispuşi să se implice în acţiuni de

voluntariat;

4. Existenţa în oraş a unor spaţii adecvate

desfăşurării unor activităţi extraşcolare;

1. Creşterea numărului de cazuri sociale (elevi cu

părinţi plecaţi în străinătate )

2. Scăderea bugetului familiilor elevilor;

3. Menţinerea programului şcolar încărcat ce

împiedică realizarea de activităţi

extracurriculare/pregătire suplimentară

4. Lipsa fondurilor din partea părinţilor cu

privire la acordarea permisiunii copiilor pentru

deplasări necesare derulării unor activităţi

extracurriculare.

Consilier educativ,

Prof. Trandafir Marius

Raportul de activitate al ariei curriculare ”Tehnologii”

Semestrul I

Anul școlar 2016-2017

Procesul educaţional este un act de socializare, de culturalizare, de formare şi dezvoltare a personalităţii carepoate fi dus la îndeplinire doar de întreaga echipă didactică. În contextul actual, analizele periodice pe care le efectuăm încadrul comisiei metodice, au drept scop stabilirea situaţiei reale şi a măsurilor ce se impun pentru depăşireadisfuncţionalităţilor ce pot apărea în procesul instructiv-educativ.

Page 32: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

32

1. PROIECTARE-ORGANIZAREComisia metodică pentru disciplinele de specialitate este formată din 25 de membri: 13 de ingineri, 5 economiști

şi 7 maiştrii instructori. Conform statutului în învăţământ, cadrele didactice se impart în: 18 cadre titulare, 7 cadresuplinitoare. Din comisie fac parte următorii membrii :

1. Serban Monica2. Matei Mihaela3. Pirjolea Mihaela4. Ilie Silvia5. Radoi Amalia6. Catalan Maria7. Pițan Ramona8. Suditu Loredana9. Marica Denisa10. Ghita Angelica11. Stancu Eugenia12. Vlad Alina13. Gheorghe Verginia14. Sterea Dumitru15. Badea Georgel16. Zaharia Victor17. Dobre Ion18. Stana Anton19. Popa Viorel20. Popa Danut Nicolae21. Radu Doina Antoneta22. Ilie Gheorghe23. Vasalache Mirela24. Orboiu Constantin Sorin25. Ralea Gheorghe

În perioada pe care o analizăm, activitatea la nivelul Comisiei Metodice “Tehnologii” s-a desfăşurat conform cu:

Strategia de dezvoltare a şcolii; Priorităţile stabilite prin Planul de muncă şi a Planului de activităţi întocmit şi aprobat la începutul anului şcolar,

în şedinţa comisiei metodice; Dispoziţiile şi notificările Consiliului de Administraţie al şcolii; Atribuţiile şi sarcinile de serviciu ce revin fiecărui membru din Fişa de atribuţii.S-au urmărit prin aceste activităţi, obiective precum:

Asigurarea dezvoltării/formării profesionale a cadrelor didactice, prin centrarea formării pe competenţelemetodologice, dezvoltarea unui management de echipă;

Asigurarea unui sistem coerent şi eficace de perfecţionare a membrilor comisiei; Eliminarea formalismului în cadrul celor trei componente-concepţie, acţiune şi evaluare – din activitatea comisiei

metodice; Fundamentarea nevoilor de formare a cadrelor pe baza analizei de nevoi; Creşterea eficienţei activităţii de formare continuă prin prisma promovării noului în activitatea de predare-

învăţare (metode alternative de predare-învăţare-evaluare) a disciplinelor de specialitate;

Page 33: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

33

Menţinerea şi dezvoltarea legăturii cu familia; Promovarea imaginii şcolii; Respectarea parcurgerii conţinuturilor conform planificărilor pe an şcolar; S-au realizat convenţii de colaborare pentru desfăşurarea practicii pentru nivelul 3 şi 4 de calificare; Elevii au realizat portofolii personale atât la orele de teorie, laborator sau practică sub îndrumarea,

supravegherea şi contribuţia inginerilor şi a maiştrilor; Stabilirea și refacerea CDL-urilor. S-au format echipe de realizare a curriculum-ului pe ani de studiu şi specializări,

după cum urmează:- CDL clasa a IX-a toate domeniile de la nivelul unităţii şcolare.- CDL clasa a X-a, toate domeniile de la nivelul unităţii şcolare,in concordanță cu noile SPP-uri nivel 3

școală profesională și nivel 4 liceu(conform Anexelor 2 și 4 OMENCS 4121/13.06.2016) Participarea elevilor la olimpiade şi concursuri şcolare. S-a stabilit să existe o preocupare mai bună a cadrelor

didactice pentru pregătirea elevilor la faza pe judeţ.2. COORDONARE-IMPLICARE

Activitatea comisiei metodice a avut un spectru larg:

Au fost distribuite precizările I.Ş.J./M.Ed.C., privind reforma, privind conţinuturile și modificările programeişcolare, fişa de atribuţii în cadrul comisiei metodice, a notei privind întocmirea proiectelor didactice, aplanificărilor calendaristice, pentru ca toate cadrele didactice să ştie clar ce se aşteaptă şi ce motiveazăcalificativul sau nota acordată în urma asistențelor la ore, în cadrul monitorizării interne.

La nivel de comisie metodică a fost elaborat şi distribuit, un grafic de notare al elevilor astfel ȋncât să existe ocorelare între numărul de ore/săptămână la un modul şi numărul de note corespunzătoare perioadei de notare.

Participarea la consfătuiri şi acţiuni tematice desfăşurate conform graficului I.Ş.J. La consfătuirea care a avut locla ISJ Dâmbovița au participat cadrele didactice care nu au avut ore în ziua respectivă.

Aplicarea și interpretarea testelor inițiale Participarea la Balul Bobocilor şi implicarea profesorilor diriginţi de la clasele a IX-a și a XI-a. Redactarea CV-ului şi a fişelor individuale ale membrilor comisiei şi depunerea acestora la mapa comisiei. Desfăşurarea diferitelor acţiuni specifice conform calendarului de activități Realizarea de asistenţe la ore. Participarea la cursuri de formare şi perfecţionare. Organizarea şi desfăşurarea olimpiadei disciplinelor tehnologice, faza pe şcoală Elaborarea şi centralizarea temelor proiectelor pentru Examenul de certificare a competenţelor profesionale,

nivel 3 și 4. Continuarea activității firmelor de exerciţiu la profilul Servicii

3. MONITORIZARE-EVALUAREVerificarea activităţilor membrilor comisiei s-a realizat respectând următoarele cerinţe: controlul documentelor

necesare ȋnregistrării progresului şcolar, realizarea planificărilor anuale şi semestriale, proiectarea unităţilor de învăţare,realizarea de proiecte didactice, asistenţe la lecţii la un număr de nouă cadre didactice: patru suplinitoare, cinci titulare şiîntocmirea fişelor de observare a lecţiei.

Activităţile didactice au avut în vedere şi:

Promovarea unei relaţii de comunicare deschisă între profesori şi elevi, care să stimuleze cultivarea valoriloretice, estetice, civice şi personale, să modeleze atitudini şi comportamente responsabile;

Adoptarea unor modele instrucţionale active-participative ce favorizează înţelegerea şi apropierea conţinuturilorde specialitate, a conceptelor operaţionalespecifice şi a unor informaţii culturale diverse;

Aplicarea curriculum-ului naţional la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar - liceal șiȋnvățământ profesional;

Extinderea metodelor alternative de evaluare a informaţiei de specialitate apropiate de către elevi şi acompetenţelor dobândite.Este obligatorie cunoaşterea curriculum-ului şcolar, respectarea întocmai a programelor şcolare; cu privire la

acest lucru se va urmări permanent: întocmirea planurilor de lecţii pentru profesorii debutanţi şi pentru lecţiile de

Page 34: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

34

recapitulare la ceilalţi profesori, evaluarea elevilor să fie continuă, iar ritmul notării să respecte criteriile şi cerinţeleevaluării continue. Pentru îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional, se impune ieşirea din “clasic”, folosireametodelor moderne, studierea noilor probleme de metodică şi o atenţie sporită asupra sub/supra evaluării.

4. COLABORARE CU PARTENERI ABILITAŢIS-au realizat convenţii de colaborare pentru desfăşurarea practicii pentru toate specializările, nivelul 3 și 4 cu

agenţii economici.

5. ANALIZA SWOT

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

Realizarea unei transparenţe a deciziilor printr-ocomunicare continuă intre membrii comisiei metodice –membrii catedrei au colaborat în permanenţă de-a lungulsemestrului şi şi-au îmbunătăţit activitatea prin schimburide idei, dialoguri deschise, discutii ocazionale.

Întocmirea documentelorde proiectare didactică înconformitate cu prevederile curriculum-ului naţional decătre toate cadrele didactice.

Realizarea, în general, aconţinutului ştiinţific al lecţiilor şia instruirii pe fondul esenţializării şi structurării acestuia,în felul acesta asigurându-se caracterul formativ-participativ al învăţării.

Utilizarea mijloacelor moderne: calculator, videoproiectorde către unele cadre didactice de specialitate.

Preocupări din partea cadrelor didactice pentru a stabili obună relaţie de comunicare professor-elev.

Lucru individual şi pe grupe cu elevii. Subiectele şi itemii pentru olimpiadă au fost elaborate cu

mai multă rigoare ştiinţifică. Elaborarea programelor şi auxiliarelor curriculare, pentru

CDL-uri clasa a IX-a şi a X-a.

Nerespectarea termenelor stabiliteîn predarea planificărilor şi a altormateriale solicitate, de către unelecadre didactice.

Implicarea nerelevantă a unorcadre didactice în activitateaextraşcolară.

Participarea redusă a unor elevi laactivităţile de pregătiresuplimentara (consultaţii pentrupregătire competenţe digitale).

Implicarea unui număr mic de cadredidactice în găsirea agenţiloreconomici, unde elevii sădesfăşoare instruire practică.ceamai mare parte a orei estedominată de predare, elevii suntpasivi iar învăţarea este lăsatăpentru acasă.

Numărul mare de absenţenemotivate de către mulţi elevi.

Evaluarea elevilor este de multe orisubiectivă şi urmăreşte cel maiadesea nivelul de memorare alcunoştinţelor transmise.

OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI

Participarea la activităţi de formare continuă. Valorificarea potenţialului uman-profesori şi elevi. Autoevaluarea proprie astfel încât profesorul poate

devein model moral, comportamental pentru elevi. Valorificarea potenţialului creative al elevilor prin initierea

de noi proiecte educative şi asumarea de roluri.

Motivaţia scăzută elevilor pentruînvăţare.

Abandonul şcolar chiar din clasa aIX-a.

Elevi cu carenţe serioase îneducaţie, dobândite până la venireaîn şcoala noastră.

Page 35: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

35

Direcţii de acţiune pentru eficientizarea procesului educaţional pe semestrul al II-lea

Ca masuri acţiune pentru eficientizarea procesului educaţional pe semestrul al II-lea, sunt propuse:

- stabilirea unor relaţii de lucru eficiente, cu elevii;- proiectarea activităţii didactice în raport cu stilul de învăţare al elevilor;- sprijinirea elevilor cu lacune sau ritm lent de învăţare, prin pregătire suplimentară;- încurajarea elevilor să pună întrebări, să înveţe să descopere;- organizarea şi desfăşurarea Olimpiadei disciplinelor tehnologice, faza judeţeană;- pregătirea elevilor ȋn vederea participării la diferite concursuri;- pregătirea elevilor claselor terminale pentru susţinerea examenului pentru certificarea competenţelor

profesionale;- realizarea unor instrumente de evaluare pentru stabilirea baremului minimal corespunzător notei 5,

pentru atingerea standardelor de instruire propuse şi elaborarea caietelor de evaluare pentru fiecaremodul;

- derularea graduală a activităţilor, de la simplu la complex, împărţirea sarcinii de învăţare în paşi mici derealizare, facilitând elevilor înţelegerea conţinuturilor parcurse şi dobândirea abilităţilor practiceconform SPP-urilor;

- utilizarea unor metode moderne de evaluare bazate pe executarea de lucrări practice, proiecte,simulare, studiu de caz, referate, activităţi de învăţare care în prezent sunt folosite doar izolat şi de unnumăr mic de cadre didactice;

- perfecţionarea cadrelor didactice prin participarea la cursuri de formare şi perfecţionare.

Ca o concluzie a întregii activităţi a comisiei, până la această dată, aceasta s-a desfăşurat în bune condiţii,membrii comisiei preocupându-se pentru creşterea calităţii şi eficienţei procesului de învăţământ la modulele şidisciplinele de specialitate.

Responsabil arie curriculară,

Prof. ing. Radu Doina Antoneta

RAPORT DE ACTIVITATE PE SEMESTRUL I IN ANUL SCOLAR 2016 / 2017 LA COMISIAMETODICA „OM SI SOCIETATE – SPORT SI ARTE”

Componenta comisiei pe arii curriculare:

Catedra de educatie fizica si sport:Bordeianu Cristian: grad didactic I; responsabil comisie metodica, responsabil catedra;Cristea Laurentiu: grad didactic I; secretarul comisiei metodice, secretar catedra;Tzitzeclis Gheorghe, grad didactic I;Tzitzeclis Georgiana, debutant.

Catedra de geografie:

Page 36: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

36

Diaconu Teodor: grad didactic I, responsabilul catedrei;Fenoghen Ilie: grad didactic I;Ionescu Magdalena: grad didactic I, secretarul catedrei.

