Top Banner
ENIGMA OTILIEI  - comentariu literar - George Călinescu La apariţia “Enigmei Otiliei”, în 1938 (în două volume), romanul, ca specie a literaturii avusese o evoluţie extrem de rapidă, dominând literatura românească interbelică.  Liviu Rebreanu fusese cel care deschisese ferm drumul romanului românesc, prin “Ion” (1920) impunând romanulobiectiv. S-a observat, la vreme, că această perioadă a fost deosebit de fertilă în domeniul literaturii, şi în special al romanului, care se afirmă puternic, racordându-se şi integrându-se valorilor universale: 1920 - “Ion”; 1922 - “Pădurea spânzuraţilor”ale lui Rebreanu; 1930 - “Baltagul” - M. Sadoveanu; 1930 - “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” - Camil Petrescu; 1932 - “Răscoala” - Liviu Rebreanu; 1933 -  “Patul lui Procust” - Camil Petrescu; 1935-1942 - “Fraţii Jderi” - M. Sadoveanu. Aria tematică a romanului se lărgeşte substanţial, după ce Rebreanu fundamentase stilul obiectiv, romanul-frescă prin “Ion” şi “Răscoala”, întemeindu-se romanul de evocare istorică prin Mihail Sadoveanu, trecând din lumea satului, trecând din lumea satului în cea a oraşului. Formele epice tradiţionale coexistă cu tehnici artistice moderne (Marcel Proust); se abordează şi se afirmă romanul de analiză psihologică - Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, romanul evoluând astfel de la formula obiectivă spre cea subiectivistă. “Enigma Otiliei” - 1938 (al doilea roman al lui George Călinescu, după “Cartea nunţii”) constituie o revenire la formula obiectivă de roman, la metoda balzaciană. Romanul lui Călinescu devine astfel unul polemic, replică literară la cultivarea asiduă în epocă a formulei proustiene, dar şi o ilustrare a concepţiei sale despre curente literare. George Călinescu este autorul primelor romane citadine de tip clasi c. Prin “Enigma Otiliei” el aduce o viziune originală, modernă. Pivotul firului narativ va fi clanul familial, urmărindu-se mai multe destine umane: al Otiliei, al lui Felix, al lui Stănică Raţiu, al Olimpiei, al lui Pascalopol, al lui Titi, al Auricăi. Familia ca contura relaţiile sociale, economice, viaţa burgheziei bucureştene la începutul veacului al douăzecilea. Un prim-plan al romanului prezintă cele două familii - Costache Giurgiuveanu - Otilia şi Tulea. Mobilul principal al tuturor acţiunilor care se desfăşoară este moştenirea, averea lui Costache Giurgiuveanu, pe care o vânează clanul Tulea, la care se raliază inventivul şi rapacele Stănică Raţiu, ginerele Aglaei, sora lui Costache (şi ceilalţi membri ai familiei Tulea: Simion Tulea, soţul Aglaei, ş i copiii acestora: Olimpia, Aurica şi Titi). Eforturile lor sunt canalizate statornic spre înlăturarea Otiliei, fiică vitregă a lui Costache Giurgiuveanu, fata celei de-a doua soţii, crescută de acesta fără acte de adopţiune filială legală. Alt plan al romanului prezintă destinul tânărului Felix Sima, rămas orfan, venit să studieze medicina în Bucureşti şi dornic de a face carieră, care trăieşte prima experienţă erotică. Aceasta constituie fondul liric al romanului: iubirea romantică, adolescentină a lui Felix pentru Otilia, pe care o cunoştea din corespondenţa întreţinută. Costache Giurgiuveanu, unchiul lui Felix, trebuia să -i fie tutore şi să-i administreze bunurile lăsate de tatăl său, care murise. În casa lui moş Costache, unde va locui, îl cunoaşte pe Pascalopol, moşier, cu maniere alese, şi clanul Tulea, ce locuieşte în vecinătatea casei lui Costache. Felix o iubeşte pe Otilia, dar este gelos pe Pascalopol, o prezenţă nelipsită din preajma Otiliei şi necesară, prin generozitatea, experienţa şi cavaleris mul omului rafinat. Otilia
40

Enigma Otiliei

Jul 20, 2015

Download

Documents

Lavinia-Elena
Welcome message from author
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Page 1: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 1/40

 

ENIGMA OTILIEI 

- comentariu literar -George Călinescu La apariţia “Enigmei Otiliei”, în 1938 (în două volume), romanul, ca specie a literaturiiavusese o evoluţie extrem de rapidă, dominând literatura românească interbelică. Liviu Rebreanu fusese cel care deschisese ferm drumul romanului românesc,prin “Ion”(1920) impunând romanulobiectiv.S-a observat, la vreme, că această perioadă a fost deosebit de fertilă în domeniulliteraturii, şi în special al romanului, care se afirmă puternic, racordându-se şi integrându-se valorilor universale: 1920 - “Ion”; 1922 - “Pădurea spânzuraţilor”ale luiRebreanu; 1930 - “Baltagul” - M. Sadoveanu; 1930 - “Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de război” - Camil Petrescu; 1932 - “Răscoala” - Liviu Rebreanu; 1933 - “Patul lui Procust” - Camil Petrescu; 1935-1942 - “Fraţii Jderi” - M. Sadoveanu.Aria tematică a romanului se lărgeşte substanţial, după ce Rebreanu fundamentasestilul obiectiv, romanul-frescă prin “Ion” şi “Răscoala”, întemeindu-se romanul deevocare istorică prin Mihail Sadoveanu, trecând din lumea satului, trecând din lumea

satului în cea a oraşului. Formele epice tradiţionale coexistă cu tehnici artisticemoderne (Marcel Proust); se abordează şi se afirmă romanul de analiză psihologică -Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, romanul evoluând astfel de la formulaobiectivă spre cea subiectivistă. “Enigma Otiliei” - 1938 (al doilea roman al lui George Călinescu, după “Cartea nunţii”)constituie o revenire la formula obiectivă de roman, la metoda balzaciană. Romanul luiCălinescu devine astfel unul polemic, replică literară la cultivarea asiduă în epocă aformulei proustiene, dar şi o ilustrare a concepţiei sale despre curente literare.George Călinescu este autorul primelor romane citadine de tip clasic. Prin “EnigmaOtiliei” el aduce o viziune originală, modernă. Pivotul firului narativ va fi clanul familial, urmărindu-se mai multe destine umane: alOtiliei, al lui Felix, al lui Stănică Raţiu, al Olimpiei, al lui Pascalopol, al lui Titi, al

 

Auricăi. Familia ca contura relaţiile sociale, economice, viaţa burgheziei bucureştenela începutul veacului al douăzecilea. 

 

Un prim-plan al romanului prezintă cele două familii - Costache Giurgiuveanu - Otiliaşi Tulea. Mobilul principal al tuturor acţiunilor care se desfăşoară este moştenirea,

 

averea lui Costache Giurgiuveanu, pe care o vânează clanul Tulea, la care se raliazăinventivul şi rapacele Stănică Raţiu, ginerele Aglaei, sora lui Costache (şi ceilalţi

 

membri ai familiei Tulea: Simion Tulea, soţul Aglaei, şi copiii acestora: Olimpia, Auricaşi Titi). Eforturile lor sunt canalizate statornic spre înlăturarea Otiliei, fiică vitregă a luiCostache Giurgiuveanu, fata celei de-a doua soţii, crescută de acesta fără acte deadopţiune filială legală. Alt plan al romanului prezintă destinul tânărului Felix Sima, rămas orfan, venit să

studieze medicina în Bucureşti şi dornic de a face carieră, care trăieşte primaexperienţă erotică. Aceasta constituie fondul liric al romanului: iubirea romantică,adolescentină a lui Felix pentru Otilia, pe care o cunoştea din corespondenţaîntreţinută. Costache Giurgiuveanu, unchiul lui Felix, trebuia să-i fie tutore şi să-iadministreze bunurile lăsate de tatăl său, care murise. În casa lui moş Costache, undeva locui, îl cunoaşte pe Pascalopol, moşier, cu maniere alese, şi clanul Tulea, celocuieşte în vecinătatea casei lui Costache.Felix o iubeşte pe Otilia, dar este gelos pe Pascalopol, o prezenţă nelipsită din preajmaOtiliei şi necesară, prin generozitatea, experienţa şi cavalerismul omului rafinat. Otilia

Page 2: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 2/40

 

îl iubeşte pe Felix, dar vrea să-l ajute să se realizeze în cariera lui ştiinţifică, intuindu-icu maturitate şi luciditate ambiţia, dorinţa de a ajunge “cineva”. Plimbările cu trăsura la şosea împreună cu Pascalopol, capriciile şi luxul satisfăcutecu generozitate subtilă şi discretă de acesta, instinctul feminin precoce, inteligenţa şidiscernământul practic, izvorâte dintr-o experienţă timpurie nesigură, toate acestea ofac pe Otilia să-l accepte pe Pascalopol drept soţ. Neînţelegând acţiunile Otiliei, Felix se consideră pe sine o enigmă. El va studia cuseriozitate, va deveni medic şi profesor universitar, făcând o căsătorie strălucită. Otiliava rămâne o amintire, o imagine a eternului feminin.Pe celălalt plan, al luptei acerbe pentru moştenire, atacând-o pe Otilia cu infinite şiinventive răutăţi, clanul Tulea cunoaşte declinul familial: Aglae nu reuşeşte să punămâna pe banii lui Costache, pentru că-i furase Stănică de sub salteaua bătrânului,provocând moartea acestuia, la al doilea atac cerebral ce-l suferise; Stănică renunţă laOlimpia, care-l plictisea şi nu ţinea pasul cu ritmul său alert şi imprevizibil de arivist,prefăcând-o pe Georgeta, femeie uşoară, dar prezentabilă, inteligentă, care-i va înlesnirelaţii “înalte”, în lumea Bucureştiului; Titi va divorţa de Ana, evoluând psihic spre oidioţenie vizibilă (se legăna din ce în ce mai mult); Aurica va rămâne tot nemăritată şinerealizată erotic. La sfârşitul romanului aflăm că Pascalopol, i-a redat libertatea Otiliei, care va ajungeîn Spania, America, nevasta unui conte, “aşa cava” - va spune Stănică Raţiu. Privind ofotografie recentă a Otiliei, Felix va vedea o figură străină, o Otilie maturizată, chipul ei

 

de acum spulberând imaginea enigmaticei adolescente. Ea a rămas o iluzie a tinereţii. 

 

O lume întreagă se cuprinde în acest roman, dovedind un creator epic remarcabil,

 

punând în lumină aspectele sociale, economice, familiale, ale vieţii bucureştene din

 

anii de dinaintea primului război mondial. “Enigma Otiliei” 

 

este un roman situat între tradiţie şi inovaţie. Este un roman realist obiectiv de tip balzacian, în primul rând prin tema abordată:moştenirea, care declanşează şi mobilizarea energiei umane ce se înfruntă. Titluliniţial al romanului era “Părinţii Otiliei” (schimbat de editor) şi ilustra motivul

balzacian la paternităţii, concretizat în raportul dintre părinţi şi copii (Costache -Otilia, Pascalopol - Otilia şi ceilalţi), pe fundalul societăţii bucureştene de la începutulsecolului al XX-lea.Autorul este omniscient (ştie totul), aşa cum se observă din primele rânduri cu careîncepe romanul, situând exact personajele, acţiunea, în timp şi spaţiu Descriereaminuţioasă a străzii Antim (a clădirilor, a interioarelor etc.), pustie şi întunecată,având un aspect “bizar”, varietatea arhitecturală, amestecul de stiluri, ferestreleneobişnuit de mari, lemnăria vopsită care se “dezghioga”, făceau din stradabucureşteană “o caricatură în moloz a unei străzi italice”.Exteriorul casei lui Costache Giurgiuveanu e prezentat în detalii semnificative,sugerând calitatea şi gustul estetic: imitaţii ieftine, intenţia de a impresiona pringrandoare, vechimea şi starea dezolantă a clădirii. Atenţia e apoi centrată pe un

detaliu al casei, uşa, descrisă amănunţit: de lemn umflat şi descheiat, imensă,  “deforma unei ferestre gotice”.Aspectul neîngrijit, degradarea clădirii trimit la conturarea imaginii despre proprietar:nici o perdea la geamurile pline de praf, “străvechi”; uşa cea uriaşă se mişca “aproapesingură, scârţâind îngrozitor”. Teama, fiorul sunt sugerate evident prin aceste amănunte semnificative, în careepitetele (umflat, descleiat, imens, străvechi) şi elementele auditive conturează oatmosferă lugubră şi misterioasă, cu un aer de ruină romantică. 

Page 3: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 3/40

 

Asemenea descrieri minuţioase sunt relevante şi pentru conturarea caracterelor.Camera Otiliei o defineşte pe fată întru totul, înainte ca Felix să o vadă. Prindezordinea tinerească a lucrurilor ce inundă camera se intuieşte firea exuberantă:lucrurile fine, jurnalele de modă franţuzeşti, cărţile, notele muzicale amestecate cupăpuşi alcătuiesc universul de viaţă cotidiană, spiritual, “ascunzişul feminin” cumspune scriitorul. Casa lui Pascalopol, mobilele, obiectele exprimă rafinamentul, bunulgust, plăcerea confortului, dar şi filozofia lui. Mobilele, vestmintele prefigurează caracterul, exprimă o atmosferă de viaţă, deintimitate, educaţia şi instrucţia personajului. Personajele sunt concepute potrivit gândirii estetice a scriitorului, care pledeazăpentru “căutarea permanenţelor în scopul de a atinge universalul”. Tipologiapersonajelor este de esenţă clasicistă; conturate realist, sunt caractere dominate de osingură trăsătură fundamentală, tipuri general-umane de circulaţie universală(avarul, arivistul, baba absolută), aşa cum concepea scriitorul: “Psihologia unuiindivid n-a devenit artistic interesantă decât când a intrat într-un tip”. Modalităţile de caracterizare a personajelor sunt clasice: descrierea mediului, portretulfizic, caracterizarea prin fapte, prin acţiuni, opiniile personajelor, caracterizarea făcutăde către alte personaje şi autocaracterizarea. Scriitorul, omniscient, vorbeşte în fiecare personaj, face aprecieri asupra lor.Personajul central al romanului, către care converg toate energiile, din motive şiinterese diferite (Otilia şi Felix - pentru că îl iubesc şi-l ocrotesc, Pascalopol - pentru că

 

ţi e milă de el şi e tutorele Otiliei; clanul Tulea - pentru că vor să-i ia averea),este Costache Giurgiuveanu

 

, tutorele Otiliei şi al lui Felix, fratele Aglaei. El

 

întruchipează trăsăturile clasice ale avarului, care se întrepătrund cu duioşia paternă. 

 

Scriitorul îl descrie din primele pagini, în momentul când Felix soseşte seara, în casa

 

acestuia. Chipul lui Giurgiuveanu este reflectat prin privirile lui Felix. Coborând cuîncetineală scara ce scârţâia cu “pârâituri grozave”, Felix văzu “un omuleţ subţire şipuţin încovoiat”. De la această imagine globală, portretul fizic se alcătuieşte prinacumulare de detalii, îngroşat cu o pastă densă, alcătuind o imagine grotească: capul

era “atins de o calviţie totală”; faţa părea “aproape spână”, “pătrată”. Buzele erau“întoarse în afară şi galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinţi vizibili, canişte aşchii de os”; clipea “rar şi moale”, ca “bufniţele supărate de o lumină bruscă”,avea “glasul răguşit” şi bâlbâit. Bătrânul Costache are o comportare bizară, fie dinpricina senilităţii, fie simulează uitarea din teamă, din instinct de apărare, faţa de ceicare-i vânau averea; ca şi bâlbâiala, care poate fi şi un defect de vorbire, dar şi unmijloc de apărare, de a câştiga timp. Oricum, dacă n-ar fi puţinătatea trupului, caretrezeşte compasiune, portretul ar fi fost cu totul hidos.Aflat la o vârstă înaintată, moş Costache manifestă şi alte “bizarerii” care-i dauindividualitate: îşi freacă mâinile cu “un râs prostesc”, are un supărător glas “stins”,“răguşit”, dar are duioşii şi tremurări de suflet: pe Otilia , “ fe-fetiţa” lui (pe care o iubeaîn felul său), “Moş Costache o sorbea umilit din ochi şi râdea din toată fiinţa lui spână

când fata îl prindea în braţele ei lungi”. Şi Felix înţelege că avariţia este mai mult o manie (mania de a ţine banii), dar “oiubeşte mult pe Otilia şi se gândeşte mereu la ea”. Conştient că sora lui, Aglae, ca şi nepoţii (Aurica, Titi), la care se adaugă escroculnonşalant, abil şi jovial - Stănică Raţiu - vor să-l fure, să-i ia averea, pândindu-l şidorindu-i moartea cât mai devreme, Costache Giurgiuveanu trăieşte drama neputinţeiproprii, bătrân şi neajutorat, dar şi neînduplecat când e vorba de bani. Deşi areîndatorirea de a asigura existenţa Otiliei, el amână tot timpul reglementarea situaţieifetei. Vorbeşte mereu de intenţiile lui - să o înfieze, să-i facă o casă, să-i pună bani pe

Page 4: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 4/40

 

numele ei -, dar amână mereu, pentru că mania lui de a ţine banii e mai puternică. Deaici teama, suspiciunea că va fi prădat; îi crede în siguranţă numai sub duşumea, subsaltea, şi nu se poate dezlipi de ei. El va ajunge victima propriei suspiciuni, fiindprădat de Stănică, cel care-i grăbeşte moartea. Are un sfârşit tragic.Otilia vede în “papa” - “un om bun”; însă are “ciudăţeniile” lui, e cam “avar” în acordcu zgârcenia lui, bătrânul mânca “cu lăcomie”, “vârând capul în farfurie”. Iubireapentru Otilia se manifestă şi se observă în gesturi, reacţii elocvente: moş Costache nuprotestează niciodată când Otilia îl mustră, stă ca un copil în faţa ei. La primul atac cerebral, Pascalopol văzu cu uimire cum bătrânul, “cu nădragii destambă şi cu pătura pe umeri, ţinea strâns la subsuoară cutia de tinichea cu bani, iarîn mâini inelul cu chei”. Deşi Pascalopol încearcă să-l determine să reglementezesituaţia Otiliei, aceasta amâna mereu. La al doilea atac cerebral, clanul Tulea,mobilizat de apriga Aglae, goleşte casa lui moş Costache, cărând scaune, tablouri,oglinzi, trecând prin zăpadă spre fundul curţii de dimineaţă până târziu. Prin Costache Giurgiuveanu se continuă tipologia avarului din literatura română (Hagi Tudose) şi universală (Gobseck, Goriot, Grandet), conturându-se un personaj complex.În raport cu moş Costache se definesc moral, celelalte personaje, pentru că el deţineaverea care-i polarizează pe toţi. Energiile cele mai active în lupta pentru moştenire sunt Stănică Raţiu, Aglae Tulea.  Stănică Raţiu este un Dinu Păturică modern, încadrându-se în tipologia arivistului.Avocat fără procese, energia lui nu se consumă în muncă; el circulă în diferite medii,

 

află, ştie tot, aşteaptă “ceva”, care să-i modifice modul de viaţă peste noapte, să-l

 

îmbogăţească; agresiv, fără nici un scrupul, cu o mare disponibilitate de adaptare şi

 

de supravieţuire, este inteligent şi escroc, fanfaron şi abject; ideea de familie, pe care o

 

cultivă, nu-l împiedică s-o părăsească pe placida lui nevastă, Olimpia, şi să se însoare

 

cu Georgeta, femeie uşoară, întrezărind un cuplu mai favorabil intereselor sale; estelicheaua simpatică (e primit cu bucurie de toate rudele), un artist al intrigii, ascultătorpe la uşi, cu afaceri dubioase, fără nici un simţ moral. Conturat astfel, el a fost asociatpersonajelor comice caragialeşti şi lui Gore Pârgu din romanul Craii de Curtea

