Importanta marilor clasici

Diversivitate tematica,stilistica si de viziune in opera marilor clasici:

EminescuCreangaCaragiale

Slavici

•Oane Floarea•Pavel Bianca•Niculita Iulia

Epoca Marilor Clasici

• Epoca ce urmează, a lui Eminescu, Caragiale şi ceilalţi, duce cultul formei până la exagerare…” (G. Ibrăileanu)

• Perioada marilor clasici este perioada care a urmat dupa perioada post pasoptista, corespunzatoare epocii reformatoare a lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Perioada marilor clasici incepe odata cu afirmarea spiritului junimist in cultura noastra, pe la mijlocul deceniului al saptelea al secolului al XIX-lea, si dureaza pana in ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. Desi a fost o perioada relativ scurta, de aproximativ trei decenii, perioada marilor clasici ramane perioada cea mai importanta si cea mai valoroasa din intreaga istorie a literaturii romane.

Aceasta perioada a fost numita astfel de critica nu pentru ca in aceasta perioada s-ar fi manifestat curentul clasicist. Clasicismul s-a manifestat in literatura noastra mult mai devreme, la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea prin operele poetilor Vacaresti, Costache Conachi si Gheorghe Asachi, si a fost un curent minor.

• În evoluţia sa, literatura română a cunoscut o serie de etape fundamentale, începând cu literatura populară, apogeul acestei dezvoltări fiind marcat de epoca marilor clasici când pe scena vieţii culturale apar numeroase personalităţi, precum Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creangă.

•Multiplele prefaceri politice şi social-economice marcate de Unirea Principatelor de la 1859 vor influenţa şi dezvoltarea culturii, a literaturii noastre. Stabilitatea politică, dezvoltarea relaţiilor capitaliste, dobândirea independenţei de stat vor face posibilă manifestarea uneia dintre cele mai strălucite etape ale culturii noastre.

•Manifestând un interes deosebit pentru cultura şi civilizaţia României, Titu Maiorescu va justifica prin scrisul său şi mai ales prin cel al lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici durabilitatea acestei epoci, atât în ceea ce priveşte literatura cât şi existenţa unei limbi naţionale consolidate şi moderne. Fiindcă este scrisul lui Titu Maiorescu cât şi al marilor scriitori este de o rară limpezime, robusteţe, elevare, claritate, ceea ce-i conferă consacrarea.

Titu Maiorescu

1. PRIMUL NOSTRU ESTETICIAN ŞI CRITIC LITERAR;3. Infiinţează cenaclul Junimea şi scrie articole critice ( literare, culturale, de limbă );4. MARE ORATOR5. Este un precursor al lui E. Lovinescu, prin teoria FORMELOR FARA FOND.Obiective: • INTRODUCEREA SPIRITULUI CRITIC; • COMBATEREA MEDIOCRITATII

Societatea Junimea si Titu Maiorescu• Societatea Junimea s-a fondat la 1 martie 1863 şi

avea ca scop: culturalizarea maselor printr-o serie de conferinţe numite „prelecţiuni populare”; aceste conferinţe erau susţinute de către membrii fondatori şi aveau diferite teme: de religie, astronomie, folclor, filozofie. Promovarea unei literaturi naţionale de calitate, elaborarea unei antologii de poezie şi proză românească. Pentru a deosebi literatura bună de cea proastă, Titu Maiorescu a elaborat un tratat de estetică numit „O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”, care cuprindea două capitole: „Condiţiunea materială a poeziei” şi „Condiţiunea ideală a poeziei”. Societatea Junimea mai avea ca scop: introducerea alfabetului latin, a scrierii fonetice, îmbogăţirea vocabularului cu neologisme şi integrarea culturii româneşti în cultura universală. În anul 1867 societatea scoate şi revista „Convorbiri literare”, o tipografie şi o librărie.

• Cele trei perioade ale societăţii Junimea au fost:•

I. 1863-1874 are un pronunţat caracter polemic şi se manifestă în trei direcţii: limbă, literatură şi cultură. Deviza lor era: „Intră cine vrea, iese cine poate”.

•II. 1874-1885 şedinţele se ţineau o săptămână la Bucureşti şi una la Iaşi în casa lui Vasile Pogor. Echilibrul se schimbă prin mutarea unei părţi din Junimea; spiritul critic scade. Este cea mai prolifică şi bogată perioadă de publicare a unora dintre capitolele literaturii româneşti.

