Presiunea fiscala

PRESIUNEA FISCALA SI EFECTELE EI IN

ECONOMIA CONCURENTIALA

CRISAN MIHAELA DANIELA

FINANTE SI BANCI - BUCURESTI

1

CUPRINS

CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE PRESIUNE FISCALA…………..pag. 3

CAPITOLUL 1. LIMITELE PRESIUNII FISCALE…………………..pag. 10

CAPITOLUL 3. EVAZIUNEA SI FRAUDA FISCALA,

PARADISURILE FISCALE.......................................pag. 26

CAPITOLUL 4. IMPOZITUL FORFETAR...........................................pag. 49

BIBLIOGRAFIE ......................................................................................pag. 53

2

Capitolul 1. Conceptul de presiune fiscala

Viitorul oricarui stat modern este de neconceput fara un sistem fiscal performant

prin randament si suportabilitatea din partea contribuabililor.

Starea prezenta de prosperitate a unui stat contemporan este dependenta, in mare

masura, de istoria propriului sistem fiscal, de felul cum a fost conceput si a functionat.

Ceea ce deosebeste o tara aflata in progres de una aflata in declin este, in buna masura,

preferinta aratata construirii viitorului. Aceasta preferinta se masoara prin impozite,

imprumuturi si rata dobanzii.

Sistemul fiscal este, in general, rezultatul aparitiei si inmultirii trebuintelor

publice ale comunitatilor umane. De aceea finantele unui stat sunt in stransa legatura cu

situatia lui politica, sociala si economica, intre regimul politic si finante existand o

puternica interdependenta.

Politica fiscala a statului reprezinta o anumita conceptie a acestuia, precum si un

ansamblu de masuri si actiuni privind rolul impozitelor si sistemul veniturilor bugetare,

tipurile de impozite, perceperea si modul de folosire a lor ca instrument de stimulare a

cresterii economice, felul in care este gandita eficacitatea fiscala in tara respectiva*.

Impozitele si taxele asimilate pe de o parte, veniturile pe de alta parte sunt cele

doua coordonate principale care stimuleaza creatia, munca si civilizatia.

In ultimele doua decenii majoritatea sistemelor fiscale ale tarilor dezvoltate au

suferit transformari semnificative, pe fondul adoptarii unei noi acceptiuni pe plan fiscal.

Crizele economice mondiale, cresterea excesiva a gradului de complexitate a sistemelor

fiscale, influenta negativa pe care impozitele si taxele o aveau asupra cresterii economice

reprezinta principalii factori care au determinat reformele fiscale.

___________________________________

3

*CONSTANTIN ENACHE, CONSTANTIN MECU SI COLECTIVUL,ECONOMIE

POLITICA, EDITURA FUNDATIEI ROMANIA DE MAINE, BUCURESTI, 2006,

VOL.2, PAG. 109

Filosofia economica imbratisata de tot mai multe guverne presupunea renuntarea

la conceptiile keynesiste care nu-si dovedisera viabilitatea in rezolvarea crizelor aparute.

Statele au optat pentru un grad de interventionism mai scazut, accentul mutandu-se pe

actiunea libera a fortelor pietei. Nu trebuie neglijat, insa, faptul ca fenomenul sporirii

cheltuielilor guvernamentale este o realitate a lumii contemporane, transpusa firesc in

cresterea nevoii de resurse fiscale.

Prin urmare, prin reformele infaptuite, statele dezvoltate au avut o misiune grea de

indeplinit, respectiv gasirea acelei formule care sa asigure si resursele necesare

operabilitatii institutiilor publice si atingerea obiectivelor mai sus amintite.

Presiunea fiscala este definita ca raportul dintre veniturile si impozitele ce trebuie

achitate. In absenta impozitelor societatea nu poate exista. Impozitele sunt statuate prin

Constitutie si totodata necesitatea lor este demonstrata de realitatea istorica . Indiferent ca

se foloseste termenul de impunere, povara fiscala, coeficient fiscal, presiune fiscala, rata

prelevarilor obligatorii etc., ideea generala este aceea a obligatiei fata de stat cu

consecinta diminuarii veniturilor particulare.

Presiunea fiscala, in sens strict, se refera la raportul dintre marimea impozitelor

incasate si produsul intern brut*.

Rata presiunii fiscale sau rata prelevarilor obligatorii este raportul dintre totalul

impozitelor si contributiilor sociale efectiv incasate de administratia publica si produsul

intern brut.Rata presiunii fiscale evidentiaza aspectul confiscatoriu al prelevarilor

obligatorii, fara a tine cont de faptul ca acestea sunt reinjectate in circuitul economic sub

forma cheltuielilor publice.

Rata presiunii fiscale este un indicator de masurare a acelei parti din veniturile

provenite din productie care trece printr-un proces obligatoriu de distribuire publica, in

loc sa fie lasata la liberul arbitru al initiativei particulare.

Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se

impune definirea impozitului si precizarea continutului sau, atat din punct de vedere

juridic si economic, cat si tehnic.

4

._______________________________

*MARIANA-CRISTINA CIOPONEA, FINANTE PUBLICE SI TEORIE FISCALA,

EDITURA FUNDATIEI ROMANIA DE MAINE, BUCURESTI, 2007, PAG. 205

Definitia clasica a impozitului spune ca acesta este o contributie obligatorie,

neconditionata si fara contraprestatie la suportarea sarcinii publice

In legatura cu impozitul sunt de remarcat urmatoarele lucruri:

impozitul nu este un scop in sine ci urmareste asigurarea satisfacerii

sarcinii publice, adica participarea tuturor cetatenilor la cheltuielile

publice;

prin impozite se realizeaza si o redistribuire a veniturilor cetatenilor

intre diferitele paturi ale populatiei;

scopul initial al impozitului il reprezinta procurarea de resurse pentru

autoritatea publica, dar de regula, lui i se asociaza si unul aflat dincolo

de sfera financiara, anume faptul ca este folosit de stat pentru a-si

asigura interventia in viata social-economica;

ca regula generala, impozitul este o contributie obligatorie ,

neconditionata - adica, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui

serviciu de catre autoritatea publica;

impozitul nu are o destinatie speciala.

Asociat impozitelor exista si categoria de taxe. Si taxele sunt instituite prin lege

si au un caracter obligatoriu, dar au obiective precizate colectandu-se in anumite scopuri

precise.

In cadrul taxelor exista si taxe care sunt obligatorii numai daca populatia solicita

un serviciu si presupun o contraprestatie, adica sunt conditionate. Putem exemplifica in

acest sens cu unele taxe notariale.

Prin fiscalitate se intelege preluarea obligatorie pentru bugetul statului a unei parti

din veniturile cetatenilor. In ultimii 50 de ani a intervenit notiunea de parafiscalitate care

se refera la realizarea altor venituri ale statului decat impozitele si taxele obisnuite. Este

vorba aici de taxele administrative despre care am vorbit mai inainte si care sunt

percepute de autoritatea publica pentru un presupus serviciu. Aceste taxe se percep in

5

folosul unui anumit serviciu al statului si tendinta este de a stabili marimea acestor taxe

mult mai mare decat costul contraprestatiei

Impozitul poate reprezenta o parghie financiara deosebit de importanta prin intermediul

careia statul poate interveni in economie. De altfel, reprezinta cea mai eficienta cale prin

care statul poate incuraja anumite tipuri de activitati sau de a determina restrangerea

altora. Prezentam mai jos, succint, cateva din modalitatile tehnice de tranformare a

impozitului intr-un instrument al politicii economice si sociale:

adaptarea bazei de asezare (de calcul) a impozitelor;

instituirea de monopoluri;

instituirea unui sistem de scutiri si inlesniri;

supradimensionarea impozitelor;

sisteme de restituire fiscala.

Presiunea fiscala si gradul de fiscalitate reprezinta o modalitate de dimensionare a

incidentelor impozitelor.Presiunea fiscala exprima intensitatea cu care sunt prelevate

venituri de la persoane fizice si juridice ,ori la nivelul intregii societati prin intermediul

impozitarii.

Presiunea fiscala are o mare relevanta economica deoarece indica masura in care

venitruile nominale ale populatiei sunt ajustate prin intermediul impozitarii si in acelasi

timp,arata masura sau gradul in care bugetul de stat isi procura veniturile pe calea

prelevarii de impozite.

Presiunea fiscala poate fi utilizata atat pentru impozitele indirecte,cat si pentru

totalitatea prelevarilor la buget efectuate prin intermediul impozitarii.Presiunea fiscala se

concretizeaza de fapt in gradul de fiscalitate, grad in care contribuabilii, in ansamblul lor,

societatea, respectiv economia suporta pe seama rezultatelor obtinute din activitatea lor

impozitele si taxele,ca prelevari obligatorii instituite si percepute prin constrangere legala

de catre stat.

Concret, presiunea fiscala reprezinta proportiile din venituri la care, in mod nevoit si

obligatoriu,contribuabilii (persoane fizice sau juridice) renunta in favoarea statului, sub

forma impozitelor, varsand aceste sume in cadrul exigibilitatii lor la bugetul de

stat,,bugetul asigurarilor sociale de stat ,bugetele locale si fondurile publice.

6

Problema presiunii fiscale la noi, este mai actuala ca oricand datorita urmatoarelor

considerente:

in primul rand ,datorita faptului ca ne aflam in faza modernizarii

sistemului fiscal romanesc;

in al doilea rand, pentru ca, in prezent, economia tarii noastre resimte lipsa

capitalurilor disponibile a fi investite, ceea ce impune practicarea unei politici

fiscale deosebite;

in al treilea rand, datorita situatiei actuale precare a economiei romanesti,

veniturile realizate de totalitatea categoriilor de contribuabili fiind inadecvate

pentru a fi grevate de o fiscalitate prea mare fara a da nastere la urmari nedorite.

Presiunea fiscala care este impusa de puterile publice trebuie sa concilieze doua

tendinte diametral opuse : pe de o parte cea a statului , care doreste ca aceasta sa fie

tot mai mare in vederea acoperirii cheltuielilor publice aflate in continua crestere , si

pe de alta parte cea a cetateanului, care doreste o presiune fiscala cat mai mica cu

putinta , in vederea realizarii scopului sau in cadrul politicii fiscale.

In literatura de specialitate termenul de “ presiune fiscala” mai este intalnit sub

forma altor termene precum “coeficient fiscal”,”tensiunea fiscala” tocmai pentru a

evita conotatiile negative pe care le poarta cuvantul presiune ,dar si acestea exprima

totusi aceeasi idee, a obligatiei fata de stat prin intermediul impozitului.

Cresterea inregistrata de presiunea fiscala in cursul secolului al XIX-lea si al XX-

lea este substantiala si este in mod cert legata de extinderea rolului economic si social

al statului.

Datorita incidentei sociale a fiscalitatii, atat in calitate de instrument redistributiv

al veniturilor si avutiilor cat si ca instrument de presiune asupra contribuabililor,

problema fiscalitatii ar fi una dintre problemele existente la ora actuala in societatea

romaneasca, probleme care trebuie privite si abordate la contactul dintre sectorul

economic si sectorul social.

Fiscalitatea a contribuit si continua sa reprezinte un obstacol major in investitiile

corporatiilor multinationale. Presiunea fiscala, respectiv ceea ce creeaza o serie de

distorsiuni cu preponderenta in comportamentul de piata al investitorilor straini, fiind

7

cea care marcheaza in mod proeminent structura si obiectivele economico- financiare

specifice acestei categorii de operatori.

Problema presiunii fiscale in privinta investitiilor corporatiilor multinationale

reprezinta unul din criteriile fundamentale in abordarea mediului unei anumite

economii receptoare, si aceasta intrucat capitalul strain necesita un tratament cu totul

special in ansamblul reglementarilor cu caracter fiscal.

Din aceasta perspectiva, teoria fondurilor fiscale ocupa din ce in ce mai multe

pozitii definitorii in orientarea directiilor de analiza a evolutiei economico-sociale de

fiecare potential stat gazda, ea referinduse cu preponderenta la satisfacerea

urmatoarelor obiective majore ale unei societati:

stabilirea unui nivel constant si optim al ratelor de impunere fiscala

asupra investitorilor autohtoni si starini, in scopul asigurarii unei

dezvoltari durabile a economiei nationale;

disparitia impozitului pe veniturile contribuabililor individuali si

inlocuirea cu un complex de prelevari obligatorii menite sa reduca

presiunea fiscala asupra salariatilor si,totodata , sa contribuie in buna

masura la sustinerea protectiei sociale.

Presiunea fiscala la nivelul corporatiilor multinationale e abordata in doua directii

principale:

efectul fiscalitatii asupra valorii adaugate sau profiturilor brute previzionate a fi

acumulate de corporatiile multinationale in urma cooperarii cu anumiti parteneri

locali;

.contributia impozitelor indirecte in evolutia volumului vanzarilor si

competivitatii (prin intermediul pretului) previzionate a fi atinse pe respectiva

piata gazda.

In ceea ce priveste Romania, presiunea fiscala inregistrata in anul 1993 era

31,8%, o valoare relativ scazuta fata de cifrele inregistrate de celelalte tari. In anii

urmatori acest nivel a crescut dar nu a depasit media europeana care este de 41,1%.

Cu toate acestea, datorita costurilor sociale ridicate implicate de restructurarea economica

si degradarii nivelului de trai al populatiei, acest nivel al presiunii fiscale a fost perceput

ca impovarator. Intreprinderile si firmele de comert au avut si ele de suferit din cauza

8

prevederilor fiscale nu atat in ceea ce priveste nivelul obligatiilor, ci mai ales prin prisma

lipsei unei legislatii coerente care sa incurajeze dezvoltarea acestora.

Presiunea fiscala datorata impozitelor pe venituri cunoaste si ea diferentieri in

functie de fiecare stat. Impozitele pe venituri reprezinta noua sursa majora a incasarilor

fiscale.

Pentru atingerea obiectivului sau de integrare in Uniunea Europeana, Romania

trebuie sa acorde prioritate schemelor de dezvoltare care ii vor permite depasirea cat mai

rapida a actualei crize si relansarea pe temelii trainice a economiei nationale (scenariu

restructurant). Scenariul restructurant presupune reducerea presiunii pentru cresterea

necorelata cu rezultatele economice a veniturilor nominale, in baza unui agrement social

adecvat cu sindicatele si asociatiile patronale.

