Top Banner
Cuprins I. Consideraţii generale privind jocul de volei. Istoricul jocului …………….............4 II. Tehnica şi metodologia acţiunilor individuale în atac ……….............................23 III. Tehnica şi metodologia acţiunilor individuale în apărare ..............................31 IV. Tehnica şi metodologia acţiunilor colective în atac ........................................38 V. Tehnica şi metodologia actiunilor colective în apărare ..................................47 VI. Voleiul în lecţia de educaţie fizică la ciclul gimnazial ....................................52 VII. Modele operaţionale la ciclul gimnazial ……………….... ...............................64 VIII. Planificarea instruirii la ciclul gimnazial ................................................ ..............69 IX. Particularităţile organizării de competiţii şi elemente de întrecere în lecţia de educaţie fizică cu sarcini din volei ……………………………………..................72 X. Tactica jocului de volei ………………………................................................. .....75 XI. Voleiul în lecţia de educaţie fizică la ciclul liceal. Planificarea instruirii la ciclul liceal 3
166

Metodica predarii voleiului_anII, semI_curs_.docx

Oct 26, 2015

Download

Documents

alexandra
Welcome message from author
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Page 1: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Cuprins

I. Consideraţii generale privind jocul de volei. Istoricul jocului …………….............4

II. Tehnica şi metodologia acţiunilor individuale în atac ……….............................23

III. Tehnica şi metodologia acţiunilor individuale în apărare …..............................31

IV. Tehnica şi metodologia acţiunilor colective în atac …........................................38

V. Tehnica şi metodologia actiunilor colective în apărare …..................................47

VI. Voleiul în lecţia de educaţie fizică la ciclul gimnazial …....................................52

VII. Modele operaţionale la ciclul gimnazial ………………....…...............................64

VIII. Planificarea instruirii la ciclul gimnazial ..............................................................69

IX. Particularităţile organizării de competiţii şi elemente de întrecere în lecţia de

educaţie fizică cu sarcini din volei ……………………………………..................72

X. Tactica jocului de volei ………………………......................................................75

XI. Voleiul în lecţia de educaţie fizică la ciclul liceal. Planificarea instruirii la ciclul

liceal …………………………………...................................................................87

XII. Voleiul la echipa reprezentativă şcolară ............................................................94

XIII. Sistemul de joc cu jucătorul din zona 6 retras ...................................................98

XIV. Planificarea instruirii la echipa reprezentativă ………………………...............101

Biliografie generală ..........................................................................................103

Legenda ...........................................................................................................105

3

Page 2: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Capitolul I. Consideraţii generale privind jocul de volei. Istoricul jocului

I.1. Ce este voleiul?

Voleiul este un joc sportiv care opune două echipe pe o suprafaţă de joc

împărţită în două terenuri egale printr-un fileu. Există diferite versiuni ale jocului care în

funcţie de circumstanţe, oferă fiecăreia posibilitatea să se bucure de multilateralitatea

lui.

Scopul jocului este de a face să cadă mingea în suprafaţa de joc a terenului

advers, trimiţând-o pe deasupra fileului şi de a o împiedica să atingă suprafaţa

propriului teren. Fiecare echipă dispune de trei atingeri pentru a trimite mingea (în plus

faţă de contactul blocajului care nu este numărat).

Mingea este pusă în joc printr-un serviciu: jucătorul la serviciu loveşte mingea

pentru a o trimite pe deasupra fileului în terenul advers. Faza de joc continuă până

când mingea atinge solul în terenul de joc, este trimisă „afară” sau până când o echipă

nu reuşeşte să o retrimită corect.

În jocul de volei echipa care câştigă faza de joc câştigă un punct. Când echipa

la primirea serviciului câştigă faza, ea va câştiga un punct şi dreptul de a servi, iar

jucătorii acelei echipe efectuează o rotaţie, deplasându-se cu o poziţie în sensul acelor

de ceasornic.

Pentru desfăşurarea jocului de volei componenţii celor două echipe execută

acţiuni individuale şi acţiuni colective specifice – tehnico-tactice – denumite acţiuni

de joc. Jucătorii efectuează aceste acţiuni de joc în condiţii corelative: de colaborare

(fiecare cu coechipierii săi) – şi de adversitate (determinate de lupta pentru victorie) cu

partenerii de joc constituiţi în echipa adversă.

Acţiunile de joc, individuale şi colective, au un caracter specific jocului de volei,

constituind conţinutul acestuia.

Acţiunile individuale constau în procedee tehnice integrate, deci au o structură

specifică, care se desfăşoară sub egida unui proces diferenţiat de gândire şi care le

conferă totodată dinamismul.

Procedeele tehnice constau din structuri specifice de acte motrice integrate –

tipice pentru jocul de volei, care permit jucătorului să manevreze mingea, să se

deplaseze şi execute alte mişcări (sărituri, deplasări, opriri etc.) în vederea atingerii

scopului acţiunilor individuale.

Pentru oprirea acţiunilor adversarilor şi asigurarea succesului propriilor acţiuni,

componenţii fiecărei echipe îşi coordonează reciproc acţiunile individuale. Această 4

Page 3: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

coordonare se face în baza unor principii şi reguli. În acest caz acţiunile de joc

individuale devin acţiuni colective şi poartă numele de combinaţii tactice sau acţiuni

tactice colective, care se desfăşoară atât în atac cât şi în apărare.

Jocul de volei poate fi considerat ca un proces organizat de cooperare realizat

prin coordonarea acţiunilor jucătorilor unei echipe – desfăşurat în condiţii de luptă cu

adversarii – adversari care la rândul lor îşi coordonează acţiunile pentru a dezorganiza

cooperarea jucătorilor primei echipe.

Datorită organizării, coordonării şi raţionalizării acţiunilor individuale şi colective,

echipa poate fi considerată ca un sistem complex şi dinamic.

O echipă de volei este un sistem deoarece acţiunile jucătorilor săi sunt

integrate într-o anumită structură , după un anumit model, conform unor principii şi

reguli. Este un sistem dinamic deoarece are capacitatea de autoreglare – de a se

adapta la anumite situaţii din timpul jocului fără a se dezorganiza cu uşurinţă. Echipa

are valoare datorită sumei valorilor individuale.

I.2. Caracteristicile jocului de volei

Fără a minimaliza celelalte discipline sportive, se poate afirma cu certitudine că

jocul de volei este un joc tehnic la cel mai înalt grad. Spre deosebire de celelalte jocuri

sportive,care presupun alergare, săritură, aruncare şi prindere, păstrarea mingii pentru

un timp, în jocul de volei acţiunea de joc se desfăşoară într-un mod deosebit, de lovire

şi respingere a mingii.

Voleiul, datorită răspândirii, practicării în diferite instituţii sociale şi

caracteristicilor sale, constituie un mijloc important de atragere a oamenilor în

practicarea exerciţiilor fizice.

Jocul de volei este considerat un joc sportiv. Pentru a înţelege noţiunea de joc

sportiv, Tărchilă şi Şerban (1975) au identificat următoarele caracteristici jocurilor

sportive, în general, (...):

existenţa unui obiect de joc (mingea);

întrecerea este complexă (individuală, colectivă, corelată);

existenţa unor reguli de joc unitare şi obligatorii;

prezenţa obligatorie a arbitrajului;

limitarea duratei jocului (punctaveraj - setaveraj);

standardizarea inventarului de joc (mingi, echipament etc.) şi a dimensiunilor

terenului;

caracterul organizat al competiţiilor (sisteme competiţionale);5

Page 4: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

organizarea activităţii pe plan naţional şi internaţional;

existenţa unor teorii şi practici cu privire la tehnica, tactica antrenamentului şi

metodica acestora.

Analizând caracteristicile jocului vom putea înţelege în ce constă valoarea

practică, igienică şi formativă (educativă) a voleiului. Principalele caracteristici sunt:

1. Accesibilitatea – manifestată prin următoarele coordonate:

mărimea terenului şi componenţa echipelor pot varia;

necesită materiale puţine; o minge, un fileu şi doi stâlpi (se poate juca şi

cu o frânghie întinsă între doi copaci);

număr redus de elemente şi reguli şi simplitatea acestora; începătorii pot

avea satisfacţia jocului chiar din primele lecţii cu condiţia de a-şi însuşi

cât mai repede posibil prima lovitură – preluarea mingii venită de la

adversar;

este un joc colectiv, putând fi practicat în acelaşi timp de bărbaţi, femei,

tineri şi copii (echipe mixte), afară sau în sală;

este un joc ideal pentru petrecerea timpului liber, în vacanţe, weeck-end,

excursii, concedii, tabere etc.

2. Spectaculozitatea jocului este dată de:

capacitatea de creativitate a jucătorilor în joc (complexitate şi varietate

mai mare a acţiunilor colective în atac);

nivel ridicat al motivaţiei extrinseci şi intrinseci (angrenare totală în luptă,

indiferent de evoluţia scorului şi de cantitatea de energie consumată);

execuţii tehnice la un înalt nivel de perfecţionare;

existenţa relaţiilor de colaborare, întrajutorare, respect şi încredere între

jucători.

3. Dinamismul constând în:

cele două echipe îşi desfăşoară disputa (lupta) pentru minge fără a intra

în contact direct (fiind despărţiţi de plasă);

sincronizarea între acţiunile ridicătorilor şi trăgători;

specializarea jucătorilor pe zone;

viteza acţiunilor individuale şi forţa în atac sunt mari (tendinţe de

verticalitate a atacului;

rapiditate în execuţia acţiunilor colective în atac (jocul în viteză este

apreciat prin durata deplasării jucătorului pe teren şi prin durata mingii de

la preluare la ridicare şi în continuare până la lovirea mingii în atac);6

Page 5: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

tendinţa de „echilibrare” a acţiunilor din atac cu cele din apărare

(ofensive-defensive);

flexibilitatea arbitrajului (noile prevederi regulamentare oferă prelungirea,

continuitatea fazei de joc).

4. Variabilitatea în solicitare la efort. În funcţie de gradul de pregătire tehnică a celor ce

practică voleiul (în joc sunt efectuate atât mişcări ciclice, cât şi aciclice), efortul poate fi

redus, făcându-l accesibil tuturor simpatizanţilor, iar pentru cei care vor să se

perfecţioneze , este necesară o pregătire temeinică cerută de nivelul de desfăşurare a

jocului. Deci, în acelaşi timp voleiul este un mijloc de dezvoltare fizică multilaterală, cât

şi un mijloc de odihnă activă la îndemâna tuturor.

5. Multilateralitatea pregătirii jucătorilor este dată de:

obligativitatea rotaţiei;

necesită o bună pregătire fizică multilaterală din partea jucătorilor.

practicarea sistematică a voleiului contribui la:

dezvoltarea fizică armonioasă (sunt implicate în joc toate segmentele

corpului);

influenţa pozitivă a marilor funcţiuni ale organismului (circulaţia, respiraţia

etc.);

dezvoltarea calităţilor motrice atât sub aspectul lor general, cât şi

specific:

- viteza prezentă cu toate formele ei de manifestare: de deplasare,

de reacţie şi de execuţie; aplicarea în joc a diferitelor procedee

tehnice, dezvoltă totodată unele forme ale vitezei de reacţie pe

care nu le întâlnim în alte sporturi, cum ar fi viteza de începere

sau intrare în acţiune,de oprire bruscă din acţiune şi de începere

fără pauză a unei noi acţiuni, în continuarea acţiunii precedente ,

care a fost întreruptă.

- îndemânarea este cerută de complexitatea execuţiilor tehnice, dar

mai pregnant apare în pasarea mingii, element tehnic de bază, şi

în coordonarea acţiunilor atunci când se execută simultan mai

multe mişcări (pase din săritură, blocaj, preluare cu plonjon etc.);

- forţa în braţe necesară lovirii mingii şi forţa în picioare (calitatea

motrică combinată forţă-viteză –detenta) cerută de executarea

multiplelor sărituri în joc (punct înalt de lovire (jucare) a mingii

deasupra fileului);7

Page 6: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

- rezistenţa constituind fondul pe care se manifestă celelalte calităţi

motrice (rezistenţa în regim de forţă, de viteză, de forţă-viteză, de

tehnică).

dezvoltarea deprinderilor motrice de bază (alergarea, săriturile, mersul);

dezvoltarea calităţilor psihice (dezvoltarea şi formarea personalităţii

multilaterale a omului): dezvoltarea spiritului de echipă, de apartenenţă la

grup, spirit de colaborare, întrajutorare, integrare socială a individului,

spirit de organizare şi de disciplină, conştientă şi benevolă, iniţiativa,

voinţa, combativitatea, dezvoltarea gândirii practice (analizând,

comparând, concluzionând în timp foarte scurt), atenţia distributivă,

anticiparea acţiunilor în condiţii de tensiune fizică şi afectivă etc.

6. Caracterul formativ se referă la faptul că practicarea jocului colectiv realizează

cumulativ influenţe şi efecte pozitive sanotrofice ale sportului şi exerciţiului fizic – în

general – cu influenţe şi efecte educative deosebite. Spiritul de organizare,

disciplină conştientă şi liber consimţită – sunt educate prin acceptarea benevolă a

regulilor de joc, arbitrajului, a disciplinei tactice şi de antrenament. Se mai remarcă

contribuţia jocului de volei la dezvoltarea iniţiativei de joc, a combativităţii şi voinţei

necesare învingerii greutăţilor.

7. Valoarea educativă a jocului colectiv este remarcabilă prin acţiunea lui multilaterală

asupra personalităţii. Rezultă spiritul asociativ, de colaborare şi întrajutorare prin

subordonarea intereselor personale acelora ale colectivului (ale echipei).

8. Activitatea din joc îl face pe tânăr să analizeze situaţiile, să le compare şi să tragă

concluzii practice cu foarte mare seriozitate. Concluziile se transformă în acţiuni;

toate aceste procese ale gândirii se caracterizează în afară de rapiditate, prin

corelarea situaţiilor analizate şi conduc în final la dezvoltarea capacităţii de

anticipare a acţiunilor, toate acestea petrecându-se în condiţii de puternica

tensiune fizică şi afectivă.

Cunoscându-se caracteristicile şi structura jocului, se pot stabili priorităţile,

modelele de joc şi căile de evitare a factorilor limitativi, cele de creştere a eficienţei şi

calitatea procesului de instruire.

I.3. Direcţii de dezvoltare a jocului de volei

Voleiul este un joc cu mare priză la public, prin conţinutul emoţional pe care-l

oferă, prin impulsionarea capacităţii creatoare a jucătorilor, marea cantitate de energie

8

Page 7: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

consumată, precum şi prin caracterul de angrenare totală în luptă, indiferent de

evoluţia scorului.

Dezvoltarea voleiului, cu pondere la copii şi juniori şi selecţionarea tinerelor

talente la vârste timpurii, alături de organizarea pregătirilor centralizate şi a unor

programe competiţionale corespunzătoare, este un deziderat major al etapei actuale.

Voleiul actual pune ca o problemă foarte importantă elaborarea unor noi

metode de antrenament în scopul lărgirii posibilităţilor funcţionale ale organismului.

Acestea se manifestă prin:

Creativitatea în desfăşurarea jocului;

Noi strategii şi sisteme de modelare a antrenamentelor şi concursurilor;

Apariţia unor noi acţiuni motrice în cadrul acţiunilor de joc;

Priorităţile în voleiul modern sunt:

Viteză şi varietatea jocului;

Punctul înalt de lovire a mingii deasupra fileului;

Perfecţionarea acţiunii de joc;

Starea mentală şi socială;

Exigenţă competiţională corespunzătoare.

Ca noutăţi în antrenamentul sportiv menţionăm:

Componenţa conducerii echipei (antrenori, medic, maseur, psiholog,

cameraman etc.);

Creşterea calităţii antrenamentelor;

Învăţarea motrică ca un proces bio-psiho-motric.

Principalele direcţii de dezvoltare a jocului de volei sunt:

Creşterea flexibilităţii în strategia şi tactica echipei;

Dezvoltarea pregătirii mentale;

Apropierea conţinutului de joc la fete şi băieţi.

Evoluţia voleiului la vârf se caracterizează prin:

O accelerare a jocului;

O mărire a numărului de simulări de atac;

O modificare a repartiţiei atacurilor de-a lungul fileului pentru a crea mai

multă incertitudine în joc şi de a întârzia astfel al maximum luarea de

decizii a adversarului în privinţa blocajului ce-l va utiliza.

Reconsiderarea metodologiei pregătirii la nivelul copiilor şi juniorilor trebuie

pornită chiar cu începătorii, secvenţă a procesului de pregătire căreia specialiştii i-au

acordat o mai mică importanţă. Iată câteva aspecte demne de menţionat:9

Page 8: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

În instruire trebuie să se acopere premisa că jucătorul este antrenabil;

Antrenamentul trebuie considerat ca un proces specializat de dezvoltare

şi formarea personalităţii jucătorului;

„Modelarea” pregătirii de bază a componenţei performanţei biologice,

biomecanice, motrice, psihice;

Creşterea ponderii pregătirii în condiţii de concurs.

Aceste orientări implică unele condiţii obligatorii:

Obţinerea unor disponibilităţi continue pentru performanţă, pe al cărei

fond superior să se realizeze etapa de formă maximă;

Utilizarea unui număr redus de exerciţii, cu eficienţă selectivă şi

cumulativă (mijloace de bază), selecţionarea şi raţionalizarea ca

structuri;

Respectarea principiului gradării efortului, cu folosirea eforturilor

maximale în antrenament;

Refacerea rapidă, fizică şi psihică, imediat după efort ca parte integrantă

a autoantrenamentului.

Folosirea aparaturii, a elementelor de cibernetică şi matematizare, în

programarea şi dirijarea dinamicii pregătirii şi competiţiei;

Supravegherea ştiinţifică, interdisciplinară a reacţiei organismului la

solicitări şi adecvarea obiectivă a măsurilor strategice ce se impun;

Adoptarea principiilor şi metodelor de antrenament la specificul echipei;

Creşterea importanţei pregătirii psihologice şi teoretice;

Ridicarea la rang de principiu a individualizării pregătirii.

3.1. Direcţii de dezvoltarea a tehnicii jocului de volei

Dezvoltarea tehnicii jocului de volei, noutăţile tehnice trebuie să îndeplinească

cerinţele competiţiei. Îmbunătăţirea şi perfecţionarea tehnicii este necesar să fie legate

dinamic de trăsăturile fizice şi psihologice, pentru că îmbunătăţirea vitezei de execuţie

poate conduce la uşoare modificări tehnice.

Tehnica jocului de volei va continua să se dezvolte şi în viitor pe seama

următorilor factori:

- Ridicarea continuă a măiestriei tehnice individuale şi armonizarea ei în

angrenajul de acţionare a echipei;

- Cunoaşterea şi amplificarea unui număr tot mai mare de elemente şi procedee

tehnice, asocierea lor cu particularităţile individuale şi a priceperii de utilizare a

lor în condiţii de joc;10

Page 9: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

- Creştere de asociere liberă şi creativă a procedeelor tehnice care înlesnesc

acţiuni individuale surprinzătoare, variate şi cu valorificarea tuturor

disponibilităţilor fizice şi psihice;

- Creşterea stabilităţii tehnice în condiţii mereu schimbătoare sau în momente de

mare responsabilitate pentru desemnarea câştigătorului;

- Tendinţa către măiestrie tehnică universală, însă fără diminuarea importanţei

meciurilor şi elementelor tehnice specifice postului pe care funcţionează în

echipă;

- Apariţia unor variante noi de execuţie a procedeelor tehnice cunoscute pe baza

unor însuşiri somatice şi calităţi motrice deosebite;

- Modificarea structurii motrice şi a ritmului de execuţie a procedeelor tehnice, în

funcţie de situaţia de joc;

- Creşterea procedeelor tehnice de finalizare, fie prin forţa de lovire a mingii, fie

prin creşterea preciziei motrice, fie prin asocierea acestora.

Criteriile după care se poate aprecia măiestria tehnică sunt:

- Numărul de procedee tehnice de atac şi apărare achiziţionate şi uşurinţa cu

care sunt aplicate în rezolvarea sarcinilor de joc;

- Acurateţea, virtuozitatea , precizia şi eficienţa cu care le execută în condiţii grele

de concurs;

- Stabilitatea cu care execută procedeele tehnice în condiţiile unor factori

perturbatori: opoziţia adversarului, încărcarea nervoasă, stresul, războiul

psihologic etc.

- Priceperea de a alege, regla şi schimba structura motrică a procedeelor tehnice

a fazelor de execuţie în funcţie de reacţiile adversarului;

- Încadrarea şi siguranţa constantă cu care execută procedee tehnice care

necesită mult „sânge rece” în finalul de set sau de meci.

3.2. Direcţii de dezvoltarea a tacticii jocului de volei

Factorii stimulatori ai dezvoltării tacticii sunt:

- Premeditarea sau anticiparea reciprocă (de către antrenor şi jucători) a

comportamentului tehnico-tactic, în funcţie de părţile puternice şi slabe. Strategia

constă aici, în alegerea acţiunilor tactice care să „acopere” cerinţele şi să „impună

părţile puternice” pe care le are fiecare combatant. De obicei rezultatul este

favorabil echipei care a ales şi a mânuit cel mai bine „armele” de luptă alese;

- Impunerea unei maniere de joc inconvenabilă pentru adversar (cu pase mai rapide

mai joase etc.);11

Page 10: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

- Dezvoltarea capacităţii sportivului de a gândi şi rezolva orice situaţie de joc, sau

formarea inteligenţei operaţionale;

- Creştere capacităţii executantului de a „masca” adevăratele intenţii de acţionare

(fente de pasare, atac pe direcţie diferită faţă de elan) în stare să surprindă

adversarul;

- Inteligenţa operaţională sau capacitatea universală a fiecărui jucător în parte de a

rezolva cu uşurinţă şi eficienţă orice situaţie de joc şi pe orice post s-ar afla;

Nouă calitate şi eficienţă vor căpăta acţiunile tactice individuale fundamentale pe

suportul înaltei măiestrii tehnice, aptitudinilor motrice, somatice şi capacităţii

psihice.

B. Elemente esenţiale de progres:

Utilizarea mijloacelor specifice, prin metode şi procedee moderne de

antrenament, specifice altor discipline sportive;

Prognozarea şi interpretarea conţinutului antrenamentului cu ajutorul

informaticii;

Utilizarea tehnicilor audio vizuale în:

- orientarea şi interpretarea pregătirii individuale

- analiza şi interpretarea optimizării antrenamentelor;

- pregătirea jocurilor oficiale;

- analiza şi interpretarea evoluţiei individuale şi a echipei în

jocurile oficiale;

Creşterea numărului jocurilor de verificare înaintea competiţiilor interne

şi internaţionale prin:

- Jocuri bilaterale;

- Organizarea şi participarea la turnee.

Optimizarea raporturilor între pregătirea şi jocurile oficiale.

C. Factorii care limitează sau favorizează creşterea nivelului

performanţelor echipelor de volei:

Minimul jucătorilor de valoare formaţi, permanenţi şi afirmaţi in

competiţiile interne;

Numărul echipelor de valoare în cadrul fiecărui nivel de pregătire şi

categorie de vârstă competiţională;

Condiţiile de participare;

Echipamentul de joc şi materialele de pregătire;

Calendarul competiţional intern şi internaţional;12

Page 11: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Metodologia utilizată în pregătire;

Motivaţia jucătorului şi antrenorului;

Nivelul performanţelor în activitatea internă şi internaţională.

I.4. Elementele de bază ale jocului de volei

Terenul de joc – este o suprafaţă netedă (acoperită cu parchet, duşumea etc.),

dreptunghiulară cu laturile de 18 m lungime şi de 9 m lăţime, despărţit în două la

jumătate de o linie de centru. Fiecare jumătate având dimensiunile de 9x9 m

reprezintă terenul de joc al fiecărei echipe, şi care mai prezintă o linei trasată al 3 m de

linia de centru (zona de atac). Linia de 3m este prelungită în ambele părţi cu 3 linii a

câte 25 cm cu acelaşi interval între ele. Două linii de 15 cm fiecare se trasează în

continuarea liniilor laterale, pentru a marca spaţiul de serviciu. Toate liniile ce

marchează terenul au lăţime de 5 cm.

Plasa (fileul) şi stâlpii. Fileul este plasat între cei doi stâlpi deasupra liniei de

centru, preferabil de culoare închisă cu o lungime de 9,5 m şi o lăţime de 1m, fiind

confecţionat din sfoară, reprezintă o plasă cu ochiuri de 10x10 cm. Capetele plasei

sunt delimitate de două tije din fibră de sticlă colorate în roşu şi alb cu o lungime de

180 cm. Banda de deasupra fileului precum şi cele laterale au o lăţime de 5 cm. Prin

banda superioară se introduce un cablu care să poată întinde fileul între cei doi stâlpi

(de preferinţă metalic). Stâlpii trebuie să se afle la cel puţin 1 m de marginile laterale

ale terenului. Înălţimea regulamentară a fileului este 2,24 m pentru fete şi 2,43 m

pentru băieţi, şi poate avea o variaţie de maxim 2 cm.

Mingea – este din piele, uniformă cu o bună elasticitate, în trei culori (alb,

galben, albastru), sau albă.

Caracteristicile mingii sunt:

Circumferinţa - 62-68 cm

Greutatea - 260-280 g

Presiunea internă - 40-45 Kg/cm.

Mingea se joacă prin lovire neexistând un timp limitat de posesie a acesteia,

acesta fiind permanent modificat de la un contact la altul. Voleiul este deci un joc de

ricoşeu, astfel încât legile fizicii şi proprietăţile mingii trebuie bine cunoscute şi înţelese.

Echipa şi jucătorii. O echipă are 12 sau mai puţini jucători, din care 6 sunt

aleşi să joace în teren pentru o perioadă nelimitată din punct de vedere al timpului.

Sextetul de început, titularii cum se foloseşte uzual, dar nu necesar, trebuie să fie cea

mai bună combinare a echipei. Ceilalţi jucători rămaşi se numesc rezerve. Toţi jucătorii 13

Page 12: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

trebuie să aibă echipament uniform cu numere pe spate şi pe piept. Un singur jucător

poate să aibă echipament de altă culoare, acela este numit jucător libero. Schimbarea

jucătorilor se face conform regulamentului, adică 3 schimbări duble sau 6 schimbări

simple.

