Criticismul junimist

Criticismul junimist:Titu Maiorescu

Cuprins Titu Maiorescu , critic literar Studiile lui Titu Maiorescu Fondarea Junimii Periodizarea Junimii Convorbiri literare Concluzii Bibliografie

Titu Maiorescu

Titu Liviu Maiorescu, a fost academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician şi scriitor român, prim-ministru al României între 1912şi1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Romane, personalitate remarcabilă a României sfârşitului secolului al xix-lea şi începutuluisecolului xx. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza Junimismului politic şi "piatra de fundament" pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici.

Începuturile activităţii de critic literar ale lui Maiorescu stau sub semnul aceleiaşi despărţiri de generaţia anterioară. Spre deosebire de anii premergători revoluţiei de la1848, când o nevoie acută de literatură originală îl făcea pe Heliade Radulescu să adreseze apeluri entuziaste pentru scrieri româneşti, deceniul al şaptelea al secolului XIX ajunsese să cunoască o relativă afluenţă de poeţi şi prozatori, ale căror mijloace artistice erau adesea mult disproporţionate faţă de idealurile şi de pretenţiile lor. Se punea acum problema unei selectări a adevăratelor valori pe baza unor criterii estetice şi o asemenea sarcină îşi asumă Maiorescu.

Adversarii de idei i-au numit depreciativ acţiunea „critică judecătorească“, întrucât studiile şi articolele lui nu analizează detaliat opera literară discutată, ci conţin mai mult sentinţe asupra ei. Acestea se întemeiază pe o vastă cultură, un gust artistic sigur şi pe impresionante intuiţii. Însuşi mentorul Junimii considera acest fel de critică (net afirmativă sau negativă) necesară doar acelei epoci de confuzie a valorilor, urmând ca modalităţile ei de realizare să se nuanţeze mai târziu, într-o viaţă literară în care marii scriitori vor fi ridicat nivelul artistic şi, implicit, vor fi făcut să sporească exigenţa publicului.

I s-a reproşat lui Maiorescu faptul că n-a consacrat mai mult timp literaturii, dar, atâta cât este, opera lui de critic marchează profund una dintre cele mai înfloritoare epoci din istoria literaturii române: perioada marilor clasici. În privinţa comportării, a felului de a fi i s-a reproşat răceala, lipsa pasiunii, atitudinea olimpiană, care părea să ascundă un suflet uscat.

STUDIILE LUI TITU MAIORESCU In "Conditiunea ideala", Titu Maiorescu ocupandu-se de obiectul poeziei precizeaza ca

acesta este "totdeauna un simtamant sau o pasiune niciodata o cugetare exlusiv intelectuala". Deci iubirea, ura, tristetea, disperarea, mania constituie obiectul poezei, ele urmarind a avea concentrare, capacitate imaginativa si emotionala.

In studiul "In contra directiei de azi in cultura romana" (1868), Titu Maiorescu fundamenteaza teoria formelor fara fond, opunandu-se la introducerea neselectiva a formelor civilizatiei occidentale care nu pot duce la progres. In perioada interbelica, E. Lovinescu va accepta teroria formelor fara fond, desigur etapa evolutiei culturii, literaturii romane fiinda alta decat cea pe care a reprezentat-o Titu Maiorescu.

In studiul "Directia noua in poezia si proza romana" (1872), criticul sugereaza o ierarhizare a valorilor incurajatoare. Astfel dupa V. Alecsandri, pe care-l considera cap al generatiei trecute inscrie urmele lui M. Eminescu poet foarte tanar care publicase in "Convorbiri Literare" numai trei poezii. Remarca farmecul limbajului, ca semn al celor alesi, conceptia inalta privind intelegerea artei antice.

In studiul "Comediile domnului Caragiale" (1885), criticul luand apararea lui Caragiale invinuit de imoralitate in arta, formuleaza cel mai important principiu al esteticii sale privind faptul ca adevarata arta nu poate fi decat morala, prin ridicare in sfera ideilor impersonale.

Titu Maiorescu, demonstrand valorile comicului ca o categorie importanta a esteticului, atrage atentia asupra faptului ca, in genere, indaratul oricarei comedii se ascunde o tragedie. Respinge amestecul politicului in literatura, precum si limitele unor spectatori in receptarea impresiei estetice.

Fondarea Junimii

Societatea Junimea a luat fiinţă la Iaşi în anul 1863, din iniţiativa unor tineri reîntorşi de la studii din străinătate, în frunte cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Teodor Rosetti. Ei îşi încep activitatea prin organizarea unei serii de prelegeri populare. Printr-o formulă masonică, junimiştii cînd vorbeau despre asta spuneau: "Originea Junimii se pierde în negura timpului". Cursul public pe care Titu Maiorescu îl ţinuse cu un an mai înainte, curând după instalarea sa la Iaşi, dovedise existenţa unui auditoriu cultivat, în stare să se intereseze de problemele ştiinţei, expuse în formele unei înalte ţinute academice. Experienţa este reluată în februarie 1864 cu puteri unite. În cursul aceluiaşi ciclu, abordând probleme dintre cele mai variate, Carp si Pogor vorbesc de câte două ori, iar Titu Maiorescu de zece ori. Apoi “Prelecţiunile populare” devin o lungă tradiţie a “Junimii” din Iaşi. Prin cotizaţiile membrilor ei, “Junimea” devine proprietara unei tipografii, trecută mai târziu în alte mâini. Asociaţia înfiinţează şi o librărie, pusă sub supravegherea lui Vasile Pogor, dar dispărută şi ea după o scurtă funcţionare. Existenţa tipografiei permite “Junimii” publicarea, începând din 1867, a unei reviste: Convorbiri literare.