Substanta scenariului restructurant pune accentul pe efectele reformei fiscale de la

inceputul anului 2000, indeosebi cele referitoare la raportul dintre impozitele directe si

indirecte in conditiile atenuarii fiscalitatii legate de angajarea fortei de munca si pe profit

precum si pe evaluarea veniturilor din taxe vamale in concordanta cu acordurile incheiate

de Romania pe plan international.

Pe 29 decembrie 1999, Romania, sub conducerea Primului Ministru Mugur

Isarescu, a instituit o serie de reforme in sistemul de impozitare prin Ordonanta de

Urgenta nr. 217 din 29 decembrie 1999. Impozitul pe profit s-a diminuat de la 38% la

25%, TVA de la 22% la 19% iar accizele au fost stabilite la 20% si eliminate pentru

bauturi racoritoare. Aplicarea impozitarii globale a veniturilor, incepand cu 1 ianuarie

2000, aliniaza Romania la sistemele similare de impozitare ale Uniunii Europene.

9

Capitolul 2. Limitele presiunii fiscale

Un sistem fiscal inseamna un compromise intre necesitatea de randament a

politicii fiscale si grija de a asigura echitate, de a proportiona contributia fiecaruia in

raport cu capacitatea pe care o are. Sistemul fiscal determina, in cea mai mare masura,

veniturile statului, capacitatea acestuia de a finanta cheltuielile si de a-i proteja pe cei

slabi.

Elaborarea politicii fiscale este un act de decizie deosebit de complex si

important, axat pe criteriul de eficienta, urmarindu-se reducerea instabilitatii economice,

a fluctuatiilor, stimularea dezvoltarii si protejarea veniturilor consumatorilor.Impozitele

si celelalte forme de prelevari modifica distribuirea initiala a veniturilor, influentand

activitatea economica, consumul si investitiile.

Veniturile bugetare din impozite sunt dependente de performantele economice; la

o rata fixa de impozitare, veniturile din impozite cresc odata cu venitul national si scad

atunci cand venitul national scade.

Deasemenea este foarte importanta luarea in calcul a efectelor probabile ale

reducerii sau ale majorarii impunerii fiscale, nu doar pe termen scurt, ci si pe termen

mediu si lung. Daca se recurge la finantarea cresterii cheltuielilor publice pe seama

maririi impozitelor, se diminueaza veniturile agentilor economici, dar se atenueaza

inflatia. Daca se reduc impozitele, se micsoreaza presiunea fiscala, dar se poate crea un

deficit bugetar sau se accentueaza acest deficit daca deja este prezent. Daca se iau in

considerare efectele pe termen lung, se ajunge la concluzia ca reducerea impozitelor la un

anumit nivel are ca efect o marire a veniturilor bugetare, deoarece, se creeaza o relaxare

fiscala care stimuleaza investitiile si duce la o largire a bazei de impozitare. Efectele

probabile ale majorarii sau reducerii impozitelor trebuie comparate cu efectele probabile

ale deficitelor bugetare.

10

Perceperea impozitelor se realizeaza sub forma impozitelor directe ( suportate

nemijlocit de cei care le platesc ) si a impozitelor indirecte (cuprinse in pretul produselor,

incasate la vanzarea acestora si suportate de catre consumatorii finali la cumparare ).

O alta caracteristica importanta a politicii fiscale este progresivitatea impozitelor.

Aceasta se aplica impozitelor directe si presupune ca rata de impunere fiscala sa se

mareasca progresiv cu cresterea venitului impozabil. Progresivitatea impozitelor este

considerata a fi un instrument de redistribuire si de justete fiscala.

Pentru a avea efecte pozitive, trebuie acordata o deosebita atentie asupra marimii

ratei de impunere. Contribuabilul onest, cu spirit civic vede in impozit un asa zis “rau

necesar” consimtind benevol la plata acestuia. Daca impozitele depasesc limita

suportabilitatii, contribuabilii resimt din plin povara care-i apasa iar comportamentul

normal este paralizat ducand la inhibarea, chiar pana la anulare, a initiativei particulare, a

motivatiei de a munci si a economisi sau, fenomen foarte grav, nascand adevarate revolte

fiscale.

La baza stabilirii unor limite fiscale stau anumite principii de echitate si egalitate

fiscala.

Echitatea fiscala, ca notiune, semnifica dreptate sociala in materie de impozite.

Pentru respectarea acestui principiu este necesara impunerea diferentiata a veniturilor si a

averii si stabilirea unui minim neimpozabil, pentru persoanele care realizeaza venit sub

un anumit plafon.

In functie de gradul de cuprindere a subiectilor impozitului si a materiei

impozabile, impunerea poate fi generala, cand se extinde asupra tuturor persoanelor care

realizeaza un venit dintr-o anumita sursa sau detin un anumit gen de avere, sau partiala,

cand unele persoane beneficiaza de anumite scutiri sau reduceri de impozite.

Trebuie sa se faca distinctie intre egalitate in fata impozitului si egalitate prin

impozit atunci cand se apeleaza la spiritul de justitie in repartizarea sarcinilor fiscale intre

membrii societatii.

Egalitatea in fata impozitului presupune ca impunerea sa se faca in acelasi mod,

pentru toate persoanele fizice si juridice, indiferent de locul unde domiciliaza sau isi au

sediul, adica sa nu existe deosebiri de tratament fiscal de la o zona la alta a tarii.

Totodata, impunerea sa se faca in acelasi mod pentru toate activitatile economice,

11

indiferent de forma juridica in care sunt organizate si functioneaza acestea: producatori

individuali sau intreprinderi de diferite dimensiuni.

Egalitatea prin impozit presupune diferentierea sarcinii fiscale de la o persoana la

alta, in functie de o serie de criterii economice si sociale, printre care amintim: marimea

absoluta a materiei impozabile, situatia personala a subiectului impozabil, natura si

provenienta veniturilor etc.

In functie de unghiul din care este privita echitatea aceasta poate sa fie orizontala

sau verticala. In primul caz compara sarcina fiscala la care este supusa o persoana fizica

sau juridica pentru veniturile realizate dintro anumita sursa, cu sarcina fiscala la care este

supusa o alta pentru venituri de aceeasi marime, realizate din alte surse. In cel de-al

doilea caz se compara sarcina fiscala aferenta unor venituri realizate de persoane diferite,

dar care au aceeasi sursa de provenienta. Astfel, se analizeaza daca cotele de impozit

stabilite pentru un venit de 1.000, 2.000, 10.000, . . ., 100.000 unitati monetare reflecta in

mod corect potentialul economic al intreprinzatorilor respectivi.

Pentru a putea fi asigurata egalitatea in materie de impozit este necesara

respectarea urmatoarelor conditii:

stabilirea minimului neimpozabil, adica legiferarea scutirii de impozit a

unui venit minim care sa permita satisfacerea nevoilor de trai strict

necesare. Aceasta conditie poate fi respectata numai in legatura cu

impozitele directe, neavand aplicabilitate in cazul impozitelor indirecte;

sarcina fiscala a fiecarui contribuabil sa fie stabilita in functie de puterea

contributiva pe care acesta o are, adica cu luarea in considerare a marimii

venitului si averii care fac obiectul impunerii, precum si a situatiei

personale a acestuia (casatorit, cu sau fara persoane in intretinere,

celibatar etc.);

este necesar ca la o anumita putere contributiva, sarcina fiscala a unei

categorii sociale sa fie stabilita in comparatie cu sarcina fiscala a altei

categorii sociale, respectiv sarcina fiscala a unei persoane in comparatie

cu sarcina fiscala a altei persoane din aceeasi categorie sociala;

respectarea echitatii fiscale presupune ca impunerea sa fie generala, adica

sa cuprinda toate categoriile sociale care realizeaza venituri dintr-o

12

anumita sursa sau care poseda un anumit gen de avere, cu exceptia celor

care se situeaza sub un anumit nivel.

Respectarea echitatii fiscale este data intr-o anumita masura si de felul cotelor de

impozit utilizate. In practica fiscala se cunoaste impunerea in cote (sume) fixe si

impunerea in cote procentuale. Impunerea in cote (sume) fixe nu tine seama de venitul

sau averea contribuabilului si nici de situatia personala a acestuia. Ea a aparut sub forma

unei dari pe locuitor si s-a utilizat in oranduirea feudala si in primele stadii de dezvoltare

a capitalismului, in special. Impunerea in cote procentuale poate fi intalnita sub forma

impunerii in cote proportionale, in cote progresive si in cote regresive.

Impunerea in cote proportionale este o manifestare directa a principiului egalitatii

in fata impozitelor. Conform acestei impuneri se aplica aceeasi cota de impozit indiferent

de marimea obiectului impozabil, pastrandu-se in permanenta aceeasi proportie intre

impozit si volumul venitului (valoarea averii). Desi prin introducerea impunerii in cote

proportionale s-a facut un pas inainte fata de impunerea in cote (sume) fixe, nici in acest

caz nu s-a respectat echitatea in materie fiscala, pentru ca nu s-a avut in vedere faptul ca

puterea contributiva a diferitelor categorii sociale este diferita in functie de marimea

absoluta a veniturilor pe care le realizeaza si de valoarea absoluta a averii pe care o

poseda. Impunerea in cote proportionale s-a utilizat pe scara larga la calculul impozitelor

de tip real (funciar, pe cladiri, pe activitati industriale, comerciale si profesii libere etc.).

In prezent, impunerea in cote proportionale se foloseste atat in cazul impozitelor directe

(de exemplu, in unele tari pentru calculul impozitului pe profitul societatilor de capital),

cat si in cazul impozitelor indirecte (de exemplu, la taxa pe valoarea adaugata, la taxele

vamale, la taxele de timbru etc.).

Impunerea in cote progresive s-a introdus, in unele tari, in a doua jumatate a

secolului al XIX-lea, iar in altele (de fapt acestea reprezinta majoritatea) la inceputul

secolului al XX-lea. Impunerea progresiva consta in aceea ca o data cu cresterea venitului

(averii) are loc si cresterea cotei impozitului astfel incat impozitul creste mai repede decat

obiectul impozabil. Cotele progresiei pot creste fie intr-un ritm constant, fie intr-unul

variabil.

13

Impunerea progresiva cunoaste in practica financiara doua variante si anume:

impunerea in cote progresive simple (globale) si impunerea in cote progresive compuse

(pe transe).

Impunerea in cote progresive simple (globale) se caracterizeaza prin faptul ca se

aplica aceeasi cota de impozit asupra intregii materii impozabile apartinand unui

contribuabil. Fiind vorba de o impunere progresiva, cota de impozit va fi cu atat mai

mare, in limitele progresivitatii stabilite prin lege, cu cat venitul sau averea respectiva va

fi mai mare. Impozitul datorat statului se obtine facand produsul dintre marimea

obiectului impozabil (venitul, averea) si cota de impozit aferenta nivelului acestuia.

Impunerea in cote progresive compuse (pe transe) este folosita mai mult pentru

impunerea veniturilor obtinute de persoanele fizice si uneori si la unele impozite pe

avere.

In practica fiscala a unor state se intalneste si impunerea in cote regresive, ca o

consecinta a impozitelor indirecte, in situatia cumpararii unei marfi sau a utilizarii unui

serviciu cand impozitul platit este acelasi, indiferent de marimea veniturilor

cumparatorului. Aceasta face ca ponderea impozitului in venitul cumparatorului sa fie

invers proportionala cu venitul acestuia.

Discutiile privind reforma fiscala iau in calcul, de obicei, trei variante: cota unica,

sistemul progresiv si sistemul dual, o combinatie intre primele doua.

Daca cota unica era o regula in toate statele industrializate in prima jumatate a

secolului al XIX-lea, primele cereri pronuntate raspicat pentru un sistem „puternic

progresiv sau gradual de taxe" au aparut in manifestul comunist al lui Karl Marx din

1848. Ulterior, statele capitaliste au fost cele care au adoptat un astfel de sistem. Cu toate

ca, la nivelul intregii lumi, contribuabilii pierd circa 8 miliarde de ore anual pentru a-si

completa declaratiile de venit, pana astazi, nici o economie occidentala „majora" nu a

trecut inapoi la cota unica.

Ultimele tendinte din tarile est europene, se manifesta prin introducerea cotei

unice de impozitare, initiate de catre Estonia in 1991, urmata de Letonia (1994), Lituania

(1994), Rusia (2001), Serbia (2003), Ucraina (2003), Slovacia (2003), Georgia (2004)

Romania (2005) si Bulgaria (2007).Cota unica este prevazuta si in programul de

guvernare al autoritatilor din Cehia.

14

Eficienta unui sau altui sistem de impozitare a fost marul discordiei intre diferiti

cercetatori. In context, Comisia Europeana este de parere ca nu este nevoie de o

armonizare transfrontaliera a taxelor statelor membre. Cu conditia sa respecte regulile

comunitare, statele membre sunt libere sa isi aleaga sistemele de taxe pe care le considera

cele mai potrivite si conforme cu preferintele lor.

Totodata, economistii FMI afirmau recent ca lipsesc dovezile care ar indica care

sistem de impozitare este cel mai oportun*.

Tinta principala a reformei sistemului de impozitare a persoanelor fizice trebuie

sa fie optimizarea corelarii veniturilor cu nivelul cheltuielilor statului, precum si

optimizarea sistemului de impozite propriu-zis prin diminuarea limitelor maxime a

cotelor la impozite, in special, la impozitele pe venitul persoanelor fizice, diminuarea

facilitatilor fiscale etc. 

Autoritatile vor trebui sa urmeze patru obiective.

In primul rand trebuie sa pastreze echilibrul veniturilor bugetare. Autoritatile

trebuie sa urmareasca nu numai sumele absolute incasate din impozitele pe venituri, ci si

ponderea acestora in comparatie cu sumele incasate din contributiile sociale.