Aşezarea jucătorilor şi ordinea rotaţiei. Terenul este împărţit teoretic în 6

zone, începând cu zona care este dreapta spate care este zona 1 (zona de la serviciu)

şi continuând cu dreapta faţă (la plasă) – zona 2, centru fată – zona 3, stânga fată –

zona 4, stânga spate – zona 5, centru spate – zona 6.

Sextetul de început se aşează în teren după zonele specifice terenului

numerotate de la 1 la 6 , începând din zona serviciului (Z1), continuând cu zonele de la

fileu din faţa liniei de 3 m. jucătorii din zonele 2,3,4, sunt în linia I, iar cei din zonele

1,6,5sunt în linia a-II-a. Înaintea momentului în care mingea este lovită de cel care

serveşte, toţi jucătorii din ambele echipe, trebuie să fie în locul în care au ajuns în

urma rotaţiei, dar nu pe aceeaşi linie, adică cei din linia I , să nu fie pe aceeaşi linie cu

cei din linia a-II-a.

Fig. nr. 1. Aşezarea în teren pe zone Fig. nr. 2 Ordinea rotaţiei

14

Page 13: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

În ultimele decenii, pot fi observate o serie de tendinţe ale jocului. Acestea vizează:

dispare diferenţa dintre jocul practicat de fete şi cel al băieţilor;

jocul este elaborat până în cele mai mici detalii, lipsind improvizaţiile de moment şi

iniţiativele „necenzurate” de idee tactică;

valorificarea ideilor bune, vechi şi uitate;

echipele valoroase etalează un joc de regularitate eliminând oscilaţiile din execuţia

acţiunilor de joc şi din evoluţia socrului;

calităţile somato-motrice, nivelul măiestriei tehnice şi aptitudinile de concurs ale

jucătorilor se înscriu în cote valorice superioare;

travaliul motric şi funcţional alături de uzura nervoasă sunt ridicate;

jocul are aspectul unei lupte acerbe, nici p echipă nu mai intră învinsă în teren

dinainte, execuţia componentei tehnice tinde să se echilibreze;

hotărâtoare în balanţa victoriei devine strategia tactică şi suportul bio-psiho-motric;

în ceea ce priveşte talia jucătorilor, se manifestă tendinţa de creştere la nivelul

întregii echipe, iar prezenţa jucătorilor ridicători de înălţime mai mică (1,74m fete şi

1,90 băieţi) reduce media taliei sub limitele gigantismului;

formula de echipă consacrată este 5T+1R;

valorificarea jucătorilor de superclasă şi creşterea importanţei coordonatorilor în

condiţii de maximalizare a ponderii atacului combativ şi a sporirii vitezei de

finalizare etc.

I.5. Problematica teoriei şi metodicii voleiului cuprinde:

aspecte referitoare la apariţia şi dezvoltarea acestui joc în lume;

voleiul în ţara noastră şi contribuţia României la dezvoltarea acestui joc sportiv;

analiza conţinutului din volei: acţiuni individuale şi colective, caracteristici, aspecte

tactice, tehnice şi biomecanice, fizic şi psihologice, actualităţi şi tendinţe;

stabilirea modelelor intermediare şi finale de joc şi eşalonarea optimă a acţiunilor în

fiecare din acestea;

metodica predării voleiului în şcolile de toate gradele, particularităţile instruirii în

lecţia de educaţie fizică, ora de activităţi sportive, la echipa reprezentativă a şcolii;

metodica în domeniul voleiului de masă – particularităţi ale instruirii;

recomandări privind succesiunea metodică, planificarea, programarea şi

cantificarea în diferite sectoare de activităţi sportive;

15

Page 14: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

reguli pentru selecţionarea mijloacelor şi organizarea exersării, etapizarea învăţării

acţiunilor individule, colective şi a ansamblului de joc cu exemplificări de mijloace

grupate în structuri şi operaţii.

I.6. Istoricul jocului de volei

În 1995, jocul de volei a sărbătorit 100 de ani, un moment important care a

reprezentat şi o schimbare în strategiile forurilor responsabile la nivel mondial.

Original din Statele Unite ale Americii, jocul de volei a atins o popularitate în

S.U.A care îi oferă o recunoaştere la nivel global, plasându-l alături de celelalte

sporturi numai în spatele fotbalului. Astăzi, mai mult de 46 de milioane de americani

joacă volei. 800 de milioane de jucători din toată lumea au jucat volei cel puţin o dată

pe săptămână.

În 1895, William G.Morgan, un instructor de la Asociaţia Tinerilor Creştini

(Y.M.C.A.) în Holyoke, Massachusetts, a decis să îmbine elementele din baschet,

tenis şi handbal, să creeze un joc pentru clasele de oameni de afaceri care au dorit

să joace un joc în care contactul fizic să fie mai redus decât la baschet. El a creat

jocul de volei (la acel moment denumindu-se mintonette). Morgan a împrumutat

fileul de la tenis, l-a ridicat la 6 picioare şi 6 inch deasupra podelei, chiar deasupra

mediei capului unui bărbat. În timpul jocului demonstrativ cineva a remarcat că

jucătorii păreau să joace mingea înapoi şi a 4-a minge peste fileu, şi probabil că

denumirea de volei ar fi mai potrivit pentru acest sport. La 7 iulie 1896 la Colegiul

Springfield a avut loc primul joc de volei.

În 1900 a fost concepută o minge specială pentru volei.

În 1916 în Insulele Filipine a fost introdus un nou stil de pasare a mingii cu

traiectorie înaltă care să fie lovită de alt jucător. În 1917 jocul a fost schimbat de la 21

la 15 puncte. În 1920 s-a instituit organizarea celor trei lovituri şi regulile atacului în

linie dreaptă.

În perioada 1900-1920 voleiul s-a răspândit în Canada, America de sud, Asia

şi Europa.

În 1928 a devenit clar că rotaţiile şi regulile erau necesare, înfiinţându-se

Asociaţia de Volei a S.U.A. S-a organizat primul turneu al U.S.A. fără echipele

YMCA.

În 1930 s-a jucat primul joc de 2x2 masculin.

În 1934 au fost aprobaţi şi recunoscuţi arbitrii naţionali de volei.

16

Page 15: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

În 1937 Convenţia A.A.U. de la Boston; acţiunea s-a orientat pe recunoaşterea

Federaţiei (Asociaţiei) S.U.A. de volei ca şi instituţie naţională oficială în S.U.A.

În 1947 s-a fondat Federaţia Internaţională de Volei (FIVB) în Franţa, la Paris,

14 ţări fondatoare, între care şi România.

În 1948 s-a desfăşurat primul turneu de volei pe plajă şi primul Campionat

European la masculin în Italia (Roma).

În 1949 a avut loc primul Campionat Mondial masculin şi primul Campionat

European de volei feminin la Praga (Cehoslovacia).

În 1952 are loc primul Campionat Mondial feminin

În 1964 a fost introdus voleiul al Jocurile Olimpice (JO) de la Tokyo (au

participat 10 echipe masculine şi 6 feminine).

În 1965 s-a constituit Asociaţia de Volei pe plajă din California. S-a desfăşurat

prima Cupă Modnială pentru bărbaţi

În 1973 s-a desfăşurat prima Cupă Mondială la feminin.

În 1974 Campionatul Mondial din Mexic a fost televizat în Japonia. După acest

campionat, numărul federaţiilor naţionale a început să crească, azi existând peste

200.

În 1983 s-a constituit Asociaţia Profesioniştilor de Volei.

În 1984 echipa S.U.A. a câştigat primele sale medalii la JO din Los Angeles

(echipa masculină – aur, iar echipa feminină - argint). FIVB îşi mută reşedinţa la

Lausanne, Elveţia.

În 1986 s-a format Asociaţia Profesionistă de volei (fete).

În 1987 Federaţia Internaţională de Volei a admis seriile Campionatului

Mondial de volei pe plajă.

În 1988 echipa S.U.A. (masculină) a recâştigat aurul la JO în Coreea, la Seul.

În 1989 s-a creat programul de ajutor al sportivilor pe lângă F.I.V.B.

În 1990 s-a creat Liga Mondială .

În 1992 s-a dat startul Ligii de Volei-Beach (4 persoane) în U.S.A.

În 1994 s-a creat Lumea deschisă a voleiului.

În 1995 jocul de volei a împlinit 100 de ani.

În 1996 s-a introdus la J.O. voleiul pe plajă în 2 jucători.

În 2001 218 federaţii naţionale sunt afiliate la Federaţia Internaţională de Volei

(FIVB), iar în 2013 sunt afiliate 220 de ţări sub umbrela celor 5 confederaţii

continentale (56 din Europa, 65 din Asia, 53 din Africa, 12 din America de Sud, 34

din America Centrală, de Nord şi Caraibe).17

Page 16: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

În 2011 FIVB şi Naţiunile Unite semnează un acord de partenerial global de

dezvoltare.

În anii 90 ai secolului XX, o serie de modificări ale regulamentului de joc au

determinat influenţe asupra tehnicii şi tacticii jocului, dar şi în procesele de selecţie şi

pregătire ale jucătorilor, urmărindu-se spectaculozitatea jocului.

1994 – în Grecia , Adunarea Generală a FIVB hotărăşte:

- acordarea libertăţii serviciului pe toată linia de fund a terenului;

- atingerile consecutive ale mingii în timpul blocajului;

- mingea trebuie lovită, ea nu poate fi nici prinsă nici aruncată.

- mingea poate intra în contact cu orice parte a corpului.

1996 - linia de trei metri se prelungeşte în afara terenului de joc

1997 – prima minge venită de la adversar poate fi lovită de două ori de

acelaşi jucător sau preluată cu două mâini de sus, aprecierea

arbitrilor fiind mai largă;

1998 – se introduce regula tie-break-ului pentru toate seturile;

- seturile sunt până la 25 puncte, în caz de egalitate la 24, prelungindu-

se până la o diferenţă de 2 puncte;

- setul 5 se joacă până la 15 puncte(la o diferenţă de două în caz de

egalitate la 14)

1999 – serviciul poate atinge fileul fără a fi considerată greşeală:

- timpul de efectuarea serviciului este de 8 secunde în loc de 5;

- a dispărut tentative de serviciu;

- antrenorul are voie să se mişte şi să dea indicaţii jucătorilor pe toată

lungimea terenului după linia de 3 m şi nu mai aproape de 1,5 m de

linia laterală.

VOLEIUL ÎN ROMÂNIA

Începând din anul 1920 voleiul se joacă şi în ţara noastră. La început se

practica cu studenţii şi elevii din oraşele Bucureşti, Braşov, Constanţa, Iaşi, Ploieşti,

Sibiu, Timişoara etc.

Voleiul în România cuprinde 3 etape:

ETAPA I – ÎNTRE ANII 1920-1950

Pe plan naţional:

1931 – se înfiinţează Federaţia Română de Basket şi Volleyball care organizează

primul campionat naţional masculin de volei al capitalei.18

Page 17: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

1943 – se organizează la Ploieşti un concurs la care participă 8 echipe (masculin);

- se organizează un campionat inter-şcolar al Capitalei şi un turneu universitar.

Din 1944 se organizează cu regularitate competiţii.

În 1948 se înfiinţează Comisia centrală de Volei, iar în 1958 se revine la F.R.Volei,

separată complet de cea de baschet. Tot din 1948 se organizează competiţii de

masă: Cupa Unităţii Tineretului, Spartachiadele etc.

Din 1948 se organizează primul campionat naţional al elevilor.

În 1949 se organizează primul campionat naţional de seniori la care participă 20 de

echipe din toată ţara.

Pe plan internaţional:

În 1927 se organizează un joc internaţional amical între echipa A.N.E.F.S.

Bucureşti şi o echipă de turişti turci pe plaja de la Eforie; meciul se încheie la scorul

de 3-1 pentru echipa noastră.

În 1946 se organizează prima ediţie a Balcaniadei, la Bucureşti; echipele României

(masculin şi feminin) cuceresc titlurile de campioni balcanici.

În 1947 Balcaniada se organizează în Albania, echipele noastre clasându-se pe

locurile secunde.

În 1948 se organizează în Italia prima ediţie a Campionatului European (echipa

naţională nu participă).

În 1949 echipa masculină participă la primul campionat Mondial de la Praga,

ocupând locul IV. Tot aici, la Praga, echipa feminină, participantă la campionatul

european ocupă locul IV.

ETAPA A II-A - ÎNTRE ANII 1950-1980

Se obţin cele mai mari performanţe sportive, atât cu echipele de club, cât, mai ales,

cu echipele naţionale, în marile competiţii internaţionale.

A. Activitatea la nivelul seniorilor

Echipe de club:

Pentru cucerirea titlului de campion naţional au concurat, în general, 4 echipe:

Rapid, Dinamo, Steaua din Bucureşti (fiecare câştigând de 10 ori titlul de

campioană) şi Explorări Baia Mare.

Echipa Rapid Bucureşti a cucerit de 3 ori Cupa Campionilor Europeni

(1961,1963,1965) şi de 4 ori s-a clasat pe locul II (1960,1962,1966,1967).

Echipa Dinamo Bucureşti a câştigat de 2 ori Cupa campionilor Europeni

(1966,1967), s-a clasat de 3 ori pe locul II (1968,1974,1977) şi o dată pe locul III

(1975). În Cupa Cupelor s-a clasat pe locul I în anul 1979.19

Page 18: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Echipa Steaua Bucureşti s-a clasat pe 2 ori pe locul II în Cupa Campionilor

Europeni (1969,1979) şi o dată pe locul II (1977) în Cupa Cupelor.

Între anii 1966 şi 1967 finala masculină din Cupa Campionilor Europeni s-a

disputat între Dinamo şi Rapid Bucureşti.

Echipa naţională (41 de participări):

Locul I şi titlul de Campioană a Europei în 1963.

Locul II şi titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial din 1956.

Locul II la Campionatul European de la Praga din 1958.

Locul III la Campionatele Mondiale din 1960 şi 1962.

Locul III la Campionatul European din 1971, 1977.

Locul III la jocurile Olimpice în 1980.

B. Activitatea la nivelul juniorilor

Pe plan intern, campionatul se desfăşoară atât cu faze preliminarii, cât şi cu

turneu final. După anul 1969 sistemul competiţional se modifică, el devenind divizionar.

Echipa naţională de juniori între 1965-1980 participă la 27 de concursuri

internaţionale:

Locul I la turneul „Speranţe-Prietenia” (1968);

Locul I la Balcaniada din 1980;

Locul II la două turnee „Speranţe-Prietenia” (1964,1969) şi la alte trei ediţii ale

Balcaniadei (1972,1975,1978).

Locul III la Campionatul European din 1969.

C. Activitatea la nivelul senioarelor

Echipe de club:

Echipa Dinamo Bucureşti a câştigat de 15 ori titlul de campioană naţională,

participând de mai multe ori în Cupa campionilor Europeni. În Cupa Cupelor s-a

clasat pe locul III în anul 1974.

Echipa Rapid Bucureşti a cucerit de 7 ori titlul de campioană naţională, a

participat în Cupa Campionilor Europeni.

Echipa Penicilina Iaşi a cucerit de 2 ori titlul de campioană naţională în anii

1970,1971. a participat în Cupa Campionilor Europeni, în Cupa Cupelor clasându-

se pe locul II în 1973 şi pe locul IV în anii 1978 şi 1979.

Echipa Ştiinţa-ICF Bucureşti cucereşte titlul de campioană naţională în 1954.

Echipa naţională (33 de participări):

Locul II la Campionatul Mondial din 1956 (Franţa).

Locul II la Universiada (1954,1965) şi la Balcaniadă în anii 1972, 1976, 1979, 1980.20

Page 19: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Locul III la Universiada din 1955, 1957, 1961.

Locul IV la Olimpiada din 1964, la Campionatul Mondial 1962, Campionate

Europene (1955, 1958), Universiade din 1953 şi 1973.

B. Activitatea la nivelul junioarelor

Pe plan intern, campionatul se desfăşoară atât cu faze preliminarii, cât şi cu

turneu final. După anul 1969 sistemul competiţional se modifică, el devenind divizionar.

Echipa naţională de junioare între 1965-1980 participă la 24 de concursuri

internaţionale:

Locul I la Balcaniade (1972, 1974, 1975, 1976), o dată la turneul internaţional

„Speranţe - Prietenia” (1966) şi la turneul „Cupa Junioare” (1969).

Locul II la Campionatul european de junioare din 1971.

Locul III la două ediţii ale Balcaniadei (1977, 1979) şi o dată la „Cupa Junioare”

(1975).

ETAPA A III-A - DIN 1980

Rezultatele obţinute se situează la un nivel inferior etapei anterioare.

Pe plan intern campionatele se desfăşoară cu regularitate la seniori şi juniori, atât

la feminin cât şi la masculin.

Pe plan internaţional echipa naţională de volei masculin – seniori a obţinut titlul de

Campioană Mondială universitară la Bucureşti în 1981. Echipa de juniori a obţinut

locul II la Campionatul European din 1986.

Echipa naţională feminină a obţinut locul II la universiadele din 1991, titlul de

Campioană Mondială Universitară în 1993. Echipa naţională de junioare s-a clasat

pe locul II la Campionatul European din 1988 şi locul V în 1990 la Campionatul

European.

Echipa naţională masculină s-a calificat în 1995 la Campionatul Mondial de la

Atena.

Echipa naţională feminină a obţinut calificarea în 1997 la turneul final al

Campionatului European.

Echipa “U” Ardaf Cluj-Napoca a ajuns până în faza optimilor Cupei Cupelor la nivel

European în ediţia 1996.

Timp de lucru (recomandat)

2 ore

Rezumat Voleiul este un joc sportiv care opune două echipe pe o suprafaţă de joc împărţită în două terenuri egale printr-un fileu. Există diferite

21

Page 20: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

versiuni ale jocului care în funcţie de circumstanţe, oferă fiecăreia posibilitatea să se bucure de multilateralitatea lui.Pentru desfăşurarea jocului de volei componenţii celor două echipe execută acţiuni individuale şi acţiuni colective specifice – tehnico-tactice – denumite acţiuni de joc.Acţiunile individuale constau în procedee tehnice integrate, deci au o structură specifică, care se desfăşoară sub egida unui proces diferenţiat de gândire şi care le conferă totodată dinamismul.Sunt identificate o serie de caracteristici al jocului de volei: accesibilitate, spectaculozitate, dinamism, variabilitate în soolicitarea la efort, multilateralitatea pregătirii jucătorilor, caracterul formativ.Pentru practicarea jocului de volei sunt necesare câteva elemente de baţă: terenul de joc, plasa (fileu), mingea, echipa şi jucătorii, aşezarea acestora în teren şi ordinea rotaţiei.Apariţia voleiului este legată de W. Morgan, din SUA, 1895. După acest moment, jocul a evoluat atât în ceea ce priveşte conţinutul şi regulile de joc, dar şi în dezvoltarea pe plan mondial.În România, voleiul a „prins” foarte repede, instituţionalizarea mergând paralel cu dezvoltarea voleiului la nivel european şi mondial. Se disting 3 etape în evoluţia jocului la nivel naţional: între 1920-1950, între 1950-1980 şi după 1980.

Concluzii Voleiul, datorită răspândirii, practicării în diferite instituţii sociale şi caracteristicilor sale, constituie un mijloc important de atragere a oamenilor în practicarea exerciţiilor fizice.Voleiul actual pune ca o problemă foarte importantă elaborarea unor noi metode de antrenament în scopul lărgirii posibilităţilor funcţionale ale organismului.

Teme 1. Prezentaţi cu date istorice rezultatele unei echipe de club sau naţionale, la alegere

2. Precizaţi tendinţele de dezvoltare ale jocului de volei pe plan mondial/naţional. Argumentaţi!

3. Argumentaţi includerea jocului de volei în programa de educaţie fizică

Surse bibliografice - http://www.fivb.org/EN/FIVB/FIVB_History.asp - Tărchilă, N.; Şerban, M. – Volei pentru juniori, editura Sport-

Turism, Bucureşti, 1975- www.frv.ro - Rusu F. - Curs de volei, ed. Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca,

2007- Iacob, I., Păcuraru, A. - “Curs de volei”, ed. Univ. “Al.I.Cuza”, Iaşi,

2004

22

Page 21: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

A. Acţiuni individuale în

atac

A.1. ServiciulA.2. Ridicarea pentru atacA.3. Lovitura de atac

Capitolul II. Tehnica şi metodologia acţiunilor individuale în atac

II.1. Particularităţi şi sistematizare

Voleiul, ca şi celelalte jocuri sportive de altfel, desfăşurat în condiţiile existenţei

a două echipe, se realizează prin efectuarea de acţiuni individuale şi colective.

Manifestarea jucătorilor celor două echipe, alternarea acţiunilor individuale şi

colective specifice jocului de volei constituie conţinutul său.

Acţiunile jocului, exprimate pe baza însuşirii unui stereotip dinamic, având în

desfăşurare: poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă, poziţia finală şi pregătirea pentru

altă acţiune în funcţie de situaţiile concrete, sunt executate cu variaţii de ritm,

intensitate şi amplitudine.

În succesiunea lor logică, determinată de desfăşurarea fazelor jocului, se

conturează principalele acţiuni:

1. SERVICIUL

2. PRELUARE DIN SERVICI

3. RIDICARE PENTRU ATAC

4. LOVITURA DE ATAC

5. BLOCAJUL

6. PRELUARE DIN ATAC

7. PRELUARE DIN PLASĂ

8. PLONJONUL

Sistematizarea acţiunilor individuale de joc

Având în vedere contribuţia acţiunilor individuale în desfăşurarea jocului, în

cele două faze, când echipa se află în posesia mingii sau când ea este la adversar,

putem sistematiza conţinutul acestora în:

Fig. nr. 3. Acţiuni individuale în atac

23

Page 22: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

II.2. Tehnica, greşeli de execuţie şi corectarea greşelilor de execuţie a

acţiunilor individuale în atac

A1. Pasa cu două mâini de sus înainte

Este cel mai des procedeu întâlnit în jocul de volei. Se execută în mod frecvent

din poziţie medie, de pe loc sau precedată de o deplasare şi oprire, printr-o mişcare de

întâmpinare a mingii, care constă într-o uşoară întindere a articulaţiei gleznelor,

genunchilor şi coatelor. Lovirea propriu-zisă are loc în dreptul frunţii cu primele falange

în special ale primelor patru degete, degetul mic atingând tangenţial mingea, formând

o cupă după care mişcarea de întindere continuă cu trecerea greutăţii corpului spre

înainte şi în sus. Este de reţinut faptul că după pasarea mingii braţele îşi continuă

mişcarea până ajung aproape întinse. Corpul este în uşoară extensie privirea

urmăreşte mingea în permanenţă.

Corectarea greşelilor

Cauzele greşelilor Metodica corectării greşelilor de execuţie

Mişcarea de întâmpinare a mingii nu

este efectuată corect şi la timp cu

braţele şi picioarele (lipsa coordonării)

- simularea pasării mingii cu accent pe

execuţia corectă, plecând din poziţia

fundamentală;

- simularea pasării prin aruncarea de mingi

mai grele (de baschet, medicinală de

0,5kg, 1kg, 2 kg);

- din aşezat pe bancă – pasarea mingii

odată cu ridicarea de pe bancă;

- pase din mingi oferite de partener; pase

executate la minge suspendată la diferite

înălţimi

Lipsa mişcării finale a antebraţelor şi

palmelor care trebuie să imprime

viteza şi direcţia necesară zborului,

mai ales pentru pasele lungi

- pase din mingi suspendate;

- pase executate între paralele de

gimnastică pentru determinarea apropierii

coatelor în timpul împingerii mingii;

- pase cu mingi mai mari;

- pentru verificarea corectitudinii lovirii

mingii cu degetele (cupei) se unge

mingea cu cretă multă iar după câteva

pase controlăm palmele jucătorului; astfel

vom constata care degete şi cu care

24

Page 23: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

parte a acestora execută lovirea mingii,

pentru a da indicaţii precise de corectare

Neaprecierea corectă a traiectoriei

mingii, deplasare greoaie

- perfecţionarea poziţiei fundamentale de

pe loc şi din deplasare;

- deplasări scurte, schimbări de direcţie, în

poziţie joasă, centrul de greutate în faţă,

greutatea pe ambele picioare;

- aruncarea mingii de către profesor pe

direcţii şi distanţe diferite, la început mai

înalte apoi mai joase; executantul

pasează mingea după ce a efectuat

deplasarea

Pasarea mingii cu greşeli de ţinere,

alunecarea sau trecerea printre palme

– insuficientă cunoaştere a poziţiei

palmelor în momentul pasării;

degetele sunt lipsite de elasticitate sau

necoordonarea braţelor.

- exerciţii de repetare corectă a poziţiei

palmelor (cupei) la perete, la podea, pase

de control;

- exerciţii pentru mărirea flexibilităţii

degetelor: pase alternative cu mingi de

volei, baschet, handbal;

- strângerea repetată a unei mingi de tenis

între degete

Traiectoria incorectă a paselor - pase peste o plasă sau o frânghie la

diferite înălţimi;

- pase la perete peste diferite linii;

- pase la coşul de baschet;

- pase la fileu unde este ataşat un cerc

(pase prin cerc)

- mingea este ţinută sau împinsă -

intrarea incorectă sub minge: prea

în faţă, în spate sau în lateral;

- aprecierea inexactă a locului de

contact cu mingea;

- braţele şi picioarele întinse, lipsa

flexiei dorsale a palmelor;

- coatele prea apropiate sau prea

depărtate;

- exerciţii pentru coordonarea braţelor şi

picioarelor;

- pasă de sus precedată de deplasare din

minge aruncată (oferită);

- pasare succesivă a două mingi oferite de

coechipieri;

- preluare de sus; pasare în triunghi cu

trecerea mingii peste fileu;

- pasare a mingii în două triunghiuri

25

Page 24: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

- degetele prea apropiate, policele

îndreptat spre înainte;

- lipsa unei cupe elastice, urmare a

contracţiei prea pronunţate a

degetelor sau poziţiei greşite;

- punctul de lovire a mingii prea

coborât;

- acţiunea fragmentată a corpului;

- lovirea inegală a mingii;

- flexia palmară prea pronunţată sau

dimpotrivă;

- neurmărirea traiectoriei mingii sau

deplasarea corpului în direcţie

aşezate de o parte şi alta a fileului;

- preluare de sus din minge servită de la

distanţă mică, ridicare, trecerea mingii

peste fileu;

- preluare de sus, ridicare din zona 3 şi

atac din zona 4;

- imitarea pasei cu două mâini de sus,

peste cap, cu împingerea unor mingi

medicinale, de baschet etc.;

- exerciţii de pasare a mingii peste cap cu

direcţie precisă; cerc desenat pe perete,

coş de baschet, din mingi aruncate în

faţă şi din lateral stânga

A2. Serviciul de jos din faţă

Se execută pe întreaga lungime a liniei de fund a terenului de volei, jocătorul

este orientat cu faţa către plasă, cu linia umerilor paralelă cu aceasta.