Veche de Mateiu Caragiale.Clanul familiei Tulea, prin Aglae şi Stănică Raţiu, este spiritul “rău” al casei, prinferocitatea lăcomiei lor. Aglae şi Aurica sunt cele care “muşcă” cel mai tare din bucuria tinereţii celor doiorfani (Felix şi Otilia), pizmuindu-i şi amărându-le zilele.Portretul Aglaei este fixat de la început cu detalii precise ce indică trăsăturile morale:cam de aceeaşi vârstă cu Pascalopol, cu faţa gălbicioasă, gura cu buzele subţiri, acre,are nasul încovoiat şi ascuţit, obrajii brăzdaţi de câteva sute de cute mari, ochiibulbucaţi, este vulgară şi rea, o “viperă”, cum o califică Otilia. Ea dirijează ofensivaîmpotriva Otiliei, pe care o vrea cât mai departe de Costache, a cărui moarte n-oafectează deloc, urmărind numai banii. Acreala, lăcomia de bani, de avere, spiritulcârcotaş, răutatea sunt trăsăturile care alcătuiesc tipul “babei absolute”. Aurica, fiica

Aglaei, este fata bătrână, cu dorinţe erotice neîmplinite, manifestate până la ridicol,dezechilibrată psihic, pierzând orice decenţă şi bun simţ, lipsită de orice atractivitatefeminină, invidioasă, cu răutăţi; este o complexată.  Titi Tulea, calificat de Otilia drept “prost”, repetent de câteva ori şi corigent,“vlăjganmolatic” de 22 de ani, nu citeşte pentru că lectura îi dă “dureri de cap”; este tipul debilmintal, infantil şi apatic. Îi place ordinea militară, copiază întruna, se leagănă, esteipohondru. Crizele lui de apatie sunt luate de Aglae drept dovezi de “cuminţenie”; arefixaţii erotice. Simion Tulea, soţul Aglaei, bătrân senil, are comportamentul unuidegenerat; îşi pipăie muşchii, caută prin dulapuri, brodează, face crize psihice până la

Page 5: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 5/40

 

violenţă, ce alternează cu stări de apatie; are idei fixe, crede că Olimpia nu este fatalui; este izolat de Aglae şi de ceilalţi. Leonida Pascalopol este “un personaj nou” în literatura română (PompiliuConstantinescu), fiind expresia rafinamentului, a bunului simţ, a generozităţii.Scriitorul îi face şi lui un portret în care detaliile pun în lumină poziţia socială,trăsăturile fizice şi morale: un om de vreo cincizeci de ani, “oarecum voluminos,cărnos la faţă şi rumen ca un negustor”; scriitorul remarcă “fineţea pielii” şităietura “englezească” a mustăţii cărunte, deci un om subţire; un lanţ greu de aur îiatârnă la vestă, hainele sunt din stofă fină; emană un parfum discret asociat cu onuanţă de tabac; are o politeţe şi maniere ce dezvăluie creşterea lui aleasă. Pascalopol vorbeşte despre sine lui Felix, în intimitatea conacului său de la moşie,aranjat în stil românesc. Felix află că Pascalopol făcuse studii în Germania, apoi laParis, călătorise prin mai toată Europa, fusese căsătorit; află că-i place să cânte laflaut, că e o fire boemă. Pascalopol se consideră un “ratat” şi vrea ca aspiraţiile luiartistice să le realizeze în Otilia. Ea îl consideră un bărbat “chic”, un om de“marecaracter”, care a fost foarte bun cu ea. Fata e cuprinsă de o caldă înduioşare pentru căPascalopol e “singur, săracul!”, nu are pe nimeni. El vine în casa lui Costache, aşacum el însuşi mărturiseşte, ca să aibă sentimentul de familie. Oarecum blazat, prin nobleţea sufletească, prin discreta poezie a sentimentelorpersonajul a fost asociat eroilor lui Turgheniev.Chipul adolescentin al Otiliei este şi el descris în mod expres de scriitor, din momentul

 

sosirii lui Felix în casa unchiului său, aşa cum o observă tânărul: un cap prelung şi

 

tânăr de fată, încărcat cu bucle, căzând până pe umeri. Apoi privirea coboară asupra

 

vestimentaţiei, care sugerează supleţea, delicateţea, firea deschisă a fetei, o apariţie

 

romantică tulburătoare. Prezenţa Otiliei înviorează şi luminează atmosfera lugubră, apăsătoare a casei. Earăspândeşte în jur graţie, inteligenţă, delicateţe, tumult de pasiuni când cânta lapian, “părea că ştie multe şi intimida pe bărbaţi”, încât “Moş Costache, Pascalopol,Stănică, Felix însuşi n-ar fi îndrăznit să contrarieze pe Otilia”. Amestec de copilărie şi

adolescenţă, cu instinct feminin sigur, naivă, ea are efecte tonice tulburătoare asupralui Pascalopol, faţă de care se manifestă cu gesturi materne (îi potriveşte cu grijă aculdin cravată), sau sărind de pe scaunul lui moş Costache pe cel al lui Pascalopol; eaeste feminitatea surprinsă în procesul ei de formare, remarcabil redată de scriitor. În conturarea Otiliei, cel mai complex personaj a romanului, scriitorul foloseştetehnica modernă a perspectivelor multiple şi a observaţiei psihologice. Ea se reflectă diferit în cei din jurul său: moş Costache “o sorbea umilit din ochi şirâdea din toată faţa lui spână”; pentru Pascalopol este “o mare ştrengăriţă”, “cu untemperament de artistă”, “o rândunică, închisă în colivie, moare”; “o fiinţă gingaşăcare merită ocrotirea”, “o floare rară”, “o fată mândră şi independentă”.Firea năstruşnică, visătoare şi imprevizibilă, tumultul tinereţii sunt cuceritoare.Vitalitatea, exuberanţa şi sinceritatea deconcertantă a tinereţii formează o imagine

pură, de un farmec aparte: îl târăşte în goană pe Felix prin curte, răpăie pe scară,fluieră, dansează. Aceeaşi feminitate şi francheţe a gesturilor manifestă şi faţă dePascalopol. Pentru Aglae şi Aurica, purtările Otiliei sunt asemeni “fetelor fără căpătâişi fără părinţi”.Ea însăşi se analizează cu luciditate: “Ce tânăr de vârsta mea îţi închipui că m-ar iubipe mine aşa cum sunt? Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă!…”. Şi faţă de Felix are griji materne, dorind ca acesta să-şi facă o carieră strălucită. Otilia îşi defineşte sentimentele faţă de Felix: “şi eu te iubesc în atâtea feluri, încât nupot să analizez acum cât te iubesc ca frate şi ca iubită”.

Page 6: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 6/40

 

 Călătoria la Paris, împreună cu Pascalopol, o maturizează; devine mai sigură, maiconştientă de ea însăşi, schimbare pe care Felix o percepe.Criza adolescenţei, criza erotică în drumul spre maturizare prin care trece Felix estedescrisă prin acumulări succesive. El parcurge drumul de la simpla atracţie până laacuitatea trăirii sentimentului iubirii caste: simte nevoia imperioasă a prezenţei fetei;are insomnii, simţurile toate tresaltă acut. Neputând sta cu Otilia, şedea cu lucrurileei; din obiectele, din dezordinea camerei îi reconstituia mişcările. Se simţea maiaproape de Otilia, aici în odaie, decât lângă ea însăşi. Familiaritatea cu Pascalopol,prezenţa permanentă a acestuia îl indispuneau. Numeroase pagini descriu lucidstările psihice şi fizice prin care trece Felix, ale primei experienţe erotice, ale iubiriidintâi, adolescentine: nelinişte şi incertitudine, adoraţie şi deznădejde, gelozie şifericire. Chinurile prin care trece când Otilia nu-i răspunde la scrisoare suntrelevatoare. Îndrăgostit, visător şi reflexiv, simţea nevoia prezenţei ei feminine (lipsit dedragostea mamei care murise de timpuriu). Tăcerea Otiliei îi umple sufletul de multiple stări: mânie, gelozie, face fel de fel deipoteze, îl cuprinde o frenezie nebună “de a merge pe jos, în frig”, până la Băneasa;fericire şi nesiguranţă se zbat în sufletul său tânăr şi pur. Experienţa erotică împlinită fiziologic, prin cunoaşterea Georgetei, îl maturizează peFelix, privind altfel acum imaginea Otiliei şi comportamentul ei. Chipul ei rămâneînsă, pentru totdeauna, învăluit în mister, o imagine derutantă, de vis. 

 

 Titlul romanului şi finalul său exprimă esenţa dilematică a feminităţii, natura

 

contradictorie a sufletului omenesc.Elementele romantice se adaugă tehnicii balzaciene: personajele sunt grupate antitetic

 

(Felix şi Otilia se opun, prin puritatea lor morală, ariviştilor şi meschinilor din jurul

 

lor; generozitatea lui Pascalopol se opune avariţiei lui Costache ş.a.m.d.); analizasentimentului iubirii, atmosfera de puritate degajată amintesc de paginile romanticeale lui Stendhal.Descrierea naturii, proiectarea grandioasă a Bărăganului pe un fundal fantastic,

folosirea contrastelor în descrierea câmpiei, reflectate în conştiinţa lui Felix, suntpagini de sensibilitate romantică. Imensitatea câmpiei, “plată şi întinsă”, fără nici omargine, puţul cu cumpănă, un cal ce “părea gigantic”, iar copilul care-l mâna păreaun “ciclop”, totul lăsa impresia de ieşire din civilizaţie şi din timp. Fe lix areintuiţia “pustietăţii scitice”. Totul era “rămas pe loc, în afara oricărei epoci, într-oabsolută neistoricitate”. Scriitorul ilustrează plăcerea grandiosului, o sensibilitateacută la “sugestiile de infinit şi spaţiu aistoric”, prin care se apropie de Eminescu şiSadoveanu.Construit în spirit clasic balzacian şi cu o viziune realistă, “Enigma Otiliei”asimileazăelemente ale romantismului modern: introspecţia, fineţea, luciditatea şi preciziaanalizei psihologice; interesul pentru psihologii contradictorii, tulburătoare şiderutante (Otilia, Pascalopol), pentru involuţii, degradări psihice (alienarea,

senilitatea, dedublare conştiinţei - Simion Tulea), pentru studiul consecinţeloreredităţii (Titi), toate intră în sfera modernului. Finalul romanului se încheie simetric, cu imaginea de la început: casa lui CostacheGiurgiuveanu, şi mai dezolantă, iar Felix reînvie în memorie cuvintele acestuia:  “Aicinu stă nimeni” - ce sună dezolant şi lugubru. “Enigma Otiliei” este un roman fundamental al literaturii române, o creaţie originală,sinteză a clasicismului realist de tip balzacian, cu elemente romantice şi moderne.  

Page 7: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 7/40

 

ENIGMA OTILIEI De George Calinescu

Capitolul I

Primul capitol prezinta sosirea tanarului Felix Sima in casa tutorelui sau, CostacheGiurgiuveanu, unchiul sau. Intr-o seara la inceputul lui iulie 1909, Felix ajunge incasa unchiului sau si este intampinat cel putin ciudat de acesta. Verisoara lui, Otilia,o tanara de aceeasi varsta cu el il primeste cu multa caldura si il conduce pe baiatintr-o camera unde restul familiei juca table. Astfel, Felix ii cunoaste pe Pascalopol,un mosier bogat, prieten de familie (cu care Otilia isi permite multe familiaritati,spre nemultumirea baiatului), pe Aglae Tulea, sora lui Costache, Simon Tulea, sotulacesteia si Aurica Tulea, fiica de 30 ani a Aglaei. In timp ce ceilalti jucau table si maiapoi carti, tanarul Felix, viitor medicinist isi aduce aminte de felul in care a ajunsorfan, cum murise mama sa si cum tatal lui fusese distant de copil, trimitandu-l maimult prin internate. Dupa un timp, Otilia isi aduce aminte de Felix si ii aduce doua

prajituri (considerand ca ii este foame) si il trimite sa doarma chiar in camera ei,unde Felix observa o dezordine generala.

Capitolul II

Cand se trezeste, Felix o aude pe Otilia cantand la pian si incepe sa studieze uneleparti ale casei. Pe holuri o intalneste pe Marina, servitoarea casei si Costache ii cerecu imprumut niste bani, dar intervine Otilia care nu admite ca tatal ei sa ceara banide la “varul ei”. Fata ii canta lui Felix si cuprinsa de ceea ce Marina numea “nebunie”, incepe sa alerge prin gradina. Otilia isi marturiseste dorinta ca Felix saajunga un mare doctor si incepe sa ii prezinte familia, ilustrand calitatile si defectelemembrilor familiei Tulea. Totodata, incep sa rascoleasca amintirile, uitandu-se prin

fotografiile vechi. Dupa amiaza, Pascalopol ii scoate pe Felix si pe Otilia la plimbare,spre invidia Aureliei si a Aglaei. Acestea insista pe langa Felix sa il mediteze pe Titi,baiatul matusei sale.

Capitolul III

Capitolul incepe printr-o scurta prezentare a lui Simion Tulea, Otilia avertizandu-ldiscret asupra manierelor celor din familia Tulea. Aurelia il invita pe Felix la ei acasasi in timpul vizitei, o ponegreste pe Otilia, cu invidie ascunsa. Il cunoaste pe Simion,care ii prezinta tablourile sale, Felix observand ca si Titi si tatal lui au un oarecaretalent in ale picturii, desi afla ca toate tablourile facute de cei doi sunt simple copii

dupa ilustrate sau carti. Titi nu se doveste a fi foarte interesat de meditatii,plictisindu-se foarte repede. Capitolul prezinta aspiratiile familiei Tulea si dorintaarzatoare a Aureliei de a se marita. Aurica incepe sa se familiarizeze din ce in ce maimult cu Felix cu dorinta ascunsa de a-l face pe acesta sa o ia de nevasta; sperantelepe care si le face Aurica speriindu-l pe tanar, acesta care incepe sa o e evite.

Capitolul IV 

Cu timpul, Felix se obisnui in casa lui Costache, acomodandu-se cu ciudateniile

Page 8: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 8/40

 

locului. Avand nevoie de bani, ii cere batranului sau tutore insa acesta isi dovedesteavaritia fara sa ii dea vreun ban, cea care ii da bani fiind Otilia. Capitolul prezintavizita celor doi la casa lui Pascalopol, unde Felix observa un rafinat gust indecoratiuni interioare. Desi la inceput Felix nu il agreeaza pe Pascalopol,considerand ca Otilia nu ar trebui sa se poarte asa familiar cu un barbat mai invarsta ca ea, mosierul ii devine treptat simpatic.

Capitolul V 

In august, este anuntata sosirea lui Stanica si a Olimpiei, cealalta fata a Aglaei.Otilia ii explica scandalul produs de relatia dintre cei doi, care nu erau casatoriti,fiindca Stanica nu dorea sa faca nunta daca Olimpia nu primea zestre, aceastafiindu-i refuzata de Simion. Ajunsi la momentul cinei, cei doi incearca sa il induplecepe Simion sa le dea casa, acesta insa refuza motivand ca Olimpia nu e fata lui, desiFelix observa o asemanare izbitoare intre tata si fiica. Dupa plecare, Stanica ii cereOtiliei imprumut 20 franci. De asemenea, Pascalopol primeste un bilet de la Stanica

Ratiu prin care acesta ii cere 100 franci. De dragul Otiliei, mosierul ii da avocatuluibanii ceruti. Capitolul prezinta modul in care Stanica incearca sa il convinga peSimion si modalitatea de ai pacali pe ceilalti, simuland o boala de inima.

Capitolul VI

In acest capitol este prezentata vizita lui Felix si a Otiliei la mosia lui Pascalopol,mosie situata la jumatatea distantei intre Calarasi si Fetesti. La mosie, Felix observaacelasi rafinament, de aceeasta data mai rustic si Pascalopol ii devine din ce in cemai familiar, ajungand sa il considere un prieten. In timpul vizitei, Otilia si Felixinvata sa calareasca, se urca pe capitele de fan, petrecand doua saptamani de vis.

Totodata, din ziar, cei trei afla de cununia dintre Olimpia si Stanica dar si de moarteacopilului lor de 2 luni (moarte cauzata de neglijenta parintilor).

Capitolul VII

 Acum Felix era student in anul I la Medicina, spre nemultumirea Aglaei care ilindemna sa “isi gaseasca un rost” in acest fel incercind sa il jigneasca pe tanar.Stanica incearca sa creeze intrigi intre Otilia si Pascalopol, dovedind un caracterinfect. Otilia ii propune tatalui ei sa se mute intr-o alta casa din Stirbey-Voda, insa Aglae se opune, aratand felul in care Costache era manipulat de sora sa. Totodata,Titi incepe sa se simta atras de Otilia, fata de care incepe sa aiba un comportamentnecuviincios, Otilia indepartandu-l de ea, facand-o pe Aglae sa se planga lui

Costache, rostind cuvinte grele la adresa fetei. Otilia il pune pe Costache sa alegaintre ea si Aglae, si astfel matusa sa nu mai calca in casa fratelui sau. Stanica aduceun fals doctor la Costache cu scopul ascuns de a-l face pe acesta sa creada ca estebolnav. Pascalopol, Otilia si Felix hotarasc sa fie mai atenti la comportamentulavocatului.

Capitolul VIII

Page 9: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 9/40

 

Felix isi da seama ca o iubeste pe Otilia si incearca sa fie din ce in ce mai aproape defata, considerand chiar si unele gesturi marunte (cum ar fi coaserea unui nasture)un adevarat deliciu. Ii scrie o scrisoare de dragoste, pe care i-o lasa pe pat, insa fatapare sa nu o fi citit. Dupa un timp ii marturiseste dragostea si Otilia ii spune ca si eail iubeste, insa trebuie sa astepte. La rugamintea lui Felix, Otilia nu il mai primi untimp pe Pascalopol, acesta purtand o discutie cu studentul. In timpul acesteidiscutii, Felix isi da seama de caracterul minunat al mosierului, rugand-o pe Otilia sail primeasca din nou pe Pascalopol. In acelasi timp, Titi face cunostinta cu Ana, soraunui coleg si se casatoreste cu aceasta, casnicia esuand in mod lamentabil.

Capitolul IX 

In martie, Felix incepe sa –si faca planuri mari, dorind sa aiba cat mai multi bani,pentru a-i putea oferi Otiliei placeri ca plimbatul cu trasura. Avand nevoie de bani ,completeaza batranului o polita cu scadenta in alb de 1000 franci. Pascalopolincearca sa il convinga pe Costache sa o adopte legal pe Otilia, oferindu-se saplateasca el cheltuielile, batranul acceptand. Dar Stanica afla de acest lucru, si dupa

cateva saptamani de discretie, lanseaza stirea si Aglae jura ca Otilia nu va fiiadoptata cat timp ea traieste. Stanica ii face avansuri Otiliei care il da afara,manioasa. Otilia ii povesteste cum Aglae si Aurica au incercat mereu sa o umileasca,spunandu-i cuvinte grele la o varsta frageda. Afland de vorbele care s-au zis despreea cand Aglae a aflat de intentia lui Costache de a o adopta, Otilia incuviinteaza.

Capitolul X 

Dupa cateva zile de la acest incident, Costache primeste un bilet anonim, prin careeste sfatuit sa nu o adopteze pe Otilia, folosind imaginea Aglaei (care avea oinraurire asupra batranului) , anonima reusind sa il sperie pe batran. Otilia, afland

de bilet si citindu-l, il linisteste pe Costache si arata ca ea nu doreste neaparat safife adoptata, iubirea ei pentru batran fiind la fel de mare cu sau fara acte. Felix deintalneste pe strada cu Aurica, aceasta incepand sa-l elogieze pe Titi, spredisperarea medicinistului. Ajuns acasa, afla ca Otilia plecase cu Pascalopol la mosie.Stanica i-o prezinta pe Georgeta, o prostituata de lux, care ii atrage atentiatanarului, el primind invitatia de a o vizita pe fata oricand.

Capitolul XI

Starea de sanatate a lui Simion se inrautateste, batranul acuzand tulburari psihice,insa doctorul adus de Stanica nu ii gaseste nimic, familia crezand ca are doar o crizade glicozurie. Stanica atrage atentia asupta pericolului pe care il reprezinta Otilia

pentru mostenirea lui Costache si le impinge pe cele doua femei si mai multimpotriva tinerei. Felix incepe sa se remarce la Universitate, si datorita interesuluisau, primeste permisiunea de a intra in orice sectie a spitalului, pentru a faceobservatii. Desi unii interni incearca sa il descurajeze, Felix realizeaza o lucrare pecare profesorul sau i-o publica intr-o revista de mare interes in Franta, reusind sa iimareasca ambitia lui Felix. Stanica reuseste sa il manipuleze pe Costache,manevrand lucrurile in asa fel incat Costache sa nu faca testament. Felix se duce sao viziteze pe Georgeta, care ii povesteste drama vietii sale. Felix simte pentru fata o

Page 10: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 10/40

 

afectiune de frate si intre cei doi incepe sa se infiripe o relatie,desi Felix o iubeafoarte mult pe Otilia.