Al doilea obiectiv este pastrarea unui echilibru intre echitate sociala si eficienta

sistemului fiscal. Acordarea de facilitati fiscale unor sectoare economice sau grupuri de

persoane va presupune un sistem complex, dar si impunerea unor taxe mai mari decat

intr-un sistem in care nu exista deduceri fiscale dar exista o baza larga de impozitare. 

Reducerea complexitatii sistemului fiscal va fi al treilea obiectiv al reformei.

Teoretic, politica fiscala are ca scop colectarea de venituri la costuri cat mai reduse, ceea

ce recomanda aplicarea unei taxe unice pentru venituri, fara deduceri sau facilitati fiscale.

Insa, marea problema apare la determinarea bazei impozabile, dar si administrarea

costurilor legate de conformarea contribuabililor.

_____________________________

*Studiul realizat in anul 2006 "Cotele unice: Principii si dovezi", pe baza

informatiilor din mai multe tari care au adoptat cota unica in diferite momente, precum

Estonia, Lituania, Letonia, Rusia, Ucraina, Slovacia si Georgia. In afara acestora, alte

state, precum Costa Rica, Cehia, Mauritius, Mongolia, Polonia sau Slovenia iau in calcul

15

introducerea acestui sistem de impozitare. Popularitatea lui a fost insa influentata de

adoptarea cotei unice, in 2001, in Rusia, cand sumele obtinute din impozitul pe venit au

crescut, in termeni reali, cu peste 25%

Ultimul obiectiv vizeaza presiunile exterioare in conditiile in care majoritatea

tarilor dezvoltate vor sa reduca impozitele, dar in acelasi timp vor sa aiba un sistem fiscal

eficient, care inseamna obtinerea de venituri pentru sectorul social (pensii, sanatate,

educatie).

Totodata, prin intermediul deducerilor fiscale, statul va contribui la realizarea

efectiva a unor drepturi fundamentale ale cetatenilor, si anume, a dreptului la invatatura si

a dreptului la ocrotirea sanatatii, suportand indirect o parte din cheltuielile de scolarizare

si tratament medical efectuate de cetateni. Aceste masuri, se spera, vor stimula investitiile

sociale facute de cetateni.

Unii economisti considera ca indiferent in cate transe s-ar socoti, actualul sistem

ce consta in aplicarea de cote progresive este nestimulativ si conduce, in special in zona

veniturilor mari, la implementarea de scheme de evitare sau chiar de evaziune fiscala. 

Toate statele care au introdus cota unica cunosc un succes bun, in special prin

cresterea bazei de calcul a impozitului (declararea reala a veniturilor), cat si prin cresterea

numarului de contribuabili (reducerea muncii la negru). 

De asemenea, ei sunt de acord cu faptul ca scopul sistemului progresiv de

impozitare a veniturilor persoanelor fizice nu este unul economic, ci mai degraba social.

Totodata, sub aspect economic, acest sistem contribuie la aparitia si dezvoltarea evaziunii

fiscale si a muncii la negru. 

In ceea ce priveste acuzatia cum ca prin introducerea unei cote unice vor

beneficia numai cei bogati, argumentul este usor de combatut pornind chiar de la

formularea lui. Oamenii bogati nu vor avea un avantaj din cota unica, fiindca acestia nu

platesc impozit pe salariu. Salariile, daca exista, sunt mici, iar „bogatia” le vine din

profituri (dividende). In consecinta, masura va fi benefica in special clasei mijlocii,

despre care se vorbeste ca trebuie creata si stimulata sa devina o forta motrice in

economie.

Alti economisti considera ca, dintre sistemele de impunere intalnite in practica

fiscala, cel care se bazeaza pe cotele progresive compuse (pe transe) raspunde in mai

16

mare masura cerintelor echitatii fiscale. Dar, utilizarea unei anumite progresivitati de

impunere, nu conduce automat la respectarea echitatii in materie fiscala, daca nu sunt

indeplinite si celelalte conditii amintite. Pe de alta parte, sistemul progresivitatii ar putea

sa nu modifice prea mult puterea de cumparare a anumitor persoane, daca, pe calea

evaziunii fiscale (legale si/sau frauduloase), acestea au posibilitatea sa sustraga de la o

impunere o parte din materia impozabila.

Autoritatile publice percep impozite deoarece guvernele au nevoie de resurse

financiare. Maximizarea veniturilor fiscale trebuie realizata cu o grija deosebita, deoarece

situatia s-ar putea sa ia alta turnura, intorcandu-se impotriva propriilor interese. Problema

care se pune este: cat de mult pot creste impozitele astfel incat acest lucru sa nu se

reflecte intr-o diminuare a incasarilor fiscale pentru guvern?

Economistii liberali considera ca o presiune fiscala prea ridicata descurajeaza

contribuabilii sa investeasca, sa economiseasca, sa munceasca si sa produca. Arthur

Laffer transpune graphic, prin Curba Laffer, faptul ca rate ale fiscalitatii prea ridicate

compromit baza asupra careia sunt asezate impozitele.

Curba Laffer este un grafic care arata dependenta dintre rata prelevarilor

obligatorii si veniturile totale incasate prin impozite de catre stat. Laffer estimeaza ca

exista un prag maxim al ratei presiunii fiscale, care daca este trecut se genereaza o

diminuare a randamentului fiscal. Aceasta valoare a presiunii fiscale maxime corespunde

unei valori maxime a veniturilor fiscale.

Daca rata fiscalitatii ar atinge valoarea de 100%, valoarea prelevarilor obligatorii

ar descreste pana la anulare, deoarece prelevarile obligatorii prea ridicate distrug baza

impozitabila.

Arthur B. Laffer (1941) este cunoscut drept "parintele economiei din partea

ofertei" si s-a facut popular in special prin propunerea sa conform careia diminuarea

impozitelor poate duce la cresterea cantitatii percepute de fisc asa cum este reprezentat in

curba lui Laffer. Argumentul cum ca diminuarea impozitelor este un stimul pentru munca

si productie a fost baza politicii initiale a presedintelui Reagan in Statele Unite in anii

optzeci.

17

Laffer s-a licentiat in economie la Yale University in 1963 si a obtinut doctoratul

la Stanford in 1971. A fost profesor al Universitatii din Chicago din 1967 pana in 1976, al

Universitatii Southern California din 1976 pana in 1984, si al Universitatii Pepperdine.

Potrivit legendei, undeva in Washingtonul anului 1974, Arthur Laffer intra in

istorie desenand un grafic pe un servetel, la o cina cu Donald Rumsfeld si Dick Cheney.

Asa s-a nascut teoria ce-i poarta numele (curba lui Laffer) si care spune ca scaderea

taxelor poate aduce mai multe venituri la buget, pentru ca stimuleaza economia.

Devenit ulterior sfatuitorul presedintelui american Ronald Reagan, economistul

Arthur Laffer este considerat arhitectul politicilor economice care au remodelat economia

americana moderna. Primul sau succes in politici publice a fost scaderea drastica a

taxelor pe proprietate aplicata in California anului 1978. Apoi a fost membru al echipei

de consultanti pe probleme de politici economice a presedintelui Ronald Reagan. Laffer

este unul dintre fondatorii "Congressional Policy Advisory Board" care a functionat pe

langa Congresele Statelor Unite alese in mandatele 105,106,107. Pentru inventarea

"Curbei Laffer" a fost inclus de Time Magazine din 29 martie 1999 printre "Cele mai

mari minti ale secolului". Este fondatorul firmei de consultanta "Laffer Associates".  

Arthur Laffer considera ca ideea de baza a teoriei sale este ca modificarea ratei de

impozitare are doua efecte  asupra veniturilor din impozitare:

efectul aritmetic;

efectul economic.

Efectul aritmetic este simplu: daca rata de impozitare scade,veniturile din impozite

scad.

Efectul economic rezulta in urma scaderii ratei de impozitare si  are drept consecinta

stimularea activitatii economice si duce la cresterea bazei impozabile.

In realitate, efectul aritmetic si cel economic se manifesta combinat.

Pentru intelegerea si utilizarea presiunii fiscale prezinta interes si analiza curbei

fundamentata de catre Arthur Laffer*. Aceasta reflecta legatura intre incasarile fiscale

totale ale statului si rata impunerii. Laffer considera ca, pornind de la zero spre 100%, o

marire a ratei de impunere poate duce la sporirea incasarilor fiscale. Dar exista o rata de

impunere optima, dincolo de care incasarile fiscale totale se vor micsora daca rata de

impunere va continua sa sporeasca. Din punctul M al figurii, efectele descurajatoare ale

18

fiscalitatii provoaca o diminuare a productiei, adica marirea presiunii fiscale duce la

scaderea productiei, nu la cresterea neconditionata si substantiala a incasarilor fiscale.

____________________________

*CARMEN CORDUNEANU, SISTEMUL FISCAL IN STIINTA FINANTELOR,

BUCURESTI, EDITURA CODECS, 1998, P. 439-441.

Rezulta existenta a doua zone, delimitate prin punctele OMP, astfel:

zona admisibila normala OMPο, in care agentii economici accepta marirea

presiunii fiscale, deoarece vor o cantitate mai mare de utilitati publice. Incasarile

fiscale sporesc, cu toate ca are loc o diminuare treptata a activitatii economice si a

19

bazei de impunere; anumiti agenti economici opteaza pentru cresterea timpului

liber in defavoarea timpului pentru munca, iar alti agenti economici procedeaza

invers. Astfel, ritmul de crestere a incasarilor fiscale tinde sa se reduca odata ce

sporeste presiunea fiscala;

zona inadmisibila sau prohibitiva PoMP, hasurata, este aceea in care un segment

tot mai mare din venitul factorilor de productie este preluat de stat. De aceea,

agentii economici isi diminueaza activitatile impozabile, iar baza de impunere

scade. Agentii economici repudiaza noi utilitati publice, agreandu-le pe cele

private; in timp ce presiunea fiscala se accentueaza are loc reducerea productiei si

amplificarea activitatilor subterane, si se micsoreaza incasarile fiscale.

Pentru Arthur Laffer, o fiscalitate dura si inegala genereaza dificultati mari in evolutia

productiei, astfel ca in economia actuala se impun o diminuare a ratei de impozitare si o

reducere progresiva a impozitului pe venit, in vederea favorizarii relansarii activitatii

economice.

Fata de o asemenea situatie sunt necesare eforturi teoretico-practice pentru

determinarea nivelului maxim al presiunii fiscale admisibile si a zonei in care se gaseste

economia nationala. Dar, un astfel de demers este diferit, ingreunand anticiparea

urmarilor pe care le are o politica de diminuare a fiscalitatii. De aceea, specialistii

actioneaza pentru determinarea unui prag optim de presiune fiscala in vederea elaborarii

unor decizii economice realiste, veridice. In acest fel, trebuie sa se proiecteze urmarile pe

care le poate avea o politica rationala de diminuare a fiscalitatii.

Curba Laffer este o reprezentare pur teoretica deoarece ea nu permite calcularea cu

exactitate a valorii lui M, peste care presiunea fiscala devine insuportabila.

La aceeasi valoare a presiunii fiscale, tari cu niveluri de dezvoltare sociala si

economica diferita se pot plasa de o parte sau de alta a marimii punctului M.

Chiar daca economistii au incercat sa stabileasca unele niveluri maxime ale presiunii

fiscale, practica le-a dat planurile peste cap de fiecare data. Plafonul fiscal este variabil,

deoarece presiunea fiscala este mai mult o perceptie care difera in functie de

circumstantele economice, sociale, politice, psihologice. Deci, se poate vorbi despre

urmatoarele limite ale presiunii fiscale:

20

limite de ordin politic si psihologic care sunt impuse de reactiile contribuabililor.

Acestia pot opune o rezistenta puternica fata de cresterea impozitelor atunci cand

acestea tind sa devina excesive. Formele acestei rezistente sunt diverse, incepand

cu reducerea activitatii productive, continuand cu frauda si evaziunea fiscala, si

mergand pana la miscari de protest si revolte sociale.

limite de natura economica care se refera la faptul ca impozitele prea apasatoare

pot avea ca efect franarea dorintei de munca, economisire, investire, slabirea

spiritului intreprinzator.

Presiunea fiscala trebuie privita si sub aspectul compensarii poverii fiscale cu

avantajale pe care le au cetatenii prin intermediul cheltuielilor publice finantate prin

impozite.

Problema practica a oricarei guvernari este determinarea nivelului ratei optime de

impozitare, rata care sa aduca pentru stat (fie Guvern, fie autoritate locala, regionala)

venituri cat mai mari din impozite. Optimul este privit din punctul de vedere al celui care

decide asupra ratei de impozitare, functia obiectiv de maximizat fiind veniturile obtinute

din impozite.

Intr-un articol publicat de The Laffer Curve: Past, Present, and Future –   Policy

Research & Analysis, June 1, 2004, The Heritage Foundation, Arthur Laffer exemplifica

efectele anticipate de el prin cateva cazuri concrete ce-i confirma teoria. In istoria SUA,

au fost trei mari perioade de reducere a impozitelor:

reducerea Harding-Coolidge de la mijlocul anilor '20,

reducerea promovata de Kennedy in anii '60 si

reducerile promovate de Reagan in anii '80. Cele mai recente exemple sunt cele

din cateva state foste "socialiste", tari unde se experimenteaza in premiera cote

unice de impozitare.

In 1994 Estonia introduce o rata unica de impozitare de 26%, ducand la o crestere

economica medie anuala de 5,2%. Ulterior cota unica a fost diminuata la 20%. Si alte tari

din Europa Centrala si de Est au trecut la cote unice: din 1997 –  25% in Letonia, din

2000 – 13% in Rusia, din 2004 – 19% in Slovacia si 13% in Ucraina.

Inainte cu mult de Laffer, Jean Baptiste Say spunea: "un impozit exagerat distruge

baza asupra caruia se aplica". De multe ori a lipsit curajul de a se verifica in practica

21

teoriile privind reducerea impozitelor. Mai ales ca orice Guvern isi doreste cat mai multa

Putere, cat mai multe resurse.