Tălpile sunt paralele, depărtate aproximativ la lăţimea umerilor, piciorul opus

braţului îndemânatic (care loveşte mingea) este la o lungime de talpă înaintea celuilalt.

Picioarele sunt uşor flexate din articulaţia genunchilor, trunchiul uşor înclinat înainte,

privirea înainte. Greutatea este repartizată egal pe ambele picioare. Mingea este ţinută

în palma braţului neîndemânatic cu palma în sus, flexat din articulaţia cotului, oblic

înainte, la nivelul centurii şi spre partea braţului care execută lovirea. Braţul de lovire

cade liber în jos pe lângă coapsă.

Din poziţia de execuţie (descrisă mai sus), jucătorul aruncă cu mâna stângă

(pentru dreptaci) mingea, în sus, aproximativ 20-30 cm, la o lungime de braţ înainte şi

în faţa umărului drept. Braţul drept execută o mişcare de pendulare înapoi, timp în care

genunchii se îndoaie mai mult, iar greutatea corpului trece pe piciorul din spate. Apoi,

braţul îndemânatic, uşor îndoit din articulaţia cotului, printr-o mişcare energică de

pendulare dinapoi-înainte, loveşte mingea de jos în sus şi spre înainte – cu palma

blocată din articulaţia pumnului. Odată cu acţiunea de lovire a mingii, piciorul din spate

împinge în sol, trecând greutatea corpului pe piciorul din faţă, executând totodată şi o

păşire înainte. Mingea se loveşte sub linia mediană.

Corectarea greşelilor

Cauzele greşelilor Metodica corectării greşelilor de execuţie26

Page 25: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

- aruncarea mingii prea înainte, la

dreapta sau la stânga;

- nearuncarea mingii din mână ceea

ce este greşeală şi se

sancţionează de arbitru.

- umărul braţului îndemânatic se

încordează înainte de lovirea

mingii

- mingea este lovită cu o jumătatea

de palmă sau numai cu vârful

degetelor;

- cotul se îndoaie în timpul lovirii

mingii;

- braţul îndemânatic pendulează în

lateral nu pe direcţia dinapoi spre

înainte şi de sus în jos;

- lovirea mingii nu este la nivelul

„punctului ideal de lovire” ci în

cădere, astfel mingea are mari

şanse să nu treacă în ternul

advers;

- poziţie prea joasă a braţului cu

mingea sau a celui care loveşte,

mingea coborând până acesta se

ridică;

- articulaţia pumnului relaxată,

palma acoperă mingea la lovire,

punct de lovire prea jos faţă de

planul superior al fileului;

- pendularea laterală a braţului

lovitor, flexia articulaţiei pumnului

după lovire.

- executarea serviciului la o minge ţinută

de antrenor sau suspendată cu accent

pe menţinerea braţului întins în lovire;

- lovirea mingii cu palma spre podea cu

degetele răsfirate, flexate, încheietura

pumnului moale, degetele şi palma iau

forma mingii;

- executarea serviciului, la perete pe care

este trasată o linie paralelă cu solul, la 2

m înălţime;

- doi executanţi faţă în faţă – se execută

serviciul de la unul la altul, cu corectări

reciproce;

- serviciu la perete distanţă 4 - 5 metri,

deasupra unei linii;

- serviciu de sus precedat de 2-3 aruncări

ale mingii pentru verificarea înălţimii,

poziţiei corpului;

- pe perechi serviciu cu accent pe blocare

prin lovirea de 2-3 ori a mingii înaintea

execuţiei;

- serviciu peste fileu de la diferite distanţe;

- serviciu în condiţii regulamentare sub

formă de concurs;

- serviciu dirijat pe o anumită parte a

terenului: apoi pe diagonală;

- joc cu penalizarea serviciilor greşite;

- serviciu dirijat spre ultimii metri ai

terenului;

- serviciu dirijat spre anumite zone.

27

Page 26: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

A3. Lovitura de atac

Este elementul tehnic care se învaţă şi se perfecţionează după o mai lungă

perioadă de timp de la începerea pregătirii fiind legată de calităţile fizice specifice şi

particularităţile jocului. Sub aspectul mişcărilor necesare efectuării loviturii de atac se

deosebesc, mai multe componente: elanul, bătaia, zborul, lovirea mingii şi aterizarea.

Corectarea greşelilor

Cauzele greşelilor Metodica corectării greşelilor

Mărimea necorespunzătoare a

ultimului pas – nu se ia contact

corect cu solul (pe călcâi-pingea-

vârf)

- executarea elanului la o minge ţinută sau

suspendată;

- execiţiile multiple de elan cu minge şi fără

minge sunt singurele mijloace în măsură să

consolideze deprinderea motrică corectă (se

lucrează individualizat).

Bătaia concomitentă pe ambele

picioare – efectuarea săriturii pe

ambele picioare

- învăţarea descompusă a elanului cu accent

pe ultimul pas;

- executarea unui număr cât mai mare de

desprinderi la diferite semnale;

- elan – ultimul pas (mai mare) pe o bancă de

gimnastică după care se alătură celălat –

săritură cu extensie – aterizare;

Greşeli la lucrul braţelor –

acţiunea insuficientă – limitată a

braţelor în timpul bătăii, a zborului

şi a lovirii mingii

- coordonarea lucrului braţelor cu cea a

picioarelor;

- genuflexiuni cu elan de braţe;

- elan, bătaie, zbor – lovirea mingii ţinută,

suspendată, aruncată de profesor, pasată de

coechipier;

- pentru însuşirea corectă a loviturii de atac

aceasta trebuie exersată la o distanţă de 1-

1,5 m de plasă.

28

Page 27: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

II.3. Aspecte din metodologia acţiunilor individuale

Selecţionarea şi pregătirea acţiunilor individuale trebuie efectuată în funcţie de

modelul final al jocului şi, în special, de amprenta celui intermediar (pe clase, pe

semestre).

II.3.1. Etapizarea unei acţiuni individuale

Cele mai importante etape privind însuşirea unei acţiuni individuale sunt:

- Explicarea – demonstrarea cât mai apropiată de condiţiile jocului şi cu

sublinierea momentelor mai importante.

- Exersarea ansamblului acţiunii în condiţii uşurate (atac spre perete din minge

oferită, servici de la distanţă mai mică de 9m etc.).

- Repetarea ansamblului cu accent pe aspectele mai importante din execuţie

(punct înalt de lovire la atac, cupă adâncă la ridicare, poziţie joasă la preluarea

din atac etc.).

- Exersarea acţiunii în condiţii apropiate de joc (preluare – atac, atac – blocaj).

- Repetarea acţiunii în condiţii de joc şi care depăşesc jocul.

II.3.2. Eşalonarea acţiunilor din atac

La începutul ciclului al doilea al instruirii apare transmiterea mingii pentru a

treia lovitură (pasa) şi trecerea mingii peste plasă cu două şi cu o mână, care

treptat se transformă în ridicare pentru atac şi atac.

Dacă folosim organizarea atacului cu ridicătorul pe zona 2 se învaţă ridicarea

înainte înaltă din zona 2 spre zona 3 şi apoi spre zona 4 (începători), ulterior

introducându-se ridicarea peste cap, scurtă, întinsă, cu fentă (avansaţi).

La început se introduce atacul pe direcţia elanului, atacul întors, din ridicare

înaltă, scurtă, întinsă etc.

Serviciul poate apărea de la începutul instruirii sau după însuşirea preluării de

sus şi a jocului cu efectiv redus. Se poate utiliza un singur procedeu de serviciu sau în

etapa a II-a se poate introduce şi un alt procedeu (servici de sus din faţă).

29

Page 28: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Capitolul III. Tehnica şi metodologia acţiunilor individuale în apărare

III.1. Particularităţi şi sistematizare

Voleiul, ca şi celelalte jocuri sportive de altfel, desfăşurat în condiţiile existenţei

a două echipe, se realizează prin efectuarea de acţiuni individuale şi colective.

Manifestarea jucătorilor celor două echipe, alternarea acţiunilor individuale şi

colective specifice jocului de volei constituie conţinutul său.

Acţiunile jocului, exprimate pe baza însuşirii unui stereotip dinamic, având în

desfăşurare: poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă, poziţia finală şi pregătirea pentru

altă acţiune în funcţie de situaţiile concrete, sunt executate cu variaţii de ritm,

intensitate şi amplitudine.

În succesiunea lor logică, determinată de desfăşurarea fazelor jocului, se

conturează principalele acţiuni:

1. SERVICIUL

2. PRELUARE DIN SERVICI4

3. RIDICARE PENTRU ATAC

4. LOVITURA DE ATAC

5. BLOCAJUL

6. PRELUARE DIN ATAC

7. PRELUARE DIN PLASĂ

8. PLONJONUL

Sistematizarea acţiunilor individuale de joc

Având în vedere contribuţia acţiunilor individuale în desfăşurarea jocului, în

cele două faze, când echipa se află în posesia mingii sau când ea este la adversar,

putem sistematiza conţinutul acestora în:

Fig. nr. 4. Acţiuni individuale în apărare

30

B. Acţiuni individuale în

apărare

B.1. Preluarea din servici

B.2. Preluarea din atac

B.3. Preluarea din plasă

B.4. Blocajul

B.5. Plonjonul

Page 29: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

III.2. Tehnica, greşeli de execuţie şi corectarea greşelilor de execuţie a

acţiunilor individuale în atac

B1. Preluarea mingii de jos cu două mâini

Din poziţie fundamentală medie, picioarele depărtate aproximativ la lăţimea

umerilor şi chiar mai mult, aproape pe aceeaşi linie, braţele uşor flexate din articulaţia

coatelor, depărtate mai mult de trunchi, cu palmele la înălţimea centurii. Din această

poziţie, braţele se apropie, se apucă palmă peste palmă, cu coatele mult apropiate şi

întinse. Contactul cu mingea se face pe treimea inferioară a antebraţelor, puţin

răsucite înafară, în supinaţie pentru a forma o suprafaţă mai mare de lovire, palmele

sunt orientate în sus. Mişcarea de lovire (pasare), în perioada de învăţare se face

uşor, numai din articulaţia umerilor, de jos în sus şi spre înaite, fiind ajutată de toate

segmentele corpului şi se termină cu extensia tuturor articulaţiilor, picoare, trunchi,

braţe.

Corectarea greşelilor

Cauzele greşelilor Metodica corectării greşelilor de execuţie

Pase imprecise, viteza mingii

prea mare, traiectoria prea

întinsă – poziţia incorectă şi

acţiunea necorespunzătoare a

braţelor în timpul execuţiei,

poziţia picioarelor prea înaltă

- exerciţii de simulare a lovirii fară minge, cu

accent pe lucrul braţelor;

- din stand pe o bancă de gimnastică ridicare

simultană cu lovirea mingii cu două mâini de jos

înainte;

- pase de jos, la perete, cu accent pe fandări;

- pase de jos la perete peste o linie la 1 m de sol;

- pase de jos precedate de deplasare la minge

Mingea este trimisă pe o

direcţie greşită atunci când vine

din lateral, poziţia greşită a

braţelor

- pase cu două mâini de jos la perete, lucrând

mult din lateral, braţele fiind cât mai întinse

(trăgând pumnii în jos);

- pase cu două mâini de jos la un panou de 2x2

m cu figuri geometrice (mingea ricoşează în

direcţii neprevăzute);

- pe perechi, un jucător aruncă mingea celuilalt

în partea dreaptă - deplasare, lovirea mingii din

lateral dreapta, apoi în partea stângă,

deplasare, lovire cu două mâini de jos din lateral

stânga

31

Page 30: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Preluarea mingii din servici

Tehnica de execuţie a preluării din servici este asemănătoare preluărilor de sus

şi de jos cu două mâini. Se impun următoarele precizări:

În cazul preluării de sus cu două mâini:

- poziţia fundamental este medie;

- toată musculature jucătorului, inclusive cea a degetelor este mai încordată

decât la pasa de sus cu două mâini, cu participarea concomitentă la preluarea

şi pasarea mingii.

În cazul preluării de jos cu două mâini:

- poziţia este mai joasă decât la pasa de jos cu două mâini;

- contactul cu mingea se realizează în momentul când braţele sunt aproape de

orizontală;

- la lovire, participă întregul corp, lent, de jos în sus şi spre direcţia ridicătorului;

- braţele sunt întinse la nivelul articulaţiei cotului.

Preluarea mingii din atac reprezintă, de asemenea, un element tehnic

important, rezolvându-se situaţii specific şi foarte dificile, apărute ca urmare a

eficacităţii ridicate a loviturilor de atac. Acest element tehnic presupune:

- poziţia corpului este mult mai joasă decât la pasa de jos cu două mâini;

- în acţiunea de lovire, picioarele se întind foarte puţin pentru a nu trimite mingea

cu o traiectorie foarte înaltă sau la adversar;

- jucătorul amortizează preluarea atacurilor puternice prin contactul scurt al mingii

cu antebraţele;

- la primirea atacului, poziţia trunchiului jucătorului este mai aproape de verticală,

picioarele fiind îndoite mai mult din articulaţia genunchiului.

Greşeli frecvente

Cauzele greşelilor Metodica corectării greşelilor de execuţie

- poziţie înaltă în momentul

efectuării preluării;

- efectuarea unei sărituri în

momentul efectuării preluării

imprimând astfel o viteză prea

mare mingii şi o traiectorie

greşită;

- efectuarea pe pumni a

- simularea preluării mingii cu accent pe

execuţia corectă, plecând din poziţie

fundamentală;

- pase (preluare) la perete "de la" şi "peste" o

anumită linie trasată pe perete;

- perfecţionarea poziţiei fundamentale de pe

loc şi din deplasare;

- deplasări scurte, schimbări de direcţie, în

32

Page 31: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

preluării;

- neaprecierea corectă a

traiectoriei mingii, deplasare

greoaie;

- imprimare unei traiectorii

incorecte a preluărilor;

- mişcarea de întâmpinare a

mingii nu este efectuată corect

şi la timp cu braţele şi

- picioarele (lipsa coordonării)

poziţie joasă, centrul de greutate în faţă,

- greutatea pe ambele picioare;

- aruncarea mingii de către profesor pe direcţii

şi distanţe diferite, la început mai înalte

- apoi mai joase; executantul pasează mingea

după ce a efectuat deplasarea;

- preluări peste o plasă sau o frânghie la

diferite înălţimi;

- preluări la perete peste diferite linii;

- preluări în doi, un elev atacă celălalt face

preluare

Preluarea mingii din plasă poate rezolva două situaţii diferite:

- când mingea este preluată din lovitura a doua, se poate executa ridicarea mingii

pentru atac;

- când mingea este preluată din a treia lovitură, trebuie trecută peste plasă.

Date fiind traiectoriile diferite ale mingilor ricoşate, mingea poate lovi fie fileul în

partea inferioară (mingea este respinsă mai departe), fie în partea superioară (mingea

va cădea în apropierea liniei de centru).

În execuţia acestui procedeu, jucătorul trebuie să aibă în vedere unghiul sub

care vine mingea, forţa cu care zboară, gradul de întindere al plasei etc.

B4. Bocajul individual

Din poziţia fundamentală înaltă, tălpile paralele, depărtate la lăţimea umerilor,

genunchii uşor flexaţi, trunchiul puţin aplecat înainte, braţele îndoite din cot, palmele

orientate înainte în dreptul bărbiei. Cu elan lateral, ultimul pas corespunzător direcţiei

de deplasare, este mai mare decât ceilalţi şi foarte energic, având ca rol în prima fază

oprirea vitezei de deplasare, contactul cu solul făcându-se cu toată talpa, articulaţia

gleznei blocată. În acest moment centrul de greutate rămâne în urmă, în partea opusă

direcţiei de deplasare, palmele la înălţimea bărbiei orientate spre înainte, privirea

urmăreşte mingea. Se îndoaie accentuat piciorul de sprijin, odată cu apropierea

celuilalt picior (care se aşează pe sol cu toată talpa), tălpile paralele, greutatea corpului

repartizată pe ambele picioare. În acest moment se accentuează flexia articulaţiilor

picioarelor, centrul de greutate coboară mai mult. În continuare se realizează rularea

33

Page 32: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

talpă-vârf, după care urmează desprinderea energică pe verticală, realizată prin

întinderea puternică şi rapidă a articulaţiilor picioarelor, odată cu îndreptarea energică

a trunchiului şi ducerea braţelor şi a palmelor prin faţă înainte şi în sus, deasupra

plasei (peste plasă), orientate înainte spre terenul advers.

Blocarea sau lovirea mingii se realizează cu palmele, uneori cu antebraţele

printr-o mişcare de sus în jos pe direcţia de zbor a mingii sau chiar pe minge, dacă

aceasta este foarte aproape de plasă.

Greşeli frecvente

Cauzele greşelilor Metodica corectării greşelilor de execuţie

- neaprecierea corectă a

traiectoriei mingii, deplasare

greoaie;

- poziţie incorectă a braţelor

înaintea efectuării blocajului,

adică ţinerea lor jos pe lângă

corp;

- atingere fileului în timpul

efectuării blocajului şi/sau

aterizarea în terenul advers,

depăşind linia de mijloc a

terenului ceea ce este greşeală

şi se sancţionează de arbitru

- braţele nu se întind complet; între

braţe şi fileu rămâne o distanţă

prea mare; la fel şi între palme;

- retragere prea târzie a palmelor,

aterizare dezechilibrată

- imitarea blocajului din stând, din săritură de

pe loc, cu sau fără deplasare;

- pe perechi faţă în faţă, se imită blocajul, cu

lovirea palmelor sus; se execută din stând,

din deplasare cu săritură, fără plasă, la

plasă;

- deplasarea de-a lungul plasei, cu sărituri

succesive la blocaj;

- aceleaşi exerciţii, pe perechi faţă în faţă de-

o parte şi de alta a plasei: lovirea palmelor

peste plasă;

- săritura la blocaj cu mingea în mâini -

aruncarea sa peste plasă, cât mai aproape,

în zona de atac (3 m);

- exerciţii de blocaj la minge ţinută de

coechipier deasupra fileului;

- exerciţii de blocaj la minge care apare pe

fileu;

- exerciţii de blocaj la minge atacată uşor de

un coechipier aflat în terenul advers urcat

pe o bancă;

- exerciţii de blocaj la atac efectuat din terenul

advers (din zone diferite).

34

Page 33: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

B5. Plonjonul

Este elementul tehnic care se foloseşte atunci când cu celelalte procedee

tehnice nu se pot rezolva fazele de joc. Se întâlnesc două categorii mari de procede:

a) de bază (plonjonul pe spate, lateral, înainte); b) speciale (pe spate cu rostogolire,

lateral cu rostogolire). Însuşirea acestor procedee nu ar trebui sa ridice probleme

deosebite, mai laes că se execută separat de joc, fără minge. Dificultăţile apar în

condiţiile de execuţie cu mingea şi, mai ales, în condiţii de joc.

Fazele fiecărui procedeu vizează:

- deplasarea spre minge (jucătorul pleacă din poziţie fundamentală, deplasându-

se cât mai rapid spre minge, coborând progresiv centrul de greutate şi

împingerea corpului spre înainte);

- oprirea şi luarea poziţiei joase (oprirea se realizează pe ambele picioare);

- contactul cu mingea (lovirea mingii – pasarea cu două sau cu o mână, funcţie

de procedeu);

- contactul cu solul (rularea sau rostogolirea pe spate – spatele este rotunjit;

membrele inferioare îndoite, bărbia în piept; în cazul plonjonului lateral, după

lovire, cotul braţului dinspre partea deplasării se apropie de trunchi);

- revenirea în poziţia fundamentală de bază (procedeul trebuie să se realizeză

într-un timp foarte scurt pentru ca jucătorul să reintre în sistemul de atac sau de

apărare).

Corectarea greşelilor

Cauzele greşelilor Metodica corectării greşelilor

- execuţia plonjonului mai departe de

locul de cădere a mingii;

- depăşirea locului de cădere a mingii;

- lovirea mingii în momentul în care

trunchiul nu se găseşte în afara

suprafeţei de sprijin;

- neconcordanţa executantului cu

traiectoria mingii şi poziţia prea înaltă

- execuţii cu mingea suspendată la

punct fix;

- execuţii cu aruncarea mingii de către

antrenor într-o direcţie dinainte

cunoscută

35

Page 34: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

III.3. Aspecte din metodologia acţiunilor individuale

Selecţionarea şi pregătirea acţiunilor individuale trebuie efectuată în funcţie de

modelul final al jocului şi în special de amprenta celui intermediar (pe clase, pe

semestre).

III.3.1. Etapizarea unei acţiuni individuale

Cele mai importante etape privind însuşirea unei acţiuni individuale sunt:

- Explicarea – demonstrarea cât mai apropiată de condiţiile jocului şi cu

sublinierea momentelor mai importante.

- Exersarea ansamblului acţiunii în condiţii uşurate (atac spre perete din minge

oferită, servici de la distanţă mai mică de 9m etc.).

- Repetarea ansamblului cu accent pe aspectele mai importante din execuţie

(punct înalt de lovire la atac, cupă adâncă la ridicare, poziţie joasă la preluarea

din atac etc.).

- Exersarea acţiunii în condiţii apropiate de joc (preluare – atac, atac – blocaj).

- Repetarea acţiunii în condiţii de joc şi care depăşesc jocul.

III.2.3. Eşalonarea acţiunilor din apărare

La început se foloseşte preluarea de sus cu două mâini pentru rezolvarea primei

lovituri. În lecţia la clasă acţiunea poate fi utilizată în continuare. La echipa

reprezentativă se învaţă în etapa a II-a preluarea de jos cu două mâini. Aceasta este

etapa în care se separă ridicătorii de trăgători. După însuşirea preluării de jos cu două

mâini se trece la adaptarea acestuia, la preluarea serviciului, a atacului, la preluarea

din blocaj, din plasă etc.

Blocajul apare în circuitul instruirii după învăţarea loviturii de atac. Se învaţă mai

întâi blocajul individual fie efectuat de jucătorul 3 peste tot, fie de jucătorul

corespondent, apoi se învaţă blocajul colectiv; în continuare se perfecţionează cel

individual şi apoi blocajul în doi jucători (la echipă).

Specificul apărării din volei impune orientarea în principal spre o pregătire

colectivă a fiecărui element de preluare sau de blocaj (la atac înalt, din ridicare scurtă,

întinsă).

Plonjonul se învaţă în următoarea succesiune metodică: plonjonul pe spate,

lateral, cu rostogolire.

36

Page 35: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Timp de lucru (recomandat)

4 ore

Rezumat Acţiunile jocului, exprimate pe baza însuşirii unui stereotip dinamic, având în desfăşurare: poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă, poziţia finală şi pregătirea pentru altă acţiune în funcţie de situaţiile concrete, sunt executate cu variaţii de ritm, intensitate şi amplitudine.Au fost prezentate acţiunile individuale în atac (pasa cu două mâini de sus, serviciul de jos din faţă şi lovitura de atac) şi acţiunile individuale în apărare (preluare de jos cu două mâini – din servici, din atac, din plasă, blocajul individual şi plonjonul) respectând algoritmul: descriere tehnică, greşeli de execuţie – cauzele apariţiei acestor greşeli, metodica corectării greşelilor apărute, o serie de aspecte metodologice – etapizarea şi eşalonarea acţiunilor individuale.

Concluzii Voleiul, ca şi celelalte jocuri sportive de altfel, desfăşurat în condiţiile existenţei a două echipe, se realizează prin efectuarea de acţiuni individuale şi colective. Manifestarea jucătorilor celor două echipe, alternarea acţiunilor individuale şi colective specifice jocului de volei constituie conţinutul său.

Temă Prezentaţi la alegere o succesiune de 8 exerciţii pentru corectarea greşelilor în învăţarea unei acţiuni individuale în apărare

Prezentaţi la alegere o succesiune de 8 exerciţii pentru corectarea greşelilor în învăţarea unei acţiuni individuale în atac

Surse bibliografice - Balaiş, F., Păcuraru, A. – Volei de la selecţie la performanţă, ed. Academica, Galaţi, 1997

- Volei - Orientare metodică unitară. Bucureşti, FRV, Colegiul Central al Antrenorilor, 1991

- Rusu Flavia Curs de volei, ed. Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2007

- Păcuraru A, Balaiş, F, Iacob, I,Braharu, O. - “Manualul profesorului de volei”, ed. Helios, Iaşi, 2000

- Braharu, O., Ştirbu, C. – Volei pentru toţi, ed. Casa de Editură Venus, Iaşi, 2002

- Ştirbu, I.C.; Puni, R. – Tehnica jocului de volei, ed. Tehnopress, Iaşi, 2009

- Iacob, I.; Păcuraru, A: - Curs de volei, ed. Universităţii “Al.I.Cuza” Iaşi, Iaşi, 2004

37

Page 36: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Capitolul IV. Tehnica şi metodologia acţiunilor colective în atac

IV.1. Conţinutul şi analiza tacticii colective în atac

La baza tacticii colective în atac stau acţiunile individuale cu şi fără minge:

atacul propriu-zis;

ridicarea;

deplasarea;

poziţia.

Din cadrul conţinutului tacticii colective în atac fac parte:

sistemul ofensiv (de atac);

acţiunile colective cu mingea – combinaţiile tactice în atac;

acţiunile colective fără minge – dublarea şi plasamentul.

A. Sistemul ofensiv este schema generală de dispunere a trăgătorilor şi a

ridicătorilor pe cele şase zone, în funcţie de posibilităţile şi calităţile fiecărui jucător.