•III. 1885-1944 capătă un caracter preponderent, revista îşi pierde autoritatea. Se publică mai mult literatura ştiinţifică decât beletristică; spiritul critic scade şi în 1944 se încetează activitatea. Maiorescu a elaborat studiul de estetică şi critică literară, primul de acest fel cu titlul „O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”. Aceasta avea 2 capitole: „Condiţia materială a poeziei” cu care lucrează diferite părţi ale artei şi „Condiţia ideală a poeziei”. Maiorescu arată că în poezii pot fi îmbinate în aşa fel încât să-i trezească cititorului anumite idei, sentimente, cuvintele sunt îmbinate în figuri de stil care trezesc în sufletul nostru anumite trăiri sufleteşti.

M.Eminescu

Poetul naţional al

românilor

“omul deplin al culturii româneşti”

( Constantin Noica )

“Mânuirea perfectă a limbii materne”

• Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă

drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la

romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice

occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a

recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru

trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i

construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie,

melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc.,

poezia europeană descoperea modernismului.

Natura in operele lui Mihai Eminescu

• Deosebindu-se de predecesorii sai:Bolintineanu si Alecsandri ,care compara femeia iubita cu o floare si

cu o privighetoare ,in termenii secolului trecut “filomela” ,Eminescu

evita banalitatea unor asemenea procedee ,privind-o ca pe o

reprezentanta a erosului ,ca pe o Venus Anadyomene ,ca pe aceea care

asigura prin iubire continuitatea vietii.O singura data Eminescu

compara femeia cu o floare si atunci magistral ,realizand o imagine

neegalata ,de o prospetime care contine parca efluviile unei noi

geneze.(din “Atat de frageda”:”Atat de frageda te-asameni…In calea vieti

mele iesi”).

Opere Luceafărul este una dintre cele mai celebre poezii ale lui Mihai Eminescu, începută

încă în 1873, dar scrisă și finisată de-a lungul multor ani până la publicarea sa în aprilie 1883 în Almanahul societății studențești România Jună din Viena. După publicarea la Viena, poemul a fost reluat apoi în același an în revista Convorbiri literare și în final în volumul princeps intitulat „Poesii” sub îngrijirea lui Titu Maiorescu.

Floare albastră este o poezie scrisă de Mihai Eminescu și publicată la 1 septembrie 1873 în revista Convorbiri literare. Poezia Floare albastră constituie, după cum spunea Vladimir Streinu „primul mare semn al operei viitoare”.

Precedată în timp de unele mari creații cum sunt „Venere și Madonă”, „Epigonii”, „Mortua est” și „Egipetul”, urmată de „Împărat și proletar”, „Călin-File din poveste” sau „Strigoii”, poezia „Floare albastră” își are punctul de plecare în mitul romantic al aspirației către un ideal înalt, de fericire, încununat de o iubire pură, desăvârșită.

Astfel, poezia „Floare albastră” este o meditație pe tema iubirii, o idilă desfășurată într-un cadru feeric, în care visul romantic prefigurează peisajul, putându-se confunda cu natura, dar și o eglogă pe tema fericirii și a iubirii ca formă de cunoaștere.

“El și numai el, ne-a ajutat să întelegem bătaia inimii. El ne-a luminat întelesul și bucuria nenorocului de a fi român.” (Mircea Eliade)

• Mihai Eminescu este poetul national al României, ce a fost o personalitate coplesitoare. Ca poet, s-a

remarcat prin forta de sintezã a izvoarelor autohtone si universale, prin imaginatie bogatã si

fantezie creatoare, prin înãltarea filosoficã si printr-o viziune cosmicã si mitologicã asupra

omului. Pe lângã poezie, Eminescu a mai experimentat si în dramã, dar toate piesele sale de teatru sunt doar proiecte. De asemenea, el a

scris si prozã, in special fantasticã, dar acestea au stat mult timp în umbra poeziilor sale, doar în ultima vreme recâstigându-si adevãrata lor

recunoastere.

• Fragment:

• ,,Era noapte şi ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate, strâmte şi noroioase ce trec prin noianul de case mici şi rău zidite din care consistă [constă] partea cea mare a capitalei României, şi prin bălţile de noroi. [...] De prin crâşme şi prăvălii pătrundea prin ferestrele cu multe geamuri, mari şi nespălate, o lumină murdară, mai slăbită încă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele.”