Incepand cu 1 ianuarie 2005 Guvernul Romaniei a introdus cota unica de impozitare

de 16%. Mai precis, prin modificarea Codului fiscal, s-a redus impozitul pe profit de la

25% la 16%. Totodata, impozitarea progresiva a venitului global s-a transformat in

impozitarea uniforma cu 16% a veniturilor salariale.

Oponentii aplicarii cotei unice, pe langa determinari legate de principii ideologice

(justitie sociala, atenuarea disparitatilor), invoca reducerea veniturilor bugetare.

Evaluarile preliminare anticipeaza o reducere de cca 31.000-32.000 miliarde lei, din care

24.000 miliarde lei la impozitul pe venit. Cel mai mult vor fi afectate veniturile

comunitatilor locale. O.U.G. 45 privind finantele publice locale din 2003 prevede ca 36%

din impozitul pe venit este sursa la bugetul consiliului local, 10% la bugetul consiliului

judetean, iar 17% la bugetul consiliului judetean pentru echilibrarea in interiorul

judetului. Din restul de 37%, alte 23% sunt utilizate pentru echilibrarea la nivel national

intre judete. In cadrul Comisiilor din Parlament s-a propus deja ca la nivelul bugetelor

locale – la consiliile locale si judetene – sa ramana 85% din impozitul pe venit, fata de

doar 63% pana in prezent. Totodata, reducerea impozitelor va duce la cresterea

consumurilor, deci si a TVA-ului, ceea ce va atenua cu cateva mii de miliarde diminuarea

veniturilor bugetare.

Aplicarea cotei unice reduse va duce pe termen mediu la evidentierea efectului

preconizat de Laffer: cresterea impozitelor incasate. Cresterea impozitelor incasate va fi

determinata de 3 cauze:

economia subterana ar putea iesi la suprafata dupa cum apreciaza ministrul

finantelor publice;

cresterea consumului menajelor, datorita veniturilor salariale marite, ce duce la

cresterea T.V.A.-ului;

cresterea investitiilor firmelor, ce va duce de asemenea la cresterea T.V.A.-ului

dar si la crearea de noi locuri de munca, noi salariatii platind impozit pe venit.*

Avem ocazia sa verificam in practica daca economia romaneasca reactioneaza la

politicile fiscale in concordanta cu legitatile economice fundamentate de teoriile

22

economice. Ne situam pe o pozitie optimista, bazata si pe trendurile statistice ce confirma

teoria lui Arthur Laffer in alte tari din Estul Europei.

________________________________

*Articol aparut in TRIBUNA ECONOMICA nr.10/martie 2005, autor ecomist Ovidiu

Radoi

Problema evidentei unui impozit consta in a determina cine suporta in mod efectiv

sarcina fiscala, pe cine apasa o crestere a volumului impozitului.

In perioada parcursa dupa 1989 s-a constatat ca daca un impozit este prevazut sa

afecteze contribuabili bine determinati, acestia au adesea posibilitatea de a-si repercuta

sarcina fiscala asupra altora, chiar daca cei din urma nu sunt avizati de catre legea fiscala.

Atat timp cat presiunea fiscala nu este exagerata, se poate emite pretentia ca prin

fiscalitate se urmareste “modelarea civismului fiscal”, factor determinant al

randamentului fiscal, cu conditia ca cei impozitati (contribuabilii) sa-si cunoasca clar

drepturile si obligatiile.

Intre veniturile fiscale totale ce se duc la buget si impozitele fiscale totale platite de

contribuabili ar trebui sa existe un echilibru.

Factorii acestui echilibru depind de:

masa impozabila; 

aportul aparatului fiscal;

rata de impozitare;

civismul fiscal;

inclinatia spre evaziune.

De aici, in mod simplu, putem trage concluzia ca veniturile fiscale si impozitele nu

rezulta doar din masa impozabila si din rata de impozitare, ci sunt influentate si de factori

comportamentali. Astfel, inclinatia spre evaziune este data de raportul dintre suma totala

sustrasa de la impozitare si masa impozabila totala, legal impozabila. Asa ca veniturile

fiscale incasate la buget depind de raportul dintre inclinatia spre evaziune sau spre

civismul fiscal. Cu cat creste presiunea fiscala, cu atat va scadea civismul fiscal (chiar si

numai din spirit de conservare) si creste inclinatia spre evaziune.

Pornind de la ecuatia fiscalitatii se constata urmatoarele: cu cat vor spori veniturile

fiscale pe calea cresterii masei impozabile si a ratei de impozitare, cu atat vor creste

23

impozitele la nivel de individ, ceea ce duce la inhibarea inclinatiei contribuabililor spre

economii si investitii, adica la reducerea masei impozabile.

Fiecare individ caruia i se ia pe cale legala (autoritara) o parte din venitul ce ii

apartine de drept simte aceasta ca pe un atentat la bunastarea sa, la libertatea de a se

bucura de roadele muncii sale.

Un contribuabil nu va consimti deliberat la impozite, iar presiunea fiscala crescanda

va duce la o cautare continua, de catre acesta, de brese in legislatia fiscala, mai ales

atunci cand cresterea presiunii fiscale se suprapune peste o scadere a veniturilor sale

reale.

O limita a presiunii fiscale este greu de stabilit din cauza multitudinii de factori care

intervin: epoca, conditii economice, tara, context economic international, conditii politice

interne si internationale etc. Se considera ca o presiune fiscala optima se obtine in punctul

in care intre utilitatea sociala a cheltuielilor publice marginale si utilitatea sociala a

prelevarii obligatorii marginale exista o relatie de tipul:

Usm > DUsm

Altfel, orice crestere a membrului drept in detrimentul celui stang, adica a presiunii

fiscale si respectiv o scadere a utilitatii folosirii cheltuielilor publice, provoaca o scadere

a volumului prelevarilor obligatorii percepute de catre autoritatile publice, deoarece se

distruge baza de impozitare prin aparitia fenomenului de rezistenta si reducere a efortului

productiv.

In toata perioada de tranzitie, dar mai ales in ultimii ani, in Romania, se inregistreaza

o presiune fiscala din ce in ce mai mare. Trebuie constientizat ca, la o presiune fiscala

ridicata la un moment dat, orice ridicare in continuare a ratei de impozitare se face cu

urmatoarele riscuri:

riscul diminuarii efortului productiv, cel mai grav pericol, reprezentat de

descurajarea prin impozite si taxe (prelevari obligatorii si legale) ridicate, a

incitatiei la munca, la economisire si investitii;

riscul fraudei si al evaziunii fiscale. Frauda reprezinta o violare a legii

fiscale, in timp ce evaziunea reprezinta o sustragere de la plata impozitelor

prin abilitate in utilizarea legii. S-a uzat de atata utilizare expresia “economia

subterana”, dar exista pareri ca aceasta forma de existenta (paralela) a

24

economiei poate reduce tendintele (in conditiile actuale de fiscalitate foarte

ridicata) economiei reale spre colaps, evitand decapitalizarea continua prin

impozitare continua si mai ales crescanda;

riscul inflatiei prin fiscalitate – actiunea directa a fiscalitatii asupra a doua

elemente generatoare de inflatie: preturile si salariile.

O politica fiscala justa trebuie sa asigure echitate intre agentii economici, precum si

valorificarea contributiei fiecaruia in raport cu capacitatea pe care o are. Impozitele de

nivel ridicat pot sa lezeze grav cointeresarea materiala a contribuabililor, descurajandu-i

in activitatea lor. Pe termen lung, o politica cu un nivel ridicat al fiscalitatii mareste

veniturile statului cu conditia ca acesta sa poata initia actiuni menite sa stimuleze

cresterea economica sau sa amelioreze temporar unele probleme cu caracter social.

In acelasi timp trebuie tinut cont de faptul ca o politica bazata pe taxe si impozite

mari limiteaza posibilitatea de consum si investitie. Aceasta genereaza un evantai de

efecte negative asupra cererii si ofertei de bunuri economice produse de agentii

economici.

In literatura de specialitate exista o teorie privind asa-zis-ul “impozit negativ”,

potrivit careia cei cu venituri mari vor trebui sa plateasca impozite mari in vederea

constituirii de fonduri din care se vor aloca apoi ajutoare si alocatii, asigurand tuturor un

venit minim garantat. Si pentru ca aceasta politica s-a dovedit gresita, guvernele au ajuns

la concluzia ca toata lumea trebuie sa plateasca impozite cat mai mari in vederea

constituirii a tot felul de fonduri. Redistribuirea incasarilor bugetare se va face in mod

incorect, apoi va aparea “foamea” dupa alte incasari bugetare, care vor fi la randul lor

distribuite si redistribuite nu se stie cum, pana la epuizarea masei impozabile, adica

falimentul contribuabililor.

Repercursiunea fiscala are loc ori de cate ori presiunea fiscala se transmite altei

persoane. Ca regula, impozitele directe nu pot fi repercutate asupra altei persoane decat

aceea a platitorului. Repercursiunea fiscala apare la impozitele indirecte unde platitorul si

suportatorul nu sunt aceeasi persoana.

In literatura economica se face distinctia intre procedeele legale de ocolire a platii

impozitelor si evaziunea fiscala propriu-zisa.Impozitul poate fi ocolit fara ca platitorul sa

intre in conflict cu legea. Acest lucru se poate realiza pe doua cai:

25

evaziunea permisa in mod voit (adica printr-un sistem de scutiri, exceptii si

inlesniri);

evaziunea ce are loc ca rezultat a unor lacune ale legii; nu este provocata voit, ci

de neglijenta formularii legii.

Capitolul 3. Evaziunea si frauda fiscala, paradisurile fiscale

Se stie ca impozitele alimenteaza in cea mai mare parte resursele publice.

Ponderea impozitelor in totalul veniturilor publice depaseste proportii de peste 80% si

chiar 90%. Aceasta deoarece veniturile nefiscale sunt in mod obiectiv reduse, datorita in

primul rand ponderii reduse a sectorului public in economie si a gradului redus de

autofinantare a activitatii institutiilor publice.

Rezistenta la impozite, indiferent cat de perfectionata ar fi tehnica de colectare a

acestora, este un fenomen general in diferite proportii. Impozitele pot fi eludate total sau

partial in anumite circumstante. Punctul de plecare in aparitia evaziunii fiscale este

presiunea fiscala.Orice contribuabil cauta sa scape mai ales cand el considera ca statul

exagereaza. El compara efortul pe care il face cu ceea ce beneficiaza de pe urma

autoritatii publice si daca rezultatul este negativ, atunci apare rezistenta la impozite.

Juristii romani au fost preocupati inca de la inceputul secolului de definirea

evaziunii fiscale, in acest scop dandu-se diferite definitii cum ar fi de exemplu:

“totalitatea procedeelor licite si ilicite cu ajutorul carora cei interesati sustrag in totalitate

sau in parte averea lor, obligatiunilor stabilite prin legile fiscale”, sau “sustragerea de la

plata obligatiunilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele si veniturile

impozabile”.

Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei

legislatii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum si a neprevederii si

nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot atat de vinovata ca si cei pe

care ii provoaca prin aceasta la evaziune.

26

Art.1 din legea 87/1994 defineste evaziunea fiscala ca fiind “sustragerea prin

orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume

datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si

fondurilor speciale extrabugetare de catre persoanele fizice sau juridice romane sau

straine, denumiti in continuare contribuabili”. In art.3 din aceasta lege sunt prevazute

obligatiile contribuabilului, si anume:

declararea in termen de 5 zile de la inregistrare a datelor in legatura cu

subunitatile constituite in sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazii si

cu orice alte locuri in care se desfasoara activitati producatoare de venituri,

bancile si conturile bancare in lei sau in valuta, indiferent de locul unde

functioneaza, in tara sau in strainatate;

declararea organului de control a bunurilor sau valorilor impozabile depozitate in

orice alte locuri;

declararea oricaror schimbari cu privire la sediu, filiale, depozite, conturi bancare

in termen de 15 zile de la data cand au avut loc. Declaratia se va comunica

organelor fiscale competente;

evidentierea veniturilor realizate si cheltuielilor efectuate din activitatile

desfasurate, prin intocmirea registrelor sau a oricaror alte documente prevazute de

lege;

plata la termen a sumelor datorate statului ca urmare a obtinerii de venituri,

detinerii de bunuri imobile sau mobile ori a desfasurarii de activitati supuse

taxelor si impozitelor;

Dupa modul cum se procedeaza in activitatea de evitare a reglementarilor fiscale

se face diferentierea intre evaziunea fiscala legala si evaziunea fiscala ilicita.

Evaziunea fiscala legala reprezinta actiunea contribuabilului de a ocoli legea,

recurgand la o combinatie neprevazuta a acesteia. Aceasta forma de evaziune nu este

posibila decat atunci cand legea este lacunara sau prezinta inadvertente. Evaziunea fiscala

legala se realizeaza atunci cand o anumita parte din veniturile sau averea unor persoane

sau categorii sociale, este sustrasa de la impozitare datorita modului in care legislatia

fiscala dispune stabilirea obiectivului impozabil.

27

Contribuabilii gasesc anumite mijloace, si exploatand insuficientele legislatiei le

eludeaza in mod legal, sustragandu-se in totalitate sau in parte platii impozitelor, tocmai

datorita unei insuficiente a legislatiei. In acest fel contribuabilii raman in limita

drepturilor lor, fara putinta de a li se imputa ceva, iar statul nu se poate apara decat

printro legislatie clara, precisa.