Locul pe care îl ocupă în sistem determină sarcinile, acţiunile jucătorilor şi legătura cu

ceilalţi coechipieri.

În cadrul tacticii colective în atac, la începători, se pot folosi mai multe sisteme

de atac, între care:

1. Sistem cu 1T (trăgător) şi 5R (ridicători).

Fig. nr. 5. Sistemul de atac cu 1T+5R

2. Sistem cu 2T şi 4R.

Fig. nr. 6. Sistemul de atac cu 2T+4R

38

Page 37: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

3. Sistem cu 3T şi 3R.

Fig. nr. 7. Sistemul de atac cu 3T+3R

4. Sistem cu 4T şi 2R şi o variantă a acestuia cu 2T (trăgători principali), 2S

(trăgători secunzi) şi 2R (ridicători).

Fig. nr. 8. Sistemul de atac cu 4T+2R Fig. nr.9. Sistemul de atac cu 2T+2S+2R

În afară de aceste tipuri de sisteme de atac mai există şi alte variante ale

sistemului 4T – 2R: sistemul 5T şi 1R şi variante ale acestuia; sunt folosite mai ales de

către echipele de mare performanţă.

Pot fi formulate câteva observaţii:

- sistemele cu 1 şi 2 trăgători se folosesc de către echipele de începători în

primul ciclu al pregătirii;

- sistemele 1T – 5R şi 2T – 4R se folosesc în mai mică măsură la echipele de

începători;

- sistemul 3T – 3R este utilizat de unele echipe de nivel începători-avansaţi şi

chiar de către cele de performanţă în situaţii speciale (de exemplu, când unul

din cei patru trăgători nu este disponibil sau când echipa foloseşte în principal

atac din ridicare înaltă);

- cel mai utilizat sistem ofensiv de către echipele de începători-avansaţi şi de

către unele de performanţă este cel cu 5T şi 1R, permiţând folosirea unei game

variate de combinaţii, având şi o eficienţă crescută, mai ales dacă trăgătorii sunt

şi buni apărători.

39

Page 38: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

B. Combinaţiile tactice în atac

Literatura de specialitate pune în evidenţă o serie de criterii de clasificare a

combinaţiilor tactice în atac. Astfel, există combinaţii după cum urmează:

a. după distanţa şi direcţia ridicării:

- combinaţii cu atac din ridicare la distanţă mică;

- combinaţii cu atac din ridicare la distanţă mare (peste zona 3);

- combinaţii cu atac din ridicare înainte şi peste cap.

b. după traiectoria ridicării:

- combinaţii cu atac din ridicare înaltă;

- combinaţii cu atac din ridicare scrută şi întinsă;

c. după modul de participare a jucătorilor din linia I:

- combinaţii cu atac simultan (simularea atacului de doi jucători);

- combinaţii cu schimb de locuri.

d. după numărul jucătorilor care participă la organizarea şi efectuarea atacului:

- combinaţii cu jucători din linia I;

- combinaţii cu „intrarea” ridicătorului din linia a II-a;

- combinaţii cu finalizarea de către trăgătorii din ambele linii.

Alte combinaţii tactice utilizate, clasificate după:

- distanţa şi locul de efectuare a atacului faţă de plasă;

- numărul de lovituri (cu 2,3,4 lovituri) etc.

Combinaţii cu atac din ridicare înainte înaltă şi peste cap înaltă (la distanţă

mică)

În cadrul acestora, preluarea se trimite la ridicătorul din linia I, iar ridicarea

(pasa) se efectuează la cel mai apropiat trăgător.

Exemple de combinaţii:

combinaţia 4-3-4;

combinaţia 3-2-3;

combinaţia 5-2-3;

combinaţia 1-4-3;

combinaţia 4-2-3;

combinaţia 4-3-2;

combinaţia 2-3-4;

combinaţia 2-3-2.

Sunt cele mai simple şi cele mai uşor de aplicat, dar întâmpină unele greutăţi:40

Page 39: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

- modul cum vine mingea de la adversar;

- distanţa preluării;

- unghiul (format de direcţia preluării şi ridicării) sub care vine preluarea spre

ridicător; cu cât unghiul este mai mare, cu atât ridicarea este mai dificilă.

Combinaţii cu atac din ridicare lungă (peste zona 3)

Exemple de combinaţii cu pasă lungă:

combinaţia 6-2-4 (cea mai frecventă);

combinaţia 3-2-4;

combinaţia 4-2-4;

combinaţia 1-2-4;

combinaţia 5-2-4.

Combinaţii cu atac simultan (combinaţii la care participă la atac 2 până la

5 jucători)

În cadrul acestora, doi jucători simulează atacul, urmând ca unul să-l şi

efectueze. Când ridicătorul se află pe zona 3, ridică fie înainte cu traiectorie scurtă –

întinsă, fie peste cap (semiînalt). Dacă se găseşte pe zona 2, va ridica scurt la 3 sau

cu traiectorie întinsă la jucătorul din zona 4.

Fig. nr. 10 şi 11 Combinaţii cu atac simultan cu ridicătorul în zona 3, repsectiv 2

O serie de avantaje se evidenţază:

se măreşte ritmul atacului;

se execută relativ uşor;

creşte spectaculozitatea jocului;

se poate deruta blocajul dacă sunt în linia I trăgători care să atace eficace din

ridicare cu traiectorie scurtă şi semiîntinsă (întinsă);

constituie o etapă importantă pentru trecerea la combinaţiile cu „intrare” (foarte

eficace);

se pot folosi cu mai mare eficacitate când adversarul trimite mingea uşor peste

plasă.

41

Page 40: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

În acelaşi timp, acest tip de combinaţii au si o serie de dezavantaje:

necesită timp mai mult pentru învăţare;

sincronizarea acţiunilor celor 3 jucători se efectuează destul de greu la început;

preluarea din serviciul şi atacul advers trebuie bine însuşită (precizie -

constanţă).

Combinaţii cu intrare din zona 1

Sunt foarte eficace, în special la echipele de performanţă.

Cea mai folosită combinaţie cu intrare (şi cea mai uşoară) este cea efectuată

din zona 1.

În general, echipele care utilizează intrarea trebuie să aibă în formaţie 2R şi 4T,

iar pe plasă 3 atacanţi.

Fig. nr. 12 Combinaţie în atac cu intrarea ridicătorului din zona 1

Reguli pentru eficienţa combinaţiilor cu intrare (la începători):

preluarea serviciului va fi efectuată de către cei 5 jucători;

jucătorul care efectuează intrarea se va deplasa şi după preluările imprecise

până la limita zonelor 2 şi 3;

trăgătorii să nu intervină la lovitura a doua decât în cazuri extreme;

ridicătorul să-şi anunţe de fiecare dată intrarea, iar în situaţiile confuze să

semnalizeze intervenţia (semn cu mâna, strigăt);

preluarea să fie trimisă cu precizie, lângă plasă între zonele 2 şi 3;

ridicătorul să distribuie mingile în funcţie de calităţile şi particularităţile

trăgătorului, de felul preluării (precizie), de scor etc.

Avansaţii folosesc combinaţiile cu intrare atât la primirea serviciului, cât şi în

timpul jocului şi alte variante: cu intrare din zonele 6 şi 5.

Aceste combinaţii au următoarele avantaje:

- creşte numărul trăgătorilor disponibili pe plasă;

42

Page 41: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

- creşte numărul combinaţiilor posibile (se poate folosi o gamă variată de

combinaţii);

- atacul se utilizează în condiţii avantajoase, ridicarea vine din dreapta, de lângă

plasă, se atacă de obicei împotriva unui blocaj individual;

- ridicarea se efectuează într-un unghi favorabil, mai ales dacă ridicătorul din linia

a II-a se deplasează totdeauna din zona 1.

Câteva dezavntaje pot fi observate:

- necesită o preluare din servici foarte bine pregătită (constanţă, precizie);

- ridicătorii trebuie să-şi perfecţioneze diferite acţiuni de pasare cu traiectorie

scurtă–semiîntinsă, întinsă, cu fentă etc. majoritatea jucătorilor sau chiar toţi

trebuie să fie trăgători eficace (inclusiv ridicătorii), în caz contrar se uşurează

sarcina blocajului advers (2 trăgători disponibili pe plasă).

C. Acţiuni colective în atac fără minge – dublare şi plasament

Dublarea în atac este acţiunea prin care jucătorii se deplasează în zona de

atac pentru a asigura spaţiul din imediata apropiere a trăgătorului.

Scopul dublării în atac: preluarea mingilor ricoşate din blocajul advers în

apropierea atacantului propriu. Aceasta trebuie asigurată de cel mai apropiat jucător

din linia I (participă totdeauna) şi de către extrema din linia a II-a corespunzătoare

atacului, dacă se foloseşte sistemul defensiv cu 6 retras (fig.13) sau de către jucătorul

din zona 6 dacă se foloseşte sistemul defensiv cu jucătorul 6 avansat (fig.14)

Fig.nr.13 Dublarea atacului cu Z6 retras Fig.nr.14 Dublarea atacului cu Z6 avansat

Plasamentul în atac este acţiunea prin care jucătorii ocupă zonele mai

depărtate de locul atacului (în afară de zona şi jucătorii dublării). Când se atacă simplu

(ridicare înaltă) în cadrul plasamentului participă 3 jucători. Participarea anumitor

jucători din zone diferite în efectuarea plasamentului depinde de sistemul de apărare

(fig.15, fig.16, fig.17).

43

Page 42: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Fig.nr.15 Plasament pentru Z4 Fig. nr. 16 Plasamanet pentru Z4

Fig.nr.17 Plasament pentru Z2

Dublarea şi plasamentul în atac prezintă aspecte diferite şi în funcţie de

combinaţiile din atac. În cazul combinaţiilor cu atac simultan şi cu „intrare” sunt scoşi

parţial sau total din joc 2 sau mai mulţi jucători, dublarea şi plasamentul prezentând

aspecte diferite: jucătorul care execută atacul, cei care simulează, uneori chiar şi

ridicătorul pot participa în mică măsură sau deloc la acţiunile de dublare şi plasament

(fig.18, fig.19, fig.20).

Fig.nr. 18 Dublare şi plasament fără ridicătorul din Z2

44

Page 43: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Fig.nr.19 Plasament fără ridicătorul din Z3 Fig.nr.20 Plasament fără ridicătorul din Z1

IV.2. Aspecte din metodologia acţiunilor colective

În cadrul învăţării-perfecţionării acţiunilor colective se întâmpină dificultăţi mari

datorită specificului acestora, mai ales la echipele de începători.

IV.2.1. Eşalonarea conţinutului acţiunilor colective

În general, se pregătesc mai întâi acţiunile colective de atac şi apoi cele de

apărare.

Învăţarea dispozitivelor la efectuarea şi primirea serviciului se poate realiza în

acelaşi timp (prima etapă). La începători se utilizează aşezarea cu 5 jucători la

preluare, cu ridicătorul din zona 3, apoi pe zona 2 (eventual şi pe zona 4) lângă plasă.

La avansaţi se pune accent pe pregătirea aşezării cu mai puţini jucători la primire, iar

ca dispozitiv predomină formaţia în semicerc.

În ceea ce priveşte eşalonarea pregătirii combinaţiilor tactice se învaţă mai întâi

cele cu ridicare înainte înaltă, apoi cele cu ridicare înaltă peste cap. În etapa

următoare se învaţă combinaţiile cu ridicare înaltă de pe zona 2 spre zona 3 şi 4,

urmează combinaţiile cu atac simultan, cu încrucişare, apoi se trece la pregătirea

combinaţiilor cu intrare, care sporesc eficacitatea tacticii în atac (echipă).

IV.2.2. Indicaţii privind etapizarea pregătirii unei acţiuni tactice colective

Fiecare acţiune tactică colectivă trebuie pregătită şi separat, dar cu preocupări

permanente pentru încadrarea în jocul bilateral. Pentru aceasta se recomandă:

Explicarea, demonstrarea pe teren, la plasă (cu schiţe, machete) în condiţiile

modelului de joc.

Exersarea globală cu toţi jucătorii incluşi în acţiunea tactică respectivă (condiţii

uşurate).

Repetarea aspectului mai important din acţiunea tactică colectivă cu includerea

numărului strict necesar de jucători (permite volum mare de repetări).

45

Page 44: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Paralel se exersează şi acţiunea tactică colectivă, global şi în condiţii apropiate

de joc.

Exersarea globală a acţiunii în joc cu temă, de verificare, împreună cu acţiunea

de asigurare (condiţii de joc şi care depăşesc jocul).

IV.3. Indicaţii metodice pentru pregătirea tacticii colective în atac

De la început trebuie bine alese combinaţiile de bază, variantele acestora,

încadrarea lor în modelul de atac şi pregătirea corespunzătoare a acestora.

Paralel cu învăţarea-perfecţionarea combinaţiilor ofensive se perfecţionează şi

acţiunile individuale (preluare-ridicare-atac), care îmbracă aspecte specifice

combinaţiilor.

Pe tot parcursul pregătirii trebuie să fie prezente condiţiile de joc. perfecţionarea

acţiunilor ofensive depinde în mare măsură de realizarea unui număr mare de

repetări, care se realizează prin organizarea exersării în circuit continuu, prin

exersare pe linii, cupluri etc.

46

Page 45: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Capitolul V. Tehnica şi metodologia actiunilor colective în apărare

V.1. Conţinutul tacticii colective în apărare

Sistemul de apărare se referă la:

sistemele defensive colective;

încadrarea jucătorilor în sistem;

sarcinile acestora pe posturi.

Sistemul de apărare cuprinde:

dispozitivul;

organizarea;

efectuarea precisă a acţiunilor pe linii şi pe zone.

Denumirea sistemului de apărare se efectuează în funcţie de poziţia jucătorului

din zona cea mai importantă (dominantă) şi anume zona 6.

În cadrul tacticii colective din apărare se folosesc următoarele sisteme:

sistem de apărare cu jucătorul din zona 6 retras (cel mai des utilizat);

sistem de apărare cu jucătorul din zona 6 avansat;

sistem de apărare cu jucătorul din zona 6 intermediar.

În cadrul fiecărui sistem de apărare există mai multe acţiuni care au căpătat

denumirea proprie şi specifică voleiului:

- blocajul (în 1, 2, 3 jucători);

- dublarea;

- plasamentul;

- autodublarea (specifică avansaţilor).

Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras (sistemul 6R)

Acest sistem îl vom detalia într-unul din capitolele următaore. Prin urmare, vom

discuta despre celelalte sisteme de apărare utilizate în jocul de volei la echipe de

nivele de pregătire şi vârstă diferite.

Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 avansat

În cadrul acestui sistem jucătorii 1 şi 5 ocupă colţurile terenului, iar jucătorul din

zona 6 se află în apropierea liniei de 3m. Jucătorii din linia I se află în apropierea plasei

(dispozitiv de bază).

Extremele 1 şi 5 apără partea a II-a a terenului, iar jucătorul 6 acoperă mijlocul

terenului sau dublează blocajul dacă se efectuează.

47

Page 46: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Variante ale sistemului de apărare cu 6 avansat:

a) sistem cu jucătorul 6 avansat fără blocaj

(fig.21)

Fig.nr. 21

Sistem de apărare cu

Z6 avansat, fără blocaj

b) sistem cu jucătorul 6 avansat la blocaj individual efectuat cu jucătorul 3

peste tot (fig.22) sau de către corespondent (fig.23).

Fig.nr.22 Sistem de apărare cu Z6

avansat, cu Z3 la blocaj peste tot

Fig.nr.23 Sistem de apărare cu Z6

avansat, cu blocaj la corespondent

c) sistem de apărare cu jucătorul 6 avansat la blocaj în doi jucători (fig.24).

Fig.nr. 24 Sistem de apărare cu Z6 avansat, cu blocaj colectiv în 2jucători

Între avantajele acestui sistem cu jucătorul 6 avansat enumerăm:

jucătorii au sarcini bine precizate, fie în apărare în linia a II-a, fie numai de

asigurare a blocajului;

favorizează acoperirea jucătorilor mai puţin pregătiţi în apărare (sunt trimişi

în apropierea blocajului);

necesită mai puţină mişcare în teren;

este util dacă echipa posedă un blocaj colectiv înalt şi foarte eficace.

48

Page 47: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Printre dezavantajele acestui sistem se evidenţiază:

se adaptează mai greu tacticii cu un jucător la blocaj şi fără utilizarea

blocajului;

punctul forte al sistemului este blocajul, ori în jocul actual acesta este

deseori depăşit;

diminuează într-o oarecare măsură dezvoltarea jucătorului complet;

nu este eficace la atacul de la distanţă de plasă, din linia a II-a şi la cel rapid;

la începători, unde apărarea se efectuează de cele mai multe ori cu un

jucător la blocaj sau fără blocaj (în primul ciclu) sistemul blochează prea

mulţi jucători în spaţiul de 3m şi mai puţini în jumătatea a doua a terenului

foarte des solicitată de atacul advers (fig. 25).

Fig.nr.25 Plasarea deficitară a jucătorilor pe linii în funcţie de efectuarea blocajului

Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 intermediar

În cadrul acestuia jucătorul 6 acţionează între cele două linii, având rol de a

efectua dublarea dar şi acoperirea primei părţi a zonei 6 de atacul lobat peste blocaj.

Ceilalţi jucători primesc sarcini asemănătoare sistemului cu jucătorul 6 avansat (fig.

26).

Fig.nr. 26 Sistemul de apărare cu Z6 intermediar

Împărţirea sarcinilor de apărare în cazul folosirii blocajului colectiv se

efectuează mai greu (delimitarea zonelor este mai complicată). De aceea, este folosit

de către echipele de performanţă într-o mai mică măsură.

49

Page 48: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Acest sistem poate fi eventual folosit şi de către începători mai ales în etapa

apărării fără blocaj (fig.27). Poate fi considerat ca o variantă a sistemului cu centrul II

avansat.

Fig.nr. 27 Sistemul de apărare cu Z6 intermediar, fără blocaj

V.2. Indicaţii metodice pentru tactica colectivă în apărare

Utilizarea sistemelor de apărare pot favoriza:

Deficienţe ce apar în sistemul de apărare:

în cadrul preluării;

joc static – acţionare mecanică;

greşeli de întrajutorare;

lipsă de decizie etc.

În cadrul exersării se îmbină lucrul global cu cel parţial al sistemului de apărare.

Se recomandă luarea unor măsuri de asigurare a continuităţii în exersare şi

realizării unei cantificări mari (echipa).

Condiţiile de joc pe parcursul instruirii trebuie îngreuiate treptat în sensul că

atacul devine tot mai variat.

Eficienţa pregătirii acţiunilor tactice colective din apărare depinde şi de

selecţionarea mijloacelor şi folosirea lor grupată în structuri. Un rol important îl

are jocul cu temă, cu minge aruncată, de verificare etc.

Timp de lucru (recomandat)

4 ore

Rezumat Conţinutul şi analiza tacticii colective în atac include prezentarea sistemelor ofensive (au fost prezentate mai multe sisteme ofensive, adaptate nivelului de pregătire al jucătorilor), combinaţiile tactice în atac (de asemenea, au fost prezentate cele mai utilizate, dar şi cele mai eficiente combinaţii în atac), acţiunile colective fără minge – dublare şi plasament. O serie de aspecte metodologice au fost descrise privind: eşalonarea conţinutului (etapizarea acţiunilor colective în atac), dar şi indicaţii metodice privind pregătirea tacticii colective în atac.În ceea ce priveşte conţinutul şi analiza tacticii colective în apărare în

50

Page 49: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

capitol sunt prezentate informaţii despre sistemele de apărare (cu Z6 avansat, cu Z6 retras sau cu Z6 intermediar), dar şi o serie de indicaţii metodice pentru tactica colectivă în apărare.

Concluzii În procesul de antrenament, tacticile colective în atac şi apărare trebuie să ţină cont de o serie de factori: niveul de pregătire al jucătorilor, stadiul de instruire, dar şi de adversar. Pregătirea echiepi pentru diferite situaţii de joc o poate conduce către obţinerea performanţei.

Temă Prezentaţi la alegere o succesiune de 6 exerciţii pentru corectarea greşelilor în învăţarea acţiunilor collective în atac

Prezentaţi la alegere o succesiune de 6 exerciţii pentru corectarea greşelilor în învăţarea unui sistem de apărare

Surse bibliografice - Braharu, O., Ştirbu, C. – Volei pentru toţi, ed. Casa de Editură Venus, Iaşi, 2002

- Iacob, I.; Păcuraru, A: - Curs de volei, ed. Universităţii “Al.I.Cuza” Iaşi, Iaşi, 2004 Iacob, I.; Păcuraru, A: - Curs de volei, ed. Universităţii “Al.I.Cuza” Iaşi, Iaşi, 2004

- Balaiş, F., Păcuraru, A. – Volei de la selecţie la performanţă, ed. Academica, Galaţi, 1997

- Volei - Orientare metodică unitară. Bucureşti, FRV, Colegiul Central al Antrenorilor, 1991

- Rusu Flavia Curs de volei, ed. Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2007

- Păcuraru A, Balaiş, F, Iacob, I,Braharu, O. - “Manualul profesorului de volei”, ed. Helios, Iaşi, 2000

- Braharu, O., Ştirbu, C. – Volei pentru toţi, ed. Casa de Editură Venus, Iaşi, 2002

- Păcuraru, A. – Volei – tehnică şi tactică, ed. Fundaţiei Universitare, Galaţi, 2002

51

Page 50: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Capitolul VI. Voleiul în lecţia de educaţie fizică la ciclul gimnazial

VI.1. Voleiul în şcoală (în lecţia de educaţie fizică, la opţional, în ora de activităţi

sportive)

Jocul de volei apare în programa şcolară la nivelul clasei a V-a, dar elemente

pregătitoare pentru toate jocurile sportive pot fi introduse de la clasa a IV-a.

Obiectivele acesui joc sportiv sunt:

în cadrul lecţiei de educaţie fizică realizarea obiectivelor educaţiei fizice;

însuşirea principalelor acţiuni şi a jocului apar ca obiective secundare;

în cadrul lecţiei – opţional să satisfacă nevoia de practicare a voleiului, plăcerea

de a juca etc.;

în cadrul activităţilor sportive obţinerea unor performanţe specifice vârstei şi

nivelelor de pregătire.

Pentru a putea învăţa voleiul, în şcoală trebuie să se înceapă cu înlăturarea

factorilor limitativi:

însuşirea necorespunzătoare a preluării de sus (pasa) fără de care nu se

poate desfăşura jocul bilateral;

alegerea voleiului fără a exista preocupări pentru materiale sportive;

nu se folosesc mijloace speciale în însuşirea organizării şi efectuării celor trei

lovituri;

folosirea insuficientă a mijloacelor pentru însuşirea globală a jocului;

folosirea în lecţia de educaţie fizică numai a elementelor din volei fără

utilizarea jocului bilateral;

planificarea unor modele de joc greoaie, iar unele incomplet precizate (cele

intermediare);

folosirea insuficientă a jocului cu efectiv redus, cu efective inegale şi chiar

mixte;

utilizarea unor exerciţii, forme de organizare puţin eficiente.

VI.2. Cerinţe pentru optimizarea instruirii

VI.2.1. Structurarea modelelor de joc, raţionalizarea conţinutului tehnico-tactic

Structurarea modelului final de la ciclul gimnazial şi liceal trebuie efectuată în

funcţie de: condiţiile din şcoală, timpul foarte scurt la dispoziţie, elevi mulţi şi de nivel

eterogen etc. Astfel, structurarea modelului va fi orientată pe linia simplificării şi a 52

Page 51: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

asemănării dintre structurile de joc din cadrul aceluiaşi model şi chiar din modele

diferite. În acest fel se va uşura şi selecţia elevilor pentru echipa reprezentativă şi

pentru voleiul de performanţă.

Modelul de joc pentru clasa a VI-a: joc 4x4 pe teren redus (în funcţie de

cerinţele programei – 9/7m, de spaţiul disponibil, de nivelul de pregătirea al elevilor

etc.).

Modelul de joc pentru clasa a IX-a: joc 6x6 cu blocaj individual la

corespondent, dublează cel mai apropiat jucător din linia I, sistem de apărare cu

jucătorul din zona 6 avansat, servici de jos din faţă, aşezarea la primirea serviciului

se va efectuat cu jucătorul din zona 2 lângă plasă.

Modelele de joc 4x4 şi 6x6x este bine să fie folosite pe linia practicării globale

a jocului de volei. Utilizarea modelului de joc preconizat favorizează raţionalizarea

conţinutului tehnico-tactic.

III.2.2. Extinderea jocului cu efectiv redus

Se recomandă utilizarea jocului cu efective reduse atât la nivelul lecţiei, cât şi

la orele de activităţi sportive (echipa reprezentativă) şi opţional. Pentru aceasta este

necesară cunoaşterea jocului în ansamblu, a apărării în semicerc etc. Jocul cu

efectiv redus pe teren redus, peste plasă regulamentară sau improvizate, pe teren

regulamentar (2x2, 3x3, 4x4) creează posibilitatea organizării de întreceri când nu

sunt 12 elevi disponibili. De asemenea, jocurile cu efective inegale (2x4, 3x6) pe

teren redus sau regulamentar sunt stimulative atât pentru elevii mai buni, cât şi

pentru ceilalţi.

VI.2.3. Operativitatea maximă în cadrul exersării

Timpul afectat în lecţie pentru realizarea obiectivelor din volei fiind relativ mic

(aprox. 15 minute) se impun măsuri pe linia organizării colectivului (pe grupe, echipe

stabile un semestru sau an şcolar, formarea unor instructori fie dintre jucătorii cei mai

buni, fie din cei scutiţi) cât şi a optimizării instruirii (oferirea de explicaţii, demonstraţii

în timp scurt, utilizarea de exerciţii simple grupate în structuri – 1 exerciţiu de bază şi

2-3 variante, organizarea de competiţii la nivelul grupelor de elevi).

VI.2.4. Autopregătirea şi stimularea activităţii independente

Datorită condiţiilor din lecţie (număr mare de elevi, timp redus de lucru,

obiective multe, spaţii reduse, mingi puţine, nivele eterogene de pregătire etc.) se

recomandă organizarea colectivului pe grupe, ateliere. În cadrul acestora este foarte

utilă autooeganizare, autoconducerea şi autoinfluenţarea cu ajutorul instructorilor la

exersarea elementelor (corectări, cantificare, arbitraj etc.).53

Page 52: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Se insistă pe linia formării deprinderii prin autopregătire. Se recomandă

extinderea în lecţie şi la echipa reprezentativă a lucrului independent prin exersare în

ritm propriu cu toată clasa, pe grupe, cu sau fără instructor, a formării deprinderilor

de autoorganizare şi autoconducere, să se stimuleze participarea conştientă a

acestora.