Catedra de istorie:Ionescu Magdalena: grad didactic I, responsabilul catedrei;Bucur Ionela: grad didactic definitiv, secretarul catedrei.Polizache Valentin: grad didactic I.

Catedra de stiinte sociale:Mitran Doinita: grad didactic I, responsabilul catedrei;Neacsu Ramona - psihopedagog: profesor de psihologie, grad didactic definitiv,secretarul catedrei.

Catedra de religie, educatie muzicala, educatie plastica:Stoica Mihaela: profesor de religie, grad didactic definitiv, responsabil catedra;Davidescu Razvan: profesor de religie, grad didactic I, secretarul catedrei;Grigore Nicoleta Florentina: profesor de religie

Obiective:In scopul asigurării unui proces de educatie eficient și de calitate, comisia

metodică „Om si societate – Sport si arte” și-a propus atingerea urmatoarelorobiective :

- o proiectare didactică în care relaţia profesor - elev să fie privită dinperspectiva noilor roluri ale profesorului : creator de curriculum, creator desituaţii de învăţare, consilier, moderator, partener sau evaluator;

- identificarea si aplicarea unor metode adecvate pentru ca elevii să-şiînsuşească temeinic cunoştinţele, cu accentul pus pe utilizarea metodelor deînvăţare activă;

- dezvoltarea competenţelor prevăzute în programele şcolare şi a celor necesareunei bune încadrări a elevilor în viaţa socială : comunicare, gândire critică,dezvoltarea unor valori şi atitudini adecvate societăţii contemporane,prelucrarea şi utilizarea contextuală a unor informaţii complexe raportate la uneveniment sau fenomen naţional, european ori universal;

- formarea capacităţii elevilor de a reflecta asupra modelelor şi valorilor culturale,a capacităţii de a formula opinii şi judecăţi de valoare proprii, de a manifestadiscernământ în argumentarea acestor opţiuni, în exprimarea sensibilităţii eticeşi estetice;

Page 37: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

37

- creşterea ponderii activităţilor independente, diferentiate sau de grup;- adaptarea procesului de predare - învățare - evaluare la nevoile elevilor cu

cerințe educative speciale și sprijinirea incluziunii acestora în mediul școlarliceal;

- monitorizarea progresului şcolar;- educarea spiritului de disciplină şi colaborare ;- impartialitatea si promovarea şanselor egale de afirmare la oră pentru toţi

elevii ;- organizarea de activităţi extracurriculare;- cunoaşterea şi aplicarea de către toţi profesorii a componentelor evaluării

(tipuri de evaluare, tipuri de itemi, interpretarea rezultatelor, furnizarea feed-back-ului către elevi) atât în forma sa clasică dar şi în cea complementară :proiect, portofoliu, investigaţie, autoevaluare;

- realizarea de schimb de experienţă la nivelul catedrei;- sprijinirea integrării profesorilor debutanţi;- perfectionarea continuă a tuturor cadrelor didactice;- ameliorarea bazei materiale;- pregatirea elevilor pentru obtinerea de performante la examene,

concursuri, olimpiade, precum si a celor cu rezultate nesatisfacatoare ;- realizarea unei comunicări reale si eficiente între cadrele didactice, în scopul

unei bune desfășurări a activităților comisiei.

Activitatea la nivelul comisiei metodice „Om şi Societate – Sport si arte” insemestrul I al anului şcolar 2016-2017 a cuprins :

- proiectarea didactică s-a realizat în conformitate cu cerinţele programelorşcolare în vigoare şi specificul claselor şi în spiritul noilor perspective privindrolul profesorului în procesul instructiv-educativ;

- a fost analizată activitatea comisiei din anul scolar 2015 - 2016 şi stabiliteresponsabilităţile fiecărui membru pentru noul an şcolar;

- a fost dezbatut si adoptat planul managerial la nivelul comisiei ;- activitatea de predare s-a desfăşurat ritmic, la toate clasele, centrându-se pe

promovarea unor metode participativ - active, în limitele impuse de nivelulelevilor ;

- strategiile didactice au fost adaptate la particularitatile de varsta ale elevilor ;- cadrele didactice și-au întocmit portofolii personale ;- elevii au fost sprijiniti în atingerea performanțelor școlare prin activitati

de pregatire suplimentara ;

Page 38: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

38

- procesul de evaluare s-a realizat atât prin metode clasice, cat si prinmetode alternative;

- cadrele didactice au participat la activitățile desfășurate în cadrulcercurilor pedagogice pentru fiecare disciplină .

Activitati:Catedra de educatie fizica si sport a desfasurat Campionatul de fotbal pe clase,

editia de toamna in perioada 01 – 31.10.2016, campionatul de badminton fete si baietila clasa a VII – a in perioada 01 – 20.12.2016 si campionatul de tenis de masa fete sibaieti liceu in perioada 10 – 31.12.2017.

In anul scolar 2016 / 2017, semestrul I, catedra de educatie fizica si sporta participat la Olimpiada Nationala a Sportului Scolar, reprezentata de profesoriiBordeianu Cristian si Cristea Laurentiu, obtinand urmatoarele rezultate:

Liceu:Baschet baieti - locul II etapa pe centru metodic;

Gimnaziu:Badminton - locul I etapa pe centru metodic;Fotbal baieti - locul II etapa pe centru metodic;

De asemenea, catedra de inot reprezentata de prof. Tzitzeclis Gheorghe siTzitzeclis Georgiana au participat la Cupa 1 decembrie in cadrul campionatului deprobe scurte Pitesti unde s-au obtinut urmatoarele rezultate: Neacsu Cristian locul III –fluture, Stanciu Robert locul IV – bras, Ciorba Matei locul VII spate, Radu Alin locul VIIcraul, Chirca Sebastian locul VI bras. In data de 12.12.2016 la Campionatul National deprobe scurte s-au inregistrat urmatoarele rezultate: Neacsu Cristian locul III – 50 mbras si 50 m fluture, locul IV 50 m craul. Tot in cadrul catedrei de inot s-a definitivatprotocolul de colaborare cu A. C. S. Contratimp si C. S. M. Targoviste sectia inot.

Membrii catedrei de geografie prof. Diaconu Teodor si prof. FenoghenIlie au stabilit in afara orelor de curs un program special de pregatire pentru examenulde bacalaureat. Orele de pregatire suplimentara se desfasoara conform graficului,prezenta la orele de pregatire este foarte slaba, elevilor li s-au adus la cunostintagraficul esamenului de bacalaureat si programa examenului, s-au realizat teste deverificare iar rezultatele generale se incadreaza in scala de notare 3 – 6.

Catedra de istorie:

Page 39: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

39

In cadrul catedrei de istorie, doamnele profesoare Ionescu Magdalena si BucurIonela au sustinut urmatoarele activitati: 25 octombrie - Ziua Armatei Romane(prezentarea semnificatiei, depunere de flori); 9 octombrie Comemorarea victimelorHolocaustului (Expozitia „Pentru o democratie activa impotriva extremismului dedreapta” in colaborare cu Muzeul de istorie Dambovita si Fundatia Friedrich – ebert siintalnire cu Liviu Beris supravietuitor al Holocaustului din Romania; atelier de lecturacu titlul Holocaustul intre memorie si istorie); 1 Decembrie – Ziua Nationala a Romaniei(dezbatere-reprezentanti ai claselor a XII-a); 24 ianuarie – Unirea PrincipatelorRomane.

Comisia metodica „OM SI SOCIETATE – SPORT SI ARTE” si-a desfasuratactivitatile metodice conform programului stabilit: Pe semestrul I, in data de 29.11.2016 prof. Ionescu Magdalena a sustinut lectia

demonstrativa cu tema Asia de sud – India si prof. Bucur Ionela a sustinut referatulcu tema: Avantajele si dezavantajele metodelor interactive.Analiza:

În urma unei scurte analize a activității din semestru I, anul școlar 2016 – 2017pot fi evidențiate următoarele aspecte :

puncte tari :- respectarea planului operațional propus la începutul semestrului I;- o bună colaborare cu întreaga conducere a unității școlare și toate celelalte

comisii metodice;- disponibilitate demonstrată în introducerea de metode moderne în actul de

predare învățare (utilizarea calculatorului, videoproiectorului, lucrul pe grupe ) ;- evaluarea și monitorizarea elevilor este adecvată și obiectivă.

puncte slabe :- material didactic insuficient;- lipsa de interes și nivelul slab de pregătire al elevilor nu permite obținerea

de performanțe la olimpiadele de specialitate.Responsabil comisie,

prof. Bordeianu Cristian

Page 40: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

40

RAPORT DE ACTIVITATE

COMISIA METODICA ,,STIINTELE NATURII”

An scolar 2016- 2017

Comisia metodica ,,Stiintele naturii” este formata din urmatorii membrii:

Catedra de chimie:

Prof. Cîrstea Nicoleta – gr. I –responsabilul comisiei

Prof. Gheorghe Marian – gr. I

Prof. Ionita Lioara – gr. I

Catedra de fizica:

Prof. Trandafir Marius – gr. I

Prof. Gogu Florin – gr. I

Catedra de biologie

Prof. Bratcovici Iulia – gr. II

Activitatea comisiei metodice a debutat cu:

- Stabilirea responsabilităţilor membrilor comisiei;

- Stabilirea şi aprobarea planului managerial;

- Stabilirea şi aprobarea manualelor şcolare care vor fi utilizate în procesul instructiv

A urmat elaborarea si aplicarea testului iniţial la disciplinele biologie, fizica si chimie (test identic

pentru toate clasele, pe nivel de studii, conform modelului elaborat de Ministerul Educatiei, Tineretului si

Sportului).

REZULTATELE TESTELOR INIŢIALE

LA DISCIPLINA CHIMIE

PE CLASE:

Clasa Profesor MEDIA CLASEI

Test initial

VII IONITA LIOARA 5.37

IX A GHEORGHE MARIAN 5.00

IX B IONITA LIOARA 2.88

Page 41: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

41

IX C IONITA LIOARA 4.37

IX D GHEORGHE MARIAN 6.30

IX E CÎRSTEA NICOLETA 3.68

IX F CÎRSTEA NICOLETA 4.00

IX G IONITA LIOARA 3.44

IX I p IONITA LIOARA 2.10

IX J p GHEORGHE MARIAN 4.53

IX H p CÎRSTEA NICOLETA 3.12

IX K p IONITA LIOARA 2

X B CÎRSTEA NICOLETA 3.17

X D CÎRSTEA NICOLETA 3.90

X G CÎRSTEA NICOLETA 2.85

X I p IONITA LIOARA

X J p CÎRSTEA NICOLETA 3.44

XI B IONITA LIOARA

XI D CÎRSTEA NICOLETA 3.10

XI E CÎRSTEA NICOLETA 2.82

XI G CÎRSTEA NICOLETA 3.30

XII B CÎRSTEA NICOLETA 1.77

XII D CÎRSTEA NICOLETA 2.32

CAUZELE IDENTIFICATE:1. Necunoasterea algoritmului de calcul a particulelor elementare din atom si a pozitiei elementului in

TP

2. Scrierea gresita a formulelor chimice ale substantelor chimice;

3. Scrierea gresita a ecuatiilor reactiilor chimice;

4. Calcule stoechiometrice pe baza reactiei chimice incomplete sau total gresite.

MĂSURI PROPUSE:

1. Respectarea Programului remedial” pentru clasele a IX-a;

2. Secvente de lectura folosite pentru a intelege informatia citita;

3. Îmbinarea activităţii frontale cu cea de grup;

Page 42: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

42

4.Corelarea permanenta a notiuniunilor teoretice cu aplicatiile lor practice ;

5.Promovarea activităţilor diferenţiate;

6.Autoevaluare, interevaluare a fişelor de lucru

7.Folosirea mijloacelor de instruire şi tehnici de lucru variate care susţin realizarea integrală şi

eficientă a curriculumului.

8. Identificarea stilurilor de invatare, in vederea selectarii unor strategii didactice eficiente;

9. Diversificarea metodelor de predare –invatare, cu accent pe invatarea centrata pe elev;

10. Colaborarea cu dirigintele clasei in vederea monitorizarii elevilor cu cerinte educationale speciale

11.Recapitularea esalonata a cunostintelor teoretice (pe parcursul lectiilor, atunci cand se face apel la

cunostintele din anii anteriori, se va acorda o atentie marita explicarii notiunilor uitate sau gresit

intelese,inainte de comunicarea noilor cunostinte)

12. Accentuarea rezolvarii de exercitii si probleme.

PLAN DE ÎMBUNĂTĂŢIRE

Nr.crt.