Capitolul XII

Felix primeste o carte postala de la Otilia, tocmai din Paris, dandu-i tanarului o starede tristete. Georgeta ii roaga sa treaca pe la Iorgu, chiriasul lui Costache. Ii scrieinainte de aceasta vizita Otiliei, unde isi exprima dezamagirea. Felix afla de la Iorgude manevrele lui Stanica, acesta planuind sa –i strice afacerile lui Costache pentruca acesta sa nu vanda imobilele. Costache si Felix pornesc spre restaurantul luiIorgu unde cei doi incheie afacerea, spre ciuda lui Stanica. Simion este din ce in cemai bolnav, insa Aglae si Olimpia sunt cat se poate de nepasatoare, starnind chiarrepulsia lui Stanica. Felix devine din ce in ce mai convins de tulburarile psihice alelui Simion.

Capitolul XIII

La inceputul capitolului este prezentata o scena din viata maritala a cupluluiStanica-Olimpia, ilustrandu-se lipsa de suflet a celor din familia Tulea. Felix afla dela Georgeta ca Titi se indragostise de ea, dorind sa o ia de sotie., aceasta avand oobsesie maritala. Cand pleaca de la Georgeta, se intalnesc cu generalul, scena care ise pare lui Felix, foarte penibila. Costache vrea sa isi vanda proprietatile pentru a-ida Otiliei ce i se cuvine. Alarmati de asa o posibilitate, Stanica are ideea sa-i trimitaOtiliei o carte postala si sa se prefaca a-i fi prieteni.

Capitolul XIV 

Felix, un pic suparat din cauza indiferentei colegilor de la Universitate, isi aduce

aminte de discutiile pe care le avea cu colegii de la internat in Iasi. Se intalneste cuWeissmann, un prieten si coleg care ii tine o prelegere despre poezie si dragoste,atatandu-i curiozitatea pentru un roman de Weininger. Costache il roaga pe Felix sanu iasa din camera sa, fiindca avea de facut niste presupuse reparatii, insa Felix isida seama ca batranul avea de fapt ascuns in podeaua casei o adevarata comoara,desigur nu acorda multa atentie acestui amanunt. Costache, Felix,Weissmann,Stanica, Olimpia, Georgeta si generalul, Iorgu si sotia acestuia iau cina impreuna larestaurantul celor din urma, unde Stanica incearca sa manevreze pe batran,povestindu-i o intamplare cu un avar care isi ingropase toti banii in subsol si care laun incendiu, i-a pierdut pe toti. Felix este condus acasa de general si Georgeta,simtindu-se din nou foarte penibil.

Capitolul XV 

 Aglae decide sa il interneze pe Simion, desi considera ca acesta nu are nici o avere,cu toate ca batranul fusese privat de pensia sa si de orice alte placeri. Weissmannvine si il face pe simion sa vina cu el, spunandu-i ca oamenii asteapta invataturilesale (Simion se credea de un timp Iisus Hristos). Stanica incearca sa il faca peCostache sa o primeasca din nou pe Aglae, insa acesta este impotriva ideii, Felixgasindu-l cotrobaind prin casa. Avocatul ii aduce acasa niste studenti pe care nu ii

Page 11: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 11/40

 

cunoaste, purtandu-se foarte familiar, starnind indignarea tanarului si a unchiuluisau.

Capitolul XVI

Capitolul incepe cu prezentare lui Stanica si a familiei acestuia, ilustrandu-seunitatea si legaturile stranse care uneau pe membrii familiei, fie ei de conditiisociale diferite. Cu ocazia aniversarii matusii Agripina, Stanica ii face acesteia ovizita, gasind in modesta ei camera o multime de rude venite in vizita. Ii cumparabatranei alune si covrigi ,si “imprumuta” de la aceasta patru cesti chinezesti. Varulsau Toader il duce acasa si cu aceasta ocazie, Stanica observa frumusetea nepoateisale Lili, caruia ii promite ca o va prezenta unui baiat “fain”, Felix. Acasa, ii spuneOlimpiei ca ii cumparase patru cesti de la un anticar, aducandu-i si prajituri, spredeliciul femeii. Cu toate acestea, Stanica nu primeste dovezi de iubire din parteanevestei sale, fapt care ii intareste o decizie de mult luata, si aceea ca va divorta catmai repede si cum se va ivi imprejurarea prielnica.

Capitolul XVII

Trezindu-se, Felix aude pe cineva cantand la pian si isi da seama ca Otilia seintorsese. Fata ii da cadou cravate, insa pe data se afiseaza Stanica. Acesta o aducecu sine pe Aurelia, careia Otilia ii face cadou o sticluta de parfum, un guler scrobit debroderie, uitand parca toate faptele urate ale verisoarei sale. Pascalopol vine sa iiviziteze, cu aceasta ocazie, intre el si Felix ivindu-se un usor conflict, rezolvatulterior. Pascalopol il cheama pe Felix sa discute “despre o persoana importantapentru amandoi” si il invita pe tanar la el acasa. Ii aduce la cunostinta ca Stanicacreeaza zvonuri care mai care mai incredibile si mai defaimatoare, avocatulspunandu-i lui Felix ca motivul calatoriei la Paris fusese de fapt un avort. Costache

incepe sa construiasca o casa pentru Otilia. Felix ii este prezentat lui Lili, care devinefoarte interesat de student, spre invidia celor din familia Tulea.

Capitolul XVIII

Intr-o zi foarte calduroasa, Costache se impletici din mers si cazu moale jos. Aflandde subitul atac al fratelui ei, Aglae, sperand intr-o apropiata moarte a acestuia segrabeste sa cheme doctorul si merge la Costache acasa. Desi batranul nu aveanimic, Aglae si Stanica fac tot ceea ce pot pentru a-l aduce intr-o stare grava,mancand de fata cu el toate bunatatile stranse cu greu de batran, spre durereaacestuia. Felix il roaga pe Pascalopol sa ii ajute, iar acesta aduce un doctor derenume, Stratulat si acesta observa ca batranul nu are nimic, insa un la un alt atac

nu ar mai supravietui. Costache ii zice in secret lui Pascalopol ca ii va da trei sute demii de lei pentru Otilia, sa ii puna intr-un cont, banii fiind ascunsi sub pat. Desi isianunta aceasta dorinta, amana momentul in care ii va da banii mosierului siPascalopol deschide un cont in care ii vireaza Otiliei o suta de mii de lei.

Capitolul XIX 

 Aglae vine si ii povesteste batranului de moarte ceea ce il dispera pe acesta,

Page 12: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 12/40

 

Costache incepand sa mearga la doctori, sa ia medicamente si sa aduca parintele incasa pentru a binecuvanta casa si pentru a alunga spiritele rele. In acest scop estechemat popa Tuica (interesat mai mult de tuica decat de treburile bisericesti).Weissmann vine sa ii faca un control lui Costache, cu aceasta ocazie cunoscand-o pe Aurica, fata incepand sa aiba o pasiune pentru tanar. Cum Weissmann era evreu,fata se duce la popa Tuica care ii da dezlegare. Aurica ii sugereaza tanarului olegatura, pe care acesta ghicind-o, o inlatura, spunand ca “nu profeseaza decatamorul liber”. 

Capitolul XX 

Cum Lili se arata foarte incantata de Felix, si cum acesta nu afisa nici un interespentru fata, Stanica ii spune Otiliei despre o presupusa idila intre ei, rugand-o sa ilconvinga pe medicinist sa o ia pe lili de nevasta. Felix ii marturiseste ca Lili ii esteindiferenta, declarandu-i din nou iubirea sa. Costache se simte din nou rau, Aglae siStanica crezand ca est mortsi considerand ca nu mai trebuie chemat doctorul. Felixsi Otilia insa il cheama pe Pascalopol si pe doctor. Cel din urma considera ca

batranul va scapa si de data aceasta, iar Costache ii da o suta de mii de lei pentrucontul Otiliei. Stanica incepe sa caute ascunzatoarea banilor, iar Aglae, Aurica siceilalti membri incep sa mute lucrurile din casa, Aurica atentand chiar la pianulOtiliei. Cum Otilia nu pleca niciodata de acasa, Stanica recurge la un siretlic ce se vadovedi mortal. Ii spune fetei ca Pascalopol ii va face o vizita si aceasta fuge pentru jumatate de ora pentru a-si cumpara o pudriera, in acest timp, avocatul intra incamera batranului si ii ia banii de sub saltea, sub privirile acestuia, care disperat, isida duhul. Batranul este inmormantat si toate proprietatile trec in posesia Aglaei.Banii gasiti sub saltea de Stanica nu sunt niciodata inapoiat de acesta, caredivorteaza de Olimpia. Otilia merge in camera lui Felix si o roaga sa o lase sa doarmain patul lui, propunandu-i sa traiasca impreuna ca barbat si sotie, fara insa sa se

casatoreasca. Felix insa nu profita de fata. La trezire, Otilia disparuse, si Felix afla catanara plecase la Paris impreuna cu Pascalopol, ulterior tanarul afland ca cei doi secasatorisera. Anii au trecut si Felix devenise un doctor de renume, avand multe cartipublicate, multe tratate si toata lumea stiind cine este. Se intalneste cu Pascalopolintr-o zi pe strada si acesta ii arata o poza facuta cu Otilia, Felix nemaiputand sa orecunoasca pe fata nebunatica in spatele femeii mature ce devenise.

Page 13: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 13/40

 

Trăsături ale romanului obiectiv 

ENIGMA OTILIEI (G. Călinescu) 

Afirmaţia criticului literar Gheorghe Glodeanu despre romanul lui George

Călinescu,surprinde, într-adevăr, cele mai importante trăsături alebalzacianismului asimilat de prozatorul roman. Atât caracteristicile ce ţin de conţinut(individualizarea caracterelor, observaţia socială) cât şi cele care se referă la forma, latehnica narativă (narator omniscient, relatare la persoana a treia) evidenţiază formulaestetică balzaciană, aplicată romanului “Enigma Otiliei”. În primul rând, George Călinescu, important critic şi prozator interbelic, ilustreazăconcepţiasa critică şi teoretică despre roman, considerându-l pe Balzac modelul esenţial. În eseul

 “Teoria romanului”, el consideră că romanul trebuie să fie o scriere tipic realistă, care sădemonstreze idei printr-o experienţă de viaţă. În acest sens, criticul respinge proustianismuldin romanele vremii sale (Camil Petrescu), optând pentru formula realistă, balzaciană.Totuşi, Nicolae Manolescu, în articolul său din volumul “Arca lui Noe”, consideră căobiectivitatea romanului “Enigma Otiliei” e paradoxală, pentru că nu mai ilustrează, conformdefiniţiei, absenţa din text a unui narator, ci dimpotrivă, intervenţia permanentă a unuicomentator savant şi expert. De aceea, s-a spus că, la Călinescu, mijloacele literaturiiinterferează cu cele ale criticii şi că toate aspectele sunt privite cu ochiul unui estet.Romancierul însuşi mărturiseşte că vrea să creeze documente de viaţă, asemenea luiBalzac, dar , de fapt, el face mai mult decât atât, comentează viaţa. Realismul, obiectivitatea se relevă prin temă (raportarea unei societăţi degradate moral laban ca valoare supremă), structură (sferică), tehnica detaliului, crearea de personaje

tipice.

Tema este evidenţiată încă din titlu, care pune accentul pe caracterul imprevizibil al eroineişi care face din roman o poveste a enigmei feminităţii. În intenţia scriitorului, carteapurta titlul  “Părinţii Otiliei”, ilstrând astfel motivul balzacian al paternităţii, urmărit înrelaţiile părinţi-copii, în contextul epocii interbelice. Fiecare dintre personajele romanului potfi considerate părinţi ai Otiliei, pentru că, într-un fel sau altul, îi hotărăsc destinul. De pildă,

moş Costache îşi exercită lamentabil rolul de tată, deşi nu este lipsit de sentimente faţă deOtilia. El se gândeşte la viitorul ei, vrea chiar să o înfieze, dar amână la nesfârşit gestul. ŞiPascalopol, mult mai vârstnic decât Otilia, mărturiseşte că în iubirea pentru ea îmbinăpasiunea cu paternitatea. De asemenea, tema moştenirii este un alt element de inspiraţiebalzaciană, fiind ilustrată prin lupta dusă de familia Tulea pentru obţinerea moştenirii luiCostache Giurgiuveanu.De altfel, romanul este structurat pe două mari planuri narative: povestea de iubire dintreFelix şi Otilia, pe de o parte, şi încercările familei Tulea de a moşteni averea lui Costache, pede altă parte. Acţiunea romanului începe cu venirea la Bucureşti a tânărului Felix Sima, un orfan careterminase liceul la Iaşi şi voia să devină medic. El soseşte în casa unchiului său, CostacheGiurgiuveanu. Acesta o creşte pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intenţia de a o înfia.Giurgiuveanu are o soră, Aglae Tulea, care o consideră pe Otilia un pericol pentrumoştenire. Lupta pentru moştenirea bătrânului este dată de Aglae şi de ginerele ei, Stănică Raţiu.Aceştia vor, fiecare pentru el, să pună mâna pe banii lui C. Giurgiuveanu. Tocmai de aceeaei vin foarte des în casa lui Costache şi vor să fie siguri că bătrânul nu o înfiază pe Otilia şinici nu face vreun testament.Cei doi bănuiesc că moş Costache ţine ascunsă în casă o mare sumă de bani. La un momentdat, moş Costache se îmbolnăveşte şi atunci Aglae îşi aduce toată familia în casa bătrânului,aşteptându-i moartea. Totuşi Costache îşi revine, dar mai târziu în urma unui efort mare,paralizează, ceea ce o determină pe Aglae să se reîntoarcă. 

Page 14: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 14/40

 

În cele din urmă, banii sunt furaţi de arivistul Stănică chiar de sub salteaua bolnavuluiparalizat şi din cauză că a fost jefuit fără să poată face nimic, Costache moare. Un alt argument care susţine obiectivitatea romanului în spirit balzacian esteincipitul, carefixează cadrul spaţial şi temporal: “Într-o seară de la începutul lui iulie 1909[…[, pe stradaAntim…” După descrierea amănunţită a străzii, a casei lui Costache, în stil tipic balzacian,sunt prezentate personajele, în jurul cărora se va concentra conflictul. Esenţială pentru

 încadrarea romanului în realismul balzacian este descrierea din primele pagini , prin situareaexactă a acţiunii în timp şi spaţiu, prin impresia de verosimilitate dată de detaliiletopografice şi prin tehnica detaliului semnificativ: “Varietatea cea mai neprevăzută aarhitecturii, mărimea neobişnuită a ferestrelor, în raport cu forma scundă a clădirilor….”  În plus, o altă metodă balzaciană este aceea a prezentării însuşirilor personajelor prindeducerea acestora din mediul în care trăiesc. Se pătrunde astfel, prin descriereainterioarelor, în psihologia personajelor. Balzac spunea că o casă e un document moral şisociologic, iar exemplul în acest sens este casa lui Costache Giurgiuveanu. Prin contrastuldintre pretenţia de bogăţie şi bun gust a locatarilor şi realitatea mizeră şi sărăcăcioasă suntsugerate trăsăturile acestora: incultura (ce reiese din amestecul de stiluri arhitectonice),snobismul (din limitarea artei clasice), delăsarea (starea precară a locuinţei). Tehnicafolosită în prezentarea cadrului e aceea a focalizării, adică restrângerea treptată a cadruluide la stradă la casă, la interioare şi la personaje. În ceea ce priveşte personajele, acestea ilustrează o umanitate canonică,printipologiile  în care se încadrează, dând obiectivitate romanului. Ele se definesc printr-osingură trăsătură, fixată încă de la începutul romanului şi nu evoluează, cu excepţia luiFelix. Restul reprezintă caracterele clasice, balzaciene: aristocratulrafinat (Pascalopol), cocheta (Otilia), femeia uşoară (Georgeta), lacomul (Aglae)avarul (moşCostache), arivistul (Stănică Raţiu), debilul mintal (Titi), fata bătrână(Aurica) . Deşi se realizează tipologii, la construirea acestora este aplicată o formulă estetică modernă,şi anume ambiguitatea personajelor. Spre exemplu, moş Costache nu este dezumanizat de

 

patima sa, astfel are o iubire profundă pentru Otilia. Aceeaşi ambiguitate se remarcă şi înconstruirea personajului Stănică Raţiu: el este, simultan, demagog al ideii de paternitate şisentimental. Astfel, când vorbeşte, chiar are impresia că işi doreşte un copil şi se iluzioneazăcă este capabil de fapte bune. Cu toate acestea, băieţelul pe care il avusese ii murise din

cauza neglijenţei sale şi a Olimpiei, soţia lui şi fiica Aglaei Tulea, sora autoritară a luiCostache Giurgiuveanu.George Călinescu îşi construieşte personajele şi în funcţie de etica lor. Astfel, unii actanţisunt dominaţi de moralitate (Felix, Otilia, Pascalopol), iar alţii - de interese meschine(Aglae, Stănică). Această viziune este una antitetică. Spre exemplu, inteligenţa lui Felix este

 în contrast cu imbecilitatea lui Titi, iar feminitatea misterioasă a Otiliei - cu urâţenia Auricăi. Un personaj realizat amplu, prin procedeul reflectării poliedrice, este Otilia. Portretul eieste complex si contradictoriu: “fe-fetiţa” cuminte şi iubitoare pentru moş Costache, fata

 “admirabilă, superioară” pentru Felix, femeia capricioasă, dar şi copilăroasă pentruPascalopol, “o dezmăţată, o stricată” pentru Aglae,  “o fată deşteaptă”, cu spirit practicpentru Stănică şi o rivală în căsătorie pentru Aurica. Alte procedee folosite în realizarea personajelor sunt: comportamentismul ( prin care setransmit exclusiv datele concrete, obiective ale comportamentului, fără a  se cunoaştegîndurile personajelor, cu excepţia celor dezvăluite de ele însele) şi interesul pentru

procesele psihice deviante (alienarea-Titi, senilitatea-Simion)În ceea ce priveşte tehnica narativă, discursul îi aparţine unui narator omniscient,

omniprezent, care relatează la persoana a treia, controlând traiectoriile existenţeipersonajelor sale. Deşi naratorul pare a nu se implica în acţiune, el face mai mult decâtatât, comentează permanent evenimentele, ceea ce a şi determinat observaţia că autorul

 îşi prelungeşte mijloacele criticii în literatură. O tehnică ce ţine de modernitatea romanului constă în  introducerea în naraţiune a unorsecvenţe tipice genului dramatic, cum este aceea a jocului de cărţi la căpătâiul lui moş

Page 15: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 15/40

 

Costache care agoniza. Prin intermediul monologului interior, sunt evidenţiate gândurilepersonajelor prezente, fiecare preocupat de o altă problemă, niciunul sensibil la dramamuribundului.De asemenea, umorul este un alt element al originalităţii lui G. Călinescu, romanul fiindconsiderat comic prin folosirea unor procedee caracteristice: tipologia redusă la esenţă,personajele – caricaturi (Simion), prezenţa unor teme şi motive specifice comediei.

Limbajul este uniformizat, ceea ce trădează faptul că naratorul se ascunde în spatelepersonajelor sale. Sunt utilizate aceleaşi mijloace ligvistice, indiferent de situaţia socială saude cultura acestora.În concluzie, “Enigma Otiliei” este un roman realist balzacian, obiectiv. Naratorul prezintăviaţa societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, folosind procedee specifice carealizarea de tipologii, tehnica detaliului, a focalizării, motivul paternităţii, veridicitatea,depăşind însă modelul realismului clasic, prin elementele de modernitate (spiritul critic şipolemic, ambiguitatea personajelor, reflectarea poliedrică). 