În volei, se pot utiliza cu eficienţă exerciţiile şi jocurile pregătitoare, în special

cele care nu necesită mult spaţiu, instalaţii şi materiale deosebite. În cadrul acestora

să fie prezent permanent elementul de întrecere cu sau fără partener. Pot fi astfel

folosite exerciţii individuale, elemente de întrecere pe perechi, jocuri ajutătoare etc.

VI.2.5. Dublarea exersării statice cu acţiuni dinamice

Aceasta constituie cea mai importantă cerinţă, deoarece fără aplicarea ei

voleiul nu-şi justifică locul în lecţia de educaţie fizică. Trebuie urmărit ca în timpul

exersării momentele statice să fie dublate cu acţiuni dinamice.

VI.2.6. Sistem de acţionare eficient

În lecţia de educaţie fizică şi ora de activităţi sportive trebuie să se pună

accent pe însuşirea, consolidarea preluării de sus fără de care nu se poate desfăşura

jocul bilateral. Celelalte acţiuni (elemente) pot fi însuşite parţial: lovitura de atac,

blocajul, serviciul. Ridicarea, preluarea din serviciu şi din atac pot fi rezolvate prin

adaptarea preluării de sus, mai ales dacă se serveşte din apropierea plasei (circa

4m) şi se joacă peste plasă mai înaltă (în prima etapă).

Pe măsura însuşirii preluării de sus (a pasării) se poate trece la învăţarea

organizării-efectuării celor 3 lovituri, după aprox. 6 lecţii. Având însuşită această

secvenţă după alte 6 lecţii se poate trece la organizarea jocului şi învăţarea

modelului de joc 4x4.

În continuare, pentru învăţarea rapidă a modelului final de joc se recomandă

includerea în traseul instruirii a preluării din minge aruncată, a atacului cu minge

împinsă, apoi însuşirea serviciului şi a preluării din servici. Învăţarea serviciului şi a

preluării din serviciu este deosebit de importantă pentru jocul bilateral.

După însuşirea jocului 4x4 se trece la însuşirea modelului 6x6x fără blocaj.

Paralel cu jocul 6x6 continuăm însuşirea atacului şi apare blocajul individual ce ne

interesează mai mult ca mijloace pentru dezvoltarea detentei, a ambidextriei decât ca

mijloc de oprire a atacului.

VI.2.7. Metode, procedee metodice, forme de organizare în lecţie

Demonstrare-explicare. Se va insista mai mult pe demonstrare, cu accent pe

ansamblul acţiunii şi punctări ale momentelor dominante din execuţie. Demonstrarea-54

Page 53: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

explicarea se va efectua în condiţii apropiate de joc şi cu durată scurtă (10-15

secunde), cu reveniri pe parcursul exersării în funcţie de necesităţi.

Exersarea frontală cu toată clasa se va folosi mai ales dacă sunt suficiente

mingi.

Lucrul pe ateliere, pe grupe valorice presupune disciplină şi folosirea de

instructori.

Exersarea în circuit pentru preluare (pasare), blocaj la minge care apare

deasupra unei plase improvizate.

Forme de autopregătire şi autoconducere

Se pot introduce pe fondul unei discipline a colectivului, cu ajutorul unor

instructori special pregătiţi şi prin preocupări continue pentru formarea unor

cunoştinţe şi deprinderi în acest sens. Pe baza acestora se poate aplica tratarea

diferenţiată, putându-se pregăti astfel şi în lecţie elevii pentru echipa reprezentativă.

Exersarea globală – se foloseşte în mare măsură, punându-se accent pe

exersare în condiţii uşurate (preluare din minge oferită, atac spre perete din minge

aruncată, servici de la mică distanţă de plasă etc.) şi în condiţii apropiate de joc.

Lucrul pe părţi se utilizează în secundar şi mai ales la exersarea aspectelor

importante (dominante) din tehnica execuţiei.

Repetarea multiplă se va folosi în special la fixarea şi consolidarea preluării de

sus şi a ridicării pentru atac. Repetarea multiplă sugerează creşterea treptată a

numărului de repetări de la 30-40 la 90-160 pe elev într-o lecţie.

Exersarea grupată a unor acţiuni (servici-preluare, atac-preluare din atac,

servici-preluare-organizarea celor trei lovituri) aspect ce duce la economie de timp, la

însuşirea mai rapidă a ansamblului de joc.

Este utilă organizarea întregii clase pe grupe (echipe) stabile toată lecţia,

inclusiv în cadrul realizării obiectivelor din programă şi al participării la minicompetiţii.

VI.3. Obiectivele şi conţinutul jocului de volei la ciclul gimnazial

Ciclul gimnazial cuprinde două cicluri curriculare:

ciclul de dezvoltare — cuprinde elevii claselor a V-a şi a VI-a. având ca obiectiv

major, formarea capacităţii de bază, necesare pentru continuarea studiilor;

ciclul de observare şi orientare — cuprinde elevii claselor a VII- a şi a VlII-a,

întinzându-se până la clasa a IX-a, având ca obiectiv major, orientarea în

vederea optimizării şcolare şi profesionale ulterioare.55

Page 54: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Programa de Educaţie Fizică şi Sport pentru clasele V-VIII prevede

următaorele aspecte:

Competenţe generale:

1. Utilizarea limbajului de specialitate în relațiile de comunicare

2. Valorificarea informaţiilor, metodelor şi mijloacelor specifice educaţiei fizice şi

sportului, în vederea optimizării stării de sănătate şi a dezvoltării fizice

armonioase

3. Utilizarea cunoştințelor, metodelor şi mijloacelor specifice educaţiei fizice şi

sportului, în vederea dezvoltării capacităţii motrice

4. Aplicarea sistemului de reguli specifice organizării şi practicării activităților de

educaţie fizică şi sport şi adoptarea unui comportament adecvat în cadrul

relaţiilor interpersonale şi de grup

5. Valorificarea limbajului corporal pentru exprimarea ți înțelegerea ideilor, stărilor

afective şi a esteticului

Valori şi atitudini

- Interes pentru îmbogăţirea vocabularului cu terminologia de specialitate

- Disponibilitate pentru colaborare în relaţiile cu profesorul şi colegii

- Preocupare pentru dezvoltarea capacităţii motrice proprii

- Respect faţă de regulile impuse de organizarea ți desfățurarea activităților de

educație fizică şi sport

- Opţiune pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată, prin adoptarea unui regim de

activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea cu

refacerea, timpul ocupat cu timpul liber

- Disponibilitate pentru practicarea independentă a exerciţiilor fizice

- Spirit competitiv şi fair-play

- Interes constant pentru fenomenul sportiv

- Simţ estetic, deschidere pentru frumos

CLASA A V-A

A. Predarea voleiului la clasa a V-a

Obiectivul cadru 1 - dezvoltarea capacităţii motrice generale a elevilor,

necesară pentru desfăşurarea activităţilor sportive.

Obiectivele de referinţă:

să realizeze acţiuni motrice cu structuri şi eforturi diferite;

56

Page 55: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Obiectivul cadru 2 - să aplice procedeelor tehnice şi a acţiunilor tactice

specifice, în şcoală şi în afara ei

Obiectivele de referinţă:

să aplice procedeele tehnice şi acţiunile tactice însuşite în structuri simple;

să realizeze acţiuni motrice specifice ramurilor de sport şi să le integreze în

activităţile desfăşurate sub formă de întrecere.

Obiectivul cadru 3 - favorizarea întreţinerii şi îmbunătăţirii stării de sănătate

conform particularităţilor de vârstă şi sex ale elevilor

Obiectivele de referinţă:

să cunoască principalii indici morfologici şi funcţionali şi să-şi determine indicii

morfo-funcţionali proprii;

să cunoască şi să respecte regulile de igienă personală şi să utilizeze

echipamentul adecvat pentru activitatea de educaţie fizică:

să evite pericolele de accidentare, respectând regulile stabilite.

Obiectivul cadru 4 - dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile

integrării sociale

Obiectivele de referinţă:

să se integreze şi să acţioneze eficient într-un grup prestabilit;

să-şi depăşească inhibiţia şi să execute structurile motrice stabilite.

Competenţe specifice

1.2. Utilizarea terminologiei de specialitate în transmiterea mesajelor specifice

1.3. Înţelegerea principalelor prevederi regulamentare ale disciplinelor sportive

practicate

2.3. Recunoaşterea diferitelor reacţii ale organismului la eforturi variate

3.2. Realizarea de acţiuni motrice simple

4.1. Integrarea şi acţionarea eficientă într-un grup prestabilit

4.2. Colaborarea cu ceilalţi membri ai grupului, în vederea constituirii diferitelor

formaţii de adunare, de deplasare, de exersare

4.3. Îndeplinirea rolurilor şi respectarea regulilor specifice organizării activităţilor

din lecţie

5.1. Identificarea aspectului estetic al gesturilor motrice]

Conţinut

Anul I de instruire

- pasa cu două mâini de sus, de pe loc

- pasa cu două mâini de sus, precedată de deplasare57

Page 56: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

- serviciul de jos din faţă

- poziţia fundamentală şi deplasările specifice

- variante de joc cu temă

- cunoştinţe teoretice privind regulile de joc: atingerea fileului, lovire dublă, minge

ţinută

CLASA A VI-A

B. Predarea voleiului la clasa a VI-a

Obiectivul cadru 1 - dezvoltarea capacităţii motrice generale a elevilor,

necesară pentru desfăşurarea activităţilor sportive.

Obiectivele de referinţă:

să adopte în toate împrejurările poziţia corcctă a corpului;

să cunoască principalele procedee pentru dezvoltarea musculaturii şi să le

utilizeze sistematic;

să realizeze acţiuni motrice cu grad progresiv de complexitate şi solicitare la

efort.

Obiectivul cadru 2 - asimilarea procedeelor tehnice şi a acţiunilor tactice

specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în şcoală şi în afara ei.

Obiectivele de referinţă:

să aplice acţiunile tehnico-tactice însuşite respectând regulile cunoscute;

să se integreze în activităţi de practicare a ramurilor de sport la nivelul clasei,

şcolii şi în timpul liber.

Obiectivul cadru 3 - favorizarea întreţinerii şi îmbunătăţirii stării de sănătate

conform particularităţilor de vârstă şi sex ale elevilor.

Obiectivele de referinţă:

să cunoască formele de manifestare ale funcţiilor organismului în efort şi să le

determine;

să desfăşoare activităţi practice iară a periclita activitatea corporală a

partenerilor şi adversarilor;

Obiectivul cadru 4 - dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile

integrării sociale

Obiectivele de referinţă:

să se integreze şi să acţioneze eficient într-un grup constituit spontan;

să manifeste iniţiativă şi perseverenţă în ameliorarea capacităţii proprii.

Competenţe specifice58

Page 57: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

1.2. Utilizarea terminologiei de specialitate în transmiterea mesajelor specifice

1.3. Înţelegerea principalelor prevederi regulamentare ale disciplinelor sportive

practicate

2.3. Recunoaşterea diferitelor reacţii ale organismului la eforturi variate

3.2.Realizarea de acţiuni motrice simple

3.3. Aplicarea sub formă de întrecere a deprinderilor fundamentale şi a celor

sportive de bază

4.1. Integrarea şi acţionarea eficientă într-un grup prestabilit sau constituit

spontan

4.2. Colaborarea cu ceilalţi membri ai grupului, în vederea constituirii diferitelor

formaţii de adunare, de deplasare, de exersare

4.3. Îndeplinirea rolurilor şi respectarea regulilor specifice organizării activităţilor

din lecţie

5.1. Identificarea aspectului estetic al gesturilor motrice

5.2. Efectuarea gesturilor motrice cu corectitudine şi expresivitate]

Conţinut

a) Anul I de instruire

- pasa cu două mâini de sus, de pe loc

- pasa cu două mâini de sus, precedată de deplasare

- serviciul de jos din faţă

- poziţia fundamentală şi deplasările specifice

- variante de joc cu temă

- cunoştinţe teoretice privind regulile de joc: atingerea fileului, lovire dublă, minge

ţinută

b) Anul II de instruire

- pasa cu două mâini de sus, precedată de deplasare şi oprire

- serviciul de sus din faţă

- elanul pentru lovitura de atac

- *trecerea mingii peste fileu, din săritură, fără elan

- preluarea cu două mâini de jos

- trecerea mingii în terenul advers precedată de două/ trei lovituri

- dispunerea pe două linii în cadrul jocului 4x4/ 6x6

- aşezarea pe culoare cu dispunerea unui jucător în zona II/ III

- variante de joc cu temă

59

Page 58: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

- cunoştinţe teoretice privind regulile de joc: rotaţia jucătorilor, acordarea

punctului, greşeli la serviciu, greşeli la fileu

- informaţii sportive

CLASA A VII-A

C. Predarea voleiului la clasa a VII-a

Obiectivul cadru 1 - dezvoltarea capacităţii motrice generale a elevilor, necesară

pentru desfăşurarea activităţilor sportive.

Obiectivele de referinţă:

să adopte postura corectă a corpului în activităţi statice şi dinamice şi să

recunoască deficienţele generate de activitatea şcolară şi cotidiană;

să utilizeze eficient tehnicile de acţionare pentru dezvoltarea tonicităţii

musculaturii segmentelor corpului;

să realizeze acţiuni motrice cu structuri şi eforturi variate.

Obiectivul cadru 2 — asimilarea deprinderilor tehnice şi a acţiunilor tactice

specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în şcoală şi în afara ei

Obiectivele de referinţă:

să integreze acţiunile tehnice învăţate în acţiuni tactice cunoscute;

să aplice eficient cunoştinţele şi deprinderile în practicarea globală a ramurilor şi

probelor sportive cu respectarea principalelor reguli;

Obiectivul cadru 3 - favorizarea întreţinerii şi îmbunătăţirii stării de sănătate

conform particularităţilor de vârstă şi sex ale elevilor

Obiectivele de referinţă:

să aplice procedeele de călire a organismului specifice factorilor de mediu;

să cunoască valorile optime ale indicilor morfologici şi funcţionali pentru vârsta

respectivă şi să-i compare cu indici proprii.

Obiectivul cadru 4 - dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării

sociale

Obiectivele de referinţă:

să manifeste voinţă în îndeplinirea programului stabilit pentru perfecţionarea

capacităţii proprii.

Competenţe specifice

1.2. Folosirea corectă a terminologiei de specialitate

1.3. Aplicarea principalelor prevederi regulamentare ale disciplinelor sportive

practicate60

Page 59: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

2.3. Compararea reacţiilor organismului, în eforturi de tip diferit

3.2. Identificarea mijloacelor pentru dezvoltarea calităţilor motrice

3.3. Utilizarea adecvată a deprinderilor motrice în acţiuni motrice complexe

3.4. Aplicarea, în forme de întrecere/ concurs, a procedeelor tehnice de bază,

respectând prevederile regulamentare

4.1. Integrarea şi acţionarea eficientă într-un grup prestabilit sau constituit

spontan

4.2. Rezolvarea de sarcini diferite în cadrul lecţiilor de educaţie fizică şi a

întrecerilor/ concursurilor

5.1. Efectuarea gesturilor motrice cu corectitudine şi expresivitate

5.2. Conştientizarea şi abordarea constanta a ţinutei estetice

5.3. Identificarea modelelor de reuşită din lumea sportului

Conţinut

a) Anul I de instruire

- pasa cu două mâini de sus, de pe loc

- pasa cu două mâini de sus, precedată de deplasare

- serviciul de jos din faţă

- poziţia fundamentală şi deplasările specifice

- variante de joc cu temă

- cunoştinţe teoretice privind regulile de joc: atingerea fileului, lovire dublă, minge

ţinută

b) Anul II de instruire

- pasa cu două mâini de sus, precedată de deplasare şi oprire

- serviciul de sus din faţă

- elanul pentru lovitura de atac

- *trecerea mingii peste fileu, din săritură, fără elan

- preluarea cu două mâini de jos

- trecerea mingii în terenul advers precedată de două/ trei lovituri

- dispunerea pe două linii în cadrul jocului 4x4/ 6x6

- aşezarea pe culoare cu dispunerea unui jucător în zona II/ III

- variante de joc cu temă

- cunoştinţe teoretice privind regulile de joc: rotaţia jucătorilor, acordarea

punctului, greşeli la serviciu, greşeli la fileu

- informaţii sportive

61

Page 60: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

CLASA A VIII-A

D. Predarea voleiului la clasa a VIII-a

Obiectivul cadru 1 - dezvoltarea capacităţii motrice generale a elevilor,

necesară pentru desfăşurarea activităţilor sportive.

Obiectivele de referinţă:

să adopte reflex postura corectă a corpului în orice împrejurare şi să acţioneze

pentru prevenirea instalării viciilor de postură;

să acţioneze independent pentru menţinerea şi ameliorarea propriei dezvoltări

fizice;

să rezolve adecvat posibilităţilor proprii solicitările motrice impuse de practicarea

exerciţiilor fizice şi de activităţile cotidiene.

Obiectivul cadru 2 - asimilarea procedeelor tehnice şi a acţiunilor tactice

specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în şcoală şi în afara ei.

Obiectivele de referinţă:

să folosească adecvat procedeele tehnice şi acţiunile tactice în condiţii de

întrecere;

să aplice eficient cunoştinţele şi deprinderile în practicarea globală a ramurilor şi

probelor sportive cu respectarea regulamentului oficial.

Obiectivul cadru 3 - favorizarea întreţinerii şi îmbunătăţirii stării de sănătate

conform particularităţilor de vârstă şi sex ale elevilor

Obiectivele de referinţă:

să sesizeze relaţiile dintre indicii morfologici şi funcţionali;

să sesizeze starea igienică a bazei sportive, a instalaţilor şi a materialelor utilizate

şi să ia măsuri de igienizare a acestora;

să aplice tehnici de autoapreciere şi să acorde sprijin şi ajutor colegial în

efectuarea acţiunilor cu grad ridicat de dificultate.

Obiectivul cadru 4 - dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării

sociale.

Obiectivele de referinţă:

să se integreze şi să acţioneze eficient în echipe constituite valoric, conform

regulilor şi sarcinilor stabilite;

să manifeste dorinţă de afirmare într-un cadru organizat şi capacitate de

apreciere obiectivă a rezultatelor proprii în raport cu cele ale colegilor.

Competenţe specifice

62

Page 61: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

1.1. Utilizarea corectă a noţiunilor specifice domeniului şi a terminologiei de

specialitate

1.2. Aplicarea prevederilor regulamentare ale disciplinelor sportive practicate

2.3. Selectarea informaţiilor de specialitate, prin utilizarea mijloacelor electronice

3.1. Aplicarea regulilor specifice dezvoltării calităţilor motrice

3.2. Stabilirea corectă a raporturilor dintre solicitare şi refacere

3.3. Aplicarea, în forme de întrecere/ concurs, a procedeelor tehnice de bază,

respectând prevederile regulamentare

3.4. Evaluarea propriilor indici de dezvoltare a calităţilor motrice

4.1. Integrarea activă în grupuri diferite

4.2. Rezolvarea de sarcini diferite în cadrul lecţiilor de educaţie fizică şi a

întrecerilor/ concursurilor

5.1. Efectuarea gesturilor motrice cu corectitudine şi expresivitate

5.2. Conştientizarea şi abordarea constantă a ţinutei estetice

5.3. Selectarea modelelor de reuşită din lumea sportului]

Conţinut

Anul III de instruire

- acţiuni tehnico-tactice specifice sistemului de atac cunoscut

- acţiuni tehnico-tactice specifice sistemului de apărare cunoscut

- variante de joc cu temă, de joc cu efectiv redus, pe teren redus

- integrarea acţiunilor tehnico-tactice în jocul bilateral, în condiţii regulamentare

- cunoştinţe teoretice despre arbitraj, organizare şi conducere a jocului de volei

- informaţii sportive

63

Page 62: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Capitolul VII. Modele operaţionale la ciclul gimnazial

VII.1. Conturarea modelelor intermediare de joc

Stabilirea clară, precisă a modelului de joc constituie o cerinţă de bază a

performanţei în volei la orice nivel. Modelul de joc trebuie să cuprindă dispozitivele,

acţiunile de bază şi cele secundare pe linii, zone în atac, apărare, la primirea şi

efectuarea serviciului.

În conturarea modelelor intermediare de joc trebuie să se plece de la

conţinutul modelului final. Important este că acţiunile de bază sunt mai des folosite,

acordându-li-se astfel o atenţie sporită în pregătire comparativ cu acţiunile

secundare.

Modelul final la ciclul gimnazial

Model de joc pentru clasa a VIII - a (model final):

- Sistem de atac: toţi jucătorii devin ridicători atunci când ajung în zona 2 şi

atacanţi în zonele 2 şi 3joc 6x6 cu blocaj individual la corespondent şi dublarea

blocajului de către jucătorul cel mai apropiat.

- Organizarea celor 3 lovituri: preluarea serviciului spre ridicător în zona 2,

ridicarea înainte scurtă şi lungă, trecerea mingii peste fileu de către jucătorii din

zonele 2 şi 3 cu lovitură de atac sau cu două mâini din săritură.

- Organizarea apărării: apărarea cu blocaj individual efectuat pe jucătorul

corespondent, dublat de jucătorul cel mai apropiat, cu jucătorul 6 retras, jucătorii

din zonele 1 şi 5 aşezaţi mai înainte şi în lateral, la circa 6 m faţă de fileu

- Dispozitiv la efectuarea serviciului: la efectuarea serviciului – de sus din faţă,

jucătorii din linia I aşezaţi lângă fileu pentru blocaj Dispozitiv la primirea

serviciului: preluarea serviciului în cinci jucători în formaţie de „W” cu jucătorul

din zona 2 lângă fileu (ridicător)

Modele intermediare de joc la ciclul gimnazial

Model intermediar 1 – joc 3x3 şi 4x4 pe teren redus (clasa a VI-a)

- Dispozitivul la primirea serviciului - 3 jucători în semicerc, al 4 lea în fileu

serviciu de jos sau lovire de sus cu două mâini

Model intermediar 2 (începători până la aprox. 12 ani) – joc 6x6 fără blocaj

64

Page 63: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

- Sistem de atac: toţi jucătorii efectuează ridicare şi atac prin trimiterea mingii

peste plasă cu două şi cu o mână.

- Organizarea atacului şi acţiuni de bază: plasarea jucătorului din zona 3 lângă

plasă, combinaţii cu ridicare înaltă înainte (de bază) şi combinaţii cu ridicare

înaltă peste cap (cu jucătorii îndemânatici).

- Organizarea apărării: fără blocaj, cu jucătorul 3 lângă plasă, jucătorii 2 şi 4 în

spatele liniei de 3m; cu jucătorul 6 intermediar (mijlocul terenului) şi extremele

din linia a II-a mai retrase decât acesta (jucătorul 6); preluare de sus cu

apărarea tuturor zonelor.

- Dispozitiv la efectuarea serviciului: asemănător cu cel din apărare.

- Dispozitiv la primirea serviciului: participă 5 jucători aşezaţi în spatele linie de

3m pe două linii paralele şi intercalaţi. Trebuie folosit sistemul cu jucătorul 6

intermediar (corespunde dispozitivului din linia I).

Model intermediar 3 (începători-avansaţi 13-14 ani) – joc 6x6 cu blocaj

individual

- Sistem de atac: toţi jucătorii devin ridicători când ajung pe zona 2.

- Organizarea atacului şi acţiuni de bază: combinaţii cu ridicare înaltă înainte de

la jucătorul 2 la jucătorul 3 sau 4, atac pe direcţia elanului (drept), cu plasare.

- Organizarea apărării: cu blocaj individual efectuat de jucătorii din linia I la

corespondentul atacului (în principal) şi blocaj efectuat de jucătorul 3 peste tot

(secundar), dublare cu jucătorul cel mai apropiat din linia I; sistemul de

apărare cu jucătorul 6 retras (în princila) şi intermediar (în secundar), preluare

de jos din atac cu apărarea culoarului, a diagonalei scurte şi lungi.

- Dispozitiv la efectuarea serviciului: jucătorii din linia I sunt aşezaţi lângă plasă

(pentru blocaj individual la corespondent) sau cu extremele retrase şi când

folosim blocajul individual, cu jucătorul din zona 3 peste tot; jucătorul 6 stă la

mijlocul terenului pentru intervenţie la plasarea din prima sau a doua lovitură,

după care se retrage în dispozitiv cu centrul 2 retras: jucătorul 5 este aşezat

mai în faţă şi lateral.

- Dispozitiv la primirea serviciului: participă 5 jucători aşezaţi pe două linii

paralele şi intercalaţi, iar al 6-lea jucător aşezat lângă plasă în zona 2

(ridicător).

65

Page 64: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

VII.2. Conturarea modelelor operaţionale de joc la ciclul gimnazial

În continuare, sunt prezentate o serie de exemple a modelelor operaţionale de

joc pentru ciclul gimnazial.

