CUPRINS INTRODUCERE…………………………………………………………..………….. 3 CAPITOLUL I. ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND POLITICA BUGETAR-FISCALĂ 1.1. Conceptul şi sfera de cuprindere a politicii bugetar-fiscale ………....…….. 5 1.2. Politica bugetar-fiscală în domeniul veniturilor publice ………………....… 8 1.3. Politica bugetar-fiscală în domeniul cheltuielilor publice ………….......…. 10 CAPITOLUL II. SISTEMUL BUGETAR, ETAPE ŞI CARACTERISTICI 2.1. Caracteristica procesului bugetar şi trăsăturile sale specifice …………...... 14 2.2. Metode şi tehnici de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare .....18 CAPITOLUL III. POLITICI FISCAL-BUGETARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA ŞI IMPACTUL LOR ASUPRA EVOLUŢIEI ECHILIBRULUI FINANCIAR PUBLIC 3.1. Caracteristica şi evoluţia politicii bugetar- 1
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………………..………….. 3
CAPITOLUL I. ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND POLITICA BUGETAR-FISCALĂ
1.1. Conceptul şi sfera de cuprindere a politicii bugetar-fiscale ………....…….. 5
1.2. Politica bugetar-fiscală în domeniul veniturilor publice ………………....… 8
1.3. Politica bugetar-fiscală în domeniul cheltuielilor publice ………….......…. 10
CAPITOLUL II. SISTEMUL BUGETAR, ETAPE ŞI CARACTERISTICI
2.1. Caracteristica procesului bugetar şi trăsăturile sale specifice …………...... 14
2.2. Metode şi tehnici de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare .....18
CAPITOLUL III. POLITICI FISCAL-BUGETARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA ŞI
IMPACTUL LOR ASUPRA EVOLUŢIEI ECHILIBRULUI FINANCIAR PUBLIC
3.1. Caracteristica şi evoluţia politicii bugetar-fiscale în Republica Moldova … 25
3.2. Influenţa factorului legislativ asupra mărimii resurselor financiare publice în
Republica Moldova…………...………………………………………………….… 28
3.3. Determinarea şi evaluarea echilibrului financiar al sistemului bugetar din
Republica Moldova ……………………………………………………………....... 32
COCLUZII ŞI PROPUNERI ......................................................................................... 42
BIBLIOGRAFIE ………………………..………………………………….………... 43
1
Introducere
Evoluţia economiei naţionale, din ultimii ani, poate fi considerată favorabilă
pentru valorificarea întregului potenţial economico-financiar şi dezvoltarea durabilă a
ţării. O contribuţie importantă, la crearea acestor premise, revine sistemului financiar
public, care, prin intermediul politicii bugetare şi al mecanismului de redistribuire a
resurselor financiare publice, are implicaţii directe asupra creşterii economice,
asigurând realizarea obiectivelor de stimulare a activităţilor economice, de protecţie
socială, creşterea nivelului de trai şi reducerea sărăciei.
Schimbările din ultimii ani s-au reflectat în perfecţionarea continuă a esenţei şi
rolului sistemului bugetar. La ajustarea sistemului la condiţiile economice şi sociale,
aflate în permanentă schimbare, a contribuit formarea unui nou cadru legislativ şi
normativ, care reglementează structura şi funcţionarea sistemului bugetar-fiscal.
Astfel, au fost elaborate şi actualizate o serie de acte legislative, printre care le
menţionăm pe cele mai importante: Legea privind sistemul bugetar şi procesul
bugetar 1996, Legea privind sistemul public de asigurări sociale 1999, Legea cu
privire la finanţele publice locale 1999, Legea cu privire la datoria de stat şi garanţiile
la împrumuturile de stat 1996, Codul Fiscal 1997.
În acest context, poate fi subliniată actualitatea temei cercetate, care propune
elaborarea unui macromodel operaţional şi integrat în vederea perfecţionării relaţiilor
dintre diferiţi participanţi în cadrul sistemului financiar public, precum şi a integrării
coerente în sistemul general economic în condiţiile asigurării unei concordanţe
suficiente între resursele financiare disponibile şi nevoile întregii societăţi.