Page 16: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 16/40

 

Enigma Otiliei”  

de George Calinescu

Personajele In “Sensul clasicismului”, G. Calinescu subliniaza ca "Orice literatura mare, asadar clasica,este o literatura de cunoastere, iar cunoasterea inseamna reprezentare rationala a vietii,spre deosebire de reprezentarea empirica, documentara". O astfel de literatura a nazuit sascrie G. Calinescu in “Enigma Otiliei”, precum si in celelalte romane ale sale. Si fiindca "oriceadevarata cunoastere se bizuie pe universalitate", personajele si imprejurarile in careactioneaza ele sunt tipice si vorbesc mintii prin imaginile concrete in care dobândescplasticitate si devin inteligibile. G. Calinescu este un adevarat clasic si corespundecaracterizarii pe care a facut-o in studiul de care vorbim: “Adevaratul clasic nu se ridica dela particular la universal, facând sfortari inutile de a da semnificatie evenimentului, elexemplifica doar universalul, când acesta apare intâmplator, aproape formulat intr-uneveniment". Personajele romanului Enigma Otiliei sunt asemenea "exemplificari".Simplificând in buna masura, vom indica nota definitorie a fiecaruia. Costache Giurgiuveanu este exemplu de avar caracteristic epocii;

Leonida Pascalopol este un aristocrat care isi cauta iesirea din blazare prin comportarirafinate si expediente erotice;

Stanica Ratiu este arivistul fara scrupul moral si escrocul locvace;

Aglae este "baba absoluta, fara cusur in rau”  

Aurica - fata batrâna muncita de complexe erotice nesatisfacute;

Simion Tulea - maniacul decrepit, cazut in senilitate;

Titi - caz patologic de degenerescenta;

doctorul Vasiliad este un secondant al lui Stanica;

popa Tuica si-a schimbat porecla in renume;

Otilia este exemplificarea feminitatii, evoluând, in conditiile procesului complex al societatiiburgheze, spre platitudine,

iar Felix exemplifica pe intelectualul in devenire, in aceleasi conditii. O caracterizare mai pe larg a unora din personaje este deci necesara. Costache Giurgiuveanu este pivotul romanului; psihologia sa de avar, urmarita de autor,detine frânele actiunii; ea explica si accidentul fatal, iar moartea personajului stingeactiunea. Avaritia lui mos Costache este indulcita de sentimentul patern pe care, ilmanifesta fata de Otilia, un sentiment insa care nu se realizeaza, fiind anihilat de teama dea se rupe de averea lui. Mai mult, afectiunea fata de "fe-fetita" sa apare si ca o compensatiemorala pentru averea mamei Otiliei, pe care si-a insusit-o fara vreo forma legala, fapt ce acauzat moartea acesteia si care conditioneaza acum starea materiala a Otiliei. Propriu-zis, o

Page 17: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 17/40

 

buna parte din averea lui mas Costache e averea mamei Otiliei, respectiv a Otiliei, pe caresi-a insusit-o prin drept familial. In schimbul acestei averi, el ii da Otiliei afectiunea sapaterna si promisiunea ca-i va asigura viitorul. Sentimentul avaritiei ii terorizeaza viata si-irapeste libertatea de a se misca omeneste in societate. De la inceputul romanului,personajul apare in aceasta postura. Tentativa de a nu-l primi pe Felix, desi ii este unchi situtore - adica administrator al averii acestuia pâna la majorat - il defineste ca atare. Mai

departe, "ciupeste" in mod meschin din veniturile lui Felix, dupa cum il "ciupeste" si pePascalopol la jocul de carti sau târându-se pe sub masa dupa o moneda cazuta dinbuzunarul acestuia, fara sa simta ridicolul situatiei. Cumpara material demolat, fiindca e maiieftin, sau incearca la mai multe farmacii sa faca o reteta ca sa vada la care e mai ieftin sisa câstige astfel câteva centime. Manânca cu lacomie respingatoare la masa oferita derestauratorul chirias caruia ii vânduse cladirea restaurantului. Scena imbolnavirii subite, incare este dezbracat si imbracat - citata mai sus - dezvaluie pâna unde poate duce teroareaavaritiei care-i anuleaza demnitatea de om. G. Calinescu releva situatiile grotesti in care seafla personajul si-l ridiculizeaza printr-un comic irezistibil. Nici momentele "de suferinta alebolnavului nu sunt lipsite de ridicol. Moartea lui nu inspira un sentiment tragic, ci unulcomic, realizat parca de o farsa a destinului. La capatul consecintelor avaritiei lui mosCostache se profileaza drama Otiliei. Pentru ca n-a infiat-o la timp, ea ramânedezmostenita, iar toata averea cade in mâinile Aglaei; pentru ca a ezitat sa puna la bancabanii pe numele Otiliei, i-a furat Stanica; pentru ca "papa" se purta asa de "ciudat", Otiliacauta in Pascalopol un alt "papa", dar a dat peste un sot imbatrinit, pe care 1-a parasit intr-o aventura sentimentala.

Condamnând avaritia si pe mos Costache, - purtatorul ei - autorul romanului condamnasocietatea epocii, care a generat oameni cu asemenea vicii fatale, dezumanizante. Leonida Pascalopol e mosierul care-si ingaduie lux si rafinament spiritual. Traieste si el unsentiment complex de paternitate, caruia i-a gasit un paleativ in familia lui mos Costache.Se cunoaste prea bine pe sine precum o cunoaste si pe Otilia. Marturisirea sa autobiograficaeste si o caracterizare bine stapinita :

"Eu, domnule Felix, da-mi voie sa ma marturisesc dumitale ca unui prieten, n-am fost fericitin casnicie. Intâia sotie nu mi-a dat cinstea ce mi se cuvenea. In sufletul meu de mosierprozaic se ascunde putin romantism. O cunosc pe Otilia de când era mica si pot spune ca acrescut sub ochii mei. Daca Dumnezeu mi-ar fi dat libertatea sa-mi fac femeia cum vreaueu, as fi facut-o ca pe domnisoara Otilia. O iubesc si eu in felul meu, scumpe domnule Felix,pe Otilia, si poate ca nu ma insel când iti afirm ca si ea ma iubeste pe rnine. Nici nu e greu,fiindca un dezamagit ca mine e un om fara pretentii. Eu nu i-am cerut niciodata nimicdomnisoarei Otilia si n-am prea stat ca sa disting ce e patern si e ce viril in dragosteamea.(...) Otilia venea la mine simplu, ca o fiica, si-mi cerea ceva. Ea nu a avut niciodataideea ca e curtezana, ma ierti, care cere de la un barbat. S-a format intre noi o rudenie suigeneris..."

Marturisindu-se mai departe lui Felix, il asigura ca e un om inofensiv, un batrin care nu sepoate lupta cu tineretea lui, ca ar vrea, sincer, sa-i stie fericiti. "Domnule Felix, mi-aiintunecat existenta, iti spun drept, mi-ai stricat niste nevinovate tabieturi de celibatar. Amnevoie de domnisoara Otilia, ea e micul meu vitiu sentimental. Daca nu pot fi un amant,ramân totdeauna un nepretuit prieten si parinte. Pentru voi amindoi. Asa sa ma crezi!”  

Iata pozitia lui Pascalopol. Ea e caracteristica. Daca Pascalopol, mosierul dezamagit, isi daseama ca o femeie când iubeste “ia banii de la cel batrân si-i da celui tânar", el s-a bizuittotusi pe sansa banilor sai. Si nu s-a inselat. Otilia 1-a urmat, dar 1-a si parasit. Din toataputerea lui materiala si spirituala a ramas numai eleganta vestimentara. 

Page 18: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 18/40

 

 Aglae este definita intr-o convorbire dintre Felix si Weissmann, student si el in medicina, infelul urmator:

" ... asa o femeie rea ca matusa dumitale, sa nu te superi, n-am vazut... Este babaabsoluta, fara cusur in rau, pot sa jur. Barbatul ei innebunea si fara infectie".

Schitarea portretului din primele pagini ale romanului, citate mai sus, evolueaza spreaceasta sinteza pe care autorul o autorizeaza. Aglae este si ea, ca si frate-sau mosCostache, o intruchipare a dorintei de a se imbogati. Tinta urmarita e averea acestuia.Pentru a o atinge, devine agresiva si instinctul pasiunii, care o stapâneste, se dezlantuie inmod salbatic ca la o fiara, peste care n-a trecut nici o unda de morala umana. Ocupareamilitareasca a casei lui mos Costache in momentele când acesta cade bolnav, scotocireafebrila dupa bani si mutarea disperata a mobilierului in casa ei, felul in care este tratatbolnavul si apoi mortul dovedesc impulsuri izvorâte dintr-un instinct despotic. DespotismulAglaei nu se exercita numai asupra clanului ei, ci il supune si pe mos Costache, care i-a luatfrica, inhibindu-i gestul de a o infia pe Otilia, de a-i face testament sau de a-i "asiguraviitorul". De asemenea, Otilia si Felix sunt timorati, iar reactiunea lor devine dezgust si

dispret : “in familia in care ma aflu - spune Felix - unul pândeste pe celalalt si-1 cred capabil pefiecare, pentru bani, de cele mai mari mârsavii." Numai pe ginere-sau il accepta, fiindca ilsocoteste aliat si instrument al uneltirilor sale, fara sa-si dea seama ca acesta "ii va dalovitura".

S-a observat ca totusi Aglae isi apara familia si ca goana ei fara scrupule dupa averea luimos Costache are o justificare in acest scop. Intr-adevar, pledeaza ca Simion sa-i deazestrea Olimpiei, sotia lui Stanica; o compatimeste pe Aurica si-i cauta zadarnic un sot; iltine sub aripa ei de mama pe nevolnicul Titi; in acelasi timp insa il arunca in ospiciu peSimion fara remuscari, pentru a se elibera de o povara, ca sa-si traiasca viata. Avida deavere, Aglae nu cunoaste nici un criteriu moral si manifestarile ei se dezlantuie orbeste.

Iat-o descrisa in momentul mortii lui Costache :

"In vreme ce cadavrul statea inert peste plapuma si incepuse sa ia tonuri ceroase, Aglae,Olimpia, Aurica si Titi scotoceau in toate partile, trageau sertarele, desfaceau garderobul,cautau prin soba (...) Furioasa, Aglae trânti usile dulapurilor, trase covoarele, fara sa le maiaseze la loc, desfacu cutiile mari de la masa de joc si de la cea din sufragerie (...). Negasindnimic in haine, trase perna de sub capul lui mos Costache, privi pe sub cearceaf, apoi ridicacu putere salteaua, rasturnind cadavrul spre perete".

Aglae e un exemplu de monstru moral generat de burghezie, pe care G. Calinescu 1-asurprins cu mare arta in miscarile sale tipice. Stanica Ratiu, avocat fara procese, isi exercita debitul verbal in sânul familiei si in cerculprietenilor. Tema lui favorita este paternitatea, casatoria, familia. Patosul avocatesc aldiscursului ocazional, instantaneu, este rezultatul unei experiente câstigate si pe care orepeta cu orice ocazie. Obiectivul urmarit este banul, pe care nu se sfieste sa-1 dobindeascade la oricine si in orice calitate. Cere cu emfaza, afisând o mutra de "martir", si de la Otilia,si de la Felix si de la Pascalopol, si de la Marina, ca si de la rudele sale. Nu pierde nici oocazie sa "ciupa", incredintat ca va putea pune odata mâna pe banii lui mos Costache, pecare, intr-adevar, ii fura pur si simplu. Imbogatit, paraseste pe Olimpia, casatorindu-se cuGeorgeta; a fost chiar prefect intr-o scurta guvernare, este proprietarul unui block-haus si

Page 19: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 19/40

 

patroneaza tripouri si cercuri de morfinomani. Stanica este si el un produs al societaitiicapitaliste, incadrându-se in seria tipologica reprezentata de Dinu Paturica, Tanase Scatiu,Gore Pirgu si Iancu Urmatecu, eroul romanului lui Ion Marin Sadoveanu.

In zugravirea tipului, G. Calinescu foloseste o paleta bogat colorata, incât face din el "ofigura extraordinara", cum observa criticul Ovid S. Crohmalniceanu, care adauga :

"volubilitatea personajului are atâta intensitate vitala, incit ridica arta de a trivializa oricelucru si de a-1 umfla fantastic la o adevarata perfectiune. In materie de demagogie siversatilitate, Stanica are geniu. Nu e foarte departe de adevar când spune: "He, he, Stanicae profund, degeaba incercati dumneavoastra sa-1 luati peste picior”. (Literatura românaintre cele doua razboaie mondiale, vol. I). Daca Stanica “are geniu", acesta e un geniu alraului. Felix si Otilia apar in roman, dupa marturisirea lui G. Calinescu, "in calitate de victime side termeni angelici de comparatie". Orfani, ei au nevoie de afectiune paterna, pe care,negasind-o in integritatea ei morala si fara sa le jeneze individualitatea, si-o acordareciproc. Dragostea lor are si aceasta nuanta de sprijin mutual pentru a iesi demni de subtutela venita din afara, fie de la mos Costache, fie de la Pascalopol. Dar in puritatea

dragostei lor adolescentine s-au infiltrat umbriri ale mediului social - luat ca termen general– precum si particularitati ale propriilor temperamente: “Otilia nu spunea lui Felix ca nu-liubeste, ci numai se apara de invinuirea ca nu-1 iubeste. Nu da nici un curs sentimentului,nu in forma brutala pe care, demult, Felix o gonise din mintea lui, ca absolut incompatibilacu draaostea adânca, dar sub cilipul proiectelor, al visarii impreuna. Felix ar fi voit ca Otiliasa spuna: "Mai tirziu, când vom fi impreuna", insa ea nu facea nici un proiect de viitor.Odata, ea daduse a intelege ca Felix are, mai intâi de toate, de indeplinit o misiune in viata,sa-si promoveze cariera, insa nu era acesta un motiv de a goni pâna si visurile. Evident,sufletul Otiliei era impenetrabil, si, daca ea juca constient o comedie, o juca cu multa finetesi gratie.”  

Dimpotriva, Felix e un "suflet limpede, incapabil de disimulatie, profund in sentimente", carenu-si poate inchipui dragostea "decit sfirsând cu casatoria"...

Pentru implinirea dragostei in acest sens, vointa lui se concentreaza in realizarea maxima aprofesiunii. "Voi cauta -isi noteaza el in caiet, ca sa nu uite sa fiu bun cu toata lumea simodest, si sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios". Si s-a tinut de cuvint.Stapân pe sine, Felix pune frâu instinctelor biologice si in lumina eticii sale pastreaza castasi pura dragostea pentru Otilia. De aceea, pentru el Otilia ramâne o "enigma” si fuga ei cuPascalopol nu-i produce decât o criza trecatoare de adolescenta fara sa se transforme intr-odrama. Felix este un spirit rational, care nu se pierde in nebuloasa tineretii, desi e stapânitde o dragoste mare si curata.

Otilia poarta in ea enigma eterna a feminitatii: "Otilia traia cum cânta la pian, zguduitor sidelicat, intr-un tumult de pasiuni, notate precis pe hârtie, stapinite si justificate". De aceea,socotea ca adevarata viata nu tine decât câtiva ani. Si a preferat sa traiasca intens,dramatic, acesti ani, decât sa astepte implinirea profesionala a lui Felix. Pentru ea "fericirea"trebuia sa fie imediata, ca o alunecare intr-o vâltoare pe care nu poti s-o eviti. Ia visaviitorul ca un sir de explozii neprevazute. Acest neprevazut al aventurii pe care-1 cauta cuaviditate a azvârlit-o si din bratele lui Pascalopol, devenind "nevasta unui conte, cam asaceva", cum il informeaza Stanica pe Felix. Fiinta tulburatoare, cu.miscari gratioase si plinede lirism, esueaza, in vârtejul social al placerilor nepotolite, intr-o casnicie exotica si oplatitudine feminina, care a stins. totul. Daca a fost o enigma pentru Felix si pentruPascalopol, pentru noi dezlegarea enigmei sta in conditiile moralitatii burgheze care aabsorbit-o.

Page 20: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 20/40

 

 Fondul social al romanului e prezentat in optica unei perspicacitati critice de ordinbalzacian.

Personajele lui Calinescu sunt admirabile studii de caracterologie. Romanicirul il continua inacest plan al operei sale pe Caragiale, scriitorul de cea mai severa tinuta clasica din

literatura româna. El creeaza personaje caragealesti ca Aglae, Stanica Ratiu, Aurica,Weissman. 

Realizare artistica a personajelor ANTITEZA se constituie intre personajele prezentate pâna acum si celelalte trei care ilocrotesc pe Costache : Pascalopol, Otilia si Felix. Actiunea se precipita când mos Costachecade intre caramizi si e gasit de Marina. De acum lucrurile se schimba intr-o strategie

militara al carei sef de stat major este Aglae : "Aurica, vino repede, ca i-a venit rau luiCostache ! Cheama-1 si pe Titi. Treceti dincolo sa nu fure vreunul ceva. Marino ! Tu aleargaiute la Stanica. Sa vie si el si Olimpia si sa aduca doctorul pe care-1 stie el. De acumcomicul, ridicolul si grotescul devin si mai suculente.

Expresia seninatatii e Pascalopol, care dupa ce a dat dispozitii cu privire la rosturilefinanciare care privesc pe Otilia, ia flautul (preferinle muzicale calinesciene) ai stând a laturca pe sofa cânta Menuetul lui Mozart. Poate ca Pascalopol e un alter ego al lui Calinescu,o voce a lui, dintre multele. El a fost acuzat de idealizare, dar cu situatia pe care o avea, cueducatia sa si cu antecedentele sale, nu putea face altfel decât cum a procedat; spre a filogic in dezvoltarea actiunii. El e un vade mecum al generozitatii, un suflu al afectiuniidezinteresate. E un personaj reusit, o spusesera inca din 1938 atât S Cioculescu cât siPerspessicius: Plimbarile propuse sunt o evadare in aproape fantasticul spatiu al deliciilornaturiste. E ca un erou stendhalian, cu posibilitati de trimitere la idei sentimentale, la temavielii asa cum e. Nu e tiran nici rigid fata de femei, ci filozof in felul sau, fiind foarte evoluatsi rafinat in comparatie cu bestiala Aglae. Dar la minunata sa mosie (crede el), dispozitiiledate de dânsul sunt aspre si categorice, caci "avea disciplina sufleteasca de a nu se lasapacalit”. Elegant, monden, el se acomodeaza situatiei si renunta la Otilia când constata canu formeaza ceea ce ar fi dorit amindoi. S-ar putea spune ca prin acest personaj seilustreaza lipsa de conflicte pe plan material si moral; in tot cazul, el nu le oglindeste.Personajul e transfigurat in sensul claritatii si olimpicului.

Otilia are o enigma pe care Felix vrea s-o afle, dar de fapt si Felix are o enigma,indescifrabila, cu toata exegeza ce s-a facut in legutura cu vizita Otiliei la dânsul, in timpulnoptii. Odaia fetei are trei oglinzi mobile, metaforic celei trei atitudini ale acestor trei

personaje ce formeaza un triumvirat moral victorios asupra imoralitatii Tulenilor, Sohatchilorsi a lui Stanica. Motivul oglinzilor nu este aici pur decorativ, gratuit, ci implica un tâlc alinteriorului personajelor. Mobilitatea uneia dintre ele; este insesi mobilltatea psihicului Otilieicare nu se poate cristaliza deodata “Sint o nebuna, Felix, nu trebuie sa te iei dupa mine”,zice Otilia. Ea trece repede de la o stare la alta, ca apele oglinzii care reflecta tot altevedenii si peisaje. Ca unui erou din Cezar Petrescu, i se implineste orice dorinta. Felix, carenu e pozitivist, un om de stiinta, care admira tenaci tatea, autoritatea, siguranta omului intoate, nu poate intelege mobilitatea tinereasca a Otiliei, caci el stie ca lucrurile trebuie sa fieprecise, statornice pâna la o anumita limita. Labilitatile sufletesti nu sunt bune si oamenii

Page 21: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 21/40

 

nehotarâti sunt nefericiti. Otilia e rece, tatoneaza uneori, dar si copilariile ei, capriciide ei nefac sa tremuram de emotie, sa zâmbim iertator. Ea face serios bucatarie dar face cuingenuitate costumatia papusilor, alternând suavul cu banalul. Felix nu intelege acestcontinuu balans intre una si alta : il iubeste pe Felix, dar se casatoreste cu Pascalopol.Stralucirea mondena si intimitatea ii cer prioritatea si ea se straduieste sa le satisfaca peambele. Ea este o enigma pentru Felix si Felix e o enigma pentru Otilia, caci s-a stapânit in

mod exceptional, urmându-si linia sa etica.