Activitate propusă Termen Grup ţintă Responsabil

1. o Pregătire suplimentară cu elevii cuprobleme speciale.

o Recapitularea şi fixarea unor cunoştinţedin anii şcolari anteriori

Fişe de lucru pe grupeCorelarea permanenta a notiuniunilor teoreticecu aplicatiile lor practice

Promovarea activităţilor diferenţiate

Sem ISem II

Clasa a IX a ,E, F, Hp

Clasa a IX- aB,C, G,Ip,KpClasa a IX- aA, D, Jp

Prof. CîrsteaNicoleta

Prof. IonitaLioara

Prof. GheorgheMarian

2. o Pregătire suplimentară cu elevii cuprobleme speciale.

o Recapitularea şi fixarea unor cunoştinţedin anii şcolari anteriori

Fişe de lucru pe grupeCorelarea permanenta a notiuniunilor

teoretice cu aplicatiile lor practicePromovarea activităţilor diferenţiate

Sem ISem II

Clasa a X - aD,G,Jp

Clasa a X - aC,Ip

Prof. CîrsteaNicoleta

Prof. IonitaLioara

3. o Pregătire suplimentară cu elevii cuprobleme speciale.

o Recapitularea şi fixarea unor cunoştinţedin anii şcolari anteriori

Fişe de lucru pe grupeCorelarea permanenta a notiuniunilor

teoretice cu aplicatiile lor practice

Sem ISem II

Clasa a XI- aD, E, G

Prof. CîrsteaNicoleta

Page 43: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

43

Promovarea activităţilor diferenţiate

4.o Pregătire suplimentară cu elevii cu

probleme speciale.o Recapitularea şi fixarea unor cunoştinţe

din anii şcolari anterioriFişe de lucru pe grupe

Corelarea permanenta a notiuniunilorteoretice cu aplicatiile lor practice

Promovarea activităţilor diferenţiate

Sem ISem II

Clasa a XII-aB, D

Prof. CîrsteaNicoleta

Sef catedra CHIMIE

Prof. Cîrstea Nicoleta

REZULTATELE TESTELOR INIŢIALELA DISCIPLINA BIOLOGIE

PE CLASE:

Clasa Test initial

IX A 3,86

IX B 3,56

IXC 4,13

IXD 4,50

IXE 4,92

IXF 4.81

IXG 4,90

PUNCTE TARI: -recunosc elementele componente ale ecosistemelor;

PUNCTE SLABE: -confunda principalele categorii trofice studiate , de unde si incapacitatea de a realiza corect

lanturi trofice;

MĂSURI AMELIORATIVE:

secvenţe de lectură folosite pentru a înţeleage informaţia citită; esenţializarea predării;

Page 44: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

44

ponderea metodelor clasice şi moderne;

îmbinarea activităţii frontale cu cea de grup;

crearea şi dezvoltarea deprinderilor cu aplicabilitate practică a cunoştinţelor ;

promovarea activităţilor diferenţiate;

autoevaluare, interevaluare a fişelor de lucru

PLAN DE ÎMBUNĂTĂŢIRE

Nr. crt. Activitate propusă Termen Grup ţintă Responsabil

1. o Pregătire suplimentarăo Recapitularea şi fixarea unor

cunoştinţe din anii şcolari anterioriFişe de lucru pe grupe

Sem ISem II

Clasa a IX a Prof.Iulia

Bratcovici

Sef catedra BIOLOGIE

Prof. Bratcovici Iulia

REZULTATELE TESTELOR INIŢIALELA DISCIPLINA FIZICA

PE CLASE:

Clasa PROFESOR MEDIA CLASEITest initial

VII TRANDAFIR MARIUS 4,37

IX A TRANDAFIR MARIUS 1,88

IX B TRANDAFIR MARIUS 1,60

IX C TRANDAFIR MARIUS 2,04

IX D GOGU FLORIN 3,70

IX E TRANDAFIR MARIUS 2,04

IX F TRANDAFIR MARIUS 2,03

X A TRANDAFIR MARIUS 4,54

X B GOGU FLORIN 2,86

X C TRANDAFIR MARIUS 3,58

X D TRANDAFIR MARIUS 3,79

X E TRANDAFIR MARIUS 3,65

X F GOGU FLORIN 3,58

X G TRANDAFIR MARIUS 3,56

X Hp GOGU FLORIN 2,44

Page 45: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

45

X Ip GOGU FLORIN 3,04

Greşeli:

Greşeli frecvente la calcule, la înlocuirea unităţilor de măsură;

Elevii nu cunosc mărimile fizice fundamentale şi unităţile lor de măsură;

Elevii nu ştiu să lucreze cu multipli şi submultipli unităţilor de măsură;

Elevii fac confuzii între mărimile fizice.

Nu cunosc anumite simboluri ale mărimilor fizice;

Nu pot rezolva probleme simple.

Măsuri ameliorative propuse:

Lucru diferenţiat la clasă;

Aplicarea programului ameliorativ;

Evitarea învăţării în salturi;

Determinarea elevilor pentru studiul individual;

Folosirea metodelor alternative de învăţare şi evaluare;

Utilizarea metodelor activ – participative pentru a stârni interesul şi curiozitatea elevilor;

Rezolvarea problemelor la clasă până la obţinerea rezultatului final

Plan de îmbunătăţireNr.crt.

Activitate propusă Termen Grup ţintă Responsabil

1. o Pregătire suplimentară cu elevii cuprobleme speciale.

o Recapitularea şi fixarea unor cunoştinţedin anii şcolari anteriori

Fişe de lucru pe grupe. Îmbunătăţirea capacităţii de a reliza corelaţii

Sem I Clasa a IX- aA, B, C, E, F

Clasa a IX- aD

Prof. TrandafirMarius

Prof. GoguFlorin

2. o Pregătire suplimentară cu elevii cuprobleme speciale.

o Recapitularea şi fixarea unor cunoştinţedin anii şcolari anteriori

Fişe de lucru pe grupe. Îmbunătăţirea capacităţii de a reliza corelaţii

Clasa a X - aA,C, E, GClasa a X - aB, F, H, I

Prof. TrandafirMariusProf. GoguFlorin

Sef catedra FizicaProf. Trandafir Marius

Activitatea membrilor comisiei a continuat cu urmatoarele activitati:

- Verificarea şi aprobarea planificărilor (în conformitate cu programele şcolare în vigoare);

Page 46: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

46

- Toți membrii catedrei si-au elaborat portofoliile personale pe care le-au îmbogăţit cu materiale auxiliare

de predare şi evaluare (teste inițiale, teste de evaluare sumativă, fişe de lucru, proiecte didactice).

- Asigurarea notării ritmice de către fiecare cadru didactic;

- Amenajarea laboratoarelor de fizică, chimie – biologie;

- Instruirea elevilor privind regulile de SSM în laboratoare;

- Interasistenţă pentru cadrele didactice din cadrul comisiei;

- Amenajarea unor aviziere de informare a elevilor;

- Stabilirea unui orar special de pregatire in afara orelor de curs pentru elevii claselor a XII-a care

sustin la sfarsitul anului scolar examenul de bacalaureat la biologie;

-Stabilirea unui orar special de pregatire remediala in afara orelor de curs pentru elevii tuturor claselor;

- Prezentarea si discutarea cu elevii claselor a XII-a, în primele ore de curs, a metodologiilor pentru

examenul de bacalaureat si a programelor scolare pentru disciplina la care se sustine examenul de

bacalaureat, proba E (biologie);

- Toti membrii comisiei s-au implicat activ în activitătile de specialitate (consfătuiri didactice, sedinte

de catedră) dar şi în activităţi scolare şi extrascolare de la nivelul şcolii (26 octombrie ,,Alimentatie

pentru o viata sanatoasa”);

- Lecţia deschisă in cadrul comisiei, pe semestrul I- 29.11.2016, cu tema ,, Deformari elastice. Forta

elastica. Legea lui Hooke” ” clasa a IX-a C, a fost sustinuta de prof. Trandafir Marius;

- Prezentarea referatului, pe semestrul I, cu tema: „Colagenul” – prof. Cîrstea Nicoleta;

- Tot in semestrul I doamna prof. Bratcovici Iulia a sustinut Inspectia speciala pentru acordarea

gradului didactic I.

Responsabil comisie

prof. Cîrstea Nicoleta

Page 47: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

47

RAPORT DE ACTIVITATE

COMISIA METODICA ,,MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ”

SEMESTRUL I

An școlar 2016- 2017

Comisia metodică ,,MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ” este formată din

următorii membrii:

Catedra de matematică:

NițacheTamara –gradul I,

Ghițulescu Doina- gradul II,

Ghițulescu Sorin -gradul II,

Ionescu Cristian- gradul I,

Stanciu Ionela – debutant,

Mirea Georgiana –definitivat.

Catedra de informatică:

Păsat Gabriela –gradul I,

Amuza Alina-gradul I,

Coman Elena Oana-definitivat.

Activitatea comisiei metodice a debutat cu:

-alegerea șefului de catedră;

- stabilirea responsabilităţilor membrilor comisiei;

-stabilirea şi aprobarea planului managerial;

-stabilirea obiectivelor pentru anul școlar 2016-2017

-elaborarea și aplicarea testului iniţial.

Page 48: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

48

Comisia metodică a ariei curriculare,,Matematică și informatică’’ și- a propus atingereaobiectivelor:

-creșterea eficienței activității de predare-învățare la disciplinele matematică,informatică șiînzestrarea elevilor cu valori,competențe și atitudini cuprinse în programele școlare în vigoare;

-dezvoltarea receptivității pentru nou și a aptitudinilor de a- l introduce în practica;-diferențierea activităților cu elevii și adecvarea conținuturilor de învațare la nivelul claselor;

-perfecționarea tehnicii didactice educative;

-îmbinarea optima a metodelor tradiționale cu metodele complementare de evaluare în scopulcreșterii eficienței activităților de învățare și îmbunătățirea interesului și motivația învățăr ii;

-însușirea unor metode de informare și de documentare independente,care oferă deschiderespre autoinstruire ,spre învățare continuă;

-pregătirea suplimentară a elevilor pentru olimpiade si concursuri;

- pregătirea suplimentară a elevilor de clasa a XII pentru examenul de bacalaureat

-identificarea și acoperirea,pe cât posibil,a lacunelor din cunoștințele elevilor la acestediscipline;

Activitățile prin care s- au realizat într-o bună măsură obiectivele de mai sus sunt:

-întocmirea la timp a planificarilor calendaristice anuale și semestriale,conform programelorșcolare în vigoare;

-parcurgerea integrală a programelor școlare de toți membri comisiei conform planificărilor șiîn corelație cu manualele alternative

-administrarea de teste inițiale la toate clasele, la toate disciplinele urmate de analiza șiinterpretarea acestora. Fiecare cadru didactic și- a stabilit și un plan de măsuri care a inclusprintre altele și programe de recuperare pentru elevii ramași în urmă la învățătura;

-realizarea de către toate cadrele didactice din comisie a unor modele de fișe de lucru, testeînsoțite de bareme de evaluare și notare, lucrări scrise semestriale;

-realizarea unei monitorizări permanente a progresului elevilor la matematică, informaticăprin administrarea periodica a testelor de progres;

Page 49: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

49

-întocmirea, înca de la începutul anului a graficului de pregatire suplimentară a elevilor declasa a XII;

-pregătirea suplimentară a elevilor de clasa a XII-a

-cadrele didactice din aceasta comisie metodică au fost permament preocupate de asigurareaconținutului științific al lecțiilor, prin îmbinarea optimă a metodelor tradiționale cu metodelemoderne de predare-învațare-evaluare (utilizarea calculatorului, a lucrului pe grupe, lucrul cufise, flipchart), utilizarea cu preponderență a metodelor din categoria celor activ participative;

-realizarea activităților metodice propuse conform programelor stabilite-oră deschisă: -prof Mirea Georgiana la clasa a IX D-,, Progresia geometrică”-referat –Metode de stimulare a creativităţii elevilor în procesul de predare- învăţare-

referat ştiintific-prof.Stanciu Ionela

-întocmirea de către fiecare profesor a portofoliului individual;

-completarea permanentă a mapelor elevilor;

-permanenta colaborare, pe tot parcursul anului între toți membri comisiei, urmărindu-se o câtmai bună înțelegere și aplicare a reformei învațămăntului;

-participarea tuturor membrilor comisiei la toate acțiunile organizate le nivelul școlii;

-la baza relațiilor cadru didactic-elev au stat respectul reciproc, conduita civilizatăcolaborarea și înțelegerea, afectivitatea. Elevii au fost în permanență încurajați în dorința deautodepașire, atitudine pozitiva față de studiu, punctualitate, ținuta decenta și conduita morală.-pentru obținerea unor rezultate bune la învățătura și disciplină s-a menținut o relație

permenantă părinți-cadre didactice, cadre didactice-cadre didactice, cadre didactice-echipamanagerială.

-înscrierea la timp a notelor in catalog;

Pe lângă multe reușite ale comisiei metodice am identificat și cateva puncte slabe:

-elevii nu studiază acasă; unii elevi nu își notează lecția, sunt destule cazuri de elevi cu caietde clasa universal sau inexistent;

-mulți elevi nu își efectuează tema de casa;

-absenteismul foarte ridicat;

Page 50: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

50

-lipsa de motivare a elevilor;

-nivelul de cunoștinte foarte scazut al eleviilor de clasa a IX-a.

Ca o concluzie a întregii activități a comisiei metodice pe parcursul semestrului I,acesta s-a desfășurat în bune condiții, membri comisiei preocupându-se permanent de creștereacalității și eficienței procesului de învățamânt la disciplinele matematică, informatică.

Întocmit,Prof. NițacheTamara

RAPORT PRIVIND REZULTATELE OBŢINUTELA TESTELE INIŢIALE, LA MATEMATICĂ,INFORMATICA ÎN ANUL ŞCOLAR 2016-2017

Obiective: cunoaşterea nivelului de pregătire al elevilor în momentul începerii noului an şcolar; realizarea de către profesori a diagnozei şi prognozei pentru etapa următoare; cunoaşterea de către elevi şi părinţi a nivelului de la care elevii pornesc în următoarea

etapă de studiu; cunoaşterea de către profesori a măsurii în care elevii sunt capabili să-şi însuşească

noţiunile ce urmează a le fi predate, să-şi formeze competenţele specifice disciplinei; elaborarea unui plan de măsuri coerent care să armonizeze relaţia competenţe specifice

aşteptate/ conţinuturi, atât la nivelul clasei, dar şi individualizat.