Analiza lucrărilor ştiinţifice, elaborate de autorii străini şi cei autohtoni, şi
studierea situaţiei din sistemul bugetar al Republicii Moldova au demonstrat că
procesele de echilibrare financiară sunt periclitate de o serie de aspecte negative.
Principalele impedimente constau în caracterul inadecvat şi coordonarea
ineficientă dintre instituţiile responsabile, implicate în procesul bugetar, insuficienţa
2
suportului metodologic şi a indicatorilor financiari de fundamentare şi urmărire a
rezultatelor, calitatea serviciilor publice, gradul înalt al centralizării.
Scopul lucrării constă în sistematizarea echilibrelor financiare la nivelul tuturor
verigilor bugetare din cadrul sistemului bugetar, după cum urmează: asigurarea
echilibrului financiar public, diferenţierea elementelor componente ale
dezechilibrului structural şi vertical, modelarea fluxurilor financiare în cadrul
sistemului bugetar şi formularea direcţiilor de acţiune în vederea asigurării
echilibrului financiar public.
Structura lucrării, conform obiectivelor preconizate, cuprinde: introducere, trei
capitole, concluzii şi recomandări.
În Introducere este argumentată actualitatea, semnificaţia, necesitatea şi gradul
de studiere a temei de cercetare; sunt formulate scopul şi sarcinile lucrării.
Capitolul I – „Aspectele conceptuale privind politica bugetar-fiscală” – prezintă
o sinteză asupra conceptului privind politica bugetar-fiscală şi realizează delimitarea
acestuia prin prisma sistemului de venituri şi cheltuieli publice.
Capitolul II – „Sistemul bugetar, etape şi caracteristici” – prezintă o sinteză
asupra conceptului de sistem bugetar şi asupra elementelor care îl formează. Au fost
studiate tipuri de bugete şi trăsăturile lor specifice, precum şi diferite metode şi
tehnici de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare.
Capitolul III – „Politici bugetar-fiscale în Republica Moldova şi impactul lor
asupra evoluţiei echilibrului financiar public” – abordează problema echilibrului
financiar public la nivel macroeconomic şi sunt identificate principalele direcţii de
echilibrare a sistemului bugetar al Republicii Moldova.
Concluziile şi propunerile reprezintă o sinteză a temei analizate şi ne propune
direcţii principale de transformare a politicii bugetare actuale într-o politică de stat
activă în scopul relansării activitaţii economice.
3
Capitolul I. Aspecte conceptuale privind politica bugetar-fiscală
1.1. Conceptul şi sfera de cuprindere a politicii bugetar-fiscale
Politica bugetar-fiscală, fiind о parte componentă a politicii economice a ţării,
reprezintă о pîrghie efectivă în reformarea economiei. Această politică influenţează
toate sferele vieţii: economică, politică, socială. Prin intermediul ei, se formează
resursele financiare ale statului, se realizează politica socială, se stimulează
activitatea investitională etc. Mecanismul bugetar-fiscal asigură о influenţă dublă
asupra proceselor economice: în primul rînd, majorînd cheltuielile bugetare în
domeniile prioritare şi, în al doilea rînd, creînd condiţii de acumulare a veniturilor
prin intermediul sisiemului fiscal. Folosind instrumentele politicii bugetar-fiscale,
statul realizează reformele pe care e axată strategia de dezvoltare social-economică a
ţării.
Un sistem fiscal perfect reprezintă una din cele mai complicate sarcini ale
politicii economice a statului, nu doar pentru ţările în tranziţie, dar şi pentru cele
dezvoltate. Pe de о parte, politica fiscală trebuie să asigure resurse financiare pentru
existenţa statului, pe de altă parte, impozitele trebuie să creeze agenţilor economiei
condiţii favorabile pentru activitate.