Otilia e aici tipul adolescentei adorabile, neuitate, inefabile, contradictorii din inocenta, pecare nu o poti uita, cum spunea Ibraileanu despre astfel de chipuri de femei. AvatarurileOtiliei provin din dezinteresul ei total pentru ce trebuie sa faca rational si optiunea ei finalapentru America de Sud are ceva atât de romantic incât se armonizeaza cu firea ei " Tu nucunosti viata, Felix - relua Otilia ideea - pentru o fata, reusita in viata nu e o chestiune destudiu si de energie. Admir inteligenta si vointa ta de barbat, astea nu sunt bune si pentru ofemeie. Rostul femeii este sa placa, in afara de asta nu poate fi fericire “. Iar tot atunci, inconvorbirea cu Felix : "Succesul nostru in viata e o chestiune de viteza, iubite Felix. Ah, cerau imi sta negrul, ma invineteste la fata. Dupa scena aceasta, Otilia isi imparte lucrurile.Apoi va spune : "De obicei fetele admira pe oamenii ca tine si merg dupa oameni caStanica”. Otilia a fost o enigma si pentru Pascalopol. Din nostalgia amintirilor pure, duparazboi, deci dupa 10 ani cel putin, Felix trece din nou pe strada Antim, unde statuse Otilia invremea tineretii ei, ca sa vada imensa paraginire si sa auda ecoul ca nu sta nimeni acolo.

Felix e tipul omului echilibrat, clasic, rece, Intreprinzator, sigur de sine si tenace, casatoritbine, ajuns profesor universitar. El e plin de vointa si stapânire de sine, un gentlemen cuOtilia, care il intelege la sfârsit ,ca el nu e capabil de nebunii. El are constiinta valoriipersonale si e pregatit solid in meseria sa. Pentru Pompiliu Constantinescu, Felix reediteazasituatia din "Cartea nuntii” in ce are tânarul mai poetic, dar tratat obiectiv. E de un avântexplicabil la un tânar student in medicina, fiu el insusi de doctor, cu insusiri exceptionale sinevanitos, nepedant. Când fata nu-i raspunde la scrisoare, Felix pleac, pe jos pâna laBaneasa, prin frig, ca spre a compensa durerea pe alt plan.

In romanul "Enigma Otillei”, categoriile tragic, comic, ridicol, transferul lor reciproc, intrareaunora in sfera altora se face cu abilitate incât tabloul social al epocii 1909-1922 (acesta dinurma sugerat in final) apare cu garantia autenticitatii maxime când e vorba detransfigurarea relatiilor pe planul fictiunii literare. Mediile sociale investigate, minutiozitateaanalitica, morala, tipologia il fac balzacian.

 “Enigma Otiliei” e unul din cele mai bune romane ale perioadei interbelice românesti, modelde epica balzaciana modernizata in stil clasic.

Page 22: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 22/40

 

 

ROMANUL MODERN REALIST-BALZACIAN

"ENIGMA OTILIEI" de George Călinescu 

- roman modern clasicizant -

- roman citadin de factură clasică – 

In 1932, George Călinescu (1899- 1965) susţinea necesitatea apariţiei în literatura română a

unui roman de atmosferă modernă, deşi respingea teoria sincronizării obligatorii a literaturii

cu filozofia şi psihologia epocii, argumentând că literatura trebuie să fie în legătură directă cu

"sufletul uman". Prin romanele lui, Călinescu depăşeşte realismul clasic, creează caractere

dominate de o singură trăsătură definitorie, realizând tipologii (avarul, arivistul),

modernizează tehnica narativă, foloseşte detaliul în descrieri arhitecturale şi în analiza

personajelor, înscriindu-se astfel în realismul secolului al XX-Iea, cu trimitere certă către

creaţia lui Balzac. 

Compoziţia romanului: 

 

Influenţe balzaciene Balzacianismul este prezent în "Enigma Otiliei" prin tema romanului,

care ilustrează viaţa burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, societate

degradată sub puterea mistificatoare a banului, întreaga acţiune a romanului construindu-se

 în jurul averii lui moş Costache Giurgiuveanu, care concentrează faptele şi reacţiile tuturor

celorlalte personaje, interesate mai mult sau mai puţin de moştenire. De altfel,  Balzac a

concentrat ideea că banii, averea au putere distrugătoare asupra eticii unei societăţi,

afirmând: "Zeul la care se închină toţi este banul". Tot aici se înscrie şi motivul literar almoştenirii, majoritatea personajelor păzind cu străşnicie integritatea averii lui Costache

Giurgiuveanu. Aglae Tulea se opune cu vehemenţă înfierii Otiliei de către Costache, iar când

acesta moare, instituie o adevărată pază militară pentru a "u fi înstrăinat nici un obiect din

casa fratelui: "... să fiţi cu ochii în Patru, să nu ia cineva vreo hârtie, vreun lucru, nici un cap de

aţă, aici eu rasund, ca unica rudă mai de aproape". Ideea paternităţii este nucleul epic al

romanului, fapt confirmat Călinescu însuşi, care-şi intitulase iniţial romanul "Părinţii Otiliei".

Ideea paternităţii este, de asemenea, de influenţă balzaciană , preluată probabil din romanul

"Moş Goriot", în care degradarea relaţiilor din cadrul familiei duce, fără putinţă de tăgadă, la 

degradarea întregii societăţi. 

Balzac exprimă această idee prin replica lui Goriot, aflat pe patul de moarte: "Patria o să piară

dacă taţii sunt călcaţi în picioare. Societatea lumea se bazează pe paternitate, totul se

prăbuşeşte dacă nu-şi mai iubesc copiii părinţii". 

Relaţiile interfamiliale sunt conflictuale şi degradateşi în romanul lui Călinescu. Sentimentele

paterne ale lui Costache Giurgiuveanu pentru Otilia sunt învinse de avarifia personajului, el

neputând asigura "fe-fe-fetiţei" lui traiul în viitor, tânăra fiind nevoită să se mărite cu

Pascalopol. Acesta, la rândul lui, nu-şi defineşte foarte bine sentimentele faţă de Otilia, nu

ştie cât o iubeşte ca un tată şi cât ţine la ea ca la o iubită, nu poate distinge "ce e patern şi ce

Page 23: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 23/40

 

e viril" în relaţia sa cu tânăra Otilia. Relaţia familială a Aglaei cu fratele ei, Costache, se

degradează profund din cauza averii acestuia, distrugând orice sentimente fraterne între cei

doi. Relaţia familiei Olimpia - Stanică Raţiu se rezumă la discursuri fade despre familie şi

societate, tema dizertaţiilor sale fanfaronade fiind paternitatea, o teorie demagogică prin

care Stanică stoarce bani de la oricine. Aurica şi-ar dori o familie, dar deoarece concepţia sa

este complet falsă, alergând disperată după bărbaţi, nu reuşeşte să-şi întemeieze un cămin.De asemenea, relaţiile din cadrul familiei Tulea sunt total degradate, Aglae stăpâneşte cu

autoritate distrugătoare destinele copiilor ei, iar Simion, ca tată şi ca soţ, este total neavenit,

incapabil şi dezinteresat de a fi un "cap de familie".

Tipologia personajelor este construită artistic de Călinescu, prin aceea că fiecare erou al

romanului este dominat de o trăsătură de caracter puternică, definindu-1 în esenţa sa

morală. Costache Giurgiuveanu este întruchiparea avarului, Stanică Raţiu este tipul

parvenitului, al arivistului, descendent al lui Dinu Păturică, iar demagogia lui se înscrie în

descendenţa lui Nae Caţavencu. Aglae este "baba absolută fără cusur în rău", Titi - tipul

retardatului, Felix este definit de autor ca "martor şi actor", iar Otilia, eternul feminin

enigmatic.Tehnica detaliului este o modalitate epică a romancierului, prin care acesta încadrează cu

precizie acţiunea în timp şi spaţiu ("într-o seară, de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte

de orele zece, *...+ în strada Antim, venind dinspre strada Sfinţii Apostoli..."), descrierea casei

lui Costache Giurgiuveanu ("zidăria era crăpată şi scorojită *...+ un grilaj înalt şi greoi ruginit şi

căzut puţin pe spate...") creează atmosfera în care se vor derula destinele personajelor, dar

are şi implicaţii caracterologice pentru proprietar. Conturarea personajelor se bazează, de

asemenea pe folosirea detaliului atât pentru descrierea fizionomiei acestora cât şi pentru

descrierea coafurii, a îmbrăcămintei, a gesturilor, a timbrului vocii, construind sonajul Jn

totalitate, fizic, moral şi în mişcare: "Era un om cam de vreo ncizeci de ani, oarecum

voluminos, totuşi evitând impresia de exces, cărnos la faţă şi rumen ca un negustor, însă

elegant prin fineţea pielii şi tăietura englezească a mustăţii cărunte. Părul rar dar bine ales într-o cărare care mergea din mijlocul frunţii până la ceafa, lanţul greu de aur cu breloc la

vestă, hainele de stofă fină, parfumul discret în care intra şi o nuanţă de tabac, toate acestea

reparau cu desăvârşire, în apropiere, neajunsurile vârstei şi ale corpolenţei" (descrierea Iui

Pascalopol, prin ochii lui Felix). 

Elementele romantice:

Se adaugă celor balzaciene, prin câteva trăsături evidente: 

•  folosirea antitezei  în caracterizarea unor personaje, Felix cu Titi, Otilia cu Aurica, moş

Costache cu Pascalopol, se opun prin trăsăturile esenţiale: inteligenţă, ambiţie, frumuseţe,

delicateţe, farmec, generozitate, în antiteză cu debilitatea mintală, apatia, urâţenia, acreala,

răutatea, invidia, avariţia; • descrierea naturii Bărăganului într-un registru fantastic, descrierea casei vechi, părăginite, cu

scări care scârţâie, cu giurgiuvele scorojite amintind de casa lui Dionis din nuvela

eminesciană; 

• motivul "orfanului", evidenţiat în roman prin Felix şi Otilia, supuşi - din această cauză -

răutăţilor înveninate ale clanului Tulea;

Elementele realiste sunt evidenţiate în roman prin: 

Page 24: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 24/40

 

• temacare reflectă stadiul societăţii burgheze în plină degradare morală sub puterea

mistificatoare a banului, căruia "i se închină toţi"; 

•  personajelesunt tipice, luate din realitatea oricărei societăţi, tipuri umane specifice,

determinate social în raport cu mediul. (N.Filimon, I.L.Caragiale); 

Elemente ale clasicismului reies mai ales din:

• simetria romanului, care începe cu o imagine dezolantă a casei lui Costache Giurgiuveanu şise termină cu aceeaşi imagine lugubră: "Aici nu stă nimeni"; 

•  personajele sunt caractereconstruite pe o dominantă psihică: Costache Giurgiuveanu -

avariţia, Leonida Pascalopol - nobleţea sufletească, Stanică Raţiu - arivismul şi demagogia,

Aglae - răutatea şi invidia etc; 

Romanul "Enigma Otiliei" de George Călinescu întruneşte aşadar spiritul clasic balzacian, cu

elemente de factură romantică şi cu trăsături puternice ale romanului modern, realist şi

obiectiv prin introspecţia şi luciditatea analizei psihologice a personajelor  , din care se desrind

psihologii derutante (Otilia), degradări psihice ca alienarea, senilitatea (Simion), consecinţele

eredităţii (Aurica o moşteneşte pe Aglae iar Titi pe Simion), constituindu-se într-o creaţie

fundamentală a literaturii române. Semnt  ficaţia titlului: 

 

Otilia este un personaj tipic de feminitate enigmatică pentru toate personajele

romanului. Subiectivismul cu care este privită din mai multe unghiuri de vedere, foarte

diferite, asociază în mod fericit  puritatea cu farmecul natural al vârstei, Otilia fiind de o

tulburătoare seriozitate sau zvăpăiată ca o fetiţă, ceea ce dă o fascinaţie cuceritoare

personajului. Amestecul teribilelor copilării, al plăcerilor de a alerga desculţă prin iarbă cu

seriozitatea şi raţiunea rece prin care judecă şi explică imposibilitatea mariajului dintre ea şi

Felix nedumereşte şi fascinează. împrăştiată şi dezordonată, acceptă raţional protecţia lui

Pascalopol şi respinge cu rezervă manifestările sentimentale ale Iui Felix. Este înţelegătoare şi

plină de tact în comportamentul ei faţă de moş Costache, dar aparent imună la răutăţile celor

din clanul Tulea, ea rămâne surprinzătoare prin amestecul unui farmec juvenil cu o maturitate

 profundă. 

Această "enigmă a Otiliei" se naşte mai ales în mintea lui Felix, care nu poate da explicaţii

plauzibile pentru comportamentul fetei, ce rămâne până la sfârşitul romanului o

tulburătoare  întruchipare a naturii contradictorii a sufletului feminin. 

Indrăgostit total de Otilia, Pascalopol o admiră şi o înţelege, dar nici el nu poate descifra în

profunzime reacţiile şi gândurile fetei, confirmându-i lui Felix în finalul romanului: "A fost o

fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă". 

Construcţia subiectului: 

 

Romanul "Enigma Otiliei" de George Călinescu nu are fir epic, fiind structurat pedouă planuri 

care se întrepătrund şi se determină reciproc . Primul plan priveşte destinul tânărului Felix Sima, care, înainte de a-şi face o carieră strălucită de medic, parcurge criza erotică iminentă la

vârsta adolescenţei. Celălalt plan ilustrează istoria unei moşteniri, în jurul căreia romancierul

construieşte imaginea societăţii burgheze din Bucureşti, de la începutul secolului al XX-lea,

aflate în plină degradare morală sub forţa distrugătoare a banului. Pentrumentalitatea

epocii privind avantajele moştenirii, este ilustrativă replica lui Stanică Raţiu: "Dacă familia

mea nu s-ar fi prăsit atâta, vă spun pe onoarea mea, azi aş fi milionar *...+. Am unchi şi mătuşi

foarte bogate, cât păr în cap. însă toţi au copii şi nepoţi, încât până să-mi vie rândul, mai bine

Page 25: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 25/40

 

mă lipsesc. *...+ Unul se zbate de mic, învaţă, îşi umple plămânul de oftică, şi altuia  îi pică

moştenirea de-a gata".

George Călinescu este un narator omniscient, care ştie totul despre personaje, emite aprecieri

asupra lor prin naraţiunea la persoana a IlI-a, conturând adevărate caractere, "într-o unitate

canonică". Modalitatea narativă se remarcă, aşadar, prin absenţa mărcilor formale ale

naratorului, de unde reiese detaşarea acestuia faţă de evenimente şi personaje. Perspectivatemporală este cronologică , bazată pe relatarea evenimentelor în ordinea derulării lor, iar cea

spaţială reflectă un spaţiureal  , acela al caselor, străzilor, locurilor concrete şi

unul imaginar închis, prin care se conturează trăirile interioare ale personajelor.

Romanul începe cu prec izarea timpului şi a spaţiului desfăşurării acţiunii  ,realizată

prin tehnica detaliului, care constituie incipitul romanului. "într-o seară de la începutul Iui

iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece", Felix Sima, un tânăr de vreo optsprezece ani,

absolvent al Liceului Internat, soseşte de la Iaşi, pe strada Antim din Bucureşti, acasă la

Costache Giurgiuveanu. Fiul doctorului Iosif Sima rămăsese orfan şi venise la Bucureşti ca să

urmeze facultatea de medicină, fiind lăsat în grija tutorelui său, Giurgiuveanu. Călinescu face

un portret detaliat tânărului cu faţa juvenilă, cu obrazul de culoare măslinie, îmbrăcat într-ouniformă neagră ”strânsă bine pe talie”, având "un aer bărbătesc şi elegant". 

Naratorul descrie în manieră balzacianăstrada Antim, care avea "un aspect bizar" din cauza

caselor cu aproximativ aceeaşi înălţime, construite într- un amestec ridicol de stiluri

arhitecturale, detalii ce au rol caracterizator pentru locuitorii din această zonă a Capitalei,

semnificând faptul că ei au cam aceeaşi condiţie socială, modestă, aceeaşi educaţie

superficială şi cultură mediocră. Casa lui Costache Giurgiuveanu sugerează avariţia

 proprietarului, întrucât pereţii erau "grosolan tencuiţi şi zugrăviţi cu şablonul şi cu mâna",

scara scârţâia, giurgiuvelele erau din lemn "umflat şi descleiat de căldură sau ploaie şi bubos

de vopsea cafenie".

Costache Giurgiuveanu, un bătrânel "subţire şi puţin încovoiat", privea clipind mărunt din

ochi la tânărul proaspăt sosit şi, cu "un glas neaşteptat de răguşit", şopteşte repede: "Nu-nu-

nu ştiu... nu-nu stă nimeni aci, nu cunosc...". Felix este condus, apoi, de Otilia "într-o odaie

foarte înaltă, încărcată de un fum des şi înţepător de tutun", în care se aflau, la o masă

rotundă, aproape toate personajele romanului, jucând table şi cărţi: Costache Giurgiuveanu,

Otilia Mărculescu, Leonida Pascalopol, Aglae, Aurica şi Simion Tulea. Astfel, cititorul face

cunoştinţă cu fiecare erou în parte,  prin ochii lui Felix, de aceea el are statutul de personaj-

martor în roman. Tânărul înregistrează detaliat  înfăţişarea fiecăruia dintre cei

Prezenţi, descriind fizionomia, coafura, îmbrăcămintea, gesturile şi comportamentul lor, cu

sugestive trimiteri caracteriale. 

Atunci când Felix merge la familia Tulea, cititorul ia cunoştinţă, tot prin intermediul acestui

personaj-martor, despre aspectul casei, preocupările şi obiceiurile locatarilor, utilizândaceeaşi tehnică a detaliului  , prin care se sugerează şi trăsăturile caracteriale. Tânărul află

despre tatăl familiei, Simion Tulea, că broda perne pe etamină şi picta, ca şi Titi, tablouri ce

reproduceau cărţi poştale ilustrate, iar un ochi atent şi-ar fi dat seama că "nici un tablou nu

era original", de unde reies lipsa de creativitate şi fantezie, stereotipia gândirii celor doi

bărbaţi. Felix se oferă să-l mediteze pe Titi pentru corigenta la.limba latină, întrucât la cei 22

de ani nu terminase încă liceul, dar acesta nu admite nici un fel de pregătire, ci vrea numai

traducerea, pe care o scrie cuvânt cu cuvânt deasupra textului.

Page 26: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 26/40

 

 

Olimpia, fata mai mare a Aglaei, trăia în concubinaj cu Stanică Raţiu, un avocat care nu

profesa din lipsă de procese şi care nu voia să se cunune cu ea, deoarece Simion promisese

că-i va da ca zestre o casă, iar acum bătrânul refuza cu încăpăţânare, susţinând că Olimpia nu

este f ata lui. După ce a născut un copil, şansele de a rezolva acest conflict se măresc, Stanică

ţine un discurs lacrimogen şi patetic, dar ameninţă subtil: "Voi reda bietei Olimpia libertateaei". Nimic nu-1 înduplecă însă pe Simion, până când Stanică, instinctiv, se preface bolnav de

inimă, deoarece bătrânul avea o idee fixă privind aceeaşi suferinţă şi-i aduce în casă tot felul

de persoane care să-i admire galeria de tablouri şi pernele brodate. 