Etape: stabilirea competenţelor al căror grad de realizare urmează a fi urmărit prin testare; stabilirea conţinuturilor aferente competenţelor urmărite; stabilirea corelaţiei competenţe/conţinuturi evaluate; stabilirea corelaţiei competenţe/ itemi; stabilirea condiţiilor în care va avea loc testarea: data, timpul alocat, punctajul acordat,

forma de notare etc.; elaborarea şi redactarea itemilor; realizarea baremului de evaluare şi notare; corectarea şi notarea testelor; realizarea statisticilor, stabilirea concluziilor, a măsurilor de remediere şi a planurilor

individualizate de învăţare, acolo unde este cazul; comunicarea rezultatelor şi concluziilor elevilor, părinţilor şi dirigintelui clasei.

Competenţe urmărite:

Page 51: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

51

Au fost stabilite un număr de 4-6 competenţe specifice la fiecare disciplină, la fiecareclasă, pe baza cărora s-au realizat matricele de specificaţii şi s-au elaborat itemiicorespunzători.

Corelaţiile competenţe/conţinuturi şi competenţe/ itemi au fost realizate cu simţ deresponsabilitate de către toţi profesorii, astfel încât acestea să poată reflecta nivelul real alcunoştinţelor elevilor în momentul începerii unui nou parcurs şcolar la fiecare disciplină, înacest mod fiecare profesor putându-şi adapta planificările calendaristice şi celelalte proiecteeducaţionale la situaţia reală a elevilor.

Concluzii: Mediile obţinute relevă faptul că elevii nu au noţiunile elementare învăţate în clasele

anterioare; Subiectele care necesită gândirea analitică şi sintetică (partea a II-a) sunt rezolvate în

proporţie foarte mică, ceea ce reflectă faptul că elevii folosesc într-o măsură foarte demică nivelurile cognitive superioare;

S-au constatat o serie de greşeli tipice care vor fi analizate pe fiecare disciplină în partepentru diminuarea lor pe viitor;

Măsuri de remediere: Efectuarea cât mai multor exerciţii pentru fixarea noţiunilor de matematică, fizică şi

chimie; Dezvoltarea gândirii analitice, reflexive prin rezolvarea mai multor situaţii-problemă; Întocmirea unor planuri de remediere pentru elevii care au obţinut note sub 4 Discutarea cu părinţii în vederea implicării lor în pregătirea copiilor pentru şcoală; Stabilirea unui program de pregătire suplimentară pentru recuperarea rămânerilor în

urmă a elevilor care au obţinut note mai mici de 5; Regândirea planificării materiei în acest an şcolar pentru atingerea unui nivel acceptabil

de către majoritatea elevilor conform standardelor de performanţă Întocmirea unor fişe de progres pentru toţi elevii, la toate disciplinele; Stabilirea în cadrul comisiei “Matematică şi informatiăș a unor acţiuni care să vizeze

implementarea unor metode moderne, active care să implice în cât mai mare măsurăelevii în activităţile şcolare şi extraşcolare;

Dezvoltarea la elevi a spiritului de echipă simultan cu cel concurenţial; Educarea elevilor în spiritul autoevaluării corecte. alocarea unor resurse de timp la fiecare oră pentru aprofundarea unor noţiuni, concepte,

analiza unor probleme , etc temă pentru acasă realizarea unor teme specifice la portofoliul elevului

testarea oral/scris a nivelului competenţelor la final de semestru/an (fără notare încatalog)

Page 52: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

52

fişe de lucru diferenţiate

REZULTATELE TESTELOR INIŢIALE

LA DISCIPLINA MATEMATICĂ

clasa Note media1-1,99 2-

2,993-

3,994-

4,995-

5,996-

6,997-

7,998-

8,999-

9,9910

V II 4 6 10 3 3.10IXA 1 11 10 2 2,75IXB 7 14 4 2,16IXC 2 19 5 2.51IXD 5 11 9 1 2.70IXF 4 7 5 4 2 1 1 1 1 3.65IXG 4 15 8 1 2.57IXH 6 1 11 6 4IXI 2 1 1 10 8 3,84IXJ 5 10 8 2 1 1 5 3,27IXK 2 2 4 6 2 5 5,54XB 8 4 1.62XD 5 14 4 2.29XIA 4 3 4 4 2.53XIB 3 6 4 3.08XID 11 5 1 1.85XI I 5 6 1 1 2XIE 3 5 7 2 1 2 4,15XIG 5 5 2 4 2 2.56XIIA 4 5 2 2.18XIIB 6 3 1 1.78XIID 7 12 2 1 2 2.85XIIE 4 3 4 1 2

Page 53: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

53

PLAN DE REMEDIERE ŞCOLARĂÎN CADRUL COMISIEI „MATEMATICĂ ŞI INFORMATICĂ”

ANUL ŞCOLAR 2016 - 2017

I. Obiective: Recuperarea cunoştinţelor elementare ale elevilor, la fiecare disciplină, pentru a putea

parcurge la nivel minimal programa şcolară a acestui an şcolar; Implicarea mai amplă a elevilor în activitatea la clasă; Optimizarea relaţiei familie - şcoală;

II. Grup ţintă:

Elevii care au obţinut note sub 4 la testele iniţiale; Profesorii de specialităţile matematică,informatică.

III. Modalităţi de realizare:

monitorizarea prezenţei elevilor la cursuri; consilierea părinţilor de către diriginţi şi profesorii care predau disciplinele la care elevii

au obţinut rezultate nesatisfăcătoare; stabilirea unui program de recuperare a noţiunilor de bază din fiecare disciplină; stabilirea tematicii pentru orele de pregătire suplimentară; monitorizarea prezenţei elevilor la pregătirea suplimentară; încurajarea participării active a elevilor la ore, precum şi la activităţile educative din

şcoală sau din afara şcolii cu impact în integrarea lor mai bună în şcoală; asigurarea unor recompense pentru rezultatele obţinute, respectiv sancţionarea

nerealizării sarcinilor; atribuirea de sarcini suplimentare pentru acasă, progresive, de tipul fişelor de lucru,

proiecte, teme care să permită ajungerea acestor elevi la standardele minime deperformanţă.

IV. Programul de pregătire suplimentară

NUMELE ŞIPRENUMELE

PROFESORULUIZIUA

LOCULDE

DESFĂŞURARE

ORA

NIȚACHE TAMARA MIERCURILaborator

matematica14-15

IONESCU CRISTIANVINERI Laborator

matematica14-15

GHIȚULESCU SORIN MARŢI Laboratormatematica

14-15

Page 54: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

54

MIREA GEORGIANAMARŢI Laborator

matematica14-15

STANCIU IONELAJOI Laborator

matematica14-15

V. Proiectare/ organizare/ implementare

Activităţi Responsabili Colaboratori Termen

Elaborarea programului activităţilor derecuperare

Profesorii 31.09.2016

Stabilirea temelor care se vor aprofunda/recupera la orele de pregătiresuplimentară

Profesorii 31.09.2016

Elaborarea fişelor de lucru şi a altormateriale didactice necesare recuperării

Profesorii Permanent

Monitorizarea prezenţei elevilor lacursuri şi la pregătirea suplimentară;

Profesorii Diriginţii Permanent

Informarea regulată a părinţilor elevilorasupra frecvenţei acestora;

Profesori DiriginţiiPărinţii

Periodic

Organizarea la nivelul şcolii a unoractivităţi educative care săprevină/combată dezinteresul elevilorfaţă de şcoală;

Consilieruleducativ

Diriginţii Ocazional

Dezbaterea unor teme la orele dedirigenţie legate de necesitatea învăţăriila şcoală şi pe tot parcursul vieţii.

Diriginţii Consilieruleducativ

Periodic

VI. Evaluare:

Activităţi Responsabili Colaboratori Termen

Realizarea graficului de pregătiresuplimentară pe clase/discipline

Responsabilulcomisiei

Profesorii 31.09.2016

Întocmirea programei de recuperare lafiecare disciplină şi a planificăriitemelor

Responsabilulcomisiei

Profesorii 31.09.2016

Respectarea programului de pregătiresuplimentară la fiecare disciplină/clasă

Responsabilulcomisiei

Director Permanent

Întocmirea fişei de progres pentrufiecare elev participant la remedierea

Profesorii ianuarie2017

Page 55: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

55

şcolară Analiza rezultatelor finale ale pregătirii

suplimentare şi proiectarea următoareietape remediale dacă e cazul

Responsabilulcomisiei

Director ianuarie2017

PLAN DE MĂSURI REMEDIALE ÎN VEDEREA SUSȚINERII EXAMENULUI DEBACALAUREAT

În urma analizarii notelor obținute la testele iniíale la clasele a XII-a s-a impus întocmireaunui plan de masuri pentru pregătirea eleviilor în vederea susţinerii examenului debacalaureat.Membrii catedrei au convenit la urmatoarele masuri remediale:

a) Reluarea unor noțiuni predate anterior (baza necesara în parcurgerea cu succes aprogramelor școlare ) pentru asigurarea unui nivel minim prin care profesorii să reușeascaatingerea competențelor propuse în acest an de studiu.

b) Aplicarea de fișe de lucru sau rezervarea unor ore de predare / recapitulare pentruacoperirea lacunelor descoperite în matricea specifica, legate atat de competente cat și decontinuturi.

c) Conceperea unor programe de recuperare prin:

-teme diferențiate la clasa;

- învațarea prin pași mici;

- legatura cu familia;

- implementarea unor metode de predare / învatare centrate pe elev, metode care sa lestimuleze gandirea și efortul sustinut,astfel încât,in timp,elevii sa poata fi solicitati și la unnivel de competeța mai ridicat;

- asigurarea unui grad de comunicare profesor-elev ( stiințific, dar si compatibil cucapacitatea de asimilare /analiza/prelucrare a elevilor ) mai accentuat, prin care profesorul sapoata identifica cât mai concret lacunele în logica si modul de lucru al elevilor, pentru a leputea corecta, modela și perfecționa;

-personalizarea instruirii prin valorificarea deplina a tuturor capacitatilor si experienteiindividuale a fiecarui elev;

Page 56: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

56

-folosirea diferitelor modalitati de lucru cu elevii: traditional, activitate pe proiect, lucru îngrupe sau pe perechi, activitați practice;

-organizarea cu elevii a unor activitati diferențiate orientate pe specificul clasei, cât si pecompetențele elevilor, astfel încât sa se asigure atât creșterea nivelului de cunoaștere șipregatire a elevilor dotati, cât și aducerea la un nivel minim de întelegere a elevilor cu lacuneîn bagajul de cunoștinte;

- realizarea unor evaluari intermediare, facute intr-o nota de obiectivitate, corectitudine,rigurozitate si de incredere in posibilitatile de progres ale elevilor.;

- aplicarea unui sistem de evaluare stimulativ prin încurajarea oricaror performanțe saurelizari individuale ale elevilor;

-respectarea ritmului individual al învatarii, comunicarea eficienta în funcție de nevoileelevilor; ierarhizarea sarcinilor;

- rezolvarea a cât mai multe variante de subiecte de bacalaureat;

- conștientizarea elevilor cu privire la importanța însușirii temeinice a materiei ladisciplina “ Matematica” având în vedere dificultatea și exigentele examenului de bacalaureat.

PROGRAM DE PREGATIRE SUPLIMENTARĂ

NUMELE ŞIPRENUMELE

PROFESORULUI LOCULDESFAȘURĂRII ORA

CLASA

XII AXII DXII B

XII C XIIE XIIF

NIȚACHETAMARA

Lab matematica 14-15 JOI

IONESCUCRISTIAN

Sala de clasa XII C13-14

VINERI

GHIȚULESCUSORIN

Sala de clasa XII F 14-15 LUNI

MIREAGEORGIANA

Sala de clasa XII A 14-15 MARȚI

Page 57: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

57

Raport de activitate al comisiei de limbi moderne

Anul scolar 2016-2017

Sem. I

In semestrul I al anul scolar 2016-2017, Comisia de Limbi Moderne aavut urmatoarea componenta:

Catedra de limba franceza:

Prof. Deftu Andreea – debutant;

Prof. Cristea Florina – grad didactic II; coordonator al Catedrei deLimba Franceza;

Catedra de limba engleza:

Prof. Nae Diana Raluca- responsabil comisie, grad didactic definitiv;

Prof. Ionita Alice-debutant.

Prof. Vasile Raluca- debutant.

Activitatea comisiei metodice a debutat cu stabilirea responsabilitatilorfiecarui membru si alegerea manualelor scolare la ciclul superior al liceului.

Toti membrii catedrei au studiat documentele din curricula si au facutmodificarile necesare conform programelor scolare aprobate pentru anulscolar 2016-2017.

La inceputul anului scolar au fost concepute si aplicate testele initiale .Ulterior, s-a facut centralizarea si analiza acestora , stabilindu-se masurilepentru recuperarea elevilor cu rezultate slabe.

Rezultatele testarilor initiale:

Page 58: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

58

Clasa Limba Franceza Limba englezaVII 4,98 4,75

IX A 3,32 3.00IX B 2,90 4,04IX C 3,50 3,13IX D 2,81IX E 3,15 3,48IX F 3,40 2,20IX G 2,70 4,62IX H 2,38 2,80IX I 3,03 2,10IX J 2,10 2,21X A 2,10 2,30X B 2,30 2,92X C 2,84 2,20X D 2,84 4,68X E 1,56 3,58X F 3,00 3,30X G 1,40 4,80X H 1,30 4,18X I 1,30 1,59

XI A 3,18 2,30XI B 2,95 3,80XI C 2,45 2,60XI D 3,25 3,04XI E 3,08 3,50XI F 3,37 2,36XI G 5,00XI H 3,15XIIA 2,89 1,59XIIB 3,45 4,14XIIC 1,96 2,41

Page 59: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

59

XIID 2,79 2,04XIIE 1,50 2,80XIIF 2,21 3,52

Greseli frecvente:

- Elevii nu cunosc timpurile verbale, au probleme cu pluralulsubstantivelor si folosirea articolelor;

- Elevii au un vocabular foarte sarac si fac multiple dezacorduri;

- Elevii nu stiu sa adapteze forma mesajului la situatia de comunicareceruta.