Orice stat se confruntă permanent cu numeroase şi puternice fenomene
negative precum inflaţia şi recesiunea. Preocupările pentru găsirea soluţiilor prin care
să se menţină sub control excesele ciclului economic sunt de cea mai mare importanţă
pentru orice stat. Soluţii importante pe această linie au fost oferite de Keynes şi
adepţii săi, acestea constînd în folosirea politicilor fiscale şi monetare. Inflaţia,
recesiunea, dezvoltarea economică pot fi influenţate printr-o politică fiscală şi
monetară adecvată.
Politica fiscală a Guvernului constă în puterea de a percepe impozite şi de a
cheltui. Ea se manifestă, în practică, prin bugetul de stat care cuprinde partea de
venituri şi pe cea de cheltuieli.
4
Veniturile bugetului de stat se obţin în cea mai mare parte pe calea impozitelor.
Cheltuielile bugetului de stat, numite şi cheltuieli publice sau cheltuieli
guvernamentale, au ca destinaţie satisfacerea unor necesităţi sociale precum cele de
învăţământ, educaţie, sănătate, protecţie socială, ordine publică, protecţia mediului,
apărare etc. În bugetul unei ţări se concentrează întreaga politică fiscală a acesteia.
Legea bugetului public, în care este concentrată întreaga politică fiscală a unui
stat, este considerată, pe bună dreptate, ca cea mai importantă lege dintr-o ţară, după
Constituţia sa.
Spre exemplu, în cazul în care statul constată că se impune luarea unor măsuri
pentru a preveni declinul economiei şi a crea noi locuri de muncă, trece la realizarea
unor proiecte de lucrări publice, precum construcţia de unităţi de învăţământ, de
spitale, electrificarea satelor, extinderea reţelei de termoficare, canalizare,
alimentarea cu gaze, apă, lucrări în domeniul transporturilor, protecţia mediului etc.
Prin efectuarea unor asemenea lucrări se creează un număr mare de locuri de muncă
(сееа се conduce la reducerea şomajului) şi о creştere rapidă şi vertiginoasă a
activităţii economice (prin sporirea volumului de activitate a unui număr foarte mare
de agenţi economiei cu capital privat şi/sau de stat antrenaţi în realizarea obiectivelor
respective).
Modificarea impozitelor poate fi utilizată fie pentru a stimula, fie pentru a
restrînge activitatea economică.
Spre exemplu, scăderea impozitelor în special a celor directe (precum
impozitul pe salarii) măreşte veniturile rămase efectiv la dispoziţia populatiei, ceea ce
conduce la creşterea cheituielilor cu achiziţionarea de bunuri şi servicii, mărind
cererea, care va avea ca efect sporirea volumului producţiei (creşterea economică).
În cazul în care se constată că sunt prea mulţi bani în circulaţie (la persoanele
fizice şi juridice), care vor genera creşterea preţurilor, deci inflaţie, statul intervine
prin creşterea impozitelor. Sporind impozitele scade venitul disponibil (puterea de
cumpărare) şi cererea pentru cumpărare de bunuri şi servicii, avînd ca rezultat
reducerea cantităţii de bunuri şi servicii ce pot fi cumpărate de populaţie şi, ca
urmare, reducerea volumului de activitate la agenţii economiei, producători şi
5
comercianţi. Desigur că în practică această problemă este foarte complexă, efectele
fiind multe şi diferite, uneori de sens contrar.
Crescînd preţurile într-o măsură însemnată se va cumpăra о cantitate mult mai
mică din asemenea produse şi servicii, ceea ce va conduce la reducerea volumului de
activitate din unităţile producătoare ale acestora.
Pentru activităţile care se consideră că trebuie dezvoltate se poate acorda
reducerea sau scutirea de la impozitare, pe anumite perioade de timp, şi chiar anumite
stimulente.
În situaţia în care, într-o anumită ţară, s-a ajuns că о mică parte din populaţie să
deţină cea mai mare parte din produsul national, cei mai multi fiind cei săraci, iar
statul urmăreşte înfăptuirea unor măsuri mai ample de protecţie socială, se apelează
tot la impozite şi la cheltuielile bugetului de stat. Pentru înfăptuirea unui asemenea
obiectiv se va pune un accent mai mare pe: stabilirea impozitelor în funcţie de
capacitatea de plată a persoanelor fizice şi juridice şi о mai bună redistribute a
veniturilor.