Alt plan narativ este reprezentat de Pascalopol, care venea zilnic în casa lui Giurgiuveanu,

aducând delicatese şi luând-o pe Otilia la plimbare cu trăsura. Felix se îndrăgostise de Otilia

şi-i reproşa acesteia familiaritatea excesivă pe care i-o acorda moşierului. Pascalopol, pentru

a-i face plăcere Otiliei şi pentru a se face simpatizat de Felix, plănuieşte o vizită a acestora la

moşia sa din Bărăgan, situată la vreo cincisprezece kilometri de Ciulnifa, spre Dunăre. Cu

acest prilej, naratorul realizează o descriere romanticăa Câmpiei Bărăganului şi a moşiei lui

Pascalopol,tot prin ochii lui Felix, care se emoţionează în faţa "pustietăţii scitice", de parcăistoria ar fi rămas pe loc, "în afara oricărei epoci". Timpul petrecut împreună face ca iubirea

lui Felix pentru Otilia să devină din ce în ce mai puternică, amplificată şi de faptul că cei doi

tineri colindaseră ţinuturile într-o totală libertate, că Pascalopol era ocupat cu afacerile, ba

chiar plecase pentru câteva zile la Bucureşti, lăsându-i singuri. Otilia reacţionează cu

surprinzătoare maturitate la declaraţiile lui Felix, despre care crede că este prea tânăr şi

nerăbdător, îl sfătuieşte să nu se gândească la iubire "înainte de a-ţi face o carieră strălucită",

considerând că dragostea singură n-ajunge, este nevoie de multă răbdare şi bunătate. Felix

ripostează maliţios, referindu-se la faptul că Pascalopol este "şi bogat", dar Otilia îi

mărturiseşte cu amărăciune că bogăţia nu este atât de importantă într-o relaţie de dragoste:

"Papa, să ştii, e foarte bogat, şi-l iubesc mult, însă nu ooate să facă fericit pe nimeni. Mama a

murit de supărare". Intors de la Bucureşti, Pascalopol aduce veşti proaspete, fiind narator-mesager în această

secvenţă narativă, întrucât relatează întâmplările petrecute recent în familia Tulea. Stanică se

căsătorise oficial cu Olimpia şi se mutaseră, după multe peripeţii, în casa obţinută ca zestre.

Indiferenţi acum la eventualele reacţii ale lui Simion, veneau în fiecare zi la familia Tulea,

autoinvitându-se la masă. Astfel, copilul de două luni, Relişor, fusese cu desăvârşire uitat şi,

lăsat singur în casă, căzuse din pat şi murise. Olimpia primise lovitura "cu mare calm, aproape

ca o uşurare", la înmormântare "fu nepăsătoare, plictisită", dar Stanică plângea în hohote,

zgomotos şi ostentativ, stârnind compasiunea femeilor de prin cimitir. Cheltuielile

 îngropăciunii fuseseră suportate de familia Tulea şi Otilia bănuia că nici Pascalopol nu scăpase

de unele plăţi solicitate de Stanică. Reveniţi în Bucureşti, relaţiile dintre Otilia şi familia Tulea devin din ce în ce mai tensionate,

tânăra este deseori bârfită şi jignită, Titi îi face avansuri şi atunci când fata reacţionează

indignată, Aglae devine sarcastică: "Fete ca ea pentru asta sunt. Să trăiască discret cu băieţii

de familie, să-i ferească de alte lucruri mai rele". 

Felix se înscrisese la Facultatea de medicină, deşi Aglae se arăta sceptică în ceea ce priveşte

posibilităţile materiale şi intelectuale ale tânărului, sfătuindu-1 dispreţuitor: "Ce faci *...+ nu-ţi

cauţi o slujbă? Ca orfan găseşti mai uşor. Să ai şi dumneata un mic rost în viaţă." Pe Titi îl

Page 27: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 27/40

 

prezenta, însă, "student" la belle-arte, unde îl înscrisese, deşi nu terminase încă liceul: "Să-şi

cultive talentul în linişte, căgrijesc eu de viitorul lui. Nu oricine se naşte cu un asemenea dar". 

De la incidentul cu Otilia, Aglae nu mai venea în casa fratelui său, acutizând conflictul dintre

ei, iar Felix n-a mai fost solicitat să-I pregătească pe Titi, în schimb începuse să vină pe

neaşteptate Stanică Raţiu, care se strecura tiptil şi apărea brusc în camere şi pe la ferestre.

Era grijorat de faptul că Pascalopol insista pe lângă Costache s-o înfieze pe Otilia, ca să aibă şiea un viitor asigurat şi să-i deschidă un cont în bancă, îangajându-se că se va ocupa personal

de actele necesare, achitând şi taxele respective. Giurgiuveanu amâna însă, la nesfârşit,

luarea unei decizii, dar faptul în sine îi îngrijora peste măsură pe Aglae şi pe Stanică, deoarece

se temeau să nu piardă moştenirea. 

Felix află întâmplător, de la un coleg, că bătrânul avea o casă foarte modernă, însă cu

apartamente mici, pe care le închiria "la studenţi, la intelectuali tineri în concubinaj", scoţând

un venit important. în caz de neplata chiriei, moş Costache îi confisca debitorului lucruri de

prin casă, de obicei pe cele de valoare, de la cursuri şi tratate de medicină până la seringi.

Stanică îi spune că Giurgiuveanu mai are un debit de tutun în centrul oraşului, din care

"câştigă grozav". Tânărul îşi aminteşte că moş Costache se oferise să-i facă rost de cursuri şide tratate de medicină, pe care le va scădea din cont şi Felix îşi explică acum de unde

proveneau acele cărţi. 

Cu toate acestea, dragostea lui pentru Otilia este din ce în ce mai puternică şi face o criză de

gelozie, în urma căreia tânăra ia decizia să nu-1 mai primească pe Pascalopol. Moşierul îşi dă

seama de situaţie şi are cu Felix o discuţie sinceră, în care mărturiseşte că nu fusese fericit în

căsnicie, că o cunoştea pe Otilia de când era mică şi că, fiind un bărbat dezamăgit, nu reuşise

nici acum să afle "ce e patern şi ce e viril în dragostea mea. *...+ N-aş putea să-ţi spun dacă

iubesc pe domnişoara Otilia ca părinte sau ca bărbat." Pascalopol devine patetic, iar Felix -

generos - repune în drepturi pe moşier, spre bucuria Otiliei şi a lui moş Costache. Revenirea

lui Pascalopol, care-şi reluase vizitele zilnice în casa lui Giurgiuveanu, stârneşte alte

comentarii în familia Tulea, Stanică emiţând ideea că Felix "trăieşte cu Otilia şi stoarce banide la moşier". 

Alt plan narativ şi alt episod se referă la familia Tulea, în care se întâmplă un eveniment ce-i

consternează pe toţi. Titi cunoscuse la belle-arte pe un coleg, Sohaţchi, care i-o prezentase pe

sora lui, Ana. Invitat în casa familiei Sohaţchi, Titi este atras de fată într-o relaţie amoroasă şi,

fiind surprinşi în flagrant de către doi fraţi ai Anei, ofiţeri, îi obligă să se căsătorească. Titi,

confuz şi speriat, argumentează ridicol: "trebuie să-ntreb pe mama, dacă vrea mama", dar se

supune pregătirilor de nuntă pe care familia fetei le organizează, toate acestea fără ca Aglae

să bănuiască ceva. După petrecere, Titi a fost adus de întreaga familie până în poarta casei, ca

să nu o alarmeze pe Aglae. Câteva săptămâni Titi înşală vigilenţa mamei sale, care avea o

 încredere oarbă în "cuminţenia" Iui, stând ziua cu nevasta şi noaptea dormind acasă. Speriatde moarte, Titi se destăinuie Otiliei şi Iui Felix, care comunică Aglaei evenimentul. Surprinsă

peste măsură, Aglae mai întâi a plâns mângâindu-şi băiatul ca şi când ar fi trecut prin cine ştie

ce nenorocire, apoi o acuză pe fată de escrocherie. Stanică îl supune unui interogatoriu sever,

dar Titi nu poate spune decât că "am vrut amândoi" şi refuză să divorţeze. Primul care face o

vizită în casa soţiei lui Titi este Stanică Raţiu, căruia Ana îi face o impresie excelentă. Ca

urmare, Ana vine, la rândul ei, la familia Tulea şi "e plină de tact": sărută mâna Aglaei, pe

aceea a lui Simion şi pe Aurica, pe amândoi obrajii, completând-o: "N-am ştiut că Titi are o

Page 28: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 28/40

 

soră aşa de tânără şi frumoasă!". Proaspăta noră este supusă unui adevărat tir de întrebări

din „partea soacrei, !a care răspunde simplu, făcând tuturor "impresia că e foarte sinceră".

Aglae îşi intră în drepturile de soacră şi se năpusteşte asupra norei cu o listă lungă de

instrucţiuni, conform cărora Ana trebuia să aibă grijă: ce cămaşă să  îmbrace Titi noaptea, să-şi

pună scufia, să poarte flanele şi stă ţină minte că-i plac prăjiturile cu frişca. Leneş din fire, Titi

refuză să meargă cu soţia Ia plimbare, să se distreze şi femeia începe să iasă cu Stanică. Titidevenise tăcut şi stătea bosumflat toată ziua, aşa că Aglae "îi ordonă să divorţeze". Stanică îl

convinge, cu greu, să semneze o declaraţie că se desparte de bună voie. 

Pascalopol insistă pe lângă Costache s-o înfieze pe Otilia şi Stanică spionează orice mişcare,

iar Aglae a..ieninţă: "Cât trăiesc eu, niciodată. Doar mai sunt legi în ţara asta, mai sunt

tribunale. îl dau pe mâna parchetului pe Costache, asta-i fac. L-a ameţit stricata asta. Cine ştie

ce-o fi între ei."

Otilia pleacă, brusc, cu Pascalopol la Paris, fără să ştie nimeni, de aceea Felix este

deznădăjduit şi nedumerit, aşteaptă în fiecare zi o scrisoare sau o veste de la ei, dar în zadar.

Aglae face o criză de nervi şi Aurica, vânătă de invidie, consideră că Otilia este o stricată: "să

pleci fără ruşine cu un bărbat în străinătate?". Stanică îi face cunoştinţă lui Felix cu Georgeta,o curtezană întreţinută de un general bătrân. Fata rămăsese de mică orfană de mamă, iar cea

vitregă o pervertise la viaţa luxoasă: "Nu sunt frivolă din naştere, nici stricată, am fost numai

pervertită". între Felix şi Georgeta se înfiripă o relaţie amoroasă, se întâlnesc şi Ia

restaurantul iui moş Costache în mod întâmplător şi tânărul îl cunoaşte şi pe generalul 

protector, care-i încurajează. 

In acest timp, în familia Tulea, Simion "slăbea văzând cu ochii", deşi mânca încontinuu ca să

facă muşchi, pe care-i arăta cu mândrie Ia toată lumea, fiind ridicol, deoarece era numai piele

şi os. Felix îşi dă seama că bătrânul nu mai e în toate minţile, pentru că îşi scotea afară rufăria

şi se plângea că duşmanii vor să-i omoare hainele. Se credea Iisus, "purtătorul cuvântului

dumnezeiesc" şi spunea că tocmai a înviat: "Ieri am înviat". Aglae se plictisise să-l tot

 îngrijească, Aurica făcea turnee pe Calea Victoriei în căutare de bărbaţi, iar pe Olimpia nu ointeresa boala tatălui. Prin intervenţia unui doctor, Simion este internat la un sanatoriu de

boli nervoase, unde este definitiv abandonat de întreaga familie.

Stanică vrea să-l însoare pe Titi cu Georgeta, dar Felix o previne pe fată şi căsătoria nu are loc.

Weissmann, coleg de facultate cu Felix, cunoaşte şi el familia Tulea şi este uimit de răutatea

Aglaei, pe care o consideră "baba absolută, fără cusur în rău". 

Pe neaşteptate, Otilia şi Pascalopol se întorc de la Paris şi Felix îi reproşează că 1-a trădat, dar

ea neagă faptul că este logodită cu moşierul $j că s-ar căsători cu el. într-un elan de dragoste

pentru Otilia, Costache Giurgiuveanu declară că o să-i construiască Otiliei o casă şi începe sa

adune cărămizi şi alte materiale de la demolări, stricând grădina în care depozita tot ce aduna

ca un fanatic. Pe la sfârşitul lui septembrie, Costache cade în curte, printre cărămizi. Dus încasă de către Felix şi Marina, moş Costache, abia respirând, cere agitat "che-che-i-le".

Doctorul adus de Stanică Raţiu consideră că nu fusese un atac cerebral violent, deoarece

bolnavul nu-şi pierduse cunoştinţa şi putea să vorbească. Aglae vine urgent cu Aurica, Olimpia

şi, bineînţeles, Stanică, să vegheze ca nimeni să nu se atingă de nimic: "Trebuie să stăm aici să

păzim, n-o să lăsăm în casă un bolnav fără simţire, care nu vede, n-aude, cu străini în casă".

Aduce apoi sarmalele de acasă şi întinseră cu toţii o masă mare, ca un festin, ignorându-1

total pe moş Costache: "Tu stai liniştit acolo ca un bolnav, să nu-ţi cadă gheaţa de la cap". 

Page 29: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 29/40

 

 

Felix îi mărturiseşte Otiliei că s-a uitat întâmplător în actele lui moş Costache şi a văzut că are

un venit anual de zece mii de lei, din care cheltuieşte, spune el cu un umor amar, "cam o mie

de lei pe lună şi construiesc o casă cu cărămizile din curte". Pascalopol aduce un medic, pe

Stratulat, care îi recomandă internarea lui Costache într-un sanatoriu, deoarece acasă nu sunt

condiţii pentru îngrijire, dar Aglae se opune cu vehemenţă, spre disperarea lui Stanică Raţiu,care ar fi dorit să scotocească prin toate camerele în căutarea banilor. 

Costache refuză să facă testament şi-i spune lui Pascalopol că o să-i dea banii strânşi ca să-i

depună la bancă pe numele Otiliei. Moşierul îl ajută să scoată de sub saltea "un pachet de

 jurnal legat cu sfori", bătrânul dar nu vrea să-i dea acum: "Nu-nu-nu! nu a-acum! [...] Mai am

să primesc nişte bani şi vreau să-i ducem odată, poate c-o să merg şi eu. Nu e nici o grabă.

Banii ăştia îi ţin aici cu mine, să nu mă fure pungaşii ăştia, tu singur ştii unde sunt. *...+ Am să

ţi-i dau, mai târziu, să-i mai număr o dată ..." Stanică asculta la uşă şi moş Costache

izbucneşte violent: "Ce tot pândeşti dumneata pe la uşi, n-am nevoie de spioni în casă la mine

[...] ce, poate crezi că am bani în casă?". 

Costache îşi revenise după boală şi, dorind să iasă din casă, o pune pe Otilia să-i facă unsăculeţ din pânză de cort, pe care-I coase apoi în spatele pantalonilor, în care îşi "îndesă

pachetele cu hârtii".

Nu după mult timp, bătrânul face din nou o criză de atac cerebral şi e găsit pe duşumea de

Otilia şi de Felix care o trimit imediat pe Marina după doctor. Aceasta se duce mai întâi la

Aglae şi "într-o clipă, toată banda venea în marş spre locul întâmplării". Costache gemea şi

icnea, spre dezamăgirea Aglaei, care spera că murise. El intenţionează să-i dea banii

moşierului, aşa cum promisese: "Pa-pascalopol, vreau să-ţi dau banii pentru fe-fetiţă", dar se

răzgândeşte, deoarece doctorul îi spune că o să scape şi acuma cu viaţă. Stanică pândea la

geamul odăii şi Costache şopteşte înspăimântat, presimţind parcă ce avea să se întâmple:

"ochii, ochii!". Rămas singur cu "pungaşii", moş Costache este înspăimântat că rudele îl vor

 jefui chiar înainte de a muri, se asigură că pianul este Ia locul lui şi este obsedat în continuare

de ochii "care mă priveau aseară, pe fereastră". 

Otilia îl îngrijeşte pe bătrân cu devotament şi fără nici un pic de repulsie, spre admiraţia lui

Felix. Stanică insistă pe lângă Otilia să mai iasă din casă şi să se plimbe puţin, cu gândul de a

rămâne singur cu moş Costache. După plecarea Otiliei, Stanică intră în camera bolnavului, se

apropie de pat şi începe să pipăie salteaua, "apoi vârî brusc mâna sub ea şi trase pachetul cu

bani". Bătrânul holbează ochii şi, cu o sforţare supraomenească, se dă jos din pat şi strigă cu

un urlet "gutural, plângător: Banii, ba-banii, pu-pungaşule!", apoi se prăbuşeşte pe podea.

Stanică "vârî bine pachetul sub cămaşă, spre pântece", apoi intră calm în curtea soacră-si,

dând impresia că atunci venea din oraş, că se întâlnise cu Otilia, care ruga pe Aurica să se

ducă să stea puţin cu bătrânul. Stanică o însoţeşte pe Aurica la casa lui Giurgiuveanu şi-Igăsesc pe bătrân mort. Imediat, Aglae "veni cu toată banda", tocmai când se întorcea şi Otilia.

Stanică se scuză, spunând că merge acasă ca să-şi revină din şocul suferit, spre mulţumirea

Aglaei, căreia "i se părea că prea scotoceşte multe pe cont propriu". încep cu toţii să caute

febril prin sertare, prin garderob, prin sobă, dar, negăsind nimic decât acte, se reped asupra

bătrânului, care avea în buzunarul pantalonilor numai "capete de creioane, chibrituri şi un

degetar". Sub saltea era un săculeţ cu câteva monede de argint şi hârtii mototolite, în total

"vreo câteva mii de lei". Dezamăgiţi, lasă mortul "pe canapeaua lui" şi pleacă acasă ca să

Page 30: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 30/40

 

comenteze evenimentul. Otilia împreună cu Marina fac toate cele de cuviinţă pentru mort. 

Stanică se întoarce revigorat şi vesel, prefăcându-se preocupat de un eventual testament pe

care l-ar fi făcut bătrânul în folosul Otiliei. Pe Costache îl înmormântează cu muzică militară,

stârnind invidia vecinilor: "Bogaţii şi când mor au noroc". 

Otilia intenţiona să-şi ducă pianul, pe care-1 avea de Ia mama ei, la o prietenă, dar Aurica

 începe să plângă, deoarece "o fată fără pian, în ziua de azi, nu se poate mărita", deşi ea habarn-avea să cânte. Ca urmare, Otilia renunţă la pian, oferindu-i-1 Auricăi. 

Stanică Raţiu nu spusese nimic Olimpiei de banii luaţi de la moş Costache şi-i ţinea, ca şi

acesta, sub cămaşă, direct pe piele. Venind noaptea târziu acasă, îi ţine Olimpiei, care dormea

dusă, un discurs patetic plin de elocinţă, ca un avocat pledant, despre importanţa familiei,

copilul neviabil şi amorul steril. Aşadar, el era hotărât ca să se despartă de ea, apoi pleacă

trântind uşa. Olimpia, somnoroasă şi neînţelegând nimic, "căscă leneşă şi adormi adânc",

crezând că "bate câmpii ca de obicei". După câteva zile de absenţă, Stanică trimise Olimpiei o

scrisoare prin care îi cerea "despărţirea legală". 

După moartea lui Costache, Otilia era tristă şi-i explică Iui Felix, cu amărăciune şi cu o

profundă maturitate, că el este prea tânăr pentru ea, că o femeie trăieşte cu adevărat "vreozece ani cel mult", din care ea mai are doar "cinci, şase ani", după care apar cearcăne la ochi

şi zbârcituri pe obraz şi devine, ca Aurica, imposibil de suportat. Fata îi dă exemplu pe

Pascalopol care, deşi de aceeaşi vârstă cu Aglae, "este elegant şi cu suflet tânăr", pe când

femeia "e o babă". 

Noaptea, Otilia vine la Felix în cameră şi i se oferă, dar acesta nu vrea să profite de fată şi

adorm îmbrăţişaţi şi fericiţi, ca doi fraţi. Dimineaţa, Felix află cu stupoare că Otilia plecase la

Paris cu Pascalopol, iar peste două săptămâni primeşte o carte poştală ilustrată de la ea, cu

următoarele rânduri: "Cine a fost în stare de atâta stăpânire e capabil să învingă şi o dragoste

nepotrivită pentru marele lui viitor". 

Finalul romanului consemnează destinele personajelor. Otilia se căsătorise cu Pascalopol,

apoi divorţase şi devenise "nevasta unui conte, aşa ceva". Felix ajunsese profesor universitar,

medic de prestigiu şi autor de tratate de medicină, se căsătorise "într-un chip *...+ strălucit" şi

frecventa un cerc de persoane influente. Stanică Raţiu se însurase cu Georgeta, care, deşi nu-i

născuse nici ea vreun fiu, avea protectori importanţi. El era proprietarul unui bloc de locuinţe

şi patrona "tripouri şi cercuri de morfinomani". 