Model operaţional pentru însuşirea preluării de sus cu două mâini

Operaţia 1. Ansamblul acţiunii (alergare, oprire în poziţie fundamentală, lovirea

mingii, intrarea în acţiunea următoare) în condiţii uşoare sau foarte uşoare

Operaţia 2. Ansamblul preluării cu accent pe fixarea-consolidarea cupei înainte,

în timpul şi după execuţie

Operaţia 3. Ansamblul acţiunii în condiţii de deplasare-oprire

Operaţia 4. Ansamblul acţiunii în condiţii apropiate de joc (mingi venite de la

adversar)

Model operaţional pentru însuşirea organizării celor trei lovituri

Operaţia 1. Organizarea celor trei lovituri în condiţii uşoare sau foarte uşoare, cu

accent pe pasare spre dreapta şi mişcare amplă a extensiei membrelor inferioare şi

superioare

Operaţia 2. Organizarea celor trei lovituri cu accent pe mişcare premergătoare,

oprire cu întoarcere spre dreapta şi pasare

Operaţia 3. Organizarea celor trei lovituri în condiţii apropoate de joc

Model operaţional pentru însuşirea serviciului de jos din faţă

Operaţia 1. Servici spre un partener sau spre perete (5-6m distanţă), cu accent

pe ansamblul traiectorii asecendentă – descendentă, în condiţii uşoare

Operaţia 2. Servici cu accent pe blocarea articulaţiei pumnului şi alegerea

punctului optim de lovire

Operaţia 3. Servici în condiţii apropiate de joc

Operaţia 4. Servici în condiţii de dificultate (la zonă fixă redusă ca dimensiune

sau la punct fix)

Model operaţional pentru însuşirea preluării de jos din servici

Operaţia 1. Ansamblul preluării de jos din minge aruncată, cu traiectorie

asemănătoare serviciului de la aproximativ 6 m

Operaţia 2. Preluare de jos cu două mâini cu accent pe fandare, pendularea

amplă a membrelor superioare întinse şi lovirea mingii cu treimea inferioară a

antebraţelor (porţiunea manşetelor) – volum mare de repetări

Operaţia 3. Preluare din servici în condiţii apropiate de joc

Operaţia 4. Preluare din servici în condiţii de dificultate (sarcini precise în ceea

ce priveşte traiectoria şi direcţia mingii – locul unde trebuie să ajungă mingea)66

Page 65: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Model operaţional pentru însuşirea loviturii de atac

Operaţia 1. Lovitura de atac cu accent pe ansamblu în condişii uşoare –

conturarea stereotipului mişcării

Operaţia 2. Lovitura de atac cu accent pe ultimul pas lung al elanului şi punct

înalt de lovire

Operaţia 3. Lovitura de atac în condiţii apropiate de joc

Operaţia 4. Lovitura de atac în condiţii de dificultate (cu precizarea locului de

cădere a mingii)

Model operaţional pentru însuşirea preluării dejos a atacului

Operaţia 1. Preluare din atac uşor „împins”, din aruncare cu traiectorie întinsă –

de sus în jos

Operaţia 2. Preluare din atac uşor, cu accent pe fandare, pendulare şi lovire pe

treimea inferioară a antebraţelor (pe „manşete”)

Operaţia 3. Preluare din atac în condiţii apropiate de joc

Operaţia 4. Preluare din atac în condiţii de dificultate (sarcini precise în ceea ce

priveşte traiectoria şi direcţia mingii – locul unde trebuie să ajungă mingea)

Model operaţional pentru însuşirea ridicării pentru atac

Operaţia 1. Ridicare cu accent pe ansamblul acţiunii în condiţii uşoare

Operaţia 2. Ridicare cu accent pe oprire cu piciorul drept mai în faţă şi pe

menţinerea cupei în poziţie finală

Operaţia 3. Ridicare în condiţii apropiate de joc

Operaţia 4. Ridicare în condiţii de dificultate (sarcini precise în ceea ce priveşte

combinaţiile în atac)

Model operaţional pentru însuşirea blocajului

Operaţia 1. Exersarea ansamblului acţiunii în condiţii uşoare şi foarte uşoare

Operaţia 2. Exersarea ansamblului cu accent pe consolidarea aspectelor

dominante din componenta tehnică (apropierea antebraţelor şi acţiunea agresivă a

palmelor pe minge la contactul cu aceasta)

Operaţia 3. Exersarea blocajului în condiţii apropiate de joc

Model operaţional pentru însuşirea plonjonului pe spate, lateral, cu intervenţie

de sus şi de jos, cu una, cu două mâini şi cu alte segmente

Operaţia 1. Plonjon pe spate-lateral în condiţii uşoare

Operaţia 2. Plonjon cu accent pe ghemuire pronunţată – intervenţie la minge şi

rulare pe spate cu relaxarea articulaţiilor coloanei şi menţinerea bărbiei în piept

Operaţia 3. Plonjon pe spate şi lateral în condiţii apropiate de joc67

Page 66: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Model operaţional pentru însuşirea dublării şi a plasamentului

Operaţia 1. Dublare-plasament cu accent pe ansamblu în condiţii uşoare în

situaţiile principale ale jocului

Operaţia 2. Dublare-plasament cu accent pe acţiunea celui mai apropiat jucător

Operaţia 3. Dublare-plasament în condiţii apropiate de joc

Model operaţional pentru însuşirea preluării din plasă

Operaţia 1. Preluare din plasă din minge aruncată cu precizarea direcţiei şi

locului

Operaţia 2. Preluare din plasă, cu traiectorie înaltă pentru atacu sau cu efect

spre adversar

Operaţia 3. Preluare din plasă în condiţii apropiate de joc

Model operaţional pentru însuşirea combinaţiilor în atac

Operaţia 1. Combinaţii în atac cu participarea întregii echipe la primirea

serviciului şi din situaţii de apărare fără blocaj şi, apoi, cu blocaj individual, din minge

venită uşor de la adversar – jucătorii efectuează preluare, ridicare şi atac cu intensitate

mică spre instructor, care serveşte sau atacă uşor din autoaruncare

Operaţia 2. Exersarea combinaţiilor cu accent pe includerea numai a jucătorilor

solicitaţi direct

Operaţia 3. Exersarea combinaţiei în condiţii apropiate de joc

Model operaţional pentru însuşirea sistemului de apărare

Operaţia 1. Exersarea ansamblului sistemului de apărare în condiţii uşoare

Operaţia 2. Exersarea ansamblului sistemului de apărare cu accent pe

consolidarea acţiunii jucătorilor din linaa a II-a

Operaţia 3. exersarea sistemului de apărare în condiţii de adversitate

68

Page 67: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Capitolul VIII. Planificarea instruirii la ciclul gimnazial

Un bun antrenor şi nu numai (educator, profesor de educaţie fizică, instructor

pentru pregătire fizică, trebuie să cunoască metodologia de lucru atât din punct de

vedere teoretic cât ţi practic, capacitatea specialiştilor de a le defini, de a le

sistematiza, şi de a cunoaşte tendinţele evolutive), asigură succesul în alcătuirea unei

echipe performante.

Tehnica are un caracter dinamic, ţînându-se cont în procesul de instruire de mai

multe particularităţi (anatomice, psihologice, biomecanice etc.) ale elevilor.

Caracterul individual al tehnicii este dat de executarea actului motric, specific

fiecărui individ, caracterizat de:

- constituţia fizică, constituţia morfologică;

- poziţia centrului de greutate;

- nivelul de motricitate;

- structura psihică; toate aceste caracteristici rezultând din profilul tehnic

individual al fiecărui jucător.

Tactica de joc reprezintă sistemul de acţiuni selecţionate, aplicate şi pregătite

anticipat utilizate în jocul echipei în funcţie de adversar şi condiţii de concurs, în scopul

obţinerii victoriei.

Dacă o echipă este foarte bine pregătită fizic, psihic, teoretic, tehnic, tactica va fi

hotărâtoare în desemnarea câştigătorului, dar nici ea nu se poate construi pe un fond

sărac în ceea ce priveşte pregătirea fizică şi tehnică, deci se condiţionează reciproc.

Tactica adoptată de o echipă trebuie să se caracterizeze prin:

- accesibilitate – să corespundă nivelului tehnic, particularităţilor fizic şi psihice

ale jucătorilor;

- elasticitate – posibilitatea jucătorilor de a se adapta la situaţiile problemă

apărute în joc, de a acţiona creator şi cu spirit de responsabilitate în favoarea

proprie echipei.

Pregătirea fizică asigură fondul energetic al performanţei, contribuind la

creşterea indicilor funcţionali şi morfologici (întărirea articulaţiilor, ligamentelor,

dezvoltarea musculaturii şi prepararea ei pentru efectuarea lucrului mecanic) şi, în

consecinţă, a calităţilor motrice, deci sporirea capacităţii generale de efort a

organismului, care va permite obţinerea bagajului tehnico-tactic prevăzut în

regulamentul de concurs.69

Page 68: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

La copii şi juniori pregătirea fizică generală este prezentă în modelul de

pregătire a antrenamentului sportiv.

Pregătirea psihică este şi ea una din componentele de bază ale

antrenamentului în sine, de valoarea ei depinzând reuşitele în competiţii. Această

componentă a jocului nu poate fi limitată doar la factorii morali şi volitivi pentru că ei îi

angrenează şi pe cei intelectuali şi atitudinali, alcătuind manifestări ale psihicului uman.

Indiferent de vârstă, valoarea sportului, experienţa de concurs, elevul trebuie

pregătit psihic în funcţie de aceste particularităţi, de nivelul concursurilor (zonale,

naţionale, internaţionale) în mod gradat.

Pregătirea teoretică reprezintă „ansamblul informaţiilor însuşite de sportiv în

vederea cunoaşterii şi explicării principiilor, regulilor şi metodelor care determină

creşterea capacităţii sale de efort şi de performanţă, ca şi anticiparea concursului

următor pentru abordarea lui adecvată”

Antrenorul are un rol important aici, el este supervizorul şi programatorul întregii

pregătiri, pentru că are rolul de a transmite cunoştinţe jucătorului pentru a determina

participarea acestuia conştientă în procesul de antrenament şi să optimizeze

randamentul în instruire şi în concurs.

Componentele de bază ale pregătirii teoretice:

cunoştinţele teoretice aferente înţelegerii biomecanicii tehnicii sportive, a

unor legităţi fiziologice şi igienice, a naturii efortului;

cunoaşterea regulamentului de joc şi interpretarea lui tactică;

noţiuni privitoare la înţelegerea cerinţelor, concepţiei de joc, a sistemului şi

modului lor de funcţionare;

cunoştinţe privitoare la autoeducarea în procesul complex al pregătirii

psihologice;

cunoştinţe privitoare la alimentaţia corectă, refacerea după efort şi

recuperarea după accidentări.

Timp de lucru (recomandat)

6 ore

Rezumat Jocul de volei apare în programa şcolară la nivelul clasei a V-a, dar elemente pregătitoare pentru toate jocurile sportive pot fi introduse de la clasa a IV-a.Obiectivele acesui joc sportiv sunt diferite funcţie de cadrul formal: lecţie de educaţie fizică, lecţia-opţional sau activităţi sportive. Cerinţele pentru optimizarea instruirii urmăresc: structurarea modelelor de joc, raţionalizarea conţinutului tehnico-tactic; extinderea

70

Page 69: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

jocului cu efectiv redus; operativitatea maximă în cadrul exersării; autopregătirea şi stimularea activităţii independente; dublarea exersării statice cu acţiuni dinamice; sistemul de acţionare eficient; metodele, procedeele metodice, formele de organizare în lecţie. Formele de autopregătire şi autoconducere vizează exersarea globală, lucrul pe părţi, repetarea multiplă, exersarea grupată a aunor acţiuni. Programa Naţională de Educaţie Fizică şi Sport pentru clasele V-VIII prevede următoarele aspecte: competenţe generale, valori şi atitudini, obiective cadru, obiective de referinţă specifice fiecărui obiectiv cadru. A fost porezentat conţinutul jocului de volei pentru fiecare clasă şi an de instruire. Stabilirea clară, precisă a modelului de joc constituie o cerinţă de bază a performanţei în volei la orice nivel. Modelul de joc trebuie să cuprindă dispozitivele, acţiunile de bază şi cele secundare pe linii, zone în atac, apărare, la primirea şi efectuarea serviciului. În conturarea modelelor intermediare de joc trebuie să se plece de la conţinutul modelului final. Au fost prezentate 3 modele intermediare de joc pentru ciclul gimnazial, dar şi modelele operaţionale pentru însuţirea acţiunilor tehnico-tactice la acest nivel.

Concluzii Practicarea jocului de volei la acest nivel în cadru formal (lecţiile de educaţie fizică) presupune identificarea obiectivelor (în conformitate cu programa de educaţie fizică), alegerea metodelor şi mijloacelor de instruire în concordanţă cu modelul final de joc.

Temă Prezentaţi la alegere structuri de 6 exerciţii pentru fiecare operaţie din cadrul modelului operaţional pentru însuşirea unei acţiuni tehnice/tactice individuale sau colective

Surse bibliografice - Programa de educaţie şifică şi sport, Ministerul educaţiei şi Cercetării, 2013

- Grapă, F., Mârza, D. – Volei în învăţământ, ed. Plumb, Bacău, 1996- Scarlat, E. - “Lecţia de educaţie fizică – metode şi mijloace”, ed.

Sport-Turism, Bucureşti, 1981 - Balaiş, F. - “Îndrumar practico-metodic -volei”, ed. Sport-Turism,

Bucureşti, 1975 - Ghenadi, V., Gârleanu, D., Ciuhureanu, I., Grapă, F., Ene, G.,

Steribaum, P., Mârza, D. – Volei - obiectivizarea instruirii, ed. Plumb, Bacău, 1995

- Tărchilă, N.; Şerban, M. – Volei pentru juniori, editura Sport-Turism, Bucureşti, 1975

71

Page 70: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Capitolul IX. Particularităţile organizării de competiţii şi elemente de întrecere în

lecţia de educaţie fizică cu sarcini din volei

IX.1. Particularităţile organizării de competiţii şi alte elemente de întrecere în

lecţie şi în ora de activităţi sportive

De la început trebuie precizat că organizarea unor competiţii trebuie să

contribuie la rezolvarea sarcinilor educaţiei fizice şcolare. Astfel, se recomandă:

fixarea celor mai buni căpitani de echipă (cunoştinţe de regulament,

prestanţă);

alegerea echipelor fie echilibrate, fie pe 1,2 categorii valorice de la începutul

lecţiei sau pe parcursul acesteia;

competiţia poate fi organizată fie cu toată clasa (frontal), fie pe două ateliere

dar este indicat să se folosească seturi de până la 6 sau 11 puncte;

profesorul are rol de supraveghere, organizare atât a bazei materiale cât şi a

competiţiei; conducerea directă se realizează de către elevi, iar centralizarea

de către profesor;

arbitrajul va fi asigurat de către căpitanii de echipă de echipă, care trebuie să

posede cunoştinţe de regulament.

IX.2. Organizarea de competiţii

Competiţiile pot avea un caracter oficial sau pot fi amicale. Cele oficiale sunt

organizate de către federaţiile de specialitate, de către comisiile judeţene din

subordinea sa, de către alte foruri (inspectorate şcolare) şi departamente. Aceste

competiţii se desfăşoară sub formă de campionate (pe diferite categorii), cupe,

întâlniri etc.

Competiţiile amicale se pot organiza de către cluburi în scop de verificare,

pregătire, comemorarea unor date festive.

Organizarea concretă a unei competiţii trebuie să aibă un regulament. Acesta

trebuie să cuprindă toate problemele legate de desfăşurarea sa şi se referă la:

- denumirea competiţiei (campionat, cupă);

- scopul pentru care se face;

- cine organizează (F.R.V., Clubul etc.);

- durata;

- dreptul de participare (categorii de jucători, legitimaţii, taxe etc.);

- sistemul de disputare;

72

Page 71: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

- modul de alcătuire a clasamentului;

- termen de înscriere;

- titluri;

- premii.

Pentru buna desfăşurare este necesar să fie mai multe comisii care să ducă la

îndeplinire o serie de probleme specifice conform regulamentului întocmit: comisia

tehnică, comisia de publicitate, comisia administrativă etc. În cazul competiţiilor mari

(internaţionale, de anvergură) se poate alcătui şi un juriu de onoare, un juriu de

organizare şi un juriu de apel.

IX.3. Sistemul de disputare

Sunt cunoscute două sisteme de programare: turneu ciclic, conform căruia

fiecare echipă se întâlneşte pe rând cu toate celelalte, şi eliminatoriu, atunci când

echipa învinsă părăseşte competiţia.

În unele cazuri se pot aplica ambele sisteme (de exemplu, un campionat se

poate desfăşura în primele faze după sistemul turneu, iar în fazele superioare după

cel eliminatoriu, sau invers).

Avantajele şi dezavantajele sistemelor:

- sistemul turneu: fiecare echipă întâlneşte toate echipele din campionat,

aprecierea efectuându-se după disputarea mai multor meciuri; dezavantaje:

durată mare;

- sistemul eliminatoriu: participare la competiţie a unui număr mai mare de

echipe, timp de desfăşurare mai redus; dezavantaj: număr mic de jocuri

(meciuri) efectuate de o echipă.

În continuare, sunt prezentate câteva formule ale Tabelei Berger, utilizată în

competiţiile de tip turneu, în funcţie de numărul echipelor şi de tragerea la sorţi de la

începutul competiţiei.

Formula pentru 4(3) echipe:

I II III1-4 4-3 2-42-3 1-2 3-1

Formula pentru 6(5) echipe:

I II III IV V1-6 6-4 2-6 6-5 3-62-5 5-3 3-1 1-4 4-23-4 1-2 4-5 2-3 5-1

73

Page 72: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Formula pentru 8(7) echipe:

I II III IV V VI VII1-8 8-5 2-8 8-6 3-8 8-7 4-82-7 6-4 3-1 7-5 4-2 1-6 5-33-6 7-3 4-7 1-4 5-1 2-5 6-24-5 1-2 5-6 2-3 6-7 3-4 7-1

Formula pentru 10(9) echipe:

I II III IV V VI VII VIII IX1-10 10-6 2-10 10-7 3-10 10-8 4-10 10-9 5-102-9 7-5 3-1 8-6 4-2 9-7 5-3 1-8 6-43-8 8-4 4-9 9-5 5-1 1-6 6-2 2-7 7-34-7 9-3 5-8 1-4 6-9 2-5 7-1 3-6 8-25-6 1-2 6-7 2-3 7-8 3-4 8-9 4-5 9-1

Formula pentru 12(11) echipe:

I II III IV V VI VII VIII IX X XI1-12 12-7 2-12 12-8 3-12 12-9 4-12 12-10 5-12 12-11 6-122-11 8-6 3-1 9-7 4-2 10-8 5-3 11-9 6-4 1-10 7-53-10 9-5 4-11 10-6 5-1 11-7 6-2 1-8 7-3 2-9 8-44-9 10-4 5-10 11-5 6-11 1-6 7-1 2-7 8-2 3-8 9-35-8 11-3 6-9 1-4 7-10 2-5 8-11 3-6 9-1 4-7 10-26-7 1-2 7-8 2-3 8-9 3-4 9-10 4-5 10-11 5-6 11-1

Timp de lucru (recomandat)

2 ore

Rezumat Organizarea unor competiţii contribuie la rezolvarea sarcinilor educaţiei fizice şcolare. Competiţiile pot avea un caracter oficial sau pot fi amicale, desfăşurate după un regulament dinainte stabilit şi cunoscut de către toate echipele. Două sisteme de desfăşurare a competiţiilor în volei sunt folosite: sistem turneu şi sistem eliminatoriu, fiecare dintre acestea cu avantaje şi dezavantaje. Au fost prezentate o serie de formule de joc, funcţie de numărul de echipe.

Concluzii Participarea în competiţii oferă posibilitatea fiecărei echipe de a evolua, dar şi de autoevaluare a nivelului de pregătireîntrecerile sunt foarte bine primite de către elevi de toate vârstele, indiferent de tipul competiţiei, amical sau oficial.

Teme Prezentaţi modul de organizare a unei competiţii (număr de echipe, sistem de joc la alegere)

Surse bibliografice - www.frv.ro - Scarlat, E. - Lecţia de educaţie fizică – metode şi mijloace, ed.

Sport-Turism, Bucureşti, 1981- Rusu F.- Curs de volei, ed. Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca,

2007- Iacob I, Braharu, O., Ştirbu, C. - Volei – caiet de lucrări practice, ed.

74

Page 73: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Univ. “Al.I.Cuza”, Iaşi,1997Capitolul X. Tactica jocului de volei

X.1 Tactica – delimitări conceptuale

Tactica reprezintă un sistem coerent de acţiuni selecţionate, planificate şi

pregătite anticipat spre a fi utilizate în jocul echipei în funcţie de adversar şi condiţiile

de concurs, pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp în scopul îndeplinirii

obiectivelor de performanţă stabilite. (Colibaba, Bota, 1998)

În lucrările de specialitate, tactica este definită ca fiind în general „învăţarea

conducerii luptei sportive”, „sistem de planuri, de atitudini şi alternative de decizie

pentru un succes sportiv optim”, „totalitatea acţiunilor colective prin care, punând în

valoare capacităţile proprii şi deficienţele adversarului, rezolvăm sarcinile de joc”, sau

„folosirea unor forme raţionale ale metodelor şi mijloacelor de conducere a jocurilor cu

scopul de a obţine victoria”.

Putem spune că tactica cuprinde totalitatea aptitudinilor individuale şi colective,

acţiuni ale sportivului şi echipei, în baza respectării regulamentului de joc, al

coechipierului şi comportamentul acestuia, precum şi a condiţiilor obiective, în scopul

eficientizării la maximum a propriilor posibilităţi de performanţă în sensul unui rezultat

cât mai bun sau a unei performanţe optime.

În evoluţia jocului de volei, creşterea măiestriei tehnice a jucătorilor, ca şi unele

schimbări ale regulamentului au făcut ca în unele perioade una din cele două

componente – apărarea sau atacul – să depăşească obişnuitul etapei respective,

atrăgând după sine schimbări importante atât în forma cât şi în structura jocului. Toate

aceste schimbări au pus probleme destul de serioase de ordin tehnico-tactic în faţa

specialiştilor şi a sportivilor, care, împreună, printr-o muncă asiduă, au reuşit să

găsească soluţii şi metode de rezolvare şi echilibrare a situaţiilor respective. Pe scurt

se poate afirma că tactica reprezintă busola tuturor sportivilor indiferent de gradul de

dificultate al competiţiei şi caracterul ei (de pregătire sau oficială).

Noţiunile de strategie şi tactică definesc ideea de planificare, inteligenţă, efect,

comportament specific şi sunt frecvent folosite în limbajul sportivului. Strategia provine

de la cuvintele greceşti – „stratos” – armată şi „agein” – a conduce, iar tactica

înseamnă „parte din educaţie a tineretului privind arta şi modul de a folosi armele”.

Strategia însemnă un plan de acţiuni şi atitudini în cadrul regulamentului

competiţiei, în care s-au luat în considerare propriile slăbiciuni şi calităţi.

75

Page 74: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Strategia – poate fi definită ca fiind planul de ansamblu, tactica – modalitatea de

executare sau îndeplinire a planului. Strategia înseamnă să câştigi în final, tactica, să

câştigi mai multe puncte, mai multe seturi.

Strategia şi tactica sunt legate într-un raport temporal în care strategia

înseamnă un contact de acţiune de lungă durată, iar tactica unul cu finalizare pe o

durată mai scurtă. În timp ce strategia ţine seamă de planul de acţiune şi de

posibilităţile de decizie ale adversarului, fără a le influenţa însă, tactica urmăreşte

aplicarea şi realizarea planificată a acţiunilor impuse de strategie. Tactica urmăreşte

influenţarea (specularea ) situaţiilor de joc sau dictate de adversar, prin măsuri ce se

pot schimba dar cu efect imediat şi care impune cunoştinţele necesare domeniului.

Ceea ce caracterizează acţiunile şi atitudinile „strategului” sau „tacticianului”

este că ele sunt de el însuşi astfel structurate, încât să respecte regulile eficienţei, ale

câştigului maxim, al pierderilor minime.

Este limpede că importanţa strategiei şi tacticii în jocul de volei are un rol

deosebit, dat fiind specificul acesteia. Stăpânirea tacticii şi strategiei în sport este un

fenomen în continuă evoluţie. Metodele descoperite prin experienţă şi cercetare

contribuie substanţial la progresul cunoştinţelor tehnice şi tactice. În sporturile unde

calităţile motrice complexe sunt importante pentru performanţă – deci în jocul de volei

– se pot lua în considerare următorii factori:

- Creaţi şi stabiliţi un model adecvat, pe măsura tehnicii şi strategiei eficiente;

- Indicaţi direcţia şi căile cele mai eficace pentru stăpânirea tehnicii şi strategiei;

- Folosiţi abordarea cea mai raţională pentru perfecţionarea tehnicii şi strategiei,

pentru a produce cel mai bun model de măiestrie în domeniu.

Prin cunoaştere şi gândire tehnico-strategică, pot fi valorificate premise

importante de performanţă şi folosite în situaţii favorabil, astfel încât „cel mic” să poată

câştiga în faţa „celui mare”, „cel slab” fizic să poată avea succes în faţa celui puternic,

„cel în vârstă ”, cu experienţă să-l învingă pe cel „tânăr”.

X.2 Componentele tacticii

Spre deosebire de alte sporturi, în jocul de volei tactica are un rol determinant.

De aceea, în sfera tacticii jocului de volei sunt cuprinse „atât laturi ale pregătirii

teoretice concretizate în principii, noţiuni, concepte şi reguli, cât şi acţiuni practice sub

forma exerciţiilor şi combinaţiilor tactice” (Dragnea, 1996, citat de Iacob şi Păcuraru,

2004, p. 98).

76

Page 75: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Tactica presupune o concepţie unitară de desfăşurare a activităţii voleibaliştilor

în joc, realizat prin acţiuni individuale şi colective, organizate şi coordonate în scopul

obţinerii victoriei. Realizarea tacticii este condiţionată de pregătirea tehnică, fizică,

teoretică, psihologică, tehnica asociată cu gândirea fiind totuşi factorul principal care

caracterizează concepţia şi intenţiile tactice.

Tehnica şi tactica formulează o unitate dialectică, ele condiţionându-se şi

influenţându-se reciproc. În condiţiile activităţii reale ale jocului de volei, tehnica este

practic inseparabilă de tactică şi îşi găseşte expresia în noţiunea „acţiuni tehnico-

tactice” şi chiar se poate sublinia faptul că „tehnica condiţionează tactica”.

Majoritatea autorilor sunt unanim în aprecierea faptului că asimilarea tehnicii şi

tacticii trebuie să devină obiectivul principal al instruirii încă din etapa de iniţiere .

Fig. nr. 34 Componentele tacticii (după Wieneck 1980,

citat de Dragnea, 1996, p. 152)

Sistemul de joc – este propriu sporturilor de echipă, el presupunând

dispunerea jucătorilor în teren şi valorificarea lor diferită în fazele de atac şi de apărare

77

Page 76: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

în vederea obţinerii superiorităţii şi a concretizării ei prin acumularea de puncte. Se

stabileşte în funcţie de concepţia tactică şi planul tactic.