Masuri propuse:

-intensificarea efortului de apropiere a elevilor la disciplinere limbaengleza si limba franceza;

-imbunatatirea prin exercitii a pronuntiei si ortografiei;- tratarea diferentiata a elevilor in functie de nivelul cunostintelor invederea recuperarii celor care au problem in intelegerea limbiiengleze/franceze si stimularea celor cu rezultate bune;

-procurarea de material modern;

Page 60: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

60

-organizarea de jocuri, concursuru,programme artistice;

-evaluarea formative si sumativa variata pentru a stimuli imbunatatireaperformantelor;

-realizarea unui feed-back permanent care sa ofere o comunicare realasi o analiza permanenta a nevoilor elevilor , precum si a punctelorslabe/tari ale elevilor.

Plan de imbunatatire:

Nr.Crt.

Activitate propusa Termen Grup tinta Responsabil

1. -Pregatiresuplimentara cuelevii cu problemspecial;-Recapitularea sifixarea unorcunostinte din aniiscolari anteriori;-Fise de lucru pegrupe;-Corelareapermanenta anotiunilor teoreticecu aplicatiipractice;-Promovareaactivitatilordifferentiate.

Sem I Clasele aIX a si a Xa

Prof. DeftuAndreea

Prof. CristeaFlorina

Prof. NaeDiana

Prof. IonitaAlice

Prof. VasileRaluca

Page 61: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

61

Toti membrii comisiei si-au elaborate portofoliile personale pe care le-au imbogatit cu material auxiliare de predare si evaluare – teste initiale, testede evaluare sumativa, fise de lucru, imagini, prezentari Power Point, CD-uri.

Toti profesorii au participat la consfatuiri si cercuri pedagogice.

Pe parcursul semestrului I al anului scolar 2016-2017, comisia delimbi modern a desfasurat urmatoarele activitati:

- Pe 25.09.2016, cu prilejul Zilei Europene a Limbilor , prof. DeftuAndreea si Cristea Florina au regizat impreuna cu elevii scenete inlimba franceza ;

- Prof. Nae Diana , Ionita Alice si Vasile Raluca au realizat alaturi deelevi planse specifice evenimentului. Scopul tuturor acestor activitati afost acela de a trezi interesul elevilor pentru studiul limbilor straine;

- Pe 30.10.2016 , prof. Ionita Alice si Vasile Raluca a desfasuratactivitatea Un dovleac de Halloween si prof. Nae Diana s-a ocupat dedecorarea salilor de clasa;

- Cu prilejul sarbatorilor de iarna , profesorii de limba franceza aucoordonat activitatea Buche de Noel.

- Restul profesorilor de limbi modern s-au ocupat cu decorarea salilorde clasa in spiritual sarbatorilor de iarna;

- Cu prilejul activitatilor metodice de pe sem I, pe data de 19.11.2016,doamna professor Vasile Raluca a sustinut o lectie demonstrative laclasa a IX a E cu tema:Music, iar doamna profesoara Cristea Florina asustinut referatul cu tema- Metode modern de predare a limbiifranceze.

Responsabil comisie metodica:

Prof. Nae Diana

Page 62: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

62

Raport de activitateComisia de monitorizare a frecvenţei elevilor

Semestrul I

În semestrul I al anului şcolar 2017 – 2016, Comisia de monitorizarea frecvenţei elevilor a avuturmătoarea componenţă: prof. NIȚACHE TAMARA(responsabil), prof.BORDEIANU CRISTIAN,prof. ȘERBAN MONICA,prof.TRANDAFIR MARIUS,prof. RADU VALENTINA (membrii).Comisia de monitorizare a frecvenţei elevilor are următoarele atribuţii:-urmăreşte aplicarea ROFUIP pentru absenţe, cu aplicarea aceloraşi măsuri disciplinare pentru toţielevii;- cunoaşterea de către elevi şi profesori a ROFUIP (articolele referitoare la frecvenţa elevilor);-monitorizeazǎ activitatea profesorilor diriginţi în ceea ce priveşte gestionarea absenţelor şi aplicarearegulamentelor în vigoare.În fiecare lună membrii comisiei au colaborat cu diriginții si au preluat de la aceștia absențele

motivate și nemotivate .La finalul semestrului I al anului şcolar 2016 – 2017situaţia pe clase afrecvenţei elevilor este următoarea:

CLASATOTAL MOTIVATE NEMOTIVATE

VII 206 159 47IX A 1924 332 1592IX B 2029 1700 329IX C 1076 310 761IX D 1976 1102 874IX E 441 233 208IX F 635 367 268IX G 1347 782 610IXH 1904 1553 351IXI 3605 1268 2337IXJ 1256 783 473IXK 4693 706 3987XA 2096 1441 655XB 1394 387 1007XC 1493 741 752XD 909 548 361XE 668 286 261XF 828 550 278XG 929 447 482XH 547 286 261XI 1237 552 685XJ 1214 671 543

XIA 1979 969 1010XIB 1318 673 645XI C 943 483 460XI D 1158 618 540XI E 1109 629 480

Page 63: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

63

XI F 715 310 405XIG 1693 698 995XIH 941 523 418XI I 1179 927 252

XII A 1654 1230 424XII B 1677 950 727XII C 1530 1111 419XII D 855 524 331XIIE 1327 638 690XIIF 989 333 656

0

500

1000

1500

2000

2500

3000

3500

4000

4500

5000

VII IX A IX B IX C IX D IX E IX F IX G IXH IXI IXJ IXK

TOTAL

MOTIVATE

NEMOTIVATE

0

500

1000

1500

2000

2500

XA XB XC XD XE XF XG XH XI XJ XIA

XIB

XI C

XI D

XI E

XI F

XIG

XIH XI I

XII A

XII B

XII C

XII D XIIE

XIIF

TOTAL

MOTIVATE

NEMOTIVATE

Page 64: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

64

Centralizarea pe cicluri de învățamant

Clasa Nr absențenemotivate

Nr absențe motivate Total absențe

gimnaziu 206 159 47Ciclul inferior 32201 15045 17075Ciclul superior 19067 10616 8452

Comparativ cu semestrul I al anului școlar 2015-2016

Totalabsențe2016

Nrabsențemotivate

2016

Nr absențenemotivate-

2016

Totalabsențe

2015

Nr absențemotivate2015

Nr absențenemotivate-

2015

gimnaziu 206 159 47 311 193 118Ciclul

inferior 32201 15045 17075 21144 8693 12638Ciclul

superior 19067 10616 8452 17053 8775 8148

0

5000

10000

15000

20000

25000

30000

35000

Total absențe2016 Nr absențemotivate 2016

Nr absențenemotivate-2016

gimnaziu

Ciclul inferior

Ciclul superior

Page 65: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

65

Analiza histogramei ne indică o creştere a numărului absenţelor la elevii de liceu pe sem.I 2016 faţă de sem. I2015 .

Ca urmare a numărului mare de absenţe nemotivate, pe parcursul semestrului I al anului şcolar 2016–2017, elevii au fost sancţionaţi cu mustrări scrise ,eliminari și exmatriculări.Numărul mare de absenţe nemotivate a atras cu sine şi un număr însemnat de corigenţe şi situaţiineîncheiate.

Întocmit,Responsabil comisie,Prof. NIȚACHE TAMARA

0

5000

10000

15000

20000

25000

30000

35000

gimnaziu

Ciclul inferior

Ciclul superior

Page 66: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

66

Raport de activitateComisia de perfectionare si formare continua

Semestru I – AN SCOLAR : 2016-2017

Prezentul raport de activitate a fost intocmit pe baza rapoartelor responsabililor de comisiimetodice, referindu-se la perioada 1.09 2016 –03.02.2017.

Activitatea s-a desfasurat in baza prevederilor Planului managerial, a Planului de Activitati alefiecarei comisii, precum si a Planului de Activitati ale CPFC, elaborate pentru atingerea urmatoarelorobiective:

1. Curriculum- Cunoasterea si aplicarea documentelor de politica educationala, a reglementarilor

legale si a metodologiilor specifice;- Respectarea legislatiei privind constituirea claselor de elevi;- Cunoasterea continuturilor planului de invatamant, a programelor scolare, a

metodelor si procedurilor de evaluare, precum si valorificarea lor in elaborarea documentelordidactice de lucru(planificari, proiecte didactice, portofolii de evaluare, etc)

- Pregatirea elevilor in vederea sustinerii unor concursuri scolare;- Cresterea nivelului de performante a pregatirii curriculare a elevilor;- Multiplicarea activitatilor cu rol educativ si de formare in spiritul principiilor societatii

democratice.

2. Management scolar- Asigurarea cadrului de desfasurare a activitatii instructiv educative(din punct de

vedere organizatoric, functional si legal);- Monitorizarea utilizarii resurselor in vederea atingerii scopurilor educationale

propuse;- Evaluarea continua a desfasurarii procesului didactic si a activitatilor conexe.

3. Resurse umane- Organizarea si monitorizarea procesului de formare continua a cadrelor didactice;- Cresterea calitatii resursei umane angajate in scoala prin profesionalizarea celei

existente si atragerea de cadre didactice cu performante profesionale;- Organizarea si monitorizarea procesului de formare continua a cadrelor didactice;- Realizarea evaluarii personalului.

4. Parteneriate si programe

Page 67: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

67

- Colaborarea cu diverse institutii si organizatii abilitate in derlarea de programe siparteneriate cu unitatea de invatamant

- Organizarea de activitati in colaborare cu comunitatea locala;- Organizarea de activitati extrascolare.

ANALIZA ACTIVITATIIPerfectionare si formare continua a cadrelor didactice

1. OBIECTIVELE URMARITE IN CADRUL COMISIEI METODICE- Formarea cadrelor didactice in vederea abordarii metodelor participative- active in

activitatile didactice;- Formarea cadrelor didactice in vederea deprinderii abilitatilor de operare pe

calculator;- Formarea in domeniul dezvoltarii de proiecte educationale

2. ORIENTARI ACTUALE IN EDUCATIE PRIVIND PERFECTIONAREA SI FORMAREACONTINUA A CADRELOR DIDACTICE

Formarea continua, prin diferite forme si programe, constitui un drept al personaluluididactic si didactic auxiliar, precizat in Legea invatamantului nr. 84/1995 si Legea nr. 128/1997privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare.

Formele de realizare a formarii continue, in conformitate cu Legea 128/1997, sunturmatoarele:

1. Perfectionarea curenta prin activitati metodico- stiintifice si psihopedagogicerealizat la nivelul unitatii de invatamant sau pe grupe de unitati, in catedre si/sau comisiimetodice si in activitati ale cercului pedagogic

2. Perfectionarea curenta prin participare la: simpozioane, sesiuni de comunicari,stagii periodice de informare stiintifica de specializare si in domeniul stiintelor educatiei,forme de perfectionare prin coresondenta, cursuri fara frecventa organizate de institutiide invatamant superior sau cursuri organizate de societati stiintifice si de alte organizatiiprofesionale ale personalului didactic.

3. Perfectionarea prin definitivare in invatamant si acordarea gradelor didactice.4. Perfectionarea periodica.5. Perfectionarea prin burse si stagii in tara si/ sau strainatate, prin cursuri

postuniversitare si doctorate.6. Programe de conversie profesionala.Perfectionarea sau formarea continua in alti termeni, este o componenta esentiala a

activitatii cadrelor didactice.

Page 68: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

68

3. ASIGURAREA CALITATII IN EDUCATIE

Una dintre preocuparile permanente ale membrilor Comisiei de perfectionare si formarecontinua a scolii a constituit- prelucrarea si punerea la dispozitia cadrelor didactice anoutatilor legislative specifice, elaborarea documentelor privind activitatea comisiei,amenajarea punctului de informare si documentare pe probleme de perfectionare si formarecontinua, sprijinirea profesorilor debutanti in formarea lor. In acest sens, in acest an scolar,activitatea la nivelul catedrelor constituite la inceoutul anului scolar s-a desfasurat inconformitate cu planul managerial de activitati proprii si planul managerial al comisiei deperfectionare si formare continua. Astfel:

- Avem patru cadre didactice inscrise la definitivat: Stanciu Ionela, Stanciu Eugenia,Vasile Raluca, Rusescu Alice; cadre didactice prescrise si inscrise la gradul didactic II: MireaGeorgiana, Suditu Loredana, Bucur Ionela, Marica Denisa; Bratcovici Iulia a obtinut gradul I;cadre didactice inscrise la gradul I: Popa Aura, Serban Monica, Grigore Nicoleta, TanaseVioleta, Radu Valentina.

- Au avut loc preinspectii si inspectii in vederea preinscrierii la grade didactice, sustineriiexamenelor de grade didactice;

- La nivelul fiecarei Comisii Metodice s-au sustinut lectii deschise cat si referate,conform fiecarui raport intocmit de Comisiile Metodice din cadrul institutiei.