Prin politica de impunere fiscală guvernul decide propria sa strategie asupra
dezvoltării economice şi sociale a ţării. Impunerea fiscală reprezintă instrumentul prin
care se asigură atît resursele financiare necesare statului, cît şi înfăptuirea politicii
sale prin care s-a stabilit modul în care rcsursele reale sunt transferate din sfera
bunurilor private în cea a bunurilor publice.
E foarte important ca, în perfecţionarea sistemului fiscal, să se ţină cont de
experienţa altor ţări în impunerea veniturilor. Însa această experienţă nu trebuie
aplicată totalmente în condiţiile Republicii Moldova, fără a ţine cont de specificul şi
de gradul de dezvoltare a ţării, de modul de funcţionare a pieţei financiare. E necesar
să fie preluate momentele pozitive din această experienţă în vederea revizuirii cotelor
de impunere pentru unele impozite, astfel încît ele să contribuie la crearea condiţiilor
echitabile pentru toţi contribuabilii. În scopul stimulării activităţii intreprinderilor, în
ţările dezvoltate, se foloseşte pe larg acordarea inlesnirilor fiscale unor ramuri ale
economiei prin scutirea completă sau parţială de plata impozitelor. Astfel, se
stimulează activitatea investiţională a intreprinderilor concentrate în cele mai
6
importante şi de perspectivă sfere de producţie din economie. În practica mondială, e
stabilit şi argumentat că retragerea prin mecanismul de impozitare mai mult de 50%
din profit conduce la subminarea activităţii antreprenoriale. Impozitarea în limitele
unei treimi din profitul intreprinderii, e о variantă optimă atît pentru intreprinderi, cît
şi pentru bugetul de stat.
Deci, politica fiscală trebuie să contribuie la stimularea activităţii
intreprinderilor, la susţinerea acelor intreprinderi ce creează locuri de muncă,
implementează tehnologii noi, export de mărfuri şi servicii, astfel creînd condiţii
favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea economică.
1.2. Politica bugetar-fiscală în domeniul veniturilor publice
Instrumentele de politică fiscală ре care statul le utilizează cu scopul de a
influenţa activitatea economică privată sunt: impozitele, cheltuielile bugetare, care
includ şi transferurile şi subvenţiile de la buget şi reglementările fiscale.
Politica fiscală în domeniul veniturilor constă în modalitatea în care guvernul
concepe şi acţionează pentru obţinerea veniturilor bugetare precum impozite, taxe,
contribuţii etc.
Impozitele reprezintă transferuri obligatorii, prin forţa legii, de bani de la
persoanele fizice şi juridice la bugetul statului. Din venitul total al unei persoane,
scăzând impozitul, rezultă venitul disponibil.
Venitul disponibil reprezintă suma de bani rămasă efectiv la dispoziţia
persoanelor fizice şi juridice care poate fi folosită de fiecare după bunul plac.
Datorită impozitului plătit о persoană rămâne cu un venit disponibil mai mic.
faţă de venitul total şi, ca urmare, va cumpăra mai puţine bunuri sau servicii. În
acelaşi timp, banii preluaţi de la cetăţeni, agenţii economici şi instituţii, pe calea
impozitelor, ajung la bugetul statului, la capitolul „venituri". Din aceste venituri se
efectuează cheltuieli de interes public precum asigurarea ordinii publice, apărarea
ţării, învăţâmănt, sănătate, construcţia de căi de comunicaţie, reducerea poluării.
Plata impozitelor generează reducerea veniturilor populaţiei şi respective scade
cererea de bunuri şi servicii.
7
Reducerea veniturilor populaţiei şi scăderea cererii de bunuri şi servicii
constituie principalii factori (pîrghii) ale politicii fiscale de a influenţa economia
globală în ansamblul său.