Periodizarea JunimiiPeriodizarea JunimiiJunimea are o existenţă de mai multe

decenii, cu activităţi şi orientări ce se schimbă de la o etapa la alta.

• 1863-1874 - activitatea s-a desfăşurat la Iaşi şi a fost importantă mai ales prin caracterul ei polemic în domeniul limbii, al literaturii şi al culturii. Se promovează în această perioadă principii estetice şi sociale.

Această etapă ieşeană a societăţii, cu întruniri săptămânale în casa lui Titu Maiorescu şi cea a lui Pogor, constituie faza ideologică, de afirmare şi de legitimare prin combaterea vechii direcţii în cultura română. Junimiştii evită implicarea politică, activitatea lor vizează trei direcţii: limba, literatura şi cultura.

• a doua etapă, cea a şedinţelor duble (1874-1885), este marcată de intrarea junimiştilor în viaţa politică, în partidul conservator. Funcţia de ministru al Instrucţiunii Publice îl obligă pe Titu Maiorescu să se stabilească la Bucureşti. Lui I se alătură Mihai Eminescu şi Ioan Slavici, ca redactori la ziarul “Timpul”, oficiosul partidului conservator. Junimea se scindează, şedinţele se ţin atât la Iaşi, în casa lui Vasile Pogor, cât şi la Bucureşti, în casa lui Titu Maiorescu. Activităţile “Junimii” se îndreaptă mai ales spre literatură

• dupa 1885 – “Junimea” împreună cu revista “Convorbiri literare” se muta la Bucureşti. Activitatea junimiştilor se canalizează în această perioadă către preocupări universitare, căpătând un caracter academic. În această etapă, junimiştii se interesează de dezvoltarea altor domenii ale vieţii culturale, neabordate până acum şi anume filozofia, istoria, geografia. Ca urmare, se publică primele studii de istorie

Casa Pogor,locul de intalnire al junimistilor la Iasi

Convorbiri literare

Revista a fost organul de presă al Societăţii literare Junimea. Primul număr a apărut la 1 martie 1867, la Iaşi, unde revista a funcţionat până în 1886. Între 1886 şi 1944 apare la Bucureşti, avându-l ca redactor pe Iacob Negruzzi, care predă apoi conducerea unui comitet format din foşti elevi ai lui Titu Maiorescu: Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinţi, P. P. Negulescu, Rădulescu-Motru.

Printre colaboratori s-au numărat Mihai Eminescu, care publică aici majoritatea poeziilor sale; Ion Creangă, care "subpublică" primele trei părţi din "Amintiri" şi o serie de poveşti; Ion Luca Caragiale, care "subpublică" majoritatea comediilor sale; Ioan Slavici, care publică nuvele şi poveşti; Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu, I. Al. Brătescu Voineşti şi alţi scriitori reprezentativi ai vremii.

Publicaţia se va bucura de cel mai înalt prestigiu din literatura română, ea impunând, încă de la apariţia, o direcţie nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice.

Revista a fost organul de presă al Societăţii literare Junimea. Primul număr a apărut la 1 martie 1867, la Iaşi, unde revista a funcţionat până în 1886. Între 1886 şi 1944 apare la Bucureşti, avându-l ca redactor pe Iacob Negruzzi, care predă apoi conducerea unui comitet format din foşti elevi ai lui Titu Maiorescu: Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinţi, P. P. Negulescu, Rădulescu-Motru.

Concluzii

Junimea a avut un rol important pentru ca a raspandit spiritul critic, a incurajat literatura nationala, a educat oamenii prin cultura si a unificat limba romana literara.In concluzie spiritul junimist însumează spiritul filozofic şi oratoric, spiritul clasic şi academic, ironia şi spiritul critic. Epoca marilor calsici e de neconceput fara Titu Maiorescu. Influenta sa asupra contemporanilor, asupre evolutiei culturii si literaturii romane au fost atat de mari, incat putem spune ca el este cel care a realizat “figura ideala” a culturii si literaturii romane.

Bibliografie

http://www.preferatele.com/docs/romana/29/contributia-lui-titu9.php

http://ro.wikipedia.org/wiki/Titu_Maiorescu

Manual de limba si literatura romana pentru clasa a XI-a ed.Humanitas

http://www.e-referate.ro/referate/Criticismul_junimist2007-03-02.html

Realizatori

Elevii: Petrescu Mihaela Ilie Maria Chelba Malvina

Catalina Tronaru Andreea

Georgiana Surdu Alice

Floriana

Prof. coordonator:Barbu Corina