- S-au realizat parteneriate cu parintii, cu alte institutii din comunitatea locala si nunumai;

- S-au realizat proiecte educationale cu activitati extracurriculare, cu prilejul diferitelorevenimente;

- S-au realizat asistente si interasistente la clasa, conform fiecarui raport intocmit deCOMISIILE METODICE din cadrul institutiei;

- Avem cadre didactice care au urmat cursuri de pregatire profesionala: Magda Ionescusi Carstea Nicoleta –instruirea profesorilor metodisti in vederea realizarii obiectivelorinspectiei scolare.

4. CONCLUZII

In concluzie intreaga activitate a personalului liceului in acest semestru a fost orientata spre:

- Eficienta stilului didactic- Imbunatatirea managementului scolar- Informarea asupra noilor programe- Studiul si optiunea pentru manuale alternative- Cercetarea desfasurata la nivelul catedrei pe teme de trunchi comun al disciplinei pe

modalitati de evaluare

RESPONSABIL CPFC,

Prof. Marica Denisa

Page 69: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

69

RAPORT SEMESTRU I AL COMISIEI ORIENTARE SCOLARA SIPROFESIONALA

AN SCOLAR 2016-2017

ARGUMENT:

In Romania se simte tot mai acut nevoia de orientare spre alegerea carierei si a insertiei socio-profesionale a viitorilor absolventi de liceu,in conformitate cu standardele europene. Piata muncii numai inseamna pentru tinerii romani doar Romania si mai ales nu mai inseamna doar anumite meserii siprofesii practicate pana de curand. Se pune astfel problema educatiei tinerilor intr-un mod adecvat,care sa le ofere egalitate de sanse cu toti tinerii europeni.

Consilierea profesionala este considerata pe plan european ca o componenta esentiala a reformeloreducationale. De asemenea reprezinta o dimensiune majora a politicilor educationale in toate tarileeuropene. Educatia pentru orientarea spre cariera, care inseamna educatia pentru viata este un scopeducational, dirijand sistemul de invatamant catre un set de valori comune.

Intrucat la sfarsitul ciclului gimnazial, respectiv, liceal, elevii trebuie sa faca optiuni importantecare le vor marca puternic drumul in viata, cadrele didactice ii va ajuta pe elevi sa-si cunoascaposibilitatile reale si sa le raporteze la cerintele profilului liceului, respectiv, facultatii pe care vor sa ourmeze in continuare, cat si la solicitarile profesionale pentru care urmeaza sa se pregateasca.

Asumptia care sta la baza este ca educatia pentru cariera poate sa ii ajute pe elevi sa treaca mai usordin mediul scolii in campul muncii. Cu alte cuvinte, educatia devine un mecanism mult mai eficient,depasind statutul de pregatire a elevilor pentru universitate (scoala de dragul scolii). Alegerea cariereinu poate fi lasata la voia intamplarii sau a cererilor de pe piata muncii. Somajul si exercitarea unormunci sub nivelul de calificare atins de o persoana pot fi reduse prin asistarea elevilor in alegerilelegate de viitorul lor profesional.

În vederea celor arătate mai sus s-a constituit la începutul anului şcolar Comisia pentruorientare scolara si profesionala la Liceul Tehnologic “GOGA IONESCU” TITU, având următoareacomponenţă:

Responsabil comisie: prof. psihopedagog Neacsu RamonaMembru: consilier educativ Trandafir MariusMembrii: profesorii diriginti de la clasele terminale

Page 70: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

70

SCOP:

- dobandirea de cunostinte si abilitati necesare pentru realizarea unor planuri de cariera realiste siadaptarea la cerintele pietei muncii.

GRUP TINTA:

- elevii claselor a XI-a,a XII-a

OBIECTIVE:

Identificarea factorilor implicati in orientarea carierei(extrinseci-familie, scoala, anturaj,modele,valori;intrinseci-interese, aspiratii, aptitudini, credinte, convingeri);

Explorarea traseelor educationale si profesionale Explorarea ocupatiilor si profesiilor Explorarea pietei muncii cu identificarea oportunitatilor oferite de piata muncii de pe plan local; Planul de cariera si decizia de cariera ca apartinand persoanei implicate Aplicarea unor instrumente de lucru specifice consilierii privind cariera; Realizarea unor acţiuni specifice de consiliere a elevilor indecişi

In cadrul Liceului Tehnologic Goga Ionescu Titu, activitatea de orientare scolara si profesionalaeste realizata atat de profesori, diriginti cat si de profesorul psihopedagog.

MASURI SI ACTIUNI :

La nivelul claselor a VII a,a IX- XII, activitatile sunt in concordanta cu Programa scolara privindOrientarea carierei.

In anul scolar 2016-2017 profesorii diriginti, impreuna cu profesorul consilierul si-au propuspentru dezbatere urmatoarele teme de orientare scolara si profesionala:

1. Ce profesie sa aleg?2. Orice meserie e frumoasa daca e facuta cu placere.3. Planul meu de viata.4. Cariera intre dorinta si realitate.5. Cum sa te prezinti la un examen.6. Viitorul meu incepe azi.7. Intrecerea cu tine.8. Factorii succesului.9. Atitudinea in fata succesului/esecului10.Optiunile mele de viitor.

In ceea ce priveste activitatea la nivelul Cabinetului de asistenta psihopedagogica desfasuratade profesorul consilier, s-au dezbatut cu elevii urmatoarele teme :

1. Autocunoasterea abilitatilor si capacitatilor individuale2. Experienta ,interes si competente

Page 71: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

71

3. Factorii implicati in activitatea de orientare vocationala4. Profilul personal ( ocupatia ideala, domenii de interes, modalitati de luare a deciziilor,

managementul timpului liber, etc)5. Cariere de succes6. Clarificarea notiunilor de : profil, filiera, specializare.7. Factorii implicati in activitatea de orientare scolara si profesionala8 . Profilul personal(ocupatia ideala,discipline scolare, domenii de interes, deprinderi de

management educational, deprinderi privind decizia in orientarea carierei).9. Carierele viitorului.

In perioada imediat urmatoare, pana la sfarsitul anului scolar, consilierul va dezbate cu eleviiurmatoarele teme de interes in cadrul activitatilor OSP:

Abilitati de munca Stilul personal in profesia aleasa Cariera si stil de viata Planul meu de cariera Curriculum vitae Scrisoarea de intentie Interviul

Pentru o orientare scolara si profesionala in concordanta cu aptitudinile elevilor, s-au aplicatacestora:

Inventarul de interese Holland Chestionarul de aptitudini Chestionarul pentru testarea stiluluim personal Bateria de teste psihologige de aptitudini

Profesorul psihopedagog a desfasurat pe parcursul anului scolar 2016-2017 programul educativ *Cariera mea*

Programul de consiliere si orientare a carierei poate fi descris ca o activitate care sa sprijine elevii sa-si clarifice propriile deprinderi, abilitati, competente, ca si resurse si optiunile in relatia cu sistemuleducational , piata muncii si viata in general.

Scopul programului:

Programul de consiliere si orientare a carierei “Cariera mea!” isi propune realizarea constientizariila elevi a necesitatii de a-si construi un ideal, un scop in viata.

Obiective:

- intelegerea importantei construirii unui tel in viata;

Page 72: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

72

- formarea unui comportament asertiv fata de diferite meserii;

- cunoasterea diferitelor forme de examinare (oral, scris, CV, interviu etc ).

- identificarea intereselor personale si a ocupatiilor care corespund acestora;

- exersarea pasilor deciziei in cariera;

- dezvoltarea abilitatilor de explorare a ofertelor educationale;

Grup tinta:

Elevii claselor terminale (calsele XI-XII)

Activitati desfasurate:

Aplicarea chestionarelor OSP, explicarea si interpretarea acestora pe intelesul elevilor.

Prezentarea unor seturi informative cu privire la oferta educationala a facultatilor si locurilor demunca pt studenti pe acest an.

A1. Sa depasim barierele !

A2. Scopurile mele.

A3. Planul meu

A4. Cum aflu ce imi ofera o facultate ?

A5. “CV-UL “

Spatiu de desfasurare :

Liceul Tehnologic Goga Ionescu Titu

Rezultate asteptate :

- formarea unei atitudini pozitive la elevi fata de examinarea finala bacalaureat;- constientizarea avantajelor educatiei- viziune asupra viitorului;- identificarea intereselor personale si a ocupatiilor care corespund

acestora;

In concluzie, in urma desfasurarii activitatilor si programului educativ, reiese faptul ca toate actiuniledesfasurate de membrii comisiei s-au dovedit utile si atractive pentru majoritatea celor implicati.

Intocmit: profesor consilier: Neacsu Ramona

Page 73: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

73

RAPORTUL COMISIEI DE PREVENIRE A VIOLENŢEI ÎN MEDIUL ŞCOLARîn anul şcolar 2016-2017- SEMESTRUL I

Prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar constituie o premisă important pentru

crearea unui climat propice desfăşurării activităţilor instructiv-educative, satisfacerii trebuinţelor de

siguranţă sub multiple aspecte.

În vederea celor arătate mai sus s-a constituit la începutul anului şcolar Comisia pentru

prevenirea violenţei în mediul şcolar la Liceul Tehnologic “GOGA IONESCU” TITU, având

următoarea componenţă:

- Dir. Ghitulescu Doina - presedinte

- Dir. Adj. Pasat Gabriela

- Psihopedagog Neacsu Ramona – responsabil comisie

- Prof. Diaconu Teodor

- Prof. Trandafir Marius – consilier educativ

Fenomenul de violenţă privit în ansamblu este unul complex, având caracteristici particulare

specific tipului de violenţă despre care vorbim. Fiind o ramură a fenomenului de violenţă în general,

violenţa în şcoală poate fi definită ca „orice formă de manifestare a unor comportamente violente

precum”:

- Exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare, ironizare, imitare, ameninţare,

hărţuire;

- bruscare, împingere, lovire, rănire;

- comportament care intră sub incidenţa legii (viol, consum şi comercializare de droguri, vandalism-

provocare de stricăciuni cu bună ştiinţă, furt) ;

- ofensa adusă statului / autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduit ireverenţioasă faţă de cadrul

didactic) ;

- comportamentul şcolar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei, fumatul în şcoală

şi oricare comportament care contravine flagrant regulamentului şcolar în vigoare.

La nivelul şcolii a existat o permanent preocupare pentru rezolvarea din faşă a tuturor tipurilor

de conflicte care apar pe parcursul desfăşurării procesului instructive educative şi nu numai, existând o

Page 74: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

74

comunicare optimă între toţi factorii care pot avea un rol în rezolvarea conflictelor (elevi-părinţi-cadre

didactice-poliţie-biserică-primărie).

SCOP:

• constientizarea importantei unei relatii armonioase dintre elev -elev/ elev-profesor , facilitarea

dezvoltarii acesteia

•diminuarea comportamentului violent in cadrul unitatii scolare

OBIECTIVE :

Prevenirea şi combaterea agresiunilor fizice, verbale sau de altă natura care pot apărea în cadrul şcolii;

Conştientizarea existenţei problemei violenţei în societate şi mediul şcolar de către elevi, părinţi, cadre

didactice şi crearea unui cadru formal de dezbatere a acestei probleme la nivelul şcolii;

Oferirea de alternative educaţionale pentru petrecerea timpului liber prin activităţi extracurriculare;

Consilierea psihopedagogică a elevilor;

Organizarea unor activităţi pe teme de Managementul conflictelor;

Cunoaşterea şi aplicarea prevederilor Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor

copilului şi a altor documente referitoare la reducerea fenomenului de violenţă în mediul şcolar şi

creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ.

GRUP TINTA :

• elevii claselor VII, IX-XII

PARTENERI:

• CONSILIER PSIHOPEDAGOG

• DIRIGINTII

•IJJDAMBOVITA

POLITIADAMBOVITA

ASPECTE VIZATE:

- Implementarea unor activităţi de monitorizare şi conştientizare a problematicii violenţei şcolare în

rândul diferitelor categorii de actori şcolari şi la nivelul opiniei publice, în scopul sensibilizări

acestora;

Page 75: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

75

- Realizarea comunicării interinstituţionale;

- Formarea atitudinii responsabile faţă de comportamentul propiu şi al celorlalţi în condiţiile cunoaşterii

şi înţelegerii drepturilor şi îndatoririlor.

MĂSURI ŞI ACŢIUNI:- Colectarea datelor prin intermediul chestionarelor pentru elevi şi a ghidurilor de interviu pentru cadre

didactice şi părinţi (pentru: identificarea formelor curente de violenţă din şcoală, identificarea

contextului în care apare violenţa şcolară, cunoaşterea actorilor principali în situaţiile de violenţă,

aflarea opiniilor elevilor, ale cadrelor didactice, ale părinţilor);

- Diseminarea informaţiilor centralizate în urma prelucrării datelor din chestionare;

- Dezbateri referitoare la securitatea şi siguranţa elevilor în şcoală, la necesitatea purtării de către elevi şi

profesori a unor semen distincte;

- Prelucrarea cu elevii şi părinţii, afişarea reglementărilor privind ordinea interioară, a măsurilor şi

planurilor de acţiune;

- Înregistrarea actelor de violenţă pe baza unei fişe avizate;

- Întroducerea unor teme privind violenţa în şcoală şi măsurile de prevenire a acesteia, în programarea

orelor de dirigenţie;

- Realizarea campaniei de prevenire şi combatere a consumului de substanţe etnobotanice;

- Formarea unor echipe operative formate din psihologul şcolar, diriginţi, membri ai Comisiei de

prevenire şi combatere a violenţei, părinţi, reprezentanţi ai Poliţiei;

- Realizarea acordurilor de parteneriat între şcoală şi Asociaţia Părinţilor, între şcoală şi Poliţia Titu;

- Cooperarea interinstituţională (şcoală-CJRAE) în vederea desfăşurării, în bune condiţii, a activităţilor

din cadrul proiectelor educaţionale;

- Consilierea individual şi de grup a elevilor în vederea prevenirii comportamentelor agresive;

- Implicarea elevilor şi a profesorilor diriginţi în activităţile dedicate fenomenului de violenţă;

- Dezvoltarea preocupărilor sportive prin participarea la activităţi şi concursuri cu caracter sportiv

(fotbal,volei,baschet);

- Monitorizarea elevilor cu tendinţe de comportament violent;

- Oferirea de suport educaţional şi consiliere pentru părinţi, atât pentru cei cu copii cu probleme de

gestionare a comportamentui violent cât şi în general (activităţi de consilere în orele de întâlnire cu

părinţii,lectorate,convorbiri cu consilierul psiholog al şcolii);

Page 76: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

76

- Monitorizarea elevilor cu număr mare de absenţe şi consilierea acestora pentru a nu desfăşura activităţi

şi comportamente cu potenţial violent;

- Activităţi de gestionare pe cale amiabilă a altercaţiilor ce au apărut în mediul elevilor, observându-se

remedierea comportamentului;

- Activităţi pentru prevenirea şi combaterea violenţei în cadrul Programului “Şcoala altfel”.