Fiecare din aceşti factori nu se poate folosi independent şi chiar dacă s-ar
urmări acest lucru nu se poate ca efectele produse de folosirea unui factor să nu
influenţeze şi celălalt factor. Consecinţele creşterii impozitelor sunt numeroase şi
dintre cele mai diferite.
Reducerea cererii de bunuri şi servicii conduce la micşorarea nivelului real al
produsului intern brut (P.I.В.).
Sporirea impozitelor şi a celorlalte obligaţii de plată bugetare, conduce la
creşterea preţurilor produselor şi serviciilor pentru populaţie şi a factorilor de
producţie pentru agenţii economici. Aceasta va determina schimbarea
comportamentului şi a atitudinii unor persoane fizice de a munci, economisi, investi.
Dispoziţia statului de mărire a impozitelor generează numeroase şi serioase
complicaţii prin fenomenul reacţiilor anticipate: multe persoane fizice şi juridice îşi
modifică obiectivele faţă de mediul economic, social şi politic. Pentru cei mai mulţi
faptul de a munci mult, cinstit şi bine, pentru a avea un venit disponibil c ît mai mare,
reprezintă о problemă de viaţă foarte serioasă. Din momentul în care statul
„penalizează munca cinstită", prin introducerea unor impozite deosebit de mari,
modifică comportamentul şi atitudinile multor persoane faţă de mediul economic,
social şi politic.
Modificările de comportament şi atitudine se pot manifesta şi prin refuzul de a
mai lucra, considerînd că nu merită să munceşti pentru a da statului cea mai mare
parte de venit şi se obţine recurgerea la fenomenele de evaziune fiscală, manifestată
sub diferite forme, precum: munca la negru; reducerea artificială a veniturilor
obţinute, declarate şi impozitate; nedeclararea în totalitate a veniturilor, emigrarea în
alte ţări cu fiscalitate mai mică, refuzul investitorilor străini de a-şi mai plasa
capitalurile într-o asemenea ţară, schimbarea atitudinii politice, a unei mari părţi din
populaţie, faţă de partidul de guvernămînt şi de guvernul aflat la conducerea ţării şi
multe altele.
8
Creşterea impozitelor generează serioase nemulţumiri pentru un mare număr de
contribuabili persoane fizice şi juridice, ale căror reacţii pot merge până la adevărate
revolte fiscale, căderea de la putere a Guvernului şi partidului care a cîştigat uitimele
alegeri etc.
Încercarea de cuantificare a acestor efecte, unele de sens contrar, va conduce la
concluzia că există о mare dificultate în a alege între eficienţă şi echitate în
elaborarea polilicii fiscal-bugetare.
1.3. Politica bugetar-fiscală în domeniul cheltuielilor publice
În ţările dezvoltate statul se implică în toate sferele vieţii economice şi sociale.
De modul în care un stat reuşeşte să administreze economia depinde însăşi
prosperitatea ţării respective, locul ei între celelalte naţiuni ale lumii.
Instrumentele de politică fiscală pe care statul le utilizează cu scopul de a
influenţa activitatea economică privată sunt:
- impozitele;
- cheltuielile bugetare, care includ şi transferurile şi subventiile de la
buget;
- reglementările fiscale care includ şi măsurile de control.
Politica fiscală în domeniul cheltuielilor bugetare constă în achiziţii
guvernamentale de bunuri şi servicii, transferuri şi subvenţii.
Transferurile şi subventiile de la buget se acordă pentru asigurările sociale,
pentru ajutorarea persoanelor sărace, avînd ca scop asigurarea veniturilor minime
necesare mijloacelor de existenţă pentru о parte din populaţie.
Trebuie de avut în vedere că, din punct de vedere al efectelor ce au loc pe plan
economic, între cheltuielile efectuate din bugetul de stat şi cheltuielile ale agenţilor
economici şi/sau ale persoanelor fizice nu există nici о deosebire.
Cheltuielile publice vizează bunuri şi servicii, care nu se pot vinde şi nu se pot
cumpăra ре piaţă. Exemplu sunt apărarea ţării, ordinea publică, aerul şi ара curate
(prin efectuarea unor cheltuieli, suportate de stat, pentru prevenirea poluării).