Sistemul ideal este acela în care jucătorii pe care îi avem sunt aşezaţi în teren

şi acţionează astfel încât se valorifică la maximum potenţialul lor.

Acest concept este sinonim cu concepţia de joc prin care se înţelege modul de

exprimare a componenţilor unei echipe, individual şi colectiv, privind organizarea

tehnico-tactică, în mod general, precum şi în tactica specială folosită în jocul de volei în

trei situaţii: în apărare, în atac şi la serviciu în funcţie de fiecare adversar.

Concepţia de joc variază în funcţie de adversar, pe când sistemul de joc este

relativ constant. Relaţia dintre cele două concepte este asemănătoare cu cea stabilită

între strategie şi tactică, strategia stabilind linii generale, directoare ale pregătirii, iar

tactica evidenţiază modul concret de aplicare în condiţii de joc. Între cele două

concepte există o strânsă relaţie de interdependenţă. În ultima vreme se foloseşte şi

conceptul de ştiinţă a jocului, care le include pe toate celelalte, alcătuind un schelet

închegat.

Planul tactic reprezintă ansamblul acţiunilor stabilite în vederea rezolvării

problemelor tactice ridicate de pregătirea şi desfăşurarea acţiunii de atac şi de

apărare.

Planul tactic este inclus în concepţia de joc şi este elaborat pentru o situaţie

concretă şi poate avea următoarele scopuri:

- Informarea sportivilor despre locurile, instalaţiile şi condiţiile specifice în care se

va organiza concursul;

- Cunoaşterea şi analiza viitorilor adversari: analiza trebuie să ia în considerare

punctele forte ale fiecărui factor de pregătire;

- Folosirea performanţei anterioare a echipei (sportivului) ca bază pentru a-i

consolida încrederea. Fără a trece cu vederea slăbiciunea echipei (sportivului),

se pune accentul pe punctele forte pe care se va construi cu optimism dar şi cu

realism.

- Stabilirea unor obiective realiste pentru competiţii, folosind toate aceste date de

referinţă.

Planificarea jocului şi gândirea tactică se manifestă în următoarele faze:

- Organizarea preliminară a planului de joc;

- Aplicarea planului de joc şi a obiectivelor lui tactice în situaţii de joc;

- Analiza aplicării planului de joc

78

Page 77: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Stilul de joc însumează caracteristicile somatice, fizice şi tehnice ale jucătorilor

unei echipe.

Sarcinile pregătirii tactice se rezolvă prin acţiuni, cunoştinţe şi deprinderi.

Acţiunea tactică este componentă de bază a factorului pregătire tactică, care se

manifestă într-o formă combinată întrucât este alcătuită în egală măsură din calităţi

fizice, psihice şi deprinderi motrice şi include un sistem de structuri care se rezolvă mai

întâi mental şi apoi motric.

Acţiunile tactice sunt instrumente practice de realizarea a planului tactic şi

concepţiei tactice. De fapt sunt componentele concrete ale tacticii. „Acţiunile tactice” se

reprezintă ca structuri înlănţuite, denumite combinaţii, scheme şi iniţiative individuale,

efectuate în scopuri tactice şi bine determinate.

Rezolvarea unor acţiuni tactice este dependentă de o serie de factori favorizanţi

cum ar fi:

- puterea şi calitatea priceperii evenimentelor tactice (aria câmpului, dinamica

acţiunilor, anticiparea cunoştinţelor);

- acuitatea vederii periferice;

- nivelul receptorilor specializaţi (simţul tactil);

- valorificarea experienţei de concurs;

- sesizarea detaliilor dintr-o anumită situaţie tactică;

- raportarea unei situaţii tactice la posibilităţile proprii de acţionare cu şansa de

reuşită;

- capacitatea de alegere a momentului favorabil de acţionare.

79

Page 78: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Fig. nr. 35 Tactica jocului de volei (după Iacob şi Păcurare, 2004, p. 101)

80

Page 79: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Acţiunea tactică se manifestă în rezolvarea motrică a sarcinii tacticii.

Rezolvarea motrică reprezintă în sine o activitate complexă care cere jucătorului de

volei o manifestare adecvată a capacităţii psihice şi fizice. Aceasta presupune o

activitate mentală productivă creatoare, legată de o bună folosire a capacităţilor fizice

şi a deprinderilor tehnice. Percepând şi analizând situaţia de joc, voleibalistul decide

acţiunea tactică care trebuie luată, la început mental apoi executoriu. În jocul de volei

acţiunile tactice se desfăşoară pe mai multe faze dintre care unele sunt de natură

psihologică iar altele de natură motrică, concrete de rezolvare a situaţiei tactice.

După Dragnea (1996, p.159) acţiunile tactice se desfăşoară pe mai multe faze

dintre care mai multe sunt de natură psihologică şi una motrică:

- perceperea şi analiza situaţiei competiţionale care favorizează o anumită

acţiune tactică, sau informarea senzorială, după care urmează prelucrarea

datelor culese;

- rezolvarea mentală prin elaborarea unei strategii adecvate şi a deciziei;

- aplicarea practică concretă a deciziei;

- analiza efectelor acţiunii tactice.

Pentru succesul deciziei motrice este necesar ca în cel mai scurt timp, pe

baza percepţiei şi analizei situaţiei de joc, jucătorul de volei să găsească cel mai scurt

drum de aplicarea al acesteia. Mai mult, el trebuie să aleagă întotdeauna cea mai

bună decizie privind situaţia tactică, care poate fi rezolvată datorită bagajului de

procedee tactice pe care-l posedă. Dacă acţiunea tactică a fost rezolvată, atunci

jucătorul va opta în viitor, în situaţii similare, pentru aceeaşi soluţie. In caz de

nereuşită, este necesară cunoaşterea cauzelor care au generat o analiză grăbită,

insuficientă sau superficială a situaţiei, gândire slab dezvoltată, memorizare inexactă,

execuţie tehnică eronată, calităţi motrice şi psihice necultivate.

Acţiunile tactice ale jucătorului de volei se pot considera acte de anticipare la

apariţia excitantului. Plasamentul preliminar la minge sau alegerea precisă a locului în

teren, sunt acţiuni posibile ca rezultat al perceperii şi prelucrării rapide a informaţiilor

care sosesc fie de la excitanţii externi, fie de la memorie, care acumulează date din

activitatea tactică anterioară. Sunt multe situaţii de joc când cele mai rapide acţiuni de

răspuns ale sportivului sunt insuficiente pentru deplasările preliminare necesare, când

viteza de zbor a mingii depăşeşte de câteva ori viteza de deplasare a jucătorului de

volei. În această situaţie in ajutorul voleibalistului vine aptitudinea de anticipare a

81

Page 80: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

acţiunilor adversarului şi ocuparea din timp a poziţiei optime de acţiune. Această

anticipare a situaţiilor complexe de joc este determinată de gândirea tactică.

Cunoştinţele tactice – se bazează pe informaţiile generale şi speciale

furnizate de competiţie, care reprezintă premisele dezvoltării capacităţii tactice şi

creativităţii sportivilor. Aceste informaţii rezultă din cunoaşterea regulamentului de

concurs, a condiţiilor organizatorice şi a datelor cu privire la metodica instruirii tactice,

care urmăreşte valorificarea raţională şi eficientă a potenţialului de joc în funcţie de

anumiţi parametri (calitatea adversarului, slăbiciunile lui, condiţiile exterioare de

concurs – temperatura, umiditatea, luminozitatea, fusul orar, ora jocului, calitatea

arbitrajului, reacţia suporterilor echipei gazda etc.).

Deprinderea tactică – reprezintă ansamblul mişcărilor automatizate,

structurate într-o anumită succesiune, prin care se rezolvă o sarcină tactică, se

caracterizează prin precizie, ritmicitate şi similitudine a mişcărilor la fiecare reluare.

Automatizarea este o condiţie a formării deprinderilor tactice. De aceea este nevoie de

un număr de repetări conştientizat pentru eventuale adaptări la situaţiile imprevizibile

sau limită.

Procedeele tactice – cuprind sisteme de joc care se subîmpart în combinaţii şi

variante tactice. Mijloacele tacticii cuprind tot arsenalul acţiunilor motrice ale jucătorului

de volei: deplasări în teren, pasa, lovitura de atac, blocajul, serviciul etc.

Calitatea tactică – este capacitatea sportivului de a-şi valorifica potenţialul fizic,

motric, psihic, şi intelectual în concordanţă cu realităţile jocului, care, deşi pot fi

anticipate, poartă în sine un oarecare procent de neprevăzut, ceea ce impune

adaptarea unor soluţii de moment.

Fără a nega sau neglija contribuţia celorlalte componente ale pregătirii, afirmăm

că jocul de volei se caracterizează şi constă din tehnică şi ceea ce denumim

convenţional gândire tactică. Ea este aceea care dă conţinut tactic procedeelor

tehnice , are un caracter activ, favorizând creaţia în joc, fiind inclusă în orice acţiune

motrică. În jocul de volei, gândirea tactică acţionează eficace atunci când dispune de

un fond bogat de procedee tehnice, experienţă competiţională şi pregătire tactică.

Gândirea tactică se educă şi se dezvoltă cu ajutorul materialelor abstracte şi

concrete intuitive, acumulate în procesul de antrenament prin exerciţii practice. După

Bompa (2001) gândirea tactică cuprinde următoarele capacităţi:

Evaluarea realistă şi concretă a adversarului, ca şi a propriului sportiv;

Rememorarea instantanee a deprinderilor şi combinaţiilor tactice ce pot fi

folosite în anumite situaţii specifice de joc;82

Page 81: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Anticiparea şi contraatacarea acţiunilor tactice ale adversarilor;

Disimularea sau deghizarea intenţiilor tactice pentru a împiedica adversarii să

descopere şi să contracareze planul de atac;

Coordonarea perfectă a acţiunilor individuale cu tactica echipei.

Formele tacticii presupun executarea acţiunilor tehnico-tactice individual

(tactica individuală), pe grupe de jucători sau pe ansamblul echipei (tactica colectivă).

Această diferenţiere permite o mai clară înţelegere a executării sarcinilor tactice,

individual sau pe grupe de jucători. În principiu, toate acţiunile din cadrul unui joc de

volei se desfăşoară în cadrul sarcinilor tactice ale echipei.

Pregătirea tactică se realizează cu mijloacele tehnice şi deci profilul efortului şi

structura tehnică a jocului de volei determină natura mijloacelor necesare formării şi

automatizării acţiunilor de joc şi deprinderilor tactice.

În jocul de volei pregătirea tactică cuprinde:

Stabilirea direcţiilor valorificării - în condiţii de joc – potenţialului somatic,

funcţional, motric şi tehnic al echipei dobândit prin selecţie şi antrenament;

Elaborarea sistemelor de acţionare ce vor sta la bază organizării, pregătirii şi

evoluţiei sportivilor în concurs, în funcţie de particularităţile adversarilor şi de

nivelul obiectivelor de performanţă;

Automatizarea execuţiei în condiţii asemănătoare celor din competiţii, ţinând

seamă de situaţii anticipate sau neprevăzute în jocurile oficiale.

Măiestria tactică se bazează pe o cunoaştere teoretică profundă şi pe

capacitatea de a aplica tactica în funcţie de particularităţile competiţiei.

Pregătirea tactică poate include aceste sarcini:

studierea principiilor strategiei sportive;

studierea legilor şi regulamentelor competiţiilor din sportul sau proba respectivă;

investigarea şi cunoaşterea calităţilor tactice ale celor mai buni sportivi din

sportul considerat;

cercetarea strategiei viitorilor adversari şi a potenţialului lor fizic şi psihologic;

studierea specificului instalaţiilor şi a cadrului unde va avea loc viitoarea

competiţie;

dezvoltarea tacticilor individuale pentru competiţia următoare, pe bază punctelor

forte şi slabe, în lumina ultimilor două aspecte;

analiza performanţelor trecute în vederea confruntării cu viitorii adversari;

învăţarea şi repetarea acestui model la antrenamente până când devine un

stereotip dinamic.83

Page 82: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Prin prisma celor arătate până acum, acţiunile tactice colective specifice jocului

de volei se caracterizează prin următoarele:

fazele de atac şi apărarea se succed rapid şi cu ritmicitate variabilă, impunând

atenţiei stabilitate şi capacitate de distribuţie;

adaptabilitatea tacticii se concretizează prin capacitatea de rezolvare a unor

situaţii de joc, rezultat din stilul diferit de la o echipă la alta , de la jucător la

jucător;

tactica colectivă trebuie să fie rezultanta capacităţilor tehnice şi fizice ale

componenţilor echipei care să acţioneze conform cerinţelor teoretice ale

sistemului de joc pe baza unei pregătiri psihologice adecvate.

X.3. Greşeli frecvente şi metodica corectării greşelilor de tactică

A. Tactica la efectuarea serviciului

Greşeli frecvente

Cauzele greşelilor Metodica corectării greşelilor de

execuţie

- efectuarea greşelii „zonă” -

schimbarea aşezării în teren între

jucători înainte de efectuarea

serviciului;

- poziţie înaltă la jucătorii ce

efectuează preluarea din serviciu;

- schimbarea aşezării prea lentă a

jucătorilor în linia I sau a II-a pentru

aşezarea în dispozitivul de apărare

sau atac, ceea ce ar duce la o

ineficientă în rezolvarea corectă a

fazei de joc

- exerciţii de atenţie;

- jocuri dinamice;

- comunicarea directă între antrenor şi

jucători;

- exerciţii din preluarea mingii din

serviciu;

- explicarea poziţiei fundamentale pentru

efectuarea preluării din serviciu de către

antrenor

- prezentarea unor exemple concrete prin

folosirea unor fotografii, kinograme,

filme pentru corectarea greşelilor tactice

84

Page 83: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

B. Tactica colectivă în atac

Greşeli frecvente

Cauzele greşelilor Metodica corectării greşelilor de

execuţie

- plasament greşit (nerespectarea

sarcinilor tactice învăţate);

- poziţie înaltă la jucătorii ce efectuează

preluarea din atac;

- preluare defectuoasă din atac, ceea ce

conduce la efectuarea unui atac slab,

previzibil;

- ridicarea (pasarea) greşită a mingii

pentru atac;

- atac ratat din diverse motive: o

preluare defectuoasă, o pasă greşită;

- ineficienţa sau neefectuarea dublajului

în atac;

- lipsa sau o slabă comunicare între linii

şi / sau jucători pentru eficientizarea

acţiunilor din faza de atac

- exerciţii din preluarea mingii din atac;

- jocuri dinamice;

- exerciţii de pasare mingii cu două

mâini de sus;

- exerciţii de pasare mingii cu două

mâini jos;

- comunicarea directă între antrenor şi

jucători;

- prezentarea unor exemple concrete

prin folosirea unor fotografii,

kinograme, filme pentru corectarea

greşelilor tactice;

- exerciţii pentru lovirea mingii în atac

din diferite zone;

- exerciţii de preluare a mingii din atac

Timp de lucru (recomandat)

2 ore

Rezumat Tactica reprezintă un sistem coerent de acţiuni selecţionate, planificate şi pregătite anticipat spre a fi utilizate în jocul echipei în funcţie de adversar şi condiţiile de concurs, pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp în scopul îndeplinirii obiectivelor de performanţă stabilite.Componentele tacticii sunt:- sistemul de joc (propriu sporturilor de echipă) - presupune

dispunerea jucătorilor în teren şi valorificarea lor diferită în fazele de atac şi de apărare în vederea obţinerii superiorităţii şi a concretizării ei prin acumularea de puncte. Se stabileşte în funcţie de concepţia tactică şi planul tactic.

- planul tactic - ansamblul acţiunilor stabilite în vederea rezolvării problemelor tactice ridicate de pregătirea şi desfăşurarea acţiunii de atac şi de apărare.

- stilul de joc - însumează caracteristicile somatice, fizice şi tehnice ale jucătorilor unei echipe.

- acţiunea tactică se manifestă în rezolvarea motrică a sarcinii tacticii. Rezolvarea motrică reprezintă în sine o activitate complexă care cere jucătorului de volei o manifestare adecvată a capacităţii

85

Page 84: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

0psihice şi fizice.- pentru succesul deciziei motrice este necesar ca în cel mai scurt

timp, pe baza percepţiei şi analizei situaţiei de joc, jucătorul de volei să găsească cel mai scurt drum de aplicarea al acesteia.

- cunoştinţele tactice – se bazează pe informaţiile generale şi speciale furnizate de competiţie, care reprezintă premisele dezvoltării capacităţii tactice şi creativităţii sportivilor.

- deprinderea tactică –ansamblul mişcărilor automatizate, structurate într-o anumită succesiune, prin care se rezolvă o sarcină tactică, se caracterizează prin precizie, ritmicitate şi similitudine a mişcărilor la fiecare reluare.

- procedeele tactice – includ sisteme de joc care se subîmpart în combinaţii şi variante tactice.

- calitatea tactică –capacitatea sportivului de a-şi valorifica potenţialul fizic, motric, psihic, şi intelectual în concordanţă cu realităţile jocului, care, deşi pot fi anticipate, poartă în sine un oarecare procent de neprevăzut, ceea ce impune adaptarea unor soluţii de moment.

- jocul de volei se caracterizează şi constă din tehnică şi ceea ce denumim convenţional gândire tactică. Ea este aceea care dă conţinut tactic procedeelor tehnice , are un caracter activ, favorizând creaţia în joc, fiind inclusă în orice acţiune motrică. În jocul de volei, gândirea tactică acţionează eficace atunci când dispune de un fond bogat de procedee tehnice, experienţă competiţională şi pregătire tactică.

- formele tacticii - presupun executarea acţiunilor tehnico-tactice individual (tactica individuală), pe grupe de jucători sau pe ansamblul echipei (tactica colectivă).

- măiestria tactică - se bazează pe o cunoaştere teoretică profundă şi pe capacitatea de a aplica tactica în funcţie de particularităţile competiţiei.

Au fost prezentate greşelile frecvente întâlnite, dar şi metodica corectării acestora pentru acţiunile tactice la efectuarea serviciului şi a celor în atac.

Concluzii Tactica presupune o concepţie unitară de desfăşurare a activităţii voleibaliştilor în joc, realizat prin acţiuni individuale şi colective, organizate şi coordonate în scopul obţinerii victoriei. Realizarea tacticii este condiţionată de pregătirea tehnică, fizică, teoretică, psihologică, tehnica asociată cu gândirea fiind totuşi factorul principal care caracterizează concepţia şi intenţiile tactice.

Teme - Prezentaţi de scurt componentele tacticii- Prezentaţi, la alegere, o succesiune metodică de 8 exerciţii pentru

corectarea greşelilor de tactică colectivă (în atac sau apărare)

Surse bibliografice - Dragnea, A. – Antrenamentul sportiv, ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996

- Iacob, I., Păcuraru, A. - Curs de volei, ed. Univ. “Al.I.Cuza”, Iaşi, 2004

- Rusu F. - Curs de volei, ed. Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2007

86

Page 85: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

87

Page 86: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Capitolul XI. Voleiul în lecţia de educaţie fizică la ciclul liceal. Planificarea

instruirii la ciclul liceal

XI.1. Indicaţii metodice privind jocul de volei în lecţiile de la ciclul liceal vizează:

utilizarea exersării globale a acţiunilor cu finalizare, interesând mai puţin

execuţiile tehnice;

exersarea în structuri de acţiuni după modelul jocului cu dominantă pe

continuitate: organizarea celor trei lovituri, cu trecerea mingii peste plasă;

accent deosebit în lecţie pe elementele de întrecere şi organizarea de

minicompetiţii în care să se realizeze solicitare diferenţiată; jocuri cu efectiv

redus şi cu efective inegale;

dublarea exersării statice cu acţiuni dinamice.

XI.2. Formele de organizare ale activităţilor sportive includ:

lucrul global cu toată clasa;

lucru diferenţiat pe grupe valorice ce asigură un progres mai rapid. Pentru unii

elevi din grupele valorice se va urmări fixarea mai amănunţită a acţiunilor de

bază, pentru alţii consolidarea a 2-3 acţiuni de bază (preluare de sus, servici,

preluare din servici), iar pentru cei din grupa valorică 1 consolidarea acţiunilor

anterioare la care se adaugă lovitura de atac, ridicarea, blocajul individual;

minicompetiţii cu echipe cu efectiv redus sau 6x6, mixte, echipe inegale de

jucători.

Metodele şi procedeele metodice menţionate pentru lecţia de educaţie fizică

vor fi prezente şi în cadrul lecţiei de educaţie fizică, cu accent mai mare pe exersarea

globală şi cea grupată în structuri de acţiuni, oferind avantajul câştigului de timp şi al

însuşirii mai rapide a ansamblului de joc.

XI.3. Obiectivele şi conţinutul jocului de volei la ciclul liceal

Ciclul liceal cuprinde trei cicluri curriculare:

1. ciclul de observare si orientare - cuprinde elevii claselor a IX-a, având ca

obiectiv major, orientarea în vederea optimizării şcolare şi profesionale

ulterioare;

2. ciclul de aprofundare - cuprinde elevii claselor a X- a şi a Xl-a, având ca

obiectiv major adâncirea studiului în specialitatea aleasă, asigurându-se

concomitent o pregătire generală pe bază opţiunilor din celelalte arii curriculare;88

Page 87: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

3. ciclul de specializare - cuprinde elevii claselor a XII-a având ca obiectiv major

pregătirea în vederea integrării eficiente în învăţământul universitar sau pe

piaţa muncii.

Obiectivele cadru pentru învăţământul liceal urmăresc:

dezvoltarea capacităţii motrice generale şi a celei specifice ramurilor de sport;

menţinerea stării de sănătate şi creşterea capacităţii de adaptare la condiţii

variate;

stimularea interesului pentru practicarea independentă a exerciţiilor fizice;

dezvoltarea spiritului de echipă şi de întrajutorare, precum şi a celui competitiv,

în scopul integrării sociale a elevilor.

Standarde curriculare de performanţă specifice învăţământului liceal

pentru disciplina - educaţie fizică şi sportivă sunt:

- realizarea indicilor optimi ai vitezei de deplasare, ai rezistenţei la efort aerob şi

al forţei principalelor grupe musculare;

- folosirea corectă şi eficienţă a deprinderilor motrice de bază şi aplicativ utilitare

în activităţi motrice complexe;

- aplicarea eficienţă a cunoştinţelor şi a tehnicilor de exersare în desfăşurarea

activităţilor respective;

- menţinerea atitudinii corporale corecte, globale şi segmentare;

- respectarea regulilor de joc pe parcursul desfăşurării activităţilor sportive.

Programa de Educaţie Fizică şi Sport pentru clasele IX-XII prevede

următaorele aspecte:

Competenţe generale:

1. Utilizarea limbajului de specialitate în relațiile de comunicare

2. Valorificarea informaţiilor, metodelor şi mijloacelor specifice educaţiei fizice şi

sportului, în vederea optimizării stării de sănătate şi a dezvoltării fizice

armonioase

3. Utilizarea cunoțtințelor, metodelor şi mijloacelor specifice educaţiei fizice şi

sportului, în vederea dezvoltării capacităţii motrice

4. Aplicarea sistemului de reguli specifice organizării ți practicării activităților de

educaţie fizică şi sport şi adoptarea unui comportament adecvat în cadrul

relaţiilor interpersonale şi de grup

5. Valorificarea limbajului corporal pentru exprimarea ți înțelegerea ideilor, stărilor

afective ți a esteticului89

Page 88: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Valori şi atitudini

- Interes pentru îmbogăţirea vocabularului cu terminologia de specialitate

- Disponibilitate pentru colaborare în relaţiile cu profesorul şi colegii

- Preocupare pentru dezvoltarea capacităţii motrice proprii

- Respect faţă de regulile impuse de organizarea ți desfățurarea activităților de

educație fizică şi sport

- Opţiune pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată, prin adoptarea unui regim de

activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea cu

refacerea, timpul ocupat cu timpul liber

- Disponibilitate pentru practicarea independentă a exerciţiilor fizice

- Spirit competitiv şi fair-play

- Interes constant pentru fenomenul sportiv

- Simţ estetic, deschidere pentru frumos

CLASA A IX-A

Competenţe specifice

1.2. Utilizarea terminologiei de specialitate în transmiterea mesajelor

3.1. Aplicarea mijloacelor specifice dezvoltării calităţilor motrice

3.2. Utilizarea deprinderilor motrice în acţiuni motrice complexe

3.3. Aplicarea procedeelor tehnice de bază în forme adaptate de

întrecere/concurs

4.1. Relaţionarea optimă în grupuri diferite, preconstituite sau constituite

spontan

4.2. Aplicarea prevederilor regulamentare ale disciplinelor sportive practicate în

forme adaptate de întrecere/concurs

4.3. Rezolvarea diferitelor sarcini în cadrul acțiunilor tactice de atac şi apărare

5.1. Exprimarea estetică a atitudinii corporale

5.2. Selectarea modelelor de reuțită din lumea sportului]

Conţinut

Procedee tehnice folosite în atac:

- poziţii şi deplasări specifice

- pasarea mingii înainte şi * peste cap

- ridicarea mingii pentru atac

- lovitura de atac procedeu drept

- serviciu de jos şi de sus, din faţă90

Page 89: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Procedee tehnice folosite în apărare:

- poziţii şi deplasări specifice

- preluarea cu două mâini de sus, cu două mâini de jos

- *plonjonul înapoi şi lateral

Acţiuni tactice folosite în atac:

- aşezarea pe teren pentru primirea mingii din serviciu

- * combinaţii în atac cu 2-3 loviri ale mingii, din două zone apropiate

Acţiuni tactice folosite în apărare:

- sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 avansat

- blocajul individual

Joc bilateral:

- 3 x 3, 4 x 4 pe terenuri de dimensiuni reduse

- 6 x 6 pe teren normal

Regulile jocului: atingerea fileului, călcarea liniei de centru şi la serviciu, spaţiul de

serviciu, minge ţinută, dublă sau condusă, rotaţia jucătorilor, punct realizat, încheierea

setului şi a jocului

Informaţii din volei.