ACTIVITĂŢI DERULATE:

“Castig fara violenta” – program educative de consiliere psihopedagogica

“Spune STOP violentei in scoala” din cadrul programului educativ “ Săptămâna antiviolenţă”;

“Violenţa arma celor slabi”- dezbatere;

“Violenţa lasă urme….şi în suflet”- concurs între clase pe tema creării unor materiale informative;

“Să ne consumăm energia prin sport” – campionat de fotbal

“Ziua fără violenţă în şcoală”;

“Discriminare şi şanse egale la educaţie”;

“Comunicarea-cheia prevenirii violenţei în şcoală”.

ANALIZA SOWT a activităţii comisiei:

PUNCTE TARI:

- Modalităţi de asigurare a protecţiei şi pazei unităţii de învăţământ;

- Existenţa unei proceduri şi a unui sistem de monitorizarea a intrării persoanelor străine în incinta

unităţii;

- Implicarea tuturor membrilor comisiei;

- Implicarea profesorului psihopedagog.

PUNCTE SLABE:

- Legătura cu părinţii copiilor cu probleme disciplinare uşor deficitară;

- Implicarea părinţilor în remedierea manifestărilor negative a fost sporadică;

- ”Acoperirea” vinovaţilor pentru manifestările violente de către colectivul clasei.

AMENINŢĂRI:- Situaţia economico-socială precară;

Page 77: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

77

- Lipsa timpului petrecut de părinţi împreună cu copiii lor;

- Lipsa de interes în ceea ce priveşte nevoia de educaţie.

OPORTUNITĂŢI:- Deschiderea comunităţii pentru sprijinirea şcolii în combaterea actelor de indisciplină: Poliţia de

proximitate, Asistenţa sociala.

SOLUŢII POSIBILE DE REMEDIERE :

- Permanentizarea legăturii între toţi factorii care au responsabilităţi în acest domeniu;

- Aplicarea sancţiunilor prevăzute în R.O.I.;

- Supravegherea mai atentă a elevilor în timpul pauzelor;

- Aplicarea procedurii de învoire a elevilor;

- Notarea fără excepţii a absenţelor în catalog.

Realizat: psihopedagog Neacsu Ramona

RAPORT SEMESTRU I AL COMISIEI PENTRU COMBATEREAABSENTEISMULUI SI ABANDONULUI SCOLAR

AN SCOLAR 2016-2017

Absenteismul este o problemă socială caracterizată prin conduită evazionistă, cronică,

care reflectă atitudinea structurată a lipsei de interes, motivaţie, încredere în educaţia şcolară. Prin

actiunile pe care comisia le-a propus in planul managerial, tinerii învaţă că orice alegere pe care o fac

este, de fapt, un schimb în care ei trebuie să dea ceva pentru a primi altceva şi că, întotdeauna, alegerea

făcută va avea anumite consecinţe.

În vederea celor arătate mai sus s-a constituit la începutul anului şcolar Comisia pentru

combaterea absenteismului si a abandonului scolar la Liceul Tehnologic “GOGA IONESCU” TITU,

având următoarea componenţă:

- Dir. Ghitulescu Doina- presedinte

- Psihopedagog Neacsu Ramona Ionela – responsabil comisie

- Prof. Diaconu Teodor Valentin

- Prof. Nitache Tamara Eleonora

Page 78: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

78

Comisia de combaterea absenteismului si abandonului scolar a Liceului Tehnologic Goga

Ioneescu Titu si-a propus o imbunatatire a randamentului scolar, motivarea si implicarea elevilor in

activitatile scolare, o mai buna colaborare intre elevi-parinti, stimularea dorintei de a invata mai mult,

implicarea cadrelor didactice pentru stimularea interesului fata de invatatura, cresterea stimei de sine,

acomodarea cu cerintele grupului, diminuarea fenomenului de absenteism in randul populatiei scolare.

OBIECTIVE:

- Monitorizarea riguroasa a absentelor elevilor;

- Consolidarea parteneriatului scoala-familie;

- Asigurarea unui climat de securitate fizica si psihica;

- Integrarea sociala a elevilor, consilierea privind cariera;

- Solutionarea diferitelor cauze ce duc la absenteism scolar

Pentru a putea lua măsurile optime de prevenire a absenteismului in liceul nostru, care este de altfel

primul pas spre abandonul şcolar este necesară cunoaşterea cauzelor care pot genera în rândul elevilor

acest fenomen:

1. Cauze care ţin de personalitatea şi starea de sănătate a elevului: motivaţie şcolară scăzută, lipsă de

interes, încredere scăzută în educaţia şcolară, oboseală, anxietate, autoeficacitate scăzută, imagine de

sine deteriorată, sentimente de inferioritate, abilităţi sociale reduse, pasivitate; refuzul de a adera la o

alegere făcută de alţii (reacţie la presiunea exercitată de dorinţele adulţilor)

2. Cauze care ţin de familie, condiţiile socio-economice ale familie: sărăcia, stil parental indiferent,

neglijent, familii dizarmonice, părinţi foarte ocupaţi sau plecaţi în străinătate

3. Cauze care ţin de contextul şcolar specific (inclusiv relaţia profesor-elev): presiunea grupului,

supraîncărcarea şcolară, comunicarea defectuasă elev-profesor (ironizarea, umilirea elevului)

evaluarea subiectivă, frica de evaluare, conflict cu colegii, practici educative percepute de elevi ca

fiind nedrepte, frustrante, incompatibilitate între aspiraţiile, trebuinţele de învăţare şi oferta

educaţională a şcolii

MASURI ADOPTATE DE SCOALA:

- Colaborarea cu toate autoritatile comunitatii locale (politia de proximitate, jandarmeria, asistenta

sociala )

- Monitorizarea si consilierea permanenta a elevilor cu risc de abandon ridicat

- Completarea de fise de monitorizare a absentelor de catre diriginti

Page 79: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

79

- Pastrarea legaturii cu familiile elevilor cu risc de abandon ridicat

- Dirigintii vor intocmi un plan de interventie pe clasa privind monitorizarea frecventei elevilor si de

prevenire a abandonului scolar

- Includerea obligatorie in fiecare semestru in cadrul orelor de consilire si orientare a cel putin unei tema

care sa dezbata problema abandonului si urmarile acestuia

- Soliciterea profesorului psihopedagog de catre diriginti si profesori in alegerea celor mai bune metode

de a comunica cu elevii care absenteaza in mod regulat, a activitatilor de interventie- preventie

- Activităţi de consiliere la orele de dirigenţie axate pe identificarea surselor de stres, dezvoltarea

abilităţii de relaţionare pozitivă cu ceilalţi, a creşterii stimei de sine.

- Activitati extrascolare desfasurate desfasurate in scoala

REZULTATE:

- Reducerea numarului de elevi care abandoneaza pre devreme scoala

- Constientizarea importantei frecventarii scolii in randul elevilor cu un numar mare de absente

- Un numar destul de important de elevi au indentificat modalitati de contracarare a comportamentelor

de „fuga de la ore”

- In urma activitatilor desfasurate in acest semestru elevii liceului nostru au identificat cauzele

absenteismului si abandonului scolar, au formulat solutii pentru prevenirea absenteismului

Directii de actiune pentru anul scolar 2016-2017

In urmatorul an scolar Comisia de combaterea absenteismului si abandonului scolar isi propune sa

continue activitatea de urmarire a frecventei , de prevenire a abandonului scolar si de imbunatatire a

activitatii cu tot ceea ce implica acestea.

Una dintre masurile principale pe care si le propune aceasta comisie este aceea de prevenire a

absenteismului scolar,prin cativa pasi, cum ar fi:eleborarea unui program educational de prevenire a

absenteismului, completarea de fise de monitorizare a absentelor impreuna cu profesorii diriginti,

aplicarea de chestionare elevilor si parintilor in clasele in care absenteismul este ridicat,elaborarea

materialelor necesare programului educativ impreuna cu profesorul psihopedagog

Intocmit de profesor psihopedagog Neacsu Ramona

Page 80: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

80

RAPORTUL COMISIEI DE PARTENERIATE

AN SCOLAR : 2016-2017

SEMESTRUL I

Comisia de Parteneriate a fost alcatuita din :

-ms.instr. Ghiţă Angelica – responsabil comisie;

-prof. Ionescu Magdalena;

-prof. Trandafir Marius – consilier educativ;

-prof. Şerban Monica;

-ms.instr. Popa Dan;

Consideratii generale:

Activitatea din cursul anului scolar 2016-2017 a Comisiei Parteneriate de laLiceul Tehnologic „ Goga Ionescu”,Titu ,Jud. Dambovita , s-a bazat in principal peindeplinirea prioritatilor legate de activitatile scolare si extrascolare si a tintelorstategice ale institutiei care sa duca la rezultate de schimbare pozitiva a deprinderilor deinvatare a elevilor din liceul nostru , dar si la o promovare a scolii pe plan local,regional, national si transfrontalier.

Principalele scopuri au fost:

- Implicarea activa deopotriva a profesorilor si a elevilor in activitati scolare siextrascolare ;

- Promovarea imaginii scolii;

- Dezvoltarea parteneriatelor cu institutii de educatie sau de interes social si cultural;

- Extinderea şi eficientizarea parteneriatului

- Folosirea de instrumente de monitorizare si evaluare adresate beneficiarilor directi siindirecti ai proiectelor si programelor desfasurate in scoli.

In atingerea acestor obiective au lucrat in colaborare membriiComisiei pentru Parteneriate si proiecte scolare, managerii institutiei noastre deinvatamant, profesori si elevi.

Parteneriatul cu părinţii :

-Se realizează întâlniri pe clase cu părinţii.

Page 81: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

81

–la inceputul anului scolar a avut loc lectoratul cu părinţii care au fost informaţi înlegătură cu Raportul privind starea şi calitatea învăţământului la finele anului şcolar,Planul managerial,Regulamentul intern revizuit,

- A fost ales Consiliul reprezentativ al părinţilor pentru anul şcolar.

-Solicităti repetate ale părinţilor de către profesorii diriginţi pentru probleme dedisciplină şi absenteism ridicat.

-Colaborarea parintilor cu şcoală.

Parteneriatul cu comunitatea locală :

-Avem o colaborare bună cu comunitatea locală.

-Consiliul Local ne susţine şi ne-a ajutat în asigurarea unor condiţii bunepentru desfăşurarea procesului instructiv-educativ.

Pe parcursul anului scolar 2016-2017 s-au derulat urmatoarele parteneriate,protocoale de parteneriat si proiecte educationale incheiate intre Liceul Tehnologic„Goga Ionescu”,Titu si :

-Contract-cadru cu operatorul economic: Bufet – Kati si Ana ;

-Contract-cadru cu operatorul economic:Green-House;

-Contract-cadru cu operatorul economic: SC Raiman Capucino SRL;

-Contract-cadru cu operatorul economic: SC METAPLAST SRL ;

- Biblioteca Judeteana „Ion Heliade Radulescu” Dambovita , titlul proiectului:Centrul”Europe Direct”, Targoviste ;

-Acord de parteneriat cu Primaria Orasului Titu ,proiect:”Let s Do It Rmania!”