De modul în care sunt cheltuiţi banii publici depinde în foarte mare măsură
9
situaţia economică şi socială dintr-o ţară. Nici о cheltuială bugetară nu poate fi
aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.
Politica fiscală în domeniul cheltuielilor publice reprezintă modalitatea în care
sunt cheltuiţi banii publici, din bugetul de stat.
Cheltuielile guvemamentale se efectuează prin achiziţiile guvernamentale şi
transferurile de la buget, care includ şi subvenţiile.
Achiziţiile guvernamentale cuprind cheltuielile realizate pentru cumpărarea de
bunuri şi servicii publice precum: construcţia de şcoli, spitale, şosele, plata
profesorilor, medicilor, poliţiştilor etc.
Transferurile de la buget sunt sume de bani acordate de stat persoanelor fizice
sărace pentru care acestea nu sunt obligate să presteze, în schimb, nici un serviciu.
Exemple de transfemri de la buget sunt sumele acordate sub forma ajutorului
de şomaj, cele pentru încălzirea locuinţelor ре timp de iarnă, pensii pentru veteranii
de război, pentru incapacitate de muncă, pentru vechime în muncă etc.
Întrucît transferurile şi subvenţiile de la buget nu sunt facute pentru realizarea
şi/sau cumpărarea unor bunuri sau servicii, ele nu sunt incluse în P.I.B.
Plata dobînzii pentru datoria bugetară nu reprezintă о cheltuială pentru
achiziţionarea de bunuri şi servicii publice curente, fapt pentru care este deasemenea
exclusă din P.I.B.
Dezvoltarea economică şi socială a unei ţări depinde forte mult şi de modul în
care sunt efectuate cheltuielile guvemamentale, de politica fiscală a guvernului în
acest domeniu, concretizată în reducerea şomajului, a inflaliei, sporirea volumului
producţiei etc.
Cu cît mai mult cheltuielile bugetare se concretizează în bunuri şi servicii, cu
atît mai mult efectele pozitive, pe plan economic şi social vor fi mai mari şi se vor
concretiza în sporirea volumului producţiei, a numărului persoanelor salariate,
reducerea şomajului, scăderea inflaţiei.
Cheltuielile şi veniturile guvernamentale produc cel puţin două efecte majore:
- influenţează repartizarea produsului intern brut şi, respectiv, a produsului
national brut între consumul privat, consumul public şi investiţii;
10
- influenţează producţia şi preţul produselor realizate în diferite domenii de
activitate.
Prin politica bugetară se influenţează activitatea la nivelul întregii economii
naţionale: volumul şi structura producţiei, şomajul, preţurile, inflaţia etc. Spre
exemplu, anumite efecte se obţin în cazul în care se cheltuiesc importante fonduri
bugetare, care se concretizează în bunuri şi servicii pentru populaţie, şi cu totul altele
sunt efectele dacă aceleaşi fonduri se alocă spre consumul curent, pentru anumite
categorii de persoane.
Volumul, structura şi eficienţa cheltuielilor bugetare sunt decisive pentru
întreaga viaţă economică şi socială a unei ţări.
Chiar şi în ţările cele mai dezvoltate economic unele industrii nu se pot
dezvolta de către sectorul privat, cel puţin în stadiile incipiente sau de criză.
Exemplul cel mai semnifîcativ este cel cu domeniile în care ştiinţa şi tehnologia joacă
un rol determinant pentru accelerarea dezvoltării întregii vieţi economice şi sociale.
Construirea de centrale atomo-electrice este un atribut exclusiv al statului ca şi
explorarea spaţiului cosmic. De asemenea, investiţii de mare anvergură, care fie nu
pot fi efectuate de sectorul privat, fie nu aduc profit (precum diguri şi alte lucrări de
protecţie a localităţilor), fie profitul s-ar obţine după mai mulţi ani (hidrocentrale,
termocentrale, autostrăzi de mari dimensiuni, industria aeronautică, carboniferă,
petrolieră etc.) sunt effectuate sau subvenţionate de stat.