Felix se întâlneşte în tren cu Pascalopol, care nu mai semăna aproape deloc cu cel de altădată,

era "bătrân de tot, uscat la faţă, dar tot elegant". Moşierul îi arată lui Felix o fotografie din

care privea "o doamnă foarte picantă, gen actriţă întreţinută şi un bărbat exotic, cu floare la

butonieră". Felix n-o recunoaşte pe Otilia în acea fotografie, tăcută - se pare - la Buenos Aires

şi, cu toate că femeia era frumoasă, "nu era fata nebunatică" pe care o ştia el. Pascalopol

mărturiseşte că se despărţise de Otilia, deoarece era prea bătrân şi vedea că ea se plictiseşte,aşa că i-a redat libertatea: "A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă",

finalul romanului rămânând deschis în privinţa destinului Otiliei. 

Intr-o duminică dimineaţa, Felix se duce pe strada Antim. Casa lui moş Costache era înnegrită

de vreme şi părea nelocuită, cu poarta legată cu lanţ şi curtea năpădită de scaieţi. El îşi

aminteşte de seara când venise pentru prima oară aici, i se pare că vede capul chel al lui moş

Costache si-i răsună limpede în urechi cuvintele de atunci: "Aici nu stă nimenil". 

Page 31: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 31/40

 

 în "Enigma Otiliei" Călinescu ilustrează o concepţie de moralist clasic, o observaţie atentă a

eticii umane, pe care o clasifică pe tipuri: "Romanul nu apare decât când ne dăm seama că

 începe să se organizeze o lume de tipuri şi de caractere." (George Călinescu). 

Caracterizarea personajelor: 

Costache Giurgiuveanu 

 

este personajul central al romanului şi întruchipeazăavarul. Direct sau

indirect, el hotărăşte destinele celorlalte personaje care roiesc în jurul averii sale, în goanadupă moştenire. El este unchiul lui Felix, cumnat cu doctorul Iosif Sima, care avusese o

singură soră, căsătorită cu Costache, dar care murise demult. După moartea doctorului,

Costache devenise tutorele lui Felix. Giurgiuveanu este tatăl vitreg al Otiliei, deoarece fusese

căsătorit, a doua oară, cu mama acesteia, care murise şi ea, dar bătrânul n-o înfiase oficial pe

fată. 

Costache Giurgiuveanu este tipul de avar, înscriindu-se în descendenţa lui Hagi-Tudose al lui

Delavrancea sau Harpagon al lui Moliere, dar se distanţează de aceştia prin încercarea de a-şi

depăşi condiţia. George Călinescu îşi apără personajul, negând înscrierea lui în şirul avarilor şi

aducând ca argument faptul că Giurgiuveanu este umanizat de dragostea lui sinceră pentru

Otilia, chiar dacă nu reuşeşte să o materializeze. Incă de la începutul romanului, apariţia lui este bizară, deconcertându-1 pe Felix atunci când îi

spune: "nu-nu stă nimeni, aici", răspuns de domeniul absurdului. Felix îşi imaginase că

tutorele său e un om masiv, "de o greutate extraordinară", având în vedere că ştia despre el

că este bogat, că deţine mai multe imobile, însă îi apare în faţă un om mititel, puţin adus de

spate, cu o chelie de porţelan, cu faţa spână, buzele galbene de prea mult fumat, cu ochii

clipind rar şi moale. Portretul fizic compune, prin caracterizare directă , un personaj ce se

apropie de grotesc.

George Călinescu foloseşte o gamă foarte variată a procedeelor de caracterizare indirectă:

aspectul exterior şi interior al casei paraginile , aflate aproape în ruină, trimite - cu

toate detaliile descriptive- către avariţiapersonajului, dar şi către un soi

de parvenitism, arhitectura casei sugerând "intenţia de a executa grandiosul clasic în

materiale nepotrivite".

Ca toţi avarii, Costache Giurgiuveanu se teme de orice nou venit, ca de un intrus, un potenţial

atentator la averea sa.

Caracterizarea indirectă a personajului se face prin acumularea de fapte, întâmplări, vorbe,

gesturi, gânduri şi atitudini. Micile "ciupeli" faţă de Pascalopol, socotelile încărcate pentru

 întreţinerea lui Felix obţinerea unor câştiguri anuale prin închirierea unor imobile pentru

studenţi, localurile, restaurantele motivează avariţia personajului, mai ales că ei se supune

unor privaţiuni personale de hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale. De câte ori are prilejul să

mănânce de la alţii, gesturile sale sunt sugestive pentru lăcomiastructurală: "Bătrânul mânca

cu lăcomie, vârând capul în farfurie". Vrea să-i construiască o casă "fe-fetiţei", dar foloseştemateriale foarte ieftine, strânse de la demolări, iar planul arhitectural îl făcuse singur. Vinde

cursuri, manuale, seringi, instrumente medicale pe care Ie confiscă sau le ia pur şi simplu de la

studenţii care stăteau la el cu chirie şi care întârziau cu plata acesteia. Banii îi ţine în casă,

ascunşi în locuri ferite, temându-se mereu să nu-l vadă cineva atunci când umblă la ei, dar nu

 îi depune la bancă, deoarece avarul trebuie să pipăie, să vadă şi să numere mereu banii, pe

care-i iubeşte mai mult decât orice pe lume. 

Page 32: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 32/40

 

Gesturile, bâlbâială, răguşealasunt arme de apărare, reacţii provocate de teama de a nu fi

 jefuit, de a nu fi nevoit să dea vreun ban cuiva. Ciudăţenia personajului este dată

de glasul "stins" şi "răguşit", dar şi de duioşiile şi emoţiileştiute numai de el, când îşi freca

mâinile cu "un râs prostesc" sau deatitudineafaţă de Otilia pe care "o sorbea umilit din ochi şi

râdea din toată fiinţa spână când fata îl prindea în braţele ei lungi". 

Ţinuta vestimentarăeste ridicolă, poartă ciorapi de lână de o grosime "fabuloasă" şi "plini degăuri", unghiile netăiate, ghete de gumilastic, nădragii largi de stambă colorată prinşi cu

sfoară, aceste detalii constituind o altă modalitateindirectă de

caracterizare, accentuând avariţia personajului.

Sentimentele paterne pe care le are pentru Otilia nu sunt suficiente pentru a legaliza adopţia

fetei, a face testament sau a depune o sumă de bani la bancă, într-un cont pe numele ei, deşi

este convins că aşa ar fi fost drept şi cinstit.Patima pentru bani şi avariţia sunt mai puternice

şi-l fac să ezite, dovedind uncaracter slab. Otilia îl înţelege Ia rândul ei şi nu poate fi supărată

pe "papa" care este "un om bun, dar are şi el ciudăţeniile lui". 

Destinul lui Costache este dramatic, Stanică Raţiu fiind cel care îi fură pachetul cu bani pe care

bătrânul îl ţinea asupra sa, tocmai de teama hoţilor. După al doilea atac cerebral,Giurgiuveanu ar fi scăpat cu viaţă, dar când vede că i se smulge de sub saltea tot ceea

adunase cu patimă întreaga sa existenţă, moare cu groaza întipărită pe chip, articulând cu

disperare: "ba-banii, pu-pungaşule". 

Relaţia cu celelalte personajeeste dominată de o suspiciune permanentă, bănuind mai ales pe

Aglae şi pe Stanică Raţiu că îi pândesc averea, deşi şi celelalte personaje au, într-o măsură mai

mare sau mai mică interese materiale la Giurgiuveanu. Relaţiile lui Costache cu familia

sunt degradate şi con flictuale. de Aglae îi este frică, pe Aurica o urăşte, Stanică este pentru el

un adevărat pericol, iar pe ceilalţi îi ignoră. 

Umanizarea avarului se motivează prin respectul pe care Giurgiuveanu îl avea pentru

Pascalopol, prin încrederea faţă de Felix şi dragostea pentru Otilia.

"Costache este expresia tipică a unei monomanii. Un altul şi-ar investi banii în afaceri spre a-i

fructifica sau şi-ar lua măsuri mai severe de pază, convins că toţi l -ar fura, şi nimeni nu l-ar

ocroti; el ţine totul la el şi e hotărât să înfrunte eroic orice atac. Figura lui Costache

Giurgiuveanu e una din marile creaţii ale romancierului" (Al.Piru). 

Otilia Mărculescu este "eroina mea lirică", proiecţia autorului în afară, "tipizarea mea în

ipostază feminină" (G.Călinescu). Este cel mai modern personaj al romanului, atât prin

tehnicile de realizare, cât şi prin problematica sa existenţială, reprezentând tipul feminităţii. 

Otilia, o tânără de optsprezece ani, este fiica celei de a doua soţii a lui Costache Giurgiuveanu,

femeie frumoasă şi bogată, care murise "de supărare" şi-i lăsase lui toată averea, laolaltă cu

 îndatorirea creşterii Otiliei, rămasă de mică fără mamă. Costache o creşte ca pe fiica lui, dar

avariţia îl împiedică s-o înfieze oficial sau să-i asigure, în mod concret, un viitor.Fascinantă şi imprevizibilă, Otilia se diferenţiază de celelalte personaje feminine din literatura

română - de Saşa Comăneşteanu din "Viaţa la ţară" de Duiliu Zamfirescu şi de Olguţa din "La

Medeleni" de Ionel Teodoreanu - prin aceea că ea se află permanent într-un proces dinamic,

 în continuă devenire. 

Portretul fizic, relatat direct, prin ochii lui Felix, sugerează, indirect,trăsăturile sale

morale de delicateţe, tinereţe, farmec, cochetărie, distincţie, inocenţă şi maturitate: "... un

cap prelung şi tânăr de fată, încărcat de bucle, căzând până la umeri. Fata, subţirică,

Page 33: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 33/40

 

 îmbrăcată intr-o rochie foarte largă pe poale, dar strânsă tare la mijloc şi cu o mare coleretă

de dantelă pe umeri, îi întinse cu francheţe un braţ gol şi delicat...".

Definită indirect  , de fapte, acţiuni, gesturi, vorbe şi gânduri  , Otilia este unpersonaj

complex, cu un comportament derutant, fiind capabilă de emoţii puternice, apoi trecând

brusc de la o stare la alta, imprăştiată şi visătoare uneori, dovedind alteori, în mod

surprinzător, luciditate şi tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilăroasă $j matură înacelaşi timp: aleargă desculţă prin iarba din curte, se urcă pe stogurile de fân în Bărăgan, stă

ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund lucidă şi matură atunci când îi explică

lui Felix motivele pentru care ei doi nu se pot căsători, dovedind o autocunoaştere

desăvârşită a propriei firi: "Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când

sunt contrariată". 

Descrierea detaliată a camerei sugerează, indirect  , fire» enigmatică a Otiliei: "o masă de

toaletă cu trei oglinzi mobile şi cu multe sertare, *...+ un scaun rotativ pentru pian", ar putea

simboliza firea ei imprevizibilă (motivul oglinzilor). 

Dezordinea tinerească a lucrurilor aruncate amestecat peste tot (rochii, pălării, pantofi,

 jurnale de modă franţuzeşti, cărţi, note muzicale, păpuşi) trimit către exuberanţa juvenilă,către un univers spiritual al "ascunzişului feminin", cum spune naratorul. Finalul romanului

este deschis în privinţa destinului Otiliei,modernismul personajului constând şi în faptul că

nimeni nu poate dezlega misterul ce se ţesuse în jurul ei, Pascalopol însuşi conchizând că,

după atâţia ani, pentru el Otilia rămăsese "o enigmă". Fotografia pe care o priveşte Felix

dezvăluie o "femeie frumoasă, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatică", ci avea

un aer de platitudine feminină, care nu mai j semăna cu imaginea din conştiinţa lui. 

Este cel mai controversat personaj al romanului, apărând în opinia celorlalte personaje în mod

diferit, stârnind contradicţii surprinzătoare: Moş Costache o iubeşte pe "Otilica", "pe fe-fetiţa

mea", el fiind "papa" care primeşte de la ea un  strop de tinereţe, lumină şi vioiciune.

Raţionalul Felix vede în Otilia "o fată admirabilă, superioară, pe care n-o înţeleg". Pascalopol

o priveşte pe Otilia ca pe femeia în devenire, are răbdare cu ea, dar nu distinge "ce e patern şice e viril" în dragostea lui pentru tânăra, pe care o consideră "o artistă" şi care îl încântă şi îl

emoţionează, "e ca o rândunică". Pentru Stanică Raţiu, Otilia este o femeie cu "spirit practic",

care ştie ce vrea şi cum să se descurce în viaţă: "deşteaptă fată!". Aglae o consideră "o

zănatică", "o dezmăţată", "o stricată", care suceşte capul băieţilor de familie, deoarece chiar

şi pe Titi reuşise să-1 cucerească, iar Aurica o urăşte şi o invidiază pentru că are succes la

bărbaţi. 

Otilia trăieşte drama singurătăţii, a viitorului ei ambiguu, departe de mult visata fericire,

deoarece - se destăinuie ea lui Felix - o femeie se bucură de viaţă adevărată doar câţiva ani:

"Cât crezi tu că mai am de trăit, în înţelesul adevărat al cuvântului? Cinci, şase ani!" Otilia

 întruchipează, aşadar, eternul feminin plin de mister, tainic şi cuceritor, care fascineaza prinamestecul de sensibilitate candidă şi profundă maturitate. 

Felix Sima, definit chiar de Călinescu "martor şi actor", deschide romanul prin descrierea casei

lui Costache Giurgiuveanu, privită în detaliu si îl încheie cu aceeaşi imagine a clădirii văzute

din perspectiva eroziunii timpului- Romanul pune în centrul narativ al

acţiunii  formarea personalităţii lui Felix  , de aceea poate fi considerat, din acest unghi,

un bildungsroman. 

Page 34: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 34/40

 

Ca participant direct la acţiune, Felix este personaj în roman, acţiunile, faptele, situaţiile în

care este pus argumentează, indirect, statutul de "actor". Tot Felix este cel care introduce

cititorul într-o lume necunoscută, de care acesta ia act prin imaginile reflectate în conştiinţa

lui. De aceea, Felix are un statut complex în roman, în afară de cea de "actor" el este, de

asemenea narator-martor şi personaj-narator.

Felix Sima este fiul doctorului Iosif Sima, de la Iaşi, care murise şi-1 lăsase pe băiat în grijatutorelui Costache Giurgiuveanu. Acesta din urmă, căruia Felix obişnuia din familie să-i spună

"unchiul", era cumnatul tatălui său, deoarece fusese căsătorit cu singura lui soră, care murise

cu mulţi ani în urmă. 

După moartea tatălui, Felix moştenise "o casă cam veche, dar solidă şi rentabilă" şi "un

oarecare depozit în bani", pe care le administra moş Costache de un an de zile, de când

băiatul rămăsese orfan. Tânărul venise la Bucureşti, la unchiul său, ca să urmeze cursurile

facultăţii de medicină, ca şi tatăl său. 

Portretul fizic ilustrează, prin detaliile descrierii directe, trăsăturile morale ale tânărului

de optsprezece ani, care reies în mod indirect: "faţa  îi era juvenilă şi prelungă, aproape

feminină" sugerează delicateţea sufletească, nasul "de o tăietură elenică" îi dădea o "notăvoluntară", iar îmbrăcămintea, deşi o "uniformă de licean", îi dădea un aer bărbătesc şi

elegant.

Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele, conturează, indirect, o fire raţională,

lucidă, cu o mare nevoie de certitudini, o fire analitică şi un spirit de observaţie foarte

dezvoltat. De la început, Felix simte pentru Otilia o simpatie spontană, care se transformă în

iubire, fiind chinuit de lupta ce se dă în sufletul său între a crede bârfele clanului Tulea Şi a

păstra o dragoste pură pentru fată. îl descumpăneşte comportamentul derutant al Otiliei, nu-

şi poate explica schimbările bruşte de atitudine ale fetei. Plecarea Otiliei la Paris cu

Pascalopol îl deznădăjduieşte, însă nu renunţă la carieră, ba dimpotrivă, eşecul în dragoste îl

maturizează. Lucid raţional, el înţelege că într-o societate degradată în esenţele ei morale,

dragostea nu mai poate fi un sentiment pur, căsătoria devenind o afacere Pentrusupravieţuire şi nu o împlinire a iubirii. Felix însuşi "se căsători într-un chip care se cheamă

strălucit şi intră, prin soţie, într-un cerc de persoane influente".

In relaţiile cu celelalte personaje , Felix apare ca un intelectual superior,situându-se deasupra

superficialităţii şi meschinăriei (urnii burgheze, conducându-se după un cod superior de

norme etice: "să-mi fac o educaţie de om. Voi fi ambiţios, nu orgolios". Ambiţios, aşadar,

 învaţă şi face eforturi deosebite de a se remarca pe plan profesional. Ferm şj tenace,

munceşte cu seriozitate pentru a deveni un nume cunoscut în medicină, publică un studiu de

specialitate într-o revistă franceză şi, cu îndârjire şi preocupare pentru cariera sa, devine

profesor universitar şi o autoritate medicală, căsătorindu-se, potrivit ambiţiei sale, cu fata

uneiPersonalităţi politice a vremii, care-i asigură şi un statut social superior. Felix Simaevoluează

de la adolescenţă la maturitate , trăind experienţa iubirii entuziaste şi ambiţia realizării în

plan profesional. Din

acest punct de vedere, opera "Enigma Otiliei" poate fi considerată unbildungsroman. 

Stanică Raţiu este tipul parvenitului, al arivistului, înscris în galeria lui Dinu Păturică,

 

personajul Iui Nicolae Filimon, fiind în acelaşi timp şi tipul demagogului,alături de Nae

Caţavencu al lui I.L.Caragiale. Stanică, "avocatul fără procese"provine dintr-o familie

Page 35: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 35/40

 

numeroasă care-şi împărţise diferitele moşteniri, fiind produsul societăţii în care trăieşte, o

lume în care banii reprezintă totul  , în care căsătoriile se bazează pe interese materiale, ca şi

cariera, succesul în viaţa politică, respectul şi statutul social, adică o lume unde "Zeul la care

se închină toţi este banul" (Balzac). 

Stanică Raţiu este ginerele Aglaei Tulea, fiind căsătorit cu fiica mai mare a acesteia, Oljmpia,

cu care trăise în concubinaj până când ea primise drept zestre o casă care aparţinuse tatăluiei, Simion Tulea.

Stanică Raţiu este construit, asemenea celorlalte personaje, din detalii fizice cu semnificaţii 

morale, acesta fiind un bărbat "de o sănătate agresivă", cu "părul mare şi negru, foarte creţ şi

cu mustaţă în chip de muscă", îmbrăcat "într-un costum de soie-ecrue deschis", cu "o

lavalieră" înfoiată, semn al dorinţei sale de a părea un om de lume,  în pas cu moda. El îşi face

apariţia în casa lui Costache Giurgiuveanu, unde se adunaseră toate personajele romanului la

o partidă de cărţi, cu scopul de a-1 convinge pe socrul său, Simion Tulea, să-i dea dota

promisă Olimpiei, pentru ca, la rândul lui, să-şi respecte promisiunea de a se căsători legal cu

dânsa.

Gesturile, atitudinea, acţiunileşi mai ales vorbele compun, indirect, maiales,locvacitatea personajului, parvenitismul şi demagoga tipică: "Stanică vorbea sonor,

rotund, cu gest artistic şi declamator

Aşteptând cu nerăbdare "lovitura cea mare care să-i schimbe cursul vieţii". Nu se dă în lături

de la nimic pentru a deveni bogat, colportează ştiri, inventează zvonuri, dă sfaturi pe care nu i

le cere nimeni, se amestecă în cele mai personale acţiuni ale altora, face promisiuni pe care

nici nu se gândeşte să le respecte, fiind mereu în mişcare, prezent mereu şi peste tot, agasând

pe toată lumea: "informează şi se informează, trage sfori cu indiscreţie şi cu un tupeu

revoltător". 