Cele mai frecvente cazuri de evaziune in care se uzeaza de interpretarea

favorabila a legislatiei fiscale, in practica tarilor cu economie de piata, sunt:

constituirea de fonduri de amortizare sau de rezerva, in cuantum mai mare

decat cel ce se justifica din punct de vedere economic, micsorand astfel

veniturile impozabile;

practica unor societati comerciale de a investi o parte din profitul realizat

in achizitii de masini si echipamente tehnice pentru care statul acorda

reduceri ale impozitului pe venit, masura care este menita sa stimuleze

acumularea;

asocierile de familie, precum si societatile oculte, dintre sotia si copiii

intreprinzatorului si acesta; rezultatul unei asemenea manevre este

impunerea separata a acestora, repartizarea separata a venitulor pe fiecare

asociat ducand la micsorarea sarcinilor ficale;

venitul total al membrilor familiei poate fi impartit in mod egal intre

acestia, indiferent de contributia fiecaruia la realizarea lui, pe aceasta cale

obtinandu-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit, care este

datorat statului;

constituirea unor depozite de pastrare si administrare de catre parinte

(tutore) a unor fonduri in favoarea copilului minor. In acest caz desi

venitul aferent depozitului este supus impunerii, impozitul platit este mai

mic in comparatie cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat;

folosirea in anumite limite, a prevederilor legale cu privire a donatiilor

filantropice, indiferent daca acestea au avut loc sau nu, duce la

sustragerea unei parti din veniturile realizate de la impunere;

un contribuabil are posibilitatea sa opteze pentru impozitul pe venitul

persoanelor fizice, fie pe sistemul de impunere aplicabil veniturilor

28

realizate de corporatie. Optand pentru cel de al doilea regim fiscal,

contribuabilul realizeaza o importanta sustragere din venitul impozabil

deoarece sistemul de impunere al corporatiilor cuprinde numeroase

facilitati care duc la o substantiala reducere a sarcinilor fiscale;

luarea in considerare a unor facilitati legale cu privire la excluderea din

masa impozabila a cheltuielilor cu munca vie, cu pregatirea profesionala

si practica in productie, a sumelor platite pentru contracte de cercetare ce

au ca obiect programe prioritare de interes national;

scaderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclama sau

publicitate, indiferent daca au fost facute sau nu;

interpretarea favorabila a dispozitiilor legale care prevad importante

facilitati pentru contributiile la sprijinirea activitatilor sociale, culturale,

stiintifice si sportive.

Legea 12/1991 privind impozitul pe profit (publicata in M.O. nr.25 din

31.01.1991) reglementeaza cheltuielile care se scad din veniturile incasate in vederea

diminuarii profitului. Aceasta lista a fost modificata in anexa 1, la Hotararea guvernului

nr. 804 din 30.11.1991.

Interpretarea favorabila a acestor dispozitii ce acorda scutiri de impozit pe diferite

perioade de la infiintarea societatii in functie de profil a dus la infiintarea unui numar

deosebit de mare de societati cu profil comercial in scopul evaziunii fiscale.

Evaziunea fiscala ilicita, spre deosebire de cea legala, se savarseste prin calcarea

flagranta a legii, profitandu-se de modul specific in care se face impunerea. In acest caz

contribuabilul violeaza prescriptia legala cu scopul de a se sustrage de la plata

impozitelor, taxelor si contributiilor cuvenite statului.

Evaziunea fiscala este frauduloasa cand contribuabilul, obligat sa furnizeze date

in sprijinul declaratiei in baza careia urmeaza a i se stabili cota impozitului, recurge la

disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la

folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului.

In general este greu sa se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele

fiind practic nelimitate. In activitatea fiscala exista insa forme care se regasesc mai

frecvent:

29

intocmirea de declaratii false;

intocmirea de documente de plati fictive;

alcatuirea de registre contabile nereale;

nedeclararea materiei impozabile;

declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;

executarea de registre de evidente duble, un exemplar real si altul fictiv;

diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri

prin inregistrarea in cheltuielile unitatii a unor cheltuieli neefectuate in

realitate;

vanzarile facute fara factura, precum si emiterea de facturi fara vanzare

efectiva, care ascund operatiunile reale supuse impozitarii;

falsificarea bilantului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o

conventie intre patron si contabilul sef, ei fiind astfel tinuti sa raspunda

solidar pentru fapta comisa.

Micsorarea incasarilor bugetare din impozite, datorita evaziunii fiscale, este in

mai multe state o problema acuta si frecventa, marimea acestora nefiind deloc neglijabila.

Tranzitia la economia de piata a tarilor care au avut economii centralizate implica

schimbari esentiale in toate domeniile vietii economice si sociale. Asadar reforma

economica trebuie sa aiba neaaparat ca o componenta esentiala si reforma fiscala care sa

permita intarirea administratiei fiscale prin existenta unui sistem fiscal care sa conduca la

eficientizarea activitatilor economico-sociale. Promovarea unei reforme fiscale in tarile

aflate in tranzitie la economia de piata trebuie sa constituie una din prioritatile majore.

In conditiile unei economii planificate, sistemul de preturi este rigid, nereflectand situatia

reala din economie; capitalul este tratat in cea mai mare parte ca un bun fara valoare, ceea

ce implica o rata a dobanzii foarte scazuta; salariile personalului scad simtitor. In tarile

dezvoltate insa, sistemul fiscal este simplu de administrat, transparent si stabil.

In momentul in care se adopta un nou sistem fiscal trebuie avut in vedere impactul

pe care acesta il are asupra firmelor in adoptarea deciziilor de dezvoltare, intrucat

tendinta de a confisca veniturile accentueaza evaziunea fiscala si coruptia, care la randul

lor sunt amplificate de inflatie, care de obicei conduce la practicarea unui sistem de

30

impozitare indexat. De asemenea este necesara luarea in calcul a efectelor sistemului

fiscal asupra investitiilor straine.

Evaziunea fiscala este consecinta actiunii unor situatii, ori a unor fapte ilegale

intre care pot fi enumerate:

imperfectiunile legii, in sensul ca actele normative prin intermediul carora

se reglementeaza conduita de impozitare nu sunt indeajuns de elaborate, si

impozitele nu sunt suficient de clare, explicite;

lipsa de uniformitate in activitatea organelor financiare cu privire la

stabilirea si perceperea taxelor si impozitelor, determinata de inexistenta

unor norme metodologice de aplicare a legii;

conduita unor categorii de contribuabili, care folosesc cele mai diverse

mijloace de disimulare a materiei impozabile;

lipsa de exigenta ori coruptia functionarilor publici in cadrul organelor

fiscale.

Etapa tranzitorie de la economia dirijata la economia de piata, caracterizata prin

modificari structurale ale relatiilor economice, favorizeaza faptele ilegale, indeosebi

coruptia, traficul de influenta, inselaciunea si, desigur, evaziunea fiscala.

Introducerea la 1 iulie 1993 a T.V.A. a dus la orientarea agentilor economici spre

reducerea consumurilor, la disponibilizarea resurselor in economie, la stimularea

exporturilor si nu in ultimul rand la imbunatatirea disciplinei financiare. In conditiile

introducerii T.V.A. in locul impozitului pe circulatia marfurilor si a unui nou sistem al

accizelor, gradul de fiscalitate realizat s-a situat sub nivelul anilor 1990-1991.

A fost elaborata de Ministerul Finantelor si aprobata de Parlament legea privind

impozitul pe venitul agricol, dar conditiile economice actuale au condus la neperceperea

sa pana in anul 2000.

S-a considerat utila si ajustarea temporara a unor instrumente fiscale in masura sa

sprijine stabilizarea economiei. Principalele masuri au fost:

reforma impozitului pe circulatia marfurilor si utilizarea lui ca stadiu preliminar

pentru introducerea (iulie 1992) a impozitului pe valoarea adaugata;

introducerea impozitului pe profit cu 77 de clase de impozitare, reducerea acestor

clase in doua si adoptarea prin ordonanta guvernamentala a noii legi a

31

impozitului, cu o cota unica de impozitare de 38%;

introducerea impozitului pe dividende si pe vanzarea de active;

introducerea unui nou sistem de taxe vamale;

introducerea impozitului pe salarii;

Diversificarea structurii sistemului de impozite prin adoptarea impozitului pe

venitul personal si a altor impozite (impozitul pe castigul din capital, impozitul pe

proprietate, impozitul pentru poluare) au constituit o prioritate a reformei fiscale alaturi

de introducerea impozitului pe venitul global.

Legea 87/1994 vine sa asigure siguranta bugetului statului prin prevederea

obligatiei pentru toti cei care obtin venituri de a contribui cu o parte din acestea,

constituite ca impozite, la realizarea bugetului statului. Legea privind evaziunea fiscala

era mai mult decat o necesitate si este de asteptat ca gravitatea pedepselor pe care le

instituie ii va determina pe evazionistii de profesie sau de ocazie, sa se gandeasca mai

mult inaintea savarsirii unor astfel de acte, pentru ca riscul pe care si-l asuma acum nu

este legat de pierderea unor sume de bani pe care le plateau ca amenda, ci este in joc o

valoare mult mai mare – libertatea.

Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei

legislatii imperfecte si rau asimilate, a metodelor si modalitatilor defectuoase de aplicare,

precum si neprevederii si nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot asa

de vinovata ca si cei pe care ii provoaca prin aceasta la evaziune. Cand sarcinile fiscale

apasa prea greu asupra unei materii impozabile, acesta tinde sa evadeze. Este o specie de

“reflex economic” care face sa dispara capitalurile pe care fiscul tine sa le impuna prea

mult. “Un impozit excesiv pune pe fuga materia impozabila”.

Amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil sa declare exact veniturile pe

care le are, ci il vor determina sa ia o serie de precautii mai minutioase, pentru a se

sustrage de la obligatiile sale fata de stat.

Exista o psihologie a contribuabilului de a nu plati decat ceea ce nu poate sa nu

plateasca. Natura omeneasca are intotdeauna tendinta sa puna interesul general in urma

interesului particular; ea este inclinata sa considere impozitul mai mare ca un prejudiciu.

Este acest spirit de a se sutrage de la obligatiile fata de fisc, e un sentiment colectiv de

32

amoralitate fiscala, sentiment mai puternic si mai viu manifestat in paturile orasenesti,

agravat de o stramta si egoista intelegere a datoriilor sociale.

In conditiile economiei de piata, organele fiscale se confrunta cu un fenomen

evazionist ce ia proportii de masa, din cauza tendintei de a fi sustrase de sub incidenta

legii venituri cat mai substantiale.Proliferarea faptelor ilegale, indeosebi a celor din

domeniul economico-financiar, este o consecinta a unor imperfectiuni ale legislatiei sau a

lipsei unor reglementari. In perioada tranzitiei la economia de piata, lacunele legislative

sunt mai evidente.

Lipsa unor reglementari legale, in conditiile in care capitalul de stat a suferit

modificari esentiale in favoarea capitalului privat, cresterea si diversificarea numarului de

agenti economici, carora le revin obligatii fiscale, au creat posibilitatea sustragerii de la

plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate statului, pentru majoritatea agentilor

economici nou infiintati.Cresterea alarmanta a cazurilor de neevidentiere corecta a

operatiunilor economice, inregistrarile fictive in contabilitate, infiintarea unor firme

avand ca scop efectuarea unei singure operatiuni comerciale de amploare neinregistrata in

evidente, si apoi abandonate in totalitate, distrugerea intentionata de documente,

diminuarea procentului de adaos comercial practicat, folosirea unor evidente duble,

intocmirea si prezentarea de date nereale in bilanturi si in balante, ascunderea unor

activitati comerciale, nedeclararea sucursalelor, filialelor, punctelor de lucru, a

depozitelor si magaziilor, prezentarea de documente false la operatiunile de import-

export, au facut necesara luarea unor masuri ferme de stopare a fenomenului de evaziune

fiscala.

In mod nemijlocit ea este determinata de atitudinea agentilor economici si

persoanelor fizice care activeaza pe teritoriul Romaniei, fata de indeplinirea obligatiilor

de plata a impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate statului, ca urmare a

activitatilor economice care genereaza venituri supuse impozitarii. Acestei atitudini a

agentilor economici i se adauga si faptul ca in mod nejustificat, unele unitati bancare,

prelevandu-se de secretul bancar, au refuzat categoric sa comunice organelor de control

date privind disponibilitatile banesti apartinand agentilor economici controlati si

dinamica acestora.

33

Prin art.9-14 din legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, sunt

reglementate infractiunile specifice acesteia:

in cazul infractiunilor prevazute de art.10 al legii 87/1994 trebuie sa se

dovedeasca abtinerea de la intocmirea completa si corespunzatoare a

documentelor primare sau de evidenta contabila, cat si fapta comisiva,

descrisa in acest text ca fiind “aceptarea unor astfel de documente”, sa se faca

cu scopul de a impiedica verificarile financiar contabile, pentru identificarea

cazurilor de evaziune fiscala;

in cazul infractiunilor prevazute la art.11, “sustragerea de la plata impozitelor,

taxelor si contributiilor datorate statului, neinregistrarea unor activitati, pentru

care legea prevede obligatia inregistrarii”, sa se faca cu scopul obtinerii de

venituri;

in cazul infractiunilor prevazute de art.14 alin.2, “distrugerea actelor contabile

sau a altor documente ori a memoriilor aparatelor de taxat sau de marcaj, ori a

altor mijloace de stocare a datelor”, sa se faca in scopul prevazut de art.14

alin.1, adica pentru a obtine “diminuarea veniturilor supuse impozitelor,

taxelor si contributiilor”;

in cazul infractiunilor prevazute de art.16 fapta comisiva, adica de declarare

fictiva facuta de contribuabili sau imputernicitii acestora cu privire la sediul

unei societati comerciale sau de schimbare a acestuia fara indeplinirea

obligatiilor prevazute de lege”, sa se faca in scopul sustragerii de la controlul

fiscal.

Raspunderea penala ca forma a raspunderii juridice, consta in obligatiile unei

persoane de a suporta o pedeapsa, deoarece ea a savarsit o infractiune. La declararea

fictiva facuta cu privire la sediul societatii comerciale sau la schimbarea sediului acesteia,

fara indeplinirea obligatiilor prevazute de lege, fapta este savarsita de un subiect calificat,

fiind vorba de un contribuabil, deci cel care in calitate de manager, director general sau

administrator unic reprezinta societatea comerciala sau de persoana imputernicita, deci

mandatata in acest scop de catre conducerea societatii comerciale.

34

In economia de piata, organele fiscale se confrunta cu un fenomen evazionist ce ia

proportii de masa din cauza tentatiei de a fi sustrase de sub incidenta legii venituri

impozabile cat mai substantiale.

Proliferarea faptelor ilegale, indeosebi a celor din domeniul economic-financiar

este o consecinta a unor imperfectiuni ale legislatiei sau a lipsei unor reglementari.