• (Sărmanul Dionis, 1872)

• Analiză:

• Imaginea de zi a oraşului, cât şi oraşul de noapte sunt, pentru Eminescu, un loc aglomerat, iar noaptea se caracterizează printr-o atmosferă apăsătoare, neprietenoasă. În fragmentul din poem domină adjectivele cu o încărcătura negativă, repetarea lui mult, multă, furnicar devine terifiantă, sufocă. Oximoronul lumină murdară din fragmentul de proză este o metaforă a mizeriei purităţii. În oraş se află odaia sărăcăcioasă (de exemplu Cugetările sărmanului Dionis). Pentru Eminescu, în opoziţia sat/ oraş, câştigă mereu satul, cât mai arhaic. Cauzele sunt două: satul reprezintă de pe o parte copilăria, timp mitic, al fericirii şi lipsei de griji şi de pe altă parte natura, naturalul, din care Eminescu a construit insule utopice, spaţii paradisiace.

ION CREANGĂ ( 1830 – 1889 )

Creangă este cel mai mare povestitor român şi unul dintre cei

mai mari povestitori europeni- Fraţii Grimm, Perault şi Anderson.

Opera de maturitate este scrierea memorialistică “Amintiri din

copilărie”.

“Povestea lui Harap-Alb” este cel mai reprezentativ basm al lui Creangă.

• Ion Creangă a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice

• “Amintiri din copilarie” reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au stabilit reputația de mare prozator. Scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea narațiunii și sinceritatea cu care povestește cele mai intime detalii ale vieții lui de copil, toate acestea fac din opera lui Creangă una din cele mai însemnate opere ale literaturii române.

• Amintiri din copilărie este una dintre principalele lucrări ale scriitorului român Ion Creangă. Cea mai mare dintre cele două lucrări ale sale aparținând genului memorialistic, ea conține unele dintre cele mai caracteristice exemple de narațiune la persoana întâi din literatura română, fiind considerată de critici capodopera lui Creangă. Structurată în capitole separate scrise de-a lungul mai multor ani (între 1881 și 1888), părți din ea au fost citite în fața cenaclului literar Junimea din Iași. Trei dintre cele patru secțiuni au fost publicate în timpul vieții lui Creangă de revista Convorbiri Literare, ultima parte rămânând neterminată după moartea scriitorului.

•Povestea lui Harap -Alb ( de Ion Creanga)

• Basmul "Povestea lui Harap-Alb" se încadrează în genul epic, iar ca specie literară este un basm cult, deoarece are un autor, Ion Creangă.

•Critici literare:

• Ion Creangã este cel mai mare povestitor român. Particularlitãtile sale cele mai importante sunt jovialitatea, vitalitatea si dragostea de oameni. De aceea, majoritatea operei sale constã în povesti, o operã originalã bazatã pe folclorul autohton.

• Realismul rezultat din cultivarea detaliului si punerea în evidentã a unei individualitãti stilistice apartine artei de scriitor a lui Creangã. Întâi Creangã fixeazã o datã pentru totdeauna textul, fãcând imposibilã o altã editie. Secretul la Creangã stã în studiul efectelor, în cuvântul rar, în fixitate."

• Fragment:• ,,Cum nu se dă scos ursul din bârlog, ţăranul

de la munte strămutat la câmp, şi pruncul, dezlipit de la sânul mamei sale, aşa nu mă dam eu dus din Humuleşti în toamna anului 1855, când veni vremea să plec la Socola, după stăruinţa mamei. “

• (Amintiri din copilărie, IV)

• Analiză:• Dacă I.L. Caragiale este aproape exclusiv citadin, la

Creangă oraşul lipseşte cu desăvârşire. Desigur, sosirea cu căruţa lui moş Luca la Iaşi, din finalu Amintirilor din copilărie, nu este decât capătul drmului. Tinerii se ascund sub pled pentru că vorbele oamenilor de pe ,,uliţele Iaşilor” sunt răutăcioase. Atât Amintirile, cât şi Poveştile lui, atât casa, cât şi palatul, curtea boierească sau cea împărătească, atât iadul, cât şi raiul sunt, aşa cum a remarcat critica, un fel de Humuleşti natal.

IOAN SLAVICI ( 1848 – 1925 )El este considerat “părintele

nuvelei româneşti” şi “un Balzac al satului românesc”.

Nuvela “Moara cu noroc” este una dintre cele mai reuşite din cele aproape 100 de nuvele şi

schiţe scrise de Slavici.

Alături de Caragiale este considerat creatorul nuvelei

realiste şi psihologice.