Dotat cu o locvacitate (locvace - care vorbeşte mult, guraliv, limbut) desăvârşită, Stanică ţine

discursuri demagogice despre orice: familie, societate, principii morale, libertate, religie, cu o

uşurinţă ce demonstrează că nici una dintre ideile exprimate nu-1 defineşte. Ipocrit şi fanfaron, inteligent şi abil, Stanică trăieşte în concubinaj cu Olimpia, sperând că ea

va moşteni o avere importantă, dar după ce fură banii lui Giurgiuveanu şi se îmbogăţeşte, ea

nu este femeia potrivită care să-1 ajute în ascensiunea de a deveni un om important în

societate. De aceea se hotărăşte să se despartă de ea, dar, din  perfidie structurală, dă vina pe

faptul că este lipsit de "fericirea paternităţii" (după moartea lui Relişor) şi face paradă de

sensibilitatea sa, ducând "o luptă dureroasă între sentimente şi datorie". 

Impostor, volubil, grosolan, trivial, demagog, patetic şi năucitor de  locvace, Stanică "are

geniu", adoptă maniere distinse cu Aglae, pe Aurica "o ia în braţe şi o sărută viguros". Bun

cunoscător de oameni, exercită asupra interlocutorului o influenţă puternică, are o capacitate

de adaptabilitate fantastică, este un actor talentat, jucând cu fiecare alt rol, în funcţie deinteres. în timpul bolii lui Costache Giurgiuveanu, Stanică, cinic, îi povesteşte despre decesele

unor persoane, "cu o viteză satanică", înspăimântându-1 pe bătrân. 

 Arivist , hotărât să pună mâna pe averea lui moş Costache, îi fură şi-i cauzează astfel moartea:

"ba-banii, pu-pungaşule". Fără nici un pic de remuşcare, joacă rolul îndureratului, mai

ciupeşte ceva bani din săculeţul găsit de Aglae, apoi, îmbogăţit, părăseşte cu totul familia

Tulea. Se căsătoreşte cu Georgeta, îşi face firmă de avocatură, patronează tripouri şi cercuri

de morfinomani şi este propulsat de noul său statut social în viaţa Politică, devenind o

Page 36: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 36/40

 

personalitate remarcabilă aacestei societăţi degradate, in care nu contează mijloacele de

parvenire, ci numai banii, averea, bogăţia. 

Demagog, susţine cu emfază teorii sforăitoare despre importanţa şi binefacerile familiei, dar

refuză cu încăpăţânare să oficializeze relaţia lui cu Olimpia, deşi aveau un copil, până când

aceasta nu obţine casa promisă ca zestre. Când îi moare copilul este îndurerat ostentativ, se

văicăreşte gălăgios şi urmăreşte numai să capete nişte bani, de Ia oricine se lasa înduioşat de"suferinţa" lui. Tot copilul este folosit ca argument şi după ce-| jefuieşte pe moş Costache şi

vrea să se despartă de Olimpia, care nu mai corespundea noilor sale pretenţii de om de

lume. Ţine undiscurs demagogic despre "neputinţa fiziologică" a Olimpiei, care născuse "un

copil neviabil" şi, luând-o razna cu ideile, o acuză, patetic, că se sustrage "îndatoririlor morale

faţă de societate", că e posibil să ia droguri numai ca să împiedice "crearea unei familii",

concluzionând: "Nemaifiind soţia mea defacto, voi face ca, în curând să nu mai fii nici de

 jure". 

Stanică Raţiu este aşadar "profitorul de ocazie, escrocul ordinar, lipsit de orice scrupul, gata

oricând de orice ignominie

 

(josnicie, infamie, mârşăvie),fanfaron sentimental, afectând

seriozitatea, cultivator: de paradă al demnităţii civile, demagog, schelălăitor, oferindu-şituturor serviciile cu o limbuţie incontinentă (care este lipsit de moderaţie, care este

nereţinut, violent), hilară . (Al. Piru). 

Leonida Pascalopol , moşier şi, mai nou, burghez rafinat, este prezentat cititorilor tot prin ochii 

lui Felix,

 

care vede "un om cam de vreo cincizeci de ani, oarecum voluminos, [...] elegant prin

fineţea pielii şi tăietura englezească a mustăţii cărunte". El moştenise de la părinţi o moşie

 întinsă şi fusese predestinat să facă studii fără utilitate practică, ci numai pentru a-şi forma

un gust rafinat şi o cultură solidă. Făcuse studii în străinătate, călătorise prin toată Europe şi

se căsătorise, înainte de terminarea facultăţii, cu o femeie foarte frumoasă, de care se

despărţise sau rămăsese văduv, nu ştia nimeni, pentru că lui nu-i plăcea să vorbească despre

această experienţă, evidenţiindu-se aici o elipsă narativă. 

Comportamentul, gesturile şi atitudinile lui Pascalopol

conturează, indirect,un om generos, rafinat, cu gusturi desăvârşite, elegant, are o casă

mobilată cu distincţie, cântă la flaut, este cultivat şi plin de nobleţe. Nerealizat pe planul

studiilor şi în plan matrimonial, Leonida Pascalopol se consideră un om ratat şi vrea să se facă

util celor care au nevoie de el. Trăieşte în preajma Otiliei, pe care o cunoaşte de când era mică

şi-i satisface toate dorinţele şi capriciile: "Un astfel de ratat sunt şi eu, însă vreau ca aspiraţiile

mele de natură artistică să le realizez în domnişoara Otilia". 

In opinia celorlalte personaje, Pascalopol este un domn de o nobleţe desăvârşită, culant,

echilibrat şi răbdător, plin de tact faţă toţi, deşi observă răutatea Aglaei, avariţia Iui Costache

sau ipocrizia Iui Stanică. 

Otilia îl vede ca pe un "om de lume", un "bărbat şic şi singur, săracul", iar Pascalopol are"nevoie de domnişoara Otilia, ea e micul meu viţiu sentimental", acceptând, dacă ar fi nevoie,

chiar statutul de părinte: "Dacă nu pot fi un amant, rămân întotdeauna un nepreţuit prieten

şi părinte". Discret şi delicat, dornic de a avea o familie, el vine aproape în fiecare seară în

casa din strada Antim, joacă şi pierde - cu generozitate -la cărţi în favoarea lui moş Costache,

aduce delicatese pentru cină, rabdă cu distincţie răutăţile Aglaei şi flirturile groteşti ale

Auricăi, îi plăteşte lui Felix taxele la Universitate, fără ca acesta să ştie. 

Page 37: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 37/40

 

Cu aceeaşi nobleţe sufletească, atunci când îşi dă seama, după câţiva ani de căsătorie, că nu

mai este potrivit pentru Otilia, îi redă acesteia libertatea, ca ea să poată deveni "nevasta unui

conte, aşa ceva", dintr-un profund sentiment "de umanitate, s-o las să-şi petreacă liberă anii

cei mai frumoşi". 

Finalul romanului ilustrează întâlnirea dintre Felix şi Pascalopol, după război. Moşierul îi

mărturiseşte tânărului doctor faptul că Otilia 1-a iubit foarte mult, "mi-a spus chiar că, dacăar şti că suferi, nu s-ar da înapoi de a mă înşela cu dumneata". Pascalopol îmbătrânise, era

"uscat la faţă, dar tot elegant" şi spune despre Otilia, cu un glas încărcat de nostalgie: "A fost

o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă". 

Aglae Tulea este "baba absolută, fără cusur în rău", aşa cum o  caracterizează un

 personaj, Weissmann, este sora lui Costache Giurgiuveanu, mamă a trei copii: Olimpia, Titi şi

Aurica şi soţia lui Simion Tulea. 

Portretul fizic este detaliat şi are, indirect, semnificaţii pentru portretul moral, fiind

conturat direct, tot prin ochii lui Felix: "cu părul negru pieptănat bine într-o coafură

 japoneză", cu faţa "gălbicioasă", cu "buzele subţiri", cu nasul încovoiat, obrajii brăzdaţi de

cute adânci şi ochii bulbucaţi ca ai lui moş Costache, împroaşcă ură şi venin, fiind mereuinvidioasă şi arţăgoasă. 

Gesturile, mimica, vocabularul şi întreg comportamentul, evidenţiază,indirect, o femeie

proastă, acră şi vulgară, limitată în gândire şi, ca toţi membrii familiei Tulea, lipsită total de

fantezie şi de capacitate creativă. 

Lacomă şi obsedată de averea lui Costache, are un singur scop, pe care nu şi-1 împlineşte:

realizarea copiilor ei. Mărginită, odioasă, meschină, înveninată, Aglae se opune cu tărie

 încercării fratelui ei de a o înfia pe Otilia.

Relaţiile cu celelalte personajediferă în funcţie de interesele Aglaei, pe care însă nu este în

stare să şi le ducă la îndeplinire. Dragostea pentru copiii ei n-o umanizează , deoarece este

incapabilă să înţeleagă corect problemele lor, amplificându-le defectele şi neputinţele. Este

autoritară cu Titi şi Aurica, indiferentă faţă de Olimpia, iar pe Simion îl ignoră cu desăvârşire,el reprezentând numai pensia şi banii pe care îi ia cu sentimentul că i se cuvin, că sunt ai ei. 

Dispreţuieşte orice preocupare intelectuală, considerând că prea multă carte strică minţile

oamenilor, de aceea îl înţelege pe Fiţi, câruia-i curge sânge din nas de prea multă învăţătură,

deşi acesta împlinise 22 de ani şi rămăsese repetent mereu, nereuşind să-şi termine şcoala.

Proastă şi răutăcioasă, greşeşte profund în metodele de educaţie , pe Titi îl trimite să se legene

ca să se liniştească, amplificându-i astfel boala psihică, iar pe Aurica o îndeamnă să-şi

găsească un bărbat şi să se mărite, iubirea neintrând în calculele sale. Pe soţul ei, deşi bolnav,

 îl desconsideră, î| ignoră, iar în cele din urmă îl abandonează într-un ospiciu, fiindtotal lipsită

de sentimente umane. Autoritară şi plină de venin faţă de toată lumea, anihilează

 personalitatea copiilor ei, pe care nu-i înţelege şi care eşuează lamentabil: Olimpia e părăsităde Stanică, Titi cade tot mai mult în mania "legănatului", iar Aurica rămâne fată bătrână. 

Invidioasă şi rea, Aglae o urăşte profund pe Otilia, pe care o dispreţuieşte pentru că e

"orfană", o jigneşte fără nici un fel de jenă, spunându-i "stricată" şi "dezmăţată", dând-o

drept exemplu negativ Auricăi. Zgârcită şi rapace, avidă de bani şi de avere, ea moşteneşte

până la urmă numai o clădire ruinată şi dărăpănată, fiind înşelată de Stanică, de Costache,

deşi instalase în casa fratelui ei un adevărat cartier general, organizase un asediu militar,

astfel ca nimeni să nu poată scoate nimic din casă. 

Page 38: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 38/40

 

 

Aglae se conturează şi din opiniile celorlalte personaje. Otilia spune că este o "viperă", iar

Weissmann o numeşte "baba absolută, fără cusur în rău". Stanică este uimit de răutatea

soacră-si, "scârboasă femeie" şi "veninoasă", iar atunci când cheamă doctorul pentru Simion

şi Aglae se tocmeşte cu el, constată cu dispreţ: "Aglae, soacră-mea, e o vrăjitoare, n-are inimă

nici de un gram. îi moare bărbatul şi se tocmeşte cu doctorul. Şi e plină de bani".Aglae Tulea este un personaj grotesc, prin faptul că nu are nici o trăsătură pozitivă , chiar

calitatea de mamă iubitoare este dăunătoare şi distructivă pentru copii. 

Simion Tulea este soţul Aglaei şi tatăl celor trei copii, Olimpia, Aurica şi Titi. Fost mecanic,

acum pensionar, devine senil şi apatic, evoluând treptat spre nebunie.Starea lui se manifestă

prin crize de melancolie sau, dimpotrivă, de agitaţie, devine obsedat de mâncare, se crede

lisus Hristos, lucrează la gherghef feţe pentru perne decorative, pictează tablouri copiind cărţi

poştale ilustrate. 

Portretul fizic este conturat direct, prin ochii lui Felix, încă de la începutul romanului. Simion

Tulea era "un bărbat în vârstă, cu papuci verzi în picioare şi cu o broboadă pe umeri", cu

mustăţi "pleoştite şi un mic smoc de barbă". Simion se îmbolnăveşte, "slăbea văzând cuochii", deşi manca încontinuu, ca să facă muşchi, pe care-i arăta cu mândrie la toată lumea,

fiind ridicol, deoarece era numai piele şi os. Se credea Iisus, "purtătorul cuvântului

dumnezeiesc" şi spunea că tocmai a înviat: "Ieri am înviat". Nu are nici un fel de

responsabilitate de tată, nu-şi iubeşte copiii, iar despre Olimpia spune că nu e fiica

lui. înnebuneşte, este internat cu ajutorul Iui Weissmann într-un ospiciu, unde este

abandonat de întreaga familie. 

 Aurica Tulea este fata cea mică a Aglaei, conturată în antiteză cu feminitatea şi delicateţea

Otiliei, supusă de la început şi până Ia sfârşit unui automatism psihologic şi

 întruchipează tipul fetei bătrâne. 

Portretul fizic este conturat direct, prin ochii lui Felix  încă de Ia sosirea acestuia în casa

Giurgiuveanu: "o fată cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenţi ca şi ai Aglaei, faţaprelungă, sfârşind într-o bărbie ca un ac, cu tâmple mari încercuite de două şiruri de cozi

 împletite", arătând mult mai în vârstă, deoarece se fardează strident, are trupul slab şi uscat,

părul rărit. 

Avidă după bărbaţi, este obsedată de măritiş şi vede în oricine un posibil pretendent.

Insistenţele ei insinuoase, comportamentul agasant de "fată cuminte" pun pe fugă toţi

bărbaţii. Este "îndrăgostită" din principiu, luând în calcul orice bărbat aflat în preajmă: pe

Felix care fugea când o vedea apropiindu-se, pe Pascalopol, pe care nu-1 înţelegea în

dragostea lui pentru Otilia ("ce-o fi văzând Pascalopol la Otilia?"), pe Weissmann, pe care l-ar

vrea de bărbat chiar dacă el este de altă religie. Răutatea şi ura ei se îndreaptă tot asupra

Otiliei, despre care crede, ca şi mama sa, că ştie să se agate de gâtul bărbaţilor. Invidia îi întunecă judecata în asemenea grad, încât se lansează în aprecieri defăimătoare, debitează

invective, devenind nesuferită şi arţăgoasă. Când Otilia era mai mică, Aurica se ducea la ea la

şcoală şi, întrebată fiind dacă o caută pe verişoara ei, ea răspundea mieros: "Mda, *...+ dar nu

mi-e verişoara. E o fată pe care o creştem din milă. Numai de-ar învăţa." 

Lipsită de farmec, de generozitate, de nobleţe, de delicateţe şi sensibilitate, ea seamănă cu

Aglae, devenind acră, rea, arţăgoasă, nesuferită. 

Page 39: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 39/40

 

Plimbările ei pe Calea Victoriei, în goana după bărbaţi, devin din ce în ce mai dese şi mai

rapide, adevărate raiduri ce denotă disperarea nestăpânită, schimbându-i vizibil fizionomia,

 îmbătrânind de timpuriu, iar toate fardurile nu puteau ascunde asemănarea cu maică-sa. Ea

rămâne nemăritată şi realizează, instinctiv, drama pe care o trăieşte din cauza unei mame

posesive şi autoritare, care-i îngrădise libertatea de gândire şi de acţiune. Când Otilia,

generoasă, îi dăruieşte pianul, ea izbucneşte înt-o efuziune sentimentală sinceră: "Totdeaunate-am iubit pe tine, că ai fost sinceră şi n-am aprobat-o pe mama. *...+ Te fericesc în fond, că

eşti liberă şi poţi să faci ce vrei. Dacă n-aveam eu familia pe cap, azi eram fericită" Titi Tulea -

tipul retardatului, este mezinul familiei Tulea, un tânăr neputincios, incapabil de a gândi

creativ.

Descrierea detaliată a înfăţişării lui Titi este făcută,  în mod direct de Felix, cu prilejul primei lui

vizite la familia Tulea. Tânărul era "mai în vârstă decât Felix cu câţiva ani", avea "o uşoară

mustaţă şi bărbia despicată în două", semănând cu Simion la barbişonul abia schiţat de

câteva tuleie.

Este dominat de automatisme, copiază note muzicale şi cărţi poştale, nu este în stare să

 înveţe şi rămâne repetent de mai multe ori, abandonând şcoala. Este încurajat de mama sa,Aglae, în manifestările psihice, când, aflat în criză, se legăna ore în şir. îl

moşteneşte ereditar pe tatăl său, Simion Tulea, devenind treptat la fel de apatic şi

dezinteresat de tot ce se petrece în jurul lui. O ascultă pe Aglae şi în relaţiile amoroase,

aceasta dirijându-i întreaga viaţă, fiind autoritatea supremă cu care îi şi ameninţă pe cei care-l

supără: "Vă spun la mama!" 

Olimpia Tulea Raţiu este fata cea mare a familiei Tulea şi soţia lui Stanică Raţiu.Portretul

fizic

 

evidenţiază, prin caracterizare directă , elementul genetic şi sugerează, ca şi Ia celelalte

personaje, firea femeii: "Olimpia semăna în chip izbitor cu Simion şi cu Titi, având bărbia

despicată la fel, în două, în chip supărător pentru o femeie. *...+ Sprâncenele, ca şi Ia Titi, erau

 îmbinate viguros deasupra nasului". Vorbea "moale sentenţios şi cu o mare convicţiune

(convingere)". Placidăşi leneşă, Olimpia nu are energia de a se lupta pentru zestrea pe care i-o

promisese Simion, fapt pentru care Stanică nu voia să se căsătorească legal cu ea, deşi aveau

un copil. Bărbatul se enervează din cauza nepăsării Olimpiei, care "stă ca o dobitoacă, nu cere

nimic, nu descoperă nimic, o să moară toţi şi n-o să-i rămână nici un ac". 

După ce se căsătoresc, Olimpia şi Stanică vin mereu la masă la Aglae, uitând cu desăvârşire de

copilul care avea numai două luni. Relu moare din cauzaneglijenţei şi inconştienţei Olimpiei,

care "primi lovitura cu mare calm, aproape ca o uşurare". La înmormântare, Olimpia era

"nepăsătoare, plictisită" şi nici nu se gândea că ar putea suporta cheltuielile. Când Stanică

devine bogat şi-i ţine un discurs despre despărţire, ea îşi închipuie "că bate câmpii ca de

obicei", aşa că somnoroasă fiind, "căscă leneşă şi adormi adânc", fără să înţeleagă ceva din

cuvântarea Iui Stanică. în cele din urmă, Olimpia acceptă să divorţeze si astfel destinul ei sealiniază aceluia al lui Titi şi al Auricăi. 

In concluzie, relaţiile dintre membrii familiei Tulea sunt degradate , lipsite de sinceritate şi de

legături afectuoase, aşa cum remarcă Felix: "Curioasă familie *...+. Nici unul nu are cea mai

mică iubire pentru celălalt, toţi se bârfesc şi se urăsc". 

"Enigma Otiliei" de George Călinescu este un roman, fiind o specie a genului epic, în proză, de

mare întindere, cu acţiune complexă şi complicată, desfăşurată pe mai multe planuri narative

care se intersectează şi se determină reciproc,având o intrigă complicată. Personajele

Page 40: Enigma Otiliei

5/17/2018 Enigma Otiliei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/enigma-otiliei-55b07eb7a4d42 40/40

 

numeroase şi puternic individualizate sunt angrenate în conflicte puternice, structura narativă

este amplă şi conturează o imagine bogată şi profundă a vieţii. Principalul mod de expunere

este naraţiunea, iar personajele se conturează direct prin descriere detaliată şi indirect, din

 propriile atitudini, fapte, gânduri şi vorbe, cu ajutorul dialogului şi al monologului interior.

Elementele realiste ilustrează realităţile societăţii româneşti de la începutul secolului alXX-

lea, degradată din pricina forţei mistificatoare a banului. In 1932, vorbind despre direcţia pe care trebuie să o urmeze romanul românesc, dacă să fie

balzacian, stendhalian, tolstoian sau proustian, George Călinescu argumenta că "trebuie să

 fim cât mai originali, şi ceea ce conferă originalitate unui roman nu este metoda, ci realismul 

 fundamental, [...] literatura nu e în legătură cu psihologia, ci cu sufletul uman".