Dimensiunile carentelor legislative sunt evidentiate sub forma inmultirii cazurilor de

contrabanda, incorectitudine financiara, etc..

Spiritul de evaziune fiscala se naste din simplul joc al interesului, oricare ar fi

cota impozitului pus in sarcina, si care nu e decat o forma a egoismului si cupiditatii

omenesti. Natura omeneasca are intodeauna tendinta sa puna interesul general in urma

interesului particular; ea e inclinata sa considere impozitul mai mult ca pe un prejudiciu si

nu ca o legitima contributie la cheltuielile publice si sa vada intodeauna cu ochi rai pe

acela care vrea sa-i micsoreze patrimoniul. Este cunoscut ca, din cele mai vechi timpuri,

contribuabilii au cautat sa reduca obligatiile fiscale, recurgand la cele mai variate si

ingenioase metode.

Fenomenul de sustragere de la plata impozitelor si taxelor catre stat ( intelegand

prin stat toate bugetele, precum si fondurile speciale), deci al evaziunii fiscale este

caracteristic cu precadere unei economii libere de piata si mai putin unei economii

dirijate, centralizate, etatiste.

Evaziunea fiscala nu este numai imaginea fiscalitatii, ci si a climatului politic si

social, specificului national si chiar, a celui religios.

Generalizarea fenomenului la scara planetara tine de conditia umana, de

sentimentul de confiscare a rezultatelor muncii fara a primi echivalentul in schimb sub

alta forma (servicii publice). „ Exista o psihologie a contribuabilului de a nu plati

niciodata decat ceea ce nu poate sa nu plateasca”. 

Geografia internationala a fraudei demonstreaza raspandirea planetara a

fenomenului care cuprinde toate tarile, fie ele puternic dezvoltate sau in curs de

dezvoltare.

Vorbind despre raspandirea evaziunii fiscale in interiorul tarii noastre , desi nu

sunt date publice, se poate aprecia ca regiunea Bucuresti, cum de altfel este cazul si altor

capitale de tari, este regiunea cu cele mai numeroase evaziuni fiscale. Ea este urmata de

35

zonele de granita(mai ales cele din vest ) si, apoi de orasele care au inregistrat un numar

sporit de societati comerciale noi aparute, mai ales cu aport de capital strain.

Explicatia acestei geografii a evaziunii fiscale consta in implantarea zonelor de productie

si comert, comert datorat in buna masura importurilor. 

In ceea ce priveste dimensiunea celor ce provoaca fraude fiscale, toate studiile

confirma faptul ca frauda este o functie inversa a veniturilor sau cifrei de afaceri. Ea este

proportional mai importanta in cazul micilor contribuabili decat a celor mari.

Micile intreprinderi recurg la frauda mai mult decat cele mari atat din cauza

facilitatilor, cat si a necesitatii. Facilitatea este asigurata, adesea, de caracterul familial al

afacerii. O intreprindere familiala beneficiaza de un secret al gestiunii sale de care nu

beneficiaza marile intreprinderi.

Un serviciu contabil important, asa cum au marile intreprinderi, da acestora

transparenta si mareste prea mult riscurile de a pierde in cazul falsurilor contabile. Numai

intreprinderile mici pot, deci, comite frauda fiscala intr-o securitate relativa cu atat mai

mult cu cat rata anuala si frecventa verificarilor fiscale in randul acestora sunt mai reduse.

Pentru micile firme, recurgerea la frauda fiscala este, in majoritatea cazurilor o

necesitate. Datorita ratei de rentabilitate aflata de multe ori la limita, pentru a-si mentine

echilibrul fragil, sustragerea de la plata impozitelor e o supapa de salvare. Frauda fiscala

este aproape un element de activ al micilor intreprinderi sau o componenta majora a

supravietuirii lor.

Impozitul este resimtit intodeauna ca o constrangere. Mai intai, sub forma

declaratiei pe care trebuie sa o faca, la care se adauga costurile psihologice accesorii in

cadrul carora complexitatea si instabilitatea textelor de lege ocupa un loc important. In al

doilea rand, constrangerea se manifesta prin controalele fiscale. Pentru multi

contribuabili, intreprinderi mici, comercianti, mestesugari, profesii libere independente,

verificarea este considerata un calvar, mai ales in situatia in care nu exista o delimitare

clara a atributiilor de control ale organelor din cadrul Ministerului Finantelor.

Criteriul geografic delimiteaza evaziunea fiscala nationala de cea internationala.

Modalitatile cele mai raspandite de fuga la nivel international din fata impozitelor sunt

abstinenta si disimularea.

36

Abstinenta este forma cea mai simpla si cea mai radicala a fugii de impozite.

Descurajat de o presiune fiscala prea ridicata, contribuabilul se abtine sa produca, sa

munceasca sau sa investeasca si se indreapta spre tari cu o fiscalitate mai redusa.

Disimularea ( ascunderea ) materiei impozabile presupune nedeclararea veniturilor

castigate in strainatate sau a averii situate acolo, contribuabilul dand informatii inexacte

fiscului despre tot ceea ce trece in afara frontierelor nationale.

Instrumentele de realizare a fraudei fiscale internationale se rezuma la trei tipuri de

societati instalate in tarile de refugiu: holding-urile, societatile de baza si societatile

fictive (sham companies).

Societatile de baza sunt societatile care nu au o activitate economica proprie. Ele

sunt create in tari cu o presiune fiscala redusa servind pentru administrarea beneficiilor

comerciale si financiare realizate in alte tari de catre filialele din grupul fondator. Acest

tip de societate se intalneste mai ales, in Elvetia, unde unele cantoane nu impoziteaza

veniturile provenite din surse straine primite de societatile cu domiciliul aici, atunci cand

acestea sunt controlate de catre nerezidenti.

Societatile fictive (paravan) au o existenta materiala mult mai neinsemnata. Ele au

un scop dublu: fie sa stabileasca in tarile de refugiu profiturile realizate cu ocazia

anumitor operatii, fie sa faca mai dificil controlul fiscal al contabilitatii diverselor

intreprinderi din grup. Printre aceste societati se pot intalni :

Societati de brevete in numele carora pot fi obtinute brevete care sunt apoi

concesionate sau cedate;

Societati auxiliare de servicii care factureaza la un pret majorat serviciile in

mod real furnizate sau a serviciilor fictive. E cazul, in special, al societatilor

privind studiul pietei sau a societatilor de publicitate;

Trusturile care sunt o formula foarte utilizata in SUA.

Evaziunea fiscala se clasifica de asemenea si dupa criteriul fiscal, criteriul material,

si criteriul autorilor.

Infractiunile in domeniul fiscal poarta denumirea de evaziune fiscala frauduloasa

sau frauda fiscala. Aceasta consta in disimularea obiectului impozabil, in subevaluarea

cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor cai de sustragere de la plata

impozitului datorat.

37

Pentru a exista o clasificare a fraudei fiscale trebuie admis ca exista diferite grade

de frauda fiscala. Exista astfel, o distinctie clasica intre frauda fiscala administrativa si

frauda fiscala penala. In timp ce prima este supusa doar penalitatilor fiscale, a doua

suporta sanctiuni penale.

Economia subterana se defineste ca ansamblu al activitatilor economice desfasurate

organizat cu incalcarea normelor sociale si ale legislatiei economice, avand drept scop

obtinerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat.

Activitatile cuprinse in sfera economiei subterane se grupeaza pe trei mari module:

activitati nedeclarate (productia intreprinderilor clandestine, raportari reduse

ale intreprinderilor, salariile, platile nedeclarate sau diminuate);

activitati delictuale (proxenetism si prostitutie, jocuri de noroc, coruptie care

implica dare si luare de mita, fraude de asigurare, trafic de droguri, trafic de

arme, falsificarea de insemne monetare);

activitati frauduloase (munca la negru, evaziunea fiscala, trafic de forta de

munca).

Uniunea Europeana clasifica aceleasi activitati intr-o alta structura:

activitati productive licite nedeclarate, activitati nerecenzate la nivelul statului

prin contabilitatea nationala (activitati casnice, munca benevola, activitati

comunitare) si cele nedeclarate organelor fiscale (frauda si evaziunea fiscala,

munca la negru, bacsisurile);

activitati productive ilicite de bunuri si servicii (productie si comert cu marfuri

contrafacute, droguri, trafic de arme, prostitutie etc.).

Criteriile de identificare ale economiei subterane pot indica si gradul de extindere si

profunzime, adica dezvoltarea pe orizontala, respectiv pe verticala a economiei subterane:

Existenta preturilor paralele: functionarea mai multor preturi de echilibru

pentru acelasi bun sau serviciu (de exemplu, cursul valutar paralel cu cel al

caselor de schimb);

Functionarea pietelor paralele, criteriul este legat de precedentul, dar poate

functiona si separat, adica, desi nu exista preturi paralele, bunul sau serviciul

respectiv se poate oferi si cumpara pe o piata paralela cu cea oficiala;

38

Raportul dintre consumul curent si cel permanent privind comportamentul

consumatorului in asigurarea continuitatii netede a consumului in timp;

Distorsiuni atipice ale presiunii si absortiei pe piete (de bunuri si servicii,

monetara, de capital, valutara, a muncii);

Trapele economice (sau efecte adverse) - acele fenomene care fac ca efectul

asteptat al unor masuri guvernamentale sa nu se produca ( exemplu : cresterea

pretului trebuie sa conduca la scaderea cererii pentru un bun cu cerere elastica;

daca acest lucru nu se intampla este posibil ca piata neagra sa ofere bunul

respectiv la pret mai mic);

Distorsiuni ale functiilor macroeconomice de comportament.

Economia subterana poate fi utilizata de catre un management guvernamental

adecvat, ca un instrument de macrostabilizare sui-generis, mai ales in situatii atipice cum

este cea pe care o traverseaza economia romaneasca in ultimul deceniu.

Economia subterana poate genera urmatoarele tipuri de efecte:

1. Efecte asupra pietelor prin:

dezechilibrul cererii si ofertei pe pietele oficiale, prin cumparari de bunuri

si servicii care nu reapar in oferta sau prin livrari de bunuri si servicii care

nu au corespondent in cerere;

dezechilibrul pietei muncii prin folosirea informala a fortei de munca;

crearea de piete paralele care conduce la realocari nejustificate de resurse

(pentru cumparari, investitii sau productie).

2. Efecte asupra echilibrului real al economiei (echilibrul pe piata agregata a

bunurilor si serviiilor), prin influentarea comportamentului de consum,

economisire si investitii ale sectorului privat, ceea ce determina deformarea curbei

IS, de natura sa influenteze inclusiv, deciziile guvernamentale menite sa

reechilibreze economia reala.

3. Efecte asupra echilibrului monetar:

prin preturile paralele la bunuri si servicii, forta de munca, sau moneda

nationala;

prin modificarea comportamentului de economisire si deturnarea unor

importante mase monetare (in moneda nationala si in valuta);

39

crearea de efecte de asteptare in raport cu principalele variabile

macroeonomice simbolice: rata inflatiei, rata dobanzii, cursul de schimb;

Efecte asupra balantei de plati externe;

4. Efecte asupra bugetului de stat.

Dupa opinia unor specialisti ar fi 6 mari cauze care au generat economia paralela:

vidul legislativ, confuzia legislativa, constrangerea administrativa excesiva, aplicarea

defectuoasa a legislatiei, comportamentul fiscal abuziv al autoritatilor si tendintele

infractionale ale unor agenti economici.

In cazul Romaniei, pe fondul monotoniei ofertei de bunuri de consum, a lipsurilor

mergand pana la criza, in special in domeniul alimentar, schimbarea de sistem a fost

prilejul pentru organizarea imediata a unor structuri ale economiei subterane, in principal

in domeniul comertului, prestarii de servicii, dar si in cateva ramuri industriale

producatoare de produse alimentare si bunuri de consum.

Dintre elementele componente ale economiei subterane cele mai raspandite, in

primul moment au fost activitatile desfasurate fara inregistrare, evaziunea fiscala si

munca la negru.

Specificul economic determina comportamentul cetatenilor, zonele subdezvoltate,

perioadele de recesiune economica, tranzitia economica, reorientarile si remodelarile

economice impun fortei de munca compromisuri importante pentru asigurarea

subzistentei.

In multe activitati subterane sunt folosite la munci brute, slab salarizate, persoanele

fara instructie, care intr-o anumita situatie ar putea da foarte putine relatii si ar avea

credibilitate scazuta. La cealalta extrema se situeaza persoanele care avand instructie si

capacitate intelectuala ridicate sunt dispuse, contra unor recompense pe masura, sa se

implice in organizarea si desfasurarea unor activitati subterane.

Consecintele acestui fenomen sunt atat pentru persoanele implicate care incalca

normele legale si sunt lipsite de asigurari sociale, cat si pentru stat care va trebui sa aloce

fonduri, inclusiv pentru asistenta sociala a multora din aceste persoane.

La finele lunii aprilie 2003, rata somajului a scazut oficial la 7,8%, de la 8,3% in

luna precedenta. Fata de aceeasi perioada a anului 2002, reducerea a fost de 3,6%.

40

Numarul total al somerilor inregistrati a coborat in aceeasi perioada cu 32 de procente

pana la 731.360 persoane.

Cifrele oficiale ajung sa fie deformate de economia subterana. Cei care au venituri

la negru nu se mai duc sa se inregistreze ca someri.

Realitatea din spatele frumoasei cifre a somajului are efecte directe asupra

incasarilor realizate de stat la buget din impozitul pe venit si salarii. Ministerul Finantelor

continua sa aiba probleme de colectare, in cazul impozitului pe venitul global avand chiar

mai mult de restituit decat de incasat, dupa regularizare, de la cei nici trei milioane de

contribuabili identificati cu venituri din mai multe surse.

Alta forma a fraudei fiscale este spalarea banilor sau reciclarea fondurilor.

Termenul de spalare a banilor provine din anii 1920 cand oameni ca Al Capone si

Bugsy Moran au deschis spalatorii in Chicago pentru a-si spala “banii murdari”.