“Nu e arma mai puternica decat inima curata. “(Ioan Slavici)

Ioan Slavici (n.18 ianuarie 1848, d. 17 august 1925) a fost un scriitor și jurnalist român. Alaturi de Eminescu,Creanga,Caragiale,mari creatori de limba,Ioan Slavici este cel dintai mare scriitor pe care Transilvania il daruie literaturii romane la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Opera lui cuprinde:comedii,drame istorice,nuvele,romane,memorialistica.

Opera lui Slavici nu este doar o copie a realitatii,cat mai exacta,ci o viziune a ei.Creatia lui Slavici prezinta cu evidenta trei faze:

I.a idilismului si reveriei II.dramatica si obsesiva III.didactica si instructive

• Tot ce a scris Slavici sugereaza o atmosfera de remarcabila autonomie

interioara,in care creatorul nu depinde atat de conventiile constituite ale unui

mediu cultural cat de propria sa vointa de a scrie.

• Opera literară “MARA”de Ioan Slavici este un ROMAN TRADIȚIONAL DE TIP

OBIECTIV, prin respectarea tiparelor scrisului convențional, accesibil, și a

normelor narațiunii omnisciente, prin prezentarea unei lumi omogene și a unui

anumit tip de personaje.

Nuvela moara cu noroc de Ioan Slavici a aparut in volumul de debut Novele din popor , din 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica. Ioan Slavici construieste o opera literara bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator conceptia lui fiind un argument pentru iubirea de oameni.

Compozitia si structura nuvelei:

Nuvela este realista, de factura clasica, avand o structura viguroasa unde fiecare episod aduce elemente esentiale si absolut necesare pentru firul epic, conflictul se desfasoara liniar si ascendent, faptele fiind distribuite in cele 17 capitole respectandu-se ordinea cronologica a desfasuririi actiunii

Opera „Popa Tanda” este o operă epică deoarece are acţiune ce se poate relata pe momentele subiectului literar.

Acţiunea operei este plasată în timp şi spaţiu.Drame istorice:Bogdan VodaGaspar Gratiani Fata de birau ( 1871)Memorii:Inchisorile mele ( 1921)Amintiri ( 1924)Lumea prin care am trecut (1924)

Nuvele:

Popa TandaScormonGura satuluiBudulea TaichiiMoara cu noroc (1881)Comoara (1896)O viata pierdutaVatra parasita (1900)O jertfa a vietiiPadureanca (1884)Piese de teatru Fata de birau (1871)PovestiZana zorilor ( 1908)Florita din codru ( 1908)Ileana cea sireata (1908)Petrea-Prostul ( 1908)Limir-imparat ( 1908)Spaima zmeilor ( 1908)

Romane:

Din batrani (1902)Mara (1906)Romanii de peste Carpati (1911)Zbuciumari politice la romanii din Ungaria (1911)Din doua lumi (1920)Cel din urma armas (1923)

• Fragment:

• ,,Apoi, mare lucru pentru o precupeaţă, Radna e Radna, Lipova e numai aci peste Murăş, iar la Arad te duci în două ceasuri.Marţi dimineaţa Mara-şi scoate şatra şi coşurile pline în piaţa de pe ţărmurele drept al Murăşului, unde se adună la târg de săptămână murăşenii până de pe la Sovârşin şi Soboteliu şi podgorenii până depe la Cuvin. Joi dimineaţa ea trece Murăşul şi întinde şatra pe ţărmurele stâng, unde se adună bănăţenii până de pe la Făget, Căpălnaş şi Sân-Miclăuş. Vineri noaptea, după cântatul cocoşilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s-o prindă cu şatra întinsă în piaţa cea mare, unde lumea se adună din şapte ţinuturi.’’ (Mara, 1906)

• Analiză:

• Ioan Slavici are atât descrieri rurale, de peisaje ( în nuvele, de exemplu Moara cu noroc), cât şi cadru citadin, în Mara. Atât peisajul, cât şi decorul orăşenesc sunt însă întotdeauna legate de un implicit personaj, care vibrează sau nu la ceea ce vede. Dacă în Budulea Taichii personajul e înfiorat de un peisaj nocturn, luminat de lună, care îi trezeşte imagini interioare puternice, în Mara, oraşul pare aproape un desen topografic, menit să marcheze drumurile Marei, interesată de ,,cât’’, nu şi de ,,cum”. Oamenii, târgoveţii, târguiala, acesta este pentru Mara oraşul. Slavici îl prezintă sumar şi are intuiţia artistică de a prezenta numai acel oraş pe care Mara e în stare să-l perceapă. Este, în fond, o anexă a personajului şi poartă aceeaşi marca stilistică.