CLASA A X-A

Competenţe specifice

1.2. Utilizarea terminologiei de specialitate în relaţionarea cu partenerii de

activitate

3.1. Aplicarea mijloacelor specifice dezvoltării calităţilor motrice

3.2. Utilizarea deprinderilor motrice în acţiuni motrice complexe

3.3. Aplicarea procedeelor tehnice de bază în forme adaptate de

întrecere/concurs

4.1. Relaţionarea optimă în grupuri diferite, preconstituite sau constituite

spontan

4.2. Aplicarea prevederilor regulamentare ale disciplinelor sportive practicate în

forme adaptate de întrecere/concurs

4.3. Rezolvarea sarcinilor metodice şi organizatorice din cadrul activităţilor de

educaţie fizică și sport

5.1. Exprimarea estetică a atitudinii corporale

5.2. Selectarea modelelor de reușită din lumea sportului

91

Page 90: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Conţinut

- Procedee tehnice folosite în atac

- Procedee tehnice folosite în apărare

- Acţiuni tactice individuale şi colective simple, folosite în atac

- Acţiuni tactice individuale şi între doi jucători, folosite în apărare

- Un sistem de joc în atac

- Un sistem de joc în apărare

- Regulamentul de joc

- * Informaţii locale, naţionale şi internaţionale, din volei.

CLASA A XI-A

Competenţe specifice

1.2. Utilizarea terminologiei de specialitate în relaţionarea cu partenerii de

activitate

3.2. Utilizarea deprinderilor motrice şi a procedeelor tehnice în acţiuni motrice

complexe şi în forme adaptate de întrecere/concurs

4.1. Relaţionarea optimă în grupuri diferite, preconstituite sau constituite

spontan

4.2. Aplicarea prevederilor regulamentare ale disciplinelor sportive practicate

4.3. Rezolvarea sarcinilor metodice şi organizatorice din cadrul activităţilor de

educaţie fizică şi sport

5.1. Selectarea modelelor de reuşită din lumea sportului

5.2. Aprecierea obiectivă a nivelului estetic si valoric al unor competiţii la care

participă sau asistă ca spectator, al comportamentului sportivilor, al antrenorilor,

al arbitrilor şi al spectatorilor

Conţinut

- variante de procedee tehnice de serviciu

- variante de procedee tehnice ale loviturii de atac

- structuri tehnico-tactice care să cuprindă 2-3 procedee tehnice de bază

- sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras

- sistemul de atac cu jucătorul-ridicător în zona 2

- regulamentul de joc

- informaţii locale, naţionale şi internaţionale, din volei

92

Page 91: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

CLASA A XII-A

Competenţe specifice

1.2. Utilizarea terminologiei de specialitate în diferite situaţii de comunicare

2.2. Dozarea activităţii motrice în funcţie de reacţiile propriului organism la efort

3.2. Utilizarea deprinderilor motrice şi a procedeelor tehnice în acţiuni motrice

complexe şi în forme adaptate de întrecere/concurs

4.1. Relaţionarea optimă în grupuri diferite, preconstituite sau constituite

spontan

4.2. Aplicarea prevederilor regulamentare ale disciplinelor sportive practicate

4.3. Rezolvarea sarcinilor şi rolurilor de orice tip din cadrul activităţilor de

educaţie fizică şi sport

5.1. Abordarea permanentă a unei atitudini corporale corecte

5.2. Raportarea la modelele de reuşită din lumea sportului

5.3. Aprecierea obiectivă a nivelului estetic şi valoric al unor competiţii la care

participă sau asistă ca spectator, al comportamentului sportivilor, al antrenorilor,

al arbitrilor şi al spectatorilor

Conţinut

nespecificat

XI.4. Aplicarea sistemului de evaluare pentru jocul de volei

Metodele de evaluare au la bază o serie de criterii de evaluare, dintre care

enumerăm:

progresul realizat de elevi;

cantitatea şi, mai ales, calitatea elementelor însuşite în raport cu prevederile

programei de specialitate, cu obiectivele generale, de referinţă şi operaţionale

ale educaţiei fizice;

capacitatea elevilor de aplicare şi generalizare a elementelor însuşite;

capacitatea de practicare independentă a exerciţiilor fizice;

nivelul cunoştinţelor teoretice privind exerciţiilor fizice şi prevederilor

regulamentare a diferitelor probe şi ramuri sportive;

atitudinea elevului faţă de disciplina „educaţie fizică";

nivelul dezvoltării fizice a elevului.

Evaluarea procesului instructiv - educativ cuprinde trei etape:

93

Page 92: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

verificarea - este prima etapă a evaluării în cadrul cărei elevul este supus unei

probe. Unele probe sunt completate de norme sau baremuri, care reprezintă

scale valorice de efectuare a probelor;

aprecierea - este a două etapă a evaluării procesului de predare şi constă în

reflectarea realităţii în conştiinţa cadrului didactic, în emiterea de judecăţi de

valoare, în luarea unor decizii optime şi oportune, fiind dependentă de natura

probei. Dacă aprecierea se realizează pe baza unor norme atunci ea este

măsurabilă, deci obiectivă, iar dacă acest lucru nu este posibil, aprecierea este

subiectivă;

notarea - este dependentă de primele două etape ale evaluării şi constă în

acordarea de note sau calificative. Nota reprezintă o cifră de la 10, iar

calificativele sunt: nesatisfacător, satisfăcător, bine şi foarte bine (se aplice doar

în ciclul de învăţământ primar).

94

Page 93: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Capitolul XII. Voleiul la echipa reprezentativă şcolară

În vederea unei activităţi continue se recomandă formarea a două echipe

reprezentative, în caz contrar la absolvirea ciclului gimnazial sa liceal de către elevi,

echipa se poate descompleta, cu urmările în consecinţă. Totodată, ca o variantă, se

recomandă formarea echipei în trepte, pe categorii de clasă.

Aspecte favorizante din lecţie şi din activitatea extraşcolară pentru echipa

reprezentativă. Pentru uşurarea activităţii la echipa reprezentativă se recomandă o

anumită orientare în cadrul metodicii de la lecţia de educaţie fizică. Dintre aspectele

favorizante menţionăm:

organizarea în lecţie a unor grupe, echipe stabile pe un semestru sau an

şcolar;

organizarea lecţiei de educaţie fizică pe opţiuni;

utilizarea unor forme de autoorganizare şi autoconducere care se pot extinde

şi la echipele reprezentative;

folosirea în lecţie a unor modele de joc asemănătoare cu cele utilizate la

echipa reprezentativă;

amplificarea activităţilor sportive de masă favorizează selecţia elevilor pentru

echipele reprezentative;

necesitatea de a avea un campionat al şcolii, interşcoli.

XII.1. Metode, procedee metodice pentru instruirea echipelor reprezentative

Metodele, procedeele metodice şi formele de organizare utilizate în pregătirea

echipelor reprezentative sunt asemănătoare celor utilizate în lecţia de educaţie fizică,

fiind adaptate:

demonstraţia-explicaţia detaliilor (de tehnică şi tactică) acţiunilor vizate;

lucrul pe ateliere speciale cu ridicători, cu trăgători, eventual cu jucătorii de

centru (blocaj peste tot);

repetarea multiplă cu toţi jucătorii la preluare de jos şi mai mult cu ridicătorii la

pasare (specializare în ridicători şi trăgători);

exersarea grupată a unor acţiuni, unde apar des fragmente din modelul jocului

(preluare-atac-blocaj) etc.;

forme de întrecere organizate între ridicători şi trăgători; joc cu efectiv redus,

servici sau preluare la punct fix etc.

95

Page 94: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Metode, procedee şi forme de organizare specifice:

pregătirea pe linii presupune exersarea cu doi trăgători şi un ridicător (linia

echipei) a unor acţiuni de atac (preluare din servici-atac-apărare-atac) sau a

unor acţiuni de apărare în linia a II-a cu trei jucători potrivit apărării fin formaţie;

după mai multe reprize pleacă din grupul de 3 un jucător şi vine altul potrivit

rotaţiei efectuată de echipă;

pregătirea pe cupluri presupune exersarea câte doi (de obicei T+R) a unor

acţiuni (fragmente) din jocul echipei: atac-ridicare-preluare din servici-atac

(plasare) spre anumite zone vulnerabile din jocul adversarului etc.;

antrenament pe intervale cu reprize de lucru intens cu pauze corespunzătoare

atât pentru dezvoltarea unor calităţi motrice cât şi pentru pregătirea tehnico-

tactică;

antrenamentul în condiţii analoge jocului presupune exersarea grupată a

acţiunilor potrivit specificului din joc în funcţie de ce precede sau succede,

acţiunea ce trebuie pregătită (preluare din servici-atac; atac-blocaj; servici-

preluare din atac);

competiţia poate fi utilizată cu succes nu numai prin jocuri amicale, oficiale că şi

prin jocuri cu efective reduse sau inegale (joc 6x4, 6x3, 3x3 pe teren redus sau

normal etc.).

XII.2. Aspecte din planificarea şi programarea instruirii la echipa reprezentativă

Instruirea trebuie efectuată pe baza operaţiilor (din cadrul modelelor

operaţionale) deoarece astfel se urmăreşte succesiunea precisă şi calea optimă în

instruire. Acest gen de instruire corespunde recomandărilor metodicii moderne din

volei:

metoda globală;

acţionare de la general la particular, de la joc la acţiune tactică şi de aici la

componentele acesteia.

Pentru însuşirea unei tehnici de lucru şi a unor aspecte privind învăţarea pe

operaţii pot fi folosite modelele operaţionale prezentate la capitolul VII, cu privire la

primele semestre ale instuirii în volei la echipa reprezentativă.

Un model operaţional trebuie să cuprindă conţinutul pregătirii şi eşalonarea

acesteia, operaţiile necesare însuşirii acţiunilor planificate, grupajul de mijloace pentru

fiecare operaţie şi indicaţiile metodice.

96

Page 95: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Modelul operaţional din fiecare semestre trebuie să cuprindă şi un grafic cu

obiectivele de instruire, eşalonarea operaţiilor şi cantificarea precisă.

XII.3. Indicaţii metodice pentru jocul de volei din ora de activităţi sportive

Din activitatea practică se desprind o serie de indicaţii metodice, după cum

urmează:

lecţia de activităţi sportive are afectat aprox. 70% din timp pregătirii generale

şi apox. 30% învăţării elementelor de conţinut ale jocului. Obiectivele

instrucitve privind voleiul se vor armoniza cu cele privind pregătirea generală,

urmărindu-se să se realizeze:

dezvoltarea capacităţii motrice generale, calităţile motrice de bază şi

dezvoltarea fizică armonioasă;

învăţarea principalelor acţiuni de joc şi a componentelor acestora în vederea

aplicării şi acţionării organizate în condiţiile jocului bilateral;

atragerea şi selecţionarea copiilor cu aptitudini pentru practicarea organizată a

voleiului (echipa reprezentativă a şcolii sau în cadrul unităţilor de

performanţă).

pentru lecţia de activităţi sportive desfăşurată cu întreaga clasă (aici pot fi

incluse şi orele de la opţional) obiectivele instructive legate de volei pot fi o

continuare a obiectivelor realizate în lecţia de educaţie fizică cu intenţia de a

îmbogăţi bagajul deprinderilor pentru volei, de a uniformiza colectivul clasei;

pentru lecţia desfăşurată cu grupele de pregătire sportivă prin tratarea

individualizată se urmăreşte progresul rapid al copiilor.

Timp de lucru

(recomandat)

4 ore

Rezumat Jocul de volei apare în programa şcolară la nivelul ciclului liceal, în concordanţă cu ciclul anterior - gimnazial.Obiectivele acesui joc sportiv sunt diferite funcţie de cadrul formal: lecţie de educaţie fizică, lecţia-opţional sau activităţi sportive. Formele de organizare includ: lucrul global, lucru diferenţiat pe grupe valorice, minicomeptiţii. De asemeena, sunt vizate şi criteriile de evaluare la acest nivel. Programa Naţională de Educaţie Fizică şi Sport pentru clasele IX-XII prevede următoarele aspecte: competenţe generale, valori şi atitudini, obiective cadru, obiective de referinţă specifice fiecărui obiectiv cadru. A fost porezentat conţinutul jocului de volei pentru fiecare clasă şi an de instruire. Voleiul la echipa reprezentativă vizează: aspectele favorizante ale practicării jocului la această formă de organizare, metodele,

97

Page 96: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

procedeeele metodice în cadrul procesului de instruire, aspectele de planificare şi programare a instruirii, dar şi indicaţii metodice.

Concluzii Practicarea jocului de volei la acest nivel în cadru formal (lecţiile de educaţie fizică) presupune identificarea obiectivelor (în conformitate cu programa de educaţie fizică), alegerea metodelor şi mijloacelor de instruire în concordanţă cu modelul final de joc.

Temă Prezentaţi o succesiune de 5 exerciţii pentru însuşirea acţiunilor tehnico-tactice individuale şi colective ale modelului opraţional la echipa reprezentativă (gimnaziu)

Surse bibliografice - Scarlat, E. - Lecţia de educaţie fizică – metode şi mijloace, ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1981

- Rusu F. - Curs de volei, ed. Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2007

- Grapă, F., Mârza, D. – Volei în învăţământ, ed. Plumb, Bacău, 1996

98

Page 97: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Capitolul XIII. Sistemul de joc cu jucătorul din zona 6 retras

Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras (sistemul 6R)

Denumirea este dată de faptul că jucătorul din zona 6 se află plasat în spatele

jucătorilor 1 şi 5 în plan paralel cu linia de fund a terenului.

Echipele de începători folosesc de obicei următoarele variante:

1. sistemul de apărare cu jucătorul 6 retras fără blocaj (fig.21);

este sistemul folosit în primul ciclu de

învăţare şi de către avansaţi când

adversarul trimite mingea uşor sau cu atac

de la mare distanţă de plasă.

Fig.nr. 21 Sistem de apărare cu Z6 retras,

fără blocaj

2. sistemul de apărare cu jucătorul 6 retras la blocaj individual.

Se foloseşte sub două variante:

- cu efectuarea blocajului individual de către

jucătorul din zona 3 peste tot (fig.22);

Fig.nr. 22 Sistem de apărare cu Z6 retras,

cu Z3 la blocaj peste tot

- cu blocaj individual executat de către jucătorul corespondent (fig.23, fig.24);

Fig.nr.23 Sistem de apărare cu Z6

retras, cu blocaj la corespondent

Fig.24 Sistem de apărare cu Z6 retras,

cu blocaj la corespondent

În cadrul acestor variante jucătorii din linia I efectuează blocaj individual,

dublarea acestuia şi apărarea diagonalei scurte, iar cei din linia a II-a apără

99

Page 98: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

diagonala lungă şi culoarul. Jucătorii din lina a II-a se vor aşeza la aproximativ

7m de plasă.

3. sistemul de apărare cu jucătorul 6 retras la blocaj în doi jucători. Variante:

- cu dublare de către extrema din linia I care nu participă

la blocaj (fig.25). în cadrul acestei

variante linia I răspunde de blocaj şi

dublare, iar linia a II-a răspunde de

preluarea atacului pe diagonală scurtă

(jucătorul 5), diagonală lungă (jucătorul

6), pe culoar (jucătorul 1).

Fig.nr.25 Sistem de apărare cu Z6

retras, cu blocaj colectiv în 2, cu

dublare de către extrema din LI

- cu dublare de către extrema din linia a II-a

corespunzătoare blocajului (fig.26).

Fig.nr. 26 Sistem de apărare cu

Z6 retras, cu blocaj colectiv în 2,

cu dublare de către extrema din LII

- sistem de apărare cu blocaj în doi - folosirea

autodublării şi participare la dublare pe limita

culoarelor (fig.27). acesta este folosit mai mult

de către avansaţi.

Fig.nr. 27 Sistem de apărare cu

Z6 retras, cu blocaj colectiv în 2,

cu autodublare

O serie de avantaje ale sistemului cu jucătorul 6 retras se desprind din

activitatea practică:

eficienţă mare împotriva atacului în forţă;100

Page 99: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

are eficienţă mai mare când echipa este forţată să se apere numai cu un jucător

la blocaj;

asigură o acoperire mai judicioasă a terenului;

este util împotriva oricăror combinaţii ale atacului advers inclusiv a atacului din

linia a II-a;

se adaptează mai uşor tacticii fără blocaj în apărare.

În acelaşi timp, sunt puse în evidenţă şi o serie de dezavantaje ale acestui

sistem:

necesită multă mişcare în teren şi jucători compleţi;

jucătorii deficitari în linia a II-a devin uneori o ţintă a atacului advers;

se învaţă ceva mai greu mai ales dacă jucătorii au aptitudini reduse de

îndemânare, viteză.

Timp de lucru (recomandat)

2 ore

Rezumat Sistemul de joc cu jucătorul din zona 6 retras se referă la poziţionarea acestui jucător în spatele jucătorilor 1 şi 5 în plan paralel cu linia de fund a terenului. Este un sistem care este folosit la echipele de avansaţi, dar şi echipele de începători îl folosesc, în mai multe variante. Utilizarea acestui sistem presupune o serie de avantaje şi dezavantaje.

Concluzii Alegerea sistemului de joc trebuie să ţină cont de nivelul de pregătire, de adversar, dar şi de evoluţia jocului. Acest sistem poate fi folosit pe parcursului întregului meci sau doar pe segemente de timp, chiar în cadrul aceluiaşi set.

Teme Prezentaţi avantajele şi dezavantajele sistemului de apărare cu Z6 retras (prin comparaţie la începători şi avansaţi)

Surse bibliografice - Iacob, I.; Păcuraru, A: - Curs de volei, ed. Universităţii “Al.I.Cuza” Iaşi, Iaşi, 2004

- Balaiş, F., Păcuraru, A. – Volei de la selecţie la performanţă, ed. Academica, Galaţi, 1997

- Păcuraru, A. – Volei – tehnică şi tactică, ed. Fundaţiei Universitare, Galaţi, 2002

101

Page 100: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Capitolul XIV. Planificarea instruirii la echipa reprezentativă

Activitatea profesorului în pregătirea echipei reprezentative şcolare

Organizarea şi conţinutul lecţiilor de activităţi sportive trebuie să asigure

posibilităţile tehnico-tactice de practicare a jocului de volei, în vederea depistării

ulterioare a celor mai talentate elemente şi implicit generarea permanentă a eşalonului

bazei de masă a sportului de performanţă.

Acest proces de instruire, ca orice activitate ce-şi propune să realizeze anumite

obiective, trebuie să primească o organizare şi o planificare progresivă, parcurgându-

se etape sistematizate, impuse în primul rând de particularităţile de vârstă şi sex ale

copiilor.

Iniţiativa, atitudinea activă de participare la diferite acţiuni, cooperarea şi

conlucrare, optimismul şi entuziasmul, cinstea şi corectitudinea, spiritul de disciplină,

dorinţa de afirmare şi de continuă autodepăşire, sunt cerinţe ce revin sistemului

educaţional în ansamblul său şi, respectiv, educaţiei fizice şi sportive în cadrul

organizat al şcolii.

Procesul de instruire din cadrul orelor de activităţi sportive se desfăşoară sub

forma lecţiilor de antrenament, organizate pe clase sau grupe valorice de pregătire,

având drept scop participarea la competiţii.

Grupele – reprezentând unităţi instructive ce au în vedere nivelul de pregătire,

particularităţile de vârstă şi se – se alcătuiesc după criteriul valoric, grupa de bază

constituind-o echipa reprezentativă.

Cerinţa de bază a activităţii sportive de performanţă la nivelul şcolii generale, ca

eşalon al bazei de masă a sportului de performanţă, o reprezintă selecţia şi depistarea

elevilor talentaţi în vederea formării echipei reprezentativei şcolare.

Activitatea de pregătire a echipelor şi chiar participarea la unele întreceri se

poate realiza prin activitatea independentă a elevilor. În general se recomandă ca

instruirea echipelor reprezentative şcolare să fie realizată prin lecţii speciale de

antrenamentul sportiv, ele fiind îndrăgite de elevi şi ar trebui să fie organizate în număr

cât mai mare la nivelul şcolilor de toate gradele.

Pe lângă activitatea de selecţie şi de instruire a elevilor care fac parte din echipa

reprezentativă a şcolii, profesorul de educaţie fizică trebuie să desfăşoare şi alte

activităţi specifice pregătirii şi participării la competiţii.

Aceste activităţi sunt legate de momente diferite ale desfăşurării competiţiilor:

înainte de meci, în timpul meciului şi după încheierea meciului.102

Page 101: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Pentru fiecare joc, înainte cu o zi sau două, profesorul va organiza o discuţie cu

componenţii echipei în care, împreună cu aceştia va analiza la un nivel accesibil,

concepţia de joc a viitorului adversar , sistemul de atac şi de apărare, punctele forte şi

cele vulnerabile ale acestuia. În funcţie de aceste aspecte va stabili tactica echipei,

formaţia de bază şi sarcinile de joc pentru fiecare jucător.

Se va anunţa locul şi ora de disputare a jocului, echipamentul de joc şi eventual

alte aspecte organizatorice: locul de adunare, actele de identitate etc.

În şedinţa de pregătire a jocului, profesorul mai poate da indicaţii legate de

alimentaţie, odihnă şi alte aspecte ale refacerii.

De asemenea, această întâlnire poate fi un bun prilej de întărire a pregătirii

psihologice, de dezvoltare a spiritului de echipă şi a dorinţei de victorie.

Înainte de începerea meciului, profesorul rezolvă problemele organizatorice

(prezentarea actelor de legitimare pentru completarea foilor de arbitraj), organizează şi

supraveghează pregătirile echipei.

Încălzirii i se va acorda atenţie deosebită, pentru că efectuarea ei în condiţii

improvizate sau într-un timp insuficient poate compromite din start şansele echipei.

În timpul meciului profesorul conduce echipa în conformitate cu regulamentul în

vigoare. El are posibilitatea de a transmite indicaţii verbale în timpul partidei, care

trebuie să fie constructive şi încurajatoare pentru jucători. Poate cere întreruperea

jocului prin „timpii de odihnă” la care are dreptul fiecare echipă în anumite momente

când acest lucru i se pare necesar: pentru a odihni jucătorii, pentru a da indicaţii tactice

concrete sau pentru a întrerupe jocul adversarilor. Pentru ca aceste întreruperi să fie

benefice, indicaţiile vor fi clare, precise, nu prea multe la număr, iar tonul folosit va fi

unul calm, încurajator.

Tot în limita regulamentului, profesorul poate de asemenea să ceară

schimbarea jucătorilor în anumite situaţii cerute de evoluţia jocului. La nivelul echipelor

şcolare, pentru a stimula dorinţa de joc a elevilor, este recomandat ca profesorul să

ofere posibilitatea tuturor componenţilor echipei să ia parte activă la joc.

După terminarea meciului, profesorul va aprecia comportarea echipei, în acelaşi

spirit constructiv indiferent de rezultat, iar la prima întâlnire de după meci va analiza

obiectiv modul în care echipa şi jucătorii şi-au îndeplinit sarcinile de joc. Este bine ca la

această analiză să fie angrenaţi toţi jucătorii care să-şi poată expune şi ei părerile, iar

soluţiile de rezolvare a problemelor care apar să fie găsite împreună.

103

Page 102: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Bibliografie generală:

Bachmann, E., Bachmann, M. - 1000 exercices et jeux de volley-ball, ed. Vigot,

Paris, 1992

Balaiş, F. - Îndrumar practico-metodic -volei, ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1975

Balaiş, F., Păcuraru, A. – Volei de la selecţie la performanţă, ed. Academica,

Galaţi, 1997

Braharu, O., Ştirbu, C. – Volei pentru toţi, ed. Casa de Editură Venus, Iaşi, 2002

Dragnea, A. – Antrenamentul sportiv, ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1996

Ghenadi, V.- Volei sub formă de joc, ed. Stadion, Bucureşti, 1971

Ghenadi, V., Gârleanu, D., Ciuhureanu, I., Grapă, F., Ene, G., Steribaum, P.,

Mârza, D. – Volei - obiectivizarea instruirii, ed. Plumb, Bacău, 1995

Ghibu, V. - Minivolei, ediţia a II-a, ed. Sport-Turism, Bucureşti,1980

Grapă, F., Mârza, D. – Volei în învăţământ, ed. Plumb, Bacău, 1996

Iacob I, Braharu, O., Ştirbu, C. - Volei – caiet de lucrări practice, ed. Univ.

“Al.I.Cuza”, Iaşi,1997

Iacob, I., Păcuraru, A. - Curs de volei, ed. Univ. “Al.I.Cuza”, Iaşi, 2004

Murafa N, Stroie, Ş.. - Jocul de volei, ed. U.C.F.S., Bucureşti, 1967

Păcuraru A, Balaiş, F, Iacob, I,Braharu, O. - Manualul profesorului de volei, ed.

Helios, Iaşi, 2000

Păcuraru, A. – Volei – tehnică şi tactică, ed. Fundaţiei Universitare, Galaţi, 2002

Rusu F. - Curs de volei, ed. Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2007

Scarlat, E. - Volei – pregătirea echipelor şcolare, ed. Stadion, Bucureşti, 1973

Scarlat, E. - Lecţia de educaţie fizică – metode şi mijloace, ed. Sport-Turism,

Bucureşti, 1981

Ştirbu, C., Puni, R. - Tehnica jocului de volei, ed. Tehnopress, Iaşi, 2009

Stroie, Ş., Şerban, M.H., Croitoru, D., Dina, G., Volei. - Îndrumar metodic.

Bucureşti, A.N.E.F.S., 1994

104

Page 103: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

Surugiu V, Tărăchilă N - Antrenament, exerciţii, jocuri, ediţia a II-a, ed.

C.N.E.F.S., Bucureşti 1969

Tărchilă, N.; Şerban, M. – Volei pentru juniori, editura Sport-Turism, Bucureşti,

1975

Volei - Orientare metodică unitară. Bucureşti, FRV, Colegiul Central al

Antrenorilor, 1991

www.fivb.org

www.frv.ro

* * * Regulamentul jocului de volei – F.I.V.B 2011

xxx – Programa de educaţie fizică şi sport, Ministerul Educaţei şi Cercetării,

2013

105

Page 104: Metodica predarii voleiului_anII,  semI_curs_.docx

LEGENDA

- deplasarea jucătorului

- traiectoria mingii

- lovitură de atac

- orientarea jucătorului

- locul de unde pleacă mingea

- poziţia viitoare a jucătorului

- pas de control

- blocaj individual

- blocaj colectiv

106