In zilele noastre, acestui scop ii servesc restaurantele fast-food, cazinourile si alte

societati comerciale care au la baza numerarul.

Reciclarea fondurilor este un proces complex prin care veniturile despre care se

crede ca provin dintr-o activitate infractionala sunt transportate, transferate, transformate

sau amalgamate cu fondurile legitime, in scopul de a ascunde sau escamota adevarata

natura, provenienta, dispunerea, deplasarea sau dreptul de proprietate asupra profiturilor

respective.

Fenomenul infractional al spalarii banilor are 2 componente : producerea de bani

in conditii ilicite, si spalarea, reciclarea acestor fonduri prin diferite procedee si utilizand

anumite institutii financiar bancare.

Infractiunea de evaziune fiscala este principala componenta a economiei

subterane. Pe plan mondial exista tendinta de a evita definirea evaziunii fiscale ca

infractiune primara de spalare a banilor.

Infractiunile primare de spalare a banilor, cuprinse in legea romana sunt: traficul

de stupefiante, nerespectarea regimului armelor si munitiilor, nerespectarea regimului

materialelor nucleare sau al altor materiale radioactive, nerespectarea regimului

materiilor explozive, falsificarea de monede sau de alte valori, proxenetismul, santajul,

contrabanda, lipsirea de libertate in mod ilegal, inselaciunea in domeniul bancar, bancruta

frauduloasa, furtul si tainuirea de autovehicule, nerespectarea regimului de ocrotire a

41

unor bunuri, traficul de animale ocrotite in tarile lor, comertul cu tesuturi si organe

umane, infractiunile savarsite prin intermediul calculatoarelor si cartilor de credit,

infractiunile savarsite de persoane care fac parte din asociatii de infractori, nerespectarea

dispozitiilor privind importul de deseuri si de reziduuri, nerespectarea dispozitiilor

privind jocurile de noroc.

Infractiunea de evaziune fiscala, infractiunile de coruptie, infractiunile din zona

vamala, etc., care „produc” cea mai mare parte din banii negri, nu sunt considerate de

legiuitor ca infractiuni primare de spalare a banilor.

Infractiunile generatoare de bani murdari, necuprinse in lege: infractiuni

prevazute de legea pentru combaterea evaziunii fiscale, infractiuni prevazute de lege

privind Codul Vamal nr. 141/1997 (altele decat contrabanda), infractiuni contra

patrimoniului.

Infractiunile de spalare a banilor: schimbarea sau transferul valorilor ce provin din

savarsirea unor infractiuni, ascunderea sau disimularea naturii reale a provenientei,

apartenentei bunurilor respective, dobandirea, posesia sau utilizarea de bunuri ce provin

din savarsirea unei infractiuni.

Obtinerea de bani din activitati ilicite pune mari probleme celor care ii detin,

deoarece acestia pot intra in conflict cu organele legii.

De aceea, in lumea interlopa, a consilierilor, contabililor si avocatiilor din asa zisa

categorie de infractori a “gulerelor albe” au existat in America si Europa Occidentala

preocupari de introducere a acestor fonduri sau bani murdari in circuitul economic

normal, astfel incat sa dea aparenta de legalitate a acestor fonduri obtinute pe cai

necinstite.

Trecerea dupa anul 1990 la economia de piata in tara noastra si multiplicarea

relatiilor economice si financiare cu strainatatea au condus inerent si la”importul” acestor

tipuri noi de infractiuni din lumea occidentala, fara a exista o riposta din partea organelor

de aplicare a legii.

Fiind descoperiti din punct de vedere legislativ, prin sistemul nostru financiar-

bancar au avut loc activitati de spalare a banilor sau de reciclare de fonduri, asa cum se

mai numeste acest fenomen.

42

Acest lucru este oarecum rezolva abia in anul 1999 prin adoptare de catre Parlament

a Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, lege care se aplica

de la data de 21 aprilie 1999. 

Existenta unui nivel ridicat al economiei subterane este in primul rand rezultatul

functionarii unor “firme fantoma”.

Din experienta de pana acum, a rezultat ca “marii specialisti” in firme fantoma, sunt

cetatenii straini, in special din lumea orientala. De altfel, imensele sume obtinute din

economia subterana sunt schimbate in valuta si transferate in strainatate, fara a exista o

contraprestatie a acestor transferuri, conducand in felul acesta la dezechilibrarea si mai

accentuata a balantei de plati.

Firmele fantoma sunt marii actori ai evaziunii fiscale, ai contrabandei, ai bancrutei

frauduloase si ale altor infractiuni considerate ca generatoare de bani murdari.

Consecintele functionarii firmelor fantoma sunt greu de cuantificat, insa se pot

diferentia urmatoarele:

consecinte fiscale - plata sarcinilor fiscale neachitate variaza de la impozite

directe (impozitul pe profitul realizat, impozitul pe dividende, impozitul aferent

salariilor platite) la impozite indirecte (taxa pe valoare adaugata, accize), precum

si platile ce trebuiau facute la fondurile speciale sau prelevari de natura nefiscala

precum: contributia pentru asigurari sociale, contributia pentru asigurari de

sanatate, plata pensiei suplimentare etc.;

consecinte bugetare - prin nevirarea la bugetul statului a impozitelor si taxelor

datorate, veniturile statului nu se realizeaza si in felul acesta nu se pot finanta

unele activitati care afecteaza intreaga populatie precum: invatamantul, sanatatea,

cultura, apararea, ordinea publica, infrastructura, administratia, justitia etc.;

consecinte monetare, bancare si valutare - dimensiunea relatiilor dintre firmele

fantoma face ca o mare cantitate de numerar sa circule, in paralel cu economia de

la suprafata, care opereaza cu platile bancare prin virament. Obtinerea de

importante sume neimpozabile poate conduce la presiuni artificiale asupra

cursului de schimb al leului, deoarece firmele fantoma apar in avantaj (in privinta

resurselor financiare) fata de firmele care operaza legal si care liciteaza in vederea

43

obtinerii de valuta. Apare asadar o concurenta nelegala intre participantii la

licitatia valutara;

consecinte de politica macroeconomica - activitatile acestor firme nu se regasesc

in documentele oficiale care stau la baza intocmirii diferitelor situatii

statistice.Aceste statistici necuprinzand sectorul economiei subterane, vor reflecta

deformat realitatea si deciziile de politica economica si sociala luate de guvern nu

pot conduce la concluzii corecte. De exemplu, numarul real al somerilor nu

corespunde realitatii si nici nivelul salariului minim pe economie; practicarea unor

preturi de import mici duce la denaturarea balantei comerciale, al carui sold

negativ nu corespunde realitatii. Asemenea preturi de import conduc la masuri

eronate cu privire la protectia produselor romanesti in fata unei concurente

neloiale;

consecinte sociale si de siguranta nationala - pe langa acumularea unor averi

fabuloase si afisarea unui stil de viata luxos, detinatorii unor asemenea sume de

bani ii pot folosi in scopuri care pot atinge siguranta nationala prin: coruperea

unor inalti functionari de stat pentru inlesnirea unor afaceri profitabile sau

magistrati care sa nu-si faca datoria in cazul descoperirii unor ilegalitati

savarsite,finantarea unor partide politice sau politicieni, finantarea unor grupuri

sau persoane din mass-media pentru a propaga interesele detinatorilor de

capitaluri ilicite, finantarea unor organizatii nationaliste sau chiar teroriste;

consecinte cu impact international – functionarea firmelor fantoma reprezinta un

fapt ilegal fata de tarile paradis fiscal unde firmele actioneaza la vedere, iar

impozitele si taxele nu se platesc deloc ori nivelul acestora este foarte redus.

Integerarea Romaniei in Uniunea Europeana impune luarea masurilor necesare pentru

tinerea sub control a acestui fenomen si reducerea nivelului sau la un procent rezonabil,

compatibil cu tarile din Europa occidentala. Aceasta implica atat perfectionarea legislatiei

interne si luarea masurilor necesare aplicarii mai bune a acesteia, cat si o mai stransa

colaborare zonala, continentala sau chiar mondiala.

Modalitatile cele mai utilizate pentru realizarea evaziunii fiscale pe diferite tipuri de

impozite si taxe sunt:

In cazul impozitului pe profit:

44

1. reducerea bazei de impozitare;

neinregistrarea integrala a veniturilor realizate;

transferul veniturilor impozabile la societatile nou create in cadrul aceluiasi

grup;

incadrarea eronata in perioada de scutire;

2. Evaziunea fiscala la taxa pe valoarea adaugata:

aplicarea eronata a regimurilor deducerilor;

necuprinderea unor operatii ce intra in sfera TVA in baza de calcul;

neinregistrarea ca platitor la atingerea plafonului de 10 milioane lei anual,

venit total;

neevidentierea si nevirarea TVA aferenta avansurilor incasate de la clienti;

aplicarea eronata a cotei zero;

sustragerea de la plata TVA prin declararea unor importuri ca fiind temporare.

c. In cazul accizelor:

micsorarea bazei de impozitare;

utilizarea unor cote inferioare celor reale;

nedeclararea corecta a operatiunilor reale in cazul unor produse ale caror

preturi erau purtatoare de accize (mai ales alcool si tutun). 

Evaziunea fiscala a devenit un fenomen omniprezent in plan economic si social.

Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscala este ingrijoratoare deoarece in lipsa

masurilor de combatere poate atenta in viitor la stabilitatea economiei nationale.

In plan economic o situatie echilibrata a bugetului de stat ar conduce la

echilibrarea macroeconomica si la asigurarea conditiilor unei dezvoltari economice.

Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar sa se impuna niste sanctiuni

drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal eficient, un sistem legislativ viabil si poate

in primul rand o educatie fiscala a cetatenilor.

Legile fiscale trebuie sa fie simple, clare, precise si relativ stabile, sa se faca o

deosebire intre cazurile cand legile sunt incalcate cu intentie de frauda sau cand sunt

incalcate din culpa, din neglijenta, sau din cauze independente de vointa contribuabilului.

Este necesar sa se reorganizeze controlul si verificarile fiscale, sa se elaboreze de catre

45

B.N.R. norme clare cu privire la conditiile ce trebuie indeplinite si documentele ce

trebuie prezentate de persoanele fizice.

Tara noastra a avut unul dintre cele mai bune coduri de procedura fiscala, dar care

a fost abrogat de regimul de dictatura instaurat dupa cel de al doilea Razboi Mondial.

Paradisul fiscal corespunde unui stat sau unei zone geografice cu un regim de

impozitare aproape inexistent si un grad ridicat de discretie fiscala. Potrivit opiniei lui

C.Corduneanu paradisul fiscal este„un instrument prin care se realizeaza evaziunea

fiscala internationala de catre contribuabilii care cauta un tratament fiscal mai avantajos”.

In lume exista aproape 70 de paradisuri fiscale, aflate intr-o continua miscare;

astfel unele dispar si renasc ulterior (Libanul), altele sunt pe cale de disparitie ( Elvetia)

iar altele au disparut (Hong Kong).

Paradisurile fiscale sunt utilizate de contribuabili din alte tari din diverse motive:

realizarea de profituri mari;

spalarea banilor obtinuti in urma unor operatiuni ilegale;

fuga din calea presiunii fiscale excesive din statul de origine;

Paradisurile fiscale sunt utilizate de multe ori pentru spalarea banilor proveniti din

activitati ilegale:trafic de droguri, de arme, prostitutie sau contrabanda. Din acest motiv,

ele reprezinta o componenta semnificativa a crimei organizate.

Pot exista trei tipuri de societati instalate in paradisurile fiscale:

societatile holding - detin un portofoliu de titluri de participare dar nu desfasoara

nici o activitate economica.

societatile de baza - sunt societati inregistrate intr-o tara cu fiscalitate redusa dar

care nu desfasoara activitati economice aici ci doar gestioneaza beneficiile

concentrate de la filialele grupului fondator ce sunt inregistrate in tari cu

fiscalitate ridicata.

societatile fictive: se rezuma la o simpla „ cutie de scrisori” existenta pe langa un

contabil, avocat, notar, neavand sediul in oaza fiscala respectiva; Scopul lor este

transferul profiturilor catre paradisul fiscal si sustragerea de la controlul fiscal

asupra contabilitatii intreprinderilor din grup.

In vederea sustragerii de la impozitate a unei parti din profit, o modalitate foarte

utilizata de companiile transnationale o constituie infiintarea unor filiale in tari unde

46

fiscalitatea este mai redusa si organizarea unor relatii artificiale( de multe ori, doar

scriptice) intre acestea si unitatile producatoare aflate pe teritoriul altei tari cu fiscalitatea

mai ridicata.

Caracteristicile comune ale paradisurilor fiscale pot fi urmatoarele:

ofera avantaje fiscale contribuabililor care isi stabilesc sediul sau rezidenta pe

teritoriul lor;

asigura protectia operatiunilor comerciale sau financiare;

existenta unui sistem bancar fara reglementari restrictive si a unor mijloace de

comunicatie performante;

rapiditatea derularii operatiunilor economice si comerciale;

absenta unui control asupra operatiunilor comerciale de schimb.

Pentru a fi atractive pentru investitorii straini sau pentru dezvoltarea unor anumite

ramuri economice (turismul) si realizarea de venituri colaterale, in special tarile mai putin

dezvoltate economic relaxeaza sistemul fiscal peste limitele normale si reduc controlul in

anumite sfere ale activitatii economico-financiare.

Printre facilitatile acordate de statele considerate paradisuri fiscale se numara:

scutirea de impozitul pe profit, pe plusvaloarea de capital sau pe avere;

cote de impozitare foarte scazute;

avantaje pentru anumite tipuri de societati: holding-uri;

perceperea de impozite pe profiturile aferente unei baze teritoriale : daca

profiturile nu isi au sursa acolo, nu exista impozit;

cedarea investitiilor realizate in cadrul unui paradis fiscal este scutita de impozit

pe plusvaloare;

existenta specialistilor din domeniul bancar, juridic, contabil extrem de

competenti.

Principalul obiectiv al contribuabililor care doresc sa intre in paradisurile fiscale ar fi:

reducerea materiei impozabile din statele cu o fiscalitate ridicata si transferarea acesteia

in zonele in care cotele de impunere sunt mai mici decat in tara de origine sau chiar nule.