-Planul operational al Politiei Orasului Titu - „Cresterea gradului de siguranta a elevilorsi a personalului didactic si prevenirea delicventei juvenile in incinta si zonele adiacentein anul scolar „ ;

- Protocol de colaborare cu Complexul National Muzeal „Curtea Domneasca”;

- Protocol de colaborare cu Ascotiatia „ENVIRON”;

Page 82: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

82

-Acord de parteneriat cu Sc. Gimnaziala Nr.2,Videle,proiectul „Holocaustul,o lectie atrecutului pentru prezent”

-Acord de parteneriat cu Sc. Gimnaziala „Constantin Brancusi” ,proiectul „Amintindu-ne de Brancusi”

-Proiect educational Biserica-Lic.Tehn. Goga Ionescu : „Lasati copiii sa vina lamine”;

-Parteneriat cu Scoala Gimnaziala Speciala ;

-Acord de parteneriat cu Sc. Gimnaziala „Pelaghia Rosu” ,Festival-concurs:”Tezaur Cultural Apusean-Practici Ancestrale in Context Contemporan”;

-Contract privind serviciile medicale de medicina scolara in cadrul Cabinetului MedicalScolar din incinta Liceului Teorectic „I.C. Vissarion”,Titu incheiat intre PrimariaOrasului Titu si SC Sanamed SRL ;

-Proiect de parteneriat „Scoala si Biserica –fundamenteale educatiei”

- Protocol de colaborare cu Scoala Postliceala F.E.G.;

-Contract cu Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul preuniversitar

-Contract de Parteneriat Educational cu Palatul Copiilor – privind concursurile de:natatie-inot;

-Protocol de colaborare intre Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca-Titu

-Inspectoratul de Jandarmi Judetean Dambovita- „Campaniei de prevenire a violenteiin scoala si in afara scolii „ ;

-Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Basarab I”,Jud. Dambovita-„Modul decomportare in cazul producerii unor situatii de urgenta” ;

Page 83: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

83

RAPORT DE ACTIVITATE

AL COMISIEI DE PROTECTIE CIVILA SI SITUATII DE URGENTA

PE SEMESTRUL I AL ANULUI SCOLAR 2016/2017

Comisia de PROTECTIE CIVILA SI SITUATII DE URGENTA,reprezentata de prof.CRISTEALAURENTIU ,a avut ca principale activitati pe semestrul I al anului scolar 2016/2017urmatoarele activitati:

- Efectuarea instructajului de protectie civila in caz de dezastre naturale personaluluididactic si auxiliar (septembrie si decembrie 2016)

- in data de 13 octombrie 2016,la sala de festivitati a avut loc o lectie deschisa cuclasa 9 E,cu tema PRINCIPALELE TIPURI DE DEZASTRE NATURALE DIN ROMANIA.

- In data de 28-octombrie 2016 s-a efectuat un exercitiu de evacuare al elevilor

si personalului didactic si auxiliar in caz de INCENDIU.

- In data de 14 decembrie 2016 s-a efectuat un exercitiu de evacuare al elevilor

si personalului didactic si auxiliar in caz de CUTREMUR.

RESPONSABIL PROTECTIE CIVILA SI SITUATII DE URGENTA

Prof. gr I CRISTEA LAURENTIU

RAPORT DE ACTIVITATEal cercului „Ecologiştii LGI” din cadrul Liceului tehnologic „Goga Ionescu”

Semestrul IAnul şcolar 2016-2017

Pe parcursul semenstrului I s-au desfăşurat toate activităţile propuse în cadrul cercului „EcologiştiiLGI”, la care au participat pe lângă membrii cercului și alți elevi de la clasele cu specializareaProtecţia mediului, adică clasele a IX-a D, a X-a D, a XI-a D.Astfel în 26 septembrie 2016 elevii clasei a IX-a D au efectuat o acţiune de ecologizare şiînfrumuseţare a clasei. Tot ȋn septembrie, membrii cercului “Ecologiștii LGI”, dar și elevi ai claselorde Protecția Mediului au participat la Campania națională “Let’s do’it!”, organizată și susținută dePrimăria Titu.

Page 84: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

84

Ȋn data de 14 octombrie 2016 a avut loc o prezentare tematică cu ocazia Zilei Internaţionale aAlimentaţiei- 16 octombrie, la care au participat, pe lângă membrii şi coordonatorul cercului“Ecologiştii LGI” şi alte cadre didactice precum prof. Bratcovici Iulia, prof. Ghiţă Angelica, în calitatede coordonatori, şi elevii claselor a IX-a D, a X-a D, a XI-a D .La sfarșitul lunii octombrie 2016 s-a marcat “Ziua Internaţională a Mării Negre” în cadrul şcolii, prinprezentarea de lucrări ce aveau ca tematică ecosistemul Mării Negre, descrierea Mării Negre,prezentarea particularităţilor acestui ecosistem marin, deosebit de important pentru țara noastră .Cu ocazia acţiunii dedicate Săptămânii Educaţiei Globale cu tema “Adoptă un stil de viaţă sănătos” s-apregătit în cadrul cercului o acţiune ce a constat într-un un concurs de desene pe această temă, dar şiprezentări de postere şi prelegeri despre ceea ce înseamnă un mediu sănătos, un mod de viaţă sănătos.Cele mai reuşite dintre desene au fost expuse în şcoală pe un panou special amenajat; s-au remarcat laacest concurs elevii/ele clasei a XI-a D, care au realizat cele mai multe, dar şi cele mai reuşite lucrări.În luna decembrie a anului 2016, a avut loc împodobirea sălilor de clasă cu decoraţiuni confecţionatedin materiale reciclabile în cadrul unui concurs cu premii ocazionat de venirea Crăciunului, concursîn care au fost implicaţi toţi elevii şcolii, având sprijinul cadrelor didactice, astfel că această acţiune aavut cea mai mare amploare.În ianuarie 2017 am prezentat în cadrul acţiunii “Avantajele colectării selective şi reciclăriideşeurilor” membrilor cercului, dar şi claselor a IX-a D, aX-a D, a XI-a D importanţa selectăriideşeurilor, a reciclării acestora, a transportului și depozitării lor confom prevederilor legislative; amarătat de asemenea importanţa implicării în campanii de conştientizare a importanţei colectăriiselective , a reciclării deşeurilor precum „Baterrel şi lumea Non-E” și colectarea de cutii de aluminiu,care ulterior vor fi valorificate, din ambele campanii elevii putând să-și achiziționeze rechizite.

Responsabil cerc,

prof. ing. Radu Doina Antoneta

Page 85: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

85

RAPORT DE ACTIVITATE

CEAC

An şcolar 2016 – 2017

Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității in Educație si-a propus pentru anul scolar 2016 -

2017 urmatoarele obiective:

OBIECTIVE GENERALE

*Creşterea calităţii educaţiei oferite de şcoală.

Crearea de competenţe cheie şi dezvoltarea abilităţilor care să asigure succes profesional şi

personal.

OBIECTIVE SPECIFICE

*O1.Desfăşurarea activiattii CEAC în conformitate cu legislația în vigoare

*O2. Alinierea activităţii şcolii la principiile calităţii.

*O3. Eficientizarea performantei organizatiei. Măsurare şi analiză

*O4. Optimizarea activităţii de autoevaluare instituţională

Conform deciziei nr. 81/14.09.2016 Comisia de Evaluare și Asigurare a calității in Educație are

urmatoarea componență:

- Ioniță Nicoleta Lioara – responsabil comisie

- Popa Aura Iulia – membru

- Radu Doina Antoneta – membru

- Ghițulescu Sorin – reprezentantul sindicatului

- Neacșu Ramona – reprezentantul părinților

- Ionita Florentina (XI C)– reprezentantul elevilor

- Stan Daniela – reprezentant al Consiliului Local

In vedea atingerii obiectivelor propuse CEAC a desfășurat mai multe activități :

O1. Desfăşurarea activiattii CEAC în conformitate cu legislația în vigoare

1. Stabilirea resposabilităților fiecărui membru – elaborarea fișei postului

2. Elaborarea raportului de evaluare internă pe anul şcolar 2015 - 2016 şi afişarea acestuia

5. Întocmirea planului operaţional al CEAC pentru anul şcolar 2016 – 2017

Page 86: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

86

6. Aplicarea procedurilor de monitorizare internă

7. Elaborarea de noi procedure si revizuirea celor existente

8. Revizuirea procedurii aplicate privind organizarea activitatilor in saptamana `Scoala altfel`

O2. Alinierea activităţii şcolii la principiile calităţii.

1.Analiza rapoartelor de monitorizare cu proiectarea unor planuri de îmbunătăţire – completarea peplatforma ARACIP a activităților propuse pentru anul școlar 2016 – 2017 și a planului de îmbunătățire

3. Elaborarea raportului de autoevaluare RAEI 2016 - 2017

4. Dinamizarea activităţii CEAC (verificarea portofoliilor noiembrie 2016 - ian 2017)

O3. Eficientizarea performantei organizatiei. Măsurare şi analiză

1. Optimizarea accesului la resursele educaţionale -s-a realizat, de către conducerea școlii în colaborarecu profesor: Amuza Alina si informatician: Nitoi - Spataru Madalina, orarul şi împărţirea pe săli astfelîncăt toţi elevii să aibă acces în laboratoare, ateliere, si spre toate spatiile liceului .

2. Monitorizarea participării în cadrul programelor de formare continuă si dezvoltare profesionala prinintermediul gradelor didactice, a studiilor postuniversitare.

3. Monitorizarea activităţii didactice prin asistenţe, interasistenţe de către conducerea școlii, conformunui graphic prestabilit.

4. Monitorizarea completării corecte şi la timp a cataloagelor de către director adjunct Pasat Gabriela

5. Monitorizarea desfășurarii procesului didactic și folosirea metodelor alternative de lucru a clasa, prin

participarea câte unui reprezentant al comisiei la activitățile profesorilor în cadrul comisiilor metodice:

doamna Radu Doina – comisia ”Discipline tehnice”, D-na Popa Aura – comisia ”Limba și literatura

româna”, d-na Ioniță Lioara – comisia ”Stiințe ale naturii”, d-na Neacșu Ramona comisia ”Om si

societate”, d-na Ghitulescu Doina – comisia ”Matematică si informatică”.

O4. Optimizarea activităţii de autoevaluare instituţională

1. Constituirea şi actualizarea bazei de date CEAC

2. Asigurarea accesului la informaţie a persoanelor şi instituţiilor interesate

3. Întocmirea raportului procesului de autoevaluare

4.Validarea raportului procesului de autoevaluare prin prezentarea dovezilor la inspectia de evaluareexterna .

Page 87: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

87

5. Aplicarea si interpretarea chestionarelor de verificare a gradului de satisfacție a beneficiarilor

Analiza SWOT

Puncte tari

-stabilirea responsabilităţilor membrilor comisiei-elaborarea raportului de evaluare internă şi araportului RAEI pentru anul şcolar 2015-2016-monitorizarea din partea ISJ : elaborarea raportului devalidare a evaluării interne-realizarea planului operaţional al CEAC-toate materialele elaborate sunt la indemana cadrelordidactice-realizarea acţiunii de verificare a portofoliilor

cadrelor didactice- realizarea monitorizării activităţii de către echipamanagerială, responsabilii comisiilor şi coordonatorulCEAC-realizarea bazei de date la nivelul comisiilor prinexistenţa rapoartelor fiecărui cadru didactic conformfişei de evaluare pentru acordarea calificativului anual,a graficului de activităţi pe domenii şi a raportuluicomisiei pe sem I-rezultate foarte bune la inspecţia de validare araportului procesului de autoevaluare din octombrie2016

Puncte slabe

-Exista cadre didactice care mai au de aduscompletări portofoliilor personale-Slaba participare la stagii de formare şi cursuri despecializare profesională pentru creşterea calităţiicompetenţelor profesionale şi dezvoltarea personală-Informațiile legate de activitatea comisiei , nu suntcunoscute de tot personalul școlii

Oportunități- Disponibilitatea Consiliului Local pentru sprijinfinaciar al liceului-Colaborarea foarte bună intre membrii comisiei siconducerea școlii

Amenințări-Comunicarea greoaie intre membrii comisiei șicolegii cadre didactice ale școlii- lipsa de implicare a părinților in activitățile școlii

Întocmit

Lioara Nicoleta Ioniță

Page 88: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

88

CONCLUZII

- Unitatea şcolară dispune de dotare modernă pentru laboratoare, cabinete, bibliotecă, cabinetpsihopedagogic.- Sunt asigurate condiţii igienico-sanitare bune pentru desfăşurarea procesului instructiv

educativ ;- Şcoala a avut o bună colaborare cu ISJ Dambovita şi comunitatea locală ;- De la începutul anului şcolar conducerea liceului a depus eforturi pentru obţinerea fondurilor

necesare bunei functionari a întregii şcoli : punct termic, instalaţie electrică, delimitarea spaţiuluişcolii, dotări.- Profesorii şcolii s-au preocupat de creşterea calităţii actului educativ ;- Elevii şcolii au răspuns la cerinţele şcolii şi s-au implicat în organizarea activităţilor ;- A existat o bună colaborare între conducerea şcolii şi consiliul reprezentativ al părinţilor şi

Consiliul elevilor :- Corp profesional tânăr, stabil şi preocupat de asigurarea calităţii învăţământului- În urma analizei realizate se constată că situaţia la învăţătură a elevilor nu se ridică la nivelul

aşteptărilor şi eforturilor depuse de majoritatea cadrelor didactice. Acest fapt se datorează niveluluislab de pregătire cu care elevii vin în şcoala noastră, lipsei de motivare a acestora.

- Se înregistrează un număr foarte mare de absenţe în special la clasele a IX-a şi a X-a,învăţământul obligatoriu, cauzat şi de o legislaţie neadecvată şi permisivă.

- Participarea şi rezultatele obţinute la olimpiadele şcolare sunt insuficiente ;- Este necesar ca un număr mai mare de cadre didactice să participe la cursuri de

perfecţionare şi formare pentru a dobândi competenţele necesare utilizării echipamentelormoderne din dotarea şcolii,

- Materialul didactic existent la atelierele şcolare este satisfacator.Conducerea scolii se preocupa permanent de buna desfasurare a activitatii din scoala. Au fost

intocmite la timp documentele manageriale, fapt apreciat la controalele efectuate.

Director, Director adjunct, Consilier educativ,Doina Ghitulescu Gabriela Pasat Marius Vasile Trandafir

Page 89: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

89

Page 90: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

90

Page 91: RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN SEM.I ... · Legile şcolii trebuie să schimbe fundamental şi filosofia, dar şi practica educaţională. Pentru aceasta,

91