Dezvoltarea măsurilor de protecţie socială are efecte numeroase şi însemnate,
asigurînd condiţii pentru infaptuirea „statului bunăstării sociale".
În acelaşi timp, permanent şi în orice ţară, se pune problema dacă fondurile
bugetare sunt cheltuite în mod eficient. Frecvente sunt exemplele în care însemnate
fonduri bugetare fie au fost cheltuite ineficient, fie fraudulos. „Viaţa uşoară" şi
birocraţia din unele instituţii fundamental ale statului, ca şi fenomenele de fraudă,
risipă şi abuzuri, bine surprinse şi evidenţiate de mass-media, au generat în rîndul
majorităţii cetăţenilor sentimente de neîncredere şi chiar de dispreţ faţă de puterea
legislativă, executivă şi judecătorească.
Problema impozitelor este о problemă pe cît de complexă, pe atît de greu de
11
rezolvat în practică.
În abordarea cheltuielilor bugetare о atenţie deosebită trebuie acordată
subvenţiilor.
Principiile de echitate fiscală impun ca stabilirea impozitelor să se facă în
funcţie de capacitatea contributivă a fiecăruia, adică în funcţie de veniturile şi averea
obţinută.
Obligaţiile fiscale trebuie să înceapă de la un anumit nivel al veniturilor unei
persoane fizice şi juridice, să ţină cont de situaţia economică şi socială a acestora.
Un stat este cu atît mai bogat, mai puternic, cu cît are mai mulţi cetăţeni bogaţi.
Interesul statului este ca numărul şi bogăţia acestora să crească tot mai mult întrucît şi
veniturile sale vor fi mai mari.
Realizarea acestor deziderate se poate înfăptui, într-o mare măsură şi pe calea
subvenţiilor fiscale şi a celor sociale.
Folosirea subvenţiilor este о problemă foarte delicată, care presupune multă
ştiinţă în adoptarea deciziilor în acest sens.
Subvenţia fiscală de venit reprezintă partea din venitul total impozabil obţinut
de о persoană, dar care este scutit de la impozitare.
Subvenţia fiscală de impozit reprezintă impozitul scutit de la plată, ceea ce
reprezintă în fapt un supliment de salariu.
Acordarea subvenţiei fiscale de venit şi de impozit este impusă de înfăptuirea
principiilor de echitate fiscală şi socială. Mai precis, prin acordarea subvenţiei fiscale
de venit şi de impozit se urmăreşte a se asigura minimul de venit strict necesar
mijloacelor de subzistenţă unui salariat şi membrilor săi de familie, rude pînă la
gradul II, fără venituri, aflaţi în întreţinerea sa.
Subvenţia socială de venit reprezintă suma de bani oferită de stat unei persoane
sau gospodării, sub formă de ajutor bănesc nerambursabil, în scopul asigurării
supravieţuirii, în ţările sărace, respectiv pentru acordarea mijloacelor necesare unui
trai decent, în ţările bogate, în special în cele care înfăptuiesc statui bunăstării sociale.
Acordarea acestor subvenţii se constituie efectiv şi ca о măsură de protecţie
socială a persoanelor aflate la limita supravieţuirii.
12
Capitolul II. Sistemul bugetar, etape şi caracteristici
2.1. Caracteristica procesului bugetar şi trăsăturile sale specifice
Procesul bugetar reprezintă, în practică, ansamblul măsurilor întreprinse, în
conformitate cu cadrul legislativ existent, de către instituţiile competence ale statului,
în scopul înfăptuirii politicii fiscale şi bugetare a partidului de guvernămînt.
Procesul bugetar presupune existenţa unor resurse financiare şi alocarea lor în
scopul furnizării către cetăţeni a bunurilor şi serviciilor publice. Obiectivele
principale ale bugetului sunt reflectate în tipul bugetului, precum şi în importanţa
acordată unor aspecte cum sunt: controlul cheltuielilor publice, îmbunătăţirea