ION LUCA CARAGIALE ( 1852 – 1912 )

Este cel mai mare dramaturg din literatura română.

I.L.Caragiale a creat o operă în care se disting cu usurintă 3 universuri diferite: comic, tragic

si fantastic.

Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

D-ale carnavalului este o piesă de teatru de Ion Luca Caragiale. A fost scrisă pentru concursul organizat de Teatrul Național din Capitală, pe care autorul l-a câștigat.

O noapte furtunoasă este o piesă de teatru. A apărut în Convorbiri literare, cu o elogioasă prezentare a lui Titu Maiorescu, ajungând și pe scena Operei Române, în 1935, însoțită de muzica lui Paul Constantinescu. În 1943 regizorul Jean Georgescu a făcut un film după această valoroasă piesă de teatru.

În vreme de război este o nuvelă . O creație realist psihologică, având și accente naturaliste, ea a fost publicată pentru prima oară în 1898.

Alături de Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice, deosebindu-se de acesta nu numai prin tematica abordată, ci mai ales prin capacitatea artistică de a insera în firul epic principiile estetice naturaliste, reprezentate în literatura universală de Émile Zola. Barbu Ștefănescu Delavrancea afirma: Ion Luca Caragiale este „scriitorul cel mai zolist, naturalistul nostru prin excelență“.

• Comedii:

O noapte furtunoasăConu Leonida față

cu reacțiuneaO scrisoare pierdutăD-ale carnavaluluiO soacrăHatmanul BaltagÎncepem 1 Aprilie

•Drame:

NăpastaNuvele și povestiriO făclie de PașteÎn vreme de război Din carnetul unui vechi sufleur Un artistOm cu norocPăcatO invenție marePovesteBoborulNoaptea învieriiLa hanul lui MânjoalăDouă loturi

Aprecieri critice:

“… fondul comediilor lui Caragiale este rece si cinic . Realitatea ce el ne zugraveste nu ne poate incalzi , necum sa ne entuziasmeze ; ea e repulsiva si va deveni , din ce in ce mai repulsiva cu cat omenirea va inainta pe calea progresului moral . In nici o opera clasica nu vei gasi situatiuni de valoare ca cele pe care dramaturgul nostru le primeste in actiunea dramatica - le primeste si le mentine cu seninatatea cea mai desavarsita - chiar la sfarsitul si dupa sfarsitul ei .”(Mihail Dragomirescu)

“Caragiale n-a gasit , nu l-a lasat inima sa vada ridicolul in viata taranimii - cum n-a gasit , n-a vazut , nu l-a lasat inima sa vada ceva omenesc in viata claselor noua.”(G.Ibraileanu)

• Fragment:

• ,,Turtă dulce – panorame – tricoloruri – bragă – baloane – soldaţi – mahalagioaice – lampioane – limonadă – fracuri – decoraţiuni – decoraţi – doniţe – menajerii – provinciali – fluiere – cerşetori – ciubere – cimpoaie – copii – miniştri – pungaşi de buzunare – hărdaie – bone – doici – trăsuri -muzici – artifiţii – fotografii la minut – comédii […] Deşteaptă-te, române! – sacâz – sifoane – ciucalată – acadele – plesnitori – tunuri – căluşari – smochine – păpuşi – poame – capul vorbitor – Leul de mare – “Vasilache” – copilul cu trei picioare – încercarea puterii – [...] guri căscate – praf – noroi – murdărie – infecţie – lume, lume, lume – vreme frumoasă – dever slab… – Criză teribilă, monşer!”( Moşii – Tablă de materii, 1901)

• Analiză:

• Decorul tuturor schiţelor şi al pieselor de teatru este unul citadin. Oraşul lui Caragiale are rolul de decor. Între exterior si interior, Caragiale privilegiază (ca în teatru) interiorul, odaia, al cărui punct fix este masa. În locul odăii apare adesea compartimentul de tren, loc al tuturor aventurilor , spaţiu închis şi dramatic. Când descrie exteriorul, Caragiale pune accent pe pitoresc, pe comedie, iar îmbulzeala nu are nicio urmă de tristeţe, este una veselă, caldă, lipsită de griji. Oraşul este văzut abia atunci când este plin de oameni şi de zgomot, în zilele de sărbătoare. Descrierea lui este făcută numai în treacăt, de un ochi fără niciun interes pentru peisaj (La Paşti), fie este îngroşată parodic, preia tonul exaltat al gazetarilor(O zi solemnă).