In cartea sa „ Guide mondial des paradis fiseaux”, Andre Beauchamp grupeaza

principalele paradisuri fiscale in raport cu regimul fiscal existent, in urmatoarele sase

grupe:

47

1. tari in care nu se impoziteaza venitul si cresterea de capital ale persoanelor fizice:

Bahamas, Bahreim, Bermude, Principatul Monaco, Insulele Cayman;

2. tari in care impozitul pe profit este stabilit pe o baza teritoriala, contribuabilii

beneficiind de o scutire de impozit pentru profiturile obtinute din tranzactii

realizate in afara teritoriului: Costa Rica, Hong Kong, Malaiezia, Panama,

Filipine, Venezuela;

3. tari in care cotele de impozit sunt mici: Liechtenstein, Elvetia, Insulele Virgine

britanice, Antilele Olandeze;

4. tari care ofera avantaje specifice societatilor holding: Luxemburg, Singapore,

Tarile de Jos;

5. tari care ofera exonerari fiscale investitiilor create in vederea cresterii

exporturilor: Irlanda pentru societatile create inainte de 1981;

6. tari care ofera alte avantaje specifice anumitor societati: Antiqua, Auguilla,

Grenada, Jamaica, Barbados.

Pe langa paradisurile fiscale principale, exista si tari care au sisteme fiscale relaxate

sau acorda scutiri si reduceri de impozite pentru atragerea investitorilor straini sau

cresterea exporturilor: Insulele Virgine, Jamaica, Taiwan, Elvetia, SUA, Franta, Belgia…

Deci, paradisurile fiscale reprezinta una din modalitatile foarte utilizate de realizare a

evaziunii fiscale internationale, alaturi de regimurile fiscale privilegiate oferite de catre

tarile dezvoltate. La originea acestor regimuri fiscale privilegiate sau extrem de relaxate

se afla intotdeauna interese economice contradictorii. Cei care le incurajeaza obtin

avantaje economice colaterale, chiar daca veniturile fiscale se reduc, iar cei care le

resping si incearca sa le limiteze vor de fapt, sa-si protejeze incasarile fiscale.

48

Capitolul 4. Impozitul forfetar

Cu toate ca analistii economici recomanda ca, in perioadele de criza, sa se reduca

presiunea fiscala prin micsorarea si reducerea numarului impozitelor, firmele din

Romania vor fi obligate sa plateasca noi impozite. Potrivit unui proiect de ordonanta de

urgenta privind rectificarea bugetara, microintreprinderile vor trebui sa contribuie cu cel

putin 1.625 lei pentru fiecare trimestru, prin impozitul forfetar care va fi introdus

incepand cu 1 mai, potrivit proiectului de Ordonanta de Urgenta "cu privire la rectificare

bugetara  pe anul 2009 si reglementarea unor masuri  financiar-fiscale"

Din mai pana la sfarsitul anului, impozitul va fi de 4.333 lei, chiar si in conditiile

in care companiile au pierderi. Din 2010, impozitul forfetar anual va fi de 6.500 lei. In

cazul microintreprinderilor, impozitul pe venit va creste de la 2,5% la 3% in 2009, iar

valoarea impozitului forfetar este identica, pe trimestre. Astfel, in situatia in care

impozitul datorat de firme este mai mic decat 1.625 lei trimestrial, acestea sunt obligate la

plata acestei sume.

Impozitul forfetar se aplica microintreprinderilor si firmelor din domeniile:

tranzactii imobiliare; activitati de inchiriere si leasing; activitati de investigatii si

protectie; comert cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a

motocicletelor; comert cu ridicata, cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete;

comert cu amanuntul, cu exceptia autovehiculelor si motocicletelor; hoteluri si alte

facilitati de cazare; restaurante si alte activitati de servicii de alimentatie; activitati de

servicii in tehnologia informatiei; activitati de servicii informatice; activitati juridice si de

contabilitate; industria alimentara; fabricarea bauturilor; activitati ale directiilor

(centralelor), birourilor administrative centralizate; activitati de management si de

consultanta in management; activitati de arhitectura si inginerie; activitati de testari si

analiza tehnica; activitati ale agentiilor turistice si a tur-operatorilor; alte servicii de

rezervare si asistenta turistica; activitati de secretariat, servicii suport si alte activitati de

49

servicii prestate in principal intreprinderilor; activitati sportive, recreative si distractive;

transporturi rutiere si alte activitati de servicii.

De asemenea, firmele, in afara microintreprinderilor, la care impozitul pe profit

este mai mic decat 0,5% din veniturile inregistrate, sunt obligate la plata unui impozit de

0,5% aplicat asupra veniturilor inregistrate, dar nu mai putin de 6.500 lei anual.

Proiectul legislativ vizeaza si contribuabilii care desfasoara activitati de natura

barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive.

Firmele la care impozitul pe profit din aceste activitati este mai mic decat 5% din venituri

sunt obligati la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri inregistrate. In aceasta

categorie intra si persoanele juridice care realizeaza astfel de venituri in baza unui

contract de asociere.

Impozitul forfetar va fi aplicat de la 1 mai. Pentru perioada 1 mai - 30 iunie,

firmele vor plati cel putin 1.083 lei. Pentru ultimele doua trimestre, impozitul forfetar va

fi de 1.625 lei pentru fiecare trimestru. Astfel, pentru intregul an 2009, firmele platesc

statului minim 4.333 lei, indiferent daca fac sau nu profit.

Pentru trimestrul al II-lea, se compara impozitul pe profit datorat la sfarsitul

trimestrului cu impozitul stabilit prin aplicarea cotei prevazuta la art.18 alin.(2) asupra 

veniturilor inregistrate in perioada 1 mai – 30 iunie 2009 si cu limita de 1.083 lei; Pentru

trimestrele al III-lea si al IV-lea se compara impozitul pe profit datorat la sfarsitul fiecarui

trimestru cu impozitul stabilit prin aplicarea cotei prevazuta la art.18 alin.(2) asupra

veniturilor inregistrate in trimestrul respectiv si cu limita de 1.625 lei aferenta fiecarui

trimestru, se arata in proiect.

Toate aceste prevederi au pus pe jar mediul de afaceri. Conform d-nului Ovidiu

Nicolescu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii

(CNIMMR), "acest proiect nu tine seama de capacitatea economica a firmelor. O firma

care are o cifra de afaceri de 50.000 de lei care are venituri nete foarte scazute, undeva la

nivelul unui salariu mediu, va fi bagata in faliment.Si astfel, cineva care are o astfel de

firma se transforma in asistat social", Potrivit acestuia, mai corect ar fi ca impozitul de

1.625 lei sa fie aplicat in functie de cifra de afaceri. Presedintele CNIPMMR a mai spus

ca ar trebui facuta o diferentiere intre firme. "Nu este normal sa fie bagate toate in aceeasi

50

oala. Ar trebui aplicat sistemul francez, care presupune mai multe transe de impozit in

functie de cifra de afaceri".

Proiectul vizeaza in special firmele care declara pierderi duble fata de profit,

pentru a nu-si mai plati darile la stat. D-nul Nicolescu considera ca ar trebui ca impozitul

sa fie perceput firmelor care nu au platit impozit pe profit de mai mult de un an. "Daca a

platit pana anul trecut, iar anul trecut nu a mai platit inseamna ca a fost lovit de criza

financiara, nefiind vorba de rea vointa. Trebuie tinut cont de antecedentele fiscale", a

precizat d-nul Nicolescu. Din cele 617.500 de firme din Romania, 242.000 au declarat

pierderi.

Secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri, Constantin Pirvan,

considera ca proiectul de ordonata contine "o chestie ambigua, ciudata". Aceasta este ca

nu vor mai fi deductibile cheltuielile cu automobilele. Nu se va mai deduce taxa pentru

achizitiile de vehicule rutiere motorizate si pentru orice achizitii de bunuri destinate

vehiculelor aflate in proprietatea sau in folosinta persoanelor impozabile, inclusiv pentru

achizitia de carburanti, lubrifianti, piese de schimb si componente destinate intretinerii,

reparatiilor sau modificarilor in regie proprie.

Exceptie fac vehiculele care se inscriu in oricare din urmatoarele categorii:

vehiculele utilizate in scop comercial, respectiv in vederea revanzarii; vehiculele utilizate

pentru transportul cu plata de persoane, inclusiv pentru activitatea de taxi; vehiculele

utilizate pentru prestarea de servicii cu plata, inclusiv pentru inchirierea catre alte

persoane, instruirea de catre scolile de soferi, transmiterea folosintei in cadrul unui

contract de leasing financiar sau operational.

"Noile prevederi incearca sa acopere gaurile din economie. Sunt niste propuneri

de sume care nu se stie ce efect numeric vor avea", a declarat pentru HotNews.ro, d-nul

Constantin Pirvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri.

In loc de concluzii am sa citez dintr-un interviu cu d-nul Gabriel Staicu, lector

universitar doctor la Catedra de Economie si Politici Economice din cadrul ASE

Bucuresti.

Intrebat daca mai e loc pentru o noua reducere a taxelor, d-nul Staicu raspunde

printr-o parabola: „Cu cat gasca (a se citi sectorul privat!) este jumulita mai putin, cu atat

gradul de libertate economica este mai ridicat si, deci, sansele ei de dezvoltare sunt mai

51

mari“. Problema in Romania este insa daca scaderea fiscalitatii in 2005 n-a fost cumva

doar un exercitiu de imagine. Daca ultima scadere masiva a impozitelor - cand s-a

introdus cota unica de 16% - n-a fost de fapt compensata printr-o majorare a taxelor,

pentru ca veniturile statului au crescut cu 4% din PIB. Intrebat de ce in paralel cu

reducerea impozitarii profiturilor si salariilor numarul taxelor fiscale si „parafiscale“ a

crescut cu o treime, d-nul Staicu raspunde ca „in cazul organismelor administrative pare

sa functioneze o regula de aur: odata ce a luat nastere o autoritate publica, aceasta va fi

transformata, redenumita, ii va fi schimbat profilul de activitate etc., dar nu va fi

nicidecum desfiintata dupa ce si-a incheiat menirea pentru care a fost creata“. La

nominalizarea celui mai faimos caz candideaza cu siguranta Fondul Monetar

International. Functionarea aparatului birocratic necesita resurse financiare ce sunt

prelevate sub forma diferitelor taxe, de la timbrul pentru cal, ce sustine finantarea

Autoritatii Hipice Nationale, la taxe lunare pentru valabilitatea licentelor acordate de

diferite agentii guvernamentale. D-nul Gabriel Staicu face parte din noul val de

economisti romani apropiati valorilor pietei libere. Ideile sale pot fi regasite in paginile

cartii „Economia de piata - fundamentele institutionale ale prosperitatii“, aparuta la

Editura ASE.

52

BIBLIOGRAFIE

Anghelache Gabriela, “Finantele publice ale Romaniei”, Editura Economica, Bucuresti,

2003

Basno C., Dordac N., “Moneda, Credit, Banci”, Editura Didactica si Pedagogica,

Bucuresti, 2004

Bistriceanu Ghe. D. “Lexicon de Finante, banci, asigurari”, Editura Economica,

Bucuresti, 2000

Bistriceanu Ghe. D. si colectivul, “Finantele agentilor economici”, Editura Economica,

Bucuresti, 2001

C. Tulai &S. Serbu, „Fiscalitate comparata si armonizari fiscale”, Casa Cartii de Stiinta,

Cluj Napoca, 2005

C. Tulai, „Finantele publice si fiscalitatea”, Casa Cartii de Stiinta, Cluj Napoca 2003;

Carmen Corduneanu, “Sistemul fiscal in stiinta finantelor”, Editura Codecs, Bucuresti,

1998

Constantin Enache, Constantin Mecu si colectivul, “Economie politica”, Editura

Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006

Constitutia Romaniei publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 767/31.10.2003,

Dan Drosu Şaguna , “Drept financiar si fiscal”, Editura Oscar Print, Bucuresti 1994

Dorin Clocotici, Gh. Gheorghiu, “Dolul, frauda si evaziunea fiscala”, Editura Luminalex,

Bucuresti 1996

Dorin Clocotici, Gh. Gheorghiu, “Evaziunea fiscala”, Editura Luminalex, Bucuresti,

1996

53

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-5545984-proiect-ordonanta-urgenta-

impozit-minim-obligatoriu-trimestrial-1-625-lei-pentru-microintreprinderi.htm

http://expert-grup.org/?go=news&n=51&nt=4

http://www.horiairimia.ro/index.php?

option=com_content&view=article&catid=15:articole&id=50:efectul-de-16

http://www.sfin.ro/articol_12264/gasca_jumulita_si_regula_de_aur_a_birocratiei.html

http://www.tribunaeconomica.ro/index.php?

id_tip_categorie=1&id_categ=6&id_revista=3661&id_nr_revista=101&mode=revista

Iulian Vacarel si colectivul - ”Finante Publice”, Editura Didactica si Pedagogica,

Bucuresti, 1992

I. Vacarel „Finante publice”, Editura didactica si pedadogica, Bucuresti, 2002

Legea nr. 500/11.07.2002 privind finantele publice, publicata in Monitorul Oficial nr.

597/13.08.2002

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial nr.

927/23.12.2003

Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicata in

Monitorul Oficial nr. 672/27.07.2005

Legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial

nr.299/24.10.1994)

Mariana-Cristina Cioponea, “Finante publice si teorie fiscala”, Editura Fundatiei

Romania de Maine, Bucuresti, 2007

N. Hoanta, „Evaziunea fiscala”, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 1997

Tatiana Mosteanu – “Presiunea fiscala”, revista “Impozite si taxe”, nr.5, mai 1997, pg. 63

Tribuna economica nr.10/martie 2005

V. Barle „Frauda Fiscala”, Editura Teora, Bucuresti , 2005

Vlaicu N. A., 2006, Finante Publice, Editura Casa Cartii de Ştiinta, Cluj-Napoca

www.bnro.com

www.HotNews.ro

www.mfinante.ro

www.mie.ro

54

55